CUPRINS

Abrevieri .......................................................................................................................... 3Introducere ...................................................................................................................... 4Capitolul I. Considerații generale privind executarea silită

1.1 Noțiunea și importanța executării silite. Cadrul legal actual............................ 61.2 Natura juridică a executării silite ..................................................................... 91.3 Formele executării silite .................................................................................. 121.4 Scopul și obiectul executării silite ................................................................... 141.5 Participanții la executarea silită ....................................................................... 15

Capitolul II. Aspecte generale privind contestația la executare2.1 Instituția contestației la executare: noțiune, natură juridică, importanță ......... 212.2 Subiectele contestației ..................................................................................... 232.3 Motivul și obiectul contestației ....................................................................... 262.4 Condiții de admisibilitate ................................................................................ 28

Capitolul III. Reguli procedurale privind soluţionarea constestaţiei la executare3.1 Instanţa competentă ........................................................................................ 32

3.1.1 Competenţa alternativă .................................................................. 323.1.2 Contestaţia la titlu .......................................................................... 33

3.2 Natura juridică a termenelor ........................................................................... 333.2.1 Data de la care curge termenul ...................................................... 343.2.2 Contestaţia la titlu ......................................................................... 353.3.3 Terţul care invocă un drept real ..................................................... 353.3.4 Condiţii de formă .......................................................................... 36

3.3 Procedura de judecată. Căile de atac .............................................................. 373.4 Suspendarea executării silite .......................................................................... 413.5 Efectele soluţionării contestaţiei .................................................................... 423.6 Întoarcerea executării ..................................................................................... 44

Concluzii ....................................................................................................................... 47

Bibliografie ................................................................................................................... 50

2

ABREVIERI

alin. - alineatulart. - articolulC. proc. civ. - Codul de procedură civilăC.proc. fisc. - Codul de procedură fiscalăed. - edituraidem - același autor, aceeași operăNCPC - Noul Cod de procedură civilăop. cit. - operă citatăp. / pag. - paginapct. - punctulR.D.C. - Revista de drept comercialR.R.E.S. - Revista română de executare silităurm. - următoarelevol. - volumul

3

INTRODUCERE

Executarea silită reprezintă una din instituţiile fundamentale ale dreptului procesual

civil şi o componentă importantă a justiţiei într-un stat de drept. Încrederea publicului în actul

de justiţie depinde într-o măsură importantă şi de eficacitatea mecanismelor de executare

silită, fiind absolut necesar ca o hotărâre judecătorească obţinută în urma unui demers

judiciar, de multe ori, de durată şi costisitor, să aibă o finalitate practică concretă, astfel încât

justiţiabilul să conştientizeze beneficiile rezultate din obţinerea unui rezultat pozitiv în cadrul

procesului. În caz contrar, în lipsa unor mijloace procedurale coerente, clare, suple şi rapide

care să garanteze ducerea la îndeplinire efectivă a titlului executoriu, partea ar fi în

imposibilitate de a se bucura de câştigarea procesului, titlul executoriu conferind, astfel,

creditorului doar un drept teoretic şi iluzoriu.

Importanţa executării silite rezidă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor

Omului, instanţa europeană statuând în repetate rânduri că dreptul la un proces echitabil nu

acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia,

considerând că executarea silită face parte integrantă din noţiunea de proces, în sensul art.(6 )

din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor

legale, spre a nu se prejudicia drepturile părţilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura

desfăşurarea legală a procedurii de executare silită s-a creat contestaţia la executare, mijlocul

procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare se pot plânge

instanţei competente, în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare.

Am optat pentru această temă – Contestaţia la executare -, deoarece consider că

reprezintă un fenomen des întâlnit în practica judiciarã, care stârneşte discuţii aprinse în orice

activitate profesională, dar şi în modul de aplicare în relaţia cu instituţia abilitată, trecerea la

procedura de executare pe marginea lui, şi anume contestaţia la executare silită în materie

fiscală.

Natura juridică a contestaţiei la executare prezintă interes, întrucât de calificarea acestui

mijloc procesual depinde modul de soluţionare a altor probleme pe care le ridică activitatea de

executare silită. Încercând sã definesc acest concept, al contestației la executare, pot spune cã

reprezintă mijlocul procedural, specific fazei executãrii silite, prin intermediul căruia persoana

4

interesatã solicitã instanţei ca actele de executare sã fie îndeplinite cu stricta respectare a

prevederilor legale.

Prin prezenta lucrare, mi-am propus ca obiectiv cunoașterea și însușirea de noțiunilor

introductive ale executarii silite, a relațiilor dintre ele, a instituțiilor și conceptelor general

aplicabile în executarea silită (principii fundamentale, elemente, participanți, competență, acte

de procedură, termene, sancțiuni, incidente), dar mai ales, asimilarea tuturor conceptelor în

ceea ce priveşte executarea silită.

Lucrarea de faţă, structurată în trei capitole de o întindere echilibrată, reprezintă o

abordare teoretică a domeniului executării silite, insistând asupra concepţiei procesuale a

Noului Cod de procedură civilă, recent intrat în vigoare.

În primul capitol, intitulat „Natura juridică a executării silite”, am insistat asupra

introducerii în terminologia și în sistemul general al executării silite, dar și asupra prezentării,

poziționării și corelării adecvate a unor noțiuni, concepte și instituții introductive .

Scopul capitolului este acela de a contribui la o mai ușoara înțelegere a temei, astfel

încât cititorul să fie capabil să identifice locul si rolul procedurii executării silite în sistemul

de drept; să stăpânească conținutul, sfera și relațiile dintre noțiuni, concepte, respectiv

instituții, dar și să înțeleagă sistemul (structura) executării silite și a rolului îndeplinit de

aceasta .

În capitolul II și III al acestei lucrări, am insistat asupra unei prezentări succinte a

elementelor contestației, a utilizării corecte a acesteia, precum și asupra evidențierii

procedurii de judecată, dar și a exercitării căilor de atac împotriva soluției pronunțatei în

cadrul contestației la executare și, de asemenea, remediile acesteia. De asemenea, am încercat

să prezint, în esență, instituția intoarcerii executării silite.

Conținutul de idei nu a fost redus, ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai

accentuat enunțiativă, elementele de detaliu sau de explicație redundantă (necesare pentru

atingerea scopului pedagogic al fixării si corelării cunostințelor) putând fi găsite de către

cititor în bibliografia de specialitate recomandată.

Lucrarea, prin conținutul său şi numărul de informaţii, se adresează în primul rând

specialiştilor care lucrează în domeniul executării silite, însă constituie un instrument util de

lucru şi pentru persoanele care, într-un fel sau altul, sunt implicate sau sunt interesate de

executarea silită, în general.

5

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND EXECUTAREA SILITĂ

1.1 NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA EXECUTĂRII SILITE. CADRUL LEGAL ACTUAL

Lipsa unei definiții legale a făcut ca doctrina să nu fie unanimă în stabilirea genului

proxim și a diferenței specifice în cazul executării silite. De-a lungul timpului, în literatura de

specialitate1 s-au propus mai multe definiții.

S-a considerat că executarea silită este acea „fază a procesului civil în cadrul căreia

creditorul își poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu prin

constrângerea patrimonială a debitorului”. De asemenea, s-a arătat că procedura de executare

silită este continuarea, în cadrul procesului civil, a procedurii de judecată, în vederea obținerii,

prin constrângere, a executării hotărârii judecătorești și contribuie, astfel, la realizarea efectivă

a drepturilor reclamate, fiind în acealași timp, și un mijloc temeinic pentru asigurarea

respectului cuvenit legii și justiției.

Noul Cod de Procedură Civilă explică executarea silită prin raportare la scopul și

obiectul ei. Din această perspectivă, prin executarea silită se înțelege ansamblul dispozițiilor

legale care reglementează modalitățile de aducere la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în

titlul executoriu. Definițiile prezentate nu necesită referințe de ordin istoric pentru a justifica

aserțiunea conform căreia genul proxim al executării silite se regăsește în instituția

răspunderii civile, iar diferența specifică este dată de intervenția specializată și coercitivă a

statului.

Executarea silită, în general, înseamnă procedura prin mijlocirea căreia creditorul,

titular al dreptului recunoscut printr-o, hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu

executoriu2, constrânge, cu concursul organelor competente, pe debitorul său, care nu-şi

execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la

îndeplinire, în mod silit.

1 S. Zilberstein, V.-M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 23; I. Leș, Principii

și instituții de drept procesual civil, vol. III, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 266; Gr. Porumb, Codul de

procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Științifică, București, 1962, p. 143.

2 După cum este cunoscut, titlul de creanță fiscală este ope legis titlu executoriu, astfel că el va fi pusîn

executare fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile, cum se impune în cazul unui titlu de

creanță din dreptul comun.

6

În vederea realizării efective a creanţei, creditorul trebuie ca, încă din etapa judecăţii în

faţa instanţei de fond, să solicite instanţei luarea unor măsuri asiguratorii, în vederea

indisponibilizării sumelor de bani, titlurilor de valoare ori a bunurilor mobile sau imobile ale

debitorului pentru ca acesta să nu devină insolvabil în perioada desfăşurării procesului, până

la rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii.

În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asiguratorii înţelegem

posibilitatea recunoscută de lege reclamantului de a solicita instanţei măsuri de

indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe pârât, în timpul procesului, să

distrugă sau să înstrăineze bunul ce constituie obiectul litigiului sau diminuarea activului

patrimonial.

Măsurile asiguratorii în vederea satisfacerii creanţelor fiscale, sunt, potrivit prevederilor

art. 129 din Codul de procedură fiscală, poprirea şi sechestrul asigurător, măsuri care se

dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente,

prin decizie emisă de organul fiscal competent3.

Măsura poate fi dispusă asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului,

precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi

ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil

colectarea. Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală

a bugetului general consolidat, măsurile asiguratorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor

deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de

acesta.

În momentul individualizării creanţei şi ajungerii acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,

măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Măsurile asiguratorii dispuse, se duc

la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în

mod corespunzător.

Pentru a evita riscul nerealizării creanţei fiscale, măsurile asiguratorii pot fi luate şi

înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării

răspunderii solidare. Măsurile asiguratorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi

3 Codul de Procedură Fiscală al României a fost republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 513 din

31/07/2007. Codul a fost completat şi modificat de mai multe ori, mai recent prin Ordonanţa nr. 47/2007 privind

reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 603 din 31/08/2007, act

ce a intrat în vigoare la data de 03 septembrie 2007 şi prin Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2008 pentru modificarea

şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I nr. 163 din 03/03/2008 şi intrată în vigoare la data de 03 martie 2008.

7

de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în

condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor

formalităţi.

Cu acordul organului de executare, bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate

asiguratoriu pot fi valorificate de către debitor, urmând ca sumele obţinute să fie consemnate

la dispoziţia organului de executare.

Dacă sechestrul asigurător se aplică asupra bunurilor imobile, un exemplar al

procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de

carte funciară, înscriere ce face opozabil sechestrul tuturor celor care, după înscriere, vor

dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie realizate ulterior

înscrierii, sunt lovite de nulitate absolută.

Eventualele nemulţumiri ale debitorului sau ale altor persoane interesate, cu privire la

actele prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii, se pot invoca prin

contestaţie, contestaţie ce poate fi exercitată şi în cazul în care organele abilitate de lege

refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau

de alt organ jurisdicţional şi, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută

de lege. Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în

procedură de urgenţă.

Măsurile asiguratorii menţionate pot fi ridicate, prin decizie motivată, la solicitarea

creditorilor fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau în cazul în care

debitorul creanţei fiscale a constituit garanţia4 care să acopere creanţa şi eventualele cheltuieli

privind aplicarea acestor măsuri.

Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis

potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și a normelor metodologice de aplicare a

acestuia de către organul de executare competent în a cărei rază teritorială iși are domiciliul

fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

La fel ca și în dreptul comun, executarea silită în cadrul raporturilor juridice fiscale 5

reprezintă calea excepțională de recuperare a creanțelor financiar-bugetare, ea pornindu-se

4 Pentru garanţiile reale mobiliare, a se vedea: Fl. Măgureanu, G. Măgureanu Poptean, Consideraţii

privind executarea garanţiilor reale mobiliare, Revista de Executare Silită nr. 14/2008.

