CONDIŢIILE GENERALE ALEDREPTULUI LA MOŞTENIRE

1

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Potrivit dispoziţiilor art.654 – 658 C.civ., pentru ca o persoană să poată

moşteni în temeiul legii, este necesar ca la momentul deschiderii succesiunii,

persoana care succede să întrunească următoarele condiţii, două condiţii – una

pozitivă şi una negativă pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a

putea moşteni.1

a).să aibă capacitatea succesorală (art.654 C.civ)

b).să nu fie nedemnă de a moşteni (art.655 C.civ)

La cele două condiţii, jurisprudenţa o adaugă şi pe a treia

c).să aibă vocaţie succesorală sau chemarea la moştenire.

În timp ce capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire sunt condiţii

care trebuie să fie întrunite atât în cazul meştenirii legale, cât şi a celei

testamentare, condiţia ca persoana chemată la moştenire să nu fie nedemnă

este specifică doar moştenirii legale şi nu constituie o condiţie generală a

dreptului la moştenire.

Nedemnitatea succesorală are însă un corespondent specific moştenirii

testamentare, şi anume revocarea judecătorească a legatelor pentru

ingratitudine art. 930 – 931 C. Civil.

Dreptul la moştenire, nu este analizat numai în sensul aptitudinii

generale a unei persoane fizice sau juridice de a dobândi drepturi şi obligaţii,

în virtutea capacităţii sale de folosinţă, dreptul la moştenire reprezintă un drept

constituţional, consacrat prin art. 42 din Constituţia României care prevede că

Dreptul la moştenire este garantat.

1 DAN CHIRICĂ – Drept Civil Succesiuni – Editura Lumina Lex Bucureşti 1996

2

CAPITOLUL I

CAPACITATEA SUCCESORALĂ

SECŢIUNEA I

NOŢIUNE ŞI PARTICULARITĂŢI

a).NOŢIUNE. Potrivit dispoziţiilor art.645 C.civ., “pentru a putea

succede trebuie neaparat ca persoana care succede să existe la momentul

deschiderii succesiunii. Rezultă că orice persoană care există în momentul

deschiderii moştenirii are capacitatea succesorală, adică capacitatea de a

moşteni, de a culege o succesiune. O persoană care are capacitatea succesorală

poate moşteni dacă la data deschiderii succesiunii este în viaţă.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudine unei persoane de a fi

subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de succesor.

Deşi în literatura de specialitate s-a susţinut că noţiunea de capacitate

succesorală se referă la existenţa în viaţă la momentul deschiderii succesiunii a

persoanei chemate la moştenirea celui decedat, fiind socotită ca ceva diferit de

capacitatea de folosinţă , nefiind altceva decât o parte a acestuia. Capacitatea

de folosinţă este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii art.5 alin.2

din Decretul nr.31/1954, o mai putem defini şi ca o parte a capacităţii civile a

omului, ca aptitudinea acestuia de a avea drepturi şi obligaţii civile sau

capacitatea de folosinţă este aptitudinea individului uman de a avea drepturi şi

obligaţii. În concluzie ţinând seama de legislaţia în vigoare (îndeosebi

Decretul nr.31/1954 şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice

3

ale omului rectificat prin decretul nr.212/1974) trebuie menţionat că definiţia

capacităţii de existenţă cuprinde în mod obligatoriu două elemente capacitatea

de folosinţă este o parte a capacităţii civile a omului, ea constă în aptitudinea

omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. Conform Dreptului Românesc

capacitatea de folosinţă era recunoscută tuturor oamenilor liberi, dar într-o

proporţie inegală în funcţie de poziţia socială a acestora. Cu cât rangul cuiva

era mai înalt, cu atât posedă mai multe drepturi.

Potrivit art.7 alin.1 Decretul nr.31/1954 capacitatea de folosinţă a

persoanei începe de la naşterea acestuia şi încetează odată cu moartea. Decesul

persoanei fizice marchează sfârşitul participării acesteia la viaţa juridică, adică

nu numai dispariţia ei ca fiintă socială, ca membru al societăţii, ci şi dispariţia

sa ca subiect de drept civil înzestrat cu atributul capacităţii de folosinţă. De

aceea, sub aspect juridic prezintă o importantă deosebită stabilirea exactă a

acestui moment. Legea civilă reglementează două ipoteze cu referire la

încetarea din viaţă a persoanei fizice aceea a morţii declarate judecătoreşti.

În timp ce capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea de a dobândi

drepturi şi obligaţii specifice, care se referă la moştenire.

Dovada existentei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia

care pretinde drepturi asupra moştenirii (art.1169 C.Civ.) şi care poate să fie

moştenitorul în cauză prin reprezentanţii legali, dacă este cazul, dar şi

succesorii săi în dreptrui, în cazul în care moştenitorul a fost în viaţă la data

deschiderii moştenirii un timp cât de scurt, dar ulterior a decedat, drepturile lui

asupra moştenirii fiind reclamate de proprii săi succesori în drepturi moştenire

prin retransmitere.

Întrucât vizează existenta în raport cu momentul deschiderii moştenirii,

ea se poate referi fie la dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii

moştenirii, fie la dovada momentului deschiderii moştenirii în perioada

existenţei persoanei cu vocaţie succesorală. Cu alte cuvinte, dovada vizează nu

numai şi nu atât existenţa persoanei, ci mai ales corelaţia ei cu momentul

morţii celui care lasă moştenirea.

