Dreptul comertului international - invatat1. Identificarea raportului de drept comercial international (curs1)

Dreptul comertului international (definire) consta in totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile ce se stabilesc in sfera comertului mondial si a cooperarii economice si tehnico-stiintifice internationale, fie intre state, intre state si comercianti din alte state, precum si intre comercianti din state diferite. Obiectul dreptului comertului international este dat de raporturile juridice de comert international, care se caracterizeaza prin prezenta concomitenta a doua trasaturi specifice: comercialitatea diferitele sisteme nationale de drept retin criterii diferite pentru definirea comercialitatii, astfel ca: o unele sisteme de drept (ex. Dreptul german) o definesc in baza unui criteriu subiectiv, pornind de la calitatea de comercianti a participantilor la raporturile juridice in cauza; astfel, prezinta aceasta trasatura (anume de comercialitate) raporturile juridice la care participa societatile comerciale si comerciantii persoane fizice care au o firma inmatriculata in Registrul comertului. o alte sisteme de drept (ex. Dreptul francez) retin drept criteriu principal natura intrinseca a actelor si faptelor juridice savarsite; aceste sisteme procedeaza, de regula, la enumerarea prin lege a actelor si faptelor pe care le califica drept comerciale; insa, ii revine doctrinei stabilirea, in completare, a criteriilor care permit includerea actelor si faptelor juridice in categoria actelor de comert. internationalitatea consta in prezenta, in structura raportului juridic, a unui element strain (international), de extraneitate, de asemenea intensitate incat face posibila supunerea raportului juridic in cauza, concomitent, la cel putin doua sisteme de drept diferite; o intrucat prezenta elementului de extraneitate antreneaza conflictul de legi, in instrumentele interstatale care cuprind norme uniforme reglementand materia comerciala s-a evidentiat si preocuparea definirii internationalitatii astfel: Conventia de la Viena (1980) privind vanzarea internationala de marfuri se considera a fi international contractul de vanzare-cumparare, daca vanzatorul si cumparatorul isi au sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale diferite; Conventia de la Varsovia (1929) privind transportul international aerian de marfuri, calatori, bagaje un transport aerian este considerat international daca locul de incarcare/imbarcare si locul de 1

2.

descarcare/debarcare se gasesc pe teritorii statale diferite sau daca, desi acestea se gasesc pe acelasi teritoriu, aeronava survoleaza un teritoriu tert, cu escala; Conventia de la Montreal (1997) privind transportul international aerian de marfuri; Conventia de la Haga (1978); Conventia de la Otawa (1988).

Izvoarele dreptului comertului international (curs2)

Izvoarele dreptului comertului international din categoria izvoarelor dreptului comertului international fac parte di izvoarele internationale, si anume cutuma si tratatul. Cutuma constituie o practica indelungata, repetata, urmata de state cu constiinta obligativitatii sale juridice; astfel, in masura in care cutuma reglementeaza raporturi de comert international, ea este izvor al dreptului comertului international; o exemplu: transportul de marfuri pe mare are determinari esentialmente cutumiare; obligatiile subintelese ale partilor au sorginte cutumiara, intrucat independent de ceea ce se scrie sau nu in contract se stie faptul ca: proprietarul navei (armatorul) raspunde cu toata averea sa pentru asigurarea unei bune stari tehnice de navigatie a navei; expeditorul (navlositorul) este obligat sa aduca marfa la locul de incarcare. cutuma trebuie diferentiata de uzuri si de uzante internationale: o uzantele reguli facultative de conduita, obligatorii daca partile la un contract de vanzare-cumparare fac trimitere la ele, stabilite pe cale de practica, in limita dispozitiilor supletive din legislatiile nationale; o uzurile (in domeniul diplomatic) reguli de conduita a caror incalcare nu produce efecte juridice. de precizat potrivit art. 1 alin. 6 al Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, modificata prin legea nr. 71/2011) prin uzante se intelege obiceiul (cutuma) si uzurile profesionale. exemple de condificare de cutume: o prima incercare de codificare a uzantelor comerciale internationale apartine Camerei de Comert International din Paris, sub forma publicatiei INCOTERMS 1936 (cu modificarile ulterioare, ultima fiind INCOTERMS 2000); o la nivelul statelor americane uzantele au fost codificate intr-un document elaborat pentru prima oara in 1946 RAFTD. Tratatul acesta este de doua feluri: tratate generale si tratate speciale; tratatele generale sunt acelea care, ocazional, contin si norme aplicabile comertului international;

2

o exemplu: Carta Natiunilor Unite (cuprinde principii fundamentale ale relatiilor internationale: principiul cooperarii si ajutorului reciproc, principiul pacta sunt servanda daca rebus sic stantibus, principiul egalitatii in drepturi a statelor, principiul solutionarii pasnice a diferendelor). tratatele speciale sunt cele incheiate pentru reglementarea unor raporturi comerciale internationale; aceste tratate pot fi: o multilaterale ca de exemplu: Conventia de la New York (1958) recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine; Conventia de la Haga (1976) intermedierea; Conventia de la Geneva (1982) transportul multimodal de marfuri; Conventia de la New York (1974), modificata prin Protocolul de la Viena (1980) prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri. o bilaterale in domeniul comercial, economic, aerian, de comert si navigatie, de transport, pentru evitarea dublei impuneri, pentru garantarea reciproca a investitiilor, pentru exploatarea in comun a apelor de frontiera etc. 3. Codificarea dreptului comertului international (curs2)

Codificarea dreptului comertului international presupune ordonarea si gruparea regulilor juridice in institutii pentru o mai usoara utilizare a acestora; o fac atat comerciantii insisi prin asociatii internationale de comert (de regula, organizatii neguvernamentale), precum si statele; armonizarea reprezinta rodul asociatiilor internationale de comert si a unor organizatii internationale neguvernamentale, constituind o redactare armonizata a practicilor; o Camera de Comert si Industrie din Paris a reusit sa armonizeze uzantele comerciale internationale aplicabile la nivel continental; acestea sunt reguli de predare a marfii si de partajare a cheltuielilor de transport in contractul de vanzare-cumparare de marfuri, reguli formulate pe cale de practica, de vanzatori si cumparatori, in limita dispozitiilor supletive din legislatiile lor nationale; uzantele comerciale internationale au caracter facultativ, ele dovandind caracter obligatoriu daca intr-un caz concret comerciantii fac trimitere la ele; exemplu de codificare de uzante: INCOTERMS 2000. standardizarea reprezinta rodul efortului asociatiilor internationale de comert si se materializeaza in elaborarea de: o contracte tip (ex.: pentru instalatiile de energie electrica, pentru transportul pe mare); 3

