DREPTUL BANCAR SI VALUTAR

CAPITOLUL I SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

Secţiunea 1: Constituirea Băncii Naţionale a României

Prin discursul susţinut în Cameră în 10 ianuarie 1861, I. C. Brătianu a

concluzionat că „atât timp cât nu vom avea o bancă naţională, nu vor dispare

cauzele financiare din ţară”1.

În intervalul 1860-1880 au fost formulate numeroase proiecte în legătură cu

înfiinţarea unei bănci centrale de emisiune, de la proiectul de lege publicat În 1861

de Manolachi Costachi Epureanu, Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru

al Finanţelor, la iniţiativele unor bancheri străini de a înfiinţa o bancă naţională de

scont sau o bancă de scont şi circulaţie, până la proiectul ministerului de finanţe

condus de P. Mawogheni de a înfiinţa o bancă de scont şi circulaţie fără participaţia

statului.

În 1880 guvernul condus de C. Brătianu a depus în Camera proiectul de

constituire a unei bănci naţionale cu rol de sprijin al economiei naţionale. Discuţiile

pro şi contra oportunităţii înfiinţării băncii centrale au fost foarte aprinse,

aducându-se argumente şi propuneri privind tipul de capital, existenţa unui

monopol asupra emisiunii monetare etc.2.

În România, Banca Naţională a fost înfiinţată ca bancă centrală după

modelul Băncii Naţionale a Belgiei, creând premisele dezvoltării unui sistem 1 I. C. Brătianu, Istoria Băncii Naţionale a României (1880-1924), Editura Culturală Naţională, Bucureşti 1925, citat

ce A. Pintea, G Ruscanu, op. cit., p. 58 2 Ibidem, p. 60

bancar modern. Statutul de funcţionare al Băncii Naţionale a fost aprobat de către

Parlamentul Principatelor Unite la 17 aprilie 1880, fiind astfel creat unul din pilonii

statului român modern.

Beneficiind la înfiinţare de un capital social în valoare de 30 milioane lei,

din care numai 10 milioane capital de stat, Banca Naţională şi-a desfăşurat iniţial

activitatea într-un mic spaţiu aparţinând Creditului Funciar Rural.

În 1882 a fost începută proiectarea sediului palatului BNR de către o echipă

de arhitecţi francezi renumiţi în epocă. Mutarea în sediu a fost definitivată abia în

1890, costurile lucrării emblematice şi pe măsura importanţei instituţiei depăşind

2,5 milioane lei.

Secţiunea 2: Operaţiuni derulate de Banca Naţională a României

până în 1945

În perioada imediat ulterioară înfiinţării, principalele operaţiuni derulate de

BNR au constat în emisiune monetară şi credit de scont.

În perioada 1880-1890, instrumentele monetare au avut la bază aur, argint

şi monede de hârtie constând în bilete ipotecare. Creditul de scont a fost promovat

în special în domeniul agricol. Dezvoltarea operaţiunilor de scont, în general, a fost

impulsionată şi de tipărirea de către BNR a unor formulare-tip de cambii şi bilete la

ordin, menite să suplinească lipsa de experienţă românească în sectorul efectelor de

comerţ.

În 1890 s-a decis trecerea la monometalism aur, având în vedere şi

devalorizarea masivă a monedei naţionale3.

În decembrie 1900, statul a decis retragerea participaţiilor în BNR datorită

efectelor crizei economice din 1899 şi imposibilităţii asanării financiare din surse

interne. Banca Naţională a devenit o bancă particulară care beneficia de privilegiul

emisiunii monetare, privilegiu prelungit iniţial până în 1920, iar ulterior până în 3 V. Slăvescu, Istoria Băncii Naţionale a României (1880-1924), Editura Culturală Naţională, Bucureşti, 1925, p. 33

1930.

Până la momentul de criză din 1907, BNR a beneficiat de o conjunctură

economică favorabilă care a avut drept efect creşterea portofoliului de scont şi a

permis extinderea în ţară prin deschiderea de agenţii.

Datorită izbucnirii Primului Război Mondial, în noiembrie 1916 Banca

Naţională a fost evacuată, mutându-şi sediul la Iaşi, iar tezaurul băncii transferat în

Rusia sub paza şi garanţia Guvernului rus.

La 1 decembrie 1918 Banca Naţională a revenit la Bucureşti, devenind

principalul sprijin al Statului Român în refacerea economiei distruse de război şi în

unificarea circulaţiei monetare.

În 1925 a avut loc o reorganizare a Băncii Naţionale şi s-a decis, în

principal, prelungirea privilegiului de emisiune monetară pentru o altă perioadă de

30 de ani, majorarea capitalului social de la 30 la 100 de milioane de lei şi

contribuţia statului la majorarea respectivă de capital.

Treptat a fost lărgită şi sfera funcţiilor băncii, pe lângă emisiunea monetară

fiind atribuit şi controlul activităţii bancare, controlul circulaţiei devizelor,

elaborarea politicii monetare şi financiare.

Secţiunea 3: Sistemul bancar românesc în perioada 1945-1989

După anul 1945 s-a trecut la etatizarea sistemului bancar, proces derulat în

două etape: în anul 1946 s-a preluat controlului asupra Consiliului de Administraţie

al Băncii Naţionale, iar în anul 1948 s-a trecut la aplicarea deciziei de dizolvare şi

lichidare a majorităţii băncilor şi instituţiilor de credit private.

După anul 1947 sistemul bancar a suferit transformări radicale odată cu

trecerea la economia de comandă. Prin Decretul nr. 197/1948 s-a decis ca toate

băncile să fie lichidate, cu excepţia Casei Naţionale de Economii şi Cecuri Poştale

şi a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.

şi urm.

Ulterior, au fost înfiinţate Banca de Investiţii4, Banca Română de Comerţ

Exterior şi Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară5.

Sistemul centralizat limita orice formă de concurenţă între bănci, permiţând

acestora funcţionarea în cadrul unor linii directoare foarte stricte.

Numărul produselor şi serviciilor bancare era, de asemenea, foarte limitat,

iar resursele erau procurate în principal de la Banca Naţională, printr-un mecanism

automat, ceea ce înlătură orice formă de preocupare cu privire la constituirea şi

menţinerea lichidităţilor.

În ceea ce priveşte BNR, în 1970 a fost emis Decretul nr. 124 pentru

organizarea şi funcţionarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.

Actul normativ menţine subordonarea faţă de Consiliul de Miniştri şi consacră

următoarele atribuţii principale:

- monopolul emisiunii monetare, „potrivit hotărârii Consiliului de

Miniştri”;

- organizarea şi coordonarea circulaţiei băneşti;

- coordonarea activităţii de credit şi decontări în economie;

- elaborarea proiectelor planurilor de credite şi de casă pe economie

împreună cu Comitetul de Stat al Planificării, Ministerul Finanţelor şi băncile

specializate în vederea prezentării Consiliului de Miniştri;

- organizarea şi realizarea execuţiei de casă bugetară;

- operaţiuni de depozitare, creditare, decontări şi alte operaţiuni în contul

organizaţiilor socialiste;

- creditarea băncilor specializate;

- stabilirea şi publicarea cursului oficial al valutelor străine, organizarea şi

efectuarea de operaţiuni valutare;

- operaţiuni cu metalele preţioase;

- participă la elaborarea balanţei de plăţi externe şi la urmărirea realizării

acesteia;

- reprezintă statul şi semnează convenţii externe în probleme financiare, de 4 Decretul nr. 228/1948

plăţi şi de credite;

- participă la organizaţii sau reuniuni internaţionale cu caracter financiar,

bancar şi monetar;

- colaborează cu instituţii de specialitate din ţară şi străinătate în probleme

bancare şi editează publicaţii în acest domeniu;

- elaborează pe baza şi în vederea aplicării legii, în colaborare cu băncile

specializate, norme privind creditarea, decontările, operaţiunile de casă, controlul

utilizării fondului de salarii şi celelalte operaţiuni bancare, obligatorii pentru

organizaţiile socialiste;

- exercită controlul asupra respectării disciplinei operaţiunilor bancare.

5 B.A.I.A. şi B.R.C.E. au fost înfiinţate în 1968

CAPITOLUL II SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ACTUAL

Secţiunea 1: Sistemul bancar românesc după 1989

La începutul anilor 1990, în România funcţiona un sistem bancar de tip

monobancă, alcătuit din Banca Naţională a României şi patru bănci specializate:

- Banca Română de Comerţ Exterior;

- Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară;

- Banca de Investiţii;

- Casa de Economii şi Consemnaţiuni.

Sistemul bancar organizat pe un singur nivel a intrat într-o amplă

restructurare pentru a corespunde deciziei de transformare a economiei de comandă

în economie de piaţă.

Astfel, s-a trecut la structurarea sistemului bancar pe două nivele, un palier

fiind ocupat de Banca Naţională a României, banca centrală de emisiune, iar pe cel

de al doilea palier situându-se băncile comerciale.

Noul statut al Băncii Naţionale a României a reglementat atribuţiile acesteia

în domeniile stabilirii şi conducerii politicii monetare şi de credit, autorizarea,

reglementarea şi supravegherea activităţii societăţilor bancare.

Al doilea palier a fost destinat băncilor comerciale care beneficiază în

temeiul legii bancare de dreptul de a desfăşura o gamă largă de operaţiuni, cu

respectarea normelor stabilite de Banca Naţională a României în domeniul

reglementării şi supravegherii.

În procesul de reformă bancară, derulat în perioada 1990-2006, se pot

distinge mai multe etape6, după cum urmează:

- prima etapă s-a derulat în perioada 1990-1996; 6 Etapizarea evoluţiei sistemului bancar românesc în perioada postdecembristă a fost prezentată de Guvernatorul

BNR, domnul Mugur Isărescu, în cadrul prezentării susţinute cu ocazia FINFAIR 2003 cu tema „România: Sistemul bancar - prezent şi viitor", www.bnr.ro, Prezentări şi interviuri, 4 iunie 2003

- a doua etapă în perioada 1997-2000;

- a treia etapă în perioada 2001-2004;

- a patra etapă în perioada 2005- 2006.

În intervalul 1990-1996 s-au pus bazele sistemului bancar pe două niveluri,

specific economiei de piaţă. Au fost emise acte legislative esenţiale, între care

Legea societăţilor comerciale, Legea bancară, Legea privind Statutul Băncii

Naţionale a României şi Legea privind privatizarea societăţilor bancare la care

statul este acţionar.

Se observă triplarea numărului băncilor comerciale concomitent cu

creşterea reţelei teritoriale şi cu diversificarea operaţiunilor societăţilor bancare cu

capital de stat.

Capitalul privat, capitalul cooperatist şi cel mixt şi-au făcut tot mai mult

simţită prezenţa, în paralel cu continuarea procesului de integrare a sucursalelor

băncilor străine în activitatea bancară autohtonă,

Ritmul reformelor nu a respectat aşteptările, la nivelul anului 1997 poziţia

deţinută de proprietatea de stat în ansamblul sectorului bancar fiind încă

dominantă, cu toate că BNR a autorizat, aproape în exclusivitate, numai înfiinţarea

de noi bănci private, cu capital românesc sau străin.

Sistemul bancar se caracteriza printr-o concentrare la nivelul principalelor

patru bănci de stat, respectiv Banca Agricolă, Banca Comercială Română (BCR),

Banca Română de Comerţ Exterior (Bancorex) şi Banca Română pentru Dezvoltare

(BRD), fenomen ce încerca să fie contrabalansat de autorizarea noilor bănci

private.

Se remarcă orientarea prioritară a băncilor cu capital de stat către finanţarea

sectorului public, a băncilor cu capital privat românesc către creditarea agenţilor

economici privaţi autohtoni, în timp ce băncile străine au susţinut activitatea

marilor companii străine prezente în România.

Cu scopul asigurării unei baze economice sănătoase a sistemului bancar şi a

funcţionării sale pe criterii competitive, BNR a anunţat şi practicat o politică de

autorizare prudentă, favorabilă înfiinţării unui număr relativ mic de bănci

puternice, cu capital solid7.

În acest sens, BNR a hotărât, încă din anul 1992, ca nivelul minim al

capitalului social necesar autorizării unei bănci comerciale să fie cel puţin egal cu

cel prevăzut de standardele europene - 5 milioane ECU/euro. Aceleaşi standarde au

fost avute în vedere şi la stabilirea cerinţelor de autorizare referitoare la calitatea

managerilor şi a acţionarilor principali ai unei bănci. Tot în încercarea de a evita

înfiinţarea de bănci neviabile, BNR a introdus începând cu anul 1995 restricţii

referitoare la posibilitatea participării companiilor cu capital de stat în calitate de

acţionar la constituirea unor societăţi bancare.

BNR a avut în vedere creşterea eficienţei activităţii de supraveghere a

instituţiilor de credit, verificarea gradului de respectare a indicatorilor prudenţiali şi

adoptarea măsurilor de prevenire a deteriorării situaţiei financiare a băncilor.

Intervalul 1990-1996 a demonstrat faptul că disfuncţionalităţile de ordin

structural ale economiei unui stat, în convergenţă cu un cadru de reglementare şi

supraveghere prudenţială bancară aflat în formare, pot afecta în mod profund

sănătatea unui sistem bancar, istoria înregistrând falimente bancare celebre. Situaţia

a fost favorizată şi de carenţele grave ale legislaţiei generale din România,

menţinută vădit în favoarea debitorului, cu interminabile şi complicate proceduri de

executare silită, lipsa unor sisteme de publicitate a creditelor şi garanţiilor şi cu

false accente în materia ocrotirii dreptului de proprietate şi a proprietarului.

Pe de altă parte, este de observat şi abordarea de către băncile comerciale a

situaţiei economice generale caracterizate de instabilitatea preţurilor de consum,

fluctuările masive în materia dobânzilor şi a cursului de schimb prin decizia de a

acorda prioritate plasamentelor în titluri de stat şi în specularea diferenţelor de curs

valutar, în defavoarea creditării propriu-zise a economiei.

S-a observat efectul nociv al intervenţiei factorului politic, care din

incompetenţă, considerente pur electorale şi din dorinţa de a favoriza anumite

acumulări de capital în procesul privatizării şi restructurării economice, a decis

acordarea de credite preferenţiale şi finanţarea distorsionată a economiei. 7 „România: Sistemul bancar - prezent şi viitor”. Prezentare susţinută de domnul Mugur Isărescu, Guvernatorul

Este de remarcat faptul că prin acordul stand-by încheiat pentru perioada

1994-1995 autorităţile române şi-au asumat obligaţia faţă de Fondul Monetar

Internaţional de a privatiza două societăţi bancare cu capital majoritar de stat în

termen de un an, obligaţie încălcată, ca de atâtea ori în perioada de tranziţie,

motivat de protejarea intereselor financiare ale guvernanţilor.

În intervalul 1997-2000, în plan politic au apărut semne de schimbarea a

atitudinii faţă de rolul sistemului bancar şi finanţarea generală a economiei.

Preocupările BNR au fost centrate pe completarea şi amendarea legislaţiei

bancare prin alinierea acesteia la standardele europene. Totodată, a iniţiat un proces

de asanare şi consolidare a sistemului bancar impus de criza bancară din anii 1998-

19998.

Creditul preferenţial, acumulat cu deosebire la Bancorex şi Banca Agricolă,

a fost declarat credit neperformant.

A fost nuanţată poziţia BNR, încercându-se să se evite criza de sistem,

inclusiv prin activarea ca şi creditor de ultimă instanţă.

Direcţiile de acţiune pentru continuarea reformei bancare au fost definite de

două evenimente majore, respectiv criza bancară din anii 1998-1999 şi invitaţia

adresată României la Helsinki în 1999 de a începe negocierile de aderare la

Uniunea Europeană.

În acest context, din 1999 BNR a demarat un program de restructurare a

sistemului bancar cu scopul prevenirii riscului sistemic, care a vizat pe lângă

rezolvarea situaţiei băncilor-problemă, îmbunătăţirea calităţii supravegherii

prudenţiale. S-a introdus un sistem de rating bancar şi avertizare timpurie,

îmbunătăţirea cadrului legislativ, cu accent pe reglementarea conduitei prudenţiale

în sectorul bancar, creşterea exigenţei în sancţionarea băncilor, menţinerea unei

politici prudente de autorizare a unor noi bănci9.

Principala ameninţare la adresa viabilităţii sistemului bancar o reprezenta,

BNR, la FINFAIR-2003, wvw.bnr.ro 8 „Armonizarea legislaţiei bancare la cerinţele comunitare”, prezentarea domnului Florin Georgescu, Prim-

viceguvernator BNR, la ed. a VII-a a „Forumului bancar român”, www.bnr.ro 9 „Strategia 2025. Dezvoltarea durabilă a sectorului financiar-bancar al României în perioada 2005-2025. Finanţarea

marilor proiecte”, prezentarea domnului Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, la Sesiunea Finală privind „Strategia de Dezvoltare Durabilă aRomâniei – Orizont 2025”, www.bnr.ro

la momentul 1998, funcţionarea defectuoasă a unor bănci de mari dimensiuni, cu

capital de stat, respectiv Bancorex şi Banca Agricolă.

