Intrucît îşi punea probleme forma17, Mai.?~escu. e~a elînsuşi profund. Obiecţiile lui sînt totuşi (d~paşmd llI:Ol.te~epolemicii) neîntemeiate şi presupun elogiul supe~flclall-tătii. Astfel în 1908 criticul dispreţuia nu numai operade istoric a lui Xenopol, dar şi aceea 'de teoretician, so-cotindu-l pe Xenopol "încurcat în formul~r~a unei p~e-tinse legi istorice''. Toţi gînditorii de specialitate au dIS-cutat teoria lui Xenopol şi dacă această teorie s~ poa~eexamina critic sau e naiv formulată, 'ea .nu e mal putinprofundă. Istoricul de la Iaşi îşi dădea seama că nu poţiîntreprinde o operă isto:r;-iograficăînainte .de a ~ve~ o ~o-zitie în cunoaşterea istorică. Felul cum îŞI exprrma Maio-resen dispreţul e şi în neconformitate cu' filozofia lui Xe-nopol şi un semn de incuriozitate. .

Cînd frecventăm acum lumea lui Caragiale, ce vedem?Ea are uri fond uneori haotic.. fiind numai insuficientăstilistic de unde comicul, Conu Leonida atinge probleme

. filozofice fundamentale. întîia este vestita teorie a "fan-dacsiei", după care în anumite condiţii ps.ihice "ş~ ni:?icamişcă". Cu acesta intram în plină discuţie a notiunn deadevăr. Singură senzaţia nu-i o''bază de cunoaştere. Leo-nida' exprimă în termenii lui naivi l'leîn~r~d:rea în lumeafenomenală, .setea lui de cunoaştere trainică, Trahanacheaparţine aceleiaşi familii de spirit,: episte~ologic~. Ex~~-rienta l-a făcut pe Trahanache sa-şi sprrjme once af:r-rnatie pe: "docoment". Asta e şi părerea lui Iord~ch: b~:8ierul,~carg 'susţine că după "naturel toate trebuie sa alb~o bază, măcar cît de mică, dar să fie bază", 'că nu potimerge prin ploaie fără umbrelă şi să zici că, e s?are.Bărbierul Iordache ironiza filozofia aparenţelor cu Ima-gini de bun-simţ în stil Voltaire. Trahanache e mai adînc,El, pe de o parte, îşi pune întrebarea dac~ ~docor::entul~e autentic. "Plastografii" în epoca romar:tlCa .se facuser~multe si termenul era la modă şi la nOI, mal ales dupafalsific~tia de atelier asakian a pretinsei cronici a lui

,Clânău. 'Pe de altă parte, trecînd la critica elementelor,Trahanache procede de la metafizic la fizic~"Argumentaţi~lui e aceasta. "Docomentul" e o aparentă, de cele malmulte ori amăgitoare. Cunoaşterea, adevărată e o Idee.Este .în afară "de<orice' discuţie că Tipătescu e'~ amic,Deci "docomentul'\ tiu: poate; fi decît fal~~',Solid întemeiatpe cunoştinţe ideale .•Trahanache refuză expertiza c~ fiindde prisos. I ' , .

; ..

148, .

" ..

Conu Leonida are procese intelectuale şi mai ameti-toare. !~ormaţia~ lui este că în republică toţi cetăţeniiVOrprirru ? leafa ~bună pe lună. La observare a că pri-meşte pensie, el raspunde; "Pensia e basca, o am dupălegea a veche". Lucrul e comic pentru noi, mai ales fiindcăid e~ ,:le a pri~~ leafă din oficiu ni se pare fantezista.

dmiţind-o poli.ticeşte, punerea problemei e justă. Tot-e[ 'aun~ categoriile soci.ale ţin să păstreze drepturile cîşti-'llte ŞI nici o revolutie n-a anulat pensiile. Pe de altăIHlrţe, ~.ev~luţia trebuie să aducă un avataj nou, altfelIlU la fiinţă. între leafă şi pensie este o contradictie rezi-dind în natura lucrurilor şi pe care Conu Leonid~ o con-l' li ~ă printr-un principiu superior: "Republica este ga-I lI1~lUneatuturor. drepturilor". Oriunde găseşte o contra-dicţle, conu Leonida o elimină. Astfel a declarat că nu-i1IIIIv~uţie", pentru că nu e voie de la poliţie să se tragă1II pistoale. Cu toate astea s-a tras cu piştoale. Conu Leo-IIdn găseşte un distinguo. Nimeni n-are. voie să dea cuIl t~.lul} afară de ~poliţia însăşi, şi în cazul acesta a fost1'1I11ţ1ain persoana. Surprins în contrazicere asadar Leo-1tiI!\ înlătur~ în~daţă cor:tradicţia fără a o tăgădui, pentru'II /Il'. conştiintă dialectică. Că mîndria îl împinge să ?CO-II''1'( I inconsecventele, n':are, de-a face, esenţial este că are"IIIIl1'lntul a fi dator a reduce totul la unitate. Asadar

"11111Leonida posedă noţiunea de sistem, Niciodată în-II (1/1alcov, de mahal~ nu s-a~ dezbătut asemenea pro-111"111('grave cu o femeie. Numai Gheorghidiu al lui Camil1', 1,1',' U pr~dă ~o .lecţie, de filozofie soţiei sale, în pat.I " ţ II .coplata dintr-un manual de istoria filozofiei şi,II 1o!,lll inoportună, femeia' fiind distrată şi nereceptivă.I I llil\II, d,lr~c~ntră, ~e curioasă, face obiecţii logice şi are1111'II tudini, ŞI toata dezbaterea se urmează sub impresia, ,1\ inont lor.

