finantele intreprinderii

41
Finanţele întreprinderii 11 Viaţa economico-financiară a unei întreprinderi nu poate fi concepută în afara mediului în care funcţionează şi evoluează. Din acest mediu, întreprinderea îşi colectează resursele şi tot în cadrul acestuia efectuează plăţi, restituiri de fonduri etc. Fenomenul financiar se naşte din relaţiile pe care întreprinderea le întreţine cu toţi agenţii economici şi financiari, cu statul şi cu alte organisme. De asemenea, finanţele întreprinderii se prezintă ca o ramură a ştiinţei financiare, care analizează mecanismele şi metodele de procurare şi gestionare a resurselor financiare, izvoarele şi destinaţia acestor resurse, în vederea satisfacerii diferitelor nevoi şi obţinerii de profituri cât mai mari 2 . 1.2. Funcţiile finanţelor întreprinderii Ca orice subsistem financiar finanţele întreprinderii îndeplinesc 2 funcţii: funcţia de repartiţie şi funcţia de control. În condiţiile economiei de piaţă, funcţia de repartiţie este influenţată de formele de proprietate, autonomia întreprinderii, strategiile de dezvoltare, management etc., care îşi pun amprenta asupra formării, creşterii şi repartizării fondurilor, raţionalităţii cheltuielilor şi plăţilor asupra întregii activităţi. Funcţia de repartiţie reflectă formarea capitalurilor, alocarea şi utilizarea acestora în scopul realizării obiectivelor întreprinderii. Din punct de vedere analitic, funcţia de repartiţie reflectă colectarea capitalurilor iniţiale din diferite izvoare, circuitul şi repartizarea pe destinaţii, utilizarea şi reconstituirea lor, modificarea proporţiilor fondurilor prin reţinerea de resurse financiare ce se degajă din capacitatea de autofinanţare, atragerea unor resurse externe precum şi obligaţiile băneşti. Fondurile băneşti proprii sau împrumutate se încorporează în active patrimoniale imobilizate sau circulante şi trec ulterior prin fazele ciclului de exploatare creând rezerve sau fluxuri monetare. Astfel, ciclul de exploatare al întreprinderii stă la baza funcţiei de repartiţie şi este în strânsă legătură cu gestiunea financiară a întreprinderii. În esenţă, funcţia de repartiţie se concretizează în: constituirea capitalurilor proprii şi împrumutate, alocarea şi utilizarea capitalurilor potrivit necesităţilor ciclului de exploatare şi de investiţii, formarea şi repartizarea profitului, restituirea împrumuturilor şi achitarea diferitelor obligaţii ale întreprinderii, formarea şi utilizarea unei multitudini de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale întreprinderii, asociaţilor sau acţionarilor, ale salariaţilor, precum şi a unor nevoi generale ale societăţii. Într-o întreprindere se pot crea numeroase fonduri, cum ar fi: fondul pentru investiţii în active fixe, fondul de rulment, fondul de rezervă, fondul de cercetare ştiinţifică, fonduri pentru acţiuni sociale, culturale şi sportive, fonduri pentru recalificarea, premierea şi participarea salariaţilor la profit etc. Izvoarele acestor fonduri diferă de la caz la caz, cu menţiunea că pentru anumite activităţi, întreprinderea poate apela şi la resurse împrumutate. Principalele metode utilizate în colectarea fondurilor sunt: autofinanţarea, aportul asociaţilor sau acţionarilor, creditarea de la instituţii şi organisme financiare şi/sau bancare, finanţarea prin leasing şi finanţarea bugetară din surse interne sau externe. Aceste metode şi izvoare de constituire a resurselor diferă într-o anumită măsură, în funcţie de formele pe care îmbracă întreprinderile şi proprietatea asupra lor, respectiv regii autonome, societăţi comerciale, cooperative şi asociaţii cooperatiste, societăţi mixte etc. Funcţia de control se manifestă atât prin constatarea disfuncţiilor economice şi financiare ale întreprinderii dar şi în corectarea acestora. Mai mult controlul în domeniul finanţelor întreprinderii are caracter preventiv. 2 Adochi ţei, M. – Finanţele întreprinderii , Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, pag. 10.

Upload: proca-stela

Post on 12-Nov-2015

138 views

Category:

Documents


5 download

DESCRIPTION

Finantele Intreprinderii.

TRANSCRIPT

  • Finanele ntreprinderii

    11

    Viaa economico-financiar a unei ntreprinderi nu poate fi conceput n afara mediului n care funcioneaz i evolueaz. Din acest mediu, ntreprinderea i colecteaz resursele i tot n cadrul acestuia efectueaz pli, restituiri de fonduri etc.

    Fenomenul financiar se nate din relaiile pe care ntreprinderea le ntreine cu toi agenii economici i financiari, cu statul i cu alte organisme.

    De asemenea, finanele ntreprinderii se prezint ca o ramur a tiinei financiare, care analizeaz mecanismele i metodele de procurare i gestionare a resurselor financiare, izvoarele i destinaia acestor resurse, n vederea satisfacerii diferitelor nevoi i obinerii de profituri ct mai mari2.

    1.2. Funciile finanelor ntreprinderii

    Ca orice subsistem financiar finanele ntreprinderii ndeplinesc 2 funcii: funcia de repartiie i funcia de control.

    n condiiile economiei de pia, funcia de repartiie este influenat de formele de proprietate, autonomia ntreprinderii, strategiile de dezvoltare, management etc., care i pun amprenta asupra formrii, creterii i repartizrii fondurilor, raionalitii cheltuielilor i plilor asupra ntregii activiti.

    Funcia de repartiie reflect formarea capitalurilor, alocarea i utilizarea acestora n scopul realizrii obiectivelor ntreprinderii. Din punct de vedere analitic, funcia de repartiie reflect colectarea capitalurilor iniiale din diferite izvoare, circuitul i repartizarea pe destinaii, utilizarea i reconstituirea lor, modificarea proporiilor fondurilor prin reinerea de resurse financiare ce se degaj din capacitatea de autofinanare, atragerea unor resurse externe precum i obligaiile bneti.

    Fondurile bneti proprii sau mprumutate se ncorporeaz n active patrimoniale imobilizate sau circulante i trec ulterior prin fazele ciclului de exploatare crend rezerve sau fluxuri monetare. Astfel, ciclul de exploatare al ntreprinderii st la baza funciei de repartiie i este n strns legtur cu gestiunea financiar a ntreprinderii.

    n esen, funcia de repartiie se concretizeaz n: constituirea capitalurilor proprii i mprumutate, alocarea i utilizarea capitalurilor potrivit necesitilor ciclului de exploatare i de investiii, formarea i repartizarea profitului, restituirea mprumuturilor i achitarea diferitelor obligaii ale ntreprinderii, formarea i utilizarea unei multitudini de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale ntreprinderii, asociailor sau acionarilor, ale salariailor, precum i a unor nevoi generale ale societii.

    ntr-o ntreprindere se pot crea numeroase fonduri, cum ar fi: fondul pentru investiii n active fixe, fondul de rulment, fondul de rezerv, fondul de cercetare tiinific, fonduri pentru aciuni sociale, culturale i sportive, fonduri pentru recalificarea, premierea i participarea salariailor la profit etc. Izvoarele acestor fonduri difer de la caz la caz, cu meniunea c pentru anumite activiti, ntreprinderea poate apela i la resurse mprumutate.

    Principalele metode utilizate n colectarea fondurilor sunt: autofinanarea, aportul asociailor sau acionarilor, creditarea de la instituii i organisme financiare i/sau bancare, finanarea prin leasing i finanarea bugetar din surse interne sau externe. Aceste metode i izvoare de constituire a resurselor difer ntr-o anumit msur, n funcie de formele pe care mbrac ntreprinderile i proprietatea asupra lor, respectiv regii autonome, societi comerciale, cooperative i asociaii cooperatiste, societi mixte etc.

    Funcia de control se manifest att prin constatarea disfunciilor economice i financiare ale ntreprinderii dar i n corectarea acestora. Mai mult controlul n domeniul finanelor ntreprinderii are caracter preventiv.

    2 Adochiei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Sylvi, Bucureti, 2000, pag. 10.

  • Finanele ntreprinderii

    12

    Funcia de control nu trebuie s se rezume doar la latura constatativ a fenomenelor, rolul acesteia fiind mai ales acela de a interveni cu aciuni corective, care s optimizeze ntreaga activitate. Controlul prin intermediul finanelor ntreprinderii asigur un anumit cadru organizatoric i aplicarea de msuri care s acioneze sistematic i unitar n vederea prevenirii abaterilor, pentru creterea eficienei i rentabilitii, asigurarea integritii i utilizrii raionale a capitalului, respectarea legislaiei economico-financiare, a regulilor i practicii jurisprudenei financiare3.

    Funcia de control a finanelor ntreprinderii are o sfer mai larg de aciune dect funcia de repartiie, cuprinznd toate fazele ciclului economic i ansamblul indicatorilor prevzui n bugetele ntreprinderii. Aceasta necesit organizarea unei evidene corecte i sistematice, precum i a unei previziuni fundamentale.

    Controlul se exercit prin diferite prghii economico-financiare: costuri, preuri, profit, impozite i taxe, credite etc. i poate fi, din punct de vedere al timpului de efectuare: control preventiv, operativ-curent sau concomitent i postoperativ.

    De asemenea, n cadrul ntreprinderii exist dou tipuri de control: control financiar intern i control financiar extern.

    Controlul financiar intern este efectuat de ctre managerul financiar sau de conductorul departamentului financiar-contabil, revizorii de gestiune sau comisiile de cenzori numite de Adunarea General a Acionarilor sau alte organe autorizate prin statutele de organizare.

    Controlul financiar extern poate fi efectuat de ctre instituiile finanatoare (de exemplu, bncile care acord mprumuturi numai dup ce studiaz bonitatea clientului) sau de ctre administraiile financiare. n general, bncile analizeaz: gradul de lichiditate, solvabilitate i rentabilitate n acordarea creditelor, respectarea regimului decontrilor, a formelor i instrumentelor de plat, volumul creditelor solicitate, destinaia i garania acestora, plata dobnzilor i rambursarea la timp a resurselor mprumutate.

    Controlul fiscal urmrete stabilirea corect i plata n termen a impozitelor, taxelor i contribuiilor datorate de ntreprindere ctre stat, respectarea normelor de ntocmire a situaiilor financiare i a situaiilor periodice de raportare financiar-contabile, precum i modul de aplicare a preurilor i tarifelor.

    1.3. Funcia financiar a ntreprinderii Activitatea ntreprinderii poate fi redat n general prin trei funcii eseniale: funcia de

    producie, funcia de comercializare i funcia financiar. Aceste funcii se coreleaz ntre ele i n ansamblul lor au legturi cu mediul nconjurtor prin fluxuri fizice i financiare.

    Funcia financiar a ntreprinderii poate fi definit ca ansamblul activitilor de asigurare i repartizare a fondurilor bneti necesare desfurrii continue i rentabile a activitii, precum i de analiz i control a rezultatelor obinute4. Aceast funcie asigur funcionarea sistemului ntreprinderii n condiii eficiente, controlnd intrrile i ieirile din sistem, precum i reglarea corespunztoare a activitii ntreprinderii.

    Funcia financiar a ntreprinderii are drept scop aprarea i consolidarea patrimoniului i a autonomiei financiare a ntreprinderii. Cea mai eficient cale de atingere a acestui scop presupune o diviziune a muncii ntre diferitele compartimente ale activitii financiare.

