Dincolo de Himalaya 

Dincolo de Himalaya

BEYOND THE HIMALAYASbyM. MacDONALD-BAYNE, M,C,, PH.D., D.D.(Principal: College of Universal Science)Author of: The Higher Power You Can Use, I am the Life, Heal Yourself,Spiritual and Mental Healing, What is Mine is Thine (Parts I and II),How to Relax and Revitalise Yourself, Divine Healing of Mind and Body(The Master Speaks Again), Your Life Renewed Every Day (The GreatestTonic in the World)LONDONL.N. FOWLER & CO. LTD.29 LUDGATE HILL, E.C.4COPYRIGHT (whole or in part) ALL RIGHTS RESERVEDPRINTED IN GREAT BRITAINBY W. & J. MACKAY & CO., LTD., CHATHAM

Cuvant inainte

Tie, cititorului acestei carti, vreau sa-ti spun, ca aceasta carte nu este scrisa doar ca o simpla istorie a calatoriilor mele in Tibet, nici nu este destinata a fi un panou pentru cuvinte care reveleaza Adevarul, pentru ca Adevarul nu poate fi revelat in cuvinte. Nici nu ar trebui sa fie citita din punct de vedere intelectual pentru a da placere mintii; de asemeni nu este destinata sa-i ofere o noua religie sau o noua autoritate sau credinta. Este destinata sa deschida, sa trezeasca Fiinta interioara care este inchisa, adormita, sa devina constienta de puterile si posibilitatile Eului Real, pentru ca tu sa nu fii in continuare personalitatea mica cu o viata limitata, ci un centru al actiunii Universale si in contact direct cu Fortele Cosmice. Atunci nu vei mai fi obiectul de joaca al sortii ci un conştient Maestru al Naturii, eliberat de închisoarea micimii şi suferinţelor trupului uman grosier.

Te va purta dincolo de fiecare cultura mentala idealista a ideilor si idealurilor ce apartin de minte, care sunt numai jumatati de adevar. Iti va arata cum sa aduci puterea supramentala a Constiintei Divine intr-o minte ignoranta, transformand mintea şi trupul, prin aceasta creand o Viata Divina in materie.

Criticilor le spun, sa nu critice nimic din ceea ce nu cunosc. Daca credintele tale te impiedica sa accepti ceea ce eu spun, vei sti de ce citind aceasta carte cu o minte deschisa.

Dogmatistului, aceasta carte te poate ajuta numai cand vei intelege ce este dogma si cum ai dobandit-o.

Criticului literar, nu critica aceasta carte daca nu o intelegi tu insuti – altfel iti va expune lipsa de intelepciune.

Cautatorului sincer, nu vreau sa accepti ceea ce spun pentru ca astfel va deveni o alta credinta. O credinta doar impiedica revelarea Adevarului. Credinta sau necredinta, acceptarea sau respingerea, nu iti vor da intelegere. Curata-ti mintea mai intai prin discernerea impersonala a tot ceea ce ai citit sau auzit, şi vei gasi o tacere care nu este a timpului in care Adevarul iti va fi revelat.

Ateului, crezi ca esti necredincios, insa tu ai doar o alta forma de credinta care te impiedica sa intelegi. Cauta in mintea ta şi vezi ce formulări ai creat acolo; atunci vei realiza cât de ignorant faţa de Adevarul Real.

Celor care sunt prinsi in diferite filosorii, organizatii religioasa, etc., le spun, examineaza ce sunt acestea inainte de a citi aceasta carte sau altfel nu iti vei citi decat propria conditionare in ea. Elibereaza-ti minte de toata frica, superstitia si credinta, si atunci va avea loc o transformare imediata, pentru ca Adevarul este Etern si Omniprezent in Acest moment.

Imediat ce ai renuntat la formularile tale mentale, la imitatii, prin intelegerea a ceea ce sunt si cum au aparut, Adevarul va fi revelat instantaneu. Adevarul nu e o chestiune de timp sau devenire.

Devenirea este intotdeauna maine — asta inseamna sa te departezi de Realitatea-Adevar. Sa fii acum, este Adevarul. Daca Adevarul nu este Acum, nu va fi niciodata maine. Sa traiesti in Aceste Moment, clipa de clipa, acesta este Adevarul.

Nu poate fi nici o memorie, sau bine sau rau, trecut sau viitor, cand traiesti in Prezent; poate fi doar Dragoste si Afectiune care este Adevarul.Sa fii Acum, este Real; A fi Acum, inseamna sa iubesti si sa traiesti cu adevarat: Sa fii Acum, este Viata Vesnica in care nu exista moarte. Orice altceva este fabricat in mintea ta.

Reactiile tale iti vor spune cum este fabricata mintea ta, deoarece Adevarul nu este fabricat, si nu are nici o reactie. Mintea este cea care reactioneaza in concordanta cu conditionarea ei; asadar urmareste-ti reactiile si vei vedea cum esti prins.

Fiecare reactioneaza diferit in concordanta cu conditionarea lui mentala. Daca crezi sau nu crezi, daca respingi sau accepti, daca simti ca iti deranjeaza ideiile tale mici, credintele tale religioase, daca este in orice fel tulburat, arata ca nu esti liber. Reactiile tale pot fi automate, ceea ce demonstreaza ca esti legat, de maini si de picioare. Urmaresteti reactiile si vei intelege egoului cu gramada lui de teorii, formularile lui, placerile si neplacerile lui, credinte, idei, uri, gelozii, antagonismele lui, dorintele lui. Atunci vei sti cat de departe esti de Adevar.

Geshi Rimpoche, care este mentionat in aceasta carte, a trecut din planul fizic si de atunci eu am vorbit cu el, dovedind ca nu exista separare exceptand in mintea omului.

Prietenul meu este inca in carne si oase in Tibet, si desi el a calatorit in astral de multe ori de cand ma ajuta in lucrarea mea, numele lui nu e mentionat intentionat, la cererea lui, pentru a nu fi necajit de cautatorii de curiozitati dinauntrul si din afara Asiei

AUTORUL

IntroducereIn introducerea mea la cartea “Puterea Inalta pe care o poti folosi” am scris urmatoarele lucruri:“Simt ca este o mare onoare sa fiu purtatorul acestui mesaj catre lume; dar nu pretind nici un privilegiu special, nici nu pretind vreo calitate spirituala care ma face diferit in vre-un fel de ceilalti oameni.

“Pentru multi ani am fost un cautator constant si un student al Invataturilor Interioare, vindecand bolnavii si invatand ce stiam despre Adevar peste tot in lume, si am avut parte de o masura foarte mare de succes. Pentru acest lucru nu am fost in intregime raspunzator – si dupa cum stiu acum – fiind ajutat din punct de vedere spiritual ajutat si ghidat in toti acesti ani de verificare.

“Abia pana intr-o noapte cand un Vizitator misterios a aparut si am stiut care este misunea mea reala. Mi-a spus aceste cuvinte: ‘Am fost cu tine pentru o perioada lunga de timp insa tu nu ai stiut asta. Dar acum a venit timpul sa ma fac cunoscut tie. Te voi conduce la Himalaya in Tibet, unde vei primi instructiuni pentru misiunea ta reala. Multi sunt chemati dar putini sunt alesi; esti pregatit sa lasi totul in urma si sa ma urmezi pe mine? Nu te teme, caci lumea se va bucura – mesajul pe care il vei purta va da la o parte confuzia din mintile oamenilor; si cei ce te vor asculta sunt poporul meu. Voi fi langa tine si puterea ta nu te va lasa, pentru ca pe cei alesi de Dumnezeu, El ii va sustine’. Apoi a plecat in tacere precum a venit.

“Din acel moment am fost directionat pas cu pas spre inaltii Himalaya in Tibet; si acolo in locuri ascunse in munti impodobiti cu zapada unde atmosfera este asa de clara si vibratiile asa de pure ca Raiul se deschide catre pamant, in acea stare glorioasa unde Raiul si pamantul sunt una, am primit instructiuni ce sa fac si unde sa merg. In timpul sederii mele acolo am fost martorul unor manifestari spirituale asa de minunate incat cuvintele esueaza in totalitate sa le descrie. Mai tarziu voi prezenta lumii, sub forma unei carti detalii despre aceste intamplari — ce am vazut si auzit, de asemeni calatoriile si experientele mele, cu descrieri ale caii catre cele mai inaccesibile parti ai Marilor Himalaya Tibetani. Voi revela de asemnea bucuria si extazul intalnirii zilnice cu Maestrii, a caror iubire, simpatie si simplitate este secretul Puterii lor extraordinare. Pentru ca Dragostea este Dumnezeu si Dumnezeu este Dragostea. ‘Pentru ca El a iubit lumea asa de mult incat a trimis pe Unicul Sau Fiu, ca cei ce Il asculta vor gasi nemurirea eterna’. Cand Sufletul este pregatit Maestrul apare, si cei ce sunt pregatiti vor asculta si vor cunoaste vocea Maestrului care proclama toate natiunile , o natiune, toate popoarele un popor, toate vietile o Viata; un Copaca cu multe ramuri, dar aceiasi Viata in toate: Unul in toti si toti in Unul.

Eu insumi nu pretind nimic; sunt doar o voce in salbaticie chemand fii si ficele lui Dumnezeu sa asculte despre Adevar. Pentru asta mi s-a spus ca am fost nascut”De atunci am scris inca 9 carti, numele carora apar pe prima pagina.Acum a venit timpul sa scriu cartea pe care am promis-o in introducere la “Puterea Inalta pe care

o poti folosi”. In primul rand, o sa-ti spun ceva despre mine si cum a aparut prima data in viata mea dorinta pentru aceasta aventura.

Aceasta nu este in nici un caz o autobiografie, pentru ca nu mi-ar place sa o scriu, voi lasa asta pentru altcineva.

Multi oameni m-au intrebat de ce am fost in Tibet. Ei bine, in spatele a toate este o poveste fascinanta si intentionez sa o fac cat mai clar posibil.

In viata celor mai multi oameni este o forta vie care este rareori realizata, care ii impinge spre un tel despre care nu au nici o idee. Acest lucru s-a intamplat si in cazul vietii mele.

Acum, aceasta carte nu este o insiruire literara de cuvinte si nici o poveste cu zane; nu este nici o carte care reveleaza Adevarul – nici o carte nu va putea face asta vreodata. Voi scrie doar gandurile mele si intamplarile care imi vin in minte. Daca vei citi aceasta carte cu voce tare vei beneficia mai mult; pentru ca numai Spiritul are voce.

Capitolul 1M-am nascut si am crescut in Inaltimile Scotiei. Din copilarie imi amintesc bine multe experiente psihice care au inceput pentru mine la varsta frageda de 7 ani.

Lumea invizibila, de care doar un val ne separa, era la fel de clara pentru mine precum cea fizica, pentru ca am fost nascut cu acest dar, daca cineva il poate numi dar, si sunt sigur ca toata lumea il are, desi nu stiu.

Am relatat cateva din aceste experiente parintilor mei, si ceea ce stiam, dar ei nu m-au incurajat — dovedeam o acuratete prea mare ca sa fiu pe placul majoritatii oamenilor!

Cand eram foarte tanar si mergeam la scoala, niste  carti au intrat in posesia mea, insa nu stiu cum. Erau carti despre stravechea stiinta Yoga si poti gandi ca este straniu, dar parea ca stiu si inteleg cu o claritate care ii uimea pe parintii mei.

Cu toate acestea era un lucru pe care aceste carti nu puteau sa mi-l spuna. Nu pot explica ce anume era. Dar acum, cand ma uit inapoi, trebuie sa fi stiut ce anume era. Practic, aceste carti imi dadeau doar o idee, dar ideea nu este lucrul in sine, si de atunci am realizat in intregime acest lucru.

Cuvantul “Viata” sau ideea de Viata nu este Viata; nici cuvantul “Dumnezeu” nu este Dumnezeu. Fiecare predicator si invatator incearca sa sa-ti spuna ce este Viata, insa eu nu-ti pot da decat o idee despre Ea, si asta nu este Viata. Datorita faptului ca avem asa de multe idei diferite, avem asa multa separare si conflicte in religie, grupuri si nationalitati astazi in lume.

Cand aveam in jur de 7 ani am vazut fata Maestrului Iisus. Era o fata animata cu Viata, nu reflectia unui tablou pe care simturile mele ar fi putut sa o vada intr-o carte sau reproducere. Era vie la fel ca mine si ca tine.

Efectul a fost prea puternic pentru mine, si am fost pus in pat si hranit cu cu rom si lapte cu un ou batut in el. Aceasta a fost singura mea hrana. Doctorul a spus ca inima mea s-a miscat 5 cm din locul ei.

Aceasta chestiune cu patul ma plictisea pana la lacrimi, pana cand intr-o dimineata am auzit o voce spunand, “Ridica-te! Mergi afara, alearga si sari!” Am facut asa si am fost bine din acel moment. Acest lucru m-a convins mai mult ca niciodata ca nu exista moarte, ca ceilalti in afara celor din lumea fizica sunt vii, si am fost determinat sa aflu mai mult despre asta. Lucrul care i-a uimit pe doctori cel mai mult a fost ca am fost vindecat suta la suta chiar din acel moment.

Dupa aceasta am descoperit ca pot sari de la mari inaltimi si ma pot mentine singur in aer si pot cobora usor pe varful degetelor. Desi nu puteam intelege inca sensul a toate acestea, am citit despre aceste lucruri in pretioasele mele carti de Yoga.

Am citit cum yoghinii puteau levita ei insisi, si trebuie sa fi facut ceva similar fara a cunoaste metodele folosite.

Multele lucruri pe care le faceam fara teama cauzau momente de anxietate parintilor mei. Desi stiau ca sunt diferit de ceilalti, anxietatea lor pentru mine ramanea si eu eram constient de acest lucru.

Noptile de iarna erau o mare placere pentru mine. Obisnuiam sa stau in fata unui foc mare in casa noastra ancestrala, piciorul meu drept intotdeauna pe grilajul din fata focului si jacheta mea pe spatarul scaunului. In copilarie, purtam intotdeauna fusta nationala a Scotiei, kiltul comfortabil, pana la varsta de 15 ani, adesea il purtam si in jocurile Highland in care luam parte de fiecare data cand aveam ocazia.

Deasupra caminului atarna sabia cu care parintii mei au luptat in multe batalii, incusiv in batalia de la Culloden Moor. De ambele parti ale caminului erau sabii si pistoale pe care Clanul MacDonald le-a folosit in raidurile lor prin Lowlands si peste granita Engleza.

Ascultam cu atentie povestirile tatalui meu despre aventurile clanului MacDonald; el imi relata de asemenea unele din aventurile lui, pentru ca a vizitat multe tari straine si obisnuiam sa ascultam aceste povesti iar si iar. Nu ma plictiseam niciodata de ele iar ele imi cultivau dorinta de a calatori, cuplata cu dorinta mintii mele pentru cunoastere, care avea sa am conduca in asa multe parti ale lumii. Pe masura ce crestam si aceasta pasiune crestea din ce in ce mai puternica. Am inceput sa-mi intind aripile si sa zbor spre tinuturi departate.

Toti scotienii sunt neinduplecati cand e vorba despre copii lor pentru primirea unei bune educatii, si astfel am fost trimis la universitate si desi am studiat medicina, nu ma atragea deloc; era ca si cum as fi tratat un lucru mort, cand stiam ca Viata este singura putere vie. Totusi aceasta formare m-a ajuta mai tarziu in lucrarea mea de vindecare peste tot in lume. Cateva din aceste rezultate miraculoase le voi explica mai tarziu in alta carte.

M-am hotarat sa merg in India, si acolo am gasit un yoghin, si am castigat multa intelepciune si cunoastere, dar nu eram satisfacut, chiar daca ma ducea catre telul pe care il doream. Desi am vizitat India de mai multe ori inca nu eram satisfacut.

Am navigat in Golful Persan la Basra. De acolo am traversat Riul Tigris si am trecut desertul spre Eufrat. Am trait cu Arabii si am calatorit in vechiul oras Bagdad cu toate minaretele si mosca-le lui pitoresti, am explorat ruinele vechiului Babilon, si am cautat vechea Persie si Palestina pentru relicve si povestiri vechi despre Biblie.

Cand primul Razboi Mondial a venit in 1914 am intrat in Regimentul Highland, am devenit ofitele si am primit Crucea Militara, de asemenea o decoratie straina pentru salvarea vietii in timpul focului si am fost ranit de patru ori in timp ce faceam asta. Dupa razboi am mers din nou in India, prin China si Japonia. Am mers in Indo-China Franceza unde am explorat ruinele vechi Cambogiene ale unei civilizatii ce pare a fi disparut peste noapte si a lasat in urma relicve magnifice ca singura evidenta a existentei sale.

Am travesat apoi Canada de la est la vest si de la vest la est, am calatorit cu masina ma mult de sase mii de mile in Statele Unite si am vizitat Mexicul si America de Sud. Am calatorit prin Africa si am explorat ruinele vechi din Zimbabwe in Rhodesia unde, se spune, o civilizatie a existat acum patru mii de ani, si in jurul careia Rider Haggard a scris cartile Ea si Minele Regelui Solomon. Ruine similare au fost gasite in Brazilia si cred ca exista o similaritate a ruinelor care indica un punct comun. Poate intr-o zi arheologii vor scoate la lumina originea acestei civilizatii stravechi.

Am mers pe urmele lui Livingstone si Stanley si am explorat Riul Zambezi deasupra uluitoarei Cascade Victoria. Im studiat ruinele vechiului Egipt si am vizitat cele mai multe locuri din Europa, am calatorit de asemenea prin Australia si Noua Zeelanda si prin Insulele Pacificului de Sud. Im calatorit in cele patru colturi ale pamnatului si am navigat cele sapte mari. Am vindecat si am invatat peste tot in lume si am devenit binecunoscut pe cele patru continente, dar cea mai mare aventura a vietii mele inca nu se implinise — calatoria mea in taramul interzis al Tibetului, acoperisul lumii.

Am avut o experienta unica. Deja renuntasem la speranta de a-mi atinge vreodata telul cand o figura a aparut in fata mea si mi-a spus sa merg in Africa, de unde voi merge din nou in India.

Figura mi-a dat toate detaliile traseului pe care ar trebui sa-l urmez, spunandu-mi ca voi fi intampinat de cineva care ma va ghida personal dincolo de Himalaya.(Aceste incident interesant si extraordinar imi revine in minte, si trebuie sa-l relatez deoarece are importanta in ceea ce a urmat. Tocmai ma intorsesem din Tibet si sustineam prima conferinta in Montreal, Canada. S-a intamplat astfel. Sustineam conferinta pentru aproximativ o jumatate de ora, toata lumea era asezata, si usile inchise. Domnul Chisholm si plasatorii stateau afara in foaier, cand figura unui barbat a aparut ca de nicaieri si mi-a spus: “Spunei ca sunt multumit ca a facut ce am cerut de la el.” Imediat ce cuvintele acestea au fost spuse figura a disparut. Acest lucru a fost vazut de mai multi oameni. Eu stiam raspunsul, dar ei nu. Unii dintre ei inca vorbesc despre aceasta experienta; abia deunazi am primit o scrisoare de la o doamna din Montreal care a fost acolo cand incidentul a avut loc si ea facea referire la el in scrisoare).

Iti poti imagina emotia care facea sa-mi bata inima in timp ce vasul Inchanga naviga pe Riul Hoogli in Calcutta (pe acest vas m-am imbarcat la Durban, Africa de Sud). Marele moment era aproape, si desi eram in India pentru a cincea oara era ceva nou si proaspat in acesta noua vizita. Sa intalnesc pe cineva pe care nu l-am mai vazut in carne si oase era o experienta extraordinara.

Pe masura ce vasul acosta in port vocile amestecate a sute de hamali inecau conversatia cu oamenii din jurul meu.

N-am pierdut timpul si am mers imediat pe tarm, unde am fost imediat inconjurat de o duzina de maiini binevoitoare majoritatea cersind rupii si ananas. Insa fiind in India de mai multe ori am invatat modul lor de a fi si de a se comporta si am fost capabil sa vorbesc intr-o limba pe care ei o intelegeau.

Am cautat in jur, cautand pe cineva care sa ma recunoasca, si cum nimeni nu a aparut am fost descurajat. Sa fi fost toate astea doar o gluma proasta?, m-am intrebat. Dupa ce majoritatea pasagerilor au coborat mi-am luat bagajul si am mers la Grand Hotel situat in Chowringee, vis a vis de Domeniul Calcutta.

M-am stabilit acolo pentru cateva zile si am vizitat cativa vechi prieteni Swami Yogananda si Swami Ramana, de asemeni cativa alti yoghini pe care ii cunosteam. Am discutat cu ei problemele mele si m-au sfatuit sa nu ma dau batut, ci sa merg dincolo de Himalaya daca va fi nevoie, si cu siguranta voi intalni persoana care sa vorbeasca cu mine.

Deci, dupaamiaza am luat un taxi catre gara pentru a aranja calatoria spre Siliguri in nordul Bengal-ului, cel mai departat punct unde linia ferata principala ajunge catre Marii Himalaya.

Soferul de taxi, un Sikh cu o fata angelica, m-a luat drept un simplu turist si a pornit la o plimbare cu mine, pentru ca a apucat-o in directia opusa. Am stiut jocului lui si am decis sa il invat o lectie. Cand am ajuns la destinatia finala mi-a spus, “Cinci rupii, Sahib!”. I-am dat doua rupii, care insemnau mai mult decat tariful obisnuit, si i-am spus in limba lui materna ca are noroc deoarece nu l-am raportat pentru ca acest lucru era o ofensa serioasa. Trebuia sa-i fi vazut fata! Privirea anglelica a disparut, si fara nici un murmur, dezgustat cu sine insusi, a demarat.

Seara am vizitat un prieten Colonel care a fost cu mine cand am fost atasat al Armatei Indiene. Era un student al lucrurilor adanci ale Vietii si ne-am bucura de o prietenie stransa pana cand a trecut de pe pamant intr-o Viata mai inalta. De cand a murit si-a satisfacut fara nici un dubiu dorinta pentru o intelepciune mai mare si cunoastere.

Si-a pus haine civile si am mers la Institutul Bhodi, un club Indian select, unde profesori Hindusi, doctori, yoghini si cei asemenea lor congregau. Prietenul meu, Profesorul Shastra, un profesor la Universitatea Calcutta, tinea o prelegere despre Sanscrita Veche despre care era considerat cea mai mare autoritate din lume. Sanscrita Veche este scrierea unei culturi Indiene vechi aparent mult mai avansata decat oricare din culturile noastre din Vest, chiar astazi.

N-a trecut mult timp pana am fost recunoscut si am fost invitat imediat pe platforma unde mi s-a cerut sa fac o relatare a calatoriilor mele de cand am fost ultima data in mijlocul lor si cu ce ma ocup acum. Ceea ce am si facut, si trebuie sa spun ca interesul lor era profund.

Cativa mari invataori ai Indiei erau aici, inclusiv Sri Aurobindo (de care am scris in cartea mea “Vindecare mentala si spirituala”), Swami Yogananda, Swami Ramana marele savant Indian, poetul national al Indiei Tagore, si marele Ghandi insusi, pe langa multe lumini conducatoare ale Indiei.

Prietenul meu Colonelul s-a intors catre mine si a spus “Nu pot sa sufar ideea superioritatii unora dintre oamenii nostri de aici in India care ii impiedica sa inteleaga lucrurile inalte ale Vietii, si cand pleaca sunt si mai umflati, dar numai cu propria lor ignoranta din pacate, care arata starea depravata a imaturitatii lor mentale. In lume cei smeriti sunt mari, si devenim smeriti can incepem sa capatam intelepciune, iar dupa ce dobandim intelepciune suntem si mai smeriti. Germenul maretiei trebuie sa fie nascut in generatia urmatoare sau suntem condamnati unei uitari complete”. Am fost de acord cu el si la fel oamenii care gandesc corect.

Doua zile mai tarziu am plecat din Calcutta cu trenul spre Siliguri. Trebuie sa parstrezi usile de la compartiment inchise din interior, altfel vei fi invadat de tot felul de oameni, in ciuda faptului ca ai compartimentul rezervat, si o nota care precizeaza acest lucru afara. Asta, totusi, nu are nici o importanta petru multimea care calatoreste, si este foarte dificil sa ii dai afara odata ce au intrat.

Cand am ajuns la Silguri, sfarsitul caii ferate principale in nordul Bengalului, am vazut micul tren de munte care ma va duce inainte spre Himalaya. In timp ce ma mutam dintr-un tren in altul am simtit un miros rau, si uitandu-ma in jur am vazut un lepros intinzand ceea ce inainte era una din mainile lui acum acoperita cu coji murdare. Leprosii nu sunt lasati sa vina mai aproape de 1 metru de tine.Mi s-a facut mila de lepros si i-am intins o rupie, cand un politist indian a venit si l-a lovit cu bastonul. Am protestat si i-am spus: “Te lovesti pe tine insuti, stii asta?”Cu o privire uimita pe fata lui, l-am lasat ganditor, si am plecat, lasandu-l sa se gandeasca singur.

Leprosii astazi sunt lasati liberi; inainte erau vanati si plasati in colonii de leprosi. Acest fapt a impins pe multi sa se ascunda in felul asta imprastiind boala. Bar acum sunt tratati cu injectii cu ulei de chalmurga  si alte medicamente noi care au avut foarte mult succes in eradicarea bolii.

Inaltimea vagoanelor micului tren montan era doar pana la umarul meu; micul motor era vopsit verde, iar capul atingea acoperisul. O persoanu cu greu ar fi crezut ca un motor asa de mic are destula putere sa traga aproape o duzina de vagoane in spatele lui pe pantele foarte abrupte. Gandurile mele s-au intors la aburul care facea acest lucru posibil. Acest gand m-a facut sa realizez ca Viata este cea care face posibile aceste lucruri; trupul nu are nici o putere in sine insusi, la fel cum motorul nu are nici o putere in sine insusi.

Astfel am pornit in etapa urmatoare a calatoriei mele. Ne-am tarat pe sub viaducte facand cercuri complete, trecand pe deasupra viaductului pe sub care ne-am tarat cu o jumatate de ora mai devreme, urcand tot mai sus. Mergand in zig-zag ne-am oprit intr-un loc numit Gilikola, si acolo am coborat.

Trenul merge mai departe pana la Darjeeling, care este orasul principal in Nepal, si este situat la picioarele marilor Himalaya.Pe peron asteptau cateva mici femei solide de la munte, nu mai inalte de 1,20 m, fiecare cu o legatura deasupra capului, atarnand peste umeri si in jos pe spate. Imediat au venit inspre mine si au pus legatura pe sub cutiile grele si le-au ridicat ca si cum erau cutii de chibrituri.

Am fost uimit de puterea lor, dar am aflat ca era or smecherie; legatura era peste frunte si peste umeri, greutatea lasandu-se pe spate. Mi s-a spus ca una din aceste femei a carat un pian de la Kalimpong la Darjeeling, aproape 30 de mile.

Am luat masina pe care o comandasem sa ma astepte la Gilikola, si am plecat, urcand in continuare in zig-zag pana am ajuns la Kalimpong. Acest oras din Himalaya este punctul de pornire intre India, Sikkim si Tibet. De aici totul este carat pe strazi si poteci care devin foarte inguste, in unele parti nu mai late de cateva picioare.

In Kalimpong am gasit o multime variata de oameni, Indieni, Tibetani, Sikkimi, oameni din Nepal, din Buthan, si un numar apreciabil de albi care is petreceau vacantele in aerul montan, departe de caldura si umiditatea Calcuttei.

Acest deal al Nepalului, Sikkimului si Butanului separa India de Tibet. Deci Kalimpong devine chiar mai important decat Darjeeling, in special datorita faptului ca ruta comerciala incepe aici.

Mi-am adunat caravana, care includea un traducator, un caraus personal si un bodyguard, un om care stia toate trucurile talharilor intalniti pe aceste rute comerciale. Am angajat un ponei tibetan pentru mine, unul pentru traducator, unul pentru bodyguard si unul pentru carausul meu indian, doi catari pentru carausie si trei hamali.

Toate bunurile care vin in si dinspre Tibet sunt carate pe spatele magarilor, catarilor is hamalilor. Din Kalimpong ele sunt transportate pe sosea si calea ferata la Calcutta, si de aici catre alte destinatii. Ceaiul care vine din Darjeeling este condus pe calea ferata la Siliguri, pe calea ferata principala la Calcutta si apoi cu vaporul catre alte parti ale lumii.

In Kalimpong am intalnit un tiz, un Domn MacDonald din Scotia, la un moment dat agent comercial britanic la Yatung in Tibet, si care se casatorise cu o femeie tibetata.Domnul MacDdonald si eu am devenit prieteni. El putea sa vorbeasca tibetana, hindustani si engleza perfect, si am incercat sa invat cat de mult am putut tibetana atata timp cat am stat cu el. Deja puteam sa vorbesc hindustani si acest lucru a ajutat destul de mult.

A trebuit sa astept la Kalimpong pana a sosit permisul meu de intrare in Tibet si in aceasta perioada m-am gandit mult la strainul pe care urma sa-l intalnesc. Am anticipat ca va trebui sa merg pana in Tibet ca sa-l intalnesc. Nu m-a asteptat nici in Calcutta nici in Kalimpong cand am sosit, dar am considerat ca ar fi prosteste sa ma intorca inapoi. Trebui sa continui. Ceva inauntrul meu imi spunea, “Trebuie sa continui.”

Ma aflam acolo de trei zile cand mergeam spre orasul in care se afla casa in care stateam. Am vazut un om imbracat in purpuriu. Nu puteam sa-mi iau ochii de la el, asa de mult ma atragea. A

venit catre mine si mi-a spus, “Ai sosit, fiule”, intr-o engleza perfecta. Am fost asa de surprins incat nu am putut vorbi imediat, pentru ca nu ma mai gandeam sa-l intalnesc la Kalimpong acum, in special pentru ca nu intalnisem la sosirea mea.

Si-a pus mana dreapta pe umarul meu stang si am simtit ca si cum as fi fost incarcat cu electricitate. Apoi a spus “Am fost cu tine pentru un timp lung, dar nu ai stiut”. Stiam aceste cuvinte, rasunau in mintea mea de mult timp.

Apoi mi-a revelat ce stia despre mine, lucruri pe care le-am facut si lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac si probabil lucruri pe care nu trebuia sa le fac, care in final, mi-a explicat, nu contau foarte mult.

Stiam ca trebuie sa fi fost cu mine pentru o perioada lunga de timp deoarece pentru el viata mea era o carte deschisa, si nu avea sens sa-i spun unde am fost. Ce voiam mai mult acum era sa-i spun ce anume stiam. Astfel am inceput un discurs despre filosofie si metafizici inalte. Am continuat pentru un timp (nu pot spune pentru cat timp, pentru ca timpul parea sa dispara) iar el asculta in liniste. Am crezut ca am facut o oarecare impresio, cel putin cat sa fiu vrednic de interesul lui pentru mine. Apoi a rostit aceste cuvinte:“Fiule, n-are importanta daca este adevarat sau nu, nu-i asa?”Daca m-ai fi lovit un baros n-a fi fost mai uimit. Atunci l-am auzit spunandu-mi:“Te voi vedea mainte, fiule, totul a fost aranjat pentru calatoria ta. Totul a fost aranjat cum trebuie”Apoi s-a intors si a plecat, lasandu-ma total gol — exact asa eram, gol!

M-am gandit profund despre ce mi-a spus, in acele putine cuvinte, si m-am schimbat complet. Am putut vedea ca tot ce aveam, era fabricat in mintea mea. Am pierdut cel mai mare lucru in viata mea — Prezentul Viu. Ceea ce aveam, nu erau decat cuvinte, idei, imagini. Ce prost am fost toti acesti ani.

Si cat de recunoscator am fost pentru acele cateva cuvinte! Am stiut in sfarsit ca voi gasi ceea ce caut.

Urmatoarea zi a venit devreme, cu un zambet de satisfactie si a spus:“Fiule, vad ca i avut prima lectie in ceea ce priveste Adevarul care il elibereaza pe om. Erai legat, dar acum vad ca ai inceput sa te eliberezi”.“Dar,” am spus, “tu ai facut-o!”.“Oh nu”, a spus el, “cuvintele mele nu ar fi facut-o dare nu erai pregatit sa primesti”

Apoi a spus: “Vei pleca de aici peste o saptamana cand iti va sosi permisul. Vreau sa mergi prin jungla, dealungul Riului Teesta si prin Sikkim la Gangtok; Vreau sa ai experienta junglei de asemenea. De la Gangtok vei traversa trecatoarea Natula inspre Yatung, primul oras in Tibet. Vei primi apoi in continuare instructiuni de la mine.”

Acea saptamana in Kalimpong a fost una de mare bucurie, o bucurie a anticiparii. Numai odata l-am mai vazut inainte de a pleca si am fost determinat sa-i pun o intrebare.I-am spus, “Meditatia a fost o problema dificila pentru mine si am descoperit acelasi lucru si cu

altii. Imi poti sugera un fel in care sa meditez?”Mi-a raspuns, “Sa stii cum sa meditezi e o problema foarte complexa. Sa urmezi orice sistem, indiferent daca este din Est sau din Vest, nu este meditatie. Daca urmezi un sistem iti formezi mintea in concordanta cu acel model particular si tocmai asta este ceea ce vrei sa eviti”.Am spus, “Stiu ca este mult nonsens care se invata despre meditatie de catre cei care stiu putin sau nimic despre ea”.“Da, fiule”, mi-a spus, “este adevarat, chiar foarte adevarat, si tu esti unul dintre cei care au incercat sa invete acest nonsens”.Nu am fost ranit de remarca lui pentru ca stiam cat de adevarata este.

Atunci el a spus, “Daca iti conditionezi mintea nu poti fi liber; meditatia trebuie sa conduca la libertate, pentru ca numai mintea care este libera poate descoperi adevarul. Cand intelegi procesul mintii tale, ceea ce se va si intampla pe masura ce avansam in lunile urmatoare, vei gasi o libertate mai mare”.(Lunile urmatoare! Nu aveam nici o idee despre lunile urmatoare! Insa de fapt au trecut luni inainte sa plec, si as fi putut sta dincolo de Himalaya mult mai multe luni.)In timp ce gandeam el parea ca se opreste si imi asculta gandurile, si am realizat imediat ca mi le cunostea.

A zambit si mi-a spus, “Nu poate exista libertate prin disciplina oricarui sistem, pentru ca asta doar te va lega mai tare decat erai inainte. Meditatia adevarata inseamna sa descoperi ce este dincolo de minte. Un sistem particular impiedica mintea sa inteleaga, pentru ca nu este decat autohipnoza care leaga si distruge”.

Atunci s-a oprit in timp ce eu am inceput sa-mi rearanjez gandurile. Eu am vorbit primul, spunand:“Acum incep sa vad lumina zilei:“Da”, a continuat el, “numai in libertate este adevarata creativitate si mintea trebuie sa fie eliberata de toate credintele, sistemele, si disciplina, libera de toata conditionarea de orice fel. Atunci poti crea prin propria ta creativitate si nu prin credinta sau ideea altuia, care te preface intr-un imitator. Sa fii constient de intregul proces al gandirii, vei incepe sa te cunosti pe tine insuti si asta duce la libertate. Daca ai doar o credinta sau o idee atunci nu poti cunoaste ce este dincolo de ea, dar daca stii ce este o credinta, ce este o idee, atunci poti trece dincolor, si acolo vei gasi ceea ce este Real, care nu este o idee sau o credinta, ci o Vietuire care care este Eterna si Omniprezenta.”

Da, mintea mea se curata. Scapam de ideile mele, credintele mele, filosofiile mele. O curatare avea loc si stiam asta. Cum as fi putut sa-mi arat gratitudinea, acela era gandul meu de moment, cand el a rostit cuvintele:“Gratitudinea este credinta in separate, intre tine insuti si Realitate, dar de fapt nu este nici o separare. Este doar iluzia mintii care este prinsa in separare, in credinte, in idei si altele asemenea.”

Apoi a spus, “Te-am vazut stand intr-un colt meditand, incercand sa-ti concentrezi mintea pe o imagine sau o idee si sa lasi deoparte restul, insa nu aveai niciodata succes in realizarea acestui lucru. Nu-i asa ca celelalte ganduri se ridicau in mintea ta si cauzau conflict? Linistea nu poate

exista in mijlocul conflictului! Conflictul trebuie sa inceteze inainte de a fi linistea. Linistea nu vine niciodata din conflict. Numai cand intelegi conflictul, acesta inceteaza. Linistea este starea naturala a mintii care nu este in conflict!“Nu este asa”, a continuat el, “ca ai cheltuit mult timp si energie in aceasta batalie risipitoare a conflictelor si in final nu ai castigat nimic? Ai produs tablouri mentale, care erau o iluzie, nu meditatia care conduce la libertate si descoperirea a ceea ce este dincolo de minte, care singura e creativa”.“Oh!” m-am gandit; am respirat lung, am simtit libertatea pe care o cautam si cuvintele lui au rasunat in mintea mea, “Nu conteaza prea mult daca este adevarat sau nu”. Eu incercam sa-mi fac o idee despre Adevar, sa fac Realitatea dintr-o idee, si aceasta nu poate fi facut.

Atunci a spus, “Realitatea nu e fabricata in minte. Realitatea este. Nu o fabrici tu. Vine in Fiinta cand mintea ta este libera si nu inainte. Atunci vei sti ca tu esti Adevarul, ca tu esti Viata insasi”.

Acum intelegeam mai mult decat am inteles vreodata in toti anii vietii mele. Am simtit bucuria de a trai in libertate. Nu puteam s-o exprim in cuvinte — era ceva Real pe care nu puteam sa-l definesc, dar am stiut ca sunt viu, ca ceea ce fabricam in mintea mea nu era Realitatea.

Creativitatea era inauntru si acum o puteam lasa sa se exprime pe Sine Insasi, si cu cat eram mai liber de credinte, de sisteme, de idei, cu atat mai mare Ea devenea. Puteam sa vad asta acum!

Aceasta era bucuria, si nu puteam sa ma abtin. El a vazut asta, pentru ca a spus in vocea lui placuta:“Fiule, asta este tot ce este”“Da,” am spus; “meditatia mea era doar o forma de autoizolare in care imi caram memoriile private, experientele proprii care nu erau intelese. Stiu acum ca mintea mea nu putea fi niciodata libera de conditionare atata timp cat nu am inteles-o.”

“Da”, a spus el, “daca pot spune astfel, iti fortai mintea intr-o stare de autohipnoza prin repetarea constanta a cuvintelor. Dar mintea care este fortata in acea stare este moarta. Adevarata meditatie este expresia adevarata a Vietii. Tu doar iti amorteai mintea, si cand starea se oprea conditionarea era mult mai aparenta, nu-i asa?”

Am stiut ca acest lucru este adevarat. De ce nu mi-am dat seama inainte de aceasta? m-am gandit. Din nou am stiut ca imi citeste gandurile.“Da”, a continuat el, “trebuie sa cunosti caile eu-ului, gandurile tale, fiind constient de ele intr-un mod impersonal, privindu-te pe tine in realizarile tale fata de altii si lucrurile despre care vorbesti, la fel cum ai observa pe altcineva. Acolo, in acea stare, in ecoul conditionarii tale care poate fi observata fara condamnare, fara frica, liber de asemenea conditionari. In acest fel te vei descoperi pe tine insuti, vei vedea cum te-ai conditionat singur, prin fricile tale, prin condamnare, prin criticism, rezistenta, pentru ca toate acestea sunt cai ale eu-ului.

“In aceasta libertate nu exista conflict sau iluzie. In acest proces consta adevarata meditatie”.

Atunci am spus, “Inteleg ca libertatea care este Adevarul nu vine in fiinta prin cautare Ei, ci prin intelegerea intregii structuri a eu-lui, cu toate dorintele lui, prejudecatile lui, conditionarile lui,

iluzii nutrite, si cand acestea sunt deslusite si intelese se dizolva si ceea ce ramane este Realitatea — eul Real.”

“Da, este adevarat”, a raspuns el. “Meditatia consta in descoperirea Eu-lui Real, nu separat de celelalte eu-ri, ci ceea ce este Intreg si complet, care este fara conditionare de orice fel. Aceasta experienta inseamna adevarata meditatie.

“Cand iti dai seama ca gandul conditionat are un inceput si un sfarsit in eu, fiind produsul unei minti in sclavie (dependenta), apare linistea, nu o liniste care este dorita sau rezultatul hipnotizarii, ci o liniste care nu este a timpului, o liniste care nu este creata, ci linistea in care Eternitatea este revelata, aceasta Liniste fiind Eternitatea Insasi.

“In aceasta Liniste exista starea de creatie. Aceasta este linistea pe care Maestrul o cunoaste si pe care tu o vei cunoaste de asemenea. Este dincolo de Timp si este Reala, si nu este conditonata de memorii sau experinte si unde conflictul nu exista.

“Deci, fara a intelege cum ai fost conditionat tu insuti si doar sa-ti fortezi mintea sa mediteze este o pierdere de timp si energie care nu face altceva decat sa creeze mai multa iluzie. Sa-ti cunosti gandurile si cum apar, si sa-ti intelegi dependenta, este inceputul intelepciunii. Daca nu te intelegi pe tine insuti, meditatia nu are sens, pentru ca, indiferent ce proiectezi, este in concordanta cu cu propria ta conditionare si asta evident nu este Realitatea.”

Eram constient acum; constient de atotputernicia Realitatii. Eram constient de puterea pe care el o poseda si in acea smerenie am stiut ca Dumnezeu se putea exprima pe sine insusi in intregime. Prezenta lui mi-a transmis acelasi sentiment, dar nu-l puteam descrie.

S-a ridicat si m-a binecuvantat. A simtit dragostea mea pentru el, deoarece mi-a spus, “Nimeni nu poate veni la Mine decat prin Dragostea lui Dumnezeu”.

Dupa ce a plecat am ramas fara cuvinte. Era ca si cand o mare Putere a venit, si m-a lasat cu un sentiment despre ea si am stiut ca va creste pe masura ce voi castiga mai multa libertate. L-am vazut din nou dimineata inainte sa-mi incep calatoria peste Himalaya, si mi-a spus ca ma va intalni in Yatung. Mi-a cerut special sa nu-i mentionez numele in scrierile mele pentru motive pe care le vei intelege mai tarziu.

CAPITOLUL II

Cand mi-am pregatit caravana continutul parea considerabil, dar, de fapt aveam doar strictul necesar. In plus am luat aproape 50 de cutii de biscuiti Huntley & Palmer, pentru ca sunt o mare delicatete pentru tibetani, in special pentru lama-si. Ma bazam pe ei intr-o anumita masura ca imi vor fi de ajutor, pentru ca probabil voi fi bine primit de asemenea si de norod.

Am luat cu mine de asemenea si cateva esarfe de matase, care sunt cadoul traditional la ceremoniile din Tibet. Mi s-a spus despre aceasta curtoazie inainte. Daca pui ersarfa de matase la gatul persoanei care o primeste, este un semn ca il consideri egalul tau. Daca esarfa ii este doar inmanata este considerat mai jos decat tine. In toate ocaziile mi-am amintit sa pun esarfa in jurul

gatului si rezultatele au fost bune. Marii lama-si mi-au oferit multe privilegii pe care le-am acceptat cu bratele deschise.

Am parasit micul oras Kalimpong si am mers in josul vaii raului Teesta. Acest rau este considerat a fi cel mai rapid dintre toate raurile din lume. Culoarea sa este albastru spre alb, cauzata de topirea zapezilor si a ghetii care vine din marii ghetari din Himalaya, in special marii ghetari ai marelui Kanchenjunga, cel mai frumos varf al marelui lant al muntilor Himalaya si considerat a fi chiar mai greu de escaladat decat Muntele Everest.

Valea a devenit din ce in ce mai adanca si strada in anumite portiuni era doar o poteca. Aceasta poteca este fortata sa urmeze apele urlatoare ale raului Teesta prin stramtorile care au fost create de mii de ani de apele in continua cadere. Atmosfera la nivelele joase era sufocanta, si un fel de miros umed venea din jungla deasa si impenetrabila care ne inconjura din toate partile.

Acest jungla stufoasa, care este imposibil de penetrat, este plina cu elefanti, rinoceri si ferocele tigru bengalez, sute de alte animale salbatice si reptile, precum leoparzi, maimute, serpi si pitoni.Am fost bucuros can am inceput sa urc afara din aceasta atmosfera incarcata. Pe masura ce ne ridicam din ea, din loc in loc apareau poiene care revelau peisaje care rar pot fi admirate.

Cerul albastru precum un baldachin acoperind jungla, cu copaci de rhododendron pe pantele muntilor, in timp ce periculosul Riu Teesta curgea rapid peste roci cu un sunet asemanator unui tren expres. Aceste scene sunt inca tiparite adanc in memoria mea, si pot sa mi le reamintesc in timp ce scriu. Eram fascinat de salbaticia din jur, muntii, jungla, raul, poteca, copacii si peticele de verdeata amestecate impreuna intr-o frumoasa panorama.

Sa realizezi ca dincolo de poteca, ascunsa in jungla, poate fi moartea sigura era de ajuns sa faca o persoana sa gandeasca, si o alunecare a potecii in raul Teesta ar fi o soarta teribila.

Pe masura ce poiana dupa poiana apareu puteam sa vad varfurile muntilor Himalaya in departare acoperite cu zapezile eterne, si stiam ca intr-o zi sau doua o sa trebuiasca sa traversez trecatoarea ce separa aceste varfuri.

Eram insufletit sa stiu ca in sfarsit eram intradevar pe calea marii aventuri a vietii mele, si asteptam eram nerabdator gandindu-ma la ce o sa se intample in viitor.Nu imi era teama, deoarece mi s-a spus ca totul va fi bine cu mine, si eram gata sa infrunt orice pericol cu incredere.

Stiam ca ascuns undeva in spatele acestori mari munti Himalaya era misterul pe care o sa-l rezolv.

In prima zi am parcurs 12 mile, un mars bun pentru o zi. Am tras la un sat mic asezat pe malul raului. In jurul casutelor care erau construite pe stalpi la cateva picioare de pamant era o poiana destul de mare ingradita unde animalele erau pastrate noaptea, in siguranta fata de tigrii si leoparzi. Era o casuta oficiala pe drum, dar era deja ocupata, si am ales urmatorul lucru cel mai bun.

Am ales o casuta mica pe panta unui deal, deasupra satului, aceasta casuta era acoperita cu iarba; Carausul mi-a spus: Sahib, crezi ca e sigura aici?

“Ei bine”, am raspuns, “e mai bine decat in mijlocul dobitoacelor — si altii trebuie sa fi dormit aici inaintea mea, sunt sigur.”

Casuta era aproapa la 2 picioare de coasta dealului care era taiat in asa fel in cat sa se poata potrivi. Carausul mi-a scos sacul de dormit, si dupa ce m-am spalat (un lighean si o galeata cu apa mi-au fost aduse) am luat cina. Apoi m-am culcat. Aveam o oboseala sanatoasa si am adormit aproapa imediat.

In timpul noptii am fost trezit de prezenta unui animal intre deal si coliba mea subreda; evident mirosea ceva si scotea un zgomot ca un marait. Stiam ca e un tigru sau un leopard si trebuia sa-l sperii inainte de a deveni mai curajos. Asa ca am luat ligheanul plin cu apa in care m-am spalat si l-am aruncat, urmat de galeat, in directia animalului. Toate astea au facut un asemenea zgomot ca bestia trebuie sa se fi speriat groaznic, pentru ca a scos un raget puternic si a a sarit. La scurt timp am auzit strigatul unui porc si am concluzionat ca bestia si-a obtinut masa in final. Eram bucuros ca nu eu am fost victima. De fapt, nu am fost deranjat deloc de aceasta experienta; la inceput a parut sa-mi placa, dar cand i-am spus carausului meu dimineata mi-a spus, “Sahib, abia ai scapat.” Am ras, dar in acelasi timp am luat hotararea sa aleg un loc mai protejat pentru noaptea urmatoare.

Dupa ce m-am barbierit si m-am spalat am luat micul dejun, care a constat din terci cu sare (terciul fara sare are un gust insipid in opinia mea). Am avut frisca la cutie, o bucata de sunca cu paine prajita si ceai. Cu adevaram m-am simtit fericit — aproape ca pot sa retraiesc sentimentele in timp ce scriu.

Am pornit in toane bune in acea dimineata si fericirea mea parea contagioasa, pentru ca pana si animalele pareau in toane vesele. Am urcat din ce in ce mai mult pe cararea montana, care urca abrupt pentru mii de picioare, iar jos puteam auzi vuietul raului Teesta, desi nu puteam sa-l vad. Stiam ca o parte din ghetarii lungi de sute de mile era in acel rau in drum spre mare.

“Ce poveste ar putea sa spuna acel riu”, i-am spus carausului meu.“Da”, mi-a raspuns el, “multe vieti s-au pierdut in acel rau, Sahib.”

O parte din carare cazuse si abia era spatiu ca sa trecem. Ne-am agatat aproape de interior. Imi era frica de incarcatura magarilor sa nu atinga muntele si sa-i trimita in prapastia de 1000 de picioare aflata sub noi. Din fericire cel care avea grija de magari era o persoana experimentata si a condus magarii cu mare grija. N-am riscat sa-mi calaresc poneiul si am mers sprinten tragandu-l dupa mine, dar si el era de asemnea un animal experimentat— care calatorise de mai multe ori pe acel drum. La scurt timp dupa ce am trecut am auzit un zgomot asurzitor, si o gramada de bolovani se prabuseau, unii dintre ei fiind la fel de mari cat coliba in care am dormit in noaptea precedenta. Tocmai trecusem la timp. Ce anume ar fi putut deranja bolovanii, ma intrebam; sa fi fost un urs? pentru ca erau multi in aceste parti, sau poate o capra de munte.

In timpul sezonului ploios, mi s-a spus, ocazional poteca nu putea sa fie folosita pentru ca intreaga panta a muntelui cadea in abis, si mai multe zile erau necesare pentru a face o noua poteca mai sus pe munte. Da, era o afacere periculoasa, escaladarea muntilor Himalaya!

In acea noapte am ajuns la granita cu Sikkim, unde am avut o acomodare comfortabila intr-una din colibele construite solid de care expeditia Younghusband.

O companie de Gurkhas era stationata aici pentru a preveni orice persoana neautorizata sa intre in Sikkim,care eset poarta catre Tibet. Am aratat permisul, am semnat in registru, si am dat toate detaliile expeditiei mele.La intoarcere, cateva luni mai tarziu, am semnat sub semnatura anterioara pentru a dovedi ca eram aceiasi persoanacare a trecut pe acolo inainte si ca m-am intors santos.

Pui, oua si cartofi au fost cu usurinta cumparate, si in acea seara am mancat pui fript si cartofi copti, foarte gustoase,pentru ca facusem intr-o zi cat ar fi trebuit sa facem in doua zile. Dimineata am trecut raul in Sikkim si am luat-o inspreGangtok, capitala Sikkim. Aici ofiterul politic al Tibetului, domnul Gould isi avea resedinta. Am avut o cina excelenta cuel in acea seara. Apoi mi-am prezentat omagiile Maharajahului din Sikkimi si am petrecut o seara placuta. Sotia lui era ofata tibetana frumoasa, membra a unei familii de inalta cultura din Yatung. Era fermecatoare si vorbea engleza cu unaccent fascinant, ceea ce sporea farmecul ei.

In ziua urmatoare am inceput cu adevarat partea dificila a calatoriei, urcand catre trecatoarea Natula. Drumul nu eramai lat de doua picioare in majoritatea locurilor, urcand in zig-zag abrupt si cu cat urcam mai mult cu a atat prapastiile sirapele deveneau mai adanci. Am intalnit mai multe trenuri de magari, uneori mai mult de o suta de magari intr-un tren, iarin cateva trenuri de yaci erau opt sute sau mai mult, carand totul pe spinarea lor pentru ca nu exista mijloace de transport curoti in Tibet, nici macar o roaba. (Un numar de magari sau de yaci este numit un tren).

Am intalnit un tren de magari intr-o regiune foarte periculoasa, unde poteca era foarte ingusta. Partea exterioara a potecilorera mai dificila pentru ca animalele stiau din instinct ca daca tin aproape de munte incarcaturile lor pot lovi rocile iesite si asta le-artrimite la moarte in prapastie cu tot cu incarcaturi.Puteam auzi clopotele batand, clopote pe care magarii le poarta in jurul gatului, si ne-am oprit la o trecere pana cand au trecut de noi.Iti poti imagina care erau gandurile mele la prima experienta de acest fel.

La locul de popas pentru noapte, mai departe pe ruta de comert, am examinat spinarea catorva magari cand incarcaturilele-au fost indepartate si am descoperit ca majoritatea aveau spinarea acoperita cu rani de la frecatul seilor pe care eraucarate incarcaturile. Eram dezgustat si am protestat, prin intermediul interpretului meu. Catargii au spus ca nu cred ca magarii simtvreo durere. Mi-au aratat propriile lor picioare taiate de marginile ascutite ca lama ale ghetii care se formeaza pe masura cemoina ingheata dupa ce apune soarele, si mi-au spus ca ei nu cred ca nici magarii nu simt vreo durere.

Cand soarele e sus, zapada se topeste pe poteca, dar cand soarele a apus moina ingheata cu margini ascutite ca lama si care sunt strivite sub picioare. Multi tibetani poarta un fel de franghie din paie in jurul picioarelor, si asta ofera o oarecare protectie impotriva marginilor ascutite ale moinei inghetate.

M-am minunat cand am vazut incarcaturile terifice pe care acesti magari micuti le carau cu picioarele lor subtiri; se luptau pe cararile abrupte ale muntilor cu incarcaturi aproape egale cu propria lor greutate.Intr-o dimineata, unul dintre catari a inceput o criza de lovituri; nu voia sa-si mai care incarcatura mai departe si o arunca lovind cu picioarele din spate in aer de fiecare data cand ii era pusa. Dar asta a fost remediata imediat. Catargiul a legat o funie in jurul picioarelor catarului, de la piciorul din spate la piciorul corespondent din fata, si cand catarul a incercat sa loveasca din nou a cazut in bot; s-a oprit din lovit si ne-am continuat calatoria. Aparent nu era prima data cand acest truc a fost incercat.

Incet incet urcam Himalaya si in doua zile am ajuns in varful trecatoarei Natula, acoperita de zapezile eterne. Asta este la 2000 de picioare deasupra liniei padurilor, aproximativ 16000 de picioare deasupra nivelului marii –  o priveliste pe care nu o voi uita niciodata.Departe la distanta, cat puteai vedea cu ochii erau varfuri majestuoase ale muntilor Himalaya acoperite cu zapada. M-am uitat departe deasupra si dincolor si apoi in jos catre Valea Chumbi. Aici era un pamant straniu, straniu pentru ca era in afara lumii si pentru care lumea din afara era si mai stranie. Era ca un pamant al viselor, si inima se bucura foarte mult de peisajul magnific, stiind ca jos acolo, valea insemna inca un pas catre implinirea dorintei mele de o viata.

