Transcript
Page 1: vocabularul, fonetica, morfologia

I. Vocabularul

1. Vocabularul / lexicul limbii române

> reprezintă totalitatea cuvintelor care au existat şi care există în limba română (cca 120 000);

> cuprinde: a) vocabularul fundamental;

b) masa vocabularului.

• Vocabularul fundamental

Cuprinde cca 1500 de cuvinte având următoarele caracteristici: sunt cele mai importante, înţelese de toţi vorbitorii unei limbi;

Au cea mai mare frecvenţă în comunicare;

Au vechime şi durabilitate;

Denumesc sau exprimă noţiuni fundamentale, reprezentând toate părţile de vorbire;

Au o mare capacitate de derivare/compunere;

Fac parte din numeroase locuţiuni şi expresii;

Cele mai multe sunt polisemantice.

Exemple:

Cuvinte care denumesc:

•părţi ale corpului omenesc •grade de rudenie •animale, păsări, insecte cunoscute • flori, arbori, fructe •alimente, băuturi de strictă necesitate •fenomene ale naturii • însuşiri •culori •diviziuni ale timpului (părţi ale zilei, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile ş.a.) • corpuri cereşti.

• Masa vocabularului (90% din cuvintele limbii)

Cuprinde:

Toate cuvintele care nu fac parte din vocabularul fundamental;

Termeni ştiinţifici/tehnici din limbajele de specialitate (neologisme);

Arhaisme; Regionalisme; Termeni de jargon; Termeni argotici.

1

Page 2: vocabularul, fonetica, morfologia

2. Cuvântul

> este unitatea de bază a vocabularului;

> se caracterizează prin formă (sunete/litere) şi prin sens (are unul sau mai multe sensuri).

• Felul cuvintelor:

simple —> au structură unitară (an, aur, barcă, mare, scrie, azi, vai!, ori, prin ş.a.);

compuse —> alcătuite din două sau mai multe elemente componente (bunăvoinţă, a binecuvânta, binevoitor, fiecare, douăzeci, după-amiază, de la, ca să, tic-tac! ş.a.).

• Sensul/semnificaţia cuvântului

I. Sensul propriu

Caracteristici:

Este sensul obişnuit al unui cuvânt; este cunoscut de toţi vorbitorii;

Se referă la un aspect din realitate;

Are două aspecte:

a) sensul propriu de bază: sensul cuvântului în sine care apare în orice context s-ar afla {picior, parte a corpului omenesc);

b) sensul propriu secundar, sensul rezultat dintr-o asemănare; depinde strict de context (piciorul podului: stâlp care susţine podul).

II. Sensul figurat

Caracteristici:

Sens neobişnuit al unui cuvânt;

Folosit cu valoare expresivă, în scopul formării unei imagini poetice. Exemplu: „Pe-un picior de plai." (Balada Mioriţă)

3. Câmpul lexical

Cuprinde toate cuvintele care aparţin aceluiaşi domeniu;

Cuvintele au trăsături de sens comune;

2

Page 3: vocabularul, fonetica, morfologia

Este alcătuit din cuvinte care aparţin aceleiaşi părţi de vorbire (numai substantive, numai verbe, numai adjective etc);

Cuprinde cuvintele domeniului, sinonimele, derivatele acestora şi expresiile din care acestea fac parte.

Exemplu: domeniul: grade de rudenie: mamă, tată, tătic, soră, frate, bunică, bunic, străbunică, mătuşă, tanti, văr, verişoară ş.a.

4. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului

• Derivarea

Cuvintele noi se formează de la cuvântul de bază

Exemplu: bun - străbun - bunătate sau de la rădăcina cuvântului de bază - partea comună a tuturor cuvintelor derivate obţinute Exemplu: şcolar, preşcolar:

Cuvintele obţinute se numesc derivate;

Derivarea: cu sufixe; cu prefixe; parasintetică (cu sufixe şi prefixe);

• sufixe - sunete sau grupuri de sunete adăugate la sfârşitul rădăcinii;

• sufixe diminutivale - formează diminutive (nume de obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mici decât cele denumite de cuvintele de bază); Exemple: copilaş, copiliţă, floricică, bunicel, frumuşică ş.a.;

• sufixe augmentative - formează augmentative (nume de obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mari decât cele denumite de cuvintele de bază); Exemple: flăcăiandru, căsoi, grăsan, lungan ş.a.

• prefixe - sunete sau grupuri de sunete adăugate înaintea rădăcinii, pentru a forma un cuvânt nou. Exemple:

a) derivate cu sufixe: frunziş, frunzuliţă, frunzar ş.a

b) derivate cu prefixe: neadevăr, inegal, reînvăţ, răstimp, nebun, străbun ş.a.

c) derivate parasintetice (cu sufixe şi prefixe): înfrunzit, preşcolar, refăcut, neînţelegător, strălucitor ş.a.

• Prefixe care dau un anumit sens cuvintelor derivate.

Exemple: antebraţ (înaintea braţului), antirăzboinic (împotriva războiului), arhicunoscut (cunoscut foarte bine), bisilabic (cu două silabe), hipertensiune (tensiune mărită), hipotensiv (cu tensiune mică), intravenos (în interiorul venei) ş.a.

3

Page 4: vocabularul, fonetica, morfologia

7• Compunerea

Este formarea de cuvinte noi prin unirea (contopirea), alăturarea sau abrevierea unor termeni diferiţi. Termenii cuvântului compus îşi pierd sensul pe care îl au când sunt independenţi. Exemple: binevoitor, bloc-tum, de la, untdelemn, floarea- soarelui, macrocosmos, francofonie, plafar, ONU, TAROM ş.a.

• Compunerea prin unire (contopire) Exemple: bunăstare, doisprezece, cumsecade, Câmpulung ş.a.

• Compunerea prin alăturare (parataxa) Exemple: bună-credinţă, apă-de-gură, verde-gălbui, de la, pentru că, floarea-soarelui, gura-leului, ochiul-boului ş.a.

• Compunerea prin abreviere (prescurtare)

Exemple:

a) din iniţiale (SNCFR, CEC, ONU, UNESCO, UE);

b) din fragmente de cuvinte (TAROM);

c) din fragmente şi cuvinte întregi (Rompetrol, Romarta).

Atenţie! Nu se pune punct după: abrevierile din matematică, fizică, chimie (m, Km, Ag, W, O ş.a.); punctele cardinale (N, SV ş.a.).

• Compunerea cu elemente de compunere savante (prefixoide şi sufixoide)

• Prefixoidele (falsele prefixe)

Elemente de compunere care se aşază înaintea rădăcinii pentru a forma cuvinte noi;

Provin din limba greacă veche şi limba latină;

Îşi păstrează sensurile vechi;

Sunt elemente savante de compunere, cu circulaţie internaţională;

NU trebuie confundate cu prefixele!

Exemple: aeronavă, autocritică, biosferă, geografie, microcosmos, multimedia, ortopedie, polisemantic, pseudonim, telespectator, zootehnie ş.a.

4

Page 5: vocabularul, fonetica, morfologia

• Sufixoidele (falsele sufixe)

Elemente de compunere care se aşază după rădăcină sau după un prefixoid, pentru a forma un cuvânt nou;

Provin din limba greacă veche sau din limba latină;

Îşi păstrează sensurile vechi;

Sunt elemente savante de compunere, cu circulaţie internaţională;

NU trebuie confundate cu sufixele! Exemple:

-cid (ucigător): genocid, suicid;

-craţie (conducere): democraţie;

-fil (iubitor): bibliofil;

-fob (care nu suportă, urăşte): xenofob; claustrofob;

-fug (care îndepărtează): centrifuga);

-log (specialist): geolog.

• Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea)

Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea de la o parte de vorbire la altă parte de vorbire.

Exemple:

a) adjectiv —> substantiv: • Un alb strălucitor împodobeşte crengile mărului.

b) verb la participiu —> substantiv: • Acest om este un privilegiat.

c) adverb —> substantiv: • Ajută-ţi aproapele!

d) interjecţie —> substantiv: • Are un of mare la inimă.

e) verb la participiu —> adjectiv: soare aurit, cer înnorat

f) verb la gerunziu —> adjectiv: • lebădă murindă, oameni suferinzi

g) pronume —> adjective: • copilul acela, eu însumi, fata cealaltă

h) adjective —> adverbe: • pluteşte uşor, vorbeşte tare

i) substantive —> adverbe: • Vara merg la munte. • Ne vedem sâmbătă.

j) adverbe —> prepoziţii: • Stă înaintea vitrinei. • Merge înapoia lui.

5

Page 6: vocabularul, fonetica, morfologia

k) verbe la participiu —> prepoziţii: • E premiat datorită muncii. • A reuşit mulţumită sprijinului acordat.

1) substantive —> prepoziţii. • A ajuns vedetă graţie talentului.

5. Familia lexicală (Familia de cuvinte)

> Cuprinde toate cuvintele obţinute prin: derivare, compunere, conversiune.

Exemple: frumos (adj.), (un)frumos (s.), (cântă) frumos (adv.), frumuşel, frumuseţe, înfrumuseţa, preafrumos, Tărgu-Frumos.

6. Sinonimele

>sunt cuvinte cu formă diferită şi cu sens asemănător sau identic;

>există termeni sinonimi care aparţin tuturor părţilor de vorbire.

Exemple: substantive (soartă = destin), pronume (el = dânsul), numerale (primul = întâiul), adjective (uman = omenesc); adverbe (astfel = aşa), prepoziţii (ca = precum), conjuncţii (fiindcă = deoarece; ori = sau); interjecţii (of! = vai!).

• Sinonimele se stabilesc numai în context, unde trebuie:

Să denumească acelaşi aspect din realitate;

Să se poată înlocui unul cu celălalt/celelalte, fară a modifica sensul enunţului;

Să fie aceeaşi parte de vorbire;

Să facă parte din aceeaşi variantă a limbii.

Exemplu: Nu se poate face echivalenţa între un termen din limbajul obişnuit şi un regionalism, arhaism, termen ştiinţific.

Sinonimia se poate stabili între: un cuvânt şi o expresie; două expresii (a fugit = a luat-o la sănătoasa; e foc şi pară = îi tună şi îi fulgeră).

• felul sinonimelor:

a) perfecte (cu sensuri identice)

Exemple: el = dânsul, oranj = portocaliu', sud = miazăzi ş.a.

b) aproximative (sensul unuia sugerează obiectul, în limbaj artistic, echivalenţele fiind neobişnuite).

Exemplu: lună =frunte de poet (G. Coşbuc - Noapte de vară).

6

Page 7: vocabularul, fonetica, morfologia

În funcţie de numărul de sensuri suprapuse:

c) parţiale (sinonimia acoperă numai o parte din sensurile unui cuvânt).