    Funcia financiar a ntreprinderii are drept obiectiv punerea n aplicare a unui sistem de metode i tehnici de gestiune financiar care s determine creterea valorii ntreprinderii, respectiv creterea valorii de pia a aciunilor ntreprinderilor cotate la burs, sau asigurarea independenei financiare i a rentabilitii n cazul ntreprinderilor mici i mijlocii.

    3 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 43. 4 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 44.

  • Finanele ntreprinderii

    13

    Funcia financiar are rolul de a asigura n mod curent i la cele mai mici costuri fondurile ntreprinderii i de a controla buna utilizare a acestora, precum i rentabilitatea operaiunilor crora le sunt afectate resurse financiare. Formarea acestor resurse are loc prin atragerea de capital financiar de la asociai, de la creditori sau din finanare intern.

    Funcia financiar cuprinde un ansamblu de activiti care-i asigur un caracter activ5: - previziune i prognoz financiar: elaborarea studiilor i bugetelor pe termen scurt i mediu; - control financiar: organizarea i exercitarea controlului financiar preventiv i a controlului

    gestionar de fond asupra gospodririi mijloacelor materiale i bneti; - execuie financiar: elaborarea documentaiilor necesare constituirii i majorrii capitalului

    social, calcularea i repartizarea profitului, elaborarea documentaiei pentru obinerea de credite, fundamentarea preurilor i tarifelor, gestionarea instrumentelor creditului comercial, finanarea investiiilor etc.;

    - analiz financiar: elaborarea de studii i analize privind potenialul financiar al ntreprinderii, eficiena utilizrii resurselor financiare, indicatorii financiari;

    - coordonare financiar: stabilirea pentru unitile componente subordonate i filiale a indicatorilor financiari, a strategiei i a tacticii financiare comune.

    Funcia financiar a ntreprinderii are urmtoarele roluri: operaional, care implic luarea unor decizii, n special de colectare a capitalurilor, fr

    de care ntreprinderea nu se poate constitui i funciona. Acest rol vizeaz asigurarea fluxurilor financiare n strns legtur cu mediul nconjurtor. Domeniul operaional cuprinde ncasarea creanelor asupra clienilor i plata furnizorilor, gestiunea trezoreriei, negocierea creditelor bancare, relaiile cu organismele financiare i realizarea operaiilor de mprumut;

    funcional, care const n participarea la prelucrarea i difuzarea informaiilor necesare gestiunii ntreprinderii i acordarea de asisten de specialitate celorlalte funcii ale ntreprinderii;

    politic, care const n integrarea ntr-un tot a constrngerilor externe, sociale, economice, financiare i politice care influeneaz ntreprinderea i de care depinde creterea i autonomia acesteia.

    Importana funciei financiare este dat de faptul c ea reprezint motorul indispensabil al activitilor industriale i comerciale, modulul lor central, orice defeciune a acesteia punnd n pericol ntreprinderea n ansamblul su.

    n consecin, viabilitatea unei ntreprinderi depinde n cea mai mare parte de buna organizare a activitii financiare. Organizarea ntreprinderilor trebuie conceput astfel nct s exprime particularitile funciei financiare i s pun n valoare rolul finanelor n satisfacerea exigenelor ntreprinderii.

    1.4. Circuitul financiar i fluxurile ntreprinderii

    Circuitul financiar al ntreprinderii reprezint fluxul de lichiditi determinat de anumite decizii financiare n interaciune cu relaiile dintre diferii operatori economici: acionari, conductori, creditori, stat. Circuitele financiare se constituie prin interaciunea fluxurilor nscute din operaiuni n care intervin resurse bneti afectate nevoilor pe orice perioad.

    Circuitele financiare la care particip ntreprinderile reprezint suportul dezvoltrii oricrei economii. Ele contribuie la asigurarea autonomiei cu o cantitate optim de moned, necesar echilibrului real. n acelai timp, urmresc realizarea unei repartiii optime a cantitii de moned ntre diferii ageni economici i o cretere a gradului de stabilitate economic.

    Capitalul ntreprinderii este constituit la un moment dat dintr-un ansamblu de bunuri sau active (cldiri, maini, materii prime) a cror evaluare genereaz activul bilanului ntreprinderii. O ntreprindere se caracterizeaz, n special, prin deinerea de capital, punerea n micare a unei funcii de producie i participarea la procese de schimburi.

    5 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 45.

  • Finanele ntreprinderii

    14

    Dac bunurile deinute, cantitativ i valoric, pot fi sesizate n orice moment, micrile bunurilor i serviciilor rezultate din procesele de schimb nu pot fi sesizate dect pe o perioad determinat. Micarea bunurilor i serviciilor ntr-o ntreprindere, intermediat de procesele de transformare, respectiv producie, poate fi prezentat sub form de fluxuri.

    Schimburile dintre agenii economici se fac pe baz de moned, dnd natere vieii financiare a ntreprinderii. De aceste schimburi depind funcionarea procesului de producie i compoziia capitalului. Orice schimb implic dou micri de sens contrar: una generat de transferul de bunuri i servicii, iar alta de transferul de moned.

    Cantitatea de bunuri sau moned transferat ntr-o anumit perioad de timp ntre agenii economici poart denumirea de flux. Msurarea fluxurilor reale este efectuat pe baza unei evaluri n termeni monetari. Constituirea unui flux are la baz procesul de acumulare prealabil de bunuri, servicii sau moned la nivelul unui agent economic. Fiecare flux contribuie la modificarea volumului bunurilor economice acumulate.

    Cantitatea de bunuri sau moned existent la un moment dat reprezint un stoc (de bunuri sau moned). Stocul de moned permite achiziionarea bunurilor i serviciilor necesare produciei, precum i furnizarea bunurilor produse i serviciilor create. Ansamblul stocurilor deinute de ntreprindere la un moment dat reprezint capitalul economic al acesteia. Un stoc nu este relevant dect la un moment dat, n timp ce fluxurile nu pot fi apreciate dect de-a lungul unei perioade date de timp.

    Fluxurile pot fi6:: - fluxuri reale sau fizice: de bunuri i/sau servicii care reprezint n fapt, trecerea acestora

    n forma lor concret, din proprietatea unei persoane n proprietatea altei persoane; - fluxuri financiare: de moned sau nlocuitor care reprezint plile efectuate cu numerar

    sau moned de cont, respectiv prin transferuri bancare din contul pltitorului n contul beneficiarului. Acestea din urm mbrac mai multe forme: fluxuri financiare de contrapartid, decalate sau ntrziate, multiple i autonome7.

    Fluxurile financiare de contrapartid se caracterizeaz prin nlocuirea imediat a unui activ real (fizic) cu moned sau invers. Aceste fluxuri apar n cazul achiziionrii unui bun cu plata imediat n numerar.

    Figura 1.1. Fluxurile financiare de contrapartid

    Conform figurii 1.1, la momentul 0t , fiecare dintre agenii economici dispune de active

    fizice (cazul furnizorului), respectiv de moned (cazul beneficiarului) i convin asupra efecturii schimbului. Pentru furnizor, schimbul const n nlocuirea activelor fizice cu moned iar pentru beneficiar, schimbul const n nlocuirea monedei cu active fizice, concomitent la momentul 0t .

    Fluxurile financiare decalate presupun ntrzierea plii, respectiv plata se face ulterior primirii efective a activului fizic. Astfel, fluxurilor fizice nu le corespund imediat nite fluxuri financiare, producndu-se nlocuirea unui activ fizic, concret, cu un activ financiar (crean) ce urmeaz a fi ulterior lichidat prin ncasarea monedei de egal valoare. Astfel, echilibrul stocurilor este rupt att de furnizor ct i la beneficiar. La furnizor, n locul unui activ real apare un activ financiar, materializat ntr-o crean, iar la beneficiar, activului real i corespunde un post de pasiv

    6 Ana, Gh. I. Finanele i politicile financiare ale ntreprinderilor, Editura Economic, Bucureti, 2001, pag. 29. 7 Adochiei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Sylvi, Bucureti, 2000, pag. 21-22.

    Furnizor

    (vnztor) 0t

    Beneficiar

    (cumprtor) 0t

    Flux real 0t

    Flux financiar 0t

  • Finanele ntreprinderii

    15

    (datorie) ca obligaie de plat. Aceste fluxuri apar n cazurile operaiunilor comerciale nsoite de credite. Creana i respectiv datoria se vor stinge la o dat ulterioar cnd se efectueaz plata.

    Conform figurii 1.2., mecanismul fluxurilor financiare decalate are la baz cuplul creane-datorii i se deruleaz n urmtoarea succesiune:

    - furnizorul vinde activele fizice beneficiarului. Ca urmare a operaiunii, furnizorul i diminueaz stocul de active fizice (datorit fluxului real de ieire) i n contrapartid dispune de o crean asupra cumprtorului, n intervalul 10 tt , fiind o vnzare cu plata amnat;

    - cumprtorul i sporete stocul de active fizice (datorit fluxului real de intrare), dar contracteaz o datorie fa de furnizor, n intervalul 10 tt ;

    - creana i respectiv datoria se vor stinge la o dat ulterioar (n cazul nostru 1t ) stabilit prin contract ntre cei doi ageni economici.

    Figura 1.2. Fluxurile financiare decalate

    Fluxurile financiare multiple sunt utilizate pentru a compensa efectele decalajelor dintre

    fluxurile fizice i cele financiare de mai sus, ntruct ntreprinderea i poate schimba creana pe moned, apelnd la un ter care, de obicei, este un intermediar financiar. Astfel, activele financiare pot constitui obiectul unor tranzacii.

    n acest caz, fluxurile de desfoar, conform figurii 1.3., astfel: - bunurile vndute de furnizor sunt transferate la cumprtor, la momentul 0t , ceea ce

    reprezint un flux real; - furnizorul vinde creana (cambia, trata etc.) unei tere persoane la momentul 1t i

    ncaseaz contravaloarea produselor (diminuat cu comisioanele aferente), ceea ce reprezint primul flux financiar;

    - cumprtorul de mrfuri achit contravaloarea acestora, adic stinge datoria fa de ter, la momentul 2t , ceea ce reprezint al doilea flux financiar.

    Fluxurile financiare autonome se degaj din operaiuni financiare privind acordarea sau primirea de mprumuturi, cnd are loc transferul de moned de la o persoan la alta (juridic sau fizic). Aceste fluxuri dau natere la active financiare creane (drepturile unei persoane fizice sau juridice asupra altei persoane fizice sau juridice) i datorii (obligaiile de plat pe care o persoan fizic sau juridic le are fa de alt persoan fizic sau juridic).

    Furnizor (vnztor)

    1t

    Beneficiar (cumprtor)

    1t

    Flux real 0t

    Flux financiar 1t Beneficiar

    (cumprtor) 1t

    Durata creditului acceptat de furnizor (crean): 10 tt

    Durata creditului acordat beneficiarului (datorie) 10 tt

    Flux financiar de intrare pentru furnizor 1t

    Flux financiar de ieire pentru beneficiar 1t

    Flux real de intrare pentru beneficiar 0t

    Flux real de ieire pentru furnizor 1t

  • Finanele ntreprinderii

    16

    Figura 1.3. Fluxurile financiare multiple

    Aceste fluxuri financiare autonome genereaz fluxuri financiare de ieire de la debitor ctre

    creditor mai mari dect fluxul financiar iniial de la creditor la debitor, datorit dobnzii i a diverselor comisioane practicate. Conform figurii 1.4., mecanismul fluxurilor financiare autonome se prezint astfel:

    - la momentul 0t are loc primul flux financiar de la creditor la debitor cu valoarea creditului acordat. n acest moment la creditor ia natere o crean fa de debitor;

    - la momente succesive it , unde n1i = au loc fluxuri financiare succesive de la debitor la creditor pentru rambursarea datoriei (plata ratelor) pn cnd datoria este achitat integral. Trebuie menionat ns c poate exista i situaia n care datoria este achitat integral la momentul

    1t i atunci apar doar dou fluxuri financiare: unul de la creditor la debitor la momentul creditrii i altul de la debitor la creditor la momentul rambursrii.

