evoluţii în relaţiile economice dintre uniunea europeană şi statele unite ale americii

Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Conducător Ştiinţific :

Conf.univ.dr. Vochiţa Luminiţa

Absolvent :

Dumitrescu Paulina Irina

Craiova2011

Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

Specializarea: Economie şi Afaceri Europene

Evoluţii în relaţiile economice dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale

Americii

Conducător Ştiinţific :

Conf.univ.dr. Vochiţa Luminiţa

Absolvent :

Dumitrescu Paulina Irina

Craiova2011

1

- CUPRINS -

INTRODUCERE.................................................................................................................3CAPITOLUL I - LOCUL ŞI ROLUL UNIUNII EUROPENE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ........................................................................................................................4

1.1. Uniunea Europenă un jucător global........................................................................41.1.1 O politică comercială deschisă către lume........................................................51.1.2 Promotor al relaţiilor de pace şi securitate.......................................................61.1.3 O politică de apărare extinsă asupra terţilor pentru relaţii economice stabile.8

1.2 Relaţiile economice externe ale U.E. în baza acordurilor încheiate..........................91.3 Comerţul bilateral al U.E. cu grupurile regionale....................................................13

CAPITOLUL II - RELAŢIILE ECONOMICE BILATERALE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII...................................................21

2.1. U.E şi S.U.A parteneri comerciali dar şi competitori în contexul economiei mondiale........................................................................................................................212.2 Evoluţia relaţiilor comerciale transatlantice............................................................27

2.2.1 Ponderea exporturile şi importurile pe grupe de mărfurii şi servicii..............282.2.2. Investiţiile străine bilaterale U.E si S.U.A......................................................34

2.3. Problema crizei economice şi modul în care aceasta a afectat relaţiile comerciale UE-SUA.........................................................................................................................362.4 Problema cursului de schimb Euro-Dolar................................................................39

CONCLUZII......................................................................................................................43BIBLIOGRAFIE................................................................................................................45

2

INTRODUCERE

În dorinţa de a întelege şi prezenta, într-un mod cât mai real şi detaliat, relaţiile din întreaga lume, relaţiile între state şi economiile lor am aleas această temă. Se numeşte „ Evoluţii în relaţiile economice dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii”, fiind o temă de actualitate în care am prezentat cele mai puternice state economice din lume, dar şi relaţiile dintre marile puteri economice mondiale.

Astfel, în prezent trei fenomene economice se suprapun, pe care le voi prezenta într-o analiza detaliată în cadrul acestei lucrări: transformarea economiei de piaţa din SUA într-una monopolistă, iesirea din criză economică mondială şi modificarea ponderii economice a ţărilor în lume.

În prima parte a lucrării am făcut o scurtă prezentare a Uniunii Europene şi rolul strategic pe care îl ocupă aceasta, ce tipuri de acorduri şi înţelegeri are încheiate cu restul statelor iar în partea finală a primului capitol istoricul relaţiilor şi volumul tranzacţiilor dintre Uniunea Europeană şi centrele de putere, grupurile de ţări care operează pe pieţele financiare internationale si interacţiunea dintre acestea.

În capitolul final printr-o prezentare mai detaliată a relaţiilor dintre cei doi poli, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, am incercat să prezint importanţa relaţiilor transatlantice în contexul crizei mondiale si cum au fost influenţate schimburile pe grupe de mărfuri, servicii şi investiţiile straine directe. De asemenea drumul străbătut din punct de vedere istoric al relaţiile economice şi cele politice.

Făcând referire la schimburile transatlantice nu putem omite că comerţul peste Atlantic de fapt constă în transferurilor intra-companie iar în contextul globalizări nu mai putem vorbi de firme naţionale.

Un capitol important este ‘‘Problema crizei economice şi modul în care acestea au afectat relaţiile comerciale UE-SUA’’. Referitor la ultimi ani şi cum a schimbat criza economică ponderea comerţului bilateral şi luând cunoştinţă de faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este distribuită într-o pondere crescândă între mai multe ţări şi regiuni, şi, totodată, multidirecţională, în care riscul şi volatilitatea merg mână în mână cu oportunităţile de creştere şi dezvoltare economică.

În partea finala am detaliat problema cursului de schimb euro-dolar, cum a influenţat fluctuatiile şi instabilitatea cursului de schimb relaţiile comerciale şi care sunt previziunile actuale privind viitorul monedei euro în raport cu dolarul american care aparent îşi revine si capătă putere. Redresarea economică este necesară însă un euro puternic scumpeşte produsele pe pieţele externe.

Dispute comerciale sunt inevitabile pentru două economii de dimensiuni, cu un volum mare al schimburilor comerciale, UE şi SUA se confruntă cu o serie de litigii comerciale care sunt gestionate prin intermediul OMC care foloseşte mecanismul de soluţionare a litigiilor. Litigiile în present au un impact destul de mic din comerţul UE-SUA.

Considerările privind tema aleasă sunt împărţite în special datorita apariţiei noilor centre de putere însă relaţiile dintre cele două, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, au creat un precedent şi sunt un model demn de urmat.

3

CAPITOLUL I - LOCUL ŞI ROLUL UNIUNII EUROPENE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

1.1. Uniunea Europenă un jucător global

Uniunea Europeană este un actor relativ nou pe scena mondială însă, dispune de o putere economică considerabilă transformându-se într-o putere care merită să fie luată în seamă. UE este cea mai mare piaţă, cel mai mare exportator de bunuri manufacturate şi servicii, precum şi cea mai mare sursă de investiţii din lume. UE are legături comerciale la nivel mondial şi este printre principalii donatori de ajutor.

Reprezintă cea mai avansată organizaţie de integrale multilaterală, având posibilitatea de acţiune atât în domeniul economic, social şi politic, cât şi al relaţiilor externe al statelor membre.1

Astfel Uniunea Europeană datorează statutul său de putere mondială mai degrabă rolului său de actor comercial decât anvergurii sale politice. Performanţele sale în cadrul schimburilor mondiale le depaşesc şi pe cele ale celor mai mari parteneri, S.U.A. şi Japonia. Născută ca bloc economic, Europa a rămas la fel pe măsura extinderilor sale şi a creşterii responsabilităţilor interne.2

Propria sa evoluţie ajută UE să obţină o mai mare coerenţă în relaţiile externe, rolul său depăşind din ce în ce mai mult domeniile tradiţionale ale schimburilor comerciale şi ajutorului. Având în vedere dimensiunea şi importanţa pieţei sale interne, acţiunile pe care UE le întreprinde în present pe teritoriul său au, adesea, un impact la nivel mondial în diverse sectoare, cum ar fi securitatea energetică şi stabilirea de standarde de siguranţă pentru jucării. Atunci când UE îşi exprimă o opinie, lumea tinde să o asculte, fapt demonstrat de influenţa acesteia asupra negocierilor internaţionale privind combaterea schimbărilor climatice şi planificarea redresării în urma crizei economice şi financiare. Din ce în ce mai mult, relaţiile externe nu mai reprezintă un domeniu separat de activitate al UE, ci, mai degrabă, o aplicare într-o arie geografică mai largă a principalelor sale valori şi principii. Acest aspect este evident în politica sa de extindere, în cadrul căreia UE negociază cu statele învecinate eligibile modalităţile şi datele de adoptare de către acestea a întregului corp de norme şi practici ale UE. Însă, acelaşi proces subiacent poate fi observat şi în cercurile mai largi ale relaţiilor externe ale UE – cu ţările din vecinătatea sa mai extinsă, în relaţiile sale comerciale şi diplomatice din întreaga lume şi în asistenţa acordată ţărilor în curs de dezvoltare.3

A preluat, de exemplu, iniţiativa pentru a rezolva aspecte precum încălzirea globală şi schimbările climatice. Însă trebuie menţionat că problemele globale necesită soluţii globale.

1 Ion Rosu Hamzescu, Istoria Integrarii Economice, Editura Universitaria Craiova, pag. 85 2 Christas Hen, Jacques Leonard, Uniunea Europeană, Editura C.N.I. "Coresi" S.A, pag. 92 3 Uniunea Europeană în lume -Politica externă a Uniunii Europene, Comisia Europeană,Direcţia Generală Comunicare.

4

1.1.1 O politică comercială deschisă către lume

Uniunea Europeană sprijină sistemul de reguli al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), lucru care oferă un grad de securitate juridică şi transparenţă în desfăşurarea comerţului mondial. OMC stabileşte condiţiile prin care membrii săi pot să se apere împotriva practicilor neloiale cum ar fi dumpingul, prin care exportatorii concurează împotriva rivalilor lor. De asemenea, oferă o procedură pentru soluţionarea disputelor care apar între doi sau mai mulţi parteneri comerciali.

Politica comercială a Uniunii Europeane (UE) este strâns legată de politica sa de dezvoltare. Prin sistemul său generalizat de preferinţelor vamale (SGP), UE a garantat accesul preferenţial pe pieţele sale fără taxe sau cu tarife reduse pentru o mare parte a importurilor provenind din ţările în curs de dezvoltare şi din economii în tranziţie. Se merge chiar mai departe pentru cele mai sărace 49 de ţări din lume. Exporturile lor, cu excepţia armelor, pot beneficia integral de acces pe pieţele UE, fără taxe vamale, în cadrul unui program lansat în 2001.

Însă în relaţia cu principalii săi parteneri comerciali din rândul ţărilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite ale Americii şi Japonia, Uniunea Europeană nu are încheiate acorduri comerciale specifice. În acest caz, relaţiile comerciale sunt gestionate prin intermediul mecanismelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană caută să dezvolte relaţii bazate pe egalitate şi parteneriat. Cu toate acestea, ţările membre ale UE nu sunt întotdeauna de acord asupra tipului de legături diplomatice, politice şi militare ce trebuie stabilite cu Statele Unite.

Uniunea Europeană îşi extinde schimburile comerciale cu noile puteri apărute în alte părţi ale lumii, cum sunt cele din America Latină, America Centrală, China sau India. Acordurile comerciale cu aceste ţări includ, de asemenea, cooperări de ordin tehnic şi cultural.

Uniunea Europeans are obiective largi: promovează progresul economic şi social, un obiectiv care include abolirea frontierelor interne, o mai mare coeziune economică şi socială, o unitate economică şi monetară şi o singură monedă.4

Euro, a devenit o monedă mondială încă de la crearea sa în 1999, a doua dupa dolar în ceea ce priveşte utilizarea sa în tranzactiile comerciale şi ca monedă de rezervă pentru ţările din întreaga lume. Aceasta chiar a depaşit dolarul pe piaţa internatională de obligaţiuni în 2005, când euro a înregistrat 46 % pe piaţa de obligaţiuni neamortizate, în comparaţie cu 37 % înregistrat de dolar. Prin acord reciproc, euro este moneda oficială în trei ţări care nu fac parte din Uniune: Monaco, Cetatea Vaticanului şi San Marino. Andorra, Kosovo şi Muntenegru folosesc euro ca moneda de facto. Anumite ţări folosesc euro drept o monedă de referinţă pentru a stabili politica ratei de schimb. Este vorba despre Botswana, Croaţia, Cipru, Israel, Iordania, Libia, Maroc, Rusia, Serbia, Tunisia şi Fosta Republics Iugoslava a Macedoniei. Din 1999, euro şi-a intensificat rolul de moneda de rezerva în randul băncilor centrale din lume, în principal în detrimental dolarului şi yenului japonez. Preferinţa pentru euro a fost mai importantă în cazul ţărilor în curs de dezvoltare decât în cazul celor industrializate.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care are la bază moneda euro, şi mai ales Pactul de stabilitate şi creştere au avut efecte pozitive pentru statele membre şi 4Ion Rosu Hamzescu, Istoria Integrarii Economice, Editura Universitaria Craiova, pag. 89

5

pentru cetăţeni în general. Chiar şi în perioada de criză Pactul de stabilitate şi creştere a rămas stâlpul de susţinere al cadrului bugetar al UE, în virtutea faptului că era suficient de flexibil pentru a permite aplicarea măsurilor anticriză, şi a oferit, în egală măsură, cadrul necesar pentru consolidarea strategiilor pentru viitor. Au fost evitate devalorizările competitive. Banca Centrală Europeană şi Comisia au acţionat rapid pentru a garanta reacţii coordonate la nivel european.

Din 1999, euro şi-a intensificat rolul de monedă de rezervă în rândul băncilor centrale din lume, în principal în detrimentul dolarului şi yenului japonez. Preferinţa pentru euro a fost mai importantă în cazul ţărilor în curs de dezvoltare decât în cazul celor industrializate.

UE a reuşit să acţioneze prompt, decisiv şi coerent datorită faptului că statele sale membre au dat dovadă de unitate şi de consens în politica economică şi monetară. Autorităţile, parlamentele, guvernele şi băncile centrale europene au demonstrat că sunt capabile să ia, chiar şi în situaţii dificile, decizii care să contribuie la protejarea monedelor naţionale în faţa crizei5.

1.1.2 Promotor al relaţiilor de pace şi securitate

Relaţiile UE cu restul lumii au ajuns la maturitate, valorile sale fundamentale devin din ce în ce mai vizibile ca bază a relaţiilor sale externe. Toate aspectele de politică ale UE se bazează pe convingerea că stabilitatea, securitatea, democraţia, respectarea drepturilor omului şi un nivel de trai ridicat sunt obiective valabile în întreaga lume. Astfel, UE a contribuit la consolidarea democraţiei şi a statului de drept prin misiuni de monitorizare şi misiuni civile. Puternicul său angajament civil a fost însoţit şi de desfăşurarea de misiuni de menţinere a păcii în vederea reducerii tensiunilor în unele zone de conflict ale lumii.

Anul 2009 a marcat cea de a zecea aniversare a politicii europene de securitate şi apărare în privinţa misiunilor civile şi militare. În ultimii 10 ani, aceasta a contribuit la asigurarea stabilităţii în diferite părţi ale lumii, prin intermediul misiunilor civile şi militare 22 la număr, desfăşurate pe trei continente. UE îşi propune nu doar să pună capăt conflictelor, ci şi să abordeze cauzele care stau la baza acestora, prin combinarea mai multor politici, care reunesc operaţiuni de menţinere a păcii şi operaţiuni de dezvoltare şi consolidare a statului.

La nivelul anul 2009, UE a întreprins o serie de misiuni în Europa, Africa şi Asia. În Balcanii de Vest, în afară de EULEX Kosovo, UE a desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina misiunea EUFOR Althea, formată din 2000 de militari care, potrivit unei evaluări a Consiliului, a contribuit la menţinerea unui climat stabil de securitate, în pofida contextului politic dificil, şi misiunea de poliţie a UE, care a ajutat agenţia naţională de investigare să înregistreze progrese în lupta împotriva reţelelor de crimă organizată şi a stimulat coordonarea eficientă dintre poliţie şi procurori. UE are o misiunea de monitorizare în Georgia, având un efectiv format din 350 de persoane şi a contribuit la sporirea securităţii şi stabilităţii în Caucazul de Sud, reducând posibilitatea apariţiei conflictelor armate. Georgia a apreciat acţiunea care a avut o valoare importantă pentru menţinerea păcii.5 Uniunea Europeană în lume -Politica externă a Uniunii Europene, Comisia Europeană

6

Prin Tratatul de la Lisabona, Europa se poate exprima cu mai multă fermitate în domeniul relaţiilor externe. Promovându-şi valorile şi interesele pe plan internaţional, UE este cea mai mare putere comercială din lume şi cel mai important furnizor de ajutor către ţările în curs de dezvoltare.

Pentru a menţine libertatea, securitatea şi prosperitatea pe tot continentul, Uniunea Europeană trebuie să joace un rol cât mai activ pe scena mondială. În contextul globalizării, statele membre nu pot face faţă singure unor provocări precum asigurarea rezervelor de energie, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, competitivitatea economică şi terorismul. Probleme respective pot fi soluţionate doar acţionând ca un tot unitar, la nivelul Uniunii Europene.

Tratatul de la Lisabona conţine două inovaţii instituţionale importante, care vor avea un impact semnificativ asupra acţiunii externe a Uniunii: numirea unui preşedinte permanent al Consiliului European, pentru un mandat de doi ani şi jumătate cu posibilitate de reînnoire şi numirea unui Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei şi care va avea misiunea de a asigura coerenţa acţiunilor externe ale Uniunii. Tratatul de la Lisabona oferă Uniunii posibilitatea de a acţiona mai eficient şi mai coerent pe plan internaţional. Îmbinând diversele componente ale politicii externe, respectiv diplomaţia, securitatea, comerţul, dezvoltarea, ajutorul umanitar şi negocierile internaţionale, Europa va dobândi o poziţie mai fermă în relaţiile cu ţările partenere şi cu organizaţiile din întreaga lume.

Impactul intervenţiilor UE devine mai puternic odată cu crearea unui nou serviciu european pentru acţiune externă. Acesta se sprijină pe resursele instituţiilor UE şi ale statelor membre pentru a-l asista pe Înaltul Reprezentant.

Tratatul atribuie Uniunii o personalitate juridică unică, dându-i posibilitatea să încheie acorduri internaţionale şi să adere la organizaţii internaţionale. Prin urmare, UE poate să se exprime şi să acţioneze ca o singură entitate. Acesta acordă o importanţă majoră principiilor care stau la baza acţiunilor Uniunii Europene: democraţia, statul de drept, libertăţile fundamentale şi drepturile omului, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi solidarităţii. A introdus, pentru prima dată, o bază juridică specifică pentru acordarea ajutorului umanitar şi prevede posibilitatea înfiinţării Corpului voluntar european de ajutor umanitar.

Definind rolul pe care UE trebuie să îl joace în lume, Tratatul de la Lisabona abordează şi problema politicii de securitate şi de apărare comună, admiţând că aceasta face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună. Apelând la clauza de solidaritate introdusă în acest contex Uniunea Europeană şi statele membre sunt chemate să acţioneze în comun în cazul în care un stat membru devine ţinta unui atac terorist. Pe scena mondială influenţa Uniunii Europene creşte ori de câte ori vorbeşte la unison în problematica internaţională. Negocierile comerciale sunt un bun exemplu în acest sens.

