Download - Corpuri român3ști. editia orală

corpuri român3ști

ediția orală în trei părți & două suplimente

corpuri poetice 2-9

forțe 10-18

Poeme sportive 10

Poeme personale 13

Verbal 15

corpuri relaționale 18

Punct 18

& redoux. practica poeziei 19-24

Grupe de sunete. Exerciții 19

Persistența gestului. Atingeri 21

Și dacă nu inventezi 23

Corpuri relaționale. forțe 25-31

Imnul României (o lectură a lui țupa)25

monument de aer. Poetic 30

corpuri poetice corpuri poetice

bucureşti asfalt

şi când tac vorbesc prea tare pot să citesc dar ar putea să pară interesant şi nu e şi nici atunci când în sfârşit mă hotărăsc să caut nu apuc să ajung până la capăt că ne întâlnim şi eu sunt cineva complet diferit şi tu deja îmi spui pe alt nume pe care îl ştie toată lumea dar care tocmai de-aia nu e al meu şi nici acum nu ştii că ştiu că sunt lumi în care toate astea s-au întâmplat deja lumi în care nici măcar nu ne-am întâlnit lumi unde deja fericiți am murit

şi lumi în care nu avem nimic în comun absolut diferiți ca vodca şi exact aşa îmi spui văd că doar ceea ce vezi acum mâine nici măcar nu o să ne mai închipuim şi visăm şi ştim

corpuri român3ști | 3 | poetic – ediția orală

corpuri poetice

banska stiavnica mafii poetice, mafii bulgăreşti şi eu cu aparatul pe limbă gata să înregistrez ceva orice m-ar putea plasa în timp cât de cât exact mafii poetice, mafii bulgăreşti, mafii româneşti, cuvinte albaneze pe care le recunoşti chiar şi atunci când nu mai vrei să recunoşti pe nimeni aici ai vrut să spui dacă vroiam spuneam doar arăt mafii poetice, mafii ruseşti, mafii albaneze cuvinte turceşti care se deschid ca nişte guri de canale pline cu flori

întotdeauna o să fie o mină undeva foarte aproape de casa unei iubite care îți îngheață lozincile patriotice între dinți doar se uită la tine şi gesturile secrete de recunoaştere rămân fără sens şi ei se uită la tine şi tu nu mai vrei să faci chestia aia cu degetele ca să ştie cine cu cine şi tu cu câți şi de unde şi pe cine ai în spate doar noi tu şi eu complet diferiți cuvinte în cuvinte


corpuri poetice

budapesta metrou

podurile pe care nu o să le trecem, noemi chiar dacă toate astea sună aşa plat şi turistic la un moment dat am intrat în magazinul cu apă cu gust de papaya aşa departe de cealaltă parte a dunării unde nu trecem dincolo decât ca să ne bronzăm podurile pe care nu o să le trecem, noemi sunt toate din cuvinte ar putea să cadă şi să facă altele în locul lor mai înalte şi mai frumoase şi chiar dacă sunt numai cuvinte nimic nu rămâne fără ele şi nici măcar cuvintele nu au cum

să rămână doar amintirea lor gata dărmată gata ridicată, şi mai frumos, şi mai înalt numai respirații şi ritmuri pe care şi dacă le-ar recunoaşte cineva nu ar conta doar cuvinte pe care poți să le scrii în orice direcție numai gustul acela exotic pe care o zi într-un oraş perfect respirabil ți-l dă rămâne de unică folosință ca un şervețel ca o rochie de mireasă ca un lucru mic şi etern


corpuri poetice

berlin he-story cea mai frumoasă nici nu se uita la mine cea mai frumoasă avea un ochi în altă lume cea mai frumoasă ar fi trebuit să fie pentru totdeauna dar nu a fost aşa decât în mintea mea şi cavaleri uriaşi cu armuri uriaşe pe cai uriaşi abia se țineau pe picioare înghesuiți într-un punct din timp cât un vârf de ac sprijiniți de peretele de sticlă ei pe dinăuntru eu pe dinafară ei pe dinăuntru goi eu pe dinafară din ce în ce mai plin de lumina chioară sărită dintr-o insignă simplă măruntă din hârtie lavabilă în blocuri întregi uriaşe

