25

Religia este un sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimental divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spiritual si morala, pe toti cei care adera la acest sistem. Se poate spune ca religia a aparut o data cu omul, intrucat finite umane ii este necesara credinta in ceva sau cineva.

I. CREDINTE PRECRESTINEI.1 Credinte din epoca paleolitica

In studiul ,,Istoria credintelor si ideilor religioase”, Mircea Eliade ca ,,…experienta sacrului constituie un element in structura constiintei”. Aceasta ipoteza conduce la idea ca religia, credinta in ceva sau cineva a existat dintotdeauna, aceasta aparand o data cu omul. In sprijinul acestei teorii vin numeroase ,,documente” cu ar fi oseminte, diverse obiecte gasite in morminte, însã ca acestea, in opinia lui Micea Elide sunt opace, neputand fi descifrate intr-un sistem de semnificatii. Ceea ce putem face însã sa ne imaginam semnificatiile mitico-magice, ,,altfel aceasta opacitate semantica poate sa ne impuna o intelegere complet eronata cu pirvire la istoria culturii. Riscam, de exemplu, sa confundam aparitia unei credinte cu data cand ea este atestata pentru prima data.” In baza ,,documentelor” ramase din perioada paleolitica Mircea Eliade apreciaza ,,Credinta intr-o supravietuiere post-mortem pare demonstrate, pentru cele mai vechi timpuri, prin utilizarea ocrului rosu, substitut ritual al sangelui, deci «simbol al vietii». Obiceiul de a presara cadavrele cu ocru este universal raspandit…” Pornind de la citatul lui Eliade putem afirma omul a crezut dintotdeauna intr-o lume spirituala, mai presus de cea a trupului. De asemenea a existat inca de la inceputuri ideea conform careia spatial celest este rezervat fiintelor suprauna: zei, spirite, eroi civilizatori, desi acest spatiu este, in credinta noastra accesibil si muritorilor prin ducerea unei vietii de cumpatare si credinta. Aparitia agriculturii in epoca paleolitica schimba normele religioase ale comunitatilor. ,,O tema destul de raspandita arata ca tuberculii si arborii cu fructe bune de mancat s-ar fi nascut dintr-o divinitate jertfita.[…]O tema mitica analoaga explica originea plantelor nutritive-atat tuberculi cat si cereale- ca provenind din excretiile sau resturile unei zeitati sau ale unui stramos mitic. Cand beneficiarii descopera sursa, respingatoare, a alimentelor, ei doboara pe autorul sau.” Prin aceasta modalitate, desi repugnanta, plantele se incarca de sacru, ceva deosebit, in timp ce animalul este ceva comun. De aici se incepe o noua era in religiozitatea preistoricilor. Femeia capata o importanta deosebita, intrucat ,, Asa cum barbatul este oarecum legat de lumea animaliera prin vanat, asa femeia este asociata vegetatiei.” Astfel ,,femeia si sacralitatea feminine sunt ridicate la rangul de prima putere.[…] Fertilitatea pamantului este solidara cu fecunditatea feminine, prin urmare femeile devin responsabile de belsugul recoltelor, caci ele cunosc «misterul» creatiei”. Cele mai numeroase dovezi de existenta vietii religioase in paleoliticul superior sunt in legatura cu un intens cult al mortilor. Inca de la primele schelete intregi care s-au descoperit, s-a constatat ca mortii nu fusesera parasiti sau aruncati la intamplare, ci asezati in gropi artificiale de anumite forme si marimi. Mormintele erau individuale cel mai adesea, dar si duble, triple (tata, mama, copilul) sau chiar colective.

25

La Predmost, in Moravia, a fost descoperit un mormant cu 14 schelete. Cadavrele, mai ales cele ale barbatilor, au fost gasite impodobite cu tot felul de ornamente. Aceste ornamente si unelte de tot felul gasite in morminte sunt indicii sigure pentru existenta ideii de nemurire.

Privirea cadavrelor era indreptata spre locul unde se credea ca este locuinta mortilor si anume, cel mai adesea, spre locul unde apune soarele si spre miazanoapte. Pozitiile scheletelor din mormintele paleoliticului superior prezinta si ele un deosebit interes. Aceste pozitii nu par nici ele sa fie intimplatoare, deoarece ele se repeta si sunt adesea nefiresti sau de-a dreptul ciudate. In general, scheletele paleolitice au foat gasite culcate pe spate sau pe partea dreapta, cu capul usor inclinat pe umarul stang. Deosebit de ciudata este asa-numita pozitie "chircita" sau "pe vine". Potrivit unor cercetatori, aceasta pozitie, asemanatoare cu a copilului in pantecele mamei sale, ar insemna credinta intr-o renastere in alta viata sau ar imita, pur si simplu, pozitia omului adormit, moartea fiind conceputa ca un somn adanc. O alta explicatie este aceea ca oamenii din epoca pietrei isi indoiau si isi legau cat mai strans mortii pentru a-i face inofensivi fata de cei vii, adica pentru a-i impiedica sa revina printre oameni. O importanta pentru cercetarea religiozitatii oamenilor din paleoliticul superior, sunt desenele de pe peretii a numeroase caverne, din Urali (Kapova) si de la noi din tara (Caciulat, jud. Salaj) pana pe coasta de est a Atlanticului, si care au pus cercetatorilor o intreaga serie de probleme. J. Maringer spune ca "suntem perfect indreptatiti sa admitem ca la baza credintelor si practicilor magice ale vanatorilor din paleoliticul superior existau fiinte supranaturale, spirite sau demoni".

I.2 Religii antice 1.2.1. Religiile mesopotamiene Asa cum gasim si in studiul lui Mircea Eliade, ,,Istoria incepe in Sumer”. Primele marturiiscrise despre culturi si practici religioase dateaza din milenuil trei I.Hr. Unii cercetatori cosidera ca exista o singura cultura, iar altii privesc separat cultura akkadiana si cea sumeriana, refuzand teoria simbiozei sumero-akkadiana. La fel ca si in alte culturi antice simbolistica religioasa a taurului a fost pastrata si in cultura sumeriana. ,,Simbol al fortei creatoare, taurul l-a reprezentat pe Zeul El. [...] Taurul, bovinele in general , ii reprezinta in religiile indo-mediteraneene pe zeii ceresti [...] zeii analogi din Iran si Orientul Apropiat mai sunt comparati cu niste berbeci ori cu niste tapi.” Conform Dictionarului de simboluri Al lui Jean Chevalier si Alain Gheerbrant taurul este si simbolul fecunditatii: corn, cer, apa, trasnet, ploaie, etc. In limba akkadiana a rupe cornul inseamna a frange puterea. Astfel ,,orice divinitate era imaginata ca o fiinta celesta; de aceea zeii si zeitele radiau o lumina foarte puternica.” Tot din documentele gasite aflam ca exista o ierarhie a zeilor, astfel intalnim Triada Marilor Zei, formata din zeii An ( an=cer; zeu uranian), En-lil (zeul atmosferei numit si ,,Marele Munte) si En-ki («Domnul Pamantului»; zeul temeliilor). Mai exista si Triada zeilor Planetari. Ca si in alte religii, creatia lumii este intalnita si in cultura sumeriana, desi nu exista niciun document care sa ateste aceasta teorie. Conform interpretarii lui Mircea Eliade ,,Zeita Nammu (al carei nume este scris prin pictograma desemnand «Marea primordiala») este prezentata ca «mama care a zamislit Cerul si Pamantul»’ si «stramoasa care a nascut pe toti zeii».” Aceasta este identificata, de asemenea, si cu ,,Mama originara care a nascut, prin parthonegeneza, rimul cuplu Cerul (An) si Pamantul (Ki), incarnand principiile masculin si feminin.” Referitor la creatia omului,

