1
STAGIUL DE SANATATE OCUPATIONALA
din Curriculum de pregatire în specialitatea SANATATE PUBLICA SI MANAGEMENT
Durata : 1 luna
Tematica lectiilor conferinta - 30 ore
1. Legislatia curenta în medicina muncii
2. Metodologia de diagnostic, tratament si profilaxie în bolile profesionale
3. Principalele boli profesionale; aspecte clinice, tratament, profilaxie
4. Metodologia de cercetare în medicina muncii
1. Legislatia curenta in Medicina Muncii cuprinde:
A. Acte normative cu aplicabilitate generală
- Legea 53/2003 privind Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare (Legea 40/2011) stabileşte
regulile generale privind aplicarea conceptului de sănătate şi securitate în muncă la Titlul V, ca şi protecţia
salariaţilor prin servicii medicale;
- Legea 319/2006 privind Sanatatea si Securitatea in Munca si HG 1425/2006 privind Normele Metodologice
de aplicare a prevederilor Legii Securitatii si Sanatatii in munca reprezinta o transpunere a Directivei Cadru
Europeane 89/391/CEE in legislatia nationala.
- HG 1169/2011 pentru modificarea si completarea HG nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii
lucratorilor reglementează cerinţele examenelor medicale profilactice la angajare, de adaptare, examenul
medical periodic, la reluarea activităţii, ca şi conceptul de promovare a sănătăţii la locul de muncă;
- Legea 418/2004 (modificată prin Legea nr. 48 din 13.03.2007) privind statutul medicului de medicina
muncii precizează faptul că funcţia de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medical
specialist sau primar de medicina muncii, cu drept de liberă practică.
- Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, completata cu Ord.
107/2003
- Hotararea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor
B. Acte normative cu aplicabilitate specifică (tip de risc, activităţi etc.)
- HG privind cerinte minime de securitate si sanatate în munca (manipularea manuală a maselor, utilizarea
echipamentelor cu ecran de vizualizare, agenţi cancerigeni sau mutageni/ biologici/chimici la locul de
muncă, expunere la azbest, vibraţii, zgomot câmpuri electromagnetice, radiaţiile optice artificiale; şantierele
temporare sau mobile, industria extractivă de foraj/ suprafaţă sau subteran; nave de pescuit, asistenţa
medicală la bordul navelor; risc datorat atmosferelor explozive)
- Ordine de Ministru, în completarea celorlalte acte normative
C. Acte normative referitoare la grupuri specifice (sensibile)
- Legea 154/2015 pentru modificarea si completarea OUG 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile
de munca care introduce noţiunea de concediu de risc maternal, pentru protecţia sănătăţii mamei şi a
fătului;
- HG nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă
Scopul: asigurarea a unui cadru unitar, de nivel european unde angajatorul trebuie sa asigure
angajatilor supravegherea starii de sanatate prin servicii medicale de Medicina Muncii.
Activitatile de Medicina Muncii au caracter predominant preventiv, sunt evaluate riscurile privind
imbolnavirile profesionale si sunt oferite angajatilor solutii pentru evitarea aparitiei bolilor profesionale sau a
celor legate de profesie.
2
2. Metodologia de diagnostic, tratament si profilaxie în bolile profesionale
Potrivit Legii nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, boala profesională (BP) este
definită ca fiind: afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de
agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea
diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
Pentru ca o boala sa fie considerata profesionala trebuie dovedita actiunea unei noxe profesionale ca factor
etiologic principal, determinant in etiologie. Pot interveni si factori favorizanti, secundari profesionali sau
neprofesionali. Sunt boli care sunt determinate exclusiv de noxe profesionale cum e silicoza, alte boli, ca astmul
bronsic pot fi determinate de noxe profesionale, dar si de agenti din mediul extraprofesional, diagnosticul de
profesionalitate devenind uneori dificil. Este necesara cercetarea atenta a fiecarui caz pentru precizarea faptului
ca noxa profesionala a reprezentat factor principal/ determinant sau secundar.
