Download - Meningele

MENINGELE

MENINGELE

Ţesut extrem de fragil, sistemul nervos central este adăpostit în cavităţi osoase, canalul vertebral şi cutia craniană, în care este învelit de un sistem de trei membrane conjunctive ce poartă numele de meninge şi care intervin în protecţia şi nutriţia ţesutului nervos.

MENINGELE

Dinspre exterior spre interior, cele tei membrane meningeale sunt reprezentate de:

duramater arahnoidă pia mater

MENINGELE

Embriologic, structural şi funcţional meningele se clasifică în pahimeninge şi leptomeninge.

Pahimeningele sau meningele gros, aşa cum sugerează numele, este reprezentat de dura mater, iar leptomeningele, meningele subţiri, de arahnoidă şi pia mater.

Pahimeningele este o structură de origine mezodermală iar leptomeningele, de origine ectodermală.

MENINGELE SPINALE

pahimeninge, dura mater

leptomeninge, arahnoida şi pia mater.

DURA MATER SPINALĂ

Este alcătuită dintr-un singur strat (vertebrele prezentând periost propriu).

Dura mater spinală are structură conjunctivă, fiind alcătuită din ţesut conjunctiv fibros, cu multe fibre de colagen şi foarte puţine fibre elastice, slab vascularizată.

Fibrele de colagen sunt dispuse în reţele suprapuse ce alcătuiesc o mecanostructură aproape inextensibilă. Această organizare îi conferă rezistenţă crescută, dura mater având rol de protecţie mecanică.

DURA MATER SPINALĂ

Superior aderă la gaura occipitală mare, unde continuă cu stratul meningeal al durei mater cerebrale, şi la faţa posterioară a corpurilor vertebrale C2-C3.

Pe toată lungimea este întărită de tracturi fibroase provenite din ligamentul longitudinal posterior al coloanei corpurilor vertebrale.

DURA MATER SPINALĂ

Caudal de S2 formează împreună cu filum terminale ligamentul coccigian ce se inseră pe faţa posterioară a corpului vertebrei coccigiene 2.

DURA MATER SPINALĂ În plan frontal trimite

expansiuni ce formează teci durale rădăcinilor nervilor spinali.

La nivelul găurilor intervertebrale teaca durală a trunchiului nervului spinal se continuă cu epinervul.

În regiunea cervicală, joncţiunea dura mater-epinerv aderă la periostul găurilor intervertebrale.

DURA MATER SPINALĂ

Dura mater spinală este separată de periostul vertebral prin spaţiul epidural ce conţine ţesut conjunctiv adipos areolar în care se află componenta internă a plexului venos vertebral.

DURA MATER SPINALĂ

Între dura mater şi arahnoidă se găseşte un spaţiu virtual, spaţiul subdural ce conţine o lamă fină de lichid.

ARAHNOIDA SPINALĂ

Este reprezentată de un strat de ţesut conjunctiv lax, dispus ca o pânză de păianjen (ceea ce a determinat denumirea acestei foiţe).

Arahnoida este avasculară. Spre deosebire de arahnoida craniană, arahnoida spinală prezintă puţine trabecule ce o leagă de pia mater.

ARAHNOIDA SPINALĂ

Arahnoida spinală căptuşeşte dura mater, inclusiv tecile nervoase.

Între arahnoidă şi pia mater se află spaţiul subarahnoidian prin care circulă lichidul cefalorahidian.

ARAHNOIDA SPINALĂ

Datorită slabei aderenţe între pia mater şi arahnoida spinală, spaţiul subarahnoidian este mai regulat, inelar pe secţiune transversală.

ARAHNOIDA SPINALĂ

Spaţiul subarahnoidian situat între L1-L2 (limita inferioară a măduvei spinării) şi S2 (limita inferioară a sacului dural) poartă numele de cisternă lombară.

ARAHNOIDA SPINALĂ

Conţine o cantitate crescută de LCR în care se află filum terminale şi nervii cozii de cal. Reprezintă locul de elecţie pentru realizarea puncţiilor şi a anesteziei nervilor lombosacrali.

PIAMATER SPINALĂ

Este o membrană conjunctivo-vasculară ce prezintă două straturi:

stratul intern (pia intima) aderă la ţesutul nervos şi este avascular

stratul extern (epipia) este vascularizat.

Pia mater spinală se prelungeşte pe rădăcinile nervilor spinali, constituindu-le tunici ce se continuă cu perinervul la nivelul orificiilor intervertebrale.

PIAMATER SPINALĂ

Pia mater spinală acoperă suprafaţa medulară trecând peste fisura mediană ventrală. La nivelul fisurii ventrale, formează linia spendens, la nivelul căreia se află artera spinală anterioară.

