entorsa, luxatia si fractura genunchiului

31
METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T ÎN ENTORSA, LUXAŢIA ŞI FRACTURA GENUNCHIULUI I Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II Etiologie – cauze, mecanisme de producere, anatomie patologica III Criterii de sustinere a diagnosticului - Examen clinic - semne subiective si obiective - Investigatii paraclinice - examen radiologic, probe de laborator, mobilitate si forta musculara IV Evolutie si prognostic - stadializare V Tratament - Profilaxie - Tratament igienico-dietetic - Tratament medicamentos - Tratament ortopedico-chirurgical Partea a II -a Tratament recuperator BFT 1. Principii si obiective BFT 2. Tratament prin hidroterapie (tehnica si efecte) 3. Tratament prin electroterapie (tehnica si efecte) 4. Tratament prin masaj: a) Descrierea anatomica a zonei afectate b) Tehnica masajului c) Efectele fiziologice ale masajului 5. Kinetoterapia – tehnica de mobilizare si program de exercitii 6. Terapia ocupationale 7. Tratament balneologogic (ape minerale si namolurile) statiunile balneo-climaterice indicate Bibliografie Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 1

Upload: madalina-elena

Post on 28-Dec-2015

128 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Tratament Bfkt

TRANSCRIPT

Page 1: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T ÎN ENTORSA, LUXAŢIA ŞI FRACTURA GENUNCHIULUI

I Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice

II Etiologie – cauze, mecanisme de producere, anatomie patologica

III Criterii de sustinere a diagnosticului- Examen clinic - semne subiective si obiective- Investigatii paraclinice - examen radiologic, probe de laborator, mobilitate si forta

musculara

IV Evolutie si prognostic - stadializare

V Tratament- Profilaxie- Tratament igienico-dietetic- Tratament medicamentos- Tratament ortopedico-chirurgical

Partea a II -a

Tratament recuperator BFT1. Principii si obiective BFT2. Tratament prin hidroterapie (tehnica si efecte)3. Tratament prin electroterapie (tehnica si efecte)4. Tratament prin masaj:

a) Descrierea anatomica a zonei afectateb) Tehnica masajuluic) Efectele fiziologice ale masajului

5. Kinetoterapia – tehnica de mobilizare si program de exercitii6. Terapia ocupationale7. Tratament balneologogic (ape minerale si namolurile) statiunile balneo-

climaterice indicate

Bibliografie

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 1

Page 2: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Partea I

I. Generalităţi

I.1 Definiţie

Entorsa este un traumatism articular care presupune păstrarea raporturilor extremităţilor osoase şi continuităţii aparatului capsulo-ligamentar, interesând ligamentele laterale, ligamentele încrucişate, meniscurile şi smulgerea inserţiilor osoase ligamentare, în general acestea fiind afectate parţial. Luxaţia reprezintă îndepărtarea extremităţilor osoase care alcătuiesc o articulaţie printr-un traumatism de la raporturile lor normale fiind menţinute permanent în această situaţie. Fractura reprezintă întreruperea traumatică a continuităţii unui os împreună cu totalitatea reacţiilor neuroreflexe generale şi locale.

I.2 Clasificare Entorsele pot fi:

a) gradul I:- întinderi ligamentare cu eventuale leziuni microscopice- examen radiologicb) gradul II: - ruptura parţială a ligamentelor- diminuarea stabilităţii articulare- examenul radiologic poate evidenţia o lărgire a spaţiului articular, dacă

aceasta este făcută la amplitudinea maxima a mişcării pe care s-a produs entorsa

c) gradul III:- ruptura completă a ligamentelor si/sau smulgerea inserţiei osoase a

ligamentelor (fracturi parcelări)- stabilitatea articulară este compromisă- examenul radiologic poate evidenţia eventuale fragmente osoase,

intraarticular, cu lărgirea semnificativă a spaţiului articular în mişcare forţată.

Luxaţiile pot fi : a) După comunicarea cu exteriorul :

- închise - deschise - dinăuntru - din afară

b) După integritatea osoasă : - fără fracturi - asociate cu fracturi - intraarticulare

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 2

Page 3: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

- decolări epifizare - diafizare

c) După gradul de reductibilitate - reductibile spontan (traumatice) - habituale (recidivante) - reductibile prin manevre - ortopedice - chirurgicale

- inductibile (recente, vechi) d) După momentul producerii :

- congenitale (intrauterine) - prenatale - post-traumatice accidentale - progresive (inflamatorii) e) După de plasare - cu deplasare mare (încălecarea epifizelor) - cu translaţie moderată - subluxaţie (deplasare parţiala) f) După vârstă : - copii (rare) - adolescenţi şi tineri (sportivi) - adulţi (în special bărbaţi cu vârsta între 30-65 ani) - vârstnici (foarte rare) g) După motiv : - traumatice - convulsii (epilepsie, tetanus) Fracturile pot fi : a) După contactul cu exteriorul

- deschise (cu deplasare, diastazis) - închise (fără deplasare)

b) după aspectul anatomo-patologic: - verticale - orizontale - transversale - diastazis - fără diastazis - ale vârfului - ale bazei - ale polilor superiori - cominutive - fractură pe os sănătos

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 3

Page 4: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

- patologic

I.3 Date epidemiologice

Entorsele sunt mai frecvente la persoanele cu activitate trecute de vârsta adolescenţei (20-60 ani) şi în special bărbaţii (cu precădere sportivii). Glezna şi genunchiul sunt cel mai des interesate . Luxaţiile genunchiului sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei (60-70%) între 20-30 de ani şi mai cu seamă la sportivi, la copii sunt excepţionale. Luxaţiile genunchiului reprezintă aproximativ 2% din totalul luxaţiilor. Fracturile reprezintă 15% din totalul accidentelor internate în spitale.

Fracturile rotulei sunt fracturi ale adultului şi se întâlnesc în proporţie de 2,5 % faţă de restul fracturilor.

II. Etiopatologie

II.1 Cauze şi mecanisme de producere

Entorsele se produc prin traumatisme indirecte ce afectează ligamentele laterale sau prin hiperextensia combinată cu deplasarea gambei înainte şi înapoi.

Luxaţiile se produc prin traumatism direct, care acţionează pe o epifiză, perpendicular pe axul longitudinal (sau oblic) în timp ce cealaltă epifiză este fixată.

Traumatismul indirect, reprezentat de rotaţia, torsiunea, flexia în direcţia anormală a articulaţiei sau exagerarea unei mişcări normale.