contracte cadru; modele de contracte; conditii generale; ghiduri de contracte. acestea au caracter facultativ, dar devin obligatorii daca partenerii concreti convin sa le aplice. unificarea si uniformizarea constituie cele mai importante operatiuni din procesul de codificare, acestea reprezentand rodul eforturilor statelor; o se materializeaza in adoptarea de Conventii internationale, reglementand materia comerciala; o daca in conventia in cauza sunt formulate norme de drept conflictual la nivelul statelor ratificante sau aderente se realizeaza un drept uniform; exemplu: Conventia de la Haga (1986) privind legea aplicabila vanzarii internationale de marfuri. o daca in conventia in cauza sunt formulate norme de drept substantial la nivelul statelot ratificante sau aderente se realizeaza un drept unificat; exemplu: Conventia de la Geneva (1930) privind legea uniforma asupra cambiei; de precizat: in conditiile existentei acestui drept unificat nu se mai ridica problema conflictului de legi. o o o o Un rol esential in codificarea dreptului comertului international il au organizatiile internationale, precum: UNCITRAL constituit in 1966 la nivelul ONU, acesta este un organism abilitat sa: o elaboreze studii privind stadiul de reglementare a raporturilor de comert international in fiecare stat; o sa stimuleze schimbul de informatii intre state in acest domeniu; o sa elaboreze proiecte de conventii in materie comerciala; o sa stimuleze adoptarea de catre state a unor reglementari aplicabile raporturilor de drept al comertului international. Comisia Economica ONU pentru Europa elaboreaza contracte tip, contracte cadru, ghiduri de contractare, proiecte de conventii, devenite conventii internationale prin ratificare; Consiliul Europei organizatie politica a statelor europene, in urma caruia au rezultat: Conventia de la Strasbourg (1964) privind recunoasterea mutuala a persoanelor juridice europene, precum si Conventia de la Istanbul (1990) privind falimentul; UNIDROIT (Institutul de la Roma pentru unificarea dreptului privat) a elaborat in 1994 principiile fundamentale ale contractului de comert international, cu caracter facultativ, constituind embrionul lex mercatoria universalis. 4. Subiectele dreptului comertului international (curs4) 4

Legea aplicabila statutului personal al comerciantului persoana fizica se apreciaza la nivelul dreptului international privat faptul ca normele aplicabile statutului personal, in general, si statutului persoanl al comerciantului, in special, sunt lex personalis; lex personalis reglementeaza tot ceea ce tine de capacitate si indica daca o persoana are capacitatea de a incheia un anumit contract de comert international; o de precizat: o persoana capabila potrivit legii sale nationale va fi capabila oriunde s-ar deplasa in spatiu; insa, persoana care, potrivit legii nationale sau legii domiciliului sau, este incapabila (adica este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa) este considerata incapabila oriunde s-ar deplasa, cu exceptia ocrotirii interesului nationalului. conditia juridica a strainilor formal, exista doua regimuri juridice ale strainilor, ca totalitate a drepturilor pe care acestia le pot avea in statul vizitat: o regimul national se acorda prin act unilateral de suveranitate si presupune ca pe teritoriul statului vizitat strainii sa aiba aceleasi drepturi civile si economice ca si propriul resortisant; o regimul clauzei natiunii celei mai favorizate se acorda numai pe baza de tratat bilateral sau multilateral, sub conditia reciprocitatii; astfel, statul promitent se obliga fata de statul beneficiar sa acorde resortisantilor acestuia cel putin aceleasi drepturi de care se bucura pe teritoriul statului promitent, la momentul incheierii acordului cu statul beneficiar, resortisantii unui stat favorizat (tert stat), care la momentul incheierii acordului aveau cele mai multe drepturi. Legea aplicabila statutului organic al societatilor comerciale (persoane juridice) potrivit art. 2580 al Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, modificata prin legea nr. 71/2011), statutul organic al persoanei juridice este carmuit de legea sa nationala; potrivit alin. 2 al art. 2580 al Noului Cod Civil, statutul organic al sucursalei infiintate de catre persoana juridica intr-o alta tara este supusa legii nationale a acesteia; iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol, statutul organic al filialei este supus legii statului pe al carui teritoriu si-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o; recunoasterea persoanelor juridice straine se face, de regula, in baza unui acord bilateral, sub conditia reciprocitatii, sau prin acte de suveranitate, de asemenea sub conditia reciprocitatii; o in dreptul romanesc, societatile comerciale straine sunt recunoscute de plin drept (de plano), daca au fost legal constituite potrivit legii lor nationale.

5

conditia juridica a societatilor comerciale straine acestea se pot bucura de regimul national sau de regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, dar cu doua limitari prevazute de Conventia de la Haga (1956): o o societate comerciala valabil constituita potrivit legii sale nationale, indiferent de regimul pe care il are in tara vizitata, nu poate avea mai multe drepturi decat au in aceasta tara societatile comerciale nationale de acelasi fel; o o societate comerciala straina nu poate avea in tara vizitata mai multe drepturi decat are in tara sa, potrivit legii sale nationale. Gruparile de societati comerciale permit concentrarea capitalurilor, in scopul de a domina noi piete de desfacere, fara incalcarea regimului concurentei; in dreptul roman, acestea sunt reprezentate de asociatiile in participatiune; concernurile sunt specifice sistemului german; se pot constitui prin doua modalitati: o dominare o societate comerciala dominanta dobandeste cota de capital de control asupra uneia sau mai multor societati dominate, controland decizia, politica economica, compunerea organelor de decizie (fara a rezulta o noua persoana juridica, societatile pastrandu-si personalitatea juridica); o incorporare o societate cumpara capitalul altei societati (incorporata), devenind singurul actionar al acesteia; o avantaje: se mentine personalitatea juridica a societatii comerciale controlate; societatea dominanta foloseste renumele comercial, piata de desfacere, clientela societatii controlate. gruparile de interes economic sunt specifice sistemului francez si reprezinta o forma intermediara intre asociatie si societate; o se constituie prin contract de asociere si nu au scop lucrativ, cheltuielile lor fiind acoperite de catre asociati; o acestea dau nastere unei noi persoane juridice; o datorita eficientei lor, mecanismul a fost extins la nivelul Uniunii Europene, sub forma Gruparii Europene de Interes Economic, constituita cu participarea de societati comerciale din diferite state comunitare. holdingurile sunt specifice dreptului englez; de obicei se refera la o companie care nu produce bunuri sau servicii in sine, ci mai degraba, scopul sau este acela de a detine actiuni ale altor companii; societatile internationale se impune in privinta acestora o diferentiere intre societatile de tip multinational si cele transnationale; o societatile transnationale societati nationale care au dezmembraminte (sucursale si filiale) in mai multe state; acestea se constituie potrivit legii lor nationale.

6

o societatile multinationale societati comerciale constituite prin fuziunea a doua sau mai multe societati nationale; astfel, ele rezulta ca urmare a fuziunii capitalului din mai multe state; ele se pot constitui numai daca si in masura in care legile nationale ale societatilor care fuzioneaza permit fuziunea cu capitalul strain; acestea se constituie, de regula, prin act international, in care se precizeaza nationalitatea, fie in mod direct, fie indirect, prin indicarea sediului. 5. Regimul juridic al falimentului in dreptul comertului international (cursV)