Pe masura ce coboram inspre Valea Chumbi muntele era acoperit cu trandafiri de munte infloriti,unii roz, unii rosii, unii albi iar toata valea, situata la 11000 de picioare deasupra nivelului marii, era colorata cu flori salbatice. Ici si colo puteai vedea case Tibetane cu acoperisul rosu, inconjurate de petice de pamant cultivat, unele petice verzi, altele rosii, unele maro, iar prin centru curge raul Amo Chu, ale carui ape erau transformate in canale pentru a iriga pamantul. Stateam vrajit, privind la o scena fara egal in lume.

In timp ce priveam aceasta vale verde de smarald colorata cu flori salbatice si punctata ici si colo cu acoperisuri rosii ale caselor inconjurate de petice de pamant cultivat, strabatut de un rau rapid, si toate astea incojurate din toate partile de munti inalti acoperiti cu zapada, am vazut in centru,

izolata langa munte o manastire Tibetana misterioasa, o scoala de mister, unde cunoasterea unei ere pierdute inca exista.

Ne-am asezat pentru noapte intr-o coliba confortabila langa munte. In ziua urmatoare ne vom aventura in Yatung.

Trecatoarea Natula pe care tocmai o traversasem ne separa de lumea exterioara. Eram acum pe un taram al misterelor, taramul interzis pe acoperisul lumii, colturos, periculos. Nu cautam fotografii, cautam ceva etern si stiam ca o sa-l gasesc.Un foc a fost aprins in coliba mea si am stat in fata lui, gandindu-ma adanc la ce o sa aduca ziua de maine. Trebuie sa fi stat pentru un timp considerabil, pentru ca acum focul era mic.

Am stins lumanarea si m-am bagat in pat. Pe masura ce stralucirea rosie a focului se micsora am fost trezit din reveria mea.Aproape in spatele meu o figura a aparut langa patul meu. Am crezut ca unul dintre carausii mei s-au intors pentru ceva si am spus: “Ce vrei carausule?”Nici un raspuns. M-am uitat din nou si am vazut ca era o persoana imbracata ca un lama. Am simtit un tremur prin corp, am privit la fata lui si am vazut ca era un tip foarte fin de mongolian, cu fruntea inalta, cu ochi patrunzatori, fata luminata ca si cand soarele straluea din ea. Ochii ii erau asezati la distanta iar fata era frumos formata. I-am vazut buzele miscandu-se dar nu am putut auzice a spus; mi-a zambit ca un om care stia, si incet s-a facut nevazut.

Nu am obiceiul sa am halucinatii nici sa-mi imaginez lucruri, pentru ca am o minte foarte curioasa si nu accept lucrurile fara o consideratie atenta. Trebuie ca asta sa fi fost o vizita de vreun fel si stiam ca maine o sa-mi aduca raspunsul. Cand am ajut la Yatung in ziua urmatoare am fost intampinat iar de prietenul meu. Il numesc “prietenul meu”, dar de fapt era mai mult decat un prietenpentru mine acum. I-am spus de experienta mea, dar el nu a zis nimic despre ea.

Mi-a spus, “Te vei odihni aici la noapte si maine vreau sa intalnesti pe cineva care te cunoaste.”Am fost surprins de acest lucru, pentru ca nu cunosteam pe nimeni in acest taram interzis.Cand ziua urmatoare a sosit eram profund interesat in persoana pe care urma sa o intalnesc.Am pornit singuri, doar noi doi, si am intrebat, “Cat de departe trebuie sa mergem ca sa intalnescaceasta persoana care ma cunoaste?”

A indicat catre vale si a spus, “Acolo este Lingmatang. Acolo este un maestru pe care vreau sa-l intalnesti, cel care te cunoaste.El traieste in manastire, desi a depasit de mult timp credintele lor, dogma si ritualul, dar i se potriveste sa stea acolo. El este venerat de toti lama, de fapt in tot taramul, ca un mare Maestru. Cu toate astea iti va spune, ca nu este maestrul de care ai nevoie,pentru ca ceea ce este mai mare se gaseste in tine insuti, si acolo doar, vei gasi raspunsul la ceea ce cauti.”Dupa asta a devenit tacut si nu am mai schimbat nici un cuvant pana cand am ajuns la manastire.

Manastirea era asezata inselator in versantul muntelui si nu am vazut-o pana cand am ajuns chiar acolo. O priveliste mai plina de inspiratie

e rar vazuta. Am ajuns in dreptul ei dintr-o data. M-am intrebat cum a putut fi construita o structura din piatra asa de masiva pe versantul muntelui.

Am stat un minut, intrebandu-ma ce ma asteapta. Dupa ce am urcat treptele mari de piatra am ajuns la usa masiva a manastirii, care

trebuie sa fi avut cel putin 30 de picioare inaltime. Usa masiva s-a leganat deschizandu-se in liniste ca si cand balamalele erau pe bile de

rulmenti. Aparent am fost zariti si ne asteptau, pentru cam am fost imediat luati in primire de mai multi lama, care ne-au condus prin mai multe holuri rasucite pana cand am ajuns la o usa cu panouri din aur. De o parte atarna o panglica lunga de brocart de care era atasat un ciucure aurit. Cand unul din lama care ne conducea a tras de ea am putut auzi un gong sunand inauntru.

Atunci usa s-a deschis si am intrat, iar acolo in fata mea statea marele Geshi Rompoche insusi, figura pe care o vazusem cu doua nopti inainte in coliba. Nu-mi putea lua ochii de la el. Aceasta intalnirea a avut un efect extraordinar asupra mea si am realizat in acel moment

ca eram in fata unui mare mister. M-a intampinat ca pe fratele lui, si un sentiment cald imediat a trecut prin mine. Stiam ca am simtit acea influenta inainte, da, pentru multi timp, trebuie sa fi fost mai multi ani.

Ma simteam extrem de bucuros si am discutat despre calatoria mea si despre lumea din care am venit, pentru ca el insusi a calatorit in toata lumea si putea vorbi mai multe limbi straine. Nu dupa multe discutii ne-am oprit pentru a servi masa care fusese deja preparata pentru noi. Am fost condus in camera mea si mi s-a spus ca am nevoie sa ma odihnesc iar maine vom vorbi din nou. Nu mai e necesar sa spun ca am dormit asa cum nu am mai dormit niciodata.

Dimineata urmatoare prietenul meu, Geshi Rimpoche si eu insumi, ne-am plimbat incet printre florile salbatice, pana cand am ajuns la un loc retras langa un izvor care aluneca usor pe roca lustruita, lustruita de curgerea continua dealungul timpului a firului tacut de apa.

Aerul era electric. Geshi Rimpoche mi-a vorbit despre vizita lui in coliba mea. Mi-a spus, “Stii, proiectia astrala este foarte usoara in aceasta atmosfera.”“Da”, am raspuns eu, “dar nu a fost pentru prima data cand m-ai vizitat. Aceiasi influenta am simtit-o timp de multi ani. Acum inteleg.”

Cuvintele mele parea sa curga usor, pentru ca aveam un sentiment de multumire completa, si am spus “Ceea ce vreau sa stiu, este de ce am fost ales singur pentru aceasta lucrare.”Mi-a raspus, “Fiule, pentru asta ai fost nascut,”, si a continuat cu o voce pe care as fi putut sa o ascult fara incetare: “Intr-o mare masura dorintele noastre sunt adesea vointa Creatorului si toate fortele din Ceruri si pe pamant sunt puse in actiune pentru a exprima acea vointa.

O putere mai mare a planificat ca tu sa fii acum aici.”

A tacut pentru un minut. Atunci a spus, “Ti-ai planificat venirea pe acest pamant?”. Am raspuns, “Unii oameni cred ca reincarnarea exista cu adevarat”. “Ah”, a spus, “acum ai acceptat ce altul ti-a spus sau ce ai citit in carti, dar nu stii daca este adevarat sau nu, si nici nu conteaza! Nu poate exista decat “O Singura” Viata si Viata nu este divizata; Viata care este in tine si in mine trebuie sa fie aceeaiasi Viata, nu poate exista separare in Viata care este “Una”. Aceasta Viata in trup, vei descoperi, este aceiasi Viata dincolo de trup, totalitatea intregii Vieti nu poate fi separata in tine si in mine.

“Nu poate exista separare chiar in ceea ce vezi si simti! Materia este un nume pe care l-ai dat lumii materiale, dar nu stii ce este? Cand incerci sa afli ce este, se schimba in altceva, si asta continua la infinit. Nu exista finalitate; nu exista finalitate in Infinitate. Mintea nu poate sti nicidata ‘Adevarul’ care este dincolo de minte; mintea poate doar crea o idee despre Adevar, o imagine a Adevarului, o credinta in ceea ce priveste Adevarul, dar aceasta evident ca nu este Adevarul Insusi. Asadar nu vei sti niciodata ce este Adevarul, dar vei sti ca Adevarul este, si doar in tine insuti poate Adevarul fi gasit.”

Am spus, “Stiu asta foarte bine acum. Exista o multime de carti in circulatie care ne spun ce este Adevarul. Acum pot sa inteleg ca cei care au scris aceste carti sunt, ei insisi, doar cautatori pentru ceeace nu cunosc. Tot ceea ce au sunt doar idee, cuvinte, care creaza un sir neintrerupt de mai multe idei si cuvinte.”

“Este adevarat, fiule” a spus, “dar si ele au valoarea lor. Arata ca au inceput sa gandeasca pentru ei insisi si valoarea pentru ceilalti este de natura similara”. “Dar misiunea ta”, a continuat, “este sa arati ce este o idee, ce este o imagine; sa arati: ca ceea ce este fabricat in minte nu este Adevarul. Dar trebuie mai intai sa ai o idee pentru a intelege ce este o idee. Tu insuti ai fost plin de idei care ai crezut ca sunt Adevarul. Dar ceea ce ai fabricat in mintea ta nu este Adevarul, deoarece Adevarul nu este fabricat, si vei auzi asta iar si iar.

“Da”, am spus, “Stiu asta acum, si as fi ultimul care sa condamne pe altcineva pentru ca are idei”. “Da”, a continuat, “Dar sunt cei care te vor condamna pe tine pentru ca nu ai o idee sau imagine a Adevarului, desi stii foarte bine ca o idee sau o imagine nu este adevarul, pentru ca Adevarul nu e nici o idee nici o imagine.

Aceste lucruri sunt creatii mentale, dar Adevarul nu este creat. Adevarul este creativitatea din spatele intregii Creatii. Cu toate astea ceea ce este creat nu este Adevarul, numai Necreatul este creativ, si asta este Adevarul. ‘Eu sunt adevarul, eu sunt Viata,” Invatatorul Iisus a spus. Este la fel pentru tine si pentru noi toti, pentru ca nu e decat ‘Unul’ in toti, si toti in ‘Unul’.

Tocmai ce a terminat cand chonghas (trompetele ceremoniale) au sunat chemand lamasii la rugaciune. Am spus, “Atunci tu condamni toate aceste forme si ritualuri?”.“Nu”, mi-a raspuns, “daca il condamn nu as putea sa-l inteleg, dar acum ca inteleg ce este nu mai iau parte la el. Religia Crestina are forma si ritual de asemeni. Poate ca este putin diferit dar sunt similare.

“Ritualul este mental, nu spiritual; caile in care este realizat poate fi diferit, dar totul tine de minte si asta este ceea ce trebuie sa intelegi, altfel nu vei fi niciodata liber. Daca refuzi sa-l intelegi, esti in continuare legat de el, indiferent daca crezi sau nu crezi in el. Spiritualitatea este expresia tacuta a Dragostei, Intelepciunii si Puterii, nu repetarea unui ritual.

“Acum vom merge sa luam parte la ceremonie pentru ca tu sa o poti intelege, si de asemeni pentru experienta; apoi vei vedea ca toate religiile sunt similare. Cuvintele pot fi diferite, cantarile pot fi diferite, dar mintea urmeaza o idee, asta e tot. Dar nu Adevarul este ceea ce te elibereaza. Poti fi liber numai cand intelegi din ceea ce este mintea fabricata, si cum si de unde este fabricata.

“De ce sunt unii Budisti, si altii Crestini, si altii Musulmani, si altii atei? Nu sunt toti fundamental la fel? Pot fi religii diferite, dar ei urmeaza un ideal, si la fel face si ateul. Sa crezi sau sa nu crezi este acelasi lucru; totul este in minte, nu-i asa? Nu este decat un conflict de idei.”Chongha-urile continuau sa sune cu tonurile lor rasunatoare, precum rasunetul unui gong gigantic.

“Acum”, a spus, “aveti clopote in loc de chongha-uri, care cheama oamenii la rugaciune.” Am intrat intr-o hala mare unde toti lama-sii erau acum asezati in pozitia lotusului, cantand Om Mani Padme Hum ceea ce inseamna, “Ave bijuteriei din floarea lotusului!” Cand o sectiune termina pe “Hum” cealalta sectiune incepea cu “Om”, astfel se crea un sunet continuu care cauza chiar si pilonii masivi ai templului sa vibreze. La anumite intervale marele gonguri rasunau, tonurile lor grele vibrand is amestecandu-se cu multe clopote mici pe masura ce vocile lama-silor cresteau din ce in ce mai tare.

Efectul asupra mea a fost ca am simtit ca intru intr-o transa adanca pe masura ce sunetul vibra prin creierul meu.Am putut sa inteleg acum cum unii lama-si deveneau asceti prin repetarea cuvintelor Om Mani Padme Hum; era o chestiune de auto-hipnoze.

La finalul ceremoniei am spus ca sunt foarte afectat de puterea sunetului cantarii, a gongurilor si a chongha-urilor.“Da”, a spus prietenul meu, “lama-sii pot sti puterea sunetului, dar daca i-ar cunoaste sursa, ar putea conduce lumea. Spiritul singur are voce, stii?, “si nu a mai spus nimic”Acestea au fost primele cuvinte pe care le-a rostit in acea zi.

“Acum, vino si ne vom bucura de muzica primilor maestri si de asemeni a catorva din cei mai noi”, a spus Rimpoche.Am realizat ca Rimpoche voia sa reduca tensiunea, pentru ca asta a fost o zi foarte minunata pentru mine, si eram inca prins in multele lucruri pe care le-am vazut si auzit. Maestrul isi cunostea ucenicul, toti marii Maestii isi cunosc ucenicii. Deci am intrat in sanctuarul sau unde pastra un gramofon magnific cu un ton perfect.

Am servit o masa usoara si am ascultat muzica marilor maestrii, a lui Beethoven, Wagner, Grieg, Mozart, Bach, Mendelssohn, Chopin si altii. Dupa aceasta ne-am retras fiecare in camera lui

Am inceput sa-mi urmaresc mintea, privind, observand ce se ridica la suprafata impersonal. Nu a trecut mult timp pana cand am realizat,

“Din ceea ce este fabricata mintea nu este Adevarul.” In final, a aparut o liniste, nu o liniste cu care eram obisnuit, ci o liniste care venea de la o minte care era libera de conflictul ideilor si imaginilor. Si in acea Liniste am experimentat un simt al Realtitatii. In acel “moment” era Eternitatea, si toata puterea si gloria expresiei Ei era “Acum”.

Daca as putea sa pastrez aceasta sursa teribila de intelepciune, dragoste si putere! Dar atunci am inceput sa gandesc si am pierdut-o. Am incercat sa o recapturez in acel moment dar era dusa, si era acum o experienta, o memorie, momentul care era trecut si nu mai era. Totusi nu am realizat ca in acel moment era Eternul, si sa traiesti din moment in moment era Adevarul Viu, Unitatea tuturor lucrurilor era Acum.

Nu era inceput si nici sfarsit. Cand am realizat aceasta nu mai eram separat. Eram una cu totul, Creatorul si Creatia Lui deveneau una cu mine. Cuvintele nu pot explica sau revela aceasta stare a Fiintei, era a mea acum si pentru totdeauna, si eram satisfacut; cautarea se sfarsise, si acum puteam sa merg mai departe. Stiam ca nimic in afara mea nu O poate revela, trebuia sa O realizez pentru mine insumi.Am stat in camera mea pentru restul zilei, si seara am adormit intr-un somn al pacii.

Dimineata urmatoare m-am simtit usor, ca si cand o mare povara a fost luata de la mine. Am trait in momentul Eternitatii, nu mai eram anxios, dorinta mea incetase. Eram liber. Am iesit afara, cerul era senin, stelele inca straluceau ca mii de diamante asezate pe bolta albastru inchisa luminand muntii si relieful vaii. Gradual soarele a inceput sa apara din spatele muntilor mari acoperiti cu zapada, iar culorile erau o panorama a frumusetii. Sclipitul stelelor facea loc razelor soarelui care rasarea, bolta de un albastru inchis s-a estompat intr-un albastru deschis care reflecta toate nuantele culorilor curcubeului — la inceput, un rosu plictisitor cu raze de lumina pe margini, apoi rosu si  roz au aparut, amestecandu-se una cu cealalta, imprastiind raze in toate directiile reflectate de muntii acoperiti cu zapada care strapungeau cerul albastru, in timp ce umbrele se topeau in valea de dedesupt.

Pe masura ce primele raze de soare au aparut, au luminat portile manastirii si am putut sa-i aud pe lama-si cantand Om Mani Padme Hum care rasuna pana in josul vaii, cu mirosul de tamaie adiind in briza blanda. Simturile formau un tablou imposibil de sters care a rezistat milioane si milioane de impresii care s-au adunato de atunci. Si pe masura ce imi amintesc pot sa vad in fata mea acum cea mai insufletita priveliste si sa simt cea mai insufletita atmosfera si sa aud sunetele raului involburat si ecoul marelui gong, sunetele chongha-urilor, cantecul lama-silor si aroma vrajita a tamaii. Da, era de neuitat, ca sa nu spun mai mult.

Priveam in zare, nu stiu pentru cat de mult timp. Cand m-am intors l-am vazut pe prietenul meu in spatele meu, facand acelasi lucru.“Vad ca te bucuri de splendoare, fiule.”“Da”, am spus, “ma simt in totalitate diferit in aceasta atmosfera.”“Da”, a spus el, “deoarece fiecare unda a gandului creaza o miscare diferita in atomii si celulele trupului muschii faciali reveleaza expresia undelor gandului si vad ca ai devenit mai tanar, fiule.

Bataile inimii tale si respiratia deja au revelat o schimbare in functionarea organismului tau. Cauza si efectul sunt una, fiule.”

Am ascultat cu atentie cuvintele lui deoarece am vrut sa inteleg tot ceea ce spunea.Acest lucru era important si stiam ca putea sa imi citeasca gandurile.“Da, fiule, Creatia Divina este transformarea Energiei Inteligente Eterne si Omniprezente in forma, care emaneaza de la Mintea Divina si se schimba intr-o splendoare si mai mare in concordanta cu capacitatea ta de a primi. Vibratia este nota dominanta a creatiei si organizarea ritmica a atomilor in modelele pe care le vedem in fata noastra.”“Ea va mentine sanatatea si puterea in minte si trup, iar atractia Ei magnetica si actiunea inteligenta intrinseca poate fi folosita pentru scopuri mai inalte si realizari mai mari care ar uimi imaginatia omului. Nu numai ca aceasta actiune inteligenta se manifesta pe sine in individ dar de asemenea merge dincolo de limitele individului in cercuri din ce in ce mai mari care cuprind toata circumferinta pamantului, si in concordanta cu Legea Divina a “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” va reflecta frumusetea Divinului in propriul tau suflet si cei care vin dupa noi vor manifesta o mare expresie a Naturii Divine care ne-a creat prin Cuvantul care a fost la inceput — Hristosul Lui Dumnezeu din spatele si in toata omenirea”.S-a oprit pentru un minut si s-a facut liniste.

Apoi cu o voce inceata mi-a spus, “Stii ca Geshi Rimpoche isi paraseste trupul curand, si din aceasta cauza a dorit ca tu sa-l vezi in carne si oase. Arata relativ tanar, dar a petrecut peste doua sute de ani de munca neintrerupta pentru toata lumea, insa cu toate acestea lumea nu-l cunoaste. Uite-l ca vine acum”, si cand m-am uitat la el nu parea sa aiba o varsta mai mare de cincizeci de ani. Simpla lui prezenta m-a intinerit. Trebuie sa fi simtit ce spuneam pentru ca a spus fara sovaiala, “Da, inteligenta care a creat tot ceea ce vezi este omniprezenta, si , cand omul se pregateste pe sine insusi pentru expresia Ei adevarata, prin om vor veni lucruri despre acum abia daca putem sa visam.

Da”, a continuat el, “aceiasi Inteligenta care este activa prin intregul Univers este activa aici si acum. Singurul obstacol care impiedica expansiunea Ei este omul insusi, dar cu toate astea prin om vor veni lucruri care vor ului imaginatia. Omul este punctul principal prin care se poate manifesta, si cat de mare este omnipotenta Ei, asteptand sa reveleze Omniprezenta si Omniscienta Ei!

“Viata nu se termina cand parasim trupul, nu exista diviziune sau separare in Viata in trup si totalitatea intregii Vieti din Univers, Ea este una, si asazisa moarte nu O divide sau separa.” Iar acum o Liniste adanca a aparut pe care toti am simtit-o.

Capitolul III

Uitandu-mă în jos la campiile verzi ale Vaii Chumbi am vazut un mare numar de iaci pascand. Pasteau în ceata diminetii, pentru ca iarba e mai dulce cand este acoperita cu roua. Imi parea o scena familiara, desi într-un taram straniu. Pe Inaltimile Scotiei în ceata diminetilor  obisnuiam sa privesc vacile pascand, si uneori apareau si caprioare salbatice care veneau sa pasca pe islazurile verzi. Primullucru la care obisnuiam sa ma uit cand ma trezeam era sa vad daca sosisera caprioare salbatice de

pe dealuri. Si aici era o scena similara, pentru ca iacii sunt animale salbatice cu un par litos asemanator cu vacile din Inaltimile Scotiei, cu exceptia ca iacul are o cocoasa unde gatul si umerii se intalnesc.

Am întrebat, “Cui apartin acesti iaci, nu i-am vazut aseara aici?”. “Uita-te pe cealalta parte a raului”, a raspuns Rimpoche, “si vei vedea un morman mare de baloti de lana. Acela este un tren de iaci, aproape 400 în opinia mea, care transporta lana Tibetana in India. E un lucru destul de obisnuit aici. Dupa ce s-au hranit dimineata conducatorii turmei ii aduna laolalta si ii încarca pentru calatoria zilei urmatoare peste trecatoare. Sa mergem in mijlocul lor, va fi o experienta pentru tine.”

Asadar am coborat în vale si cu siguranta erau acolo aproape 800 de baloti de lana Tibetana. Fiecare iac poarta 2 baloti, unul pe fiecare parte a seii. Lana Tibetana este cautata mult în India datorita faptului ca are o textura fina.“Istoria iacului este una foarte interesenta”, a spus Rimpoche, “pentru ca ei satisfac toate nevoile tibetanilor. Parul este tesut în corturi mari în care traiesc nomazii. Pieile sunt folosite pentru cizme si pantofi, carnea este mancata ca hrana, iar untul si laptele sunt din belsug.O mare cantitate de unt este folosita la lampi, în special în manastiri, iar unele lampi ard continuu. Balega iacului este adunata si folosita pentru a face focul, pentu a gati mancarea si a incalzi casele. Iacii sunt de asemeni folositi pentru a ara pamantul si in plus cara tot ceea ce Tibetul are nevoie pe spinarea lor. Asa ca, vezi, iacul este cel mai folositor animal in Tibet si sunt sute are se plimba liberi pe campii.

“Sunt vai in Tibet unde nici o persoana vie nu a pus piciorul vreodata si de asemeni sunt vai in Tibet unde oamenii traiesc si nimeni nu stie nimic despre ei; si nici ei nu stiu nimic despre ce este afara. Traiesc intr-o lume a lor, incojurati de muntii inalti, si nu au facut aproape deloc eforturi sa stie ce este dincolo.“In calatoriile mele in aceste parti izolate, am intalnit manastiri un de venerarea Bon-Bon inca exista, si in rare ocazii sacrificii umane sunt practicate. Lama-sii au oprit majoritatea acestor inchinari-diavolesti in Tibet, si, desi cufundati in religie, dogma si superstitii ei insisi, cel putin au facut tarii un real serviciu.”

“Da,” am spus, “mi-ar placea sa vad mai mult si sa aud mai mult despre manastiri si lama-si; lumea din afara este interesata mult de aceste lucruri, si povesti ciudate circula despre ei.”“Da,” a spus Rimpoche, “oriunde ai dogma si superstitia la culme vei gasi ignoranta si saracie printre oameni. Aceasta este indubitabil un mare obstacol in calea progresului. Oriune gasesti superstitie religioasa, oamenii sunt saraci, pentru ca sunt rugati la, rugati pentru si rugati pe, si atata timp cat sunt tinuti in ignoranta cu atat este mai bine pentru cei care ii conduc prin superstitie si frica. Dar acest lucru se apropie rapid de sfarsit. Chiar si in Tibet, cea mai izolata tara din lume, sunt oameni care incep sa gandeasca pentru ei insisi.”“Stii”, a continuat, “ca sunt peste trei mii de manastiri in Tibet – cea mai mare fiind Drepung care este situata in apropiere de Lhasa si care are peste noua mii de lama-si in ea. Aceste manastiri sunt ca orasele; sunt de sine statatoare. Urmatoarea ca marime este Seara, nu departe de Drepund cu peste opt mii de lama-si.

“Manastirea Ganden care este dincolo de Lhasa are apoape cinci mii de lama-si. Aceasta este un mare centru de invatatura in Tibet si aici se aduna cei mai capabili lama-si studenti. Am predat in aceasta manastiri ani multi.”“Asta este interesant”, am remarcat eu, “ce se preda acolo?”“Se preda filosofie, misticism si magie, astrologie si studiul literaturii stravechi, metafizica, vindecari si alte studii. Acolo sunt cativa dintre cei mai mari invatati Tibetani si mistici la fel ca si cei care fac magie, si intentionez sa te intalnesti cu cativa dintre ei.”

Cea mai veche manastire din TIbet este Samye. Aceasta manastire a fost fondata de lama-ul vrajitor Padma-Samb-Hava in urma cu sute de ani. Legenda despre acest lama vrajitor este ca a determinat spiritele din lacul Malgro din apropiere sa aduca o mare cantitate de aur si pietre pretioase care au fost ascunse in incaperi secrete sapate in roca imensa pe care este construita manastirea. Magaziile de aur si pietre pretioase au fost pastrate intacte pentru sute de ani.

“Parerea mea”, a spus Rimpoche, “este ca Padma-Shamb-Hava a indus lama-sii sa sape in munte pentru aur si sa caute lacul din apropiere pentru pietre pretioase, pentru ca aceasta arie este considerata cea mai bogata din intregul Tibet. Oricine gaseste aur sau pietre pretioasetrebuie sa le aduca la manastire, pastrarea lor pentru ei insisi ar fi un sacrilegiu. Asa ca iti poti da seama din ce cauza manastirile sunt asa bogate si oamenii asa de saraci. Oamenilor li se spune ce sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce sa faca, si doar putini dintre ei sunt in stare sa gandeasca pentru ei insisi si sa castige libertate.”“E la fel si in vest”, am spus eu.“Da”, a confirmat el, “oamenii cauta adevarul in timp ce traiesc in fals, dar falsul va ramane pana cand vor vedea ca este fals, si atunci falsul va inceta sa fie. Falsul nu poate contine adevarul, ignoranta nu poate contine intelegere.”

Am putut sa-mi dau seama ca Rimpoche a trecut intr-o stare de inspiratie si nu voiam sa-l intrerup punandu-i mai multe intrebari. Asa ca am stat si am ascultat acest intelept plin de intelepciune si adevar, si m-am umplut de dorinta de a cauta mai adanc in Realitatea lucrurilor si pe masura ce ascultam am simtit ca ceea ce spunea are un efect de transformare asupra mea.“Ei nu pot vedea falsul”, a spus el, “deoarece sunt prinsi in el. Sunt conditionati de prejudecatile lor, de credinta, de ceea ce altii le spun.Eu esuat in a-si declara facultatea creativa de a discerne ceea ce nu este adevarat. Singurul adevar despre fals este ca este fals si ei vor fi in continuare prinsi in el pana cand il vor intelege, si cum au fost prinsi in el.”

Acum a luat rolul invatatorului. “Vreau sa intelegi acest lucru bine, fiule”, a spus, uitandu-se la mine, “altfel vei pastra falsul, sperand sa vezi Adevarul. Insa nu se poate.”“Mai intai”, a spus, “trebuie sa vezi ce anume te face sa crezi in ceva, atunci vei vedea ce anume te face antagonist, potrivnic fata de o alta credinta, sau idee, sau oameni. Daca ai venit aici conditionat de propriile tale opinii, atunci ne vei vedea numai prin acea conditionare, dar daca esti liber de propria ta conditionare ne poti vedea pe noi liberi de a noastra. Atunci ma vei vedea pe mine asa cum te vad eu, golit de toata forma, toate nationalitatile, toate religiile si credintele. Atunci ne vom cunoaste unii pe altii facuti dupa chipul si asemanarea Creatorului nostru, facuti din aceiasi substanta, aceiasi Viata, si avand ‘O’ Constiinta in noi, pentru ca nu poate exista nici

o diviziune, Dumnezeu fiind infinit in natura, nu poate exista decat un Dumnezeu, nu poate exista nimic altceva si aceasta este Fiinta noastra.”

Am suspinat, pentru ca aici era secretul fratiei omului si a Paternitatii lui Dumnezeu, si el a spus acest lucru in doar cateva cuvinte.Nu m-am miscat, nici nu am raspuns in vreu fel sau altul, gandindu-ma ca nu trebuie sa rup vraja. Ochii ii erau inchisi acum, fata lui capatase o infatisare angelica, ca si cand un mesager angelic vorbea prin el, si acest lucru era posibil, prin cineva care cunostea secretele interioare ale Vietii. A continuat in acelasi ton frumos si moale si fiecare propozitie reisea singura in evidenta.

“Va organizati in grupuri separate de religii, nationalitati, ideologii, fiecare crezand ca sustineti si va luptati pentru ceeea ce este real. Asa ca va incaierati unul pe celalalt si in aceasta incaierare nu puteti rezolva problemele, ci doar va macelariti unul pe altul. Acum este vreun Adevar in asta?”

Am simtit ca vreau sa spun “Nu”, insa limba imi era legata. Am avut un sentiment adanc in mine care acum se ridica la suprafata. Ceva ma impiedica sa rostesc chiar si un singur cuvant. “Iti e frica pentru ca nu intelegi. Asa ca vrei un ghid, vrei o credinta, si astfel esti prins si mai tare in conflict, si deoarece esti in conflict iti este teama. Astfel vrei un ideal pentru a te putea uita la frica ta, insa asta nu face altceva decat sa-i acopere frica in timp ce nu intelegi. Cand iti intelegi frica, esti eliberat de frica ta, si atunci conflictul va disparea.”

“Idealurile si fricile tale sunt fabricate in mintea ta, si ceea ce este fabricat in mintea ta este ireal, asa ca ambele, idealul tau si fricile tale nu au fundament in Adevar.” “Adevarul nu este fabricat in minte, Adevarul Este! Nu il fabrici tu! Ceea ce este fabricat, nu este Adevarul!

“Poti vedea falsul cand discerni relatia ta cu oamenii, ideile si lucrurile. Daca exista antagonism, daca exista frica, daca exista dorinte, prejudecati sau conflict, nu poate exista nici o relatie.

“Atata timp cat mintea este in conflict acuzant, rezistand, judecand nu poate exista intelegere, nici relatie cu celalalt. Este evident ca nu trebuie sa judeci daca vrei sa intelegi.“Cand vei vedea falsul il vei cunoaste, nu vei mai lua parte in continuare la el, si atunci Adevarul vine in fiinta, deoarece El intotdeauna Este, El este Real si Etern si omniprezent, clipa de clipa, neschimbandu-se niciodata. Doar mintea ta se schimba de la o idee la alta. Cand stii ce este o credinta, ce este un ideal, atunci minte se elibereaza singura, si in acea libertate este Realul.

“Este important sa intelegi ca mintea este amortita prin judecare, prin acuzare, prin evitare, prin acceptare si prin rezistenta. Doar in relatie, liber de toata conditionarea exista libertate, si in aceasta libertate exista pace, si in pace exista Dragostea.“Daca esti plin cu placeri si neplaceri nu faci altceva decat sa-ti proiectezi propria ta conditionare.”

M-am gandit pentru o clipa cat de adevarat este acest lucru, pentru ca cealalta persoana nu este altceva decat o oglinda in care ne vedem pe noi insine.“Vei vedea asa-zise lucruri placute si neplacute in calatoria ta prin Tibet,” a spus, “dar daca ceea ce este neplacut te supara, inseamna ca rezisti, ca nu esti liber. Cand exista Dragoste observam

faptele dar ele nu ne dezgusta. Stiu ca ai capacitatea pentru aceasta Dragoste, altfel nu ai fi aici, fiule.

“Unii repeta cuvinte — mantre, aceste lucruri nu umplu inima. Din contra golesc inima de orice se afla in ea. Inima poate fi umpluta cand mintea nu fabrica. Cand mintea nu este prinsa in contrarii, in idei, prejudecati si altele asemenea, atunci doar este inima vie cu Dragoste.“Atunci o persoana stie ce inseamna sa ai acea caldura, bogatia de a tine mana altuia. Dragostea fiind perfecta in propria ei Eternitate nu cunoaste rezistenta, impotrivire, nici nu te vei mai teme in continuare, pentru ca vei fi umplut cu Dragostea Eterna, pentru ca Dumnezeu e Dragostea, si doar El exista. Ceea ce il ascunde nu este decat o fabricatie mentala. Acum stiu ca falsul se departeaza de la tine, fiule.Se spune in Isaia 65;17, ‘Pentru ca Eu voi face ceruri noi si pamant nou. Nimeni nu-si va mai aduce aminte de vremurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte.”

Cu aceste ultime cuvinte a deschis ochii, in ei era o privire departata. Am putut vedea ca in curand isi va dizolva acest trup pamantean in substanta din care a fost ridicat, pentru ca el era cu adevarat in mintea lui Dumnezeu, Spiritul lui era liber de toate dorintele, de toate dorintele pentru ambele Spiriual si material au incetat, el stia ca e Viata, a gasit “Fiinta”.S-a ridicat, si-a adunat robele in jurul lui si a plecat.

Am fost lasat singur pentru restul zilei. Ambii Rimpoche si prietenul meu m-au parasit intentionat. Stiam ca scopul era sa-mi dau seama singur cum stau lucrurile. Pentru ca in cateva ocazii puneam o intrebar tot ceea ce primeam era o privire vacanta. Stiu acum cat de stupide erau acele intrebari, dar nu gandeam astfel atunci, pentru ca erau de mare importanta pentru mine in acele vremuri. Dar acumeu am acelasi obicei: cand oamenii imi pun o multime de intrebari, pare lipsit de politete sa nu raspunzi dar nu este vorba despre vreo impolitete, ci doar despre Dragostea profunda care stapaneste inima, stiind ca raspunsul nu ar insemna decat o alta imagine.

Probabil si tu intelegi faptul, dragul meu cititor; daca un raspuns ar fi dat nu ar face altceva decat sa creeze o alta idee care doar ar impiedica si nu ar ajuta mintea sa se elibereze de propriile ei formulari, credinte, prejudecati si frici. Faptele sunt fapte, dar un fapt nu e o credinta si nici o credinta un fapt. Cand faptele sunt vazute ca fapte, nu o credinta intr-un fapt, atunci exista intelegere.

O intrebare stiintifica poate avea un raspuns, sau, cel putin, poate fi invatata calea de a descoperi faptele. Dar credinta intr-un fapt nu e faptul insusi, deoarece credinta intr-un fapt nu poate revele niciodata faptul. Cand mi-am dat seama de acest lucru am incetat sa mai pun intrebari.

Trebuie sa fi stat singur cateva ore. Mintea mi se golea, puteam sa-mi privesc gandurile ca si cand erau imagini pe un ecran, destul de impersonal. Incepeam sa inteleg acum din ce era fabricata mintea mea. Nu mai judecam, laudam sau condamnam; era ca si cand observam mintea altuia. Atunci straturile mai profunde ale mintii renuntau la ideile nutrite, lucruri la care tineam cu putere erau slabiteunul dupa altul. Puteam sa vad acum clar cum si de unde era mintea mea fabricata. Era rezultatul tendintelor ereditare, nenumarate mii de impresii, idei, prejudecati, majoritatea dintre ele fiind

primite de la opiniile si sugestiile si declaratiile celor care erau prinsi in propria lor conditionare, prinsi in fals, care ii impiedica sa vada Adevarul “Unicului” in care nu era nici o diviziune.

Puteam de asemenea sa vad cum am acceptat fara intrebare sau examinare; astfel am fost conditionat. Puteam sa vad ca eram in stare sa traiesc in fals fara sa judeca si fara sa fiu afectat de el, deoarece stiam cum a aparut, si eram hotarat sa nu mai fiu prins in el veodata, chiar daca as fi inconjurat de el din toate partile. Puteam sa inteleg de ce trebuie sa fiu constient, vigilent in chestionarea opiniilor celorlalti. Puteam sa caut acum declaratiile lor cu viteza luminii si sa realizez ca ei erau doar imitatori, ei erau doar simple gramofoane.

Cu toate astea ştiam că nu era de ajuns; trebuia să-mi chestionez propriul meu  gand-sentiment-reacţie să înteleg unde se miscă, ce il miscă şi de ce. Care ea motivul din spatele lui? Puteam acum să înţeleg ce era in mintea mea, şi puteam să vad de unde aparea, şivazand aceasta clar eram liber de efectele care ma legau de ea. Nu conta foarte tare acum dacă era adevărat sau nu. Cuvintele prietenului mu mi s-au parat aşa de clare şi am înţeles acum aşa cum nu înţelesesem inainte, “Nu conteaza foarte mult dacă este adevărat sau nu!”

Puteam să vad cum lumina aparea pe calea pe care trebuia să merg de unul singur, pentru că nimeni altcineva nu putea să-mi reveleze Adevărul. Trebuia să Il gasesc singur, şi am vazut cât de important era acest lucru. Era al meu acum, nu ideea altuia, pentru ca adevărul altuia nu putea fi adevărul meu. Daca era aşa nu ar fi fost decât o simpla idee, o credinţă, şi as fi fost in continuare legat. Cât de claram vazut acest lucru acum, ca trebuie să experimentez Adevărul de unul singur. Am înţeles ca îmi era aratata calea şi cum să merg calauzit de unul singur, calauzit de Spiritul care este Etern şi Omniprezent in mine “ACUM”.

Am vazut că acest moment era Etern. Puteam doar “Să fiu”, fiecare moment. Momentul care tocmai a trecut a devenit memorie, să incerc să mi-l reamintesc nu ar fi decât o simpla imagine mentala. Trebuia să traiesc fiecare moment, să fiu liber de trecut sau de viitor. Am putut să vad că ambele trecutul şi viitorul există doar in mintea mea şi nicăieri in altă parte. “Acum” era singura Realitate. Eram Viaţa Eterna, nu puteam fi nimic altceva, orice altceva nu ar fi decât o simpla idee, o imagine creată de mine insumi.

Deveneam conştient liber şi am experimentat o putere care era dincolo de minte. Eram punctul principal prin care Totalitatea Puterii Universale se putea manifesta. Credinţa mea nu mai era opusul fricii. Era acum o cunoastere, pentru că am experimentat Realitatea.Deşi nu ştiam ce este Ea, ştiam că Ea este, şi că nu exista nimic altceva decât Ea, aşadar eu eram Ea de asemenea. “Eu şi cu Tatăl una suntem.”

Puteam să simt puterea Maestrului, “Tatăl – Care ramane intru Mine – face lucrarile Lui,” El era operatorul, şi nu era nimic acum care să împiedice această putere să acţioneze. Trebuia doar să fiu conştient şi doar prin această conştienţă, Realitatea poate fi exprimată. Am gandid, cum am putut să nu-mi dau seama de acest lucru minunat, de aceasta cunoastere? Era aşa de simpla, şi puteam să discern acum cum am fost prins in separare, in credinta. Am fost separat de aproapele meu de ideile mele, de credintele mele, de prejudecătile mele, de fricile mele. Puteam să vad totul acum. Ştiam că Eul Real dinauntru era acelaşi in fiecare — şi acum ştiam, ştiam cu

adevărat. Nu mai era o platitudine sau o simpla zicala faptul că ceea ce faceam altuia îmi faceam mie, “Toate câte veti face unuia dintre aceştia, îmi faceti Mie”, ii faceti Celui care m-a trimis pe Mine, pentru că eu eram in Intreg şi Intregul era in mine.

Acum nu ma mai puteam intoarce. Simteam cu adevărat in mine insumi acea libertate, acea înţelepciune şi dragoste, care este toata puterea in Cer şi pe Pamant.Ştiam acum puterea de vindecare a Maestrului şi am simtit in acel moment că puteam să spun, “Ridică-te şi mergi”, şi a devenit astfel, pentru că prin toata lumea, de atunci, am vindecat mii de oameni, unii pe care nu i-am vazut niciodata. Varsta de disparut de la mine şi infatisarea mea tinerească uimeste pe toti cei care îmi cunosc varsta.

Suna ca un episod romantic dar este mai mare decât orice episod romantic care a fost cunoscut vreodata. Insă toti avem aceiaşi putere, şi singurul lucru care împiedică manifestarea Ei este faptul că este acoperita cu ceea ce este fals, cu separarea, nu doar intre oameni ci de asemenea între om şi Dumnezeu printr-o credinta in separare, insă toti suntem “Unul” in Realitate. Numai că ignorantii nu pot să vada acest lucru incă.

Dumnezeu şi raul, am vazut, erau relativi, o fabricatie a mintii, pentru că nu putea exista rau in Divinul care singur era Real, Etern şi Omniprezent. Puteam să vad falsitatea predicilor despre rau, iad şi diavol care exista astazi, cum oamenii era prinşi in rau şi nu pot vedea nimic altceva. Ceea ce mintea vede, tot aşa mintea trebuie să fie, este un fapt adevărat. Da, invataturile Maestrului Iisus sunt acoperite cu formalitati ale sfinţeniei prefacute de cei care Il proclama, se inseala pe ei inşişi şi aduc confuzie in oameni.

Ştiu acum că aceasta carte nu ar fi putut să fie scrisă inainte. Exista un timp pentru toate, şi acum a venit vremea că aceasta mare poveste să fie spusă.

Am fost trezit din reveria mea, din nou, de sunetul chongha-urilor, trompetele ceremoniale care chemau lama-şii la rugaciune. Soarele apunea acum in spatele muntelui in care era construita manastirea. Culorile magnifice ale cerului erau ceva ce nu poate fi uitat niciodata;de la roz la rosu inchis cu razele împraştiindu-se in toate directiile, manastirea cuibarita in el că şi când era un mare foc.

M-am întors la manastire şi prietenul meu şi Geshi Rimpoche m-au întampinat. Trebuie să fi avut o infatisare radianta pentru că prietenul meu a spus, “Ti-ai recaştigat tineretea, fiule”. Era adevărat, pentru că am simtit asta, am simtit că şi când o mare povara de mii de ani de conditionare mostenita a fost luata de pe umerii mei. Eram liber, cu o libertate pe care nu o pot explica. Cuvintele nu au sens pentru a descrie extazul libertatii şi puterea pe care mi-au dat-o.

In acea seara am ascultat mai multa muzică clasică. Era medicamentul meu şi ştiam asta.In ziua urmatoare am facut un tur al manastirii. Acum voiam să vad imaginile in aur şi argint, unele batute cu pietre pretioase, despre care am auzit aşa de multe. Am fost condus de un lama numit Tsong Sen care putea vorbi engleza bine; nu avea mai mult de douazeci şi cinci de ani. A fost educat la o scoala englezească in Darjeeling. Insă dorinţa lui de a deveni lama l-a adus inapoi in Tibet.

“Sunt norocos să pot vorbi engleza, fapt care îmi confera onoarea să te conduc prin manastierea noastra”, mi-a spus el.“Este o mare placere să merg cu tine”, i-am multumit eu, pentru că într-adevăr era o placere pentru mine să am un ghid care putea să vorbească engleza bine.

Mai întai am intrat într-o camera unde cativa dintre lama-şi conducători serveau ceai şi am fost rugat să servesc ceai cu ei. Am considerat acest lucru o onoare datorita faptului că sanctuarul lor era foarte izolat, dar când au aflat că eram un ucenic al lui Geshi Rimpoche au fost incantati să ma aiba. Ştiam dinainte ce gust va avea ceaiul, deşi nu-l gustasem inainte deloc.

Ceaiul lor vine din China sub forma unor căramizi solide roşiatice, acesta este razuit într-un vas in care se pune o bucata de unt ranced şi ceva sare. Apa fierbinte este turnata peste acestea şi este lăsat să fiarba incet cu orele. Gustul pentru mine era asemanator cu cel al uleiului de ricin, care îmi displacea intens, deoarece când eram copil mi se dadea ulei de ricin săptamanal.

De obicei lama-şi zabovesc asupra ceaiului discutand multe subiecte despre mersul manastirii, şi mai sorb din ceai din când in când; iar asta continua cu orele. Când l-am gustat aproape că am vomitat, dar nu puteam să-mi arat antipatia faţă de ceaiul lor minunat, aşa că l-am inghitit repede, incercând să nu gust untul ranced şi sarea pe masura ce aluneca pe gatul meu. Am fost bucuros când s-a terminat, dar imediat ce am pus ceasca jos a fost umpluta iar. Nu ma tocmisem pentru asta. De data asta l-am sorbit foarte, foarte incet astfel incăt ramanea tot timpul ceai in cească, ştiind acum că acest lucru ii va împiedica să o umple din nou. Insă dupa o perioada a inceput să-mi placă ceaiul lor; avea un efect stimulant asupra mea şi era de ajutor ca să ma feresc de fring. Am plecat din sanctuarul staretului şi am fost condus de ghidul meu care mi-a explicat multe lucruri interesante.

El a spus, “Probabil ti-ai dat seama că manastirea este întotdeauna construita cu portila catre rasăritul soarelui. Fata trebuie dea lungul marginii muntelui şi spatele către munte, ceea ce o protejează.”“Locul”, a continuat el, “este ales de către un astrolog şi este fixata ziua când se pune piatra de temelie, şi in fiecare an dupa aceea o ceremonie are loc pentru comemorarea infiintarii, indiferent dacă sute de ani au trecut şi unele manastiri au o mie de ani. Talismane, cărti sacre, aur şi tablouri din argint de mare valoare sunt de asemeni puse la temelie.”

Am spus, “Cineva din viitorul indepartat va profita din plin într-o zi, când se va pune capat tuturor lucrurilor acestora de felul acesta.S-a uitat la mine uimit şi mi-am dat seama că educatia englezească nu i-a schimbat ideile fixe. Am ajuns la bibliotecă. “Acum”, a spus el, “aceasta biblioteca este una dintre cele mai faimoase şi se întrece cu Ganden pentru manuscrisele vechi şi rare. Tiparirea acestor manuscrise vechi se face cu o tiparnita lunga pe hartie aspra ce ocupa mult spatiu.” Puteam să vad sute de rafturi pline cu materiale mari tiparite şi care erau ingrijite de cativa de lama-şi. Ici şi colo împraştiati in bibliotecă erau lama-şi ocupati cu cititul, care nu ne acordau nici o atentie. Camera insăşi era mare cat o primarie medie.

La intrarea in sala principala erau picturi inalte de aproape douasprezece picioare împodobite cu brocart din aur şi esarfe de matase.

Aceste picturi, mi-a spus, sunt protectorii care împiedică spiritele malefice să intre. “Doar nu crezi că asta o să-i oprească, nu-i aşa?”Am întrebat eu. Nici un raspuns.

In camerele interioare sau sanctuare erau imagini din aur şi argint in cutii de sticla, şi sute de lampi cu unt din aur şi argint ardeau in faţa altarului. Acestea erau pline cu unt de iac şi fitilul statea aprins atata timp cat tinea untul, iar in anumite cazuri acele lampi ardeau continuu timp de sute de ani.

Mi-a explicat că religia lor invata despre multe iaduri de chinuri. Parea să existe un iar pentru fiecare tip de persoana; chiar şi doctorii care işi omoara pacientii au un iad al lor, unde ei erau disctati iar şi iar şi puşi laolalta apoi. Linii negre erau trasate pe trupul lor pentru a ghida diavolul cu fierastraul lui rosu incins. Exista de asemeni un iar pentru pisălogi, unde limbile lor erau taiate in mai multe parti de la radacina la varf, iar apoi erau strapunse cu frigari incinse. Celor care mormaie nemultumiti li se toarna plumb topic pe gat.In unele iaduri sunt iceberguri; victima este aruncata într-o mare crevasă şi lasata acolo să fie zdrobita pe masura ce zidurile de gheata se apropiau.

“Nu e de mirare”, am spus eu, “că bietul tibetan se teme când este invatat aceste lucruri. Cu siguranta tu nu crezi in ele, nu-i aşa?”“Nu chiar”, a raspuns el cu o jumatate de gura, “dar ni se spune să-i invatam aşa ceva pe oameni.”“Cu siguranta”, am exclamat eu, “sunteti toti ipocriti. De ce nu le spuneti adevărul?”“Nu am mai avea putere”, a raspuns el.“Atunci”, am spus eu, “trebuie să existe un iat şi pentru tine de asemeni”. A luat infatisarea unui om uimit.Am adaugat: “Presupun că exista un iad pentru cei care nu daruiesc la manastire, astfel incat să-i determinati să daruiască prin frică.”“Da, desigur”, a spus el.“Nu crezi că o să se întoarcă împotriva voastra într-o zi? Tibetul nu va ramane întotdeauna o tara izolata aşa cum este azi. Cu siguranta marii lama-şi invatati nu cred in toate aceste prostii?”“Nu”, a spus el, “sunt mari mistici printre lama-şi, mari invatati, vindecători şi profeti, savanti, savanti in ştiinte atomice, care ştiu mai multedespre atom decat ştiti voi in Vest. Când vei merge la Ganden vei întalni cativa din aceşti invatati; te vor uimi cu cunoasterea lor despre lumea din afara.”

“Am auzit despre ei, ştii, sunt ucenic al marelui Geshi Rimpoche.”“Da”, a raspun el, “numele ‘Rimpoche” inseamna cel pretios. El este un maestru al maestrilor.Am spus, “De ce nu ii ceri să te invete?”“El nu mai accepta ucenici acum, din pacăte; dar sper să devin un ucenic al lui Geshi Thudru. Numele lui inseamna Maestru al Intelepciunii. El este de asemeni un invatator in Manastirea Ganden.”“O să-l întalnesc in curand”, i-am spus ghidului meu, adaugand: “Totuşi, ştii despre falsitatea invataturii tale, dar cu toate astea continui să pastrezi oamenii legati prin superstitie.”

“Da”, a spus el, “dar voi nu faceti la fel in Vest. Uita-te la cladirile masive pe care le aveti. Bani cheltuiti pe piatra, mortar şi insemne, şi toate celelalte lucruri care ar putea ajuta mii de oameni săraci.”Am remarcat: “Dar trebuie să educi oamenii mai întai. Am vazut că atunci când unor oameni li se dau care cu cazi de baie ei işi pastrează cărbunele in ele.Am adaugat: “Oamenii nostri de asemeni cred in sacrificiu, care este doar o forma de exploatare. Nu e o diferenta prea mare — voi poate sunteti un pic mai cruzi dar la urma urmei este aproape la fel.”Am vazut că procesul meu de inmuiere avea un efect.“Da”, a spus el, “din pacate este adevărat. Majoritatea oamenilor sunt incă prinşi in superstitie şi frică.”“Insă asta se prabuseste rapid”, am spus eu.

Când am ajuns la roata vietii, care infatisa nasterea fara sfarşit, moartea şi renasterea omului.Am spus, “Asta este filosofia Hindusa, nu-i aşa?”I-a facut vant şi a relatat cu omul este nascut iar şi iar.Am spus, “Mergi prin tara şi predici asta la oameni!”Puteam să vad că incă nu avea cunoasterea şi înţelegerea a ceea ce este fals, şi era un pic suparat. Aşa că nu am mai vorbit cu el despre asta. Am înţeles de ce Geshi Rimpoche nu voia să-l ia ca ucenic.

Mi-a spus povestea lui când a fost prima data la Rimpoche şi i-a cerut să devina un chela. Rimpoche la luat jos la rau şi i-a cerut să ingenuncheze şi să-şi apropie faţa de suprafaţa apei. Atunci Rimpoche i-a împins capul sub apa şi la tinut acolo pana când s-a luptat violent să se ridice. Când Rimpoche i-a dat drumul l-a întrebat ce-şi dorea mai mult şi mai mult când era cu capul sub apa iar el a raspuns:“Respiratia.”Atunci Rimpoche a spus, “Când vei dori Adevărul la fel de mult cum iti doreai respiratia, vino inapoi la mine.”

Era interesant de vazut sutele de imagini, multe dintre ele de marimi gigantice, de obicei îmbracate in brocart din aur de mare valoare şi împodobile cu esarfe din matase. Când m-am întors am vorbit cu Rimpoche despre toate astea, şi el mi-a oferit un tablou complet.A spus, “Exista doua secte distincte de lama-şi in Tibet, roşie şi galbena. Cea galbena urmează traditia mistică, şi este ceea ce eu am studiat. Cealalta urmează ritualul şi ceremonia; le plac paradele şi spectacolele in aer liber. Ei nu prezinta nici o putere mistică precum cei galbeni. Manastirea Ganden este clar galbena şi aici am studiat şi invatat pentru cativa ani.

Am spus, “Trebuie să fie la fel de dificil să vorbeşti cu Tsong Sen, lama care m-a condus, despre Adevăr, cum ar fi să vorbeşti cu un episcop sau un profesor de teologie.”A ras zgomotos la aceasta remarcă şi a spus, “Este ramarcabil cat de repede renunta la sclavie atunci când li se arata adevărata faţă a acesteia.I-am spus că am incercat cu un profesor de teologie in Vest dar nu a mers.“Incearcă din nou şi poate acum vei avea succes,” a spus el.Apoi a adaugat, “Oamenii lui Tsong Sen sunt bogati şi el işi poate permite să aiba o camera doar a lui unde prietenii lui il pot vizita.”“Dar lama-şii mai săraci?” am întrebat eu.

