dreptul comunicarii unitatea ii

2. RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să evidenţiezi caracterele raportului juridic civil;

• să identifici şi să relaţionezi elementele constitutive ale raportului juridic civil;

• să corelezi argumentat noţiunile de drept subiectiv civil şi obligaţie civilă;

• să descrii specificul fiecărei categorii de bunuri.

2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 40

2.2. Elementele raportului juridic civil 41

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 56

Teste de autoevaluare 57

Lucrare de verificare 57

Bibliografie minimal ă 58

Andy Puşcă Raportul juridic civil

Dreptul comunicării 40

2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 2.1.1. Noţiunea raportului juridic civil

Relaţiile dintre oameni sunt diverse. Unele sunt simple relaţii care alcătuiesc raporturi de prietenie, de amiciţie, de colegialitate etc. Altele sunt relaţii reglementate de norme juridice şi alcătuiesc raporturi juridice. Deci nu toate relaţiile sociale sunt şi raporturi juridice, ci doar acelea care fac obiectul reglementării juridice, celelalte rămânând în domeniul social1. (Andrei & Apetrei, 1998, p. 5)

Dintre raporturile juridice (relaţiile sociale reglementate de norme juridice) care se stabilesc între oameni, unele intră în sfera dreptului civil. Vânzarea-cumpărarea, schimbul, prestarea unor servicii, constituie exemple de raporturi juridice ale căror condiţii de desfăşurare sunt reglementate de dreptul civil.

Putem defini astfel raportul juridic civil ca fiind acea relaţie socială reglementată de norma de drept civil.

2.1.2. Caracterele raportului juridic civil

Raportul juridic civil are atât caracterele comune tuturor raporturilor juridice, cât şi unele caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte categorii de raporturi juridice. Acestea sunt:

a) Caracterul de raport social

Raportul juridic civil, fiind un raport social, este un raport între oameni, priviţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în colective de persoane, în calitate de persoane juridice (Lupulescu, 2000, p. 37).

Norma de drept civil se adresează conduitei oamenilor în relaţiile dintre ei, în calitatea lor de fiinţe sociale, şi nu între oameni şi lucruri. Chiar şi atunci când se vorbeşte despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere conduita oamenilor cu privire la lucruri2.

b) Caracterul voliţional

Raportul juridic civil este un raport voliţional, în sensul că exprimă atât voinţa statului de a transforma o simplă relaţie socială în raport juridic prin edictarea unei norme de drept civil, cât şi voinţa subiectivă a persoanelor care dau naştere raporturilor juridice civile prin încheierea de acte juridice.

Prin urmare, în raporturile juridice civile concrete, voinţa are un caracter dublu şi anume: ea apare ca voinţă a legiuitorului şi ca voinţă juridică individuală a participanţilor la raporturile juridice de drept civil.

1 Numai existenţa unei norme de drept dă relaţiilor sociale caracterul de raport juridic, normă care creează şi posibilitatea realizării dreptului cu ajutorul forţei de constrângere a statului. 2 În literatura juridică s-a evidenţiat în mod deosebit caracterul social al raporturilor juridice civile, deoarece au fost unii autori, în special francezi, care au susţinut că în cazul raporturilor de proprietate, raportul juridic civil s-ar stabili între proprietar, pe de o parte şi bunul ce alcătuieşte obiectul dreptului său de proprietate. Acest punct de vedere a fost supus criticii, susţinându-se, pe bună dreptate, că legea nu poate reglementa decât conduita oamenilor nu şi pe cea a lucrurilor care nu sunt susceptibile de a avea voinţă. A stabili obligaţii în sarcina lucrurilor constituie „o absurditate” remarca Nicolae Titulescu (Dumitru Lupulescu, ed. cit., p. 39).

Memorează caracterele raportului

juridic civil!



c) Caracterul de raport de drept în care părţile au o poziţie de egalitate juridică

În raporturile juridice de drept civil părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică, ele nefiind subordonate una, celeilalte. În acest fel raporturile juridice de drept civil se deosebesc de raporturile juridice ale altor ramuri de drept (drept penal, drept administrativ etc.) în care una dintre părţi este în poziţie de subordonare faţă de cealaltă. Acest caracter nu trebuie confundat cu principiul fundamental al dreptului civil şi anume „egalitatea în faţa legii civile”1. Această poziţie de egalitate juridică nu semnifică faptul că părţile ar avea drepturi egale sau că patrimoniile lor ar fi identice. Poziţia de egalitate juridică înseamnă că nici una din părţi nu poate impune celeilalte să încheie un raport juridic civil sau să stabilească unilateral conţinutul acestuia.

Sarcina de lucru 1 Prezintă, în câteva rânduri, importanţa raportului juridic civil.

2.2. Elementele raportului juridic civil Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive: părţile, conţinutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ.

Părţile (sau subiectele) raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se statorniceşte raportul juridic.

Conţinutul raportului juridic reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile ale părţilor care participă la raportul juridic civil.

Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care le vizează drepturile şi obligaţiile părţilor.

1 Codul Civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, în art. 30 prevede egalitatea în fața legii civile :„Rasa, culoarea,

naționalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenența politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultura, precum și orice altă situație similară nu au nicio influență asupra capacității civile”.

Andy Puşcă

Dreptul comunicării

2.2.1. Păr ţile (subiectele) raportului juridic civil

Noţiunea de subiect al raportului juridic civil

Raportul juridic civil fiind un raport social, poamenii, priviţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaanumite colective, în calitate de persoane juridice

Persoanele fizice sunt oamenii priviobligaţii în raporturile juridice civile. Persoanele juridice sunt colective de oameni, care, în numele lor propriu, pot sobligaţii.

Pentru a deveni persoanîndeplinească, cumulativ, urmîn vigoare la 1 octombrie 2011, în a

- organizarea de sine stca un tot unitar;

- independenţa patrimonialpatrimoniu propriu

- afectarea patrimoniului la realizarea unuacord cu interesul general.

În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobândeAstfel, un cerc de prieteni sau un grup de persoane care urmtemporar un scop comun, alcpersonalitate juridicpartidele politice sau organizajuridică.

Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raporsituaţii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obligadobândeşte drepturile ce formeazsubiect activ, iar persoana cnumeşte subiect pasivcreditor, iar cel pasiv debitor.

Determinarea subiectelor raportului juridic civil

În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (pdeterminate în mod concret raporturi juridice civile, însDeterminarea subiectelor raporturilor juridice civile se face diferit, dupacesta are în conţinutul lui u

Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în conprecum dreptul de proprietate, numai subiectul activ (titularul de drepturi) este

1 În dreptul modern, orice fiinţă umană este subiect de drept, deci poatAceastă calitate a fiinţei umane este însă o însuistoric. De exemplu, în epoca sclavagistă, sclavilor nu li se recuno2 Cele trei condiţii obligatorii pentru existenţpersoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stlicit şi moral, în acord cu interesul general.”

Raportul juridic civil

rii

ile (subiectele) raportului juridic civil

subiect al raportului juridic civil

Raportul juridic civil fiind un raport social, părţile acestui raport nu pot fi decât ţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupa

anumite colective, în calitate de persoane juridice1.

Persoanele fizice sunt oamenii priviţi individual ca titulari de drepturi ii în raporturile juridice civile. Persoanele juridice sunt colective de

oameni, care, în numele lor propriu, pot să dobândească drepturi ş

a deveni persoană juridică un colectiv de persoane trebuie să, cumulativ, următoarele condiţii prevăzute de Codul Civil intrat

ctombrie 2011, în art. 187:

organizarea de sine stătătoare, care asigură funcţionarea persoanei juridice

ţa patrimonială, care constă în aceea că persoana juridicpatrimoniu propriu, distinct de patrimoniile celor ce o alcătuiesc;

afectarea patrimoniului la realizarea unui scop determinat (licit acord cu interesul general.

