curs 5 - relatii internationale - teorie si politici

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

RELAȚII INTERNAȚIONALE: TEORIE ȘI POLITICI

LECT. UNIV. DR. OCTAVIAN-DRAGOMIR JORA MASTER: DIPLOMAŢIE ÎN ECONOMIA INTERNAŢIONALĂ

1 CURS 5: RI & “IDEALISM VS. REALISM”

2 CURS 5: RI & “IDEALISM VS. REALISM”

Curriculum cursuri

1. Relații internaționale și “administrație locală”. Curs organizatoric 2. Relații internaționale și istorie universală. Civilizații și tipare istorice 3. Relații internaționale și problema Palestinei. Despre natura Statului 4. Relații internaționale și construcție științifică. Epistemologie, etică,

economie și politică 5. Relații internaționale și “idealism versus realism”. Curente de idei 6. Relații internaționale și conceptul de putere. Despre disciplinarea puterii:

balanța de putere / moralitatea și opinia publică internațională / dreptul internațional

7. Relații internaționale și o distincție esențială. Conflict versus non-conflict

3

Sumar

I. Idealismul înainte de / simultan cu / diametral opus realismului?

II. Idealismul liberal internaționalist – între contestarea unității lui ideatice și critica relevanței practice

III. Realism și… realism

IV. Doctrine în studiul relațiilor internaționale

CURS 5: RI & “IDEALISM VS. REALISM”

I. Idealismul înainte de / simultan cu / diametral opus realismului? (a)

4

Evoluția Teoriei Relațiilor Internaționale (RI) este adesea prezentată ca un dialog permanent între două “poziții arhetipale”, atât mai mult sau mai puțin formal structurate, cât și mai mult sau mai puțin contradictorii ca discurs: ar fi vorba despre o școală de gândire – REALISMUL – și despre o abordare – IDEALISM (UTOPIC/ LIBERAL/ INTERNAțIONALIST). [Hollis, Smith, 1990, apud Miroiu (coord.), 2006, pp. 77-95] Respectivele poziții se revendică istoric astfel: ”idealiștii liberali” de la Iluminiștii europeni, între care John Locke, Hugo Grotius, Adam Smith, Immanuel Kant, John Sturt Mill, Richard Cobden, Jeremy Bentham, iar ”realiștii” de la Arthashastra (tratat de guvernare, politică economică și strategie militară, semnat de Kautilya, “prim ministru” al unui rege al Indiei antice care a domnit probabil undeva între 300 îCh și 150 dCh), Tucidide ori Thomas Hobbes. O altă sistematizare ‘concurentă’ a problematizărilor din RI identifică trei tradiții de gândire în privința societății internaționale: - tradiția realistă / hobbesiană, ce vede politica internațională (PI) ca o continuă stare de război; - tradiția kantiană / universalistă, care vede fezabilă în PI o comunitate a întregii omenirii; - tradiția grotiană / internaționalistă, care vede PI desfășurându-se într-o societate int. de state. [Hedley Bull – Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială, Edit. știința, Chișinău, 1998]


I. Idealismul înainte de / simultan cu / diametral opus realismului? (b)

5

Idealismul / utopic / liberal

(renăscut în format nou după anii ‘90, dominant în perioada

interbelică și având izvoarele în gândirea politică de sec. XIX)

• postulează credința în raționalitate, egalitate, libertate,

proprietate, încrederea în posibilitatea progresului uman.

• în ‘teren’, teoreticienii liberali ai RI au împărtășit mai multe

etichete: “idealiști”, “utopiști”, “liberali internaționaliști” sau

“pluraliști” + calificativ “interbelic”.

Realismul

(dominant în perioada postbelică)

• postulează viziunea că omul este rău, egoist și supus unei

înclinații naturale către căutarea puterii, a dominației;

ca atare el trăiește într-o permanentă nesiguranță, fiind

marcat de o profundă neîncredere în oameni și de

suspiciune la adresa celorlalți.