5 C.-D. Popa, R. Bufan, A. Fanu Moca, Drept financiar. Curs universitar, Ed. Alma Mater Timisiensis,

2001, p. 327-328.

8

numai în cazul neachitării de bunăvoie, în cuantumurile și la termenele legale ale impozitelor,

taxelor sau a altor contribuții datorate bugetului public național6.

Realizând, totuși, o privire comparativă de o manieră generală între executarea silită a

creanțelor fiscale și executarea silită de drept comun, pot să afirm că ceea ce este specific

primei este faptul că această ultimă fază a procedurii fiscale este pornită și se desfășoară de

către organele administrativ-fiscale fără încuviințarea altor organe de stat, în temeiul faptului

că titlurile de creanțe fiscale devin titluri executorii de drept, iar, astfel, nu se mai cere

învestirea lor cu formulă executorie de către o instanță judecătorească7.

1.2. NATURA JURIDICĂ A EXECUTĂRII SILITE

Fiind o fază cu caractere specifice a procesului civil, în care activitatea instanței

continuă și nu se diferentiază calitativ de cea desfășurata anterior, executarea silită este o

activitate jurisdicțională. Natura sa juridică nu este cu nimic influențată de faptul că, uneori,

procesul parcurge numai faza judecății (când hotărârea nu este susceptibilă de executare sau

când debitorul își execută de bunăvoie obligațiile) sau, alteori, parcurge numai faza executării

silite (executarea se face în baza unui alt titlu executoriu decât hotărârea unui organ de

jurisdicție).

În doctrina juridică, introducându-se principiul separaţiei celor trei puteri în stat, s-a

consolidat opinia potrivit căreia executarea silită este o activitate cu caracter administrativ,

judecata şi execuţia fiind reprezentate de două funcţii deosebite în stat, judecata, de funcţia de

jurisdicţie, iar executarea, de funcţia executivă.8

Argumentele aduse în sprijinul acestei concepții ar fi împrejurarea că, la executarea

silită participă și organe administrative sau, aceea că urmărirea se poate face în baza unor

reglementări speciale, cum este cazul procedurii execuționale pentru realizarea creanțelor

fiscale, reglementată prin Codul de procedură fiscală. În cel din urmă caz, instanța nu exercită

un control permanent, ci are rol sancționator, pentru a anula acte de executare ilegale și

prejudiciabile, la contestarea celor interesați.

În clarificarea acestui aspect trebuie avut în vedere că, din cele cinci proceduri

execuționale reglementate de Codul de procedură civilă - urmărirea silită asupra bunurilor

6 M.-Șt. Minea, Dreptul finanțelor publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 1999, p. 237

7 I. Gliga, Doctrină și reglementări juridice privind executarea creanțelor bugetare, în Fiat Justitia

nr.1/1997, p. 45-64.

8 V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, Bucureşti, 1935, p. 463 şi urm.

9

mobile, poprirea, urmărirea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse în rădăcini,

urmărirea silită asupra bunurilor imobile, predarea silită a bunurilor și executarea silită a altor

obligații de a face sau de a nu face - numai poprirea, parțial, reprezintă, în mod direct, o

procedură execuțională judiciară, realizată sub forma unui adevarat proces civil public si

contradictoriu.

Toate celelalte proceduri execuționale sunt realizate de către executorul judecătoresc,

distanța de executare intervenind, eventual, pentru rezolvarea incidentelor procedurale ce apar

în cursul executării, sau pentru soluționarea contestației la executare.

Așadar, cu mici excepții, toate procedurile execuționale se efectuează de către

executorul judecătoresc, însă, trebuie avut în vedere faptul că acesta este un organ auxiliar al

justiției și al părților, care lucrează din ordinul și sub controlul permanent al acesteia.

Executorul judecătoresc nu are deplină independență operativă, piedicile ivite în activitatea sa

fiind rezolvate pe calea ordonanțelor prezidențiale.

Potrivit Legii nr. 188/20009 care reglementează activitatea executorilor judecătorești,

aceștia sunt „investiți să îndeplinească un serviciu de interes public”, iar actele întocmite de ei

sunt acte de autoritate publică.

De asemenea, trebuie avut in vedere că este posibil ca instanța judecătorească să

intervină, pentru prima dată, în faza executării silite, în situația în care execută un titlu

executoriu ce provine de la un alt organ decât unul de justiție. În acest caz, în principiu,

debitorul are dreptul să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond

referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței.

Așa cum am precizat anterior, în doctrină, problema naturii juridice a executării silite a

fost şi este, şi în prezent, controversată, constituind obiect de preocupare pentru toţi

proceduriştii români, atât din perioada interbelică, cât şi postbelică.

Astfel, într-o opinie din perioada interbelică, s-a susţinut că executarea silită are un

caracter administrativ, deoarece, odată pronunţată hotărârea de către instanţa de judecată,

aceasta s-a dezinvestit4. De asemenea, în literatura juridică recentă s-a susţinut că executarea

silită, aşa cum este ea reglementată în Codul de procedură civilă, reprezintă o serie de

operaţiuni şi proceduri care sunt realizate numai de către executorul judecătoresc, în timp ce

instanţa de judecată are rolul de a controla activitatea organelor de executare, atunci când este

9 Lege nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti din 01/11/2000. Versiune actualizată și pusă în

aplicare prin Legea nr. 76/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 30/05/2012 de la data de

15.02.2013.

10

sesizată de cei interesaţi; astfel, executarea silită poate fi caracterizată ca o activitate

administrativă, şi nu ca una jurisdicţională.

Într-o altă opinie, însă, se susţine că executarea silită este o activitate de judecată şi, de

regulă, ea reprezintă cea de-a doua fază a procesului civil, întrucât actele şi faptele de

executare silită sunt supuse controlului judecătoresc. În urmă cu patru decenii, se arăta că

executarea silită nu constituie o instituţie diferită de acţiunea civilă, ci ea apare ca o fază

succesivă a procesului civil pentru obţinerea realizării hotărârii definitive. A considera

executarea silită ca o instituţie distinctă de acţiunea civilă înseamnă a goli conţinutul acţiunii

civile de mijlocul concret de realizare efectivă a drepturilor recunoscute.

Conform unei alte păreri, pe care o împărtăşesc, se apreciază că executarea silită are un

caracter mixt, administrativ şi jurisdicţional, caracterul administrativ fiind preponderent,

întrucât executorul judecătoresc este principalul artizan al executării silite, deoarece cererea se

depune la executorul judecătoresc, el întocmeşte toate actele de executare silită, el distribuie

sumele obţinute din executare şi tot el constată încetatarea executarii silite10.

De asemenea, executarea silită are şi un caracter jurisdicţional, întrucât împotriva

executării silite şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie la instanţa de

judecată, care, în aceleaşi condiţii, poate lămuri înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului

executoriu.

Așadar, pot să afirm că executarea silită de drept comun reprezintă o activitate

complexă, cu caracter mixt, putând vorbi de o latură jurisdicțională, reprezentată de activitatea

instanței de executare și de o latura administrativă, reprezentata de activitatea executorului

judecatoresc. Caracterul mixt al executării rezultă din condițiile prevăzute de lege pentru

pornirea sa. Astfel, după sesizarea executorului judecătoresc, acesta are obligația de a solicita

instanței încuviințarea executării.

Natura juridică a executării silite se prezintă diferit în privința unor proceduri

execuționale reglementate prin legi speciale. În cazul procedurii privind colectarea creanțelor

fiscale, reglementată prin Codul de procedură fiscală, instanța de judecată nu se înfațișează ca

un organ de control permanent al activității de executare, ci intervine doar pentru soluționarea

eventualelor incidente apărute, în special, prin contestația la executare.

Noile reglementări în materia executării silite au redus considerabil formalismul ce

caracteriza procedura de executare. Având în vedere rolul instanței judecătorești, expus

anterior, se poate considera că, în prezent, executarea silită are un caracter mixt, administrativ

și jurisdicțional, latura administrativă fiind însă, preponderentă.

10 I. Gârbuleţ, A. Stoica, Ghid practic de executare silită, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 3.

11

1.3 FORMELE EXECUTĂRII SILITE

Legislația reglementează două modalități ale executării silite, respectiv executarea silită

directă și executarea silită indirectă (prin echivalent). Se recurge la executarea silită directă

atunci când creditorul tinde să obțină realizarea în natură a prestației care formează obiectul

obligației debitorului înscris în titlul executoriu.

Totuşi, executarea silită directă nu se face întotdeauna „în mod direct”, adică nemijlocit

asupra debitorului. În principiu, creditorul trebuie să urmărească obţinerea executării în

natură, ori de câte ori acest lucru este posibil, şi de a lua în primire bunul la care se referă

titlul executoriu. Dacă obligaţia de a face constă în faptul personal al debitorului,

jurisprudenţa şi, ulterior, legiuitorul, au creat mijloace de natură a-l determina pe acesta să-şi

execute obligaţia ce îi revine. În situaţia în care executarea în natură nu mai este posibilă, ea

trebuie înlocuită de executarea prin echivalent. Condiţiile acestei operaţii juridice au fost

precizate de literatura de specialitate şi putem avea în vedere două situaţii.

În prima, dacă executarea în natură a fost declanşată în temeiul unei hotărâri de

condamnare alternative, iar creditorul nu îşi mai poate realiza creanţa pe această cale, poate fi

cerută executarea indirectă a sumei de bani stabilită de instanţă ca fiind contravaloarea

prestaţiei în cauză. În cea de-a doua, în situaţia în care creditorului nu-i mai foloseşte

executarea în natură (pe motiv de întârziere sau executare defectuoasă, care îi lasă fără

finalitate creanţa), el poate solicita instanţei modificarea executării în natură într-o executare

prin echivalent.

Deci, executarea silită indirectă intervine în situația în care creditorul, care are de

realizat o creanță bănească, urmărește să-și îndestuleze creanța din sumele obținute prin

valorificarea bunurilor debitorului, prin poprirea sumelor pe care acesta le are de primit de la

terțe persoane ori, în cazul persoanelor juridice titulare de conturi bancare, prin virarea sumei

din contul debitorului în contul creditorului.

Executarea silită indirectă se prezintă sub patru forme :

a) urmărirea silită asupra bunurilor mobile (art. 726-779 NCPC);

b) poprirea (art. 780-793 NCPC );

c) urmărirea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini (art. 794-798

NCPC);

d) urmărirea silită asupra bunurilor imobile (art. 812-862 NCPC).

12

În cadrul acestei forme de executare, alegerea modalității concrete în care se va face

executarea revine creditorului, care poate folosi simultan mai multe forme de executare silită

indirectă, deoarece dreptul de gaj general al creditorului este format din întregul patrimoniu al

debitorului .

Oarecum, în legatură cu această temă, în literatura juridică și în practica de specialitate

s-a pus problema dacă executarea silită în natură poate fi intervertită în executare silită

indirectă. Răspunsul a fost afirmativ, dar s-a făcut precizarea că, dacă se pune în executare o

hotărâre cu condamnare alternativă, adică o hotărîre în care se constituie, în principal, o

obligație cu executare în natură și, în subsidiar, o obligație in bani, trebuie urmarită silit intâi

obligația în natură și, numai dacă acest lucru este imposibil sau dacă executarea în natură nu-i

mai foloseste debitorului, acesta va putea solicita executarea silită indirectă, adică prin

echivalent.

În prezent, este reglementată şi executatea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu

face11. Extinderea sferei executării silite este, de altfel, anticipată chiar prin dispoziţiile

primului articol din materia executării silite - art. 371.

Dispoziţiile comune în materia predării silite a bunurilor şi a executării silite a

obligaţiilor de a face sau de a nu face, cuprinse în art. 572-574 ale Codului de procedură civilă

arată că, în cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în

poredarea unui bun ori a folosinţei acestuia, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a

altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor

creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie,

executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se

execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea

aplicării unei amenzi civile.

În cazul în care creditorul justifică o nevoie urgentă sau când există pericol ca

debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune,

prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiilor

menţionate să se facă de îndată, fără somaţie.

Dispoziţiile privitoare la executarea silită a obligaţiilor de a face şi de a nu face,

inclusiv a celor de predare a bunurilor, sunt aplicabile oricăror persoane indiferent de calitatea

acestora.