În domeniul apărării, fiecare stat rămâne suveran, fie că este membru NATO sau neutru. Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii Europene dezvoltă cooperarea militară în vederea misiunilor de menţinere a păcii.

Din motive istorice şi de apropiere geografică, sudul Mediteranei şi Africa sunt regiuni cărora Uniunea Europeană le acordă o atenţie sporită (politici privind ajutorul pentru dezvoltare, preferinţe comerciale, ajutor alimentar şi drepturile omului).

Pe plan economic, comercial şi monetar, Uniunea Europeană a devenit o mare putere mondială. Acest gigant economic rămâne totuşi, pentru unii, un pitic politic.

7

Aceasta este, bineînţeles, o exagerare. Uniunea Europeană are o influenţă considerabilă în cadrul organizaţiilor internaţionale cum ar fi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi în cadrul summit-urilor mondiale pentru mediul înconjurător şi dezvoltare.

Nu este mai puţin adevărat că statele membre ale Uniunii Europene mai au multe progrese de făcut pe plan diplomatic şi politic, înainte de a se putea exprima la unison în problemele mondiale majore cum ar fi: pacea şi stabilitatea, relaţiile cu Statele Unite ale Americii, terorismul, Orientul Mijlociu şi rolul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Mai mult, sistemele militare de apărare, piatra de temelie a suveranităţii naţionale, rămân sub autoritatea guvernelor naţionale, ale căror legături s-au sudat în interiorul unor alianţe precum NATO.

1.1.3 O politică de apărare extinsă asupra terţilor pentru relaţii economice stabile

Politica europeană de securitate şi apărare (PESA) şi Politica externă şi de securitate comună (PESC), introduse de Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997) şi Nisa (2001), definesc principalele obiective ale Uniunii în domeniul apărării. Pe aceste premise, Uniunea Europeană şi-a dezvoltat cel de-al doilea pilon, reunind ansamblul sectoarelor politice în care se aplică metodele interguvernamentale şi în care Comisia Europeană şi Parlamentul European joacă un rol mai puţin imortant. Deciziile în acest domeniu sunt luate prin consens, deşi fiecare stat are dreptul de veto.

Adeziunea aproape simultană la NATO şi UE a fostelor ţări din blocul comunist şi orientarea pacifistă adoptată de Rusia au pus capăt la mai bine de o jumătate de secol de război rece. Continentul european conlucrează la menţinerea păcii, iar ţările europene cooperează pentru a lupta împotriva criminalităţii internaţionale, traficului de fiinţe umane, imigraţiei ilegale şi spălării de bani.

Uniunea Europeană extinsă a încheiat acorduri de parteneriat cu vecinii săi, dintre care unii, pe termen mediu, au perspectiva de a adera la UE.

Statele Unite ale Americii au acceptat ca, pentru acţiuni militare în care soldaţii americani nu sunt implicaţi, Europa să poată utiliza o parte din capacităţile logistice ale NATO, cum ar fi reţelele de informaţii, de comunicaţii, de detecţie, echipamentele de comandă şi transport.

Violenţa teroristă ce a zguduit lumea începând cu atacurile din New York şi Washington din 11 septembrie 2001 şi continuând cu atentatele cu bombă de la Madrid în 2004 şi Londra în 2005 au modificat profund peisajul strategic. Ţările europene trebuie să colaboreze mai strâns pentru căutarea de informaţii care să ajute la neutralizarea instigatorilor şi teroriştilor care vor să comită atentate. Cooperarea cu Statele Unite ale Americii şi cu toate ţările care sprijină democraţia şi drepturile omului depăşeşte astăzi cadrul alianţelor defensive tradiţionale.

Statele membre UE au stabilit obiective precise ca parte a îndatoririlor de creare a unei politici de securitate şi apărare europeană, în scopul desfăşurării unei forţe de reacţie rapidă sprijinită naval şi aerian şi susţinerii acesteia timp de un an. În temeiul Tratatului de la Amsterdam, Javier Solana a fost numit în 1999 Înalt Reprezentant pentru Politica externă şi de securitate comună (PESC). Această forţă de reacţie rapidă nu va fi încă o

8

http://www.consilium.europa.eu/cms3_applications/applications/solana/index.asp?lang=RO&cmsid=246

http://www.consilium.europa.eu/cms3_fo/showPage.asp?lang=ro&id=261&mode=g&name=

adevărată armată europeană. În schimb, va fi formată din contingentele forţelor armate ale fiecărei naţiuni. Cu toate acestea, după constituirea Comitetului politic şi de securitate (CPS), a Comitetului militar al Uniunii Europene (CMUE) şi a Statului major militar al Uniunii Europene (EUMS), sub autoritatea Consiliului şi situat la Bruxelles, Uniunea are deja instrumentele politice şi militare pentru a efectua misiunile pe care şi le-a propus: misiuni umanitare în afara Europei, operaţiuni de menţinere a păcii şi alte misiuni de gestionare a crizelor. Cum tehnologia militară devine din ce în ce mai scumpă şi mai sofisticată, guvernele UE consideră că este imperios necesar să lucreze împreună la fabricarea armelor. Mai mult decât atât, dacă forţele lor armate trebuie să execute misiuni în comun, sistemele lor trebuie să fie interoperaţionale, iar echipamentele suficient de standardizate. Consiliul European de la Tesalonic a decis, în 2003, să creeze o Agenţie Europeană pentru Apărare . Din 2003, UE a întreprins o serie de misiuni de menţinere a păcii şi de gestionare a crizelor. Cea mai importantă dintre acestea a fost în Bosnia şi Herţegovina, unde misiunea de 7000 de soldaţi condusă de Uniunea Europeană (EUFOR), a înlocuit în decembrie 2004 trupele NATO de menţinere a păcii. 6

1.2 Relaţiile economice externe ale U.E. în baza acordurilor încheiate

De la fondarea sa din 1950, Uniunea Europeana şi-a dezvoltat relatii externe în lumea întreagă prin intermediul unor strategii comune în comerţ, dezvoltare, asistenţă şi acorduri comerciale oficiale şi de cooperare, atât cu ţări aparte cît şi cu grupuri regionale. UE a început să acorde ajutoare umanitare, celor care aveau nevoie în toata lumea, încă din 1970. Începand cu anul 1993, în baza Tratatului de la Maastricht, au fost elaborate Politici Comune Externe şi de Securitate (PCES), care au menirea de a facilita acţiunile luate în comun, atunci când interesele Uniunii, luată integral, se află în criza. Noţiunea de apărare devine un aspect tot mai important al PCES, odata cu tendinţa UE de a promova şi menţine stabilitatea în lumea întreagă. În ceea ce priveşte terorismul, crima organizată la nivel internaţional, traficul de droguri, emigrarea ilegală şi astfel de probleme globale precum protecţia mediului ambiant, Uniunea activează în strânsă colaborare cu alte ţări şi organizaţii internaţionale.

Politica comercială comună a UE operează pe două planuri. Pe prim plan se plasează activitatea în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), UE implicându-se activ în stabilirea regulilor de organizare a unui sistem multilateral al comerţului global. Pe planul al doilea, UE îşi negociază propriile acorduri comerciale bilaterale cu ţările sau grupuri regionale de ţări.

Asistenţa pentru dezvoltare, cooperare, iniţial concentrată în Africa, a fost extinsă spre Asia, America Latină şi ţările Mediteraneene de sud şi de est la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut. Obiectivul de bază este de a susţine creşterea continuă şi dezvoltarea ţărilor partenere, în privinţa resurselor pentru combaterea şi eradicarea sărăciei. Uniunea manifestă un interes deosebit şi cu orice ocazie eventuală oferă sprijin partenerilor săi, încurajandu-i întru obţinerea succeselor şi a prosperităţii.

Gestionarea relaţiilor externe ale Uniunii este un proces dinamic: deoarece UE defineşte propria sa politică externă, aceasta trebuie, de asemenea, să ia în considerare factorii externi. Aceşti factori se referă la interdependenţa economică din ce

6 ec.europa.eu/world

9

în ce mai mare produsă de efectele combinate ale unui val de liberalizare a pieţelor în întreaga lume, ale revoluţiei mondiale a comunicaţiilor şi ale accelerării progresului tehnologic. Uniunea a trebuit să-şi actualizeze priorităţile în contextul unei concurenţe internaţionale din ce în ce mai puternice, ale unor fluxuri de investiţii transfrontaliere din ce in ce mai mari şi a creşterii cererii mondiale de materii prime, în special de petrol şi de gaz.

Acordurile UE cu partenerii săi din lumea întreaga nu presupun doar comerţul şi tradiţionala asistenţă financiară şi tehnică, dar şi reformele economice sau de alta natură, precum şi suport pentru implementarea programelor ce se referă la infrastructura, la sănătate şi educaţie. Aditional, se mai pregateşte un cadru de acţune pentru dialogul politic, deţinând o clauza care îi permite Uniunii de a suspenda sau anula vreo afacere sau ajutor în ţările, unde se încalcă drepturile omului. Mai mult, în 2003, UE a decis ca toate noile acorduri trebuie să includa o clauză, prin care ţările partenere să se oblige de a interzice răspândirea armelor de distrugere în masa. UE ţine să se asigure în consistenţa reciprocă a politicilor sale externe sub diverse aspecte, care trebuie să exprime pe deplin un mesaj clar. Pentru a obţine această, în 1999 a fost numit un Înalt Reprezentant responsabil pentru politica externă şi de securitate. În iunie 2004 liderii UE au convenit în principiu să denumească funcţia de ministru pe externe al UE. Aceasta este una din noile prevederi, preconizate în Tratatul Constitutional al UE.

UE se manifestă ca unul dintre cele mai active subiecte de drept internaţional exercitând drepturile de care dispune în această calitate. Datorită acestui fapt poate încheia tratate, poate avea reprezentanţe diplomatice, poate sta în justitie în cadrul jurisdicţiilor internationale şi poate fi membru al organizaţiilor internaţionale. Dupa anul 1990 personalitatea juridică şi calitatea de subiect de drept de sine stătător a fost recunoscută şi de statele din Estul si Centrul Europei stabilind cu aceste state relatii diplomatice şi încheind acorduri comerciale. În privinţa relaţiilor cu alte state, tratatele prevăd patru domenii specifice: politica comercială, asocierea, cercetarea si mediul. Comunităţile au încheiat acorduri cu diferite state privind tariful vamal comun şi participă în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) la negocierile multilaterale privind reducerea drepturilor de vama. Tot în domeniul politicii comerciale s-au încheiat numeroase acorduri comerciale, de cooperare comercială, de liber schimb, de ajutor alimentar etc. Uniunea Europeana este cea mai mare putere comercială mondială, deţinând aproape 20% din comerţul mondial. În raporturile cu statele terţe, cu grupuri de state sau organizaţii internaţionale UE poate încheia acorduri de asociere folosind o procedură specială ce se desfăşoara în faţa organelor consultative şi decizionale: Parlamentul European, Comisia si Consiliul. Hotărârea ce consfinţeste acordul de asociere este supusă procedurilor naţionale de ratificare din statul asociat şi din toate statele membre pentru a intra pe deplin în vigoare. Relaţii specifice între UE şi alte organizaţii internaţionale sau state şi grupuri de state ţerte există în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, ca şi în domeniul mediului înconjurător. 7

Uniunea Europeană acţionează pentru consolidarea relaţiilor sale cu ţările vecine din est şi din sud. Deşi nu sunt candidate pentru a deveni membre ale UE, Rusia, Ucraina, Moldova şi republicile din Caucaz şi Asia Centrală construiesc relaţii individuale cu Uniunea, bazate pe acorduri de parteneriat şi cooperare, care acoperă schimburile

7 Politica industriala si competitivitatea Uniunii Europene, Delegatia CE in Romania, Bucuresti,

10

comerciale şi alte sectoare economice şi, de asemenea, acţiuni comune în numeroase domenii de interes comun.

Acordul cu Rusia merge mai departe decât celelalte, concentrându-se asupra aspectelor economice, de cooperare în domeniul cercetării şi educaţiei, cât şi asupra aspectelor privind securitatea internă şi externă. UE încearcă să actualizeze aceste relaţii prin intermediul unui nou acord-cadru, care să includă, inter alia, o cooperare mai strânsă în domeniul energetic. În ceea ce priveşte Ucraina, obiectivul este o avansare în direcţia negocierilor pentru un acord global de liber-schimb.

În plus faţă de legăturile bilaterale, Uniunea Europeană îşi intensifică relaţiile cu organizaţiile internaţionale (inclusiv ONU, NATO şi Consiliul Europei) şi cu grupurile regionale din întreaga lume. Aceasta permite UE să promoveze fluxurile comerciale şi de investiţii cu regiunile în cauză, în special cu America Latină şi Asia. În ceea ce priveşte partenerii asiatici, UE a avansat de la o politică comercială şi de sprijin către relaţii mai echilibrate, care să reflecte capacităţile de producţie şi de schimb în plină dezvoltare.

În decursul timpului U.E. a stabilit acorduri de cooperare cu diverse organisme internaţionale (UNICEF, AIEA, PAM ş.a.), a stabilit delegaţii permanente pe lângă organismele internaţionale (ONU, OCDE, UNESCO) iar ca persoană juridică de drept internaţional este membră a organismelor internaţionale (Organizatia Mondiala a Comertului), sau are statut de observator pe lângă altele (O.N.U. şi organismele sale specializate, OCDE, Consiliul Europei ş.a.).

Uniunea Europeană ia parte la întâlnirile la nivel înalt ale reprezentanţilor marilor puteri economice G8, fiind ea însăşi reprezentată de către Preşedintele Comisiei.

În 1973 Comunitatea Europeană a încheiat acorduri de comert liber cu fiecare dintre ţările AELS. În 1994 AELS şi UE au creat o zona economică unică extinzând cooperarea în domeniul economic, monetar şi al politicii industriale, cercetării şi tehnologiei, mediului înconjurător, pescuitului, industriei siderurgice şi transporturilor.

UE întreţine relaţii particulare cu Statele Unite şi Japonia. Europa si Statele Unite au o moştenire comună, au valori politice şi principii democratice comune, la sfarşitul celui de-al doilea razboi mondial SUA încurajând democraţiile liberale din Europa Occidentală şi participând direct la refacerea economică.

În anul 1990 SUA şi CE au semnat Carta Transatlantică, care a conferit şi mai multă importanţă relaţiilor celor două părţi, în special la nivel politic. În principiu, UE şi SUA dezvoltă o politică comercială comună care a contribuit la prosperitatea lor. Raporturile CE cu Japonia au fost mult timp tensionate, datorită competitiei permanente dintre aceste doua puteri economice. Japonia exportă de doua ori mai mult decât importă din UE şi raporturile dintre acesti parteneri au suferit din cauza dezechilibrului comercial.

Mult timp Japonia a fost criticată pentru politica sa protecţionistă faţă de piaţa proprie şi politica agresivă pe piaţa europeană. Investiţiile japoneze în Europa sunt foarte ridicate şi aceasta se datorează unui management economic diferit dezvoltat în timp de CE şi Japonia.

În ceea ce priveşte partenerii din sud, Uniunea Europeană a vizat să creeze o zonă vastă de liber-schimb, care să cuprindă UE, statele arabe, litoralul mediteranean şi Israelul. Acordurile de asociere individuale între aceste ţări şi Uniunea reprezintă un element al acestor relaţii, dar aceste sunt în prezent extinse pentru a acoperi şi alte domenii, cum ar fi comerţul cu servicii şi investiţiile.

11

Dată fiind apropierea lor geografică, afinităţile istorice şi culturale, precum şi fluxurile migratoare prezente şi viitoare, ţările din sudul Mediteranei sunt parteneri de primă importanţă. Iată de ce UE a ales tradiţional să urmeze o politică de integrare regională.

În cadrul Conferinţei de la Barcelona din noiembrie 1995, la care au participat toate ţările membre UE şi ţările mediteraneene (excepţie făcând Albania, Libia şi ţările din fosta Iugoslavie) Uniunea Europeană a pus bazele unui nou parteneriat euro-mediteraneean. Această conferinţă a făcut posibilă definirea unui nou parteneriat care să cuprindă:

- dialogul politic între ţările participante şi un parteneriat de securitate bazat, în special, pe mecanismul controlului armelor şi pe rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor;

- consolidarea relaţiilor economice şi comerciale între cele două regiuni: cheia către aceasta este crearea unei zone de liber schimb euro-mediteraneene până în 2010;parteneriate în domeniile social şi cultural.

Pentru perioada 2000-2006, Uniunea Europeană a acordat ajutoare financiare către ţările mediteraneene, în valoare de 5,3 miliarde de euro. Pentru perioada bugetară 2007-2013, Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI) decurge din şi se contopeşte cu programul de sine stătător, anterior program de sprijin pentru întrajutorarea ţărilor mediteraneene şi a ţărilor învecinate, dintre statele apărute după destrămarea fostei Uniuni Sovietice.

Pentru a se asigura că extinderea spre est nu va produce noi linii de diviziune între Uniune şi vecinii săi direcţi, Uniunea a creat în 2004 Politica Europeană de Vecinătate (PEV). Aceasta acoperă toate ţările mediteraneene şi est-europene şi din Caucaz, cu excepţia Rusiei. PEV vizează să instaureze relaţii economice şi politice privilegiate între Uniune şi fiecare ţară vecină. Asistenţa pentru ţările partenere va totaliza 12 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, ceea ce reprezintă o creştere de 32 % faţă de nivelurile anterioare.

Relaţiile dintre Europa şi Africa subsahariană datează de multă vreme. În conformitate cu Tratatul de la Roma din 1957, pe atunci coloniile şi teritoriile de peste mări ale unor state membre au devenit asociate ale Comunităţii. Procesul de decolonizare de la începutul anilor 60 a schimbat această legătură într-o asociaţie diferită, între state suverane.

Acordul de la Cotonou , semnat în anul 2000 la Cotonou, capitala statului Benin, marchează o nouă etapă in politica de dezvoltare a UE. Acest acord dintre Uniunea Europeană şi ţările din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP) este de departe cel mai ambiţios şi mai vast acord încheiat vreodată între ţăril dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltare. El a succedat Convenţiei de la Lomé, semnată în 1975 la Lomé, capitala statului Togo, iar apoi a fost treptat adus la zi.