    Figura 1.4. Fluxurile financiare autonome

    Furnizor

    (vnztor) 0t

    Beneficiar

    (cumprtor) 0t

    Flux real la momentul 0t

    Intermediar

    financiar 1t

    Flux financiar 2 la momentul 2t Flux financiar 1

    la momentul 1t

    Creditor 1t

    Debitor 1t

    Flux financiar 1 la momentul 0t

    Flux financiar la momentul it Debitor

    it , n1i =

    Durata creditului acordat de creditor (crean): n0 tt

    Durata creditului primit de debitor (datorie):

    n0 tt

    Fluxuri financiare succesive de

    intrare pentru creditor la it

    Fluxuri financiare de ieire de la debitor la it

    Flux financiar de intrare pentru

    debitor la 0t

    Flux financiar de ieire de la

    creditor la 1t

  • Finanele ntreprinderii

    17

    Acest arbitraj ntre active financiare/moned sau ntre moned/datorii este extrem de important n activitatea economic. El reprezint fundamentul activitilor specific financiare i stabilete, totodat, coordonatele politicii de finanare a ntreprinderii8.

    1.5. Ciclurile financiare ale ntreprinderii

    ntr-o manier general, ciclul financiar poate fi privit ca o reea de fluxuri financiare pe baza crora se deruleaz relaiile de schimb ale ntreprinderii cu ceilali parteneri de afaceri.

    Prin ciclu financiar se nelege ansamblul de operaiuni i proceduri care intervin ntre momentul transformrii banilor n bunuri i servicii pn la cel n care se recupereaz nu numai moneda iniial investit ci i un surplus monetar9. Activitatea ntreprinderii trebuie s se desfoare astfel nct pe lng recuperarea volumului iniial de moned s se obin i un surplus monetar, care se va utiliza pe diferite destinaii. ntr-o ntreprindere apar trei cicluri financiare principale: ciclul de investiii, ciclul de exploatare i ciclul operaiunilor financiare10.

    Prin intermediul ciclurilor financiare, ntreprinderea realizeaz n mod concret, arbitrajul ntre deinerea de active fizice, active financiare i moned, pentru ai asigura funcionarea i dezvoltarea activitii.

    Ciclul de investiii. Prin investiii se creeaz un capital de producie de la care ntreprinderea ateapt venituri de-a lungul mai multor perioade succesive. Capitalul de producie reprezint ansamblul activelor fizice care permit punerea n aplicare a unei funcii de producie n cadrul ciclului de exploatare.

    Investiia este, n general, o cheltuial imediat i de amploare, care se materializeaz n transformarea monedei n active fizice ce au o durat ndelungat de funcionare. Deci, investiia se prezint sub forma transformrii monedei n active fizice. Fluxurile financiare care intervin n momentul crerii sau achiziionrii capitalului de producie sunt, fie imediate, fie repartizate asupra unei scurte perioade de timp, dac intervine un credit furnizor. n cazul achiziionrii sau construirii unui activ fizic complex, fluxurile financiare se vor desfura pe o perioad mai lung.

    Surplusul monetar degajat prin vnzarea bunurilor i serviciilor obinute din exploatarea activelor fizice create sau achiziionate prin investiii, trebuie s asigure recuperarea resurselor bneti investite iniial. O parte din moneda recuperat va trebui afectat rennoirii sau creterii capitalului de producie iniial, supus deprecierii (prin uzur fizic sau moral). Aadar, este evident c acumularea capitalului de producie depinde de surplusul monetar degajat prin operaiuni de exploatare i reciproc.

    Deci, odat creat, capitalul de producie ncepe s se deprecieze fizic i moral, iar procedura, mecanismele i sistemele de amortizare au ca scop s evalueze i s recupereze aceast depreciere. Suma de bani iniial se reconstituie n mod progresiv, n timp ce valoarea din bilan se micoreaz cu uzura. Prin urmare, la sfritul perioadei de serviciu va trebui s existe o echivalen a fluxurilor, ceea ce se obine n cazul n care vnzrile asigur i acoperirea deprecierii.

    n consecin, deciziile de investiii vor trebui fundamentate n cadrul strategiilor care integreaz surplusurile monetare degajate de investiii, acesta fiind un imperativ al planului de dezvoltare pe termen lung al ntreprinderii11.

    ntreprinderea i poate mri potenialul economic i ntr-o manier indirect, controlnd alte ntreprinderi. n acest caz, investiia const n achiziionarea de active financiare, adic titluri (aciuni) la alte societi.

    8 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 73. 9 Ana, Ghe. I. Finanele i politicile financiare ale ntreprinderilor, Editura Economic, Bucureti, 2001, pag. 33. 10 Adochiei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Sylvi, Bucureti, 2000, pag. 22-24. 11 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 78.

  • Finanele ntreprinderii

    18

    Ciclul de exploatare reprezint ansamblul operaiunilor desfurate de ntreprindere pentru a-i atinge obiectivul. El cuprinde achiziia de bunuri i servicii, transformarea acestora n produse finite i vnzarea lor.

    Acest proces trebuie s funcioneze continuu spre a se asigura o utilizare optim a muncii i a capitalului de producie. Continuitatea are la baz existena unor stocuri. ns, fluxurile fizice de intrare (cumprrile) i fluxurile fizice de ieire (vnzrile) au un caracter discontinuu. Ca urmare, ntreprinderea trebuie s constituie trei categorii principale de stocuri, n vederea asigurrii continuitii ciclului de exploatare i anume: materii prime i materiale, producie neterminat / n curs de fabricaie i produse finite.

    n fazele ciclului de exploatare, capitalul mbrac forme diferite, transformndu-se n mod permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare i un ansamblu de active financiare (creane i datorii).

    n timp ce stocul iniial de moned este reconstituit la sfritul ciclului de exploatare, el nu va fi acelai la data de nchidere a exerciiului, deoarece o parte din disponibilitile iniiale au ntotdeauna drept contraparte, active fizice i financiare. Astfel, se poate observa disocierea n cursul unei perioade ntre fluxurile reale i cele financiare. Aceast distorsiune genereaz decalaje ntre fluxuri i durata ciclului de exploatare, care antreneaz o imobilizare de fonduri sub form de active fizice i financiare.

    Reconstituirea stocului iniial de moned la terminarea ciclului de exploatare nu se face n mod identic. Dac ntreprinderea genereaz profit n cadrul ciclului de exploatare, atunci stocul final de moned va fi superior celui iniial, iar cnd toate operaiunile vor fi finalizate, va aprea un surplus monetar.

    Ciclul operaiunilor financiare12 privete operaiunile i procedurile de acordare i primire de mprumuturi, achiziiile de titluri de participare, precum i cesiunea creanelor.

    Acordarea, respectiv primirea de mprumuturi const n transformarea monedei n active financiare i invers. mprumutul se ramburseaz conform clauzelor contractuale dintre pri. Toate operaiunile de acordare sau luare de mprumut dau natere la fluxuri financiare, adic la intrri i ieiri de moned. ntre fluxurile iniiale i suma fluxurilor finale nu exist echivalen, datorit dobnzii achitate de datornic celui care i-a acordat mprumutul. Pentru cel care primete mprumutul, primirea monedei se traduce prin apariia unei datorii, a unui angajament de plat.

    Achiziia de titluri este o operaiune particular, n sensul c nu genereaz propriu-zis un ciclu financiar. Titlurile achiziionate nu se amortizeaz, deinerea lor fiind rezultatul unei decizii de investiii indirecte sau al unui plasament. Operaiunea poate aduce ntreprinderii venituri (dividende) i o partajare a puterii cu ali acionari asupra agentului economic la care dein cote de participare.

    Cesiunea creanelor reprezint practic o vnzare de creane nainte de a fi ajunse la scaden, ctre o societate specializat. Astfel, ntreprinderea i poate scurta ciclul operaiunilor financiare i reconstitui suma iniial sub rezerva apariiei unor abateri pozitive sau negative.

    1.6. Partenerii ntreprinderii

    Partenerii ntreprinderii13 interesai de informaiile obinute din prelucrarea situaiilor financiare se pot grupa n: parteneri economici interni i parteneri economici externi.

    Partenerii economici interni ai ntreprinderii sunt: administraia ntreprinderii i salariaii. Administraia ntreprinderii are ca obiectiv asigurarea rentabilitii capitalurilor investite

    i perenitatea unitii economice prin meninerea personalului i creterea mijloacelor de producie.

    12 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 78-79. 13 Ariton, D. Strategii financiare ale firmei, Editura Evrika, Galai, 2000, pag. 17-19.

  • Finanele ntreprinderii

    19

    n cadrul ntreprinderilor mici i mijlocii este frecvent confuzia ntre persoanele care conduc (manageri) i acionari. Obiectivul urmrit n calitate de manager coincide cu cel urmrit n calitate de acionar. Totui, n cazul managerului acionar, acesta primete, pe de o parte, un salariu pentru funcia sa de conducere i pe de alt parte, o remunerare n calitate de acionar. Absena frecvent a distribuirii de dividende n ntreprinderile mici i mijlocii nu nseamn c rolul de acionar nu este remunerat. Remunerarea capitalului investit se realizeaz, de obicei, printr-un salariu mai mare. n consecin, managerul care este i acionar, primete o remunerare superioar fa de cea pe care ar primi-o ca salariat care nu este acionar sau beneficiaz de alte avantaje.

    n ntreprinderile mari, managerilor li s-a ncredinat, de ctre acionari, rolul de a conduce ntreprinderea. Obiectivul lor principal este s-i conserve funcia de conducere, ns ei sunt constrni s conduc n conformitate cu interesul acionarilor. Acionarii dispun de diferite mijloace pentru a controla modul n care conductorii gestioneaz ntreprinderea.

    Salariaii sunt interesai de productivitatea realizat i viitorul ntreprinderii unde sunt angajai.

    Partenerii economici externi ai ntreprinderii sunt: investitorii, creditorii i statul. Investitorii doresc minimizarea riscurilor i rentabilizarea capitalurilor investite. Volumul

    informaiilor de care dispune un investitor este determinat de poziia acestuia fa de ntreprindere. Dac lucreaz n ntreprindere sau dac deine o participaie important, situaia financiar a ntreprinderii va fi mult mai uor de aflat deoarece are acces i la alte informaii dect cele publicate conform uzanelor. Aceasta explic adesea dezvoltarea extern a ntreprinderilor prin participaii financiare care nu se nscriu n mod obligatoriu n contextul creterii externe pe termen lung, dar permit accesul la o mai bun informare.

    Acionarii, respectiv deintorii de titluri de proprietate asupra ntreprinderii i asum un risc important, remunerarea lor fiind determinat de rezultatele financiare pe care le va obine ntreprinderea. Ei caut o remunerare maxim pentru aportul lor, innd cont de riscul pe care i-l asum. Dac aciunile sunt cotate la burs, riscul se apreciaz n funcie de evoluia cursului aciunilor.