11 A.M. Ungureanu, Consideraţii asupra unor modificări legislative prevăzute de Noul Cod de procedură

civilă în materia executării silite, în R.R.E.S, nr.1/2011.

13

1.4 SCOPUL ȘI OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE

Am definit executarea silită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular

al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu,

constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-şi execută de

bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire în mod

silit. De asemenea, am identificat și cele două principale forme ale acesteia, anume executarea

silită directă şi cea indirecta.

Deducem, deci, că noţiunea de obiect al executării silite are înţelesuri deosebite, după

cum o privim în cadrul executării silite directe (în natură) sau al celei indirecte (prin

echivalent).

Astfel, în cazurile de executare silită directă (în natură), obiectul executării silite

coincide cu obiectul obligaţiei rezultând din titlul executoriu. Întrucât în asemenea cazuri

executarea silită se face tocmai pentru ca creditorul să obţină obiectul obligaţiei asumate de

debitor (de exemplu, predarea unui imobil determinat), nici nu s-ar putea ca obiectul

executării silite să nu poarte asupra însuşi obiectului obligaţiei.

În ceea ce privește situaţia executării silite indirecte (prin echivalent), creditorul având

a-şi realiza o creanţă bănească, executarea silită are ca obiect bunuri din patrimoniul

debitorului care, fiind indisponibilizate şi apoi valorificate, în condiţiile legii, permit ca, din

sumele astfel obţinute, să fie îndestulată creanţa pusă în executare.

Putem, astfel, defini, ca formând obiectul executării silite, bunurile urmăribile ale

debitorului ce pot fi valorificate pentru acoperirea creanţei băneşti a creditorului.

Pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unor sume de bani,

predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a

altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia, dar și în luarea

unei alte măsuri stabilite prin titilul executoriu.

În cazul în care, prin titltul executoriu, au fost acordate dobânzi, penalități sau alte

sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către executorul

judecătoresc, potrivit legii. Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalități

sau alte asemenea sume, executorul judecatoresc, la cererea creditorului, poate actualiza

valoarea obligației principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei. Veniturile și bunurile

debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în

măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.

14

În tot cursul executării silite, sub suprevegherea executorului judecatoresc, creditorul și

debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor

bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin

bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod admis de lege.

Executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau juridice, de drept

public sau de drept privat, cu excepția acelora care beneficiază, în condițiile legii, de

imunitate de executare. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu

executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, cele definitive, precum și orice

alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

1.5 PARTICIPANȚII LA EXECUTAREA SILITĂ

Conform art. 643, alin (1) al Noului Cod de Procedură Civilă, participanții la executarea

silită sunt: părțile, terții garanți, creditorii intervenienți, instanța de executare, executorul

judecătoresc, Ministerul Public, agenții forței publice, dar și martorii asistenți, experții,

interpreții și alți participanți, în condițiile anume prevăzute de lege.

Enumerarea participanților la executarea silită nu este una exhaustivă, teza ultimă a

punctului 8 de la alin. (1) prevăzând posibilitatea existenței și a altor participanți, în condițiile

prevăzute de lege. Astfel de alți participanți pot fi: terțul deținător al bunului mobil sau

administratorul sechestru,adjudecatarii bunurilor mobile sau imobile vândute la licitație

publică, dar și terțul poprit.

Întrucât contestația la executare face parte integrantă din executarea silită, este posibil

ca, pe parcursul judecării acesteia, terțe persoane să intervină voluntar sau forțat în proces,

lărgind, astfel, sfera participanților. De asemenea, instanța sesizată cu o contestație la

executare va putea pune în discuție, din oficiu, introducerea în cauză a altor persoane.

Părțile

În procedura de executare silită sunt părți creditorul si debitorul. Calitatea de creditor

sau de debitor se poate transmite oricând, în cursul executăriii silite, potrivit legii. Astfel,

actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în

condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.

Pe de o parte, creditorul este subiectul activ al executării silite, în calitate de titular al

unui drept12 susceptibil de a fi valorificat prin executare silită și constatat printr-un titlu

12 Dreptul poate fi atât patrimonial, cât şi nepatrimonial, după cum poate fi luat un drept de creanţă sau un

drept real.

15

executoriu, în condițiile legii. Pe de cealaltă parte, debitorul este subiectul pasiv al executării

silite. Acesta este ținut în baza titlului să execute obligația de a da, de a face sau de a nu face,

corelativă dreptului creditorului și stabilită prin titlu executoriu.

În același titlu executoriu, pot sta, în calitate de creditor și/sau debitor mai multe

persoane. Pot avea calitatea de părți în executare silită atât persoanele fizice, cît și persoanele

juridice, acestea din urmă fie că sunt de drept public, fie că sunt de drept privat. Singura

condiție este ca persoana fizică sau juridică să fie parte și în titlu executoriu, ca titular de

drepturi sau obligații susceptibile de executarea silită.

Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite,

prin lege, prin convenție, prin succesiune, prin fuziune, prin divizare sau prin orice alt mijloc

prevăzut de lege.

Actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității produc efecte, în

condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, dupa caz.

Momentul la care are loc transmiterea depinde de fiecare mod de transmitere în parte.

Apoi, pentru a fi opozabilă terților, și pentru a-și produce efecte față de aceștia, este

necesar ca transmiterea sau înstrăinarea calității să le fie adusă la cunoștință. Transmiterea

calității de creditor în executarea silită nu afectează obiectul obligației sau garanțiile

constituite pentru asigurarea realizării acesteia.

Terții garanți

Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia,

concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor

debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică

în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune astfel.

Când se urmărește doar terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor

fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în

procedura de executare silită. Altfel spus, terții garanți sunt persoane care s-au angajat să

garanteze plata datoriilor asumate de debitor. Creditorul poate urmări concomitent sau, după

caz, separat și bunurile terților garanți, în limita garanțiilor asumate de către aceștia.

Creditorii intervenienți

În funcție de felul creanței și de modul în care și-au conservat drepturile, creditorii

intervenienți pot să intervină în cadrul executării silite pornite de un alt creditor impotriva

debitorului lor. Momentele până la care se poate interveni sunt atât în art. 648, cât și în art.

689 al Noului Cod de Procedură Civilă.

16

Astfel, dacă creditorii nu au intervenit până la momentul fixării termenului de

valorificare a bunurilor urmăribile, pot să participe la distribuirea prețului, în anumite condiții.

Dacă cererea de intervenție este încuviințată, creditorii intervenienți au aceleași drepturi ca și

creditorul inițial.

Prin formularea cererii de intervenție, creditorii urmăresc, pe de o parte, să evite o

posibilă insolvență viitoare a debitorului, iar, pe de altă parte, să reducă cheltuielile de

executare. De regulă, creditorul intervenient are și posibilitatea de a porni o executare silită

separată, în baza propriului titlu executoriu. Cu toate acestea, există situații în care un creditor

poate interveni în cursul unei executări începute, fără a avea o creanță care la momentul

intervenției să îi fi permis începerea unei executări silite distincte.

Terții

În doctrină s-a arătat că „uneori, participă la executare și terții. Modul în care aceștia

intervin depinde de împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, terțul căruia i se urmăresc

bunurile pentru datoria altuia poate face contestație la executare. Tot astfel, terțul creditor care

socotește că urmărirea a fost pornită de un creditor fictiv se poate opune la distribuirea

prețului realizat din vânzarea bunurilor debitorului sau la validara popririi.13„

Terții care participă la executarea silită nu vin să iși valorifice propriile drepturi, ci să și

le apere. Interesul terților de a interveni este, totodată, condiție pentru a putea să o facă și

constă în suferirea de către aceștia a unei vătămări ca urmare a executării silite sau a unui act

de executare.

Terții pot interveni oricând pe parcursul executării silite, formulând contestație la

executare împotriva acesteia sau împotriva unui anumit act de executare. Terții vătămați

printr-un act de executare participă la executarea silită numai formulând contestație la

executare, cu excepția situațiilor în care legea dispune expres că pot participa și în alt mod.

Stabilind că, de regulă, persoanele vătămate printr-un act de executare pot formula doar

contestaţie la executare, legiuitorul a instituit, pentru astfel de cazuri, reguli speciale care să le

permită terţilor să işi apere drepturile.

Dacă executarea silită s-a incheiat, în orice mod, terţii îşi vor putea apăra drepturile

potrivit dreptului comun.

Instanța de executare

13 I. Stoenescu, op. cit. , vol II, pag. 212

17

Articolul 650 al Noului Cod de Procedură Civilă reglementează regimul juridic de drept

comun al instituției instanței de judecare, ca participant la executarea silită. Instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc

care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Soluția aleasă de legiuitor conține un element de noutate pentru sistemul juridic

românesc care, în materie de competență, opera cu criterii intrinseci raportului juridic litigios,

cum ar fi obiectul sau părțile acestuia14. Dar, noua reglementare stabilește competența

teritorială a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului

judecătoresc, care este un element extrinsec raportului juridic de executare silită existent între

creditor și debitor.

Executorul judecătoresc

Articolul 651 reiterează caracterul de organ de executare cu plenitudine de competență

al executorilor judecătorești și stabilește competența acestora de a pune în executare hotărârile

și titlurile executorii, prin raportare la raza teritorială a Curții de Apel în cadrul căruia

urmează să se desfașoare executarea, arătand punctual care este respectiva Curte de Apel, în

funcție de felul urmăririi sau al executării.

Sesizarea executorului judecătoresc competent este importantă, deoarece judecătoria în

a cărei rază teritorială își are acesta biroul sau altă instanță de executare compententă potrivit

legii verifică, la momentul soluționării cererii de încuviințare a executării silite, inclusiv

competența organului de executare, iar eventuala constatare a necompetenței acestuia este

sancționată cu respingerea cererii de încuviințare a executării.

Pentru punerea în executare a titlurilor executorii, executorul judecătoresc întocmește

următoarele acte.: încheieri, procese verbale și alte acte de procedură. Valabilitatea acestor

acte este condiționată de respectarea formelor și termenelor prevăzute de lege.

Ministerul Public

Ministerul Public sprijină, în condițiile legii, executarea hotărârilor judecătorești și a

altor titluri executorii. În cazurile anume prevăzute de lege, Ministerul Public poate să ceară

punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii.

Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în

condițiile legii. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale

societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

14 Devenise loc comun al limbajului juridic să reglementezi competența materială raportându-te la obiectul

litigiului și competența teritorială raportându-te la domiciliile părților, la locul situării bunului.

18

Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care rolul Ministrului Public, ca

reprezentant al statului în cadrul executării silite, era cvasiinexistent, actualmente există mai

multe prevederi prin care locul și rolul Ministerului Public sunt clar delimitate.

Agenții Forței publice

Agenții forței publice participă la executarea silită fie atunci când executorul consideră

necesar, fie atunci când legea prevede expres necesitatea participării lor. Rolul agenților forței

publice constă în sprijinirea îndeplinirii promte și efective a tuturor actelor de executare silită.

Pentru a obține concursul agenților forței publice, executorul trebuie intotdeauna să se

adreseze autorității competente, care va lua măsuri de urgență pentru a se evita tergiversarea

sau împiedicarea executării.

Agenții forței publice nu au voie să facă aprecieri cu privire la scopul pentru realizarea

căruia li s-a solicitat concursul de către executor și nici să răspundă obiecțiilor părților prin

care se invocă impedimente la executare. Singurul răspunzător pentru nesocotirea acestora

esre executorul judecătoresc, în condițiile legii.

Martorii asistenți

Reglementarea instituției martorilor asistenți denotă intenția legiuitorului de a asigura

deplina respectare a principiului legalității pe parcursul executării silite, în condițiile în care

mijloacele procedurale puse la dispoziția executorului judecătoresc, pentru atingerea scopului

urmărit, sunt pe cât de directe, pe atât de incisive, astfel că trebuie utilizate doar în limitele și

în scopul în care au fost recunoscute. Prezența martorilor asistenți este obligatorie la

pătrunderea într-o locuință, în localuri, depozite sau alte încăperi, în vederea sechestrării sau

ridicării bunurilor, dacă debitorul sau un membru major al familiei acestuia sau un agent al

forței publice nu se află în acel loc.