Precizări:
Sunt considerate boli profesionale afecţiunile suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării
practicii profesionale sau de personalul care lucrează în perioade de probă, afecţiuni produse în condiţiile
enunţate mai sus.
Intoxicaţiile acute profesionale (indiferent de natura agentului şi consecinţe) trebuie semnalate, cercetate şi
declarate ca boli profesionale, dar şi ca accidente de muncă.
Bolile infecto-contagioase (cu agenţi biologici prezenţi la locul de muncă, ca de exemplu leptospiroza)
trebuie semnalate, cercetate şi declarate ca boli profesionale, dar şi ca accidente de muncă.
îmbolnăvirile de cancer la locul de muncă în care există noxe potenţial cancerigene se declară obligatoriu ca
boli profesionale.
Bolile profesionale sunt într-o permanentă schimbare, transformare; în mediul de muncă şi cel economic
apar noi provocări, noi riscuri, deci şi în tabloul bolilor profesionale apar patologii noi care sunt în creştere
(bolile transmisibile, stresul psiho-social, neoplaziile).
Referitor la raportarea statistică a morbidităţii prin boli profesionale, aceasta nu este cea reală; în general,
prevalenta bolilor profesionale este subestimată atât în ţările dezvoltate, cât mai ales în ţările lumii a treia şi în
curs de dezvoltare.
În Normele metodologice de aplicare ale acestei legi este prezentată pe larg procedura de: semnalare,
cercetare şi declarare a bolilor profesionale.
Bolile profesionale a căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii sunt cuprinse în Anexa nr. 22 din
Normele metodologice (HG 1425/2006); bolile legate de profesie şi principalele lor cauze potenţiale sunt
detaliate în Anexa nr. 23 a Normelor de aplicare.
Evidenţa bolilor profesionale, ca şi a bolilor multifactoriale, constituie documentaţia de bază în evaluarea
stării de sănătate a lucrătorilor în raport cu factorii de risc, precum şi în vederea stabilirii unor măsuri eficiente
de profilaxie.
Boala legată de profesiune este o afecţiune cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi
sunt de natură profesională.
Accidentele de muncă caracterizează orice vătămare violentă a organismului angajatului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care are loc în timpul exercitării profesiunii şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate sau deces.
DIAGNOSTICUL DE BP: se bazeaza pe 3 elemente principale – expunerea profesionala la noxa, tabloul
clinic si examenele de laborator si paraclinice.
1) EXPUNEREA PROFESIONALA LA NOXE se stabileste prin anamneza profesionala si date
obiective.
– Anamneza profesionala - discutia cu pacientul prin care se obtin date despre ruta profesionala, scolile si
calificarile obtinute, ocupatiile concrete in ordine cronologica, locurile de munca. Pentru fiecare perioada se
stabilesc conditiile de munca si noxele profesionale prin relatarea proceselor tehnologice, procesul de munca,
3
regimul de munca si odihna, efortul profesional, factorii mediului de munca, noxele profesionale, mijloacele de
protectie colectiva si individuale, numarul de persoane expuse la noxe.
– Date obiective - informatiile obtinute prin ananmneza profesionala se obiectiveaza prin documente
oficiale: carte de munca, adeverinte, buletine de analiza privind noxele, fisa de expunere la riscuri, fisa postului
de munca, rezultatele evaluarilor de risc, buletine de analiza privind starea de sanatate, eventuale examene
medicale si investigatii, alte informatii care dimensioneaza expunerea sau efectele acesteia (ex.patologia /
simptomatologia clinica in grupul ocupational studiat).
Datele se completeaza cu anamneza ne-profesionala si istoricul bolii.
