dosar securitate 21 februarie bt dosar de securitate 2/21 ... dosar securitate_preview.pdfdosar...

dosar securitate_21 februarie_BT_dosar de securitate 2/21/2013 5:52 PM

Traducere din neerlandeză de Alexandra Livia Stoicescu

Această carte s-a tradus cu sprijinul Dutch Foundation for Literature.�is book was published with the support of the Dutch Foundation for Literature.


EdITorI:Silviu dragomirVasile dem. Zamfirescu

dIrECTor EdITorIAL:Magdalena Mărculescu

CoPErTă:Faber Studio (radu Manelici)

dIrECTor ProduCţIE:Cristian Claudiu Coban

dTP:Gabriela Chircea

CorECTurã:Cătălina Ioancearoxana Samoilescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiBOS, JAN WILLEM„Suspect“: dosarul meu de la Securitate / Jan Willem Bos; trad.: Alexandra Livia Stoicescu. -Bucureşti: Editura Trei, 2013

ISBN 978-973-707-707-3

I. Stoicescu, Alexandra Livia (trad.)

351.746.1(498)"1965/1989"

Titlul original: ‘Verdacht’ Mijn Securitatedossier

Copyright © 2009 Jan Willem BosPrezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Agenţia literară Livia Stoia

Copyright © Editura Trei, 2013

C.P. 27-0490, BucureştiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected]


CuPrINS

Introducere 9

Partea I — Poliţia politică1. „Vigilenţa şi ura neîmpăcată“ 192. o societate înfricoşată 433. Fantoma Securităţii 69

Partea a II-a — Dosar de Urmărire Informativă4. 1978–1979 — „Willy“ şi „Bob“ 936. 1989 — „Aurel“ 153

Partea a III-a — Sursa7. doru 185

AnexeA. „domnule Preşedinte“ 199B. „În ciuda situaţiei, vesel şi netemător“ 206C. „Nici duşman, nici disident“ 211d. „Totul“ 219E. Bancuri 224

Note 229


„Pentru partid este clar de mult că Securitatea esteun instrument al partidului şi al statului, chemat

să înfăptuiască dispoziţiile şi ordinele partidului şiguvernului în lupta împotriva duşmanilor

oamenilor muncii, ai constructorilorsocialismului. Acesta a fost rolul Securităţii de la

crearea sa, acesta este acum şi va fi şi în viitor.“

NICoLAE CEAuşESCu


9

Introducere

Trebuie să fi fost în iarna anilor 1978–1979, cândprietenul meu doru m-a vizitat în căminul Grozăveşti dinBucureşti, unde locuiam atunci. M-a întrebat dacă aveammicrofoane în cameră. I-am răspuns cu toată sinceritateacă n-aveam nici cea mai vagă idee. Nu-mi trecuseniciodată prin minte să scotocesc după aparatură deinterceptare a convorbirilor. Mi se părea chiar completimprobabil că aş putea găsi aşa ceva. La urma urmei, ce arfi putut fi demn de ascultat? Bineînţeles că vorbeamnestingherit cu colegul meu de cameră şi cu oaspeţiinoştri despre multele aspecte surprinzătoare şi absurdeale vieţii din românia lui Nicolae Ceauşescu, dar nupuneam pe picioare mari comploturi. Nu-mi puteamînchipui că poliţia română sau serviciul de informaţii arputea fi interesate în vreun fel de mine.

Pe doru îl ştiam încă de la prima mea vizită înromânia, din vacanţa de Paşte a anului 1974. Împărţisematunci masa cu el şi cu un vecin de-al lui în localulbucureştean ce purta numele binecuvântat „Caru’ cuBere“. după ce mi s-a adus o halbă de bere, mi-am rulat oţigară. deoarece în românia acelor ani nu se găsea oastfel de ţigară, acţiunea mea a atras după sine o remarcăprevizibilă din partea comesenilor mei, cărora le-am făcutcinste cu un astfel de exemplar rulat şi cu care am începutastfel o conversaţie — conversaţie purtată într-o

„SUSPECT“. DOSARUL MEU DE LA SECURITATE


amestecătură de engleză cu română. doru era atunci înultimul an de liceu; eu eram în anul întâi la limba şiliteratura română la universitatea din Amsterdam. Neinscrisori.