Părțile pot solicita ca martorii asistenți să fie invitați și în alte cazuri, executorul nu se

opune unei astfel de solicitări decât atunci când invitarea martorilor asistenți ar putea cauza

amânarea executării.

Executorul poate invita martori asistenți la efectuarea oricărui act de executare, dacă

apreciază că este în interesul executării. Asumarea calității de martor asistent ține de opțiunea

persoanei în cauză.

19

CAPITOLUL 2: ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTESTATIA LA EXECUTARE

2.1 INSTITUȚIA CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE: NOȚIUNE, NATURĂ JURIDICĂ, IMPORTANȚĂ

Actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor

legale, spre a nu se prejudicia drepturile părţilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura

desfăşurarea legală a procedurii de executare silită s-a creat contestaţia la executare, mijlocul

20

procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare, se pot plânge

instanţei competente, în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare.

Problemele litigioase apărute cu prilejul executării silite sunt soluționate de instanța de

executare, prin intermediul contestației la executare, care apare ca fiind mijlocul procedural

prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței

competente cu scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare.

Așadar, procedura execuțională trebuie să se realizeze numai cu respectarea condițiilor

precrise de legiuitor. În măsura în care aceste condiții sunt nesocotite, cei vătămați prin

executare silită pot recurge la mijlocul procedural pus la dispoziție de lege în acest sens pentru

apărarea drepturilor și intereselor lor.15 În toate cazurile, executarea silită este pusă de lege sub

controlul instanţei judecătoreşti iar cei interesaţi pot folosi calea contestaţiei la executare,

reglementată de art. 711-719 al Noului Cod de procedură civilă.

Astfel, în art. 711 al Noului Cod de procedură civilă, se prevede principiul general că

„împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face

contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”, textul precizând în alin. (3)

că ,,după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației

la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării

silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale”.

Contestația la executare este o cale de atac specială, pentru înlăturarea unor acte

procesuale îndeplinite în mod nelegal de organele de executare, care nu trebuie confundată,

însă, cu contestația în anulare, care este o cale extraordinarã de atac, mijlocul procedural prin

intermediul căruia se poate obține anularea unei hotărâri irevocabile.

Din punctul de vedere al naturii juridice al contestaţiei la executare, doctrina de drept

procesual civil16 a conchis că, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor art.

399 din vechiul Cod de procedură civilă, aceasta este o cale de atac specială în cadrul

sistemului căilor de atac din procedura civilă românească, prin intermediul ei urmărindu-se

înlăturarea, în anumite condiţii stabilite de lege, a unor acte procesuale îndeplinite în mod

ilegal de către organele de executare. În cadrul procedurii executării silite, contestaţia la

executare este, însă, o cale de atac generală17 , putând fi uzitată pentru valorificarea pe cale

15 Pentru amănunte a se vedea Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Ed. a IV-a revăzută si

adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 201116 S. Zilberstein, V.-M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 263-264.

17 În literatura juridică de specialitate mai veche contestaţia la executare a fost caracterizată şi ca mijloc

procedural mixt: cale de atac şi acţiune în anulare. În acest sens, A. Rizeanu, Contestaţia la executare în materie

21

procesuală a oricărei nemulţumiri şi de către orice persoană interesată, fiind, de altfel, şi

singura cale de atac în materie.

Contestaţia la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura de

executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se poate obţine anularea sau

îndreptarea unor acte de executare sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu

executoriu18.

Astfel, contestația la executare poate viza fie clarificarea înțelesului, întinderii sau

aplicarea titlului executoriu, fie desființarea actelor de executare nelegale, fie obligarea

organului de executare la îndeplinirea actului în condițiile prevăzute de lege. O astfel de

contestație se promovează atunci când titlul nu este suficient de clar, iar pentru a putea fi pus

în executare este necesara clarificarea, interpretarea ori explicarea lui.

În toate cazurile în care executarea silită este pusă sub controlul instanței judecătorești,

control ce vizează atât interesul creditorului, cât și pe cel al debitorului, persoanele interesate

pot folosi această cale prevăzută de dispozitțiile art. 711-719 din Noul Cod de procedurã

civilã.

Procedura fiscală stabilește că, orice persoană interesată, care demonstrează că are un

interes, poate face contestatie îndreptată împotriva măsurilor de executare silită, a oricărei

modalități ale executării silite, dar și împotriva oricărui act de executare silită efectuat de

organele de executare competente sau contra refuzului organului de executare silită de a

îndeplini un act de executare în condițiile legi, dar și împotriva titlurilor executorii.

După ce a început executarea silită, se poate solicita, în calitate de persoană interesată

sau vătămată, pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a dispus

investirea cu formula executorie sau, după caz, încuviințarea executării silite dată fără

îndeplinirea condițiilor legale.

Asemenea prevederilor dreptului comun, și în cazul contestației la executarea silită

exercitată conform Codului de procedură fiscală, dupa obiectul contestației, acesta poate fi o

contestație la executare propriu-zisă, adică se contestă orice acte de executare sau chiar

executarea silită în întregime, o contestație la titlul, prin care se contestă chiar titlul executoriu

în temeiul căruia a fost pornită executarea, sau o contestație împotriva refuzului organului de

executare de a îndeplini un act de executare în condițiile legii .

civilă în lumina practicii judiciare, „Legalitatea populară” nr. 3/1960, p. 9.18 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 230; B. Ionescu, Studiu tematic şi de practică judiciară

referitor la instituţia procesual-procedurală a contestaţiei la executare (I), în „Dreptul” nr. 10/2004, p. 217.

22

Contestația poate fi îndreptată împotriva titlului executoriu, în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acest titlul nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și, dacă, pentru contestarea lui nu există o

procedură care să prevadă posibilitatea ca o instanță competentă să se pronunțe asupra

acestuia.

Caracterizarea contestației ca o cale de atac este întemeiată, dacă este vorba despre

contestația uneia din părți. Debitorul se poate plânge de luarea unor măsuri asiguratorii, de

nerespectarea unor anumite termene prohibitive, de urmărirea unor bunuri exceptate de la

urmărire, iar creditorul se poate plânge că organul de executare nu a extins urmărirea asupra

unor bunuri ale debitorului mai ușor valorificabile decât cele urmărite.

Când, însă, contestația este introdusă de o terță persoană, care pretinde scoaterea de sub

urmărire a bunurilor sale, urmărite greșit, ca fiind ale debitorului, ne aflăm în fața unei

adevărate acțiuni de scoatere de sub urmărire, o acțiune ce nu are caracterul unei simple

plângeri. Terțul cere să se constate că bunul este al său, deci că urmărirea este greșit

îndreptată sau, dacă bunul nu se află în posesia sa, terțul îl revendică cu ocazia executării silite

de la cel care a ajuns pe nedrept în posesia bunului. Terțul proprietar al bunului urmărit

angajează, astfel, un adevărat litigiu pețitoriu cu privire la proprietatea bunului, în cadrul

căruia se pune în discuție și trebuie să se facă dovada dreptului de proprietate.

2.2 SUBIECTELE CONTESTAȚIEI

Pot formula contestație la executare cei interesați sau vătămați prin executare, și anume:

părțile executării silite, terții garanți, creditorii intervenienți, Ministerul public, terții vătămați

prin efectuarea executării silite, martorii asistenți, experții, interpreții și alți participanți, în

condițiile anume prevăzute de lege (adjudecatarii bunurilor valorificate silit, administratorul

sechestru etc.)

Față de dispozițiile art. 635 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora sunt părți

în procedura de executare silită creditorul și debitorul, rezultă că, atât creditorul, cât si

debitorul sunt și subiecte ale contestației la executare.

Potrivit alin. 2 al art. 644, așa cum a fost modificat prin Legea de punere in aplicare a

Legii nr. 134/201019, calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul

executării silite, situație în care succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului devin

părți ale raportului de executare silită, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii

calității procesuale producând efecte față de aceștia, în condițiile legii. De asemenea, în cadrul

19 Legea 134/2010 privind Codul de procedură Civilă republicat.

23

contestației la executare pot fi părți și terții garanți care au garantat plata datoriilor debitorului,

în măsura în care aceștia sunt afectați de executarea silită.

În egală măsură, părți în cadrul contestației la executare vor fi și ceilalți creditori

intervenienți care, potrivit art. 648, pot să intervină în procedura de executare silită aflată în

curs, până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea

bunurilor urmăribile, iar după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, pot

să participe la distribuirea acestor sume.

Nu în ultimul rând, parte în contestația la executare poate fi orice terță persoană

vătămată printr-un act de executare și care, în temeiul art. 649, poate solicita desființarea

acestuia sau, după caz, încetarea executării silite, numai pe calea contestației la executare,

dacă prin lege nu se dispune altfel.

De asemenea, mai avem și terțul poprit ca subiect de drept, în cadrul executării silite

prin poprire, unde se intalnesc 3 subiecte de drept – creditorul popritor, debitorul poprit și

terțul poprit, existând tot atâtea raporturi juridice.20 Spre deosebire, însă, de reglemetarea

actuală care nu prevede nicio interdicție în acest sens, potrivit art. 786, alin. (5) din Noul Cod

de procedură civilă, terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi, el putând să-

și formuleze apărările în instanța de validare.

Calea contestaţiei la executare poate fi folosită şi de persoanele străine de raportul

execuţional. Terţii pot uza de această cale procedurală numai în măsura în care au fost

vătămaţi prin actele sau măsurile de executare silită21 .

Dacă, în regulă generală, debitorul răspunde indefinit şi nelimitat pentru datoriile sale cu

toate bunurile sale prezente şi viitoare, iar creditorii au drepturi egale asupra bunurilor

debitorului, acestea servindu-le drept garanţie comună şi concursuală a executării creanţelor,

în condiţiile art. 31 alin. (2) Noul Cod civil, legea sau debitorul poate să opereze diviziuni ale

patrimoniului debitorului, cu consecinţa fixării unor limite juridice. Potrivit acestora,

creditorii aferenţi fiecăreia dintre diviziunile operate de debitor sunt opriţi, temporar sau

definitiv, să urmărească silit bunurile aferente unei diviziuni patrimoniale. De asemenea,

aceiaşi creditori sunt opriţi, temporar sau definitiv, să intre în concurs într-o executare silită cu

creditorii aferenţi unei diviziuni patrimoniale de care, de asemenea, creanţa lor este străină22 .

20 Pentru amănunte a se vedea Eugen Huruba, Contestaţia la executare în materie civilă, cu referiri la

Noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2011, p. 9521 Gh. Piperea, C. Antonache, P. Piperea, A. Dimitriu, op. cit., p. 720.22 I. Leş, op. cit., p. 990.

24

Legitimarea procesuală este recunoscută de lege şi procurorului. Ministerul Public va

putea uza de calea contestaţiei la executare în condiţiile generale statornicite de art. 92 noul

Cod de procedură civilă 23.

Potrivit art. 92 din Noul Cod de procedură civilă, Ministerul public, prin procuror, poate

porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor și intereselor

legitime ale minorului, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în

alte cazuri expres prevăzute de lege. Procurorul, fiind prin natura sa un organ al legii, un

reprezentant al interesului general al societății în activitatea juridică, prezența lui în procesul

civil este cât se poate de firească. El nu este parte în procesul civil, decât în sens procedural,

iar nu și în sens material, el având obligația înscrisă în art. 132 alin.(1) din Constituție, și

anume, aceea de a fi imparțial24.

În ceea ce privește calitatea de subiect a executorului judecătoresc în cadrul contestației

la executare, apreciez că și acesta poate avea calitate în cadrul unei astfel de acțiuni, având în

vedere că aceasta poate fi promovată inclusiv în cazul refuzului executorului de a efectua o

executare silită, de a întocmi un act de executare sau de a lua o altă măsură în condițiile legii,

situație în care, admiterea contestației va naște obligații în sarcina executorului, obligații

cărora trebuie să li se conformeze, inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 719 alin (5).

