Tumori benigne si maligne (neoplazice) – generalitati

http://www.romedic.ro/tumorile-benigne-si-maligne-neoplazice-generalitati

Tumora reprezinta o formatiune patologica, care rezulta prin proliferarea defectuoasa a celulelor unui tesut, formatiune ce are tendinta sa persiste si sa creasca progresiv. Este vorba despre o manifestare tisulara complexa, care va genera o serie dedisfunctii metabolice, dezorganizand in acelasi timp, compozitia si structura unui organ sau tesut normal. 

Teoretic, oricare structura anatomica a organismului poate degenera malign (organ sau tesut), sub actiunea unor factori interni (mostenirea genetica), sau a unor factori externi (comportamentali) ; potentialul degenerativ este cel mai adesea determinat si mostenit genetic, existand familii cu adevarate agregari maligne, transmise de la genitori catre copii. 

Aspectul formatiunilor tumorale (neoplazice) se poate prezenta ca fiind regulat, sau neregulat – acesta depinde de modalitatea de proliferare a celulelor canceroase, proliferare care cel mai adesea se realizeaza haotic. Celulele canceroase adesea isi modifica total arhitectura structurale; ele ajung sa nu mai semene cu celulele din care au derivat, si in acelasi timp sa nu mai indeplineasca functiile de baza ale organului gazda; tumora poate fi considerata ca fiind un adevarat organ, care tinde sa capete o cat mai buna autonomie biologica. Nici una dintre aceste tumori nu se va supune legilor fiziologice si histologice de crestere, dezvoltare si diferentiere; autonomia biologica a tumorii ii permite acesteia mentinerea activitatilor nocive, chiar si atunci cand organismul este aproape epuizat, in ceea ce priveste rezervele sale energetice si plastice.

In ceea ce priveste diagnosticul si stadializarea unei formatiuni tumorale, de o deosebita importanta este diagnosticul diferential; aceasta deoarece, exista o serie de alte entitati patologice care se pot manifesta sub forma unor formatiuni tumorale sau pseudotumorale (formatiunile chistice, tumorile de origine inflamatorie), fara a indeplini insa caracterele unei adevarate tumori. Dificultatea diagnosticului diferential rezulta din faptul ca, la nivel macroscopic, foarte multe formatiuni patologice pot fi confundate cu adevaratele tumori; diferentierea putandu-se realiza doar in urma investigatiilor anatomopatologice si imagistice de inalta performanta. Originea inflamatorie a unei formatiuni pseudotumorale, nu trebuie sa linisteasca clinicianul, deoarece o tumora se poate grefa pe o leziune inflamatori cronica, cu mare usurinta – cum este si cazul papiloamelor de la nivelul mucoaselor. 

Debut proliferarilor maligne este cel mai adesea ascuns, insidios; este foarte greu de precizat, in urma anamnezei (discutia cu pacientul) sau in urma investigatiilor paraclinice, cand anume a aparut tumora respectiva. Mai mult decat atat, daca neoplasmul este plasat undeva la nivelul viscerelor sau intr-o cavitatea, el nu va atrage atentia pacientului decat atunci cand durerea incepe sa se manifeste, sau cand apar tulburari legate de functionalitatea organelor invecinate, care sunt invadate. O tumora plasata superficial, la nivelul tegumentului, este mult mai usor de identificat si recunoscut – o leziune care initial parea banala, evolueaza progresiv, care isi modifica conformatia si coloratie, si cel mai important, care nu da semne de vindecare odata cu trecerea timpului sau atunci cand se instituie un tratament local.

Majoritatea tumorilor pot fi excizate prin metode chirurgicale (modern, chiar si cu ajutorul laserului de uz medical) ; alaturi de metodele chirurgicale, mai poate fi utilizataradioterapia (tratamentul cu raze X – utilizate pentru iradierea leziunilor tumorale, in vederea distrugerii tesuturilor canceroase), sau chimioterapia (administrarea de citostatice pe cale intravenoasa, care sa actioneze cat mai tintit asupra celulelor tumorale, producand leziuni minime tesuturilor sanatoase) . 

Aceste trei metode de tratament pot fi utilizate separat, sau in combinatie; de obicei, pentru obtinerea unor mai bune rezultate terapeutice si pentru a preintampina aparitia recidivelor, tesuturile tumorale se iradiaza atat inaintea actului operator, cat si in postoperator. Chimioterapia este utilizata mai ales atunci cand interventia chirurgicala nu poate fi realizata, datorita gradului avansat de invazie tumorala – in astfel de situatii, administrarea de citostatice se face cu rol paleativ (de a usura suferinta pacientului) . 