S-a decis preluarea de la aceste bănci a creditelor neperformante şi a

activelor extrabilanţiere din aceeaşi categorie, prin decizia de înfiinţare, la

începutul anului 1999, a Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB).

În prima parte a etapei, cuprinsă între anii 2000-2004, băncile comerciale

au continuat atitudinea blamată de public de reticenţă faţă de creditarea economiei,

pe fondul devansării ritmului restructurării economiei reale de ritmul restructurării

sistemului bancar.

Reticenţa băncilor a fost considerată şi o reacţie la volumul mare de credite

neperformante acumulat până în 1998 şi ca o sancţionare, totodată, a ritmului lent

al reformelor.

S-a remarcat consolidarea funcţiei BNR de supraveghere prudenţială prin

amendarea cadrului normativ.

A fost supus aprobării Parlamentului un nou pachet legislativ în materie

bancară, respectiv Legea bancară nr. 58/1998, Legea privind statutul BNR nr.

101/1998, Legea privind falimentul bancar nr. 83/1998.

S-a urmărit îmbunătăţirea cadrului normativ al unei supravegheri eficiente,

asigurarea creşterii exigenţei în autorizarea conducătorilor, administratorilor şi

acţionarilor băncilor comerciale, introducerea cerinţelor de ordin calitativ pentru

acţionarii semnificativi.

Se remarcă anumite îmbunătăţiri de ordin procedural în domeniul

falimentului bancar, inclusiv în privinţa protecţiei deponenţilor.

Deschiderea negocierilor cu Uniunea Europeană a presupus intensificarea

procesului de armonizare legislativă cu directivele comunitare şi cu principiile

Comitetului de la Basel, care a permis ulterior alinierea legislaţiei bancare

româneşti la standardele europene10.

BRD, Bancpost şi Banca Agricolă au fost privatizate prin preluarea

10 „Stadiul pregătirii pentru aplicarea reglementărilor Basel II în sistemul bancar românesc”, prezentarea prim-

viceguvernatorului BNR, dl. Florin Georgescu, cu prilejul Forumului Bancar FINMEDIA - Managementul riscului în perspectiva Basel II - ed. a III-a, www.bnr.ro

pachetului majoritar de acţiuni de către instituţii financiare străine cu reputaţie, iar

capitalul străin a ajuns să deţină poziţia dominantă pe piaţa bancară românească.

După ce ani de zile băncile s-au orientat numai spre clienţii corporatişti,

începând cu 2002-2003 s-a produs o explozie a creditului de consum, urmat la scurt

timp de creditul imobiliar şi ipotecar, segmentul de retail începând să se apropie de

poziţia pe care o ocupă în ţări cu sisteme bancare dezvoltate.

La nivelul anului 2006 şi în prag de aderare la Uniunea Europeană,

dezvoltarea sistemului bancar românesc s-a încadrat în tendinţa generală de

regionalizare şi globalizare care a dominat economia mondială în ultimele

decenii11.

Capitalul străin prezent pe piaţa bancară românească provine cu precădere

din ţările Uniunii Europene, pe de o parte, contribuind la procesul de integrare a

întregii economii româneşti12, iar pe de altă parte, suportând influenţele

fenomenelor derulate în sistemul financiar european.

Pe piaţa bancară se observă următoarele tendinţe principale:

- un proces de concentrare bancară prin achiziţii şi fuziuni, cum ar fi, cu

titlu de exemplu, fuziunea HVB Bank România S.A. cu Banca „Ion Tiriac”;

- o tendinţă de specializare, cum ar fi finanţarea IMM-urilor, creditarea în

domeniul locativ, creditarea achiziţiei de autoturisme, credite pentru consum etc.;

- introducerea de către băncile cu capital străin a unor practici bancare

moderne;

- se remarcă depăşirea practicilor axate pe instrumente de plată pe suport de

hârtie şi recurgerea la instrumente procesate electronic;

- dezvoltarea serviciilor de e-banking, e-finance şi selfbanking;

- modernizarea Sistemului Electronic de Plăţi (SEP);

- diversificarea continuă a gamei de produse oferite clienţilor, fie prin

deschiderea de filiale cu un profil distinct, fie prin oferirea de produse noi.

O mare provocare rămâne accesul băncilor comerciale în mediul rural, unde

11 „Sistemul bancar şi integrarea europeană”, prezentarea domnului Cristian Popa, viceguvernator BNR, www.bnr.ro 12 „Retail banking, Banca viitorului într-o Europă lărgită. Strategii pentru inovaţie şi creştere” - expozeul domnului

Mugur Isărescu, Guvernator BNR, la cea de a V-a ediţie a Conferinţei Europene de Retail Banking, www.bnr.ro

se concentrează aproape jumătate din populaţia României şi, pe lângă transferurile

muncitorilor sezonieri români, este esenţial de ţintit derularea fondurile europene.

Secţiunea 2: Perspective în dezvoltarea sistemului bancar românesc

Din prezentările13 conducerii BNR referitor la perspectivele sistemului

bancar românesc, rezultă anumite previziuni ale evoluţiilor aşteptate în perioada

2007-2014. Între direcţiile previzibile de evoluţie în materie bancară se pot

presupune:

- reducerea substanţială a costurilor cu intermedierea bancară legate de

transferurile de plăţi, odată cu introducerea Sistemului Electronic de Plăţi (SEP),

pentru ca acestea să se apropie în timp de nivelul costurilor din Uniunea

Europeană;

- reducerea de câteva ori pe unitate de plată a costului plăţilor de mare

valoare;

- reducerea costurilor de intermediere a depozitelor populaţiei, având în

vedere faptul că substanţiala contribuţie a băncilor comerciale pentru înfiinţarea şi

funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar va permite

ridicarea plafoanelor de garantare până la nivelul celui european;

- reducerea rezervelor minime obligatorii;

- creşterea concurenţei în domeniul bancar;

- apariţiei de noi produse bancare;

- îngustarea marjelor de dobândă sub presiunea accentuării concurenţei în

sistemul bancar.

Pe de altă parte, ca orice stat membru al Uniunii Europene, România are

obligaţia de a asigura compatibilitatea legislaţiei sale interne, inclusiv a statutului 13 „Evoluţia sistemului bancar românesc”, prezentarea prim-viceguvernatorului BNR, dl. Florin Georgescu, cu prilejul forumului „Banking on România”, organizat de Financial Times Business şi The Banker; Forumul Bancar Român, „Convergenţa la zona Euro”, prezentarea guvernatorului BNR, dl. Mugur Isărescu; „Perspectivele sistemului bancar după aderarea României la Uniunea Europeană”, prezentarea prim-viceguvernatorului BNR, dl. Florin Georgescu; „Recent Macroeconomic & Banking System Developments”, prezentarea guvernatorului BNR, dl. Mugur Isărescu, cu ocazia întâlnirii Asociaţiei Române a Băncilor, www.bnr.ro

băncii centrale naţionale, cu Constituţia şi cu Statutul Sistemului European al

Băncilor Centrale (SEBC) şi al Băncii Centrale Europene (BCE).

În dispoziţiile Art. I30 şi urm. din Tratatul de aderare semnat de România

sunt reiterate dispoziţiile generale comunitare referitoare la Banca Centrală

Europeană14, Eurosistem şi Sistemul European al Băncilor Centrale şi relaţia

acestora cu băncile centrale naţionale.

Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre,

a căror monedă este euro, constituie Eurosistemul. În prezent, România nu face

parte din Eurosistem şi nu participă la conducerea politicii monetare a Uniunii.

Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre,

inclusiv Banca Naţională a României, formează Sistemul European al Băncilor

Centrale.

Sistemul European al Băncilor Centrale este condus de Consiliul

Guvernatorilor şi Comitetul Executiv, organele de decizie ale Băncii Centrale

Europene15, iar statutul acestuia este definit de Protocolul privind Statutul

Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene.

Obiectivul principal al SEBC este de a menţine stabilitatea preţurilor şi, fără

a aduce atingere obiectivului enunţat, SEBC îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

1. sprijină politicile economice generale în cadrul Uniunii pentru a contribui

la realizarea obiectivelor acesteia;

2. întreprinde orice altă misiune de bancă centrală, în conformitate cu

dispoziţiile legale aplicabile16.

Statele membre a căror monedă nu este euro, precum şi băncile lor centrale, 14 Între trăsăturile principale ale BCE se reţin următoarele:

- este o instituţie care beneficiază ce personalitate juridică; - este independentă în exercitarea atribuţiilor şi în administrarea finanţelor sale; - BCE este singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Banca Centrală Europeană şi băncile

centrale naţionale pot emite bancnote euro. Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care circulă legal în Uniune. Statele membre pot emite monedă metalică euro, sub rezerva aprobării de către Banca Centrală Europeană a volumului emisiunii. Fără a aduce atingere atribuţiilor BCE, prin legi sau legi-cadru europene se pot stabili măsurile necesare pentru utilizarea euro ca monedă unică. Legile sau legile-cadru menţionate se adoptă după consultarea prealabilă a BCE;

- adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale; - este consultată şi poate emite avize asupra oricărui proiect de act al Uniunii, precum şi asupra oricărui proiect

la nivel naţional în domeniile în care are atribuţii. 15 Organele de decizie ale Băncii Centrale Europene, compunerea acestora şi condiţiile de funcţionare sunt definite în art. III-382 – III-383, precum şi în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene

cum este cazul României şi BNR, îşi păstrează competenţele în domeniul monetar

până la aderarea la Eurosistem.

16 Partea III din Tratat, Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi Statutul Băncii Centrale Europene

CAPITOLUL III BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

PREZENTARE GENERALĂ

Secţiunea 1: Reglementare şi natură juridică

Temeiul legal principal de reglementare a organizării, funcţionării şi

atribuţiilor Băncii Naţionale a României este Legea nr. 312/2004, lege care

reglementează Statutul BNR.

Legea nr. 312/2004 a fost adoptată în contextul angajamentelor asumate de

Guvernul României şi de Banca Naţională a României în temeiul Documentului de

Poziţie la Capitolul 11 - Uniunea Economică şi Monetară ca, până cel târziu Ia data

de 31 decembrie 2004, să modifice Legea nr. 101/1998 privind Statutul BNR în

vederea armonizării cu prevederile cuprinse în:

- Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene;

- Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncii Centrale şi al

Băncii Centrale Europene, precum şi

- cu prevederile celorlalte reglementări comunitare privind activitatea

băncilor centrale din statele membre ale Uniunii Europene.

În contextul negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană,

transpunerea acquis-lui comunitar privind politica monetară şi a cursului de schimb

a implicat alinierea Statutului Băncii Naţionale a României la respectivele

prevederi. La momentul elaborării proiectului Legii nr. 312/2004 s-a urmărit şi

respectarea angajamentelor asumate prin documentele de negociere la alte capitole

aferente domeniului bancar (cum ar fi, cu titlu de exemplu, acquis-ul comunitar

aferent sistemelor de plăţi), precum şi armonizarea cu alte reglementări naţionale în

materie bancară (cum ar fi Legea bancară şi Codul fiscal în vigoare la acea dată).

Proiectul Legii nr. 312/2004 a fost elaborat de un grup comun de lucru

alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi Băncii Naţionale a

României şi a fost transmis spre analiză Comisiei Europene şi Băncii Centrale

Europene. Observaţiile şi recomandările celor două instituţii europene au fost avute

în vedere la elaborarea formei finale a proiectului adoptat în final drept Legea nr.

312/2004 care, între altele, avea să abroge Legea din 1998 privind Statutul BNR.

Principalele modificări şi completări aduse de noua lege privind Statutul

BNR, astfel cum au fost subliniate şi în expunerea de motive prezentată Ia

adoptarea actului normativ, au avut în vedere:

a) Statuarea unicităţii obiectivului fundamental şi întărirea independenţei

funcţionale a băncii centrale, prin:

- definirea clară a obiectivului fundamental al Băncii Naţionale a României

ca fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor;

- stipularea faptului că sprijinirea de către BNR a politicii economice

generale a statului se face fără prejudicierea obiectivului său fundamental;

- stipularea urmăririi menţinerii rezervelor internaţionale la un nivel adecvat

tranzacţiilor externe ale României, ca atribuţie exclusivă a Băncii Naţionale a Ro-

mâniei.

b) Consolidarea independenţei instituţionale a băncii centrale, atât prin

definirea statutului Băncii Naţionale a României ca instituţie publică independentă,

cât şi prin menţionarea independenţei sale faţă de autorităţile publice sau faţă de

orice altă instituţie sau autoritate în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin prin Statut.

c) Asigurarea independenţei băncii centrale, prin următoarele prevederi:

- aplicarea mandatului de şase ani pentru toţi membrii Consiliului de

Administraţie al BNR, inclusiv pentru cei numiţi în locurile rămase vacante ca

urmare a descompletării Consiliului de Administraţie;

- stipularea posibilităţii revocării din funcţie a unui membru al Consiliului

de Administraţie doar dacă acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare

pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave;

- introducerea posibilităţii atacării în justiţie a hotărârii de revocare din

funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României;

- extinderea prevederilor legate de conflictul de interese asupra tuturor

membrilor Consiliului de Administraţie şi ai conducerii executive a BNR, precum

şi trimiterea la regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzute de

lege;

- extinderea obligaţiilor de confidenţialitate ale membrilor Consiliului de

Administraţie şi ale angajaţilor BNR şi după încetarea activităţii lor în cadrul

băncii.

d) Interzicerea oricărei posibilităţi de finanţare directă de către banca

centrală a instituţiilor publice şi eliminarea accesului privilegiat al instituţiilor

publice la resursele instituţiilor financiare, prin:

- interzicerea achiziţionării de pe piaţa primară de către Banca Naţională a

României a creanţelor asupra statului, autorităţilor publice centrale şi locale,

regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu

capital majoritar de stat;

- interzicerea creditării pe descoperit de cont sau a oricărui alt tip de

creditare de către Banca Naţională a României a statului, autorităţilor publice

centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi

a altor societăţi cu capital majoritar de stat;

- eliminarea posibilităţii acordării de împrumuturi de către BNR, pe bază de

convenţii încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru acoperirea decalajului

temporar dintre încasările şi plăţile din contul curent general al Trezoreriei statului;

- limitarea la piaţa secundară a cumpărărilor, vânzărilor şi efectuării altor

tranzacţii având ca obiect bonurile de tezaur şi obligaţiunile;

- eliminarea oricărei referiri la posibilitatea utilizării transferurilor de titluri

de stat în cadrul sistemului de acoperire a pierderilor din bilanţ.

Legea nr. 312/2004 cuprinde şi anumite prevederi tranzitorii17 pentru

17 Prevederile care intră în vigoare începând cu data aderării României la Uniunea Europeană se referă la:

- condiţiile de realizare a schimburilor de informaţii dintre BNR şi diverse entităţi; - extinderea interdicţiei de a efectua operaţiuni pe piaţa monetară primară şi, respectiv, a interdicţiei de a efectua operaţiuni de creditare pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare asupra organismelor guvernate de legea publică şi asupra companiilor publice din statele membre ale Uniunii Europene; - participarea BNR la aranjamente de compensare, depozitare, decontare şi plată sau alte contracte având acest scop, încheiate cu un anumit tip de instituţii.

Prevederi care intră în vigoare începând cu data aderării României la Eurosistem au în vedere: - participarea BNR la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plăţi; - extinderea sferei de cuprindere a activelor eligibile pentru garantarea creditelor acordate de Banca Naţională a

intervalul de timp cuprins între momentul aderării şi momentul adoptării monedei

euro şi prevederi care intră în vigoare ulterior aderării la Eurosistem.

În ceea ce priveşte natura juridică, Banca Naţională a României este

reglementată drept bancă centrală a României, instituţie publică independentă care

beneficiază de personalitate juridică. Sediul central a fost stabilit în Municipiul

Bucureşti, la nivelul anului 2007 fiind operabile şi 19 sucursale, atât în Municipiul

Bucureşti, cât şi în alte localităţi din ţară18.

În concordanţă cu prevederile aplicabile Băncii Centrale Europene şi

băncilor centrale contemporane, în general, Legea nr. 312/2004 privind Statutul

Băncii Naţionale a României a determinat încă din primele articole atribuţiile

principale şi obiectivul fundamental.

Obiectivul fundamental declarat al Băncii Naţionale a României este

asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. În plus, Banca Naţională a României

are rolul de a sprijini politica economică generală a Statului Român, fără

prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental.