    Remunerarea acionarilor este determinat astfel de doi factori aleatori: dividendele i evoluia valorii titlurilor financiare. Riscul legat de evoluia valorii titlurilor financiare depinde de14:

    - evoluia mediului economic: aceasta determin riscul de pia, respectiv riscul sistematic i afecteaz ansamblul ntreprinderii;

    - politica urmat de ntreprindere n materie de investiii i de finanare care determin riscul specific de ntreprindere.

    Riscul, la rndul su, poate fi de mai multe tipuri: risc de exploatare, risc financiar i risc de faliment. Riscul de exploatare este determinat de politica de investiii a ntreprinderii i este legat de operaiunile de exploatare. Riscul financiar este legat de utilizarea capitalului mprumutat. Cu ct gradul de ndatorare este mai mare, cu att riscul financiar este mai ridicat pentru proprietarii ntreprinderii. Riscul de faliment rezult din incapacitatea ntreprinderii de a face fa plilor antrenate de datoriile financiare.

    Creditorii sunt de mai multe tipuri: creditorii obligatori, instituiile i organismele financiare i creditorii care nchiriaz diferite active fixe.

    n cazul creditorilor obligatori, creanele apar adesea sub forma unui titlu, cotat pe pia i uor negociabil, numit obligaiune. Trebuie menionat ns c numai marile ntreprinderi au acces pe piaa obligaiunilor.

    Instituiile i organismele financiare (bncile, organismele de credit etc.) se asigur c valorile unor indicatori de performan economic i financiar nu au cote alarmante. De exemplu, un organism de credit trebuie s rentabilizeze fondurile care i-au fost ncredinate i oricare ar fi activitatea ntreprinderii nu va lua n calcul dect riscurile financiare; fa de o ntreprindere din

    14 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 54.

  • Finanele ntreprinderii

    20

    sfera productiv care investind aceleai fonduri n activitatea aceleiai ntreprinderi va lua n considerare diversitatea activitilor, reeaua de distribuie, expansiunea pe pieele internaionale etc. ale ntreprinderii pe care o va credita.

    Creditorii care nchiriaz diferite active fixe sunt implicai n operaiuni de finanare sub forma locaiei sau a locaiei cu opiune de cumprare (leasing).

    Creditorii, indiferent de forma lor, primesc o dobnd stabilit contractual i i recupereaz la scaden, capitalul mprumutat. Nefiind proprietari ai ntreprinderii, remunerarea lor nu este variabil, n funcie de rezultatele ntreprinderii. Prin urmare, dobnda la mprumut trebuie pltit indiferent de mrimea profitului obinut de ntreprinztor. innd seama i de necesitatea rambursrii capitalului la scaden, pot rezulta cheltuieli financiare fixe mai greu sau mai uor de suportat.

    Riscurile creditorilor pot fi diverse15: risc de dobnd, risc de inflaie i risc de faliment al debitorilor.

    n privina riscului de dobnd, creanierii urmresc obinerea dobnzii contractuale i recuperarea capitalului, dar o fluctuaie n sens cresctor a ratei dobnzii poate provoca pierderi pentru acetia, ei putnd s-i plaseze capitalurile cu dobnzi mai avantajoase. Invers, o fluctuaie n sens descresctor poate aduce un ctig suplimentar creanierilor, debitorii fiind forai s plteasc dobnzi mai mari la nivelul valorilor prevzute n contractul ncheiat anterior reducerii ratei dobnzii.

    Riscul de inflaie apare n cazul variaiei preurilor datorat proceselor inflaioniste, care poate afecta puterea de cumprare a capitalului recuperat de creanieri, sau, dimpotriv, un ctig de oportunitate pentru acetia.

    Riscul de faliment al debitorilor rmne cel mai important risc pentru creanier, care nu-i poate recupera capitalul din cauza insolvabilitii acestora. mpotriva acestui risc creditorii nu se pot proteja, dect prin politica lor prudent i inteligent, motiv pentru care ei solicit clauze asiguratorii n contractele ncheiate.

    Statul intervine la diferite niveluri ale circuitelor financiare i influeneaz ansamblul deciziilor financiare, modificnd valorile variabilelor care stau la baza previziunilor agenilor economici. Ca participant la circuitele financiare, statul intervine la diferite niveluri prin fiscalitate i oferta de capital, influennd comportamentul celorlali participani.

    n consecin, statul are un dublu interes pentru prezentarea fidel a patrimoniului, rezultatului i a situaiei financiare a ntreprinderii prin documentele financiar-contabile anuale obligatorii, ntruct prin instituiile sectorului public are misiunea de a efectua prelevri, i de asemenea de a subveniona sau a ajuta diverse persoane fizice sau juridice. Aceste msuri conjuncturale de reducere a impozitelor sau a obligaiilor sociale sunt considerate pentru ntreprindere surse de finanare.

    15 Onofrei, M. Finanele ntreprinderii, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag. 55.

  • Finanele ntreprinderii

    21

    CAPITOLUL 2. DECIZIA FINANCIAR A NTREPRINDERII I

    COMPONENTELE SALE

    Constituirea, organizarea i conducerea activitii economico-financiare necesit adoptarea i aplicarea deciziei financiare, adic selectarea soluiei optime din mai multe variante posibile.

    n analiza componentelor procesului economico-financiar, decizia financiar urmeaz diagnozei i prognozei i precede programrii, realizrii i controlului diferitelor aciuni economico-financiare. n acest context, decizia poate fi definit ca un proces dinamic, raional, de alegere a unei linii de aciune, dintr-un numr oarecare de posibiliti, n scopul de a ajunge la un anumit rezultat.

    2.1. Definiia, rolul i importana deciziei financiare n activitatea ntreprinderii Decizia financiar este actul fundamental al conducerii, care trebuie s ndeplineasc

    urmtoarele condiii: s fie fundamentat tiinific; s fie adoptat la nivelul ierarhic corespunztor; s fie coordonat cu celelalte decizii; s fie adoptat n timp util; s fie formulat precis, clar i concis.

    Decizia financiar stabilete modalitile concrete de realizare a activitii financiare pe baza cunoaterii aprofundate a ansamblului relaiilor economice, contractuale, financiare, de credit, bneti dar i a potenialului economico-financiar.

    Fundamentarea deciziei financiare presupune existena unui sistem informaional modern, care s furnizeze date asupra tuturor factorilor ce influeneaz activitatea economico-financiar.

    Sistemul informaional permite cunoaterea realitilor economice, stabilirea soluiilor posibile i alegerea soluiei adecvate, optime, care s asigure buna executare a programului economic i a bugetului de venituri i cheltuieli.

    Decizia financiar trebuie fundamentat, adoptat i executat astfel nct s asigure coordonarea tuturor indicatorilor financiari cu cei economici, sincronizarea n timp a ncasrilor i plilor cu i fr numerar, finanarea operativ i oportun a obiectivelor economico-sociale etc., n condiiile asigurrii echilibrului financiar dinamic ntre necesarul de resurse financiare i obligaiile financiare.

    n funcie de orizontul de timp la care se refer, principalele decizii financiare care se iau la nivelul ntreprinderii sunt: decizia financiar strategic i decizia financiar tactic16.

    Decizia financiar strategic se refer la constituirea i utilizarea resurselor financiare pe

    unul sau mai muli ani. Ea se bazeaz pe programele economico-sociale i financiare stabilite pe diverse trepte ierarhice (la nivelul compartimentelor: aprovizionare, producie, marketing, financiar, contabilitate etc. sau la nivelul consiliului de administraie). n aceast categorie de decizii intervin elemente de cercetare i de fundamentare a soluiilor financiare, pe baza utilizrii informaiilor aflate la dispoziie i a interpretrii tuturor influenelor din mediul financiar.

    Analiza deciziei strategice, ca moment esenial al procesului financiar, presupune o interpretare a situaiei elementelor componente, care sunt n principal: decidentul, obiectul deciziei, deci tema acesteia, informaiile de care se dispune, variantele posibile n raport cu criteriile posibile sau impuse, mulimea strilor de condiii obiective care caracterizeaz gradul de certitudine, risc sau incertitudine, consecinele deciziilor luate la nivel microeconomic sau macroeconomic.

    16 Ciotei, C. N. Finane: finane publice, finanele ntreprinderii, moned-credit, Editura Expert, Bucureti, 2000, pag. 205-207.

  • Finanele ntreprinderii

    22

    Decizia financiar tactic este cea pregtit prin procedee reglementate sau logice. Acestea se iau pentru aciuni concrete, imediate, care au i un caracter repetitiv. Informaiile care condiioneaz alegerea unor astfel de decizii sunt n cea mai mare parte cunoscute.

    n ceea ce privete legtura cu coninutul propriu-zis al deciziei financiare tactice, se pot meniona cteva modaliti de alegere:

    - n cazul documentelor, lucrrilor sau faptelor precizate integral, alegerea este de tipul da sau nu; de exemplu, aprobarea balanei de venituri i cheltuieli se realizeaz dac valoarea acestora se nscrie sau nu n valoarea asupra creia o anumit persoan are competen s o aprobe;

    - alegerea variantei sau a soluiei trebuie realizat n aa fel nct s se refere la un model precizat. n aceast situaie se ncadreaz, de exemplu, o lucrare de reparaii capitale de o anumit valoare, ce se cere s aib un termen precis de recuperare a creditelor folosite. La o astfel de lucrare nu sunt prestabilite nici msurile de utilizare a creditului i nici soluiile care se vor adopta.

    n consecin, decizia financiar este un proces raional de alegere a variantei optime n

    privina finanrii i a investiiilor. Importana deciziei financiare deriv din faptul c obiectivul oricrei decizii luate la nivelul unei ntreprinderi, are un caracter financiar care const n special, n sporirea rentabilitii, a profitabilitii pe produs, pe activitate i pe total ntreprindere, asigurarea unei permanente stri de lichiditate i cunoaterea riscurilor i asigurarea msurilor pentru evitarea / acoperirea lor, aspecte care aeaz ntreprinderea pe poziie de lider pe pia.

    Deciziile financiare care pot fi luate de conducerea ntreprinderii se pot grupa n: decizia de investire sau de dezinvestire, care este legat de constituirea i gestionarea portofoliului de active; decizia de finanare, care se refer la structura financiar a ntreprinderii, respectiv la modul de constituire a resurselor; decizia de repartizare a profitului, care se refer n principal, la repartizarea profitului pentru investiii sau distribuirea acestuia sub form de dividende ctre acionari.

    2.2. Decizia de investire

    Decizia de investire reprezint plasarea capitalurilor unei ntreprinderi ntr-o anumit

    operaiune din care s rezulte o anumit rentabilitate. Costul capitalului este rentabilitatea minim cerut de furnizorii de fonduri (acionari, creanieri) pentru a finana proiectele unei societi comerciale. Cu alte cuvinte, costul capitalului utilizat este preul pe care trebuie s-l plteasc ntreprinderea pentru reconstituirea totalului pasivului, respectiv pentru a se aproviziona cu capitaluri17.

    n condiiile n care costul capitalurilor reprezint o rentabilitate care s-i mulumeasc pe furnizorii de capitaluri, nseamn c ntreprinderea nu va avea probleme cu suportarea cheltuielilor financiare, pe de o parte, iar pe de alt parte, se creeaz i posibiliti reale de cretere a volumului capitalului propriu.