PIAMATER SPINALĂ

La nivelul conului medular se prelungeşte inferior, formând filum terminale (acesta conţine şi celule gliale). La acest nivel se găseşte ventriculul terminal Krause.

În plan frontal, între cele două rădăcini ale nervilor spinali, pia mater trimite 18-24 de expansiuni de formă triunghiulară cu vârful lateral, ataşat arahnoidei şi durei mater. Aceste expansiuni formează ligamentul denticulat, care are rol de ancorare laterală.

DURA MATER ENCEFALICĂ

Dura mater este alcătuită din ţesut conjunctiv moale fibros, sărac în fibre elastice dar cu o mare bogăţie de fibre de colagen, dispuse în reţele suprapuse ce constituie o mecanostructură de rezistenţă. Este slab vascularizată.

Această structură îi conferă durei mater rol de protecţie mecanică.


Dura mater cerebrală are două foiţe: externă, care ţine loc de periost intern

pentru oasele craniului şi se numeşte strat endostal

internă, numită strat meningeal.

Cele două straturi sunt aderente între ele, cu excepţia zonelor în care se găsesc sinusurile venoase ale durei mater.


În totalitate, dura mater aderă la craniu prin travee conjunctive; aderenţa este maximă la nivelul suturilor şi găurilor craniene. Se continuă cu periostul craniului la nivelul fisurilor, cu periostul orbitei, cu periostul exobazei la nivelul găurii occipitale şi găurilor jugulare, rotunde, ovale etc.


Nervii cranieni sunt înveliţi de prelungiri ale meningelor cerebrale. Nervul olfactiv face excepţie, filetele sale neavând teacă durală.

La nivelul nervului optic, dura mater se continuă cu sclera.


Dependinţele durei mater sunt:

coasa creierului; coasa

cerebelului; cortul

cerebelului; diafragma şeii; cavitatea

trigeminală.


Sinusurile pereche ale durei mater:

s. cavernoase; s.intercavernoase

anterior şi posterior; s.sfenoparietale; s. pietroase inf.; s. pietroase sup.; s. transverse; s. sigmoidiene.


Sinusurile cavernoase


Sinusurile nepereche ale durei mater:

s. sagital sup.; s. sagital inf.; s. occipital; s. drept; plexul venos

bazilar.


Afluenţii sinusurilor venoase ale durei mater:

vv. cerebrale; vv. diploice; vv. emisare.


Anastomoze între sinusul cavernos şi vv. de la exteriorul craniului

ARAHNOIDA ENCEFALICĂ

Este separată de dura mater prin spaţiul subdural (spaţiu virtual în care se găseşte o lamă fină de lichid seros) şi de pia mater prin spaţiul subarahnoidian, în care se află LCR.

Spaţiul subarahnoidian este traversat de travee conjunctive care leagă arahnoida de pia mater.


Acest spaţiu comunică şi cu sângele venos, prin intermediul unor vilozităţi emise de arahnoidă şi care ajung la nivelul lacurilor venoase de la vărsarea venelor cerebrale superficiale în sinusul venos superior. La acest nivel LCR se filtrează în sângele venos.


În anumite regiuni, spaţiul subarahnoidian prezintă zone mai dilatate, cisternele subarahnoidiene.Cisternele subarahnoidiene sunt mici, situate la nivelul şanţurilor ce delimitează girii cerebrali, sau mari, situate la nivelul şanţurilor mari, ce delimitează lobi sau pe traiectul unor vase mari.

ARAHNOIDA ENCEFALICĂ 1. Cisterna cerebelo-bulbară (magna sau cerebro-medulară); 2. Cisterna pontină (prepontină); 3. Cisterna interpedunculară; 4. Cisterna suprachiasmatică; 5. Cisterna marii vene cerebrale Galen (cisterna ambiens sau cvadrigeminală), 6. Două cisterne laterale.

PIAMATER ENCEFALICĂ

Este o membrană conjunctivo-vasculară ce prezintă două straturi:

stratul intern (pia intima) aderă la ţesutul nervos şi este avascular

stratul extern (epipia) este vascularizat.

Între vase şi pia mater se găseşte spaţiul subpial Virchow-Robin, în care pătrund prelungirile astrocitelor. Astfel se formează bariera hemato-encefalică, alcătuită din endoteliu capilar, membrana bazală a capilarului şi stratul glial.

LCR

LCR se formează în ventriculii cerebrali, în principal în ventriculii laterali, la nivelul plexurilor coroide printr-un proces de dializă, prin membranele filtrante cu permeabilitate selectivă pentru unele substanţe.

