UNIVERSITATEA ATHENEAUM

RELATII PUBLICE(Suport de curs)

Prof . univ . dr . DEAC ARON LIVIU

BUCURESTI2007

RELATIILE PUBLICE

Scurt istoric . De ce se pratica relatiile publice ? Ce sunt relatiile publice ? Definitia relatiilor publice .Relatiile publice si celelalte profesii ale comunicarii .

Atunci cand o intrepindere , o organizatie , o institutie sau o persoana incearca sa stabileasca relatii de simpatie cu publicurile sale , ea practica relatii publice . In sens foarte larg , relatii publice constituie o atitudine , o abordare si o stare de spirit .

SCURT ISTORIC

Intelegerea naturi relatiilor publice necesita cunoasterea istoriei lor , precum si , a perspectivei lor in zilele noastre .Sintetizind momentele importante ce au premes aparitiei relatiilor publice moderne , se poate preciza ca : - relatiile publice se practica din negura timpurilor .Umanitatea nu a asteptat era moderna pentru a-si da seama ca nu poate trai fara comunicare.- relatiile publice , asa cum le cunoastem noi , au aparut la sfasitul secolului al -19 – lea , o data cu dezvoltarea presei de mare tiraj . Prin aceasta formidabila” unealta “ o informatie dobindea astfel un statut official si , in acelasi timp , cupridea un public foarte larg .Inca de atunci agenti de presa au devenit si primi relationisti . Fostilor jurnalisti li se cereau sa-si utilizeze cunostintele meseriei lor, contactelor ,pentru a avea acces la paginile presei in a trasmite informati privitoare la intreprinderi si produsele acestora, despre aparitia si obiectivele diferitelor organizati si instituti ,a momentelor importante din viata lor , precum si informati despre opiniile , atitudinile si activitatea personalitatilor politice . - regulile principale care conduc activitatea de relatii publice , a meseriei de relationist ,au fost stabilite in perioada crizelor economice din primele deceni ale secolului al -20 – lea . In acest climat se nasc marile traditi ale relatiilor publice asa cum le cunoastem astazi .Marea intreprindere decide astfel sa-si refaca imaginea , sa si cistige increderea publicului . Pentru a reduce contestatiile si a elimina criticile la adresa lor dar si pentru a impiedica guverenele sa intervina legilativ in afacerile lor , marea intreprindere va trebui sa puna in practica ample si intense operatiuni de seducere a publicului , de a crea o noua stare de spirit , o atitudine pozitiva si o noua imagine .-relatiile publice cunosc o mare dezvoltare dupa primulrazboi mondial , in timpul acestuia oamenii au invatat sa le utilizeze , nu numai pentru a se apara , dar si ca modalitate practica pentru ocuparaea spatiului public .

DE CE SE PRACTICA RELATIILE PUBLICE ?

La relatiile publice s-a recurs din necesitate . Pentru a ocupa un loc intrun spatiu social dorit ,pentru a te apara de nenumaratele atacuri ,pentru a-ti impartasi si impune punctele de vedere , trebuie sa sti sa vorbesti sa inveti saasculti sis a poti comunica . ROLUL relatiilor publice se defineste pri nevoia de a fi , pri dorinta de a aparea si frica de a disparea din spatial public . SPECIFICITATEA relatiilor publice rezida in dotarea intreprinderilor ,organizatiilor si a institutiilor cu imagine pozitiva si in stabilirea

2

strategiilor pentru a putea face fata provocarilor , mizelor si problemelor cu care ele se cnofrunta . Ratiunea de a fi a relatiilor publice se bazeaza pe cateva PRINCIPII fundamentale (Bernard Dagenais ,2002,pag. 18 ) : -In societate , pentru a exista , tebuie mai intai sa te faci acceptat si , pentru aceasta , trebuie sa sti sate pui in valoare .-Pentru a te dezvolta , trebuies sa-ti construiesti o imagine si sa stii sa te impui . -Iar pentru a rezista , trebuie sa sti sa te aperi . -Dar , mai intai de toate , trebuie sa recunosti ca nu se poate trai fara a interactiona cu mediul in care traiesti “… pentru a-si mentie existenta , o organizatie trebuie mai intai sa se faca cunoscuta . Pentru a se dezvolta , ea trebuie sa- si seduca mediul . Iar pentru a nu cade in capcanele informatiilor care i-ar putea dauna ,ea trebuie sa se apere . Pentru a-si valoriza zona de influenta , ea trebuie sa cucereasca . Iar pentru a domni , trebuie sa se impuna “ .(Bernard Dagenais , 2002 ,pag . 19 ) Intr-o forma mai elaborata aceste principii pot oferi raspunsul sis a intelgem “De ce se practica relatiile publice ? “ . Astfel , relatiile publice se practica : - pentru ca nu putem trai fara comunicare : nu exista realitate fara comunicare ;comunicarea este un process uman ; oamenii isi fac cunoscute trebuintele , intetiile , gindurile prin intremediul comunicarii vebale si / sau non-verbale ;o un gind , o idée un eveniment un serviciu sau un produs daca nu sant cunoscute de oameni nu exista in societate ; pentru orice intreprindere , organizatie sau institutie comunicarea este obligatory sin u o alegere . “Pentru a exista , trebuie deci sa apari . Si , pentru a aparea , trebuie sa ai acces la mass-media . De indata ce o organizatie , intreprindere sa o institutie discurs public trebuie mdiatizat pentru a obtine cat mai multa difuzare “ (Bernard Dagenais , 2002,pag .19 ) . - pentru a atrage atentia : inainte de a convinge publicul vizat intreprinderea , organizatia sau institutia trebuie mai intai sa atraga atentia , sa se faca remarcata ;zilnic apar noi idei ,noi organizatii iar pntru a-si impune existenta , ele trebuie sa se faca remarcte . - individul , poate atrage atentia asupra sa in multe feluri : prin maniera de a se imbraca , de a-si aranja coafura , de a gesticula prin modul de a purta bijuteriile etc. De asemenea , individual poate sa atraga atentia asupra sa si prin modul in care isi pune in valoare ideiile . - intreprinderea ( organizatia , institutia ) : va incerca sa atraga atentia creind evenimente care sa monopolizeze mass-media sa organizeze o serie de activitati sis a initieze actiuni cum ar fi: conferinte de presa , campanii publicitare , actiuni promotionale etc. - diversele organizatii pregatesc o serie de actiuni : manifestatii publice si marsuri blocarea de strazi si piete publice si ocupa birouri pentru aatrage atentia asupra revendicarilor lor . Fara aceste gesturi , ar ramine necunoscute publicului si mass-media -pentru a informa :intreprinderile , organizatiile si institutiile cauta sa-si faca cunoscute marile deciziisi actiunile puse in miscare de acestea , a unor evenimente sociale , culturale , sportive sau politice , informind publicul , opinia publica prin serviciul de relatii publice .- pentru a crea un climat de simpatie : orice intreprindere , organizatie sau institutie doreste sa creeze legaturi armonioase cu publicurile sale , sa creeze un curent simpatie cu acestea astfel ele sa fie dispuse sa apeleze la servicile lor . “Relatiile publice cauta deci sa creeze un climat favorabil intre o intreprindere si publicurile sale interne si externe , sa le castige increderea , sa le suscite admiratia sau simpatia , sa construiasca raporturi pozitive

3

sa instaureze un climt de intelegere si acceptare . Aceste lucruri o data facute, intreprinderea se ataseaza de clientele sa prin legaturi emotionale si cauta sa mentina in rindul opiniei publice reactii favorabile activitatii sale, daca nu chiar o anumita complicitate “ . (Bernard Dagenais 2002 pag. 30 ) . - pentru a rezolva o problema : relatiile publice se impun tot mai mult ca o metoda de a face fata diverselor probleme cu care se confrunta o intreprindere , o organizatie sau institutie . - pentru a gestiona o provocare : intreprinderea ,organizatia sau intitutia traieste din proiecte , isi fixeaza obiective pe trmen scurt si lung , face fata noilor provocari . Relatiile publice devin instrumente esentiale in gestiunea mizelor .- pentru a dezvolta o imagine : imaginea este construita de personalitatea intreprinderi organizatiei sau a institutiei , dar si de activitatile de relatii publice . Imaginea este produsul unui ansamblu de facrori . Concureta din ce in ce mai puternica in toate sectoarele de activitate umana face ca succesul sa le apartina celor care au o imadine mai buna . - pentru a ne apara : “ Pentru a se mentine , orice organizatie intampina dificultati . Ea trebuie , in consecinta , sa se apere , sa contraatace , sa fie in garda . Si , cum trebuie sa infrunte tribunalul opiniei publice , ea nu poate ramane pasiva . De unde necesitatea de a stabili strategiide comunicare pentru a face fata atacurilor “ . ( Bernard Dagenais, 2002, pag .35 ) - pentru a influenta opinia publica : scopul oricarei stratgii de relatii publice este aceea de a mobliza opinia publicului , chiar daca aceasta are adesea o mica importanta in deciziile care se iau , tot ea poate avea si ultimul cuvant . “Pentru a-ti putea influeta pulicul , trebui sa-il cunosti . Trebuie sa stii sa-i provoci anumite reactii , sa obtii exprimarea opiniilor lui sa stiisa le analizezi si sa fi capabil sa te adaptezi in functie de ele De fapt , este vorba despre orientarea opiniei publicului in sensul obiectivelor organizatiei . Daca o organizatie lasa altora grija de a orienta opinia publicului, ea va fi victima unghiului de perceptie pe care organizatiile concurente il vor impune . Totusi, nu trebuie sa credem ca publicul accepta si asimileaza toate informtiile care ii sunt comunicate. El primeste in fiecare zi informtii atat de contradictorii incat nu le poate retine pe toate fara sa devina inconstant . El face o alegere . Dar orice intreprindere sau organizati trebuie sa-si prezinte propria viziune asupra lucrurilor daca nu doreste ca publicul sa aleaga in necunostinta de cauza . Intr-o intreprindere, grija de a aprecia ceea ce ga ndeste publicul apartine relatiilor publice . Acest birou supravegheaza starile de spirit ale publicului, saturile sale de dispozitie, asteptarile si pasiunile sale. Si le supravegheaza tocmai pentru a-l orienta mai bine ; din acest punct de vedere , relatiile publice devin un proces de influientare “ . (Bernard Dagenais , 2002 , pag . 36 ) . - pentru a face fata complexitatii socioeconomice : organizatia este interesata de intregul context socioeconomic din societate unde exista diverse grupuri de presiune , consumatori care au o atitudine ambigua iar evenimemtele se deruleaza in timp real si in mod dirct . De asemenea , restrictiile de ordin material si financiar fac ca intreprinderile orgaanizatiile sau institutiile sa faca alegeri mai judicioase in toate sectoarele de activitate si sa incerce a preveni problemele pe care alegerile si deciziile luate risca sa le creeze Aceasta situatie intreprinderile , organizatiile sau institutiile sa caute mijloace de comunicare eficeace , judicioase , iftine . - pentru a raspunde publicului si jurnalistilor : intreprinderile , organizatiile sau institutiile prin birourile ( departamentele ) de relatii publice sunt la dispozitia publicului , sunt disponibile pentru presa .Pe timp criza , organizatia trebuie sa se gandeasca in mod

4

necesar la sine , dar trebuie sa se gandeasca neaparat si la publicurile atinse de criza , la guvrenul care cere explicatii si la mass-media , care trebuie sa informeze populatia . Mass-media au un rol social de jucat si datorita acestui fapt, intreprinderile , organizatii , institutiile sau persoanele care evoluiaza in spatial public trebuie sa le ofere sprijinul . CE SUNT RELATIILE PUBLICE ?

