cooperarea transfrontaliera

161
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 339.922/926 (1-6): 061.1EU (043) Olesea SÎRBU COOPERAREA REGIONALĂ TRANSFRONTALIERĂ OPORTUNITATE DE DEZVOLTARE A STATELOR MICI ÎN PROCESUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE Specialitatea 08.00.14 - Economie mondială; relaţii economice internaţionale Teză de doctor în economie Conducător ştiinţific: Boris CHISTRUGA, _______________ doctor habilitat, conf. univ., ASEM Consultant ştiinţific: Stella KOSTOPOULOU, ______________ dr., prof. univ., Universitatea „Aristotel”, Salonic, Grecia Autor: Olesea SÎRBU, __________________ CHIŞINĂU, 2009

Upload: nicoleta-poiana

Post on 18-Feb-2015

121 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cooperarea transfrontaliera

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 339.922/926 (1-6): 061.1EU (043)

Olesea SÎRBU

COOPERAREA REGIONALĂ TRANSFRONTALIERĂ – OPORTUNITATE DE DEZVOLTARE A STATELOR MICI ÎN

PROCESUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE

Specialitatea 08.00.14 - Economie mondială; relaţii economice internaţionale

Teză de doctor în economie

Conducător ştiinţific: Boris CHISTRUGA, _______________

doctor habilitat, conf. univ., ASEM

Consultant ştiinţific: Stella KOSTOPOULOU, ______________

dr., prof. univ., Universitatea „Aristotel”, Salonic, Grecia

Autor:

Olesea SÎRBU, __________________

CHIŞINĂU, 2009

Page 2: Cooperarea transfrontaliera

2

CUPRINS

Pag.

INTRODUCERE...................................................................................................................................... 3

CAPITOLUL I PREMISE TEORETICE ALE COOPERĂRII REGIONALE TRANSFRONTALIERE

7

1.1. Abordări conceptuale cu privire la „efectul de frontieră”................................................. 7

1.2. Rolul „statelor mici” în procesul integrării regionale........................................................ 14

1.3. Caracteristica evolutivă a cooperării regionale transfrontaliere ........................................ 22

CAPITOLUL II

ESTIMAREA POLITICILOR ŞI INSTRUMENTELOR DE DEZVOLTARE A COOPERĂRII

REGIONALE TRANSFRONTALIERE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

34

2.1. Ascendenţa politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene şi efectele ei asupra

dezvoltării economice a regiunilor.....................................................................................

34

2.2. Evaluarea instrumentelor financiare a Uniunii Europene pentru dezvoltarea cooperării

regionale transfrontaliere...................................................................................

49

2.3. Impactul extinderii Uniunii Europene asupra competitivităţii regiunilor........................... 61

CAPITOLUL III

PERSPECTIVELE COOPERĂRII REGIONALE TRANSFRONTALIERE A REPUBLICII

MOLDOVA ÎN CONTEXTUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE 78

3.1. Estimarea influenţei extinderii asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova prin

prisma Politicii Europene de Vecinătate.............................................................................

78

3.2. Aprecierea poziţiei Republicii Moldova în cadrul proceselor de cooperare regională

transfrontalieră....................................................................................................................

92

3.3. Perspectiva dezvoltării ascendente a euroregiunilor şi impactul acestora asupra

dezvoltării şi integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană..................................

103

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI................................................................................................................... 113

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................................... 120

ADNOTARE.............................................................................................................................................. 131

ANEXE...................................................................................................................................................... 134

Page 3: Cooperarea transfrontaliera

3

INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare. Dezvoltarea şi crizele economice din secolul XXI impun

studierea, elaborarea strategiilor şi politicilor într-o perspectivă regională. Ultimele valuri de

extindere a Uniunii Europene au modificat esenţial contextul geopolitic al Europei. Prin urmare,

conştientă şi interesată de creşterea rolului său pe plan extern, presată din exterior pentru a încadra

noi membri şi din interior pentru a-şi stabiliza structurile şi a-şi eficientiza pârghiile de acţiune,

Uniunea a dezvoltat o nouă abordare în relaţiile externe cu ţările vecine, aflată la limita dintre

cooperare şi integrare. Momentul crucial este reprezentat de provocările şi oportunităţile

procesului de extindere, şi anume, Uniunea “lărgita” trebuie să continue a lucra la fel ca şi cea

“prezentă”, iar politicile interne ale Uniunii şi relaţiile cu ţările vecine trebuie sa fie redefinite.

Atenţia principală în procesul extinderii Uniunii Europene se atrage problemelor impunerii

unor noi bariere exterioare, adică faţa de ţările vecine, bariere necesare pentru garantarea

securităţii Uniunii, dar care nu duc la trasarea unor noi linii de despărţire. În special este subliniată

importanţa cooperării regionale transfrontaliere în cadrul euroregiunilor cu scopul de a face faţă

problemelor provenite din expansiunea externă a zonelor de frontieră.

Euroregiunile, fiind forme instituţionalizate ale cooperării regionale transfrontaliere

constituie, în prezent, un model eficace pentru rezolvarea problemelor de dezvoltare social-

economică a oricăror ţări limitrofe. Uniunea Europeană, la rândul său, a lansat modelul de

colaborare în cadrul euroregiunilor ca pe un exerciţiu ce precede aderarea la UE a ţărilor

participante, pentru implementarea relaţiilor de natură comunitară între regiunile din statele-

membre şi candidate, iar în prezent, şi la frontierele ei externe.

În condiţiile avansării procesului de extindere a EU spre Est, în poziţia externă a

Republicii Moldova au intervenit schimbări importante. Ca ţară de graniţă a Uniunii Europene,

Republica Moldova va avea atât oportunitatea, cât şi responsabilitatea dezvoltării unor relaţii de

cooperare regională transfrontalieră, în scopul realizării obiectivelor fixate prin Acordul de

Parteniariat şi Cooperare şi Planul de Acţiune UE-Moldova, precum şi obligaţia de a impulsiona

creşterea competitivităţii zonelor de frontieră care fac parte din euroregiunile „Dunărea de Jos”,

„Prutul de Sus” şi „Siret – Prut - Nistru”.

Cele menţionate denotă importanţa şi actualitatea temei investigate.

Scopul lucrării constă în identificarea oportunităţilor de dezvoltare economică a Republicii

Moldova prin prisma cooperării regionale transfrontaliere şi elaborarea recomandărilor privind

adaptarea economiei naţionale a Republicii Moldova la exigenţele extinderii Uniunii Europene.

Respectiv, regiunile de frontieră şi structurile de cooperare transfrontalieră, în special

Page 4: Cooperarea transfrontaliera

4

euroregiunile, reprezintă punctul central al cercetării date. Scopul este marcat de următoarele

sarcini ale cercetării:

• analiza abordărilor conceptuale cu privire la „efectele de frontieră” în procesul extinderii

Uniunii Europene;

• aprecierea metodologică a noţiunii de „stat mic” în contextul extinderii Uniunii Europene;

• cercetarea efectelor extinderii Uniunii Europene asupra dezvoltarii economice a regiunilor

de frontiera în cadrul UE-27;

• sinteza experienţei europene cu privire la dezvoltarea competitivitatii regiunilor, în special, a

regiunilor de frontieră;

• elaborarea modelului economico-geografic cu referire la efectele spaţiale ale integrării

regiunilor limitrofe;

• analiza instituţională şi socioeconomică a zonelor de frontieră din cadrul euroregiunilor

„Prutul de Sus”, „Siret–Prut–Nistru” şi „Dunărea de Jos” din care face parte Republica

Moldova;

• determinarea priorităţilor pe termen lung şi scurt în cadrul cooperării regionale

transfrontaliere şi optimizarea procesului de adaptare a RM la exigenţele de integrare în UE.

Suportul teoretico-ştiinţific al cercetării s-a axat pe studierea lucrărilor fundamentale ale

specialiştilor în materie de cooperare regională transfrontalieră şi de efectele frontierei, cum ar fi:

Baggi M., Button K., Chirev P., Fisher T., Hansen N., Ignat I., Keating M., Kepinski P., Krugman

P., Loughlin J., Perrin J.C., Ratti R., Rodwin L., Rossera F., Roşcovan M., Sazanami H., Schley

N., Ştefănescu B., Valinakis Y. şi ale specialiştilor autohtoni din domeniu: Cărare V., Chircă S.,

Chistruga B., Galaju I., Gribincea A., Moldovanu D., Railean V., Roşca P., etc.

Un accent deosebit autorul acordă studierii procesului de dezvoltare a cooperării regionale

transfrontaliere din cadrul Uniunii Europene, identificării practicilor succesive, precum şi

evaluarea oportunităţilor de dezvoltare economică a Republicii Moldova prin consolidarea

cooperării regionale transfrontaliere.

Abordarea metodologică. În cercetarea prezentă au fost utilizate metoda logico-istorică,

abstracţiile ştiinţifice, sinteza ştiinţifică, analiza factologică, analiza comparativă, evaluarea

experţilor, etc. Un rol important este acordat analizei comparative, deoarece existenţa spaţiilor

social-economice diferite presupune din start o comparare a nivelului de trai, dezvoltării

economice şi dezvoltarea cooperării regionale transfrontaliere, ia amploare pe întregul teritoriu al

Uniunii Europene şi este necesită aprecierea impactului acestui proces asupra diferitelor ţări şi

regiuni. Pentru studierea dezvoltării cooperării regionale transfrontaliere în cadrul euroregiunilor

„Prutul de Sus”, „Siret–Prut–Nistru” şi ”Dunarea de Jos” din care face parte Republica Moldova a

Page 5: Cooperarea transfrontaliera

5

fost utilizată metoda studiului de caz, care a permis formularea unor concluzii referitoare la

identificarea oportunităţilor de dezvoltare economică a Republicii Moldova.

Inovatia ştiinţifică a rezultatelor investigatiei constă în următoarele:

1. Determinarea şi aprecierea „efectului de frontieră” asupra dezvoltării statelor limitrofe în

procesul extinderii Uniunii Europene.

2. Constatarea conceptuală şi aprecierea noţiunii de “stat mic” şi identificarea unor criterii noi

de clasificare sub aspect economic, politic, spaţial etc., în contextul extinderii Uniunii

Europene.

3. Specificarea factorilor ce influenţează apariţia, stimularea şi dezvoltarea cooperării

transfrontaliere în condiţiile optimizării procesului de extindere a Uniunii Europene.

4. Evidenţierea impactului politicii de coeziune asupra dezvoltării socioeconomic a regiunilor

din cadrul UE-27.

5. Analiza comparativă a asistenţei financiare a UE şi determinarea oportunităţilor oferite

pentru dezvoltarea cooperării regionale transfrontaliere.

6. Efectuarea unui studiu comparativ al euroregiunilor “Prutul de Sus”, “Siret–Prut–Nistru” şi

“Dunarea de Jos” şi elaborarea unui set de măsuri în vederea revitalizării acestora.

7. Identificarea oportunităţilor de dezvoltare economică a Republicii Moldova prin cooperarea

regională transfrontalieră.

8. Determinarea impactului şi modelarea econometrică a extinderii Uniunii Europene asupra

dezvoltării economice a Republicii Moldova;

Valoarea aplicativă a lucrării constă în elaborarea şi propunerea spre utilizare a rezultatelor

cercetării în: elaborarea strategiei de dezvoltare a cooperării regionale transfrontaliere a Republicii

Moldova prin preluarea oportunităţilor şi provocărilor care rezultă din vecinătatea şi extinderea

UE; elaborarea strategiilor de dezvoltare a ÎMM în zonele de frontieră a Republicii Moldova în

cadrul euroregiunilor „Prutul de Sus”, „Siret–Prut–Nistru” şi „Dunărea de Jos”; elaborarea setului

de indicatori ce măsoară gradul de competitivitate a zonelor de frontieră a Republicii Moldova în

cadrul euroregiunilor şi a planului de dezvoltare socioeconomic a lor; elaborarea principiilor şi

metodelor de creare şi dezvoltare a clusterilor între ÎMM din regiunile de frontieră ale Republicii

Moldova, compatibile şi competitive. Rezultatele cercetării pot fi utilizate atât în cadrul cursurilor

universitare existente, cum sunt: integrarea economică europeană, economia relaţiilor externe ale

Republicii Moldova, precum şi la elaborarea unui curs nou – Politica europeană de vecinătate şi

cooperarea regională transfrontalieră a Republicii Moldova, ţinut studenţilor din învătământul

universitar.

Aprobarea rezultatelor investigaţiei. Principalele aspecte ale prezentei cercetări, concluziile

şi recomandările incluse în teză au fost prezentate şi aprobate în cadrul a 8 conferinţe şi

Page 6: Cooperarea transfrontaliera

6

simpozioane internaţionale. Ideile fundamentale ale tezei au fost expuse şi materializate în 10

lucrări publicate cu un volum total de 4 c.a. Rezultatele cerecetării au fost verificate şi

aprofundate pe parcursul cursurilor programului de Master în integrare europeană şi regionalism

în Universitatea din Graz, Austria (august 2005-aprilie 2007).

Lucrarea este structurată astfel: Introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie şi anexe.

Capitolul I, „Premise teoretice ale cooperării regionale transfrontaliere”, include analiza

conceptelor „efectul de frontieră” şi „stat mic” în procesul extinderii Uniunii Europene. O atenţie

deosebită se oferă factorilor ce au influenţat apariţia, stimularea şi dezvoltarea cooperării

transfrontaliere pe plan european.

Capitolul II, „Estimarea politicilor şi instrumentelor de dezvoltare a cooperării regionale

transfrontaliere în uniunea europeană” tratează estimarea şi evaluarea mecanismelor şi

instrumentelor de susţinere şi dezvoltare socio-economică a regiunilor de frontieră prin politica de

coeziune în UE-27, precum şi modalităţile-cheie de realizare în practică a impulsionării

competitivităţii regiunilor date. Se propune modelul economico-geografic cu referire la efectele

spaţiale ale integrării regiunilor limitrofe.

Capitolul III, „Perspectivele cooperării regionale transfrontaliere a Republicii Moldova în

contextul extinderii uniunii europene”, include analiza impactului extinderii Uniunii Europene

asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova prin prisma politicii europene de vecinătate şi

a oportunităţilor de dezvoltare a cooperării regionale transfrontaliere în cadrul euroregiunilor din

care face parte Republica Moldova, şi anume „Prutul de Sus”, „Siret–Prut–Nistru” şi „Dunărea de

Jos”. Se determină impactul şi se propune o modelare economietrică ce caracterizea din punct de

vedere ştiinţific extinderea Uniunii Europene asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova.

Cuvinte-cheie: cooperarea regională transfrontalieră, extindere UE, spaţiul economic,

integrarea europeană, politicii de dezvoltare economică, stat mic, regiuni de frontieră,

regionalizare, competitivitatea euroregiunilor, instrumente de finanţare a regiunilor

transfrontaliere, politici europene de vecinătate etc.

Page 7: Cooperarea transfrontaliera

7

CAPITOLUL I

PREMISE TEORETICE ALE COOPERĂRII REGIONALE TRANSFRONTALIERE

1.1. Abordări conceptuale cu privire la „efectul de frontieră”

În literatura de specialitate, conceptul de frontieră apare în diferite forme: culturale,

lingvistice, instituţionale, fizice, economico-politice şi sociale. Noţiunea de frontieră, de fapt, are

un înţeles polivalent: în primul rând pozitiv, adică, în ceea ce priveşte construirea identităţii

agenţilor individuali, identificarea grupelor şi teritoriilor, şi în al doilea rând negativ, adică când

graniţele sunt percepute ca un factor de ostilitate [110, p.235-236]. În economia regională,

influenţa graniţelor naţionale asupra interacţiunii economice au fost, primordial, adresate în

contextul integrării europene [144, p.89].

Frontiera poate fi definită ca „an outer part or edge” [287] şi foarte des este utilizat

sinonimal cu conceptele relevante cum sunt „hotar” sau „graniţă”. Conceptul de frontieră este cel

mai tradiţional şi cel mai des întâlnit în evaluarea studiilor empirice [101, p.256]. Conform

dicţionarului englez, cuvântul „frontieră” înseamnă acele teritorii, imediat apropiate de linia de

divizare între două sau mai multe state. Ţinând cont de existenţa micilor diferenţe a acestor

termeni utilizaţi în diferite ştiinţe şi istorie [217, p.132], „hotar”, „frontieră” sau „graniţă” vor fi

utilizate în mod echivalent în argumentările lucrării respective.

O privire asupra diferitelor concepte de frontieră din literatura de profil social-economic, a

cristalizat existenţa a două opinii sau chei de interpretare (Fig.1). Frontiera are un concept dublu:

reprezentarea generală a frontierei ca o linie ce reprezintă limita legală a unui stat, fie cu sens de

marginal sau periferic [196, p.78]. Fiecărei chei de interpretare îi corespunde un obiectiv probabil

politic, precum şi unul divers şi complementar. Însă, teoretizarea conceptului de frontieră necesită

de a ţine cont de dimensiunile ei spaţiale, economice şi socioculturale.

• Dimensiunea spaţială: termenul „hotar” sau „graniţă” este spaţial după origine [116, p.35].

Aceşti termeni au fost interpretaţi ca hotarele geografice ale entităţilor politice sau

jurisdicţiilor legale.

• Dimensiunea economică: J.Scott argumentează că hotarele sunt „punctul de referinţă,

element fizic şi cognitiv al ordinii, identităţii...necesităţii economice, forţării mediului

ambiant şi baza garanţiei curiozităţii umane, (cu toate) că hotarele sunt permanent

transcendente perforate, „spiritualizate” sau, altădată, neglijate” [221, p.87].

• Dimensiunea socioculturală: după cum evidenţiază A.Paasi, „hotarele nu ar trebui privite

din perspectiva liniilor teritoriale statice, dar ar trebui înţelese dintr-o perspectivă socio-

culturală mai largă... ” [161, p.11]. În acest sens, după Van Houtum, hotarele trebuie înţelese

Page 8: Cooperarea transfrontaliera

8

ca fiind construcţii umane, rezultat al experienţei istorice şi a moştenirii culturale sa, în

sensul lor figurativ, construcţii mentale informate prin media, guvern sau lideri [110, p.159].

Fig.1. Două opinii diferite privind evaluarea aspectelor frontierei

Sursa: Ratti R. and Baggi M.. Strategies to overcome barriers: theoretical elements and empirical evidence. - Zurich: Workshop NECTAR, Working paper, 1990.

Deci, opiniile diverse urmăresc mai multe abordări. În primul rând, opinia tradiţională este

una de „arie învecinată”, definită ca teritoriu închis imediat la o linie de frontieră fixă (în cele

mai multe cazuri la nivel instituţional) ale cărei efecte social-economice sunt mult resimţite. E

necesar a menţiona că există o varietate largă de opinii în ceea ce priveşte natura şi caracteristicile

frontierelor. Diferenţierea lor poate fi realizată după următoarele elemente:

• nivelul de permeabilitate a frontierei;

• nivelul de similaritate a ţărilor vecine;

• dinamica în timp şi contextul istoric al frontierei.

Cât este nivelul de permeabilitate a frontierei, Ramigio Ratti [ 197, p.57] a specificat

distincţia dintre frontiera ca obstacol, frontiera ca filtru şi frontiera deschisă.

Prima abordare tradiţională a frontierei ca obstacol - „... a privi frontiera ca o linie de

separare, o sursă de serii lungi a efectelor de discriminare”. La fel şi N.Hansen [101, p.265]

evidenţiază că ariile de frontieră s-au „handicapat” şi s-au „împiedicat” în timpul dezvoltării lor,

pe de o parte, din cauza situaţiei sale periferice, fiind tangenţe ale centrelor economice ale ţării

respective, iar pe de altă parte, din cauza „principiului de separare”, pentru care Guvernul ţării

acordă prioritate sectorului său politic cu tangenţă la relaţiile social-economice regionale şi

interregionale.

Optica graniţei

Definiţie Graniţă: • Pământul de lângă linia de

separare dintre două ţări Perspectivă: • Graniţa ca linie fixă • Districte ale teritoriului

fizic Orientarea politicii: • Dezvoltarea regională

într-un context specific • Politica de localizare şi de

infrastructură.

Optica

frontierei

Cum se consideră impactul spaţial

în abordarea socioeconomică?

Definiţie: Frontieră: • O linie care afectează pe

orice sau oricine ce o traversează

• Limita teritoriului unei ţări • Locul unde costul

marginal=preţ Perspectivă: • Frontiera ca limită mobilă • Acceptarea impactului

spaţial al discontinuităţii Orientarea politicii: • Arie de răspândire lărgită şi de integrare economică

• Reducerea costului global de comunicaţie

Page 9: Cooperarea transfrontaliera

9

A doua abordare (frontiera ca filtru) interpretează frontiera în rolul său de filtrare, ca un

moderator discriminator dintre două sau mai multe sisteme politico-instituţionale şi economice, şi

anume, deschisă cărorva interacţiuni, dar filtrată de politici naţionale, aducând în concept

aspectele diferenţierii.

În final, abordarea frontierei deschise, unde funcţia de contact este predominantă între două

sau mai multe sisteme politico-instituţionale sau subsisteme social-economice [109, p.186]. Ea

este caracterizată de elementele de conexiune şi de cooperare transfrontalieră între sistemele

politice şi instituţionale respective. Acest model a fost evocat în obiectivul Europei 1992 - Europa

deschisă sau cu graniţe nelimitate - efectul frontierei nu mai este cel de graniţă sau de ecran;

funcţia de contact va fi în predominare [120, p.97].

Aşadar, din această analiză, dezvoltarea economică a regiunilor învecinate nu va mai fi

determinată de diferenţa politico-instituţională, însă, eventual, de avantajele comparative, de

combinare a acestor două arii, pe de o parte şi alta a frontierei. În alţi termeni „frontiera deschisă”

implică depăşirea conceptului economic a ariilor frontiere prin înaintarea celui a economiilor

transfrontaliere. Această a treia abordare se materializează deja în termeni economici odată cu

trecerea la o etapa nouă a reorganizării economice, astfel făcându-se apariţia a noii repolarizări

sau procese de specializare, cât şi noi modalităţi de dezvoltare a industriei şi serviciilor.

La cele menţionate mai sus e necesar de a adăuga că O.J.Martinez [137, p.7] în lucrarea sa

„Oameni de frontieră. Viaţa şi societatea la hotarul SUA-Mexico” din 1994 specifică patru

tipologii bazate pe asimilarea corelaţiei pozitive dintre nivelul de permeabilitate a frontierei şi

intensitatea relaţiilor economice dintre ei. El diferenţiază frontiere aliniate, coexistente,

interdependente şi integrate (vezi Fig.2).

Fig.2. Model al nivelului de permeabilitate şi interacţiunea regiunilor de frontieră

Sursa: Martinez O.J. Border People. Life and Societz in the U.S-Mexico Borderland.- Tucson: The Universitz of Arizona Press, 1999, p.7.

Frontieră aliniată

Frontieră coexistentă

Frontieră interdependentă

Frontieră integrată

Page 10: Cooperarea transfrontaliera

10

În modelul respectiv, frontiera aliniată caracterizează lipsa schimburilor mutuale dintre

regiunile de frontieră, adică din punct de vedere funcţional, hotarul este închis. Frontiera

coexistentă şi interdependentă sunt caracterizate printr-un nivel constant de interacţiuni

transfrontaliere. Astfel de frontieră există între ţări care depind una de alta, dar în acelaşi timp se

difer din punct de vedere economic şi cultural. În cazul frontierei integrate, economia şi cultura

sunt promovate prin mişcări transfrontaliere nerestricţionate ale forţei de muncă şi a mărfurilor,

cum este cazul Uniunii Europene. Deci, e necesar a evidenţia trei aspecte adiţionale cu privire la

permeabilitatea frontierelor. În primul rând, în pofida caracteristicilor frontierelor, menţionate mai

sus a frontierelor, permeabilitatea lor trebuie înţeleasă ca un fenomen schimbător în continuu

dintre două extreme, a frontierei închise şi deschise. A vorbi despre frontiere deschise total

înseamnă a veni în contradicţie cu termenul respectiv, deoarece nivelul de permeabilitate pe care

îl are frontiera depinde de caracteristica/ natura liniei de divizare. Şi invers, a considera o frontieră

complet închisă este incorect. Chiar şi în cazul frontierelor aliniate există o interacţiune, deoarece

nici un stat nu poate exista fiind închis „ermetic”. În al doilea rând, caracteristica frontierelor în

general şi permeabilitatea lor în particular pot varia în timp. Aceasta e relevant în context istoric,

la care vom reveni în continuare. În al treilea rând, frontiera poate avea şi o funcţie de filtru

selectiv. Aceasta poate fi considerat când frontiera statului este deschisă pentru un oarecare gen de

activităţi şi închisă pentru altele, iar specificul activităţilor acestea va varia în timp.

Alt element după care pot fi clasificate frontierele, plus la nivelul de permeabilitate, este

nivelul de similaritate a ţărilor vecine. Modelul interacţiunilor transfrontaliere, în particular al

relaţiilor economice transfrontaliere, trebuie să fie relevat la similarităţile caracteristicilor

economice şi culturale ale ţărilor de frontieră şi nivelul lor respectiv de dezvoltare economică. Cu

cât mai mult diferă condiţiile economice a două state vecine, cu atât sunt mai mari tendinţele

asimetrice în schimburile transfrontaliere care vor avea loc între ele [258, p.27]. Această situaţie

dă naştere unui model unidirecţional de schimburi transfrontaliere. În particular, când costul forţei

de muncă diferă substanţial între statele vecine, investiţiile unidirecţionale în sfera de producţie

sunt respectate. Şi invers un nivel cert al complementării tehnologice în modelul dinamicii

regionale (naţionale) poate avea un caracter suportativ pentru interacţiunile intensive de transfer a

cunoştinţelor transfrontaliere.

Cât priveşte dinamica în timp şi contextul istoric, e necesar a menţiona că atributele

frontierelor sunt în dinamică în timp şi evoluţia istorică a lor afectează impactul asupra

interacţiunilor economice. Un spectru larg de exemple empirice, particulare cu privire la istoria

integrării europene marchează tranziţia frontierelor închise către cele interdependente sau chiar

integrate. [237, p.349]. Cu toate acestea dinamica în timp nu parcurge mereu un traseu de la

Page 11: Cooperarea transfrontaliera

11

frontiera închisă spre cea deschisă. Tranziţia reversă de la interdependenţă relativă spre o

restabilire a frontierei ca linie de divizare este observată în Ţările Balcanice în anii ’90.

În final, referitor la impactul frontierelor deschise sau închise, a fost menţionat mai sus că în

domeniul economic frontiera este în creştere din punctul de vedere al permeabilităţii. În cazul

integrării europene frontierele îşi pierd importanţa. [18, p.78]. Chiar şi rolul suveranităţii statelor

este sub semnul întrebării. Creşterea rapidă a importanţei comunicaţiilor globale şi a

transporturilor, liberei circulaţii a mărfurilor şi a capitalurilor, creşterea companiilor

transnaţionale accentuează acest fapt. Noua şi rapid interconectata reţea a diverselor relaţii în

cadrul economiilor globalizate micşorează importanţa frontierelor statelor naţionale, cum a

menţionat Ohmae în lucrarea sa „Sfârşitul statelor naţionale: apariţia economiilor regionale” în

1995 [237, p. 372]. Deşi autorul se referă la procesele de dispariţie a frontierelor, rămâne evident

că frontierele politice – în special în Europa, unde integrarea îşi intensifică forţele şi numărul

statelor-membre e in creştere - devin mult mai permeabile.

În al doilea rând, e necesar a evidenţia intenţia autorilor în literatura de specialitate de a

face referinţa la conceptele teoretice care au sugerat ori s-au angajat să rezolve problema „ariei de

periferie” conform căreia frontiera este privită mai puţin ca o linie demarcatoare, ci mai degrabă

ca o limită externă. Mai mult decât atât, ca o limită mobilă, însă scopul a fost de a observa

diferitele posibilităţi de interpretare. Au fost identificate patru dintre aceste posibilităţi (Fig.3).

Conceptul spaţial microeconomic. Acest concept îşi trage originea din şcoala germană

clasică de localizare. August Loesch în lucrarea sa,”Die Raumliche Ordming der Wirtschaft”

(1940) conferă una dintre cele mai bogate imagini ale efectului de frontieră în contextul

organizării spaţial-economice. El face distincţia dintre două frontiere politice şi două frontiere

economice care au efectul de întrerupere a reţelei ariei de piaţă, menţionând că frontierele politice

au mai degrabă rolul de „spargere” a spaţiului economic, având ca rezultat creşterea „găurilor” în

reţeaua ariei de piaţă, pe când frontierele economice sunt definite, conform conceptului neoclasic,

ca locul unde costul marginal este egal cu preţul de vânzare. Această frontieră este, deci,

determinată de distanţă, însă mai întâi de toate, de alte bariere de comunicare cum sunt vamal-

fiscale, politico-culturale, fizice etc [102, p.49].

Mai mult decât atât, după părerea altui clasic Walter Christaller (1993), existenţa

barierelor au o inconvenienţă de limitare a ariilor de expansiune a serviciilor comercializate din

locaţiile centrale. Este necesar a menţiona că Christaller a lărgit analiza prin introducerea

dimensiunii „timp”, observând cum existenţa localizărilor centralizate vechi au condiţionat

organizarea spaţială succesivă (descentralizarea relativă a organizării Germaniei poate fi explicată

prin urmele de sisteme de localizare centralizate lăsate de romani). Ambii autori recunosc că

Page 12: Cooperarea transfrontaliera

12

OPTICA

GRANIŢEI

Conceptul de comportament

spaţial (perceperea,

hărţi mentale)

Teoriile difuzării spaţiale a inovaţiilor

(paradigma epidemică, conceptul

de abandonare )

realitatea efectelor pozitive şi efectelor negative datorită existenţei barierelor determină efecte

spaţiale ale distorsiunii şi nonintegrării [196, p.27].

Teoria Comerţului Internaţional

(efectul de vamă şi tarif, nonbariere, teoria integrării)

Teoria spaţială microeconomică (Von Thunen, Loesch, Teoria localizării)

Fig.3. Impactul spaţial al barierelor de comunicaţie: conceptul teoretic în „optica frontierei” Sursa: Ratti R. and M. Baggi. Workshop NECTAR, Lund (S). Strategies to overcome barriers: theoretical elements and empirical evidence. Working paper, 1990.

• Conceptul teorii comerţului internaţional. Cel de-al doilea concept este inspirat de

teoria comerţului internaţional [25, p.230]. Studiul barierelor de comunicare apare în mod crucial

în cazul politicilor de integrare economică. Întrebările ce apar în acest caz fac referinţă la efectele

integrării economice asupra inegalităţilor regionale. Ipotezele incluse în modelele de verificare

empirice a integrării economice în Europa fac referinţă la modelul gravitaţional de potenţial. După

cuvintele K. Peschel, printre cele mai complete modele se face distins cel al institutului lui Kiehl.

Prima impresie modelistică tinde să evalueze potenţialul regional sau, mai bine zis, accesibilitatea

regională a factorului creştere. În acest caz, efectul de modificare a barierei este simplu reflectat

de variaţiile taxelor vamale. Totodată, odată cu modelele potenţiale, teoria mai prevede, la un

nivel agregat, întărirea ariei centrale prin respectarea celei periferice. Totuşi, situaţia reală în ariile

periferice de frontieră arată, dacă analizăm mai aprofundat, situaţii diferite, în general mult mai

complicate şi bazate pe specificul evoluţiei istorice. ”O distanţă variabilă poate doar să explice

modelele de producere şi a comerţului la un nivel agregat. Această distanţă variabilă nu este nici

echivalentă cu costurile de transport de astăzi, nici nu reprezintă pe deplin comunicarea de astăzi.

Mai degrabă reflectă influenţa trecutului asupra modelului spaţial contemporan al producerii şi

comerţului” [168, p.247-269].

Page 13: Cooperarea transfrontaliera

13

• Conceptul comportamentului spaţial. Acest concept include analizele perceperii spaţiale

individuale. Conceptul de frontieră ca „limită” este plasat în centrul interesului „geografiei

perceperii” [89, p.134]. R.Golledge introduce noţiunea de „hartă mentală”, ce informează

cercetătorul despre efectele exercitate de frontieră la un nivel de percepere şi despre identitatea

regională. Conform acestui concept, omul, analog parţial cu un animal, deţine şi percepe un

teritoriu specific unde este extins, în primul rând, ca o funcţie a „vissuto” (durata medie a vieţii

trăite aici). În acest context, frontiera devine o noţiune centrală şi intră în strictă relaţii cu acţiunea

şi perceperea ce o are omul despre spaţiu.

• Teoriile difuzărilor spaţiale a inovaţiilor. Acest concept a fost plasat în atenţia

specialiştilor de către L.Brown în lucrarea „Innovation diffusion” (1981). Mai târziu, în 1991, în

opinia lui Camagni R., noţiunea de difuzare spaţială a inovaţiilor capătă o dublă centrare: în

primul rând, deoarece inovarea tehnologică este considerată în zilele noastre o variabilă crucială

în dezvoltarea economică, şi în al doilea rând, deoarece, mai întâi de toate, astăzi, comunicarea

este redusă, în particular, la curentele imateriale ale informaţiilor şi ale cunoştinţelor. În această

direcţie, studiile au fost marcate cu trei paradigme:

• paradigma epidemică (de vecinătate);

• paradigma ierarhică;

• paradigma de reţea [33, p.234].

Prin prisma primei paradigme, difuzarea inovaţilor are loc prin răspândirea ca o funcţie a

canalelor de comunicare şi, invers, prin obstacolele datorită distanţei sau a altor factori de ordin

economic, social, cultural etc. Conform celei de-a doua paradigme, difuzarea inovaţiilor nu se

efectuează pur şi simplu ca o diminuare a distanţei, ci parcurgând ierarhia urbană. În particular,

este specificat că rolul mediului urban este al limitării nivelului de incertitudine datorită

importanţei economiilor aglomeraţilor [77, p.77]. Totuşi, localizarea la un pol reprezintă

dezavantajele (costul factorilor de producţie, economiile externe, necesităţi de piaţă) aşa încât

polul poate filtra progresiv careva activităţi şi le repartiza în elemente mai mici ale ierarhiei

urbane [34, p.103].

În sfârşit, diferenţierea spaţială în selectarea mediului are un aspect important al originii şi

difuzării ideilor noi şi a inovaţiilor. Aceasta este în mare măsură determinată de libertatea de

participare a actorilor economici. Distribuirea puterii asupra participanţilor abilităţii de a

monopoliza informaţii strategice într-o reţea sunt momente importante în difuzarea inovaţiilor, cât

şi pentru distribuirea veniturilor generale [49, p.197].

E necesar a menţiona, că într-o perspectivă spaţială a analizei difuzării inovaţiilor şi analizei

barierelor în calea inovaţiilor trebuie accentuată importanţa diferitelor subdiviziuni geografice,

începând cu cea naţională şi finisând cu cea locală şi particulară, considerând fenomenele ca

Page 14: Cooperarea transfrontaliera

14

rezultatul altor trei factori: forţa ierarhică, forţa vecinătăţii (epidemică) şi componenta reţelei

[200, p.135].

Concluzionând, considerăm că literatura curentă asupra subiectului constată că o simplă

verificare a efectelor negative a frontierei nu trebuie reţinută ca „o teorie a dezvoltării ariilor

învecinate”. În fond, dezvoltarea acestora trebuie, din contra, să fie privită ca un dinamic şi

permanent proces de ordin social-economic şi politic. Este evident că, odată cu necesitatea

economică şi politică legată de crearea unui spaţiu real al unei pieţe europene libere, „frontiera

deschisă” implică trecerea de la conceptul de economie al ariilor de frontieră la cel de economie

interregională şi transfrontalieră. Deci, frontiera, în funcţia sa de contact, are nevoie să fie

urmărită pozitiv ca o pre-condiţie spre deschiderea sa.

1.2. Rolul „statelor mici” în procesul integrării regionale

Analiza literaturii de specialitate în domeniul statelor mici evidenţiază un spectru larg de

abordări, în special poziţia statelor mici în cadrul lărgirii Uniunii Europene, care sunt sintetizate şi

prezentate în continuare.

Abordarea drept „criterii de clasificare”

În pofida utilizării frecvente a conceptului de stat mic, până în prezent nu există o

unanimitate plauzibilă de păreri referitoare la acest concept. Ca noţiune metodologică general

acceptată, „statul mic” a apărut în teoria relaţiilor internaţionale în perioada postbelică, o dată cu

începutul destrămării imperiilor colonial [8, p.76]. În concepţia politică, tradiţională a acestei

perioade, după Henri Rousseau sau Charles de Montesquieu, ca statele mici, în contextul politicii

externe şi de securitate, sunt considerate state neofensive, nepericuloase pentru vecinătate. Statele

mici au fost considerate drept creaturi fragile în „oceanul brutal” al relaţiilor internaţionale, având

regimul interior democratic, dar fiind neajutătoare pe plan exterior. Acest aspect al statelor mici a

fost bazat pe romantismul politic şi idealizarea naţiunilor mici.

Dat fiind faptul că cele peste 250 de ţări ale lumii sunt foarte diferite din mai multe puncte

de vedere, ele sunt grupate după anumite criterii, cum ar fi nivelul de dezvoltare economică,

aşezarea geografică, mărimea teritoriului şi numărul populaţiei, gradul de asigurare cu resurse

naturale, structura de stat etc [9, p.45].

Iniţial, statul mic era delimitat doar după criterii geografice (teritoriu, populaţie, dotare cu

resurse naturale etc.). Dezvoltarea economică nu avea o importanţă deosebită pentru atribuirea

unor dimensiuni comparative relevante [224, p.92].

Vorbind despre un alt indicator al dimensiunii statului, amintim numărul populaţiei.

Începând cu anii ’60, numărul populaţiei necesare pentru ca un stat să fie desemnat drept stat mic

Page 15: Cooperarea transfrontaliera

15

s-a modificat continuu. Dacă la începutul anilor ’60 se admitea limita de 15 milioane, apoi în anii

’70 se opera cu 3 milioane, pentru ca în anii ’80-90 să se ajungă la 1,5 milioane. Cauza acestor

fluctuaţii rezidă pe de o parte în sporul natural al populaţiei, pe de altă parte, în apariţia tot mai

multor state cu populaţii mici [7, p.230].

Abordarea problemei statelor mici europene din alte două perspective, mărimea fizică mică

şi amplasarea geografică la periferia Europei a fost efectuată de către cercetătorul german Peter J.

Katzenstein [119, p.28]. Savantul condiţionează atribuirea etichetei de stat mic atât dimensiunilor

fizico-geografice, cât şi cadrului geopolitic. Amplasarea la periferia centrului decizional şi

inevitabila marginalizare politică ce survine drept consecinţă a amplasării geografice, conferă

statului, indiferent de dimensiunile sale, caracteristicile unui stat mic, care nu poate influenţa

considerabil afacerile politice şi economice la nivel mondial sau chiar nici măcar regional [241,

p.105].

Însă utilizarea exclusivă a criteriilor fizico-geografici pentru desemnarea statelor mici este

prea mecanicistă şi provoacă confuzii în studierea şi compararea cazurilor concrete. Deşi nu este

negată importanţa altor factori, se susţine că „mărimea materială este factorul cel mai puţin supus

modificărilor prin eforturile deliberate ale guvernelor [228, p.120]. Prin urmare, mărimea

stabileşte limitele a ceea ce poate fi realizat şi precizează rolul şi statutul internaţional al naţiunii

mai sigur decât oricare alt parametru.” Dar este puţin exagerată explicarea rolului unei naţiuni în

relaţiile internaţionale doar prin dimensiunile statului său. În această privinţă comparaţie relevantă

poate fi cea dintre Suedia şi Japonia. Ambele ţări diferă prin teritoriu (Suedia – 450 000 km2

Japonia – 372 200 km2. Suedia este considerată un stat mic, pe când Japonia este unanim

recunoscută a fi o putere mare. Totodată, ambele state au un potenţial economic mare şi ambele

sau în stare să-şi asigure securitatea lor. Prin urmare se evidenţiază un alt aspect important, şi

anume, un stat mic nu este în mod obligatoriu şi un stat slab.

Deci, vorbind despre acelaşi fapt, când definim statele mici, nu există o semnificare specială

la alegerea unui model standard al unei anumite populaţii şi nici astfel de criterii ca dimensiunea

geografică sau PIB nu sunt satisfăcătoare [231, p.44].

Repartizarea pe categorii a statelor în dependenţă de extinderea lor teritorială şi mărimea

populaţiei lor avea în trecut o importanţă crucială. Ceea ce astăzi se numeşte profunzime

strategică, ca factor decisiv pentru supravieţuirea statelor, reprezintă dependenţa semnificaţiei

„micimii” de noţiunea de putere şi de natura sistemului internaţional.

Importanţa puterii în relaţiile internaţionale a fost subliniată de Hans Morgenthau, care

presupunea că „politicienii gândesc şi acţionează în termeni de interes definit ca putere” [84,

p.80]. Adepţii clasificării statelor mici prin prisma puterii sunt reprezentanţii realismului politic,

Page 16: Cooperarea transfrontaliera

16

pentru care puterea este „capacitatea de a influenţa deciziile altor state”. Puterea este intrinsec

asociată posedării resurselor umane, naturale, militare, teritoriului, potenţialului economic,

stabilităţii politice, coeziunii naţionale etc. Îmbinate în mod diferit de la caz la caz, aceste resurse,

plus capacitatea şi dorinţa guvernanţilor de a le gestiona adecvat, determină puterea unui stat.

În momentul actual dezvoltarea tehnologică, sistemul educaţional şi creşterea economică

sunt cei mai importanţi indicatori ai puterii unui stat, deşi foarte important mai rămâne factorul

militar. În literatura de specialitate, mai ales în cea anglo-americană, poate fi întâlnit şi conceptul

de „putere mică” („small power”), echivalent cu cea de stat mic. După cum menţiona şi Robert

Rothstein „puterea mică este statul care recunoaşte că nu-şi poate asigura securitatea prin folosirea

propriilor capacităţi şi că trebuie să se bazeze pe ajutorul altor state, instituţii, procese sau alianţe.

Credinţa puterii mici în insuficienţa propriilor sale mijloace trebuie, de asemenea, să fie

recunoscută de către celelalte state implicate în politica internaţională” [88, p.14]. Slăbiciunea

politică în relaţiile internaţionale nu înseamnă în mod automat şi lipsa de succes economic pe plan

extern sau o stare economică precară. Prin urmare, în categoria puterilor mici pot fi incluse şi state

mari din punct de vedere geografic, însă subdezvoltate din punct de vedere socioeconomic. Şi

invers, state ca Singapore, Hong Kong sau Estonia, foarte mici din punct de vedere teritorial şi

demografic, au sau vor avea succese economice incontestabile, fără a fi considerate însă mari

puteri.

Nu întâmplător economistul suedez Gunnar Myrdal, laureat al Premiului Nobel în 1974,

atunci când studia metodele de ocupare a noilor segmente de piaţă practicate de firme provenite

din statele europene mici (Suedia, Olanda, Danemarca) în unele sectoare importante ale

economiei mondiale (electronică, produse alimentare, utilaj), considera că aceste state sunt „mari

naţiuni”.

Încă din primele studii în domeniul statelor mici, realizate de către cercetătorii americani

Annete Fox, Rober Rothstein şi David Vital, poate fi desprinsă ideea că „puterile mici sunt ceva

mai mult decât mari puteri cu literă mică” [165, p.146]. În pofida similitudinilor existente între

statele mari şi mici (aspectul instituţional-administrativ, legislativ, procesul politico-decizional

etc.), acestea se deosebesc prin comportament şi prin atitudine diferite faţă de probleme şi

ameninţări similare. Data fiind dimensiunea redusă a teritoriului şi resursele naturale, umane şi,

prin urmare, economice, destul de limitate, problema securităţii şi identităţii naţionale capătă o

importanţă cu totul deosebită pentru unele state mici. Asigurarea acesteia depinde de combinarea

factorilor spaţiali, relativ stabili (amplasare şi relief, resurse naturale şi umane, componenţa etnică

etc.) cu cei conjuncturali, temporari (natura, gradul şi originea ameninţărilor şi riscurilor interne şi

externe). Pornind de la considerentul că o bază fizico-geografică mică nu poate acoperi totalitatea

Page 17: Cooperarea transfrontaliera

17

pericolelor potenţiale (sau o face la un nivel comparativ scăzut decât în statele mari), este firesc ca

statul de dimensiuni mici să resimtă un grad sporit de vulnerabilitate la ameninţările externe [245,

p.138].

Abordarea ca „funcţia identităţii”. Unele lucrări cu privire la tema statelor mici

evidenţiază funcţia identităţii atât a statelor în general, cât şi a statelor mici în particular. Se

consideră că sfera politică a statului devine tot mai mult o funcţie compensatorie. Ea serveşte ca

bază pentru conservarea tradiţiilor locale şi identităţii etnice în condiţiile interdependenţelor

globale inevitabile care echilibrează diferenţele naţionale. Factorii „tangibili” („hardware”) ca de

exemplu forţa militară, îşi pierd importanţa în puterea unei naţiuni, pe când importanţa factorilor

„intangibili” („software”) sau „virtuali” ca de exemplu reţea electronică internaţională eficientă

sau funcţia identităţii creşte, ceea ce ne permite să vorbim despre o eră nouă în istoria statelor.

Dacă aceasta se adevereşte, statul ca atare va continua să joace un rol esenţial în organizaţiile

supranaţionale ca UE, dar nu în sensul său fizic (forţa militară etc.), ci mai mult ca ocrotitorul

identităţii şi valorilor culturale ale cetăţenilor. În aceste circumstanţe avantajele statelor mari sunt

mai mici. Din cauza priorităţii funcţiei identităţii chiar şi în Germania cetăţenii consideră statul lor

într-o mare măsură un stat mic.

Abordarea ca „integrarea este benefică statelor mici”. Relaţia dintre statele mari şi cele

mici n-a fost nicidecum preocuparea principală a fondatorilor Comunităţii Europene. Totuşi,

CE/UE aduce evident mari avantaje statelor mici. În comparaţie cu alte organizaţii internaţionale,

poziţia statelor mici în UE este chiar confortabilă. Aceasta se manifestă prin prezenţa statelor mici

în toate instituţiile UE, reprezentarea lor relativ exagerată şi influenţa lor asupra procesului

decizional mai mult ca proporţională. Într-un articol din Economist afirmă că problema UE

constă în faptul că: „toate instituţiile UE favorizează ţările cu populaţia mică. Şi deoarece numai

una din posibilele ţări-membre – Polonia – este mare, această direcţie se va intensifica, dacă

sistemul va rămâne neschimbat” [254, p.4]. De aceea, ţările mici sunt foarte interesate în

reponderare. Se menţionează că nu este „neobişnuit pentru organismele federale sau

supranaţionale de a favoriza membrii mai mici, dar este neobişnuit ca aceasta să caracterizeze

toate instituţiile”.

În afară de regulile formale şi ponderare, modul obişnuit de conducere a afacerilor, de

asemenea, echilibrează diferenţele: înclinaţia spre consens; dorinţa de a ajuta ţările-membre care

au probleme; concepţia că goana după rezultate pe termen scurt este dăunătoare pe termen lung;

înţelegerea faptului că fiecare ţară-membră mai devreme sau mai târziu va avea nevoie de ajutor

din partea altor ţări-membre. Potrivit lui Martin Rhodes, toţi „aceşti factori promovează o

atmosferă în care forţa argumentului este mai mare decât mărimea ţării”. În linii generale, această

tendinţă şi este motivul pentru care statele mici nu luptă pentru „democratizarea” organizaţiilor

Page 18: Cooperarea transfrontaliera

18

inter- sau supraregionale ca UE. Ei se tem că orice reponderare ar favoriza ţările mari, şi aceasta

ar duce din nou la abordarea conservativă a rolului statului [250, p.34-42].

Abordarea ca „bilateralismul discriminatoriu” [53, p.43]

Statele mici din afara UE ar dori probabil să păstreze abordarea bilaterală în negocierile cu

Uniunea Europeană şi să-şi protejeze autonomia. Totuşi, Charles-Michel Geurts ajunge la

concluzia clară că ar fi naiv şi lipsit de perspectivă din partea Elveţiei să-şi concentreze atenţia

numai la negocierile bilaterale. În acest caz Elveţia ar trebui să accepte daunele şi consecinţele

drastice ale Uniunii economice şi monetare europene neavând dreptul la o opinie proprie. Ea n-ar

reuşi deloc să influenţeze desfăşurarea evenimentelor. Din contra, Elveţia n-ar avea posibilitate să

reducă sau să limiteze discriminarea, rezultată din intensificarea procesului de integrare sau

consolidarea relaţiilor interregionale.

Acest bilateralism nu face mai favorabilă poziţia statelor mici care în condiţiile

interdependenţei crescânde trebuie să coopereze pentru a maximiza influenţa lor asupra sistemului

internaţional. Deoarece anume procesul de globalizare, şi nu Uniunea politică afectează cel mai

mult statele individuale de diferite tipuri şi mărimi, este pusă în joc modelarea autonomă a

viitorului. Integrarea este un pas care trebuie făcut neapărat, fie simultan sau fie ulterior

negocierilor bilaterale.

Abordarea drept „securitate comună” [57, p.168]. După terminarea războiului rece,

securitatea Europei este caracterizată de extinderea mare a influenţei şi puterii statelor. Ca rezultat

al creşterii numărului de state şi destrămării blocurilor militare, ca şi a tendinţelor noi în

soluţionarea conflictelor în cadrul şi în afara continentului, securitatea europeană a devenit foarte

fragmentată, complexă şi multidimensională . În acelaşi timp, problema securităţii naţionale s-a

transformat în problema securităţii internaţionale, forţa militară trecând pe locul doi.

Aceste fenomene au schimbat şi relaţia dintre UE şi NATO. Putem vorbi astăzi de un

parteneriat reînnoit în Europa. Danemarca, de exemplu, n-a întrat în NATO numai pentru a-şi

asigura securitatea militară. A fost mai degrabă o parte componentă a strategiei de implicare

internaţională a danezilor, care are ca scop compensarea dominaţiei puterilor mari. Promovând o

politică externă activă, Danemarca s-a concentrat asupra intereselor economice şi politice în

cadrul UE, asupra soluţionării conflictelor şi menţinerii păcii în ONU şi OSCE, cât şi asupra

aspectelor subregionale ale securităţii. Luând în consideraţie aceste tendinţe, crearea legăturilor

puternice transatlantice în scopul asigurării securităţii europene pare pe cât se poate de oportună.

Dacă statele mici intră sau vor să intre, ca în cazul Ţărilor Baltice, în acelaşi timp în NATO,

OSCE, ONU şi UE, această exprimă interesul politic adevărat pentru o securitate colectivă, care

ar avea ca scop prevenirea crizelor majore şi/sau comportamentului prea riscant din punct de

vedere a statelor vecine sau a marilor puteri.

Page 19: Cooperarea transfrontaliera

19

Abordarea ca „neutralitate flexibilă”. După cel de-al doilea război mondial, neutralitatea

a devenit un mod de viaţă, un concept emotiv şi astfel un element-cheie a identităţii naţionale a

unor state europene. Susţinerea neutralităţii de către majoritatea cetăţenilor euro-neutri nu se

datora raison d’ être internaţional sau strategic: cetăţenii pur şi simplu au crezut că a fi neutru este

o idee bună. Neutralitatea însemna pentru ei posibilitatea de a nu fi implicaţi în probleme mari,

dar în acelaşi timp posibilitatea de a-şi exprima părerea. „Neutralitatea însemna politica şi

imaginea, poate mai mult imaginea decât politica. Politica era înfăptuită prin imaginea, noţiunea

şi identitatea neutralităţii” [91, p.15-38].

Politica de neutralitate a Suediei era una internă, afirmă Hans Vogel. În anii ’80 politica de

neutralitate a Suediei s-a transformat într-o dogmă care nu putea fi pusă sub semnul întrebării.

Totuşi, în ciuda succesului politicii de neutralitate în timpul războiului rece, nimeni nu credea în

siguranţa neutralităţii în cazul conflictelor mari. Ceea ce este interesant în cazul Suediei, şi într-o

măsură oarecare şi în cel al Austriei, este faptul că dogma n-a ţinut mult. „Dogma despre

neutralitatea Suediei n-a prezentat un obstacol major în calea integrării, când s-a schimbat situaţia

internaţională”. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre neutralitatea Finlandei. Fiind cândva un

element de bază în politica securităţii Finlandei, aflate între cele două blocuri, neutralitatea s-a

transformat în frica izolării şi „singurătăţii”. „De aceea neutralitatea nu mai poate servi ca

identitate politică dominantă a Finlandei. Astăzi, Finlanda evidenţiază participarea ei în proiectul

de unificare europeană ca baza poziţiei sale internaţionale”. Probabil, odată cu creşterea

importanţei solidarităţii şi securităţii comune, neutralitatea dogmatică a Elveţiei, de asemenea, va

fi eliminată, Elveţia având posibilitatea de a promova politica externă mai activă şi mai flexibilă

[54, p.124].

Abordarea drept „cooperare regională”. Integrarea europeană nu elimină necesitatea

soluţionării problemelor şi cooperării la nivel regional. Dimpotrivă, regiunile pot deveni modele

mici ale Europei, unde instituţiile în cadrul şi în afara regiunii cooperează la diferite niveluri.

Statele Baltice, membre ale Consiliului Statelor Baltice, reprezintă o asemenea regiune [16,

p.132].

Până nu demult, cooperarea europeană interregională n-a fost considerată o problemă

majoră. Totuşi, procesul fragmentării multor unităţi naţionale (precum cel din Europa de Est) şi

înlăturarea treptată a barierelor naţionale din Europa de Vest, scot în evidenţă importanţa

crescândă sau chiar necesitatea cooperării interregionale ca factor al promovării procesului de

integrare europeană.

De fapt, libertatea politică obţinută şi internaţionalizarea duc la restabilirea valorilor etnice

şi culturale, respinse până la moment. Pe de altă parte, procesul de internaţionalizare a

Page 20: Cooperarea transfrontaliera

20

economiilor naţionale, implică doar aparent deplasarea puterii spre instituţiile supranaţionale,

conducând la:

• specializarea fiecărei economii regionale în avantajul său comparativ;

• necesitatea mobilizării resurselor endogene şi redescoperirii identităţi regionale, regiunile

fiind spaţiul în care solidaritatea internă contribuie la înfruntarea concurenţei

internaţionale.

Cooperarea interregională favorizează, în special, o autonomie mai mare din partea

instituţiilor naţionale, în acelaşi timp, făcând faţă efectelor de deturnare interregională cauzate de

sporirea interdependenţei dintre economiile regionale, evitând în acelaşi timp concentrarea puterii

în organizaţiile supraregionale sau naţionale.

Abordarea drept „evitarea conflictului/politica de neintervenţie”. Ca rezultat al resurselor

relativ limitate ale statelor mici, statele mari, de regulă, nu consideră statele mici ca fiind un

pericol politic sau militar serios. Această percepere, dominând poziţia statelor mari în relaţiile cu

cele mici, poate fi folosită de ultimii pentru a-şi mări influenţa în cadrul UE (sau oricărei alte

instituţii internaţionale). Pe de altă parte, după cum a fost evidenţiat mai sus, există cadrul

instituţional, bazat pe reguli, proceduri, norme şi principii. Acest cadru susţine abordarea toţi sunt

egali, care într-o măsură oarecare este benefică statelor mici. Aceasta poate fi o condiţie necesară

pentru exercitarea influenţei statelor mici în cadrul Uniunii [238, p.452]. Totuşi, nu este o condiţie

suficientă. Influenţa statelor mici poate fi mărită în continuare prin negocieri.

Conform teoriei lui Sasha Baillie despre influenţa statelor mici în UE, ele ştiu foarte bine

despre limitările proprii ale UE [13, p.34-87]. De aceea „comportamentul cooperativ în negocieri

permite ţării mici să-şi atingă scopurile, în primul rând prin evitarea conflictului, care poate s-o

pună într-o poziţie extrem de vulnerabilă, şi în al doilea rând prin asigurarea oportunităţilor

strategice, care astfel sunt transformate în putere efectivă, în posibilitatea de a influenţa

rezultatele”. Statul mic, desigur, va căuta în negocieri să formeze coaliţii. El este considerat ca

partener de coaliţie ideal, în condiţiile relaţiei sale necompetitive cu alte state-membre. În

negocieri, statul mic adoptă politica de neintervenţie şi evită atragerea atenţiei. Şi în final, statul

mic adoptă, de regulă, rolul de broker cinstit. Sasha Baillie evidenţiază că posibilitatea statului

mic de a-şi apăra interesele depinde, în primul rând, de posibilitatea lui de a se face perceput ca un

stat slab, mic şi necompetitiv. În acest caz, partenerii mari sunt mai puţin suspicioşi în legătură cu

interesele celor mici şi din nou după părerea lui Sasha Baillie, le acordă atenţie potrivită.