Istoricul bolii ofera informatii despre:
-debutul bolii:circumstantele de timp si de loc ocupationale la debutul afectiunii
-evolutia manifestarilor clinice in raport cu expunerea ocupationala
-rolul intreruperii expunerii asupra simptomatologiei (periodicitatea legata de locul de munca)
-tratamente urmate (ex antidoturi, corticoterapie ...)
-asocieri morbid, influenta factorilor de mediu si/sau habituali asupra manifestarilor clinice
2) TABLOUL CLINIC - examenul clinic general pe aparate si sisteme, permite obtinerea informatiilor
utile prin:
-simptome si semne (grupaje sindromatice sugerand afectarea organelor tinta) sugestive sau
specifice/patognomonice pentru o boala profesionala
-Nota Bene! Manifestarile clinice precoce sunt frecvent fie nespecifice, fie foarte clare dar numai in fazele
initiale ale unor boli profesionale (ex. in astmul bronsic profesional).
3) EXAMENE DE LABORATOR SI PARACLINICE: se au in vedere:
a) Indicatorii de expunere interna:
- au ca scop detectarea şi precizarea concentraţiei toxicului sau a unui metabolit al acestuia în mediile
biologice, avand valori care depasesc limitele biologice considerate tolerabile.
- prezenta toxicelor in organism – Pb-S, Pb -U, Hg -S, Hg-U pentru toxicele care se metabolizeaza greu
sau deloc
- produsii de metabolism ( de biotransformare): in special toxicele organice : fenolii – pentru toxicele cu
nucleu benzenic ( benzen, nitro si aminoderivati de hidrocarburi aromatice)
*expunerea la zgomot/vibraţii, nu presupune prezenţa unor indicatori de expunere internă;
*silicemia nu constituie indicator de valoare pentru expunerea internă
b) Indicatori de efect biologic - răspunsul organismului faţă de absorbţia unor toxice sau de energie fizică
• modificari de constante biochimice sau hematologice:
o anemie la benzen, Pb
o hematii cu granulatii bazofile la Pb
o hematii cu corpusculi Heinz la nitro- si amino- derivatii hidrocarburilor aromatice
o alterarea nucleului limfocitelor la radiatii ionizante
• modificari ale unor sisteme enzimatice: scaderea activitatii acetilcolinesterazei la parathion
• modificări citologice - prezenţa corpilor azbestozici în spută
• modificări radiologice: pulmonare (pneumoconioze), osoase (boala de vibraţii, intoxicaţia cu fluor).
• indicatori electrofiziologici (electroencefalogramă, viteze de conducere senzitive, motorii).
• probe respiratorii şi cardiovasculare (EKG, teste de provocare bronşică nespecifice şi specifice).
• audiometria liminară tonală (pentru diagnosticul de hipoacuzie şi surditate profesională).
4
Diagnostic diferential - diagnosticul BP trebuie să fie unul de excludere a altor condiţii patologice
Exemple 1. Diagnostic diferential al bolii, la modul general
2. Diagnostic diferenţial al profesionalităţii
Astm bronsic profesional
diferentierea obstrucţiei variabile, “wheezing” –ului de cel din spasmofilie, nevroza, astm cardiac
probe obiective: monitorizare de peak expiratory flow, proba locului de muncă, testul de reactivitate bronşică cu agentul profesional, etc
Intoxicaţie cronica cu plumb
excluderea altor condiţii patologice cu manifestări asemănătoare
excluderea intoxicaţiei accidentale prin poluarea alimentelor, băuturilor alcoolice sau consecutivă unui hobby (pictură cu vopsele pe bază de oxizi de plumb).
