Transcript
Page 1:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

Anexa nr. 1

LEGISLATIE NATIONALA IN DOMENIUL PROTECTIEI CONSUMATORILOR

ACTE NORMATIVE CU CARACTER GENERAL

Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, modificata prin Legea 363/2007 si O.U.G. nr. 174/2008;

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, modificata prin Legea 161/2010;

Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, modificata prin Legea 51/2003;

Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, consolidata prin Legea 358/2009;

Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, modificata prin O.U.G. nr. 174/2008;

Legea 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte

Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, modificata prin Legea 283/2002, O.G. nr. 17/2003, O.G. nr. 90/2004, Legea 457/2004, Legea 158/2008;

Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă (extras), modificata prin Legea 202/2013;

Legea nr. 504/2002 a audiovizualului (extras), modificata prin O.U.G. nr. 79/2002, Legea nr. 402/2003, O.U.G. nr. 123/2005, O.U.G. nr. 3/2006, Legea nr. 116/2008, Legea nr. 364/2007, O.U.G. nr. 181/2008, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 333/2009, O.U.G. nr. 19/2011.

Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, modificata prin O.G nr. 50/2010, O.G. nr. 174/2008, Lege nr. 34/2006, O.U.G. nr. 201/2002,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;

Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind servicile financiare, modificata prin O.U.G. nr. 65/2009, Legea 196/2010;

Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice;

Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor (extras), modificata prin 130/2010;

Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor; Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă,

actualizata prin O.U.G. 22/2012 Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării

alimentelor; Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale

pentru Protecţia Consumatorilor; Ordinul A.N.P.C. nr. 632/2009 privind unele măsuri de Informare a consumatorilor de către

operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar.

Page 2:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

Legea nr. 252/2003 privind Registrul Unic de Control.

I. LISTA ACTELOR NORMATIVE DIN DOMENIUL PRODUSELOR SI SERVICIILOR ALIMENTARE

1. O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

2. Legea nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificarile ulterioare;

3. HG nr.947/ 2000 privind modalitatea de indicare a preturilor produselor oferite consumatorilor spre vanzare, republicata;

4. HG. 530/ 2001 pentru aprobarea Instructiunilor de metrologie legala IML 8-01 “Preambalarea unor produse in functie de masa sau volum”, republicata;

5. Lege nr. 150/2004 (r1) privind siguranta alimentelor si a hranei pentru animale;

6. REGULAMENTUL (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autoritații Europene pentru Siguranța Alimentara și de stabilire a procedurilor in domeniul siguranței produselor alimentare;

7. REGULAMENTUL (CE) NR. 882/2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformitatii cu legislatia privind hrana pentru animale si produsele alimentare si cu normele de sanatate animala si de bunastare a animalelor;

8. OUG nr. 97/ 2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor, republicata;

9. Ordonanta nr. 42/1995 privind productia de produse alimentare destinate comercializarii, republicata; ;

10. Ordin nr. 772/ 856/ 68/ 442/ 2005 pentru aprobarea Normei privind Sistemul rapid de alerta pentru alimente si furaje;

11. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 de stabilire a unor norme specifice de igiena care se aplica alimentelor de origine animala, cu modificarile ulterioare;

12. OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare;

ETICHETAREA GENERALA A ALIMENTELOR

13. HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificarile si completarile ulterioare;

Page 3:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

14. REGULAMENTUL (CE) nr. 1924/2006 privind mentiunile nutritionale si de sanatate asociate alimentelor;

15. REGULAMENTUL(CE) nr.1925/2006 privind adaugarea de vitamine si minerale si de alte substante la alimente ;

16. Ordinul nr. 851/1.505/271/300/2006 privind abrogarea unor acte normative in scopul aplicarii directe a regulamentelor si deciziilor comunitare;

17. Regulamentul nr. 608/2004/CE al Comisiei cu privire la etichetarea alimentelor si ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri ai fitosterolilor, fitostanoli si/sau esteri ai fitostanolului;

18. Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari;

19. Ordinul 438/ 295/ 2002 pentru aprobare Normelor privind aditivii alimentari destinati utilizarii in produsele alimentare pentru consum uman, cu modificarile si completarile ulterioare;

20. Regulamentul (CE) nr. 1332/2008 privind enzimele alimentare;

21. Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele;

CARNE, PRODUSE DIN CARNE, PESTE, OUA

22. REGULAMENTUL (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizari comune a pietelor agricole si privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);

23. Ordinul nr. 560/1271/339/ 210/ 2006 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne, cu completarile ulterioare;

24. Ordinul nr. 333/ 2002 prin producerea, comercializarea si utilizarea carnii separate mecanic, cu modificarile ulterioare;

25. Ordinul nr.510/944/147/2002 pentru aprobarea Normelor de comercializare a pestelui si a altor vietuitoare acvatice;

26. Regulamentul (CE) nr. 2406/96 de stabilire a normelor comune de comercializare pentru produsele din peste;

27. Regulamentul nr. 2136/89 al Consiliului privind stabilirea normelor comune de comercializare pentru conservele de sardine;

28. Regulamentul nr.104/2000 privind organizarea comuna a pietelor in sectorul produselor pescaresti si de acvacultura;

29. Regulamentul (CE) nr. 2065/2001 de stabilire a informatiilor pentru consumatori in sectorul produselor de peste si acvacultura;

30. Regulamentul (CE) nr.589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)

Page 4:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

nr.1234/2007 privind standardele de comercializare aplicabile oualor;

31. Directiva 2002/4/CE de inregistrare a unitatilor de crestere a gainilor ouatoare, reglementata de Directiva 1999/74/CE a Consiliului;