Într-o economie de piaţă de tip capitalist, statul nu poate fi purtător al intereselor economice

naţionale, deoarece statul, pur şi simplu, nu se implică în economie. Pentru aceste state, politica

lor externă include şi interesele economice naţionale exprimate într-un mesaj globalizator (SUA).

În cadrul statelor mici, această abordare nu este pe larg răspândită, printre puţinii adepţi fiind

Page 21: Cooperarea transfrontaliera

21

Luxemburgul şi Olanda. Într-o economie de piaţă corporatistă, firmele mari şi corporaţiile

transnaţionale sunt cele care determină interesele economice naţionale, deşi de multe ori acestea

nu au nimic comun cu veritabilele interese naţionale, fiind dictate de diferenţele de cursuri

valutare, dobânzi bancare şi preţuri petroliere (Japonia). State mici de tip corporatist sunt Taiwan

şi Singapore. Şi, în sfârşit, într-o economie de piaţă social orientată, interesele economice

naţionale se formează în baza intereselor sociale, care pentru a nu provoca dezechilibrarea

întregului sistem economic şi politic naţional, trebuie să reprezinte o medie acceptabilă a

intereselor individuale. Este cazul Suediei, Germaniei şi ar trebui să fie, după Constituţie, şi cazul

Republicii Moldova. Însă realităţile moldoveneşti sunt exact inverse. Din cauza dimensiunilor

mici şi sărăciei a Republicii Moldova, deficienţele şi problemele legate de securitatea economico-

socială, politică etc. sunt mai mari decât ale altora. Însă premisele care au favorizat derularea

crizei economice şi insecuritatea economică sporită sunt în general similare pentru majoritatea

statelor mici postsovietice. Există şi particularităţi naţionale, cum sunt premisele istorico-

economice, politice, etnodemografice şi etnopsihologice. Din punct de vedere economic şi politic,

statele mici întrunesc parametri comuni care determină susceptibilitatea pentru anumite riscuri.

Referitor la Republica Moldova, ca stat mic, parametrii care determină riscuri sporite la adresa

securităţii economice sunt:

• Izolarea geografică. Republica Moldova este închisă terestru, fără a avea o ieşire directă la

căile maritime de transport. Piaţa internă este foarte mică pentru o bună parte a

producătorilor interni, însă este dificilă ocuparea nişelor externe.

• Deschiderea spre economia mondială. Integrarea în economia mondială prin liberalizarea

comerţului, prin acordarea de facilităţi sporite investitorilor străini şi prin instituirea unui

regim valutar şi financiar liber, implică atât beneficii considerabile, cât şi riscuri care nu pot

fi neglijate – şocuri financiare, controlul întreprinderilor de importanţă strategică de către

corporaţii străine, întreruperea furnizărilor, blocada economică regională etc.

• Sensibilitatea la catastrofele ecologice, fenomenele meteorologice nefavorabile şi alte

şocuri naturale externe. În cazul statelor mici, teritoriul redus şi omogenitatea relativă a

reliefului face imposibilă divizarea riscurilor între diferite zone. În Moldova aceasta a fost

demonstrat de cele câteva secete grave, de alunecările de teren şi de grindina care au afectat

recolta agricolă.

• Omogenitatea sporită a producţiei agricole şi diversitatea insuficientă a exporturilor şi

producţiei industriale.

• Sărăcia. Sărăcia generală pune la îndoială capacitatea statului de a reacţiona prompt la

riscurile sau provocările la adresa securităţii sale naţionale.

Page 22: Cooperarea transfrontaliera

22

• Infrastructura de transport subdezvoltată.

• Potenţialul intelectual şi tehnologic diminuat etc.

Ţinând cont de realităţile extrem de complicate în acest domeniu, identificarea pericolelor

potenţiale privind dezvoltarea economică a Republicii Moldova, a gradului de urgenţă a lor, a

raporturile lor interne, a posibilităţilor şi metodelor concrete de contracarare a lor, poate fi făcută

doar dacă este foarte bine înţeles mediul intern şi regional specific, format sub incidenţa factorilor

istorici şi politici. Deci, Republica Moldova poate fi considerată un stat mic, iar din cele relatate

mai sus am putea formula şi noţiunea ce o caracterizează: „mic din punct de vedere geografic,

slab din punct de vedere militar, deloc influent din punct de vedere economic, mărginit din punct

de vedere politic”.

1.3. Caracteristica evolutivă a cooperării regionale transfrontaliere

Din 1950, grupurile de pionierat din regiunile de frontieră Norvegia / Suedia / Finlanda,

Olanda / Germania şi Germania / Franţa / Elveţia (Anexa 1) au iniţiat şi au dezvoltat cooperarea

transfrontalieră. Motivaţia consta în dorinţa de îmbunătăţire a standardului de viaţă, de asigurare a

unei păci durabile, cât şi de înlăturare a barierelor de frontieră, a restricţiilor şi a altor factori care

au condus la separarea indivizilor şi instituţiilor din regiuni de frontieră învecinate [183, p.109].

Problemele regiunilor de frontieră care se aşteptau a fi soluţionate din partea guvernelor

centrale au fost divizate în domenii cum ar fi: sistemul de administraţie publică şi dezvoltarea

teritorială; sistemul de impozitare, asigurare socială, educaţie, traficul de frontiere; recunoaşterea

reciprocă a calificărilor; dezvoltarea infrastructurii, comunicaţiilor şi protecţia mediului. Însă,

atitudinea cu care au fost tratate aceste probleme a condus adesea la investiţii greşite pe ambele

părţi ale frontierei şi la o multitudine de absurdităţi.

Începând din anii ’60, reprezentanţii regiunilor de frontieră au promovat o politică

perseverentă pe toate planurile, pentru a îmbunătăţi poziţia socioculturală şi cea economică a

comunităţilor regionale de frontieră şi pentru a reduce sau chiar a înlătura efectele barierelor

frontaliere, încercând să implice în aceasta comunităţile similare de pe partea opusă a hotarului. S-

a constatat că, datorită absenţei competenţelor juridice şi administrative, existau şanse relativ

reduse de realizare a acestui deziderat. În consecinţă, au fost fondate asociaţii comunale şi

regionale pe ambele părţi ale frontierelor, în conformitate cu sistemul de drept naţional al fiecărui

stat. Acestea asociaţii tratau domenii de interes comun şi tindeau să optimizeze cooperarea

transfrontalieră. Ulterior asociaţiile naţionale de pe ambele părţi ale frontierei s-au reunit formând

asociaţii transfrontaliere cuprinzătoare, majoritatea constituindu-se în structuri de tip euroregiune.

Page 23: Cooperarea transfrontaliera

23

De la începutul anilor ’70 regiunile transfrontaliere şi-au întărit politica lor prin înfiinţarea

Asociaţiei Europene a Regiunilor de Frontieră – The Association of European Border Regions

(AEBR), care a fost înfiinţată în 1971. AEBR, stabilind contacte strânse cu Consiliul Europei,

Parlamentul European şi Comisia Europeană, formează o reţea de regiuni de frontieră şi

transfrontaliere din Europa, care devine o puternică forţă de dezvoltare a cooperării

transfrontaliere în toate aceste zone din Europa, la amplificarea procesului de integrare europeană

şi la dezvoltarea programelor europene de asistenţă a regiunilor de frontieră din întreaga Europă

[10, p.125].

La sfârşitul anilor ’80, înfiinţarea Pieţei Unice Europene şi evoluţiile către democraţie

înregistrate în Europa Centrală şi de Est au condus către o mai mare permeabilitate a marii

majorităţi a frontierelor naţionale. Au fost înfiinţate numeroase regiuni noi de frontieră şi

transfrontaliere care au devenit membre ale AEBR. Cu toate acestea, deschiderea frontierelor şi

apariţia unor frontiere noi au atras atenţia asupra problemelor specifice frontierelor existente. A

devenit limpede faptul că obiectul integrării europene necesită o politică specială favorabilă

regiunilor de frontieră, pentru a înlătura acele probleme de frontieră care împiedică integrarea.

În Europa Centrală şi de Est, în anii 1989/1990, cooperarea transfrontalieră a debutat după

deschiderea frontierelor, la început cu ezitări datorate faptului că aceste graniţe fuseseră greu de

trecut multă vreme. Astfel, cooperarea a fost pregătită într-o manieră extrem de prudentă.

Îndeosebi, în cazul acestor frontiere anterior extrem de „închise” s-a simţit nevoia adoptării

cooperări bazate pe principii transfrontaliere, în care să fie luate în consideraţie toate aspectele

vieţii oamenilor, comunităţilor şi regiunilor, în scopul de a înlătura atât dezavantajele geografice

ale zonelor de frontieră, cât şi marile diferenţe cu privire la puterea economică, venit,

infrastructură etc., îndeosebi la frontierele externe ale UE, dar şi între aceste state.

Astăzi există numeroase regiuni transfrontaliere (euroregiuni sau structuri similare) în

aproape toate statele Europei Centrale şi de Est, în care s-au realizat iniţiative transfrontaliere şi

acţiuni-pilot, care au fost sprijinite prin programe transfrontaliere în cadrul ajutorului UE pentru

Europa Centrală şi de Est (PHARE-CBC şi TACIS-CBC, vezi capitolul II)

Motivele principale ale cooperării transfrontaliere au fost:

• transformarea frontierelor din linie de separare în loc al comunicării între vecini;

• depăşirea prejudecăţilor reciproce şi a animozităţii dintre oameni din regiunile de frontieră,

rezultat al moştenirii istorice;

• consolidarea democraţiei şi dezvoltarea structurilor administrative, capabile să funcţioneze

la nivel regional şi local;

• depăşirea poziţiei naţional-periferice şi a izolării;

• stimularea creşterii economice şi a dezvoltării, îmbunătăţirea standardului de viaţă;

Page 24: Cooperarea transfrontaliera

24

• asimilare rapidă, respectiv, o apropiere de idealul de integrare europeană.

Analizând evoluţia cooperării transfrontaliere, putem evidenţia următoarele etape: [42, p.13-19]

1. Constituirea primelor euroregiuni. Din cele expuse mai sus, cooperarea transfrontalieră a

început la sfârşitul anilor ’50, când s-au declanşat activităţi de cooperare transfrontalieră

într-un mod organizat, în special, în regiunile Rinului şi Scandinaviei ale Europei de Vest.

2. Crearea cadrului legal şi instituţional. Prin adoptarea Convenţiei-cadru europene a

cooperării transfrontaliere s-au pus bazele juridice comune pe care se poate fonda

cooperarea transfrontalieră la diferite niveluri de administrare. De asemenea, pentru

coordonarea activităţii de cooperare transfrontalieră şi pentru acordarea asistenţei tehnice au

fost lansate proiectele LACE (Linkage, Assistance and Cooperation for the European

Border Regions) şi RCBI (Regional Capacity Building Initiative).

3. Constituirea euroregiunilor cu participarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

Începând cu 1990, au fost create structuri de cooperare transfrontalieră la frontierele externe

ale Uniunii Europene, între Germania şi Polonia. Mijlocul şi sfârşitul anilor ’90 s-au

caracterizat printr-o creştere rapidă a numărului de structuri de tip euroregional de-a lungul

frontierei externe a UE cu ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) (Germania/ Polonia/

Cehia, Austria/Ungaria), cât şi între ţările ECE (Polonia/Slovacia, Slovacia/Ungaria,

România/ Ungaria/Slovenia) [223, p.50].

4. Eurosuportul cooperării transfrontaliere. Din 1990, UE a început să acorde asistenţă

financiară pentru activităţile de cooperare transfrontalieră printr-un şir de programe

(INTERREG, PHARE, TACIS), iniţiative şi proiecte (RCBI).

5. Constituirea euroregiunilor la frontierele ţărilor ECE cu NSI. La sfârşitul anilor ’90, au

început să se constituie euroregiuni cu participarea Noilor state Independente (NSI) la

frontierele Estonia / Finlanda / Federaţia Rusă, Lituania / Letonia / Bielarus, Polonia /

România / Ucraina, România / Ucraina / Republica Moldova.

Sub influenţa a) schimbărilor politice în ECE şi NSI şi tendinţa lor de integrare în UE; b)

semnarea unor acorduri interstatale de facilitare a cooperării transfrontaliere; c) demararea unor

proiecte concrete pe contul creării unor bugete comune; d) lansarea de către UE a programului

TACIS-CBC pentru sprijinirea cooperării transfrontaliere din această zonă şi, nu în ultimul rând,

e) iniţiativele autorităţilor locale de pe ambele părţi ale frontierelor, cooperarea transfrontalieră a

devenit un proces ireversibil. Aceste realizări au condus la apariţia noilor provocări şi la

necesitatea de a accentua „filosofia” din care a rezultat, acum aproape 40 de ani, cooperarea

transfrontalieră.

Pentru a fi eficientă în prezent şi în viitor, cooperarea transfrontalieră trebuie să fie cât mai

cuprinzătoare, caracterizată prin organizarea de activităţi comune chiar de la începuturile ei:

Page 25: Cooperarea transfrontaliera

25

• includerea tuturor aspectelor ale vieţii cotidiene: economie, muncă, cultură, probleme

sociale etc.;

• desfăşurarea permanentă şi participarea partenerilor din toate domeniile şi de pe ambele

părţi ale frontierei;

• desfăşurarea să aibă loc la toate nivelurile: naţional, regional şi local.

Acest concept asupra cooperării transfrontaliere cuprinde necesitatea cooperării pe toate

planurile, precum şi introducerea proceselor de coordonare între acestea. Însă, astfel conflictele de

competenţe pe baza structurilor administrative diferite şi uneori neunificabile de pe ambele părţi

ale frontierei din întreaga Europă sunt de neevitat. Această formă „intensivă” de cooperare

transfrontalieră se practică în mod eficient de câteva decenii în diferite regiuni de frontieră

europene. Atare practică se bazează pe utilizarea principiilor pentru o cooperarea

transfrontalieră de succes, stabilite de Asociaţia Europeană a Regiunilor Frontaliere: [1, p.67]

• Parteneriat, care la rândul său, conţine două elemente: 1) parteneriat vertical, se referă la

relaţiile abordate între nivelurile: UE, naţional, regional şi local din ambele zone de

frontieră; şi 2) parteneriat orizontal, se referă la relaţiile dintre partenerii de pe ambele părţi

ale frontierei (se bazează pe egalitatea părţilor, indiferent de mărimea ţării, importanţa

geografică şi de economică sau numărul populaţiei).

• Subsidiaritate. Cooperarea transfrontalieră este eficientă şi funcţionează acolo unde actorii

locali şi regionali au iniţiative şi îşi asumă responsabilităţi. Acest principiu presupune

consolidarea organismelor locale şi celor regionale ca fiind cele mai adecvate pentru

cooperarea transfrontalieră. Aceste organisme dispun de o flexibilitatea necesară pentru a

depăşi diferenţele existente între structuri şi competenţe de pe ambele părţi ale frontierei,

respectiv pentru a compensa, în caz de necesitate, o parte din funcţiile acestora în cadrul

structurilor transfrontaliere.

• Program comun de dezvoltare transfrontalieră. Parteneriatul şi subsidiaritatea sunt foarte

importante în procesul elaborării şi implementării strategiilor sau programelor de cooperare

transfrontalieră. Elaborarea strategiilor de dezvoltare este necesară pentru evidenţierea

problemelor comune, a potenţialului de dezvoltare, pentru a depăşi iniţiativele izolate de pe

ambele părţi ale graniţei şi pentru a crea o perspectivă comună de dezvoltare. Conceptele

transfrontaliere se bazează pe o analiză comună SWOT (Strendhts – Weaknesses –

Opportunities - Threats) pentru a identifica şansele şi priorităţile de dezvoltare astfel, încât

capacităţile existente să poată fi folosite, iar punctele slabe existente să fie reduse.

• Structuri analoage la nivel regional/local şi surse independente de finanţare. Pornind de

la aceste principii, deducem că cooperarea transfrontalieră nu se reduce doar la faptul că

regiunile învecinate de frontieră îşi dezvoltă întâi propriile programe, priorităţi sau proiecte,

Page 26: Cooperarea transfrontaliera

26

independent una de cealaltă la nivel naţional, apoi contactează parteneri din cealaltă parte a

graniţei pentru a-i implica şi pe aceştia. Nu e suficient să se elaboreze planuri naţionale sau

să se anexeze câteva propuneri de proiect, pentru ca toate acestea să poarte denumirea de

program sau proiect transfrontalier. De asemenea, cooperarea transfrontalieră n-ar trebui să

aibă loc numai pentru că sunt disponibile surse de finanţare externă, deşi acestea sunt un

stimulent important şi un accelerator al cooperării.

Principiile cooperării transfrontaliere sunt un fapt general recunoscut şi necesită a fi

respectate de către toţi factorii implicaţi în acest proces. Printre altele, ele formează şi cerinţele

fundamentale ale programelor europene de asistenţă.

În ceea ce priveşte cooperarea dincolo de frontierele naţionale, se disting următoarele tipuri:

[50, p.202]

• cooperarea transfrontalieră;

• cooperarea interregională;

• cooperarea transnaţională.

Aceste trei tipuri de cooperare pot fi prezentate în cele ce urmează, prin comparaţie (vezi

Anexa 1).

Experienţa Europeană demonstrează că promovarea unei cooperări transfrontaliere, în sensul

adevărat al cuvântului, şi dezvoltarea ei necesită crearea de structuri transfrontaliere specializate şi

permanente. Aceasta se datorează şi faptului că diversitatea politică, culturală şi socială a Europei

a creat un spectru larg de sisteme de administraţie şi de drept, legi şi prescripţii legislative, atât în

statele-membre ale UE, cât şi în cele ale Consiliului Europei, care îngreunează vădit cooperarea

zilnică de peste frontiere. De aceea, crearea structurilor de cooperare transfrontalieră este

întotdeauna rezultatul stabilirii unei cooperări, de regulă, în urma unui proces lent de adaptare şi

găsire a unor soluţii practice la multitudinea de probleme de ordin juridic, administrativ şi politic.

E menţionat că acest proces nu conduce la crearea unui nou nivel „transfrontalier” de

administrare. Termenul de „structură transfrontalieră” nu implică crearea de noi organizaţi, ci este

considerată un „schimb” între nivelurile relevante de administrare care există de ambele părţi ale

frontierei. Aceasta implică luarea unor măsuri, cum ar fi adaptarea, schimburile şi cooperarea

dintre organismele existente şi stabilirea unei multitudini de acorduri formale şi informale.

Printre factorii care pot influenţa asupra creării şi dezvoltării structurilor transfrontaliere sau

creării de impedimente în constituirea lor pot fi distinşi:

• Factorii pozitivi. La aceşti factori se referă: experienţa îndelungată în domeniul cooperării

transfrontaliere, existenţa acordurilor specifice, existenţa acordurilor-cadru interstatale şi, nu

în ultimul rând, posibilitatea de creare a unor programe de finanţare care să sprijine

activităţile transfrontaliere.

Page 27: Cooperarea transfrontaliera

27

• Factorii negativi, cum sunt: restricţii de drept public impuse autorităţilor locale/regionale de

legislaţia naţională, diferenţele de structură şi de competenţe ale nivelurilor de administrare

dintre cele două părţi ale frontierei şi incapacitatea la nivel politic, mai ales la cel naţional,

de a înlătura constrângerile existente, de exemplu, prin instituirea unei noi legislaţii de stat

sau a unor tratate bilaterale.

După cum am menţionat, cooperarea transfrontalieră în cadrul structurilor stabilite

(euroregiuni, grupuri de lucru etc.) nu are drept scop crearea de noi structuri de administraţie

transfrontalieră, dar serveşte ca motor pentru toate sarcinile şi contactele transfrontaliere. Centrul

de greutate cade pe funcţia de prestare a unor servicii transfrontaliere pentru cetăţeni, economie,

autorităţi şi parteneri sociali. În acest mod se pot realiza mai multe lucruri printr-o euroregiune

transfrontalieră.

Structurile şi iniţiativele transfrontaliere. În prezent există numeroase structuri

transfrontaliere, cu o mare diversitate în ceea ce priveşte scopul, competenţele şi capacităţile

deţinute. Majoritatea structurilor transfrontaliere sunt cunoscute sub denumirea de euroregiuni.

Euroregiunea, fiind forma instituţională a cooperării transfrontaliere, constituie în prezent un

model eficace privind rezolvarea problemelor de dezvoltare social-economică a regiunilor

frontaliere a oricăror ţări limitrofe. Aceasta se explică prin faptul că între regiunile de frontieră ale

ţărilor limitrofe există legături tradiţionale stabilite de veacuri, problemele cu care se confruntă

sunt în mare parte omogene, iar rezolvarea lor nu se poate face exclusiv pe teritoriul statelor

naţionale [121, p.197].

Euroregiunile reprezintă forme particulare de cooperare transfrontalieră a colectivităţilor

teritoriale locale. Ele presupun asocierea colectivităţilor teritoriale locale din două sau mai multe

state vecine, formând o zonă unitară, caracterizată prin anumite particularităţi sau interese

comune. Definiţiile care au încercat să completeze „doctrina euroregiunilor” au evidenţiat „natura

lor de revitalizare a tradiţiilor cooperării din zonele de graniţă şi prin care se constituie

instrumente relativ suple ale cooperării ” [141, p.142]. Deci, Euroregiunile pot fi caracterizate ca

o colaborare mai mult sau mai puţin instituţionalizată între autorităţile subnaţionale învecinate

dincolo de hotarele naţionale.

Deşi nu sunt identice din punct de vedere juridic sau organizatoric, ele au caracteristici

comune [159]:

• caracter permanent de funcţionare;

• identitate separată de cea a membrilor săi;

• resurse administrative, tehnice şi financiare proprii;

• capacitate proprie de luare a deciziilor.

Page 28: Cooperarea transfrontaliera

28

Aria geografică a unei euroregiuni este determinată, de regulă, de gradul de integrare socio-

economică, şi nu doar de unităţile sale administrative. Organismele unei euroregiuni

transfrontaliere nu sunt o anexă a guvernului regional sau local, ci un nod central pentru

organismele existente.

Majoritatea euroregiunilor sunt instituite la graniţele Germaniei cu Olanda, Belgia, Elveţia,

Austria, Polonia, Cehia, Franţa şi Danemarca (vezi Anexele 2-3). Există, însă, un număr

considerabil de structuri create pe aceleaşi criterii şi amplasate la frontierele tuturor statelor din

Europa.

Este un fapt general acceptat că în cadrul euroregiunii nu participă colectivităţile teritoriale

la nivel de bază (comune, sate, municipii) şi nici cele la nivel intermediar inferior (cazul

departamentelor franceze, provinciilor italiene etc.), ci numai colectivităţile teritoriale locale

intermediare superioare, imediat inferioare nivelului statal, denumite de cele mai dese ori regiuni.

Din aceste considerente, euroregiunile se asociază, de regulă, cu regiunile transfrontaliere.

Particularitatea euroregiunilor, sub aspectul componenţei lor, este relevată şi de faptul că, în

cazul statelor federale, în euroregiuni sunt incluse unităţile federale (landurile germane şi

austriece, cantoanele elveţiene sau republicile autonome ruseşti), care nu sunt simple colectivităţi

teritoriale locale cu caracter administrativ. Mai mult, există euroregiuni în care una dintre

componente este chiar un stat, este adevărat, un microstat, de nivelul unei regiuni. Este vorba de

Luxemburg şi Andora, care sunt componente ale regiunilor EuRegio SaarLor-LuxRhin

(Luxemburg / Franţa / Germania) şi Communaute de Travail des Pyrénées (Andorra / Franţa /

Spania) [215, p.51-53].

Prin urmare, la nivel teoretic, euroregiunile sunt structuri compuse exclusiv din regiuni

administrative, în practică multe dintre ele includ entităţi politico-statale, fie state federale, fie

chiar state întregi.

Dintre structurile de tip euroregional, e de menţionat structurile transfrontaliere regionale

din Ţările Scandinave care prezintă asemănări considerabile cu euroregiunile, mai ales în ceea ce

priveşte identitatea, capacitatea şi rolul jucat în cadrul Programului INTERREG [22, p.4]. Aceste

structuri reprezintă asociaţii de autorităţi locale, constituite sub Acordul Nordic [1, p.36], cu

caracter permanent şi multifuncţional, dotate cu resurse proprii ce provin din cotizaţiile membrilor

lor. Diferenţa majoră faţă de euroregiunile tradiţionale este aria geografică mult mai mare pe care

o acoperă, cuprinzând mai multe regiuni frontaliere (de exemplu, North Calotte, Norvegia/

Suedia/ Finlanda include cinci regiuni frontaliere).

Lista euroregiunilor din EU şi ţările ECE, precum şi structurile de tip euroregional din

Scandinavia şi Ţările Baltice sunt prezentate în Anexele 2, 3 şi 4.

Page 29: Cooperarea transfrontaliera

29

Asociaţia Europeană a Regiunilor Frontaliere (AEBR) a stabilit o listă detaliată a criteriilor

de constituire a unei euroregiuni (Anexa 5).

În mod tradiţional, s-a stabilit următoarea consecutivitate în constituirea unei structuri de tip

euroregiune [10, p.125]:

• constituirea de asociaţii compuse din autorităţi regionale/locale în vederea cooperări

transfrontaliere de ambele părţi ale frontierei în conformitate cu legislaţia naţională;

• instituirea unui acord de cooperare transfrontalieră între asociaţii care să îndeplinească cel

puţin următoarele condiţii: reprezentare egală în organismele de conducere (consiliu,

comitet, etc.), contribuţii financiare din partea asociaţiilor în vederea realizării unui buget

comun, secretariat comun.

• În cazul în care acordul de cooperare încheiat între asociaţii cade sub incidenţa prevederilor

legislaţiei naţionale care permite autorităţilor publice participante să transfere organismului

transfrontalier responsabilităţile şi competenţele necesare, acordul de cooperare încheiat

poate acoperi şi administrarea programelor şi proiectelor finanţate de UE. În caz contrar,

este necesară încheierea unui acord separat cu participare din partea autorităţilor de stat

competente.

Structurile transfrontaliere pot fi variate din punctul de vedere al funcţiilor pe care le

îndeplinesc, capacităţilor pe care le au (financiare, tehnice, de decizie), ca şi al scopului lor. Unele

dintre aceste structuri implică crearea de noi organisme, dar există şi cazuri de structuri informale

care au o formă juridică. Unele structuri au caracter permanent, altele au fost create în vederea

coordonării unor programe specifice ale UE, iar altele au fost organizate ad-hoc, având un

caracter temporar.

Din aceste considerente, în afară de structurile tradiţionale de tip „euroregiuni”, sunt

cunoscute şi alte tipuri de structuri de cooperare transfrontalieră cum ar fi:

• comunităţile de lucru;

• consiliile regionale;

• comisiile interstatale;

• structuri de coordonare a programelor UE;

• structuri la nivel de proiect;

• structuri de cooperare ad-hoc.

În anumite cazuri, autorităţile regionale/locale sau alte organizaţii sunt de acord să

coopereze în baza semnării unui protocol de cooperare sau a unui acord legal fără obligaţi, creând

un tip de structură, de regulă, fără statut legal propriu, numit comunitate de lucru. Cele mai

cunoscute comunităţi de lucru sunt:

Page 30: Cooperarea transfrontaliera

30

• Comunitatea de lucru a landurilor şi regiunilor alpine ARGE/ALP, fondată în 1972, care

cuprinde 3 landuri austriece, 3 cantoane elveţiene, 1 land german, 1 regiune şi cele două

provincii autonome (Tirolul de Sud şi Trentino).

• Comunitatea de lucru a Alpilor de Est ARGE-ALPEN-ADRIA, fondată în 1978 care s-a

lărgit succesiv, reunind 5 landuri austriece, 4 regiuni italiene, 1 land german, Croaţia şi

Slovenia, 4 comitate ungureşti.

• Comunitatea de lucru a cantoanelor şi regiunilor din Alpii Occidentali CENTRE, creată în

1982 şi formată din 3 cantoane elveţiene, 3 provincii italiene şi 2 regiuni franceze.

• Comunitatea de lucru din zona munţilor Pirinei, creată în 1983 din 4 comunităţi autonome

spaniole, 3 regiuni franceze şi Andora.

• Comunitatea de lucru din zona munţilor Jura, creată în 1985, reunind o regiune franceză şi

cantoane elveţiene.

Printre domeniile de cooperare ale acestor structuri se înscriu: amenajarea teritoriului,

protecţia mediului, transporturi, cultură, informaţie, ştiinţă, economie, agricultură, sănătate,

igienă.

Un alt tip de structuri transfrontaliere sunt consiliile regionale (cum sunt la frontierele

germano-austriece numite Regionalrate), structuri alcătuite din consilieri aleşi din rândurile

autorităţilor regionale participante din ambele părţi ale graniţei.

Caracteristicile principale comune ale acestor tipuri de structuri sunt:

• caracterul permanent de funcţionare;

• identităţi separate;

• nu deţin capacităţi distincte de membrii săi, fiind conduse de un preşedinte prin rotaţie;

• rareori au capacitatea de a lua decizii proprii fără consultarea membrilor săi.

Aceste structuri s-au axat în general pe activităţi de planificare strategică (cum ar fi

întocmirea de studii) şi/sau dezvoltarea unor proiecte specifice, dar până în prezent nu li s-a

acordat un rol important în desfăşurarea INTERREG.

După 1960, între statele europene au fost încheiate un şir de acorduri de instituire a unor

structuri de cooperare interguvernamentale, care sunt cunoscute sub denumirea de comisii

interstatale. Acest tip de structuri a fost recomandat de conferinţa Ministerelor de Planificare

teritorială organizată de Consiliul Europei în 1970 şi de atunci astfel de structuri au fost create la

frontierele multor state din Europa Occidentală (de exemplu, Germania/Franţa,

Olanda/Germania), dar şi la hotarele unor ţări ECE (Germania/Polonia, Polonia/Cehia,

Ungaria/Slovacia). Obiectul general al comisiilor interstatale este de a îmbunătăţi procesul de

cooperare transfrontalieră în domeniul planificării teritoriale şi alte domenii de activitate cum ar

Page 31: Cooperarea transfrontaliera

31

fi: planificarea fizică de ambele părţi ale frontierei, dezvoltarea economică regională, protecţia

mediului, infrastructura transporturilor, servicii publice etc.

Aceste tipuri de structuri pot fi caracterizate astfel:

• caracterul permanent de funcţionare;

• capacitatea de luare a deciziilor;

• identitatea necesară de cea a membrilor săi;

• lipsa resurselor tehnice şi financiare proprii.

Pentru îndeplinirea scopurilor şi coordonarea programelor INTERREG au fost create

structuri speciale. În prezent, astfel de structuri activează la majoritatea frontierelor din Europa,

ele dispunând, de regulă, de un comitet de monitorizare şi un secretariat. Scopul principal al unor

astfel de structuri este acela de coordonare a implementării programelor INTERREG.

Există unele cazuri când astfel de structuri s-au consolidat şi s-au transformat în structuri

permanente de desfăşurare a cooperării transfrontaliere. Exemplul clasic în acest sens este oferit

de PAMINA (Germania/Franţa). Constituit în formă de birou de informare şi consultanţă pe

probleme transfrontaliere în 1988, în prezent a devenit euroregiunea Pamina.

Societăţile Economice Mixte sunt exemple clasice de structuri de cooperare la nivel de

proiect. Acestea primesc şi întrebuinţează mijloace financiare publice pentru realizarea unor

proiecte de interes public. Cele mai cunoscute structuri la nivel de proiect sunt: EEIG-ECOM

(Irlanda de Nord/Irlanda (camera Europeană de Comerţ)), EEIG - Institute pour la Coperation et

l`Administration Europeenne (Germania/Franţa). Acest tip de structuri poate activa în afara

frontierelor statelor naţionale, fiind recunoscut ca organism de drept privat şi un instrument util de

cooperare transfrontalieră, cu care autorităţile publice pot coopera. Deşi există anumite limitări

privind responsabilitatea autorităţilor public în acordurile încheiate cu astfel de structuri

(utilizarea mijloacelor publice în proporţie de 50% trebuie să fie asigurată de acelaşi număr de

voturi în consiliul de conducere), tocmai flexibilitatea finanţării acordă un grad înalt al utilităţii

unor astfel de structuri.

Există şi organisme de cooperare transfrontalieră create ad-hoc, de regulă, pentru

implementarea anumitelor proiecte concrete, care au un caracter de organizaţii nonguvernmentale,

aparţinând sectorului privat sau de voluntariat. Structurile ad-hoc iau naştere fără acorduri sau

baze oficiale juridice, fiind constituite în marea majoritate ca regiuni de frontieră în scopul de a

sprijini activităţile de management, în corelare cu transpunerea de proiecte transfrontaliere. În mai

multe regiuni de graniţă au existat astfel de structuri informale, pentru anumite perioade de timp,

în cadrul reţelelor sau asociaţiilor de interes participante la cooperarea transfrontalieră. Odată cu

introducerea Programului INTERREG, ca program de asistenţă pentru cooperarea transfrontalieră,

câteva dintre aceste reţele au luat iniţiativa să înainteze propuneri, ca răspuns la solicitarea

Page 32: Cooperarea transfrontaliera

32

guvernelor naţionale, şi au prezentat propuneri de proiecte transfrontaliere. Exemplul poate fi

Cooperarea Irlanda din zona Irlanda/Irlanda de Nord, stabilit în 1979 de către un grup de oameni

de afaceri de marcă, comercianţi, specialişti şi profesori universitari, grup ce a dezvoltat şi a

implementat un număr considerabil de proiecte vizând promovarea înţelegerii şi cooperării la

nivel transfrontalier în domeniul economic, social şi cultural [157, p.49]. Având în vedere

varietatea obiectivelor şi sarcinilor, structurile de cooperare ad-hoc pot fi create pentru

îndeplinirea următorilor sarcini: sprijinirea proceselor de planificare a proiectelor, sprijinirea

managementului de proiect şi implementarea proiectelor, oferirea asistenţei sau consultanţei

pentru structurile de cooperare existente. O dată cu extinderea acestor forme de cooperare

transfrontalieră şi interregionale spre Ţările Baltice şi spaţiul fostei URSS, se observă şi anumite

schimbări în structura organizatorică a euroregiunilor. Majoritatea acestor iniţiative interne au

încercat să imite şi să transplanteze modele de cooperare transfrontalieră ale Europei Occidentale

şi cu restul modelelor de regionalism care au devenit o parte considerabilă a proiectelor Uniunii

Europene. Drept exemplu poate servi constituirea Euroregiunii Nisa, în Europa Centrală, în mai

1991, cu participarea activă a autorităţilor publice locale din Cehia, Germania şi Polonia. Această

uniune a pus fundamentul unei organizaţii transfrontaliere regionale care cuprinde circa 12.000

km2 şi peste 1,7 milioane de oameni. În 1994, 8 euroregiuni funcţionau deja ca ansambluri

instituţionale constituite pe baza autorităţilor subnaţionale ale Cehiei, Germaniei, Ungariei,

Poloniei, Slovaciei, României şi Ucrainei. Potrivit statutului acestor forme de organizare,

euroregiunile întrunesc unităţi teritoriale similare, legate de existenţa unor interese comune în

rezolvarea problemelor din diferite domenii [101]. Printre euroregiunile cele mai apropiate de

Republica Moldova se enumeră euroregiunea Carpaţilor (Transcarpatian Euroregion), înfiinţată la

14 februarie 1993, care cuprinde un teritoriu de 53.200 km2, cu aproape 5 milioane de locuitori,

din care fac parte: Ucraina, Ungaria, România, Polonia şi Slovacia. Printre scopurile înfiinţării

acestei euroregiuni carpatiene s-au enumerat: sprijinirea unei dezvoltări regionale şi economice

mai rapide, contribuirea la dezvoltarea unor legături de bună vecinătate. O altă euroregiune vecină

este Dunăre–Mureş–Tisa (DMT), scopul căreia este dezvoltarea şi lărgirea relaţiilor dintre

comunităţile şi administraţiile locale în diferite domenii, urmând ca prin această cooperare să se

înlesnească integrarea în cadrul proceselor europene actuale.

Motivul principal al voinţei de cooperare prin euroregiuni ţine de necesitatea imperioasă de

a învăţa din experienţele vecinilor de-a lungul frontierelor naţionale, dar şi de a crea condiţii

necesare pentru a adera cu drepturi depline la instituţiile Uniunii Europene. Concluzionând, e

necesar a menţiona că o cooperare transfrontalieră pe termen lung, orientată spre un anumit scop,

necesită, mai devreme sau mai târziu, structuri de organizare transfrontaliere durabile. Ca şi în

cazul demarării cooperării transfrontaliere, crearea structurilor reale se poate realiza doar cu mari

Page 33: Cooperarea transfrontaliera

33

eforturi într-o perioadă lungă de timp. Greşelile mereu repetate, care frânează crearea structurilor

de cooperare transfrontaliere şi managementul de programe comune, constau în tendinţa de a

armoniza şi de a face similare competenţele legale şi structurile de pe ambele părţi ale frontierei,

considerându-le o premisă pentru cooperarea transfrontalieră. Prin eforturile de acest fel se pierd

mulţi ani şi de aceea ele se pot dovedi contraproductive. De fapt, nici un stat din interiorul sau

exteriorul UE nu îşi va schimba structurile culturale sau competenţele juridice doar datorită

regiunii de frontieră. Este mult mai important să se folosească posibilităţile care există de ambele

părţi ale frontierei şi să se meargă pe căile deja existente. Pentru toţi partenerii implicaţi în

cooperarea transfrontalieră este foarte important să coopereze în interiorul condiţiilor-cadru

naţionale.

Cooperarea transfrontalieră poate fi privită şi ca un răspuns practic la crizele care au urmat

după destrămarea regimului sovietic, pe fondul slăbiciunilor instituţionale cunoscute de către

majoritatea statelor naţionale (inclusiv Republica Moldova), a ambiguităţilor dezvoltării

economice şi a lipsei unor strategii naţionale şi regionale eficiente, care să facă regiunile capabile

de a răspunde sfidărilor legate de restructurarea economică, deteriorarea mediului ambiant şi a

declinului infrastructurii. Prin urmare, România– Republica Moldova – Ucraina au multe motive

şi condiţii obiective pentru a dori să câştige prin formarea şi promovarea unor euroregiuni [170,

p.142]. Crearea euroregiunilor nu poate substitui integrarea reală în cadrul constelaţiei economice

şi politice a Europei lărgite, însă poate, cu toate acestea, să servească drept un instrument efectiv

pentru promovarea acestei integrări.

În capitolul următor va fi analizata experienţa Uniunii Europene în domeniul promovării şi

dezvoltării cooperării regionale transfrontaliere, în special, vor fi analizate, pe de o parte, politicile

şi instrumentele de promovare şi susţinere, şi pe de altă parte, practica implementării la nivel

regional şi impactul lor asupra dezvoltării economice a regiunilor de frontieră.

Page 34: Cooperarea transfrontaliera

34

CAPITOLUL II ESTIMAREA POLITICILOR ŞI INSTRUMENTELOR DE DEZVOLTARE A

COOPERĂRII REGIONALE TRANSFRONTALIERE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 2.1. Ascendenţa politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene şi efectele ei asupra

dezvoltării economice a regiunilor

Aprofundarea construcţiei europene semnifică progresul gradual al integrării economice

spre etapele sale de dezvoltare superioară. Itinerarul parcurs a presupus eliminarea tuturor

barierelor, inclusiv a discrepanţelor. Este absolut evident că aceste progrese nu puteau fi posibile

fără adoptarea politicilor comune comunitare, prin intermediul cărora se imprimă, tuturor statelor

membre ale Uniunii regionale, mai multă pondere economică şi politică. Fascinaţia integrării

regionale europene este foarte instructivă pentru ţările în curs de dezvoltare. Aceasta fiind dictată

de valorile fundamentale ale UE, şi anume: diversitatea socială, istorică şi culturală a regiunilor ce

o compun [143, p.107].

Extinderea Uniunii Europene generează probleme legate de atenuarea dezechilibrelor

regionale şi susţinerea proceselor de dezvoltare regională. Politica de dezvoltare regională este

una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce

decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale

existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru

dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea

urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc.

Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal

pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin

contribuţia statelor-membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere

Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare regională este stabilită prin Titlul XVII al

Tratatului Uniunii Europene (respectiv XIV în Tratatul de la Roma), ce defineşte obiectivul

politicii regionale – „reducerea disparităţilor existente dintre nivelurile de dezvoltare ale

diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor mai puţin dezvoltate sau a insulelor, inclusiv

a regiunilor rurale” – şi principiile ce stau la baza realizării acestuia. La Tratat se adaugă

Regulamentul Consiliului No 1260/99 [51, p.198] prin care sunt stabilite prevederile generale de

funcţionare a Fondurilor structurale (şi amendat prin Regulamentul No 1447/2001 [51, p.175),

precum şi alte reglementări privind funcţionarea fondurilor structurale şi a Fondului de Coeziune.

Instrumentul principal al politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene îl constituie

sistemul fondurilor structurale format din:

• Fondul Social European (FSE), 1958, fiind centrat pe îmbunătăţirea modului în care

funcţionează piaţa muncii în diferite ţări şi pe reintegrarea şomerilor pe piaţa muncii;

Page 35: Cooperarea transfrontaliera

35

• Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA), 1962, în scopul

finanţării politicii agricole comune şi pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale şi

îmbunătăţirea structurilor agricole;

• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 1975, cu scopul de a redistribui o

parte a contribuţiilor bugetare ale statelor-membre către regiunile cele mai sărace ale comunităţii

în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în

investiţii productive (pentru crearea şi menţinerea unor locuri de muncă durabile) şi în investiţii în

infrastructură.

Un moment important în dezvoltarea politicii regionale este reprezentat de adoptarea Actului

Unic European, în 1986, prin care se introduce conceptul de coeziune economică, adică a

eliminării diferenţelor economice existente la nivelul diferitelor regiuni, şi se creează premisele

unei politici de coeziune economică şi socială ca politică de sine stătătoare, având drept scop

facilitarea aderării la piaţa unică europeană a ţărilor din sudul Europei.

Crearea Programului Phare, în 1989, reprezintă un element de noutate în cristalizarea

politicii regionale, având scopul de a sprijini Polonia şi Ungaria (abia ieşite din spaţiul blocului

comunist) în efortul de reconstrucţie a economiilor lor naţionale şi revizuirea acestuia. Din anul

2000, Phare avea drept scop susţinerea dezvoltării regionale în ţările candidate.

Odată cu ratificarea Tratatului Uniunii Europene în 1993, problema coeziunii economice şi

sociale apare din nou în agenda comunitară şi devine unul dintre principalele obiective ale

Uniunii, alături de uniunea economică şi monetară şi de piaţa unică europeană. De asemenea,

duce şi la crearea unui nou fond – Fondul de coeziune, ce are drept scop sprijinirea proiectelor din

domeniului protecţiei mediului şi infrastructurii de transport în statele-membre mai puţin

dezvoltate (cum au fost Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda).

În perspectiva extinderii UE către nord (pentru aderarea Finlandei şi Suediei în 1995) în anul

1994, este înfiinţat al patrulea fond structural - Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul

Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul

existent la acel moment. În acelaşi an, devine activ şi Comitetul Regiunilor - organ consultativ

înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht cu rolul de a emite opinii în procesul de decizie şi de a

sprijini Comisia Europeană în activităţile sale din sectorul dezvoltării regionale.

Implementarea politicii de dezvoltare regională, la nivel regional, se face conform

sistemului NUTS (Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică) al Uniunii Europene,

ultima dată amendat în luna mai 2003 [203]. Conform acestuia, regiunile UE se împart, în funcţie

de populaţia lor, în trei categorii NUTS:

• NUTS 1 – cu o populaţie între 3 000 000 – 7 000 000 locuitori;

• NUTS 2 - cu o populaţie între 800 000 – 3 000 000 locuitori;

Page 36: Cooperarea transfrontaliera

36

• NUTS 3 - cu o populaţie între 150 000 – 800 000 locuitori.

Reforma din 2000, pentru a utiliza fondurile structurale cât mai eficient, a decis concentrarea

lor prin reducerea numărului obiectivelor prioritare de la şase la trei (tabelul 1).[176, p.18]

Tabelul 1.

Obiectivele prioritare ale Fondurilor structurale pentru perioadele 1994-1999 şi 2000-2006

Obiective prioritare

1994-1999

Reforma Obiective prioritare

2000-2006

Ob.(1) - ajustarea economică şi structurală a regiunilor rămase în urmă ca dezvoltare

Obiectivul 1 (teritorial) – ajustarea economică şi structurală a regiunilor rămase în urmă ca dezvoltare, inclusiv a regiunilor din nordul Europei (PIB < 75% media UE) – absoarbe 70% din bugetul fondurilor structurale, de care beneficiază peste 50 de regiuni şi 22% din populaţia UE

Ob.(2) - reconversia economică a regiunilor aflate în declin industrial

Ob.(3) - combaterea şomajului pe termen lung şi facilitarea integrării profesionale a tinerilor şi a persoanelor expuse excluderii de pe piaţa muncii

Obiectivul 2 (teritorial) – reconversia economică şi socială a regiunilor cu dificultăţi structurale - urbane sau rurale, dependente de industrie sau pescuit – absoarbe 11,5% din bugetul fondurilor structurale, de care beneficiază 18% din populaţia UE

Ob.(4) - facilitarea adaptării forţei de muncă de orice sex la schimbările intervenite în industrie şi în procesul de producţie în general

Ob.(5) – promovarea dezvoltării rurale prin:

- Ob.5(a) - urgentarea ajustării structurilor agricole în cadrul reformei politicii agricole comune

- Ob.5(b) - facilitarea dezvoltării şi

ajustării structurale a zonelor rurale

Obiectivul 3 (tematic) - dezvoltarea resurselor umane în afara regiunilor eligibile pentru Obiectivul 1, prin modernizarea politicilor şi sistemelor de educaţie şi formare profesională şi promovarea ocupării forţei de muncă

– absoarbe 12,3% din bugetul fondurilor structurale

Ob.(6) - dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor slab populate din zonele nordice ale Suediei şi Finlandei

Obiective

1 şi 6

Obiective

2 şi 5b

Obiective

3 şi 4

Notă. Fostele arii obiectiv de tip 5a sunt sprijinite prin PAC, respectiv din FEOGA componenta de garantare.

Page 37: Cooperarea transfrontaliera

37

Trebuie menţionat că NUTS 2 este nivelul la care a fost implementată politica de dezvoltare

regională în statele-membre ale UE şi care a fost valabilă până la începutul anului 2008 (toate

datele statistice din lucrarea respectivă sunt în baza NUTS-2003).

Pe parcursul extinderii Uniunii Europene, a avut loc procesul de reformă a fondurilor

structurale, început în 1999 în urma summit-ului de la Berlin. Prima reformă din anul 2000 a

condiţionat schimbări esenţiale pentru perioada financiară 2000-2006 şi a două reformă din

perioada anilor 2004-2006- pentru o nouă perioada de finanţare 2007-2013.

Evaluarea realizată la încheierea primei etape de funcţionare a fondurilor structurale (1989-

1993) a demonstrat că situaţia economică şi socială a unor regiuni a cunoscut o evoluţie care nu

mai justifică asistenţa comunitară în perioada 2000-2006.[1, p.145] Pentru acestea au fost

asigurate fonduri de sprijin pentru o perioadă de tranziţie, astfel încât ele vor continua să

primească asistenţă financiară descrescătoare gradual până în 2005 (pentru ariile obiectiv 1 şi 2)

sau 2006 (pentru ariile obiectiv 3), când finanţarea va înceta. În această situaţie se aflau regiunile:

Hainaut (Belgia), Corsica şi Valenciennes, Douai şi Avesnes (Franţa), Berlinul de Est (Germania),

Irlanda de Sud şi de Est, Molise (Italia), Irlanda de Nord, Highlands şi zona insulară a Scoţiei

(Marea Britanie), Flevoland (Olanda), Cantabria (Spania), Lisabona şi Tagus (Portugalia) [73,

p.114].

Pentru realizarea şi continuitatea reformelor politicii de dezvoltare regională bugetul

fondurilor structurale a fost mărit de la 75 mlrd. EUR (pentru perioada 1989-1993) până la 308

mlrd. EUR, respectiv pentru perioada de finanţare 2007-2013. Evoluţia bugetului fondurilor

structurale pe parcursul implementării politicii de dezvoltare regională poate fi urmărită în fig. 4.

Fig.4. Evoluţia bugetului fondurilor structurale pentru perioada 1989–2013 (mlrd. €) Sursa: prelucrări ale autorului.

E necesar de menţionat că în afară de cele trei obiective majore ale politicii regionale a

UE, din bugetul fondurilor structurale pentru perioada 2000-2006 au fost alocate finanţări

75

161 195

308

0

50

100

150

200

250

300

350

1989-1993 1994-1999 2000-2006 2007-2013

Page 38: Cooperarea transfrontaliera

38

pentru patru iniţiative comunitare (Instrumente financiare), cu un buget total de 5,35% (10,44

mlrd. EUR) şi Fondul de Coeziune (Fig.5).

11,11

135,9522,45

24,05

18 10,44Acţiuni inovative

Protecţie ecologică (în afara Obiect1)

Obiectiv 1

Obiectiv 2

Obiectiv 3

Fond de coeziune

Iniţiative comunitarea

Fig.5. Bugetul total al alocaţiilor pentru fondurile structurale şi Fondul de Coeziune în

perioada 2000-2006 Sursa: Investigaţiile autorului în baza: Gribincea A. Imitational Models of the Innovation Development of the Country in Conditions of the Internationalization of the Economy. In Revista Economică. -Chisinău-Sibiu, Nr. 5-6, 2008, p.33-41.

„Agenda 2000” prevedea reducerea numărului iniţiativelor comunitare de la 30 la patru [148],

care au fost:

• INTERREG III - concentrarea asupra cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi

interregionale vizând promovarea unei dezvoltări echilibrate a ansamblului teritoriului

european. Este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională;

• LEADER+ - concentrarea asupra dezvoltării durabile din zonele rurale. Este susţinut din

Fondul european de orientare şi garanţie agricolă;

• URBAN II - concentrarea asupra restructurării ariilor urbane confruntate cu probleme de

dezvoltare. Programele sunt finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională;

• EQUAL - destinat cooperării europene pentru combaterea discriminării şi inegalităţilor

de orice natură în ce priveşte accesul bărbaţilor şi femeilor pe piaţa muncii. Este susţinut

din Fondul Social European.

Scopul iniţiativelor comunitare a fost de a identifica soluţii comune pentru problemele cu

care se confruntă Uniunea în general. Analiza detaliată a instrumentelor financiare este descrisă în

punctul 2.2 al lucrării respective.

Page 39: Cooperarea transfrontaliera

39

Disparităţile dintre statele-membre ale Uniunii Europene s-au agravat considerabil cu

aderarea celor 10 state noi, membre din 2004 şi celor două din 2007 (vezi Anexa 6).

Dezechilibrele respective, fiind de natură economică, socială şi teritorială, a condiţionat

necesitatea evidenţierii efectului Politicii Europene de Coeziune până în anul 2007 asupra

dezvoltării regiunilor în Uniunea Europeană. [249, p.283].

Din punct de vedere economic, convergenţa există atât la nivel naţional, cât şi la cel

regional. La nivel naţional, e necesar a menţiona că beneficiarii importanţi ai politicii de coeziune

în perioada 1994-2006 – Grecia, Spania, Irlanda şi Portugalia – ca grup, au înregistrat o creştere

impresionantă. Între anii 1995 şi 2005, Grecia şi-a redus decalajul faţă de restul UE-27, ajungând

de la 74% la 88% PIB pe cap de locuitor din media UE-27 în 2005. În aceeaşi perioadă, Spania şi

Irlanda au ajuns de la 91% şi 102%, respectiv, la 102% şi 145% din media Uniunii. În acelaşi

timp, creşterea înregistrată în Portugalia, PIB pe cap de locuitor fiind sub media Uniunii, începând

cu 1999, în 2005 a reprezentat 74% din media UE.

Noile state-membre, în special cele cu nivel jos al PIB pe cap de locuitor, înregistrează o

creştere mai accentuată şi o diminuare mai rapidă a decalajelor. În special, PIB al celor trei state

baltice s-a dublat în decada 1995-2005. Ratele de creştere din Polonia, Ungaria şi Slovacia sunt

mai mult decât duble faţă de media UE (fig.6).

0

20

40

60

80

100

120

140

160

LU IE DK NL AT BE UK SE FI DE FR IT ES CY EL SI CZ PT MT HU EE SK LT PL LV RO BG BG

Fig.6. PIB real pe cap de locuitor în PPC, 2005 Sursa: Eurostat, 2006.

Totuşi, deoarece s-a pornit de la un PIB foarte scăzute pe cap de locuitor şi ţinându-se cont

de ratele de creştere curente, probabil, vor trece mai mult de 15 ani până când Polonia şi, în

special, Bulgaria şi România, vor atinge un PIB pe cap de locuitor reprezentând 75% din media

UE-27.

Page 40: Cooperarea transfrontaliera

40

La nivel regional, creşterea economică relativ puternică din regiunile cu un PIB scăzut pe

cap de locuitor în decursul ultimului deceniu a însemnat că, în ansamblu, regiunile UE au tendinţe

convergente. Între 1995 şi 2004, numărul regiunilor cu un PIB pe cap de locuitor sub 75% din

media UE a scăzut de la 78 la 70, iar numărul celor aflate la o cotă de sub 50% din media UE a

scăzut de la 39 la 32 (Tabelul 2).

Tabelul 2 Regiuni cu PIB <75% sub media UE, 1995 şi 2004

UE-15 NMS12 UE-27

1995 2004 1995 2004 1995 2004

Numărul de regiuni 213 55 268

Populaţia totală (milioane) 372 386 106 104 479 490

PIB pe cap de locuitor <75% sub media UE

regiuni (număr) 27 21 51 49 78 70

Populaţie (număr,

milioane)

32 32 103 91 136 123

Sursa: Eurostat, 2007.

Regiunile aflate în urmă ca dezvoltare din cadrul UE-15, care au fost principalii beneficiari

ai sprijinului acordat în baza politicii de coeziune în perioada 2000-2006, au manifestat o creştere

semnificativă a PIB pe cap de locuitor comparativ cu restul UE între 1995 şi 2004. În 1995, 50 de

regiuni cu un număr total de 71 de milioane locuitori au înregistrat un PIB pe cap de locuitor

situat sub 75% din media UE-15. În 2004, aproape una din patru astfel de regiuni, cuprinzând

aproape10 milioane de locuitori, a înregistrat o creştere a PIB pe cap de locuitor peste pragul de

75% [65, p.179].

Cu toate aceste progrese, disparitatea absolută rămâne foarte evidentă. Aceasta este, parţial,

rezultatul extinderii recente şi, parţial faptului că procesul de creştere tinde să se concentreze – în

fazele iniţiale ale dezvoltării – în zonele cele mai dinamice din interiorul ţărilor (fig.7).

Page 41: Cooperarea transfrontaliera

41

Fig.7. Disparitatea regională a Statelor Membre ale Uniunii Europene

Sursa: Eurostat, 2007.

Din punct de vedere social, impactului Politicii de Coeziune se accentuează prin faptul că,

populaţia Uniunii a crescut de la 380 la 454 milioane (EU-25) şi 485 milioane (EU-27). Între 2000

şi 2005, ratele regionale de ocupare a forţei de muncă au fost convergente în cadrul UE.

Pe parcursul acestei perioade, anumite ţări au cunoscut o creştere consistentă şi larg

răspândită a ocupării forţei de muncă, în timp ce altele, precum România şi Polonia, au înregistrat

un declin în majoritatea regiunilor, în unele cazuri cu peste 2 puncte procentuale (Anexa 7). Din

figura 8 putem evidenţia tendinţa ratei de ocupaţie a forţei de muncă în perioada 2003-2005.

footerfooter 1010

Rata Regională de Ocupaţie a Forţei de Muncă 2003Persoane angajate de la 15 - 65 ani in %

EUR-27 = 62.5

< 55

60 - 65

65 - 70

70 - 75

>= 75

55 - 60

no data

footerfooter 1010

Rata Regională de Ocupaţie a Forţei de Muncă 2005Persoane angajate de la 15 - 65 ani in %

Fig.8. Rata de ocupaţie a forţei de muncă în perioada 2003-2005

Sursa: Third Report on Economic and Social Cohesion, 2005 şi Eurostat Regional Yearbook, European Comission, Luxembourg, 2007.

În scopul atingerii nivelului ratei de ocupaţie a forţei de muncă stimulat în Agenda de la

Lisabona (rata de ocupaţie la nivel de 70%), UE trebuie să genereze aproximativ 23,5 mln de

locuri de muncă, dintre care 7 mln pentru femei şi 7 mln pentru populaţia cu vârsta de 55-64 ani.

