HOTĂRÂRE nr. 870 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1Se aprobă Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale, denumită în continuare Strategia, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2(1)Se desemnează Secretariatul General al Guvernului ca instituţie responsabilă pentru coordonarea implementării Strategiei. În acest sens, Secretariatul General al Guvernului colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice, Cancelaria Primului-Ministru şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu atribuţiile legale ale acestora şi prevederile prezentei Strategii.(2)Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei se aprobă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3Secretariatului General al Guvernului va îndeplini următoarele atribuţii:a)elaborarea proiectelor de acte normative necesare implementării Strategiei în domeniul regulilor de procedură şi a regulilor privind evaluarea ex-ante şi ex-post a politicilor publice şi supunerea acestora spre adoptare Guvernului;b)crearea şi dezvoltarea bazei de date şi informaţii privind politicile publice, prevăzută în Strategie, în colaborare cu Cancelaria Primului-Ministru şi în conformitate cu prevederile legislative în vigoare.

Art. 4Secretariatului General al Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru şi Ministerul Finanţelor Publice vor îndeplini următoarele atribuţii:a)crearea grupului de lucru pentru elaborarea procedurilor privind noile iniţiative de finanţare şi includerea acestora în regulile de procedură elaborate conform art. 3 lit. a);b)elaborarea metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice de la nivel central;c)elaborarea mecanismelor, procedurilor şi a cadrului normativ necesare pentru integrarea planurilor strategice în cadrul procesului bugetar şi supunerea spre aprobare Guvernului a proiectelor de acte normative necesare;d)realizarea metodologiei pentru elaborarea indicatorilor de performanţă la nivelul administraţiei publice centrale.

Art. 5

Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici vor elabora şi vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative privind detalierea atribuţiilor Secretariatului General al Guvernului în domeniul elaborării politicilor publice.

Art. 6Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor elabora şi implementa programul de pregătire în domeniul politicilor publice şi al metodelor de evaluare a impactului.-****-

PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului,Radu Stroep. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,Constantin GheorgheMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXĂ: Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale

PARTEA 1:IntroducerePrezenta Strategie este elaborată în cadrul Proiectului PHARE Twinning RO2003/IB/OT/10, 2003/005-551.03.03 "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional", în colaborare cu reprezentanţii Unităţii de Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României. Acest document are la bază Raportul de Evaluare elaborat în cadrul proiectului, precum şi discuţiile purtate cu reprezentanţi ai instituţiilor de la Centrul Guvernului (Aparatul de lucru al Guvernului: Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria Primului-Ministru) şi ai ministerelor de resort în cadrul sesiunilor de consultare (brainstorming) şi a atelierelor de lucru organizate pe temele principale ale strategiei.Importanţa, rolul şi scopul sectorului public în societatea democratică dezvoltată necesită eforturi continue de creştere a eficienţei, responsabilităţii şi transparenţei instituţiilor publice. Introducerea noului sistem de management public, în general, şi dezvoltarea sistemului de elaborare a politicilor publice, în special, reprezintă una din principalele direcţii de dezvoltare adoptate de majoritatea ţărilor UE şi OECD pentru a răspunde acestei necesităţi. Instrumente precum managementul orientat spre performanţă, cadrul de cheltuieli pe termen mediu, abordarea participativă a procesului decizional şi altele

asemenea sunt dezvoltate şi folosite pentru a asigura punerea în aplicare a principiilor guvernării democratice şi concordanţa cu nevoile reale ale societăţii.Necesitatea dezvoltării sistemului de elaborare a politicilor publice este evidenţiată şi la nivelul Uniunii Europene. Strategia Lisabona, adoptată în martie 2000 la summit-ul la nivel înalt al Uniunii Europene propune obiectivul conform căruia Europa trebuie să devină economia cea mai competitivă şi dinamică din lume în următorul deceniu. Pentru a se atinge acest obiectiv, statele trebuie să fie capabile să utilizeze planificarea bugetară şi a politicilor publice pe termen mediu şi lung, inclusiv iniţiative precum o mai buna reglementare, analize de impact a politicilor publice şi îmbunătăţirea consultării şi participării structurilor societăţii civile în elaborarea politicilor publice.Aceste direcţii de dezvoltare sunt urmate de noi modalităţi de abordare a acţiunii guvernului şi instituţiilor sale, care să facă trecerea de la înţelegerea tehnică a procesului legislativ la o analiză aprofundată în etapa pre-legislativă - numită analiza politicilor publice - şi dezvoltarea unui sistem de elaborare a politicilor publice ca principal instrument pentru îmbunătăţirea, fundamentarea şi promovarea calităţii în procesul decizional în mediul socio-economic complex al societăţii moderne.Sistemul politicilor publice reprezintă ansamblul instrumentelor, procedurilor şi arhitecturii instituţionale, dezvoltat în scopul de a îmbunătăţi în ansamblu calitatea şi eficienţa procesului de luare a deciziei. Pentru atingerea acestui scop, pe lângă o bună colaborare între nivelul politic şi cel executiv al administraţiei precum şi între administraţia publică şi societatea civilă, mai este necesară şi dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor tuturor actorilor cheie angrenaţi în procesul politicilor publice. Având în vedere iminenta integrare a României la Uniunea Europeană, la elaborarea prezentei strategii au fost luate în considerare recomandările Raportului Final al Grupului Mandelkern pentru o reglementare mai bună (Mandeikern Group on Better Regulation Final Report, November 2001). Acest raport se adresează statelor membre ale Uniunii Europene, grupul Mandelkern având misiunea de "a stabili o strategie pentru o acţiune coordonată viitoare pentru simplificarea cadrului de reglementare, inclusiv în vederea realizării unei administraţii publice atât la nivel naţional cât şi la nivel comunitar.1"Instrumentele politicilor publice se constituie dintr-o gamă variată de metodologii de planificare şi previzionare, proceduri sistematizate de luare a deciziilor, luând în considerare diferitele nivele şi scopuri ale problemelor, analizarea problemelor, dezvoltarea de variante de soluţionare, evaluarea efectelor posibile datorate soluţiilor alternative, alegerea resurselor, planificarea implementării, monitorizare şi evaluare.Procesul politicilor publice este împărţit în două niveluri de planificare: sectorial/intersectorial şi instituţional. Procedura pentru dezvoltarea politicilor sectoriale şi intersectoriale este axată pe soluţionarea/rezolvarea problemelor şi adaptarea la realităţile socio-economice.Abordarea instituţională a planificării politicilor publice este axată pe managementul şi coordonarea problemelor la nivel instituţional, folosind ca instrumente, planificarea resurselor financiare, umane, şi administrative şi dezvoltarea de modele instituţionale eficiente. Acest aspect de planificare a politicilor publice este acoperit de procesul

planificării strategice, concept preluat în administraţia publică din domeniul afacerilor. Un sistem dezvoltat şi eficient de politici publice trebuie să înglobeze ambele abordări şi să dezvolte instrumentele necesare pentru fiecare dintre ele. Complexitatea reformei menite să îmbunătăţească sistemul politicilor publice provine din necesitatea de a asigura coordonarea tuturor sistemelor instituţionale, bugetare şi decizionale ale Guvernului. Aceste provocări definesc obiectivele generale şi speciale ale strategiei.Perioada de implementare a Strategiei este 2006-2010.Descrierea situaţiei actualeÎn ultimii doi ani s-au înregistrat progrese semnificative la nivelul sistemului de gestionare a politicilor publice, care au urmărit consolidarea capacităţii Guvernului de a urmări mai bine propriile priorităţi politice şi de a asigura un mediu de reglementare mai eficient. În contextul procesului de reformă în acest domeniu, următoarele eforturi trebuie subliniate în mod deosebit:- Înfiinţarea Unităţii de Politici Publice (UPP) în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), având în structură specialişti tineri şi calificaţi profesional;- Înfiinţarea unităţilor de politici publice în cadrul ministerelor de linie;- Introducerea întâlnirilor săptămânale ale secretarilor de stat (şedinţele pregătitoare de guvern);- Adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de formulare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, prin care se cere ministerelor să formuleze propuneri de politici publice într-un format specific pentru toate actele juridice importante, înainte de elaborarea acestora;- UPP al SGG a elaborat şi un Manual pentru a acorda asistenţă ministerelor în aplicarea noului regulament;- Reducerea numărului de consilii interministeriale la 11; înfiinţarea Consiliului de Planificare Strategică;- Iniţiativele Ministerului Finanţelor Publice privind introducerea cadrului de cheltuieli pe termen mediu (CCTM) şi implementarea bugetarii pe programe.- Hotărârea Guvernului nr. 402/2006 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 157/2005 pentru organizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului.Politici actuale şi cadrul juridic al procesului de formulare a politicilor publiceStrategia privind accelerarea reformei în administraţia publică 2004-2006 defineşte principalele iniţiative care trebuie dezvoltate în domeniul formulării politicilor publice. Problemele înregistrate în procesul de formulare a politicilor publice au fost analizate şi într-o serie de rapoarte ale unor instituţii/organizaţii internaţionale - Raportul de Monitorizare a României al Comisiei Europene (Bruxelles, 25 octombrie 2005, şi 16 mai 2006) şi Raportul de evaluare al SIGMA (Support for Improvement în Governance and Management în Central and Eastern European Countries), 2005, privind formularea şi coordonarea politicilor în România, toate acestea fiind luate în considerare la elaborarea prezentei strategii.

Cadrul legislativ referitor la procesul de formulare a politicilor publice, inclusiv procedurile de tehnica legislativă pentru proiectele şi actele normative şi consultările legislative, este reprezentat de:Legi- Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;- Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată;- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare;- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicată, cu modificările ulterioare;- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;- Legea nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, cu modificările şi completări ulterioare.Hotărâri ale Guvernului- Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, republicată;- Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central;- Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente;- Hotărârea Guvernului nr. 314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor, cu modificările şi completările ulterioare;- Hotărârea Guvernului nr. 1623/2003 privind înfiinţarea Consiliul Superior pentru Reforma Administraţiei Publice, Coordonarea Politicilor Publice şi Ajustare Structurală;- Hotărârea Guvernului nr. 117/2005 privind constituirea Comitetului interministerial pentru coordonarea reformei procesului politicilor publice;Definirea problemelorPe baza analizei efectuate în Raportul de evaluare elaborat de Proiectul PHARE Twinning RO2003/IB/OT/10, 2003/005-551.03.03 "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional", precum şi a altor rapoarte privind procesul de formulare a politicilor publice, a fost identificat următorul set de probleme:1.Tipologia documentelor de politici publice

- În practică şi în legislaţie există diferite tipuri de documente de politici publice, dar nu există nici o legătură ierarhică clară între acestea, structura internă a documentelor de politici publice nu este definită şi nu există condiţii clare pentru utilizarea acestora în procesul de formulare a politicilor publice.2.Procesul de formulare a politicilor publice este dominat de abordarea din punct de vedere legislativ- Regulamentele în vigoare stabilesc o legătură explicită între formularea de politici publice şi proiectele de acte normative. În cadrul regulamentelor în vigoare există prea multe acte normative care necesită elaborarea de analize de politici prin propuneri de politici publice, în acelaşi timp, toate actele normative prin care sunt transpuse în legislaţia internă normele comunitare sunt excluse de la analiza politicilor prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 775/2005.3.Coordonarea şi corelarea politicilor cu bugetul- Există o slabă legătură între formularea de politici, procesul de aprobare şi procesul de bugetare.- Nu există suficientă coordonare a iniţiativelor de formulare a politicilor, nici la nivel sectorial, nici la nivel central; nu există o orientare clară spre rezultate şi priorităţi.4.Proceduri de consultare şi comunicare- Există diferite proceduri de consultare pentru documentele de politici publice şi pentru actele normative. Procedurile actuale nu oferă suficiente condiţii pentru implicarea tuturor părţilor şi pentru analizarea tuturor opiniilor şi observaţiilor.- Comunicare insuficientă în cadrul ministerelor, între ministere, precum şi între acestea şi alte instituţii ale administraţiei centrale şi ONG-uri.5.Rolurile complementare ale funcţionarilor publici şi ale decidenţilor politici- În prezent, rolul funcţionarilor publici în procesul de formulare a politicilor publice este prea redus.- În anumite cazuri, politicile nu sunt aprobate la nivelul decizional relevant.6.Capacitatea de formulare a politicilor- Abilităţi insuficiente de formulare a politicilor publice şi de elaborare a analizelor de impact;- Slabă analiză financiară pentru politicile şi proiectele de acte normative propuse.

PARTEA 2:CAPITOLUL I: Obiective, principii generale

Obiectivul strategiei este acela de a dezvolta un sistem de formulare, coordonare şi planificare a politicilor publice simplu şi eficient, care să contribuie la îmbunătăţirea semnificativă a calităţii acţiunii guvernamentale, a calităţii legislaţiei şi la dezvoltarea generală a capacităţii instituţionale a administraţiei publice centrale.Obiective specifice ale strategiei:- Realizarea unui sistem de documente de politici publice, definirea ierarhiei şi structurii acestora, precum şi a instrumentelor pentru o bună formulare a politicilor publice.

- Elaborarea unor proceduri clar definite de consultare şi coordonare în planificarea şi formularea politicilor publice în vederea promovării unei culturi de comunicare în administraţia publică.- Elaborarea procedurilor pentru corelarea proceselor de planificare a politicilor publice cu cele de bugetare prin introducerea unor sisteme noi de iniţiative de politici publice şi de planificare strategică.- Stabilirea diviziunii de bază în ceea ce priveşte rolurile funcţionarilor publici şi decidenţilor politici în cadrul procesului de formulare a politicilor publice.Principii generale:- Principiul participării şi transparenţei - organizaţiile non-guvernamentale, sectorul privat, autorităţile locale şi instituţiile internaţionale contribuie la procesul de planificare a politicilor publice. Societatea civilă este informată cu privire la politicile publice planificate.- Principiul continuităţii şi coordonării - în procesul de planificare a politicilor publice sunt asigurate atât actualizarea politicilor curente ale Guvernului, cât şi coordonarea cu alte iniţiative.- Principiul responsabilităţii - planificarea politicilor publice este un proces orientat spre obţinerea de rezultate. Răspunderea există la toate nivelurile administraţiei publice.- Principiul subsidiarităţii - în procesul de planificare a politicilor publice, se evaluează care este nivelul de administraţie publică cel mai adecvat pentru implementarea unei anumite politici publice.- Principiul bunei guvernări - conform acestui principiu Guvernul trebuie să stabilească acţiuni clare şi eficiente pe baza unor obiective de calitate şi să aibă capacitatea de a răspunde rapid unor necesităţi sociale.- Principiul cooperării şi coerenţei - instituţia implicată în formularea politicilor publice trebuie să îşi dovedească disponibilitatea pentru cooperare cu alte instituţii publice, ca şi cu alte organizaţii ale societăţii civile interesate sau afectate de o anumită iniţiativă de politici publice, asigurând în acest fel o concepţie coerentă asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite şi a măsurilor ce urmează a fi luate.

CAPITOLUL II: Direcţii de acţiuneÎn vederea atingerii obiectivelor strategiei au fost propuse următoarele direcţii de acţiune:1. Definirea instrumentelor pentru asigurarea unui sistem coerent de formulare a politicilor publice;

2. Coordonarea procesului de formulare a politicilor publice;

3. Corelarea între planificarea politicilor publice şi procesul de formulare a bugetului;

4. Identificarea şi formularea rolurilor jucate de funcţionarii publici şi de către decidenţii politici în procesul de formulare a politicilor publice şi întărirea capacităţii specialiştilor din administraţia publică centrală în elaborarea şi analiza politicilor.

1.Instrumente pentru asigurarea unui sistem coerent de formulare a politicilor publice

Această direcţie de acţiune are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem coerent de elaborare a documentelor de politici publice, a unei ierarhii şi structuri a acestora, precum şi definirea instrumentelor necesare.

1.1.Tipuri de documente de politici publiceSistemul guvernamental de formulare a politicilor publice cuprinde diferite documente de politici publice, precum şi, într-un sens mai larg, acte normative. Documentele de politici publice pot avea diferite obiective, niveluri de generalitate, pot fi elaborate în perioade de timp diferite, iar implementarea acestora este, în cele mai multe cazuri, secvenţială. Necesitatea de a avea mai multe tipuri de documente de politici publice este generată de diversele niveluri de analiză efectuate în fiecare etapă de formulare a politicilor publice. Există, de asemenea, şi considerente legate de volumul de informaţii cuprins în cadrul documentelor, în funcţie de cantitatea de informaţii care poate fi analizată în acelaşi timp. În mod logic, nu este posibilă includerea într-un singur document de politici publice a unei analize detaliate a tuturor problemelor existente într-un anumit sector - acest lucru putând deveni un obstacol în calea elaborării documentului, precum şi a procesului decizional.În practică, procesul de formulare a politicilor publice începe prin elaborarea unor documente de politici publice mai generale în etapa iniţială, care includ identificarea principalelor aspecte de politici publice şi direcţii de acţiune. În continuare, se realizează o analiză mai detaliată a politicilor publice pentru diferite aspecte, prin întocmirea unor documente de politici publice separate. Această abordare s-a dovedit a fi rezonabilă şi în cadrul practicilor actuale.În prezent, există diferite tipuri de documente de politici publice folosite în practică - strategii, programe, propuneri de politici publice, planuri, memorandumuri, note informative. Unele documente sunt incluse în mod oficial în reglementările normative (strategia, programul, propunerea de politici publice), altele sunt folosite în practică, dar statutul lor nu este definit în acte normative (memorandum, notă informativă, plan). De asemenea, structura propunerii de politici publice este în prezent singura definită în mod detaliat. Există şi alte tipuri de documente care sunt definite oficial în legislaţie şi care pot fi considerate drept documente de politici publice, deoarece acestea sunt propuse ca instrumente ale procesului politic decizional (de exemplu - tezele preliminare ale proiectelor de lege). Aceste ultime instrumente sunt foarte rar folosite în practică.Pentru a asigura funcţionalitatea sistemului, se impune definirea tuturor tipurilor de documente de politici publice şi a ordinii ierarhice a acestora, precum şi a modului lor de utilizare. Strategia propune reducerea numărului de documente de politici publice şi definirea clară a structurii lor. Sunt propuse trei tipuri de astfel de documente:- Strategia;- Planul;- Propunerea de politici publice.Există o corelarea clară între tipurile de documente de politici publice existente în prezent şi cele propuse. Dar această corelare nu se poate aplica în practică fiecărui caz concret.

Nivelul de conformitate a tipurilor de documente de politici publice existente şi viitoare este prezentat în tabelul nr. 1.Tabelul nr. 1 - Nivelul de conformitate a tipurilor de documente de politici publice existente cu cele propuse

Instrumentele de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative (Expunerea de motive, nota de fundamentare, referatul de aprobare) nu sunt definite ca fiind document de politici publice (a se vedea punctele 1.2.1. şi 1.2.2.). Structura notei de fundamentare şi a expunerii de motive este conturată potrivit prevederilor Secţiunii a 4-a a Capitolului III din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Este inclusă în tabelul nr. 1 pentru a arăta corelarea dintre propunerea de politici publice şi nota de fundamentare actuală, cu instrumentul de prezentare şi motivare propusă pentru noul sistem. Formularul pentru propunerea de politici publice cuprinde o parte a documentului de politici publice şi o parte a analizei de impact pentru proiectului de act normativ. Această parte referitoare la analiza impactului măsurilor promovate prin diverse acte normative va fi detaliată în cadrul expunerii de motive, notei de fundamentare şi referatelor de aprobare pentru proiectele de acte normative. Prezenta strategie urmăreşte simplificarea actualelor proceduri de fundamentare a proiectelor de acte normative, prin utilizarea unui singur instrument de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative.