Acest lucru explică de ce ionii de Ca, Mg, K, acidul uric, aminoacizii etc. sunt inegal răspândiţi în sânge şi LCR, cu toate că acesta este izotonic cu plasma şi în echilibru osmotic cu sângele.

LCR - compoziţie

LCR este un lichid clar, incolor, limpede ca apa de “stâncă” (de izvor).

densitatea sa variază între 1,006 - 1,009 pH-ul LCR este de 7,4- 7,5 conţine 99% apă şi 1% substanţe solide:

LCR - compoziţie

glucoză 45-75mg% proteine (albumine şi globuline) 18-28 mg%. calciu 4,5-5,5 mg% (jumătate faţă de cel

plasmatic). fosforul organic, tot aproximativ 1/2 faţă de

cel plasmatic. Na: 300-345 mg%, mai mult decât cel

plasmatic Mg: 2-3,5 mg%, mai mult decât în plasmă.

LCR - compoziţie

LCR nu conţine elemente figurate ale sângelui, cu excepţia unui număr foarte mic de limfocite: 1-3 limfocite pe mm3.

LCR din ventriculi este mai sărac în celule şi proteine, decât cel din spaţiul subarahnoidian şi din cisterne. Deci în spaţiul subarahnoidian i se adaugă un plus de proteine şi celule.

CIRCULAŢIA LCR

Din ventriculii laterali, prin orificiile Monro, LCR trece în ventriculul III, apoi, prin apeductul cerebral Sylvius, în ventriculul IV. Prin apertura mediană a ventriculului IV (orificiul lui Magendie) şi (mai puţin) prin orificiile laterale Luschka, LCR ajunge în spaţiul subarahnoidian, în cisterna magna (cerebelobulbară), de unde se răspândeşte în celelalte cisterne şi în spaţiul subarahnoidian medular.

CIRCULAŢIA LCR

La nivel medular, spaţiul subarahnoidian prezintă cisterna lombară, situată între L2 şi S2, locul în care se fac puncţiile lombare şi rahianesteziile lombare. Circulaţia LCR este influenţată de mişcările capului, de respiraţie, de creşterea presiunii sanguine (în special a presiunii venoase) etc

CIRCULAŢIA LCR Resorbţia LCR se face în sistemul venos, prin granulaţiile arahnoidiene ce pătrund în sinusurile venoase durale Cea mai mare parte a granulaţiilor arahnoidiene Pacchioni se găsesc în sinusul sagital superior al durei mater, dar există granulaţii şi în alte sinusuri, precum şi în venele medulare. O parte a lichidului cerebrospinal este absorbită şi de sistemul venos cerebral sau prin spaţiile periradiculare şi perineurale spinale şi craniene.

VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII

Măduva spinării are următoarele surse arteriale: arterele spinale segmentare (prin arterele radiculare anterioare şi posterioare); artera spinală anterioară; arterele spinale posterioare.


Aa. segmentare: În regiunea cervicală provin din artera vertebrală, artera cervicală ascendentă şi artera cervicală profundă. În regiunea toracală provin din arterele intercostale posterioare. În regiunea lombară, din arterele lombare. În regiunea sacrală, din arterele sacrale laterale şi medie.


Toate aceste artere dau câte o ramură spinală, ce pătrunde în canalul vertebral prin orificiul intervertebral. În canal se ramifică într-o ramură vertebrală, ce dă două ramuri anterioară şi posterioară, pentru corpul şi arcul vertebral, şi o ramură meningeală, din care se desprind aa. radiculare anterioară şi posterioară.


Arterele radiculare anterioare sunt în număr de 4 până la 10, din care mai constante sunt: o arteră radiculară anterioară cervicală, două toracale şi una lombară. Cea mai voluminoasă, cu origine variabilă, între T8 şi L3, este artera radiculară mare a lui Adamkiewics, care vascularizează 2/3 anterioare din 2/3 inferioare ale măduvei.


Artera spinală anterioară Se formează în dreptul vertebrei C 2, prin unirea a două ramuri spinale anterioare, desprinse din arterele vertebrale.Practic, artera spinală anterioară este scurtă, ea prelungindu-se inferior pe seama anastomozelor arterelor radiculare anterioare. Artera spinală anterioară are traiect descendent în dreptul fisurii mediane ventrale, unde se află în linia splendens.


Arterele spinale posterioare În general în număr de două, au originea în arterele vertebrale în traiectul lor intracranian sau în arterele cerebeloase postero-inferioare. La nivelul măduvei sunt situate dorsal de rădăcina posterioară a nervului spinal. Arterele spinale posterioare dau ramuri care vascularizează 1/3 posterioară a măduvei spinării.