Page 42: Cooperarea transfrontaliera

42

Un alt factor social este rata şomajului care, în general, s-a micşorat în perioada respectivă

(Anexa 8). Între 2000 şi 2005 şomajul a scăzut de la 13,4% la 12,4% în regiunile în dezvoltare,

deşi în unele din ele această rata a crescut cu 2%. În cele mai dezvoltate regiuni şomajul a rămas

stabil, mai jos de 8%, deşi regiunile din Spania, Italia, Franţa şi Anglia, în general, au înregistrat

micşorarea ratei şomajului, iar regiunile din Germania, Austria, Olanda şi Belgia – creşterea ei. E

de menţionat că nivelul de sărăcie s-a schimbat diferenţiat în UE-27, şi anume, populaţia din

aceasta categoria în mărime de 20% s-a înregistrat în Lituania, Polonia, Irlanda, Grecia, Spania şi

Portugalia şi numai 10% în Olanda, Republica Cehă şi Suedia.

Din punct de vedere teritorial, impactul politicii de coeziune poate fi caracterizată, în primul

rând, prin concentrarea teritorială mai joasă a PIB în centrele tradiţionale ale UE. S-a evidenţiat că

prosperitatea economică în UE devine mai puţin concentrată din punct de vedere geografic:

„centrele” economice tradiţionale ale Europei (ariile dintre Londra, Paris, Milan, Munich şi

Humburg) au contribuit mai puţin la PIB al UE-27 în 2004 în comparaţie cu anul 1995. Aceasta

tendinţă este caracterizată prin creşterea noilor „centre” cum sunt: Dublin, Madrid, Helsinki şi

Stockholm, dar şi Varşovia, Praga, Bratislava şi Budapest.

În perioada 1995-2005 a crescut activitatea economică la nivel regional, în special dintre

centrele sus menţionate (de exemplu, Varşovia şi Bucureşti). Şi, un aspect, important a căpătat,

tendinţa către urbanizare, ceea ce a înregistrat migraţia populaţiei către centrele regionale,

dezvoltarea sistemului transportului urban etc.

Cu toate acestea, a avut loc şi migraţia din zonele urbane către centrele mari, în special

aceasta tendinţă s-a înregistrat în sudul Italiei, nordul Finlandei, în Suedia şi Scoţia, Germania de

Est şi în părţile estice ale Poloniei.

Cele expuse mai sus, ca rezultat al extinderii UE, au accentuat necesitatea reformării

Politicii Europene de Coeziune şi relansării Strategiei de la Lisabona. În urma reformei politicii de

coeziune din 2006 pentru perioada 2007-2013, principalul scop al politicii de coeziune rămâne

reducerea disparităţilor dintre statele-membre şi regiuni prin concentrarea resurselor asupra

zonelor mai puţin dezvoltate. Pentru perioada 2007-2013, cea mai mare parte a resurselor se va

concentra asupra regiunilor şi ţărilor cele mai sărace: dacă în 1989, 56% din resursele disponibile

au fost alocate regiunilor cu cel mai scăzut venit, la sfârşitul noii perioade de programare

proporţia va fi de 85%. Noile state-membre, care reprezintă aproximativ 21% din populaţia UE-

27, vor primi puţin peste 52% din totalul perioadei în cauză. Cu toate acestea, în conformitate cu

noua agendă care vizează creşterea economică şi crearea noilor locuri de muncă, politica de

coeziune pune un accent din ce în ce mai mare pe îmbunătăţirea poziţiei competitive a regiunilor

în economia mondială. Astfel, resursele vizează toate regiunile care se confruntă cu ajustări

Page 43: Cooperarea transfrontaliera

43

structurale, precum şi investiţii cu un accent deosebit pe ansamblul activităţilor desfăşurate în

jurul cercetării, inovaţiei, societăţii informaţionale şi dezvoltării întreprinderilor.

Drept consecinţă a acestor obiective, în perioada 2007-2013 politica de coeziune va urmări

pretutindeni aceeaşi agendă ce vizează creşterea economică şi crearea locurilor muncă,

intensitatea sprijinului acordat de Uniune reflectând necesităţile şi resursele disponibile ale

statelor-membre şi ale regiunilor. Negocierile legate de perspectivele financiare pentru perioada

2007-2013, care au avut ca rezultat o alocare majoră de fonduri pentru politica de coeziune (35%

din bugetul total al UE - 308 mlrd. EUR), sugerează existenţa unui grad ridicat de consens politic

privind capacitatea acestui sistem de a răspunde la priorităţile Comunităţii.

Implementarea temelor prioritare este organizată în jurul unui cadru mai simplificat şi mai

transparent cu generaţia următoare de programe grupate sub trei titluri: convergenţă;

competitivitate regională şi ocupare; cooperare teritorială (fig.9).

Fig.9. Obiectivele şi Instrumentele financiare ale Politicii de Coeziune (2007-2013)

Sursa: Prelucrat de autor după Third Progresiv Report on Economic and Social Cohesion. European Commission, 2005.

Pentru UE ca întreg, 64% din fonduri vor fi alocate obiectivului de convergenţă şi 80,8%

potrivit obiectivului de competitivitate regională şi a obiectivului de ocupare respectiv (fig.10).

OBIECTIVE FONDURI STRUCTURALE ŞI INSTRUMENTE FINANCIARE

CONVERGENŢA

COMPETITIVITATEA REGIONALĂ ŞI DE OCUPARE

COOPERAREA TERITORIALĂ

FEDR

FEDR

FEDR

FSE Fondul de Coeziune

FSE

Infrastructură Inovaţii Investiţii

etc.

Instruirea continuă Ocuparea forţei

de muncă

Mediul ambiant şi transportul

Page 44: Cooperarea transfrontaliera

44

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

AT UK BE DE PT ES SI PL FR IT EL SK LV CZ LT BG RO HU EE MT UE-27

% d

in a

locă

rile

finan

ciar

e to

tale

Cheltuieli alocate Categorii suplimentare

Fig.10. Alocare: cheltuieli pentru obiectivul de convergenţă, 2007-2013 Sursa: European Commission. Fourth report on Economic and Social Cohesion, 2007.

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

UK AT DK LU BE FI SE IT DE FR NL IE EL SK SZ ES PT CY HU UE-27

% d

in a

locă

rile

finan

ciar

e to

tale

Cheltuieli alocate Categorii suplimentare

Fig.11. Alocare: cheltuieli pentru competitivitate regională şi ocupare, 2007-2013 Sursa: European Commission. Fourth report on Economic and Social Cohesion, 2007

Page 45: Cooperarea transfrontaliera

45

Regiunile de frontieră, pe parcursul evoluţiei UE, au beneficiat de un şir de politici ale

comunităţii, menite să asigure prosperitatea economică prin consolidarea politicii economice cu

privire la strategia de coordonare, strategiei cu privire la angajarea europeană, Iniţiativei în

domeniul de discriminare, includerii sociale şi egalităţii în drepturi.

Conform documentelor UE, regiunile frontiere sunt acele regiuni ce corespund

nivelului NUTS II (clasificarea statistică administrativ-teritorială a UE) şi au la hotar (pe uscat sau

apă) ţările vecine, fie din interior sau exterior ale UE. A fost selectată anume această definiţie a

regiunilor de frontieră, deoarece efectele internaţionale ale aderării pot avea loc dincolo de

regiunile frontierei imediate (nivelul NUTS III). Datele potrivite referitor la dezvoltarea

socioeconomică regională în mod comparativ sunt disponibile numai la nivelul NUTS II.

Conform acestei definiţii, până la lărgirea din mai 2004, în UE-15 existau 23 regiuni

frontiere:

• două în Finlanda: Uusimaa, Etela-Suomi;

• opt în Germania: Niederbayern, Oberpfalz, Oberfanken, Brandenburg, Berlin,

Mecklenburg-Vorpommern, Chemnity, Dresden;

• şase în Austria: Burgenland, Niederosterreich, Wien, Karnten, Steiermark, Oberosterreich;

• două în Italia: Veneto, Friuli-Venezia Guilia;

• cinci în Grecia: Anatoliki Makedonia-Thraki, Kentriki Makedonia, Voreio Aigaio, Notio

Aigaio, şi Kriti.

Dintre regiunile menţionate cel mai înalt venit pe cap de locuitor îl înregistrează regiunile

din Italia, Finlanda, o bună parte din regiunile austriece şi Bavaria. Însă, au fost înregistrate şi

diferenţe frapante în ceea ce priveşte dezvoltarea socioeconomică. În special pot fi enumerate

regiunile din Finlanda. Se făcea o distincţie clară între regiunea Uusimaa şi Etela-Suomi. Venitul

pe cap de locuitor fiind mai înalt în Uusimaa, chiar şi mai înalt decât media pe ţară (141%), în

Etela-Suomi fiind de 93%, pe când media pe ţară de 102%. Aşa stau lucrurile şi în ceea ce

priveşte rata şomajului în regiunea Uusimaa fiind de 7%, iar în Etela-Suomi - 12,3%.

Printre regiunile de frontieră germană se putea face o distincţie clară între regiunile noul

Lander German şi regiunile Bavariei, PIB pe locuitor în Lander fiind de 70%, pe când în

Вavaria de 99%. Această situaţie se oserva şi la rata şomajului, în Lander înregistrat de 16,4%

în comparaţie cu media pe ţară de 8,9%. Cu toate că PIB în regiunile Bavariei era mai jos decât

media pe ţară, ocuparea în câmpul muncii, era mai înaltă decât a ţării în întregime. Regiunile de

frontieră austriece înregistrau niveluri de dezvoltare mai scăzute decât media pe ţară. Aceste

regiuni, ca de altfel şi cele din Germania, aveau un înalt grad de angajare în sectorul agricol şi

mai puţin în cel de servicii.

Page 46: Cooperarea transfrontaliera

46

În ansamblu, regiunile frontiere ale Italiei aveau o poziţie mai favorabilă în comparaţie cu

nivelul mediu naţional. Venitul pe cap locuitor în Veneto şi Friuli-Venezia Giulia era cu aproape

20% mai mare decât nivelul mediu naţional (101%). Şomajul în ambele regiuni constituia numai o

doime din nivelul mediu naţional (11,7%).

Majoritatea regiunilor de frontieră ale Greciei au înregistrat şi ele o creştere pozitivă a PIB

în comparaţie cu media naţională din anii 1990. Regiunea muntoasă şi rurală Anatoliki

Makedonia demonstra un venit pe cap de locuitor mai jos de nivelul mediu (55%) şi o rată a

şomajului mai mare de nivelul mediu (12,8%). Nivelurile de şomaj şi a venitului pe cap de

locuitor din contra, fiind aproape de media naţională (11,7%; 66%) în Kentriki Makedonia,

respectiv (11.7% şi 68%); În Voreio Aigaio, Notio Aigaio şi Kriti situaţia este puţin diferită.

Ratele şomajului înregistrate mai mici decât media naţională în toate trei regiuni erau de 11,3%;

7,3% şi 7,3%. Venitul pe cap de locuitor era puţin mai mare decât media naţională în Notio

Aigaio şi Kriti (77% şi 67%), însă mai mic în Voreio Aigaio (61%). Regiunile frontiere interioare

ale Greciei sufereau de deficite majore de infrastructură, în special un sistem de transport slab

dezvoltat.

Comparând aceste regiuni la nivelul UE, situaţia se reprezentă astfel:

• Referitor la venitul înregistrat, o bună parte din regiunile de frontieră înregistrau un nivel

mai înalt decât media pe UE. Totuşi, unele regiuni (ca cele din Grecia, Burgenland din Austria şi

Lander German) aveau un nivel economic mai inferior.

• Referitor la situaţia angajării în câmpul muncii, la fel, cea mai înaltă rată a şomajului

fiind în noua German Lander (16,4%), în regiunile de frontieră ale Greciei (10.8%) şi într-o

regiune frontieră finlandeză (12,3%) mai înaltă decât media pe UE (9.4%). Pe când şomajul în

regiunile frontiere ale Austriei era de 3,9%, al Bavariei – 5,5%, al Italiei fiind relativ mic în

comparaţie cu media pe UE. Şomajul înalt al tineretului şi femeilor, la fel, reflectă o rată

neadecvată a creării noilor locuri de muncă. În Finlanda schimbările economice de la începutul

anilor ’90, ce au avut loc în urma prăbuşirii comerţului cu fosta Uniune Sovetică, au cauzat o

reducere bruscă în ocupaţie, însă în prezent situaţia s-a ameliorat. Datorită politicilor întreprinse

de UE în domeniul dezvoltării regiunilor de frontieră, s-a redus semnificativ şomajul. În 1999,

rata medie a şomajului în regiunile frontiere era aproximativ la acelaşi nivel ca şi media pe UE

(respectiv 9,7% şi 9,4%). Rata medie de ocupaţie în regiunile frontiere a fost puţin mai mică decât

rata corespunzătoare a UE (60,4% şi 62,8%).

• Referitor la infrastructură şi educaţie. Regiunile frontiere demonstrau diferenţe evidente

cu privire la dezvoltarea infrastructurii. De exemplu, în Grecia reţeaua de autostrade era aproape

în întregime concentrată în jurul Atenei şi nu existau deloc autostrăzi în câteva regiuni de nord la

hotar cu ţările candidate. Nivelul educaţiei era relativ jos în regiunile frontiere ale Greciei şi

Page 47: Cooperarea transfrontaliera

47

Italiei, în care 50% din populaţia cu vârsta de 25 la 59 ani nu posedau calificări educaţionale decât

învăţământul primar obligatoriu.

• Referitor la productivitate. Nivelurile mai reduse ale venitului pe cap de locuitor

înregistrate în regiunile frontiere se datora productivităţii mai joase, performanţa mai slabă fiind

legată de concentrarea sectoarelor mai puţin productive: în comparaţie cu media pe UE, regiunile

frontiere se caracterizeazau printr-o concentrare a angajării în agricultură, o concentrare mai mare

în industrie şi o concentrare mai mică în servicii.

• Referitot la cercetarea şi dezvoltarea tehnologică (CDT), raportul dintre cheltuielile brute

pentru CDT şi PIB fiind mai mic în regiunile frontiere (1,6%) decât în întreaga UE (1,9%). Cât

priveşte capitalul uman, nivelul de educaţie şi calificare în regiunile frontiere era, în general, mai

dezvoltat în comparaţie cu media pe UE.

Potenţialele ultimele două extinderi ale UE (2004, 2007), la fel, au avut efecte pozitive

asupra regiunilor de frontieră. Relaţiile economice internaţionale dintre regiunile vecine s-au

intensificat după extinderea din mai 2004, în special, acolo unde centrele economice sunt

amplasate în vecinătatea nemijlocită a ambelor părţi ale hotarului. Într-adevăr, regiunile ţărilor

foste candidate la hotar cu UE deja au beneficiat de amplasarea lor de la începutul perioadei de

integrare în UE. Nivelul mediu al venitului pe cap de locuitor în aceste regiuni a fost mai mare

decât nivelul mediu al venitului pe cap de locuitor din ţările candidate până 2007 (respectiv 53%

şi 44%). Vecinătatea cu UE, infrastructura relativ bine dezvoltată şi costurile joase ale forţei de

muncă, toate în ansamblu au contribuit la dezvoltarea pieţelor şi încurajarea investiţiilor. Mai mult

decât atât, ele, la fel, au beneficiat de un comerţ şi turism mai dezvoltat.

Decalajul de venit dintre UE şi ţările noi membre a accentuat teama de fluxuri mari

migraţioniste în UE. Însă experienţele precedente au arătat că migrarea pe termen lung din ţările

candidate spre UE reprezenta doar 1% din populaţia prezentă a UE. Mai mult decât atât,

introducerea pe trepte a mobilităţii forţei de muncă şi oferirea serviciilor au redus ulterior

posibilitatea de a migra. Totuşi, trebuie accentuat că migrarea, în special a forţei de muncă a variat

considerabil între regiuni, în special între diferite regiuni de frontieră. Migrarea transfrontalieră

variază de la regiune la regiune şi se situează între 1-8%, cel mai mult fiind afectate de migrarea

în masă Germania şi Austria, şi anume din Republica Cehă, Ungaria, Slovacia şi Slovenia. În

Germania migrarea în regiunile frontiere este, în special, concentrată de-a lungul hotarului

Bavariei cu Republica Cehă, iar cota migranţilor în noua German Lander, chiar şi în regiunile

cele mai apropiate de hotar, din contra este mai mică decât media naţională. Mulţi migranţi din

ţările noi membre din 2004 se deplasează spre conurbaţiile mai prospere ale Germaniei. În

Austria situaţia este diferită, deoarece Austria are hotar comun cu patru state membre noi, şi unele

din centrele sale economice principale sunt localizate în apropierea hotarelor -Viena, Graz şi Linz.

Page 48: Cooperarea transfrontaliera

48

În ceea ce privesc efectele pe termen lung ale migraţiei, merită de menţionat că imigraţia din

trecut a avut influenţă mică asupra şomajului populaţiei băştinaşe. Orice influenţă negativă asupra

salariilor a fost destul de limitată [92, p.178]. Imigrarea poate contribui la limitarea diferitelor

efecte ale populaţiei regresive şi de vârstă înaintată asupra nivelului de trai şi deficitului de buget

în statele-membre.

Putem menţiona că integrarea economiilor frontiere a fost unul dintre efectele principale

pozitive ale pieţei comune. Iată de ce regiunile frontiere pot beneficia de extindere pe termen

mediu şi lung, deşi pe termen scurt ele pot avea nevoie de a se ajusta la condiţiile rapid

schimbătoare ale pieţei mai mult decât alte regiuni. În special regiunile frontiere rurale pot suporta

o presiune concurenţială mai mare în etapele iniţiale ale integrării. Aceste efecte sunt posibil a fi

limitate în sectorul agricol. Majoritatea presiunii competitive în perioada de extindere este,

oricum, deja evidentă după ce UE a anulat majoritatea taxelor vamale şi restricţiile cantitative în

comercializarea unui număr substanţial de produse industriale şi agricole pentru statele-membre

noi. Unele dintre oraşele mici, din regiunile frontiere ale Germaniei, Austriei şi Italiei au suportat

o concurenţă intensă în comerţul cu amănuntul şi unele servicii.

În general, sectoarele sociale capitalo-intensive şi avansate tehnologic din regiunile frontiere

pot beneficia de extindere, în timp ce sectoarele consumatoare de forţă de muncă se pot ciocni de

concurenţa mare din cauza forţei de muncă ieftine. Aceasta, de regulă, se referă la agricultură,

industrie şi servicii.

În final, e necesar a menţionat că deşi există anumite preocupări pentru implicaţiile

extinderii în ceea ce priveşte decalajele regionale în cadrul UE, dovezile empirice sunt

deocamdată puţin numeroase. Literatura economica apreciază diferit impactul expansiunii UE

asupra creşterii şi efectelor resimţite de ţările din cadrul UE. De exemplu, Brocker si Jager-

Roschko [27, p. 23-40] şi Brocker [26, p.183], oferă estimări cantitative ale efectelor regionale

provocate de integrarea statelor din centrul şi estul Europei. În cadrul unor studii recente, Brulhart

[28, p.139] şi Pfaffermayr [169, p.142] investighează consecinţele schimbărilor, în ceea ce

priveşte accesul regiunilor UE în cadrul pieţei datorită extinderii. Niebuhr (2004) [153, p.3-12]

evaluează impactul integrării asupra regiunilor de frontieră din UE-15.

Resmini [210, p.405] menţionează că regiunile de frontieră joacă un rol decisiv în cadrul

dinamicii spaţiale produse de extinderea recentă a UE. Odată cu aderarea a 10 state-membre noi,

ponderea regiunilor de frontieră, din cadrul suprafeţei totale a UE, a crescut de la 22% (în cadrul

UE-15) la mai mult de 35% (in cadrul UE-25). Procentajul populaţiei Uniunii Europene care

locuieşte în regiunile de frontieră, a sporit de la 15% la aproape 25%. Conform Comisiei

Europene (2001), regiunile de-a lungul fostei frontiere externe a UE ar putea suferi efecte

distincte în urma integrării, din cauza apropierii de noile state-membre. În general, se presupune

Page 49: Cooperarea transfrontaliera

49

ca în cadrul UE-27 aceste regiuni de frontieră interne vor beneficia de pe urma integrării

economice, pe termen mediu si lung, deoarece sporirea interacţiunii frontaliere şi aşezarea

favorabilă în cadrul pieţei extinse a UE ar putea provoca un proces de creştere dinamică a acestor

regiuni. Totuşi, pe termen scurt, regiunile de frontieră interne s-ar putea confrunta cu presiuni

pronunţate de adaptare, datorită competiţiei sporite din cadrul pieţei produselor şi a muncii.

Comisia Europeană consideră că regiunile din interiorul UE-27, lipsite de frontiere externe, nu

sunt regiunile cele mai dezavantajate, pe când regiunile de frontieră externe, suprafeţele de-a

lungul frontierei externe a UE, ar fi într-o situaţie mai dificilă. Aceasta se referă în particular la

regiunile aflate de-a lungul frontierelor estice ale noilor state-membre.

Impactul extinderii UE asupra dezvoltării socio-economică a regiunilor de frontieră externe

(cazul Republicii Moldova) va fi descris în capitolul III, punctul 1 al lucrării respective.

2.2. Evaluarea instrumentelor financiare a Uniunii Europene pentru dezvoltarea cooperării regionale transfrontaliere

Din 1990 Uniunea Europeană a furnizat asistenţă financiară pentru cooperarea

transfrontalieră printr-un număr de iniţiative, programe şi proiecte. Analiza conţinutului

lor,zariilor specifice de activitate, impactul lor, precum şi avantajele şi dezavantaje sunt

evidenţiate în continuare.

Finanţarea prin INTERREG. Primul dintre instrumente destinate promovării şi dezvoltării

cooperării regionale transfrontaliere a fost Iniţiativa Comunitară INTERREG, lansată în 1990 şi

destinată regiunilor de graniţă ale UE-15. Creşterea importanţei regiunilor de frontieră şi a

cooperării regionale transfrontaliere, în cadrul procesului general de integrare europeană, a fost

recunoscută prin instituirea acestei iniţiative. Aprobarea Programelor Operaţionale în cadrul

INTERREG I (1991-1993) reprezintă o gamă diversă a regiunilor de frontieră şi a experienţelor

privind cooperarea transfrontalieră în cadrul UE-15:

• programele operaţionale de la frontierele interne şi externe ale UE;

• regiunile rămase în urmă de tip Obiectiv 1 şi regiunile din „miezul” UE;

• regiunile cu experienţă în cooperarea transfrontalieră locală şi regională şi în structuri

(programe de tip bottom-up) cu o abordare naţională mai centralizată a cooperării

transfrontaliere (programe de tip top-down).

Cu o contribuţie totală a UE de € 1.082 milioane au fost finanţate proiecte dintr-o gamă

largă de sectoare, precum transportul şi comunicaţiile, mediul, afacerile, turismul, dezvoltarea

rurală şi instruirea.

În decembrie 1993, Consiliul European, la summit-ul de la Edinburgh, urmând succesul

INTERREG I, a declarat cooperarea regională transfrontalieră ca o prioritate pentru Iniţiativele

Page 50: Cooperarea transfrontaliera

50

comunitare în perioada 1994-1999 (lansarea INTERREG II) a fondurilor structurale. Iniţiativa

INTERREG II cuprindea trei direcţii (Strands):

• INTERREG IIA, a fost direcţia principală concentrată pe cooperarea transfrontalieră –

alocare totală UE de € 2.562 milioane;

• INTERREG IIB, a fost destinată dezvoltării reţelelor energetice – alocare totală UE de € 550

milioane;

• INTERREG IIC, a fost iniţiată în 1996, fiind destinată acţiunilor de cooperare transnaţională

în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi alte domenii conexe cu o alocare de € 413

milioane.

În anii ’90, INTERREG a furnizat în jur de 6.5 miliarde euro pentru cooperarea regională

transfrontalieră, făcând posibilă realizarea câtorva mii de proiecte adiţionale transfrontaliere.

INTERREG IIA a inclus pentru prima dată toate regiunile de-a lungul frontierelor interne şi

externe ale UE. Numărul de frontiere interne şi externe a sporit datorită aderării Austriei, Suediei

şi Finlandei. O analiză a programelor operaţionale demonstrează sporirea importanţei frontierelor

externe ale UE – 35 de programe legate de frontierele interne UE şi 24 legate de frontierele

externe ale UE (ţările central-europene, Rusia, Norvegia, Elveţia, Cipru, Maroc) (de adăugat mapa

INTERREGI şi II).

În aprilie 2000, au fost stabilite, de către Comisia Europeană, linii directoare oficiale ale

INTERREG III care erau reflectate prin trei strands [17, p.165]:

• Strand A: (67%), cooperare regională transfrontalieră – o continuare a INTERREG I şi IIA

- menită a dezvolta cooperarea transfrontalieră economică şi socială prin strategii comune de

dezvoltare teritorială durabilă.

• Strand B: (27%), cooperare transnaţională, care reprezintă o extindere a INTERREG IIC, în

vederea promovării unui grad mai înalt de integrare teritorială cu scopul unei dezvoltări

durabile, armonioase şi echilibrate şi pentru o mai bună integrare teritorială a ţărilor în curs de

aderare şi alte ţări învecinate.

• Strand C: (6%), cooperare interregională – menită a îmbunătăţi eficacitatea politicilor şi

instrumentelor de dezvoltare regională şi de coeziune prin interrelaţionare, îndeosebi pentru

regiunile a căror dezvoltare este rămasă în urmă şi cele care parcurg un proces de conversie.

Încă din perioada 2000-2006, aceste trei programe au fost completate prin programul

INTERACT pentru identificarea şi diseminarea celor mai bune practici privind know-how-ul

pentru gestionarea programelor.

Tematici prioritare pentru INTERREG IIIA:

a) Promovarea dezvoltării zonelor urbane, rurale şi de coastă.

Page 51: Cooperarea transfrontaliera

51

b) Încurajarea antreprenoriatului şi dezvoltarea firmelor mici (inclusiv a celor din sectorul

turismului) şi a iniţiativelor locale de ocupare a forţei de muncă.

c) Promovarea integrării pieţei muncii şi a includerii sociale.

d) Folosirea în comun a resurselor umane şi a facilităţilor destinate cercetării, dezvoltării

tehnologice, educaţiei, culturii, comunicaţiilor şi sănătăţii în vederea sporirii productivităţii şi

asistenţei pentru crearea locurilor de muncă durabile.

e) Sprijinirea protejării (local şi global) a mediului, sporirea eficienţei folosirii energiei şi

promovarea surselor alternative.

f) Îmbunătăţirea transportului (îndeosebi măsuri de implementare a formelor de transport cel mai

puţin nocive pentru mediu), reţelelor de informaţii şi comunicaţii şi serviciilor şi a sistemelor

de aprovizionare cu apă şi energie.

g) Dezvoltarea cooperării în sferele juridice şi administrative, în vederea promovării dezvoltării

economice şi a coeziunii sociale.

h) Sporirea potenţialului de cooperare transfrontalieră uman şi instituţional pentru promovarea

dezvoltării economice şi a coeziunii sociale.

Regiunile eligibile ale Strand A din INTERREG sunt redate în harta din Anexa 11.

INTERREG III a avut un buget global pentru perioada 2000-2006 de aproape 5,8 miliarde

euro (la preţurile din 2004),(fig.12), din care două treimi au fost îndreptate către 6 state, Spania,

Germania, Grecia, Italia, Franţa şi Portugalia. Noile State Membre care au aderat în 2004 au

reprezentat 8% din total.

Bugetul INTERREG, 1991-2006 (mlrd.EUR)

1.1

5.8

3.6

1991-1993

1994-1999

2000-2006

Fig.12. Bugetul INTERREG, 1991-2006 (mlrd. EUR) Sursa: Liniile directoare ale Comisiei Europene privitor la INTERREG III: OJ 2000/C 143/08 (28 aprilie 2000).

Page 52: Cooperarea transfrontaliera

52

Pentru a evidenţia importanţa iniţiativei INTERREG pentru dezvoltarea cooperării regionale

transfrontaliere în cadrul UE-25 e necesar de specificat mărimea sumelor alocate în perioada

respectivă. Programul INTERREG III, Stand A, pentru Finlanda la hotar cu Estonia a ajuns în

perioada 2000-2006 la 14 mln.EUR. Pentru programele de cooperare internaţională INTERREG

III a alocat Germaniei 627 mln.EUR până în 2006. Pentru regiunile eligibile localizate la hotarul

dintre Polonia şi Republica Cehă au fost acordate 421 mln. EUR, ceea ce a depăşit cu circa 17%

fondurile alocate de INTERREG II. Austria a beneficiat din programele INTERREG IIIA,

pentru regiunile de frontieră, de 110 mln. EUR în 2006 faţă de 31 mln. în 1999, pentru Slovenia

fiind alocată suma de 56 mln.EUR. Pentru regiunile aflate la frontiera Greciei, Bulgariei au fost

alocate 170 mln. EUR în perioada 2000-2006, pentru cooperarea cu Cipru 47 mln.EUR.

Deşi în medie suma a fost limitată (74 milioane euro pe program), programele au tins să aibă

un efect de creştere semnificativ (165 euro pentru fiecare 100 euro investiţi, din care 5 euro au

provenit din fonduri private). Acestea au acoperit investiţiile care, probabil, nu s-ar fi materializat

fără INTERREG.

Regiunile europene au identificat omisiuni şi au întreprins acţiuni comune pentru a promova

sisteme de transport eficiente şi durabile, accesul la societatea informaţională, protecţia mediului

şi a resurselor naturale, precum şi cooperarea între zonele urbane şi cele rurale. Efectele

frontierelor au fost reduse, iar locuitorii, cât şi afacerile în zonele frontaliere au beneficiat de

strategii de dezvoltare comune. Relaţionarea a contribuit la găsirea soluţiilor rezonabile privind

rezolvarea problemelor cu care se confruntă regiunile prin împărtăşirea intensă a experienţelor şi a

bunelor practici.

Cheltuielile în perioada 2000-2006 au fost concentrate în principal pe patru activităţi:

transporturi (o parte semnificativă pentru finanţarea legăturilor între diferite moduri de transport),

susţinerea reţelelor, a turismului şi acordarea de ajutor pentru IMM (Fig.13).

Deşi adoptarea relativ târzie a multor programe INTERREG a arătat că este dificil să se

obţină o imagine generală asupra efectelor acestora la evaluările intermediare, revizuirea lor, în

baza studiului evaluărilor pe termen mediu al programelor INTERREG pentru perioada 2000-

2006 publicat de către secretariatul INTERACT în 2005, a indicat primele semne ale eficienţei

programelor.

De exemplu, au fost construite legături sistemice între autorităţile publice şi alte instituţii în

cadrul programului Austria–Slovenia, care au condus la o creştere semnificativă a numărului de

contacte la nivel naţional, regional şi local între cele două state. Au fost constituite noi instituţii în

mai multe regiuni frontaliere (precum Euroregio în Steiermark şi Working Group în Kärnten), în

timp ce agenţiile existente s-au consolidat şi şi-au sporit fondurile (agenţii de dezvoltare regională

în Slovenia şi birouri de gestionare regională în Austria) şi au fost create noi reţele transfrontaliere

Page 53: Cooperarea transfrontaliera

53

(Asociaţia Steiermark–Slovenia de N-E). În plus, au fost formate noi parteneriate transfrontaliere

(precum Euregio Maas Rhein IIIA), iar abordarea descentralizată a programelor a atras un număr

mai mare de participanţi în acest proces, asigurându-se astfel că proiectele se dezvoltă cu adevărat

(precum proiectul Danez - German IIIA).

INTERREG III, 2000-2006. Distribuţia cheltuielilor pe domenii (%)

513

6

5

542217

6

5

4

3

17

Infrastructura de transport Dezvoltarea economică TurismPiaţa muncii, formare şi competenţe Amenajare teritorială Asistenţă tehnicăEnergie Altele MediuTIC şi C&D Cultură Dezvoltare comunitară, cooperare localăTransport urban Dezvoltare rurală Sănătate şi probleme sociale

Fig.13. INTERREG III, 2000-2006 – Distribuţia cheltuielilor pe domenii, % Sursa: prelucrări ale autorului.

Finanţarea prin PHARE CBC. Programul PHARE CBC (cooperare regională

transfrontalieră) a fost înfiinţat în 1994, pentru promovarea cooperării regionale transfrontaliere

între regiunile ţărilor central-europene şi ale UE. Regiunile eligibile au fost cele învecinate cu

statele-membre ale UE. În perioada 1994-99, programele PHARE CBC au acoperit 15 frontiere

naţionale şi au obţinut o finanţare UE de €1 miliard, adăugându-se fondurilor UE alocate

programelor INTERREG IIA copartenere. Programele PHARE CBC au asistat îndeosebi acţiuni

din domeniile infrastructurii (transport şi mediu) şi dezvoltării economice. Unele programe au

sprijinit proiecte mici, de tip people-to-people, şi alte acţiuni de mici dimensiuni. În 1998 Comisia

a introdus o reglementare care a guvernat PHARE CBC şi a specificat următoarele scopuri [34]:

• Să fie promovate cooperarea regiunilor de frontieră în ţările Europei Centrale şi de Est cu

regiuni învecinate ale ţărilor UE şi cele în proces de aderare şi, astfel, să le asiste în

depăşirea problemelor specifice de dezvoltare care pot să apară datorită poziţiei acestora, în

cadrul economiilor naţionale, în interesul populaţiei locale şi într-o manieră compatibilă cu

protecţia mediului.

Page 54: Cooperarea transfrontaliera

54

• Să fie promovate crearea şi dezvoltarea de reţele de cooperare de ambele părţi ale

frontierelor şi să se stabilească legături între aceste reţele şi reţelele mai ample, comunitare.

Această reglementare a stabilit parametri esenţiali pentru programele de cooperare regională

transfrontalieră relativ la frontierele central-europene care rămân în vigoare şi până astăzi, şi

anume:

• Amplificarea eligibilităţii geografice prin includerea frontierelor dintre ţările central-

europene (CEC /CEC) între 10 ţări candidate.

• Redefinirea acţiunilor eligibile sub PHARE CBC.

• Introducerea unor noi instrumente de planificare şi implementare:

- Joint Programming Documents (JPDs);

- Joint Cooperation Committees;

- Joint Small Project Funds.

Acţiuni eligibile sub PHARE CBC:

a) Înlăturarea obstacolelor administrative şi instituţionale din calea fluxurilor libere de

personale, produse sau servicii peste frontieră, ţinându-se cont de aspectele legate de

securitate.

b) Îmbunătăţirea infrastucturii, îndeosebi a dotărilor de comunicaţii şi ale reţelelor de

aprovizionare locale cu apă, gaz şi electricitate, de care să beneficieze ambele zone de

frontieră.

c) Protecţia mediului, de pildă, administrarea reziduurilor, managementul de mediu şi

prevenirea poluării induse de apropierea de graniţele externe.

d) Măsuri de dezvoltare a agriculturii şi a zonelor rurale cu atenţie deosebită pentru înlesnirea

proiectelor de cooperare transfrontalieră.

e) Măsuri din domeniile energiei şi transportului, destinate a completa dezvoltarea reţelelor

transeuropene în concordanţă cu orientările adoptate de către Comisie.

f) Acţiuni legate de politicile comunitare privind justiţia şi problemele interne.

g) Promovarea cooperării de afaceri, dezvoltării antreprenoriale, cooperării financiare şi dintre

instituţiile care reprezintă sectorul afacerilor (de ex., camere de comerţ).

h) Asistenţă acordată investiţiilor şi furnizarea de servicii şi facilităţi de sprijin, îndeosebi

pentru transferul tehnologic şi pentru activitatea de marketing pentru IMM.

i) Măsuri privind instruirea şi ocuparea forţei de muncă.

j) Dezvoltarea economică locală, inclusiv turismul.

k) Măsuri pentru promovarea cooperării în domeniul sănătăţii, îndeosebi pentru folosirea în

comun a resurselor şi dotărilor într-o modalitate transfrontalieră.

Page 55: Cooperarea transfrontaliera

55

l) Dezvoltarea sau înfiinţarea de dotări şi resurse pentru îmbunătăţirea fluxului de informaţii şi

comunicaţii între regiunile de frontieră, inclusiv asistenţa pentru posturile de radio,

studiourile de televiziune şi ziarele transfrontaliere şi alte media.

m) Schimburi culturale.

n) Ocuparea la nivel local a forţei de muncă, iniţiative în educaţie şi instruire.

Programele PHARE CBC pentru 1999 şi 2000 au fost pregătite cu respectarea noii

reglementări, dar nu au beneficiat de acţiuni în contrapartidă sub INTERREG. În noua perioadă a

fondurilor structurale UE (2000-06), PHARE CBC este destinat a fi colaborat cu Strand A a

INTERREG III.

Coordonare între INTERREG (Strand A) şi PHARE CBC

De la introducerea PHARE CBC, cu intenţia de a “oglindi INTERREG”, au apărut multe

diferenţe între regimurile de reglementare ale INTERREG şi PHARE CBC, restricţionând

coordonarea programelor şi acţiunilor transfrontaliere sub egida acestor două instrumente ale UE.

Acestea rezultă în special din reglementările “iniţiale” care guvernează cele două instrumente:

reglementările fondurilor structurale în cazul INTERREG şi principala reglementare PHARE [33]

şi reglementarea financiară referitor la acordarea ajutorului extern [38] în cazul PHARE CBC.

Diferenţierile majore pot fi prezentate pe scurt, după cum urmează:

• Programele INTERREG au obţinut alocări financiare ferme din partea fondurilor UE pentru

întreaga durată a programului, în timp ce programele PHARE CBC au avut (în cel mai bun

caz) doar cadre de lucru multianuale indicative.

• Programele INTERREG au fost aprobate o singură dată de către Comisia Europeană pentru

o perioadă multianuală (în prezent 2000-06), în timp ce programele PHARE CBC necesitau

aprobări anuale de către Comisie;

• Proiectele individuale sub INTERREG nu necesitau aprobarea Comisiei Europene, dar

proiectele PHARE CBC erau în mod normal supuse Comisiei pentru aprobare anterioară.

• Nu existau limitări ale dimensiunilor în ceea ce priveşte proiectele INTERREG, dar în cazul

proiectelor PHARE se aplica o limită minimă de € 2 milioane (excepţie făceau cele care au

fost depuse în cadrul fondurilor pentru proiecte mici ale programelor PHARE CBC).

• Anumite acţiuni eligibile sub PHARE CBC puteau fi folosite doar pentru proiecte mici

(acţiunile de la pct. j-n – indicate mai sus).

Regiunile de frontieră, precum şi Asociaţia Europeană a Regiunilor de Frontieră (AEBR), au

solicitat în mod repetat Comisiei Europene să fie revizuite regulile privind operarea PHARE CBC

pentru a le aproapia de cele ale INTERREG. Cu toate acestea, diferitele regimuri de reglementare

ale INTERREG şi PHARE CBC au făcut dificilă implicarea celor două părţi concomitent în

implementarea programelor şi proiectelor.

Page 56: Cooperarea transfrontaliera

56

În tentativa de a depăşi unele dintre aceste dificultăţi, Comisia Europeană a aprobat la 27

octombrie 2000 un comunicat al lui Verheugen, Comisar responsabil pentru extindere, intitulat:

PHARE 2000 Review – Strengthening Preparations for Membership (Consolidarea Pregătirilor

Pentru Aderare). Acest document anunţa schimbări referitor la evoluţia PHARE CBC către

INTERREG (Evolve Phare Cross-Border Cooperation towards INTERREG). Aceste schimbări

au survenit începând cu 2001 şi au inclus o folosire mai amplă a schemelor de finanţare pentru

proiecte de la € 50.000 la € 2 milioane.

Modificările respective au inclus abordarea orientată mai mult spre programul PHARE,

aprobând proiecte de aceeaşi mărime şi natură ca şi cele din INTERREG. Aceasta a presupus

existenţa a două tipuri de scheme pentru proiecte mici în domeniile legate de sistemul educativ,

cultură, dezvoltarea economică locală şi angajare care prevăd granturi până la 50 mii euro,

suportul pentru coeziunea economică şi socială - sume ce depăşesc 50 mii euro. Pentru alte

programe INTERREG III poate fi preconizată cofinanţarea din programele naţionale PHARE

PCI. De asemenea, cofinanţarea proiectelor de cooperare transnaţională INTERREG IIIB sau

interregională INTERREG IIIC cu PHARE PCI, în cazurile bine fondate.

Cu toate acestea, putem considera că s-au păstrat un număr limitat de divergenţe, deoarece

PHARE şi fondurile structurale sunt destul de diferite în obiectivele şi procedurile sale. Deşi

ambele fonduri sunt alocate în interesul regiunilor de frontieră şi a populaţiei lor, ambele prevăd

facilitarea cooperării în regiunile de frontieră.

În context, e necesar a menţiona încă un Program PHARE, şi anume, CREDO, care a fost

iniţiat în 1996 pentru a promova şi sprijini Cooperarea transfrontalieră “Sud-Est” implicând

regiunile de frontieră şi comunităţile din zonele CEC-CEC şi CEC-NIS (Newly Independent

States).

Obiectivele CREDO au fost de promovare a bunei vecinătăţi şi a stabilităţii sociale în

regiunile de frontieră, de promovare a cooperării transfrontaliere ca o contribuţie la dezvoltarea

economică şi a comunităţilor şi a descentralizării în Europa Centrală. O gamă întreagă de proiecte

multisectoriale au fost eligibile, incluzând domenii precum Cooperarea economică şi

socioculturală, servicii urbane şi regionale, resurse umane, mediu şi administraţie locală şi

regională. Beneficiari eligibili au fost organizaţiile descentralizate publice şi private şi nonprofit.

Programul CREDO a ridicat profilul şi oportunităţile de cooperare transfrontalieră în multe

frontiere şi a asistat proiecte cu caracter clar transfrontalier cu parteneri de ambele părţi ale

frontierei. Cu toate acestea însă, a fost perceput în sens negativ în multe regiuni de frontieră,

datorită structurilor sale complexe şi birocratice, administrării, dimensiunii relativ reduse a

bugetului său total şi întârzierilor în implementare, precum şi datorită lipsei unei abordări

programatice, similară celei din cazul INTERREG şi PHARE CBC. În consecinţă, Comisia

Page 57: Cooperarea transfrontaliera

57

Europeană a decis să înlocuiască CREDO, la frontierele dintre ţările candidate, prin extinderea

regiunilor eligibile sub PHARE CBC.

TACIS CBC. Programul TACIS de Cooperare Regională Transfrontalieră (TACIS CBC) a

fost lansat în 1996 pentru finanţarea activităţilor transfrontaliere de la frontierele vestice ale ţărilor

beneficiare TACIS, cu UE şi CEC – regiunile frontierelor vestice ale Federaţiei Ruse, Belarusiei,

Ucrainei şi Moldovei. TACIS CBC este o parte a Programului, mai amplu, TACIS [37, p.237]

care constă în furnizarea de asistenţă pentru reforma economică şi redresare în noile state

independente şi Mongolia. Reglementarea Consiliului pentru 1999 încuraja cooperarea regională

transfrontalieră între NIS şi EU şi CEC, şi între statele componente ale NIS, aceasta afirmându-se

prin faptul că iniţiativele de cooperare regionale transfrontalieră vor servi în primul rând pentru:

• asistarea regiunilor de frontieră în depăşirea problemelor lor specifice de dezvoltare care

decurg din poziţia lor relativ izolată;

• încurajarea conexiunilor dintre reţelele din ambele părţi ale frontierelor prin dotări

transfrontaliere;

• accelerarea procesului de transformare în ţările partenere prin cooperarea lor cu regiuni de

frontieră ale Europei Occidentale sau Centrale şi reducerea riscurilor de mediu şi a poluării

peste graniţe.

Accentul principal a fost pus de către TACIS CBC asupra reţelelor frontaliere, precum

dotarea punctelor de trecere a frontierei, mediul ambiant, cooperarea regională transfrontalieră la

nivel local. Programul TACIS CBC 1997 includea Regional Capacity Building Initiative, a cărei

implementare a fost încredinţată AEBR.

Noul concept TACIS a fost lansat în martie 2004 şi consta din trei compartimente:

1. Strategia şi abordarea generală. Asistenţa TACIS până la finele anului 2006 a urmărit două

obiective: reducerea sărăciei şi cooperarea cu UE, în domenii de interes strategic comun.

Aceste două obiective au urmărit implementarea acordurilor de parteneriat şi cooperare sau

a noilor planuri de acţiuni în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Noul concept TACIS

avea o abordare mai diferenţiată, stabilind în cazul fiecărei ţări propria balanţă între

obiectivul de reducere a sărăciei şi cel de cooperare cu UE. În cazul Republicii Moldova

abordarea este bifocală.

2. Strategii regionale şi bilaterale (pe ţări) şi programe indicative. Programele indicative

cuprindeau un set de obiective ce ţineau de următoarele:

- stabilitate regională, inclusiv prevenirea conflictelor, reabilitare şi reconstrucţie, securitate

alimentară etc.;

- democratizare, drepturile omului (inclusiv consolidarea societăţii civile);

- securitate, justiţie şi afaceri interne;

Page 58: Cooperarea transfrontaliera

58

- protecţia mediului;

- egalitatea sexelor;

- educaţie, sănătate şi protecţie socială;

- creştere economică şi dezvoltarea sectorului privat;

- reţele de infrastructură;

- securitate nucleară şi nonproliferarea.

3. Implementarea şi ajustarea instituţională. Programul regional TACIS cuprindea aspectele,

menţionate mai sus, din perspectiva cooperării regionale transfrontaliere. Noul concept

TACIS presupunea, de asemenea, o legătură mai strânsă între asistenţă şi dialogul politic cu

UE în cadrul APC sau a planurilor de acţiuni şi se axa pe două tipuri de proiecte:

• proiecte mari, pe termen lung, flexibile la nivel conceptual, bazate pe mai multe instrumente

şi orientate spre un anumit sector; acest tip de proiecte va lua, în mod special, în calcul

capacitatea de absorbţie a ţărilor în cauză.

• proiecte mici şi consultanţă pentru sprijinirea activităţii ONG, în special în domeniul

democraţiei şi a drepturilor omului.

În vederea accelerării implementării proiectelor, au fost simplificate procedura şi

mecanismele de livrare. Un accent puternic se punea pe cooperarea cu alţi donatori internaţionali

şi cu ţările partenere în proiecte.

Participarea Republicii Moldova în cadrul programului TACIS CBC va fi descrisă în

punctul 3... al tezei date.

Dezavantajul programului TACIS CBC consta în lipsa unei abordări programatice şi o serie

de acorduri regional-specifice şi instituţionale referitor la conducere, pentru a colabora cu

prevederile INTERREG (Strand A) şi PHARE CBC [157]. Astfel, coordonarea dintre acţiunile

transfrontaliere întreprinse de TACIS şi de alte instrumente ale UE de finanţare s-au dovedit

practic imposibil de atins până în prezent. Acest program a funcţionat până la finele anului 2006 şi

a fost substituit de Instrumentul de Vecinătate al UE (ENPI-CBC), impactul căruia va fi analizat

detaliat în capitolul următor.

LACE - The Linkage Assistance and Cooperation for the European Border Regions -

LACE (Asistenţă pentru Legături şi Cooperare pentru Regiunile Europene de Frontieră) al AEBR

a fost lansat în 1990, odată cu fondarea INTERREG, pentru a acţiona ca un “observator” european

pentru cooperarea regională transfrontalieră. Proiectul LACE-TAP (Technical Assistance and

Promotion of Cross-Border Cooperation) acoperă perioada de implementare a INTERREG IIA

(1999- 2001).

Chiar de la iniţiere proiectul LACE a fost strâns legat de cooperarea programului

INTERREG. Îndeosebi, LACE a promovat cooperarea şi structurile transfrontaliere pe întreg

Page 59: Cooperarea transfrontaliera

59

cuprinsul UE şi a fost activ implicat în consolidarea interrelaţionării dintre regiunile de frontieră,

facilitând transferul de know-how şi bună practică spre regiunile de frontieră mai puţin avansate.

LACE-TAP, fiind administrat de AEBR, costurile sale au fost parţial acoperite de un grant UE şi

parţial de AEBR şi prin contribuţii regionale.

În perioadele 1996-1997 şi 1999-2000 Comisia Europeană a finanţat activităţi similare în

ţările central-europene prin proiectul LACE- PHARE CBC, care a fost administrat de AEBR

[164]. În aprilie 2000, Comisia a încredinţat, de asemenea, AEBR implementarea Regional

Capacity Building Initiative (RCBI), prin programul TACIS CBC. RCBI acoperea regiunile de la

frontierele de vest ale Federaţiei Ruse, Belarusiei, Ucrainei şi Moldovei. Aceasta includea

furnizarea de asistenţă pe termen lung şi a asistenţei tehnice pe termen scurt, rapoarte de evaluare

ale regiunilor de frontieră, seminarii de instruire, vizite de studiu şi plasamente. În perioada 2000-

2006, Comisia a identificat următoarele subiecte pentru acţiuni inovative:

• economii regionale bazate pe cunoaştere şi inovaţii tehnologice;

• „EuroRegio", societatea informaţională la serviciul dezvoltării regionale;

• identitate regională şi dezvoltare durabilă.

Finanţările prin programele respective au contribuit bineînţeles la promovarea cooperării

regionale transfrontaliere anume prin investirea în Coeziunea Economică şi Socială, prin

asistenţa pentru IMM, modernizarea şcolilor tehnice şi profesionale, servicii sociale, proiecte de

infrastructură regională. De asemenea, finanţarea proiectelor în domenii ca: protecţia mediului,

libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor în punctele de trecere a frontierei,

dezvoltarea regională socioeconomică, promovată în special prin intermediul proiectelor mici.

Pentru perioada anilor 2000-2006, regiunile frontaliere ale ţărilor candidate au beneficiat de

numeroase susţineri financiare din partea comunităţii:

Prin intermediul fondurilor structurale şi de coeziune, din care au beneficiat Lender

German, regiunile greceşti şi Burgenland austriac. A beneficiat o bună parte din zonele

aflate la hotarul Germaniei, Italiei, Finlandei, Austriei. Programul INTEREG III concentrat

asupra cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale. Programul LEADER

pentru dezvoltarea rurală, EQUAL pentru excluderea inegalităţilor pe piaţa muncii,

URBAN II pentru zonele urbane.

Ajutoare la etapa de preaderare ale ţărilor candidate: prin instrumentele financiare ISPA şi

SAPARD, programul PHARE CBC prin care – 309 mln.euro.

Finanţări acordate de Banca Europeană de investiţii

Alte programe în sectorul educaţiei, mediului.

Finanţarea prin CARDS şi MEDA

Page 60: Cooperarea transfrontaliera

60

În decembrie 2000, UE a adoptat o nouă reglementare referitor la asistenţa destinată ţărilor

din Balcanii Vestici (cunoscută drept CARDS) acoperind Albania, Bosnia şi Herzegovina,

Croaţia, Republica Federativă a Iugoslaviei şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM)

[35]. CARDS sprijinea printre altele “dezvoltarea de relaţii mai strânse dintre ţările beneficiare,

dintre acestea şi UE şi dintre acestea şi ţările candidate pentru aderare la UE, în coordonare cu

alte instrumente de cooperare transfrontalieră, transnaţională şi dintre regiuni de graniţă cu

ţările-nemembre”.

Aceasta însemna că programele PHARE CBC pentru Albania/Grecia şi FYROM cu Grecia

au fost succedate de noi programe sub CARD, şi că pot fi dezvoltate noi programe, de ex., pentru

Croaţia/Slovenia şi Croaţia/Ungaria, Bulgaria/FYROM. Tipologia programelor transfrontaliere

sub CARDS şi coordonarea lor cu INTERREG şi PHARE CBC nu a fost determinată.

UE a amendat recent reglementarea referitor la MEDA (financial and technical assistance

for Mediterranean non-member countries) [36]. Deşi există un obiectiv al UE de a sprijini

acţiunile transfrontaliere întreprinse de MEDA, nu există vreo înţelegere programatică,

instituţională sau altă înţelegere echivalentă de tip INTERREG (Strand A) sau PHARE CBC.

Astfel de reglementări sunt necesare în vederea stabilirii coordonării cu INTERREG la frontiere,

precum cele dintre Spania/Maroc, Gibraltar/Maroc, Grecia/Cipru, Grecia/Turcia.

Deci, din cele descrise mai sus, putem evidenţia că programele INTERREG, LEADER,

EQUAL şi URBAN au fost orientate pentru a sprijini cooperarea regională transfrontalieră în

interiorul UE-15, apoi cu extinderea din mai 2004 fiind introduse programele TACIS CBC,

PHARE CBC, MEDA şi CARDS, destinate sprijinirii şi dezvoltării regiunilor de frontieră deja în

cadrul UE-25. În perioada 2004-2006 ultimele patru programe au fost unite în Programul de

Vecinătate (Fig.14).

INTERREG

URBAN

LEADER+

EQUAL

INTERNE ( DINTRE SM )

PHARE

TACISTACIS

MEDA

CARDSCARDS

EXTERNE ( ECE, NON-SM )

2004-2006PROGRAMUL DE VECINATATE

(INTERREG+PHARE+TACIS+MEDA+CARDS)

Coordinare

Fig.14. Instrumentele europene pentru cooperarea regională transfrontalieră 1990-2006

Sursa: Elaborată de autor.

Page 61: Cooperarea transfrontaliera

61

Prin reforma Politicii de Coeziune, descrisă în punctul 1 al capitolului respectiv, pentru

perioada de finanţare 2007-2013, programele care prevedeau dezvoltarea cooperării regionale

transfrontaliere, au fost structurate cum este indicat în figura 15.

28

INTERREG

URBAN

LEADER+

EQUAL

PHARE

TACISTACIS

MEDA

CARDSCARDS

NOUL PROGRAM EUROPEAN

DE VECINATATE

COOPERAREA TERITORIALA

Fig.15. Instrumentele europene pentru cooperarea regională transfrontalieră, 2007-2013

Sursa: Elaborată de autor.

În urma analizei asistenţei financiare acordate dezvoltării regionale transfrontaliere prin

intermediul diferitelor programe, putem conclude că fiecare program şi-a adus aportul său la

dezvoltarea economică şi socială în regiunile de frontieră, majoritatea obiectivelor fiind atinse.

Cu toate acestea, au rămas unele nesoluţionate, şi anume: ridicarea competititvităţii regiunilor de

frontieră, disparităţile sociale considerabile, nivelul jos al PIB ş.a. Aceste probleme persistă până

în prezent din cauza insuficienţei resurselor sau din lipsa unor proiecte inovative viabile şi a

managementului local necorespunzător în gestiunea eficientă al acestor fonduri.

În capitolul următor, luând în considerare cele expuse mai sus, va fi abordată şi descrisă

experienţa europeană privind dezvoltarea competitivităţii regiunilor, în special a celor periferice.

2.3. Impactul extinderii Uniunii Europene asupra competitivităţii regiunilor

Există o gamă de factori care determină competitivitatea regiunilor şi, în consecinţă,

potenţialul lor de creştere economică şi de creare a locurilor de muncă. Politicile macroeconomice

sănătoase, îmbinate cu politicile structurale, sunt fundamentale pentru îmbunătăţirea

competitivităţii. Un context economic caracterizat de stabilitatea preţurilor şi soldurilor bugetare

sănătoase vor tinde să profite în urma ratelor scăzute ale dobânzilor. Acestea, în schimb,

stimulează investiţiile şi capitalizarea, crescând atât productivitatea, cât şi gradul de ocupare. De

Page 62: Cooperarea transfrontaliera

62

asemenea, ajută la creşterea ratei şi a difuzării inovaţiilor şi reduce costul capitalului şi, în

consecinţă, consumul şi salariile pot creşte raportate la salariile reale de producţie.

Un alt factor esenţial este eficienţa şi eficacitatea administraţiilor publice la nivel naţional,

regional şi local, ceea ce are un impact important asupra dezvoltării economice şi asupra creării de

locuri de muncă. De exemplu, nivelul ridicat de corupţie, birocraţia, calitatea slabă a sistemului

judiciar şi o economie subterană mare (toate sunt simptome ale unor performanţe administrative

slabe) afectează în mod direct competitivitatea globală. Activităţile din sectoarele publice pot, de

asemenea, să afecteze productivitatea şi dezvoltarea prin modificarea nivelului de productivitate a

sectorului public însuşi şi prin declanşarea creşterii productivităţii în producţia privată.

Un factor mult mai important, dezvoltarea şi locurile de muncă, sunt determinate de

condiţiile-cadru precum dotarea cu infrastructură de diverse tipuri, în special sub forma reţelelor

de transport şi de telecomunicaţii şi sub forma competenţelor şi a know-how-ului forţei de muncă.

Acestea includ, de asemenea, capacitatea de inovare, care este un factor de competitivitate din ce

în ce mai important şi care este legat de dotarea cu resurse umane, cuprinzând resurse dedicate

cercetării şi dezvoltării, precum şi eficienţa cu care acestea sunt folosite.

Investiţiile în infrastructură au avut efecte directe semnificative asupra PIB, atât la nivel

naţional, cât şi la nivel regional, după cum a indicat analiza macroeconomică [132, p.258]. În

consecinţă, este unul din domeniile-cheie de investiţii ale politicii de coeziune. În timp ce în

perioada 2000-2006 o sumă mare a fost destinată autostrăzilor şi altor drumuri (47% din totalul

cheltuielilor pentru transport), o cotă semnificativă a fost destinată căilor ferate (31%). În plus,

această sumă a crescut în timp.