32. Regulamentul (CE) nr.543/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.1234/2007 in ceea ce priveste standardele de comercializare a carnii de pasare, cu modificarile ulterioare;

33. Ordinul 206/ 447/ 86/ 2002 aprobarea Normelor cu privire la comercializarea carnii de pasare, cu modificarile ulterioare ( cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007);

34. Ordinul 494/ 859/ 138/ 2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea carnii de porc( cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007);

LAPTE DE CONSUM, LAPTE CONSERVAT, UNT

35. REGULAMENTUL (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizari comune a pietelor agricole si privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”), cu modificarile si rectificarile ulterioare;

36. Regulamentul (CE) nr. 1153/2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2597/97 de stabilire a unor norme suplimentare privind organizarea comuna a pieței in sectorul laptelui și al produselor lactate in ceea ce privește laptele de consum;

37. Comunicare a Comisiei (2008/C 27/05) privind includerea in Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (Regulamentul unic OCP) a reformelor recente ale politicilor din sectorul laptelui și produselor lactate și din sectorul zaharului ;

38. Ordinul 230/ 457/ 76/ 2002 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se vinde si conditiile de calitate ale laptelui de consum( cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007) ;

39. Ordinul nr. 521/ 832/ 321/ 2003 pentru aprobarea Normei privind definirea, denumirile sub care se vând, etichetarea si conditiile de calitate ale anumitor sortimente de lapte conservat, partial sau total deshidratat, destinate consumului uman, cu modificarile ulterioare;

40. Ordinul 524/ 958/ 8/ 2003 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se vând si conditiile de calitate ale grasimilor tartinabile destinate comercializarii ( cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007);

VIN, VIN AROMATIZAT, BAUTURI SPIRTOASE

41. Legea nr. 244/2002 a viei si vinului in sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole (republicata);

42. HG nr.769/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii viei si vinului in sistemul organizaarii comune a pietei vitivinicole nr.244/2002;

Page 5:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

43. ORDIN nr.224/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind conditiile de comercializare cu amanuntul a vinului de masa in vrac;

44. REGULAMENTUL (CE) nr. 479/2008 privind organizarea comuna a pietei vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999;

45. REGULAMENTUL (CE) nr.491/2009 de modificare a Regulamentului nr.1234/2007 ( capitolele referitoare la sectorul vitivinicol);

46. REGULAMENTUL (CE) NR. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului in ceea ce privește descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse vitivinicole;

47. REGULAMENTUL (CE) NR. 382/2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului in ceea ce privește descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse vitivinicole;

48. REGULAMENTUL (CE) nr.114/2009 al Comisiei de stabilire a unor masuri tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr.479/2008 al Consiliului in ceea ce priveste trimiterile la vinurile cu denumire de origine protejata si indicatie geografica protejata;

49. Ordinul nr.142/ 1307/ 185/ 2008 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr.1601/91 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea si prezentarea vinurilor aromatizate, a bauturilor aromatizate pe baza de vin si a coteilurilor aromatizate din produse vitivinicole;

50. REGULAMENTUL (CEE) NR. 1601/91 de stabilire a normelor generale privind definirea, descrierea și prezentarea vinurilor aromatizate, a bauturilor aromatizate pe baza de vin și a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole;

51. Ordinul nr.368/1160/212/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea si etichetarea bauturilor traditionale românesti;

52. REGULAMENTUL (CE) nr. 110/2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea si protectia indicatiilor geografice ale bauturilor spirtoase si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89;

53. REGULAMENTUL (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizari comune a pietelor agricole si privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);

54. ORDIN nr. 147/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile geografice protejate si recunoscute in România pentru bauturi spirtoase;

FAINA DE GRAU, PRODUSE DE CACAO SI CIOCOLATA

55. Ordinul nr. 250/ 531/ 83/ 2002 pentru aprobarea Normei cu privire la fabricarea, continutul,

Page 6:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

ambalarea, etichetarea si calitatea fainii de grâu destinata comercializarii pentru consumul uman, cu modificarile ulterioare;

56. OUG nr. 12/ 2006 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei pe filiera cerealelor si a produselor procesate din cereale cu modificarile si completarile ulterioare;

57. Ordinul nr. 335/714/318/2003 al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor si al ministrului sanatatii si familiei si al presedintelui Autoritãtii Nationale pentru Protectia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura , continutul, originea, fabricarea, etichetarea si marcarea unor produse din cacao si ciocolata destinate consumului uman;

ULEI VEGETAL, ULEI DE MASLINE, GRASIMI TARTINABILE, MAIONEZE

58. Ordinul nr. 454/917/22/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, continutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea, pastrarea si calitatea uleiurilor vegetale si a maionezelor destinate comercializarii pentru consumul uman, modificat prin Ordinul nr. 997/ 495/ 10/ 2003 (cu exceptia prevederilor acoperite de R 1234/2007);

59. REGULAMENTUL (CE) NR. 1019/2002 privind standardele de comercializare a uleiului de masline, cu modificarile si completarile ulterioare;

60. REGULAMENTUL (CEE) NR. 2568/91 privind caracteristicile uleiurilor de masline și ale uleiurilor din resturi de masline, precum și metodele de analiza a acestora cu modificarile si completarile ulterioare;

61. REGULAMENTUL (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizari comune a pietelor agricole si privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);

MIERE SI ZAHAR

62. Ordin 522/798/317/2003 al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor si al ministrului sanatatii si familiei si presedintelui Autoritãtii Nationale pentru Protectia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura , continutul, originea, prezentarea, compozitia, calitatea si etichetarea mierii;

63. Ordin 269/ 453/ 81/ 2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura , continutul, originea, prezentarea, compozitia, calitatea, etichetarea si marcarea unor zaharuri destinate consumului uman;

