CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA COMERŢULUI ELECTRONIC (E-COMERŢ) ŞI

REDEFINIREA AFACERILOR

2.1. Aspecte referitoare la dezvoltarea comerţului electronic pe plan

mondial

Schimbările majore din ultimele două decenii – creşterea exponenţială a

comunicaţiilor mobile şi a utilizatorilor de Internet, contribuţia sectorului tehnologiei

informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) la creşterea economică şi la crearea de locuri de

muncă, restructurarea/reingineria companiilor şi a business-ului în general pentru a

beneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerată a comerţului

electronic – au susţinut, aşa cum am mai precizat, tranziţia de la era industrială la cea

post-industrială, trecerea la „noua economie”1.

Noile tehnologii digitale au făcut ca accesul, stocarea şi transmiterea

informaţiei să fie din ce în ce mai facile şi mai accesibile ca tarife . Dispunând de

informaţia digitală, aceasta poate fi transformată în noi valori economice şi sociale,

creând imense oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii. Informaţia

devine resursa cheie şi factor de producţie pentru economia digitală.

Începând cu anii ’90 penetrarea rapidă a calculatoarelor personale (PC),

evoluţia tehnologiilor software, dezvoltarea explozivă a reţelelor de comunicaţie de

date şi a serviciilor bazate de Internet au produs schimbări profunde la scară

mondială.

Comerţul electronic la scară globală, inter-companii (de tip „business-to-

business”) a atins în 2001 valoarea de 282 miliarde $ şi cifra de 4300 miliarde $ în

2005, adică o rată de creştere anuală de 73%2.1 Vezi, GURAN, M., Societatea informaţională; propuneri pentru o strategie naţională, studiu, aprilie 2001, Academia Română; DRĂGĂNESCU, M., The Economy of the Knowledge Society, intervenţie la Conferinţa „Noua economie – o şansă pentru România”, Bucureşti, martie 2001.2 Vezi, Report, Forrester Reserach Inc., 2005, p.63.

9

Aceste evoluţii au fost datorate, în mare măsură, atât progreselor

tehnologice cât şi promovării unor politici noi privind privatizarea şi

promovarea competiţiei pe piaţa TIC, noilor reglementări tehnice şi juridice în

domeniu, noilor strategii naţionale şi regionale de dezvoltare a societăţii

informaţionale. Toate ţările dezvoltate şi-au elaborat şi implementat politici

guvernamentale susţinute privind cercetarea, dezvoltarea şi adoptarea noilor

tehnologii, consolidarea infrastructurilor informaţionale naţionale, formarea şi

atragerea de specialişti în domeniul TIC (inclusiv din alte ţări), educarea populaţiei

adulte, cooperarea cu sectorul privat şi încurajarea investiţiilor în această ramură

economică, promovarea de proiecte guvernamentale menite să demonstreze utilitatea

serviciilor specifice societăţii informaţionale.

Dezvoltarea simultană a telecomunicaţiilor şi utilizării calculatoarelor a făcut

posibilă creşterea explozivă a Internetului şi crearea unor tehnologii specifice care

vor influenţa esenţial activităţile economic-sociale. În asemenea condiţii, se va

dezvolta extensiv comerţul electronic, care va revoluţiona conducerea afacerilor şi va

dinamiza comerţul internaţional. Asemenea schimbări vor oferi consumatorilor noi

posibilităţi de alegere şi de căutare a celor mai competitive produse pe piaţa

mondială.3

În acest context, despre comerţul pe Internet se poate vorbi ca despre un

nou domeniu de cunoaştere. În esenţă, acesta păstrează unele dintre caracteristicile

comerţului electronic „tradiţional”: schemele obişnuite de vânzare/cumpărare bazate

pe cărţi de credit, sistemele EDI (Electronic Data Interchange), metodele de protecţie

criptografică a datelor, gestiunea securităţii site-urilor etc. Există însă şi unele

deosebiri care fac comerţul pe Internet un domeniu nou, reprezentat de trei factori:

global (sunt implicate societăţi şi clienţi din lumea întreagă); de inteligenţă (sunt

angajate forţe intelectuale deosebite în găsirea unor soluţii); de insecuritate

(Internetul nu a fost proiectat să supravegheze tranzacţii sigure, fiind ţinta

permanentă a unor atacuri). Comerţul electronic pe Internet reprezintă o formă

maturizată a comerţului electronic clasic şi este în strânsă legătură cu evoluţia 3 BOLLIER, D., Future of Electronic Commerce, Editura Aspen Institute for Humanistic Studies, Aspen, 196, p. 123.

10

Internetului şi gradul lui de penetrare în societate.

Dezvoltarea fără precedent din ultimele două decenii a tehnologiilor

informaţionale determinate de necesitatea stocării şi a transmiterii rapide a

informaţiilor cu cele mai mici costuri, a revoluţionat comerţul global, comerţul direct

sau cu amănuntul, redefinind principiile clasice ale marketingului. Astăzi, termenul

de Comerţ Electronic a devenit sinonim cu creşterea profitului sau Comerţul în

derularea unei afaceri, ca activitate generatoare de valoare, având ca suport reţeaua

Internet şi utilizarea unor pachete de programe software specifice.

În acest început de nou secol, al XXI-lea, comerţul electronic este cel mai

dinamic proces al economiei mondiale, iar ascensiunea sa este comparată cu cea a

automobilului, avionului sau a electronicii în secolul XX.4

Comerţul electronic (e-Commerce) este factorul principal care facilitează

globalizarea economiei mondiale prin eliminarea distanţelor între partenerii

comerciali şi reducerea timpului de comunicare la încheierea afacerilor. Pe de altă

parte, globalizarea economiei mondiale este factorul principal care impulsionează

dezvoltarea comerţului electronic5.

Începând cu anul 1995, comerţul electronic este prezent, în proporţii diferite,

în aproape toate ţările lumii şi contribuie definitoriu la transformarea treptată a

economiilor clasice în economii informaţionale, bazate pe sectorul industriei

tehnologice.

Ascensiunea rapidă a e-Commerce a fost favorizată şi de Acordul multilateral

negociat în cadrul „Rundei Uruguay”, finalizată în anul 1994, prin care ţările

semnatare au convenit liberalizarea comerţului cu produse ale tehnologiei informaţiei

şi comunicaţiilor (ITC).

Astfel, în anul 2001, după numai 6 ani de la apariţie, afacerile E-commerce au

însumat cifra de cca 470 miliarde dolari (Universitatea Texas, Austin). Aceasta este o

nouă dovadă a progresului rapid al economiei informaţionale.6

4 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology. Society, USA, 2001. 5 OECD, E-commerce for Development Prospects and Policy Issues, Technical Paper, no.164, 2000. 6 ABCNews, Millions of Web-slingers, 2000 (http://more.abcnews.go.com); Colecţia Adevărul, www.ziare.com/ adevărul.

11

Din analiza gradului de dezvoltare regională a e-Commerce rezultă că acesta

este direct proporţional cu dezvoltarea economică a statelor lumii. Ţările în curs de

dezvoltare sunt încurajate să dezvolte rapid comerţul electronic în scopul de a aduce

prosperitate economică pentru ţările lor7.

Cu privire la beneficiile globalizării pentru ţările în curs de dezvoltare există

largi dezbateri în literatura de specialitate. Cel mai adesea, adepţii globalizării

apreciază că, prin globalizare, ţările în curs de dezvoltare vor beneficia de accesul la

tehnologiile moderne ca factor determinant pentru dezvoltarea economică a acestora

şi de preţuri mai scăzute la produsele din import ca urmare a deschiderii pieţelor.

Tabelul nr. 2Gradul de dezvoltare a economiilor în marile zone ale lumii

B2B B2C E-bancare Comentarii

Africa Neglijabil în afara Africii de Sud

Utilizat pentru artizanat cu ţări din afara Africii

Inexistent - La Internet au acces 1/118 africani

- Costul extrem de ridicat America Latină

Numai companiile transnaţionale auto din Brazilia şi Mexic

Inexistent Numai în Brazilia - E-commerce concentrat în 4 ţări: Argentina, Brazilia, Chile şi Mexic

- E-government numai în Brazilia

Asia şi Pacific

În curs de dezvoltare

Inexistent Inexistent - Dezvoltare rapidă. Ţările din Asia 5% din E-commerce mondial

- China ocupă locul 3 în lume la utilizarea Internetului

Ţările în tranziţie

Dezvoltare rapidă în ţările din Centrul şi Estul Europei

Dezvoltare rapidă în ţările din Centrul şi Estul Europei

Capacitatea de management în dezvoltare

- E-commerce va atinge 1% din E-commerce mondial înainte de 2005

- Dispun de personal cu pregătire digitală, cu excepţia ţărilor din Balcani, Caucaz şi Asia Centrală

America de Nord şi Europa de Vest

Aproximativ 2% din tranzacţiile B2B în SUA şi mai puţin în Europa, dar tendinţa este de creştere. În următorii 4 ani va atinge nivelul de 20%

Progresează greoi. USA sub 3% în unele sectoare, iar în alte sectoare 18%. Progrese mai mari în sectoarele: soft, turism şi muzică

Serviciile bancare online reprezintă 5-10% din totalul tranzacţiilor bancare.

- Cele mai dezvoltate pieţe E-commerce

- SUA realizează 4/5 din comerţul electronic mondial iar ţările UE 10%

Sursa: UNCTAD, 2002.

7 OECD, Information Technology Outlook, 2002.

12

Globalizarea întâmpină, însă, o serioasă opoziţie, în principal din partea

întreprinderilor mici şi mijlocii din ţările în curs de dezvoltare, care se consideră

ameninţate de competiţia societăţilor transnaţionale şi care au posibilitatea de a

produce mai mult, mai bun (calitativ) şi mai ieftin.8

În comparaţie cu tehnicile de comercializare clasice, tehnica e-Commerce are

unele trăsături specifice care îi acordă caracterul de unicitate şi de eficienţă.9 e-

Commerce are o serie de trăsături care sunt importante pentru creşterea eficienţei

afacerilor online, faţă de comerţul tradiţional. Astfel, e-Commerce: este disponibil

oricând şi oriunde, făcând posibilă cumpărarea de la birou, de acasă, de la locul de

muncă şi chiar din autoturism. Această trăsătură specifică a e-Commerce creează

pentru firme noi canale de distribuţie şi măreşte dimensiunile pieţei (overall market),

reduce costurile de vânzare şi schimbă strategia de piaţă; oferă acces global tuturor

participanţilor la comerţul internaţional. Accesul global facilitează firmelor

efectuarea de tranzacţii comerciale fără bariere vamale (graniţe naţionale) şi culturale,

aspect care contribuie la creşterea eficienţei şi reducerea substanţială a costurilor de

operare a producţiei faţă de comerţul tradiţional. Această trăsătură afectează şi

dimensiunile competiţiei, extinzând aria acesteia de la nivelul de piaţă fizică la nivel

de piaţă globală; operează pe baza standardelor universale acceptate de toate naţiunile

lumii, pe când comerţul tradiţional diferă de la o ţară la alta. Prin acceptarea

standardelor universale de afaceri se elimină barierele comerciale la intrarea pe piaţă,

creşte competiţia între firme în cadrul sectoarelor industriale, creşte eficienţa

proceselor de management a proceselor industriale şi conducerii (prin computerizare

şi comunicaţii rapide) şi permite extinderea obiectivelor strategice ale firmelor; oferă

abundenţă/bogăţie de informaţii privind conţinutul şi complexitatea mesajului;

permite unui comerciant să se adreseze la milioane de clienţi prin mesaje audio, video

şi scrise în comparaţie cu comerţul tradiţional care poate să fie promovat numai prin

radio, Tv şi reviste magazin. Această trăsătură creează modificări structurale pentru

firme prin creşterea capacităţii de concentrare asupra multitudinii canalelor de

distribuţie, la costuri de operare eficiente. Consumatorii au avantajul diferenţierii

8 OECD, Measuring the Information Economy, 20029 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.

13

competitorilor în funcţie de strategiile de asistenţă după vânzare; reprezintă o

comunicare interactivă (în ambele sensuri) între vânzător şi cumpărător într-o formă

similară celei „faţă în faţă”, însă într-o formulă mai mare şi la scară mondială.

Comunicarea interactivă afectează structura afacerilor prin eliminarea produselor

substituibile, creând acces direct la surse originale; face posibilă reducerea costurilor

de vânzare (care se bazează mai mult pe forţele pieţei) şi diferenţierea strategiilor de

piaţă; asigură personalizarea şi specializarea ofertanţilor, trăsătură care prezintă

importanţă pentru firme/comercianţi întrucât ele/ei au posibilitatea să direcţioneze

oferta către toţi clienţii/cumpărătorii potenţiali pentru mărfurile/serviciile lor, la un

nivel incomparabil crescut faţă de comerţul clasic. Avantaje pentru firme: ridicarea

barierelor de acces pe pieţe, reducerea posibilităţilor de a cumpăra produse

substituibile, reducerea costurilor de marketing prin creşterea forţelor pieţelor de

vânzare; creşte densitatea informaţiei între participanţii la piaţa virtuală, atât din

punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Creează avantaje prin reducerea costului de

colectare, stocare, procesare şi transmitere/comunicare a date lor, crescând, totodată,

exactitatea, promptitudinea şi actualitatea informaţiei.

Comerţul electronic are un impact pozitiv asupra întregii vieţi economice şi

sociale prin revoluţionarea tuturor sectoarelor care contribuie la dezvoltarea

economiei informaţionale.10

ITC este promotorul e-Commerce şi a devenit cea mai dezvoltată industrie din

lume, iar comerţul cu produse ITC s-a dublat în totalul comerţului cu bunuri aşa cum

rezultă din tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 3

Contribuţia sectorului ITC la comerţul internaţional

(%)

Anul Partea ITC în comerţul mondial

1990 12,0

2000 20,0

2001 17,6

Sursa: OECD, 2002.