    Dac ntreprinderea investete n proiecte cu o rentabilitate mai mic dect costul capitalului, ea va fi sancionat de pia astfel: dac ntreprinderea se finaneaz prin ndatorare, ea va obine pierderi contabile n msura n care veniturile financiare sunt mai mici dect cheltuielile financiare; dac ntreprinderea este finanat prin capitalul propriu, pierderile contabile se repercuteaz direct asupra masei capitalului propriu, micorndu-l.

    n privina deciziei de investiii trebuie s se aib n vedere i riscul ce se poate manifesta

    pe plan macro i microeconomic, dar i consecinele sale economice, n sensul c18:

    17 Ciotei, C. N. Finane: finane publice, finanele ntreprinderii, moned-credit, Editura Expert, Bucureti, 2000, pag. 205-206. 18 Ana, Gh. Finanele i politicile financiare ale ntreprinderilor, Editura Economic, Bucureti, 2001, pag. 88-89.

  • Finanele ntreprinderii

    23

    ) la nivel macroeconomic, prin investiii capitale de mare anvergur i de lung durat, se antreneaz for de munc salariat ce particip la realizarea viitoarelor capaciti productive, acesteia distribuindu-i-se venituri sub forma salariilor, fr ns s se aib n vedere distribuirea, n aceeai msur, i de bunuri consumabile, aspect ce poate produce dezechilibre pe piaa bunurilor de consum, ntre cerere mai mare i ofert mai mic;

    ) la nivel microeconomic, consecinele nefavorabile pot mbrca dou aspecte, mai ales ca o consecin a neprospectrii aprofundate a pieei:

    - supraevaluarea pieei de desfacere i deci producerea de bunuri (prin investiia pus n exploatare) peste posibilitile reale de absorbie, situaie ce va impune majorarea preurilor de valorificare a produselor, pentru ca prin intermediul lor, investitorul s obin o rentabilitate minim a capitalurilor investite;

    - subevaluarea pieei i, ca urmare, producerea de bunuri ce nu pot acoperi cererea. Acest aspect va genera creterea preurilor de vnzare, ca urmare a ofertei mai mici i a cererii mai mari.

    2.2.1. Surse de finanare a investiiilor

    Nefundamentarea obiectivelor investiionale avute n vedere din perspectiv obiectiv i

    realmente tiinific, att pe plan macroeconomic ct i pe plan microeconomic, are repercusiuni asupra echilibrului monetar, n situaiile prezentate mai sus eroarea de proiectare a investiiei contribuind la posibilitatea apariiei sau la accentuarea inflaiei.

    Factorii de decizie trebuie s aleag varianta ce ofer soluia de optim, innd seama de existena i de variabilitatea factorilor de natur economic, financiar i social.

    Realizarea de investiii, n toat ntinderea i diversitatea lor, presupune finanare, adic resurse necesare, care s atrag dup sine creterea capitalului fix, a stocurilor de capital circulant i, n general, creterea avuiei naionale.

    Insuficiena resurselor financiare proprii19 determin ntreprinderile s apeleze la creditele bancare. Sistemul bancar, totui, acioneaz astfel nct defavorizeaz sectoarele economice reale prin practicarea unor dobnzi reale pozitive prea ridicate n care se includ sume foarte mari pentru acoperirea riscului mprumutului alocat solicitantului. Totui, se pare c bncile nu au realizat c ntre ele i clieni se impune o relaie de captivitate reciproc20. Astfel, bncile ajung la profituri foarte mari, personalul acestora la salarii foarte mari, iar ntreprinderile se ruineaz datorit dificultilor n a asigura plata mprumuturilor contractate.

    Astfel, n condiiile economiei de pia, finanarea investiiilor are drept surse urmtoarele: fondul de amortizare n cazul investiiilor de nlocuire i o parte din venitul obinut de ntreprinderi, n cazul investiiilor de dezvoltare (investiii nete), creditele bancare, de la instituii i/sau organisme internaionale specializate din cadrul pieei de capital, pentru investiii de dezvoltare sau investiii noi. n procesul general de finanare a activitii economice, particip i piaa de capital. Cu toate c importana acestei piee a crescut, ea nu a jucat n general un rol central n sistemul financiar. n multe ri, politicile de dezvoltare au pus accent pe intervenia guvernului, alocarea planificat a resurselor, mprumuturi externe i credina c dezvoltarea justific mprumuturile.

    Piaa de capital, n cadrul unei evoluii economice normale, ofer condiii avantajoase solicitanilor de fonduri pentru investiii. Mecanismul cererii i ofertei de capital se realizeaz n dou modaliti:

    prin concentrarea disponibilitilor bneti la bnci i utilizarea de ctre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri finanare indirect;

    prin emisiune de titluri financiare de ctre utilizatorii de fonduri, pe piaa financiar finanare direct.

    19 Vcrel, I. - Politici economice i financiare de ieri i de azi, Editura Economic, Bucureti, 1996, pag. 116. 20 Iancu, A. - Politic i economie. Repere ale unui sistem economic performant, Editura Expert, 2000, pag. 254-255.

  • Finanele ntreprinderii

    24

    O alt surs important pentru finanarea investiiilor o constituie alocaiile bugetare, folosite att n rile foste socialiste ct i n cele dezvoltate. Alocrile de la bugetul de stat reprezint acele sume de bani pe care agenii economici cu capital de stat le primesc pentru finanarea unor cheltuieli privind lucrrile de investiii, retehnologizarea capacitilor de producie, cercetare, pregtirea de cadre i, n mod excepional, subvenii. n cazul n care bugetul acord alocaii pentru completarea resurselor fondului de dezvoltare necesar investiiilor, acestea reprezint, de fapt, o cale de majorare a capitalului propriu.

    Subveniile se acord n cazuri justificate i se administreaz de guvern sau de organele locale, n limitele fondurilor prevzute n bugetele acestora; subveniile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate (n cazul unitilor din industria extractiv sau pentru acoperirea unor diferene de preuri i tarife).

    Romnia i-a propus s contribuie la finanarea investiiilor din bugetul de stat pentru meninerea echilibrului economiei n ramurile strategice ale economiei naionale, n sectorul regiilor autonome, acolo unde fondurile din surse proprii se dovedesc a fi insuficiente.

    Finanarea investiiilor de la bugetul de stat, n limitele aprobate de organele de decizie politic ale rii, va continua n domeniile nvmnt, sntate, cultur i art, protecie social, securitate naional, protecie ecologic. Totui, ponderea acestor investiii se situeaz sub 1% n totalul investiiilor.

    O important surs de finanare sau de cofinanare a constituit-o alocrile din fondurile internaionale din ultimul deceniu: PHARE, ISPA, SAPARD. Aceste alocri de capital au fost destinate n principal, pentru achiziionarea de echipamente i tehnic de calcul, soft-uri, utilaje, n scopul crerii unui potenial tehnic comparabil cu cel al rilor din Uniunea European i pentru lucrri de infrastructur, acestea din urm fiind imperios necesare n ara noastr.

    2.3. Decizia de finanare

    Decizia de finanare este cea care face posibil decizia de investiii. La nivel internaional,

    deciziile privind procurarea capitalului investiional se reflect pe termen lung n eficiena i competitivitatea activitii ntreprinderilor21. Datorit importanei acestor decizii, ele sunt nglobate n strategia internaional a capitalului, mai exact n strategia global de finanare a ntreprinderilor.

    De asemenea, este cunoscut faptul c, deciziile de politic financiar au drept obiect finanarea adoptat de ntreprindere n funcie de obiectivele de rentabilitate, de cretere i de risc. Dup determinarea nevoilor de finanare stabile ale ntreprinderii se decide partea care va fi finanat prin capitaluri permanente precum i politica de ndatorare, adic repartiia ntre fonduri proprii i datorii.

    Decizia de finanare reprezint astfel opiunea ntreprinderii de a-i acoperi nevoile de finanare fie prin fonduri proprii interne sau externe, fie prin mprumuturi, fie n participaie. Actul de decizie asupra finanrii aparine ntreprinderii, ntruct ea este cea mai interesat n folosirea cu eficien a fondurilor i obinerea unor rezultate bune.

    n acelai timp, decizia de finanare nu depinde exclusiv de ntreprindere, ci i de banc, de facilitile pe care le poate obine n negocierea creditelor sau de acionari i disponibilitile acestora pentru a subscrie la creteri de capitaluri de mprumut, de existena sau inexistena unor capitaluri libere, posibil de atras etc.

    2.3.1. Obiectivele urmrite de furnizorii de capital

    ntruct decizia de finanare este n cea mai mare parte asumat de conducerea

    ntreprinderii i mai puin de ctre furnizorii de capitaluri (acionarii i mprumuttorii ntreprinderii), obiectivul major urmrit de manageri i de investitorii de capital este acelai:

    21 Ariton, D., Miu, N., Bleoju, G. Decizia financiar factor cheie a creterii economice, lucrare publicat n Progrese n teoria deciziilor economice n condiii de risc i incertitudine, Volumul II, Editura Performantica, Iai, 2000, pag. 89.

  • Finanele ntreprinderii

    25

    maximizarea valorii de pia a ntreprinderii. Aceast valoare va fi apoi proporional partajat ntre acionari i mprumuttori. n funcie de aceeai valoare se fixeaz i remunerarea managerilor. n aceast comuniune de interese exist ns unghiuri diferite de abordare a maximizrii valorii ntreprinderii.

    Investitorii de capital urmresc o remunerare a investiiei lor la o rentabilitate superioar oportunitilor de investiii oferite de piaa financiar. n felul acesta ei obin o cretere a valorii lor finale mai mare dect aceea posibil n medie pe piaa financiar. Managerii ntreprinderilor, acionnd n interesul investitorilor de capital, respectiv al creterii valorii totale a ntreprinderii sunt nevoii s urmreasc reducerea costului capitalurilor mobilizate. Utilizarea acestui cost redus ca factor de capitalizare a cash-flow-urilor degajate de ntreprindere va duce la creterea valorii acesteia.

    2.3.2. Costul capitalurilor criteriul esenial pentru selecia surselor de finanare

    n principiu, decizia de finanare este cea care se refer la alegerea structurii financiare a

    ntreprinderii dar i la politica de dividend i mrimea autofinanrii. Detaliind, decizia de finanare vizeaz:

    - alegerea ntre finanarea prin fonduri proprii i finanarea prin ndatorare, decizie ce are o influen hotrtoare asupra riscului;

    - n cazul finanrii din fonduri proprii, alegerea ntre finanarea intern (din profit - autofinanare) i finanarea extern (majorare de capital - aporturi noi la capital);

    - alegerea ntre sursele de finanare pe termen scurt i sursele de finanare pe termen mediu i lung;

    - n cazul tuturor deciziilor prezentate, o importan major o are stabilirea unei proporii ntre diversele surse de finanare utilizate.

    Criteriul principal de selecie al surselor de finanare l reprezint costul procurrii capitalurilor, urmrindu-se reducerea acestuia, ns nu este unicul criteriu care trebuie luat n considerare, managerii trebuind s ia n calcul i alte criterii cum ar fi rentabilitatea financiar, capacitatea de ndatorare, criteriul plilor reale, excedentele previzionale ale fluxului de lichiditi, destinaia resurselor n alegerea structurii financiare etc.

    Singura cale posibil de reducere a costului capitalurilor este aceea de a crete ponderea investitorilor care cer o remunerare mai mic a capitalurilor lor. Aceasta se traduce n mod practic, printr-o cretere a gradului de ndatorare, creditele fiind n general obinute la un cost mai mic dect capitalurile proprii.

    Toate sursele de finanare tind ctre un cost unitar, dac avem n vedere factorul risc, astfel nct alegerea proporiei fonduri proprii-mprumuturi are loc n funcie de oportunitate. Dac investiia este mai puin rentabil, adic pe ansamblu nu acoper uor costul mprumutului, capitalul propriu pare mai ieftin dect creditul. Aceast apreciere este adesea neltoare, ntruct renunnd la mprumuturi te poi priva de o cretere economic aductoare de profit. i dimpotriv, dac investiia este rentabil, capitalul propriu pare mai scump, ntruct n acest caz impozitul pe profit nu mai este diminuat cu cheltuielile financiare.