De asemenea, calitatea executorului judecătoresc de subiect în cadrul contestației la

executare este justificată inclusiv prin faptul că, în cazul admiterii contestației, la cererea

părților, executorul poate fi obligat la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate, conform

art. 719 alin (7), pagube care pot fi pricinuite nu numai prin refuzul de a efectua o executare

silită sau de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, dar și prin îndeplinirea unor acte

sau măsuri de executare nelegale. În consecință, având în vedere că prin hotărârea pronunțată

în contestația la executare se pot naște inclusiv obligații pecuniare în sarcina executorului,

acesta ar trebui să beneficieze de dreptul la apărare într-o astfel de procedură.

O opinie similară este împărtășită și de doctrina actuală25 cu privire la reglementarea din

actualul Cod de procedură civilă, reținându-se, în acest sens că, în condițiile dispozițiilor art.

399 alin.(1) teza III din actualul Cod de procedură civilă – dispoziții care sunt preluate in art.

701 alin.(1) teza finală din noul Cod de procedură civilă, așa cum este modificat prin legea de

punere in aplicare – în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită

23 Gh. Piperea, C. Antonache, M. Piperea, A. Răţoi, A. Atanasiu, op. cit., p. 710

24 Art. 132 alin (1) din Constituția României, secțiunea Ministerul Public, articole vizând rolul

procurorilor25 Evelina Oprina, op. cit., p. 405

25

ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege, se poate formula

contestație la executare în contradictoriu cu organul de executare respectiv. Într-o astfel de

situație, organul de executare este parte in proces, având calitate procesuală pasivă, întrucât

acesta este cel obligat în raportul juridic litigios din moment ce contestația se poartă asupra

unui refuz exprimat în sensul celor de mai sus.

Pentru formularea contestației la executare trebuie îndeplinite condițiile generale pentru

exercițiul acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute în art. 32 alin (1), Noul Cod de

proedură civilă. Interesul terților de a formula contestație la executare este condiționat de

existența unei vătămari cauzate prin executarea silită sau actul de executare contestat.

2.3 MOTIVUL ŞI OBIECTUL CONTESTAȚIEI

Motivele contestaţiei la executare sunt strâns legate de condiţiile de exercitare ale

acestui mijloc procedural. În esenţă, contestaţia la executare este destinată să înlăture

neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze dispozitivul hotărârii ce

urmează a fi valorificat spre a se putea proceda la desăvârşirea executării silite. Ea nu este şi

nu poate fi considerată ca im mijloc procedural destinat a anula sau a modifica însuşi titlule

executoriu26.

Dispozițiile Noului Cod de Procedură civilă se aplică doar contestațiilor la executare

formulate în executările silite începute după data intrării lui în vigoare. Asigurarea legalității

executării silite se realizează, în primul rând, prin intermediul contestației la executare.

Aceasta a fost considerată în doctrină ca fiind mijlocul procedural specific executării silite,

prin care părțile, direct interesate în raportul juridic de executare, precum și terții vătămați

prin modul în care s-a efectuat executarea silită, pot obține anularea sau îndreptarea actelor

de executare nelegale și, uneori, chiar lipsirea de efecte a titlului executoriu.

Pe calea contestației la executare se poate ataca:

– executarea silită însăși;

– încheierile date de executorul judecătoresc;

– orice act de executare;

– refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită;

– refuzul executorului judecătoresc de a indeplini un act de executare în condițiile legii;

– încheierea instanței de încuviințare a executării silite.

Tilul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească poate forma obiect al

contestației la executare dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443 al Noului Cod de

26 I. Leş, op. cit., p. 992.

26

procedură civilă și dacă sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

acestuia. Celelalte titluri executorii pot forma obiectul contestației la executare dacă legea nu

prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lor.

Prin noua reglementare se clarifică, prin simplitatea formulării, obiectul contestației la

executare, reformulându-se articole din actualul Cod de procedură civilă. Așa cum rezultă din

definiția acestui mijloc procedural, obiectul contestației la executare îl constituie executarea

silită în sine și orice acte de executare realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale, a căror

desființare se poate solicita instanței pe această cale de către cei vatamați.

Noul Cod de procedură civilă prevede la art. 711 alin.(1), așa cum este modificat prin

legea de punere in aplicare, că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul

judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către

cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la

executare si in cazul in care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita

sau sa indeplineasca un act de executare silita in conditiile legii.

Alin. (2) al art. 711 prevede că, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 437, se

poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Prin alin. (3) al aceluiași articol, se stabilește că,

după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la

executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite,

dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Potrivit alin. (4) al art. 711, împărțirea

bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea

părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.

Noul Cod de procedură civilă introduce, ca element de noutate, contestația la executare

împotriva „încheierilor date de executorul judecătoresc”. Astfel, în conformitate cu art. 647,

executorul judecătoresc dispune, prin încheiere, amânarea, suspendarea și încetarea executării

silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare. Dacă prin lege nu se dispune

altfel, aceste incheieri sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la

executare.

De asemenea, în conformitate cu art. 665, tot prin încheiere, executorul judecătoresc va

dispune înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de executare sau, după caz,

va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

Încheierea executorului judecătoresc prevăzută de alin. (1) al art. 655, respectiv

încheierea prin care se dipune înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de

executare sau, după caz, refuzul motivat de deschidere a procedurii de executare, se comunică

27

de îndată creditorului. În cazul în care executorul refuză deschiderea procedurii de executare,

creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, la

instanța de executare.

De asemenea, art. 669 prevede, la alineatul 4, faptul ca Sumele datorate ce urmează să

fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor

prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de

executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și ținând seama de

probele administrate de aceasta [Art. 669, alin (4), Noul Cod de procedură civilă].

2.4 CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE

Sub titulatura „condiții de admisibilitate”, art. 712 dispune cu privire la cazuri și motive

de inadmisibilitate a contestației la executare și, totdată, fixează limite procedurale în

utilizarea acestei proceduri.

Alineatul (1) al articolului pe care l-am analizat reglementează, într-o formă susceptibilă

de îmbunătațiri, principiul potrivit căruia, pe calea contestației la executare nu se pot invoca

motive de drept și de fapt care ar fi putut fi invocate în cursul judecății în primă instanță sau

într-o cale de atac, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească

sau arbitrală.

Deși legiuitorul se referă exclusiv la debitor, putem afirma, fără teama de a greși, că nici

creditorul sau alt participant la executarea silită, care a fost parte în procesul finalizat prin

hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nu va putea invoca motivele pe care le-

ar fi putut invoca pe parcursul procesului până în momentul rămânerii definitive a hotărârii.

Pe calea contestației la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o

hotărâre judecătorească sau arbitrală.

Instanțele care soluționeaza o contestație la executare sunt ținute a respecta, la fel ca și

părțile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu,

atât în privința celor stabilite prin dispozitiv, cât și în privinșa celor explicate în considerente.

Prin intermediul contestației la executare se pot invoca motive de drept sau de fapt

privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu doar dacă sunt indeplinite cumulativ

două condiții, și anume: titlul executoriu pus în executare silită nu este o hotărâre

judecătorească sau arbitrală; legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale

specifică pentru desființarea lui.

În legătură cu a doua condiție, consider că respectiva „cale specifică de desființare”

trebuie să fi fost accesibilă părții care formulează contestația la executare. Spre exemplu,

28

avem cazul în care calea procesuală specifică pentru desființarea unui titlu executoriu

reprezentat de un proces verbal de contravenție este plângerea contravențională. Apoi, cererea

în anulare formulată împotriva unei ordonanțe de plată are caracterul unei căi procesuale

specifice pentru desființare. În schimb, acțiunea în anulare avută la îndemână de părțile unui

act juridic autentificat de notar și care este titlu executoriu nu are semnificația unei căi

procesuale specifice de desființare. Aceasta, deoarece acțiunea în anulare, ca mijloc procesual

pentru protecția dreptului subiectiv, este generală, pe cand alin. (2) al art. 712 face trimitere la

o cale procesuală specifică de desființare a titlului executoriu.

Noul Cod de procedură civilă consacră inclusiv în materia contestației la executare un

principiu pe care vechea reglementare îl enunța doar în cazul contestației în anulare. Este

vorba de principiul enunțat în alin. (3) al art. 712, potrivit căruia nu se poate face o nouă

contestație la executare de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei

contestații. Interdicția pe care o are partea de a formula o nouă contestație operează indiferent

de felul titlului executoriu și are același efect cu decăderea părții respective din dreptul de a

invoca neregularitățile executării sau ale titlului executoriu existente la momentul formulării

primei contestații.

Întrucât contestația la executare se judecă după procedura prevăzută pentru judecata în

primă instanță, contestatarul îsi poate completa motivele de contestație până la închiderea

dezbaterilor în fața primei instanțe, moment procesual reglementat prin art. 394, Noul Cod de

procedură civilă. Indiferent de momentul la care contestatorul își completează cererea,

instanța care soluționează contestația va verifica respectarea termenului pentru exercitarea

contestației cu privire la fiecare motiv completator în parte, raportându-se la data completării,

și nu la data cererii inițiale.

Condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare diferă după cum executarea

silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau în temeiul unui alt titlu executor .

Astfel, în primul caz, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt

sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de

atac ce i-a fost deschisă. Aceasta deoarece debitorul a avut deja posibilitatea în judecata în

primă instanţă sau în calea de atac recunoscută de lege să invoce aceste motive.

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o

hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de

drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede

în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

29

Contestaţia la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării

silite şi care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-un titlu

executoriu. De aceea, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate acte sau împrejurări

de natură a diminua sau stinge datoria, dacă asemenea acte sau împrejurări existau la data

soluţionării cauzei. Asemenea împrejurări pot constitui doar temei pentru exercitarea căilor

legale de atac, iar nu pentru exercitarea contestaţiei la executare .

Dacă a mai fost pronunţată o hotărâre într-o contestaţie la executare, aceasta se bucură

de autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nu se poate face o nouă contestaţie de către

aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Cu toate acestea,

contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în

privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare27.

Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori

pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a

bunurilor debitorului. Referitor la această situaţie, în literatura juridică s-au afirmat rezerve

faţă de consacrarea acestei dispoziţii procedurale în materia contestaţiei la executare, locul său

firesc fiind în secţiunea privitoare la „intervenţia altor creditori”.

O terţă persoană poate introduce contestaţie la executare în cadrul procedurii urmăririi

silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, însă numai dacă

aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.

Contestaţiile se fac cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de

chemare în judecată şi vor trebui să cuprindă toate menţiunile privitoare la identificarea

părţilor, la identificarea titlului pe baza căruia se face executarea, la motivele contestaţiei, la

dovezile invocate de contestator şi semnătura acestuia. În determinarea elementelor

contestaţiei la executare va trebui să se ţină seama şi de natura acesteia, respectiv dacă este o

contestaţie la executare propriu-zisă sau o contestaţie la titlu.

27 C. Roşu, op. cit., p. 470.

30

CAPITOLUL 3: REGULI PROCEDURALE PRIVIND SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE

3.1 INSTANȚA COMPETENTĂ

3.1.1 Competența alternativă. Competentă să soluționeze contestația la executare este

instanța de executare, la fel ca și în vechea reglementare.

Alineatul (2) al art. 713 reglementează cazuri de competență alternativă, când alegerea

uneia dintre instanțele deopotrivă competente aparține contestatorului, potrivit regulii înscrise

în art. 116 al Noului Cod de procedură civilă.

Contestația la executare poate fi introdusă și la altă instanță decât instanța de executare

în trei situații, și anume:

a) în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se

află în circumscripția altei curți de apel decât cea ăn care se află instanța de executare,

31

contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau

sediul debitorului. Incidența acestei dispoziții nu este influențată de titularul contestației la

executare sau de domiciliul creditorului ori al terțului poprit. Dacă domiciliul sau sediul

debitorului se află doar în raza teritorială a altui tribunal, contestația la executare nu se poate

introduce decât la instanța de executare. Nu este caz de competență alternativă atunci când

debitorul are domiciliul sau sediul în afara țării;

b) în cazul urmăririi silite a imobilelor sau al urmăririi silite a fructelor și a

veniturilor generale ale imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel

decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria

de la locul situării imobilului. Dacă imobilul este situat în raza teritorială a altei judecătorii,

dar în circumscripția aceleiași curți de apel, nu există competență alternativă;

c) în cazul predării silite a bunurilor imobile sau, altfel spus, în cazul executării

silite directe imobiliare, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în

care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul

situării imobilului.