4

În această ordine de idei, urmează să facem unele precizări în legătură

cu persoanele care au capacitatea succesorală, fiindcă există în momentul

deschiderii moştenirii, şi în legătură cu persoanele care nu au capacitate

succesorală, fiindcă nu mai există în acel moment. Sunt necesare unele

diferenţieri privind capacitatea succesorală în cazul moştenirii prin

reprezentare şi prin retransmitere.2

b).Situaţii privind capacitatea succesorială în cazul moştenirii prin

reprezentare şi retransmitere.

b1).În cazul moştenirii prin reprezentare, specifică numai moştenirii

legale, moştenitorul (unul sau mai mulţi) au vocaţie succesorială legală

reprezentat, pretinde drepturile succesoriale ale ascendentului său reprezentat)

decedat la data deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi drepturile

acestuia art.664 Cod civil. În acest caz, reprezentatul trebuie să dovedească că

el personal are capacitatea succesorală(adică existenţa la data deschiderii

moştenirii),iar cel reprezentat era decedat la această dată pentru că nu se

reprezintă decât persoanele moarte (art.668 Cod civil).

b2).În caz de retransmitere a moştenirii, moştenitorul legal în nume

propriu sau prin reprezentare ori testamentar-supravieţuind un timp cât de

scurt defunctului, dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă chiar dacă nu a

acceptat, dar nici nu a repudiat-o şi confundată cu a sa proprie – o lasă

propriilor săi moştenitori, legali sau testamentar moştenire succesivă

subsecventă.În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei

succesorale prin retransmitere trebuie să dovedească existenţa moştenitorului

în momentul deschiderii primei moşteniri şi, bineînţeles, propriile drepturi

succesorale asupra moştenirii lăsată de acesta inclusiv existenţa la data

deschiderii acestei din urmă moştenirii.

Retransmiterea poate fi şi succesivă.

Menţionăm că retransmiterea moştenirii operează chiar dacă

moştenitorul – decedat înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de

2 FRANCISC DEAK – Tratat de Drept Succesoral, Ed. Universul Juridic, 2002, pag.41

5

opţiune succesorală de 6 luni – nu a exeritat acest drept nici nu a acceptat, dar

nici nu a repudiat-o, fiindcă din patrimonial retransmis face parte şi acest drept

de opţiune, care poate fi exercitat de beneficiarul retransmiterii în perioada

rămasă până la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă însă termenul de

opţiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie să dovedească că

moştenitorul a acceptat moştenirea în termen sau că a murit înainte de

expirarea termenului şi acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar stingându-

se prin prescripţie titlul său de moştenitor.

Prin urmare, statuarea instanţei supreme – în sensul că instanţele aveau

îndatorirea să stabilească, pe bază de probe, dacă D.P.a acceptat

succesiunea….-este corectă întrucât în speţă, moartea bunicilor de cuius a avut

loc în februarie şi spetembrie 1981, iar moartea fiului lor în octombrie 1982. În

consecinţă, copiii şi soţia supravieţuitorului a fiului puteau beneficia – alături

de alţi moştenitori – de retransmiterea părţii din moştenirea bunicilor numai

dacă fiul ar fi acceptat în termen moştenirea.

Moştenirea prin reprezentare se impune a fi deosebită de moştenirea

prin retrasmitere şi prin faptul că, în primul caz, există o singură moştenire

dobândită de mai mulţi moştenitori în nume propriu sau prin reprezentare şi îşi

exercită drepturile succesorale o singură dată. În schimb, în cel de al doilea

caz, există două (eventual chiar mai multe) moşteniri succesive; prima

moştenire este culeasă – în tot sau în parte – de cel de al doilea cuius, în viată

la deschiderea primei moşteniri, şi pe care o trasmite la moartea propriilor

moştenitori. Fiind vorba de două (sau mai multe) moşteniri ele trebuie

examinate separate, pentru a vedea competenţa lor separată, acceptarea în

termen, cotele – părţi ce se cuvin moştenitorilor, cota moştenită de prima

moştenire întrând în patrimoniul celui de al doilea cuius, iar apoi prin

retransmitere, în cadrul celei de a doua moştenire, în patrimoniul propriilor

moştenitori. În speţa soluţionată prin decizia citată a CSJ, era posibilă ca la

moartea uneia dintre părinţi, alături de copii să fi moştenit şi celălalt părinte

(în calitate de soţ supravieţuitor), apoi tot patrimonial lăsat după ce decedează

6

şi cel de al doilea părinteasca fie dobândit de descendenţii lui (eventual şi

descendenţii dintr-o altă căsătorie, care nu aveau vocaţie succesorală la prima

moştenire).

Mai precizăm că în cazul moştenirii prin retrasmiterea successive, dar

care se dezbat deodată, cele anterioare nefiind culese, competenţa teritorială a

birourilor notariale (şi ale altor organe) se determină după domiciuliul

defunctului care a decedat cel din urmă (art.10 litera b din Legea 36/1995) şi

se întocmeşte un singur certificat de moştenitor, stabiliându-se pentru fiecare

dintre autorii succesiunilor în mod corespunzător calitatea şi drepturile fiecărui

moştenitor sau legatar, precum şi bunurile si datoriile succesiunii (art.83 din

Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995), conform căreia pe

baza închierii finale, se redactează certiuficatul de moştenitor sau legatar, care

va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la masa succesorală,

numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimonial

defunctului.Potrivit art.83 din Legea nr.36/1995, pe baza încheierii finale, în

termen de 20 de zile de la data acesteia, se va elibera certificatul de

moştenitor, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la

compunerea masei succesorale, numărul şi calitatea moştenitorilor, precum şi

în cazul moştenitorilor universali sau cu titlu universal, la cotele ce revin

fiecăruia moştenire ori, în cazul legăturilor particulari, la bunurile ce le revin

din moştenire. În cazul repunerii pe rol a dosarului succesoral suspendat

pentru unul din motivele prevăzute la art.78 alin.1 litera b şi c din Legea

36/1995, cartificatul de moştenitor se va elibera pe baza hotărârii judecătoreşti

irevocabile care a rezolvat neînţelegerile.