Relatiile publice servesc unei multitudini de scopuri prin care orice intreprindere, organizatii sau institutie are datoria de a fi prezenta , trasparenta , activa si generoasa in raport cu exigentele vietii moderne in societate . Aseste considerente nu ne pot spune ce sunt relatiile publice , chiar daca vom accepta cea mai curenta definitie a acestora , si anume : stabilirea de catre o organizatie a unor legaturi de simpatie intre intrprindere si publicurile sale prin acte de comunicare . Definire relatiilor publice determina apelarea la o serie de parametri care caractrizeaza activitatea complexa desfasurata de acestea , si anume :- relatiile publice sunt o stare spirit : ele nu se definesc numai prin tehnici de comunicare ci si prin scopurile pe care le urmaresc, in principal acela de a crea un climat de incredere intre organizatie si publicurile sale . Prin punerea in valoare a unei imgini pozitive ,si nu artificiala , a unui mod de afi care consta , pentru o intreprindere , organizatie sau institutie , in dorinta de a crea un sentiment de simpatie cu publicuril sale si de a institui practici care sa aiba un asemenea efect. - relatiile publice sunt un instrument de gestiune : relatiile publice participa la alegerile decisive ale intreprinderii , organizatiei sau institutiei . Ele ajuta la popularizarea lor si , in special , la punerea in practica . Se gestioneaza prin intermediul comunicarii contractele sale cu actionarii , climatul de lucru din interior , imaginea in exterior , prezenta intreprinderi la bursa etc. Relatiile publice nu actioneaza numai de a face cunoscut un produs , o decizie , o idee . Trebuie sa si participi la definirea sa . In etapa pregatiri luarii deciziei , relatiile publice joaca rol hotarator si strategic , anume : trebuie sa fie in masura sa evaluieze efectul deciziei asupra mediului , sa-i previna inconvenientele si avantajele precum si , reactia publicurile si partenerilor si cum va putea ea afecta intreprinderea sau organizatia ; sa evalueze daca este oportun de a face cunoscuta decizia ; sa recomande factorilor de decizie cel mai bun moment pentru a face cunoscuta decizia ; de a pregati terenul pentru ca decizia sa fie acceptata cum se cuvine si pentru ca decizia sa antreneze o adeziune pozitiva a publicului ; sa se asigure ca ideea ce trebuie implantata urmeaza traseul si ca a fost adoptat . Toate aceste fenomene au facut ca relatiile publice sa devina pentru intreprindere , organizatie sau institutie o unealta de gastiune care o ajuta sa gestioneze ansamblul preocuparile sale , nu numai sa le faca cunoscute . “ Relatiile publice faciliteaza atingerea obiectivelor dorite , caci ele stiu sa analizez comportamentele publicurilor , sa le inteleaga si sa le impuna organizatiilor , care se vor adapta in consecinta . Relatiile publice se dovedesc rentabile , deoarece ele pot chiar preveni si evita anumite crize , putand astfel mai degraba proteja imaginea , fara afi nevoie sa o reface “. (Bernard Dagenais , 2002 , pag. 45 ) - relatiile publice reprezinta o indeminare in folosirea ansamblului de tehnici de organizarea de evenimente , de relatiile cu presa , de organizarea unor expoziiti sau de publicitate etc. - relatiile publice sunt o arta si o stiinta : reprezinta o arta care prmite convertirea analizelor situationale si a strategiilor indelung planuite in creativitate , in simbolic , imaginar , seductie , vis , adeziune , prozelitism , astfel incat sa produca o tematica prcutanta , un slogan atragator , o imagine seducatoare si un mesaj convingator . Relatiile

5

publice sunt considerate o stiinta sociala aplicata pentru ca apeleaza la instrumentele stiintifice pentru a-si indeplini misiunile (statistici, sondaje ,anchete, psihologia maselor, cunoasterea opiniei publice ) . - relatiile publice reprezinta o practica democratica : intreprinderile , organizatile sau institutile au puterea si capacitatea de a participa la procesul de schimbare ce ar putea interveni in mediul social , economic , tehnologic cultural si politic care la , randul lor devin conditie esentiala a supravituirii si dezvoltarii lor .- relatiile publice reprezinta un controlasupra realitatii : “ A vrea sa comunici inseamna a priori a vrea sa convingi sis a actionezi asupra realitatii . Relatiile publice au ca prim rol punerea in valoare a intrepinderii , organizatiei , a produsului , a cauzei , a individului pe care-l sevesc . In acest sns , ele exercita un anumit control asupra informatiilor pe care le vehiculeaza . Ele nu vor ezita sa puna accent pe elementele care avantajeaza organizatia sis a le treaca sub tacere pe cele care i-ar putea dauna “. ( Bernard Dagenais , 2002 , pag. 53 ) .- relatiile pulice sunt o industrie : astazi relatiile publice reprezinta o industrie in plina ezpansiune . Sume mari de bani sunt investiti in fiecare an in activitati de relatii publice . Apar tot mai multe firme de consiliere in domeniu , se dezvolta si isi largesc aria de influenta , atat incadrul frontierelor nationale cat si dincolo de acestea . S-a dzvoltat o puternica concurenta pentru a convige clientii sa le incredinteze contracte si se duc “lupte teribile “ pentru a atinge acest scop . Ele cauta sa-si maximizeze profitul . “ Interesele comerciale aflate in joc , sumele de bani angajate , numarul de persoane care muncesc in acst sector , competitia pe care o duc pentru a avansa in cariera evidentiaza fundamentele unei industrii in plina ascensiune “ . ( Bernard Dagenais , 2002 , pag. 54 ) - relatiile publice reprezinta un sistm de valori : “ Valorile transmise de relatiile publice sunt importante pentru societate in ansamblul ei . < Epoca noastra este in plina mutatie . Contemporanii nostri au devenit martorii si actorii unei ere in care schimbul de informatie , transferu de cunstinte si de cultura nu mai cunoaste frontiere > , semnaleaza Solange Tremblay ( relationista canadiana – n.n. ) Relatiile publice pot juca un rol de avangarda pri tematicile si inaginile vehiculate , distrugand tabuurile sau daramand prejudecatile ; la fel cum le pot si consolida . Ele pot favoriza transformarea sociala , pot proteja clitatea limbii si insufleti cultura , dupa cum , de altfel , pot face si contrariul . Societatea de maine va fi cea definita de sursele la care se refera mass- media . Comunicarea publica animate de rivalitatile socio-economico-politice pune jaloanele realitatii . Imaginea minoritatilor , participarea la cauze sociale , sustinerea unor activitati civice si democratice sunt tot atatea cai ce se deschid in fata organizatiilor care au stiut sa-si dezvolte o responsabilitate sociala “ . (Bernard Dagenais , 2002 . pag. 54 )

DEFINITIA RELATIILOR PUBLICE

Relatiile publice au fost definite in mai multe feluri de cercetatori si de diferitele organizatii profesionale de relatii publice . Vom retine , din numeroasele definiti , urmatoarele ; “ Relatiile publice reprezinta o activitate de conducere cu caracter permanent si organizat , prin intermediul careia o intreprindere sau un organism privat sau public cauta sa obtina si sa mentina intelegera , simpatia si concursul celor cu care are sau ar putea avea de-a face ; in acest scop , ea va trebui sa analizeze starea opiniei in ceea ce o priveste , sa-si adapteze pe cat posibil comportamentul si , prin practica unei largi informari , sa obtina o cooperare mai eficenta , care sa tina cont efectiv de interese comune “ ( Asociatia Interntionala a Relatiilor Publice ) . – vezi Bernard Dagenais, 2002 , pag . 55 .

6

“ Relatiile publice reprezinta o functie de conducere , de gestiune si de comunicare , cu caracter permanent , gratie careia un oraganis public sau privat vizeaza stabilirea , mentinerea si promovarea unor relatiide incredere, fondate pe cunoasterea si intelegerea mutuala dintre acest organism si publicurile sale interne si externe , tinand cont de drepturile , nevoile si atitudinile lor , totul conform interesului publicului “ ( definitie propusa de Societatea Relationistilor din Quebec < SQR > ) – vezi Bernard Dagenais , 2002 , pag . 55 . Din continutul acestor definiti se desprind urmatoarele elemente principale . - o activitate de conducere : relatiile publice trebuie sa fie considerate functie a conduceri , la fel ca si celelalte , in toata amplitudinea lor . Ca functie de gestiune , relatiile publice trebuie sa fie asociate tuturoretapelor de luare a deciziei . Inainte de a se lua o decizie , relatiile publice , trebuie sa dea raspuns la o serie de intrebari ca : cat va costa decizia ? , daca sunt resursele necesare ? , daca merita sa se faca investitia ? , daca decizia este oportuna ? , va fi bine primita decizia , produsul sau serviciul respective de catre public ? este oportun sau nu pentru a face cunoscuta decizia ? etc . In ansamblu , trebuie gestionata problema sau miza prin comunicare , nu trebuie doar facuta cunoscuta decizia luata . - o activitate cu caracter permanent si organizat : relatiile publice construiesc si imbraca personalitatea unei intreprinderi , organizati sau institutii sau personae . Adesea , acasta imagine serveste drept fundal pentru noile provocari . Acest lucru nu se face ocazional , sporadic . Este nevoie de continuitate . Relatiile publice nu trebuie sa constituie o sarcina temporala incredintata catorva persoane , pentru a rezolva o problema dificila , ci osarcina permanenta a unui serviciu permanent . - o activitate in slujba organizatiei : relatiile publice sunt inainte de toate activitati in slujba unei organizati , si nu in cea a publicului . Ele trebuie sa-i asigure dezvoltarea economica , sociala sau de orice fel , in functie de caracterul organizatiei . Relatiile publice sunt un instrument de gestiune atat pentru institutiile , cat si pentru cele publice , pentru o natiune , o colectivitate , un grup mare sau o persoana . Se pun in valoare acele elemente care ii vor putea fi favorizate organizatiei .- o activitate pentru a crea un curent de simpatie : scopul prim al activitati de relatii publice este de a crea legaturi de simpatie cu publicurile sale . Ceea ce inseamna ca se pune problema de a lucra cu elemente ce nu sunt palpabile , ci difuze si simbolice . Cum se poate crea simpatia ? . Simpatia se exprima prin comportamente tangibile : fidelitatea de o marca , de un magazin , un produs . Imaginea pozitiva care rezulta de aici se masoara pe sondaje . Aceste sunt expresii palpabile . Fiecare eveniment organizat , fiecare initiativa luata are drep scop crearea lenta a unei retele stanse de prietenie , astfel incat sa se construiasca un capital de simpatie , vizibilitate si notorietate , care va putea fi utilizat la momentul potrivit . Pentru a crea aceasta retea , trebuie atrasa atentia asupra existentei organizatiei , trebuie informate si influentate publicurile , trebuie aparate interesele firmei si , totodata onorate cererile jurnalistilor , care sunt principalele legaturi prin care se transmit valorile si preocuparile organizatiei . - o activitate prin care se gestioneaza provocarile la adresa intreprinderi , organizatiei sau a unei institutii : relatiile publice servesc pe langa crearea unei imagini si la gestionarea problemelor , provocarilor ,produselor si servicilor organizatiei . Relatiile publice in acest context servesc finalitati pe termen scurt si lung . Viteza lor de reactie pe termen scurt poate impiedica degradarea imagini pe termen lung , de exemplu . - relatiile publice contituie si o activitate pe langa diferite categori de public : relatiile publice ajuta la stabilirea de legaturi , la mentinerea cailor de comunicare , de acceptare si de cooperare dintr-o organizatie si publicurile sale , la crearea unui climat de simpatie .

7

Peitru a defini categoriile de public ale unei intreprinderi , organizati sau institute acestea trebuie : - identificate :si anume , publicurile interne ( muncitori , functionari , angajati , reprezentanti , cadre etc. ) , cat si publicurile externe ( consumatori , lideri de opinie , puteri publice , marele public , celelalte organizati , mass-media , furnizori etc. ) - satisfacute : desi relatiile publice sunt in serviciul unei organizati , ele trebuie mai intai de toate sa vizeze satisfacerea clientului . Nu este vorba de impunerea vointei intreprinderi , organizatiei sau a institutiei in fata clientului , ci de certitudinea ca organizatia isi intelege publicul , se adapteaza in functie de el si-l serveste bine. Daca nu, mai devreme sau mai tarziu , si-l va pierde . - convins : relatiile publice cauta adeziunea publicului pentru a-i obtine intelegerea , simpatia si participarea . Relatiile publice pentru a realiza acest lucru trebuie sa realizeze doua obiective , si anume :a ) sa faca cunoscuta actiunea organizatiei , iar b ) sa faca inteleasa actiunea , pentru a obtine reactii favorabile . - relatiile publie constituite o practica de informare : toate activitatile de relatii publice se articuleaza in jurul informatiei : culegerea , analiza , punerea ei intr-o anumita forma , circulatia si evaluarea ei . Oganizatia trebuie sa se asigure ca pune in circulatie informatii ce corespund imaginii pe care vrea sa o dea despre ea insasi, ele avand o rezonanta anume pentru publicurile pe care vrea sa le atraga . Pentru a face acasta , trebuie sa stapaneasca bine practica informarii , in toate dimensiunile sale , adica , sa stie sa construiasca politici de comunicare , sa pregateasca si sa realizez planuri de comunicare si sa execute aceste planuri printr-o multitudine de tehnici de comunicare . - relatiile publice se constituie intr-o activitate se urmareste realizarea unui interes : relatiile publice urmaresc interesul comun al organizatiilor si al publicului sau .Fara interesul comun publicul se va indeparta de organizatie . De aici decurge responsabilitatea managementului oricarei firme , organizati sau institute dea se afla in slujba publicului . Exemplu : Daca firma nu se preocupa de calitatea si securitatea produselor pe care le pune pe piata , oamenii legi , organizatiile non-guvernametale / grupurile de presiune si de aparare a intereselor publice vor reactiona .Relatiile publice trebuie practicate cu o etica riguroasa , pentru a nu insela publicul pe care il serveste si . Activitatile de relatii publice pot – direct sau indirect – sa aduca profit si organizatiilor si publicului in general .

