fizioterapie md 2

121
Slide 1 Fizioterapia Recuperare, medicină fizică şi balneologie Şef lucrări Dr. Popa Florina

Upload: constantinescu-viorel

Post on 30-Nov-2015

222 views

Category:

Documents


11 download

TRANSCRIPT

Slide 1

Fizioterapia

Recuperare, medicină fizică şi balneologie

Şef lucrări Dr. Popa Florina

Slide 2

Definiţie

Recuperarea - activitate complexă medicală, socio-familială, educaţională şi profesională;

- urmăreşte refacerea cât mai completă a funcţionalităţii bolnavilor în vederea unei existenţe normale;

- strâns legată de balneofizioterapie.

Balneofizioterapia utilizează în scop profilactic, terapeutic şi recuperator proprietăţile factorilor fizici naturali sau artificiali;

Factori fizici naturali: ape minerale, gaze, nămoluri, climate;

Factori fizici artificiali: termici, electrici, kinetici, mecanici;

Physeos (greacă) = natură, fizică;

Aplicabilitate în multe discipline medicale sau chirurgicale: medicină internă, reumatologie, ortopedie-traumatologie, medicină sportivă, neurologie, ginecologie, ORL, stomatologie;

Slide 3

Istoric Este considerată cea mai veche specialitate din domeniul

medicinei;

Primele “tratamente balneoclimatice“ – în aşa numitele asklepioane (ASKLEPIOS, fiul lui Apollo, zeul vindecării şi patronul medicinei);

HERODOT (484-425 î.Ch.) pune bazele tratamentului balnear raţional;

HIPOCRATE din KIOS (460-375 î.Ch.) în “CORPUS HIPOCRATICUM”- balneoclimatoterapie, termoterapie, masaj şi gimnastică medicală;

Romanii au dezvoltat terapia balneară, vestigii numeroase în Europa: Italia, Franţa, Austria, Germania, România (Herculane, Geoagiu, Felix);

Evul mediu – relativă decădere datorită prohibiţiei impusă de religie şi din cauza bolilor contagioase (ciuma);

Sec.XVI şi XVII – perioadă de înflorire;

Sec.XVIII – balneofizioterapia trecută în rândul specialităţilor medicale.

Slide 4

Vestigii ale termelor romane

Cetatea Histria

Slide 5

Băile de la Bath, Anglia reconstruite pe temeliile termelor romane

Slide 6

Istoric

Descoperirile ştiinţifice din domeniul fizicii au fost pe rând aplicate şi în medicină (curenţii de joasă, medie şi înaltă frecvenţă, electromagnetismul, fenomenele de inducţie).

Kinetoterapia şi masajul sunt cunoscute din antichitate;

Pneumatoterapia şi terapia de inhalaţie se impune la mijlocul sec.XIX;

În România, primele contribuţii în acest domeniu apar la sf.sec.XVIII;

LUKAS WAGNER (1773) şi RICHARD HAQUET (1778) care studiază apele minerale din Transilvania;

În 1931 a fost înfiinţată prima catedră de balneologie şi fizioterapie la Facultatea de Medicină Cluj, sub conducerea prof. MARIUS STURZA;

În 1935 ia fiinţă şi la Bucureşti Catedra de balneologie şi dietetică condusă de prof. GHEOGHE BĂLTĂCEANU;

În 1949 se înfiinţează catedre şi în celelalte centre universitare.

Slide 7

Mecanismele de acţiune ale agenţilor fizici

Factorii fizici acţionează asupra extero- , proprio- şi interoceptorilor; Impulsurile electrice rezultate determină:

1. Acţiuni locale vasodilataţie sau vasoconstricţie, ↑ excitabilităţii

receptorilor, ↓ vitezei de conducere a fibre nervoase);

2. Acţiuni generale prin mec. neuro-reflexe şi neuro-umorale;

Funcţionarea normală a relaţiilor extrinseci

organism-mediu şi intrinseci morfo-funcţionale

se bazează pe 4 sisteme operaţionale:

1) sistemul receptor

2) sistemele de legătură (nervos şi umoral)

3) sistemele de integrare – nervos şi endocrin

4) sistemele efectoare (aparatele organismului).

Slide 8

Mecanismele de acţiune ale agenţilor fizici

Între sisteme relaţii de supra- şi subordonare prin mecanisme de feed-

back + şi - , feed-before (prevenire a erorilor);

Fundamentarea ştiinţifică a fizioterapiei posibilă prin teoria generală a sistemelor care extinde aplicarea ciberneticii şi teoriei informaţiei => sistemele biologice = sisteme cibernetice deschise cu autoreglare;

Stimulii primari externi sau interni = stimuli informaţionali;

Importanţa adecvaţiei semnalului la receptor: stimuli informaţionali ↑ => depăşirea mecanismelor de selecţie şi filtrare ale SNC => sindromul de agresiune informaţională (insomnie, iritabilitate, anxietate) poate să apară şi în polipragmazia cu factori fizici;

Agenţii fizici induc în organism stabilizarea şi/sau optimizarea homeostatică în funcţie de - intensitatea şi durata semnalelor

- rezervele funcţionale ale organismului.

Slide 9

Mecanisme de acţiune ale agenţilor fizici

Expresia clinico-funcţională a acestor procese reacţiile de adaptare, apărare, compensare şi de regenerare morfologică şi funcţională traduse prin efecte antialgice, decontracturante, elasticizante, trofic-metabolice şi resorbtive, vasodilatatorii şi tonizante musculare.

Tratamentul fizical şi balnear se axează pe verigile fiziopatologice ale bolii => acţiune patogenetică şi simptomatică, prin solicitarea progresivă a organismului pe baza rezervelor sale morfofuncţionale

=> posibilitatea de a aplica BFT în scop profilactic, curativ şi de recuperare.

Slide 10

Mecanisme de acţiune ale agenţilor fizici

Profilaxia:

- se obţine prin - creşterea rezistenţei organismului sau

- interferarea unor factori de risc;

- Ex: la persoanele care lucrează în medii poluate cu gaze sau pulberi toxice stimularea mec. locale de apărare la nivelul ap. respirator prin cure heliomarine, aerosoli marini sau cu ape minerale cloruro-sodice + gimnastică respiratorie.

Terapia:

- BFT are un rol principal, secundar sau adjuvant;

- Ex: - în reumatismul degenerativ (anumite stadii) rol principal posibilităţi de oprire a evoluţiei, de combatere a simptomelor;

- în colecistopatia cronică rol adjuvant cura internă cu ape minerale Călimăneşti-Căciulata fluidificarea bilei, înlăturarea spasmului vezicii biliare;

- în afecţiunile endocrine, rahitism rol secundar, trat medicamentos fiind principal.

Slide 11

Mecanisme de acţiune ale agenţilor fizici

Recuperarea: urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale + dezvoltarea unor mecanisme compensatorii.

Etape: 1. Recuperarea medicală (reabilitarea funcţională)

- începe odată cu debutul bolii sau faza acută

- continuă în convalescenţă

- utilizaţi agenţii fizici, ergoterapia, psihoterapia, ap. ortopedică corectoare

- ideal reluarea activităţii anterioară ivirii bolii;

2. Recuperarea (readaptarea) socio-profesională

- presupune reorientarea spre o nouă profesiune sau reîncadrarea în vechea activitate dar, cu restricţii coresp. handicapului;

Calitatea şi durata recuperării depind de corectitudinea şi precocitatea introducerii metodologiei adecvate;

Slide 12

Principii de evaluare şi management

Stabilirea diagnosticului medical.

Stabilirea diagnosticului de recuperare = consecinţele funcţionale ale bolii

Recuperarea medicală nu se limitează la un singur organ.

Se acordă atenţie persoanei în întregime.

Scopul medicului de recuperare este de a reda, maxim posibil, persoanelor cu dizabilităţi independenţa fizică, mentală, socială şi economică.

Elaborarea planului de recuperare.

Munca în echipă (fizioterapeut, kinetoterapeut, logoped, psiholog) sub îndrumarea medicului de recuperare.

Slide 13

Principii de evaluare şi management

I. Anamneza

II. Examenul fizic:

1. Examinare medicală generală => diagnostic medical

2. Examinare medicală de specialitate = evaluare funcţională => diagnostic de recuperare:

a) căutarea datelor fizice care definesc dizabilităţile şi handicapurile determinate de boală;

b) identificarea resurselor fizice, psihologice şi intelectuale restante şi care vor servi ca bază de plecare în restabilirea independenţei funcţionale.

Se pune accent pe examinarea ortopedică şi neurologică.

Slide 14

Principii de evaluare şi management

III. Testing articular (bilanţ articular):

- determinarea amplitudinii mişcărilor articulare;

- metoda directă, subiectivă, “din ochi”;

- metoda goniometrică;

- dispozitiv gradat = goniometru.