“Oh, ei dorm împreuna înt-unul din dormitoarele mari.”“Iar el doarme într-o camera singur?”, am întrebat eu.“Da”, a fost raspunsul, “Vezi tu, oamenii lui fac donatii mari la manastire. Este felul in care stau lucrurile in aceasta tara. Sunt dejadiviziuni dupa cum deja ti-ai dat seama, şi doar timpul le va schimba.”

Geshi Rimpoche mi-a povestit că aproape fiecare familie işi trimite unul dintre barbati să devina lama. Cuvantul “lama” inseamna cel superior şi vorbind strict se aplică doar staretilor, dar acum a devenit termenul obisnuit pentru toti cei care vin de mici la manastire.“De obicei”, a spus el, “un copil intra la manastire la aproximativ sapte ani. O examinare stricta este facuta şi orice defect, fizic său mental, ii blochează intrarea.” Apoi Geshi Rimpoche a continuat: “Horoscopul copilului este facut pentru a vedea la ce departament să fie trimis.Sunt multe departamente de arte şi mestesuguri, şi fiecare este condus de un staret, iar cei potriviti pentru o muncă particulara sunt trimişi la acel departament.

“Lama-ul boboc progresează pas cu pas, cufundat in toata mitologia religiei lui sau poate intra la unul dintre colegii dacă aşa doreste.“Dupa multi ani de pregatire, când ajunge la varsta de douazeci şi unu de ani cere permisiunea de la Staret să ia parte la slujba. Este supus unor anumite initieri, capul ii este ras, doar un smoc ramane in varf. Atunci el se prezinta, îmbracat ca un cersetor, in faţa călugarilor adunati in sala templului şi accepta viata de lama liber şi din propria lui alegere.

“Staretul atunci taie smocul de par ramas şi ii da un nume religios prin care este cunoscut de atunci inainte. Îmbracămintea de cersetor ii este luata şi este invesmantat cu roba de lama, şi un loc pe care il pastrează ii este indicat.“Dacă alege mai tarziu să urmeze invataturile interioare este atasat de un lama versat in ocult. Atunci trebuie să stapanească metafizicile şi subiectele mult mai importante aliate cu invataturile inalte.“Poate avansa astfel pana când nu mai este disponibila cunoastere in manastire pentru el şi in acel moment cere să plece pentru a gasi un maestru care să-i dea cunoasterea pe care o doreste. Permisiunea pentru o asemenea dorinta vrednică nu este oprita niciodata, şi paraseste manastirea doar cu suficient de multa mancare şi haine cat poate căra in spate.

“Este o sarcina extraordinara să razbeşti furtunile din Himalaya fara adăpost şi cu putina mancare. In aceasta incercare işi dovedeste valoarea. Când gaseste invatatorul nu se mai pierde timpul şi incepe imediat instrucţia.“I se spune să-şi elibereze mintea de toate iluziile şi umbrele vietii precedente. Este instruit să se uite in mintea lui şi să vada ce este acolo. Işi da seama ca mintea este plina cu imagini creata chiar de el care nu au nici o putere exceptand puterea pe care le-o da el.Intelege că gandul uman şi reacţiile sunt in mare masura facute din frică, temeri, dubii şi ignoranta, şi trebuie să să renunte la el precum a renuntat la roba cersetorului.

“Afla că Eul Real nu este compus din ganduri, imagini sau idei ale mintii şi trupului şi circumstantelor. Incepe să vada falsitatea gandirii umane şi aceasta este un punct vital al antrenamentului său.“Prin curatarea mintii dezvolta o putere de concentrare şi directie necunoscute lumii exterioare.

“Se eliberează de toate iluziile şi sta la usa care se deschide catre ceea ce este in spatele tuturor lucrurilor, şi nu mai este sclav al gandurilor sale, sentimentelor şi reacţiilor.

“I se arata atunci cat de usor este să controlezi functiile corpului, bataile inimii şi circulatia sangelui. Trupul lui devine un instrument ascutit care raspunde directiilor lui, mintea este alerta şi clara, nu mai este confuzie in ea, şi este pregatita să se supuna la cea mai mică comanda.

Dar acesta este doar inceputul căii, şi el trebuie să gasească restul căii singur, pentru ca nimeni nu i-o poate arata.”“La acest stadiu te aflai când ai venit aici, fiule”, a spus Geshi Rimpoche.

I-am multumit pentru tabloul clar pe care mi l-a oferit şi acum am înţeles. Atunci el a spus punandu-şi mana pe umarul meu:“Eşti vrednic, fiule, de increderea pe care mi-am pus-o in tine, şi voi fi alaturi de tine, împreuna cu ceilalti ghizi pe care i-ai avut toata viata. Cu unii dintre ei deja ai vorbit.”Am spus, “Da, şi tu ştii deja despre asta.”“Oh da,” a afirmat el, “Ştiu despre ei toti, nu exista diviziune între invizibil şi vizibil. Doar omul insuşi a creata aceasta diviziune prin ignoranta lui faţă de Adevărul Fiintei sale.”

Dupa cina am ascultat piesele favorite ale lui Geshi Rimpoche. Atomosfera era perfecta pentru unduirile moi ale muzicii lui Mendelssohn.Aveam nevoie de efectele care creau armonia, şi Geshi Rimpoche ştia. Am vazut conflictul din mine insumi dizolvandu-se, insă puteam totuşi să vad conflictul in afara mea. Ramasese ceva in continuaer ce incă nu am putut să discern, exista un anumit resentiment in mine, dar eram satisfacut că şi acela va fi relevat. Eram acum conştient că libertatea mea nu era incă aşa completa cum credeam eu.

CAPITOLUL IV

M-am trezit dimineata devreme şi muzica de aseaar era înca parte din mine. Unduirile moi ale lui Mendelssohn care fusesera alese de Geshi Rimpoche erau înca “vii” cu mine, şi am avut un sentiment mai adanc de libertate acum. El se trezise de asemeni devreme. Era vara şi mi-a spus ca rareori pierdea un rasărit de soare dimineata. Inca nu rasărise pana acum. Abia începuse să-si arate o reflectie de pe varful muntilor acoperiti cu zapezile eterne.

Am stat amandoi jos să privim razele de culori schimbatoare de la rosu închis la nuante mai deschise. Nicaieri în lume nu poate fi vazuta o priveliste mai glorioasă decat în Tibet când soarele rasare sau când apune în spatele varfurilor acoperite cu zapada ale muntilor Himalaya. Pe masura ce soarele se ridica, razele erau reflectate de zapada care devenise tare şi asemeni clistalului datorita temperaturilorscazute din timpul noptii.Toate culorile curcubeului au început să apara pe albastrul închis alcerului, în timp ce soarele se schimba de la nuantele închise de rosu la nuante mai deschise de portocaliu; cerul şi-a pierdut fundalul de albastru închis, stelele stralucitoare s-au stins,şi cerul a capatat un fundal albastru deschis.

Eram pierdut in ganduri la aceasta priveliste minunata. Apoi Geshi Rimpoche a rupt vraja. A spus, “Stii ca muzica are culori, şi daca am putea să auzim sunetul acestei armonii de culori ar fi simfonia perfecta — ar fi precum muzica sferelor.”“Da”, am raspuns eu, “Creatorul a creat o reflectie a Lui insuşi in muzica marilor maestri.”

Voiam să-l atrag să-mi vorbeasca despre acest subiect, şi i-am dat un avans. Trebuie să-mi fi citit gandurile, pentru ca a spus:”Fiule, as dori să discut cu tine despre muzica în aceasta dimineata. Este o parte a studiului tau. Nu ma refer doar la compozitia notelor ci la valoarea creativa şi curativa a muzicii.”“Nu mi-as dori nimic altceva mai bun”, l-am asigurat eu.

A închis ochii, asa cum facea întotdeauna când vorbea despre lucrurile profunde ale Vietii, şi cu o voce moale şi frumoasă, ca şi când el însuşi a atins chiar sursa muzicii, a început:“Muzica frumoasă este transpunerea muzicii sferelor, expresia marii Inteligente Divine care creaza totul în Sine însuşi, pentru ca nu poate fi nimic în afara Lui, El fiind Infinit în natura, chiar şi pamantul şi tot ce este în el sau pe el. Sufletul pamantului reflecta expresia creativa în lumina, sunet şi culoare, în splendoarea ritmica,” şi a continuat:“Muzica este ritmul etern al undelor Infinitului exprimandu-se pe Sine însuşi prin propria Lui creatie, iar omenirea este cel mai perfectionat instrument pentru acest scop. Acele unde ritmice de lumina, sunet şi culoare curg întotdeauna în armonie perfecta. Orice nota discordanta nu vine de la Sursa creativa ci datorita inabilitatii omului de a reflecta ritmul perfect.

Am simţit în acel moment ca eram în armonie cu acel ritm perfect şi puteam să aud încet, ca de la o mare distanta, muzica ce nu era de pe acest pamant. Am atins poalele vesmintelor Maestrului şi am putut auzi ce auzea el; întradevar, s-a oprit ca şi când şi el asculta acel amestec perfect de lumina, sunet şi culoare ce era dincolo de minte, pentru ca mintea omului nu putea să o reflecte ci doar să fie în armonie cu ea. Mintea omului nu putea să o produca pentru ca era Eternul care vorbea.

“Da”, a continuat el, “sunetul pasărilor, ar copacilor în padure, raurile, muntii, toate au propriul lor ritm perfect. Adesea am zabovit în acea armonie şi am simtit acelasi ritm creativ în mine însumi. In acest fel am devenit una cu ritmul Fortei Universale a Naturii şi am învatat să le controlez pentru ca erau parte din mine însumi.“In acest fel, în tacerea acestor mari munti, am învatat magia Fortelor Naturii — lucruri pe care putini oameni le stiu — şi puteam revela  oamenilor de stiinta o cunoastere care ar conduce la mari descoperiri ale Fortelor Universale ce opereaza prin structura atomica despre care ei stiu foarte putine deocamdata.

“Cand eram în armonie cu acest ritm puteam să cant cu pasările, animalele sălbatice nu mai erau sălbatice, chiar şi muntii puteau să vorbeasca cu mine, şi puteam să cânt la instrumentul meu favorit, vioara, să vrajesc sute de oameni cu ea, deoarece niciodata nu m-am opus acestui flux, indiferent ce s-a întamplat cu mine; era ca şi când ritmul facea parte din mine.”

Acum, m-am gandit, astea sunt stiri, pentru ca nu stiam despre vioara lui şi trebuie să-i cer să cante pentru mine. A facut asta mai tarziu şi niciodata nu am auzit o asemenea muzica. Era

muzica ce nu fusese scrisă, şi o melodie mai perfecta nu auzisem înainte şi nici nu am mai auzit de atunci; era propria lui compozitie.

A facut pauza. Era sensibil la gandurile mele; Stiam ca le stie şi am zambit.Atunci el a continuat:“La fel cum gandirea vine înaintea întrebarii sau a actiunii, tot aşa muzica sferelor vine înaintea sentimentului şi interpretarii şi acest sentiment este cel care inspira expresia. Muzica sferelor poate fi ascultata de sufletul care este în armonie cu ea. Sufletul este harpa pe care Dumnezeu-Spiritul interior se exprima pe Sine însuşi, şi în concordanta cu preaplinul inimii tale tot aşa va fi exprimata armonia Lui în şi prin tine. Acesta este motivul pentru care trebuie să înveti să iubesti totul, pentru ca Dumnezeu este totul. Sa-L iubesti pe Dumnezeu cu toata inima înseamna să-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti. Atunci El poate vorbi în şi prin tine, şi atunci nu iti va fi imposibil nimic; oricevei cere, Universul va implini rapid. Deasupra tuturor, vei avea armonie în minte şi trup.”

Cu cat esti mai armonios”, a spus el, “cu atat mai receptiv vei fi; astfel încat sufletul tau şi trupul î-L vor exprima pe El caer ramane în tine, pentru ca El singur lucreaza perfectiunea. Astfel vei puternic şi în minte şi în trup, chiar daca multi ani vor trece; Omniprezentul este prezent-întotdeauna, la fel întotdeauna, pentru ca nu exista imbatranire pentru Spiritul lui Dumnezeu.”Imediat mi-am dat seama cum a ramas aşa de tanar, la minte şi la trup. S-a oprit din nou ca şi când gandurile mele erau rostite cu voce tare, deşi nu scosesem nici un cuvant.“Da,” a spus el, “cum este interiorul, tot aşa trebuie să fie şi exteriorul.”

Atunci a continuat: “Ritmul şi expresia sunt factori esentiali în muzica. Executia fara ritm nu are amestec al culorilor, dar armonia şi executia vitalizate de ritm sunt amestecul perfect al culorilor, precum culorile spectrului se amesteca una cu cealalta perfect la unison.Acest amestec al culorilor afecteaza sufletele celor care asculta.”Apoi a adaugat, ca şi când un gand a trecut prin mintea lui: “Vei auzi despre asta mai tarziu.”

Voiam să spune ceva, dar cuvintele nu-mi veneau, şi el a continuat: “Ritmul perfect este ca fluxul şi refluxul — nimic nu poate rezista puterii sale line şi regulate. Deoarece Creativitatea Infinita este în ritmul perfect. Creatorul şi creatia Sa sunt ‘una’, nu separate, iar noi nu suntem separati în nici un fel de ritmul Inteligentei Divine care se exprima pe Sine însuşi.”

“Ritmul perfect,” a explicat el, “curge prin şi peste pamant de la nord la sud şi este polarizat de soare şi luna, ridicându-se în est şi apunand în vest.“Aceasta forta acum define electro-magnetica; pastreaza pamantul pe axele sale şi tine totul prin puterea atractiei ei magnetice. Daca aceasta forta electro-magnetica ar înceta să fie, ceilalti curenti magnetici ar trage pamantul catre ei cu o viteza terifianta care l-ar sparge în praful cosmic din care a aparut. In aceasta forta electro-magnetica sta secretul marilor descoperiri.”

“Ritmul perfect”, a spus el, “este reintinerire şi face mintea alerta, trupul ferm. Acesta este motivul pentru care folosim muzica în vindecare; mintea este atunci eliberata de distractiile care cauzeaza tensiune, iar Naturii ii este oferita oportunitatea să armonizeze fiecare celula din trup. Mintea şi trupul devin atunci electro-magnetice, în armonie perfecta.”“Muzica sferelor”, a continuat el, “poate fi considerata ritmul Inimii Eterne a lui Dumnezeu, care

se misca în afara şi se întoarce precum sangele, circuland în fiecare celula în trup şi întorcându-se la inima pentru a fi reînoit continuu. Tot aşa pulsul singurei Vieti se misca prin fiecare suflet viu. In concordanta cu libertatea noastra mentala şi emotionala este şi ritmul exprimat.

A adaugat “Daca mecanismul este în stare de confuzie, tot aşa ritmul va fi confuz. Gandurile tale şi sentimentele zboara prin celulele trupului şi apoi afara în atmosfera şi dincolo de ea.”“Exact ca o statie de emisie”, am gandit eu.“Da,” a spus el, “eterul în întregime este magnetizaat de aceste unde electro-magnetice care permit întregii lumi să auda şi să simta statia Divina de Emisie în acelaşi timp.Est, vest, nord, sud, sus în stratosfera şi jos în maruntaiele pamantului, nu e nici un loc în care să nu fie.

“Aici suntem pe acoperisul lumii, şi cu gandurile noastre puternic impregnate cu Dragostea lui Dumnezeu putem ajuta lumea pe masura ce ne punem în rezonanta cu ritmul Universului care vine de la Inima lui Dumnezeu.”Mi-am spus, “Geshi Rimpoche nu imi arata doar ce este muzica ci de asemeni imi reveleaza o cunoastere mai profunda, în acelaşi timp.”Trebuie să-mi fi citit gandurile din nou, pentru ca a spus: “Practica este necesara pentru ca să poti controla instrumentul, dar nu te limita pe tine însuti la instrument. Am auzit muzica interpretata rau la un instrument buna şi am auzit muzica minunata de la un instrument foarte indiferent, şi asta se aplica şi indivizilor de asemenea — Dragostea lui Dumnezeu este Eterna şi Omniprezenta şi nimeni nu e separata de ea.

“Nu sunt doi oameni asemanatori datorita nenumaratelor nuante în sentiment. In timp ce unii vad note pe portativ, altii simt muzica în sufletul lor. Exista o consolare pentru muzica proasta”, a spus el cu o tenta de umor, “şi anume faptul ca nu dureaza. Ritmul preominant o determina să se stinga în nimicnicia din care a aparut, deoarece nu este Reala. Precum eroarea dintr-o suma, unde se duce când este corectata? Se stinge în nimicnicie, pentru simplul fapt ca nu exista nici o lege pe care să se sprijine. Legea matematicii, exista numai, precum legea armoniei.”

“Amestecul culorilor,” a explicat el, “este secretul armoniei. Ai vazut vreodata un ameste al culorilor lipsit de armonie în Natura? Nu, nu exista aşa ceva. La fel este şi cu sunetul, pentru ca sunetul este culoare şi culoarea este sunet, şi Natura se exprima pe însăşi în lumina, culoare şi sunet continuu.

“In timp ce practici, trebuie să stii cum ar trebui să fie sunetul. Nu-l forta; ceva din interiorul tau iti va spune când este potrivit. Fa-ti executia pe cat posibil perfecta, şi apoi gradual mareste tempo-ul pana când interpretezi cu viteza şi acuratete, fara efort. Tine minte, ritmul si expresia nu trebuie sacrificate pentru viteza.”

“Exista şi ceea ce se numeste practica exagerata”, a indicat el, “cu cat esti mai poaspat cu atat vor fi mai buna miscarile. Mintea repeta ceea ce s-a facut, şi astfel un obicei gresit este dificil de corectat. O perioada de odihna este buna deoarece da mintii timp să rearanjeze miscarile facute constient. Acuratetea este aşadar necesara. De fapt înveti să canti când nu canti, pentru ca mintea preia treaba când ii oferi oportunitatea.

“Ti-ai dat seama ca dupa o pauza poti interpreta o piesa usor, o piesă pe care o gaseai dificila inainte. Aceastea deoarece mintea a facut ajustarile în timp ce ai odihnit mecanismul. Este ca o problema pe care încerci să o rezolvi, una care pentru o perioda nu gasesti solutia.Mergi la culcare şi când te trezesti ai solutia. Mintea a rezolvat-o când i-ai dat oportunitatea.

“Cand faci miscarile trebuie să auzi şi să simti şi de asemenea să te pierzi pe tine însuti în muzica. “Constiinta de sine creaza confuzie în mecaniscm. Mintea nu se poate gandi decat la un lucru la un moment dat. Astfel când te gandesti la tine, şi apoi la muzica, te misti înapoi şi înainte, de la una la alta. Cea mai usoara cale să cuceresti acest obicei este să te pierzi pe tine însuti în ritm. In curand veidescoperi ca ritmul ocupa spatiul dintre doua activitati mentale constiente, şi atunci mintea interioara începe să lucreze cu libertate, pentru ca de acolo canti în realitate. Fii la fel de calm precum adancurile oceanului — şi atunci vei refleta armonia perfecta a lui Dumnezeu.”

“Eternul priveste în afara prin umanitate”, a continuat el, ” şi prin umanitate El învarte şi tese plasa — ritmul vieţii. Niciodată să nu imiţi pe nimeni. Trebuie să exprimi propria ta individualitate, atunci vei avea originalitate care este caracteristică geniilor.“Amestecul notelor este foarte important. Accentul trebuie pus la începutul frazei, un pic mai multă valoare ar trebui să fie dată primei note pe portativ, şi ascultă atent la sunetele secundare, combinandu-le într-ofrază perfectă.

“În melodiile legato nu tăia o notă cu o margine abruptă înainte ca următoarea să vină; ascultă la notele secundare, şi lasă timbrul său calitatea sunetului până în clipa în care atinge puctul unde progresia trebuie să continue. Atunci linistit să treci la următoarea notă fară pauză, astfel încât cineva să nu poată să spună unde se termină una şi începe cealaltă. Combinaţia perfectă între notele secundare poartă trupul muzicii în ritm armonios.”———————–

“In legato melodies do not cut off a note with a hard edge before the next one comes in;listen to the overtones, and let the timbre or quality sound until such time as it reaches the pointwhere the progression must go on. Then smoothly flow into the next note without a break, sothat you cannot tell where one ends and the other begins. The perfect blending of the overtonecarries the body of the music in harmonious rhythm.”——————————————-

Mi-am spus, aici e ceva ce este rar pus în cuvinte; aproape că am simţit curgerea lină a notelor în mine însumi. Am studiat muzica timp de câţiva ani, mai întâi vioara, si apoi cimpoiul. Trebuie să fi fost destul de buna pentru că s-a întâmplat să câştig campionatul la Stamfordbridge la Adunarea Încoronării Înălţimilor——————— în 1911, şi ştiam că ceea ce Geshi Rimpoche a spus era adevărat. Pe măsură ce vorbea, vocea lui asemeni muziciiş putea să intrepreteze o partitură de o frumuseţe extraordinară.

Stamfordbridge at the Coronation Highland Gathering in 1911———————–,

Atunci el a continuat: “Ai grijă de progresie şi de forma frazei astfel încât să te poţi mişca natural către punctul culminant, şi apoi să revii înapoi la următoarea frază, cu uşurinţă; aceasta da un simţ al ritmului pe care îl auzi rar, doar la un mare artist.”Aici a deschis ochii şi a spus: “Vrei să continui?”

Până atunci nu am vorbit şi am răspuns imediat: “Oh, da, te rog, asta am aşteptat de când am început să studiez muzica.”

Exista o anumita tensiune în concentrarea mea deoarece nu voiam să pierd nici un cuvânt, şi cred că ştia asta.“În regulă,” a răspuns el, “vom continua”, şi a reînceput:“Punctul culminant poate fi tratat în diferite moduri în concordanţă cu sentimentul interior şi interpretarea.“De pildă, într-un pasaj appassionata poţi accelera tempoul gradat şi întări tonul, punând mai mult accent la fiecare————–

“For instance, in an appassionata passage you may gradually accelerate tempo andstrengthen tone, giving more stress to each succeeding emphasis up to the point of climax, oryou may broaden successive chords, holding back the final accent for a breathless moment toincrease intensity.—————————————————————————

“Un dispozitiv folosit de Beethoven ———————–

“A device used by Beethoven is to pile up a chord passage, strength upon strength, withincreasing accent, but the expected crash on the final emphasis does not eventuate. Instead, weget a chord played suddenly pianissimo, surprising the ear with unexpected beauty and therealisation of a depth of inner mystery.——————————————————–

“Când Mozart a fost întrebat care este cel mai eficient instrument în muzică, a spus ‘Nici o muzică’.“Folosită cu măiestrie tăcerea completă a unei pauze în muzică, sau momentul de echilibru la înălţimea unei fraze, poate fi plin de un simţ imens al semnificaţiei interioare şi al frumuseţii.“Îţi poţi mişca audienţa pe aripile unei expresii înălţătoare, şi apoi să-i ţii suspendaţi la înălţime, revelând într-un moment Eternitatea Spiritului, apoi să revii coborând la expresia de lumină a unei zile obişnuite”.

Am respirat adânc, pentru că aici era un tratat de care iubitorii de muzică s-ar bucura profund; chiar şi cei care s-au ridical la culmea măiestriei lor ar putea să beneficieze de el. Când acest gând îmi trecea prin minte Geshi Rimpoche a continuat şi a trebuit să mă adun ca să nu pierd nici un cuvânt. Sunt fericit să fiu binecuvântat cu un fel de minte fotografică pentru lucruri care mă interesează, şi acesteimpresii par de neşters. Am fost norocos, de asemenea, sa iau şi câteva notiţe ca să-mi reamintesc de unele puncte.

A făcut o pauză şi apoi a continuat: “Sau te poţi mişca printr-o melodie legato şi, cu o uşoară ezitare, să zăboveşti într-un moment de fumuseţe, mărind anticiparea astfel încât atunci când sunetul loveşte urechea vine cu o uşurare excelenta, satisfăcând împlinirea dorinţei pentru frumuseţe.”

“Din nou”, a spus el, “poţi ajunge la punctul culminant şi să zăboveşti asupra lui cu o atingere tandră, dar această libertate trebuie să fie obţinută în cuprinsul legii — adică, realizarea curgerii

ritmice — balansul de la o frază la cealaltă şi coordonarea cu întregul într-o unitate perfectă. Este ca uniunea perfectă între două suflete în extazul dragostei perfecte, două suflete care devin una într-un extaz final complet.

“Chopin avea un aer graţios cu care degetele lui alunecau, aproape zburau, peste clape, producând un sunet precum catifeaua, o sonoritate uşor voalată însă argintie. Calităţile pe care Chopin le considera cele mai importante erau delicateţea atingerii, inteligenţa concepţiei, puritatea sentimentelor. Pentru Chopin cel mai mare păcat era dexteritatea mecanică amorţită.”

Geshi Rimpoche a aşteptat un moment ca şi când voia să lase ultimele cuvinte să se adâncească şi apoi a continuat: “Prin întreaga sa interpretare Chopin a folosit o anumită mişcare oscilantă cu un efect încântător, ondularea melodiei fiind ca o luntre în inima valurilor.

Acest stil particular de execuţie era particularitatea lui, aşazisul lui semn manual. Am pus sigiliul pe toate compoziţiile lui în care este indicat termenul tempo rubato. Această aparentă neglijare pentru timp avea la el o manieră originală fermecătoare, o mişcare flexibilă fluctuantă languroasă, un balans cu un ritm măsurat şi unduire cel mai bine înţeleasă de proprii săi conaţionali, având o înţelegere intuitivă înăscută a sensurilor sale, puteau să urmărească fluctuaţia albastrului aerian şi spiritual pe care o reprezenta.

Oprindu-se pentru o clipă să gândească, Geshi Rimpoche a spus: “Sunt sigur că am citit ceva de acest gen despre Chopin — cred că Moschiles a scris-o” şi a continuat: “Puritatea expresiei poate rezulta numai când eşti sincer cu tine însuţi, adică, atunci când exprimi propria ta profunzime în concordanţă cu claritatea gândului tău, a interpretării şi execuţiei. Astfel ascultătorii tăi vor recepţiona mesajul şi înţelesul pe care tu doreşti să-l tranmiţi, şi acest mesaj şi înţeles vor corespunde cu gradul în care tu te deschizi pe tine însuţi la curgerea Inteligenţei Infinite — gradul în care tu realizezi ca nu există nici o separare în Viaţa care ne uneşte pe toţi.”

Am simţit ca vreau să spun, precum Schuman, “că în interpretarea cu un instrument, trebuie să fii una cu el, şi cel ce nu poate cânta ‘cu’ el nu poate cânta deloc.”“Motivul pentru multele eşecuri ale celor care promit mult”, a adăugat Geshi Rimpoche, “este că ei nu ştiu că Creatorul şi creaţia Lui sunt una, nu separaţi. Acest fapt face toată diferenţa când este înţeles, nu doar ca o idee, ci experimentând faptul ca Spiritul singur are voce, că Dumnezeu se exprimă pe sine însuşi prin voce, prin armonie, prin lumină, sunet, culoare şi formă. El este armonie, dragoste, înţelepciune, putere. În asta stă puterea lui Dumnezeu în om, pentru că Dumnezeu este omul, ‘Eu şi cu Tatăl una suntem’. “Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era cu cuvântul, şi cuvântul s-a făcut trup’, dar trupul nu nu avea de spus nimic în această chestiune şi astfel cuvântul ramâne nemuritor.Nu suntem născuţi din sânge sau din voinţa cărnii, nici din voinţa omului, ci a lui Dumnezeu.”

“The word was with God, and Godwas that word, and that word was made flesh,’ but the flesh had no say in the matter, so theword remains immortal. ————————

S-a uitat la mine ca şi când dorea să vada că am înţeles în întregime ceea ce a spus, iar eu eram mulţumit să simt că am înţeles.

“Cei care se exprimă pe ei înşişi în muzică”, a afirmat el, “ar trebui să ţină minte ca Dumnezeu a făcut instrumentul perfect pentru propria Lui exprimare. ‘Fiţi perfecţi precum Tatăl vostru în Ceruri este perfect’. Sufletul primeşte, şi mintea şi creierul direcţionează mecanismul.Dacă în mintea ta ai ideea că mecanismul este defect, că gândul tinde să se exprime pe sine însuşi, cu cât încerci mai mult sa obţii expresia perfectă cu atât mai activ va deveni gândul contrar. Acest lucru induce multe eşecuri. Ţine minte că practica continuă cu perioade de odihnă pentru asimilare, cu conştiinţa ritmului perfect fac un geniu. O persoană trebuie să practice încet pentru a stăpâniexecuţia compoziţiei. Nu trece rapid peste o parte dificilă; ia-o încet la început şi măreşte tempoul, dar cu acurateţe. Să ştii că ai fost născut cu putere peste toate lucrurile.

“Înţelege unitatea impersonală a tuturor lucrurilor, neglijează separarea personală, trăieşte în realizarea conştientă a unităţii tale cu Creatorul întregii omeniri. Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“Interpretează şi cântă cu inima plină de dragoste, las-o să fie o harpă a unei melodii excepţionale şi frumoase — şi cei din Ceruri se vor bucura pentru ca vei simţi unitatea cu ei.”Eram vrăjit de înţelegerea lui, de înţelepciunea lui, de cunoaşterea lui a tuturor lucrurilor importante din Viaţă. Am stat acolo cufundat în gânduri, şi atunci i-am auzit vocea spunând pe un ton diferit, aproape ca şi când ar fi dat o comanda, “Ridică-te fiule, trebuie să mergem acum, pentru că sunt o grămadă de făcut pentru tine cât timp vei sta cu noi şi deja trebuie să fii pe drum.”“Da”, am spus, “dar aş dori să rămân cu tine un pic mai mult.”“Asta va fi aranjat mai târziu”, a răspuns el, “Între timp alţii aşteaptă să te vadă în carne şi oase. Deja se ştie printre Yoghinii Tibetani şi Maeştrii din Valea Ok faptul că eşti pe drum, dar aş vrea mai întâi să merg dea-lungul Văii Ha Chu până la Ha Dzong. Sunt opt mănăstiri destul de aproape una de alta pe drum.

“Ai aici o scrisoare către Dar Tsang, conducătorul Mănăstirii Yangtang; el te va pune în legătură cu alţii. El este un maestru al Tumo.Am făcut toate aranjamentele pentru tine să poţi vedea şi înţelege această Ştiinţă.”“Da,” am spus, “Am auzit despre această Ştiinţă, controlul elementelor, a căldurii şi frigului.”“Da, este interesantă, dar la urma urmei ea nu revelează Realitatea, deşi aş vrea să o vezi cum se efectuează, şi poate, vei primi câteva lecţii despre ea”, şi a zâmbit.

“În mănăstirea Gonsaka”, a continuat el, “vei învăţa arta de a traversa peste spaţii vaste într-un timp foarte scurt. Aceasta se realizează printr-o formă de levitaţie în transă. Vei vedea de asemenea, în mănăstirea Takohu, practica telepatiei mentale. Acest subiect este foarte interesant şi vreau să ăi acorzi mai multă atenţie deoarece îţi va fi de mare ajutor mai târziu.”(Acest lucru l-am gasit întradevăr folositor, pentru că, atunci când am fost în multe ţări diferite, deşi nu puteam să vorbesc limba, puteam în schimb să citesc mintea.)“Aceasta îţi va luat o lună sau mai mult din timpul tău.”Am întrebat: “Dar prietenul meu, va veni cu mine?”“Nu,” a răspuns el, “el te va aştepta în valea Ok până când vei ajunge acolo.”

Ziua următoare am citit toate instrucţiunile care îmi erau de ajutor pe drum, şi cum se cuvine l-am părăsit pe Geshi Rimpoche. Cu mine l-am luat pe cărăuşul meu, translator, bodyguard-ul,

poneii noştri şi un catâr, lăsând restul la Lingmatang pentru că mă voi intoarce acolo.Acum mergeam în direcţia opusă, departe de ruta de comerţ spre Lhasa. Acum mergeam dincolo de Himalaya care separau Bhutanul de Tibet. Mi s-a spus ca drumul era doar o potecă, foarte periculoasă în anumite părţi datorită numeroaselor alunecări de teren.

Leoparzi de zăpadă sunt de asemenea în acest district. Aceste animale arată ca o încrucişare între un tigru şi un lup. Ele sunt foarte iuţi şi sigure pe picioare şi atacă în special caprele de munte. Se ştie că atacă trecătorii pe cale la punctele periculoase. Pe drum am văzut câţiva dar erau la distanţă mare. Nomazii — oamenii care trăiesc pe câmpii — pastrează un număr mare de câini buldogi pentruaşi proteja cirezile de jefuitori.

Am traversat râul rapid Ama Chu, printr-un loc numit Geling Market, o piaţă unde locuitorii schimbă lucruri. Foarte puţini bani sunt folosiţi; oamenii fac barter cu bunurile şi aparent se descurcă foarte bine.Schimbul pare să se echilibreze singur, mi s-a spus. Am trecut prin piaţă şi ne-am croit drum către un loc numit Sharithang către sfârşitul văii Chumbi.

Yatung este situată cam la mijlocul Văii Chumbi (de care am vorbit în capitolul anterior). Pentru a ajunge la Lhasa o iei la stânga, dar noi am luat-o la dreapta. Valea Chumbi în această perioadă a anului, mai şi iunie, este prolifică cu flori. Poalele munţilor până la marginea văii erau acoperite cu copaci de rododendron înfloriţi. Culorile diferite, roşu, roz, alb şi violet formau un tablou minunat. Unde copacii rododendron ajung în josul văii se găseau maci chinezeşti, fiecare de cel puţin cinci inci în diametru, şi tulpinile erau de aproape cinci picioare înalte. Petalele erau de o nuanţa bogată de galben cu margini roz, foarte frumoase pentru a fi privite.

Am spus interpretului meu: “La Londra acestea ar valora o avere, dar aici cresc din abundenţă şi nimeni nu le vrea.”Valea era acoperită cu aconit sălbatic, ghinţură sălbatică şi nemţişor de munte. Aici era o plantă care era folosită extensiv în medicină, în special pentru toate tipurile de inflamare, şi este considerat cel mai folositor drog în homeopatie — faimoasa aconitum. Genţiana, un bun tonic şi un excelent stomachic, se găsea de asemeni aici. În aces tărâm îndepartat şi inaccesibil aceste plante puteau fi culese cu carul.

Când am ieşit din vale am întălnit cea mai colţuroasă şi periculoasă potecă pe care am văzut-o vreodată. Nu era lată de mai mult de două picioare în unele locuri şi era situată pe marginea unei prăpăstii adânci de aproximativ doua mii de picioare lîngă râul Ha Chu. Ameţeam dacă mă uitam în jos. La un moment dat am trecut pe sub o rocă ce ieşea din munte chiar deasupra potecii; avea o greutate de câteva tone. Am trecut pe sub ea, înapoi şi înainte, de mai multe ori doar ca să simt fiorul pe care îl cauza.Am crezut că o să fie o alunecare de teren pentru că roca atârna chiar deasupra prapastiei. Însă era prinsă în munte, şi felul în care era prinsă era un mister pentru mine. Probabil într-o zi va cădea în râul situat la o mie de picioare dedesuptul ei, iar când se va întâmpla asta, va face un zgomot asurzitor precum tunetul.

Am urcat iar şi iar până când am ajuns în vârful trecătorii şi puteam vedea la distanţă valea râului Wond Chu. În prim-plan puteam vedea Ha Dzong, şi punctate ici şi colo pe versantul muntelui

erau mănstiri.Era o experienţă nouă pentru mine să văd aşa de multe mănăstiri mari una lângă alta, cocoţate pe versantul muntelui.

Mergând în jos trecătoarea era mai extenuantă decât la urcare. Partea de jos a trecătorii se deschidea în valea Wong Chu, prin care râul Ha Chu curgea. Acolo am fost întâmpinaţi de un număr de tibetani pe ponei liţoşi.Am spus bodyguardului meu: “Ăştia arată ca nişte bandiţi!”“Da,” a spus el, “chiar asta sunt.”Eram covârşiţi la număr, cam cinci la unu. Ne-au încercuit încet aşteptându-se să ne luptăm, dar ştiam că asta ar fi o sinucidere şi în mine am simţit că trebuie să existe mijloace pentru a cuceri dificultăţile.

Aceşti tâlhari gândesc că tâlhăria este ocupaţia unui gentelmen şi dispreţuiesc orice fel de “muncă”. Au început să caute prin lucrurile noastre şi puteam să văd ca intenţionau să ne ia tot ce aveam, inclusiv poneii.Toate astea ne-ar fi pus într-o încurcătură penibilă. Atunci dintr-o dată m-am gândit la ochiul meu artificial.Ştiam că aceşti oameni sunt foarte superstiţioşi şi deja învăţasem câte ceva despre religia lor.Unul dintre cei mai de temut zei ai lor era un zeu alb cu doar un ochi, un zeu care aducea dezastre, chiar moartea, asupra celor care îl mâniau. Aşadar aceşti oameni îl îmblânzeau regulat cu daruri de toate felurile pentru a-i domoli furia. Deci, ştiind asta, am săritîn mijlocul lor şi am făcut nişte zgomote ciudate strigând în tibetană ce cel şapte iaduri să se deschidă deasupra şi dedesuptul lor. Mi-am scos ochiul artificial, l-am arătat tuturor şi apoi l-am pus iarăşi înapoi. Să le fi văzut feţele! Ochii larg deschişi, cuprinşi de frică şi tremurând au aruncat jos lucrurile noastre s-au urcat pe ponei şi au fugit — abia puteam să-i vedem din cauza prafului. Ne-am tăvălit pe jos de râs când am realizat ce poate face un ochi artificial. Ne-au lăsat în pace şi nu i-am mai văzut a doua oară. Dar s-a întâmplat să auzim poveşti ciudate despre un zeu alb care a căzut din munţi în valea râului Wong Chu. M-au luat drept zeul lor înfuriat de care se temeau aşa de mult. Nu am lăsat secretul să-mi scape, că un ochi artificial a făcut şmecheria. Ce a adăugat culoare poveştii vizitatorului misterios  a fost un tânăr de aproximativ nouăsprezece ani, care a avut ghinionul să cadă şi să-şi disloce umărul. S-a întâmplat să trec pe acolo şi să i-l pun la loc. Umărul fusese “afară” pentru numai o jumătate de oră şi a fost pus la loc uşor. Acest incident a însemnat unadaos de faimă pentru “zeul alb” şi am auzit despre toate acestea când m-am întors la Lingmatang, Geshi Rimpoche m-a întâmpinat cu: “Fiule, faima ta e mai mare decât a mea, şi nu eşti în această ţară decât de puţin timp.”Am râs cu poftă, poţi fi sigur de asta.

CAPITOLUL V

După ce am traversat trecătoarea Kzu La, care este situată la aproximativ 16,000 de picioare deasupra nivelului mării, şi după toată păţania cu prietenii noştri gentelmeni, bandiţii din josul trecătorii, era destul de târziu când am ajuns la o colibă de odihnă într-un loc numit Damtang, 11,000 de picioare deasupra nivelului mării. În medie înălţimile Tibetului sunt în jur de 10,000-12,000 de picioare deasupra nivelului mării, cu munţii acoperiţi cu zăpadă în jur ca nişte turnuri în toate părţile, accesibile numai peste trecători situate la 15,000 până la 20.000 de metri

deasupra nivelului mării, multe dintre ele imposibil de trecut în timpul iernii. Tibetul acoperă o arie de peste 600,000 de mile pătrate în care trăiesc aproximativ două milioane de oameni. Unii dintre aceştia abia se chinui să trăiască, dar alţii sunt relativ bogaţi.Contrastul este foarte evident.

Deşi era seara târziu era încă lumină. Soarele apunea dincolo de munţii din spatele mănăstirii Tenchen care stătea ascunsă în versantul muntelui, aproximativ la cinci mile distanţă. Am decis că o să rămânem în colibă pe timpul nopţii şi o să ajungem la Yangtang aproximativ la zece în dimineaţa următoare, deci cărăuşul meu a scos ustensilele de gătit, a aprins focul, şi a gătit o masă saţioasă din pui copt şi cartofi copţi. Am mers mult şi am mâncat foarte puţin în acea zi, şi normal îmi era foame, şi am mâncat cu poftăş părea să fie cea mai bună masă pe care o avusesem vreodată.

Cărăuşul meu s-a întâmplat să fie destul de bun cu acordeonul lui şi l-am pus să cânte câteva melodii. Acestea sunau romantic şi se potriveau cu ceea ce era în jur.Unde era situată coliba se afla o strâmtoare adâncă în faţă şi un munte în spate. Aceasta producea un ecou distinct, mai distinct decât am auzit oriunde în lume. Suna ca şi când doi oameni  cântau în acelaşi timp, unul departe la distanţă. Melodiile păreau să se îmbine una cu cealaltă ca şi când una răspundea celeilalte. Era trecut bine de 11 p.m. când am mers la culcare. Eram obosit şi am dormit buştean.

Dimineaţa m-am trezit când tocmai răsărea soarele. Dacă pot, niciodată nu ratez un răsărit sau un apus de soare. De această dată răsăritul de soare părea să-mi facă ceva. Panorama minunată de culori au trezit în mine un sentiment interior misterios pe care Tibetul îl avea pentru mine, pentru că Tibetul este învăluit în mister: cel mai superstiţios şi cel mai sublim sunt unul lângă altul. Întradevăr, Tibetul este un tărâm al extremelor, cu cea mai întunecată ignoranţă şi cea mai mare înţelepciune, unde miracolele par la fel de uşoare ca respiraţia. Este salbăticia cea mai sălbatică — Natura colţuroasă, şi cea mai frumoasă, munţii şi văile. Sunt cel mai mare şi cel mai mic, furtunile şi calmul, căldura zilei şi frigul nopţii. Acestea urmează una alteia, pe măsură ce una apare, cealaltă dispare, aproape în acelaşi timp. Se găseşte cel mai împuţit şi cel mai meticulos, cel mai rău şi cel mai fin, în caracterele umane. Este cu adevărat o ţară a contrastelor.

Pe măsură ce aceste gânduri îmi treceau prin minte  razele soarelui loveau porţile mănăstirii Tenchen. Puteam auzi, în depărtare, chongha-urile răsunând şi bubuitul marilor gonguri în timp ce vocile profunde ale lama-şilor cântau Om Mani Padme Hum.M-am uitat jos în vale şi umbrele munţilor dispăreau. Aveam un sentiment straniu, un sentiment de pură uluire. Aerul era tare din cauza frigului nopţii şi vântul venea înspre noi purtând un miros de tămâie. Acest fapt dădea mai mult farmec scenei — soarele răsărind peste munţi, râul învolburat ce trecea prin vale, picăturile care străluceau reflectau culorile precum un curcubeu, muzica ciudată, vocile profunde ale lama-şilor şi mirosul, doar pentru aceste lucruri singure merita să vii aici.

Unele mănăstiri au borcane mari pentru tămâie, care stau deasupra porţilor mănăstirii cu faţa către vale, în care tămâia este arsă în continuu. Pe măsură ce soarele se ridica, întreaga atmosferă îmi dădea acel sentiment de anticipare a revelaţiei unei forţe misterioase ascunse pentru mii de ani.

Trei mănăstiri erau la câteva mile una de cealaltă, Tenchen, Gyamdu şi Yangtang. Ştiam că Yangtang era cea mai depărtată dintre cele trei şi era mănăstirea ce ţinea de secta galbenă la care trebuia să merg mai întâi.

Am mers în jos pe cărarea ce ducea la malul râului învolburat şi picături de apă erau aruncate în feţele noastre de vântul care acum era forţat să urce din vale, munţii creând o pâlnie prin care vântul sufla cu putere, cauzând chiar şi pietrele de pe cale sa fie aruncate în feţele noastre.Am ajuns la un pod şubred ţinut laolaltă de o frânghie de bambus, şi când am păşit pe el, se legăna dintr-o parte în alta. Era suspendat de ambele maluri ale râului, unde apa trecea printre două stânci mari, formând o prăpastie adâncă. Dacă una dintre frânghiile de bambus se rupea eram dus, pentru că nimic nu putea să supravieţuiască torentului imens al apei gheţarului cu spuma ei albăstuie biciuind feţele rocilor printre care trecea.

Am ajuns pe malul celălalt şi am urcat o pantă abruptă aproximativ doua mile către mănăstirea Yangtang.Trebuie să fi fost o privelişte stranie pentru lama-şii care ne vedeau venind pe treptele abrupte care fuseseră cioplite în roca pe care mănăstirea stătea, pentru că nimic de acest fel nu s-a mai întâmplat înainte. M-am simţit un pic ciudat, pentru că nu îl aveam pe prietenul meu să-mi vorbească şi a trebui să mă introduc singur cu scrisoarea pe care Geshi Rimpoche mi-o dăduse.

Când am ajuns la mănăstire interpretul meu a vorbit pentru mine. A spus lama care venise să ne întâmpine că am o scrisoare de la Geshi Rimpoche pentru Geshi Dar Tsang. Deja învăţasem răbdarea, pentru că nimic nu se mişcă repede în acest tărâm izolat al misterelor, şi între timp am obţinut permisiunea să vizitez mănăstirea.Lama care mă conducea era un om bătrân cu o faţă foarte inteligentă. Îmi pot aminti privirea lui — era una de uluire. Îmi pot imagina care erau gândurile lui, precum “Ce cauţi aici?”, “De unde ai venit?”, “În ce fel de lume trăieşti?” “Ce este în scrisoarea de la Geshi Rimpoche?”.

Zidurile Mănăstirii Yangtang erau construite din bolovani mari ciopliţi cu dificultate. Masa totală a clădirii masive era imposibil de estimat.Zidurile erau aproximativ şapte picioare în grosime, şi bolovanii mari erau puşi laolaltă cu mare îndemânare. Cum au fost făcute toate era un mister pentru mine.

Acoperişul era acoperit cu plăci de ardezie de aproximativ doi inchi, coloraţi în galben, aceasta fiind una dintre mănăstirile care ţineau de secta galbenă. Modalitatea prin care zidurile şi acoperişul erau vopsite, mi s-a spus, era prin turnarea unor mari cantităţi de apă colorată în galben pe acoperiş şi albă pe ziduri.

Am intrat la parter printr-o sală centrală mare. Deasupra pe toate laturile erau magazii. În jurul laturilor deasupra magaziilor erau mici capele folosite ca altare pentru zeitaţi. În aceste altare erau multe imagini din aur şi argint, valoarea lor fiind imposibil de estimat.Deasupra sălii principale a templului diverse camere conţinând mărunţişuri monastice, iar în jurul marii clădiri principale erau alte clădiri, camerele de locuit ale lama-şilor.

Uşa principală avea o mărime imensă, precum cea din Lingmatang, împodobită pe laturi cu cortine masive din brocart cu ciucuri din aur. În jurul sălii principale erau fresce de o frumuseţe

extraordinară. Acestea erau zeităţile protectoare şi demonii zonei. Pe partea stângă era roata Vieţii, şi pe ambele părţi erau roţi-de-rugăciune mari pline cu nenumărate rugăciuni, majoritatea cu formula Om Mani Padme Hum.

Roţile-de-rugăciuni erau de aproximativ opt până la zece picioare în înălţime şi aproximativ cinci până la şase picioare în diametru.Ele se întorceau cu un mâner şi o manivelă şi la fiecare rotaţie un clopot sună. Acesta este un semn că păcatele tale au fost iertate. În jurul zidurilor templului erau roţi-de-rugăciuni mai mici, şi, când un lama trecea pe lângă una dintre ele, o rotea cu mâna. În acest fel, işi construieşte virtutea!

Am văzut un număr de picturi, bătute cu pietre preţioase, care valorau probabil mii de lire şi multe banere din mătase, unele dintre el de nepreţuit.Tempul avea galerii în jur, tavanul era susţinut de piloni imenşi din lemn aproape de două ori mai groşi decât trupul meu şi panglici colorate lungi din mătase cu desene rare atârnau de el. Toate acestea erau făcute de lama-şi, înfăţişându-i pe Buddha-şi şi sfinţi la fel ca şi zeităţile care păzeau mănăstirea.

În spatele sălii templului era altarul şi la picioarele lui erau sute de lămpi cu unt din aur şi argint. Acestea ardeau şi lama-şii prezenţi le reumpleau cu unt de iac (acestea trebuiau să ardă continuu). Deasupra tronului altarului, care era folosit de Dalai Lama, era suspendat unfrumoas baldachin din brocart. Pe latura dreaptă era un scaun mai jos, acesta fiind scaunul directorului de ceremonii, iar la stânga erau unele similare unde stăteau stareţii. Directorul de ceremonii conducea serviciul iar stareţii instruiau lama-şii.

În faţa acestuia erau alte scaune pentru lama-şii mai mari, iar apoi veneau multe rânduri lungi de locuri cam la şase inci de podea, toate cu faţa în aceeaşi direcţie, în susul şi în josul sălii (nu intercalate cum sunt la noi). Fiecare lama stătea în postura lui Buddha unul în spatele celuilalt. O ceremonie era în plină desfăşurare, iar la anumite intervale se servea ceai de către distribuitorii de ceai, fiecare lama având propria lui ceaşcă.

Ceaiul este băut la toate orele, toată ziua, mi s-a spus. Ceaiul era adus din spate din bucătăriile negre şi murdare unde erau vase mari din fier, unele având cinci picioare înălţime şi patru picioare în diametru, în care era pusă o cărămidă de ceai chinezesc, o bucată mare de unt rânced şi o cantitate de sare. Acestea fierbeau la foc mic zi şi noapte, şi apa sau alte ingrediente erau adăugate când era necesar.

Mi s-a spus ca anual se importau mai multe milioane de livre de ceai în Tibet. Numărul mediu de ceşti consumate în fiecare zi de o persoană este între douăzeci şi treizeci de ceşti. Ceaiul părea să fie servit tot timpul cât dura ceremonia.

În centrul sălii erau chongha-uri şi gonguri. Chongha-urile erau aproape zece picioare sau mai mult în lungime, iar gongurile mari aveau aproximativ şase picioare în diametru. Chongha-urile erau susţinute pe suporţi acoperiţi cu foiţe de aur, iar gongurile erau susţinute pe doi stâlpi acoperiţi cu o foiţă similară.

Chongha-urile sunau într-un asemenea mod încât un set de lama-şi “prealua” înainte să termine ceilalţi, iar rezultatul era o notă ca un boom continuu, iar la intervale gongurile erau lovite, un boom adânc răsunând în întregul templu. Aceasta se întâmpla când lama-şii ajungeau la Om şi la Om Mani Padme Hum. Amestecându-se cu acestea erau sute de clopoţei mici care sunau la intervale. Toate acestea păreau să fie coordonate de directorul de ceremonii.

Scrisoarea mea a juns în sfârşit la Geshi Dar Tsang, pentru că, în timpul cât am fost interesat profund în ceea ce se întâmpla în Sala Templului, un lama a venit să mă conducă la apartamentele private ale lui Geshi Dar Tsang.Am fost surprins să văd un om care arăta foarte tânăr. Mi-a vorbit în hindustani, limbă pe care o şitam bine. Cunoaştere lui a hindustani era foarte bună şi ne-am înţeles excelent, era bucuros că puteam vorbi fără interpret.

Era bucuros să mă vadă; m-am gândit că era din cauza scrisorii de la Geshi Rimpoche. Nu ştiam ce a spus Rimpoche, nici chiar astăzi, pentru că era scrisă în tibetană, dar trebuie să fi conţinut ceva plăcut despre mine, altfel aş fi primit un ridicat din umeri rece cu care era întâmpinat oricine încerca să viziteze sanctuarul celor mai înalţi.L-am întrebat cum a învăţat hindustani şi mi-a spus că yoghinul care l-a învăţat era indian. Eram interesat să aud asta pentru că si eu fusesem cu un yoghin indian.

Am spus:”Văd în mănăstire lama-şi mult mai bătrâni ca tine; cum se face că tu, fiind aşa de tânăr, eşti conducătorul aceste mari mănăstiri?”Mi-a răspuns: “Sunt mai bătrân decât oricare dintre ei, deşi nu o arăt.”Atunci am întrebat:”Având în vedere cunoaşterea şi experienţa ta, nu crezi în aceaste chestii cu zeitaţi şi iaduri, nu-i aşa?”“Oh nu,” a răspuns el, “dar toţi aceşti oameni au fost aduşi într-o stare în care nu ştiu nimic altceva. Studenţii mei care au stăpânit arta Tumo ştiu că ritualul şi superstiţia sunt doar pentru a impresiona mintea, dar precum ştii, nu pot învăţa asta pe toată lumea — viaţa mea nu ar merita să fie trăită. De fapt, nu mi s-ar da voie să trăiesc! Cam aşa stau lucrurile cu religia în această ţară. Suntem în prezent unde Vestul era pe timpul Inchiziţiei Spaniole.”

Am fost surprins că ştia despre brutalitatea preoţimii. Am spus: “Probabil dacă nu ar fi fost legea am fi avut persecuţii şi acum? Mulţi oameni acum s-au distanţat de bigoţii religioşi pe care îi avem chiar astăzi; acesta este motivul pentru care bisericile noastre sunt majoritatea goale.”“Omenirea,” am continuat eu, “este divizată de religie, de naţionalitate, de grupuri, de credinţe, de idei, doar datorită faptului că omul nu poate vedea cât de false sunt. Odată ce vede cât de false sunt aceste lucruri le va abandona; atunci, şi numai atunci, va realiza că suntem toţi unul. Atunci omul se va elibera prin Adevărul Unicei Vieţi în fiecare fiinţă, care singurul Real şi singurul Adevăr care îl va face liber.”

“Ai pus totul laolaltă”, a spus el, şi a continuat: “Ideile sunt prezentate minţii conştiente şi sunt recepţionate şi trec în subconştient. Imediat ele sunt acceptate sau respinse în concordanţă cu ideea sau credinţa conducătoare a persoanei respective. Aceasta nu este înţelegere, este ignoranţă, dar puţini îşi dau seama, deoarece o credinţă sau o idee este realitate pentru ei. Încă nu au ajuns să ştie ce este o idee, sau cum este formată în minte de mediul înconjurător, prin imitaţie. Deci avem confuzie şi antagonism în lume care duce la război şi mizerie.”

“Sunt de acord cu tine,” am spus eu, “am văzut lideri, religioşi şi de alte tipuri, care fac declaraţii pe care masele negânditoare le acceptă. Au steaguri şi strigă. Aceasta este masa ignorantă care nu este capabilă să examineze ce se spune şi ce se întâmplă peste tot. Lideri adânciţi în bigotism religios şi naţionalism extrem sunt un blestem pentru civilizaţie. Aceşti oameni ar trebui să fie scoşi în afară, pentru că sunt cauza multor suferinţe pentru omenirea neiluminată.”