Scăderea din anul 2001 s-a datorat crizei mondiale a sectorului high-tech. În

10 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.

14

ciuda crizei temporare, produsele noi din domeniul ITC continuă să creeze cerere la

firme, gospodării şi guverne, industria ITC situându-se pe primul loc în globalizarea

industrială11.

Producţia ITC, privită ca domeniu de producere a PIB, a reprezentat în ţările

OECD o pondere de 4-15%, valori mai ridicate înregistrând Finlanda, 20%, Coreea,

19% şi Suedia, 17%, dar şi Japonia şi SUA cu 14% şi respectiv 11%. În afara OECD,

China şi Brazilia au înregistrat ritmuri mai dinamice, încadrându-se între primele 10

ţări din lume. Structura producţiei este diferită de la o ţară la alta, manifestându-se

unele tendinţe de specializare.

Exportul de echipamente ITC reprezintă peste 5% din GDP în câteva ţări

OECD, iar comerţul cu servicii a crescut mai repede decât comerţul cu echipamente.

Produsele ITC reprezintă 25% din totalul importului SUA şi 20% din export. În 2001,

piaţa soft-ului a fost estimată la 196 miliarde dolari, din care 95% revenea ţărilor

OECD. În 2001, în ţările OECD, serviciile de telecomunicaţii au crescut cu 8,3%, iar

produsele soft cu mai puţin de 10%12.

Produsele ITC reprezintă cca 22% din exportul ţărilor în curs de dezvoltare.13

E-commerce aduce schimbări importante în modul de organizare a producţiei,

de management şi de realizare a afacerilor. Tehnicile e-Commerce eficientizează

costurile şi cresc productivitatea firmelor în activităţile de marketing şi vânzare,

design, producţie, finanţare şi logistică.14

Aportul e-Commerce la creşterea productivităţii şi a eficienţei economice a

firmelor rezultă din: creşterea interactivităţii cu alte firme; evaluarea mai exactă a

cererii şi programarea corespunzătoare a stocurilor; reducerea cheltuielilor de

inventar şi a costurilor de vânzare/cumpărare; reducerea costurilor şi creşterea

calităţii serviciilor de după vânzare; reducerea erorilor prin utilizarea datelor

codificate (cu 10-15%); reducerea costurilor de procesare a comenzilor (cu 50-96%),

inclusiv a erorilor de interpretare; reducerea costurilor de distribuţie (cu 50-90%);

11 OECD, Measuring the Information Economy, 2002.12 OECD, Information Technology Outlook, 2002.13 UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002.14 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.

15

reducerea costurilor de vânzare cu amănuntul (cu 1/2-2/3); stimularea capacităţii de

noutate, invenţie a firmelor; eliminarea intermediarilor; accesul rapid la informaţii de

piaţă; reducerea preţurilor ca efect al creşterii competiţiei; schimbarea structurii

preţului; creşterea numărului oportunităţilor de afaceri; crearea de pieţe uşor

accesibile; reducerea distanţei faţă de vânzători şi cumpărători; identificarea

segmentelor de piaţă şi dezvoltarea profilului individual al clienţilor. La nivel

naţional şi global permite măsurarea mai exactă a inflaţiei şi extinderea relaţiilor între

sectoarele economice.15

ITC şi e-Commerce au revoluţionat industria serviciilor. În toată lumea se

comercializează online: bilete de avion, produse financiare şi de asigurări, servicii

pentru clienţi, prelucrare de date, de servicii de consiliere juridică, de sănătate, de

educaţie şi programe soft. Acest sistem remodelează industria serviciilor clasice şi

produce servicii noi, în special pentru ţările în curs de dezvoltare (computer related

services)16.

Serviciile financiare online (e-finance) oferă oportunitatea dezvoltării rapide a

sistemului financiar. Internetul reduce costurile tranzacţiilor financiare, iar în

perspectivă va revoluţiona serviciile financiare, va produce mutaţii în industria

financiară şi va da posibilitatea companiilor mici să ofere servicii în detrimentul

marilor corporaţii financiare. În prezent, serviciile financiare online se utilizează larg

de companiile multinaţionale din ţările OECD.17

Asigurarea electronică (e-insurance) este o aplicaţie de tehnologii informatice

pe Internet din care rezultă producţia şi distribuţia serviciilor de asigurări. Impactul

dezvoltării serviciilor electronice de asigurări va reduce costurile de management şi

comisioanele plătite la intermediari. În 2001, din piaţa totală a asigurărilor apreciată

la 2.444 miliarde dolari, aproximativ 100 miliarde dolari au fost comercializate prin

mijloace electronice şi se prevede ca în 2005, asigurările electronice să reprezinte 5-

10% din piaţa totală şi 3-5% în Europa. Ţările în curs de dezvoltare nu participă la

15 OECD, The Economic and Social Impact of Electronic Commerce, Preliminary findigs and Research agenda, France, 1999. 16 UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002.17 OECD, Information Technology Outlook, 2002.

16

aceste servicii.18

Serviciile de publicaţii/informare online (e-publication) cuprind tehnologii şi

modele de afaceri care implică producţia, întreţinerea, arhivarea şi distribuţia

documentelor (publicaţiilor) în format electronic sau prin computer la costuri mai

mici decât cele pe suport de hârtie. Conectarea scăzută la Internet în ţările în curs de

dezvoltare face ca publicaţiile electronice să aibă aplicabilitate redusă în aceste ţări.19

E-com are implicaţii asupra politicii economice şi sociale. Probleme deosebite

se ridică în legătură cu: protecţia consumatorului, accesul populaţiei la infrastructură,

protecţia dreptului de proprietate intelectuală, impozitarea etc. În domeniul politicii

economice, tehnologizarea impune creşterea atenţiei asupra bunurilor de consum şi

serviciilor; comerţul necesită armonizarea standardelor la produse, eliminarea

licenţelor şi a restricţiilor la produsele vandabile pe Internet, iar asigurarea

competiţiei necesită eliminarea monopolului.

Impactul asupra specializării şi structurii locurilor de muncă se manifestă prin

reducerea cererii de specialişti în domenii tradiţionale (clasice) şi creşterea numărului

de specialişti în domeniul ITC. Aceste procese impun schimbarea structurii

învăţământului şi adaptarea continuă a pieţei forţei de muncă la cererea firmelor ITC.

Sursa: OECD, 2000.

Figura nr. 1: Ponderea, în totalul forţei de muncă, a personalului ocupat în sectorul ITC în ţările membre OECD,

2000

Politicile de expansiune a comunicării şi utilizării ITC beneficiază din ce în

18 UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002, p. 2619 UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002, p. 31

17

ce de o mai mare atenţie din partea guvernelor. Potenţialul cost-eficienţă în cadrul

parteneriatului public şi privat pentru dezvoltarea şi utilizarea ITC este recunoscut din

ce în ce mai mult. Guvernele se implică alături de firme în formarea de specialişti în

domeniul ITC prin adaptarea programelor şcolare la nevoile de forţă de muncă ale

firmelor.20

Aproape toate ţările membre OECD au elaborat strategii şi planuri de acţiune

în domeniul industriei ITC şi politici pentru dezvoltarea societăţii informaţionale.

Strategiile ţărilor OECD pentru dezvoltarea societăţii informaţionale vizează: politici

generale privind mediul ITC şi variante de dezvoltare; dezvoltarea tehnologică prin

programe de cercetare şi dezvoltare; aplicarea tehnologiilor prin distribuirea acestora

la persoane individuale şi gospodării, firme, servicii guvernamentale online, IMM-uri

şi demonstraţii privind avantajele utilizării ITC; îmbunătăţirea siguranţei afacerilor

online prin mijloace electronice, autentificări şi securizări, precum şi pentru apărarea

dreptului de proprietate intelectuală.

Investiţiile în domeniul ITC au tendinţă de creştere în domeniul serviciilor şi de

descreştere în echipamente. Investiţiile societăţilor multinaţionale în ţările în curs de

dezvoltare sunt în creştere, dar se concentrează în ţările din Sudul şi Estul Asiei.21

Infrastructura fizică a e-Commerce este formată din sute de mii de

computere interconectate, servere, rutere, comutatoare şi cabluri cu fibre optice.

Tehnologiile (informaţionale) cu care operează e-Commerce sunt: Internetulul, Web-

ul şi tehnologiile complementare: computer personal (PC), Internet, computerizare

client/server (client/server computing), pachete de schimbare a legăturilor (packet-

switched communications); protocoale (Protocol Internet, servere Web, pagini Web)

şi bazele de date aferente.22

Structura fizică care asigură funcţionarea Internetului este formată din:

multitudinea de reţele de cabluri din fibre optice de mare capacitate (high-bandwidth)

care leagă diverşi furnizorii de Internet (providers); computere de mare viteză (hubs)

care fac legătura între reţele; centre de reţele locale (campus network) prin care se

20 OECD, Information Technology Outlook, 2002, p. 6321 OECD, Information Technology Outlook, 2002, p. 4322 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.

18

conectează reţelele de computere regionale şi furnizorii de servicii Internet (Internet

Service Providers).

Furnizorii de servicii Internet oferă utilizatorilor (gospodării şi firme) o gamă

variată de tipuri de legături prin care aceştia au acces mai rapid sau mai lent la

serviciile Internet, respectiv: prin telefon (dial up), banda extinsă (broadband DSL),

modem pe cablu (cable modem), legături telefonice internaţionale (T1 – T3) sau prin

satelit (satelite link service).

E-commerce se bazează pe apariţia Internetului şi a Web. Internetul

facilitează legăturile funcţionale între firme, instituţii educaţionale, agenţii

guvernamentale şi persoane fizice prin instrumente şi servicii specifice ca: e-mail,

transfer de documente, vânzare/cumpărare, cercetare, mesaje rapide, muzică, imagini

vizuale şi ştiri.23

În scopul definirii contribuţiei e-Commerce la transformarea economiei

informaţionale prezintă importanţă trecerea în revistă a principalilor factori care au

contribuit la apariţia şi dezvoltarea sa.24

Apariţia Internetului constituie principalul factor tehnologic care a

revoluţionat tehnica comunicării, facilitând tranzacţiile comerciale la distanţă

pentru toţi agenţii economici (firme, instituţii publice şi gospodării).

Un alt factor tehnologic determinant pentru dezvoltarea comerţului electronic îl

constituie creşterea continuă a vitezei procesoarelor electronice (de la 23.000

operaţiuni pe secundă la peste 2.300.000 în prezent), factor care a impus tehnicienilor

să creeze softul comercial ca instrument de facilitare a tranzacţiilor între firme la

distanţă.

Accesul la echipamente şi servicii de procesare şi comunicare (telefon, fax,

PC, Internet etc.) reprezintă, de asemenea, un alt factor determinant pentru progresul

economiei informaţionale. Costul scăzut al echipamentelor şi serviciilor electronice

permite participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la economia informaţională.25

Combinaţia acestor factori, în proporţii diferite, specifice condiţiilor tehnice şi

23 CNN, Internet boosting the US Economy, 2000 (http://Web.cnn.com/2000/US/ 06/ 06/ internet.economy). 24 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.25 UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002, p. 106

19

financiare ale fiecărui stat, exprimă progresul economiei informaţionale în acel stat.

Internetul istoric a cunoscut 3 faze de dezvoltare: (1) faza de inovaţie (1961 -

1974) având ca scop comunicarea prin computer între cercetători; (2) faza de

instituţionalizare (1975-1995) având ca scop comunicarea prin computer în interes

militar şi trecerea la utilizarea în scop civil şi (3) faza de comercializare (după 1995)

când s-a trecut la exploatarea, pe scară din ce în ce mai largă, în scop de afaceri şi

comercial.26

În cadrul unui sondaj realizat în ţările membre ale OECD, firmele cuprinse în

sondaj au menţionat că tehnologiile Internet prezintă următoarele avantaje:

Tabelul nr. 4

Avantajele pentru firme ale tehnologiilor ITC

(%)

Avantajele tehnologiilor ITC pentru firme Ponderea în totalul sondajului

• reducerea costurilor/creşterea eficienţei/profitului 33

• îmbunătăţirea comunicării cu clienţii /îmbunătăţirea relaţiilor 16

• ţine pasul cu progresul tehnic 16

• îmbunătăţirea comunicării cu personalul propriu 10

• pentru a face faţă competiţiei/sub presiunea competiţiei 9

• creşte accesul la informaţii de piaţă 9

• îmbunătăţirea comunicării cu furnizorii 8

• standardizarea/simplificarea proceselor 8

• la cererea clienţilor 6

• atragerea clienţilor de pe pieţele existente (cota de piaţă) 3

• creşterea cunoştinţelor în domeniul IT 3

• atragerea de noi clienţi/penetrate pe noi pieţe 3

• management modern 3

• îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor 3

• iniţiativa proprie privind modelul de afacere 2

• la cererea personalului angajat 2

• creşterea rulajului afacerilor 1

• la cererea furnizorilor 1

• diversificarea gamei de produse şi servicii 1

26 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.

20

• integrarea proceselor tehnologice 1

• creşterea încrederii 1

• reducerea consumului de hârtie 1

• îmbunătăţirea/reducerea timpului de livrare 1

Sursa: Reality Bits, 2002.

Domeniile de utilizare ale Internetului, potrivit sondajului realizat în ţările

membre ale OECD, sunt prezentate în graficul nr. 1.

Sursa: The Internet Economy Indicators, 2002.