În vara lui 1974, mi-am petrecut cam două luni şijumătate în românia. o lună am participat la un curs devară de limbă şi cultură română în Braşov şi apoi am făcutcu doru o lungă călătorie prin ţară. Am hoinărit cu cortuldin Bucureşti până în judeţul Maramureş, în nordulîndepărtat, şi în Carpaţi, în centrul ţării. după aceastăexcursie, ne-am odihnit în Năvodari, pe litoralul MăriiNegre. Când m-am întors în Amsterdam, mă descurcambinişor în româneşte. În Bucureşti, stătusem în gazdă ladoru. Împreună cu familia lui primitoare, locuia într-unapartament de două camere dintr-un bloc de la periferieconstruit la scurt timp după război. Convieţuirea sedesfăşura într-un spaţiu îngust, deoarece familia eraformată din cinci persoane. doru şi frate lui, cu un anmai tânăr, dormeau în sufragerie. Părinţii şi sora lui, careera încă sugar, în dormitor. Cu toate acestea, găseauîntotdeauna loc şi pentru mine.

şi în anii ce-au urmat, mi-am petrecut vacanţeleîmpreună cu doru şi ne-am scris în mod regulat. Când amvenit să studiez în Bucureşti în anul 1978–1979, măduceam aproape în fiecare duminică la el să-mi spăl rufeleşi să aştept telefonul mamei. Am petrecut revelionulacelui an la el acasă. La scurt timp după aceea, a venit sămă întrebe dacă nu aveam cumva microfoane în cameră.Fiindcă nu-i putem garanta răspunsul, iar el, în modevident, avea să-mi povestească ceva ce îmi era destinatdoar mie, am ieşit la o plimbare de-a lungul dâmboviţei,râul care curge prin Bucureşti. Atunci mi-a mărturisit că

10


11

fusese abordat de către Securitate, serviciul de siguranţănaţională al româniei, şi fusese întrebat dacă măcunoaşte. În mod înţelept, nu negase acest lucru. Întimpul discuţiei cu ofiţerul de Securitate i se explicase căare misiunea de a raporta la intervale relativ regulatedespre activităţile mele. doru nu a acceptat pe loc sarcina,dar nici nu a refuzat-o. Era în cumpănă şi voia să-mi aflepărerea.

ştiam amândoi că Securitatea nu va accepta cu una, cudouă un refuz şi că lipsa lui de obedienţă ar fi interpretatăca un fapt duşmănos, cu toate urmările cunoscute aleacelor vremuri. de aceea, cu consimţământul amândurora,am stabilit că el va deveni „informatorul“ Securităţii şi căva raporta despre lucrurile de care mă ocupam în românia.Putea relata oarecum nestingherit, deoarece nu eramimplicat în activităţi ilegale şi nu săvârşeam fapte care erausau ar fi putut fi interpretate ca fiind îndreptate împotrivaregimului. uneori îi ofeream lui doru „informaţii“ cu caresă-şi umple rapoartele, în timp ce alteori îl rugam să numenţioneze, pe cât posibil, anumite evenimente saupersoane.

Astfel, eu am devenit „obiectivul“ Securităţii, iardoru „sursa“. În mod paradoxal — într-o vreme în carerelaţiile cu străinii erau considerate indezirabile —,Securitatea nu doar că a tolerat prietenia noastră, ci chiara încurajat-o. Atâta timp cât doru continua să dearaportul, nu exista nicio obiecţie împotriva păstrării uneirelaţii apropiate. M-am bucurat de atenţia serviciului desiguranţă al româniei, cu anumite întreruperi, până înultimele zile ale regimului comunist. Iar în toată aceastăperioadă, doru le-a fost un informator devotat, deşi numereu demn de încredere.



Eram conştient că rapoartele lui doru se aflau undevaîn Arhivele Securităţii, împreună cu alte informaţii despremine, pe care serviciul le-a adunat în decursul anilor. darfireşte că nu aveam nicio idee despre tipul de informaţii şiamploarea lor.

datorită unei schimbări de lege din anul 2006, amcăpătat dreptul, în calitate de cetăţean străin, de a-miexamina dosarul de Securitate. Am folosit aceastăoportunitate cu mare plăcere. Când le-am povestitcunoştinţelor şi prietenilor români despre intenţia dea-mi cere dosarul, aceştia au avut reacţii contradictorii.unii au spus că ei înşişi nu au de gând să-şi ceară dosarul,deoarece le era silă de secretele pe care fără îndoială că levor găsi acolo. Alţii îmi explicau că nu o făceau de frică,de frică să nu găsească declaraţii deranjante din parteaoamenilor care fuseseră în vizită la ei sau din partea celorpe care îi consideraseră prieteni. Mai erau şi câţiva,printre care şi doru, care spuneau că de ani de zile au degând să-şi ceară dosarul, dar că nu apucaseră. Era, oare,vorba de o lipsă de operativitate sau poate totuşi ezitau deteama confruntării cu anumite fapte neplăcute? unora,care ar fi trebuit să aibă un dosar voluminos, precumpoeta Ana Blandiana, li s-a spus că dosarul nu poate figăsit, probabil că fusese distrus de către vreun angajatmotivat al Securităţii, în zilele haotice din timpulrevoluţiei şi după aceasta, sau probabil fusese rătăcitintenţionat mai târziu.