“Aceasta este foarte adevărat”, a spus el, “dar el mai rău dintre toate este faptul că oamenii se roagă la un Dumnezeu al Iubirii în timp ce sunt adânciţi în ură. Rugăciunile lor sunt idolatre. Doar când vor înţelege cum ura a apărut vor ştiu cum să se roage la un Dumnezeu al Iubirii.“Cei care trăiesc în separare se roagă la un dumnezeu fals fabricat chiar de ei care nu îi aude. Nu sunt acestea învăţăturile falşilor profeţi pe care le avem în mijlocul nostru peste tot în lume? Fiecare grup religios pretinde că religia lui este singura adevărată, şi proclamă pedepse grele asupra celor care nu acceptă asta, iar de aici omul este ţinut în ignoranţă şi este confuz şi temător prin superstiţie.”

Am găsit un alt prieten şi am făcut progrese bune împreună.“Cred că ar fi recomandabil să porţi roba unui învăţător cât timp eşti aici,” a spus, şi mi-a înmânat o robă purpurie pe care am îmbrăcat-o.

“Geshi Rimpoche îmi spune în scrisoare ca eşti un maestru în Prana Yama şi un maestru al artelor de vindecare.” Am spus ca am vindecat mulţi oameni peste tot în lume şi am avut succes, dar am atribuit aceasta unei puteri dincolo de mine.“Da,” a confirmat el, “numai când ştim că noi suntem nimic Spiritul care este totul, se manifestă în şi prin noi.”

A luat o carte cu note scrise de el însuşi în Tibetană, şi a întors paginile până când a ajus la cuvintele pe care le scrisese acolo. “Cel care va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar cel ce-şi va da viaţa pentru Mine o va câştiga.”“În aceasta carte,” a spus el, “am toate învăţăturile marilor Maeştri, şi aceste cuvinte le-am găsit ca fiind adevărate.”

Apoi a schimbat dintr-o dată subiectul. “Ai venit aici să ştii ceva despre Tumo, controlul elementelor, a căldurii şi frigului. Ţi-ai acordat foarte puţin timp pentru asta. Este una dintre cele mai dificile Ştiinţe oculte, deoarece percepţiile simţurilor joacă un rol important.“Da,” am spus eu, “Ştiu că timpul meu este limitat, dar nu vreau să fiu un adevărat maestru al Ştiinţei Tumo atâta timp cât o înţeleg, şi prin practică să pot deveni cel puţin adaptabil.”“Atunci,” a spus el, “nu există timp ca prezentul, deci să începem.”M-a luat în sanctuarul lui privat unde am stat pe scaune cu perne foarte comfortabile.“Atunci,” a început cu un ton al maestrului, “nu e doar o idee pentru tine ca Viaţa singură trăieşte, că trupul nu trăieşte separat de Viaţă.

Viaţa singură are conştiinţă, şi singura conştiinţă pe care trupul o are este Viaţa care îl pătrunde prin sistemele circulator şi nervos.” Eram uimit de cunoaşterea lui profundă a cadrului uman şi i-am spus asta. A răspuns: “Practica Tumo cere asta,” a continuat el: “Fiecare formă apare din materia invizibilă, care este baza tuturor formelor; nu există formă separată de ea. Acum ştim că materia invizibilă poate fi condensată în masă solidă printr-o schimbare în conştiinţă în raport cu

ea. Tot aşa materia solidă poate fi dizolvată în materie invizibilă prin acelaşi proces în sens invers, dar problema cu majoritatea oamenilor este că conştiinţa lor nu este antrenată şi sentimentul se amestecă înaceastă direcţie.”

Am ascultat foarte atent ce spunea.“Ştii destul de bine,” a continuat el, “în lucrările tale de vindecare că sentimentul şi frica împiedică procesul de vindecare a pacientului.”Am răspuns: “Ştiu asta prea bine, şi e nevoie de o schimbare a conştiinţei pentru a trece dincolo de ea.”“Corect,” a spus el, “Deci când consideri cauza şi vindecarea pentru orice boală, indiferent dacă e a minţii sau a trupului, trebuie să ţinem cont de faptul că materia e plastic pentru gândurile şi sentimentele noastre şi asta este chiar mai important pentru tine în practica Tumo.

Înţelegând complet procesul mental vei putea să dizolvi orice condiţie care este rezultat al erorii.”“Aşa este,” am spus eu.“Ei bine,” a continuat el, “căldura şi frigul nu există în Realitate, aceste ‘condiţii’ există doar în minte. Spiritul care este baza tuturor lucrurilor, nu este afectat de căldură sau frig. Când pui laolaltă căldura şi frigul ambele dispar.”“Înţeleg asta,” am spus.“Ei bine,” a continat el, “aceasta se realizează cu ajutorul exerciţiilor de respiraţie şi folosirea vibraţiilor sunetului ‘Aum’ astfel încât să vibreze prin întregul tău trup. Astfel treci într-o stare subiectivă în care controlezi elementele; prin urmare elementele de căldură şi frig sunt controlate de asemenea.”

Am spus: “Încep să văd lumina zilei acum.”“Da, dar asta nu e totul. Prin repetarea constantă a sunetului Creaţiei ‘Aum’ conştiinţa subiectivă devine conştientă de puterea creaţiei şi dezintegrării deoarece ele sunt una, şi nu principii separate. Sunetul ‘Aum’ poate fi auzit în toată creaţia şi în fiecare formă, minerală, vegetală, animală şi în sferele umane. Acesta este sunetul de bază; singura diferenţă este diferenţa în vibraţie.”

“Acum,” a adăugat el, “undele eterice şi undele sunetului se amestecă una cu cealaltă deoarece spui ‘Aum’ în timp ce eşti conştient că forţa creativă este în conştiinţa ta; atunci gândul tău devine electromagnetic, care factorul de control şi în materia invizibilă şi în cea vizibilă. Unda sunetului este unda materiei ponderabile; prin urmare te poţi juca cu ea în sus şi în jos pe scală, de la invizibil la vizibil — nu există diviziune între ele, este doar aparentă. Gândul creativ fiind în Conştiinţă trimite în eter undele invizibile în timp ce sunetul le reduce la vizibil, şi astfel ai ceea ce se numeşte materializare. Înţelegi asta, nu-i aşa?”“Da,” am răspuns eu, “şi de asemeni ştiu că cei care cântă ritualuri ştiu puţin despre ceea ce fac. Ştiu de asemenea,” am spus, “că puterea terapeutică a sunetului în vibraţii armonioase exercită o influenţă asupra minţii şi trupului, pentru că unul este produsul celeilalte.”

“Culoarea sunetului crează efectul,” a spus el. “Culoarea afectează învelişul astral şi eteric care penetrează trupul, şi dacă ‘Aum’ este rostit cu înţelegere şi acurateţe în timp ce respiraţia Vieţii

este efectuată ea va armoniza toate celulele trupului iş te va păstra tânăr. Când acest lucru va fi cunoscut în general o mare civilizaţie se va ridica.”“Se va vedea,” a spus el, “că singura putere vine de la Spirit care este Întregul şi este peste tot şi omniprezent, şi este sursa tuturo lucrurilor inclusiv a omului. Pentru că ‘Acum’ este eternitatea; nu exista ceea ce se cheamă timpul în omniprezent. Trecutul şi viitorul nu există în afara minţii omului.”

“Acum,” a spus el, “respira aşa cum îţi indic şi emite sunetul ‘Aum’ pe măsură ce expiri. Sunetul trebuie să fie propriul tău ton, care este pe cheia A.”Aşa că am început să respir aşa cum mi-a indicat. (Asta nu pot să perzint aici datorită pericolului neiniţiaţilor). O stare de semi transă a fost întradevăr indusă.“Acum, din nou emite sunetul ‘Aum’ pe măsură ce expiri — sunetul să curgă din cap la picioare şi pe măsură ce îi simţi vibraţia trimite un curent al Vieţii, fiind conştient de Ea, prin trupul tău, şi vei simţi ca şi când trupul este pe foc. Simţul căldurii te ajută. Acum, înţelegi?”“Da, înţeleg,” am spus, pentru că am simţit ca şi când trupul îmi era pe foc, şi am adăugat, “Acum pot să-mi dau seama că că baza este simţul.”

După câteva antrenamente mi s-a oferit oportunitatea să folosesc practica în mod real.Într-o dimineaţă am început să urcăm muntele, ajungând la linia zăpezii pe la ora 9 p.m. (am urcat aproape toată ziua). Când soarele a apus a început să îngheţe câteva grade sub zero. Am stat între doi ucenici ai lui care erau experţi în Ştiinţa Tumo. Am început să practic aşa cum am fost instruit. Căldura era terifică şi zăpada a început să se topească în jurul meu, în mici râuleţe.

Am întrebat dacă asta era cauzată de eforturile mele sau ale celor aşezaţi lângă mine.Mi-a spus: “Te-ai descurcat excepţional; i-am pus pe cei doi lângă tine doar ca să te ajute.”Eram destul de mulţumit cu rezultatul, dar ştiam că sunt necesari ani de practică pentru a fi un maestru la Tumo.

Am vrut să ştiu cum era realizată, şi eram satisfăcut. Am continuat practica pentru încă zece zile până la ceremonia festivă anuală a mănăstirii. Atunci am văzut ce se putea face în realitate cu elementele căldurii şi frigului.Dar Tsang şi doi dintre cei mai buni elevi ai săi au luat dintr-un foc intens bare din fier încinse şi le-au pus în gurile lor. Puteam să aud sfârâitul ce venea de la umezeala din gurile lor. Au îndoit aceste bare de fier încins în inele în timp ce erau în gurile lor. Nu era nici o urmă de arsură ce putea fi văzută. Nu puteam nici să mă apropii de aceste bare din fier, aşa de feroce era căldura.

Mulţimi de lama-şi din alte mănăstiri, oameni din toate satele dimprejur, veneau să vadă paradele şi dansurile religioase ale lama-şilor.Mai târziu, Geshi Dar Tsang a luat o piesă groasă din oţel solid şi a înnodat-o. A făcut aceasta cu ajutorul dematerializării. Materialul a devenit flexibil în mâinile sale, şi precum o sârmă a înnodat-o.Când am luat oţelul înnodat în mâinile mele, cu toată puterea nu am putu nici să o mişc.

La scurt timp după asta Dar Tsang a luat-o din nou şi a dezlegat nodul făcând bucata de oţel dreaptă din nou. Da, era greu de crezut.Ştiam că erau necesari ani de practică pentru a realiza asemenea lucruri; chiar şi după ani de

practică puţini reuşeau. Dar faptul că am văzut-o realizată cu proprii mei ochi m-a convins că aparent imposibilul era posibil.

Iisus a fost un mare Maestru şi a făcut lucruri cu mult mai mari decât ştim noi. Dar aceiaşi putere care exista atunci, există acum şi va continua să existe deoarece Ea este Eternă şi Omniprezentă. Dacă doar am renunţa la ideea solidităţii materiei şi la ideea propriei noastre impotenţe, am putea realiza minuni. Iisus ştia asta, altfel nu ar fi spus: “Aceste lucruri pe care le fac eu, mai mari veţi face dacă doar veţi înţelege.” El a spus de asemenea că credinţa poate muta munţii.

Dar credinţa ta nu trebuie să fie ca aceea a unei persoane care avea o movilă în faţa casei şi îi bloca vederea către mare. Când ea a spus, “Dacă veţi avea suficientă credinţă veţi spune acestui munte, Ridică-te şi aruncă-te în mare şi se va face”, a mers la fereastră, s-a uitat la movilă şi a spus, “Ridică-te şi aruncă-te în mare.” Când s-a trezit a doua zi dimineaţa a mers la fereastră şi a văzut că movila era tot acolo.

A exclamat, “Ştiam că va fi acolo tot timpul.”

Miracole au fost făcute în vindecări peste tot în lume prin ceea ce noi numim “Credinţă.”Mii de aşa-zise cazuri incurabile au fost vindecate prin intermediul Credinţei. Multele vindecări atribuite doar mie ajung la multe sute, dar şitiu că, “Eu însumi sunt nimic, Spiritul Tatălui din mine face toată lucrarea,” aceiaşi Viaţă fiind în vindecător şi în cel care este vindecat.

Aceasta, totuşi, nu trebuie să fie doar o simplă platitudine ci o experienţă vie a momentului, dincolo do timp, dincolo de idei, dincolo de minte. Pentru că ceea ce este în minte nu este decât o idee a Ei, sau o credinţă în Ea, dar nu este Ea. Cuvântul “Dumnezeu” nu este Dumnezeu, ceea ce este fabricat în mintea ta despre Dumnezeu nu este Dumnezeu, şi odar când vezi falsitatea cuvintelor, ideilor,părerilor, care ascund Realul, Realul se va manifesta.

Atunci Vieţuirea care nu este a timpului este reânoită în fiecare moment al timpului tău.Să încerci să recapturezi momentul care este trecut este inutil, deoarece momentul care este trecut a devenit o memorie care nu este “Vieţuirea Acum”. “Acum” este Vieţuirea care este eternă şi nu poţi face o imagine a Ei pentru că nu ştii ce este Ea — ştii doar că Ea este. Să ţi-o imaginezi că va veni iar este ca “mâine”, care nu vine niciodată: este întotdeauna mâine. Să încerci să devii înseamnă să cauţiceva ce este întodeauna-prezent şi prin urmare nu îl poţi realiza niciodată.  Doar trâindu-L poate fi experimentat.

Fiind Acum! Trăind moment de moment în Omniprezent, şi experimentându-L în fiecare moment prin expresia Dragostei şi Afecţiunii, care este Realitatea. În acel moment nu există corect sau greşit, nu există trecut sau viitor, doar Eternul “Acum.”

“Eu şi cu Tatăl Una suntem.” Prin urmare egoul care stă în cale trebuie dizolvat înaite ca Realul să vină în fiinţă.“Eu sunt Viaţa, şi Viaţa este Dragoste şi Dragostea este Realitatea.”

Sa-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi trebuie să-ţi iubeşti Egoul Real care este în apoapele tău deoarece nu există nici o diviziune în Realitate.

Atunci Vieţuirea care nu este a timpului este reânoită în fiecare moment al timpului tău.Să încerci să recapturezi momentul care este trecut este inutil, deoarece momentul care este trecut a devenit o memorie care nu este “Vieţuirea Acum”. “Acum” este Vieţuirea care este eternă şi nu poţi face o imagine a Ei pentru că nu ştii ce este Ea — ştii doar că Ea este. Să ţi-o imaginezi că va veni iar este ca “mâine”, care nu vine niciodată: este întotdeauna mâine. Să încerci să devii înseamnă să cauţi ceva ce este întodeauna-prezent şi prin urmare nu îl poţi realiza niciodată.  Doar trâindu-L poate fi experimentat.

Fiind Acum! Trăind moment de moment în Omniprezent, şi experimentându-L în fiecare moment prin expresia Dragostei şi Afecţiunii, care este Realitatea. În acel moment nu există corect sau greşit, nu există trecut sau viitor, doar Eternul “Acum.”

“Eu şi cu Tatăl Una suntem.” Prin urmare egoul care stă în cale trebuie dizolvat înaite ca Realul să vină în fiinţă.“Eu sunt Viaţa, şi Viaţa este Dragoste şi Dragostea este Realitatea.”Sa-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi trebuie să-ţi iubeşti Egoul Real care este în apoapele tău deoarece nu există nici o diviziune în Realitate.

CAPITOLUL VI

La Festivalul Mănăstirii Yangtang l-am întâlnit pe Geshi Malapa de la Mănăstirea Gonsaka şi Geshi Tung La de la Mănăstirea Takohu, ambii prieteni fermecători şi bine versaţi în ştiinţele lor. Eu puteau de asemeni să vorbească Hindustani, care părea să fie cea dea doua limbă a lor. Eram bucuros, deoarece puteam să port o conversaţie necesară pentru înţelegerea instrucţiunilor lor în ceea ce priveşte ştiinţele lor.

L-am convins pe Geshi Dar Tsang să vină cu mine. Era bucuros că i-am cerut asta, pentru că el voia să vada progresele elevilor lui Geshi Malapa şi ale lui Geshi Tung La. Era o legătură puternică între cei trei, şi aveau o competiţie amicală să vadă ai cui ucenici au făcut cele mai mari progrese.

Aşadar în ziua următoare am mers la Gonsaka. Mi s-a dat una din camerele stareţului. El era la Mănăstirea Ganden, unde urma un curs revizuit în medicină. Acest curs, mi s-a spus, include fiziologie, fizică, botanică şi ştiinţa minţii. În nici un fel nu este comparabil cu curriculum-ul nostru din Vest, fiind mult mai crud în unele căi, însă mult mai avansat în altele.

Geshi Malapa mi-a spus că şi-a luat numele de la marele sfânt Malarepa care a trăit până la o vârstă înaintată şi a compus peste 100,000 de versuri în care revelează învăţătura lui secretă. Malarepa era cunoscut ca un mare om al miracolelor. Cea mai cunoscută realizare a sa era să zboare în vârful Muntelui Kailas cu ajutorul levitaţiei pentru a demonstra oamenilor că credinţa şi cunoaşterea pe care o poseda el erau mai mari decât cele ale preoţilor obişnuiţi care nu puteau să realizeze asemenea lucruri. Şcoli şi colegii au fost înfiinţate cu scopul de a studia şi de a dezvolta aceste puteri miraculoase, şi pentru mulţi ani lama-şi învăţaţi de el au dezvoltat puteri

mari şi au fost creditaţi cumulte miracole. Malapa a spus că Mănăstirea Gonsaka a fost unul dintre aceste colegii dar acum devenise mănăstire, “de aici am luat numele Malapa, o abreviere de la Malarepa.”

Puterile lui Malarepa l-au susţinut când a fost izolat de zăpezile mari şi gheţarii Muntelui Everest în timpul iernii.“În primul rând,” a spus Malapa, “elevii mei trebuie să înveţe levitaţia prin practica unor exerciţii de respiraţie speciale. Trupul atunci devine uşor, uneori trupurile devin aşa de uşoare încât trebuie să fie ancorate pentru a le împiedica să-şi ia zborul.”Am spus că am văzut levitaţie în India, dar el a râs şi a declarat că aia era o joacă de copil.

“În primul rând,” a spus el, “iau un lama tânăr peste paisprezece ani dar sub optsprezece ani, deoarece puterea lui lung-gom-pa este obţinută numai după un curs lung de exerciţii probaţionare. Respiraţia trebuie să fie regulată cu atenţie; elevul trebuie să deţină controlul perfect al minţii şi trupului. Trupul trebuie să fie complet nemişcat, de asemeni trebuie să existe abilitatea de a intra într-o transă adâncă ce îi permite să folosească forţele interioare, astfel inversând polaritatea la voinţă.

Am spus: “Înţeleg de la Yoga că, pe măsură ce energia liberă din atmosferă este pompată în trup prin anumite exerciţii de respiraţie, trupul devine uşor, astfel încât poate fi mişcat în orice direcţie cu viteză, medie sau înceată, în concordanţă cu efectul dorit cerut.”“Da,” a afirmat el, “lama care zboară, sau ceea ce noi numim lung-gom-pa, este o persoană uluitoare. El intră în transă, şi unii oameni cred că trupul este posedat de un spirit, dar nu este aşa.

“După o lungă perioadă de exerciţii, gravitaţia este învinsă deoarece aerul, fiind mai uşor, saturează trupul şi îl face plutitor, iar atunci polaritatea este inversată. Prin acest mijloc lung-gom-pa se mişcă cu viteză mare pe distanţe lungi, peste munţi şi văi, fară să obosească. Oboseala apare datorită gravitaţiei când o persoană trebuie să depună efort pentru a mişca trupul deoarece este atras de pământ.

“Lung-gom-pa ia o linie directă către destinatie, şi merge la fel de repede peste munţi şi văi. Merge în sus pe munte la fel de repede cum merge pe câmpie şi mai mult de o sută de mile pot fi parcurse într-o zi, iar un lung-gom-pa pe care îl cunosc poate acoperi o distanţă şi mai mare.

“Faptul că sunt doar câţiva dintre noi este pentru că e nevoie de un timp lung pentru a realiza arta — mulţi încearcă dar puţini reuşesc — deoarece este probabil cea mai dificilă dintre toate ştiinţele oculte.”Am remarcat că ar fi cel mai intereseant să fiu martor la un lucru aşa de uluitor.A spus: “Eşti mai mult decât norocos să fii martor, şi asta datorită faptului că Geshi Rimpoche, pe care noi îl venerăm, a cerut să ţi se ofere oportunitatea.”

Am spus: “Nu intenţionez să încerc să stăpânesc această ştiinţă, pentru că nu am timpul necesar — ştii, lucrarea mea este vindecarea, dar privilegiul de a putea şti cum este realizată, şi faptul că mi se permite să o văd, mă va ajuta în lucrarea mea.”

“Atunci dimineaţă vom merge la locul nostru de practică, loc ce este păzit în timp ce exersăm, şi acolo vei putea fi martor la lung-gom-pa.”

Aşa că dimineaţa următoare  am mers jos într-o vale retrasă care era în spatele altui şir de munţi mici, unde se afla un teren lung şi plat.

Geshi Malapa avea doar trei ucenici. A spus că era suficient să înveţe trei într-o viaţă.Am privit cei trei ucenici cum erau instruiţi să respire. Malapa mi-a spus că practicau de zece ani.Trei movile de pământ erau construite sub formă de conuri, şi ucenicii stăteau cu picioarele încrucişate în poziţia lui Buddha. Încet se ridicau de la pîmânt, ajugeau deasupra movilelor de pământ şi gradual veneau jos pe la vârf. Aceasta a fost realizată de câteva ori iar apoi au stat în picioare — asta era cea mai dificilă parte. Gradual s-au ridicat de la pământ, un picior plasat deasupra celuilalt şi printr-o serie de  sărituri ritmice, cu ochii privind la distanţă, se mişcau ca şi când picioarele abia atingeau pământul şi cu un salt mare făceau douăzeci de picioare într-un pas. Era o experienţă extraordinară să fii martor la aceasta (puţini au văzut lung-gom-pa).

Mi s-au dat instrucţiuni şi am simţit cum trupul devenea uşor…Cum timpul meu era limitat m-am mutat la Mănăstirea Takohu, însoţit de Geshi Dar Tsang, şi am primit o întâmpinare cordială din partea lui Geshi Tung La. Ştiinţa lui era arta de a citi mintea, altfel ştiută ca telepatia.Telepatia mă interesa foarte mult, pentru că aici era ceva ce puteam folosi cu eficacitate în lucrarea mea de vindecare, şi nu am pierdut timpul să trec la practica reală.

Am dezvoltat o putere extraordinară să cites mintea lui Geshi Tung La, probabil pentru că eram foarte mult în acord unul cu celălalt, şi eram interesat de lucrarea care mi se părea naturală.În timp ce el vorbea Tibetană, eu vorbeam Hindustani, pentru a ne forma gândurile. Am găsit-o ca fiind simplă — o realizam fără erfort.

Geshi Tung La mi-a dat următoarele explicaţii: Gândurile fac valuri în eter similare cu undele radio. Este cunoscut faptul că sunt mai multe unde radio în eter în acelaşi timp şi nici una nu interferează cu cealaltă. Aceste unde invizibile devin audibile când ai instrumentul să le recepţionezi. Ele sunt modificate şi transformate înapoi în sunet.

“Acum,” a spus Tung La, “omul are de asemeni o staţie de emisie şi de recepţie. Glanda pituitară este organul de proiecţie, iar glanda pineală este organul de recepţie. Undele gândului sunt trimise de o persoană către o altă persoană care, dacă este pe recepţie, le va primi.

Aceasta trebuie făcut fără efort. La primire nu trebuie să interpretezi conştient, trebuie să permiţi sentimentului să vină în minte. Acest sentiment este transformat în gând şi tu începi să ştii ce este primit.“Este un fel de simţ, nu gândire la propriu, pentru că gândirea pune în mişcare glanda pituitară şi asta distorsionează mecanismul de recepţie al glandei pineale.”Am descoperit asta ca fiind adevărat. Când am încercat să gândesc ce spunea el în Tibetană nu putem să primesc mesajul complet, dar, când nu am încercat, întreaga structură a gândurilor sale era “primită”.

Tung La a spus: “Eşti un receptor natural. Deoarece este un medium vorbeşti din inspiraţie; vorbeşti fără să gândeşti!”Am răspuns: “Asta este perfect adevărat. Dacă mă gândesc ce vreau să spun, mă încurc, dar când vorbesc ceea ce simt şi simt ceea ce vorbesc exprimarea este perfectă.”

“Asta este corect,” mi-a spus. “Nu ai nevoie de nici o instrucţie în telepatie, pentru că eşti un medium născut pentru asta. Sunt mulţi ca tine — dar puţini au realizat asta.”Eram mulţumit să aud confirmarea lui că eram un medium natural; citeam minţile altora tot timpul, deşi nu ştiam asta.

După cum am menţionat deja, am vindecat oameni peste tot în lume, in cazul multora dintre ei nu înţelegeam un cuvânt din ceea ce spuneau, sau ei din ceea ce spuneam eu. Când ei vorbeau nu eram atent la ceea ce spuneau ei dar obţineam un tablou clar al neplăcerilor lor. Intuiţie, spunei cum vrei, faptul că ştiam ce era în minţile lor, dovedea faptul că puteam să citesc gândurile şi sentimentele lor. De fapt, gândurile şi sentimentele lor îmi erau transferate, şi puteam să simt ceea ce simţeau ei, în concordanţă cu gândul şi sentimentele lor.

Puteam să spun daca erau sinceri sau nu, ştiam dacă mă plac sau nu, ştiam dacă erau neîncrezători sau plini de frică. Toate nuanţele gândurilor şi sentimentelor lor erau foarte clare. Oricum, am văzut elevii, peste douăzeci la număr, practicând trimiterea de mesaje unul către altul. Erau schimbaţi între ei, până erau găsite cele mai bune perechi. Acurateţea lor în trimiterea şi recepţionarea de mesaje erauluitoare. Mai întâi proiectorul scria o literă a alfabetului sau un număr pe o tablă în faţa lui, şi celălalt spate în spate cu el scria litera jos.

Apoi un cuvânt era scris, apoi o propoziţie, apoi proiectorul citea în gând dintr-o carte în timp ce receptorul repeta şi un înregistrator care stătea alături scria pe măsură ce receptorul repeta cuvintele. Foarte rar făceau o greşală. M-am gândit că era o demonstraţie minunată.

Distanţa dintre ei era mărită până când un lanţ de munţi îi separa. Dovedea fatpul că nu există spaţiu, că nu suntem separaţi. “Lumina şi sunetul sunt purtate de undele eterice,” a spus Geshi Tung La, “tot aşa sunt gândurile sau sentimentele.”

Am stat acolo zece zile şi mare prietenie s-a legat între noi. El vorbea în Tibetană, iar eu în Hindustani. Am făcut asta în conversţia generală de asemenea, ca să continuăm practica.Câţiva ani mai târziu, într-o şedinţă de spiritism la Londra, Geshi Tung La a venit şi mi-a vorbit. Mi-a spus că era încă în trupul lui pământean şi că mă ajuta în lucrarea mea, pentru că învăţase călătoria astrală de la pustnicul din Ling-Shi-La (despre care voi vorbi mai târziu).

“Da,” am gândit, “sunt lucruri mai mari în Ceruri şi pe pământ decât omul a visat vreodată.Dovada pe care o aveam acum era convingătoare, pentru că nimeni în afară de mine nu ştia că Tung La exista.Adeseam am simţit influenţa telepatică a lui Geshi Tung La, la fel cum simţeam influenţa celorlalte ajutoare pe care le ştiam, inclusiv a lui Geshi Rimpoche şi a prietenului meu, dar niciodată nu mă gândisem că Geshi Tung La putea să-şi părăsească trupul şi să lucreze în astral.

Aceste gânduri imi vin în minte din cauza a ceea ce mi-a spus înainte să plec. A spus “Dragostea este cea mai puternică forţă magnetică din lume; este mai puternică decât cel mai puternic magnet folosit pentru a magnetiza oţelul. Când o bucată de oţel este magnetizată, toate particulele se rearanjează singure către polul nord şi sud, armonizând toţi atomii în acea bucată de oţel, şi oţelul devine el însuşi magnet.

Tot aşa dragostea magnetizează eteronii şi atomii sufletului şi trupului, transfomându-i într-un magnet care atrage Razele Cosmice în mare abundenţă, astfel dând expresie Dragostei lui Dumnezeu.”

I-am spus: “Da, Iisus a pus, ‘Am venit ca să aveţi Viaţă şi chiar mai multă Viaţă’”.Pentru o perioadă am rămas tăcuţi şi apoi a spus: “Vorbeşti despre Maestru Iisus? Avem înregistrări ale Lui aici; El este încă cu noi.”M-am ridicat când a spus asta, pentru că ştiam că El era încă Hristosul cel viu.Impresiile profunde ale gândurilor lui Tung La erau de neşters pentru mine; încă pot să simt influenţa Dragostei şi afecţiunii pe care le avea pentru mine.

Şi dă-mi voie să-ţi spun un adevăr. Puteţi vorbi unii cu alţii fără să rostiţi nici un cuvânt cânt sunteţi în rezonanţă unul cu celălalt. Încercaţi uneori, şi veţi fi uimiţi de înţelegerea minunată pe care o veţi obţine. Rezultatul va fi o mai mare înţelegere pentru celălalt, un sentiment de dragoste mai adânc. Se spune: “Absenţa face ca cei cunoscuţi să ne devină mai dragi.” Asta se întâmplă datorită faptului că gândurile pe care le trimteţi la celălalt sunt recepţionate.

Îmi daţi voie să spun aici câteva cuvinte în plus despre ceea ce ştiu că este adevărat?Armonia atomilor are la bazată legea fundamentală pe care funcţia vieţii este bazată — Dragostea. Aceasta este legea principiului electro-magnetic care este fundaţia întregii creaţii.Acest principiu este puterea de bază în creaţie prin Univers, nu doar pe această planetă ci de asemeni în tot Universul creat. Deşi nu este cel mai mare, acest principiu electro-magnetic este mişcarea în Univers, şi mişcarea este forţa care transformă atomii materiei invizibile în variate forme vizibile, iar conductorul subtil al Naturii este eterul.

În eter este format planul creaţiei, şi mişcarea cauzează transformarea eteronilor şi atomilor în formă. Acelaşi eter rămâne fundaţia tuturor formelor prin întregul Univers, deoarece nu există decât un Creator şi o singură creaţie: ambele sunt una şi nu separate. Creatorul şi creaţia Lui sunt una.

Eterul este conductorul Gândului Creativ, care este cea mai puternică activitate, pentru că prin El este Universul construit.Am înţeles asta când am fost antrenat să fiu maestru al prana yama. Controlul pranei înseamnă controlul fenomenelor şi forţelor dinamice în minte şi trup. Aşadar, cel ce iubeşte câştigă dragostea lui Dumnezeu, dar cel ce urăşte culege ceea ce seamănă.

Înainte să părăsesc Mănăstirea Takohu prietenul meu Tung La mi-a oferit o mică roată de rugăciune Tibetană pe care o păstrez şi acum.M-a însoţit timp de şaptesprezece ani, şi sunt cincisprezece ani de când am spus că voi scrie această carte.

Am fost ocupat de atunci să vindec peste tot în lume.Ultimiii nouă ani i-am petrecut în Africa de Sud şi acum, în timp ce sunt pe vapor în drum spre bătrâna mea casă în Scoţia pentru o vacanţă, sunt influenţat să scriu această carte, şi alta va urma curând.

Cei ce simt că sunt ghidaţi de o forţă mai mare decât propriile lor dorinţe ştiu foarte bine că toate lucrurile vin la momentul potrivit şi nu înainte sau după.Asta nu este fatalism cum pot unii să gândească, ci cooperare, o ştiinţă că Înţelepciunea, Inteligenţa care construieşte şi controlează Universul, aceiaşi Putere, trebuie să fie în om, pentru că omul este expresia Conştiinţei şi Inteligenţei lui Dumnezeu care ghidează şi manifestă toate lucrurile conform voinţei Lui, Dumnezeu fiind Infinit în Natură.“Voia Ta să se facă, nu a mea, Doamne.”

Acum că v-am spus aceste cuvinte, mă voi întoarce la povestea mea…Pe drumul nostru de întoarcere Dar Tsang ne-a părăsit când am ajuns la Yangtang, iar noi ne-am continuat drumul, ajungând din nou la Valea Chumbi, exact trei săptămâni şi trei zile de când am plecat.Am mers direct la Geshi Rimpoche şi i-am spus tot ce s-a întămplat. A întrebat: “Cum ţi-a plăcut Tung La?”Am spus: “Este în inima mea după tine şi prietenul meu.”Geshi Rimpoche a spus atunci:”Deja am primit veste de la el; îmi spune că eşti adept în telepatie şi consideraţia lui pentru tine este foarte puternică.”

Am spus: “La fel şi consideraţia mea pentru el.”“Mă bucur,” m-a asigurat el.Atunci am întrebat: “Dar cum ai aflat deja aşa repede?”“Ah,” a răspuns el, “mesajele circulă foarte repede în Tibet; ceea ce faci acum se află la o sută de mile într-o perioadă scurtă de timp.”“Am aflat deja asta,” am spus eu.

Am vorbit mult în noapte despre ceea ce am făcut şi am învăţat, şi când a fost mulţumit că nu am făcut călătoria în van a spus: “Sunt bucuros întradevăr de succesul călătoriei, dar ştii că asta nu este Realul. Se cuvine să ştii Ştiinţele oculte, dar realizezi că Adevărul este mai mare decât toate aceste lucruri.”Am spus: “Da, ştiu asta şi este din ce în ce mai clar pentru mine cu fiecare zi,” apoi am întrebat:“Dar pustnicii din munţi, au găsit Adevărul?”.“Nu fiule,” a răspuns el, “nu poţi găsi Adevărul în munţi sau pe mare, nici mâncând morcovi, nici concentrându-te asupra ombilicului toată ziua. Nici nu îl vei găsi fungând de lume, pentru că tu eşti lumea. Nu există izolare, aceea este creată doar în mintea omului, este o mare iluzie. Datorită acestui fapt ai fost adus aici pentru a vedea falsul, atunci vei şti ce este Realul şi Adevărul. Dacă nu înţelegi falsul tu însuţi eu nu te pot face să înţelegi. De ani de zile eşti interesat de ocult, din această cauză vreau să ştii Realul şi Adevăratul complet, pentru a fi liber.”

“Nu vei înţelege niciodată fiule,” a continuat el, “printr-o părere prin meditaţie sau sugestie; nici prin puterile oculte, nici în viitor, nici în trecut, nu poate fi găsit, pentru că trecutul e memorie iar viitorul e speraţă amestecată cu frică. Toate acestea sunt ale minţii, iar Adevărul este dincolo de

minte.”“Ei bine,” am spus, “cum putem ajunge la adevăr?”A răspuns: “Pot doar să-ţi spun căile prin care nu poţi ajunge la Adevăr, şi când vei găsi toate căile prin care nu poţi găsi Adevărul, vei găsi Adevărul: atunci va fi al tău, şi nu al altuia care este doar o imitaţie.”

A adăugat: “Nu îl vei găsi printr-o simplă analiză, pentru că asta înseamnă doar să sapi în trecut, şi Adevărul care te eliberează nu ţine de trecut. Când vezi că procesul simplei analize este un proces fals îl vei abandona; va cădea de la tine ca toate celelalte procese false.”“Ceea ce ste în mintea ta,” a continuat el, “e mort; nu e un lucru viu, însă de cealaltă parte Adevărul este ceea ce trăieşte clipă de clipă.

Trebuie să fie descoperit, nu doar crezut în el, nu să fie citat sau formulat în minte.“Să fii viu, asta este Adevărul; să ştii că eşti Viaţa şi trăieşti fiecare moment al Ei, asta este Adevărul. Să ştii asta, mintea trebui să fie alertă, conştientă, cu inima plină de Dragoste, liber de tot ceea ce este fals; asta este Adevărul.”“Majoritatea oamenilor,” a continuat el, “nu vor să fie vii; vor să fie adormiţi să scape de lume, nu vor să facă faţă lucrurilor; precum copii vor să se ascundă în spatele şorţului mamei, să se adăpostească de furtună — şi ce este furtuna? Nu este relaţia noastră cu aproapele nostru? Trebuie să fim conştienţi de acea relaţie în fiecare moment. Dar dacă te tratez ca pe o piesă de mobilă nu există relaţie între noi.Există relaţie adevărată doar când ne înţelegem pe noi înşine; doar atunci poate fi libertate, şi în libertate doar Adevărul este revelat.”

“Dacă mă iubeşti pe mine dar urăşti pe altul” a întrebat el, “poţi pretinde că ştii Adevărul?” Dacă eşti amabil cu mine şi rău cu altul, poţi spune că eşti o persoană amabilă? Nu e culmea contradicţiei?”I-am spus: “Nu am văzut niciodată lucrurile aşa înainte.”“Nu, fiule,” a spus el, “asta deoarece nu te-ai înţeles pe tine însuţi, gândurile tale, motivele, sentimentele, dorinţele şi de unde şi cum au apărut.

“Când renunţi la toate lucrurile egoului, atunci doar este Adevărul cunoscut. Doar aceste lucruri false împiedică Adevărul să înflorească în tine. Dacă acţiunile tale sunt în contradicţie cu Adevărul, cum poţi pretinde Adevărul?”“Atunci,” a continuat el, “Dacă eşti influenţat de experienţe, de ceea ce este în mintea ta, nu poţi da expresie la ceea ce este dincolo de minte; vei da expresie doar la ceea ce este în mintea ta. Ce este în mintea ta nu este Adevărul. Dacă acţiunile tale vin doar din experienţe, atunci Adevărul nu este în tine. Dar dacă acţiunile tale apar din dragostea pentru aproape ca pentru tine însuţi, vei da expresie adevărului.”

“Crezi că te cert, fiule?” a întrebat el, încet… “Departe de ceartă, deoarece dragostea mea pentru tine este mai mare decât pentru mine însumi. Poţi vedea acum că dacă Adevărul pe care îl ştii este construit pe ceea ce ai văzut, auzit, sau citit, atunci va fi superficial. În descoperirea Adevărului trebuie să cauţi în mintea ta să vezi ceea ce este fals, şi orice păstrezi în minte despre Adevăr nu este Adevărul.

Devii doar un gramofon care schimbă înregistrări. Trebuie să devii muzicianul şi muzica în acelaşi timp, nu doar să asculţi la altul. Aşadar, fiule”, a spus el, “trebuie să înţelegi creaţiile minţii în reacţie cu ceilalţi, la lucruri externe. Trebuie să vezi falsitatea acestor creaţii, pentru că ele nu sunt decât cenuşă, nu Adevărul Viu care nu poate fi distrus, pervertit, deoarece El nu este pus laolaltă de minte.”

După ce a spus acestea a rămas liniştit — şi eu am fost liniştit de asemeni … Da, mintea mea a suferit o schimbare în acea perioadă scurtă de timp. Ceea ce am învăţat a trecut în fundal şi Realitatea a venit în faţă. Era un sentiment ciudat, similar unuia pe care l-am avut înainte, dar era mai puternic, o tăcere care era mai adâncă; într-o clipă tot ceea ce am citit sau auzit despre Adevăr părea să se dizolve. În acea tăcere adâncă ştiam, nu ştiam ce este, dar ştiam cu o profunzime mai mare decât am ştiut vreodată că eu eram Adevărul, eu eram Adevărul viu Acum, şi nimic nu Îl putea distruge, nici nu mă putea distruge pe mine, nimic nu putea să pervertească Adevărul. Era al meu,nu Adevărul altuia.

De aici puteam să continuu. Ştiam atunci că din acel moment pot să merg mai departe, fără efort sau luptă. Înainte Adevărul pentru mine era un concept mental, şi nu puteam să fac faţă acestui lucru pentru că nu voiam să mă eliberez de ceea ce eu gândeam că este adevărat.Dar acum puteam să fac faţă oricărui fapt, indiferent ce era, bun, rău sau indiferent. Ştiam că nu pot altera Adevărul — Adevărul Viu — care ştiam că Sunt eu, şi ştiam că Dragostea care m-a creat pe mine, a creat totul. Aceasta era Puterea dată omului în ceruri şi pe pământ.

Gândirea mea s-a contopit în Tăcerea din care se ridică Gândul Creativ, şi pe măsură ce gândurile mele confuze se dizolvau în nimicnicie realizam ceea ce nu era un concept mental. Am ajuns la Tăcerea în care era Dragostea Perfectă — dincolo de conceptul uman al Dragostei.Aceasta nu era o tăcere moartă ca şi când aş fi fost adormit, sau o tăcere pe care eu o creasem pentru mine însumi, era o tăcere când toate gândurile confuze, chiar gândirea, încetau şi în acea linişte, când nu mai eram legat de exterior, am găsit creativitatea, care este Eternă şi Omniprezentă, şi ştiam că eu eram una cu Ea. Era a mea Acum şi pentru totdeauna, şi nimeni nu putea să mi-O ia. Dragostea era Puterea creatoare în toată creaţia, deoarece Dumnezeu este Dragostea şi toate sun Una cu El, deoarece nu există nimic altceva decât El.

Geshi Rimpoche a fost cel care a întrerup tăcerea. “Să mergem afară să vedem soarele, fiule,” a spus el.Am răspuns că aş dori să fac asta; un apus de soare nu înceta niciodată să-mi dea un fior.“Este un apus de soare în fiecare noapte,” am remarcat.“Da,” a răspuns el, “Am privit răsărituri şi apusuri de soare pentru mulţi ani, şi niciodată nu au fost două la fel. Este varietatea Unicei Vieţi, fiule. Tu şi eu suntem don aceiaşi Viaţă; singura diferenţă este varietatea. Când vom înţelege varietatea vom şti că ‘Unul’ singur este în spatele tuturor.”

Nimic nu mă eleva mai mult decât cuvintele lui Geshi Rimpoche; ele aveau efectul transformării întregii mele naturi. Nu era o cunoaştere intelectuală, ci o înţelegere profundă iar transformarea avea loc. Am găsit sursa şi eram mulţumit, mulţumit acum să continuu. Nu mai exista căutare sau luptă; căutarea mea şi lupta de a şti ce este Adevărul sau sfârşit.

Era o mişcare înaine care era necesară, şi tot ceea ce auzeam, vedeam şi simţeam, ştiam că mă va ajuta cum nu m-a ajutat niciodată înainte; pentru un timp am gândit înainte ceea ce era real, acum ştiam că nu era Real — “Necreatul” singur era Real şi creativ, nu creat.Aceasta ştiam, şi ceea ce a urmat, deşi uluitor e puţin spus, nu m-a necăjit chiar dacă nu ştiam “De ce”, pentru că acum ştiam cauza din spatele tuturor lucrurilor, mari şi mici, şi eram una cu ea: nu putea să fie altfel, Dumnezeu fiind Infinit în Natură, şi prin urmare nu exista o Fiinţă finită separată de Infinit, pentru că asta era imposibil.

După aceea, am servit cina care a fost preparată special pe gustul meu (pui şi cartofi copţi) masa precedentă similară pe care am menţionat-o, s-a cufundat în subconştient deoarece am servit-o cu poftă când eram extrem de înfometat şi din cauza faptului că eram la aer deschis, mi-a dat satisfacţie fizică.Apoi i-am spus lui Geshi Rimpoche: “Mi-ar place să aud la prima mână de la tine despre locuitorii Tibetului, obiceiurile lor şi aşa mai departe — orice îmi spui cu amabilitate mă va interesa mult, deoarece şederea mea este scurtă şi impresiile mele despre o ţară aşa de vastă tind să fie superficiale.”

“Da, fiule, mi-ai citit gândurile, voiam să-ţi spun ceva despre oamenii şi obiceiurile lor, astfel încât când vei merge prin ţară să fii pregătit să dobândeşti cunoaşterea pe care altfel nu ai putea să o obţii. Dar nu eşti obosit?” a întrebat el.“Nu,” am răspuns eu, “o oră cu aceste informaţii de la tine ar fi foarte satisfăcător.”Atunci a spus el: “Deja ai aflat, sunt sigur, că tibetanii sunt oameni veseli.”“Da,” am confirmat eu, “ei râd întotdeauna, în special femeile pe care le-am întalnit.”“Oh, da,” a spus el, “râd probabil deoarece le-ar place să te aibă ca bărbat, deoarece eşti diferit de proprii lor oameni.”Am spus: “Mi-am dat seama de asta. Când am întălnit o duzină de fete la Yatung au început să râdă şi să vorbească între ele, şi am întrebat interpretul meu ce spun. Mi-a spus că îşi spun una alteia, ‘drăguţ soţ’. Una spunea ‘Al meu’, alta spunea ‘Ba al meu’ şi râdeau cu poftă.”

“Da,” a continuat el, “unii dintre oamenii noşti practică poliandria, dar asta e pe cale de dispariţie. Poliandria, după cum ştii, înseamnă că soţia are mai mult de un soţ. Dacă ea se mărită cu fratele cel mare acceptă de asemenea şi pe fii mai mici in familie, şi nimeni nu ştie cine este tatăl copiilor; fii mai mici sunt numiţi unchi. Dar dacă se mărită cu fiul cel tânăr el devine singurul ei soţ.”

“Dar,” am remarcat eu, “se pare că sunt mult mai multe femei decât barbaţi.”“Da,” a confirmat el, “dar asta nu le împiedică să practice poliandria. Poligamia este practicată de asemeni: unii din clasa mai bogată au mai mult de o soţie, dar asta de asemeni e pe cale de dispariţie.”“Mortalitatea infantilă,” a continuat el, “este foarte mare în Tibet. Multe mame şi copii mor din cauza frigului sever. În zonele solitare ale Tibetului unde un lama doctor nu este la îndemână soţul sau vecinii devin moaşe. Amenajările sanitare sunt foarte crude, şi copilul este norocos să fie îmbăiat odată — bebeluşul este de obicei frecat cu unt de iac.”

Am remarcat,” presupun că şi tu la vremea ta ai făcut pe moaşa de câteva ori.”“Oh, da, de multe ori. De fapt am devenit chiar un expert în districtul meu,” şi a continuat:

“Poţi aprecia greutăţile prin care trec mamele pentru a avea copii, pentru că este dificil să faci rost de combustibil pentru gătit, drămite pentru a încălzi apa pentru o baie. Cei care trăiesc lângă pădure sunt mai norocoşi pentru că pot face rost de lemne, dar ei sunt mai înzăpeziţi în timpul iernii. Aşa că există compensaţie în ambele direcţii. Foarte rar o mamă stă mai mult de o zi în pat.”

Am remarcat: “Văd o mulţime de fete care stau pe lângă mănăstire.”“Da,” a răspuns Geshi Rimpoche, “deşi lama-şii depun jurământ de celibat unii nu ţin această regulă. De fapt stareţii nu par să le pese, şi mulţi copii pe care îi vezi nu ştiu cine le este tată. Dar tibetanii sunt ataşaţi de copii şi când o fată se mărită şi are deja un copil, soţul ia copilul ca fiind al lui; îi poartă numele şi din acel moment înainte este cunoscut drept copilul lui.”

Am spus: “Asta este foarte generos.”“Ei bine,” a comentat el, “oamenii aici par să nu privească sexul la fel cum o faceţi voi în Vest; şi drept consecinţă sunt mai fericiţi.”“Există divorţuri sau lucuri asemănătoare?”, am întrebat eu.“Oh nu,” a spus el, “lama-şii au grijă de asta,” şi a adăugat:“Este de dorit ca un băiat să se nască în familie, în special când este vorba despre o moştenire. Cunosc un om care s-a căsătorit cu trei surori dintr-o familie înainte să aibă un băiat.”“Încă mai păstrează cele trei soţii?”“Oh da,” a răspuns el, “asta e regula.”“Şi nu se bat?”“Nu, când oamenii sunt crescuţi astfel i-au lucrurile ca şi când asta ar fi starea lor naturală.”“Nu ar fi posibl aşa ceva în Vest,” am remarcat eu.“Nu,” a spus el, “dar nimeni nu ştii ce fac alţii în Vest, în timp ce ştiu ce fac aici, şi asta face toată diferenţa.”“Chiar aşa!” am spus.

“Sunt cazuri în care tatăl şi fiul s-au însurat cu aceiaşi femeie, când femeia nu era mama fiului.”“Oh,” am exclamat, “asta e straniu.”“Da,” a spus el, “dar nu se întâmplă prea des.”“În căsătoriile poliandre,” a continuat el, “soţia exercită un mare control asupra gospodăriei, pentru că femeile au mare influenţă în Tibet, în ambele casă şi afaceri. Sunt foarte fermecătoare să le întâlneşti, şi foarte plăcute în maniere. Au o libertate uşoară care nu este găsită în alte părţi ale lumii. Spre deosebire de soţiile şi fiicele altor asiatici, ele întotdeauna însoţesc vizitatorii la ceai şi de fapt sunt capabile să aibă grijă de afacerile soţului.Sunt un mare număr de femei care fac comerţ în oraşe şi sate. De fapt femeile sunt egale în toate privinţele cu bărbaţii.”

“Bărbaţii şi femeile,” a continuat el, “foarte rar dau dovadă de gelozie când soţii şi soţiile arata interes pentru altcineva, şi nu este considerată o dizgraţie pentru o fată să aibă un copil înainte de căsătorie.”Am spus, “Cum fac să aranjeze aceste mariaje poliandrice?”“Ei bine,” a răspuns el, “soţul care este în cameră cu soţia îşi lasă cizmele la uşă.” Amândoi am râs la asta.

Am spus: “E un aranjament bun oricum, dar nu cred că ar fi posibil în Vest. Nici poligamia nici poliandria nu ar fi tolerate. De fapt, este împotriva legii să ai două soţii sau doi soţi.”

“Da,” a răspuns el, “ştiu asta, pentru că am călătorit în multe ţări când eram mai tânăr. Tatăl meu era Maharajah şi am fost trimis la o şcoală englezească în India. Atunci am întâlnit un yoghin care m-a ajutat să înţeleg misterele Vieţii. M-a sfătuit să vizitez lumea şi să o înţeleg. Am fost un student capabil şi am devenit stareţ, adică, un învăţător într-o mănăstire tibetană. Am învăţat majoritatea Ştiinţelor oculte inclusiv Tumo.”

“Da,” am auzit că eşti Maestru la Tumo de asemenea.”“Da,” a spus el, “Puterile omului sunt ascunse de cei neiluminaţi şi datorită înţelepciunii Creatorului cei care au înţelegere le pot folosi.”“Da,” am spus eu, “sunt recunoscător pentru oportunitatea de a fi învăţat de maeştrii diferitelor Ştiinţe oculte, şi toate astea datorită interesului tău pentru mine.”Când am spus asta s-a uitat la mine cum se uită un tată la fiul său pe care îl iubeşte.

Timpul a trecut repede şi era aproape miezul nopţii.“Acum,” a spus el, “trebuie să mergi să te odihneşti, îţi voi spune mai multe despre oamenii din Tibet mâine, dar vei vedea mai multe tu însuţi în drumul tău spre Valea Ok. Ştii că prietenul tău te aşteaptă acolo, şi trebuie să pleci curând din Lingmatang.”“Am început să îmi placă Lingmatang; simt că este casa mea,” am spus eu.“Este,” a spus el, “este casa ta în orice moment doreşti să vii aici; uşa va fi întotdeauna deschisă pentru tine.”Era extraordinar să aud asta de la un mare înţelept precum Geshi Rimpoche, pentru că era sincer. M-am simţit fericit şi m-am retras pentru restul orelor să mă odihnesc, aşteptând cu nerăbdare ce va aduce dimineaţa.”

CAPITOLUL VII

Când m-am trezit dimineaţă eram încă intrigat de ceea ce Geshi Rimpoche mi-a spus şi eram nerăbdător să aud mai mlte. Am mers la fereastră şi puteam să-l văd pe Rimpoche stând pe balcon. Privea spre este de unde urma să răsară soarele.Era întuneric, şi un nor negru precum o pătură întunecată acoperea valea, părând sinistră.  Nu mai văzuses Tibetul astfel şi mă întrebam ce se va întâmpla, când am auzit un tunet, al cărui ecou a răsunat înainte şi înapoi, în susul şi în josul văii.

Datorită faptului că valea era încercuită de munţi suna ca o rafală de arme mari în succesiune rapidă.Încă nu începuse să plouă, aşa că am mers afară pe balcon unde era Geshi Rimpoche. Era în meditaţie profundă.A spus: “Tocmai mă gândeam la multele toane ale naturii. Noaptea trecută stelele străluceau puternic fără nici un nor pe cer, şi acum întreaga vale şi dealurile sunt pline cu nori negrii ameninţători, gata să izbucnească în orice clipă, umflând râurile în torente zgomotoase.

“Da,” a răspuns el, “Este cu adevărat sălbatic în această dimineaţă,” şi atunci un alt tunet a izbucnit în jurul nostru. Fulgerul a lovit faţa uneimari roci aflate la aproximativ o sută de metri

depărtare, şi părea ca şi când un milion de volţi a lovit-o, iar flash-ul a explodat în jurul nostru. Am spus, “E bine că nu a lovit mănăstirea.”“Da,” a confirmat el, “dar niciodată în istoria memorabilă o mănăstire nu a fost lovită de un fulger.”

Chiar  atunci norii au izbucnit. N-am văzut niciodată aşa ceva.Nu era ploaie, era ca şi când cearceafuri de apă erau turnate din vase gigantice. Râul de jos a început să urle din cauza torentelor aproape la fel de tare ca un tunet.“Sper că asta nu durează mult,” am spus eu.A aprobat, şi a adăugat: “Natura este într-o toană rea astăzi dar se va schimba în curând.”Imediat ce a spus asta am putut vedea soarele printre nori în spatele marilor Himalaza care ne înconjurau, şi nu a trecut mult timp până a încetat furtuna şi imediat s-a făcut linişte.

“Vezi,” a spus el, “asta e natura acestui tărâm e munţi şi râuri.”Soarele se ridica cu o abundenţă de culori, în întregime diferite de priveliştea obişnuită, şi cerul păstra o frumuseţe neagră sinistră. Aveam impresia că sunt transportat dintr-o lume în alta în câteva minute pentru că, pe măsură ce soarele se ridica, norii negrii ameninţători se topeau şi un cer albastru frumos a apărut.“Ei bine,” am remarcat eu, “nu am văzut niciodată o schimbare aşa rapidă”, şi el a remarcat:“Aceasta este o ţară a contrastelor.”