Exemple: repede = iute, armă = puşcă, ceas = oră.

d) totale (când toate sensurile termenilor sinonimi coincid).

Exemple: kaliu = potasiu, cupru = aramă.

• Seria sinonimică

Cuprinde toate sinonimele unui cuvânt.

Exemple: acerb = necruţător = înverşunat = aspru = agresiv = sarcastic;

luptă = bătălie = război;

nevinovăţie = inocenţă = naivitate = candoare;

nevoie = trebuinţă = necesitate = cerinţă.

7. Antonimele

Sunt cuvinte cu forme diferite şi cu sensuri opuse. Exemple: substantive (zi-noapte, curaj-frică, hărnicie-lene), verbe (a intra-a ieşi, a plânge-a râde, a urca-a coborî), adjective (bun-rău, altruist-egoist); adverbe (aici-acolo; sus-jos, înainte-înapoi).

Se pot forma antonime prin derivate cu prefixele: ne-, in-, des-, dez-, i-. Exemple: atent-neatent, credincios-necredincios; uman-inuman, just-injust; a acoperi-a descoperi, a prinde-a desprinde; a robi-a dezrobi; raţional-iraţional, responsabil -iresponsabil.

8. Omonimele

Sunt cuvinte cu aceeaşi formă şi cu sens complet diferit;

Omofonele se pronunţă la fel (ea - ia, ei - iei);

Omografele se scriu la fel (unele se pronunţă diferit: copii - copii).

• Tipuri de omonime

a) totale (cele două cuvinte sunt identice în flexiune);

Exemple: leu (animal) - lei; leu (unitate monetară) - lei; lac (apă stătătoare) — lacuri; lac (substanţă lucioasă) - lacuri;

b) parţiale (cele două cuvinte se diferenţiază în flexiune);

7

Page 8: vocabularul, fonetica, morfologia

Exemple: corn cornuri; corn - coarne; colţ - colţi; colţ - colţuri;

c) omonime lexico-gramaticale

Exemple: cer (subst.) - cer (verb); car (subst.) - car (verb. pers. I - sg.).

9. Cuvinte polisemantice

> Au două sau mai multe sensuri legate între ele;

> Sensurile unui cuvânt polisemantic sunt mai mult sau mai puţin apropiate, deosebindu-se astfel de sensurile omonimelor, care nu au nicio legătură între ele.

Exemplu: baie: încăperea în care se face baie (intru în baie):

cada de baie (robinetul de la baie);

acţiunea de a se îmbăia (face baie).

10. Paronimele

Sunt cuvinte cu forme asemănătoare şi cu sens diferit;

>se deosebesc prin unul-două sunete sau prin poziţionarea diferită a unui sunet;

>în general, sunt aceleaşi părţi de vorbire.

Exemple: compliment-complement, cazual-cauzal, epic-etic, familiar —familial, literar - literal, numeral - numerar ş.a.

11. Pleonasmul

>Greşeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte/construcţii cu acelaşi înţeles.

Exemple: democraţia poporului (demo- = popor); conducător managerial (manager = conducător); cooperează împreună; insecticid ucigător, şi-a întărit forţele sale; dar însă ş.a.

12. Neologismele

>Sunt cuvinte noi, împrumutate din alte limbi sau create în interiorul limbii prin derivare sau compunere, având obligatoriu un component neologic;

>Fac parte din masa vocabularului.

8

Page 9: vocabularul, fonetica, morfologia

Exemple: autor, buldozer, celest, dinam, alice, inerent, lexicolog, locaţie, muzeu, (a) nara, omniprezent, politolog, retardat, silenţios, televizor, umor, vast, xenofobie.

13. Arhaismele

Sunt cuvinte care nu se mai întrebuinţează în limba actuală;

Fac parte din masa vocabularului;

Sunt folosite în opere literare prin crearea/redarea atmosferei epocilor trecute.

• Tipuri de arhaisme:

lexicale (cuvinte vechi): armaş, ban, clucer, feudă, para, pârcălab, pre, spătar ş.a.;

fonetice (pronunţii vechi): carii (care), vecinic, împregiur, a îmbla ş.a.;

morfologice (forme morfologice vechi): greşale {greşeli), (drumul) Vienii, Adormirea Maicei Domnului; ţărei ş.a.;

sintactice (construcţii sintactice vechi): somnul vameş vieţii;

semantice (sensuri vechi, schimbate cu timpul): om prost, calic (sărac).

14. Regionalismele

Sunt cuvinte folosite numai în anumite zone ale ţării;

Fac parte din masa vocabularului;

Sunt folosite în opere literare, pentru a caracteriza personaje.

• Tipuri de regionalisme:

lexicale: crumpen, curechi, barabule, cucuruz, ciurdă;

fonetice - pronunţii regionale: şinşi, deşte;

morfologice: a măncatără, au venitără,

sintactice: folosirea singularului verbului-predicat, în locul pluralului (construcţii cu dezacord al predicatului cu subiectul, în Muntenia).

15. Argoul

Este un limbaj secret elaborat de un anumit grup social cu intenţia de a nu fi înţeles de ceilalţi vorbitori.

9

Page 10: vocabularul, fonetica, morfologia

Termenii argotici au o existenţă scurtă;

Diferă în funcţie de grupul care îi foloseşte;

Circulă mai mult oral.

Exemple: mititica, părnaie (închisoare), şmenar, diriga, proful, şase!, şpagă ş.a.

16. Jargonul

Este limbajul unor persoane culte, care vor să se distingă printr-o exprimare care produce impresie prin introducerea în enunţuri a unor cuvinte din alte limbi.

Exemple: „Iartă-mă ma şer!"; ,,E OK!"; Am spus adevărul, parol!; Ciao Maria!; Mersi, dragă!; Bonsoar!

Sunt elemente de jargon şi termenii din limbajele specializate (medical, lingvistic, matematic etc.) folosiţi cu ostentaţie în limbajul comun.

II. FONETICA

1. Sunetul

>Este cea mai mică unitate sonoră a limbii, produsă de vibraţiile aerului expirat prin articulaţie; sunetele se aud.

2. Vocala

>Este sunetul care se poate pronunţa singur; S poate forma silabă; sunt şapte vocale: a, ă, e, i, o, u, î (â).

Exemple: a-ur, mă-rar, e-lev, i-nel, o-rar, u-re-che, î-na-poi, mă-nă.

3.Consoana

>Este sunetul care nu se poate pronunţa singur. Se pronunţă numai însoţit de un alt sunet. Exemple: b (bâ, be), d (dâ, de),/(fâ, fe, ef), g (gâ) ş.a. Nu poate forma silabă, decât cu ajutorul unei vocale. Exemple: na-re, soa-re.

4. Semivocala

>Este un sunet cu notare grafică asemănătoare vocalei; se pronunţă scurt, nu se poate prelungi, ca vocala; nu se poate rosti singură, ci însoţeşte întotdeauna o vocală; nu poate forma singură silabă. Exemple: oa-ie, nou, iar-nă, leu, ve-neai.

5.Diftongul

10

Page 11: vocabularul, fonetica, morfologia

>Este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală, care se pronunţă în aceeaşi silabă;

• Felul diftongilor:

a) diftong ascendent!suitor (semivocala precede vocala).

Exemple: ie'-pu-re, floa-re, veac.

b) diftong descendent!coborâtor (semivocala urmează vocalei).

Exemple: nai, ui-tă, trei, zmeu.

6.Triftongul

>Este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale, pronunţate/scrise în aceeaşi silabă.

Exemple: a) semivocală (S) + vocală (V) + semivocală (S);

bo-ie-roăi-că, miei, i-ău (dat), ve-neăi ş.a.;

b) S + S + V: cre-ioă-ne, lă-cră-mioă-ră, vo-ioă-să ş.a.

7. Hiatul

>Apare între două vocale alăturate, pronunţate în silabe diferite.

Atenţie! A nu se confunda vocalele în hiat cu diftongul, numai pentru că literele cafe transcriu vocalele sunt alăturate! în caz de nesiguranţă, se desparte cuvântul în silabe şi se observă trecerea vocalelor în silabe diferite.

Exemple: a - e (a-er, ma-es-tru);

e - e (a-le-e, i-de-e);

i - i (fi-ind-că, fi-in-ţă, scri-i-tor);

o - o (al-co-ol, co-op-ta);

u - e (du-el, du-et);

a - i (ca-i-să, na-ist, na-iv);

i - e (a-ri-e, cu-ti-e, mi-e).

8. Silaba

>Este alcătuită dintr-o vocală sau un grup de sunete care cuprinde obligatoriu o vocală şi care se pronunţă printr-o singură deschidere a gurii (un singur efort expirator). Exemple: A-u-rel, pă-lă-ri-e, vi-oa-ră ş.a.

11

Page 12: vocabularul, fonetica, morfologia

• Cuvintele pot fi:

a) monosilabice - formate dintr-o singură silabă; Exemple: an, ac, bec, car, steag ş.a.;

b) plurisilabice/polisilabice - formate din mai multe silabe; Exemple: bo-boc, că-ru-ţă, dă-ru-i-re ş.a.

9. Reguli de despărţire a cuvintelor în silabe:

1) O consoană între două vocale, la despărţirea în silabe, trece în silaba următoare.

(VCV —» V-CV) Exemple: a-pă, casă, mă-nă, via-ţă ş.a.

• Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi notează fiecare o consoană, deci respectă regula 1. Exemple: a-ce, ro-chi-e, u-re-che, ve-cin ş.a.

2) Două consoane între două vocale, la despărţirea în silabe, trec: prima la silaba dinainte şi a doua la silaba următoare.

(VCCV -> VC-CV) Exemple: car-te, din-te, mun-că, pun-te ş.a.

• Dacă în grupul de două consoane, a doua este l sau r şi prima este b, c, d, f, g, h, p, t, v, despărţirea în silabe se face înaintea întregului grup de două silabe.

Exemple: ca-blu, a-cru, co-dru, a-flu, e-gre-tă, pe-hli-van, a-proa-pe, a-pri-li-e, a-tlas, co-vrig ş.a.

3) Trei sau mai multe consoane între două vocale, la despărţirea în silabe, trec: prima la silaba dinainte şi celelalte la silaba următoare. Exemple: as-tru, al-bas-tru, cas-tron, con-struc-tor ş.a.

• La grupurile de consoane: Ipt, mpt, ncş, net, ndv, ret, erf, stm, despărţirea în silabe se face după a doua consoană din grup.

Exemple: sculp-tu-ră, somp-tu-os, sfinc-şii, punc-tu-a-ţi-e, func-ţi-e, sand-vici, An-tarc-ti-ca, jert-fe, ast-ma-tic.

