CONSIDERAŢII PRIVIND DREPTURILE

ŞI LIBERTĂŢILE COPILULUI

ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Porumbescu Alexandra

CUPRINS

I. Aspecte introductive........................................................ pag. 3

II. Prevederi interne...............................................................pag. 7

II 1) Garantii constitutionale............................................ pag. 7

II 2) Cadrul legislativ national.........................................pag. 9

III. Drepturile si libertatile fundamentale ale copilului din

perspectiva reglementarilor europene............................ pag. 15

Bibliografie......................................................................pag. 23

2

I. Aspecte introductive

O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, existenţă interpersonală şi interstatală în mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea, responsabilitatea.

Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale copilului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor, in speta ale copiilor, esenţiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite şi garantate prin Constituţie şi legi1.

Colocviul de la Aix din 1981 a considerat că, prin noţiunea de drepturi fundamentale individuale trebuie să se înţeleagă „ ansamblul drepturilor şi libertăţilor recunoscute atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice (de drept privat şi de drept public) în virtutea Constituţiei, dar şi a textelor internaţionale, şi protejate atât contra puterii executive, cât şi contra puterii legislative de către judecătorul constituţional (sau de către judecătorul internaţional)”2.

Drepturile omului trebuie înţelese şi exercitate în strânsă corelaţie cu responsabilităţile care decurg din ele. Exercitarea fiecărui drept presupune în acelaşi timp manifestarea unei anumite responsabilităţi. De exemplu: dreptul la libertatea expresiei presupune şi responsabilitatea de a nu insulta sau calomnia nici o persoană. Recunoaşterea demnităţii şi a drepturilor egale, inegalabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume.

Drepturile omului nu constituie doar un sistem de norme juridice naţionale, ci şi un ansamblu complex de relaţii morale în interiorul societăţii. În viziunea UNESCO, noţiunea de drepturi ale omului comportă două aspecte fundamentale : aceste drepturi morale decurg din simplul fapt că fiecare individ este o fiinţă umană - aceste drepturi garantează demnitatea fiecăruia. Există drepturi legale, instituite conform regulilor juridice în societate, atât pe plan naţional cât şi internaţional 3. Pe scurt, există drepturi protejate prin lege şi drepturi relative de codurile etice stabilite între persoane în cadrul societăţii.

1 Ioan Muraru, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Actami, Bucuresti, 1998.,p1652 Manual de educatie pentru drepturile omului cu tineri3Nicolae Purdă, Protecţia drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.26,27

3

Drepturile omului reprezintă principalele condiţii care permit fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să-şi folosească cât mai eficient calităţile: fizice ,intelectuale, socio-afective, morale şi spirituale. Ele decurg din aspiraţia – tot mai mare -a omenirii la o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia este respectată şi protejată .Drepturile omului au un caracter universal: ele se referă la toate fiinţele umane de pe tot globul. Declaraţia Universală A Drepturilor Omului spune că toţi oamenii, indiferent cine sunt şi unde locuiesc, trebuie să fie capabili să trăiască în linişte, libertate şi pace . Încălcarea drepturilor omului a constituit sursa unor tragedii personale şi a unor mari conflicte sociale şi politice, a violentelor dintre naţiuni şi în interiorul acestora4 .

În 1945 a luat sfârşit cel de-al doilea război mondial. Milioane de copii din Europa mureau de frig, de foame sau seceraţi de boli. Atunci Organizaţia Naţiunilor Unite a creat UNICEF (United Nations International Children`s Emergency Fund). Acesta are drept scop principal ajutorarea şi protejarea vieţii copiilor, asigurarea dezvoltării lor depline.

Secolul XX a fost marcat de înţelegerea faptului că şi copilul este subiect ce necesită protecţie şi ocrotire deosebita, ca rezultat al imaturităţii sale fizice şi psihice. Treptat problema devine o preocupare a comunităţii internaţionale, găsindu-şi o amplă reflectare. Problematica protecţiei drepturilor şi libertatilor copilului a evoluat de la unele reglementări pe plan naţional spre nivel internaţional – aceasta reprezentînd o reacţie întîrziată la abuzurile flagrante şi persistente asupra copilului5.

De-a lungul secolelor copiii au fost trataţi şi consideraţi ca o prelungire a părinţilor, fără a deţine drepturi, familia (tatăl) avînd drepturi absolute asupra lor. Astfel, unele reglementări cu privire la situaţia copilului născut în căsătorie le găsim în Codex Hammurapi: copilul, a cărui mamă este liberă, are calitatea de om liber, cel născut dintr-o mamă sclavă şi tată liber capătă calitatea de dezrobit deplin la moartea tatălui său, iar cînd este procreat din părinţi sclavi are calitatea tot de sclav. Anterior Legii lui Hammurabi, copilul putea fi izgonit fără nici o formalitate; Codul lui Hammurabi limitează acest drept doar la cazuri grave şi numai cu aprobarea judecătorului.

La greci căsătoria era o sursă a puterii părinteşti. La început, autoritatea părintească a tatălui era foarte mare, el avînd drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor, drept de a-şi vinde copiii în sclavie. După epoca lui Solon, puterea tatălui scade, ramînînd doar dreptul de a recunoaşte sau nu paternitatea şi de a-l dezmoşteni în anumite cazuri6.

La romani căsătoria monogamă apare ca o forma de subjugare a femeii de către bărbat. Şeful familiei este numit, în scrierile timpului, pater familias, noţiune care evoca ideea de putere. În epoca veche aceasta putere era nelimitata: pater familias putea să-i pedepsească, să-i vîndă, să-i alunge din casa familiala, să-i abandoneze ca pe nişte lucruri nefolositoare, să-i căsătoreasca fără a-i întreba şi chiar să-i omoare după ce, în prealabil, se consulta cu rudele mai apropiate, al căror aviz, însă, nu era pentru el obligatoriu. Pater familias este singurul proprietar al patrimoniului familial, unicul judecător şi preot suprem al cultului familial ancestral. Copiii născuţi din concubinaj

4 Ibidem, p. 515Ion Filipescu, Adoptia si protectia copilului aflat in dificultate, ed, All 1997, p. 18. 6 Bulzan Carmen, Dragotoiu Florentina, Stamatescu Mihai - Educaţia pentru drepturile omului şi pace, p. 22.

4

erau consideraţi nelegitimi. Pe vremea lui Iustinian situaţia acestor copii se îmbunătăţeşte, ei dobîndind dreptul la alimente şi la moştenire7.

Nu se schimba, practic, situaţia copiilor în Evul Mediu. Ei se găseau în puterea paternă: tatăl sau mama (ca o reminiscenţă a matriarhatului) puteau să-şi omoare copilul îndată după naştere dacă existau motive temeinice în această privinţă. În timp acest obicei dispare. Copiii se găseau permanent sub puterea părinteasca şi numai căsătoria ducea la desfacerea acesteia. În caz de moarte a tatălui copiii treceau sub tutela mamei sau a unei persoane fixate de tata. Sub tutelă copiii rămîneau pînă la 15 ani pentru băieţi şi pînă la 12 ani pentru fete. Situaţia copiilor ilegali era complicată, recunoaşterea lor se interzicea sau era legată de anumite limitări în drepturi8.

