Curs 2

Conform art. 1 NCC, legea este calificata expres ca izvor al dreptului civil, deci aceasta este si un izvor al dreptului comercial. Textul art. 1 are in vedere sensul larg al termenului lege, respectiv acela care este sinonim cu act normativ. In materia dreptului comercial, actele normative incidente sunt adoptate la nivel intern (cele mai numeroase), dar si la nivelul UE sau la nivel international. Acestea intereseaza mai mult materia Drept Comercial Obligatii.La nivel intern, principala reglementare este reprezentata de Codul Civil. Din cadrul acestui act normativ, pentru materia Drept Comercial Intreprinderea prezinta relevanta in principal dispozitiile referitoare la persoana juridica si cele referitoare la contractul de societate. In afara NCC, dreptul comercial se bazeaza pe o multitudine de reglementari cu caracter special. In privinta materiei Drept Comercial Intreprinderea, prezinta relevanta in principal acte normative precum: 31/1990 Legea Societatilor OUG 44/2008, privind desfasurarea activitatilor economice de catre PFA, interprinderile individuale, intreprinderile familiale. L 1/2005, privind organizarea si functionarea cooperatiei L26/1990, privind registrul comertului

Uzantele izvor de drept comercial Consacrarea statului de izvor de drept in privinta uzantelor: potrivit NCC, uzantele au calitatea de izvor de drept. Actul normativ consacra cu caracter general statutul de izvor de drept pentru uzantele conforme ordinii publice si bunelor moravuri. In afara NCC, statutul de izvor de drept este recunoscut pentru uzante si prin legi speciale. Un exemplu in acest sens este reprezentat de legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale. Potrivit art. 1 alin. (2), intreprinderile au obligatia sa actioneze cu respectarea uzantelor cinstite in conformitate cu principiul general al bunei credinte si cu prezenta lege. Actul normativ consacra calitatea de izvor de drept pentru uzante in relatiile concurentiale dintre intreprinderi. Acestea sunt definite ca operatori economici angajati intr-o activitate constand in oferirea de bunuri sau de servicii pe o piata data, independent de statutul lor juridic si de modul de finantare. Definitia uzantelor: (art. 1 alin. (6) ) prin uzante se inteleg obiceiul sau cutuma si uzurile profesionale. Trasaturile lor raman a fi stabilite pe cale doctrinara: pentru a fi in prezenta unei uzante, trebuie implinite in mod cumulativ urmatoarele conditii: sa existe o practica generalizata (sa caracterizeze un numar nedefinit de subiecte de drept), sa fie indelugata si constanta (elementul obiectiv al uzantei) sa existe o anumita raportare psihologica a subiectelor de drept cu privire la practica generalizata, respectiv practica sa fie considerata a avea natura unei norme juridice (elementul subiectiv al uzantei)

La nivel doctrinar au fost analizate si conceptele de obicei sau cutuma, respectiv uzuri profesionale. Intre cele doua concepte nu au fost identificate diferente sub aspectul trasaturilor definitorii. Ambele trebuie sa fie caracterizate atat de elementul obiectiv, cat si de elementul subiectiv. Diferentele au fost mai curand plasate sub aspectul subiectelor de drept care au creat uzanta. Astfel, uzurile profesionale sunt acelea create in exercitiul unei activitati de catre profesionistii dintr-un anumit domeniu si vizeaza relatiile dintre acestia sau relatiile dintre profesionisti si clientii lor.Obiceiurile sau cutumele sunt acelea create in afara exercitiului unei activitati.Aplicarea uzanelor: potrivit art. 1 alin. (2) NCC, uzantele urmeaza doua reguli de aplicare. Codul Civil distinge intre aplicarea uzantelor in cazurile reglementate de lege si aplicarea uzantelor in cazurile nereglementate de lege. In prima situatie, uzantele se aplica numai atunci cand legea trimite expres la acestea. Uzantele se aplica in temeiul art. de trimitere (potrivit art. 2010, in materie de mandat, daca mandatul este cu titlu oneros, iar remuneratia nu este determinata prin contract, aceasta se va plati potrivit legii, uzantelor, sau , in lipsa, dupa valoarea serviciilor prestate.In cazurile neprevazute de lege, uzantele se aplica direct, in temeiul art. 1 alin. (2) din NCC. Cu privire la acest articol se ridica problema semnificatiei sintagmei in cazurile neprevazute de lege. Sunt posibile doua interpretari: in prima interpretare, sintagma se refera la inexistenta unei legi speciale care sa reglementeze o anumita problema. In al doilea caz, sintagma se refera la inexistenta unei legi speciale care sa reglementeze o anumita problema, dublata de imposibilitatea identificarii unei dispozitii legale din teoria generala, care sa poata fi aplicata problemei mentionate. Avand in vedere faptul ca art. 1, alin. (2) nu distinge intre legile generale si cele speciale, rezulta ca intentia legiuitorului a fost aceea de a da uzantelor calitatea de izvor de drept doar in situatia in care o anumita problema nu poate fi rezolvata pe baza actelor normative cu caracter special sau general, existand un vid legislativ in materie. Dovedirea uzantelor: in privinta uzantelor nu opereaza principiul conform caruia judecatorul cunoaste legea, fiind necesara dovedirea uzantelor. NCC reglementeaza persoanele care trebuie sa faca proba uzantelor, obiectul probei si aspecte privind mijloacele de proba ce pot fi folosite.In privinta persoanelor care trebuie sa faca dovada, NCC institutie obligatia in sarcina persoanei interesate de aplicarea uzantei. Cu privire la obiectul probei, NCC distinge intre proba existentei uzantei si proba continutului acesteia. Astfel, nu este suficient sa se dovedeasca elementul obiectiv al uzantei, care ar corespunde contitunului uzantei, ci trebuie sa se dovedeasca si elementul subiectiv.Cu privire la mijloacele de proba, NCC reglementeaza un mijloc de proba ce poate fi folosit pentru a dovedi existenta unei uzante. Mijlocul de proba este prezumtia. Potrivit art. 1 alin. (5), uzantele publicate in culegeri elaborate de catre entitati sau organisme autorizate, se prezuma ca exista pana la proba contrara. Prezumtia poate fi rasturnata de catre cel impotriva caruia se invoca.Reguli avute in vedere si dispozitii alte altor acte normative:Pe de o parte, exista acte normative care reglementeaza cu caracter special aspecte privind proba uzantelor (ex: L 335/2007 privind Camerele de Comert si Industrie din Romania: potrivit art. 4, lit e), camerele de comert judetene elibereaza la cerere certificate privind uzantele comerciale.). Pe de alta parte, trebuie avute in vedere actele normative care reglementeaza cu caracter general mijloacele de proba. Cel mai important astfel de act este NCPC. Potrivit acestuia, pentru dovedirea uzantelor, poate fi folosit orice mijloc de proba, intrucat uzantele constituie fapte juridice.