1.1.1.Definirea şi structura documentelor de politici publiceStrategia este un document de politici publice pe termen mediu şi lung care defineşte, în principiu, politica Guvernului cu privire la un anumit domeniu de politici publice în care

se impune luarea unor decizii privind o gamă largă de aspecte. Strategia este elaborată în vederea formulării unei noi politici publice în domeniul respectiv, precum şi în cazul în care politicile publice actuale necesită o îmbunătăţire semnificativă.Structura strategiei este formată din următoarele părţi:- IntroducereDeciziile care au dus la elaborarea strategiei, planificarea în timp - perioada de implementare a strategiei, părţile implicate în elaborarea strategiei şi modul de lucru (ateliere de lucru, seminarii, sesiuni de lucru şi altele asemenea).- Informaţii generale relevanteAceastă parte a strategiei conţine descrierea situaţiei actuale pe baza principalilor indicatori socio-economici. Descrierea situaţiei actuale trebuie să se facă din diferite perspective care să includă toate grupurile ţintă. Astfel, în viitor, obiectivele vor putea fi definite mai exact şi vor putea fi mai bine adaptate problemei în cauză.- Priorităţi, politici şi cadru juridic existenteAceastă parte a strategiei defineşte priorităţile programului guvernamental care pot fi rezolvate parţial sau în întregime prin implementarea strategiei. Trebuie să se descrie relaţiile reciproce dintre actele normative în vigoare.- Definirea problemeiStrategia este tipul de document de planificare a politicilor publice în care problemele curente sunt menţionate la un nivel mai general decât în alte documente de politici publice. Definirea problemei trebuie să se facă pe baza unei surse de date de încredere care să dovedească faptul că problema respectivă este prezentă pe termen lung.- ObiectiveObiectivul politicii publice este reprezentat de situaţia pe care Guvernul se angajează să o realizeze prin iniţierea unor măsuri într-un anumit domeniu de politici publice. Aceste măsuri trebuie să vizeze îmbunătăţirea parţială a situaţiei sau rezolvarea completă a problemei. Obiectivele strategiei sunt generale şi, dacă este necesar, pot fi definite obiective specifice pentru fiecare direcţie de acţiune.- Principii generaleTrebuie să se descrie cele mai importante principii pe care le va respecta strategia (transparenţă, răspundere şi altele asemenea).- Direcţii de acţiuneFiecare obiectiv specific poate fi realizat cu ajutorul unor seturi de activităţi. Deoarece strategia este un document general de politici publice, în această parte sunt indicate principalele direcţii de acţiune care conduc la obţinerea rezultatelor politicilor publice. Impactul general al acestor direcţii de acţiune trebuie luat în considerare.- Rezultatele politicilor publiceRezultatele exprimate în mod cuantificabil descriu schimbările care au intervenit în mediul economic, cultural şi social. Acestea reprezintă impactul pe termen lung generat de rezultatele obţinute într-o anumită perioadă de timp. Aceasta este cea mai importantă parte a strategiei, precum şi a documentelor de politici publice. Ulterior, rezultatele oferă celor care formulează politicile publice, precum şi societăţii, posibilitatea de a evalua

nivelul rezultatelor realizate în etapa de implementare a strategiei sau într-un moment ulterior. Uneori, diferite strategii sunt complementare, contribuind la obţinerea aceloraşi rezultate.- Rezultatele acţiunilorFiecare politică publică trebuie să fie implementată de către anumite instituţii. Rezultatele acţiunilor reprezintă servicii sau produse furnizate de către o instituţie în funcţie de obiectivul acesteia şi de cei în faţa cărora instituţia respectivă este pe deplin responsabilă. Aceasta parte a strategiei descrie conexiunea dintre rezultatele acţiunii şi rezultatele, mai ample, ale politicii publice. La fel ca rezultatele politicii publice, rezultatele acţiunilor trebuie să fie măsurabile şi să se bazeze pe surse de date de încredere.- IndicatoriIndicatorii sunt factori măsurabili care arată gradul în care au fost atinse rezultatele. Indicatorii trebuie să fie elaboraţi pe baza datelor statistice existente. Nivelul de atingere a rezultatelor poate fi testat cu ajutorul unui număr limitat de indicatori. Nu este nevoie să se elaboreze mai mulţi indicatori pe baza unor metode costisitoare de colectare a datelor dacă există posibilitatea de a obţine aceleaşi rezultate cu un efort mai redus.- Implicaţii pentru bugetEstimarea fondurilor suplimentare pentru implementarea strategiei, împărţite pe ani, şi dacă este posibil - prezentate cu un anumit grad de detaliere, în conformitate cu direcţiile şi activităţile strategiei. Trebuie să se menţioneze activităţile care pot fi implementate cu ajutorul resurselor existente.- Implicaţii juridiceScurtă descriere a conţinutului modificărilor care trebuie aduse actelor normative: modificări ale actelor normative existente, conţinutul noilor acte normative, prezentat pe scurt, actele normative propuse spre abrogare. Această parte a strategiei trebuie să fie inclusă numai în cazul în care anumite acte normative rezultă direct din strategie.- Proceduri de monitorizare, evaluareCerinţele de monitorizare sunt utile pentru prevenirea posibilelor greşeli din cadrul procesului de implementare a strategiei. Această parte trebuie să fie inclusă în mod obligatoriu în orice politică publică şi se referă la planificarea unei monitorizări a implementării. Planificarea procesului de raportare şi/sau evaluare ex-post după implementarea politicii publice este obligatorie.- Etape ulterioare şi instituţii responsabileAceastă parte prezintă sarcinile instituţiilor implicate în procesul de implementare. Fiecare etapă este relevantă pentru direcţiile de acţiune şi instituţia responsabilă.Structura strategiei menţionată mai sus nu este exhaustivă, la nevoie se pot adăuga părţi suplimentare. De exemplu, dacă anumite direcţii includ soluţii alternative de soluţionare, acestea pot fi descrise în strategie, incluzând şi analiza de impact pentru variantele propuse.Planul este un document menit să asigure implementarea politicilor. Planul poate fi pe termen mediu sau pe termen scurt în funcţie de scopul politicii şi de perioada implementării acesteia. Planul pe termen mediu presupune un grad mai mare de

generalitate în comparaţie cu cel pe termen scurt. Planul poate fi întocmit numai după ce strategia sau propunerea de politici publice a cărei implementare o detaliază a fost adoptată. Obiectivele, direcţiile generale, rezultatele politicilor incluse în plan trebuie să coincidă cu cele din strategie dar să fie completate cu mai multe detalii legate de activităţi concrete, instituţii responsabile, termene de realizare şi resurse. Uneori mai multe planuri pot deriva dintr-o singură strategie. Planul poate fi elaborat atât pentru implementarea unei strategii cât şi pentru implementarea unei propuneri de politici publice. În anumite cazuri, el poate fi elaborat inclusiv pentru implementarea unui act normativ.Planul pe termen mediu este format din următoarele părţi:- Informaţii generale relevanteMotivul de elaborare a planului pe termen mediu şi documentul strategic sau de politică publică din care derivă (strategia, propunerea de politică publică acceptată, responsabilitate definită de către Guvern şi altele asemenea) trebuie să fie menţionate.- Definirea problemeiDefinirea problemei este inclusă pe scurt pentru a face mai clare informaţiile despre strategia/politica publică respectivă. Definirea problemelor identificate va fi preluată din strategie. Dacă se consideră necesar, problemele vor fi de asemenea descrise.- Obiective specificeObiectivele specifice sunt preluate din strategia sau propunerea de politici publice adoptată pentru a se asigura faptul că activităţile sunt planificate conform obiectivelor stabilite iniţial.- Direcţii de acţiuneAceasta este una dintre cele mai importante părţi ale planului pe termen mediu care defineşte mai exact activităţile, instituţiile responsabile şi termenele corespunzătoare. În cazul în care planul pe termen mediu conţine mai multe obiective, trebuie să se menţioneze cel puţin o activitate pentru fiecare obiectiv.- Rezultatele politicii publiceRezultatele din cadrul planului pe termen mediu sunt aceleaşi cu cele stabilite în strategie şi sunt repetate doar cu scopul de a clarifica informaţiile incluse în plan.- Rezultatele acţiuniiTrebuie sa existe o relaţie directă între rezultate şi acţiunile planificate.- IndicatoriIndicatorii planului pe termen mediu pot fi mai specifici decât indicatorii strategiei sau propunerii de politici publice din care derivă.- Planificarea în timpPerioada minimă pentru care ar trebui întocmit un plan pe termen mediu este de 3 ani. Primii doi ani ai planului pe termen mediu pot fi planificaţi mai în detaliu şi ultimii în termeni mai generali, într-un asemenea caz, pentru ultima perioadă poate fi elaborat la momentul respectiv un plan pe termen scurt.- Implicaţii pentru bugetAceastă parte a planului pe termen mediu prezintă impactul fiscal pe termen mediu asupra bugetelor componente ale bugetului general consolidat. Dacă nu se poate calcula exact

suma necesară, trebuie să existe cel puţin o evaluare aproximativă a resurselor financiare necesare. Trebuie să fie specificată clar diferenţa dintre resursele financiare disponibile şi cele care vor fi solicitate în plus.- Proceduri de monitorizare, evaluarePerioadele de raportare pentru planurile pe termen mediu pot varia în funcţie de domeniul strategiei/politicii. Activităţile legate de raportările monitorizării şi evaluării trebuie incluse în plan. De asemenea, evaluarea finală a planului pe termen mediu este obligatorie.Planul pe termen scurt se elaborează în principal pentru o perioadă de un an şi conţine informaţii detaliate cu privire la activităţile legate de implementarea unei strategii/politici. În cazuri excepţionale, planul poate fi elaborat şi pentru o perioadă mai scurtă de timp în funcţie de dimensiunea problemei pentru a cărei rezolvare a fost elaborată strategia/propunerea de politică publică. Este de preferat ca formatul acestui plan să fie un tabel. Planurile pe termen scurt sunt adoptate la nivelul ministerelor. În cazul politicilor intersectoriale planurile pot fi adoptate la nivelul guvernului.Structura planului pe termen scurt conţine următoarele părţi:- Documentul din care provine (strategie, propunere de politică publică, plan)- Acţiuni structurate conform direcţiilor principale de activităţi- Rezultatele acţiunilor- Planificarea în timp a implementării fiecărei acţiuni- Implicaţii pentru buget în cazul fiecărei acţiuni (cu o distincţie între fondurile disponibile şi cele solicitate în plus)- Instituţii responsabile pentru realizarea fiecărei acţiuni- Proceduri de monitorizare şi evaluarePropunerea de politici publice este un document de politici publice destinat rezolvării unor probleme de politici publice specifice în cazul în care există mai multe variante posibile de rezolvare sau dacă este necesar un acord conceptual privind fondul reglementării normative. O propunere de politici publice poate genera unul sau mai multe acte normative.Structura propunerii de politici publice este formată din următoarele părţi:- Descrierea problemei- Documente de politici publice şi acte normative privind problema de soluţionat- Identificarea şi evaluarea variantelorAceasta este partea cea mai importantă a propunerii de politici publice care permite decidenţilor politici să aleagă varianta optimă în funcţie de criteriile de evaluare (trebuie menţionat că există posibilitatea ca una din variantele prezentate să fie şi cea de a nu acţiona). Precizarea impactului social, economic şi financiar, precum şi a implicaţiilor bugetare ale fiecărei variante trebuie prezentate prin realizarea analizelor de impact ex-ante generale sau detaliate ale politicii publice (a se vedea explicaţia termenilor la punctul 1.2.). Dacă cei care formulează politicile publice folosesc metodele generale de analiză de impact, efectele pozitive şi negative asupra grupurilor ţintă trebuie descrise în mod calitativ. Pe de altă parte, analiza detaliată impune folosirea mai multor metode de analiză

economică (analiza cost-beneficii, cost-eficacitate şi altele asemenea), în unele cazuri, rezultatele prezentate în raportul de evaluare ex-ante ar putea să conducă la o modificare a strategiei aşa cum apare precizată în Propunerea de Politici Publice. În această situaţie este necesară precizarea acestor posibile modificări.- Implicaţii juridice şi planificarea în timpAceastă parte descrie proiectele de acte normative care trebuie să fie elaborate pe baza variantei de propunere de politică publică aprobată. De asemenea, în această parte este descris conţinutul modificărilor care trebuie aduse actelor normative: modificări ale actelor normative în vigoare, conţinutul noilor acte normative prezentat pe scurt, precum şi actele normative propuse spre abrogare.- Monitorizare şi evaluareSunt descrise pe scurt în această parte frecvenţa şi planificarea activităţilor de monitorizare, evaluare şi raportare. Se fac precizări privind disciplina procesului de monitorizare şi evaluare.- Etape ulterioare şi instituţii responsabileSunt incluse sarcinile care trebuie realizate de către instituţii pentru a asigura implementarea variantei de soluţionare prezentată în propunerea de politici publice, termenele limită pentru sarcinile respective, instituţiile responsabile.

1.1.2.Ierarhia documentelor de politici publiceÎn mod ideal, ierarhia documentelor de politici publice include toate tipurile de documente de politici publice şi începe de la declaraţiile de politici publice ale programului guvernamental şi de la priorităţile Planului Naţional de Dezvoltare, Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă 2000-2020, Programul Economic de Preaderare, precum şi de la alte documente naţionale de politici publice la nivel înalt. Cu toate acestea, în practică nu este întotdeauna necesar să se respecte toate etapele ierarhice ale documentelor de politici publice. Alegerea tipului de document de politică utilizat depinde de subiectul politicii publice şi de scopul politicii publice concrete. În unele cazuri se impune elaborarea tuturor tipurilor de documente de politici publice, de la strategie la plan, în alte cazuri implementarea politicii şi elaborarea actelor normative relevante pot urma imediat după strategie. Uneori, elaborarea politici publice poate începe la un nivel inferior - cu propunerea de politici publice, redactată în vederea procesului decizional privind o politică publică concretă.Tabelul nr. 2 - Opţiuni posibile privind succesiunea documentelor de politici publiceProgram de guvernare şi documente de politici publice la nivel naţional

În tabel sunt prezentate numai câteva dintre variantele tipice de succesiune în ceea ce priveşte elaborarea documentelor de politici publice. Ierarhia documentelor de politici publice nu este una rigidă; folosirea diferitelor documente de politici publice poate fi flexibilă. Pot exista cazuri în care o strategie generează câteva planuri şi câteva propuneri de politici publice. În cazuri excepţionale, atunci când unele direcţii sunt elaborate în mod detaliat, anumite acte normative pot fi generate direct de strategie.Pentru a asigura o decizie corect fundamentată, şi pentru creşterea coerenţei politicilor publice ce urmează a fi implementate, actele normative, cu anumite excepţii2 trebuie să aibă la bază un document de politici publice.În căutarea metodei optime de atingere a scopului unei politici este necesar să se ia în calcul întreg spectrul de opţiuni. Reglementarea este una dintre opţiunile importante, dar nu reprezintă în mod necesar cea mai bună cale de a soluţiona o problemă dată. Atunci când se utilizează reglementarea pentru implementarea unei politici publice, trebuie acordată atenţie unor aspecte esenţiale care pot conduce la abuz de reglementare. Astfel, în cazul proceselor de reglementare excesiv de lungi, în special atunci când reglementarea trebuie să îndeplinească cerinţe de calitate (consultare, studiu de impact şi altele asemenea) acest fapt poate necesita un timp care compromite eficienţa actului normativ, deoarece va fi improbabil ca obiectivul să fie atins în timp util. De asemenea, activitatea de reglementare poate necesita costuri extrem de ridicate, excesive în comparaţie cu beneficiul scontat. În cazul unei reglementări care nu este implementată corespunzător, se manifestă tendinţa de a critica respectiva reglementare, eficienţa acesteia scăzând, iar procesul de reglementare îşi poate pierde credibilitatea.Atunci când analizăm modalitatea de implementare a unei politici publice, o serie de alternative la reglementare poate fi luată în considerare3. Astfel,(i)a nu acţiona în faţa unei probleme prin generarea de alte acte normative poate da încredere reglementărilor existente,(ii)instituirea unor mecanisme stimulatoare (campanii de informare, de educare, de prevenire etc.) poate avea un efect benefic asupra legislaţiei existente dar neimplementate corespunzător,(iii)recunoaşterea reciprocă a normelor naţionale chiar când diferă de la o ţară la alta,

(iv)îmbunătăţirea reglementărilor existente fie prin rezolvarea problemelor specifice care împiedică implementarea acestora, fie prin revizuirea periodică a legislaţiei.Principiile pentru o reglementare eficientă, aşa cum au fost prezentate Comisiei Europene de Grupul Mandelkern, sunt: necesitatea (autorităţile publice trebuie să evalueze dacă este sau nu necesară introducerea unei noi reglementări), proporţionalitatea (orice reglementare trebuie să menţină un echilibru între avantajele oferite şi constrângerile pe care le impune), subsidiaritatea (luarea deciziilor la nivelul administrativ corespunzător), transparenţa (participarea tuturor părţilor interesate şi consultarea acestora la elaborarea politicilor publice), răspunderea, accesibilitatea (reglementări accesibile celor cărora le sunt adresate), simplicitatea (reglementări uşor de utilizat şi de înţeles).

1.2.Aplicarea analizei de impact pentru politici publice şi acte normativeAnaliza de impact a politicii publice face parte din procesul de formulare a politicilor publice. Realizarea analizei de impact a politicii publice permite o mai bună structurare a procesului de planificare a politicii publice şi asigură luarea unei decizii optime pe baza unor argumente temeinice şi atent evaluate. Analiza de impact a politicii publice permite analiza problemei, a posibilelor direcţii de acţiune, a avantajelor şi dezavantajelor acestora, precum şi a diferitelor consecinţe asupra economiei, societăţii şi mediului. Trebuie să se ia în considerare faptul că analiza de impact a politicii publice poate facilita adoptarea unei decizii, însă nu poate înlocui decizia în sine.Analiza de impact permite decidenţilor politici formarea unei perspective cu privire la consecinţele acţiunilor pe care le planifică sau le permite să evalueze eficacitatea acţiunilor pe care le-au întreprins deja. În funcţie de etapa procesului de formulare a politicilor publice în care se realizează analiza de impact, există două tipuri de analiză de impact:- Analiza de impact ex-ante a politicii publice este o activitate care are loc la începutul procesului de formulare a politicii publice, atunci când experţii în politici publice şi cei implicaţi în planificarea lor, cu ajutorul unor metode de studiu calitativ şi cantitativ, încearcă să facă previziuni privind impactul care ar putea fi exercitat asupra societăţii în urma implementării politicii publice.- Analiza de impact ex-post a politicii publice este o activitate derulată pe parcursul sau la sfârşitul etapei de implementare a politicii publice. Aceasta evaluează rezultatele obţinute şi identifică devierile efective de la obiectivul planificat, timpul suplimentar şi costurile suplimentare privind resursele şi altele asemenea. Scopul analizei ex-post nu este doar acela de a identifica greşelile făcute, ci şi de a face recomandări privind soluţiile cele mai potrivite pentru activităţile viitoare. Analiza de impact ex-post este deseori denumită evaluarea ex-post a politicii publice. Această evaluare ex-post, poate fi şi o evaluare intermediară, atunci când politica publică este implementată pe o perioadă de timp mai îndelungată sau când din procesul de monitorizare rezultă necesitatea unei evaluări atente şi a unei ajustări considerabile a politicii publice.Pentru a preveni folosirea ineficientă a resurselor umane şi financiare, trebuie să se introducă proceduri periodice şi niveluri de evaluare atât pentru analiza ex-ante, cât şi pentru analiza de impact ex-post a politicii publice. De asemenea, trebuie să fie

conştientizată nevoia de realizare a analizei de impact a politicii publice şi, de asemenea, să se stabilească sarcinile exacte şi nivelurile de responsabilitate ale instituţiilor implicate. Există diferite modele de analiză de impact a politicii publice care depind de evoluţia istorică a sistemului de politici publice şi de contextul politic, precum şi de capacitatea administrativă şi financiară a ţării. Procesul de analiză de impact a politicii publice trebuie să fie parte integrantă a ciclului de formulare a politicii publice, menţinând în acelaşi timp o corelare cu ciclul de planificare a bugetului.Tabelul nr. 3 - Locul ocupat de analiza de impact în ciclul de formulare a politicii publice

1.2.1.Moduri de abordare şi niveluri ale analizei ex-anteAnaliza de impact ex-ante a politicii publiceAnaliza de impact ex-ante a politicii publice este o colecţie de instrumente şi metode folosite în etapa de planificare a politicii publice, pe parcursul pregătirii documentelor de politici publice. Scopul acestei analize este acela de a identifica principalele consecinţe socio-economice care ar putea apărea în urma implementării unei anumite politici publice, precum şi reacţia societăţii în acest sens. Dat fiind că analiza de impact ex-ante a politicii publice permite decidenţilor politici să aleagă soluţia optimă dintre toate variantele, aceasta trebuie să se efectueze într-o etapă incipientă.Principalele etape ale analizei de impact ex-ante a politicii publice:- Definirea resurselor şi a rezultatelor pentru varianta (variante);- Analiza resurselor şi rezultatelor;- Analiza de impact pentru varianta (variante);- Analiza beneficiarilor şi a părţilor interesate;- Identificarea criteriilor de luare a deciziei;- Stabilirea ponderii fiecărui criteriu;- Evaluarea variantelor în conformitate cu criteriile;

- Identificarea celei mai bune variante.În funcţie de domeniul problemei abordate în cadrul politicii publice, există posibilitatea de a efectua analize de impact ex-ante generale sau detaliate ale politicii publice. Deşi metodele de evaluare diferă, abordarea conform modelului raţional de luarea a deciziilor este aceeaşi atât pentru analiza ex-ante generală, cât şi pentru cea detaliată. Gradul de elaborare a analizei de impact ex-ante nu depinde de tipul documentului de politici publice. Depinde de tipul problemei care trebuie rezolvată.Analiza de impact ex-ante generală a politicii publice este o procedură de previzionare care foloseşte abordarea prin metoda evaluării calitative pentru a identifica posibilele consecinţe socio-economice care pot apărea după implementarea unei anumite politici publice.Analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publice este o procedură de previzionare care foloseşte abordarea prin metoda de evaluare cantitativă (analiza cost-beneficii, cost-eficacitate) pentru a identifica posibilele consecinţe socio-economice care pot apărea după implementarea unei anumite politici publice.Criteriile pentru analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publiceDeoarece analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publice este un proces îndelungat care presupune un consum ridicat de resurse umane şi financiare, iar aceste resurse sunt întotdeauna limitate în cazul structurilor administrative, ministerele trebuie să evalueze situaţiile în care se poate aplica analiza de impact ex-ante detaliată a politicii publice. În majoritatea cazurilor este suficient să se realizeze doar o analiză de impact ex-ante generală a politicii publice pentru documentele de politici publice, care poate fi făcută în cadrul ministerelor de către cei care formulează politicile publice. Cu toate acestea, există câteva tipuri de politici/planuri/proiecte pentru care analiza detaliată este esenţială:- diverse proiecte de investiţii privind protecţia mediului, transporturile;- politici publice cu un impact social considerabil;- politici publice cu un impact considerabil asupra bugetului de stat;- politici publice privind privatizarea;- cele care iau în considerare nevoia unui credit bancar;- politici publice inter-sectoriale care implică mai multe părţi interesate;Analiza detaliată de impact a politicii publice poate fi externalizată şi realizată cu ajutorul unor experţi independenţi de către ministerele responsabile. Este recomandabil ca cei care formulează politicile publice în cadrul ministerelor să cunoască metodele şi ipotezele de bază folosite de către experţi şi trebuie să fie capabili să evalueze calitatea rezultatelor analizei.Analiza de impact ex-ante a proiectelor de acte normativeAnaliza de impact ex-ante a reglementărilor este procedura aplicată de către ministerul responsabil, în cadrul procesului de elaborare a proiectelor de acte normative, după încheierea etapei de planificare a politicii publice. Scopul acestei analize este acela de a identifica posibilele consecinţe asupra economiei, mediului de afaceri, cadrului legislativ, societăţii, precum şi alte aspecte importante pentru anumite proiecte de acte normative.

