eschil, persii - conflictul tragic

3
Conflictul tragic în Perșii lui Eschil Născut la Eleusis, în apropiere de Atena, și trăind între anii 525 – 456 î. Hr., Eschil a cunoscut o perioadă istorică zdruncinată de războaie. Regatul persan, condus de Darius și, mai târziu, de fiul său, Xerxes, constiuia, pentru greci, un adevărat pericol. Principalele lupte greco-persane sunt purtate în războaiele medice la Marathon și Salamina, unde Eschil însuși se înscrie în rândul combatanților greci. Tragedia Perșii, scrisă în 472, are ca subiect lupta de la Salamina, în urma căreia întreaga armată a Regatului persan condus de Xerxes a fost nimicită. Dintre cele șapte tragedii ale lui Eschil care s-au păstrat de-a lungul veacurilor, Perșii este singura având un subiect istoric. Tragedianul surpinde în opera sa moartea unei civilizații aflată la apogeu. Xerxes, rege al perșilor, se hotărăște, în urma intervențiilor Lingușitorilor, sfetnicii, să cucerească Grecia și să extindă astfel Persia: „De vină sunt și prefăcuții sfetnici, Lingușitorii! Ei i-au șoptit, / Că tu [regele Darius] ai adunat averi imense, / Cu armele, pentru copiii tăi, în timp ce el, lipsit de îndrăzneală, / Stă în palatul său și nu aduce / Comorilor nici o dobândă nouă... / I-au tot grăit, perfizii, azi și mâine, / Și vorbele au prins! / De-aceea, deci, / Porunca expediției a dat-o, / Și au pornit...” (Regina). Însă armata persană este nimicită. Xerxes ascultă vorbele unui grec din oastea ateniană care îi spune că „grecii, la începutul nopții, în taină vor să fugă, îmbarcați / Pe navele în pâlcuri, încercând / Să scape de pieire, fiecare / Pe seama lui fugind...” Conducătorul persan dă ascultare spuselor lui și-și instruiește oastea să înconjoare insula pe timp de noapte. Firește, această măsură se dovedește a fi o greșeală fatală, deoarece grecii atacă în zorii zilei următoare, cotropind întreaga oaste a perșilor, atât pe ape, cât și pe uscat. Xerxes scapă totuși, dar, cuprins de disperare în timp ce asista la moartea propriului regat, își rupe

Upload: lorena-copil

Post on 22-Oct-2015

89 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: Eschil, Persii - Conflictul Tragic

Conflictul tragic în Perșii lui Eschil

Născut la Eleusis, în apropiere de Atena, și trăind între anii 525 – 456 î. Hr., Eschil a cunoscut o perioadă istorică zdruncinată de războaie. Regatul persan, condus de Darius și, mai târziu, de fiul său, Xerxes, constiuia, pentru greci, un adevărat pericol. Principalele lupte greco-persane sunt purtate în războaiele medice la Marathon și Salamina, unde Eschil însuși se înscrie în rândul combatanților greci.

Tragedia Perșii, scrisă în 472, are ca subiect lupta de la Salamina, în urma căreia întreaga armată a Regatului persan condus de Xerxes a fost nimicită. Dintre cele șapte tragedii ale lui Eschil care s-au păstrat de-a lungul veacurilor, Perșii este singura având un subiect istoric.

Tragedianul surpinde în opera sa moartea unei civilizații aflată la apogeu. Xerxes, rege al perșilor, se hotărăște, în urma intervențiilor Lingușitorilor, sfetnicii, să cucerească Grecia și să extindă astfel Persia: „De vină sunt și prefăcuții sfetnici, Lingușitorii! Ei i-au șoptit, / Că tu [regele Darius] ai adunat averi imense, / Cu armele, pentru copiii tăi, în timp ce el, lipsit de îndrăzneală, / Stă în palatul său și nu aduce / Comorilor nici o dobândă nouă... / I-au tot grăit, perfizii, azi și mâine, / Și vorbele au prins! / De-aceea, deci, / Porunca expediției a dat-o, / Și au pornit...” (Regina). Însă armata persană este nimicită. Xerxes ascultă vorbele unui grec din oastea ateniană care îi spune că „grecii, la începutul nopții, în taină vor să fugă, îmbarcați / Pe navele în pâlcuri, încercând / Să scape de pieire, fiecare / Pe seama lui fugind...” Conducătorul persan dă ascultare spuselor lui și-și instruiește oastea să înconjoare insula pe timp de noapte. Firește, această măsură se dovedește a fi o greșeală fatală, deoarece grecii atacă în zorii zilei următoare, cotropind întreaga oaste a perșilor, atât pe ape, cât și pe uscat. Xerxes scapă totuși, dar, cuprins de disperare în timp ce asista la moartea propriului regat, își rupe hainele de pe el. A pierdut totul. Ceilalți câțiva care au reușit să fugă, și-au pierdut urma în ținutul Asiei.