• în acelaşi mod se despart în silabe şi cuvintele: astfel, ab-sorb-ţi-e, trans-la-tor.

Potrivit noului DOOM, cuvintele se pot despărţi:

• după pronunţare: a-nor-ga-nic; des-pre;

• după structură: an-or-ga-nic; de-spre.

10. Accentul

>Reprezintă pronunţarea mai intensă a unei silabe dintr-un cuvânt;

>silabele cuvintelor pot fi accentuate şi neaccentuate-,

12

Page 13: vocabularul, fonetica, morfologia

>semnul accentului (') se pune pe vocala din silaba accentuată;

>întreaga silabă accentuată se pronunţă mai intens decât cele neaccentuate;

>în limba română, accentul este mobil. Exemple: ân, a-na-nâs, no-uă-spre-ze-ce, ve-ve-ri-ţă, vic-to-ri-e.

III. Morfologia

Morfologia studiază: cuvântul ca unitate gramaticală (aparţinând părţilor de vorbire); modificările formale ale cuvintelor, în funcţie de categoriile gramaticale: gen, număr, caz, determinare (prin articulare), grad de comparaţie, persoană, diateză, mod, timp.

1. Substantivul

-este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte (fiinţe, lucruri, fenomene, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti ş.a.);

-are categorii gramaticale specifice: gen, număr, caz;

-se poate număra: un om - doi oameni;

-poate avea un determinant: acest om; om înalt.

• Felul substantivului:

A) comun (băiat, stradă, oraş, vânt, munte, ţară);

propriu (Doru, Strada Armoniei, Bucureşti, Dămboviţa, Carpaţi, România).

B) simplu (floare, localitate, judeţ, munte, rău);

compus (gura-leului, Alba Iulia, Caraş-Severin, Piatra Craiului, Crişul-Negru).

• Numărul substantivului

Este o categorie gramaticală care exprimă ideea de cantitate (unul - mai multe).

- numărul singular: prieten, casă, animal;

- numărul plural: prieteni, case, animale.

• Desinenţa este sunetul sau grupul de sunete de la sfârşitul substantivului, prin care se indică numărul acestuia. Exemple: elev - elevi; basma - basmale; cuier - cuiere ş.a.

• Substantivele se pot număra: un-doi, o-două, un-două.

13

Page 14: vocabularul, fonetica, morfologia

• Substantivele colective au formă de singular şi sens de plural. Exemple: stol, ceată, grupă, echipă ş.a.

- unele substantive colective se pot forma prin derivare cu sufixele: -inie, -iş, -et, -işte, -arie (şcolărime, aluniş, brădet, porumbişte, rufărie, pepenărie).

• Substantive defective de plural au numai formă de singular:

- alimente: miere, unt, untdelemn ş.a.; materii: aur, argint, fier ş.a.;

- însuşiri morale: cinste, onoare, omenie ş.a.;

- sporturi: fotbal, volei ş.a.; S epoci istorice: feudalism, capitalism ş.a.;

- religii: creştinism, catolicism ş.a..

• Substantive defective de singular au numai formă de plural:

- alimente - icre;

- părţi ale corpului şale;

- pluralităţi - aplauze, urale.

• Unele substantive au două forme de plural, care permit diferenţierea ca sens:

Exemple: bandă - benzi, corn - coarne,

- bande; - cornuri.

Genul substantivului

Categorie gramaticală care marchează prin desinenţe ideea de animate (sex bărbătesc şi femeiesc) şi de inanimate;

• genul se determină prin numărare:

masculin: un-doi: un cal (gâscan, curcan) - doi cai (gâscani, curcani);

feminin; o-două: o iapă (gâscă, curcă) - două iepe (gâşte, curci);

neutru: un-două: un tablou (album) - două tablouri (albume).

Cazurile substantivului

Cazul: forma luată de substantiv pentru a exprima funcţia sintactică a acestuia;

sunt cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (A),dativ (D), genitiv (G), vocativ (V);

modificarea formei substantivului după număr, gen şi caz se numeşte declinare.

14

Page 15: vocabularul, fonetica, morfologia

Cuvinte cu rol de instrumente gramaticale care determină sau însoţesc substantivul în declinare

• Articolul

• Arată în ce măsură obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor.

1) Articolul hotărât 2) Articolul nehotărât

• arată că obiectul denumit de substantiv este cunoscut:

• arată că obiectul denumit de substantiv este mai puţin cunoscut:

genul nr. art. hot. Exemple genul nr. art. nehot.

Exemple

masc. neutru

sg -1 -le băiatul, blocul, fratele, numele

masc. neutru Sg. un un băiat, un frate, un bloc, un nume

masc. pl -i băieţii, fraţii fem. Sg. o o fată

fem. pl -a fata masc.

fem.

neutru

Pl. nişte nişte băieţi (fraţi) nişte fete nişte blocuri (nume)

fem. neutru

pl -le fetele, numele

Pe baiatul acesta l-am mai văzut. Pe stradă trece un băiat.

3) Articolul posesiv-genitival

Ajută la:

• formarea cazului genitiv; articole genitivale: al, a, ai, ale.

Exemple: (caiet) al elevului; (carte) a elevei; (elevi) ai şcolii; (rochii) ale fetelor.

• formarea pronumelui posesiv (al său, a sa, ai noştri, ai voştri).

15

Page 16: vocabularul, fonetica, morfologia

4) Articolul demonstrativ-adjectival

Ajută la:

• legarea substantivului de determinantul acestuia (adjectiv).

Forme ale articolului adjectival: N. - A. -cel, cea, cei, cele;

D. - G. -celui, celei, celor.

Exemple: mărul cel roşu; mărului celui roşu; merelor celor roşii.

• Prepoziţiile

> însoţesc substantive în cazurile: acuzativ, dativ, genitiv.

a) Prepoziţii specifice cazului ACUZATIV:

simple: cu, de, din, după, în, între, la, până, pe ş.a.

compuse: despre, de la, de pe, de lângă, de pe la ş.a.

b) Prepoziţii care cer cazul DATIV:

asemenea, conform, contrar, datorită, graţie, potrivit, mulţumită ş.a.

Exemple: Am acţionat conform (contrar, potrivit) planului. Am înţeles graţie (datorită, mulţumită) ajutorului tău.

c) Prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale care cer cazul GENITIV:

contra, deasupra, împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, de-a lungul, din pricina, în faţa, în vederea ş.a.

Exemple: contra curentului, împotriva minciunii, înaintea clasei, în faţa soarelui ş.a.

• Cazurile şi funcţiile sintactice ale substantivului

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

N •subiect

•nume predicativ

•atribut substantival apoziţional

•Prietenul mă ajută.

•El este fratele meu.

•Dana, prietena mea, a adus o carte.

16

Page 17: vocabularul, fonetica, morfologia

A •complement direct

•complement indirect

•nume predicativ

•atribut substantival prepoziţional

•complement circumstanţial:

-de loc

-de timp

-de mod

-de cauză

-de scop

•L-am întâlnit pe prietenul meu.

•El mi-a adus cartea împrumutată.

•Îţi povestesc despre prietena mea.

•Mă gândesc la fratele meu.

•Am un dar pentru prietenul meu. ' Penarul lui Andrei este din piele.

•Dinu citeşte o carte de aventuri.

•Dan a plecat în parc.

•Meciul începe peste o oră.

•Ana citeşte cu plăcere.

•El tremură de frică.

•Am organizat carnavalul pentru distracţia noastră.

A • complement de agent • Propunerea a fost făcută de Dan.

D •complement indirect

•complement circumstanţial:

-de mod

-de loc

-de cauză

•nume predicativ:

•l-am adus prietenului (lui Dan) o carte.

•Am câştigat meciul, conform (potrivit) previziunilor noastre.

•De ce nu stai locului?

•Am luat notă bună datorită sărguinţei.

•Scorul a fost contrar previziunilor.

G • atribut substantival genitival • Am văzut caietul colegului (lui Dan).

•nume predicativ

•complement indirect

•Victoria părea a dinamoviştilor. '

Mereu am luptat împotriva (contra)

17

Page 18: vocabularul, fonetica, morfologia

•complement circumstanţial

- de mod

- de timp

- de loc

- de cauză

- de scop

minciunii.

•Ei vâslesc contra curentului.

•S-a întors acasă înaintea orei optsprezece.

•Zmeul plutea deasupra caselor.

•Am întârziat din pricina ploii.

•Am strâns bani în vederea excursiei.

V Nu are funcţie sintactică • Hai, Dane, la stadion!

Explicaţie:

primul -i- (fiii) face parte din rădăcina cuvântului; al doilea -i- (fiii) este desinenţa care marchează pluralul; al treilea -i (fiii) este articolul hotărât.

în acelaşi mod se explică scrierea substantivelor. copil —> copii —> copiii', geamgiu —> geamgii —> geamgiii ş.a.

2) Pluralul substantivelor feminine terminate în -ie şi al substantivelor neutre terminate în -iu:

poezie —> pl. poezii —» pl. articulat cu art. hotărât poeziile; exerciţiu -» pl. exerciţii —» pl. articulat cu art. hotărât exerciţiile;

poeziile —» primul -i—> face parte din rădăcină; -» al doilea -i- —» desinenţa pluralului; —> -le —> articolul hotărât.

3) Articolul genitival se acordă în gen şi număr cu substantivul determinat de un alt substantiv în genitiv.

Exemplu: Cartea este a colegului, „ai ţării umeri dalbi. " (V. Alecsandri)

4) Substantivul în cazul vocativ se desparte întotdeauna prin virgule de restul propoziţiei.

Exemple: - Copile, fii cuminte!

- Vino, Ioane, mai repede!

-Pregăteşte-ţi caietul, fato!

Explicaţia virgulei:

Exemplu:

în propoziţia: - Vino, Ioane, mai repede!, virgula este cerută de substantivul „Ioane" în cazul vocativ.

18

Page 19: vocabularul, fonetica, morfologia

Substantivizarea unor părţi de vorbire

Prin schimbarea valorii gramaticale a unor părţi de vorbire, se pot obţine substantive.

1) Substantive provenite din adjective (prin articulare sau în vocative, folosindu-se fără termen regent).

Exemple: Frumoasa aceea este sora mea; Leneşul mai mult aleargă; Un întreprinzător nu rămâne fără ocupaţie; Aceasta este fapta celui curajos; Frumoaso, unde te duci?

2) Substantive provenite din pronume (prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât).

Exemple: Eul său era mereu frământat; Este un ăla! Un nimeni!