Primele reglementări care încearcă să acorde copiilor un tratament special sînt legate de pedepsele pentru cei ce au comis infracţiuni. Ideea unor limite de vîrstă, care să diferenţieze pe minorul delincvent de infractorul adult este relevată în legiuirile mai multor state începînd cu Evul Mediu. Primele legiuiri româneşti care se refera la minori tratează minoritatea printre cauzele ce apără de pedeapsă sau micşorează pedeapsa; de pilda, Pravila lui Matei Basarab (1652, Ţara Româneasca) prevedea: ”coconii de tot şi cu totul se iartă, orice greşeală ar greşi”) – cocon însemnînd copilul pînă la al şaptelea an de vîrstă; de la 7 ani şi pînă la pubertate (14 ani băieţii şi 12 fetele), minorilor li se aplicau pedepse mai uşoare.

Dimpotrivă, în Manualul juridic al lui Andronache Donici (1814, Moldova) se arată că minorii, învinuiţi de omor, nu erau scutiţi de pedeapsa capitala, căci „cel ce de buna voie e ucigaş, după lege, se pedepseşte cu pedeapsa de cap, orice vîrstă ar fi”.

Sistemului penal englez, în privinţa faptelor comise de minori, i-a fost caracteristică de-a lungul timpului severitatea excesivă. După vîrsta de 8 ani minorii erau consideraţi infractori adulţi, fiind trimişi la aceleaşi închisori înainte de proces, judecaţi de aceleaşi instanţe şi condamnaţi la aceleaşi pedepse, inclusiv cu moartea, deportarea sau închisoarea ca şi adulţii9.

Din timpul romanilor şi pînă în Evul Mediu tîrziu copiii au fost abandonaţi în număr mare, în întreaga Europă, de către părinţi din toate categoriile sociale. La sfîrşitul sec. al XVIII-lea copiii încă mai puteau fi vînduţi de către părinţii lor, iar un copil de 7 ani putea fi executat pentru furt. Din punctul de vedere al grijii şi ocrotirii istoria copilăriei este un coşmar din care abia am început să ne trezim. Cu cît ne întoarcem mai mult în istorie, cu atît este mai scăzut nivelul de îngrijire acordat copilului, cu atît mai mare este probabilitatea ca aceştia au fost ucişi, abandonaţi, maltrataţi şi abuzaţi sexual.

Înţelegerea copilăriei, cel puţin după vîrsta de 7 ani, ca perioadă ce necesită grijă şi asistenţă speciale, a apărut treptat în Europa, începînd cu sec. al XVII-lea, ca expresie a raţionalismului şi umanismului epocii moderne. O contribuţie importantă, în acest sens, au avuto: filozoful englez John Locke, cu lucrarea Cîteva cugetări asupra educaţiei, Francois Fenelon, cu lucrarea Aventurile lui Telemaque şi tratatul Despre educaţia fetelor; umanistul şi pedagogul ceh Amos Komensky, autor al monumentalei lucrări

7 Emanuel Gutan, Drept Roman, Editura Universitatii Lucian Blaga Sibiu, 2004, p. 96.8 Irina Moroianu Zlotescu, Radu Demetrescu - Din istoria drepturilor omului, IRDO, Bucureşti, p. 36.9 Ibidem, p. 24.

5

Opera didactica omnia10. În lucrările citate au fost dezvoltate o serie de idei şi concepţii noi cu privire la copil, la metodele de disciplină educativă, au fost condamnate abuzul în materie de sancţiuni corporale.

La începutul sec. al XIX-lea apar primele reglementari legislative cu privire la sancţionarea juridică a părinţilor, care, prin maltratare, ajung să-şi omoare propriii copii. Totodată, capătă extindere ideea protecţiei copiilor bătuţi, abandonaţi şi delincvenţi11.

În anul 1959, Adunarea Generală a ONU a adoptat în unanimitate Declaraţia Drepturilor Copilului. Comunitatea internaţională are responsabilitatea apărării drepturilor copiilor. Viitorul omenirii depinde de modul în care copilul este pregătit pentru a avea o viaţă individuală potrivit cu idealurile proclamate în Cartea Naţiunilor Unite. În 1990, la New York, 71 de şefi de state şi guverne au semnat Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului. Acest din urmă document internaţional cuprinde în articolele sale o serie de prevederi referitoare la protecţia copiilor, la respectarea drepturilor acestora. Nici unul din articolele Declaraţiei Universale nu acoperă în amănunt drepturile copiilor. Copiii necesită o protecţie şi o grijă specială după naştere datorită imaturităţii lor fizice şi psihice. România a ratificat convenţia la 25 septembrie 1990. Convenţia cuprinde principiile generale care reglementează drepturile copilului, precum şi principalele drepturi pe care statele semnatare s-au angajat să le respecte. Printre acestea, amintim: non-discriminarea, supravieţuirea şi dezvoltarea, dreptul de a avea un nume, la naştere, şi de a i se asigura o cetăţenie, libertatea de expresie şi de opinie a copilului, libertatea gândirii, conştiinţei, religiei, libertatea de asociere, accesul la in formare corespunzătoare, securitatea socială, dreptul la sănătate deplină şi accesul la servicii sanitare şi medicale, interzicerea torturii, tratamentului sau pedepselor crude, pedepsei capitale, detenţiei pe viaţă şi arestării sau privării de libertate în mod ilegal. Numeroase organisme internaţionale s-au constituit şi acţionează pentru respectarea şi apărarea drepturilor copiilor12.

Statele semnatare ale Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului se confruntă în continuare cu dificultăţi serioase privind prevederile de îngrijire a copiilor, incluzând protecţia acestora de către rude, plasamentul familial formal sau informal, adopţia sau facilităţile de tip rezidenţial. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului conţine un număr de articole care au ca scop clarificarea obligaţiilor Statelor de a sprijini familiile în rolul lor şi de a retrage copiii din îngrijirea părinţilor numai dacă sunt întrunite anumite condiţii. Pe de altă parte, Convenţia solicită de asemenea Statelor Semnatare să asigure îngrijire substitutivă corespunzătoare pentru toţi copiii lipsiţi din orice motiv de îngrijirea părinţilor.

În ciuda atenţiei deosebite acordată acestui subiect în cadrul Convenţiei şi a existenţei anumitor instrumente suplimentare care oferă mai multă îndrumare, Comitetul pentru Drepturile Copilului a făcut apel în 2004 pentru dezvoltarea "Recomandărilor Naţiunilor Unite privind protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor".

10 Emanuel Gutan, Istoria gandirii juridice europene, note de curs.11 Ion Filipescu, op. cit., p. 21.12Adrian Năstase, Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O. Bucureşti, 1992, p.18

6

Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasa la parintii naturali, în familii substitutive, în institutii de îngrijire sau la scoala. Parintii si familiile, grupurile profesionale care lucreaza cu copiii, dar si orice cetatean responsabil ar trebui sa stie de existenta acestor drepturi. Drepturile copilului se regasesc intr-o serie de documente internationale care definesc drepturile si principiile dezvoltarii normale a unui copil. Statul are rolul de a fi garantul acestor drepturi si de a asigura respectarea lor. Acest lucru contrazice perceptia majoritara potrivit careia statul poate înlocui parintii, din moment ce poate asigura copilului adapost si mîncare.