Câte un exemplar al certificatului de moştenitor se va elibera fiecărui

successor, după achitarea taxelor notariale şi a onorariului cuvenit notarului.

În cazul în care prin testament s-a instituit un executor testamentar, se

va elibera în condiţiile menţionate mai sus un certificat constatator al acestei

calităţi (art.83 alin.3 din Legea nr.36/1995).

7

Dacă nu se face dovada existenţei unor bunuri în patrimonial

defunctului ori determinarea acestora presupune operaţiuni de durată, la

cererea moştenitorilor, se poate emite un certificat de calitate de moştenitor

(art.84 din Legea nr.36/1995).

După emiterea certificatului de moştenitor, în principiu, nu se mai

poate întocmi un alt certificat (art.86 alin.1 din Legea 36/1995). Prin excepţie

însă,în anumite situaţii expres prevăzute de lege, se va putea întocmi un

certificat suplimentar sau un nou certificat. Astfel, potrivit art.86 alin.2 din

Legea nr.36/1995, se va elibera un asemenea certificat suplimentar de

moştenitor atunci când, cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul reia

procedura succesorală în vederea complectării încheierii finale cu lucrurile

omise din masa succesorală.

Tot astfel, potrivit art.88 alin.2 din Legea nr.36/1995, în cazul anulării

certificatului de moştenitor pe cale judecătorească, notarul va elibera un nou

certificat pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile.

Potrivit art.88 alin.1 fraza a II-a din Legea nr.36/1995, până la anularea

sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină

în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui

moştenitor în parte.

În esenţă deci, certificatul de moştenitor constituie un mijloc de dovadă

a calităţii de moştenitor, a cotei ce revine fiecărui moştenitor şi a compunerii

masei succesorale. Acest mijloc de dovadă nu este însă absolut, putând fi

combătut pe calea acţiunii în anulare de către cei care se consideră vătămaţi

(art.88 alin.1 fraza I din Legea nr.36/1995). Prin urmare , este unanim admis

că certificatul de moştenitor nu constituie în sine un titlu translativ de

proprietate de la defunct la succesori, transmisiunea realizându-se fie direct în

virtutea legii 3fie în virtutea testamentului, el nefâcând altceva decât să ateste

acest lucru.Este motivul pentru care certificatul de moştenitor nu poate fi

invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de scurtă durată.

3 Legea 36/1995 privind organizarea notarilor publici publicată în Monitorul Oficial nr.55/2000

8

În parcatica judiciară şi în literatura de specialitate s-a afirmat că

certificatul de moştenitor are valoarea probantă numai între succesorii

participanţi la procedura notarială, neputând fi opus terţilor ca titlu de

proprietate. Această afirmaţie nu este exactă întrucât certificatul de moştenitor

este în sine un mijloc de dovadă a dobândirii bunurilor succesorale pe cale de

moştenire de către personale trecute în acesta, inclusive faţă de terţi, numai că

forţa lui probantă este diferit după cum este invocat între moştenitorii care au

participat la procedura notarială sau este invocat faţă de o persoană care nu a

participat la aceasta. Într-adevăr, între moştenitorii prezenţi în faţa notarului

care şi-au recunoscut reciproc calitatea de moştenitori, cotele de moştenire şi

competenţa masei succesorale, realizând deci un accord de voinţe, certificatul

de moştenitor are valoarea unei convenţii, de aceea, nici unul din aceşti

moştenitori nu poate combate elementele cuprinse în certificatul de

moştenitor, afară de cazul în care dovedeşte existenta unui viciu de

consimţământ sau existenţa unui caz de mulitate absolută. Faţă de terţi însă,

certificatul de moştenitor este unres interalios acta şi poate fi combătut în

privinţa menţiunilor pe care le conţine cu orice mijloc de dovadă. Astfel, de

exemplu terţii, revendicând drepturi proprii, pot contesta calitatea de

moştenitori a celor înscrişi în certificat ori faptul că aceştia ar fi singurii

moştenitori ai defunctului, acţiune care atunci când bunurile succesorale se

află în posesia persoanelor trecute în certificatul de moştenitori se combină cu

acţiunea în petiţia de ereditare, iar atunci când se află în posesia reclamantului

cu o acţiune în constatare a calităţii de moştenitor a acestuia.Tot astfel, terţii

pot contesta că unul sau altul din bunurile succesorale fac parte din masa

succesorală, caz în care acţiunbea în anulare a certificatului de moştenitor este

dublată de acţiunea în revendicare a terţului reclamant.