64. REGULAMENTUL (CEE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizari comune a pietelor agricole si privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”);

LEGUME SI FRUCTE

LEGUME SI FRUCTE PROASPETE

Page 7:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

65. ORDIN nr. 420/2008 privind stabilirea atributiilor Inspectiei de Stat pentru Controlul Tehnic in Producerea si Valorificarea Legumelor si Fructelor;

66. REGULAMENTUL (CE) 2200/96 privind organizarea comuna a pietei fructelor si legumelor;

67. REGULAMENTUL (CE) NR. 1580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr.1182/2007 ale Consiliului in sectorul fructelor și legumelor;

68. REGULAMENTUL (CE) nr. 1148/01 privind controalele de conformitate cu normele de comercializare care se aplica in sectorul fructelor si legumelor proaspete, modificat prin REGULAMENTUL (CE) nr. 2379/01 ;

69. REGULAMENTUL (CE) NR. 1221/2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului in sectorul fructelor și legumelor privind standardele de comercializare;

LEGUME SI FRUCTE IN CONSERVA

70. Ordin nr. 523/808/351/2003 al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor, al ministrului sanatatii si presedintelui Autoritãtii Nationale pentru Protectia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor cu privire la natura , continutul, fabricarea si etichetarea gemurilor din fructe, jeleului, marmeladei si piureului de castane indulcit ;

71. Ordinul nr.350/671/137/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea , ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea sucurilor de legume, modificat prin Ordinul nr. 416/ 628/ 406/ 2005;

72. Ordinul nr. 362/670/107/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la continutul, fabricarea, calitatea , ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea bulionului si a pastei de tomate;

73. Ordinul comun nr. 378/ 865/ 228/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul maslinelor de masa;

74. Ordinul comun nr. 381/ 866/ 229/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul ciupercilor conservate si al produselor derivate din ciuperci, modificat prin Ordinul nr.218/945/342/2006;

75. Ordinul comun nr. 382/ 868/ 230/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul tomatelor in conserva, modificat prin Ordinul nr.214/944/338/2006;

76. Ordinul comun nr. 775/ 1476/ 319/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura,

Page 8:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul ananasului in conservã, modificat prin Ordinul nr.210/952/350/2006;

77. Ordinul comun nr. 773/ 1492/ 326/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul fasole pastai in conserva, modificat prin Ordinul nr.211/943/355/2006;

78. Ordinul comun nr. 379/ 867/ 227/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul morcovilor in conserva, modificat prin Ordinul nr.206/947/346/2006;

79. Ordinul comun nr. 380/ 864/ 226/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul castravetilor conservati, modificat prin Ordinul nr.213/946/337/2006;

80. Ordinul comun nr. 772/ 1474/ 325/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul produsului mazare verde in conserva, modificat prin Ordinul nr.205/954/345/2006;

81. Ordinul comun nr. 771/ 1473/ 324/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul produsului mazare rehidratata in conserva, modificat prin Ordinul nr.216/957/341/2006;

82. Ordinul comun nr. 778/ 1495/ 327/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul sparanghelului in conserva, modificat prin Ordinul nr.203/949/343/2006;

83. Ordinul comun nr. 781/ 1477/ 316/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul piersicilor in conserva, modificat prin Ordinul nr.212/941/336/2006;

84. Ordinul comun nr. 770/ 1472/ 317/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul caiselor in conserva, modificat prin Ordinul nr.215/956/339/2006;

85. Ordinul comun nr. 774/ 1475/ 318/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul prunelor in conserva, modificat prin Ordinul nr.204/953/344/2006;

86. Ordinul comun nr. 776/ 1493/ 320/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul zmeura in conserva, modificat prin Ordinul nr.207/951/347/2006;

87. Ordinul comun nr. 777/ 1494/ 321/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul amestecului de fructe in conserva, modificat prin Ordinul nr.217/950/340/2006;

Page 9:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

88. Ordinul comun nr. 779/ 1496/ 322/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul capsunilor in conserva, modificat prin Ordinul nr.209/942/349/2006;

89. Ordinul comun nr. 780/ 1497/ 323/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul perelor in conserva, modificat prin Ordinul nr.219/955/335/2006;

90. Ordinul nr.355/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul piureului de mere conservat;

91. Ordinul nr.348/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul mandarinelor in conserva;

92. Ordinul nr.349/2004 pentru pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul porumbului zaharat in conserva;

LEGUME SI FRUCTE CONGELATE

93. Ordinul comun nr. 969/ 1754/ 362/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul piersicilor congelate;

94. Ordinul comun nr. 976/ 1747/ 363/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul fasolei pastai congelate;

95. Ordinul comun nr. 973/ 1751/ 366/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul porumbului congelat;

96. Ordinul comun nr. 927/ 1752/ 359/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul morcovilor congelati;

97. Ordinul comun nr. 977/ 1746/ 367/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul spanacului congelat;

98. Ordinul comun nr. 975/ 1749/ 364/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul verzei de Bruxelles congelate;

99. Ordinul comun nr. 974/ 1750/ 365/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul

Page 10:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

conopidei congelate;

100. Ordinul comun nr. 978/ 1748/ 368/ 2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul cartofilor prajiti congelati;

101. Ordin nr.356/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul mazarii verzi congelate;

102. Ordin nr.354/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul broccoli congelat;

103. Ordinul nr.360/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si transportul afinelor congelate;

104. ORDIN nr. 932/649/2002 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea si controlul temperaturii alimentelor congelate rapid, destinate consumului uman