3) Substantive provenite din numerale (prin articulare cu articol hotărât, nehotărât, demonstrativ/adjectival).

Exemple: Azi am luat un zece; Zecele de ieri a fost la fizică; Lipeşte unul din cei cinci.

4) Substantive provenite din verbe la moduri nepersonale

forma lungă a infinitivului (Vino la alergare!; Treci la spălare!).

participii articulate (Cât costă un tuns?; Tunsul costă... Cel tuns este fratele meu).

5) Substantive provenite din adverbe (prin articulare). Exemple: binele, răul (făcut); Mai există şi un mâine!

•Locuţiunea substantivală: este un grup unitar şi stabil de cuvinte; este sinonimă cu un substantiv; în propoziţie are valoare de substantiv, putând fi determinată de atribute; în general, provine din locuţiuni verbale cu verbul la infinitiv. Exemple:

băgare de seamă, aducere aminte, nebăgare de seamă, părere de bine, ţinere de minte, tăiatul (tăierea) frunzelor la câini.

• Algoritmul de analiză morfosintactică a substantivului

Am câştigat conform părerilor tale. (conform)părerilor- substantiv comun, genul feminin, numărul plural, cazul dativ cerut de propoziţia conform, articulat cu articol hotărât, enclitic -lor, funcţia sintactică de complement circumstanţial de mod.

2. Pronumele

19

Page 20: vocabularul, fonetica, morfologia

Este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv; are următoarele categorii gramaticale: gen, număr, persoană, caz

.Exemple: tu, dumneata, îşi, se, fiecare, acesta, al meu, cine, oricine, însumi ş.a.

Funcţii sintactice: subiect, nume predicativ, atribut, complement, element predicativ suplimentar.

Tipuri de pronume: personal, de politeţe, reflexiv, posesiv, demonstrativ, negativ, interogativ-relativ, nehotărât, de întărire.

Pronumele personal

Indică diferitele persoane care participă la actul comunicării.

• Categoriile gramaticale ale pronumelui personal

persoana (pers. I, care vorbeşte; pers. a Il-a, cu care se vorbeşte; pers. a IlI-a, despre care se vorbeşte);

numărul (singular, plural);

genul (numai la persoana a IlI-a: masculin, feminin);

cazul:

• are forme accentuate la toate cazurile şi neaccentuate numai la cazurile: acuzativ şi dativ;

• are cazurile N, A, D, G (numai la pers. a IlI-a); V (numai la pers. a Il-a);

• la persoana a IlI-a, există sinonime ale pronumelor personale el, ea, ei, ele: dânsul, dânsa, dânşii, dănsele.

• Cazurile şi funcţiile sintactice ale pronumelui personal

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

N •subiect

•nume predicativ

•Eu plec la plimbare.

•Prietenii mei sunt ei.

A •complement direct

•complement indirect

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

•L-am invitat şi pe el la ziua mea.

•Tocmai vorbeam despre voi.

•Am primit scrisoarea de la tine.

•Mingea este pentru el.

20

Page 21: vocabularul, fonetica, morfologia

-de loc

-de timp

-de mod

•complement de agent

•Să mergem până la ei!

•Am sosit după voi, la cinci minute.

•Aş vrea să scriu ca tine.

•Tema lui este scrisă de tine.

D •complement indirect

•nume predicativ

•atribut pronominal prepoziţional

•atribut pronominal în dativ (dativul posesiv)

•complement circumstanţial de mod

•Mi-ai înapoiat cartea?

•Această fată este asemenea ei.

•Un băiat asemenea lui nu mai există.

•Parcă văd privirea-ţi senină.

•Ai fost pedepsit datorită lui.

G •nume pronominal genitival

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

-de loc

-de timp

•Vocea lui este stridentă.

•Atitudinea contra ei nu este frumoasă.

•De ce eşti contra lor?

•Mă aşez înaintea lui.

•Ea a sosit după noi, ceva mai târziu.

V Nu are funcţie sintactică • Cei de-acolo, voi, veniţi la mine!

Pronumele personal de politeţe sau de reverenţă

Exprimă respectul faţă de anumite persoane; are forme numai la persoanele a Il-a şi a IlI-a; are forme diferenţiate de gen, numai la persoana a IlI-a numărul singular.

Exemple: dumneata, dumneavoastră, dumnealui, dumneaei, dumnealor.

- în limbajul solemn se utilizează formule reverenţioase, exprimând cel mai înalt respect.

Exemple: Domnia-Voastră, Domniile-Voastre, Domnia-Sa, Măria Ta, Sfinţia Sa, Excelenţa Sa.

- regional, în limbajul familiar: mata, matale, mătăluţă ş.a.

- îndeplinesc aceleaşi funcţii sintactice ca şi pronumele personal.

• Algoritmul de analiză morfosintactică a pronumelui personal şi a pronumelui personal de politeţe

21

Page 22: vocabularul, fonetica, morfologia

Tata mi-a povestit despre cartea de la dumneavoastră, mi- - pronume personal, formă neaccentuată, persoana I, nr. singular, cazul dativ, funcţia sintactică de complement indirect. (de la) dumneavoastră - pronume personal de politeţe, persoana a Il-a, nr. singular, cazul acuzativ, precedat de prepoziţia compusă de la, funcţia sintactică de atribut pronominal prepoziţional.

Pronumele reflexiv

Exprimă identitatea dintre subiectul asupra căruia se exercită (direct sau indirect) acţiunea verbului şi subiectul verbului. Exemplu: El îşi spală dinţii.

Are forme proprii, accentuate şi neaccentuate:

numai la cazurile acuzativ şi dativ, la persoana a IlI-a; > nu se deosebesc după număr şi gen.

Cazul Forme accentuate Forme neaccentuate

A • (pe) sine • se, s-

D • sie, sieşi • îşi, şi- (-şi, -şi-)

•Pentru persoanele I şi a Il-a singular şi plural, foloseşte formele neaccentuate ale pronumelui personal în acuzativ şi dativ.

•Pronumele reflexiv este marcă a diatezei reflexive.

•Funcţiile sintactice

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

A • compl. direct • Azi se întâlneşte cu foştii profesori.

D •compl. indirect

•atribut pronominal (dativ posesiv)

•Îşi caută de lucru.

•Vorbea cu gura-şi mică.

s- -pronume reflexiv, persoana a IlI-a, nr. singular, cazul acuzativ, funcţia sintactică de complement direct.

-şi - pronume reflexiv, persoana a IlI-a, nr. singular, cazul dativ, funcţia sintactică de atribut pronominal.

Pronumele şi adjectivul posesiv

Caracteristici: pronumele posesiv înlocuieşte numele obiectului posedat şi numele posesorului; pronumele posesiv devine adjectiv posesiv când determină un substantiv,

22

Page 23: vocabularul, fonetica, morfologia

acordându-se în gen, nr. şi caz cu acesta; formele pronumelui posesiv sunt stabilite în funcţie de numărul posesorilor şi al obiecteor posedate. Exemple:

persoana I:

un posesor - un obiect posedat: al meu, a mea;

un posesor - mai multe obiecte posedate: ai mei, ale mele;

mai mulţi posesori - un obiect posedat: al nostru, a noastră;

mai mulţi posesori - mai multe obiecte posedate: ai noştri, ale noastre.

persoana a Il-a: al tău, a ta; ai tăi, ale tale; al vostru, a voastră; ai voştri, ale voastre.

persoana a IlI-a: al său, a sa, ai săi, ale sale, al lor, a lor, ai lor, ale lor.

Exemple în propoziţii:

pronume posesiv: Ai mei mă aşteaptă; Unde sunt ai voştri? •

adjectiv posesiv: Ii plac caii mei; Văd un prieten de-al meu.

• Cazurile şi funcţiile sintactice ale pronumelui posesiv

N: a) subiect • Ai săi stau la masă

b) nume predicativ • Casa este a voastră

Ac: a) complement direct • lată-i pe ai tăi!

b) complement indirect • Când încep un caiet, mă gândesc la ale tale.

c) atribut pronominal prepoziţional • Merele de la ai mei sunt mai dulci.

d) nume predicativ • Fructele sunt pentru ai tăi.

e) complement circumstanţial:

- de loc • Astăzi ajung la ai săi.

- de timp • Plecăm după ai tăi, imediat.

- de mod • Munceşti ca ai voştri, cu spor.

D: a) complement indirect • Le-am adus ceva alor tăi.

b) nume predicativ • El este asemenea alor săi.

c) atribut pronominal prepoziţional • Mi-ar plăcea o casă asemenea alor tăi.

d) complement circumstanţial de mod • Vă chibzuiţi asemenea alor voştri.

23

Page 24: vocabularul, fonetica, morfologia

G: a) atribut pronominal genitival • Vom merge la cabana alor voştri?

b) atribut pronominal prepoziţional • Cine este fata dinapoia alor tăi?

c) nume predicativ • El este împotriva alor săi.

d) complement circumstanţial:

-de loc • Stau înaintea alor mei.

-de timp • Dan a plecat înaintea alor noştri.

• Algoritmul de analiză morfosintactică a pronumelui/ ad jectivului pronominal posesiv.

Fratele meu este harnic. El este asemenea alor noştri. iii -u - adjectiv pronominal posesiv, un singur posesor şi un singur obiect posedat, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul,.fratele" (masculin, singular, nominativ), funcţie sintactică de atribut adjectival, fi / stmenea) alor noştri - pronume posesiv, mai mulţi posesori şi mai multe obiecte posedate, nr. plural, genul masculin, cazul dativ cerut de prepoziţia asemenea care îl însoţeşte, precedat de art. genitival alor, funcţia sintactică de nume predicativ.

Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ

Caracteristici: Pronumele demonstrativ înlocuieşte numele unui obiect, indicând apropierea, depărtarea, identitatea şi diferenţierea acestuia faţă de alt obiect.

Felul: • de apropiere: acesta, aceasta, aceştia, acestea;

• de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea;

• de identitate: acelaşi, aceeaşi, aceiaşi, aceleaşi;

• de diferenţiere: cestălalt/celălalt, ceastălaltă/ cealaltă, cestilalţi/ceilalţi.

• Din punctul de vedere al structurii:

simple: acela, aceasta, aceea, aceia ş.a.

compuse: celălalt, celelalte ş.a.

• Când determină un substantiv, acordându-se în gen, număr şi caz cu acesta, pronumele demonstrativ devine adjectiv demonstrativ.

Exemple: băiatul acesta (acela, cestălalt, celălalt);

casa aceasta (aceea, ceastălaltă, cealaltă);

acest animal, această albină.

24

Page 25: vocabularul, fonetica, morfologia

• Funcţiile sintactice ale pronumelui demonstrativ

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

N •subiect

•nume predicativ

•Acesta este vărul tău.