Inflamaţii de etiologii diverse (afecţiuni reumatismale, artrite septice, sifilis), care distrug treptat aparatul capsulo-ligamentar, capetele articulare deplasându-se permanent sau doar la anumite mişcări, din raporturile normale (poliartrită reumatoidă gravă, artrite purulente cu evoluţie lungă, tabesul, etc.).

Luxaţiile atrogene, prin secţionarea accidentală sau neglijentă a aparatului capsulo-ligamentar in cursul unor intervenţii chirurgicale.

Fracturile se produc prin: - traumatism direct - traumatism indirect - smulgere

II.2 Anatomie patologică

Mecanismul suprasolicitării capsulo-ligamentare este indirect. Principala condiţie de producere a unei luxaţii este lezarea gravă măcar a

unei componente capsulo-ligamentare importante (ruptură completă, smulgere). Rupturilor capsulo-ligamentare li se asociază rupturi ale capsulei sinovialei, smulgerii ale inserţiilor osoase ligamentare sau musculare, rupturi musculare.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 4

Page 5: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Rare ori formaţiuni musculare sau nervoase aflate în apropiere pot fi interesate. Atitudinile vicioase după luxaţia unei articulaţii sunt determinate şi menţinute de ligamentele mai puternice şi tendoanele rămase intacte.

Rotula poate avea o simplă plesnitură, de obicei longitudinală, sau o fractură completă.

Fractura completă este: - transversală - verticală cominutivă (în plan sagital sau frontal).

Deplasarea dintre fragmente este variabilă şi merge de la o mică depărtare a fragmentelor la un diastazis mare până la 8 cm.

Fracturile cominutive se observă mai ales cu ocazia unor traumatisme puternice, când pot fi sfâşiate şi tegumentele (fractură deschisă).

III. Criterii de susţinere a diagnosticului

III.1 Examenul clinic

În cazul entorsei se constată: tumefacţie, durere şi impotenţă funcţională. De cele mai multe ori se pune în evidenţă hemohirartroza cu destinderea fundurilor de sac şi şoc rotulian prezent.

Luxaţiile externe sunt cele mai frecvente şi acest fapt este hotărât de situaţia anatomică. Genunchiul, foarte dureros, se prezintă în semiflexie, deformat la partea sa anterioară şi în spre latura unde a fugit rotula, iar impotenţa funcţională este însemnată. Dacă pipăim, ne dăm seama că la partea anterioară lipseşte rotula, pe care o putem găsi lateral. De multe ori simţim o coardă puternică longitudinală, care nu este decât marginea tendonului întins şi răsucit al cvadricepsului.

Luxaţia internă este foarte rară ca şi cea orizontală. În aceasta din urmă rotula se aşează în spaţiul articular aş genunchiului, cu suprafaţa ei articulară privind în sus. Luxaţia nu este posibilă decât dacă tendonul cvadricepsului este rupt.

Bolnavul are dureri vii pe faţa anterioară a ghenunchiului şi uneori simte crepitaţiile. Impotenţa funcţională nu este totdeauna prea importantă, dar ridicarea membrului inferior de pe planul patului nu se mai poate face decât în mod excepţional (în unele fracturi verticale sau în unele plesnituri).

Pe faţa anterioară a genunchiului putem constata o depresiune transversală (simţim cele două fragmente şi intre ele un şanţ despărţitor). În astfel de cazuri degetul sau un creion puse transversal, pot să se înfunde la nivelul şanţului (semnul creionului). Fracturile fără deplasare presupun păstrarea continuităţii aparatului tendinos exterior de pe faţa ventrală a rotulei precum şi a cotului.

III.2 Semne subiective şi obiective

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 5

Page 6: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Având in fata anamneza accidentului, Examenul local si radiografic, diagnosticului este extrem de simpla. O mare atenţie trebuie acordata:

- Cauzelor accidentului o strivire (intre 2 planuri dure sau o plaga punctiforma de proiectil pot duce, În tmp la necroze mari tisulare).

- Gradului de potenţial septic (tegumente murdare, pământ si noroi pe îmbrăcăminte).

- Tarelor, bolilor concomitente şi stări generale a pacientului.Examenului formaţiunilor importante, situate sub focar (vase, nervi).

Simptomul caracteristic al bolii, pe care bolnavul îl descrie foarte bine, este oprirea bruscă a genunchiului în semiflexie, în momentul în care s-a întâmplat traumatismul. Când vrea să îndrepte gamba, bolnavul simte o durere vie şi nu reuşeşte să modifice mult flexia - blocajul articular.

Alt semn este „strigătul” meniscului. Se îndoaie genunchiul, iar degetul arătător al examinatorului pipăie în dreptul inter liniei şi descoperă o uşoară adâncitură din cauza lipsei temporare a meniscului, iar bolnavul are o durere vie oprind brusc continuarea mişcării.

Semnul Ciaklin Bolnavul stă în poziţie verticală şi-şi ridică rând pe rând membrele

inferioare de la pământ. Uitându-ne din faţă vedem că în partea internă a genunchiului normal apare o denivelare produsă prin contracţia muşchiului „labei de gâscă”; denivelarea lipseşte la genunchiul traumatizat (în cazul vătămării meniscului intern).

Durerea prin apăsare în dreptul interliniei articulare e vie când gamba este îndoită şi în rotaţie (rotaţie externă pentru meniscul intern şi internă pentru cel extern).

Când cornul posterior este desprins sau rupt, bolnavul nu poate sta în poziţia turcească, deoarece simte dureri accentuate.

- durere şi impotenţă funcţională - tumefacţie şi edem - deformarea regiunii cu modificarea raporturilor reliefurilor osoase epifizo -

metafizare. - echimoza, hematom, hemartroză - durere provocată (palpare, mişcări).- durere exagerată la flexia genunchiului - impotenţă funcţională - durere în punct fix - echimoză. - hemohirdartroză

III.3 Investigaţii paraclinice, examen radiologic, probe de laborator

Examenul radiologic pune în evidenţă existenţa unei mici incongruenţe articulare sau eventuale smulgeri ale spinelor tibiale.

Precizează diagnosticul şi forma luxaţiei; deasemeni sugerează mecanismul producerii şi manevrelor de reducere.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 6

Page 7: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Radiografia presupune mai multe incidente dacă cele clasice (faţă şi profil) nu sunt concludente: oblică, axială, cu flexie forţată a genunchiului (sub anestezie).

III.4 Evaluare musculară şi articulară

Muşchii care afectează mişcările la nivelul genunchiului sunt muşchii coapsei şi muşchii gambei. Muşchii coapsei care intervin în mişcările genunchiului sunt: cvadricepsul, tensorul fasciei lata, dreptul intern, croitorul, semitendinosul, semimembranosul şi bicepsul femural, toţi sunt muşchi bioarticulari.