De asemenea se asigură, prin această analiză şi derularea procesului de consultare cu părţile interesate şi cu societatea civilă.Principala diferenţă faţă de analiza de impact ex-ante a politici publice este accentul plasat pe evaluarea impactului pentru o varianta deja aleasă, care este inclusă în proiectul de act normativ. Pentru acest tip de evaluare există un formular specific - instrument de prezentare şi motivare. Analiza de impact a unei reglementări se referă la aspectele normative corespunzătoare modului în care este implementată o anumită soluţie de politici publice, soluţie ce poate necesita mai multe acte normative pentru a fi implementată. Astfel, există posibilitatea ca impactul unui singur act normativ să necesite precizări suplimentare, mult mai detaliate în ceea ce priveşte impactul, comparativ cu o soluţie de politici publice care poate avea un caracter mai general.

1.2.2.Formular pentru instrumentul de prezentare şi motivareInstrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ este inclus într-un pachet împreună cu alte informaţii suplimentare privind proiectul de act normativ. În viziunea prezentei strategii, părţile principale ale formularului sunt următoarele:- Trimitere (trimiteri) la documentul de politici publice relevant, din care decurge proiectul de act normativ;- Descrierea problemei pe baza indicatorilor socio-economici;- Conţinutul proiectului de act normativ;- Principalele constatări privind impactul social, economic sau asupra mediului (rezumat al analizei de impact care se poate baza pe informaţiile din documentele de politici publice care au fost deja acceptate);- Impactul fiscal asupra bugetelor componente ale bugetului general consolidat, cu previziuni pentru următorii 3-5 ani;- Instituţiile implicate în procesul de implementare a actului normativ;- Conformitatea actului normativ cu acquis-ul comunitar,- Modificările legislative necesare, impactul asupra sistemului juridic;- Descrierea procesului de consultare; organizaţii implicate şi opiniile acestora.Instrumentul de prezentare şi motivare este un document obligatoriu pentru toate proiectele de acte normative iniţiate de Guvern. Elaborarea unor instrumente de prezentare şi motivare structurate poate fi de preferat şi în cazul proiectelor de lege iniţiate de Parlament. Uneori autorităţile întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte evaluarea impactului economic al unui proiect de act normativ; evaluarea este posibilă doar ulterior, atunci când se elaborează proiecte de acte normative conexe. În acest caz, instrumentul de prezentare şi motivare a unui proiect de act normativ conţine analiza de impact economic estimat care va fi definit mai exact pe parcursul procesului de elaborare a altor hotărâri subsecvente ale Guvernului.

1.2.3.Evaluarea ex-postDefinirea resurselor şi a rezultatelor politicilor publice este o etapă foarte importantă, deoarece realizările obţinute trebuie să fie evaluate la câţiva ani după implementare. Acesta este obiectivul evaluării ex-post (a se vedea definiţia de la punctul 1.2.). Rezultatele clar definite ale acţiunilor şi ale politicii publice în ansamblu oferă

posibilitatea de a compara rezultatele obţinute cu cele dorite, precum şi de a introduce modificări în activităţi ulterioare întreprinse în vederea corectării greşelilor.Evaluarea ex-post a politicii publice se realizează după sau în timpul etapei de implementare a politicii publice (a se vedea tabelul nr. 2). Mecanismul de raportare şi evaluare trebuie inclus în documentele de politici publice. Crearea unui sistem coerent de măsurare a performanţelor în instituţiile publice este o etapă importantă în vederea dezvoltării ulterioare a analizelor de impact ex-ante şi ex-post.În cazul politicilor publice cu impact semnificativ, activitatea de evaluare ex-post poate fi externalizată către organizaţii private (universităţi, institute de cercetare, firme de consultanţă şi altele asemenea). O asemenea abordare este în concordanţă cu practicile europene, asigurându-se totodată şi independenţa evaluatorului faţă de instituţia care a elaborat/implementat politica publică respectivă.

1.3.Utilizarea extinsă a indicatorilor de performanţă în formularea politicilor publice şi în procesele de planificare bugetară şi strategicăÎn actualul context, serviciile publice trebuie să fie orientate spre obţinerea de performanţe, avantajul acestei abordări fiind acela de a şti pentru ce sunt cheltuiţi banii publici şi pentru ce vor fi cheltuiţi în viitor, urmărind maximizarea rezultatelor. Indicatorii de performanţă definiţi reprezintă baza pentru stabilirea resurselor şi a rezultatelor. Indicatorii sunt elementele care permit cuantificarea aspectelor de natură socio-economică şi administrativă existente la un moment dat sau într-o anumită perioadă. Rezultatele se măsoară prin indicatori, iar gradul de atingere al obiectivelor prin raportarea nivelului estimat la nivelul efectiv atins al aceluiaşi indicator. În planificarea, formularea şi implementarea politicilor publice sunt utilizaţi indicatori sectoriali şi indicatori de performanţă. Indicatorii sectoriali sunt utilizaţi în procesul de formulare a politicii publice pentru a avea o imagine clară a situaţiei actuale, anterior intervenţiei guvernamentale. Indicatorii de performanţă pot avea un grad mai mare de specificitate şi sunt urmăriţi pe parcursul implementării politicii publice. Scopul acestei secţiuni este doar acela de a sublinia importanţa procesului de măsurare a performanţei în cadrul proceselor de formulare a politicilor publice şi de planificare strategică. O elaborare mai detaliată a etapelor pe viitor este obiectivul unei alte metodologii care trebuie redactată.Tabelul nr. 4 - Principalele tipuri de măsurare a performanţei şi relaţiile dintre acestea

Tabelul arată rolul semnificativ al rezultatelor în procesul de evaluare a politicii publice. Fără o înţelegere clară a tipului de rezultate care trebuie obţinute pe parcursul procesului

de implementare a politicii publice, eficienţa şi eficacitatea politicii publice nu pot fi măsurate.Definirea rezultatelor este o etapă esenţială şi în planificarea strategică. Utilizare extinsă a indicatorilor de performanţă presupune colectarea adecvată şi periodică a datelor, precum şi definirea procedurii care permite instituţiilor publice să aibă acces la anumite surse de date. Aceste aspecte trebuie luate în considerare în momentul elaborării metodologiei privind măsurarea performanţei în ministere şi instituţiile subordonate.

2.Coordonarea procesului de formulare a politicilor publiceAceastă direcţie de acţiune are ca obiectiv stabilirea unor proceduri clar definite de consultare şi coordonare în procesul de elaborare a politicilor publice sprijinind dezvoltarea unei culturi comunicaţionale la nivelul administraţiei publice.

2.1.Proceduri de consultare şi coordonareCu toate că procesul de formulare a politicilor publice poate fi iniţiat de diferiţi actori, ministerele sunt responsabile cu elaborarea documentelor de politici publice şi cu redactarea actelor normative. Chiar şi în cazul politicilor publice inter-sectoriale, se recomandă definirea ministerului de linie responsabil de stabilirea grupului de lucru, de elaborarea, consultarea şi prezentarea/înaintarea proiectului de act normativ sau a documentului de politici publice. Trebuie să se stabilească o procedură unitară de consultare pentru proiectele de documente de politici publice şi pentru proiectele de acte normative (în prezent reglementate separat de Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 şi Hotărârea Guvernului nr. 775/2005), deoarece ambele se referă la politici publice şi necesită o abordare transparentă.Calitatea politicii publice depinde în mare măsură de activităţile de consultare şi coordonare desfăşurate în cadrul instituţiilor administraţiei publice şi între instituţiile administraţiei publice şi societatea civilă (ONG-uri, organizaţii interesate, instituţii de cercetare independente şi altele asemenea). Procesul de consultare respectă în mod logic principalele etape ale elaborării politicii publice:Tabelul nr. 5 - Consultarea în diferite etape ale procesului de formulare a politicilor publice

Diferitele etape ale procesului de consultare trebuie să fie reglementate la nivel corespunzător prin acte normative. Consultarea la nivel general este definită în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, şi în Hotărârea Guvernului nr. 314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea comisiilor de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor, cu modificările şi completările ulterioare. Nivelul de consultări inter-ministeriale este definit în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, republicată, Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi în Regulamentul privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 775/2005. Referiri legate de reglementarea procesului de consultare face şi art. 8 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative. De asemenea, consultarea între diferite departamente din cadrul unui minister trebuie să fie definită prin regulamente de ordine interioară ale ministerelor. Cu toate acestea, elaborarea unui regulament standard privind consultarea între departamentele din cadrul unui minister se poate dovedi utilă. Trebuie acordată o atenţie deosebită creării unor relaţii apropiate între departamentele implicate în elaborarea politicilor publice şi cele responsabile de planificarea financiară şi elaborarea bugetului. Pentru a respecta etapele de elaborare şi aprobare a proiectelor de documente de politici publice şi a proiectelor de acte normative, este necesară stabilirea următoarelor proceduri:

2.1.1.Faza preliminară de elaborare a proiectului. Stabilirea cadrului de consultare şi coordonareImplicarea altor instituţii din administraţie publică, părţile interesate şi ONG-uri în faza preliminară de redactare a proiectului este o responsabilitate ce revine ministerelor de linie iniţiatoare. Unele părţi interesate sunt incluse în grupurile de lucru formate în vederea redactării proiectului. Nivelul de implicare şi consultare depinde de tipul şi domeniul de aplicare a propunerii de politici publice sau a proiectului de act normativ. Informaţiile privind consultările preliminare trebuie să fie incluse în proiectul de document de politici publice, iar în cazul proiectelor de acte normative se includ în instrumentul de prezentare şi motivare. Faza de consultare preliminară nu este descrisă în mod detaliat. În cazul în care există poziţii diferite exprimate în cadrul grupului de lucru, se pot defini mai multe variante de soluţionare pentru aceeaşi problemă. În momentul iniţierii procesului de consultare este important ca prima rundă de consultare să se desfăşoare în cadrul ministerului pentru a face un schimb de opinii cu celelalte departamente ale ministerului. Această procedură este esenţială pentru cultura organizaţională a ministerelor, precum şi pentru eliminarea eventualelor suprapuneri. Procedurile care au loc pentru stabilirea cadrului de consultare şi coordonare sunt următoarele:- stabilirea regulilor privind consultarea preliminară în cadrul ministerelor de linie (regulament standard);- includerea informaţiilor privind consultarea în structura documentelor de politici publice şi în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ;- elaborarea unui manual privind consultarea pentru instituţiile administraţiei publice;

- elaborarea manualului privind consultarea ONG-urilor şi părţilor interesate;- sesiuni de formare pentru funcţionarii publici, pentru ONG-uri şi părţi interesate.

2.1.2.Consultări la nivel inter-ministerial cu privire la proiectul iniţiatO procedură unitară, transparentă şi formulată la nivel oficial pentru consultările inter-ministeriale promovează dezvoltarea unei culturi de comunicare în cadrul administraţiei publice, facilitează înţelegerea procesului de formulare a politicilor publice de către părţile interesate şi ONG-uri, facilitează dezvoltarea abilităţilor de analiză a politicilor publice a funcţionarilor publici şi este benefică pentru calitatea generală a procesului de formulare a politicilor publice.Toate proiectele (de politici publice şi acte normative) trebuie să fie puse la dispoziţia tuturor părţilor interesate în momentul în care instituţia responsabilă (ministerul de linie) hotărăşte să înceapă rundele de consultare. Şedinţa pregătitoare a şedinţei Guvernului ar trebui să fie instituţia relevantă în care să fie anunţate noile proiecte de politici publice şi acte normative elaborate de către ministere. Intervalul de timp alocat consultării trebuie stabilit cu atenţie pentru a nu exercita presiuni asupra procesului de consultare, dimpotrivă - acesta trebuie să permită desfăşurarea unei analize calitative şi coerente a proiectelor propuse. Atribuţiile în vederea elaborării procedurilor de consultare inter-ministeriale sunt următoarele:- stabilirea unei proceduri privind anunţarea proiectului de document de politică publică şi a proiectului de act normativ în cadrul şedinţei pregătitoare;- definirea unui set de informaţii care trebuie să însoţească atât proiectele de documente de politici publice, cât şi proiectele de acte normative (de exemplu, lista instituţiilor sugerate de către iniţiator în vederea consultării);- crearea posibilităţii de prezentare a proiectelor de politici publice şi acte normative în şedinţa pregătitoare, dacă iniţiatorul consideră că este necesar;- prelungirea duratei procesului de consultare la nivel inter-ministerial la 2 săptămâni;- crearea unui sistem centralizat de publicare a proiectelor de politici publice şi acte normative anunţate pe site-ul Guvernului;- definirea consultării obligatorii cu UPP din cadrul SGG privind toate documentele de politici publice, proiectele de acte normative cu instrumente de prezentare şi motivare, cu Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte toate documentele de politici publice şi proiectele de acte normative, cu Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte toate proiectele de acte normative, în conformitate cu aria de responsabilitate a fiecărei instituţii;- definirea procedurii de implicare a ONG-urilor în procesul de consultare la nivel interministerial.

2.1.3.Obţinerea acordului în urma consultărilor la nivel de specialişti din cadrul administraţiei publiceUnul dintre avantajele esenţiale ale consultării structurate este reprezentat de eliminarea eventualelor dezacorduri şi neînţelegeri la nivel tehnic şi profesional în cadrul serviciilor publice. Dacă procedura de consultare la acest nivel profesional este stabilită în mod eficient, se va reduce volumul de muncă al Guvernului şi va permite deblocarea unor resurse guvernamentale pentru susţinerea altor politici publice importante. Atribuţiile în

vederea elaborării procedurilor privind consultările şi obţinerea acordului sunt următoarele:- stabilirea unei şedinţe de consultare comune pentru toate instituţiile care şi-au exprimat opiniile/obiecţiile cu privire la proiect (inclusiv ONG-urile şi părţile interesate);- includerea UPP din cadrul SGG în runda de consultare la nivel inter-ministerial (UPP emite opinii cu privire la toate documentele de politici publice şi proiectele de acte normative, dacă sunt însoţite de instrumentul de prezentare şi motivare);- definirea responsabilităţii şi mandatului participanţilor la şedinţa de consultare la nivel inter-ministerial;- introducerea unor formulare standardizate pentru colectarea şi structurarea tuturor opiniilor exprimate de către instituţiile administraţiei publice şi părţile interesate;- delimitarea clară a opiniilor şi obiecţiilor (discuţiile şi obţinerea acordului/dezacordului privind obiecţiile, sunt obligatorii);- introducerea formularului pentru realizarea unei sinteze a acordurilor obţinute în cadrul şedinţei de consultare la nivel inter-ministerial, şi a dezacordurilor care se menţin după încheierea discuţiilor;- definirea condiţiilor tehnice pentru schimbul de informaţii prin poşta electronică.

2.1.4.Rolul consiliilor inter-ministeriale în procesul de consultareAvând în vedere rolul consiliilor inter-ministeriale recent înfiinţate (Hotărârea Guvernului nr. 750/2005) în cadrul procesului de consultare, trebuie să existe o definiţie clară a criteriilor, în momentul în care proiectele sunt prezentate acestor consilii. Criterii posibile:- de fiecare dată când instituţia iniţiatoare consideră că este necesară organizarea unei discuţii cu privire la proiectul elaborat în consiliul inter-ministerial relevant;- în cazul în care nu se ajunge la un acord între ministere în cadrul procesului de consultare la nivel inter-ministerial;- în urma hotărârii luate în şedinţa pregătitoare;- prin sarcină stabilită de Executiv.În cazul în care proiectul este prezentat pentru discuţii în consiliul inter-ministerial relevant, informaţiile despre discuţii şi decizia consiliului trebuie să fie incluse în pachetul de documente justificative al proiectului. O evaluare a activităţii consiliilor interministeriale permanente este necesară, clarificând în acest fel rolul consiliilor în procesul de luare a deciziei.

2.1.5.Îmbunătăţirea procedurii de prezentare a proiectelor în şedinţa pregătitoareÎn prezent, şedinţa pregătitoare este o instituţie de consultare şi obţinere a acordurilor (după runda de consultare inter-ministerială) care are loc înainte de transmiterea proiectelor în şedinţele Guvernului. Cu toate acestea, în prezent activitatea din cadrul şedinţei pregătitoare se derulează mai degrabă la un nivel formal. Cu ajutorul unor îmbunătăţiri de ordin funcţional, aceasta s-ar putea derula într-un mod mai eficient şi rolul său în procesul decizional ar putea creşte, îmbunătăţiri posibile:- introducerea procedurii de anunţare a proiectelor pentru consultarea la nivel interministerial;

- definirea exhaustivă a setului şi structurii documentelor prezentate împreună cu proiectul de documente de politici publice şi proiectul de act normativ;- cerinţe tehnice privind formatul electronic al documentelor care urmează să fie prezentate;- definirea ariei de decizie a şedinţei pregătitoare (cazurile în care proiectele asupra cărora nu s-a ajuns la un acord ajung în şedinţele Guvernului).

2.1.6.Prezentarea spre aprobare a proiectelor în şedinţele GuvernuluiÎn prezent, procedura de prezentare a proiectelor în şedinţele Guvernului spre aprobare este definită în Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, republicată. Pe lângă nevoia de a integra toate procedurile guvernamentale într-un singur act normativ, există anumite îmbunătăţiri care ar putea fi aduse procedurilor de prezentare a proiectelor în şedinţele Guvernului:- definirea exhaustivă a setului şi structurii documentelor care pot fi prezentate Guvernului în vederea obţinerii aprobării;- definirea exhaustivă a setului şi structurii documentelor prezentate împreună cu proiectul de politici publice şi cu proiectul de act normativ, inclusiv formulare pentru informaţii din cadrul rundei de consultare inter-ministeriale;- cerinţe tehnice privind formatul electronic al documentelor care urmează să fie prezentate.Secretariatul General al Guvernului este instituţia responsabilă cu organizarea şedinţelor Guvernului şi are rolul de a asigura îndeplinirea procedurilor şi condiţiilor necesare proiectelor de acte normative care sunt prezentate spre adoptare Guvernului. Acest rol trebuie consolidat prin procesul de avizare juridică a proiectelor de acte normative şi prin avizul conform pentru documentele de politici publice. Această avizare certifică respectarea procedurilor legale în vigoare şi permite ca în cadrul şedinţei Guvernului să se prezinte documente de politici publice şi proiecte de acte normative corect şi coerent formulate şi fundamentate.

2.2.Stabilirea priorităţilor GuvernuluiCoordonarea politicilor publice trebuie să asigure sustenabilitatea acestora şi, în acelaşi timp, să corespundă obiectivelor actuale asumate de Guvern. Politicile publice sectoriale sunt acceptate pe termen mediu şi, într-un sistem democratic, procesul de schimbare la nivel de Guvern nu trebuie să determine în mod obligatoriu schimbări ale tuturor politicilor publice existente. În acelaşi timp, fiecare guvern în parte îşi defineşte propriile priorităţi şi, în unele cazuri, sunt necesare schimbări ale politicilor publice existente. Un rol principal în procesul de stabilire a direcţiilor prioritare şi a priorităţilor Guvernului îl are Consiliul de Planificare Strategică, constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 750/2005.Opţiunile politice fundamentale ale Guvernului sunt definite în Programul de guvernare - documentul politic cadru care cuprinde aproape toate sectoarele de politici publice şi posibilele îmbunătăţiri din cadrul acestora. Constrângerile privind resursele disponibile creează situaţii în care politicile publice nu pot fi implementate toate în acelaşi timp şi în acest caz se impune o prioritizare mai atentă. Pe lângă Programul de guvernare există şi un număr de documente generale de politici publice la nivel naţional, precum Planul

Naţional de Dezvoltare, Agenda Lisabona, care trebuie să fie coordonate cu iniţiativele de politici publice sectoriale.Este necesară definirea următoarei proceduri de stabilire a priorităţilor Guvernului şi de coordonare a planificării politicilor publice sectoriale cu documentele de politici publice de la nivel guvernamental şi naţional (schema de coordonare este prezentată în tabelul nr. 5):

2.2.1.Stabilirea priorităţilor la nivel sectorialÎn sistemul actual, implementarea Programului de guvernare se derulează prin intermediul Planurilor de acţiune ale ministerelor. Planurile de acţiune sunt elaborate pentru toate direcţiile de acţiune din Programul de guvernare, fără prioritizare. Prima etapă a procesului de definire a priorităţilor Guvernului ar trebui să fie definirea priorităţilor la nivel sectorial. În acest scop, formularul pentru planurile de acţiune ale ministerelor trebuie să cuprindă o primă secţiune care să conţină definirea priorităţilor. Numărul priorităţilor trebuie să fie limitat la 5-7 aspecte esenţiale de politici publice, iar opţiunile politice fundamentale ale Guvernului definite în Programul de guvernare trebuie să reprezinte contextul pentru definirea priorităţilor sectoriale. Priorităţile inter-sectoriale, care au o puternică dimensiune interministerială sunt iniţiate de instituţia care este principal responsabilă de monitorizarea şi implementarea de ansamblu a măsurilor ce urmează a fi implementate.

2.2.2.Centralizarea şi analizarea priorităţilor sectorialePriorităţile sectoriale definite de ministerele de linie trebuie să fie evaluate la nivel central de către Guvern - în UPP din cadrul SGG şi în Cancelaria Primului-Ministru. Atribuţiile privind evaluarea propunerilor sunt următoarele:- verificarea conformităţii cu definirea angajamentelor din Programul de guvernare;- eliminarea suprapunerii atribuţiilor la nivel de sectoare;- pregătirea acordului asupra priorităţilor inter-sectoriale, definirea principalei instituţii responsabile;- asigurarea evaluării preliminare a resurselor necesare, în conformitate cu informaţiile transmise de către ministere;- facilitarea procesului de evaluare şi prezentare a unei imagini clare a priorităţilor sectoriale. Formularului pentru informaţiile necesare trebuie să fie realizată de către UPP din cadrul SGG în colaborare cu Cancelaria Primului-Ministru.