În parcatica judiciară şi în literatura de specialitate se vorbeşte doar de

desfinţarea certificatului pentru vicii de consmiţământ, dar în ce ne priveşte

chiar în pofida faptului că legea (art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995) vorbeşte

şi ea de anularea certificatului de moştenitor, iar nu şi de constatarea nulităţii

9

absolute, considerăm că în măsura în care certificatul de moştenitor este o

convenţie între succesori el suscesibil de a fi afectat şi de cauze de nulitate

absolută, cum ar fi de pildă, frauda de lege, cauza ilicită sau imorală.

În categoria terţilor, alături de persoanele străine de moştenire

prejudiciate în orice mod prin menţiunile cuprinse în certificatul de moştenitor

se include şi moştenitorii care, indiferent de motive, nu au fost citaţi în fata

notarului la efectuarea procedurii notariale. Anularea certificatului de

moştenitor poate fi cerută şi de persoane străine de moştenire, care au drepturi

proprii asupra bunurilor incluse în certificatul de moştenitor.

Din punct de vedere al prescripţiei extinctive, întrucât acţiunea în

anularea certificatului de moştenitor nu este niciodată o acţiune de sine

stătătoare, ci una grefată de acţiunile care sancţionează drepturile terţilor, se

vor aplica regulile specifice acestor din urmă acţiuni,acestea dând consistentă

acţiunii în anulare.Astfel, acţiunea în anulare a certificatului de moştenitor

pentru vicii de consimţământ este supusă termenului de prescripţie de 3 ani

(art.2 alin.1 din Decretul nr.167/1958), care începe să curgă după dinstincţiile

prevăzute la art.9 din Decretul nr.167/1958, pe când acţiunea întemeiată pe

cause de nulitate absolută, precum şi cele pentru constatarea calităţii de

moştenitor, pentru petiţia de ereditate sau revindecare din partea unui terţ sunt

imprescriptibile.

În practica judiciară s-a pus problema soluţiei de urmat în cazul în care

anumite bunuri succesorale au fost omise din certificatul de moştenitor,

neintrând sub incidenţa acordului de vointe survenit între comoştenitori, şi

aceştia nu cer emiterea unui certificat de moştenitor suplimentar în condiţiile

art.86 alin.2 din Legea nr.36/1995, solicitând direct instanţei partajarea tuturor

bunurilor succesorale inclusive a celor neincluse în certificatul de moştenitor.

Soluţia dată a fost în sensul admiterii acţiunii , considerându-se ca

nefiind necesară anularea în prealabil a certificatului de moştenitor. Pe aceeaşi

linie de gândire, în aceleaşi condiţii sa admis luarea în considerare la partaj şi a

pasivului moştenirii neinclus în certificatul de moştenitor.

10

SECŢIUNEA II

PERSOANELE CARE AU CAPACITATE SUCCESORALĂ

11

2.1.PERSOANE FIZICE ÎN VIAŢĂ LA DATA DESCHIDERII

MOŞTENIRII

Au capacitatea succesorală următoarele categorii de persoane;

persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii, persoanele

dispărute, persoanele concepute dar nu nenăscute la data deschiderii

succesiunii, persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii.

Aceste persoane au capacitatea succesorală , fără deosebire de rasă,

naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie de

apartenenţă politică, de avere, de origine socială (art.4 din Constituţie).

Dovada faptului că sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii, se face cu

actele de stare civilă. În caz de deces al moştenitorului care a fost în viaţă la

data deschiderii moştenirii dovada se face cu certificatul (actul) de deces sau

hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din care rezultă că

moartea moştenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii. Persoanele

interesate pot dovedi contrariul , prin orice mijloace de probă admise de lege.

Această categorie de persoane are are în mod indiscutabil capacitatea

succesorală, încadrându-se perfect în dispoziţiile art.654 C.civil. Oricât de

puţin supravieţuieşte o persoană unei alte persoane la a cărei moştenire are

vocaţie, ea întruneşte condiţia legii de a fi în viaţă la data deschiderii

succesiunii şi drept urmare are capacitate succesorală.

Sublinem că legea nu condiţionează capacitatea succesorală de durata

vieţii moştenitorului după data deschiderii moştenirii . Dacă moştenitorul

moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale

inclusive dreptul de opţiune succesorală vor trece la proprii să moştenitori ca

parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el. Astfel se explică

posibilitatea unei persoane de a beneficia, până la urmă de bunurile lăsate de o

altă persoană fată de care nu avem vocaţie succesorală(nici legală şi nici

testamentară).De exemplu, la moartea părintelui unuia dintre soţi, urmată de

12

decesul soţului moştenitor, partea acestuia din moştenirea părintelui va fi

culeasă - în tot sau în parte, după caz – de soţul supravieţuitor, ca parte

componentă a patrimoniului succesoral lăsat de soţul decedat, deşi soţul

supravieţuitor nu avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de socrii lui. În

sisteme de drept musulman – principiul egalităţii cunoaşte multe excepţii .

De exemplu, fiul defunctului are o cotă dublă faţă de fiica lui în

raporturile succesorale dintre soţi, femeia are o cotă redusă la jumătate fată de

bărbat un non-musulman nu poate moşteni un musulman, părăsirea Islamului

(apostasia) atrage o incapacitate absolută de a moşteni, cel în cauză fiind

considerat mort, moştenirea lui fiind culeasă de trezoreria publică, iar după

altele bunurile achiziţionate înainte de apostasie de către moştenitorii

musulmani.