Obiectivul fundamental al acestui vast acord de asistenţă şi de schimb comercial a rămas acelaşi cu cel semnat la Convenţia de la Lomé: este vorba de a „promova şi de a accelera dezvoltarea economică, culturală şi socială a ţărilor ACP şi de a consolida şi diversifica relaţiile lor cu Uniunea Europeană şi statele sale membre în spiritul solidarităţii şi interesului reciproc”.

Noul acord merge mult mai departe în comparaţie cu acordurile anterioare, din moment ce s-a trecut de la relaţii comerciale fondate pe accesul pe piaţă la relaţii

12

comerciale într-un sens mai general. De asemenea, acesta a introdus noi proceduri pentru a face faţă problemelor cauzate de încălcarea drepturilor omului.

Uniunea Europeană a acordat concesiuni comerciale speciale ţărilor mai puţin dezvoltate, dintre care 39 sunt semnatare ale Acordului de la Cotonou. Din 2005, acestea pot exporta liber toate tipurile de produse pe pieţele UE, în regim de scutire vamală. Fondul European de Dezvoltare finanţează programele de sprijin destinate ACP, graţie unui buget anual de 2 - 3 miliarde de euro.

În acest mod Comunităţile sunt omniprezente în viaţa economică, politică şi socială internaţională.

1.3 Comerţul bilateral al U.E. cu grupurile regionale

La nivel mondial în cea ce priveşte negocieri în cadrul OMC, cunoscut sub numele de "Agenda de Dezvoltare de la Doha", UE desfăşoară o serie de negocieri cu ţări şi regiuni din întreaga lume. UE a încheiat cu succes o serie de acorduri comerciale cu parteneri comerciali importanţi şi sunt în curs de negociere acorduri cu mai multe ţări. În plus faţă de negocierile multilaterale din cadrul OMC, UE încheie acorduri bilaterale şi concepe politici comerciale specifice cu ţările terţe şi zonele regionale. De asemenea este ferm angajată în promovarea comerţului echitabil şi deschis cu toţi partenerii săi comerciali. Raportându-ne la grupurile regionale relaţiile cu grupul de ţări Asia-Caraibe-Pacific (ACP) se desfăşoară în baza acordurile de parteneriat economic(APE). Acord care ţine seama de particularităţile fiecărei ţări în parte. Grup de ţări ACP s-a constituit din şapte regiuni: cinci în Africa, unul în Insulele Caraibe şi unul în Pacific.

Împreună UE şi ACP însumeaza:1.35 miliarde de oameni, 20,1% din suprafaţa totală a lumii, 80 miliarde € în comerţ (2007). UE importă 40.2 miliarde de euro din ţările ACP şi exportă 39.7 miliarde euro. În baza Acordul de la Cotonou relaţiile ACP-UE, bazate pe APE vizează promovarea dezvoltării durabile şi creşterea economică, reducerea sărăciei, o mai bună guvernare şi integrarea treptată a ţărilor ACP în economia mondială. Acordul de la Cotonou trasează relaţiile ACP-UE până în 2020 (cu o revizuire programată la fiecare cinci ani). Acesta prevede un cadru în trei domenii principale: dialogului politic, sprijin pentru dezvoltarea , de cooperare economică şi comercială. Deşi exporturile ACP au avut acces preferenţial la pieţele UE pentru ultimii 30 de ani, volumul exporturilor lor a scazut considerabil.8

Comerţul cu vecinii este mult mai scăzut decât cel cu Uniunea Europeană. Astfel schimburilor comerciale regionale dintre ţările ACP este foarte scăzut. De exemplu, Ghana trimite mai puţin de 3% din exporturile sale către Benin vecine (în comparaţie cu 49% în UE). Multor dintre aceste ţări le lipseşte infrastructura de bază în comerţul dintre ele. De exemplu, lipsa de concurenţă în industria de transport conduce la preţuri ridicate - costă la fel de mult pentru a muta un container din Mombasa la Kampala aşa cum se întâmplă de la Mombasa la Shanghai. Procedurile administrative pot fi, de asemenea, un obstacol. În Rwanda, procedura de import are 124 zile, în medie, faţă de media OCDE de 12 de zile. În astfel de cazuri, ajutorul oferit de APE, prin stimularea concurenţei şi

8 ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries-and-regions/ACP

13

http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations

reducerea întârzierilor de frontieră este un lucru mai mult decât util. Comerţul cu servicii şi sectoare de investiţii au crescut rapid în ultimele decenii. În ţările cel mai puţin dezvoltate (41 din care fac parte şi ţările ACP), mai multe persoane lucrează acum în industria de servicii - de exemplu, turism, sănătate şi IT - decât în agricultură.

UE, Columbia şi Peru a anunţat încheierea negocierilor pentru un acord comercial în mai 2010, în timpul reuniunii la nivel înalt UE- America Latină şi Caraibe (ALC). În aprilie 2011, Comisarul UE pentru comerţ, Karel De Gucht, ministrul Comerţului, Industriei şi Turismului din Columbia şi ministru adjunct pentru comerţ exterior din Peru a salutat parafarea Acordului de Comerţ după încheierea unei căi de atac legale. Prezentul acord este estimat a fi în valoare de o jumătate de miliard de euro şi este de aşteptat să stimuleze Columbia şi economiilor din Peru cu aproape 1% din PIB. UE este al doilea partener comercial al regiunii andine, după SUA. În 2010, Comunitatea Andină a Naţiunilor a reprezentat 0,7% din comerţul mondial al UE întrucât UE au totalizat 14% din comerţul Comunităţi Andine de Natiuni (CAN) (2009). În 2010, importurile UE din ţările andine sunt predominant în produse primare: produse agricole (41,1%), combustibili şi produsele miniere (44,7%). Exporturile UE constau în principal în bunuri fabricate (81,5%), în special maşini şi echipamente de transport (46,5%) şi produse chimice (13,8%). UE acordă acces preferenţial pentru piaţă ţărilor Andine în temeiul Sistemul General al UE de preferinţe (SGP +).

Comerţul cu mărfuri: bunuri din UE exportate către Comunitatea Andină în 2010 au însumat: 7.9 miliarde € iar bunuri din UE importate din Comunitatea Andină în 2010: 12.2 miliarde €. Ţările din Comunitatea Andină sunt Bolivia, Columbia, Ecuador şi Peru.

Summit-ul de la Madrid, care a reunit şefii de stat şi de guvern din America Latină, Caraibe şi Europa, precum şi importanţi actorii non-statali, a dus la decizia de a re-lansarea negocierilor pentru un acord UE-Mercosur de liber schimb, un proces care este acum în conformitate cu Summit-ul. De asemenea, a dus la aprobarea politică a încheierii unui acord comercial cuprinzător între UE şi ţările andine (Peru şi Columbia), precum şi aprobarea încheierii negocierilor dintre UE şi Europa Centrală America.

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a fost înfiinţată la 8 august 1967 de către cele cinci ţări membre fondatoare Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda. Astăzi, ASEAN cuprinde 10 state din sud-estul Asiei, alături de: Brunei Darussalam (1984), Vietnam (1995), Laos (1997), Birmania / Myanmar (1997) şi Cambodgia (1999). Populaţia din ţările ASEAN cuprinde aproape 600 de milioane de oameni. Grupul ASEAN generează un PIB de aproximativ 1500 de miliarde de dolari.În 2003, ASEAN a decis să înfiinţeze Comunităţii formată din trei piloni: Comunitatea de Securitate ASEAN, Comunitatea Economică şi socio-culturale ASEAN, Comunităţii ASEAN.

Principalele produse exportate în UE de a ASEAN sunt produse chimice, maşini şi echipamente de transport a Blueprint ASEAN Comunitatea Economică (2006) stabileşte un program ambiţios pentru realizarea unei Comunitatăţi Economice ASEAN până în 2015. Până în prezent, măsuri importante au fost luate pentru atingerea acestui obiectiv. În special, tarifele privind comerţul intra-ASEAN sunt progresiv eliminate sau reduse. ASEAN a negociat o serie de acorduri de liber schimb, oferind astfel acces preferenţial la întreprinderile din Australia, China, India, Japonia, Coreea şi Noua Zeelandă. ASEAN în ansamblu reprezintă al treilea cea mai mare partener al UE

14

comercial din afara Europei (după SUA şi China), cu mai mult de € 175 miliarde de euro din comerţul cu bunuri şi servicii în anul 2010.

UE este principalul partener comercial al ASEAN cea mai mare al doilea după China, reprezentând aproximativ 11% din comerţul ASEAN. UE este de departe cel mai mare investitor în ţările ASEAN. Companiile din UE au investit în jurul valorii de 9.1 miliarde € anual, în medie, (2000-2009).Stocul total al investiţiilor reciproce între UE şi ASEAN depăşeşte € 125 miliarde de euro.

Principalele produse exportate UE de a ASEAN sunt produse chimice, maşini şi echipamente de transport. Principalele importuri din ASEAN la UE sunt echipamente de transport şi utilaje, produse agricole, precum şi textile şi îmbrăcăminte.

Cadrul schimburilor de mărfuri UE-ASEAN: € 146.7 miliarde (2010), comparativ cu € 118.3 miliarde (2009). Comerţul cu servicii comerciale UE-ASEAN: € 38.1 miliarde. (2009). Comerţul cu bunuri şi servicii comerciale UE-ASEAN: € 156.4 miliarde (2009). Indicatorii precoce sugerează un volum totalul schimburilor comerciale pentru anul 2010 şi peste € 175 miliarde de euro. Iesirile de ISD ale UE pentru a ASEAN: € 9.1 miliarde (medie 2000-2009). Intrarile de ISD din ASEAN în UE: 5.7 miliarde € (medie 2006-2009). Stocul existent de investiţii pasivă UE-ASEAN: 225 miliarde € (2009). Negocierilor de liber schimb cu ţările ASEAN UE a crescut datorită legăturilor sale economice cu Asia de Sud-Est prin deschiderea negocierilor pentru acorduri de liber schimb cu Singapore şi Malaysia în 2010.9

Toate ţările din Balcanii de Vest(Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia şi Kosovo) au fost incluse în Acordurile de stabilizare şi asociere (ASA) şi au o perspectivă clară de integrare a UE. Strategia UE include asistenţă financiară masivă, este de departe cel mai mare donator în regiune. În 2000, UE a acordat preferinţe comerciale autonome pentru Balcanii de Vest care permite aproape pentu toate exporturile care intră pe teritorul UE fără taxe vamale sau a limitelor privind cantităţile. Numai în domeniul pescuitului vin, zahăr, carne de vită copii şi anumite produse intra în UE în cadrul contingentelor tarifare preferenţiale.Aceste preferinţe, care au fost reînnoite în 2005 până la 2010, au contribuit la o creştere a exporturilor din Balcanii de Vest la UE. În 2009, UE a fost mai mare partener comercial din regiune, atât pentru importuri (67,4%) şi exporturilor (68,7%).

În 2009 cifrele comerţului:bunuri din UE exporturile către Balcani au însumat: € 25,5 miliarde de euro şi importurile de bunuri din UE din Balcani: € 11,2 miliarde de euro de asemenea investiţiile UE în Balcani (2008) au reprezentat: € 3,8 miliarde de euro

U.E. sprijină ferm aderarea ţărilor din Balcanii de Vest la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Albania, Croaţia (2000) şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (2003) sunt deja membri. Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Serbia au început procesul de aderare la OMC.

Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) este un acord unic de liber schimb (ALS) care leagă toate ţările din Balcanii de Vest şi Republica Moldova. Acesta înlocuieşte o reţea anterior de mai mult de 30 de Acorduri de Liber Schimb bilaterale, stabilind astfel norme unitare comerciale în toată Europa de Sud Est. CEFTA a intrat în vigoare pentru toate părţile, în noiembrie 2007.UE sprijină demersul, pe care îl vede ca să completeze procesul de stabilizare şi de asociere.

9 ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries-and-regions/ASEAN

15


UE şi America Centrală au încheiat negocierile pentru un acord de asociere (mai 2010) în timpul reuniunii la nivel înalt UE - America Latină și Caraibe (ALC). După analiza sa juridică, textul a fost parafat la Bruxelles la 22 martie 2011. Prezentul acord de asociere include un pilon în privinţa zboruri comerciale. Pentru ultimul deceniu, cota UE în comerţul Americii Centrale a rămas în mare parte stabilă în jurul valorii de 10% (8,5% în 2009). Din punct de vedere istoric cea mai mare partea a schimburior comerciale al ţărilor Americi Centrale este cu SUA şi America Latină, şi doar recent regiunea a căutat în mod activ pentru a creşte schimburile sale comerciale cu Europa. Importurile UE din America Centrală sunt dominate de echipamente de birou şi de telecomunicaţii (53,9%) şi produse agricole (34,8% în 2010). Exporturile cele mai importante din UE spre America Centrală sunt maşini şi echipamente de transport (48,2%) şi produse chimice (12,3%).Toate ţările din regiune,sunt beneficiare ale sistemul GSP +, ca parte a Sistemului generalizat Preferinţelor a UE. Cadrul schimburilor de mărfuri:UE exportă către regiunea central americană 2010: € 4.5 miliarde iar bunuri din UE importate din regiunea central americană 2010: 7,6 miliarde €

Summit-ul UE-ALC a avut loc la 18 mai 2010 de la Madrid. Tema Summit-ului a fost: "Către o nouă etapă în cadrul parteneriatului bi-regionale: Inovare şi Tehnologie pentru o dezvoltare durabilă şi incluziune socială".

Summit-ul de la Madrid, care a reunit şefii de stat şi de guvern din America Latină, Caraibe şi Europa, precum şi importante actorii non-statali, a dus la decizia de a re-lansarea negocierilor pentru un acord UE-Mercosur de liber schimb, de omologare politice la încheierea unui acord comercial cuprinzător între UE şi ţările andine (Peru şi Columbia), precum şi aprobarea încheierii negocierilor dintre UE şi America Centrală.Ţările din regiunea central americană şi statisticilor lor de comerţ: Panama, Guatemala, Costa Rica, El Salvador, Honduras, Nicaragua.

Asia Centrală este de o importanţă geostrategică fundamentală pentru UE. Regiunea reprezintă pentru UE un pod către China, precum şi în Afganistan şi Orientul Mijlociu. Regiunea este o sursă de importuri de energie semnificative pentru UE. Toate cele cinci ţări din Asia Centrală sunt beneficiari de sistemul generalizat de Preferinţe (GSP) către UE. De-a lungul ultimilor cinci ani relaţiile comercială ale UE cu Asia Centrală a crescut, iar UE este acum principalul partener comercial al regiunii, reprezentând aproape o treime din comerţul exterior general (29,1% în 2007). Cu toate acestea, cifra de afaceri totală a schimburilor comerciale ale UE cu Asia Centrală rămâne scăzut şi cele cinci ţări sunt partenere comerciale nesemnificative pentru UE. Chiar şi Kazahstan, UE cel mai mare partener comercial în Asia Centrală de departe, contabilizează aproape 85% din schimburile comerciale totale al UE cu regiunea şi reprezintă doar 0,7% din comerţul total al UE cu lumea. Exporturilor din Asia Centrală către UE să rămână concentrate doar la câteva mărfuri, în special petrol brut, gaze, metale si fibre de bumbac. Exporturile UE sunt dominate de maşini şi echipamente de transport. Astfel de produse au reprezentat mai mult de jumătate din exporturile UE în regiune în 2007.