II Prevederi interne

II 1) Garantii constitutionale

Apropierea unui sau altui stat de idealul statului de drept este determinata, în primul rînd, de asumarea de către acesta a responsabilităţii faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, concretizată în consfinţirea constituţionala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi în garantarea juridică a exercitării efective a acestora. Astfel, problematica protecţiei drepturilor omului, în special ale copilului, prezintă pentru societatea contemporana o importanţă majora atît din punct de vedere teoretico-ştiinţific, cît şi practic. Protectia drepturilor copilului a luat o amplare deosebita, dupa evenimentele din decembrie 1989, atat datorita instaurarii unui regim democratic, fapt ce a permis alinierea Romaniei la reglementarile internationale existente in acest domeniu, cat si datorita necesitatii existentei unui sistem real de protectie a drepturilor copilului13.

Reglementarea interna a oricarui stat de drept intr-o anumita materie porneste de la prevederile constitutionale. In acest sens este esentiala analiza referirilor la protectia speciala care este acordata drepturilor copiilor si tinerilor prin chiar Constitutia Romaniei. Pentru Guvernul României, a garanta şi a respecta drepturile copiilor, pe care le plasează într-o zonă de interes special reprezintă o prioritate naţională. Pornind de la premisa politică majoră a continuării şi aprofundării reformei în domeniu, prin valorificarea experienţei şi a rezultatelor pozitive obţinute până în prezent, noua strategie în acest domeniu sensibil reprezintă o revizuire şi o îmbunătăţire situaţiei anterioare.

România a ratificat Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului încă din anul 1990. O dată cu intrarea în vigoare a Constituţiei, în anul 1991, un principiu important impus de Convenţie a fost inclus şi printre principiile constituţionale care garantează libera dezvoltare a personalităţii umane; se stipulează: "Copiii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor". Pentru ratificarea Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi a cooperării în privinţa adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, Parlamentul României a adoptat o lege specială.

13 Cristina Otovescu, op. cit., p.140-144.7

In Constitutia Romaniei, in dispozitiile sale referitoare la drepturile, indatoririle si libertatile fundamentale ale cetatenilor se fac urmatoarele precizari: in caz de neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. De asemenea, se precizeaza ca tratatele ratificate de parlamentul Romaniei fac parte din dreptul intern. Superioritatea dreptului international public este consacrata si in tratatele comunitare, iar Conventia asupra tratatelor, din 1969, stabileste ca un stat nu poate invoca dreptul sau intern pentru neexecutarea unui tratat la care este parte (art. 27)14.

Art. 1 alin 2 din legea relevanta in domeniu prevede ca <autoritatile publice, organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice responsabile de protectia copilului sunt obligate sa respecte, sa promoveze si sa garanteze drepturile copilului stabilite prin Constitutie si prin lege, in concordanta cu prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin legea nr. 18/1990, republicata, si ale celorlalte acte internationale in materie la care Romania este parte>. Respectarea si garantarea drepturilor copilului, stipulate in Constitutia Romaniei modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/200315 - se realizeaza conform urmatoarelor principii16:

respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;  egalitatea sanselor si nediscriminarea;  responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea

obligatiilor parintesti;  primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea

drepturilor copilului;  descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si

parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;  asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;  respectarea demnitatii copilului;  ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de

varsta si de gradul sau de maturitate;  asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului,

tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie; 

celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;  asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului;  interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie

cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie.

II 2) Cadrul legislativ national14 Martian I. Niciu, Drept international public, Ed. Servosat,Arad, 1999, pag.14 15 http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=33916 http://www.birouldeconsiliere.ro/detaliu.aspx?eID=81&t=Articole

8

Promovarea si apararea drepturilor copilului in Romania se realizeaza sub patronajul statului si prin Autoritatea Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), constituita in baza prevederilor Hotararii de Guvern nr. 1432/2004 care se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei17.

La jumătatea lunii iunie 2004, Parlamentul român a adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, proiectul de modificare a OUG 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Legea privind regimul juridic al adopţiei18 precum şi legea referitoare la protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Noua lege pentru drepturile copilului stabileste foarte clar, pentru prima data, ca principala responsabilitate de a creste un copil revine mai intai de toate parintilor naturali ai acestuia. Legea obliga de asemenea comunitatea locala sa sprijine copilul si familia. Legea 272/200419 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului are un pronunţat caracter social, centrându-se pe prevenirea separării copilului de familia sa; legea urmăreşte sprijinirea familiei şi comunităţii care există în jurul fiecărui copil, încercând să le ofere sprijin în procesul atît de complex care este creşterea unui copil.

Acest act normativ stipuleaza, inca de la inceputul ei ca orice reglementare adoptata in domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului(art. 2 ).Acest principiu este impus in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele de judecata.

Asigurarea respectarii acestor drepturi revine parintilor, ce sunt raspunzatori pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului. In subsidiar, raspunderea revine colectivitatii locale din care face parte copilul si familia sa , statul, prin organismele sale, avand obligatia de a sprijini parintii sau alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil.

Principiul interesului superior al copilului, de la care porneste legea romana in reglementarea drepturilor fundamentale ale copilului, este enuntat si de Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 29 noiembrie 1989 si intrata in vigoare la 2 septembrie 199020.

17 Hotărâre nr. 1432/2004 din 02/09/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 868 din 23/09/200418 Lege nr. 273/2004 din 21/06/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004 privind regimul juridic al adoptiei19 Legea nr. 272/21 iunie 2004 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 557 din 23/06/2004 20 Romania a ratificat Conventia prin Legea nr. 109 din 18 septembrie 1990 publicata in Monitorul Oficial nr. 199 din 28/09/1990

9

Mai mult, legea privind regimul juridic al adopţiei, elaborată în colaborare cu experţi europeni independenţi recomandaţi de Comisia Europeană, este guvernată de principiul interesului superior al copilului. Noile reglementări cu privire la adopţie respectă prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte şi oferă baza legală pentru aplicarea unor proceduri similare cu cele existente în ţările Uniunii Europene. Răspunderea pentru creşterea copilului şi asigurarea dezvoltării sale le revine în primul rând părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali. Autorităţile au obligaţia de a acorda ajutor corespunzător parinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea răspunderii care le revine în creşterea şi îngrijirea copilul.

Potrivit unor experţi europeni, printre care şi autori ai Convenţiei de la Haga, Legea adopţiei a fost elaborată în spiritul respectivei convenţii privind drepturile copiilor. Tot în scopul protejării copilului au fost înfiinţate Tribunalele pentru Minori, care vor judeca diversele cauze în care aceştia sunt parte21.