Falimentul international este definit ca fiind o colectivitate de proceduri fondate pe starea de incetare de plati, de insolvabilitate sau pierderea credibilitatii debitorului, implicand o interventie a autoritatii judiciare si conducand la o lichidare obligatorie si colectiva a bunurilor sau cel putin la un control al acestei autoritati; falimentul international este un faliment comportand un element de extraneitate, ceea ce inseamna ca situatia prezinta puncte de legatura care nu se raporteaza toate la un singur stat, ci la mai multe; o Legea nr. 637/2002 a definit raporturile de drept privat in domeniul insolventei ca reprezentand acele raporturi de drept privat cu element de extraneitate, care sunt supuse solutionarii ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolventa si in conditiile stabilite de aceasta. Identificarea celor doua acte normative privitoare la procedura insolventei actele normative privitoare la procedura insolventei in dreptul international sunt: Regulamentul 1346/2000 si Legea Model UNCITRAL; Regulamentul Consiliului European nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa acesta se aplica procedurilor colective ce iau nastere in contextul insolventei debitorului care atrase desistarea partiala sau totala a acestuia si desemnarea unui lichidator (art.1); o competenta internationala (art.3) instantele din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor principale ale unui debitor sunt competente sa deschida procedura insolventei (in caz de dubiu, sediul social); instantele unui alt stat membru sunt competente sa deschida o procedura de insolventa numai daca debitorul are un sediu pe teritoriul acestuia. o legea aplicabila (art.4) in lipsa unei dispozitii contrare, legea aplicabila procedurii de insolventa si efectelor acesteia este legea statului membru pe al carui teritoriu este deschisa procedura (stat de deschidere); o recunoasterea procedurii de insolventa (art.16) orice hotarare de deschidere a unei proceduri de insolventa pronuntata de o instanta a unui stat membru este recunoscuta in toate celelalte 7

state membre din momentul in care devine eficace in statul de deschidere. Legea Model UNCITRAL privind insolventa transfrontiera s-a optat pentru aceasta forma juridica intrucat o lege model poate fi inclusa cu usurinta intr-un sistem national de drept, fiind de fapt un procedeu modern de armonizare a reglementarilor juridice nationale cu modelele in materie existente pe plan international; o lege model spre deosebire de conventiile internationale care, odata adoptate si/sau ratificate, dobandesc forta obligatorie si devin o componenta a sistemului legislativ national, o lege model constituie un text legislativ care este recomandat statelor pentru a fi adoptat in sistemul national o lege proprie; legea model este astfel conceputa incat sa puna la indemana statelor care o adopta un instrument modern de abordare a situatiilor de insolventa transfrontaliera. o diferentele dintre o lege model si o conventie internationala: conventiile internationale pentru a dobandi o forta obligatorie trebuie sa fie adoptate si/sau ratificate de catre statele respective, pe cand legea model nu impune aceste cerinte, ea avand valoare de recomandare ori de orientare; odata adoptata sau ratificata o conventie internationala se impune notificarea acestei activitati Secretariatului General al ONU, precum si celorlalte state care au adoptat-o, lucru care nu este necesar in cazul legilor model; posibilitatile de modificare a conventiilor internationale de catre statele semnatare sunt mai restranse, iar o lege model poate fi modificata, in tot sau in parte, in raport de interesul national; daca pentru intrarea in vigoare a unei conventii internationale este necesara semnarea ei de catre un anumit numar de stare, urmata de ratificare si notificarea acestei activitati, pentru legea model nu trebuie efectuata notificarea, ea intrand in vigoare in functie de cerintele legislatiei nationale a fiecarui stat; legea model are un caracter suplu, in sensul ca ea poate fi modificata in textul sau inainte de incorporarea in dreptul national pentru a fi cat mai concordanta cu sistemul procedural si judiciar national, in vreme ce modificarea unei conventii internationala este interzisa (cu exceptia unor rezerve).

8

In solutionarea conflictului de jurisdictie se confrunta doua conceptii: a unitatii sau a universalitatii falimentului si a pluralitatii sau a teritorialitatii falimentului; teoria universalitatii daca se adopta sistemul unitatii ori al universalitatii falimentului: o instanta competenta care poate pronunta falimentul nu poate fi decat una singura, de regula instanta de la domiciliul/sediul social al debitorului; o legea competenta la domiciliul sau sediul social al debitorului va carmui declararea, organizarea si efectele falimentului, indiferent de statul in care se afla bunurile acestuia, de unde rezulta caracterul universal al procedurii; o efecte odata declarat falimentul, el acopera ansamblul patrimoniului debitorului, indiferent de statul in care se afla el, fiind dotat deci cu caracter extrateritorial; hotararea astfel pronuntata isi va produce efectele in toate statele unde se gasesc creditori sau bunuri ale debitorului. teoria teritorialitatii daca se adopta sitemul teritorialitatii ori al pluralitatii falimentului, vor rezulta falimente locale, dupa locurile in care se gasesc sediile secundare ale debitorilor si bunurile acestora, iar efectele acestora se vor produce in limitele granitelor statelor in care se pronunta hotararea; o competenta in acest caz va apartine tribunalelor din mai multe state si falimentele vor fi carmuite de legi diferite; de asemenea, teritorialitatea antreneaza in mod necesar pluralitatea falimentului. o potrivit acestei teorii, falimentul poate fi declarat in orice stat in care exista un sediu secundar, o sucursala sau bunuri ale debitorului, putand exista mai multe proceduri falimentare; astfel, orice faliment este supus legii locale si are o aplicatie teritoriala in statul in care s-a pronuntat hotararea; efectele falimentului se limiteaza la fractiunea de patrimoniu aflata pe teritoriul statului in care acesta a fost declarat, iar masa credala este constituita din obligatii asumate de sediul debitorului din tara lor sau in legatura cu bunuri din aceasta tara. Proceduri europene principale si secundare de insolventa: Legea nr. 637/2002 consacra principiul universalitatii procedurii de insolventa deschise intr-un anumit stat, si anume statul in care se afla centrul principalelor interese ale debitorului, denumita si procedura principala; o potrivit acestui principiu, toate bunurile debitorului, oriunde s-ar afla acesta, urmeaza sa fie administrate, valorificate sau lichidate in cadrul procedurii principale;

9

o o exceptie de la aceasta regula o constituie procedurile secundare de insolventa, care pot fi deschise in statele pe teritoriul carora debitorul are stabilit un sediu si ale caror efecte vor fi limitate doar la bunurile care se gasesc pe teritoriul acelor state; aceasta exceptie reprezinta o aplicare limitata a principiului teritorialitatii efectelor procedurii de insolventa, potrivit caruia efectele unei asemenea proceduri se limiteaza doar la bunurile care se afla pe teritoriul statului in care a fost pornita.NOTA: subcapitolul despre proceduri europene principale si secundare de insolventa este oarecum in plus intrucat din cel legat de teorii reies aceste proceduri (subintelese).

6.

Contractele de comert international (cursVI)

Clasificarea contractelor de comert international clasificarea prezinta importanta intrucat apartenenta unui contract la o categorie sau alta reverbereaza asupra regimului juridic al acestuia: dupa participantii la contractul de comert international: o contracte de comert international incheiate intre state prezinta urmatoarele particularitati: partile contractante trebuie sa aleaga, obligatoriu, lega aplicabila contractului; partile contractante trebuie sa aleaga instanta competenta sa solutioneze litigiile nascute din acel contract; partile contractante trebuie sa faca declaratie de renuntare la imunitatea de jurisdictie pentru acel contract. o contracte de comert international mixte sunt incheiate intre state, pe de o parte, si comercianti din alte state, pe de alta parte; prezinta urmatoarele particularitati: partile contractante pot alege legea aplicabila (daca nu au facut-o, contractul va fi supus legii in vigoare in statul parte la contract); partile contractante pot alege instanta competenta sa solutioneze litigiile nascute din acel contract (daca nu au facut-o, va fi competenta instanta suprema din statul parte la contracte); statul parte trebuie sa faca declaratie de renuntare la imunitatea de jurisdictie pentru acel contract. o contracte de comert international incheiate intre comercianti din state diferite sunt cele mai numeroase, fiind contracte de drept comun.