Erori diagnostic:
– nerecunoasterea sau cunoasterea superficiala a expunerii profesionale reale la anumite noxe,
– examen clinic superficial, interpretarea gresita a unor date clinice, anamnezei, istoricului
– interpretarea eronata a unor date paraclinice si de laborator, recoltarea incorecta, determinari de laborator
incorecte
Riscurile unui diagnostic eronat de boala profesionala:
– diagnosticul de BP acolo unde NU exista – manifestari de revendicoza din partea bolnavului sau a altor
muncitori si nediagnosticarea bolii de fond reale care ramane netratata
– nediagnosticarea unei BP duce la agravarea bolii prin continuarea expunerii si neinstituirea masurilor de
profilaxie tehnice si medicale cu posibilitatea aparitiei unor noi cazuri
Este importantă diagnosticarea precoce a bolilor profesionale deoarece principalul remediu terapeutic este
părăsirea mediului nociv, încetarea expunerii profesionale.
Toţi medicii, indiferent de specialitatea pe care o practică, au un rol hotărâtor în prevenirea bolilor
profesionale şi în promovarea şi menţinerea unei stări bune de sănătate.
Din păcate, există medici la care pregătirea în domediul medicinii muncii este limitată şi sunt frecvente
erorile de diagnostic. Aspecte negative sunt întâlnite şi la capitolul percepţiei relaţiei sânătate-muncă; această
percepere nu este în ambele sensuri şi deci nu există deschidere spre conceptul de promovare a sănătăţii la
locul de muncă.
TRATAMENTUL IN BP
Se bazeaza pe 3 principii:
A. Tratamentul etiologic:
Întreruperea expunerii la noxa profesională, care se realizează:
în caz de intoxicaţie acută prin:
scoaterea rapidă din mediul nociv (noxa - cale respiratorie);
dezbrăcarea şi spălarea (decontaminarea) tegumentelor şi mucoaselor (în cazul
pătrunderii toxicului pe cale cutanată);
provocare de vărsături şi spălătură gastrică (toxic - cale digestivă)
în caz de intoxicaţie (îmbolnăvire) cronică prin:
schimbarea temporară a locului de muncă;
concediu medical; spitalizare
eliminarea toxicelor acumulate în organism chelatori: Edetamin -intoxicaţia cu Pb, Cuprenil - intoxicaţia cu Hg
diminuarea efectelor toxicului
5
administrarea de antidoturi - Kelocyanor în intoxicaţia cu HCN, albastru de metilen în
intoxicaţiile cu nitro şi amino derivaţi ai hidrocarburilor aromatice
B. Tratamentul patogenic:
Vitaminoterapie - cu doze mari pentru creşterea nivelului enzimatic
(intoxicaţia cu plumb, mercur, sulfura de carbon)
Oxigenoterapie - intoxicaţia cu monoxid de carbon
Reactivatori de enzime - Toxogonin în intoxicaţia cu paration
Desensibilizare - specifică şi nespecifică în afecţiunile profesionale cu mecanism alergic
C. Tratament simptomatic:
- se adresează mecanismului de producere al simptomelor:
antalgice (colica saturnină)
antiemetizante (intoxicaţia cu tetraclorură de carbon, mercur)
antitusive în pneumoconioze şi iritaţiile laringo-faringo-traheale,
combaterea agitaţiei psihomotorii din unele intoxicaţii
PROFILAXIA BP
1. MĂSURI TEHNICO-ORGANIZATORICE
- Eliminarea noxei profesionale din procesul tehnologic prin înlocuirea substanţelor nocive sau a
tehnologiilor nocive cu alte substanţe cu nocivitate mică sau inofensive.
- Izolarea operaţiunii generatoare de noxe (ermetizare, procedee umede, ventilaţie locală).
- Diminuarea concentraţiilor noxelor profesionale la locul de muncă sub concentraţiile limită admisibile
(fonoabsorbţie, ventilaţie generală).
- Diminuarea impactului noxei profesionale asupra angajaţilor prin reducerea efortului fizic
(osteomusculoasrticular şi/sau neuro-psiho-senzorial, reducerea duratei zilei de muncă, regim de muncă
corespunztător, condiţii adecvate de odihnă în timpul pauzelor, asigurarea cu echipament individual de
protecţie, asigurarea alimentaţiei de protecţie, efectuarea corectă a instructajului de protecţia muncii.