Ca urmare a dezvoltării centrelor urbane, precum şi a regiunilor învecinate, este necesar ca

acestea să fie accesibile pe autostrăzi, pe calea ferată şi pe calea aerului. Creşterea semnificativă a

transportului aerian şi a legăturilor cu aeroporturile regionale, ca urmare a dezvoltării companiilor

aeriene low-cost, a permis ca şi legăturile cu aceste centre din UE să se îmbunătăţească. Deşi

principalele aglomerări urbane sunt toate conectate prin calea ferată, mai sunt foarte puţine care

sunt legate la reţeaua de mare viteză, care în 2003 a fost limitată la doar 5 ţări (Franţa, Germania,

Italia, Spania şi Belgia) şi care se justifică numai pentru ţările mari, cel puţin în ceea ce priveşte

conectarea centrelor secundare. Până acum, nici unul dintre noile state-membre nu a fost inclus, în

ciuda preconizatelor progrese în cadrul programului Reţeaua transeuropeană [74, p.239]. Studiul

strategic a evaluat necesităţile şi priorităţile investiţiilor în transporturi în cadrul politicii de

coeziune, pentru perioada 2007-2013, în cele 15 ţări de coeziune. Deşi efectele diferă de la ţară la

ţară, se estimează că investiţiile potenţiale din cadrul programului de coeziune vor avea ca rezultat

creşterea PIB pe cap de locuitor, cu o valoare cuprinsă între 0,2% şi 0,6% (în total aproximativ

Page 63: Cooperarea transfrontaliera

63

265 de miliarde de euro la preţurile din 2006), în perioada de până în 2031, estimându-se că cel

mai mare efect va fi înregistrat în Letonia, Lituania şi România [68, p.125].

Alt factor care face posibilă extinderea Uniunii Europene este tehnologia digitală care se

extinde rapid, aproape 16% din populaţia UE fiind conectată în octombrie 2006, faţă de 11,4% un

an mai devreme. Această creştere este, în primul rând, consecinţa presiunii concurenţei şi a

reglementării eficiente a pieţei, noii intraţi reprezentând aproape 52% din piaţa de bandă largă.

Concurenţa este facilitată prin deschiderea accesului la reţelele locale, care a atras 46% de noi

membri în 2005. Există, totuşi, un decalaj semnificativ între ţările de coeziune mai puţin dotate şi

celelalte state membre (Fig.17).

(% din PIB)

(1)Lipsa informaţie

Fig.17. Cheltuieli pentru telecomunicaţii, 2004 Sursa: Eurostat Yearbook, 2006-2007.

În cadrul ţărilor, discrepanţele rămân la fel de mari, în special între zonele rurale şi cele

urbane. În timp ce, în medie, aproximativ 93% din gospodării şi firme pot fi conectate la bandă

largă în zonele urbane, în zonele rurale media este de doar 66%, cu un decalaj şi mai mare în noile

state-membre.

În cadrul programului de acţiune Linguar Portugal (Conectarea Portugaliei), scopul este de a

se tripla numărul familiilor conectate la bandă largă, de a conecta toate şcolile şi de a menţine

preţurile la cel mai scăzut nivel din UE până în 2010. Ungaria, Estonia şi Letonia au stabilit toate

trei ţinte concrete pentru extinderea benzii largi în ţările lor. În Irlanda de Nord, întreaga populaţie

este acoperită în acelaşi ritm. În Suedia, guvernul a înfiinţat un fond pentru finanţarea benzii largi,

în scopul construirii de reţele în zonele rurale, marea lor majoritate (270 din 290) fiind slab

populate. Autorităţile publice au un rol important în susţinerea dezvoltării alfabetizării digitale şi a

eCompetenţelor şi în aducerea ÎMM online. Aceasta din urmă este o zonă în care progresele sunt

Page 64: Cooperarea transfrontaliera

64

extrem de lente: în timp ce peste 50% dintre marile societăţi din Uniune folosesc procesele de

eComerţ automate în companiile lor, sub 20% din ÎMM fac acest lucru, iar decalajul nu prezintă

indici de scădere.

Competitivitatea în economia UE şi, de aici, capacitatea sa de a atinge şi de a menţine rate

de creştere acceptabile, depinde din ce în ce mai mult de know-how-ul forţei de muncă. În

consecinţă, creşterea nivelului de educaţie a persoanelor apte de muncă şi crearea unui sistem de

formare continuă constituie o componentă-cheie a strategiei de la Lisabona. [270]. Acest lucru

este la fel de important pentru regiunile individuale, cât şi pentru UE pe ansamblu, dat fiind că

dezvoltarea economică echilibrată, care este esenţială pentru atingerea unor rate de creştere

superioare pe termen lung în economia UE, depinde de competitivitatea fiecărei regiuni şi, prin

urmare, de resursele sale umane.

Rămân totuşi decalaje substanţiale în ceea ce priveşte nivelul de educaţie a forţei de muncă

în UE (Fig.18). Aceasta se referă atât la proporţia de persoane care au urmat cel puţin o formă de

învăţământ secundar avansat, şi anume celor care au încheiat cu succes programe de educaţie şi de

instruire pe o durată de cel puţin trei ani după şcoala generală, cât şi celor cu o calificare terţiară,

şi anume, cu studii universitare sau echivalente (Anexa 9).

% de populaţie cu vîrste cuprinse între 25-64 de ani

Scăzut Mediu Ridicat

Fig.18. Populaţia după nivel de educaţie în ţările de coeziune şi în UE, 2005

Sursa: Eurostat, 2007.

Numărul relativ al celor din urmă este deosebit de important, deoarece multe dintre cele mai

dinamice sectoare de activitate depind de abilităţile şi de know-how-ul absolvenţilor universitari

şi de capacitatea acestora de a acumula noi cunoştinţe şi noi competenţe. Totuşi, acest număr

variază sensibil atât între diverse părţi ale UE, cât şi între regiunile din aceeaşi ţară şi reprezintă o

Page 65: Cooperarea transfrontaliera

65

posibilă constrângere majoră pentru capacitatea lor de a iniţia şi de a susţine dezvoltarea

economică, precum şi de a atrage investiţii comerciale.

Sprijinirea investiţiilor care favorizează consolidarea sistemelor de inovare locale şi, în

special, mediul economic, social şi instituţional în care firmele şi indivizii îşi desfăşoară

activitatea, au un efect potenţial important în consolidarea competitivităţii regiunilor.

Politica de coeziune aduce o contribuţie importantă la eforturile naţionale de inovare şi

C&D, în special în cadrul Obiectivului 1. Sprijinul fondurilor structurale a reprezentat între 5%

(Spania) şi 18% (Lituania) din cheltuielile cu C&D în cadrul Obiectivului 1, în perioada 2000-

2006, în timp ce cofinanţarea, atât de către sectorul guvernamental, cât şi de către cel privat, au

avut o contribuţie semnificativ mai mare. La nivel regional, cota din fondurile structurale alocată

C&D şi inovării a variat mult, de la mai puţin de 5% în majoritatea regiunilor din sudul Europei şi

în regiunile ultraperiferice, la peste 15% în regiunile nordice.

Conform unui indicator sintetic (Indicele de performanţă privind inovaţiile regionale -

Regional Innovation Performance Index), care este compus dintr-un set de 26 de indicatori de

intrare şi de ieşire, grupaţi în cinci mari categorii: motoare ale inovării (în principal nivelul de

educaţie a populaţiei); formarea de cunoştinţe (în mare parte, cheltuieli cu C&D); inovare şi

antreprenoriat (în principal IMM implicate în inovare); aplicaţii (locuri de muncă în servicii de

înaltă tehnologie şi în industria manufacturieră de medie spre înaltă tehnologie, adică, în inginerie,

precum şi exporturile de înaltă tehnologie şi vânzările de produse de înaltă tehnologie şi de

produse noi) şi proprietatea intelectuală (brevete solicitate şi mărci comerciale înregistrate),

statele nordice au cea mai mare capacitate de inovare din UE, depăşind SUA şi Japonia. Multe

dintre noile state-membre au cel mai scăzut nivel, deşi unele dintre ele (Estonia, Slovenia şi

Ungaria) se prezintă mai bine decât cele trei ţări de coeziune din UE-15 (Grecia, Portugalia şi

Spania) (Anexa 10).

Din punctul de vedere al modificării indicatorului sintetic, în ultimii ani, ţările pot fi

clasificate, în mare, în patru grupe:

Finlanda, Suedia, Danemarca şi Germania, cele patru ţări-lider din punctul de vedere al

indicatorului sintetic, care au cunoscut o creştere mai mică decât Japonia, iar în interiorul

grupului, creşterea Suediei şi a Danemarcei a fost mai mică decât media UE.

Grupul de ţări care din punctul de vedere al indicatorului s-au situat la nivelul mediei UE —

celelalte state-membre UE-15, în afară de Grecia, Spania şi Portugalia — care au cunoscut

mişcări divergente, în special, cu o creştere mare în Austria şi creşteri mici în Irlanda şi în

Regatul Unit.

Page 66: Cooperarea transfrontaliera

66

Ţările care sunt sub media UE din punctul de vedere al indicatorului, dar care converg spre

aceasta, şi cuprind Grecia, Portugalia, Slovenia, Ungaria, Republica Cehă, Lituania, Letonia,

Cipru şi Malta.

Ţările pentru care indicatorul este sub media UE şi care pierd teren în această privinţă -

Spania, Estonia, Bulgaria, Polonia, Slovacia şi România.

Conform ultimelor date disponibile, cheltuielile pentru C&D s-au ridicat la o medie de 1,9%

din PIB-ul UE în 2003. Totuşi, decalajele regionale sunt extrem de mari. Deşi cheltuielile din 27

de regiuni au depăşit ţinta de 3% stabilită la Barcelona, în peste 100 de regiuni cheltuielile au fost

mai mici de 1% din PIB. Toate regiunile în care cheltuielile au fost cele mai mari, cu excepţia

regiunii Dresda din Germania, au un nivel relativ mare al PIB pe cap de locuitor, iar multe (5

dintre primele 20) sunt regiuni care includ capitala (în Germania, Finlanda, Suedia, Austria şi

Franţa). Regiunile cu cel mai scăzut nivel de cheltuieli sunt toate situate în noile state-membre sau

sunt regiuni din altă parte, cu un nivel relativ scăzut al PIB pe cap de locuitor, în principal în cele

trei ţări de coeziune ale UE-15, însă şi în partea de est a Germaniei şi sudul Italiei. Există totuşi

unele excepţii cum ar fi Åland în Finlanda, Corse în Franţa, Bolzano/Bozen în Italia şi Insulele

Baleare în Spania.

Totuşi, într-un număr de regiuni cu un PIB pe cap de locuitor de sub 75% din media UE (în

special în Spania, Germania şi Italia, dar şi în Estonia şi Lituania), cheltuielile pentru R&D au

crescut cu mai mult decât media UE în ultimii ani. Cam aceeaşi imagine se degajă şi pentru

cheltuielile C&D realizate în sectorul privat. Doar o regiune cu un PIB pe cap de locuitor de sub

75% din media UE, Střední Čechy, din Republica Cehă (regiune din jurul Pragăi), a suportat

cheltuieli de peste 2% din PIB, ţinta de la Barcelona pentru C&D în întreprinderi, în timp ce

nivelurile cele mai ridicate s-au înregistrat în regiuni care includ capitala.

Merită remarcat faptul că regiunile care ocupă o poziţie relativ fruntaşă în indicele de

performanţă a inovaţiei, sunt în general şi cele care investesc cel mai mult în C&D şi inovaţie, în

cadrul politicii de coeziune. De asemenea, merită remarcat faptul că majoritatea regiunilor au

recunoscut importanţa unor astfel de investiţii prin creşterea semnificativă a cotei de resurse

alocate acestora în perioada de programare curentă (Anexa 11).

În ceea ce priveşte accentul politicii de coeziune în acest domeniu, sprijinul fondurilor în

cadrul Obiectivului 1 din statele-membre ale UE 15 a tins să se concentreze în măsurile de

dezvoltare a unui mediu care favorizează inovaţia (inclusiv finanţarea şi capitalul uman) precum

şi de creştere a transferului de tehnologie [Evaluare strategică a economiei ] (Fig.19).

Page 67: Cooperarea transfrontaliera

67

% din investiţiile de Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDTI)

24

2928

17

20

Transferul de tehnologie şi difuzarea cunoştinţelorCarcetare aplicată de relansarePoluri şi grupuri de inovaţieGuvernanţă de îmbunătăţire a inovaţieiSprijin pentru întreprinderile inovanteInovaţia în cadrul amical

Fig.19. Politica de coeziune, 2000-2006: Tipuri de măsuri pentru CDTI finanţate

Sursa: prelucrări ale autorului

În multe ţări, sprijinul pentru CDTI a rămas orientat pe ofertă şi concentrat pe infrastructură,

sume limitate fiind destinate pentru măsuri „mai moderate”, pentru partea de cerere care viza

direct întreprinderile. Prin urmare, programele pe scară largă pentru construirea infrastructurii au

fost preferate unor măsuri „inovatoare”, mai complexe, destinate îmbunătăţirii legăturilor dintre

firme şi instituţiile de cercetare. În această privinţă, raportul de evaluare subliniază pericolul ca

măsurile CDTI să fie deconectate de la realitatea regională, iar parcurile ştiinţifice şi tehnologice

sau incubatoarele şi centrele de cercetare să fie construite fără serviciile necesare pentru stabilirea

legăturii dintre cercetare şi întreprinderi, în special în firmele mici. Raportul a subliniat, de

asemenea, importanţa creării capacităţii de inovare, precum şi a cererii de servicii conexe, în

întreprinderile care sunt vizate de aceste programe de infrastructură. Lipsa unei astfel de capacităţi

poate explica în parte de ce transferul de tehnologie pare să nu fi produs încă rezultatele scontate

faţă de valoarea fondurilor alocate. Raportul a vizat Austria şi Regatul Unit ca exemple de bună

practică în stimularea cererii societăţilor pentru servicii conexe tehnologice şi de afaceri.

Actualizările la evaluările intermediare au indicat un număr de cazuri în care fondurile

structurale au contribuit semnificativ la consolidarea capacităţii de inovare a regiunilor. De

exemplu, în Catalunia, programul Obiectivului 2 a implicat peste 6 000 (aproximativ 21%) dintre

cercetătorii din regiuni şi s-a ridicat la 1,4 miliarde euro (37%) din investiţiile sectorului privat în

societatea informaţională.

O variaţie similară este evidentă pentru proporţia forţei de muncă cu calificări de nivel

terţiar, care activează în locuri de muncă ce necesită un nivel relativ ridicat de calificare (şi

Page 68: Cooperarea transfrontaliera

68

anume, directori, specialişti sau tehnicieni), care poate fi luată ca un indicator general al dotării cu

resurse umane în ceea ce priveşte ştiinţa şi tehnologia, definind aceşti termeni în mod mai larg

pentru a cuprinde cunoaşterea şi utilizarea acestora. Din 8 regiuni în care această proporţie este

cea mai mare, conform ultimelor date (pentru 2005), 6 includ capitalele (Stockholm, Inner

London, Olanda de Nord, Ile de France, Luxemburg şi Brusel), la celălalt capăt al scalei aflându-

se regiunile portugheze şi cele româneşti, precum şi o regiune cehă, cu cele mai mici proporţii în

această privinţă (Anexa 12).

Numărul relativ mic de persoane angajate efectiv în sectoarele de înaltă tehnologie, care

poate fi considerat mai degrabă unul dintre indicatorii producţiei C&D decât ai investiţiilor,

variază la fel de mult între regiuni, deşi nu chiar în aceeaşi măsură ca cheltuielile C&D sau de

dotare cu resurse umane. Proporţia din totalul persoanelor angajate în astfel de sectoare este cea

mai mare în regiunile germane, care reprezintă 11 din cele 12 în care aceasta este cea mai mare

(Stuttgart şi Karlsruhe, regiunile învecinate din Baden-Württemberg, având cele mai mari

ponderi), conform datelor disponibile pentru 2005. Proporţia este relativ ridicată în alte regiuni

centrale din Republica Cehă (Severovýchod şi Střední Čechy), Slovacia (Západné Slovensko) şi

Ungaria (Közép-Dunántúl). Toate aceste regiuni au cele mai scăzute dotări în resurse umane, în

ştiinţă şi tehnologie, ilustrând lipsa oricărei relaţii necesare dintre investiţiile şi realizările din

acest domeniu.

Totuşi, proporţia locurilor de muncă în sectoarele de înaltă tehnologie este în general cea

mai mică în regiunile cu un nivel relativ scăzut al PIB pe cap de locuitor, în special în cele din

UE-15, care de asemenea tind să aibă un nivel scăzut de dotare cu resurse umane în ştiinţă şi

tehnologie, regiunile portugheze şi greceşti fiind caracteristice regiunilor vizate.

Întreprinderile mici şi mijlocii. Întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM) sunt o parte vitală a

economiei. Totuşi, IMM, în special întreprinderile noi, au adesea dificultăţi în accesarea

capitalului, a cunoştinţelor şi a experienţei. Politica de coeziune a UE vizează rezolvarea acestor

dificultăţi printr-o combinaţie de măsuri „dure”, cum ar fi investiţiile directe şi „moderate”, în

special furnizarea serviciilor de susţinere a întreprinderilor, instruire şi crearea de reţele şi grupuri.

Programele de coeziune au furnizat sprijin unui număr mare de ÎMM în perioada 2000-2006.

Numai Cadrul Sprijinului Comunitar spaniol a oferit asistenţă financiară, consultanţă şi pregătire

complementară în competenţe manageriale şi organizaţionale unui număr de 227000 de ÎMM

(aproximativ 28% din total). În cele şapte regiuni spaniole ale Obiectivului 2, un total de 95 000

de ÎMM au fost sprijinite prin politica de coeziune, în special pentru a se extinde şi a se dezvolta

pe pieţele internaţionale. Evaluarea programului Steiermark din Austria a arătat că 75% din toate

proiectele legate de întreprinderi au fost implementate de ÎMM, mai mult decât se prevăzuse, şi a

fost lansată o iniţiativă pentru a mobiliza potenţialul ÎMM în C&D şi inovare.

Page 69: Cooperarea transfrontaliera

69

Necesităţile şi potenţialul pentru dezvoltarea ÎMM în regiunile frontaliere diferă în funcţie

de tipul de regiune şi caracteristicile acesteia, care includ şi nivelul de dezvoltare, tipul zonei,

structuri de contact şi comerciale în afara graniţei. Regiunile rurale ca şi cele periferice mai puţin

dezvoltate (în special regiunile din Obiectivul 1 din cadrul UE şi numeroase regiuni din Europa

Centrală şi de Est) se confruntă cu cele mai severe probleme de restructurare şi dezvoltare a

economiei regionale. Printre aceste probleme se enumeră necesitatea de a dezvolta noi atitudini şi

o cultură care să sprijine întreprinderile, necesitatea de a restructura economiile ţărilor respective

de la economii tradiţional agrare la unele care să promoveze noi afaceri.

Acest lucru se întâmplă adesea în absenţa unor structuri sau organizaţii regionale / locale,

cum ar fi agenţiile regionale de dezvoltare şi o infrastructură de facilităţi şi servicii care să sprijine

acest proces. Regiunile frontaliere mai dezvoltate din cadrul UE şi ale Europei Centrale şi de Est

sunt poziţionate mai avantajos din punct de vedere al oportunităţilor de dezvoltare a unor

întreprinderi mici, ce derivă din orientările globale şi dispariţia barierelor. Acestea se bucură de

avantaje din punct de vedere al infrastructurii, cum ar fi legăturile rutiere şi de cale ferată,

locuinţele, facilităţile de agrement şi comunicaţiile, care împreună au efectul de a atrage atât forţă

de muncă, cât şi noi afaceri în aceste regiuni, apropiere şi acces la potenţiale pieţe, ca tradiţie

industrială care le oferă o bază de pornire. Cu toate acestea, ele se pot confrunta cu probleme de

restructurare cum ar fi cea industrială, declin al activităţilor economice care nu pot fi înlocuite cu

alte activităţi şi investiţii noi, ca firme de mari proporţii cum sunt cele din regiunile încadrate în

Obiectivul 2 şi regiunile industriale din Europa Centrală şi de Est. Din punctul de vedere al

interesului pe care îl ridică, acest tip de regiune necesită promovarea unei concepţii de extindere a

întreprinderilor în sprijinul luării de iniţiative şi dezvoltării de mici întreprinderi ca şi de noi

deprinderi, de sprijinire a dezvoltării de noi sectoare şi noi funcţii bazate pe operaţiuni şi reţele de

o mai mică dimensiune, aşa cum a menţionat J.Gabbe şi H. Martinos în „Practical Guide to Cross-

border Co-operation” (1997) [116].

Diferenţele caracteristicilor interne ale regiunilor transfrontaliere conduc la diferite

structuri ale necesităţilor şi potenţialului de dezvoltare a ÎMM. De exemplu, regiunea

transfrontalieră poate fi caracterizată de un anume pol de dezvoltare, un centru urban, care poate

constitui un mijloc de dezvoltare a unor noi afaceri şi servicii, a educaţiei şi instruirii, a

marketingului, cât şi a altor servicii conexe. Dezvoltarea de mici întreprinderi în noi domenii de

ocupare a forţei de muncă poate fi influenţată de dezvoltarea unor noi specializări bazate pe

produse şi marketing indigen, turism, servicii bazate pe tehnologia informaţiilor care utilizează

accesarea de la distanţă, cât şi noi servicii ecologice. În alte cazuri, regiunea de frontieră poate

avea doi sau mai mulţi poli de dezvoltare şi poate crea o situaţie care să fie caracterizată mai

Page 70: Cooperarea transfrontaliera

70

evident, pentru piaţa regională, de o puternică competiţie între afacerile de mici dimensiuni, decât

de complementaritate şi cooperare.

Regiunile frontaliere externe din cadrul UE şi Europei Centrale şi de Est (în special

Republica Moldova) se confruntă cu probleme mai grave de dezvoltare a micilor întreprinderi,

printre care se enumeră cele de diferenţe mari la nivel de dezvoltare economică, până la prezenţa

barierelor formale de comerţ, ce includ vama şi regimul diferit de administrare şi reglementări.

Acest fapt este exacerbat de lipsa generală a infrastructurii necesare dezvoltării de mici

întreprinderi, incluzând agenţiile regionale de dezvoltare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice etc. În

plus, neconcordanţele în comerţ, investiţii, flux de forţă de muncă şi “economia pieţei de muncă la

negru” sunt consecinţa diferenţelor majore a condiţiilor socioeconomice, cum ar fi veniturile,

nivelul salarial, preţurile.

Dezvoltarea ÎMM în acestea ţări este împiedicată de o serie de dificultăţi şi obstacole.

Printre problemele specifice pe care le ridică această iniţiativă se enumeră: lipsa unui flux

informaţional referitor la pieţele de desfacere, servicii, reglementări şi proceduri, dificultăţile în

accesarea adecvată a finanţării (distribuire, capitalul fiecărei firme), capacităţile şi deprinderile

interne neadecvate, oferta scăzută de inovaţii şi utilizarea necorespunzătoare a lor etc. La acestea

se mai adaugă anumite dificultăţi şi dezavantaje ce derivă din existenţa graniţelor şi localizarea

periferică în cadrul economiei naţionale şi europene, cel din urmă reflectând situaţia multor (dar

nu tuturor) regiuni frontaliere. Fiecare dintre aceşti factori împiedică punerea în aplicare a

proiectelor de dezvoltare şi îmbunătăţire a competitivităţii.

Problemele specifice dezvoltării ÎMM în regiuni de frontieră includ:

piaţă restrânsă şi structuri comerciale neadecvate ce derivă din operarea de centre comerciale

separate şi în concurenţă, dintr-o parte şi din alta a frontierei, în timp ce regiunea frontalieră

respectivă să fie văzută ca o entitate regională economică şi să se încerce fundamentarea pieţei

regionale mai largi;

insuficienta cunoaştere a limbii, sistemului administrativ şi concurenţei de cealaltă parte a

frontierei, fapt ce restrânge posibilitatea de operare transfrontalieră;

lipsa unui “ciclu întreg” referitor la furnizări şi distribuţii în regiunea transfrontalieră, cât şi

absenţa unor astfel de contacte cu urmări asupra întregii regiuni;

inadvertenţe în infrastructura fizică şi economică care ar crea un mediu propice dezvoltării de

afaceri, cât şi o izolare relativă de centrele cu putere de decizie şi pieţe; aceasta se aplică în

special regiunilor periferice sau mai slab dezvoltate;

acces limitat la tehnologii de specialitate şi la servicii şi facilităţi de cercetare şi dezvoltare

avansată pentru întreprinderi mici sub forma unor centre tehnologice, instituţii de cercetare,

Page 71: Cooperarea transfrontaliera

71

servicii şi facilităţi aplicate în regiune, precum şi inadvertenţe în bază de deprinderi şi a

instruirii adecvate care să sprijine activităţile comune de dezvoltare economică;

structuri administrative diferite de o parte şi de alta a frontierei, care contribuie la nepotriviri

în mediile de afaceri respective ca şi la inadvertenţe de investiţii, flux de resurse care include

munca prestată şi relaţiile comerciale (de ex.: forme şi niveluri de taxe diferite, sisteme de

securitate socială, servicii de poştă şi telecomunicaţii şi structuri de costuri, salarii şi preţuri

etc.); aceste probleme sunt amplificate în cazul în care există diferenţe de condiţii

macroeconomice (ce se reflectă în nivelul salarial, preţuri, rate de schimb); aceasta se aplică în

special graniţelor externe ale UE;

fiecare dintre aceşti factori creează condiţii care să favorizeze dezvoltarea unei economii

neoficiale (cum ar fi contrabanda), împiedică şi dezavantajează şi mai mult afacerile legale;

lipsa de oportunităţi pentru stabilirea de contacte şi interacţiuni necesare generării condiţiilor

pentru o economie regională viabilă care să nu necesite susţinere din partea altei economii.

Aceasta implică în special cunoaşterea reciprocă a afacerilor cât şi structurile intermediare ale

oportunităţilor de cooperare de cealaltă parte a frontierei, dezvoltarea unor reţele de cooperare

şi a structurilor instituţionale frontaliere, care ar furniza servicii comune în sprijinul

dezvoltării de mici întreprinderi şi întăririi acestui sector în regiunea respectivă. Aceste

probleme tind să fie mai pronunţate în regiunile frontaliere unde există bariere fizice de

contact (de ex.: marea în regiunile frontaliere maritime, lanţurile muntoase în regiunile

frontaliere de munte).

O serie de studii efectuate în zonele de frontieră au relevat faptul că antreprenorii dintr-o

parte a frontierei pot să ignore existenţa unor facilităţi importante de cercetare şi dezvoltare

tehnologică sau a unor companii internaţionale în zona de frontieră. [129, p.164; 189, p.120].

Inovaţia şi dezvoltarea tehnologică este împiedicată în regiunile transfrontaliere de absenţa

unor servicii de informare şi consultanţă adecvate şi, din nefericire, şi de accesul redus la

tehnologiile informatice şi de comunicare (de ex.: prin conexiuni ISDN, baze de date etc.) care să

permită stabilirea de preţuri competitive şi cercetarea potenţialelor cereri. Dacă aceste obstacole ar

putea fi depăşite, perspectivele ar fi îmbucurătoare, ţinând cont de faptul că se poate adăuga un

plus de valoare prin aplicarea strategiilor de cooperare transfrontalieră cu obiective bine

determinate privind problemele ţinând de cercetare, inovaţii şi tehnologie.

Delimitarea cât mai precisă a scopurilor unei regiuni transfrontaliere (atât geografic, cât şi

din punctul de vedere al conţinutului proiectului) furnizează la rândul său o bază solidă pentru

folosirea resurselor.

Pe baza unui studiu asupra punctelor forte şi slabe din domeniul cercetării, inovaţiilor şi

tehnologiei specifice regiunii transfrontaliere, [45, p.134] trebuie întocmită o strategie comună în

Page 72: Cooperarea transfrontaliera

72

vederea exploatării la maximum a potenţialului autohton comun şi creată infrastructura

informaţională regională.

Orientarea către o atmosferă inovatoare creează un mediu favorabil dezvoltării tehnologice

în cadrul căruia autorităţile publice şi funcţionarii, organizaţiile de intermediere, institutele de

cercetare, instituţiile private, întreprinderile etc. beneficiază de puternice contacte ce stau la baza

cooperării transfrontaliere.

Dezvoltarea reţelelor transfrontaliere regionale s-a dovedit a fi o strategie deosebit de

favorabilă a cooperării în domeniul cercetării, inovaţiilor şi tehnologiei. În cazul reţelelor

transfrontaliere, se pune accentul pe factorii de legătură dintre organizaţii de tipul întreprinderilor

mici şi mijlocii, organizaţiilor şi administraţiilor private ce permit schimbul de informaţii,

dezvoltarea deprinderilor şi stabilirea de noi legături. Acestea necesită prezenţa unor reprezentanţi

de marcă în cadrul întreprinderilor, centre de cercetare şi organizaţii de intermediere şi formează

reţeaua în cadrul căreia se produce transferul tehnologic, iar contactele transfrontaliere se bucură

de aplicarea noilor tehnologii. Cu timpul, afacerile stabilite încep să beneficieze de un climat mai

propice, favorabil dezvoltării de noi afaceri şi creării unei pieţe transfrontaliere şi care are ca

rezultat final posibilitatea ca cei implicaţi să-şi poată lărgi influenţa asupra pieţei astfel extinse.

Prezenţa unor strategii comune adecvate şi a instrumentelor necesare poate rezolva

problemele de dezvoltare a cercetării şi tehnologiei specifice unei regiuni frontaliere, aceasta din

urmă plasându-se astfel la acelaşi nivel cu regiunile învecinate şi cu alte regiuni din Europa.

Diferenţele cu privire la intensitatea integrării sunt de asemeni reflectate de aşa-zisii

factori ai integrării aplicaţi în studiul efectuat de către Furst et al. (1999), aceştia fiind proiectaţi

pentru a reflecta relaţiile economice si politice dintre ţări si exprimaţi ca somaţie temporală pentru

durata transportării. Autorii evaluează de asemeni dezvoltarea factorilor de integrare, pentru

diverse grupuri de ţări. Somaţiile temporale în descreştere dintre UE şi Statele Europei Centrale şi

de Est (SECE) reflectă procesul de integrare. Studiul presupune înjumătăţirea somaţiilor

temporale de la 120 la 60 de minute, în perioada de la jumătatea anilor 1990 şi până la data

integrării [290].

Mai întâi trebuie sa determinam relaţia dintre activitatea economică si accesul către piaţa,

pentru a simula efectele regionale ale integrării cauzate de reducerea barierelor frontaliere dintre

UE-15 si SECE. Aplicam aşa-zisă ecuaţie a salariului nominal pentru a identifica aceasta legătura:

Page 73: Cooperarea transfrontaliera

73

unde wj este salariul nominal în regiunea j si Yi venitul din regiunea i. „T” reprezintă costurile de

transport pe unitate de distanţă, iar dij este distanţa (timpul de călătorie) dintre regiunile i si j.

Ecuaţia (3) reflectă faptul că nivelul regional al salariului este afectat de suma puterilor de

cumpărare din toate regiunile accesibile. Greutăţile puterilor de cumpărare scad o data cu

creşterea distanţei dintre locaţiile i si j. Cererea pentru forţa de muncă si salariile sunt relativ

înalte, în regiunile cu cerere ridicată a consumatorilor (vezi Hanson 2000). Salariile regionale

cresc o dată cu venitul din regiunile învecinate şi scad o dată cu creşterea costurilor de transport

către aceste regiuni.

Nu există suficiente informaţii regionale, pentru a genera rezultate regresionale viguroase,

pentru o secţiune selectată care acoperă toate regiunile din UE-27. De aceea, determinarea relaţiei

dintre salariile regionale şi accesul către piaţa se bazează pe secţiunea de regiuni UE-15. Mai mult

decât atât, pentru a ajunge la o ecuaţie estimatoare, presupunem ca indicele de preţ este acelaşi în

toate regiunile (Pi=P), de vreme ce nu există informaţii consecvente cu privire la nivelurile

preţurilor regionale din UE. Aceasta înseamnă ca este luat în consideraţie accesul nominal către

piaţa, mai degrabă decât cel real. Accesul nominal către piaţa este frecvent utilizat în studii

empirice care investighează implicaţiile NGE. Mai mult decât atât, utilizam indicatorul PIB pe

cap de locuitor, ca variabila dependentă zj, considerând accesul către piaţa factor de influenţă

principală asupra structurilor spaţiale ale veniturilor pe cap de locuitor. Modelul regresional este

dat de relaţia:

Un model care include numai accesul către piaţa ca variabila explicativă poate reprezenta

doar o explicaţie limitată a decalajelor regionale. În plus, local amneties şi structura sectorială a

economiei regionale pot avea impact asupra distribuţiei spaţiale a activităţilor economice. Pentru a

atinge asemenea efecte şi a verifica vigurozitatea relaţiilor estimate, dintre accesul către piaţa al

unei regiuni şi venitul pe cap de locuitor, modelul regresional va include şi nişte variabile de

control xjn. Variabilele de control aplicate cuprind indicatori ai structurii sectoriale a economiilor

regionale, prezenta local amneties, la fel ca şi similari ale ţărilor şi regiunilor.

Coeficientul accesului către piaţa α1 şi parametrul distanţei decay α2, estimaţi cu ajutorul

analizelor de regresie, sunt utilizaţi pentru a proiecta potenţialele pieţelor şi pentru a investiga

efectele schimbărilor din cadrul accesului către piaţa asupra venitului pe cap de locuitor. Analiza

abordează impactul spaţial al integrării în UE-15 şi SECE, provocat de atenuarea barierelor

frontaliere, care modifică accesul către piaţa al regiunilor europene. Perioada analizată se

limitează la etapa de după mijlocul anilor 1990, din cauza datelor insuficiente.

Page 74: Cooperarea transfrontaliera

74

Integrarea este modelată printr-o manipulare a matricei timpului de transport, aplicată

pentru calcularea potenţialului pieţelor. Informaţiile cu privire la timpul de transport dintre regiuni

oferite de către Schurmann/Talat (2000), utilizate în analizele de regresie şi simulare, surprind

impedimente frontaliere specifice. Timpul de transport transfrontalier include perioadele de

aşteptare la trecerea frontierelor. Bazăm scenariul integrării perfecte pe aceasta matrice a timpului

de transport, astfel încât, cu excepţia perioadelor de aşteptare, toate celelalte bariere frontaliere

sunt considerate nule. Potenţialul pieţei din regiunea j în anul t este dat de relaţia:

unde yit este venitul din regiunea i în anul t, α2 este parametrul distanţei decay determinat în

cadrul analizei de regresie, iar dij este distanţa dintre regiunile i şi j. bijt sunt echivalentele timpului

de transport provocate de barierele frontaliere în anul t. În aceasta analiză, se iau în consideraţie

doar efectele reducerii impedimentelor frontaliere dintre tarile UE-15 şi SECE şi dintre noile state

membre. Astfel:

• bijt=0 daca i şi j sunt localizate in aceeaşi ţară sau ambele se situează în UE-15

• bijt>0 daca i şi j sunt localizate în două noi state membre UE diferite sau una se află într-un

stat membru vechi, iar cealaltă într-unul nou.

Analizăm următoarele scenarii cu privire la intensitatea şi evoluţia impedimentelor frontaliere

dintre UE-15 şi SECE în perioada dintre 1995 şi 2000:

1. reducerea uniforma a impedimentelor frontaliere cu 60 de minute echivalent al timpului de

transport

2. reducerea asimetrică a impedimentelor frontaliere cu 100 si 230 de minute respectiv al

duratei de transport

a) 100 de minute reducere a duratei de transport a importurilor din SECE către UE-15 şi

230 de minute reducere a duratei de trasnport a exporturilor din UE către SECE

b) 230 de minute reducere a duratei de transport a importurilor din SECE către UE-15 şi

100 de minute reducere a timpului de transport a exporturilor din UE către SECE

3. reducerea asimetrică a impedimentelor frontaliere dintre UE-15 şi SECE în comparaţie cu

integrarea SECE

a) integrarea mai intensă a SECE în UE-15 în comparaţie cu integrarea SECE: reducerea cu

100 de minute a duratei transportului dintre UE-15 şi SECE şi cu 60 de minute a timpului

de transport în cadrul SECE

Page 75: Cooperarea transfrontaliera

75

b) integrare mai puţin intensă dintre UE-15 şi SECE în comparaţie cu integrarea printre

SECE: reducerea cu 60 de minute a duratei transportului dintre UE-15 şi SECE şi cu 100

de minute în cadrul SECE.

Efectul modificărilor din cadrul accesului către piaţa în perioada dintre t0 şi t1 asupra venitului pe

cap de locuitor este dat de relaţia:

Schimbarea totală log(zjt1/zjt0) provocată de modificările din domeniul accesului către piaţa

poate fi explicată parţial de efectul impedimentelor frontaliere reduse, dar şi de efectul ce rezultă

din dezvoltarea venitului regional. Pentru a izola efectul reducerii barierelor frontaliere, se

determină modificarea din cadrul variabilei z pentru venitul regional din momentul t1:

Astfel, luăm în consideraţie modificările din cadrul accesului către piaţa provocate de

creşterea venitului regional din regiunile din UE-27 între 1995 şi 2000 şi efectul asupra accesului

către piaţa, care se datorează doar reducerii impedimentelor frontaliere. Rezultatele sunt evaluate

comparativ pentru ţările din UE-15 şi noile state membre la fel ca şi pentru diferite tipuri de

regiuni: regiunile frontaliere interne şi externe la fel ca şi regiunile care nu sunt situate la

frontieră, pentru a investiga dacă regiunile frontaliere obţin beneficii de pe urma integrării mai sus

sau mai jos de medie. Regiunile frontaliere interne sunt definite ca regiuni care au frontiera

comuna cu o regiune străină din UE. Regiunile frontaliere externe sunt acele regiuni ale UE

situate de-a lungul hotarului extern a UE. Modificările din cadrul accesului către piaţa şi din

domeniul venitului pe cap de locuitor sunt estimate pentru perioada 1995-2000.

Totuşi, analiza de simulare se referă la regiunile din cadrul UE-27. Evaluarea potenţialelor

pieţelor vizează venitul din regiunile UE-27 plus cel din Norvegia şi Elveţia. Accesul către piaţa

este definit în condiţiile pieţei europene extinse. Ne interesează în principal schimbările din cadrul

accesului către piaţa, datorat declinului impedimentelor frontaliere dintre UE-15 şi SECE, şi nu

nivelul absolut al potenţialului pieţei.

Page 76: Cooperarea transfrontaliera

76

Cea de-a treia secţiune selectată, relevantă pentru analiza de simulare, constă din 943 de

regiuni din UE-27, în principal situate la nivelul NUTS3. Alegem nivelul NUTS 3, unităţi

observaţionale relativ mici, pentru calcularea potenţialelor pieţelor şi estimarea efectelor

integrării, pentru a asigura o definire adecvată a regiunilor frontaliere. Din cauza informaţiei

insuficiente, pentru unele ţări, a fost necesară aplicarea regiunilor de nivel NUTS 2, şi cea a

regiunilor funcţionale, ce constau din mai multe unităţi NUTS 3.

Tările de la periferie, aşa ca România, Bulgaria şi Lituania ating doar o creştere modestă a

accesului către piaţa şi a venitului pe cap de locuitor, în timp ce statele membre situate mai

aproape de centrul pieţei UE-27, Slovenia şi Republica Ceha realizează beneficii de peste medie.

Mai mult decât atât, suprafaţa ţărilor pare să coreleze cu variaţia PIB-ului pe cap de locuitor,

provocată de integrare. Pentru ţările mici, din apropierea centrului pieţei vest-europene

(Slovenia), estimăm o creştere a venitului mai mare, în comparaţie cu cea a noilor ţări membre

relativ extinse, aşa ca Polonia care are frontieră comuna cu UE-15. Aceasta ar putea sugera ca

ţările mici sunt marcate de o orientare relativ puternica către exterior şi un acces mai

favorabil către pieţele străine, datorita unei importanţe majore a regiunilor de frontieră.

Există o variaţie considerabilă cu privire la realizările diverselor tipuri de regiuni din SECE. În

Polonia, particularitatea respecta implicaţiile modelului nostru NGE, astfel încât regiunile

frontaliere interne suportă cele mai semnificative modificări ale venitului, iar regiunile frontaliere

externe rămân în urmă. Prin contrast, regiunile frontaliere externe din Bulgaria şi Estonia suportă

cele mai pronunţate schimbări ale venitului, datorită barierelor frontaliere reduse prezentate în

unele scenarii. Aceste caracteristici specifice ale ţării, cu privire la efectele din tipul de regiune, ar

putea fi cauzate de diferenţele localizării în raport cu piaţa UE-27. Altfel spus, în funcţie de

poziţia unei ţări în raport cu centrul pieţei UE, regiunile frontaliere ar putea obţine beneficii de

integrare situate mai sus sau mai jos de nivelul mediu

În cazul Republicii Moldova, e necesar a menţiona, proiectul de dezvoltare a sectorului

privat, iniţiat de Guvernul Republicii Moldova în octombrie 2002, cu asistenţa Uniunii Europene

prin programul TACIS „Cooperarea transfrontalieră UNGHENI”, bugetul căruia a constituit 2

milioane euro [174]. Obiectivul proiectului este de a contribui la dezvoltarea economică şi

reducerea sărăciei în raionul Ungheni prin stimularea activităţii agenţilor locali, cooperării

transfrontaliere şi a comerţului exterior. Pe lângă aceasta, au fost determinate şi direcţiile

principale de implementare a proiectului, precum urmează:

• îmbunătăţirea performanţelor sectorului agrar şi agroindustrial;

• crearea unui mediu ce va favoriza, stimula şi susţine activitatea de întreprinzător, cooperarea

transfrontalieră şi comerţul exterior în regiune;

Page 77: Cooperarea transfrontaliera

77

• dezvoltarea economică şi socială a raionului prin crearea locurilor noi de muncă în cadrul

întreprinderilor mici şi mijlocii atât din sectorul agrar, cât şi din cel industrial şi de servicii.

În urma realizării proiectului, putem să menţionam la dimensiunea economică, intensificarea

schimburilor comerciale externe între regiunile implicate în proiect prin creşterea volumului

comerţului exterior şi în special, al exporturilor. Tot aici putem vorbi despre majorarea volumului

de investiţii directe atrase din România, din partea agenţilor economici care doresc să penetreze

pieţele de est, beneficiind de avantajul competitiv pe care îl posedă Republica Moldova, şi anume,

acordurile de comerţ liber încheiate cu statele CSI. O oportunitate suplimentară pentru investitorii

din România o constituie Zona Economică Liberă „Ungheni - Business”, care acordă, de rând cu

celelalte zone economice libere din republică, un regim preferenţial de activitate pentru rezidenţii

săi. [226, p.140] Dacă ne referim la dimensiunea socială, constatăm îmbunătăţirea nivelului de trai

în raion prin crearea noilor locuri de muncă, creşterea nivelului culturii de afaceri, de cunoştinţe în

domeniul afacerilor, managementului, marketingului etc. ca urmare a instruirilor iniţiate la

Centrul de Suport al Businessului Ungheni şi în urma contactelor cu agenţii economici din

România.

Însă acest proiect reprezintă una dintre activităţile de dezvoltare a activităţilor economice de

cooperare transfrontalieră care se confruntă cu multe obstacole privind situaţia politică,

economică etnoteritorială.

Page 78: Cooperarea transfrontaliera

78

CAPITOLUL III PERSPECTIVELE COOPERĂRII REGIONALE TRANSFRONTALIERE A REPUBLICII

MOLDOVA ÎN CONTEXTUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE

3.1. Estimarea influenţei extinderii asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova

prin prisma Politicii Europene de Vecinătate

Ultimele valuri de extindere a Uniunii Europene din 1 mai 2004 şi 1 ianuarie 2007 au

modificat esenţial contextul geopolitic în Europa. Prin urmare, conştientă şi interesată de creşterea

rolului său pe plan extern, presată, din exterior, pentru a primi noi membri şi, din interior, pentru

a-şi stabiliza structurile şi eficientiza pârghiile de acţiune, Uniunea a dezvoltat o nouă abordare în

relaţiile externe cu ţările vecine, aflată la limita dintre cooperare şi integrare [201].

Consiliul European de la Copenhaga din decembrie 2002, afirmând că “actuala extindere

creează condiţiile pentru o Uniune cu perspective puternice de creştere durabilă şi de asumare a

unui rol important în consolidarea stabilităţii, păcii şi democraţiei în Europa şi în lume”, preciza

că Uniunea Europeană este interesată să întărească relaţiile de cooperare regională şi

transfrontalieră cu ţările vecine, “în scopul dezvoltării depline a potenţialului regiunilor” […] şi

pentru “a evita riscul unor noi linii de divizare în Europa [192, p.130]. Soluţia propusă de Comisia

Europeană s-a materializat în martie 2003, prin Comunicarea „Wider Europe – Neighbourhood: A

New Framework for Relations with our Eastern and Southern Neighbours” [38, p.34-39]– pe

scurt, proiectul “Europa extinsă – Noua vecinătate”.

În esenţă, Comunicarea oferea noi perspective de integrare politică şi economică ţărilor ce

nu pot fi acceptate, deocamdată, ca membre ale UE [243, p.145], cu scopul de a crea un spaţiu de

securitate, prosperitate, dezvoltare durabilă şi bună vecinătate, „un «cerc de prieteni» la

frontierele externe ale Uniunii, caracterizat de relaţii strânse şi pacifiste fondate pe cooperare”.

Noul ansamblu de măsuri de politică externă a fost ulterior grupat sub denumirea de „Politica

Europeană de Vecinătate” (PEV), în Comunicarea Comisiei din iunie 2004 [225, p.41-48].

Prin astfel de abordare a relaţiilor de vecinătate, PEV poate fi considerată un compromis

între intenţia noilor ţări vecine de a deveni membre ale Uniunii şi limitele UE de a accepta noi

extinderi. Aplicarea acestei politici a adus la conturarea unei regiuni pan-europene (Belarusi,

Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan) şi mediteraneene (Algeria, Egipt, Israel,

Jordan, Lebanon, Marocco, Syria, Tunisia, West Bank şi Gaza). Rusia nu face parte din PEV. Un

numar de ţări terţe, cele mai avansate, vor participa la Piaţa Internă, iar ultimul grup, participând

doar la Zona de Liber Schimb.

Proiectul PEV este bazat pe experienţa integrării UE, incluzând lărgirea succesivă şi istoria

relaţiilor cu ţările candidate din 2004. Ajustând ambiţia crescândă în relaţiile cu ţările vecine,

Page 79: Cooperarea transfrontaliera

79

PEV include unele elemente de condiţionalitate în formă de angajamente pentru unele acţiuni. Cu

alte cuvinte, posibilitatea ţărilor vecine de a beneficia de relaţii mai strânse cu UE şi integrarea lor

în unele politici, incluzând Piaţa Internă a Uniunii, nu este o ofertă unilaterală din partea UE. Insă,

depinde de dezvoltarea concretă spre valorile politice de bază ale UE, la fel ca şi implementarea

reformelor economice şi instituţionale de către ţările vecine.

PEV presupune că relaţiile cu fiecare dintre ţările vecine trebuie să fie diferenţiate conform

nivelului de dezvoltare şi relaţiilor iniţiale cu UE (principiul diferenţierii). Aceasta este evident în

planurile de acţiune, negociate şi adoptate cu fiecare din ţările vecine (principiul de proprietate),

care reprezintă un instrument important pentru implementarea PEV. Planurile de acţiune sunt

documente tehnice care conturează obligaţiunile specifice necesare de a acoperi golul dintre

situaţia curentă a ţării vecine, evaluată de Comisia Europeană în Raporturile de Ţară, şi scopul

integrării progresive economice, sociale şi politice ale ţărilor vecine în UE.

După cum am fost menţionat mai sus, PEV relatează o gamă largă de probleme ale politicii

externe ale UE. Fără a neglija importanţa aspectelor sociale şi politice, în partea rămasă a lucrării

vor fi analizate elementele (abordările) şi implicaţiile economice ale PEV asupra ţărilor vecine ale

UE, în special asupra Republicii Moldova.

Din punct de vedere economic, PEV este necesară, deoarece prevede nu numai

intensificarea relaţiilor economice preferenţiale dintre UE şi partenerii săi, dar le o oferă şi o cotă-

parte pe Piaţa Internă a UE. Deşi într-un mod progresiv şi drept scop pe termen lung în special cu

referinţă la circulaţia liberă a forţei de muncă, ţările vecine au posibilitatea de a fortifica temelia

economică a integrării UE, şi anume, cele „patru libertăţi” (circulaţia liberă a bunurilor,

serviciilor, muncii şi a capitalului). Mărirea numărului de programe ale UE şi creşterea asistenţei

tehnice şi financiare sunt, de asemenea, prevăzute prin implicarea PEV (anume prin crearea unui

nou instrument cu privire la PEV)[207, p.120] şi a alocaţiilor bugetare pentru ţările vecine

conform noii perspective financiare a UE pentru perioada 2007-2013. [193, p.6]

Posibilitatea non-membrilor ai EU de a participa pe Piaţa Internă a UE nu este, deloc nouă.

Ţări cum ar fi Norvegia, Islanda şi Liechtenstein deja participă la Piaţa Internă în cadrul Zonei

Economice Europene (ZEE), creată în 1994. Merită a fi menţionat că participarea la ZEE implică

un angajament important pentru cele trei ţări, şi anume adoptarea în întregime a legislaţiei

Comunităţii Europene referitor la Piaţa Internă. Aceasta vizează cele „patru libertăţi”, la fel şi

unele norme legislative orizontale, cum sunt politica socială, mediu, legislaţia societăţilor

comerciale, politica concurenţială. Însă prin intermediul PEV de a ieşi pe Piaţa Internă, se vor

bucura, pentru prima dată, ţările non-europene.

Această extindere este însemnată şi foarte diferită de cea anterioară prin faptul că cele trei

ţări menţionate sunt state mici după numărul populaţiei, au PIB pe cap de locuitor înalt, şi din

Page 80: Cooperarea transfrontaliera

80

punct de vedere social şi economic sunt similare cu membrii contemporani ai UE [179, p.17-19].

Şi, dimpotrivă, populaţia totală a celor 15 ţări vecine ale PEV ajunge la 380 milioane locuitori şi

marea majoritate au diferite niveluri de dezvoltare economică în comparaţie cu UE. Totuşi, anume

din punctul de vedere al acestor diferenţe, există un potenţial considerabil pentru câştiguri

economice, îndeosebi pentru cele mai sărace ţări vecine, cum este Republica Moldova.

Efectele economice ale extinderii UE, analizate prin prisma PEV drept catalizator al

reformelor economice, la nivel macro-, pot fi abordate prin două puncte de vedere, şi anume:

A. Stabilizarea macroeconomică. Stabilizarea macroeconomică reuşită a Republicii

Moldova va conduce la dezvoltare, în special prin impact favorabile asupra conjuncturii de

investire din exterior (îndeosebi din UE). Din acest punct de vedere, Planul de Acţiune RM–UE

(PAUEM) prevede că Republica Moldova trebuie să se supună, cel puţin în viitorul apropiat,

politicilor monetare şi fiscale durabile în vederea stabilizării nominale, prevăzut pentru un termen

mediu [175].

Pe termen mai lung este, de asemenea, necesar un grad suficient al stabilizării

macroeconomice reale pentru a evita un număr de riscuri inerente unui nivel mai înalt al integrării

pe Piaţa Internă a UE. De exemplu, liberalizarea economică în prezenţa discrepanţei

macroeconomice a Republicii Moldova poate agrava ineficacităţile în alocarea resurselor (datorită

distorsiunilor preţurilor relative din cauza gradului înalt al inflaţiei). În acelaşi mod, liberalizarea

fluxurilor financiare, pornind de la şi spre necesităţile Republicii Moldova, se bazează pe o

politică macroeconomică eficace pentru a evita pericolele crizelor financiare.

1100 23

74 3616

3847

4270

4317

4503

4601

4825 66

81 7156

7189 82

55

2341

6 2690

0

2888

7

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

WB

&G

Mol

dova

Geo

rgia

Syria

Arm

enia

Egyp

t

Mar

occo

Aze

rbai

djan

Jord

an

Leba

non

Ukr

aine

Alg

eria

Tuni

sia

Isra

el EU

Euro

are

a

PPP, USD

Fig.20. PNB pe cap de locuitor, 2006

Sursa: European Commission. European Neighbourhood Countries: Economic Review, Ocassional Papers, 2007.

Efectuând o comparaţie dintre ţările vecine ale PEV (fig.20), putem observa uşor că

Republica Moldova este considerată de Banca Mondială ca o economie scăzută, pe când celelalte

sunt ţări cu venit scăzut mediu (excepţie făcând Israel), începând de la o poziţie relativ puternică a

Page 81: Cooperarea transfrontaliera

81

macroeconomiei. GDP pe cap de locuitor, exprimate în puterea de cumpărare, este de zece ori

mai mare în UE decât in cele mai sărace ţările vecine, cum sunt Republica Moldova şi West

Bank/Gaza [157, p.49].

Evoluţia ratei de creştere a PNB a ţărilor vecine estice ale UE (Armenia, Azerbaidjan,

Georgia, Belarusi, Ucraina şi Moldova), precum şi a partenerului strategic (Rusia) este în

descreştere în majoritatea ţărilor respective (fig.21).

Fig.21. Rata de creştere a PNB

Sursa: European Commission. European Neighbourhood Countries: Economic Review, Ocassional Papers, 2007.

În termenii performanţei la nivel macroeconomic, cum putem observa din tabelul 3, în ciuda

diferenţelor semnificative, majoritatea ţărilor din PEV au făcut un salt progresiv în stabilizarea

economiilor lor. Însă, în timp ce în majoritatea ţărilor din PEV s-au majorat finanţele publice către

anul 2005, şi au înregistrat o inflaţie moderată şi PIB pe locuitor în creştere, Republica Moldova a

înregistrat cel mai ridicat procent al inflaţiei (11,8 %) şi cel mai mic nivel al PIB pe locuitor (812

USD). Pe plan extern, majoritatea au poziţii actuale sonore de bilanţare şi niveluri înalte de

rezerve de monedă străină (cu excepţia Libanului, WB/Gaza şi Moldovei).

În general, majoritatea ţărilor vecine vor începe a se integra economic cu termeni

macroeconomici destul de favorabili, deşi ulterior unele ţări ca Republica Moldova vor trebui să

depună eforturi. Mai mult decât atât, problemele importante rămân la nivel social, deoarece ţările

vecine demonstrează niveluri foarte înalte de şomaj (Republica Moldova - 7,3%).

Page 82: Cooperarea transfrontaliera

82

Tabelul 3 Indicatorii macroeconomici ai ţărilor meditarenene din cadrul PEV, 2006

Indicatorii

Alg

eria

Egi

pt

Isra

el

Iord

an

Leb

anon

Mor

occo

Siri

a

Tun

isia

WB

/G

Creşterea PIB (%) 5,7 5,9 5,2 7,2 1,0 1,8 3,5 5,0 6,0 Rata şomajului (%) 14,1 9,5 9,1 15,7 - 11,0 20,0 13,8 23,8 PIB per locuitor (USD) 2704 1250 20800 2219 5799 - 1300 2924 1204 Inflaţia (%) 1,9 3,8 2,4 3,5 0,3 1,0 10,0 2,9 3,5 Datoria publică (% din PIB) 29,0 - 101,8 83,7 174,6 69,9 41,4 57,3 -

Datoria externă (% din PIB) 19,5 27,1 - 57,9 85,7 30,2 25,9 57,2 -

Balanţa curentă (% din PIB) 21,1 0,3 0,8 -17,8 -12,7 -0,9 0,2 -1,8 -22,0

Acoperire import (month) 25,1 7,6 - 4,8 - 8,6 - 3,6 - Rata de schimb (pe USD, anuală) 73,28 5,78 -1,3 0,71 1,508 - - 1,359 -

Sursa: Eurostat, 2007

În acest context, dezvoltarea Republicii Moldova în cadrul PEV, ca rezultat al procesului de

extindere a UE, depinde în mare măsură de implementare a PAEUM care include obiective şi

acţiunile cu referinţă la stabilizarea macroeconomică şi reformele structurale. Deşi problemele

stabilizării macroeconomice sunt mai puţin evidenţiate în dezbaterile cu privire la PEV, în

comparaţie cu cele referitor la acquis al UE, ele sunt un ingredient important pentru extinderea cu

succes a preferinţelor de comerţ şi a Pieţei Interne a UE.