Eu eram, desigur, mult prea neînsemnat şi nevinovatpentru a primi o astfel de atenţie specială. deci dosarulmeu trebuia să mai existe încă. Voiam să-l consult, nudoar dintr-o curiozitate sinceră, dar şi fiindcă dosarul e obucată din istoria mea personală. o mare parte a vieţii

12


13

mele — atât profesională, cât şi privată — este legată deromânia, în toate aspectele, bune şi rele. Anii în carem-am format, perioada mea de tânăr adult, au fost „aniromâneşti“. Iar românia de atunci era o dictatură, de peurma căreia eu personal nu am suferit niciodată, dar caretotuşi m-a influenţat puternic. Aveam toată încrederea cădoru nu relatase lucruri şocante, căci îmi arătaseprietenia lui şi-mi demonstrase sinceritatea,povestindu-mi imediat că Securitatea încerca să-l racolezedrept informator.

Mi-am cerut dosarul în martie 2007 printr-o scrisoareoficială şi recomandată, adresată Consiliului Naţionalpentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.). Învara acelui an, am fost anunţat, în scris, că au fost„identificate“ două dosare cu numele meu, însumând 279de pagini. Până la urmă, m-am programat în ziua devineri, 12 octombrie 2007, să iau cunoştinţă de conţinutuldosarului meu.

Sala de lectură a C.N.S.A.S. aducea cu o clasă deşcoală. Erau bănci duble şi în faţă se afla o masă la careera amplasat supraveghetorul. Când am fost condusînăuntru, am văzut că în sală erau deja câţiva oameni,majoritatea de vârstă mijlocie, citind, înconjuraţi deaparate de copiat. domnea o linişte încordată, întreruptădin când în când de zornăitul, piuitul şi melodiile ritmateale telefoanelor mobile.

după doar câteva minute, mi-au fost puse pe bancătrei mape cenuşii, provenind aparent de la MinisterulAfacerilor Interne al republicii Socialiste românia.Primul dosar îl privea pe „Boss Willem Jan“, al doilea pe„Boss Jan-Wilhelm“. M-am considerat norocos că aureuşit să le depisteze în arhivă. după cinci ore de analizat



scrisuri de mână uneori foarte greu de descifrat, amrenunţat şi am depus o cerere în scris de a mi se îngăduisă primesc fotocopii ale hârtiilor şi copii scanate alefotografiilor. după o lună le-am putut ridica. În modnormal, durează mai mult, dar după unele insistenţe, s-auarătat dispuşi să ţină cont de următoarea mea venire laBucureşti în cursul lunii noiembrie.

Această carte conţine relatarea mea despre Securitateşi despre dosarul pe care această organizaţie l-a ţinutdespre mine în perioada 1978–1989. În românia deastăzi, membră NATo şi stat membru uE, perioadaregimului comunist este în pericol de a se cufunda din ceîn ce mai mult în nebuloasa istoriei. românilor le place sădescrie acea aproape jumătate de secol de totalitarismdrept un „accident istoric“. Însă aceste decenii deopresiune, abuzuri şi sărăcie nu pot fi ignorate pur şisimplu. Nici românia actuală nu poate fi înţeleasă fărăcunoaşterea anilor experimentului socialist, care a fostimpus asupra a două generaţii. Milioane de oameni ausuferit de pe urma comunismului, sute de mii au fosturmăriţi, zeci de mii ucişi. Această carte este dedicatăvictimelor dictaturii comuniste din românia.

Bucureşti — Agrapidia (Grecia) — Leiderdorp (Olanda), 2007–2008

14


15„SUSPECT“. DOSARUL MEU DE LA SECURITATE


IPoliţia politică


19

1. „Vigilenţa şi ura neîmpăcată“

La data de 5 martie 1945, conducerea româniei a fostpreluată de comunişti. reprezentanţii politici ai uniuniiSovietice veniţi în românia în amurgul celui de-al doilearăzboi Mondial împreună cu Armata roşie au impusinstalarea unui regim favorabil sovieticilor, folosind oameninţare cât se poate de clară: dacă în românia nu vaveni o conducere aservită Moscovei, supravieţuirea ei castat independent nu poate fi garantată.

regimul impus astfel de către uniunea Sovietică va firăsturnat abia în 1989 printr-o revoltă a poporului.regimul comunist, care a condus ţara timp de jumătatede secol, a cunoscut, de-a lungul anilor, diferiteschimbări, atât pozitive, cât şi negative. A existat operioadă stalinistă înfiorătoare, o perioadă scurtă dedezgheţ politic, după care a urmat epoca lui Ceauşescu. Înbaza tuturor informaţiilor existente despre comunismulromânesc, poate fi afirmat, fără riscul de a exagera că, îngeneral, regimul a fost unul criminal, care s-a folosit deteroare pentru a-şi menţine poziţia de putere. Cel careexercita în primul rând această teroare era serviciul desecuritate naţională. Acesta a cunoscut, de-a lunguldeceniilor, diferite denumiri oficiale, dar atât înromânia, cât şi în afara ei, era notoriu sub numele deSecuritate. Istoria postbelică a româniei este în strânsălegătură cu cea a Securităţii. Acest serviciu a fost câinele



de pază al regimului comunist, începând cu ultimele luniale celui de-al doilea război Mondial până la lupta desupravieţuire a regimului din timpul revoluţiei din 1989.