2. MĂSURI MEDICALE
2.1. Măsuri medico-sanitare:
• Recunoaşterea risculului profesional prin:
- determinări de noxe la locul de muncă,
- efectuarea de studii epidemiologice pe grupe de profesiuni sau loc de muncă,
- testare in vivo şi in vitro.
• Selectarea medicală a forţei de muncă destinată să lucreze în mediul cu nocivităţi (examen medical la
încadrare: date de referinţă).
Monitorizarea stării de sănătate a grupelor de muncitori expuşi riscului, după încadrarea în muncă (control
medical periodic după metodologia prezentată în Normele Generale de Protecţia Muncii, 2002).
2.2. Măsuri medico-sociale:
• Program redus de muncă (în mediu cu noxe).
• Acordare diferenţiată de concedii mai lungi expuşilor.
• Asigurarea condiţiilor pentru cura de odihnă şi recomandări în staţiuni balneo-climaterice.
• Muncă alternativă în mediu fără noxe (autoepurare).
•Educaţia sanitară la eşaloane diferite (combaterea alcoolismului, fumatului, obezităţii, alimentaţie
raţională, igienă riguroasă).
•Acordarea de materiale igienico-sanitare: mijloace de igienă individuală utilizate pentru prevenirea
îmbolnăvirilor profesionale.
6
•Alimentaţie suplimentară de protecţie (gratuit şi obligatoriu la locuri de muncă cu condiţii deosebit de
grele şi noxe).
• Reabilitarea prin exerciţii fizice şi training.
• Expertiza capacităţii de muncă restante.
• Stabilirea gradului de invaliditate.
• Expertizarea medicală a îmbolnăvirii profesionale în vederea continuării sau întreruperii profesionale.
• Măsuri de recuperare, reconversie şi reabilitare profesională.
CIRCUITUL DECLARĂRII BOLILOR PROFESIONALE ÎN ROMÂNIA
SEMNALAREA BOLILOR PROFESIONALE
suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de către toţi medicii (Art. 149 in Legea
319/2006) care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul
oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.
medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de semnalare BP1, şi trimite bolnavul
cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau
cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală
profesională.
Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, precizeaza diagnosticul de
profesionalitate şi completează in continuare fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la
Direcţia de Sănătate Publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de maximum 7
zile de la precizarea diagnosticului de profesionalitate.
Medicul specialist de medicina muncii formulează corect diagnosticul clinic şi pe cel cauzal rezultat
din cunoaşterea amănunţită a locului de muncă (tehnologii, materie primă, produse intermediare, produse
finite, durata şi timpul real de expunere la noxele incriminate, măsurile de prevenţie existente şi eficienţa
lor).
Pentru un diagnostic corect, colaborarea medicului specialist de medicina muncii cu alţi specialişti
(neurolog, cardiolog, dermatolog, balneolog) este indispensabilă. Cunoaşterea metodologiei şi a etapelor pentru diagnosticul de boală profesională este indispensabilă tuturor medicilor,
întrucât afecţiuni provocate de noxele industriale sunt întâlnite practic în toate domeniile medicinii clinice: o colică
saturnină poate ajunge la chirurg cu diagnostic de ocluzie intestinală, iar un caz de intoxicaţie cu tetraetil de plumb
poate fi internat într-un serviciu de psihiatrie pentru delir halucinator; oftalmologul poate fi pus în faţa unui caz de
cheratoconjunctivită la ultraviolete, cu o cataractă datorată expunerii la microunde sau cu o ambliopie toxică după o
intoxicaţie cu alcool metilic; otorinolaringologul poate fi consultat de un angajat pentru o surditate cauzată de zgomotul
profesional sau pentru o perforaţie de sept nazal provocată de compuşii cromului; la ortoped poate ajunge un angajat cu
miotenosinovită de efort sau cu o osteoartroză de cheson; neurologului i se poate adresa un lucrător care prezintă un
sindrom astenic ca manifestare a unei intoxicaţii cronice incipiente: un bolnav cu Parkinson manganic sau unul cu
polinevrită prin expunere la sulfura de carbon.