Muşchii gambei intervin ca muşchi accesorii în mişcările genunchiului cei doi gemeni ai tricepsului sural şi plantarul subţire.

Articulaţia genunchiului este o articulaţie cu un singur grad de libertate, care permite efectuarea mişcărilor de reflexie-extensie.

Amplitudinea medie normală a mişcării active este de 135°, iar acelei pasive 150°, deci diferenţa dintre mobilitatea pasivă şi cea activă este de 15°.

Mişcarea se execută în plan sagital în jurul unui ax transversal care trece prin cele două tuberozităţi condiliene ale femurului. Clinic axul biometric transversal este reperat pe faţa laterală a genunchiului la 1,5 cm deasupra interliniei articulare, la unirea celor 2/3 anterioare cu treimea posterioară a condilului femural extern.

Bolnavul este culcat pe masă în decubit ventral cu piciorul atârnând în afara planului mesei (pentru a se obţine extensia totală a genunchiului). Goniometrul se aşează pe plan sagital, cu baza anterior şi în lungul axului coapsă-gambă, cu axa indicatorului în dreptul axului biomecanic transversal şi cu indicatorul culcat în dreptul axului lung al gambei.

IV. Evoluţie şi pronostic

O luxaţie simplă fără prea multe leziuni în jurul ei, repusă uşor, fără brutalitate şi imobilizată în timpul necesar, are un prognostic favorabil. Sunt însă cazuri când luxaţia recidivează sau când la un interval nu prea lung apar simptome de artroză. Se mai observă ca urmare a unei chinetoterapi rău conduse, osteoame periartriculare, care sânjenesc mişcările în amplitudinea lor normală. Nu rare sunt împrejurările când un cap articular repus se necrozează parţial sau prezintă reacţii inflamatorii de tipul epifizitei.

Violenţa traumatismului şi apoi felul cum evoluează fractura se pot răsfrânge asupra existenţei însăşi a bolnavului, a segmentului din corp unde se afla leziunea sau numai asupra formei şi funcţiei membrului fracturat. Pronosticul restaurării formei şi mai apoi a funcţiei membrului fracturat depinde de nivelul fracturii (articulară sau nu) de corecta menţinere a fragmentelor precum şi de tratamentul aplicat după aceea .

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 7

Page 8: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Evoluţia unei fracturi are un pronostic grav când zdrobirea osoasă surprinde organismul într-o stare de reactivitate generală scăzută în dezechilibrul hormonal sau în insuficienţă de nutriţie fie vitaminică fie calcică.

V Tratament

1. Tratamentul igieno-dietetic al bolnavilor în perioada posttraumatică vizează repausul zonei afectate; regimul dietetic va avea în vedere ca aportul caloric să evite supraîncărcarea ponderală. Se recomandă alimente bogate în calciu, dar şi în vitamine şi minerale.

2. Tratament medicamentos şi ortopedico-chirurgicalConstă în aspatizarea plăgii (apă şi săpun) soluţii antiseptice a

tegumentelor din jurul plăgi, pansament steril şi imobilizare. În spital se va face toaleta plăgii (excizii, hemostază, spălare) şi în funcţie

de starea plăgii şi de experienţa chirurgului sutură sau nu, cu drenaj sau nu, a plăgii apoi imobilizarea. Se adaugă antibioterapie generală (sau locală) vaccinare (antitetanică, antigangrenoasă), iar în cazurile cu supuraţie precoce, sinovectomie (mai rar rezecţie articulară). Se imobilizează articulaţia în poziţie funcţională pentru cel puţin 21 zile, timp necesar cicatrizării şi începutului de remaniere elastică a cicatricei fibroase. Se poate asocia tratamentul antalgic şi fizioterapie.

Se recomandă reluarea imediată a mişcării segmentelor neimobilizate şi a contracturilor izometrice. În cazul rupturilor ligamentare şi al entorselor recidivante se recurge la chirurgie (suturi şi plastii ligamentare) .

Redorile articulare neoperabile prin fiziochinetoterapie, chistele artrosinoviale dureroase sau jenante, funcţionale, sinovitele cronice secundare, deasemeni beneficiază de tratament chirurgical.

Tratamentul luxaţiilor recente este ortopedic sau chirurgical. Tratamentul ortopedic constă din reducerea sub anestezie locală sau

generală, manevrele reproducând în general, mecanismul de producere. manevrele vor fi lente, progresive pentru a obţine relaxarea capsulo-ligamentare şi musculară, evitând astfel eventualele complicaţii (în special fractura epifizelor sau decolărilor epifizare).

Tratamentul chirurgical: reducerea se face în cazurile de ireductibilitate ortopedică sau complicaţii.

Menţinerea reducerilor se face în aparat gipsat sau cu transfixie metalică (broşe) articulară în poziţie de repaus şi stabilitate a articulaţiei, pentru cel puţin 21 de zile, acesta fiind termenul minim de obţinere a unei cicatrizări capsulare cu capacitate de rezistenţă şi elasticitate.

Recuperarea funcţională se instituie imediat după aplicarea aparatului gipsat (contracţii musculare, izometrice, mişcări active ne imobilizate) şi continua (fizioterapie, balneoterapie, cultură fizică medicală) până la recuperarea totală. În cazul de mişcări limitate sau reduceri articulare se vor evita mobilizările sau sub anestezie, mişcările active bine dirijate şi masajele musculare fiind singurele indicate.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 8

Page 9: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Sechelele grave după luxaţii (subluxaţii restante, artroze, necroze epifizare, redori dureroase, etc.) beneficiază în ultimă instanţă de artrodeză.

Tratamentul este ortopedico-chirurgical. Tratamentul ortopedic cu aparat gipsat femuro-gambier (burlan) pentru 28

de zile în fracturile fără deplasare. Tratamentul chirurgical-osteosinteză cu cerclaj de sârmă, şurub, hobanaj,

sutură metalică, doar după reducerea perfectă. - patellectomia parţială în fracturile vârfului sau polilor superolaterali şi

superomediali. - patellectomia totală în fracturile cominutive sau sechelelor fracturilor

tenorafie şi tenomioplastie cu fascia lata, piele sau fire din material plastic.

Tratamentul recuperator BFT

I Principiile şi obiectivele tratamentului BFT

Balneofizioterapia are cele mai largi recomandari, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape că nu există contraindicaţii, excluzand numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensaţi, etc.)

Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei si balneoterapiei.