2.2.3.Aprobarea priorităţilor GuvernuluiLista şi informaţiile generale privind priorităţile sectoriale propuse trebuie să fie prezentate Consiliului de Planificare Strategică de către UPP din cadrul SGG, împreună cu Cancelaria Primului-Ministru, pentru a fi discutate şi aprobate. Consiliul de Planificare Strategică poate accepta modificările din lista propusă, poate introduce şi elimina priorităţi din această listă în urma consultării cu ministerul relevant.

2.2.4.Implementarea priorităţilor GuvernuluiÎn această etapă, priorităţile aprobate ale Guvernului trebuie să fie considerate ca măsuri prioritare pentru ministerele de linie în vederea elaborării politicilor publice, a proiectelor de acte normative sau în vederea derulării altor activităţi pe termen scurt, cu rezultate clar

definite. Disciplina specială aferentă planificării şi raportării poate fi aplicată monitorizării implementării masurilor prioritare. În acest caz, formularele şi sistemul de raportare sunt realizate de Secretariatul General al Guvernului şi supuse aprobării Consiliului de Planificare Strategică.

2.2.5.Corelarea priorităţilor Guvernului cu bugetulCel mai important aspect în cadrul procesului de implementare a priorităţilor Guvernului este procesul decizional privind alocarea resurselor bugetare. Cerinţele de buget privind priorităţile Guvernului trebuie să fie incluse în procesul general de elaborare a bugetului. Trebuie să se ia în considerare faptul că priorităţile Guvernului pot fi acceptate ca cerinţe de buget numai după încheierea tuturor activităţilor privind planificarea politicilor publice şi elaborarea legislaţiei. Astfel, în momentul în care politicile publice prioritare şi actele normative necesare în vederea implementării acestora sunt acceptate de către Guvern, politicile publice prioritare obţin statutul de Noi Iniţiative de Finanţare (NIF) şi sunt incluse în ciclul general de elaborare a bugetului.Tabelul nr. 6 - Structura procesului de coordonare a politicii publice şi corelarea acesteia cu bugetul

3.Corelarea între planificarea politicilor publice şi procesul de elaborare a bugetuluiAceastă direcţie de acţiune are ca obiectiv dezvoltarea procedurilor de corelare intre planificarea politicilor publice şi procesul de elaborare a bugetului prin introducerea instrumentelor denumite noi iniţiative de finanţare şi a sistemului de planificare strategică.

3.1.Procedura Noilor Iniţiative de Finanţare3.1.1.Definirea noilor iniţiative de finanţare

Elaborarea politicilor publice este un proces continuu - pe parcursul anului, Guvernul aprobă documente de politici publice şi acte normative, iniţiate de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale. În acelaşi timp, procesul de elaborare a bugetului anual se derulează în câteva etape, în conformitate cu calendarul de pregătire a bugetului anual. Majoritatea politicilor publice şi a actelor normative aprobate de către Guvern au un anumit impact asupra bugetului, dar în momentul aprobării, Guvernul nu deţine informaţii cu privire la resursele disponibile pentru bugetul anului următor sau cu privire la valoarea totală a tuturor propunerilor bugetare din partea ministerelor sau altor autorităţi centrale. Astfel, procesul decizional cu privire la politicile publice propuse şi proiectele de acte normative trebuie structurat într-un mod detaliat pentru a asigura procedura necesară în cazul politicilor publice şi a actelor normative respective a căror punere în aplicare presupune resurse bugetare suplimentare.De asemenea, trebuie luat în considerare şi faptul că politicile publice aprobate pot conţine mai multe activităţi şi proiecte diferite, a căror implementare trebuie să fie planificată în mod rezonabil, pe intervale de timp. Astfel, solicitările/propunerile bugetare pentru politicile publice nou aprobate trebuie să fie formulate şi prezentate în conformitate cu planurile de acţiune ale politicilor publice - finanţarea este solicitată pentru activităţile planificate în anul bugetar următor, nu pentru întreaga perioadă de implementare a politicii publice. De asemenea, în cazul implementării actului normativ aprobat, finanţarea nu se solicită pentru actul normativ, ci pentru activităţile necesare în vederea implementării acestuia (de exemplu - înfiinţarea unei noi instituţii, finanţarea unor noi proceduri administrative privind simplificarea administrativă).Trebuie să se ia în considerare principiul de fundamentare a propunerilor bugetare - numai iniţiativele care au temei legal pot solicita finanţare suplimentară.Definiţia propusă pentru toate iniţiativele cu impact asupra bugetului:Noile Iniţiative de Finanţare (NIF) sunt proiecte şi activităţi care decurg din documentele de politici publice şi din legile adoptate de către Guvern în anii precedenţi4, care necesită finanţare suplimentară.

3.1.2.Procedura noilor iniţiative de finanţarePentru a introduce procedura cu privire la procesul decizional pentru documentele de politici publice sau actele normative care necesită finanţare suplimentară, sunt necesare analize şi consultări suplimentare organizate împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Cancelaria Primului-Ministru. Pentru elaborarea ulterioară, câteva probleme generale sunt definite mai jos în mod preliminar:1. Definirea procedurii de adoptare a Guvernului care implică propuneri suplimentare de buget (NIF);

2. Definirea structurii Hotărârii Guvernului pentru aprobarea documentelor de politici publice;

3. Definirea modului de planificare a resurselor bugetare pentru politicile pe termen mediu, inclusiv a investiţiilor în infrastructură;

4. Definirea procedurii pentru NIF pentru momentul introducerii cadrului de cheltuieli pe termen mediu;

5. Stabilirea unui sistem de centralizare a informaţiilor asupra NIF în Ministerul Finanţelor Publice;

6. Definirea sistemului de evaluare şi prioritizare a NIF.Pentru a răspunde acestor probleme, se va organiza un grup de lucru cu reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru, Ministerului Finanţelor Publice şi ai altor ministere.

3.2.Descrierea sistemului de planificare strategicăPlanificarea strategică se foloseşte pentru a reuni planificarea politicilor publice, bugetarea, stabilirea priorităţilor şi planificarea organizaţională într-un singur cadru de gestionare. Elaborarea acestui sistem poate fi considerată ca fiind un răspuns la cerinţa generală cu privire la măsurarea eficacităţii administraţiei publice prin orientarea spre obţinerea de rezultate şi prin folosirea eficientă a resurselor limitate.Caracteristicile principale ale planurilor strategice sunt viziunea pe termen mediu şi lung, analiza mediului intern şi extern, precum şi identificarea principalelor părţi interesate, analiza resurselor disponibile, prezentarea unor obiective măsurabile şi corelarea acestora cu cererile de finanţare. Planificarea strategică conduce la o implementare durabilă şi coerentă a politicilor publice adoptate de către Guvern.

3.2.1.Rolul planurilor strategice şi locul acestora în sistemul de formulare a politicilor publicePlanul strategic este un document de management şi programare bugetară care asigură planificarea pe termen mediu pentru instituţiile din administraţia publică centrală cu referire la domeniile de politici publice care intră în aria lor de competenţă potrivit legii.Planurile strategice nu reprezintă documente de politici publice în sensul celor definite anterior, ele fiind instrumente care oferă o imagină clară a politicilor, angajamentelor şi măsurilor ce urmează a fi promovate la nivelul instituţiei respective. Pe de o parte, planurile strategice cumulează măsurile de dezvoltare prevăzute în documentele de politici publice pe termen mediu şi lung în anumite domenii de politici publice, oferind o imagine de ansamblu clară asupra politicii publice respective. Pe de altă parte, planurile strategice iau în considerare priorităţile definite de Guvernul actual, permiţând astfel identificarea domeniilor de politici publice şi a direcţiilor din domeniul anumitor politici publice care sunt considerate de către Guvern ca fiind cele mai importante. Pe baza acestor analize bidirecţionale, ministerele îşi pot pregăti propunerile bugetare.Planurile strategice răspund unui dublu obiectiv - în primul rând, furnizează un instrument de management pentru conducerea administrativă a ministerului şi, în al doilea rând, reprezintă baza informaţională pentru bugetul de stat, garantând astfel luarea unor decizii informate şi corect evaluate de către Guvern pe parcursul etapei de elaborare a bugetului în ceea ce priveşte distribuţia alocărilor bugetare.Perioada de planificarea cea mai potrivită în ceea ce priveşte planurile strategice ale instituţiilor este de 4 ani, perioadă care în cazul unui model ideal este în conformitate cu ciclul de alegeri parlamentare, precum şi cu mandatul Guvernului.

Planul strategic contribuie la clarificarea rolului şi misiunii fiecărei instituţii publice centrale, promovând un sistem de management orientat spre obiective, spre obţinerea de rezultate clar definite şi măsurabile.Planurile strategice sunt implementate pe baza documentelor de planificare pe termen scurt, în general planuri de lucru anuale care sunt elaborate în conformitate cu priorităţile pe termen mediu identificate în planurile strategice, luându-se în considerare resursele bugetare disponibile care au fost aprobate în bugetul general consolidat anual.

3.2.2.Structura planurilor strategiceStructura planurilor strategice depinde în mare parte de rolul prevăzut pentru acestea în sistemul general de formulare a politicilor publice. Dacă se presupune că planurile strategice reprezintă conexiunea principală dintre formularea politicilor publice şi formularea bugetului, precum şi conexiunea care asigură implementarea politicilor publice pe termen mediu şi a priorităţilor Guvernului, acestea ar trebui să fie constituite din două componente de bază: componenta de management şi componenta de programare bugetară.

3.2.2.1.Componenta de management a planurilor strategiceComponenta de management a planurilor strategice se ocupă în general de aspecte legate de managementul organizaţional pentru a asigura implementarea cu succes a sarcinilor prevăzute de Programul de Guvernare sau alte documente de politici publice pe termen mediu. Această parte ar trebui să fie folosită pentru planificarea îmbunătăţirilor necesare care trebuie aduse activităţilor derulate în prezent de către organismele publice. Aceste măsuri care vizează îmbunătăţirile pot să constea în restructurarea structurii administrative actuale, dezvoltarea sau ajustarea politicii privind resursele umane, revizuirea sistemului de comunicare internă şi externă şi altele asemenea.Componenta de management a planurilor strategice are următoarele secţiuni:- Mandat - oferă o descriere clară a mandatului instituţiei în conformitate cu prevederile normative în vigoare;- Declaraţia de viziune - prezintă noţiuni referitoare la situaţia viitoare preferată sau ideală pe care instituţia doreşte să o creeze prin activităţile sale;- Valorile comune ale instituţiei - prezintă setul de valori care se presupune că sunt împărtăşite de întregul colectiv şi conform cărora instituţia respectivă îşi desfăşoară activităţile zilnice;- Direcţii de acţiune - stabilesc domeniile generale de activitate de care este responsabilă instituţia respectivă. În majoritatea cazurilor, aceste direcţii de acţiune sunt generate de mandat şi sunt conforme cu domeniile de politici publice pentru care instituţia în cauză este responsabilă. Însă această conexiune directă nu se poate aplica în toate cazurile, deoarece pot exista cazuri în care nu există o politică publică în spatele unei anumite direcţii de acţiune;- Scopuri - prezintă scopurile pe care instituţia încearcă să le realizeze în fiecare direcţie de acţiune pentru a-şi îndeplini declaraţia de viziune şi propriul mandat;

- Lista principalelor acte normative şi documente de politici publice - prezintă cele mai importante acte normative şi documente de politici publice care sunt specifice domeniului de politici publice respectiv;- Analiza mediului extern - permite instituţiei să identifice acei factori, precum şi părţile interesate care ar putea să constituie un obstacol sau, dimpotrivă, pot accelera progresul instituţiei în vederea realizării scopurilor sale;- Analiza mediului intern (analiza capacităţilor) - oferă o imagine asupra potenţialului actual al instituţiei de a-şi îndeplini funcţiile prevăzute în mandatul acesteia şi de a-şi atinge scopurile descrise. Această secţiune analizează structura administrativă actuală, resursele umane disponibile, precum şi capacităţile tehnice, planificând schimbările necesare care trebuie implementate. De asemenea, această parte se ocupă şi de evaluarea structurii instituţiilor subordonate şi de conformitatea acestora cu mandatul, direcţiile de acţiune şi scopurile ministerului sau autorităţii publice centrale;- Priorităţi pe termen mediu - prezintă o listă scurtă, clară a priorităţilor pe termen mediu care decurg din Programul de Guvernare şi din documentele de politici publice pe termen mediu din domeniul de politici publice în cauză. Trebuie subliniat faptul că priorităţile ar trebui să fie stabilite şi pe baza unei analize realiste a resurselor disponibile în momentul respectiv;- Indicatori sectoriali - prezintă principalii indicatori privind domeniul politicii publice în care îşi desfăşoară activitatea instituţia respectivă. Indicatorii oferă informaţii privind dezvoltarea istorică a domeniului de politici publice respectiv pentru a putea urmări evoluţia acestuia.- Monitorizarea, evaluarea şi raportarea - oferă o descriere clară a modului de gestionare a proceselor de monitorizare şi evaluare pe parcursul implementării planului strategic, precizând când şi cum va fi prezentat Guvernului raportul privind progresul realizat.

3.2.2.2.Componenta de programare bugetară a planurilor strategiceComponenta de programare bugetară a planurilor strategice reprezintă un suport de informare pentru bugetul de stat. Într-o situaţie ideală, bugetul anual este formulat în conformitate cu structura programului prevăzut în planurile strategice. Acest lucru permite stabilirea unei conexiuni directe între procesele de planificare a politicilor publice şi de formulare a bugetului, în care fiecare parte interesată poate găsi informaţii generale complete privind fiecare articol de cheltuieli publice. De asemenea, partea de programare a planurilor strategice prezintă rezultatele prevăzute (prezentate în mod măsurabil) pe care ministerul doreşte să le obţină printr-un anume program bugetar.Fiecare program din planul strategic al instituţiei este format din următoarele secţiuni:- Situaţia actuală - descrie situaţia actuală din domeniul de politici publice în funcţie de programul (bugetar) specific;- Obiectivul (obiectivele) programului bugetar - precizează principalele obiective pe care instituţia încearcă să le atingă prin implementarea programului;- Previziuni privind rezultatele programului, precum şi indicatorii de performanţă ai acestora - planifică rezultatele posibile, precum şi indicatorii de performanţă pentru program pentru a putea furniza informaţii Guvernului şi publicului general cu privire la

ceea ce instituţia respectivă doreşte să realizeze cu fondurile primite de la bugetul de stat. Aceste previziuni se bazează pe datele din anul precedent pentru a indica eventualul progres sau regres;- Noi iniţiative de finanţare - oferă detalii despre agregări financiare privind activităţile necesare îmbunătăţirii capacităţii de funcţionare a instituţiei respective (de exemplu, angajarea de personal nou, crearea de noi sisteme informaţionale sau îmbunătăţirea celor existente, organizarea unor sesiuni de formare), sau asigură agregarea unor iniţiative posibile care pot duce în mod direct la creşterea indicatorilor de performanţă (în principal, rezultate) din domeniul politicii publice vizat de program;- Sistem de implementare a programului - descrie pe scurt sistemul, modul în care va fi implementat programul, adică precizează principalele departamente sau instituţiile subordonate implicate şi descrie rolul şi principalele sarcini ale acestora;- Finanţare - prezintă informaţii clare privind resursele bugetare necesare pentru implementarea programului. Pe viitor, dacă există un acord clar privind modul în care va fi implementat cadrul de cheltuieli pe termen mediu (CCTM), partea de programare a planurilor strategice poate fi folosită ca bază pentru planificarea CCTM.

3.2.3.Planuri strategice în procesul anual de bugetareIntegrarea planurilor strategice în procesul de formulare a bugetului anual este o sarcină dificil de îndeplinit, deoarece presupune schimbarea modului în care se elaborează bugetul. Astfel, această sarcină necesită o implicare activă şi coordonare din partea Ministerul Finanţelor Publice, la care se adaugă sprijinul oferit de ministerele de resort, precum şi al Cancelariei Primului-Ministru.Trebuie elaborat şi dezvoltat un plan de introducere a sistemului de planificare strategică, în momentul în care Guvernul îşi dă acordul iniţial privind introducerea unui astfel de sistem. Trebuie să se ia în considerare faptul că sistemul de planificare strategică trebuie să fie armonizat cu cadrul de cheltuieli pe termen mediu (CCTM) din momentul în care există acordul privind instituirea acestuia.Aspectele principale care trebuie să fie abordate, în momentul în care se ajunge la un acord iniţial privind introducerea unui sistem de planificare strategică sunt:- Cum şi când, pe parcursul procesului de bugetare, are loc actualizarea planurilor strategice?- Cum se desfăşoară actualizarea planurilor strategice în cazul modificărilor aduse bugetului pe parcursul anului?- Cum se poate planifica transferul de fonduri pe parcursul anilor şi cum se poate reflecta acesta în planurile strategice?- Ce părţi ale planului strategic sunt actualizate şi cât de des?- Cum se poate integra raportarea privind diferite documente de politici publice şi planuri strategice pentru a se evita duplicarea?- Cum se poate realiza contabilitatea financiară şi raportarea privind implementarea planurilor strategice pentru a se evita duplicarea?- Cum se poate asigura o raportare eficientă privind realizarea măsurilor de performanţă şi care sunt consecinţele în cazul în care acestea nu sunt realizate?

3.2.4.Precondiţii pentru introducerea sistemului de planificare strategică şi calendarul de implementare a acestuiaIntroducerea sistemului de planificare strategică, într-o situaţie ideală, implică anumite cerinţe preliminare:- un sistem funcţional de formulare a politicilor publice în care sunt clar definite tipurile de documente de politici publice, precum şi inter-conexiunile dintre acestea;- elaborarea şi implementarea unui sistem de rezultate şi indicatori de performanţă în întreaga administraţie publică;- elaborarea bugetului general consolidat în conformitate cu principiile de bugetare pe bază de programe, precum şi dezvoltarea capacităţii de previzionare pe termen mediu (prognoza) la nivelul ministerelor;- introducerea CCTM trebuie analizată într-un document separat, dar în strânsă legătură cu sistemul de planificare strategică descris.Se recomandă începerea implementării complete a planificării strategice în întreaga administraţie publică numai în momentul în care aceste sisteme (precondiţii) sunt deja instituite şi funcţionează de o anumită perioadă de timp. Pentru a accelera procesul de implementare a sistemului de planificare strategică şi pentru a promova ideea de planuri strategice în cadrul ministerelor şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, se poate începe o implementare treptată a acestui sistem. Având în vedere stadiul actual, fazele introducerii treptate a sistemului de planificare strategică sunt:Faza 1 începe după aprobarea strategiei de către Guvern şi ar trebui să se încheie cel târziu la data de 1 iulie 2007. Această fază permite ministerelor să înceapă o structurare a mandatului lor, a direcţiilor de acţiune şi a domeniilor de politici publice pentru care sunt responsabile, a scopurilor, a priorităţilor pe termen mediu, a valorilor, precum şi a tuturor îmbunătăţirilor de ordin organizaţional. Etapele acestei faze sunt următoarele:- elaborarea metodologiei de redactare a planurilor strategice în cadrul ministerelor şi a altor instituţii. Această metodologie poate include toate părţile planurilor strategice, dar prima fază a procesului de implementare se va ocupa numai de componenta de management;- organizarea şi implementarea sesiunilor de formare pentru persoanele responsabile de elaborarea planurilor strategice în ministerele de linie;- alături de elaborarea unei metodologii se recomandă realizarea unui proiect pilot într-un minister (de exemplu, Ministerul Educaţiei şi Cercetării) care să permită aprobarea sarcinii prevăzute pentru ministerele de linie în vederea elaborării componentei de management a planurilor strategice;- stabilirea unui termen limită pentru elaborarea componentei de management a planurilor strategice în toate ministerele de linie sub supravegherea personalului din UPP din cadrul SGG;- aprobarea componentelor de management ale planurilor strategice ale ministerelor de linie de către miniştri în cauză, după consultarea UPP din cadrul SGG;- analiza planurilor strategice elaborate de ministere (şi actualizarea metodologiei privind elaborarea planurilor strategice, după caz).

Faza 2 poate începe după finalizarea introducerii bugetarii pe programe şi după aprobarea de către Parlament a primului buget formulat pe baza acestor principii. În această fază pot fi identificate următoarele etape:- proiecte pilot în câteva ministere (de exemplu, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Finanţelor Publice) privind elaborarea componentelor de programare bugetară din planurile strategice;- analiza componentelor de programare bugetară elaborate în cadrul planurilor strategice ale ministerelor pilot (şi actualizarea metodologiei privind elaborarea planurilor strategice, după caz);- stabilirea de către toate ministerele de linie a termenului limită pentru elaborarea componentei de programare bugetară a planurilor strategice;- aprobarea de către Guvern a planurilor strategice elaborate (atât componenta de management, cât şi componenta de programare bugetară).

