5. Tranzacţiile bursiere

Tranzacţii bursiere5.1. Definire, clasificare Tranzacţiile bursiere reprezintă contractele de

vânzare/cumpărare de instrumente financiare încheiate pe o piaţă secundară organizată.

Specialiştii formulează mai multe concepte, şi anume:1.concepţia prohibitivă- doar tranzacţiile încheiate în

cadrul burselor de valori 2.concepţia restrictivă-toate tranzacţiile încheiate pe

piaţa secundară, şi cele pe pieţele interdealeri. 3.concepţia liberală- toate tranzacţiile încheiate în incinta

bursei şi în afara acesteia de către persoane autorizate.

Investitorii derulează tranzacţii ce se bazează pe 3 motivaţii diferite:

1. obţinerea de dividende sau dobânzi2. obţinerea controlului asupra gestiunii unei societăţi 3. obţinerea unui câştig pe termen scurt.

D.p.d.v. al obiectului tranzacţiei, vorbim de tranzacţii cu titluri primare sau derivate.

D.p.d.v al scopului urmărit , putem clasifica tranzacţiile bursiere: speculaţia, arbitrajul şi hedging-ul.

Speculaţia constă în cumpărarea/vânzarea unui bun în momentul t, urmată de revânzarea sau recumpărarea în momentul t+1, motivaţia unei asemenea operaţii fiind speranţa unei modificări favorabile a preţului acestuia în intervalul cuprins între t şi t+1, în condiţiile asumării riscului ce rezultă din imposibilitatea anticipării exacte a cursului.

Speculanţii sunt de fapt investitorii care îşi creează o poziţie expusă riscului: cumpără sperând în creşterea cursului „a la hausse” şi vând sperând în reducerea cursului „a la baisse”.

Exemplu: o speculaţie a la hause-long futures: Urmărind evoluţia cursului contractului futures RON/

USD cu scadenţa la 19.12.2014, un speculator se hotăreşte la data de 04.11.2014 să cumpere 10 contracte(1000 USD) la cursul de 3,61 RON/USD, luând astfel o poziţie long pe această piaţă, deoarece previzionează creşterea cursului; marja pe care trebuie să o depună este 500 lei pe contract.

La 28.11.2014 cursul futures este 3,83 RON/USD, investitorul hotărând închiderea poziţiei şi vinde cele 10 contracte.

Câştig: 10 contracte x 1000 USD x (3,83-3,61) = 2.200 lei – comision 70 lei

Economiştii liberali consideră aceste operaţiuni ca un factor de stabilizare a pieţelor.

Dar, acest lucru nu s-a regăsit întotdeauna în practică.

Piaţa bursiera va fi caracterizată de explozia preţurilor, formând „bulele financiare” sau speculative: investitorii vor dori să cumpere valorile cu orice preţ, acestea vor fi supraevaluate.

Devine inevitabilă la un moment dat spargerea bulei, momentul în care cursurile se prăbuşesc, de obicei mult mai rapid decât ele au crescut.

Speculaţia este criticată din punct de vedere economic, fiind considerată un factor de dezechilibru pentru piaţa de capital, dar este criticată şi din punct de vedere moral, fiind considerată o utilizare non-economică a resurselor societăţii şi asemănată cu un veritabil joc de noroc.

Arbitrajul este considerată operaţiune fără riscuri deoarece investitorul desfăşoară operaţiunea concomitent pe două pieţe: cumpără un titlu pe o piaţă unde acesta are preţ scăzut şi vinde titlul în acelaşi timp pe altă piaţă unde preţul este mai ridicat.

Arbitrajul spot-futures presupune tranzacţionarea simultană pe 2 pieţe a unor active financiare având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi maturitate.

Dacă una dintre tranzacţii este la vedere, iar cealaltă la termen, arbitrajul se numeşte cash and carry.

Dacă tranzacţia de vânzare, respectiv cumpărare este închisă printr-o tranzacţie de sens contrar pe aceeaşi piaţă, având acelaşi activ suport, dar cu scadenţe diferite, arbitrajul se numeste spread.