Graficul nr. 1: Gradul de utilizare a Internetului pe domenii

2.2. Instrumente tehnice şi limite ale comerţului electronic

În scopul desprinderii direcţiilor de dezvoltare ale Internetului, a serviciilor şi

21

contribuţiei sale la promovarea e-Commerce este necesară prezentarea instrumentelor

tehnice cu care operează şi a limitelor tehnice ale acestora.

Internetul de azi operează prin trei instrumente tehnice cheie: tehnica de

segmentare şi transmitere a datelor (packet switching), protocoale (Internet Protocol)

şi tehnologia client/server (client/server technology).

Limitele tehnologice ale Internetului actual, care restricţionează utilizarea

acestui instrument în activităţile comerciale şi în afaceri, sunt: banda de

acces/transmisie pe Internet (bandwidth) este încă înceată şi nu are capacitatea de a

permite accesul şi de a dispune fişiere mari, care conţin pe lângă date şi imagini video

şi sunete; calitatea limitată a serviciilor de transmitere/recepţie date prin tehnologia

de fracţionare şi asamblare a mesajelor complexe (cu imagini şi sunete) care uneori se

manifestă prin efecte de sunete şi imagini intermitente la destinatar (latency); limite

privind concepţia reţelei care se reflectă în incapacitatea serverelor de a procesa

multiplele comenzi primite de la utilizatori; limite privind limbajul standard al

paginilor Web (HTML) care limitează accesul de expunere al imaginilor video şi al

graficelor.27

Utilizarea comerţului electronic la produse cu grad mai mare de complexitate

impune eliminarea treptată a limitelor tehnologice menţionate prin cooperarea la

scară internaţională a firmelor specializate în dezvoltarea capacităţii Internet

(infrastructura şi tehnici de operare). Procesul de perfecţionare prezintă unele

dificultăţi, întrucât introducerea noilor tehnologii trebuie să fie făcută în paralel cu

utilizarea celor actuale.

Producătorii de echipamente şi servicii Internet cercetează şi testează noi

tehnologii Internet în următoarele domenii: infrastructura reţelei (capabilă să

transmită mesaje de la 2,5 la 9,6 Gbps); performanţa reţelei (protocoale de adresare,

ordonare date după importanţă, optimizare rute, transmiteri multiple); dezvoltarea

tehnicilor standard (identificare, autentificare, autorizare şi securizare) şi aplicaţii

avansate care să încorporeze informaţii cu imagini şi sunete (laboratoare virtuale,

biblioteci digitale, învăţământ la distanţă, teleconferinţe etc.). 27 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001, p.123.

22

Cercetări şi experimente importante sunt în curs pentru creşterea capacităţii

infrastructurii Internet prin introducerea de tehnologii bazate pe fibre optice şi

fotonice pentru creşterea capacităţii benzii de transmisie, precum şi prin utilizarea de

comutatoare optice, componente de comutare optice, circuite integrate optice şi reţele

optice. Progresele tehnologice în domeniul 3G şi 4G (generaţia a 3-a şi a 4-a de

telefonie mobilă) vor permite utilizatorilor de telefoane mobile să crească

performanţele de acces la Internet şi, în consecinţă, la serviciile sale.28

Creşterea capacităţii benzii de transmisie va aduce următoarele beneficii:

creşterea eficienţei de transmitere a datelor prin reţea (multicasting), eliminarea

limitărilor tehnice la transmiterea datelor (latency) şi programarea priorităţilor;

garantarea nivelului serviciilor; reducerea erorilor din transmisie şi reducerea

costurilor.29

Utilizarea combinată a tehnologiilor specifice ale Internet şi Web fac posibil

accesul prin calculator la informaţii privind serviciile şi produsele disponibile şi la

cumpărarea acestora.

Tehnologiile (serviciile) specifice ale Internet şi Web prin care se realizează

tranzacţiile E-com, sunt: poşta electronică (e-mail) care, prin utilizarea anumitor

protocoale, permite transmiterea pe cale electronică a unor mesaje complexe

(informaţii, imagini şi sunete) de la un utilizator la altul (potrivit estimărilor prin

reţeaua Internet se transmit zilnic peste 8 miliarde de mesaje e-mail); motoarele de

căutare (search engines) care permit identificarea informaţiilor şi a produselor

căutate; agenţi inteligenţi / programe robot (intelligent agents or sofware robots),

programe soft care permit adunarea informaţiilor sau filtrarea acestora după criteriile

dorite de utilizatori; mesaje spot (instant messaging) care permit transmiterea

imediată a mesajelor între utilizatori (vânzător/distribuitor şi client) ca şi când ar

comunica direct; comunicarea simultană prin computer (chat) între doi sau mai mulţi

utilizatori; fişiere standard de muzică, video sau alte efecte (fotografii etc.) utilizate

de tehnologia e-Commerce ca instrumente de marketing şi vânzare; efecte media

(streaming media) care sunt fişiere foarte mari ce conţin imagini audio şi video ce nu 28 UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002.29 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.

23

pot fi înregistrate pe computer de utilizatori, dar sunt utilizate cu eficienţă ca

instrument de promovare; spoturi de marketing (cookies) care sunt fişiere mici cu

texte personalizate, utilizate în comerţul electronic ca instrument de marketing.

Dezvoltarea tehnologilor Internet şi Web are loc pe fondul necesităţii de a

oferi noi servicii pentru e-Commerce. Serviciile de perspectivă ale Internet (cu

largă aplicabilitate în domeniul e-Commerce) vizează: transmiterea comunicaţiilor

audio prin Internet (Internet telephony); realizarea de biblioteci digitale pentru

distribuirea aplicaţiilor software prin furnizorii de servicii Internet; distribuirea

înregistrărilor prin furnizorii de servicii de Internet pe mai multe servere (distributed

storage); teleconferinţe de înaltă performanţă (high-video teleconferecing);

învăţământul la distanţă în timp real (distance learning through teleconferencing);

dezvoltarea de reţele video digitale mai performante decât cele prin televiziune

(digital video networks); aplicaţii de combinare a realităţii virtuale cu video-

conferinţe (tele-immertion) şi aplicaţii pentru dezvoltarea comerţului prin aparate

mobile fără fir (m-commerce applications).

Siteul de comerţ electronic prezintă o foarte mare importanţă pentru succesul

afacerilor. De aceea, în continuare, vom analiza principalele aspecte pe care trebuie

să le aibă în vedere firmele comerciale la construirea siteului de comerţ electronic şi

anume: planul de dezvoltare şi de realizare a siteului, factorii tehnici şi organizatorici,

componentele de bază ale siteului care asigură funcţionarea sistemului şi derularea

afacerilor.

Prin planul unui site e-Commerce se stabilesc, de regulă, fazele de

dezvoltare şi de realizare a siteului, şi anume: definirea obiectivelor siteului, a

sistemului de funcţionare şi a necesarului de informaţii pentru atingerea obiectivelor;

stabilirea design-ului logic şi faptic al siteului; construirea efectivă a siteului (cu forţe

proprii sau prin firme specializate); testarea modului de funcţionare a sistemului;

punerea în funcţiune şi întreţinerea siteului.

Între factorii tehnici şi organizatorici ai siteului Web şi importanţa acestora

pentru atingerea obiectivelor siteului e-Commerce amintim: configuraţia hard

(asigură capacitatea de procesare şi stocare a datelor): programele soft (asigură

24

funcţionarea sistemului); capacitatea de conectare la reţea (asigură viteza de acces la

paginile Web), design-ul siteului (atrage clienţii) şi capacitatea de organizare şi

resursele umane care asigură operarea şi întreţinerea dinamică a siteului.

Siteul e-Commerce are o serie de componente de bază care asigură

funcţionarea sistemului şi derularea afacerilor. Între acestea menţionăm: catalogul

digital care permite siteului să prezinte oferta de produse sub formă de text sau

grafice; baza de date a produselor care cuprinde informaţii descriptive ale produselor,

stocul de marfă şi elemente de inventar; sistemul de identificare a clienţilor pe bază

de logo; sistemul de plată care permite controlul securizat al cărţilor de credit şi

ordonarea plăţii; baza de date a clienţilor care cuprinde informaţiile de identificare ale

acestora (nume, adresă, telefon, fax şi e-mail); baza de date a vânzărilor care cuprinde

informaţii de identificare a clienţilor, produsele cumpărate, data cumpărării, plata şi

data expedierii (livrării) în vederea furnizării serviciilor de după livrare; program de

prospectare, urmărire a clienţilor potenţiali prin trimiterea de comunicări e-mail sau

campanii de banner (ad server); programe de înregistrare a acceselor şi de raportare a

vânzărilor; programul de management care permite urmărirea producţiei şi a

furnizorilor în funcţie de comenzile clienţilor.

Un alt factor important de care depinde în mare măsură succesul unui site e-

Commerce este serverul, care trebuie să răspundă necesităţilor de procesare a datelor

(capacitate suficientă) iar programele de operare să fie compatibile cu cele ale

clienţilor. Serverul Web îndeplineşte, în principal, următoarele servicii: procesarea

paginilor Web la cerererea clienţilor, securizarea datelor, protocoale de transfer a

fişierelor, motoare de căutare, culegere de date despre clienţi, servicii e-mail şi

instrumente specifice pentru managementul sitului.

În scopul creşterii performanţelor siteului de comerţ electronic, firmele

comerciale pot utiliza opţional şi programe speciale de soft care asigură un nivel

ridicat de comunicare interactivă cu clienţii şi personalizarea acestora (între care:

Com-mon Gateway Interface Scripts, Active Server Pages, Java Applets, Java Script

ActiveX si Cookies).

25

Sursa: Reality Bits, 2002.

Graficul nr. 2: Ponderea firmelor care au situri comerciale şi realizează tranzacţii online, în totalul firmelor, în

ţările membre OECD, 2002 (în %)

2.3. Concepte generale referitoare la comerţul electronic

O definiţie interesantă a ceea ce înseamnă comerţul electronic este dată de

domnul Victor-Valeriu Patriciu în articolul Sisteme electronice de plăţi:

„Comerţul electronic înseamnă, în accepţiune tradiţională, utilizarea în reţele

cu valoare adăugată a unor aplicaţii de tipul transferului electronic de documente

(EDI), a comunicaţiilor fax, codurilor de bare, transferului de fişiere şi a poştei

electronice.

Extraordinara dezvoltare a interconectivităţii calculatoarelor în Internet, în

toate segmentele societăţii, a condus la o tendinţă tot mai evidentă a companiilor de a

folosi aceste reţele în aria unui nou tip de comerţ, comerţul electronic pe Internet,

care să apeleze - pe lângă vechile servicii amintite - şi altele noi. Este vorba, de

exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumpărături prin reţea, consultând

26

cataloagele electronice on pe Web sau cataloage off pe CD-ROM şi plătind prin

intermediul cărţilor de credit sau a unor portmonee electronice. Pentru alţii, comerţul

Internet reprezintă relaţii de afaceri care se derulează prin reţea între furnizori şi

clienţi ca o alternativă la variantele de comunicaţii tradiţionale prin fax, linii de

comunicaţii dedicate sau EDI pe reţele cu valoare adăugată. În fine, o altă formă a

comerţului Internet implică transferul de documente de la contracte sau comenzi

proformă, până la imagini sau înregistrări vocale.”30

Toate aceste aspecte ne demonstrează cum comerţul Electronic (EC) este cheia

competitivităţii întreprinderilor în era informaţională, asigurând: accesul la noi

segmente de piaţă (noi clienţi); creşterea vitezei de derulare a afacerilor; o

flexibilitate ridicată a politicilor comerciale; reducerea costurilor de aprovizionare, de

desfacere, de publicitate, etc.; simplificarea procedurilor; creşterea competitivităţii.

Comerţul electronic cunoaşte şi alte definiţii. El este definit ca ansamblul

relaţiilor totalmente dematerializate pe care le au agenţii economici între ei31 sau ca

procesul de vânzare şi de cumpărare a produselor şi serviciilor prin Internet32, precum

şi ca procesul de afaceri efectuat on-line, incluzând vânzarea şi cumpărarea de bunuri

cu plata digitală33.

O altă definiţie succintă şi larg acceptată este următoarea: Comerţul electronic

(e-Commerce, pe scurt EC) este acea manieră de a conduce activităţile de comerţ care

foloseşte echipamente electronice pentru a mări aria de acoperire (locul în care se pot

afla potenţialii clienţi) şi viteza cu care este livrată informaţia.34

Aşadar comerţul electronic (EC) oferă oportunitatea de a comercializa produse

în întreaga lume, sporind numărul de potenţiali clienţi în primul rând prin eliminarea

barierelor geografice dintre clienţi şi comercianţi.

Pentru a înţelege care este rolul şi locul comunicaţiilor şi soluţiilor informatice

(IT) într-un astfel de mecanism, să studiem puţin arhitectura unui sistem EC.

30 PATRICIU, V., Sisteme electronice de plăţi, PC Report, august 1999, p. 1631 SHERIF M. H., SERHROUCHNI A., La monnaie electronique systemes de paiement securise, Eyralles, 200032 KASIM B., Comprandre le commerce electronique, Microsoft, 2000, p.73.33 KARPER S., ELLES J., The Commerce Book Building the E-Empire, Academie Press, 2000, p.301.34 CIOATĂ, M., Plăţi electronice, Net Report, februarie 2001, p. 7

27

Pe plan mondial, comerţul electronic nu mai este o simplă activitate care

concentrează doar eforturile întreprinderilor, aflate în competiţia de a câştiga noi

clienţi şi de a răspunde cât mai bine exigenţelor acestora. În prezent, comerţul

electronic a devenit o componentă principală a politicilor de dezvoltare economică

ale guvernelor ţărilor dezvoltate (SUA, Comunitatea Europeană, Japonia, etc.).

