DIAGNOSTICE DE NURSING

Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale! Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite

prin caracterul lor liberal şi implicarea comună în realizarea asistenţei de sănătate a populaţiei.

Ele rămân profesii distincte, autonome, independente, între ele neexistând automat relaţii de subordonare, ci de colaborare. Reprezentanţii celor două profesii sunt parteneri cu roluri diferite ai echipei multidisciplinare complexe implicate în realizarea asistenţei de sănătate.

Diagnosticele de îngrijire şi diagnosticele medicale sunt categorii diferite de diagnostice, având caractere conceptuale, calitative şi pragmatice distincte.

Diagnosticele de îngrijire se referă la modul individual, particular de reacţie al pacientului/comunităţii faţă de o anumită situaţie de sănătate/boală. Modelul conceptual utilizat de asistenta medicală în formularea diagnosticului de îngrijire este focalizat asupra pacientului, axat pe modalitatea în care boala modifică calitatea vieţii acestuia şi gradul de satisfacere al necesităţilor fundamentale ca fiinţă umană. Din acest punct de vedere, rolul asistentei medicale faţă de pacient ar putea fi descris drept “avocat al pacientului şi necesităţilor sale”.

Diagnosticul de îngrijire este în permanenţă susceptibil de schimbare în funcţie de modul de răspuns al individului/comunităţii la măsurile de îngrijire elaborate şi aplicate. Din acest motiv diagnosticul de îngrijire trebuie periodic reevaluat.

În formularea diagnosticului de îngrijire există în prezent o terminologie fixă, recomandată de NANDA asupra modului de redactare a enunţului acestui diagnostic.

În elaborarea diagnosticului de îngrijire asistentei medicale îi revine o atribuţie exclusivă şi autonomă. Diagnosticul de nursing determină tipul intervenţiilor de îngrijire acordate în mod autonom de către asistenta medicală şi permite identificarea problemelor conexe, de colaborare cu medicul pentru realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii medicale a pacientului.

Diagnosticele medicale sunt formulate în exclusivitate de către medic şi reprezintă descrierea procesului patologic prezent la pacientul asistat medical.

Modelul conceptual utilizat de doctor în elaborarea diagnosticului medical este focalizat asupra bolii, medicul regăsind la pacient manifestăriloe acesteia. Din acest punct de vedere, rolul medicului faţă de pacient ar putea fi descris drept “aliat al pacientului în lupta împotriva bolii”.

Diagnosticul medical are o formulare unitară, bine standardizată şi unanim acceptată pe baza criteriilor medicale de diagnostic, fundamentate ştiinţific, având la bază caracterele generale de manifestare a bolilor la specia umană.

De regulă diagnosticul medical nu se modifică, eventual la diagnosticul iniţial adăugându-se alte diagnostice medicale, în cazul apariţiei unor complicaţii ale bolii de bază sau noi îmbolnăviri asociate.

În formulare diagnosticului medical nu sunt de regulă incluşi factorii cauzali ai bolii (exceptând infecţiile sau alte situaţii etiologice particulare).

Diagnosticul medical este utilizat pentru stabilirea tratamentului medical al pacientului.

enumerarea diagnosticelor de nursing formulate, alături de diagnosticele medicale sau chirurgicale ale pacientului îngrijit facilitează evaluarea, identificarea, realizarea şi evaluarea actului de îngrijire.

O asemenea alăturare de diagnostice oferă o completare a diagnosticului medical şi nu o înlocuire a acestuia.

Astfel, alături de fiecare diagnostic medical al pacientului se pot formula diagnosticele de îngrijire şi lista problemelor de colaborare între asistenta medicală şi medic, precum şi potenţialele probleme care pot surveni, legate de starea de sănătate, investigaţiile diagnostice aplicate şi intervenţiile terapeutice realizate.

Acest mod de abordare a problemelor pacientului (atât din punct de vedere medical, cât şi al îngrijirilor acordate) reprezintă un model bifocal de practică clinică.