Inaintea oricarei interventii terapeutice, tumora trebuie atent investigata si stadializata, pentru alegerea unei strategii curative care sa conduca la obtinerea unor rezultate cat mai bune, si care sa asigure supravietuirea pacientului pe o perioada de timp cat mai indelungata. 

Asa cum deja am precizat, formatiunile neoplazice pot aparea la nivelul oricarui tesut sau organ; functie de caracterele proliferative si invazive, aceste tumori pot fi clasificate in doua mari categorii: tumori benigne si tumori maligne. In randurile urmatoare, vom da cateva exemple de formatiuni tumorale benigne si maligne, care se pot dezvolta la nivelul unora dintre structurile anatomice ale organismului uman: 

- epiteliul pavimentos de la nivelul pielii: tumora benigna – papilomul; tumor maligna – carcinomul. 

- epiteliul grandular (apartinand glandelor) : tumora benigna – adenomul; tumora maligna – adenocarcinomul. 

- epiteliu cilindric (de la nivelul mucoasei tractului digestiv) : tumora benigna – polipul; tumora maligan – adenocarcinomul. 

- tesutul adipos (spre exemplu, tesutul grasos dispus subcutanat) : tumora benigna – lipomul; tumora maligna - liposarcomul. 

- tesutul osos: tumora benigna – osteomul; tumora maligan: osteosarcomul. 

- tesutul muscular striat: tumora benigna – rabdomiomul; tumora maligna – rabdomiosarcomul. 

- tesutul vascular: tumora benigna – hemangiom; tumora maligna – hemangiosarcom. 

- tesutul limfatic: tumora benigna – limfangiom; tumora maligna – limfangiosarcom. 

- la nivelul tesutului hematopoietic (maduva osoasa hematogena – care formeaza elementele figura sanguine) : tumori maligne – leucemiile sau mielomul multiplu. 

- la nivelul tesutului nervos: la nivelul meningelui – meningiomul (tumora benigna) si meningiomul malig; la nivelul tesutului nervos cerebral – medulobralstom (tumora maligna) ; la nivelul retinei – retinoblastom (tumora maligna) ; la nivelul medulocuprarenalei (portiunea centrala a glandelor suprarenale, de origine nervoasa) – feocromocitomul (tumora benigna) si feocromocitomul malign. 

- la nivelul tesutulului pigmentar, format din melanocite (celule care sintetizeaza pigmentul denumit, melanina) : nevii pigmentari (tumori benigne, dar cu potential de malignizare) si melanomul malign. 

- la nivelul glandei mamare: fibroadenom (tumora benigna), tumora Philoides si tumoraWilms (tumori maligne) . 

- la nivelul celulelor embrionare pluripotente (celule stem, care se pot diferentia, formand diferite tesuturi si organe) : teratomul (tumora benigna) si teratomul malign. 

- la nivelul placentei (organul materno-fetal din timpul celor noua luni de gestatie) : moala hidatiforma (tumora benigna) si corioepiteliomul (tumora maligna) . 

- la nivelul testiculelor: fibromul (tumora benigna) si seminomul (tumora maligna) . 

- la nivelul timusului: timom (tumora benigna) si timomul malign. 

Atunci cand o tumora devine simptomatica, cel mai adesea durerea este cea care determina pacientul sa se prezinte la medic; anamneza pacientului, si implicit informatiile legate de aparitia si evolutia simptomatologiei vor fi de un real folos pentru orientarea diagnosticului catre o posibila leziune neoplazica. Tumorile dispuse superficial (la nivel tegumentar), pot fi usor accesibile examenului clinic – astfel, poate fi stabilita morfologia leziunii, coloratia si intinderea acesteia, gradul de sensibilitate la atingere, consistenta (elastica sau ferma), precum si rapoartele pe care formatiunea le stabileste cu structurile anatomice invecinate (aderenta sau neaderenta la planurile anatomice superficiale sau profunde) . Examenul clinic realizat corect si sistematizat (inspectie, palpare, percutie si ascultatie) poate orienta in mod satisfacator medicul, asupra unui diagnostic de tumora (diagnostic doar de certitudine). 

Exista tumori care pot fi depistate prin simpla examinare clinica a pacientului, cum este cazul tumorilor de la nivelul canalului rectal, cand pacientul se prezinta la medic, cu scaune amestecate cu sange; aceasta tumora este sesizata prin realizarea tuseului rectal. 