După aceea am servit micul dejun. Am avut două ouă fierte, pâine prăită şi ceai, iar Rimpoche a servit doar un pic de tsama, un fel de pâine coaptă şi ceai, iar apoi am ieşit iar pe balcon şi am stat jos.“Mi-ar place să aud mai mult despre oameni şi căile lor,” i-am spus eu.El şi-a amintit ce mi-a spus despre obiceiurile căsătoriei şi caracteristicile sociale ale oamenilor de aici.“Dar despre modă?” Se schimbă vreodată?” am întrebat eu.“Oh nu,” a răspuns el, “aici nu se schimbă moda. Bărbaţii şi femeile poartă acelaşi tip de haine acum precum purtau cu sute de ani în urmă; nu este nici o schimbare.

Foarte plictisitor, m-am gândit eu. “Nu ar fi posibil pentru toanele uşor schimbătoare ale Vestului,” am remarcat eu.“Nu,” a spus el, ca şi când ar fi răspuns gândului meu, “dar stilul rochiei tibetane nu s-a schimbat de secole,” şi a continuat: “Un mare contrast există între rochia claselor inferioare şi cea a claselor superioare în ceea ce priveşte înfăţişarea, stilul şi calitatea. Acestea sunt în concordanţă cu legile ţării şi aceste legi regulează calitatea şi culoare veşmintelor fiecărei clase.Nu m-am putut abţine să întreb: “Aceşti oameni nu au obiecţii când li se spune cu ce să se îmbrace?”“Oh nu,” a răspuns el, “toate acestea sunt obiceiuri de secole. Costumul pentru femeile cu rang mai mare este cel mai atractiv; chiar când sunt preocupate cu treburile zilnice doamnele nu neglijează niciodată înfăţişarea personală. Pentru fiecare femeie este o plăcere să se încarce cu bijuterii şi ornamente. În jurul gâtului cu siguranţă ai văzut că atârnă cutiuţe cu amulete.”

“Da,” am spus eu, “aproape fiecare din ele poartă aşa ceva, tinere sau bătrâne, bogate sau sărace.”

“Şi,” a continuat el, “în cutiuţele lor cu amulete este o rugăciune — ele cred că aceasta le protejează de malefic. Pentru clasele superioare aceste cutiuţe cu amulte sunt făcute din aur şi bătute cu pietre preţioase, iar dacă talismanele de care atârnă în jurul gâtului au anumite semne acestea sunt considerate norocoasă, ele sunt de mare valoare. Iar pe haine îşi atârnă piese din cel mai bun jad. Unele poartă, în jos pe spate, o piesă specială de brocart în care sunt puse pietre preţioase, unele dintre ele valorând mii de lire.”

“Pe degete,” a continuat el, “poartă inele din aur cu pietre preţioase cu piatra lor preţioasă norocoasă favorită. Cerceii din jad sunt purtaţi întotdeauna. Cu toate astea nicăieri în lume nu vei vedea atâta indiferenţă, neglijenţă pentru murdărie.Am văzut doamne îmbrăcate în cele mai frumoase costume mergând pe drum cu veşmintele târându-se prin mizerie prin care eu aş ezita să-mi conduc calul. Vei vedea tu însuţi în această dimineaţă cum sunt îmbrăcate unele din aceste doamne.”

Atunci el mi-a spus că urma să oficieze o nuntă importantă, în acea zi, a unor conducători ai districtului, “şi aş dori să vii cu mine. Am aranjat cu părinţii mirelui să primeşti locul de onoare, de unde vei putea vedea totul.”Aşa că am mers jos în sat, şi de unde stăteam puteam să văd mireasa călărind cu picioarele de o parte şi de alta a unui ponei decorat vesel venind înspre casa mirelui.

În jurul capului avea o eşarfă decorată vesel şi am întrebat: “Pentru ce este eşarfa?”“Oh,” a răspuns Geshi Rimpoche, “asta e ca să-i ascundă îmbujorarea.”Răcoritoare au fost aşezate în trei locuri selectate, destul de aproape unul de celălalt şi aproape de casă; prăjituri au fost făcute la fiecare din cele trei locuri şi mireasa împreună cu alaiul ei le-a degustat.

Când a ajuns la poarta casei mirelui, cineva a aruncat în faţa ei o ‘torma’ care este un pumnal făcut de lama-şi din cocă de orz şi unt coapte tare şi vopsite în roşu.Am spus: “Asta nu pare să fie un lucru drăguţ pe care îl poate face cineva,” şi Geshi Rimpoche a explicat: “Se presupune că alungă spiritele malefice care au venit cu ea.”“E o metodă bună să întâmpini mireasa!” am râs eu.

Mireasa a fost întâmpinată la poartă de mire şi de mama acestuia. Mama a pus pe capul mirelui o săgeată cu panglici colorate în cele cinci culori sacre. Am întrebat de ce, şi el mi-a răspuns: “Înseamnă acceptarea de către mamă şi este considerată ca un certificat de căsătorie.De fapt este singurul certificat de căsătorie pe care unii îl primesc vreodată.”Acum toţi au intrat în casă, şi mireasa a stat la dreapta mirelui.Prietenii şi rudele au pus darurile la picioarele lor.

Atunci Geshi Rimpoche a pus în jurul gâturilor celor doi o eşarfă şi i-a declarat soţ şi soţie, iar apoi mama a venit şi a pus o altă eşarfă în

jurul gâtului miresei şi al mirelui. Aceasta a încheiat ceremonia de căsătorie, şi toţi au luat parte la ospăţul care va continua până seara târziu.Am servit din mâncare, iar acolo erau aproximativ şaisprezece feluri de mâncare constând în tot felul de dulciuri şi o mulţime de bere din

orz care era turnată la liber. Nu a trecut mult până am văzut că mulţi abia puteau să mai stea pe scaune darămite să se ridice în picioare.

Apoi am plecat, deoarece Geshi Rimpoche avea o altă misiune. Aceasta era pentru o fată care se măritase cu fratele mai mare gândindu-se că astfel îl va obţine şi pe fratele mai mic de care era îndrăgostită. Dar spre dezamăgirea ei fratele mai mic a refuzat să aibă de a face cu mariajul.“Sunt de acord cu el din inimă,” am spus eu, “şi ce o să faci în privinţa asta?”“Vei vedea,” mi-a spus el.

Am ajuns la casă, şi acolo, stând pe prispă, era o fată privind în spaţiu ca şi când ar fi visat. S-a trezit când ne-a văzut, a coborât şi a sărutat poalele veşmintelor lui Geshi Rimpoche. El şi-a pus mâna pe capul ei, binecuvântând-o, şi a spus în tibetană, “Ridică-te, fiica mea, şi fii în pace.”Am fost uimit de frumuseţea ei, era cu adevărat o frumoasă fată tibetană. Ochii îi erau aşezaţi la distanţă, nasul era drept şi gura fermă, buzele erau frumos desenate. Când râdea arăta un set frumos de dinţi perfecţi. Numele ei era Norbu, care înseamnă bijuterie frumoasă. Numele i se potrivea.

Numele tibetanilor, mi-a spus Rimpoche, erau cele alre locurilor sau lucrurilor, cum ar fi munte frumos, vale frumoasă, flori, bijuterii şi altele asemenea. Toate aceste nume erau alese pentru sensul lor.Nu apăruseră copii în acest mariaj, şi asta era o lovitură severă pentru Norbu. Dacă există un lucru în lume pe care femeile tibetane îl doresc acesta sunt copii; pentru ele un mariaj fără copii nu este mariaj şi poate fi anulat de ele însele.

Această fată a devenit agitată când l-a întrebat pe Rimpoche deste Tang La (Care înseamnă trecere). Tang La era fratele mai tânăr. Era un tremur în vocea ei când vorbea despre el. Ea a spus: “Nu înţeleg de ce nu vine acasă”, şi lacrimi au început să curgă din ochii ei mari albaştri.Geshi Rimpoche a răspuns: “El te iubeşte, Norbu, dar nu doreşte să te împartă cu fratele lui.”“Mă voi duce la el,” a spus ea.“Aşa să faci fiica mea, du-te la el. El este tocmai în Darjeeling. Himalaya vă separă; crezi că poţi să faci o asemenea călătorie fiica mea?”“Oh da,” şi apoi a intrat în casă. Mai târziu am auzit că a traversat Himalaya şi a ajuns la Darjeeling, unde au fost căsătoriţi din nou de către un preot budist local. Câteva luni mai târziu l-am întrebat pe Geshi Rimpoche despre ea. A făcut o impresie asupra mea, pentru că era o poveste de dragoste tibetană rară. Geshi mi-a spus că erau fericiţi şi Norbu urmează să aibă un copil şi era extrem de frumoasă şi radiantă.

El a adăugat: “Ştiam că legătura de dragoste dintre ei se va rezolva satisfăcător; o legătură adevărată întotdeauna dăinuieşte.”“Dar fratele mai mare?” am întrebat eu.“Oh,” a răspuns el, “s-a rezolvat şi asta satisfăcător, şi este căsătorit din nou.”M-am gândit: “Ei bine, asta e o ţară ciudată întradevăr.”

Am vizitat o altă casă, unde un om era pe moarte, şi Geshi Rimpoche a fost chemat de rude. Omul a murit la puţin timp după ce am ajuns noi. Prezenţa lui Geshi Rimpoche a avut un efect de liniştire asupra întregii scene. Nu am văzut niciodată ceva asemănător. Era ca şi când o nouă

viaţă a venit în fiinţă şi toată lumea şi-a reluat treburile ştiindă că totul era bine.Am întrebat: “Şi ce se întâmplă acum?”“Oh,” a răspuns el, “mâine sau poimâine va fi dus la locul de îngropare.”“Deci,” am întrebat, “oamenii sunt îngropaţi şi aici?”“Oh nu, nu în felul în care voi îngropaţi oamenii în Vest. Vezi vulturii aceia sus pe deal?”“Da.”“Ei bine, acei vulturi aşteaptă să mănânce carnea trupurilor oamenilor. Oamenii pe care îi vezi pe deal se numesc Ragypa. Sunt proscrişi, ei taie carnea morţilor şi o aruncă la vulturi. Oasele sunt aruncate câinilor, până când totul este devorat. Nu mai rămâne nimic. Asta se întâmplă cu oamenii obişnuiţi.”

Am spus că aş vrea să văd asta.“Crezi că ai vrea? E o privelişte groaznică.”“Ei bine,” am spus, “îmi pot doar imagina cum arată dacă nu o văd.”“În regulă, să mergem — întodeauna este un trup care este devorat.”Aşa că am mers sus pe deal la locul pe care ei îl numesc “Cranii,” şi a privit procedura uluitoare. Mai întâi întind trupul pe o platformă şi foarte repede cu cuţitele lor ascuţite taie toată carnea de pe oase, şi pe măsură ce o taie o aruncă la vulturi.Bucăţile sunt repede devorate de mâncătorii de carne care zboară foarte jos aproape ciugulind bucăţile din mâinile Ragypa.Era o privelişte groaznică. (Faptul neobişnuit despre aceste scene groaznice este că vulturii nu mănâncă până când vulturul rege nu ia primul o bucată.)

Apoi oasele erau sparte şi date câinilor. Mai multe capete erau separate de trupuri şi împrăştiate în jur. Ragypas sparg craniile şi scot ochii şi creierul şi le aruncă la vulturi; craniul îl transformă în pulbere şi rudele îl pot lua dacă doresc — dacă nu, câinii îl manâncă.“Era o privelişte îngrozitoare”, i-am spus lui Geshi Rimpoche, “dar mă bucur că am văzut-o.”“Trebuie să vezi lucrurile aşa cum sunt, fiule, fără repulsie, altfel  nu eşti liber.”

Am spus: “Asta este adevărat; încă mai am multe de care trebuie să mă eliberez.”“Acum,” m-a informat el, “regula generală este pentru un lama să meargă la casa omului mort şi să efectueze ceea ce se numeşte ceremonia de curăţare.”“Oh,” am spus, “asta e interesant.”“Doreşti să vezi şi asta?”“Da,” am răspuns eu, “aş putea să văd tot tabloul. Am văzut căsătoria, moartea şi îngroparea şi acum ceremonia de curăţare — singurul lucru care va completa ciclul uman şi pe care aş vrea să-l văd este naşterea, şi atunci voi avea întregul tablou al căilor tibetanilor — naşterea, viaţa, moartea.”

El a spus: “Mă aştept ca un lama să fie acolo acum.” Aşa că am mers înapoi la casă şi cu siguranţă lama era acolo. Încă nu începuse ceremonia de curăţare şi imediat a făcut loc pentru Geshi Rimpoche să o facă, dar Geshi Rimpoche i-a făcut semn să continue.Era destul de făcut. Lama a desenat pe o bucată de hârtie chipul decedatului şi a ars-o, tot timpul privind-o intens. Dacă ardea luminos sufletul a ajuns în cel mai înal Rai; dacă era roşie şi desfăcută, sufletul s-a depărtat de casă. Dacă ardea cu fum sufletul era încă în jurul casei. Atunci

lama implora sufletul să se despartă de case şi să nu mai necăjească gospodăria, spunându-i că îşi va găsi locul de odihnă unde va aştepta timpul pentru o nouă reâncarnare.

Am spus lui Geshi Rimpoche: “Un lucru îmi place despre asta şi anume faptul că oamenii înţeleg că nu există moarte, dar această ardere a hârtiei este doar o superstiţie.”“Ai dreptate, fiule, dar oferă alinare pentru cei care rămân; ei cred în ea; ei încă nu sunt suficien de avansaţi să înţeleagă Adevărul aşa cum îl înţelegem noi.Am spus: “Pot să văd destul de clar că sunt oameni care au nevoie de o religie până când realizează că au progresat destul să înţeleagă ce este fals; atunci ei vor realiza ce este adevărat.”

“Acum fiule, ai văzut moartea, îngroparea şi curaţarea casei omului obişnuit. Dar cu lama-şii înalţi procedura este foarte diferită. Trupurile lor sunt păstrate în cripte peste care este construit un mormânt placat cu aur solid şi bătute cu pietre preţioase. Contrastul este aşa de mare că un om cu greu îşi poate imagina că este posibil. Ai văzut câteva din aceste morminte în mănăstiri, dar ca să vezi cu adevărat ceva trebuie să vizitezi mormântul lui Dala Lama.”“Da,” am răspuns, “înainte de a pleca trebuie să văd mormântul lui Dalai Lama, şi atunci l-am întrebat: “De ce funcţionarii înalţi cărora li se permite să intre în Tibet nu cercetează lucrurile adevărate ale Vieţii în loc să zgârie la suprafaţă despre lucruri care nu contează?”“Fiule,” a răspuns el, “ştii deja răspunsul, nu mai e nevoie să-ţi spun eu asta.”

Nu a spus nimic, dar m-am gândit că răspunsul lui era adevărat; era stupid să pun întrebarea. Ştiu bine de ce — deoarece ei nu ştiu nimic despre Real, fiind cufundaţi în fals. Oamenii care trăiesc la suprafaţă pot să vadă doar ce este la suprafaţă. Cum au putut să sară peste Realul din Viaţă este o tragedie.Am fost tăcuţi pentru o vreme — eu aveam gândurile mele şi el pe ale lui. Cred că acestea erau destul de mult pe acelaşi plan, pentru că Geshi Rimpoche a spus: “Fiule, trebuie să pleci poimâine. Mâine te poţi pregăti pentru călătoria grea care te aşteaptă. Simt că prietenul tău te cheamă.”Am răspuns: “Ştiu asta, dar cum să mă despart de acest loc?”

“Trebuie să înveţi şi aceste lucruri, fiule. Sunt vremuri când ai dori să rămâi unde eşti fericit, dar, ţine minte, este nevoie de tine în altă parte. Când ai luat asupra ta această lucrare ai fost de acord că mergi oriunde este nevoie de tine.”“Da, ştiu asta,” am spus. “Am realizat că în multe locuri mi-ar fi plăcut să stau dar puterea Spiritului este mai mare decât carnea, aşa că m-a mutat.”*****

Adesea mă întreb de ce nu am scris această carte mai devreme. Am scris “Puterea mai Înaltă pe care o poţi folosi” mai întâi, apoi “Eu sunt Viaţa”, apoi “Vindecă-te singur”, apoi “Vindecare Mentală şi Spirituală”, apoi, “Ce este al meu este al tău” (două parţi), apoi “Cum să te relaxezi şi să te Revitalizezi”, apoi “Vindecarea Divină a Minţii şi a Trupului “(Maestrul vorbeşte din nou), apoi “Viaţa ta reânoită în fiecare zi” — şi acum această carte “Dincolo de Himalaya.”Când mă uit înapoi văd o secvenţă trecând print toate aceste cărţi. Ele par să vină fără nici o planificare din partea mea, şi cu toate astea se îmbină una cu alta.După cum am spus, voi, D.V., scrie o altă carte similară cu asta pentru că spaţiul rămas aici nu ar

fi suficient pentru ceea ce trebuie să spun în continuare. Mi-l pot imagina pe Geshi Rimpoche spunând “Da, fiule, vei continua să scrii atâta timp cât vei trăi în planul fizic.”

A sosit şi dimineaţa în care urma să plec. I-am spus momentan la revedere lui Geshi Rimpoche, şi puteam să citesc pe faţa lui afecţiunea pe care o avea pentru mine, şi sunt sigur că şi el o simţea pe a mea.M-am întros de la el şi am coborât treptele mănăstirii în vale. M-am uitat de mai multe ori înapoi şi era tot acolo, în locul în care îl lăsasem.

Mi-am şoptit: “Nu e de mirare că toată lumea te iubeşte, Geshi Rimpoche; ai tot ceea ce un prieten are nevoie de la un prieten — Dragoste, compasiune, înţelepciune, înţelegere, amabilitate şi iertare.”Odată când i-am spus că pentru el am fost de multe ori o sursă de îngrijorare, el a răspuns:“Oh nu, fiule, ştiu că trupul este slab dar Spiritul este puternic şi trebuie în final să reuşească să-şi găsească libertatea. Datorită faptului că tu ştii aceste slăbiciuni ale tale eşti tolerant cu alţii — nu ai putea să fii un vindecător altfel. Nu trebuie să condamni sau să judeci, pentru că cine suntem noi să condamnăm sau să judecăm? Ceea ce vedem în alţii este adânc înrădăcinat în noi înşine.”Nu am uitat niciodată cuvintele lui. Prin ele ştiam măreţia unui om.

Când am ajuns în vale , mănăstirea aproape că nu se mai vedea. Un sentiment de singurătate m-a cuprins în Valea Ok. El ar fi avut de spus multe lucruri interesante pentru mine, eram sigur.Am lăsat în spate Lingatang şi am urmat cărarea spre un loc numit Gautsa, unde era o colibă, apoximativ la douăsprezece mile de Lingatang, şi acolo am rămas pentru noapte. Drumul era foarte greu, râul era învolburat datorită topirii zăpezilor de pe munţi şi curgea cu repeziciune printre strâmtori. A trebuit să ne croim drum la coborârea muntelui către râu. Era un drum greu datorită versanţilor abrubţi; unii dintre ei erau adevărate prăpăstii. În final am ajuns la o potecă pietruită de-alungul râului umflat care în anumite locuri era periculos de aproape de potecă. Deasupra râului atârnau în unele locuri tufişuri de trandafiri sălbatici şi flori care formau un tablou măreţ.

Am făcut un număr destul de mare de fotografii până în acel moment şi eram aproape obosit de atâta fotografiat, deoarece era aşa de dificil să alegi dintre multele privelişti frumoase. Când vedeam o privelişte frumoasă îmi spuneam că probabil va fi una şi mai frumoasă mai departe.Aşa se întâmplă când ai foarte multe din care poţi alege.

La poalele munţilor puteam vedea mai multe sihăstrii ale lama-şilor şi îmi aminteam ce îmi spusese Geshi Rimpoche: “Nu poţi găsi adevărul prin izolare şi altele asemenea.” Aşa că mi-am continuat drumul; uneori eram tentat să mă opresc şi să mă uit, dar continuam să merg, pentru că timpul era limitat.Am părăsit albia râului din nou şi am urcat poteca muntoasă încă odată, dar urcuşul şi coborâşul făcea călătoria obositoare. Atunci am ajuns la o poiană de unde puteam vedea clar printre copaci. Poiana era verde cu iarbă grasă şi iacii erau cu sutele la păscut. Florile sălbatice erau prolifice, contribuind la o altă scenă de frumuseţe, şi mă întrebam dacă aş putea imortaliza o asemenea frumuseţe pe film. M-am gândit că nu pot! Cu toate astea am făcut o fotografie mai târziu şi o pot vedea în mintea mea acum la fel de proaspătă ca în ziua când am făcut-o.

Apoi am intrat în cel mai sălbatic tablou: contrastul era aproape prea mare ca să poată fi realizat. Poteca acum nu era mai lată de două sau trei picioare mergând în jurul muntelui şi ocolind strâmtorile prin care curgea râul învolburat. În anumite momente am întălnit o deschidere unde puteam vedea din nou această frumoasă vale în depărtare colorată cu flori sălbatice, cu un mare număr de iaci păscând. Puteam vedea coliba în care urma să dormim noaptea, de cealaltă parte a râului, şi realizam că de la ea ar trebui să pot vedea mai mult din acest peisaj aşa de bogat în flori sălbatice colorate. Am ajuns la un pod suspendat deasupra râului, şi l-am traversat cu prudenţă. Eram obosit la sfârşitul zilei, deşi nu mersesem o distanţă mare (făcusem aproape de două ori mai mult înainte), dar în această porţiune de drum în special era aşa de mult de urcat — urcam şi coboram pe malul râului.

După cină, care a fost una plăcută (întotdeauna am savurat mâncarea după o călătorie de o zi), cărăuşul meu a cântat câteva melodii la acordeon. Când am mers la culcare nu m-am putut abţine să mă gândesc la ce mi s-a întâmplat într-o perioadă de timp scurtă. Am fost acolo, şi aproape a trebuit să mă ciupesc să văd dacă nu a fost un vis. S-au întâmplat toate astea cu adevărat?Ceea ce am văzut şi auzit în timpul ultimelor săptămâni ar umple singure o carte, dar asta ar fi de puţin folos pentru tine care doreşti să-mi studiezi cărţile; dacă vrei mai mult decât o simplă descriere a ceea ce am văzut, vrei mai mult despre Viaţă şi ceea ce înseamnă.

Prin toate călătoriile mele în Tibet am întâlnit multe steguleţe cu rugăciuni. La fiecare loc periculos era un steguleţ cu rugăciuni — o rugăciune pentru călător ca picioarele lui să fie în siguranţă pe cărările periculoase sau ca munţii să nu se prăbuşească pe el. Da, m-am gândit, aceşti oameni sunt foarte atenţi. Mulţi ar râde la aceste steguleţe cu rugăciuni, dar eu nu am făcut aşa, pentru că ştiam că fiecare steguleţ era un gând pentru siguranţa celui care trecea pe acolo.

Ziua următoare am călătorit până la Phari Dzong. Pe măsură ce părăseam strâmtorile am intrat într-o întindere mare de păşuni pe care le văzusem parţial cu o zi înainte. Era o vale fertilă frumoasă şi sute de iaci păşteau printre florile sălbatice. Aici era un alt tren de iaci care căra lână peste munţi în India.Când m-am gândit la India părea să fie la o mie de mile depărtare, o altă lume, o lume din afară. La distanţă puteam vedea Phari, considerat oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume (şi cel mai împuţit). Phari este la 15000 de picioare deasupra nivelului mării.În final am ajuns la o colibă situată chiar la periferia Phari la marginea văii şi aici am poposit pentru noapte.

Am servit masa obişnuită de seara şi cărăuşul meu a cântat la acordeon. Dimineaţa am servit micul dejun ca de obicei şi curând eram din nou pe drum.Acum am intrat în Phari. Cum să-ţi explic? Împrejur este cea mai frumoasă pajişte verde, colorată cu flori sălbatice, chiar mai frumoase în anumite aspecte decât Valea Chumbi.Tot felul de animale păşteau aici, iaci, oi tibetane şi capre; păsări de toate felurile zburau în jur, ciripind ca şi când ne-ar fi urat bun venit; mai erau şi nişte animale mici pe care nu le mai văzusem înainte, am aflat că acestea erau iepuri şorecari (mouse hares) şi că trăiesc în vizuini sub pământ.

În toată această grandoare Phari însuşi era o pată de împuţiciune. Gunoiul nu a fost aruncat de secole; oamenii aruncau resturile şi gunoiul afară la uşă, şi din cauza îngheţului şi zăpezii se

acumulase în grămezi aşa de mari încât abia vedeai acoperişul caselor. Amenajări sanitare nu existau, aşa că toată lumea îşi făcea nevoile pe stradă; bărbaţi, femei şi copii îşi lăsau în urmă nevoile. Aproape că nu îmi venea să cred că este posibil aşa ceva.

Niciodată nu se spală; singura baie pe care o primesc vreodată este cu unt rânced de iac, care se poate vede îmbibat adând în hainele lor.După cum îţi poţi da seama, eram bucuros când am părăsit Phari. Eram acum pe drum spre Valea Ok. Eram din nou cu moralul ridicat, pentru că îl voi întâlni din nou pe prietenul meu, cel care m-a întâmpinat prima dată la Kalimpong şi care ştia despre mine mai mult decât ştiam eu însumi.

Am realizat că aveam prieteni minunaţi, prieteni naturali nu paranormali, pentru că nu există ceea ce se cheamă persoană paranormală, după cum mi-a spus Geshi Rimpoche.Ideea persoanei supranaturale apare datorită opiniei că sunt două tipuri de oameni, naturali şi supranaturali, dar nu este aşa; ceea ce pare supranatural este perfect natural când este înţeles. Asta am învăţat deja. Nu e de mirare că nu voiam să mai plec, dar nu a fost să fie. Trebuie să merg înapoi în lume unde voi fi mai folositor, mi s-a spus, pentru că puteam face ceea cei ei nu puteau în circumstanţele date, au spus ei.

Cunoaşterea lor adâncă era aproape dincolo de înţelegera umană. Cuvintele lui Iisus mi-au venit în minte, “Credeţi în Mine şi în El care m-a trimis pe mine.”Am mărit pasul acum la coborârea spre Valea Ok, prin una din cere mai furtunoase trecători din Tibet unde vântul arunca pietre în faţă oamenilor.Vântul bătea cu ferocitate; părea că se ridică din linişte şi devine un uragan, şi din furtună vine iar calmul. Ce contrast, m-a gândit.

Valurile îngheţate veneau acum de la atmosfera înghţată a lui Chomolhari, şi am simţit că îmi îngheaţă faţa iar degetele îmi amorţesc.“Şi toate astea în mijlocul verii!” i-am spus cărăuşului meu.El a răspuns: “Devine mai cald când se ridică soarele, Sahib.”“Ar fi necesar,” am remarcat eu, “altfel va trebui să practic Tumo.”

În această zi frumosul Chomolhari se vedea cel mai bine.Aproape la zece mile distanţă, precum zboară corbii, părea că o să cadă asupra noastră.Am luat poteca din dreapta, doar câteva mile deasupra trecătorii care duce la Valea Ok. Poteca traversa un mic lac care reflecta Cholmohari acoperit cu zăpadă iar dincolo de el era un râu pe care trebuia să-l taversăm; dincolo de asta era un mic lanţ de munţi care ascundea poalele lui Cholmohari. Vârful său magnific era acoperit cu zăpezile eterne.Cholmohari se arăta în toată gloria sa în acea zi.

Soarele era sus dar încă nu îşi pierduse din culoarea portocalie care se reflecta din zăpadă. Asta crea iluzia că Chomolhari ar putea să cadă peste noi în orice clipă. Am stat, nu ştiu cât de mult, îmbătându-mă în această rară şi frumoasă privelişte ascunsă de lumea de dinafară.Calea era uşoară, deşi eram la peste 15000 de picioare deasupra nivelului mării. Am făcut mai mult de câteva mile când am văzut în depărtare o altă scena familiară şi frumoasă.

Acolo, ascunsă pe versantul abrupt al muntelui, era cocoţată marea mănăstire din Valea Ok.“Oare cum o să ajungem acolo?” am întrebat, “şi ce privelişte a lui Cholmohari trebuie să aibă, dimineaţa, la amiază şi seara. Toate toanele naturii pot fi văzute de aici.”Imediat ce am spus asta cărăuşului meu l-am văzut pe prietenul meu la doar o sută de metri depărtare. Întâmpinarea pe lui a fost ca un sentiment blând, dragostea unui prieten care este mai mult decât un prieten.

A spus: “Te-am urmărit tot drumul la Yangtang, la Gonsaka şi Takohu. Ai lăsat o impresie adândcă asupra lui Dar Tsang, Malapa şi în special Tang La.”“Cum ştii toate astea?” am întrebat.“Am fost acolo, fiule.”Am uitat pentru moment că pentru el călătoria în Astral era la fel de uşoară ca respiraţia pentru mine.

A spus: “Acestea este un loc minunat, şi putem face multe aici. Priveliştea pe care o vei avea asupra muntelui la apus şi răsărit va compensa pentru frig. Dar am uitat, ai învăţat ceva despre Tumo acum, aşa că nu va fi prea rău pentru tine,” a spus el cu un zâmbet.Am râs şi am spus: “Sper că este adevărat, şi asta va fi un bun test.”

“Ceea ce vreau să facem aici,” a continuat el, “este să te fac un expert în inspiraţie, în special din partea Forţelor Spirituale, şi aici este cel mai potrivit loc pentru că este aşa de înalt şi izolat.”Am răspuns: “Ştiu că sunt mai bun la transferul gândului acum.”“Da,” a spus el, “dar asta e mult mai dificil. Este “umbrire” (over-shadowing). Este o cale mult mai perfectă şi mai de nădejde de a transmite mesajul, deoarece este mai mult contact direct. De asemeni mintea ta trebuie să fie golită şi liberă de idei fixe, altfel vei colora ce este spus cu ceea ce este în mintea ta.”

“Vezi tu,” a continuat el, “este imposibil să preluăm controlul complet al creierului tău; ar trebui să te scoatem afară din trup pentru a-ţi folosi creierul, şi asta nu este bine datorită puterilor Spirituale extraordinare care ar fi folosite. Nu ar fi corect pentru noi să-ţi facem asta; mecanismul este prea valoros pentru a-l afecta în vreun fel.”Am zâmbit şi am spus: “Sunt flatat când spui asta.”“Nu ar trebui,” mi-a răspuns, “eşti un medium de un anumit fel care este rar; ai fost născut în acest fel, pentru această lucrare ai fost născut.”“Am auzit asta înainte,” am comentat eu.“Da, şi o vei auzi din ou.” Era serios şi a adăugat: “Vrem să vedem cât de multă putere spirituală poţi suporta şi dacă avem succes vei fi folosit chiar de către Maestru Însuşi.”“Dumnezeule,” am exclamat eu, “nu sunt vrednic.”

“Poate că nu,” a răspuns el, “dar ai fost ales.”“Dacă e aşa, atunci sunt gata să suport orice test este necesar.”Deja ajunsesem la mănăstire.“Cum ar fi dacă toate astea ar fi scrise? Ar fi o lectură ciudată. Nimeni nu ar crede aşa ceva,” am spus eu.El a răspuns: “Ignoranţii nu o vor crede, bigoţii nu o vor crede, dar nu este pentru ei; este pentru cei care sunt chiar dincolo de fizic şi pentru cei care pe pământ sunt aleşi să o audă şi să o vadă.

Ce s-a spus va fi scris şi nici un cuvânt nu se va pierde.”Acum realizez importanţa cuvintelor lui, pentru că altfel cartea Vindecarea Divină a Minţii şi a Trupului (Maestrul vorbeşte din nou) nu ar fi fost scrisă niciodată.Am realizat că am urcat panta abruptă spre mănăstire şi când m-am uitat înapoi şi am văzut cât de departe am ajuns am spus, cu o privire surprinsă: “Dumnezeule, nu mi-am dat seama că am ajuns la înălţimea asta!”A zâmbit, ştiind mai mult decât ştiam eu.

CAPITOLUL VIII

Mănăstirea Ok era similară în toate aspectele cu Yangtang. Am primit o cameră alăturată de cea a prietenului meu. Era unul dintre apartamentele libere ale stareţului, care consta dintr-un dormitor, o altă cameră cu perne şi podeaua acoperită cu covoare tibetane care o făceau comfortabilă şi plăcută.Apa era obţinută de la un izvor care venea de la zăpezile de la marea altitudine şi trecea pe lângă mănăstire.

După ce m-am spălat am fost prezentat unui tânăr tibetan, în vârstă de nu mai mult de douăzeci şi cinci de ani, numit Tsang Tapa. Avea o faţă foarte inteligentă şi era oracolul mănăstirii. A fost descoperit de Geshi Rimpoche într-un mod care sună a poveste cu zâne, după cum mi-a fost relatată chiar de Geshi Rimpoche însuşi.Când Geshi Rimpoche era în una din călătoriile sale l-a întâlnit pe Tang Tapa care atunci avea doar cincisprezece ani şi era departe într-o vale din spatele Muntelui Everest. Geshi Rimpoche nu mâncase nimic timp de mai mlte zile şi nu se părea că va găsi ceva de mâncare, când acest tânăr băiat, Tsang Tapa, a apărut de nicăieri şi i-a oferit mâncare şi băutură. Tsang Tapa apoi a întrat imediat în transă şi marele sfânt Malarepa a vorbit prin el, demonstrând în faţa lui Geshi Rimpoche puterile miraculoase pe care Tsang Tapa le poseda.

Geshi Rimpoche nu avea nici un dubiu că cel cu care a vorbit prin acest flăcău era adevăratul Malarepa însuşi— marele realizator de miracole. După ce transa a luat sfârşit, băiatul a relatat că i s-a spus că Rimpoche va veni pe acest drum şi nu va avea mâncare, aşa ca el, Tsang Tapa, a adus mâncare. Tânărul băiat atunci l-a luat pe Geshi Rimpoche în jos pe cale secretă şi aici în faţa lor era o vale magnifică în care păşteau un mare număr de iaci. Geshi a întrebat băiatul cui aparţin iacii iar acesta a spus: “Ai mei, maestre.”Asta era ciudat, şi Geshi a întrebat: “Unde sunt părinţii tăi?”“Sunt foarte departe, maestre.”

Geshi era aşa de interesat acum că l-a întrebat pe Tsang Tapa cum a ajuns aici.“O,” a răspuns băiatul, “mă mişc astfel, maestre,” şi a început să facă lung-gom-pa.Asta era extraordinar. Cum putea un tânăr băiat să facă lung-gom-pa? Aşa că Geshi Rimpoche l-a întrebat: “Cine te-a învăţat?”“El, maestre.”“Cine este ‘el’?”Băiatul a spus din nou “El”, ca şi când mai era cineva cu el. Geshi a ştiut imediat că a descoperit cel mai minunat medium natural. Aşa că l-a luat şi l-a dus la un mare Yoghin din districtul Kalimpong pe care îl cunoştea.

Timp de şapte ani băiatul a fost cu acest Yoghin şi în ultimii trei ai a fost oracol la Ok. Rangul său era acum mai mare decât cel al Stareţului. Am fost aşa de surprins cu această poveste încât am vorbit cu Tsang Tapa în Hindustani şi mi-a răspuns în engleză. Am fost mai mult decât surprins.Aparent, cât timp a fost cu Yoghinul Indian, acest Yoghin l-a trimis la o şcoală englezească în Kalimpong, unde a învăţat aşa de repede că ceilalţi nu puteau ţine pasul cu el. Am avut confirmarea după aceea că Tsang Tapa era întradevăr unul dintre cei mai remarcabili tineri. Era un medium extraordinar de clar şi cu acurateţe mare. Am devenit de asemeni buni prieteni. Mediumitatea sa mi-a adus aproape mulţi dintre cei care au trecut din planul fizic, cu asemenea acurateţe că nu era nici un dubiu despre identitatea celor care vorbeau.

Am fost prezentat Stareţului care conducea mănăstirea. El, de asemenea vorbea engleză, aşa că puteam conversa uşor acum şi nu aveam nevoie de interpreţi.

Stareţul era un băiat vesel şi râdeam tot timpul. Intradevăr nu mă puteam abţine să nu rând deoarece râsul lui era aşa de infecţios.Am adus cu mine cutii de o livră de biscuiţi Huntlez & Palmer pe care i-am mâncat cu poftă toţi patru. Nu puteam să aduc nimic mai bun. Am servit ceai şi am mâncat cu cumpătare biscuiţii pentru că voiam să dureze.

Mâncarea în mănăstire era foarte bună, constând din care de iac, orz, cartofi şi tsampa, o mulţime de unt de iac, unt, lapte, frişcă şi brânză. Pui fript şi cartofi copţi erau disponibili cel puţin odată, uneori de două ori pe săptămână.Când seara se apropia am spus că doresc să văd soarele apunând pe Chomolhari, aşa că am mers afară deasupra camerei principale. Acoperişul era plat şi de pe el puteam vedea valea de jos şi dincolo de ea era Chomolhari.

Pot doar încerca să explic ceea ce am văzut în cuvinte care nu pot ilustra cum trebuie un tablou de o asemenea frumuseţe.Soarele apunea în spatele nostru şi pe o parte a lui Chomolhari. Culoarea roz nu o pot descrie complet, pentru că nu am văzut niciodată aşa ceva oriunde în lume. Pe măsură ce rozul făcea lor roşului mai închis, un abur purpuriu se ridica din vale. Gradat aburul purpuriu a devenit mai închis la culoare şi în final s-a transformat într-un nor, ridicându-se şi acoperind muntele câte un pic până când doar vârful reflecta roşul strălucitor al soarelui.Apoi vârful a dispărut şi în faţa noastră, acoperind întreaga vale şi muntele era o pătură glorioasă colorată de la purpuriu la roşu şi între ele toate celelalte nuanţe al spectrului. (Aceasta este o descriere săracă deoarece cuvintele eşuează.)

Răsăritul de soare era la fel de frumos dar coloritul era în direcţia opusă; pătura a început să se dizolve pe măsură ce soarele se ridica, revelând aceiaşi formare a culorilor în sens invers.Era o experienţă de neuitat.

Ne trezeam înainte de răsăritul soarelui în fiecare zi, pentru că erau multe de făcut. La început nu ştiam procedura, dar mă simţeam mulţumit că totul va fi bine şi voi avea succes.Prietenul meu a luat roba învăţătorului. Înţelepciunea şi cunoaşterea lui erau profunde.El şi Geshi Rimpoche erau pe acelaşi plan.

Prietenul meu a început să vorbească cu o voce clară şi ştiam că avea ceva foarte important de spus. Am ascultat cu atenţie.

El a spus: “Adevărul nu este creat în minte. Oamenii nu fac altceva decât să creeze o religie care îi domină, o civilizaţie care îi exploatează şi deoarece nu înţeleg vor ceva care să-i ghideze. Atunci devin sclavi.”M-am uitat la Tsang Tapa să văd cum a primit cuvintele acestea în special despre religia lui. Prietenul meu trebuie să-mi fi citit gândurile, pentru că a spus: “Lasă-l pe Tsang (aşa cum îi spunea el); a lepădat lanţurile sclaviei cu mult timp în urmă.”

Eram pe punctul de a-l întreba ceva pe Tsang când prietenul meu a continuat: “Majoriteatea oamenilor se agaţă de un ideal al unităţii în timp ce se ţin de diviziunile şi separările lor. Refuză să renunţe la crezuri, naţionalităţi, păreri religioase, diferenţe politice, deoarece sunt legaţi de ele, prin urmare eşuează în a vedea că sunt false. Orice separă omul de om, indiferent că este religie, naţionalitate, opinie, un ideal, trebuie să fie fals deoarece nu există nici o diviziune în Realitate.”“Acum,” a continuat el, “ei spun că trebuie să te rogi— meditezi— să găseşti pacea, să găseşti libertatea. Aşa că meditează asupra ideii de pace, de libertate, care îi leagă şi mai tare.Fără să ştie cum sunt legaţi de ceea ce este în minţile lor, şi cum a fost formulat, meditaţia lor, rugăciunile lor, sunt nefolositoare. Când nu ştiu ceea ce cauzează separarea, atunci unitatea, pacea, libertatea şi orice alt nume îi dau, vor fi doar o idee.”

Am spus: “Vorbeşti aproape ca Geshi Rimpoche.”“Fiule,” a răspuns el, “există o singură cale către libertate şi asta este să arăţi cum o persoană este legată. Eu nu te pot elibera, trebuie să faci asta tu însuţi. Doar atunci vei găsi puterea creativă extraordinară care este în spatele a toată creaţia, Dragostea şi Înţelepciunea care sunt dincolo de minte.Cu toate astea mintea este vehiculul prin care ea se poate manifesta. Cum să se poată manifesta print-o minte care este plină cu tot ceea ce este fals? Tu ai exprima propria ta condiţionare, nu Dragostea, Înţelepciunea şi Puterea Spiritului lui Hristos.”

A continuat: “Din acest motiv te-am adus aici. Mintea ta trebuie să fie făcută suficient de clară pentru umbrirea (over-shadowing) of the Master, altfel ai da expresie propriei tale condiţionări. Chiar şi după ce vei pleca de aici, mintea ta nu va fi pregătită în totalitate pentru ceea ce dorim să facem. Vor fi ani de muncă de verificare printre oamenii din lume. Ceea ce facem este să te pregătim, arătându-ţi că ceea ce este făcut în mintea ta nu este Adevărul. Experienţa de a vedea aceasta în munca ta de zi cu zi va face mult mai mult pentru curăţarea minţii tale decât dacă ai fi stat aici de două ori mai mult. Când vei lucra în lume te vom ajuta, şi nu numai pe tine dar şi pe oamenii pe care tu îi ajuţi.”

Din nou, am spus: “Sunt oameni mai mari decât mine în lume cărora lumea le-ar acorda mai multă atenţie decât mie.”A spus: “Fiule, pentru asta te-ai născut.”Am întrebat: “Dar cu siguranţă nu suntem destinaţi cu o asemenea acurateţe pentru aşa ceva?”A răspuns: “Nu a spus Maestrul că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ca Tatăl să ştie?”Eram împiedicat de fiecare dată, dar m-am gândit să mai fac o ultimă încercare.“Ei bine,” am spus, “nu sunt liber să fac aşa cum îmi place?”

“Oh da,” a răspuns el, “nu eşti obligat, eşti doar îndemnat. Dar această îndemnare devine cea mai arzătoare dorinţă a ta.”“În acest caz,” am spus eu, “nu mi-ar place nimic altceva decât să fac această lucrare, indiferent unde mă va duce.”

“Atunci să-i dăm drumul, şi când mintea ta va fi oarecum mai clară vom putea să trecem şi la lucruri practice, ceea ce doresc să facem cât mai repede posibil.”A continuat: “Atâta timp cât îţi păstrezi concepţiile tale despre individualitate nu poate avea loc eliberarea de conflictul relaţiei. Aşa că adevărata meditaţie, adevărata rugăciune înseamnă să găseşti ceea ce este fals, nu doar să te concentrezi pe o idee în timp ce rămâi ignorant de cauza conflictului care continuă să domine în tine şi în jurul tău.

“Oamenii repetă anumite fraze pe care le numeşti mantre, astfel cred că meditează sau se roagă, dar asta nu este decât o formă de autohipnoză. Meditaţia nu este devotată unei idei, şi venerarea altuia este idolatră şi superstiţie prostească. Să fii devotat unei idei, unui tablou, nu înseamnă altceva decât să cauţi să scapi de tine însuţi. Este probabil o scăpare comfortabilă, dar cu totuşi o scăpare fără înţelegere. Lumea este oamenii şi oamenii sunt lumea; atunci tu eşti lumea, eu sunt lumea, nu este aşa?”

Am răspuns: “Da, este adevărat, lumea este exact aşa cum o facem noi. Noi am făcut această civilizaţie de care suntem dominaţi.”“Corect,” a spus el, “oamenii sunt sclavi deoarece ei înşişi s-au făcut sclavi. Urmează, imită, pun autorităţi, în timp ce tradiţia, opiniile, diviziunile în societate, naţionalităţile, au legat mintea în gând şi emoţie. Individul doar s-a conformat în timp ce în lumea acţiunii şi-a construit o falsă securitate.”

“Pot să văd clar,” am spus, “pentru că nu există securitate în lumea relativă, e o iluzie.”“Da,” a spus el, “oamenii se străduiesc constant să devină virtuoşi, şi sunt prinşi în procesul care neagă înţelegerea. Controlul minţii este un efort care nu este necesar, care aduce frică şi limitare, deoarece mintea este dominată de ideea unei scăpări de condiţionările tale de care îţi este frică.”

“Ce se întâmplă când o idee vine în minte,” a raţionat el, “nu încerci să o împingi într-o parte ca să scapi de influenţa ei? Dar influenţa ei va rămâne în continuare deoarece nu este înţeleasă. Când gândul tău nu este înţeles şi nu te ocupi de el, te lupţi, condamni, acuzi şi atunci încerci să-ţi forţezi atenţia pe o idee particulară în opoziţie cu condiţionarea ta, prin asta creând mai mult conflict. Nu vezi că gândirea ta este prinsă într-o luptă fără sens care nu poate fi niciodată creativă?”Acum aveam un tablou mai clar, şi Tsang a spus: “Maeste, îţi sunt recunoscător pentru aceste ultime cuvinte.”

Apoi prietenul meu a continuat: “Când o idee îţi conduce mintea trebuie să ştii ce este şi să nu te lupţi cu ea. Toate ideile sunt rezultatul a altceva şi trebuie să le înţelegi valoarea. Când faci asta, atunci nu mai este nici o luptă, nici o frică, nici o limitare, nici o confuzie.“Mintea ta are valoare doar când nu este nici un conflict, nici o încordare, nici o luptă; când acestea încetează să fie, există pace, şi asta este mintea pe care trebuie să o ai pentru lucrarea noastră,” a spus el uitându-se la mine.

“Trebuie să fii alert în fiecare moment,” a adăugat el. “Asta ar trebui să fie cultivat în viaţa de zi cu zi, nu doar în anumite momente pentru analiză specifică, dar să fii conştient tot timpul în prezent; atunci vei şti ce se întâmplă. Asta va dezvolta o înţelegere a egoului, şi cunoaşterea de sine este poarta către Înţelepciune şi Adevăr.”Apoi a arătat către Stareţ. “El încearcă să fie spiritual şi este încordat prin lupta dintre bine şi rău. El imită şi este prins în conflictul dintre corect şi greşit.”M-am gândit: “Asta este pentru tine, Stareţule.” Dar prietenul meu nu s-a oprit aici, pentru că a spus: “Stareţul gândeşte că poate găsi calea de mijloc a fericirii, un balans între bun şi rău. El gândeşte că Dumnezeu exercită acest balans, aşa că se roagă, cântă, imită, se conformează şi este legat în superstiţia lui. Dacă doar ar discerne ceea ce este fals ar şti ceea ce este adevărat. Dar dorinţa lui de a fi spiritual înseamnă doar frustrare, perere de rău şi conflict.”

M-am uitat la Stareţ dar el nu spunea nimic.“Binele şi răul,” a continuat prietenul meu, “cresc din acelaşi copac. Au aceiaşi rădăcină şi asta este doar în mintea omului, unde sunt fabricate şi nu au fundament în Adevăr.”Tsang a şoptit în urechea mea: “Stareţul primeşte o lecţie acum.”Prietenul meu trebuie să-l fi auzit or să-i fi citit gândurile pentru că el a spus blând: “La fel şi tu, Tsang!”

“Adevărul,” a adăugat prietenul meu, “nu ştie nimic de bine sau rău, trecut sau viitor. Adevărul este expresia vie a Vieţii acum, clipă de clipă, în care nu există separare, nu există moate, fiind Etern şi Omniprezent. În acest extaz există Dragoste Infinită şi Înţelepciune. Acţiunile tale vor fi atunci în concordanţă cu trăirea ta în prezent întodeauna, şi recompensele pentru asemenea acţiuni sunt fenomenale.”“Acum, fiule,” şi s-a întors către mine, “cu această seninătate există bucuria vieţii, nu este nevoie de control sau analiză, deoarece eşti conştient în fiecare moment. Astfel eşti liber de toate virtuţile pe care te gândeşti că ar trebui să le ai sau să nu le ai, care te umplu de conflict prin încordare şi frică. Când eşti liber de toată această grămadă de virtuţi, atunci nu mai este frică, nu mai sunt contrarii, nici confuzie, nici conflict; există doar Dragoste şi Înţelepciune. Pentru că în Realitate doar asta este; atunci vei fi cu adevărat creativ şi un canal prin care Maestru poate vorbi din nou.‘Dacă eşti continuu ocupat cu sinele, încercând să devii, există întotdeauna o luptă, dar când ştii să Fii acum, lupta încetează; atunci doar poate Viaţa care este liberă să fie realizată. Gândul şi lucrarea ta au fost limitate de lipsa ta de înţelegere a Fiinţei tale adevărate Acum, nu într-un viitor îndepărtat.’

A continuat cu explicaţiile: “Ca să înţelegi ceea ce este fără limite, necondiţionat, mintea ta nu trebuie să fie încarcată cu gânduri ale egoului. Egoul care este nimic trebuie să se dizolve, astfel încât Realitatea se poate exprima în Acum. ‘Eu nu nimic prin mine însumi.’”Am simţit o transformare adâncă în mine. Lucuri care obişnuiau să mă necăjească nu mai aveau loc în mine acum, şi am spus asta.“Mă bucur, fiule,” a spus el, şi a continuat.

“Când mintea ta era încărcată cu conflicte etice  nu puteai să realizezi adevărul Fiinţei tale, dar acum că mintea ta nu mai este legată de etică, de virtuţi, de distincţii, de separare, de diviziune, vei înţelege ce vreau să spun prin acţiune spontană, liberă de reacţii, liberă de timp, liberă de

separare şi liberă de contrarii; acum cursul Vieţii îşi face propria sa lucrare. În cuvintele Maestrului, ‘Tatăl care rămâne tot timpul în mine, El face lucrarea.’“Atunci cuvântul tău nu se va întoarce la tine gol ci va împlini ceea ce a fost trimis să facă.”

Apoi s-a uitat la Stareţ şi a spus: “Uităte la Stareţ, la fel ca episcopii voştri învârte cuvinte care sunt la fel de impotente precum scaunul pe care stă.”Asta a deranjat Stareţul care a spus: “Nu cred în toate nimicurile noastre, maestre.”“Atunci de ce nu ieşi din ele, Stareţule? să fii un ajutor adevărat al omenirii.”Stareţul şi-a coborât capul şi prietenul meu a spus: “Mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi!”

“În Realitate,” i-a spus el Stareţului, “există doar prezentul, nu există trecut sau viitor; aşadar această înţelegere nu poate fi amânată. Eliberează-te de falsele virtuţi şi vei fi iluminat. Aceasta cere discernământul gândurilor tale, motivelor, reacţiilor la ceea ce îţi spun acum. Atunci vei vedea că ignoranţa nu este absenţa învăţăturii ci confuzia şi conflictul valorilor.“Eşti confuz, Stareţule? Întrebându-te ce e bine şi ce e rău? Atunci eşti prins în conflictul ideilor minţii tale. Eşti un imitator, Stareţule, încerci să te modelezi după un model şi ţi-ai făcut o imagine despre cum ar trebui Realitatea să fie, te croieşti pe tine însuţi după ea, şi astfel pierzi substanţa—Realitatea Însuşi. Prin imitaţia ta cum poţi realiza fericirea dăinuitoare a Vieţii Omniprezente? Viaţa este Omniprezentă, nu separată. Adevărul este unitate fără graniţe. Nu poţi înţelege asta în timp ce mintea ta este ocupată cu forma, ritualul, distinţia, diviziunea. Doar văzând falsul acum, Stareţule, poti vedea adevărul.

“Datorită faptului că eşti sărac interior îţi alegi o autoritate şi o venerezi. Vrei să te sprijini pe cineva deoarece simţi că nu eşti vrednic de sarcina. Vrei să te adăposteşti în comfortul unei idei care nu este Realitate, Stareţule! Ideea ta nu este decât o iluzie.“Îi legi şi pe aceşti lama-şi la fel cum tu eşti legat de mâini şi de picioare.”Apoi s-a întors la mine şi mi-a spus: “Viaţa este Reală, Ea este completă în Sine Însuşi, exprimându-se pe Sine liber când tu însuţi devii nimic. Egoul trăieşte în separare, te vezi pe tine însuţi separat de alţii; asta nu e decât o iluzie, pentru că nu există decât “O Singură” Viaţă în care nu există diviziune. Astfel, îţi dai seama că diviziunea este o iluzie a minţii, fiule.

“Nu mai eşti agitat în continuare venerând virtuţi sau ororile păcatului, nici nu vei mai urma calea strâmtă a eticii care previne înţelegerea.“Vezi, Stareţul s-a modelat pe sine însuşi după un model şi îi este frică. Să fii eliberat de frică trebuie să ştii să Fii “Acum”, înţelegându-ţi vanităţile, geloziile, invidiile, dorinţele, năzuinţele, speranţele, regretele şi fricile. Toate acestea dispar când cauţi înţelegere, liber de iluzia Timpului.

“Când mintea este plină de fals trebuie să o goleşti prin discernerea fasităţii a toate. Atunci mintea va deveni goală de fals, şi Viaţa care este Omniprezentă o va umple cu conştiinţa fără limite, care întotdeauna va fi Realitatea, în timp ce tot ce este extern faţă de Ea Însăşi va fi desluşit cu înţelepciune, dragoste şi înţelegere.” Se uita în continuare la mine când a continuat:“Viaţa Unică Infinită se exprimă pe Sine Însuşi în Dragoste şi Înţelepciune; doar când Îi limitezi acţiunile prin opinii înguste, bigote Îi împiedici libertatea în propria ta viaţa aici şi acum. Va fi lucrarea ta, fiule, să ajuţi eliberarea omului de blestemul separării, aşa încât Viaţa specifică ce curge din Fântâna Supremă a Vieţii Însuşi prin Îngerii maiestuoşi ai lumii-Soarelui pot mărturisi prezenţa Ei prin om, şi astfel să elibereze omul de mizeria creată chiar de el însuşi. Această Viaţă

este încărcată cu înţelepciune şi dragoste, cunoaştere şi compasiune, vestind noua eră a înţelegerii omului— ‘OMUL’ pe care Tatăl ‘L-a Consfinţit’ şi L-a trimis în lume, El este Fiul lui Dumnezeu.”

Cu acestea a încheiat lecţia zilei. S-a ridicat şi a mers în camera mare pregătită pentru noi. Toţi patru am stat jos să mâncăm.Stareţul a vorbit primul. A spus, “Maestre, sunt dispus să-ţi împlinesc poruncile. Orice îmi vei cere voi face.”Atunci a spus prietenul meu: “Învaţă-i pe cei pe care Dumnezeu i-a pus în mâinile tale Adevărul, şi vei fi primul care va scăpa această ţară de superstiţia care o păstrează în ignoranţă, sclavie şi sărăcie.”