Prin măsurile luate la nivel guvernamental de către ţările puternic

industrializate în vederea stabilirii unor reglementări unice în ceea ce priveşte

realizarea tranzacţiilor comerciale pe suport electronic, comerţul electronic a devenit

o componentă fundamentală a comerţului mondial.

Comerţul electronic este relativ nou, dar totul indică faptul că va influenţa

considerabil activitatea comercială în următorii ani.

E-commerce, aşa cum am mai precizat, este istoric dependent de EDI

(Electronic Data Interchange) apărut în 1960 şi folosit de marile companii pentru

realizarea tranzacţiilor comerciale în reţele private. În paralel, băncile au recurs,

folosind reţelele dedicate, la efectuarea de transferuri electronice de fonduri (EFT -

Electronic Funds Transfer).

O dată cu creşterea accesibilităţii la Internet, EC a captat interesul

consumatorilor individuali şi a societăţilor comerciale de orice mărime şi preocupări.

Mai mult decât atât, cu tehnologiile avansate disponibile acum, se vorbeşte tot mai

des de Economia Digitală (DE-Digital Economy).

Ideea de bază este că prin EC putem realiza schimbul de idei de bunuri, de

cunoştinţe pe lângă simpla vânzare/cumpărare de produse şi servicii. Tehnologiile EC

pot fi utilizate pentru a conduce o afacere folosind pentru comunicare Internet,

intranet sau alte reţele de calculatoare. În ultimii ani Internetul a devenit din ce în ce

mai utilizat pentru comerţul electronic. Internetul are o acoperire globală şi este prin

excelenţă descentralizat. Are o structură ierarhică cu nuclee de mare viteză (între 155

Mbps şi 2,5 Mbps) în jurul cărora se creează reţele regionale şi individuale prin care

se face accesul utilizatorilor finali.

Internetul a devenit un vector important în amplificarea comerţului electronic,

oferind, prin costurile reduse pe care le solicită, un acces larg al IMM-urilor.

28

Schimbarea notabilă nu este produsă de simpla sa extindere, ci de sinergia dintre

exploatarea tehnicilor digitale, generalizarea informatizării şi Internetului.

Toate elementele prezentate anterior ne arată că, comerţul electronic este un

concept complex, întrucât el nu se reduce la simpla efectuare de tranzacţii prin

reţelele de calculatoare, ci alături de efectuarea de operaţiuni de vânzare cumpărare şi

transfer de fonduri, sunt încorporate aici şi alte forme de tranzacţii cum ar fi: crearea

de nevoi care să suscite cerere pentru un anumit bun sau serviciu, furnizarea de

suporturi pentru vânzări, facilitarea schimburilor dintre întreprinderile partenere.

Totodată duce la ameliorarea relaţiilor dintre serviciile interne ale întreprinderii dintre

furnizori şi clienţi şi reducerea restricţiilor de timp şi spaţiu.

Accesibilitatea tehnologiilor informaţionale legate de Internet, costul scăzut al

acestora, precum şi relativa independenţă de tehnologiile clasice, toate acestea permit

economiilor ţărilor mai puţin dezvoltate şi agenţilor economici din aceste ţări o

integrare rapidă în acest nou domeniu de activitate.

Comerţul electronic este un schimb electronic de informaţii între o afacere şi

clienţii săi. Aceasta se poate face prin fax, telefon, voice-mail, email, extranet sau

Internet, pentru a enumera doar câteva dintre mijloace. Este desigur o definiţie

extrem de generală.

Comerţul electronic este una dintre soluţiile complexe, „integrate”, ca să

folosim un termen la modă, pe care le oferă tehnologia Internet. Asta înseamnă ca o

multitudine de aplicaţii şi de furnizori de servicii Internet trebuie să conlucreze într-o

sincronizare perfectă pentru ca un site de comerţ electronic să poată funcţiona. De

multe ori o primă alegere - a unei aplicaţii sau a unui serviciu - presupune în mod

automat o serie de opţiuni impuse: spre exemplu dacă alegi furnizorul X, acesta îţi va

impune aplicaţia Y şi nu vei putea avea aplicaţia Z.35

Comerţul electronic (e - Commerce), în concepţia Organizaţiei Economice de

Cooperare şi Dezvoltare (OECD), reprezintă desfăşurarea unei afaceri prin

intermediul reţelei Internet, vânzarea de bunuri şi servicii având loc offline sau

35 PÂNZARU C., Comerţul electronic: ghid pas cu pas, Computer Shopper Survey, România, mai 2000, p. 22

29

online.36

În tranzacţiile comerciale clasice distingem patru etape diferite: informarea

comercială referitoare la tranzacţie (cercetarea de marketing); încheierea contractului

comercial; vânzarea produsului sau a serviciului; plata produsului sau a serviciului;

Comerţul electronic (e-Commerce) este o parte a Electronic Business (e-

Business). A fost proiectat în mod special pentru a realiza schimbul de informaţii

între clienţi şi furnizori. Informaţia este un element esenţial în realizarea obiectivelor

comerciale, iar interactivitatea este, la rândul ei, un element cheie. În acest fel, mediul

electronic de afaceri transcede spaţiul deoarece nu mai contează unde se găsesc atât

factorul ofertant cât şi cel care reprezintă cererea.

Comerţul electronic poate lua o multitudine de forme şi influenţează profund

activitatea de afaceri. Aplicaţiile au fost alese dintr-o largă ofertă de tehnologii.

Datorită creşterii astronomice a Internetului în ultimii ani, comerţul electronic s-a

dezvoltat în mod deosebit.

Comerţul electronic se referă la desfăşurarea activităţilor specifice mediului de

afaceri (tranzacţii) într-un sistem automatizat integrat pentru schimbul de informaţii

utilizând mijloace electronice (reţele de calculatoare).

O altă definiţie a comerţului electronic ar fi: „orice formă de tranzacţii în

afaceri în cadrul căreia părţile interacţionează electronic în loc de realizarea de

schimburi fizice sau contact fizic direct”.37

În comerţul electronic informaţia circulă între agenţii implicaţi în afacere

(vânzător, cumpărător, bancă, transportator, agent de service), fără a utiliza suportul

de hârtie (imprimantă sau fax).

Comerţul electronic acoperă de fapt următoarele operaţiuni de afaceri:

stabilirea de contacte cu clienţii – schimbul de informaţii; asistenţă pre- şi

postvânzare – vânzare; plăţi electronice – distribuţie şi logistică; întreprinderi virtuale

– activităţi comerciale desfăşurate în comun (shared) între mai multe companii.

Comerţul electronic cuprinde de asemenea o foarte largă arie de tehnologii:

Internet / World Wide Web, e-mail, fax, schimburi electronice de date, plăţi 36 OECD, Electronic Commerce: Opportunities and Challenges for Government, Paris, 1997, p.157.37 BALTAC, V., Comerţ electronic, Softnet Grup, ianuarie 2004 , p.1

30

electronice, ş.a.38

Comerţul electronic reprezintă o modalitate nouă de a face schimburi de bunuri

materiale sau imateriale, într-un interval de timp mult scăzut şi la preţuri mai

avantajoase decât în cazul comerţului clasic.39

El este factorul care a revoluţionat modul de gândire al oamenilor de afaceri de

pe întreg globul. Acesta, în sens larg, are un impact mult mai profund asupra evoluţiei

afacerilor şi include activităţile care susţin obiectivele de marketing, publicitatea,

vânzările, plăţile post vânzare, serviciile către clienţi etc.

Comerţul electronic poate fi definit şi ca totalitatea actelor de comerţ care au ca

suport mediul electronic. În realitate există două accepţiuni ale acestuia:

1. Varianta restrânsă în care se consideră comerţ electronic tot ce are ca

suport o tranzacţie în care sunt implicate transferuri electronice de fonduri.

2. Varianta largă în care comerţul electronic este considerat orice formă de

comerţ în care componenta electronică devine determinantă în finalizarea tranzacţiei.

Din definiţiile comerţului electronic – întâlnite în diverse surse şi aparţinând

unor diverşi autori şi specialişti – constatăm că acestea variază în mod semnificativ.

Unele dintre ele se referă la toate tranzacţiile comerciale şi financiare care se

derulează pe cale electronică, inclusiv schimbul electronic de date, transferul

electronic de capital şi toate activităţile legate de cărţile de credit/debit. Altele

limitează comerţul electronic la vânzările cu amănuntul către consumatori,

tranzacţiile şi plăţile putând să nu se deruleze prin intermediul reţelelor deschise (cum

ar fi Internet-ul). Prima grupă de definiţii se referă la o serie de forme ale comerţului

electronic (dintre care unele există de câteva decenii) şi care derulează zilnic activităţi

valorând sute de milioane de dolari. Cea de-a doua grupă, existând de aproximativ

zece ani, are în vedere o formă mai restrânsă a comerţului electronic şi are interpretări

mult mai modeste.

2.4. Factorii care influenţează succesul comerţului electronic

38 Vezi şi RĂUŢ, GH., Comerţul electronic o modalitate superioară de a face afaceri, Net Report, nr. 8/1998, p.139 CÂRSTEA, M., Comerţul electronic – o problemă care nu ne priveşte?, Internet Magazin 5.

31

Având în vedere faptul că, comerţul electronic (electronic commerce sau e-

Commerce) constituie o tehnologie modernă de a face afaceri şi care se adresează

nevoilor organizaţiilor, comercianţilor şi consumatorilor de a reduce costurile

tranzacţiilor odată cu îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor şi creşterea vitezei

de livrare, acesta este rezultatul acţiunii a numeroşi factori cu acţiune specifică sau

generală între care menţionăm:

1. Consumatorilor li se dă siguranţă asupra valorii. Vânzătorii pot realiza acest

lucru, oferind un produs sau o linie de produse care atrage potenţialii clienţi prin

preţuri competitive, ca şi în comerţul ne-electronic.

2. Asigurarea de servicii şi performanţă. Oferind reacţii, experienţă de

cumpărare prietenoasă în relaţia cu clientul, s-ar putea atinge aceste ţeluri.

3. Crearea unei pagini web atractive. Folosirea cu bun gust a culorii, graficii,

animaţiilor, fotografiilor, fonturilor şi procentului de spaţiu gol, pot mări succesul.

4. Asigurarea motivaţiei consumatorilor de a cumpăra şi de a returna. Vânzările

promoţionale pot implica cupoane, oferte speciale sau reduceri. Link-urile de pe alte

siteuri web şi programele afiliate de reclame pot fi de asemenea de ajutor.

5. Atrăgând atenţia. Siteurile web personalizate, sugestiile pentru cumpărare şi

ofertele speciale personalizate pot, într-o oarecare măsură, substitui interacţiunile de

tip faţă în faţă, de tip tradiţional.

6. Asigurarea simţului comunităţii. Chaturile, forumurile solicită implicarea

clientului, schemele de loialitate şi programele de afinitate pot fi de ajutor în acest

sens.

7. Asigurarea seriozităţii şi siguranţei. Serverele paralele, redundanţa

hardware-ului, tehnologia fail-safe, encriptarea informaţiei şi firewalls-urile pot

îndeplini această cerinţă.

8. Asigurarea unei deschideri de 360° în privinţa relaţiilor cu clienţii, definită

ca o asigurare a faptului că toţi angajaţii, ofertanţii şi partenerii au o imagine

completă, aceea a clientului. În orice caz, clienţilor s-ar putea să nu le placă această

experienţă de tip big brother.

32

9. Posedând experienţa totală a clientului. Orice fel de contact cu clientul este

considerat parte a unei experienţe totale, experienţă ce devine sinonimă cu brandul.

10. Raţionalizând procesele de afaceri, prin restructurări interne şi prin

tehnologii ale informaţiei.

11. Lăsând clienţii să se ajute singuri. Asigurând funcţionarea unui site de

autoservire, uşor de folosit fără asistenţă, poate fi de ajutor în acest sens.

12. Ajutând consumatorii să consume. Comercianţii, prin intermediul

Internetului, pot asigura acest tip de ajutor printr-o amplă informare comparativă şi

prin facilităţi bune de căutare.

13. Construind un model de afaceri sănătos. Dacă acest factor de succes ar fi

apărut în cărţi în anul 2000, multe siteuri de tip .com nu ar mai fi dat faliment.

14. Construind un lanţ valoric electronic, în care să se pună accentul pe un

număr limitat de competenţe nucleu - opusul unui magazin cu o singură oprire.

(Magazinele electronice pot fi speciale sau generale, dacă sunt programate corect.)

15. Operând cu tehnologia şi ţinând pasul cu ultimele schimbări ale acesteia.

16. Punând la dispoziţie o organizare suficient de atentă şi agilă, pentru a

răspunde rapid la orice schimbări din mediul economic, social şi fizic.

Din analiza acţiunii acestor factori care susţin succesul comerţului electronic,

putem aprecia cum acesta contribuie esenţial la realizarea activităţilor comerciale

care presupun schimburi de valori prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii40,

adică realizarea pe cale electronică a activităţilor comerciale, adică comercializarea

electronică a produselor şi serviciilor, transferul electronic de capital, comerţul

electronic cu acţiuni, transmiterea electronică a foilor de expediţie, marketingul direct

şi service-ul în garanţie şi postgaranţie. Implică atât produse, cât şi servicii

(informative, financiare, juridice), activităţi tradiţionale (sănătate, educaţie) şi

activităţi noi (mall-uri virtuale).