poate m-am grăbit şi stau într-un cub alb sub bebelplatz sau pentru totdeauna era doar gândul că undeva s-ar putea să rămână ceva pentru totdeauna la care nici nu are rost să te întorci nici măcar să ai chef să te întorci nu are rost doar să ştii şi nici măcar să ştii numai să bănuieşti că poți vorbi oricând despre vreme şi asta să arate exact ceea ce vrei să spui că totul se schimbă peste tot şi asta aşa rămâne mereu


corpuri poetice

bratislava şotrron

doar citea pe marginea fântânii nişte litere pe care aerul se încăpățâna să le lege în locul crengilor numai un scris ilizibil pe care poți uneori să îl citeşti mai ales atunci când în locul atenției foloseşti un cercel mic din grafit cu care obişnuieşti să te joci între degete doar aşa pentru sugestia psihanalitică pe care o face oricui vrea să se dea deştept şi unghiile îți recunosc chipul şi ar vrea să se oprească dar trebuie să spună gluma aceea porcească pe care nu o să o uiți niciodată: cu mama viermişor

şi copilul viermişor care trebuie să înghită bătătură ca să primească ochişor şi lumea lor ar fi perfectă dacă din când în când nu s-ar înțelege perfect tot ce e spus la întâmplare şi cineva care mă întreabă rromanes? Şi recunosc dimineața pe bulevardul poştei În grupul care mă întreabă asta sunt chiar Eu Cu tot părul oxigenat Cu nasul deschis la parfumurile oricărei zile Din lume o statuie mişcătoare cu jobenul în nas


corpuri poetice

chişinău garaj

nimeni nu putea să îți spună unde mergi nici măcar prietenii cărora nu le-ai spus nimic dar i-ai găsit chiar la hotelul tău eliberând camere a doua zi gata să scrie adevărurile pentru care îşi exersează revolta cineva o să vorbească mereu limba ta sau tu pe a lui dar întotdeauna cu un accent diferit şi asta pentru că fiecare reuşim să spunem ceea ce celălalt crede că e de la sine înțeles cineva mereu o să asculte şi o să înțeleagă greşit

mult mai bine decât dacă ar fi înțeles perfect gata să citească nişte cuvinte pe care acum le crezi maşini vechi în garajul uriaş care se întinde pe sub blocuri ne-ar şi plăti ca să stăm acolo ne-ar şi plăti ca să nu stăm altundeva ne-ar şi plăti ca să nu ne gândim la toate minunile care ne-ar putea lega unii de ceilalți, alții de noi toți de voi spunând asta: vorbe care trebuie spuse şi gata


corpuri poetice

new york taxi

când arzi oraşul este şi pe dinăuntru pentru că niciodată nu poți să fii doar tu oricând eşti şi cel cu care te întâlneşti şi fiecare suntem şi altcineva cu care ne vedem mereu şi doar eu o să fiu doar atunci când şi tu eşti aici şi tu eşti aici de fiecare dată când spunem asta şi în timp ce privim ne gândim că fiecare dintre noi cunoaştem oameni care cunosc oameni care cunosc oameni şi cunoaştem pe oricine din lume unii spun din şase persoane, alții din 12 cei care lucrează cu serii mai lungi de numere pot să

dovedească numărul exact este 24 şi acum chiar putem să fim şi pe dinăuntru şi pe dinafară şi niciodată doar într-un fel şi atâtea vorbe care să exprime asta în atâtea limbi încât să nu părem singuri nici măcar complet diferiți încât să putem să facem cunoştință la un debarcader din beton cu lista lucrurilor care trec pe hudson în mână mănunchiuri de paie, aşchii, şi o singură sticlă din plastic în toată lumea ca o piesă de muzeu cu fața ta


corpuri poetice paris vis

un imigrant fracturist prin gunoiul din pungi & noi vorbim de ratattouille cu ratattouille de față personajul de desen animat supărat pe imitația de Disney de pe turnul de metal căra bucată cu bucată dumicații unei mese pe care nimeni nu se mai gândea să o aibă & aşa era altfel nu ar fi fost totul în pungi aproape etichetate pierdute în spațiul dintre băncile pentru turişti aici

sunt copii cu uniforme roz, aici copii cu redingote subțiri şi negre acum gândiți-vă la ceva frumos: Blake şi Warhol față în față Petit Palais încruntat la Grand Palais & fiecare pe drumul lui Trasat discret, aproape interior Fresce portabile peste nori din plexiglas Totul în matrițe cât două pleoape Şi mica piață a poeților atât de mari Încât nu îi vede nimeni îşi face numărul: Plouă peste toate lumile