Tratamentul funcţional are ca scop promovarea exerciţiilor de asuplizare a genunchiului, de armonizare a curburilor fizice şi de tonifiere a musculaturii.

Crearea unui comportament igienic şi ergonomic va proteja genunchiul, preintampinand evoluţia şi agravarea bolii.

Obiective urmarite de tratamentul B.F.T., sunt urmatoarele: Combaterea durerii Refacerea echilibrului muscular Tonifierea musculaturii Refacerea mobilitatii articulare.

II Tratamentul prin hidro-termoterapie

1. Băile locale fierbinţi alternate cu băi reci. a) Scop şi efecte

- Alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge - determină o creştere marcată locală şi reflexă a fluxului de sânge - intensifică metabolismul şi procesul de oxidare - grăbeşte vindecarea - activitatea sporită a globulelor albe din sânge

b) Tehnică Se introduce partea care trebuie tratată în apă fierbinte (40°C timp de 3-4

minute).

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 9

Page 10: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Se introduce partea interesată în apă cu gheaţă sau sub apa de la robinet (7-21°C timp de 30-60 sec.)

În timp ce pacientul se află în apa rece creşte temperatura apei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste. (creşte temperatura apei fierbinţi de fiecare dată când partea respectivă este introdusă în apa rece, dar nu trece de 43 °)

Se verifică pulsul la fiecare 5 min, se aplică comprese reci la gât şi o pungă cu gheaţă la inimă, dacă pulsul depăşeşte 120bpm.

Se repetă operaţiunea de 6-7 ori şi se încheie cu apă rece. în caz de poliartrită reumatoidă, se încheie cu apă fierbinte.

Se usucă complet. c) Indicaţii

Circulaţie venoasă redusă Ulcere nedureroase (escare, ulcer varicos) Infecţii, inflamarea vaselor limfatice Entorse, luxaţii, traume (după 24 h) Fracturi Poliartrită reumatoidă şi artroză Durere de cap congestivă (se tratează picioarele) Edeme

d) Contra indicaţii Cancer Boli ale vaselor periferice sau diabet Sensibilitate dureroasă scăzută Tendinţă de hemoragie 2. Băi cu parafină

a) Scop şi efecte Creşte cantitatea de sânge care circulă în zona respectivă plus alte efecte

ale încălzirii locale Piele devine moale, netedă, suplă fiind pregătită astfel pentru masaj.

a) Tehnica Se spală zona respectivă pentru a o curăţa de praf şi grăsimi. I se arată pacientului cum sa-şi relaxeze mâinile sau picioarele, astfel ca

să evite crăparea mănuşii de parafină Pacientul trebuie învelit adecvat pentru a se păstra cald Se aşează confortabil Temperatura parafinei să fie de 53-54° Se înmoaie partea respectivă a corpului de 6-12 ori (sau se dă cu parafină

cu pensula pe genunchi, pe coate, pe spate, etc.) Se lasă parafina să se întărească (se transformă într-un alb spălăcit)

înainte de a o înmuia din nou. După ultima înmuiere se înveleşte pacientul în plastic şi se acoperă cu un

prosop pentru a păstra căldura; se lasă acoperit 15-20 min. Dacă trebuie înmuiate ambele mâini, se înmoaie mai întâi o mână, se face

tratamentul complet şi se înfăşoară în plastic, iar apoi se tratează cealaltă mână. Efectul este prelungit înmuind ambele mâini.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 10

Page 11: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Se îndepărtează mănuşa de parafină şi se foloseşte ca pe o minge, făcând exerciţii cu degetele şi mâinile, frământând-o şi strângând-o.

Când se termină se pune parafina la loc în cutie. Se acordă îngrijire medicală de rutină după recomandarea medicului.

O altă metodă de aplicare este folosirea parafinei fierbinţi întinse cu pensula pe piele de 6-10 ori şi apoi acoperirea cu plastic şi ţesătură. c) Indicaţii

Artroză Articulaţii rigide Refacerea tendoanelor Luxaţii şi entorse Inflamarea tendonului sau a învelişului sau (teacă) Arsuri vechi Grefe de piele După fracturi

d) Contra indicaţii Plăgi deschise în zona ce urmează a fi tratată Pacienţi cu diabet (să se folosească prudent) Pacienţi slăbiţi, în vârstă (trebuie să se asigure că nu ating cu mâinile

partea de jos a vasului să nu se frigă) 3. Masaj cu gheaţă

a) Scop şi efecte Alinarea durerilor Creşterea tonusului Să răcească ţesuturile Să amorţească nervii

b) Tehnica Masajul cu gheaţă constă în frecarea pielii cu o bucată de gheaţă în

scopul unei răciri profunde a ţesuturilor. Efectul de răcire fiind facilitat de scăderea circulaţiei .

Se aşează pacientul Se acoperă corespunzător Se ţine gheaţa cu mănuşile Se netezesc marginile gheţii Se freacă zona respectivă cu mâna, apoi cu gheaţă folosind mişcări

circulare timp de 5-15 min. (5 min pentru ţesutul subţire, de suprafaţă şi 15 min pentru ţesuturi din profunzime).

Pacientul simte consecutiv patru senzaţii: Răceală Arsură Durere Amorţeală

c) Indicaţii Dureri articulare

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 11

Page 12: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Dureri musculare prin contracturi, întinderi, inflamaţii ale ţesutului muscular

Dureri ale ţesuturilor moi Dureri ale gâtului şi spatelui 4. Împachetările cu gheaţă

a) Scop şi efecte Alină durerea Previne umflarea şi învineţirea ţesutului lovit Scade fluxul sanguin Reduce metabolismul local Reduce sângerarea ţesutului profund Scade răspunsul nervos la excitaţii

b) Tehnică Se pregăteşte pachetul de gheaţă, întinzând un prosop pluşat sau un

flanel pe o suprafaţă plană . Se împrăştie gheaţa pisată mărunt pentru a face un strat de cca. 2,5 cm

grosime Se împătureşte formând un plic şi se prind marginile cu ace de siguranţă

pentru a preveni împrăştierea gheţii, adăugând încă un strat de prosop sau flanel între piele şi pachet.

Se modelează pachetul uniform deasupra părţii care trebuie să fie tratată Nu se lasă nici o picătură de apă să se scurgă prin pachet spre piele Se acoperă pachetul cu plastic şi prosoape Se poate continua tratamentul 30 min. la intervale de 2-4 ore Se verifică dacă patul este uscat

c) Indicaţii Entorse, contuzii, plăgi ale ţesuturilor moi Artrita acută şi bursită.