Protecţia şi promovarea drepturilor copilului este unul din indicatorii cei mai sensibili ai sănătăţii unei societăţi. Este una dintre temele preferate ale ştiinţelor socio-umane. Studiile de sociologie a copilăriei realizate în ultimile decenii ale secolului trecut au pus în evidenţă dinamica contradictorie a proceselor care modelează copilăria împreună cu rolul familiei ca mediu protector natural şi instituţie de socializare a copilului22. Statisticile releva faptul ca in urma programului de reformare a sistemului de protecţie a copilului, numărul copiilor aflaţi în instituţii a scăzut, în timp ce numărul copiilor plasaţi în familii substitut înregistrează o creştere constantă. Cele mai bune veşti se referă la numărul în continuă scădere, de la an la an, al copiilor părăsiţi în spitale. Schimbările rezultate în urma programelor de reformă a sistemului de protecţie a copilului sunt evidente în toate domeniile acestui sector. De-a lungul anilor, au fost dezvoltate servicii alternative care oferă servicii de bază familiilor care întâmpină dificultăţi în a rămâne împreună şi în a îşi păstra copiii în sânul familiei. Au fost înfiinţate tipuri noi de centre rezidenţiale ca urmare a închiderii multora dintre vechile instituţii. Impactul reformei din sistemul de protecţie a copilului este evident în datele statistice anuale care indică o scădere semnificativă a numărului de copii abandonaţi, cât şi scăderea mortalităţii infantile23. 

Copiii trebuie sa beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toti indreptatiti inca din momentul nasterii. Din acest punct de vedere, drepturile copilului pot fi grupate in trei categorii:

1. drepturile de protectie – se refera la protectia impotriva oricarei forme de abuz fizic sau emotional, precum si impotriva oricarei forme de exploatare;

2. drepturile de dezvoltare – se refera la disponibilitatea si accesul la toate tipurile de servicii de baza, precum educatia si serviciile de ingrijire medicala’

3. drepturile de participare – se refera la dreptul copilului de a fi implicat in deciziile care il privesc.

21 ROMANIA – FOCUS, ed. Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate22Cristina Otovescu, Protectia juridica a drepturilor omului, ed. Scrisul Romanesc, 2006, p.72. 23 http://www.anpdc.ro/content.aspx?id=55

10

Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protectiv . Copii trebuie protejati impotriva unonr situatii de risc, precum transferul ilegal in strainatate, violenta, abuz sau neglijare din partea parintilor sau a ingrijitorilor sai. In plus, trebuie protejate relatiile copilului cu familia. Copii au dreptul sa isi cunoasca parintii, sa fie ingrijiti de parinti si nu pot fi separati de acestia decat in conditii strict definite. Daca are totusi loc o astfel de separare, copii au dreptul sa mentina relatii personale si sa fie in contact direct cu parintii chiar si atunci cand locuiesc in tari diferite.

Este necesara intelegerea protectiei deosebite care se acorda drepturilor si libertatilor copilului fata de anumite abuzuri, in special pentru copii aflati in situatii vulnerabile:

Protectia copilului impotriva exploatarii economice Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans

la o munca ce comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. Este interzisa orice practica prin intermediul careia un copil este dat de unul sau de ambii parinti ori de reprezentantul lui legal in schimbul unei recompense sau nu, in scopul exploatarii copilului sau a muncii acestuia. In situatiile in care copiii de varsta scolara se sustrag procesului de invatamant, desfasurand munci cu nerespectarea legii, unitatile de invatamant sunt obligate sa sesizeze de indata serviciul public de asistenta sociala. In cazul unor asemenea constatari, serviciul public de asistenta sociala impreuna cu inspectoratele scolare judetene si cu celelalte institutii publice competente sunt obligate sa ia masuri in vederea reintegrarii scolare a copilului.

Protectia copilului impotriva consumului de droguri Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva folosirii ilicite de stupefiante si

substante psihotrope. Este interzisa vanzarea de solventi copiilor, fara acordul parintelui ori al altui reprezentant legal.

Agentia Nationala Antidrog, in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copiilor, si, dupa caz, cu alte autoritati sau organe de specialitate ale administratiei publice centrale, are obligatia de a lua masurile corespunzatoare pentru:

prevenirea folosirii copiilor la productia si traficul ilicit al acestor substante;  constientizarea publicului larg si, in mod particular, a copiilor cu privire la

aceasta problematica, inclusiv prin intermediul sistemului de invatamant si, dupa caz, prin introducerea acestui subiect in programa scolara; 

sprijinirea copiilor si familiilor acestora, prin consiliere si indrumare - daca este necesar, de natura confidentiala, dar si prin elaborarea de politici si strategii care sa garanteze recuperarea fizica si psihica si reintegrarea sociala a copiilor dependenti de droguri, inclusiv prin dezvoltarea in acest scop de metode de interventie alternativa la institutiile psihiatrice traditionale; 

11

dezvoltarea suplimentara a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra aparitiei consumului de droguri la copii, ca si asupra implicarii acestora in productia si traficul ilicit de droguri; evaluarea permanenta a acestor situatii, a progreselor realizate, a dificultatilor intampinate si, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor; 

dezvoltarea unui sistem de informare publica care sa reduca toleranta in ceea ce priveste consumul de droguri si sa ajute la recunoasterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales in randul copiilor.

 Protectia copilului impotriva abuzului sau neglijentei

Prin abuz asupra copilului se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului. Prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.

Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice forma, precum si privarea copilului de drepturile sale de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie cat si in orice institutie care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor.

Orice persoana care, prin natura profesiei sau ocupatiei sale, lucreaza direct cu un copil si are suspiciuni in legatura cu existenta unei situatii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligata sa sesizeze serviciul public de asistenta sociala sau directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in a carei raza teritoriala a fost identificat cazul respectiv.

Protectia copilului impotriva rapirii sau oricaror forme de traficare Ministerul Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor masurilor legislative, administrative si educative destinate asigurarii protectiei efective impotriva oricaror forme de trafic intern sau international al copiilor, in orice scop sau sub orice forma, inclusiv de catre propriii parinti. In acest scop, autoritatile publice au responsabilitatea elaborarii unei strategii la nivel national pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare si monitorizare a activitatilor intreprinse.

Protectia copilului impotriva altor forme de exploatare

12

Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare. Institutiile si autoritatile publice, potrivit atributiilor lor, adopta reglementari specifice si aplica masuri corespunzatoare pentru prevenirea, intre altele:

transferului ilicit si a nereturnarii copilului;  incheierii adoptiilor, nationale ori internationale, in alte scopuri decat interesul

superior al copilului;  exploatarii sexuale si a violentei sexuale;  rapirii si traficarii de copii in orice scop si sub orice forma;  implicarii copiilor in conflicte armate;  dezvoltarii fortate a talentelor copiilor in dauna dezvoltarii lor armonioase, fizice

si mentale;  exploatarii copilului de catre mass-media;  exploatarii copilului in cadrul unor cercetari ori experimente stiintifice.

Tuturor copiilor trebuie sa li se asigure satisfacerea nevoilor de baza, prin respectarea drepturilor de dezvoltare, nu numai pentru supravietuire si protectie, ci si pentru a-si dezvolta personalitatea, talentele, abilitatile mentale si fizice. Ei au nevoie de tot ceea ce ii poate ajuta sa creasca si sa se dezvolte. De exemplu, au nevoie de prieteni si de familie, de dragoste si de distractie, au nevoie de un mediu curat si de locuri de joaca, de povesti si de muzica, de scoli si biblioteci, precum si de toate lucrurile care le stimuleaza mintea si ii ajuta sa creasca si sa se dezvolte.