2.2. PERSOANELE CONCEPUTE DAR NENĂSCUTE

Încă din dreptul roman se admitea că drepturile copilului sunt

recunoscute de la concepţia acestuia infans conceptus pro natohabetur quoties

de commodes ejus agitur (copilul conceput trebuie să fie socotit ca fiind născut

ori de câte ori acesta este în interesul său). Această regulă se găseşte în

legislaţia noastră actuală, art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 prevăzând cu

caracter de generalitate că drepturile copilului sunt recunoscute de la

concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. În material specială a

succesiunilor, regula este reluată de (art.654 alin.2 C.civil), conform căruia

copilul conceput este considerat că există, pentru aceasta însă, copilul trebuie

să se nască viu, din moment ce acela născut mort este considerat că nu există

(art.654 alin.3 C.civil).

Spre deosebire de alte legislaţii, care pretind în plus condiţia viabilităţii

copilului conceput dat nenăscut legislaţia română nu pretinde acest lucru, fiind

suficientă şi o singură respiraţie a copilului născut, ceea ce dovedeşte că el s-a

născut viu şi că deci cerinţa minimă a legii este întrunită. Fiind vorba de fapte

13

materiale, cel care pretinde moştenirea în numele copilului, trebuie să

dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei

copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii.

Dacă aceste dovezi au fost făcute, copilul se va bucura de dreptul la

moştenire, fiindcă acest drept, cu toate că are ca obiect o universalitate –

cuprinzând si pasivul-nu poate vătăma interesele lui, deoarece acceptarea

moştenirii cuvenită unui minor va fi socotită întotdeuna ca fiind făcută sub

beneficial de inventar (art.19 din Decretul nr.32/1954), astfel încât el va

răspunde de datoriile moştenirii numai în limita activului(intra vires hereditas),

putând şi abandona bunurile succesorale decât administrarea şi lichidarea

moştenirii ar fi prea împovorătoare (art.713 pct.1 Cod civil).

Pentru a fic onsiderat că s-a născut viu se poate dovedi prin prezenţa

aerului în plămâni, relevant prin proba docimaziei.

Concepţia copilului fiind o problemă de fapt, poate fi dovedită prin

orice mijloc de probă. În legătură cu aceasta, Codul civil nu conţine nici o

dispoziţie, dar în materie de filiaţie (art. 61 C.fam) stabileşte că timpul legal al

concepţiunii este cuprin între a tre suta şi o sută optzecea zi dinaintea naşterii

copilului. Numai că această prezumţie este prevăzută de lege în material

stabilirii filiaţiei faţă de tată. Astfel fiind, s-a pus problema dacă aplicarea ei

poate fi extinsă şi la material succesiunii, respective pentru stabilirea

capacităţii succesorale a copilului.

Dacă problema stabilirii capacităţii succesorale se confundă cu aceea a

stabilirii filiaţiei, nu se pune probleme, fiindcă stabilindu-se paternitatea –

implicit şi în mod necesar s-a stabilit şi capacitatea succesorală a copilului

născut după moartea tatălui, pe care urmează să-l moştenească, de exemplu,

copil născut cel mult la 300 zile după moartea soţului mamei. Iar dacă se

stabileşte că defunctul nu putea fi tatăl copilului pentru că acesta s-a născut

după 300 zile, copilul nu va putea moşteni, nici chiar pe cale testamentară,

întrucât nu a avut capacitate succesorială la data deschiderii moştenirii.

14

Considerăm că, prezumţia legală privitoare ;la perioada concepţiei (în

materie de moştenire interesează numai perioada maximă de 300 de zile a

gestaţiei) are o aplicabilitate generală şi deci se impune a fi luată în

considerare şi în privinţa stabilirii capacităţii succesorale. De exemplu , când

se pune problema moştenirii unui frate decedat cu mai puţin sau mai mult de

300 zile înainte de naşterea copilului care pretinde drepturi asupra moştenirii

în calitate de frate sau soră. Pentru a avea calitatea de frate (soră), cel care

pretinde moştenirea în această calitate trebuie să dovedească că a existat în

momentul deschiderii succesiunii (art.654 C.civil). Astfel fiind , copilul născut

după 300 de zile de la moartea fratelui nu puteau reclama moştenirea în

această calitate. La fel se pune problema şi în cazul nepoziţilor defunctului, a

descendenţilor din fraţi sau surori, a verilor primar.

În lipsa unui alt text legal (pentru a nu se ajunge la situaţia întâmplată în

Franţa, că un copil născut la trei ani după momentul deschiderii succesiunii să

fie considerat conceptual la acel moment) se impune aplicarea art.61 din

Codul familiei, mai ales că raţiunile care îl fundamentează justifică pe deplin

extinderea prezumţiei şi la material stabilirii capacităţii succesorale, chiar dacă

problema se pune independent de problema stabilirii filiaţiei.4

2.3.PERSOANELE JURIDICE

Persoana juridică este definită ca fiind o entitate juridică distinctă căreia

legea în anumite condiţii îi conferă personalitatea juridică, adică aptitudinea de

a avea drepturi şi obligaţii.

Persoana juridică are capacitatea de a dobândi bunurile moştenirii, în

temeiul testamentului încheiat de defunct. Întrucât persoanele juroidice nu

intră în categoria succesorilorlegali, rezultă că acestea nu pot dobândi bunuri

succesorale decât pe cale de moştenire testamentară.