Mai mult, comerţul electronic, datorită acţiunii acestor factori, se va dezvolta

foarte mult în viitor şi va avea un impact pozitiv semnificativ asupra activităţilor

adiacente. El susţine o întreagă gamă de activităţi – design-ul produselor, realizarea

40 Vezi, Observatorul European pentru Tehnologia Informaţiei, EITO, 1997, www.eito.org

33

de publicitate, tranzacţiile comerciale, reglarea conturilor – realizate prin intermediul

reţelelor de calculatoare41. De asemenea, va produce o adevărată revoluţie în comerţul

cu amănuntul şi în marketingul direct. Consumatorii vor putea cumpăra de acasă o

gamă largă de mărfuri de la producători şi comercianţi cu amănuntul din întreaga

lume. Ei vor putea vedea aceste produse prin intermediul televizoarelor sau

calculatoarelor, accesa informaţiile despre ele, vizualiza modul în care produsele se

pot combina cu altele, comanda şi plăti, toate acestea de acasă.42

2.5. Cadrul legislativ al comerţului electronic

(e - Commerce)

2.5.1. Legea internaţională privind comerţul electronic

Până nu demult o părere larg răspândită printre susţinătorii comerţului

electronic se referea la faptul că guvernele diferitelor state ar trebui să nu se amestece

în această formă de activitate economică pentru a nu o distrage prematur. Temerile

erau şi mai mari în Europa unde, prin tradiţie, intervenţia legiuitorilor este mult mai

substanţială decât în SUA. Pe de altă parte, creşterea e-Comerţului a fost atât de

vertiginoasă încât s-a trecut, în ultimul timp, la stabilirea unor norme legislative

internaţionale care să îl dirijeze43.

Comisia Europeană a pus la punct un acord tip EDI pentru a servi ca model

întreprinderilor şi organizaţiilor europene care recurg la schimburi informatizate în

cadru activităţilor lor comerciale (1994)44

Preocuparea creării unui cadru normativ unitar nu a existat numai la nivelul

Comunităţii europene, ci şi în cadrul Naţiunilor Unite. Acest demers s-a concretizat

în lucrările Grupului de lucru din cadrul Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul

Comerţului Internaţional (CNUDI-UNCITRAL), lucrări care s-au desfăşurat în 37 de

sesiuni, finalizate prin adoptarea în 1996 a „Legii model privind comerţul electronic” 41 Consiliul pentru Promovarea Comerţului Electronic în Japonia, 1996 [www.ecom.org.jp/ecom.e]42 Biroul Executiv al Preşedintelui SUA [www.whitehouse.gov]43 I.Roşu Hamzescu, A. Mitu, Comerţul electronic, Editura Mondo Ec., Craiova, 2001, p.84-108.44 Vezi Recomandarea nr. 94/820 a Comisiei Europene din 19 oct 1994 - Acord tip european pentru EDI, JOCE, Nr L339/28-dec-1994

34

şi a „Ghidului în vederea aplicării legii model”.45 Aceste documente urmăresc

dezvoltarea operaţiunilor de comerţ electronic şi promovează egalitatea regimului

juridic al înscrisurilor materializate cu cel al informaţiilor electronice (în concordanţă

cu principiul echivalenţei funcţionale).

Pentru a simplifica formalităţile, administraţiile vamale europene autorizează

transmiterea declaraţiilor vamale pe cale informatică (1997). La nivel naţional, mai

multe ţări au adoptat reglementări menite să schimbe circulaţia electronică a

documentelor şi comerţul electronic. Italia a doptat în 1990 o modificare legislativă

referitoare la aspectul legal şi fiscal al facturilor electronice ca şi la transmiterea şi

stocarea documentelor electronice.

Franţa a reglementat în 1992 transferul electronic al datelor fiscale şi contabile

ale întreprinderilor, iar din 1994 a consacrat utilizarea generalizată a schimburilor

electronice de date între întreprinderi şi administraţii.

În sfera aspectelor fiscale ale tranzacţiilor electronice şi ale e-Economiei,

Comitetul Afacerilor Fiscale al OCDE a elaborat încă din 1998 un raport46 cadru

privind taxarea e-Comerţului.

De subliniat este faptul ca cyber-spaţiul nu este un teritoriu fără legi. Toate

ţările participante la OECD cred că principiile care guvernează comerţul clasic

convenţional şi comerţul electronic trebuie să fie nediscriminatorii, adică regulile care

guvernează lumea off-line să fie aplicabile online, prin asigurarea unui nivel comun

între cele două modalităţi de a face comerţ. În acest sens, temele specifice comerţului

electronic şi ale noilor tehnologii asupra cărora OECD se implică ca instituţie

mondială: generarea unui climat de încredere în societatea informaţională şi în

comerţul electronic, bazat pe  securitate; asigurarea unui mediu legislativ stabil,

propice pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi a economiei digitale;

promovarea intensă a infrastructurii informaţiei şi a accesului la infrastructură prin

crearea unor pieţe de desfacere competitive; asigurarea unor analize calitative şi

cantitative, a unui ghid flexibil şi pragmatic în scopul maximizării beneficiilor

45 UNCITRAL Model Law Electronic Commerce, 1996.46 Raportul „O lume fără frontiere. Realizarea potenţialului comerţului electronic” prezentat la Conferinţa Ministerială a OCDE la Ottawa, 08.Oct. 1998

35

acţionarilor publici şi privaţi, prin utilizarea tehnologiei informaţiei, în economia

mondială.

În ceea ce priveşte aspectul legal al tranzacţiilor electronice sunt încă multe

întrebări fără răspuns, incertitudini referitoare la valabilitate, efecte, intrarea în

vigoare a tranzacţiei realizate prin mijloace electronice, într-o lume în care mediul

juridic utilizează ca suport hârtia.

De menţionat este faptul ca multe legislaţii naţionale şi internaţionale conţin

stipulări privind utilizarea documentelor scrise, semnate manual, acesta constituind

un impediment global.

De asemenea, sunt implicate domenii conexe comerţului electronic: protecţia

datelor, taxe vamale, impozite, securitate şi autentificare, drepturi de proprietate

intelectuală, responsabilitatea providerilor de Internet, plăţi electronice, protecţia

consumatorilor, mecanismul rezolvării diferitelor dispute.

Problema taxelor este legată de legislaţia locală, cu alte cuvinte la stabilirea

taxelor datorate, este esenţial să se determine în ce stat s-a făcut tranzacţia sau unde s-

a adăugat valoare produsului.

Utilizarea documentelor negociabile în comerţul internaţional clasic ar fi 

posibilă în comerţul electronic numai prin înlocuirea acestora cu echivalente

electronice, aspectul de faţă constituind o provocare pentru participanţii la e-

Commerce. Termeni ca transferabilitate, purtător de titlu, proprietatea asupra mărfii

în baza documentului scris ne duc la necesitatea unui regim legal care să permită

părţilor la contract transferul dreptului asupra mărfii în baza transferului electronic de

mesaje.

Totuşi, pentru ţările în care comerţul electronic este într-un stadiu

avansat, consensul general este ca acesta nu se desfăşoară într-un vid legislativ,

fără cadre legale de lucru, ci este necesară adaptarea legislaţiei actuale la e-

Commerce.

Cererea de documente scrise - majoritatea convenţiilor comerciale

internaţionale includ clauze pentru încheierea tranzacţiilor pe o bază scrisă. Dacă

prezenţa documentului scris implică valabilitatea contractului, nerespectarea acestei

36

reglementări face tranzacţia nulă.

Cererea pentru semnătură - semnătură sau o altă formă de autentificare, este

în mod normal cerută pentru stabilirea identităţii semnatarului şi a intenţiilor asociate,

rezultate din conţinutul documentului. Cea mai utilizată formă de autentificare legală

este semnătura manuală. Convenţii internaţionale permit ca semnătura să conţină şi

alte forme de autentificare cum ar fi: timbre, facsimil.

Cererea de original - cererea ca anumite informaţii sau documente să fie

prezentate într-o forma originală constituie de asemenea un obstacol important în

dezvoltarea comerţului electronic. Atâta vreme cât concepte ca scris, semnătură,

original sunt legate strâns, cererea curentă este pentru documente scrise, semnate.

Absenţa unui document scris, semnat, face dificilă recunoaşterea unui document

original de o copie, de aici derivând necesitatea unei forme de securitate.

Urmare a Declaraţiei ministeriale asupra Autentificării pentru Comerţul

Electronic de la Ottawa din 1998, ţările membre OECD sunt obligate să adopte la 5

ani de la semnarea regulilor UNCITRAL asupra comerţului electronic, în legislaţiile

proprii, acolo unde este nevoie, reguli specifice utilizării tehnologiei informaţiei şi

telecomunicaţiilor, în probleme de autentificare, legislaţie comercială (utilizarea

documentelor electronice, purtătoare de semnătură digitală, etc.)

Din studiul UNCTAD „Implications for trade and development of recent

proposals to set up a global framework for electronic commerce”, la Secţiunea I,

Aspecte legale se desprind următoarele direcţii generale:

1. Necesitatea introducerii unui cod comercial pentru comerţul electronic:

ţările implicate în acest studiu (S.U.A., Uniunea Europeană, Japonia, OECD)

recunosc adevărul că în tranzacţiile electronice apar aspecte complexe, specifice.

Până în acest moment s-au făcut numeroase eforturi de stabilire a unei modalităţi

legale de acceptare a documentelor electronice şi a semnăturii electronice şi a altor

proceduri de autentificare folosite în tranzacţiile comerciale, însă legislaţia este

deficitară în multe ţări. Statele Unite ale Americii şi Japonia susţin ideea de a accepta

ca probă în instanţă a datelor electronice, ideea fiind prezentată ca o alternativă în

rezolvarea disputelor de către ICC (Consiliul internaţional al Camerelor de Comerţ).

37

Uniunea Europeană subliniază că regulile care se introduc trebuie să se bazeze pe

libertatea unei pieţe unice, iar legislaţia ce se va adopta să ţină cont de realităţile

economice, astfel încât să se atingă obiectivele în mod efectiv şi eficient. Uniunea

Europeană a adoptat recent o directivă cu privire la negocierea contractelor la

distanţă, care se va transpune în comerţul electronic.

2. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală - tratatele aprobate de

WIPO au primit suportul principalilor actori, în sensul ratificării acestora, de

asemenea este încurajată implementarea regulilor TRIPS, toate în favoarea protecţiei

drepturilor de proprietate intelectuală. Japonia recunoaşte faptul că este greu de făcut

o distincţie între utilizarea personală a conţinutului digital şi nevoia de a proteja

drepturile de proprietate intelectuală, pentru a împiedica o excesivă „regularizare”.

3. Mărci comerciale şi nume de domeniu - numărul numelor de domeniu

DNS este de departe dominat de statele Unite ale Americii, ca pionier al Internetului,

este recunoscut de departe că a apărut şi dezvoltat noi aranjamente ce guvernează

piaţa, esenţială fiind participarea internaţională. Deoarece DNS-urile nu sunt încă

protejate deplin sub regimul mărcilor comerciale înregistrate, s-a constatat ca există o

utilizare greşită de către terţi, ceea ce duce la diluarea valorii mărcii recunoscute.

Statele Unite ale Americii, în particular, se preocupă de dezvoltarea unor acorduri

internaţionale în protecţia numelor de domeniu, prin extinderea celei de la marca

comercială.

4. Confidenţialitatea pe Internet - Statele Unite ale Americii au emis două

seturi de principii asupra confidenţialităţii informaţiilor personale şi activităţilor

relative la comerţ electronic. Guvernul Japonez a publicat liniile generale privitoare

la protecţia datelor personale şi are iniţiative de educare a utilizatorilor online asupra

aspectelor de confidenţialitate, încurajarea luării de măsuri voluntare de către

companii în vederea protejării datelor şi pentru a promova tehnologiile care permit

protecţia privată online. Uniunea Europeană a adoptat un număr important de

directive privind procesarea şi transmiterea datelor personale.

5. Securitatea pe Internet - eforturi deosebite se fac într-un număr însemnat

de ţări pentru a pune la dispoziţie un cadru de lucru pentru dezvoltarea unor standarde

38

bazate pe chei publice, produse de încriptare. Este unanim recunoscut că mediul

online poate permite un număr mare de tehnologii de securizare: încriptare,

autentificare, parole, ziduri de protecţie, etc., care să fie demne de încredere şi să fie

conduse de  managementul securizării infrastructurii. OECD a publicat mai multe

studii în domeniul încriptării, securizării sistemelor informaţionale.

În cadrul dezbaterilor din OMC a fost extins moratoriul asupra taxelor pe e-

Comerţ dar numai pentru o perioadă limitată de timp. De remarcat este şi faptul că

din punct de vedere tehnic e-Comerţul oferă un mediu ideal pentru auditarea

tranzacţiilor comerciale, acestea fiind stocate inerent în memoria calculatoarelor,

putând fi astfel transmise rapid către eventualele organe de control.

Negocierile GATS au pus bazele unei legislaţii internaţionale şi ale unor

angajamente unilaterale pe baza cărora acest tip de comerţ se poate desfăşura în

condiţii de siguranţă47.

În scopul facilitării dezvoltării în continuare a e-Commerce, au fost elaborate

numeroase reglementări (norme şi standarde) pe plan naţional şi internaţional privind:

contractele online, protecţia consumatorului, obligaţiile părţilor, protecţia

informaţiilor personale, dreptul de proprietate intelectuală, plăţile pe Internet, livrarea

produselor la utilizatorul final, siguranţa tranzacţiilor, autentificarea, semnătura

digitală şi protocoale de conectare.48

Legile şi reglementările, naţionale şi internaţionale, adoptate până în prezent nu

pot asigura, în totalitate, protecţia dreptului de proprietate intelectuală şi, în principal,

privind afacerile e-Commerce cu: muzică, imagini video şi cărţi, precum şi dreptul

privat al individului privind informaţiile personale şi modul de utilizare a acestora în

interes propriu.