4.Rolul specialiştilor din administraţia publică şi al decidenţilor politici în procesul de formulare a politicilor publiceAceastă direcţie de acţiune are ca obiectiv sublinierea rolurilor specifice pe care le au decidenţii politici şi respectiv, specialiştii din administraţia publică (funcţionari publici sau personal contractual), în cadrul procesului de formulare a politicilor publice.Pentru a încuraja derularea unui proces eficient de formulare a politicilor publice este extrem de important să se definească în mod clar rolurile tuturor actorilor implicaţi şi să existe o bună colaborare între aceştia. Delimitarea între conceptele politice şi cele privind politicile publice trebuie să fie clar definită. Deşi în literatura de specialitate există o multitudine de definiţii şi abordări diferite ale conceptelor de politică şi politică publică, în sensul prezentei strategii, pentru a delimita clar cele două noţiuni, prezentăm următoarele definiţii:Politica, într-o societate democratică, reprezintă un set complex de reguli şi proceduri care asigură reprezentarea legală şi armonizarea intereselor prin mecanismele democraţiei reprezentative. Principalii actori ai procesului politic sunt partidele politice şi politicienii, membrii aleşi ai Parlamentului şi ai administraţiilor locale.Politica publică reprezintă un alt set de reguli şi proceduri aplicate de către nivelul executiv al administraţiei publice pentru a asigura realizarea obiectivelor şi priorităţilor convenite la nivel politic şi pentru a permite dezvoltarea necesară a tuturor sectoarelor importante din viaţa societăţii.Linia de delimitare dintre politică şi politici publice este reprezentată prin acordarea mandatului de luare a deciziilor care este asigurat prin procesul de alegeri şi mecanismul de distribuire a puterii. Procesul de luare a deciziilor - hotărârilor politice sunt prerogativul nivelului politic, deoarece numai politicienii aleşi sunt mandataţi de către societate să ia decizii şi să fie responsabili din punct de vedere politic pentru deciziile luate.Elaborarea politicilor publice este un serviciu tehnic şi profesional, furnizat de funcţionarii publici pentru a asigura o argumentare şi fundamentare completă şi structurată a tuturor informaţiilor privind variantele şi deciziile posibile. Politica publică

poate şi trebuie să fie văzută ca un instrument obiectiv care îi ajută pe politicieni să atingă acele scopuri şi obiective explicite. Din acest motiv, analiza politicii publice este de competenţa funcţionarilor publici care trebuie să deţină cunoştinţe şi abilităţi speciale/profesionale în acest domeniu.În regulamentele aflate în vigoare există câteva deficienţe şi confuzii în ceea ce priveşte rolurile nivelului politic şi a celui profesional al administraţiei:- Exista confuzii în ceea ce priveşte rolul funcţionarilor publici de la nivelul guvernamental în procesul de luare a deciziei privind diferitele tipuri de documente de politici publice. Strategiile, programele şi memorandumurile sunt aprobate de Guvern. În cazul propunerilor de politici publice, deciziile privind opţiunile de politică publică nu sunt luate de către Guvern, ci de către specialişti în administraţia publică.- Definirea competenţelor înalţilor specialişti în administraţia publică din ministerele de linie - secretarul general, ale cărui competenţe nu includ responsabilitatea privind elaborarea politicii publice în domeniile mandatului ministerului în cauză. Competenţa de elaborare a politicii publice se găseşte la nivelul secretarilor de stat, care sunt numiţi în funcţie pe criterii politice. Având în vedere această situaţie, precum şi numărul secretarilor de stat din cadrul ministerelor (până la 5-8 secretari de stat într-un minister), apare problema legată de coordonarea procesului de formulare a politicilor publice.Pentru a soluţiona problemele menţionate anterior, se propune:1. Definirea clară a competenţei privind procesul politic de luare a deciziilor la nivel guvernamental. Toate documentele de politici publice ale Guvernului trebuie să fie aprobate în şedinţele Guvernului.

2. Rolurile persoanelor responsabile din punct de vedere politic şi al înalţilor specialişti în administraţia publică profesionişti în procesul de formulare a politicilor publice trebuie să fie clar delimitat.În acest sens, apare ca necesar reformularea/reformarea funcţiilor/competenţelor poziţiei de secretar general al ministerului, prin definirea acestuia ca principalul oficial responsabil de elaborarea politicilor publice şi de coordonarea în cadrul ministerului de linie. Astfel, secretarul general va fi cel mai înalt funcţionar public de la nivelul ministerului care coordonează din punct de vedere tehnic/administrativ activitatea de elaborare a politicilor publice.

3. Pentru întărirea capacităţii specialiştilor din administraţia publică centrală, creşterea nivelului de competenţe, cunoştinţe şi abilităţi ale acestora în ceea ce priveşte analiza politicilor publice se impune elaborarea şi organizarea unor sesiuni de formare privind procesul de formulare a politicilor publice şi metodologia aferentă. Organizarea sesiunilor de formare se va face, în principal, de Institutul Naţional de Administraţie şi va implica atât experţi români cât şi străini.De asemenea, UPP din SGG va evalua periodic modul în care ministerele de linie elaborează politicile publice, identificând necesităţile de training şi va colabora atât cu Institutul Naţional de Administraţie cât şi cu alte

instituţii/organizaţii pentru acordarea suportului metodologic şi organizarea sesiunilor de formare profesională în acest domeniu.

CAPITOLUL III: Rezultate şi indicatori de performanţăObiectiv- Un sistem îmbunătăţit/eficient de formulare a politicilor publice în cadrul administraţiei publice.Indicator de măsurare- Creşterea treptată a indicatorilor "eficacitatea guvernării" şi "calitatea reglementării" stabiliţi de Institutul Băncii Mondiale în studiul "Imaginea de ţară conform indicatorilor de cercetare privind guvernarea (GRICS)5".GRICS este un indicator complex elaborat o dată la doi ani şi este format din câteva sute de variabile care provin din 25 de surse diferite ale 18 organizaţii diferite. Toate variabilele sunt grupate astfel încât să reprezinte 6 indicatori de guvernare diferiţi - vizibilitate şi răspundere; stabilitate politică; eficacitatea guvernării; calitatea reglementărilor; statul de drept; controlul corupţiei. În contextul stabilirii unui sistem eficient de formulare a politicilor publice, cei doi indicatori care pot oferi informaţii sunt "eficacitatea guvernării" şi "calitatea reglementărilor".

IndicatorMăsurarea performanţei pe ani

1998 2000 2002 2004 2010

Eficacitatea Guvernului 24,6 30,6 46,3 52,9 70,8

Calitatea reglementărilor 58,2 35,8 55,1 49,8 64,1

Rezultate- Elaborarea actelor normative şi schimbărilor necesare în legislaţie.- Baza de date a documentelor de politici publice, precum şi sistemul centralizat de publicare a proiectelor anunţate sunt disponibile pe site-ul Guvernului.- Publicarea metodologiei şi a ghidului privind metodele de analiză de impact.- Publicarea metodologiei privind măsurarea performanţei în ministere şi în instituţiile subordonate.- Elaborarea formularelor pentru planurile de acţiune ale ministerelor şi pentru Noile Iniţiative de Finanţare (NIF).- Crearea bazei de date a Ministerului Finanţelor Publice pentru toate NIF însoţite de propunerile bugetare aferente.- Crearea mecanismului şi a metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu.- Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru instituţiile din administraţia publică.- Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile.- Pregătirea şi organizarea sesiunilor de formare pentru funcţionarii publici privind metodele de formulare a politicilor publice şi cele de analiză de impact.

- Pregătirea sesiunilor de formare pentru funcţionarii publici, precum şi pentru ONG-uri şi alte organizaţii ale societăţii civile cu privire la procedurile de formulare a politicilor publice şi de consultare.

CAPITOLUL IV: Implicaţii bugetareCu toate că cea mai mare parte a rezultatelor strategiei pot fi obţinute cu ajutorul resurselor existente din instituţiile administraţiei publice, implementarea acestei politici publice generează anumite implicaţii bugetare - aproximativ 1.937.668 lei (RON) pentru întreaga perioadă de implementare.

Activitate

Sumă în lei(RON)

2007 2008 2010

Elaborarea bazei de date pentru documentele de politici publice

53.000    

Crearea unui sistem centralizat de publicare a proiectelor anunţate pe site-ul Guvernului

1.750.000    

Crearea bazei de date în cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru toate propunerile bugetare ale NIF

24.500    

Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru instituţiile administraţiilor publice

28.000    

Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru ONG-uri şi organizaţii interesate

  40.000  

Evaluarea Strategiei     70.000

Total 1.855.500 40.000 70.000

Două activităţi - elaborarea şi publicarea ghidului privind metodele de evaluare pentru analiza de impact detaliată, precum şi pregătirea şi organizarea sesiunilor de formare pentru funcţionarii publici cu privire la principalele metode de formulare a politicilor publice şi de analiză de impact, sunt finanţate în cadrul Proiectului PHARE Twinning RO2003/IB/OT/ 10, 2003/005-551.03.03 "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional". De asemenea, acest proiect oferă sprijin pentru elaborarea unei părţi a actelor normative necesare pentru implementarea Strategiei (reglementări pentru aplicarea strategiei).Activitatea de formare a funcţionarilor publici, a ONG-urilor şi a organizaţiilor interesate, cu privire la procedurile de formulare a politicilor publice şi de consultare, trebuie să aibă loc prin restructurarea cursurilor derulate în prezent la Institutul Naţional de Administraţie, precum şi prin colaborare cu alte organizaţii, instituţii de învăţământ şi companii din mediul privat.

CAPITOLUL V: Implicaţii juridice în viziunea prezentei strategii1.Elaborarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea "Regulamentului privind

procedurile guvernamentale", inclusiv:- definirea structurii şi ierarhiei documentelor de politici publice;- definirea procedurilor de consultare;- definirea procedurii pentru noile iniţiative de finanţare.În prezent, procedurile de prezentare a proiectelor de acte normative sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, republicată. Pentru a include regulamentul necesar privind procedurile de prezentare a documentelor de politici publice, de consultare şi cele privind noile iniţiative de finanţare, se va elabora o nouă versiune a Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.

2.Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 privind elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor publice la nivel centralStrategia schimbă rolul propunerii de politici publice, considerând-o ca fiind un tip de document de politici publice, alături de celelalte astfel de documente. Procedura de prezentare a acestui document de politici publice trebuie să fie similară ca şi cea pentru celelalte tipuri de documente de politici publice. O parte din formularul de document de politici publice va fi inclusă în noua versiune a instrumentului de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ, precum şi normele metodologice privind elaborarea notei de fundamentare. Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 ar trebui să fie abrogată în momentul intrării în vigoare a noilor reguli de procedură.

3.Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanenteFuncţiile descrise în Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 pentru Consiliul de Planificare Strategică şi alte consilii interministeriale sunt în general definite în conformitate cu rolul propus pentru aceste consilii în prezenta Strategie. După evaluarea activităţii consiliilor interministeriale permanente, o serie de modificări a acestui act normativ pot fi propuse, pentru a defini clar procedura de implicare a consiliilor în procesul de consultare privind documentele de politici publice şi actele normative. Rolul consiliilor în procedura de consultare trebuie să fie definit în noua versiune a Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.4.Norme metodologice cu privire la procedurile de evaluare ex-ante şi ex-post a politicilor publice. Noua hotărâre a Guvernului va conţine inclusiv formularul pentru evaluarea ex-ante a proiectelor de acte normative (instrumentul de prezentare şi motivare). Trebuie să se definească structura informaţiilor incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ, iar normele metodologice trebuie să definească regulile privind elaborarea acestora, inclusiv partea privind analiza de impact asupra bugetului.

5.Elaborarea modificărilor aduse Legii nr. 90/2001. Modificările trebuie să fie elaborate cu privire la următoarele aspecte:- o definire mai exactă a documentelor de politici publice şi a politicilor publice, aprobată de către Guvern (art. 11);

- elaborarea propunerilor de politici publice (documente de politici publice) trebuie să fie inclusă în competenţele ce revin ministerelor (art. 34);- responsabilitatea privind elaborarea sistemului de formulare a politicilor publice şi coordonarea trebuie să fie inclusă în atribuţiile Secretariatului General al Guvernului (art. 22);- atribuţiile ce revin Secretarului General al ministerului trebuie să includă responsabilitatea privind elaborarea politicilor publice în domeniile de competenţă ale ministerului.

6.Modificări aduse Legii nr. 24/2000. Modificările necesare se referă la următoarele aspecte:- Definirea documentelor anexate proiectelor de lege (regulamente în vigoare - teze preliminare, expunere de motive, note de fundamentare, referat de aprobare, art. 6, art. 9, art. 29, art. 32); tezele preliminare şi expunerile de motive ale proiectelor de legi trebuie înlocuite cu documentele de politică publică relevante - strategii şi propunere de politici publice.- Se va include principiul general pentru elaborarea proiectelor de acte normative pentru a arăta faptul că actele normative sunt formulate în vederea implementării politicilor publice aprobate de Parlament şi Guvern şi în conformitate cu aceste politici publice (art. 7);- Procedura privind soluţiile legislative preconizate trebuie să fie modificată în sensul abordării de decizie de politica publică, menţionată în documentele de politică publică (art. 22);- Conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare trebuie să cuprindă evaluarea impactului bugetar;- Adoptarea de către Guvern a normelor metodologice privind analizele de impact ale proiectelor de acte normative;- Iniţiativele de la nivelul Parlamentului.

7.Elaborarea mecanismului şi a cadrului normativ necesar pentru implementarea sistemului de planificare strategică şi integrarea planurilor strategice în procesul anual de elaborare a bugetului.Statutul planurilor strategice, structura acestora şi câteva proceduri privind prezentarea planurilor strategice pentru adoptare pot fi definite în regulamentul privind procedurile guvernamentale. Totuşi, implementarea sistemului poate necesita o reglementare detaliată, iar în acest caz pot fi elaborate norme metodologice care să prezinte toate procedurile necesare.

CAPITOLUL VI: Monitorizare, evaluare şi raportareSecretariatul General al Guvernului, pe baza informaţiilor furnizate de ministere, redactează un raport privind implementarea strategiei şi îl prezintă Consiliului de Planificare Strategică până la data de 1 decembrie 2007. Obiectivul monitorizării este acela de a informa consiliul cu privire la realizarea rezultatelor directe şi/sau a necesităţii de schimbare a calendarului sau a activităţilor, în funcţie de rezultatele implementării,

Secretariatul General al Guvernului poate decide ajustarea, completarea, modificarea sau actualizarea strategiei.Secretariatul General al Guvernului, în cooperare cu ministerele, realizează evaluarea strategiei, pe care o prezintă Guvernului până la 1 decembrie 2010. Scopul evaluării este acela de a compara rezultatele obţinute (acţiunilor şi politicii publice pe ansamblu) cu cele planificate, precum şi de a identifica problemele care trebuie soluţionate în cadrul administraţiei publice după implementarea strategiei.

CAPITOLUL VII: Calendarul implementării strategiei: etapele următoare

Nr. Activitate DataInstituţie responsabilă6

1 Modificările necesare aduse legislaţiei privind procedurile şi formularele de analiză de impact: Modificările la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, pentru: procedurile de analiză de impact şi formularele pentru proiectele de acte normative

01.09.2006 SGG, Ministerul Justiţiei, în colaborare cu Consiliul Legislativ

2 Ghid privind metodele de evaluare pentru analiza de impact detaliată

01.09.2006 SGG, ministerele de linie

3 Sesiune de formare pentru funcţionarii publici privind principalele metode de formulare a politicilor publice şi de analiză de impact

01.12.2006 SGG, Institutul Naţional de Administraţie

4 Elaborarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea "Regulamentului privind procedurile guvernamentale", inclusiv:- definirea structurii şi ierarhiei documentelor de politici publice;- definirea procedurilor de consultare- definirea procedurii pentru noile iniţiative de finanţare

01.01.2007 SGG, Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor

5 Elaborarea normelor metodologice cu privire la procedurile de evaluare ex-ante

01.01.2007 SGG, Ministerul

şi ex-post a politicilor publice, inclusiv formularul pentru evaluarea ex-ante a proiectelor de acte normative (instrument de prezentare şi motivare)

Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor

6 Elaborarea deciziei Primului-Ministru cu privire la procedura de stabilire a priorităţilor Guvernului

01.01.2007 Cancelaria Primului-Ministru, SGG

7 Elaborarea modificărilor aduse Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi ministerelor, luând în considerare opţiunea aleasă la capitolul II, punctul 4;

01.01.2007 SGG. Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

8 Metodologia privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu

01.01.2007 SGG, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor

9 Îmbunătăţirea formularului pentru planurile de acţiune ale ministerelor

01.02.2007 SGG, Comisia Naţională de Prognoză

10 Crearea unui grup de lucru inter-instituţional cu misiunea de a elabora procedurile şi modificările legislative necesare pentru Noile Iniţiative de Finanţare (NIF)

01.06.2007 SGG, Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Finanţelor Publice

11 Implementarea sistemului de planificare strategică

01.01.2007-01.01.2009

SGG, Ministerul Finanţelor Publice, Cancelaria

Primului-Ministru, ministerele de linie

12 Crearea bazei de date pentru documente de politici publice

01.07.2008 SGG, Cancelaria Primului-Ministru

13 Crearea unui sistem centralizat pentru publicarea proiectelor anunţate pe site-ul Guvernului

01.01.2008 SGG, Cancelaria Primului-Ministru

14 Metodologia privind măsurarea performanţei la nivelul ministerelor şi instituţiilor subordonate.

01.01.2008 SGG, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor

15 Elaborarea mecanismului şi a bazei normative necesare pentru integrarea planurilor strategice în procesul anual de bugetare

01.01.2008 Ministerul Finanţelor Publice, SGG

16 Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru instituţiile de administraţie publică

01.01.2008 SGG, ministerele de linie

17 Elaborarea ghidului privind procesul consultativ pentru ONG-uri şi organizaţii interesate

01.01.2009 SGG, grup de lucru cu reprezentanţi ONG

18 Sesiune de formare pentru funcţionarii publici şi ONG-uri şi organizaţii interesate privind politicile publice şi procedurile de consultare.

01.07.2009 SGG, Institutul Naţional de Administraţie

GlosarÎn cuprinsul strategiei sunt folosite o serie de concepte şi termene care necesită o definire clară pentru evitarea eventualelor confuzii la nivelul instituţiilor administraţiei publice centrale. Astfel, în contextul strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de planificare şi elaborare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale, următorii termeni au semnificaţia definită mai jos:

Analiza de impact ex-ante a politicii publice (Ex-ante impact assessment) - activitate care are loc la începutul procesului de formulare a politicii publice, atunci când experţii în politici publice şi cei implicaţi în planificarea lor, cu ajutorul unor metode de studiu calitativ şi cantitativ, încearcă să facă previziuni privind impactul care ar putea fi exercitat asupra societăţii în urma implementării politicii publice. Analiza de impact precum şi tehnicile corespunzătoare utilizate reprezintă un instrument prin care sunt evaluate costurile probabile, consecinţele sociale precum şi posibilele efecte asupra mediului înconjurător pe care o anumită soluţie ar putea să le aibă. Scopul utilizării analizei de impact este de a oferi, prin informaţiile pe care le furnizează, posibilitatea de a compara diferitele tipuri de soluţii identificate în termeni de efecte economice, sociale sau ecologice.Analiza de impact ex-post a politicii publice (Ex-post impact assessment) - activitate derulată pe parcursul sau la sfârşitul etapei de implementare a politicii publice. Aceasta evaluează rezultatele obţinute şi identifică devierile efective de la obiectivul planificat, timpul suplimentar şi costurile suplimentare privind resursele şi altele asemenea.Formularea/elaborarea politicilor publice - etapa în care se realizează analiza problemei de politică publică sau se definesc principalele direcţii de dezvoltare şi se generează variantele de soluţionare.Impactul politicii - schimbările în plan social, economic şi altele asemenea generate de politica publică respectivă. Impactul poate apărea pe o perioadă îndelungată după implementarea politicii publice.Noi iniţiative de finanţare - proiecte şi activităţi care decurg din documentele de politici publice şi din legile adoptate de către Guvern în anii precedenţi, care necesită finanţare suplimentară7.Problema de politici publice - o situaţie socială, economică sau ecologică care necesită intervenţia administraţiei publice centrale de specialitate, în măsură să identifice şi să asigure cadrul juridic necesar implementării unei anumite soluţii.Politicile publice - reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate şi pentru asigurarea dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu.Planificarea politicilor publice - procesul prin care sunt planificate măsurile generale, politicile publice sectoriale şi inter-sectoriale care urmează a fi implementate, folosindu-se o serie de instrumente care să permită prioritizarea şi ierarhizarea acestora, stabilindu-se totodată calendarul de implementare.Priorităţile guvernamentale - politicile considerate prioritare la un anumit moment de către Guvern. În strategie se propune un anume sistem de stabilire a acestor priorităţiPlanul - document de planificare a politicilor publice pe termen scurt şi mediu în care sunt explicate în detaliu activităţile de implementare ale unui anumit program, strategie sau propunere de politică publică. Planul are de obicei o structură tabelară, fiind utilizat la orice nivel de implementare a unei politici publice (poate detalia strategia, programul sau propunerea de politici publice).