LEGUME SI FRUCTE DESHIDRATATE

105. ORDIN nr. 346/2004 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea si transportul piersicilor deshidratate;

106. ORDIN nr. 347/2004 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea cepei deshidratate;

107. ORDIN 350/2004 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea si transportul stafidelor ;

108. ORDIN 353/2004 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea si transportul ciupercilor deshidratate;

109. ORDIN 351/2004 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea si transportul legume radacinoase deshidratate;

110. ORDIN 352/2004 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea si transportul merelor deshidratate;

APE MINERALE NATURALE, APE POTABILE IMBUTELIATE, SUCURI SI NECTARURI DIN FRUCTE

111. Legea nr. 458/ 2002 privind calitatea apei potabile, cu modificarile si completarile ulterioare;

112. Hotarârea Guvernului nr.1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare si comercializare a apelor minerale naturale cu modificarile si completarile ulterioare;

113. Ordinul nr. 978/2006 privind etichetarea apei naturale imbuteliate utilizate in alimentatia sugarului, in conformitate cu art. 25 din HG nr. 1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare si comercializare a apelor minerale naturale;

Page 11:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

114. Ordinul nr. 341/ 2007 pentru aprobarea normelor de igiena si a procedurii de notificare a apelor potabile imbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apa de masa;

115. Ordin 510/ 768/ 319/ 2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura , continutul, originea, prezentarea, compozitia, calitatea si etichetarea sucurilor din fructe si ale altor produse similare destinate consumului uman, cu modificarile si completarile ulterioare;

SARE IODATA, OTET

116. HG nr. 568/2002 privind iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, republicata (r1);

117. Ordinul nr. 232/313/130/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la definirea, descrierea si prezentarea otetului si a acidului acetic de calitate alimentara, cu modificarile si completarile ulterioare;

SUPLIMENTE ALIMENTARE

118. ORDIN nr.1069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare;

119. ORDIN nr.1228/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animala si vegetala si/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale si alti nutrienti;

120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub forma de suplimente alimentare;

121. Legea nr. 491/2003 a plantelor medicinale, cu modificarile si completarile ulterioare;

ORGANISME MODIFICATE GENETIC

122. Regulamentul nr. 1830/2003/CE privind trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic si trasabilitatea alimentelor si hranei pentru animale, produse din organisme modificate genetic si de modificare a Directivei 2001/18/CE;

123. REGULAMENTUL (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare si furajele modificate genetic;

124. REGULAMENTUL (CE) nr. 641/2004 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste cererea de autorizare a alimentelor si hranei pentru animale, provenite din organisme modificate genetic, notificarea produselor existente si prezenta intâmplatoare sau inevitabila din punct de vedere tehnic a materialelor modificate genetic, care au beneficiat de o evaluare de risc favorabila;

125. HG nr. 173/2006 privind trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic si trasabilitatea alimentelor si hranei pentru animale, obtinute din organisme modificate genetic;

Page 12:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

PRODUSE ECOLOGICE

126. Regulamentul (CE) nr.834/2007 privind producția ecologica si etichetarea produselor ecologice, precum si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.2092/91;

127. Regulamentul ( CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.834/2007 al Consiliului privind productia ecologica si etichetarea produselor ecologice in ceea ce priveste productia ecologica, etichetarea si controlul;

128. Regulamentul (UE) nr.271/2010 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr.889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.834/2007 al Consiliului in ceea ce priveste sigla Uniunii Europene pentru productia ecologica;

129. Ordinul comun nr. 417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor alimentare ecologice cu modificarile si completarile ulterioare ;

PRODUSE ALIMENTARE TRADITIONALE

130. HG nr. 134 / 2008 privind specialitatile traditionale garantate ale produselor agricole si produselor alimentare;

131. REGULAMENTUL (CE) nr. 509/2006 privind specialitatile traditionale garantate din produse agricole si alimentare;

132. REGULAMENTUL (CE) nr. 1216/ 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 509/2006 al Consiliului privind specialitațile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare;

133. Ordinul nr.368/1160/212/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea si etichetarea bauturilor traditionale românesti;

INDICATII GEOGRAFICE SI DENUMIRI DE ORIGINE

134. Hotarârea Guvernului nr. 828/ 2007 privind infiintarea Sistemului de protectie a indicatiilor geografice si denumirilor de origine ale produselor agricole si produselor alimentare;

135. REGULAMENTUL (CE) nr. 510/ 2006 privind protectia indicatiilor geografice si a denumirilor de origine ale produselor agricole si alimentare;

136. REGULAMENTUL (CE) nr. 1898/ 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protectia indicatiilor geografice si a denumirilor de origine ale produselor agricole si alimentare, modificat prin REGULAMENTUL (CE) NR. 628/2008;

137. ORDIN nr. 147/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile geografice protejate si recunoscute in România pentru bauturi spirtoase;

SERVICII ALIMENTARE

138. Ordonanta Guvernului nr. 99/ 2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata,

Page 13:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

aprobata prin Legea nr. 650/ 2002, republicata (r1), cu modificarile si completarile ulterioare;

139. HG nr. 348/ 2004 privind exercitarea comertului cu produse si servicii de piata in unele zone publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

140. HG nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licentelor si brevetelor de turism;

141. Ordinul nr. 1296/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice

142. Hotarârea Guvernului nr. 843/ 1999 privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice;

143. Ordinul nr.72 /2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor;

144. Ordin nr. 1.955/1995 pentru aprobarea Normelor de igiena privind unitatile pentru ocrotirea, educarea si instruirea copiilor si tinerilor cu modificarile si completarile ulterioare (Ordinul nr. 1033/2004);

145. OUG nr. 96/2002 (cu modificarile si completarile din OUG nr. 70/2003 si OUG nr. 95/2008) privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din clasele I - VIII din invatamântul de stat precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat cu program normal de 4 ore.