Cadrul schimburilor de mărfuri: UE exporta în regiunea Asiei Centrale 2007: 7.5 miliarde € şi bunuri importate din regiunea Asiei Centrale în UE 2007: 15.4 miliarde €. Ţările din regiunea Asiei Centrale sunt: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan.. Importanţa crescândă a Asiei Centrale pentru UE a fost reflectată în noua Strategie Asia Centrală -UE, adoptată de Consiliul European la 22 iunie

16

2007. Strategia vizează consolidarea relaţiilor UE cu regiunea ca un întreg şi fiecare dintre ţările sale particulare. În domeniul comerţului şi investiţiilor Strategia se concentrează asupra aderării din regiunea central a ţărilor asiatice la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). De asemenea, îşi propune să ajute ţările din Asia Centrală să beneficieze mai mult de sistemul generalizat de către UE a Preferinţe (GSP).10

Din 2003, UE a făcut schimbul de experienta privind unificare economică cu factorii de decizie politică din Golf, care trece printr-un proces similar.Subiectele au inclus politicii comerciale comune, aspectele fiscale ale unei monede unice şi de trecerea de la uniunea vamală la o piaţă unică

1. Cadrul schimburilor de mărfuri: exporturile UE de bunuri pentru regiunea Golfului în 2009: 57,8 miliarde de € iar importul de bunuri din UE, regiunea Golfului în 2009: 21,8 miliarde de €. Ţările Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) sunt Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite. CCG este în prezent pentru UE a cincea piaţă de export şi UE este principalul partener comercial al doilea ca marime pentru Consiliul de Cooperare al Glofului (GCC) in spatele Japonia.Exporturile UE către CCG este axat pe maşini şi materiale de transport (49,9%), pentru centralele de producţie de energie de exemplu, locomotive de cale ferată şi aeronavelor, precum şi maşini electrice şi dispozitive mecanice.Importurile UE din CCG este reprezentat în principal, combustibili şi derivaţi (73,4% din totalul importurilor UE din regiune în 2009).Toate cele şase ţări ale CCG beneficiază în prezent de un acces preferenţial pe piaţa UE în sistemul generalizat al UE de preferinţe (SPG). Țările din America Latină( Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru, Paraguay, El Salvador, Uruguay, Venezuela) reprezintă o piaţă de oameni 530 mil, a fost în creştere la peste 5% cu un an înainte de criza economică şi se întoarce acum la niveluri similare. UE este pentru America Latină al 2 partener comercial (numărul 1 pentru Mercosur şi Chile). Relaţiile sunt reglementate de Acordul de parteneriat UE-ALC (inclusiv ţările din Caraibe), în principal, prin reuniuni ministeriale (UE-Grupul de la Rio) şi reuniuni la nivel înalt la fiecare 2 ani.Comerţul cu Marfa (2010) se ridică la 164 miliarde euro (6,2% din totalul schimburilor comerciale ale UE şi 13,6% din comerţul America Latină).Comerţul cu servicii (2009): 44 miliarde euro (34% din total America Latină Servicii de comerţ). Importurile UE sunt în mare parte produse primare (produse de minerit, combustibili şi agricole). Exporturile UE: în principal produse industriale (maşini, echipamente de transport, produse chimice). Investiţiile UE (ISD, 2009): 315.5 miliarde euro (39% din totalul regiunii). Bazat pe o serie de acorduri comerciale bilaterale şi regionale. Cele mai multe ţări beneficiază, de asemenea, de preferinţele comerciale unilaterale în cadrul SPG / GSP + sisteme.11 Relaţiile euro-mediteraneene comerciale în creştere şi destul de dezvoltate. Creştere a comerţului a fost consolidată de parteneriatul euro-mediteranean. Lansat în 1995 cu "declaraţia de la Barcelona", parteneriatul are drept scop stabilirea unui spaţiu comun de pace, stabilitate şi prosperitate comună în regiunea euro-mediteraneană. În 2004, lansarea de Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a acestui proces de

10 ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries-and-regions/ALC11 ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries-and-regions/CCG

17



un pas mare înainte. În 2008, "Procesul de la Barcelona" a fost restructurat prin crearea "Uniunii pentru Mediterana". Cadrul schimburilor de mărfuri este reprezentat de exporturile UE către regiunea mediteraneană de sud în anul 2009 în valoare de 119 miliarde €, importurile UE din regiunea mediteraneană de sud în anul 2009: 105 miliarde €.Comerţul total al UE cu ţările din sudul Mediteranei a fost € 224 miliarde de euro În 2009 , aproximativ 10% din totalul schimburilor comerciale externe ale UE erau reprezentate de comeţ cu sudul Mediteranei. În afară de Siria, fiecare ţară mediteraneeană (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria, Tunisia, Turcia) care a apartinut parteneriatului euro-mediteranean (în prezent integrate în cadrul Uniunii pentru Mediterana), a încheiat acorduri de asociere cu UE. Libia face parte din Uniunea Mediterana, dar nu a fost un membru al Parteneriatului euro-mediteranean. Foaia de parcurs euro-mediteranean de comerţ dincolo de anul 2010, care a fost, în general, aprobat la Uniunea prin a opta Conferinţa ministerială (Bruxelles, decembrie 2009). Obiectivele sale principale sunt: completă şi consolidarea reţelei de acorduri de liber schimb în regiunea euro-mediteraneană (nord-sud şi sud-sud); pună în aplicare iniţiative concrete pentru a aduce parteneriatului euro-mediteranean comerţ mai aproape de afaceri. Totalul comerţului intra-regional s-a ridicat la 15 miliarde € în 2009, una dintre cele mai scăzute niveluri de integrare economică regională în lume. Banca Europeană de Investiţii (BEI) furnizează, de asemenea, sprijin pentru dezvoltarea economică şi integrarea ţărilor partenere din sud mediteraneene. Crearea în 2002 a Facilităţii euro-mediteraneene de investiţii şi parteneriat (FEMIP), impulsionat activităţile BEI în Marea Mediterană. FEMIP este acum un jucător-cheie în cadrul parteneriatului financiare între Europa şi regiunea sud-mediteraneană şi a investit 10 miliarde € între octombrie 2002 şi decembrie 2009.Mercosur a fost înfiinţată în 1991 şi cuprinde Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay. Venezuela a fost acceptat ca membru în 2006 şi este în prezent în procesul de integrare în Mercosur. În 2009, comerţul UE-Mercosur reprezintă aproape la fel de mult ca schimburile comerciale ale UE, cu restul Americii Latine, luate împreună. În 2008, UE a fost primul partener comercial pentru Mercosur, reprezentând 20,7% din totalul schimburilor comerciale, şi este cel mai mare investitor în Mercosur. Mercosur ocupă locul 8 printre partenerii comerciali din UE, reprezentând 2,7% din comerţul total al UE în 2009. UE este piaţa principală pentru exporturile sale agricole, reprezentând 19,8% din totalul importurilor UE pentru agricultură în 2009. Exporturile UE către Mercosur se concentreze în mare măsură de produse industriale, inclusiv echipamente de transport maşini, şi substanţe chimice. Cadrul schimburilor de mărfuri în bunuri exportate din UE către regiunea Mercosur 2009 în valoare de 27.2 miliarde € iar bunuri din UE importate din regiunea Mercosur 2009: 35.1 miliarde € de asemenea în privind stocul de investiţii în regiunea Mercosur 2008: 167.2 miliarde €.Începând cu anul 2004, UE a devenit principalul partener comercial al fiecărei ţări (în 2009, comerţul cu UE au reprezentat 30,4% din schimburile comerciale totale pentru Armenia, 42,8% pentru Azerbaidjan şi 29,4% pentru Georgia). Totuşi schimburile comerciale totale al UE rămâne foarte scăzut, cu toate acestea (mai puţin de 0,5% în total)Cadrul schimburilor de mărfuri: bunuri din UE exporturilor către Caucazul de Sud: 3.01 miliarde € (Armenia - € 0.53

18

miliarde, Azerbaidjan - € 1.60 miliarde de euro, Georgia - € 0.88 miliarde)În cea ce priveşte bunuri din UE importurile din Caucazul de Sud: € 7.94 miliarde (Armenia - € 0.16 miliarde, Azerbaidjan - € 7.30 miliarde de euro, Georgia - € 0.48 miliarde). Exporturile UE către ţările din Caucazul de Sud sunt reprezentate astfel : Armenia - maşini (32,7%), perle şi alte pietre preţioase (13,6%), echipamente de transport (10,3%) şi produse chimice (9,1%), Azerbaidjan - maşini (36,0%), produse chimice (9,8%), echipamente de transport (9,11%) şi perle şi alte pietre preţioase (9,0%), Georgia - produse minerale (23,9%), maşini de (21,1%), produse chimice (17,3%) şi echipamente de transport (9,4%) Exporturile în UE din ţări din Caucazul de Sud : Armenia - metale de bază şi derivate (64,3%), perle şi alte pietre preţioase (18,8%), Azerbaidjan - 98,8% din totalul exporturilor către UE constau în produse din minerale (în principal combustibili - petrol şi gaze), Georgia - produse minerale (71,5%), produse chimice (9,0%) şi produse vegetale (7,1%)12Toate cele trei Caucazul de Sud ţări beneficiază de Sistemul generalizat de preferinţe (SPG) al UE. Noul Parteneriat Estic al UE (PAM), lansat în mai 2009 se bazează pe PEV şi vizează consolidarea relaţiilor UE cu ţări PEV. Regiunea Caucazului de Sud joaca un rol important, atât în furnizarea de energie către UE şi ca rută de tranzit pentru ea. Azerbaidjanul este un furnizor major de petrol şi gaze naturale a UE. În viitor, aprovizionării cu energie ar trebui să fie livrate prin intermediul unui "coridor sudic", completat că ar trebui să includă, printre altele, conducta de gaz Nabucco.Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă au o relatie puternica comerciale. Relaţiile comerciale bilaterale şi investiţiile vor continua să crească rapid. Rusia este unul dintre partenerii comerciali cheie ai UE şi schimburile comerciale dintre cele doua economii a arătat rate de creştere abrupt până la jumătatea anului 2008. Această tendinţă a fost întreruptă de criza economică şi măsurile unilaterale adoptate de Rusia, care au afectat comerţul bilateral. UE este de departe principalul partener comercial al Rusiei, reprezentând 52,3% din cifra de afaceri globală a schimburilor sale comerciale în anul 2008. De asemenea, este de departe cel mai important investitor în Rusia. Se estimează că până la 75% din stocurile de ISD în Rusia provin din statele membre ale UE. Noul acord cu Rusia, în prezent în negocieri, ar trebui să consolideze relaţiile comerciale bilaterale prin consacrarea unor principii de bază şi obiectivele în domeniul comerţului. Noul acord ar trebui să conţină, prin urmare, comerţul substanţiale şi dispoziţii legate de investiţii.Comerţul cu mărfuri UE exportă în Rusia 2009: 65.6 miliarde euro şi importă din Rusia 2009: € 115 miliarde euro. Importurile din Rusia sunt, în principal reprezentate de combustibili de energie şi produse minerale (77,3%), unele produse chimice fabricate, bunuri şi materii prime.Exporturile UE către Rusia sunt diversificate, acoperind aproape toate categoriile de maşini şi echipamente de transport (42,9%), bunuri fabricate, produse alimentare şi animale vii. Comerţul cu servicii: UE exporta servicii către Rusia 2009: 18.2 miliarde euro; UE importă din Rusia Servicii de (2009): 10.8 miliarde euro. Investiţii străine directe: investiţiile UE pasive în Rusia 2008: € 25 miliarde euro; şi investiţii ruseşti activă în UE 2008: 2 miliarde euro.Acordul de parteneriat şi cooperare (APC) a fost cadrul relaţiei UE-Rusia pentru mai mult de un deceniu.

12 ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries-and-regions/Mercursor

19


Acesta a fost semnat în 1994 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 1997. Importurile UE din Rusia nu sunt supuse nici unei restricţii. Cu toate acestea, normele existente oferă mai multă flexibilitate faţă de Rusia să adopte măsuri unilaterale tarifare.UE şi Federaţia Rusă sunt în curs de negociere al unui nou acord pentru a oferi cadrul contractual pentru relaţiile UE-Rusia, în anii următori, în locul APC de 10 ani. Acest nou acord cu caracter obligatoriu din punct de vedere ar trebui să ofere un cadru cuprinzător pentru relaţiile bilaterale cu normele stabil, previzibil şi echilibrat pentru schimburile comerciale bilaterale şi a relaţiilor de investiţii. UE este un puternic susţinător al Rusiei în privinţa aderari la OMC. Este de o importanţă fundamentală pentru Rusia să adopte reforma economică, creştere durabilă şi climatul investitional. Mai mult decât atât, odată ce negocierile privind aderarea la OMC s-au încheiat, acesta va aduce oportunitati pentru o etapă calitativ nouă în relaţiile economice UE-Rusia. Dintr-o perspectivă sistemică mai largă, Rusia are, de asemenea să pună în aplicare o serie de modificări legislative pentru a aduce sistemul său de reglementare, în conformitate cu normele OMC. În acest sens, o serie de evoluţii noi, care se referă la regimul de comerţ au avut loc cu introducerea de uniune vamală dintre Rusia, Kazahstan şi Belarus, de la 1 ianuarie 2010, iar aceste schimbări sunt acum analizate. Acesta este obiectivul guvernul rus a finaliza negocierilor de aderare până la sfârşitul anului 2010 faţă de OMC. UE sprijină ferm acest calendar. 13Cum Japonia a fost criticată pentru politica sa protecţionistă faţă de piaţa proprie şi politica agresivă pe piaţa europeană. Investiţiile japoneze în Europa sunt foarte ridicate şi aceasta se datorează unui management economic diferit dezvoltat în timp de CE şi Japonia.CAPITOLUL II - RELAŢIILE ECONOMICE BILATERALE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE ALE AMERICII2.1. U.E şi S.U.A parteneri comerciali dar şi competitori în contexul economiei mondialePentru SUA, a cărei putere economică şi politică a fost dintotdeauna un exemplu de urmat în formarea Uniunii Europene, Europa este un aliat care are acelaşi sistem de valori. Statele Unite ale Americii au susţinut întotdeauna transformarea Europei într-o Uniune a statelor europene şi a apreciat UE ca fiind un partener democratic stabil. Totuşi, din punct de vedere politico-economic, UE este unul dintre cei mai puternici adversari ai Statelor Unite. Probleme au existat şi continuă să existe cum ar fi conflicte grave, rezultate în urma politicilor comerciale între SUA şi UE, ca de exemplu cele privind importul european de produse agricole sau sprijinirea industriei aeronautice europene prin subvenţii publice, sunt consecinţe ale acestei situaţii. Datorită relaţiilor politice strânse şi intereselor strategice comune aproape toate ţările Uniunii au legături cu SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice aceste conflicte comerciale au putut fi soluţionate întotdeauna. 14Nu putem vorbi de trasarea unei lini clare de demarcţie între relaţiile economice şi cele politice. În orice caz, e posibil ca interese politice fundamentale ca, de exemplu, extinderea modelului democraţiei occidentale în alte regiuni ale lumii să contribuie la o mai rapidă depăşire a conflictelor legate de politicile comerciale.Întâlnirea la nivel

13 ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-relations/countries-and-regions/Russia14 http://www.euractiv.ro

20

http://www.euractiv.ro/


înalt UE - SUA a adoptat Noua Agendă Transatlantică în 1995 alături de un Plan de Acţiune comun al UE şi SUA. Edificarea pe baza mecanismelor de consultare stabilite prin Declaraţia Transatlantică din 1990, Agenda şi Planul de acţiune, transformă relaţia dintr-una pur consultativă, în una de acţiune comună în patru planuri de acţiune să promoveze pacea, stabilitatea, democraţia şi dezvoltarea în întreaga lume, să reacţioneze la provocări globale, să contribuie la evoluţia comerţului mondial către relaţii economice mai strânse, să creeze punţi de legătură între cele două maluri ale Atlanticului.Pentru a sprijini şi mai mult comerţul între cele două laturi ale Atlanticului, Agenda a creat noua piaţă transatlantică în cadrul căreia ambele părţi se vor strădui să reducă treptat sau să elimine barierele care împiedică fluxul de bunuri, servicii şi capital dintre ele. Procesul a fost puternic susţinut de Dialogul de Afaceri Transatlantic, un forum în cadrul căruia conducătorii de companii atât din UE, cât şi din Statele Unite, identifică principalele obstacole din calea comerţului transatlantic şi trasează planuri recomandate de acţiune.Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial Europa a fost imparţită în zone de influenţă ale Statelor Unite ale Americii şi ale Uniunii Sovietice. Astfel la două decenii de la încetarea războiului rece, relaţiile transatlantice sunt complet schimbate, bazate pe mai mult pragmatism.În timpul războiului rece, care a durat mai bine de 40 de ani, Statele Unite ale Americii s-au transformat în aparătorul Europei rămase în afara sferei de influenţă a Rusiei. Congresul american fiind convins că o cooperare economică este condiţia esenţială pentru o pace durabilă, astfel pentru a sprijini reconstrucţia economică a Europei şi pentru a stopa înaintarea blocului comunist către Vest, SUA au initiat Planul Marshall.Însă ajutorul financiar oferit ţărilor europene de către Statelor Unite ale Americii a venit cu o condiţie: iniţierea de planuri de reconstrucţie transfrontaliere şi cooperea economică între ţările Europei, ceea ce a dus la crearea în 1948 a Organizaţiei Europene pentru Cooperare Economică. Tot la iniţiativa SUA,după un an majoritatea statelor libere vest-europene se alătura Americii şi Canadei şi formează Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO), alianţa militară care să se opună blocului Sovietic din Est.Tot Planul Marshall a fost unul dintre factorii importanţi care au ajutat la punerea bazelor Planului Schuman şi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.Cu toate acestea, cât mai curând comerţul europenean a început să furnizeze concurenţă care ameninta interesele economice americane, diferenţele au început să apară în sfera economică. Relaţiile comerciale dintre Europa şi Statele Unite ale Americii, desfăşurate în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), au fost uneori tensionate.În general însă, statele europene au acceptat rolul Statelor Unite ca principala putere vetică, însă în mare parte numai din cauza contextul Razboiului Rece. Totuşi, europenii mai tineri au avut o viziune diferită a operaţiunii americane în Vietnam. La puţin timp de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Paris semnat de Franţa, Germania, Italia şi ţările Benelux, au fost stabilite relaţii diplomatice între entitatea nou înfiinţată şi SUA. Pe masură ce anii au trecut, şi alte ţări au aderat la Comunitatea Europeană transformând-o într-o putere politică şi economică cu un rol din ce in ce mai important pe scena internaţională.În momentul în care, la şfârşitul anilor '80, blocul comunist s-a dezintegrat, Comunitatea Europeană avea deja 12 membri, iar apariţia noilor

21

democraţii din estul Europei şi reunificarea Germaniei, au propulsat CE într-o noua era a dezvoltării. Integrarea Germaniei de Est în Comunitatea Europeană precum şi dorinţa de a sprijini statele Est-Europene în efortul lor de a stabiliza democraţia şi libertatea proaspăt castigate au determinat conducătorii Comunităţii să ia în calcul extinderea (încorporarea în cadrul Comunităţii a statelor din Est) şi adâncirea Europei (asigurarea unei structuri instituţionale capabile să facă faţă potenţialei extinderi).Relaţiile transatlantice au căpătat şi ele o nou dimensiune, cooperarea dintre SUA şi CE fiind formalizată la sfârşitul anului 1990 prin adoptarea Declaraţiei Transatlantice. Un pas ulterior a fost adoptarea în decembrie 1995, a Noii Agende Transatlantice, constituind de atunci baza relaţiei dintre SUA şi Uniunea Europeană.Prin Declaraţia Transatlantică s-a stabilit cadrul instituţional pentru consultare între cele două puteri, întărind şi intensificand cooperarea de ambele părţi ale Atlanticului. Astfel, au început să aiba loc întâlniri (în SUA şi în UE) la nivel de preşedinţi (Preşedintele Consiliului European şi Preşedintele Comisiei Europene pe de o parte, şi Preşedintele SUA pe de alta parte), precum şi alte consultări anuale sau ad-hoc la diverse niveluri politice şi de grupuri de lucru.Prin Noua Agendă Transatlantică s-a stabilit Cadrul de Acţiune cu patru obiective majore de atins prin cooperarea transatlantică: promovarea păcii şi a stabilităţii, a democraţiei şi dezvoltării la nivel mondial; rezolvarea problemelor globale; expansiunea comerţului mondial şi întărirea relaţiilor economice la nivel global; construirea de relaţii transatlantice pentru mediul de afaceri, pentru oamenii de ştiinţă şi mediul academic.În prezent, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii formează cel mai mare parteneriat comercial bilateral. Numai comerţul cu bunuri în 2007 s-a ridicat la peste 400 de miliarde de euro, iar cel cu servicii este estimat la 226 miliarde de euro.Mai mult, SUA şi UE reprezintă cei mai mari investitori în spaţiul partener: în 2007, 42% din totalul investiiilor făcute de UE au fost direcţionate către SUA, iar peste jumătate din investiţiile private americane şi-au găsit destinaţia în ţările din Uniunea Europeană. Invesţiile străine directe au permis crearea de milioane de locuri de muncă atât în SUA cât şi în Uniunea Europenă. În Statele Unite ale Americii, din cei peste 5 milioane de americani angajaţi de companii străine, 58% dintre ei munceau pentru companii europene. La fel, în Europa, în filialele fimelor americane lucrau aproape 4 milioane de europeni (date la nivelul anului 2005).Pentru a contribui la întărirea competitivităţii celor doua economii, zeci de miliarde de euro sunt alocate anual pentru cercetare-dezvoltare de către firmele europene în SUA şi de cele americane în UE.Volumul tranzacţiilor bilaterale precum şi găsirea soluţiilor optime pentru întărirea relaţiilor dintre cele două puteri diminuează sau chiar şterg neînţelegerile ocazionale între SUA şi UE, apărute de-a lungul timpului în domeniul comerţului, cum ar fi problema subvenţiilor pentru agricultură sau pentru domeniul aeronautic.UE este angajată într-un parteneriat eficient şi echilibrat cu Statele Unite, cel mai mare partener comercial al său. În 2007, cele două părţi au creat Consiliul economic transatlantic, organism politic care supraveghează eforturile de consolidare a relaţiilor economice. De curând, UE şi SUA au căzut de acord asupra unui plan de consolidare a cooperării în domeniul gestionării crizelor şi prevenirii conflictelor. De asemenea, UE doreşte să îşi unească eforturile cu Statele Unite pentru