OBIECTIVELE ACTIVITATI DE RELATII PUBLICE

In programul de relatii publice al unei organizati exista mai multe obiective ce pot fi atinse printr-o buna campanie de comunicare .Relatiile publice profesioniste directioneaza activitatea firmei , organizatiei sau a unei institutii catre atingerea unor obiective atent selectionate . Obectivele urmarite pot sa fie ( Doru Pop , 2000 pag. 137 ) : - Prestigiul sau “imaginea favorabila “ si beneficiile acesteia . - Promovarea unor produse sau servicii . - Detectarea si solutionarea problemelor si oportunitatilor aparute .- Prevenirea si solutionarea problemelor de munca . - Incurajarea unei atitudini positive a comunitatilor in care isi desfasoara activitatea organizatia . - Atitudinea pozitiva aactionarilor sau a membrilor organizatiei . - Prevenirea opiniilor eronate si aspre judecatilor . - Prevenirea atacurilor .- Atitudinea pozitiva a furnizorilor . -Atitudinea pozitiva a guvernului .

8

- Atitudinea pozitiva a celorlalte parti din industria respectiva . -Atitudinea pozitiva a distribuitorilor si atragerea altor distribuitori . -Abilitate de a atrage personalul cel mai bine calificat .- Educarea publicului pentru utilizarea produsului . - Educarea publicului in privinta unei anumite conceptii . - Atitudinea pozitiva a consumatorilor si a sustinatorilor . - Investigarea atitudinii diverselor grupuri fata de organizatie . - Formularea si indrumarea politicilor . - Solutionarea crizelor . -Sustinerea viabilitatii societatii in care functioneaza respective organizatie . - Indrumarea spre schimbare. CONCLUZII : Relatiile publice sunt indispensabile firmei , organizatie sau unei intitutii publice sau private . “ Dand o informati concreta despre viata unei organizatii , favorizand dialogul atat in interior , cat si in exterior si , creand un climat de siguranta , incredere si simpatie , relatiile publice pot da astfel organizatie o imagine de partener social , si nu de pradator .In realitate , de indata ce o organizatie se indeparteaza de imaginea pe care a vrut sa o dea despre ea insasi , nu va mai satisface cetateanul-consumator si s-ar putea vedea inlaturata “ . (Bernard Dagenais , 2002 , pag. 66 )

RELATIILE PUBLICE SI CELELALTE PROFESII ALE COMUNICARII Relatiile publice nu constituie in sine o tehnica de comunicare . Reprezinta o stare de spirit si o functie , ce recurge la o multitudine de tehnici pentru a se realize . Datorita acestui fapt , relatiile publice interfereaza cu diverse profesii ale comunicari , imprumuta de la acestea forta lor sau le utilizeaza pentru a-si atinge scopurile . Intre relatiile publice si diversele profesii ale comunicarii se stabilesc relatii de complementaritate . JURNALISMUL :

Actorii sociali , politici , culturali , economici etc. sunt cei care creeaza informatia , iar relatiile publice o pun in valoare .Jurnalisti au rolul de a o raporta fidel , de a o analiza si comenta , cand e necesar , de a prezenta faptele care sa le permita concetatenilor sa cunoasca si sa inteleaga mai bine lumea in care traiesc . Astazi, jurlanismul este considerat “ arta punerii in scena a informatiei “ . “ Declaratiile si evenimemtele suntretinute si jucate in functie de atractia pe care o eexercita asupra consumatorului de stiri. Spectaculosul primeaza cateodata in detrimentul profunzimii. Este ceea ce noi numim logica mediatica.”. ( Bernard Dagenais , 2002 , pag. 68 ) PUBLICITATEA :

Este o tehnica prin intermediul caruia se cumpara un spatiu pe un suport mediatic ( presa etc. ) , care este ocupat apoi dupa cunse doreste . Daca profesionistul din cadrul relatiilor publice ( relationistul ) ii propune jurnalistului informatii , iar acesta face ce vrea cu ele , publicitatea rezerva spatial dorit , pune mesajul dorit pe suporturile media alese , in ziua si la ora dorite . Exista diferite forme de publicitate . Publicitatea comerciala vinde produse si servicii . Publicitatea intitutionala prezinta imaginea intreprinderi , organizatiei sau institutriei . Publicitatea sociala prezinta suferintele societatii , precum somajul, saracia , protectia mediului etc. . Publicitatea-pledoarie

9

priveste subiectele controversate in care se angajeaza o organizatie sau institutie . “ Daca publicitatea comerciala nu tine de relatiile publice , toate celelalte forme de publicitate constituie unelete ale relatiilor publice , caci ele cauta sa construiasca un capital de simpatie de care are nevoie orice intreprindere sau organizatie pentru a functiona . Deoarece publicitatea iti permite , in schimbul unei sume de bani , sa ai un control total asupra informatiei , relatiile publice, in anumite circumstante , vor prefera sa o utilizeze, pentru a se asigura de integritatea mesajului pe care doresc sa- l difuzeze , evitand astfel orice distorsiune . In vreme ce relatiile publice incearca sa gaseasca modalitati de a atrage atentia mass-media pentru a vorbi despre organizatia , serviciul sau cauza pe care o reprezinta , publicitatea isi impune mesajul . Dar relatiile publice permit deschiderea unui dialog cu publicul in domeniile in care publicitatea nu ofera decat un monolog afirmativ pentru a crea o miscare de simpatie “.( Bernard Dagenais , 2002 , pag. 69 )

MARKETINGUL :

Marktingul reprezinta o tehnica de gestiune care se deruleaza in patru faze succesive : definirea unui produs ; fixarea pretului acestuia ; stabilirea distributiei sale ; vanzarea sa . De fapt , este activitatea de prospectarea produselor si a pietelor astfel incat produsele sa fie distribuite pe pietele unde se pot vinde sau cumpara la preturile cele mai avantajoase , deci la preturi rezonabile , calitate buna , aspect atragator . Atunci cand deciziile de marketing au fost luate , comunicarea le va face cunoscute . In activitate de relatiile publice , “ pentru relationist , demersul marketingului este util de doua ori . Pe de o parte , daca ii este asociat , va putea contribui la luarea deciziei celei mai intelepte . Chiar daca definirea parametrilor indicate nu intra in sarcina lui , el poate aduce un punct de vedere unic asupra mediului si a climei care va putea orienta decizia . Pe de alta parte , cunoscand elementele marketingului , relationistul va putea favoriza o faza sau alta a comunicari , axand aceste elemente in jurul unei calitati particulare a produsului , al pretului competitive , al disponibilitatii . Relatiile publice intevin in mica masura la nivelul marketingului comercial . Dar , daca este vorba de marketing social , politic sau religios , ele sunt strans legate de acesta . Intrucat se pune problema aici de a face sa se accepte un comportament precum protejarea mediului , alegerea unei pesonalitati politice sau participarea la activitati religioase . Ne aflam in domeniul ideilor , si nu in cel al produselor , iar scopul este de a crea legaturi positive intre aceasta idée si publicurile-tinta “. ( Bernard Dagenais, 2002, pag. 70 )

AFACERILE PUBLICE SI LOBBY-UL

Prin “afaceri publice” vom intelege relatiile non-comerciale pe care le intretin intreprinderile cu autoritatile guvernamentale si locale, precum si cu colectivitatile locale.Intreprinderile si organizatiile intra in dialog cu statul, care intervine in “regulile jocului”, atat la nivelul national cat si la cel local. De fapt, nu exista nici un sector al activitatii umane care sa nu depinda intr-un fel de stat. De asemenea intrprinderea sau organizatia isi are resedinta in cadrul unei comunitati, are vecini care o sustin sa nu. Este supusa atacurilor grupurilor de presiune de indata ce se indeparteaza de idealurile lor.In aceasta situatie, intreprinderile sau organizatiile folosec mijloacele de relatii publice. La randul lor intreprinderile, organizatile incearca influentatea legislatorului prin abordari personale sau partizane. Actiunile de influenteare a legislativului de catre organizatii sau

10

diferite grupuri de presiune sunt denumite lobby. Deci, lobby-ul este o forma de relatii publice, dar caracteristica sa este de a incerca sa creeze legaturi pentru a influneta mai bine deciziile politice si administrative. “Pentru a evita ca lobby-ul sa devina o piata de influenta oculta, legea prescrie anumite limite in exercitarea profesiei, obligand lobby-istii sa se identivice, sad ea numele firmei care ii plateste, sa spuna ce lege sau reglementare vor sa influenteze si de ce suma dispun pentru a face acest lucru. O asemenea lege a lobby-istilor exista la Washington si Ottawa si sunt discutiicare vizeaza instituirea unei astel de legi si in Quebec”.(Bernard Dagenais, 2002, pag. 72).

PROPAGANDA

Relatiile dintre organizatii si cetateni care ating lumea ideiilor, si nu pe ce a aserviciilor, se numeste propaganda.Propaganda este constituita dintr-un ansamblu de abordari destinate sa seduca un public-tinta (deci prin complicitate ), sa-l convinga(deci prin argumentare) sau sa-i impuna anumite idei (deci prin manipulare). “In relatiile publice, cand vine timpul sa determine publicul-tinta sa impartaseasca idealultau politic, sa creezi legaturi de simpatie cu el pentru ca acesta sa adopte idea sau punctual de vedere prezentat, practici propaganda”. (Bernard Dagenais, 2002, pag. 72)

IMAGINEA

Ce este inaginea?. Clasificarea imaginilor. Reprezentarile sociale-conceptul de reprezentare, tipologia si functiile reprezentarilor sociale, organizarea si structura reprezentarilor sociale.Imaginea organizatilor. Imaginea de sine.

Astazi, mai mult ca oricand “imaginea a devenit un aliment cotidian al sensibilitatii, al inteligentei si ideologiei noastre “- afirma Jacques Ellulin “ La parole humiliee “, Paris, pag. 5, ea amplificand si, totodata, facilitand utilizarea mijloacelor de actiune asupra reprezentarilor noastre. Se poate afirma ca, suntem contemporani cu o “civilizatie a imaginii “, profetizata incepand cu anii ’60 ca sfarsit al epocii Gutenberg, deci al epocii scrisului si al culturii abstracte.

CE ESTE IMAGINEA?

Imaginea este o catgorie ce se situeaza intre concret si abstract, intre real si ideal, intre sensibil si inteligibil. Continutul categoriei de imagine, in psihologia sociala, de exemplu, nu se refera , restrictive, la reproducerea materiala a unei realitati date, ci la un atribut al vietii psihice – bazat pe capacitatea psihicului uman de a construi reprezentari mentale - , cu rol determinant in relatia comunicationala umana. De altfel, “ … viata omului si a societatii – afirma Jacques Le Goff, in prefata lucrarii sale “ Imaginarul medieval “- , sunt legate in egala masura de imagini, ca si de realitati palpabile. Imaginiile despre care este vorba nu se limiteaza la cele iconografice si artistice, ci se extend si la cele din universal imaginilor mentale “.

Conceptul de imagine are mai multe semnificatii, in functie de domeniul in care este utilizat.