146. HG nr. 714/2008 privind actualizarea limitei valorii zilnice pentru produsele lactate si de panificatie acordate pentru elevii din clasele I-VIII din invatamântul de stat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat cu program normal de 4 ore si pentru aprobarea continutului/specificatiilor tehnice ale caietului de sarcini pentru procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a produselor lactate si de panificatie pentru elevi si prescolari.

147. OUG nr.24/2010 privind implementarea programului de incurajare a consumului de fructe in scoli;

148. Ordinul nr.85/2010 privind aprobarea specificatiilor tehnice pentru procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a fructelor in scoli;

149. Legea nr.123/2008 pentru o alimentatie sanatoasa in unitatile de invatamant preuniversitar;

150. Ordin nr.1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor si a principiilor care stau la baza unei alimentatii sanatoase pentru copii si adolescenti;

151. HG nr. 559/2001 privind unele masuri de comercializare a produselor alimentare si nealimentare in statiunile turistice;

152. Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificarile si completarile ulterioare;

Page 14:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

153. Lege nr. 148/2000 privind publicitatea cu modificarile si completarile ulterioare;

154. Legea nr. 457/2004 privind publicitatea si sponsorizarea pentru produsele din tutun, modificata prin O.G. nr. 6/2008,

155. HG nr.128/1994 privind unele masuri pentru asigurarea conditiilor de dezvoltare fizica si morala a elevilor si studentilor.

II. LISTA ACTELOR NORMATIVE DIN DOMENIUL PRODUSELOR NEALIMANTARE

Bijuterii din metale pre tioase cu sau fara pietre pretioase

- O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase in Romania, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare;

- Hotarâre nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase in România, cu modificarile si completarile ulterioare

- Ordinul nr. 37/2004 pentru aprobarea modelelor marcilor utilizate de fabricantii, producatorii, importatorii, exportatorii si, dupa caz, vânzatorii de obiecte si bijuterii din metale pretioase si aliajele acestora;

- Ordinul nr. 264/2008 privind aprobarea modelelor marcilor de certificare ce urmeaza sa fie aplicate pe obiecte si pe bijuterii din metale pretioase de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor;

- Ordinul nr. 101/2004 pentru aprobarea conditiilor in vederea autorizarii operatiunii de marcare cu marca de garantie proprie, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordinul nr. 102/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice de analiza si marcare a metalelor pretioase si aliajelor acestora ;

- Ordinul nr. 202/2004 privind stabilirea si inregistrarea marcilor de garantie proprie pentru bijuterii si obiecte din metale pretioase si aliaje ale acestora

- Ordinul nr. 526/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedurile de depunere, manipulare si depozitare a metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor pretioase, considerate bunuri fara stapân, precum si a celor ridicate in vederea confiscarii ori confiscate in conditiile

Page 15:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

prevazute de lege, la unitatile Trezoreriei Statului, cu modificarile ulterioare.

- Ordinul nr. 1809/2004 pentru aprobarea Registrului special de evidenta a operatiunilor cu metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase;

- Ordinul nr. 425/2003 privind aprobarea formularelor-tip ale cererilor pentru autorizarea persoanelor fizice si juridice sa efectueze operatiuni cu metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase, cu modificarile ulterioare;

- Ordinul nr.156/2008 privind renuntarea partiala sau totala la autorizarea pentru efectuarea de operatiuni cu metale pretioase si pietre pretioase.

Electronice si electrocasnice / terminale mobile (telefoane mobile) / computere (desktop-uri si laptop-uri) / console (playstation, inclusiv portabile – PSP-uri) / jocuri PC / MP3/MP4/Ipod-uri / DVD-playere + DVD recordere: SD sau Blu-Ray / sisteme audio/Home Cinema / accesorii IT (imprimante, scannere, videoproiectoare etc) / monitoare/televizoare LCD/Plasma

Acte normative din domeniul de competenta al ANPC

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata cu modificarile si completarile ulterioare,

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile ulterioare;

- Ordonanta nr. 20/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea unitara a legislatiei Uniunii Europene care armonizeaza conditiile de comercializare a produselor;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata, cu modificarile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare;

- HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, republicata cu modificarile ulterioare;

- HG nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetica;

Echipamente electrice de joasa tensiune (altele decât electronicele si electrocasnicele)

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

Page 16:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordonanta nr. 20/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea unitara a legislatiei Uniunii Europene care armonizeaza conditiile de comercializare a produselor;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare;

- HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, republicata, cu modificarile ulterioare;

- HG nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetica;

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului.

Aparate frigorifice de uz casnic/lampi electrice de uz casnic/masini de spalat rufe de uz casnic/masini combinate de spalat si uscat rufe de uz casnic/ boilere electrice / aparate de aer conditionat

- HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, republicata, cu modificarile ulterioare;

- HG nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetica;

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului;

- HG nr. 482/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a aparatelor electrocasnice in functie de nivelul de zgomot transmis prin aer;

- HG nr. 1056/2001 privind stabilirea cerintelor referitoare la eficienta si etichetarea energetica pentru introducerea pe piata a lampilor electrice de uz casnic;

- HG nr. 1039/2003 privind stabilirea cerintelor referitoare la etichetarea si eficienta aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piata, cu modificarile si completarile ulterioare, republicata;

- HG nr. 671/2001 privind stabilirea cerintelor referitoare la eficienta si etichetarea energetica pentru introducerea pe piata a masinilor combinate de spalat si uscat rufe de uz casnic, republicata;

Page 17:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- HG nr. 1252/2005 privind stabilirea cerintelor referitoare la eficienta si etichetarea energetica pentru introducerea pe piata a masinilor de spalat rufe de uz casnic, cu completarile ulterioare;

- HG nr. 736/2006 privind stabilirea cerintelor referitoare la etichetarea si eficienta energetica pentru introducerea pe piata a uscatoarelor electrice de rufe de uz casnic cu tambur, cu completarile ulterioare;

Centrale termice / Boilere (utilizând gaze naturale, produse petroliere, lemne + brichete)

- HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, republicata, cu modificarile ulterioare;

- HG nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetica.