Competența teritorială este alternativă între instanța de executare și una dintre

judecătoriile arătate expres ca fiind deopotrivă competente pentru fiecare situație. Întrucât art.

(2) vorbește expres de judecătorii, pe când art. (1) vorbește de instanța de executare, care,

după cum s-a arătat, poate fi tribunalul, apreciem că art. 713 reglementează un caz singular în

care competența teritorială este alternativă între un tribunal și o judecătorie.

3.1.2. Contestația la titlu. Instanța de executare nu este competentă să soluționeze

contestațiile privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu atunci

când acesta este reprezentat de o hotărâre judecătorească, o hotărâre arbitrală sau o hotărâre a

altui organ de jurisdicție. În cazul altor titluri executorii decât cele arătate anterior, instanța de

executare este competentă să soluționeze inclusiv contestațiile la titlu.

Având în vedere rațiunea care a determinat stabilirea competenței de soluționare a

contestațiilor la titlu în favoarea instanțelor care au pronunțat titlul, și anume că cea mai bună

lămurire sau clarificarea provine de la emitent, cosiderăm că alin. (3) al art. 713 are în vedere

atât instanțele judecătoreși, cât și instanțele arbitrale, atunci când se referă la instanța care a

pronunțat hotărârea ce se execută.

Contestația la titlu va fi soluționată de instanța care a pronunțat hotărârea, aceasta

putând fi atât o judecătorie, cât și un tribunal, curte de apel sau Înalta Curte de Casație și

Justiție. Dacă titlul executoriu este pronunțat într-o materie în care există secții sau complete

32

specializate, contestația la titlu se va soluționa cu respectarea specializării secției sau

completului.

În cadrul contestației la titlu se contestă titlul executoriu, dar nu din perspectiva

validității, ci din perspectiva înțelesului, întinderii și aplicării sale28. Pe calea contestației la

titlu29 nu se poate modifica sau anula hotărârea pusă în executare, deoarece nu ne aflăm în

prezența unei căi de atac de reformare sau de retractare a hotărârii care constituie titlu

executoriu.

Dacă unele motive de contestație vizează lămurirea titlului executoriu, iar altele

vizează actele de executare efectuate, instanța de executare va disjunge capetele de cerere

subsumate contestației la titlu și va declina competența soluționării acestora în favoarea

instanței care a pronunțat titlul executoriu.

3.2 NATURA JURIDICĂ A TERMENELOR

Termenul pentru formularea contestației împotriva executării silite propriu-zis este de

15 zile. Pentru contestațiile împotriva încheierilor executorului judecătoresc s-a stabilit un

termen de 5 zile. Termenele reglementate de art. 714 sunt de decădere.

Contestația la executare formulată cu depășirea termenului va fi respinsă ca tardivă,

chiar dacă, prima facie, ar părea că art.185 alin. (1) teza a II-a trimite la soluția declarării

nulității contestației. Raționamentul se justifică prin aceea că decăderea este prima sancțiune

enunțată [art. 185 alin.(1) teza I], iar nulitatea este sancțiunea subsecventă [art. 185 alin. (1)

teza a II-a] care intervine doar „dacă se ignoră o decădere deja dispusă de instanță”.

Decăderea afectează exercițiul dreptului de a formula contestația la executare și trebuie

dispusă cu prioritate față de nulitate, care afecteză actul de procedură concret în care s-a

materializat dreptul.

Calculul termenului în cadrul căruia poate fi formulată contestația la excutarea

propriu-zisă se face potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), art.182 și art. 183 conform

Noului Cod de procedură civilă.

3.2.1 Data de la care curge termenul. Luarea la cunoștință, comunicare, înștiințarea

sau primirea sunt sintagmele folosite de legiuitor pentru ca, ținând seama de titularul

contestației și de obiectul acesteia, să stabilească momentul de când începe să curgă termenul

de 15 zile.

28 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op.cit., 2005, pag. 257

29 Idem, pag. 258

33

Comunicarea, înștiințarea sau primirea sunt aspecte care se dovedesc în condițiile art.

666, art. 667 și art. 671, Noul Cod de procedură civilă și trebuie să rezulte din actele dosarului

de executare, pe când luarea la cunnoștință este un aspect care, ca orice fapt juridic, poate fi

dovedit prin orice mijloace de probă30.

a) Astfel, în cazul contestațiilor la executare propriu-zise, prin care se contestă un

anumit act de executare, termenul începe să curgă de la data când contestatorul a luat

cunoștință de actul contestat.

b) În cazul popririi, termenul începe să curgă de la data la care debitorul sau terțul

garant (nu terțul poprit) au fost înștiințați cu privire la înființarea popirii. Dacă se popresc

venituri periodice, termenul va începe să curgă pentru debitor cel mai târziu de la data

efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit. Precizăm că debitorul nu

trebuie să fie înștiințat de data efectuării primei rețineri.

Preluând, cuvânt cu cuvânt, prevederile vechii reglementări relative la data de când

începea să curgă termenul pentru formularea contestației, la pct. 2 al alin. (1) al art. 714 s-a

păstrat inclusiv ipoteza în care termenul începe să curgă de când cel interesant a primit

comunicarea înființării popririi. Această ipoteză se referea la terțul poprit care putea formula

contestație la executare. Actualmente, după cum s-a mai arătat, terțul poprit nu poate formula

contestație la executor, iar dispozițiile de la poprire nu permit identificarea altor persoane

interesate, cărora li se comunică adresa de înființare a popririi, pentru a se justifica menținerea

ipotezei.

c) În cazul contestației împotriva executării silite înseși, termenul de 15 zile

începe să curgă de când debitorul a primit încheierea de încuviințare a excutării sau somația.

Dacă executare se face fără somație ori dacă, indiferent de motiv, aceasta sau încheierea de

încuviințare nu au fost comunicate debitorului, termenul începe să curgă de la data când

acesta a luat cunoștință de primul act de executare.

d) Împotriva încheierilor executorului judecătoresc, dacă acesta nu sunt

definitive, se poate face contestație în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Per a

contrario, nu se poate face contestație împotriva încheierilor executorului care sunt definitive.

Reamintim că, potrivit art. 656 alin. ultim din Noul Cod de procedură civilă, încheierile se

comunică părților și pot fi atacate numai cu contestație la executare. Caracterul definitiv al

încheierii trebuie stabilit prin lege și nu rezultă din faptul respingerii anterioare a unei

contestații la executare formulate de altă parte.

30 D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură fiscală, Ed.

Rosetti, București, 2005, p.414

34

3.2.2 Contestația la titlu. În cazul contestației privind lămurirea înțelesului, întinderii

sau aplicării titlului executoriu legiuitorului nu a stabilit un termen, dar a prevăzut că aceasta

poate fi formulată oricând înlăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține

executarea silită.

Practic, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 3 ani de la data

nașterii dreptului de a obține executare silită. Dacă titlul executoriu a fost emis în materia

drepturilor reale, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 10 ani de la data

nașterii dreptului de a obține executare silită.

Ambele termene vor începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești în cazul unui astfel de titlu executoriu. Precizăm că termenul în cadrul căruia se

poate formula contestație la titlu este de decădere, chiar dacă este egal ca durată cu termenul

de prescripție, și că decăderea operează chiar pentru situațiile în care dreptul de a obține

obligarea pârâtului este imprescriptibil31.

3.2.3 Terțul care invocă un drept real. Terțul care invocă un drept de proprietate sau

un alt drept real asupra bunului urmărit poate formula contestație la executare în tot cursul

executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la data vânzării ori de la data predării silite a

bunului.

La fel ca în vechea reglementare, legiuitorul prevede expres că neintroducerea

contestației în termenul prevăzut la alin. (4) al art. 714 nu îl împiedică pe cel de-al treilea să

își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condițiile legii.

Noua reglementare prevede, în plus, că respectiva realizare pe cale separată a dreptului

se va face sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terții adjudecatari în cadrul

vânzării silite a bunurilor urmărite.

Prin urmare, terțul nu își va putea realiza dreptul de proprietate sau drepul real în

situația în car bunul a fost definitiv dobândit de un terț adjudecatar. Per a contrario, dacă

bunul a fost adjudecat, în urma vânzării silite, de către creditorul urmăritor, terțul își va putea

realiza dreptul pe cale separată.

3.2.4 Condiţii de formă. Contestația la executare trebuie formulată în scris, cu

respectarea dispozițiilor art.194, art. 195, art. 197-199 din Noul Cod de procedură civilă 32.

31 D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură fiscală, în

Dreptul nr. 4/2004, p.19.32 Comentariile aferente aticolelor menționate sunt valabile și în cazul contestației la executare.

35

Dispozițiile articolului 196 referitoare la nulitate sunt aplicabile contestației la excutare,

deoarece vizează neregularități formale ale cererii de chemare în judecată. Contestația la

executare se depunde la instanță, în una dintre modalitățile prevăzute de articolul 199 al

Noului Cod de procedură civilă și nu la executorul judecătoresc.

Alegerea de domiciliu sau sediu în localitatea de reședință a instanței este facultativă,

dar este valabilă doar dacă se arată persoana căreia urmează să i se facă comunicările.

Contestatorul cu domiciliul ales în străinătate va arăta și domiciliul ales în România unde

urmează să i se facă toate comunicările privind procesul [art. 194 lit. a) teza ultimă a Noului

Cod de procedură civilă].

În cazul contestației la executare, întâmpinarea este obligatorie. Nedepunerea

întâmpinării în termenul prevăzut de art. 201 alin.(1) și (5) este sancționată conform

dispozițiilor art. 208, Noul Cod de procedură civilă, și anume decăderea din dreptul de a mai

propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede

altfel.

3.3 PROCEDURA DE JUDECATĂ. CĂILE DE ATAC

Contestația la executare se judecă după procedura contencioasă prevăzută de cod pentru

judecata în primă instanță ( art. 211-405, Noul Cod de procedură civilă).

Trebuie precizat că, potrivit art. XII din Legea nr. 2/2013, în contestațiile la executare

formulate în executările silite pornite începând cu 15 februarie 2013, cercetarea procesului și,

după caz, dezbaterea fondului se vor desfășura în ședință publică. Dispozițiile noului Cod de

procedură civilă privind cercetarea procesului și, după caz, dezbaterea fondului în camera de

consiliu se vor aplica doar contestațiilor la executare introduse începând cu data de 1 ianuarie

2016.

Articolul 716 prevede regulile speciale pentru judecarea contestației la executare:

a) Instanța sesizează cu o contestație la executare va solicita de îndată

executorului judecătoresc să îi transmită, în cadrul termenului fixat, copii certificate de pe

actele dosarului de executare. Din punctul de vedere al forței probatorii, copiilor certificate de

executor de pe actele dosarului de executare le sunt aplicabile dispozițiile art. 286 NCPC.

Regula enunțată în alin. (2) al art. 716 presupune că judecătorul căruia i s-a repartizat

aleatoriu contestația la executare va solicita, de îndată, în cadrul măsurilor pentru pregătirea

36

judecății- reglementate în art. 203 din Noul Cod de procedură civilă -, exectorului

judecătoresc să îi transmită copiile certificate de pe actele dosarului de executare.

Practic, judecătorul va dispune, în cazul fiecărei contestații la executare, emiterea unei

adrese către executorul judecătoresc cu solicitarea menționată. Textul prevede că se vor

solicita doar copii de pe actele de executare contestate. Apreciem că judecătorul, dacă

consideră necesar, va putea solicita copii de pe întreg dosarul de executare, chiar dacă nu se

contestă însăși executarea silită.

Important de reținut este faptul că partea interesantă, adică titularul contestației la

executare, și nu executorul judecătoresc, va suporta costurile cu efectuarea și transmiterea

copiilor de pe actele de executare contestate. Instanța îi va pune în vedere părții să achite

costurile ocazionate de transmiterea copiilor. Dacă partea interesantă nu își îndeplinește

obligația menționată, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. (1).

b) Termenul stabilit de judecător pentru judecarea contestației va fi scurt, în

condițiile art. 201 alin. (5), Noul Cod de procedură civilă.

