Curs 13 DREPT COMERCIAL 1 04 2002

Probele în materie comercială.

În litigiile comerciale, potrivit art. 46 Cod comercial, pot fi folosite ca mijloc de probă orice mijloc de probă admis de Codul civil, adică înscrisuri . categorie în care intră însă şi facturile acceptate, corespondenţa comercială şi registrele comerciale ale părţilor:

- martori- interogatoriul, mărturisirea- expertizele, prezumţiile sau probele materiale

Particularitatea dreptului comercial o reprezintă faptul că admisibilitatea probelor este mai lejeră decât în dreptul civil, în sens că în materie comercială nu există limitările prevăzute de art, 1170 şi următoarele Cod civil.

Facturile acceptate.– Înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operaţiuni comerciale. Se emite în toate

situaţiile în care este vorba de predarea unui bun(contract de depozit, de gaj).– Trebuie să cuprindă în mod obligatoriu menţiunile prin care se identifică părţile, obiectul contractului.– Trebuie semnată de ambele părţi şi ştampilată de către acestea.– Factura comercială ca orice înscris sub semnătură privată face dovadă împotriva emitentului şi în favoarea

destinatarului. Practic dreptul comercial: când factura este acceptată de destinatar ea va face dovada şi în favoarea emitentului.

– Acceptarea facturii poate fi expresă când destinatarul semnează pe exemplarul facturii remis emitentului sau când acesta confirmă factura printr-un act ulterior remiterii – prin corespondenţă comercială. Acceptarea poate fi însă şi tacită când ea rezultă din manifestarea de voinţă neîndoielnice în acest sens de exemplu: emiterea unei cambii pentru plata preţului. Simpla tăcere a destinatarului nu va avea însă valoare juridică a unui facturi tacite decât în cazul în care

printr-un contract anterior emiterii facturii părţile conving ca tăcerea destinatarului să constituie acceptarea, dacă acesta nu formulează obiecţiuni într-un anumit termen de la primirea facturii.

Corespondenţa comercială- manifestările de voinţă ale părţilor în vederea încheierii contractului, se materializează în 2 înscrisuri care cuprind oferta şi acceptarea acesteia. Corespondenţa comercială face parte tot din categoria înscrisurilor sub semnătura privată, particularitatea acesteia constând în aceea că forţa probantă este aceeaşi atât în ceea ce priveşte originalul corespondenţei cât şi copia acesteia păstrată în registrul copier.

Registrele comerciale – existenţa obligatorie este impusă de Codul comercial, de legea contabilităţii: Registrul jurnal, Registrul inventar, Registrul copier, Cartea mare.

În ceea ce priveşte forţa probantă a registrelor comerciale, legea face o distincţie funcţie de raporturile juridice create. Astfel, în raport dintre comercianţi forţa probantă a acestora diferă după cum ele sunt legal sau nelegal ţinute.

În situaţia registrelor comerciale legal ţinute, conform art. 50 Cod comercial, ele pot fi folosite ca mijloc de probă atât împotriva comerciantului care ţine cât şi în favoarea acestuia. În această privinţă legea stabileşte că forţa probantă este manifestată dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile:

- registrele să facă parte din categoria registrelor obligatorii;- registrele să fie legal întocmite;- litigiul dintre părţi să fie angajat între comercianţi;- litigiul să privească operaţiuni sau fapte juridice.

Odată îndeplinite aceste condiţii, aplicabile sunt art. 50, 51, 52 Cod comercial, care constituie o derogare de la regula dreptului civil conform căreia nimeni nu îşi poate constitui un mijloc de probă pentru a-l folosi în eventualele litigii.

În cazul în care registrele comerciale sunt nelegal ţinute ele pot fi folosite ca mijloc de probă numai împotriva comerciantului căruia îi aparţine nu şi în favoarea lui. Art. 52 stabileşte o restricţie privind folosirea registrelor nelegal ţinute ca mijloc de probă, în sensul că cel care foloseşte aceste registre nu poate scinda conţinutul lor.

În cazul raporturilor juridice dintre comercianţi şi necomercianţi , Codul comercial nu cuprinde nici o prevedere expresă, aplicabile fiind astfel dispoziţiile Codului civil care arată în art. 1184 că registrele unui comerciant pot fi folosite de către necomercianţi ca mijloc de probă împotriva comerciantului căruia îi aparţin. Conform art. 1183, registrele comerciale ţinute de un comerciant nu pot fi folosite împotriva necomercianţilor.

Registrele comerciale pot fi folosite ca mijloc de probă fie prin prezentarea acestora la cererea părţii interesate a unui extras din registru privitor la litigiul respectiv, fie prin comunicarea acestora , caz în care instanţa va examina registrul comercial în întregul lor.

1

Curs 13 DREPT COMERCIAL 1 04 2002Comunicarea registrului comercial reprezintă o măsură excepţională, art. 31 stabilind limitativ cazurile în

care instanţele judecătoreşti poate ordona acest lucru şi anume în materie succesorală, în materia comunităţii se contestă bilanţul contabil sau caracterul real al beneficiilor şi în cazul declarării în faliment a unui comerciant.

Prescripţia extinctivă în dreptul comercial.Prescripţia extinctivă este guvernată de dispoziţiile decretului 167/1958, conform căruia în principiu dreptul

la acţiune al creditorului poate fi exercitat legal în termen de maxim 3 ani de la data naşterii acesteia.În materie comercială, iniţial decretul 167 prevedea un termen general de prescripţie de 6 luni. Numai că în

prezent aceste prevederi au rămas fără obiect.De asemenea , Codul comercial prevede în art. 947 un termen general de prescripţie de 10 ani care însă a

fost modificat implicit prin decretul 167/1958.În materie comercială, prin legi speciale se prevăd şi termene speciale de prescripţie (Legea 31/1990 – care

prevede un termen de 6 luni pentru acţiunile în daune ale fondatorilor împotriva societăţii)

Temă prescripţia extinctivă în dreptul civil – definire, suspendare, întrerupere

2