II. Idealismul liberal internaționalist – între contestarea unității lui ideatice și critica

relevanței practice (a)

6

Idealismul a apărut/s-a consolidat după Primul Război Mondial drept o alternativă de sorginte liberală la politica de putere a secolului al XIX-lea (Realpolitik), acuzată că ar fi irațională. Se încerca transferarea combinatei liberalism-raționalism de la nivel intern la scară mondială (Morgenthau). Moștenirea intelectuală a liberalismului, înfloritor la intern în sec. XIX, exportată pentru a contribui la organizarea lumii pe baze pașnice→”Internaționalismul Liberal”. Mulți consideră acest curent ca prea eterogen, greu asimilabil unei școli. Fundamentele filozofice pe care se întemeiază propunerile de guvernanță ale “internaționalismului liberal“ (dar și care au atras criticile susținute ale realismului și acuzele de naivitate privitoare la “idealismul utopic”): perspectiva optimistă în ceea ce privește natura umană, moștenire a mișcării iluministe; → credința în armonizarea naturală a intereselor (deopotrivă ale indivizilor și ale statelor), din care derivă negarea “inevitabilității războiului” ori a “consecințelor belicoase ale anarhiei”, premise susținute de realiști; această ‘naivitate’ a fost criticată de realistul E.H.Carr; principii liberale de filosofie a istoriei – viziunea lineară, direcțională și teleologică → ideea de progres, care este opusă perspectivei ciclice, utilizată de adepții Realpolitik-ului; dezvoltarea organizațiilor internaționale ca instrument al creării, menținerii și dezvoltării păcii la nivel internațional prin dezarmare și nonintervenție în treburile interne al altui stat - aici realiștii au venit cu o critică empirică: prăbușirea Ligii Națiunilor; principiul securității colective (idem). [vezi Andrei Miroiu (coord.), 2006]


7

Semnificativ influente în articularea curentului idealist (atât cât poate fi de unitar curentul idealist -vezi slide-urile următoare) aveau să fie următoarele considerațiuni: -ideile politice promovate de Immanuel Kant, Pacea Eternă (1795) Adoptarea unei poziții raționaliste: privilegierea democrației drept principiu alternativ de guvernare, în primul rând internă, dar aplicabilă și relațiilor externe. Viziunea e finalizată propunere a unui proiect de gen federalist. -ideile economice promovate de Richard Cobden Cea mai sigură politică de instaurare a păcii în lume o constituie liberul schimb. Utilitarist vorbind, el promovează prosperitatea economică și intensifică gradul de interdependență dintre statele lumii, diminuând (sau eliminând chiar!) necesitatea apelării la forța militară. -domnia legii și promovarea statului de drept (tradiția Rechstaat) Acest principiu poate contribui viabil la depășirea stării naturale [și periculoase – zice-se cumva apriori (oare așa este!?)] de anarhie.


relevanței practice (b)


8

Cel mai celebru “filosof practician” al liberalismului internaționalist a fost președintele american Woodrow Wilson, ale cărui idei sunt în prezent ‘reîncălzite’ în teza, post Război Rece, a “păcii democratice”=“new world order” (cei mai importanți ‘filosofi practicieni’ fiind George &George W. Bush). Manifestul “internaționalismului liberal” wilsonian, privind instituirea unui climat de pace la finele Primului Război Mondial și de fondare a Ligii Națiunilor, ca promotor al securității colective și factor de prevenire a unui alt război, e încapsulat în celebrele Fourteen Points (Cele Paisprezece Puncte). Respectivele principii au fost făcute cunoscute în ianuarie 1918 și aduse la Conferința de Pace de la Versailles din decembrie. Din păcate, ele nu aveau să fie echipate nici cu consistență principială autentic liberală, nici cu stimulente pragmatice necesare unei păci finale (de reflectat)!

Acorduri deschise de pace, încheiate liber, fără înțelegeri secrete Libertatea circulației pe mări, cu excepția apelor teritoriale. Înlăturarea tuturor barierelor economice ale comerțului. Reducerea arsenalului național până la cel mai scăzut nivel care să garanteze siguranța internă. Reglementări libere, imparțiale și fără prejudecăți ale revendicărilor coloniale. Evacuarea trupelor germane din Rusia și respectarea independenței acesteia. Evacuarea trupelor germane din Belgia. Evacuarea trupelor germane din Franța, inclusiv din controversata regiune Alsacia-Lorena. Retrasarea granițelor italiene de-a lungul liniilor etnice clar recunoscute. Autoguvernare limitată pentru popoarele Austro-Ungariei. Evacuarea trupelor germane din Balcani și independența popoarelor balcanice. Independența Turciei și autoguvernare restrânsă pentru alte naționalități din fostul Imperiu Otoman. Independența Poloniei. Crearea unei societăți generale a națiunilor prin acorduri specifice scopului de a oferi garanții reciproce de independență politică și integritate teritorială pentru statele mari și mici deopotrivă.


relevanței practice (c)