Stareţul s-a ridicat atunci şi a venit unde stătea Maestrul şi a spus: “Dă-mi binecuvântarea ta pentru a putea îndeplini sarcina care îmi stă în faţă.”Ani mai târziu am auzit că Mănăstirea din Valea Ok a devenit cea mai iluminată mănăstire în tot Tibetul, chiar marele Ganden nu se putea compara cu ea.Lama-şi de aproape şi de departe veneau să audă marele Stareţ al Ok şi să fie martori al miracolelor pe care le făcea.

Restul zilei l-am petrecut urmărind câţiva lama practicând tir cu arcul.Echipe de la toate mănăstirile merg la Lhasa odată pe an ca să concureze. Acesta era un mare eveniment, şi lama-şi de la Ok se antrenau pentru asta.Acurateţea cu lama-şii nimereau ţinta era fenomenală. Judecata era principala cerinţă. O ţintă era plasată pe o movilă, arcaşii trebuiau să se uite la ţintă, apoi să meargă înapoi suficient de mulţi paşi până când ţinta era în afara câmpului vizual şi bazânduse pe judecată să tragă săgeţile, şi nimereau rar pe lângă ţintă.Aceste echipe se antrenau în fiecare zi, iar cea mai bună echipă era formată din cei care se antrenau.Erau peste o sută de arcaşi, şi notele erau puse în tabel astfel încât doar cei mai buni vor fi incluşi în competiţia care urma să se desfăşoare la Lhasa.

Când eram băiat obişnuiam să trag după iepuri cu arcul şi săgeata pe moşia tatălui meu, şi deşi nu am practicat tirul cu arcul de mult timp eram nerăbdător să-mi testez îndemânarea, aşa că am întrebat dacă pot să încerc. Am fost invitat de lama-şi. De fapt, m-am descurcat foarte bine la ţintele aflate la vedere, dar pentru cele din afara câmpului vizual am avut multe ratări. Totuşi dacă cineva s-ar fi antrenat suficient în această judecată ar fi putut deveni expert.

Oricum, mi s-a dat un loc într-una din echipe şi a fost distracţie mare. Dacă a fost noroc sau nu, echipa mea a câştigat în acea după amiază şi eu am avut un scor peste medie, ceea ce m-a făcut un pic erou. Stareţul era încântat; era cu adevărat un băiat extraordinar şi era recunoscător că i s-a permis să asculte discuţiile noastre.

Pentru următoarele două zile am fost lăsat singur să-mi eliberez mintea de multele şi diferitele idei şi opinii. Am descoperit acum că doar faptele rămâneau, şi chiar o părere despre un fapt nu avea loc în mintea mea, aşa de complet m-a “curăţat” prietenul meu.Mintea mea era acum pregătită pentru prima încercare.

Mi s-a dat o bucată de hârtie pe care prietenul meu scrisese câteva cuvinte profunde. Ceea ce trebuia să fac…. să citesc aceste cuvinte şi să vorbesc despre ele. Imediat ce am început să le citesc am simţit o încărcătură de electricitate cum trece prin mine; mintea mea a devenit goală pentru o secundă, şi atunci am simţit o încredere pe care nu o avusesem niciodată înainte. Am putut simţi că eram legat de fântână a înţelepciunii. M-am auzit pe mine însumi vorbind, am ascultat şi am raţionat pe măsură ce cuvintele veneau, părea că sunt în două părţi, una care era ataşată de o fântăna a Dragostei, Înţelepciunii şi Puterii, şi altă parte simţea şi învâţa în acelaşi timp. Era o experienţă nouă şi foarte ciudată pentru mine.

Prietenul meu era mulţumit întradevăr.El a spus: “Vei putea să te descurci şi mai bine; gradual vei creşte până când vei fi umbrit de o mare Fiinţă spirituală, şi lumina spirituală va fi văzută în jurul tău pe măsură ce El te umbreşte. Când aceasta va fi realizată vei merge înapoi, după câteva luni, în lumea din care ai venit. Vei fi acelaşi pentru cei care te cunosc, dar va exista o diferenţă pe care nu o vor putea defini.

“În timp ce lucrezi în lume printre oameni, va avea loc în continuare o construcţie a “învelişurilor” interioare astfel încât mult mai multă putere spirituală poate fi folosită, şi fiind printre oamenii lumii este câmpul cel mai bun unde asta poate fi realizat satisfăcător.”Din acel moment am ştiut că nu sunt singur, şi puteam să spun influenţele căror persoane le simţeam cu mine, Sfântul Anthony ce Mare din Alexandriaera unul cu care am vorbit de mai multe ori prin diferiţi mediumi, dar nici un medium nu s-a apropiat vreodată ca performanţe de Tsang Tapa. Entităţile puteau nu numai să vorbească, dar puteau să facă asta în propriile lor limbi, de exemplu, Germană, Franceză, Italiană, Chineză, Hindustani, Engleză, Tibetană, totul cu uşurintă perfectă.

Aici era un mecanism care putea fi folosit de orice entitate, indiferent de ce naţionalitate, uneori trecerea de la o limbă la alta făcându-se fără nici o ezitare.M-am bucurat de fiecare minut petrecut în Valea Ok. Am lucrat, am râs, şi am făcut progese rapide. Stareţul îşi schimba încet perspectiva asupra Vieţii şi religiei, dar nu putea face prea mult la început, altfel ar fi fost dat jos de oficialii înalţi de la lhasa— la fel cum un cap al Bisericii ar arunca un episcop care ar încerca să distrugă ideea puterii păcatului, a iadului şi a diavolului, care ţin oamenii în frică. Atâta timp cât oamenii sunt ţinuţi în frică ei pot fi controlaţi şi traşi pe sfoară, pentru că Biserica prosperă din păcat. Dar imediat ce cauza fricii este înlăturată nu mai pot fi controlaţi sau traşi pe sfoară.

Adesea în lucrarea mea prin lume am avut pacienţi plini de frică prin fanatism religios.Eu spuneam: “Dumnezeu este Infinit în natura?” ca un fel de întrebare.“Oh, da, Dumnezeu este Infinit în natura!” (Asta era introducerea)“Nu poate exista nimic în afara Lui, altfel El nu ar putea fi Infinit?”“Foarte corect!” era răspunsul.“Dar ca să fie Infinit El trebuie să fie peste tot, altfel El nu ar putea să fie Infinit?”“Asta e adevărat.”“Aşa că nu poate exista nimic altcineva decât El?”“Aşa este!”“Ei bine,” spuneam eu, “aşa stând lucrurile, Dumnezeu trebuie să fie Diavolul şi Iadul trebuie să fie în El de asemeni. Dacă Dumnezeu este, atunci Diavolul

nu este, Dumnezeu fiind Infinit în natură. Este ca matematica, greşala dispare când este descoperită, şi la fel Diavolul dispare când este găsit.” Şocul numărul 1. Recuperare înceată!

“Dar se spune în Biblie că există Iad şi Diavol,” mi se spunea.“Da, este adevărat,” răspundeam eu, “dar Iisus spune: ‘Citiţi Scripturile, dacă gândiţi că aţi găsit Viaţa Veşnică, vă înşelaţi’. Apoi spune: ‘Nu răspunde la rău cu rău’, nu-i da putere pe care nu o posedă. Diavolul este egoul şi Iadul este murdăria pe care egoul o face. Tu doar ai o părere, o idee, care este făcută în mintea ta, dar îţi este teamă să raţionezi deoarece eşti prins în păererile tale. Atâta timp cât nu ştii ce e o părere, o opinie, nu poţi să-ţi dai seama cât de falsă este.”“Dar cuvintele lui Iisus?” întreba pacientul.Eu răspundeam: “Iisus niciodată nu a scris cuvinte despre Adevăr; el ştia că nu putea. L-a întrebat pe Pilat din Pont: “Ce este Adevărul?” Pilat din Pont nu a putut să-i răspundă. De fapt El nu a scris niciodată nici un cuvânt. El ştia că cuvintele nu pot revela Adevărul, ele doar îţi dau o idee despre Adevăr, şi asta nu este Adevărul! Oamenii au scris Biblia, oamenii au scris de asemeni Noul Testament la mulţi ani după ce Iisus a fost crucificat şi a fost modificat de mai multe ori de oameni. Tu iei cuvântul drept Adevăr când nu este Adevărul.

Adevărul nu poate fi găsit în nici o carte, şi până când nu ştii ce este un cuvânt, nu vei şti că nu este Adevărul.“Dar Iisus a spus:’Mergi înapoia mea, Satano.’“La fel şi eu,” răspundeam, “când am aflat ce a găsit Iisus în sălbăticie. Când am putut să discern tot ceea ce era în mintea mea ştiam ce este egoul. Egoul era diavolul care ascundea Realul. Egoul era tot timpul în frunte, asta este calea egoului, dar cu toate astea egoul nu există; egoul exista doar pentru că eu eram ignorant de Fiinţa mea. Acest ego era diavolul care împiedica expresia Realului, şi am spus şi eu la fel, ‘Get ye behind me, Satan! Tu eşti trişorul, tu mă păcăleşti şi îmi furi adevăratul meu drept din naştere ca Fiu al lui Dumnezeu.’ Când am ştiut că Dumnezeu era Singurul şi nu mai era nimic în afară de El, atunci am ştiut că eu eram Fiul Lui, nu născut din sânge sau din voinţa cărnii sau din voinţa omului, cin a lui Dumnezeu care este Etern şi Omniprezent, eram liber, atunci Tatăl făcea propriile Lui acţiuni.

“Ştiam că eram, pentru Dumnezeu este. Dar nu ştiu ce este El, ci doar că suntem Una şi nu putem fi niciodată separaţi. Egoul este credinţa în separare, dar separarea este o iluzie. Acesta este diavolul şi iadul sau mizeria pe care egoul o face, deoarece egoul doar cunoaşte separarea şi caută doar pentru el.“Ceea ce tu ai este doar o idee în minte acceptată de la altcineva. Tu eşti un imitator deoarece accepţi ceea ce altul spune. Venerezi o idee care este o iluzie a minţii. Asta nu este Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu este nici o idee nici o imagine, nici o iluzie nici o părere. Imiţi pentru că nu te cunoşti pe tine însuţi cu toate fricile şi iluziile. Nu ştii ceea ce este adevărat deoarece nu ştii ceea ce este fals, aşa că orbul conduce pe orb şi amândoi cad în groapă.

“Acum, dacă ţi se arată ce este fals vei găsi ceea ce era adevărat singur. Ţine minte, nimeni nu poate să-ţi spună ce este Adevărul, dar tu singur poţi experimenta Adevărul când ştii ceea ce este fals. Nu poţi experimenta Adevărul dacă accepţi ceea ce alt om spune şi astfel nu gândeşti pentru tine însuţi.Acei care îţi spun ce este Adevărul sunt falşi profeţi, dar nu ştii asta încă, deoarece eşti prins în părerile tale.

“Trebuie doar să te uiţi în mintea ta să vezi ceea ce este acolo şi vei vedea că nu este Adevărul, ci doar o idee despre Adevăr. ‘Eu sunt’ Adevărul. Eu nu pot fi nimic altceva, deoarece nu este altă Viaţă decât ‘Una’, în care nu este diviziune; aşadar iluzia este în mintea ta, o iluzie creată de tine însuţi, şi ceea ce este creat nu este Adevărul. Numai ceea ce nu este creat este Adevărul, şi tu nu ştii ce este Asta, dar vei şti că ‘EL ESTE’ când îţi vei elibera mintea de tot ceea ce este fals.

“Deci aşazisa ta virtute e o păcăleală; încercarea de a deveni virtuos acoperă ceea ce eşti. Doar să ai o idee a ceea ce nu eşti, asta nu e virtute. Virtutea

este o înţelegere a ceea ce eşti, fără distincţie. Aşa-numita virtute este o iluzie şi legătură. Dacă nu ştii ce eşti, strădania de a deveni virtuos nu te va face virtuos. Virtutea poate fi găsită doar în înţelegerea a ceea ce eşti tu. Virtutea este libertate, eliberarea imediată prin înţelegerea a ceea ce eşti. Virtutea înseamnă să vezi ce anume împiedică expresia Realităţii.

“Amabilitatea, afecţiunea, mila, generozitatea, iertarea sunt toate adevărata expresie a Realităţii, şi asta este virtute. Aceasta este singura cale prin care ne putem rezolva problemele, dar aşa-zisa virtute nu poate rezolva nici o problemă. Atunci nu mai este nici o virtute în a deveni virtuos, deoarece vitutea există doar în ‘Fiind’ Acum. Virtutea nu este o chestiune de timp. Dacă tu nu ştii ceea ce eşti, atunci nu ai virtute în tine.”De fiecare dată când am avut ocazia să vorbesc în acest fel am făcut-o, şi am descoperit că pacienţii întotdeauna veneau înapoi pentru mai mult şi mai mult. Dividendele era mari deoarece elimina tensiunea încercării de “a deveni”, care ducea doar la frustrare prin trăirea în contrarii.

CAPITOLUL IX

Am continuat lucrarea noastră zi după zi până când mintea mea era clară ca un cristal. În fiecare zi puterea creştea din ce în ce mai mult. Aerul era proaspăt şi clar şi nici un gând dezarmonios sau sentiment s-a ridicat vreodată între noi. Am lucract în fiecare zi până ne simţeam un pic obosiţi dar nu foarte obosiţi, pentru că asta ar împiedica progresul.În final am ajuns la un stadiu unde puteam să lucrez singur, ceea ce era esenţial înainte ca antrenamentul meu să se încheie.

O întâlnire a fost aranjată de Geshi Rimpoche, fără ca eu să ştiu, şi el a ajuns împreună cu Dar Tsang de la Yangtang, Geshi Malapa de la Gonsaka şi Geshi Tung La de la Takohu. Decei eram opt acum, şi cu o asemenea companie orice se putea întâmpla.L-am văzut pe Geshi Rimpoche vorbind cu Tsang Tapa (oracolul, care înseamnă medium), şi am anticipat că vom avea o şedinţă de spiritism în acea seară. De fapt a fost aranjată dinainte, dar a fost păstrată ca o surpriză pentru mine. Am putut, totuşi, acum să citesc minţile lor la fel de uşor ca şi când ar fi vorbit. Devenisem expert, mulţumită practicii pe care am avut-o în aceste luni de antrenament intensiv.

Cina a fost preparată special pentru noi în apartamentele Stareţului, care erau destul de largi, constând dintr-o cameră mare dreptunghiulară cu o masă lungă, în jurul căreia studenţii săi stăteau. Aceasta forma o masă perfectă pentru cină. Erau conversaţii generale animate, unele în Tibetană, altele în Hindustani, altele în Engleză. Cu engleza şi hindustani eram destul de familiar, şi puteam să vorbesc şi un pic de Tibetană acum, Stareţul dându-mi lecţii de fiecare dată

când era posibil. Era un profesor foarte bun şi ştia toate căile uşoare de a pune cuvintele laolaltă. Tibetanii folosesc cât de multe cuvinte pot cu multe înflorituri. Când făceau asta recurgeam la cititul minţilor lor şi asta este fatal dacă vrei să înveţi o limbă, deoarece pentru a învăţa o limbă trebuie să gândeşti în acea limbă şi nu să încerci să citeşti mintea. Să citeşti mintea nu asculţi cuvintele altfel recepţia mentală devine distorsionată, şi cititul minţii este atunci imposibil.

S-a făcut tăcere dintr-o dată când prietenul meu a vorbit în temeni siguri, condamnând aşa-numiţii pustnici religioşi ai timpului prezent. El a spus: “Pustnicii de astăzi au degenerat în devotaţi nefolositori, păcăliţi datorită faptului că adevăratele învăţături ale lui Gautama şi Malarepa nu mai sunt înţelese de lama-şi. Ei sunt crescuţi în ritual şi nu ştiu nimic despre puterile interioare ale omului.“La momentul potrivit candidaţii potriviţi erau aleşi de marii Maeştri şi apoi după o perioadă de antrenament se retrăgeau, departe de locurile pe unde umblă oamenii pentru a atinge iluminarea de sine şi pentru a dezvolta puterile Yoghinului Tibetan. Dar ce avem astăzi? Devoţi fără nici o cunoaştere a ştiinţei Yoga.

“Aceşti lama-şi intră în izolare doar pentru a-şi irosi vieţile într-o deteriorare stupidă a minţilor şi trupului. Nu câştigă nimic prin asta. Retragerea lor a devenit o parte a ritualului lor religios.”Am întrebat: “Ce fac?”“Ei bine,” a răspuns el, “în antrenamenul unui lama el ar trebui să petreacă o parte a vieţii sale în izolare, dar fără antrenament este o pură prostie. Perioada este trei zile sau trei luni sau trei ani, în general.

“La început se pot retrage pentru trei zile, apoi se pot retrage pentru trei luni sau trei ani. Pot să mai iasă odată înainte de a se izola pe Viaţă într-una din celulele pe care le vezi în peretele muntelui, şi odată ce sunt încuiaţi în celulă sunt în întuneric complet, minţile lor fiind întunecate de asemenea. Pe o parte a celulei există o mică scurgere acoperită cu o piatră pe care o folosesc pentru secreţiile zilnice. De cealaltă parte a celulei există o piatră care poate fi dată la o parte doar din afară, prin care zilnic sunt oferite tsamapa şi ceai, iar mâna care apare să ia mâncarea terbuie să fie înmănuşată pentru că lumina nu trebuie să atingă nici o parte a trupului.

“Mulţi din aceşti devoţi păcăliţi îşi pierd minţile înainte ca izolarea pe viaţă să se termine. Devin epave mentale şi fizice. Nu au antrenament, nici nu ştiu ceva despre artele Yoghinului Tibetan. Vieţile lor sunt o risipă completă, cu nimic câştigat.”“Dar,” m-am aventurat eu să spun, “sunt asceţi care se retrag în munte sau într-un loc solitar şi îşi dezvolta darurile.“Cu sigurantă,” a spus el, “dar ei au fost antrenaţi înainte de un Maestru Yoghin. Cei care ies afară din mănăstire doar cu o cunoaştere a ritualului sunt cei pervertiţi, capabili doar de partea fizică a vieţii pustnicului. Prostituează practica adeptului şi sunt astfel incapabili de aşi dezvolta darurile Spirituale.”

Geshi Rimpoche a vorbit apoi. Puteam să-mi dau seama că a intrat în acea stare subiectivă cu ochii închişi, şi avea un timbru al vocii fascinant de a fi ascultat.“Prieteni,” a spus el, “nu critic religia şi nici căutarea Realităţii, dar dogma organizată cu ritualurile ei, recitarea rugăciunilor, repetarea mantrelor, amintirea unor citate din Gita sau Biblie, asta nu e religie. Numindu-te pe tine însuţi un lama, un Buddhist, un Creştin, un Hindus

sau urmărind un ritual, poţi găsi Adevărul? Nu cred! În aceste influenţe separate eşti prins în plasa opiniilor organizate, ele sunt droguri care îngreunează mintea, ele oferă o scăpare, astfel făcând mintea obtuză şi ineficientă.”

Nimeni nu a spus un cuvânt, deoarece toţi ştiau că atunci când Geshi Rimpoche vorbea astfel era înţelepciunea zeilor.“Eşti prins,” a continuat el, “într-un întreg sistem de autorităţi, preoţi şi ‘guruşi’. Nu te înţelegi pe tine însuţi, aşa că nu faci altceva decât să accepţi, nu cercetezi. Deoarece străbunicul tău a urmat un ritual şi mama ta ar plânge dacă tu nu îl urmezi, e o păcăleală. Datorită faptului că eşti dependent îţi este frică, eşti incapabil să afli ceea ce este fals— şi când nu ştii ceea ce este fals nu ştii ceea ce este adevărat.

“Poţi vorbi despre Dumnezeu şi repeta numele Lui o mie de ori, dar aceasta nu va revela Adevărul. Adevărul va fi ascuns de tine deoarece vei fi învăluit în propriile tale prejudecăţi, propriile tale frici. Ignoranţa omului însuşi este responsabilă pentru religia organizată, indiferent dacă este a Estului sau a Vestului.

Datorită faptului că omul este confuz el vrea o autoritate.”Nimeni nu a vorbit. Geshi Rimpoche conducea către ceva important.“Aşa că odată ce a fost creată autoritatea,” a continuat el, “indiferent dacă este politică sau religioasă, îi urmezi direcţia în speranţa găsirii Adevărului.

“Ceea ce ştii despre Realitate prin autoritatea altuia nu este Adevărul, şi astfel tu nu ştii. Deoarece Realitatea este necunoscută, cum poţi să o cauţi printr-o autoritate? Când cauţi o autoritate ai pierdut încrederea în tine însuţi deoarece eşti doar un imitator. Datorită lipsei de încredere vă creaţi lideri.

Citiţi toate cărţile pe care le puteţi găsi. Urmaţi diferite idei care crează contradicţie, cu cât mai imitativ eşti cu atât mai puţină încredere ai în tine însuţi, şi doar îţi transformi viaţa într-un caiet de copiat.”Ştiam că asta era o lecţie pentru mine la fel ca şi pentru Stareţ, de fapt toţi vom beneficia de ea.

“Din copilărie,” a continuat el, “ţi s-a spus ce să citeşti şi ce să faci. Nu ai fost lăsat să gândeşti pentru tine însuţi. Să afli cauza confuziei tale trebuie să ai încredere în tine însuţi, trebuie să ai o siguranţă interioară adâncă despre ceea ce este fals şi ce este adevărat. Dar nu ştii deoarece niciodată nu ai cercetat cum ţi-ai dobândit credinţele şi ideile.“Fiind confuz, crezi că vei găsi Adevărul citind Upanishadele, Gita, Biblia sau orice altă carte? Crezi că eşti capabil să citeşti Adevărul din ea când tu însuţi eşti confuz? Nu faci altceva decât să traduci ceea ce citeşti în concordanţă cu propria ta confuzie, plăcerile tale, neplăcerile tale, prejudecăţi, condiţionarea ta.

“Adevărul este revelat când te înţelegi pe tine însuţi, prejudecăţile, ideile, părerile. Adevărul vine la tine; nu tu trebuie să te duci la Adevăr. Adevărul este!Nu tu îl creezi.“Când te gândeşti că te duci la Adevăr este doar proiecţia condiţionării tale. Atunci devine un

proces de auto-hipnoză care este religia organizată şi nu poate exista o concluzie în ceea ce priveşte Adevărul.

“Când te-ai eliberat pe tine însuţi de toate formulările mentale vei găsi ceea ce nu este o formulare mentală. Mintea trebuie să înceteze să formuleze înainte să poţi găsi Realul. Atunci nu vei aparţine nici unei religii organizate, nici nu vrei mai condamna nici critica, nici nu vei deveni ateu, pentru că asta este doar o altă formă de credinţă.“Să găseşti  ceea ce este Eul Real trebuie să nu-ţi faci o idee despre El, nici nu poate fi separat de El Însuşi în alţii, deoarece nu există nici o diviziune în Realitate. Doar prin înţelegerea egoul personal care ascunde Realul ceea ce este fals se va da la o parte. Atunci gloria lui Dumnezeu, Dragostea Lui,

Înţelepciunea şi Puterea se vor manifesta, pentru că sunt omni-prezente şi eterne şi nu tu Le creezi.”A deschis ochii din nou. S-a uitat la mine şi apoi la Stareţ.“Nu căuta puterea pentru ceea ce îţi va oferi, altfel vei pierde Realul. Când ai Realul ai totul. Nu tu dezvolţi Realul, Realul te va dezvolta pe tine. Aşadar,

Fii Acum! Pentru că tu eşti Real doar în Acum, nu în trecut şi nici în viitor.Dacă nu eşti Real Acum, atunci nu vei fi niciodată, deoarece doar în Acum este Realul exprimat.”Nimeni nu a vorbit despre asta. A fost o linişte de cel puţin cinci minute.Luna se ridica, era plină, venind din spatele muntelui. Avea o strălucire roşiatică, şi pe măsură ce se ridica devenea argint pur, alb şi clar. Umbrele munţilor erau acum în valea de jos, în timp ce vârful lui Chomolhari reflecta lumini argintie de la lună. Era o scenă perfectă într-o noapte perfectă, aerul liniştit, proaspăt şi clar. Era ca şi când Maeştrii de demult erau în jurul nostru şi printre noi. Sentimentul era unul de aşteptare excitantă. Atunci Geshi Rimpoche a rupt tăcerea şiş a spus: “Avem acum cercul perfect, atmosfera cea mai pură pentru a crea condiţiile necesare pentru prietenii noştri să ne viziteze în această seară.

Ne-am adunat toţi împreună înainte în sanctuarul meu exceptându-i pe fiul meu şi pe Stareţ care nu au fost cu noi, dar acum avem combinaţia perfectă pentru a face cercul complet pentru materializările din această seară. Este o încântare să vină prietenii noştrii să vorbească cu noi cu propriile lor voci.”Întorcându-se către mine a spus: “Vei experimenta faptul că nu există moarte şi nu va mai fi doar o credinţă ci un fapt. Nu că am avea nevoie de o demnostraţie pentru a ne convinge că nu există moate, dar ne vom bucura de compania prietenilor noştri la fel de natural cum voi vă bucuraţi de prietenii voştrii pământeni.Vor fi acolo nu doar cei care au părăsit trupul ci şi cei care sunt încă în trup vor veni. Aceasta, “întorcându-se către mine din nou,” va fi o experienţă nouă pentru tine, fiule.”

Am spus: “Nu chiar, pentru că te-am mai văzut alături de mine înainte.”“Da, aşa este, dar să vezi şi să vorbeşti cu prietenii noştri la fel cum eu vorbesc cu tine va fi o experienţă pe care nu ai avut-o.”“Asta este adevărat, şi va fi minunat!”, am exclamat eu. Eram nerăbdător să începem.

Uşa de la camera Stareţului dădea afară în balcon şi era orientată către valea de jos.Geshi Rimpoche a deschis uşa.

Am spus: “Dar nu avem nevoie de întuneric pentru materializare?”“Oh nu,” a răspuns el, “nu avem nevoie de întruneric; la lumina lunii vei vedea la fel de clar ca ziua.”Am remarcat: “În Vest au nevoie de întuneric pentru materializare.”“Da,” a spus el, “dar ei nu au combinaţia perfectă, şi metodele lor sunt stângace şi nesatisfăcătoare.”

Nu am mai spus nimic, deoarece am realizat că puterea a cărei demonstraţia am văzut-o deja era dincolo de înţelegerea minţii obişnuite, şi nu exista nici un motiv pentru care să nu existe ceva pe care să nu-l înţeleg încă.În orice caz, Geshi Rimpoche a dovedit că a mai avut experienţa asta, pentru că a început să facă aranjamentele cu o înţelegere sigură a ceea ce făcea.

Mai întâi, a dar ordin ca masa să fie dată la o parte. Apoi ne-a aranjat în felul în care a dorit el. A spus: “Pentru a obţine cele mai bune rezultate vreu o curgere neântreruptă a forţei magnetice pentru a forma ectoplasma. Acei care sunt încâ în apropierea pământului se pot arăta cu uşurinţă, dar cei care au părăsit influenţa pământului au nevoie de o substanţă în care să fie văzuţi şi auziţi cu ochii şi urechile noastre fizice.”

Aşa că ne-a aranjat după cum urmează: Eu la dreapta lui, la stânga lui l-a pus pe Stareţ, şi opus lui stătea prietenul meu, la dreapta prietenului meu l-a aşezat pe Dar Tsang, iar la stânga pe Malapa; apoi venea Tung La, şi opus lui Tung la stătea Tsang Tapa.Apoi a spus: “Înţelegi că cele patru puncte ale ‘planului’ sunt pozitive,” şi a desenat pe podea cu o bucată de cretă ceea ce urmează:

Myself      Geshi Rimpoche      AbbotO                   +                        OTung La  +                                              + Tsang TapaO                   +                        OMalapa       My Friend                  Dar Tsang

La punctele marcate astfel a desenat un +; apoi a desenat un cerc între fiecare segment, unindu-le; şi din centru a desenat alte patru linii terminând cu un alt cerc mic.“Acum,” a explicat el, “+ reprezintă elementul pozitiv, şi cercul reprezintă elementul negativ, la fel ca doi poli de electricitate, dacă unul este fără celălalt nici o forţă relativă nu este creată.”

A continuat: “Electricitatea este în atmosferă peste tot în jurul nostru; este în formă nebuloasă, dar devine activă în lumea relativă când cele două elemente se unesc.”Apoi a umplut centrul. “Acesta este bolul de amestec, a spus el, în care ectoplasma este formată; apoi se va întinde în afară învăluind întreaga cameră, mergând până la uşă, pereţii camerei ţinând-o laolaltă.”“Acum,” a spus el, “când suntem gata să începem, chimiştii din lumea eterică vor veni şi vor folosi propria lor formulă în regularea densităţii ectoplasmei pentru materializări.

“Forma grosieră a acestei substanţe vine de la noi din corpurile noastre magnetice, Ea este crudă şi densă şi adesea nu poate fi folosită, dar când este regulată de chimiştii eterici în textura perfectă cei din jurul nostru aici, nevăzuţi la acest moment vor fi văzuţi şi auziţi.”“Desigur,” a spus el, “lucrurile sunt mult mai complicate decât le-am descris eu. Este o ştiinţă care nu este încă înţeleasă; deşi oamenii voştrii de ştiinţă cercetează structura materiei, încă nu au înţeles faptul că forţa electromagnetică este în spatele tuturor formelor, şi, de fapt, în spatele întregii structuri atomice a Universului. Încetinirea forţei electromagnetice face diferitele texturi ale materiei de la cea mai înaltă eterică la cea mai grosieră fizică şi între ele nu există diviziune; nu poţi spune unde se termină una şi unde începe cealaltă; este o singură substanţă indivizibilă.”

“Dacă aş putea să-ţi dau un exemplu, unul crud din lipsa altuia mai bun, ia o bucată de smoală solidă, adaugă căldură şi gradual va începe să-şi piardă soliditatea. Procesul gradual de dizolvare începe de la masa solidă până când devine lichidă; nu poţi vedea o diviziune de la starea solidă la starea fluidă.Continuă să aplică căldură până când ajunge la starea gazoasă, şi de la masa solidă la forma invizibilă nu poţi detecta nici o diviziune.

“De la vizibil la invizibil şi dincolo, nu există nici o diviziune, şi de dincolo de la invizibil la vizibil nu există separare, şi în şi prin, susţinând aceasta schimbare, este substanţa de bază neschimbătoare care rămâne stabilă întotdeauna. Şi dincolo şi în interior este Creativitatea care foloseşte această substanţă să creeze formă. Forma se schimbă înapoi în substanţa originală de bază, care rămâne stabilă. Aceasta se numeşte creaţie şi dezintegrare; ele sunt una, şi nu forţe separate.”

“Acum, ceea ce nu cunoaştem este Necreatul care singur este creativ. Şi,” a continuat el, ” acest Necreat este în tine; poţi discerne tot ceea ce este relativ faţă de El, dar nu poţi discerne ce este El însuşi deoarece întotdeauna va discerne ceea ce este extern faţă de Sine Însuşi.“Nu-mi poţi spune ce este conştiinţa ta— încearcă să vezi dacă poţi, şi vei afla că conştiinţa întotdeauna discerne ceea ce este relativ faţă de însăşi. Nu se poate întoarce înapoi asupra ei însăşi. Dar când tot ceea ce este relativ este înţeles şi cunoscut, atunci Necunoscutul poate fi experimentat. Nu poate fi cunoscut, pentru că cunoscutul nu poate cunoaşte Necunoscutul; aşadar cunoscutul nu este Real, Realul este Necunoscutul, Necognoscibil. Dar când ai ajuns la punctul unde unul se contopeşte în celălalt, există o conştienţă şi creativitate la acel punct; totalitatea Creativităţii este în spatele punctului, şi punctul este unde Ea este exprimată prin tine, şi atunci ceea ce este Real se manifestă. Acesta este Maestrul! El este punctul prin care Întregul lucrează.Iisus a spus: “Tatăl care rămâne în Mine, El face propriile Lui acţiuni.”

Apoi s-a uitat la mine, şi a continuat: “Aşadar, dovada este când ai atins creativitatea. La acel punct devii conştient de tot ceea ce este relativ şi prin urmare ştii ceea ce nu este creativ; Creativul este Necreatul în tine şi în mine, Totalitatea Creativităţii este în spatele punctului.“Acum ceea ce vom vedea în această seară este fenomenul. Este interesant şi instructiv; este cel mai aproape de acea religie care ne va face să realizăm că suntem toţi Una, Paternitatea lui Dumnezeu şi frăţia omului. Credinţele omului în separare, credinţa lui în autoritate, urmarea unei autorităţi, egoismul, dorinţele lui pentru câştig Spiritual şi material, toate acestea vor trece când acest Adevăr va fi universal cunoscut.

Apoi ne-a spus: “Concentraţivă în centru, şi veţi vedea ectoplasma cum se formează.”Cu siguranţă, acolo era, formându-se într-un nor alb. Lumina lunii o evidenţia clar. A început ca un vârtej deasupra capetelor noastre de asemenea.Păream să fim învăluiţi în ea. În final a umplut întreaga cameră şi intrarea ca un nor alb. De fapt era ca şi când eram învăluiţi în nori— aşa era sentimentul pe care îl aveam. Simţeam că sunt transportat de pe pământ în nori şi că în curând vom vorbi cu Maeştrii din vechime şi cu rudele care au părăsit trupurile pământeşti; şi cu unii care erau încă în carne vor veni de asemenea să vorbească cu noi.

Cuvintele nu pot descrie întreaga demonstraţie minunată. Marele Malarepa era primul care a vorbit. El a vorbit în trei limbi, Tibetană, Hindu şi Engleză.El a spu: “Am venit să-ţi dau mai multă iluminare. Puterea ocultă pe care încerci să o posezi nu este Realul. Realul este dincolo de ea şi este aşa de magnific încât ceea ce spun poate doar să creeze o idee despre El. Da El este mult peste ceea ce mintea poate fabrica în raport cu El. Multe prostii şinonsens sunt propovăduite şi toate astea te orbersc faţă de Adevăr. De exemplu, reîncarnarea aşa cum crezi tu nu este nicicum aproape de Adevăr.

“Voi credeţi că ultimul Dalai Lama este reâncarnat în prezentul Dalai Lama. Nu aşa stau lucrurile. Dacă marele Buddha era reâncarnat el ar fi fost liber de toate ritualurile şi nonsensul pe care îl continuaţi. Marea lui înţelepciune ar fi dovedită în faptele lui. Dar ce găseşti? Un simplu copil în înţelepciune şi înţelegere! Reîncarnarea aşa cum este descrisă în religia voastră este o păcăleală şi îi ţine pe toţi drept subiecţi unei superstiţii a fricii şi ignoranţei.“Vă spun, ‘Adevărul’ nu este în nici un fel aşa cum este învăţat. Ce se învaţă este o fabricaţie absolută a Adevărului. Omul pe care voi îl numiţi ultimul Dalai Lama nu este în trupul prezentului Dalai Lama aşa cum învaţă religia voastră. Vreau să vedeţi că este doar o părere şi nu un fapt, cu siguranţă nu Adevărul.

Există reîncarnare, dar nu aşa cum o înţelegeţi voi. Spiritul unicului Dumnezeu— Viaţa— este în prezentul Dalai Lama cum a fost şi în fiecare Dalai Lama precedent, dar prezentul Dalai Lama nu este conştient de acest Adevăr. Este singurul Spirit care este în fiecare şi în toţi, şi numai când acest lucru este realizat prin cunoaşterea a ceea ce este fals înţelepciunea şi puterea Spiritului se manifestă.“Vă îndemn să conduceţi oamenii departe de acest nonsens stupid care crează autohipnoză. Vă vorbesc în limbaj modern astfel încât să înţelegeţi ce spun.”

El a vorbit timp îndelungat cu Geshi Rimpoche, şi l-am auzit spunând: “Trebuie dovedită mare grijă astfel încât să nu împiedici lucrarea ce urmează să vină, pentru că mulţi nu sunt încă pregătiţi să înţeleagă că Viaţa nu este separată de aşa-numita moarte. Nu există decât o singură Viaţă şi această Viaţă este Eternă. Mai mulţi vor veni după mine să vorbească cu tine. Prietenul tău Hermitul din Ling-Shi-La este aici în această seară.”Malarepa părea să fie conducătorul în astral şi Geshi Rimoche conducătorul în plan fizic.

Şi au venit, mulţi dintre ei, pe măsură ce ajungeau la uşă deveneau vizibili. Era o privelişte minunată, o experienţă minunată. Niciodată nu am văzut aşa ceva. Aproximativ după o oră, Sfântul Anthony din Alexandria şi Apostolul Paul au venit direct la mine, şi voi relata ceea ce

Sfântul Anthony mi-a spus mai târziu în acest capitol. Dar vreau să vă spun mai întâi ceea ce m-a convins că toate acestea erau reale şi nu produsul imaginaţiei mele.Mama mea a venit la mine. Am putut să-i văd forma şi faţa la fel cum puteam când era pe pământ, exceptând faptul că arăta mai tânără şi radiantă. A vorbit cu mine în Gaelică pentru a-mi dovedi că era ea.

“Sunt cu adevărat eu, mama ta, tatăl tău este cu mine, şi la fel prietenul tău John Sutherland.”A spus: “Sunt foarte fericită deoarece faci această lucrare, şi cu toţii ajutăm.”Faţa ei strălucea puternic şi frumos când a spus asta, ca şi când sentimentul i-ar fi dat o mare bucurie.Timp de şase ore a continuat asta, venitul şi plecatul, şi detaliile singure ar umple un alt volum. Mulţi care erau încă în planul fizic au venit, inclusiv marele hermit din Ling-Shi-La, despre care Geshi Rimpoche mi-a povestit.

Pustnicul mi-a spus: “Vei veni să stai cu mine la ermitajul meu.”Geshi Rimpoche nu mi-a spus asta, dar s-a întâmplat să merg să stau la ermitaj, şi despre asta voi povesti în alt capitol.Apoi, către final, a fost cea mai strălucitoare lumină, strălucea în toată camera. Lumina totul ca şi când soarele strălucea. Aşa de puternică era lumina că la început a trebuit să închidem ochii, apoi gradual am devenit obişnuiţi cu ea, şi în această lumină a apărut Maestrul însuşi.A venit să ne binecuvinteze.

Acei dintre voi care au citit cartea mea, Vindecarea Divină a Minţii şi a Trupului (Maestrul vorbeşte din nou) vor realiza adevărul a ceea ce spun; era punctul culminant al antrenamentului meu în Himalaya.Aceasta a fost întradevăr cea mai remarcabilă şedinţă de spiritism pe care am văzut-o vreodată, şi probabil că nu voi mai vedea alta la fel.Ştiam că nu există separare între material şi Spiritual, ceea ce ne separă este doar un văl al ignoranţei. Dar iluminarea va veni în lume, şi în curând întunericul minţii va dispărea şi cei cu daruri spirituale nu vor mai fi persecutaţi.

O nouă religie va veni în lume, nu o religie sectară sau o dogmă sau un crez, ci una care va revela că moartea nu este decât uşa către o stare mai înaltă a Vieţii care este eternă şi omniprezentă, arătând că nu există diviziune între noi şi cei care au plecat. Maeştrii din vechime, chiar Iisus, sunt una cu noi, aşa cum El a spus că va fi, chiar şi la sfârşitul lumii.Cuvintele nu pot descrie frumuseţea şi gloria unei revelaţii aşa de minunate.

Ştiinţa diferitelor arte a fost discutată. Sfântul Anthony mi-a vorbit mie în special despre vindecare. El a fost unul dintre marii terapeuţi ai vechiului Egipt, şi vindecarea era marele lui subiect, din acest motiv, precum a spus el, i s-a spus de către alţii mai mari ca el să mă ajute în lucrarea mea împreună cu mulţi alţii care de asemeni lucrau şi vor continua să lucreze când mă voi întoarce înapoi în lumea din care am venit.Discursul despre vindecare îmi era adresat în special mie. Ceilalţi care veneau vorbeau cu cei prezenţi despre diverse lucruri.

Aparent întreaga şedinţă era condusă într-un mod perfect. Nimănui nu îi era permis să “tragă cu urechea” în timp ce alţii vorbeau în particular, deşi zece sau mai mulţi erau în cameră în acelaşi timp.Eram interesat în special de ceea ce Sfântul Anthony voia să-mi spună. Am mai vorbit cu el înainte dar nu într-un asemenea mod complet.El a spus: “Dumnezeu este glorificat prin Fiul Omului. “Ştiam sensul acelor cuvinte, pentru că mi-a mai vorbit despre ele înainte. Apoi a continuat să vorbească cu mine ca şi când nimeni nu mai era în cameră.

A spus: “De la începutul timpului, bărbaţilor şi femeilor le-a fost dată puterea de a vindeca şi de a învăţa. Unele vindecări au fost aşa de uluitoare încât mintea omului nu putea să le înţeleagă. Astfel scepticii au apărut, şi au făcut toate eforturile să nege aceste transformări pe baza aparentei lor imposibilităţi.“Vindecarea divină,” a continuat el, “a realizat minuni unde toate celelalte metode au eşuat, dar cu toate astea omul nu realizează puterea extraordinară a Spiritului, deoarece mintea nu poate penetra tărâmul care este dincolo de ea. Mintea poate doar să raţioneze ceea ce cunoaşte, dar ceea ce nu cunoaşte, ceea ce este dincolo de raţiune, nu poate fi definit şi în acest tărâm Vindecare Divină are loc.”

“Da,” am remarcat eu, “mulţi se minunează cum Vindecarea Divină are loc, cum ceea ce este nevăzut poate realiza o schimbare instantanee aşa de completă, şi cu toate astea ei vor în continuare să o reducă la termeni care nu ar face altceva decăt să dea minţii o idee şi nu Adevărul.”Apoi Sf. Anthony a vorbit din nou: “Fenomenele de orice natură sunt produse printr-o lege care este inteligentă, altfel nu ar exista fenomene. De exemplu, dacă îţi este frică de ceva sau crezi în ceva, există o inteligenţă care operează în ambele cazuri, şi când gîndeşti în frică şi în credinţă şi produce exact în concordanţă cu ceea ce gândeşti în frică şi în credinţă, asta este legea gândului-acţiunii sau a activităţii electromagnetice pentru că de fapt trupul este electric, fiind compus din atomi de energie.

“Dar Adevărul este ca matematica; El este exact. Când o eroare este descoperită şi corectată, ea dispare. Nu-mi poţi spune de ce doi şi cu doi fac patru şi nu cinci, nu poţi investiga matematica, la fel cum nu poţi investiga Adevărul. Poţi investiga doar eroarea. Adevărul, precum matematica, este etern adevărat şi omniprezent şi nu este subiect al schimbării, prin urmare nu este subiect al erorii. Din această cauză Vindecarea Divină este aşa de perfectă.“Poţi investiga legile care operează în jurul tău, dar chiar şi acestea vin de la Aceea care este dincolo de mintea omului şi care nu poate fi investigată.

“Cauza haosului care te înconjoară este că omul a eşuat în a înţelege principiul care stă la baza Vieţii. Această stupiditate a împiedicat chiar şi cele mai bune creiere să înţeleagă Legea Vieţii care operează în om însuşi.“Să negi existenţa legii matematicii ar fi stupid; tot aşa negarea existenţei Legii Adevărului. Poţi înţelege Legea Adevărului, dar nu poţi spune ce este Adevărul, doar că El este, la fel cum matematica este. Poţi lucra cu Adevărul la fel cum poţi lucra cu matematica. Există o notă adevărată în muzică şi

care este armonioasă; nu există ceea ce se cheamă notă falsă, este doar zgomot, şi asta nu este armonie.

“Să negi nu ajută. Să negi ceea ce este fals înseamnă să-i dai recunoaştere, o realitate pe care nu o posedă. Dar să înţelegi cum apare, atunci vei vedea cât de fals este. Atunci vei vedea că falsul este creat de ego care nu are existenţă în Real. Realul care este armonie vine în Fiinţă când vezi că falsul nu are existenţă decât în ego.“Falsul încearcă să se agaţe de ego deoarece asta este singura existenţă pe care falsul o poate avea; de aici apare iluzia.”“Iisus nu a pretins nici o putere proprie. El a spus: ‘Tatăl care este în minte tot timpul, El realizează propriile Lui acţiuni.’ Nici nu s-a făcut pe sine însuşi ceva: El a spus: ‘Eu singur sunt nimic’ (Of my own self I am nothing)

“Dar când iei asupra ta mantia vindecătorului şi spui, ‘Eu sunt vindecătorul sau profetul’ te limitezi pe tine însuţi la personal, acesta este motivul pentru care mulţi eşuează. Egoul ascunde Divinul, aşa că trebuie să dai egoul la o parte, egoul este nimic, şi cu cât mai repede vei realiza asta cu atât mai bine va fi pentru tine şi pentru toţi cei care vin la tine.Iisus părea să fie o putere din afară pentru cei care se uitau la El ca fiind separat de ei înşişi şi de Dumnezeu, dar asta era numai din cauză că ei nu-L cunoşteau pe adevăratul lor Tată şi prin urmare nu-L cunoşteau pe al Lui. Dacă ar fi ştiut că Tatăl lui Iisus este şi al lor, ar fi fost liberi. Iisus a spus că el nu e nimic de unul singur, dar totul este posibil cu Tatăl. El ştia că el nu poate fi separat de Viaţa care este a ta şi a mea. Aşadar el lucrează prin Cosmic care lucrează prin individual. Trebuie să înveţi şi tu să faci la fel. Este dificil pentru cei prin în conformitate şi separare să realizeze această Putere Divină, dar acei care au experimentat Puterea Divină au dovada clară a Realităţii ei.

“Când î-i vorbesc de Omniprezenţă, cuvintele mele sunt relative, şi pare că vorbesc despre ceva separat de mine însumi. Dar nu este aşa. Pot vorbi cu tine doar în termeni relativă pentru a te ajuta să găseşti Realul din tine însuţi.”El a continuat: “Ştiu că deja ai avut de a face cu relativul şi înţelegi ceea ce vreau să spun. Maestrul a spus, “Nu ştii că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine?” Aceasta a fost pentru a arăta unitatea în Conştiinţa care este creativă în toţi care înţeleg că El le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu. ‘Ceea ce î-L văd pe Tatăl făcând, fac şi Eu asemenea.’

“Acum realizezi că boala este doar un efect al anumitor cauze şi neglijarea legilor naturale. Aceasta vine prin ignoranţă, prin frică, prin lipsa Dragostei (lipsa de a dărui dragoste), lipsa înţelegerii egoului care întotdeauna cautră Dragoste.“Boala este un simptom care arată că trupul şi mintea şi-au pierdut ritmul natural, şi ‘lupta’ de a-l recâştiga este boala. Cu alte cuvinte, dacă continui să neglijezi legile naturale şi în acelaşi timp continui să te lupţi cu ‘boala’, atenţia minţii devine concentrată asupra condiţiei deoarece trupul răspunde înapoi minţii şi minte este prinsă în ceea ce trupul simte. Acum, mintea se luptă, făcând un efort extraordinar să salveze trupul. Această luptă cauzează tot necazul şi deplasarea atomilor rezultă în durere şi discomfort. Când acest Adevăr este cunoscut lupta încetează.

“Mintea este conştientă de simţiri, şi aceste simţiri sunt înregistrate de minte ca o boală.Bolii îi este dat un nume pentru ca mintea să se poată agăţa de ea. Dacă numele transmite minţii

că este vorba de o boală incurabilă, mintea poate să accepte, astfel creând o povară mai mare. Doar când omul vede că motivul este datorită ignoranţei adevărului Fiinţei sale şi prin neglijarea legilor naturale, povara cade, şi atunci Viaţa-Spirit transformă mintea şi trupul răspunde acţiunii perfecte a Naturii.”Am spus: Pot să văd clar că o persoană este conştientă de boală prin condiţia anormală a trupului?”“Da,” a răspuns el, “când există o întrerupere între celulele trupului, o raport trist este transmis către centrii creierului, şi atunci partea conştientă a minţii se identifică cu nesănătatea.

Frica şi teama intră deoarece puterea completă a Spiritului nu este realizată.Când mintea acceptă Adevărul Fiinţei, centrii creierului sunt informaţi; şi reconstrucţia începe. Dar când mintea este prinsă în luptă nu este capabilă să folosească prima lini de apărare — Raţiunea Divină — şi acceptă raportul de tulburare ca fiind final. Când Adevărul Fiinţei tale este realizat atunciAdevărata vindecare are loc. Uneori mintea este aşa de încărcată cu Adevărul încât transfomarea completă şi instantanee are loc. Aceasta este Vindecarea Divină.”

Aşa de captivat eram de ceea ce îmi spunea încât nu am acodat atenţie la ce se petrecea în jurul meu, şi el a continuat fără întrerupere: “Ceea ce se întâmplă în boală este faptul că conştiinţa Adevărului Fiinţei tale a dispărut din minte şi o conştiinţă a ne-sănătăţii a preluat controlul minţii. Apare o pierdere a stării de veselie, sentimentul vigorii a dispărut.Ce soartă s-a abătut asupra minţii care susţine trupul? Adevărul a dispărut temporar din mintea ca a căzut sub vraja iluziei realităţii bolii; mintea şi-a predat cunoaşterea suveranităţii Spiritului  în faţa forţelor dezordinii şi confuziei.”Şi a adăugat: “Îţi vorbesc ca unui om care şi-a privit mintea renunţând la suveranitate.”

“Acum,” a continuat el, “unii recurg la medicamente ca factor final pentru vindecare, şi deoarece această recuperare nu apare, rezultatul este acceptarea condiţiei. Dar dacă prin anumite mijloace o schimbare chimică are loc, apre o schimbare în mai bine, aceasta cauzează mai multă confuzie dacă necazul se întoarce, şi când pacientul realizează, în final, că medicamentele nu mai sunt de ajutor depresia şi teama sunt şi mai mari.“Trebuie să realizezi că trupul nu este o combinaţie exclusivă de reacţii chimice; el este înzestrat cu o Inteligenţă, un know-how, o organizare uluitoare pentru menţinerea funcţiilor trupului. Aceasta este puterea animatoare a Vieţii care este fundamentală în producerea mişcării şi transformării.

“Remediile naturale, precum ierburile, homeopatia, biochimia, hidroterapia, în cele mai multe cazuri au acţionat asupra structurii celulare şi au produs o reacţie chimică. Aceasta produce o sugestie puternică prin care mintea este indusă să acţioneze. O asemenea acţiune asupra minţii va începe să reproducă o conştiinţă a sănătăţii şi restaurarea balanţei şi armoniei în trup. Dar dacă mintea este lăsată doar în acea stare, fără înţelegerea legilor inerente puterii Spiritului interior, a doua stare poate fi mai rea decât prima.”

“Vezi tu,” a spus el, “egoul este cel care este prins în boală. Egoul este cel care cunoaşte boala. Spritul nu cunoaşte nimic despre boală. Egoul este egoist, lacom, urăşte, antagonistic, neiertător şi violent şi asta este cauza celor mai multe boli.

“Spiritul Impersonal nu ştie nimic din aceste lucruri, de aici Impersonalul este Vindecare. Cu cât devii mai impersonal, cu atât mai iubitor şi mai amabil devii, deoarece Impersonalul este Dragoste, şi Dragostea este vindecare. Dragostea este Dumnezeu şi Dumnezeu este Dragostea şi fundaţia tuturor acţiunilor perfecte în care nu este reacţie.

“Când vezi că egoul personal este întotdeauna prin în lucruri externe, cu luptă, cu războiul interiro şi exterior, atunci vei înţelege cauza necazurilor şi când aceasta este înţeleasă, egoul interior care este impersonal este eliberat, atunci radio-activitatea forţelor Vieţii este descătuşată.Aceste unde electro-magnetice ale forţelor Naturii încep să transforme mintea şi trupul.

“Această acţiune atomică interioară crează sugestii puternice în mecanismul subconştient care la rândul lui porneşte o acţiune instantanee prin minte şi trup datorită curenţilor puternici de energie care se mişcă în direcţia corectă, măturând totul în calea lor din interior la exterior, înăbuşind confuzia existentă.

Mintea şi trupul simt eliberarea şi pe măsură ce lupta încetează, momentumul este păstrat în direcţia corectă.“Trebuie să existe o renunţare la ideea de boală pe măsură ce confuzia şi haosul dispar, şi când pacea este restabilită trupul încetează să mai răspundă înapoi, şi armonia este reinstaurată.“Odată ce armonia este restabilită în acest fel, prin înţelegere, mintea şi trupul sunt transformate indifierent de natura bolii sau de durata condiţiei cronice.

“Prin îndrumarea potrivită pacientul începe să realizeze că suferinţa este temporară şi artificială, şi tot ceea ce este temporar şi tranzitoriu nu are fundaţie proprie. Egoul ignorant care este prins în lucruri exterioare este de vină. Realitatea nu este în nici un fel precum egoul ignorant. Realitatea este egoul

impersonal care este întreg şi complet fără nici o greşală.”“Dacă bolile ar fi reale,” a spus el, “nu ar putea fi vindecate, pentru că Realitatea nu este subiect al schimbării. Egoul este născut în frică cu ajutorul sugestiilor de la cei care se tem. Frica de moarte este cauza majorităţii suferinţelor în familia umană. Aşadar eliminarea acestei frici este de importanţămajoră.”

“Vreau să realizezi,” a subliniat el, “că nu există nici o particulă moartă în Universul Viu. Nu poate fi nici o parte moartă a Vieţii. Nu există nici o diferenţă între Viaţă şi moarte; ele sunt unul şi acelaşi lucru, precum vezi. Este doar o schimbare de la o fază la alta în Viaţa Eternă.“Viaţa continuă într-o locuinţă mai perfecţionată, şi conştiinţa individuală a Vieţii devine mai conştientă. Aşadar trebuie să elimini frica de moarte din minte astfel încât conştiinţa Vieţii Eterne să fie restabilită. Acesta este cel mai mare ajutor în vindecarea minţii şi trupului, deoarece conştiinţa fricii este distructivă pentru funcţiile ambelor, în timp ce conştiinţa Vieţii reînoieşte funcţiile lor. ‘Nu spune nimănui tată pe pământ pentru că unul este Tatăl care este Etern.’

“Vindecarea perfectă a minţii şi a trupului poate fi realizată numai când frica de boală şi moarte au dispărut. Dar trebuie să te cunoşti pe tine însuţi înainte să poţi ajuta pe altul. Chiar şi cea mai obtuză minte poate fi penetrată de o conştiinţă iluminată.”