În art. 2, din Statutul BNR, sunt reglementate principalele atribuţii ale

Băncii Naţionale a României, respectiv:

- elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

- autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de

credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru

asigurarea stabilităţii financiare;

- emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe

teritoriul României;

- stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

- administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Din modul de reglementare şi conţinutul de ansamblu al Legii nr. 312/2004

se observă faptul că legislaţia aplicabilă BNR îi conferă acesteia o multitudine de

atribuţii, între care unele sunt considerate atribuţii „principale”.

României; regimul conflictului de interese aplicabil membrilor Consiliului de Administraţie al BNR implicaţi în exercitarea atribuţiilor legate de Sistemul European al Băncilor Centrale 18 www.bnr.ro – reţeaua teritorială a BNR

Pentru exemplificarea altor atribuţii care nu se încadrează în categoria

atribuţiilor principale putem avea în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (4), care

reglementează faptul că pentru necesităţile proprii, Banca Naţională a României

elaborează studii şi analize privind moneda, cursul de schimb, creditul şi

operaţiunile sistemelor de plăţi şi ale instituţiilor de credit sau prevederile art. 3

alin, (2) referitor la avizul obligatoriu al BNR în legătură cu orice proiect de act

normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca

Naţională a României are atribuţii.

Secţiunea 2: Independenţa Băncii Naţionale a României

Una din problemele viu disputate de-a lungul timpului, atât de teoreticieni,

cât şi de practicieni, este independenţa băncii centrale19.

În abordarea acestei problematici se poate porni de la definirea conceptului

de independenţă prin stabilirea coordonatelor şi dimensiunilor ce definesc gradul

de independenţă al băncii centrale.

În utilizarea conceptului de independenţă nu se are în vedere caracterul

absolut al acesteia, deoarece o bancă centrală nu poate acţiona ca stat în stat; avem

în vedere în fapt o independenţă relativă, iar după anumite opinii ar trebui chiar

înlocuită noţiunea de „independenţă” cu aceea de ,,autonomie”20.

Indiferent de conţinutul semantic al noţiunilor de „independenţă” şi

„autonomie”, ceea ce este important în definirea gradului de independenţă al unei

bănci centrale este stabilirea coordonatelor majore prin ale căror dimensiuni acesta

se defineşte.

Această problematică a fost amplu dezbătută, inclusiv cu ocazia elaborării

Raportului Delors asupra Uniunii Economice şi Monetare Europene, ajungându-se

la concluzia că, pentru definirea gradului de independenţă a băncilor centrale21, 19 Pentru argumentări în dreptul comparat privind necesitatea independenţei unei bănci centrale vezi M.M. Nsouli. Recherche sur les critères d'une banque centrale moderne, L.G.D.J., 2003, p. 206 şi urm. 20 D.D. Şagur.a. C.F. Donoaica, Drept bancar şi valutar. Ed. Proarcadia. Bucureşti, p. 63 21 M.M. Nsouli. op. cit., la p. 213 şi urm., prezintă sintetic mai multe categorii de criterii de definire a gradului de

este necesară considerarea următoarelor coordonate majore ale acestuia:

- independenţa instituţională;

- independenţa operaţională;

- independenţa membrilor organului de conducere al băncii centrale şi a

organului însuşi;

- independenţa financiară.

Independenţa instituţională are în vedere, pe de o parte, relaţia de

subordonare a băncii centrale, fie faţă de guvern, fie faţă de parlament. În practică

nu sunt reglementate bănci centrale total subordonate guvernului, dar nici total

independente. În funcţie de criteriul subordonării în doctrină s-a propus clasificarea

băncilor centrale pe patru nivele. Cu titlu de exemplu, după unele opinii, Banca

Franţei şi Banca Angliei ar fi cel mai mult subordonate faţă de guvern, în categoria

a doua fiind plasată Banca Belgiei, în categoria a treia Banca Japoniei şi Federal

Reseave din S.U.A.22, iar printre cele mai independente, Banca Elveţiei şi

Bundesbank (Banca centrală a Germaniei).

Bineînţeles că această clasificare, ca oricare alta, are un anumit grad de

subiectivitate şi argumente pro şi contra pot fi aduse în legătură cu includerea unei

bănci într-o anumită categorie23.

Pe de altă parte, independenţa instituţională poate fi corelată cu obiectivele

statutare ale fiecărei bănci centrale, constatându-se în acest sens creşterea gradului

de independenţă odată cu claritatea obiectivelor24.

Independenţa operaţională constă în gradul de libertate al băncii centrale,

atât în formularea politicii monetare, cât şi în implementarea acesteia prin folosirea

liberă a instrumentelor specifice. Astfel, în cazul Băncii Angliei aceasta face

independenţă, respectiv:

- „Le regroupement de Cukierman”; - „Le regroupement du Conseil économique et social français”; - „Le regroupement des critères destinés a verifier la compatibilite des statuts des banques centrales nationales

avec le traite de Maastricht”; - „Le regroupement de F. Papadia et C. Santini analysant l’independance de la BCE”

22 Pentru specificul înfiinţării şi independenţei Federal Reserve Banks în SUA, a se vedea D. Blanche, Le droit bancaire des Etats-Unis, RB Edition, 2006, p. 30

23 D.D. Şaguna, C.F. Donoaica, op. cit, p. 64 24 Obiectivele enunţate de-a lungul timpului au fost diferite: în cazul Băncii Angliei - asigurarea bunăstării naţiunii;

în cazul Băncii Franţei - reglarea monedei şi creditului; în cazul Băncii Belgiei – statutul nu prevede nici un obiectiv; Bundesbank are prevăzut drept obiectiv asigurarea stabilităţii monedei naţionale

propuneri guvernului privind politica monetară, acţionând mai mult ca un organ de

specialitate al acestuia. În implementarea politicii monetare, spre exemplu, Banca

Angliei nu poate decide singură asupra modului de folosire a unor instrumente

specifice, cum este cazul rezervelor obligatorii când, pentru modificarea ratei

acestora, este necesară aprobarea guvernului, lucru care nu este necesar în cazul

Bundesbank.

De asemenea, s-a constatat că acolo unde banca centrală se bucură de un

grad mai mare de independenţă operaţională, inflaţia are cote mai scăzute, între

cele două aspecte existând un raport invers proporţional (cu cât creşte gradul de

independenţă al băncii centrale cu atât scade şi inflaţia).

Un alt element al independenţei operaţionale este şi limitarea sau

interzicerea prin lege a finanţării de către banca centrală a deficitului bugetar şi

exemplele pot continua.

Independenţa membrilor organului de conducere al băncii centrale şi a

organului însuşi cuprinde două aspecte. Un prim aspect se referă la modul de

numire a membrilor din conducerea băncii, numire care se poate face de guvern, de

preşedintele ţării sau de parlament. Al doilea aspect se referă la numirea, sau nu, de

către guvern a unui membru al său în consiliul de administraţie al băncii, care în

unele cazuri are un drept de veto în luarea deciziilor.

Independenţa financiară se referă la independenţa băncii centrale în

stabilirea propriului buget, condiţie esenţială pentru realizarea dimensiunilor

celorlalte coordonate.

Una din problemele centrale la momentul reglementării Sistemului

European al Băncilor Centrale a fost organizarea acestuia pe principiile

federalismului care să reunească o instituţie centrală, Banca Centrală Europeană, şi

băncile centrale naţionale.

În acest sens, s-a decis ca Banca Centrală Europeană să se bucure de o largă

independenţă faţă de guvernele naţionale şi faţă de autorităţile comunitare.

Problema independenţei Băncii Naţionale s-a pus încă de la 1880,

considerându-se ca o problemă cheie pentru buna funcţionare a viitoarei autorităţi

de emisiune.

Prin Legea nr. 34/1991, de aprobare a statutului Băncii Naţionale a

României postdecembriste, s-a creat un nou cadru juridic de funcţionare a acestei

instituţii.

Încă din 1991, din punct de vedere instituţional, BNR a fost reglementată ca

o instituţie independentă faţă de guvern, cu obligaţia guvernatorului, ca în numele

consiliului de administraţie, să prezinte anual parlamentului rapoarte cu privire la

situaţia monetară şi a creditului.

O altă problemă interesantă, care se pune în privinţa independenţei

instituţionale şi care a fost ridicată, în cazul BNR, încă de la 1880, este aceea a

naturii proprietăţii capitalului acestei instituţii. Dacă la 1880, după cum s-a arătat în

secţiunile anterioare, s-a ales soluţia unei participări mixte, de stat şi private, la

formarea capitalului Băncii Naţionale, după 1990 s-a optat pentru un capital

integral de stat.

Se observă, de asemenea, faptul că dacă la 1880 Banca Naţională s-a format

ca o societate pe acţiuni, ceea ce a făcut posibilă mai târziu, în anul 1901, vânzarea

cotei deţinute de stat, în legile postdecembriste privind Statutul BNR banca

centrală a fost definită ca „organ al statului”, iar în prezent „instituţie publică

independentă”. În aceste condiţii, o eventuală modificare a naturii proprietăţii

capitalului BNR presupune, mai întâi, schimbarea naturii juridice.

În privinţa independenţei operaţionale, Banca Naţională se bucură de o

largă independenţă în formularea politicii monetare, bineînţeles aceasta în cadrul

politicii economice şi financiare a statului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 312/2004, BNR deţine

atribuţia promovării politicii monetare în cadrul căreia utilizează în mod direct, fără

mijlocirea guvernului, proceduri şi instrumente specifice pentru operaţiuni de piaţă

monetară şi de creditare a instituţiilor de credit, precum şi mecanismul rezervelor

minime obligatorii.

Dacă prima lege postdecembristă privind Statutul BNR a avut în vedere

doar limitarea accesului bugetului de stat la resursele Băncii Naţionale, cu

menţionarea limitelor anuale şi globale ale împrumuturilor pe care Banca Naţională

le putea acorda statului, în prezent Legea nr. 312/2004 interzice finanţarea directă

de către banca centrală a instituţiilor publice şi a eliminat accesul privilegiat al

instituţiilor publice la resursele instituţiilor financiare25.

Independenţa membrilor consiliului de administraţie este asigurată, pe de o parte,

faţă de guvern, prin alegerea acestora de către parlament, iar, pe de altă parte, din

punct de vedere politic, prin numirea lor pe o perioadă predeterminată şi prin

interzicerea de a deţine funcţia de parlamentar sau o altă funcţie în administraţia de

stat sau justiţie. Astfel, consiliul de administraţie a Băncii Naţionale nu poate

include niciun reprezentant al guvernului şi deci hotărârile sale nu pot fi cenzurate

de guvern.

În domeniul financiar, Banca Naţională, deşi instituţie publică, dispune de

un buget finanţat din surse proprii, care se aprobă de consiliul de administraţie al

BNR, ceea ce-i asigură autonomia necesară îndeplinirii funcţiilor sale26.

În temeiul art. 48 din Statut, Banca Naţională a României este împuternicită

să emită reglementările necesare pentru a pune în aplicare şi a impune respectarea

prevederilor legale.

Reglementările Băncii Naţionale a României au caracter obligatoriu pentru

toate persoanele juridice, atât publice, cât şi private, pentru entităţile fără

personalitate juridică, precum şi pentru persoanele fizice şi pot fi emise sub

următoarele forme:

- regulamente;

- ordine;

- norme;

- circulare.

25 În art. 6 se interzice achiziţionarea de pe piaţa primară de către Banca Naţională a României a creanţelor asupra

statului, autorităţilor publice centrale şi locale regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat. În temeiul art. 7 din Statut se interzice creditarea pe descoperit de cont sau a oricărui alt tip de creditare de către Banca Naţională a României a statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi a altor societăţi cu capital majoritar de stat.

26 Art. 41 din Statut prevede faptul că bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României şi se verifică, în execuţie, conform practicilor şi procedurilor controlului şi auditului intern. În conformitate cu prevederile art. 43, Banca Naţională a României virează la bugetul statului o cotă de 80% din veniturile nete rezultate.

Având în vedere argumentele expuse, se poate concluziona în sensul că, din

punct de vedere al independenţei, Banca Naţională a României poate fi considerată

drept o bancă centrală cu un grad sporit de independenţă, în acord cu legislaţia

europeană aplicabilă în materie.

Secţiunea 3: Colaborarea cu alte autorităţi

Ca principiu general, Statutul BNR interzice atât Băncii Naţionale a

României, cât şi membrilor organelor sale de conducere solicitarea sau primirea de

instrucţiuni din partea autorităţilor publice sau orice altă instituţie sau autoritate în

exercitarea atribuţiilor conferite de lege.

Dacă autorităţile şi instituţiile publice nu pot da instrucţiuni BNR în

exercitarea atribuţiilor legale ale acesteia, acestea, în schimb, au obligaţia de a

solicita, anterior supunerii spre adoptare a oricărui proiect de act normativ al

autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a

României are atribuţii, emiterea de către BNR a unui aviz prealabil care urmează să

fie transmis autorităţii solicitante în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare.

BNR nu are niciun fel de relaţie de subordonare faţă de Guvernul României

şi răspunde numai în faţa Parlamentului.

Cu Guvernul, BNR are relaţii de colaborare, un exemplu specific fiind

colaborarea constantă între BNR şi Ministerul Finanţelor în vederea stabilirii

indicatorilor macroeconomici în baza cărora se elaborează proiectul anual de buget.

În temeiul art. 30 din Statut, în situaţia în care există pericolul diminuării rezervelor

internaţionale, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale

statului, precum şi în cazul în care diminuarea deja s-a produs, Banca Naţională a

României prezintă Guvernului şi Parlamentului un raport privind situaţia rezervelor

internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de

reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind

politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau

remedierea situaţiei.

Raporturile Ministerului Finanţelor Publice27 cu BNR se derulează, de

regulă, pe baza unor convenţii specifice, cum ar fi cele referitoare la:

- funcţionarea contului curent general al Trezoreriei Statului şi înregistrarea

operaţiunilor în respectivul cont28;

- activitatea Băncii Naţionale a României în calitate de agent al statului în

stabilirea instituţiilor de credit eligibile a primi depozite ale Trezoreriei Statului29;

- derularea de operaţiuni cu titluri de stat30;

- posibilitatea ministrului finanţelor şi a unui secretar de stat din ministerul

finanţelor de a participa fără drept de vot la şedinţele Consiliului de administraţie al

BNR31;

- avizul consultativ al ministerului finanţelor în legătură cu diferite aspecte

contabile ale BNR32 ş.a.

Autoritatea în faţa căreia răspunde Banca Naţională a României este

Parlamentul României, în principal sub aspectul prezentării raportului anual al

BNR şi având în vedere numirea şi revocarea membrilor Consiliului de

administraţie al BNR.

Dispoziţiile art. 33 din Statut reglementează atât numirea în funcţie, cât şi

revocarea membrilor Consiliului de administraţie al BNR, respectiv:

- membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, cu

nominalizarea conducerii executive, sunt numiţi de Parlament, la propunerea

comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere şi

- revocarea din funcţie a oricărui membru al consiliului de administraţie se

face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de

specialitate ale celor două Camere, dacă respectivul membru fie încetează să

îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale, fie se face

vinovat de abateri grave. 27 În prezent organizat sub titulatura de Ministerul Economiei şi Finanţelor 28 Art. 27 din Statut 29 Art. 28 din Statut 30 Art. 29 din Statut 31 Art. 33 din Statut 32 Art. 40 din Statut

Din împuternicirea Parlamentului, Banca Naţională a României poate

participa la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de

plăţi şi poate să devină membru al acestora33.

În temeiul art. 35 din Statut, Guvernatorul BNR are obligaţia de a prezenta

Parlamentului, în numele Consiliului de administraţie, până la data de 30 iunie a

anului următor, raportul anual al Băncii Naţionale a României, care cuprinde

activităţile Băncii Naţionale a României, situaţiile financiare anuale şi raportul de

audit. Raportul se dezbate, fără a fi supus votului, în şedinţa comună a celor două

Camere.

Pentru a pune bazele şi pentru a facilita o supraveghere eficientă la nivel

naţional a instituţiilor de credit, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a

societăţilor de asigurări, Banca Naţională a României poate încheia acorduri scrise

de coordonare şi cooperare cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia

de Supraveghere a Asigurărilor.

Un astfel de exemplu de cooperare este semnarea protocolului tripartit între

Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia

de Supraveghere a Asigurărilor pentru cooperare în vederea promovării stabilităţii

sistemului financiar în ansamblu şi pe componentele sale. Documentul a fost

semnat pentru o durată nedeterminată, în data de 10 martie 2006 şi modificat prin

actul adiţional nr. 1/14.12.2006.