    Pentru alegerea uneia din cele dou variante de finanare trebuie apelat la calculul unor indicatori financiari: rentabilitate, lichiditate i solvabilitate, astfel nct soluia aleas s genereze creterea acestora. n mod concret, influena acestor indicatori asupra deciziei de finanare se prezint astfel22:

    a) dac rentabilitatea ateptat este superioar ratei dobnzii, atunci este oportun solicitarea de mprumuturi, deoarece n astfel de cazuri masa mprumutului determin creterea masei beneficiului i deci sporirea capitalului propriu;

    22 Ciotei, C. N. Finane: finane publice, finanele ntreprinderii, moned-credit, Editura Expert, Bucureti, 2000, pag. 208.

  • Finanele ntreprinderii

    26

    b) decizia de finanare prin mprumut are o influen pozitiv asupra solvabilitii, dar n cazul producerii unor pierderi, solvabilitatea se degradeaz mult mai repede;

    c) finanarea prin mprumut are o influen pozitiv i asupra lichiditii, avnd n vedere ns faptul c pentru sursele primite prin ndatorare cu un termen limitat este necesar ca durata de utilizare a resurselor s nu depeasc scadena sumelor mprumutate.

    De asemenea, situaia finanrii prezint o importan deosebit pentru existena i dezvoltarea ntreprinderii.

    n primul rnd se pune problema ca ntreprinderea s dispun de lichiditi pentru a putea onora datoriile la scaden, asigurndu-se astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

    n al doilea rnd, din partea ntreprinderii se pune problema executrii de noi investiii, fie ele tehnologice, de depozitare, comerciale etc. care s determine dezvoltarea ntreprinderii. n aceste condiii, este vorba de finanarea dezvoltrii pe termen mediu i lung, care condiioneaz creterea rezultatelor n viitor i meninerea echilibrului financiar.

    Deci sursele de finanare trebuie s fie adaptate nevoilor ntreprinderii. n acest sens, ntreprinderea este confruntat n general cu dou tipuri de dificulti. Pe de o parte, ea ar putea fi n situaia de a fi nevoie s ramburseze resurse financiare nainte de recuperarea avansurilor efectuate, mai ales cnd realizeaz investiii cu rentabilitate pe termen lung. Pe de alt parte, ntreprinderea poate fi n situaia de a utiliza, pentru operaiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiii.

    Costul surselor de finanare este n raport cu mijloacele ateptate din operaiunile n care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori mai mare, neglijndu-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obinute. Procednd aa, ntreprinderea nu mai efectueaz investiii. ns exist posibilitatea ca tocmai realizarea de investiii s asigure rambursarea capitalurilor n viitor23.

    n general, investiiile de capital sunt finanate cu preponderen din urmtoarele surse: emisiune de aciuni, mprumuturi pe termen mediu i lung i finanare intern prin reinvestirea profitului obinut. Mai exist i alte surse pe termen mediu i lung important fiind finanarea nerambursabil ns cele trei menionate anterior predomin nc. Toate aceste surse de finanare difer n funcie de modul de emitere, de obligaiile pe care le implic din partea ntreprinderii, de modul n care sunt afectate de sistemul fiscal dar i de riscurile pe care le implic.

    2.4. Decizia de repartizare a profitului

    n metodologia i practica prezent, actul decizional asupra repartizrii profitului este

    limitat, neaparinnd n ntregime ntreprinderii indiferent c aceasta funcioneaz cu capital public sau privat. De exemplu, la societile cu capital privat, repartizarea profitului devine un atribut al Adunrii Generale, ns nu n ntregime ntruct i pentru aceast form de proprietate voina statului se manifest prin lege cu privire la amortizare, fonduri puse n rezerv i elemente de cheltuieli deductibile.

    Dup ce au fost acoperite toate obligaiile fiscale i altele asemenea definite prin legislaie,

    partea de profit rmas reprezint profit net asupra cruia actul de decizie aparine n ntregime numai ntreprinderilor cu capital privat. Schematic, actul decizional se poate manifesta astfel:

    formarea fondului de rezerv a crui dimensiune minim este stabilit prin lege; dezvoltare, ca form de protecie mpotriva riscurilor concureniale; majorarea capitalului social; remunerarea salariailor i a altor persoane implicate n conducerea ntreprinderii; remunerarea acionarilor i asociailor prin intermediul dividendelor i supra-

    dividendelor.

    23 Ciotei, C. N. Finane: finane publice, finanele ntreprinderii, moned-credit, Editura Expert, Bucureti, 2000, pag. 209.

  • Finanele ntreprinderii

    27

    Deciziile privind repartizarea profitului net al ntreprinderii determin politica de dividend, avnd implicaii directe asupra autofinanrii i remunerrii capitalurilor proprii.

    2.4.1. Definirea politicii de dividend

    Politica de dividend reprezint ansamblul deciziilor i tehnicilor folosite pentru

    determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite acionarilor. n cadrul acesteia se pune problema de a opta ntre distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei pri ct mai mari din profit, de ctre ntreprinderea respectiv.

    Din punct de vedere al acionarilor, politica de dividend pune n eviden dou aspecte: o oarecare stabilitate. Importana evoluiei trecute a dividendelor impune din partea

    ntreprinderii o oarecare stabilitate a sumei dividendelor distribuite. Politica de dividend practicat anterior de o ntreprindere influeneaz nivelul dividendelor sperate de ctre acionari, care nivel, la rndul su, are o influen asupra cursului aciunilor.

    Distribuirea constant de dividende conduce la creterea ncrederii publicului fa de ntreprindere, la creterea valorii de pia a acesteia. O oarecare regularitate este deci de dorit, fie prin cretere, fie prin stabilitatea dividendelor distribuite.

    De aici decurge pentru ntreprindere o alegere obiectiv a unei politici de dividend: cnd creterea profitului devine peren, politica de dividend pierde din importana sa i ntreprinderea poate, fr a risca, s reduc rata de distribuire; dac profitul are datorit profilului activitii un caracter ciclic, este important s se pstreze regularitatea distribuirii dividendelor, pentru a se pstra succesiunea fazelor de stabilitate i a fazelor de cretere n cadrul distribuirii; un dividend oscilant i poate sugera investitorului financiar c ntreprinderea se caracterizeaz prin incoeren n politica viznd dezvoltarea activitii de baz. O astfel de politic de dividend nu poate avea influen benefic asupra cursului bursier;

    o politic credibil: politica de dividend trebuie s fie credibil, adic coerent n raport cu profiturile obinute de ntreprindere. Orice politic de dividend, chiar dac se bazeaz pe regularitate, nu poate avea efecte favorabile pe termen lung, dect dac este compatibil cu politica de repartizare a profitului.

    Politica de dividend este determinat de opiunea conducerii ntreprinderii de reinvestire parial sau integral a profitului net al acionarilor sau distribuirea parial ori total a acestuia sub form de dividende. Stabilirea uneia sau alteia din alternative ori a unei combinaii dintre ele este guvernat de aceeai cerin major a finanelor: maximizarea valorii ntreprinderii.

    n practica societilor comerciale s-au conturat trei tipuri de politic a dividendelor, i anume: politica rezidual, politica ratei constante i politica sumei constante a dividendelor.

    Dividendele distribuite de societile pe aciuni pot mbrca trei forme: n bani, n natur i n aciuni. Cea mai des ntlnit este forma n bani. ns cea mai favorabil societii comerciale este forma n aciuni, fiindc aceasta genereaz creterea capitalului operatorului economic i perspective mai favorabile de profit n anii urmtori24.

    2.4.2. Efecte ale distribuirii / nedistribuirii profitului

    Pentru o ntreprindere, distribuirea unei pri din profit sau nedistribuirea profitului se va

    traduce printr-o cretere a activului net i n final printr-un spor de valoare. Reinvestirea unei pri semnificative din profitul net conduce la creterea autonomiei financiare i la diminuarea riscului financiar. n consecin, costul capitalurilor proprii se va reduce corespunztor diminurii riscului, reprezentnd un factor de cretere a rentabilitii i prin aceasta a valorii ntreprinderii.

    24 Ciotei, C. N. Finane: finane publice, finanele ntreprinderii, moned-credit, Editura Expert, Bucureti, 2000, pag. 207.

  • Finanele ntreprinderii

    28

    O ntreprindere care distribuie o parte redus din profit i a crei rentabilitate marginal a capitalurilor proprii este satisfctoare, va nregistra o cretere a cursului aciunilor sale. O astfel de ntreprindere i va seleciona acionarii. n schimb o politic a dividendelor ridicate este un mijloc de asigurare a constanei acionarilor care s-au obinuit s ncaseze un anumit venit.

    Armonizarea ntre cele dou alternative, distribuire i/sau reinvestire se realizeaz printr-o procedur de distribuire a dividendelor constnd n emisiunea i distribuirea gratuit de aciuni noi. Astfel, capitalul bnesc aferent dividendelor rmne n ntreprindere pentru finanarea dezvoltrii acesteia, iar cointeresarea acionarilor se va realiza prin atribuirea de aciuni gratuite care n fapt determin creterea proprietii acestora.

    Decizia de repartizare a profitului net este luat de acionari sau asociai, prin Adunarea General. Totui, managerul financiar are nu numai o putere de convingere deosebit asupra unui numr semnificativ de proprietari, ci mai ales pentru ntreprinderile europene, el posed un procent semnificativ din capitalurile ntreprinderii. Aceeai situaie apare i pentru un numr de ntreprinderi pentru care proprietatea este divizat ntre un numr semnificativ de acionari, caz n care managerul devine mandatarul intereselor acestora.

    Pe ct este de dificil s oferim o formul simpl pentru a sprijini managementul n stabilirea structurii sale optime de capital, tot att de dificil este s stabilim politica optim de dividende. Totui, putem s identificm civa factori importani25:

    - ntreprinderile cu ritm de dezvoltare rapid trebuie s promoveze o rat de plat a dividendelor redus i s reinvesteasc fondurile generate intern. Aceast abordare minimizeaz costurile legate de constrngerile pieei de capital pentru finanarea opiunilor de dezvoltare.

    - ntreprinderile cu flux de numerar din exploatare ridicat i stabil i cu puine oportuniti de investiie trebuie s plteasc dividende ridicate, pentru a reduce tendina managerilor de a reinvesti fluxul de numerar disponibil n investiii neprofitabile.

    - ntreprinderile nu trebuie s se preocupe prea mult n privina factorilor fiscali, n stabilirea politicii de dividende. Indiferent care va fi politica aleas, ei vor avea capacitatea s atrag investitori. Firmele care opteaz pentru rate de plat a dividendelor ridicate vor atrage organizaii exceptate de la impozit, iar firmele care pltesc dividende reduse, sau nu pltesc deloc, vor atrage investitorii cu rat de impozit ridicat.

    - conveniile financiare ncheiate de ntreprinderi pot avea impact asupra stabilirii politicii de dividende. Firmele vor ncerca s evite apropierea de limitele stabilite pentru a minimiza posibilitatea reducerii dividendelor.

    25 Constantinescu D. A., Dobrin, M., Ungureanu, A. M., Rotaru, A., Ghenciu, A., Popescu, D., Stoica, A. Analiza managerial a firmei, Editura Naional, Bucureti, 1999, pag. 156.