25

Mircea Eliade identifica patru teorii astfel ,,un mit relateaza ca primele fiinte umane au iesit din pamant aidoma ierburilor. Dupa o alta versiune omul a fost faurit din lut de anumiti lucratori divini; apoi zeita Nammu i-a modelat inima si En-ki i-a dat viata. Alte texte arata pe zeita Aururu drept creatoare a fiintelor umane. [...] dupa o a patra versiune omul a fost facut din sangele a doi zei Lagma, jertfiti in acest scop.” Documentele atesta ca inca din cele mai vechi timpuri omul a avut o credinta care intruneste cam aceleasi idei cu alte religii din acea perioada sau contemporane. Astfel intalnim in cultura sumeriana mitul potopului, care reprezinta sfarsitul lumii si coborarea in Infern. Coborarea in Infern se intalneste atat la sumerieni cat si la akkadieni. Zeita Inana/ Istar este zeita dragostei si a razboiului, adica a vietii si a mortii. Inana, zeita a lumii de la suprafata, doreste sa obtina si tronul lumii inferioare. Coboara in Infern, dar sora sa o ucide. Sfetnicul Inanei ii trimite harana si apa vietii, zeita invie insa pentru a putea iesi de acolo trebuie sa gaseasca un inlocuitor. Revenita la suprafata isi gaseste sotul pe tron si decide sa-l predea pe acesta demonilor. Despre cultura akkadiana gasim si in Epopeea lui Ghilgames, intaia opera literara scrisa. Astfel aflam despre legatura omului cu zeii, dar si cautarea nemuririi. Inevitabil, omul, supus greselilor, esueaza in incercarea a a obtine acest dar divin.

Poarta zeitei Istar

Templu zigurat din Ur

25

1.2.2. Religia egipteana O alta civilitatie foarte cunoscuta este cea egipteana. Egiptul antic s-a dezvoltat pe Valea Nilului, fiind statul cu o dezvoltare extraordinara si o cultura impresionanta, cultura care inca trezeste interesul cercetatorilor si a turistilor. Din punct de vedere religios, egiptenii erai politeisti. Asa cum precizeaza si Mircea Eliade, ,,Religia, si mai cu seama dogma divinitatii au contribut, de la inceput, la modelarea structurii civilizatiei egiptene.” Ca si alte popare, lumea porneste de la perfectiune; acest lucru se intalneste si la egiptenii antici care privesc inceputurile ca ,,Varsta de Aur”. Aceste inceputuri sunt legate de zeiiHorus, Osiris si Ra. Primul suveran egiptean este considerat Menes, care a unit Egiptul de Sus cu cel de Jos. Acesta cladeste capitala la Memphis (langa Cairo). Astfetl ,,Faraonul, zeul-intrupat, instaura o lume noua, o civilitatie infinit mai complexa si superioara aceleia a oraselor neolitice.[...]Divinitatea faraonului constituia cea mai buna garantie” de mentinere a stabilitatii statului. Legile, atat politice, cat si religioase s-au pastrat timp de cincisprezece secole. Referindu-se la religia egiptenilor, Herodot afirma ca "Egiptenii sunt cei mai credinciosi dintre toti oamenii". Referindu-ne la miturile de origine ale oamenilor din Egiptul Antic acestea sunt variate, fiecare oras avand o versiune proprie. Unii considera ca lumea la inceput a fost o colina, langa templul Soareluri de la Hermopolis, altii considera ca la inceput a fost Oul primordial (Pasarea Luminii), Lotusul Primordial (Soare-copil) sau Sarpele primitiv, infatisat de zeul Atum. Toate aceste teorii au, insa, un punct comun. Astfel, la fel ca si sumerienii si alte popoare, egiptenii privesc lumea ca fiind formata din material de origine divina. Cerul si Pamantul au fost unite pana la aparintia lui Su, zeul atmosferei. Din unirea lor au aparut Osiris si Isis, Seth si Heftis. Referitor la aparitia omului teologii din Memphis au elaborat o doctrina conform careia in lacul primordial a aparut un Lotus, din care a aparut Copilul Sacro-Sanct, cel care a innodat samanta divina cu cea a oamenilor. O alta versiune este aceea conform careia ,,Oamenii s-au nascut din lacrimile zeului solar Ra. [...] ei sunt imaginile lui, iesiti din carnea lui...” ,,Deoarce ordinea sociala reprezinta un aspect al ordinii cosmice, regalitatea este considerata ca existand de la inceputul lumii. Creatorul a fost primul rege; el a transmis aceasta functie fiului si succesorului sau , primul faraon. Acest transfer de putere a consacrat regalitatea ca institutie divina.” Datorita acestei ierarhizari sociale, faraonul este responsabil de ritualurile inchinate zeilor, insa acestea puteau fi preluate de preotii din diferite temple inchinate unui zeu. Ritualurile erau foarte importante pentru egipteni. Acestia sarbatoreau Anul Nou ca fiind victoria zilnica a zeului Ra, doar ca pe o perioada temporala mai mare. Sarbstoarea lui Min era ,,una dintre cele mai populare din tot Egiptul. [...]La origine era o sarbatoare a secerisului; regele, regina si un taur alb participau la procesiune.” O credinta importanta a religiei egiptenilor era aceea in nemurirea faraonului. Astfel moartea lui devenea doar o calatorie la Cer, pe care o facea sub forma unei pasari (soim, batlan, gasca salbatica, lacusta). Acolo era intampinat de zei si putea sa domneasca peste sufletele celor morti. Zeul suprem in Egiptul Antic oscileaza intre Osiris, zeul mortii, asasinat de fratele sau, Seth, si Ra, zeul soare. Mitul lui Osiris este asemanator istoriei Crestinismului. Osiris inviaza asemeni lui Iisus Hristos din Infern/ Iad si se inalta la ceruri. «Osiris! Priveste! Osiris! Asculta! Ridica-te! Inviaza! [...] Osiris! Tu erai plecat, dar ai revenit; dormeai, dar te-ai trezit; ai murit, dar traiesti din nou.» (Piramide) Invierea si incoronarea lui Osiris determina formarea unei treimi intre Osiris-Ra-Faraon. In jurul anului 2200 i.Hr. Egiptul antic trece printr-un razboi civil, razboi care a condus la anarhie si la slabirea puterii faraonului. ,,Unul dintre regii aceleiasi perioade a compus un tratat

25

pentru fiul sau Meri-ka-re. El isi recunoaste cu umilinta pacatele: «Egiptul lupta chiar in necropole...si eu am facut la fel!».Nenorocirele tarii «au avut loc din cauza faptelor mele, si am luat cunostinta ( de raul pe care l-am facut) numai dupa ce l-am savarsit!». El recomanda fiului sau «sa actioneze cu dreptate atata timp cat va trai pe pamant. [...] Nu te bizui pe lungimea anilor, caci judecatorii (care te vor judeca dupa moarte) privesc vremea vietii tale ca pe un ceas...» Dintre cartile mai importante regasim Cartea Mortilor care ,,este ghidul prin excelenta al sufletului in lumea de dincolo. Rugaciunile si formulele magice pe care le contine au drept scop sa usureze calatoria sufletului si, mai ales, sa-i asigure succesul in incercarile «procesului» si «cantaririi inimii».” In fata celor 42 de judecatori faraonul face o scurta spovedanie: "..Nu am provocat oamenilor vreo suferinţă Nu am folosit violenţa împotriva familiei mele.

Nu am înlocuit dreptatea cu Nedreptate. Nu m-am împrietenit cu cei răi. Nu am făptuit crime. Nu am pus oameni să muncească pentru mine istovincindu-se Nu am uneltit mânat de ambiţie. Nu mi-am chinuit servitorii. Nu am hulit zeii. Nu l-am lipsit pe cel sărman de cele trebuincioase. Nu am săvârşit fapte de care zeii au oroare..."