11

“Imagine, reprezentare sensibila sau tablou mental concret, rezultat al reflectarii senzoriale a obiectelor si a fenomenelor”. ( Dictionar de filozofie, Bucuresti, 1978, pag. 344 )

“ Imagine, ( in sens larg ), forma subiectiva, specifica in care se realizeaza reflectarea psihica la om; ( in sens restrans, referindu-se numai la procesele cunoasterii senzoriale) senzatie, perceptie si (referindu-se la treapta de trecere de la sensorial la logic) reprezentare”.(Dictionar de pedagogie, Bucuresti, 1979, pag. 204)

“Imagine, reprezentare mentala a unui obiect absent”. (LAROUSSE, Dictionar de psihologie, Norbert Sillamy, Bucuresti, 1966, pag. 152)

In vocabularul comercial, imaginea este definita ca fiind reprezentarea pe care un individ, grup social sau segment de populatie si-o formeaza despre o intreprindere, produs, serviciu sau o marca. In aceasta acceptiune, este vorba, de “imaginea de marca”, de produs sau de serviciu.

Psihologia sociala, defineste imaginea, ca fiind reprezentarea unor credinte, atitudini, opinii, prejudecati, experiente sau presupuneri (asteptari), referitoare la persoane, grupe de persoane sau in cadrul opiniei publice asupra unei persoane fizice sau juridice, organizatii, institutii sau orice fenomene sau obiecte.

In acceptiunea profesorului de filozofie generale laUniversitatea”Jean Moulin”, Lyon 3, Franta, Jean-Jacques Wunenburger “, imaginea constituie “o reprezentare concreta, sensibila (ca reproducere sau copie) a unui obiect (model, referent), fie el material (un scaun) sau ideal (un numar abstract), present sau absent din punct de vedere perceptiv, si care intretine o astfel de legatura cu referentul sau, incat poate fi considerata reprezentantul acestuia sin e permite asadar sa-l recunoastem, sa-l cunoastem sau sa-l intelegem. In acest sens, imaginea se distinge atat de lucrurile reale in sine, considereate in afara reprezentariilor sensibile, cat si de reprezentare lor sub forma de concept, care, la prima vedere, nu pare a intretine nici o legatura de asemanare sau de participare cu ele, de vreme ce este separate de orice intuitie sensibila a cotinutului lor”. (J.J.Wunenburger-Filozofia imaginilor, Poliron, 2004, pag,13)

Din impreciziunea semantica a termenului “imagine”, se desprinde acel sens, in care, imaginea este considerata , inainte de toate, o reprezentare imediata, mixta, ceea ce ne permite sa legam si sa opunem totodata doua planuri sau entitati contrare, intotdeauna presupuse in filozofia cunoasterii: realitatea obiectiva a lucrurilor asa cum ne este prezentata intr-o intuitie sensibila, pe de o parte, si, pe de alta parte, un nucleu de informatie abstracta, un concept sau o idée, prin care ne propunem obiecte de gandire independente de configuratialor empirica. J.J. Wunenburger, pag. 21)

Imaginea este reprezentare si nu o reproducere materiala a realitatii. De fapt “cand vorbim de imagine trebuie sa avem in vedere faptul ca ea nu reprezinta doar o reproducere materiala (dupa o tehnica anume) a realitatii: afise, fotografii sau imagine filmica, ci este un atribut al vietii psihice, una din parghiile care, alaturi de cuvant, determina comunicarea dintre indivizi si care se bazeaza pe capacitatea psihicului uman de a-si construi reprezentari mentale”.(Camelia Bacos-Rolul imaginii asupra mentalitatii colective in Societate si Cultura, nr. 3, 1992, p. 23) Realitatea, atat cea materiala cat si cea sociala, este foarte complexa si, nu orice minte omeneasca este si nu va fi capabila sa o cunoasca in intregime. De aceea noi lucram cu imaginii care, de regula sunt utopii sau uchronii, imaginii utopice . Imaginiile noastre despre realitate, se constituie in ”niste harti care ne ghideaza printr-o jungle de complexitati uimitoare…Imaginea este modelul nostru de a percepe cum functioneaza lumea…Exista tot atatea imagini cate fiinte umane, daca nu mai multe si mai multe imagini pot corespunde unui fapt dat” (Thomas Sowell-A conflict of vision, William Morrow and Company Inc. New York) .De fapt, indivizii umani si grupurile umane,

12

atunci cand pornesc de la aceleasi premise fundamentale vor avea o imagine unica despre o persoana, grup social, colectivitate, natiune sau organizatie, intitutie,fenomen, eveniment sau fapt social, iar atunci cand pornesc de la premise fundamentale opuse imaginiile vor fi opuse si, chiar divergente, conflictuale. De multe ori imaginile complet false pot lua locul realitii. Concordanta dintre subiectiv si real nu se face in mod automat, este un proces complex, cu cauze multiple.

Imaginile sunt un rezultat al contactului cu lumea reala, direct, dar si indirect, prin actul de comunicare verbala, non-verbala, prin cea scrisa, reproduceri (grafice, fotografii, pictura etc.), informatiisi imagini media (presa, radio, televiziune, film etc.). Imaginile, sunt mai mult decat o oglindire a realitatii, ele ajung sa functioneze ca o viziune asupra unui lucru, fapt, eveniment, fenomen sau proces social, asupra lumii in ultima instanta. Apare o stricture mentala (“harta mentala”) ordonata, in continua adaptare, prin care o persoana obtine, codifica, refoloseste, reorganizeaza sau aplica in gandire si actiune informatii despre un anumit obiect, fapt, eveniment sau process social si, chiar asupra realitatii in intregul sau.

Raportata la realitate, imaginea unei persoane, grup social, comunitati sau organizatie se realizeaza in doua planuri: (vezi, V. Stancu, M. Stoica si A. Stoica-“Relatii publice, success si credibilitat, 1988)

- un plan al vizibilitatii proximale(nemijlocite), in care o persoana, un grup social, o colectivitate sau o organizatie este perceputa prin simturi, avand, practic dimensiuni reduse, fiind dependenta de pozitionarea individului uman in spatiul social si de sistemul sau de referinta.

- un plan al vizibilitatii distale(mijlocite, mediate), inaccesibil in mod direct, dar accesibil prin orice mijloc sau sistem media.

Imaginea contribuie la fondarea scopurilor si la rezolvarea celor mai hotaratoare situatii din viata activa. Pe baza lor fiecare traieste, actioneaza. se raporteaza la norme, se inscrie intr-o comunitate sociala sau politica, da sens vietii si lumii, se inconjoara de obiecte artistice, elaboreaza credinte religioase. Fara medierea imaginii, calitatea vietii spirituale si materiale nu se poate realize.

Imaginea este o reprezentare perceputa doar in masura in care obiectul este supus unor “tratamente” pentru a fi fixat, de catre memorie, sau pentru a fi deformata, de catre imaginatie. Reprezentarea obiectului este de lunga durata si are loc in absenta intuitiei. “Imaginea – apreciaza, J.J.Wanenburger, pag. 19-20 – ocupa in acest caz un loc intr-un decupaj notional care o opune pe de o parte perceptiei, in calitate de contact efectiv cu o realitate prezenta, si, pe de alta parte, conceptului, sursa detemporalizata a unei informatii lipsite de orice element empiric. Imaginea se plaseaza in acest caz pe post de intermediar intre perceptia adevarata si conceptul lucrului perceput”. Astfel, se ajunge la un punct de vedere apropiat de cel al psihologiei cognitive contemporane, penru care imaginea ”este o modalitate de reprezentare mentala care are drept caracteristica conservarea informatiei perceptive sub o forma ce poseda un grad ridicat de similitudine structurala cu perceptia”.(E. Fulchignoni, “La civilsation de l image”, Payot, 1959, p. 24)

CLASIFICAREA IMAGINILOR

Diversitatea campului imaginilor poate fi sistemtizat folosind o serie de criterii. Ori cate incercari de clasificare se vor face, nu vor putea sa cuprinda in totalitate diversitatea imaginiilor. Dupa J.J.Wunenburger tipologia imaginiilor se poate face sa realizeze folosind criterii ca:

- dupa producerea lor corporala: imaginii produse de fiecare activitate senzoriala, la care se adauga cinestezia corporala interna (imaginea auditiva, optice, etc.);

13

imagine formata prin mimica gestuala; imagini create prin limbaj si imagini (imagini verbo-iconica)si anume: imagini literare, imagini subliminale, imagini simbolice, imaginea culturala, etc.

- din unghiul formei lor de reprezentativitate, manifestarii lor fenomenale, imaginiile se impart in doua mari famili: una mentala sau psihica, care ajunge la obiectivari indepenedenta de subiect si, a doua, cea mentala,al carei repreuentant este fixat pe un suport extern, care fac posibile experiente impartasite de receptor. Din familia imaginilor mentale fac parte: imaginea perceptive – forma a imagini mentale cea mai imediata ce se intalneste sub forma unei reprezentari in present, contemporana cu stimuli senzoriali care se raporteaza la un obiect exterior subiectului; imaginea mnezica (imaginile-amintiri) – forma a imaginii mentale in care prezenta obiectului reprezentat nu mai este contemporana cu imaginea. Obiectul devine amintire.; imaginea anticipatoare – forma a imaginii mentale in absenta unui refernt obiectiv real. Constituie un program a priori pentru o posibila viitoare perceptie, legata de o actiune, de nevoia de a cunoaste sau de o dorinta. Reprezentare a viitorului in diferite modalitati.

- dupa timp, imaginea se diversifica in: imagini prezenta, imagini trecute, imagini viitoare;

- prin prisma de reprezentari specifice care se definesc prin proprietati originale, se pot distinge, urmatoarele categorii: imagini psihice (imaginea inconstienta, imaginea verbala, imaginea matriciala) si, imagini materiale care, la randul lor se disting : din punct de vedere al suportului (reflectarea pe o materie lichida, suport solid si fix sau pe support solid si mobil); din punctul de vedere al formei reprezentari (imaginea reprezentata fie numai prin forma-figura, contur,linie, fie numai princuloare sau numai printr-o modalitate mixta care inscrie culorile intr-o forma); din punctual de vedere al tehnicii de producere (imaginea poate rezulta din diferite procedee de reproduce, prin intermediul unui ochi si al unui instrument care face sa apara fizic o imagine); din punctul de vedere al modurilor de reproducere (imaginea poate fi o imagine naturala sau o imagine artificiala);

- dupa schema de producerea imaginiilor, se pot distinge: imaginea analogica, imaginea expresiva si imaginea reductive;

La aceste criterii se mai pot adauga si urmatoarele:- in functie de caracteristicile si de calitatea componentelor, imaginiile pot fi:

imagini diversificate si imagini mai putin diversificate;- dupa numarul de concepte cheie cu vizibilitate inalt semnificativa, imaginile pot

fi: focalizate si diversificate;- dupa modul in care o imagine se pozitioneaza in raport cu alte imagini din

acelasi domeniu, imaginiile pot fi: imagini distincte si imagini sterse (neclare).

Oricare ar fi locul si rolul imaginii in viata individului, al grupului social sau al societatii nu trebuie trecute cu vederea functiile perturbatoare sau corupatoare, al farmecului lor mincinos, al efectelor lor negative. Evidentierea efectelor negative se face pe baza unor criterii pentru a le deosebi pe cele bune de cele rele si, a idnetifica factorii de nocivitate ai imaginilor. Pintre imaginile cu caracter perturbator, corupator, mincinos cu efecte negative asupra indivizilor umani, a grupurilor si comunitatilor se pot retine urmatoarele imagini:

- imaginea inselatoare: inaginea nu este numai eronata, falsa, din punctul de vedere al reprezentari unui referent, ci mai ales disimulatoare, frauduloasa, chiar inselatoare, intrucat isi mascheaza gradul de adevar sau de fals sub o aparenta iluzorie.

14

Cum este imaginea capabila sa duca in eroare mintea, sa o faca sa creada altceva decat ceea ce arata si spune?. Raspunsul comporta doua aspecte: pe de o parte, anumite imagini sunt dispuse, structurate, configurate in asa fel incat dau iluzia adevarului, iar pe de alta parte, prin modul sau de prezentare, imaginea provoaca efecte la distanta de seductie, de fascinatie sau de stupefactie care inhiba sau tulbura gandirea.

- imaginea alienanta: imaginea devine jucaria imaginatiei, ce se serveste de ea, pentu a provoca la randu-i stari empatice sau patologice, care nu corespunde raportului adoptat al subiectului; imaginea influenteaza atunci sensibilitatea, stapaneste dorinte si predispune sufletul la stari nerationale; fiinta isi pierde unitatea si stapanirea de sine; imaginea este responsabila de pierderea libertatii; imaginea are puterea de a provoca alienarea constiintei; constiinta critica a subiectului nu mai functioneaza, il deposedeaza de libertatea mentala, ia diferite forme, subiectul aluneca de la o reverie fascinanta la stari de halucinatii( obnulitate, obsesie, imagine trumatica).