Forțe poeme sportive

blitz negru şi ating asfaltul cu talpa rigidă a ghetei se ridică încet mici forme abia amintind de lucrurile cunoscute mici semne încep să se adune dintr-un vis în altul când eşti pe terenul de fotbal şi bara se zguduie în capătul unei traiectorii spectaculoase pe care ai cucerit-o în aer şi în pragul unei case cumva rustice două siluete îşi spun tot cu gura căscată “ştiu” cumva ultimele ştiri sunt depăşite de ceea ce crainicul nu are cum să spună acum o minge usor zgâriată de porii betonului loveşte portiera maşinii din parcare o secundă am tăcut toți urmează publicitate aerul rece se crispează la atingerea ta şi imediat aproape visează zgomotul sec înconjurat de piele

poeme sportive ieşire în decor zgomotele mici pe care le ții sub guler se strecoară intermitent spre piele spre porțiunile mici de culoare rămase afară printre nasturii de la gât tricouri cu fața ta lipită pe interior deschise uşor la piept deschise şi iarăşi închise în ritmul alergării tălpile ți se strâng ca nişte animale mici în bumbacul încins abia scâncesc când


câteva picături de transpirație îți desenează spatele desprins uşor din aer cu formele drepte ale fiecărui pas aruncate în față pulsul atinge un platou de linişte în jurul căruia se desfăşoară pocnetul regulat al şireturilor când degetele se încordează în pantof şi vocea unei relaxări bruşte urcă de-a lungul piciorului atinge vertebrele mărunte una după alta îți înconjoară gâtul uşor şi te opreşti brusc părul îți cade pe față

poeme sportive

contur lejer vroiam să văd de fapt dacă se poate coborâ din fugă undeva sub limita lucrurilor pe care le poți uita, undeva unde poate nu mai sunt lucruri unde orice ar ieşi din adăpostul ochilor complet deschişi forțează aerul forțează aerul adunat între limitele dintre inspirație şi expirație şi asta-i singura tensiune tot ce e posibil e numai o amintire îndepărtată pe care te încăpățânezi să o regăseşti lipită pe sub hainele tale prelinsă prin porii străpunşi de fire de păr împinsă în vasele de sânge în gândurile pe care le laşi să alerge prin tine şi în secunda în care pleoapele coboară apari şi inventezi lumea invizibilă imediat ce ochii se deschid la loc după o clipă clipesc


poeme sportive semnele de pe gleznă în acea jumătate de oră când fiecare persoană pe care o vezi te drâmă de frumusețe şi aparențele pe care e mai sigur să le păstrezi îți spun nu te dezbrăca nu te dezbrăca încă nu se aude nici una dintre muzicile cunoscute numai semnale nesigure că de data asta aerul nu se mai agață de tine nu se mai roagă de tine cu mâinile tale cu degetele tale înfipte în mici găuri invizibile care poate nici nu există în realitate iar maşinuțele chinezeşti cu uruitul lor liniştitor păzesc o zonă îndepărtată în care locuieşte singura persoană pe care nu o cunoşti singura persoană care nu eşti tu şi nici un soldățel din cauciuc nu poate să o izoleze în găuri invizibile din care nu există decât strângerea din care fugi cât poți cât te țin picoarele şi când nu te mai țin te târăşti doar ca să ajungi mai aproape pe cealaltă parte a pământului poate

poeme sportive şi tot restul este atingere de pe urma sunetului nu mai rămâne decât linişte furioasă prelinsă printre formele calde-ale respirației desfăcută iarăşi şi iarăşi din senzația încodării în fiecare moment pentru o relaxare aparentă care urmează nu încă