În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobândeşte personalitate juridicAstfel, un cerc de prieteni sau un grup de persoane care următemporar un scop comun, alcătuiesc un colectiv, fără ca să dobândeascpersonalitate juridică. În schimb agenţii economici, instituţpartidele politice sau organizaţiile neguvernamentale dobândesc personalitate

Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil ii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obligaţii. Persoana care şte drepturile ce formează conţinutul raportului juridic civil se nume

, iar persoana căreia îi incumbă obligaţiile corespunzsubiect pasiv. În raporturile de obligaţii, subiectul activ este numit

creditor, iar cel pasiv debitor.

Determinarea subiectelor raportului juridic civil

În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (păinate în mod concret şi individualizate încă de la început. În anumite

raporturi juridice civile, însă, numai unul din subiecte este determinat. Determinarea subiectelor raporturilor juridice civile se face diferit, dup

ţinutul lui un drept absolut sau un drept relativ.

Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în conţinutul lor un drept absolutprecum dreptul de proprietate, numai subiectul activ (titularul de drepturi) este

ă este subiect de drept, deci poate să figureze ca parte într-un raport juridic civil. ă o însuşire social – juridică ce necesită o consacrare legală cu puternic caracter ă, sclavilor nu li se recunoştea calitatea de fiinţe umane, fiind considera

ii obligatorii pentru existenţa calităţii de persoană juridică sunt prevăzute de art. 187 din Codul Civil: ”Orice o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop

”


42

ile acestui raport nu pot fi decât i fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în

i individual ca titulari de drepturi şi ii în raporturile juridice civile. Persoanele juridice sunt colective de

drepturi şi să-şi asume

un colectiv de persoane trebuie să zute de Codul Civil intrat

ionarea persoanei juridice

persoana juridică are un ătuiesc;

(licit și moral), în

te personalitate juridică2. Astfel, un cerc de prieteni sau un grup de persoane care urmăresc în mod

ă ca să dobândească ii economici, instituţiile publice,

iile neguvernamentale dobândesc personalitate

tului juridic civil ţii. Persoana care

inutul raportului juridic civil se numeşte iile corespunzătoare se

ii, subiectul activ este numit

În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (părţile) sunt de la început. În anumite

, numai unul din subiecte este determinat. Determinarea subiectelor raporturilor juridice civile se face diferit, după cum

drept absolut, precum dreptul de proprietate, numai subiectul activ (titularul de drepturi) este

un raport juridic civil. ă cu puternic caracter

e umane, fiind consideraţi lucruri. Codul Civil: ”Orice ării unui anumit scop



determinat; subiectul pasiv (titularul de obligaţii) este nedeterminat, el fiind format din toate celelalte persoane cărora le incumbă obligaţia general negativă de a nu stânjeni exercitarea drepturilor de către subiectul activ1.

La raporturile juridice ce au în conţinutul lor drepturi relative, precum drepturile de creanţă2, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt determinate din momentul naşterii raportului juridic. De asemenea, în cele mai multe situaţii, fiecare dintre părţile raportului juridic civil este în acelaşi timp şi subiect activ şi subiect pasiv, caracter specific raporturilor juridice civile care izvorăsc din contractele sinalagmatice3. În aceste raporturi, fiecare din părţi are drepturi şi obligaţii4 (Lupulescu, 2000, p. 43).

Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil

Raportul juridic civil se stabileşte, în mod obişnuit, între două persoane, caz în care vorbim despre un raport juridic simplu. Există şi cazuri în care raportul juridic se stabileşte între mai multe persoane, raport în care mai multe persoane au calitatea de subiect activ sau pe aceea de subiect pasiv. Un raport juridic de drept civil poate avea deci, fie mai multe subiecte active şi un subiect pasiv5, fie mai multe subiecte pasive şi un subiect activ6, fie mai multe subiecte active şi mai multe subiecte pasive7. În astfel de situaţii ne aflăm în prezenţa unui raport juridic complex, cu pluralităţi active, pasive ori mixte de subiecte. (Stătescu & Bârsan, 1998, p. 381)

Schimbarea subiectelor raportului juridic civil

Subiectele raportului juridic civil (persoanele fizice sau juridice) se pot schimba doar în cadrul raporturilor civile patrimoniale, fiindcă drepturile personale nepatrimoniale sunt inalienabile, iar subiectele pasive sunt nedeterminate (Lupulescu, 2000, p. 45). În privinţa schimbării subiectelor raporturilor civile patrimoniale trebuie să distingem după cum conţinutul acestora este format din drepturi reale sau de creanţă.

În cazul raporturilor civile reale, schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului ce formează obiectul dreptului real către o altă persoană. Subiectul pasiv în astfel de raporturi fiind nedeterminat nu se pune problema schimbării acestuia.

În cadrul raporturilor civile obligaţionale, subiectul activ poate fi schimbat prin una din următoarele forme: cesiunea de creanţă, subrogaţia personală şi novaţia prin schimbare de creditor Schimbarea subiectului pasiv în astfel de raporturi

1 De exemplu, într-un raport juridic de proprietate asupra unui automobil, proprietarul automobilului (subiect activ determinat) are toate prerogativele acordate de lege asupra bunului aflat în proprietate, în timp ce, toate celelalte persoane (subiecte pasive nedeterminate) au obligaţia să se abţină de la comiterea unor acte care ar aduce atingere stăpânirii în bune condiţii a bunului respectiv. Aşadar subiectul pasiv, respectiv titularul obligaţiei, nu este individualizat. 2 Dreptul ce aparţine creditorului într-un raport juridic de obligaţie de a pretinde debitorului său îndeplinirea prestaţiei la care acesta s-a obligat, adică de a da, a face sau a nu face ceva. 3 Contract care produce, de la data încheierii lui, obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi. 4 Astfel, în raportul juridic civil care se naşte dintr-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este subiectul activ al dreptului de a i se plăti preţul lucrului vândut şi subiectul pasiv al obligaţiei de transmitere, predare şi garantare a lucrului, iar cumpărătorul este subiectul activ al dreptului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat şi subiectul pasiv al obligaţiei de a plăti preţul. 5 De exemplu, o casă este coproprietatea mei multor persoane care o închiriază alteia. 6 De exemplu, o persoană împrumută altor trei persoane o sumă de bani. 7 De exemplu, doi fraţi vând altor doi fraţi un teren.



juridice se poate realiza prin: novaţie prin schimbare de debitor, delegaţie imperfectă şi perfectă , stipulaţie pentru altul şi poprire.

Capacitatea civilă a subiectelor raportului juridic

Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la raporturile juridice de drept civil, trebuie să aibă capacitate civilă. Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu (art. 28 Cod Civil1).

Capacitatea de folosinţă este „aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile” (art. 34 Cod Civil). „Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile” ( art. 37 Cod Civil).

Capacitatea de folosinţă este deci aptitudinea care conferă persoanelor posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii şi de deveni, astfel, subiecte în raporturile juridice de drept civil.

Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice începe la naşterea ei, iar în ce priveşte aptitudinea de a dobândi drepturi civile, chiar de la data când copilul a fost conceput, cu condiţia însă de a se naşte viu. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează la moartea acesteia sau odată cu declararea judecătorească a morţii persoanei fizice2.

Capacitatea de folosinţă este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice, fără nici o discriminare. Ea este generală – cuprinde toate drepturile şi obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv – şi este egală pentru toate persoanele. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea sa de folosinţă, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. De asemenea, nici o persoană fizică nu poate renunţa, nici în tot, nici în parte, la capacitatea ei de folosinţă sau la cea de exerciţiu. În acest sens, art. 29 Cod Civil dispune:

(1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. (2) Nimeni nu poate renunța, în tot sau în parte, la capacitatea de folosință sau la capacitatea de exercițiu”.

Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosinţă odată cu înfiinţarea lor. Astfel, persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă de la data înregistrării lor3. Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării, dobândesc capacitatea de folosinţă, după caz, de la data înscrierii actului de dispoziţie prin care se înfiinţează, de la data recunoaşterii actului de înfiinţare sau a celui prin care se autorizează înfiinţarea lor, precum şi de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice ia sfârşit prin încetarea fiinţei lor.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanelor fizice sau juridice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, încheind acte juridice în nume propriu.

1 Capacitatea civilă Art. 28 Cod civil: „ (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. (2) Orice persoană are capacitate de folosință și, cu excepția cazurilor prevazute de lege, capacitate de exercițiu”. 2 Durata capacitatii de folosinta Art. 35 Cod civil: „Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”. Drepturile copilului conceput Art. 36: „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. Dispozițiile art. 412 referitoare la timpul legal al concepțiunii sunt aplicabile”. 3 În conformitate cu prevederile art. 205 alin 1 din Codul Civil.



Persoanele fizice dobândesc capacitatea deplină de exerciţiu la 18 ani, vârsta majoratului, la care legiuitorul presupune că ele au o voinţă conştientă şi putere de discernământ care le îngăduie să-şi dea seama de însemnătatea actelor juridice pe care le săvârşesc. Până la vârsta de 14 ani, minorii sunt complet lipsiţi de capacitatea de exerciţiu. Sunt, de asemenea, lipsiţi de capacitatea de exerciţiu alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească. Actele juridice ale celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu sunt încheiate de reprezentanţii lor legali, părinţi sau tutori, în numele şi pe seama minorilor şi a alienaţilor şi debililor mintali puşi sub interdicţie judecătorească (art. 43 Cod Civil).

Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani au capacitatea de exerciţiu restrânsă. Ei încheie singuri acte juridice, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui. Aceasta înseamnă că între 14 şi 18 ani minorii au o voinţă conştientă şi discernământul actelor lor de comportament însă nu au experienţa vieţii juridice.

În ce priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice, potrivit legii ele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prin organele lor de conducere. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost săvârşite cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. Faptele ilicite atrag însă şi răspunderea personală a celor ce le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi (Lupulescu, 2000, p. 49).

Codul civil în art. Art. 209 dispune:

„(1) Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. (2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice. (3) Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut”.

Sarcina de lucru 2 Delimitaţi, în câteva rânduri, relaţia existentă între capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu, precizând pentru fiecare momentul dobândirii şi al încetării acestora.

Andy Puşcă


2.2.2. Conţinutul raportului juridic civil. No

Conţinutul raportului juridic civil este alcdin obligaţiile subiectului pasiv. Drepturile raportului juridic civil sunt interdependente în sensul cactiv le corespund obligapasiv le corespund drepturile subiectului activ

Cuprinsul drepturilor civil este, prin urmare, corelativ sau, cu alte cuvinte, drepturile reprezintă diferitele aspecte ale conacest conţinut e privit din punctul de vedere al subiectului activ sau al subiectului pasiv. Interdependenalcătuiesc conţinutuindiferent că acestea sunt patrimoniale sau nepatrimoniale, iar cele patrimoniale, reale sau de crean

Dreptul subiectiv civil

Dreptul subiectiv poate fi dreptului, dintr-un raport juridic civil, de a desfgarantată de lege prin putincomportare corespunzmijlocirea forţei coercitive a statului.

Din această definiţspecifice:

a) presupune neapăimplicând astfel în mod necesar un raport social între doupersoane, raport reglementat de norma juridic

b) conferă titularului slimitele legii, căreia îi corespunde o anumitpersoanei obligate;

c) conferă titularului sîndeplinească obligaţrecurgând în caz de nevoie la concursul for

d) ia fiinţă la naşterea rapîncă să-l exercite, deoarece el este posibilitatea juridicşi nu numai decât îns

Recunoaşterea şi ocrotirea drepturilor civile are ca scop practic asigurareexercitării acestor drepturi în conformitate cu principiile stabilite de normele legislaţiei civile. Astfel, în exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sfie avute în vedere urmexercitate cu bună15 alin. 1 din Codul civil

1 Astfel, de exemplu, la raportul juridic de vânzarecorespunde obligaţia cumpărătorului de a-i plvândut, le corespund drepturile cumpărătorului de a i se transmite, preda juridic de proprietate, drepturilor proprietarului de posesiune, folosinobligaţia tuturor celorlalte persoane de a nu stânjeni pe proprietar în exerci


rii

inutul raportului juridic civil. No ţiune

inutul raportului juridic civil este alcătuit din drepturile subiectului activ ţiile subiectului pasiv. Drepturile şi obligaţiile ce se nasc între p

raportului juridic civil sunt interdependente în sensul că drepturilor subiectului activ le corespund obligaţiile subiectului pasiv şi invers, obligaţiilor subiectului pasiv le corespund drepturile subiectului activ1.

Cuprinsul drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul raportului juridic civil este, prin urmare, corelativ sau, cu alte cuvinte, drepturile ş

ă diferitele aspecte ale conţinutului unui raport juridic civil, dupţinut e privit din punctul de vedere al subiectului activ sau al

subiectului pasiv. Interdependenţa corelativă a drepturilor şi obligaţinutul raportului juridic se întâlneşte la toate raporturile juridice, ă acestea sunt patrimoniale sau nepatrimoniale, iar cele

patrimoniale, reale sau de creanţă.

Dreptul subiectiv poate fi definit ca fiind posibilitatea juridicăun raport juridic civil, de a desfăşura o anumită

ă de lege prin putinţa de a pretinde persoanei obligate o anumitcomportare corespunzătoare care poate fi impusă, în caz de nevoie, prin

ţei coercitive a statului.

ă definiţie, reiese că dreptul subiectiv prezintă următoarele

a) presupune neapărat o obligaţie corelativă a altei sau altor persoane, implicând astfel în mod necesar un raport social între două sau mai multe persoane, raport reglementat de norma juridică de drept civil;

ă titularului său posibilitatea de a desfăşura o anumităăreia îi corespunde o anumită comportare corelativă

persoanei obligate;

ă titularului său putinţa de a pretinde persoanei obligate să obligaţia, adică de a avea o anumită comportare corespunz

recurgând în caz de nevoie la concursul forţei de constrângere a statului;

ţă la naşterea raportului juridic, chiar dacă titularul său nl exercite, deoarece el este posibilitatea juridică a unei anumite conduite

i nu numai decât însăşi această conduită.

ş şi ocrotirea drepturilor civile are ca scop practic asigurarerii acestor drepturi în conformitate cu principiile stabilite de normele iei civile. Astfel, în exercitarea drepturilor subiective civile trebuie s

fie avute în vedere următorul principiu: drepturile subiective civile trebuie exercitate cu bună-credinţă, principiu prevăzut de art. 54 din Constitu

alin. 1 din Codul civil (Beleiu, 2003, p. 80).

Astfel, de exemplu, la raportul juridic de vânzare-cumpărare, dreptului vânzătorului de a obţine preţul lucrului vi plăti preţul, iar obligaţiilor vânzătorului de a transmite, preda ş

ă ătorului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat. Tot astfel, la rapjuridic de proprietate, drepturilor proprietarului de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra lucrului să

ia tuturor celorlalte persoane de a nu stânjeni pe proprietar în exerciţiul acestor drepturi.