La nivelul piei mater, arterele formează plexul arterial perimedular, care asigură vascularizaţia substanţei albe periferice


În pia mater se formează o reţea venoasă care drenează în şase canale dispuse astfel: unul la nivelul fisurii mediane ventrale, unul la nivelul şanţului median dorsal, patru laterale, câte două de fiecare parte, dorsal de cele două rădăcini ale nervului spinal (fig. II 9). Aceste canale venoase comunică superior cu venele cerebrale şi cu sinusurile venoase ale durei mater, iar transversal cu plexul venos vertebral şi prin acesta cu venele segmentare. Legătura între plexul venos peridural şi venele lombare reprezintă o cale de anastomoză cavo-cavă.

VASCULARIZAŢIA ENCEFALULUI

Deşi reprezintă 2% din greutatea corporală, creierul consumă 20% din totalul de oxigen necesar organismului. Întreruperea circulaţiei spre creier poate determina: pierderea cunoştinţei, dacă durata întreruperii nu depăşeşte câteva secunde; instalarea unor leziuni nervoase definitive (infarct cerebral), dacă întreruperea circulaţiei durează 4-5 minute.


Între vase şi pia mater se găseşte spaţiul subpial Virchow-Robin, în care pătrund prelungirile astrocitelor. Astfel se formează bariera hemato-encefalică, alcătuită din: endoteliu capilar, membrana bazală a capilarului şi stratul glial, format de prelungirile astrocitelor.


Deşi bariera hemato-encefalică are permeabilitate selectivă, există regiuni, dispuse în special în jurul ventriculilor, care nu sunt protejate de bariera hemato-encefalică.

Aceste regiuni poartă numele de organe circumventriculare.


Organele circumventriculare sunt zone intens vascularizate, cu funcţie secretoare şi/sau receptoare (chemo şi baroreceptoare). Capilarele lor sunt de tip fenestrat (celulele endoteliale prezintă pori prevăzuţi cu diafragme subţiri, ce favorizează schimburile), iar celulele ependimare din zonele corespunzătoare sunt modificate (tanicite).


Organele circumventriculare sunt:

1. area postrema a bulbului rahidian;

2. organul subfornical;

3. organul vascular al lamei terminale;

4. eminenţa mediană;

5. lobul posterior hipofizar;

6. epifiza;

7. organul subcomisural.

A. VERTEBRALĂ

Ramurile intracraniene ale arterei vertebrale:

1. ramuri meningeale pentru fosa posterioară a endobazei

2. artera spinală anterioară 3. artera spinală posterioară4. artera cerebeloasă

postero - inferioară5. ramuri bulbare

paramediane şi circumferenţiale scurte

TR. BAZILAR

Ramuri colaterale:1. ramuri paramediane,

circumferenţiale scurte şi lungi pontine

2. arterele labirintice, 3. arterele cerebeloase

antero-inferioare 4. arterele cerebeloase

superioare Ramuri terminale - două

artere cerebrale posterioare

TR. BAZILAR

Ramurile arterei cerebrale posterioare:

1. ramuri centrale,

2. ramuri corticale,

3. arterele coroidiene posterioare.

A.C.I.

Ramurile colaterale:

1. Ramuri cavernoase,

2. Arterele hipofizare superioară şi inferioară,

3. Artera meningeală,

4. Artera oftalmică

A.C.I.

Ramurile colaterale:

1. A. coroidiană anterioară;

2. A. comunicantă posterioară;

3. A. cerebrală anterioară;

4. A. cerebrală medie (Sylviană).

POLIGONUL ARTERIAL WILLIS

Se formează prin anastomozarea tr. bazilar cu A.C.I.

DRENAJUL VENOS AL ENCEFALULUI

Venele mici, care drenează ţesutul nervos al creierului, formează un plex venos pial, din care pleacă vene mai mari, situate în spaţiul subarahnoidian.

Acestea se varsă în sinusurile venoase ale durei mater, prin intermediul cărora sângele venos ajunge în vena jugulară internă

DRENAJUL VENOS AL ENCEFALULUI

Venele mari sunt:1. venele cerebrale

superioare;2. vena cerebrală mijlocie

superficială;3. vena cerebrală mijlocie

profundă;4. venele cerebrale inferioare;5. vena cerebrală anterioară;6. vena bazală;7. vena talamo-striată;8. vena coroidă;9. vena cerebrală internă;10. marea vena cerebrală a lui

Galien

Download - Meningele

Top Related