1" I'N îndoială că frazeologia lui Caţavencu este ridi-III 1) n ~ct de vedere al instrucţiei, el nu ştie lucruriIt 1111'1\1Il' ŞI chestiunea cu .falitii care ne lipsesc e la-

III' /1111>1,. Dar ce delir. de "idei" ! Pentru întîia dată unII'1III 1111':v de- politica ţării filozofic şi ştiinţific. 'Că ex-

III I 11 jeli dor ,es~eextravagantă nu importă, fundamentalII 1 «roul tră17şt~ mari -senzatii ideologica, E! a intuitII Iii l' Lor-va notiuni '(progres, raţiune 'economie cultură

I I III' liră), .rămînînd deocamdată în faza liri'că. Beti;'1111 tll' uvinte,'.~i de 'idei:- Lipsit; de erudiţie, 'Caţa-'II II , IId(lşt cu ml)lo'ace .proprii. Cînd' îşi va da seama

Iti .

r •

.• '. i

149 '

150

de erorile materiale şi se va informa la o bună şcoală,atunci el se va numi Maiorescu. Dar şi exaltaţia ideolo-gică va dispărea. Caţavencu va deveni pro,fesor. Un. Ca-tavencu ilustru este Hasdeu, care porneşte fi toat~ dlre~-tiile delirind fără erori vizibile de 'stil, nu n:al PUţl?-haotic, beat .de a lua cunoştinţă <ţe taine~e umversul';ll.Hzsdeu era· un romantic;· Catavencu re ş;. el rs>mantlc.

Caracteristica gîndirii -romantice .este expunerea 1 ~b-surdul~i într-un sistem logic, plecarea de 'la un. terrnenirational ~firmat mistic. Asta face Rică ': ~,Domnule, Dum-, , . b ..J' 1" A tnezul nostru este poporul: box populi, ox 'Uel~. . ~eas. ae verbigeraţie curată. Desigur. Cu mai multa ~lstm~cţl~stilistică marii romantici nu procedau altfel, fiindcă elerau log'ologi, atribuiau verb~ului. o .er:njă. A profera cu:vinte incoerente nu înseamna a fi ŞI fara fond. în cel malrău caz- fondul eroilor lui Caragiale este inco~renţa,' ca~econstituie totuşi' un conţinut pozitiv, o tensiune a' SPI-ritului.

Excitatiei ideologice îi' corespunde patosul. M~iorescuera -rece, aproape apatic, Caragiale e nţrvos, s~nt~men~~l,pasional, în gener~l spasmodic ~i toată aceasta dISpozl~le·a trecut în eroii SăI cel mal cmţci. Trahanache pare placid,fiindcă recomandă mereu "puţintică răbdare". Acesta enumai un principiu politic. El e prin temperamex:t unînflăcărat prieten, un Or~s~ pentru .un~pFe~~pus Pllade.Jupîn Dumitrach.e e teribil, e "Imma-rea , Caţav:nc~"plînge cu hohote, Chiriac scoate spanga de la puşca sase sinucidă, Rică e "nebun de amor". . .

întrucît priveşte femeile, sub aspecţ pa~1On~1,avem'patru specimene : coana ~9i!ica, yeţa;. Zlţa ~l Mlţa repu-blicana. Zoiţica este distinsă la ltmită, temat.oa.re de. r:-putaţia el. N-;we;n nici ~n i?d~ci~ ~că ar fI. Ignoranta,nici .unul că ar .fi vulgara, on lipsită de sen.tlment. Ca-ragiale ~ intuit că o "domina ~or::a", ofemeIe care e~teidolul bărbaţilor '(Trahanache, Tipătescu, Caţavencu, Pris-tanda), nu trebuie zugrăvită realistic. Zoe e îr: fa~~ plq.s:tică a icoanei, puţin hierati~ă. Veta e :~?usa m!f1tal, ŞIlipsită de imaginaţie. Nu pncepe ."com:dllle alea . <;mddin greş~ală Rică ,declamă în faţa el "Ang~l radios ....mi-am pierdut uzul raţiunii" etc., ea nu gusta acest. stilfigurat şi strigă: ."Săriţi !" Cu toate. acestea spune ş~ ~aversuri,' însă pe muzică, fără sentlmentu~ lor anali tic. 1

Zita este/ aceea care suplineşte deocamdata pe ~adameBovary. E nutrită cu lecturi romanţioase, detesta clasa

/ '

[uu tramagiilor şi idealizează pe "monşerul" ei. Mita re-)IIIblicana. profesează o erotică violentă, aruncă cu "vi-u lon". In general, sub aspectul emoţional, femeile cara-l' ti 'şti sînt inferioare bărbaţilor. Dragostea lor nu eululterină 'decît juridiceşte. Legăturile între Zo~ şi Tipă-1," ('U, Veta şi Chiriac sînt cvasimatrirnoriiale, Iără sentl-uuntul păcatului şi al primejdiei. Ziţa şi Rică .s~ vor că-

II. ri, Pe de altă parte femeile înţeleg pe bărbaţi, seI tii ~ pînă la relativele lor culmi. Ziţa, bunăoară, adorăIII' llmonşerul" ei. Ea nu e o Cătălină şi între platul Ţir-I lel(u şi genialul în felul său Venturiano, ea nu ezită aI ~i după cel din urmă.' In lumea lui Caragiale nu sîntIII, gini. .