şi ceva ce nu ştii îşi face loc între tine şi ceea ce credeai că s-a desprins definitiv de tine momentul când te vei opri şi continui o alergare în spatele tău fără să te recunoşti îți strigi lucruri unii se descurajează alții dimpotrivă şi treaba asta se apropie de o clipă imposibilă în care pluteşti ca înaintea somnului când amintiri din vise invadează amintirile din timpul zilei amestecând totul într-un zumzet ciudat un fermoar care se deschide la nesfârşit

poeme personale maşinuțe româneşti acum o ştii pe maică-mea… doar să nu fim ca ai mei, asta e singura regulă mereu dar trebuia sa o vezi în vara lui ‘79 cu ochelarii lați de soare sub copertina de metal de la maşinuțe. eu mă întindeam pe acolo printre bare, ca de obicei acum acea amiază se întâmplă lent dar în 1979 abia puteai să o urmăreşti maică-mea sprijinită pe balustrada lucioasă eu întins puțin mai încolo şi ea întoarsă în pantalonii albi şi bluza măruntă, roşie încă liniştită cu fața spre noi. În momentul următor avea să se sperie dar încă nu se întâmplase asta nu avea de ce să se sperie era frumos toți anii care au urmat de atunci i-a văzut dint-o dată şi nimic n-a mai fost la fel


verbal

poetic. forțat tot ce vrei este împrumutat tot ce spui este aproximativ doar lucruri și o modalitate dornică să spună ceva orice orice este destul de aproape și nu încă aici și nu încă aici și nu încă aici pe sub haine e un fel de primăvară un fel de orice altceva decât tu decât tu altcineva cu gura ta

verbal poetic. mix lumina din cap este doar când te uiți și îți amintești brusc de ochii cuiva ațintiți asupra ta tu ai toate formele definite în raporturi fictive și asta te face să vezi că invenția este doar o formă de atingere a mea cald rece departe aici forme calde formulate la încheieturi fictive și fade aplecate deasupra acestui punct care se aprinde


verbal

poetic. gestual nemișcat cu mâinile relaxate pe cap ochii închiși rețin căldura ieri era așa nemișcat cu mâinile relaxate pe cap degetele se îndepărtează lejer doar că nimeni nu se întoarce doar derulează pe-nainte cu gesturi ușor repetitive pe fire acum așa vezi printre pleoape curentul cade o secundă un întuneric mic un iad mic pentru cei speriați de moarte & păianjenul fin clipește

verbal poetic. social și ceea ce este pe limba mea este pe limba ta sau ar trebui ai nevoie doar ca nu știi și dacă nu ți-am spus e mai bine să știi că de vină pot fi alții dar e mai potrivit să fii tu mai la îndemână mai aproape de realitate și acum limba ta ar fi decent să aleagă o direcție și să arate spre ea direcția ta nu se compară decât cu lucruri pe care nu le putem vedea


verbal poetic. formal să luăm trei cuvinte auzite poate din întâmplare dar nimic nu este din greșeală așa că acum ai ochii potriviți pentru lumea potrivită care nu există râu rățușcă rămurică luate din furia ta și puse într-o zi în care orice se poate întâmpla ca o ultimă fază a primei reprize când pe teren cu degetele în ve aleargă un om gol și strigă râu rățușcă și nenorocita aia de rămurică

verbal poetic. lumini pe care le aprinzi și le stingi și iar lași să se înțeleagă că mă chemi dar de fapt tu nu ești nicăieri doar lumini care se prefac în chipul tău întinse pe fațada blocului renovat de curând cu patină de vechi cu arhitectură tradițională numai că nu ești singur blocurile sunt pline de lumini care se sting și se aprind după un program destul de lejer și asta îți dă curaj


verbal poetic. comercial când spun un cuvânt cheltuiesc ceva și din câte știu cineva este plătit pentru asta pentru că eu spun și cineva primește și cineva aude se pregătește să știe exact ceea ce vrea: să se distreze cu glumele pe care nu și le mai amintea cel mai clar poem este o bancnotă de cinci sute când plătesc zic ceva important ce toată lumea poate să înțeleagă ori hârtiile rămân cum au fost mute

verbal

poetic. fragil din tot ce spui doar lucruri infiltrate în aerul dintre noi definite sonor lansezi vocea celuilalt spre zonele tale vulnerabile tu micile străzi pe care ai recunoscut senzația de vid soarele unește tot ascuns într-o bilă de nori ca o pleoapă gata să articuleze gata să spună fire calde un palton cu degete o firimitură cât toata lumea în saliva înfrigurată urcă un pocnet

verbal

poetic. real cu lucrurile astea pe cap deformate de respirație doar vreau și încerc să mă conving că doar asta poate să fie