Acolo unde examenul clinic nu ofera date suficiente pentru diagnostic, pot fi utilizate metodele de investigatie paraclinice: endoscopia – permite vizualizarea leziunilor de la nivelul tractului digestiv superior, precum si biopsierea tesuturilor tumorale; bronhoscopia – permite vizualizarea si biosierea leziunilor tumorale de la nivelul arborelui traheo-bronsic; rectoscopia – permite investigarea si biopsierea leziunilor tumorale de la nivelul canalului anal si rectal; celioscopia – permite vizualizarea si bineinteles, biopsierea leziunilor tumorale de la nivelul cavitatii abdominale; cistoscopia – metoda imagistica, realizata cu ajutorul cistoscopului, care permite investigarea leziunilor de la nivelul vezicii urinare, si biopsierea acestora. 

Biopsia reprezinta totalitatea metodelor prin care se realizeaza prelevarea unui fragment de tesut, normal sau patologic, tesut care ulterior va fi supus investigatiilor anatomopatologice, histochimice, imunologice, genetice sau microbiologice. 

Dupa procedeu utilizat pentru prelevarea fracventelor biologice, se disting mai multe tipuri de biopsii: biopsia prin aspiratie a diferitelor secretii patologice sau fiziologice;biopsia prin punctie – se practica atunci cand organul vizat este situat in profunzime, si se realizeaza cu ajutorul unui ac gros, denumit trocar; gratajul = biopsia de suprafata,se realizeaza pentru leziunile superficiale de la nivelul pielii sau mucoaselor, atunci cand leziuni sunt accesibile examinatorului; biopsia endoscopica – realizata cu ajutorul endoscopului, in timpul endoscopiei – se practica pentru leziunile de la nivelul tractului digestiv superior sau pentru leziunile de la nivelul tractului respirator; biopsia prin exereza – se practica de obicei pentru investigarea statiilor ganglionare presupuse a fi colonizate cu celule tumorale; precum si biopsia realizata in timpul interventiilor chirurgicale, cand materialul patologic este prelevat si investigat la fata locului – informatiile astfel obtinute, vor fi de un real folos pentru orientarea actului chirurgical. 

Oricare ar fi metoda de prelevare a tesuturilor patologice sau normale, biopsia este deosebit de importanta pentru stabilirea diagnosticului de certitudine, precum si pentru stabilirea gravitatii leziunilor tumorale respective. 

Alte investigatii paraclinice care pot ajuta la stabilirea diagnosticului: 

- examenele radiologice – ofera informatii sugestive, mai ales atunci cand leziunile tumorale sunt localizate la nivel pulmonar (si nu numai) ; astfel, pot fi sesizate modificari de transparenta, forma si dimensiuni ale organelor interesate. 

- scintigrafia – metoda imagistica care face parte din arsenalul medicinei nucleare;metoda consta in administrarea pe cale intravenoasa a unor substante marcate cu un radioizotop, ce se vor fixa pe structurile anatomice ce se doresc a fi investigate;astfel, radiatiile gama emise de moleculele ce s-au fixat pe organul tinta, vor fi captate cu ajutorul unui dispozitiv special, iar informatiile vor fi prelucrate computerizat, obtinandu-se astfel o scintigrama; scintigrafia poate fi utilizata pentru investigarea cordului, pulmonului, tiroidei, structurilor osoase, etc; imaginile astfel obtinute, depind in mare masura de caracterul tesuturile unde substanta se fixeaza: hipofixatoare sau hiperfixatoare. 

- ecografia – este o metoda de investigare paraclinica non-invaziva, care utilizeaza ultrasunetele pentru a obtine imaginea recompusa a unor organe sau tesuturi aflate in profunzime; metoda nu determina iradierea pacientului si nu este daunatoare pentru sanatatea acestuia; ecografia permite investigarea organelor parenchimatoase si depistarea colectiilor lichidiene din regiunea supusa investigatiilor; imaginile obtinute pe un monitor, se datoreaza capacitatii tesuturilor vii, de a reflecta ultrasunetele (ecou) trimise in profunzime, de catre un traductor special conceput. 

Examenele de laborator pot ajuta la orientarea diagnosticului, insa nu pot oferi informatii certe pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine; cel mult, aceste informatii pot decela existenta unui veritabil proces inflamator, localizat undeva in organismul respectiv – sunt investigatii nespecifice. Pentru stabilirea diagnosticului de certitudine al oricarei tumori trebuie realizata biopsia formatiunii respective, urmata de analiza citodiagnostica. 

Si chiar daca, uneori semnele clinice pot fi suficiente pentru a putea diferentia intre o tumora cu caracter benign si o tumora cu caracter malign, examenul anatomopatologic reprezinta singura metoda de investigatie prin care se poate face diferentierea certa intre aceste doua posibilitati evolutive tumorale.