IV. Evaluarea stabilităţii articulare:

- reprezintă capacitatea elementelor structurale

articulare să reziste forţelor exercitate de un vector neadecvat;

- este determinată de integritatea capetelor osoase, cartilajului, capsulei, ligamentelor şi a musculaturii periarticulare;

- poate fi compromisă datorită traumatismelor, reumatismului inflamator şi a celui degenerativ;

- există o serie de manevre articulare pentru a evidenţia instabilitatea.

Slide 15

Principii de evaluare şi management

V. Testing muscular (bilanţ muscular):

- este un test subiectiv, manual;

- stabilirea valorii funcţionale a unui muşchi;

- scara 0 – 5:

0 = fără contracţie;

1 = sesizarea contracţiei m. prin palparea lui;

2 = m. mobilizează complet segmentul, dar cu eliminarea gravitaţiei;

3 = m. mobilizează complet segmentul contra gravitaţiei;

4 = m. deplasează complet segmentul antigravitaţional şi contra unei rezistenţe exterioare medii;

5 = m. execută mişcarea completă antigravitaţional şi contra unei forţe exterioare mai mari; este egală cu valoarea forţei normale.

Slide 16

Principii de evaluare şi management

VI. Examinarea funcţională

- după ce au fost identificate deficitele, trebuie evaluate consecinţele lor asupra activităţilor zilnice ale individului (dizabilităţile):

- evaluarea ADL-urilor (Activities of Daily Living): mâncat, spălat, îmbrăcat, pieptănat, ras, folosirea toaletei, transferuri, mers, etc;

- pot fi folosite numeroase scale pentru cuantificarea statusului funcţional al ADL-urilor şi sunt foarte utile în urmărirea progresului recuperării.

Slide 17

Clasificările OMS privind starea umană de “funcţionare”

I. Clasificarea IDH (International Clasification of Impairment, Disability and Handicap) – 1980;

A. Impairment = infirmitate, deficit, deficienţă:

- anormalitatea unei structuri anatomice sau unei funcţii fiziologice sau psihologice;

- este considerată ca atare după obţinerea unei maxime ameliorări medicale;

- se raportează la nivelul unui organ sau sistem;

B. Disability = incapacitate, disfuncţie, disabilitate:

- orice restricţie sau pierdere a capacităţii de a performa o activitate în maniera sau într-un grad considerat normal pentru o fiinţă umană;

- se instalează pe fondul unei (sau mai multor) infirmităţi;

Slide 18

Clasificările OMS privind starea umană de “funcţionare”

I. Clasificarea IDH

B. Disability = incapacitate:

- nu orice infirmitate generează incapacitate sau o infirmitate minoră poate det. incapacitate totală;

- reflectă perturbarea la nivel de individ şi nu la nivel de organ sau sistem ca infirmitatea;

- se reflectă asupra performanţelor activităţilor zilnice (ADL-uri);

C. Handicap:

- dezavantajul social al unui individ, det.de o infirmitate şi incapacitate şi care limitează sau opreşte îndeplinirea unui rol normal în societate pt.un individ, în raport cu vârsta, sexul, factorii culturali şi sociali;

- reprezintă “socializarea” infirmităţii, respectiv a incapacităţii.

Slide 19

Clasificările OMS privind starea umană de “funcţionare”

II. Clasificarea ICF-DH (International Classification of Functioning, Disability, and Health) - descrie aspectele funcţionării umane pe 3 paliere distincte:

1. Nivelul structurii şi funcţiei organismului – denumit B (Body):

- dizabilitate-disfuncţie;

2. Nivelul performanţelor actuale versus capacitatea individului în interacţiunea sa cu mediul înconjurător apropiat: autoservire, locuinţă, familie – denumit A (Activity):

- limitare de activitate;

3. Nivelul participării sociale, corespunzând interacţiunii individului cu mediul înconjurător îndepărtat: implicare pe plan socio-profesional – denumit P (Participation):

- restricţie de participare.

Slide 20

Ramurile fizioterapiei

1. Balneologia şi climatologia (Balneoclimatologia):

- ramura care utilizează factori fizici naturali caracteristici staţiunilor balneare: apele minerale, nămolurile terapeutice (peloizii), climatul;

2. Fizioterapia (medicina fizică):

- ramura care utilizează factori fizici artificiali;

- capitole: a. electroterapia

b. hidrotermoterapia

c. masajul medical (masoterapia)

d. kinetologia medicală

e. terapia cu inhalaţii şi aerosoli

Slide 21

Fizioterapia în stomatologie

Afecţiuni inflamatorii parodontale şi de părţi moi;

Traumatologie dentoparodontală, părţi moi şi oase;

Vindecarea plăgilor, inclusiv chirurgicale;

Patologia articulaţiei temporo-mandibulare;

Patologia glandelor salivare;

Durerea, inclusiv nevralgia trigeminală esenţială;

Pulpite şi parodontite;

Herpes şi afte bucale;

Cheilite şi stomatite.

Slide 22

Prescrierea tratamentelor balneofizioterapice

Iniţial trebuie stabilit dg. exact de boală, stadiu şi fază evolutivă;

Trebuie cunoscute efectele, indicaţiile şi contraindicaţiile factorilor fizici

Contraindicaţiile (CI) generale, majore:

- au suferit reconsiderări notabile în ultimii ani;

- afecţiunile acute şi cele cronice acutizate, procesele neoplazice nu mai reprez. CI absolute se pot aplica anumite proceduri (electroanalgezie);

- b.infectocontagioase acute, b.venerice, stările caşectice indiferent de cauză, b.parazitare, b.organice decompensate sau la limita decompensării, hemoragiile repetate, unele psihopatii, narcomaniile, alcoolismul cronic, sarcina;

Slide 23

Agenţii fizicali terapeutici

I. CĂLDURA

A. CĂLDURA SUPERFICIALĂ

- ţesuturile încălzite prin:

conducţie (parafina – transfer prin contact direct),

convecţie (băile cu vârtejuri – transfer prin mişcare relativă a unui obiect faţă de celălalt),

conversie (lămpi – conversia energiei radiante în căldură care este absorbită).

Efecte terapeutice:

- antialgic

- decontracturant

- vasodilatator hiperemie, creşterea metabolismului loco-regional

- creşterea elasticităţii ţesuturilor.

Slide 24

Agenţii fizicali terapeutici

B. HIDROTERAPIA

- foloseşte apa pentru a transfera energia termică ţesuturilor.

- băi parţiale sau generale

- hidrokinetoterapia

- balneoterapia

Efecte:

Apa caldă (35-37ºC): sedarea durerilor

relaxarea musculară

↑ elasticităţii ţesuturilor moi;

Plutirea corpului, mişcările de jos în sus sunt facilitate;

Rezistenţa opusă de apă la mişcările laterale şi la cele de sus în jos;

Factorul chimic: plante medicinale, gaze şi elemente dizolvate în apele minerale.

Slide 25

Agenţii fizicali terapeutici

C. DIATERMIA (încălzirea profundă a ţesuturilor)

1. ULTRASUNETUL - vibraţii mecanice pendulare, obţinute prin efectul piezoelectric inversat, cele utilizate în terapie având 800 = ال kHz;

Efecte: - antialgice; - antiinflamatorii;

- miorelaxante; - fibrolitice (distrugerea ţ. sclero-cicatriciale).

- hiperemiante; - acţiune reflexă asupra struct. neuroveget.

Cuplaj: - direct (subst. de contact ) sau indirect (subacval);

- ultrasonoforeză (subst. medicamentoase).

Slide 26

Agenţii fizicali terapeutici

C. DIATERMIA

2. UNDELE SCURTE

Aparatele de terapie furnizează curenţi de înaltă frecvenţă cu ال = 27,12 MHz şi λ = 11,06 m;

a. Unde scurte continue - dozarea intensităţii în funcţie de caracterul senzaţiei percepute de pacient: doze oligoterme hiperterme.

b. Unde scurte pulsatile:

- impulsuri cu durată de 65 µs, separate de pauze de durată variabilă;

- datorită pauzelor intercalate, efectele calorice se dispersează până la dispariţie;

Efecte - efecte biotrofice tisulare; - accelerare procese reparatorii tisulare; - resorbţia hematoame şi edeme; - efect antialgic şi antiinflamator; - stimulează sinteza de anticorpi.

Slide 27

Undele scurte

Indicaţii:

- afecţiuni ale ap.locomotor;

- afecţiuni ale SN: nevralgii şi nevrite;

pareze şi paralizii (ex.nervul facial);

- afecţiuni ale ap.respirator, digestiv, ginecologice;

- afecţiuni ORL (sinuzite, otite, mastoidite cronice);

- afecţiuni stomatologice (dureri postextracţii dentare, gingivite, granuloame,

paradontopatii, stări postintervenţii stomatologice şi buco-maxilofaciale).

Slide 28

Agenţii fizicali terapeutici

II. CRIOTERAPIA

- utilizează tº între 0-4ºC

- aplicaţii locale

- efecte: analgezice şi antiinflamatorii, antiinfecţioase, antiematoase, antispastice, decontracturante;

- aplicaţii de gheaţă: împachetări, comprese, masaj;

- spray cu nitrogen lichid.