super modele unisex sincrone defilează sigure pe ele stau pe vine în vârful buzelor dintotdeauna încep să îmbărtânească o dată cu tine prezintă vremea într-un fel cu efecte cu tocurile ritmează ploaia care nu o să înghită niciodată tot doar bagă străluciri perfecte

corpuri relaționale

punct

calm. seara *sunt o gramadă…

Sunt o grămadă de feluri când e vorba de urât și toate îmi plac aștept să sune ceasul meu de mână zgâriat de încleștări și mă așez pe marginea patului și urăsc așa: o vreme cu noduri de pâslă în gât e tot ce fac simt nodul cu degetele și îl strâng ca pe un nod de cravata

mi-e scârbă de-mi dau lacrimile

aș putea sa fumez dar nu

străzile se golesc de mașini stațiile se golesc de oameni

și nimeni nu mai este obligat să meargă nicăieri

în capul meu se întâmplă să îi văd adormind în pijamalele lor năclăite îmi strang buzele flegma nu o să pornească azi, e balonul meu și parada este a mea

muzica please


redux practica poeziei

exercițiile de dimineață

1. Grupe de sunete.exerciții

Sala Cu cât sunt mai ocupată cu atât lucrurile redevin normale, insuportabile dar normale Şi în locul câtorva lucruri pe care aş putea oricând să le uit doar starea Mă antrenez pentru un sport cu alte legi ale fizicii În care lumea este cea care trăieşte o viața în jurul meu Se grăbeşte undeva, se întrece pentru ceva Şi atunci toate locurile aleargă de jur împrejurul meu În accente cromatice apăsate doar o pată minusculă şi Ştiu că aceasta a fost o zi minunată care va fi mai târziu Cu cât sunt mai aproape cu atât mai uşor respir aerul unor momente Care au fost sau vor fi eu respirând sunt aici Sala Știu cât să spun din ceea ce înțelegi ca să suporți tot ceea ce Nimeni nu înțelege și își închipuie că nu există Când lași în jurul tău dimineața să desfășoare o scenografie totuși reală pornind din toate corpurile în același timp la ore diferite am vorbit din Sydney cu tine la răsărit noaptea din mijlocul viselor tale s-a strecurat pe străzi românești și dimineață deja știai: tot ce ți-am spus despre primele sunete-ale zilei pornise în același timp din visele mele din visele tale pentru un fus orar diferit două dimineți la aceeași oră, poate undeva este încă destul de întuneric pentru


un vis orbitor în pirotehnia minusculă a pleoapei Aerul încă mai crede în tine și numai în tine poate Să creadă în oricine altcineva Când ești aici și toate locurile din lume sunt în genele abia îndepărtate grupe de sunete unde ştii tot unde auzi că unele forme încep să semene cu ceea ce aşteptai să se întâmple fix în viața ta că foarte multe lucruri încearcă să te mulțumească dar ştii şi că asta nu e destul ar mai fi nevoie de ceva sigur pe care să poți să te gândeşti că nu o să se schimbe prea mult o dată ce te apropii Unde crezi că se poate unde poți să îți închipui Nişte bucurii viitoare dogoresc e tot corpul tău Şi atunci nu ai putea să te gândeşti decât că Ar mai fi Unii care văd unii care aud versiuni ale zilei exact Aşa cum vrei tu să fie Cât să încerci cât să reuşeşti cât să stabileşti Laşi să ți se relaxeze brațele Ai mai fi tu


