Deschiderea procedurii la cererea debitorului

40. Debitorul aflat in stare de insolventa[1] este obligat, conform art. 27 alin.1 din Legea insolventei, sa formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolventei, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. Desi legea nu o dispune in mod expres, este evident ca, pentru a exista obligatia debitorului de a cere deschiderea procedurii insolventei, starea de insolventa trebuie sa fie déjà instalata, adica actuala. Daca insolventa este doar iminenta, debitorul are facultatea, si nu obligatia, de a cere deschiderea procedurii insolventei (art. 27 alin.2 din Legea insolventei).

Asadar, debitorul :

(i)                  este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei, daca insolventa este actuala, si

(ii)                este indreptatit sa ceara deschiderea procedurii insolventei daca insolventa este iminenta (este pe cale sa se instaleze).

Din punct de vedere formal, cererea de deschidere a procedurii insolventei trebuie sa imbrace tiparul cererii de chemare in judecata, prevazute la art. 112 C.proc.civ., tinind cont de specificul necontencios al cererii.

Legea insolventei impune ca cererea de deschidere a procedurii insolventei sa fie insotita si de o lista de documente, informatii si declaratii, prevazuta de art.28, lista care poate fi rezumata la  : (i) documentele contabile anuale si curente ale debitorului, (ii) lista (inventarul) bunurilor debitorului, (iii) lista creditorilor, (iv) lista platilor si a transferurilor patrimoniale din ultimele 120 de zile, (v) lista operatiunilor curente pe care si le propune debitorul pentru perioada de observatie, (vi) declaratii referitoare la intentiile debitorului in procedura de insolventa (daca opteaza petru reorganizare sau pentru faliment) si la onorabilitatea conducatorilor debitorului. O parte din aceste documente, informatii sau declaratii pot fi depuse si ulterior, in termen de 10 zile de la depunerea cererii de deschidere a procedurii. Sanctiunea nedepunerii acestor acte sau informatii nu este nulitatea cererii, asa cum s-ar putea intui, ci trecerea la

faliment in procedura simplificata, asa cum rezulta din art. 28 alin.2 din Legea insolventei[2]. Refuzul debitorului sau al reprezentantilor sai legali de a depune aceste acte, declaratii sau informatii, dupa ce acest lucru le va fi fost impus de judecatorul-sindic, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, constituie infractiune si se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de art. 147 din Legea insolventei.

In plus, cererea de deschidere a procedurii formulata de debitorul persoana juridica trebuie sa indeplineasca si alte conditii speciale de forma, impuse fie de Legea insolventei, fie de Legea societatilor comerciale, fie de alte legi speciale. Spre exemplu, cererea de deschidere a procedurii va fi semnata de persoanele care « potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta » (art.27 alin.3). In cazul societatilor pe actiuni care sunt administrate printr-un consiliu de administratie, decizia de a formula cererea de deschidere a procedurii insolventei este o atributie exclusiva a consiliului de administratie, care nu poate fi delegata la directori. Asadar, cererea de deschidere a procedurii trebuie insotita de decizia consiliului de administratie care sa aprobe o astfel de cerere si ea va fi semnata de reprezentantul legal (directorul general). In cazul bancilor sau al institutiilor financiare non-bancare, cererea trebuie semnata de conducatorii acestora (cel putin doi).

Din punctul de vedere al conditiilor de fond, Legea insolventei nu pretinde decit ca debitorul sa dovedeasca starea de insolventa actuala sau iminenta in care se afla. In privinta insolventei actuale nici o proba nu este necesara din moment ce debitorul recunoaste ca se afla in stare de insolventa. In schimb, pentru insolventa iminenta, debitorul trebuie sa faca proba ca insolventa se va instala cu siguranta intr-un viitor apropiat. Spre exemplu, amenintarea cu executari silite ce ar urma sa fie declansate de creditorii privilegiati sau de fisc, incetarea lucrului de catre salariati, oprirea sau amenintarea cu oprirea furnizarii de utilitati etc. sunt probe temeinice ale iminentei starii de insolventa. Nu sunt, insa, probe ale insolventei iminente in ele insele simplele sicane sau neintelegeri cu creditorii, negocierile mai tensionate cu salariatii, esecul in demersul de obtinere a unor facilitati sau esalonari etc.