III. PROCEDURILE ALTERNANTE (cu contrast termic)

- expunerile succesive la cald şi rece det. o succesiune de vasodilataţie şi vasoconstricţie => gimnastică vasculară;

- efecte: hiperemie intensă, regim circulator ameliorat la nivelul ţesuturilor şi organelor;

- băi alternante, duşuri alternante, afuziuni.

Slide 29

Agenţii fizicali terapeutici

IV. ELECTROTERAPIA

- aplicarea diferitelor forme de energie electrică;

Clasificare:

A. Forme de curent în care energia electrică se aplică direct:

1. Curenţii de joasă frecvenţă (0 – 1000 Hz):

a) curent continuu (curent galvanic), în care

sarcinile electrice se deplasează în acelaşi sens;

b) curent alternativ (curent sinusoidal), în care

sarcinile electrice îşi schimbă sensul de deplasare după anumite legi;

2. Curenţii de medie frecvenţă (1000 – 100000 Hz); în terapie sunt

utilizate aparate care furnizează curenţi cu 10000 – 3000 = ال Hz.

3. Curenţii de înaltă frecvenţă (>100000 Hz) – undele scurte.

Slide 30

Agenţii fizicali terapeutici

IV. ELECTROTERAPIA

Clasificare:

B. Forme de energie electrică ce se aplică indirect prin transformare în

alte forme de energie:

1. Fototerapia (terapia cu radiaţii luminoase):

a) terapia cu radiaţii infraroşii (IR);

b) terapia cu radiaţii ultraviolete (UV);

c) terapia cu LASER.

2. Ultrasonoterapia

3. Magnetoterapia

Slide 31

IV. ELECTROTERAPIA Utilităţile clinice ale stimulărilor electrice directe

1. MANAGEMENTUL DURERII

Mod de acţiune – teoria “controlului de poartă” a lui Melzack şi Wall: stimularea fibrelor senzitive cu diametru mare, rapid conducătoare, nespecifice pentru durere, produce în cornul posterior medular un câmp electric negativ, ce determină “închiderea porţii” pentru transmiterea informaţiilor nociceptive dureroase prin fibrele nervoase lent conducătoare => durerea nu este percepută la nivelul creierului;

Teoria a fost completată arătându-se intervenţia inhibitorie a etajelor supramedulare: trunchi cerebral, substanţa cenuşie mezencefalică, scoarţa cerebrală eliberare encefaline, polipeptide endogene care blochează transmiterea informaţiilor nociceptive prin măduva spinării.

Slide 32

IV. ELECTROTERAPIA Utilităţile clinice ale stimulărilor electrice directe

2. TRATAMENTUL HIPOTONIILOR-HIPOTROFIILOR MUSCULARE

a) Electrostimularea musculaturii striate cu inervaţie normală

determină creşterea forţei şi rezistenţei musculare;

I curentului se alege în aşa fel încât să producă contracţii musculare

eficiente pentru antrenament muscular, dar fără obosirea muşchiului;

electrogimnastică musculară;

musculatură slăbită: inactivitate, imobilizări prelungite la pat, scolioze şi cifoze incipiente, picior plat;

electrozii se aplică la nivelul inserţiilor muşchiului;

durata şedinţei: 20-30 minute.

Slide 33

IV. ELECTROTERAPIA Utilităţile clinice ale stimulărilor electrice directe

2. TRATAMENTUL HIPOTONIILOR-HIPOTROFIILOR MUSCULARE

b) Electrostimularea musculaturii denervate

musculatura denervată răspunde la stimularea cu impulsuri exponenţiale cu pantă de creştere lentă, deoarece degenerescenţa nervoasă a dus la pierderea capacităţii de acomodare a muşchiului;

previne instalarea atrofiei musculaturii denervate;

pregăteşte musculatura pentru iniţierea kinetoterapiei;

tratamentul trebuie început repede după lezarea n. periferic, înainte de apariţia atrofiei musculare, la maxim 7-10 zile;

electrozii se aplică la capetele muşchiului;

durata şedinţei scurtă, creştere progresivă (m. bolnav oboseşte foarte repede);

Slide 34

IV. ELECTROTERAPIA Utilităţile clinice ale stimulărilor electrice directe

3. REDUCEREA SPASTICITĂŢII

- în leziunile neuronului motor central;

- modalităţi:

stimularea m. spastic pentru a-l obosi,

stimularea m. nonspastic antagonist pt. a produce reflexe de inhibare,

stimularea nivelului senzorial pt. a modula intrarea aferentă.

- Indicaţii: - hemipareze spastice după AVC;

- boala Parkinson, scleroza în plăci;

- leziuni traumatice cerebrale şi medulare;

- pareza cerebrală infantilă;

Slide 35

IV. ELECTROTERAPIA Utilităţile clinice ale stimulărilor electrice directe

4. REEDUCAREA MOTORIE

- în recuperarea leziunilor de n.m.c. şi n.m.p.

a) contracţie musculară declanşată prin tehnologie computerizată secvenţială

- electrozii sunt activaţi printr-un model de stimulare generată de computer pentru a îmbunătăţi sau înlocui o mişcare funcţională motorie.

b) contracţie musculară activată de terapeut

- întrerupător manual

- electrozii sunt poziţionaţi în aşa fel încât să contracte muşchiul într-o poziţie funcţională.

c) contracţie musculară activată EMG

- orice activitate neurală cât de slabă poate declanşa stimularea electrică.

Slide 36

IV. ELECTROTERAPIA Utilităţile clinice ale stimulărilor electrice directe

5. ACCELERAREA VINDECĂRII PLĂGILOR

- tehnici variate de stimulare a contracţiilor musculare => îmbunătăţirea circulaţiei sanguine;

- aplicaţii de electroterapie care induc vasodilataţie (modificări în tonusul simpatic), dar fără să producă contracţii musculare.

6. INTENSIFICAREA CREŞTERII OSULUI ŞI A CALUSĂRII

- stimulări transcutanate

- sunt stimulaţi: factorii de creştere, canalele de calciu

7. REFACEREA DISFUNCŢIILOR INTESTINALE ŞI VEZICII URINARE

8. REGENERAREA NERVILOR PERIFERICI

Slide 37

Fototerapia

Definiţie: fototerapia sau “terapia cu lumină” reprezintă utilizarea terapeutică a acţiunii energiei radiante luminoase asupra organismului;

Energia radiantă luminoasă poate fi:

- naturală = lumina solară;

- artificială, ap.medicale ce transformă en. electrică în en. luminoasă;

Utilizarea în scop terapeutic a luminii solare = helioterapie;

Radiaţiile luminoase care fac obiectul fototerapiei:

a) Spectrul radiaţiilor infraroşii = radiaţii calorice

- λ cuprinsă între 760 mµ şi 50 µ;

- emise de corpuri incandescente, gaze aduse la luminiscenţă prin

descărcări electrice;

b) Spectrul radiaţiilor vizibile = undele luminoase

- λ = 770-390 mµ;

- emise de aceleaşi surse;

Slide 38

Fototerapia

Radiaţiile luminoase care fac obiectul fototerapiei:

c) Spectrul radiaţiilor ultraviolete

- λ = 400-10 mµ;

- în terapie se utilizează numai cele între 400-180 mµ;

1. Terapia cu radiaţii infraroşii (RIR) Modul de acţiune: RIR realizează un efect caloric prin absorbţia şi

transformarea lor în căldură la nivelul tegumentului;

Efectele clinice ale RIR derivă din consecinţele efectului caloric:

hiperemie locală care dispare în 30-40 minute;

activarea circulaţiei locale şi generale, ↑ secreţiei gl.sudoripare;

influenţarea pe cale reflexă a circulaţiei viscerale;

acţiune antialgică şi decontracturantă;

intensificarea metabolismului local şi a activităţii fagocitare.

Slide 39

1.Terapia cu radiaţii infraroşii (RIR)

Surse de RIR:

- lămpile Sollux, Vitalux, cu putere de 500-2000 W;

- radiatoarele cu rezistenţe metalice;

- iradiere naturală de la soare;

Aplicaţiile terapeutice cu RIR se pot face în 2 modalităţi principale:

a) în spaţiu deschis: cu lămpile de tip Sollux;

b) în spaţiu închis: băi de lumină generale sau parţiale cu becuri de 40W

Indicaţii:

RIR în sp.deschis: procese inflamatorii subacute, cronice;

RIR în sp.închis: termoterapie de sudaţie (obezitate,hipotiroidie, hiperuricemie);

Contraindicaţii: hemoragii recente, inflamaţii acute, supuraţii, stări febrile, aplicaţiile în apropierea ochilor (fotooftalmie şi cataractă).