Un asemenea model clinic bifocal generează avantaje pentru calitatea actului de asistenţă medicală, în beneficiul pacientului şi al serviciilor de sănătate.

Intervenţiile de îngrijire: Intervenţiile de îngrijire reprezintă acţiunile

practice întreprinse de asistenta medicala (sau personalul auxiliar) în beneficiul stării de sănătate a pacientului.

După conţinutul lor decizional şi modul de îndeplinire, intervenţiile de îngrijire pot fi împărţite în două categorii distincte:

Intervenţii autonome, prescrise şi realizate de asistentele medicale, în cazul în care responsabilitatea le revine integral;

Intervenţii delegate, prescrise de medic şi în cazul cărora responsabilitatea revine în principal celui care delegă.

Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

Problemele de colaborare cu medicul se referă la schimbările survenite în evoluţia stării de sănătate a pacientului îngrijit, sesizate de asistenta medicală. Ele trebuie semnalate cu promptitudine doctorului, deoarece implică reevaluarea şi deseori modificarea atitudinii terapeutice.

Problemele de colaborare nu se referă în nici un caz la eventuale relaţii interumane tensionate în cadrul echipei de profesionişti implicaţi în acordarea asistenţei medicale şi îngrijirea pacientului!

Formularea enunţului pentru problemele de colaborare sesizate de către asistentă într-o anumită situaţie clinică concretă este desemnată sub titlul generic de complicaţie potenţială, ca în exemplele următoare:

Tratament anticoagulant Complicaţie potenţială: hemoragii;Pneumonie Complicaţie potenţială: insuficienţă renală;Tratament cu digoxin Complicaţie potenţială: aritmii ventriculareExplorare angiografică Complicaţie potenţială: hemoragie la locul puncţiei

arterialeInsuficienţă cardiacă Complicaţie posibilă: tromboză venoasă profundă a

membrelor inferioare

Problemele de colaborare definesc deci complicaţii ale stării de sănătate a pacientului. În detectarea apariţiei acestora şi în monitorizarea evoluţiei lor un rol indispensabil revine asistentei medicale.

Asistentele medicale abordează soluţionarea acestor probleme de colaborare prin aplicarea prescripţiilor recomandate de medic, cât şi prin aplicarea unor intervenţii autonome . Rolul ambelor tipuri de intervenţii este cel de a minimaliza şansa apariţiei sau amploarea complicaţiilor medicale respective.

Intervenţii autonome ale asistentei medicale derivate din diagnosticul de îngrijire formulat

Diagnostic de îngrijireRisc crescut pentru alterarea integrităţii

cutanate cauzat de imobilizarea prelungită la pat prin fractura de şold

Intervenţii prescrise de asistentăSchimbarea poziţiei la fiecare 2 oreMasajul uşor al zonelor vulnerabileReducerea presiunii în zonele de sprijin Intervenţii prescrise de medic Nici una

Intervenţii autonome şi delegate ale asistentei medicale derivate din apariţia unei probleme de colaborareProblemă de colaborare -Complicaţie potenţială:-Alterarea echilibrului hidro-electroliticIntervenţii prescrise de asistentă-Asigurarea unei hidratări orale adecvate-Monitorizarea stării de hidratare-Monitorizarea semnelor vitale-Monitorizarea incretei şi excretei-Monitorizarea greutăţii-Monitorizarea electroliţilor-Menţinerea perfuziei la debitului recomandat-Asigurarea/încurajarea igienei orale corecteIntervenţii prescrise de medic-Perfuzie intravenoasă (tipul soluţiilor, cantitatea, debitul perfuziei)-Examene de laborator

ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

Calităţile planului de îngrijire = “SMART”S (“specific”) = măsuri formulate specific;M (“measurable”) = obiective ce pot fi

măsurate;A (“achieveble”) = măsuri şi obiective ce

pot fi atinse;R (“realistic”) = obiective realiste;T (“time table”) = termene fixate pentru

aplicarea acşiunilor planificate

Etapele redactării planului de îngrijire: Ierarhizarea diagnosticelor de nursing în funcţie de

principalele probleme de îngrijire identificate; Stabilirea obiectivelor de îngrijire pe termen scurt,

intermediar şi lung; Precizarea concretă a intervenţiilor de nursing ce trebuie

aplicate pentru atingerea fiecărui obiectiv de îngrijire în parte;

Identificarea intervenţiilor de îngrijire cu caracter interdependent (probleme de colaborare);

Precizarea evoluţiei aşteptate din partea pacientului, sub îngrijirile acordate;

Documentarea diagnosticelor de îngrijire, a obiectivelor, a intervenţiilor de îngrijire acordate;

Înregistrarea evoluţiei pacientului sub îngrijirele acordate

Ierarhizarea diagnosticelor de îngrijire:

Stabilirea priorităţilor în funcţie de problemele de îngrijire identificate şi diagnosticele de îngrijire formulate reprezintă o muncă de echipă, în care vor fi antrenaţi personalul, pacientul şi aparţinătorii acestuia.

Stabilirea obiectivelor îngrijirii:

Obiectivele de îngrijire pe termen includ următoarele trei categorii:

Obiective pe termen scurt: includ acţiunile urgente, care trebuie realizate imediat;

Obiective pe termen mediu şi lung: includ acţiuni prelungite, vizând prevenirea complicaţiilor, reabilitarea stării de sănătate/compensare a pacientului şi educaţia terapeutică a pacientului şi familiei sale.

Situaţie clinică

Pacient diabetic, cu diagnostic de îngrijire “noncomplianţă faţă de regimul dietetic hipoglucidic datorat lipsei de înţelegere asupra modului de utilizarea a foii de echivalenţă glucidică în întocmirea raţiei alimentare zilnice manifestat prin abateri constante de la dietă”

Obiective de îngrijire:

Obiectiv imediat: Aport alimentar zilnic de 1500 calorii, repartizat în 3 mese şi 2 gustări;

Obiectiv pe termen mediu: Planificarea împreună cu pacientul a regimului diabetic pentru o săptămână, înţelegând şi utilizând în redactarea meniului zilnic foaia de echivalenţă;

Obiectiv pe termen lung: Obţinerea complianţei faţă de regimul dietetic hipoglucidic.

Intervenţii de îngrijire necesare pentru rezolvarea fiecărei probleme de

îngrijireRealizarea eficientă a acestei etape implică din partea

asistentei medicale o serie de calităţi: O bună judecată clinică; O bună cunoaştere a pacientului şi familiei sale (profil

psihologic, grad de inteligenţă, posibilităţi socio-economice, obiceiuri, specific cultural, etnic şi religios);

O bună informare asupra resurselor comunitare existente şi a modului în care pacientul poate avea acces la ele pentru realizarea obiectivelor educaţionale sau de suport comunitar, pe termen lung;

Contactarea persoanelor responsabile de programele/resursele comunitare disponibile, în interesul pacientului.

Precizarea evoluţiei aşteptate din partea pacientului sub îngrijirile acordate:

Evoluţia aşteptată trebuie considerată din punctul de vedere al beneficiului pacientului, ţinând cont de resursele individuale şi o evaluare realistă a posibilităţilor acestuia;

Evoluaţia aşteptată trebuie formulată prin prisma respectării standardelor de calitate ale actului de îngrijire

Formulările sunt utilizate pentru evaluarea critică a eficacităţii şi calităţii îngrijirilor acordate.

Planificarea concretă a acţiunilor de îngrijire:

În planificarea concretă a acţiunilor de îngrijire se impune colaborarea tuturor membrilor echipei de îngrijire, cu roluri şi atribuţii specifice pentru fiecare membru al acesteia (medic, asistentă, infirmieră, îngrijitoare, kinetoterapeut, dietetician, psiholog, preot, logoped etc) şi implicarea activă a pacientului şi familiei sale.