Creditorii pot fi foarte simplu luati prin surprindere de astfel de cereri sau chiar prejudiciati, ceea ce poate duce la imposibilitatea acestora de a se opune la sau de a contesta in mod eficient cererea de

deschiderea a procedurii formulata de debitor. Ceea ce se comunica, in conformitate cu art.32 alin (2), este

incheierea de deschidere a procedurii pronuntata la cererea debitorului[3]. O astfel de reglementare il pune pe creditor in imposibilitatea de a contesta cererea debitorului si in postura ingrata de a rasturna, in cadrul opozitiei, marturisirea debitorului si, in acelasi timp, sa suporte consecintele procedurii insolventei (efectul suspensiv fiind, poate, cel mai deranjant pentru creditor). Desigur ca creditorul interesat are la indemina calea de atac a recursului, dar si acesta are inconvenientul ca intervine post factum cind, practic, nu se mai poate face nimic. 

41. Deschiderea procedurii la cererea debitorului poate sa nu fie o optiune acceptabila pentru serie indefinita de persoane. Legea insolventei reglementeaza un singur caz in care o anumita categorie de persoane interesate, creditorii, se pot opune la deschiderea procedurii in urmarea cererii debitorului. Este

vorba de opozitia reglementata de art. 32 alin.2 teza a doua din Legea insolventei[4].

Dar cererea de deschidere a procedurii formulata de debitor poate fi contestata, in afara de creditori, si de alte persoane care ar putea dovedi un interes, iar mijloacele procedurale aflate la indemina acestora nu se rezuma la opozitie. Intrucit cererea debitorului de deschidere a procedurii este o cerere cu caracter necontencios, sunt aplicabile dispozitiile art. 335 C.proc.civ. care permit formularea unei cereri de interventie in interes propriu de catre orice persoana interesata (caz in care cererea capata caracter contencios), precum si dispozitiile art. 336 alin.3 C.proc.civ., care permit oricarei persoane interesate sa formuleze recurs contra incheierii prin care a fost “dezlegata” o cerere cu caracter necontencios. Cererea de interventie nu este reglementata de Legea insolventei, dar tiparul sau juridic, reglementat de art. 49-52 C.proc.civ., este aplicabil si in cazul procesului de deschidere a procedurii la cererea debitorului, intrucit suntem intr-o procedura necontencioasa, care face admisibila o cerere de interventie, in conditiile art. 335 C.proc.civ. Pe de alta parte, potrivit art. 336 alin.3 C.proc.civ., recursul contra incheierii de solutionare a cerereii necontencioase poate fi formulat de “orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata la dezlegarea cererii”. Specific procedurii insolventei este principiul conform caruia sunt citate la procesele aferente procedurii numai partile cu interese contrare, toate celelalte persoane potential participante la proces fiind tratate ca si tertii in procedurile necontencioase. De aici concluzia ca, in cererea de deschidere a procedurii formulata de debitor, care este o cerere necontencioasa, creditorii, actionarii, administratorii etc. nu sunt citati.  Totul este ca persoanele in cauza sa-si dovedeasca interesul in a se respinge cererea debitorului de deschidere a procedurii si sa aiba la timp informatia relativa la depunerea de catre debitor a cererii. O interventie tardiva face, practic, inutila orice contestare a cererii debiorului, intrucit efectele deschiderii procedurii sunt in proportie mare ireversibile. Chiar daca debitorul sau creditorul care au obtinut deschiderea procedurii ar renunta la cerere, opozitia la inchiderea procedurii a oricaruia dintre creditorii care au facut deja cerere de inscriere la masa credala face impizibila inchiderea procedurii.    

Pentru coerenta, sa retinem ca pot formula opozitie, in conditiile art. 32 alin.2 teza a doua, exclusiv creditorii, dar pot formula cerere de intereventie in interes propriu si recurs creditorii, actionarii, asociatii sau membrii persoanei juridice precum si, in anumite conditii speciale, administratorii persoanei juridice.   

Creditorul, daca dovedeste un interes, poate formula :

-opozitie, incident procedural care se pozitioneaza in timp dupa deschiderea procedurii, conform art.32 alin.2 teza a doua din Legea insolventei;

-cerere de interventie in interes propriu, incident procedural care intervine, in mod obligatoriu, inainte de deschiderea procedurii (conform art. 50 C.proc.civ., interventia principala poate fi formulata numai in fata primei instante, pina la inchiderea dezbaterilor);

-recurs la hotarirea de deschidere a procedurii; creditorul prejudiciat in actiunea sa judiciara sau in executarea sa silita individuala poate face recurs, intrucit este o persoana interesata sa nu se dechida procedura; cu exceptia cazului in care s-a decis deschiderea procedurii simplificate, hotarirea de deschidere a procedurii nu poate fi suspendata de instanta de recurs (art. 8 alin.4 si, respectiv, art. 8 alin.5 lit.b) din Legea insolventei).