Prin urmare, copii au drepturi de dezvoltare, precum dreptul la educatie, dreptul la ingrijiri medicale, dreptul la asistenta sociale, etc.

Drepturile de participare le permit copiilor sa opineze in ceea ce priveste vietile lor. Acestea le ofera copiilor posibilitatea de a-si exprima parerile, de a discuta problemele pe care ei le considera importante, precum si de a cauta si a primi informatii relevante pentru ei24. In unele cazuri, legislatia romaneasca permite in mod explicit copiilor sa aiba un cuvant de spus dupa o anumita varsta: de exemplu, copii pot sa-si aleaga propria religie la varsta de 16 ani, insa religia lor nu poate fi schimbata fara consimtamantul lor nici inainte de varsta de 14 ani.

Drepturile de participare ale copilului sunt totusi limitate in sensul ca, pentru a si le exercita, copii trebuie sa fie capabili sa-si formeze propriile pareri. Chiar si copii mai mici beneficiaza de drepturile de participare, intrucat si ei au nevoi si capacitate participative. In conformita cu legislatia romaneasca in vigoare, copilul in varsta de peste 10 ani trebuie sa fie ascultat in toate procedurile juridice si administrative care il privesc. Si copii cu varsta mai mica pot fi audiati, iar daca autoritatea competenta considera de cuviinta, parerile copilului vor fi luate in considerare in functie de varsta si gradul de maturitate ale copilului. In concluzie, cu cat copilul avanseaza in varsta, cu atat mai multe nevoi participative va avea, si cu atat mai capabil va fi sa-si formeze propriile pareri. Corelativ dreptului de a-si exprima orice punct de vedere sta dreptul

24 Florian Emese , Protectia Drepturilor Copilului, Editia 2, Ed. CH Beck, 2007, p. 92.

13

copilului de a fi ascultat. Dreptul copilului de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie, pertinent, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste

Esentiala in reglementarea coordonarea interna a mijloacelor de protectie si promovare a drepturilor si libertatilor copilului este adoptarea Strategiei Naţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului 2008-2013. Implementarea acestei Strategii va asigura creşterea calităţii vieţii copilului, întrucât toate serviciile pentru copii vor respecta standarde minime prevăzute prin reglementări legale şi vor fi verificate periodic printr-un sistem competent, coerent şi unitar. Strategia reglementează aspecte care ţin de drepturile copiilor în general, dar şi de egalizarea şanselor pentru realizarea acestor drepturi pentru grupuri vulnerabile de copii şi tineri care necesită o atenţie sporită: copiii aflaţi la risc de separare de părinţi, copiii separaţi de părinţi,  copiii părăsiţi în unităţi sanitare, tinerii beneficiari ai unei măsuri de protecţie, copiii abuzaţi, neglijaţi sau supuşi exploatării, copiii delincvenţi, copiii cu dizabilităţi, infectaţi hiv sau bolnavi sida şi boli cronice grave, copiii cu tulburări de comportament, copiii aparţinând minorităţilor etnice. Strategia se adresează şi părinţilor, atât în calitate de beneficiari direcţi ai serviciilor sociale, alături de copii, cât şi în vederea responsalizării lor în creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii. Totodată, Strategia are în vedere profesioniştii care interacţionează cu copiii, precum şi comunitatea locală25.

Principalii parteneri in implementarea Strategiei sunt reprezentantii societatii civile, prin intermediul organizatiilor neguvernamentale, universitati si alte institutii de invatamant, institute de cercetare. Unii din partenerii importanti din domeniul protectiei copilului sunt Biserica Ortodoxa Romana si cultele religioase recunoscute de lege. Evaluarea implementarii Strategiei se va realiza in mod periodic, anual si la incheierea perioadelor de implementare ale planurilor operationale. Monitorizarea se va realiza in mod sistematic de catre persoane desemnate din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Insasi prin definirea lor, organizatiile non-guvernamentale reprezinta o alternativa la institutiile care apartin statului. Ele reprezinta aspectul comunitar al asocierii indivizilor in vederea realizarii unor obiective colective. Este o certitudine faptul ca si statul, prin institutiile pe care le0a dezvoltat, urmareste atingerea unor obiective colective, dar practicile sociale au o forma institutionala, plecand de la interesul general manifestat in perpetuarea si conservarea sistemului social. Si in domeniul protectiei copilului, poate mai pronuntat decat in alte domenii, organizatiile non-guvernamentale au participat la schimbarea practicilor sociale. Mai mult, chiar directiile judetene pentru protectia copilului au functionat o perioada pe modelul unor organizatii non-guvernamentale, iar acum ele constituie structuri institutionale ale autoritatii publice locale26. In Romania in prezent exista numeroase ONG-uri si fundatii pentru apararea si promovarea drepturilor

25 http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_14489/Guvernul-a-aprobat-Strategia-Nationala-in-domeniul-protectiei-drepturilor-copilului-2008-2013.html26 Holt Romania, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si familiei, ed. Lumen, 2002, p. 13.

14

copilului dintre care se evidentiaza: Unicef, Salvati copii, World Vision,etc, care deruleaza programe in sprijinul copiilor.

III. Drepturile si libertatile fundamentale ale copilului din perspectiva reglementarilor europene

"Cetatenia europeana” a fost definita prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat in 1992 la  Maastricht. Incluzind drepturi, obligatii si participarea la viata politica, cetatenia europeana vizeaza consolidarea imaginii si a identitatii Uniunii Europene si implicarea mai profunda a cetateanului in procesul de integrare europeana. Este cetatean al Uniunii Europene orice persoana avand nationalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv. Cetatenia Uniunii Europene vine in completarea cetateniei nationale, facand posibila exercitarea unora dintre drepturile cetateanului Uniunii pe teritoriul statului membru in care locuieste (si nu numai in tara din care provine, asa cum se intampla inainte). In plus, cetatenia europeana are la baza principiile comune ale statelor membre, incluse in Tratatul de la Amsterdam: principiul libertatii, principiul democratiei, principiul respectarii drepturilor omului si al libertatilor fundamentale si principiul statului de drept, si decurge din drepturile fundamentale ale omului si drepturile specifice acordate cetateanului european (drepturi de libera circulatie si drepturi civice), descrise in Tratat. Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999, intareste protectia drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare si recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor27.

Drepturile fundamentale si valorile democratice sunt respectate in statele membre ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte precum Conventia Europeanã a Drepturilor Omului (1950), Declaraþia universalã a drepturilor omului (1948), Carta Sociala Europeanã (1962) sau Carta comunitarã a drepturilor sociale fundamentale ale lucrãtorilor (1996). Uniunea si statele sale membre sunt deci obligate sa respecte aceste valori, organismele care vegheaza la respectarea lor fiind tribunalele nationale si Curtea Europeana de Justitie28. Daca un stat membru incalca drepturile fundamentale si valorile democratice in mod flagrant si sistematic, Uniunea poate sa ii impuna sanctiuni politice sau economice. Una dintre conditiile care trebuie indeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeana este respectarea acestor drepturi fundamentale. Comisia Europeana, avind rolul de a veghea la respectarea Tratatului,

27 Bianca Predescu, Drept Instituţional Comunitar note de curs universitar,Craiova 200628Andresan-Grigoriu Beatrice, Stefan Tudorel , Drept comunitar , ed. ALL Beck , 2007, p. 456.