25

Zei

Ammon Amon-Ra

Anubis

Apis

Apophis

Atum

Bastet

Bes

Geb

Hathor

Heket

Hnum

Horus

Imhotep

Isis

1.2.3. Religiile grecesti Prima civilizatie importanta europeana este cea elena (greaca). Colonizând bazinele Mediteranei şi Mării Negre, ei contribuie la răspândirea civilizaţiei şi la interferenţele etno-culturale. „Inventatori ai politicii”, vechii greci creează sistemele de conducere – oligarhic şi democratic –, promovează individualismul şi drepturile civice şi încearcă să edifice statul, cetatea-polis – ca exponent al intereselor cetăţenilor –, pe baze raţionale. Religia grecilor antici este una politeista. Facand referire la aparitia zeilor, Mircea Eliade prezenta ca semnificativa lupta dintre generatii. Dupa Hesiod , la inceput exista doar Chaos din care au aparut Gaia (Pamantul) si Eros. Gaia l-a creat pe Uranus (Cerul). Unul dintre copii lor, Cronos, il detroneaza pe Uranus, devenind zeul Cerului. Stiind despre lupta tata fiu, acesta isi inghite copii, insa sotia sa, Rheia, il naste pe Zeus pe o insula, creta, si acesta la randul sau isi ucide tatal. Prin acest act, Zeus recreeaza lumea.

25

Zeus este considerat zeul suprem in Grecia antica, zeul al cerului si al fulgerelor. Acesta are diverse legaturi cu zeilele Pamatului, din care au rezultat Apollo, Artemis, Persephona, acest lucru asigurand unitatea religioase a polisurilor grecesti. Zeita suprema este Hera, zeita casatoriei, sotie a lui Zeus si mama a lui Hefaistos. Referitor la aparitia omului, grecii au un mit apropiat de cel biblic. Astfel omul este facut din lut si a capatat viata datoria focului supreme din Olimp, daruit muritorilor de care Prometeu. Dupa moarte, oamenii ajung in imperiul lui Hades, zeul Infernului. Referitor la femeie, in Theogonie se spune ca ,,Zeus le-a trimis femeia, aceasta «frumoasa calamitate», sub forma Pandorei, «darul tuturor zeilor». «Capcana adanca si fara iesire sortita oamenilor», astfel o denunta Hesiod, «caci din ea a purces spita, semnintia blestemata a femeilor, osandita teribila instalata in mijlocul muritorilor». Analizand in ,,perspectiva iudeo-crestina, religiata greaca pare sa se fi format sub semnul pesimismului: existenta umana este, prin definitie, ephemera si incarcata de griji.[…] Moartea, totusi, nu rezolva nimic, intrucat ea nu aduce extinctia totala si definitiva.(…) moartea era o post-existenta diminuata si umilitoare in beznele sub-pamantene ale Hadesului, locuit de umbre palide, lipsite de forta si memorie…” Grecii considerau ca viata le este stabilita inca de la nastere de catre zei, chiar daca in diverse opere grecesti (Oedip Rege) se incearca impotrivirea destinului si cautarea nemuririi. Zeus Zeus este zeitatea suprema a Greciei antice, stapan al Cerurilor, cel mai mic dintre fiii lui Cronos si ai Rheei. Ii avea ca frati pe Poseidon, zeul marilor si oceanelor, si Hades, zeul lumii subpamantene. In reprezentari, Zeus aparea ca avand un manunchi de fulgere in mana. Sotia lui Zeus era Hera, cu care traia pe muntele Olimp, potrivit legendei. Pentru a deveni stapanul Universului, Zeus si-a ucis tatal, si a intrat in conflict cu unchii sai, titanii. Razboiul cu titanii a durat 10 ani si s-a incheiat cu victoria zeilor de pe Olimp. Invinsii au fost supusi la pedepse cumplite. Apolo Fiu al lui Zeus, zeu al poeziei, muzicii, dansului, medicinei, pastorilor, colonizatorilor, al zorilor. Apolo le dezvaluia muritorilor, prin intermediul oracolelor, vointa lui Zeus. Templul sau era cel mai cunoscut era in Delphi, unde se afla si un oracol. Artemis Artemis (Diana la romani, Bendis la populatiile daco-gete) este fiica a lui Zeus din casatoria sa cu Leto. Era considerata zeita lunii si a vanatoarei, a castitatii si a fidelitatii conjugale si regina padurilor. In cinstea ei a fost ridicat templul din Efes, una din cele 7 minuni ale lumii. Atena Atena era zeita a intelepciunii, a strategiei, disciplinei, si a mestesugurilor. Potrivit legendei, Atena ar fi inventat torsul si tesutul. Protectoare a cetatii Atena, zeita nu se nascuse normal dintr-o femeie ci din Zeus, care o inghitise pe mama sa Metis. Atlas Atlas, titan care a participat la razboiul dintre giganti si zeii olimpieni. Invins, el a fost osandit de catre Zeus sa poarte mereu pe umeri bolta cerului.Afrodita Superba Afrodita era zeita iubirii, a sexului, a regenerarii si a frumusetii trupesti. Legenda spune ca s-a nascut pe insula Cipru, iar frumusetea ei a inspirat artistii din toate timpurile: celebra Venus din Milo este o Afrodita sculptata in secolul 2 i.e.n., pe celebra insula greceasca Melos. Afrodita este strans legata

25

de ideea de placere sexuala, fiind protectoarea prostituatelor. Desi era sotia zeului-fierar Hefaistos, a avut numerosi iubiti atat zei, cat si muritori de rand. A avut aventuri cu Adonis si Anchise, cu care l-a conceput pe eroul Eneas. Baiatul-zeu Eros era copilul Afroditei cu Ares, iar Hermafroditus, copilul ei cu Hermes. Hades Hades este cunoscut ca zeu al taramului subpamantean si stapan al bogatiilor uriase din adancul pamantului. Fiu al lui Cronos si al Rheei, la impartirea Universului el a primit lumea subpamanteana, denumita si lumea umbrelor, pe care o conducea impreuna cu sotia sa, Persefona. Hades nu ingaduia nici unui muritor ajuns acolo sa se intoarca la lumina. Hefaistos Hefaistos, copilul lui Zeus si al Herei, schiop deoarece Zeus l-a aruncat din inaltul Olimpului pentru ca, in timpul unei dispute dintre Hera si Zeus, ii luase apararea zeitei. Hefaistos este considerat zeul focului si a mestesugurilor. Impreuna cu ucenicii sai, ciclopii, el faurea atat fulgerele lui Zeus precum si alte obiecte nemaivazute. Este casatorit cu Afrodita, zeita frumusetii si a iubirii. Hera Hera, era fiica titanului Cronos si a Rheei. S-a casatorit cu Zeus. Este considerata zeita Cerului si protectoarea caminului si a casatoriei. Hermes Hermes, fiu al lui Zeus si al Maiei, una dintre fiicele lui Atlas, nascut in Arcadia. A fost numit mesagerul zeilor. Hermes era zeul comertului, al calatoriilor, al pastorilor dar si al hotilor. Tot el conducea umbrele mortilor catre Infern. Este posesorul unei perechi de sandale fermecate. Poseidon Poseidon era zeul marii. Cu ajutorul tridentului sau, starnea furtuni, scotea la suprafata insule, crea rauri si izvoare.