10

dupa durata incadrarea in categoriile de mai jos are consecinte asupra cuprinsul contractului, mai ales pentru cele pe termen mediu sau lung, intrucat in cuprinsul acestora trebuie sa figureze clauze de adaptare a valorii contractului; o contracte de comert international pe termen scurt; o contracte de comert international pe termen mediu; o contracte de comert international pe termen lung. dupa aspectul structurii: o contracte simple cuprind o singura operatiune juridica (ex.: mandatul, comisionul, curtajul); o contracte complexe cuprind mai multe operatiuni juridice (ex.: barter, leasing, consignatie). dupa modul de legalizare: o contracte numite au o reglementare pe planul legislatiilor nationale si, de cele mai multe ori, in instrumentele interstatale (ex.: contractul de vanzare, mandat, comision, depozit); o contracte nenumite nu cunosc reglementare nici in planul dreptului national, nici in instrumentele interstatale (ex.: barter, turism); se incearca reglementarea prin analogie a acestor contracte, dar solutiile nu sunt intotdeauna pertinente. Clauzele obligatorii (generale) din contractul de comert international acestea privesc urmatoarele: elemente de identificare a partilor: o daca partenerul este un stat, in contractul de comert international se va preciza statul, reprezentantul, calitatea in care reprezinta statul (eventualul numarul scrisorii de imputernicire, daca reprezentantul este altul decat ministrul finantelor); o daca partenerul este un comerciant persoana fizica, in contract vor fi prevazute: numele, prenumele, cetatenia, domiciliul, actul de identitate, numarul de inregistrare in registrul de evidenta; o daca partenerul este un comerciant persoana juridica, in contract for fi prevazute: denumirea, sediul, eventual numarul de inmatriculare in registrul de evidenta, nationalitatea, numele si prenumele persoanei fizice ce reprezinta persoana juridica, calitatea in care o reprezinta, cetatenia, domiciliul, actul sau de identitate. precizarea naturii juridice a contractului in contract pot aparea anumite obligatii subintelese ale partilor sau anumite clauze, care sunt de esenta contractului respectiv; exemplu: o clauza de exclusivitate (ex.: de esenta contractelor de agent, factoring, publicitate); o clauza de confidentialitate (ex.: de esenta contractelor de publicitate);

11

-

o clauza de nonconcurenta (ex.: de esenta contractelor de publicitate comerciala, sponsorizare). obligatiile partilor; termenele de executare a obligatiilor; calitatea; modalitatile de plata.

Clauzele facultative (speciale) din contractul de comert international. Clauze referitoare la raspundere acestea pot fi urmatoarele: clauza penala conventie prin care partile evalueaza anticipat daunele-interese contractuale si prin care despagubirile se stabilesc, de regula, intr-o suma forfetara; clauza exoneratoare de raspundere si limitativa de raspundere stipulatie contractuala prin care partile inlatura, sub anumite aspecte, raspunderea contractuala ce le-ar reveni in cazul neexecutarii prestatiilor asumate prin contract (din cauza neglijentei sau imprudentei); o exemplu: potrivit Conventiei de la Berna (1980) privind transporturile internationale feroviare, avem limitarea raspunderii carausului in situatia in care expeditorul nu a declarat sau a declarat incorect natura si valoarea marfii. clauza de forta majora - intrucat sistemele de drept definesc diferit forta majora, odata cu inscrierea in contract a acestei clauze, partile sunt obligate sa consemneze: o ce inteleg prin forta majora; o durata evenimentului de forta majora; o intervalul de timp in care partile trebuie sa-si comunice producerea sau incetarea evenimentului de forta majora; o cine anume urmeaza sa certifice, pentru fiecare parte, producerea evenimentului de forta majora; exemplu: in Romania, Camerele de Comert si Industrie teritoriale. Clauze de mentinere a valorii contractului contractele de comert international sunt oneroase, sinalagmatice, motiv pentru care pentru a mentine echivalenta prestatiilor, partile negociaza si clauze de mentinere a valorii contractelor, precum: clauza de indexare presupune stabilirea monedei de plata si exprimarea pretului in unitatea de masura a materiei prime sau energetice de care depinde executarea acelui contract; o exemplu: vanzarea de aluminiu (produs energofag), pretul va fi exprimat in kwh. clauza de optiune asupra monedei liberatorii presupune exprimarea pretului contractului intr-o moneda de cont si precizarea, la incheierea contractului, a posibilitatii partilor de a plati intr-una din mai multe valute convenite; clauza valutara cunoaste mai multe forme, si anume: o clauza monovalutara indexarea pretului contractului in raport de o anumita valuta, considerata forte pe piata respectiva, plata putandu-se face intr-o alta moneda;

12

-

o clauza plurivalutara (multivalutara) indexarea pretului contractului in raport de media ponderata a ratelor reciproce de schimb dintre anumite valute care formeaza cosul valutar; o clauza DST indexarea pretului contractului in raport de Drepturile Speciale de Tragere (se practica in contractele ce au la baza un imprumut acordat de BIRD Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare); o clauza EURO indexarea pretului in raport de moneda Euro (se utilizeaza in raporturile cu statele membre ale Comunitatii Europene, dar in afara spatiului EURO). clauza aur presupune indexarea pretului in raport de valoarea gramului de aur; o nu se utilizeaza aceasta clauza in statele care nu coteaza aurul.

Clauze de adoptare a valorii contractului au ca scop restabilirea echilibrului rupt al prestatiilor, cele mai utilizate fiind: clauza clientului mai favorizat daca pe durata executarii unui contract primar, cel care acorda clauza incheie cu un tert un contract mai avantajos tertului, clauza presupune modificarea contractului primar, fara daune si fara renegociere, aliniindu-l la conditiile mai avantajoaze oferite tertului; o utilizata in contractele de comert internationale incheiate pe termen lung. clauza ofertei concurente presupune o oarecare renegociere a contractului, care se declanseaza de catre beneficiarul clauzei care, daca pe durata executarii contractului primeste de la un tert o oferta mai avantajoaza, trebuie sa prezinte termenii acesteia partenerului sau din contractul primar, acesta avand la dispozitie urmatoarele posibilitati: o daca situatia financiara ii permite, va alinia contractul primar la termenii ofertei concurente, continuandu-se relatiile din contractul primar; o daca situatia financiara nu ii permite, exista doua posibilitati: contractul primar se suspenda, fara daune, beneficiarul clauzei urmand sa incheie contractul cu ofertantul concurent, iar la expirarea noului contract se vor relua relatiile din contract primar; contractul primar se reziliaza, fara daune, iar beneficiarul ofertei va incheia contractul cu ofertantul concurent. o la formularea acestei clauze, partile trebuie sa precizeze in ce limite o oferta poate fi considerata concurenta. clauza de hardship (impreviziune) aceasta clauza prevede obligatia partilor de a proceda la negocieri in vederea adaptarii contractului sau de a recurge, in subsidiar, la un tert (arbitru), daca pe parcursul derularii executarii unui contract se produce o imprejurare, o situatie de orice natura, independenta de culpa vreuneia dintre parti si care afecteaza grav echilibrul contractului, provocand o ingreunare substantiala a executarii acestuia cel putin pentru una din parti;