Situaţiile pe care literatura universală le-a afirmat,1 (' le serioase ori comice (comicul e oricînd reductibilI I un mod serios), ne dau prin comparare o imagine aIururflor pline şi a celor goale. In erotică ele.sînt aproxi-III"tiV acestea: cazul Paris-Ahile-Elena :' expediţia primi-il li pentru o femeie; cazul Dante-Beatrice : cultul pen-IIII o femeie-simbol; cazul Petrarca-Laura : devotamentpliilonic pentru o femeie; cazul Romeo şi. Julieta: dra-~wlla juvenilă incoercibilă. în cazurile de mai sus, întrl'l •.bat şi femeie se presupune o tacită consimţire. Mai.ui] de asemenea cazuri de sentimente în disensiun :I )Idona, Fedra, doamna Bovary, Ana Karenina, femeileIII" 'late de Don Juan. Să încercăma clasifica eroinele lui'nrngiale, Coana Zoitica, Veta ar fi în situaţia doamn i

I\ovnry, întrucît, nemulţumi te de soţii lor, caută o iubire'd('nHi. însă doamna Bovary suferă prestigiul cărţilor, ('

1111 1 an Quijote feminin care crede în ficţiuni. Ea aspirăI I o lume superioară celeia în care o tine medicul dprovincie. Dimpotrivă, Zoe nu iese prin Tipătescu dinuuxllul originar, Veta, prin Chiriac, chiar se coboară. Aşati II', n-avern de-a face cu un bovarism. Atunci e cazull'(ltll' i sau al Anei Karenina. Însă iubirile ·Zoei, Vetei nu

1111 tragice, nici nemulţumite. Pentru' a)reprezenta o mim.'pol' lunc, eroinele ar trebui să aibă sentimentul culpabil!i 1\1 ,p care ele însă nu-l manifestă. Momentul seducti1111 1 re este esenţial pentru măsurarea tensiunii lorI III( 1. v , ne e necunoscut. Starea lor socială e bigamia UitII I . 1 in comediile lui Caragiale şi din literatura rom nIId(lol ştc reiese că femeia riu întîrnpină nici o difieulţnh-

III (XI nsiunile 12i erotice, ba mai mult (judecînd dUJf It \I'k lui Caragiale), că ape totala.tconsimtire a soţului,

1. t

Fără piedici însă nu poate să se dezvolte marea pasiune.Astfel, deşi cu manifestări patetica, situaţiile sentimen-tale rămîn nedezvoltate. Ziţa e un fel de Madame Bovar ysub raportul mirajului unei alte lumi. Cum- însă ea nuintîmpină nici o piedică morală în relaţiile cu Rică, sepoate înscrie în categoria Julietei. Întrevederea furtunoasădintre cei doi e o caricatură a întilnirilor dintre Romeo şiJulieta. Rică este exaltat şi poetic, Ziţa vrăjită şi decisă.

} Lipseşte ceva: inocenta din partea Zitei, care a mai fostI măritată. Admitem că a rămas cu o· castitate literară, cu

o sete pentru marea ceremonie eretică. Nu întîmpină to-tuşi refuzul tutorilor, pentru ca să ne dăm seama de vio-lenta instinctelor. Ştim că Rică e laş, prin urmare nu e .nici o nădejde să moară de melancolie sexuală. Rică şiZita sînt eroi livreşti, delirează de emotia romantică tea-trală, au sentimentul a juca un spectacol inedit în maha-laua şi ţara lor. .

Din cauza acestor împrejurări nici Tipătescu, nici Chi-dac, nici Rică nu sînt donjuani. Acest tip rămîne neinfăp-tuit încă în literatura română şi probabil irealizabilvElpresupune gustul subtil pentru varietatea: femeilor, per-versitatea de a asculta confesiunea fiintelor inocente',sensul primejdiilor, sarcasmul, satisfacţia de a brava băr-baţii, blazarea. Don Juan este un Paris şi un Ahile' pen-tru care raptul şi expediţia au devenit a doua natură.Chiriac e un concirbin fidel, care cel mult petrarchizeazăîn modul lui simplist. Nici 'I'ipătescu, nici Chiriac nu-şivor trăda femeile în aceste originale căsătorii biandrice.Rică trece repede de. la faza extatică dantescă la fazanuptială. . '

Neexistînd dificultăţi în relaţiile dintre sexe,' nu existăla noi nici tipul mijlocitoarei mai mult sau mai putinproxenete, cum e Celestina, glas aparent demonic al na-turii. Pentru ca să se înţeleagă cu Chiriac, Veta n-arenevoie de mediator. Nici Zita nu are trebuinţă de îndem-nuri şi complici. Spiridon e un simplu curier. Cătălin şiCătălina, cum ştim, se înţeleg foarte repede, fără impe-diment. Cătălin a cheamă însăşi pe Luceafăr. Instinctul semanifestă liber şi din cauza aceasta nu poate atinge subli-marea şi sta.~~ul mis~ic. Tipătescu, ~hţri~~in~ iubesc, .tciau doar .relatii. Un smgur erou petrarchizează : acesta e'I'rahanache.: care crede în inocenţă. şi fidelitate .şi apărăfemeia ~~ calomnii. Îl'! embrion el e cel mai profund erou

I .•• ~.:..',: ' ," \

152/ {

1ni i român şi figura lui merită 'a fi dezvoltată în sensulluunorului superior.

