Dreptul la replică şi dreptul la rectificare în audiovizual

„În lumea în care trăim, presa este cutia de rezonanţă în care vocea noastră se poate face auzită şi se poate întâlni cu vocile altora, părerea noastră poate prinde formă şi se poate confrunta cu alte păreri, acţiunea noastră işi poate afla justificare si îndemn, intrând în conflict sau conjugându-se cu alte acţiuni.” 1

Realitatea este, din punctul de vedere al unei prese cu adevărat libere, în acelaşi timp materie primă, dar şi produs finit. Preluând din oferta haotică de fapte a cotidianului pe acelea care par a avea consecinţe sau par a răspunde curiozităţii epistemice a destinatarului, presa le incarcă cu semnificaţie şi elaborează din ele un „real” inteligibil, mai mult sau mai puţin ordonat. Acesta este şi motivul pentru care, atunci când evaluează responsabilităţiile faţă de cetăţean si faţă de societate pe care se bazează exerciţiul profesional, jurnaliştii sunt obligaţi să se refere mai întâi de toate la adevăr.

În activitatea mediei, datorită concurenţei, perisabilităţii informaţiei, a dorinţei de a informa primul, apar şi erori iar în unele cazuri chiar dezinformări şi/sau atacuri de presă. Recunoaşterea şi corectarea eorii nu e numai o obligaţie profesionala faţă de cetăţeanul care e beneficiar al mesajului de presă, ci şi arma de apărare a libertăţii insăşi a presei. Din această pricina, este cu atăt mai condamnabil comportamentul ambiguu al unor organisme de presă faţă de eroarea constatată. Persistă încă în societatea românească, poate şi din pricina prelungitei stări de provizorat în domeniul legistaţiei, tendinţa de a trata rectificarea şi replica drept cadouri pe care editorul le face, după bunul său plac, celui care le reclamă. De cele mai multe ori eroarea este tratată ca inexistentă, ca invizibilă printr-o tăcere ceţoasă şi vinovată. „În ordinea eticii jurnalsitice, rectificarea este o obligaţie asumată de orice organism de presă serios, iar scuzele nu îi aparţin în primul rând celui care a avut pentru moment de suferit de pe urma erorii, cât în primul rând publicului.”2 Legal vorbind, o rectificare promtă a erorii, atunci când autorul şi editorii sunt conştienţi de ea, este proba suficientă de onestitate care ar putea preveni declanşarea unui proces, fie el civil sau penal.

Dreptul la replică si dreptul la rectificare sunt componente ale dreptului la informaţie. Prin exercitarea acestor drepturi se realizează două scopuri:

1. Exercitarea dreptului la rectificare si a dreptului la replică ajută la o informare corectă a consumatorului de informţie, care astfel poate cunoaşte si cele prezentate de partea criticată în vederea formării unei opinii corecte;

2. Exercitarea dreptului la rectificare şi a dreptului la replică poate constitui o satisfacţie pentru cel care a fost lezat de agentul media sau altă persoană, inclusiv o reparere a dreptului la propria imagine;

1 Runcan, Miruna, A patra putere – legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Ed Dacia, 2002, p. 124.2 Dabu, Valerica, Dreptul comunicării sociale, Ed Universităţii, Bucureşti, 2009, p. 124.

Dreptul la replica şi dreptul la rectificare îşi au izvorul în art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în care se arată: „Nimeni nu va fi obiectul unei imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori in corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii, împotriva unor astfel de imixtinui sau atingeri.” 3

„Dreptul la rectificare este dreptul pe care îl are orice persoană lezată în drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime, printr-o cumunicare neadevărată, de a cere comunicatorului ca în spiritul adevărului, prin acelaşi mijloc de comunicare şi în aceleaşi condiţii să rectifice comunicare. Exercitatrea dreptului la rectificare poate satisface persoana nefiind nevoie de exercitarea şi a dreptului la replică. De aceea credem că dreptul la replică nu se confundă cu dreptul la rectificare.” 4

Dreptul la replică trebuie privit din ambele unghiuri, moral şi juridic. În principiu, orice persoană privată sau publică, care se simte lezată în bunul său renume prin difuzarea unor informaţii incorecte, parţiale, trunchiate sau de-a dreptul false, ori consideră că respectivele informaţii nu sunt cu adevărat de interes public, are dreptul să recurgă la replică. Din punct de vedere moral, dreptul la replică poate fi privit ca derivând din principiul insăşi al echidistanţei, încălcat atunci când, din varii motive, informaţiile culese, interpretate şi difuzate de o publicaţie nu au fost de la bun început confruntate şi cu persoane la care ele fac – direct sau indirect- referire. Din punct de vedre al eticii profesionale, dreptul la replică este o investiţie în adevăr a strategiei editoriale, dar din punct de vedere al legii, respectarea dreptului la replică este o obligaţie a cărei nerespectare are consecinţe juridice.

Dreptul la replică nu trebuie însă exercitat abuziv, deoarece pe lângă prejudiciile cauzate, ar afecta şi libertatea de exprimare.