Instalatii neconventionale de incalzire (panouri si instalatii solare, pompe de caldura etc) / instalatii dedurizare si sterilizare apa / pompe si hidrofoare de apa

- HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de echipamente electrice de joasa tensiune, republicata cu modificarile ulterioare;

- HG nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetica

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului;

- HG nr. 482/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a aparatelor electrocasnice in functie de nivelul zgomotului transmis prin aer.

Brichete

- Ordin nr. 29767/2007 privind adoptarea masurilor prin care se asigura punerea pe piata numai a brichetelor care prezinta caracteristici de siguranta pentru copii si interzicerea punerii pe piata a brichetelor fantezie, cu modificarile ulterioare.

Articole de incaltaminte/produse textile/produse textile uzate

- HG nr. 527/2007 privind denumirea, marcarea compozitiei fibroase si etichetarea produselor textile, cu modificarile ulterioare;

- HG nr. 26/2002 privind stabilirea conditiilor de etichetare a materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de incaltaminte destinate vanzarii catre consumatori, republicata;

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata;

Page 18:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- HG nr. 163/2007 privind introducerea pe piata, comercializarea si distribuirea gratuita a articolelor de imbracaminte purtata sau uzata si a articolelor textile purtate sau uzate;

- HG nr. 962/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul liberei circulatii a marfurilor ;

- Ordinul nr. 307/2009 privind adoptarea masurilor prin care se asigura ca produsele care contin substanta biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispozitie pe piata, cu modificarile ulterioare.

Mobila si articole de mobilier

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordinul nr. 307/2009 privind adoptarea masurilor prin care se asigura ca produsele care contin substanta biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispozitie pe piata, cu modificarile ulterioare.

Jucarii

- HG nr. 396/2003 privind asigurarea securitatii utilizatorilor de jucarii, cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG nr. 962/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul liberei circulatii a marfurilor.

Produse cosmetice

- Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicata prin Legea 469/2006;

Detergen ti si alte produse considerate ca detergenti

- HG nr. 658/2007 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene privind detergentii.

Baterii si acumulatori si deseuri de baterii si acumulatori/deseuri de echipamente electrice si electronice (DEEE)

- HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si acumulatori;

- Hotarâre nr. 1037/2010 privind deseurile de echipamente electrice si electronice;

Autoturisme noi (inclusiv consumul de carburant si emisiile CO2)/autoturisme folosite/piese auto

- HG nr. 1219/2000 privind unele masuri de protectie a intereselor consumatorilor la achizitionarea de piese de schimb auto, altele decat cele care pot afecta siguranta circulatiei si/sau protectia mediului.

Page 19:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului.

Benzine si motorine/lubrifianti (uleiuri, unsori)/uleiuri uzate

- HG nr. 689/2004 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a benzinei si motorinei, cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG nr. 1844/2005 privind promovarea utilizarii biocarburantilor si a altor carburanti regenerabili pentru transport , cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate.

Truse auto/accesorii auto/aditivi auto/antigel/lichid de spalare parbrize pentru autoturisme/lichid de frâna

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata;

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului.

Motociclete/biciclete/scutere/ATV-uri/skyjet-uri/ambarcatiuni de agrement/motoare de barci/snow-mobile

- HG nr. 1219/2000 privind unele masuri de protectie a intereselor consumatorilor la achizitionarea de piese de schimb auto, altele decat cele care pot afecta siguranta circulatiei si/sau protectia mediului;

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata;

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordonanta nr. 20/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea unitara a legislatiei Uniunii Europene care armonizeaza conditiile de comercializare a produselor;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului.

Page 20:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

Schi-uri/patine cu role si pentru gheata/skateboard-uri/casti de protectie (velo, moto, sporturi extreme) / echipament de fitness (aparate diferite)/piscine fixe (din materiale rigide) si gonflabile

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata;

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata;

- HG nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului;

Echipamente pentru parcuri de distractie

Acte normative din domeniul de competenta al ANPC

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata;

- Ordonanta nr. 20/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea unitara a legislatiei Uniunii Europene care armonizeaza conditiile de comercializare a produselor ;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicata;

- Hotarâre nr. 435/2010 privind regimul de introducere pe piata si de exploatare a echipamentelor pentru agrement.

Materiale de constructii/sisteme termoizolante (termopane): usi si ferestre (tâmplarie din lemn, lemn stratificat, aluminiu, PVC, PVC cu insertie metalica, cu geamuri termoizolante)

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia

Page 21:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

consumatorilor cu modificãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

Vopsele

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

Ochelari de vedere/ochelari de soare

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

Acte normative din domeniul de competenta al altor autoritati

- HG nr. 115/2004 privind stabilirea cerintelor esentiale de securitate ale echipamentelor individuale de protectie si a conditiilor pentru introducerea lor pe piata, cu modificarile ulterioare.

Articole de sticla si cristal/articole de menaj (ceramice, portelanuri, mase plastice etc)

- HG nr. 134/2002 privind caracterizarea, clasificarea si marcarea produselor din sticla cristal in vederea comercializarii acestora, republicata (r2).