Slide 40

Slide 41

2. Terapia cu radiaţii ultraviolete (RUV)

Mod de acţiune: RUV sunt oprite în straturile cele mai superficiale ale tegumentului, însă datorită energiei lor mari, dau naştere unor procese chimice importante;

Efectele clinice ale RUV:

- eritemul actinic, efect fotochimic precoce, apare după o latenţă de 6-8 ore;

- pigmentaţia melanică este un fenomen tardiv, apare la 24-72 ore şi

este datorat mobilizării melaninei din celulele bazale epidermice;

- exfolierea cutanată (efect urmărit în psoriazis şi acnee);

- producerea vitaminei D: transformarea ergosterolului din epiderm în vit. D2;

- efect antialgic (reacţia eritematoasă provoacă iritaţie locală importantă cu interferarea “competitivă” a transmiterii durerii pe căile nervoase ascendente sau chiar o acţiune la nivel central);

- efect favorabil asupra hematopoezei- rol adjuvant în tratarea anemiilor

- efect bactericid, dezinfectant;

- efecte psihologice: estetice + stimulare neuro-endocrino-metabolică generală.

Slide 42

2. Terapia cu radiaţii ultraviolete (RUV)

Metoda de aplicare:

a) Iradieri locale - de la distanţa de 50 cm

- se utilizează doze eritematoase;

b) Iradieri generale - lămpile se plasează la distanţa de 1-1,5 m

- durata expunerii se creşte zilnic cu 1 minut;

Indicaţii:

Dermatologie: psoriazis, acnee, alopecii, pelade, cicatrici cheloide;

Pediatrie: rahitism, astm bronşic, debilitate fizică;

Reumatologie: reumatism inflamator, degenerativ, algoneurodistrofii;

Stomatologie: paradontopatii, stomatite, gingivite (în doze eritem);

În scop profilactic: la mineri, înaintea intrării în subteran, expunere de 2-8 sec. în încăperi special amenajate.

Slide 43

3. Terapia laser în stomatologie

LASER = Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation

(Amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiaţii)

Efectele laserilor de joasă putere:

directe: a) biochimice: modificarea reacţiilor enzimatice, stimularea pro-

ducerii de ATP, accelerarea mitozelor;

b) bioelectrice: normalizarea potenţialului de membrană;

c) bioenergetice: rectificarea dezechilibrelor celulare;

indirecte: - stimularea microcirculaţiei (menţinerea deschisă a sfincterului

precapilar);

- creşterea troficităţii locale (creşterea ATP mitocondrial şi acce-

lerarea mitozelor celulare).

Slide 44

Slide 45

Tehnologie MLS (Multiwave Lock System)

Slide 46

Terapia laser în stomatologie

Efectele biologice ale laserilor de joasă putere:

analgezic

antiinflamator

miorelaxant

antiedematos

accelerarea vindecării, cicatrizării

bactericid şi antiviral

hemostatic

biostimulator

Slide 47

Terapia laser în stomatologie

Emisie laser pe bază de semiconductori;

Poate înlocui sau reduce medicaţia;

Nr.de aplicaţii şi frecvenţa lor depind de tipul afecţiunii: acută sau cronică;

Se utilizează sonda în spectru roşu;

Parametrii ideali sunt indicaţi de aparat, în funcţie de afecţiunea tratată;

Radiaţia se aplică direct pe aria afectată;

Este nedureroasă;

Este indicată şi în tratamentul copiilor;

Este o metodă uşoară, sigură şi cu rezultate foarte bune.

Slide 48

Terapia laser în stomatologie

Indicaţii: - anestezie

- carii dentare

- cicatrici cheloide

- cicatrici recente

- gingivite

- stomatite, cheilite

- pulpite, parodontite

- gingivostomatita herpetică

- herpes simplex

- nevralgii (trigemen), pareze periferice (facial)

Slide 49

Sonda laser Sonda se aplică în general la distanţă de 2 cm şi perpendicular faţă

de regiunea de tratat.

Directia razei laser

Orificiu pentru laser

Indicator activitate laser

Eticheta: clasa si tipul razei

Cablu alimentare

Buton de START / STOP (oprirea de urgenta)

Slide 50

Accesorii optice

Accesoriile optice sunt utilizate pentru directionarea razei laser catre zonele greu accesibile. Sunt disponibile accesorii pentru stomatologie, ginecologie si ORL. Accesoriile optice diminueaza puterea maxima de iesire a sondei – din acest motiv, in cazul in care accesoriile sunt utilizate, este necesar sa ajustati doza sau puterea in functie de accesoriul folosit

In cazul in care utilizati accesoriu optic pentru stomatologie este necesar sa cresteti doza cu 15 % (pentru sonde cu lungimea de unda de 685 nm sau 830 nm).

Slide 51

Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă

Definiţie: este procedura reprezentată de câmpuri magnetice de JF de

50 Hz sau 100 Hz, în administrare continuă sau întreruptă ; Aparatul este de concepţie românească = MAGNETODIAFLUX (MDF); Modul de aplicare:

- cu 2 bobine circulare în interiorul cărora se plasează pacientul =>

aplicaţii generale;

- cu 2 bobine paralelipipedice egale, localizatoare, aşezate de o parte şi

de alta a regiunii de tratat => aplicaţii locale; Mod de acţiune: diferă în funcţie de forma MDF;

a) forma continuă - efect sedativ, simpaticolitic, trofotrop;

b) forma întreruptă - efect excitant, simpaticoton, ergotrop; Scopul = reglarea sistemului neurovegetativ în condiţiile unui dezechilibru

persistent.

Slide 52

Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă

Indicaţii:

Afecţiuni reumatismale

Sechele posttraumatice

Afecţiuni neuropsihice:

- nevroze astenice şi anxioase, depresive,

psihastenii

- distonii neurovegetative

- sindromul spastic piramidal şi extrapiramidal

Afecţiuni cardiovasculare:

- boli vasculare periferice funcţionale (sindrom

şi boala Raynaud, acrocianoză)

- boli vasculare periferice organice (arteriopatia obliterantă, diabetică)

- HTAE st.I-II – aplicaţii generale cu forma continuă;

Slide 53

Terapia cu câmpuri magnetice de joasă frecvenţă

Indicaţii:

Afecţiuni respiratorii (astm bronşic, bronşită astmatiformă) – alegerea

formei se face în funcţie de forma de astm şi de tipul neurovegetativ

al pacientului; se fac aplicaţii locale presternale şi generale;

Afecţiuni digestive: - aplicaţii locale şi generale

- ulcer gastro-duodenal

- gastrite cronice

- colon iritabil, enterocolopatia cronică nespecifică

- dischinezii biliare

Afecţiuni ginecologice (dismenoreea, metroanexite cronice, cervicite

cronice, tulburări de preclimax şi climax).

Slide 54

Slide 55

Masajul medical

Slide 56

Masajul medical

Efectele fiziologice ale masajului

1. Efecte locale:

a) antialgic

b) decontracturant

c) hiperemiant

d) înlăturarea lichidelor interstiţiale

de stază;

2. Efecte generale:

a) stimularea funcţiilor ap.circulator şi respirator

b) creşterea metabolismului bazal

c) efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboselii musculare;

Slide 57

Masajul medical Mecanismul de acţiune: a) mecanismul reflex:

- excitarea extero- şi proprioceptorilor => stimuli SNC => reflexe locale şi la distanţă;

- acţionând pe zonele metamerice cutanate Head (proiecţiile cutanate ale org. interne) influenţarea pe cale reflexă a stării funcţionale a org.interne aflate în suferinţă (masaj reflex al ţ.conjunctiv);

- determină reflexe neurovegetative, mai ales vasculare (pielea este un organ-rezervor de sânge – conţine ¼ din cantitatea totală a organismului => influenţarea circulaţiei superficiale şi indirect a celei profunde);

b) influenţează metabolismul pielii - formare de produşi metabolici ce trec în circulaţia generală:

- substanţa H, asemănătoare histaminei => vasodilataţie capilară;

- subst. asemănătoare colinei => stimularea peristaltismului;

- metaboliţi acizi => vasodilataţie;

c) efectul mecanic asupra lichidelor interstiţiale favorizează resorbţia în sânge, apoi eliminarea.

Slide 58

Slide 59

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!

Slide 60

Kinetologia medicală

Definiţie:

Kinetologia sau kinesiologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări.