25

1.2.4. Religia romanilor ,,Intemeierea Romei a avut loc catre 754 i.e.n si descoperirile arheologice confirma validitatea acestei traditii: vatra Urbs a inceput sa fie locuita din mijlocul secolului al VIII-lea.” Asa cum spune si legenda Roma a fost intemeiata de cei doi frati Remus si Romulus in locul unde acestia au copilarit. ,,Pentru a cere sfatul zeilor, Romulus a ales Palatinul, in vreme ce Remus a ales colina Aventinului. Primul care a zarit semnalul augural a fost Remus: un stol de sase vulturi. Dar Romulus a vazut doisprezece si lui i-a revenit cinstea de a intemeia orasul.” Religia romanilor era caracterizata de tema in fata minunilor, care erau considerate ca semne rau-prevestitoare si anuntau mania zeilor. ,,Geniul religios roman se distinge prin pragmatism, prin cautarea eficacitatii si, mai ales, prin «sacralizarea» colectivitatilor organice: familie, gens, patrie” Cultul familial, spre deosebire de cel public, nu sufera modificari, pastrandu-si caracterul arhaic. Romanii consacrau doua sarbatori Manilor (stramosilor): Parentalia, care avea loc in februarie si Lemuria, care se sarbatorea in mai. In timpul primei dintre ele magistratii nu-si purtau insemnele, templele erau inchise, focurile erau stinse. In aceasta zi mortii se intorceau pe pamant pentru a se hrani cu hrana de pe morminte. A doua sarbatoare, Lemuuria, era inchinata tot mortilor. Acestia se intorceau in casele urmasilor lor. Pentru a-i impiedica sa rapeasca pe unul dintre membrii familiei, Tatal ,,lua seminte negre de bob in gura, apoi, azvarlindu-le pe data, rostea de noua ori formula: «Ma rascumpar, pe mine si pe ai mei, cu bobul acesta»” Spre deosebire de greci, romanii nu dispuneau, la inceputul epocii istorice decat de o singura grupare iearhica de zei, anume: Iupiter-Marte-Quirinius, triada completata de Ianus si Vesta. ,,In timpul dominatiei etrusce, vechea triada Iupiter, Marte, Quirinius isi pierde actualitatea; ea este inlocuita de triadata Iupiter-Iunona-Minerva. Cativa dintre zeii romani sunt: JupiterEste zeul luminii şi al fenomenelor cereşti: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii şi al fulgerului. Este de provenienţă indo-europeană, din Dyaus Pitar sau Părintele zilei.IunoEste soţia credincioasă a lui Iupiter, simbolizând zeiţa lunii. Ca zeiţă a Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeiţa vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa logodnicului ş.a.Venus

25

Era cea mai frumoasă zeiţă romană, luminoasă şi curată ca flacăra focului. Era asociată la început cu Ianus Pater şi Tellus Mater (Pământul mamă).Proteja semănăturile şi era simbolul maternităţii, deşi rămânea veşnic fecioară. Purta întotdeauna văl.VulcanusEra zeul trăsnetului şi al soarelui arzător. Apoi a devenit zeul focului devastator, iar în cele din urmă, zeul focului dătător de viaţă. Era înfăţişat cu barbă, uneori cu o uşoară deformaţie facială. Însemnele sale erau: ciocanul, cleştele fierarului şi nicovala. Purta o bonetă şi o scurtă care-i lăsau liber braţul drept.SaturnEste o divinitate agrară de origine latină. Patrona belşugul, bogăţia, abundenţa. Era propagatorul viţei de vie şi îngrăşătorul ogoarelor.MinervaZeiţă cunoscută la etrusci şi la greci. Era patroana înţelepciunii, a artelor şi a meşteşugurilor de tot felul. Împreună cu Iupiter şi cu Iuno formau o triadă divină. CuriusEste zeul comerţului şi al comercianţilor, patrona câştigurile dobândite din schimburile negustoreşti. Avea ca pasăre sfântă cocoşul iar în reprezentări era cu o pungă în mână.FaunusEste zeitatea animalelor pădurilor, proteja oamenii împotriva lupilor şi din această cauză purta numele de Lupercus. Avea drept asociată pe Fauna şi Bona Dea (Zâna bună) şi Ops.

1.2.5. Religia traco-dacilor In studiul sau, ,,Istoria ideilor si credintelor religioase”, Mircea Eliade afirma ca ,,Cea mai veche cultura traca ni se infatiseaza ca sinteza a unui important substrat al epocii bronzului cu aportul triburilor seminomade sosind din Ucraina.” In acelasi studiu se vorbeste si despre ,,Un numar mare de altare si sanctuare si diverse obiecte culturale, vadesc o religie bine organizata. In statiunea neolitica de la Cascioarele, la 60 km sud de Bucuresti, s-au scos la iveala ramasitele unui templu ai caror

25

pereti erau pictati cu magnifice spirale in rosu si verde pe fond alb-galbui. Nu s-au gasit statuiete, dar o coloana de doi metri si o alta mai mica indica un cult al stalpui sacru, simbol al unui axis mundi.” Despre practicile si ritualurile mitico-religoase ale geto-dacilor informatiile sunt putine, majoritatea provenind din scrierile grecesti si latine, adica, asa cum afirma si Eliade, ,,printr-o intrepretatio graeca si latina”. Herodot afirma ca tracii venerau pe Ares, Dionysos si Atemis. Adorarea lui Ares era datorita faptului ca tracii erau un popor razboinc, indiferenti in fata mortii. De asemenea, Artemis , in viziunea lui Herodot este analoaga zeitelor trace Bendis sau Kotyto. Numele de Artemis preferat celui de Demeter, datorita reliefului si naturii salbatice a Traciei. De asemenea, Mircea Eliade considera ca numele tracilor, asa cum afirma Strabon, provenea de la numele lupilor, observand ,,faptul ca poporul isi trage denumirea etnica de la numele unui animal are intotdeauna o semnificatie religioasa. […]acest fapt nu poate fi inteles decat ca expresie a unei conceptii religioase arhaice.” Cel mai important zei trac este considerat Zalmoxis, pe care unii il identifica cu Gebeleizis. Legendele getice spun ca acesta ar fi fost servitor al lui Pitagora. Dupa ce isi capata libertatea, dobandeste ,,avutie multa” si se intoarce in Tracia unde poporul era foarte sarac. Acesta oferea ospete si in acest timp ii invata ,,ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii acestora nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile.” Insa nu este vorba aici despre separarea sufletului de trup; adeptii lui Zalmoxis vor merge si vor trai cu el intr-un tarm paradisiac. In viziunea geto-dacilor grota devine un loc mitic, reprezentand astfel lumes de dincolo. ,,ea [grota] este o imago mundi, un univers in miniatura.” Unul dintre ritualurile cu semnificatie religioasa a geto-dacilor este acela conform caruia, o data la patru ani, getii alegeau un mensager pe care il aruncau spre cer pentru ca spiritual sau sa comunice cu Zalmoxis. Trupul sau cadea pe un pat format din sulite. Perioada de patru ani are legatura cu perioada in care Zalmoxis a stat ascuns in locuinta sa subterana. Acest cult al lui Zalmoxis s-a pastrat chiar si dupa cucerirea romana. Chiar daca din punct de vedere legal tracii au adoptat cultul politeist al Imperiului Roman, acestia continuau sa I se inchine zeului lor, Zalmoxis.

II. VECHIUL SI NOUL TESTAMEN

25

Vechiul Testament reprezinta prima parte a Sfintei Scripturi si Conţine cărţile Bibliei ebraice, deşi într-o ordine diferită, la care anumite Biserici adaugă şi alte cărţi, cunoscute ca apocrife sau cărţi deuterocanonice. Aceasta carte cuprinde Facerea/Geneza; Iesirea/Exodul; Leviticul; Numeri si Deuteronomul. Geneza vorbeste despre facerea lumii si despre crearea omului. Astfel omul a fost facut din tarana si reprezinta desavarsirea creatiei lui Dumnezeu. Partea materiala a omului s-a nascut din pamant si la moarte se intoarce in pamant, însã spiritul a fost dat de Dumnezeu si Revine alaturi de El. Exodul prezinta ,,poporul ales” calatorind prin desert, condusi de Moise, spre Tara fagaduintei, aceea a Canaanului. Pe muntele Sinai Moise primeste cele zece porunci, Decalogul, o sinteza a credintei in Dumnezeu. Cele zece porunci:

  Învăţătura IudaicăÎnvăţătura Augustino-Luterană

Învăţătura Ortodoxă şi Luterană

Învăţătura Catolică

IntroducereAtunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău."

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău."

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

Prima Poruncă

"Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău."

"Să nu ai alţi dumnezei afară de mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti."

"Să nu ai alţi dumnezei afară de mine. "

"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui."

Porunca a II-a

"Să nu ai alţi dumnezei afară de mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti."

"Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui."

" Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti."

"Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar."

Porunca a III-a

"Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa

"Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti."

"Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va

"Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului."

25

nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui."

lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui."

Porunca a IV-a

"Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti."

"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău."

"Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti."

"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ."

porunca a V-a

"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. "

"Să nu ucizi."

"Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. "

"Să nu ucizi."

Porunca a VI-a

"Să nu ucizi." "Să nu preacurveşti. ." "Să nu ucizi.""Să nu faci fapte necurate."

Porunca a VII-a

"Să nu preacurveşti. " "Să nu furi.""Să nu preacurveşti. " "Să nu furi."

porunca a VIII-a

"Să nu furi.""Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău."

"Să nu furi."

"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău."

Porunca a IX-a

"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău."

"Să nu pofteşti casa aproapelui tău. "

"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău."

"Să nu pofteşti femeia aproapelui tău."

porunca a X-a

"Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău."

"Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău."

"Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău."

"Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui."

Noul Testament prezinta invataturile de credinta crestina, adica faptele apostolilor, cele patru Evanghelii , Epistolele si Apocalipsa. Noul Testament este acceptat doar de crestinism, evreii necrezand in venirea lui Mesia pe Pamant, astfel incat Vechiul Testament este denumit si Biblia ebraica. Citate din Sfanta Scriptura:

1. Vechiul Testament: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările

cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"

25

,,Afla dar astazi ca Domnul Dumnezeul tau merge inaintea ta. Acesta este foc mistuitor: pierde-i-va si-i va dobori inaintea t, si tu ii vei izgoni si-i vei omori curand, cum ti-a grait Domnul.” (Deuteronomul-cap. 9)

Psalmul 142: Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta; auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.Amin

Psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.Amin

2. Noul Testament ,,Dupa cum este scris: «Nu este drept nici unul;

11.Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”

25

CAPITOLUL 13 Dragostea şi bunurile ei.

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

III. DE LA RITURI PAGANE LA CRESTINISM

In zonele unde a patruns crestinismul , religia locala s-a integrat in legea cea noua, unele obiceiuri trecand astazi drept obiceiuri crestine. Astfel anumite sarbatori si ritualuri s-au pastrat in crestinism si mai apoi in religiile care deriva din aceastea.

25

Una dintre sarbatorile care au fost adoptate sin in crestinism este cea de Sanziene. An de an, pe 24 iunie, ziua crestina de „Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul” este dublata in popor de mai pagana sarbatoare a Sanzienelor. Noaptea este una magica, in care toate minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative ajung la apogeu. Obiceiurile legate de Sanziene se pierd in negura timpurilor si, dupa unii etnologi, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui pentru ca aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut, dar s-a pastrat cel roman „Sanziana”, de la Sancta Diana. De asememnea si sarbatoarea de Anul Nou are origini pagane. Reinnoirea lumii este sarbatorita inca din antichitate, de pe vremea sumerienilor. Un alt obicei, presupus pagan, este acela al puntilor pentru morti. Astfel la moarte se pregatesc praznice asemeni acelora din Egiptul Antic pentru faraoni, intrucat se considera ca acesta are nevoie de mancare pe lumea cealalta. Puntile, in numar de doisprezece, ajuta mortul sa treaca raul Styx, raul dintre cele doua lumi, pazit de luntrasul Caron.

IV. ORIGINILE CRESTINISMULUI

Crestinismul isi are originile in religia iudaica. Aceasta religie este monoteista, bazată pe principii şi etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost în continuare a explorate şi explicate în Talmud şi în alte texte. În conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul începe cu Legămîntul dintre Dumnezeu şi Abraham. Istoric, iudaismul a accentuat credinţa în revelaţia divină şi în acceptarea versiunilor Torei scrise şi orale ca esenţă fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naştere la multe formule în ceea ce priveşte anumite convingeri teologice inerente in Tora şi Talmud. De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credinţă, şi chiar dacă acestea diferă în ceea ce priveşte anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sint "treisprezece principiile de credinţă", formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunităţii evreieşti pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică ( "Ani Ma'amin" şi "Yigdal") în cărţile de rugăciuni evreieşti, şi, eventual, au devenit general acceptate. Totusi, asa cum precizeaza si Earle E. Cairns, aparitia crestinismului a fost posibila si datorita lumii grecesti si a celei romane. Unitatea lumii romane sub o lege universala prevestea si unitatea viitorilor crestini. Importanta lumii romane este pe filiera politica, astfel incat Imperiul roman a acordat cetatenie romana si neromanilor si a permis miscarea libera in spatiul mediteranean. Acest lucru a ajutat la misionarismul apostolilor crestini. Imperiul roman a construit drumuri spre toate colturile imperiului, fiind deja celebra expresia ,,toate drumurile duc la Roma” si a impus credinta Romei si popoarelor colonizate. In partea lumii grecesti contributia a fost intelectuala, astfel limba greceasca a devenit limba de circulatie universala. Datorita dezvoltarii culturale grecesti multi oameni, greci sau romani, au abandonat cultul politeist pentru a se dedica filosofiei. Asa cum este precizat si in studiul ,,Crestinismul de-a lungul secolelor”, in perioada nasterii lui Iisus filosofia era ,,falimentara”, astfel incat ,,a predispus

25

mintile oamenilor spre o abordare mai spirituala a vietii. Crestinismul a fost singurul capabil sa umple golul din viata spirituala a vremii.” ,,Implinirea vremii”, asa cum ne este prezentat in Sfanta Scriptura , a fost posibil si datorita contributiilor religioase ale evreilor. Religia iudaica, nucleul viitoarei credinte crestine, contrar majoritatea religiilor pagane, era monoteista si ofera speranta nui Mantuitor, Mesia, credinta care a fost raspandita de evrei in lumea romana. De asemenea, o componenta care a contribuit la aparitia crestinismului este Vechiul Testament si faptul ca evreii creasera o institutie religioasa, si anume sinagoga evreiasca. Religia crestina este atatesta si istoric. Intr-o epistola catre imparatul Traian, in anul 112 e.n., Pliniu, propraetor in Bitinia si Pont vorbeste despre doctrina morala a crestinilor. Prima biserica crestina a fost in Ierusalim, la sarbatoarea Cincizecimii, cand oamenii au inteles in limba proprie despre minunile lui Hristos si s-au crestinat. Totusi aceasta religie nu a fost recunoscuta multa vreme, mai exact pana in anul 313 e.n. cand primul imparat crestin, Constantin cel Mare. Initial, acest imparat a fost pagan; inainte de o lupta importanta, imparatul a avut un vis in care i se spunea ,,Sub acest semn vei invinge”.(crucea). Acesta a pus semnul crucii pe spadele luptatorilor si a castigat batalia. In anul 313 e.n. da Edictul de la Milan prin care acorda libertate religioasa.

V. CRESTINISMUL Crestinismul s-a extins in Europa datorita activitatii misionare a apostolilor Mantuitorului. Intre secolele I-III crestinii au suferit persecutii in Imperiul roman, intrcat religia oficiala era pagana si politeista. Acest cult era practicat in aceasta parte a imperiului in catacomb, galerii subterane in care

25

credinciosii crestini se ascundeau, dar catacombele reprezinta si locul unde acestia isi practicau cultul. In Roma mai sunt si astazi aceste galerii ca semn al epocii de inceput a crestinismului.