Acte normative din domeniul de competenta al altor autoritati

- HG nr.1197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele si obiectele care vin in contact cu alimentele, cu modificarile si completarile ulterioare;

Articole decorative (pt interior si exterior) / imitatii de produse / lumânari / torte de gradina

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

Page 22:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- HG nr. 187/2000 privind imitatiile de produse alimentare care prezinta riscul de a pune in pericol sanatatea sau securitatea consumatorilor, republicata.

Articole de puericultura

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2) cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare.

Butelii GPL (aragaz + camping)

Acte normative din domeniul de competenta al altor autoritati (ISCIR)

Ordin nr. 86/2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT C 3-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind utilizarea recipientelor-butelii cu capacitate pâna la 26 litri pentru GPL", cu modificarile ulterioare.

Substante si preparate chimice periculoase (soda caustica, produse de curatat, diluati, alcool tehnic, produse impotriva insectelor, parazitilor, rozatoarelor etc)

Servetele, prosoape din hârtie, hârtie igienica

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare.

Chibrituri

- OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificãrile si completãrile ulterioare;

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata;

- Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare.

Page 23:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

LISTA ACTELOR NORMATIVE DIN DOMENIUL SERVICIILOR

1. Pachete de servicii turistice

- OG 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice modificata, republicata (r2);

- Ordin 516 din 12/04/2005 pentru aprobarea contractului-cadru de comercializare a pachetelor de servicii turistice;

- Ordin 235 din 06/06/2001 privind asigurarea turistilor in cazul insolvabilitatii sau falimentului agentiei de turism;

- Legea 148/2000 privind publicitatea cu modificarile si completarile ulterioare;

- OG 21/1992 privind protectie consumatorilor, republicata (2).

2. Servicii de cazare turistica

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare,

- Hotararea 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare a licentelor si brevetelor de turism;

- Ordinul 203/2002 privind preschimbarea certificatelor de clasificare si/sau a licentelor de turism,

- Ordinul 1296/2010 pwntru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice;

- Legea 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG 805/2001 privind unele masuri de informare asupra tarifelor maximale pentru serviciile de cazare in structurile de primire turistice cu functiuni de cazare turistica la turismul neorganizat;

- HG 237 din 08/02/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenta si protectia turistilor in structuri de primire turistice;

- HG 306/2001 privind practicarea de catre agentii economici din turism de tarife si de catre institutiile de cultura de tarife si taxe nediscriminatorii intre turistii români si straini;

- Ordin 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei, cu modificarile si completarile ulterioare,

- Ordin 330/2002 privind dezinsectia si deratizarea structurilor de primire turistice in statiunile de pe litoral;

- Ordin 500/2001 privind unele masuri de reducere a poluarii fonice in statiunile turistice din zona litoralului Marii Negre si in celelalte statiuni balneoclimatice.

Page 24:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

3. Servicii imobiliare

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile ulterioare;

- Lege 193 din 06/11/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicara (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

4. Servicii de transport aerian civil

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- OG 29/1997 – privind Codul Aerian Român, republicata;

- HG 1912/2006 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004, care stabileste reguli comune privind compensarea si asistenta acordate pasagerilor in cazul refuzului la imbarcare si al anularii sau intârzierii zborurilor si care abroga Regulamentul (CEE) 295/91,

- Hotarâre 927/2007 pentru aprobarea unor masuri in vederea aplicarii Regulamentului (CE) 2.111/2005 al Parlamentului European si al Consiliului din 14 decembrie 2005 privind stabilirea unei liste comunitare a transportatorilor aerieni care se supun unei interdictii de operare pe teritoriul Comunitatii si informarea pasagerilor transportului aerian cu privire la identitatea transportatorului aerian efectiv si care abroga art. 9 al Directivei 2004/36/CE

- Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune in materie de compensare si asistenta a pasagerilor in eventualitatea refuzului la imbarcare si anularii sau intârzierii prelungite a zborurilor si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91.

5. Servicii financiare

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice,

- Ordinul comun ANPC si BNR 231/2005 din 07/04/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice,

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare,

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicara (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- OG 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, cu modificarile si completarile

Page 25:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

ulterioare;

- Decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrarile de date cu caracter personal efectuate in sisteme de evidenta de tipul birourilor de credit;

- OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobata prin Legea 288/2010.

6. Schimb valutar

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordinul 632/2009 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre operatorii care desfasoara acivitati de schimb valutar.

7. Servicii de asigurare si resigurare

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare.

- Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare.

8. Servicii de igiena personala

- OG 21/1992 cu modificarile ulterioare privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 178/2000 privind produsele cosmetice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordinul 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordin 1136/2007 privind aprobarea Normelor de igiena pentru cabinetele de infrumusetare corporala, cu modificarile ulterioare;

- H.G. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preturilor produselor oferite consumatorilor spre vanzare, republicata.

9. Contracte in afara spatiilor comerciale

- OG 106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, republicata;

Page 26:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- Legea 60 din 16/01/2002 pentru aprobarea OG 106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I 65 din 30/01/2002

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

10. Contracte la distanta

- OG 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, republicata cu modificarile anterioare;

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

11. Servicii publice postale

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- OG 31/2002 privind serviciile postale, cu modificarile si completarile ulterioare,

- Deciziei 88/2004 privind desemnarea furnizorului de serviciu universal in domeniul serviciilor postale, cu modificarile si completarile ulterioare

- Legea publicitatii 148/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

12. Spalatorii auto

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000, privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatorii, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare.

13. Spalatorii chimice

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare.