III. Tratamentul prin electroterapie

a) Curentul galvanic se aplică direct cu electrozi metalici. Între electrozi şi tegument se aplică un strat hidrofil. Electrozi pot fi aplicaţi longitudinal, transversal sau în câmpuri încrucişate. Fixarea lor se face prin benzi elastice sau saci de nisip. În timpul aplicării se va urmări intensitatea curentului care creşte în timpul tratamentului din cauza rezistivităţii.

Aplicaţiile longitudinale sunt aplicate pentru menţinerea troficităţii ţesuturilor în mobilizările prelungite. Tot aplicaţii longitudinale se fac şi în cazul leziunilor nervoase sau după sutura nervilor, când exercită în afara unui rol trofic asupra ţesuturilor şi un tropism pe fibra nervoasă. Se pot aplica asociate şedinţelor de excitoterapie sau singure o dată pe zi.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 12

Page 13: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

b) Curentul cu impulsuri de joasă frecvenţă este un curent în care apar variaţii bruşte, intense şi de durată relativ scurtă cu o frecvenţă cuprinsa între 0-500 stimuli/s.

Aplicat pe unitate neuromotorie, mai ales de panta descendentă, stimulul poate crea un efect excitator sau un fenomen de acomodare.

Curentul cu impulsuri de joasă frecvenţă este indicat în sechele posttraumatice dureroase ca: entorse, luxaţii, redori (formula antialgică), în hipotrofiile şi atrofiile musculare, după imobilizare o formulă cu stimuli excitomotori pe muşchi.

c) Curenţii dinamici provin din curenţi sinusoidali redresaţi şi sunt caracterizaţi printr-o pantă ascendentă sinusoidală şi una descendentă exponenţială.

Este indicat în tratamentul entorselor, luxaţiilor, reumatismelor musculoligamentare, contuzii redori articulare, anchiloze după imobilizări, fracturi, osteoporoză dureroasă post traumatică, edeme posttraumatice, atrofii musculare în timpul imobilizării.

d) Curentul de frecvenţă medie este indicat în majoritatea afecţiunilor posttraumatice, sechelelor după fracturi, entorse, luxaţii edeme posttraumatice, tulburări trofice.

Contra indicate sunt regiunile precordiale,infecţiile şi inflamaţiile acute, tromboflebitele, tumorile maligne.

e) Curenţii interferenţiali se indică în sechele după fracturi, entorse, luxaţii, osteoporoze cu sindrom LERICHE şi SÜDEK, instabilitate articulară, edeme posttraumatice atrofii şi hipotrofii musculare de origine traumatică.

f) Ultrasunetul se indică în contuzii, entorse, sechele posttraumatice ca în: consolidarea osoasă, reacţii fibroase, cicatrici. Deasemeni în epicondilite, mialgii, în sindrom LERICHE şi SÜDEK.

Este contraindicat în toate procesele tumorale, fragilitate capilară, afecţiuni cardiace manifeste sau latente,toate procesele inflamatorii acute, de orice natură, zonele de creştere a oaselor la copii.

IV. Tratamentul prin masaj

Masajul constă dintr-un ansamblu de manipulări manuale sau mecanice aplicate metodic pe tegumente, mobilizând ţesuturile subiacente şi declanşând reflexe superficiale profunde la distanţă şi cu efecte terapeutice locale sau generale.

Efectele fundamentale ale masajului sunt: acţiunea analgezică acţiunea decontracturantă acţiunea mecanică acţiune trofică acţiune psihogenă

Aceste proprietăţi conferă masajului un rol important în recuperarea funcţională a sechelelor posttraumatice.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 13

Page 14: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Masajul se indică, de obicei, la începutul şedinţelor de kinetoterapie, pentru pregătirea bolnavului. Este tot atât de indicat la sfârşitul şedinţelor pentru a face să dispară oboseala şi să se obţină relaxarea.

Cele mai cunoscute manevre ale masajului sunt: Netezirea sau efleurajul constă din alunecări uşoare şi ritmice ale mâinilor

pe tegument fără antrenarea ţesuturilor subiacente. Se indică la începutul şi sfârşitul şedinţelor de masaj, de asemenea este

intercalat între toate celelalte manevre ale masajului. Netezirea scade durerea şi contractura planurilor superficiale şi dă o stare

de relaxare a ţesuturilor făcând ca manevrele forte care urmează să fie mai plăcute şi mai eficace.

Mâna trebuie să se adapteze perfect reliefului regiunii interesate. Se execută de obicei cu toată palma când regiunea de masaj este suficient de întinsă sau cu vârful degetelor, rădăcina mâinii, marginea cubitală sau radială a mâinii, a pumnului, când regiunea este redusă ca întindere.

Frământatul (petrisajul) cuprinde mai multe manevre, care se deosebesc în funcţii pe care le mobilizează în funcţie de forma regiunii. Frământarea se execută cu o mână, cu două mâini şi în contratimp.

Frământarea este indicată în tratamentul celulalgiilor, cicatricelor, arsurilor datorită efectului trofic şi în tratamentului durerilor superficiale localizate.

Frământarea în contratimp constă în apucarea, ridicarea ţesuturilor musculare, precum şi în deplasarea lor unele faţă de celelalte, realizându-se o presiune, un început de torsiune şi o alungire.

Contratimpul creează o vasodilataţie arterială şi are o acţiune mecanică asupra sistemului de întoarcere, conducând la un aport de sânge crescut şi la o mai bună eliminare a produselor metabolice, deci la o nutriţie tisulară ameliorată.

Această frământare este indicată în tratarea oboselii, surmenajului, alternărilor muşchiului şi funcţiei sale.

Contraindicaţii locale absolute nu există. Fricţiunea este o manevră care constă în mobilizarea diferitelor straturi

tisulare, unele în raport cu celelalte.Fricţiunea se execută cu o mână sau cu ambele mâini folosind mai

frecvent pulpa unuia sau a două degete, partea cubitală a mâinii, pumnul sau toată faţa palmară, după zona de tratat sau precizia pe care o urmăreşte.

Se indică în aderenţe, cicatrici, celulalgii, retracţii periartriculare cu redori. Vibraţiile constau într-o serie de tremurături, transmise ţesuturilor fără a

pierde contactul cu tegumentul. Vibraţiile se indică în traumatologie pe punctele şi ţesuturile dureroase, în

contracturi şi stări de oboseală musculară. Se pot aplica pe zonele dermatomerice dureroase.