•Bunica a rămas aceeaşi.

A •complement direct

•complement indirect

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

-de loc

-de timp

-de mod

•Îi aştept pe ceilalţi.

•Despre acesta vom discuta.

•Cortul de la aceia mi-a prins bine.

•Cartea este de la aceea.

•Voi merge la ceilalţi, în curte.

•Voi veni după aceea, nu înaintea lor.

•Vorbeşti frumos ca aceea.

D •complement indirect

•nume predicativ

•atribut pronominal prepoziţional

•complement circumstanţial de mod

•Le-am făcut o surpriză acelora.

•Telefonul tău este asemenea acestuia.

•Dezordinea asemenea acesteia mă deranjează.

•Vorbeşte asemenea celorlalte.

G •atribut pronominal genitival

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

-de loc

-de timp

•Părerile acestora sunt interesante.

•Floarea dinaintea aceleia o îmbia.

•Opinia mea este contra celeilalte.

•Merg înaintea celorlalţi cu un pas.

•Maria a venit înaintea celeilalte.

• Algoritmul de analiză morfosintactică a pronumelui/ ad jectivului demonstrativ

25

Page 26: vocabularul, fonetica, morfologia

Cortul acesta este pentru ceilalţi.

sta - adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, se acordă, cu substantivul „cortul" (neutru, singular, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival. (pentru) ceilalţi - pronume demonstrativ de diferenţiere, de depărtare; genul masculin, nr. plural, cazul acuzativ precedat de prepoziţia simplă pentru; funcţia sintactică de nume predicativ.

Pronumele şi adjectivul pronominal nehotărât

Pronumele nehotărât înlocuieşte un substantiv, fară a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului.

1) Sunt: simple: altul, atât, cutare, tot, unul.

compuse: careva, ceva, cineva, câtva, altcineva, altceva, altcareva, fiecare, oarecare, oarecine, vreunul ş.a.

2) Când determină un substantiv, acordându-se cu el în gen, număr şi caz, pronumele nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât.

Funcţia sintactică a acestuia este de atribut adjectival.

Exemple: pronume nehotărât: M-a oprit unul pe stradă.

adjectiv pronominal nehotărât: Oricare elev are o părere proprie.

• Funcţiile sintactice ale pronumelui nehotărât

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

N •subiect

•nume predicativ

•Este cineva la uşă?

•Marian pare un altul.

A •complement direct

•complement indirect

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

-de loc

-de mod

•complement de agent

•Eu ascult cu atenţie pe oricine.

•Am vorbit cu fiecare despre concurs.

•Sfatul de la oricine îmi este necesar.

•Cadoul este de la cineva drag.

•Aleargă spre altul.

•Alin se poartă ca un oarecare.

•Compunerea e scrisă de altcineva!

26

Page 27: vocabularul, fonetica, morfologia

D •complement indirect

•nume predicativ

•atribut pronominal prepoziţional

•complement circumstanţial de mod

•Le-am povestit tuturor despre olimpiadă.

•Ioana este asemenea fiecăreia.

•Exprimarea asemenea unora mă îngrijorează.

•Dan munceşte potrivit programului.

G •atribut pronominal genitival

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

-de loc

-de timp

•Ideea unuia a fost interesantă.

•Opoziţia contra oricui nu este benefică.

•Părerea ta este contra vreunuia dintre noi?

•La poartă sunt doi meri' şi înaintea fiecăruia este câte o bancă.2

•Elena a ajuns la şcoală înaintea tuturor.

• Algoritmul de analiză morfosintactică a pronumelui şi a adjectivului nehotărât

La fiecare sunet, Mihai întreabă: - E cineva la uşă?

fiecare - adjectiv pronominal nehotărât, se acordă cu substantivul „sunet" (neutru, singular, acuzativ), funcţia sintactică de atribut pronominal nehotărât,

cineva -pronume nehotărât, cazul nominativ, funcţia sintactică de subiect.

Pronumele şi adjectivul pronominal negativ

Caracteristici: înlocuieşte numele obiectelor prezentate ca inexistente; apar numai în propoziţii negative.

• Formele pronumelui negativ: nimeni, nimic, niciunul, niciuna.

• Când determină un substantiv şi se acordă în gen, număr şi caz cu acesta, pronumele negativ devine adjectiv pronominal negativ.

Exemplu: pronume negativ: Nu este nimeni acasă.

adjectiv pronominal negativ: Nu mai am niciun măr.

• Cazurile şi funcţiile sintactice ale pronumelui negativ

27

Page 28: vocabularul, fonetica, morfologia

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

N •subiect

•nume predicativ

•Nu a venit nimeni la mine.

•Premiantul nu este niciunul dintre noi.

A •complement direct

•complement indirect

•atribut pronominal prepoziţional

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

•de loc

• complement de agent

•Nu am pregătit nimic pentru serbare.

•Nu am povestit despre nimeni.

•Scrisoarea de la niciunul nu m-a impresionat.

•Darul nu este pentru niciuna dintre I ele.

•Sâmbătă nu m-am dus la nimeni.

•Fapta n-a fost făcută de niciunul de-aici.

D • complement indirect • Nu m-am destăinuit nimănui.

G • atribut pronominal genitival • Caietul niciuneia nu este dezordonat.

Pronumele şi adjectivul pronominal interogativ

Caracteristici: ţine locul substantivului aşteptat ca răspuns la o întrebare; apare numai în propoziţii interogative; funcţia sintactică corespunde cu aceea a cuvântului aşteptat ca răspuns la întrebare.

Exemplu: Cine scrie? (Ion scrie) —» subiect.

• Pronumele interogative sunt: care, cine, ce, cât.

• Când determină un substantiv şi se acordă în gen, număr şi caz cu acesta, pronumele interogativ devine adjectiv pronominal interogativ, cu funcţia sintactică de atribut adjectival.

• Funcţiile sintactice ale pronumelui interogativ

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

28

Page 29: vocabularul, fonetica, morfologia

N •subiect

•nume predicativ

•Cine bate la uşă?

•Ce sunteţi voi?

A •complement direct

•complement indirect

•nume predicativ

•complement circumstanţial:

-de loc

-timp

-mod

•complement de agent

•Pe cine ai ajutat astăzi?

•La cine ai fost în vizită?

•Din ce este acest vas?

•La cine te duci? Cât ai stat în parc? ş.a.

•De către cine a fost descoperit radioul?

D • complement indirect • Cui i-ai împrumutat cartea?

G • atribut pronominal genitival ' A cui pictură este cea premiată?

• Algoritmul de analiză morfosintactică a pronumelui şi a adjectivului pronominal interogativ

Ce faci? Care cheie se potriveşte? ce - pronume interogativ, cazul acuzativ; funcţia sintactică de

complement direct. care - adjectiv pronominal interogativ, genul feminin, numărul singular, cazul nominativ, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „cheie"; funcţia sintactică de atribut adjectival.

Pronumele şi adjectivul pronominal relativ

Caracteristici: pronumele relativ face legătura în frază între o propoziţie subordonată şi regenta ei; sunt omonime cu pronumele interogative.

Forme ale pronumelui şi adjectivului pronominal relativ:

simplă: care, cine, ce, cât;

compusă: ceea ce.

• Când determină un substantiv nearticulat înaintea căruia este plasat şi se acordă în gen, număr şi caz cu acesta, pronumele relativ (care, ce, cât) devine adjectiv pronominal relativ.

29

Page 30: vocabularul, fonetica, morfologia

Exemple:

pronume relativ: 1) Eleva1/ care cântă2/ este sora meaM

adjectiv pronominal relativ: 2) Care spectator o ascultă, o admiră.

• Funcţiile sintactice ale pronumelui relativ

Cazul Funcţia sintactică Exemple de propoziţii

N •subiect

•nume predicativ

•Elevii'/ care merg la olimpiadă2/ sunt pregătiţi temeinic.'/

•Cine este sportivul anului'/, acela va fi invitatul.2/

A •complement direct

•complement indirect

•complement circumstanţial de loc

•Fata'/pe care am cunoscut-o2/ este Aura.'/

•Filmul'/ la care mă gândesc2/ este de aventuri.'/

•Clădirea'/ în care lucrează mama2/ este impunătoare.'/

D) • complement indirect • Omul'/ căruia îi port cel mai mare respect2/ este tatăl meu.'/

G •atribut pronominal genitival

•complement circumstanţial de loc

•Albumul'/ ale cărui fotografii ţi-au plăcut2/ este al familiei mele.'/

•Casa'/ înaintea căreia te-ai oprit2/ este casa mea.'/

• Algoritmul de analiză morfosintactică a pronumelui şi a adjectivului pronominal relativ

Cine ştii 1/care cheie se potriveşte,2/ acela va intra.3!

cine - pronume relativ, cazul nominativ, funcţia sintactică de subiect.

care - adjectiv pronominal relativ, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „cheie" (feminin, singular, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.

Pronumele şi adjectivul pronominal de întărire

30

Page 31: vocabularul, fonetica, morfologia

Caracteristici: pronumele de întărire a dispărut din limba contemporană; în comunicare se foloseşte astăzi numai adjectivul pronominal de întărire.

• Formele adjectivului pronominal de întărire

Persoana Cazul Numărul singular Numărul plural

masculin Feminin masculin feminin

I N-A însumi însămi înşine însene

D-G însumi însemi înşine însene

a II-a N-A însuţi însăţi înşivă însevă

D-G însuţi înseţi înşivă însevă

a III-a N-A însuşi însăşi înşişi înseşi (însele)

D-G însuşi înseşi înşişi înseşi (însele)

• în cadrul propoziţiilor, adjectivul pronominal de întărire va determina întotdeauna un substantiv sau un înlocuitor al acestuia şi, în consecinţă, va avea funcţia sintactică I de atribut adjectival.

Exemple: 1) Maria însăşi mă ajută mereu.

2) Lui Mihai însuşi îi pare rău că a greşit.

3) Nouă însene ni se aduc daruri.

4) Ţie însuţi îţi place cum te porţi?

• Algoritmul de analiză morfosintactică a adjectivului pronominal de întărire

Fetelor înseşi nu trebuie să le pară rău. înseşi - adjectiv pronominal de întărire, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „fetelor" (feminin, plural, dativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.

3. Numeralul

Este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr sau ordinea obiectelor prin numărare.