- Legea publicitatii 148/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatorii, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare.

14. Stranduri, bazine, piscine

Page 27:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor , republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea cu modificarile si completarile ulterioare.

- Ordinul 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei;

- Ordinul 1028/2004 pentru modificarea si completarea Ordinului 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igiena si a recomandarilor privind mediul de viata al populatiei.

15. Servicii de agrement

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG 511/2001 privind unele masuri de organizare a activitatii de agrement in statiunile turistice, cu modificarile ulterioare

- HG 452/2003 privind desfasurarea activitatii de agreement nautic,

- HG 435/2010 privind regimul de introducere pe piata si de exploatare a echipamentelor de agrement;

- Ordinul 98/2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT R 19-2002, editia 1, “Cerinte tehnice de securitate privind echipamentele si instalatiile montate si utilizate in cadrul parcurilor de distractii si spatiilor de joaca”, cu modificarile si cmpletarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

16. Contracte de proprietate imobiliara in regim de indiviziune pe timp limitat (timesharing)

- OUG 14/2011 pentru protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor privind dobandirea dreptului de folosinta pe o perioada determinata a unuia sau a mai multor spatii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobandirea unor beneficii pentru produsele de vacanta, a contractelor de revanzare, precum si a contractelor de schimb;

- OG 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicata (r2);

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea cu modificarile si completarile ulterioare.

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare.

17. Vanzari de soldare

Page 28:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordonanta Guvernului 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordonanta 99 din 29/08/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Hotarârea 333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

18. Servicii de alimentare cu apa si de canalizare

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Lege 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Lege 241/2006, legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificarile si completarile ulterioare,

- HG 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspectie sanitara si monitorizare a calitatii apei potabile si a Procedurii de autorizare sanitara a productiei si distributiei apei potabile, cu modificarile ulterioare;

- HG 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acavatic a apelor uzate, cu modificarile ulterioare;

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare.

19. Comert electronic

- Lege 365 /2002 privind comertul electronic, republicata;

- HG 1308/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii 365/2002 privind comertul electronic;

- OG 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, republicata cu modificarile ulterioare;

- Lege nr. 363/2007 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, cu modificarile ulterioare

- Lege 193 din 06/11/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si

Page 29:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

consumatori, republicata (r2), cu modificarile ulterioare;

- Ordin nr. 72 din 11/03/2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor;

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare

- Legea 455/2001 privind semnatura electronica;

- Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Regulament 6/2006 emis de BNR, privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronica si relatiile dintre participantii la tranzactiile cu aceste instrumente.

20. Contorizare energie termica

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatorii, republicata (r2), cu modificarile ulterioare;

- H.G. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preturilor produselor oferite consumatorilor spre vanzare, republicata;

- Ordinul 483/2008 privind aprobarea contractului cadru de furnizare a energiei termice;

- Legea 325/2006 serviciului public de alimentare cu energie termica;

- Hotararea 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica;

- Regulament pentru furnizarea si utilizarea energiei termice, cu modificarile ulterioare;

- Ordin 483/2008 privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice;

- OUG 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, cu modificarile ulterioare;

- Ordinul 233/2004 pentru aprobarea unor reglementari privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Hotarâre 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica, cu modificarile ulterioare.

21. Servicii publice de furnizare a energiei electrice

Page 30:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

- OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 148/2000 privind publicitatea, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 193 din 06/11/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile ulterioare;

- Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitate publica, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 325/2006 privind serviciile publice de alimentare cu energie termica;

- Legea 13/2007 - Legea energiei electrice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Ordinul 90/2007 pentru aprobarea Contractului cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apa si canalizare;

- HG 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului pentru acordarea licentelor in domeniul serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificarile ulterioare;

- HG. 425/1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea si utilizarea energiei termice, cu modificarile ulterioare;

- OUG 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- O.G. 71/2002 privind organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, cu modificarile ulterioare;

- Legea 114/1996 - legea locuintei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, cu modificarile ulterioare;

- Hotararea 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari;

- H.G. 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica, cu modificarile ulterioare;

- Ordinul 233/2004 privind aprobarea unor reglementari privind contorizarea consumatorilor racordati la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termica, cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG 1254/2005 privind stabilirea pretului national de referinta pentru energia termica furnizata populatiei prin sisteme centralizate, in scopul incalzirii locuintelor si prepararii apei calde;

- Ordinul 483/2008 privind aprobarea Contractului cadru de furnizare a energiei termice

- Ordinul 259/2004 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea in domeniul montarii si exploatarii sistemelor de repartizare a costurilor pentru incalzire si apa calda de consum in imobile de tip condominiu, cu modificarile si completarile ulterioare

- a. Metodologia de repartizare si facturare a consumurilor individuale de energie termica, in imobile de

Page 31:  · Web view120. ORDIN nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea si comercializarea plantelor medicinale si aromatice utilizate ca atare, partial procesate sau procesate sub

tip condominiu;

b. Contract-cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip urban;

c. Conventie-cadru de facturare individuala a consumurilor de energie termica.

22. Servicii de iluminat public

- Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile ulterioare;

- Lege 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 230/2006 a serviciului de iluminat public.

23. Servicii de salubrizare

- Legea 193 din 06/11/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile ulterioare;

- Lege 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Lege 101/2006, legea serviciului de salubrizare a localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare.

24. Servicii de furnizare energie electrica

- Lege 13/2007, legea energiei electrice, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Legea 193 din 06/11/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata (r2), cu modificarile si completarile ulterioare;

- HG 638/2007 privind deschiderea integrala a pietei de energie electrica si de gaze naturale;

- Hotarâre 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori.


Top Related