Tapotamentul sau baterea constă într-o serie de lovituri scurte, dese şi repetate ritmic, executate cu partea cubitală a mâinii, palma întinsă sau puţin îndoită, cu dosul mâinilor, cu pumnul incomplet închis, lovind cu partea cubitală a lui.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 14

Page 15: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Tapotamentul acţionează asupra sistemului nervos, stimulând excitabilitatea nervoasă. Provoacă o diminuare a cronaxiei, o excitare prorioceptivă a muşchiului care declanşează o contracţie prin reflex miostatic.

Această manevră se indică înaintea efortului muscular,mai ales celui sportiv. Pe muşchi atrofiaţi sau traumatizaţi eficacitatea este discutabilă şi se indică restricţii din cauza riscului unei traumatizări.

Tapotamentul este contraindicat atunci când masajul trebuie să fie calmant sau sedativ, în stările de spasticitate şi contractură. Se vor evita organele şi zonele fragile, suprafeţele osoase subcutanate şi regiunile periarticulare.

Descrierea anatomică a regiuni Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie a corpului omenesc;

comparativ cu alte articulaţii mari este mai puţin acoperită şi mai protejată de părţi moi, cea ce explică frecventele sale expuneri la acţiunea factorilor nocivi externi şi de asemenea, fiind foarte mult solicitată în statică şi locomoţie este grăbită uzura elementelor sale componente. Toate acestea fac ca articulaţia genunchiului să fie sediul a numeroase traumatisme, procese inflamatorii şi tumorale.

Suprafeţe articulare: aparţin epifizei interioare a femurului, epifizei superioare a tibiei şi patelei; fibula nu ia parte la alcătuirea acestei articulaţii. Corespondenţa suprafeţelor articulare se face astfel: faţa patelară a femurului răspunde feţei posterioare a patelei, feţele articulare ale condililor femurali răspund foselor articulare ale platoului tibial, iar eminenţa intercondiliană continuă creasta patelei. În această articulaţie nu există o concordanţă perfectă între suprafeţele articulare, ceea ce a dus la dezvoltarea unor fibrocartilaje semilunare, numite meniscuri intraarticulare. Acestea sunt în număr de două: radial şi medial. Ele sunt unite în partea anterioară printr-o bandeletă transversală, numită ligamentul transversal al genunchiului.

Mijloace de unire: sunt reprezentate de capsula articulară şi de o serie de ligamente.

Capsula se prezintă ca un manşon ce uneşte cele trei oase. În partea anterioară capsula este perforată de patela pe marginile căreia se şi inseră. Epicondilii femurali rămân extracapsulari. Capsula aderă şi de baza meniscurilor şi astfel, ea este împărţită într-o porţiune submeniscală şi alta suprameniscală.

Sinoviala articulaţiei genunchiului prezintă câteva prelungiri importante: - bursa suprapatelară este o prelungire pe care sinoviala genunchiului o

trimite sub muşchiul cvadriceps, între faţa profundă a acestui muşchi şi femur.

- recesul subpopliteu este o prelungire a sinovialei sub muşchiul popliteu. - bursa muşchiului gastrocnemian - bursa muşchiului semimembranos

Ligamentele sunt reprezentate de: - ligamentul patelei sau rotulian se prezintă ca o formaţiune fibroasă,

puternică, situată înaintea articulaţiilor; are formă triunghiulară şi se inseră cu baza sa pe vârful patelei şi cu vârful pe partea inferioară a tuberozităţii tibiei. El este considerat tendonul terminal al muşchiului cvadriceps.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 15

Page 16: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

- ligamente posterioare: ligamentul popliteu oblic şi popliteu arcuit - ligamentul colateral fibular acest ligament se inseră în partea superioară

pe epicondilul lateral al femurului, iar în cea inferioară pe partea anterolaterală a capului fibulei; acest ligament nu aderă la capsulă.

- ligamentul colateral tibial se inseră pe epicondilul medial al femurului şi pe faţa medială a tibiei; în partea sa posterioară se confundă cu capsula articulară. Ligamentele colaterale au rolul de a asigura stabilitatea articulară în extensia genunchiului.

ligamentele încrucişate sunt în număr de două şi se găsesc posterior, în fosa intercondiliană. Deşi profund situate, aceste ligamente se găsesc în afara articulaţiei. După localizarea lor avem: ligamentul încrucişat anterior şi ligamentul încrucişat posterior. El prezintă o diblă încrucişare: una în sens anteroposterior şi alta în sens frontal. Faţa lor posterioară vine în contact cu corpul adipos posterior al genunchiului.

Tehnica masajului Bolnavul se aşează confortabil în decubit dorsal cu genunchiul uşor flectat

şi se începe şedinţa de masaj prin manevre de netezire şi presiuni dinamice superficiale, după care se trece la tehnici mai solicitante cum ar fi

- presiuni dinamice profunde, petrisaj, vibraţii, palpare, rularea a tegumentului şi ţesutului celular subcutanat. Toate aceste manevre şi troficizant prin creşterea circulaţiei locale şi a

clearance-lui tisular. În cazul entorselor este indicată imobilizarea în aparat gipsat timp de 7-10

zile, după care masajul efectuat prin manevre calmante şi cu rol de activare a circulaţiei duce la recuperarea completă a oricăror leziuni articulare şi tendinoase.

În timpul imobilizării în gips sau faşă elastică se face un masaj la distanţă, superficial la început, apoi mai profund.

Atrofia musculară reflexă care poate apărea în entorsele grave este evitată prin masajul trofic.

După scoaterea gipsului, masajul local început prin manevre calmante şi circulare se continuă cu fricţiuni transversale, profunde pe puncte dureroase ligamentare contribuind astfel la formarea unor cicatrici suple.

În luxaţii masajul, se adresează în general tratării punctelor dureroase şi contracţiei musculare pentru uşurarea mobilităţii active şi pentru prevenirea redorilor articulare.

În fracturi, în general masajul intervine în îmbunătăţirea circulaţiei locale pentru reducerea edemelor şi pentru prevenirea atrofiei musculare şi a sechelelor articulare. O dată cu scoaterea aparatului gipsat masajul are un rol activ pentru prevenirea redorilor articulare, fibrozării ţesuturilor moi, atrofiei musculare, etc.

V. Kinetoterapie

Tratamentul entorselor şi luxaţiilor de genunchi beneficiază de aceleaşi mijloace terapeutice ca şi fractura intraarticulară a genunchiului. Particularităţile

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 16

Page 17: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

se datorează faptului că aspectul funcţional este deosebit de delicat, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, aceste entorse şi luxaţiile survin la sportivi şi pot compromite întreaga cariară a sportivului şi reorientarea sa către alte activităţi.