13

o evenimentul de hardship permite executarea pe mai departe a obligatiilor partilor, dar in conditii foarte oneroase pentru una dintre ele, pe cand forta majora face executarea pe mai departe a contractului absolut imposibila; o de regula, clauza de hardship se stipuleaza in contractele de lunga durata. clauza de escaladare (renegociere) a pretului la incheierea contractului partile precizeaza pretul, asupra caruia se plateste un acont, transele ulterioare sau chiar pretul in intregime urmand a fi corectat prin renegociere, la intervale prestabilite. o se practica la contractele pe termen lung. Clauze de continuitate a relatiilor contractuale acestea produc efecte dupa incetarea raporturilor contractuale, iar prezenta unor astfel de clauze in contract face ca partile sa nu poata incheia un contract de acelasi fel cu un tert decat daca, facandu-si reciproc oferte, unul dintre ei refuza incheierea unui nou contract; clauza primului refuz la expirarea contractului una dintre parti nu poate incheia un contract asemanator cu un tert decat daca partenerul sau din contractul primar nu doreste sa incheie un nou contract de acelasi fel; clauza primului si ultimului refuz partea care doreste sa incheie un nou contract va prezenta oferta partenerului sau din contractul primar de acelasi fel; o daca acesta refuza oferta, ofertantul procedeaza la renegocieri pe piata respectiva, dupa care prezinta din nou oferta partenerului din contractul primar; o daca acesta refuza din nou incheierea contractului, se va putea proceda la incheierea unui nou contract. Forma contractului de comert international cadrul contractual uniform este reprezentat de: contracte tip, standard, model sunt elaborate de comerciantii cu mai multa experienta intr-o anumita operatiune sau de asociatiile internationale de comercianti; o contractul are doua parti: o parte speciala, diferita de la un contract la altul si care se negociaza pentru fiecare situatie in parte; o parte generala, legata de natura contractului, pe care partenerul o accepta asa cum este, fara a fi vreun impediment ca una sau alta dintre clauzele prestabilite sa fie renegociata. contracte cadru au o parte generala, negociabila in fiecare caz in parte, cuprinzand doar elementele esentiale, urmand ca elementele de amanunt sa fie detaliate ulterior prin contracte adiacente, avand aceeasi cauza, intre aceleasi parti sau de fiecare parte cu tertii (ex.: contractul de cooperare in productie); ghiduri de contracte au in vedere atentionarea partilor asupra clauzelor pe care trebuie sa le cuprinda contractul, cu formularea mai multor variante, partile urmand sa opteze asupra unei variante; conditii generale cont detalierea unora dintre obligatiile partilor, in general, fiind cele care dau specificitatea contractului; 14

o partile le accepta in fiecare caz concret prin vointa lor comuna. uzante comerciale internationale sunt elaborate de Camera de Comert Internationala din Paris si contin reguli de livrare a marfurilor si de partajare a cheltuielilor de transport in vanzarea internationala; o de exemplu, partile contractante concrete pot conveni incheierea contractului in conditiile regulilor INCOTERMS, cu trimiterea la una sau alte din clauzele FOB, CIF, FAS etc. 7. Legea aplicabila contractului de comert international (cursVII)

Legea aplicabila contractului de comert international potrivit Legii nr. 105/1992, aliniata Conventiei de la Roma (1980), privind legea aplicabila obligatiilor internationale, partile contractante pot alege mai multe legi care sa guverneze contractul; in dreptul roman, in temeiul principiilor conflictuale subsidiare legale, contractele sinalagmatice se considera supuse legii statului cu care acestea au legaturile cele mai stranse; o astfel, legiuitorul presupune ca un contract sinalagmatic are legatura ceea mai semnificativa cu legea in vigoare la sediul, domiciliul sau resedinta debitorului prestatiei craracteristice; daca nu se poate preciza aceasta prestatie caracteristica, contractul se considera supus legii in vigoare la locul incheierii acestuia (lex loci contractus). alte sisteme de drept considera contractul de comert international ca fiind supus lex loci executionis, adica locul ar fi cauza comuna ambelor parti la contract (ex.: dreptul angloamerican); legea aplicabila (lex contractus) va guverna fondul si efectele contractului; o capacitatea si consimtamantul vor fi reglementate de lex personalis sau lex nationalis, dupa caz. de precizat: in materie comerciala, in situatiile in care exista un conflict de legi, se aplica si urmatoarele doua regulamente: o Regulamentul nr. 593/2008 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (ROMA I); o Regulamentul nr. 864/2007 privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale (ROMA II). 8. Arbitrajul comercial international (cursVIII)

Arbitrajul comercial international constituie mecanismul cel mai rapid si mai apropiat nevoilor partilor contractante in vederea solutionarii litigiilor care decurg din activitatea de comert internationala. Clasificarea arbitrajului comercial international: din punctul de vedere al duratei instantei de arbitrare: o arbitraj ocazional (ad-hoc) se constituie si exista pentru solutionarea unui litigiu determinat; o arbitraj permanent (institutionalizat) este organizat sub forma unor centre permanente de arbitraj, care functioneaza in cadrul 15

unor organizatii profesionale sau pe langa o camera de comert nationala sau internationala; in functie de competenta ratione personae, exista: arbitraj international competent pentru litigiile dintre parteneri din orice state ale lumii; arbitraj regional competent pentru litigiile dintre partenerii unei anumite regiuni; arbitraj bilateral competent pentru litigiile dintre partenerii a doua state; arbitraj national, cu competenta internationala. in functie de competenta ratione materiae, exista: arbitraj universal solutioneaza litigii izvorate din orice contracte de comert international; arbitraj specializat solutioneaza litigii izvorate din anumite contracte. dupa elementele pe care le poate utiliza arbitrul in solutionarea cauzei (si in functie de atributiile conferite arbitrului): o arbitraj in drept (in jure) arbitrul solutioneaza cauza facand aplicarea unei legi, aleasa de parti sau determinata de arbitru, prin mecanismul conflictual din lex fori (legea instantei sesizata cu solutionarea litigiului); o arbitraj in echitate (ex aequo et bono) arbitrul solutioneaza cauza facand aplicarea principiilor generale de drept: echitatea, buna-credinta; arbitrii nu au obligatia de a aplica normele de drept material si nici pe cele de procedura. Investirea instantei arbitrale aceasta trebuie sa se faca in forme exprese, speciale, si se poate realiza prin: vointa statelor intrucat exista conventii care obliga ca litigiile din anumite contracte sa fie solutionate pe calea arbitrajului, stabilind si instanta competenta; o exemplu: Conventia de la Moscova (1972), denuntata de Romania in 1997, obliga ca toate litigiile izvorate din contractul de vanzare de marfuri incheiat intre comercianti din statele parti sa fie solutionate de arbitraj de la sediul paratului. vointa partilor sub doua forme, si anume: o clauza de arbitraj se incheie obligatoriu in forma scrisa, indiferent de forma incheierii contractului in care figureaza; cuprinde vointa neechivoca a partilor contractante de a solutiona un eventual litigiu nascut din acel contract pe calea arbitrajului, desemnandu-se si

16

instanta de arbitraj competenta, inclusiv vointa de a executa voluntar sentinta data; daca, in cazul in care contractul de comert international este nul sau anulabil, clauza de arbitraj isi pastreaza validitatea. o compromisul conventie incheiata intre partile litigante, in cazul in care contractul din care a izvorat litigiul nu cuprinde clauza de arbitraj, prin care acestea convin ca litigiul sa fie solutionat de catre o instanta arbitrala; partile indica instanta competenta si, eventual, legea aplicabila, daca aceasta nu a fost prevazuta in contract, precum si completul de arbitrare. 9. Contractul international de vanzare-cumparare (cursX)

Contractul international de vanzare-cumparare contractul incheiat intre doi comercianti, prin care vanzatorul se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea asupra unui bun sau mai multor bunuri, in schimbul unui pret. Obligatiile vanzatorului vanzatorul are obligatia de dare si doua obligatii de facere; obligatia de dare consta in transmiterea dreptului de proprietate, care opereaza diferit: o in cazul bunurilor individuale determinate, transmiterea se face la momentul acordului de vointa, iar in cazul bunurilor determinate generic la individualizarea acestora. obligatia de facere: o predarea marfii se face la locul si termenul stabilit in contract; daca partile nu au stabilit locul predarii, iar marfa se gaseste, de exemplu, intr-un depozit, locul predarii este locul depozitului; altfel, locul predarii este sediul vanzatorului; termenul poate avea caracter esential, a carui nerespectare conduce la rezilierea contractului, sau caracter neesential, caz in care se poate acorda un termen de gratie; termenul poate fi precizat in contract ca o data ferma sau ca un interval; nerespectarea termenului stabilit ca data ferma conduce la plata de daune moratorii sau la rezilierea contractului (in cazul termenului esential); daca termenul apare ca un interval, alegerea momentului predarii in cadrul intervalului ramane la latitudinea vanzatorului.