CATACOMBE DIN ROMA Persecutarea crestinilor a fost stopata abia in secolul IV, in anul 313, prin Edictul de la Milan dat de imparatul Constantin cel mare In anul 1054 a avut loc o rupture in biserica crestina, numita Marea schisma. Aceasta rupture s-a produs datorita neintelegerii dintre Imperiul roman de Apus si Imperiul roman de Rasarit (Imperiul Bizantin) ( Imperiul roman a fost divizat in perioada 235 si 284 datorita unei crize a principatului). Astfel Apusul continua sa aiba capitala la Roma, iar Rasaritul are capitala la Constantinopol. Vazuta din Rasarit, schisma s-a manifestat la inceput ca rupere de raporturi oficiale intre cele doua Biserici autocefale de frunte, romana si constantinopolitana. Ruperea raporturilor formale a fost precedata de o lunga serie de cauze al caror efect a fost o instrainare reciproca si invrajbire crescanda intre Orientul si Occidentul crestin reprezentate prin capii lor bisericesti, patriarhii de Constantinopol si papi. Vazuta din Apus, schisma este socotita o actiune unilaterala greceasca: un act de rebeliune greaca impotriva autoritatii papale, pana atunci recunoscuta si acceptata. Pentru catolici, singurii raspunzatori de acest act de sectarism sunt patriarhii: Fotie (858-867; 877-886) si Mihail Cerularie (1043-1058). Cauzele generale ale schismei Schisma nu poate fi privita si inteleasa numai in momentul conflictelor din secolele IX-XI, ca o simpla “cearta de cuvinte” intre oameni capriciosi si orgoliosi. Cauzele schismei sunt multe, vechi si adanci. Ele vin de dincolo de purtatorii de cuvant ai celor doua Biserici, care au fost la vremea lor patriarhii Fotie si Mihail Cerularie si papii Nicolae I si Leon al IX-lea. S-a zis cu drept cuvant ca schisma bisericeasca a fost precedata de una politica.

Aceasta ruptura s-a vazut mai ales in incoronarea lui Carol cel Mare ca imparat “roman” (800).

25

Constituirea lumii romane in doua parti deosebite administrativ si politic prin crearea unei capitale noi in rasarit de catre Constantin cel Mare la anul 330 a dus la mari consecinte politice, culturale si sociale. Existenta a doua imperii crestine, unul grec-oriental si altul german-occidental, le punea in opozitie pe chestiunea legitimitatii titlului de “imperiu roman”, revendicat de fiecare din ele impotriva celuilalt. Mai rau, cele doua imperii “romane” deosebite national, isi disputau nu numai titlul ci si teritorii si drepturi. Pe de o parte era vorba de castig de teren si de putere politica, pe de alta de prestigul si de influenta in care interesele religioase au jucat un rol foarte important. Conflictul politic si religios era intretinut si de tendinta celor doua imperii de a-si intinde sfera de putere si de influenta prin misiune la popoarele necrestine asezate intre ele. Misiunea crestina a devenit astfel o chestiune politica si motiv de discordie si de frictiuni cu consecinte imediate grave. In febra conflictelor personale si a incidentelor politice, lumea crestina nu a mai vazut, simtit si judecat cu mintea si cu inima ei crestina, ci cu mintea si inima romanului si a grecului, care aveau de castigat o mare intrecere in fata popoarelor noi. Dupa conflictul iconoclast, cand Leon al III-lea (717-741) a smuls Iliricul oriental, Italia de sud, Sicilia si Creta de sub jurisdictia Romei, papa s-a reorientat politic. Adevarata si iremediabila ruptura s-a produs abia prin cucerirea Constantinopolului in 13 aprilie 1204 de catre cruciati. Nevoia a facut pe Mihail VIII Paleologul sa incheie unirea de la Lyon (1274), pe Ioan al V-lea sa primeasca personal unirea de la papa in 1369 si pe Ioan al VIII-lea sa accepte “unirea” de la Ferrara – Florenta. Demersuri inutile, caci Occidentul a asistat impasibil la caderea Constantinopolelui in 29 mai 1453. Pe plan teologic, la vechile deosebiri s-au adaugat altele, cu mult mai multe. Credinta in purgatoriu, teoria si practica indulgentelor, importante invataturi noi, rituri, practici si obiecte introduse dupa schisma, dogmatizarea unor credinte straine Bisericii vechi si intre toate proclamarea primatului papal absolut si a infailibilitatii papale (1870-1871), au indepartat tot mai mult occidentul papal de orientul ortodox. De la calcarea unor randuieli canonice si practici traditionale, s-a ajuns la schimbarea constitutiei Bisericii. Biserica papala incepuse sa evolueze spre monarhie bisericeasca, cu lege proprie, care era vointa papei. Un demers contemporan salutar a fost ridicarea concomitenta a anatemelor pe 7 decembrie 1965 de catre papa Paul al VI-lea si patriarhul ecumenic Atenagora I. Astfel Biserica s-a divizat, ajungandu-se la doua religii, cea catolica in vest si cea ortodoxa in est. In Evul Mediu, viata religioasa este prezentata de Johan Huizinga, in studiul Amurgul Evului Mediu, ca fiind marcat de tensiuni religioase puternice. In aceasta perioada gradul de religiozitate al oamenilor variaza, lumea fiind marcata fie de dispret fata de cler si ceea ce ajunsese sa reprezinte institutia Bisericii in aceasta epoca. Totodata aceasta epoca este marcata si de o profunda evlavie. ,,Pornirea si ura impotriva preotilor si calugarilor nu sunt decat reversal unui atasament si al unui respect general si profund.” Aceasta oscilare intre adoratie si ura este prezenta si in randul nobililor care de la orgii treceau la evlavie si chiar izolare. ,,Incepand cu secolul al XII-lea se opune foarte mare accent pe suferintele lui Cristos. […] In cea dintai copilarie, imaginea Rastignitului era intiparita in mintea frageda intr-un mod atat atat de maret si de sumbru, incat, prin gravitatea sa, eclipsa orice alte emotii.” Exagerea in adorarea lui Hristos duce pana la compararea imparatului cu acesta: ,,imparatul impreuna cu fiul si nepotul lui sunt comparati cu Sfanta Treime.” In perioada Renasterii si a Iluminismului european apare religia protestanta, calvinista in Franta si lutherana in Germania. 1.1. Religia calvinista

Calvin nu recunoaşte decât două sacramente (Taine): Botezul şi Comuniunea (Împărtăşania). Respinge dogma prezenţei reale a "trupului şi sângelui Domnului" în împărtăşanie, invocarea sfinţilor, instituţia episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleşi de către credincioşi şi fiecare din bisericile calviniste

25

este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleşilor şi celor condamnaţi la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru. Publicaţiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe părţi ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorităţii populaţiei în Scoţia, Olanda şi părţi din Germania de nord şi a avut o influenţă mare în Ungaria şi Polonia. Majoriatea coloniştilor de pe coasta atlantică americană şi din New England erau calvinişti, inclusiv puritanii şi coloniştii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calvinişti olandezi (deşi câţiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuţi cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calvinişti din Noua Scoţie. John Marrant a organizat acolo o congregaţie sub auspiciile lui Huntingdon Connexion. Coloniştii erau în mare parte loialişti negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluţiei americane. Calvin credea în ideea predestinarii(viaţa omului este hotarata de Dumnezeu de la un capat la celalalt.)

1.2. Religia lutherana

Martin Luther a formulat o interpretare nouă, antiscolastică a textelor biblice, a criticat dogmele şi organizarea ierarhică a Bisericii Catolice, intoleranţa acesteia şi comerţul cu indulgenţe. În esenţă, reforma lui Luther consta în afirmarea „mântuirii prin credinţă“, nu prin practicarea ritualurilor bisericeşti, şi în proclamarea autorităţii exclusive a textelor biblice. El a pledat împotriva autorităţii papale în afaceri de stat şi, când a refuzat să retracteze, Biserica Catolică l-a excomunicat în anul 1520 - un act din care au izvorât toate bisericile protestante.

Reforma a adus înapoi în creştinism vigoarea bisericii primare pierdută într-un mileniu de negură. Limba latină, moştenită în Biserică datorită influenţei Imperiului Roman, încetase a mai fi vorbită sau inţeleasă de către „barbarii” care trăiau acum în Europa. Faptul că atât liturghia cât şi textul Scripturilor erau în latină limita accesul la ele numai clerului educat, şi acesta era în număr foarte restrâns. Datorită interesului în limbile clasice manifestat în secolele XVI-XVII chiar de către umanişti ca Erasmus,Vulgata, traducerea Bibliei în latină efectuată de Sf. Ieronim (cca. 405 A.D.) şi folosită în mod exclusiv în Biserică, începuse să fie dovedită ca având lacune. Ideile protestante de traducere a Scripturii în limbile naţionale ale popoarelor, propagate cu ajutorul tiparniţei lui Gutenberg, au pus într-o perspectivă proaspătă adevărul şi geniul creştin.