31

Page 32: vocabularul, fonetica, morfologia

• Felul numeralelor:

a) numeralul cardinal: exprimă un număr; poate fi:

•simplu: un leu, opt dansatori-,

•compus: doisprezece, douăzeci şi cinci, o sută doi.

b. numeralul ordinal: indică ordinea prin numărare; poate fi:

•simplu: neprecedat sau precedat de articolul demonstrativ (întâi, al treilea, cea de-a treia);

•compus: neprecedat sau precedat de articolul demonstrativ (al treisprezecelea, cea de-a unsprezecea);

Se construieşte cu: al, a, ai, ale (articole genitivale) + numeralul cardinal + particula -lea.

c)numeralul colectiv.

•Exprimă însoţirea, indicând numărul de obiecte din care este formată o colectivitate.

Exemple: a) ambii, amândoi amândurora;

b)tustrei, tuspatru, tuscinci ş.a.;

c)câteşitrei, căteşipatru ş.a.

d)numeralul fracţionar: Denumeşte o fracţie.

Atenţie! Numeralele cardinale, ordinale şi colective pot avea valoare substantivală şi valoare adjectivală.

Exemple: Au sosit trei.

trei - numeral cardinal cu valoare substantivală, cazul nominativ, funcţia sintactică de subiect.

L-am urmărit pe al treilea.

(pe) al treilea - numeral ordinal cu valoare substantivală cazul acuzativ, precedat de prepoziţia simplă „pe", însoţit de articolul genitival „al", funcţia sintatică de complement direct.

Trei elevi au luat-o înainte.

trei - numeral cardinal cu valoare adjectivală, se acordă în gen, număr şi caz, cu substantivul „elevi" (masculin, plural, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival. S Amândurora le-am împărtăşit ideile mele. amândurora - numeral colectiv cu valoare substantivală, cazul dativ, funcţia sintactică de complement indirect.

• Numeralul fracţionar are numai valoare substantivală.

Exemplu: O treime din tort s-a mâncat.

32

Page 33: vocabularul, fonetica, morfologia

o treime - numeral fracţionar, cu valoare substantivală, cazul nominativ, funcţia sintactică de subiect.

e) numeralul adverbial: indică de câte ori se îndeplineşte o acţiune sau în ce proporţie se găseşte o calitate sau o cantitate a unui obiect; se formează din: prepoziţia (de) + numeralul cardinal (două) + pluralul substantivului oară (ori).

Exemple: de două ori, de trei ori, de cincisprezece ori ş.a.;

•determină un verb, un adjectiv sau un adverb;

•are valoare adverbială;

•are funcţia sintactică de complement circumstanţial de mod.

Exemplu: Adrian a fost premiat de cinci ori. / inci ori - numeral adverbial, funcţia sintactică de complement circumstanţial de mod.

f).numeralul distributiv: indică repartizarea în grupe numerice egale a obiectelor; sunt alcătuite din: adv. (câte) + numeralul cardinal (doi, trei, etc.)

Exemple: câte unul (una), câte doi (două), câte zece, unul câte unul, doi câte doi ş.a.

• poate avea valoare: adverbială, adjectivală şi substantivală.

Exemple: a) Ei mergeau pe stradă doi câte doi.

b) Câte patru colegi formau o grupă.

c) În fiecare grupă erau câte cinci.

doi câte doi - numeral distributiv cu valoare adverbială, funcţia sintactică de complement circumstanţial de mod.

câte patru - numeral distributiv cu valoare adjectivală, funcţia sintactică de atribut.

câte cinci — numeral distributiv cu valoare substantivală, funcţia sintactică de subiect,

g) numeralul multiplicativ:

•indică în ce proporţie creşte o cantitate sau o calitate;

•are structura unui derivat parasintetic cu formă asemănătoare unui participiu: îndoit —> prefix în-, sufix -it.

Exemple: îndoit, întreit, împătrit, înzecit ş.a.

•sinonime neologice: dublu, triplu.

•are valoare adjectivală şi adverbială.

Exemple: a) valoare adverbială: Munceşte înzecit (dublu, triplu).

33

Page 34: vocabularul, fonetica, morfologia

b) valoare adjectivală: Am strâns o recoltă înzecită (dublă etc.).

4. Adjectivul

Este partea de vorbire flexibilă care exprimă însuşirea unui obiect.

•Felul adjectivelor:

•propriu-zise (om înalt, floare frumoasăf);

•provenite din: verb la participiu (măr înfrunzit); verb la gerunziu (frunză tremurândă) - gerunziu acordat; adverbe (asemenea copii); pronume (această fată, clasa noastră).

•variabile (îşi modifică forma în cadru comunicării). Pot avea:

patru forme: înalt-înaltă-înalţi-înalte;

trei forme: mic-mică-mici (1) m. sg.; 2) f. sg.; 3) m. + f. pl.);

două forme: (adjectivele terminate în -e, în diftong iu în consoanele k' şi c).

Exemple:•cuminte (m. şi f. singular) - cuminţi (m. şi f. plural)

•bălai (m. sg. şi pl.) - bălaie (f. sg. şi pl.)

•vechi (m. sg. + m. pl. + f. pl.) - veche (f. sg.)

•invariabile (nu îşi modifică forma în cadrul comunicării)

forme vechi: ditamai, otova ş.a.

forme noi: bleumarin, roz, oliv ş.a. Aceeaşi terminaţie la m. şi f., sg. şi pl.

Exemplu: (rochie, palton, rochii, paltoane) bleumarin.

•Se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat.

Gradele de comparaţie ale adjectivului

•gradul pozitiv: frumos;

•gradul comparativ:

de superioritate - mai frumos;

de inferioritate - mai puţin frumos;

de egalitate - tot aşa de (la fel de, deopotrivă de) frumos.

34

Page 35: vocabularul, fonetica, morfologia

•gradul superlativ:

•relativ:

de superioritate - cel mai frumos;

de inferioritate - cel mai puţin frumos;

•absolut:

de superioritate - foarte frumos;

de inferioritate - foarte puţin frumos.

•Adjective care nu au grade de comparaţie:

Exemple:

•însuşirile exprimate nu permit comparaţia: antic, complet, fundamental, imens, infinit, mort, principal, sfârşit/ terminat ş.a.

•forme de comparaţie şi superlative moştenite din limba latină: anterior, extrem, inferior, maxim, minim, posterior, superior, suprem ş.a.

•sensul cuvintelor nu permite comparaţia: bibliofil, celest, electric, electronic, lingvistic, matematic, topografic ş.a.

Poziţia adjectivului: de obicei urmează după substantivul determinat;

Exemplu: norii plumburii.

când trece înaintea substantivului, preia de la substantiv articolul.

Exemplu: plumburiii nori.

• Articolul adjectival leagă adjectivul de substantivul

determinat.

Exemple: N-A: norul cel plumburiu; norii cei plumburii

D-G: norului celui plumburiu; norilor celor plumburii

•Funcţiile sintactice ale adjectivului

•Atribut adjectival: Ghiocelul plăpând a înflorit.

•Nume predicativ: Petalele sunt albe.

Modalităţi de formare a adjectivelor:

35

Page 36: vocabularul, fonetica, morfologia

•prin derivare:

cu sufixe (arătos, albăstrui, fanatic, dornic ş.a.);

cu prefixe (necurat, străluminat, imatur ş.a.).

•prin compunere:

binevoitor, binemeritat, răufăcător ş.a.

galben-verzui, dulce-acrişor (-amărui) ş.a.

•prin conversiune / schimbarea valorii gramaticale (adjectivizare)

Exemple:

•din verbe la participiu sau la gerunziu: împodobit(ă); supărat(ă); complicat(ă); arzănd(ă); suferind(ă); tremurănd(ă) ş.a.;

•din adverbe: (efort) evident; (sentiment) firesc; (om) rău; (timp) probabil ş.a.

Locuţiunea adjectivală

•reprezintă un grup unitar de cuvinte cu valoare morfologică şi sintactică proprie adjectivului;

•nu are gen, număr şi caz proprii.

Exemple: (om) de excepţie (vorbe) în doi peri; fel de fel;

de geniu (băiat) la locul lui; ca acela;

de frunte (om) nedus la biserică ş.a.

• Algoritmul de analiză morfosintactică a adjectivului

1)Rochia Eugeniei este vernil.

2)Andrei este colegul cel mai prietenos.

vernil- adjectiv propriu-zis, invariabil, cu o singură terminaţie, gradul pozitiv, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „rochia" (feminin, singular, nominativ), funcţia sintactică de nume predicativ. cel mai prietenos - adjectiv propriu-zis, variabil, cu patru terminaţii, gradul superlativ relativ de superioritate, se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul „colegul" (masculin, singular, nominativ), funcţia sintactică de atribut adjectival.

5. Verbul

Este partea de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea sau existenţa.

36

Page 37: vocabularul, fonetica, morfologia

• Verbele sunt:

a) predicative: când pot forma singure predicate, fiind la moduri personale: învăţ, să învăţ, aş învăţa, învaţă!

b) nepredicative: când nu pot forma singure predicat;

• verbele copulative: care formează predicate nominale, cu nume predicative (pare cuminte, este bun);

• verbele auxiliare-: care ajută la formarea unor moduri şi timpuri (am citit, voi fi, aş cumpăra);

Verbele auxiliare:

a avea - indicativ, perfect compus (am văzut);

- condiţional-optativ, prezent (aş vedea);

a fi - conjunctiv, perfect (să fi văzut);

- condiţional-optativ perfect (aş fi văzut);

- indicativ, viitorul anterior (voi fi văzut);

a avea - indicativ, viitor (voi povesti);

- indicativ, viitorul anterior (voi fi povestit).

Verbele copulative:

A fi - când nu este verb predicativ sau auxiliar.

Exemplu: (Adrian este elev; floarea este parfumată);

a deveni - verb numai copulativ.

Exemplu: (El va deveni profesor).

!!!!! a ajunge, a ieşi, a însemna, a se face, a părea, a rămâne (sunt verbe predicative, care pot deveni copulative).

Exemple: - verb predicativ: Ei au ajuns în pădure.

- verb copulativ: Ei au ajuns cântăreţi.

Conjugările verbului

• Se pot stabili după sufixele de infinitiv:

conjugarea I, în -a: a cânta;

conjugarea a Il-a, în -ea : a vedea

37

Page 38: vocabularul, fonetica, morfologia

conjugarea a IlI-a, în -e: a crede;

conjugarea a IV-a, în -i şi î: a dormi, a coborî.

Diateza

Indică raportul dintre acţiune, subiectul gramatica şi obiectul care suportă acţiunea.

Exemple:

Diateza:

activă: —> Elevul scrie (a scris, va scrie etc) tema.

pasivă: —> verbul a fi + participiul verbului conjugat: Tema este scrisă de elev.

reflexivă: —> pron. reflexiv în D sau Ac + verb la mod personal :El se gândeşte la problemă.

El îşi imaginează o poveste.

Atenţie! Pronumele reflexive intră în structura verbului nu se analizează separat.