4 FRANCISC DEAK – op. Cit., Ed. Concordia Arad, pag.46

15

Dreptul la moştenire a persoanei juridice se naste de la data dobândirii

personalităţii juridice, în condiţiile legii, adicoooii ă de la data înregistrării, în

cazul în care persoana juridică este supusă acestei operaţiuni, iar celelalte

persoane juridice de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau de la

data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii

oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.

Însă legeea recunoaşte şi persoaanele juridice o capacitate de folosinţă

anticipată, deci şi capacitatea succesorală anticipată, de la data actului de

înfiinţare, în situatia în care bunurile sunt necesare pentru ca persoana juridică

să i-a fiinţă în mod valabil (art.33 din Decretul nr.31/1954).

Capacitatea succesorala a persoanei juridice este limitată, în sensul că

legatul trebuie să corespundă scopului pentru care a fost înfiinţată, în caz

contrar acesta va fi nul sau caduc. Se impune asadar, respectarea principiului

specialităţii capacităţii de folsosinţă a persoanei juridice, în sensul că obiectul

legatului trebuie să corespundă scopului pentru care acesta a fost înfiinţată

art.34 din Decretul nr.31/1954.

Menţionăm că nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală

nu depinde de durata existenţei persoanei juridice după data deschiderii

succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea

moştenirii, drepturile sale sucxcesorale vor trece asupra persoanei sau

persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare

aflate în reorganizare, respectiv vor intra în masa patrimonială supusă

lichidării, în caz de dizolvare.

2.4.PERSOANELE DISPĂRUTE

O persoană poate fi considerată dispărută pe cale judecătorească, în

situaţia în care lipseşte de la domiciliul său, şi a trecut un an de la data

ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă sau care a dispărut într-o

împrejurare excepţională ce îndreptăţeşte a se presupune că a decedat. Câtă

16

vreme moartea dispărutului nu a fost fizic constatată şi nici nu a intervenit o

hotărâre judecătorească rămasă definitivă de declarare a morţii, dispărutul este

considerat de lege a fi în viaţă, ori cât timp ar fi trecut de la data dispariţiei

art.19 din Decretul nr.31/1954, care prevede că cel dispărut este socotit a fi în

viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.

Înseamnă că persoanele dispărute – atât cele declarate ca atare

judecătoreşte (art.16 alin.1 din Decretul 31/1954), cât şi cele nedeclarate, dar

considerate de lege ca fiind dispărute (art.16 alin.3 din Decretul nr.31/1954) –

au capacitatea succesorală. Capacitatea succesorală a persoanei dispăute

subzistă – cel puţin în aparenţă până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătoreşti prin care se stabileşte şi data morţii prezumate (art.18 din

Decretul nr.31/1954) în raport cu această dată urmează a se stabili momentul

până la care persoana dispărută a avut capacitatea succesorală.

Instituirea curatelei dispărutului, potrivit art.152 C.fam şi art.16 alin1

din Decretul nr.31/1954, de către autoritatea tutelară , pentru conservarea şi

administrarea patrimoniului celui dispărut. Cu toate acestea curatela poate fi

instituită aşa cum am arătat şi odată cu intentarea acţiunii.

Potrivit art.113 Codul familiei în cazul în care ambii părinţi sunt

dispăruţi iar copilul este lipsit de îngrijirea părintească se va institui tutela.

Declararea dispariţiei persoanei cu efectul autorităţii de lucru judecat al

hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă.

În literature de specialitate s-a pus problema dacă, în eventualitatea în

care cel declarat dispărut, reapare se impune sau nu anularea hotărârii de

declarare a dispariţiei, având în vedere că legea nu reglementează această

posibilitate.

Având în vedere că această hotărâre constată o stare de fapt ce nu mai

corespunde realităţii apreciem că îndreptăţirea de a cere anularea trebuie

recunoscută în primul rând fostului dispărut, apoi membrilor familiei sale şi

procurorului. Declararea judecătorească a dispariţiei este condiţia pentru

declararea judecătorească a morţii.

17

Însă capacitatea succesorală a dispărutului este numai provizorie

definitivându-se prin repariţia lui sau prin constatarea fizică a morţii lui

intervenită după deschiderea moştenirii, ori declararea prin hotărâre

judecătorească definitivă a morţii lui, stabilindu-se ca dată a morţii o dată

ulterioară deschiderii moştenirii la care are vocaţie succesorală. În toate aceste

cazuri, el (şi prin intermediul patrimoniului său succesorii lui în drepturi, prin

retransmitere) vor putea culege, respective păstra drepturiel moştenite.

În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului se

desfiinţează cu efect retroactive dacă se constată fizic sau prin hotărâre

judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai există la data morţii

celui care lasă moştenirea. În acest caz, tot ce s-a primit din moştenire în

numele dispărutului va trebui restituit moştenitorilor care au fosat înlăturaţi de

la moştenire prin prezenţa dispărutului sau ale căror cote-părţi din moştenire

au fost astfel micşorate. Desigur, urmaşii lui care au drepturi de a-l reprezenta

succesoral vor păstra cota lui parte din moştenire, dar nu ca parte componentă

a patrimoniului moştenit de la dispărutul declarat mort cu efect retroactive

(moştenirea prin retransmitere), ci în calitate de moştenitori cu vocaţie proprie

(prin reprezentare).

Prin urmare, până la data la care a intervenit o hotărâre judecătorească

declarativă de moarte rămasă definitivă, dispărutul are capacitate succesorală.