22

http://ec.europa.eu/external_relations/us/docs/new_transatlantic_agenda_en.pdf

http://ec.europa.eu/external_relations/us/docs/trans_declaration_90_en.pdf

combaterea schimbărilor climatice şi îmbunătăţirea sistemului bancar după criza financiară.Relaţiile dintre cele două părţi nu se rezumă numai la domeniul comercial, la fel de importante fiind relaţiile politice şi militare. Fiind două super-puteri care domină scena internaţională, ele nu pot rămâne indiferente la problemele care apar în diferite regiuni sau state ale lumii. Cooperarea în domeniul afacerilor internaţionale dintre SUA şi UE este vitală, întrucât de cele mai multe ori problemele sunt prea complexe pentru a putea fi rezolvate numai de una dintre ele. Nu există disputa internatională, zona sau ţară din lume în care Statele Unite şi Uniunea Europeană să nu aibă interese şi în care fiecare dintre ele să nu fie afectată de modul în care actionează cealaltă.Este binecunoscut faptul că opiniile celor doua sunt diferite în ceea ce priveşte o serie de probleme importante cum ar fi Curtea Penală Internatională, tratatul de la Kyoto, producţia şi stocarea de mine antipersonal, pedeapsa capitală. Cu toate acestea, este de netăgăduit ca ceea ce le desparte este mult mai puţin important decât ceea ce le uneste: valorile şi obiectivele pe care le împărtăşesc şi care se urmăreşte a fi atinse la nivel global, prin cooperare respectul pentru statul de drept, drepturile omului şi ale minorităţilor, democraţia, lupta împotriva criminalităţii şi a terorismului, pentru a numi doar câteva dintre ele.Summit-urile anuale SUA-UE la nivel de preşedinţi, numeroasele întâlniri la nivel ministerial şi la nivel de grupuri tehnice de lucru oferă un cadru pentru ca cele două părţi să îşi coordoneze acţiunile atunci când sunt de acord sau să minimizeze disputele atunci când nu ajung la un acord în privinţa unei probleme.Summit-ul G8 2011 sub preşedinţia franceză a avut loc la Deauville, la 26 şi 27 mai 2011. Liderii ţărilor membre G8 (Franţa, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Rusia, Germania, Japonia, Italia şi Canada) au fost invitate la acest summit. Uniunea Europeană a fost reprezentată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi de preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso. Summit-ul a avut loc la Centrul International Deauville. Situaţia din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, siguranţa nucleară şi redresarea economică au fost principalele teme incluse pe agenda liderilor G8 care s-au reunit la Deauville, în Franţa. Pe agenda discuţiilor s-au mai aflat parteneriatul G8 cu Africa, mediul, pacea şi securitatea şi, pentru prima dată, impactul socio-economic al internetului. UE a venit la Deauville cu priorităţi clare. La finalul reuniunii, partenerii G8 au dat asigurări ferme că se vor alătura eforturilor pe care le depune UE.15 Relaţiile din ultimii ani, deşi uneori au fost tensionate ca urmare a neconcordanţei de opinii între cele două entităţi (care au început cu ameninţarea Statelor Unite de a se retrage din forţele de pace ale Naţiunilor Unite dacă personalul lor nu era scos de sub jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale şi continuând cu războiul din Irak) au trebuit să se moduleze în funcţie de evenimentele care au avut loc la nivel mondial. Astfel, cooperarea între Statele Unite şi Uniunea Europeană a cunoscut o intensificare majora în domeniul luptei împotriva criminalităţii şi a terorismului ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie, cele două părţi luând o serie de măsuri bilaterale: schimbul de informaţii privind ameninţările teroriste, tiparuri de crime si rute de trafic (2001), schimbul listelor de pasageri ai liniilor aeriene, pentru a depista potenţialii

15 http://ec.europa.eu/news/external_relations/110530_ro.htm

23

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_10943/UE-da-unda-verde-pentru-transferul-de-date-catre-SUA.html

terorişti (2004) etc.Cooperarea între SUA şi UE a capătăt o nouă dimensiune şi ca urmare a implicării din ce în ce mai mult a Uniunii Europene în securizarea zonelor de conflict din lume. Chiar dacă modalităţile de asigurare a securitaţii oferite de UE (misiuni de menţinere a păcii, ajutor umanitar, măsuri de prevenire sau rezolvare a conflictelor, reconstrucţie şi securizare post-conflict) sunt oarecum diferite de metodele forţelor armate ale SUA, în ultimul timp Uniunea Europeană se conturează ca o entitate importantă capabilă să ofere securitate în lume, complementând eforturile SUA.Summit-ul din 2008 puternic mediatizat, ultimul summit UE-SUA din timpul administratiei Bush a avut loc la începutul lunii iunie 2008 la Brdo, ȋn Slovenia, şi a inclus pe agenda de discuţii o gama largă de subiecte de interes regional sau global, domenii în care SUA şi UE au acţionat sau urmează să acţioneze în parteneriat.Astfel, principalele probleme discutate s-au referit la asistenta pentru dezvoltarea Kosovo, continuarea iniţiativei de pace în Orientul mijlociu, iniţiativa lansată anul trecut la Annapolis, realizarea unui acord global în ceea ce priveşte schimbările climatice, precum şi problema eficientizării folosirii energiei.În domeniul economic au fost aduse în discuţie întărirea cooperării economice şi progresele înregistrate de Consiliul Economic Transatlantic, organism înfiinţat la summit-ul anterior.De asemenea, un alt subiect de interes pentru toate statele membre ale UE l-a constituit discuţia cu privire la includerea altor state membre UE în programul US Visa Waiver. Daca discuţiile cu privire la securitatea internaţională, pacea, drepturile omului, democraţia, precum şi cele legate de relaţiile economice între SUA şi UE au dus la concluzii clare legate de acţiunile ce trebuie urmate în cadrul cooperării dintre cele doua părţi, câteva probleme s-au remarcat ca fiind mai sensibile şi rezolvarea lor cerând mai mult timp.Prima dintre ele o constituie problema tratatului de la Kyoto, pe care administraţia Bush nu l-a ratificat. De asemenea, o altă divergenţă care nu şi-a găsit înca soluţia o repezintă problema Curţii Penale Internaţionale. Având în vedere că Statele Unite ale Americii are un nou preşedinte, Uniunea Europeană speră ca în viitorul apropiat SUA să îşi asume responsabilitatea soluţionării acestor probleme. Deja, în ceea ce priveşte schimbările climatice, preşedinţia SUA şi-au luat angajamentul de a aborda problematica emisiilor de gaze cu efect de seră şi de a ajunge la un acord internaţional până în 2009 pentru perioada post 2012.Un alt subiect sensibil pentru o parte din statele membre ale Uniunii Europene îl constituie regimul vizelor impus cetăţenilor europeni. Având în vedere că numai 15 din statele UE pot intra pe teritoriul Statelor Unite fără viză (în scop turistic sau de afaceri pe o perioadă limitată de timp), Uniunea Europeană doreşte ca SUA să ridice regimul în materie de vize şi să trateze toţi cetăţenii europeni în mod egal, incluzând toate statele membre în Programul Visa Waiver (VWP).Programul a fost înfiinţat în 1986 cu obiectivul de a promova relaţiile dintre SUA şi aliaţii săi, să elimine barierele inutile în calea circulaţiei persoanelor.Pentru a fi acceptat în programul Visa Waiver, un stat trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care:- reciprocitatea - ridicarea necesităţii obţinerii vizelor se face de ambele părţi, de către Guvernul SUA şi cel al ţării incluse în program.- alinierea tehnologiei de verificare a paşapoartelor (toate statele din VWP trebuie să utilizeze aceleaşi scannere folosite pentru citirea paşapoartelor)- existenţa de programe biometrice de identificare a persoanelor şi

24

http://ec.europa.eu/enterprise/enterprise_policy/inter_rel/tec/index_en.htm

http://ec.europa.eu/enterprise/enterprise_policy/inter_rel/tec/index_en.htm

de citire a documentelor de călătorie, care să se ridice la standardele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile- rată scăzută de imigraţie clandestine- indice mic de refuz al aplicaţiilor pentru viză (indicele de "violare" a termenilor de acordare a vizelor să fie mai mic de 2% din numărul total al ceăţenilor din statul respectiv care au călătorit, în anul fiscal anterior, pe teritoriul SUA).Mai mult, statele doritoare să adere la VWP trebuie să emită paşapoarte care să respecte standardele de securitate ale statelor membre din program, să aibă prevederi legale şi cadru instituţional necesar luptei împotriva ameninţărilor unui stat şi luptei împotriva imigraţiei şi contrabandei. Mai mult, statul candidat trebuie să aiba stabilitate politică şi economică şi să fie semnatari ai acordurilor de cooperare cu SUA şi alţi parteneri internaţionali ai acesteia în domeniul luptei împotriva acestor ameninţări, inclusiv tratate de extrădare.Pentru a se asigura accesul liber tuturor cetăţenilor europeni pe teritoriul Statelor Unite, în aprilie 2008, statele membre UE au autorizat Comisia Europeană să negocieze în numele lor acele condiţii de includere în Programul Visa Waiver care cad sub incidenţa responsabilităţii Comunităţii EuropeneUniunea Europeană este îngrijorată de faptul că Statele Unite par să nu îi mai ofere atâta atenţie precum în trecut, reiese dintr-un raport realizat de Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton.În primul său raport de acest gen, arată că Statele Unite iau mai puţin în considerare Europa, iar Uniunea ar trebui să dea dovadă de o unitate mai mare, dacă vrea să schimbe această atitudine.De asemenea, Ashton susţine că recâştigarea influenţei asupra Washington-ului trebuie să fie o prioritate. "Europa nu mai este principala preocupare strategică a politicii externe a SUA", se arată în raport. SUA îşi caută, din ce în ce mai mult, noi parteneri pentru rezolvarea problemelor vechi şi noi, se adaugă în raport.Deşi interesele strategice ale Statelor Unite şi ale Europei sunt, în mare parte, similare, Europa s-a simţit lezată în ultimii ani de faptul că SUA s-a concentrat mai mult pe razboaiele din Irak şi Afganistan, precum şi asupra Chinei. Un exemplu este faptul că preşedintele american, Barack Obama, negociază direct cu oficialii chinezi, lăsând Europa la o parte.Când U.E. este un partener de încredere şi eficient, SUA îi iau în serios. Pe de alta parte, când promite prea mult şi nu livrează, când se pune pe primul loc procesele, nu substanţa sau când nu ştiu ce vor, SUA îşi întoarce atenţia în alta parte", se mai arata în raport.La nivelul lui 2009 liderii Uniunii Europene s-au întalnit cu cei din Statele Unite ale Americii pentru un summit consacrat Afganistanului,Pakistanului, Iranului şi situaţiei economice şi schimbarea climatică.Astfel în noiembrie 2009 Obama şi vicepreşedintele Joe Biden au invitat pe premierul suedez Frederik Reinfeldt, a cărui ţară asigură preşedinţia UE, pe preşedinte CE Jose Manuel Barroso şi pe şeful diplomaţiei europene, Javier Solana. Discuţiile s-au concentrat, fără îndoială pe eforturile comunităţii internaţionale pentru a convinge Iranul să renunţe la programul său nuclear şi pe summitul de la Copenhaga, pentru clima.Uniunea Europeană şi Statele Unite se bucură de relaţii puternice şi sunt unite în lume pentru a promova pacea, prosperitatea şi libertăţile democratice, potrivit comunicatului Casei Albe.În 2010 ţări U.E., inclusiv România, au cerut SUA şi Rusiei să ratifice noul tratat START semnat la Praga. Este un acord bilateral între Statele Unite şi Rusia. Totuşi,

25

http://www.ziare.com/international/rusia/

http://www.ziare.com/jose-manuel-barroso/

http://www.ziare.com/barack-obama/

http://www.ziare.com/europa/ue/

tratatul va avea un impact dincolo de relaţia dintre SUA şi Rusia.16Noul tratat prevede ca Rusia şi SUA, care deţin circa 90% dintre armele nucleare din lume, vor reduce numărul focoaselor nucleare la câte 1.550 şi numărul vectorilor purtători desfăşuraţi şi nedesfăşuraţi la câte 800. Intrarea în funcţiune a tratatului este văzută mai degraba ca un gest de încredere reciprocă între Washington şi Moscova, necesar înainte de a fi făcuţi alţi paşi în vederea detensionări relaţiilor. Americanii se tem însă că unele prevederi introduse de Moscova într-o anexă a tratatului ar putea împiedica dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă în Europa.Şefii diplomaţiilor spun că noul tratat START, semnat de preşedinţii Dimitri Medvedev şi Barack Obama la 8 aprilie 2010, reprezintă "un semnificativ pas înainte în ceea ce priveşte angajamentele nucleare ale ambelor ţări". Semnarea noului START, reamintesc ei, a fost recunoscută în întreaga lume ca o "realizare majoră ce reactivează dezbaterea privind controlul global al armelor şi dezarmarea" şi a contribuit la succesul conferinţei de anul trecut pentru revizuirea Tratatului de neproliferare.Cele 27 de membre ale Uniunii Europane includ ţări de ambele părţi ale fostei Cortine de Fier, dărâmată în urma cu 20 de ani odată cu încheierea Războiului Rece. Ţările noastre aparţin aceleiaşi comunităţi de valori şi împărtăşim aceeaşi viziune a unui mediu sigur. Ratificarea şi implementarea noului START ar fi o contribuţie majoră pentru consolidarea păcii, securităţii şi dezarmării.Astfel limitările juridice obligatorii asupra numărului de focoase nucleare şi un regim efectiv de verificare ar fi o contribuţie pozitivă atât la securitatea europeană, cât şi pentru regimul global de neproliferare. SUA şi Rusia se află în faţa unei oportunităţi istorice, pentru ca ambele ţări îşi pot transforma angajamentele în realitate, spre beneficiul reciproc. Mai există un alt aspect, care adesea este pierdut din vedere UE are o solida relaţie strategică cu Statele Unite şi priveste în prezent şi Rusia ca pe un partener strategic.Recentul summit NATO de la Lisabona s-a dovedit a fi un eveniment istoric în relaţiile euroatlantice. Summitul ar putea fi foarte bine emblema unui început al unei noi relaţii între Rusia, Statele Unite şi Europa, bazată pe încredere reciprocă, transparenţa şi predictibilitate. Cooperarea noastră ar trebui să contribuie la crearea unui spaţiu comun al păcii, prosperităţii, stabilităţii şi securităţii.2.2 Evoluţia relaţiilor comerciale transatlanticeUniunea nu a încheiat acorduri comerciale specifice cu principalii săi parteneri comerciali din rândul ţărilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite ale Americii şi Japonia. Relaţiile comerciale cu acestea se bazează pe mecanismele OMC, deşi, în anumite sectoare, există multe acorduri între UE şi cele două ţări.Cadrul OMC se aplică şi schimburilor comerciale dintre UE şi China, devenită membră a acestei organizaţii în 2001. În prezent, China este cel de-al doilea partener comercial al Uniunii, după Statele Unite ale Americii.Nici un alt tip de relaţii economice din lume nu este la fel de integrat ca economia transatlantică. UE şi economiilor de cont al SUA însumează împreună aproximativ jumătate din PIB-ul din întreaga lume. Legăturile cu Statele Unite sunt în centrul relaţiilor externe ale UE. În plus faţă de extraordinarele fluxuri comerciale şi de investiţii transatlantice, ambele părţi împărtăşesc aceleaşi valori şi, câteodată, interese comune. SUA au sprijinit integrarea europeană de la

16 http://www.epochtimes-romania.com/news/2010/12/25-de-tari-ue-inclusiv-romania-cer-sua-si-rusiei-sa-ratifice-noul-tratat-start

26

http://www.ziare.com/international/nato/

http://www.ziare.com/international/moscova/

http://www.ziare.com/international/washington/

începuturile acesteia. Contactele şi dialogul sunt caracteristicile permanente ale relaţiilor între grupurile de afaceri, sindicate şi organizaţiile pentru protecţia mediului, între membrii Parlamentului European şi cei ai Congresului SUA etc. Modalitatea prin care UE şi SUA şi-au reglementat problemele bilaterale a servit drept model pentru relaţiile Uniunii cu alte ţări precum Japonia şi Canada.17