2.5.2. Legislaţia din SUA

47 Vezi, WTO, The WTO Annual Raport 1999, Global Electronic Commerce, Geneve, 2000, p.32.48 OECD, The Economic and Social Impact of Electronic Commerce, Preliminary findigs and Research agenda, France, 1999, p. 58

39

În SUA la iniţiativa preşedintelui Clinton în octombrie 1993, schibburile

electronice de date tehnice şi comerciale au fost integrate în toate ramurile guvernului

federal. În 1994, Federal Acquisition Streaming Act (Lege federală) impune luarea în

considerare a EDI în achiziţiile publice. În 1997 a avut loc instalarea reţelei federale

de achiziţionare prin calculator FCNET (Federal Acquisition Computer Network)

prin care o treime din tranzacţiile de cel mult 100 000 de USD sunt efectuate în

totalitate prin Internet (de la cererea de ofertă până la achitare).

În lucrarea „Simplification.com - Electronic business and the simplification

of administration”49, apărută sub egida UN-ECE este dat exemplul strategiei  

Preşedenţiei Americane din 1997 privind crearea unui cadru legal pentru dezvoltarea

comerţului electronic -   iniţiată de vice-preşedintele Al Gore . Lucrarea se adresează

atât instituţiilor guvernamentale, cât şi forumurilor internaţionale; prin cele nouă

recomandări se bazează pe certitudinea că Internetul are propriile reguli şi se conduce

singur.

1. Tarife şi taxe - Internetul este declarat liber de taxe, chiar dacă este utilizat

pentru a livra produse şi servicii, toate ţările trebuind să beneficieze de acest comerţ

fără frontiere.

2. Sistemul de plăţi electronice - mediul tehnologic şi comercial în care se

efectuează plăţi electronice este într-o continuă schimbare, care face dificilă

dezvoltarea unei politici specifice.

3. Un Cod Unitar pentru Comerţul Electronic - S.U.A. sprijină dezvoltarea

unui cod comercial unitar, care să faciliteze comerţul electronic, cu precădere vizând:

încurajarea recunoaşterii contractelor electronice, încurajarea apariţiei unor reguli

internaţionale privind autentificarea şi procedurile de securizare, stabilirea unor legi

pentru rezolvarea disputelor, a responsabilităţilor şi a disputelor în relaţie cu comerţul

electronic, modernizarea, simplificarea formalităţilor.

4. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală - protecţia efectivă şi

clară a mărcilor comerciale, patentelor, copyright-urilor, împotriva fraudei şi

pirateriei. În acest sens se menţionează Organizaţia Mondială a Protecţiei Proprietăţii

49 Sursa: UNCTAD, www.itpolicy.gsa.gov, www.ecommerce.gov

40

Intelectuale (WIPO) care are rolul de a adopta reguli pentru rezolvarea cazurilor, în

acord şi cu legislaţia internaţională.

5. Confidenţialitatea datelor – administraţia americană sprijină eforturile

sectorului privat în vederea implementării unui soluţii pentru confidenţialitatea

datelor.

6. Securitate - Infrastructura Globală a Informaţiei trebuie să fie sigură şi de

încredere. Administraţia americană în colaborare cu industria face totul posibil în

promovarea dezvoltării unei pieţe în care să acţioneze infrastructura cheilor publice.

7. Infrastructura Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor - comerţul

electronic depinde de reţelele globale, aflate în strânsă legătură cu telecomunicaţiile,

însă acestea uneori încetinesc dezvoltarea reţelelor digitale. Statele Unite ale Americii

vor lupta pentru înlăturarea barierelor care sunt în calea competiţiei, a alegerii

clienţilor, a preţurilor mici, serviciilor îmbunătăţite.

8. Satisfacţia - Guvernul American va căuta să aprobe reguli încheiate cu

partenerii de afaceri, pentru eliminarea reglementărilor laborioase care ridică bariere

non-comerciale.

9. Standarde tehnice - piaţa şi nu guvernele trebuie sa hotărască standardele şi

mecanismele de interoperabilitate pe Internet.

De asemenea, trebuie enunţat faptul că Guvernul American a creat un

Departament Special pentru Comerţul Electronic, în acest sens enumerăm:

www.itpolicy.gsa.gov, www.ecommerce.gov, unde alături de legislaţie specifică e-

Commerce, găsim conferinţe, poziţii luate de reprezentanţii Casei Albe, etc.

Cercetarea atentă a legilor SUA dovedeşte că cel puţin până la nivelul anului

2005 ea a fost cu totul favorabilă dezvoltării e-Comerţului. În acest sens, a fost impus

un moratoriu asupra oricăror taxe noi pentru orice produs cumpărat pe Internet.

Achiziţiile efectuate pe web sunt scutite de taxa pe vânzare (cel mai apropiat

echivalent pentru taxa pa valoare adăugată practicată în Europa); atât timp cât un

operator web nu are o prezenţă fizică într-un stat al SUA, el nu trebuie să plătească

taxa de vânzare pentru nici un produs vândut pe web în acel stat.

41

De asemenea, a fost autorizată patentarea a numeroase procese de afaceri

tipice pe web, deşi de multe ori pe baze cel puţin discutabile. Totuşi, dezbaterile

privind taxa pe vânzare s-au înteţit în ultima vreme. Mai mult, taxa pe vânzare este

una din principalele surse la bugetul SUA. După unele estimări, statele americane au

pierdut în jur de 200 milioane USD din neîncasarea taxei pentru vânzările pe Internet.

Proprietarii magazinelor cu amănuntul sunt printre partizanii introducerii taxei,

considerând că ei sunt dezavantajaţi faţă de firmele pure de Internet care în fapt vând

aceleaşi produse.

2.5.3. Legislaţia U.E. referitoare la comerţul electronic şi serviciile financiare

Consiliul Europei ţinut între 23-24 martie 2000 a fixat obiective ambiţioase

pentru Europa pentru a deveni cea mai competitivă şi dinamică în lume. S-a

recunoscut necesitatea urgentă a Europei de a exploata oportunităţile noii economii şi

în particular a Internetului.

Iniţiativa eEurope a fost lansată de Uniunea Europeană în decembrie 1999

având obiectivul de a aduce Europa online. În continuarea acesteia s-a elaborat în

ianuarie 2000  strategia de trecere la o societate informaţională în Europa50. Urmare a

ecoului pozitiv a statelor membre, Parlamentul European a înaintat spre aprobare un

raport Consiliului Europei  din martie 2000 de la Lisabona, care ulterior a luat forma

finală a planului eEurope 2002.

Obiectivele acestui plan de acţiune:

1. Un Internet mai ieftin, mai rapid şi mai sigur;

2. Investiţia în oameni şi în cunoştinţele acestora: tineretul european în era digitală,

munca şi participarea la economia bazată pe ştiinţă;

3. Stimularea utilizării Internetului: accelerarea comerţului electronic, guvern

online: acces online la serviciile publice, sănătate online, sisteme de transport

inteligente.

Ţintele planului eEurope: A. accelerarea stabilirii unui mediu legal

50 Planul de Acţiune eEurope 2002 - O societate informaţională pentru toţi, www.europa.eu.int

42

corespunzător; B. finanţarea realizării noii infrastructuri şi servicii în Europa; C.

aplicarea metodei deschise de coordonare şi monitorizare.

Atingerea ţintelor poate fi făcută numai dacă se va lua un angajament politic

din partea statelor membre ale Uniunii Europene, a Parlamentului European, a

Comisiei Europene, prioritare fiind contactele dintre guverne şi sectorul privat, astfel

încât Europa va juca un rol activ în dezvoltarea unei societăţi informaţionale

echitabile, care să ofere tuturor ţărilor şanse egale, eliminarea divizării digitale,

existente între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, cu participarea sectorului

privat. Nici un stat membru nu-şi poate permite să fie relaxat, indiferent cât de

avansat este faţă de ceilalţi, o „a doua viteză” în realizarea planului eEurope este de

evitat.

Data limită de implementare a obiectivelor din planul de faţă este 2002, deşi

fără îndoială vor rămâne probleme care se vor rezolva după 2002, se precizează că

este imperios necesară  adoptarea unei politici pe termen lung de perspectivă, cu

aprecierea  impactului  derivat din  măsurile planului eEurope 2002. Din perspectiva

internaţională, eEurope 2002 va contribui la dezvoltarea unei politici active în

societatea informaţională la nivel global.

Pentru a fi siguri că cele mai defavorizate  regiuni pot participa în societatea

informaţională se impune dezvoltarea de proiecte de investiţii privind societatea

informaţională, funcţie de specificitatea structurii economice şi sociale, cu

participarea Băncii Europene de investiţii.

Anul 2005 stabilit de Consiliul European de la Lisabona drept scadenţă finală

pentru crearea unei pieţe europene deplin integrate pentru serviciile financiare a

ocupat un loc central în calendarul politic al Uniunii Europene în materie de ocupare

a forţei de muncă şi de creştere economică.

Instaurarea unui mediu favorabil dezvoltării comerţului electronic în cadrul

U.E. condiţionează realizarea acestui obiectiv. Directiva referitoare la comerţul

electronic vizează permisiunea de a presta liber servicii online pe întreg teritoriul

U.E. Această directivă are drept principiu de bază clauza numită „a pieţei interne”,

43

care permite furnizorilor online să ofere serviciile lor în toată U.E. pe baza regulilor

fiecărui stat membru U.E. (în cazul în care aceste reguli sunt stabilite).

Directiva prevede un anumit număr de excepţii de la acest principiu, supunând

astfel comerţul electronic transfrontalier unui regim distinct de cel care se aplică

tehnicilor de vânzare la distanţă.

2.5.3.1. Crearea pieţei deplin integrate pentru servicii financiare fundament pentru

legislaţia U.E.

Pentru realizarea unei bune articulări între directiva referitoare la comerţul

electronic şi unele carenţe ale legislaţiei în vigoare în legătură cu serviciile financiare

a fost necesară elaborarea unei politici clare şi coerente în domeniul comerţului

transfrontalier al serviciilor financiare. S-a convenit să se urmărească, în mod

imperativ, realizarea unor obiective cum ar fi: dezvoltarea accesului la aceste servicii,

acces ale cărui baze au fost stabilite de directiva anterior menţionată, în scopul creării

unei pieţe interne a serviciilor financiare, deplin operaţională în toate detaliile;

coordonarea la nivelul lor a legislaţiei referitoare la serviciile financiare şi a directivei

referitoare la comerţul electronic; garantarea coerenţei între serviciile financiare

online şi modalităţile clasice de a presta servicii; determinarea modului în care

„clauza pieţei interne” se aplică în domeniile în care regulile variază sensibil de la un

stat membru la altul, în scopul de a nu expune consumatorii şi investitorii la regimuri

juridice foarte diferite de cel la care sunt supuşi în propria lor ţară.

Pentru a sprijini statele membre şi prestatorii de servicii şi pentru a veghea la

buna aplicare a directivei referitoare la comerţul electronic, Comisia a realizat,

începând de la sfârşitul anului 2000, o analiză (revizuită în 2003) care a condus la

apariţia anumitor tipuri de dispoziţii naţionale pe care statele membre le vor putea

aplica serviciilor care pătrund pe teritoriul lor. Pe baza acestui efect, Comisia

contează pe realizarea unui studiu, care va acorda o atenţie specială modului în care

derogările de la principiul de bază al directivei vor fi aplicate serviciilor online

transfrontaliere. Restricţiile aplicate liberei prestări a serviciilor care ar putea fi

44

justificate, pe baza derogărilor anterior menţionate, prin necesitatea de a proteja

consumatorii şi investitorii, trebuie să fie armonizate în raport de obiectivul Uniunii,

care constă în favorizarea liberei circulaţii a serviciilor aparţinând societăţii

informaţionale.

Pe un plan mult mai general, există, între reglementările naţionale, serioase

divergenţe care fragmentează piaţa internă a serviciilor financiare.

Un nou cadru politic a fost elaborat pentru următoarele trei domenii:

Un program de convergenţă ce acoperă regulile contractuale şi non-

contractuale: deoarece principiul competenţei statului membru de origine

funcţionează în practică şi acoperă toate tipurile de servicii financiare şi toate

tehnicile de vânzare la distanţă; trebuie, cu atât mai mult, stabilite legăturile între

regulile în domeniul comercializării, atât la nivel general, cât şi la nivelul diferitelor

sectoare vizând diverse servicii, astfel încât să fie garantat un nivel calitativ ridicat şi

o informaţie comparabilă pentru consumatorii din toată U.E. În cazul obligaţiilor

contractuale, se pune problema determinării modului în care serviciile financiare

furnizate particularilor pot fi oferite liber în toată U.E. într-un cadru care generează

securitatea juridică.

Măsuri direcţionate, favorizând încrederea consumatorilor cu privire la

mecanismul de recurgere la asistenţă şi la plăţi prin intermediul Internetului: o

reţea comunitară de organe de recurgere la asistenţă în sectorul serviciilor financiare

va fi instituită. În scopul de a constitui un mecanism eficace şi rapid de reglementare

extrajudiciară a litigiilor transfrontaliere. Măsurile vor fi întreprinse pentru a întări

securitatea în general şi, în mod particular, securitatea juridică a consumatorilor care

efectuează plăţi online în U.E.

O mai bună cooperare între autorităţile de supraveghere şi autorităţile statelor

membre pot deveni dependente din ce în ce mai mult de omologii lor din statele

membre în care prestatorul serviciilor este stabilit. Comisia şi statele membre vor

evalua permanent mecanismele de supraveghere a serviciilor transfrontaliere.