Planul strategic - document de planificare care asigură planificarea pe termen mediu în cazul instituţiilor în acele domenii de politici publice care, conform legilor şi regulamentelor în vigoare, intră sub competenţa acestora. Planurile strategice nu reprezintă documente de politici publice în sine, ci instrumente de management şi planificare care oferă o imagină clară a politicilor, angajamentelor şi măsurilor ce urmează a fi promovate la nivelul unei anumite instituţii publice.Propunerea de politici publice - document de politici publice destinat rezolvării unor probleme de politici publice specifice în cazul în care există mai multe variante posibile de rezolvare sau dacă este necesar un acord conceptual privind fondul reglementării normative. Propunerea de politici publice conţine informaţii despre variantele de politici publice identificate, o fundamentare a acestora, fiind un instrument care să faciliteze luarea deciziei.Program bugetar - o acţiune sau un ansamblu coerent de acţiuni ce se referă la acelaşi ordonator principal de credite, proiectate pentru a realiza un obiectiv sau un set de obiective definite şi pentru care sunt stabiliţi indicatori de program care să evalueze rezultatele ce vor fi obţinute, în limitele de finanţare aprobate.Rezultatele acţiunilor - rezultatele concrete previzionate, urmărite ca urmare a implementării activităţilor. Acestea sunt specifice, având un grad de generalitate redus (outputs). Aceste rezultate se află în controlul direct al instituţiilor implementatoare.Rezultatele politicii - rezultatele urmărite prin implementarea politicii. Acestea sunt generale şi corespund obiectivului major al politicii publice (outcomes). Factori externi pot influenţa aceste rezultate.Sistemul de planificare strategică - sistem care reuneşte planificarea politicilor publice, bugetarea, stabilirea priorităţilor şi planificarea organizaţională într-un singur cadru de gestionare.Sistemul politicilor publice - ansamblul instrumentelor, procedurilor şi arhitecturii instituţionale, dezvoltat în scopul de a îmbunătăţi în ansamblu calitatea şi eficienţa procesului de luare a deciziei.Strategia - un document de politici publice pe termen mediu şi lung care defineşte, în principiu, politica Guvernului cu privire la un anumit domeniu de politici publice în care se impune luarea unor decizii privind o gamă largă de aspecte8._____1 Grupul Mandelkern pentru o reglementare mai bună a fost constituit la solicitarea Consiliului European, printr-o hotărâre aprobată de Ministerele Administraţiei Publice ale Statelor Membre UE, convocate în 6 şi 7 noiembrie 2000 la Strasbourg.2 Actele normative individuale, actele generate de situaţii de urgenţă civilă sau actele cu un caracter pur tehnic.3 Recomandările Grupului Mandelkern pentru o reglementare mai bună.4 De obicei, documentele de politici publice se elaborează pe termen mediu, iar diferitele activităţi sunt planificate pe o perioadă de câţiva ani, prin urmare finanţarea pentru activităţile nefinanţate din documentele de politici publice aprobate cu câţiva ani în urmă

sunt considerate ca fiind noi iniţiative de finanţare şi trebuie să fie prezentate pe baza acestei proceduri în anul corespunzător.5 Informaţii suplimentare privind GRICS pot fi găsite pe site-ul Institutului Băncii Mondiale http://www.worldbank.org/wbi/governance/govdata/index.html6 Instituţia direct responsabilă este prima instituţie menţionată, celelalte fund implicate şi consultate la nivel de grupuri de lucru.7 Având în vedere importanţa acestei noi proceduri şi faptul că un rol major în stabilirea acestui sistem revine Ministerului Finanţelor Publice, strategia nu detaliază procedural aceste aspecte, stabilind crearea unui grup de lucru format din reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru şi Ministerului Finanţelor Publice. Acest grup de lucru va avea rolul de a genera proceduri detaliate ale sistemului propus.8 Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale impune o structură cadru a acestui tip de document de politică publică, stabilind în acelaşi timp o ierarhie între documentele de politici publice care vor fi utilizate în administraţia centrală.Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 637 din data de 24 iulie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1807 din 13 decembrie 2006 pentru aprobarea Componentei de management din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice de la nivel centralAvând în vedere prevederile art. 4 lit. b) şi c) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1(1)Se aprobă Componenta de management din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice de la nivel central, denumită în continuare metodologie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2)Sarcina elaborării planurilor strategice prevăzute în metodologie revine exclusiv ministerelor.

Art. 2Se desemnează Secretariatul General al Guvernului ca instituţie responsabilă pentru coordonarea implementării metodologiei.

Art. 3Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte următoarele atribuţii:a)monitorizarea respectării termenelor de elaborare a componentei de management al planurilor strategice prevăzute în metodologie;b)asistarea ministerelor în procesul de elaborare a componentei de management al planurilor strategice;

c)organizarea de întâlniri periodice între reprezentanţii ministerelor pentru prezentarea stadiului de realizare a planurilor strategice.

Art. 4Secretariatul General al Guvernului şi ministerele elaborează componenta de management al planurilor strategice în conformitate cu prevederile metodologiei.

Art. 5(1)Până la data de 15 mai 2007, instituţiile prevăzute la art. 4 vor prezenta componenta de management al planurilor strategice în cadrul reuniunii de lucru pregătitoare şedinţei Guvernului.(2)Varianta finală a componentei de management al planului strategic se aprobă prin ordin al ministrului şi se publică pe pagina de internet proprie, de către instituţia emitentă, până la data de 1 iunie 2007.-****-

PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului,Radu StroeMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXĂ:METODOLOGIE din 13 decembrie 2006 privind sistemul de planificare strategică

pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice de la nivel centralEtapa I: Elaborarea Planurilor Strategice Componenta de ManagementIntroducereAceastă metodologie a fost elaborată de Unitatea de Politici Publice (UPP) din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) cu sprijinul partenerului din cadrul proiectului de Twinning, Cancelaria de Stat a Republicii Letonia, proiect intitulat "Consolidarea capacităţii instituţionale a Guvernului României de gestionare a politicilor publice şi a procesului decizional". Metodologia a fost realizată în conformitate cu prevederile din cadrul "Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale", strategie care a fost adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 şi în conformitate cu atribuţiile SGG de a oferi sprijin metodologic ministerelor, cu privire la planificarea politicilor publice.În cadrul administraţiei publice, planificarea strategică se foloseşte pentru a reuni într-un singur cadru de management aspecte cum ar fi planificarea politicilor publice, elaborarea bugetului, stabilirea priorităţilor şi planificarea organizaţională. Principalele caracteristici ale planurilor strategice ale instituţiilor (PSI) sunt: o viziune pe termen mediu, analiza

mediului intern şi extern, precum şi identificarea principalilor factori implicaţi, analiza resurselor disponibile, stabilirea unor obiective măsurabile şi relaţionarea acestora cu condiţiile de finanţare. În acelaşi timp, planificarea strategică asigură o implementare sustenabilă şi coerentă a politicilor stabilite de guvern.Conform strategiei mai sus menţionate, sistemul de planificare strategică va fi introdus în România în două etape, ţinând cont de absenţa unor soluţii cu privire la Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM) care este parte integrantă a acestui sistem şi asigură legătura necesară între planificarea politicilor publice şi procesele de elaborare a bugetului.În cadrul primei etape de introducere a sistemului de planificare strategică, toate ministerele, SGG şi Cancelaria Primului Ministru (Cancelaria) vor trebui să pregătească componenta de management a planurilor strategice, care constă în -mandat, viziune, valori comune, analiza mediului intern şi extern, priorităţi pe termen mediu şi direcţii de activitate. Această etapă va fi una foarte utilă care va permite ministerelor să analizeze domeniile lor de competenţă şi care va înlesni elaborarea programelor bugetare. Acest lucru poate fi considerat o evaluare pas cu pas a actualei situaţii, ceea ce va crea legătura necesară între procesele de elaborare a politicilor publice şi cele de pregătire a bugetelor din cadrul celei de-a doua Etape de introducere a acestui sistem.Cea de-a doua etapă a procesului de introducere a sistemului de planificare strategică se va ocupa de componenta de programare bugetară şi va asigura legătura necesară dintre procesele de planificare a politicilor publice şi cele care ţin de pregătirea bugetului. În cadrul cele de-a doua etape, instituţiile vor redacta descrieri detaliate pentru fiecare program bugetar care este folosit la planificarea şi implementarea politicilor care ţin de aria lor de competenţă. Descrierea fiecărui program bugetar ar consta în - descrierea situaţiei actuale, a scopurilor, a rezultatelor şi efectelor planificate precum şi a indicatorilor de performanţă, a mecanismelor de implementare, a noilor iniţiative de finanţare precum şi finanţarea întregului program. Această a doua etapă a procesului de implementare a planurilor strategice la nivelul instituţiilor va reprezenta o continuare a iniţiativei actuale de programare bugetară demarată de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP), precum şi a celorlalte evoluţii din domeniul planificării politicilor publice din România.Elaborarea de planuri strategice trebuie să fie corelată cu introducerea sistemului de management al calităţii la nivelul ministerelor. Acest sistem de management al calităţii presupune introducerea anumitor proceduri care vizează creşterea calităţii generale a serviciilor de la nivelul ministerelor. În acelaşi timp, prin planurile strategice sunt stabilite o serie de obiective şi ţinte care pot fi cel mai bine atinse dacă se folosesc proceduri interne armonizate pentru toate sarcinile aferente ariei de răspundere a ministerului. Astfel, prin combinarea celor două procese s-ar asigura nu doar o armonizare a diferitelor activităţi care se derulează la nivelul unui minister, ci şi o creştere a efectelor şi rezultatelor muncii derulate.Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice, la nivelul

administraţiei publice centrale, prevede la articolul 4 crearea unui grup de lucru comun care să reunească reprezentanţi ai SGG, ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Cancelariei Primului Ministru pentru a se putea stabili noi proceduri prin care să se asigure legătura dintre procesul de elaborare a politicilor publice şi cel de pregătire a bugetului, precum şi pentru a îmbunătăţi formatul actual al programelor bugetare.Pentru a putea oferi consiliere şi sprijin ministerelor, această Metodologie descrie toate componentele PSI care trebuie să fie elaborate pe durata Etapei I şi, în acelaşi timp, face sugestii cu privire la posibilele procese organizaţionale de dezvoltare şi realizare a PSI.PSI se elaborează pentru o perioadă de trei ani.

I.Obiectivele MetodologieiPrincipalele obiective ale acestei metodologii sunt:- Stabilirea componentelor obligatorii ale PSI care trebuie să fie definitivate în cadrul primei Etape de implementare a sistemului de planificare strategică;- Stabilirea unei percepţii unitare cu privire la semnificaţia şi scopul diferitelor componente ale PSI;- Formularea de sugestii cu privire la procesul intern de realizare a PSI în cadrul ministerelor.

II.Intervalul de timp pentru elaborarea de planuri strategicePrima Etapă a procesului de introducere a sistemului de planificare strategică se va derula între decembrie 2006 şi martie 2007, interval de timp în care toate ministerele vor fi nevoite să elaboreze primele variante de PSI. Aceste prime variante vor fi mai departe discutate şi vor suferi îmbunătăţiri până în luna mai 2007, moment în care se aşteaptă ca acestea să fie adoptate oficial de către fiecare minister. După adoptare, PSI va fi publicat pe site-ul ministerului până la sfârşitul lunii mai. PSI trebuie să acopere perioada de timp 2007 - 2009, şi trebuie să reprezinte baza pentru procesul de programare bugetară din 2008.Componenta de programare bugetară din cadrul PSI va fi detaliată la începutul celei de-a doua etape a procesului de introducere a sistemului de planificare strategică, care ar trebui să demareze în luna martie a lui 2007, odată ce vor fi realizate progrese comune atât la nivelul proceselor de planificare a politicilor publice cât şi al celor de elaborare a bugetelor. Etapa II este de o importanţă covârşitoare, deoarece planificarea politicilor publice nu poate fi realizată în mod eficient dacă nu există o legătură clară cu planificarea bugetară.în tabelul de mai jos sunt prezentate componentele ambelor etape ale PSI şi secţiunile principale.

Planul Strategic al Instituţiei

Etapa I: Componenta de Management

Etapa II: Componenta de programare bugetară

1) Mandat Programele bugetare:

2) Viziune a) Situaţia actuală

3) Valori comune b) Scopuri

4) Analiza mediului intern c) Lista principalelor acte normative

5) Analiza mediului extern d) Lista principalelor documente de politici publice6) Priorităţi pe termen mediu

7) Direcţii de activitate: e) Rezultate şi efecte scontate şi indicatori de performanţăa) Situaţia actuală

b) Obiective f) Noi iniţiative de finanţare

c) Instituţii subordonate, coordonate sau sub autoritate şi rolul acestora

g) Descrierea mecanismului de implementare

h) Finanţare

d) Lista principalelor acte normative  

e) Documente de politici existente  

f) Lista documentelor de politici publice planificate

 

g) Descrierea programelor bugetare actuale

 

8) Monitorizare, evaluare şi raportare

 

III.Procedura de aprobare a planurilor strategice ale instituţiilorDat fiind că procesul de introducere a sistemului de planificare strategică are două etape, procedura de adoptare este diferită pentru aceste etape.Varianta finală a componentei de management (Etapa I) a PSI va fi aprobată de către Ministrul care conduce ministerul respectiv1. Înainte de semnarea variantei finale a PSI, aceasta trebuie să fie armonizată (conform procedurilor prevăzute în Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice, la nivelul administraţiei publice centrale") la nivelul tuturor ministerelor şi trebuie să fie prezentată în cadrul reuniunii de lucru pregătitoare a Guvernului. Acest lucru va asigura urmărirea modului în care sunt respectate normele impuse de această metodologie precum şi un schimb de bune practici între ministere.În cazul politicilor trans-sectoriale, componentele de management din planurile strategice ale ministerelor trebuie să fie armonizate prin intermediul consiliilor interministeriale permanente. Consiliile au un rol consultativ, iar implicarea acestora va asigura coordonarea activităţilor care se derulează la nivelul diferitelor ministere cărora le revin sarcini distincte în cadrul unui segment de politică. Acest lucru va conduce la evitarea suprapunerilor în materie de funcţii şi activităţi.La finalul Etapei II, varianta actualizată şi îmbunătăţită a PSI va fi adoptată de guvern, după ce în prealabil au fost aplicate toate procedurile de armonizare, ca şi în cazul altor documente de politici publice sau altor proiecte de acte normative.

IV.Structură recomandabilă pentru gestionarea procesuluiPentru a asigura un proces eficace şi bine organizat de elaborare de PSI, structura de management a procesului trebuie să fie concepută şi stabilită chiar la început. Principalele etape ale întregului proces de elaborare trebuie să fie incluse în planul de acţiune pe termen scurt.Trebuie să fie clar că niciuna dintre diferitele structuri care vizează elaborarea planului strategic nu poate fi considerată a fi permanentă. Acestea trebuie să fie create ad hoc pentru realizarea PSI. Structura managementului procesului, descrisă în cele ce urmează trebuie să fie analizată numai de către grupurile de lucru în momentul elaborării PSI.În acelaşi timp, dacă ministerul ia decizia de a urma modelul de management de proces propus, toate echipele (fie ele şi temporare) de la nivelul grupurilor de lucru (grupul de management, subgrupurile sectoriale, etc), precum şi Planul de Acţiune trebuie să fie aprobate prin ordin al ministrului.

1.Crearea grupului de management pentru PSI2

Grupul de management trebuie să fie condus fie de un înalt funcţionar public (de cele mai multe ori Secretarul General), fie de o persoană cu funcţie de conducere de la nivelul respectivei instituţii, decident politic (ministru sau unul dintre secretarii de stat). Grupul trebuie să îi implice pe secretarii de stat care se ocupă de politicile sectoriale şi pe şefii celor mai importante departamente ale instituţiei, de preferinţă-toţi Şefii de Departamente. Grupul de management trebuie să fie instituţionalizat prin ordin al ministrului. Grupul de management nu este o unitate separată de la nivelul ministerului, ci mai degrabă trebuie văzut ca fiind un mecanism de coordonare în cadrul instituţiei. Dacă la nivelul ministerului, există deja un colegiu de conducere (management), acesta ar putea fi folosit şi în aceste scopuri, dacă el este creat conform prevederilor descrise mai sus. De asemenea, în cazul în care ministerul se ocupă de introducerea sistemului de management al calităţii, structurile create pentru implementarea acestui proces pot fi folosite pentru elaborarea planurilor strategice. Prezenta metodologie recomandă o astfel de structură, dar structurile existente la nivelul ministerului pot fi folosite în forma deja consacrată, cu atribuţii specifice pentru elaborarea PSI, specificate prin ordin de ministru.Grupului de management îi revine răspunderea pentru întregul proces de elaborare a PSI. Toate etapele principale, rezultatele şi problemele trebuie să fie discutate şi soluţionate la nivelul grupului de management. De asemenea, acest grup ia decizii cu privire la principalele direcţii de activitate şi numeşte şefii cărora le revine responsabilitatea elaborării documentaţiei aferente. Grupul de management ar trebui să fie direct implicat în stabilirea mandatului, viziunii, a valorilor comune şi a priorităţilor instituţiilor pe termen mediu.Principalele sarcini ale grupului de management sunt:- Supervizarea întregului proces de elaborare a PSI;- Adoptarea direcţiilor de activitate;- Numirea persoanelor care vor conduce subgrupurile care se ocupă de direcţiile de activitate;- Repartizarea sarcinilor pe subgrupuri;

- Adoptarea planului de acţiune pentru elaborarea PSI;- Adoptarea priorităţilor pe termen mediu;- Soluţionarea dezacordurilor;- Adoptarea variantei finale care urmează să fie înaintată Ministrului;- Răspunderea pentru implementarea şi actualizarea PSI.

2.Asistenţă administrativă pentru grupul de managementUPP de la nivelul instituţiei este principala resursă administrativă folosită pentru pregătirea şedinţelor grupului de management, ocupându-se de stabilirea ordinii de zi şi de strângerea informaţiilor în vederea organizării şedinţelor, asigurând expertiză în privinţa utilizării diferitelor instrumente, metode, etc. Dacă la nivelul instituţiei nu există o UPP (structură care face parte din schema organizatorică a ministerului), sau UPP-ul deja constituit nu are capacitatea de a gestiona acest proces, sarcina de a oferi sprijin administrativ grupului de management ar putea reveni unei alte unităţi care se ocupă de politici publice şi de probleme intersectoriale, sau într-o formulă de colaborare UPP, alt departament. Deciziile privind asistenţa administrativă a grupului de management în elaborarea PSI trebuie să aibă în vedere aspectele practice şi organizaţionale de la nivelul ministerului respectiv.În vederea coordonării întregului proces de elaborare a PSI, trebuie desemnată o persoană de la UPP, sau din departamentul care oferă acest sprijin, pentru fiecare direcţie de activitate. Aceste persoane colaborează cu subgrupurile sectoriale şi sprijină respectarea formatului unic şi conceperea strategiei. Din punct de vedere tehnic (convocarea şedinţelor, colectarea documentelor şi materialelor necesare, sinteze, etc.) şeful UPP trebuie să îşi asume răspunderea pentru elaborarea planului strategic. În cazul în care la nivelul ministerului nu există UPP, sau unitatea nu are şef, persoana care răspunde din punct de vedere tehnic de elaborarea planului strategic trebuie să fie numită şi aprobată de grupul de management.La nivelul unei instituţii, departamentul de buget este una dintre unităţile cele mai importante, dintre cele implicate în elaborarea PSI. Persoanele responsabile de la nivelul departamentului de buget trebuie să fie desemnate pentru a colabora cu subgrupurile sectoriale care răspund de dezvoltarea direcţiilor de activitate.

3.Planul de acţiuneUn plan de acţiune general necesar pentru elaborarea PSI trebuie să fie pregătit şi acceptat la nivelul grupului de management la începutul procesului. Şedinţele periodice ale grupului de management trebuie să fie planificate de aşa manieră încât să corespundă termenelor stabilite pentru elaborarea materialelor de către grupurile subsectoriale. Aceste termene trebui să fie clar stabilite în planul de acţiune. Planul de acţiune trebuie să fie aprobat de către ministru pentru a avea caracter obligatoriu pentru toate departamentele de la nivelul ministerului.Exemplu de componente principale ale planului de acţiune:

No. SarcinăRezultat scontat

TermenDepartamente implicate/ Subgrupuri

Persoana responsabila

1. Pregătirea mandatului Ministerului

Mandatul ministerului este pregătit şi adoptat de grupul Management

15.11.2006. Grupul de Management, toate subgrupurile

V. Popescu

           

4.Subgrupurile sectorialeSubgrupurile sectoriale pot fi create după definirea direcţiilor de activitate. Şeful subgrupului sectorial trebuie să fie numit de către grupul de management şi trebuie să fie membru al grupului de Management. Activitatea subgrupurilor sectoriale este organizată de şeful care răspunde de subgrup, conform planului de acţiune. Este posibil să existe situaţii când nu se pot crea subgrupuri sectoriale (de exemplu, în cazul în care există un singur departament care răspunde de derularea întregii activităţi pentru o anumită direcţie de activitate), însă în acest caz răspunderea pentru dezvoltarea acestei secţiuni a PSI ar reveni în mod explicit Şefului de Departament.Principalele sarcini ale subgrupurilor sectoriale sunt:- Elaborarea textului pentru direcţiile de activitate, conform structurii descrise în metodologie;- Asigurarea colaborării cu persoanele desemnate din cadrul departamentului de buget şi din UPP;- Organizarea consultărilor cu factorii implicaţi pe marginea componentelor propuse ale PSI- Prezentarea în faţa grupului de management a versiunii convenite în materie de direcţii de activitate;- Prezentarea direcţiilor de activitate în toate consultările care au loc.

5.ConsultăriO abordare bună ar fi ca în anumite faze din cadrul procesului de elaborare a PSI angajaţii instituţiilor să fie mai mult implicaţi şi să se organizeze consultări cu unii dintre principalii factorii implicaţi şi omologi. Este nevoie să se organizeze întâlnirii ale personalului (seminarii sau conferinţe) în timpul procesului de elaborare a PSI, după încheierea discuţiilor interne finale privind misiunea, valorile şi scopurile PSI. Este nevoie de asemenea, ca varianta finală a PSI să fie prezentată unui cerc mai larg de omologi externi şi "clienţi" ai instituţiei (beneficiari ai serviciilor furnizate de instituţie).

6.Implementarea PSISarcinile grupului de management nu se încheie cu finalizarea PSI. Acest grup deţine un rol în managementul şi implementarea proceselor aferente PSI pe toată perioada. Din acest motiv, se recomandă insistent organizarea unor şedinţe periodice la nivelul instituţiei (cu participarea tuturor şefilor de unităţi), care ar fi utile pentru raportarea progreselor în implementarea PSI. Este de preferat ca un astfel de grup de management să se întâlnească săptămânal. După elaborarea şi acceptarea PSI, ar trebui să fie elaborat un plan de lucru

anual pentru instituţie. În acest plan de lucru anual ar trebui să fie trecute activităţi punctuale pentru fiecare direcţie de activitate, menţionând clar rezultatul scontat precum şi unitatea care răspunde de implementarea acestuia. Pentru a sublinia priorităţile instituţiei pe termen mediu, se recomandă insistent semnalarea activităţilor care vizează atingerea priorităţilor identificate.

7.Soluţionarea problemelorUPP din cadrul SGG va deţine rolul de consultant permanent pentru ministere pe durata întregului proces de elaborare a PSI şi de implementare a sistemului de planificare strategică. UPP din cadrul SGG va trebui să fie consultată ori de câte ori există neînţelegeri sau orice alte probleme privind PSI.De asemenea, UPP din cadrul SGG va asigura schimbul de informaţii dintre ministere şi va publica pe site-ul său internet cele mai bune practici. Rolul UPP din SGG se va concretiza pe următoarele aspecte: asistenţă individuală la nivelul fiecărui minister (un expert de la UPP din SGG va asista ministerul pe parcursul elaborării PSI), transfer de bune practici între ministere prin organizarea de întâlniri comune pe parcursul elaborării PSI şi urmărirea respectării termenelor limită stabilite pentru definitivarea acestui proces.