Dacă această persoană va fi declarată judecătoreşte moartă, atunci capacitatea

succesorală pe care o avea la data deschjiderii moştenirii depinde de data

morţii stabilită în hotărârea declarativă de moarte astfel.

a). Dacă această dată este anterioară celei a deschiderii moştenirii,

persoana dispărută este considerată că nu a avut capacitate succesorală.

b). Invers, dacă data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească este

posterioară celei deschiderii moştenirii, persoana dispărută îsi va păstra

capacitatea succesorală5

5 C.NACU Dreptul Civil roman, vol. II – Bucureşti, 1902, pag.32

18

SECŢIUNEA III

PERSOANELE CARE NU AU CAPACITATE SUCCESORALĂ

19

Potrivit articolului 654 C.civil au capacitatea succesorală persoanele

care exsită la data deschiderii moştenirii persoanele fizice precedente precum

şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă înaintea deschiderii

moştenirii.

3.1.PERSOANE FIZICE PREDECEDATE ŞI PERSOANE

JURIDICE CARE AU ÎNCETAT SĂ AIBĂ FIINŢĂ

Persoana fizică predecedată şi persoana juridică care a încetat să aibă

fiinţă înaintea celui care lasă moştenirea, nu pot veni la moştenire deoarece, la

data când s-a născut dreptul lor succesoral nu mai aveau calitatea de subiect de

drept. Cu toate acestea, descendenţii precedentului pot să culeagă parte de

moştenire care i s-ar fi cuvenit antecesorului lor în cadrul moştenirii legale,

prin intermediul reprezentării succesorale. Dacă condiţiile reprezentării

succesorale nu sunt întrunite, succesori în drepturi ai persoanei precedente nu

vor avea drepturile asupra părţii din moştenirea lui de cuius, ce s-ar fi cuvenit

persoanei precedente dacă această persoană ar fi existat la data deschiderii

moştenirii. Partea respectivă din moştenire va reveni moştenitorilor în viaţă în

nume propriu şi nu prin reprezentare.

Aşadar, nu puteau dobândi o moştenire în temeiul legii ori în temeiul

unui testament, cel care la data morţii lui decuius precedase.

3.2.COMORIENŢII

Comorienţii sunt persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau

unilaterală şi care au decedat în aceeaşi înprejurare (accident aviatic,

auto,feroviar, naufragiu,bombardament, cutremur), fără a se putea stabili dacă

una a supravieţuit celeilalte şi deci cine pe cine moşteneşte. Acest fapt prezintă

interes juridic numai dacă între persoanele respective există vocaţie

20

succesorală reciprocă, deoarece în caz contrar nu prezintă importanţă

determinarea cu precizie a momentului morţii fiecăruia dintre ele.

În cazul comorienţilor nu se poate stabili care dintre persoanele

decedate în aceeaşi împrejurare a supravieţuirii celeilalte, pentru a legitima

concluzia că supravieţuitorul a devenit moştenitorul precedentului.

În literatura de specialitate s-a remarcat că situaţia juridică numită

comorienţi impune existenţa următoarelor condiţii:

a).să fie vorba de cel puţin două persoane

b).acestea să fi decedat sau dispărut în aceeaşi împrejurare

c).să fie imposibil de stabilit că una dintre ele a supravieţuit celeilalte

d).între persoanele respective să existe vocaţie succesorală reciprocă

Potrivit art.645 alin.1 Cod civil pentru a succeed trebuie neaparat că

persoana ce succeed să existe în momentul deschiderii succesiunii. Ca urmare

prezintă interes din punct de vedere juridic chiar momentul efectiv al încetării

din viaţă al persoanei şi nu numai stabilirea datei morţii.

Pot exista situaţii în care determinarea sferei celor chemaţi la moştenire

să fie dependentă de un atare moment, deoarece el marchează deschiderea

succesiunii, se va determina în mod distinct pentru fiecare dintre comorienţi.

Momentul încetării efectiove din viaţă poate fi dovedit cu orice mijloc

de probă, însă uneori, cum este cazul comorienţilor, asemenea dovadă este

imposibil de făcut.

Este adevărat că problema comorienţilor se pune mai ales în cazul

persoanelor cu vocaţie succesorală reciprocă, dar ea interesează, după cum

vom vedea, chiar dacă între comorienţi există numai vocaţie succesorală

unilaterală, iar nu reciprocă. Mai mult decât atât, vom încerca să demonstrăm

că într-o viitoare reglementare a problemei, ar urma să se renunţe şi la una din

condiţiile în prezent prevăzută de lege, iar nici decum să se adauge la ele.

În dreptul roman , în cazul comorienţilor se prezumă că persoanele

socotite mai puternice după sex şi vârstă au supravieţuit şi deci fiind în viaţă la

21

data deschiderii moştenirii,6 puteau moşteni. În alte cazuri, de exemplu, dacă

între comorienţi nu există legătură de sânge (de rudenie) se consideră că ei au

murit deodată.

În această situaţie, datorită imposibilităţii practice de a se putea dovedi

direct momentul morţii fiecăruia dintre comorienţi, prin art.21 din Decretul

nr.31/1954 a statuat în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi

împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt

socotite că au murit deodată.

În consecinţă deschiderea succesiunii se produce simultan pentru toate

persoanele, nici una dintre acestea nu o succeed pe cealaltă, deoarece nici una

nu întruneşte cerinţa impusă de art.654 Cod civil respective de a exista ca

subiect de drept civil în momentul deschiderii succesiunii.