Dermatologul, hematologul, alergologul, oncologul, specialistul în boli infecţioase întâlnesc şi ei cazuri de boli
profesionale (dermită de contact la latex, hemopatie benzenică, rinită alergică profesională, cancer pulmonar
postexpunere la uraniu).
Orientarea diverşilor specialişti asupra patologiei profesionale din domeniul lor de activitate este necesară nu numai
pentru un diagnostic corect, cât mai ales pentru participarea eficientă a acestora la examenele medicale profilactice pe
care le efectuează în asistenţa medicală curentă.
Diagnosticul de pneumoconioză se stabileşte numai prin Comisiile de Pneumoconioze de la nivelul
clinicilor de boli profesionale.
!! Este foarte importantă colaborarea cu medicul de medicina muncii care asigură asistenţa de întreprindere,
dar şi cu medicul de familie al bolnavului, prin scrisoarea medicală completată la externarea din spital.
Colaborarea interdisciplinară cu medicul de familie este utilă deoarece acesta, având pacientul în
dispensarizare, va supraveghea şi evoluţia bolii profesionale, afecţiune care de obicei este influenţată în
mod negativ de factorii locului de muncă, mai ales în situaţiile în care pacientul îşi păstrează locul de
muncă, iar riscurile de profilaxie sunt inexistente sau insuficiente.
7
CERCETAREA BOLII PROFESIONALE
Medicul specialist de medicina muncii din din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a
municipiului Bucureşti va fi factorul decizional în a hotărî profesionalitatea.
Imediat după primirea fişei BP1, în termen de 7 zile, va proceda la ancheta cauzelor şi circumstanţelor
producerii bolii profesionale. Ancheta este iniţiată şi efectuată numai de specialistul de medicina muncii
în prezenţa autorităţii tehnice (manager, reprezentantul acestuia) a mediului de întreprindere şi a
serviciului de protecţie responsabil din secţia respectivă. Modalităţile de cercetare a cauzelor bolilor
profesionale sunt: observaţia directă (flux tehnologic, fişe tehnologice, maşinile şi uneltele folosite,
măsuri de securitate existente) şi documentarea referitoare lasubstanţele folosite şi la simptomatologia
clinică în grupul ocupaţional.
După cercetarea şi stabilirea profesionalităţii bolii, medicul specialist de medicina muncii din DSP va
redacta procesul-verbal de cercetare şi va completa fişa BP2, cazul fiind trecut astfel în reţeaua de
boli profesionale (derularea anchetei de cercetare a cazului trebuie să fie făcută până la sfârşitul lunii în
curs după primirea fişei BP1)
în situaţia în care una dintre părţile implicate nu este de acord cu concluziile stabilite în procesulverbal
se adresează, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului
de boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de către Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale şi de către Ministerul Sănătăţii.
procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului, medicului
care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea
măsurilor prescrise, precum şi medicului de medicina muncii din direcţia de sănătate publica judeţeană
sau a municipiului Bucureşti.
Sunt nominalizate măsurile tehnico-organizatorice, ergonomice şi de protecţia muncii necesare pentru
prevenirea apariţiei altor cazuri de îmbolnăvire, cu termene de aplicare şi persoanele direct
responsabile.
pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a efectuat
cercetarea declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând fişa de declarare a cazului de boală
profesională BP2.