Cele trei autorităţi au convenit, în baza principiului cooperării reciproce cu

privire la problemele de interes comun, asupra stabilirii unui cadru de colaborare

prin schimb de informaţii şi în orice alt mod agreat de părţi, în scopul promovării

stabilităţii sistemului financiar, în ansamblu şi pe componentele sale, cu respectarea

condiţiilor stipulate prin legile speciale.

Protocolul a fost semnat având în vedere următoarele motivaţii principale:

• în ultimii ani, sistemul financiar, în ansamblul său, a devenit mult mai

dinamic şi complex, determinând întrepătrunderi la nivel instituţional, operaţional

şi al produselor oferite clienţilor, fapt ce se manifestă cu precădere în cadrul

33 Art. 4 din Statut

conglomeratelor financiare, respectiv al grupurilor de instituţii bazate pe legături de

natură organizatorică şi economică, care operează concomitent în mai multe pieţe

ale sistemului.

• Autorităţile responsabile cu autorizarea, reglementarea, supravegherea şi

controlul pieţelor componente ale sistemului financiar trebuie să conlucreze pentru

a asigura transparenţa, stabilitatea şi integritatea sistemului şi a pieţelor sale

componente, precum şi respectarea cadrului legal aplicabil sistemului financiar.

• Colaborarea trebuie concentrată cu precădere asupra problemelor care

derivă din întrepătrunderea ce s-a produs la nivel instituţional, operaţional şi al

produselor financiare, cu scopul de a preveni suprapuneri ale activităţilor de

supraveghere, de a completa golurile de supraveghere din anumite arii ale

sistemului neacoperite de niciuna dintre autorităţi, cât şi de a stabili acţiuni

concertate de supraveghere.

Protocolul stabileşte întâlniri tripartite trimestriale la nivelul conducerii

celor trei autorităţi şi are ca scop:

- stabilirea politicilor şi strategiilor în domeniile de interes comun;

- evaluarea activităţii comitetelor tehnice tripartite înfiinţate în baza acestui

Protocol;

- medierea divergenţelor de opinie cu privire la aspectele rămase

nesoluţionate în cadrul întâlnirilor la nivelul comitetelor tehnice;

- stabilirea direcţiilor de acţiune pe problemele de interes comun în domenii

precum: pregătirea specialiştilor, diseminarea informaţiilor către mijloacele de

informare publică, creşterea nivelului de educare a publicului în domeniul

financiar;

- aprobarea procedurii de lucru referitoare la asigurarea schimbului de

informaţii cu caracter urgent şi confidenţial.

În scopul eficientizării cooperării pentru îndeplinirea în cele mai bune

condiţii a obiectivelor comune, autorităţile convin înfiinţarea a cinci comitete

tehnice specializate, cu caracter permanent, după cum urmează:

1. Comitetul Stabilitate Financiară;

2. Comitetul Supraveghere şi Control;

3. Comitetul Reglementare;

4. Comitetul Sisteme de Plăţi;

5. Comitetul Statistici Financiare.

Comitetele tehnice sunt constituite din reprezentanţi ai celor trei autorităţi,

conducerea şedinţelor urmând a fi asigurată prin rotaţie.

Organizarea şi funcţionarea comitetelor tehnice se realizează în baza unor

regulamente interne, elaborate în termen de 30 de zile de la constituirea acestora şi

aprobate de conducerea celor trei autorităţi.

Întâlnirile tripartite la nivelul comitetelor tehnice urmăresc:

- identificarea problemelor de interes comun şi a modalităţilor de

soluţionare a acestora;

- punerea în aplicare a politicilor şi strategiilor comune stabilite la nivel de

conducere a autorităţilor, precum şi a hotărârilor conducerilor celor trei autorităţi;

- stabilirea modalităţilor pentru schimbul de informaţii pe fiecare dintre

domeniile de interes şi realizarea efectivă a acestuia între cele trei autorităţi,

precum şi în relaţia cu alte instituţii, cum ar fi: Ministerul Finanţelor Publice,

Ministerul Administraţiei şi Internelor, Curtea de Conturi, Oficiul Naţional de

Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor sau autorităţi similare din state membre

ale Uniunii Europene şi alte state.

Legislaţia secundară elaborată de una dintre autorităţi, incidentă domeniilor

de interes comun, va putea fi discutată, în stadiul de proiect, în cadrul comitetelor

tehnice corespunzătoare.

Secţiunea 4: Cooperarea internaţională şi schimbul de informaţii

Legea nr. 312/2004 reglementează, în art. 4, condiţiile generale în care

BNR poate derula raporturile de cooperare internaţională.

Se observă faptul că raporturile de cooperare internaţională în care poate fi

implicată BNR sunt supuse, de regulă, unor condiţionări:

- împuternicirea BNR de către Parlamentul României de a participa la

raporturi de cooperare internaţională;

- respectarea dispoziţiilor specifice din Statutul Sistemului European al

Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene în derularea respectivelor

raporturi.

Cu respectarea condiţionărilor legale, Banca Naţională a României poate:

- să participe la organizaţii internaţionale cu caracter financiar, bancar,

monetar sau de plăţi, inclusiv să devină membru al acestora;

- să participe, în nume propriu sau în numele statului român, la tratative şi

negocieri externe în probleme financiare, monetare, de curs de schimb şi de plăţi,

precum şi în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a

instituţiilor de credit;

- să exercite drepturi şi să îndeplinească obligaţii care revin României, în

calitate de membru al Fondului Monetar Internaţional, inclusiv utilizarea

facilităţilor acestei instituţii de finanţare pe termen mediu şi lung, pentru nevoile

balanţei de plăţi şi consolidarea rezervelor internaţionale ale ţării;

- să negocieze şi să încheie acorduri, convenţii sau alte înţelegeri privind

împrumuturi pe termen scurt şi alte operaţiuni financiar-bancare cu instituţii

financiare internaţionale, bănci centrale, societăţi bancare şi nebancare, cu condiţia

rambursării acestora în termen de 1 an;

- să încheie, în nume propriu sau în numele statului român, acorduri de

decontare şi de plăţi sau orice alte convenţii de decontare şi de plăţi cu instituţii

publice sau private care îşi au sediul în străinătate.

Pentru îndeplinirea angajamentelor rezultate din acorduri, tratate, convenţii

la care România este parte, Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile

din ţară şi din străinătate prin furnizarea de informaţii şi adoptarea de măsuri

permise de legea de organizare.

Referitor la schimbul de informaţii, în art. 3 din Statut sunt stabilite

următoarele principii:

- în scopul aplicării prevederilor din legislaţia privind activitatea bancară,

referitoare la colaborarea cu autorităţile competente din statele membre ale Uniunii

Europene, Banca Naţională a României asigură condiţiile necesare pentru

realizarea schimbului de informaţii cu aceste autorităţi;

- informaţiile furnizate autorităţilor competente din statele membre trebuie

să respecte cerinţele specifice referitoare la secretul profesional;

- Banca Naţională a României poate încheia acorduri de colaborare care se

referă la schimbul de informaţii şi cu autorităţile competente din terţe ţări sau cu

alte autorităţi sau organisme din terţe ţări, în condiţiile în care informaţiile furnizate

sunt supuse cerinţelor specifice referitoare la păstrarea secretului profesional;

- schimbul de informaţii trebuie să fie circumscris exclusiv scopului

îndeplinirii sarcinilor care le revin autorităţilor şi organismelor respective în

domeniul supravegherii;

- informaţiile primite de la un stat membru pot fi furnizate numai cu

acordul expres al autorităţii competente de la care au fost obţinute şi numai pentru

scopurile pentru care acordul a fost obţinut.

Instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia să furnizeze Băncii Naţionale a

României informaţiile pe care le consideră necesare sau care sunt solicitate de

aceasta, în scopul realizării unei supravegheri eficiente şi al îndeplinirii obiectivului

fundamental şi atribuţiilor Băncii Naţionale a României.

Schimbul de informaţii în care se implică BNR se asigură în principal:

- în exercitarea funcţiei de supraveghere;

- în scopul întăririi stabilităţii financiare şi păstrării integrităţii sistemului

financiar;

- în scopul exercitării competenţelor Băncii Naţionale a României în

domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor de

credit;

- în scopul exercitării competenţelor BNR în legătură cu îndeplinirea

atribuţiilor care revin autorităţilor monetare, băncilor centrale sau organismelor cu

funcţii similare, precum şi altor autorităţi publice responsabile cu monitorizarea

sistemelor de plăţi;

- în scopul asigurării funcţionării corespunzătoare a sistemelor de plăţi.

Aşadar, Banca Naţională a României asigură schimbul de informaţii în

exercitarea funcţiei de supraveghere şi numai în raport de anumite persoane expres

prevăzute de lege, respectiv:

a) autorităţile responsabile cu supravegherea altor instituţii financiare şi a

societăţilor de asigurări şi autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor

financiare din România şi din statele membre;

b) organismele şi instituţiile, din România şi din statele membre, implicate

în falimentul şi lichidarea instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri

similare;

c) persoanele din România şi din statele membre, responsabile cu realizarea

auditului financiar al instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare;

d) organismele care administrează scheme de garantare a depozitelor din

România şi din statele membre.

În plus, Banca Naţională a României poate colabora, inclusiv prin schimb

de informaţii, cu autorităţi din România şi din statele membre, responsabile cu:

a) supravegherea instituţiilor sau organismelor implicate în falimentul şi

lichidarea instituţiilor de credit şi în alte proceduri similare;

b) supravegherea persoanelor care realizează auditul financiar al instituţiilor

de credit, al societăţilor de servicii de investiţii financiare, al societăţilor de

asigurări şi al altor instituţii financiare.

Legea nr. 312/2004 prevede şi anumite cerinţe minime care trebuie

respectate în procesul schimbului de informaţii prevăzut:

a) informaţiile trebuie utilizate de către aceste autorităţi, exclusiv în scopul

îndeplinirii sarcinilor de supraveghere;

b) informaţiile primite sunt supuse cerinţelor referitoare la păstrarea

secretului profesional;

c) informaţiile primite de la un stat membru pot fi furnizate numai cu

acordul expres al autorităţii competente de la care au fost obţinute şi numai pentru

scopurile pentru care acordul a fost obţinut.

În scopul întăririi stabilităţii financiare şi păstrării integrităţii

sistemului financiar, Banca Naţională a României poate să colaboreze prin

realizarea schimbului de informaţii cu autorităţile sau organismele cu competenţe

legale în domeniul depistării şi investigării încălcărilor legislaţiei privind societăţile

comerciale. În acest caz, schimbul de informaţii se va realiza cu respectarea

următoarelor cerinţe minime:

a) informaţiile vor fi utilizate de către aceste autorităţi exclusiv în scopul

îndeplinirii atribuţiilor;

b) informaţiile primite sunt supuse cerinţelor referitoare la păstrarea

secretului profesional, prevăzute la art. 52 din Statut;

c) informaţiile primite de la un stat membru pot fi furnizate numai cu

acordul expres al autorităţii competente de la care au fost obţinute şi numai pentru

scopurile pentru care acordul a fost obţinut.

În scopul asigurării funcţionării corespunzătoare a sistemelor de plăţi,

Banca Naţională a României poate transmite informaţii de natura secretului

profesional caselor de compensare sau altor structuri similare în vederea asigurării

serviciilor de compensare şi decontare pentru orice piaţă din România sau dintr-un

stat membru.

Informaţiile primite de Banca Naţională a României de la autorităţile

competente din statele membre pot fi furnizate caselor de compensare sau altor

structuri similare numai cu acordul expres al autorităţilor competente de la care au

fost obţinute.

Schimbul de informaţii cu entităţi din terţe ţări realizează numai în condiţii

de reciprocitate.

CAPITOLUL IV ATRIBUŢIILE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

În capitolul anterior am menţionat dispoziţiile art. 2 din Statutul BNR,

articol care reglementează următoarele atribuţii principale:

- elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

- autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de

credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru

asigurarea stabilităţii financiare;

- emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe

teritoriul României;

- stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

- administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Având în vedere concluziile formulate în materie în doctrina bancară

contemporană34, se observă faptul că unele din atribuţiile enumerate constituie

totodată funcţii fundamentale şi tradiţionale ale unei bănci centrale.

Între atribuţiile băncilor centrale care au constituit funcţii fundamentale şi

tradiţionale s-au regăsit în mod constant emisiunea monetară, refinanţarea băncilor

comerciale, elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi reglementarea sistemelor

de plăţi.

Funcţiile caracterizate ca fiind fundamentale prin Tratatul asupra Uniunii

Europene din 1992 se referă la emisiunea monetară, definirea şi aplicarea politicii

monetare, gestionarea rezervelor de schimb ale statului şi buna funcţionalitate şi

securitatea sistemelor de plată.

Vom realiza în continuare o scurtă prezentare a principalelor atribuţii ale

BNR, astfel cum au fost reglementate în legea în vigoare privind Statutul BNR şi

34 A. Choinel, Le systèm bancaire & financier, în Revue Banque, Édition 2002, p. 76; MM. Nsouli, Recherche sur les

critères d'une banque centrale moderne. Étude comparative entre la Banque du Liban, La Banque de France et la Banque Centrale Européenne, L.G.D.J., Montchrestien, 2003, Bibliothèque de droit privé tome 397, p. 123 şi urm.

de reglementările secundare emise în materie.

Secţiunea 1: Emisiunea monetară

Emisiunea monetară a fost considerată în mod tradiţional un privilegiu

aparţinând statelor care pot decide acordarea acestuia unei singure sau mai multor

entităţi35. În cazul anumitor state s-a decis constituirea unei bănci căreia să i se

acorde privilegiul emisiunii36, în timp ce în alte cazuri, la un moment dat, statul a

decis acordarea privilegiului unei bănci până la acel moment simplă banca

comercială37.

În timp, emisiunea monetară devine una dintre funcţiile tradiţionale ale

băncilor centrale ale statelor. Unele bănci centrale au deţinut încă de la înfiinţare

privilegiul exclusiv asupra emisiunii monetare, în timp ce în cazul altor bănci

centrale emisiunea monetară nu a fost un privilegiu exclusiv, ci a fost exercitat

împreună cu alte bănci private38.

Se observă, aşadar, de-a lungul istoriei faptul că funcţia de emisiune

monetară, ca funcţie tradiţională a băncii centrale a unui stat, se poate exercita în

condiţii de exclusivitate sau neexclusivitate, în mod temporar sau definitiv39.

Încă de la înfiinţare, în anul 188040, Banca Naţională a României a

beneficiat de privilegiul emisiunii monetare. Dacă iniţial acest privilegiu a fost 35 E.P. Ellinger, E. Lomnicka, R.J.A. Hooley, Ellinger's modem banking law, Oxford University Press, 2006, la p. 29

şi urm., arată faptul că Banca Angliei a fost înfiinţată în 1694 cu obiectivul iniţial de a strânge banii necesari pentru războiul cu Louis al XlV-lea. Aceasta a fost învestită cu o personalitate juridică şi i s-a interzis angajarea în comerţul general. Deşi Actul Băncii Angliei din 1696 nu oferea în mod specific Băncii Angliei statutul de bancă emitentă, în doctrina britanică se reţine că ar exista dovezi în sensul că aceasta a desfăşurat aceste activităţi încă de la început.

36 Acesta a fost şi cazul României. La 1880, Banca Naţională a fost constituită în vederea acordării privilegiului emisiunii monetare.

37 Banque de France, de exemplu, nu a fost constituită cu rol de bancă centrală care să beneficieze de privilegiul emisiunii monetare. Iniţial a fost o simplă bancă comercială care, între altele, emitea bilete de bancă. În mod treptat, Banque de France obţine privilegiul exclusiv al emisiunii de bilete de bancă pe teritoriul Parisului, iar din 1848 pe întreg teritoriul francez.

38 Pe parcursul secolelor XVIII şi XIX, în legătură cu opţiunea acordării de către state a emisiunii monetare s-au conturat 2 abordări: într-o primă abordare, îmbrăţişată de state ca Franţa, Anglia şi Germania, s-a preferat evitarea constituirii unui monopol asupra emisiunii monetare şi s-a preferat acordarea dreptului de a bate moneda mai multor entităţi bancare.

39 E.P. Ellinger, E. Lomnicka, R.J.A. Hooley, Ellinger's Modem Banking Law, Oxford University Press, 2006, p. 29 40 Privilegiul a fost acordat Băncii Naţionale, conform art. 4 din Legea din 17 aprilie 1880 de la înfiinţare a acesteia,

acordat pentru perioade determinate şi prelungit succesiv, motivat şi de aspectul că

BNR, anterior naţionalizării, a funcţionat ca bancă cu capital majoritar sau integral

privat privilegiată, odată cu naţionalizarea, a fost consacrată calitatea BNR de unică

instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede,

ca mijloace legale de plată pe teritoriul României.

Acest principiu a fost menţinut şi după anul 1990, în dispoziţiile Legilor nr.

34/1991, nr. 101/1998, precum şi în legea în vigoare privind Statutul BNR.