Relaţia transatlantică defineşte, de asemenea forma a economiei globale în ansamblu, fie ca UE sau SUA este, de asemenea, cel mai mare partener comercial şi de investiţii pentru aproape toate celelalte ţări în economia globală.2.2.1 Ponderea exporturile şi importurile pe grupe de mărfurii şi servicii UE şi SUA se bucură de relaţii economice integrate cele mai bune din lume, ilustrate printr-un nivel de neegalat al stocurilor de investiţii reciproce, ajungând la peste 2100 miliarde euro. Totalul investiţiilor SUA în UE este de trei ori mai mare decât în Asia şi investiţiile UE în Statele Unite este de aproximativ de opt ori valoarea investiţiei UE în India şi China, împreună. Investiţiile sunt astfel conducătorul real a relaţiei transatlantice, contribuind la creşterea economică şi crearea de locuri de muncă pe ambele maluri ale Atlanticului. Acest lucru poate fi ilustrat, de asemenea, cu aproximativ 14 milioane legate de economia transatlantică. Se estimează că o treime din comerţul peste Atlantic de fapt constă în transferurilor intra-companie.Comerţul cu mărfuri este reprezentat de exporturile UE de bunuri în Statele Unite în 2009 care însumează: € 204.4 miliarde iar importurile UE de bunuri din SUA în 2009: € 159.8 miliarde. Comerţul cu servicii reprezintă exporturile de servicii UE către SUA 2009: € 119.4 miliarde şi importurile de servicii ale UE din SUA în 2009: 127.0 miliarde de euro. Investiţii străine directe sunt reprezentate de fluxurile de investiţii din UE în Statele Unite în anul 2008: € 121.4 miliarde şi fluxurile de investiţii din SUA la UE în 2008: 50,5 miliarde €.18Economiile din cele 50 de state federale din componenta SUA si cele 27 de tari membre UE au facut un pas serios spre integrarea intr-o piata unica transatlantica, in urma unui acord semnat la inceputul lui 2007, la Washington DC (SUA). Cele doua entitati vor sa-si armonizeze reglementarile in aproape 40 de domenii, sa uneasca spatiul aerian transatlantic si sa extinda competitivitatea companiilor lor pe piata globala.Uniunea Europeana cu 27 de state se caracterizeaza prin urmatoarele date:- Suprafata este de 4.230.000 kilometrii patrati;- Populatia este 499,8 milioane locuitori;- PIB-ul/locuitor este de 23.200 Euro;- Partea exporturilor UE din totalul exporturilor mondiale este de 18,3%;- Partea importurilor UE din totalul importrilor mondiale este de 19,1%.Ponderea importurilor UE din S.U.A. nu a urmat tendinţa generală a celor totale ci a cunoscut o evoluţie descendentă. Aceasta a scăzut de la 1,5% în anul 2000 şi 2001, la 0,3% şi 0,8% în 2007 şi 2008.Însă conform Comisiei Europene, în prima jumătate a anului 2010, UE şi-a dublat exporturile în USA faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea exporturilor către SUA a crescut de la 238 de miliarde de euro în 2000 până la 269 miliarde de euro în 2006, iar apoi a scăzut în următorii ani pâna la 206 miliarde în 2009. Valoarea importurilor a scăzut de la 206 miliarde euro în 2000 până la 159 de miliarde euro în 2009.Cei mai importanţi exportatori către SUA

17 ec.europa.eu/world18 http://europa.eu/pol/ext/index_ro.htm

27

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

sunt Germania (27% din exporturile UE către SUA) , Marea Britanie (16%), Franţa (10%), Italia (9%) şi Irlanda şi Belgia (8%). Şi când vine vorba de importuri, Germania şi Marea Britanie sunt ţările care au importat cel mai mult din SUA (18% din importurile UE), urmate de Olanda (16%) şi Franţa (12%).Comerţul cu servicii a scăzut în 2009. Serviciile sunt în principal, schimburi cu SUA (în comparaţie cu 2008, exporturile de servicii în Statele Unite a scăzut cu 12%, iar importurile cu 5%), urmate de ţările AELS .În ceea ce priveşte exportul de servicii de transport pe primul loc în lume se află Uniunea Europeană, cu o pondere de 45,70% din totalul mondial (în 2009), urmată de S.U.A. cu 14,19%.TABEL 2.1. Valoarea exporturilor Uniunii Europene

Anul 2001 2001 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Exporturile U.E. (miliarde €)

884.71 891.90 869.24 952.93 1053.20 1160.10 1241.50 1306,51097.1 1348.2

Exporturile către S.U.A

245.59 247.93 227.28 235.50 252.85 269.10 261.50 250.0205.5 242.1

Ponderea exporturilor către S.U.A.

27.8 27.8 26.1 24.7 24.0 23.2 21.1 19.118.7 18.0

Rata exporturilor către S.U.A.

-0.2 -0.2 -1.7 -1.4 -0.7 -0.8 -2.1 -2- -

Sursa: World Trade Report 2007 şi WTO: 2010 Press ReleasesÎn cazul importurilor de astfel de servicii, tot Uniunea Europeană deţine prima poziţie, cu un procent de 42,66% din total, S.U.A. având o pondere de doar 10,62% din total.Pe măsură ce economia ţărilor membre ale Uniunii Europene s-a dezvoltat şi numărul ţărilor care fac parte din această organizaţie a crescut, locul acesteia în economia mondială s-a schimbat, în sensul că, treptat, a devenit principala putere economică a lumii. Putem susţine acest aspect prin-o serie de elemente.În primul rând UE a devenit prima putere economică mondială cu un PIB total ce l-a depăşit pe cel al SUA înca din 1992, iar continua extindere a acesteia îi va consolida acest loc. De asemenea, faptul că deţine locul 1 la 13 din cele 16 ramuri ale industriei, celelalte trei (echipamente electrice şi neelectrice, tipărituri) fiind deţinute de SUA, îi întăreşte poziţia de lider mondial.În al doilea rând Uniunea Europeană este de departe principalul exportator şi importator mondial, deţinând în jur de 40%, dacă includem şi comerţul intracomunitar. Important de subliniat este şi faptul că UE rămâne liderul comerţului internaţional şi în condiţiile în care s-ar lua în calcul numai comerţul extracomunitar, care se ridică la circa 60% din exporturile şi importurile comunitare.În al treilea rând UE este lider mondial şi la comerţul cu servicii, deţinând circa 48% din exporturile şi importurile internaţionale. Această situaţie se datorează faptului că în UE se află o piaţă tradiţională, ca cea financiar-bancară şi de asigurări londoneză, precum şi ţări cu un turism foarte dezvoltat (Italia, Franţa, Spania).Şi în al patrulea rând la poziţia de lider în comerţul internaţional conduce faptul că din topul primilor 10 exportatori mondiali fac parte 6 ţări membre ale UE (Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Italia şi Belgia), iar din topul celor 10 importatori, aceleaşi 6 ţări. Eliminarea barierelor comerciale au adus o creştere importantă în comerţul mondial în ceea ce priveşte

28

bunurile, dar şi serviciile.Cea mai importantă destinaţie a UE a fost, în 2010, SUA (18,0 % din totalul exporturilor). Proporţia de exporturi care au fost destinate pentru Statele Unite a scăzut treptat în ultimii ani, în timp ce un model similar a fost observat pentru a doua piaţă ca mărime pentru exporturile de marfuri industriale ale UE, şi anume pentru Elveţia, care a reprezentat o cotă de 7,3% din totalul exporturilor în 2010.La importuri, China a ocupat primul loc, cu o pondere de 18,9 %, SUA importand doar 11,4% din UE.TABEL 2.2. Valoarea importurilor Uniunii EuropeneAn 2001 2002 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Importurile U.E. (miliarde €)

979.14 936.97 1027.54 1179.85 1351.74 1434.0 1565.01205.2 1491.6

Importurile din S.U.A.

203.30 182.62 159.37 163.80 175.5 181.6 186.9159.1 169.3

Ponderea importurilor din S.U.A.(%)

20.8 19.5 15.5 13.9 13.0 12.7 11,913.2 11.4

Rata importurilor din S.U.A (%)

0 - 1.3 - 1.4 - 1.6 - 0.9 - 0.3 -0,8- -

Sursa: World Trade Report 2007 şi WTO: 2010 Press ReleasesStructura comerţului UE arată că majoritatea produselor importate şi exportate au fost produsele manufacturate. Ponderea în exporturi (70,0%) a produselor manufacturate a fost mai mica decât în importuri (72,8%). Un alt element care merită menţionat, atât în structura importurilor, cât şi a exporturilor, este reprezentat de produsele agricole, care deţin o pondere de 5,7% în importuri şi 4,7% în exporturi. Al doilea element ca pondere în structura importurilor este reprezentat de energie. Acest lucru arată că UE are necesităţi energetice destul de mari, pe care nu le poate satistface cu sursele energetice interne.19TABEL 2.3. Structura comerţului pe grupe de mărfuri în U.E.

Produsul comercializat Import Export

Produse manufacturate 72,8 % 70,0 %

Produse agricole 5,7 % 4,7 %Energie 22,5 % 3,8 %

Produse primare 14,5 % 13,2 %

Sursa: http//epp.eurostat.cec.eu.int/Grafic 2.1. Comerţul U.E. cu S.U.A pe grupe de mărfuri (2010) Import Export Balanţă

19 Gabriel-Andrei Donici, Andreea Maha,U.S. – E.U. economic relations in the context of economic globalization

29

Sursa: EUROSTAT (Comext, Statistical regime 4), DG TradeGraficul de mai sus prezintă comerţul pe grupe de mărfuri reliefând faptul că în privinţa produselor agricole importurile au fost mult mai scăzute la nivelul de 9703 milioane euro faţă de exporturi care au ajuns la nivelul lui 2010 la 11.405 milioane euro. În cea ce priveşte combustibili şi produsele primare importurile au însumat 14.547 milioane euro iar exporturile 20.640 milioane euro de asemenea mult mai ridicate. Nivelul cel mai înalt al importurilor a fost la maşinări şi echipamente de transport 65.739 milioane euro iar exporturile la 92.480 milioane euro.În relaţia Uniunii Europene cu S.U.A. balanţa comercială este una excedentară, valoarea exporturilor către acestea fiind mai ridicată decât cea a importurilor, creşterea înregistrată fiind de la 21.14 miliarde € în 1999 la 93,59 în 2006. După 2006 excedentul comercial a cunoscut o tendinţă de scădere. Astfel în 2007 s-a înregistrat un excedent de doar 79,73 miliarde €, iar în 2008 de doar 63,35 miliarde €. Pentru anul 2009 excedentul a fost de doar 46,36 miliarde € iar pentru 2010 fata de scaderea drastic din 2009 excedentul a fost de 72,86 miliarde .TABEL 2.4. Balanţa comercială a Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii(2006 - 2010)milioane euro

Perioada Importurile Total Importuri(%)

Exporturi Total Exporturi (%)

Balanta

2006 175.547 13.0 269.144 23.2 93.5982007 181.739 12.7 261.477 21.1 79.7382008 186.771 11.9 250.124 19.1 63.3532009 159.177 13.2 205.538 18.7 46.3612010 169.310 11.4 242.175 18.0 72.865Rata anuala de crestere (2006-2010)

-0,9 -2,6

Sursa: Balanta comerciala a UE cu SUA, EUROSTATComerţul mondial de mărfuri a cunoscut creşteri atât în S.U.A., cât şi în U.E. până în anul 2008. În 2009 au scăzut puternic atât comerţul mondial de mărfuri, cât şi cel al S.U.A. şi al U.E. Cu o singură excepţie toate diminuările au fost de peste 20%.Valoric, importurile totale ale Uniunii Europene, au cunoscut un ritm ascendent, din anul 1999 până în 2008 importurile crescând de la 743.30 miliarde € la 1425.95 miliarde €. Această creştere se explică, în special, prin majorarea numărului de membri ai Uniunii. Exporturile totale ale Uniunii Europene au cunoscut un ritm ascendent în intervalul anilor 1999-2009. Astfel, de la valoarea de 683.08 miliarde Euro înregistrată în anul 1999, s-a ajuns la circa 1348.2 miliarde € în anul 2009. Ponderea exporturilor Uniunii către S.U.A., în totalul exporturilor, din intervalul menţionat, au cunoscut o creştere, într-o primă fază, urmată de o scădere pentru restul anilor. Astfel, în anul 1999 rata exporturilor a crescut cu 0.6%. Din anul 2000 exporturile au scăzut an de

30

an de la 0.2% în anul 2001, până la anul 2007, când s-a înregistrat cea mai drastică scădere, 2.1% faţă de anul anterior. În 2010 scăderea s-a diminuat comparativ cu 2007, dar a fost în continuare semnificativă 2%. Comertul bilateral intre SUA si UE a ajuns la valori-mamut: aproximativ 400 miliarde euro pentru marfuri si 225 miliarde pentru servicii. 42 la suta din investitiile straine ale UE sunt realizate in SUA, iar 50 la suta din investitiile in strainatate ale SUA sunt efectuate in tarile membre UE.Toate firmele sunt conştiente de faptul că mediul influenţează activitatea dar nu toate sunt la fel de eficiente în monitorizarea mediului extern, a tendinţelor factorilor de mediu şi în adaptarea activităţilor desfăşurate în consecinţă. Interacţiunea mediu-firmă este amplă şi diversă şi se poate sintetizasub forma celor trei tipuri de mediu: stabil, schimbător (instabil) şi turbulent.20În SUA, din cei cinci milioane de angajaţi ai companiilor străine, 58 % lucrează pentru companii europene, iar in Europa, patru milioane de angajati lucrează pentru filialele firmelor americane. Dacă privim relaţia U.E.-S.U.A. prin prisma marilor companii transnaţionale observăm că în 2009 în topul veniturilor înregistrate, pe primul loc se află cunoscutul conglomerat american General Electric, din S.U.A. În top 20 companii multinaţionale se află 8 firme din industria petrolieră, 2 constructori de autoturisme, 1 retailer, 4 firme din domeniul bancar, 1 de utilităţi, 2 in telecomunicaţii şi 1 in conglomerate. În primele 20 firme din top, se află 7 companii din S.U.A din care 5 din ele în top 10, Din U.E. 9 din care 4 în top 10. Ţinând cont de faptul că S.U.A. are 5 companii în top 10 putem afirma că S.U.A. încă domină lumea din acest punct de vedere, depăşind Uniunea Europeană şi Japonia. Încă din anii 90, societăţile transnaţionale în S.U.A., deţineau peste o treime din producţia industrială, peste jumătate din comerţul exterior al ţării şi, pe lângă aceasta, aproximativ 80% din licenţele pentru tehnologii noi în lumea capitalistă .21TABEL 2.5. Cele mai mari societăţi multinaţionale ale lumii în 200922

NR. COMPANIA TARA INDUSTRIA VANZARI PROFIT(Mild. Dolari)

ACTIVE(Mild. Dolari)

VAL. DE PIATA( Mild. Dolari)

1 General Electric

Statele Unite

Conglomerat 182.52 17.41 797.77 89.87

2 Royal Dutch Shell

Tarile de Jos

Industria petroliera

458.36 26.28 278.44 135.10

3 Toyota Motor Japonia Constructori auto

263.42 17.21 324.98 102.35

4 ExxonMobile Statele Unite


425.70 45.22 228.05 335.54

5 BP Marea Britanie


361.14 21.16 228.24 119.70

6 HSBC Holdings

Marea Britanie

Dom. Bnacar 142.05 5.73 2520.45 85.04

7 AT&T Statele Unite

Telecomunicati 124.03 12.87 265.25 140.08

8 Wal-Mart Store

Statele Unite

Comertul cu amanuntul

405.61 13.40 163.43 193.15

9 Banco Santander

Spania Dom. Bancar 96.23 13.25 1318.86 49.75

20 Lolescu Elena, Conjunctura pieţelor internaţionale, Editura Universitaria, Craiova, 2008

21 Michel A., Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas , p. 15822 Special Report: The Global 2000, 2009.

31

10 Chevron Statele Unite


255.11 23.93 161.17 121.70

11 Total Franta Industria petroliera

223.15 14.74 164.66 112.90

12 ICBC China Dom. Bancar 53.60 11.16 1188.08 170.8313 Gazprom Germania Industria

petroliera97.29 26.78 276.81 74.55

14 PetroChina China Industria petroliera

114.32 19.94 145.14 270.56

15 Volkswagen Group

Germania Constructori auto

158.40 6.52 244.05 75.18

16 JPMorgan Chase

Statele Unite

Dom. Bancar 101.49 3.70 2175.05 85.87

17 GDF Suez Franta Utilitati 115.59 9.05 232.71 70.4618 ENI Italia Industria

petroliera158.32 12.91 139.80 80.68

19 Berkshire Hathaway

Statele Unite

Financiar 107.79 4.99 267.40 122.11

20 Vodafone Marea Britanie

Servicii Telecomunicati

70.39 13.30 252.08 93.66

32

2.2.2. Investiţiile străine bilaterale U.E si S.U.ADupă 1990, fluxurile globale de ISD au marcat două cicluri de creştere puternică, anii de

vârf – 2000 şi 2007 – fiind urmaţi de o scădere abruptă a acestor fluxuri. Dacă prima perioadă de declin a fost generată de încetinirea

ritmului de creştere economică în majoritatea ţărilor dezvoltate şi criza sectorului tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor (aşa-numita

criză „dot.com”), exacerbate de starea de incertitudine care s-a instalat în urma atacurile teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001,

a doua a fost declanşată de criza economică şi financiară globală. După declinul de 16% înregistrat în 2008, fluxurile de ISD receptate au

scăzut în 2009 cu 37%, ajungând la 1114 miliarde dolari, în timp ce fluxurile generate s-au diminuat cu 43%, până la nivelul de 1101

miliarde dolari. Totuşi, aceste scăderi au fost mai moderate decât cele înregistrate în 2001 (de 51% şi, respectiv 55%). În prima jumătate a anului 2010, s-a înregistrat o uşoară redresare a fluxurilor globale de ISD. Pe ansamblul anului 2010, UNCTAD estimează o valoare a

fluxurilor de ISD de peste 1200 miliarde dolari, pentru 2011, o valoare de 1300-1500 miliarde dolari, iar pentru 2012 o valoare situată între 1600-2000 miliarde dolari. Totuşi, aceste valori prognozate trebuie

privite cu prudenţă, ţinând cont de riscurile şi incertitudinile din plan global şi, în special, de caracterul fragil al redresării economiei

globale.23Un indicator important privind relaţiile economice dintre S.U.A. şi U.E., în contextul globalizării, constă în starea fondurilor de investiţii. Nu numai ca SUA nu aplica restrictii generale investitiilor straine, dar chiar le încurajeaza si faciliteaza, pornind de la premiza ca afluxul de capital strain contribuie la sporirea PIB. În acest sens exista acorduri bilaterale cu o serie de state în domeniul imigratiei (derogarile de la viza) si al impozitarii (evitarea dublei impuneri).