17

daca termenul nu este precizat in contract, marfa se preda intr-un termen rezonabil, apreciat in functie de natura marfii si potrivit obiceiului de pe piata vanzatorului. o obligatia de conformitate presupune predarea marfii in cantitatea cuvenita si calitatea stabilita; daca nu se respecta conditiile de cantitate, cumparatorul are urmatoarele posibilitati: accepta marfa, dar cu o reducere de pret; accepta cantitatea si acorda un termen pentru predarea diferentei si percepe daune moratorii; accepta cantitatea si pentru diferenta procedeaza la o cumparare de compensatie, pe cheltuiala vanzatorului, care va suporta diferenta de pret in plus. daca vanzatorul nu respecta conditiile de calitate (indicate sau neprecizate in contract), cumparatorul are la dispozitie urmatoarele posibilitati: accepta marfa, cerand o reducere de pret; accepta marfa si o reconditioneaza (cu acceptul vanzatorului si pe cheltuiala acestuia); restituie marfa spre a fi inlocuita sau remediata de vanzator, percepand daune moratorii. Obligatiile cumparatorului cumparatorul are doua obligatii de facere, si anume: preluarea marfii la locul si la termenul stabilit; o daca nu isi indeplineste aceasta obligatie, vanzatorul poate: sa retina marfa in depozitul propriu, pana la preluare, pe cheltuiala cumparatorului; sa depuna marfa in depozitul unui tert, pe cheltuiala cumparatorului; daca marfa este perisabila, pentru maximizarea profiturilor si minimizarea pierderilor, va proceda la o vanzare de consumatie, pe cheltuiala cumparatorului, care va suporta diferenta de pret in minus. obligatia de plata a pretului pretul trebuie sa fie determinat sau determinabil si sa fie stabilit in moneda convenita; o in lipsa unei stipulatii contrare, plata pretului se face la sediul vanzatorului; o daca pretul nu a fost determinat, dar marfa exista la momentul incheierii contractului, pretul contractului va fi pretul marfii pe piata vanzatorului, la momentul incheierii contractului;

18

o daca marfa nu a existat la momentul incheierii contractului, pretul contractului va fi pretul zilei platii, practicat pe piata vanzatorului; in aceasta situatie pretul se va orienta dupa: pretul bursei de marfuri de pe piata vanzatorului sau ale celei mai apropiate burse; mercurialele pretului de pe piata vanzatorului; in lipsa acestora, uzurile practicte pe piata vanzatorului; preturile de la Bursa Internationala de Marfuri. 10. Contractele de finantare a comertului international (cursXI)

NOTA: subiectele importante, cele mai probabile, sunt primele doua contractul de leasing si contractul de barter (insa din cate stiu eu si celelalte au fost anuntate, dar cu un ? in dreptul lor probabil s-a razgandit duminica lectorul, dar le-am tratat si pe acelea, just in case).

Contractul de leasing consta intr-o cumparare in scop de inchiriere, insotita de o inchiriere in scop de vanzare (aceasta din urma reprezentand esenta contractului); contractul de leasing este un contract complex, presupunand o vanzarecumparare, un mandat, o locatiune si o promisiune unilaterala de vanzare; acesta presupune trei parti, si anume: vanzatorul (producatorul), finantatorul societate de leasing (lisorul) si utilizatorul (lisiul). Vanzarea-cumpararea se realizeaza intre producatorul-vanzator si finantator (societatea de leasing); vanzatorul executa fata de finantator doar obligatia de dare, obligatiile de facere urmand a fi executate fata de un tert in raport cu contractul de vanzare utilizatorul; o utilizatorul are actiune directa impotriva vanzatorului cat priveste aceste obligatii de facere. vanzatorul isi poate asuma obligatii de conformitate particulare, putand conveni cu utilizatorul nu numai sa remedieze instalatia pentru a functiona la parametrii conveniti, ci chiar sa o perfectioneze; cumparatorul (societatea de leasing) are fata de vanzator doar obligatia de plata a pretului; o plata pretului se face in baza procesului-verbal de predareprimire semnat de producator si utilizator. obligatia de preluare a bunului se executa de utilizator pe cheltuiala sa; Mandatul se incheie intre societatea de leasing (mandantul) si utilizator (mandatarul); utilizatorul nu primeste nici o indicatie de la finantator (societatea de leasing), el incheind operatiunea in numele si pe contul finantatorului, dar in interesul sau, in sensul ca parametrii vanzarii (pret, predare etc.) se negociaza direct de catre utilizator in interesul sau. Locatiunea se incheie intre societatea de leasing (locator) si utilizator (locatar); in cazul contractului de leasing, finantatorul (societatea de leasing) are fata de utilizator doar obligatia de a transmite folosinta bunului, posesia fiind transmisa de un tert fata de raportul de locatiune anume vanzatorul;

19

celelalte obligatii (anume obligatia de efectuare de reparatii capitale de catre locator, obligatia de utilizarea a bunului potrivit destinatiei, obligatia de a face reparatii locative si obligatia de plata a pretului) se executa de catre utilizator (locatarul); de precizat neplata unei rate de chirie (pret) conduce la obligatia de a restitui de indata instalatia in materialitatea sa, pentru restul ratelor de chirie finantatorul devenind creditor chirografar. Promisiunea unilaterala de vanzare ia fiinta in sarcina societatii de leasing (finantatorul), care este obligata ca la expirarea perioadei de inchiriere sa se conformeze optiunii utilizatorului, acesta avand dreptul de a alege intre: relocatiunea pe o noua durata si cu rate de chirie mai mici; rezilierea contractului de leasing, fara daune si restituirea instalatiei; cumpararea instalatiei la un pret rezidual. Contractul de barter (livrarea de marfuri in contrapartida) tranzactie comerciala presupunand aranjamente care au ca obiect schimburi reciproce directe de marfuri, adica de bunuri corporale, schimburi efectuate prin operatii de compensatie sau prin operatii paralele; in cazul contractului de barter, operatiunea presupune existenta unui contract principal de import in care exportatorul accepta ca exportul sa-i fie platit intr-o marfa, determinata sortimental si valoric la incheierea contractului principal de import, sau in marfuri convenite pe o lista, cu parametrii calitativi si de pret, urmand ca alegerea din lista sa se faca la momentul platii; in cadrul contractului principal de import trebuie: o fie sa se inscrie o clauza penala, in care sa se mentioneze prejudiciul pe care trebuie sa-l acopere exportatorul care nu accepta marfa in plata; o fie contractul sa fie insotit de o scrisoare de garantie bancara produsa de exportator, ce va fi utilizata in ipoteza in care exportatorul nu ar accepta ca plata sa-i fie facuta in respectiva marfa. Legea aplicabila in cazul contractului de barter de regula, in contract se stabileste legea aplicabila contractului principal de import si se extinde asupra intregului complex contractual; daca nu s-a ales legea aplicabila, forul de jurisdictie va identifica legea dupa acest mecanism, extinzand-o la intregul complex contractual; in situatia in care relatia dintre operatiuni este elastica, fiecare operatiune va fi supusa legii pertinente. Varietati ale contractului de barter contractul de barter nu se confunda cu compensatiile, operatiunile paralele, operatiunile in lohn sau contractul de buy-back; compensatiile presupun o obligatie baneasca intre aceleasi persoane, care au calitatea de creditor si debitor una fata de cealalta; o la un anumit interval are loc regularizarea lor, pana la concurenta celei mai mici dintre ele. operatiunile paralele se incheie intre aceiasi parteneri, sunt de natura diferita, fara nici o legatura intre ele, intre parteneri existand conventia ca la un anumit moment sa se