Exemplu de arbitraj cash-carry: De exemplu, un investitor ia poziţii diferite la data de

14.11. 2014 pe două pieţe diferite: cumpără 1000 acţiuni SIF5 pe piaţa spot la BVB la

preţul de 1,76 lei, pentru care achită în total 1.760 lei; vinde un contract DESIF5 la SIBEX cu scadenţa în

decembrie 2014 la preţul futures de 1.930 lei, pentru care depune la brokerul său marja de 275 lei.

În total el imobilizează 4.440 lei(1.760 lei pe piaţa spot şi marja pe piaţa futures 275 lei).

Cele două poziţii se închid, rezultând un profit brut de (1.93-1,76)*1000= 170 lei.

Arbitrajul spot/futures Ceea ce trebuie sa faca un investitor in acest caz este sa

urmareasca in paralel cotatiile unei actiuni pe piata spot (BVB) si pe piata futures (SIBEX) pe diferite scadente, iar in momentul in care diferenta de pret dintre cele doua piete este suficient de mare pentru a-i asigura randamentul dorit, investitorul va cumpara de pe piata BVB o cantitate de actiuni si va vinde simultan sau foarte rapid aceeasi cantitate de actiuni in echivalent contracte futures pentru scadenta dorita.

La scadenta, cand cele doua piete vor furniza cotatii indentice sau foarte apropiate, investitorul va lichida ambele pozitii si va incasa profitul rezultat din diferenta blocata. Operatiunea de lichidare a pozitiilor se poate face si inainte de scadenta contractelor futures daca diferenta de pret spot/futures pe actiunea respectiva se micsoreaza seminificativ.

Prin asumarea unor riscuri extrem de reduse in cadrul operatiunilor de arbitraj se pot investi bani cu randamente anualizate situate mult peste cele generate de instrumente considerate sigure.

O alta conditie importanta pentru investitor in vederea efectuarii de tranzactii de arbitraj spot/futures este deschiderea de conturi de client atat pentru piata spot, cat si pentru piata futures si detinerea sumelor de bani in cash necesare in ambele conturi.

De asemenea, la fel de important este accesul cat mai direct sau comunicarea cat mai rapida dintre investitor si brokerul sau. De preferat pentru astfel de operatiuni este detinerea de conturi de tranzactionare online prin care investitorul poate urmari permanent cotatiile pe cele doua piete in timp real.

Arbitrajul clasic este considerat cel forward-futures, adică încheierea unui contract nestandardizat şi un contract futures, respectiv un contract standardizat încheiat pe o piaţă a derivatelor.

De exemplu, în 08.11.2014 un investitor cumpără 10 contracte futures Euro/Ron tranzacţionate la Bursa din Sibiu cu scadenţa în 19.12 2014 la cursul de 4,425 lei/euro şi vinde 10.000 euro la cursul de 4,48 lei/euro încheind un contract forward cu banca. Investitorul îşi păstrează deschisă poziţia iniţiată pe piaţa futures până la scadenţa contractelor respective iar cursul în data de 19.12.2013 este 4,45 lei/euro.

Rezultatul arbitrajului poate fi sintetizat astfel: din vânzarea forward a celor 10.000 euro obţine 4,48

lei/euro*10.000 euro=44.800 lei; din cumpărarea celor 10 contracte futures, contul său se

debitează cu suma de 10 contracte*1000 euro/contract*4.425 lei/euro=44.250 lei.

Deci, rezultatul arbitrajului va fi un câştig de 44.800-44.250=550 lei, din care evident se vor deduce comisioanele plătite agenţiei de brokeraj care a intermediat derularea tranzacţiei respective.

Arbitrajul este şi o operaţiune fara riscuri care se soldează întotdeauna cu profit pentru investitor, deoarece ambele tranzacţii, atât cea iniţială, cât şi cea de închidere a poziţiei se încheie la cursuri cunoscute, nefiind nevoie de anticiparea acestora, ca în cazul speculaţiei.

Hedging-ul reprezintă operaţiuni de asigurare, de limitare a pierderii potenţiale pe o piaţă instabilă, dar în acelaşi timp reprezintă şi o pierdere a oportunităţilor.