- imaginea fantomatica; esenta imaginilor se apropie de fenomenalitatea umbrelor, a spectrelor, care se dezvaluie a fi aparete cetoase, fara consistenta.

- imaginea sacrilegiu; este acea reprezentare care poarta in ea o atitudine sacrilege; acest tip imagine se intalneste, preponderent, in sfera religiosului.

REPREZENTARILE SOCIALE

Imaginile presupun preexistenta mentala a reprezentarilor sale. Reprezentarile sunt elementul central al definirii imaginei unei personae, organizatii sau institutii, precum si, in procesul de constituire, intelegere si interpretare a realitatii sociale, cat si pentru cel de elaborare a atitudinilor si comportamentelor noastre. In cadrul proceselor psihice (perceptie, reprezentare, gindire, imaginatie etc.), psihosociale si socioculturale ce conditioneaza procesul de construire, de modelare (imagini) ale realitatii, reprezentarile au o functie structuranta. In jurul lor se construiesc acele modele ale realitatii in intregul ei cat si, al elementelor sale structurale.

Prin continutul lor, reprezentarile sociale sunt reproduceri mintale ale socialului: imaginea unor comportamente grupale, ale relatiilor indiviziilor, ale statusurilor, ale comunicarii si ale proceselor psihosociale din gruparea data.

Principalele caracteristice ale reprezentarilor sociale se refera la:- obiectul lor ; se constituie nu doar din stimuli si din situatii sociale complexe ci

si din fenomene de interactiune umana;- structura lor psihosociala ; ele fiind o constructie unitara a realului, o expresie

particulara, intuitive a gandirii sociale din comunitatea data; - caracterul lor colectiv; obiectul lor putand fi: relatie interpersonala, norma de

grup, system de valori etc.Reprezentarile sociale exprima in mod metaforic, proprietatile acestora, in mod

special, organizate in jurul unor semnificatii centrale, fixate si generalizate de colectivitate. Astfel, in reprezentarile sociale nu avem de-a face pur si simplu cu reproducerea fotografica, iconica a faptelor, ci cu remodelarea lor personala, inseparabila de activitatea simbolica a subiectului si solidara totodata cu insertia sa in mediul social dat.

In general reprezentarile sociale, departe de a fi simple copii ale faptelor psihosociale, include procese de valorizare grupala a realitatilor date, atitudini de acceptare ori respingere colectiva. Ca mod de activitate a gandirii sociale, aceste reprezentari, contribuie la definirea grupului de apartenenta a individului, constituind fondul de imagini comun cu care opereaza membrii grupului, in care se inteleg, pastrand acelasi sensuri. De exemplu, imginea sociala de putere, apare in unele colectivitati ca

15

rezultat al unitatii multimilor de oameni, in altele rezultata ca atribut si emanatia clasei dominante; sau, imaginea de boala, pentru unele colectivitati are intelesul de abatere de la starea de sanatate, ori ca expresie a unei vieti mizere a indivizilor, iar in altele, capata sensul unei ispasiri a pacatului.

Reprezentarile sociale asupra fenomenelor umane sunt mediate de limbaj, motiv pentru care realizarea adecvata a acestor reprezentari presupune stapanirea corecta a limbii respective.

La producerea reprezentarilor sociale actioneaza, in principal, urmatorii factori:- dispersia (difuzarea, propagarea) informatiilor in grup cu privire la fenomenele

psihosociale reprezentate si, in general, decalajul existent intre informatia existenta(prezenta) si cea efectiv necesara unei cunoasteri certe;

- focalizarea indivizilor si a grupurilor umane, in mod diferit, asupra faptelor, evenimentelor, fenomenelor , proceselor sociale sau asupra problemelor semnificative;

- presiunea la influenta, intotdeauna prezenta in grupul social dat in virtutea careia se produce o anume disparitate de pozitie a membrilor grupului fata de obiectul semnifictiv;

- prezenta unor interactiuni conflictuale produse de nivele de experienta sociala diferita a persoanelor,de lacunele lor in cunoastere, de distanta dintre cunoasterea stiintifica si sensul comun al lucrurilor.

Jocul acestor factori decide, pana la urma, formarea si organizarea reprezentarilor collective, in care ca dominante conteaza:

- modelele culturale promovate de catre colectivitate; - mentalitatea indivizilor umani; - raporturile conflictuale existente in grup; - experienta comuna a indiviziilor si a grupului generalizata.Exemplu: modul in care oamenii produc bunurile necesare traiului determina

reprezentarile lor asupra vietii si a realitatii sociale. Astfel, una a fost imaginea colectiva a muncii in Romania inainte de evenimentele din decembrie 1989 si alta devine imaginea intr-o economie de piata unde proprietatea privata este determinanta.

Definirea conceptului de reprezentare sociala este un demers dificil, datorita complexitatii fenomenului cat si a pozitiilor diferitilor autori care se ocupa cu cercetarea acestei problematici.Astfel:

a – Reprezentarea sociala este “un sistem de valori, de notiuni si de practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permite nu numai stabilirea cadrului de viata a indivizilor si grupurilor, dar constituie in mod egal un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de elaborare a raspunsurilor”(Serge Moscovici, La psychanalyse, son image et son public, PUF, paris 1984).

b – “. . .forma de cunoastere specifica, o stiinta a sensului comun, al carui continut se manifesta prin operatii, procese generative si fuctionale socialmente insemnate. Ea desemneaza, in sens larg, o forma de gandire sociala”. (Denise Jodelet, Representations socials: phenomenes, concepts et theorie in S. Moscovici, (Ed.) Psychologie sociale,PUF, Paris 1984, p.361)

c – “Reprezentarea sociala este un process de elaborare perceptive si mentala a realitatii ce transforma obiectele sociale (personaje, contexte, situatii) in categorii simbolice (valori, credinte, ideologii) si le confera un statut cognitiv, permitand intelegerea aspectelor vietii obisnuite printr-o racordare a propriei noastre conduite la interiorul interactiunilor sociale”.(N. Ficher, Les concepts fondamentaux de la psychologie sociale,Dunod, Paris, 1987)

Reprezentarile sociale desemneaza un aparat evaluator, o grila de lectura a realitatii, o situare in lumea valorilor si o interpretare proprie data acestei lumi.Ele sunt:

16

- o refacere, o reconstructie a mediului prin prisma filosofiei de viata a individului, o instanta intermediara intre perceptie, informatie, atitudine si imagine;

- un stil de conduita, un mod de a comunica cu exteriorul, o orientare in lumea obiectelor si a faptelor si o operatie de clasificare a acesteia;

- o conectare la diferite sisteme explicative, dar si un instrument cu ajutorul caruia actorii sociali isi regleaza raporturile reciproce;

- o articulare a personalitatilor la contextual social, un mod de a face accesibila lumea exterioara, de a-i intelege pe altii;

- un sistem de credinte, un model explicativ, un mechanism prin care se construiesc teorii despre mediul social, un efort de intelegere si de stapanire ale acestuia, o modalitate de a gandi practice contextual;

- un stil de conduita, un mod de comunicare cu exteriorul, un filtru, un ecran intre presiunea socialului si sistemul personalitatii;

- o imbogatire a realului, o re-citire a sa.In concluzie, se poate afirma ca reprezentarile sociale se prezinta ca un ansamblu

organizat de informatii, credinte, opinii si atitudini despre un obiect dat, situatie dat, eveniment sau fenomen dat sau o persoana, grup social organizatie, institutie sau colectivitate sociala.

Clasificarea repezentarilor sociale.- dupa continutul lor, reprezentarile sociale pot fi: cognitive, axiologice,

motivationale, afective, atitudinale sau actionale; - dupa domeniul lor de referinta, reprezentarile sociale pot fi: economice, politice,

educationale, religioase, ideologice, stiintifice, artistice, etc.

Functiile reprezentarilor sociale.Atat la nivelul activitatii persoanelor, cat si in viata grupurilor si colectivitatilor

umane, reprezentarilor sociale indeplinesc importante functii: ( Dumitru Cristea, Tratat de psihologie sociala, Editura Pro Transilvania,p. 59-60)

a – functia cognitiv-explicativa: mediaza si conditioneaza activitatea de cunoastere , permitand sa se inteleaga si sa se interpreteze realitatea.Prin intermediul reprezentarilor sociale cunostintele empirice sunt integrate intr-un system coerent si inteligibil, cu rol descriptiv si explicativ, oferind astfel referentiale cognitive si de comunicare pentru membri grupurilor si colectivitatilor sociale. Totodata, se realizeaza fixare si sistematizarea cunostintelor si rezultatelor experienteisociale, premise fundamentala pentru pastrarea continuturilor informationale, cat si pentru desfasurarea procesului de invatare sociala.

b – functia axiologic-normativa: reprezentarile sociale incorporeaza norme si valori culturale care apartin universului consensual al unei comunitati, si care vor constitui fundamente si repere pentru elaborarea atitudinilor implicite sau explicite aferente oricarui system representational.

c – functia identitara: reprezentarile sociale definesc implicit identitatea persoanelor, grupurilor sociale, locul lor in spatiu social, valorile, normele, cerintele si ideologiile prin care se caracterizeaza si cu care intra in jocul comparatiilor sociale.De asemenea reprezentarile sociale constituie instrumente de control social, comunitatea impunand acele seturi, de reprezentari esentiale care ii definesc individualitatea cultural-istorica; apartenenta membrilor la respective comunitate va fi conditionata de acceptarea, asimilarea si convergenta functionala a celor doua categorii de sisteme reprezentationale: comunitare si identitare.

17

d – functia praxiologica si de orientare: reprezentarile sociale constituie un ghid pentru actiunile si comportamentele individuale si colective.

e – functia simbolica: reprezentarile sociale nu numai reconstruiesc realitatea ci si o dedubleaza; planului obiectual i se adauga un plan al unei reproduceri simbolice a realitatii, astfel, realitatea este metamorfozata si spiritualizata.

f – functia de sustinere si justificare: fiind sustinute de valorile si normele constituite pentru un anumit tip de grup sau comunitate, reprezentarile sociale constituie un element de sustinere psihologica a unor atitudini sau comportamente sociale. Organizarea si structurarea reprezentarilor sociale.

Reprezentarile sociale se prezinta ca un ansamblu de elemente organizate si structurate.Elementele constitutive ale unei reprezentari sunt ierarhizate, afectate de o pondere, si intretin intre ele relatii care le determina semnificatia, precum si locul pe care il ocupa in sistemul reprezentational. Reprezentarea in intregul ei, este organizata in jurul unui nod central, constituit din unul sau mai multe elemente ce ii confera o semnificatie proprie, in jurul caruia se organizeaza elementele periferice ale reprezentarilor.

Nodul central este elemental fundamental al reprezentarii, el determina semnificatia si organizarea acesteia. El asigura:

- legatura cu memoria colectiva si istoria grupului;- defineste omogenitatea grupului;- este stabil, coerent, rigid,rezistent la schimbare.Are urmatoarele functii:- genereaza semnificatii ale reprezentarii;- determina organizarea sa.Sistemul periferic.In jurul nodului central se organizeaza elementele periferice.

Ele se afla in relatie directa cu acesta, adica prezenta, ponderea, valoarea si functia lor sunt determinate de catre nod.Ele constituie esentialul continutului reprezentarii, partea sa cea mai accesibila, dar si cea mai vie si mai concreta. Ele presupun informatiile retinute, selectionate si interpretate, judecatile formulate apropo de obiect si de mediul sau, stereotipuri si credinte.Aceste elemente sunt ierarhizate, adica pot fi mai mult sau mai putin aproape de elementele centrale: aproape de nodul central, ele joaca un rol important in concretizarea semnificatiei reprezentarii, mai indepartate – expliciteaza, ilustreaza sau justifica aceasta semnificatie.Atat elementele centrale cat si elementele periferice joaca un rol esential in reprezentare. Sistemul periferic:

- permite integrarea experientelor si istoriilor individuale;- suporta eterogenitatea gruplui;- este amplu, evolutiv si suporta usor contradictiile.