Precizam ca între România si SUA exista o Conventie bilaterala în scopul evitarii dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale,

semnata la 4 decembrie 1973 si intrata în vigoare la 26 februarie 1975.Aceste acorduri, precum si Constitutia SUA, în special cel de-al XIV-lea amendament, creeaza un cadru care, în foarte multe cazuri, permite depasirea anumitor restrictii impuse investitiilor straine.De asemenea, prin intermediul corporatiilor de dezvoltare economica,

sunt acordate o serie întreaga de facilitati si stimulente pentru investitiile straine efectuate la nivel regional sau local.În anumite

domenii (industria de aparare, televiziune, companii aviatice) exista restrictii specifice, pe considerente de securitate nationala, interese

23 Oehler-Şincai Iulia Monica, Evoluţii recente ale fluxurilor comerciale şi investiţionale dintre UE şi ţările BRIC , pag.165

33

economice sau reciprocitate. La nivel federal, acestea au fost impuse, în principal, datorita îngrijorarii în ceea ce priveste securitatea si

resursele naturale ale SUA. Aceste restrictii îsi au originea în masurile protectioniste din era marii depresiuni economice.Fondurile

de investiţii mondiale au cunoscut în ultimii 3 ani şi jumătate o evoluţie fluctuantă. Până în al 3-lea trimestru al lui 2007 tendinţa

generală a fost una de creştere a valorii. Începând cu trimestrul al 4-lea s-a înregistrat o scădere de la 18,21 trilioane de $ la 13,59 trilioane

de $ în trimestrul 4 din 2008. În 2009 s-a înregistrat o creştere temperată, ajungându-se la 15,28 de trilioane $ în trimestrul

trei.Conform Asociaţiei Europene a Administratorilor de Fonduri (EFAMA), la sfârşitul trimestrului 2 din 2009, fondurile de investiţii din

S.U.A. şi Europa totalizau 80.1% din totalul fondurilor mondiale (o scădere de 0,7% comparativ cu 2008).În timp ce SUA şi-au menţinut

şi în 2009 poziţia de principal beneficiar de fluxuri de ISD la nivel mondial, mai multe ţări europene au fost devansate de economii

emergente. Economiile în dezvoltare şi în tranziţie au atras mai multe investiţii „la firul ierbii” decât ţările dezvoltate în 2008-2009. În ceea ce priveşte achiziţiile şi fuziunile transfrontaliere, deşi majoritatea tranzacţiilor se înregistrează încă la nivelul regiunilor dezvoltate,

ponderea economiilor în dezvoltare şi în tranziţie în totalul acestor tranzacţii este în creştere. Totodată, sondajele de opinie efectuate de UNCTAD în rândul investitorilor majori indică o creştere a interesului

acestora faţă de regiunile în dezvoltare ca destinaţie pentru ISD, în defavoarea ţărilor dezvoltate. În acelaşi timp, remarcă şi o scădere a

fluxurilor de ISD către „paradisurile fiscale” 56 în 2009, pe fondul implementării unor standarde de transparenţă mai stricte. GRAFICUL

2.2. Nivelul ISD-urilor U.E. cu S.U.AMilioane euro Intrarile Ieşirile Balanţa Milioane euro Intrarile Ieşirile Balanţa

Sursa : Eurostat, DG TradeLa finalul trimestrului trei, activele totale ale fondurilor de investiţii se împărţeau astfel:- fondurile de acţiuni deţineau o pondere de 38% din total (în scădere cu 1% faţă de

trimestrul doi),- fondurile de obligaţiuni deţineau 19% (creştere cu 1% faţă de trimestrul doi), iar cele monetare reprezentau 25% (în creştere

34

cu 20% faţă de finalul lunii iunie), fondurile diversificate aveau 10% din total (în scădere cu 12%). Fondurile care nu se încadrează în

niciuna din aceste categorii erau, la finalul lunii iunie, în valoare de 8% (scădere cu 9%).În ceea ce priveşte situaţia principalelor tipuri de

fonduri de investiţii din punct de vedere valoric observăm că, în al treilea trimestru al anului 2009, s-a înregistrat o uşoară creştere în

cadrul a trei din cele patru categorii. Fondurile de acţiuni au crescut cu 0,701 miliarde euro, cele de obligaţiuni cu 0,254 miliarde euro, cele

monetare au scăzut cu 0,28 miliarde euro, iar cele diversificate au crescut cu 0,147 bilioane euro.TABEL 2.6. Fluxul de ISD ale U.E. cu

S.U.A.miliarde euroEU27 ISD cu SUA

2007 2008 2009Intrari Iesiri Balant

aIntrari Iesiri Balant

aIntrar

iIesiri Balanta

195,0 173,8 -21,2 40,9 149,6 106,7 97,8 75,1 -22,7

Sursa: Eurostat, Data 17.03.20112009 a fost marcat de o scădere considerabilă a valoarea totală a mărfurilor comercializate: UE-27 exporturile către ţări au scăzut cu 16%, iar importurile din aceste ţări au scăzut cu 20%. Statele Unite ale Americii (SUA) rămâne pentru UE cel mai important partener comercial. Investiţiile directe din SUA au crescut substanţial în 2009, în timp ce investiţiile UE în Statele Unite ale Americii a scăzut, în contrast evident cu situaţia din anul 2008.2.3. Problema crizei economice şi modul în care aceasta a afectat relaţiile comerciale UE-SUALa sfârşitul anului 2007, economia globală făcea primii paşi pe calea către cea mai profundă criză din perioada postbelică. Declanşată iniţial sub forma unei crize financiare şi adâncită ulterior de o recesiune economică generalizată, criza actuală se particularizează prin natura sa globală şi sincronizată, toate regiunile lumii fiind marcate de încetinirea creşterii economice, sau chiar de contracţii ale producţiei, şi de declinul fără precedent al comerţului internaţional. Dimensiunea globală a crizei evidenţiază gradul ridicat de interconexiune care există în present între pieţele financiare şi pieţele de mărfuri, ceea ce a contribuit la rândul său la propagarea efectelor negative ale crizei financiare globale asupra economiei reale.Ultimul deceniu a pus în evidenţă deosebit de clar ambele faţete ale globalizării. Pentru cea mai mare parte a perioadei, câştigurile în termeni de eficienţă, preţurile stabile şi creşterea economică susţinută s-au datorat cu precădere reducerii distanţei economice şi interdependenţei mai strânse a pieţelor. Totuşi, aceleaşi forţe au servit mai recent la extinderea şi amplificarea turbulenţelor economice şi financiare, dovedind că valorificarea beneficiilor economiei globale este asociată deopotrivă cu riscuri şi oportunităţi. În ultimii doi ani, întreaga lume a trebuit să ia la cunoştinţă şi faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este distribuită într-o măsură crescândă între mai multe ţări şi regiuni, şi, totodată, multidirecţională, în care riscul şi volatilitatea merg mână în mână cu oportunităţile de creştere şi dezvoltare economică. Globalizarea, propulsată de progresele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, de deschiderea economică mai accentuată şi de creşterea dimensiunii şi a sferei de acoperire geografică a companiilor multinaţionale, determină ca pieţele să fie

35

extensiv integrate şi interdependente. Dar, în acelaşi timp, integrarea mai pronunţată a pieţelor înseamnă că şocurile economice şi financiare sunt transmise peste graniţele naţionale cu o viteză mult mai mare decât în trecut, nicio ţară din lume nefiind imună faţă de interdependenţele globale. Uniunea Europeană (UE) a fost grav afectată de perturbaţiile de pe piaţa financiară internaţională şi de recesiunea profundă din economia globală asociată cu aceste evoluţii, ca de altfel majoritatea celorlalte regiuni dezvoltate. Amploarea incidenţelor negative ale crizei asupra fluxurilor comerciale şi investiţionale ale UE reflectă strânsele legături comerciale şi financiare care există între economiile ţărilor membre, pe de o parte, şi între UE şi restul lumii, pe de altă parte. Efectele celei mai lungi, mai profunde şi mai cuprinzătoare recesiuni economice din istoria UE – după cum o caracteriza Comisia Europeană în prognoza sa economică din toamna anului 2009(European Commission, 2009a) – s-au materializat printr-un declin fără precedent al tranzacţiilor transfrontaliere desfăşurate deopotrivă la nivel intra-UE şi extra-UE, atât în domeniul bunurilor şi serviciilor, cât şi al fluxurilor investiţionale.24Criza economică a afectat volumul mondial al exporturilor de mărfuri; astfel, după cum se poate observa şi în graficul de mai sus, scăderea volumului comercial a fost cea mai mare din ultimii 40 de ani.25Grafic 2.3. Volumul mondial al exporturilor de marfă 1965-2009(schimbările

procentuale anuale) Sursa: WTO: 2010 Press ReleasesTabelul 2.7. PIB şi comerţul de bunuri în 2006-2009(schimbările procentuale anuale la preţuri constante)P.I.B Exporturi Importuri

2006 2007 2008 2009 2006 2007 2008 2009 2006 2007 2008 2009

U.E. 2,8 2,8 0,7 -4,2 10,5 4,0 -0,1 -14,8 5,5 4,1 -0,8 -14,5S.U.A 3,0 2,1 0,4 -2,4 7,5 6,7 5,8 -13,9 7,0 1,1 -3,7 -16,5

Sursa: World Trade Report 2010 şi WTO: 2010 Press ReleasesDin tabelul de mai sus se poate remarca că, începând cu anul 2008, ca efect al crizei, s-a frânat creşterea economică din cele două mari puteri (P.I.B.- ul din ambele ţări a cunoscut o creştere inferioară celei din 2007 şi celei din 2006). De asemenea, cele două ţări şi-au văzut afectate şi ratele exportului: pentru S.U.A. valoarea exportului şi a încetinit creşterea faţă de 2007 iar pentru Uniunea Europeană creşterea a fost mult mai redusă decât cea din 2007 sau cea

24 Ghibuţiu Agnes, Oehler-Şincai Iulia Monica , Comerţul cu servicii al UE sub impactul globalizări şi al crizei economice25Donici Gabriel-Andrei, Maha Andreea, U.S. – E.U. Economic Relations in the Context of Economic Globalization,pag.2

36

din 2006. Scăderea s-a făcut simţită şi în cazul importurilor. Efectele majore ale crizei s-au făcut simţite în anul 2009, când P.I.B. al S.U.A. a scăzut cu 2,4%, iar cel al U.E. cu 4,2%. Efecte au fost şi mai accentuate în cazul ratelor exporturilor, înregistrându-se scăderi de 14,8% în U.E. şi de 13,9% în S.U.A.. Scăderea importurilor a fost, în 2009,de 14,5% în cazul U.E. şi de 16,5% în cazul S.U.A..În urma crizei, în ambele părţi s-a înregistrat o diminuare a deficitului comerţului cu bunuri. Cea mai mare diminuare a deficitului a fost înregistrată Uniunea Europeană.Criza şi-a spus puternic cuvântul şi în ceea ce priveşte comerţul cu servicii. Astfel, în 2009, s-au înregistrat scăderi semnificative comparativ cu 2008: la nivel global (13% pentru exporturi şi 12% pentru importuri), la nivelul S.U.A. (9% pentru exporturi şi tot atâta pentru importuri) şi la nivelul Uniunii Europene (14% pentru exporturi şi 13% pentru importuri). De notat că, până la începutul crizei, ritmul de creştere al exporturilor de servicii de transport a fost unul alert, UE înregistrând până în 2008 o creştere de 88% comparativ cu anul 2003.În contextul crizei mondiale fondurile de investiţii din S.U.A. şi U.E. au fost cele a căror activitate a fost cel mai grav afectată, iar greii din domeniul investiţiilor din S.U.A. (Kohlberg Kravis Roberts, Carlyle Group, Goldman Sachs şi Morgan Stanley) au căutat să contracareze efectele crizei prin alocarea a 250 de miliarde de dolari investiţiilor în infrastructura din S.U.A. şi din afara lor. În urma crizei, în ambele părţi s-a înregistrat o diminuare a deficitului comerţului cu bunuri.26Cea mai mare diminuare a deficitului a fost înregistrată Uniunea Europeană. Comerţul mondial de mărfuri a cunoscut creşteri atât în S.U.A., cât şi în U.E. până în anul 2008. În 2009 au scăzut puternic atât comerţul mondial de mărfuri, cât şi cel al S.U.A. şi al U.E.Valoric, importurile totale ale Uniunii Europene, au cunoscut un ritm ascendent, din anul 1999 până în 2008 importurile crescând de la 743.30 miliarde € la 1425.95 miliarde €. Această creştere se explică, în special, prin majorarea numărului de membri ai Uniunii.Ponderea importurilor UE din S.U.A. nu a urmat tendinţa generală a celor totale ci a cunoscut o evoluţie descendentă. Aceasta a scăzut de la 1,5% în anul 2000 şi 2001, la 0,3% şi 0,8% în 2007 şi 2008.După o perioadă consecutivă de 4 ani în care s-au înregistrat creşteri valorice şi procentuale ale importurilor, în prima jumătate a lui 2009 acestea au cunoscut o scădere puternică. Comparativ cu prima jumătate a lui 2008, importurile U.E. s-au redus cu 25,3%, iar ale S.U.A. cu 12,1%.Exporturile totale ale Uniunii Europene au cunoscut un ritm ascendent în intervalul anilor 1999-2008. Astfel, de la valoarea de 683.08 miliarde Euro înregistrată în anul 1999, s-a ajuns la circa 1306.5 miliarde € în anul 2008. Ponderea exporturilor Uniunii către S.U.A., în totalul exporturilor, din intervalul menţionat, au cunoscut o creştere, într-o primă fază, urmată de o scădere pentru restul anilor. Astfel, în anul 1999 rata exporturilor a crescut cu 0.6%. Din anul 2000 exporturile au scăzut an de an de la 0.2% în anul 2001, până la anul 2007, când s-a înregistrat cea mai drastică scădere, 2.1% faţă de anul anterior. În 2008 scăderea s-a diminuat comparativ cu 2007, dar a fost în continuare semnificativă 2%. Ritmul s-a menţinut şi în 2009.În ceea ce priveşte trendurile comerciale se remarcă, faptul că, pentru Uniunea Europeană, după o perioadă consecutivă de 4 ani în care s-au înregistrat creşteri valorice şi procentuale ale exporturilor, în prima jumătate a lui 2009 acestea au cunoscut o scădere puternică de 19,4%. În cazul S.U.A., comparativ cu prima jumătate a lui 2008, exporturile U.E. s-au redus cu 19,4%, iar cele ale S.U.A. cu 19,5%.2.4 Problema cursului de schimb Euro-DolarLa începutul anului 2010, conform deciziilor luate în luna decembrie 2009, Consiliul guvernatorilor a început

26 Ziarul Financiar, 2008

37

să elimine treptat măsurile privind lichiditatea, care nu mai erau la fel de necesare ca în trecut. A fost redus numărul operaţiunilor de refinanţare pe termen lung. Aceste decizii au fost luate datorită îmbunătăţirii condiţiilor pe pieţele fi nanciare, inclusiv pe piaţa monetară în anul 2009. Eurosistemul a continuat însă să furnizeze în mod excepţional lichiditate sistemului bancar din zona euro, facilitând creditarea economiei zonei euro într-un mediu grevat permanent de incertitudine. Prin urmare, ratele dobânzilor overnight au continuat să se situeze aproape de rata facilităţii de depozit, după cum s-a întâmplat încă de la introducerea procedurii de licitaţie la rată fixă şi alocare integrală în luna octombrie 2008. Anterior acelui moment, ratele dobânzilor overnight pe piaţa monetară au fost influenţate, în principal, de rata dobânzii minimă acceptată la operaţiunile principale de refinanţare.Au fost reactivate liniile de swap cu caracter temporar destinate furnizării de lichiditate, derulate cu Rezervele Federale ale SUA, şi a fost iniţiat Programul destinat pieţelor titlurilor de valoare. Acest program a permis Eurosistemului efectuarea intervenţiilor pe pieţele de obligaţiuni pentru a contribui la reluarea funcţionării mai adecvate a mecanismului de transmisie a politicii monetare pe segmentele de piaţă afectate de disfuncţionalităţi. Efectele asupra lichidităţii rezultate în urma acestor cumpărări au fost pe deplin anulate prin apelul la operaţiuni săptămânale de absorbţie a lichidităţii. Pe ansamblu, PIB real în zona euro s-a majorat cu aproximativ 1,7% în anul 2010, după ce a înregistrat un declin de 4,1% în anul 2009. În privinţa preţurilor, ratele inflaţiei au cunoscut o accelerare pe parcursul anului 2010, ceea ce reflectă în principal scumpirile de pe pieţele internaţionale ale materiilor prime. Totodată, presiunile inflaţioniste din surse interne s-au menţinut la niveluri moderate. În consecinţă, rata medie anuală a infl aţiei a urcat la 1,6% în anul 2010 faţă de 0,3% în anul anterior27.Putem spune despre raportul euro-dolar că aceasta a deveni cel mai important preţ din lume. Datorită faptului că economia UE este mai închisă decât componentele sale naţionale, am putea gândi că raportul euro-dolar va fluctua mai mult decât cei mai importanţi predecesori ai ei.Cursul de schimb actual euro/dolar nu constituie un dezavantaj pentru economia Uniunii Europene, însă guvernul este foarte atent la volatilitatea care se manifestă pe pieţele externe de schimb. Moneda euro s-a apreciat cu 9% in raport cu dolarul american de la inceputul anului s-a tranzactionat la un curs de $1,2903 în mai 2011. România şi Serbia au cele mai mari probleme privind stabilitatea cursului de schimb, între ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est, a declarat Markus Schwaiger, şeful Direcţiei de Monitorizare a Pieţelor Financiare din Banca Naţională a Austriei ONB, într-un seminar financiar-bancar, la Viena.28Grafic 2.4 Evoluţia cursurilor euro-dolar şi dolar-euro în ultimii aniRata de schimb euro-dolar începand cu Ian1999