46

din drepturile subiectului activ şi iile ce se nasc între părţile

drepturilor subiectului ţiilor subiectului

inutul raportului juridic civil este, prin urmare, corelativ sau, cu alte cuvinte, drepturile şi obligaţiile

inutului unui raport juridic civil, după cum inut e privit din punctul de vedere al subiectului activ sau al

şi obligaţiilor ce te la toate raporturile juridice,

acestea sunt patrimoniale sau nepatrimoniale, iar cele

idică a titularului ura o anumită conduită

a de a pretinde persoanei obligate o anumită , în caz de nevoie, prin

ă ătoarele caractere

a altei sau altor persoane, sau mai multe

ura o anumită conduită, în comportare corelativă din partea

a de a pretinde persoanei obligate să-şi comportare corespunzătoare,

ei de constrângere a statului;

titularul său n-a început a unei anumite conduite

i ocrotirea drepturilor civile are ca scop practic asigurarea rii acestor drepturi în conformitate cu principiile stabilite de normele iei civile. Astfel, în exercitarea drepturilor subiective civile trebuie să

: drepturile subiective civile trebuie zut de art. 54 din Constituţie şi art.

ţul lucrului vândut îi torului de a transmite, preda şi garanta lucrul

ărat. Tot astfel, la raportul ie asupra lucrului său, le corespunde



Exercitarea drepturilor subiective civile prin încălcarea acestui principiu constituie, ceea ce se numeşte în literatura de specialitate şi practica judecătorească, abuz de drept, definit de art 15 din Codul Civil:

”Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.”

Exercitarea abuzivă a drepturilor subiective civile nu se bucură de ocrotirea legii, în sensul că titularului dreptului îi este refuzat concursul forţei coercitive a statului în apărarea dreptului exercitat abuziv, iar dacă prin exercitarea abuzivă s-a produs un prejudiciu, el urmează să fie reparat de către autorul faptei ilicite.

Drepturile subiective civile se clasifică după următoarele criterii:

1) în funcţie de gradul de opozabilitate în drepturi absolute şi drepturi relative; 2) în funcţie de conţinutul lor în drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale; 3) în funcţie de gradul de siguranţă şi certitudine oferit titularilor se împart în drepturi pure şi simple şi afectate de modalităţi.

1) Drepturi absolute şi drepturi relative

Drepturile absolute sunt acele drepturi în temeiul cărora titularul lor are posibilitatea să le exercite singur, fără concursul altor persoane, drepturi cărora le corespunde obligaţia generală negativă a tuturor persoanelor de a se abţine de a le aduce vreo vătămare.

Drepturile absolute prezintă următoarele caractere specifice:

a) raportul juridic care are în conţinutul său un drept absolut, se stabileşte între titularul dreptului, ca subiect activ, şi toate celelalte persoane, ca subiecte pasive, nedeterminate; b) drepturile absolute sunt opozabile tuturor, erga omnes; c) conţinutul obligaţiei subiectelor pasive nedeterminate este îndatorirea lor generală negativă de a se abţine de la orice act sau fapt care ar putea aduce atingere dreptului absolut al subiectului activ.

Sunt drepturi absolute: drepturile personale nepatrimoniale; dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale.

Drepturile relative, în opoziţie cu cele absolute, sunt acele drepturi cărora le corespunde obligaţia uneia sau a unor persoane determinate din însuşi momentul naşterii raportului juridic, de a da, de a face (obligaţii pozitive), sau, uneori, de a se abţine de la săvârşirea unor acte sau fapte juridice (obligaţie negativă).

Drepturile relative prezintă următoarele caractere specifice:

a) raportul juridic care are în conţinutul său un drept relativ se stabileşte între titularul sau titularii dreptului ca subiect activ şi una sau mai multe persoane determinate, din însuşi momentul naşterii raportului juridic ca subiecte pasive; b) drepturile relative sunt opozabile numai unor persoane determinate, care constituie subiectele pasive determinate ale raportului juridic respectiv;

Andy Puşcă


c) conţinutul obligaţadesea, pozitivă, de a da sau a fdreptul subiectului activ, sau uneori, de a se abanumite acte sau fapte (obliga

Sunt drepturi relative, drepturile care rezultjuridice, în temeiul ccreditori, au dreptul de a pretinde altor persoane determinate, numite debitori, de a da, a face sau a nu face ceva

Realizează, în câteva rânduri,drepturile relative.

2) Drepturi patrimoniale

După cum au sau nu conpatrimoniale şi drepturi nepatrimoniale.

Drepturile patrimonialecare pot fi evaluate în bani Drepturile patrimoniale pot fi, fie absolute, cum este dreptul de proprietate de creanţă.

Drepturile nepatrimonşi nu pot fi evaluate în bani. Intrintegritatea fizică şintegritate corporalăatributele de identificare ale persoanei, cum ar fi dreptul la nume, prenume,domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonialintelectuale, cum ar fi dreptul de autor, inventator etc

Aceste drepturi sunt drepturi absolute, adicerga omnes; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin moştenire şi se exercitsunt împletite cu drpatrimoniale. Astfel, de exemplu, dreptul personal nepatrimonial de autor sau de inventator dă naş

1 Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare, rezult(cumpărătorul) plata preţului lucrului vândut, platcreditorul preţului, iar cumpărătorul este debitorul plcere şi obţine plata preţului decât de la cumpculpabile a altor persoane, victima are dreptul relativ de a cere de la autorii pagubei, persoane determinate, o despcorespunzătoare.


rii

inutul obligaţiei subiectului pasiv determinat este îndatorirea, cel mai ă, de a da sau a face ceva prin îndeplinirea cărora se realizeaz

dreptul subiectului activ, sau uneori, de a se abţine de la săvâranumite acte sau fapte (obligaţie negativă).

Sunt drepturi relative, drepturile care rezultă din acte juridice ori din fapte e, în temeiul cărora una sau mai multe persoane determinate numite

creditori, au dreptul de a pretinde altor persoane determinate, numite debitori, de a da, a face sau a nu face ceva1.

Sarcina de lucru 3 , în câteva rânduri, o comparaţie între drepturile absolute

drepturile relative.

2) Drepturi patrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale

cum au sau nu conţinut economic drepturile civile se împart în drepturi şi drepturi nepatrimoniale.

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un conţinut economic care pot fi evaluate în bani Drepturile patrimoniale pot fi, fie absolute, cum este dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale, fie relative, cum sunt drepturile

Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care n-au un conţinut economic i nu pot fi evaluate în bani. Intră în această categorie: drepturile care privesc

integritatea fizică şi morală a persoanei, cum ar fi drepturile la existenintegritate corporală, la cinste, la onoare, la reputaţie etc.; drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei, cum ar fi dreptul la nume, prenume,

drepturile care privesc latura nepatrimonială

intelectuale, cum ar fi dreptul de autor, inventator etc.

Aceste drepturi sunt drepturi absolute, adică opozabile tuturor persoanelor, ; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin şi se exercită personal. Uneori, drepturile personale nepatrimoniale

sunt împletite cu drepturile patrimoniale sau pot da naştere la drepturi patrimoniale. Astfel, de exemplu, dreptul personal nepatrimonial de autor sau

ă naştere dreptului patrimonial de a primi o remunera

ărare, rezultă dreptul relativ al vânzătorului de a obţine de la o persoanului lucrului vândut, plată prin săvârşirea căreia se realizează dreptul vânzătorului; vânz

torul este debitorul plăţii acestui preţ; dreptul vânzătorului este relativ, deoarece el nu poate ului decât de la cumpărător. Tot astfel, dacă o persoană a suferit o pagubă în urma faptei ilicite

, victima are dreptul relativ de a cere de la autorii pagubei, persoane determinate, o desp


48

iei subiectului pasiv determinat este îndatorirea, cel mai ărora se realizează

ine de la săvârşirea unor

din acte juridice ori din fapte rora una sau mai multe persoane determinate numite

creditori, au dreptul de a pretinde altor persoane determinate, numite debitori,

ie între drepturile absolute şi

i drepturi personale nepatrimoniale

inut economic drepturile civile se împart în drepturi

ţinut economic şi care pot fi evaluate în bani Drepturile patrimoniale pot fi, fie absolute, cum este

i celelalte drepturi reale, fie relative, cum sunt drepturile

au un conţinut economic categorie: drepturile care privesc

a persoanei, cum ar fi drepturile la existenţă şi ie etc.; drepturi care privesc

atributele de identificare ale persoanei, cum ar fi dreptul la nume, prenume, drepturile care privesc latura nepatrimonială a creaţiei

opozabile tuturor persoanelor, ; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin

personal. Uneori, drepturile personale nepatrimoniale ştere la drepturi

patrimoniale. Astfel, de exemplu, dreptul personal nepatrimonial de autor sau tere dreptului patrimonial de a primi o remuneraţie atunci

ine de la o persoană determinată ătorului; vânzătorul este

torului este relativ, deoarece el nu poate ă în urma faptei ilicite

, victima are dreptul relativ de a cere de la autorii pagubei, persoane determinate, o despăgubire

Andy Puşcă


când opera este încredinpredată unei societăţ

Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale creanţă.

Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cîşi pot exercita prerogativele conferite de lege, direct bun determinat fără

Drepturile reale prezint

a) ele rezultă din raporturi juridicpersoane, ca subiecte active determinate, pasive nedeterminate;b) ele conferă titularilor lor puterea de anemijlocit asupra unui bun,c) ele implică obliganimic de natură sădreptului real; d) ele sunt drepturi absolute e) ele conferă titularilor, atât prerogativa de a putea urmorice mâini s-ar afla (dreptul de urmcăror creanţe sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale debitorilor lor, de a fi satisflipsiţi de asemenea garanf) drepturile reale sunt limitate ca num

Sunt drepturi realeprincipale corespunzsuperficie, servitute), dreptul de folosinprivilegiile şi dreptul

Drepturile de creansubiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, ca acesta să dea, sărealizează dreptul creditorului.

Raporturile juridice al cobligaţii corespunzăpe scurt obligaţii, expresia de obligaal cuvântului, de raport obliga

Drepturile de creanţă

a) ele rezultă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe persoane, ca subiecte active determinate, subiecte pasive determinate;b) ele conferă titularului lor pasiv determinat −săvârşirea cărora se realizeazde vânzare-cumpăvândut), poate pretinde cumppreţul lucrului cump


rii

când opera este încredinţată unei edituri spre publicare, sau când inven unei societăţi comerciale spre a fi aplicată în practică.

Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale ş

sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cărora titularii lor i pot exercita prerogativele conferite de lege, direct şi nemijlocit asupra unui

bun determinat fără a fi necesar concursul altor persoane.

Drepturile reale prezintă următoarele caractere specifice:

ă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe persoane, ca subiecte active determinate, şi toate celelalte persoane, ca subiecte pasive nedeterminate;

ă titularilor lor puterea de a-şi exercita prerogativele direct nemijlocit asupra unui bun, fără concursul altor persoane;

ă obligaţia generală negativă a subiectelor pasive de a nu face ă să stânjenească exerciţiul prerogativelor ce aparţ

d) ele sunt drepturi absolute şi, ca atare, opozabile tuturor, erga omnes;ă titularilor, atât prerogativa de a putea urmări lucrul respectiv în

ar afla (dreptul de urmărire), cât şi prerogativa creditorilor ale t garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale

debitorilor lor, de a fi satisfăcuţi cu preferinţă faţă de creditorii chirografari, i de asemenea garanţii (dreptul de preferinţă);

f) drepturile reale sunt limitate ca număr.

pturi reale: dreptul de proprietate, în toate formele sale, drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abita

ute), dreptul de folosinţă, dreptul de gaj (amanet) ipoteca, şi dreptul de retenţie.

Drepturile de creanţă sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul csubiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor,

ă dea, să facă ori să nu facă, obligaţii prin săvârşirea că dreptul creditorului.

Raporturile juridice al căror conţinut este alcătuit din drepturi de creanii corespunzătoare acestor drepturi, se numesc raporturi de obliga

ţii, expresia de obligaţie fiind întrebuinţată aici în înţal cuvântului, de raport obligaţional civil.

Drepturile de creanţă prezintă următoarele caractere specifice:

ă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe persoane, ca subiecte active determinate, şi una sau mai multe persoane, ca subiecte pasive determinate;

ă titularului lor − creditorului − dreptul de a pretinde subiectului − debitorul − să dea, să facă sau să nu facă ceva, obliga

ărora se realizează drepturile creditorului. Astfel, în raportul juridic cumpărare, vânzătorul (care este creditorul preţ

vândut), poate pretinde cumpărătorului (care este debitorul obligaţul lucrului cumpărat) să efectueze această plată, prin săvârşirea c


49

publicare, sau când invenţia este

Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale şi drepturi de

rora titularii lor i nemijlocit asupra unui

e care se stabilesc între una sau mai multe i toate celelalte persoane, ca subiecte

i exercita prerogativele direct şi

a subiectelor pasive de a nu face iul prerogativelor ce aparţin titularului

i, ca atare, opozabile tuturor, erga omnes; ări lucrul respectiv în

i prerogativa creditorilor ale t garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale

de creditorii chirografari,

dreptul de proprietate, în toate formele sale, drepturile reale toare dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie,

dreptul de gaj (amanet) ipoteca,

sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cărora subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor,

ăvârşirea cărora se

tuit din drepturi de creanţă şi toare acestor drepturi, se numesc raporturi de obligaţii, sau

în înţelesul larg

din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe sau mai multe persoane, ca

dreptul de a pretinde subiectului ă ceva, obligaţii prin

drepturile creditorului. Astfel, în raportul juridic torul (care este creditorul preţului lucrului

este debitorul obligaţiei de a plăti ăvârşirea căreia se



realizează dreptul vânzătorului. Vânzătorul (creditorul) nu se poate adresa în acest scop decât cumpărătorului (debitorului său); c) ele implică obligaţia subiectului pasiv − a debitorului − de a da (adică de a constitui sau strămuta un drept real asupra unui anumit bun), de a face (adică de a săvârşi anumite acte, acţiuni, lucrări sau de a presta anumite servicii), sau de a nu face (adică de a se abţine de la o anumită activitate pe care ar fi avut dreptul să o săvârşească); d) ele sunt drepturi relative şi, ca atare, nu sunt opozabile decât faţă de persoana sau persoanele care figurează în raportul juridic respectiv, ca subiect sau subiecte pasive determinate; e) drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr.

3) Drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi

Drepturile pure şi simple sunt acele drepturi care conferă titularilor lor certitudine şi siguranţă, ele producându-şi efectele, imediat şi definitiv din momentul naşterii raportului juridic, existenţa şi exercitarea lor nefiind afectată de vreo împrejurare viitoare.

Drepturile afectate de modalităţi sunt acele drepturi a căror naştere, existenţă, exercitare ori stingere depind de anumite evenimente viitoare sigure sau nesigure denumite termen, condiţie şi sarcină.

Obligaţia civilă

Obligaţia, la rândul ei, poate fi definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic civil, de a avea o anumită comportare corespunzătoare faţă de conduita titularului dreptului subiectiv, comportare care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva şi care, poate fi impusă la nevoie, prin mijlocirea forţei de constrângere a statului.

Din această definiţie rezultă următoarele trăsături caracteristice ale obligaţiei:

a) constă într-o îndatorire a subiectului pasiv şi nu într-o posibilitate juridică pe care o are subiectul activ; b) îndatorirea subiectului pasiv constă dintr-o conduită corespunzătoare şi pretinsă de conduita subiectului activ; c) conduita subiectului pasiv constă, cel mai adesea, dintr-o prestaţie pozitivă, a da, a face şi numai rareori dintr-o prestaţie negativă, a nu face; d) în caz de nevoie, subiectul pasiv poate fi obligat să-şi îndeplinească îndatorirea prin mijlocirea forţei coercitive a statului.