DECLARAREA BOLII PROFESIONALE
dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la Direcţia de Sănătate
Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente:
- opisul documentelor din dosar;
- istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de
pe carnetul de muncă) şi, dupa caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată;
- copie de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina muncii;
- istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina muncii
care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);
- document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de
clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicala emisă de medicul
de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu
a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru susţinerea diagnosticului de
profesionalitate;
- procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională;
- copie de pe fişa de semnalare BP1.
declararea bolilor profesionale se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului
Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea.
dacă unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată la momentul precizării diagnosticului de
boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin fişa de declarare BP2, pe baza documentelor
prevăzute.
8
cazurile de pneumoconioze şi cancerul profesional se înregistrează la ultimul angajator unde a lucrat
bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective, evidenţiaţi prin documente
oficiale de la Direcţia de Sănătate Publică;
bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se confirmă numai pe baza diagnosticului precizat
de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale.
RAPORTAREA BOLILOR PROFESIONALE
bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs îmbolnăvirea, de către
Direcţia de Sănătate Publică judeţeană, la Institutul naţional de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul
Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Public, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilite conform legii.
copia fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală profesională
la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti se constituie Registrul operativ naţional
informatizat al bolilor profesionale, reactualizat lunar.
Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti reprezintă forul metodologic care asigură asistenţă şi
îndrumare tehnică profesională în domeniul bolilor profesionale şi transmite informaţiile de interes
public privind bolile profesionale tuturor instituţiilor implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii
lucrătorilor.
structurile de medicina muncii din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene vor raporta cu o
periodicitate anuală Institutului naţional de Sănătate Publică Bucureşti situaţia absenteismului medical
prin boli profesionale pentru cazurile nou-declarate în anul respectiv.
intoxicaţia acută profesională se declara, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât
şi ca accident de muncă.
9
10
11
Evidenţa bolilor profesionale • La nivelul cabinetului de medicina muncii din întreprinderea în care s-a produs îmbolnăvirea, prin
procesul verbal de constatare şi prin registrele de bolnavi dispensarizaţi în care sunt incluse toate
cazurile cu boală profesională declarate.
• La nivelul Compartimentului de Medicina Muncii din DSP, în registre conţinând toate cazurile cu boli
profesionale declarate din întreg judeţul (pe unităţi economice şi expuneri specifice).
• Salariatului cu boală în evoluţie (şi în evidenţă) aflat în continuare în activitate (loc de muncă schimbat,
încadrat în gradul III de invaliditate cu dreptul la 4 ore de muncă) sau celui pensionat gradul II i se
înmânează, la cererea acestuia, o adeverinţă prin care se certifică luarea în evidenţă cu boală
profesională (numărul de înregistrare şi data).
• Evidenţe stricte ale cazurilor cu accidente de muncă şi boli profesionale vor fi menţinute la nivelul
Caselor Naţionale de Pensii/compartimentul Boli Profesionale si Accidente de muncă. Fondurile
necesare pentru tratamentul, recuperarea şi resinserţia socială a acestor cazuri vor fi asigurate din
bugetul acestui sistem de asigurări la risc (Legea nr.346/2002).