grupe de sunete toți cei pe care îi știi se apropie de singurul moment în care vă veți întâlni cât de departe poți să stai încât să îi simți lângă tine și poate un singur sunet ar fi destul poate chiar fără să deschizi gura dar sunt atâtea distanțe pe care vrei să le păstrezi aproape și fiecare în apropierea care se numește tu tu știi că aproape este oriunde și numai ceea ce este insuportabil poate să sa nu fie nicăieri destul de departe și lângă tine sunt toate aceste lucruri pe care le numim tu cu toată lumea în jurul tău numai tu privești și toți ceilalți sunt numai privire și toți ceilalți sunt numai ceea ce nu poți să crezi că nu știi imediat ce ai deschis palmele numai câteva momente se repetă din tot ceea ce ar putea să fie lumea și astăzi ești tu Atingeri Ceea ce numeau toți tinerețe s-a dus și în locul ei nu e nimic Când plouă Bucureștiul se chircește ca un adult care își amintește bătăile mâncate în copilărie Și noi am cunoscut comuniști de doi lei care au fost bunici minunați și Ne-am bucurat de securiști bătuți în cap care aveau părțile lor bune (erau specialiști în ceva, citiseră) Am fost convinși că informatorii au suflet bun doar că au nimerit prost și noi, ca și tine Cerul nu crapă doar curge constant un lichid care îți arată adevărata față Nici măcar nu încerc să mă feresc dar ne menajăm reciproc, orașul meu Ne urâm atât de decent că în momentele bune suntem duioși se întâmplă des Ne abținem și ne băgăm în seamă cât putem de puțin mai ales că ne bănuim deja fiecare suntem orașul celuilalt


Nimic nu poate să fie mai trist decât cinci minute în plus în fața șaormăriei Totul e minunat. Pachețelul de carne mărunțită cu mirodenii și condimente, miroase acrișor, încurajator doar cinci minute, atât. În ziua asta plouată ca un câine în fața șaormăriei ne despărțim de tot ceea ce nu ne lăsa să plângem. Nu spunem nimic. Doar foșnetul tot mai palid al pungii pe care o strângi în palmă lași totul pe masa de plastic. Șervețelele sunt cele mai discrete noroiul tău este noroiul meu și toți suntem fericiți după duș acasă Sala Și acolo nimic nu e altfel decât tine și totul Are exact gustul pe care tu îl pregătești În fiecare zi Ordinea în care îți deschizi degetele Ordinea în care vezi lucrurile Ordinea în care știi că ziua se schimbă Într-un drum spre casă Și de ce să te gândești altfel decât Tu privind liniștea Un limbaj poetic la fel ca oricare altul și chiar mai puțin și eficace ca o unghieră ca respirația cu care sapi în zidul de politic din jurul tău până se desprind bucăți mari toate cu fața ta deformată de timp ca de o bucurie pentru care nu

suntem pregătiți


Şi dacă nu inventezi.

Şi vorbe în care nu este nevoie să găseşti ceva Pentru că te găsesc ele şi formulează cu sufletul tău Ca atunci când tălpile intră în pâsla plăcută împaturitată pe jumătate Pentru tine aerul intră în povestea zilei tale transformă totul într-o Viață care nu mai este experiență e numai stare persistentă Când nu eşti obişnuit totul doare Asta ar putea să îți spună orice nou născut dacă nu L-ar durea sunetele pe limbă Şi deasupra fiecărei vorbe nu atât sunet cât Obişnuința de care ai putea să te temi dar Deja o consideri o parte din tine partea ta pe care O păstrezi comună cu ceilalți şi aşa esti aproape de Fiecare clipă a vieții lumii Cerul din Delft se desfăşoară deasupra ta într-o noapte care sunt toți ceilalți străbătuți de luminile unui singur cuvânt

În afara lucrurilor în care știi că nu o să te pierzi și numai Lucruri pe care oricine poate să le înțeleagă să le găsească Perfect Convertibile La capătul degetelor marginea unui nasture Strălucitor dar numai în capătul degetului neted în Rest numai lucruri care pot să fie legate în jurul tău și fiecare Lucru o serie de persoane pe care poți să nu le cunoști dar tu Deja ești fiecare în parte și oricât ai încerca îți dai seama că ar fi greu Să nu mai fii decât tu Nimeni altcineva nimeni altcineva și Linia pe care acum o desenezi în aer Și o repeți este unică asemenea celei de acum o secundă și nici Măcar o singură dată nu a fost altfel


Degete și atingere pe care o păstrezi chiar Sub cerul solid al unghiei La care poți să renunți un pic cât să recunoști: Numai până aici, numai atât, de aici încolo vii tu Și aici ne întâlnim

Cineva vorbind în continuu știind că în momentul în care tace Se întâmplă lucruri, cineva care vrea să prevină. Cineva care vrea Să fie sigur. Doar doar să fie contrazis. De fapte, hotărâri, evenimente care te ridică o secundă de la pământ vântul îți trece ușor pe sub urechi și când te-ai așezat la loc liniștea Și deschizând gura nu spui sunete ci liniște mici pauze în vorbirea continuă albă