În art. 30 pct. 6 din Constituţia României se prevede: „Liberatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.” 5

Or, instituirea dreptului la rectificare si a dreptului la replică este făcută tocmai pentru a apăra demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei si dreptul la propria imagine, precum şi pentru o corectă informare a publicului.

Sediul materiei privind dreptul la replică, respectiv rectificare în audiovizual se află în Legea audiovizualului nr 504/2002, astfel: „Orice persoana fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.” 6 (art 1 din Legea audiovizualului 504/2002). „Orice persoana fizică sau juridică, indiferent de naţionalitate,

3 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12.4 Dabu Valerica, op. cit., p. 1255 Constituţia României, art. 30, pct. 6.6 Legea Audiovizualului nr. 504/2002, art. 1.

ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informaţii inexacte beneficiază de dreptul la rectificare.” 7 (art. 3 din Legea audiovizualului.)

„Prin invocarea dreptului la rectificare sau la replică, persoana care se consideră lezată trebuie să aducă argumente care să-i justifice interesul, ceea ce înseamnă că acea persoană trebuie să dovedească faptul că anumite drepturi sau interese i-au fost lezate.” 8

Dreptul la replică în comunicarea audiovizuală este dreptul pe care îl are orice persoană lezată în drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime, printr-o comunicare audiovizuală neadevărată, de a contrazice prompt şi energic în spiritul adevărului prin acelaşi mijloc de comunicare. Ca urmare, orice persoană lezată prin afirmaţii neadevărate sau chiar adevărate, dar nedestinate publicului, făcute în media, are dreptul de a cere editurii, regizorului, organizatorului media, de a publica sau difuza ştirea sau datele adevărate, sub formă de replică.

Potrivit art 49 din Decizia C.N.A. dreptul la replică nu poate fi solicitat:

1. Pentru judecaţi de valoare;2. În situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul <<audiatur et altera pars>>

(audiază şi partea celalaltă)3. În situaţia în care se solicită replică la replică; prin această interdicţie se încearcă a se

evita degenerarea comunicării în ceartă;4. În cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia să nu

afecteze drepturile şi interesele legitime ale unui terţ; când terţul a fost lezat, atunci acesta are dreptul la replică;

5. În cazul unui acord scris incheiat de radiodifuzor cu persoana lezată, prin care ultima renunţă la exercitarea dreptului la replică cu sau fără despăgubiri;

În art. 50 din Decizia 187/2006, C.N.A. arată că: „Dreptul la rectificare este dreptul oricărei persoane fizice sau juridice, indiferent de naţionalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program a unor informaţii inexacte.” 9

Potrivit Deciziei C.N.A., dreptul la rectificare nu poate fi invocat:

1. În cazul în care inexactitatea informaţiilor nu este semnificativă şi clară;2. În cazul unui acord scris incheiat de radiodifuzor cu persoana lezată.

„Inexactitatea informaţiei trebuie să rezulte dintr-o exprimare clară, nu îndoielnică care să înlăture un eventual dubiu cu privire la ceea ce s-a exprimat şi s-a recepţionat de public.” 10

7 Ibidem, art. 38 Cercelescu, Carmen, Monica, Regimul juridic al presei. Drepturile şi obligaţiile jurnaliştilor, Ed. Teora, 2002, p. 76.9Decizia 187/2006 a Consiliului Naţional al Audiovizualului , art. 50.10 Dabu, Valerica, op. cit., p. 126.

Pentru a-şi exercita dreptul la replică şi dreptul la rectificare, persoana are dreptul la revizionare şi dreptul la reaudiere a programului în cadrul căruia se consideră că a fost lezată.

Ca urmare, radiodifuzorii au obligaţia de a asigura persoanei care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii inexacte, accesul la revizionarea sau reaudierea programului respectiv în termen de 24 de ore de la data primirii unei solicitări din partea respectivei persoane.

Dreptul la revizionarea sau la reaudierea programului se poate exercita prin cerere scrisă în termen de cel mult 20 de zile de la data difuzării acestuia. Acest termen este reglementat ca un termen de decădere. Ca urmare pe cale judecătorească se poate obţine repunerea în termen în cazurile prevăzute de dreptul comun în materie (caz fortuit, forţă majoră etc)

Accesul la revizionarea sau reaudierea programului audiovizual poate fi asigurat fie direct la sediul radiodifuzorului, fie indirect prin înmânarea unei copii video sau audio, intr-un format acceptat de solicitant, a programelor respective.

În cazul în care persoanele lezate sunt în vârstă de până la 14 ani, cererea de revizionare sau reaudiere va fi semnată de parinţi sau de reprezentantul legal. Minorii pot fi asistaţi la revizionări sau reaudieri de părinţi sau de reprezentantul legal.

Forma şi conţinutul dreptului la rectificare/ replică in audiovizual

„În ceea ce priveşte conţinutul rectificării/ replicii, acesta trebuie să se refere numai la elementele contestate şi să fie exprimate în limitele decenţei, în termeni sobri, fără să conţină ameninţări, aprecieri sau comentarii marginale.” 11

Dacă nu sunt respectate condiţiile privind conţinutul dreptului la rectificare/replică, solicitantul poate fi refuzat.