Investitorii nu vor pierde în cazul evoluţiei defavorabile a cursurilor, dar nici nu vor câştiga în cazul evoluţiei favorabile a acestora.

Hedgingul înseamnă deschiderea unei poziţii pe piaţa la termen, egală ca mărime şi de sens opus poziţiei deţinute pe piaţa la vedere.

Headgingul are ca efect atât protecţia împotriva posibilelor pierderi datorate fluctuaţiilor preţului cât şi anularea posibilităţii obţinerii de profituri spectaculoase din mişcările favorabile ale preţului.

Se desprind două variante de hedging: - hedging de cumpărare (buying hedge), respectiv

cumpărarea pe piaţa futures, deoarece investitorul are de realizat o operaţiune de vânzare a titlurilor la vedere la o dată viitoare şi doreşte să acopere riscul unei posibile creşteri a preţului titlurilor;

- hedging de vânzare (selling hedge), respectiv vânzarea pe piaţa futures a titlurilor, deoarece are de realizat o operaţie de cumpărare la vedere.

Headgingul valutar urmăreşte protejarea împotriva fluctuaţiei cursului într-o direcţie nefavorabilă

Headgingul de portofoliu urmăreşte protejarea împotriva scăderii valorii portofoliului.

La 04.11.2014 un exportator decide să protejeze suma de 100.000 euro pe care o va încasa la 14.12.2014, previzionând o scădere a cursului de schimb. Cursul de schimb:

-spot la 04.11.2014 este 4,4635 lei/euro- futures la 04.11.2014 este 4,4510 lei /euro

Exportatorul vinde 100 contracte futures RON/EURO (un contract este 1000 lei/euro) cu scadenţa la 19.12.2014 la preţul de 4,4510 lei/euro.

Deoarece încasează suma de 100.000 euro la 15.12.2014, exportatorul va închide poziţia in aceeasi zi la preţul futures la această dată: 4,4145 lei/euro.

După obiectul tranzacţiilor şi termenul de realizare, distingem:

1. Tranzacţii cu titluri financiare primare, realizate atât pe piaţa la vedere cât şi pe cea la termen, astfel:

- pe piaţa de tip american: tranzacţii pe bani gata (cash), tranzacţii în marjă şi tranzacţii la vedere cu lichidare imediată (toate sunt operaţii la vedere); o categorie aparte sunt vânzările scurte (short sales) – vânzarea la bursă a unor valori mobiliare împrumutate

pe pieţele de tip european: tranzacţii la vedere, tranzacţii la termen ferm cu lichidare lunară, tranzacţii la termen cu primă şi tranzacţii la termen cu stelaje.

2. Tranzacţii cu produse financiare derivate – se realizează doar pe pieţele la termen: contracte forward, contracte futures, contracte swaps, opţiuni negociabile.

După natura contului deschis la broker, avem:1.Tranzacţiile cash se realizează pe baza contului cash

deschis de către client la intermediarul de bursă.2. Tranzacţiile în marjă (long Margin) reprezintă

tranzacţii pe datorie efectuate prin contul în marjă al clientului deschis la societatea de intermediere.

Tendinţa pe pieţele europene este de generalizare a termenului de 3 zile bursiere, începând din ziua tranzacţiei. Este şi posibilitatea finalizării tranzacţiilor în aceeaşi zi în care a fost introdus ordinul în bursă.

Tranzacţiile la vedere prezintă o serie de avantaje, care au dus la dezvoltarea acestora:

- termenul de derulare este foarte scurt;- riscul lor este redus, în comparaţie cu celelelte

tranzacţii;- permit cunoaşterea preţului de plătit sau a sumei de

încasat de la începutul încheierii tranzacţiei.

Dar, ele prezintă şi o serie de dezavantaje:- profitabilitatea lor este scăzută;- nu pot fi folosite pentru acoperirea riscurilor.

În România, tranzacţiile la vedere se derulează la Bursa de Valori Bucureşti, marja iniţială necesară pentru iniţierea unei tranzacţii în marjă fiind 50% din valoarea tranzacţiei iar marja permanentă fiind 25%.