Tabelul 4 Indicatorii macroeconomici ai ţărilor Europei de Est şi a Caucazului din cadrul PEV, 2006

Indicatorii

Bel

arus

i

Ucr

aina

Mol

dova

Arm

enia

Geo

rgia

Aze

rbai

jan

Rus

ia

Creşterea PIB (%) 9,2 2,6 7,1 13,9 9,3 24,3 6,4 Rata şomajului (%) 1,5 7,2 7,3 8,9 - --- 7,7 PIB per locuitor (USD) 2986 1760 812 14,53 1845 1493 5230 Inflaţia (%) 8,0 13,5 11,9 0,6 8,3 9,7 10,9 Datoria publică (% din PIB) 5,8 19 39,0 28,6 41,1 14,3 14,25 Datoria externă (% din PIB) 18,0 15,6 67,8 ---- 27,1 14,3 12,5 Balanţa curentă (% din PIB) 1,6 3,0 -9,8 -3,9 -7,4 -5,2 11,2 Acoperire import (month) 0,9 4,8 2,2 4,0 1,9 2,8 17,5 Rata de schimb (pe USD, anuală) 2,152 5,1 12,6 457.7 1,79 4,593 28,8

Sursa: ILO labour Survey, 2007, p.175

Republica Moldova a început implementarea Planului de Acţiuni în contextul unei situaţii

interne şi externe extrem de dificile. Începând cu anul 2000, economia Republicii Moldovei a

cunoscut o creştere continuă în pofida unei situaţii foarte dificile în domeniul finanţelor publice şi

Page 83: Cooperarea transfrontaliera

83

a unui declin treptat în investiţiile străine directe. În 2005, produsul intern brut (PIB) a crescut cu

7,1% corespunzător performanţelor pe parcursul anilor precedenţi. Guvernul Moldovei a revizuit

prognoza creşterii în 2006 care a scăzut de la 6,5% la 4%. Aceste estimări iau în calcul impactul

restricţiilor impuse de Rusia la importul vinurilor din Moldova (industria vinului a înregistrat o

depreciere de aproximativ 40% începând cu martie 2006) şi creşterea preţului la gaz. [194] În mai

2006 a fost aprobat programul economic susţinut de FMI prin intermediul unui acord de finanţare

în cadrul Instrumentului pentru Reducerea Sărăciei şi Creşterii Economice (IRSC). [195]

Programul are drept scop susţinerea stabilităţii macroeconomice, precum şi menţinerea

durabilităţii financiare a ţării. Ca urmare a aprobării programului IRSC, Clubul de la Paris a

acceptat în mai 2006 reeşalonarea datoriilor Moldovei acumulate de atunci şi până în decembrie

2008, inclusiv a datoriilor istorice.

Aceste tendinţe pozitive au permis UE să înceapă pregătirea pentru o nouă asistenţă macro-

financiară nerambursabilă, având, de asemenea, scopul de a asista Republica Moldova în a depăşi

efectele şocurilor generate de balanţa de plăţi negativă, care au lovit economia în perioada anilor

2005-2006, fiind cauzate de majorarea preţului la gazele naturale şi de închiderea pieţei Rusiei

pentru produsele tradiţionale de export din Moldova (în special vinul, fructele şi legumele, carnea

şi produsele din carne), menţionate deja mai sus.

Deşi există anumite preocupări pentru implicaţiile extinderii, în ceea ce priveşte decalajele

regionale în cadrul UE, dovezile empirice sunt deocamdată puţin numeroase. Evaluează impactul

expansiunii UE asupra creşterii şi stării economice din ţările UE. Unii autori, ca Brocker şi Jager-

Roschko [27, p.23-40] şi Brocker [24, p.91] ofera estimari cantitative ale efectelor regionale

provocate de integrarea statelor din Centrul şi Estul Europei. Unele studii făcute de Brulhart [28,

p.139] şi Pfaffermayr investighează consecinţele schimbărilor privind piaţa UE, graţie extinderii.

Niebuhr [152, p.452] estimează impactul integrării asupra regiunilor riverane UE-15.

Învestigaţiile autorului sunt în corcordanţă cu aceste cercetări, concentrându-ne asupra spaţiului

riveran UE-27.

Analiza se limitează la efectele integrării, desprinse de pe urma schimbărilor cu privire la

accesul în cadrul pieţei, provocate de barierele în calea comertul trans-frontalier. Autorul nu

pretinde la o investigare cuprinzatoare a efectelor spaţiale ale integrării, deoarece nu toate efectele

desprinse de pe urma diferenţelor de specializare şi mobilitate a factorilor de producţie sunt luate

în consideraţie. Creşterea şi dezvoltarea continuă, susţinută de economişti este substituită de

conceptul nou - dezvoltarea durabilă sau sustenabilă însoţit de gestionarea optimizată a resurselor

naturale, vizând generaţiilor viitoare. În societatea postindustrială populaţia umană se evidenţiază

ca un factor forte al dezvoltării economice. [145, p.244]

Page 84: Cooperarea transfrontaliera

84

Drept fundament teoretic al analizei, aplicăm un nou model economico-geografic. Acest

model oferă argumente în favoarea ideii că accesul în cadrul pieţei ar putea fi factor decisiv, în

ceea ce priveste efectele spaţiale ale integrării, în special în cazul când ne referim la impactul

asupra regiunilor limitrofe. Un model matematic permite desprinderea implicaţiilor specifice

pentru regiunile limitrofe. Estimăm relaţia dintre accesul în cadrul pieţei şi venitul pe cap de

locuitor, ce derivă din cadrul noului model economico-geografic. Rezultatele regresiei sunt

aplicate în cadrul unei analize de simulare. Ideea de bază a analizei de simulare presupune că

reducerea barierelor trans-frontaliere, graţie integrării, afectează accesibilitatea pieţelor din cadrul

Uniunii Europene. Schimbările cu privire la potenţialul pieţei regiunilor UE va afecta venitul pe

cap de locuitor.

Investigaţiile de ultimă oră arată că natalitatea populaţiei scade, iar structural îmbătrâneşte.

Acest lucru se resimte cu promtitudine în ţările cu un nivel de trai avansat. Aceasta semnificând

că scade numărul de cumpărători potenţiali. Efectele resimţite, ca urmare a scăderii numărului

populaţiei vor consta în probleme economice, determinate pe de o parte de scăderea forţei de

muncă şi pe de altă parte, de insuficienţa resurselor economice necesare susţinerii persoanelor

vârstnice.

Pentru a analiza efectele specifice ale extinderii spaţiului economic şi integrării economice,

în regiunile frontaliere, desprinse de pe urma schimbărilor, în ceea ce priveste accesul către piată,

se aplică un model de tipul noii geografii economice (NGE). In funcţie de abordare, schimbările

privind accesul către pieţe străine, intervenite pe parcursul integrării, ar putea acţiona ca o forţă ce

rezultă într-o dezvoltare inegală a activităţilor economice, în cadrul ţărilor aflate în proces de

integrare. Însă modelele existente nu oferă concluzii clar conturate de timp, că integrarea ar putea

acţiona fie în avantajul aşezărilor centrale fie în cel al suprafeţelor periferice. Mai mult decât atât,

doar un numar limitat de abordări permite analiza explicită a efectelor integrării, în ceea ce

priveşte regiunile frontaliere, deoarece în cadrul modelelor teoretice, structura spaţiala internă a

economiei aflate în proces de integrare nu este de obicei luată în consideraţie.

Acceptarea federalismului economic îi face pe unii (din ţările industrializate) cu un nivel

de trai mai avansat, pe alţii, unde productivitatea muncii este mai redusă, mai săraci. În contextul

regionalismului economic securitatea economică a statului este în pericol. [144, p.89] În disputa

militară, statul îşi creşte forţele militare, în disputa economică, statul trebuie să-şi crească

productivitatea muncii, care este un produs al domeniului cercetare-dezvoltare.

Antrenarea muncii în procesele productive tranfrontaliere contribuie la sporirea

produselor. Dacă admitem că produsul final Y este funcţie doar a doi factori: munca L şi capitalul

K, în acest caz avem )( 1LKFY = . Odată cu creşterea produsului final, care nu este direct

proporţională cu cantitatea factorului productiv, deducem că:

Page 85: Cooperarea transfrontaliera

85

0;0 ffLY

KY

∂∂

∂∂

iar 0;0 2

2

2

2

ppL

YK

Y∂∂

∂∂

Dacă admitem că fiecare unitate de factor productiv tranfrontalier, antrenat în procesul de

fabricare are o productivitate modestă comparativ cu unitatea precedentă, dar fiind superioară

productivităţii unităţilor următoare (Fig.1).

Fig.22. Rezultatele factorilor productivi tranfrontalieri în diminuare

În condiţiile naţionale cantitatea de muncă (L) poate fi mai mare sau mai mică decît cea de

echilibru L* . Dacă însă *LL f , în acest caz ( )*LL − cantitatea de muncă disponibilă să

emigreze în ţara vecină, dacă *LL p , avem ( )*LL − cantitatea de muncă care poate imigra peste

frontieră. Preţul muncii va depinde nu doar de cererea şi oferta de muncă din ţară. Acesta

contribuie la creşterea productivităţii muncii în ţările dezvoltate şi deci la creşterea

competitivităţii produselor acestora. În ţară preţul muncii este bazat de nivelul productivităţii

fondurilor productive; în altă ţară aceeaşi muncă cantitativ şi calitativ poate avea un preţ mai mare

stimulat de productivitatea mai mare a fondurilor productive. Acest flux este o componentă a

globalizării, favorabilă unei părţi care înregistrează succese, utilizând forţa de muncă ieftină. Ţara

săracă nu poate achita munca la nivelul ţărilor dezvoltate, nivelul de trai fiind inferior ţărilor

industriar dezvoltate. Putem concluziona că nivelul de trai a populaţiei serveşte ca un regulator a

proceselor de migraţie a forţei de muncă.

Pentru a caracteriza nivelul de trai se utilizează o serie de indicatori, cum ar fi nivelul şi

evoluţia preţurilor, nivelul şi dinamica veniturilor; structura şi dinamica consumului de bunuri

materiale/servicii; şomajul şi ocuparea forţei de muncă, condiţiile de transport, accesul la servicii

publice etc.

Dacă prin costul nivelului de trai avem expresia valorică medie a bunurilor/serviciilor

consumate într-o perioadă de timp de un locuitor. În condiţiile extinderii UE, fluxul forţei de

muncă este determinat de diferenţele în calitatea vieţei în diferite ţări. În acest context devine

LF

KF

∂∂

∂∂ ,

0

LK,

Page 86: Cooperarea transfrontaliera

86

actuală cuantificarea relativă a costului real al nivelului de trai a populaţiei prin intermediul

indicelui real I(R).

Prin expresia )2(

)1()(

CCI R = , unde C(1), C(2) – putem exprima valoarea costului nivelului de

trai din diferite ţări şi teritorii, de exemplu în ţara (1), şi ţara (2). Dacă reieşim din ipoteza, că

vectorul bunurilor materiale/serviciilor sunt identice în ţara 1 şi 2, atunci reiese

( )ni xxxxx ,...,..., 21= , pe când preţurile din ţara (1), în ţara (2) va fi corespunzător

( ))1()1()1(2

)1(1

)1( ,...,..., ni PPPPp = , ( ))2()2()2(2

)2(1

)2( ,...,..., ni PPPPp = ,

consumul ponderat poate fi determinat:

∑=

=n

iii xpC

1

)1()1(; ∑

=

=n

iii xpC

1

)2()2(, indicele ponderat:

)2(

)1()(

C

CI =Π

Indicele ponderat pentru ţările (1) şi (2) este calculat din ipoteza că vectorii preţurilor p(1)

şi p(2) sunt diferiţi, iar vectorul consumului este comun. Dacă cuantificarea CNT relativă poate fi

tratată cu condiţia că sunt cunoscuţi vectorii p(1), p(2) cărora le corespund vectorii x(1), x(2).

Consumatorul din ţara (1) dispune de C(1) de unităţi monetare; din ţara (2) de C(2) de unităţi

monetare. Satisfacerea necesităţilor este funcţie de vectorul x(1) pentru ţara (1), de vectorul x(2)

pentru ţara (2). Dacă notăm aceste funcţii respectiv prin ( ))1()1(2

)1(1

)1( ,..., nxxxp ,

( ))2()2(2

)2(1

)2( ,..., nxxxp . Consumatorul din ţările (1) şi (2) îşi stabileşte structurile bunurilor şi

serviciile consumate în aşa mod ca:

( ) max,..., )1()1(2

)1(1

)1( ⇒nxxxp

Îndeplinind condiţiile

)1(

1

)1()1( Cxpn

iii =∑

=

(1)

0)1( ≥ix

( ) max,..., )2()2(2

)2(12 ⇒nxxxp

Cu condiţia )2(

1

)2()2( Cxpn

iii =∑

=

(2)

0)2( ≥ix

Sau elaborînd funcţia Lagrange obţinem

( ) max,..., )1(

1

)1()1(1

)1()1(2

)1(111 ⇒⎟

⎞⎜⎝

⎛−−= ∑

=

CxpxxxpLn

iiin λ

Page 87: Cooperarea transfrontaliera

87

( ) max,..., )2(

1

)2()2(1

)2()2(2

)2(122 ⇒⎟

⎞⎜⎝

⎛−−= ∑

=

CxpxxxpLn

iiin λ

Rezolvând sistemele de ecuaţii:

⎪⎪⎪⎪⎪⎪

⎪⎪⎪⎪⎪⎪

=

=∂∂

=∂∂

=∂∂

∑=

)1(

1

)1()1(

)1(1

)1(2

1

)1(1

1

0

...

0

0

Cxp

x

x

x

n

iii

n

λ

λ

λ

(3)

⎪⎪⎪⎪⎪⎪

⎪⎪⎪⎪⎪⎪

=

=∂∂

=∂∂

=∂∂

∑=

)2(

1

)2()2(

)2(2

)2(2

2

)2(1

2

0

...

0

0

Cxp

x

x

x

n

iii

n

λ

λ

λ

(4)

Determinăm valorile optime ale bunurilor şi serviciilor consumate în ţara (1), în ţara (2):

nixx ii ,...,2,1,)1()1( == ; nixx ii ,...,2,1,

)2()2( ==

Unde ( )∫ ==)1( )1()1()1(

2)1(

1)1(

...,,2,1,...,,,i ni niCpppx ;

( )∫ ==)2( )2()2()2(

2)2(

1)2(

...,,2,1,...,,,i ni niCpppx

( ) ( )∫= i nn Cpppxxx )1()1()1(2

)1(1

)1()1(2

)1(11 ,...,,,,...,φ

( ) ( )∫= i nn Cpppxxx )2()2()2(2

)2(1

)2()2(2

)2(121 ,...,,,,...,φ

Studierea efectului economic pozitiv al relaţiilor tranfrontaliere asupra dezvoltării

economice pe plan naţional sau teritorial (regional, zonal etc.) se manifestă prin valenţe multiple

şi duce la constatarea existenţei a cel puţin trei efecte multiplicatoare importante: efectul

multiplicator al relaţiilor tranfrontaliere (adică incidenţa unei unităţi de cheltuieli băneşti a

serviciilor din punct de vedere al creării de noi venituri); efectul multiplicator al investiţiilor;

efectul multiplicator al comerţului exterior (exportul invizibil al unei anumite părţi a producţiei de

mărfuri, consumate de pasageri/turiştii străini în zona, staţiunea, localitatea etc. vizitată). Cu alte

cuvinte satisfacerea maximă a necesităţilor este funcţie de nivelul preţurilor, de cheltuielile

consumatorului. Din sistemul de ecuaţii (3), obţinem:

0)1(11)1(

1

1 =−∂∂ px

λφ

0)1(21)1(

2

1 =−∂∂

px

λφ

0)1(1)1(

1 =−∂∂

nn

px

λφ

Page 88: Cooperarea transfrontaliera

88

Sau 1)1(

)1(1

)1(2

)1(2

1

)1(1

)1(1

1

... λ

φφφ

=∂∂

==∂∂

=∂∂

n

n

px

px

px (5)

Dacă admitem, în ţara (2) cu preţurile p(2) şi cu costul nivelului de trai C(2) consumul este

echivalent cu cel din ţara (1), adică constituie ( ))1()1(2

)1(1

)1( ,..., nxxxC = . În acest caz funcţia

Lagrange va avea forma: ( ) ⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛−−= ∑

=

)2(

1

)1()2(2

)1()1(2

)1(112 ,..., CxpxxxpL

n

iiin λ

Determinăm mărimile optime a consumului de bunuri şi servicii din condiţia:

⎪⎪⎪⎪

⎪⎪⎪⎪

=−∂∂

=∂∂

=−∂∂

=∂∂

=−∂∂

=∂∂

0

0

0

)2(2)1()1(

)2(22)1(

2

2)1(

2

2

)2(12)1(

1

1)1(

1

2

nn

n

n

n pxx

L

pxx

L

pxx

L

λφ

λφ

λφ

sau

⎪⎪⎪⎪

⎪⎪⎪⎪

=∂∂

=∂∂

=∂∂

2)2(

)1(1

2)2(

2)1(2

1

2)2(

1)1(1

1

:

:

:

λφ

λφ

λφ

nn

px

px

px

⎪⎪⎪⎪

⎪⎪⎪⎪

=∂∂

=∂∂

=∂∂

2)2(

)1(1

2)2(

2)1(2

1

2)2(

1)1(1

1

λφ

λφ

λφ

nn

px

px

px

(6)

Prin relaţiile (6) substituim în (5) obţinem:

1)1(2

)2(

)1(2

2)2(

2)1(

1

2)2(

1 ... λλλλ

=⋅

==⋅

=⋅

n

n

pp

pp

pp (7)

Din expresia (7) rezultă, că structura consumului în ţara (2) va fi echivalentă cu structura

consumului din ţara (1) dacă preţurile la bunuri şi servicii sunt proporţionale. În cazul examinat,

dacă 2

1)1(

)2(

)1(2

)2(2

)1(1

)2(1 ...

λλ

====n

n

pp

pp

pp ;

Scurgerea banilor spre alte destinaţii economice externe sau destinaţii neeconomice (ceea

ce echivalează practic cu ieşirea lor din circuit) este cu atât mai rapidă, cu cât economia unei ţări

depinde în mai mare măsură de importul de materii prime, echipamente sau bunuri de consum. În

consecinţă, cu cât o ţară este mai bogată din punct de vedere economic, cu atât incidenţa

economică a industriei serviciilor este mai mare. Satisfacerea necesităţilor consumatorului din ţara

(1), ţara (2), fiind funcţii ale preţurilor, ale veniturilor respective pot fi comparate prin raportul

costurilor nivelului de trai.

Page 89: Cooperarea transfrontaliera

89

Notăm prin: ( ) ( ))1()1(1

)1(

)1(2

)1(1

)1()1(2

)1(1

)1()1()1(2

)1(2

)1(1

)1(111 ,

......,,,... xp

x

x

x

pppxpxpxpC

n

nnn =

⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜

⋅=+++= -

costul de bunuri şi servicii (turistice, de agrement) consumate în ţara (1), exprimate în preţurile

din ţara (1);

( ) ( ))1()2(1

)1(

)1(2

)1(1

)2()2(2

)2(1

)1()2()1(2

)2(2

)1(1

)2(112 ,

......,,,... xp

x

x

x

pppxpxpxpC

n

nnn =

⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜

⋅=+++= - costul de bunuri şi

servicii consumate în ţara (1) exprimate în preţurile din ţara (2);

( ) ( ))2()1(1

)2(

)2(2

)2(1

)2()1(2

)1(1

)2()1()2(2

)1(2

)2(1

)1(121 ,

......,,,... xp

x

x

x

pppxpxpxpC

n

nnn =

⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜

⋅=+++= - costul de bunuri şi

servicii consumate în ţara (2), exprimate în preţurile din ţara (1);

( ) ( ))2()2(1

)2(

)2(2

)2(1

)2()2(2

)2(1

)2()2()2(2

)2(2

)2(1

)2(122 ,

......,,,... xp

x

x

x

pppxpxpxpC

n

nnn =

⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜

⋅=+++= - costul de bunuri şi

servicii consumate în ţara (2), exprimate în preţurile din ţara (2).

Nivelul comparativ al costurilor aceloraşi bunuri şi servicii în ţara (1) şi în ţara (2) poate fi

determinat de raportul ( )( ))1()1(

1

)1()2(1

xpxp

care, de regulă, este mai mare decît indicele ponderat. Afirmaţia

poate fi exemplificată. Dacă luăm un grup de consumatori, de exemplu din regiunea Siret-Prut-

Nistru, venitul mediu constituie lunar 850 USD. Preţurile în economia de piaţă, în condiţii de

criză mondială avansează enevitabil. Admitem consumul acestui grup este constituit din pîine,

carne, lapte cu preţurile respectate pentru perioada 1 (Tabelul 5).

Tabelul 5

Structura cheltuielilor populaţiei, USD

Pîine Carne Lapte

Cantitatea Preţul Cantitatea Preţul Cantitatea Preţul

Subvenţii

4 10 10 60 30 7 850

Page 90: Cooperarea transfrontaliera

90

În pofida variaţiei preţurilor nivelul de trai al populaţiei este în creştere.

Tabelul 6

Structura cheltuielilor populaţiei în condiţii noi, USD

Pîine Carne Lapte

Cantitatea Preţul Cantitatea Preţul Cantitatea Preţul

Subvenţii

5 10 7 66 73 7 1023

6 10 7 66 72 7 1023

7 10 7 66 70 7 1023

8 10 7 66 69 7 1023

. Deci indicele consumului real este mai mare decît indicele ponderat. Întru determinarea

indicelui real al costului nivelului de trai în m ţări notăm vectorul consumului comun în aceste ţări

prin x0 componentele vectorului pot fi: asigurarea populaţiei cu spaţiu locativ, pămînt cu destinaţii

agricole, accesibilitate la studii, la tratamente medicale, costul produselor alimentare,

nealimentare etc., adică ),...,,( 21 axxxx = . Preţurile bunurilor şi serviciilor ax ...,,2,1, =αα în

diferite ţări este diferit. Notăm aceste preţuri respectiv prin miap i ...,,2,1;...,,2,1,)( ==αα

Tabelul 7

Tabelul actualizării costurilor nivelurilor de trai

1 2 … i … m

1

)1()1()1(2

)1(1 ...... apppp α

)1()1()1(2

)1(1 ......... axxxx α

)1()1()1(2

)1(1 ...... apppp α

)2()2()2(2

)2(1 ......... axxxx α

)1()1()1(2

)1(1 ...... apppp α

)()()(2

)(1 ......... i

aiii xxxx α

)1(2

)1(1 ...ppp

)(

2)(

1 ...mm xxx

2

)2()2()2(2

)2(1 ...... apppp α

)1()1()1(2

)1(1 ......... axxxx α

)2()2()2(2

)2(1 ...... apppp α

)2()2()2(2

)2(1 ......... axxxx α

)2()2()2(2

)2(1 ...... apppp α

)()()(2

)(1 ......... i

aiii xxxx α

)2(2

)2(1 ...ppp

)(

2)(

1 ...mm xxx

i

)()()(2

)(1 ...... i

aiii pppp α

)1()1()1(2

)1(1 ......... axxxx α

)()()(2

)(1 ...... i

aiii pppp α

)2()2()2(2

)2(1 ......... axxxx α

)()()(2

)(1 ...... i

aiii pppp α

)()()(2

)(1 ......... i

aiii xxxx α

)(2

)(1 ...ii ppp

)(

2)(

1 ...mm xxx

m

)()()(2

)(1 ...... m

ammm pppp α

)1()1()1(2

)1(1 ......... axxxx α

)()()(2

)(1 ...... m

ammm pppp α

)2()2()2(2

)2(1 ......... axxxx α

)()()(2

)(1 ...... m

ammm pppp α

)()()(2

)(1 ......... i

aiii xxxx α

)(2

)(1 ..mm pp

)(

2)(

1 ...mm xxx

Page 91: Cooperarea transfrontaliera

91

De unde ( ))()1(

)(

)(

)(2

)(1

)2()2()2(2

)2(1 ,

...

......... i

ia

i

i

i

a xp

x

x

x

x

pppp =

⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜

⋅α

α - costul nivelului de trai în ţara i,

mi ...,,2,1= , exprimat în preţurile ţării (1); ( ))()2(

)(

)(

)(2

)(1

)2()2()2(2

)2(1 ,

...

......... i

ia

i

i

i

a xp

x

x

x

x

pppp =

⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜

⋅α

α - costul

nivelului de trai în ţara i, mi ...,,2,1= , exprimat în preţurile ţării (2);

( ))()(

)(

)(

)(2

)(1

)()()(2

)(1 ,

...

......... ii

ia

i

i

i

ia

iii xp

x

x

x

x

pppp =

⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜

⋅α

α - costul nivelului de trai în ţara i, mi ...,,2,1= , exprimat în

preţurile ţării (i); ( ))()(

)(

)(

)(2

)(1

)()()(2

)(1 ,

...

......... im

ia

i

i

i

ma

mmm xp

x

x

x

x

pppp =

⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟⎟

⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜⎜

⋅α

α - costul nivelului de trai în ţara i,

mi ...,,2,1= , exprimat în preţurile ţării (m).

Costurile reale ale nivelului de trai în diferite ţări depind de un şir de factori neformalizaţi.

De aceea un interes deosebit prezintă intervalele în care aceste costuri se vor găsi, adică

( ) ( )mimi

xpCxp iiiii

≤≤≤≤≤≤

11maxmin )()(

1

)()()(1 .

Costurile reale ale nivelului de trai în ţările examinate pot fi puse la baza elaborării

prognozelor de fluxuri ale forţei de muncă în contextul globalizării, pot servi pîrghii (regulatori)

pentru reglarea acestor fluxuri. Modelul dedus a fost construit pentru un turist/persoană, care

făcând deplasări peste hotarele ţării sale, aduce cu el o sumă de bani în altă ţară, în celaşi timp

consumă produsele/serviciile în altă ţară. În mod global, în cazul când s-a contractat un

Page 92: Cooperarea transfrontaliera

92

aranjament turistic cu toate serviciile incluse, ajungându-se la determinarea efectului multiplicator

în timp, pe orizontală. Acestei ipoteze iniţiale trebuie aduse anumite corective, deoarece, în

realitate, cererea se etalează în timp, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de durata

medie a sejurului, de sezonalitatea cerinţelor de servicii ş.a. In raţionamentul de determinare a

efectului multiplicator, experţii operează cu un număr de 5-6 tranzacţii pentru anul care urmează

cheltuieli efectuate, perioadă în care mijloacele băneşti trec din mână în mână, până când moneda

respectivă iese din circuitul economic intern.

În general, mişcarea liberă a muncitorilor cu privire la alocarea eficientă a resurselor de forţă

de muncă, poate avea loc în viitor poate fi dacă prevalează o specializare mai mare şi un termen

educaţional mai durabil, exprimând potrivirea geografică dintre cererea şi oferta de anumite

calificări mult mai dificil a fi căpătat în ţară. La fel, ea este considerată unul dintre instrumentele

de absorbire a şocurilor asimetrice macroeconomice. Flexibilitatea forţei de muncă (incluzând

mobilitatea muncitorilor internaţionali) este importantă pentru funcţionarea economiei europene

fixând constrângeri pentru instrumentele politicii fiscale şi monetare în cadrul Uniunii Economice

şi Monetare.

În ceea ce privesc stipulaţiile PEV pentru Republica Moldova în acest domeniu, măsura ce

prevede mişcarea muncitorilor pe termen lung este, până acum neclară, atât în relatarea Comisiei

Europene, cât şi a concluziilor Consiliului care o aprobă, destul de precaută. Cu toate acestea,

problema imigraţiei este de lungă durată şi orientările politice pot evolua în timpul implementării

PEV. O liberalizare (parţială) a mişcării muncitorilor între UE şi Republica Moldova va avea loc

în concordanţă cu tendinţele recente de migrare, care au înregistrat o creştere bruscă a numărului

cetăţenilor republicii [222, p. 105].

În februarie 2006 Moldova a ratificat Convenţia Europeană cu privire la statutul legal al

muncitorului migrant.

În final, luând în considerare paragraful care vizează îngrijorările economice ale integrării

Republicii Moldova în Uniunea Europeană, e necesar a menţiona, că majoritatea efectelor

economice pozitive ale PEV vor fi un rezultat al preferinţelor comerciale intensificate, al

asistenţei financiare sporite din anul 2007, al dezvoltării infrastructurii interconectate (surse de

energie particulare şi de transportare) şi, cel mai important al extinderii Pieţei Interne a UE.

3.2. Aprecierea poziţiei Republicii Moldova în cadrul proceselor de cooperare

regională transfrontalieră

În evoluţia proceselor de cooperare multilaterală în Europa s-a constatat că dezvoltarea

cooperării regionale transfrontaliere, prin intermediul diverselor iniţiative regionale, reprezintă o

precondiţie logică a integrării europene [229; 232]. Ca urmare, interesată de integrarea în

Page 93: Cooperarea transfrontaliera

93

structurile euro-atlantice, de depăşirea efectelor de marginalizare în contextul aderării României la

UE, dar şi de generarea unor efecte de propagare în regiune a efectelor de stabilitate, securitate şi

prosperitate dinspre vecinătatea sa vestică, Republica Moldova a adoptat în materie de politică

externă o strategie activă de participare la diverse iniţiative şi organisme de cooperare regională,

precum şi de dezvoltare a euroregiunilor, complementar participării la organismele internaţionale.

Republica Moldova, fiind membră a diferitelor organizaţii mondiale, a completat integrarea

sa în dimensiunea cooperării regionale transfrontaliere după 1991 prin conturarea tot mai evidentă

a dimensiunii regionale prin participarea la următoarele forumuri:

1. Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN) [228, p.120]. E de

menţionat că interesul opiniei publice internaţionale, a cercurilor de afaceri şi politice din toată

lumea faţă de OCEMN este în continuă creştere, drept scop al organizaţiei este promovarea

stabilităţii şi prosperităţii economice în regiune. Participarea Republicii Moldova la OCEMN prin

proiectele promovate (în domeniul energiei, al liberalizării comerţului, dezvoltarea reţelelor de

transport, comunicării şi conectarea lor la reţelele transeuropene, atragerea investiţiilor străine,

dezvoltarea ÎMM), mecanismele create (Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, Banca

de date, Centrul Internaţional de Studii al Mării Negre), OCEMN poate servi drept sprijin al

realizării obiectivelor PEV, implicit a priorităţilor Planului de acţiune pentru Republica Moldova.

În acest spirit, OCEMN poate deveni una dintre teritoriile de prosperitate economică şi

stabilitate politică, ceea ce corespunde scopurilor formulate iniţial la crearea ei. Argumentele

expuse mai sus stau la baza interesului deosebit al Republicii Moldova în cooperarea la Marea

Neagră, în care se pune accentul în special pe următoarele:

• participarea la proiecte multilaterale de cooperare;

• exportul produselor agenţilor economici din Moldova pe pieţele ţărilor-membre;

• favorizarea investiţiilor străine de capital în economia republicii;

• importul materiei prime şi a agenţilor energetici de care Moldova nu dispune sau dispune în

cantităţi insuficiente.

2. Colaborarea în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE)

[190, p.224] a fost iniţiată pentru a implementa în sud-estul Europei o strategie de prevenire pe

termen lung a conflictelor, cu accent pe refacerea economică, dezvoltarea politică şi securitatea

socială. Treptat, PSESE a devenit un instrument-cheie suplimentar menit să faciliteze integrarea

statelor sud-est europene în Uniunea Europeană [187, p.143].

Începând din 2001, Republica Moldova a încercat să creeze un mecanism naţional eficient

de colaborare cu Pactul de Stabilitate şi să participe la majoritatea iniţiativelor acestuia.

Participarea la PSESE, dincolo de sprijinul în direcţia macrostabilizării, a dezvoltării

infrastructurii, a consolidării democraţiei şi securităţii, a semnificat includerea Republicii

Page 94: Cooperarea transfrontaliera

94

Moldova în aria de interes a UE şi perspectiva integrării euroatlantice. Dar resursele financiare

modeste au limitat impactul acţiunilor Pactului asupra redresării economice, a democratizării

interne şi a stabilităţii Republicii Moldova. În plus, republica nu participă la principalul mecanism

iniţiat de UE în colaborare cu Pactul de Stabilitate – Procesul de Asociere şi Stabilizare, situaţie

care-i conferă un statut oarecum marginal.

Colaborarea în cadrul PSESE oferă o importantă oportunitate pentru dezvoltarea economică

a Republicii Moldova prin includerea ţării în sistemul de comerţ regional cu ţările Pactului de

Stabilitate. Integrarea Republicii Moldova în sistemul de comerţ regional din Europa de Sud-Est

reprezintă o dimensiune importantă, dacă nu chiar decisivă a integrării Republicii Moldova în

structurile Uniunii Europene, după cum este prevăzut şi în Pactul de Stabilitate. Fiind un stat mic,

dezvoltarea Republicii Moldova depinde în mod critic de evoluţia comerţului internaţional şi de

accesul la piaţa unică europeană.

3. Iniţiativa Central–Europeană (ICE), creată în 1989 cu scopul de a promova cooperarea

politică, economică şi culturală între statele membre, susţine reformele din ţările aflate în tranziţie

a contribuie la creşterea coeziunii în Europa [187, p.143] în vederea constituirii unui continent

fără linii de demarcaţie, rezultate din diferenţele de dezvoltare economică sau strategiile de

extindere europeană. [94, p.126] ICE cooperează cu organizaţii şi instituţii europene şi oferă

Republicii Moldova, ca stat-membru, a beneficia de programele de transfer de know-how,

transferul de tehnologie, promovarea investiţiilor şi a cercetării ştiinţifice, dezvoltarea

infrastructurii de transport, energie, telecomunicaţii, educaţie şi formare profesională. Un rol

important este acordat cooperării în domeniul controlului migraţiei şi securităţii frontierelor, al

energiei şi al ÎMM. Din 2002, ICE a creat un grup de lucru specializat pe cooperarea

transfrontalieră – CEI Working Group on Interregional and Cross-Border Cooperation, cu rolul

de a susţine proiecte în sprijinul relaţiilor de bună vecinătate, al stabilităţii, securităţii şi

prosperităţii. Raportate la obiectivele PEV, acţiunile ICE vor putea să potenţeze cooperarea

bilaterală UE–RM în toate cele trei domenii: politic/uman/cultural, economic şi securitate.

4. Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (PCESE) reprezintând o structură de

cooperare regională neinstituţionalizată şi unicul forum din Europa creat şi gestionat exclusiv de

statele participante. Scopul procesului este de a favoriza dialogul politic şi consultarea în procesul

de integrare a zonei în structurile europene. Obiectivul principal îl reprezintă promovarea relaţiilor

de bună vecinătate, a stabilităţii şi securităţii în regiune. Moldova are statut de observator şi cel

mai important obiectiv al său îl constituie integrarea pe piaţa regională a energiei, ce reprezintă,

totodată, una dintre cele două iniţiative majore ale Procesului, alături de planul de acţiune pentru

cooperare economică regională.

5. Procesul de Cooperare Dunăreană este o iniţiativă politicii a României şi Austriei, la

Page 95: Cooperarea transfrontaliera

95

care s-au alăturat Comisia Europeană şi Pactul de Stabilitate. Procesul de Cooperare Dunăreană

este o structură neinstituţionalizată, un cadru politic de cooperare şi promovare a preocupărilor şi

intereselor comune ale statelor din regiunea dunăreană: dezvoltarea economică, navigaţia şi

transportul sustenabil, managementul mediului şi al bazinului fluvial, turismul, cooperarea

culturală şi subregională. Republica Moldova în cadrul acestei structiri poate accesa programe de

finanţare alocate de Banca Europeană de Investiţii pentru proiecte regionale şi contribuind la

realizarea efectivă a PEV.

6. Consiliul Europei (CE), deşi are statut de organizaţie internaţională, are un impact

major în dezvoltarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est prin consolidarea cooperării regionale şi

promovarea cooperării transfrontaliere.

Deci, Republica Moldova a depus eforturi considerabile pentru stabilirea relaţiilor

internaţionale, imediat după proclamarea independenţei şi recunoaşterea de către comunitatea

internaţională, prin aderarea la cele mai importante organisme şi organizaţii politice şi economice

internaţionale, precum şi prin semnarea acordurilor bilaterale cu diferite ţări. Fiind considerată o

ţară mică cu resurse naturale limitate, Republica Moldova nu-şi poate dezvolta economia, decât

integrându-se în structurile economice europene şi mondiale. Din aceste considerente, eforturile

de integrare în comunitatea internaţională au fost promovate atât la nivel central, cât şi la nivel

regional prin intensificarea cooperării comunităţilor regionale cu structurile similare din ţările

vecine, România şi Ucraina.

România este un partener principal în relaţiile economice şi comerciale ale Republicii

Moldova dintre partenerii din Europa Centrală şi de Est, iar Ucraina deţine locul doi (după

Federaţia Rusă) dintre partenerii CIS. Dezvoltarea acestor relaţii cu ţările vecine (România şi

Ucraina) reprezintă baza colaborării regionale şi este caracterizată printr-o anumită particularitate.

Statele regiunii (România, Republica Moldova şi Ucraina) sunt state suverane şi independente,

având preocupări comune şi interese specifice în problemele securizării frontierelor, precum şi ale

asigurării păcii şi stabilităţii în zonă, cele trei state făcând parte din anumite organizaţii

internaţionale şi dorind să respecte obligaţiile pe care şi le-au asumat aderând la aceste organizaţii.

La mijlocul anilor ’80 au fost stabilite relaţii de colaborare între regiunile frontaliere ale

Republicii Moldova, României şi Ucrainei, însă ele purtau un caracter mai mult formal. Relaţii de

colaborare s-au intensificat după anul 1989. Prin semnarea tratatului de bază româno-ucrainean la

2 iunie 1997, au fost puse bazele unei cooperări mai strânse între România şi Ucraina în diferite

domenii, inclusiv în domeniul cooperării transfrontaliere. În conformitate cu art. 8 al Tratatului,

părţile se angajau să sprijine cooperarea dintre unităţile administrativ-teritoriale din regiunile de

frontieră. Mai mult decât atât, prin acelaşi articol se preconiza crearea euroregiunilor „Prutul de

Page 96: Cooperarea transfrontaliera

96

Sus” şi „Dunărea de Jos” la care puteau să participe şi unităţi administrativ-teritoriale din

Republica Moldova.

Euroregiunile, fiind formele instituţionalizate ale cooperării transfrontaliere, constituie, în

prezent, un model eficace privind rezolvarea problemelor de dezvoltare social-economică a

oricăror ţări limitrofe. Aceasta se explică prin faptul că între regiunile de frontieră ale ţărilor

limitrofe există legături tradiţionale stabilite de veacuri, problemele cu care se confruntă sunt în

mare parte omogene, iar rezolvarea lor nu se poate face exclusiv pe teritoriul statelor naţionale

[40].

Cooperarea dintre regiunile de frontieră în triunghiul România–Republica Moldova–Ucraina

are o tradiţie bogată, având în vedere următorii factori:

• colectivităţile din regiunile frontaliere sunt omogene din punctul de vedere al comunităţii de

limbă, tradiţii, obiceiuri etc.;

• perioada de tranziţie la economia de piaţă este caracteristică celor trei state vecine;

• poziţia geografică favorabilă, ce se caracterizează primordial prin amplasarea acestor regiuni

la intersecţia coridoarelor transnaţionale care leagă ţările Europei Occidentale cu ţările din

Transcaucazia şi Asia Mijlocie.

Obiectivele principale care au fost şi sunt urmărite prin demararea cooperării

transfrontaliere la frontiera Republicii Moldova cu România şi Ucraina sunt:

• asigurarea unei zone de securitate şi stabilitate;

• susţinerea comunităţilor româneşti şi ucrainene din cele trei state;

• consolidarea valorilor democratice şi promovarea principiilor democratice prin intermediul

euroregiunilor, cooperării transfrontaliere şi interregionale;

• susţinerea şi promovarea ÎMM din regiunile de frontieră ca factor principal al dezvoltării

socioeconomice a regiunilor;

• realizarea unei cooperări intense şi eficiente privind lupta împotriva traficului de droguri,

fiinţe umane etc.;

• sprijin pentru admiterea Ucrainei şi Republicii Moldova la diferite forme de cooperare din

Europa Centrală şi de Sud-Est.

Un rol deosebit în reglementarea relaţiilor de cooperare transfrontalieră îl au actele emise de

organele de conducere ale euroregiunii. Acestea includ Acordul de constituire, Statutul

Euroregiunilor şi Deciziile Consiliilor Euroregiunilor. Reglementările în cauză sunt elaborate în

baza Convenţiei-cadru de cooperare transfrontalieră. Unicitatea acestor acte, ca şi în cazul

acordurilor bilaterale dintre autorităţile regionale, constă în aplicabilitatea acestora pe întreg

teritoriul euroregiunii, teritoriu ce transcende frontierele naţionale.

Page 97: Cooperarea transfrontaliera

97

Prevederi asemănătoare conţine Legea privind autoadministrarea locală din 21.05 1997 din

Ucraina în cazul când sunt stabilite competenţele autorităţilor publice locale, raionale şi regionale.

Reglementările dreptului intern al României în domeniu sunt prevăzute în Legea

administraţiei publice locale nr.69 din 26.11.1991 şi Legea privind dezvoltarea regională nr.151

din 15.07 1998. Conform unor articole ale Legii din 1991, consiliile locale decid „în condiţiile

legii, colaborarea cu agenţi economici din străinătate, în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări

de interes comun”. De asemenea, se accentuează prevederea atribuţiei consiliilor locale de a hotărî

„stabilirea legăturilor de colaborare, cooperare şi înfrăţire cu localităţile din străinătate” (o

atribuţie de care nu dispun consiliile judeţene). În legea privind dezvoltarea regională se indică că

unul dintre obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională în România este stimularea

cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere. Consiliul Naţional

pentru Dezvoltare Regională are atribuţia de a urmări realizarea obiectivelor dezvoltării regionale,

inclusiv în cadrul activităţilor de cooperare externă a regiunilor de dezvoltare, de tip

transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor.

Analizând situaţia actelor normative, e necesar a menţiona că deşi prevederile stipulate în

aceste acte normative sunt asemănătoare, totuşi, este destul de greu a realiza prevederile art.5 din

Convenţia-cadru europeană: „Părţile vor analiza oportunitatea de a acorda colectivităţilor sau

autorităţilor teritoriale participante aceleaşi facilităţi ca şi în cazul în care cooperarea s-ar

exercita pe plan intern”. Cu alte cuvinte, este vorba despre clauza regimului naţional sau

principiul posibilităţilor egale. Conform acestei clauze, colectivităţilor sau autorităţilor li se oferă

drepturi şi obligaţiuni ca şi propriilor subiecţi cu privire la impozitele pe mărfuri şi servicii;

condiţiile de folosire a mijloacelor de transport, a depozitelor, instalaţiilor portuare. Practic,

această clauză oferă posibilitatea soluţionării dificultăţilor de ordin netarifar, stabilind acelaşi

tratament pentru importator şi exportator pe piaţa importatorului. Din punct de vedere formal

subiecţii părţilor au posibilitatea de a beneficia reciproc pe teritoriul celuilalt stat semnatar de

aceleaşi drepturi şi avantaje de care beneficiază subiecţii naţionali. Practic, articolul 5 al

Convenţiei-cadru stabileşte un instrument al liberului schimb în comerţul dintre părţi, asigurând

egalitatea juridică a partenerilor ce provin din ţări diferite.

Până în prezent nu există acorduri interstatale referitoare la cooperarea transfrontalieră la

nivel regional şi local, care ar dezvolta relaţiile în spiritul articolului 5 al Convenţiei-cadru.

Armonizarea legislativă şi facilitarea cooperării în euroregiuni este o problemă a cărei

dificultate implică delimitarea domeniilor şi abordarea diferenţiată, reieşind din premisele şi

orientările recomandate prin documentele semnate deja. Astfel, în plan european Convenţia la

care a aderat şi Republica Moldova stipulează condiţiile-cadru ce trebuie transpuse în legislaţia

naţională a statelor semnatare. Din această perspectivă, având în vedere opţiunile celor 3 state-

Page 98: Cooperarea transfrontaliera

98

partenere pentru integrarea europeană, precum şi gradul diferit de avansare în vederea ajustării

legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar, calea de urmat în perioada tranzitorie este cea

recomandată pentru statele cu sisteme de legislaţie cu diferenţe - încheierea de tratate/acorduri

interstatale, precum şi de nivel regional/local (urmând modele recomandate de Convenţia-cadru).

O atare tratare a problemei de către cele 3 state – Republica Moldova, România şi Ucraina – ar

permite autorităţilor locale şi regionale şi anumitelor organizaţii publice să se angajeze în

cooperarea transfrontalieră în baza dreptului public şi privat, propunându-şi şi reglementări

specifice cu privire la managementul programelor de cooperare. Acordurile ce însoţesc

programele strategice au devenit cele mai utilizate instrumente de cooperare transfrontalieră în

Vest sub toate aspectele şi la toate nivelurile pe care le implică un "program transfrontalier",

respectiv planificarea, implementarea, monitorizarea, finanţarea, controlul.

Acordurile şi protocoalele bilaterale (trilaterale) interguvernamentale. Cele mai importante

acte normative care reglementează relaţiile bilaterale moldo-ucrainene sunt:

• Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Ucraina din

23.10.92 (în vigoare din 5.01.1997);

• Acordul cu privire la comerţul liber din 29.08.95 (în vigoare din 27.05.1996). Un nou acord

de comerţ liber dintre Republica Moldova şi Ucraina a fost semnat de către preşedinţii celor

două state la 13 noiembrie 2003, fiind deja ratificat de partea moldovenească;

• Convenţia pentru evitarea dublei impuneri pe venit şi pe proprietate şi prevenirea evaziunii

fiscale din 29.08.1995 (în vigoare din 20.05.1996);

• Acordul cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor din 29.08.1995 (în

vigoare din 20.05.1996).

Unele aspecte legate direct de cooperare transfrontalieră sunt reglementate în următoarele

acorduri cu Ucraina:

• Acordul cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene şi simplificarea

formalităţilor de trecere a frontierei de către cetăţenii care locuiesc în raioanele de frontieră

din 11.03.1997;

• Acordul privind colaborarea unităţilor administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova şi

regiunilor de frontieră ale Ucrainei din 11.03.1997;

• Acordul cu privire la folosirea în comun şi protecţia apelor de frontieră din 23.11.94.

E de menţionat că au fost semnate acorduri de colaborare în domeniile vamal, lupta

împotriva criminalităţii, transporturi, electroenergetică, standardizare şi certificare, educaţie.

În relaţiile bilaterale cu România, Republica Moldova are semnate:

• Acordul cu privire la comerţul liber din 15.02.1994 (în vigoare din 17.11.1994) care a

funcţionat până 1.01.2007;

Page 99: Cooperarea transfrontaliera

99

• Convenţia pentru evitarea dublei impuneri pe venit şi pe proprietate şi prevenirea evaziunii

fiscale din 21.02.1995 (în vigoare din 10.04.1996);

• Acordul cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor din 14.08.1992 (în

vigoare din 20.05.1996).

În relaţiile trilaterale care au avut un rol hotărâtor în crearea euroregiunilor între

România–Republica Moldova–Ucraina, pot fi menţionate:

• Declaraţia de la Ismail a preşedinţilor celor trei state privind cooperarea trilaterală din

04.07.1997;

• Declaraţia de la Chişinău a preşedinţilor celor trei state privind colaborarea trilaterală din

22.10.1998;

• Acordul privind cooperarea în zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării şi

Prutului de Jos din 05.06.2000.

Pasivitatea părţii moldoveneşti în lansarea şi realizarea activităţilor de cooperare este

cauzată de mai mulţi factori.

Structurile administrativ-teritoriale moldoveneşti constituite în 2003 au redus mult

capacitatea şi aşa destul de joasă în promovarea unor politici de cooperare de sine stătător. După

preconizata revenire la sistemul administrativ-teritorial existent până în 1999, putem presupune,

că Moldova nu va mai avea regiuni economice propriu-zise şi nici instituţii capabile să exercite

funcţiile de extensiune şi dezvoltare economică la nivel regional. La rândul său aceasta înseamnă

că pur şi simplu nu vor exista beneficiarii propriu-zis la care şi se orientează strategia regională

europeană [29, p. 144].

Revenirea la raioane demonstrează prezenţa greşelilor comise atât până, cât şi după

instituirea judeţelor: limitarea puterii fiscale a colectivităţilor locale, majorarea numărului de

unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi doi, limitarea autonomiei decizionale,

descurajarea cooperării transfrontaliere, intercomunale şi interregionale, se prefigurează în

continuare ambiguitatea delimitării competenţelor ş.a. Administraţiile raionale nu vor avea

capacităţile instituţionale şi resursele umane necesare pentru absorbţia fondurilor europene, prin

urmare, nu vor avea acces la aceste fonduri.

Un alt factor este reforma administrativ-teritorială din 2003, care a pus în dificultate

cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunilor „Dunărea de Jos”, „Siret–Prut–Nistru” şi

„Prutul de Sus” la care Republica Moldova este parte. Acordurile încheiate de autorităţile

judeţene cu partenerii transfrontalieri au devenit lipsite de sens, deoarece fiecare judeţ a fost

fracţionat în 2-5 raioane. Dacă până în mai 2003 teritoriul Republicii Moldova din cadrul

euroregiunii „Siret–Prut–Nistru” cuprindea 5 judeţe-membre (Chişinău, Lăpuşna, Orhei, Soroca şi

Ungheni), acum acestea au devenit 18 raioane, ceea ce înseamnă 18 parteneri transfrontalieri şi 18

Page 100: Cooperarea transfrontaliera

100

viziuni asupra modalităţilor de cooperare. Teritoriul României, parte componentă la aceeaşi

euroregiune, este comparabil cu cel al Republicii Moldova, dar include doar trei judeţe (Iaşi,

Neamţ şi Vaslui). Practic, participarea parţii moldoveneşti în cadrul euroregiunilor poartă un

caracter inerţial, fiind catalizată mai mult de relaţiile româno-ucrainene. Totodată, atât la nivel

central, cât şi la nivel local nu există strategii de integrare regională sau planuri de acţiuni

concrete care să valorifice beneficiile cooperării pentru teritoriile moldoveneşti de la frontieră.

O altă cauză este (pe parcursul implicării Republicii Moldova în dezvoltarea cooperării

regionale transfrontaliere) (fig.23), insuficienţa resurselor financiare de la bugetele locale pentru

finanţarea activităţilor de cooperare, accesul şi posibilităţile reduse la sursele financiare externe.

Experienţa Republicii Moldova în CRT: de la TACIS pînă la IPEV

TACIS CBC 1996-2003

CADSES - Program de Vecinatate2000-2006

Program de Vecinatate-Romania-Moldova

2004-2006

Romania-Ukraina-Moldova

2007-2013

Spaţiul European Sud-EstCADSES - SEES

“South East European Space”

2007-2013

Marea Neagră-BS“Black Sea”

2007-2013

Fig.23. Experienţa Republicii Moldova în cadrul cooperării regionale transfrontaliere Sursa: prelucrări ale autorului în baza datelor Secretariatului Comun Tehnic al Programului de Vecinătate, Ministerul Economiei şi Comerţului, Republica Moldova.

Pornind de la cele menţionate, trebuie să menţionăm că bugetul UE pentru Republica

Moldova în cadrul programului TACIS CBC (capitol II) pentru perioada 1996-2003 prevedea

fonduri în sumă de aproximativ 31 milioane euro (Fig.24). Pe lângă aceasta a fost deschisă o linie

de finanţare în sumă de 500 milioane euro la Banca Europeană de Investiţii pentru Ucraina, Rusia,

Moldova şi Belorusia privind finanţarea proiectelor în următoarele domenii: protecţia mediului,

transport, telecomunicaţii, infrastructură în sectorul energetic, în special coridoare transeuropene,

cu aspect transfrontalier pentru un stat-membru al UE [160].

În Republica Moldova TACIS CBC, în perioada 1996-2004, a sprijinit mai multe programe,

printre care:

Page 101: Cooperarea transfrontaliera

101

- Programul de infrastructură la posturile de frontieră Leuşeni–Ungheni–Giurgiuleşti

(începând cu 1997);

- Programul de cooperare transfrontalieră (dezvoltarea sectorului privat în agricultură,

stimularea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, stimularea şi încurajarea

antreprenoriatului şi a sectorului informal) la Ungheni (octombrie 2002 – octombrie 2004);

- Programul de informare şi educaţie în domeniul protecţiei mediului (elaborarea unui pachet

informaţional pentru oficialităţi, reprezentanţi ai ONG etc., instruirea echipelor naţionale şi

formarea formatorilor, proiecte-pilot la nivel naţional şi regional) (octombrie 2002–

decembrie 2004);

Progresul realizat de la TACIS pînă la IPEV

? Proiecte aprobatecall 2004: 2 proiecte aprobate

Call 2005/06: 10 proiecte aprobate

23 implementedprojects

€ 126 m Ro-Md-Ua€ 17 m BS

€ 206 m SEE

€ 5 m PV Ro-Mo€ 5 m CADSES

€ 31 m

2007-20132004 - 20061996 - 2003

IPEV CBC PV CBCTACIS CBC

Fig.24. Progresul realizat de la TACIS până la IPEV, 2007

Sursa: prelucrări ale autorului în baza datelor Secretariatului Comun Tehnic al Programului de Vecinătate, Ministerul Economiei şi Comerţului, Republica Moldova.

- Consolidarea managementului la frontieră (activităţi menite să faciliteze traficul de persoane

şi de bunuri la frontieră, precum şi combaterea activităţilor criminale, a traficului ilicit de

persoane etc.) (decembrie 2003 – decembrie 2004);

- Programul de armonizare a sistemului de standardizare din Republica Moldova

(armonizarea legislaţiei, dezvoltarea resurselor umane, capacităţi instituţionale, promovarea

cooperării internaţionale în acest domeniu) (aprilie 2003 – aprilie 2005);

- Programul de consultanţă politică pentru oficiile prim-ministrului şi al ministrului economiei

(elaborarea şi implementarea Programului de reforme ale Guvernului Republicii Moldova şi,

Page 102: Cooperarea transfrontaliera

102

în particular, a Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (11 martie 2004 – 11

martie 2005).

În cadrul programului de vecinătate (2004-2006), Republica Moldova a beneficiat de 2

proiecte mari în suma de 950 000 EUR (fig.25), iar pentru perioada de finanţare 2007-2013 va

beneficia de 126 milioane EUR, în cadrul Programului de Vecinătate România–Ucraina–

Moldova; de 17 milioane – Programul Mării Negre şi de 206 milioane – Programul CADSES/

SEES (Fig.26).

ROMANIA - MOLDOVA

4 counties - ENTIRE COUNTRY

Programul de Vecinătate 2004-2006

110 propuneri de proiecte primite (€15.68 m) din care

47 proiecte contractate:ROMANIA: 100 proiecte depuse din

care aprobate 45 (in suma de € 6 m)

MOLDOVA: 10 proiecte depuse din care aprobate 2 (€ 950.000), anume:

1. Contribuirea la dezvoltarea socio-economică durabilă în regiunile de frontieră dintre Romania –Moldova. Buget: € 820.000 (EU contribuirea 75%).

2. Dezvoltarea capacităţii de investire în zona turistică Hînceşti – Leuşeni. Buget: € 418.830 (EU contribuirea 71%)

Fig.25. Rezultatul Programului de Vecinătate, 2004-2006

Sursa: prelucrări ale autorului în baza datelor Secretariatului Comun Tehnic al Programului de Vecinătate, Ministerul Economiei şi Comerţului, Republica Moldova. (http:/www.jts.md )

Fig. 26. Perspectivele financiare pentru dezvoltarea CRT a Republicii Moldova, 2007-2013

Sursa: prelucrări ale autorului în baza datelor Secretariatului Comun Tehnic al Programului de Vecinătate, Ministerul Economiei şi Comerţului, Republica Moldova.(http:/www.jts.md )

Page 103: Cooperarea transfrontaliera

103

În concluzie, Republica Moldova beneficiază astfel de un cadru legislativ internaţional

pentru promovarea cooperării transfrontaliere, precum şi de programele Consiliului Europei

privind întărirea democraţiei la nivel local şi regional, programele de asistenţă media şi cooperare

tehnică, de dezvoltare a euroregiunilor şi susţinerea Comisiei Europene şi a Pactului de Stabilitate

în domeniul legislativ şi al democratizării instituţiilor. Relaţia dintre calitatea de membru al

Consiliului Europei şi cea de ţară inclusă în aria PEV este directă şi presupune un nivel ridicat de

complementaritate şi intercondiţionalitate pe dimensiunea economică.

3.3 Perspectiva dezvoltării ascendente a euroregiunilor şi impactul acestora asupra

dezvoltării şi integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

Un element-cheie al dezvoltării economice şi al stabilităţii politice în Europa de Sud-Est îl

constituie cooperarea regională transfrontalieră, cum a fost menţionat în paragraful anterior al

lucrării respective. În consecinţă, au fost adoptate numeroase programe şi iniţiative (punctul 2.2)

care au încurajat şi au susţinut proiecte de cooperare transfrontaliere în cadrul UE-27, una dintre

cele mai răspândite forme de cooperare transfrontaliere în Europa Centrală şi de Est fiind

euroregiunile (punctul 1.3).