15

supravegheaza aplicarea prevederilor legate de cetatenia europeana si elaboreaza rapoarte periodice asupra progreselor realizate si asupra dificultatilor intalnite.

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, in mod oficial, in decembrie 2001, cand a fost proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document este structurat in 6 capitole – Demnitatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetatenia si Justitia – cuprinzand in total 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii Europene si drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetateanului european.

Datorita extinderii relatiilor intre state, au aparut anumite categorii de persoane care trebuie sa fie protejate la nivel mondial, asa cum sunt copii. Toate statele membre ale comunitatii internationale s-au angajat sa depuna toata eforturile pentru a indeplini anumite deziderate. Astfel, prin mintermediul invatamantului, tineretul sa fie educat in spiritual respectarii demnitatii umane, al egalitatii pentru toti oamenii si toate popoarele, fara deosebire de rasa, culoare, de limba, sex sau religie. Se urmareste adoptarea masurilor corespunzatoare in scopul pregatirii tineretului pentru viata in societate, stimulandu-i interesul pentru problemele unei lumi in schimbare si asigurandu-i un rol din ce in ce mai mare si mai active in viata si in evolutia societatii. Statele s-au angajat sa orienteze sis a in incurajeze in toata masura posibila utilizarea mijloacelor de informare pentru o mai buna cunoastere a aspiratiilor umane, in scopul promovarii in cadrul tineretului a unei difuziuni largi de idei si cunostinte care se intemeiaza pe o informatie obiectiva, pe o discutie libera, ca o conditie esentiala pentru intarirea respectului fata de demnitatea umana si fata de diversitatea culturilor29.

In viziunea Uniunii Europene, punctul de vedere asupra principalelor drepturi civile ale copilului pleaca de la ideea ca aceste drepturi sunt o institutie complexa, care imbina elemente legislative realizate in dreptul international si in dreptul intern. Copilul are dreptul sa fie informat asupra drepturilor sale precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora.

Reperul fundamental al tuturor instrumentelor, al celorlalte documente pertinente precum si al oricaror reglementari interne dintr-un stat de drept european il reprezinta interesul major al copilului. Toate normele care privesc conditia copilului ( juridic vorbind a minorului) trebuie interpretate in interesul acestuia.

Aceasta presupune doua premise. Prima este vulnerabilitatea copilului, generata de imaturitatea fizica si intelectuala, ce reclama sprijin special de care el are nevoie pentru a se bucura de drepturile acordate prin lege. A doua consta in caracterul deplin al drepturilor copiilor – orice stirbire fiind exclusa – si in egalitatea completa a acestora, intre ei sau in raporturile cu majorii30.

O astfel de abordare ilustreaza ideea pretioasa ca prin copilarie nu se intelege doar o simpla perioada de tranzitie catre viata matura, copilaria avand o valoare de sine

29 Cristina Otovescu, op. cit., p. 145.30 Irina M. Zlatescu, Drepturile copilului si tanarului, Ed. Institutul roman pentru drepturile omului, Bucuresti, 2003, pag. 3

16

statatoare, ca o anumita epoca din viata omului, in care el trebuie sa se bucure de drepturile si obligatiile specifice acestei varste.

Problematica drepturilor copilului si ale tanarului s-a aflat in permanenta in atentia organismelor internationale, inca de la adoptarea, la 10 decembrie 1948 a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

Diferite calitativ de cele ale adultilor, drepturile copilului fac obiectul a numeroase documente, cu sau fara forta juridica, cu caracter universal sau regional, ce enunta principiile , standardele si normele ce trebuie respectate de state in raporturile cu cei mai tineri cetateni sau resortisanti ai sai.

La nivelul Uniunii Europene, orientările din domeniul drepturilor copilului joacă rolul de cadru regional solid pentru activitatea UE în promovarea şi protecţia drepturilor copilului în cadrul politicii externe globale a UE în domeniul drepturilor omului, precum şi în privinţa drepturilor copiilor. Pentru a consolida drepturile copilului, Uniunea Europeană s-a angajat, de mulţi ani, în acţiuni multidimensionale ce cuprind, în special, următoarele elemente: punerea în aplicare a Orientărilor Consiliului UE din 2003 privind copiii şi

conflictele armate; discutarea drepturilor copilului în relaţia cu ţările terţe, în special în cadrul

dialogului politic; finanţarea, în special prin intermediul Iniţiativei europeană pentru democraţie

şi drepturile omului (IEDDO), a proiectelor de promovare şi protecţie a drepturilor copiilor; pe parcursul procesului de extindere, monitorizarea progreselor înregistrate în

ceea ce priveşte promovarea drepturilor copilului şi sprijinirea reformei protecţiei copilului în ţările candidate şi potenţial candidate; în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană, alături de statele

latino-americane, propune şi susţine anual o rezoluţie privind „drepturile copilului” şi solicită periodic statelor să semneze, să ratifice şi să pună în aplicare Convenţia cu privire la Drepturile Copilului şi protocoalele opţionale ale acesteia. Statele parti la aceasta Conventie se angajeaza sa asigure copilului protectia si ingrijirile necesare pentru bunastarea sa, tinand cont de drepturile si obligatiile parintilor sai, ale tutorilor sai, ale altor persoane responsabile legal pentru el si vor lua in acest scop toate masurile legislative si administrative corespunzatoare. Pentru aceasta, in toate deciziile care ii privesc pe copii, fie ca sunt luate de institutii publice sau private de ocrotiri sociale, de catre tribunale, autoritati administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie sa fie luate in considerare cu prioritate. sprijin pentru activitatea actorilor internaţionali şi regionali relevanţi în

domeniul drepturilor copilului, în special Secretarul General al ONU, Consiliul de Securitate al ONU, organismele tratatelor ONU, în special Comitetul pentru drepturile copilului, procedurile speciale şi mecanismele ONU, precum şi sprijin pentru organizaţiile corespunzătoare din cadrul ONU, în special UNICEF, OHCHR, OIM, OMS şi UNFPA şi mecanismele regionale, în special Consiliul Europei, OSCE,

17

reţeaua europeană de Ombudsman pentru copii şi organizaţiile societăţii civile. "Avocatul copilului" este o institutie de sorginte europeana, care a depasit apoi granitele Europei, existand in momentul de fata atat o tendinta de generalizare a institutiei in tot mai multe tari si regiuni din lume, cat si o tendinta de unificare la nivel international31.