De asemenea, cererea pentru acordarea dreptului la rectificare/replică poate fi refuzată dacă:

1. Lungimea textului depăşeşte cu mult necesarul pentru corectarea informaţiei pretinse inexacte sau defăimătoare, iar persoana lezată nu acceptă scurtarea textului;

2. Raspunsul ar putea constitui o încălcare a legislaţiei în vigoare;3. Raspunsul ar putea fi contrar intereselor terţilor, protejate juridic;4. Persoana care solicită rectificarea sau dreptul la replică nu justifică existenţa unui interes

legitim.

Dreptul la replică nu poate fi folosit în mod abuziv. Persoana care îl solicită trebuie să dovedească faptul că i-au fost încălcate anumite drepturi şi că difuzarea rectificării/ replicii este necesară pentru restabilirea acestor drepturi.

11 Cercelescu, Carmen, op. cit., p. 77

„Rectificarea sau replica vor fi difuzate în aceleaşi condiţii în care dreptul sau interesul persoanei a fost lezat: pe acelaşi post şi program, în cadrul aceluiaşi fascicul orar şi in limitele aceleiaşi durate, cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.” 12

Dreptul la replică se exercită prin difuzarea pe post a unei înregistrări realizate de solicitant ori de către titularul licenţei de emisie.

Procedura dreptului la rectificare/replică

Persoana care solicită dreptul la rectificare/replică începe prin a depune o cerere la sediul legal al postului sau al titularului licenţei de emisie.

Sub sancţiunea decăderii, cererea va fi depusă în termen de cel mult 12 zile calendaristice de la data la care s-a difuzat emisiunea în care s-a produs vătămarea. În cazul în care titularul licenţei de emisie refuză difuzarea rectificării solicitate, cererea pentru acordarea dreptului la replică se poate depune în termen de cel mul 7 zile calendaristice de la data comunicării refuzului.

Cererea pentru rectificare, respectiv replică trebuie să conţină cel puţin urmatoarele elemente:

1. Numele persoanei care se consideră vătămată, adresa, telefonul sau orice altă modalitate care să facă posibilă contactarea rapidă, eficientă şi la termen;

2. Staţia care a emis, data, ora, postul, programul sau emisiunea, eventual autorul si realizatorul;

3. Prezentarea elementelor contestate si indicarea drepturilor sau a intereselor lezate;4. Rectificarea, respectiv replica solicitată;

La cerere se poate anexa o documentaţie justificată.

Cererea va fi facută în scris şi poate fi susţinută de o persoană care se consideră vătămată sau de un reprezentant autorizat al acesteia.

Radiodifuzorul va decide, în termen de două zile de la data primirii cererii de difuzare a replicii/rectificării, dacă îi va da curs sau nu. În cazul în care radiodifuzorul decide publicarea dreptului la replică/rectificare, va comunica persoanei lezate în termen de două zile de la data primirii cererii, ziua şi ora difuzării dreptului la replică/rectificare.

În situaţia în care radiodifuzorul refuză să publice replica/rectificarea, va comunica în scris solicitantului decizia luată şi motivarea acesteia în termen de două zile de la primirea cererii.

„Există totuşi o minimă regulă care vine să întărească atât comportamentul organismului de presă cât şi pe acela al instanţelor de judecată, cu privire la publicarea unei replici sau rectificări: în cazul în care, înlauntrul materialului de presă considerat lezant, numele persoanei lezate nu 12 Ibidem, p. 78.

este pomenit, aceasta din urmă este obligată să facă dovada că, totuşi, prin alte elemente ale textului ea este recognoscibilă. Nu organismul de presă este obligat să demonstreze că nu s-a referit la o persoană anume, ci dimpotrivă, persoana va demonstra că datele textului pot conduce, obiectiv, nu subiectiv, la recunoaşterea ei.” 13

„ Difuzarea rectificării sau exercitarea dreptului la replică nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru obţinerea despăgubirilor eferente prejudicilor morale sau materiale suferite.” În art. 41 din Legea nr. 504/2002 se dispune: „Consiliul va adopta procedura necesară exercitării efective a dreptului la replică sau rectificare, precum şi orice alte măsuri necesare, inclusiv sancţiuni, în vederea garantării dreptului la replică sau rectificare într-o limită rezonabilă de timp de la primirea cererii solicitantului.” 14

„Difuzarea rectificării sau acordarea dreptului la replică nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanţelor judecătoreşti.” 15

Bibliografie

1. Runcan, Miruna, A patra putere – legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Ed Dacia, 20022. Dabu, Valerica, Dreptul comunicării sociale, Ed Universităţii, Bucureşti, 2009

13 Runcan, Miruna, op. cit., p. 126.14 Legea Audiovizualului nr. 504/2002, art. 2.15 Ibidem, art. 3.

3. Cercelescu, Carmen, Monica, Regimul juridic al presei. Drepturile şi obligaţiile jurnaliştilor, Ed Teora, 2002

Acte juridice

1. Legea audiovizualului nr. 504/20022. Constituţia României3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului4. Decizia 187/2006 a Consiliului Naţional al Audiovizualului