Sarcina de lucru 4 Identifică, în câteva rânduri, asemănările și deosebirile dintre drepturile reale şi drepturile de creanţă.



2.2.3. Obiectul raportului juridic civil. No ţiune

Fiind un raport social, raportul juridic de drept civil se referă la activitatea oamenilor. De aceea, obiectul lui va consta întotdeauna în anumite acţiuni ale acestora sau în abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, deci într-o conduită anume.

Prin urmare, obiectul raportului juridic civil îl constituie acţiunea sau inacţiunea pe care subiectul activ o pretinde şi pe care subiectul pasiv trebuie să o îndeplinească.

Obiectul nu trebuie confundat cu conţinutul raportului juridic. Prin conţinut se înţeleg drepturile şi obligaţiile părţilor, adică posibilitatea juridică de a întreprinde anumite acţiuni, în timp ce prin obiect se înţeleg însăşi acţiunile pe care subiectul activ le poate pretinde şi subiectul pasiv trebuie să le îndeplinească1.

Acţiunea sau inacţiunea care constituie obiectul raportului juridic civil se referă de foarte multe ori la bunuri (obiect material)2. În aceste cazuri, acţiunile titularilor de drepturi reale şi în special acţiunile proprietarului, se confundă în aşa măsură cu lucrul la care se referă, încât lucrul apare ca fiind obiectul raportului juridic. Dar aceasta nu este decât o aparenţă pentru că obiectul raportului juridic este întotdeauna acţiunea sau inacţiunea la care este îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.

Bunurile nu sunt decât obiecte materiale exterioare raportului juridic la care se referă raportul juridic (obiecte juridice derivate), ele neputând fi considerate un element al raportului juridic civil. Ele nici nu apar în toate raporturile juridice civile, ci doar în unele raporturi patrimoniale.

Bunurile şi clasificarea lor

Codul civil în art. 535 prevede că:

„Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”.

Literatura juridică a fost cea care a arătat că prin lucru se înţelege tot ce se află în natură, fiind perceptibil prin simţurile noastre. Pentru ca un lucru să devină bun în sens juridic, trebuie să fie util omului, să aibă valoare economică şi să fie susceptibil de apropriere (însuşire) sub forma unor drepturi ce intră în compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice, fie al unei persoane juridice3.

Putem defini astfel bunul ca fiind acea valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoilor materiale ori spirituale ale omului şi este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial. (Turianu, 2005, p. 78)

1 De exemplu, la raporturile juridice de vânzare-cumpărare, obligaţia vânzătorului de a preda bunul vândut şi dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea bunului intră în noţiunea de conţinut al raportului juridic de vânzare cumpărare, în timp ce acţiunea efectivă de predare şi, respectiv, de primire a bunului vândut fac parte din noţiunea de obiect al aceluiaşi raport juridic (D. Lupulescu, ed. cit., p. 61). 2 Astfel, proprietarul îşi îndreaptă acţiunea sa de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra unui lucru. Tot astfel, titularii de alte drepturi reale îşi îndreaptă acţiunile corespunzătoare drepturilor lor asupra unor lucruri 3Aşa se explică de ce unele lucruri care sunt nu numai utile omului, dar chiar indispensabile vieţii cum ar fi aerul, apa mărilor, căldura şi lumina soarelui nu sunt bunuri în sens juridic, deoarece ele nu sunt susceptibile de apropriere (însuşire) sub formă de drepturi patrimoniale care să aparţină unor persoane fizice sau juridice (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 62).

Reţine diferenţa!



Bunurile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare);

2) În raport de regimul juridic al circulaţiei lor bunurile se împart în bunuri care se află în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil;

3) După cum au o întrebuinţare independentă sau sunt utile numai prin intermediul altor bunuri de care sunt strâns legate, deosebim bunuri principale şi bunuri accesorii;

4) După cum pot fi sau nu împărţite fără să-şi schimbe destinaţia, distingem bunuri divizibile şi bunuri indivizibile;

5) După cum sunt ori nu producătoare de fructe, bunurile se clasifică în bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere;

6) După modul cum sunt determinate, bunurile se clasifică în bunuri individual determinate (res certa) şi bunuri determinate generic (res genera);

7) După cum pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii, deosebim bunuri fungibile şi bunuri nefungibile;

8) După cum întrebuinţarea lor implică ori nu consumarea sau înstrăinarea lor, bunurile se împart în bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile;

9) După modul cum sunt percepute, bunurile se împart în bunuri corporale şi bunuri incorporale;

10) După cum sunt sau nu supuse urmăririi şi executării silite, distingem bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile.

În funcţie de criteriile menţionate, în cele ce urmează vor fi înfăţişate noţiunea şi caracterele specifice fiecărei categorii de bunuri în parte (Lupulescu, 2000, p. 65)

1) Bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mi şcătoare)

Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă şi nu pot fi mişcate dintr-un loc în altul. Bunurile mobile sunt acele bunuri care se pot muta dintr-un loc în altul fie prin energie proprie, fie cu ajutorul unei energii străine1.

Bunurile imobile se clasifică în: a) imobile prin natura lor; b) imobile prin destinaţie; c) imobile prin obiectul la care se aplică.

a) Sunt bunuri imobile prin natura lor: pământul şi toate bunurile care, în mod natural sau artificial sunt încorporate pământului, cum sunt clădirile, construcţiile, fabricile, conductele de apă, gaz sau electricitate, recoltele prinse de rădăcini etc. (art. 537-538 C. civ.).

b) Sunt bunuri imobile prin destinaţie: bunurile mişcătoare prin natura lor, aşezate în mod perpetuu asupra unui imobil (de exemplu, obiectele de ornamentaţie) sau destinate serviciului ori exploatării unui imobil (de exemplu maşinile, aparatele ori camioanele afectate unei exploatări industriale, uneltele

1 În legătură cu această definiţie în art. 539 alin 1, C. civ. se prevede că „ Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.”.



de arat, animalele întrebuinţate la munca câmpului etc.), care, deşi mobile prin natura lor, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin destinaţie.

c) Sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică drepturile reale asupra imobilelor, creanţele imobiliare şi acţiunile în justiţie privitoare la imobile care, deşi sunt drepturi şi nu bunuri, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin obiectul la care se aplică (art. 542 alin. 1 C. civ.).

Bunurile mobile, la rândul lor, se împart în trei categorii şi anume: a) mobile prin natura lor; mobile prin determinarea legii; c) mobile prin anticipaţie.

a) Bunuri mobile prin natura lor sunt cele care se mişcă de la sine prin putere proprie, precum şi cele care pot fi mişcate dintr-un loc în altul printr-o forţă externă. Sunt bunuri mobile prin natura lor: undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel produse, captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora (art. 539 C. civ.).

b) Bunuri mobile prin determinarea legii sunt de exemplu, drepturile reale asupra mobilelor, drepturile de creanţă asupra bunurilor mobile, precum şi acţiunile în justiţie privitoare la mobile (art. 542 alin. 2 C. civ.).

c) Bunuri mobile prin anticipaţie acea categorie de bunuri imobile prin natura lor, dar pe care părţile prin contract le consideră ca fiind bunuri mobile. De exemplu, acele imobile care prin aderenţa lor la pământ sunt considerate într-un contract, în mod anticipat, ca mobile, calitate pe care nu o vor avea decât în viitor, în care caz, pentru contractanţii respectivi, ele sunt mobile prin anticipaţie1 (art. 540 C.civ.).