'aţavencu e un, ambiţios. Ceea ce surprinde la el este" I1U pune în slujba ambiţiei tenacitatea pe care am aş-

I, pUl-O, cu care sîntem obişnuiţi 'prin literatura franceză.1)lIjl,i cîteva încercări ratate se resemnează cu bonomie.11 I labil.în sentimente, lipsit de ranchiună, gata a pac-1 I U adversarul. Toţi eroii sînt astfel, afară de Agamiţă

1i.mdanache, carE; e' tenace, fiindcă e dur la minte. Labi- 4

Il.d '<1 eroilor vine din inteligentă. Literatura franceză11Itnclăîn eroi care-şi dezvoltă pasiunile pînă în ultimele1111"('inţe, .apăsaţi ca de o fatalitate. Sufletul celt stră-

h.III' spiritul francez şi se manifestă .printr-un dogmatism11111,1ctual şi afectiv. Individul este "greoi", caută carte-I 11\propoziţii clare şi distincte din care apoi deduce,111'1lculos, propoziţiile implicate. Revolutionarul francez erluli în cultul pentru Franţa supremă, catolicul e impe-,.1" 1 logic în' analiza dogmei. Poziţiile sînt ireductibile:'Ild Renan face gestul de a părăsi biserica, se pierde

IItii o scrie de scuze, are sentimentul de a fi făcut un act1I'111I1ipomenit,îşi creează un fel de prestigiu sacer dotal,ti, II. La noi cazul 'său este imposibil, nimeni nu r s-ar'1\1I)~lona de ieşirea din ortodoxie a cuiva şi de aceeauhnoni nu iese, pentru că şi stînd nu afirmă nimic care

I inchidă o existenţă între ziduri. Românul din spaţiulII"1:\ lesc este ,;inteligent", are adică mintea dialectică a

III 1O!1 U Leo~ida, care sare iute peste contradicţii. SintezeiIII11'1l'ctuale îl corespunde cordialitatea. Nu este atît con-III ,. ulturală în capul lui Caţavencu cît o îmbulzeală,h, ulr-I contrazicătoare pe care le asimilează repede. Ca-I 1'1ou înţelege şi ~onservatorismul şi liberalismul şi creş-

Illd'l11ul şi liber-pansisrnul şi, entuziast, trece de la unaI I •ilID. Astfel nu simte nici o dificultate de a executaII111111'1Zoitichii şi a lupta pentru alegerea lui Danda-II IIIII', r r cum nici Trahanache nu mai are vreo repulsiel'illl\1 plastograf. Caţavencu a devenit "d-ai noştri".1111111111~I în lumea lui- Caragiale o atmosferă d~ filantro-

I ,,11'1 cuză orlginea greacă': 1 \-

1),11'0vt m acum să descoperim eroi "francezi" în 'li-, I 11111'11n astră, pe aceştia îi găsim în Ardeal" care e

IIII 11,11ic. Ion e tenace ca un erou balzacian.: Budulea1 III IMra, Popa "Tande. sînt obstinaţi în planurile şi

III 11I1'nlC'1'lor.': Cutare 'erou ,al lui Rebreanu nu se, II <lI'e'id dacă trebuie- ori' nu să dezerteze şi, român

1:

153

fiind, trage în români, fiindcă a jurat credinţă unui 1111-

periu austro-ungar care nu mai există. Caţavencu ar fiinteles îndată, ar fi dezertat la români, s-ar fi îmbătatde patriotism, iar dacă lucrurile ar fi luat o turnură de-favorabilă, înţelegînd la timp şi fatalitatea contrară, s-arfi întors înapoi. Eroii lui Caragiale fac politică fără a fiireductibili ideologiceşte. Ei sînt "d-ai noştri", nu însăpartizani. Cine cercetează fără falsă pietate opera luiMaiorescu constată ce părtinitor este criticul. Niciodatănu va lăuda serios un adversar al "Junimii". Cînd unautor scrie la Convorbiri literare, opera sa estevalo-roasă, dacă nu mai scrie, devine "lipsită de însemnătate".Toţi cîţi stau în afară de "Junimea" "viţiază" literatura.Dacă nu-i atacă, Maiorescu nu le pomeneşte numele.Acest puternic spirit partizan nu e nicidecum ieşit dinsentimente joase, Maiorescu e credincios unei "idei" şinu poate înţelege şi pe cealaltă. Cînd a făcut o dată o afir-maţie pe care nu o mai menţine, o retractează, nu caută oieşire de compromis. O astfel de obstinaţie îmbunătăţeştefiinţa etică, însă o sărăceşte de experienţe morale. S-arzice atunci că în literatura franceză avem, în fine, unscriitor care nu-i francez, care încearcă tocmai a trăicontradicţiile. Acesta e Andre Gide. Iluzie! Fizionomiageometrică, serioasă a lui Gide se refuză unei astfel deipoteze. E un cap fanatic, obstinat, al unui om care artrage cu muscheta în noaptea Sfîntului Bartolomeu, dacăar fi catolic. Obstinaţia lui constă în a se sistematiza îninconsecvenţă, în a abandona programa tic orice poziţie.Caţavencu nu părăseşte o atitudine decît cînd nu se maipoate menţine în ea, nu-şi face o profesie din instabili-tate, e în stare chiar să se fixeze dacă împrejurările cer.