Emisiunea monetară constă din următoarele operaţiuni:

- crearea semnelor băneşti (tipărirea biletelor şi baterea monedelor);

- stocarea de către emitent a semnelor baneşti;

- punerea în circulaţie de către emitent a semnelor băneşti create în acest

sens (a numerarului) şi

- retragerea acestora din circulaţie.

Pentru a putea vorbi ce emisiunea monetară trebuie, în principiu, ca toate

operaţiunile menţionate mai sus să fie realizate in mod cumulativ. Astfel, simpla

tipărire şi stocare a banilor nu reprezintă emisiune monetară, iar punerea în

circulaţie a acestora nu se poate realiza dacă etapele precedente nu au fost parcurse.

Retragerea banilor din circulaţie are însă efect direct asupra emisiuni: monetare,

fără ca această operaţiune să fie condiţionată de stocarea şi distrugerea banilor.

În vorbirea curentă, emisiunea monetară este confundată cu emisiunea

bănească, însă din punct de vedere al teoriei monetare şi al conţinutului noţiunilor

de „monedă” şi „bani”, aceste două noţiuni sunt distincte. Emisiunea bănească

cuprinde, pe lângă emisiunea monetară (crearea banilor efectivi) şi crearea banilor

de cont (scripturali).

În aceeaşi Lege nr. 312 2004 au fost reglementate următoarele principii

referitoare la însemnele monetare:

- în prezent, în România, moneda naţională este leul iar subdiviziunea

acestuia este banul41. Bancnotele şi monedele emise şi neretrase din circulaţie de

pe o perioadă iniţială de 20 de ani, ulterior termenul fiind extins. 41 Se preconizează ca aderarea la UEM să se producă în perioada 2012-2014, în final, România renunţând la moneda

naţională în favoarea monedei unice europene, Euro. În temeiul dispoziţiilor art. 137 al. (2) din Constituţia României în condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se recunoaşte circulaţia şi înlocuirea

către Banca Naţională a României reprezintă însemne monetare care trebuie

acceptate la valoarea nominală pentru plata tuturor obligaţiilor publice şi private.

fiind mijloacele legale de plată pe teritoriul României;

- Banca Naţională a României este singura în drept să stabilească valoarea

nominală, dimensiunile, greutatea, desenul şi alte caracteristici tehnice ale

bancnotelor şi monedelor;

- bancnotele poartă semnătura guvernatorului Băncii Naţionale a României

şi a casierului central. Falsificarea sau contrafacerea bancnotelor şi monedelor se

pedepseşte conform legii şi nu sunt aplicabile acestora dispozitiile legale privitoare

la titlurile la purtător pierdute sau furate. Grafica bancnotelor şi a monedelor este

protejată prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România,

reproducerea color a acestora, la seara 1:1, parţială sau integrală, în orice scop,

fiind posibilă numai cu acordul prealabil, scris, al Băncii Naţionale a României.

Referitor la programul de emisiune monetară. Banca Naţională a României

elaborează programul de emisiune a bancnotelor şi monedelor, altfel încât să se

asigure necesarul de numerar, în strictă concordanţă cu nevoile reale ale circulaţiei

băneşti. Suma, totală a bancnotelor şi monedelor în circulaţie, care exclude rezerva

de numerar se evidenţiază ca element de pasiv în contabilitatea Băncii Naţionale a

României.

Banca Naţională a României are următoarele drepturi şi obligaţii în legătură

cu emisiunea, punerea în circulaţie şi schimbarea însemnelor monetare:

- asigură tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor;

- ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a bancnotelor şi monedelor care nu

sunt puse în circulaţie, precum şi pentru custodia şi distrugerea, când aceasta este

necesară, a matriţelor, cernelurilor şi a bancnotelor şi monedelor retrase din

circulaţie;

- distribuie emisiunea monetară realizată;

- administrează rezerva de numerar sub formă de bancnote şi monede;

- retrage din circulaţie şi asigură distrugerea bancnotelor şi monedelor uzate

monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.

sau necorespunzătoare;

- asigură înlocuirea însemnelor monetare retrage din circulaţie eu bancnote

si sau cu monede noi:

- înlocuieşte, rară taxe şi comisioane, bancnotele şi monedele emise şi

neretrase din circulaţie42;

- poate hotărî anularea sau retragerea din circulaţie a oricăror bancnote sau

monede care au fost emise şi, în locul acestora, punerea în circulaţie a altor tipuri

de însemne monetare. Modalitatea şi perioada de preschimbare se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I şi în cel puţin două cotidiane de circulaţie

naţională. La expirarea perioadei de preschimbare, bancnotele şi monedele retrase

din circulaţie nu mai pot fi utilizate pentru plata obligaţiilor publice şi private.

Trebuie reţinut însă faptul că la nivelul Uniunii Europene, în prezent,

privilegiul exclusiv de emitere a biletelor de bancă este atribuit Băncii Centrale

Europene şi moneda unică este curo, care a înlocuit devizele naţionale în acele state

care fac parte din Eurosistem.

Faţă de situaţia actuală, la nivelul Uniunii Europene cel puţin, a fost

modificat cu totul discursul relativ la rolul monedei ca simbol al suveranităţii

statului şi al unităţii naţionale.

Secţiunea 2: Definirea şi aplicarea politicii monetare şi de curs de schimb

În doctrină au fost reţinute mai multe definiţii ale politicii monetare.

Politica monetară, în viziunea profesorului C. Kiriţescu, constă în „ansamblul de

măsuri monetare luate de stat şi banca centrală pentru realizarea echilibrului dintre

masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea

într-un anumit sens a conjuncturii economice”. În definiţia dată de profesorul D.

42 Banca Naţională a României poate refuza înlocuirea bancnotelor şi a monedelelor care prezintă deformări, sunt

ilizibile sau dacă lipseşte mai mult de 40% din suprafaţa lor. Aceste însemne monetare vor fi retrase din circulaţie şi distruse fără acordarea de compensaţii deţinătorilor, exceptând cazurile speciale menţionate în regulamentele proprii. Banca Naţională a României nu poate fi obligată să acorde compensaţii pentru bancnotele sau monedele care au fost pierdute, furate, distruse, contrafăcute sau falsificate.

Hyman, politica monetară constă „în acţiunile întreprinse de banca centrală în

sensul influenţării masei monetare sau a ratelor dobânzii în încercarea de a stabiliza

economia”43.

Autoritatea care joacă rolul principal în cadrul politicii monetare este banca

centrală. Acest rol depinde de gradul de independenţă al băncii centrale faţă de

puterea executivă. În cazul Băncii Naţionale a României, care se bucură de

independenţă în stabilirea politicii monetare, acesta este stabilită şi condusă în

cadrul politicii economice şi financiare a statului.

Principalele instrumente prin care băncile centrale acţionează în conducerea

politicii monetare sunt, în principal, operaţiunile pe piaţa liberă, mecanismele de

creditare a instituţiilor de credit şi rezervele bancare obligatorii44.

1. Operaţiunile de piaţă monetară

Operaţiunile de piaţă monetară (open market) sunt operaţiuni executate la

iniţiativa băncii centrale, ce implică anumite tranzacţii specifice.

Referitor la operaţiunile de piaţă monetară, Statutul BNR interzice Băncii

Naţionale a României achiziţionarea de pe piaţa primară a creanţelor asupra

statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor

naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat,

precum şi, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, a creanţelor

asupra altor organisme şi companii de drept public din statele membre.

Statutul permite BNR efectuarea unor operaţiuni specifice pe piaţa

secundară.

În completarea dispoziţiilor generale din Statutul BNR, Regulamentul BNR

nr. 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a

României şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili

(contrapartidelor eligibile), astfel cum a fost completat şi modificat ulterior,

constituie temeiul legal principal de reglementare în materia operaţiunilor de piaţă 43 D.D Şaguna, C.F. Donoaica, Drept bancar şi valutar, p. 51

monetară efectuate de BNR45.

Operaţiunile de piaţă monetară se desfăşoară între BNR şi participanţii

eligibili (contrapartidele eligibile).

Calitatea de participanţi eligibili o îndeplinesc anumite entităţi care

îndeplinesc anumite condiţii specifice. Entităţile, persoane juridice române şi/sau

sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine trebuie să fie

autorizate în una din următoarele forme:

- bănci;

- bănci de credit ipotecar;

- case centrale ale cooperativelor de credit;

- case de economii pentru domeniul locativ.

Condiţiile specifice care trebuie să fie îndeplinite de entităţile menţionate se

numesc criterii de eligibilitate, care sunt diferite în funcţie de naţionalitatea

persoanei, respectiv:

a) în cazul băncilor, al băncilor de credit ipotecar, al caselor centrale ale

cooperativelor de credit şi al caselor de economii pentru domeniul locativ, persoane

juridice române, constituirea de rezerve minime obligatorii şi încadrarea în

prevederile reglementărilor Băncii Naţionale a României privind indicatorii de

solvabilitate;

b) în cazul sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine,

constituirea de rezerve minime obligatorii şi certificarea, cel puţin anual, de către

autoritatea de supraveghere bancară din ţara de origine a încadrării băncii străine de

care aparţin în prevederile reglementărilor de prudenţă bancară în vigoare în ţara

respectivă.

Pentru participarea la operaţiunile de piaţă monetară derulate de BNR, care

implică tranzacţii cu titluri de stat şi/sau certificate de depozit, participanţii eligibili

trebuie să aibă calitatea de participant la sistemul de depozitare şi decontare

SaFIR46. 44 MM. Nsouli, op. cit., p. 181 şi urm. 45 Publicat în M. Of. nr. 142 din 5 aprilie 2000, completat şi modificat de Circulara BNR nr. 3/2004 şi Regulamentul

BNR nr. 7/2007 46 Vezi Partea a III-a, Titlul III, din prezenta lucrare, referitoare la sistemele de plăţi şi decontare.

Operaţiunile de piaţă monetară, reglementate de Regulamentul BNR nr.

1/2000, sunt următoarele:

1. cumpărări/vânzări reversibile - repo/reverse repo de active eligibile

pentru tranzacţionare;

2. acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare;

3. vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare;

4. emitere de certificate de depozit;

5. swap valutar;

6. atragere de depozite.

Categoria activelor eligibile pentru tranzacţionare şi pentru garantare

include titlurile de stat, precum şi alte categorii de active eligibile negociabile,

stabilite în baza unei hotărâri a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a

României, începând cu data aderării României la Eurosistem, sfera de cuprindere a

activelor eligibile pentru garantarea creditelor acordate de Banca Naţională a

României se va extinde şi la categoriile de active eligibile definite de Banca

Centrală Europeană.

Activele eligibile pentru tranzacţionare şi pentru garantare trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii, în mod cumulativ, după caz:

a) să fie în proprietatea băncii prezentatoare;

b) să nu fie gajate sau sechestrate;

c) să aibă o scadenţă ulterioară scadenţei operaţiunii efectuate;

d) să aibă cupoane scadente ulterior scadenţei operaţiunii efectuate;

e) să nu fie emise de banca prezentatoare.

Cumpărările reversibile (repo) de active eligibile pentru tranzacţionare

(pensiuni) sunt tranzacţii reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de

lichiditate, Banca Naţională a României cumpără de la bănci active eligibile pentru

tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra respectivele active la o

dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei.

Vânzările reversibile (reverse repo) de active eligibile pentru tranzacţionare

(pensiuni) sunt tranzacţii reversibile în cadrul cărora, în scopul absorbţiei de

lichiditate, Banca Naţională a României vinde băncilor active eligibile pentru

tranzacţionare, angajându-se să răscumpere respectivele active la o dată ulterioară

şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei.

Acordarea de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare

reprezintă tot o categorie de tranzacţii reversibile, în cadrul cărora, în scopul

injectării de lichiditate, Banca Naţională a României acordă credite băncilor,

acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie.

Vânzările cumpărările de active eligibile pentru tranzacţionare sunt

tranzacţii în cadrul cărora, în scopul absorbţiei injectării de lichiditate, Banca

Naţională a României vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacţionare şi care

implică transferul proprietăţii asupra activelor eligibile respective de la vânzător la

cumpărător, realizat prin mecanismul „livrare contra plată”.

Emiterea de certificate de depozit reprezintă o tranzacţie în cadrul căreia, în

scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a României vinde băncilor

certificate de depozit. Certificatele de depozit emise de Banca Naţională a

României reprezintă obligaţii ale acesteia faţă de deţinătorii respectivelor

instrumente. Certificatele sunt negociabile şi se emit de către Banca Naţională a

României în formă dematerializată. Certificatele de depozit sunt emise cu discont şi

sunt răscumpărate la scadenţă la valoarea nominală. Diferenţa dintre valoarea la

care sunt emise şi valoarea nominală reprezintă dobânda aferentă sumei plătite de

către deţinător la scadenţă, la o rată a dobânzii convenită între părţi.

Swap-ul valutar constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi

contrapartidă, prin care Banca Naţională a României:

a) cumpără la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul injectării de

lichiditate şi vinde, la o dată ulterioară, aceeaşi sumă în valută convertibilă contra

lei, sau

b) vinde la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul absorbţiei de

lichiditate şi cumpără la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută comertibilă contra

lei.

Atragerea de depozite reprezintă o tranzacţie cu scadenţa prestabilită, în

cadrul căreia, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a României

atrage depozite de la băncile - participanţi eligibili.

Scadenţa operaţiunilor de piaţă monetară nu poate fi mai mare de 90 de zile

calendaristice, cu excepţia celor care presupun emiterea de certificate de depozit,

pentru care scadenţa maximă este de un an.

Operaţiunile de piaţă monetară se pot desfăşura pe bază de licitaţie sau pe

bază bilaterală.

Banca Naţională a României poate desfăşura licitaţii la rată fixă sau la rată

variabilă.

Procedura licitaţiei se execută în patru etape operaţionale şi anume:

- anunţarea licitaţiei;

- transmiterea de către bănci a ofertelor de participare la licitaţie;

- alocarea sumelor;

- anunţarea rezultatelor licitaţiei.

Banca Naţională a României poate sista necondiţionat, unilateral şi fără

preaviz orice operaţiune în derulare reglementată de prezentul regulament, în cazuri

de nerespectare de către bănci a obligaţiilor legale, a celor contractuale, dacă este

cazul, sau de încălcare a prevederilor Regulamentului BNR nr. 1/2000.

În cazul nerespectării de către unele bănci a obligaţiilor menţionate, Banca

Naţională a României poate decide suspendarea temporară sau definitivă a

participării acestora la operaţiunile monetare desfăşurate de Banca Naţională a

României.

În cazul în care, prin nerespectarea de către bănci a obligaţiilor menţionate

mai sus, sunt afectate obiectivele de politică monetară a Băncii Naţionale a

României, aceasta va aplica sancţiuni specifice în conformitate cu prevederile legii

bancare.

În situaţia în care, la scadenţă, banca împrumutată nu a rambursat integral

creditul acordat şi/sau nu a plătit integral dobânda aferentă, pentru sumele

neîncasate, Banca Naţională a României va proceda la executarea garanţiilor.

2. Acordarea de credite instituţiilor de credit

În ceea ce priveşte operaţiunile de creditare, Banca Naţională a României

poate acorda credite instituţiilor de credit eligibile.

Se interzice Băncii Naţionale a României creditarea pe descoperit de cont

sau orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi locale,

regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu

capital majoritar de stat, cu excepţia instituţiilor de credit cu capital majoritar de

stat.

Începând cu 1 ianuarie 2007 interdicţia menţionată mai sus a fost extinsă şi

la creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a altor organisme

guvernate de legea publică şi companii publice din statele membre ale Uniunii

Europene.

Temeiul legal principal, în legătură cu creditarea instituţiilor de credit, este

Regulamentul BNR nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat şi completat ulterior,

regulament care reglementează, pe lângă operaţiunile de piaţă monetară, şi

facilităţile permanente acordate de BNR participanţilor eligibili (contrapartidelor

eligibile).

Facilităţile permanente se prezintă sub două forme:

- facilitatea de creditare (posibilitatea ca Banca Naţională a României să

ofere băncilor credit overnight) şi

- facilitatea de depozit (posibilitatea ca Banca Naţională a României să

accepte depozite overnight de la bănci).

Facilităţile permanente se pot acorda BNR băncilor şi la care acestea au

acces din proprie iniţiativă.

Pentru a obţine lichiditate pe termen foarte scurt, băncile pot apela la

facilitatea de creditare (credit lombard) acordată de Banca Naţională a României.

Băncile pot avea acces la creditul lombard pe baza unei cereri scrise

adresate Băncii Naţionale a României - Direcţia operaţiuni de piaţă, semnată de

persoanele autorizate şi purtând ştampila instituţiei, care va cuprinde cel puţin

următoarele elemente:

- elementele de identificare a băncii;

- suma solicitată;

- tipul şi valoarea garanţiilor.