Sarcina de lucru 5 Prezintă pentru următoarele bunuri, apartenenţa la categoria bunurilor imobile sau mobile: tapetul lipit pe perete, telefonul mobil personal, fructele neculese, rola de tapet în valoare de 30 Ron, apartamentul bunicilor, depozit bancar, merele din depozitul unui aprozar, uneltele unei societăţi comerciale agricole, autoturismul personal.

1 Potrivit dispoziţiilor art. 540 alin. 1 C. Civ: ”Bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele neculese încă, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor”.



2) Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil

Sunt bunuri aflate în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice, în alţi termeni, bunurile care pot fi dobândite ori înstrăinate prin acte juridice.

Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil. Aceste bunuri sunt inalienabile1.

Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în planul valabilităţii prevederilor legale. Astfel, nerespectarea prevederilor legale care supun unor condiţii actele juridice privitoare la anumite bunuri atrage, pe lângă nulitatea respectivelor acte şi răspunderea administrativă sau penală.

3) Bunuri principale şi bunuri accesorii

Bunurile ce servesc la folosirea altor bunuri se numesc bunuri accesorii, iar cele pe care le servesc se numesc bunuri principale. Sunt astfel, bunuri accesorii: cutiile pentru instrumentele muzicale, cheile pentru lacăte, pompa şi cheile pentru bicicletă, lopeţile pentru o barcă, beţele de sprijin pentru schi etc.

Această clasificare prezintă interes în dreptul civil deoarece bunul accesoriu urmează soarta juridică a bunului principal, dacă nu reiese altfel din lege sau din convenţia părţilor2.

4) Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile

Sunt divizibile acele bunuri care se pot divide în mai multe părţi, fără ca prin aceasta să se schimbe destinaţia lor economică. De exemplu, o bucată de stofă care se poate împărţi în mai multe cupoane.

Dimpotrivă, bunurile care, prin împărţirea lor în mai multe părţi, îşi pierd destinaţia lor economică anterioară sunt bunuri indivizibile. De exemplu, o maşină, o haină etc.

5) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere

Bunurile frugifere sunt acelea care dau naştere în mod periodic altor produse (fructe), fără a se consuma substanţa lor.

Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu pot crea alte produse fără consumarea substanţei lor.

Codul civil distinge trei categorii de fructe: naturale, industriale şi civile.

Fructele naturale sunt produsul naturii, fără intervenţia muncii omului. Sunt astfel de bunuri fructele de pădure3. Fructele industriale sunt acelea care se produc ca urmare a activităţii omului. Fac parte din această categorie fructele şi legumele de cultură (recoltele, plantaţiile)4. Fructele civile reprezintă

1 Un asemenea bun este teritoriul României precum şi bunurile enumerate de art. 136 alin. 3 din Constituţie care nu pot fi decât obiect al proprietăţii publice: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice etc. 2 Astfel, vânzarea unui instrument muzical implică obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului şi cutia care este bun accesoriu, dacă părţile nu au convenit altfel. 3 Potrivit art. 548 alin. 2 C. civ., „Fructele naturale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără intervenţia omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producţia şi sporul animalelor.”. 4 Potrivit art. 548 alin. 3 C. civ., „Fructele industriale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.”.



echivalentul în bani al folosirii unui anumit bun. Sunt astfel de fructe chiriile, dobânzile etc.1

Fructele nu trebuie confundate cu productele. Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale. Este product, de exemplu, piatra dintr-o carieră sau nisipul dintr-o albie a unui râu.

Distincţia între cele trei categorii de fructe prezintă interes în ceea ce priveşte modul lor de dobândire, în sensul că fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin culegere (percepere), iar fructele civile se dobândesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului).

De asemenea, în litigiul dintre proprietari şi posesori cu privire la un anumit bun, prezintă importanţă dacă bunul este producător de fructe, deoarece posesorul de rea credinţă este obligat să restituie nu numai bunul, ci şi fructele produse de acesta.

6) Bunuri individual determinate (certe) şi bunuri determinate generic (generice)

Bunurile determinate prin caractere individuale şi specifice unui anumit bun, se numesc bunuri certe. Sunt bunuri individual determinate, spre exemplu, o anumită casă, un anumit tablou etc.

Bunurile determinate prin caractere generice, adică comune unei anumite categorii de bunuri şi care se individualizează prin indicarea greutăţii, numărului ori măsurii, se numesc bunuri generice. Sunt bunuri generice, spre exemplu, banii, alimentele, combustibilul etc.

Bunurile sunt certe sau generice nu atât prin natura lor intrinsecă, cât mai cu seamă prin felul cum sunt privite de către părţi în actele juridice pe care le încheie cu privire la ele. Astfel, un volum de poezii împrumutat, care este un lucru generic prin natura sa, poate fi privit de părţi ca un bun cert, ce nu poate fi înlocuit prin alt exemplar, exemplarul împrumutat prezentând o valoare de amintire pentru proprietarul său (Lupulescu, 2000, p. 66).

7) Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile

Bunurile fungibile sunt acele bunuri care pot fi înlocuite unele cu altele cu ocazia executării unei obligaţii. Sunt bunuri fungibile: banii, alimentele de un anumit fel etc.(art. 543 C.civ.).

Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligaţii. De exemplu: un tablou, o mobilă executată la comandă etc.

Ca regulă, bunurile individual determinate (certe) sunt nefungibile, iar cele determinate generic (generice) sunt fungibile. Însă, ca şi caracterul generic sau cert al bunurilor, fungibilitatea ori nefungibilitatea lor depinde, nu numai de însuşirile bunurilor, ci adesea şi de intenţia părţilor2.

1 Potrivit art. 548 alin. 4 C. Civ: „Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele”. 2 De exemplu, o carte împrumutată este un bun generic şi fungibil, putând fi în înlocuită cu o altă carte de acelaşi autor, cu acelaşi titlu şi aceeaşi ediţie. Părţile pot stabili însă ca să se restituie neapărat aceeaşi carte, deoarece poartă dedicaţia autorului sau note ale proprietarului. Astfel, cartea devine un bun individual determinat, deoarece are caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte bunuri din aceeaşi categorie.

Reţine specificul

acestei clasificări!

Andy Puşcă


8) Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile

Bunurile consumptibileconform destinaţiei obiprima întrebuinţare sunt bunuri consumptibile, deoarece ele nu pot fi folosite conform destinalor obişnuite, fărăîntrebuinţare. La fel, banii sunt bunuri consumptibile, cfără a fi înstrăinaţi, fă

Bunurile neconsumptibilefără ca prin aceasta să

De exemplu pământul, clbunuri neconsumptibile, fiindcsuccesive de întrebuinori neconsumptibilitatea depind, de regulpoate rezulta însă ş

Realizează o schemaspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple, reglementare juridic

1 Astfel, pentru o librărie cărţile sunt bunuri consumptibile, cnatura lor ele sunt neconsumptibile. De asemenea, alimentele expuse în vitrinnatura lor, devin - prin această utilizare - neconsumptibile, fiind susceptibile de o întrebuinLupulescu, op. cit., p. 68).

Rezumat Raportul juridic civil este acea relacivil. Prin „caracterul raportului juridic civil” înfundamentală a acestui fenomen social, trastfel de raport juridio împrejurare (act sau fapt) de care legea civilstingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice, evenimentele şi acţcreează, modificăjuridice sunt foarte variate. Ele pot fi împevenimente (fapte naturale) juridice. Raportul juridic civil este alcpărţile, conţinutul şaceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. P


rii

şi bunuri neconsumptibile

Bunurile consumptibile sunt acele bunuri mobile care implică prin folosirea lor ţiei obişnuite, consumarea substanţei ori înstrăinareţare (art. 544 C.civ.). Astfel, alimentele, combustibilul, etc.,

sunt bunuri consumptibile, deoarece ele nu pot fi folosite conform destinanuite, fără a li se distruge sau consuma substanţa de la prima ţare. La fel, banii sunt bunuri consumptibile, căci ei nu pot fi folosiăinaţi, fără a ieşi din patrimoniul posesorului lor.