Kinetologia medicală studiază mec.neuromusculare şi articulare care asigură omului activităţile motrice normale, urmărind şi corectarea acestora când sunt deficitare;

Slide 61

Kinetologia medicală

Clasificare:

În funcţie de obiectivul urmărit se distinge:

1. Kinetologia profilactică – cuprinde totalitatea metodelor şi mijloacelor kinetologice care se adresează:

a) menţinerii şi întăririi stării de sănătate (prevenirii stării de boală)

= profilaxie primară sau de gradul I;

b) prevenirii agravării sau apariţiei complicaţiilor unei boli cronice

= profilaxie secundară sau de gradul II;

Slide 62

Kinetologia medicală

Clasificare:

2. Kinetologia de recuperare – metodele şi mijloacele kinetologice folosite în refacerea deficitului funcţional din bolile cronice, în special ale ap.locomotor şi cardiorespirator;

3. Kinetoterapia sau kinetologia terapeutică – cuprinde metode şi mijloace kinetologice folosite în tratarea unor boli;

Termenii de kinesiologie, kinesiterapie sunt sinonimi;

Practic nu există deosebiri între tehnicile celor 3 forme de kinetologie deosebirea constă în obiectivele şi metodologia de aplicare;

Slide 63

Kinetologia medicalăBazele anatomice ale locomoţiei

Ap.locomotor - asigură mişcarea are ca unitate componentă de bază unitatea kinetică = ap.neuromusculoartrokinetic (NMAK) alcătuit din articulaţie-muşchi-nerv;

1. Articulaţia – după gradul de mobilitate şi libertate a mişcărilor:

a) Articulaţii cu un singur grad de libertate:

- articulaţii plane = artrodii mişcare de alunecare, f.redusă

(între oasele carpului, tarsului);

- articulaţii cilindroide - trohoidă permite mişcarea de rotaţie

(articulaţia radiocubitală superioară)

- trohleară (articulaţia cotului);

b) Articulaţii cu două grade de libertate:

- articulaţii elipsoide (genunchi);

- articulaţii selare (articulaţia trapezo-metacarpiană a policelui);

c) Articulaţii cu trei grade de libertate:

- articulaţii sferoide = enartroze (scapulohumerală, coxofemurală).

Slide 64

Kinetologia medicalăBazele anatomice ale locomoţiei

2. Muşchiul – elementul motor al mişcării;

- după felul în care se grupează în jurul articulaţiilor, muşchii îndeplinesc roluri diferite:

a) Muşchii agonişti - dezvoltă direct mişcarea propusă, îndeplinind aceeaşi acţiune: flexie, extensie, adducţie, etc;

- sunt puţini în organism, majoritatea muşchilor participând la mai multe categorii de mişcări;

b) Muşchi antagonişti

- se opun mişcării primare propuse;

- 2 roluri: - rolul de frână amortizarea mişcării protejarea

articulaţiilor faţă de suprasolicitări mecanice;

- rolul de adaptare a contracţiei în scopul realizării unei

reglări cât mai fine şi precise a mişcărilor;

c) Muşchii sinergici

- ajută mişcarea iniţiată de agonişti orientare, reglare şi întărire;

Între agonişti şi antagonişti există un echilibru tonic: când un agonist se contractă, antagonistul lui se relaxează.

Slide 65

Kinetologia medicalăBazele anatomice ale locomoţiei

3. Nervul:

a) joncţiunea mioneuronală = sinapsa neuromusculară = placa motorie;

b) căile motorii voluntare:

- fasciculele corticospinale = căile piramidale;

- primul neuron motor (central – n.m.c) în scoarţa cerebrală;

- al 2 lea neuron motor (periferic – n.m.p) în coarnele anterioare ale măduvei spinării;

- influxul nervos motor axonii n.m.c neuronii intercalari n.m.p

c) căile motorii involuntare:

- căile extrapiramidale: rubrospinal, vestibulospinal, tectospinal şi olivospinal;

- influxul nervos motor axonii neuronilor motori din nucleul roşu, nucleii vestibulari din bulb, corpii cvadrigemeni, olivele bulbare n.m.p = calea finală comună atât pentru motilitatea voluntară cât şi pentru cea involuntară;

Slide 66

Bazele fiziopatologice ale locomoţiei Principalele mecanisme fiziopatologice ce stau la baza suferinţelor

bolnavului şi pot fi influenţate prin ex.kinetice:

A. Articulaţia îşi poate pierde:

- mobilitatea => redori sau anchiloze;

- stabilitatea => mobilităţi articulare exagerate;

Cauze: durerea; inflamaţia; pierderea integrităţii ap.capsuloligamentar,

sau a funcţiei musculaturii adiacente;

1. Redoarea = limitare patologică a mişcării articulare;

- obiectul kinetologiei;

2. Anchiloza = pierdere definitivă a mişcărilor articulare;

- stadiul final al unor procese care au determinat iniţial redoare;

- rezolvare chirurugicală;

3. Mobilitatea articulară exagerată = inversul redorii;

Cauze: relaxări şi rupturi ligamentare, elongaţii tendinoase, hipotonii

musculare;

- prin ex.kinetice poate fi influenţat factorul muscular.

Slide 67

Bazele fiziopatologice ale locomoţiei

B. Muşchiul:

1. Atrofia musculară de imobilizare apare într-un m.cu inervaţie normală, pus în imposibilitatea de a funcţiona;

2. Contractura musculară = ↑ tonusului muscular, funcţională, reversibilă

Retractura musculară = contractură musculară veche, ireversibilă

(ţ.conjunctiv înlocuieşte ţ.muscular) – obiectul chirurgiei;

3. Distrofiile musculare progresive = boli degenerative ale m.striat, condiţio-nate genetic; pot fi atrofice sau hipertrofice;

4. Oboseala musculară det.de contracţia intensă sau prelungită a m.

Slide 68

Bazele fiziopatologice ale locomoţiei C. Complexul nerv-muşchi:

1. Spasticitatea (piramidală) – în sindromul de n.m.c;

2. Rigiditatea (extrapiramidală) este tot o hipertonie musculară;

3. Atrofia musculară de denervare:

- m.lipsit de influx nervos degradare structurală;

- obiectivul kinetologiei: menţinerea funcţiei şi structurii m.până

se va produce reinervarea;

D. Nervul:

1. Sindroame hipokinetice det.de leziuni ale n.m.c sau n.m.p (paralizii)

2. Sindroame hiperkinetice det.de alterarea funcţiei struct.extrapiramidale

=> apariţia mişcărilor involuntare (ex. B. Parkinson);

3. Sindroame diskinetice au la bază reflexe condiţionate patologice;

- denumite “crampe” profesionale;

4. Tulburări în coordonarea mişcărilor voluntare (apraxia, ataxia,

discoodonarea);

5. Tulburări de sensibilitate;

Slide 69

Tehnici în kinetologie

Clasificare:

I. Tehnicile anakinetice – imobilizarea şi posturarea;

Anakinezia exclude mişcarea articulară şi contracţia musculară voluntară;

II. Tehnicile kinetice includ mişcarea şi/sau contracţia musculară;

1. Th.kinetice dinamice:

- au la bază mişcarea;

- se realizează - prin contracţie musculară => th.active;

- fără contracţie musculară => th.pasive;

a) Mişcarea pasivă – se face cu ajutorul unei forţe exterioare;

- pacientul nu face travaliu muscular fără contracţie musculară;

Slide 70

Tehnici în kinetologie

Clasificare:

I. Th.anakinetice – imobilizarea şi posturarea;

Anakinezia exclude mişcarea articulară şi contracţia musculară voluntară;

II. Tehnicile kinetice includ mişcarea şi/sau contracţia musculară;

1. Th.kinetice dinamice:

- au la bază mişcarea;

- se realizează - prin contracţie musculară => th.active;

- fără contracţie musculară => th.pasive;

Slide 71

Tehnici în kinetologie 1. Tehnicile kinetice dinamice

a) Mişcarea pasivă

- se face cu ajutorul unei forţe exterioare;

- pacientul nu face travaliu muscular

fără contracţie musculară;

Indicaţii:

- sechele posttraumatice

combaterea redorilor articulare

- în neurologie

prevenirea atitudinilor vicioase şi menţinerea

senzaţiei kinestezice pe segmentele paralizate;

Contraindicaţii: - articulaţii f. dureroase sau cu procese inflamatorii acute;

- în tromboze venoase;

- în colecţii lichidiene intraarticulare;

Slide 72

Tehnici în kinetologie 1.Tehnicile kinetice dinamice

b) Mişcarea activă

- implică contracţia musculară a

segmentului ce se mobilizează;

- poate fi:

reflexă

- prin contr. musculară involuntară;

- se aplică în cazul parezelor;

voluntară

- prin contr. musculară voluntară;

Efecte:

- creşterea sau menţinerea amplitudinii mişcărilor articulare;

- creşterea sau menţinerea forţei musculare;

- recăpătarea sau dezv.coordonării neuromusculare;

Slide 73

Tehnici în kinetologie

2. Tehnici kinetice statice

- contracţia musculară nu determină mişcarea segmentului;

a) Contracţia izometrică

- muşchiul lucrează contra unei rezistenţe ≥ forţa sa;

- lungimea m. rămâne constantă, dar creşte tensiunea în m.

- determină creşterea forţei şi rezistenţei musculare;

- determină o rapidă hipertrofie musculară;

Slide 74

Tehnici în kinetologie

2. Tehnici kinetice statice

b) Relaxarea musculară

- ↓ tensiunea de contracţie în m. => relaxare musculară;

- există întotdeauna o tensiune de contracţie, chiar într-o stare de

maximă relaxare a m. = “tonus muscular”;

- relaxarea poate fi generală, legată de relaxarea psihică (met.Jacobson);

- relaxarea locală, a unui grup muscular;

- metode de realizare a relaxării locale:

se execută alternativ contracţii statice,

urmate de relaxări statice;

scuturarea ritmică a membrului

respectiv, executată de un asistent.