România, Republica Moldova şi Ucraina trebuie să facă faţă provocărilor şi

oportunităţilor create de procesul de răspândire a arealului de acţiune a Uniunii Europene. Statele,

mai ales Republica Moldova şi Ucraina, sunt ameninţate de a fi în afara procesului de integrare

europeană, dar fiind vecinii direcţi ai Uniunii Europene şi declarând clar integrarea cu Uniunea

Europeană, unul din scopurile strategice. Aceste ţări sunt nevoite să caute căi de atingere a acestui

scop, cooperarea regională transfrontalieră din cadrul euroregiunilor fiind unul dintre domeniile

în care o transformare efectivă este posibilă şi ar fi percepută şi susţinută de UE.

Republica Moldova este parte la trei iniţiative transfrontaliere de tipul euroregiunilor:

Dunărea de Jos (1998), formată din fostul judeţul Cahul (Republica Moldova), judeţele

Brăila, Galaţi şi Tulcea (România) şi regiunea Odesa (Ucraina);

Prutul de Sus (2000): fostele judeţele Bălţi şi Edineţ (Republica Moldova), judeţele

Botoşani şi Suceava (România) şi regiunea Cernăuţi (Ucraina); i

Siret–Prut–Nistru (2002): fostele judeţele Ungheni, Chişinău, Lapuşna, Soroca şi Orhei

(Republica Moldova) şi judeţele Iaşi, Piatra Neamţ şi Vaslui (România).

În prezent, aproximativ 70% din teritoriu şi 80% din populaţia Republicii Moldova participă la

activităţi transfrontaliere în cadrul euroregiunilor.

Cele trei ţări implicate în aceste euroregiuni au încheiat numeroase acorduri economice şi de

cooperare, cele mai multe dintre ele stimulate de existenţa trilateralei: România–Republica

Moldova–Ucraina.

Page 104: Cooperarea transfrontaliera

104

Aderarea la multitudinea de convenţii şi acorduri în cadrul forurilor şi organizaţiilor

mondiale şi regionale, din care face parte Republica Moldova, menţionate in punctul 3.2, au

permis să extinderea cadrului legal în care pot activa euroregiunile. Totodată, armonizarea

legislaţiilor celor trei ţări cu cea a Uniunii Europene ar stimula dezvoltarea euroregiunilor în toate

domeniile, în conformitate cu obiectivele lor. În prezent, cadrul legal existent este suficient pentru

coordonarea şi planificarea activităţilor legate de cooperare, dar insuficient pentru realizarea

proiectelor comune.

Încă un factor negativ este că în Republica Moldova funcţionează slab structurile

guvernamentale pentru promovare şi sprijinire a intereselor Euroregiunilor. Este de menţionat, că

la nivel naţional, prin Hotărârea Guvernului nr. 264 din 11.03.2003 privind dezvoltarea cooperării

transfrontaliere în cadrul euroregiunilor au fost stabilite sarcinile principale şi aprobată

componenţa nominală a Comisiei pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere.

Comisia a fost abilitată cu realizarea următoarelor atribuţii:

• instituirea mecanismelor de colaborare transfrontalieră în cadrul euroregiunilor ca elemente

principale ale procesului de integrare europeană;

• crearea unui sistem de transpunere în realitate a convenţiilor, acordurilor (tratatelor), la care

Republica Moldova a aderat în cadrul forumurilor organizaţiilor mondiale şi regionale, şi a

deciziilor aprobate de consiliile euroregiunilor;

• crearea unei structuri pentru intensificarea cooperării transfrontaliere în diverse domenii

între unităţile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova, României şi Ucrainei;

• încurajarea cooperării prin promovarea diverselor forme de colaborare transfrontalieră.

Un factor pozitiv este Declaraţia Guvernului Republicii Moldova care a aprobat

„Concepţia cooperării transfrontaliere a Republicii Moldova pentru 2004-2006” din 29 septembrie

2004 [20] în care, la rândul său, sunt stipulate direcţiile strategice, principiile şi criteriile

fundamentale, baza instituţională şi planul activităţilor de realizare a concepţiei cooperării

transfrontaliere în cadrul regiunilor de frontieră ale Republicii Moldova care fac parte din

euroregiunile „Prutul de Sus”, „Siret–Prut–Nistru” şi „Dunărea de Jos”.

În continuare vom analiza euroregiunile din punctul de vedere instituţional şi economico-

social, precum şi oportunităţile de dezvoltare a acestor structuri cu accentul pe susţinerea ÎMM

inovative în regiunile de frontieră ale Republicii Moldova.

Euroregiunea "Dunărea de Jos" (EDJ). Proiectul cooperării transfrontaliere -

euroregiunea “Dunărea de Jos” a fost lansat de către România la începutul anului 1997 ca urmare

a demersului autorităţilor locale şi regionale din România, Republica Moldova şi Ucraina şi

datorită evoluţiei pozitive a relaţiilor dintre cele trei state.

Page 105: Cooperarea transfrontaliera

105

La 3-4 iulie 1997 la Ismail a fost semnată "Declaraţia privind colaborarea trilaterală", iar

la 24-25 februarie 1998 în aceeaşi localitate a avut loc, sub egida Consiliului Europei, o reuniune

la care a fost semnată "Declaraţia cu privire la promovarea cooperării transfrontaliere dintre

autorităţile locale şi regionale din România, Republica Moldova şi Ucraina". La 14 august 1998

părţile participante au semnat, la Galaţi, Acordul cu privire la constituirea euroregiunii “Dunărea

de Jos”, prin care s-a aprobat Statutul ce asigură cadrul juridic de organizare şi desfăşurare a

activităţii. La reuniunea euroregiunii din 14 decembrie 2001, la Odesa, euroregiunea a obţinut

statut de membru al Asociaţiei Europene a Regiunilor Transfrontaliere.

La 1 octombrie 2003, partea moldovenească în cadrul euroregiunii includea 106 localităţi,

dintre care 2 oraşe şi 62 comune (sate) cu 104 localităţi rurale în componenţa lor.

În baza Acordului de constituire, euroregiunea “Dunărea de Jos” are următorii membri:

• din partea Republicii Moldova - după implementarea reformei administrativ-teritoriale din

2003, Republica Moldova este reprezentată de raionale Cahul şi Cantemir;

• din partea României - judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea;

• din partea Ucrainei - regiunea Odesa.

În cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos” Republica Moldova este reprezentată de două

unităţi administrativ-teritoriale: Cahul şi Cantemir. Geografic această regiune este situată în partea

de sud a Republicii Moldova, pe Câmpia Prutului Inferior, Câmpia de Vest a Mării Negre şi

Podişul Tigheciului. Regiunea se mărgineşte la nord cu raionul Leova, la nord-est cu raionul

Cimişlia, la est cu raionul Taraclia şi UTA Găgăuzia, la vest pe râul Prut cu judeţele Galaţi şi

Vaslui din România, la sud-vest pe râul Dunărea cu judeţul Tulcea (România), la sud cu raionul

Reni, regiunea Odesa (Ucraina). Suprafaţa totală a regiunii este de 2,4 mii km2 care reprezintă

7,1% din suprafaţa totală a republicii unde locuiesc 193,3 mii de persoane sau 4,6% din populaţia

ţării (tabelul 8).

Tabelul 8

Caracteristica euroregiunii „Dunărea de Jos”, 2005

Ponderea teritoriului Ponderea populaţiei Unitatea administrativ-

teritorială

Teritoriu, mii km2 pe ţară euroregiu

ne

Populaţia, mii

locuitori pe ţară euroregiune

Pop. urbană,

%

Nr. loc/ km2

Raionul Cahul 1,5 4,4% 2,8% 123 2,9% 3,1% 33,1% 82 Raionul Cantemir 0,9 2,7% 1,7% 67 1,6% 1,7% 9,9% 74

Judeţul Brăila 4,4 1,9% 8,3% 403 1,8% 10,0% 55,7% 92 Judeţul Galaţi 4,5 2,0% 8,5% 643 2,7% 16,0% 55,1% 143 Judeţul Tulcea 8,4 3,5% 15,8% 266 1,2% 6,6% 37,4% 32 Regiunea Odesa 33,3 5,5% 62,8% 2528 5,1% 62,7% 66,2% 76

În total 53,0 100,0% 4030 100,0% Sursa: Tabel sistematizat de autor în baza proiectului TACIS ”Atlasul judeţelor Republicii Moldova” şi Anuarului statistic al Republicii Moldova, 2005.

Page 106: Cooperarea transfrontaliera

106

Totodată, din tabelul 8, putem evidenţia ca teritoriul euroregiunii „Dunărea de Jos”

reprezintă 53 mii km2 cu o populaţie de 4 030 mii de locuitori. Regiunile de frontieră ale

Republicii Moldova (Cahul, Cantemir) din cadrul euroregiunii au o pondere mică a teritoriului

(4,5%) şi a populaţie (4,8%) în comparaţie cu unităţile administrative ale României şi Ucrainei.

Scopul principal al constituirii euroregiunii este promovarea cooperării transfrontaliere în

regiunea bazinului inferior al Dunării. Pentru realizarea scopului membrii euroregiunii

colaborează având drept obiective:

• organizarea şi coordonarea acţiunilor ce promovează colaborarea economică, ştiinţifică,

ecologică, culturală, educaţională şi sportivă;

• elaborarea programelor de cooperare transfrontalieră în domenii de activitate stabilite de

comun acord;

• promovarea şi facilitarea contactelor dintre agenţii economici, instituţii, ONG, experţi în

diferite domenii;

• medierea şi facilitarea cooperării membrilor săi cu alte organizaţii, instituţii şi agenţii

internaţionale.

La reuniunea euroregiunii din 14 decembrie 2001, la Odesa, euroregiunea a obţinut statutul

de membru al AEBR. La şedinţa Consiliului Euroregiunii din 16-17 octombrie 2002, preşedinţia a

fost preluată de fostul judeţ Cahul.

Organismul cu putere de decizie este Consiliul euroregiunii “Dunărea de Jos”, iar

instituţiile aferente funcţionării acestuia sunt Centrul de coordonare şi comisiile pe domenii.

Dintre acţiunile desfăşurate până în prezent sub egida euroregiunii pot fi evidenţiate:

• încheierea Protocolului dintre Consiliul raional Reni, Administraţia raională de stat Reni,

Portul Reni, Consiliul judeţean Galaţi, Administraţia porturilor Dunării Maritime Galaţi,

Regionala Căii Ferate Galaţi, privind condiţiile de realizare a unei linii de transport fluvial

de mărfuri, mijloace auto şi pasageri între porturile Reni (Ucraina) şi Galaţi (5 mai 1999);

• semnarea Protocolului de colaborare între Consiliul judeţean Tulcea şi Consiliul judeţean

Cahul (12 mai 2000);

• semnarea Protocolului de Colaborare dintre Consiliul judeţean Tulcea şi Consiliul regional

Odesa, Administraţia regională de stat Odesa (10 octombrie 2000), cu un accent deosebit pe

întreprinderea demersurilor necesare realizării unor puncte de control a frontierei de stat

pentru traficul internaţional de mărfuri şi pasageri;

• desfăşurarea reuniunii tripartite privind cooperarea transfrontalieră pentru conservarea

naturii în zona Deltei Dunării şi Prutului inferior (16 decembrie 2000, Tulcea), ocazie cu

Page 107: Cooperarea transfrontaliera

107

care s-a înfiinţat Comisia mixtă pentru coordonarea zonei transfrontaliere de protecţie a

naturii;

• deschiderea, la 14 decembrie 2001, a liniilor de transport Tulcea–Reni şi Galaţi–Reni, etc.

În relaţiile comerciale din cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos” e necesar a menţiona

activitatea fostului judeţ Cahul. Volumul total al comerţului cu regiunea Odesa (Ucraina) a acestei

unităţi teritorial-administrative a atins cifra de 839,65 mii USD, pe când cifra comerţului total cu

judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea (România) este de doar 134,84 mii USD (tab.9). Astfel,

aproximativ 86 la sută din tranzacţii sunt efectuate cu partenerii din regiunea Odesa şi restul 16%

cu unele întreprinderi din judeţele româneşti din cadrul euroregiunii. Aceasta se explică prin

faptul că întreprinderile autohtone (din judeţul Cahul) aveau deja stabilite nişte relaţii de

colaborare, precum şi canale de marketing create şi rămase de pe timpul existenţei URSS, în

acelaşi timp relaţiile cu partenerii români fiind într-o dezvoltare foarte lentă.

Tabelul 9

Geografia comerţului exterior în cadrul Euroregiunii „Dunărea de Jos”, 2005 (mii USD)

Sursa: tabel sistematizat de autorîin baza proiectului TACIS ”Atlasul judeţelor Republicii Moldova” şi Anuarului statistic al Republicii Moldova, 2005.

Euroregiunea "Prutul de Sus" (EPS)

Ideea înfiinţării acestei euroregiuni a fost înscrisă la iniţiativa părţii române în Tratatul

privind relaţiile de bună vecinătate şi colaborare dintre România şi Ucraina, semnat la 2 iunie

1997, în vederea cuprinderii judeţelor Botoşani şi Suceava din România, raioanelor Briceni,

Glodeni, Edineţ, Făleşti, Râşcani, Ocniţa, care ulterior intrau în raza judeţelor Bălţi şi Edineţ din

Republica Moldova şi regiunii Cernăuţi din Ucraina. Din motivul dificultăţii reflectării datelor

statistice noi referitor la raioane, în continuare analiza va fi efectuată pe baza unităţilor

administrativ-teritoriale judeţene.

Totodată, crearea euroregiunii se înscria în linia trasată de documentele menţionate anterior

- “Declaraţia preşedinţilor României, Republicii Moldova şi Ucrainei privind colaborarea

trilaterală” şi “Protocolul de colaborare trilaterală cu guvernele României, Republicii Moldova,

Ucrainei“, semnate cu ocazia întâlnirii trilaterale la nivel înalt de la Ismail (3-4 iulie 1997) prin

care se încuraja stabilirea şi dezvoltarea unor legături directe între autorităţile locale, în special în

zonele adiacente din cele trei state, în scopul dezvoltării cooperării dintre unităţile administrativ-

teritoriale, conform conceptului euroregiunilor.

Judeţul Brăila Judeţul Galaţi Judeţul Tulcea Regiunea Odessa Unitatea teritorial-administrativă import export import export import export import export

Fostul judeţ Cahul 9,31 13,38 18,47 119,97 0,00 1,50 196,06 839,65

Page 108: Cooperarea transfrontaliera

108

În contextul înţelegerilor încheiate la 22 septembrie 2000, a fost semnat, la Botoşani,

Acordul de constituire a euroregiunii “Prutul de Sus”. Ulterior s-a adoptat Statutul euroregiunii şi

au fost înfiinţate secretariatul şi comisiile de lucru, au fost stabilite direcţiile prioritare de

activitate, Regulamentul de funcţionare şi au fost convenite proiectele în diverse domenii de

activitate. La 12 decembrie 2002 la euroregiunea "Prutul de Sus" a aderat regiunea Ivano-

Frankovsk din Ucraina.

În tabelul 10 putem observa că teritoriul euroregiunii “Prutul de Sus” este semnificativ mai

mic în comparaţie cu cel al “Dunărei de Jos” - 28,5 km2, cât şi ponderea regiunilor Republicii

Moldova după teritoriu şi populaţie sunt mici.

Tabelul 10

Caracteristica Euroregiunii “Prutul de Sus”, 2005

Ponderea teritoriului, %

Ponderea în populaţie, % Unităţile

teritorial-administrate

Teritoriul, mii km2 pe

ţară euro-

regiune

Populaţia,mii loc. pe

ţară euro-

regiune

Loc./ km2

În total din care: 28,9 100 2917,3 100 100,9 Fostul judeţ Edineţ 3,1 9,3 10,7 300,7 7,0 10,3 95 Fostul judeţ Bălţi 4,2 12,6 14,5 505,1 11,7 17,3 120 Judeţul Botoşani 5 2,1 17,3 461,3 2,1 15,8 92,5 Judeţul Suceava 8,1 3,4 28,0 716,3 3,2 24,6 84 Regiunea Cernăuţi 8,5 1,4 29,4 933,9 1,9 32,0 115

Sursa: tabel sistematizat de autor în baza proiectului TACIS ”Atlasul judeţelor Republicii Moldova” şi Anuarului Statistic al Republicii Moldova, 2005.

Dintre acţiunile desfăşurate, orientate spre facilitarea cooperării, pot fi menţionate:

• schimbul de experienţă în domeniul administrativ, social-economic, cultural etc.;

• adoptarea şi aplicarea, începând cu 1 iulie 2001, a Hotărârii Consiliului euroregiunii privind

anularea taxelor şi plăţilor locale la trecerea frontierelor de stat de către persoanele fizice

şi juridice care locuiesc sau sunt înregistrate pe teritoriul euroregiunii;

• identificarea şi începerea derulării proiectelor comune ale euroregiunii privind asigurarea

dezvoltării social-economice durabile şi creşterea nivelului de securitate tehnologico-

ecologică în sensul hotărârilor Summit-ului “Mediul şi dezvoltarea durabilă în regiunea

carpato-dunăreană” (Bucureşti, 2001);

• stabilirea parteneriatului cu unităţi administrativ-teritoriale din ţări-membre ale Uniunii

Europene (ex.: Landul austriac Carinthia, regiunea Schwaben/ Germania şi Departamentul

francez Mayenne);

• înaintarea în adresa preşedinţilor şi guvernelor României, Republicii Moldova şi Ucrainei, a

hotărârilor Consiliului euroregiunii privind crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea în

continuare a colaborării transfrontaliere cu participarea partenerilor europeni.

Page 109: Cooperarea transfrontaliera

109

Dacă analizăm geografia comerţului exterior pe euroregiune, constatăm că relaţiile

comerciale nu sunt omogene, predominând sau regiunile din România, sau cele din Ucraina. Spre

exemplu, volumul relaţiilor comerciale realizate cu judeţele Botoşani şi Suceava (România) este

de 130,4 mii USD faţă de 60,1 mii USD efectuat cu regiunea Cernăuţi (Ucraina) (tab.11).

Tabelul 11

Geografia comerţului exterior în cadrul Euroregiunii „Prutul de Sus”, 2005 (mii USD)

Judeţul Botoşani Judeţul Suceava Regiunea Cernăuţi Unităţile teritorial-

administrative import export import export import export

Fostul judeţ Bălţi 0,0 38,5 0,0 8,4 0,0 0,0

Fostul judeţ Edineţ 0,0 80,8 0,0 2,7 4,8 60,1

În total 0,0 119,3 0,0 11,1 4,8 60,1 Sursa: Tabel sistematizat de autor în baza proiectului TACIS ”Atlasul judeţelor Republicii Moldova” şi Anuarului Statistic al Republicii Moldova, 2005.

Concomitent, în procesul de îndeplinire a obligaţiunilor dintre subiectele programelor

interregionale, se atrage atenţia asupra existenţei unui şir de probleme legate de lipsa unor norme

complexe simplificate, clare şi transparente în vederea simplificării deplasării peste frontieră a

transportului, mărfurilor şi încărcăturilor.

Producţia agricolă din raioanele de nord ale Republicii Moldova, ca regulă, până nu demult

era prelucrată la întreprinderile ucrainene, iar materialele de construcţie ale întreprinderilor

ucrainene se bucurau de cerere în Moldova. Dar impozitarea actuală a mărfurilor şi serviciilor,

procedurile complicare de trecere a frontierei, necesitatea recunoaşterii certificatelor de către

ambele părţi, precum şi a multor altor documente, fac dezvoltarea schimbului de mărfuri

neavantajoasă în euroregiune, acest lucru referindu-se şi la atragerea investiţiilor interne şi

externe.

Un aspect caracteristic al funcţionării euroregiunii “Prutul de Sus” este includerea în

componenţa acestei structuri, conform acordurilor de parteneriat, a partenerilor din apus în

colaborarea transfrontalieră landului Carintia (Austria) şi a districtului Şvabia (landul Bavaria,

Germania). Participarea acestora este privită drept una dintre condiţiile necesare în dezvoltarea

cu succes a colaborării în euroregiune, inclusiv a celei economice şi comerciale, şi în

reglementarea relaţiilor (prin proiecte) atât cu unităţile regionale concrete din ţările UE, cât şi cu

structurile şi programele internaţionale respective.

Euroregiunea "Siret–Prut-Nistru" (ESPN)

În urma a unei iniţiative comune a consiliilor unor judeţe din România şi Republica

Moldova, la 18 septembrie 2002, la Iaşi, a fost semnat Protocolul cooperării transfrontaliere a

euroregiunii "Siret–Prut–Nistru", care a inclus judeţele Iaşi, Vaslui şi Neamţ din România şi,

Page 110: Cooperarea transfrontaliera

110

respectiv, Chişinău, Ungheni şi Lăpuşna, din Republica Moldova. La 4 decembrie 2002 la

Ungheni a fost semnat Statutul de funcţionare a euroregiunii “Siret–Prut–Nistru”, totodată,

judeţele Orhei şi Soroca devenind membre ale euroregiunii (tab.12).

Tabelul 12

Caracteristica euroregiunii “Siret–Prut–Nistru”, 2005

Ponderea teritoriului, %

Ponderea în populaţie, % Unităţile

teritorial-administrate

Teritoriul, mii km2 pe

ţară euro

regiune

Populaţiamii loc. pe

ţară euro

regiune

Nr. loc/km2

Fostul judeţ Chişinău 3,4 10,1 12,9 382,2 10,5 13,6 112 Fostul judeţ Lăpuşna 3,5 10,4 13,3 282,2 7,8 10,0 81 Fostul judeţ Orhei 3,2 9,5 12,1 303,4 8,4 10,8 95 Fostul judeţ Ungheni 2,3 6,8 8,7 258,9 7,1 9,2 113 Fostul judeţ Soroca 3,2 9,5 12,1 278 7,7 9,9 87 Judeţul Iaşi 5,5 16,3 20,8 836,8 23,1 29,8 152 Judeţul Vaslui 5,3 15,7 20,1 466,7 12,9 16,6 88

În total 26,4 100 2808,2 100 106 Sursa: tabel sistematizat de autor în baza proiectului TACIS ”Atlasul judeţelor Republicii Moldova”, 2005.

În cadrul acestei euroregiuni se mizează pe colaborarea la nivel administrativ local în

domeniile economic, cultural, al învăţământului şi al protecţiei copilului. Relaţiile comerciale

slabe din cadrul Euroregiunii „Siret–Prut–Nistru” demonstrează o colaborare subdezvoltată

nejustificată, volumul tranzacţiilor efectuate fiind de 629,5 mii USD (tab.13).

Prin urmare, analizând activitatea comercial-economică în triunghiul România–Republica

Moldova–Ucraina în cadrul euroregiunilor menţionat putem observa rezultate semnificative.

Volumul comerţului exterior în cadrul euroregiunilor realizat în anul 2005 a înregistrat suma de

2023,06 mii USD. Exportul total efectuat de către agenţii economici ai Republicii Moldova din

euroregiunile în anul 2005 a însumat 1667,86 mil. USD. Importul total al rezidenţilor în cadrul

euroregiunilor din partea Moldovei a însumat 355,2 mii USD.

Tabelul 13

Comerţul exterior al agenţilor economici din RM în cadrul Euroregiunilor

„Dunărea de Jos”, „Prutul de Sus” şi „Prut–Siret–Nistru”,2005 (mii USD)

Euroregiunile Total import Total export Comerţ exterior Balanţa comercială“Prutul de Sus” 4,76 190,47 195,23 +185,21 „Siret–Prut–Nistru” 126,60 502,90 629,50 +376,20 „Dunărea de Jos” 223,84 974,49 1198,33 +750,65

În total 355,20 1667,86 2023,06 +1312,06 Sursa: tabel sistematizat de autor în baza proiectului TACIS ”Atlasul judeţelor Republicii Moldova” şi Anuaurului Statistic al Republicii Moldova, 2005.

Page 111: Cooperarea transfrontaliera

111

Analizând volumul comerţului exterior realizat în fiecare dintre euroregiuni, se observă o

preponderenţă considerabilă a exportului faţă de import. Astfel, în euroregiunea „Prutul de Sus”

(EPS) acoperirea importului de către export a rezultat cu o balanţă comercială pozitivă de 185,21

mii USD, respectiv relaţiile comerciale din euroregiunea „Siret–Prut–Nistru” (ESPN) au de

asemenea un sold pozitiv de 376,2 mii USD, iar în euroregiunea „Dunărea de Jos” (EDJ) volumul

exportului a depăşit cifra importului cu 750,65 mii USD. În total pe euroregiuni balanţa

comercială a cifrat suma de 1312,06 mii USD. Reprezentarea grafică a acestor rezultate (fig.27).

4.76

190.47195.23

185.21126.6

502.9

629.5

376.2

223.8

974.49

1198.33

750.65

0

200

400

600

800

1000

1200

Prutul de sus Siret-Prut-Nistru Dunărea de jos

Total import

Total export

Comerţ exterior

Balanţa comercială

Fig.27. Volumul comerţului exterior al agenţilor economici din Republica Moldova din cadrul euroregiunilor, 2005 (mii USD) Sursa: Investigaţiile autorului

Astfel, perspectivele colaborării regionale trilaterale prevăd dezvoltarea contactelor

nemijlocite şi a colaborării reciproc avantajoase dintre unităţile administrativ-teritoriale din

Ucraina, Republica Moldova şi România, în primul rând, în cadrul euroregiunilor create, în

particular prin completarea regulamentului actelor normative cu un conţinut concret.

Actualmente, evoluţia cooperării transfrontaliere in cadrul relaţiilor Republicii Moldova-

Ucraina şi Republica Moldova–România rămân modeste. Este dificil a estima adevăratul volum al

bunurilor şi al persoanelor ce au trecut prin Ucraina şi Moldova, deoarece statisticile existente nu

reflectă decât o treime din volumul real. Chiar dacă soluţia finală a problemei pare a fi complexă

şi greu de găsit, se pare că paşii iniţiali spre rezolvarea problemei ar fi introducerea unor norme

clare, simple, transparente şi eficiente de trafic a bunurilor, serviciilor şi persoanelor prin

Page 112: Cooperarea transfrontaliera

112

frontieră. Din păcate, factorii domestici din ambele ţări creează mai multe premise pentru a

menţine tranzacţiile din umbră (care sunt nesigure, dar în schimb foarte profitabile pe termen

scurt).

Priorităţile cooperării transfrontaliere pentru Republica Moldova şi Ucraina includ asistenţă

în combaterea aşa-numitelor „obstacole pentru securitatea uşoară” care apar datorită poziţiilor

celor două ţări, fiind state de tranzit de la est la vest. În realitate, actualmente, atât Ucraina, cât şi

Moldova sunt afectate negativ de situaţia de a fi state de tranzit, deşi ele ar trebui să beneficieze

de coridoarele de transport care trec (sau ar putea trece, dacă ar fi asigurată o infrastructură

adecvată) prin teritoriile lor. În acest sens, dezvoltarea infrastructurii de transport la fel ca şi a

infrastructurii de frontieră sunt privite ca oportunităţi de dezvoltare economică a Republicii

Moldova, dar e nevoie de o reţea regională efectivă de transport şi de o îmbunătăţire a practicilor

şi procedurilor de administrare a frontierelor.

În fine, putem concluziona faptul căÎMM din regiunile transfrontaliere sunt dezavantajate de

poziţia lor periferică în ceea ce priveşte economia naţională a ţărilor respective. Apar dezavantaje

cum ar fi structurile comerciale neadecvate, dezechilibrele infrastructurii fizice şi economice,

slaba dezvoltare a parteneriatelor, reţelelor şi contactelor transfrontaliere. Aceste dezavantaje,

alături de problemele generale cu care se confruntă ÎMM, reprezintă obstacole în calea dezvoltării

şi competitivităţii lor. Totuşi, sunt premize să credem că activităţile pregătitoare şi crearea de

forumuri şi reţele care să faciliteze stabilirea unor contacte oferă posibilitatea ca afacerile să

decurgă în beneficiul ambelor părţi şi să creeze un climat necesar unei cooperări efective. De rănd

cu acestea, în multe regiuni transfrontaliere se impune dezvoltarea unor noi atitudini şi a unei

culturi-suport care să sprijine întreprinderile şi să furnizeze cadrul de organizare necesar pentru

iniţierea de noi afaceri.

În contextul acceptării cursului economiei naţionale a Republicii Moldova spre economia

informaţională trebuie să conştientizăm faptul că cercetarea şi inovaţiile au un rol major în

dezvoltarea şi regenerarea economică. Regiunile transfrontaliere se confruntă cu probleme

specifice în efortul lor de a promova inovaţiile de aceea promovarea şi dezvoltarea inovaţiilor în

cadrul ÎMM prezintă o importanţă vitală.

Page 113: Cooperarea transfrontaliera

113

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În baza investigaţiilor efectuate şi a analizei teoretico-metodologice şi aplicative a cooperării

regionale transfrontaliere a Republicii Moldova în contextul extinderii Uniunii Europene, autorul

dedus următoarele concluzii:

1. Literatura curentă asupra subiectului frontierei constată că o simplă verificare a efectelor

negative a frontierei nu trebuie reţinută ca „o teorie a dezvoltării ariilor învecinate”. Din

contra, dezvoltarea acestora trebuie privită ca un dinamic şi permanent proces de ordin

social-economic şi politic. Devine evident că odată, cu necesitatea economică şi politică

legată de crearea unui spaţiu real al pieţe europene libere, „frontiera deschisă” implică

trecerea de la conceptul de economie al ariilor de frontieră la cel de economie interregională

şi transfrontalieră. Deci, frontiera, în funcţia sa de contact, trebuie privită pozitiv, ca o

precondiţie spre deschiderea sa.

2. În pofida utilizării frecvente a noţiunii de stat mic, până în prezent nu există o unanimitate

plauzibilă de păreri referitoare la acest concept. Repartizarea pe categorii a statelor în

dependenţă de extinderea lor teritorială şi populaţie avea în trecut, de o importanţă crucială.

Ceea ce astăzi se numeşte profunzime strategică, adică factor decisiv pentru supravieţuirea

statelor, reprezintă dependenţa semnificaţiei „micimii” de noţiunea de putere şi de natură a

sistemului internaţional. În momentul actual, dezvoltarea tehnologică, sistemul educaţional

şi creşterea economică sunt cei mai importanţi indicatori ai puterii unui stat, deşi foarte

important mai rămâne factorul militar. Ţările mici trebuie să sprijine organizaţiile

internaţionale să le susţină. Ele trebuie să promoveze cooperarea internaţională şi să se

preocupe de protejarea şi promovarea extinderii scopurilor şi eficienţei lor. În comparaţie cu

alte organizaţii internaţionale, poziţia statelor mici în UE este chiar confortabilă. Aceasta se

manifestă prin prezenţa statelor mici în toate instituţiile UE, reprezentarea lor relativ

exagerată şi influenţa lor asupra procesului decizional mai mult ca proporţională.

3. Cooperarea transfrontalieră este privită ca premisă a unui proces mai larg de integrare

europeană şi a unor relaţii mai bune dintre statele vecine, în special, în cadrul euroregiunilor.

Cooperarea transfrontalieră este necesară pentru o stabilitate şi o creştere în regiune,

stimulează creşterea economică şi standardele de viaţă de ambele părţi ale frontierei şi

comerţul liber, schimbul de investiţii, promovează integrarea regiunii în reţeaua europeană

de comunicaţii şi transport. Este, de asemenea, privită ca un mecanism de reducere a

provocărilor şi şocurilor noilor linii de separare dintre o Uniune Europeană mai mare şi

ţările, mai sărace precum şi ca un mecanism de armonizare a priorităţilor politice interne cu

standardele securităţii internaţionale şi regionale. Deşi consensul aparent se datorează

cooperării transfrontaliere, se pare că potenţialul ei adevărat nu a fost încă pus în valoare.

Page 114: Cooperarea transfrontaliera

114

Cercetarea aspectelor ce ţin de sprijinirea cooperării transfrontaliere în cadrul

euroregiunilor şi eliminarea obstacolelor cu care se confruntă mişcarea integraţionistă

europeană relevă faptul că se impune valorificarea experienţei altor state în acest domeniu

cu mai mult discernământ şi mai multe eforturi de sincronizare cu partenerii de euroregiuni.

4. Extinderea Uniunii Europene generează probleme legate de atenuarea dezechilibrelor

regionale şi susţinerea proceselor de dezvoltare regională. Unul dintre obiectivele UE este

acela de a promova progresul economic şi social echilibrat şi durabil prin întărirea coeziunii

economice şi sociale a statelor-membre. Un rol important în acest proces este acordat

regiunilor percepute ca spaţii mai apropiate de cetăţeni. Pentru atingerea acestui obiectiv a

fost concepută şi promovată politica de dezvoltare şi coeziune regională a cărei importanţa a

sporit o dată cu numărul statelor-membre ale UE. Regiunile de frontieră, pe parcursul

evoluţiei UE, au beneficiat de un şir de politici ale comunutăţii, menite să asigure

prosperitatea economică prin consolidarea politicii economice privind strategia de

coordonare, strategia cu privire la angajarea europeană, iniţiativei în domeniul de

discriminare, includerei sociale şi egalităţii în drepturi. Regiunile de-a lungul fostei frontiere

externe a UE ar putea suferi efecte distincte în urma integrarii din cauza apropierii de noile

state-membre. Se consideră că regiunile din interiorul UE-27, lipsite de frontiere externe, nu

sunt regiunile cele mai dezavantajate, pe cand regiunile de frontieră externe, suprafeţele de-a

lungul frontierei externe a UE, ar fi într-o situaţie mai dificilă.

5. Constatările noastre sugerează că există diferenţe pronunţate între regiuni din cadrul UE

extinse, în ceea ce priveşte efectele integrării, care rezultă din schimbările din cadrul

accesului către piaţa. Astfel, impactul extinderii va fi în favoarea coeziunii, dacă luăm în

consideraţie efectele asupra potenţialului pieţei şi schimbările din cadrul venitului. Mai mult

decât atât, unele rezultate respectă aceeaşi ordine de idei a modelului nostru teoretic, de

vreme ce regiunile frontaliere obţin cu adevărat beneficii mai mari de pe urma integrării

decât regiunile non-frontaliere. Totuşi, schimbările relativ majore din cadrul venitului, în

regiunile de-a lungul frontierelor externe ale UE, contrastează cu cadrul teoretic. Modelul

NGE ar trebui să prognozeze niveluri ale venitului situate mai jos de mediu, datorită

impedimentelor frontaliere în scădere, din cadrul regiunilor frontaliere externe, din cauza

locaţiei lor periferice. Impactul surprinzător de puternic al extinderii asupra potenţialului

pieţei regiunilor externe ar putea fi provocat parţial de nivelul extrem de jos al potenţialului

pieţei de până la integrare. Mai mult decât atât, aşezarea în apropiere de o frontiera externă a

UE nu presupune întotdeauna accesul cel mai puţin favorabil către centrul pieţei europene.

6. Rezultatele diverselor scenarii indica plauzibilitatea presupunerilor noastre, cu privire la

reducerea impedimentelor frontaliere. Dovezile sugerează că piaţa UE-27 este mai

Page 115: Cooperarea transfrontaliera

115

importantă pentru noile state membre, decât puterea de cumpărare din statele Europei de

Est. Schimbarea din cadrul potenţialului pieţei statele Europei de Est fi mai mare, daca

presupunem un declin mai pronunţat al impedimentelor frontaliere dintre UE-27 şi statele

Europei de Est decât dintre ţările din statele Europei de Est. Integrarea vechilor şi noilor

state membre este mai importantă pentru beneficiile statele Europei de Est şi, de aceea,

coeziunea în UE extinsă este o prioritate faţă de integrarea noilor state membre. Totuşi, în

linii mari, efectele extinderi asupra venitului, drept consecinţă a accesului sporit către piaţa,

rămân neglijabile, nerespectând presupunerile scenariului. Doar unele regiuni din statele

Europei de Est, situate de-a lungul fostei frontiere externe cu UE-27, suportă efecte

semnificative asupra PIB pe cap de locuitor. Desigur, magnitudinea absolută a efectelor

trebuie interpretată cu multă atenţie. Investigăm numai un singur impact specific integrării

europene. Alte efectele ale integrării, ca de exemplu impactul creşterii mobilităţii factorilor

sau al specializării, ar putea fi mai importante şi ar putea acţiona intr-o direcţie opusă sau

similară, în ceea ce priveşte diferenţele dintre regiunile frontaliere şi non-frontaliere la fel ca

şi ţările din UE-27 şi cele din statele Europei de Est.

7. În cadrul UE-27, cooperarea regională transfrontalieră în domeniul dezvoltării economice,

se axează primordial pe rolul ÎMM, pe importanţa inovaţiilor şi a tehnologiei în creşterea

competitivităţii regiunilor de frontieră. Necesităţile şi potenţialul pentru dezvoltarea

întreprinderilor mici în regiunile frontaliere diferă în funcţie de tipul de regiune şi

caracteristicile acesteia, care includ şi nivelul de dezvoltare, tipul zonei, structurile de

contact şi comerciale în afara graniţei. Pentru a răspunde provocării spre o extindere mai

rapidă, o creştere a competitivităţii şi dezvoltare a pieţei forţei de muncă în cadrul UE, s-au

identificat noi domenii de angajare care reprezintă un potenţial pentru creşterea masivă a

pieţei locurilor de muncă, cât şi pentru dezvoltarea întreprinderilor mici.

8. Impactul extinderii Uniunii Europene asupra Republicii Moldova va avea efecte atât

pozitive, cât şi negative. Majoritatea efectelor economice pozitive ale Politicii Europene de

Vecinătate ca rezultat al extinderii UE vor fi un rezultat al preferinţelor comerciale

intensificate, asistenţă financiară sporită din anul 2007, dezvoltarea infrastructurii

interconectate (surse de energie particulare şi de transportare) şi, cel mai important,

extinderea pieţei interne a UE. Cel mai import factor negativ al extinderii UE şi participării

Republicii Moldova în cadrul pieţei interne a UE va fi costul implementării Politicii

Europene de Vecinătate.

9. În procesul aplicării Politicii Europene de Vecinătate, un rol important le va reveni ţărilor şi

regiunilor frontaliere. Ca ţara de graniţă a Uniunii Europene, Republica Moldova va avea

atât oportunitatea, cât şi responsabilitatea dezvoltării unor relaţii de cooperare

Page 116: Cooperarea transfrontaliera

116

transfrontalieră în scopul realizării obiectivelor fixate prin Acordul de Parteniariat şi

Cooperare şi Planul de Acţiune Republica Moldova–EU. Cooperarea regională

transfrontalieră în cadrul euroregiunilor este caracterizată, pe de o parte, prin existenţa

suficienţei cadrului legal pentru coordonarea, planificarea activităţilor în euroregiuni,

colaborarea transfrontalieră la nivel de proiecte comune, iar pe de altă parte, prin existenţa

dificultăţilor de ordin legal şi instituţional La nivel practic, cooperarea transfrontalieră este

blocată de diferenţele în controlul frontierelor exercitat de către state, de diferenţele

sistemului de taxe şi tarife vamale care sunt “suprareglementate” în unele aspecte (în special

în domeniul trecerii bunurilor peste frontieră), dar care lasă frontiera “zgrunţuroasă” datorită

lipsei de capacităţi tehnice.

În baza cercetărilor efectuate şi în scopul accelerării posibilităţilor de integrare a Republicii

Moldova în Uniunea Europeană putem recomanda următoarele:

Din punct de vedere economico-social, euroregiunile reprezintă o tendinţă de dezvoltare

semnificativă şi pentru asigurarea cooperării regionale transfrontaliere Republica Moldova

trebuie să efectuieze activităţi:

I. pe termen lung:

1. Revitalizarea structurii guvernamentale a Republicii Moldova pentru sprijinirea şi

coordonarea cooperării regionale transfrontaliere.

2. Consolidarea agenţiilor de dezvoltare regională în Republica Moldova care vor asigura în

mod coordonat ajutorul tehnic şi concentrarea mijloacelor necesare ce vor fi oferite de

bugetele locale, regionale şi de stat, de către partenerii euroregiunii, de alţi investitori şi

organizaţii internaţionale pentru realizarea proiectelor transfrontaliere.

3. Intensificarea şi consolidarea participării regiunilor de frontieră ale Republicii Moldova în

cadrul euroregiunilor de către Euroregiunile “Prutul de Sus”, „Siret–Prut–Nistru” şi

„Dunărea de Jos” şi a creării în comun cu partenerii europeni a unei infrastructuri moderne

de colaborare transfrontalieră.

4. Perfecţionarea coordonată şi armonizarea cu directivele şi standardele europene ale bazei

normativ-juridice privind cooperarea transfrontalieră în euroregiuni. Aceasta trebuie să se

bazeze pe analiza comparativă şi elaborarea recomandărilor comune împreună cu partenerii

euroregiunii din statele UE.

II. pe termen mediu şi scurt:

1. Consolidarea capacităţii de absorbţie a fondurilor structurale europene destinate pentru

dezvoltarea cooperării regionale transfrontaliere, în special în cadrul Politicii Europene de

Vecinătate – programul Cooperarea Regională Transfrontalieră.

Page 117: Cooperarea transfrontaliera

117

2. Creşterea capacităţii regiunilor de frontieră (din punct de vedere instituţional, financiar,

decizional) pentru susţinerea propriului proces de dezvoltare. Crearea şanselor egale în ce

priveşte accesul la informare, cercetare–dezvoltare tehnologică, educaţie şi formare continuă.

3. Pregătirea în baza instituţiilor de învăţământ superior a specialiştilor de înaltă calificare la

specialităţile care vor asigura direcţiile de colaborare transfrontalieră în cadrul euroregiunilor,

şi anume, prin introducerea cursului „Integrarea europeană şi cooperarea regională

transfrontalieră”.

4. Utilizarea posibilităţilor suplimentare de colaborare şi integrare în UE pe calea dezvoltării de

mai departe a parteneriatului subregional al euroregiunilor „Prutul de Sus”, „Dunărea de Jos”

şi „Prut–Siret–Nistru” cu unităţile administrativ-teritoriale din ţările UE.

5. Sprijinirea şi dezvoltarea ÎMM în regiunile de frontieră, prin informare, consultanţă, instruire,

asistenţă financiară (formarea Sistemului Bancar Euroregional), cât şi facilităţi fizice

(incubatoare de afaceri, clustere, spaţii de prezentare).

Oportunitatea reală la moment pentru susţinerea cooperării regionale transfrontalieră în

scopul dezvoltării ascendente a RM este reprezentată prin dezvoltarea businessului privat mic şi

mijlociu, a întreprinderilor mixte şi a schimbului în regiunile frontaliere, ceea ce ar oferi asistenţă

şi ar ajuta la rezolvarea problemelor sociale.

În timp ce crearea zonelor libere de schimb din regiunile transfrontaliere din cadrul Uniunii

Europene nu a reuşit să stimuleze substanţial creşterea şi să reducă volumul sectorului tenebru în

economie, este necesar a crea surse speciale în regiune pentru a susţine domeniile socioeconomice

ce se află în criză. Dintr-o perspectivă apropiată, este necesar a îmbunătăţi şi a mări accesul la

împrumuturile pentru business-ul mic şi la alte instrumente financiare destinate special pentru

iniţiativele private de cooperare transfrontalieră.

În contextul acceptării în plan global şi european a cursului spre economia informaţională e

necesar de a se iniţia un schimb de experienţă dintre statele-membre Europene şi Republica

Moldova în domeniul dezvoltării economice a regiunilor de frontieră prin consolidarea politicii

inovaţionale, de cercetare–dezvoltare tehnologică şi dezvoltarea clusterelor în zonele de graniţă.

Zone promiţătoare din punctul de vedere al inovaţiilor şi cercetării se pot dezvolta cu succes

la frontierele unde există cunoştinţe complementare, competenţă şi resurse de ambele părţi ale

graniţei. Se pot obţine beneficii complementare în cazul:

• întreprinderilor cu necesar tehnologic similar (cercetare şi dezvoltare, transfer de expertiză şi

consultanţă);

• întreprinderilor care dezvoltă componente de produs în beneficiu comun;

• oportunităţilor pentru obţinerea de produse superioare cu aportul ambelor părţi şi

pătrunderea pe noi pieţe;

Page 118: Cooperarea transfrontaliera

118

• unor furnizori noi şi activităţilor interdependente de dezvoltare a afacerilor;

• interrelaţionării prin intermediul reţelei tehnologice transfrontaliere;

• necesităţilor similare pentru servicii externe în domeniul cercetării, inovaţiilor şi

tehnologiei;

• cooperării transfrontaliere între universităţi şi institute de cercetare (de ex. între cercetări

teoretice şi aplicate sau între o facultate de medicină şi una tehnică ce urmează a se

specializa în tehnologia de reabilitare).

Experienţa deja a arătat că dezvoltarea de reţele transfrontaliere regionale s-a dovedit a fi o

strategie deosebit de favorabilă cooperării în domeniul cercetării, inovaţiilor şi tehnologiei. În

procedura de dezvoltare a reţelelor transfrontaliere pot fi implementate următoarele:

1. Furnizarea de informaţii. Aceasta este o prioritate majoră în cadrul oricărei cooperări

transfrontaliere, legată de probleme de cercetare şi tehnologie, în vederea accesului la

informaţii pe Internet, date de baze, broşuri informative, articole sau rapoarte (bilingve).

2. Medierea contactelor iniţiale. Întâlnirile de afaceri sau dezbaterile care să aibă loc

alternativ, de o parte şi de alta a frontierei, s-au dovedit a fi benefice. La fel de importantă

este însă şi stabilirea de contacte individuale cu potenţiali participanţi la întocmirea

proiectelor transfrontaliere de cercetare şi tehnologice, cât şi întâlnirile în instituţii de

specialitate cu scopul de a iniţia în special afaceri comerciale şi de a preciza priorităţile lor

în domeniul cercetării şi tehnologiei. Şi întrunirile informative pe o anumită temă găzduite

de institutele de ştiinţă sau organizaţii de afaceri s-au dovedit a avea succes. Seminarele şi

congresele ce au loc oferă participanţilor ocazia de a realiza un schimb de opinii asupra

mijloacelor de cercetare şi tehnologice.

3. Favorizarea unor legături mai strânse prin intermediul mecanismelor ce includ:

- "dezbateri la masa rotundă pe teme transfrontaliere" asupra problemelor de ordin

tehnologic, la care participă un număr restrâns de întreprinzători interesaţi (şi participanţi

din alte ţări), care facilitează schimbul de informaţii asupra dezvoltării cercetării şi

tehnologiei;

- "instruirea manager-la-manager" în care este implicat un anumit grup de întreprinzători ce

se întâlnesc periodic, în timpul căreia un manager prezintă aspectele-cheie legate de o

problemă de cercetare şi tehnologie.

4. Întocmirea în comun a unui proiect tehnologic. În cadrul unei întâlniri de lucru (8-10

persoane) organizată pentru potenţialii participanţi cu interese comune (deja cunoscute de

către aceştia) privind întocmirea proiectului respectiv, se rezolvă împreună o problemă de

ordin tehnologic sau se dezbate o anume problemă cu care se confruntă toţi cei prezenţi.

Având în vedere că în această primă fază nu se cunoaşte cu exactitate conţinutul proiectelor,

Page 119: Cooperarea transfrontaliera

119

se stabileşte o metodă de identificare a obiectivelor comune preexistente care să constituie

baza formulării unei iniţiative în acest sens.

5. Finalizarea detaliilor unui proiect tehnologic. Aceasta este consecinţa firească a utilizării

mecanismelor enumerate mai sus. În majoritatea cazurilor, cei care participă la întocmirea

proiectului sunt deja cunoscuţi. Propunerea de proiect necesită a fi susţinută de către cei

prezenţi, urmând a fi finalizată în cadrul unui grup comun transfrontalier de lucru a

proiectului şi apoi implementată.

Recomandările menţionate sunt nu numai dezirabile, ci şi reale. Republica Moldova dispune

de un capital uman apt de performanţă, de capacităţi productive potenţial competitive, de o poziţie

geografică de intersecţie a fluxurilor internaţionale de comerţ. Toate aceste avantaje comparative

oferă numeroase oportunităţi atractive pentru capitalul occidental. Disponibilitatea Uniunii

Europene, a altor organisme internaţionale de a sprijini Republica Moldova sunt decisive în

depăşirea stării de economie slab structurată instituţional, articularea funcţională a noilor

mecanisme, promovarea de politici clare şi coerente care să reorienteze energiile societăţii.

Page 120: Cooperarea transfrontaliera

120

BIBLIOGRAFIA

1. 1th or 2nd Economic and Social Cohesion Report. Official Journal L 161, 26.06.1999, p.145 2. A guide to bringing INTERREG and TACIS funding together. -European Commission:

Regional Policy, 2001, p.5-6. 3. Abegaz B., Dillon P. The Challenge of European Integration. Internal and External

Problems of Trade and Money. –L.: Westview Press, 1994, p.16. 4. Adrian P. (eds). România şi Republica Moldova – între politica europeană de vecinătate şi

perspectiva extinderii Uniunii Europene. Studii de Impact III. Institutul European din Romania, în www . ier.ro

5. Aebr-lace referitor la iniţiativa interreg ue şi la dezvoltări viitoare, 1997. p. 36. 6. Aiginger K., Pfaffermayr M. The Single Market and Geographic Concentration in Europe,

in: Review of international economics, 2004, nr.12, p.1-11. 7. Amin A., Thrift N. Globalization, Institutions, and Regional Development in Europe. -

Oxford: Oxford University Press, 1994, p.230. 8. Antola E., Lehtimaki M. Small states in the UE: Problems and the Prospects of the Future. –

Finland: Jean Monnet Centre of University of Turku, 2001. - p.76. 9. Armstrong H., Taylor J. Regional Economics and Policy. - Oxford: Philip Allan, 1993, p.45. 10. Association of European Border Regions (AEBR) Final report – Lace tap First PHARE

(1996-1999). -Gronau, 1999, p.125. 11. Association of European Border Regions (AEBR). – European Commission: Lace info

sheets on Cross-Border Cooperation, Issue 1-12, 1997/2000, p.67. 12. Atkins P. Jonatan (eds). A Commonwealth Vulnerability Index for Developing Countries:

The Position of Small States. Commonwealth Secretariat. World Bank, 2000.- p. 2-6. 13. Baillie S. A theory of small state influence in the EU. Paper prepared for the 25th ECPR

Joint Sessions of Workshops. - Berne, 1997, p.34-87. 14. Baldwin R., Francois J., Portes R. The Costs and Benefits of Eastern Enlargement: The

Impact on the EU and Central Europe, in: Economic Policy, 1997, nr. 24, p.127-176. 15. Barna C. Regionalismul şi globalizarea. Tribuna economică, Nr.48.-2001, p. 42. 16. Bauwens W., Clesse A. and Knudsen O.F. Small States and The Security Challenge in the

New Europe. - London: Brassey`s, 1996, p.132. 17. Belli N. Competitivitatea-criteriu fundamental al strategiei dezvoltării durabile a economiei

româneşti. Rezultatele programului de cerce-tare „România şi R.Moldova. Potenţialul competitiv al economi-ilor naţionale. Posibilităţi de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială”. -Bucureşti, 2004.- p. 165-181

18. Benea E. Integrarea economică regională ca factor determinativ al creşterii economice. Teza de doctor.-Chişinău: ASEM, 2001, p.78.

19. Bennet R., Kreb G. Local Economic Development.- London: Belhaven Press, 1991, p.234. 20. Brakman S, Garretsen H., Schramm M. New Economic Geography in Germany: Testing the

Helpman-Hanson Model. –Hamburg: 2002, HWWA Discussion Paper nr.172, p.45-179 21. Brander & Krugman, P. A Reciprocal Dumping Model of International Trade. // Journal of

International Economics. –Nr. 15, 1983. P.313-321. 22. Brenton P. Trade & Investment in Europe: The Impact of the Next Enlargement. - Brussels:

Centre for European Policy Studies, 1999, p.134. 23. Breuss F. Macroeconomic Effects of EU Enlargement for Old and New Members. –Vienna:

2001, WIFO Working Paper No. 143, p.183 24. Bröcker J. How would an EU-membership of the Visegrád-countries affect Europe’s

economic geography? Annals of Regional Science, 1998, nr. 32, p.91-114. 25. Brocker J. How do international trade barriers affect interregional trade? / In Regional and

Industrial Development Theories, Models and Empirical Evidence. - Amsterdam: Elsevier Science Publishers B.V. (North-Holland), 1984, p.230.

Page 121: Cooperarea transfrontaliera

121

26. Bröcker J. Measuring Accessibility in a General Equilibrium Framework, Dresdner Beiträge zur Volkswirtschaftslehre. –Dresden: TU, 1996, nr. 5, p.183

27. Bröcker, J.; Jäger-Roschko, O. Eastern reforms, trade and spatial change in Europe, in: Papers in Regional Science, 1996, nr.75, p.23-40.

28. Brülhart M., Crozet M., Koenig P. Enlargement and the EU Periphery: The Impact of Changing Market Potential. –Hamburg: 2004, HWWA Discussion Paper nr. 270, p. 139

29. Brzezinski Zb. Europa Centrală şi de Est în ciclonul tranziţiei, -Bucureşti: Drogene, 1994, p.468.

30. Brzezinski Zb. Marele eşec. Naşterea şi moartea comunismului în secolul XX, -Cluj, 1994, p. 238

31. Buletinul Centrului de Informare şi Documentare al Consiliului Europei în Moldova. nr. 2-3, 1998, p.3-7.

32. Button K. and F. Rossera. Barriers to communication. A literature review, The Annals of Regional Science, 1990, p.148.

33. Camagni R. Innovation Networks: Spatial Perspective. -L: Belhaven Press, 1991, p.234. 34. Cappelin R and P.W.J. Batey (eds). Regional Networks, Border regions and European

Integration. European Research in Regional Science 3. – L: Pion, 1993. p. 10-103. 35. Carare V. Priorităţile de dezvoltare a domeniului cercetărilor ştiinţei economice în

Republica Moldova. Analele ULIM, Seria „Economie”, vol.V, 2006, -Chişinău: 2007, p.20-22

36. Carare V., Caraganciu Al. Cu privire la mobilitatea forţei de muncă (cazul Republicii Moldova). Analele Universităţii „Eftimie Murgu”, -Reşiţa, Anul XIII, nr.1, 2006, p.56-61

37. Chircă S. Premisele iniţiale ale tranziţiei la economia de piaţă din R.Moldova şi impactul lor ulterior. Analele ASEM, -Chişinău, ASEM, 2007, p. 237

38. Chistruga B. Unele aspecte ale modelului integrării postindustriale a ţărilor central şi est-europene. Economica, 2005, Nr.2(50), p.34-39.

39. Chistruga B. Unele aspecte ale problemei fundamentale ale economiei în tranziţie. Analele ULIM, seria Economie. 2004, p.142

40. Chistruga B., Popa M. Perspectiva dezvoltării economice a ţărilor central şi est europene. –Bucureşti: Editura Dareco, 2005.- 18,7 c.a.

41. Chistruga B., Tobă A. Integrarea postindustrială şi avantajul competitiv. –Craiova: CITECH, 2004. 250 p.

42. Cojocaru D., Costel C. Cooperarea transfrontalieră şi euroregionalismul ca forme ale procesului integrativ european. -Bucureşti: All, 2000, p.13-19.

43. Comisia Europeană, Evaluarea strategică a priorităţilor la investiţiile în transporturi din Fondurile de Coeziune din perioada de programare 2007-2013 (octombrie 2006). –B.: 2007

44. Consiliul European de la Copenhaga, 12-13 decembrie 2002, Concluziile Preşedinţiei, p.7 45. Consolidarea coeziunii şi competitivităţii prin intermediul dezvoltării tehnologice, cercetării

şi inovaţiilor”. –B.: AEBR, februarie 1999, p.134 46. Constantin D.L. Unele aspecte privind clasificarea standard a unităţilor teritoriale în cadrul

statisticii Uniunii Europene.- Revista română de statistică, 1994, Nr. 9, p. 46. 47. Constantin L.D. Economia Regională. –Bucureşti: OSCAR PRINT, 1998, p. 183. 48. Constantin L.D. Introducere în Teoria şi Practica Dezvoltării Regionale. –Bucureşti: Editura

Economică, 2000, p. 137. 49. Cooke P. and Morgan K. The Associational Economy Firms, Regions, and Innovation. -

Oxford: Oxford University Press, 1998, 205p. 50. Cooperarea Regională Internaţională./ in Moldova şi Integrarea Europeană. Institutul de

Politici Publice.- Chisinau: Prut International, 2001, p. 200-202. 51. Council Regulation, EC. Nr. 1260/99 of 21 June 1999 laying down general provisions on the

Structural Funds, 1999, p.78. 52. Czamanski S. Regional and Interregional Social Accounting. -London: Lexington Books,

1973, p.10-15.