Exemplu: îmi închipui - verb predicativ, conjugarea a IV-a. diateza reflexivă cu pronumele reflexiv în cazul dativ, modul indicativ, timpul prezent, persoana I, numărul singular, funcţia sintactică de predicat verbal.

Modul

Este categoria gramaticală prin care se arată cum consideră vorbitorul acţiunea exprimată de verb.

• Modurile personale (predicative): verbele au marcate categoriile gramaticale de persoană şi număr; au funcţie sintactică de predicat verbal sau pot alcătui predicat nominal împreună cu un nume predicativ; sunt patru moduri personale.

INDICATIV: Verbul exprimă o acţiune sigură (care se realizează): Dan pleacă în excursie. Noi am cântat în cor. Tu vei expedia o scrisoare.

IMPERATIV: Verbul exprimă o poruncă (un ordin), un îndemn, un sfat, o rugăminte, o urare: -Cântă tu! -Nu cânta! -Scrieţi mai ordonat! -Rămâneţi cu bine!

CONJUNCTIV: Verbul exprimă o acţiune posibilă, realizabilă. - Poţi1/ să mergi şi tu la cinematograf!2/

CONDIŢIONAL-OPTATIV: Verbul exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiţii sau o acţiune dorită. Dacă aş avea timp,1/ aş veni cu tine.2/ Aş merge şi eu în excursie.

PREZUMTIVUL: Verbul redă un proces asupra căruia vorbitorul nu are o opinie clară:

Probabil că m-o fi cunoscând de undeva. Va fi fost de curând?

38

Page 39: vocabularul, fonetica, morfologia

Modurile nepersonale (nepredicative): verbele nu au marcate categoriile gramaticale de persoană şi număr; verbele nu au funcţia sintactică de predicat; sunt patru moduri nepersonale

INFINITIV: Verbul exprimă numele acţiunii: A citi este o mare desfătare. El poate cânta la pian.PARTICIPIU: Verbul exprimă o acţiune terminată, suferită de o fiinţă sau de un lucru:Am văzut un căţel lovit de o bicicletă. Scrisoarea primită azi m-a bucurat.

GERUNZIU: Verbul exprimă o acţiune în desfăşurare, simultană cu acţiunea verbului determinat: Trecând prin parc, l-am întâlnit pe Dan. Se plimba citind ziarul.

SUPIN: Verbul exprimă: numele acţiunii, scopul unei alte acţiuni sau destinaţia unui obiect:E uşor de criticat. Am venit la cules struguri. Am o maşină de scris.

Timpurile modului indicativ

•Prezentul: Acţiunea verbului se desfăşoară în momentul vorbirii Exemple: învăţ, înveţi învaţă, învăţăm, învăţaţi, învaţă.

Atenţie la ortografia unor verbe! creez (recreez, agreez), creezi, creează, creăm creaţi;

(tu) scrii, (tu) ştii, (tu) vii.

•Imperfectul:Exprimă o acţiune trecută, care se desfăşoară în acelaşi timp cu o altă acţiune trecută; exprimă durata sau repetarea. Exemple : învăţam, învăţai, învăţa etc.

•Perfectul compus: Exprimă o acţiune trecută, terminată în momentul vorbirii; este alcătuit din: formele specifice ale verbului auxiliar a fi: am, ai, a, aţi, au + participiul verbului de conjugat.

Exemple: am învăţat, ai văzut, a trecut, (voi) aţi hotărât.

Forma inversă: învăţat-am, văzut-ai, hotărăt-aţi.

•Perfectul simplu: Exprimă o acţiune trecută şi terminată în trecut (în limba literară); în limba vorbită: (în regiunea Olteniei) exprimă o acţiune terminată de curând. Exemple: învăţai, văzuşi, trecu, dormirăm, hotărărăţi, citiră.

•Mai mult ca perfectul: Exprimă o acţiune trecută, terminată înaintea altei acţiuni trecute.

Exemple: învăţasem, văzuseşi, mersese, dormiserăm, hotărâserăţi, porniseră.

• Timpul viitor: Exprimă o acţiune care se va desfăşură după momentul vorbirii.

•Viitorul: Are forme specifice pentru limba scrisă (cenzurată şi pentru limba vorbită.

39

Page 40: vocabularul, fonetica, morfologia

Exemple: (pentru limba scrisă, cenzurată): voi învăţa, vo vedea, va cere, vom citi, veţi hotărî, vor cânta;

(pentru limba vorbită): o să citesc, ai să citeşti, are să citească ş.a.

•Viitorul anterior: Exprimă o acţiune viitoare, terminată înaintea altei acţiuni viitoare;

este alcătuit din: verbul auxiliar a fi la viitor + participiul verbului de conjugat.

Exemple: voi fi învăţat, vei fi văzut, va fi trecut, vom fi avut, veţi fi venit, vor fi coborât.

•Modul conjunctiv Are timpurile:

- prezent: (să învăţ, să vezi, să faci, să coborâm ş.a.);

- perfect: (să fi învăţat, să fi văzut ş.a.).

•Modul condiţional-optativ Are timpurile:

- prezent: aş (ai, ar, am, aţi, ar) învăţa;

- perfect: aş fi (ai fi, ar fi, am fi, aţi fi, ar fi) învăţat.

•Modul imperativ: Are numai persoana a Il-a; are forme afirmative şi negative.

Exemple: învaţă!; învăţaţi!; nu trece!; nu treceţi! ş.a.

•Persoanele verbului:

persoana I - a emiţătorului (vorbitorului): (eu) învăţ, (noi) învăţăm;

persoana a Il-a - a receptorului (ascultătorului): (tu) înveţi, (voi) coborâţi etc.;

persoana a IlI-a - (despre care se vorbeşte în mesaj): (el, ea) crede, (ei, ele) cred.

•Numărul verbului:

singular (acţiunea este făcută de o singură persoană: cânt, vezi);

plural (acţiunea este făcută de mai multe persoane: cântăm, vedeţi).

Funcţia sintactică a verbelor

• funcţia sintactică a verbelor la modurile personale (predicative)

predicat verbal: Exemplu: El desenează.

verb copulativ - parte a predicatului nominal: Exemplu: El va fi medic.

predicat verbal incomplet (verbul copulativ urmat de o propoziţie subordonată predicativă):

40

Page 41: vocabularul, fonetica, morfologia

exemplu: Tu ai rămas1/ cum te-am cunoscut.2/

• funcţiile sintactice ale verbelor nepredicative:

subiect (A munci este datoria tuturor.);

nume predicativ (Alimentele sunt de mâncat);

complement direct (Nu pot aştepta.);

complement indirect (M-am săturat de a scrie.);

complement circumstanţial (A promis fără a gândi.)

atribut (Temele de scris sunt dificile.).

Verbele active pronominale

Sunt verbe la diateza activă;

• însoţite de pronume reflexive care îndeplinesc, separat de verb, funcţie sintactică. Sunt:

obiective - pronumele reflexiv are funcţii sintactice de:

•complement direct —> Ea se laudă.

•complement indirect —> Eu îmi impun un nou regim alimentar.

reciproce — pronumele reflexiv cu funcţii sintactice de:

•complement direct —> Ele se ajută.

•complement indirect —> Ei îşi scriu des.

posesive - pronumele reflexiv are funcţia sintactică de:

•atribut pronominal în dativ (dativul posesiv).

Se verifică prin acceptarea pronumelui reflexiv, formă accentuată. Exemple: El şi-a rupt haina (sa). El se laudă (pe sine).

• Alte exemple de verbe active pronominale, unde pronumele reflexive se analizează separat de verbul lângă care se află:

Ea şi-a spălat ferestrele. Ele se înţeleg prin gesturi. El şi-a stricat stiloul. Aş vrea să-mi iau un trening.

Exemplu: ,,să(-mi) iau" - verb predicativ, activ pronominal posesiv conjugarea I, diateza activă, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana I, numărul singular, funcţia sintactică de predicat verbal.

41

Page 42: vocabularul, fonetica, morfologia

•Verbele personale: A căror acţiune este făcută de o persoană; au toate cele trei persoane.

Exemplu: eu citesc, tu citeşti, el/ea citeşte.

•Verbele impersonale (acţiunea nu este făcută de o persoană): Au numai forme la persoana a IlI-a (sunt unipersonale). Nu au subiect gramatical:

a) când exprimă fenomene ale naturii (a brumat, tună, plouă);

b) când referirea la o persoană se face prin complement indirect (îi tună şi îi fulgeră, îi arde de...);

- au subiect gramatical exprimat printr-un substantiv care nu denumeşte o persoană. (Este o duminică frumoasă.; Este o toamnă bogată.);

• verbele impersonale pot fi la:

diateza activă (ploua, a brumat);

diateza reflexivă (se zice, se aşteaptă (mult);

diateza pasivă (i-a fost scris să...; i-a fost dat să...

• verbe impersonale (provenite din verbe personale)

Exemple: A ajuns la şcoală —» a ajuns = verb personal

Ne-a ajuns/cât am muncit —» a ajuns = verb impersonal

•Algoritmul de analiză morfosintactică a verbului

Ionel era întrebat cel mai des la lecţie, era întrebat - verb predicativ, conjugarea I, diateza pasivă, modul indicativ, timpul imperfect, persoana a IlI-i singular, funcţia sintactică de predicat verbal.

•Locuţiunea verbală: Este un grup unitar şi stabil de cuvinte sinonim cu un verb; poate fi determinată de complemente, ca şi verbul; elementele care o compun aparţin unor clase morfologice diferite; cel puţin unul din termenii care o compun este verb; multe au sensuri figurate.

Exemple: a-şi aduce aminte (a-şi aminti); a da de veste (a vesti, a înştiinţa); a lua loc (a sta; a şedea); a-l duce capul (a judeca; a gândi); a se da jos (a coborî); a se face bine (a se vindeca); a se da de-a rostogolul (a se rostogoli); a o lua la fugă (a alerga) ş.a.

•Algoritmul de analiză morfosintactică a locuţiunii verbale:

„a dat de veste" - locuţiune verbală alcătuită din verb (a dat), j conjugarea I, diateza activă, modul indicativ, timpul perfect i compus, persoana I, numărul singular + prepoziţia „de" +substantivul „veste" genul feminin, singular, nearticulat; funcţia sintactică de predicat verbal.

42

Page 43: vocabularul, fonetica, morfologia

6.Adverbul

Este partea de vorbire care exprimă o caracteristică a unei stări sau a unei însuşiri; determină un verb sau o locuţiune verbală.