“Ţine minte,” a subliniat el, “că mantrele nu ajută prea mult o minte care este plină de frică, pentru că adesea intensifică ideea dominantă a necazului; astfel nu faci altceva decât să creezi contrarii. Te agăţi de ideea de sănătate în timp ce te lupţi cu boala. Ai o idee despre Viaţă în timp ce te lupţi cu moartea, o idee despre bine în timp ce te lupţi cu răul, şi aşa mai departe.

“Dar cu îndemânare, cu cuvinte inteligente prin înţelegere, pacientul va deveni receptiv şi va dori să coopereze, şi atunci începe schimbarea să aibă loc, uneori instantaneu.“Puterea Adevărului Fiinţei pune în mişcare vibraţii electro-magnetice care ajung la mintea pacientului şi încep să spargă mentalul negativ şi condiţionarea care îl leagă. Prin aceasta mintea pacientului este transformată indiferent dacă este la distanţă mică sau mare. Chiar în acel moment servitorul a fostvindecat. ‘Fiică, bucură-te, credinţa ta te-a vindecat.’ Aceste cuvinte cu care eşti familiar, abia acum realizezi adevăratul lor sens.”

S-a oprit pentru moment, şi apoi a continuat: “Odată cu cunoaşterea adevărului Fiinţei tale, aura ta se purifică şi gândurile devin dinamice. Realizează că totul în Natură îţi este inofensiv şi tu eşti inofensiv pentru toată Natura. Când nu îţi este frică de Natură poţi controla Natura, pentur că ţi-a fost dată putere peste toate lucrurile.“Vezi nimicnicia egoului, ştii că nu eşti nimic, şi umilinţa ta va fi canalul prin care Spiritul poate să-Şi facă lucrarea. Ia piciorul după frâne, Dumnezeu va face restul.

“Dobândeşte-ţi credinţa prin înţelegere, şi nu prin opusul ei, frica. Dacă se ridică din frică atunci nu ai credinţă, eşti prins între contrarii frică şi credinţa.“Dezvoltă-ţi voina de a asculta; eliberarea de povară este de mare ajutor pentru pacient.”“Fii impersonal prin a vedea dincolo de personal, ştiind că Spiritul nu este afectat de boală sau moarte, bine sau rău, succes sau eşec.“Ţine minte tot timpul că trebuie întâi se te vindeci pe tine însuţi înainte să vindeci pacientul. Ceea ce vreau să spun este, să-ţi eliberezi mintea de toate elementele disturbatoare. Făcând asta Puterea Divină acţionează fără obstacole. Transformă toate lucrurile prin puterea spiritualizatoare a Dragostei şi Înţelepciunii.

Ţine minte că orice influenţă disturbatoare este ca o gherilă, ascunzându-se în colţurile minţii, aşteptând camarazii să sosească, şi când s-au adunat în număr suficient lansează un atac asupra individului care nu suspectează nimic şi îl pun l-a pământ.“Aceste elemente prosperă în ignoranţă. Medicamentul este înţelegerea. Spiritualizează conştiinţa pacientului cu lumina Spirituală proprie a înţelegerii, astfel încât când lumina ei este aprinsă va străluci în cel mai întunecat colţ, prin aceasta luminând mintea şi trupul cu o Lumină care nu păleşte niciodată.

“Lumea e bolnavă pentru că individul este bolnav. Confuzia şi ignoranţa sunt cauza. Dă la o parte aceşti doi impostori şi omul Divin va apărea în toată gloria sa precum a fost creat, asemeni Creatorului său.“Sarcina pusă în faţa ta pare mare dar undele noastre radio ale Dragostei vor merge cu tine. Nu vei întârzâia. Mergi înapoi în lumea pe care o cunoşti, imediat ce ai terminat aici, şi fie ca aura Atotputernică a Hristosului lui Dumnezeu să te înconjoare.”

Apoi a plecat.Am fost lăsat fără cuvinte de această lecţie minunată. Doar cel care ştie poate vorbi aşa cum a făcut el, şi ştiam că este adevărat. Trebuie să fi fost mai mult de o jumătate de oră de când a început să vorbească cu mine, dar mie mi s-a părut doar o clipă care a dispărut dincolo de timp, pentru că eram în Eternitate în acel moment.* * * * *

Acum vreau să-ţi spun încă ceva ce m-a făcut să cred că această întâlnire a fost reală. După ce mama mea a vorbit cu mine, prietenul meu din copilărie Jock Sutherland, care a fost ucis în 1915 în Primul Război Mondial, a vorbit. El întotdeauna îmi spunea “Murdo” cu un accent special; el a venit in Înălţimile Scoţiei şi vorbea Gaelică. Am fost prieteni buni mulţi ani, aşa că am vorbit despre timpurile vechi şi am râs împreună în timp ce el şi-a amintit următoarea poveste pe care doar noi doi o ştiam.În junul unui Nou An, în Glasgow, Jock şi eu am băut câteva pahare de whisky. Lui Jock îi plăcea whiskyul dar nu putea să bea prea mult. În acea noapte  i s-a făcut rău puternic şi şi-a dislocat maxilarul. Doctorul de serviciu, un prieten de al meu, era ocupat. Dar de această dat situaţia lui Jock era ceva mai dificilă, nu putea nici măcar să vorbească.

Aşa că i-am spus: “Deschide gura, idiotule, o să o fac chiar eu.”. Mi-am pus degetele mari pe molarii lui din spate, am tras repede înainte şi click, i-am pus maxilarul la lor.Când mi-a spus asta nu mai aveam nici un dubiu. El avea o frunte proeminentă care se vedea foarte clar. Apoi a încercat să-mi dea nişte sfaturi dar cineva l-a făcut să tacă. Când întâlnirea s-a sfârşit, am stat şi am vorbit; toată lumea părea întinerită. A fost adus ceai, şi eu încă mai aveam câteva cutii de biscuiţi Huntlez & Palmer, aşa că ne-am delectat cu ei, am vorbit până la crăpatul zorilor.

Pe măsură ce soarele se ridica l-a privit apărând din spatele mutelui frumos, Chomolhari. Să vezi răsăritul era aparent o obişnuinţă printre Maeştrii de dincolo de Himalaya, dar pentru mine era cea mai mare experinţă de acest fel pe care am avut-o vreodată. A pus un sigiliu pe tot ceea ce am văzut şiînvăţat.Prietenul meu a venit lângă mine şi mi-a spus: “Ai un prieten minunat în Spiritul Sfântului Anthony.”“Da,” am spus eu, “ştiu că acum am mulţi prieteni minunaţi şi pe toţi îi iubesc foarte mult, inclusiv pe tine.”Apoi si-a pus armele în jurul umerilor mei şi a spus:“Este Dragostea lui Dumnezeu care ne uneşte pe toţi împreună să-I facem voia.”

CAPITOLUL X

 

Ziua următoare nu m-am simţit aşa de obosit aşa cum mă aşteptatm să fiu după şedinţa de o noapte. De fapt m-am simţit foarte treaz, deşi nu am făcut altceva decât ceea ce ne-a plăcut. După amiază am stat jos şi am început să mă gândesc la Pustnicul din Ling-Shi-La. Am închis ochii şi am văzut un lac liniştit, pitoresc şi copaci mai sus pe versantul muntelui. În jurul poalelor

muntelui erau copaci înalţi de rhododendron înfloriţi, unii roz, unii albi, unii arămii. În centrul lacului era o insulă, şi pe această insulă era o casă cu un design neobişnuit şi fermecător înconjurată cu tufişuri şi flori, aşa cum nu am mai văzut niciodată.

Palmieri verzi erau în jurul pajiştii verzi pe care era aşezată casa. M-am întrebat cui aparţinea acest loc minunat când l-am văzut pe Pustnicul din Ling-Shi-La lucrând printre flori.Am simţit pe cineva lângă mine şi am deschis ochii, găsindu-l pe prietenul meu lângă mine. L-am informat: „Trebuie să fi călătorit, pentru că am văzut cel mai frumos loc secret pe o insulă în mijlocul lacului, cu copaci şi flori frumoase în jurul ei. Când mă întrebam cui aparţine locul l-am văzut pe Pustnicul din Ling-Shi-La îngrijind florile.”

 

Prietenul meu a răspuns: „Tocmai l-ai vizitat pe Pustnic. Locul pe care l-ai văzut este unde trăieşte el. Este dincolo de râul Tsang Po, într-o regiune a Tibetului care este încă neexplorată. Tocmai ai experimentat călătoria astrală, la care Pustnicul este un adept. Îţi voi spune povestea lui.„El era un stareţ la Mănăstirea Ganden cu mulţi ani în urmă, şi preda filosofia şi magia. Practica proiecţia astrală aşa cum tocmai ai practicat tu, când a descoperit acest lac frumos cu o insulă în mijloc. Aşa că a pornit să-l găsească. După multe luni s-a întors şi a spus: „Am găsit în sfărşit casa mea. Când le-a spus celorlalţi ei au spus: ‘Dar nimeni nu a fost vreodată în stare să ajungă în acea vale datorită uraganului care suflă peste trecătoarea muntelui; mai mult decât atât nu există nici un drum până acolo.’

 

El a răspuns: ‘Am găsit o cale de intrare şi îmi voi construe hermitajul acolo. Nu există nici o dovadă că vreun om a fost acolo în trupul fizic, şi doar cei care au stăpânit proiecţia astrală pot intra, ceea ce mi se potriveşte perfect. Acum voi stăpâni arta proiecţiei astrale complet.’ Pasajul secret în vale îl cunoaşte doar Pustinicul însuşi; nimeni nu a fost acolo încă în afară de el însuşi.“Ei bine,” am spus prietenului meu, “Pustnicul a spus că voi sta cu el pentru o vreme.”“Da,” a venit răspunsul, “şi atunci vei învăţa cu adevărat să vorbeşti cu zeii. Sper doar că voi avea privilegiul să vin cu tine.”

Dimineaţa următoare pe masă lângă patul meu era un pergament gros care indica toate detaliile despre călătoria la hermitaj, de asemeni sfătuindu-mă ce să iau cu mine. Pe masa prietenului meu era o copie similară. Prin mijloace miraculoase aceste instrucţiuni au fost aportate în timpul nopţii.Am spus prietenului meu: “Misterul e mai mare ca niciodată.”

El a răspuns: “Un obiect material este foarte uşor transportat de cei care ştiu cum După o anumită dezvoltare, o persoană este capabilă să contacteze Yoghinii care au părăsit corpul fizic şi care înţeleg totul despre aportare. Ei fac asta frecvent în Tibet.”Am spus: “Atunci se pare că Pustincul poate scrie instrucţiuni şi cere Spiritelor Yoghinilor să le transporte?”

“Oh da,” a răspuns el, “asta e uşor. Vezi, ei ştiu secretul materializării şi dematerializării. Ai auzit deja că material este doar o substanţă invizibilă care poate fi făcută vizibilă. Totul este minte— aşa zisa materie nu există. Materia este un nume pe care tu l-ai dat la ceva ce vezi şi simţi, dar numele unui lucru nu e lucrul însuşi. Numele doar devine o idée în mintea ta şi asta este tot ceea ce ştii despre el. Dar, vezi, Pustnicul este un Maestru Yoghin el însuşi, şi cu Spiritul Yoghinilor, ambii înţeleg vibraţiile diferitelor densităţi ale substanţei pe care tu o numeşti materie, şi pot aporta un articol la orice distanţă.”

“Acum,” a continuat el, “totul fiind o vibraţie în minte, şi conştiinţa fiind factorul decisional, Pustnicul conştient ştie cum să ridice vibraţia substanţei materiale la vibraţia astrală şi să o ţină acolo, pentru că el deja s-a eliberat de ideea solidităţii materiei. Yoghinii lucrează cu el şi, prin eforturile lor combinate, acea bucată de pergament pe care o vezi aici cu înscrisuri este ridicată în vibraţie, intactă cu scris cu tot, şi este ţinută în acea stare în timp ce este transportată prin eter, apoi este materializată şi o vezi în faţa ta. Nu există nici o magie în această privinţă atunci când ştii cum se fac materializarea şi dematerializarea.”

“Da,” am remarcat eu, “am văzut aportarea la o şedinţă la Domnul Bailei în Sydney. De fapt, încă mai am câteva din obiectele aportate.”“Vom afla mai multe despre asta când vom întâlni Pustnicul”, a spus prietenul meu. “El este considerat ca fiind la fel de mare ca marele Malarepa însuşi.”“Deci,” am spus eu, “când pornim? Ştii că nu am prea mult timp, şi timpul zboară acum.”“El a răspuns: “Vom pleca mâine.”

 

“Mă bucur aşa de mult că vii cu mine,” i-am mărturisit eu., “nu cred că m-aş fi descurcat fără tine; mai mult decât atât să călătoreşti singur nu este prea distractiv, în special în Tibetul neexplorat.”“Mă bucur că vin cu tine,” m-a asigurat el. “Nu vom lua mult cu noi; vom călători uşor pentru că va fi o călătorie dificilă. Dacă ar fi fost uşoară, alţii ar fi fost deja acolo. Este, de fapt, cel mai dificil loc în care se poate ajunge. Din această cauză Pustnicul l-a ales.”

 

Ziua următoare am pornit; doar noi doi, datorită dificultăţii călătoriei şi de asemeni pentru că alţii nu ar fi bineveniţi în Sanctuarul Sanctuarelor. Am hotărât să luăm de pe drum mâncarea pe care o puteam găsi, şi ultima parte a călătoriei am lăsat-o în braţele zeilor.Am pornit către Gyantse dimineaţa devreme. Un vânt îngrozitor bătea dinspe Chomolhari, care era încă acoperit cu nori. Ţinutul pe care îl traversam acum era pustiu şi pietros, dar puteam să văd totuşi câţiva iaci care mâncau, şi mă întrebam ce.

Prietenul meu a indicat calea pe care o iau expediţiile către Everest. “Dar noi vom continua către ruta comercială până la Gyantse,” a spus el, “şi atunci o vom lua pe ramificaţia din stânga până vom ajunge la Tsang Po, mare Brahmaputra la Padong, unde vom lua o barcă uşoară. (Ştie deja totul despre călătorie, m-am gândit eu.)

Am ajuns la un loc numit Dochen în acea seară, şi am mers jos la un lac cu apă limpede. Dincolo de el era un lanţ de munţi magnific acoperit cu zăpadă. Am privit peştii care puteau fi văzuţi clar în apa liniştită.

“Cât timp v-a fi liniştit?” m-am întrebat eu, pentru că în orice moment o furtună poate începe. Ne-am pregătit paturile pentru seară şi după cină am ieşti afară să privim soarele apunând. Reflecţia în lac era cu adevărat frumoasă. Am făcut o fotografie cu aparatul meu de buzunar şi nu puteau spune diferenţa între realitate şi reflecţie.

Eram nerăbdător să-l aud pe prietenul meu despre lucruri pe care amândoi le iubeam aşa de mult, şi am spus:“Dacă asta ar fi în America ar fi artificializat în doisprezece luni.”“Da,” a răspuns el, “majoritatea oamenilor ştiu doar lumea obiectivă, o lume care formulează legi, regulamente, crezuri şi dogme. Ei trăiesc într-o lume care este artificială şi prin urmare cunosc doar ceea ce este artificial, aşa că vor să schimbe Natura de asemenea la standardele lor de existenţă. Ei sunt prinşi în propriile lor creaţii şi pierd creativitatea Necreatului.”

 

Era la fel ca Geshi Rimpoche acum; vorbea încet şi distinct, aşa încât să nu pierd înţelesul a ceea ce spunea.“Viaţa rămâne Ea însăşi,” a continuat el, “indiferent în ce formă se exprimă pe Sine Însăşi. Când acest lucru este înţeles în totalitate creativitatea devine Realitate în tine. Forma este aceată Energie vie în manifestare. Rupe o floare şi Ea este acolo, într-o grămadă de pământ pe care o ţii în mâini, Ea este acolo. Atunci lumea nu mai este o închisoare, pentru că aerul, cerul, revelează Prezenţa Ei Vie.

“Acum, pentru ceea ce îţi spun să aibă valoare pentru tine, trebuie să experimentezi asta într-o stare mai profundă a conştiinţei. Trebuie să fie o trăire care nu este doar o simplă formulare mentală. Aceasta vine pe măsură ce îţi cureţi mintea de toate piedicile, şi este făcută automat pe măsură ce vezi ceea ce este fals; atunci vei şti că o formulare mentală nu este Adevărul, şi vei şti de asemenea că dacă noi avem doar o simplă discuţie intelectuală vei pierde experienţa şi transformarea care trebuie să aibă loc în interior.

“Când vezi că formulările tale mentale în legătură cu materia sunt problematice vei înceta să consideri soliditatea ca fiind ceva ce trebuie cărat, ceva de care te împiedici. Când vei realiza că este manifestarea Nemanifestatului te vei elibera pe tine însuţi de aceste formulări mentale care te limitează. Vei cunoaşte libertatea într-u Univers liber unde înainte nu găseai decât limitări.”

S-a oprit aici pentru un minut, pentru că ştia că o schimbare automată avea loc în mintea mea. Atunci a continuat: “Poţi atinge acea stare a conştiinţei care permite Vieţii Creative să lucreze cu spontaneitate fără effort pentru a dobândi perfecţiunea care este Ea Însăşi.

Vei realiza că ‘Unica’ Viaţă crează în interiorul tău fără efort perfecţiunea pe măsură ce se manifestă prin întregul Univers, pentru că nu este nici o separare între Viaţa în tine şi în mine şi Viaţa care este în Universal în omniprezenţa Lui, în omnipotenţa Lui şi în omniscienţa Lui. Oriunde este perfecţiune,

acolo Absolutul a găsit o cale de exprimare prin propria Lui Creaţie. Doar prin continua ta conştienţă poate fi aceasta realizat, doar prin conştienţa tăcută care este activă funcţionează Absolutul.”

“Aşadar vezi,” a continuat el, “când mintea este eliberată de propriile ei formulări, păreri şi idei, apare o tăcere care este dincolo de timp, o tăcere în care devii conştient de Realitatea Fiinţei tale. În această libertate are loc eliberarea Energiei Creative, cu o Putere conştientă care este necunoscută omului obişnuit.“În marile lucrări, în industrie, în arte şi meşteşuguri, în vindecare şi talent oratoric,este mâna geniului când cooperezi în libertate cu Inteligenţa Creativă a Vieţii şi toţi privesc cu uimire la ceea ce a fost realizat. Aceasta este Creativitatea de interior, oferidu-i-se expresia liberă prin mintea necondiţionată. Nemanifestatul — Necreatul — Absolutul este eliberat prin mintea care s-a eliberat pe sine de propria ei condiţionare.”

S-a oprit pentru moment şi apoi a continuat: “Înţelege acest lucru clar. Omul şi nu Dumnezeu a fabricat pe ieri şi mâine, îţi vei da seama că ele nu sunt decât formulări în mintea ta. Unde este ieri şi unde este mâine?”M-am aventurat să spun: “Pot să văd acum că ele există doar în minte. Pentru că Dumnezeu este omniprezent în Acum. Ieri devine o memorie şi mâine nu este decât o speranţă; ACUM este singurul moment.”“Splendid!” a exclamat el, “aşteptam asta. Acum putem continua.”

Apoi a spus: “Să trăieşti în prezentul veşnic este libertate. Pentru că nu poate exista bine sau rău; nici trecut sau viitor, nici succes sau eşec, nici sănătate sau boală. Nici unul din aceste contrarii nu eixstă în Prezenţa care este prezentă etern. Ele există doar în mintea care este prinsă în contrarii şi doar se mişcă înapoi şi înainte de la unul la altul.”“Oh,” am exclamat eu, “acum înţeleg de ce oamenii se luptă.”“Da,” a spus el, “acelaşi Hristos de azi a fost şi acum două mii de ani. ‘Toată puterea îmi este dată Mie în Ceruri şi pe pământ.’“Acum,” nu m-am putut abţine să nu spun, “totul s-a schimbat; ideile vechi despre limitare, despre iad şi diavol şi alte idei, au dispărut.”

“Da, falsitatea există doar în mintea condiţionată, dar când toată condiţionarea este dizolvată vom avea Adevărul care eliberează omul. Nu vor mai fi diferenţe de crezuri, antagonisme, conformarea cu un ritual sau un model, pentru că nu va mai exista un model de urmat. Să urmezi un model înseamnă să imiţi, şi imitarea nu este înţelegere. Până când omul nu se eliberează de propria lui condiţionare nu poate găsi Adevărul care îl face liber.”“Da,” am remarcat eu, “omul mănâncă în continuare fructul Copacului Cunoaşterii Binelui şi Răului. Atâta timp cât nu realizează ce face nu se va agăţa de Copacul Vieţii, care singur este salvarea lui.”

“Da, aşa este,” a afirmat prietenul meu, “Copacul Cunoaşterii Binelui şi Răului creşte din mintea omului, în timp ce Copacul Salvării — Viaţa — creşte din Dumnezeu, fiind etern şi întotdeauna prezent, şi nu ştie nimic de bine sau rău. Cu toate astea omul propovăduieşte binele şi răul, iadul şi Diavolul, şi astfel orbii îi conduc pe orbi.

Omul trebuie să fie conştient de uniunea sa cu Prezentul veşnic şi să nu se lase prins într-o luptă dintre bine şi rău, frică şi credinţă, Dumnezeu şi Diavol, şi aşa mai departe.“Realitatea nu este ceva îndepărtat. Realitatea este aici şi acum, şi când aceasta este realizată atunci va veni pacea — nu aşa cum lumea îşi dăruieşte pacea, pentru că acea pace vine din război şi conflict, pacea care este eternă şi întotdeauna prezentă, venind numai de la Dumnezeu. Atunci relaţia noastră va fi una de fericire prin înţelegere.”

A făcut o pauză şi a continuat: “Cu egoul personal există întotdeauna durere şi conflict în relaţie. Dar când omul îşi discerne iluziile va găsi nelimitatul, ‘Iubitul,’ în sine însuşi. Atunci afecţiunea lui va fi liberă de ataşament, liberă de posesivitate şi glorioasă în expresia Ei, pentru că el va şti că aproapele lui este el însuşi.“Toate câte veţi face acestora mici, Mie îmi faceţi.”

Apoi tacerea ne-a învăluit pe amândoi, şi, în acea tăcere, transformarea avea loc în interior. Nu mai eram aceiaşi persoană care l-a întâlnit prima data.Toate lucrurile care împiedicau adevărata expresie erau dizolvate. Această transformare am experimentat-o în acel moment. Fericirea mea era incomparabilă. Nu mai căutam în anxietate. Eram liber de o povară care atârna de urmerii mei de când eram copil.În acea noapte am dormit somnul libertăţii. Îţi poţi imagina cu adevărat un somn liber? Trebuie să fie experimentat pentru a fi înţeles.

În dimineaţa următoare ne-am trezit înainte de răsăritul soarelui, ştiind că mai aveam încă multe mile de mers. Eram pe drum când soarele răsărea. Am fost întotdeauna încântat de răsărit şi de apus, şi în acea dimineaţă totul îmi părea aşa de frumoş şi de paşnic. Cerul era albastru şi o pătură calmă de nori acoperea valea. Era frig, dar nu bătea vântul, deşi în orice moment putea să înceapă şi să se transforme într-un uragan.Amândoi eram acum îmbrăcaţi cu robe de lama-şi. Mulţi lama veneau şi plecau, şi când ne întâlneam ne binecuvântam unii pe alţii după obicei. Eram acum liberi de privirile iscoditoare ale altora pentru că eram îmbrăcaţi în acele veşminte familiare ale lama-şilor respectaţi pe care oamenii erau învăţaţi să-itrateze cu reverenţă.

Prietenul meu a întrebat: “Crezi că putem face astăzi o distanţă dublă?”“Da,” am răspuns eu, “mă simt foarte puternic acum.” (Eram slab, pierdusem surplusul de greutate, şi muşchii îmi erau ca oţelul.)“Da,” a spus el, “văd că ai căştigat o vigoare extraordinară.”“Ei bine,” am confirmat eu, “nu poţi fi plăpând când traversezi aceste trecători dintre munţi, şi am devenit aproape expert.”Călătoream uşor, lăsând totul în Valea Ok. Doar puţine lucruri am luat în rucsacele pe care le căram în spate.

Am trecut pe lângă un lac unde sute de iaci şi capre îşi luau masa de dimineaţă. La sfârşitul lacului am juns la un râu, şi dincolo de el era o vale mare.Punctate ici şi colo erau corturi mari negre, corturile nomazilor, care sunt ca Beduinii, un tip de oamenii care arată bine şi sunt neânfricaţi. În jurul lor erau cirezile de iaci şi oi.

Când am ajuns în vale aceşti nomazi ne-au întâmpinat, şi prietenul meu (care era un Geshi) ia binecuvântat. Am luat masa cu ei după cum era obiceiul.

Peste tot, unde ajungeam la un sat sau în compania nomazilor, eram mai mult decât bineveniţi, şi dacă am fi stat sub acoperişul lor pentru o noapte acel loc era sfinţit.Prietenul meu mi-a spus:”Aceşti oameni, nomazii, cutreieră tot Tibetul, trăind în aceste corturi din păr de iac, care după cum vezi sunt mari şi negre. Ele sunt negre datorită fumului care vine de la foc, care este adesea făcut din bălegar de iac şi iarbă uscată şi este aprins în interiorul cortului.“Dar nu ia foc cortul?”“Nu, pentru că este făcut în centru şi ei dorm în jurul lui.”

Prietenul meu a spus că facem o călătorie lungă şi trebuie să plecăm, aşa că nomadul şef a adus un lichid clar, care mi se părea a fi apă. Când l-am băut am crezut că am luat foc! Era spirt făcut din porum şi orz. Am simţit firbinţeala în vârful degetelor, şi i-am spus prietenului meu: “Cred că ar trebui să luăm chestia asta cu noi.”“Nu,” a răspuns el, “vom mai găsi pe drum, şi nu e recomandat să bei prea mult când nu eşti obişnuit cu el.”M-am gândit că era mai bun decât unele sortimente de whisky pe care le ştiam, şi nu m-am putut abţine să zâmbesc gândindu-mă la tatăl meu. Când i se oferea whisky, de obicei se serveşte cu apă, dar când apa era adusă el spunea: “Deja are suficientă apă în el.”

Există o poveste a unui Scoţian care s-a dus la un doctor. Când doctorul l-a examinat a spus: “Sfatul meu, Domnule McPherson, este să renunţi să mai bei whisky.” Dl. McPherson s-a ridicat, şi, când voia să iasă pe uşă, doctorul l-a chemat înapoi şi a spus: “D-le McPherson, nu ai uitat ceva?” “Nu, nu cred.” a spus McPherson. “Oh, ba da, ai uitat onorariul meu de trei guinee pentru sfat.” “Oh,” a exclamat McPherson, “dar nu intenţionez să-ţi urmez sfatul.”

Aceste corturi negre sunt singurul adăpost pe care îl au aceşti nomazi, vara şi iarna. Hainele pe care le poartă sunt ţesute de ei înşişi din păr de iac şi lână, şi unii dintre ei poartă doar o piele de oaie cu lâna înăuntru. Toate veşmintele lor sunt acoperite cu grăsime groasă. Când îşi iau un nou veşmânt îl acoperă cu grăsime de la unt rânced de iac şi folosesc acelaşi lucru şi pe trupurile lor; îţi poţi imagina cum arată hainele lor, pentru că niciodată nu folosesc apă decât pentru băut.

Carnea pe care o consumă este de obicei uscată la soare şi este similară cu biltong-ul care este aşa de popular în Africa de Sud. Fâşii de carne uscată atârnă în interiorul cortului.Nomazii cresc mazăre, şi porumb şi orz, şi cu cirezile lor mari de iaci, oi, capre, măgari şi ceva ponei Tibetani liţoşi, mi-am făcut un tablou despre ei pe care nu voiam să-l pierd.

Ziua următoare am ajuns în oraşul Gyantse, care este încojurat de munţi din toate părţile. Dincolo de oraş puteam să văd mănăstirea pe panta muntelui înconjurată de un zid mare din toate părţile. În vârf, pe partea dreaptă, era o hală mare unde carpeta sfântă era atârnată pentru câteva ore odată pe an.Această carpetă a fost făcută în unsprezece ani, aşa mi s-a spus. Măsoară aproximativ o sută de picioare pe o sută de picioare, cu o pictură imensă în centru reprezentându-l pe Buddha.

Prietenul meu, fiind bine cunoscut Geshi-ului Mănăstirii Gyantse, i-a spus de călătoria noastră, şi am fost bineveniţi; am stat acole pe timpul nopţii.Această mănăstire este similară tuturor mănăstirilor cu excepţia că în centru era o un altar imens (înalt de 60 de picioare) reprezentând cele cinci elemente, pământul, apa, aerul, focul şi eterul. Partea de sus a acestui altar era placată cu aur solid.

Dimineaţă tocmai când soarele răsărea lama-şii cântau Om Mani Padme Hum şi am primit binecuvâtările lui Buddha pentru o călătorie sigură, pentru că de aici în curând vom lăsa civilizaţia în urmă. Drumul spre dreapta mergea către Lhasa iar cel spre stânga către Shigatse, acestea fiind rutele obişnuite pentru comerţ. Ruta pe care noi urma să o luăm era peste Trecătoarea Yung, aproape 18.000 de picioare deasupra nivelului mării, şi această arie era aproape nelocuită.

Aşa că am pornit cu multe binecuvântări şi fiecaruia dintre noi i s-a dat un steag cu rugăciuni numit tungha. Pe măsură ce coboram în vale puteam încă să-i auzim pe lama-şi cântând şi boom-ul marilor gonguri şi sunetul chonga-urilor. Părea că 2000 de lama-şi îşi luau rămas bun de la noi.

Am traversat Trecătoarea Yung pe la mijlocul zilei, şi un viscol puternic sufla pe trecătoare. În unele părţi zăpada era adâncă de câteva picioare, iar pe poteca îngustă şi în alte părţi eram până la brâu în zăpadă. Era un drum greui şi dacă nu aş fi avut experienţă ar fi fost imposibil. Puteam să văd de ce aşa de mulţi au pierit în aceste trecători.

De cealaltă parte a trecătorii am ajuns la un mic sat care este cunoscut sub numele de Yakpeo. Am fost bine primiţi într-una din casele acestor ţărani.Partea de jos a casei era folosită ca adăpost pentru animale, iaci, măgari, păsări de curte. Podul de deasupra în care am dormit avea o sobă în mijloc. Era o experienţă unică. Toată lumea, bărbaţi şi femei, dormeau pe podea împreună. Măgarii au nechezat toată noaptea şi puteai să auzi iacii rumegând. În colţul îndepărtat al podului era o gaură pătrată în podea unde aceşti ţărani stăteau să se uşureze. Fecalele cădeau în mocirla de jos unde erau călcate în picioare de iaci şi măgari. Cât de tare mi-am dorit să am doape pentru nas şi ochi pentru a nu simţi mirosul şi a nu auzi zgomotul; şi nu a fost nici o surpriză că dimineaţa următoare i-am spus prietenului meu că mai degrabă prefer să dorm afară în viitor. Nu erau disponibile colibe pentru călători în această parte a ţării, pentru că nimeni nu foloseşte trecătoare în direcţia asta.

Am fost bucuros că am pornit din nou la drum, pentru că încă nu aveam puterea să trec cu vederea aceste condiţii. Am traversat mai mult râuri în drumul nostru, unele dintre ele curgând foarte repede către marele Tsang Po, cu gheaţă şi zăpadă amestecate cu apa. În unele părţi erau puţin adânci şi pe aici treceam. Acum devenisem obişnuit cu umezeala şi frigul; asta era o apariţie de zi cu zi, şi doar cei mai puternic pot supravieţui. Dar anticiparea de a fi cu marele înţelept din Ling-Shi-La era suficentă pentru a mă purta pe drum cu bucurie.

Ziua următoare am ajuns la marele Tsang Po, altfel numit marele Brahmaputra, cel mai vechi şi mai sfânt râu din lume. Eram pe un versant de munte abrupt, şi departe jos era Tsang Po, singurul râu pe care voiam să-l văd, deoarece conţinea gheaţă şi zăpadă ce veneau din marii Himalaya ale timpurilor trecute. Acest râu este aproximativ un sfert de milă lat, şi zgomotul apei

învolburate era terifiant pe măsură ce curgea printe chei. Era un drum periculos, pentru că un pas greşit ne-ar trimite grămadă în apa învolburată de jos.

În final am ajuns la albia râului, malurile fiind acoperite cu flori sălbatice iar pe pante erau trandafiri sălbatici, tufişuri de rhododendron şi maci sălbatici într-o bogăţie rară, pe care ochii oamenilor rar au privit-o.I-am spus prietenului meu: “Doar pentru asta merita să venim aici.”

Nu mai vorbisem de ore bune. Nu avusesem oportunitatea să facem asta, pentru că am mers în şir Indian majoritatea drumului, datorită pericolelor.Am făcut tabără pe malul râului pentru noapte, pentru că se făcea târziu, şi era imposibil să călătorim în întuneric. Mai mult decât atât, Padong era la câteva mile depărtare. Va trebui să traversăm Tsang Po — cum, nu ştiam. Oricum eram mulţumit să las lucrurile aşa cum erau.În timp ce căuta în jur, prietenul meu a găsit o peşteră, şi spre surprinderea noastră un om singuratic era acolo. Prietenul meu l-a întrebat: “De cât timp eşti aici?”El a răspuns: “Douăzeci şi cinci de ani, astăzi.” Era o coincidenţă că sosisem chiar în ziua respectivă.

“Din ce trăieşte?” am întrebat eu.“Oh, peşte şi diverse rădăcini pe care le cunoaşte,” a răspuns prietenul meu. “Sunt mulţi peşti în Tsang Po.”Acest om l-a recunoscut pe prietenul meu că fiind unul dintre Maeştrii vii şi a vrut să ne urmeze.Erau un om care arăta bine, unul dintre nomazi care a avut norocul să descopere ştiinţele oculte. Prietenul meu era surprins de purtarea lui şi de sinceritatea evidentă. I-a spus că este imposibil să-l luăm cu noi pentru că eram într-o misiune specială.

Apoi prietenul meu a întrebat: “Ce ai realizat în cei douăzeci şi cinci de ani?”El a răspuns: “Pot să traversez Tsang Po mergând pe apă.”“Asta e tot?”“Da.”“Ei bine,” a spus prietenul meu, “ce pierdere de timp?”

Apoi i-a spus omului ceva ce eu însumi am învăţat în scurt timp de când am fost cu el. Aceasta a făcut devotul şi mai hotărât; părea că se hotărâse ca în curând era pregătit să vină la prietenul meu, care a dat din cap aprobând dorinţa lui şi a spus: “Când vei fi pregătit voi veni după tine. Sanctuarul meu este la Zamsar, departe dincolo de Lhasa lângă Râul Kya Chu. Într-o zi vei găsi o perlă de mare preţ, fiule.”

L-am lăsat holbându-se după noi, pentru că în inima lui era dorinţa puternică de a cunoaşte Adevărul. M-am uitat înapoi şi i-am făcut cu mâna; şi ne-am continuat drumul.Cum a fost totul oferit pentru noi în această călătorie, mâncarea şi adăpostul m-a uimit, dar prietenul meu avea credinţă absolută. Eu adesea aveam dubii, dar el nu avea niciodată. Obişnuiam să îmi spun: “Aş dori să am credinţa ta, aş putea să mut munţii.” În anumite moment îmi citea gândurile şi îmi spunea: “O vei avea.” Aceste cuvinte îmi răsunau în urechi, în acel moment. Ştiam că el era Maestru fiecărei situaţii.

Ne-am odihnit aproximativ o milă mai jos în timpul nopţii. Am avut peşte la cină, şi de asemeni la micul dejun a doua zi. Cum a reuşit prietenul meu să obţină mâncarea nu ştiu nici astăzi, nu m-am simţit în stare să-l întreb.Eram acum la numai cinci mile de Padong, şi am ajuns acolo în patru ore după ce am pornit la drum. Era greu şi periculos, şi o milă în numai trei sferturi de oră era puţin pentru noi care puteam face douăzeci de mile într-o zi.

Puţini oameni au ajuns aici. În unele locuri nu era potecă deloc. M-am întrebat cum o să traversăm Tsang Po şi am spus asta prietenului meu, iar el mi-a răspuns: “Totul a fost aranjat!” Probabil era dezamăgit de lipsa mea de credinţă. Dar credinţa mea creştea, pe măsură ce un eveniment după altul dovedeau că totul a fost aranjat dinainte. Părea să existe o Inteligenţă în spatele tuturor lucrurilor, mari şi mici, chiar şi cele mai mici detalii erau luate în considerare, şi gradual am ajuns la acea stare a minţii în care ştiam că aşa stau lucrurile şi în final am avut asigurarea în acest sens. Ştiam că există oInteligenţă care conducea Universul şi că aceiaşi Inteligenţă ne conducea şi pe noi de asemeni, şi fiind perfectă în Sine Însuşi ştiam că nici un detaliu nu va fi trecut cu vederea. Aşa s-a întamplat cu mine de atunci.

Prin urmare nu plănuiesc nimic ci las totul în seama Inteligenţei; totul merge de o mie de ori mai bine decât dacă aş fi plănuit eu însumi. Când mi-am făcut planuri am descoperit că trebuie să le refac. Am realizat atunci că în momentul în care îmi făceam planuri, lucrurile nu ieşeau aşa cum se întâmpla cu inteligenţa care ştie totul şi care mă conducea. Era un caz de “Condu-mă, Lumină Lină, condu-mă. Nu vreau să văd, doar câte un pas e suficient pentru mine, condu-mă.” Cuvintele Maestrului îmi veneau adesea în minte, “Ceea ce îl văd pe Tatăl făcând, fac şi Eu asemenea.”, care înseamnă acţiunea cu credinţă ştiind că o Inteligenţă perfectă ghidează fiecare mişcare până la cel mai mic detaliu.

Când am ajuns la Padong nu vedea nici un mijloc cu ajutorul căruia să traversăm Tsang Po, pentru că era lat de peste un sfert de milă. Prietenul meu a spus: “Stai jos aici!” A fost tăcut pentru câteva minute, şi apoi a spus: “Vom avea un coracle aici în câteva minute.”Imediat ce a spus asta un tibetan care căra un coracle deasupra capului a apărut de nicăieri.(Un coracle este o barcă, sau un fel de barcă, făcut din bambus acoperit cu piele de iac şi cusută laolaltă şi întinsă peste mai multe beţe de bambus care o fac un fel de barcă pătrată adâncă de trei picioare şi lată de aproximativ cinci, lungă de şapte picioare. Cantităţile pe care aceste bărci le cară sunt uluitoare. Un alt tip de barcă folosit este făcută din trunchiul unui copac scobit în interior, partea de jos aplatizată, şi rezultatul este un canoe excelent.)

În acest loc râul este calm, ca un cearceaf de sticlă; era doar un mic val cauzat de briza înceată care sufla. Prietenul meu a mers la omul cu coracle şi a spus: “Ne treci râul în partea cealaltă?”“Da,” a răspuns omul, “Pustnicul din Ling-Shi-La mi-a spus că veţi fi astăzi aici, şi tocmai veneam cu coracle când v-am văzut. Numele meu este Pede Dong.” Prietenul meu nu a mai pus întrebări.

Ne-am suit în coracle şi am pornit, Pede Dong vâslea cu toată puterea, pentru că deşi apa era calmă curenţii erau puternici.Am ajuns pe cealaltă parte aproximativ o jumătate de milă mai jos.

Aceste coracle sunt uşoare şi sunt de mărimi diferite; unele ajung până la zece picioare lungime, late de opt picioare şi pot fi cărate uşor deasupra capului sau pe spate; ele cântăresc doar 85 lb. până la 95 lb.

Acum eram pe tărâm virgin, o parte a Tibetului care nu a fost încă explorată, cu toate astea erau mulţi iaci, capre şi oi. Nomazii erau acolo cu dulăii lor mari pentru a-şi proteja turmele de leoparzii de zăpadă şi de lupii care noaptea coborau pentru a găsi ceva pentru devorat. Aceşti dulăi feroce atacă şi sperie aceste fiare sălbatice.Aceşti câini nu ar ezita să atace un străin şi să-l distrugă. Aşa că am păstrat un ochi deschis. În final am ajuns la o potecă ce ne va conduce peste o trecătoare înaltă. Pede Dong ne-a spus că era la 19,000 de picioare deasupra nivelului mării şi că vânturile erau aşa de puternice încât nici un suflet viu nu a reuşti să o treacă, în afară de Pustnic însuşi care trăia dincolo în vale, o vale care se spunea că este cea mai frumoasă din tot Tibetul.

Prietenul meu a luat conducerea, ca de obicei, de această dată cu o înfăţişare hotărâtă; el ştia ce ne aşteaptă.S-a întors către mine şi mi-a spus: “Ştii că legendele sunt spuse despre locuri ca acesta. Unele sunt adevărate, unele sunt doar legende, dar cred că este ceva adevăr în legenda despre trecătoarea asta.”“Uita-te!” a exclamat el. Şi acolo deasupra trecătorii puteam vedea zăpada ridicându-se în vârtejuri către cer pe măsură ce vântul puternic o lovea. Dacă aş fi fost singur nu aş fi făcut călătoria dar ştiam că credinţa prietenului meu va înlătura toate obstacolele.

Cu paşi siguri şi voinţe puternice înaintam cu greu, urcând, urcând, urcând. Mă întrebam cât o să mai urcăm. Am trecut de pădure acum şi eram în spaţiu deschis, şi pe măsură ce înaintam prin zăpadă vântul bătea din ce în ce mai puternic. M-am gândit: “Vom ajunge în vârful trecătorii vii?”Trebuia să ne croim drum pentru că nu era nici o potecă după care să ne orientăm, doar o capră ici şi colo; o potecă făcută e o capră ducea într-o direcţie, alta în altă direcţie, dar prietenul meu întotdeauna alegea poteca cea bună.

Zăpada era foarte adâncă, dar suprafaţa era tare din cauza îngheţului continuu, şi ne ţinea deasupra. M-am întrebat, daca se sparge crusta, cât de mult ne-am afunda în zăpadă. Precum Peter pe apa, mă întrebam. Prietenl meu trebuie să-mi fi citit gândul, pentru că a spus: “Zăpada e ca o rocă sub picioarele tale!”Acum vântul era deja terifiant; era forţat între munţi de fiecare parte care forma o pâlnie prin care câştiga momentum. Pe măsură ce o rafală urma o alta era ca şi când o forţă gigantică împingea vântul prin spaţiul separat de munţii împodobiţi cu zăpadă ce păreau ca nişte turnuri. Priveliştea era glorioasă dar inspira teamă.Marii gheţari, acele râuri de gheaţă, puteau fi văzute croindu-şi drum, strivind totul jos în vale.

Pentru o vreme ne-am adăpostit într-o peşteră mică, şi am privit scena care inspira teamă, când am auzit un zgomot ca un tunet. Ne-am uitat în sus, şi o avalanşă gigantică de zăpadă şi gheaţă distrugea totul în calea ei. Milioane de tone de zăpadă şi gheaţă coborau la vale unde alte avalanşe au ajuns înainte.“O privelişte numai pentru zei,” am spus, “pentru că nimeni nu ar putea vreodată să treacă pe

aici.”Prietenul meu nu a răspuns, nu cred că era îngrijorat — îl cunoşteam destul de bine. În final a spus: “Să mergem.”

Am ajuns la două treimi de vârful trecătorii când s-a oprit. “Uită-te!” a exclamat el, şi puteam să-l văd pe Pustnic aproximativ două sute de picioare sub noi. Puteam să-l auzim spunându-ne să nu mai urcăm, ci să coborâm înspre dreapta, şi acolo nu va mai sufla vântul. Am făcut aşa şi am ajuns la o terasă care mergea de-a lungul muntelui pentru aproximativ două sute de metri. Atunci am văzut valea, o privelişte aşa cum nu am mai văzut niciodată.Departe la distanţă era un lac, în mijlocul căruia era o insulă, şi pe acea insulă era o casă, exact aşa cum am văzut-o în reveria mea. Valea era de un verde deschis, acoperită cu un covor de flori sălbatice de diverse culori; lacul de asemeni arăta verde deschis, reflectând valea şi munţii acoperiţi cu gheaţă din jur. Mai jos, munţii erau acoperiţi cu trandafiri sălbatici şi tufişuri de rhododendron înfloriţi.

“Ce privelişte minunată!” i-am spus prietenului meu, “Pustnicul are cel mai frumos loc din toată lumea, şi nimeni nu l-a văzut decât el singur.”Ici şi colo puteam să văd iaci sălbatici şi măgari sălbatici păscând în vale, şi eram nerăbdător să cobor când am auzit vocea Pustnicului din nou: “Fii atent şi răbdător, şi ai grijă la rocile care cad de deasupra. Caprele uneori dislocă o rocă ce formează o avalanşă de roci. Eşti protejat şi totul va fi bine.”

Ştiam că totul va fi bine. Am coborât uşor şi acum eram unde era şi Pustnicul.Ne-am bucura să ne întâlnim în carne şi oase.Am spus: “Cum de nu este vânt aici?” şi el a răspuns: “Uită-te la forma rocilor, vezi acele roci mari care ies în evidenţă deasupra ta?” Am privit în sus şi am văzut nişte roci mari care ieşeau în afară ca nişte colţuri.“Vântul,” a explicat el, “este deviat deasupra acelor roci şi lasă această arie liberă; din această cauză nici un suflet viu nu a trecut prin această trecătoare, şi asta este singura cale, calea mea secretă, în vale.”

“Dar pe partea cealaltă?” am întrebat eu.“Acolo este şi mai dificil de pătruns,” a răspuns el.“Toată vale doar pentru tine însuţi” Ce minunat!”“Va veni timpul,” a spus el, când valea va fi populată; oamenii vor găsi în final drumul acesta. În prezent este tărâm sfinţit. Cerurile şi pământul sunt aici unite. Doar fiinţele spirituale şi cei care pot călători în astral au acces, şi pot să-ţi spun că sunt mulţi.”

Am mers jos împreună, şi restul drumului era uşor. Am ajuns la marginea lacului, şi frumuseţea era incomparabilă. Frunzişul era chiar mai frumos decât m-am gândit prima dată. Nuanţa generală era de un verde deschis şi pe marginea lacului era un coracle. Ne-am urcat în el şi Pustnicul a vâslit peste elcătre insulă.

Niciodată nu voi uita priveliştea. Frunzişul natural umplea toată aria, chiar până la marginea peluzei de un verde natural, pe care nişte oi şi capre o păstrau scurtă mâncând cu poftă. Apoi

veneau palmieri cară păreau că au fost plantaţi şi îngrijiţi special. Puteam să văd că erau din aceiaşi specie care împodobea frunzişul natural. Pustnicul a spus că aceştia au crescut din mlădiţe pe care el le-a plantat, şi pe măsură ce creşteau, i-a îngrijit astfel încât să îi aducă într-o formă regulată. La baza palmierilor eau flori sălbatice mi maci chinezeşti mari de un albastru delicat, şi în centru era o casă fermecătoare din pietre aşezate cu atenţie. Acoperişul era construit din bambus acoperit cu stuf făcut din frunze de palmier, şi în interior era o podea curată şi frumoasă făcută din gresie luată de la rocile din jur.

Mobila a fost făcută din bambus şi iarbă lucrate într-un design extraordinar.Erau de asemenea şi ustensile de gătit pe care le-a adus de dincolo de Gyantse în călătoriile pe care le-a făcut în afara sanctuarului său. Canapelele erau făcute din bambus cu iarbă împletită strâns în diferite forme. Am stat jos pe una şi am spus: “Asta este confortul personificat.”El a făcut un foc din lemn uscat adunat de pe insulă şi cu ajutorul unei bucăţi de cremene şi a uneia din oţel a aprins frunze uscate şi le-a suflat într-o vâlvătaie. A aşezat lemn peste ele şi în câteva minute era un foc comfortabil.

Am spus: “Eşti o persoană foarte reţinută!”“Da,” a explicat el, “dar lucrarea mea mă duce peste tot în lume, întocmai cum m-ai văzut în Valea Ok tot aşa călătoresc peste tot, vindecând şi influenţând minţile spre pace şi fericire. Vei învăţa multe aici cu mine, fiule.”Părul lui lung şi cărunt şi ochii lui adânci strălucind puternic cu inteligenţă îi dădeau o demnitate arareori găsită la o persoană vie. Privirea lui conţinea înţelepciunea vremurilor. Era înald de peste un metru optzeci, şi emana un sentiment de gigant atât din punct de vedere mental cât şi fizic. Mi-am spus: “Cu adevărat acesta este cel mai înţelept om din toată Asia.”

CAPITOLUL XI

Cum stăteam în jurul focului pentru puţină vreme vorbind, era un sentiment de armonie perfectă. Toţi ne simţeam ca şi când eram o familie. Nu era nimic straniu sau tensionat cu este de obicei la începutul unei întlniri şi simţeam că aici îmi va fi revelat mult mai mult.Deşi am făcut călătoria în şase zile, ceea ce însemna jumătate din timpul necesar în mod normal, nu mă simţeam obosit. Era o atmosferă de pace în jurul nostru.

Mă simţeam însufleţit — însă aş fi vrut să fac o baie! Pustnicul trebuie să-mi fi citit sentimentele, pentru că a spus: “Ia-o pe poteca de acolo,” indicând o potecă ce ducea jos la lac, “şi vei găsi o piscină în care poţi face baie; apa e caldă. E un izvor fierbinte la marginea insulei şi apă fierbinte curge în piscina pe care am făcut-o, numai fii atent să nu ajungi prea aproape de izvor deoarece este foarte fierbinte, şi în timp ce tu te speli eu voi pregăti masa.”

Prietenul meu şi cu mine am mers jos pe potecă. Pe margini erau flori sălbatice, în special mac Chinezesc de culori minunate şi foarte mari, cele mai mari pe care le-am văzut vreodată. Când am ajuns la lac puteam să vedem pe o latură izvorul cu apă fierbinte ce curgea în lac. Aici Pustnicul a construit două ziduri în lac ce păstrau apa fierbinte într-o arie de aproximativ treizeci de picioare sau mai mult înainte de a se contopi cu apa rece a lacului.

M-am dezbrăcat, am intrat şi am înotat până la capătul canalului dintre cei doi pereţi. Apa lângă izvor era fierbinte dar pe măsură ce mă depărtam devenea mari rece. Apa aici era clară şi puteam să văd mulţi peşti înotând în jur.Am spus prietenului meu: “Ce şmecherie ingenioasă, apă fierbinte şi rece la comandă. Pustnicul are totul la mână. Ce loc minunat! Aşează asta în mijlocul Angliei sau Americii şi mii de oameni s-ar îmbulzi în fiecare an.”Am înotat în piscină — nu ştiu pentru cât timp — când l-am auzit pe Pustnic chemându-ne: “Masa e gata!”

Am spus: “Ce crezi că vom avea la cină?”“Asta va fi o surpriză,” a venit răspunsul — şi întradevăr a fost. Erau aşezate pe masă, peşte la grătar, unt proaspăt şi lapte, şi pâine pe care a făcut-o el însuşi.“De unde ai luat pâinea asta?” am exclamat eu.“Oh,” a zâmbit el, “vei vedea câmpurile mele de porumb şi orz mâine şi moara mea mică în care macin porumbul şi orzul.”

Peştele era delicios, şi pâinea era făcută din orz amestecat cu porumt şi avea o textură interesantă. Nu am gustat niciodată o asemenea pâine excelentă înainte, şi untul era proaspăt ca şi când abia a fost scos din putinei.M-am întors către prietenul meu şi am întrebat: “Ai gustat vreodată aşa ceva?” Era o masă bună şi ne-am bucurat de ea, pentru că nu mai mâncasem de dimineaţă.

Cina fiind terminată, am stat lângă foc iar şi am vorbit despre lucrurile pe care le-am făcut. Aceasta l-a bucurat pe Pustnic, şi el a spus: “Sunteţi primii doi oameni care au intrat în sanctuarul meu, şi tu fiul meu,” uitându-se către mine, “eşti prima persoană din lumea exterioară care a avut privilegiul de a fi învăţat de marii Maeştrii în toate Ştiinţelor oculte.”“Da,” am spus, “este un mare privilegiu şi sunt întradevăr recunoscător pentru invitaţia şi primirea în acest minunat sanctuar.”

“Nimic nu se întâmplă accidental, fiule,” a spus el: “Mulţi au fost chemaţi dar puţini sunt aleşi. Ai urmat calea pentru care ai fost născut; puţini o fac, lumea i-a înghiţit.”M-am gândit: “Ce termen apt, pentru că aproape m-a înghiţit şi pe mine.”“Ai venit aici pentru că ai fost predestinat,” a continuat el. “Lucrarea ta este unică şi lumea are nevoie de mesajul tău, dar trebuie să fii pregătit pentru lucruri mai mare care vor veni. Vei scrie de asemeni cărţi, de o natură aşa cum nu au mai fost scrise vreodată. Cărţi au fost scrise de alţii, dar ei nu ajutăomul să se cunoască pe sine însuşi.”

“Te-am supravegheat timp îndelungat,” a adăugat el, “şi cei care sunt în trup la fel ca şi cei care sunt în afara trupului.”Am spus: “Nu mă simt vrednic de toate astea.”“Nu suntem preocupaţi cu vrednicia ta; suntem preocupaţi numai cum putem face Adevărul cunoscut lumii. Tu eşti un bun instrument şi ştim că vei fi unul şi mai bun după asta.”

Apoi a spus: “Având în vedere că timpul tău este limitat, nu intenţionez să îl irosesc, aşa că vom începe imediat. Astă seară vreu să te instruiesc în anumite chestiuni în legătură cu munca înainte

de practica propriuzisă.“Ceea ce este necesar unei conştiinţe care este clară este nu doar o minte liberă, liberă de tot ceea ce este fals, dar de asemenea o conştiinţă care este creativă. Mintea este instrumentul dar conştiinţa este cea care este creativă. Conştiinţa ta,” a spus el, “este asemenea unui punct care are totalitatea întregii Creativităţi, şi gândul tău exprimat este în proporţie exactă cu starea conştiinţei. Dacă conştiinţa ta este prinsă în imagini mentale, opinii, şi altele asemenea, atunci creativitatea ta este înăbuşită deoarece conştiinţa este prinsă în opiniile tale, ideile tale, imaginile tale, autorităţile şi formulările tale, şi îţi vei da seama că toate acestea nu sunt creative.

“Acum trebuie să înveţi aici prin practică faptul că conştiinţa se poate mişca în spaţiu şi este creativă în orice punct în spaţiu doreşti, deoarece totalitatea Creativităţii este în spatele ei.“Nu ştii ce este conştiinţa, aşadar nu ştii ce este Creativitatea, dar conştiinţa nu poate fi separată de totalitatea întregii Creativităţi în Univers, pentru că există doar o Conştiinţă, nu pot fi două, nici nu pot exista doi Creatori. Conştiinţa ta este atunci punctul prin care Creativitatea lucrează şi este punctul prin care tu exprimi Creativitatea.