Judecarea contestației se va face de urgență și cu precădere. Potrivit art. 215 alin. (2) al

Noului Cod de procedură civilă, procesele declarate urgente, cele rămase în divergență și cele

care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.

c) Instanța, din oficiu sau la cererea părților, dacă apreciază necesar, va putea

solicita relații și explicații scrise de la executorul judecătoresc. Astfel de relații sau explicații

pot viza, spre exemplu, stadiul executării silite în ipoteza în care nu s-a dispus suspendarea

până la soluționarea contestației.

Partea interesată, care este de regulă debitorul, dar poate fi, aşa cum am arătat mai sus,

şi un terţ, poate solicita instanţei competente, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau

a altei cereri privind executarea silită şi numai pentru motive temeinice, suspendarea

executării. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere

separată33.

Legea nu determină motivele ce pot fi considerate temeinice. Ele trebuie raportate însă

la prejudiciul pe care i l-ar produce contestatorului executarea hotărârii înainte de soluţionarea

contestaţiei la executare sau a oricărei alte cereri privind executarea. Instanţa este chemată să

aprecieze asupra motivelor invocate de către partea interesată.

Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o

cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei. În funcţie de plafonul valoric al sumei,

procentul este diferit:

33 C. Roşu, op. cit., p. 471.

37

– 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

– 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;

– 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;

– 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.

Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară

de cazul în care legea dispune altfel.

Există însă şi cazuri în care cauţiunea nu este necesară, iar suspendarea executării este

obligatorie: hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu; înscrisul

care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în primă instanţă;

debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz,

beneficiază de un termen de plată.

Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, nu se

dispune suspendarea executării, ci se va suspenda numai distribuirea preţului obţinut din

valorificarea acestor bunuri.

În toate cazurile, instanţa sesizată cu cererea de suspendare se pronunţă prin încheiere,

chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei34. Părţile vor fi întotdeauna

citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la

pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă. Existenţa unui

termen scurt de apel se justifică datorită interesului de a se soluţiona de urgenţă cererea de

suspendare35.

Instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, şi măsura suspendării

provizorii a executării până la soluţionarea cererii de suspendare.

Această măsură, poate fi luată numai în cazuri urgente şi dacă s-a plătit cauţiune.

Încheierea nu este supusă în acest caz niciunei căi de atac. Fiind o măsură provizorie, asupra

căreia se va pronunţa oricum instanţa, împotriva încheierii prin care aceasta s-a pronunţat

asupra ei nu există nicio cale de atac.

Cauţiunea depusă în cazurile urgente, este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de

instanţă, dacă este cazul.

Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică de instanţa care

a pronunţat-o, din oficiu şi de îndată, executorului judecătoresc. Această prevedere se aplică

atât în cazul suspendării obişnuite, cât şi a suspendării provizorii a executării silite. Identitatea

34 V. Cârstoiu, Procedura de judecată a contestației la executare, in R.D.C., nr. 12/2004, p. 96.

35 I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, București, 2001, p. 914

38

de raţiunea între cele două situaţii este evidentă. Soluţia enunţată este şi legitimă, deoarece

numai astfel executorul judecătoresc poate lua măsuri urgente pentru sistarea executării36.

Deşi contestaţia la executare poate fi caracterizată drept o cale de atac, aceasta se judecă

cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod

corespunzător37.

Instanţa sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în

termenul fixat, copii certificate de pe actele dosarului de executare contestate şi îi va pune în

vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Copia, chiar legalizată, de

pe orice înscris autentic, sau sub semnătură privată nu poate face dovadă decât despre ceea ce

este cuprins în înscrisul original.

Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. Extrasele sau copiile parţiale fac

dovada ca şi copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însă numai pentru partea din

înscrisul original pe care o reproduc.

Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu

precădere. Tocmai datorită acestui motiv şi administrarea probelor se va face în timp scurt.

La cererea părţilor sau atunci când apreciază că este necesar, instanţa va putea solicita

relaţii şi explicaţii scrise de la executorul judecătoresc.

Administrarea probelor se va face şi în faţa instanţei de executare după regulile

dreptului comun. Cu toate acestea, în cadrul contestaţiei la executare, nu se vor administra

decât acele probe care sunt necesare pentru a demonstra nelegalitatea măsurilor sau a actelor

de urmărire silită.

Instanţa învestită poate admite sau poate respinge contestaţia la executare. Dacă admite

contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după caz, pronunţă

următoarele soluţii38:

– va îndrepta ori anula actul de executare contestat;

– va dispune anularea ori încetarea executării înseşi;

– va anula ori lămuri titlul executoriu;

– dacă prin contestaţia la executare s-a cerut de către partea interesată împărţirea

bunurilor proprietate comună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora, potrivit legii.

Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze

măsurilor luate sau dispuse de instanţă.

36 I. Leş, op. cit., p. 1007.

37 C. Roşu, op. cit., p. 472.

38 C. Roşu, op. cit., p. 473.

39

Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne

indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor cu titlu de despăgubiri pentru

pagubele cauzate prin întârzierea executării şi eventual la plata unei amenzi judiciare sau a

celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi

recipisa de consemnare a acestei sume.

Dacă se respinge contestaţia, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri

pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu

rea-credinţă, el poate fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.

În cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra

cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă

măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi

hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, iar, la cererea părţii

interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată. În această situaţie, instanţa va

solicita încheierea de înregistrare şi deschidere a dosarului de executare sau, după caz, actul

care constată refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare silită ori de

a lua altă măsură prevăzută de lege.

Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi

comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc39.

Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia

hotărârilor pronunţate în cererile de împărţire a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau

în devălmăşie şi în cererile prin care un terţ pretinde un drept de proprietate sau un alt drept

real asupra bunului urmărit, care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun. Calea de atac în

acest ultim caz este cea prevăzută de lege pentru aceste cereri, dacă ar fi fost introduse în mod

obişnuit şi nu pe calea contestaţiei la executare, ceea ce înseamnă că pot fi atacate cu apel şi

cu recurs.

Potrivit art. 483 din noul Cod de procedură civilă, dacă valoarea este de până la 500.000

lei inclusiv, calea de atac este numai apelul, iar dacă valoarea depăşeşte această limită,

hotărârea judecătorească poate fi atacă cu apel şi recurs.

Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea

titlului executoriu este supusă, de asemenea, aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se

execută. Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu

care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat

contestaţia va putea fi atacată numai cu apel.

39

40

Noul Cod de procedură civilă nu conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în

privinţa posibilităţilor de exercitare a căilor extraordinare de atac. De aceea, s-a apreciat că nu

sunt excluse căile extraordinare de atac de retractare40.

3.4 SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE

Suspendarea executării silite poate fi dispusă de instanța competentă, de regulă instanța

de executare, numai la cererea părții interesate. Suspendarea executării se dispune până la

soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea de către respectiva

instanță, și nu până la soluționarea definitivă a contestației.

Cererea de suspendare poate fi formulată împreună cu contestația la executare sau prin

cerere separată. Instanța va putea dispune suspendarea executării numai pentru motive

temeinice. Pentru a putea dispune suspendarea executării silite, instanța trebuie să constate

plata prealabilă a cauțiunii. Modul de calcul al cauțiunii este stabilit în detaliu, raportat la

valoarea obiectului contestației. Instanța nu va putea dispune suspendarea executării sub

condiția plății ulterioare a cauțiunii.

Cererea de suspendare va fi soluționată de instanță prin încheiere, cu citarea părților. De

asemenea, ea va fi soluționată înaintea soluționării contestației la executare, deoarece, la acest

din urmă moment, cererea de suspendare nu mai are obiect.

Încheierea va putea fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la

pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă. Calea de atac

împotriva încheierii menționate este aceeași chiar și în ipoteza prevăzută la art. 714 alin (4)

Noul Cod de procedură civilă, și anume ,,dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația prin

care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra

bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de

la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.,,

Alineatul (7) al art, 718 reglementează un caz special de suspendare provizorie a

executării, care se dispune de îndată ce s-a depus cererea de suspendare și durează până la

soluționarea cererii de suspendare în condițiile alineatului anterior. Procedura suspendării

provizorii a executării silite era reglementată și în art. 403 alin (4) al Codului de procedură

civilă 1865, cu singura diferență că era stabilită în sarcina președintelui Instanței.

Caracteristica măsurii suspendării provizorii a executării silite de a fi limitată în timp

până la soluționarea cererii de suspendare permite aserțiunea conform căreia cererea de

40 I. Leş, op. cit., p. 1004.

41

suspendare provizorie, în condițiile art. 718 alin (7), nu este admisibilă dacă prin contestația la

executare nu s-a solicitat și suspendarea executării silite în condițiile art. 718, alin (6).

Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite sau suspendarea provizorie

a executării silite se comunică de către instanță, din oficiu, executorului judecătoresc.

3.5 EFECTELE SOLUȚIONĂRII CONTESTAȚIEI

Soluționând contestația la executare pe fond, instanța o va putea admite sau respinge. În

cazul unor incidente procedurale precum perimarea, renunțarea la judecată, renunțarea la

dreptul pretins și în cazul soluționării contestației prin admiterea unei excepții de procedură

sau de fond, instanța va pronunța soluția care se impune raportat la specificul fiecăreia dintre

situațiile menționate.

Admițând contestația la executare, instanța va putea dispune, în funcție de obiectul

cererii:

– îndreptarea actului de executare contestat;

– anularea actului de executare contestat;

– anularea executării silite;

– încetarea executării silite;

– anularea titlului executoriu;

– lămurirea titlului executoriu;

– împărțirea bunurilor comune în cazul reglementat de art. 711 alin. (4);

– obligarea la restituirea bunului sau recunoașterea dreptului real, în cazul reglementat

de art. 714 alin. (4) al Noului Cod de procedură civilă.

Alineatul (3) al art, 719 reglementează două instituții care concură la realizarea cu

celeritate a executării silite și la asigurarea premiselor exercitării cu bună-credință a

drepturilor procesuale.

Astfel, în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat la plata de

despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării. Instituția obligării

contestatorului la plata de despăgubiri este fundamentată pe ideea culpei procesuale si este

condiționată de formularea unei cereri în acest sens de către parte prejudiciată. O cerere în

despăgubiri este admisibilă doar dacă prin formularea contestației s-a întârziat executarea.

42

De asemenea, în același caz al respingerii contestației, dacă instanța va constata ca,

constestația a fost formulată cu rea-credință, îl va obliga pe contestator la plata unei amenzi

judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei. Reaua-credință a contestatorului este o chestiune de fapt

ce trebuie dedusă din conduita procesuală a acestuia.

Aplicare amenzii judiciare este obligatorie în caz de rea-credință, cuantumul acesteia,

raportat la limitele stabilite prin lege, fiind lăsat la aprecierea instanței. În cazul amenzii

judiciare pentru formularea cu rea-credință a contestației nu este necesară îndeplinirea cerinței

relative la întârzierea executării silite și la formularea unei cereri în acest sens de către partea

adversă.

La momentul rămânerii definitive, hotărârea de admitere sau de respingere a contestației

se va comunica din oficiu executorului judecătoresc. Este necesară întocmirea unei evidențe

speciale la instanța care soluționează contestația, pentru raportarea la zi a cazurilor în care

termenele pentru exercitarea căii de atac au expirat pentru toate părțile.

De asemenea, în cazul declarării căii de atac, se presupune ca, după restituirea dosarului

pentru arhivare la prima instanță, să se proceze la efectuarea comunicării menționate către

executor ( de îndată, dar nu înainte de restituirea dosarului de la instanța de control judiciar41).

Față de cele arătate, consider că mai simplu ar fi fost ca legiuitorul să prevadă

obligativitatea comunicării hotărârii pronunțate în contestație și în căile de atac, inclusiv, către

executor. Conform alin. (5), executorul este obligat să se conformeze măsurilor luate sau

dispuse de instanță prin hotărârea de admitere a contestației. Din topografia alineatului în

cadrul articolului rezultă că este avută în vedere hotărârea de admitere a contestației, rămasă

definitivă.

În caz de admitere a cererii, instanța dispune prin hotărâre și cu privire la restituirea

cauțiunii către contestator. Dacă instanța omite a se pronunța cu privire la acest aspect,

contestatorul va putea solicita restituirea cauțiunii ulterior, pe cale separată.