Analogia legii: nu este mentionata in art. 1, alin. (1) care enumera izvoarele dreptului, dar este prevazuta la art. 1, alin. (2) ca fiind aplicabila in anumite situatii. In cazurile neprevazute de lege, se aplica uzantele, iar in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, care au fost desemnate la nivel doctrinar prin sintagma analogia legii. Pentru a se aplica analogia legii trebuie indeplinite urmatoarele conditii: sa nu existe acte normative aplicabile intr-o anumita materie sa nu existe uzante in materia nereglementata prin acte normative

Un alt articol incident cu privire la analogia legii este art. 10, intitulat Interzicerea analogiei. Potrivit acestuia, legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrang exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege. Din acest text rezulta ca analogia legii este interzisa in 3 situatii: in situatia legilor speciale in situatia legilor care restrang drepturi civile in situatia legilor care prevad sanctiuni civile

Avand in vedere ca art. 1 alin. (2) permite analogia legii, iar art. 10 o interzice, acestea trebuie analizate coroborat pentru a se asigura aplicarea ambelor texte de lege si a se delimita situatiile in care este permisa analogia. Cu privire la analogia legii speciale, trebuie observate anumite aspecte.In cazul in care, cu privire la o anumita problema, nu exista reglementare printr-o lege speciala, dar ar exista o lege speciala care sa reglementeze o situatie asemanatoare, articolul 10 interzice analogia legii speciale. Apare astfel intrebarea referitoare la modul de interpretare a interdictiei reglementata prin art. 10. O prima varianta de interpretare ar putea fi in sensul ca art. 10 interzice analogia legii speciale in orice situatie. A doua interpretare ar fi ca art. 10, desi nu prevede expres, interzice analogia doar in anumite situatii. Avand in vedere ca art. 1 alin. (2) permite expres analogia legii speciale in anumite situatii, rezulta ca interpretarea art. 10 trebuie sa fie in acelasi sens, respectiv in sensul ca interzice analogia legii doar in anumite situatii. Apare astfel necesitatea delimitarii situatiilor in care analogia legii speciale este interzisa in temeiul art. 10 si a celor in care analogia legii speciale este permisa in temeiul art. 1. alin (2). Avand in vedere ca art. 1. alin (2) permite analogia in cazurile neprevazute de lege, rezulta ca interdictia din art. 10 vizeaza doar cazurile reglementate de lege. Astfel, pentru a deveni incident art. 10 pentru o anumita problema, trebuie sa existe o reglementare. Prin ipoteza, aceasta reglementare nu poate fi o lege speciala, intrucat tocmai absenta ei a ridicat intrebarea cu privire la aplicarea prin analogie a unei legi speciale referitoare la o situatie asemanatoare. Astfel, art. 10 are in vedere situatia in care pentru o anumita problema nu exista o lege speciala care sa o reglementeze direct, dar ar exista o lege generala care sa fie incidenta. In concluzie, analogia legii speciale este interzisa, potrivit art. 10, coroborat cu art. 1 alin. (2), in cazul in care ar exista o lege generala aplicabila in domeniu. Corelativ, analogia legii speciale este permisa in cazul in care sunt indeplinit doua conditii: nu exista nicio lege aplicabila unei probleme (nici lege generala, nici lege speciala) nu exista uzante aplicabile unei anumite probleme