Un tip curios de femeie este acela al Ancăi din Nă-pasta, pe care îl repetă pînă la un punct Vitoria dinBaltagul lui Sadoveanu. Dragomir a ucis pe întîiul soţ alAncăi, din dragoste, apoi a luat în căsătorie pe soţiamortului. Aceasta a trăit zece ani cu ucigaşul, însă pen-tru ce ? numai spre a strînge documente de culpabilitate.După zece ani ura ei e tot aşa de nestinsă şi e în starea simula dragostea pentru un învăţător, spre a-l în-demna pe acela să omoare pe Dragomir. In fine, cum seştie, .se iveşte alt prilej. Vine nebunul Ion, care se sinu-cide, şi Dragomir e dat de Anca pe mîinile justiţiei cupuţin înainte de a se declara prescripţia pedepsei. Dra-

154

1111111'apare ca un om vrednic de simpatie. A făcut crima01It1 pasl1!ne, nu din interese materiale. suferă de mus-11lirl, plIr:ge la s~ferinţele nebunului Ion, închis fără

~"11.s gl~~eşt~ să-I protejszs pînă în ziua cînd va pu-li II 11~rtuns: cnma. Anca însă este implacabilă. A scoateII" It'I î~chelerea. c~ pi~sa e rea nu-i serios. Piesa e bună,I" " nn J~l e posibil, DIstanţa între Zoitica damă bună"I 1C',('astafen:eie, e;rident rea, este m~re. 'Ciudata alu-III .n . într-o ipoteză contrară se explică prin faptul că

tlllllllI1Lu.rg~l.stud:a pe atunci cazuri patologice. Anca11111 I'n 1. s~n~toasa sufleteşte decît Ion. Boala ei este spe-• l' l' r 'mlmr:a, e o boală humorală. Printr-o vitiere a me-I ilI/tl 1.'I11UlUl,-,?-nca a pierdut emoţiile cordiala, păstrîndI'I 111\11negativa, ura, răzbunarea. La femeie este maiI'" illilli o .as~fel de ~lterare. Grecii n-au cunoscut imagi-.11111Il atricei. Femela este sau o Helenă animalic fru~;11111.1'",.Qşteptî?d indiferentă rezultatullu'ptei între băr-111(1,IH\U o Cliternnestră. Furiile (Tisifona Alecto Me-I III) ,'înt rer:rezentate ca femei. Caţavenc~ n-ar putea:

01, l'Ill o ."fune". Simplificînd, putem zice că Anca înfă-I 1 II 11îlş~area .de ir:voluţie a femeii, avînd tendinta de1 1"" Iorrnă mamacala, fenomen mai rar la bărbat. Cara-

il" !I ' dat seama că în lumea de compozitie greacă 'aII \ 111111o A.ncă e .s~.ridentă şi a făcut din ea o ţărancă.

1"IIJL 1 CI conditiile sufleteşti în care se iveste deze-I1IIIII III. Ceea ce îi lipseşte femeii în general este in-

1 II ""\11"., ~dică Iacultatoa gîndirii dialeCtice, capacit~tea1, 01 1'llIwllIa extremele. Femeia, şi cînd uzează de idei"' 1,q 111inta d~ a le face fixe, supunîndu-se lor fără re~1., II", 'II.unui stăpîn, personificîndu-le. Sfînta CaterinaII 011'111"f'înta Tereza sînt fanatic catolice. Femeia nu vaII IIIt11If,1t,1t.i pr.otestant~, nici revoluţionară, şi dacă parti-II , 111 '1 V(~luţle este din mansuetudine pentru o idee. Anca

1 I II ,II 1III că mortul îi porunceşte să-I răzbune se fi-I III /1 astă misiune, fără a filozofa. Dacă ar meditaII 1·1",i<' Ei crim~ si i.ubil'ea se amestecă la Dragomir:

• 1111Ili -t om, victimă el- unei fataIîtăti etc. Dar Anca111111('''1'/(1',Şi de aceea ea are o ,;furie" unică, n-are

111l1l1IIIII!omplexe. Acestea apar odată cu sporirea11.1 1'11\1'1.T. o.r~a. lui Lovinescu că femeile literaturii

III !lI. vir ilizate e total falsă. Aceste femei sînt dim-II /lI'I'1I r ~1inine, aduse la momentul insţinctual. Li-1 I1111 ('I'tl mal bogată în femei delicioasa e aceea fran-

I,,, III II 1 ntru că acolo femeia se virilizează, intelec-

155

tualizîndu-se ca femei savante, bas-bleus, doamne de Stael.Bărbatul ~ prin definiţie teoretic şi.Iiric, femeia prin defi-niţie practică şi prozaică. In vreme ce Anca S? arată a7~ defrigidă, faţă de Dragomir, de Gheorghe~'ace.ştIa, capabili deabstracţie, o transfigurează. Pentru el odioasa Anca e oBeatrice. Dragomir a, omorît pentru .ea. Gheorghe ar ţlşi el în stare de această faptă. Beatrice nu este .0 reali-tate (numai Madame Bovary există caracterologic), estenumai o proiecţie a' fanteziei virile, o himeră ca şi îngerii.

Pornind de la două sexe absolute, vir şi femina, Wei-ninger consideră pe individ ca o. proporţie ~ntre a~e.ştido!termeni. Observatia este de o justete. indiscutabilă dacaadmitem că nu, există bărbat care să n-aibă note sufle-teşti feminine, şi invers, femeie care să n-a~bă u?ele: ex-perienţe virile, dacă într-un cuvînt acce~tam ca e~te, osferă de viaţă, interioară în care cere doua sexe se întîl-nesc. Analizînd cele două sexe în absoluitatea lor, putemformula conţinutul lor astfel:

Femeia cunoaşte foarte puţin prin, experienţă proprie.(Există o tipologie sexuală cu .începutul in Aristot, caretinde a da femeii un loc inferior, însă acest punct de, ve-dere calitativ nu are vreo legătură cu discriminatiilenoastre.) Cunoaşterea femeii are tendinţa de a se opri înzona senzatiei si este orientată obiectiv de instincte. Con-strînsă bioiocri~ de a se adapta repede, femeia nu: arevreme de a s~ ridica la concepte şi încă, şi mai sus, la ideigenerale. Femeia absolută nu-şi constituie o concepţiedespre lume şi (se conduce în viaţă după .0r~entările =:cietăţii din care face parte. Este conformistă. O. ţemeI2'care reexaminează ca Im. Kant bazele cunoaşterii, caretrece la reconstructia ideală a lumii, într-un cuvint o fi-lozoafă, ne face o' impresie stranie. Dacă ne reprezen-tăm cu uşurinţă, pe Ovidiu contemplînd visător valuril~Pontului Euxin, ni se pare grotescă o femeie în aceeaşrpostură cogibundă. Firesc este ca, în timp ce Ovidiu p:i-veste moartea valurilor, femeia să privească pe Ovid.F~~neia e un satelit al bărbatului, acesta înfăţişează cen-trul său. Ea nu formulează nici legi etice, întrucît acesteasînt rezultatul unei sforţări speculative, ci aplică doar cufidelitate morala în curs, Femeia este prin definiţie r li-gioasă şi dogmatică, cu Oroare chiar de orice examer: cr.itic al ideilor primitive. Noţiunea de clasă este mal VIe'la .femeie., care apără cu putere privilegiile sau suportă

156

"Il. rită fatalităţile sociale. Femeia nu rîdei în filofl sens I 0-

C ) ,n:-are umo~, pentr';1 că. nu suportă contradicţiile.,~ mele,-bufon J~gneşte Imagmaţia noastră. In fine fe-

'"C,IO, strîns .~egata de funcţia ei biologică, nu are s~nti-1111 .n~u~mor-ţii a,şa de puternic ca bărbatul, nu conce e ză-d,ll ~Ic:a .. Ea, plmge decesele din jurul ei, recîstigî~du-Si11/"ln?IrJlr: mcr:d:r<:a !n viaţă prin generaţiile' imediat~.

n la. plmge fara msa a cunoaşe disperarea filozofică~nel a~tf:l ~e c~n.formaţii intelectuale îi corespunde ~

';,lţ:1afectIva .sImplIflcată. Pasiunile sînt strîns înfeudate","/11 t.elor, ~lO.le.n~.practice. Deşi sentimentele a artinII la. sl~e actlvltaţn practice, în general ele se pot ~zoia

,1,"l",l.ltumdun fel .de "cunoaştere". Fenomenul acesta l~; 11111 e mult mal restrîns. Dogmatismul feminin areII'Jl . orolar, în zona afectivă, '0 fixare a sentimentelor

I "1/1(:', e.. am:ninţată de sentimente fixe. Bogătia vietii'dl'C'Llveţllnd in .strînsă dependenţă de intelectuaiitate de'IIld/{inaţle,femela nu posedă nuanţe, nu cunoaste liris~ul .

IlltI (('1' nta pe.ntru poezie a femeii este îndeobşte cunos~111/ t. OI poeta, femeia este senzuală, cititoare caută ro-il111111, ca. expo,:Iţle a concretulu~ ?o~ial, sau în fine .mu-

1,, n m~sur~ 111 care aceasta biciuia vitalitatea, în mod1111111,1: ar: ehi ar .aI?arent depresiv. Femeia nu visează po-

1I , ',:11 dI!llP~tTlVa tendinţa de a descifra visele reale1111101le da o mterpretare practică. Izolarea imitarea vi~'1" I:~t o tendinţa virilă. Femeia este fi~ică; bărbatul

II ~:rlZlc. A~a, fl~eş!e, în absoluitatsa care nu există." ci .spI.e VOI12ta,femela n-o are în sensul veritabil.

11111(,[! 'lrbalte~sca se defineşte prin reprezentarea unui1" 1, ,Ii unde Iese un sentiment de liber-arbitru. VointaIII1 1;1a.re sedi~l în intelect. Voinţa femeii e o prclun-: I /1 ,il .• tll1CţU~Ul.Femei:" e tîrîtă de voinţă, care de faptI Il 1 1111~Ixa~o obsesia biologică, ea "voieste" lucruri

1"1"I IlII, IraţlOnale ce anulează notiunea însăsi de''/11(1 "

I)ill' ',1' m la 'bărbatul absolut, este un lucru de' toti11111,1;1 <'l se a~ap.tează pe calea 'ocolită a metafizicului,

',1/ 1l' nltI 1 ş~ timp mai mult. Bărbatul îsi face întîiII , tii' pr umv~r~ şi numai apoi îşi alege ca' o 'con-1 II '''/ll ,o pozitie. Femeia 'este religioasă, bărbatul

I /1'11ţ{I, feme~a este: politicoasă, bărbatul 'constru-" prii li , femela este o'doglTIati'Că,'bărbatul"formu':'

I "cI',ll[n;fl te. Bărbatul renunţă la adaptarea ime-111'11'\('ţtOnînd aparatul·'dmoseător. întîrziereh reac-

.'157

ţiei prin complicarea sisţe~u~u~ .nervo~, de care vorbeşteorice psihologie, este mal VIZIbIla la ba~ba.t. .