•Felul adverbului:

•după semnificaţie:

adverbe de loc: casă, acolo, aici, dincolo, dincoace, aproape, departe, afară, înăuntru ş.a.

adverbe de timp: azi, mâine, acum, atunci, ieri, ziua, noaptea, toamna, primăvara, joia, vinerea ş.a.

adverbe de mod: aşa, astfel, altfel, clar, greu, uşor, vitejeşte, franţuzeşte, socialmente ş.a.

•după provenienţă: provenite din alte părţi de vorbire prin:

•derivare (tinereşte, târâş, actualmente);

•compunere (altfel, de-a lungul, jur-împrejur);

•prin schimbarea valorii gramaticale: -din substantive: lunea, după-amiază, vara;

-din verbe la participiu, neacordate: vorbeşte deschis.

•Adverbe propriu-zise:

Vezi exemplele de la felul adverbelor după semnificaţie.

•Adverbe provenite din alte părţi de vorbire:

prin derivare cu sufixe: -eşte (frăţeşte, voiniceşte)-, -iş/âş (cruciş, pieziş, târâş); -mente (realmente).

prin compunere din:

•prepoziţie + adverb (degeaba, întocmai)',

•prepoziţie + substantiv (devreme, acasă);

•prepoziţie + numeral (întruna);

•adjectiv + substantiv (altfel, bunăoară, astfel);

•articol sau numeral + dată (odată/o dată, deodat niciodată ş.a.).

prin schimbarea valorii gramaticale:

•adjectiv —» adverb: câine rău (adj.); se poartă rău (adv)

43

Page 44: vocabularul, fonetica, morfologia

•substantiv —» adverb; vară (subst.) frumoasă; Vara (adv.) merg la mare.

Gradele de comparaţie ale adverbului

•pozitiv: aproape, bine;

•comparativ:

de superioritate - mai aproape; mai bine;

de inferioritate - mai puţin aproape; mai puţin bine

de egalitate - tot aşa de aproape; tot atât de bine,

•superlativ

relativ

•de superioritate (cel mai aproape, cel mai bine);

•de inferioritate (cel mai puţin aproape, cel mai puţin bine);

absolut

•de superioritate (foarte aproape, foarte bine);

•de inferioritate (foarte puţin aproape).

•Adverbele relative: Se folosesc în fraze, ca elemente introductive ale unor propoziţii subordonate (unde, când, cum).

exemple: Am fost/unde m-a trimis.Am plecat când am hotărât. A fost cum m-am aşteptat.

•Adverbele interogative: Apar în propoziţii interogative.

Exemple: Unde te duci?Când plecăm în excursie?

•Adverbele nehotărâte: Sunt adverbele care nu precizează împrejurarea.

Exemple: cândva, undeva, cumva, oriunde, oricând, oricum ş.a.

Locuţiunea adverbială: Este un grup unitar de cuvinte, sinonim cu un adverb; în propoziţie se comportă ca un adverb.

Exemple:

•de loc: (de) jur-împrejur, de unde până unde, din loc în loc, de o parte şi de alta, peste tot, la dreapta ş.a.

•de timp: din zi în zi, când şi când, zi cu zi, de-a pururi, astă- vară, mâine-seară, după-amiază ş.a.

44

Page 45: vocabularul, fonetica, morfologia

•de mod: din nou, fără îndoială, pe din două, de asemene de voie de nevoie, de-a binelea, de aceea, pentru aceea, p tăcute, pe încercate, dintr-odată, de zor ş.a.

•Adverbele şi locuţiunile adverbiale predicative:

Sunt urmate de conjuncţii subordonatoare (că, să); îndeplinesc funcţia sintactică de predicat verbal.

Exemple: fireşte (că...); desigur (că...); sigur/cu siguranţă (că...); imposibil (să...), negreşit (că...); de bună seamă (că...) ş.a.

•Funcţiile sintactice ale adverbului/locuţiunii adverbiale:

■ complement circumstanţial de loc: Dan mă aşteaptă afară. Frunzele se împrăştiaseră peste tot.

■ complement circumstanţial de timp: Mâine vom pleca în excursie. Voi merge la tenis după-amiază.

■ complement circumstanţial de mod: Cuvântul lui atârnă greu. II durea capul de-a binelea.

■ atribut adverbial: Casa de aici este a bunicilor mei. Excursia de astă-vară a fost de vis.

■ predicat verbal: Imposibil'/ să nu ia o notă mare2./ Cu siguranţă că îmi va scrie.

■ fară funcţie sintactică: Nu a mai venit la noi.

45

Page 46: vocabularul, fonetica, morfologia

7. Prepoziţia

Este partea de vorbire neflexibilă care leagă complementul de verbul, adjectivul sau adverbul determinat şi atributul de substantivul ori de substitutul acestuia.

• Felul propoziţiilor:

a)după formă:

simple: către, cu, de, din, după, fără, în, la, lângă, pe, pentru, peste, spre, sub ş.a.

compuse: de la, de pe, de prin, despre, dinspre, înspre, pe la, de pe la ş.a.

b)după cazul cerut de preopoziţie:

prepoziţii care cer cazul acuzativ: cu, din, de, la, pe, despre, dinspre ş.a. (cele mai multe prepoziţii)

prepoziţii care cer cazul genitiv: asupra, contra şi prepoziţii provenite din adverbe articulate: înaintea, înapoia, deasupra, dedesubtul, înăuntrul, împrejurul ş.a.

Atenţie! Aceste prepoziţii cer cazul:

•dativ numai când se află înaintea unui pronume personal, formă neaccentuată.

Exemplu: S-a năpustit asupra-mi. (dativul posesiv)

•acuzativ, când se află înaintea unui adjectiv pronominal posesiv.

Exemplu: S-a năpustit asupra mea.

•dativ: asemenea, aidoma, contrar, conform, potrivit (provenite din adverbe); datorită, mulţumită (provenite din participii); graţie (provenită din substantiv).

Exemple:

•Se poartă asemenea unei prinţese, (unei prinţese - dativ)

•Am câştigat datorită efortului depus, (efortului - dativ)

•Locuţiunea prepoziţională: este un grup unitar de cuvinte care se comportă ca o prepoziţie;

grupul poate fi format din două sau mai multe cuvinte.

a) Locuţiuni prepoziţionale care cer cazul genitiv: în faţa, în jurul, în mijlocul, în spatele, de-a lungul, în preajma, în apropierea, din pricina, din cauza ş.a.

Atenţie! Ca şi prepoziţiile, cer dativul în construcţia dativului posesiv (în juru-mi, în preajma-ţi); cer acuzativul înaintea adjectivului pronominal posesiv (în jurul său, în preajma sa).

b)Locuţiuni prepoziţionale care cer cazul acuzativ: conform cu, în afară de, faţă de, în loc de, împreună cu ş.a.

46

Page 47: vocabularul, fonetica, morfologia

Atenţie! Prepoziţiile se analizează împreună cu partea secundară de propoziţie analizată. Nu separat!

8. Conjuncţia

Este partea de vorbire neflexibilă care leagă:

a) în propoziţie: două părţi de propoziţie de acelaşi fel (subiecte, nume predicative, atribute, complemente).

Exemple:

subiecte: Carmen şi Dana vor realiza un interviu.

nume predicative: Aurora este inteligentă şi prietenoasă.

complemente: Dan va lua tramvaiul sau metroul.

atribute: Purta un colier de aur ori de argint.

b) în frază: două propoziţii de acelaşi fel sau diferite:

Exemple:

de acelaşi fel: Elevii au ajuns la timp1! şi s-au urcat în vagon.2/

diferite (o propoziţie principală (1pp/) şi un secundară (2ps/): Relu nu a rezolvat problema./ fiindcă nu învăţase teorema./

•Felul conjuncţiilor:

•după formă:

simple (şi, dar, iar, ci, că, să, dacă, deşi etc.);

compuse (ca să, ci şi, fiindcă etc.).

•după rolul în enunţ (propoziţie sau frază):

a)conjuncţii coordonatoare, care leagă părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel. Acestea sunt:

copulative: şi, nici, iar (cu sensul de şi: Eu scriu iar/şi el citeşte/.);

disjunctive: sau, ori, fie;

adversative: ci, dar, iar, însă;

conclusive: deci, aşadar.

b)conjuncţii subordonatoare, care leagă propoziţiile secundare de regente: că, să, dacă, deşi, fiindcă, încăt ş.a.

47

Page 48: vocabularul, fonetica, morfologia

•Locuţiunea conjuncţională: este un grup unitar de cuvinte cu valoare de conjuncţie:

a) coordonatoare:

copulative: precum şi (Şi-a cumpărat o bluză şi o fustă, precum şi o rochie);

adversative: numai că;

conclusive: prin urmare.

b) subordonatoare: cu toate că, de vreme ce, fără să, măcar că, pentru ca, pentru ca să ş.a.

•Algoritmul de analiză a conjuncţiei:

Am vrut1/ să-l ajut,2/ dar mi-a respins propunerea.7 dar - conjuncţie simplă, coordonatoare adversativă.

9. Interjecţia

Este o parte de vorbire neflexibilă; se foloseşte exclamativ; exprimă: senzaţii, stări sufleteşti, îndemnuri; reproduce sunete din natură (onomatopee).

•Felul interjecţiilor:

simple: a, ah, au, ei, hm, miau, tii, uf, vai, zău ş.a.

compuse: hei-rup, cip-cirip, tic-tac, cot-co-dac, cioc-poc ş.a.

Atenţie! Interjecţiile simple repetate nu trebuie confundate cu interjecţiile compuse! (cioc-cioc!; piu-piu!; pic-pic!).

•Interjecţiile de adresare

• prin care:

- emiţătorul se adresează direct unei persoane: (măi,tu, bă(i), bre);

- se atrage atenţia receptorului asupra unei situaţii (ia..., iată, hei, uite).

•Punctuaţia interjecţiei

•După interjecţie se pot folosi virgula sau punctul, în funcţie de intensitatea senzaţiei sau a zgomotului.

•După semnul exclamării cerut de interjecţie, enunţul continuă cu literă mică.

De la interjecţii se pot forma, prin derivare, verbe.

Exemple: miorlau! tranc! beh! tic-tac! zdrang! chiţ-chiţ! ham-ham! groh-groh! cirip!

miorlau—» a miorlăi (v.) groh-groh —> a grohăi

48

Page 49: vocabularul, fonetica, morfologia

tic-tac -> a ticăi ham-ham —> a hămăi etc.

•Funcţiile sintactice ale interjecţiei:

fară funcţie sintactică: Ah! (Vai! Văleu!) m-am ars!

predicat verbal: Eu, atunci, tuşti! în apă.

nume predicativ: E vai de tine.

complement circumstanţial de mod: Zbura fâl-făl.

49


Top Related