Actionarul, asociatul sau membrul debitorului persoana juridica, daca dovedeste un interes, poate contesta cererea de deschidere a procedurii, fie prin cerere de interventie in interes propriu, fie prin recurs, cu exceptia cazului in care cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost precedata de o hotarire a adunarii generale in acest sens. Mijlocul procedural de contestare la indemina acestora poate fi,

deci, cererea de interventie in interes propriu, care trebuie introdusa inainte de solutionarea in prima instanta a cererii debitorului, sau recursul contra hotaririi de deschidere a procedurii insolventei care se introduce, evident, dupa ce procedura se va fi deschis. In recursul actionarului, ca si in cazul recursului creditorului, hotarirea de deschidere a procedurii nu poate fi suspendata decit in cazul in care se va fi decis deschiderea procedurii simplificate.

In societatile pe actiuni care si-au instituit organe colegiale de conducere, decizia de a cere deschiderea procedurii apartine consiliului de administratie sau directoratului, dupa caz. In acest caz, ar putea un membru al CA sau al directoratului care s-a opus la luarea deciziei sa conteste cererea de deschidere a procedurii sau sa atace cu recurs hotarirea de deschidere a procedurii? Interesul ar exista, intrucit cel in cauza isi va fi pierdut functia in cazul deschiderii procedurii. Dar poate fi infrinta vointa colectiva a consiliului de administratie/directoratului printr-o cerere in justitie, in fata judecatorului sindic sau a instantei de recurs? Cu exceptia cazului in care se pun in practica atributii delegate de AGA la CA (spre exemplu, modificari ale capitalului social, schimbarea sediului sau a obiectului principal de activitate), deciziile CA nu pot fi atacate in justitie pe calea unei actiuni in anulare, ci numai la AGA. Formalitatile convocarii AGA sunt, insa, indelungate si, practic, cel ce ar vrea sa conteste este lipsit de mijoacele de a emite sau de a obtine convocarea, intrucit dreptul de a emite sau de a cere convocarea apartine tot CA ori directoratului, respectiv, actionarului ce detine cel putin 5% din actiuni (in acest caz, actionarul nu convoaca el insusi adunarea generala, ci are dreptul de a cere CA sau directoratului sa convoace, in caz de omisiune sau refuz avind dreptul sa ceara convocarea tribunalului). Consider ca se poate cere totusi, pe cale incidentala, constatarea nulitatii deciziei CA. In cererea interventie in interes propriu sau in recursul administratorului in cauza se contesta legitimitatea sau legalitatea cererii de deschidere a procedurii pe temeiul unei exceptii de nulitate a deciziei CA de a se introduce cererea de deschidere a procedurii.

Ar putea contesta si actionarul o astfel de decizie a CA? Consider ca da, daca el poate dovedi un interes. Actionarul in cauza poate folosi aceleasi artificii procedurale ca si administratorul din ipoteza de mai sus.    

Art. 132 alin.1 din Legea societatilor comerciale dispune ca hotaririle adunarii generale a actionarilor sunt obligatorii pentru toti actionarii, inclusiv pentru cei care au lipsit de la sedinta sau au votat contra luarii hotaririi, cu conditia ca hotarirea respectiva sa fie conforma legii si actului constitutiv. In caz de neconformitate cu legea sau actul constitutiv, actionarul care a lipsit de la sedinta sau care a votat contra luarii hotaririi poate cere anularea acesteia. De asemenea, orice persoana interesata poate ataca hotarirea adunarii generale cu actiune in nulitate absoluta. Cita vreme hotarirea adunarii generale este valabila si executorie, cererea de deschidere a procedurii aprobata prin hotarire a adunarii generale nu poate fi contestata de actionari. Numai daca hotarirea adunarii generale este anulata, cererea de deschidere a procedurii poate fi contestata de actionar prin cerere de interventie sau prin recurs contra hotaririi de deschidere a procedurii insolventei. Daca, in prealabil anularii, hotarirea adunarii generale a fost suspendata, aceasta este lipsita temporar de efecte, deci actionarul interesat poate contesta, respectiv, ataca cererea de deschidere a procedurii.   

Interesul actionarului consta in protejarea investitiei sale, intrucit actiunile la o societate in insolventa sunt puternic devalorizate. Daca actiunile sunt emise de o societate cotata, insolventa este un c