Până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare Banca Naţională a României are

obligaţia să notifice băncilor solicitante decizia luată asupra cererilor acestora.

Principalele caracteristici ale creditului lombard sunt următoarele:

- se acordă de Direcţia operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii Naţionale a

României;

- acordarea este condiţionată de colateralizarea acestuia cu active eligibile

pentru garantare. Valoarea garanţiilor aduse de banca solicitantă trebuie să acopere

în proporţie de 100% creditul şi dobânda aferentă şi trebuie constituite până la

momentul acordării acestui credit;

- perioada de acordare este overnight;

- nivelul ratei dobânzii pentru creditul lombard este stabilit de Consiliul de

administraţie al Băncii Naţionale a României în conformitate ce obiectivele de

politică monetară şi reprezintă, de regulă, nivelul maxim al ratei dobânzii practicate

în sistemul bancar;

- rata lombard este anunţată în avans de Banca Naţională a României;

- Banca Naţională a României poate modifica rata dobânzii în orice

moment, cu efect asupra creditelor lombard acordate începând cu următoarea zi

bancară lucrătoare:

- dobânda la creditul lombard se plăteşte odată cu rambursarea creditului.

În cazul în care scadenţa creditului este o zi bancară nelucrătoare.

rambarsarea are loc în următoarea zi bancară lucrătoare.

În cazuri excepţionale, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a

României poate limita sau suspenda accesul băncilor la creditul lombard.

În temeiul art. 26 din Statut, pentru asigurarea protejării contra riscului

sistemic în vederea îndeplinirii atribuţiei Băncii Naţionale a României privind

asigurarea stabilităţii financiare, în mod excepţional şi numai de la caz la caz,

Banca Naţională a României poate acorda instituţiilor de credit şi alte credite,

negarantate sau garantate cu alte active decât cele prevăzute la art. 19 din Statut ca

active eligibile.

În scopul valorificării excesului ele lichiditate, băncile pot constitui

depozite la Banca Naţională a României.

Băncile eligibile pot avea acces la facilitatea de depozit pusă la depoziţie de

Banca Naţională a României pe baza unei cereri scrise adresate Direcţiei operaţiuni

de piaţă, semnată de persoanele autorizate şi purtând ştampila instituţiei, care va

cuprinde cel puţin următoarele elemente:

- elementele de identificare a băncii;

- suma ce se solicită a fi depusă.

Până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare, Banca Naţională a României are

obligaţia să notifice băncilor solicitante decizia luată în legătură cu cererile

acestora. Principalele caracteristici ale facilităţii de depozit sunt următoarele:

- perioada de acceptare a depozitelor de către Banca Naţională a României

este overnight;

- depozitele acceptate sunt remunerate la o rată fixă a dobânzii;

- nivelul ratei dobânzii este stabilit de Consiliul de administraţie al Băncii

Naţionale a României în conformitate cu obiectivele sale de politică monetară;

- rata dobânzii este anunţată în avans de Banca Naţională a României;

- Banca Naţională a României poate modifica rata dobânzii în orice

moment, cu efect asupra depozitelo9r acceptate începând cu următoarea zi bancară

lucrătoare;

- dobânda la depozite se plăteşte la scadenţa depozitului.

În cazuri excepţionale, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a

României poate suspenda accesul băncilor la facilitatea de depozit

3. Mecanismul rezervelor minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii sunt disponibilităţi în lei şi în valută, care

aparţin băncilor, persoane juridice române, sucursalelor din România ale băncilor,

persoane juridice străine, precum şi caselor centrale ale cooperativelor de credit şi

sunt păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României.

Temeiul legal principal este reprezentat de prevederile Regulamentului

BNR nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, astfel cum a fost

completat şi modificat ulterior.

Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace

băneşti în lei şi în valută, care reprezintă obligaţii ale băncilor şi caselor centrale ale

cooperativelor de credit care rezultă din acceptarea depozitelor şi a altor fonduri

din partea publicului. Din baza de calcul se exceptează:

1. mijloacele băneşti atrase de la Banca Naţională a României;

2. mijloacele băneşti atrase de la bănci, case centrale ale cooperativelor de

credit, cooperative de credit afiliate la o casă centrală a cooperativelor de credit

care, la rândul lor, sunt obligate să constituie rezerve minime obligatorii la Banca

Naţională a României;

3. capitalurile proprii ale entităţilor în cauză, calculate în conformitate cu

reglementările Băncii Naţionale a României.

Băncile şi casele centrale ale cooperativelor de credit sunt obligate să

menţină în conturile deschise la Banca Naţională a României nivelul prevăzut al

rezervelor minime obligatorii ca medie zilnică pe durata perioadei de aplicare.

Perioada de aplicare o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente

şi data de 23 a lunii următoare. Pentru deficitul de rezerve minime obligatorii se

calculează şi se percepe o dobândă penalizatoare pe durata perioadei de aplicare

aferente.

Ratele rezervelor minime obligatorii se stabilesc de Banca Naţională a

României în funcţie de obiectivele sale de politică monetară şi se comunică prin

circulară. Modificarea ratelor rezervelor minime obligatorii se comunică prin

circulară, cu cel puţin 7 zile înainte de începerea perioadei de aplicare.

Constituie încălcări ale disciplinei bancare şi se sancţionează conform

prevederilor legii bancare în materie:

- neraportarea repetată sau raportarea eronată a bazei de calcul şi a datelor

necesare pentru calcularea ratei medii a dobânzilor la vedere;

- modificarea unor operaţiuni contabile şi/sau a unor raportări statistice, în

scopul vădit de a diminua nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii, dacă

faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii

penale, infracţiuni.

Pentru resursele în valută, rezervele minime obligatorii se constituie numai

în valută.

La rezervele minime obligatorii, Banca Naţională a României va bonifica

dobânzi cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere practicate

de instituţiile de credit.

Pentru neîndeplinirea cerinţelor privind nivelul rezervelor minime

obligatorii se calculează şi se percep dobânzi penalizatoare la nivelul stabilit de

Banca Naţională a României.

4. Politica valutară şi de curs de schimb

Banca Naţională a României elaborează şi aplică politica de curs de schimb,

iar în acest sens aceasta este abilitată:

- să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia investiţională

internaţională a ţării;

- să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiunile proprii pe piaţa

valutară, să calculeze şi să publice cursurile medii pentru evidenţa statistică;

- să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale statului.

Banca Naţională a României este abilitată să elaboreze reglementări privind

monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul României şi să emită

autorizaţii pentru operaţiuni valutare de capital, tranzacţii pe pieţele valutare şi alte

operaţiuni specifice.

Reglementările Băncii Naţionale a României, în materie valutară, se referă

în principal la următoarele:

- autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea persoanelor

care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare;

- stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active externe şi

operaţiuni cu acestea, pentru persoane juridice şi fizice;

- stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a persoanelor

juridice şi fizice care intră sub incidenţa regimului valutar.

Pentru monitorizarea tranzacţiilor valutare, persoanele juridice autorizate să

desfăşoare operaţiuni valutare au obligaţia să raporteze Băncii Naţionale a

României anumite informaţii asupra tranzacţiilor efectuate, prin documente ale

căror formă şi conţinut se stabilesc de către BNR.

Regimul actual al efectuării operaţiunilor valutare este reglementat în

principal de Regulamentul BNR nr. 4/2005, astfel cum a fost completat şi

modificat de actele emise de BNR47.

În categoria operaţiunilor valutare se includ încasările, plăţile,

compensările, transferurile, creditările, precum şi orice tranzacţii exprimate în

valute şi care se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de

plată sau prin orice alte modalităţi de plată practicate de instituţiile de credit în

funcţie de natura operaţiunii respective.

Prin valută, conform prevederilor Regulamentului nr. 4/2005, se înţelege

moneda naţională a altui stat, moneda unei uniuni monetare a unor state, precum şi

monedele compuse, cum ar fi drepturile speciale de tragere (DST). Valutele care

sunt menţionate în lista cursurilor de schimb ale pieţei valutare, comunicată de

Banca Naţională a României, sunt considerate valute cotate.

47 Regulamentul BNR nr. 6/2005 pentru modificarea şi completarea Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul

valutar şi a Normei BNR nr. 5/2005 privind autorizarea operaţiunilor valutare (M. Of. nr. 636 din 20 iulie 2005); Regulamentul BNR nr. 4/2006 privind modificarea şi completarea Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi abrogarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 5/2005 privind autorizarea operaţiunilor valutare (M. Of. nr. 695 din 15 august 2006), intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2006; Regulamentul BNR nr. 5/2006 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi abrogarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 7/2005 privind măsurile de salvgardare care pot fi luate ca urmare a liberalizării operaţiunilor în conturi de depozit în moneda naţională (leu) (M. Of. nr. 800 din 22 septembrie 2006).

Operaţiunile valutare pot fi clasificate în mai multe categorii:

1. operaţiuni valutare între rezidenţi şi nerezidenţi;

2. operaţiuni valutare curente;

3. operaţiuni valutare de capital;

4. operaţiuni valutare între rezidenţi.

În temeiul regulamentului valutar, în categoria de rezident se încadrează:

- persoanele fizice cetăţeni români, cetăţeni străini şi apatrizi, cu domiciliul

în România, atestat cu documente de identitate emise conform legii;

- persoanele juridice şi orice alte entităţi, cu sediul în România, precum şi

persoanele fizice, cetăţeni români, cetăţeni străini şi apatrizi, cu

domiciliul/reşedinţa în România, care sunt autorizate şi/sau înregistrate să

desfăşoare activităţi economice pe teritoriul României, în mod independent, în

condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;

- sucursalele, agenţiile, reprezentanţele, birourile persoanelor juridice

străine, precum şi ale oricăror altor entităţi străine, înregistrate şi/sau autorizate să

funcţioneze în România;

- ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe şi misiuni permanente ale

României în străinătate.

În categoria ne rezidenţilor se încadrează:

- persoanele fizice, atât cetăţeni străini, cât şi cetăţeni români şi apatrizi, cu

domiciliul în străinătate, atestat cu documente de identitate emise conform legii;

- persoanele juridice şi orice alte entităţi, cu sediul în străinătate, precum şi

persoanele fizice, cetăţeni străini, cetăţeni români şi apatrizi, cu domiciliul în

străinătate, care sunt autorizate şi/sau înregistrate să desfăşoare activităţi

economice în străinătate, în mod independent, în condiţiile prevăzute de

reglementările legale în vigoare;

- sucursalele, agenţiile, reprezentanţele, birourile persoanelor juridice

române, precum şi ale oricăror altor entităţi române, înregistrate şi/sau autorizate să

funcţioneze în străinătate;

- ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe şi misiuni permanente ale

altor state în România, precum şi organizaţiile internaţionale sau reprezentanţele

unor astfel de organizaţii care funcţionează în România.

Principiile generale privind operaţiunile valutare în România sunt

următoarele:

- operaţiunile valutare curente şi de capital sunt prevăzute într-un

Nomenclator care constituie Anexa nr. 1 la Regulamentul nr. 4/2005;

- operaţiunile valutare curente şi de capital se efectuează, de regulă, în mod

liber între rezidenţi şi nerezidenţi, în valută şi în lei;

- eventualele excepţii de la efectuarea liberă a operaţiunilor valutare se

stabilesc prin norme de Banca Naţională a României;

- plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între

rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, se realizează în lei, cu

excepţia operaţiunilor prevăzute în Anexa nr. 2 la Regulamentul nr. 4/2005 -

„Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută”, care se pot efectua şi

în valută;

- operaţiunile între rezidenţi, care nu fac obiectul comerţului cu bunuri şi

servicii, pot fi efectuate în mod liber fie în lei, fie în valută;

- operaţiunile menţionate la pct. 5 anterior şi cele listate în Anexa nr. 2 la

Regulament se pot efectua şi în valută numai pe baza acordului de voinţă al

părţilor;

- nerezidenţii au dreptul să dobândească, să deţină şi să utilizeze active

financiare exprimate în valută şi în moneda naţională (leu). Sumele în moneda

naţională (leu) şi în valute cotate, deţinute de nerezidenţi, pot fi convertite prin

intermediul pieţei valutare;

- nerezidenţii pot deschide şi menţine conturi în valută şi lei la instituţii de

credit şi pot repatria şi pot transfera activele financiare deţinute;

- rezidenţii au dreptul să dobândească, să deţină şi să utilizeze active

financiare exprimate în valută; sumele în moneda naţională (leu) şi în valute cotate,

deţinute de rezidenţi, pot fi convertite prin intermediul pieţei valutare;

- rezidenţii pot deschide conturi în valută şi în lei la instituţii de credit şi la

alte instituţii asimilate acestora.

În situaţiile în care fluxuri de capital pe termen scurt de o amploare

deosebită exercită presiuni puternice asupra pieţei valutare şi provoacă perturbări

grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb, având ca efect, în

special, variaţii semnificative ale lichidităţii interne, Banca Naţională a României

poate lua măsuri de salvgardare privind mişcările de capital cu respectarea

următoarelor condiţii:

- perioada de aplicare a măsurilor de salvgardare nu poate depăşi 6 luni;

- măsurile de salvgardare menţionate trebuie notificate Comisiei Europene.

În aplicarea Regulamentului nr. 4/2005, Banca Naţională a României a

elaborat norme privind:

a) funcţionarea pieţei valutare interbancare;

b) efectuarea operaţiunilor de schimb valutar;

c) autorizarea operaţiunilor valutare;

d) importul şi exportul fizic de instrumente de plată sub formă de numerar;

e) măsurile de salvgardare care pot fi luate ca urmare a liberalizării

operaţiunilor valutare de capital.

Nomenclatorul operaţiunilor valutare anexat Regulamentului nr. 4/2005

realizează o clasificare a operaţiunilor valutare corespunzător naturii economice a

activelor şi pasivelor la care acestea se referă, operaţiuni denominate fie în lei, fie

în valută.

Ca regulă generală, operaţiunile valutare prevăzute în Nomenclator se

interpretează într-un sens larg, astfel încât să acopere, după caz, şi fără a se limita

la:

- încheierea şi derularea tranzacţiilor, precum şi transferurile decurgând din

acestea;

- toate tehnicile financiare disponibile pe piaţă pentru realizarea unei

anumite operaţiuni - tranzacţii la vedere (spot), tranzacţii cu instrumente financiare

derivate (forward, options, swap, futures), deschiderea conturilor şi plasarea

fondurilor în conturi;

- lichidarea sau cesionarea activelor dobândite în urma investiţiilor

efectuate ori a altor operaţiuni, repatrierea profiturilor rezultate sau utilizarea

acestora;

- rambursarea creditelor şi împrumuturilor.

Nomenclatorul listează categoriile de operaţiuni curente48 efectuate între

rezident şi nerezidenţi, categoriile de operaţiuni de capital49 derulate între aceştia,

precum şi definiţii necesare în vederea interpretării şi aplicării legislaţiei valutare.

Secţiunea 3: Asigurarea unei funcţionări a sistemelor de plăţi

Banca Naţională a României monitorizează sistemele de plăţi, inclusiv

instrumentele de plată, în scopul asigurării securităţii şi eficienţei acestora şi pentru

a evita riscul sistemic.

Pentru îndeplinirea acestei atribuţii, Banca Naţională a României deţine

următoarele competenţe:

- stabileşte măsurile necesare în materia monitorizării sistemelor de plăţi;

- pune în aplicare măsurile stabilite;

- urmăreşte implementarea acestora;

- reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele de plăţi;

- poate reglementa instrumentele de plată.

Banca Naţională a României reglementează, autorizează şi supraveghează 48 a) tranzacţii de comerţ internaţional cu bunuri şi servicii şi alte asemenea tranzacţii care presupun o contraprestaţie

imediată, inclusiv operaţiunile efectuate în scopul acoperirii riscurilor rezultate din tranzacţiile de comerţ internaţional;

b) alte operaţiuni care nu sunt de natura operaţiunilor valutare de capital; c) repatrierea veniturilor nete sub formă de dividende, dobânzi, chirii şi altele asemenea provenind din operaţiuni

valutare curente şi de capital; d) remiteri de sume pentru acoperirea cheltuielilor curente ce decurg din obligaţii legale de întreţinere a membrilor

familiei - soţ, soţie, copii ori alte persoane aflate în întreţinere; e) cheltuielile care nu sunt de natura operaţiunilor valutare de capital, făcute de rezidenţi în străinătate în scop

educaţional sau religios, de recreere, vacanţă, sport, afaceri, vizite la rude sau la prieteni, misiuni, întâlniri, conferinţe, îngrijirea sănătăţii şi altele asemenea.