Programul terapeutic trebuie organizat pe o perioadă de 6 luni - 1 an în funcţie de întinderea leziunilor şi tipul de intervenţie chirurgical. În entorsele simple tratamentul se derulează în patru faze. Acolo unde există olaxitate cronică, se adaugă o a cincia fază, preoperatorie.

Departajarea celor patru perioade este dictată de reacţiile articulare după traumatism.

Prima perioadă este acea dintre a treia săptămână şi săptămânile 6-8. Obiectivele urmărite în această perioadă sunt:

- eliberarea aparatului extensor prin refacerea armonică dintre diferitele planuri de alunecare.

- refacerea tonusului muscular siderat sau doar inhibat de traumatism - învăţarea bolnavului să-şi blocheze activ genunchiul (zăvorâre) şi al

controlului muşchiului cvadriceps (pregătirea renunţării la atela posterioară);

- prevenirea sau tratamentul SAND - reprogramarea lanţurilor kinetice normale. - a doua perioadă se întinde de la 6-8 săptămâni la a-10-a săptămână şi îşi

propune - reluarea sprijinului şi eliminarea atelei - recâştigarea unui control activ în condiţii de încărcare a membrului inferior

afectat, reprogramarea mersului şi a stabilităţii articulare - kinetoterapia activo-pasivă şi activă în extensie- căutarea refaceri mişcărilor de rotaţie (dacă amplitudinea articulară o

permite) - intensificarea programului de izometrie pentru muşchiul cvadriceps pe

ultimele 30° de extensie, iar pentru ischio-gambieri în cursă externă şi în limitele pe care le permite flexia genunchiului

- kinetoterapia proprioceptivă statică în încărcare.După 10 săptămâni în perioada a-3-a se intensifică recuperarea

musculaturii adăugându-se la exerciţiile izometrice exerciţii izodinamice cu încărcare progresivă recuperarea ultimelor grade de amplitudine a mişcărilor genunchiului, refacerea stabilităţii dinamice a articulaţiei şi exerciţii proprioceptive dinamice efectuate în condiţii de încărcare a membrului inferior.

În perioada a-4-a se intensifică exerciţiile proprioceptive, exerciţiile rezistive de creştere a forţei musculare, a volumului la efort reînceperea antrenamentului sportiv.

Tehnica proprioceptivă Prin această tehnică se încearcă o reprogramare neuromusculară care a

fost dezorganizată de traumatism şi imobilizare. Suportul neuro-fiziologic al acestei tehnici este

- un stimul declanşator - un efector (un muşchi sau un grup muscular)

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 17

Page 18: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

- o schemă motorie cinetică protectoare sau compensatorie - un reflex dobândit printr-un antrenament voluntar

Kinetoterapie de tonifiere musculară pentru creşterea stabilităţii active a genunchiului. Prin metodologia cunoscută vor fi tonificate toate grupele musculare. Accentul va cădea pentru entorsele externe, pe tensorul fasciei lata şi pe bicepsul crural. Pentru entorsele interne pe semimembranos, croitor, dreptul intern şi semitendinos, precum şi pe vastul intern.

În timpul imobilizării prin aparat gipsat bolnavul trebuie supravegheat de specialişti pentru evitarea unor eventuale complicaţii. Pe lângă aceste măsuri tratamentul kinetic are un rol bine determinat.

Şoldul şi degetele piciorului rămân în afara imobilizării astfel devin accesibile mobilizări active şi pasive care se efectuează cu scopul de a evita dezvoltarea redorii articulare la acest nivel. Dacă nu este vorba de o fractură rotuliană şi dacă ortopedul lasă o fereastră în aparatul gipsat, se va mobiliza rotula în sens vertical şi transversal de două trei ori pe zi.

Musculatura coapsei se va menţine tonică prin exerciţiile izometrice care favorizează şi circulaţia de întoarcere veno-limfatică.

Este de dorit ca verticalizarea bolnavului să se facă cât mai devreme posibil (atenţie la hipotensiunea) ortostatică şi cu această ocazie se va corecta egalitatea membrelor (adaos la talonul membrului inferior sănătos) pentru a evita dezechilibrarea bazinului.

Se va antrena mersul între bare paralele (fără sprijin pe membrul afectat) după care se trece la recuperarea mersului cu două cârje axilare sau canadiene.

După scoaterea aparatului gipsat, indiferent de sediul fracturii, sunt câteva imperative la care corespund tehnici bine definite de fizio-kinetoterapie ce trebuie respectate.

Recuperarea propriu-zisă a genunchiului a cărui fractură a fost redusă ortopedic sau chirurgical se începe din momentul în care:

- consolidarea focarului de fractură s-a încheiat (în caz de reducere ortopedică)

- imediat postoperator, după osteosinteză (osteosinteza asigură stabilitatea fracturii). Primi timpi importanţi ai programului de recuperare fizical-kinetică constau

în combaterea durerii şi profilaxia tulburărilor trofice. În momentul scoaterii gipsului tabloul clinic este de obicei următorul:

- durere mai mult sau mai puţin intensă - piele hipotrofică, uscată, scuamoasă, edem (cel puţin perimaleolar).

Pentru toate aceste manifestări locale avem la dispoziţie o gamă largă de proceduri specifice medicinii fizice (comprese, băi parţiale simple sau cu diferite ingrediente chimice sau biologice, masaj, electroterapie şi kinetoterapie).

Recuperarea amplitudinii de mişcare a genunchiului se începe întotdeauna prin mobilizarea rotulei în sens transversal şi vertical.

Mobilizarea în flexie a genunchiului se face din decubit dorsal printr-o flexie combinată a şoldului şi a genunchiului, din poziţie de decubit ventral, când coapsa este fixată cu o mână, iar cu cealaltă mână kinetoterapeutul flectează gamba pe coapsă. Amplitudinea mişcării poate fi limitată de tensorul fasciei lata

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 18

Page 19: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

care este întins prin extensia pasivă a şoldului. Se poate exersa flexia genunchiului şi din poziţia aşezat la marginea patului când atingerea unghiului de 90° este facilitată de greutatea gambei şi ajutorul pe care îl dă forţa exterioară indusă de kinetoterapeut. Mobilizarea pasivă în extensie se face din decubit dorsal, combinând extensia şoldului cu cea a genunchiului. Cu o mana se fixează coapsa si cu cealaltă se trage gamba în sus. Din decubit ventral cu o perniţă sub genunchi, o mână fixează coapsa cealaltă mobilizează gamba în extensie. Din poziţia aşezat la marginea patului sunt solicitaţi în special ischiogambieri care se află în poziţie de întindere datorită poziţiei şoldului.