Am auzit niște lucruri pe care trebuie să le repeți Aceleași gesturi pe care le transferi din mișcările obișnuite Până când efortul devine un lucru obișnuit. Ca un vis două feluri de a privi lumea sunt mereu în ochii tăi unul tu unul ceilalți plutesc de jur împrejurul unei stări ziua întinsă în serii de spoturi un pic obositoare chiar extenuante relaxate sub pleoapele tale seara Puncte pe pielea viselor din care pornește Atingerea părului cu urechea Acest moment construit cu fiecare foșnet La fel în toate limbile lumii


corpuri relaționale – forțe Imnul României

o lectură a lui Răzvan Țupa a. corpuri românești

mai mult om decât român mai mult pământean decât om și încă

mai mult viu decât pământean și pentru tot ce a fost și o să fie viu

undeva

mai mult viu decât mort chiar dacă

ne gândim frumos de morți până și

despre cei care au vorbit frumos abureli

și au decolorat soarele într-o geacă mai veche

&

e safe să nu (sau așa se spune)

& de-aia mai bine nu

numai bunica se mai îndrăgostea

perfect uman

parcă oamenii s-au mai relaxat în România

perfect

doar o supa calduta, unde nimeni nu risca nimic

uman

prea înspăimântător acum și aici, mereu și peste tot

Perfect uman

Și asta

avem și morți și accidente, mici chei zimțate pe care le strecurăm

pe lănțișoare și le purtăm atârnate, avem drumuri lungi fără să

plecăm

de acasă, suntem gata să credem orice și să ne răzgândim doar ca

să

știm că nu se întâmplă totul doar în capul nostru

si asta ne sparge de râs


și oricine nu e aici e respectat ca o rasă românească aparte

îi dăm să poarte nume și loc îi dăm o parte din lume și

îi ținem mai mult aproape decât plecați

mai mult bucuroși decât fericiți și întotdeauna de față

(sau oricum știm pe cineva care a fost acolo)

Și asta ne sparge de râs

multe zâmbete și o confortabilă amorțeală afectivă,/ de asta ne

tot enervam

legile grupului s-au schimbat între timp,/ sunt astea, ori mergi pe

ele ori mori

dar poți sa pleci oricând/

și când suntem toți triști suntem toți/ glumeți și mereu alții sunt

de vină

dar poti să pleci oricând/

și asta ne sparge de râs

vintage love

vintage ideology

vintage ideal

fuckfriends, clubfriends, wc-friends

dar poți să pleci oricând

și asta ne sparge de râs

numai manechinele din vitrine nu pleacă niciodată

cu ochii de ghips fixați pe hainele trecătorilor

numai haine pe care manechinele le-au purtat deja

și nu or să le mai poarte niciodată.

Doar oamenii se îmbracă cu hainele de care ghipsul nu mai are

nevoie

Și manechinele din plastic

Și asta ne sparge de râs


b. (...)

c. republica poetica (țâpulituri)

Toată lumea … e aici

Și vad paranteze!

suntem aici… păcăliciul de rege, președintele de tinichea

Eroul sărac și cinstit care a salvat țara și a omorât locuitorii

(Bun, nu pe toți)

Și inventam și poetii

am inventat Berlinul, Hitler tot noi suntem și Ceausescu și Ghandi,

Einstein și micul luptător Pindar, și eroii civilizatori de la antipozi

am gustat din micii aborigeni peste o sută de ani și am găsit că ei

măcar știu de ce cântă

Claudiu scrie și Claudiu este toata istoria visăm grafice și paranteze

Dinții lui Dracula seamănă din când în când cu pasărea în spațiu

Toată lumea a fost o dată în România

Ești și de-aia suntem toți.

Perfect uman:

filmele le facem noi să existe. Prietenii pe care i-am avut

prietenii pe care nu i-am avut sunt toți aici. Și când cineva dă gol

sau ratează tot noi

Suntem

Noi am făcut începutul și tot noi am facem sfârșitul

Și asa începe să existe lumea. vă dați seama că sunt momente

În care toată istoria Chinei este un băiat?!

Perfect uman:

N-ați mai fost demult lumea.

Când ați fost ultima dată lumea?