V.Descrierea componentelor obligatorii ale PSIAceastă parte a metodologiei descrie componentele obligatorii ale PSI care trebuie să fie realizate de fiecare dintre ministere, de SGG şi de Cancelarie în cadrul primei Etape de implementare a sistemului de planificare strategică. Fiecare dintre componentele PSI se prezintă sub forma a trei subsecţiuni: (i) CE - informaţii despre respectiva componentă; (ii) Cum - informaţii despre modul în care ar trebui să fie organizată munca pentru a face o descriere corectă a respectivei componente precum şi anumite metode şi tehnici care se pot folosi; (iii) Exemple - sunt oferite exemple pentru a ilustra această componentă. Toate exemplele date au rolul de a ilustra şi nu a de reflecta situaţia reală.

1.MandatCe?Această secţiune asigură o descriere a atribuţiilor instituţiei referitor la efectuarea anumitor operaţiuni specifice care derivă atât din actele normative cât şi din politicile guvernamentale în domeniile care ţin de aria sa de competenţă. Mandatul asigură sensul esenţial în ceea ce priveşte rolul instituţiei în cadrul administraţiei publice, precum şi rezumatul analitic al funcţiilor şi responsabilităţilor de bază ale acesteia. În principiu, descrierea mandatului trebuie să răspundă la întrebarea "De ce ne aflăm aici?", să definească beneficiarii serviciilor furnizate de instituţie şi să asigure o anumită identitate pentru instituţie în comparaţie cu alte autorităţi ale administraţiei publice (să răspundă la întrebarea "Prin ce anume suntem unici?").Cum?Este necesară o analiză a reglementărilor şi documentelor de politici publice existente pentru a identifica acele aspecte în materie de politici publice de care răspunde instituţia. Aceste aspecte trebuie să rezulte cu claritate din actele normative în vigoare şi din documentele de politici publice existente, însă nu trebuie să fie menţionate în mod

punctual în aceste documente. Zonele de responsabilitate şi de competenţă instituţională urmează a fi definite în consecinţă. Toate acestea trebuie să fie exprimate în mod clar şi consistent. Este necesară o implicare activă din partea grupului de management şi a tuturor subgrupurilor sectoriale în elaborarea mandatului. Odată realizat acest lucru, este nevoie ca Grupul de Management să adopte această parte a PSI.Exemplu:Mandatul Ministerului Justiţiei este de a veghea la elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiei şi a programului de guvernare In vederea asigurării bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public şi de a veghea la stricta aplicare a legii, In conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.

2.ViziuneCe?Viziunea este o afirmaţie care creează o imagine amplă, o aspiraţie pentru viitor pe care încearcă să o atingă o organizaţie/instituţie. Este o anticipare axată pe scopuri, atrăgătoare din punct de vedere emoţional şi stimulativă a modului în care şi-ar dori angajaţii să arate managementul instituţiei, luând în considerare aria de competenţă. Viziunea ţine cont de impactul social pe termen mediu şi lung pe care îl generează activitatea instituţiei. De asemenea, ea ar trebui să acopere la modul general toate aspectele ce ţin de politici publice şi de care răspunde instituţia. O viziune trebuie să se preteze evaluărilor, dar în acelaşi timp nu trebuie să fie exprimată cantitativ.Cum?UPP-urile trebuie să se consulte cu diferite subgrupuri sectoriale, pe durata elaborării viziunii. De asemenea, este nevoie de o participare activă din partea grupului de management. Din punct de vedere metodologic, brainstormingul3 poate fi folosit pentru a genera diferite idei cu privire la substanţa viziunii. La finalul procesului, grupul de management trebuie să aibă cel puţin trei variante din care să aleagă, însă în acelaşi timp sunt posibile şi chiar încurajate combinaţiile între mai multe variante.Exemplu:Ministerul Finanţelor Publice lucrează pentru a proteja existenţa unor finanţe publice sănătoase şi pentru a oferi generaţiilor viitoare o varietate de opţiuni şi oportunităţi economice.

3.Valori comuneCe?Această componentă reflectă valorile comune primordiale pe care le acceptă toţi angajaţii. Rolul ei nu este acela de a fi folosită doar cu titlu declarativ, ea trebuie să fie folosită:- Pentru modul de comunicare internă din cadrul instituţiei;- Pentru a susţine crearea imaginii publice a instituţiei;- Pentru a sprijini mecanismul de evaluare a performanţelorToţi angajaţii (atât cei vechi cât şi cei noi) de la nivelul instituţiei trebuie să fie conştienţi de aceste valori. Poate că ar fi bine dacă în cadrul întâlnirilor ar fi menţionate valorile comune, pentru a le reaminti. Practica adoptată de multe companii private şi autorităţi publice este aceea de a imprima aceste valori pe cărţi de vizită şi de a le distribui

angajaţilor. În acest sens valorile pot fi exprimate în fraze scurte. De exemplu- Informaţi-vă colegii despre iniţiative le pe care le aveţi". În acest caz, modul în care este formulată valoarea vizează îmbunătăţirea comunicării la nivelul instituţiei.Cum?Este esenţial să se ofere posibilitatea tuturor angajaţilor instituţiei să fie implicaţi în procesul de stabilire a acestor valori. Pot fi folosite mai multe abordări. Aceste valori pot fi stabilite ca urmare a unor sesiuni de brainstorming organizate în cadrul subgrupurilor sectoriale şi a grupului de Management. Ulterior, valorile trecute pe această listă trebuie să fie clasificate, iar numărul lor trebuie să fie redus până la 3-5 dintre cele mai des menţionate valori.O altă practică ar fi să se folosească un chestionar care să fie distribuit în rândul angajaţilor instituţiei. În acest sens, este bine dacă respectivul chestionar este organizat pe mai multe componente:- Valori personale;- Valori profesionale;- Percepţia anticipată a publicului general faţă de respectiva instituţie. După ce au fost strânse toate răspunsurile, UPP-ului i-ar reveni sarcina de a rezuma aceste valori menţionate şi de a realiza formularea celor 3 până la 5 valori pentru grupul de management.Procesul poate fi organizat şi altfel. UPP şi grupul de management ar putea pregăti lista lărgită de propuneri de valori şi apoi să o distribuie angajaţilor. Angajaţilor li s-ar putea cere să aleagă cele mai importante 5 valori de pe această listă. În cazul în care se foloseşte această abordare, este mai uşor să fie rezumate valorile alese, însă procesul devine mai puţin creativ.Distribuirea chestionarelor s-ar putea face în mai multe runde. În urma fiecărei runde de sondaje, ar urma să se cristalizeze valorile cele mai des menţionate. Din punct de vedere al managementului de proces, chestionarul ar putea include şi întrebări cu privire la alte componente ale PSI, dacă echipa de management consideră că acest lucru este necesar.Este important ca în acest proces de stabilire a valorilor să fie implicaţi toţi angajaţii, şi ca aceştia să îşi exprime acordul. Modul în care sunt definite aceste valori trebuie să fie unul clar şi simplu. Acordul final cu privire la valorile instituţionale ar putea fi obţinut pe durata şedinţelor la care participă personalul instituţiei. În acest caz, există o posibilitate ca angajaţii să îşi exprime motivele cele mai importante de dezacord şi să se ajungă la un acord final. De asemenea, este important să se asigure urmărirea modului de definire a acestor valori în cadrul procesului anual de actualizare a PSI. Modul în care sunt definite valorile ar putea fi modificat pentru a deplasa atenţia către noile priorităţi ale instituţiei.Exemplu:Valorile comune ale Secretariatului General al Guvernului sunt: o Onestitatea şi utilitatea; o Profesionalism; o Excelenţă şi dezvoltare; o Transparenţă şi cooperare.

4.Analiza mediului intern al instituţieiCe?

Această secţiune a PSI ţine de analiza principalelor probleme de management-resursele disponibile precum şi coerenţa funcţională/structurală a instituţiei. Investigarea acestor două modalităţi ample asigură o analiză onestă a capacităţii instituţiilor de a-şi atinge viziunea şi scopurile propuse, precum şi de a realiza sarcinile prevăzute de acte normative sau documente de politici publice.În momentul în care sunt analizate resursele disponibile, atenţia trebuie să fie deplasată către cele trei tipuri elementare de resurse- resurse umane, financiare şi de infrastructură, care împreună reprezintă capacitatea totală a instituţiei. Este nevoie să se acorde o atenţie deosebită resurselor umane, nivelului lor actual de cunoştinţe şi competenţe. Toate analizele care se ocupă de problema resurselor disponibile trebuie să aibă ca rezultat identificarea îmbunătăţirilor care se impun pentru a eficientiza instituţia şi pentru a spori capacitatea acesteia de a-şi atinge scopurile.De asemenea, rezolvarea problemelor ce ţin de managementul resurselor umane ar putea începe cu întocmirea unor fişe de post detaliate care să corespundă viziunii, misiunii şi sarcinilor prevăzute la nivelul unui anumit departament, precum şi al unui sistem de stimulente funcţionale (trebuie luate în calcul atât cele de natură financiară cât şi non-financiară).Analiza structurii organizaţionale/funcţionale a instituţiei reprezintă o altă parte importantă a analizei mediului intern. Această parte a analizei se ocupă de evaluarea structurii administrative actuale a instituţiei, inclusiv a structurilor subordonate prin evaluarea funcţiilor lor şi a rolului acestora în cadrul definit anterior prin mandatul şi direcţiile de activitatea ale instituţiei. De asemenea, trebuie precizat numărul total al angajaţilor.Printre altele, această analiză include evaluarea capacităţii de formulare de politici, de evaluare, monitorizare şi implementare la nivelul întregului minister, al unităţilor structurale şi al instituţiilor subordonate. Urmare a acestei analize, ministerul trebuie să opereze îmbunătăţirile instituţionale şi structurale corespunzătoare. Este nevoie să fie identificate o serie de posibile îmbunătăţiri corect şi coerent fundamentate care să fie operate la nivelul structurii administrative.Cum?În evaluarea mediului intern pot fi luate în calcul analiza şi concluziile studiilor precedente, precum şi a operaţiunilor de audit, a rapoartelor strategice şi a altor documente realizate anterior. De asemenea, ar putea fi creat un chestionar pentru angajaţi pentru a afla care este punctul de vedere al acestora cu privire la situaţia actuală şi la posibilele îmbunătăţiri care ar putea fi operate la nivelul instituţiei. Grupul de management trebuie să acorde o atenţie deosebită acestei secţiuni a PSI, deoarece acest lucru ar putea asigura o analiză funcţională a instituţiei precum şi soluţii punctuale de creştere a eficienţei.Grupul de management trebuie să se concentreze pe analiza capacităţii globale a instituţiei de a-şi îndeplini atribuţiile, pe aceea a resurselor umane disponibile şi a nevoii de instruire suplimentară la nivelul diferitelor departamente din cadrul instituţiei, precum şi de la nivelul instituţiilor subordonate. Dacă se constată că există suprapuneri între diferite

departamente sau instituţii subordonate, în cadrul şedinţelor grupului de management trebuie să se ia o hotărâre cu privire la propunerile de restructurare. Reprezentanţii departamentelor sau instituţiilor subordonate trebuie să participe la întâlnirile consacrate acestor chestiuni.În realitate, analiza mediului intern ar putea fi desăvârşită prin utilizarea metodei de analiză SWOT, pentru a se putea identifica punctele forte şi punctele slabe ale instituţiei.Exemplu:Dată fiind cantitatea mare de detalii aferente acestei secţiuni, nu va fi oferit nici un exemplu. Se pot găsi exemple de analiză a mediului intern prin cercetarea resurselor disponibile pe Internet cu privire la strategii ca de exemplu:1.Noua Zeelandă : Ministry of Foreign Affairs and Trade : Statement of Intent : http://www.mfat.aovt.nz/Media-and-publications/Publications/Statement-of-intent/index.php2.Marea Britanie : Foreign and Commonwealth Office : FCO Strateqy : http://www.fco.aov.uk/Files/kfile/fullintpriorities2006.Ddf3.Irlanda: Department of the Taoiseach (Prime Minister): Strategy Statement: 2005 -2007 http://www.taoiseach.qov.ie/index.asp?docID=2097

5.Analiza mediului extern al instituţieiCe?Această parte a PSI asigură o analiză a diferiţilor factori ce ţin de mediul extern (atât din ţară cât şi din străinătate) instituţiei, care fie susţin fie împiedică aplicarea politicilor.Este nevoie să se acorde o atenţie deosebită faptului că România va deveni membru al Uniunii Europene (UE) în viitorul apropiat, astfel încât este nevoie să se facă o evaluare foarte atentă a implicaţiilor acestui eveniment pentru administraţia publică românească. În acelaşi timp, nu trebuie ignoraţi o serie de alţi factori internaţionali (Naţiunile Unite, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului, Human Rights Watch, după caz).Pe plan intern (naţional), PSI trebuie să facă o analiză a principalilor factori implicaţi care participă activ în procesul de formulare şi implementare a politicilor. De asemenea, ar putea fi analizaţi orice alţi factori externi. Analiza trebuie să ducă la o evaluarea a semnificaţiei fiecăruia dintre aceşti actori, precum şi a impactului pe care fiecare dintre ei îl are asupra instituţiei. Toate aceste analize trebuie să descrie principalele probleme actuale ale instituţiei din acest punct de vedere precum şi probleme cu care s-ar putea confrunta pe viitor.Analiza factorilor implicaţi este foarte importantă în această parte a PSI, dat fiind că aceştia sunt cei care pot influenţa direct capacitatea instituţiilor de a-şi atinge scopurile.Cum?Această analiză presupune organizarea unor sesiuni de brainstorming, în cadrul cărora se pot reuni reprezentanţi ai diferitelor departamente care ocupă diferite poziţii, în care să sublinieze principalii factori care afectează organizaţia din exterior. Se recomandă ca în analiza mediului extern să se folosească partea a doua a metodei SWOT4, pentru a identifica oportunităţile şi ameninţările la nivelul instituţiei. Clasificarea diferitelor tipuri de impact ar putea fi însoţită de o a repartizare a factorilor externi, oferite de metode

PESTLE5. Identificarea tuturor factorilor implicaţi şi a clienţilor este crucială pentru a înţelege toate posibilele ameninţări care ar putea apărea pe viitor, iar în acest sens ar putea fi folosită matricea factorilor implicaţi6.Exemplu:Dată fiind cantitatea mare de detalii aferente acestei secţiuni, nu va fi oferit nici un exemplu. Se pot găsi exemple de analiză a mediului extern prin cercetarea reurseleor disponibile pe Internet cu privire la strategii ca de exemplu:1.Noua Zeelandă : Ministry of Foreign Affairs and Trade: Statement of Intent : http://www.mfat.qovt.nz/about/oppu/soi/soiindex.html2.Marea Britanie : Foreign and Commonwealth Office : FC.0 Strategi : http://www.fco.Qov.uk/Files/kfile/fullintoriorities2006.pdf3.Irlanda: Department of the Taoiseach (Prime Minister): Strategy Statement: 2005 - 2007 http://www.taoiseach.gov. ie/index.asp?docID=2097

6.Priorităţi pe termen mediuCe?Priorităţile pe termen mediu sunt sarcinile (obiectivele, seturile de activităţi) cele mai importante ale ministerului care trebuie îndeplinite într-un orizont mediu de timp. Nu ar trebui să existe mai mult de 3 - 5 priorităţi. Aceste priorităţi dictează şi distribuţia resurselor disponibile (financiare, umane şi de infrastructură), astfel încât, atunci când se ajunge la etapa de implementare, să nu existe nici un fel de dispute cu privire la prioritatea unui obiectiv sau altul. Stabilirea şi convenirea acestor priorităţi pe termen mediu cad în responsabilitatea directă a managementului de la nivelul instituţiei (mediu şi de top).Cum?Definirea priorităţilor reprezintă o atribuţie a grupului de management. Discuţia cu privire la posibilele priorităţi ar trebui să se bazeze pe priorităţile definite de Programul de Guvernare, cele mai importante documente de politică la nivel naţional, cum ar fi Planul Naţional de Dezvoltare, Programul Naţional pentru implementarea Strategiei Lisabona, precum şi cele mai importante documente de politică sectorială. Definiţiile generale ale acestor documente la nivel înalt ar trebui transformate în definiţii specifice sarcinilor relevante. S-ar putea să fie nevoie de mai multe runde de discuţii cu privire la priorităţi - una la începutul procesului PSI, o alta în momentul în care direcţiile de activitate sunt deja definite. De asemenea, elaborarea componentei de programare bugetară a PSI ar putea conduce la necesitatea de a relua discuţiile cu privire la priorităţi. Toate informaţiile şi analizelepentru definirea priorităţilor posibile pe termen mediu trebuie furnizate de Unitatea de Politici Publice a instituţiei, însă decizia cu privire la priorităţile pe termen mediu trebuie luată de grupul de Management. Propunerea cu privire la stabilirea priorităţilor trebuie comunicată tuturor subgrupurilor sectoriale. În cazul unor dezacorduri majore trebuie continuate discuţiile şi trebuie aduse argumente. Priorităţile pe termen mediu nu ar trebui să reflecte restrictiv interese sectoriale înguste, însă, în acelaşi timp, ele sunt inevitabil conectate cu toate direcţiile de activitate relevante. Direcţiile de activitate formează imaginea tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor definite în mandatul instituţiei.

Exemplu:Priorităţile pe termen mediu ale SGG sunt:* Implementarea sistemului de planificare şi coordonare a politicilor publice;* Dezvoltarea sistemelor informatice şi a instrumentelor de e-guvernare;

7.Direcţii de activitateCe?Această secţiune reflectă principalele domenii de politici în care instituţia este activă. Nu intră în detalii, însă enunţă principalele direcţii pe care instituţia trebuie să le dezvolte pentru a-şi îndeplini declaraţia de viziune. Direcţiile de activitate sunt ca piesele unui puzzle care, puse la un loc, formează imaginea tuturor lucrurilor definite în mandatul instituţiei.Într-o situaţie ideală, direcţiile de activitate ale ministerului vor coincide pe deplin cu domeniile de politică publică pentru care este responsabil (singura excepţie de la regulă este "managementul sectorial" sau "administraţia centrală"). Numărul direcţiilor de activitate nu ar trebui să fie foarte fragmentat. Este preferabil să nu existe mai mult de 5 - 7 direcţii de activitate, chiar în ministerele care au un mandat mai extins.Cel mai important obiectiv al sistemului de planificare strategică în sine este de a combina procesele de planificare a politicii publice, planificare a bugetului şi planificare a managementului. Principalul instrument pentru a atinge acest obiectiv este dezvoltarea unei structuri coerente de politici publice care să acopere toate domeniile subscrise mandatului instituţiei şi, după aceea, să asigure restructurarea programelor bugetare în conformitate cu structura acestor politici publice.Atunci când se definesc direcţiile de activitate trebuie să se ia în considerare că în Etapa a Ii-a a elaborării PSI, programele bugetare vor fi subordonate direcţiilor de activitate. Definirea direcţiilor de activitate trebuie să fie conformă cu amploarea unuia sau mai multor programe bugetare. Chiar dacă programele bugetare nu sunt elaborate în detaliu în Etapa I, structurarea corectă a direcţiei de activitate este pasul cel mai important în vederea continuării structurării şi dezvoltării programelor bugetare. S-ar putea să existe unul sau mai multe programe bugetare în cadrul unei singure direcţii de activitate. Un program bugetar ar putea avea, în unele cazuri, mai multe subprograme, însă nu pot exista programe bugetare care să intersecteze mai multe direcţii de activitate. De asemenea, nu poate exista o direcţie de activitate fără un program bugetar.Politicile trans-sectoriale trebuie să fie clar identificate şi separate pe direcţii individuale de activitate, evidenţiind în mod clar rolul ministerelor în implementarea respectivei politici publice. În cazul în care se identifică politici publice trans-sectoriale, trebuie să se apeleze la Consiliile Interministeriale responsabile cu respectivul domeniu de politică publică pentru a armoniza diviziunea sarcinilor între diferite ministere cu rol de implementare.Fiecare direcţie de activitate trebuie să fie formată din mai multe secţiuni:a.Situaţia actualăDescrierea situaţiei fiecărei direcţii de activitate trebuie să includă analiza situaţiei respectivei direcţii de activitate (domeniu de politică publică), care să descrie rezultatele

deja obţinute şi principalele probleme ce trebuie rezolvate în viitor. Descrierea situaţiei actuale ar trebui să includă o informaţie statistică cuantificată cu privire la stadiul întregului domeniu de politică publică care este în sarcina respectivei instituţii. Pe de o parte, acest lucru reprezintă un rezumat al stării de fapt şi arată cifrele faţă de care se va măsura progresul înregistrat. Pe de altă parte, oferă informaţii utile pentru analiza progresului înregistrat de sector în trecut. Nu ar trebui folosiţi mai mult de 5 - 7 parametri. Pentru a putea vedea dinamica domeniului de politică publică, ar trebui oferite informaţii cu privire la o perioadă anterioară de cel puţin 5 ani. Atunci când se aleg aceşti parametri trebuie să se ia în considerare faptul că ei vor trebui măsuraţi şi în viitor, pentru a evalua progresul înregistrat.b.ObiectiveFiecare direcţie de activitate are propriile obiective. Atingerea acestor obiective ar crea o situaţie în care o parte a viziunii a fost realizată. Aceste obiective sunt cuprinzătoare, însă trebuie să fie şi evaluabile în acelaşi timp. Subgrupurile sectoriale au sarcina de a stabili aceste obiective. Obiectivele sunt definite pentru fiecare direcţie de activitate stabilită, pe baza analizei cercetărilor, datelor statistice şi a documentelor de politică publică întocmite de subgrgrupul sectorial şi prezentate spre aprobare grupului de Management.c.Instituţiile subordonate, coordonate sau sub autoritate şi rolul acestoraAceastă parte identifică toate instituţiile subordonate, coordonate sau sub autoritatea ministerului (agenţii, autorităţi, etc.) care au incidenţă într-o anumită direcţie de activitate şi descrie pe scurt rolul acestora (în principal rezultatele aşteptate) în realizarea obiectivelor identificate.d.Lista actelor normative relevanteAceastă parte oferă o listă a celor mai importante acte normative care guvernează respectiva direcţie de activitate (domeniu de politică publică). Relevanţa actelor normative prezentate la această secţiune este evaluată la nivelul fiecărui minister. Dacă se consideră necesar, o listă cu toate actele normative care guvernează domeniul respectiv poate fi anexată.e.Documentele de politică publică existenteAceastă secţiune oferă informaţii cu privire la documentele de politici publice adoptate de Guvern cu privire la respectiva direcţie de activitate (domeniu de politică publică) începând din 2003.Informaţiile ar trebui structurate după modelul de mai jos:

Nr. TitlulAdoptat de către

Iniţiator Stadiu Disponibilitate

  documentului de politică publică (Titlul întreg al documentului)

Guvern (Data şi numărul Hotărârii de Guvern);

(Numele instituţiei care a depus documentul spre aprobare)

(încă în vigoare: Da/ Nu)

(Disponibil în format electronic: Da/ Nu)

În afara informaţiilor furnizate în această formă, ministerele trebuie să elaboreze şi o schemă structurală în care toate documentele identificate sunt aranjate în ordine ierarhică şi în care sunt identificate legăturile dintre acestea.f.Lista documentelor de politică publică planificateAceastă parte identifică documentele de politică publică pe care ministerul intenţionează să le elaboreze în anul care urmează. Lista trebuie să includă şi acele documente care au fost întocmite dar nu sunt încă adoptate de către Guvern.g.Descrierea programelor bugetare actualeAceastă parte identifică prin ce programe bugetare este finanţată direcţia de activitate, care este suma totală a alocărilor bugetare şi cât reprezintă acesta (în %) din bugetul total al ministerului. Această parte a PSI reprezintă doar un rezumat al informaţiilor referitoare la programele bugetare elaborate în conformitate cu Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1159 din 30 iulie 2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite, în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni (Publicat în Monitorul Oficial nr. 1100 din 25 noiembrie 2004). Elaborarea acestei secţiuni a PSI este responsabilitatea departamentului de Buget al instituţiei în cooperare cu UPP şi cu subgrupurile sectoriale. Versiunea finală trebuie întocmită după definirea direcţiilor de activitate şi prezentată grupului de Management.Cum?Definirea direcţiilor de activitate trebuie să urmeze după clarificarea mandatului prin analiza întregului cadru legislativ care reglementează responsabilitatea şi funcţiile instituţiei. Analiza trebuie realizată cu asistenţa tehnică a UPP şi prezentată grupului de Management. Grupul de Management este organismul responsabil pentru decizia finală referitoare la structurarea direcţiilor de activitate. De îndată ce se ajunge la un acord cu privire la structura direcţiilor de activitate, trebuie definite subgrupurile sectoriale şi trebuie numiţi oficialii responsabili de dezvoltarea fiecărei direcţii de activitate. Descrierea direcţiilor de activitate trebuie realizată de către subgrupuri şi prezentată grupului de Management. Activitatea subgrupurilor sectoriale poate fi reprezentată de o elaborare graduală a textelor şi de discuţii cu privire la proiectele de texte. Se pot organiza şi sesiuni de brainstorming în cadrul subgrupurilor sectoriale pentru a colecta opinii cu privire la posibila structurare a programelor direcţiei de activitate. Strângerea şi analiza tuturor materialelor elaborate trebuie asigurate de către UPP înainte ca materialul să fie prezentat grupului de Management, pentru a evita posibilele duplicări şi pentru a verifica dacă toate funcţiile mandatului sunt acoperite.Exemplu:Direcţia de activitate Nr. 1:Planificarea şi implementarea politicii de reformă a administraţiei publice în Letoniaa)Situaţia actualăActivităţile sistematice cu privire la reforma administraţiei publice au început în 1993, atunci când a fost restabilită Legea cu privire la "Ordinea Cabinetului Miniştrilor", când au fost adoptate Legea "Funcţiei Publice", Legea "Agenţiilor Publice", Legea "Procesului

Administrativ", Legea "Structurii Administraţiei Publice" şi când au fost înfiinţate Ministerul Reformei, Şcoala de Administraţie Publică şi Corpul Funcţionarilor Publici.În 1995 s-a adoptat Conceptul de Reformă a Administraţiei Publice din Letonia. De atunci, au existat mai multe schimbări în instituţiile responsabile cu reforma administraţiei publice - Biroul pentru Reforma Administraţiei Publice (1997 - 2000), Ministerul cu Atribuţii Speciale în cadrul Reformei Administraţiei Publice şi Locale (1999 - 2000), Ministerul cu Atribuţii Speciale în Reforma Administraţiei Publice (2000 - 2002). Din 2003 instituţia responsabilă cu această funcţie este Cancelaria de Stat.Din 2001, principalul document de politică publică este Strategia pentru Reforma Administraţiei publice 2001 - 2006 şi planul de implementare al acesteia. Această strategie şi planul de implementare guvernează următoarele domenii:1) O administraţie publică unificată, cu obiective clare şi orientată către viitor -îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor publice în domeniul administraţiei publice, reforma instituţională a administraţiei publice, introducerea planificării strategice în instituţii;2) Management financiar şi bugetar stabil şi eficient - introducerea planificării bugetare pe termen mediu;3) Creşterea încrederii cetăţenilor în administraţia publică şi implicarea publicului în procesul de administraţie publică - asigurarea implicării publicului în elaborarea politicii publice;4) îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice - reducerea obstacolelor administrative, dezvoltarea şi implementarea sistemelor de management al calităţii;5) Politica de personal în administraţia publică şi dezvoltarea resurselor umane -îmbunătăţirea sistemului salarial, promovarea calităţii educaţiei şi dezvoltării profesionale a persoanelor care lucrează în administraţia publică, introducerea modelului de competenţă în managementul resurselor umane.Schimbări organizaţionalePrincipalele elemente ale sistemului instituţional al administraţiei publice sunt instituţiile administraţiei publice stipulate de legislaţie, ierarhia acestora, competenţele, reglementările cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea lor, procedurile pentru elaborarea şi adoptarea deciziilor. Scopul reformei instituţionale a administraţiei publice este de a se asigura introducerea şi menţinerea de condiţii clare şi transparente pentru funcţionarea şi finanţarea administraţiei publice şi pentru a desfiinţa statutul juridic de "societate de stat non-profit cu răspundere limitată" şi de "societate de stat non-profit pe acţiuni" care fuseseră folosite intens în anii 90, pentru că acestea nu ofereau un regim suficient de transparent al finanţării şi supervizării instituţiilor. Există încă probleme cu ordinea instituţiilor financiare, planificarea inflexibilă a finanţelor, iar sistemul trebuie îmbunătăţit.Măsurarea performanţeiÎn 2000 a început dezvoltarea şi implementarea unui sistem uniform de planificare şi coordonare a politicilor publice. "Ghidul de Planificare a Politicilor Publice", care descrie principiile de bază pentru dezvoltarea politicilor de acţiune, tipurile de documente de

planificare a politicilor publice şi ierarhia acestora au reprezentat baza pentru adoptarea Regulamentului Guvernului nr. 111 "Reguli procedurale ale Cabinetului de Miniştri" din 12 martie 2002. De atunci, toate documentele de planificare a politicilor publice au cerinţe distincte comune cu privire la conţinutul acestora - analiza situaţiei actuale, probleme principale existente şi potenţiale, alternative de soluţii şi evaluarea impactului, precum şi evaluarea impactului deciziei asupra bugetului de stat, rezultatele aşteptate, corelarea cu alte documente de planificare a politicilor publice sau cu alte acte normative, proceduri de raportare şi control. Atunci când s-a elaborat sistemul s-a pus un accent special pe crearea şi implementarea unor proceduri de evaluare a impactului politicii publice. Procesul a inclus şi introducerea unui mecanism de adnotare care stipula că fiecare proiect de act normativ trebuie să fie însoţit de o notă care să ofere un rezumat cu privire la importanţa proiectului de act normativ, la impactul asupra situaţiei actuale şi asupra bugetului de stat, conformarea la documentul de reglementare al UE şi opinia sectorului non-guvernamental.Reforma managementului financiarScopul reformei a fost de a implementa o politică orientată către rezultate şi planificarea bugetară pe termen mediu, de a îmbunătăţi calitatea procesului de luare a deciziilor cu privire la buget şi transparenţa procedurilor. Planificarea bugetului pe termen mediu este un proces care implică definirea priorităţilor de dezvoltare ale statului, obiectivele şi strategia fiscală, obiectivele bugetare, direcţiile prioritare de dezvoltare şi cheltuielile bugetului de stat pe termen mediu. Principalul act normativ care reglementează acest proces este Instrucţiunea Guvernului nr. 8 "Proceduri pentru Planificarea Bugetului pe Termen Mediu" din 27 august 2002. Per ansamblu, procesul de implementare a bugetului pe termen lung şi corelarea acestuia cu planificarea strategică reprezintă doar primul pas, fiind necesară implementarea multor îmbunătăţiri.Management administrativ mai eficientManagementul calităţii în administraţia publică include raportarea şi eficienţa ca principii fundamentale. Un serviciu de calitate înseamnă disponibilitate (ore de lucru convenabile), o structură adecvată a facilităţilor şi o atitudine responsabilă a angajaţilor, proceduri simple sau, dimpotrivă, proceduri prea complicate şi alţi factori.A fost iniţiată introducerea sistemelor de calitate în administraţia publică. Pe 11 decembrie 2001, Cabinetul a adoptat Recomandările nr. 1 "Cu privire la implementarea Sistemului de Management al Calităţii în Instituţiile Administraţiei Publice". Aceste acte se bazează pe recomandările Standardului ISO 9001:2000. Introducerea managementului calităţii şi furnizarea de servicii de calitate este un proces voluntar - decizia de a introduce sistemul de management al calităţii este luată de şeful unei instituţii. Pentru a promova implementarea managementului calităţii în instituţiile administraţiei publice s-a planificat elaborarea recomandărilor cu privire la implementarea sistemului de management al calităţii prin prisma experienţei câştigate de instituţiile administraţiei publice din Letonia şi din ţările UE. Este planificat să se dezvolte un sistem de instruire pe teme legate de managementul calităţii.Schimbări în managementul resurselor umane

Resursele umane din administraţia publică au fost grupate în mai multe "categorii" în conformitate cu relaţiile de muncă, funcţiile, instituţiile, sistemele salariale, etc. În acelaşi timp, nu a existat niciodată o soluţie conceptuală clară şi cuprinzătoare care să se aplice tuturor angajaţilor din sectorul public. În 2005, în instituţiile de stat erau angajaţi 27.061 funcţionari publici, din care 20.591 erau încadraţi în funcţii publice speciale. În 2004, Cancelaria de Stat a început să dezvolte un nou model pentru evaluarea performanţei în administraţia publică şi pentru dezvoltarea resurselor umane. Acesta se bazează pe un sistem de competenţe - atribuţiile administraţiei publice sunt grupate în anumite categorii (familii) de posturi asociate (funcţii); fiecărei categorii îi sunt atribuite competenţe şi cunoştinţe specifice şi există cerinţe referitoare la calificările necesare pentru postul respectiv. Acest sistem de clasificare a posturilor poate fi folosit ca bază metodologică pentru elaborarea în continuare a politicii de dezvoltare a resurselor umane prin stipularea aptitudinilor şi cunoştinţelor specifice necesare pentru anumite posturi şi grupuri de posturi asociate şi prin includerea lor într-un sistem de evaluare a performanţei, precum şi prin conceperea unor planuri pentru nevoile de instruire.b)ObiectiveCancelaria de Stat încearcă, în cadrul competenţelor sale, să obţină o administraţie publică guvernată de lege, organizată raţional, orientată către dezvoltare, precum şi transparentă şi la dispoziţia beneficiarilor.c)Instituţiile subordonate şi rolul acestoraŞcoala de Administraţie Publică (SPA)Funcţiunea generală a SPA este de a asigura şi coordona procesul de instruire, de a dezvolta noi programe de instruire şi programa generală pentru funcţionarii publici. Priorităţile programei sunt stabilite în conformitate cu legea Funcţiei Publice de Stat, unde se stipulează că: datoria permanentă a funcţionarilor publici este de a-şi actualiza expertiza şi cunoştinţele profesionale, de a-şi îmbunătăţi aptitudinile şi capacităţile pentru a beneficia de funcţia postului.În conformitate cu nevoile actuale ale diferitelor grupuri ţintă din funcţia publică, SPA a evidenţiat câteva cursuri prioritare:- Studii europene;- Studii pentru prevenirea corupţiei;- Elaborarea de legi şi reglementări;- Managementul proiectelor;- Planificarea strategică;- Planificarea şi implementarea politicilor publice;- Rezultate.Considerăm că cele mai eficiente sunt metodele de instruire interactive - combinarea teoriei cu exemplele practice şi studiile de caz. SPA oferă un catalog de peste 100 de cursuri de instruire. SPA angajează aproximativ 100 de formatori.d)Lista principalelor acte normative- Legea structurii administrative- Legea "Funcţiei Publice"

- Legea "Structurii Cabinetului de Miniştri"- Legea "Agenţiilor Publice"e)Documente de politici publice existente

Nr. Titlul documentului de politică publică

Adoptat de Guvern

Iniţiator Stadiu disponibilitate

1. "Strategia pentru reforma administraţiei publice 2001 - 2006"

Hotărârea de Guvern Nr. 777 din 02.07.2001.

Secretariatul Ministerului cu Atribuţii speciale în Reforma Administraţiei Publice

În vigoare Da (disponibilă în format electronic)

2. Strategie cu privire la "Reforma salarială în sectorul public"

Hotărârea de Guvern Nr. 555 din 10.11.2004.

Ministerul de Interne şi Administraţie Publică

În vigoare Nu (disponibilă doar pe hârtie)

3. PPP "Cu privire la statutul juridic al instituţiilor publice în domeniul educaţiei, sănătăţii şi asistenţei sociale"

Hotărârea de Guvern Nr. 123 din 29.06.2006.

Secretariatul General al Guvernului

În vigoare Da (disponibilă în format electronic)

           

f)Lista documentelor de politică publică planificate- "Strategia de reformă a administraţiei publice 2007 - 2013"- PPP "cu privire la îmbunătăţirea sistemului de garanţii sociale în sectorul public"

g)Descrierea programelor bugetare actualeAceastă direcţie de activitate este finanţată prin trei programe bugetare.

Nr. Program bugetar Total alocări bugetare (în RON)

% din bugetul total al Cancelariei de

Stat

1. Realizarea Politicii de Reformă a Administraţiei Publice

56.000.000.000 5%

2. Administraţia Funcţiei Publice de Stat

14.000.000.000 2,5%

3. Şcoala de Administraţie Publică 9.000.000.000 1,7%

VI.Etapele recomandabile în elaborarea PSIAceastă parte a Metodologiei oferă pe scurt câteva sugestii cu privire la structurarea procesului de elaborare a PSI. Succesiunea structurii formale a PSI nu reprezintă în mod necesar şi ordinea elaborării diferitelor secţiuni ale PSI.Este recomandabil să se înceapă elaborarea PSI cu definirea (şi atingerea unui acord în acest sens în rândul managementului de vârf) mandatului ministerului, deoarece va reprezenta cadrul general de dezvoltare a direcţiilor de activitate.Pentru a avea o abordare funcţională coerentă a următoarelor secţiuni ale PSI trebuie realizată o analiză a mediului intern şi extern.Următoarea etapă este identificarea tuturor responsabilităţilor (funcţiilor) ministerului şi încercarea de a le grupa pe câteva direcţii mari de activitate (recomandabil nu mai mult de 7). În mod ideal, aceste direcţii de activitate vor fi conforme cu domeniile de politică publică pentru care instituţia este responsabilă.De îndată ce au fost formulate diferitele direcţii de activitate şi mandatul, este posibil să se treacă la elaborarea viziunii instituţiei. Trebuie să se ia în considerare că această declaraţie de viziune nu ar trebui să fie prea lungă, astfel încât toată lumea să şi-o poată aminti şi să fie conştientă de existenţa ei.După această etapă se poate începe elaborarea valorilor comune ale instituţiei.Priorităţile pe termen mediu ale instituţiei derivă din viziune şi din analiza mediului intern şi extern. Priorităţile astfel identificate şi definite trebuie luate în considerare, verificate şi, eventual, ajustate atunci când se definesc direcţiile de activitate, precum şi în procesul de întocmire a componentei de buget a PSI.De îndată ce fundamentele (mandatul, viziunea, valorile comune, priorităţile pe termen mediu şi direcţiile de activitate) PSI au fost generate, este momentul să se facă o descriere detaliată a fiecărei direcţii de activitate.Condiţiile de monitorizare, evaluare şi raportare ar trebui să identifice în mod clar unitatea responsabilă pentru toate aspectele referitoare la elaborarea şi implementarea PSI şi să descrie procedurile care trebuie urmate pentru a actualiza în permanenţă PSI. Aceasta este, de fapt, ultima activitate care trebuie efectuată pentru a finaliza componenta de management a PSI.

8.Monitorizarea, evaluarea şi raportareaCe?Această secţiune descrie procedurile de monitorizare, evaluare şi raportare a rezultatelor implementării PSI. Trebuie să ofere o legătură clară cu planul de lucru anual al instituţiei

şi să identifice şi "responsabilii" sau unitatea responsabilă care va fi răspunzătoare de monitorizarea implementării sarcinilor stipulate de PSI, deevaluarea progresului şi de raportarea succeselor şi eşecurilor către managementul de vârf al ministerului.Trebuie să se ţină seama de faptul că pentru a monitoriza progresul, pentru a-l evalua şi pentru a-l raporta ulterior, PSI trebuie să stipuleze un nivel corespunzător de detaliu, însă în acelaşi timp să rămână un document strategic şi să ofere o privire de ansamblu, în sens mai larg. Pe lângă alte lucruri, această parte a PSI trebuie să includă următoarele:- Periodicitatea colectării informaţiilor legate de monitorizare;- Periodicitatea depunerii rapoartelor la grupul de Management;- Unitatea responsabilă pentru colectarea şi realizarea unui rezumat al informaţiilor.Cum?Este recomahdabil ca această parte a PSI să specifice clar procedurile interne care determină condiţiile de monitorizare, evaluare şi raportare.Informaţia cu privire la implementarea şi realizarea planului anual de activitate trebuie raportată de către Departamente, dar procesată şi analizată de către UPP. Raportul cu privire la progresul înregistrat, împreună cu eventualele sugestii referitoare la îmbunătăţirile necesare, trebuie transmise grupului de Management spre discuţii şi aprobare.PSI trebuie revizuit şi actualizat anual, iar procedura de actualizare trebuie să urmeze imediat după acceptarea bugetului anual de către Parlament. În Etapa I a introducerii sistemului de planificare strategică, această revizuire anuală nu trebuie să conducă la schimbări esenţiale, deoarece definiţia direcţiilor de activitate şi programele bugetare relevante vor fi definite în termeni mai generali iar schimbările în structura finanţării nu vor conduce automat la eventuale schimbări ale indicatorilor de performanţă.După implementarea Etapei a Ii-a şi elaborarea componentei de programare bugetară, revizuirea anuală ar putea conduce la schimbări mai importante în definirea rezultatelor aşteptate şi a indicatorilor de performanţă. Trebuie ţinut cont că schimbările din cursul unui an ar putea conduce şi la schimbări pe termen mediu. Acest lucru înseamnă că PSI trebuie actualizat până la sfârşitul fiecărui an.

VII.Paşii următoriPrima etapă a introducerii sistemului de planificare strategică trebuie finalizată până la 01 iunie 2007.Pentru a atinge acest obiectiv trebuie implementate mai multe activităţi:- Grupurile de Management din toate instituţiile trebuie să fie organizate până pe data de 30 ianuarie 2007;- UPP din SGG va furniza asistenţă metodologică tuturor ministerelor şi va organiza întâlniri lunare cu oficialii responsabili din ministere pentru a face schimb de cele mai bune practici şi pentru a rezolva orice probleme care apar;- Raportul interimar cu privire la introducerea primei etape a sistemului de planificare strategică ar trebui întocmit şi prezentat la Şedinţa Pregătitoare de UPP din SGG până la 15 mai 2007;

- Metodologia cu privire la sistemul de rezultate şi indicatori de performanţă trebuie întocmită de UPP din SGG până la 1 mai 2007;Această Metodologie trebuie actualizată de îndată ce Ministerul Finanţelor Publice va fi întocmit toată documentaţia necesară pentru introducerea pe scară largă a CCTM şi a bugetarii pe programe pentru a garanta implementarea celei de-a doua etape a introducerii sistemului de planificare strategică, care va corela planificarea politicilor publice cu procesul de întocmire a bugetului._______1) Se aprobă prin ordin de ministru2) Denumirea grupului de management este la latitudinea fiecărui minister. Ordinul ministrului trebuie să stipuleze atribuţiile pentru elaborarea PSI3) O metodă care se foloseşte pentru identificarea şi analiza problemelor precum şi pentru generarea de idei sau variante de soluţionare4) SWOT - Strengths (Puncte Forte), Weaknesses (Puncte Slabe), Opportunities (Oportunităţi) şi Threats (Ameninţări).5) PESTLE - factorii Politici, Economici, Sociologici, Tehnologici, Legal (juridici) Environmental (de mediu) care afectează organizaţia.6) Descrierea matricei factorilor implicaţi este disponibilă în Manualul pentru elaborarea de politic (www.sqq.ro/politici publice)Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1024 din data de 22 decembrie 2006