Serviciul Secret a jucat un rol important în fazainiţială a alegerilor din 19 noiembrie 1946. Intimidareapopulaţiei prin intermediul unor grupuri de muncitoribătăuşi, conduse de reprezentanţi ai serviciului deinformaţii, era la ordinea zilei. Ce mai rămăsese fuseserezolvat de fraudă la scară mare, astfel încât alegerile aufost „câştigate“ de către partidul comunist, în colaborarecu partidele afiliate. Comuniştii au primit 348 de locuri(împreună cu aliaţii lor, chiar 379) în parlamentul carenumăra 414 locuri, opoziţia „burgheză“ fiind astfel efectiveliminată. În vara anului 1947, partidele istoriceantebelice, Partidul Naţional Liberal (PNL) şi PartidulNaţional ţărănesc (PNţ) au fost interzise, iar liderii lorarestaţi. Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost obligatsă semneze actul abdicării de pe tron. În aceeaşi zi, s-aproclamat republica populară.

Instalarea conducerii favorabile sovieticilor, în martie1945, a avut drept consecinţă faptul că serviciile deinformaţii existente — şi anume Serviciul Special deInformaţii (SSI) şi direcţiunea Poliţiei de Siguranţă (numit,pe scurt, Siguranţă) — au ajuns sub controlul direct alcomuniştilor şi mai ales al comisarilor sovietici, care tăiauşi spânzurau în acea vreme în românia. Conducerea SSIle-a fost încredinţată lui Emil Bodnăraş şi Serghei Nikonov(devenit mai târziu Serghei Nicolau), doi ofiţeri de la KNVd(predecesorul KGB-ului), în timp ce Siguranţa a ajuns subcontrolul ucraineanului Pantelei Bodnarenko — deasemenea, ofiţer NKVd — care, ulterior, şi-a schimbatnumele în Gheorghe Pintilie, fiindcă suna mai româneşte.

20


21

La data de 30 august 1948 au fost reformate serviciilede securitate şi a fost înfiinţată o organizaţie cu scopuldeclarat de a „apăra cuceririle democratice şi de a garantasiguranţa republicii Populare române împotrivaduşmanilor din interiorul şi din afara ţării“. În plus,aceste servicii erau singurele „abilitate a instrumentainfracţiunile ce primejduiesc regimul democratic şisecuritatea poporului“.1 Această organizaţie, condusă dePintilie, se numea acum direcţia Generală a SecurităţiiPoporului sau Securitatea.* Cât de mare era controlulsovietic asupra acestei organizaţii reiese din faptul cămandatele de arestare — care urmau să fie emise înnumăr deosebit de mare — erau întocmite deseori în rusă.

Alături de Securitate, funcţiona „miliţia“, înfiinţată înianuarie 1949, care înlocuia poliţia „burgheză“. Înfebruarie 1949 li s-a încredinţat un statut legal şi„Trupelor de Securitate“, înfiinţate de fapt deja din 1948.Trupele de Securitate, care substituiau fosta jandarmerie,au avut în primii ani ai regimului comunist dreptprincipală sarcină combaterea grupurilor din munţi, ceduceau o luptă de partizani împotriva regimului, omişcare de rezistenţă, învinsă complet abia la începutulanilor ’60. În anii ’70 şi ’80, Trupele de Securitate au avutrolul de a supraveghea obiectele de interes pentrueconomia naţională: fabrici, ferme agricole de stat,infrastructura, tuneluri şi poduri. Acestea erau folosite înacelaşi timp pentru combaterea acţiunilor „teroriste“,precum deturnarea avioanelor şi a autobuzelor de cătreromânii care încercau în acest mod să fugă din ţară. Suntcunoscute câteva cazuri bine documentate de asemenea


* În limbajul popular, se făcea referire la Securitate şi prin prescurtarea Secu. MembriiSecurităţii erau numiţi „securişti“ sau, peiorativ, „băieţii cu ochi albaştri“.


dosar securitate 21 februarie bt dosar de securitate 2/21 ... dosar securitate_preview.pdfdosar...

Documents