În planul său de acţiune referitor la serviciile financiare, Comisia a prezentat

obiectivul său pentru anul 2005, obiectiv reprezentat de instituirea unei pieţe

45

europene a serviciilor financiare deplin integrate care a completat introducerea

monedei unice EURO. Realizarea acestui obiectiv ar aduce numeroase avantaje

Uniunii Europene: mai multe locuri de muncă, o creştere economică mai puternică,

un sector al serviciilor financiare dinamic şi inovator mai bun pentru a (de)servi

interesele consumatorilor şi investitorilor, precum şi dezvoltarea firmelor europene,

atât a celor mari cât şi a celor mici.

La nivel de operaţiuni cu sume mari, de alocarea mai eficace a capitalurilor vor

profita întreprinderile datorită reducerii costurilor de finanţare, dar vor profita şi

cetăţenii datorită ameliorării randamentului investiţiilor şi al retragerilor de sume.

La nivel de operaţiuni en detail, accesul direct al prestatorilor transfrontalieri

ar trebui să conducă consumatorii să-şi păstreze încrederea, cât şi să crească

posibilităţile de alegere şi de concurenţă.

Noutăţile tehnologice au avut deja un impact profund asupra sectorului

serviciilor financiare. Acestea au revoluţionat modurile de funcţionare a pieţelor en

gros şi mijloacele de acces, au transformat prestaţiile transfrontaliere de servicii şi au

acţionat precum un catalizator, favorizând emergenţa noilor servicii financiare şi a

noilor modele antreprenoriale, ceea ce, adesea, a stimulat formarea de alianţe noi,

unind telecomunicaţiile, tehnologia informaţiilor şi prestatorii de servicii financiare

en detail.

Instituirea unui mediu ce favorizează dezvoltarea sectorului serviciilor

financiare din U.E. mai general, Noua Economie şi implicit societatea informaţională,

are o importanţă vitală pentru competitivitatea viitoare a U.E. În acest context U.E.

trebuie să-şi modernizeze structurile legislative şi non-legislative pe care se sprijină

punerea în aplicare a politicilor. Centrul acestui dispozitiv ar trebui să se bazeze pe un

cadru legislativ transparent şi coerent pentru servicii transfrontaliere, oferind

mecanisme de supraveghere preventivă şi de protecţie a consumatorilor, eficace şi

corespunzătoare pentru a reîntări încrederea şi stabilitatea. Provocarea constă în

punerea în aplicare a unei politici pentru serviciile financiare începând din

momentul 2000 până în anul 2005, pentru a respecta termenul limită fixat de

Consiliul european de la Lisabona.

46

Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia a abordat în comunicatul său trei

domenii prioritare, ţinând cont de adoptarea directivei referitoare la comerţul

electronic care a fost implementată la data de 17 ianuarie 2002:

Domeniul prioritar I: adaptarea regulilor şi legislaţiilor actuale, în vederea

asigurării convergenţei regulilor de protecţie a consumatorilor şi investiţiilor, reguli

referitoare, în special, la obligaţiile contractuale şi noncontractuale.

Domeniul prioritar II: elaborarea de măsuri vizând asigurarea securităţii sistemelor

de plată şi existenţa unor sisteme de apel (recurgere) la asistenţă la nivel

transfrontalier.

Domeniul prioritar III: ameliorarea şi intensificarea cooperării între instanţele de

supervizare, astfel încât să se poată confrunta cu noile preocupări transfrontaliere.

2.5.3.2. Politica comunitară legislativă în domeniul comerţului electronic

În iniţiativa sa referitoare la comerţul electronic51, publicată în 1998, Comisia a

definit direcţiile principale ale politicii sale în acest domeniu. Începând din

momentul respectiv au fost realizate progrese importante, incluzând adoptarea unei

serii de directive, în special, cele referitoare la transparenţa procedurilor de notificare,

la semnăturile electronice şi la moneda electronică.

Directiva referitoare la dreptul de autor şi drepturile analoage (înrudite) în

cadrul societăţii informaţionale ar trebui, de asemenea, adoptată într-un interval de

timp cât mai scurt. Iniţiativa pentru Europa a determinat includerea societăţii

informaţionale în prim-planul agendei politice a U.E.

Un cadru legislativ coerent şi adaptat este esenţial pentru dezvoltarea

comerţului electronic în cadrul U.E. Directiva referitoare la comerţul electronic, care

a fost recent adoptată, are o importanţă deosebită. Obiectivul acesteia constă în

posibilitatea ca serviciile financiare să poată fi furnizate sub o formă de prestaţie

liberă pe tot teritoriul U.E. Această directivă pune fundamentele pe care se vor baza

viitoarele dezvoltări ale politicilor în acest domeniu la nivelul serviciilor financiare.51 Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.06.2000 legată de anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale şi ale comerţului electronic pe piaţa internă.

47

Directiva referitoare la comerţul electronic este o directivă cadru-orizontală

care se aplică tuturor serviciilor societăţii informaţionale52 aceasta referidu-se la

serviciile furnizate la distanţă prin mijloace electronice (serviciile numite online):

Activităţile offline nu intră în câmpul de acţiune al directivei, chiar dacă sunt

conectate la un serviciu online. În consecinţă, dacă serviciile financiare sunt furnizate

parţial offline şi parţial online, fiecare parte va fi supusă unui regim juridic diferit.

În cazul în care promovarea unui serviciu se efectuează online, dar acest

serviciu este furnizat offline, doar publicitatea online este acoperită de directiva

referitoare la comerţul electronic.

Obiectivul a fost pus în operă printr-un ansamblu coerent de reguli ale pieţei

interne care se aplică tuturor modurilor de comercializare (online sau offline). Mai

multe iniţiative figurează în planul de acţiune care se aplică serviciilor financiare, în

particular, la revizuirea directivei referitoare la serviciile de investiţii şi la propunerea

unei directive referitoare la vânzarea la distanţă prin servicii financiare, care au fost

create pentru a asigura această coerenţă.

Directiva referitoare la comerţul electronic nu se aplică decât prestatorilor de

servicii stabiliţi într-un stat membru53 Aceasta nu se referă la prestatorii de servicii

din ţările terţe şi nu le permite acestora să beneficieze de libera circulaţie a serviciilor

societăţii informaţionale. Fiecare stat membru poate să-şi definească propria politică

cu privire la prestatorii de servicii din ţările terţe, sub rezerva ca aceasta să fie în

conformitate cu acordurile comerciale internaţionale. U.E. ar avea cu certitudine

nevoie să-şi dezvolte o viziune coordonată cu privire la prestatorii din ţările terţe.

Directiva referitoare la comerţul electronic nu afectează nivelul existent al

protecţiei stabile pentru a satisface obiectivele de interes general enunţate de dreptul

comunitar în vigoare54 în special în domeniul protecţiei consumatorilor. Măsurile 52 Prin serviciu al societăţii informaţionale înţelegem orice serviciu prestat normal în schimbul unei remuneraţii la distanţă sau cu ajutorul echipamentelor electronice de prelucrare şi de stocare a datelor, la cererea individuală a unui destinatar al serviciilor.53 Definirea „prestatorului stabilit”, figurând în Directiva asupra comerţului electronic, este bazată pe tratat şi pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Un prestator este considerat stabil dacă exercită în mod efectiv o activitate economică prin intermediul unei instalări stabile pentru o durată nedeterminată. Sucursalele UE ale societăţilor non-UE nefiind societăţi europene în sensul articolului 48 al tratatului, nu intră în câmpul acestei definiţii.54 Al unsprezecelea considerent al directivei asupra comerţului electronic stipulează că Directiva nu

48

naţionale nu pot totuşi să restricţioneze libera circulaţie a serviciilor societăţii

informaţionale aşa cum apare în definiţia din cadrul directivei referitoare la comerţul

electronic.

Directiva referitoare la comerţul electronic vine să completeze legislaţia

sectorială în legătură cu serviciile financiare, în particular obligaţiile de informare

conţinute la directiva referitoare la creditul de consum, anumite directive referitoare

la asigurări şi propuneri de directive referitoare la vânzarea la distanţă a serviciilor

financiare. Obligaţiile de informare prevăzute în directiva referitoare la comerţul

electronic se adaugă la cele deja impuse la legislaţia comunitară în vigoare. Trebuie

notat, de altfel, că dispoziţiile din directivă referitoare la comerţul electronic joacă un

rol crucial în cazurile în care propunerea de directivă referitoare la vânzarea la

distanţă nu prevede obligaţii de informare (în special în ceea ce privesc site-urile

promoţionale care nu oferă posibilitatea efectuării tranzacţiilor online).

Clauza numită „piaţa internă” este esenţială pentru înţelegerea directivei

referitoare la comerţul electronic. Această clauză permite prestatorilor de servicii din

societatea informaţională să-şi ofere serviciile pe întreg teritoriu UE pe baza regulilor

şi reglementărilor aplicate de fiecare stat membru în care aceştia sunt stabiliţi (taxa de

origine).

Din analiza directivelor referitoare la comerţul electronic din U.E. constatăm că

acestea suprimă de asemenea obstacole juridice: aceasta completează directiva

referitoare la semnătura electronică şi obligă statele membre să funcţioneze într-un

asemenea mod încât sistemul lor juridic să autorizeze încheierea contractelor pe cale

electronică.

Tot în această Directivă se consfinţeşte libera prestare a serviciilor societăţii

informaţionale conform articolului 49 din tratat. Statele membre trebuie să vegheze

prejudiciază nivelul de protecţie stabilit prin Directive precum: directiva legată de publicitatea înşelătoare şi comparativă (Directiva 84/450/CEE, JOL250, 19.09.1984, p.17-20, a Consiliului modificată prin Directiva 97/55/CE-JOL290 din 23.10.1997, p. 18-23 a Parlamentului şi a Consiliului), Directiva vizând clauzele abuzive (directiva 93/13/CEE a Consiliului, JOL 95 din 21.04.1993, p.29-34) Directivele asupra creditului de comun (directiva 87/102/CEE, JOL 278 din 11.10.1988, p.33 a Consiliului modificată în ultimul rând de Directiva 97/7/CE, JOL 101 din 01.04.1998, p.17-23 a Parlamentului European şi a Consiliului) sau de viitoarea Directivă privind vânzarea la distanţă a serviciilor financiare.

49

ca prestatorii de servicii stabiliţi pe teritoriul lor să respecte exigenţele naţionale, ce

reies din „domeniul coordonat” de directivă55.

Mai mult statele membre nu pot să restrângă libertatea de circulaţie a

serviciilor, ceea ce înseamnă că ele nu pot lua măsuri care să vizeze restrângerea sau

prezentarea mai puţin atractivă a prestării de servicii ale societăţi informaţionale

începând cu alte state membre. Asemenea restricţii nu se pot justifica decât dacă sunt

acoperite de una dintre derogările prevăzute în anexa de la articolul 3 al directivei sau

dacă ele sunt notificate de statele membre ca aplicare a articolului 3, paragrafele de la

4-6.

Accentul pus în aplicarea directivei referitoare la comerţul electronic este

adaptat la noile realităţi ale comerţului electronic. Serviciile propuse pe un site

web sunt automat şi simultan accesibile în toate statele membre. Ar fi o cerinţă

excesiv de durată ca un prestator de servicii financiare să se conformeze la 15

regimuri juridice diferite. Dacă totuşi apare un asemenea caz, prestatorii de servicii s-

ar vedea obligaţi să creeze servicii diferite pentru a respecta exigenţele proprii

fiecărui stat membru, ceea ce ar descuraja iniţiativele comerţului electronic ce ar

acoperi ansamblul UE. Ofertele propuse clientelei nu ar fi limitate şi în plus

prestatorii ar putea tinde să privilegieze pieţele naţionale cele mai importante în

detrimentul statelor membre cu importanţă mai redusă.

Cât priveşte consumatorii UE, ei se vor raporta la restul lumii pentru

tranzacţiile lor electronice. Existenţa unei astfel de diversităţi de reguli juridice şi de

practici ar putea să compromită eficacitatea eforturilor ce tind să întărească

încrederea consumatorilor cu privire la tranzacţiile propuse de furnizori străini, sau

referitoare la mărcile mai puţin familiare. Serviciile online pot să fie furnizate în alte

state membre fără ca prezenţa sau activitatea fizică să fie necesare. Aceasta ar putea

suscita întrebări referitoare la modul în care aceste servicii ar putea fi controlate sau

supravegheate într-o manieră satisfăcătoare. Ţinând cont de natura online a acestor

55 Prestatorul de servicii trebuie să se conformeze anumitor reguli privind accesul la activitatea unui serviciu al societăţii informaţionale (calificări, autorizări etc.) sau la exercitarea activităţii unui serviciu al societăţii informaţionale (calitatea sau conţinutul serviciului, publicate, contracte, responsabilitatea prestatorului). Aceste cerinţe nu sunt aplicabile serviciilor care nu sunt furnizate pe cale electronică.

50

servicii, controlul poate fi exercitat mai rapid şi mai eficace în statul membru unde

prestatorul este stabilit şi de unde el operează propriul site web (statul membru de

origine). În practică, un alt stat membru riscă într-adevăr să se confrunte cu dificultăţi

dacă el vrea să aplice măsurile unui prestator de servicii situat în afara frontierelor

sale. Statul în care serviciul este furnizat va trebui să se supună măsurilor luate de

autorităţile statului membru, de origine.

Încrederea reciprocă şi cooperarea între statele membre este un element

esenţial al Directivei referitoare la comerţul electronic. De altfel, articolul 19 al

directivei obligă statul membru de origine să exercite un control eficace asupra

serviciilor furnizate consumatorilor în alte state membre şi în acelaşi timp oferă

statului membru destinatar al serviciilor dreptul de a obţine toată informaţia care îl

interesează.