În planificarea acţiunilor de îngrijire trebuie utilizate atât resursele unităţii sanitare respective, cât şi cele familiale şi comunitare existente, din perspectiva obiectivelor de îngrijire pe termen scurt, mediu şi lung

Redactarea planului de îngrijireAceastă redactare trebuie să reprezinte o formulă

concisă şi ordonată, care trebuie să cuprindă în termeni cât mai clari următoarele aspecte:

Diagnosticele de îngrijire, ierarhizate după priorităţi

Obiectivele intervenţiilor de îngrijire; Acţiunile concrete de îngrijire, exprimate sub

forma ordinelor de îngrijire; Evoluţia aşteptată a pacientului sub îngrijirile

prevăzute; Termenele de îndeplinire a acţiunilor stabilite,

pentru fiecare obiectiv de îngrijire în parte.

REALIZAREA INTERVENŢIILOR DE ÎNGRIJIRE

Intervenţii autonome (independente):ComunicareaAsigurarea/asistarea igienei pacientului;Asigurarea confortului fizic şi psihic al pacientului;Asigurarea/asistarea funcţiei respiratorii, a eliminărilor;Asiguarea/asistarea ingestiei de lichide şi alimente;Asigurarea condiţiilor de mediu extern;Mobilizare si transportMasurarea si notarea functiilor vitaleMasurile de profilaxie(inf nosocomiale, complicatii)Educaţie pentru sănătate/terapeutică a pacientului şi

familiei sale;

Intervenţii interdependente (probleme de colaborare):

Sesizarea complicaţiilor potenţiale;Sesizarea problemelor de colaborare.

Intervenţii dependente (delegate): Efectuarea prescripţiilor medicale (recomandate

de medic): recoltări de analize, administrarea tratamentelor;pregatire pentru investigatii, pregatire preoperatorie si supraveghere postoperatorie.

Monitorizarea functiilor vitale Delegarea responsabilităţilor proprii către alţi

membri ai echipei de îngrijire.

Urmărirea şi înregistrarea evoluţiei pacientului

Urmărirea evoluţiei pacientului sub îngrijirile acordate constituie o activitate continuă, care face parte din activitatea permanentă de evaluare a pacientului. Consemnarea acestor observaţii efectuate de către asistentă se face sub forma unor note asupra progresului pacientului sub îngrijirile acordate.

Înregistrare acestor note trebuie datată, conţinând o formulare clară, concisă, ordonată a observaţiilor, pentru fiecare problemă/diagnostic de îngrijire din lista de probleme de îngrijire a pacientului.

EVALUAREA REZULTATELOR ÎNGRIJIRII Evaluarea rezultatelor îngrijirii permite aprecierea

următoarelor aspecte: Aprecierea corectitudinii şi eficacităţii îngrijirilor acordate; Identificarea eventualelor probleme ale serviciului

respectiv în privinţa asigurării unei îngrijiri de calitate Aprecierea eficacităţii economice a activităţii de îngrijire

prestate în acel serviciu de către organele/comisiile de control economico-financiar;

Furnizează date pentru studii ştiinţifice, activităţi didactice sau de cercetare în domeniul nursingului;

Pemit managerilor analiza şi regândirea strategiilor de dezvoltare/optimizare a serviciilor de nursing;

Constituie documente medico-legale privind îngrijirile acordate şi evoluţia pacientului.

Procesul de îngrijire are ca scop evaluarea pacientului, identificarea necesităţilor sale de îngrijire şi ierarhizarea acestora, formularea diagnosticelor de îngrijire, soldate cu elaborarea planului de îngrijiri.

Acesta va fi aplicat punctual şi individualizat, cu reevaluarea continuă a pacientului şi evoluţiei sale sub intervenţiile de îngrijire acordate şi aprecierea critică finală a rezultatelor îngrijirii.