9

Critici și apărări ale tezelor Idealismului (sau de ce Idealismul poate fi și ‘realist’) (pentru alte detalii, vezi Daniel Birò, în Miroiu (2006) pp. 77-94) Viziunea convențională despre modul în care s-a conturat domeniul teoriei RI vorbește despre emergența REALISMULUI ca reacție la un curent IDEALIST fundamental... ne-realist (utopic). Discuția e însă hazardată și supralicitează polarizarea teoriei RI între Idealism și Realism. De ce? Pentru că așa numitul curent Idealist (internaționalist liberal antebelic) este unul deosebit de eterogen din punct de vedere ideologic, metodologic și epistemologic – deci, un răspuns fundamental antitetic nu poate să fie atribuit Realismului pentru că nu există vreo antiteză perfectă Pentru că nu a existat vreo dezbatere explicită între aceste ‘extreme’ – idealism și realism – ci doar o colecție de luări de poziție în jurul unor aspecte punctuale: relația capitalism-război, disputa strategiilor de adaptare la provocările agresive ale statelor totalitare sau disputa clasică în SUA între “intervenționiști” și “izolaționiști” (d.p.d.v al politicii externe.)


relevanței practice (d)


10

Critici și apărări ale tezelor idealismului (sau de ce idealismul poate fi și ‘realist’) – Continuare – (pentru detalii, vezi Daniel Birò în Miroiu (2006)) De ce Idealismul nu este un curent fundamental naiv / utopic, așa cum pripit a fost considerat și de ce Realismul nu a fost “alternativa”? Pentru că dichotomia n-a fost niciodată una perfectă. Cauze ale războiului și mijloace ale păcii – războiul reprezintă o opțiune irațională, dar, din nefericire, mecanismele deschiderii economiilor lumii îi poate spori impactul nimicitor; deci, mai multă deschidere nu reduce automat efectele războiului – așa cum pripit le era atribuită ideea blocului liberalilor internaționaliști. Rolul naturii umane în propunerile internaționalismului liberal interbelic – comportamentul uman este guvernat și de instincte (“rele”), și de rațiune (“bună”), deci nu doar de ultima; rațiunea poate corecta și ordona cel mult comportamentul care, da, nu trebuie redus la instincte sau emoții susțin, realist!, unii idealiști. Critica asumpției armonizării naturale a intereselor – armonizarea intereselor poate fi transformată din potențială în reală prin intermediul rațiunii, prin educație sau experință; da, ea nu e vreun “automatism”. Sensul direcțional al istoriei – progresul nu este nesesar, ci este posibil; aceasta în măsura în care există acceptarea rațională a ideii ce capacitate de transformare a condițiilor în care are loc jocul politic, însoțită de voința politică a transformării, au ‘clarificat’ alți idealiști. Securitatea colectivă – domnia legii nu este spontană; trebuie ajutată prin instituționalizarea ei printr-un mecanism de management al balanței de putere (operaționalizată de realiști), adică prin securitate colectivă.


relevanței practice (e)


11

Realismul clasic al secolului XX a criticat caracterul efervescent al idealismului wilsonian și inadecvarea acestuia la natura fundamentală a domeniului politicii internaționale, răspândirea sa fiind grăbită de eșecul Ligii Națiunilor și al sistemului de securitate colectivă în a împiedica izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial. Dar Realismul rămâne, mai degrabă, o filosofie a RI, decât o teorie care dezlocuia o alta, cumva invalidată... (vezi discuția anterioară) Opera fondatoare a criticii realiste a Idealismului în RI fost lucrarea The Twenty Years Crisis a lui Edward Hallett Carr în care ‘rechizitoriul’ antiidealist este construit după cum urmează: - Wilsonianismul este vinovat pentru că a pornit de la concepția hazardată potrivit căreia echilibrul de putere girat vreme îndelungată de Marea Britanie și Franța poate furniza un model viabil pentru orice configurație a unui status quo internațional. Dar, spune Carr, a pune semnul egal între “ un SI bun pentru MB și F” și “SI bun pentru toată lumea, oricând” este grăbită. Un SI bun este un SI bun pentru puterile momentului, iar puterea lor este dinamică și își caută în mod natural spațiu de exercitare. Acesta se dezvoltă până la a se intersecta cu spațiul de exercitare al altei puteri. Conflictul e finalmente și invariabil reductibil la război. După consumarea efectelor ‘păcilor’ din 1919-20, puterile s-au schimbat, puterii altruiste (din motive mai curând egoiste a fost adoptat ‘altruismul’ pentru ca legitima o conduită mai proactivă în RI) – SUA – i se alătura o putere revanșistă în Europa – Germania –, căreia condițiile dure ale păcii îi alimentaseră revizionismul. Pretenția că preceptele universale ale diplomației&negocierii pot rezolva totul cădea în 1939...