Și nimeni n-a dansat vreodată și toată lumea e aici.

Tot ce a fost vreodată suntem aici. Și tot ce o să fie vreodată


Perfect uman:

Leac în ugandeză suntem noi.

Noaptea, dimineața, asta-i viața.

Așa vrem noi să existe și Brasov, și Tokyo, și Medelin

Noi știm să punem paranteze și asta-i toată lumea.

Ce vreți să inventăm? Italia? Groenlanda?

Oriunde ar fi este tot aici. Bun, să fie Italia. Și fiecare dintre noi

inventează tot timpul lumea.

Perfect uman:

Aveți frați, părinți, sunteți cu ei tot timpul. Asta-i lumea.

Există un moment în care ești toată viața, oare?

Suntem toată viața:

Acum Andreea organizează lumea. Dansați acum și

Asta face să existe toate dansurile.

Cu mult timp în urmă eram, dar nu vom înceta niciodată să fim.

Frica este creierul pentru că frica

folosește toate simțurile

Perfect uman:

Se face miere și din lumină

Undeva există un microfon și o gură și asta face toate dansurile să

existe. Suntem

Toata viața

Acum

Perfect uman:

Suntem noi și asta-i toată lumea

Toți prietenii mei sunt aici lumea

Tot ce se scrie suntem noi

Iar noi am fost întotdeauna acum


Mâinile tale erau leagănul iar leaganul era lumea

Celulele se nășteau iubeau și mureau

Ca o alegere personală

Perfect uman

N-ați mai fost demult lumea.

Când ați fost ultima dată lumea?

Și nimeni n-a dansat vreodată și toată lumea e aici.

Perfect uman

feat cătălina alina anca sorin andreea robert ck rt


poetic - Monument de aer

Din toate câte nu se spun și poate/ chiar lucrurile de nu se întâmplă

niciodată

sunt structuri care scot orașe întregi din guri/ Bucurii limpezi

ridicate pe neașteptate din ani lungi/ de șoapte pe care nu ai apucat să le-

nțelegi

dar exact când nu te uiți apar:

Coloane de respirații și toane pasiuni clare/ peste care ai trece rece dar

fiecare

Întrebare se găsește fix în corpul tău

întins peste toate de la început/ până cândva foarte departe

chiar dacă nu ai putut să îți aminești încă:

Dintr-un capăt la celălalt/ al istoriei totul crede sincer într-un singur

corp cu părțile lui unele imaginate, altele

prinse în mijlocul fiecărei mișcări/ și chiar împinse în margini în

intensitatea

diurnă, apropieri ca niște unghii ca părul crescute doar

ca să te apere/ de zgomotul tău, de căldura fiecărui organ

din care aprinzi flama calmă a fascinației

Lucruri care sunt numai cuvinte/ doar când sunt zise există

te bucuri, altfel rămân pentru totdeauna/ liniște foșnitoare

și atingerea de fiecare dată când toate astea/ sunt spuse undeva se mai află

încă

din nou persoana cea mai frumoasă și,

de atâtea ori, ca și poemul, ca și/ orașul, persoana asta

ești tu,/ respirația completă


ACUM CUM SĂ ÎMPART CEEA CE ȘTIU CĂ MĂ INTERESEAZĂ ȘI

CEEA CE NU POATE SĂ FIE REAL DE CE SĂ TE PIERZI DE CE SĂ SPUI

ALTCEVA DECÂT CEEA CE CREZI DAR DACĂ ÎNCERC MĂCAR O DATĂ

SE TRANSFORMĂ CUMVA TOATE ASTEA ÎN LUCRURI PE CARE NU

LE POȚI OCOLI ȘI LE-AȘ GÂNDI CA UN LABIRINT ÎN CARE SĂ AJUNGI

LA MINE LA TINE LA TOATE LUCRURILE PE CARE AI PUTEA SĂ LE

DOREȘTI DOAR SPUN ASTA: CARAMELE ANIMALE: ȘI VISEZI EXACT:

CÂT RESPIR

Ediția orală a volumului Corpuri Român3ști este o selecție care cuprinde

aproximativ jumătate din volumul manuscris cu același nume. Este

realizată special pentru prezentările publice de la Ringul de Vorbe și

Institutul Blecher

mai 2010

Download - Corpuri român3ști. editia orală

Top Related