Sistemul periferic, ca interfata intre nodul central si situatia concreta in care se elaboreaza sau functioneaza reprezentarea, indeplineste trei functii esntiale:

- functia de concretizare:prin aceasta functie, care depinde in mod direct de context,se realizeaza ancorarea reprezentarii in realitate, si pemite imbracarea ei in termini concreti, imediat inteligibili si trasmisibili. Ele integreaza elementelesituatiei in care se produce reprezentarea, exprima prezentul si experienta subiectilor.

- functia de reglare:mai suple decat elementele centrale, cele periferice joaca un rol esential in adaptarea reprezentarii la evolutia contextului. Pot fi atunci integrate la periferia reprezentarii una sau alta dintre informatiile noi, una sau alta dintre transformarile mediului.Elementele susceptibile de a pune in cauza bazele reprezentarii vor putea fi astfel integrate, fie dandu-le un statut minor, fie reinterpretandu-le in sensul semnificatiei centrale, fie dandu-le un character de exceptie, de conditionalitate.Fata de stabilitatea nodului central, ele constituie aspectul dinamic si evolutiv al reprezentarii.

18

- functia de aparare: nodul central al unei reprezentari rezista schimbarii, caci transformarea sa ar antrena o bulversare completa. Din acest motiv, sistemul periferic functioneaza ca un sistem de aparare a reprezentarii. Transformarea unei reprezentari se va realiza deci, in cea mai mare parte a cazurilor, prin transformarea elementelor sale periferice: schimbare de pondere, interpretari noi, deformatii functionale defensive, integrare conditionala a elementelor contradictorii. In sistemul periferic vor putea deci sa apara si sa fie suportate contradictiile. Unii specialisti considera ca elementele periferic sunt scheme, organizate de nodul central, prin care se asigura, in mod instantaneu, functionarea reprezentarii ca grila de decodificare a unei situatii. Importanta acestor scheme in functionarea reprezentarii rezulta din urmatoarele functii pe care acestea le indeplinesc ( cf. Flamen, 1989, p.20, in Psihologia campului social: Reprezentarile sociale, coord. Adrian Necula, Polirom, 1995, 119):

- sunt prescriptive pentru comportamentul si pentru luarile de pozitie ale subiectului. Ele indica, de fapt, ce este normal sa se faca sau sa se spuna intr-o situatie data, tinand cont de semnificatia si de finalitatea acestei situatii. Ele permit astfel sa se ghideze actiunea sau reactiile subiectului in mod instantaneu, fara a trebui sa se faca apel la semnificatiile centrale.

- permit o modulare personalizata a reprezentarilor si a conduitelor care le sunt asociate. O reprezentare unica – organizata deci in jurul unui acelasi nod central – poate astfel da nastere unor diferente aparente, determinate de apropierea ei de catre un individ sau de contexte specifice, si care se vor traduce prin sisteme periferice si eventual comportamente relative diferite, cu conditia bineanteles ca aceste diferente sa fie compatibile cu un acelas nod central.

- schemele periferice protejeaza in caz de nevoie nodul central.Atunci cand nodul central al unei reprezentarii este amenintat sau atact serios intervin procese in care schemele normale associate nodului se transforma in scheme, definite prin patru compinente: reamintirea normalului; desemnarea elementului strain; afirmarea unei contradictii intre acesti termini; propunerea unei rationalizari ce ar permite sa se suporte (un timp ) contradictia.

IMAGINEA ORGANIZATIILOR

Imaginea unei organizatii, fie ca este inclusa in totalitatea bunurilor si serviciilor, fie ca este mostenita, pentru care organizatia respectiva a fost creata, se constituie intr-un obiect de parimoniu. Elementele imaginii unei organizatii se contituie din:

- managementul organizatiei- climatul organizational - calitatea si cantitatea serviciilor si produselor- eficenta si eficacitatea ativitatilor- nivelul de realizare al activitatii de relatii publice - promptitudinea in raspunsul dat nevoilor sociale- capacitatea de prospectare a nevoilor sociale- calitatea personalului angajat (competenta, onestitate, moralitate, etc.)- gradul de implicare in viata comunitatii- legalitatea actiunilor concepute si desfasurate la nivelul comunitatii- comunicarea interna si externa - marca si brendurile serviciilor si produselor organizatiei- simbolul organizatiei (institutiei)

19

Modalitatile prin care se creeaza imaginea unei organizatii (institutii):- managementul general al organizatiei- managementul de personal in special- nivelul culturii organizationale- calitatea statutelor in organizatie- calitatea relatiilor publice- relatiile cu publicul- reclama si publicitate- angajatii organizatiei - clientii si intermediarii- bunurile si serviciile oferite de catre organizatie etc.Structural, imaginea publica a unei organizatii poate fi conceputa ca un model

atomar, in care nucleul, cuprinzand atributele nodale sau cele a caror vizibilitate si semnificatie sociala sunt foarte ridicate si sunt strans legate de ratiunea ei de fiintare.Aceasta, la randul lor, vor determina “nota personala”, identitatea imaginii, precum si, intreaga sa organizare.

In functie de caracteristicile si de calitatea componentelor care pot fi numeroase si diverse, imaginea unei organizatii poate fi diversificata sau mai putin diversificata.

Atunci, cand dispunem de cat mai multe informatii, despre o organizatie, cu atat va fi mai diversificata imaginea pe care o vom obtine.In momentul in care, despre o organizatie detinem un numar foarte mic de informatii, se poate aprecia ca imaginea acesteia este mai putin diversificata sau aproape de loc.

Nivelul de diversificare al imaginii unei organizatii este dat de modul in care imaginea este acoperita de informatii reale si complete despre ea, despre servicile si produsele sale, de forma atractiva, accesibila si diversificata in care respectivele informatii sunt prezentate.

In raport cu celelalte organizatii ce ofera aceleasi servicii si produse, ce actioneaza in acelasi domeniu de activitate economica, sociala, politica, etc. imaginea poate fi distincta sau stearsa (neclara).Cu cat imaginea unei organizatii sau institutii se va distinge mai mult de celelate imagini similare, cu atat va fi mai personalizata.

Daca avem in vedere modelul atomar al reprezentarii unei organizatii sau imstitutii, atunci putem sa deosebim: o imagine focalizata sau o imagine dispersata, o imagine bipolara sau imagine ambigua.

Atunci cand numarul atributelor (conceptele cheie) cu vizibilitate inalt semnificativa si ridicata sunt reduse, una sau doua, putem sa afirmam ca imaginea organizatiei sau a institutiei este foclizata, iar atunci cand nucleul cuprinde mai multe atribute (concepte cheie) cu vizibilitate ridicata si inalt semnificata, imaginea este diversificata.

In cazul in care imaginea cuprinde atribute cu un continut cognitive-divergent, ea este definit ca fiind ambigua, iar daca atributele respective se gasesc in nucleu, imaginea este bipolara.

Identificarea notiunilor cheie ale reprezentarilor organizatiilor permit specialistilor in relatii publice, sa elaboreze strategii concrete si fundamentate de construire, intarire sau de ameliorare a imaginilor, ca obiect de patrimoniu, precum si, a produselor si serviciilor, ca marci si brenduri, oferite de acestea.

IMAGINEA DE SINE

Imaginea de sine, ca si reprezentarea persoanei celuilalt, formeaza o categorie speciala a reprezentarilor sociale. Ele se constituie, pe de o parte, ca ansambluri de

20

informatii, intuitv configurate despre propria persoana, ori despre celalalt (ceilalti), iar pe de alta parte, ca efect ale perceptiilor sociale in care intervine intraga experienta cogniti- ve a subiectului.

Aceste reprezentari sociale se realizeaza in procesul intercunoasterii pesoanelor, fiind intotdeauna raportate si ajustate la imaginea grupului despre persoana data.

Continutul imaginii de sine implica urmatoarele aspecte principale (Dumitru Cristea, Tratat de psihologie sociala, pag. 118):

- imaginea despre propriul corp si despre calitatile fizice si psihice de care suntem constienti;

- identitatea sociala, caracterizata prin nume, varsta, domiciliu, o anumita familie, profesie, statut social,economic, politic, etc.;

- modul de intelegere a ceea ce facem, simtim si gandim la un moment dat, prin raportarea la anumite repere valorice si atitudinale pe care le constientizam ca fiindu-ne caracteristice;

- reprezentarile pe care le avem despre pozitia noastra in societate si despre rolurile jucate in situatii si imprejurari de viata relevante;

- sentimentele fata de noi insine, fata de ceilalti si fata de evenimentele si situatiile semnificative in care suntem sau am fost implicati;

-istoria personala marcata de evenimente semnificative si unice, care confera sentimental continuitatii si unitatii propriei existente;

- un puternic sentiment al prezentului, in care totul se focalizeaza pe ideea de eu, aici, acum;

- un “proiect de viata”, caracterizat prin idealuri, scopuri si interese de viitor, impruna cu strategiile de realizare a acestora;

- sistemul de relatii interpersonale semnificative, trecute sau prezente, reale sau virtuale, principale sau secundare;

- spatial fizic si psihosocial ” personalizat” (care poarta amprenta optiunilor, vointei, actiunilor si personalitatii noastre).

Imaginea de sine se elaboreaza printr-o continua sinteza intre perceptia de sine si perceptia de altul , procese mediate de modele si repere valorice interorizate prin socializare si invatare sociala. In procesul de relationare sociala a persoanei, imaginea de sine indeplineste urmatoarele functii principale (vezi Dumitru Cristea, pag. 119);

- mediaza perceptia si cunoasterea interpersonala, datorita calitatii de referential in procesul evaluarii de sine si a cunoasterii si evaluarii celor din jur;

- asigura autoreglarea atitudinala si comportamentala in raport cu valorile, scopurle si idealurile constient asumate;

- mediaza raporturile interpersonale, prin jocul complex dintre eul subiectiv, eul authentic, eul reflectat si eul ideal;

- conditioneaza nemijlocit stabilirea nivelului de aspiratii in diferite domenii de activitate, precum si alegerea mijloacelor optime de atingere a acestuia si a scopurilor propuse;

- constituie elementul central in procesul de structurare a “prezentului psihologic”, inserat dinamic in lantul istoriei individulale.

Formarea imaginii de sine, ca reflectare subiectiva si constienta a eului aflat intr-o situatie concreta, reala sau ipotetica, presupune existenta unei strategii care cuprinde: scopul, obiectivele, mijloacele, procedee si tehnici de construire a imaginii.La stabilirea scopului si a obiectivelor se are in vedere urmatoarele deziderate;

- imaginea de sine pe care vreau sa o transmit; - imaginea de sine pe care cred ca o transmit;-imaginea de sine pe care o transmit in mod real;

21

- imagine de sine pe care o asteapta ceilalti de la mine.In formarea imaginii de sine sunt implicati o serie de factori psihosociali. Dintre

cei mai importanti se pot aminti: - reflectarea sociala (oglinzile sociale): acceptarea (neacceptarea) si

interiorizarea proiectiei asupra pesoanei noastre a unei definitii si a unui etalon de catre mediul sociocultural caruia ii apartinem si, o proiectie din partea grupului din care facem parte, a unei imagini asupra a ceea ce se considera ca suntem;

- compararea sociala: proces social continuu (educatie, grup de apartenenta, statut social economic, politic, profesional,etc.) si mijloc prin care ne reglam imaginea de sine si atitudinile fata de noi insine si fata de cei din jur;

- jocul de rol: rolurile sociale pe care ni le asumam si le jucam sunt de natura sa influenteze, in mare masura, imaginea de sine. Rolurile care sunt interpretate din convingere “modeleaza cel mai adesea personalitatea noastra, conferindu-i calitati care initial apartineau numai rolului jucat, nu si persoanei puse sa interpreteze acel rol.Deci, personajul se insinueaza in structura persoanei, inducandu-i caracteristicile sale”.(Dumitru Cristea pag. 124)

- diferentierea sociala: realizarea unei distinctii clare intre eu si celalalt si intre eu si lume se mentine de-a lungul intregii vieti.Constituie un important factor motivational si activ, datorita caruia “…majoritatea oamenilor face un efort intens si permanent pentru a-si crea un eu distinctive si original, actionand in acest sens atat asupra propriei personae, cat si asupra mediului imediat. Comparatia sociala, pe langa capacitatea de a oferi referentiale in procesul evaluarii psihosociale, constituie si o modalitate directa de identificare a acelor atribute care ofera distinctivitate proprie personalitati”(Dumitru Cristea, pag. 124).

-memoria: datorita capacitatii sale de reactualizare selective a unor informatii privind istoria individuala, poate influenta profilul si dinamica imaginii de sine.