Slide 75

Slide 76

Exerciţiul fizic terapeutic Tehnicile de bază descrise reprezintă elementele ce alcătuiesc ex. fizic;

Mai multe ex. fizice alcătuiesc împreună o metodă kinetologică;

În cadrul ex. fizic sunt necesare contracţiile musculare;

Tipurile de contracţii musculare:

a) contracţia izometrică, statică;

b) contracţia izotonică, dinamică:

contracţie izotonică simplă, fără rezistenţă

(eventual forţa gravitaţională);

contracţie izotonică contra unei rezistenţe:

- concentrică, capetele m. se apropie,

m. se scurtează

(forţa exterioară < forţa musculară);

- excentrică, capetele m. se îndepărtează, m. se alungeşte

(forţa exterioară învinge rezistenţa musculară);

Slide 77

Metode în kinetologie

Metoda Bobath se adresează leziunilor de n.m.c;

Metoda Kabat de facilitare a actului motor voluntar;

Metoda Klapp pentru redresarea scoliozelor;

Metoda Williams pentru discopatii lombare;

Metodele Jacobson şi Schultz pentru relaxarea progresivă;

Metode speciale – nu se caracterizează printr-un anume obiectiv, ci prin utilizarea unei anumite tehnologii:

- mecanoterapia, scripetoterapia,

suspensoterapia;

- hidrokinetoterapia;

- terapia ocupaţională;

- tracţiunile vertebrale;

- manipulările;

- gimnastica aerobică.

Slide 78

Hidrokinetoterapia (HKT) Corect hidrokinetologie;

Este metoda exerciţiilor kinetice în apă;

Există 2 modalităţi distincte de HKT:

1. HKT parţială

- imersia unui membru sau segment de membru;

- utilizată pentru ↑ mobilităţii articulare;

- se bazează pe efectele apei calde (35-37ºC):

sedarea durerilor

relaxarea musculară

↑ elasticităţii ţesuturilor moi;

2. HKT generală

- imersia întregului corp;

- în bazine treflă sau piscine;

- se bazează pe 2 fenomene (+ efectele apei calde):

plutirea corpului, mişcările de jos în sus sunt facilitate;

rezistenţa opusă de apă la mişcările laterale şi la cele de sus în jos;

Slide 79

Terapia ocupaţională (TO) sau ergoterapia

Definiţie: reprezintă o metodă complexă de tratament şi recuperare a unor afecţiuni fizice sau mentale care utilizează munca sau orice altă ocupaţie

în vederea corectării sau compensării deficienţelor funcţionale. Urmăreşte integrarea familială, socială şi profesională a pers. handicapate; Principalele activităţi sau tehnici folosite sunt clasificate în:

1. Th.de bază (ceramică, tâmplărie, ţesătorie);

2. Th.complementare (cartonajul,marochineria,topografia,dactilografia)

3. Th.de readaptare - activităţi care urmăresc dobândirea independenţei cotidiene a pacienţilor (îmbrăcat, sarcini casnice);

4. Th.de exprimare (desen, pictură)

5. Th.sportive (jocuri sportive sau părţi componente ale acestora);

6. Th.recreative (jocuri distractive adaptate handicapaţilor: şah cu piese grele, popice);

În cadrul TO activităţi prin care pacienţii sunt învăţaţi să utilizeze

ajutoarele tehnice (cârje,bastoane,cărucioare) sau orteze (atele,benzi şi bandaje elastice,dispozitive statice şi dinamice) menite să transforme mediul ambiant pentru a le asigura independenţa socială.

Slide 80

Slide 81

Testări musculo-articulare

Testing articular (bilanţ articular):

- determinarea amplitudinii mişcărilor articulare;

- metoda directă, subiectivă, “din ochi”;

- metoda goniometrică

(dispozitiv gradat = goniometru).

Testing muscular (bilanţ muscular):

- este un test subiectiv, manual;

- stabilirea valorii funcţionale a unui muşchi sau grup muscular;

- scara 0 – 5:

0 = fără contracţie;

1 = sesizarea contracţiei m. prin palparea lui;

2 = m. mobilizează complet segmentul, dar cu eliminarea gravitaţiei;

3 = m. mobilizează complet segmentul contra gravitaţiei;

4 = m. deplasează complet segmentul antigravitaţional şi contra unei rezistenţe exterioare medii;

5 = m. execută mişcarea completă antigravitaţional şi contra unei forţe exterioare mai mari; este egală cu valoarea forţei normale.

Slide 82

Testări musculo-articulare

Utilitate:

- diagnosticul afecţiunilor neuromusculare şi articulare

- indicaţiile terapeutice şi recuperatorii

- aprecierea necesităţii de orteze şi ajutătoare de mers

- aprecierea evoluţiei bolii şi a răspunsului la tratament.

Slide 83

Aparatul dentomaxilar

Funcţii:Funcţii:

respiraţia respiraţia mimica mimica

masticaţia masticaţia căscatul căscatul

deglutiţia deglutiţia stănutul stănutul

fonaţiafonaţia

Se desfăşoară folosind aceleaşi structuri ale aparatului Se desfăşoară folosind aceleaşi structuri ale aparatului dentomaxilar.dentomaxilar.

Slide 84

Factorul muscular şi relaţiile sale cu sistemul dentomaxilofacial

Ţ.muscular şi ţ.osos au origine comună: provin din mezenchim.

Ţesutul osos se diferenţiază ca:

- ţesut de protecţie şi susţinere;

- rezervă minerală a organismului.

Musculatura are un rol motor preponderent.

Influenţa sistemului muscular asupra oaselor

Cercetările au arătat că:

- orientarea traveelor osoase corespund traiectoriilor liniilor de forţă;

- masele musculare orientează însăşi direcţia creşterii osoase;

- forma osului este determinată de funcţia muşchilor ce se inseră pe el;

- există riscul de demineralizare osoasă în imobilizări prelungite.

Slide 85

Factorul muscular şi relaţiile sale cu sistemul dentomaxilofacial

Influenţa musculaturii asupra sistemului dentomaxilar (D.M):

- buzele, obrajii, limba şi actul masticaţiei influenţează forma arcadei;

- acţiunea anormală a muşchilor poate începe din viaţa intrauterină poziţii vicioase ale fătului care ar împiedica anumite mişcări imaginea mişcării normale nu se gravează în SN după naştere nu le poate executa.

Studiile clinico-terapeutice efectuate au dus la conturarea unei ramuri a terapiei anomaliilor D.M: terapia funcţională.

Slide 86

Muşchii aparatului dentomaxilar

Pentru a-şi îndeplini rolul, ei sunt în corelaţie funcţională şi cu muşchii altor regiuni: - participă la funcţia fonatorie (64 de muşchi);

- participă la menţinerea echilibrului capului.

Muşchii feţei şi capului Musculatura mobilizatoare a mandibulei

Slide 87

Indexul neuromuscular

Problema coordonării acţiunilor unor muşchi este foarte importantă pentru activitatea clinico-terapeutică.

Muşchii sunt inervaţi de fibre diferite ale aceluiaşi nerv sau de nervi diferiţi, ce se găsesc la distanţă diferită (deci impulsurile au de parcurs o distanţă diferită), dar trebuie să ajungă în acelaşi timp la organul efector (scopul fiind frenator sau activator).

Coordonarea se obţine prin (2 explicaţii):

1. o activitate foarte selectivă a centrilor bulbari, care trimit comenzile la intervale de timp bine distanţate pentru fibrele nervoase ale fiecărui fascicul, astfel încât ele să poată ajunge simultan la toate organele efectoare interesate;

2. viteza de propagare a impulsului nervos depinde de grosimea axonului aprecierea momentului sosirii influxului nervos la nivelul diferiţilor efectori prin indexul neuromuscular (I):

I = l (lungimea nervului în cm)/c (calibrul fibrei nervoase)

Slide 88

Indexul neuromuscular

Concluzii terapeutice

în cazul unor tulburări ale comportamentului muscular -> discoordonări în succesiunea musculară:

- îndepărtarea imediată a cauzei;

- începerea ex. de reeducare funcţională pt. a împiedica producerea

unor modificări ale indexului neuromuscular, care să fixeze

reflexul nou şi anormal.

mişcările discoordonate, observate după aplicarea unor dispozitive intraorale, pot fi considerate ca rezultatul unui conflict între informaţiile transmise prin modificarea bruscă a condiţiilor locale şi viteza de propagare a comenzilor printr-un sistem ce este adaptat la starea anterioară aplicării dispozitivului.

Slide 89

Indexul neuromuscular

Concluzii terapeutice

reeducarea comportamentului funcţional este legată de producerea unor modificări de morfogeneză nervoasă funcţională (probabil de amploare mică), de aceea succesul depinde de:

- iniţierea ex.de reeducare la o vârstă cât mai fragedă;

- prelungirea ex.de reeducare suficient în timp, ca să se poată produce modificările structurale corespunzătoare noului comportament.

dacă pentru corectare s-a folosit un aparat fix, renunţarea la el este bine să nu se facă brusc, ci lent, pt. a evita ca schimbarea rapidă a condiţiilor locale să constituie sursa unor discoordonări în mişcări, ce ar putea duce la reinstalarea vechiului comportament anormal => reducerea treptată a ap. corector.

trebuie să se analizeze dacă morfologia nouă obţinută este suficientă pentru a asigura menţinerea noului comportament.