Bunurile neconsumptibile sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod repetat, ca prin aceasta să-şi consume substanţa sau să fie necesară înstră

ământul, clădirile, maşinile, obiectele casnice, hainele etc. sunt bunuri neconsumptibile, fiindcă pot face obiectul unor acte multiple succesive de întrebuinţare, fără a fi distruse sau înstrăinate. Consumptibilitatea ori neconsumptibilitatea depind, de regulă generală, de natura bunurilor. Ea

ă şi din voinţa oamenilor.1

Sarcina de lucru 6 ă o schemă a clasificării bunurilor urmărind urmă

aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple, reglementare juridică, importanţa juridică a clasificării.

ile sunt bunuri consumptibile, căci aceasta nu le poate folosi decât înstrăinândunatura lor ele sunt neconsumptibile. De asemenea, alimentele expuse în vitrină, în scop de reclamă, deşi consumptibile prin

neconsumptibile, fiind susceptibile de o întrebuinţare prelungită în timp

Raportul juridic civil este acea relaţie socială reglementată de norma de drept civil. Prin „caracterul raportului juridic civil” înţelegem particularitatea

ă a acestui fenomen social, trăsătură care este proprie oricastfel de raport juridic. Prin izvor al raportului juridic civil concret se îno împrejurare (act sau fapt) de care legea civilă leagă naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice,

şi acţiunile omeneşti care produc efecte juridice, adic, modifică, transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptele

juridice sunt foarte variate. Ele pot fi împărţite în două mari categorii: A) evenimente (fapte naturale) şi B) acţiuni omeneşti producătoare de efjuridice. Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive:

ţinutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. Părţile (sau subiectele)


56

ă prin folosirea lor ăinarea lor de la

Astfel, alimentele, combustibilul, etc., sunt bunuri consumptibile, deoarece ele nu pot fi folosite conform destinaţiei

ţa de la prima ăci ei nu pot fi folosiţi

sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod repetat, ă înstrăinarea lor.

inile, obiectele casnice, hainele etc. sunt pot face obiectul unor acte multiple şi

inate. Consumptibilitatea , de natura bunurilor. Ea

ărind următoarele aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple,

ăinându-le, deşi prin ă şi consumptibile prin

are prelungită în timp (Dumitru

ă de norma de drept elegem particularitatea

care este proprie oricărui c. Prin izvor al raportului juridic civil concret se înţelege

şterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice,

roduc efecte juridice, adică care , transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptele

ă mari categorii: A) ătoare de efecte

tuit din trei elemente constitutive: a unui raport juridic civil ă ţile (sau subiectele)

Andy Puşcă


Teste de autoevaluare1) Raporturile juridice obliga

a) drepturi personale nepatrimoniale;b) drepturi de creanc) drepturi reale.

2) Titularul obligaţ

a) subiect activ;b) subiect pasiv;c) creditor.

3) Într-un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de:

a) pluralitate pasivb) pluralitate activc) pluralitate mixt

4) Recoltele care

sunt bunuri: a) imobile prin obiectul la care se aplicb) mobile prin determinarea legii;c) imobile prin natura lor.

5) După cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obliga

se clasifică în: a) divizibile şi indivizibile;b) fungibile şi nefungibile;c) sesizabile şi insesizabile.

Lucrare de verificare

Aveți următoarea situa

A împrumută la începutul anului 2011 pe B care urmează să fie

Răspundeți la urmă

1. Care sunt părțile raportului juridic civil? 2. Cine are calitatea de subiect activ

raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se statorniceşte raportul juridic. Condrepturilor şi obligacivil. Obiectul raportle vizează drepturile


rii

Teste de autoevaluare Raporturile juridice obligaţionale au în conţinut:

drepturi personale nepatrimoniale; drepturi de creanţă;

reale.

Titularul obligaţiei într-un raport juridic obligaţional se numeşte:subiect activ; subiect pasiv;

un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de: pluralitate pasivă; pluralitate activă; pluralitate mixtă.

Recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori, neculese înc

imobile prin obiectul la care se aplică; mobile prin determinarea legii; imobile prin natura lor.

cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obligaţii civile, bunurile

divizibile şi indivizibile; fungibile şi nefungibile; sesizabile şi insesizabile.

Lucrare de verificare I

ătoarea situație:

ă la începutul anului 2011 pe B și C cu suma de 1000 lei, sumă ă fie restituită la sfârșitul anului 2011.

ți la următoarele întrebări:

țile raportului juridic civil? Cine are calitatea de subiect activ și cine are calitatea de subiect pasiv?

idic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se şte raportul juridic. Conţinutul raportului juridic reprezintăşi obligaţiilor civile ale părţilor care participă la raportul juridic

civil. Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care ă drepturile şi obligaţiile părţilor.


57

ional se numeşte:

i fructele de pe arbori, neculese încă,

ţii civile, bunurile

i C cu suma de 1000 lei, sumă

i cine are calitatea de subiect pasiv?

idic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se inutul raportului juridic reprezintă totalitatea

ă la raportul juridic iunile sau inacţiunile pe care

Andy Puşcă


3. În ce constă con4. Dacă B are 13 ani, cum se va încheia actul juridic?5. Dacă A are 16 ani cum se va încheia actul juridic?6. În ce constă obiectul raportului juridic?7. În cazul în care exist

(tipologia) este acesta?8. Care sunt condi

contract de împrumut?9. Care sunt condi

îndeplinească?10. Dacă la încheierea

capacitatea, care este sanc

Nota bene. Lucrarea va fi încLearning Danubius Onlineexecutarea ei, iar rezultatul evalude note din același site de curs.

Bibliografie minimalBeleiu, Gheorghe (2003). Subiectele dreptului civil.127.

Boroi, Gabriel (2010Bucureşti: Hamangiu, pp. 43

Lupulescu, Dumitru (2000). s.e., pp. 37-75.

Puşcă, Andy (2010pp. 35-68.


rii

ă conținutul acestui raport juridic? ă B are 13 ani, cum se va încheia actul juridic? ă A are 16 ani cum se va încheia actul juridic?

ă obiectul raportului juridic? În cazul în care există un contract de împrumut, ce fel de act juridic (tipologia) este acesta? Care sunt condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplineascăcontract de împrumut? Care sunt condițiile de capacitate pe care părțile implicate trebuie sîndeplinească? ă la încheierea contractului nu se respectă condițiile privind

capacitatea, care este sancțiunea de drept civil aplicată actului juridic?

Lucrarea va fi încărcată pe site-ul de curs din cadrul platformei Learning Danubius Online la secțiunea Teme, în termenul prevăexecutarea ei, iar rezultatul evaluării va fi comunicat în cadrul sec

și site de curs.

Bibliografie minimal ă Beleiu, Gheorghe (2003). Drept civil român. Introducere în dreptul civil.

reptului civil. Ediţia a VIII-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 62

Boroi, Gabriel (2010). Drept civil. Partea generală. Persoanele. ti: Hamangiu, pp. 43-150.

Lupulescu, Dumitru (2000). Drept civil. Introducere în dreptul civil.

, Andy (2010). Drept civil. Partea generală. Bucureşti: Pro Universitaria,


58

juridic

le îndeplinească acest

ile implicate trebuie să le

țiile privind ă actului juridic?

ul de curs din cadrul platformei e-în termenul prevăzut pentru

rii va fi comunicat în cadrul secțiunii Carnet

Drept civil român. Introducere în dreptul civil. ti: Universul Juridic, pp. 62-

. Persoanele. Ediţia 4,

Drept civil. Introducere în dreptul civil. Galaţi:

şti: Pro Universitaria,

dreptul comunicarii unitatea ii

Documents