Bogăţia cerebrală are drep cons~cmţa o complicareextraordinară a vieţii afective. Femela poate Ii mal sus-ceptibilă, bărbatul e mai simţitor,. în sensul că el. rea~-tionează emotiv în momente dezinteresate. Femela ~repe marea în furtună ~entim~ntul practic. de frică, .bar-batul pe acela de sublim. Orice pentru barbatul deZl?te-resat poate fi motiv de emoţie, secarea. treptata aunor mări, erozium~a unor stînci, moartea lui Alexandrucel Mare'. Femeia, absolută, simte !1umai cee.a ce o m~e=

) .resează personal fii ,biologic. Prin ~rr::a:e viata afect:va.â bărbatului nu e o prelungire a vietii m.tel~ctua:e, c:: o

activitate separată, cantitativ direct yrop~rţlOnala. Bar-batul e liber să simtă în discordantă cu intelectul. Ma-rea dificultate a pianistului începător este de a-şl deso-lidariza mîinile punîndu-le pe fiecare să cînte îr: alt~cheie şi sub regim asimetric. B~:b~tul se caractenzea~~prin asimetrie şi de acee~ fen~ell u ~pare "monst!,u.0S .Principele îşi omoară copilul din motive d~ stat, fara caprin asta să fie lipsit de un comentar sentl~enta~ cu to-tul independent. Cuvintele lui Neron : "quahs a:hfex pe:reo'' * sînt înalt virile. Ca bărbat, Neron a priceput camsartea este ineluctabilă şi a acceptat-o; ca om de emo-tie n-a putut înlătura satisfacţia de a asista cu a do~aconstiintă la moare a marelui poet ce se credea. Femelan-a~ fi in stare de o astfel de disjuncţie. Ea ar respinşideea morţii cu raţiunea dezlănţuind un se~timent p:actlc,

Vointa virilă nu mai este o prelungire a sentimentului, ci un instrument al intelectului. Voinţa se cerebralizează în vreme ce sentimentul rămîne un comentagratuit', un indiciu de amplitudine. psihic~. Bărbatul. comandă pe deasupra sentimentului, femela comanda Csentimentul. Fiecare cultivă ideea că celălalt este abs~rFemeia nu poate pricepe o acţiun~ fără c: r.aţiune practICbărbatul nu poate pricepe o .~cţl:me f,:'lrB;o ra~~~ne 10gică. In scurt, bărbatul e o fiinţă dura ŞI sensîbilă todeodată, o existenţă dublă.

Acestea în teorie. Empiric, femeia e pînă la un punvirilizată, iar bărbatul pînă la un punct feminiz~t. Intelectualitatea conferă femeii capacitatea emotionalgratuitatea sufletului practic, în vreme ce bărbatul ab:

* "Ce artist extraordinar piere !"

158

,llIrw ză adesea planul metafizic şi raţional spre a se lăsaIII v ia instinctelor şi pasiunilor.

La aceste distincţii globale se adaugă diferenţieri pe. 1. I . Femeia este tînără sau bătrînă, sau mai degrabă

1"«nupţială sau postnupţială. Femeia prenuptială de ti-III II I eatrice se remarcă prin înfăţişarea îngerească, prin, .rndoare ; aşadar printr-o absenţă delicată a reflecţiu-1111, printr-un hieratism emoţional, 'exprimat adesea în(II/ ma, umilităţii- gratioase. In '9 doua epocă, dedicată pro-, I niturii, femeia (absolută) pierde pudoarea, îşi apărătii 11(ostea ca Fedra, îşi apără. copiii ca Chiajna, devineuubitioasă, intrigantă, pătimaşă, aparent voluntară. Căci" r"meie care se zbate pentru promovarea copiilor ei nu11I1'I'('<17.ădintr-o voinţă ratională, ea e victima progeni-1111li. O asemenea femeie, neschimbată în esenţă, pareIIIHlrn"virilă".

Putem distinge de asemeni un bărbat tînăr de unulhol Irin. La tînăr gratuitatea inteligenţei se întîlneşte tu-iuultuos cu gratuitate a sentimentelor, cu efectul unui".tIlS, verificat printr-o procedare indecisă sau pripită.1\.11 1atul matur separă net zonele sufleteşti, contemplăIII111('şi reflectează încet.

Lit ratura română prezintă această particularitate că11I1lC'l'pefemeia şi bărbatul sub aspect absolut. E o ati-uulln romantică. Idealizati, femeia şi bărbatul devin de-mnnlr-i. Doi exponenţi tipici ai acestui mod absolut sîntI)tlilmnu Chiajna şi Alexandru Lăpuşneanu. Că Doamna('Irlljna ar fi o femeie virilizată nu se poate susţine de-Ilir /'Al e femeia matură absolută, cu progenitură. Inte-l. , t unlitatea i-ar fi dat emoţii gratuite, Ea, dimpotrivă,1111posedă decît sentimente practice, în strînsă depen-li. 11\11d instinctele ei materne. Cerebral, Doamna'liI••[nn nu are nici o filozofie a vieţii şi nu-şi dă seama

.t, IIIcI.irnicia măririlor umane. Ea îşi periclitează speta,,,"cI a o întări. E o ambiţioasă care-şi vrea băieţii

""111111şi fata măritată cu strălucire socială. Tinta ei esteti. 11'11'\,ieşită din ireflecţiune feminină. Lipsa de frică a,'II iln i nu-i un sentiment bărbătesc, ci îndîrjirea ma-

II părarea copiilor, instinctul de conservare a spe-C) minte bărbătească ar fi comandat fuga în scopulI I'fştiga timp.Iillp\lşnCanu, dimpotrivă, este monstruos viril. Capa-

II 1,/1 h li de cunoaştere duce la o libertate completă de

159

acţiu~e. ~ u~ adev~rat prinţ machiavelic. Ştie cum sîntboierii, ştie ca trebuie să te slujeşti de unelte josnice cu-noaşte necesitatea anihilării in corpore a boerimii ostilep:ecu:n şi trebu~nţ~ de. a satisface opinia publică, proce~dînd lr: aşa fel încît cnrna de stat să pară cerută de po-por: ~apuşneanu e un om politic impecabil. Răceala luilogică este compensată de o mare capacitate emotivă fi-reşte gratuită., întîi ~ăpuşneanu e un estet, pune să seaşezeţestele într-o figură geometrică monumentală în"l?i~amidă". Probabil el are sentimentul dulce de zădăr-nICl.e.al c~lugărilor obişnuiţi cu ideea morţii (se va şi că-Iugări). Sînt destul de frecvente în Occident osuarele de~onahi, aşezate în mormane decorative sau în Iestoane,din voluptatea de a contempla nimicul individual. Pe ded~ ~ltă parte Lăpuşneanu e un admirator al gingăşiei fe-mmme, un poet care provoacă zguduiri morale femeiipunînd-o în faţa testelor pentru a-i admira fragilitate a şia o purta, leşinată, în braţe pînă în iatacul ei.