Influenţa Reformei a fost binefăcătoare din mai multe puncte de vedere, ca de pildă, teologic, economic şi educaţional. Răspândirea ideilor ei în ţările de limba engleză a fost făcută mai ales prin documentele promulgate la Westminster în 1648 şi ulterior prin Catechismul de la Heidelberg.

Teologic, închinarea omului a fost direcţionată din nou, după aproape o mie de ani, de la eforturile sale de a-L mulţumi pe Dumnezeu prin forţe proprii înspre Dumnezeul cel suveran însuşi. Conştiinţele s-au eliberat şi efectele nu au întârziat să apară în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi societăţilor. Posibilitatea siguranţei graţiei lui Dumnezeu a însemnat concentrarea credincioşilor asupra problemelor imediate şi scăderea tendinţei de a-şi arunca speranţele într-un viitor nesigur şi şubred atât pe Pământ cât şi în viaţa de după moarte.

In studiul sau, Spatiul mioritic, Lucian Blaga analizeaza diferentele care se contureaza intre religia catolica, ortodoxa si cea protestanta. In plan ideologic, Blaga considera ,,Categoriile preferate ale catolicismului sunt cele ale autoritatii sacral-etatiste: statutul, ierarhia, disciplina, supunerea, militarea pentru credinta. Categoriile preferate ale protestantismului sunt cele ale libertatii:

25

independent convingerilor, deliberarea, problematizarea, hotararea, datoria, fidelitatea. [Astfel religia protestanta considera ca dogmele bisericii sunt discutabile, putand devein polemici] Iar categoriile preferate ale ortodoxismului sunt cele ale organicului: viata, pamantul, firea.”

Tot la nivel ideologic exista o diferenta intre viziunile despre salvarea spirituala. Catolicii considera ca aceasta se poate obtine doar prin biserica, protestantii vad ca modalitate de salvare libertatea, iar ortodocsii considera ca salvarea omului se realizeaza in special prin sine.

De asemenea, Lucian Blaga compara si viziunea asupra Bisericii ca institutie a celor trei religii, considerand ca biserica catolica a avut abilitatea de a se adapta diferitelor epoci, aceasta impunandu-se si in domeniul culturii. La polul opus se afla religia protestanta, care acorda o mica importanta bisericii, privind-o ca fiind ,,fictiune”. La ortodocsi biserica este privina ca o ,,unitate a totului”, care cuprinde viata, omul si creatura vegetala.

Religiile au influentat si cultura, in special cea catolica, care in perioada Evului Mediu, a dus la creearea unor monumente uimitoare. Tot religia catolica a favorizat dezvoltarea picturii, papii comandand diverse picture pentru biserici sau catedrale.

NOTRE-DAME DE PARIS

CAPELA SIXTINA VATICANProtestantismul se evidentiaza in crearea culturii individuale , operele lui Kant sau lui Goethe, pe

cand ortodoxismul a favorizat cultura folclorica, popular, anonima. De asemenea catolicismul si protestantismul au fost prielnice dezvoltarii vietii de cetate, pe cand religia ortodoxa a avantajat dezvoltarea ruralitatii.

25

VI. CRESTINISMUL IN SPATIUL ROMANESC In regiunea Romaniei de azi, crestinismul a fost introdus in jurul secolului III e.n de catre apostolul Andrei, dupa legenda biblica. Acesta i-a crestinat pe daci (sciti) din provincia Scitia Minor, botezandu-I pe acestia in noua religie. Se presupune, de asemenea ca Sfantul Andrei a fost primul din zona aceasta care a hirotonisit preoti si episcope, putandu-se vorbi despre o ierarhie in randul bisericilor, chiar daca aceastea erau rudimentare. Vechimea religiei crestine pe teritoriul tarii noastre este dovedit si de un numar apreciabil de piese arheologice paleocrestine, descoperite in peste o suta de asezari daco-romane (in numar mult mai mare s-au descoperit in Scythia Minor). Intre cele mai semnificative retinem: "gema de la Potaissa" (azi Turda) cu o serie de reprezentari simbolice, intre care si Bunul Pastor; o tablita votiva (donarium) de la Biertan, langa Medias, cu inscriptia "Ego Zenovius votum posul" si un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Salaj); mai multe opaite (lampi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales in centrele urbane ale fostei provincii. Alte obiecte paleocrestine s-au descoperit in Banat si in Oltenia (de pilda, parti dintr-un candelabru de bronz, descoperit la Racari-Dolj, folosit desigur intr-un lacas de cult. Majoritatea acestora sunt din secolul al IV-lea, dar unele par sa fie si mai vechi. S-au descoperit si cateva obiecte paleocrestine la Barbosi-Galati, important cap de pod roman la confluenta Siretului cu Dunarea, care, dupa aprecierea arheologilor apartin secolului al III-lea.

In jurul anului 600, intreaga organizare bisericeasca de la Dunarea de Jos s-a prabusit sub presiunea triburilor avaro-slave. Prin asezarea slavilor in Peninsula Balcanica, legaturile daco-romanilor din nordul Dunarii cu populatiile romanizate din sudul ei au slabit. Dar procesul de romanizare si increstinare fiind incheiat, stramosii nostri au putut sa asimileze unele grupuri de popoare cu care au fost nevoiti sa convietuiasca. Iar credinta crestina - ca forma superioara de manifestare spirituala - au reusit s-o impuna si popoarelor migratoare asezate la noi, ea devenind astfel un factor de cultura si de civilizatie in randul acestora. In schimb, slavii au reusit sa impuna limba slava in cultul Bisericii noastre - incepand cu secolul al X-lea - care s-a mentinut pana in secolul al XVII-lea.

Stirile privitoare la viata bisericeasca a romanilor, dupa anul 600, sunt destul de lacunare. Continuitatea unei vieti crestine este atestata insa de descoperirile arheologice: sase bisericute rupestre intr-un masiv calcaros la Basarabi - jud. Constanta, desigur o asezare manastireasca (secolele IX-XI, dupa unii istorici chiar din secolele IV-XII), fundatiile a doua biserici in nordul Dobrogei, una la Niculitel (secolele X-XII), alta la Garvan (fosta Dinogetia) din aceeasi perioada. In jurul celei din urma s-au descoperit resturi de pictura, la care se adauga numeroase obiecte de cult crestine intre care si bucati dintr-un clopot, cel mai vechi cunoscut la noi in tara. O serie de cruci-relicvar si chiar matrite pentru confectionarea crucilor s-au descoperit in diferite parti ale tarii, inclusiv dincolo de Prut. Fundatiile de biserici s-au descoperit la Dabaca, la c. 30 km. NV de Cluj-Napoca (secolele X-XI), altele sub bisericile catolice de mai tarziu din Alba Iulia si Prejmer, jud. Brasov si altele.

25

Aceste descoperiri sunt nu numai probe incontestabile asupra continuitatii romanilor ortodocsi pe aceste meleaguri, ci constituie si indicii sigure pentru exigenta unor episcopi romani. Probabil, in locul vechiului scaun episcopal de la Tomis, distrus de avari si slavi, va fi luat fiinta altul, in nordul Dobrogei, poate la Dinogetia - Garvan, unde s-au descoperit biserica si atatea obiecte de factura crestina. Nu este lipsit de interes sa mentionam ca in secolele XI-XIV exista o „episcopie a vlahilor” in sudul Dunarii - pe teritorii apartinatoare azi Bulgariei si Iugoslaviei - iar dupa 1185/86 a luat nastere o Arhiepiscopie vlaho-bulgara la Tarnovo, in cadrul statului „vlaho-bulgar” de la Tarnovo, creat atunci.