Page 122: Cooperarea transfrontaliera

122

53. Daniken F. Is the small states still relevant? In Goetschel L. Small States inside and outside the European Union: Interests and Policies. -Boston/ Dordrecht/ London: Kluwer Academic Publishers, 1998. p. 43.

54. Davenport M. Alternative Special and Differential Arrangements for Small Economies. - London: Commonwealth Secretariat, 2002, p.124.

55. Developing Common Cross-border Strategies and Programmes. -Bruxelles: TACIS-RCBI, 2000, p.147.

56. Di Tella, G. The economics of the frontier, in C.P. Kindleberger and G. Di tella, Economic in the long view. –Vol.1, Macmillan, London and Basingstoke, 1982, p.412.

57. Emerson M. Redrawing the Map of Europe. -London: Macmillan Press, 1998, p.168. 58. Ernste H. and Meier V. Regional development and contemporary industrial response.

Extending flexible specialization. - London: Belhaven Press, 1992, p.45. 59. ESDP. Towards Balanced and Sustainable Development of the Territory of the European

Union. - Luxembourg: European Commission, 1999, p.234. 60. EU Commission. 9th Economic Report of the Social and Economic Situation and

Development of Regions in the EU. - Luxembourg, 2002, p.425. 61. EU. Regional policy and cohesion: The impact of economic and monetary union on

cohesion. - Luxembourg: European Commission, 2000, p.214. 62. EU. Regional policy and cohesion: The impact of structural policies on economic and social

cohesion in the Union 1989-99. - Luxembourg: European Commission, 1997, p.245. 63. EU. Structural Actions 2000-2006: Commentary and Regulations. – Luxembourg: European

Commission, 2000, p.142. 64. European Commission On the impact of enlargement on Regions bordering Candidate

Countries. Community action for border regions. –Brussels: European Commission, 2001, p.239

65. European Commission. A new partnership for cohesion. Convergence, Competitiveness, Cooperation. Third report on economic and social cohesion. –Luxembourg: 2004, p.179

66. European Commission. Directorate General for Economic and Financial Affairs. Enlargement, two years after: an economic evaluation. Occasional Papers, Nr 24, May 2006, p.35.

67. European Commission. European Neighbourhood Countries: Economic Review, Ocassional Papers, 2007, p.183.

68. European Commission. Fourth Progress Report on Economic and Social Cohesion. -Luxembourg, July, 2006, p.125

69. European Commission. Fourth report on Economic and Social Cohesion, 2007, p.230 70. European council. Regulation on Financial perspectives for 2007-2013. Eurostat Yearbook,

2007, p.230. 71. Evaluare strategică a economiei bazate de inovare şi cunoaştere, în relaţie cu Fondurile

Structurale şi de Coeziune. Technopolis, 2006, p.183. 72. Faludi A. Towards a Theory of Strategic Planning. nr.3, Housing and Environmental

Resources, 1986. P.253-268. 73. First Report on Economic and Social Cohesion. -Luxembourg, 2007, p.114. 74. Fischer T., Schley N. Organizing a Federal Structure for Europe. – Gütersloh: Bertelsmann

Foundation Publishers, 2000, p.239. 75. Fondul Monetar Internaţional. “Republica Moldova si FMI”, în http : // www .imf.md

/press/ imf - moldova-factsheet-rom.pdf 76. Frumusachi E. Aprecierea valorii în vama – element al politicii externe a statului. Analele

ULIM, seria Economie, vol 5, 2007, p.452. 77. Frumusachi E. Optici privind procesul de globalizare. Revista Economică, 2006, nr.4, p. 77 78. Fürst F., Hackl R. The SASI Model: Model Implementation. Berichte aus dem Institut für

Raumplanung. – Dortmund: 1999, nr. 49, Universität Dortmund (http : // irpud. raumplanung. uni - dortmund. de /irpud/ pro/ sasi / ber49.pdf).

Page 123: Cooperarea transfrontaliera

123

79. Galaju I. Economie Mondiala. Probleme globale ale omenirii. -Chişinău: ASEM, 2001, p. 245.

80. Galaju I., Rojoco V. Economie mondiala. Manual, -Chişinău: ASEM, 1999, p.458. 81. Geenhuizen M. Van, and Nijkamp P. Potentials for East-West Integration: The Case of

Foreign Direct Investment. / In Environment and Planning. - Nr.16, 1998. p.105-120. 82. Geenhuizen M. Van, and Ratti R. Gaining Advantage from Open Borders. An active space

approach to regional development. –Ashgate: Aldershot, 2001, p.45. 83. Geenhuizen M. Van, Nijkamp P. Foreign Investment and Regional Development Scenarios

in Eastern Europe. / In Current Politics and Economics of Europe. - Nr.4, 1996. p. 1-12. 84. Geurts C.M. The European Commission: A naturally of small states in the EU institutional

framework? În Goetschel L. Small States inside and outside the European Union: Interests and Policies. –Boston /Dordrecht/ -London: Kluwer Academic Publishers, 1998. p.80-85.

85. Ghidul investiţional. Ministerul Economiei şi Comertului a Republicii Moldova, 2006, p.39 86. Ghinea A. Republica Moldova mai aproape de uniunea Europeană prin dezvoltare

Regională. Exemplul României.- Bucureşti: IPP, 2003, p.120. 87. Glaser E. Statele mici şi mijlocii în relaţiile internaţionale.- Bucureşti, 1971, p. 20-25. 88. Goetschel L. Small States inside and outside the European Union: Interests and Policies. -

Boston/ Dordrecht/ London: Kluwer Academic Publishers, 1998. p.14. 89. Golledge R. Behavioural Modelling in geography and planning. -London and New York:

Groom Helm, 1988, p.134. 90. Gorobievschi S., Gribincea A. Rolul şi influenţa CTN în procesele de integrare. Sesiunea de

comunicări ştiinţifice XII-a a cadrelor didactice „Dezvoltarea economică în perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, -Constanţa: Univ.”Spiru Haret”, mai 2006, p.7-22

91. Greco E. Nature and Classification of New Security Challenges in Europe. În Bonvicini G (eds). A renewed partneship for Europe. Tackling European Security challenges by EU-NATO interection.- Baden: Nomos, 1995. p.15-38.

92. Gribincea A. Economie internaţională. -Craiova: SITECH, 2002, 178p. 93. Gribincea A. Imitational Models of the Innovation Development of the Country in

Conditions of the Internationalization of the Economy. In Revista Economică. -Chisinău-Sibiu, Nr. 5-6, 2008, p.33-41

94. Gribincea A., Sava E. Relaţiile economice dintre polii economici: noţiuni, concepte, experienţă. -Chişinău: USM, 2009, 126 p.

95. Gruber K. Regionalism, state naţionale, integrare europeană: perspective vest-europene şi central-est-europene.- Nr. 10.- Altera, 1999.- p. 54-76.

96. Gudîm A. Raioanele şi economia.- Nr. 25. -Săptămâna, 20 iunie 2003, p.45-71. 97. Gudîm A. Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca parteneri.- Chisinau: Tacis, 2002,

p.13-14. 98. Guo R. Border-Regional Economics. Heidelberg: Physica-Verlag, 1996, p.239. 99. Gutu O. Moldova`s Convergence with the acquis: A Pro-Growth and Pro-Integration

Strategy / in CEPS Working Document, Nr.238, March 2006 in http.www.ceps.be 100. Handbook on transfrontier co-operation for local and regional authorities in Europe. -

Strasbourg: Council of Europe Publishing, 1995, p.137. 101. Hansen N. Border Regions: a critique of spatial theory and a European case study. Annals of

Regional Science. - Nr.15, 1977. p. 255-270. 102. Hansen N. International cooperation in border regions: an overview and research agenda.

International Regional Science Review. – Nr. 8, 1983, p.49. 103. Hansen N. The Border Economy. - Austin: University of Texas Press, 1981, p.67. 104. Hanson G.H. Market Potential, Increasing Returns, and Geographic Concentration. –

Michigan: University of Michigan and NBER, 2000, nr. 6429, 245 p. 105. Head K., Mayer T. Non-Europe: The Magnitude and Causes of Market Fragmentation in the

EU, Weltwirtschaftliches Archiv, 2000, nr. 136, p.284-314.

Page 124: Cooperarea transfrontaliera

124

106. Helpman H., Krugman P. Market Structure and Foreign Trade. – Cambridge: The MIT Press, 1985, p.49.

107. House J.W. Frontier studies: an applied approach. / In Burnett, A. and P. Tazlor. Political studies from spatial perspectives. - Chichester: J.Wiley, 1981, p.97.

108. House J.W. The frontier zone. A conceptual problem for policy Makers. International Regional Science Review. –Nr.1, 1980. p. 456-477.

109. Houtum H. Van, and Boekema F. Regional economic competitiveness: Porter and beyond. / In Beije P. and H. Nuys. The Dutch Diamand? The usefullness of Porter in analyzing small countries. - Grant: Leuven-Apeldoorn, 1995. p. 185-218.

110. Houtum H. Van. The Development of Cross-border Economic Relations: a theoretical and empirical study of the influence of the state border on the development of cross-border economic relations between firms in border regions on the Netherlands and Belgium. - Tilburg: Center, 1998, p.432.

111. Ignat I. Uniunea Europeană. De la Piaţa Comună la moneda unică. -Bucureşti: Ed.Economica, 2002, p.200

112. International Labour Organisation, Labour Survey, 2007, p.175 113. Introduction to cross-border cooperation in Europe. -Brussel: TACIS/LACE, 2000, p. 137. 114. Ioniţă S. Are România nevoie de regiuni? Proiectul SAR: Banca Mondială. web: www .sar

.org.ro 115. Jeffery C. The Regional Dimension of the European Union. Towards a Third Level in

Europe? – London: Frank Cass, 1997, p.237. 116. Johnson D. E and S. Michaelsen. Border Secrets: An Introduction./ in Jonson, D. E. And S.

Michaelsen (eds). Border Theory: The Limits of Cultural politics.- Minneapolis: University of Minnesota, 1997.- pp.1-39.

117. Juravschi L. Integrarea Economică Europeană şi incidenţele ei asupra comerţului exterior.- Teza de doctor.- Chisinau: ASEM, 2006.-p.107

118. Kamann D. and P.nijkamp. Technogenesis: Origin and diffusion in a Turbelent Environment, in N.Nakicenovic and A.Grubler. Diffusional Technology and Social Behaviour.-Berlin: Springer Verlag, 1991, p.49.

119. Katzenstein P. The culture of National Security: Norms and Identity in World Politics. - New York: Columbia University Press, 1996. p.28.

120. Keating M. and Loughlin J. The Political Economy of Regionalism. –London: Frank Cass, 1997, p.128.

121. Kepinski P. Regionalism on the Sub-nation state Level: Euroregions in East Central Europe. / Paper presented at the 36th Annual Convention of the International Studies Association. - Chicago: IL, 1995, p.197.

122. Knudsen O.F. Analiza securităţii statului mic: rolul factorilor externi. - Bucureşti, All, 1996. p. 2-5.

123. Kolumban G. România într-o „Europă a regiunilor”. - Altera, 1998. nr.9, p. 91. 124. Koutsobinas Theodore. Benefits and Advantages of SGP+/ TACIS Project, în Centrul de

Documentare UE, http : www . cec.pca.md 125. Krugman P. Increasing returns monopolistic competition and internal trade”.// Journal of

International Economics. -Nr. 9, 4 November, 1979. p. 469-479. 126. Krugman P. Integration, Specialization, and Adjustment, NBER Working Paper nr. 4559,

Cambridge Massachusetts. 1993, p. 452 127. Krugman P., Venables A.J. Integration and the competitiveness of peripheral industry, in:

Bliss, C. Unity with diversity in the European economy: the Community's southern frontier. -Cambridge: Cambridge University Press, 1990, p. 56-77.

128. Labanov N. Statul şi internaţionalizarea vieţii economice. Analele ASEM. V.II. -Chişinău, ASEM, 2004, p.92-94

129. Labanov N. Tranzacţii Internaţionale. Note de curs. –Chişinău: ASEM, 2003,154p.

Page 125: Cooperarea transfrontaliera

125

130. Lafourcade M., Paluzie E. European Integration, FDI and the Internal Geography of Trade: Evidence from Western-European Border Regions, 2005: http :// www . cepr.org /meets/ wkcn/ 2/2357 /papers/Lafourcade.pdf

131. Lejour A., Mooij R., Nahuis R. EU Enlargement: Economic Implications for Countries and Industries, CPB Document, -Hague. 2001, nr.11, p.428

132. Leonardi R. Impactul social şi economic al proiectelor finanţate din fondul de coeziune. 1999. London School of Economics and Political Science. Publicat de Oficiul pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene, -Luxemburg, 2007, p.258.

133. Liniile directoare ale Comisiei Europene privitor la Interreg III: OJ 2000/C 143/08, 28 aprilie 2000, p.48.

134. Maillat D. Transborder regions between Members of the EC and Non-Member Countries, in M. Quevit. Regional development trajectories and the attainment of the European internal market. –Paris: GREMI, France, 1991, p.23.

135. Manchin M., Pinna A.M. Border Effects in the Enlarged EU Area. Evidence from Imports to Applicant Countries, Crenos Working Paper 03/01, Centre for North South Economic Research. – Cagliari: University of Cagliari and Sassari, 2003, p.49

136. Marcou G. New tendencies of local government in Europe. In Bennett R.J. Local government in the new Europe. - London: Belhaven Press, 1993. p. 54-55.

137. Martinez O.J. Border People. Life and Societz in the U.S-Mexico Borderland.- Tucson: The Universitz of Arizona Press, 1994. p.7.

138. Martinos H., Gabbe J. Institutional Aspects of cross-border cooperation. -Gronau: AEDR, 1999, p.142

139. Maskell P. Competitiveness, Localized Learning and Regional Development. –London: Routledge, 1998, p.97.

140. Meny Y. Dix ans de régionalisation en Europe. Bilan et perspectives 1970-1980.- Paris: Cujas, 1982. p. 5-21.

141. Mija A. Dezvoltarea colaborării transfrontaliere în cadrul euroregiunilor.- Chisinau: Ministerul Economiei al Republicii Moldova, 2003, p.142.

142. Mion G. Spatial Externalities and Empirical Analysis: The Case of Italy, Journal of Urban Economics. 2003, nr. 56, p.97-118.

143. Miron D. Integrarea Economică regională. –Bucureşti: ASE, 2000, p.107. 144. Moisescu Gh. Politica europeană de vecinătate şi interesele economice. Revista Tribuna

Economică, nr.16 2008, p.89. 145. Moisescu Gh. şi al. Economia zonelor transfrontaliere. Revista ştiinţifică Studia

Universitatis, seria Ştiinţe exacte şi economice, 2008, nr. 10, p.244. 146. Moldovanu D. Economia Moldovei în capcana globalizării şi tranziţiei. –Chişinău: Ed ARC,

2004, 296p. 147. Muntean I. Dezvoltări regionale în Republica Moldova. -Chişinău: Cartier, 2000, p. 5. 148. Munteanu L. Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare. Studiu Comparativ

privind comerţul internaţional.- Chişinău: TACIS, 2002. www . pca.md 149. Nello S.S., Smith K.E. The European Union and Central and Eastern Europe. - Ashagate:

Aldershot, 1998, p.138. 150. Niebuhr A. Market Access and Regional Disparities: New Economic Geography in Europe.

–Hamburg: (forthcoming: Annals of Regional Science). 2004b, nr.269, p.142 151. Niebuhr A., Stiller S. (: Integration Effects in Border Regions - A Survey of Economic

Theory and Empirical Studies. Review of Regional Research, 2004, nr.24, p.3-21. 152. Niebuhr A. Spatial Effects of European Integration – Do Border Regions Benefit Above

Average?, HWWA Discussion Paper. –Hamburg: 2004, nr. 307, p.452 153. Niebuhr A. Stiller S. Integration Effects in Border Regions - A Survey of Economic Theory

and Empirical Studies. Review of Regional Research, 2004, 24, 3-21. 154. Nijkamp P. New Borders and Old Barriers in Spatial development. –Ashagate: Aldershot,

1994, p.239.

Page 126: Cooperarea transfrontaliera

126

155. Nitsch V. National borders and international trade: evidence from the European Union, Canadian Journal of Economics, 2000, nr. 22, p.1091-1105.

156. Nordic Council: Agreement on Cross-Border Cooperation between Denmark, Finland, Norway and Sweeden, 1977, p. 98

157. Notice către statele membre cu privire la fixarea liniilor principale ale programelor operaţionale stabilite de ele în cadrul unei iniţiative comunitare (INTERREG).- Nr. C 215, 30.08.1990.- p. 49

158. OECD. Small Firms as Foreign Investors: Case Studies from Transition Economies. -Paris: OECD, 1996, p.139.

159. Ohmae G. The end of the National State: the rise of regional economies.- London: Harper Collins, 1995.-p.11.

160. Osoianu I. Federalizare sau Regionalizare? Experienţa Europeană, perspectivele republicii Moldova.- Chişinău: IPP, 2003.- p.18-20

161. Paasi A. The re-construction of borders: a combination of the social and the spatial.- Netherlands: Universitz of Nijmegen, 2001.- p.11.

162. Paving the way for a New Neighbourhood Instrument.-Communication from the commission: COM (2003) 393 final, 01.07.2003.-Pp.7-10.

163. Peretz D. Small States in the Global Economy. - Economic Paper 44: Commonwealth Secretariat / World Bank, 2001. p. 53-63.

164. Peretz D., Farugi R. (eds). Small States in the Global Economy. –London: Commonwealth Secretariat, 2001, p. 135.

165. Peretz D., Small States in the Global Economy. –London: Commonwealth Secretariat, 2007, p.186.

166. Perrin J.C. Economie spatiale et meso-analyse. / in Paelinck J.H.P., Sallez A. Espace et localizations.- Paris: Economica, 1983, p. 207.

167. Perrin J.C. La région revisitée. / In Regio net aménagement du territoire. Mélanges offerts au Doyen Joseph Lafugie.- Bourdeaux: Bière, 1985. p. 175-195.

168. Peschel K. International Trade, Integration and Industrial Location. - Nr.12, Regional Science and Urban Economics, 1982, p.247-269.

169. Pfaffermayr M., Huber P., Wolfmayr Y. Market Potential and Border Effects in Europe. –Wien: 2004, nr.235, p.142

170. Pidluska I. Ukraina-Moldova: probleme şi perspective ale cooperării transfrontaliere. În Noile frontiere în Europa de Sud-Est şi impactul lor asupra stabilităţii în regiunea Iniţiativei Central Europene (ICE).- Chişinău: IPP, 2001, p.142.

171. Pîşchina T. Priorităţile structurale ale economiei în condiţiile globalizării (metodologie, principii, experienţă). Teza de doctor habilitat în economie. -Chişinău, 2007

172. Pîshkina T. Aspectele metodologice de realizare a Concepţiei noii dezvoltări structurale. Revista Economica, -Chişinău, ASEM, 2007, Nr.2(58), p.31-35

173. Pîshkina T. Priorităţile structurale şi problema supravieţuirii economiei naţionale în condiţiile globalizării. Revista Economica, -Chişinău, ASEM, 2007, Nr.3 (59), p.12-16.

174. Planul de Acţiune R.Moldova-UE, ob. 19. Strengthen economic growth and make it sustainable over the medium term, 2007, p.13-14.

175. Planul de Actiuni UE-Moldova. In http ://www . eubam.org/ files/100-199/156/ Planul Actiuni RM_UE.pdf

176. Politica de dezvoltare regională. Institutul European din România.-Seria Minimonografii - Politici Europene.-2003, p.18

177. Popa V. Regândirea procesului de reformă al administraţiei publice locale în Moldova prin politici publice şi acţiuni participative. - Chişinău: TISH, 2003.- p. 18.

178. Popescu C. Autonomia locală şi integrarea europeană.- Bucureşti: All BECK, 1999.- p. 22. 179. Portelli H. The origins of decentralization in European states: the lack of a forward-looking

European approach. - Boulogne-Billancourt: Pouvoirs Locaux, 1993. p.17-19.

Page 127: Cooperarea transfrontaliera

127

180. Porter M.E. Competitive strategy: techniques for analyzing industries and competitors.- New York: Free Press, 1980, p.239.

181. Postică C. Economia Uniunii Europene.- Chişinău: Tacis, 2001. p.70-71. 182. Practical Guide to Cross-Border Cooperation. - Gronau: AEBR, 2000, p, 37. 183. Practical Guide to Cross-Border Cooperation. - Gronau: AEBR, 2008, p.109. 184. Practical manual. -Brussel: LACE-PHARE CBC, 2000, p. 130. 185. Prelipcean G. Restructurare şi Dezvoltare Regională. –Bucureşti: Economică, 2001, p.137. 186. Prelucrat de autor după Third Progresiv Report on Economic and Social Cohesion.-

European Commission, 2005, p.142. 187. Prohniţchi V. Evaluarea strategică a integrării Moldovei în UE. -Chişinău: IPP, 2003.

p.143-144. 188. Prohniţchi V. Securitatea economică a unui stat mic. Note de reper pentru Republica

Moldova // Securitatea şi apărarea naţională R.Moldova. – Chişinău: ARC, 2002. p.151-153. 189. Puşcaşu V. Dezvoltarea Regională. –Bucureşti: Editura Economica, 2000, p.120. 190. Railean V. R.Moldova şi integrarea economică europeană. –Chişinău: IMI, 2000, 224 p. 191. Railean V. Bussines internaţional. Chişinău. Tipografia Centrală, 1998. 192. Railean V. Integrarea ţărilor Est - Europene în Uniunea Europeană: precepte pentru

Moldova. -Chişinău: IMI, 2000, 130p. 193. Raport de Progres în cadrul PEV, Moldova, COM(2006) 726 final. -Bruxelles, 4 decembrie

2006, p.6. 194. Raport de Progres în cadrul PEV, Moldova, COM(2006) 726 final. Bruxelles, 4 decembrie

2006, p.9 /Programul Iniţiative Europene al Fundaţiei Soros – Moldova “De la implementarea PAUEM la elaborarea de politici”, http : //www .europa.md/ upload/ File/ boxedreapta/ EU_r.pdf

195. Raportul personalului FMI privind consultarile pe marginea Articolului IV din 2006 si vizand solicitarea unui nou program cu durata de trei ani in cadrul Mecanismului de Finantare pentru Reducerea Saraciei si Crestere Economica. http :// www .imf .md /press/ Staff Report 2006 ArtIV _ PRGF_ Ro .pdf

196. Ratti R. and M. Baggi. Strategies to overcome barriers: theoretical elements and empirical evidence. - Zurich: Workshop NECTAR, Working paper, 1990, p.102.

197. Ratti R. and Reichman S. Theory and Practice of Transborder Cooperation. –Basel: Helbing&Lichtenhahn, 1993, p.175.

198. Ratti R. Development Theory, Technological Change and Europe’s Frontier Region. / În Ph. Aydalot&D.keeble, High Technology Industry and Innovative Enviroments: the European Experience, Routledge. -London&New York, 1988, p.75

199. Ratti R. Small and medium-size enterprises, local synergies and spatial cycles of innovation. In R.Camagni. Innovation Networks: Spatial Perspective. -London: Belhaven Press, 1991, p.78.

200. Ratti R., Bramanti A. The Dynamics of Innovative Regions. -Ashgate and Aldershot: GREMI, 1997, p. 135.

201. Reforma teritoriala din Moldova: costurile unui experiment. -Chişinău: IDIS “Viitorul” şi BCI,: www .azi.md

202. Reglementare Consiliului Europei cu privire la Fondurile Structurale şi PHARE: 3906/89, p.145.

203. Reglementarea Consiliului Europei privitor la CARDS: 2666/2000, 7 dec 2000, p.109. 204. Reglementarea Consiliului Europei privitor la MEDA: 27 noiembrie 2000, p.52. 205. Reglementarea Consiliului Europei privitor la TACIS: 1279/96, 4 iulie 1996, p.142. 206. Reglementarea Financiară Consiliului Europei 21/12/1977, OJ L 356, p.142. 207. Regulation (EC) No 1638/2006 of 24 October 2006 on laying down general provisions

establishing a European Neighbourhood and Partnership Instrument. Official Journal of the European Union, 9.11.2006, p.120.

Page 128: Cooperarea transfrontaliera

128

208. Regulation (EC) NO.1059/2003. Mai multă informaţie despre NUTS poate fi gasită in Internet, http : // ec. europa.eu/ eurostat/ramon/nuts/splash_regions.html

209. Reichman S. Barriers and Strategic Planning – a Tentative Research Formulation. – Zurich: Paper presented at Nectar Meeting, 1989, p.96

210. Resmini L. The Implications of European Integration and Adjustment for Border Regions in Accession Countries. In: Traistaru I., Nijkamp P., Resmini L. The Emerging Economic Geography in EU Accession Countries. –Ashgate: 2003, p.405-441

211. Rhodes M. The regions and new Europe: Patterns in core and periphery development.- Manchester/New York: Manchester University Press, 1999. p. 35-45.

212. Rhodes M. The regions and the new Europe. Patterns in core and periphery development. –Manchester: University Press, 1995, p. 135.

213. Rodwin L. Sazanami H. Industrial Change and Economic Transformation. The experience of Western Europe. – Harper: Collins Academic, 1991, p.85.

214. Roşca P. Relaţii Economice Internaţionale. Manual. -Chişinău: ULIM, 2005, 399p. 215. Roşcovan M. Ghid de cooperare transfrontalieră. - Chişinău: EPIGRAF, 2003. p.51-53. 216. Roscovan M. Dezvoltarea regională: Republica Moldova vis-à-vis de Uniunea Europeană. /

www. ipp.md 217. Rosler M. Frontiers and Borderlands. Antropoligical Prespectives.- Frankfurt am Main.-

Berlin, Bern: Peter Lang, 1999, p.152. 218. Sabel C. Learning-by-Monitoring: The Dilemmas of Regional Economic Policy. / In OECD

Networks of Enterprises and Local Development. –Paris: LEED, OECD, 1996, p.102. 219. Saxenian A. Regional Advantage. –Harvard: University Press, -Cambridge MA, 1994, p.142 220. Scott A.J. Regions and the World Economy. –Oxford: Oxford University Press, 1998, p.142. 221. Scott J. Dutch-German Euroregions: A Model for Transboundary Cooperation?/ in Scott, J.,

Sweedler, A., Ganster, P. And W.D. Eberwein (eds). Border Regions in Functional Transition. European and North American Perspectives. Regio series of the IRS Nr. 9. – Erkner: Institute for Regional Development and Structural planning, 1996.- pp.83-103.

222. Second Annual report on Human Trafficking in the South- Eastern Europe. Country report: Republic of Moldova, 2005, p.105.

223. Sîrbu O. Dimensiunea economica a Politicii Europene de Vecinatate. –Chişinău: ASEM, 2008, p. 50-65.

224. Sîrbu O. Concept teoretic dublu al frontierei: aspect economic şi spaţial. -Revista „Economica”. Chişinău - Sibiu, 2006, nr.2, p.92–101

225. Sîrbu O. Dezvoltarea economică în cadrul cooperării regionale transfrontaliere. - Revista „Economica”. Chişinău - Sibiu, 2005, nr.4, p. 41–48

226. Sîrbu O. Extinderea Uniunii Europene şi oportunităţile de integrare a Republicii Moldova prin cooperare regională transfrontalieră.- Revista „Economica”. Chişinău - Sibiu, 2005, nr.3, p. 140-149

227. Sîrbu O. Extinderea Uniunii Europene şi impactul său asupra cooperării transfrontaliere şi interregionale.- Simpozionul Internaţional al tinerilor cercetători, 29 – 30 aprilie. Vol. II. Ediţia a II-a. –Chişinău: ASEM, 2004, p. 101-102

228. Sîrbu O. Globalization-point of lance of society.-Sibiu: University ”Lucian Blaga”, 2003. p. 120-125

229. Sîrbu O. Impactul procesului de globalizare asupra dezvoltării statelor mici.- Chişinău: ASEM, 2003, p. 59 – 63

230. Sirbu O. The development evolution of the economic relations between the Republic of Moldova and China. –Chişinău: ASEM, 2003, p. 59 – 63

231. Sîrbu O. Dezvoltarea durabilă a biocivilizaţiei în condiţiile globalizării. –Chişinău: ASEM, 2001, p.44-55

232. Sîrbu O. Securitatea umană şi politica de consum în condiţiile globalizării. – Chişinău: ASEM, 2001, p. 133-150

Page 129: Cooperarea transfrontaliera

129

233. Sistemul generalizat de preferinte (SGP) http : // www .dce.gov.ro /poli_ com/ Sistemul_ generalizat_ de_ preferinte .html

234. Sousa J., Disdier A. Legal Framework as a Trade Barrier - Evidence from Transition Countries: Hungarian, Romanian and Slovene Examples. –Hamburg: 2002, nr. 201, p.142

235. Statistical ANNEX. Unity, solidarity, diversity for Europe, its people and its territory. Second report on Economic and Social Cohesion.-Strasbourg: European Commission, 2001, p.142.

236. Ştefănescu B şi Chirev P. Cooperarea Transfrontalieră şi Dezvoltarea Economică Locală. - Suceava: Ed. ICI, 2001, p.142.

237. Steiner M. and D. Sturn. From coexistence to cooperation: The Changing Character of Austria-s Southeastern Border. / in Ratti R and S. Reichman. Theory and Practice of Transborder Cooperation.- Basel: Helbing / Lichtenhahn, 1993. p.347-376.

238. Stiglitz J. E., Globalizarea: speranţe şi deziluzii, Traducere: Dan Criste, -Bucureşti, Ed. Economică, 2003, p.452.

239. Stillwell F. Regional Economic Development: an analitical framework. Revue d’Economie Regionale et Urbane. Nr.1, p.107-115, 1991.

240. Stohr W.B. Global Challenge and Local Response.- New York: The United Nations University, 1990, p.125.

241. Storper M. The Regional World: Territorial Development in a Global Economy. -New York: The Guilford Press, 1997, p.105

242. Studiu privind dezvoltarea regională în Republica Moldova. -Chişinău: INEI-BCI, 2002, p.3.

243. Sudul Mediteranean, NSI şi Rusia. Comunicarea Comisiei din 2004 a completat lista cu ţările Caucazului de Sud. –B.: GHM, 2007, p.145

244. Sută N. Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Vol.I şi Vol.II. –Bucureşti: Editura Independenţa Economică, 1999, p.144-159.

245. Sverdrup B. O. Odysseus and the Lilliputians? Germany, the European Union and the smaller European States // Arena (Advanced Research on the Europeanization of the Nation-State). – Oslo: Working papers 27, 1997, p. 138.

246. Sweeney E.P. Innovation, Entrepreneurs and Regional Development. –London: Frances Pinter, 1987, p. 135.

247. The Role of local and Regional Authorities in Transnational Co-operation in the Field of Regional/Spatial Development. - Strasbourg: Council of Europe Publishing, 2003. - Nr.67, p.142.

248. Third Report on Economic and Social Cohesion, 2005, p. 102 249. Third Report on Economic and Social Cohesion, 2005 şi Eurostat Regional Yearbook,

European Comission, Luxembourg, 2007, p.283 250. Thurer D. The perception of small states: Myth and Reality.// in Goetschel, L. Small States

inside and outside the European Union: Interests and Policies. - Boston/ Dordrecht/ London: Kluwer Academic Publishers, 1998, p. 34 - 42.

251. Transition indicators, http : //www . ebrd.com/country/sector/econo/stats/index. 252. Valinakis Y. The Black Sea region: challenge and opportunities for Europe. Institute for

Security Studies. - Paris: Western European Union, 1999. 253. Van Houtum H. Introduction: Curent Issues and Debates on Borders and Border Regions in

European Regional Science./ in Van de Verde, M and H. Van Houtum 2000. Borders, Regions and People. -European Research in regional science.- London: Pion, 2000. p.7.

254. Vital D. The Inequality of states. A Study of the Small Power in International Relations. – Oxford: Clarendon Press, 1967. - p.4.

255. Vogel H. Small states efforts in international relations. – Frauenfeld: Huber, 1983. p. 54-68. 256. Voineagu V. Analiza factorială a fenomenelor social – economice în profil regional.-

Bucureşti: Editura Aramis Print, 2002, p. 156. 257. Weighty matters for Europe’s Union. // The Economist. -Nr.1, 1997. - p. 34.

Page 130: Cooperarea transfrontaliera

130

258. Wendl T. and M. Rosler. Introduction: Frontiers and borderlands. Antropological Perspectives.- Frankfurt am Main, Berlin, Bern: Peter Lang, 1999. p.1-27.

259. http://www .eiop.or.at/eiop/ 260. http://www .europa.eu.int/comm/regional_policy/index_en.htm 261. http ://www .europa.eu.int/eclas/ 262. http ://www .europa.eu.int/pol/reg/index_en.htm 263. http ://www .ceps.be/index.php 264. http ://www .cor.eu.int/corz501.htm 265. http ://www .cor.eu.int/corz501.htm 266. http ://www .cor.eu.int/home.htm 267. http ://www .cordis.lu/regions/home.html 268. http ://www .europa.eu.int/ comm/ regional_policy. 269. http ://www .europa.eu.int/comm/regional_policy/interreg.net 270. http ://www .europa.eu.int/comm/regional_policy/interreg3/documents/tacis_en.pdf 271. http ://www .europa.eu.int/comm/scr/tender/testing/practguide/annexes_en.htm 272. http ://europa .eu.int/comm/external_relations/moldova/intro/index.htm 273. http ://www .local.coe.int 274. http ://www .scirus.com/ 275. http ://www .casaeuropei.cfem.md - Temeiurile juridice ale activităţii externe a autoritarilor

publice locale. 276. http ://www .falr.ro - Legislaţie internă privind administraţia locală. 277. http :/conventions .coe. int /Treaty - Council of Europe: European Outline Convention of

Transfrontier Cooperation Between Territorial Committees of Authorities, Madrid, 21.05.1980, European Treaty Series, 106, Strasbourg – Edition 01.1983

278. http : // www . lace.aebr-ageg.de 279. www.sar.org.ro - Ioniţă, S. Are România nevoie de regiuni? Proiectul SAR: Banca

Mondială. 280. www .azi .md - Reforma teritoriala din Moldova: costurile unui experiment Chişinău: IDIS

“Viitorul” şi BCI 281. www .ipp .md - Moldova in Pactul de Stabilitate -Conferinta internationala 282. www .ipp .md - Cadrul institutional al aderarii Republicii Moldova la Uniunea Europeana 283. http ://www .mfa.md/ - Conceptia politicii externe a Republicii Moldova 284. http ://www .idite-minho.pt- REDIT Technological Unit 285. http ://www .pmecapital.pl Fonduri de capital de risc 286. http : // www . moldova – suverana . md - Proiect „Cooperarea transfrontalieră UNGHENI,

Moldova” 287. http : //www .merriam-webster.com/dictionary/border 288. http :// ec.europa.eu /regional_ policy/ sources/ docgener/ evaluation/ pdf/strategic 289. http :// ec.europa.eu/ education/policies/2010/doc/rep_fut_obj_en.pdf. 290. http://www.hwwa.de - Annekatrin Niebuhr. The Impact of EU Enlargement on European

Border Regions.

Page 131: Cooperarea transfrontaliera

131

ADNOTARE

la teza de doctor în economie cu tema: „Cooperarea regionala transfrontaliera – Oportunitate

de dezvoltare a statelor mici în procesul extinderii uniunii europene”, specialitatea 08.00.14. –

economie mondială, relaţii economice internaţionale, autor Olesea Sîrbu.

Dezvoltarea şi crizele economice din secolul XXI impun studierea, elaborarea strategiilor

şi politicilor într-o perspectivă regională. Ultimele valuri de extindere a Uniunii Europene au

modificat esenţial contextul geopolitic al Europei. Euroregiunile, fiind forme instituţionalizate ale

cooperării regionale transfrontaliere constituie, în prezent, un model eficace pentru rezolvarea

problemelor de dezvoltare social-economică a oricăror ţări limitrofe. În condiţiile avansării

procesului de extindere a EU spre Est, în poziţia externă a Republicii Moldova au intervenit

schimbări importante. Ca ţară de graniţă a Uniunii Europene, Republica Moldova va avea atât

oportunitatea, cât şi responsabilitatea dezvoltării unor relaţii de cooperare regională

transfrontalieră, în scopul realizării obiectivelor fixate prin Acordul de Parteniariat şi Cooperare şi

Planul de Acţiune UE-Moldova, precum şi obligaţia de a impulsiona creşterea competitivităţii

zonelor de frontieră care fac parte din euroregiunile „Dunărea de Jos”, „Prutul de Sus” şi „Siret –

Prut - Nistru”. Lucrarea este structurată din: Introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie şi

anexe. Capitolul I, include analiza conceptelor „efectul de frontieră” şi „stat mic” în procesul

extinderii Uniunii Europene. O atenţie deosebită se oferă factorilor ce au influenţat apariţia,

stimularea şi dezvoltarea cooperării transfrontaliere pe plan european. Capitolul II tratează

mecanismele şi instrumentele de susţinere şi dezvoltare socio-economică a regiunilor de frontieră

prin politica de coeziune în UE-27, precum şi modalităţile-cheie de realizare în practică a

impulsionării competitivităţii regiunilor date. Capitolul III include analiza impactului extinderii

Uniunii Europene asupra dezvoltării economice a Republicii Moldova prin prisma politicii

europene de vecinătate şi a oportunităţilor de dezvoltare a cooperării regionale transfrontaliere în

cadrul euroregiunilor din care face parte Republica Moldova, şi anume „Prutul de Sus”, „Siret–

Prut–Nistru” şi „Dunărea de Jos”.

Cuvinte cheie. Cooperarea regională transfrontalieră, extindere, spaţiul economic,

integrarea europeană, politicii de dezvoltare economică, stat mic, regiuni de frontieră,

regionalizare, comprtitivitatea euroregiunilor, instrumente de finanţare a regiunilor

transfrontaliere, politici europene de vecinătate etc.

Page 132: Cooperarea transfrontaliera

132

ANNOTATION

on the doctoral thesis in economy on “Cross-border regional cooperation - opportunity for the

development of small states in the process of the EU enlargement”, specialization 08. 00. 14 –

World economy, international economic relations, author Olesea Sîrbu.

Development and economic crises as well in the XXI century put forward the need for

studying, developing strategies and policies also in the frame of regional perspective. Last

waves of the EU enlargement modified essentially the geopolitical context of Europe.

Euroregions, which are institutionalized forms of cross-border regional cooperation, constitute

at present, an effective model for solving problems of socio-economic development of the

bordering countries.

The advancement of EU enlargement process towards the East, has brought changes of the

external position of the Republic of Moldova. As a country with a common border with the

European Union, Moldova will have both the opportunity and responsibility for developing cross-

border regional cooperation in order to achieve the objectives set up by the Partnership and

Cooperation Agreement and Action Plan EU-Moldova, in the context of these objectives are also

the obligation to boost competitiveness of border areas that are part of Euroregions "Lower

Danube", "Upper Prut” and “Siret - Prut - Dniester". The paper has the following structure:

Introduction, three chapters, conclusions, bibliography and annexes. Chapter I includes analysis of

the concepts "border effect" and "small state" in the process of enlargement. Special attention is

given to the factors influencing the appearance, promotion and development of cross-border

cooperation on European level. Chapter II deals with mechanisms and tools for the supporting

socio-economic development of border regions through the Cohesion Policy of the EU-27 and

through methods of realizing in practice the imbolding competitiveness of relevant regions.

Chapter III includes analysis of the impact of the EU enlargement on economic development of

Moldova in the framework of the European Neighborhood Policy and of the opportunities for the

development of cross-border regional cooperation in the framework of Euroregions, which the

Republic of Moldova is a part of, namely "Upper Prut”, “Siret-Prut-Dniester" and "Lower

Danube".

Keywords: cross-border regional cooperation, enlargement, economic space, European

integration, economic development policy, small state, border regions, regionalization,

competitiveness of Euroregions, instruments for financing the border regions, the European

Neighborhood Policy.

Page 133: Cooperarea transfrontaliera

133

AННОТАЦИЯ

к диссертационной работе доктора экономики на тему: «Региональная трансграничная

кооперация – перспектива развития малых стран в процессе расширения европейского

союза» специальность 08.00.14. – Мировая экономика; международные экономические

отношения, автора Олеся Сырбу.

Развитие и экономические кризисы XXI века вызывают необходимость исследования,

разработки стратегии и политики в региональной перспективе. Последние волны расширения

Европейского Союза существенно изменили геополитический вид Европы. Eврорегионы,

будучи юридическими формами региональной трансграничной кооперации составляют

эффективную модель решения проблем социально-культурного развития развития любых

приграничных стран. В условиях прогресса и расширения ЕС на Восток, во внешней политике

Республики Молдова произошли существенные изменения. Как приграничная страна

Европейскому Союзу, Республика Молдова может имть перспективы так и ответственность

развития трансграничных отношений с целью выполнения задач определенных Соглашением

о Партнерстве и Сотрудничестве ЕС – Р.Молдова. Это также предусматривает активизацию

экономического роста приграничных областей, рост конкурентоспособности приграничных

зон, таких как «Нижний Дунай”, „Верхний Прут” и „Сирет – Прут - Днестр”. Работа

структурирована из: Введения, трех глав, выводов и предложений, литературы и приложений.

Первая глава включает анализ понятий „приграничный эффект” и „небольшое государство” в

процессе расширения Европейского Союза. Особое внимание уделено факторам воздействия,

стимулирования, развития трансграничной европейской кооперации. Вторая глава исследует

механизмы и инструменты поддержки и социально-экономического развития приграничных

областей через призму ЕС-27, сотрудничества и состязательности регионов. Третья глава

включает анализ воздействия Европейского Союза на экономическое развитие Республики

Молдова через политику добрососедства и возможностей сотрудничества в рамках «Нижний

Дунай”, „Верхний Прут” и „Сирет – Прут - Днестр”.

Ключевые слова: pегиональная трансграничная кооперация, расширение, экономическое

пространство, европейская интеграция, политика экономического развития, небольшое

государство, приграничная область, регионализация, конкурентноспособ-ность

еврорегионов, инструменты финансирования трансграничных регионов, европейская

политика добрососедства.

Page 134: Cooperarea transfrontaliera

134

ANEXE

Page 135: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 1

TIPOLOGIA COOPERĂRII DINCOLO DE FRONTIERELE NAŢIONALE.

Cooperarea transfrontalieră Cooperarea interregională Cooperarea transnaţională

- cooperarea nemijlocit

învecinată a autorităţilor

regionale şi locale de-a

lungul unei frontiere în toate

domeniile vieţii, cu

participarea tuturor actorilor.

- organizată pentru că există o

mai lungă tradiţie (în plan

regional/local).

- conectarea la Asociaţia

Europeană a regiunilor

Frontaliere (AEBR).

- cooperarea (între autorităţi

regionale şi locale)

îndeosebi în domenii

singulare (nu în toate

domeniile vieţii) şi între

anumiţi actori.

- organizare în curs de

dezvoltare datorită tradiţiei

scurte.

- are loc în reţeaua asociaţiei

Regiunilor Europene

(ARE).

- cooperarea între ţări

(permiţând uneori şi

participarea regiunilor)

îndeosebi în ceea ce

priveşte domenii special

(spre exemplu, dezvoltarea

regională) în conexiune cu

alte domenii mai ample,

conexe.

- Organizarea este încă în

curs de desfăşurare

- Interrelaţionarea este

organizată doar în puţine

cazuri dar există anumite

abordări certe care se

desfăşoară în cadrul de

lucru oferit de organizaţii

internaţionale (Consiliul

Europei, Consiliul Nordic) Sursa: Association of European Border Regions (AEBR). – European Commission: LACE INFO SHEETS on Cross-

Border Cooperation, Issue 1-12, 1997/2000.

Page 136: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 2

EUROREGIUNI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Denumire Data instituirii∗ Graniţa EUREGIO 1958 Germania / Olanda Rhein – Waal 1973 Germania / Olanda Maas Rhein 1976 Germania / Olanda Ems – Dollart 1977 Germania / Olanda Rhein Maas Nord 1978 Germania / Olanda Zukunft Saar Moselle – Avenir 1979 Germania / Franţa Benelux – Middengebied 1984 Belgia / Olanda Scheldemond 1989 Belgia / Olanda / Franta Saar – Lor – Lux – Rhein 1989 Germania / Franta / Luxemburg Nestos – Mesta 1990 Grecia / Bulgaria Neisse / Nisa / Nysa 1991 Germania / Polonia / Cehia Elbe / Labe 1992 Germania / Cehia Erzgebirge 1992 Germania / Cehia Euregiunea Pro Europa Viadrina 1992 Germania / Polonia Egrensis 1993 Germania / Cehia Bayrischer Wald / Böhmerwald 1993 Austria / Germania / Cehia Spree – Neisse – Bober 1993 Germania / Polonia Inn – Salzach 1994 Germania / Austria Bodensee 1994 Austria / Elveţia / Germania Euregiunea Pomerania 1994 Germania / Polonia Regio TriRhena 1995 Germania / Franţa / Elveţia Salzburg – Berchtesgadener Land –Traunstein

1995 Germania / Austria

“via Salina” 1997 Germania / Polonia Nestos – Mesta 1997 Grecia / Bulgaria Sonderjylland – Schleswig 1997 Danemarca / Germania Zugspitze – Wetterstein - Karwendel 1998 Germania / Polonia Midi – Pyrénées, Languendoc – Rousillon, Catalonya

1998 Spania / Franţa

CENTRE 1999 Germania / Franţa Karelia 1999 Finlanda / Federaţia Rusă Watteninseln 1999 Germania / Ganemarca / Olanda Sursa : CPR (8) 2 - Part II - International Co-operation at regional level (10/05/01), http://www.coe.int/

∗ În majoritatea cazurilor, procesul de cooperare informală a început mai devreme

Page 137: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 3

STRUCTURI DE TIP EUROREGIUNE INSTITUITE ÎNTRE 1990-2000 ÎN ŢĂRILE ECE

Denumire Graniţă

Euroregiunea Bug Polonia / Ukraina / Bielarus

Euroregiunea PRO EUROPA VIADRINA Germania / Polonia

Euroregiunea Spree – Neisse – Bober Germania / Polonia / Cehia

Euroregiunea Glacensis Cehia / Polonia

Euroregiunea Praded – Pradziad Cehia / Polonia

Euroregiunea Silesia / Sleszko Cehia / Polonia

Euroregiunea Těsinke Sleszko – Slask Ciezyrski Cehia / Polonia

Euroregiunea ELBE / LABE Cehia / Germania

Euroregiunea Eryberge Krušnohoři Cehia / Germania

Euroregiunea Egrensis Cehia / Germania

Euroregiunea Bayrischer Wald / Sumava

Mühlviertel Böhmerwald

Cehia / Germania / Austria

Euroregiunea Waldviertel - Budowice – Jižni -

Cechy

Austria / Cehia

Euroregiunea Wienviertel – Südmahern – Jižni –

Morava - Zahórie

Austria / Cehia / Slovacia

Euroregiunea Bile – Biele Karpaty Cehia / Slovacia

Euroregiunea Beskidy Polonia / Slovacia / Yugoslavia

Euroregiunea TATRY Polonia / Slovacia

Euroregiunea Istria Croaţia / Slovenia

Euroregiunea Vagus – Danubius -- Ipolia Slovacia / Ungaria

Euroregiunea Ipelsky – Ipoly Slovacia / Ungaria

Euroregiunea Neogradiensis Slovacia / Ungaria

Euroregiunea Sajo – Rima – Slaná - Rimava Slovacia / Ungaria

Euroregiunea Košice – Miskolc Slovacia / Ungaria

Euroregiunea Hajdu – Bihar / Bihor Ungaria / Romania

Euroregiunea Dunăre – Körös – Maros - Tisza Ungaria / Romania / Bosnia si Herzegovina

Euroregiunea Dunăre – Drava – Sawa Ungaria / Croatia / Bosnia si Herzegovina

Euroregiunea Prutului de Sus Romania / Republica Moldova / Ukraina

Page 138: Cooperarea transfrontaliera

Euroregiunea Prutului mijlociu Romania / Republica Moldova

Euroregiunea Dunării inferioare Romania / Republica Moldova / Ukraina

Euroregiunea Dunăre est Romania / Bulgaria

Euroregiunea Dunăre sud Romania / Bulgaria

Euroregiunea Dunăre Sec. XXI Romania / Bulgaria / Bosnia si Herzegovina

Euroregiunea Nestos – Mesta Grecia / Bulgaria

Euroregiunea Reţeaua Polis – Kent Grecia / Turcia

Sursa : CPR (8) 2 - Part II - International Co-operation at regional level (10/05/01), http://www.coe.int/

Page 139: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 4

STRUCTURI DE TIP EUROREGIUNE IN SCANDINAVIA SI ŢARILE BALTICE

Denumire Data instituirii Graniţă

Oresund Council

Oresund Committee

1964

1994

Danemarca / Suedia

North – Calotte Council 1971 Suedia / Finlanda / Norvegia / Sámi

Kvarken Council 1972 Finlanda / Suedia

Mittskandia 1977 Finlanda / Suedia / Norvegia

Storstorms Amt/ Kreis

Ostholstein - Lübeck

1977 Danemarca / Germania

Islands /Archipelago

Cooperation – Skärgården

1978 Suedia / Finlanda

Arko Cooperation 1978 Suedia / Norvegia

Bornholm – Southeastern

Skåne

1980 Danemarca / Suedia

Oestfold / Bohuslän / Dalsland 1980 Suedia / Norvegia

Tornedalsrådet 1987 Finlanda / Suedia / Norvegia

Cooperare regională estoniană –

finlandeză 3+3

1995 Estonia / Finlanda / Federaţia Rusă

Euroregiunea Baltică 1996 Polonia / Suedia / Lituania / Latvia /

Danemarca / Federatia Rusă /

Consiliul de cooperare în regiunile

de graniţă Vöru – Alüksne - Pskov

1996 Estonia / Lituania / Federaţia Rusă

Euroregiunia Pomerania 1995/97 Polonia / Germania / Suedia

Euroregiunea NEMUNAS –

NIEMEN - HEMAH

1997 Lituania / Polonia / Bielarus /

Federaţia Rusă

Euroregiunea Helsinki – Tallin 1999 Estonia / Finlanda

Euroregiunea SAULE 1999 Lituania / Latvia / Federaţia Rusă

Euroregiunea Karelia 1999 Finlanda / Federaţia Rusă

Euroregiunea Ţinutul Lacurilor –

Ezaru Zeme

2000 Lituania / Latvia / Bielarus

Sursa : CPR (8) 2 - Part II - International Co-operation at regional level (10/05/01), http://www.coe.int/

Page 140: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 5

CRITERII DE INSTITUIRE A UNEI EUROREGIUNI - AEBR / LACE

Organizare

• participarea autorităţilor aregionale şi locale din ambele părţi ale graniţei naţionale, uneori

susţinute de o adunare parlamentară;

• organizaţii transfrontaliere cu secretariat permanent, experţi şi personal administrativ;

• în conformitate cu dreptul privat, bazată pe asociaţii naţionale sau fundaţii din ambele părţi ale

graniţei, respectînd legislaţia statului respectiv;

• în conformitate cu legislaţia de stat, bazată pe tratate internaţionale care reglementează şi criteriile

de aderare a autorităţilorregionale.

Metoda de lucru

• dezvoltare şi cooperare în sens strategic, fără ca vreo măsură să fie bazată pe cazuri particulare;

• cu orientare transfrontalieră permanentă, nu ca regiune frontalieră naţională;

• acelaşi nivel de administrativ;

• bază solidă pentru dezvoltarea de relaţii transfrontaliere; cetăţeni, politicieni, instituţii, economie,

parteneri sociali, organizatori de evenimente culturale, etc.;

• păstrarea echilibrului între structuri diferite şi competenţe de ambele părţi ale graniţei şi referitor la

problemele de ordin psihologic;

• cooperare în parteneriat, pe verticală (europeană, guvernamentală, regională, locală) ca şi pe

orizontală în afara graniţei;

• implementarea deciziilor tranfrontaliere la nivel naţional, în conformitate cu procedurile aplicabile

de ambele părţi ale graniţei (evitare conflictelor de competenţe şi capacităţi structurale);

• participarea transfrontalieră a cetăţenilor, instituţiilor şi partenerilor socială în procesele de

întocmire a programelor, proiectelor şi luare a deciziilor;

• iniţiative directe şi utilizarea resurselor proprii ca pre-condiţii pentru sprijinirea unui al treilea

partener.

Conţinutul cooperării transfrontaliere

• definirea domeniilor de activitate în funcţie de interesele commune (ex. infrastructură, economie,

cultură);

• cooperare în toate domeniile legate de viaţă: trai, serviciu, timp liber, cultură, etc.;

• interes egal faţă de cooperarea la nivel socio-cultural şi cea la nivel economic şi de infrastructură;

Page 141: Cooperarea transfrontaliera

• implementarea tratatelor şi acordurilor încheiate la nivel european între ţări pentru a dobîndi

experienţă în domeniul transfrontalier;

• consultanţă, asistenţă şi coordonare a cooperării transfrontaliere, mai ales în următoarele

domeniile:

• dezvoltare regională;

• turism şi agrement;

• dezvoltare economică;

• dezvoltarea agriculturii;

• transport şi trafic;

• transfer de inovaţii şi tehnologie

• protecţia mediului

• şcoli şi educaţie;

• cooperare socială;

• cultură şi sport;

• sănătate.