Experienta pozitiva a tarilor care au adoptat aceasta institutie reprezinta nu doar un progres incontestabil in domeniul monitorizarii, apararii si promovarii drepturilor si intereselor copilului, ci si un factor indispensabil, in lipsa caruia nu se poate realiza bunastarea generala a copilului. Specializarea pe domenii a institutiei "Avocatul poporului" si crearea mai multor institutii la nivelul unei tari este tendinta actuala ce deriva din constatarea faptului ca reprezentarea si apararea  drepturilor si intereselor diverselor grupuri sau categorii sociale este tot mai dificila intr-un cadru general, cum este cel al "Avocatului poporului" la nivel national, astfel ca se impune o specializare, in acest context aparand si "Avocatul Copilului"  sau departamentul care sa apere si sa promoveze drepturile si interesele copilului.Mare parte din actualele probleme din domeniul implementarii drepturilor copilului sunt datorate si faptului ca nu exista o institutie care sa reprezinte copilul si drepturile acestuia in relatia cu principala autoritate decizionala, Guvernul Romaniei. Exista deja suficiente exemple de state care au creat institutia Avocatului Copilului si fac in mod clar progrese in privinta protectiei minorilor. Recomandarea 1286 a Adunarii Parlamentare asupra unei strategii europene pentru copii a urgentat puternic crearea unor asemenea posturi la nivel national, cu garantarea independentei si profesionalismului necesar pentru o imbunatatire reala in situatia copiilor32.

La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale. S-a promovat astfel o Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni. Tratatul de la Lisabona menţine drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie.

Pentru a completa acţiunea sa globală în lupta împotriva tuturor formelor de violenţă asupra copiilor cu măsuri specifice pentru fiecare ţară, Uniunea Europeană, luând în considerare formele predominante de violenţă în diferitele ţări şi regiuni ale lumii şi abordând, în acelaşi timp, aspectele legate de sex ale violenţei asupra copiilor, va elabora strategii naţionale pentru acţiuni precise în ţările terţe. Pentru elaborarea strategiilor şi ca o bază pentru acestea, Uniunea Europeană va efectua, într-o primă etapă, o evaluare cuprinzătoare a situaţiei din diferitele ţări în ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor. O astfel de evaluare ar trebui să se bazeze, pe cât este posibil, pe

31 Martian I. Niciu, op.cit., pag.14 32 http://www.coe.int/T/TransversalProjects/Children/other%20langauges/Booklet_Romanian.pdf

18

materialele existente, în special pe cele de la UNICEF, de la mecanismele speciale ale ONU, de la sursele guvernamentale şi de la actorii relevanţi din societatea civilă.

La nivelul Consiliului Europei s-a elaborat un program intitulat “Construirea Unei Europe Cu Şi Pentru Copii”, care isi propune ca principale scopuri garantarea respectării drepturilor copilului peste tot şi de către toţi în Europa, eradicarea tuturor formelor de violenţă asupra copiilor prin protecţia copiilor, prevenirea violenţei, urmărirea delicvenţilor şi participarea copiilor. Printre altele trebuie acordată o atenţie specială celor mai vulnerabili copii: celor cu disabilităţi, celor care trăiesc în sărăcie şi celor care nu sunt întreţinuţi de părinţii lor. Programul „Construirea unei Europe cu şi pentru copii” va milita împotriva tuturor formelor de violenţă asupra copiilor, dedicându-se în special: sensibilizării, educării, pregătirii şi dezvoltării unor competenţe pentru promovarea unei culturi a non-violenţei şi pentru a atinge nivelul de toleranţă zero. Va ajuta statele să stabilească strategii de prevenire a violenţei asupra copiilor. El va viza ameliorarea sistemelor care facilitează semnalarea cazurilor de violenţă prin intermediul serviciilor pentru copii, a măsurilor de sprijinire a familiei, reperării precoce şi a constatării profesioniste a cazurilor de maltratare. Va contribui, de asemenea, oferind autorităţilor şi profesioniştilor capacitatea de a răspunde rapid şi adecvat, cazurilor de violenţă semnalate. Se urmareste ajutarea statelor să consolideze şi să dezvolte strategiile naţionale destinate protejării drepturilor copilului, să conceapă un cadru juridic complet, coerent şi accesibil si va propune modele eficiente pentru cadrul instituţional şi încurajand lansarea unor procese participative pentru elaborarea şi aplicarea politicilor naţionale. Programul „Construirea unei Europe cu şi pentru copii” intenţioneaza să mobilizeze toate sectoarele societăţii, să le sensibilizeze asupra responsabilităţilor lor specifice şi să le consolideze capacitatea de a preveni violenţa şi de a proteja copiii. El va ameliora accesul copiilor la informaţii şi va dezvolta metode şi instrumente care să permită asigurarea unei participări reuşite a copiilor la toate nivelurile: local, regional şi naţional. Acest program va beneficia pe deplin de cooperarea internaţională combinand instrumente importante, cum ar fi stabilirea normelor, proceselor de monitorizare, elaborarea politicilor, asistenţa tehnică şi sensibilizarea şi le va pune în serviciul drepturilor copilului. El va acţiona în parteneriat cu alţi actori importanţi din Europa, cum ar fi Uniunea Europeană şi UNICEF şi va asigura o continuare adecvată recomandărilor formulate de studiul Naţiunilor Unite privind violenţa asupra copiilor33.

În cadrul politicii de dezvoltare a Uniunii Europene, „Consensul european privind Dezvoltarea” include respectarea drepturilor copilului în statele membre ale UE prin trimitere la principalele cadre internaţionale în domeniul drepturilor omului şi la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Prin elaborarea documentului intitulat „orientări ale Uniunii Europene pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului”, Uniunea Europeană subliniază importanţa principalelor instrumente juridice, norme şi standarde europene şi internaţionale în domeniul drepturilor omului, precum şi a

33 http://www.coe.int/T/TransversalProjects/Children/other%20langauges/Booklet_Romanian.pdf19

angajamentelor politice relevante în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copilului, în special a Declaraţiei universale a drepturilor omului, a Declaraţiei drepturilor copilului, a pactelor internaţionale privind drepturile omului, a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului şi a celor două protocoale opţionale ale acesteia, a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a Statutului Curţii Penale Internaţionale, precum şi a Declaraţiei de Dezvoltare a Mileniului şi a Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, a declaraţiei şi a planului de acţiune „O lume demnă pentru copii” adoptate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite în 2002, precum şi a altor instrumente şi standarde relevante în domeniul drepturilor copilului, astfel cum sunt menţionate în Anexa II. Uniunea Europeană îşi reafirmă hotărârea de a urmări cu prioritate, în cadrul politicii sale externe privind drepturile omului, promovarea şi protecţia tuturor drepturilor copilului, respectiv persoanelor cu vârsta mai mică de 18 ani, ţinând seama de interesele copilului şi de dreptul acestuia la protecţie împotriva discriminării precum şi de a participa la procesele de luare a deciziilor, bazate pe principiile democraţiei, egalităţii, nediscriminării, păcii şi dreptăţii sociale şi pe universalitatea, indivizibilitatea, interdependenţa şi strânsa corelare a tuturor drepturilor omului, inclusiv dreptul la dezvoltare.

Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea Europeană va promova măsuri generale precum cele conţinute în orientări, precum şi acţiuni specifice în domenii prioritare, bazate pe strategii de punere în aplicare ce vor fi stabilite separa34.

În cazul CE, există o abordare pe trei căi în privinţa copiilor, ce priveşte: aspecte specifice cum ar fi violenţa împotriva copiilor, copiii afectaţi de conflicte armate, traficul de copii etc.; drepturile şi necesităţile copiilor prin teme specifice cum ar fi educaţia şi sănătatea, precum şi o mai bună integrare a drepturilor copiilor ca unul dintre aspectele transversale de luat în considerare în toate programele şi proiectele finanţate de CE.