49 În categoriile principale de operaţiuni de capital se includ următoarele: investiţiile directe, investiţiile imobiliare, operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa de capital, operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară, operaţiuni cu unităţi ale organismelor de plasament colectiv, credite legate de comerţul internaţional la care participă un rezident, credite şi împrumuturi financiare, garanţii, operaţiuni în conturi curente, operaţiuni în conturi de depozit, transferuri aferente derulării contractelor

administratorii sistemelor de plăţi şi poate emite reglementări privind instrumentele

de plată utilizate în cadrul acestor sisteme.

Banca Naţională a României poate asigura servicii de compensare,

depozitare, decontare şi plată prin intermediul conturilor deschise în evidenţele

sale. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, Banca Naţională a

României are dreptul, pe cont propriu ori în numele şi pe contul statului, să

participe la aranjamente de compensare, depozitare, decontare şi plată sau la alte

contracte având acest scop, încheiate cu instituţii centrale sau cu organizaţii

colective de specialitate, publice şi private, având sediul în străinătate.

Pentru prevenirea şi limitarea riscurilor de plată şi credit, Banca Naţională a

României poate presta servicii de colectare şi difuzare, la cerere, contra cost,

conform reglementărilor proprii, de date şi informaţii privind incidentele de plăţi şi

riscurile de creditare în sistemul instituţiilor de credit, în condiţii de asigurare a

secretului bancar.

Banca Naţională a României deschide şi operează conturi ale instituţiilor de

credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare şi ale altor entităţi,

rezidente şi nerezidente, stabilite prin reglementări ale Băncii Naţionale a României

şi efectuează decontarea finală, irevocabilă şi necondiţionată, a transferurilor de

fonduri în conturile titularilor.

Pentru toate operaţiunile efectuate în conturile deschise în evidenţele sale,

cu excepţia conturilor având ca titulari Comisia Europeană şi organisme financiare

internaţionale, Banca Naţională a României stabileşte şi încasează comisioane.

Secţiunea 4: Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit

Supravegherea prudenţială bancară este o activitate desfăşurată de

autoritatea de supraveghere bancară asupra entităţilor componente ale sistemului

bancar care constă în urmărirea modului în care acestea respectă reglementările

de asigurare, transferuri de capital cu caracter personal, import şi export fizic de active financiare.

prin care sunt statuate cerinţele prudenţiale care asigură:

- aplicarea unei politici şi practici bancare prudente în interesul băncii şi a

clienţilor acesteia şi

- credibilitatea şi viabilitatea sistemului bancar în ansamblu50.

Banca Naţională a României are competenţa exclusivă de autorizare a

instituţiilor de credit şi răspunde de supravegherea prudenţială a instituţiilor de

credit pe care le-a autorizat să opereze în România, în conformitate cu prevederile

legii bancare. Astfel, supravegherea prudenţială se derulează pe întreaga perioadă

cuprinsă între acordarea autorizaţiei de funcţionare şi pierderea autorizaţiei prin

orice mod, instituţiile de credit constituind subiect pasiv al raportului juridic de

supraveghere.

Pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar, Banca

Naţională a României este împuternicită:

- să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora

şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare;

- să controleze şi să verifice, pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la

faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale instituţiilor de credit

autorizate, pe care le consideră necesare.

Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi

personalul acesteia, însărcinaţi să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu

răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată

îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi

fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a

atribuţiilor de supraveghere prudenţială. În plus, cheltuielile de judecată ocazionate

de procedurile judiciare iniţiate împotriva membrilor Consiliului de administraţie al

BNR se suportă de Banca Naţională a României.

Personalului cu atribuţii de supraveghere îi este interzisă participarea în

cadrul comisiilor de expertiză, precum şi la orice alte acţiuni de verificare care

excedează atribuţiile şi competenţele conferite acestuia prin lege.

50 I. Silberstein, Aspecte juridice în relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale, în R.R.D.A. nr. 2/2003, p. 55

Supravegherea prudenţială desfăşurată de Banca Naţională a României se

realizează în diverse forme şi în diferite momente care marchează existenţa

instituţiilor de credit51, cum ar fi:

- prin reglementarea normelor cu caracter prudenţial privind cerinţele

pentru autorizare şi desfăşurarea activităţii;

- la constituire, prin analizarea documentaţiei depuse de fondatori, în cadrul

procedurii de autorizare şi prin acordarea autorizaţiei de funcţionare;

- pe tot parcursul existenţei unei bănci, prin analizarea raportărilor periodice

şi prin acţiuni la faţa locului de verificare a respectării normelor de prudenţialitate;

- prin aprobarea fuziunii şi divizării instituţiilor de credit;

- prin aplicarea, dacă este cazul, de sancţiuni şi măsuri;

- prin exercitarea calităţii de organ de jurisdicţie în domeniul bancar;

- prin participarea nemijlocită la acţiuni de supraveghere specială;

- prin analizarea şi luarea de hotărâri în cazul supravegherii speciale, al

administrării speciale şi al retragerii autorizaţiei de funcţionare;

- prin exercitarea drepturilor conferite de lege în cadrul procedurii de

reorganizare judiciară şi faliment al instituţiilor de credit;

- prin participarea la conducerea unor instituţii legate nemijlocit de

activitatea instituţiilor de credit.

Pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar, Banca

Naţională a României este abilitată să emită reglementări. Având în vedere scopul

urmărit de legiuitor şi rolul atribuit instituţiei, aceste reglementări trebuie să

instituie norme cu caracter prudenţial, care să se refere la o varietate de aspecte

legate de activitatea instituţiilor de credit.

Având în vedere caracterul unitar în domeniul supravegherii prudenţiale

acordat Băncii Naţionale a României, care este, în acelaşi timp, autoritate de

reglementare, de autorizare şi de supraveghere pe tot parcursul existenţei unei

instituţii de credit, trebuie subliniat faptul că atât din punct de vedere legislativ, cât

şi practic autoritatea în domeniu desfăşoară o acţiune cu caracter prudenţial atunci

51 Idem, Controlul administrativ şi supravegherea bancară, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, P- 60 şi urm.

când analizează şi se pronunţă cu privire la autorizarea unei instituţii de credit.

În cazul fuziunii şi divizării băncilor, autoritatea de supraveghere

prudenţială este chemată să-şi afirme rolul său în două momente distincte:

- aprobarea prealabilă pentru fuziune sau divizare şi

- autorizaţia de funcţionare a noilor instituţii de credit rezultate în urma

fiecăreia din cele două tipuri de operaţiuni.

De altfel, banca centrală şi-a îndeplinit şi sub aspectul reglementării în

materie rolul său de autoritate de supraveghere, elaborând norme specifice pentru

asemenea operaţiuni juridice privind fuziunea şi divizarea băncilor.

De la momentul acordării autorizaţiei şi până la retragerea autorizaţiei,

orice instituţie de credit se află sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a

României.

Supravegherea se realizează atât prin raportările periodice pe care

instituţiile de credit trebuie să le transmită, în conformitate cu reglementările în

domeniu, cât şj prin inspecţiile pe care personalul de specialitate al băncii centrale

le desfăşoară la sediul instituţiei de credit şi la sediile secundare ale acesteia.

Autoritatea de supraveghere prudenţială este competentă în determinarea

obiectivelor şi frecvenţei rapoartelor care să reflecte gradul de variabilitate a

activităţilor şi să permită acesteia să analizeze ce se întâmplă la nivelul băncii, atât

în supravegherea pe o singură bază, cât şi în cea pe baze consolidate şi la nivelul

sistemului bancar în ansamblu. Aceasta trebuie să se asigure că fiecare bancă îşi

menţine registrele contabile în conformitate cu standardele de politică şi practică

contabilă, pentru a oglindi realitatea asupra condiţiei financiare şi a profitabilităţii

băncii.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte

măsurile în domeniul autorizării şi supravegherii prudenţiale a băncilor, având

dreptul să emită autorizaţii băncilor şi, în mod similar, să le retragă, să hotărască

instituirea măsurilor de supraveghere specială şi de administrare specială, să

analizeze rapoartele făcute în cadrul acestor proceduri de către persoanele abilitate

conform legii şi să dispună continuarea sau încetarea acestor măsuri, trecerea de la

o măsură la alta, precum şi introducerea acţiunii de declanşare a procedurii

reorganizării judiciare şi a falimentului unei instituţii de credit.

Banca Naţională a României poate hotărî şi măsuri de instituire a

supravegherii speciale şi de administrare specială a băncilor, supravegherea

specială fiind adusă la îndeplinire de specialiştii din cadrul Băncii Naţionale a

României, iar administrarea specială de către un administrator special desemnat de

Banca Naţională a României.

Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit este realizată de către

Banca Naţională a României prin intermediul persoanelor anume împuternicite de

conducerea executivă a instituţiei. Consiliul de administraţie are rolul hotărâtor în

activitatea de supraveghere bancară. Rezultatele acţiunilor de supraveghere pot

conduce Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României la introducerea

băncii într-una din măsurile cu caracter special pe care legea le-a dat în sarcina sa.

În ceea ce priveşte procedura falimentului, aceasta se deschide pe baza unei

cereri introduse de către instituţia de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori

de Banca Naţională a României. Banca Naţională a României poate fi în situaţia de

a declanşa ea însăşi o asemenea procedură în calitatea de creditor al instituţiei de

credit al cărei faliment se porneşte, dar, ceea ce îi este specific, reprezintă

declanşarea procedurii în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială.

Banca Naţională a României se află în relaţii speciale cu unele instituţii a

căror menire se realizează ca urmare a rolului acestora cu privire la instituţiile de

credit.

Secţiunea 5: Operaţiuni pe contul statului şi cu titluri de stat

Banca Naţională a României ţine în evidenţele sale contul curent general al

Trezoreriei Statului, deschis pe numele Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Funcţionarea contului curent general al Trezoreriei Statului şi înregistrarea

operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii încheiate între Banca

Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.

În relaţia cu Trezoreria Statului, Banca Naţională a României derulează

următoarele operaţiuni principale:

- primeşte încasările pentru contul curent general al Trezoreriei Statului şi

efectuează plăţile în limita disponibilităţilor existente în acest cont;

- percepe comisioane la decontarea operaţiunilor prin contul curent general

al Trezoreriei Statului, deschis în evidenţele sale şi plăteşte dobânzi la

disponibilităţile din acest cont;

- poate acţiona ca agent al statului în stabilirea instituţiilor de credit eligibile

a primi depozite ale Trezoreriei Statului, în condiţii care se stabilesc împreună cu

Ministerul Economiei şi Finanţelor.

În materia operaţiunilor cu titluri de stat, trebuie reţinut de la început

principiul general conform căruia Banca Naţională a României nu poate achiziţiona

titluri de stat de pe piaţa primară.

În baza convenţiilor încheiate în prealabil cu Ministerul Economiei şi

Finanţelor şi în conformitate cu reglementările proprii, Banca Naţională a

României poate acţiona, cu perceperea unui comision, ca agent pe contul statului,

în ceea ce priveşte:

- plasarea către terţi a emisiunilor de titluri de stat şi alte instrumente

negociabile de îndatorare ale statului român;

- exercitarea funcţiilor de agent de înregistrare, depozitare şi transfer al

titlurilor de stat;

- plata capitalului, dobânzilor, comisioanelor şi a spezelor aferente;

- executarea decontărilor în contul curent general al Trezoreriei Statului;

- orice alte operaţiuni în conformitate cu obiectivul fundamental şi

atribuţiile băncii centrale;

- efectuarea de plăţi aferente poziţiei de agent al statului prin conturi

deschise în evidenţele sale, inclusiv a celor aferente serviciului datoriei emitenţilor

şi altor costuri de tranzacţionare şi operare.

Împrumuturile statului pe bază de titluri de stat se efectuează în temeiul

dispoziţiilor prevăzute în convenţii specifice încheiate între Banca Naţională a

României şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, convenţii care detaliază cel puţin

următoarele aspecte:

- valoarea împrumutului;

- data scadenţei;

- rata dobânzii;

- modul de calcul al dobânzii pe toată durata creditului;

- costurile serviciului datoriei;

- date privind titlurile de stat negociabile, emise pentru fiecare împrumut.

În temeiul dispoziţiilor art. 29 şi 48 din Statut, ale Ordinului ministrului

finanţelor publice nr. 1.408/2005 şi ale Convenţiei Ministerului Finanţelor Publice

- Băncii Naţionale a României nr. 184.575/13 din 23 septembrie 2005, BNR a emis

Regulamentul nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de

Banca Naţională a României care are drept obiect principal de reglementare:

1. termenii şi procedurile privind plasarea prin Banca Naţională a României

a titlurilor de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice în formă dematerializată,

în monedă naţională sau în valută, pe piaţa internă;

2. condiţiile privind accesul participanţilor pe piaţa primară în calitate de

dealeri primari;

3. drepturile şi obligaţiile ce revin dealerilor primari, precum şi orice alte

condiţii, modalităţi, proceduri cu privire la organizarea şi derularea activităţii pe

această piaţă. Participanţi pe piaţa primară a titlurilor de stat în calitate de dealeri

primari pot fi:

- instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României;

- societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de Comisia

Naţională a Valorilor Mobiliare;

- instituţiile echivalente celor menţionate mai sus autorizate în statele

membre ale Uniunii Europene şi/sau în celelalte state aparţinând Spaţiului

Economic European.

Persoanele fizice şi persoanele juridice, rezidente sau nerezidente, care nu

au calitatea de instituţie de credit sau societate de investiţii financiare autorizată,

pot să desfăşoare operaţiuni pe piaţa primară a titlurilor de stat numai prin

intermediul unui dealer primar.

Regulamentul BNR nr. 11/2005 mai reglementează:

- condiţii de acces la piaţa primară a titlurilor de stat pentru dealerii primari;

- procedura de plasare a titlurilor de stat pe piaţa primară;

- monitorizarea respectării prevederilor Regulamentului BNR nr. 11/2005;

- regimul sancţionator.

Tot în temeiul art. 29 şi 48 din Statutul BNR, al Ordinului ministrului

finanţelor publice nr. 1.408/2005 şi al Convenţiei Ministerului Finanţelor Publice -

Băncii Naţionale a României nr. 184.575/13 din 23 septembrie 2005, BNR a emis

şi Regulamentul nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată

de Banca Naţională a României, act normativ care stabileşte:

- regulile privind organizarea şi funcţionarea pieţei secundare a titlurilor de

stat, administrată de Banca Naţională a României;

- criteriile de acces pentru participanţi;

- măsurile necesare funcţionării în mod regulat şi transparent a pieţei

respective.

Regulamentul BNR nr. 12/2005 şi normele emise în aplicarea acestuia

detaliază:

- condiţiile şi procedurile de acces/admitere, excludere şi suspendare a

participanţilor la şi de la tranzacţionare;

- condiţiile şi procedurile de tranzacţionare, precum şi obligaţiile

participanţilor şi ale emitentului;

- procedurile privind modul de determinare şi publicare a preţurilor şi a

cotaţiilor, tipurile de contracte şi operaţiuni permise, standardele contractuale;

- măsurile necesare funcţionării în mod regulat şi ordonat, inclusiv sub

aspect tehnic, a pieţei şi modalitatea de verificare a respectării regulilor acesteia;

- modul de administrare şi diseminare către public a informaţiilor privind

emitentul, emisiunile tranzacţionate şi serviciile de acces al participanţilor pe piaţa

reglementată;

- obligaţiile administratorului de piaţă şi ale custozilor cu privire la

stabilirea mecanismelor de securitate şi control al sistemelor informatice, pentm

protecţia drepturilor deţinătorilor cu privire la titlurile de stat şi a informaţiilor

confidenţiale;

- modul de asigurare a siguranţei datelor şi informaţiilor stocate, a fişierelor

şi bazelor de date, inclusiv în situaţia unor calamităţi naturale, dezastre şi altor

evenimente deosebite.

Pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României pot

participa direct intermediarii pieţei secundare şi alte entităţi care pot efectua

operaţiuni cu titluri de stat exclusiv în nume şi pe cont propriu.

Pot participa la piaţa secundară administrată de Banca Naţională a

României, în calitate de intermediari;

1. dealerii primari;

2. instituţiile de credit autorizate de Banca Naţională a României, altele

decât cele care au calitate de dealeri primari;

3. societăţile de servicii de investiţii financiare autorizate de Comisia

Naţională a Valorilor Mobiliare, altele decât cele care au calitate de dealeri primari;

4. instituţiile echivalente celor prevăzute la poziţiile 2 şi 3 menţionate,

autorizate în statele membre ale Uniunii Europene şi/sau în celelalte state

aparţinând Spaţiului Economic European.

Regulamentul BNR nr. 12/2005 mai reglementează:

- condiţii de acces la piaţa secundară a titlurilor de stat pentru dealerii

primari;

- procedura de derulare a operaţiunilor specifice pe piaţa secundară;

- monitorizarea respectării prevederilor Regulamentului BNR nr. 12/2005;

- regimul sancţionator.