  • Finanele ntreprinderii

    29

    PARTEA a II-a. ANALIZA PERFORMANEI FINANCIARE

    A NTREPRINDERII Necesitatea unei analize a performanei financiare26 se raporteaz la importana

    indicatorilor specifici pe care i furnizeaz pe trei planuri: 1. n primul rnd, performanele financiare constituie o amendare a eficienei globale a

    ntreprinderii. Aceasta reflect modul n care ntreprinderea valorizeaz resursele care i sunt ncredinate. Dac aprecierea acestor performane este folosit cu scop de control intern sau de ctre parteneri externi, atunci aceasta se presupune a concluziona condiiile activitii: n mod sintetic, utiliznd un numr restrns de indicatori globali sau n mod omogen, aceti indicatori fiind redactai n termeni monetari;

    2. n al doilea rnd, rezultatele financiare condiioneaz operaiunile de repartiie la care va recurge ntreprinderea n favoarea diferiilor factori de drept interesai de activitatea sa. Ansamblul partenerilor si sunt altfel afectai, n diverse msuri, de nivelul i calitatea performanelor sale;

    3. n final, acestea din urm condiioneaz capacitatea de finanare a ntreprinderii, respectiv capacitatea sa de a permite emergena resurselor noi. Rezultatele determin i potenialul de dezvoltare viitor, graie investiiilor n capital fix sau circulant pe care l autorizeaz, dar i graie capacitii de ndatorare suplimentar i a capacitii de rambursare cu care acestea contribuie.

    De asemenea, performanele financiare constituie o miz esenial pentru relaiile ntreinute de ntreprindere cu mediul su, ca i pentru relaiile interne. Totui, aprecierea acestor performane comport limite care este necesar a fi amintite pentru a se evita utilizarea inadecvata a indicaiilor furnizate.

    CAPITOLUL 3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR ntr-o manier general, echilibrul arat ideea de armonie ntre diferitele elemente ale unui

    sistem, ceea ce n domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. ntruct resursele i utilizrile reflectate n bilan sunt variate, i concepiile privind echilibrul difer. Astfel, noiunea de echilibru financiar va fi prezentat n funcie de dou concepii de elaborare a bilanului: patrimonial i funcional.

    3.1. Analiza patrimonial a bilanului Analiza patrimonial sau analiza lichiditate-exigibilitate pune n eviden riscul de

    insolvabilitate al ntreprinderii. Acesta const n incapacitatea ntreprinderii de a-i onora angajamentele asumate fa de teri.

    Pentru evaluarea riscului de insolvabilitate, analiza patrimonial studiaz, n vederea confruntrii, gradul de exigibilitate a elementelor de pasiv i gradul de lichiditate al elementelor de activ.

    3.1.1. Construcia bilanului financiar

    Construirea bilanului financiar este o activitate deosebit de dificil, deoarece aprecierea

    exigibilitii sau a lichiditii n funcie de realitatea economic este o problem delicat: realizarea

    26 Cohen, E. Analyse financiere, 2e edition, Economica, Paris, 1990, pag. 335-336.

  • Finanele ntreprinderii

    30

    acestei aprecieri presupune cunoaterea perfect a ntreprinderii pentru care se realizeaz bilanul financiar i definirea unor criterii obiective n funcie de care s se realizeze evaluarea lichiditii i a exigibilitii elementelor patrimoniale ale ntreprinderii.

    Elementele de activ sunt structurate n funcie de creterea gradului de lichiditate, ncepnd cu partea de sus a activului bilanier. Lichiditatea reprezint aptitudinea unui activ de a se transforma n moned, fr termen i fr pierdere de valoare. Astfel, n activ se vor nscrie mai nti elementele cele mai puin lichide, respectiv imobilizrile (necorporale, corporale i financiare), numite i nevoi permanente, apoi activele circulante, care au un grad de lichiditate mult mai mare dect imobilizrile, numite i nevoi temporare.

    Elementele de pasiv sunt structurate dup gradul cresctor de exigibilitate. Exigibilitatea reprezint nsuirea pasivelor de a deveni scadente la un anumit termen. Astfel, se vor nscrie mai nti capitalurile proprii (att cele provenite de la acionari, ct i cele provenite din reinvestiri ale acumulrilor anterioare), apoi capitalurile din surse publice (subvenii, provizioane reglementate i alte fonduri). Aceste resurse nu au o anumit scaden, deci nu sunt exigibile dect n situaii extreme de faliment i se mai numesc resurse permanente. Datoriile pe termen mediu i lung (cu scadena mai mare de un an) sunt incluse tot la resurse permanente. Datoriile pe termen scurt regrupeaz ansamblul datoriilor cu scadena mai mic de un an i se mai numesc resurse temporare.

    Schematic bilanul financiar arat astfel (Tabelul 4.1.):

    Tabelul 4.1. Bilanul financiar

    Mijloace Resurse Mijloace cu durata de exploatare mai mare de un an ( an1M > )

    Resurse cu scadena mai mare de un an ( an1R > )

    Mijloace cu durata de exploatare mai mica de 1 an ( an1M < ) Mijloace de trezorerie ( MT )

    Resurse cu scadena mai mic de un an ( an1R < )

    n practic, determinarea elementelor din activul bilanului financiar, pornind de la bilanul

    contabil, se realizeaz astfel: - mijloacele cu durata de exploatare mai mare de un an: pornim de la totalul activului

    imobilizat la valoarea net din bilanul contabil, care este modificat prin scderea activelor fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare) care nu au valoare economic, a imobilizrilor financiare ce ajung la scaden pn la sfritul anului, fiind transferate la mijloace cu durata de exploatare mai mic de un an, precum i prin adugarea activelor circulante, a cror scaden este peste un an.

    Activele fictive sunt acele active care nu au valoare economic pentru ntreprindere, nu au valoare de pia, deci nu pot fi valorificate prin vnzare, adic transformate n bani. Astfel, exist: active fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare) i alte active fictive (cheltuielile n avans).

    - mijloacele cu durata de exploatare mai mic de un an:pornim de la totalul activului circulant la valoarea net din bilanul contabil, care este modificat prin scderea activelor circulante a cror scaden este peste un an i a disponibilitilor din cas i banc, i prin adugarea imobilizrilor financiare ce ajung la scaden pn la sfritul anului;

    - mijloacele de trezorerie reprezint disponibilitile din cas, banc i alte valori. Determinarea elementelor din pasivul bilanului financiar, pornind de la bilanul contabil,

    se realizeaz astfel:

  • Finanele ntreprinderii

    31

    - resursele cu scadena mai mare de un an: pornim de la totalul capitalurilor proprii din bilanul contabil, la care se adun provizioanele pentru riscuri i cheltuieli, datoriile ce trebuie pltite ntr-o perioad mai mare de un an, conturile de regularizare cu scadena mai mare de un an (veniturile nregistrate n avans), i se scad toate activele fictive (cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare i cheltuielile n avans);

    - resursele cu scadena mai mic de un an reprezint tocmai datoriile ce trebuie pltite ntr-o perioad de pn la un an din bilanul contabil.

    Pe orizontal, schema bilanului financiar are dou pri: partea de sus (nevoi i capitaluri

    permanente) care reflect structura financiar prin stabilitatea elementelor care l compun, i partea de jos (nevoi i resurse temporare), care evideniaz dimpotriv conjunctura, ciclul de activitate.

    Pornind de la un anumit echilibru care trebuie s existe ntre durata unei operaii de

    finanat i durata mijloacelor de finanare corespunztoare, bilanul financiar pune n eviden dou reguli principale ale finanrii: nevoile permanente vor fi acoperite din capitaluri permanente (regula echilibrului financiar pe termen lung) i nevoile temporare vor fi finanate din resurse temporare (regula echilibrului financiar pe termen scurt).

    Cnd sursele permanente sunt mai mari dect nevoile permanente de alocare a fondurilor

    bneti, ntreprinderea dispune de un fond de rulment, de un excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanare a imobilizrilor ce poate fi utilizat pentru rennoirea activelor circulante. Deci, fondul de rulment apare ca o marj de securitate financiar, care permite ntreprinderii s fac fa, fr dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt.

    3.1.2. Indicatorii echilibrului financiar

    Indicatorii echilibrului financiar dup bilanul financiar27 sunt: fondul de rulment financiar,

    necesarul de fond de rulment i trezoreria net. 1. Fondul de rulment financiar ( FRF ), numit i fond de rulment permanent sau fond de

    rulment lichiditate, determinat pe baza bilanului financiar se poate calcula prin dou modaliti: a. )an1M()an1R(FRF >>= . n aceast ipotez, fondul de rulment financiar este o parte

    a capitalurilor permanente degajat de etajul superior al bilanului, pentru a acoperi nevoi de finanare din partea de jos a bilanului;

    b. )an1R(]MT)an1M[(FRF >> . ntruct fondul de rulment financiar este pozitiv,

    capitalurile permanente finaneaz o parte din activele circulante, dup finanarea integral a activelor imobilizate nete. Aceast situaie pune n eviden realizarea echilibrului financiar pe termen lung i contribuia fondului de rulment financiar la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt.

    b) 0FRF)an1M()an1R( . Valoarea negativ a FRF reflect absorbirea unei pri din resursele temporare pentru finanarea unor nevoi permanente, contrar regulii de finanare: nevoile permanente sunt finanate din resurse permanente. Aceast situaie genereaz un

    27 Vintil, G. Gestiunea financiar a ntreprinderii, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 2000, pag. 38-44.

  • Finanele ntreprinderii

    32

    dezechilibru financiar, care trebuie analizat n funcie de specificul activitii desfurate de ntreprinderea respectiv. Dezechilibrul poate fi considerat o situaie periculoas, alarmant n cazul ntreprinderilor cu activitate industrial, fiind o situaie permis ntreprinderilor cu activitate comercial, pentru care datoriile fa de furnizorii de mrfuri pot fi asimilate resurselor permanente.

    c) 0FRF)an1M()an1R( =>=> . Aceast situaie, mai puin probabil n practic, implic o armonizare total a structurii resurselor cu necesitile de alocare a acestora.

    n funcie de mrimea elementelor din partea de jos a bilanului, pot fi puse n eviden

    urmtoarele situaii: a) 0FRF)an1R(]MT)an1M[( >+< . n aceast situaie, activele circulante

    transformabile n lichiditi ntr-un termen scurt, vor permite nu numai rambursarea integral a datoriilor pe termen scurt, ci i degajarea de lichiditi excedentare. Aceast situaie reflect o perspectiv favorabil ntreprinderii, sub aspectul solvabilitii sale.

    b) 0FRF)an1R(]MT)an1M[(

  • Finanele ntreprinderii

    33

    exploatare. n caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenia un decalaj nefavorabil ntre lichiditatea stocurilor i creanelor, pe de-o parte, i exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de alt parte, adic s-au ncetinit ncasrile i s-au urgentat plile.

    b. 0NFR < . Aceast situaie semnific un excedent de resurse temporare n raport cu nevoile corespunztoare de capitaluri circulante, sau necesiti temporare mai mici dect sursele temporare posibile de imobilizat. Asemenea situaie, specific ntreprinderilor cu activitate comercial, poate fi apreciat favorabil, dac este rezultatul accelerrii rotaiei activelor circulante i al angajrii de datorii cu scadene mai mari, adic s-au urgentat ncasrile i s-au relaxat plile. Nevoia de fond de rulment negativ constituie de fapt o surs temporar, care nu trebuie finanat, ci dimpotriv ea finaneaz fondul de rulment i trezoreria. Pe de alt parte, nevoia de fond de rulment negativ poate nsemna o situaie nefavorabil prin ntreruperea temporar n aprovizionarea i rennoirea stocurilor, sau n activitatea de producie la ntreprinderile industriale.