Notele orientative de punere în aplicare a acestor politici şi orientările CE privind integrarea drepturilor copiilor la nivel de ţară solicită ca drepturile copiilor să fie protejate în cadrul unei abordări bazate pe drepturi şi privite ca un aspect transversal. Documentele politicilor sectoriale reprezintă instrumente suplimentare de acţiune.

În relaţiile sale cu ţările terţe, precum şi în cadrul forurilor internaţionale, Uniunea Europeană acţioneaza, în special, în sensul promovării active a obiectivelor sale privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului ca parte integrantă a politicii externe a Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului, inclusiv în contexte legate de dezvoltare, pace şi securitate, şi al promovării integrării acestor obiective în cadrul altor politici externe, inclusiv prin dialog politic, cooperare în domeniul dezvoltării, asistenţă umanitară şi proces de aderare. Se doreste urmăririea unei abordări bazate pe drepturile omului în punerea în aplicare a acestor obiective în sensul principiilor generale ale Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, respectiv nediscriminarea, interesul copilului, participarea copilului precum şi supravieţuirea şi dezvoltarea

34 http://consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/16031.ro07.pdf20

copilului, promovărea unei abordări globale, reafirmând astfel indivizibilitatea, interdependenţa şi interacţionarea drepturilor copiilor, acordând în acelaşi timp o atenţie specifică domeniilor prioritare în cauză. Prioritara este urmărirea promovării şi protecţiei drepturilor copilului în deplină conformitate cu instrumentele şi standardele internaţionale relevante, în special cu Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, prin adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative sau de altă natură necesare, în special a măsurilor transversale identificate drept „măsuri generale de punere în aplicare” de către Comitetul pentru drepturile copilului. Este vizata capacităţilor „titularilor de obligaţii” (state şi guverne, pentru a îşi respecta obligaţiile), precum şi ale „titularilor de drepturi” (copiii, pentru a beneficia şi a-şi invoca drepturile).

Aportul Uniunii Europene in reformarea sistemului de protectie a copilului din Romania a fost semnificativ in ultimii ani. Cu sprijinul Comisiei Europene, în 1997 în România a început o reformă profundă a sistemului de protecţie a copilului. Schimbarea din temelii a acestui domeniu a devenit unul dintre criteriile politice pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Reformarea sistemului de protecţie a copilului din România a fost coroborată cu o strategie de închidere a instituţiilor/orfelinatelor de mare capacitate (peste 100 de locuri). Îngrijirea copiilor în astfel de instituţii nu respecta principiile pedagogice, medicale sau educative, iar drepturile copiilor nu puteau fi garantate. În ultimii ani, numărul instituţiilor cu mai mult de 100 de locuri s-a redus de şapte ori. Accentul s-a mutat pe îngrijirea copiilor în case şi apartamente care să le asigure un mediu cât mai apropiat de cel familial, in concordanta cu recomandarile existente in domeniu la nivel international.  În acest sens au fost angajaţi mai mulţi asistenţi maternali profesionişti. Numărul acestora a crescut de peste patru ori în ultimii ani. În paralel cu aceste acţiuni, au fost implementate cu sprijinul Uniunii Europene şi al Băncii Mondiale programe de reintegrare a copiilor în familia naturală şi de prevenire a abandonului. Autorităţile române au fost susţinute în reformarea sistemului de protecţie a drepturilor copilului  de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alţi donatori internaţionali, care au oferit sprijin financiar şi asistenţă tehnică. Cu sprijinul Uniunii Europene, au fost implementate programe PHARE în valoare totală de 52,8 milioane euro, în perioada 1999-2006, care au avut drept scop reformarea sistemului de protecţie a copilului35.

România membră a Uniunii Europene este o lume în care fiecare copil trebuie să fie tratat cu demnitate şi respect, să-şi poată exprima şi realiza liber propriile idei, să participe în luarea deciziilor care îl afectează în familie, şcoală, comunitate, să beneficieze de servicii care răspund nevoilor şi intereselor lui. Autorităţile publice sunt principalii actori în promovarea interesului superior al copilului. O mai bună cunoaştere a drepturilor copilului va conduce la respectarea acestora şi la o viaţă mai bună pentru toţi copiii. De aceea, este foarte important ca din ce în ce mai multe persoane să aibă cunoştinţe despre drepturile copilului. Înţelegând ce înseamnă în practică aceste drepturi, cu toţii vom fi mai avizaţi despre felul în care trebuie să ne purtăm cu copiii.

35 http://x.gov.ro/presa/integrare/afis-doc.php?idpresa=5721

BIBLIOGRAFIE

CARTI SI PUBLICATII1. Andresan-Grigoriu Beatrice, Stefan Tudorel , Drept comunitar , ed. ALL

Beck , 2007

22

2. Adrian Năstase, Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O. Bucureşti, 1992

3. Bianca Predescu, Drept Instituţional Comunitar note de curs universitar,Craiova 2006

4. Bulzan Carmen, Dragotoiu Florentina, Stamatescu Mihai - Educaţia pentru drepturile omului şi pace

5. Cristina Otovescu, Protectia juridica a drepturilor omului, ed. Scrisul Romanesc, 2006

6. Emanuel Gutan, Drept Roman, Editura Universitatii Lucian Blaga Sibiu, 2004

7. Emanuel Gutan, Istoria gandirii juridice europene, note de curs.8. Florian Emese , Protectia Drepturilor Copilului, Editia 2, Ed. CH Beck,

20079. Holt Romania, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si

familiei, ed. Lumen, 200210.Irina Moroianu Zlotescu, Radu Demetrescu - Din istoria drepturilor

omului, IRDO, Bucureşti11.Irina M. Zlatescu, Drepturile copilului si tanarului, Ed. Institutul roman

pentru drepturile omului, Bucuresti, 200312.Ioan Muraru, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Actami,

Bucuresti, 199813.Ion Filipescu, Adoptia si protectia copilului aflat in dificultate, ed, All

199714.Manual de educatie pentru drepturile omului cu tineri15.Martian I. Niciu, Drept international public, Ed. Servosat,Arad, 199916.Nicolae Purdă, Protecţia drepturilor omului, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 200117.ROMANIA – FOCUS, ed. Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate

DOCUMENTE OFICIALE1. Hotărâre nr. 1432/2004 din 02/09/2004 Publicat in Monitorul Oficial,

Partea I nr. 868 din 23/09/20042. Legea nr. 109 din 18 septembrie 1990 publicata in Monitorul Oficial nr.

199 din 28/09/19903. Legea nr. 272/21 iunie 2004 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 557

din 23/06/20044. Lege nr. 273/2004 din 21/06/2004 Publicata in Monitorul Oficial, Partea I

nr. 557 din 23/06/2004 privind regimul juridic al adoptiei

III SITE-URI CONSULTATE1. www.anpdc.ro

23

2. www.birouldeconsiliere.ro3. www.cdep.ro4. www.coe.int5. www.consilium.europa.eu6. www.euractiv.ro7. www.x.gov.ro

24