Sursa :TitiTudorancea.com/FrankfurtTabel 2.8- Rata de schimb EUR/USD

27 http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2010ro.pdf28 Sursa: Agerpres

38

2009 Q4 2010 Q1F 2010 Q2F 2010 Q3F 2010 Q4FEUR/USD 1.4321 1.35 1.40 1.40 1.45

Sursă: Global FX 22 March 2010În graficul evoluţiei cursului celor două monede putem observa că, în ciuda fluctuaţiilor din ultimii 4 ani (cu tendinţe mai puternice de apreciere a euro şi depreciere a dolarului), rata de schimb a ajuns la finele lui 2008 la niveluri asemănătoare celor de la începutul anului 2006. Apoi aceasta a urcat în 2009 la un nivel de peste 1,5, pentru ca în 2010 să scadă spre 1,4 cu prognoze relativ stabile pentru 2010.Tabel 2.9- Prognoză a principalilor indicatori economici

U.S. Zona Euro

% 2008 2009 2010F 2008 2009 2010P.I.B. real 0.4 2.4‐ 2.5 0.6 4.0‐ 1.0

Rata inflaţiei 3.9 0.4‐ 2.5 3.3 0.3 1.5

Rata şomajului 5.8 9.3 9.8 7.6 9.4 9.8

Rata dobânzii pe termen scurt 0 0.25‐ 0 0.25‐ 0 0.25‐ 2.50 1.00 1.00

Randamentul obligaţiunilor pe 10 ani

2.21 3.84 4.20 2.95 3.39 3.80

Sursa: Global FX 22 March 2010În ceea ce priveşte perspectivele principalilor indicatori economici ai S.U.A. şi ai U.E., după scăderile înregistrate în 2009 în dreptul P.I.B., pentru 2010 s-a observat o creştere. De asemenea, se prognozează creşteri ale randamentului obligaţiunilor în SUA şi zona europeană. Alţi indicatori pentru care se prognozează creşteri sunt rata inflaţiei şi a şomajului.Anticipaţiile privind EUR/USD sunt împărţite. Pe de o parte, majoritatea băncilor din afara Europei consideră că dolarul se va aprecia din cauza riscului suveran crescut în Europa. Pe de altă parte, majoritatea băncilor europene cred că euro se va întări ca urmare a reformelor fiscale europene şi a deficitelor bugetare mari ale SUA (care ar putea depăşi 10% din PIB în 2011 şi 2012). Mediana răspunsurilor din sondajul realizat de Thomson Reuters printre băncile străine importante în ianuarie 2011 fluctuează foarte puţin în jurul valorii de 1,3 USD/EUR pentru tot anul 2011, semn al incertitudinii. Aceleaşi bănci interpelate de Thomson Reuters în ianuarie 2011 anticipează deprecierea francului elveţian faţă de euro, ceea ce înseamnă că CHF/RON s-ar putea reduce cu aproximativ 7% în 2011.29Miniştrii de finanţe din cele 16 ţări din zona euro sunt îngrijorati de starea monedei unice europene, a cărei aprecieri în raport cu dolarul american pune în pericol redresarea economică. Din aceasta cauză, este mai dificil pentru companiile europene să exporte în Statele Unite, cea mai mare piaţa din lume. În luna august 2010, exporturile din zona euro spre restul lumii au scazut cu 23 de procente, comparativ cu perioada similara din 2009, reprezentand cea mai abrupta scadere din 2010. De asemenea, un euro puternic scumpeşte produsele din zona euro pe pieţele din Marea Britanie, pe lânga Statele Unite. Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, a declarat ca volatilitatea cursului de schimb valutar este un lucru rău pentru economie şi pentru stabilitatea financiară. Analiza strategiei de exit din programele de stimulare financiară şi pentru plata datoriilor publice imense ar putea reptezenta o soluţie.

29 ttp://hymerion.ro/2011/

39

http://www.ziare.com/bce/

http://www.ziare.com/economie/zona-euro/

Stragiile de exit ar trebui sa înceapă până în 2011, cel mai tarziu. Creştera economică va fi afectată însa de creşterea ratei somajului şi efectele crizei financiare în urmatorii ani. Într-un raport trimestrial privind economia celor 17 state din zona euro, CE a subliniat un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce priveşte durata turbulenţelor de pe pieţele financiare, costurile crizei şi care institutii vor fi afectate mai mult. Turbulenţele au afectat încrederea investitorilor şi costurile creditelor, îngreunând creşterea. Criza economică globală care a început în anul 2008 a zdruncinat și moneda euro în mod puternic. În plus, a apărut și criza Greciei. Dar și alte state din Zona euro nu-și îndeplinesc obligațiile prescrise de a-și limita datoriile bugetare anuale noi la maximum 3 % din PIB-ul anual și cele totale la 60 % din PIB, așa cum ar fi Spania, Portugalia, Germania. Drept consecință, în perioada martie-iunie 2010 statele din zona euro au hotărât o serie de măsuri financiare cu scopul de a sprijini euro, printre care garanții și credite în valoare totală de 750 miliarde euro. Aceasta este o sumă exorbitantă, iar această hotărâre încalcă grav propriile principii ale Băncii Centrale Europene, care până acum și-a dorit să fie independentă de orice stat și orice politică.Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a estimat o creştere a produsului intern brut (PIB), însă a observat creşterea riscurilor ce ameninţă stabilitatea preturilor pe termen mediu. BCE şi-a menţinut dobănda de referinţa la 4% din iunie 2007, în timp ce bancile centrale nationale au efectuat reduceri. Rata record a inflatiei, care a atins pragul de 3,3% in termeni anuali, reprezintă un alt risc pentru creşterea economică din zona euro.Moneda euro a avut cel mai bun inceput de an 2011 din istoria sa, dupa ce, în urma cu zece luni, multi analişti sustineau ca nu va supravieţui crizei. Datorită accelerarii creşterii economice a Germaniei euro sa apreciat cu 3,5 la suta, având cel mai bun rezultat din istoria sa pentru primul trimestru dintr-un an.În plus, moneda şi-a revenit de la cel mai scazut nivel din ianuarie 2002, dupa ce Germania, şi Franţa, au declarat ca vor face orice este necesar pentru a sprijini Uniunea Monetară. În ciuda rezultatelor bune, unii specialisti susţin că unele ţări din Uniunea Europeană vor fi în recesiune, până la sfârşitul anului. Ca exemplu unul din aceştia este John Taylor, preşedintle FX Concepts, din New York, cel mai mare fond de investitii de tip hedge pentru schimburi valutare. În ianuarie, el a estimat ca euro va ajunge la paritate cu dolarul, în cursul acestui an. Astfel, el susţine ca aprecierea monedei unice, din prezent, nu va dura. Având în vedere toate masurile de austeritate impuse în aceste ţări, Europa va fi în recesiune până la sfârşitul anului. Va exista o restructurare şi o intrare în incapacitate de plată din cauza datoriilor europene după estimările lui Taylor.30 Astfel previziunile nu sunt optimiste existând posibiliatea ca pâna în septembrie 2011 rata de schimb euro-dolar sa scadă sub valoarea de 1,25 însă acestea sunt doar proiecţii viitoare.CONCLUZIIPrincipalii actori ai scenei internaţionale au fost U.E. şi S.U.A., însă dezvoltarea unor state din lumea a treia, precum şi deschiderea unor noi pieţe de exemplu China, alături de efectele crizei economice, a făcut ca ponderea superputerilor S.U.A. şi al U.E., în total, să scadă.Dezvoltările din sistemul instituţional multilateral din domeniul comeţului exterior au fost însoţite de importante schimbării în rata de creştere, structura şi orientarea geografică a relaţiilor comerciale. Totuşi devansarea producţiei mondiale de către cea a comerţului mondial este unul din semnele cele mai vizibile şi în acelaşi timp favorizante ale procesului de globalizare. Însă chiar dacă cele două puteri continuă să fie aibă o importanţă majoră în economia mondială, ponderea lor în totalul

30 Bodeanu Teodora, Ziare.com, bani/euro/euro-a-avut-cel-mai-bun-inceput-de-an-din-istorie-1086107/04.04.2011

40

http://www.ziare.com/bani/plata/

http://www.ziare.com/bani/moneda/

http://www.ziare.com/bani/euro/

http://www.ziare.com/economie/pib/

http://www.ziare.com/economie/zona-euro/

comerţului este mai mică.Trebuie totuşi remarcat că în ciuda scăderii ponderii deţinute, valoric, relaţiile dintre U.E. şi S.U.A. sunt şi vor rămâne şi în continuare motorul economiei mondiale. De altfel, pentru 2011, este prognozată o uşoară revenire a economiei în ambele ţări.Faptul că S.U.A. şi U.E. sunt cei mai mari jucători din lume face ca relaţiile dintre cele două ţări să fie esenţiale pentru procesul de globalizare. O serie de probleme ca se afla pe agenda transatlantica cum ar fi Iran, Iraq, procesul de pace din Orientul Mijlociu, Rusia, Africa, relatiile economice şi schimbările climaterice sunt rezolvate în cadrul cooperarii dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană fără să implice NATO. Chiar dacă în Afghanistat au primat operaţiunile NATO, Uniunea Europeană este implicată în procesul de reconstrucţie şi dezvoltare. Acest lucru arată cât de importante sunt relaţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. În orice caz, în ciuda acestora, aceste relaţii rămân unele la întâmplare şi au foarte puţine baze permanente şi structuri funcţionale. Atât cooperarea cu Statele Unite ale Americii cât şi cu toate ţările care sprijină democraţia şi drepturile omului depăşeşte astăzi cadrul alianţelor defensive tradiţionale.Globalizarea şi, mai recent, criza financiară şi economică globală a influenţat în ultimul deceniu, comerţul cu bunuri şi servicii al UE cu SUA, lucru care şi-au pus amprenta atât asupra economiei mondiale, cât şi asupra pieţei interne. Prin prisma pieţei interne unice, un alt factor relevant este şi procesul de integrare economică în contextul lărgirii spre Est a Uniunii.În anii premergători declanşării crizei economice globale, fluxurile comerciale de bunuri şi servicii ale UE au înregistrat ritmuri înalte de creştere, susţinute de un complex de factori economici, tehnologici şi de natura politicilor comerciale.Condiţiile economice favorabile pe plan extern, coroborate cu liberalizarea regimurilor comerciale şi investiţionale pe plan internaţional, au asigurat companiilor europene un câmp larg de acţiune. Drept consecinţă, a crescut semnificativ atât comerţul propriu-zis cu servicii al UE, cât şi volumul serviciilor tranzacţionate prin reţelele internaţionale de producţie, adică prin intermediul ISD.Prognoza priviind evoluţiile comerţului mondial până în anul 2012, se bazează pe acţiunea unor factori cum sunt continuarea tendinţelor de liberalizare a comeţului prin reducerea barierelor comerciale, accentuarea integrării economice regionale, perspectivele fluxului de capital privat către ţările în curs de dezvoltare, scăderea preţurilor comunicţiilor alături de o mai bună comunicare informaţională.Anii care vin vor fi marcaţi, după toate posibilităţile, de acţiunile simultane ale forţelor integraţioniste şi ale celor dezintegraţioniste desfăsurate într-o lume aflată în mersul globalizării cu stucturi pro şi contra.Principalul cadru organizatoric al relaţiilor tranatlantice este summit-ul anual, care este o ocazie diplomatica care implică şefi de state şi preşedintele Statelor Unite. Provocările cu care Statele Unite şi Uniunea Europeana se confruntă cer actiuni concentrate. Solicită unitate între aliaţi şi în cadrul Uniunii Europene. De asemenea solicită ca UE şi SUA să stabilească un dialog strategic adecvat. Esta aşadar clar că relaţia UE-SUA trebuie să evolueze pentru a putea acomoda discutii adevarate între aceste mari entităţi. În acest context câteva propuneri au fost inaintate referitoare la reformarea formulei curente. Cea mai interesanta propunere a fost raportul inaintata de Comitetul pentru Relaţii Externe al Parlamentului European şi a fost adoptat de Parlament în forma sa iniţială de Parlament. Principalele idei ale acestei propuneri sunt legate de o serie de elemente.Noua agendă transatlantică datează din 1995 şi ar trebui înlocuit de un nou acord transatlantic, care ar trebui să fie bazat pe o noua arhitectura institutionala. Un Consiliu Politic Transatlantic care să se ocupe de relaţii externe şi securitate ar trebui să fie creat. Acest consiliu ar

41

trebui prezidat de Înaltul Reprezentat din partea UE şi de Secretarul de Stat din partea SUA. Consiliul ar trebui să se întâlnească cât mai des cel putin o data la trei luni. Consiliul economic Transatlantic ar trebui sa fie folosite să unifice piaţa transatlantică până în 2015. Un comitete format din Paralamentul european si Parlamentul SUA ar trebui înfiinţat. Un comitete format din cele doua parlamente ar trebui să înlocuiască actualul Dialog al legislatorilor transatlantici. Conducerea împarţită a comitetului ar trebui să facă propuneri atât economice cât şi politice.Desigur Parlamentul European are propria sa agendă, care este promovată în această propunere, dar nu exista nici un motiv ca să nu ia în considerare anumite idei pentru discutii viitoare. Pentru a stabili principiile de baza pentru cooperare si să facă posibilă o instituţie care sa faciliteze dialogul transatlantic Uniunea Europena si Statele Unite au nevoie de un nou acord, chiar un tratat.Un Consiliu Politic Transatlantic ar fi o ideea care cu siguranţă merita luată în considerare. Criticii pot argumenta ca actualul aranjament. Summit-ul şi consultaţiile bilaterale cu statele membre individuale sunt suficiente pentru a rezolva cel mai importanţa unui punct al agendei - Afghanistan. Ultimul deceniu a pus în evidenţă deosebit de clar ambele faţete ale globalizării. Pentru cea mai mare parte a perioadei, câştigurile în termeni de eficienţă, preţurile stabile şi creşterea economică susţinută s-au datorat cu precădere reducerii distanţei economice şi interdependenţei mai strânse a pieţelor. Totuşi, aceleaşi forţe au servit mai recent la extinderea şi amplificarea turbulenţelor economice şi financiare, dovedind că valorificarea beneficiilor economiei globale este asociată deopotrivă cu riscuri şi oportunităţi. În ultimii doi ani, întreaga lume a trebuit să ia la cunoştinţă şi faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este distribuită într-o măsură crescândă între mai multe ţări şi regiuni, şi, totodată, multidirecţională, în care riscul şi volatilitatea merg mână în mână cu oportunităţile de creştere şi dezvoltare economică. Globalizarea, propulsată de progresele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, de deschiderea economică mai accentuată şi de creşterea dimensiunii şi a sferei de acoperire geografică a companiilor multinaţionale, determină ca pieţele să fie extensiv integrate şi interdependente.BIBLIOGRAFIE1. Hen Christas, Jaques Leonard, Uniunea Europeană, Editura C.N.I. Coresi S.A., Bucuresti.2. Işan Vasile, Tranzacţii comerciale internaţionale, vol I., Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004. 3. Lolescu Elena, Conjunctura pieţelor internaţionale, Editura Universitaria, Craiova, 20084. Michel Albert, Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994.5. Rosu Hamzescu Ion, Istoria Integrarii Economice Editura Universitaria, Craiova, 2004 6. Rosu Hamzescu Ion, Economie Europeana, Editura Universitaria, Craiova, 2006.7. SUTA Nicolae, Integrarea Economica Europeana, Ed. Economica, Bucuresti, 1999.8. Material Curs Instituţiile si economia U.E.9. *** GHIBUŢIU Agnes, OEHLER-ŞINCAI Iulia Monica, COMERŢUL CU SERVICII AL UE SUB IMPACTUL GLOBALIZĂRII ŞI AL CRIZEI ECONOMICE, Colecţia de studii IER, nr. 25, Bucureşti, 201010. *** Botea, Ciprian, Ziarul Financiar, 5.09.2008, Fondurile şi băncile de investiţii americane se orientează spre infrastructură.11. *** Donici Gabriel-Andrei, Maha Andreea, U.S. - E.U. Economic Relations in the Context of Economic Globalization.12. ***EUROSTAT (Comext, Statistical regime 4) DG TRADE World excluding Intra-EU trade and European Union: 27 members. United States World TDC Sections TDC Sections 17-Mar-11. 13. ***External and intra-European Union trade Monthly statistics-Issue number 12/2009, ISSN1725-700X, Eurostat Statistical books14. *** Oehler-Şincai Iulia Monica, Evoluţii recente ale

42

Fluxurilor comerciale şi investiţionale dintre U.E. şi ţările BRIC, 201015.*** Teodora Bodeanu, Ziare.com Euro a atins cel mai inalt nivel din ultimele patru luni. 16. *** WTO: 2010 Press Releases; Press/598; 26 March 2010; International Trade Statistics:Trade to expand by 9.5% in 2010 after a dismal 2009,17. ec.europa.eu 18. www.consulateromania.net 19. www.dailyfx.com 20. www.europa.eu.int 21. www.euractiv.ro22. www.ecb.int23. www.financiarul.com24. www.forbes.com26. www.forecasts.org26. www.mediafax.ro 27. www.reuters.com28. www.zf.ro29. www.labsmn.pub.ro30. www.ziare.com31. www.epochtimes-romania.com

43

http://www.ziare.com/

http://www.labsmn.pub.ro/

http://www.zf.ro/

http://www.reuters.com/

http://www.mediafax.ro/

http://www.financiarul.com/

http://www.ecb.int/

http://www.europa.eu.int/

http://www.consulateromania.net/

evoluţii în relaţiile economice dintre uniunea europeană şi statele unite ale americii

Documents