Cu privire la analogia legilor care restrang drepturi civile si a celor care prevad sanctiuni civile, aceasta este interzisa in orice situatie. Cx- nereglementata legal -> efectul juridic a (prima situatie) -> sanctiune (a doua situatie)Cy reglementata legal, prin lege speciala1. Verific daca exista L speciala pt Cx-> NU2. Verific daca exista L generala pt Cx-> NU3. Verific daca exista uzante -> NU=>4. Aplicam prin analogie a legii speciale ce reglementeaza CyA doua situatie: 1,2, 3 la fel. 4. Ca principiu, se aplica prin analogie legea speciala ce regl Cy, insa nu cu privire la sanctiunea si restrangere de dr (in temeiul art 10- imi interzice).

Principiile generale ale dreptului sunt mentionate printre izvoarele dreptului in art. 1 alin. (1), aplicarea lor fiind conditionata de indeplinirea urmatoarelor cerinte: sa nu existe o lege speciala sau o lege generala aplicabile sa nu existe uzante aplicabile sa nu existe posibilitatea de a aplica prin analogie o lege

Ratiunea existentei principiilor generale ale dreptului printre izvoarele dreptului comercial se regaseste in art. 5 alin. (2) din NCPC conform acestuia, niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta.Nu exista un act normativ care sa enumere principiile generale ale dreptului; la nivel doctrinar s-a aratat ca acestea ar trebui sa fie o reflectare a ideilor fundamentale pe baza carora e constituit sistemul de drept.

Profesionistul

Conceptul de profesionist beneficiaza de o definitie legala, data prin NCC. Potrivit art. 3 alin. (2), sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o ntreprindere. Definitia nu permite prin ea insasi identificarea trasaturilor esentiale ale profesionistului, asa ca este necesara analiza conceptului de exploatare a unei intreprinderi. Potrivit art. 3 alin. (3), constituie exploatarea unei intreprinderi exercitarea sistematica de catre una sau mai multe persoane a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri, ori in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu scop lucrativ. In concluzie, din coroborarea art. 3 alin. (2) cu art. 3 alin. (3), rezulta faptul ca profesionistul este persoana care exploateaza o ntreprindere, adica exercita din punct de vedere juridic, in mod sistematic, o activitate organizata ce consta in producerea, administrarea sau instrainarea unor bunuri sau in prestarea de servicii. Trasaturile esentiale ale conceptului de profesionist sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cineva pentru a dobandi calitatea de profesionist. Pe baza art. 3 alin. (2) si (3) trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele 3 conditii: Sa existe o persoana Sa se exploateze o ntreprindere Persoana sa aiba calitatea de exploatant al unei intreprinderi. Trebuie observat faptul ca dobandirea calitatii de profesionist depinde exclusiv de indeplinirea celor 3 conditii. Aceasta atrage urmatoarele consecinte: Calitatea de profesionist exista cata vreme sunt indeplinite toate cele 3 conditii si se pierde in momentul in care cel putin una dintre ele nu mai este indeplinita. In plus, trebuie observat faptul ca prin NCC nu se reglementeaza nicio conditie referitoare la infiintarea vreunei forme de organizare. In consecinta, dobandirea calitatii de profesionist intervine si in absenta parcurgerii formalitatilor implicate de infiintarea unei anumite forme de organizare. Trebuie observat ca scopul lucrativ nu constituie o conditie a dobandirii calitatii de profesionist. Dreptul comercial este insa interesat de profesionistul cu scop lucrativ.

In ceea ce priveste prima conditie (sa existe o persoana), potrivit art. 3 alin. (2) si (3), toti cei care exploateaza o ntreprindere au vocatia sa devina profesionisti. Intrucat textul de lege nu distinge, se impune concluzia ca atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice pot dobandi calitatea de profesionist. In ceea ce priveste a doua conditie (sa se exploateze o ntreprindere), in temeiul art. 3 alin. (3), pentru a fi in prezenta exploatarii unei intreprinderi, trebuie sa se intruneasca in mod cumulativ urmatoarele 3 cerinte: Sa se desfasoare o activitate constand in producerea, administrarea sau instrainarea unor bunuri, ori in prestarea de servicii. Avand in vedere sfera larga de cuprindere, scopul art. 3 alin. (3) NCC pare a fi mai curand acela de a asigura evitarea excluderii unor activitati din sfera celor care sa permita dobandirea calitatii de profesionist decat acela de a elimina anumite activitati din aceasta sfera. In concluzie, pentru a fi in prezenta exploatarii unei intreprinderi, poate fi exercitata orice activitate. Activitatea sa fie exercitata in mod sistematic. Activitatea sa aiba caracter organizat. 1

5