Secţiunea 6: Administrarea rezervelor internaţionale

Cu respectarea regulilor generale privind lichiditatea şi riscul specific

activelor externe, BNR stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de

condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă.

Rezervele internaţionale sunt alcătuite cumulativ ori selectiv din

următoarele elemente:

- aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;

- active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi

la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi

deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte Banca Naţională a României;

- orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv

dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei

de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere;

- cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori

mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente,

clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor,

recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri

acceptabile pentru Banca Naţională a României;

- bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de

guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu,

exprimate şi plătibile în valută, în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a

României.

Banca Naţională a României este autoritatea care are obligaţia de a urmări

menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale

României.

Dacă există pericolul diminuării rezervelor internaţionale, până la un nivel

care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care

diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României va prezenta Guvernului şi

Parlamentului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au

condus sau care pot conduce la o astfel de reducere.

Raportul trebuie să conţină recomandările Băncii Naţionale a României

privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru

preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei.

În procedura de administrare a rezervelor internaţionale, Banca Naţională a

României stabileşte condiţiile necesare efectuării operaţiunilor specifice, respectiv:

- să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri şi monede

din aur şi cu alte metale preţioase;

- să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valute;

- să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii pe piaţa secundară cu

bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de guverne străine

sau de organizaţii financiare interguvernamentale;

- să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valori mobiliare

emise sau garantate de bănci centrale, de instituţii financiare internaţionale, de

societăţi bancare şi nebancare;

- să deschidă şi să menţină conturi la alte bănci centrale şi autorităţi

monetare, societăţi bancare şi la instituţii financiare internaţionale;

- să deschidă, să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de corespondent

pentru instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare,

societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale din

străinătate, precum şi pentru guverne străine şi agenţiile lor.

CAPITOLUL V CONDUCEREA ŞI ADMINISTRAREA

BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Secţiunea 1: Prezentare generală

Banca Naţională a României este condusă atât de organe de conducere

individuale, cât şi colective52.

Conducerea executivă a Băncii Naţionale a României, în cadrul Comitetului

de Politică Monetară şi a Comitetului de Supraveghere, se exercită în prezent de

către:

- guvernator;

- prim-viceguvernator şi

- de cei doi viceguvernatori.

Condiţiile de exercitare a competenţelor sunt stabilite prin regulamentul

intern al BNR, aprobat de Consiliul de administraţie.

Activitatea Consiliului de administraţie este reglementată de prevederile

Legii nr. 312/2004 şi de regulamentele Băncii Naţionale a României.

În prezent, în cadrul BNR, sunt organizate 18 direcţii aflate în subordinea

guvernatorului şi viceguvernatorilor53.

În legătură cu membrii consiliului de administraţie al BNR, Legea nr.

312/2004 reglementează anumite incompatibilităţi şi conflicte de interese,

respectiv:

1. membrii consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României nu

pot fi deputaţi ori senatori sau membri ai unui partid politic şi nu pot face parte din

autoritatea judecătorească sau din administraţia publică;

52 Pentru o analiză comparată a organizării băncilor centrale din state unitare cu cele din state federale, inclusiv cazul

particular al Băncii Centrale Europene, a se vedea MM. Nsouli, Recherche sur les critères d'une banque centrale moderne, L.G.D.J., 2003, p. 79 şi urm.

53 Vezi www.bnr.ro. - organizare - organigramă

2. începând cu data aderării României la Eurosistem, membrii Consiliului

de administraţie al Băncii Naţionale a României, implicaţi în exercitarea atribuţiilor

legate de Sistemul European al Băncilor Centrale, nu pot avea alte funcţii care se

pot afla în conflict de interese cu obligaţiile ce le revin, în calitate de membri ai

consiliului;

3. membrii consiliului de administraţie şi salariaţii cu funcţii de conducere

ai Băncii Naţionale a României sunt supuşi regimului incompatibilităţilor şi

conflictelor de interese prevăzut de lege;

4. membrii consiliului de administraţie trebuie să se dedice exclusiv

exercitării atribuţiilor lor, cu posibilitatea desfăşurării de activităţi didactice şi de

cercetare ştiinţifică.

Secţiunea 2: Consiliul de administraţie

Consiliul de administraţie54 este alcătuit în prezent din 9 membri aleşi de

Parlamentul României la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor

douăCamere.

Numirile se fac pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii

mandatului.

54 Consiliul de administraţie al BNR, numit prin Hotărârea Parlamentului României nr. 16 din 28.09.2004, este

alcătuit din: Guvernator - Academician Mugur Isărescu, Prim-viceguvernator - Prof. univ. dr. Florin Georgescu,

Viceguvernator - Dr. Eugen Dijmărescu, Viceguvernator - Dr. Cristian Popa, Membru - Prof. univ. dr. Silviu

Cerna, Membru - Măria Ene, Membru - Dr. Agnes Nagy, Membru - Dr. Napoleon Pop, Membru - Prof. univ. dr.

Virgiliu Stoenescu.

Această structură a Consiliului de administraţie a fost introdusă după 1990. Structura în perioada comunistă era

stabilită prin Decretul nr. 124/1970 al Consiliului de Stat, devenit Legea nr. 21/1970, care a abrogat Decretul nr.

403/1965, acte normative care stabileau următoarea structură a Consiliul de administraţie:

a) guvernatorul, primul vicepreşedinte şi vicepreşedinţii băncii;

b) directorii şi alţi conducători ai unor compartimente organizatorice ale băncii şi ai unor unităţi din

subordinea acesteia, precum şi specialişti cu experienţă îndelungată şi înaltă calificare din cadrul băncii

sau din afara acesteia;

c) un delegat al sindicatelor, desemnat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România.

Dintre cei 9 membri amintiţi, 4 aparţin direct structurii executive

permanente a BNR (guvernatorul şi cei trei viceguvernatori, dintre care unul este

prim-viceguvernator), ceilalţi 5 membri nefiind salariaţi ai BNR55.

Calitatea de membru al Consiliului de administraţie al BNR este

incompatibilă cu cea de parlamentar sau membru al unui partid politic. De

asemenea, membrii Consiliului de administraţie al BNR nu pot face parte din

autoritatea judecătorească sau din administraţia publică.

Legea nr. 312/2004 a avut în vedere asigurarea unei stabilităţi în funcţie a

membrilor Consiliului de administraţie al BNR pe durata mandatului acestora, cu

înlăturarea, pe cât posibil, a influenţelor politice sau de altă natură. În acest sens, au

fost prevăzute în mod strict condiţiile de ocupare a locurilor vacante şi de

schimbare din funcţie.

Numirile, retragerile şi revocările din funcţie ale membrilor Consiliului de

Administraţie al Băncii Naţionale a României se publică în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

Referitor la situaţia descompletării consiliului de administraţie, completarea

locurilor vacante se face pe funcţia respectivă, cu respectarea prevederilor

aplicabile numirii în funcţie56.

Revocarea din funcţie a oricărui membru al consiliului de administraţie se

face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de

specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului, în una din următoarele

circumstanţe:

l. dacă persoana încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru

exercitarea atribuţiilor de membru al Consiliului de administraţie al BNR sau

2. dacă persoana în cauză se face vinovată de abateri grave.

Pentru înlăturarea eventualelor posibile speculaţii şi interpretări, Legea nr.

312/2004 reglementează expres faptul că niciun membru al Consiliului de

administraţie al Băncii Naţionale a României nu poate fi schimbat din funcţie din

alte motive sau prin altă procedură decât cea menţionată mai sus. 55 Art. 33 alin. (3) şi (4) din Statut

Revocarea din funcţie se decide prin hotărâre a Parlamentului. Hotărârea de

revocare din funcţie a membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a

României poate fi atacată la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile

de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Principalele atribuţii ale Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a

României sunt reglementate de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 312/2004. În

temeiul dispoziţiilor legale invocate, acesta hotărăşte:

- politicile în domeniul monetar şi al cursului de schimb, urmărind aducerea

la îndeplinire a acestora;

- măsurile în domeniul autorizării, reglementării şi supravegherii

prudenţiale a instituţiilor de credit şi monitorizării sistemelor de plăţi pe care le-a

autorizat;

- direcţiile principale în conducerea operaţiunilor şi răspunderile ce revin

personalului Băncii Naţionale a României;

- organizarea internă, indemnizaţiile, salariile şi alte drepturi băneşti ale

personalului;

- atribuţiile şi componenţa Comitetului de Politică Monetară, Comitetului

de Supraveghere, Comitetului de Administrare a Rezervelor Internaţionale şi

Comitetului de Audit, care funcţionează în cadrul Băncii Naţionale a României;

- delegarea temporară a competenţelor sale către conducerea executivă,

atunci când situaţii speciale pot impune această soluţie.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte

măsurile în domeniul autorizării şi supravegherii prudenţiale a băncilor, având

dreptul:

- să emită autorizaţii băncilor şi, în mod similar, sa le retragă;

- să hotărască instituirea măsurilor de supraveghere specială şi de

administrare specială;

- să analizeze rapoartele făcute în cadrul acestor proceduri de către

persoanele abilitate conform legii şi să dispună continuarea sau încetarea acestor

56

măsuri, trecerea de la o măsură la alta, precum şi

- introducerea acţiunii de declanşare a procedurii reorganizării judiciare şi a

falimentului unei instituţii de credit.

Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit este realizată de către

Banca Naţională a României prin intermediul persoanelor anume împuternicite de

conducerea executivă a instituţiei, Consiliul de administraţie având un rol hotărâtor

în activitatea de supraveghere bancară.

Consiliul de administraţie al BNR acţionează şi ca organism jurisdicţional,

în temeiul art. 275-277 din Legea bancară.

Consiliul de administraţie are obligaţia de a se pronunţa prin hotărâre

motivată în termen de 30 de zile de la data primirii oricărei contestări privind actele

adoptate de Banca Naţională a României conform dispoziţiilor legii bancare cu

privire la o instituţie de credit, inclusiv, cu titlu de exemplu, cele privind:

- administratorii;

- directorii;

- persoanele desemnate să asigure conducerea compartimentelor sau a

sucursalelor instituţiei de credit;

- acte cu privire la acţionarii instituţiei de credit.

Contestaţiile asupra actelor emise de BNR trebuie înregistrate de persoanele

interesate la Consiliul de Administraţie în termen de 15 zile de la comunicare.

Hotărârea consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României poate

fi atacată la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la

comunicare.

Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să se

pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor

calitative care stau la baza emiterii actelor sale. În cazul contestării în instanţă a

actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se poate pronunţa

exclusiv asupra legalităţii actelor Respective.

Persoanele interesate se pot adresa Consiliului de administraţie şi în cazul

refuzului justificat al Băncii Naţionale a României de a se pronunţa, în termenele

prevăzute de lege, cu privire la o cerere de autorizare care cuprinde toate datele şi

informaţiile cerute potrivit prevederilor legale în vigoare.

Trebuie subliniat faptul că, până la adoptarea unei hotărâri de către

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României urmare primirii unei

contestaţii sau până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către

instanţa judecătorească, după caz, executarea actelor emise de Banca Naţională a

României nu se suspendă.

Secţiunea 3: Guvernatorul Băncii Naţionale a României

Gestiunea zilnică a BNR este atributul guvernatorului57.

În conformitate cu organigrama publicată drept valabilă la data de 1 iulie

2007, în subordinea guvernatorului BNR funcţionează Comitetul de politică

monetară, Comitetul de supraveghere şi Comitetul de administrare a rezervelor

internaţionale şi îşi desfăşoară activitatea Cancelaria BNR şi viceguvernatorii,

inclusiv prim-viceguvernatorul.

Între atribuţiile guvernatorului BNR, reglementate de Legea nr. 312 2004,

se reţin:

- dispune măsuri pentru executarea dispoziţiilor legale;

- dispune măsuri pentru executarea hotărârilor consiliului de administraţie,

precum şi a altor reglementări privind Banca Naţională a României;

- numeşte în funcţie personalul din aparatul central al Băncii Naţionale a

României şi pe directorii sucursalelor şi ai agenţiilor;

- reprezintă Banca Naţională a României în relaţiile cu terţii, semnând,

direct sau prin persoane împuternicite de el, toate tratatele sau convenţiile

încheiate:

- în numele consiliului de administraţie, prezintă Parlamentului, până la

data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Băncii Naţionale a României.

57 Pentru o analiză comparativă a atribuţiilor şi specificului activităţii guvernatorului/preşedintelui de bancă centrală,

inclusiv Banca Centrală Europeană, a se vedea M.M. Nsouli, cp cit., p 81 şi urm.

Guvernatorul, care este şi Preşedintele Consiliului de administraţie, poate

delega prim-viceguvernatorului şi viceguvernatorilor unele dintre atribuţiile sale, în

condiţiile stabilite de consiliul de administraţie.

În cazul absenţei sau imposibilităţii guvernatorului de a acţiona, acesta va fi

suplinit de prim-viceguvernator.

Actele emise de guvernator sunt ordine şi decizii.

Raportul anual al Băncii Naţionale a României cuprinde:

- activităţile Băncii Naţionale a României;

- situaţiile financiare anuale;

- raportul de audit.

Raportul se dezbate, fără a fi supus votului, în şedinţa comună a celor două

Camere ale Parlamentului.

Secţiunea 4: Funcţionarea Băncii Naţionale a României

La sfârşitul anului 2004 Banca Naţională funcţiona cu un capital propriu de

300 miliarde lei deţinut integral de stat. În vederea protejării acestuia şi acoperirii

eventualelor pierderi, banca are obligaţia să constituie şi să menţină rezerve

statutare.

În temeiul art. 39 din Statut, rezervele statutare se constituie prin preluarea

sumelor rămase în fondul de rezervă după efectuarea majorării de capital din

decembrie 2004.

Rezervele statutare se majorează anual, conform prevederilor art. 43, cu o

parte a profitului net anual conform următoarelor reguli stabilite în art. 43 din

Statut:

1. Banca Naţională a României virează lunar la bugetul statului o cotă de

80% din veniturile nete rezultate după deducerea următoarelor elemente:

a) cheltuielile aferente exerciţiului financiar, inclusiv cheltuielile cu

provizioanele de risc de credit;

b) pierderea exerciţiilor precedente rămasă neacoperită.

2. Banca Naţională a României poate constitui provizioane de risc de credit,

cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice. BNR poate constitui

provizioane suplimentare faţă de provizioanele de risc de credit menţionate, dar

acestea se vor suporta din profitul net rămas după scăderea sumelor prevăzute la

pct. 1 anterior;

3. Profitul rămas după aplicarea prevederilor regulilor de la pct. 1 şi 2

menţionate se repartizează pe destinaţii, în următoarea ordine de prioritate:

a) pentru rezervele statutare - repartizări de până la 60%;

b) pentru constituirea surselor proprii de finanţare - repartizări de până la

30%;

c) pentru fondul de participare a salariaţilor la profit - un procent de până la

10%;

d) sumele eventual rămase după repartizările efectuate conform lit. a)-c)

sunt alocate pentru destinaţiile care se stabilesc de către Consiliul de administraţie

al Băncii Naţionale a României.

În cazul în care, într-un exerciţiu financiar, Banca Naţională a României

înregistrează pierdere, aceasta se acoperă din sursele disponibile, în următoarea

ordine de prioritate:

- contul special de reevaluare;

- rezervele statutare.

Secţiunea 5: Auditarea situaţiilor financiare anuale

În temeiul dispoziţiilor art. 36 din Statut, situaţiile financiare anuale ale

Băncii Naţionale a României sunt supuse auditării de către auditori financiari,

persoane juridice autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România,

selectaţi de către consiliul de administraţie, pe bază de licitaţie.

Raportul auditorului financiar împreună cu opinia se prezintă Consiliului de

administraţie al Băncii Naţionale a României şi se publică împreună cu situaţiile

financiare anuale.

Situaţiile financiare ale Băncii Naţionale a României se întocmesc conform

principiilor şi regulilor contabile prevăzute de standardele internaţionale de

contabilitate, aplicabile băncilor centrale, recunoscute de Banca Centrală

Europeană şi trebuie să cuprindă:

- bilanţul;

- contul de profit şi pierdere;

- notele explicative.

Situaţiile financiare anuale ale Băncii Naţionale a României trebuie să ofere

o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei financiare pentru respectivul

exerciţiu financiar.

Modelele situaţiilor financiare anuale sunt elaborate de Banca Naţională a

României, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice.

Operaţiunile comerciale efectuate de Banca Naţională a României, care se

reflectă în bugetul de venituri şi cheltuieli şi în situaţiile financiare anuale, sunt

supuse controlului ulterior al Curţii de Conturi58.

58 Art. 47 alin. (2).