20

valorizeze acele obligatii si sa se compenseze pana la concurenta celei mai mici, diferenta urmand a se executa in valuta; contractul de lohn operatiune comerciala in care o societate, denumita beneficiar, pune la dispozitia unei societati, denumita executant, materii prime ori semifabricate, in vederea prelucrarii lor potrivit cerintelor beneficiarului; o operatiunea se face in interesul beneficiarului, care in final isi ridica produsele prelucrate, dar si in folosul executantului, care incaseaza contravaloarea manoperei efectuate. Contractul de factoring contractul in virtutea caruia o persoana, numita aderent, avand calitatea de vanzator de bunuri sau furnizor de servicii, cedeaza creantele avute fata de cumparatori unei alte persoane, numita factor, care la randul ei isi asuma obligatia de a incasa creantele respective, subrogandu-se intr-un atare scop in toate drepturile pe care partenerul lui contractual le are impotriva debitorilor sai; contractul de factoring presupune o dubla vanzare; aderentul are: o obligatia de a transmite factorului in proprietate creantele agreate de acesta in executarea acestei obligatii aderentul va subroga pe factor in pozitia sa fata de debitorul cedat; o obligatia de a garanta factorului existenta creantelor si obligatia de a nu face nimic de natura a spori riscul insolvabilitatii debitorilor cedati intrucat odata cu preluarea creantelor factorul preia si riscul insolvabilitatii debitorului cedat; o obligatia de a plati factorului un comision. factorul are obligatia de a plati aderentului contravaloarea creantelor cumparate, intrucat odata cu creantele factorul preia si riscul de insolvabilitate a debitorilor cedati, el are dreptul ca, pe baza acordului cu aderentul, sa-si retina din contravaloarea achitata un anumit provizion, pe care il va utiliza daca unul dintre debitorii cedati este insolvabil sau il va restitui aderentului daca nu s-a ridicat nici un caz de insolvabilitate. Contractul de forfetare forfetarea are in vedere finantarea sau refinantarea unui export facut pe credit, respectiv un export in cadrul caruia exportatorul exporta o marfa al carei pret urmeaza a fi platit la un anumit interval convenit; pentru a nu-si imobiliza mijloacele financiare (valuta), in acest export pe credit, exportatorul apeleaza la o refinantare realizata de o institutie de forfetare (de regula, o banca); in esenta, forfetarea consta in vanzarea de catre exportator institutiei de forfetare a titlurilor de credit emise si semnate in beneficiul sau de catre importator pentru plata exportului; contractul de forfetare, fata de contractul de factoring, care presupune vanzarea de creante constatate prin facturi, ceea ce se vinde prin contractul de forfetare sunt tiluri de credit trase asupra importatorului ori emise de importatorul debitor. Contractul international de publicitate comerciala (legea aplicabila) daca partile nu au ales legea aplicabila, contractului de publicitate i se aplica legea in vigoare la sediul agentiei de publicitate (debitor al prestatiei caracteristice), cu respectarea normelor de aplicatiune necesara de la locul de activitate al suportilor.

21

Contractul de sponsorizare (legea aplicabila) daca partile nu au ales legea aplicabila, contractul va fi supus legii in vigoare la sediul sponsorului, cu respectarea normelor de aplicatiune necesara de la locul de desfasurare a activitatii sponsorizatului; in legislatia romana exista o lege a sponsorizarii Legea nr. 32/1994; o aceasta lege face diferenta intre sponsorizare si mecenat; o potrivit legii, sponsorizatul trebuei sa fie o persoana juridica sau o persoana fizica, daca activitatea sa de notorietate este recunoscuta de o persoana juridica notorie. contractul de sponsorizare este o varietate a contractului de publicitate. 11. Contractul de asigurare practicat in comertul international (cursXII)

Contractul de asigurare (legea aplicabila) nu exista norme uniforme in materie; daca partile isi au sediile pe teritorii statale diferite, contractul are caracter international; daca partile contractante nu au ales legea aplicabila, practica supune contractul legii in vigoare la sediul debitorului prestatiei caracteristice (asigurtorul); potrivit Regulamentului nr. 593/2008 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale: o art. 7 alin. 2 daca legea aplicabila nu a fost aleasa de parti, contractele de asigurare sunt reglementate de legea tarii in care isi are resedinta obisnuita asigurtorul. tipuri de asigurare majoritar, asigurarile sunt facultative, insa intereseaza urmatoarele: o asigurarea CARGO (a marfurilor aflate in transport); o asigurarea CASCO (a corpurilor mijloacelor de transport); o asigurarea creditelor pentru export; o asigurarea lucrarilor de constructii-montaj. de asemenea, in afara acestora facultative, se practica in comertul international si asigurarea de raspundere civila (in special cea auto). 12. Modalitati internationale de plata (cursXIII)

Modalitati internationale de plata acestea sunt: incaso, acreditivul si scrisoarea comerciala de credit. Incaso operatiunea consta in ordinul pe care il da exportatorul bancii sale, ca, pe baza prezentarii documentelor ce atesta executarea contractului, sa incaseze de la importator, prin banca acestuia, contravaloarea exportului; intrucat operatiunea este o simpla vehiculare de documente, aceasta nu este garantata bancar, ea bazandu-se pe obligatia de plata a cumparatorului, asumata prin contractul de comert international (fara sa comporte vreun angajament de plata din partea bancilor implicate in derulare); astfel, singura protectie a exportatorului este faptul ca importatorul nu poate ridica marfa decat in momentul platii, cand intra in posesia documentelor; tipuri de incaso: o in raport cu momentul in care se face plata exista: 22