Extinderea utilizării mijloacelor electronice de transmitere, stocare, actualizare

şi creare a datelor a generat o activitate susţinută a organizaţiilor internaţionale, având

drept scop recunoaşterea efectelor juridice ale documentului şi semnăturii electronice.

Astfel, încă din 1998, Comisia Comunităţii Europene a început să implementeze

programul TEDIS (Trade Electronic Data Interchange Systems – Sisteme de

circulaţie a informaţiilor electronice comerciale), în vederea organizării unui cadru

legal care să favorizeze intensificarea schimbului de date comerciale electronice între

statele comunităţii Europene.

Diferenţele existente între reglementările naţionale ale statelor membre

referitoare la schimbul de date electronice a determinat iniţiativa comunităţii de a

elabora un program legislativ unitar, care să încurajeze dezvoltarea „pieţei interne” –

un spaţiu fără frontiere bazat pe patru principii fundamentale: libera circulaţie a

mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor.56

Acest program s-a concretizat, în principal, în adoptarea de către Consiliul de

Miniştri şi Parlamentul European, a Directivei nr. 99/93/CE privind un cadru

comunitar pentru semnătura electronică şi a Directivei nr. 2000/31/CE referitoare la

anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale şi, în special, a 56 SAVU, T.G., Consacrarea legală a semnăturii electronice, Revista de drept comercial nr. 7-8/2002, p.222.

51

comerţului electronic pe piaţa internă.

Directiva nr. 99/93/CE consacră cadrul legislativ comunitar al regimului juridic

al semnăturii electronice şi cadrul legal al prestării serviciilor de certificare, urmărind

întărirea încrederii participanţilor la transferurile electronice de date în securitatea

acestora. Ea stabileşte condiţiile de utilizare ale semnăturii electronice, efectele legale

ale acesteia, mijloacele de securizare a informaţiilor electronice.

Directiva nu conţine prevederi referitoare la condiţiile de valabilitate,

încheierea şi executarea contractelor, acestea fiind reglementate în continuare de

prevederile naţionale ale fiecărui stat.

Directiva promovează ideea de a nu supune serviciile de certificare unei

autorizări prealabile, pentru a încuraja acreditarea voluntară a furnizorilor de servicii

de certificare.

Directiva nr. 2000/31/CE stabileşte cadrul general al sistemului comerţului

electronic pe piaţa internă, propunând libera circulaţie a serviciilor societăţii

informaţionale între statele membre. Ea reglementează: condiţiile generale pentru

constituirea organismelor de certificare, regimul transmisiunilor comerciale şi

contractelor electronice, răspunderea intermediarilor, normele de conduită aplicabile,

soluţionarea litigiilor şi cooperarea între statele membre.

Directiva defineşte principiile fundamentale ale funcţionării societăţii

informaţionale, printre care amintim: principiul liberului acces la informaţii;

excluderea autorizării prealabile; obligaţia furnizorilor de a facilita accesul liber,

simplu şi direct al beneficiarilor de servicii la informaţiile care identifică pe furnizor

şi autorizaţia acestuia (dacă este cazul); orice comunicare comercială care constituie

un serviciu al societăţii informaţionale trebuie să identifice natura comercială a

comunicării şi condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a participa la orice

ofertă promoţională; reglementările legale aplicabile procesului formării şi executării

contractelor să nu creeze obstacole pentru utilizarea contractelor electronice şi să nu

lipsească aceste contracte de efecte legale, pentru motivul că aceste contracte au fost

create prin mijloace electronice; principiul „conduitei simple” (furnizorul de servicii

nu răspunde pentru informaţiile transmise, cu condiţia ca acesta să nu interfereze cu

52

mesajul electronic).

Cadrul legislativ comunitar se completează cu deciziile Parlamentului

European şi ale Consiliului, comunicările Comisiei şi Recomandările Comisiei.

Aceste documente înglobează o vastă experienţă acumulată în timp de statele

membre, fiind un instrument util de dezvoltare şi perfecţionare a legislaţiei în

domeniu. Scopul acestora nu este să se substituie reglementărilor naţionale în materie

ale statelor membre, ci doar să conducă la armonizarea acestora.

2.6. Resurse internaţionale privind legislaţia E-commerce

Ceea ce urmează reprezintă o colecţie de resurse (documente, lucrări) cu

informaţii din plan internaţional din domeniul comerţului electronic şi al

reglementărilor referitoare la Internet.

Organizaţii

Asian-Pacific Economic Cooperation (APEC)

APEC Leaders Declaration on Electronic Commerce

European Union (EU)

EU-U.S. Summit Statement On Data Privacy (06/02/00)

Bangemann Charter: The Need for Strengthened international Coordination

EC Draft Response to US Green Paper on Internet Governance

European initiative in Electronic Commerce

Green Paper on the Convergence of the Telecommunications, Media and

information Technology Sectors, and the Implications for Regulation(12/3/97)

Information Society, Telecommunications

EU Privacy Directive

Europe and the Global information Society: Recommendations to the

European Council -- Bangemann Report (1994)

Europe's Way to the information Society: An Action Plan

53

EC information Society Project Office

Global information Networks Bonn Minişterial (July 1997)

Free Trade Area of the Americas (FTAA) Process

Ministerial Declaration of San Jose, March 19, 1998

Organization for Economic Co-operation and Development (OECD)

Information and Communications Policy: Electronic Commerce, Security,

Privacy, intellectual Property Rights, Telecoms, and information Services

OECD Policy Brief on Electronic Commerce

TransAtlantic Business Dialogue (TABD)

Final Communique 1997 TABD, Rome

United Nations (UN)

UNCITRAL Model Law on Electronic Commerce

United Nations Plans for Future Work on Digital Signatures

United Nations Commission on international Trade Law (UNCITRAL)

World intellectual Properţy Organization(WIPO)

WIPO Copyright Treaty - 1996

WIPO Performances and Phonograms Treaty - 1996

World Trade Organization (WTO)

Electronic Commerce and the Role of the WTO

U.S. Statement to WTO on Customs Duty-Free (2/19/98)

Ţări

Australia 

Australian National Office For the Information Economy

Department of Foreign Affairs and Trade

Canada

The Protection of Personal Information

Preparing Canada for a Digital World

China

Statements on intellectual Properţy Rights

54

Franţa

Draft Framework: Electronic Commerce -- A New Factor for Consumers,

Companies, Citizens and Government

Information Society/Internet

Israel

Legal Issues

Japonia

Towards the Age of the Digital Economy

Project for Global information Issues

MPT

MITI

Singapore

IT2000 National information infrastructure Strategic Framework

Singapore Broadcast Authority's Revisions of Internet Policy

Sweden

Cryptography Policy (Adobe Acrobat required)

United Kingdom

Information Society: Agenda for Action in the UK

Department of Trade and industry: Communications and information

industries

Related Links

Information Superhighway (Internet Backbones, Telecommunications and

government information infrastructure policies of over 53 countries)

2.7. Tendinţe de dezvoltare a comerţului electronic pe plan mondial

Istoric, e-Commerce a cunoscut 2 etape de dezvoltare: e-Commerce I în

perioada 1995 - 2000 când a cunoscut o dezvoltare explozivă şi e-Commerce II care a

55

început în anul 2001 şi se va termina în anul 2006.57

Evoluţia comerţului electronic este strâns legată de creşterea numărului

utilizatorilor Internetului şi accesibilităţii acestui mediu de comunicare, tendinţe

surprinse în cadrul a numeroase studii.

Comerţul electronic mondial cunoaşte o dinamică ascendentă, pe măsură ce tot

mai mulţi consumatori şi tot mai multe afaceri se conectează la web. Statele Unite se

delimitează de restul regiunilor lumii prin valoarea tranzacţiilor electronice: 510

miliarde în 2000 şi 3.456 în 2004, dinamica fiind însă mai mică faţă de cea din alte

regiuni. Totuşi, America de Nord îşi va lua „partea leului”, dar dominaţia ei va

scădea, pe fondul creşterii mai pronunţate a ţărilor din Asia şi Europa de Vest.

În Asia-Pacific, în 2004, din totalul comerţului, 8% a fost electronic, dar

regiunea nu s-a dezvoltat uniform datorită diferenţelor politice şi de infrastructură.

Ţările din Europa de Vest s-au înrolat la o „hipercreştere” începând din anul

2001. Până în 2004 comerţul electronic vest-european a atins 1.500 miliarde de dolari

ca urmare a eforturilor agresive ale giganţilor din industrie şi a dezvoltării afacerilor

online. Comerţul european de tip B2C creşte rapid, dar în prezent doar o mică

proporţie din europeni cumpără online. Eurobarometrul Comisiei Europene dezvăluie

faptul că europenii preferă activităţi comerciale online pasive: căutarea produselor,

compararea lor, înregistrarea pe site-uri comerciale sau plata facturilor. După cum

reflectă un raport al eMarketer, efectuat de către societatea de cercetări de marketing

Gallup Europe la cererea Comisiei Europene, în prezent doar 35% din utilizatorii de

Internet din Uniunea Europeană efectuează cumpărături de bunuri online pentru uz

personal (www.emarketer.com).

Conform unui raport elaborat de Forrester Research Inc, s-a estimat că

vânzările produselor alimentare pe Internet din Europa le vor depăşi pe cele din

Statele Unite în următorii cinci ani. Se remarcă faptul că vânzările online vor deveni

câmpul de bătaie al comerţului cu produse alimentare. Studiul a apreciat că în 2005

vânzările pe Internet în Europa au avut o pondere de 5% din totalul achiziţiilor, cu o

valoare de 51,74 miliarde de dolari. Mişcările agresive pe piaţa comerţului online ale

57 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology. Society, USA, 2001, p. 58

56

companiilor britanice Tesco şi Iceland Group au creat în anul 2000 o piaţă online în

valoare de 93,13 milioane de dolari, mai mult decât tot restul Europei Occidentale la

un loc. Până în 2005, Marea Britanie a tranzacţionat online 7% din totalul vânzărilor

produselor alimentare. Urmează ţările nordice, cu 6%, Franţa şi Germania, cu câte

3%, în timp ce dezvoltarea comerţului online în ţările Europei Centrale şi de Est va fi

încă frânată de factorii culturali şi de slaba penetrare a tehnologiei informaţiei şi

comunicaţiilor. Unul dintre sectoarele care au înregistrat în Europa o evoluţie

importantă a vânzărilor online, care se va menţine şi în viitor, îl constituie cel

alimentar.

Din analiza atentă a celor două etape de dezvoltare a e-Commerce rezultă

următoarele: e-Commerce I s-a caracterizat prin experimente, capitalizare şi

supercompetiţie. Avantajele e-Commerce I se pot rezuma la distrugerea canalelor de

distribuţie tradiţionale, respectiv la dezintegrarea canalelor existente prin crearea unor

firme virtuale care au realizat avantajele primului venit (first mover advantages).

Factorii care definesc viitorul e-Commerce II, sunt: progresul tehnologiilor e-

Commerce (Internet, Web şi aparatură mobilă de acces la Internet) vor influenţa

definitoriu dezvoltarea e-Commerce. Astfel veniturile e-Commerce vor continua să

crească într-un ritm de 40-50% până în anul 2006. Numărul produselor şi serviciilor

vândute pe Web vor continua să crească. Traficul total al e-Commerce va creşte cu

aproape 60%/an; preţul e-Commerce va creşte astfel încât să acopere costurile de

derulare a afacerilor pe Web şi recuperarea investiţiilor; profitul marginal va creşte la

nivelul comerţului cu ridicata; firmele cele mai dotate şi experimentate (primele

500), specializate în B2B şi B2C vor juca un rol predominant pe piaţa virtuală a e-

Commerce. Statisticile arată că numai câteva siteuri cumulează cca 90% din

auditoriu; numărul firmelor online de succes se va reduce şi acestea vor adopta

strategii mixte, respectiv: combinarea canalelor de vânzare tradiţionale cu cele

virtuale.

O caracteristică specifică a e-Commerce II este creşterea preocupării

autorităţilor pentru reglementarea acestuia. În prima etapa a e-Commerce s-a

considerat greşit că e-Commerce este un fenomen care se autoreglementează şi

57

autoguvernează. Istoric, toate fenomenele care au cunoscut o asemenea importanţă,

putere şi vizibilitate au devenit, ulterior, ţinta eforturilor de reglementare, astfel ca de

avantajele acestui instrument să profite şi bunăstarea publică.

E-commerce II va fi promotorul tranzacţiilor comerciale pe Internet, va domina

afacerile marilor firme şi va fi subiectul unor reglementări naţionale şi internaţionale,

culturale şi tehnologice.58 Pentru a atinge acest nivel se impune ca firma să-şi creeze

sisteme proprii de comandă. Cumpărarea online de către acestea include tranzacţiile

la bursă şi de obligaţiuni sau achiziţionarea în direct a aplicaţiilor electronice. În plus,

comerţul electronic acoperă şi relaţiile de tip B-2-B care facilitează achiziţiile pentru

marile corporaţii.

Multe firme au înţeles că Internetul este o resursă se excepţie prin care poate

oferi servicii consumatorilor, se pot prezenta detalii despre produsele proprii, se poate

răspunde la întrebările frecvente şi, nu în ultimul rând, se pot vinde produse şi

servicii.

În concluzie, putem aprecia că stadiul de dezvoltare a e-Commerce corespunde

realizărilor tehnice actuale, iar progresul rapid al acestuia depinde de viteza de

dezvoltare şi de implementare a noilor tehnologii, cât şi de nivelul resurselor tuturor

utilizatorilor (persoane fizice, gospodării, firme şi instituţii publice).

58 LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology. Society, USA, 2001, p. 83

58