Principalele modalitati de automentinere a imaginii de sine in diferite imprejurari de viata sunt urmatoarele:

- autovalidarea ipotezelor despre sine: mentinerea ipotezei despre sine capata, prin simplul fapt al existentei lor, o deosebita capacitate structuranta pentru sistemul nostru atitudinal si comportamental.

- afilierea selectiva la mediul social: persoana cauta acele medii sociale (persoane, grupuri, organizatii, activitati, profesii etc.) care sa-i corespunda in cea mai mare masura aspiratiilor si motivatiilor esentiale al eului.

- rationalizarea opiniilor contrare: se cauta explicatii rationale pentru a face compatibila o anumita imagine pe care ne-am format-o despre noi insine cu opiniile care o contrazic.

22

COMUNICAREA

Conceptul de comunicare. Scopul comunicarii. Elementele comunicarii. Caracteristicile procesului de comunicare. Limbajul – instrument al comunicarii. Cerintele generale ale unei comunicari eficente. Barierele (obstacole) comunicationale.

CONCEPTUL DE COMUNICARE.

Comunicarea reprezinta un proces de interactiune intre persoane, grupuri, ca relatie mijlocita prin cuvant, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indiviziii isi impartasesc cunostinte, experiente, interese, atitudini, simtaminte, opinii, idei.

Privita ca proces, comunicare consta in transmiterea si schimbul de informatii (mesaje) intre persoane. Comunicarea, inseamna a spune celor din jur cine esti, ce vrei, pentru ce doresti un anumit lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge telurile.In acest sens, a comunica inseamna si a tacea, a astepta raspunsul, reactia celui caruia ai vrut sa-l anunti ca existi si chiar vrei sa-i spui ceva.

Comunicarea, este definita – de catre majoritatea specialistilor - ca un proces prin care un emitator transmite o informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.

Incercand sa confere comunicarii o nuanta de riguoare, Scoala de la Palo Alto, au formulat principii (axiome) ale comunicarii. Acestea sunt:

- „comunicarea este inevitabila” sau „non-comunicarea este imposibila”; conform acestui principiu tot omul comunica, orice comportament are valoare comunicationala, indiferent daca exista sau nu indicii, semne sau semnale.

- „comunicarea se dezvolta pe doua planuri: planul continutului si planul relatiei. Primul ofera informatii, iar al doilea ofera informatii despre informatii”

- „comunicarea este un proces continu ce nu poate fi abordat in termeni cauza-efect sau stimul- raspuns”; aceasta se datoreaza faptului ca, omul, comunica in fiecare moment cu intreg trecutul sau si cu toate experientele acumulate.

- „comunicarea se bazeaza atat pe informatie in forma digitala (procesata de sistemul nervos central), cat si pe informatie analogic (procesata de sistemul neurovegetativ)”

- comunicarea implica raporturi de putere intre parteneri, iar schimburile care au loc intre ei pot fi simetrice sau complementare”; in schimburile simetrice partenerii comunica de pe pozitii de egalitate, iar in schimburile complementare, adopta comportamente compatibile sau joaca roluri distincte, au putere diferita, statut social sau ierarhic diferit.

- comunicarea implica procese de acomodare si ajustare a comportamentelor”; oamenii sunt diferiti, percep diferit realitatea si au interese obiective diferite.

SCOPUL COMUNICARII

Ori de cate ori vorbim sau scriem, incercam sa convingem si sa ne convingem, sa explicam ,sa informam sau sa fim informati, sa educam,sa impresionam, sa amuzam si

23

sa ne amuzam, a ne exprima puncte de vedere, sau sa indeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare, urmarim intotdeauna patru scopuri principale:

- sa fim auziti sau cititi (receptati);- sa fim intelesi;- sa fim acceptati;- sa provocam o reactie (schimbare de comportament sau de atitudine, a unei opinii).

ELEMENTELE COMUNICARII

In cadrul comunicarii intalnim, mai multe elemente : - emitatorul, este un individ, un grup sau o organizatie care: poseda

informatie mai bine structurata decat receptorul; presupune o motivatie (stare de spirit); presupune un scop explicit (alaturat mesajului) si unul implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului);

- receptorul este, de asemenea, un inivid, un grup sau organizatie - caruia ii este adresat mesajul sau intra in posesia sa in mod intamplator; primeste mesajul intr-un mod constient si subliminal.Dupa tipul de ascultare a mesajului, receptorii sunt: cei care asculta pentru aflarea de informatii; cei care fac o ascultare critica; cei care fac o ascultare reflexibila; cei care asculta pentru divertisment, etc.

- mesajul, il constituie ansamblul format din informatii obiective, judecati de valoare care privesc informatii si judecatii de valoare si trairi personale in afara acestor informatii etc.; de fapt mesajul include datele, informatiile transmise si cadrul de simboluri prin care se ofera un inteles specific, particular acestor date, informatii.

- decodarea, presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operatiunea corespunzatoare codarii, la nivelul receptorului de aceasta data.

- feedback-ul, element important al comunicarii; in masura in care mesajul a fost inteles, crezut si acceptat. Feedback-ul in calitatea sa de informatie trimisa inapoi la sursa, poate fi pozitiv (atunci cand indeplineste un rol de motivare) sau negativ (cand urmareste un rol corector), imediat sau intarziat.

- canalul de comunicatie, reprezinta calea care permite difuzarea mesajului. In sens larg, el defineste totalitatea posibilitatilor fizice de comunicare, iar in sens restrans, este vorba de modul de structurare a comunicarilor in cazul unui colectiv relativ la distributia in spatiu a pesoanelor.

- contextul comunicarii, reprezinta cadrul fizic si psihosocial in care comunicarea are loc. Contextul comunicarii este influentat de factori ca: contextul fizic; contextul psihosocial; proximitatea (distanta dintre emitator si receptor); similaritatea (data de interese, credinte, activitati si scopuri comune); apartenenta de grup.Dimensiunile contextului comunicarii sunt: fizica, psihosociala, temporala, climatul, etc.

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE COMUNICARE

Ca proces, comunicarea presupune o serie de caractristici, si anume: - comunicarea este un proces uman;

- comunicarea este un proces constient;- comunicarea este procesul prin care se creeaza o anumita semnificatia; - comunicarea este un proces continuu;- comunicarea este procesul prin care se construieste sensul atitudinilor si comportamentul oamenilor;

24

- comunicarea se naste in contex;- comunicarea este un proces simbolic;- comunicarea este un proces in care feedback-ul are un rol crucial;- comunicarea este un proces complex- comunicarea este un proces ireversibil (impactul pe care mesajul il poate avea asupra celui care l-a receptat).

LIMBAJUL – INSTRUMENT AL COMUNICARII.

Suportul principal al comunicarii umane este limbajul in toata diversitatea si resursele sale de expresivitate.

Cadrul general al formarii limbajelor il reprezinta limba. Ea formeaza o realitate sociala obiectiva, istoric constituita in evolutia colectivitatii si unica pentru intreaga colectivitate – grup etnic, popor, natiune. Limba cuprinde totalitatea cuvintelor folosite de catre membrii colectivitatii (vocabularul), o structura (gramaticala) a comunicarii, legi propii de evolutie a termenilor verbali, norme si reguli de ortografie, ortofonie, ortoepie, de folosire a lexicului etc. Prin intermediul limbii se fixeaza, se prelucreaza si se transmite experienta sociala a comunitatii, sub forma de cunostinte, credinte, valori, norme si modele culturale, fiind in acelasi timp, atat mijlocul socializarii si formarii noilor generatii, cat si instrumentul de comunicare interumana in contextul tuturor actiunilor umane.In calitatea lor de forme active ale limbii, limbajele sunt sisteme de semne, semnale sau simboluri – sonore, kinestezice, tactile, cromatice, grafice, etc. – utilizate in mod uniform de catre indivizi in efectuarea comunicarii umane; ele mijlocesc fixarea, pastrarea, prelucrarea si transmiterea informatiilor din mediul extern, precum si, exprimarea starilor, intentiilor si atitudinilor subiective.

Limbajul ca relatie umana se caracterizeaza prin folosirea simbolurilor, intuitive sau abstracte, care incorporeaza intotdeauna un sens pentru indivizi, sau inteles, rezultat tocmai din ansamblul de cunoasteri, stari afective, tendinte spre actiune, pe care le evoca, mai ales, simbolurile verbale in constiinta indivizilor.

Limbajul ca instument esential al comunicarii, iniferent de forma sa (natural, artificial, special), indeplineste o serie de functii:

- de cunoastere;- de comunicare;- de acumulare de informatii_- de influentare educativa; - de reglaj comportamental si autocontrol al actiunilor indiviziilor;- exprima comandamentele morale ale colectivitatii, relatiile ei dominante.

CERINTELE GENERALE ALE UNEI COMUNICARI EFICIENTE

Pentru a conferi comunicarii o mai buna sansa de succes este necesar sa raspundem la urmatoarele intrebari (vezi Nicki Straton, Comunicarea, Societatea Stiinta si Tehnica, 1995, pag. 5-6):

DE CE ? (scopul)De ce comunicam? Care este scopul meu real de a scrie sau vorbi? Ce sper eu

sa realizez? O schimbare de atitudine? O schimbare de opinie? Care este scopul meu? Sa informez? Sa influentez? Sa fraternizez cu cineva? Sa fac conversatie?

CINE? (interlocutorul)

25

Cine este cu precizie receptorul mesajului meu? Ce fel de persoana este? Ce personalitate are? Educatie? Varsta? Statut social? Cum va reactiona la continutul mesajului meu? Mult? Putin? Nimic?Mai mult sau mai putin decat mine?

UNDE SI CAND? (locul si contextul)Unde va fi interlocutorul (receptorul) cand va primi mesajul meu? In birou

sau in apropierea altui obiect interesant? Care elemente ale mesajului meu nu sunt cunoscute, astfel incat va fi nevoie sa-i reamintesc faptele?

In ce moment soseste mesajul meu? Pot raspunde la o problema ridicata de interlocutor? Sau mesajul meu va reprezenta prima informatie pe care interlocutorul o va auzi despre problema respectiva)?

Care este relatia mea cu ascultatorul? Este subiectul mesajului meu un motiv de controversa intre noi? Atmosfera este incarcata sau cordiala?

CE? (subiectul)Ce vreau exact sa spun?Ce as dori sa spun?Ce doreste el sa stie?Ce informatii pot omite?Ce informatii pot da pentru a fi:

- clar- concis- amabil- constructiv- corect- complet

CUM ? (tonul si stilul) Cum voi comunica mesajul meu? In cuvinte? In imaginii? In cuvinte sau

imaginii? Ce cuvinte? Ce imaginii?Ce mod de comunicare va fi mai apreciata? Scris sau vorbit? O scrisoare, o

discutie personala sau un interviu? Cum voi organiza informatiile pe care vreau sa le transmit? Voi folosi o

prezentare deductiva (incep cu punctul meu de vedere principal si apoi sa continui cu explicatii, exemple, ilustrari)? Sau voi utiliza o prezentare inductiva, in care mesajul meu va fi plasata la final? Cum voi realiza efectul dorit? Ce ton trebuie sa folosesc pentru a-mi realiza obiectul? Ce cuvinte trebuie sa folosesc, sau sa evit, pentru a crea o atmosfera potrivita? BARIERE (OBSTACOLE) IN CALEA COMUNICARII

Factorii care pot face comunicarea mai putin eficenta, sau chiar sa esueze complet sunt:

- diferente de perceptie – modul in care noi privim lumea este influentata de experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite varste, nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperament etc. vor avea alte perceptii si vor interpreta situatiile in diferit;

- concluzii grabite – deseori vedem ceea ce dorim si sa vedem si auzim ceea ce dorim sa auzim, evitand sa recunoastem realitatea in sine;

- stereotipii – riscul de a trata diferite persoane ca si cand ar fi una singura;- lipsa de cunoastere – este dificil sa comunicam eficient cu cineva care are o

educatie diferita de a noastra, ale carei cunostinte in legatura cu un anumit subiect de discutie sunt mai reduse;

26

- lipsa de interes ale interlocutorului fata de mesaj;- dificultati de exprimare; - emotiile puternice atat ale emitatorului cat si ale receporului;- lipsa de incredere a interlocutorilori;- personalitatea – diferentele dintre tipurile de personalitati (ciocnire a

personalitatilor) pot cauza probleme de comumicare, dar si, propria noastra perceptie a persoanelor din jurul nostru este afectata.