incaso cu acceptare prealabila care poate fi: incaso document contra plata; incaso document contra acceptare. incaso cu acceptare ulterioara utilizat ori de cate ori banca exportatorului si banca importatorului au o banca corespondent comuna, la care ambele banci au conturi. o in functie de natura documentelor care circula de la exportator la importator prin cele doua banci exista: incaso simplu (documentele care circula fiind financiare cambii, bilete la ordin, cecuri); incaso documentar (documentele sunt comerciale facturi, conosamente). Acreditivul reprezinta un titlu bancar care exprima obligatia bancii si dreptul beneficiarului (importatorului); operatiunea se declanseaza din initiativa importatorului, care ordona bancii sale sa comunice bancii exportatorului ca pe baza verificarii documentelor ce atesta executarea contractului de export poate sa faca acesteia plata din creditul deschis de banca importatorului; acreditivul poate fi: o revocabil cand creditul deschis se poate revoca oricand din initiativa importatorului; o irevocabil cand creditul se deschide pentru o anumita durata, neputand fi revocat in acest interval, banca importatorului putand face plati pe baza confirmarii actelor atestand executarea contractului. in ceea ce priveste localizarea platii, domicilierea acreditivului poate fi: o in tara exportatorului favorabil acestuia, deoarece spezele bancare sunt suportate de importator; o in tara importatorului favorabil acestuia, spezele bancare fiind suportate de exportator; o intr-o terta tara situatie in care cele doua banci au o banca corespondent comuna, spezele bancare partajandu-se intre cei doi. Scrisoarea comerciala de credit consta in ordinul dat de importator bancii sale ca pe baza verificarii actelor provand executarea contractului de export sa accepte cambia trasa de exportator asupra importatorului; aceasta modalitate de plata elimina banca exportatorului; scrisoarea de credit este domiciliata in tara exportatorului; plata prin scrisoare de credit comerciala prezinta siguranta atat pentru exportator, care are in acest sens angajamentul irevocabil al bancii emitente, cat si pentru importator, deoarece onorarea cambiilor se face numai cu dovedirea prin documente a indeplinirii obligatiilor vanzatorului;

23

avantajele utilizarii acestei modalitati constau in usurinta realizarii operatiunii, costul ei fiind mai redus decat cel al unui acreditiv documentar obisnuit (daca scrisoarea nu este exercitata), faciliteaza esalonarea livrarilor, avand termen de valabilitate permite cunoasterea datei pana la care partile sunt angajate, platile partiale fiind deduse din suma totala pentru care a fost deschisa. 13. Contracte de intermediere (cursIX)

NOTA: subiectul cel mai important si probabil il constituie contractul de mandat (insa din cate stiu eu si celelalte au fost anuntate, dar cu un ? in dreptul lor probabil s-a razgandit duminica lectorul, dar le-am tratat si pe acelea, just in case).

Contractul de mandat comercial contractul incheiat intre o persoana, numita mandant, si o alta persoana, numita mandatar, prin care mandatarul se angajeaza sa exercite fapte de comert sau sa indeplineasca anumite actiuni comerciale, in numele si pe contul mandantului, contra unei indemnizatii sau comision; caracteristici specifice mandatului comercial: o este un contract cu titlu oneros (spre deosebire de mandatul civil), mandatarul fiind retribuit cu o suma forfetara stabilita la incheierea contractului; o mandatarul poate depasi limitele imputernicirii date, fara a avea nevoie de confirmare, daca depasirea profita mandantului si daca se incadreaza in notiunea de mandat aparent, potrivit obiceiului practicat pe piata mandatarului; astfel se ocrotesc interesele tertilor de buna-credinta care isi vad mentinute valide contractele incheiate cu mandatarul, in conditiile depasirii limitelor imputernicirii. contractul de mandat comercial cunoaste doua forme: o mandatul cu reprezentare mandatarul incheie contracte cu tertul in numele si pe contul mandantului; astfel, parte in contractul cu tertul este mandantul si doar el trebuie sa justifice capacitatea comerciala necesara incheierii contractului si doar el are actiune directa impotriva tertului pentru executarea contractului. o mandatul fara reprezentare mandatarul incheie contractul cu tertul in numele sau, dar pe contul mandantului; o in acest caz, mandatarul este obligat sa incunostiinteze pe tert cu privire la mandatul sau; o de asemenea, atat mandatul cat si mandatarul trebuie sa aiba capacitatea comerciala necesara incheierii contractului cu tertul; o iar actiune impotriva tertului pentru executarea contractului are atat mandantul, cat si mandatarul. legea aplicabila in cazul contractului de mandat comercial contractul de mandat dobandeste caracter international ori de cate ori mandantul si mandatarul isi au sediile pe teritorii statale diferite;

24

o astfel, in acest caz partile pot alege legea aplicabila contractului; o insa, in situatia in care partile nu aleg legea aplicabila, practica se confrunta cu trei solutii: o solutie minoritara conform careia se aplica legea in vigoare la locul incheierii contractului; o alta solutie, tot minoritara, potrivit careia contractului i se aplica legea in vigoare la sediul mandantului, intrucat de aici pornesc indicatiile pentur mandatar; o solutie majoritara, adoptata si de dreptul roman, conform careia contractului de mandat i se aplica legea in vigoare la sediul debitorului prestatiei caracteristice (sediul mandatarului). Contractul de comision contractul prin care, in schimbul unui comision, comisionarul se obliga sa incheie acte juridice in nume propriu, dar pe contul comitentului; comisionul se stabileste procentual, in functie de valoarea contractului incheiat cu tertul, comisionarul avand privilegiul dreptului de retentie; partile contractante trebuie sa aiba capacitatea comerciala necesara incheierii contractului cu tertul; legea aplicabila in cazul contractului de comision partile pot alege legea aplicabila contractului de comision, iar daca nu au facut-o si contractul este international, legea aplicabila este cea in vigoare la sediul comisionarului (debitor al prestatiei caracteristice). Contractul de curtaj contractul prin care, in schimbul unei sume de bani numita curtaj -, curtierul se obliga sa procure reprezentatului un cocontract; curtajul se calculeaza in raport de natura operatiunii incheiate cu tertul si de valoarea acesteia si se plateste dupa incheierea operatiunii cu tertul (nu dupa executare); o curtierul nu beneficiaza de un drept de retentie. in dreptul roman nu exista o reglementare speciala a acestui tip de contract; legea aplicabila in cazul contractului de curtaj daca partile nu au ales legea aplicabila contractului de curtaj, se disting doua solutii: o contractului i se aplica legea in vigoare la sediul reprezentatului; o contractului i se aplica legea in vigoare la sediul curtierului (solutia predominanta). Contractul de agent contractul incheiat intre reprezentat si agent, ambii comercianti, prin care, in schimbul unui comision, agentul se obliga sa incheie toate actele reprezentatului sau toate actele juridice de acelasi fel pe o anumita piata; in acest caz, agentul se comporta ca un mandatar cu reprezentare si este platit precum un comisionar, dar este specializat, adica este un profesionist; contractul de agent este marcat de clauza de exclusivitate, care este de esenta acestui tip de contract; o agentul este reprezentant exclusiv al partenerului sau contractual, pe piata respectiva; 25

o iar, in privinta agentului contractul are caracter intuitu personae. de asemenea, in favoarea agentului se reglementeaza dreptul de retentie; legea aplicabila in cazul contractului de agent partile pot alege legea aplicabila contractului de agent, iar daca nu au facut aceasta, contractul va fi guvernat de legea in vigoare la sediul agentului (debitor al prestatiei caracteristice). 14. Contractele internationale de transfer de tehnologie (TRANSF[1].TEHNOL.)

NOTA: subiectul acesta a disparut vad din lista initiala dar l-am tratat foarte sumar (sa umplu pagina sincer :D)

Contractele internationale de transfer de tehnologie datorita dreptului statelor la tehnologia avansata, in materializarea acestui drept si a datoriei corelative a statelor se constituie transferul international de tehnologie, care inseamna integrarea acesteia, globala sau partiala, intr-un alt context tehnologic decat cel originar si se realizeaza explicit si exclusiv in conformitate cu normele din Dreptul proprietatii intelectuale, prin urmatoarele contracte: Contractul de licenta de brevet; Contractul de cesiune de brevet; Contractul de comunicare de know-how; Contractul de consulting-engineering; Contractul de fanchising.

26