III. Realism și… realism (a)


12

Un alt mare clasic al Realismului, Hans J. Morgenthau susține disciplinarea analizei dezirabilului și realului în RI, afirmând că realismul politic nu solicită și nici nu scuză indiferența față de idealuri politice sau principii morale, dar cere o distincție clară între ceea ce este dezirabil și posibil, între universal dezirabil și particular posibil. Viziunea lui este, fără a oferi o explicație complet articulată, de tip teoretic-apriorică (după cum am discutat că ar fi fost adecvat analizelor științelor umane) a politicii internaționale, sporește, totuși, gradul de precizie analitică, dincolo de simpla explicație holistică și oarecum mecanică a lui Carr (“puteri”, “balanțe între puteri”, “conflict între puteri” ș.a.m.d.) Morgenthau identifică trei nivele de analiză, care ‘lucrează’ împreună în explicarea RI:

a.Nivelul individual – natura umană este profund viciată, egoistă prin naștere, îndreptată către lupta pentru putere, caracterizată de o dorință nesățioasă de dominație și neschimbătoare. Critica noastră: omul are scopuri și folosește mijloace. Asta apriori. Nu putem postula că apriori sunt bune sau rele, nici măcar majoritar bune sau rele. b.Nivelul statal – statul (mai precis statul-națiune) este principalul actor în relațiile internaționale. Critica noastră: nu are o teorie structurată a statului din care să reiasă de ce anume tipul de interacțiune interumană prin intermediul entităților numite state este, bunoară, de un alt profil decât cea prin intermediul piețelor internaționale. c.Nivelul sistemic – caracteristica principală a sistemului internațional, care determină în mod fundamental relațiile dintre statele națiune, este lipsa unei autorități superioare recunoscute de către state; SI este, deci, anarhic. Critica noastră: anarhia între entități agresive este altfel decât anarhia între entități voluntar constituite, iar capacitatea de a dezvolta instituții ordonatoare social este distinctă de la o sociatate de oameni liberi la o societate de state. Acest lucru nu este sesizat și nici dezvoltat de Morgenthau.

III. Realism și… realism (b)


13

Cele șase principii ale realismului (Hans J. Morgenthau, Politics among Nations): “1. Political realism believes that politics is governed by objective laws with roots in human nature. 2. The main signpost of political realism is the concept of interest defined in terms of power which infuses rational order into the subject matter of politics, and thus makes the theoretical understanding of politics possible. 3. Realism assumes that interest defined as power is an objective category which is universally valid but not with a meaning that is fixed once and for all. Power is the control of man over man. 4. Political realism is aware of the moral significance of political action. It is also aware of the tension between the moral command and the requirements of successful political action. 5. Political realism refuses to identify the moral aspirations of a particular nation with the moral laws that govern the universe. It is the concept of interest defined in terms of power that saves us from moral excess and political folly. 6. The political realist maintains the autonomy of the political sphere; he asks "How does this policy affect the power of the nation?" Political realism is based on a pluralistic conception of human nature. A man who was nothing but "political man" would be a beast, for he would be completely lacking in moral restraints. But, in order to develop an autonomous theory of political behaviour, "potato man" must be abstracted from other aspects of human nature.” [Hans J. Morgenthau, Politics among Nations (New York: Knopf, 1948)].

III. Realism și… realism (b)


14

Realism: anarhie și balanța de putere Neorealism: hegemoni și terorism Liberalism și democrație Radicalism și marxism Structuralism și teoria sistemică Constructivism și post-modernism Naționalism Feminism


IV. Doctrine în studiul relațiilor internaționale

15

Manual de relații internaționale / coord. Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu... – Iași, Polirom, 2006 Capitolele: “Idealismul utopic” sau gândirea internaționaliștilor liberali în perioada interbelică (Daniel Birò) Realismul (Andrei Miroiu, Simona Soare)

CURS 4: RI & CONSTRUCȚIE ȘTIINȚIFICĂ

Concluzii și bibliografie

16

1. Câte feluri de putere pot exista în relațiile inter-personale?

2. Câte feluri de putere pot exista în relațiile inter-naționale?

3. Cine (asupra cui?) le poate exercita (respectiv, contracara)?

CURS 4: RI & CONSTRUCȚIE ȘTIINȚIFICĂ

Întrebări pentru cursul următor: Relații internaționale și conceptul de putere. Despre disciplinarea puterii: balanța de putere / moralitatea și opinia publică internațională / dreptul

internațional

curs 5 - relatii internationale - teorie si politici

Documents