Potentialele bariere de comunicare nu depind numai de noi, respectiv receptor si emitator, ci si de conditiile de comunicare, pe care trebuie sa le cunoastem si sa le controlam pentru ca procesul de comunicare sa capete sansa de a fi eficent.

FORMELE DE COMUNICARE

Tipurile de comunicare. Comunicarea interpersonala. Comunicarea verbala. Comunicarea nonverbala. Comunicarea scrisa.

TIPURILE DE COMUNICARE

Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunicarii, oferita de diversitatea criteriilor de clasificare a acestora. Acestea se regasesc, intr-o forma sau alta, in urmatoarele tipuri:

- comunicarea intrapersonala: se refera la felul in care comunicam cu noi insine.In cadrul acestui tip de comunicare se construiesc intelesuri si se evalueaza conexiunile inverse.

-comunicarea interpersonala: se refera la comunicarea cu cei din jurul nostru, in care fiecare se adreseaza fiecaruia, intr-o forma formala si structurata sau intr-o forma informala si nestructurata. In astfel de comunicare vorbim cu una sau mai multe persoane si lucram de la egal la egal. Are urmatoarele trasaturi: intalnirea fata in fata; particularizarea rolulrilor participantilor (implica persoane cu roluri diferite); comunicarea se produce in ambele sensuri.

- comunicarea in grup restrans: se refera la comunicarea cu trei sau mai multe persoane. In acest caz: se lucreaza impreuna pentru a se ajunge la un consens; se stabileste o anumita convingere de grup; se lucreaza impreuna cu alti pentru a rezolva probleme.

- comunicarea publica:se refera la comunicarea cu grupuri mari. Este tipul de comunicare de care oamenii se tem cel mai mult. Cand comunicam in acest fel, ne caracterizeaza urmatoarele actiuni: suntem angajati in relatia vorbitor-auditor si, primim mai multe conexiuni inverse.

- comunicarea in masa: presupune comunicarea prin mass - media. Acest tip de comunicare implica urmatoarele: comunicarea se face prin intermediul radioului, televiziunii, filmelor, ziarelor, revistelor etc.; vorbitorul si auditorul sunt izolati si, astfel, conexiunea inversa este limitata.

In cadrul acestor tipuri de comunicare, dar mai ales in cea interpersonala, regasim comunicarea verbala, comunicarea nonverbala si comunicarea scrisa.

COMUNICAREA VERBALAComunicarea verbala reprezinta modalitatea cea mai intalnita de comunicare. Se

deosebeste de celelalte forme de comunicare prin cateva caracteristici:

27

- presupune un mesaj, ce trebuie sa contina elementele structurale, de actualitate, interes si motivatie pentru ascultator, claritate si coerenta interna etc.;

- presupune oferirea unor suporturi multiple de intelegere a mesajului, in care cel mai important este cel iconic si, totodata, presupune concordanta dintre mesajul verbal si cel ninverbal, in care cel din urma are un rol intarire;

- este circulara si permisiva, in sensul ca permite reveniri asupra unor informatii, detalieri care nu au fost prevazute atunci cand a fost conceput mesajul;

- este puternic influentata de situatie si ocazie: acelasi mesaj poate fi receptat diferit de aceiasi receptor in functie de dispozitia motivationala, factorii de oboseala si stres, conditi favorizante sau nu ale contextului comunicarii;

-este puternic influentata de caracteristicile individuale ale emitatorului si receptorului;

- poseda si atributele necesitatii umane – nevoia omului de comunicare.Comunicarea verbala are in centrul demersului sau limbajul articulat (vorbirea)

si limbajul vocal nearticulat (paralimbajul). Vorbirea, reprezinta cea mai simpla si mai evoluata modalitate de exprimare a nuantelor afective dar si a gandirii abstracte, rationale. Paralimbajul include diverse modalitati sonore (volum, ton etc.),ritm, intesitate, fluenta,viteza, folosirea pauzelor etc.; reprezinta un bogat mijloc expresiv-comunicativ in cadrul unui dialog. Se apreciaza ca 39% din intelesul comunicarii este afectat de paralimbaj. In cadrul comunicarii verbale intalnim urmatoarele forme si structuri compozitional: cuvantul, interventia, alocutiunea, toastul, conferinta, dezbatera, dizertatia, discursul s. a.

- cuvintele, sunt sunete si semne care servesc omului pentru a construi mesaje. Cu ajutorul cuvintelor se realizeaza vorbirea si scrierea umana.Astfel, se afirma ca „ideea care nu cauta sa devina cuvant este o ide proasta, iar cuvantul care nu cauta sa devina actiune este un cuvant prost” (cf. Louis Pauwels si Jacques Bergier, Dimineata magicenilor.Introducere in realismul fantastic, Nemira, 1994, p. 20). Claritate mesajului inseamna folosirea corecta a cuvantului exact si a unei gramatici corecte (folosirea corecta a regulilor de ordin practic,a verbelor, adjectivelor si adverbelor, folosirea adecvata a jargonului si a eufemismelor etc.) O dificultate in comunicare este data de tendinta spre folosirea anglicismelor dar si, de folosirea termenilori vulgari sau jignitori.

- interventia: forma a dezbateri orale libere si concise pe o tema data(cultura, stiintifica, ideologica), in prezenta unui auditoriu interesat.Ea exprima un punct de vedere personal a celui ce intervine, cu motivari clare si convingatoare, cu nuante de originalitate, abordand un singur aspect, sub porma unei opinii.

- alocutiunea: forma spontana sau elaborata a unei comunicari orale, scurta si ocazionala. Ea poate sa ia si forma cuvantului sau salutului la diferite evenimente.

- discursul: forma extrem de elaborata a unei comunicari oratorice, prin care se sustine sau se dovedeste, argumentat in fata unui auditoriu, o problema sau o tema.

- conversatia: se bazeaza pe dialogul dintre doua persoane, pe intrebare si raspuns in vederea realizarii unui obiectiv intr-o anumita situatie. Se desfasoara fata in fata, dar si prin intermediul mijloacelor tehnice (telefon etc.).

COMUNICARE NONVERBALAComunicarea nonverbala inseamna cu totul altceva decat cuvintele prin care

trnsmitem un mesaj.Abordarea comunicarii nonverbale porneste de la cateva principii cu caracter generalsi, anume:

- comunicarea nonverbala este determinata cultural; - comunicarea nonverbala poate sa se afle in conflict cu mesajele verbale;

- mesajele nonverbale sunt in mare masura inconstiente;

28

- canalel comunicarii nonverbale sunt importante in comunicarea sentimentelor si atitudinilor.

In cadrul procesului de comunicare , limbajul nonverbal are urmatoarele functii: - - de a accentua comunicarea verbala;

- sa completeze mesajul transmis pe cale verbala;- in mod deliberat, poate sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale;- poate regulariza fluxul comunicational si de apondera dinamica proprie

comunicarii verbalizate;- repeta sau reactualizeaza intelesul comunicarii verbale;- comunicarea nonverbala nu poate substitui aspecte ale comunicarii

verbale.

Canalele prin care se transmite comunicare nonverbala:- corpul (miscari ale capului: sus, jos, aplecat, inclinat dreapta sau stanga,

clatinari);- privirea (pupila dilatata, tipuri de privire – somnolenta, fixa, mobila, inaltata,

coborata, evaziva, cu coada ochiului, piezisa, cu ochiul, cu ochii inchisi sau mijiti, lentile fumuri, in grup);

- fata (mimica, gura, zambetul, rasul,respiratia);- trunchiul (bustul, umeri si bazinul);- bratele si mainile;- picioarele (incrucisari ale picioarelor, picioarele si scaunul, picioarele in

pozitia stand, labele picioarelor)- hainele (stilul „uniforma”, adaptarea la mediu, nota personala, zile cu tinuta

neconventionala, cum sa ne imbracam sa castigam);- obiectele (limbajul obiectelor – bijuteri,accesorii la imbracaminte etc.);- locul (limbajul locurilor);- culorile (limbajul culorilor);- muzica;-simbolurile;- tacerea;- timpul;- spatiul (proxemica – limbajul spatiului): limbajul spatiului este strans legat de

patru categorii de distante (zone):- zona intima (0 – 45 cm.), este permis accesul celor apropiati

emotional;-zona personala (0,5 – 1,3 m.), corespunde distantei normale la care

doi oameni care converseaza intr-o incapere, pe strada si se pot atinge;- zona sociala (1,3 – 3,5), reprezinta distanta pe care o punem intr

noi si partenerii ocazionali sau dezagreabili, cand discutam afaceri si orice altceva pemtru prima data;

- zona publica (peste distanta de 3,5m.), aceasta distanta este caracteristica discursului public, cu caracter oficial, rezervata celor care se adreseaza unui grup de ascultatori, de pe o pozitie oficiala.

29

LIMBAJUL VERBAL – LIMBAJUL NONVERBAL IN COMUNICAREA INTERUMANA

Conform estimarilor unor studii relativ recente, din totalul mesajelor, apartinand comunicarii umane, aproximtiv 7% sunt verbale (cuvinte), 38% vocale, incluzand tonalitatea vocii, inflexiunile, calitati vocale, ritm, intesitate, onomatopee, sunetele guturale, oftat, suspin, accent, intonatie etc., restul de 55% reprezentand mesaje nonverbale. In conversatie, componenta verbala este sub 35%, iar comunicarile nonverbale peste 65%. Cercetatorii sunt de acord ca limbajul verbar este in nod preponderent folosit pentru transmiterea informatiilor in timp ce limbajul nonverbal exprima atitudini interpersonale, stari psihice afective etc., desi uneori sunt folosite si pentru a inlocui mesajele verbale.

COMUNICAREA PRIN SCRIS

Comunicare umana nu trebuie privita numai prin prisma celei verbale si nonverbale, ci si prin cea scrisa.Comunicarea prin scris ofera o serie de avantaje, dar si dezavantaje.

Avantajele comunicarii in scris constau in urmatoarele: - ofera posibilitatea organizarii nai clare a continutului informational, prin

revenirea si imbunatatirea succesiva a textului;- poate fi oricand consultat si confruntat cu ceea ce s-a precizat a se executa;- asigura conditii pentru o argumentare larga a celor inscrise;

Pe langa avantajele prezentate comunicarea prin scris prezinta si unele dezavantaje, cum ar fi:

- nu realizeaza legatura directa intre interlocutori (parteneri);- ii lipseste puterea de influentare a cuvintului vorbit;- nu permite conexiunea inversa imediat, ci numai cu un anume decalj in timp;- lipseste pe interlocutori de informatia emotionala pe care le asigura schimbul mesajelor orale; Particularitati ale comunicarii prin scris.- mesajul nu poate fi prezentat ci se prezinta singur;- dispare posibilitatea ca emitatorul sa intervina de a reveni, pe loc, asupra mesajului, a informatiiei transmise, de a-l completa sau explica, a-l detalia, de a sublinia anumite parti, in raport cu reacti cititorului; - realizarea feedbeck-ului este reluat si completat prin alte mesaje (telefon sau in scris); - noua informatie trebuie subliniata pentru a nu trece neobservata,folosiind expresii de felul urmator: „…de la aceasta data, …”sau „… incepand cu data de…” etc. .Cerinte de respectat in comunicarea prin scris.- concizie, claritate, logica interna, adresabilitatea, lipsa echivocului, utilizarea terminologiei adecvate; - claritatea limbajului folosit, claritatea argumentelor, elemente de sintaxa, optimizarea lungimii propozitiilor, a frazelor si chiar a intregului text; - alegerea cu mare grija a cuvintelor cu mare incarcatura emotionala si folosirea corecta a semnelor de punctuatie.

30

BIBLIOGRAFIE

Doru Pop, Introducere in toria relatiilor publice, Editura, DACIA, Cluj – Napoca, 2000 Stancu Serb, Relatii publice si comunicare, Teora, Bucuresti, 2001Prof. univ. dr.Dumitru Iacob, Asist. Univ. Diana Cismaru, Relatii publice, comunicare . ro, Bucuresti, 2002Adrian Neculau (coord.), Psihologia campului social: Reprezentarile sociale, Editia a 2 a Polirom, Iasi, 1997Bernard Dagenais, Profesia de relationist, Polirom, Iasi, 2002Dumitru Cristea, Tratat de psihologie sociala, Editura Pro Transilvania

31