Slide 90

Organizarea sistemului muscular pe principiul grupelor antagoniste

Musculatura este astfel organizată încât să corespundă cât mai bine din p.d.v funcţional obţinerea cu minim de efort a unei eficienţe mari.

Sistemul muscular este organizat pe principiul grupelor antagoniste posibilitatea efectuării unor mişcări de amplitudini variate şi asigurarea unui echilibru dinamic al elementului deplasat.

Grupele antagoniste ale muşchilor mobilizatori ai mandibulei:

a) în sens vertical: m. ridicători – m. coborâtori;

b) în sens sagital: m. propulsori – m. retropulsori;

c) în plan transversal: m. pterigoidian extern în contracţie unilaterală.

Menţinerea în poziţie echilibrată a craniului în vârful coloanei vertebrale, în sens antero-posterior asigurată de 2 grupe musculare antagoniste:

- grupa posterioară: m.cefei;

- grupa anterioară: subhioidieni, suprahioidieni şi mobilizatori ai mandibulei.

Slide 91

Influenţa tridimensională a musculaturii asupra sistemului dentomaxilar

Tulb. jocului de f. musculare => modif. morfologice, anomalii ale ap. D.M.

M. ap. D.M au o influenţă complexă asupra oaselor maxilare prin următoarele modalităţi:

a) prin intermediul inserţiilor osoase (componentă mult mai evidentă la mandibulă – sediul unor inserţii musculare numeroase şi puternice; maxilarul superior este sărac în inserţii musculare – se exercită forţe de tracţiune prin contracţia m.mobilizatori ai mandibulei);

b) prin acţiunea directă a presiunilor musculare, pe supraf.osoase (în timpul masticaţiei, fonaţiei, deglutiţiei; influenţa mimicii – ticuri);

c) prin acţiunea indirectă a forţelor musculare, prin intermediul sist. dentar (forţele de masticaţie transmise indirect prin interpunerea sist.dentar);

d) nutriţie osoasă mai bună în cond. unei activităţi musculare normale.

Concluzie: muşchii au o acţiune complexă modelantă asupra arcadelor alveolo-dentare, corpurilor maxilarelor şi articulaţiei temporomandibulare.

Slide 92

Influenţa sistemului dentomaxilar asupra musculaturii

În dezvoltarea morfologică apar condiţii noi (creşterea extremităţii cefalice, erupţia dinţilor temporari sau definitivi) care determină modificări în morfologia şi funcţia muşchilor.

Între morfologia scheletală şi morfologia şi funcţia musculară există un echilibru relativ adaptare continuă a celor două sisteme unul faţă de celălalt.

Modificările în sistemul D.M pot fi sursa unor tulburări funcţionale la nivelul sistemului muscular.

Slide 93

Musculatura trebuie considerată ca o parte componentă a ap.dentomaxilar, iar anomaliile dentomaxilare ca anomalii ale ap.dentomaxilar (şi nu numai anomalii ale dinţilor şi maxilarelor) => în cadrul anomaliilor dentomaxilare, modificările morfologice ale sistemului dentomaxilar şi tulburările funcţionale sunt componente ale diverselor entităţi nosologice şi trebuie cercetate în interdependenţa lor.

Slide 94

Metode de investigare a factorului muscular

Examinarea cu ajutorul unor aparate speciale:

Electromiografia - aprecierea funcţiei musculare după potenţialele de acţiune

Radiocinematografia – evidenţierea mişcărilor, modif.de poziţie, de formă şi dimensiuni ale organelor în componenţa cărora intră muşchi (deplasările mandibulei faţă de maxilarul superior, articul. temporo-mandibulare)

Ap. pentru măsurarea forţelor de la nivelul arcadelor dentare – miodinograf fotoelectric (recepţionarea forţelor exercitate de o parte şi de alta a dintelui, de către limbă şi buze).

Inconvenient: - greu de introdus ca mijloace de investigare curentă.

Examenul clinic: - examenul musculaturii în repaus (buze, limbă)

- examinarea musculaturii în timpul funcţiilor (masticaţie,

deglutiţie, fonaţie; deprinderi mimice, obiceiuri vicioase)

- testarea forţei musculare (notare matematică de la 0 la 5)

Slide 95

Consideraţii de ordin terapeutic

Terapia anomaliilor D.M trebuie să urmărească:

corectarea modificărilor morfologice

echilibrarea acţiunilor musculare

Obiectivele terapeutice pot fi grupate:

1. Stabilirea unui echilibru adecvat privind tonusul grupelor musculare antagoniste;

2. Modificarea comportamentului neuromuscular al grupelor musculare deficitare;

3. Folosirea contracţiei musculare ca sursă de energie în vederea corectării modificărilor morfologice.

Slide 96

1. Stabilirea unui echilibru adecvat de tonus între grupele musculare antagoniste

Ruperea echilibrului hipertonia unei grupe musculare sau hipotonia grupei antagoniste;

În practică se urmăreşte mărirea tonusului grupei musculare hipotone;

Efectuarea ritmică, după un program stabilit, a unor exerciţii de gimnastică musculară (miogimnastică, antrenament muscular).

Slide 97

2. Modificarea comportamentului neuromuscular al grupelor musculare deficitare

Necesitatea de a decela toate tulburările funcţionale şi de a acţiona simultan prin exerciţii asupra lor;

Miogimnastica şi exerciţiile de reeducare funcţională cer foarte multă perseverenţă şi trebuie efectuate timp îndelungat;

Sunt vizate următoarele funcţii: respiraţia, masticaţia, deglutiţia, fonaţia.

Slide 98

3. Folosirea contracţiei musculare ca sursă de energie pentru aparate ortodontice

Această metodă reprezintă o ramură a terapiei cu ap.ortodontice

Terapia cu aparate funcţionale:

- ap. sunt denumite funcţionale, deoarece generează forţele corectoare pe care le transmit la nivelul ap.dentomaxilar, utilizând, în primul rând, energia eliberată de contracţia musculară produsă prin vorbire, masticaţie sau deglutiţie;

- cunoscute şi ca „aparate ortopedice”, având nume ca activator, bionator, Frankel, Herbst sau aparate „twin block”.

- dintre toate funcţiile la care participă ap.dentomaxilar, contracţia musculară cea mai intensă are loc în timpul masticaţiei;

- realizarea unei terapii cu ap.funcţionale care să poată utiliza şi momentul masticator, rămâne un deziderat pentru practica ortodontică, la care ap.folosite de către diferite şcoli şi descrise în literatură nu pot răspunde decât parţial;

Slide 99

Terapia cu aparate funcţionale

Principii:

a) aplicate în cavitatea bucală şi în absenţa oricăror contr. musc. sunt inactive; pt. a se exercita f. corectoare sunt necesare contr. musc.;

b) prezenţa lor în cavitatea bucală declanşează, în mod reflex, contr. m. => acţiune asimilabilă miogimnasticii => nutriţia în muşchi şi oase ameliorată;

c) forţele det. de m.ridicători se transmit oaselor maxilare: prin intermediul dinţilor, prin intermediul ap.ortodontic şi direct => stimularea dezvoltării lor;

d) ap.descompune forţele verticale (generate de contr. musc.) => apariţia unor f. orizontale ce acţionează în sensul corectării anomaliilor D.M;

e) prin volumul, conformaţia şi poziţia lor contribuie la normalizarea funcţiilor perturbate (respiraţia şi deglutiţia, în special);

f) rezultatele obţinute sunt mai stabile, mai puţin expuse la recidive.

Slide 100

Terapia cu aparate funcţionale

Ap. ortodontice functionale reprezinta o alternativa importanta in arsenalul terapeutic in perioada de crestere a copiilor.

Ele pot stimula sau din contra inhiba cresterea unuia din maxilare, ajuta la corectarea unor obiceiuri vicioase ( respiratie orala, sugerea degetului), sau corecteaza dezechilibrele musculaturii faciale (limba, buze, etc)

Sunt realizate din materiale viu colorate pentru a-i atrage pe micii pacienti.

Slide 101

Terapia cu aparate funcţionale

 Aparate functionale fixe: Aparatul este aplicat (cimentat) pe dinţii superiori şi inferiori şi nu poate fi indepartat de pacient. Prin menţinerea pozitiei anterioare a mandibulei, reduce protruzia dinţilor pe măsura ce pacientul creşte şi ajută la alinierea dinţilor. Aparatul poate contribui la corectarea protruziei severe a dinţilor superiori.

 Aparate functionale mobile: Acestea menţin mandibula intr-o poziţie anterioară si ghidează erupţia dinţilor într-o ocluzie mai favorabilă, permiţând maxilarului şi mandibulei să crească proporţional, unul faţă de altul. Colaborarea pacientului în purtarea acestor aparate este esenţială pentru obţinerea unei îmbunătăţiri semnificative; aparatul nu poate „lucra” dacă pacientul nu îl poartă.