“Acum, dacă conştiinţa ta este prinsă într-o minte care este confuză cu idei, nu va face altceva decât să exprime această condiţie, şi nu vei şti ce este adevărat şi ce este fals. Ceea ce este în mintea ta nu este creativ. Creativitatea este dincolo de minte, într-o conştiinţă care este liberă de confuzia ideilor.”Am spus: “Încep să văd mai departe ‘acum’.”Prietenul meu era de asemni atent, şi puteam să văd că şi el era uimit de înţelepciunea Pustnicului.

“Aşadar conştiinţa ta,” a continuat el, “este ca o staţie de emisie prin care Creatorul îşi trimite vibraţiile perfecte în afară în toate direcţiile. Aceste vibraţii se mişcă prin mintea ta, prin creier şi sistemul nervos, afectând inima, glandele, plămânii, sistemul vasomotor şi toate organele trupului, astfel înregistrând efectele acolo, şi apoi ies în afară de ceea ce limitează individul în lumea eterică pe care puţini o înţeleg.

“Numai ideea de vârstă este cea care te îmbătrâneşte, deoarece exprimi ideea de vârstă şi nu Creativitatea care este Eternă şi Omni-prezentă.” Asta era răspunsul la gândul meu, pentru că m-am gândit în acel moment, “Oare cât de bătrân eşti.”Apoi a spus: “Vibraţiile Creative ies în atmosferă în misiunea lor creativă, armonizând totul.Dacă conştiinţa ta este prinsă în idei, opinii fixe, atunci ideile şi opiniile tale sunt exprimate şi Creativitatea care singură este creativă. Ideile tale nu sunt creative pentru că nu ştii dacă sunt adevărate sau nu.” Când a spus asta s-a uitat la prietenul meu pentru că el a fost primul care mi-a spus aceste cuvinte.

Acum puteam să văd că eram dus mai departe pe calea spre Adevăr. Puteam să simt transformarea dar nu puteam să o explic. Dar ştiam totuşi să fie adevărată şi nu o idee, deoarece nu puteam să-mi fac o idee despre ea. Ceea ce am creat în mintea mea nu conta, deoarece ceea ce era în mintea mea nu putea fi Adevărul. Adevărul era dincolo de minte dar ştiam că El era Eul meu Real. Eram conştient numai în conştiinţa mea, şi când aceasta era liberă, eram creativ.

Atunci a spus:”Omul nu este doar o fiinţă fizică, el este în Realitate, un centru al conştiinţei în totalitatea întregii Conştiinţe. Acum aceasta nu trebuie să fie o simplă idee, şi nu trebuie să încerci să-ţi formezi o idee despre ea, deoarece atunci O vei pierde, nici nu trebuie să încerci să-ţi formezi o idee în mintea ta din ceea ce spun eu. Ceea ce încerc să fac este să îţi curăţ conştiinţa, astfel încât Aceea care Este Reală se poate manifesta.”

Am realzat că indica spre ceea ce era dincolo de minte. Raţiunea Divină mă va conduce la ceea ce era dincolo de raţiune, dincolo de minte.“Dacă undele gândurilor tale nu fac altceva decât să poarte vibraţia condiţionării tale, atunci nu ai făcut nimic. Dar când conştiinţa era liberă, atunci Creativitatea care a creat toate lucrurile se va exprima pe Sine însuşi fără efort, deoarece fiind fără efort nu există rezistenţă, nici confuzie, nicicondiţionare, nici reacţie, numai acţiune pură.

“Nu există un asemenea lucru precum ignoranţa sau frica în Creativitate. Ignoranţa şi frica există dar în mintea omului prin lipsa de înţelegere, şi prin urmare nu au existenţă în afara minţii omului. Dar când Creativitatea devine activă şi liberă printr-o conştiinţă clară mătură prin miliardele de celule aletrupului, creându-şi ritmul Ei propriu şi natural. Astfel Creatorul şi Creaţia Lui devin Una.”Am spus: “Am auzit aceste ultime cuvinte înainte,dar acum par diferite.”“Iar începi,” a spus el, “nu faci altceva decât să suprapui o idee peste asta pe care ai avut-o înainte, doar pentru că aceasta arată mai bine decât ultima.

Nu este aşa? Aceasta nu este o discuţie intelectuală; este un proces de transformare.”M-am gândit: “Cum să trec peste asta?”El a spus: “Las-o să cadă din mintea ta; eliberează-ţi conştiinţa de intelect — intelectul nu ştie ce este adevărat şi nici ceea ce nu este adevărat.

Creativitatea Vieţii este Acum, intelectul doar speculează despre Ea. Creativitatea este acum! Dacă nu este acum, nu va fi niciodată, deoarece nu tu O Creezi.”“Nu vreau să-ţi faci o idee despre ceea ce îţi spun,” a continuat el, “nu vreau să transformi ceea ce spun într-o simplă părere, pentru că atunci va fi doar o altă credinţă un pic mai bună decât precedenta.”

Acum începeam să mă înţeleg pe mine însumi, ideile mele, opiniile mele, imaginile mele. Puteam să văd cea nici una din aceste nu ar putea fi vreodată adevărul, nici nu puteam eu să fac adevărul. Adevărul era Creativitatea Vie dincolo de minte şi se exprima pe Sine însăşi cu cât mai mult înţelegeam ceeace împiedica adevărata Ei expresie.“Când mă accepţi pe mine ca pe o autoritate,” a continuat el, “sau orice altă autoritate, atunci începi să te temi, şi confuzia va rezulta. Atunci vei exprima acea confuzie în minte şi trup şi dincolo de ele, şi asta nu este Adevărul.

“Dragostea este ceva ce nu poţi defini. Dragostea este Creativitatea în acţiune. Dragostea este acţiunea Creativă. Ideile şi credinţele pot doar să creeze reacţie, şi reacţia nu poate fi niciodată acţinea Creativă.Acţiunea creativă este expresia Conştiinţei Divine în conştiinţa individuală care O realizează prin

libertate, conştiinţa Individuală fiind punctul prin care Conştiinţa Divină se exprimă pe Sine. Astfel individul este dizolvat în acţiune pură, pentru că există numai ‘Unul’. Acum vezi că egoul este cel care împiedică acţiunea pură a Dragostei.“Eliberarea acestei Energii Divine prin conştiinţa ta îţi va armoniza mintea şi trupul şi de asemeni cei pe care îi ţii în conştiinţă în acel moment de realizare.Creatorul şi Creaţia Lui devin ‘Una’.“Acest efect minunat patrunde prin celule, stabilind Ritmul Divin. Apare relaxarea, comfortul, pacea şi bucuria. Posesivitatea şi frica dispar, pentru că acestea apar numai din dorinţele umane.”

S-a oprit pentru un moment şi apoi a continuat: “Cel care este liber va deveni curând conştient de efectul unui val de mânie sau agresivitate deoarece o persoană simte dizarmonia, nu că l-ar afecta în vreun fel, dar el devine conştien de ea, şi ştie cât de falsă este, neavând altă putere decât aceea a minţilor imature care o exprimă. Numai minţile mici se angajează în aceste mişcări false.“Deoarece diversele unde ale gândurilor umane, cum ar fi ura, gelozia, şi frica au efect asupra trupului, le vedem de asemenea exprimate în muşchii faciali care revelează mintea toruturată care se ascunde în spatele lor.”

“Acum,” a spus el, “îţi voi spune secretul din spatele schimbării formei. Conştiinţa fiind creativă, singură crează formă şi este capabilă de transformarea materiei-formă prin direcţionarea conştiinţei care este creativă.“Conştiinţa pentru a fi creativă trebuie să fie liberă, astfel încât ‘Tatăl să facă lucrarea.’Indiferent ce cere Conştiinţa printr-o credinţă direcţionată şi înţelegătoare, Tatăl împlineşte acea direcţie, deoarece nu există separare sau obstacol.

“Aşadar la fel cum Creativitatea Divină transformă Energia Eternă a Universului în formă, tot aşa face şi conştiinţa individuală care este conştientă de unitatea ei cu totalitatea întregii Creaţii. “Ceea ce îl văd pe Tatăl facând, şi eu fac la fel,” m-am aventurat eu să citez.“Da,” a afirmat el, “indiferent în ce formă, minerală, vegetală, animală, umană sau angelică, Conştiinţa este Supremă.“Aceasta este învăţătura secretă pe care Iisus le-a dat-o discipolilor. Aşadar toată puterea este în Conştiinţa Divină în cer şi pe pământ.”

“Ţine minte că Ideea Divină nu este o idee umană; o idee umană este o imagine mentală, dar Ideea Divină este manifestarea Divinului Însuşi. ‘Eu şi cu Tatăl una suntem.’ Aceste cuvinte pe care tu însuţi le ştii, dar pentru mulţi sunt doar simple cuvinte deoarece conştiinţa lor este prizoniera propriilor lorcreaţii, şi ei doar aduc ideea in închisoarea creată de ei înşişi, uşile şi gratiile fiind ignoranţa lor.“Ideea Divină este ‘cuvântul’ Creaţiei şi trebuie să rămâna acelaşi Cuvânt Creativ perfect, forma schimbându-se într-o splendoare şi mai mare pentru a revela Ideea Divină. Aşadar vibraţia Dragostei este nota dominantă a Creaţiei perfecte şi organizarea ritmică a atomilor într-o formă mai perfectă.

“Aşadar vezi că o conştiinţă clar nu este legată de ideile umane dar este punctul prin care Creativitatea Divină acţionează pentru a combina atomii eterului, pentru a forma modelul Ideilor Divine.“Există o Forţă Inteligentă, o knowing-how, care induce atracţie magnetică ce leagă atomii

eterici ca bază a formei ce urmează a fi manifestată în tărâmul atomilor fizici care produce condensarea, şi materializarea atomilor pentru a fi văzuţi de ochiul fizic.”

“Acum,” a spus el, “mâine vom avea o practică concretă în proiecţia astrală şi în concordanţă cu libertatea conştiinţei tale, te vei mişca în astral şi în fiecare seară vom mai avea şi alte discuţii.”Şi a adăugat, “Soarele a apus deja şi trebuie să te retragi pentru noapte. Mâine dimineaţă vom privi soarele cum răsare şi seara îl vom privi cum apune.

Vreau să vezi vârtejul de zăpadă pe trecătoare în timp ce razele soarelui îl lovesc. Este cu adevărat o privelişte minunată.”“Cread asta din ceea ce am văzut astăzi,” am spus, “îmi place să văd soarele răsărind şi apunând.”În jurul camerei principale erau mici nişe în care tărgi comfortabile erau potrivite. Aşa că m-am retras pentru noapte, ştiind că voi avea un somn liniştit şi satisfăcător.Dimineaţa următoare am fost trezit de prietenul meu. Nu m-am mişcat din poziţia în care m-am aşezat la culcare. Ela spus: “Micul dejun e gata.”M-am ridicat, m-am bărbierit, îmbrăcat şi am luat masa, iar apoi am mers afară să vedem soarele răsărind. L-am privit ridicându-se din spatele trecătorii.

Zăpada forma încă un vârtej în aer şi puteam să văd strălucirea roşie din spatele ei. Era ca un văl gigantic alb cu toate culorile curcubeului apărând în el.Era o privelişte pe ca nu o voi uita atâta timp cât voi trăi — simpla sălbăticie a ei îmi dădea fiori prin tot trupul. Trecătoarea a devenit apoi vizibilă şi puteam să văd că era imposibil de trecut. Comparaţia dintre suprafaţa calmă a lacului şi uraganul care sufla la aproape 19,000 de picioare era ca o marecalmă şi un uragan cara ar arunca un vapor gigantic precum un dop de plută.

“Acum,” a spus Pustincul, “vreau să începi să înveţi călătoria astrală,” şi am mers înăuntru.Mi-a spus să mă întind jos şi să-mi relaxez fiecare muşchi şi fibră din trup. Foarte curând m-am aflat într-o stare de semi-transă. Nu eram adormit deoarece eram într-o stare de semiconştienţă.I-am auzit vocea spunând, “Părăseşte-ţi corpul,” şi când am făcut asta am simţit că mă ridic deasupra trupului. M-am uitat jos unde era întins şi puteam să văd ca sunt liber de el.

“Acum,” a spus el, “nu trebuie să te temi de nimic altfel te vei întoarce în trup instantaneu.”Am simţit o linişte a unei alte lumi. Puteam să-i aud vocea în continuare spunînd, “Eşti în astral acum. Acum gândeşte-te la un loc unde vrei să merge şi la persoana sau oamenii pe care vrei să-i vezi şi vei fi acolo instantaneu.”Am făcut aşa şi spre uimirea mea eram acolo privind ceea ce se întâmpla. Eram acum prins în activităţile oamenilor pe care îi priveam, şi era o senzaţie neobişnuită. De fapt, chiar simţeam că sunt cu ei, deşi nu fizic.

Trebuie să fi privit pentru aproape un sfert de oră, când i-am auzit vocea din nou: “Acum pleacă de bună voie şi vino înapoi.” Am făcut aşa şi m-am întors în trup cu memoria a ceea ce am văzut.“Acum,” a spus el când m-am ridicat, “vezi că memoria nu este doar o parte a creierului tău, ci interpenetrează creierul, având şi o corespondenţa astrală.

De fapt există un corp şi mai fin în care este de asemenea memorie, şi la acesta vei ajunge curând.”

Atunci a spus: “Sunt convins acum că ai abilitaeta de a călători în astral natural, şi în curând vei călători mai departe în eter.”Această practică a continuat pentru mai multe zile, şi în fiecare noapte discutam lucrarea pe care trebuia să o fac. Iar într-o zi a spus: “Vom călători acum împreună, de această dată în eterul spaţiului.”Aceasta, totuşi, nu am reuşit la început, dar după ceva practică am putut să o stăpânesc şi am spus: “Călătoria interplanetară a fost realizată deja în eter, într-o zi va fi realizată şi fizic.”

Acum ştiam cum Pustnicul putea să vină la şedinţa de spiritism în timp ce trăieşte în corpul fizic. Pentru el nu exista spaţiu. Mai târziu am făcut cercetări despre cei pe care i-am vizitat şi ce făceau, şi fiecare detaliu pe care l-am oferit era corect. Ei erau uimiţi de cunoaşterea mea despre mişcările lor.Am fost avertizat, totuşi, de Pustnic să nu călătoresc în astral de curiozitate, ci doar ca să-i ajut pe cei care au nevoie. De multe ori de atunci, oamenii m-au văzut lângă patul lor când voiau ajutor, şi asta pentru mine era încă o dovadă a abilităţii mele de a călători în astral.

Un anumit Doctor W —, un prieten al meu în Johannesburg, a fost speriat să mă vadă clar în camera lui într-o noapte. Când mi-a spus despre asta i-am explicat: “Mă gândeam profund la tine în acel moment.” Asta era călătorie automată şi este foarte folositoare în lucrarea de vindecare, dar unii oameni erau supăraţi să mă vadă. Imediat ce realizam asta mă făceam invizibil prin simpla dorinţă de a realiza asta, deşi nu plecam de lângă ei.De atunci am fost capabil să călătoresc la voinţă chiar şi în stare conştientă, şi aproape în toate ocaziile puterea vindecătoare a fost simţită de cei care erau vindecaţi.

Pustnicul era încântat cu progresul meu şi mi-a explicat următoarele:“Ceea ce se întâmplă în lucrarea de vindecare este faptul că mintea interioară este impresionată, şi impresia crează o activitate subconştientă prin sistemul nervos afectând celulele şi glandele, şi atunci toate celulele trupului devin active. Vindecări miraculoase sunt efectuate astfel.“Aceste impulsuri călătoresc în cercuri din ce în ce mai mari, în final afectând întreaga omenire. Pune în mişcare toţi atomii şi celulele trupului, iar consecinţele sunt transformarea celulelor şi reacţia este în proporţie exactă cu starea conştiinţei, deoarece nu există separare.

“Odată cu schimbarea ratei de vibraţie în trup, trupul reflectă această activitate asupra minţii, şi asta produce un sentiment de bunăstare.“Contrariul are loc cu un om care este cuprins de frică. Această vibraţie nenaturală răstoarnă echilibrul natural şi când un om este ignorant de cauză mai multă frică intră şi adaugă combustibil pe focul care a fost deja aprins de acţiunea negativă a gândurilor.”A făcut o pauză şi apoi: “Vezi,” a spus el, “când omul este prins în propria lui condiţionare şi este influenţat de ceea ce este în jurul lui, mintea reacţionează la aceste condiţii — când eşuează să se înţeleagă pe el şi cauza condiţionării lui.

“Conştiinţa omului pătrunde în întregime în minte şi trup. Când el eşuează să înţeleagă că are rădăcinile în Realitatea care este Superconştientă, unde totalitatea întregii Energii Inteligente

necondiţionate există, el se zbate în frica lui deoarece este ignorant de adevărata sa natură.”“Atunci,” am spus eu, “conştiinţa omului, când este liberă, există întradevăr dincolo de limitele trupului.”“Da,” a răspuns el, “vezi tu, conştiinţa este exprimată mai întâi prin minte, şi apoi vine influenţarea trupului prin creier şi sistemul nervos. Primul plex nervos influenţează inima, plămânii şi glandele, şi alte părţi ale trupului. Nervii craniului sunt responsabili cu transmisia vibraţiilor luminii, sunetului, şi sentimentelor care vin de la lumea exterioară şi acestea trebuie interpretate fără frică prin înţelegere.

“Conştiinţa de asemenea se mişcă în jos în viaţa emoţională a individului prin plexul solar şi apoi în organele vitale, iar apoi către toată activitatea animală, vegetală şi minerală — Subconştientul. Aici toate acţiunile care sunt în spatele a tot ceea ce reprezintă planurile minerale, vegetale şi animale sunt controlate. Conştiinţa omului cuprinde tot ceea ce este mai înalt în Superconştient până la cele mai de jos ale Subconştientului.”

“Da,” am remarcat eu, “pot să văd că întregul este sub direcţia Conştiinţei — Viaţa fiind Conştiinţa iar Inteligenţa acţionează prin substanţa minţii.Conştiinţa Divină, Inteligenţa şi Substanţa sunt Una.”“Da,” a aprobat el, “dar omul, fiind ignorant de activitatea Subconştientă ca fiind o forţă naturală intinctivă benefică, vede maleficul şi drept rezultat îşi crează propriul iad iar diavolul este el însuşi.”“Vezi tu,” a continuat el, “cele de jos aparţin părţii sistemului nervos de la plexul solar în jos. Asta include regnul animal, vegetal şi mineral care sunt subconştiente în om. Activitatea Subconştientă aparţine totalităţii tuturor acţiunilor în regnul mineral, vegetal şi animal şi este subconştientă în om.”

El a continuat: “Când conştiinţa devine conştientă, se eliberează de frica ce este produsă prin ignoranţa activităţii acestor forţe. Omului i-a fost dată stăpânirea peste toate lucrurile de deasupra şi dedesupt, dar puţini au câştigat această înţelegere.”“Acum,” am exclamat eu, “văd că întreaga activitate este ‘Una’ dar omul a divizat-o în propria lui minte, şi atunci de ceea ce se teme, el produce exact de ceea ce îi este frică.”

“Da,” a spus el, “prin întreaga natură animală este o singură activitate mentală completă care aparţine în întregime acestui plan. La fel şi cu planul vegetal şi mineral. Toate animalele sălbatice sunt controlate de conştiinţa umană când se cunoaşte pe sine însuşi, gândurile lui, reacţiile, şi când îşi înţelege sentimentele şi dorinţele, părerile, ideile şi cum sunt formulate în mintea lui. Când este ignorant de acestea el cade în eroarea de a vedea o putere care este malefică sau o putere care este mai mare decât el însuşi şi începe să se teamă de natură. El vede o putere care este bună şi una care este rea, şi astfel mănâncă fructul Pomului Cunoaşterii Binelui şi Răului şi moare în păcatul lui, păcatul lui fiind ignoranţa lui.”

“Da, înţeleg acum,” am spus eu, “văd că emoţiile noastre, fricile, urile, mânia şi gelozia şi celelate asemenea, toate apar din ignoranţa noastră faţă de Subconştient, şi când nu este înţeles afectează întreaga funcţionare a trupului. Prin simţuri dobândim idei conflictuale pe care nu le putem corela. Astfel creăm confuzie în minte.”“Da,” a spus el, “fricile tale, părerile tale, conflictele mentale afectează întregul organism. Astfel

întregul Subconştient din individ devine confuz, şi ca rezultat trupul suferă; iar apoi trupul vorbeşte înapoi minţii. Mintea, necunoscătoare a cauzei, sucumbă stării nenaturale a trupului. Sfântul Paul spune că Eva este înşelată.”

“Oh, înţeleg,” am răspuns, “Eva reprezintă sufletul şi Adam trupul. Aşa că Eva este înşelată şi Adam, fiind trupul trebuie să sufere drep consecinţă.”“Da,” a spus el, “ai înţeles, cu adevărat ai înţeles.”El a adăugat: “Vezi tu, fiule, deja ai învăţat prin antrenamentul tău, Conştiinţa-Spirit în om este liberă, şi deşi încarnată în trup Ea este totuşi liberă, altfel nu ar putea fi niciodată liberă. Libertatea este starea ta naturală; condiţionarea este cea nenaturală, creată de tine însuţi.”

“Cea mai uşoară şi rapidă cale prin care omul îşi poate găsi libertatea este prin dragoste şi înţelegere. Subconştientul nu este rău prin el însuşi, este un mijloc pentru creşterea omului. Dar omul ataşează idei malefice de el, iar rezultatul este că începe să se teamă de ceea ce nu cunoaşte. Dar de ce anume se teme el? Se teme de propriile lui idei şi este prins în propria lui condiţionare. Doar când el începe să realizeze că de fapt se teme de propriile lui idei se eliberează de propriile lui creaţii şi devine conştien liber, şi atunci el gândeşte pur. Atunci Conştiinţa-Spirit care este Divină poate transforma mintea şitrupul lui prin propria Ei Prezenţa Eternă.”

“Omul este creat după Asemănarea Creatorului, el nu poate fi altfel, deoarece Dumnezeu este totul şi nu poate exista nimic separat de El.“Aşa că, vezi, fiule, Necunoscutul singur este creativ. Ceea ce este cunoscut nu poate fi niciodată creativ, pentru că ceea ce este creativ rămâne necunoscut. Ceea ce ştii este relativ şi creat extern şi nu poate fi niciodată creativ.

“Alţii care nu ştiu nimic despre Adevăr nu fac altceva decât să-ţi dea o idee, dar asta, vezi, este relativă şi tu doar le imiţi ignoranţa. Când realizezi asta şi discerni falsitatea ei, atunci Creativul, Necunoscutul, va fi revelat, dar va rămâne încă necunoscut. Astfel vei făsi Necunoscutul în tine însuţi, dar niciodată extern ţie însuţi, fiule. Eu nu îţi pot spune ce este; nimeni nu poate. Alţii pot doar să-ţi dea o idee despre El şi asta nu este Creativul. Creativul este propria ta Vieţuire.”Am stat nemişcat şi m-am gândit: “Cu adevărat, el este cel mai înţelept om din toată Asia.”

CAPITOLUL XII

Trecuse o lună de când am ajuns la Ermitajul lui Ling-Shi-La şi am câştigat mai mult decât am sperat. Zilele era o bucurie tot mai mare pentru mine, şi o afinitate adâncă a crescut între noi trei.Prietenul meu care m-a întâlnit la Kalimpong era acum compania mea constantă şi eu am decis să stau cu el pentru restul timpului care mi-a mai rămas.

Sanctuarul său era dincolo de Lhasa, la un loc numit Zamsar, şi am vorbit de multe ori despre el. am vorbit de asemenea despre ce mi-a spus Pustnicul şi prietenul meu m-a iluminat asupra punctelor pe care nu le-am înţeles.

Sanctuarul prietenului meu era la 200 de mile depărtare de Ermitajul lui Ling-Shi-La. Călătoria acolo împreună, şi experienţa şi bucuria companiei lui, vor trebui spuse în altă carte pe care sper

să o scriu mai târziu.Am început să-l iubesc pe Pustnic în timpul şederii mele cu el şi el simţea afecţiunea pe care o aveam pentru el, pentru că a fost întoarsă însutită. Eram fiul lui, adăvăratul Său fiu spiritual, şi ambii simţeam la fel. Pentru mine era un tată Spiritual, şi când i-am spus asta ochii lui se luminau de bucurie, şi puteam să simt dragostea care este dincolo de înţelegerea umană venind de la el când îşi punea braţele pe umerii mei.

Era un înţelept între înţelepţi şi m-am îmbătat în fiecare cuvânt pe care îl spunea. Prietenul meu de asemenea simţea acea căldură a dragostei venind de la Pustnic, deşi era el însuşi un adept, respecta înţelepciunea acestuia şi asculta cu o atenţie necunoscută omului obişnuit.Bucuria adevăratei sale companii Spirituale nu poate fi exprimată în cuvinte, pentru că nu există cuvinte care să reveleze adevăratul înţeles.

În câteva zile voi pleca cu prietenul meu în călătoria noastră lungă peste acoperişul lumii. El însuşi a venit tocmai la Kalimpong pentru a mă întălni, aproape trei sute de mile. Înţelegerea lui era extraordinară; avea o înţelegere profundă a tot ceea ce este fals, şi asta la început m-a ajutat cel mai mult. Să arunc povara pe care am cărat-o aşa de mult, să pun picioarele pe prima treaptă a scării pe care m-am căţărat constant de atunci.În timpul ultimelor zile am pescuit în lac doar pentru mâncare, dorinţa Pustnicului fiind aceea să luăm cu noi doar ce aveam nevoie de la o zi la alta.

L-am întrebat pe prietenul meu: “Ce vârstă crezi că are Pustnicul?”“Nimeni nu ştie ce vârstă are,” a răspuns el, ” şi nu discută asta cu nimeni. Dar este foarte, foarte mult timp de când a învăţat la mănăstirea Ganden.”Pustnicul era de asemeni o autoritate în ceea ce priveşte plantele rare şi rădăcinile. Avea o cunoaştere minunată a celor mai rare plante şi rădăcini în toată Asia, şi ne va explica şi nouă ce erau şi la ce folosesc.

Cea mai rară dintre aceste plante, a spus el, creşte doar în regiunile muntoase înalte, şi dificultatea localizării ei, împreună cu greutăţile experimentate în regiunile montane, a împiedicat pe toţi, în afară de cei mai experimenţati căţărători posesori ai unei rezistenţe maxime, să găsească premiul dorit.Am spus că aş dori să căutăm aceste plante. Întotdeauna am căutat să obţin ceea ce nu se poate obţine, şi eram nerăbdător să merg să caut. Prietenul meu s-a uitat la mine ca şi cum ar fi spus: “Ai idee în ce vrei să intri?”

Oricum, s-a hotărât că vom încerca să găsim patru din cele mai rare plante, şi am pornit cu scopul ca în dimineaţa următoare, fiecare luând cu noi ceva mâncare în rucsace şi îmbrăcăminte călduroasă şi mănuşi ca protecţie de vânturile reci din munţii înalţi. De asemeni am luat obiecte pentru căţărat, untopor de gheaţă şi o frânghie în caz că aveam nevoie, şi o spadă uşoară cu care să săpăm în zăpadă.

Pustnicul a considerat că cel mai probabil loc în care vom găsi plantele ar fi către trecătoare, şi am pornit în acea direcţie. Eram uimit de Pustnic, el ne întrecea pe amândoi şi noi eram

căţărători experimentaţi. Deja am traversat multe trecători, şi chiar înainte de a veni în Tibet am făcut multe căţărări în Alpii din Noua Zeeleandă, şi de asemeni în Europa.

Se lasase întunericul când am ajuns la înălţimile de deasupra liniei pădurii în zăpezile eterne. Pustnicul a spus: “Acum este timpul să găsim Arhota; rădăcina ei are forma trupului uman. Ea are cap, trup, braţe şi picioare, toate reprezentate de rădăcinile ei. Are o floare care străluceşte ca un diamant; poate fi găsită mai uşor noaptea deoarece străluceşte ca o lumină în zăpadă. Creşte sub zăpadă la multe picioare adâncime, dar are puterea de a topi zăpada în jurul ei pentru aşi face drum către suprafaţă. Petalele sunt albe, ca zăpada, şi dacă nu ar străluci şi scânteia ar fi imosibil de localizat. Ea dă un fel de strălucire fosforescentă.”"Această plantă,” a adăugat el, “este folosită de lama-şi ca un tonic general pentru toate bolile, diferitele părţi ale rădăcinii pot fi pulverizate separat şi folosite pentru diversele părţi ale trupului pe care le reprezintă.”Am ţinut ochii deschişi, poţi fi sigur de asta, şi am cercetat zăpada peste care luna strălucea. Pustnicul a observat Arhota primul, şi am săpat în zăpadă până am ajuns la rădăcină — şi acolo, exact cum ne-a explicat, avea forma trupului uman.

Era extrem de frig acum şi vântul devenise feroce.Pustnicul a spus: “Ar fi bine să practicăm Tumo pentru o vreme pentru a genera căldură în trupuri.”L-am întrebat pe prietenul meu: “Şi Pustnicul practică Tumo?”“Da,” a răspuns el, “el este maestru al tuturos Ştiinţelor oculte.”În câteva minute trupurile noastre erau ca focul.

“Dimineaţă vom căuta Ngodevwa, care este floarea îngerilor,” a spus Pustnicul. “Numele este potrivit, şi dacă putem găsi una, îi vei ţine minte frumuseţea pentru totdeauna. Această floare este cel mai dificil de obţinut, pentru că ea creşte sub zăpadă. Singura indicaţie a prezenţei ei este o gaură în zăpadă de aproximativ şase inci. Creşte de obicei unde este rocă dedesupt. Generează căldură în ea însăşi şi topeşte zăpada până la suprafaţă în timp ce ea rămâne ascunsă. Trebuie să o găsim înainte de răsăritul soarelui, altfel gaura este ascunsă de căldura soarelui pe măsură ce zăpada se topeşte în jurul ei.”

Din nou Pustnicul a fost cel care a găsit planta Ngodevwa. Am săpat până am ajuns la ea, şi niciodată nu am văzut ceva mai frumos. Avea o suprafaţă precum catifeaua, venind dintr-un purpuriu profund în centru cu dungi portocalii conducând în jumătatea petalei până la sfârşit. Petalele erau toate de mărime uniformă, şi capetele ajungeau la un moment dat punctate ca şi când ar fi fost pictate cu pete roz şi purpurii.Pustnicul a lăudat această plantă ca fiind una din cele mai rare din toată Asia, şi întradevăr era un specimen frumos. Rădăcina acestei plante, a spus el, nu a eşuat niciodată în vindecarea rinichilor, a vezicii sau a condiţiilor hidropice. Când lama-şii găsesc această plantă folosesc foarte puţin din ea, chiar şi cea mai mică porţiune fiind eficientă.

Eram acum din ce în ce mai entuziasmat. Am fost plecaţi pentru o zi şi o noapte. Am servit deja două mese şi mai aveam suficientă mâncare pentru a treia.“Acum,” a spus Pustnicul, “ne vom căţăra pe roci şi sper ca acolo să găsim Chomdenda, care înseamnă “Cuceritorul”. Această plantă creşte din rocă în regiunile înalte. Rădăcinile ei au puteri

extraordinare, şi practic va trebui să o tăiem din rocă. Culoarea ei este gri şi neagră, cu o tulpina ierboasă, iar la căpăt are un vârf ierbos.”

“Proprietăţile acestei plante,” a continuat el, “oferă susţinere timp de mai multe zile, chiar luni. Lama-şii o folosesc atunci când traversează munţii în călătorii lungi. Are puteri susţinătoare uluitoare. Lama-şii cred că are puterea rocii muntelui în ea, şi unii o numesc “Elixirul Vieţii”. Este fiartă într-unamestec cu spirt făcut din porumb, şi are puterea de a rejuvena structura celulelor, şi previne epuizarea când adepţii încep practici ascetice lungi. Efectele acestui amestec din această plantă, consumată în cantităţi mari, cauzează o transă adâncă sau comă; inima realmente încetează să mai bată, şi o animaţie suspendată apare. În această stare trupul poate fi pus într-un loc rece sau îngropat în zăpadă timp de săptămâni. Yoghinii Tibetani folosesc acest amestec când îşi părăsesc trupul într-o peşteră şi el se plimbă pentru mai multe săptămâni în astral, şi, când se întoarce înapoi în trup, nu este nici un fel de deteriorare de nici un fel.”

Pustnicul a fost din nou cel care a găsit această plantă, Chomdenda, şi a tăiat-o de pe suprafaţa rocii cu un topor de gheaţă.“Dacă nu te superi,” a spus Pustnicul, “mi-ar place să iau un pic din aceasta cu mine.”Am râs cu toţii din inimă, nu ştiu de ce, dar am continuat să râdem pentru o vreme. Prietenul meu a fost cel care a început. L-am întrebat de ce râdem şi el a răspuns: “Ar trebui să ştii,” dar nici până în ziua de astăzi nu ştiu!

“Ultima din cele patru plante cele mai rare se numeşte Yartsa Gumba,” a spus Pustnicul, “înseamnă vara iarbă şiş iarna insectă. Cel mai extraordinar lucru despre ea este acela că în timpul iernii devine rădăcină iar în timpul verii devine omidă, şi când omida devine o rădăcină în timpul iernii o floare creşte din capul ei. Aceste plante sunt foarte rare şi sunt arareori găsite, dar cred că putem găsi una. O vom căuta pe măsură ce coborâm la altitudini mai mici..”Cu siguranţă Pustnicul a găsit-o. “Acum,” a spus el, “este între vară şi iarnă, şi vezi că jumătate din omidă deja s-a transformat în rădăcină, şi vezi floarea care începe să-i iasă din cap.”O schimbare uluitoare avea loc.

Proprietăţile acestei plante animal au efectul de a curăţa creierul. Când lama-şii găsesc această plantă ei o folosesc pentru a stimula centrii nervoşi astfel încât să poată sta treji pentru mai multe zile fără să simtă nevoia de somn. Când sunt în călătorii lung, în zăpezile iernii, somnul ar fi periculos, oricine poate fi îngropat în zăpadă numaidecât. De asemeni este un simulent nervos puternic, şi folosind-o lama-şii pot călători timp de mai multe zile fără somn sau odihnă.Aceste plante rare m-au fascinat. Puţini oameni le cunosc, cu siguranţă nimeni în lumea Vestică nu le-a văzut vreodată. Poate că au auzit de ele, dar eu nu ştiu pe nimeni care să le fi văzut.

Am ajuns la Ermitaj în acea seară — am fost plecaţi doar douăzile şi o noapte. Pustnicul a spus că era o mare realizare, pentru că erau necesare zile, uneori săptămâni pentru a localiza Arhota şi Ngodevwa.Am călătorit tot timpul în afara pauzelor de masă şi de săpat şi mă simţeam obosit. Am plonjat în piscina caldă şi am înotat în jur şi m-am simţit reâmprospătat când m-am întors. Am servit cina şi apoi m-am retras pentru noapte. Nu am ştiut că a venit dimineaţa până când prietenul meu a venit

şim-a trezit ca de obicei.

Timpul trecerea rapid şi mă simţeam trist pentru că despărţirea era aproape. Am simţit că aş putea să stau aici mai mult, dar Pustnicul a spus: “Fiule, trebuie să pleci curând în lumea ta să faci lucrarea pentru care te-ai născut.”“Vei merge să stai cu prietenul tău,” a continuat el, “în timpul care a mai rămas. Foloseşte-l la maximum. El îţi va da detalii unde eu ţi-am arătat întregul.

Aceasta va fi ultima noastră discuţie, fiule.” Aşa că toţi am stat jos, nerăbdători să ascultăm ce avea de spus. “Raţionamentul Divin şi cunoşterea de sine te vor conduce afară din ceea ce este fals. Dar chiar şi Raţionamentul Divin trebuie să înceteze înainte să poţi experimenta ceea ce este Real, pentru că Realul este dincolo de raţiune, dincolo de minte. Să discerni ceea ce este fals îţi va permite să te eliberezi de el.

“Dar, după cum ţi-am spus deja, cunoscutul nu este creativ, doar Necunoscutul este creativ. Cunoscutul nu poate fi Necunoscutul.“Vezi tu, fiule, în fiecare naţiune, în fiecare grup, este o concepţie a Realităţii pe care ei o numesc Dumnezeu. Dar aceasta este doar o abordare intelectuală a Realităţii-Dumnezeu. Majoritatea oamenilor discută Realitatea pentru a descoperi ce este Realitatea. Din această cauză avem aşa de multe filosofii, aşa de multe grupuri şi religii.

“Realitatea este necunoscutul şi singură este creativă — înţelegi asta, fiule?”“Da, înţeleg,” am răspuns eu smerit.“Mintea nu poate înţelege Realitatea, dar poţi translata Realitatea în viaţa ta de zi cu zi înţelegând că singura cale de abordare a Realităţii este prin afecţiune adevărată şi dragoste.Atunci tu însuţi vei da expresie Realităţii Însăşi, în acest fel vei translata Realitatea în viaţa ta de zi cu zi.

“Majoritatea oamenilor nu abordează Realitatea prin Dragoste şi afecţiune ci prin antagonism şi frică. Nu este adevărat că membrii unui grup în timp ce încearcă să abordeze Realitatea sunt potrivnici membrilor altui grup? Acesta este un nonsens stupid, fiule.”Începeam să înţeleg mai mult acum, deşi cunoscutul nu era Realitatea eu voiam în continuare o cale prin care să-L exprim. Puteam acum să văd că chiea era dragostea pentru aproapele ca pentru mine însumi.

“Nu este aşa, fiule, că în trecut ai încercat să pui de o parte un pic de Realitate pentru tine?” a întrebat el. “Dar nu mergea. Voiai Realitatea, doar pentru a obţine ceea ce voiai. Realitatea pentru tine era doar un mijloc pentru a atinge un scop. Aceasta nu este exprimarea Realităţii, este doar o sugestie în opoziţie cu o altă sugestie din mintea ta.

“Acum ştii că singura cale de a exprima Realitatea este prin dragoste şi afecţiune, şi atunci nu există nici o frustrare, nici o opoziţie. Dar această afecţiune nu înseamnă că tu eşti doar îndrăgostit de ideea că procedând astfel vei obţine ceea ce vrei.“Oamenii peste tot îl caută pe Dumnezeu dar îţi urăsc duşmanii. Se roagă pentru pace dar se

pregătesc de război. Vor succes pe cheltuiala aproapelui, dar ei nu fac altceva decât să să păcălească singuri.

“Vezi tu fiule, sărăcia interioară îi face să caute în afară şi pierd Creativitatea care este omniprezentă şi Eternă.“În trecut discutai Realitatea ca pe o idee, şi astfel ideea a devenit pentru tine Adevărul, când nu era Adevărul.”Ştiam asta acum, pentru că prietenul meu curând m-a făcut să renunţ la acea eroare cu primele cuvinte pe care mi le-a spus. “Nu contează prea mult dacă e adevărat sau nu.”Ceea ce aveam nu era Real — şi ştiam asta chiar în acel moment, şi am spus-o.“Adevărat, fiule,” a afirmat el.

Atunci a continuat el: “Aproape toată literatura despre Adevăr sau filosofii discută Realitatea ca pe o idee. Realitatea este Viaţa, şi mintea nu poate concepe ce este Ea, aşadar este fără folos să încerci să-ţi faci o idee despre Viaţă. Dar când vezi că ideea nu este decât o imitaţie, un concept mental,aceasta dispare în neant. Atunci Viaţa care este omniprezentă devine Realitate în tine. Nu tu O creezi, ceea ce ceezi nu este Realitatea. Realitatea nu este o idee sau o formulare mentală ci chiar o Vieţuire care se exprimă pe Sine în Dragoste şi afecţiune. Atâta timp cât tu nu ai altceva decât o idee despre ea nu o vei cunoaşte sau experimenta niciodată.

“Trebuie să realizezi, fiule, că tu trăieşti deoarece Realitatea trăieşte. Realitatea este Viaţa — Necunoscutul este Viaţa, şi Viaţa este creativă; nu ştii ce este Viaţa dar ştii că Ea este.”“Da,” am spus, “acum ştiu că Ea este, eu sunt Viaţa.”“Da,” m-a întrerupt el, “cu condiţia să nu încerci să-ţi faci o idee despre Ea. Vezi tu, fiule, dat rugăciunile tale se ridică doar dint-ro idee sau o părere care este propria ta condiţionare ele nu volorează nimic. Această condiţionare trebuie să înceteze să fie, înainte ca Necunoscutul să vină în Fiinţă.

“Trebuie să nu te pierzi în filosofie sau să întrebi pe altul despre ceea ce poate fi realizat numai de tine însuţi. Vezi tu, fiule, dacă eu aş filosofa cu tine despre miracolele  Realităţii tu nu ai face altceva decât să-ţi construieşti o idee despre Realitate. Dar tu nu poţi da expresie niciodată Realităţii printr-o idee, ci numai prin acţiunea Dragostei şi afecţiunii.“Tu nu ştii ce este Dragostea, dar poţi experimenta Dragostea. Posesivitatea nu este Dragostea. Dragostea este Eternă şi Omniprezentă, în timp ce dragostea posesivă se termină.

“Dumnezeu este Necunoscut şi nu poate fi cunoscut. În clipa în care te gândeşti că-L cunoşti pe Dumnezeu nu este Dumnezeu cel pe care-L cunoşti, ci o idee de Dumnezeu — o imagine proiectată care împiedică desoperirea Necunoscutului.”“Da, pot să văd asta,” am spus eu, “la început îmi era teamă să dau la o parte ceea ce este fals. Mintea mea întotdeauna voia ceva de care să se agaţe.

Dar când am văzut cât de fals era şi cum ignoranţa mă orbea faţă de falsitatea lui, ceea ce era fals a căzut. Libertatea pe care am simţit-o era dincolo de cuvinte. Nu mai eram prin în opinii, în idei; şi fricile me s-au dizolvat când am văzut că erau creaţiile mele.”“Da,” a spus el, “asta este foarte adevărat. Dar Realitatea nu este niciodată rezultatul falsului, sau

eliminarea falsului. Trebuie să ştii că Ea este acum chiar în acest moment şi nu se ridică din ceea ce este fals. Falsul nu are fundaţie de nici un fel; este un mit. Este o iluzie creată de ego.“Vezi tu, fiule, părerile sunt un proces al minţii şi sunt născute din cunoscut. Dacă doar spui ‘Dumnezeu este Necunoscut’ creezi o idee de Necunoscut.

Dar creaţia ta mentală despre Necunoscut nu este Necunoscutul — Creativul — Realul.“Omul care acumulează bogăţii, construieşte temple, organizează religii; episcopii, cardinalii, predicatorii, la fel ca şi omul care aruncă bombe spun că Dumnezeu este însoţitorul lor. Cu siguranţă părerile lor sunt doar o formă de expansiune a egoului. Nu este altceva decât propria lor înşelăciune.Cei care şi-au condiţionat minţile conform unui model anume pe care ei îl numesc religie nu pot niciodată realiza Realitatea ultimă care este Dragostea şi Afecţiunea.”

“Da,” am spus eu, “pot să văd asta, şi faptul că este motivul tuturor antagonismelor, fiecare având un model diferit, o religie diferită, o idee diferită, încercând să-i determine pe alţii să se conformeze ideii lor, şi dacă nu reuşesc se uită la tine ca fiind ceva separat de ei înşişi. Trăiesc în separare, care este cauza tuturor războaielor, distrugerii şi mizeriei. Se împart pe ei înşişi în grupuri, naţionalităţi, care nu sunt decât o formulare a minţilor lor. Există un singur Dumnezeu, un singur Creator şi toţi trebuie să fie Creaţia lui. Creatorul şi creaţia Lui sunt una.”

“Da,” a spus el, “pentru ca Necunoscutul să Fie, mintea trebuie să fie golită complet de ceea ce crezi sau nu crezi. Trebuie să înţelegi întregul conţinut al minţii tale, întregul proces al ideilor şi formulărilor, şi prin aceste mijloace doar vei fi conştient clipă de clipă, fără nici un simţ al acumulării. Mintea trebuiesă fie în totalitate tăcută fără acceptare, fără rezistenţă, condamnare sau acuzare; când egoul a murit atunci doar este ceea ce este Real.“Cuvintele nu mai sunt importante pentru tine, pentru că apare o stare de Creativitate care nu este o idee sau un cuvânt sau expresia egoului. Vei şti atunci ce Este, ceea ce este Indescriptibil.”

“O descriere a Indescriptibilului este doar o cultivare a memoriei. Să verbalizezi Indescriptibilul — Creativul — Necunoscutul, înseamnă să-L pui în timp, si ceea ce aparţine timpului nu poate fi dincolo de Timp.”“Acum vezi tu, fiule,” a spus el, “această cunoaştere nu este rezultatul cunoscutului ci o cunoaştere că ceea ce este cunoscut nu este Necunoscut — Creativ.“Nu este obţinut prin raţiune deoarece El este dincolo de raţiune, dar nu merge contrar raţiunii. Nu este obţinut prin factori ai spaţiului şi timpului, deoarece este prezent întotdeauna în propria Lui Eternitate. Aşadar, fiecare moment, toată Viaţa este concentrată la orice punct în omnipotenţa Ei pe care poţi alege să o realizezi.”

“Da,” am spus eu, “realizez acum că Raţiunea Divină ajută spre Realizarea Divină. Nu pot raţiona către ceea ce este Ultim dar raţiunea trebuie să înceteze deoarece nu poate merge dincolo de minte.Când ştie că nu poate şti niciodată, în acel moment este Realitatea.”“Da, fiule, văd că tu înţelegi acum, şi cu această înţelegere poţi merge mai departe, pentru că nu este sfârşit. Orice are sfârşit nu este Realitatea.

“Nemanifestatul dă naştere manifestatului, Invizibilul dă naştere vizibilului. Necunoscutul este Creativitatea din interior care crează, dar va rămâne întotdeauna Necreată, Necognoscibilă. Creaţia poate fi cunoscută, dar Creativitatea rămâne întotdeauna necunoscută.“Cei care caută să izoleze Realitatea pentru bunăstarea lor proprie devin potrivnici faţă de ceilalţi; aşadar, nu există dragoste, nu există expresi a Realului, doar a egoului. Egoul este cel care stă în cale.”

“Da, ‘Eu nu sunt nimic prin mine însumi’,” am citat eu: “Atunci Dragostea, Întregul, vine în Fiinţă. În Luca 12:20, am citit aceste cuvinte: “Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi?” Văd acum dece rugăciunile, an după an, nu pot luat falsul din lume.Dacă învăţăturile Maeştrilor nu ar fi fost mutilate să se potrivească dogmatiştilor şi separatiştilor, omul s-ar fi eliberat de mult timp de imitaţie, păreri şi idei, care sunt cauza aşa multor lupte în lume.”“Pot de asemeni să văd,” am continuat eu, “că rugăciunea corectă este Dragostea noastră şi afecţiunea pentru ceilalţi; rugăciunile false sunt cuvinte.”

“Da, fiule,” a spus el, “nu o reacţie intelectuală este cerută, ci o expresie a Dragostei şi afecţiunii; intelectul doar reacţionează. Timpul nu O va aduce, numai o înţelegere a egoului; atunci va fi un răspuns imediat unde memoriile despre bine şi rău au trecut în uitare.”Când îl priveam am observat că era învăluit de o lumină la fel de strălucitoare ca soarele, şi mi-au venit în minte aceste cuvinte, “Eu nu sunt din această lume.”

Dar ştiam acum că să încerc să scap de lume nu ar avea valoare, ci ceea ce ar avea valoare este munca cu ceilalţi, ştiindu-i să fie fraţii şi surorile mele, şi asta aveam în comun cu toată lumea, deoarece toţi ne luptam pentru libertate dar nu ştiam calea prin care să o facem.Am văzut cum toţi erau prinşi în civilizaţie care ne-a creat şi pe noi cu toate luptele şi discordanţele problemelor sociale. Lumea era oamenii, oamenii erau lumea, o lume ruinată de frică, insecuritate şi neîncredere, deoarece ei eşuează să vadă ceea ce este fals, prin aceasta eşuează să înţeleagă adevăratele principii ale Vieţii care sunt Dragostea, afecţiunea, compasiunea, iertarea şi bunăvoinţa. Lumea a neglijat lucrurile care contau fiind cufundată în lucrurile care nu contează.

Chiar şi acum încercăm să remediem efectele în loc să eliminăm cauzele. Ne putem întreba — încotro ne îndreptăm? Atâta timp cât nu vom îmbrăţişa Principiul Hristic de a trăi ştiinţific, individual şi colectiv, nu vom putea să privim în faţă un om sfânt şi să-i spunem “frate”.“Aş dori să vin cu tine în lumea ta, fiule, dar oamenii nu m-ar înţelege în acest moment, dar cu toate astea vom fi cu tine întotdeauna, chiar şi la sfârşitul lumii, pentru că nu există separare între noi: Spiritualul şi fizicul sunt una. Când aceasta este înţeles lumea va ieşi din întuneric la Lumina care străluceşte etern pentru a arăta omenirii calea.”

“Eu sunt Lumina lumii şi cine mă ascultă nu va cunoaşte niciodată întunericul.”Aceste cuvinte mi-au trecut prin minte în timp ce vorbea.A fost linişte pentru vreme; niciunul din noi nu vorbea. Eram în rugăciune tăcută într-un mod pe care puţini l-ar înţelege.Atunci Pustnicul a vorbit. El a spus: “Fiule, mâine mă vei părăsi. Într-un fel îmi pare rău să văd

că pleci, dar pe de altă parte mă bucur. Şi sunt mult mai bucuros că ai venit. Nu este nevoie să îţi spun că te iubesc ca pe fiul meu.”

Am simţit că îmi dau lacrimile, şi am spus: “Şi eu te iubesc ca pe un tată, dincolo de afecţiunea pământeană.”A trebuit să mă forţez să îmi opresc lacrimile. Puţini înţeleg adevărata camaraderie care vine de la cele mai înalte motive şi înţelegere Spirituală adevărată.Să fiu cu Pustnicul a însemnat să învăţ să iubesc toate lucrurile mari şi mici, pentru că el era expresia Dragostei însăşi.

Dimineaţa următoare ne-am trezit înainte de răsăritul soarelui, pentru că trebuia să traversăm trecătoarea înainte de căderea nopţii. Pustnicul ne-a însoţit o parte din drum. De mai multe ori m-am uitat înapoi la priveliştea minunată, lacul, insula, casa şi tot ce însemnau pentru mine. Era pentru ultima dată. Nu voi mai vedea această scenă cu ochii fizici, ştiam asta. Aşa că am urcat, unul după altul, Pustnicul primul, apoi prietenul meu şi eu ultimul.

L-am lăsat pe Pustnic chiar deasupra liniei pădurii. Puteam să-l vedem stând acolo şi privindu-ne pe măsură ce urcam din ce în ce mai sus. Barba lui lungă albă şi părul alb erau suflate de vânt. Ne-am căţărat tot mai mult şi Pustnicul era tot acolo. Am spus prietenului meu: “Deşi există despărţire fizică, slavă Domnului că nu există nici una Spirituală.”“La fel spun şi eu,” a răspuns el ca un ecou.

M-am oprit pentru o vreme şi i-a făcuu cu mâna Pustnicului, pentru că în curând ieşeam din câmpul vizual dincolo de faţa rocilor pentru a scăpa de uraganul care sufla peste trecătoare şi atunci nu-l voi mai putea vedea.Am spus cu voce tare: “Nu te voi mai vedea niciodată cu ochii fizici. Este un moment trist pentru mine acum.”

Apoi întorcându-mă către prietenul meu: “Nu există separare în Spiritual. Te voi părăsi şi pe tine într-o zi, şi atunci va fi un moment şi mai trist, dar sunt bucuros ca ne-am întâlnit în carne şi oase. Şi mă voi bucura şi mai mult ştiind că nu suntem separaţi în Spiritual.”Pustincu acum ieşise din câmpul vizual. Mă întrebat oare la ce se gândea în acel moment.

Urcam acum în şir Indian, nefiind spaţiu suficient pentru doi pe potecă. Fiecare avea gândurile sale. Şi erau asemănătoare. Am ajuns la ieşirea trecătorii când se lăsa întunericul şi am găsit o peşteră în care ne-am adăpostit pentru noapte.Luasem ceva mâncare cu noi şi am mâncat cu poftă. Ne-am înfăşurat cu robele şi în curând am adormit în peştera care ne adăpostea de furtuna care urla afară.

Dimineaţa următoare am ajuns la râul Tsang Po şi l-am găsit pe omul co coracle aşteptându-ne. Prietenul meu a vorbit cu el în Tibetană şi a spus: “Dar de unde ai ştiut că venim?”El a spu: “Pustnicul a venit noaptea trecută şi mi-a spus că veţi fi aici astăzi.”Când prietenul meu mi-a spus asta am răspuns: “Minunile nu se opresc.”

Am travesar râul şi am rămas la Padong în acea noapte. Dimineaţa următoare am pornit în călătoria lungă de 150 de mile către Zamsar. A fost o călătorie lungă şi m-am bucurat de fiecare

moment al ei, pentru că prietenul meu — care era mai mult decât un prieten pentru mine — era o companie Spirituală a cărui cunoaştere era chiar mai uluitoare decât m-am gândit. Era un adept adevărat.Călătoria şi ceea ce s-a întâmplat pe drum, şi ceea ce am învăţat în sejurul de neuitat la Zamsar, vor trebui spuse în altă carte pe care sper să o scriu în viitorul apropiat.* * * * *Cartea de faţă a fost scrisă în principal pentru iluminare — nu că vei găsi Adevărul în vreo carte. El poate fi găsit doar în tine însuţi singur, nimeni nu ţi-L poate da.Unii oameni cred că vor înţelege Viaţa urmându-i pe experţi, intrând în societăţi filosofice sau organizaţii religioase. Dar să ştii Adevărul — Realitatea — trebuie să existe libertate de toate aceste lucruri. Libertatea nu poate veni niciodată printr-un altul. Ea este numai când influenţele, părerilor şi proceselor memoriei acumulate, care condiţionează sunt înţelese şi apoi apare o linişte care nu este forţată, şi în acea linişte este descoperit Realul.

Dar dacă mintea ta este disturbată tu reacţioneziu datorită formulărilor tale mentale, eşti prins în ceea ce crezi să fie adevărat sau nu. Cu Adevărul nu există nici o reacţie, există acţiune, şi numai Dragoste, Înţelepciune şi Putere —Şi Împărăţia acestora — Împărăţia Cerurilor — este în tine însuţi.