Page 142: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 6 PIB pe cap de locuitor în PPC

PIB pe locuitor în Paritatea Puterii de Cumpărare PPC (EU-27=100)

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 EU -27 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 EU -25 105.0 105.0 105.0 104.8 104.6 104.4 104.2 104.1 103.9 103.8 103.7 EU -15 115.4 115.3 115.2 114.8 114.2 113.7 113.1 112.7 112.1 111.5 110.9 Republica Cehă 70.6 69.7 68.6 70.4 70.6 73.6 75.3 76.5 78.5 81.3 81.9 Danemarca 132.2 131.1 131.9 128.2 128.7 124.5 125.9 126.5 125.6 124.5 120.9 Germania 122.7 122.4 118.8 116.9 115.5 116.9 116.6 115.0 114.0 114.4 112.4 Estonia 42.4 42.4 44.7 46.2 50.0 54.5 56.9 62.8 68.3 71.6 71.0 Irlanda 121.6 126.6 131.0 132.9 138.3 140.8 141.8 143.6 145.3 146.4 142.4 Grecia : : 84.3 86.7 91.0 92.2 93.9 96.1 97.2 98.6 98.0 Spania 95.6 96.5 97.6 98.4 100.7 101.2 101.2 102.9 104.8 104.5 101.6 Franţa 115.3 115.0 115.6 116.0 116.3 112.1 110.3 112.3 111.8 111.0 108.1 Italia 120.0 117.8 117.2 118.1 112.2 111.0 106.9 105.1 103.2 101.7 98.4 Cipru 86.9 87.6 89.0 91.1 89.5 89.2 90.5 92.5 91.8 91.9 90.1 Latvia 35.7 36.1 36.8 38.8 41.3 43.4 45.8 49.9 53.6 58.1 58.5 Lituania 40.2 38.8 39.4 41.6 44.1 49.1 50.5 53.1 56.1 60.0 61.7 Luxemburg 217.9 237.9 244.3 234.7 240.9 247.3 253.2 264.0 278.9 280.3 277.4 Ungaria 52.8 53.6 56.2 59.0 61.6 63.4 63.3 64.1 64.9 64.5 63.5 Malta 80.7 81.2 83.8 78.1 79.7 78.6 76.8 77.3 76.8 77.4 76.2 Olanda 128.9 131.2 134.6 134.1 133.7 129.7 129.5 131.0 130.4 131.7 130.1 Austria 133.0 132.9 133.5 127.4 127.7 128.8 128.8 128.7 127.4 128.2 125.9 Polonia 47.9 48.7 48.4 47.7 48.4 49.0 50.7 51.2 52.4 54.6 55.4 Portugalia 76.8 78.5 78.2 77.5 77.2 76.9 74.7 75.4 74.4 73.9 72.2 România : 26.0 25.9 27.6 29.4 31.4 34.1 35.4 38.8 40.4 41.5 Slovenia 77.7 79.6 78.8 78.9 81.2 82.3 85.3 86.8 87.7 90.5 90.6 Slovakia 52.1 50.6 50.2 52.4 54.2 55.6 57.2 60.5 63.6 68.6 70.7 Finlanda 114.6 115.4 117.6 116.0 115.5 113.3 116.5 115.1 116.8 118.7 117.3 Suedia 122.7 125.6 127.1 121.8 121.4 123.0 125.0 123.6 124.4 123.7 121.7 Marea Britanie 116.1 116.0 117.2 117.9 118.7 119.8 122.0 119.1 117.8 118.3 115.5 Croaţia 44.0 41.9 43.2 43.8 45.7 47.5 48.9 49.9 51.5 57.4 57.8 Macedonia 26.7 26.9 27.0 25.2 25.1 25.7 26.7 27.8 28.1 28.9 29.1 Turcia 42.7 39.2 40.0 35.6 34.4 34.0 37.4 39.1 41.2 41.5 41.2 Iceland 140.8 139.4 132.0 132.6 130.1 125.9 131.3 134.8 130.5 129.5 125.0 Norvegia 138.7 145.1 165.4 161.5 155.1 156.7 164.7 179.6 186.2 185.7 182.0 Elveţia 149.2 146.2 144.7 139.8 139.8 136.1 134.6 133.9 134.7 135.0 132.2 S.U.A 160.2 161.6 159.3 154.4 152.1 153.9 155.0 158.2 157.4 155.7 150.0 Japonia 121.2 118.1 117.2 113.9 112.3 112.4 113.1 114.3 114.2 114.0 111.2

Legenda: : =N data f =Prevăzut b =Break in serie e =Valoarea Estimata Sursa: Eurostat Ultimul Up-date: 03.06.2008 Hyperlink la tabel: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=0&language=en&pcode=eb011 Pagina Web: http :// europa.eu/geninfo/legal_notices_en.htm

Page 143: Cooperarea transfrontaliera

PIB pe cap de locuitor (ppc) UE-27=100

Semne convenţionale 20,1 - 58,8 58,5 – 81,9 81,9 – 112,4 112,4 – 125,9 125,9 – 277,4 N/A Valoare minimă – 29,1, valoare maximă – 277,4. UE-25 – 103,7; UE-15 – 110,9

Page 144: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 7

Rata regională de ocupare a forţei de muncă in perioada 1999-2006 (în %) 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Regiunea Bruxelles-Capitala 54.1 55.0 53.9 54.5 53.2 54.1 54.8 53.4 Prov. Antwerpen 60.7 61.7 61.8 61.6 61.0 62.7 63.5 63.4 Prov. Limburg (B) 58.6 60.0 60.3 61.1 59.4 60.9 60.5 61.8 Prov. Oost-Vlaanderen 63.8 64.9 64.8 64.3 64.4 65.3 66.7 66.3 Prov. Vlaams Brabant 65.8 67.1 66.5 66.5 65.6 67.0 67.5 66.7 Prov. West-Vlaanderen 64.1 65.9 63.6 64.5 64.2 65.5 65.7 66.4 Prov. Brabant Wallon 61.1 61.2 60.9 59.5 60.2 60.6 60.0 60.9 Prov. Hainaut 51.1 53.6 52.2 52.1 52.6 51.8 52.9 52.2 Prov. Liège 55.5 54.9 55.3 54.7 55.6 54.9 56.1 56.8 Prov. Luxembourg (B) 59.8 62.1 61.5 60.5 59.4 60.1 61.1 61.4 Prov. Namur 56.2 57.6 56.9 56.5 57.1 57.3 59.1 58.6 Severozapaden : : : : : 49.0 49.4 53.5 Severen tsentralen : : : : : 51.6 52.5 53.8 Severoiztochen : : : : : 51.3 55.6 58.2 Yugoiztochen : : : : : 54.2 55.3 58.1 Yugozapaden : : : : : 59.7 61.5 65.0 Yuzhen tsentralen : : : : : 53.4 54.0 56.3 Praha 73.0 71.7 71.7 71.7 71.1 70.3 71.3 71.6 Strední Cechy 67.0 66.5 66.7 68.5 67.8 67.0 67.0 67.7 Jihozápad 67.6 68.1 68.0 67.9 66.9 66.6 67.8 67.5 Severozápad 61.6 61.3 63.0 62.3 61.5 61.5 61.5 61.8 Severovýchod 66.4 66.1 66.1 66.9 65.7 65.0 65.7 65.8 Jihovýchod 65.5 65.5 64.6 64.6 64.2 63.8 64.1 64.3 Strední Morava 64.5 62.7 62.4 63.1 63.3 61.8 62.1 64.3 Moravskoslezsko 59.8 58.4 58.3 59.1 57.7 57.7 59.3 59.5 Hovedstaden : : : : : : : : Sjælland : : : : : : : : Syddanmark : : : : : : : : Midtjylland : : : : : : : : Nordjylland : : : : : : : : Stuttgart 69.8 70.4 70.7 70.7 70.0 70.0 71.0 72.2 Karlsruhe 67.3 66.8 68.5 68.1 68.6 67.8 69.6 70.4 Freiburg 67.6 68.8 69.0 69.6 71.2 70.7 71.9 72.7 Tübingen 69.2 71.9 71.5 71.2 69.7 69.1 70.8 72.1 Oberbayern 71.8 72.1 73.4 72.3 70.8 70.6 71.8 73.3 Niederbayern 70.2 70.9 72.0 71.2 70.5 70.3 72.4 72.8 Oberpfalz 69.5 68.6 70.0 69.2 69.3 68.7 71.1 72.3 Oberfranken 69.0 69.1 69.4 69.2 67.9 66.4 69.1 70.0 Mittelfranken 68.4 69.3 69.3 68.6 68.3 68.1 69.2 70.8 Unterfranken 67.5 67.6 69.2 69.4 69.6 68.6 69.7 71.1 Schwaben 70.9 71.1 71.8 71.5 69.9 70.3 70.5 71.7 Berlin 60.2 60.4 60.2 60.1 58.0 57.9 58.9 60.0 Brandenburg - Nordost : : : : : 61.2 62.0 65.0 Brandenburg - Südwest : : : : : 61.9 64.1 67.0 Bremen 59.8 61.4 61.9 60.7 61.9 59.2 59.5 61.6 Hamburg 65.8 66.0 66.9 64.9 64.9 64.3 67.0 68.3 Darmstadt 67.0 67.9 69.2 68.5 68.0 66.7 68.1 69.5

Page 145: Cooperarea transfrontaliera

Gießen 63.7 65.1 66.8 66.4 66.4 65.6 67.6 69.0 Kassel 63.9 65.4 64.9 65.4 63.9 65.4 66.5 67.8 Mecklenburg-Vorpommern 61.0 62.0 59.8 58.9 58.6 57.3 61.1 63.6 Braunschweig 62.1 62.9 63.2 63.1 63.5 62.0 62.9 65.4 Hannover 64.3 65.1 65.3 64.9 64.8 62.9 65.5 66.0 Lüneburg 65.1 65.2 66.3 66.4 64.9 64.9 65.9 67.9 Weser-Ems 64.1 64.1 64.9 64.0 64.0 63.0 65.4 65.6 Düsseldorf 61.4 62.1 63.4 63.4 62.6 61.6 63.5 65.3 Köln 62.5 63.6 63.6 63.4 62.8 61.8 64.0 65.3 Münster 61.1 62.4 62.4 62.9 61.3 61.8 63.6 65.6 Detmold 65.1 67.1 67.7 65.5 66.0 65.5 67.1 67.2 Arnsberg 60.9 61.2 61.8 61.7 61.0 60.2 62.1 63.5 Koblenz 63.9 : : 67.2 67.3 65.2 68.5 70.1 Trier 63.7 : : 66.4 67.5 65.2 68.0 71.1 Rheinhessen-Pfalz 66.3 : : 67.0 66.3 64.6 66.4 68.0 Saarland 60.9 61.0 61.6 61.9 60.6 61.9 62.6 64.2 Chemnitz : 63.1 62.5 61.1 61.6 60.8 64.2 66.1 Dresden : 62.8 62.2 61.3 62.4 61.1 62.9 65.4 Leipzig : 61.5 61.7 60.1 59.9 58.8 60.9 63.3 Sachsen-Anhalt 59.5 59.0 59.4 59.5 59.8 58.3 60.7 63.6 Schleswig-Holstein 65.7 66.8 66.6 65.8 67.2 65.8 67.2 68.8 Thüringen 64.8 65.0 63.7 62.5 62.1 62.3 62.8 65.6 Estonia 61.8 60.4 61.0 62.0 62.9 63.0 64.4 68.1 Border, Midlands and Western 59.4 61.9 63.1 62.8 63.5 65.2 66.1 66.9 Southern and Eastern 63.5 66.3 66.8 66.4 66.2 66.7 68.2 69.2 Anatoliki Makedonia, Thraki 59.0 60.2 58.9 59.7 60.2 59.4 59.5 60.1 Kentriki Makedonia 54.8 55.3 55.5 55.4 57.8 56.9 57.9 59.9 Dytiki Makedonia 54.1 52.9 53.9 54.7 53.8 53.3 52.1 54.8 Thessalia 55.2 56.0 54.9 55.5 58.0 60.9 60.4 60.4 Ipeiros 53.9 55.6 53.4 56.1 56.3 57.7 56.3 59.3 Ionia Nisia 61.2 60.6 59.1 59.0 61.3 61.1 64.1 60.6 Dytiki Ellada 56.0 56.6 55.1 55.6 57.2 55.6 56.6 56.8 Sterea Ellada 55.5 54.1 52.8 56.8 59.5 57.2 60.0 61.1 Peloponnisos 61.5 61.8 60.2 62.6 62.4 62.1 63.6 64.9 Attiki 54.2 55.0 56.0 58.0 58.7 60.8 61.4 62.1 Voreio Aigaio 52.4 53.0 53.8 53.1 54.1 56.4 56.8 57.6 Notio Aigaio 57.5 58.3 57.8 57.1 59.7 60.4 61.0 59.3 Kriti 64.7 64.9 63.8 61.9 63.3 64.0 64.9 65.5 Galicia 53.4 55.4 56.4 56.5 58.3 58.9 61.1 63.0 Principado de Asturias 46.8 48.6 50.2 51.3 53.2 53.7 55.8 58.4 Cantabria 49.1 52.4 56.5 56.7 58.6 59.2 62.0 64.1 Pais Vasco 55.6 57.7 59.9 61.0 62.6 63.1 65.5 67.0 Comunidad Foral de Navarra 60.3 64.1 64.7 64.9 65.3 66.5 69.1 70.4 La Rioja 57.9 59.5 60.7 61.4 63.1 64.9 69.1 69.2 Aragón 58.6 61.2 61.7 62.1 63.5 65.7 68.2 68.2 Comunidad de Madrid 56.9 59.5 62.2 63.5 64.2 66.3 68.5 70.2 Castilla y León 53.1 55.1 56.2 57.1 57.8 59.1 62.7 63.8 Castilla-la Mancha 53.0 55.2 56.2 57.5 58.5 59.4 61.4 62.6 Extremadura 46.7 49.2 49.9 50.2 52.1 52.8 54.4 56.0 Cataluña 61.5 64.0 64.9 64.5 66.3 67.0 69.3 70.4 Comunidad Valenciana 55.8 58.7 60.6 60.5 61.3 63.1 64.5 65.8

Page 146: Cooperarea transfrontaliera

Illes Balears 62.4 65.4 65.3 66.2 66.3 67.2 67.9 69.9 Andalucia 44.2 46.3 48.3 49.6 51.0 52.8 55.4 57.3 Región de Murcia 53.6 56.5 57.1 58.4 60.1 61.5 62.8 64.0 Ciudad Autónoma de Ceuta (ES) 42.5 47.8 47.4 47.7 50.6 49.8 53.2 47.8 Ciudad Autónoma de Melilla (ES) 47.4 47.0 50.3 50.8 50.5 52.7 51.3 52.0 Canarias (ES) 53.2 55.3 56.6 57.6 59.1 59.0 59.7 61.6 Île de France 64.6 65.7 66.6 66.4 64.5 64.7 64.2 64.5 Champagne-Ardenne 58.1 60.6 61.3 62.6 63.1 62.6 62.1 64.6 Picardie 58.9 59.5 60.9 62.3 62.1 60.7 59.8 61.2 Haute-Normandie 60.0 62.7 61.8 61.1 62.1 64.6 64.4 63.0 Centre 63.8 64.5 65.0 63.8 66.3 65.6 67.2 67.4 Basse-Normandie 61.3 62.6 64.2 65.0 64.0 63.8 63.8 63.6 Bourgogne 62.5 61.9 63.3 65.0 66.5 64.9 64.2 62.8 Nord - Pas-de-Calais 50.9 52.5 54.0 54.1 56.5 58.5 57.7 56.6 Lorraine 58.5 61.3 62.7 63.2 60.4 58.8 62.0 60.2 Alsace 65.6 66.9 66.4 67.1 67.1 66.6 67.6 66.7 Franche-Comté 62.4 63.3 65.0 65.0 67.6 64.9 63.3 64.1 Pays de la Loire 61.9 64.2 64.5 65.9 66.0 66.9 66.1 66.4 Bretagne 61.6 62.5 63.7 63.9 65.2 63.7 63.7 65.4 Poitou-Charentes 62.6 63.3 64.5 64.8 64.8 63.9 65.0 64.6 Aquitaine 60.1 60.5 61.1 61.4 61.6 61.2 62.6 62.9 Midi-Pyrénées 60.9 62.6 63.6 64.5 65.6 65.8 66.0 65.4 Limousin 60.7 64.1 63.5 64.1 67.3 65.6 67.8 67.1 Rhône-Alpes 62.5 63.5 64.8 64.8 64.6 64.1 64.7 64.7 Auvergne 59.0 60.5 63.3 64.6 64.3 65.1 66.8 66.3 Languedoc-Roussillon 52.2 53.6 54.8 54.8 56.8 56.8 55.6 56.2 Provence-Alpes-Côte d'Azur 55.2 56.7 57.0 57.9 59.5 59.1 57.5 56.4 Corse 42.8 37.8 42.3 44.9 52.1 50.8 52.8 53.5 Guadeloupe (FR) : : 44.3 45.9 45.4 45.9 45.0 44.9 Martinique (FR) : : 47.9 48.2 48.6 48.0 47.7 46.3 Guyane (FR) : : 42.8 44.0 43.5 42.4 42.7 41.7 Reunion (FR) : : 39.7 41.3 40.1 39.5 40.9 42.7 Piemonte 58.9 60.7 61.6 61.9 63.4 63.5 64.0 64.8 Valle d'Aosta/Vallée d'Aoste 62.3 64.7 65.9 66.3 66.6 67.1 66.3 67.0 Liguria 54.6 55.9 57.9 58.2 59.1 60.2 61.1 62.4 Lombardia 60.5 61.1 62.4 63.2 63.9 65.6 65.5 66.6 Provincia Autonoma Bolzano-Bozen 67.2 68.2 69.0 70.2 70.0 69.4 69.2 69.6 Provincia Autonoma Trento 61.7 63.5 63.0 62.6 63.9 65.7 65.1 65.4 Veneto 60.5 62.1 62.8 63.2 63.6 64.4 64.6 65.5 Friuli-Venezia Giulia 58.7 59.8 61.5 62.0 62.4 62.7 63.2 64.8 Emilia-Romagna 64.8 65.9 66.5 67.5 68.3 68.4 68.4 69.4 Toscana 58.6 60.0 61.3 61.5 62.4 63.4 63.8 64.8 Umbria 57.0 58.5 59.6 59.0 59.3 61.6 61.6 62.9 Marche 60.1 61.0 61.7 62.7 63.8 63.9 63.6 64.4 Lazio 51.5 52.5 53.5 55.0 55.9 58.6 58.5 59.3 Abruzzo 51.4 52.8 55.2 55.6 56.1 56.5 57.3 57.6 Molise 49.1 50.4 51.6 51.8 51.2 52.1 51.2 52.3 Campania 39.8 40.0 40.7 41.9 42.3 45.3 44.2 44.1

Page 147: Cooperarea transfrontaliera

Puglia 42.4 43.6 44.5 45.3 45.1 45.3 44.6 45.7 Basilicata 44.3 46.1 45.5 46.1 45.8 49.4 49.3 50.3 Calabria 38.7 39.7 41.0 41.9 42.4 46.2 44.6 45.6 Sicilia 39.3 40.0 41.4 41.9 42.0 43.4 44.1 45.0 Sardegna 44.1 44.3 46.1 46.7 47.1 51.3 51.5 52.3 Cyprus 63.7 65.4 67.9 68.5 69.2 69.4 68.5 69.6 Latvia 58.8 57.4 58.9 60.4 61.8 62.3 63.3 66.3 Lithuania 62.6 59.6 58.1 59.9 61.1 61.2 62.6 63.6 Luxembourg (Grand-Duché) 61.6 62.7 63.0 63.6 62.2 62.5 63.6 63.6 Közép-Magyarország 59.7 60.4 60.6 60.9 61.7 62.9 63.3 62.7 Közép-Dunántúl 58.5 59.2 59.3 60.0 62.3 60.3 60.2 61.4 Nyugat-Dunántúl 63.0 63.4 63.1 63.7 61.9 61.4 62.1 62.8 Dél-Dunántúl 52.8 53.5 52.3 51.6 53.5 52.3 53.4 53.6 Észak-Magyarország 48.1 49.4 49.7 50.3 51.2 50.6 49.5 50.4 Észak-Alföld 48.8 49.0 49.5 49.3 51.6 50.4 50.2 51.1 Dél-Alföld 55.3 56.0 55.8 54.2 53.2 53.6 53.8 54.3 Malta : 54.5 54.7 54.4 54.2 54.0 53.9 54.8 Groningen 66.4 69.6 70.9 70.8 69.1 68.5 69.4 70.1 Friesland (NL) 70.1 69.8 71.4 72.7 71.9 71.5 71.9 72.1 Drenthe 66.1 69.8 71.2 72.8 73.4 72.0 72.2 73.8 Overijssel 70.5 73.0 73.4 73.4 73.3 72.7 72.9 74.2 Gelderland 71.2 73.4 75.0 74.9 74.7 73.8 73.7 75.2 Flevoland 72.6 76.9 75.7 75.1 76.1 74.8 73.5 75.6 Utrecht 73.9 75.9 76.8 76.3 76.7 75.7 75.9 77.6 Noord-Holland 71.5 73.0 75.7 76.1 74.7 74.4 73.7 75.4 Zuid-Holland 70.9 73.3 74.3 73.8 72.7 72.5 73.0 73.6 Zeeland 68.7 72.0 71.2 73.1 71.2 71.0 73.1 74.6 Noord-Brabant 72.0 73.7 74.3 75.9 74.5 74.2 74.3 75.0 Limburg (NL) 69.6 70.2 70.8 71.3 71.0 70.2 70.1 71.3 Burgenland (A) 68.6 68.2 66.7 67.5 69.6 67.1 68.1 69.5 Niederösterreich 69.4 69.2 68.6 69.9 69.8 69.5 69.9 71.5 Wien 68.8 68.5 68.2 66.5 66.4 63.8 63.8 66.5 Kärnten 64.6 64.3 64.1 66.6 65.4 65.4 66.5 66.7 Steiermark 66.6 66.5 66.8 67.5 68.0 67.2 68.9 69.9 Oberösterreich 69.5 70.1 70.4 70.7 71.7 69.9 70.5 72.6 Salzburg 71.1 71.5 71.4 71.7 71.7 70.0 72.7 72.2 Tirol 68.7 68.0 67.8 69.2 69.9 69.3 71.0 72.1 Vorarlberg 68.5 69.1 70.3 69.4 68.8 70.3 70.8 72.0 Lódzkie 59.4 56.2 53.6 52.8 52.9 53.2 54.1 56.2 Mazowieckie 61.6 60.0 58.8 57.1 56.7 57.0 57.6 58.8 Malopolskie 59.9 58.7 57.9 54.6 53.6 54.6 55.0 55.8 Slaskie 54.8 48.7 48.2 46.9 46.9 48.1 49.5 51.1 Lubelskie 58.9 58.6 57.4 56.1 55.6 54.5 56.0 56.9 Podkarpackie 56.8 55.0 54.0 53.2 52.1 51.3 52.3 53.7 Swietokrzyskie 57.6 55.0 51.8 50.3 49.5 49.3 51.6 54.7 Podlaskie 58.8 58.7 57.6 54.8 53.9 55.9 56.9 57.0 Wielkopolskie 59.5 57.4 54.4 52.9 53.9 53.6 54.0 55.2 Zachodniopomorskie 53.8 52.1 49.4 45.8 46.1 48.0 48.3 49.4 Lubuskie 51.9 49.7 48.1 45.9 46.0 47.9 51.1 52.7 Dolnoslaskie 56.1 51.9 48.7 47.6 46.4 47.2 49.3 52.5 Opolskie 54.7 54.9 52.9 50.3 49.2 50.9 52.5 54.3

Page 148: Cooperarea transfrontaliera

Kujawsko-Pomorskie 56.2 52.9 52.4 50.6 50.4 50.2 51.5 51.2 Warminsko-Mazurskie 51.7 49.3 48.5 46.0 47.3 48.1 48.7 50.7 Pomorskie 57.3 53.4 53.4 50.2 49.6 49.6 51.0 53.2 Norte 67.5 68.0 69.1 68.4 67.0 66.3 65.9 66.3 Algarve 66.7 68.2 68.5 69.2 68.7 69.5 68.0 69.5 Centro (PT) 71.1 72.9 72.0 73.1 72.8 72.1 71.4 71.6 Lisboa 66.6 67.6 68.9 67.6 67.0 67.1 66.8 67.1 Alentejo 62.8 63.6 64.1 64.9 65.1 66.8 67.0 67.9 Região Autónoma dos Açores (PT) 60.0 60.1 61.1 62.2 62.2 63.3 63.0 63.7 Região Autónoma da Madeira (PT) 64.7 63.9 64.0 66.4 66.5 66.6 67.6 66.8 Nord-Vest 63.2 63.0 63.6 57.8 57.0 56.0 55.9 57.1 Centru 59.5 59.5 59.5 55.8 55.0 53.7 54.1 55.9 Nord-Est 65.5 65.8 65.2 59.1 59.7 62.3 61.4 60.0 Sud-Est 59.9 60.0 59.2 54.7 55.6 54.5 54.6 56.3 Sud - Muntenia 64.2 64.1 63.5 57.9 57.8 57.9 57.9 59.6 Bucuresti - Ilfov 61.7 59.9 56.8 56.9 56.4 59.6 59.3 62.8 Sud-Vest Oltenia 68.4 68.4 68.9 61.3 61.8 59.7 60.1 60.0 Vest 62.6 61.9 61.1 57.5 57.0 56.7 56.5 58.6 Vzhodna Slovenija : : : : : : : : Zahodna Slovenija : : : : : : : : Bratislavský kraj 70.0 70.0 68.6 67.2 68.3 67.7 69.6 69.8 Západné Slovensko 58.3 56.7 57.2 57.2 58.8 59.9 60.6 62.3 Stredné Slovensko 57.0 55.5 55.7 55.4 55.6 53.8 55.2 57.1 Východné Slovensko 53.9 52.3 52.3 53.2 53.7 51.8 51.5 53.7 Itä-Suomi 58.8 59.4 59.5 59.9 60.4 60.5 61.9 62.9 Etelä-Suomi 70.3 71.2 72.3 72.1 71.3 70.8 71.7 72.6 Länsi-Suomi 64.6 65.6 66.7 66.5 66.0 66.4 67.0 68.1 Pohjois-Suomi 60.8 61.5 62.5 62.7 63.2 63.8 63.9 64.5 Åland 74.8 80.4 79.6 77.6 78.6 76.0 77.2 77.2 Stockholm 77.6 77.9 79.0 78.4 76.9 76.4 74.9 75.5 Östra Mellansverige 71.5 71.8 72.8 72.2 71.6 70.0 70.6 71.2 Småland med öarna 73.0 73.4 75.4 75.2 74.7 74.2 75.1 76.1 Sydsverige 69.5 68.1 71.1 70.7 70.1 69.4 69.7 70.4 Västsverige 71.9 72.6 75.0 75.5 75.2 74.3 73.4 74.3 Norra Mellansverige 68.4 70.2 70.5 69.7 68.9 68.6 70.1 70.8 Mellersta Norrland 69.3 69.9 70.5 68.9 68.4 68.0 71.7 73.1 Övre Norrland 64.7 68.1 69.8 68.6 67.8 67.2 69.8 72.0 Tees Valley and Durham 62.1 65.5 64.4 63.5 62.0 66.2 66.6 67.6 Northumberland, Tyne and Wear 61.2 64.0 65.6 66.6 67.7 66.3 67.1 67.9 Cumbria 69.0 68.8 68.4 68.8 71.4 74.7 76.6 72.3 Cheshire 71.5 72.9 71.9 72.4 74.6 74.1 73.5 75.2 Greater Manchester 68.0 70.0 70.3 69.2 69.3 69.9 69.8 70.5 Lancashire 71.2 71.7 71.4 71.6 72.4 71.5 70.4 69.2 Merseyside 58.9 61.5 62.4 63.7 65.4 65.6 65.9 65.6 East Yorkshire and Northern Lincolnshire 66.4 69.5 67.6 68.2 70.0 70.6 68.0 70.3 North Yorkshire 74.6 75.4 76.5 75.1 76.8 76.9 76.3 75.9 South Yorkshire 65.9 66.1 67.5 67.4 68.0 68.4 68.5 66.5 West Yorkshire 69.4 71.5 70.9 70.6 70.7 71.2 72.0 71.9

Page 149: Cooperarea transfrontaliera

Derbyshire and Nottinghamshire 70.4 70.5 70.0 71.0 70.1 71.0 72.5 71.7 Leicestershire, Rutland and Northants 75.5 75.2 76.2 76.2 75.6 75.4 74.8 76.2 Lincolnshire 71.4 74.1 72.4 72.7 72.0 72.8 73.1 72.8 Herefordshire, Worcestershire and Warks 75.5 75.5 76.8 75.9 74.8 74.8 76.5 76.0 Shropshire and Staffordshire 73.1 73.1 73.2 73.8 74.2 73.6 73.5 73.1 West Midlands 66.3 65.4 66.2 66.6 66.1 67.7 67.1 65.9 East Anglia 74.5 74.8 76.5 75.1 75.0 75.4 74.9 74.3 Bedfordshire, Hertfordshire 75.6 78.0 76.9 77.9 77.3 78.2 76.1 74.0 Essex 74.1 73.5 75.6 74.6 73.9 74.5 74.8 73.0 Inner London 64.4 64.4 64.7 63.6 64.2 62.9 62.7 63.6 Outer London 72.0 71.6 71.4 71.6 70.3 70.8 70.3 69.8 Berkshire, Bucks and Oxfordshire 79.0 80.1 79.2 79.0 78.1 77.1 78.0 78.7 Surrey, East and West Sussex 77.0 77.2 77.0 76.1 76.6 76.0 75.5 75.5 Hampshire and Isle of Wight 75.7 76.1 76.6 77.8 77.2 76.4 75.0 75.8 Kent 73.8 74.4 74.6 73.0 71.2 72.7 74.4 72.1 Gloucestershire, Wiltshire and Bristol/Bath area 77.5 79.1 78.5 78.0 76.8 76.0 77.9 77.2 Dorset and Somerset 74.7 76.0 75.6 76.1 76.6 76.9 74.6 74.1 Cornwall and Isles of Scilly 67.4 65.5 69.2 70.8 68.9 73.0 72.3 70.4 Devon 72.7 72.2 72.5 73.2 73.3 73.2 73.2 73.7 West Wales and The Valleys 62.9 63.5 63.1 63.6 65.7 66.1 66.4 66.4 East Wales 69.0 70.5 69.5 70.0 74.6 73.1 71.4 71.8 Eastern Scotland 70.5 72.0 73.2 72.0 72.8 74.4 73.4 72.2 South Western Scotland 62.3 64.8 65.8 66.2 67.8 67.8 69.4 70.2 North Eastern Scotland : : : : : : : : Highlands and Islands : : : : : : : : Northern Ireland 63.0 63.2 64.5 64.6 65.5 64.6 66.0 66.3 Sjeverozapadna Hrvatska : : : : : : : : Sredisnja i Istocna (Panonska) Hrvatska : : : : : : : : Jadranska Hrvatska : : : : : : : : Poranesna jugoslovenska Republika Makedonija (provisional code) : : : : : : : : Iceland 85.4 87.1 86.9 85.0 83.3 82.3 83.8 : Liechtenstein : : : : : : : : Oslo og Akershus 80.1 80.3 80.0 78.8 76.8 76.5 76.0 76.8 Hedmark og Oppland 75.6 76.1 76.7 75.9 74.8 74.8 73.8 73.1 Sør-Østlandet 77.0 76.6 76.5 76.2 75.0 73.5 74.1 73.4 Agder og Rogaland 78.2 76.3 75.1 75.5 74.0 74.1 74.8 75.6 Vestlandet 79.3 78.8 77.4 77.3 77.0 76.8 75.7 77.7 Trøndelag 77.0 75.4 76.5 76.5 74.7 74.6 74.1 74.5 Nord-Norge 74.3 75.4 75.5 75.6 73.9 74.4 73.5 73.6

Legenda:

:=No data b=Break in serie p=valoarea provizorie Sursa: Eurostat Data: 30.11.2007 Hyperlink la tabel: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=0&language=en&pcode=tgs00007

Page 150: Cooperarea transfrontaliera

Ponderea ocupării forţei de muncă în limitele vârstei 15-64 după sexe, %

Semne convenţionale 41,7 - 57,6 57,6 – 64,1 64,1 – 67,1 67,1 – 71,8 71,8 – 89,7 N/A Valoare minimă – 24,2; valoare maximă – 302,7.

Page 151: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 8

Rata regională a şomajului în Uniunea Europeană în perioada 1999-2006, femei şi bărbaţi, %

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Regiunea Bruxelles 15.8 13.9 12.9 14.5 15.6 15.7 16.3 17.6 Prov. Antwerpen 5.9 4.8 4.3 5.6 6.4 6.0 6.2 5.7 Prov. Limburg (B) 6.0 4.9 4.3 5.3 6.8 6.5 7.1 6.2 Prov. Oost-Vlaanderen 5.8 4.5 3.8 5.5 5.5 5.2 4.9 4.5 Prov. Vlaams Brabant 4.4 3.6 3.7 4.0 5.6 5.0 4.4 4.2 Prov. West-Vlaanderen 4.5 3.6 3.6 3.8 4.2 4.5 4.7 4.2 Prov. Brabant Wallon 7.1 6.9 5.9 7.0 7.9 7.7 9.0 7.6 Prov. Hainaut 16.1 12.0 11.9 12.6 12.6 13.8 14.0 14.4 Prov. Liège 12.4 10.2 10.4 10.8 11.2 13.3 11.9 11.5 Prov. Luxembourg (B) 6.9 6.8 6.3 6.5 6.7 8.1 7.9 7.7 Prov. Namur 10.8 10.3 8.9 9.4 9.5 9.7 10.4 10.6 Severozapaden 19.0 21.0 24.0 22.0 14.0 12.7 12.6 11.0 Severen tsentralen 18.8 20.6 22.4 19.6 15.3 14.1 12.5 13.5 Severoiztochen 20.8 23.9 23.0 21.4 20.1 17.5 12.1 11.0 Yugoiztochen 16.6 18.8 22.0 19.0 14.7 11.8 8.3 8.1 Yugozapaden 10.4 10.9 14.4 12.8 11.2 9.4 7.6 6.5 Yuzhen tsentralen 15.2 14.7 19.3 17.8 11.1 11.0 11.0 8.2 Praha 4.0 4.2 3.9 3.6 4.2 3.9 3.5 2.8 Strední Cechy 8.0 7.5 6.7 5.0 5.2 5.4 5.2 4.6 Jihozápad 6.5 6.1 5.7 4.9 5.3 5.8 5.1 4.9 Severozápad 13.5 14.0 11.8 11.4 11.2 13.1 13.5 12.8 Severovýchod 7.7 6.9 6.2 5.4 6.5 6.7 5.6 6.1 Jihovýchod 8.3 7.8 7.8 6.8 7.2 7.9 7.7 7.1 Strední Morava 9.7 10.6 9.5 8.8 8.7 9.8 9.7 7.6 Moravskoslezsko 13.1 14.5 14.4 13.4 14.8 14.6 13.9 12.0 Hovedstaden : : : : : : : : Sjælland : : : : : : : : Syddanmark : : : : : : : : Midtjylland : : : : : : : : Nordjylland : : : : : : : : Stuttgart 5.3 3.9 3.6 4.2 5.9 6.7 7.2 6.4 Karlsruhe 6.2 4.7 4.2 5.0 6.1 7.0 7.5 7.1 Freiburg 5.3 4.4 3.7 4.2 5.1 6.4 6.4 5.5 Tübingen 4.7 3.5 3.4 4.1 5.4 6.2 6.7 5.9 Oberbayern 4.0 3.0 2.8 3.4 5.0 5.3 5.8 5.3 Niederbayern 4.9 3.3 3.8 4.4 5.6 6.4 6.4 6.6 Oberpfalz 4.6 4.6 4.8 5.0 6.4 6.9 6.5 6.8 Oberfranken 6.3 4.9 5.4 7.0 8.7 10.0 10.2 9.5 Mittelfranken 6.6 5.6 4.7 5.6 7.4 8.5 8.6 7.8 Unterfranken 6.3 4.5 4.3 5.3 6.2 7.4 8.2 6.3 Schwaben 4.6 3.8 3.8 4.0 5.8 6.8 6.5 6.2 Berlin 15.3 14.4 15.1 15.6 18.0 19.1 19.2 18.7 Brandenburg - Nordost : : : : : 21.4 19.8 17.5 Brandenburg - Südwest : : : : : 17.4 16.7 15.8 Bremen 11.5 10.0 8.7 10.0 11.4 14.6 16.5 14.4 Hamburg 8.6 7.7 7.0 8.2 9.6 10.6 10.4 9.8

Page 152: Cooperarea transfrontaliera

Darmstadt 6.9 5.2 5.1 5.5 6.8 7.8 8.1 7.9 Gießen 7.5 6.6 5.2 5.5 7.5 8.5 8.9 8.4 Kassel 8.4 6.9 7.0 7.4 7.7 7.7 9.3 8.4 Mecklenburg-Vorpommern 18.2 16.4 18.5 19.1 20.2 22.1 21.3 19.2 Braunschweig 8.8 7.4 8.0 9.1 10.0 10.4 11.5 10.1 Hannover 8.0 7.4 6.5 7.3 8.1 9.9 10.4 10.5 Lüneburg 6.4 6.2 5.9 6.3 8.1 8.8 9.7 9.0 Weser-Ems 6.4 5.5 5.5 6.4 8.1 9.0 10.1 9.3 Düsseldorf 7.7 6.8 6.0 7.3 9.1 9.9 10.6 9.7 Köln 6.8 6.0 5.7 6.3 8.0 8.3 9.4 9.1 Münster 7.6 5.4 5.7 6.8 8.6 8.7 9.4 9.1 Detmold 6.4 5.7 5.7 7.4 8.0 9.4 10.1 10.0 Arnsberg 8.3 7.7 6.9 8.0 10.0 10.9 12.1 11.1 Koblenz 6.0 : : 5.7 6.5 7.6 8.7 7.7 Trier 5.7 : : 4.6 4.8 6.0 7.3 6.2 Rheinhessen-Pfalz 6.2 : : 5.9 6.5 6.9 9.2 8.7 Saarland 7.2 7.3 5.9 7.6 8.3 8.7 10.8 9.5 Chemnitz : 15.4 16.3 17.3 17.7 19.5 17.8 16.2 Dresden : 15.9 17.4 17.4 16.7 18.7 18.3 16.2 Leipzig : 17.3 17.5 19.1 19.8 20.1 20.5 17.9 Sachsen-Anhalt 20.8 20.2 19.9 19.2 19.9 22.4 20.3 17.8 Schleswig-Holstein 7.7 6.4 6.4 7.6 8.6 9.7 10.2 9.0 Thüringen 14.5 13.5 13.9 15.1 16.3 16.3 17.1 15.6 Estonia 11.6 13.6 12.6 10.3 10.0 9.7 7.9 5.9 Border, Midlands and Western 6.9 5.5 4.9 5.4 5.3 4.7 4.4 4.6 Southern and Eastern 5.4 4.0 3.6 4.1 4.5 4.5 4.3 4.3 Anatoliki Makedonia, Thraki 12.6 9.0 9.6 10.5 10.5 13.2 11.9 11.0 Kentriki Makedonia 11.9 11.1 11.0 11.5 10.3 12.2 11.1 9.3 Dytiki Makedonia 14.6 15.0 16.5 15.0 16.6 16.6 18.0 14.2 Thessalia 13.4 12.9 12.9 11.4 10.7 9.8 9.5 8.2 Ipeiros 14.1 11.7 12.8 11.4 11.8 11.2 11.5 9.8 Ionia Nisia 9.0 9.8 11.0 10.1 11.9 11.4 8.5 11.2 Dytiki Ellada 11.7 10.7 10.7 10.7 9.4 12.5 10.6 9.5 Sterea Ellada 14.2 14.7 14.1 10.8 9.7 12.8 10.9 9.2 Peloponnisos 8.2 9.7 9.2 8.2 8.8 9.2 8.7 7.7 Attiki 12.7 12.0 10.4 9.3 8.8 9.1 8.8 8.3 Voreio Aigaio 11.5 7.3 6.8 9.8 8.0 9.3 10.2 9.4 Notio Aigaio 11.6 11.6 11.9 14.7 11.8 8.7 9.3 8.8 Kriti 8.5 7.4 7.2 8.7 7.4 7.7 7.1 7.0 Galicia 16.2 14.9 11.0 12.2 12.7 13.6 9.9 8.5 Principado de Asturias 17.9 17.0 7.7 9.7 11.1 10.4 10.2 9.3 Cantabria 15.4 13.4 8.7 10.1 10.5 10.5 8.5 6.6 Pais Vasco 13.9 12.1 9.8 9.6 9.5 9.7 7.3 7.0 Comunidad Foral de Navarra 8.2 5.6 4.9 5.7 5.7 5.5 5.6 5.3 La Rioja 8.1 8.1 4.5 7.0 6.0 5.6 6.2 6.2 Aragón 9.3 7.3 5.0 5.8 6.6 5.6 5.8 5.5 Comunidad de Madrid 13.0 11.6 7.6 7.3 7.4 6.7 6.8 6.4 Castilla y León 15.3 13.8 10.1 10.5 11.1 10.7 8.7 8.1 Castilla-la Mancha 15.0 12.6 9.5 9.5 10.1 9.5 9.2 8.8 Extremadura 25.1 23.6 14.5 19.2 17.4 17.2 15.8 13.4 Cataluña 10.8 8.9 8.6 10.1 10.0 9.7 7.0 6.6

Page 153: Cooperarea transfrontaliera

Comunidad Valenciana 13.8 11.6 9.4 10.8 11.2 10.4 8.8 8.4 Illes Balears 8.2 6.8 5.9 7.6 9.7 9.1 7.2 6.5 Andalucia 26.5 24.1 18.7 19.7 18.6 17.1 13.8 12.7 Región de Murcia 13.9 12.7 10.7 11.4 10.7 10.7 8.0 7.9 Ciudad Autónoma de Ceuta (ES) 27.2 24.6 : : 9.5 10.7 19.7 21.0 Ciudad Autónoma de Melilla (ES) 21.0 21.4 : : 8.9 17.0 14.0 13.4 Canarias (ES) 14.2 13.4 10.8 11.1 11.4 12.0 11.7 11.7 Île de France 10.5 8.7 7.4 8.1 9.3 9.3 9.5 9.4 Champagne-Ardenne 13.2 11.3 10.0 9.3 8.9 10.0 10.0 7.6 Picardie 13.4 11.6 9.2 8.5 10.2 10.5 11.4 11.2 Haute-Normandie 14.1 11.0 8.9 10.1 9.0 8.5 8.4 9.5 Centre 10.8 8.2 7.3 8.6 6.5 7.4 7.2 7.4 Basse-Normandie 10.0 8.2 7.2 7.9 7.9 7.6 7.9 7.7 Bourgogne 10.4 9.3 6.9 6.9 7.1 8.5 8.1 9.5 Nord - Pas-de-Calais 18.1 16.7 14.0 13.4 12.6 12.6 13.2 12.9 Lorraine 11.1 9.7 7.8 7.8 9.8 11.1 10.2 10.0 Alsace 7.5 6.5 6.1 6.7 7.1 7.6 7.1 6.7 Franche-Comté 9.7 8.1 4.9 8.3 7.9 8.2 7.9 8.2 Pays de la Loire 12.2 9.5 7.8 7.7 8.3 7.8 7.7 7.2 Bretagne 9.5 7.5 6.2 6.7 7.0 7.1 7.3 7.9 Poitou-Charentes 10.9 8.4 8.5 8.0 7.7 8.4 8.4 7.8 Aquitaine 11.9 11.1 10.3 9.2 9.9 10.5 8.3 8.5 Midi-Pyrénées 11.1 10.1 8.8 8.1 8.9 7.2 7.5 8.5 Limousin 9.5 7.8 7.4 6.4 7.1 7.9 6.4 6.0 Rhône-Alpes 9.9 8.1 7.2 6.9 7.7 8.5 8.4 7.8 Auvergne 10.6 10.2 7.5 6.9 7.7 7.8 7.3 7.5 Languedoc-Roussillon 17.4 16.6 13.5 13.1 12.2 11.5 12.3 11.5 Provence-Alpes-Côte d'Azur 16.9 14.3 12.4 11.4 10.2 10.3 11.2 12.2 Corse 26.0 22.2 11.8 13.2 12.5 14.2 10.9 10.6 Guadeloupe (FR) : : 25.2 26.0 26.2 25.1 25.9 26.9 Martinique (FR) : : 24.0 22.9 21.0 21.5 18.7 24.1 Guyane (FR) : : 28.1 24.4 24.3 25.7 24.8 28.5 Reunion (FR) : : 31.5 29.3 31.6 32.8 30.1 28.3 Piemonte 7.2 6.3 4.9 5.1 4.8 5.3 4.7 4.0 Valle d'Aosta/Vallée d'Aoste 5.3 4.5 4.2 3.6 4.1 3.0 3.2 3.0 Liguria 9.9 8.2 6.4 6.3 6.0 5.8 5.8 4.8 Lombardia 4.8 4.4 3.7 3.8 3.6 4.0 4.1 3.7 Provincia Autonoma Bolzano-Bozen 2.5 2.1 1.9 1.9 2.0 2.7 2.8 2.6 Provincia Autonoma Trento 4.4 3.4 3.3 3.4 2.9 3.2 3.6 3.1 Veneto 4.5 3.7 3.5 3.4 3.4 4.2 4.2 4.0 Friuli-Venezia Giulia 5.6 4.5 4.0 3.7 3.9 3.9 4.1 3.5 Emilia-Romagna 4.6 4.0 3.8 3.3 3.0 3.7 3.8 3.4 Toscana 7.2 6.1 5.1 4.8 4.7 5.2 5.3 4.8 Umbria 7.6 6.5 5.3 5.7 5.2 5.7 6.1 5.1 Marche 6.1 5.0 4.6 4.4 3.8 5.3 4.7 4.5 Lazio 11.7 11.0 10.2 8.6 8.7 7.9 7.7 7.5 Abruzzo 10.1 7.8 5.7 6.2 5.4 7.9 7.9 6.5 Molise 16.2 13.9 13.7 12.6 12.3 11.3 10.1 10.0

Page 154: Cooperarea transfrontaliera

Campania 23.7 23.7 22.5 21.1 20.2 15.6 14.9 12.9 Puglia 19.0 17.1 14.7 14.0 13.8 15.5 14.6 12.8 Basilicata 17.1 16.2 16.5 15.3 16.1 12.8 12.3 10.5 Calabria 28.0 26.0 25.7 24.6 23.4 14.3 14.4 12.9 Sicilia 24.5 24.0 21.5 20.1 20.1 17.2 16.2 13.5 Sardegna 21.0 20.6 18.7 18.5 16.9 13.9 12.9 10.8 Cyprus : 5.0 4.0 3.3 4.1 4.3 5.3 4.5 Latvia 13.8 14.2 13.1 12.1 10.5 10.4 8.9 6.8 Lithuania 13.4 15.9 16.8 13.7 12.4 11.4 8.3 5.6 Luxembourg (Grand-Duché) 2.4 2.3 1.8 2.6 3.7 5.1 4.5 4.7 Közép-Magyarország 5.2 5.2 4.3 4.0 4.0 4.5 5.1 5.1 Közép-Dunántúl 6.1 4.9 4.3 5.0 4.6 5.6 6.3 6.0 Nyugat-Dunántúl 4.4 4.2 4.2 4.0 4.6 4.6 5.9 5.7 Dél-Dunántúl 8.3 7.8 7.8 7.9 7.9 7.3 8.8 9.0 Észak-Magyarország 11.6 10.1 8.5 8.9 9.7 9.7 10.6 11.0 Észak-Alföld 10.2 9.2 7.8 7.8 6.8 7.2 9.0 11.0 Dél-Alföld 5.7 5.1 5.4 6.2 6.5 6.3 8.1 7.8 Malta : 6.3 7.1 6.9 7.6 7.2 7.3 7.3 Groningen 6.6 4.5 3.8 4.2 4.9 6.4 6.6 5.0 Friesland (NL) 4.1 4.0 3.1 3.2 4.2 5.0 4.9 4.2 Drenthe 8.4 3.7 3.0 3.1 3.9 5.5 5.7 4.6 Overijssel 3.1 2.6 2.4 2.9 3.5 4.7 4.9 4.0 Gelderland 3.4 2.5 2.2 2.4 3.3 4.3 4.3 3.3 Flevoland 2.8 2.9 2.0 3.7 4.2 5.7 6.6 5.2 Utrecht 2.6 2.5 1.6 2.2 3.5 3.7 3.8 3.3 Noord-Holland 3.7 3.1 2.0 2.6 3.8 4.4 4.9 3.8 Zuid-Holland 3.5 3.1 2.3 2.9 3.8 4.7 4.9 4.4 Zeeland 4.5 3.5 2.4 2.3 2.4 3.4 3.3 2.7 Noord-Brabant 2.8 2.4 1.9 2.4 3.4 4.2 3.9 3.4 Limburg (NL) 3.2 3.0 2.5 3.3 4.1 5.1 5.4 4.5 Burgenland (A) 3.6 3.2 4.1 4.3 4.2 5.6 6.0 5.0 Niederösterreich 3.3 3.0 3.2 3.5 3.5 4.2 4.3 4.0 Wien 5.7 5.8 5.9 7.2 7.8 8.9 9.1 8.8 Kärnten 3.5 3.1 3.2 2.7 3.4 4.6 4.8 4.4 Steiermark 3.2 3.2 3.7 3.7 4.0 3.7 4.1 3.9 Oberösterreich 3.4 3.1 2.8 3.1 3.3 3.7 4.0 3.2 Salzburg 2.7 2.3 1.9 2.7 2.2 3.7 3.2 3.1 Tirol 2.5 2.5 2.3 2.0 2.6 3.3 3.5 2.9 Vorarlberg 3.5 2.4 2.3 2.5 4.1 4.1 5.3 4.4 Lódzkie 12.2 16.6 19.8 20.3 19.7 18.8 17.4 13.4 Mazowieckie 10.2 13.1 14.6 17.0 16.3 14.6 14.8 12.3 Malopolskie 9.3 11.7 13.0 16.2 18.0 17.3 15.3 12.6 Slaskie 11.0 17.5 19.7 20.1 20.2 19.3 19.0 14.2 Lubelskie 11.0 14.1 14.7 16.6 16.0 16.7 14.3 12.8 Podkarpackie 12.6 15.8 18.0 18.2 17.7 16.6 16.7 13.7 Swietokrzyskie 13.2 15.7 18.0 18.8 19.1 20.6 19.0 15.5 Podlaskie 11.6 15.2 16.0 16.8 17.8 15.6 14.4 11.3 Wielkopolskie 9.8 13.7 17.7 18.2 17.1 18.2 17.2 12.7 Zachodniopomorskie 19.6 19.1 22.4 26.0 25.5 23.8 22.7 17.2 Lubuskie 15.8 20.7 24.3 26.3 24.5 23.2 19.1 14.0 Dolnoslaskie 14.8 21.3 23.7 26.1 26.0 24.9 22.8 17.3

Page 155: Cooperarea transfrontaliera

Opolskie 14.1 15.5 18.1 19.7 18.3 17.8 16.9 13.5 Kujawsko-Pomorskie 13.2 17.8 20.0 21.5 21.8 22.1 19.8 16.2 Warminsko-Mazurskie 19.4 23.6 23.5 25.9 23.9 22.3 20.4 16.0 Pomorskie 11.1 16.6 18.5 21.5 20.5 20.2 18.9 13.8 Norte 4.6 4.2 3.7 4.9 6.8 7.7 8.8 8.9 Algarve 4.8 3.6 3.8 5.2 6.1 5.5 6.2 5.5 Centro (PT) 2.5 2.2 2.8 3.1 3.6 4.3 5.2 5.5 Lisboa 6.1 5.4 5.1 6.8 8.1 7.6 8.6 8.5 Alentejo 6.5 5.5 6.9 7.5 8.2 8.8 9.1 9.2 Região Autónoma dos Açores (PT) : : : : : : : : Região Autónoma da Madeira (PT) : : : : : : 4.5 5.4 Nord-Vest 7.1 7.3 6.6 7.6 6.0 6.5 5.9 5.9 Centru 7.4 7.3 6.6 8.4 7.2 9.6 8.4 9.0 Nord-Est 7.5 6.8 5.9 7.8 6.3 6.2 5.7 5.9 Sud-Est 7.7 8.7 7.9 10.6 8.3 9.9 7.9 9.0 Sud - Muntenia 7.3 7.6 6.8 9.8 7.8 9.6 9.2 9.4 Bucuresti - Ilfov 5.6 7.0 8.5 8.8 8.6 7.6 6.9 4.8 Sud-Vest Oltenia 5.0 5.6 5.5 6.7 6.0 7.5 6.6 7.1 Vest 6.8 6.6 5.6 7.2 5.9 8.0 6.7 6.4 Vzhodna Slovenija : : : : : : : : Zahodna Slovenija : : : : : : : : Bratislavský kraj 7.4 7.3 8.3 8.7 7.1 8.3 5.3 4.6 Západné Slovensko 14.2 17.7 18.6 17.5 15.9 14.3 12.5 9.8 Stredné Slovensko 18.5 20.4 20.9 21.4 20.5 22.1 19.6 16.4 Východné Slovensko 21.3 24.0 23.9 22.2 21.8 24.2 23.1 19.1 Itä-Suomi 13.9 14.1 14.0 13.3 12.3 12.5 11.7 11.3 Etelä-Suomi 8.1 7.7 7.0 7.1 7.5 7.3 6.9 6.3 Länsi-Suomi 11.2 10.5 9.6 9.5 9.4 9.2 8.8 7.8 Pohjois-Suomi 14.1 13.5 13.0 13.4 12.3 11.1 11.1 10.4 Åland : : : : : : : : Stockholm 3.9 3.2 3.3 4.0 5.1 5.7 6.7 6.1 Östra Mellansverige 8.4 5.5 5.0 5.2 5.9 6.8 8.1 7.3 Småland med öarna 7.4 4.4 4.3 3.9 4.4 5.2 5.9 5.9 Sydsverige 8.7 7.3 6.2 6.2 6.8 7.5 8.5 8.2 Västsverige 7.0 5.1 4.3 4.9 4.9 6.1 6.8 6.8 Norra Mellansverige 11.0 6.7 6.5 6.3 7.3 7.9 8.7 7.9 Mellersta Norrland 8.3 7.6 6.7 5.9 5.6 6.7 8.2 7.3 Övre Norrland 11.5 9.0 6.0 6.1 6.8 7.7 8.7 8.5 Tees Valley and Durham 10.3 8.0 7.4 7.1 7.5 6.0 6.0 5.8 Northumberland, Tyne and Wear 9.7 9.0 7.1 6.4 5.6 5.9 6.2 6.9 Cumbria 6.2 5.3 6.1 5.1 4.9 4.1 3.8 4.3 Cheshire 4.4 4.0 4.3 4.2 3.3 3.1 3.3 3.6 Greater Manchester 6.2 5.5 5.0 5.5 5.0 4.6 4.8 5.3 Lancashire 4.2 4.5 4.3 4.4 4.2 4.3 4.3 4.9 Merseyside 9.6 8.6 7.6 6.6 6.5 5.5 5.6 6.4 East Yorkshire and Northern Lincolnshire 8.5 6.8 6.2 6.2 5.8 5.9 5.4 6.0 North Yorkshire 3.8 4.2 2.7 3.8 2.7 2.6 2.9 4.0 South Yorkshire 7.3 7.0 5.8 5.2 5.8 4.8 5.4 6.9

Page 156: Cooperarea transfrontaliera

West Yorkshire 6.0 6.1 5.2 5.4 5.1 4.6 4.6 5.4 Derbyshire and Nottinghamshire 5.7 5.5 5.0 5.1 4.7 4.4 4.3 5.5 Leicestershire, Rutland and Northants 4.8 4.4 4.0 4.0 4.0 3.6 4.6 5.0 Lincolnshire 4.2 4.8 4.9 4.3 4.3 4.8 3.7 4.7 Herefordshire, Worcestershire and Warks 4.8 4.3 3.3 3.5 3.8 3.2 2.6 3.8 Shropshire and Staffordshire 6.1 4.5 4.0 4.7 4.1 3.9 3.7 4.2 West Midlands 8.3 8.1 7.3 7.5 7.7 7.0 6.3 7.8 East Anglia 4.0 4.1 4.1 3.7 3.7 3.5 4.1 4.7 Bedfordshire, Hertfordshire 4.1 3.4 3.4 3.5 3.9 3.4 3.8 4.8 Essex 4.4 3.9 3.2 4.0 4.1 3.9 3.8 4.7 Inner London 9.4 9.4 8.5 9.1 9.0 8.9 7.8 8.9 Outer London 6.5 5.9 5.3 5.4 5.8 5.5 6.5 7.0 Berkshire, Bucks and Oxfordshire 2.5 2.4 3.0 3.4 3.9 3.7 3.5 3.9 Surrey, East and West Sussex 3.5 3.3 3.1 3.8 3.4 3.3 3.7 4.0 Hampshire and Isle of Wight 4.5 3.7 3.0 3.6 3.4 3.3 3.9 4.6 Kent 4.4 4.8 4.4 4.2 4.8 4.5 4.2 5.5 Gloucestershire, Wiltshire and Bristol/Bath area 3.3 3.5 3.1 3.5 3.2 3.3 3.5 3.3 Dorset and Somerset 4.6 4.0 3.1 3.6 3.1 2.4 3.5 3.7 Cornwall and Isles of Scilly 7.7 5.9 5.0 4.3 4.2 4.2 3.4 3.8 Devon 6.3 5.2 4.9 4.1 3.6 3.4 3.9 4.4 West Wales and The Valleys 7.5 7.0 6.3 5.9 4.9 5.2 5.1 5.4 East Wales 5.9 5.5 5.0 5.0 4.3 3.4 3.5 4.9 Eastern Scotland 6.6 6.2 5.2 5.8 4.9 4.9 5.1 5.3 South Western Scotland 8.8 8.6 7.7 7.8 6.9 6.7 6.3 5.8 North Eastern Scotland : : : : : : : : Highlands and Islands : : : : : : : : Northern Ireland 6.9 6.3 6.0 5.8 5.6 5.0 4.7 4.4 Sjeverozapadna Hrvatska : : : : : : : : Sredisnja i Istocna (Panonska) Hrvatska : : : : : : : : Jadranska Hrvatska : : : : : : : : Poranesna jugoslovenska Republika Makedonija : : : : : : : : Iceland 2.2 1.9 1.9 3.0 3.3 3.0 2.5 : Liechtenstein : : : : : : : : Oslo og Akershus 2.3 2.7 3.1 3.5 4.1 4.4 4.6 3.5 Hedmark og Oppland 3.2 : 3.0 3.6 3.3 3.9 4.2 3.1 Sør-Østlandet 3.6 3.2 3.5 3.9 4.3 3.9 4.7 4.0

Legenda: :=No data u= ne justificate data b=Break in serie Sursa: Eurostat Ultimele schimbări: 30.11.2007 Hyperlink la tabel: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=0&language=en&pcode=tgs

Page 157: Cooperarea transfrontaliera

Nivelul şomajului regional, după sex, %

Semne convenţionale 2,6 - 4,6 4,6 – 6,3 6,3 – 8,3 8,3 – 11,0 11,0 – 28,5 N/A Valoare minimă – 24,2; valoare maximă – 302,7.

Page 158: Cooperarea transfrontaliera

16

7

N

ivel

ul d

e ed

ucaţ

ie a

l pop

ulaţ

iei d

e vî

rstă

de

25-6

4 an

i în

învăţă

mân

t terţia

r (în

%),

2005

Su

rsa:

Eur

osta

t Reg

iona

l Yea

rboo

k, 2

007

AN

EX

A 9

Pa

rtic

ipar

ea în

învăţă

mîn

t con

tinuu

a p

opul

aţie

i de

vîrs

tă d

e 25

-64

ani (

în %

), 20

05

Page 159: Cooperarea transfrontaliera

AN

EX

A 1

0

Page 160: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 11 Programul Structural, 2000-2006: Cheltuieli cu C&D şi Inovarea

Programul Structural, 2007-2013: Cheltuieli cu C&D şi Inovarea

Page 161: Cooperarea transfrontaliera

ANEXA 12

Resurse umane ocupate în sfera de ştiinţă şi tehnologie, 2005 % din totalul forţei de muncă ocupată

Sursa: Eurostat regional Yearbook, 2007