    3. Trezoreria net ( TN ) se determin astfel: NFRFRFTN = sau CBTSMTTN = .

    Situaiile care pot aprea sunt: a. 0TN > . n aceast situaie, trezoreria net pozitiv este rezultatul ntregului echilibru

    financiar al ntreprinderii, iar excedentul de finanare, expresia cea mai concludent a desfurrii unei activiti eficiente, se va regsi sub forma disponibilitilor bneti n conturi bancare i n cas. Aceast situaie favorabil se concretizeaz ntr-o mbogire a trezoreriei, ntruct ntreprinderea dispune din abunden de lichiditi, care i permit att rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, ct i efectuarea diverselor plasamente eficiente i n deplin siguran pe piaa monetar i/sau financiar. Se poate vorbi n acest caz de autonomie financiar pe termen scurt.

    b. 0TN < . Trezoreria net negativ semnific un dezechilibru financiar, la ncheierea exerciiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Aceast situaie evideniaz dependena ntreprinderii de resursele financiare externe, urmrindu-se obinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital (credite de trezorerie, credite de scont etc.). Situaia de dependen sau de tensiune asupra trezoreriei, limiteaz autonomia financiar pe termen scurt.

    Echilibrul financiar are la baz relaia fundamental a trezoreriei: TNNFRFRF += .

    3.2. Analiza funcional a bilanului

    Concepia funcional definete ntreprinderea ca o entitate economic i financiar

    asigurnd, n raport cu dezvoltarea sa, anumite funcii, cum ar fi: funcia de producie (fabricarea bunurilor i serviciilor livrate pieelor), funcia de investire i dezinvestire (achiziionarea, crearea i cesiunea elementelor de activ imobilizat), precum i funcia de finanare (stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltrii ntreprinderii).

    n centrul analizei funcionale se afl ciclul de producie sau de exploatare cu cele patru faze: achiziionarea i stocajul materiilor prime; fabricarea; stocajul produselor finite i comercializarea; ncasrile din vnzri.

    3.2.1. Construcia bilanului funcional

    Rolul bilanului funcional n analiza financiar este nu numai de a permite aprecierea

    vulnerabilitii structurii financiare a ntreprinderii reflectat de evoluia trezoreriei nete, dar i de a exprima interdependena dintre structura financiar a ntreprinderii i natura activitii sale.

  • Finanele ntreprinderii

    34

    La construcia bilanului funcional se renun la aspectele de lichiditate pentru activ i de exigibilitate pentru pasiv. ntreprinderea se prezint ca o mas, o multitudine de mijloace i de resurse care trebuie grupate numai dup natura, destinaia sau funcia lor.

    Schematic, structura bilanului funcional (Tabelul 4.2.)este urmtoarea:

    Tabelul 4.2. Bilanul funcional

    Mijloace Resurse Mijloace stabile ( MS ) Resurse durabile ( RD ) Active circulante de exploatare ( ACE )

    Pasive de exploatare ( PE )

    Active circulante n afara exploatrii ( ACIE )

    Pasive n afara exploatrii ( PIE )

    Active de trezorerie ( AT ) Pasive de trezorerie ( PT ) Activul bilanului funcional se determin astfel: - mijloacele stabile grupeaz imobilizrile necorporale, corporale i financiare din bilanul

    contabil la valoarea brut i din cheltuielile nregistrate n avans care au durata mai mare de un an, deoarece acestea sunt cheltuieli nregistrate n prezent, dar care se refer la exerciii financiare viitoare, nivelul lor, incidena asupra viitorului conferindu-le un caracter de investiie.

    - activele circulante ale exploatrii grupeaz stocurile, oricare ar fi natura lor la valoarea brut i creanele din exploatare: creanele comerciale (Clieni Clieni creditori+ Efecte de ncasat/primit), creanele sociale (creane fa de salariai, creane fa de stat i instituii publice etc.), creanele fiscale (creane din impozite i taxe, TVA de recuperat etc.), cheltuielile constatate n avans, care se refer la activitatea de exploatare;

    - activele circulante n afara exploatrii grupeaz acele creane care nu au n contrapartid contabil un venit din exploatare: decontrile cu grupul i asociaii cu sold debitor, decontrile din operaii n curs de clarificare cu sold debitor, debitorii diveri, dobnzile aferente creditelor acordate, valorile mobiliare de plasament ale societilor necotate la burs etc.

    - mijloacele de trezorerie grupeaz disponibilitile bneti din cas, banc, alte valori i valorile mobiliare de plasament ale societilor cotate la burs.

    Pasivul bilanului funcional se determin astfel: - resursele durabile grupeaz capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri i cheltuieli,

    veniturile n avans, totalul amortizrilor i provizioanelor pentru depreciere i datoriile financiare pe termen mediu i lung, indiferent de scadena lor (mprumuturile din emisiunea de obligaiuni, creditele la bnci pe termen mediu i lung, alte mprumuturi i datorii financiare i leasingul);

    - pasivele de exploatare grupeaz datoriile de exploatare, care sunt legate de activitatea de exploatare a ntreprinderii: datoriile comerciale (Furnizori Furnizori debitori + Efecte de plat), inclusiv creditele pe termen scurt acordate de bnci pentru derularea operaiunilor de import-export, datoriile sociale (datoriile fa de personalul salariat pentru munca depus, contribuiile la asigurrile sociale, fondul de omaj, asigurrile sociale de sntate, fonduri speciale etc.) i datoriile fiscale (TVA de plat, impozit pe profit, alte impozite i taxe legate de activitatea de exploatare etc.);

    - pasivele n afara exploatrii grupeaz datoriile ntreprinderii legate de activitatea financiar i din activitatea extraordinar a ntreprinderii: dobnzile aferente creditelor primite, decontrile cu grupul i asociaii cu sold creditor, decontrile din operaii n curs de clarificare cu sold creditor, creditorii diveri, dividendele de plat etc.

    - pasivele de trezorerie grupeaz creditele bancare pe termen scurt i conturile curente descoperite.

  • Finanele ntreprinderii

    35

    3.2.2. Indicatorii echilibrului funcional Realizarea echilibrului funcional este pus n eviden de cele patru niveluri ale bilanului

    funcional: fondul de rulment net global, nevoia de fond de rulment pentru exploatare, nevoia de fond de rulment n afara exploatrii i trezoreria net.

    n optica funcional, realizarea echilibrului financiar al ntreprinderii nu presupune doar existena unui fond de rulment pozitiv ca marj de siguran, ci a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de finanare ale ciclului de exploatare.

    1. Fondul de rulment funcional sau fondul de rulment net global ( FRNG ) se poate

    determina prin dou modaliti: a. MSRDFRNG = i reprezint surplusul de resurselor durabile n raport cu activele

    imobilizate la valoarea brut; b. )PTRC()ATMC(FRNG ++= , unde: MC = mijloace ciclice, care se determin astfel: ACIEACEMC += ; RC = resurse ciclice, care se determin astfel: PIEPERC += . Prin aceast formul FRNG

    arat mrimea mijloacelor ciclice i de trezorerie rmas nefinanat din resursele ciclice i de trezorerie.

    2. Nevoia de fond de rulment ( NFR ) reprezint diferena dintre mijloacele ciclice i

    resursele ciclice, respectiv diferena dintre nevoile de exploatare i n afara exploatrii, pe de o parte, i datoriile de exploatare i n afara exploatrii, pe de alt parte, astfel: RCMCNFR = .

    n cazul n care stocurile, creanele de exploatare i diverse sunt aproximativ egale cu datoriile de exploatare i diverse, nevoia de fond de rulment tinde ctre zero, sau chiar adesea este negativ.

    Nevoia de fond de rulment are dou componente: a. nevoia de fond de rulment de exploatare ( NFRE ), care se determin astfel:

    PEACENFRE = ; b. nevoia de fond de rulment n afara exploatrii ( NFRIE ), care se determin astfel:

    PIEACIENFRIE = , de unde rezult NFRIENFRENFR += . Dac activele circulante de exploatare depesc datoriile de exploatare, nevoia de fond de

    rulment pentru exploatare evideniaz capitalul investit de ntreprindere peste nivelul celui atras din pasivele circulante. n acest context, NFRE capt caracterul unei veritabile investiii ca i imobilizrile de exploatare.

    Avnd n vedere rennoirea permanent a stocurilor i creanelor la un nivel determinat de ciclul de exploatare, putem asimila surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele ciclice de capital cu o nevoie de finanare permanent. Este normal ca aceast nevoie s fie finanat din fondul de rulment funcional, care la rndul su apare ca un surplus de resurse permanente, stabile.

    3. Trezoreria net ( TN ) rezult din confruntarea nevoilor de trezorerie cu resursele de

    trezorerie: PTATTN = . Cu ct pasivele de trezorerie cresc, cu att mai mult situaia financiar a ntreprinderii devine vulnerabil.

    Echilibrul funcional are la baz relaia fundamental a trezoreriei: TNNFRFRNG +=

    sau ( ) TNNFRIENFREFRNG ++= .

  • Finanele ntreprinderii

    36

    CAPITOLUL 4. ANALIZA PERFORMANEI FINANCIARE PE BAZA CONTULUI DE PROFIT I PIERDERE

    ntreprinderea concentreaz o complexitate de operaii economice i financiare, care se

    reflect n situaiile financiare sub forma fluxurilor i stocurilor. Fluxurile au o influen imediat asupra rezultatului exerciiului, n timp ce stocurile prezint un impact, temporar sau de durat, asupra echilibrului financiar, nevoii de finanare a operaiilor de gestiune i n final asupra solvabilitii ntreprinderii.

    4.1. Analiza rezultatelor ntreprinderii Fluxurile economice, respectiv veniturile i cheltuielile perioadei de gestiune, sunt

    generate, n principal, de trei domenii de activitate: - activitatea de exploatare, care este activitatea dominant ce vizeaz realizarea profitului

    ntreprinderii din sectoarele industrial, investiional, comercial i/sau prestri de servicii; - activitatea financiar, privind participaiile la capitalul altor societi i alte aciuni de

    plasament. Activitatea de exploatare mpreun cu cea financiar formeaz activitatea curent a ntreprinderii;

    - activitatea extraordinar, privind acele evenimente extraordinare care afecteaz activitatea normal a ntreprinderii.

    Fiecare tip de activitate determin un anumit rezultat profit sau pierdere determinat ca diferen ntre veniturile i cheltuielile reflectate n Contul de profit i pierdere, pe cele trei domenii de activitate.

    Rezultatul exploatrii ( RE ) msoar activitatea normal, curent a ntreprinderii, avnd n

    vedere activitatea industrial sau comercial a ntreprinderii. Acest sold se calculeaz direct, ca diferen ntre toate veniturile de exploatare ( lexpTV ) i toate cheltuielile de exploatare ( lexpTCh ):

    lexplexp TChTVRE = . Rezultatul financiar ( RF ) arat performana financiar a ntreprinderii i se calculeaz ca

    diferen ntre totalul veniturilor financiare ( finTV ) i totalul cheltuielilor financiare ( finTCh ):

    finfin TChTVRF = . Rezultatul curent ( RC ) nainte de impozitare arat performana economic i financiar a

    ntreprinderii. Acest indicator este rezultatul de exploatare i financiar al ntreprinderii, n opoziie cu rezultatul extraordinar: RFRERC += .

    Este dificil de procedat la o analiz a evoluiei rezultatului curent, chiar dac o cretere a

    coeficientului