5.3. Tranzacţiile la termen

Tranzacţiile la termen se caracterizează prin aceea că partenerii convin să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale peste o anumită perioadă de la data încheierii tranzacţiei.

În funcţie de obiectul lor, avem:1. tranzacţii la termen cu titluri primare2.tranzacţii la termen cu instrumente financiare derivate.

Tranzacţiile la termen cu titluri primare sunt: tranzacţii la termen ferm, tranzacţii cu primă şi tranzacţii cu stelaje.

Tranzacţiile la termen ferm se caracterizează prin îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract de către vânzător şi cumpărător la un curs stabilit prin contract şi la o dată ulterioară: 1, 3, 6 luni sau mai mult.

Nu pot fi negociate pe piaţa tranzacţiilor la termen ferm decât cantităţi minimale de titluri (5,10,25,50,100,200,500) sau cantităţi multiplicate care sunt fixate de către Consiliul burselor de valori pentru fiecare titlu în parte.

Pe piaţa la termen, cumpărătorul va câştiga dacă preţul titlurilor creşte. Vânzătorul în cadrul unei tranzacţii la termen va câştiga dacă scade preţul titlurilor.

Cotează la termen cele mai lichide valori mobiliare tranzacţionate la vedere pentru care există în orice moment o cotaţie la vedere ca punct de referinţă.

Intermediarii bursieri impun constituirea unui depozit de garanţie de către clienţi, în funcţie de riscurile ce le implică tranzacţia.

Tranzacţiile cu primă sunt operaţiuni la termen condiţionate ce dau dreptul numai cumpărătorului ca până la lichidarea contractului să ceară executarea acestuia sau să abandoneze contractul, plătind prima, fixată de către conducerea bursei.

Tranzacţiile cu primă cuprind trei elemente importante: preţul de exerciţiu, prima şi data de lichidare care este fixă.

Valoarea primei este stabilită de către Consiliul burselor de valori şi reprezintă un anumit număr de procente din preţul de exerciţiu.

Cu cât scadenţa este mai îndepărtată, cu atât cumpărătorul are mai multe şanse de a câştiga, ca urmare a creşterii cursului titlurilor.

Tranzacţiile cu primă au fost folosite la început cu scopul de a permite încurajarea investiţiilor şi reducerea riscurilor.

Tranzacţiile la termen cu stelaje reprezintă operaţiuni aflate la limita între operaţiunile ferme şi cele condiţionate, prin faptul că la scadenţă contractul se execută, însă cumpărătorul unui stelaj alege sensul operaţiunii, respectiv va cumpăra sau va vinde, la preţuri stabilite anticipat.

Un stelaj prevede două preţuri: unul de cumpărare (cel mai mare preţ) şi unul de vânzare (cel mai mic preţ).

Cumpărătorul unui stelaj este obligat să execute contractul la scadenţa convenită, prima lichidare lunară sau una din următoarele 5 luni de lichidare.

El se poate declara fie cumpărător de titluri la preţul cel mare stipulat în stelaj, fie vânzător la preţul cel mai mic.

Cumpărătorul stelajului va vinde în caz de reducere a cursului sub preţul cel mai scăzut şi va cumpăra în cazul creşterii cursului peste cel mai înalt preţ.

Dacă cursul este situat în intervalul dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare stabilite prin stelaj, cumpărătorul va pierde.

În prezent, pe pieţele bursiere dezvoltate, nici tranzacţiile cu primă şi nici stelajele nu se mai întâlnesc ca operaţiuni de sine stătătoare, fiind preluate şi dezvoltate în cadrul tranzacţiilor complexe de tip condiţionat.

De exemplu, un investitor cumpără un stelaj pentru 2.000 acţiuni cu următoarele preţuri: 1.400 USD/acţiune la vânzare şi 1.600 USD/acţiune la cumpărare (1.400 / 1.600). Presupunem că la scadenţă cursul pe piaţă este: a) 1.300 USD/acţiune; b) 1.450 USD/acţiune; c) 1.630 USD/acţiune.

Tranzacţiile la termen cu instrumente financiare derivate sunt cele care au la bază contracte forwards, contracte futures, contracte swaps, opţiuni negociabile.