In teritoriile intracarpatice, din secolele IX-X, poate chiar mai de mult - odata cu cristalizarea primelor formatiuni politice cunoscute (Gelu in Transilvania propriu-zisa, se pare cu centrul la Dabaca, Menumorut in Bihor si Arad, Glad in Banat, altul in jurul orasului Alba-Iulia), locul horepiscopilor si al episcopilor misionari a fost luat de episcopii propriu-zisi (eparhioti). Cu alte cuvinte, in noua situatie politica, cu conducatori care isi aveau resedinta intr-o cetate, institutia horepiscopilor s-a dovedit necorespunzatoare, intrucat fiecare conducator politic voia sa aiba in „cetatea” sa un episcop, care sa-si intinda carmuirea peste preotii si credinciosii din formatiunea politica respectiva. Astfel de episcopii ortodoxe romanesti au putut existala Dabaca, centrul stapanirii lui Gelu Romanul, la Alba-Iulia, pe langa conducatorul politic de acolo, la Biharea, centrul stapanirii lui Menumorut, la Morisena, pe langa ducele Glad. Intr-o diploma a imparatului Vasile II Bulgaroctonul al Bizantului (976-1025) din anul 1020, era mentionat un „castru episcopal” la Dibiscos, probabil vechiul Tibiscum din timpul romanilor (Jupa - Caransebes, dupa altii Timisoara de azi).

Dupa cotropirea Transilvaniei de catre regatul catolic maghiar (secolele XI-XIII), in locul vechilor formatiuni politice romanesti s-au creat asa-numitele „comitate” (Bihor, Alba, Hunedoara etc.). Acelasi lucru s-a intamplat si cu institutiile bisericesti ale romanilor, adica in locul episcopiilor ortodoxe de aici au luat nastere episcopii catolice maghiare. Deci, o data cu crearea comitatului Bihor, cu resedinta in Biharea, in locul episcopiei ortodoxe s-a creat o episcopie latina, mutata in curand la Oradea, unde a ramas pana aproape de zilele noastre, fapt recunoscut si de unii istorici maghiari. Tot asa, sediul comitatului Alba a fost stabilit in Alba-Iulia, unde s-a creat si o episcopie romano-catolica, existenta pana azi, in locul celei ortodoxe. Episcopia catolica de Morisena (Cenad) a fost creata de regele Stefan cel Sfant, probabil al Ungariei, in anul 1038, dupa ce a cucerit cetatea de la principele Ohtum sau Ahtum (tot aici a adus si calugari latini in manastirea ortodoxaSfantul Ioan Botezatorul). Deci, episcopiile catolice din Transilvania au luat fiinta pe locul vechilor scaune episcopale - sau horepiscopale - ortodoxe de la Biharea (Oradea), Alba-Iulia si Morisena – Cenad. Fenomenul inlocuirii unor biserici si manastiri ortodoxe cu altele, catolice, poate fi urmarit si in alte parti ale Transilvaniei.

O organizatie bisericeasca superioara la romanii transilvaneni este sugerata de insasi existenta unor manastiri ortodoxe din secolele XI-XIV, unele disparute, dar multe in fiinta pana azi. In afara de bisericile de la Dabaca, sunt atestate documentar manastirile de la Morisena, la inceputul secolului al XI-lea, de la Meseseni, in satul Moigrad-Salaj, de la Hodos - jud. Arad, cateva biserici rupestre in partile Silajului si la Cheile Cibuui, in jud. Alba etc. In 1204 regele Emeric al Ungariei informa pe papa Inocentiu III, ca unele biserici „ale calugarilor greci”, adica ortodocsi, din regatul sau, se ruineaza „din lipsa de grija a episcopilor diecezani si din pricina acelor greci insisi”. Inseamna ca in Transilvania fiintau - inca din secolul al XII-lea - puternice nuclee de viata monahala ortodoxa, care presupun si existenta unor ierarhi, care sa indrume intreaga activitate bisericeasca.

In afara de acestea, in toata Transilvania existau numeroase biserici romanesti de piatra, din care unele dainuiesc pana astazi, cele mai multe in judetul Hunedoara, ctitorii ale cnejilor romani din acele locuri: Densus (mentionata mai sus, refacuta in secolul al XIII-lea), Streisangeorgiu (secolul al XII-lea) - cu

25

fresce din 1313-1314 si cu o inscriptie in care sunt mentionati preotul Nanes si zugravul Teofil, refacuta in 1408-1409 de cneazul Candres si sotia sa Nistora -, Strei, Santamaria Orlea, Cetatea Coltului, Gurasada (toate din secolul al XIII-lea), Ostrov, Sanpetru, Nucsoara, Pesteana, Lesnic, Criscior, Ribita, manastirea Prislop (toate din secolul al XIV-lea), iar in alte parti ale Transilvaniei: manastirea Rameti - jud. Alba (secolul al XIV-lea), cu o inscriptie din 1377 care consemna numele arhiepiscopului Ghelasie si al zugravului Mihu, Zlatna si Lupsa, in judetul Alba, biserica Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului (secolul al XV-lea, pe locul uneia mai vechi), Vad si Feleac, in judetul Cluj (secolul al XV-lea) si multe altele. Acelasi lucru se poate spune despre manastirile din Banat: Bezdin, Partos, Lipova, Semlac, Sangeorge, Sredistea Mica, Varadia, Mesici, Voilovita, Cubin, Zlatita, Cusici, Bazias, Ciclova, Ogradena Veche, toate din secolele XIV-XV. In Bihor, cnejii romani au ridicat manastirea de la Voievozi (secolele XII-XIV), bisericile din Seghiste, Remetea, Tileagd (secolele XIV-XV) s.a. In Maramures consemnam manastirea Sfantul Mihai din Peri, pusa sub jurisdictia Patriarhiei din Constantinopol in 1391, bisericile din Cuhea, Ieud, Biserica Alba, Apsa de Mijloc, Sarasau, Barsana etc., toate din secolele XIV-XV. In actele medievale sunt mentionati - incepand cu a doua jumatate a secolului XIV - numerosi protopopi, preoti si egumeni, care slujeau in bisericile si manastirile respective.

Existand atatea biserici si manastiri, precum si egumeni, preoti si calugari, in mod firesc trebuie sa admitem ca au existat si episcopi care sa sfinteasca bisericile si manastirile respective, sa hirotoneasca preoti, sa numeasca protopopi si egumeni. Pentru existenta unor episcopi romani din Transilvania pledeaza si numeroasele masuri de asuprire luate de papi sau de regii maghiari (indeosebi de Ludovic cel Mare in 1366 si Sigismund de Luxemburg in 1428) impotriva Bisericii ortodoxe romanesti de aici. Asemenea masuri nu erau necesare decat impotriva unei Biserici bine organizate si nicidecum impotriva unor crestini izolati si fara carmuitori bisericesti care ar fi putut fi convertiti usor la catolicism. Toate acestea constituie marturii sigure asupra continuitatii elementului romanesc ortodox in teritoriile intracarpatice.

O scrisoare a papei Grigorie IX, din 14 noiembrie 1234, facea amintire de niste „pseudoepiscopi de ritul grecilor”, in regiunile de curbura ale Carpatilor, in apropiere de Episcopia catolica a cumanilor, infiintata cu cativa ani inainte. Acestia erau episcopi ortodocsi romani, deoarece cancelaria papala medievala numea pe toti episcopii – ierarhi „pseudoepiscopi” si „greci”, indiferent de originea lor etnica. Tot asa, din diploma data de regele Bela al IV-lea al Ungariei cavalerilor ioaniti, la 2 iunie 1247, in care erau mentionate formatiunile politice conduse de voievozii Litovoi pe Jiu, in Oltenia, si Seneslau pe Arges si cnejii Ioan si Farcas, ambele in dreapta Oltului, aflam de existenta unor „arhiepiscopi si episcopi”, fireste tot de neam roman. Inseamna ca pe langa fiecare formatiune politica exista cate un conducator bisericesc.

In Moldova vor fi existat ierarhi ortodocsi in „tara bolohovenilor”, a „berladnicilor” si a „brodnicilor”, amintite in izvoarele medievale. In 1353, un episcop cu numele de Chiril Romanul era amintit la Przemysl, in Polonia, dupa cum in secolele XI-XIV existase „episcopia vlahilor” din Peninsula Balcanica.

Tipuri de cruci:

25