. . Toţi a~ observat indiferenta biografică şi artistică alui Caragiale f~ţă de natură. S-a zis că e un orăşean şica ~tare nl!-l interesează decît viaţa orăşenească. Astfel

- pusa, chestlU?ea. e confuză. I?acă înţelegem prin "natură"dec?r geologic ŞI vegetal, prm raport la decorul arhitec-t?)1~C,nat~ra vie ,prin relaţie cu natura moartă, atuncie sigur ca pe Caragiale şi pe eroii săi nu-i intereseazăpici una, nici alta .. Caragiale tratează ceea ce se cheamăn,Sltură morală la orăşeni şi 'ia ţărani deopotrivă, ambi-anta îl las.ă ~ndi~eren~.. Indicaţi~le lui stilistice cu privirela decoruri smt insuficiente, atit cît e necesar a se arătacă ~:venime?tul. se petrece înt~-o casă iar nu pe cîmp.Eroii n-au interior, nu se prelungesc în lucruri sînt nistenomazi citadini. Această desprindere' a omul~i din am-bianta lui nu-i proprie numai lui Caragiale. Creangă esteun tăran, dar SImţul pentru natura vie şi hatura moartăe tot aşa de precar în opera sa. Creangă nu vede decîtomul abstras din natură. încercările lui de descriptie sîntcomplet eşuate, incapacitatea de a evoca flagrantă. Des-pre împrejurimile satului Humuleşti -nu poate să vor-bească. ?ec~t. enumerativ cu. atribute. abstracte: "Agapia,c~a ta1~Ulta de lume; Văraticul, unde şi-a petrecutviaţa Bnncoveanca".". Satul Brosteni '2 doar "împrăştiat""ca. toate satele de la munte". Eroii lui Creangă trăiescsociologic ca şi aceia ai lui Caragiale, chiar şi mai arid.

Este dar o eroare a se crede că un artist cu simţulIII işului nu-l are pe acela al cîmpului, sau invers. Cine1111 percepe natura geo-biologică n-o percepe nici pe aceeaI IIudină, Caragiale şi Creangă sînt artişti fără natură,III~te clasici, oameni "prozaid". Sînt două chipuri de at'lIlltempla Hellada : a considera pe Ahile, pe Agamem-IIon, pe Ulise, pe Orest, pe Fedra etc., sau a se ur~a pe

-ropole ca Renan şi a te exalta de candoarea ruinelorl' puse deasupra nivelului mării. Ultimul chip e romantic,1 tl'nan era un romantic şi deci un poet. Natură se nu-III şte în ultima analiză tot ce înconjură pe om şi-l ajut~

01 trăiască şi să se explice. Un brad nu se poate numi",1 (el smuls cu rădăcini cu tot din pămînt, O algă ruptăelin mare şi zvîrlită pe ţărm devine gunoi. Spaţiul al-pl'stru pentru unul, masa marină pentru alta sînt prelun-,!Iri fire şi ale indivizilor respectivi, care nu se I;>0ta?-, trage din mediul lor. Pe de altă p~rte, r.ţ.at~ra ~l!llbo~~-'!'('Hzăfiinta. Zăpezile enorme evoaca moliftii, nisipurilep.tlmierii, 'Gangele pe elefanţi. lnsă natura nu se mărgi-III'Ştc numai la aspecte naturale, în care în tr~acăt fie:1. intră mult artificiu. Cochilia melcului e un SOI de mo-numcnt arhitectonic, care constituie mediul natural alu-nnalului. Galeriile cirtiţei sînt natura ci. Forul roman,Ar-ropolea ateniană reprezentau natura resl?ect~v.ilor an-I el. Acela care vede într-un port de pescari o padure del' darge şi de pînze cîrpite şi multicolore îşi dă ~eama căIf'l'nsta e natura pescarilor. New-York-ul se zareşte dedl'll\l'te ca un lanţ de Cordilieri crestaţi geometric. AceaIII'l'umădire. de paralelipipede şi piramide ascuţite este

1 IiiII1'" new-vork.ezului, aşa cum turnurile închise întrerli n-l ale B~lognei constituiau natura bolognezilor me-

dii vnli, Galeriile minerilor, deşi artificiale, conul Infer-uulul dantesc cu caturile lui sînt natură. Viermele dinIII1'/111 unui măr trăind într-o galerie îngustă nu se aflăII li rnra naturii. Orice om trăieşte într-un "interior".

f ('f tn poate să fie un salon simbolist ou pian, cu un vastii t lnlle cu fotolii, cu o oglindă veneţiană, poate să fie

IIt ('Hnu'l cu sălile, cu coridoarele lui, poate să fie Ve-II/'\l.\, vast apartament izolat pe continent, sau Roma an-111 I :1(\ Londra modernă, sau Olanda întretăiată de ca-llod!', s u New-Yorl~-ul însuşi, imensă ţară de geometrii,

III cîmpia dunăreană, ori defileele munţilor. Notiunea/Ii Ilii rior e vastă,

161