Slide 102

Terapia cu aparate funcţionale

Exemple de aparate funcţionale

plăci inferioare cu plan înclinat anterior

(tip Brückl-Reichenberch, Guleaeva)

– sunt incomode în gură;

activatorul Robin, monoblocul Andresen

– volum mare, nu pot fi utilizate în masticaţie;

gutiere bilaterale din acrilat -> th. “microplanurilor

înclinate” -> permit folosirea integrală a sectoarelor

laterale ale arcadelor în timpul masticaţiei

Slide 103

Terapia cu aparate funcţionale

Aparat Herbst Aparatul este folosit pentru a deplasa mandibula anterior. Poate fi fix sau mobil. Atunci cand este fix, este cimentat de dinţi pe una sau ambele arcade prin intermediul unor coroane metalice. Se poate utiliza şi un şurub de expansiune pentru lărgirea arcadei superioare.

Slide 104

Terapia cu aparate funcţionale

Bionator Balters

Dg: Prognatism mandibular

Slide 105

Terapia cu aparate funcţionale

“Twin block”

Slide 106

Factorii echilibrului orofacial (E.O.F.)

Cunoaşterea factorilor E.O.F. este importantă pentru:

o mai bună înţelegere a etiopatogeniei a anomaliilor dentomaxilare;

conducerea tratamentului de corectare ortodontică.

Factorii care pot influenţa E.O.F. sunt numeroşi şi complecşi:

- echilibrul extremităţii cefalice

- sistemele traiectoriale, liniile de forţă

- articulaţia temporomandibulară

- obiceiurile vicioase.

Slide 107

Ap.dentomaxilar participă la menţinerea echilibrului extremităţii cefalice

Din p.d.v static şi dinamic, coloana vertebrală este comparată cu un stâlp elastic cu 4 curburi în plan sagital:

- 2 cu concavitatea posterioară = lordoze – cervicală şi lombară;

- 2 cu concavitatea anterioară = cifoze – dorsală şi sacrată;

Slide 108

Ap.dentomaxilar participă la menţinerea echilibrului extremităţii cefalice

Coloana vertebrală este sprijinită pe bazin şi susţine capul centrul lui de G este situat anterior de articul. atlantooccipitală cu 0,5-1cm => tendinţa de cădere înainte;

Poziţia capului este asigurată static şi dinamic, în sens antero-posterior de:

- grupa musc. posterioară: m. cefei;

- grupa musc. anterioară: m. ap.D.M şi m. gâtului; În cadrul acestui echilibru, m. mobilizatori ai mandibulei asigură poziţia de

repaus a mandibulei, deplasările ei şi menţinerea poziţiei capului; Reflexele proprioceptive asigură o coordonare perfectă deplasările

mandi-bulei nu perturbă poziţiile capului; În tulb.neuromusculare, exercitarea funcţiilor (fonaţie, deglutiţie) se însoţeş-

te de mişcări ale capului; Poziţii particulare de obişnuinţă ale capului pot influenţa dezv.ap.D.M, în

special prin intermediul componentei sale mandibulare.

Slide 109

Ap.dentomaxilar participă la menţinerea echilibrului extremităţii cefalice

Obiectivul practicii ortodontice:

modificarea raportului de forţe prin schimbarea condiţiilor de exercitare a funcţiilor şi, chiar de introducere a unor forţe cu acţiune dirijată => stimularea dezvoltării maxilarelor şi armonizarea lor la mărimea dinţilor.

Slide 110

Slide 111

Rolul obiceiurilor vicioase în perturbarea E.O.F

Atitudini anormale de postură ale corpului şi capului în somn sau în starea de veghe

Obiceiuri vicioase prin interpunerea la nivelul arcadelor dentare a unor elemente ce nu aparţin ap.D.M (interpoziţii heterotrope)

Obiceiuri de interpunere vicioasă a unor părţi moi ale ap.D.M între alte elemente ale aceluiaşi ap.(interpoziţii autotrope)

Obiceiuri vicioase prin raporturi sau declanşarea de forţe potenţial nocive în timpul desfăşurării paranormale a unor funcţii (respiraţia orală, masticaţia unilaterală sau ineficientă, fonaţia cu interpoziţii).

Slide 112

Atitudinile anormale de postură ale corpului şi capului

A. În timpul somnului:- se instalează adesea încă din primele luni de viaţă;

- îşi au originea în: diferite poziţii de obişnuinţă, folosirea unor saltele prea groase şi prea moi, folosirea unor perne mari;

- dormit în decubit dorsal cu o pernă mare sub cap => hiperflexia capului faţă de corp => tendinţa la prognaţie;

- dormit în decubit ventral cu perne înalte sau decubit dorsal fără pernă => tendinţă la retrognaţie.

Slide 113

Atitudinile anormale de postură ale corpului şi capului

Dormitul într-un singur decubit lateral, în cazul unei diferenţe mai mari între planul capului şi al corpului => consecinţe asupra ap.D.M şi asupra coloanei vertebrale (deformări în plan frontal – scolioze); la copii asimetrii faciale prin: - dezvoltarea insuficientă sau deformarea unei hemifeţe;

- poziţie deviată lateral a mandibulei.

Atitudinile particulare de postură în timpul somnului se pot prelungi uneori şi la vârsta adultă;

Este necesară predominanţa netă a unei anumite poziţii faţă de opusa sa.

Slide 114

Atitudinile anormale de postură ale corpului şi capului

B. În starea de veghe: - aparţin vârstelor mai mari;

- sprijinirea unei zone a extremităţii cefalice (mereu aceeaşi) pe una din mâini: mentonul în zona centrală => inhibarea dezvoltării şi o retropozi-

ţionare a mandibulei;

zonele laterale ale părţii inferioare a feţei => inhibări ale dezvoltă-

rii sau deformări localizate şi prin laterodeviaţie mandibulară.

Teren favorabil:Teren favorabil:- Constituţie elastopată- Constituţie elastopată

Slide 115

Atitudinile anormale de postură ale corpului şi capului

C. Atitudini ale capului şi corpului în dinamică:

- în timpul purtării ghiozdanului cu cărţi numai într-o singură mână => scolioză dorso-lombară + scolioză cervicală în sens invers, în tendinţa de a asigura verticalitatea extremităţii cefalice => o asimetrie a f. antagoniste ale echilibrului extremităţii cefalice propagare sinuoasă a undelor de forţă modificări de forţe şi la nivelul ap.D.M.

Slide 116

Slide 117

Concluzie:

Se impun măsuri de profilaxie, diagnosticare şi tratament în vederea obţinerii unei echilibrări orofaciale.

Slide 118

Infecţia de focar (I.F)

Problema I.F în imunopatologia unor suferinţe reumatismale şi renale este o realitate incontestabilă.

Clasarea efectelor patogenice ale I.F:

1. Boli în care I.F activă deţine un rol patogenic major: reumatismul articular acut, glomerulonefrita poststreptococică;

2. Boli care evoluează particular agresiv, în cazul asocierii cu o I.F activă: poliartrita reumatoidă, spondilartritele seronegative, vasculitele sistemice, LES;

3. Sindromul infecţiei de focar active.

Slide 119

Focare infecţioase cu potenţialitate de a deveni infecţii de focar active, patogene

Focare infecţioase ORL: amigdalita cronică, sinuzite cronice

Focare infecţioase stomatologice:

intradentare: - pulpite cronice

- gangrene simple

- dinţi devitalizaţi cu obturaţii incomplete de canal

paradentare: a) periapicale - granulom

- parodontite apicale cronice

b) reziduale - ţesuturi închistate după extracţie

c) parodontale

Focare infecţioase subdiafragmatice

(ex: anexe, apendice, colecistita cronică)

Slide 120

Sindromul infecţiei de focar active

Tablou clinic:

este întâlnit mai frecvent la femei;

manifestări subiective: - poliartralgii şi mialgii

- parestezii

- astenie

- ± dispnee de efort;

manifestări obiective: - stare subfebrilă

- elemente cutanate (livedo reticularis, eritem

violaceu, acrocianoză)

- elemente articulare;

examene de laborator: - teste de inflamaţie pozitive

(VSH şi proteina C reactivă crescute moderat)

- titrul ASLO crescut (amigdalite cronice)

- factori antinucleari, factori reumatoizi prezenţi;

după eradicarea focarelor starea clinică şi datele de laborator se normalizează în 8-11 săptămâni.

Slide 121

Tratamentul infecţiei de focar

Eradicarea focarelor infecţioase trebuie făcută într-o fază de acalmie a bolii de fond.

Se urmăresc cu stricteţe următoarele etape:

pregătirea: antibioterapie, antiinflamatoare nesteroidiene;

eradicarea: intervenţia chirurgicală cu eventual blocaj xilină-adrenalină perifocal;

tratament postoperator: antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene (7 zile de la actul operator).