Mobilizarea pasivă în rotaţie a genunchiului se face cu bolnavul în decubit dorsal, coapsa în flexie de 90° pe bazin şi susţinută cu o mână de către kinetoterapeut, genunchiul este şi el fixat la 90° (atunci când este posibil). Kinetoterapeutul face priza cu cealaltă mână la nivelul gleznei şi imprimă genunchiului mişcări de rotaţie internă-externă.

O tehnică utilă în acest stadiu de debit al recuperării o constituie mobilizarea auto-pasivă. Avantajul constă în faptul că bolnavul, după ce este învăţat să efectueze corect o mişcare, îşi controlează sectorul de amplitudine indolor şi să evite astfel apariţia unor contracturi musculare reflexe care limitează cursa mişcării.

Tehnica contracţie-relaxare se foloseşte atât pentru creşterea extensiei cât şi pentru flexie. Un câştig suplimentar în extensie se obţine plasând genunchiul în poziţie de extensie maximă posibilă. Din această poziţie, bolnavul efectuează o contracţie izometrică de 6 sec. a ischiogambierilor, iar terapeutul se opune cu o mână flexiei genunchiului. În momentul în care încetează contracţia ischiogambierilor se caută creşterea gradului extensiei.

Pentru flexie, exact invers, cvadricepsul fiind muşchiul care se contractă izometric.

Stabilizarea ritmică presupune contracţii alternative contarezistenţă a ischiogambierilor şi a cvadricepsului fiecare cu durată de 6 sec. Apoi bolnavul se relaxează şi se profită de acest moment pentru a mări gradul flexiei sau extensiei.

În repausul diurn dintre proceduri se recomandă repausul postural segmentar, care utilizează greutatea gambei ca braţ al pârghiei. Aceste posturi durează între 1-3 ore.

Postura de flexie se face cu bolnavul în decubit sau în poziţie aşezat, decubit ventral. Acolo unde există posibilitatea acestei posturi se realizează cu montaje de scripeţi, viteze statice seriate sau dinamice.

Mobilizarea activă este factorul cel mai sigur de influenţare a mobilităţii articulare. Mişcările se fac în flexie-extensie şi nu vor fi uitate niciodată rotaţiile. Sunt mişcări libere, mai degrabă active ajutate, fără rezistenţă, executate lent, pe toată amplitudinea de mişcare permisă de redoare şi de durere. Recuperarea forţei musculare şi a rezistenţei la efort este următorul pas in pregătirea redări ortostatismului şi mersului.

Imobilizarea, chiar daca este de scurta durata, aşa cum se întâmpla in reducerea prin osteosinteza a focarului de fractura, antrenează o hiprotrofie în toţi muşchi motori ai genunchiului, în special cvadricepsului, dar si

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 19

Page 20: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

ischiogambieri, dreptul anterior, croitorul si tricepsul sural al carui rol de extensor al genunchiului în timpul mersului nu trebuie ignorat.

Odată recuperate condiţiile fundamentale (mobilitate articulară şi forţă musculară suficientă) se începe reantrenarea mersului prin verticalizarea progresivă a bolnavului (încărcarea progresivă a genunchiului operat) la planşetă înclinată sau în piscină.

În fracturile operate se ţine seamă de două particularităţi: - dificultatea recuperării flexiei genunchiului; - relativa fragilitate a montajului.

Cel puţin pentru început, se vor evita mobilizările autopasive şi posturile efectuate cu contrarezistenţă. Între şedinţele de recuperare se aplică o orteză articulată care permite blocarea genunchiului în flexia maximă obţinută după fizio-kinetoterapia aplicată.

Încărcarea progresivă a membrului inferior operat este permisă după 60 de zile,iar încărcarea completă după 3 luni.

În afara fracturilor fără deplasare care se tratează ortopedic, prin imobilizarea genunchiului timp de 45 de zile, toate celelalte fracturi ale rotulei se operează.

În toate cazurile, tratamentul kinetic trebuie efectuat în aşa fel în cât să fie asigurată o protecţie maximă a cartilajului rotulian. Cu alte cuvinte se interzice folosirea exerciţiilor active contra-rezistenţă maximală. Se permite exerciţiile izometrice statice.

Se ştie că forţa cu care este presată rotula pe trohleea femurală este direct proporţională cu forţa dezvoltată de muşchiului cvadriceps şi cu cosinusului jumătăţii unghiului format de tendonul cvadricipital şi ligamentul rotulian. Forţa de presiune este nulă când se află unul în prelungirea celuilalt (extensia completă a genunchiului) şi creşte o dată cu gradele de flexie.

Din aceste considerente biomecanice nu se va forţa flexia genunchiului în primele trei săptămâni după operaţie şi nu se va tonifia cvadricepsul prin exerciţii izodinamice contrarezistenţă maximală, decât pe ultimele grade de extensie a genunchiului.

După 45 de zile, fractura este consolidată şi se parcurge întreg programul de recuperare funcţională a genunchiului cu menajarea articulaţiei femuro-patelare până la 12 săptămâni (în medie).

Soliditatea aparatului extensor al genunchiului trebuie confirmată de ortoped.

În ceea ce priveşte recuperarea amplitudinii de mişcare, interesul major este pentru flexia genunchiului. Recuperarea flexiei începe după 6 săptămâni de la operaţie, când mobilizarea nu mai pune în pericol sutura chirurgicală a tendoanelor şi va fi foarte lent progresivă.

Este destul de greu de obţinut o extensie activă completă chiar dacă pasiv această extensie este perfect realizabilă.

Deficitul de extensie al genunchiului constituie problema cheie şi trebuie abordată imediat chiar din zilele care urmează fracturii, deoarece cel mai mic grad de flexie are tendinţa la organizare şi devine foarte greu de recuperat. Dacă tratamentul kinetic nu se dovedeşte suficient, se va aplica o orteză de extensie.

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 20

Page 21: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosească mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;- dezvoltarea forţei musculare;- restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:- urcatul şi coborâtul scărilor;- lucrul la masina de cusut;- roata olarului;- mersul pe plan înclinat;- mersul pe teren accidentat.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

CURA BALNEARĂ

Obiectivele curelor balneoclimaterice este de recuperare imediată şi de refacere a funcţiilor diminuate din cauza traumatismelor.

Bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor asigura recuperarea totală.

Staţiunile indicate sunt: Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic; Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 21

Page 22: Entorsa, Luxatia Si Fractura Genunchiului

Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă); Govora (nămol silicos şi iodat); Geoagiu (nămoluri feruginoase)

Entorsa, luxaţia şi fractura la genunc Pag. 22