METODOLOGIA DE CERCETARE ÎN MEDICINA MUNCII
ANALIZA STATISTICA A ACCIDENTELOR DE MUNCA
Sistemul de analiza a accidentelor de munca trebuie sa cuprinda urmatoarele faze:
– Completarea formularului de inregistrare a accidentelor de munca (FIAM)
– Centralizarea formularelor pe perioada de referinta
– Verificarea completarii corecte a formularelor
– Prelucrarea automata a datelor
– Prezentarea rezultatelor
Criteriile in functie de care se face gruparea accidentelor, in cadrul analizei statistice sunt:
– Felul acivitatii in cursul careia a avut loc accidentul
– Datele privind identitatea accidentului; varsta, sex, meseria, vechimea in munca, vechimea in
meserie…
– Localizarea administrativa, economica si de timp a accidentului
– Agentul material care a intervenit in producerea acestuia
– Leziunea produsa de accident
– Localizarea leziunii, etc…
12
Indicatori absoluti
– Exprima in marimi absolute, numarul de accidente produse, fara sa se realizeze raportarea lor la
alte date
– Din aceasta categorie fac parte:
Numrul total de AM
Numarul total de AM mortale
Numarul total de AM cu invaliditate
Numarul total de AM cu incapacitate temporara de munca
Numarul total de AM colective
Numarul total de zile de incapacitate temporara de munca datorata accidentelor de munca
Indicatori relativi
– Exprima numarul de accidente de munca produse la nivelul sistemului, raportandu-l la alte
marimi
– Indicele de frecventa: Ifa = Na / Ns
Ifa – indicele de frecventa
Na – numarul total de accidentati
Ns – numarul mediu scriptic de personal in perioada in care s-au produs accidentele
– Indicele de frecventa: Iga = Ni / Ns X 1000
Iga – indicele de gravitate
Ni – numarul caledaristic de zile de incapacitate de munca
Ns – numarul mediu scriptic de personal in perioada in care s-au produs accidentele
Se mai utilizeaza:
– Numarul de zile de incapacitate de munca datorata accidentelor de munca, ce revin la un lucrator,
pe categorii profesionale si/sau locuri de munca
– Durata medie de incapacitate de munca datorata accidentelor de munca pe o perioada data si pe
un lucrator, pe categorii profesionale si/sau locuri de munca
– Suma necesara pentru plata concediilor medicale acordate pentru incapacitate de munca datorata
accidentelor de munca, pe o persoana, pe categorii profesionale si/sau locuri de munca
ANALIZA MORBIDITATII PRIN BOLI PROFESIONALE
Ofera informatii care permit identificarea punctelor slabe din activitatea de management al securitatii si
sanatatii in munca si orientarea corecta a actiunilor preventive
Principiul de baza in analiza morbiditatii profesionale il constituie raportarea numarului de boli
profesionale existente intr-un anumit interval de timp la numarul total de persoane expuse la noxe
profesionale in sistemul intreprinderii
Indicele de frecventa (If)
= Numarul de cerificate medicale initiale pentru boala profesionala
X 100 / Numarul mediu scriptic de lucratori
Indicele de gravitatie (Ig)
= Numarul de zile de concediu medical platite pentru boli profesionale X 100 / Numarul mediu scriptic
de angajati
Indicele duratei medii – IDM
= Numarul total de zile de concediu medical platite pentru boli profesionale X 100 / Numarul de
cerificate initiale de concediu medical pentru boali profesionale
13
STATISTICA BOLILOR PROFESIONALE ŞI ALTE AFECȚIUNI ŞI PROBLEME DE SĂNĂTATE
LEGATE DE MUNCĂ
În cazul bolilor profesionale, statisticile se întocmesc anual şi se transmit în cel mult 15 luni de la
încheierea anului de referință. Măsurile referitoare la perioadele de referință, intervalele şi termenele pentru
furnizarea celorlalte culegeri de date se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control
menționată la articolul 10 alineatul (2) şi stipulate de articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia
1999/468/CE de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei.
- vezi Aplicarea metodologiei europene privind statistica bolilor profesionale (faza 1) în România -
Institutul Naţional De Statistică, 2011
BIBLIOGRAFIE
1. Ghid pentru practica medicului de familie vol.III - cap. Medicina muncii în practica specialităților
medicale, Ed. Junimea, Sub red. Florina Filip Ciubotaru, 2013, pg.299-360.
2. Medicină ocupaţională, A. Cocârlă (coord.), vol. I si II, Ed. Medicală Universitară “Iuliu Haţeganu”, Cluj
Napoca, 2009,
3. “Silicoza-ghid de practică medicală” Revista Română de Medicina Muncii Vol. 61, Nr. 1-2, 2010
4. Aplicarea metodologiei europene privind statistica bolilor profesionale (faza 1) în România - Institutul
Naţional De Statistică, 2011
5. Legislatia amintita mai sus