Ce face din acest erou unul tragic?

Aparent, Xerxes nu este decât un alt rege care dorește să cucerească teritorii spre a-și extinde regatul și spre a dobândi astfel o cât mai mare putere asupra popoarelor vecine. Însă este evident că Eschil, părintele tragediei, nu se limitează la a zugrăvi imaginea unui rege ca oricare altul. Dorința arzătoare a lui Xerxes de a se face stăpân peste teritoriile grecești este o sfidare a zeilor. De ce? Tocmai pentru că o presupusă victorie ar fi făcut din acesta un stăpân al lumii și, deci, un adversar al forțelor divine. Xerxes își închipuie că poate cuceri lumea, dar aroganța lui duce la moartea unei extraordinare civilizații. Acțiunile săvârșite din impuls și dintr-o prea mare trufie sunt pedepsite de zei, astfel că din vastul regat persan nu rămâne decât o umbră.

Cei rămași la curte jelesc moartea regelui Darius și-ar vrea să-l aducă înapoi pentru a reconstrui ceea ce fiul său nechibzuit a distrus în luptă: „O, Darius, de ce / N-ai fost în locul lui, mărite rege, / Atât de bun și-atât de bun războinic / Și neînvins? Toți oamenii din Susa/ O, Darius, atât te-au adorat!” În urma invocațiilor întregului popor îndurerat, umbra regelui Darius li se arată: „Voi, credincioși părtași ai tinereții, / Bătrânilor persani, ce suferință / A întristat așa cetatea Susa?” Dar, cu toate că i se aduc la cunoștință toate nenorocirile care s-au abătut asupra întregului ținut, nu poate face nimic – e conștient

Page 2: Eschil, Persii - Conflictul Tragic

că zeii au cel din urmă cuvânt și că hybrisul fiului său trebuie pedepsit, așa cum a prevestit Oracolul: „Ah, zei! Cât de curând s-a împlinit/ Oracolul! Prea repede, tu, Zeus, / Ai revărsat cereasca ta mânie, / Spre fiul meu! Nădăjduiam că cerul / Va amâna și prelungi scadența, / Dar când cei muritori ca orbii intră / În ghearele primejdiei, nici zeii / Nu-i mai opresc; ei îi împing din spate! / Izvoarele durerilor, prieteni, / Le-a revărsat doar zvăpăiatul Xerxes, / Cu tinerețea lui nesocotită... / Lui i-a venit în minte să oprească, / Prin lanțurile sclavilor, din curs / Preasfântul helespont, Bosforul, unde/ Nu apa curge, ci un zeu se-alintă.../ El a avut curajul să oprească/ Talazul din strâmtoare, și-a croit / Pe pod de nave drumul colosalei Armate de invazie! O, Xerxes, tu, muritor nesocotit! Ai vrut / Pe zeii toți să-i chemi la înfruntare, / Și să-l înfrunți pe-al mării Poseidon...” Prin urmare, visul prevestitor al mamei, care anunța înfrângerea lui Xerxes în lupta cu grecii, se adeverește.

Ceea ce face Xerxes este să-și semneze propria condamnare la moarte. O moarte simbolică, de data aceasta, însă, tocmai de aceea, mai greu de suportat decât o moarte fizică – aceasta din urmă i-ar fi curmat durerea de a-și vedea pierind întreaga oaste și, odată cu ea, perioada de glorie a iubitului său ținut. Așa, trebuie să se întoarcă la Susa răvășit, umilit, distrus, bântuit de nenorocirea de a fi regele viu al unui regat mort: „De ce n-a fost să pier cu-ai mei războinici? (...) Dați glas durerii! Suspinați și gemeți, / Căci împotriva mea s-a-ntors Destinul!”

Așadar, dacă „tragicul trebuie căutat în întâlnirea unei ființe finite cu propria sa finitudine percepută ca limită” (Gabriel Liiceanu) și dacă această întâlnire se continuă cu încercarea de a-și depăși condiția contrar voinței zeilor, atunci Xerxes este, prin definiție, un erou tragic.

Lorena Copil, Teatrologie I