Tranzacţiile cu instrumentele financiare derivate sunt deosebit de avantajoase pentru investitori deoarece:

1.necesită investiţii mici;

2.determină amplificarea efectului investiţiei;

3.permite reducerea sau eliminarea riscurilor;

4.prezintă oportunitatea realizării de profit în ambele direcţii de mişcare a preţurilor;

5.există un grad ridicat de standardizare al derivatelor

6.permite accesul facil la piaţă şi procesarea rapidă a datelor.

7. presupun costuri de tranzacţionare reduse, comparativ cu tranzacţiile de pe piaţa spot.

Dar, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate implică şi anumite riscuri pentru investitori:

1.generează un efect de amplificare a câştigurilor şi pierderilor;

2.implică un grad ridicat de risc şi sumele pierdute sunt potenţial nelimitate;

3.în anumite condiţii de piaţă, poate fi dificil sau chiar imposibil de lichidat o poziţie.

Tranzacţiile la termen de tip forward sunt primele tranzacţii la termen.

Ele sunt contracte private între vânzători şi cumpărători, irevocabile.

Dacă la data scadenţei preţul activului-suport al contractului este mai mare decât preţul specificat în contractul forward, cumpărătorul va obţine un câştig, iar în caz contrar o pierdere.

Contractele forwards nu permit cotarea lor la bursă sau schimbarea părţilor implicate în contract.

O tranzacţie future permite investitorilor sau să se acopere, sau să speculeze pe eventualele variaţii ale preţului activului-suport.

Orice contract futures tranzacţionat presupune deschiderea a 2 poziţii: una de vânzare - „short”- în contul vânzătorului şi una de cumpărare- „long”-pentru cumpărător.

Datorită dezvoltării tranzacţiilor bursiere şi a instrumentelor financiare derivate, tranzacţiile cu opţiuni au devenit o alternativă de plasament tot mai utilizată.

Printr-o tranzacţie cu opţiuni are loc o vânzare-cumpărare a riscului. Astfel, cumpărătorul unei opţiuni este riscofob şi doreşte să-şi limiteze riscul la valoarea primei plătite. Vânzătorul unei opţiuni este riscofil şi este de acord să-şi limiteze câştigul maxim la valoarea primei încasate şi să-şi asume o pierdere nelimitată.

Opţiunile negociabile reprezintă contracte la termen care dau dreptul, nu şi obligaţia, cumpărătorului opţiunii de a cumpăra (CALL) sau de a vinde (PUT) o cantitate standard de active-suport, la un preţ prestabilit şi o dată prestabilita prin contractul de opţiune.

Dreptul de a decide executarea opţiunii aparţine cumpărătorului acesteia, vânzătorul fiind subordonat deciziei cumpărătorului opţiunii.

Spre deosebire de preţul de exercitare al opţiunii nu este negociabil, prima este cotată şi poate fi negociată, fiind determinată de:

valoarea intrinsecă: diferenţa dintre preţul de exercitare al opţiunii şi cursul cotat al activului –suport în cazul opţiunii PUT şi diferenţa dintre cursul cotat al activului – suport

valoarea – timp: cu cât scadenţa opţiunii este mai îndepărtată, cu atât valoarea – timp are un nivel mai ridicat deoarece probabilitatea fluctuaţiei cursului activului-suport în sens crescător este mai ridicată.

volatilitatea pieţei: cu cât piaţa este mai volatilă, cu atât este mai dispus cumpărătorul opţiunii să plătească un preţ mai mare pentru a micşora riscul.

De asemenea, vânzătorul unei opţiuni (emitentul opţiunii) trebuie să perceapă o primă mai mare pentru a compensa riscul crescut pe care şi-l asumă vânzând o opţiune pe o piaţă volatilă.

Cumpărarea unei opţiuni înseamnă asumarea unei poziţii long iar vânzarea unei opţiuni înseamnă asumarea unei poziţii short.

Având în vedere că vânzătorii de opţiuni şi-au asumat prin contract o obligaţie pe care trebuie să o îndeplinească, li se solicită să depună marje la iniţierea tranzacţiilor cu opţiuni.