Dacă s-a respins contestația, cauțiunea rămâne indisponibilizată, urmând a servi la

acoperirea creanțelor arătate la alin.(3) sau a celor stabilite prin titlu executoriu, după caz. În

ultima dintre situații, instanța va comunica executorului, împreună cu hotărârea, chitanța de

consemnare a acestei sume. Cauțiunea neutilizată până la finalul executării va fi restituită

plătitorului.

3.6 ÎNTOARCEREA EXECUTĂRII

41 Instanța de apel nu poate comunica executorului hotărârea primei instanțe.

43

Articolul 722 stabilește două cazuri în care debitorul are dreptul la întoarcerea executării

silite, și anume: s-a desființat titlul executoriu sau s-a desființat însăși executarea silită.

Prin desființarea titlului executoriu, se înțelege orice modalitate legală prin care acesta

este lipsit de efecte juridice, precum anularea, casarea, schimbarea etc. Desființarea executării

silite poate fi dispusă pe calea contestației la executare.

Cheltuielile de executare pentru actele efectuate, inclusiv onorariul încasat de către

executorul judecătoresc, rămân în sarcina creditorului. În măsura în care nu au fost avansate,

cheltuielile de executare vor fi suportate tot de către creditor.

Instituția întoarcerii executării nu poate fi utilizată decât dacă fost efectuată o executare

silită. Actele de executare benevolă a unei hotărâri judecătorești, care ulterior este casată în

recurs, vor putea fi supuse repetițiunii doar în condițiile art. 500 alin.(2) al Noului Cod de

procedură civilă sau în condițiile dreptului comun.

În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși

executarea silită, restabilirea situației anterioare executării va fi dispusă prin aceeași hotărâre,

dacă cel interesat a formulat o cerere în acest sens. În recurs, instanța este obligată să constate

în dispozitiv desființarea actelor de executare efectuate.

În cazul în care titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească și a fost desființat de

către organul emitent sau de către un alt organ din afara sistemului instanțelor judecătorești,

iar modalitatea restabilirii situației anterioare nu este prevăzută de lege, persoana interesată va

obține întoarcerea executării pe calea unei noi cereri introduse la instanța de judecare.

Întoarcerea executării este mijlocul procedural graţie căruia reclamantul restituie

pârâtului tot ceea ce a primit în temeiul hotărârii judecătoreşti executate, prin restabilirea

situaţiei anterioare, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a însăşi executării silite; în

toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită42, cel interesat

are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Acest proces

are loc atunci când, după efectuarea executării silite, titlul executoriu a fost anulat fie pe calea

contestaţiei la executare, fie prin exercitarea unor căi legale de atac (ordinare sau

extraordinare).

Anularea titlului executoriu pe calea contestaţiei la executare poate interveni, spre

exemplu, în cazul în care acest titlu este un act autentic; întoarcerea executării poate fi

ocazionată şi de desfiinţarea unei hotărâri cu execuţie vremelnică de către instanţa de control

judiciar, ca urmare a apelului sau recursului introdus de partea interesată; tot astfel, se

prezintă situaţia şi în cazul în care desfiinţarea hotărârii puse în executare se produce în urma

42 I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Beck, București, 2001, p. 920.

44

exercitării unei căi extraordinare de atac de retractare, dat fiind că o atare exercitare nu

produce, prin ea însăşi, în nicio situaţie, suspendarea executării.

În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de

executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii

situaţiei anterioare executării; dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus

rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării,

această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul; dacă restabilirea situaţiei

anterioare executării nu s-a dispus în aceste condiţii, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei

judecătoreşti competente potrivit legii; în acest scop, cel interesat urmează să-şi valorifice

dreptul fie pe calea unei acţiuni proprii, care poate fi o acţiune de drept comun, fie pe calea

ordonanţei preşedinţiale, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru exercitarea unei

asemenea cereri.

Dacă titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţă judecătorească a fost

desfiinţat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, iar

modalitatea restabilirii situaţiei anterioare executării nu este prevăzută de lege ori, deşi este

prevăzută, nu s-a luat această măsură, ea se va putea obţine pe calea unei cereri introduse la

instanţa judecătorească competentă potrivit legii. Prin efectul întoarcerii executării, creditorul

trebuie să restituie debitorului tot ceea ce a primit în temeiul hotărârii desfiinţate, debitorul

urmând să fie repus în toate drepturile sale anterioare executării acelei hotărâri; astfel,

bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit; dacă executarea

silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin

restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata

inflaţiei, cu excepţia situaţiei în care adjudecatarul bunului a plătit preţul; în acest ultim caz,

nu este admisibilă nicio cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar, în afară

de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia, în privinţa titlurilor notariale, dacă un

asemenea titlu este desfiinţat, în totul sau în parte, în urma unei acţiuni în anulare, instanţa va

dispune prin chiar hotărârea de anulare a titlului restituirea bunurilor datornicului, dacă ele au

fost numai ridicate, sau a contravalorii lor, dacă acestea au fost vândute.

Întoarcerea executării este modalitatea prin care se restabileşte situaţia anterioară, în

cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită; bunurile asupra

cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit. La cererea celui interesat, instanţa

va dispune prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.

45

CONCLUZII

Având în vedere cele afirmate până acum, pot să afirm că, contestaţia la executare este

considerată o cale de atac care are trăsături distincte faţă de alte căi de atac referitoare la

instanţa la care se introduce, subiectele care pot face contestaţie, obiectul contestaţiei,

procedura de judecată şi efectele admiterii contestaţiei.

Competenţa materială în contestaţia la executare aparţine judecătoriei, cu excepţia

cazului în care prin lege s-ar stabili o competenţă materială specială a unei instanţe de grad

mai înalt.

Competenţa teritorială a instanţei de executare se determină, conform art. 651 Noul Cod

de procedură civilă, după sediul executorului, deşi competenţa teritorială a executorului se

stabileşte nu la nivel de judecătorie, ci la nivel de Curte de apel.

În ceea ce privește procedura execuţională, impărtășesc părerea conform căreia aceasta

se poate realiza numai cu respectarea condiţiilor şi formalităţilor legale, iar nu în mod arbitrar

sau cu nesocotirea drepturilor unor persoane. De aceea, legea a pus la dispoziţia părţilor şi a

terţilor interesaţi un mijloc procedural eficient pentru desfiinţarea acelor acte sau măsuri de

executare care s-au realizat cu ignorarea normelor de drept. În aceasta rezidă însăşi importanţa

incontestabilă a contestaţiei la executare.

Totodată, un alt punct de vedere care trebuie reținut este acela conform căruia

contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura

de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau

îndepărtarea unor acte de executare sau uneori chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui

46

titlu executoriu. Totuşi, aceasta nu trebuie confundată cu contestaţia în anulare, reglementată

de art. 317 şi următoarele din Codul de procedură civil, cale de atac extraordinară, prin care se

poate obţine, în condiţiile legii, anularea unei hotărâri irevocabile.

Apoi, în practică se întâlnesc şi contestaţii la titlu, când se contestă însuşi titlu

executoriu, dar nu în ceea ce priveşte validitatea sa în fond, ci numai înţelesul, întinderea şi

aplicarea sa. Titlul nefiind suficient de clar este necesară lămurirea sa, în vederea executării

corecte, părţile – de obicei debitorul – nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face

executarea în temeiul acelui titlu.

Se mai poate reţine un al treilea fel de contestaţie la executare şi anume contestaţia

împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile

prevăzute de lege. Pentru a da posibilitatea exercitării acestei contestaţii, art. 53 alin. 1 din

Legea nr. 188/2000 cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că în cazul refuzului

executorului de a îndeplini un act sau de a îndeplini o executare silită, dacă părţile stăruie în

cererea de îndeplinire a actului, executorul judecătoresc este obligat să motiveze refuzul în

termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.

Indiferent de felul contestaţiei, în mod constant s-a decis că, pe această cale nu se poate

modifica sau anula hotărârea pusă în aplicare. Instanţa care rezolvă contestaţia se limitează să

cerceteze dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind

executarea silită, sau, când este cazul, stabileşte întinderea şi înţelesul dispozitivului ce se

execută. Singurele apărări de fond care pot fi invocate sunt cele care vizează cauze de stingere

a obligaţiei intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii.

Dacă această soluţie este fermă în cazul hotărârilor care emană de la organele cu

activitate jurisdicţională şi deci în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, ea trebuie

nuanţată în cazul altor titluri executorii. S-a decis astfel că, în cazul titlurilor care nu provin de

la organe de jurisdicţie, debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestaţiei, toate apărările de

fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei.

Consider că, în fiecare ramură de drept, contestaţia la executare îmbracă unele forme

specifice specializării.

De asemenea, contestaţia la executare îşi păstrează şi în viziunea noului Cod de

procedură civilă arhitectura procesuală reglementată de vechea lege procesuală în materia

controlului legalităţii actelor de executare silită. Cu toate acestea, reglementarea a fost

armonizată cu noua viziune a legiuitorului în materia căilor de atac, fiind prevăzută drept cale

de atac generală împotriva sentinţelor prin care se soluţionează contestaţii la executare sau a

încheierilor prin care se soluţionează cererile de suspendare apelul şi nu recursul omisso

47

medio, cum era în vechea reglementare. Noul Cod de procedură civilă, venind în întâmpinarea

ideii apropierii justiţiabilului de justiţie, a prevăzut o competenţă teritorială alternativă în

favoarea judecătoriei de la locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al

urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării

silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea

în care se află instanţa de executare.

Așadar, toate argumentele prezentate mai sus mă îndreptăţesc să consider că acest

fenomen, și anume, contestația la executare, reprezintă un fenomen des întâlnit în practica

judiciarã, care stârnește discuții aprinse în orice activitatea profesională, dar și în modul de

aplicare în relația cu instituția abilitată să treacă la procedura de executare pe marginea lui, și

anume, contestația la executare silită în materie fiscală.

Natura juridică a contestației la executare prezintă interes, întrucât de calificarea acestui

mijloc procesual depinde modul de soluționare a altor probleme pe care le ridică activitatea de

executare silită.

48

BIBLIOGRAFIE

A. Tratate, cursuri universitare, monografii

1. C.-D. Popa, R. Bufan, A. Fanu Moca, Drept financiar. Curs universitar, Ed. Alma

Mater Timisiensis, 2001, p. 327-328

2. C. Roşu, op. cit., p. 470

3. D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură

fiscală, Ed. Rosetti, București, 2005, p.414

4. Eugen Huruba, Contestaţia la executare în materie civilă, cu referiri la Noul Cod de

procedură civilă, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2011, p. 95

5. Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Ed. a IV-a revăzută si adăugită, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2011

6. Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Științifică,

București, 1962, p. 143.

7. Gh. Piperea, C. Antonache, M. Piperea, A. Răţoi, A. Atanasiu, op. cit., p. 710

8. I. Leș, Principii și instituții de drept procesual civil, vol. III, Ed. Lumina Lex,

București, 1999, p. 266;

9. I. Gârbuleţ, A. Stoica, Ghid practic de executare silită, ediţia a 2-a, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2010, p. 3.

10. I. Stoenescu, op. cit. , vol II, pag. 212

1. M. Minea, Dreptul finanțelor publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 1999, p. 237

11. S. Zilberstein, V.-M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 23;

49

12. V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, Bucureşti, 1935, p. 463 şi urm.

B. Articole și studii din reviste de specialitate

1. A.M. Ungureanu, Consideraţii asupra unor modificări legislative prevăzute de Noul

Cod de procedură civilă în materia executării silite, în R.R.E.S, nr.1/2011

2. D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură

fiscală, în Dreptul nr. 4/2004, p.19

3. Fl. Măgureanu, G. Măgureanu Poptean, Consideraţii privind executarea garanţiilor

reale mobiliare, Revista de Executare Silită nr. 14/2008

4. Gliga, Doctrină și reglementări juridice privind executarea creanțelor bugetare, în Fiat

Justitia nr.1/1997, p. 45-64

5. S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 230; B. Ionescu, Studiu tematic şi de practică

judiciară referitor la instituţia procesual-procedurală a contestaţiei la executare (I), în

„Dreptul” nr. 10/2004, p. 217

6. V. Cârstoiu, Procedura de judecată a contestației la executare, în R.D.C., nr. 12/2004,

p. 96.

50