Aşa fiind în cazul persoanelor menţionate care au decedat în aceeaşi

împrejurare, ele nu se vor putea moşteni deoarece, ne supravieţuind una faţă

de alta nu au capacitatea succesorală. Moştenirea lăsată de fiecare comorient

va fi culeasă de proprii să moştenitori. Totodată, această soluţie este aplicată în

cazul moştenirii legale cât şi în cazul moştenirii testamentare.

Trebuie menţionat faptul că în literature noastră de specialitate relativ

recent, s-a avansat ideea că soluţia morţii concomitente trebuie aplicată nu

numai în cazul comorienţilor ci şi al persoanelor care, având vocaţie

succesorală legală sau testamentară reciprocă sau unilaterală decedează în

acelaşi interval de timp (zi,oră) dar nu şi în aceeaşi împrejurare, cum se

întâmplă în cazul comoerienţilor, fără a se putea dovedi dacă una a

supravieţuit celeilalte.

Decretul nr.31/1954 a consacrat prezumţia morţii concomitente, soluţie

care este indiscutabil, cea mai justă, prezumţia supravieţuirii în funcţie de

vârstă şi sex fiind cristicată socotindu-se arbitrară, chiar şi în literature juridică

a ţărilor unde legislaţia o prevede. Într-adevăr, dacă moartea se produce cu

ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare ori cu ocazia prăbuşirii unei

6 FRANCISC DEAK – op.cit., pag.48-50

22

construcţii din cauza cutremurului de pământ, ce importanţă mai prezintă

rezistenţa fizică(în funcţie de vârstă sau sex) a persoanelor în cauză ?

Prezumţia morţii concomitente, apare de cele mai multe ori, ca fiind şi mai

echitabilă.

De exemplu, dacă soţii – având vocaţie succesorală reciprocă şi ea

moştenitorii legali părinţii lor – decedează în aceeaşi împrejurare fără a se

putea stabili care dintre ei a supravieţuit celuilalt, în lumina prezumţiei morţii

concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt fiindcă nu se

poate dovedi existenţa deci capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în

momentul morţii celuilalt soţ. Înseamnă că moştenirile lăsate de soţi vor fi

culese cu două moşteniri distincte, de către părinţii fiecăruia.

În schimb, dacă s-ar prezuma, de exemplu, că soţul a supravieţuit soţiei

soţiei, el ar moşteni în concurs cu părinţii soţiei – jumătate din moştenirea ei

(plus obiectele gospodăriei casnice şi darurile de nuntă), bunuri care s-ar

transmite, în cadrul moştenirii lăsate de el, părinţilor lui. Deci părinţii soţului

ar culege o bună parte şi din bunurile soţiei fiului, ceea ce evident nu ar fi

echitabil.

La fel se pune problema şi în cazul în care comorienţii ar fi doi fraţi sau

un unchi şi un nepot de frate şi care lasă moştenitori diferiţi (de exemplu, soţi

supravieţuitori). Numai dacă comorienţii ar lăsa aceeaşi moştenitori(de

exemplu, soţii pe copii, fraţii pe părinţi) problema nu ar prezenta interes

practice, moştenitorul comun culegând ambele moşteniri.

Dacă comorienţii au moştenitori diferiţi problema prezintă importanţă

chiar dacă ei nu au vocaţie succesorală reciprocă, ci unilaterală. Astfel, dacă ne

fiind rude şi nici soţi unul dintre comorienţi a făcut testament în favoarea

celuilalt. Prezumându-se moartea lor concomitentă legatul devine unul dintre

lipsa capacităţii succesorale a legatarului.

În domeniul devoluţiunii legale a moştenirii, dacă comorienţii au fost

căsătoriţi, dacă căsătoria se declară nulă sau se anulează după decesul soţiilor

constatându-se că unul dintre ei a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei.

23

Soţul de bună credinţă care ar fi avut vocaţie succesorală unilaterală

art.23 C.fam.nu va putea totuşi moşteni din lipsa capacităţii succesorale

rezultând din prezumţia morţii concomitente, prevăzute de art.21 din Decretul

nr.31/1954.

3.3.PERSOANE FIZICE DECEDATE ÎN ACELAŞI TIMP

(CODECEDAŢII)

Soluţia consacrată prin art.21 din Decretul 31/1954, respective

prezumţia morţii concomitente cu consecinţa lipsei capacităţii succesorale,

devine aplicabilă şi în cazul în care două sau mai multe persoane fizice cu

vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală au decedat în acelaşi timp fără a

se putea stabili ordinea deceselor (în aceeaşi zi şi oră), dar nu şi în aceeaşi

împrejurare.

Este cazul persoanelor codecedate, când nu se poate stabili cu

certitudine pre decesul uneia faţă de cealaltă.

Această soluţie îşi are aplicabilitate, totodată şi în ipostazele în care:

a). două sau mai multe persoane au dispărut fără a se putea constata

direct moartea lor, şi din această cauză nu poate dovedi faptul că au decedat în

aceeaşi împrejurare;

b).când prin hotărâri judecătoreşti declarative de moarte, s-a stabilit ca

dată a morţii a două sau mai multe persoane, în aceeaşi zi;

Problema care se pune, ne analizează în literature noastră juridică, este

de a şti ce soluţie urmează a fi adoptată în cazul în care două sau mai multe

persoane fizice (cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală, legală sau

testamentară) decedează în acelaşi timp, deci fără a se poutea dovedi ordinea

deceselor şi care nu sunt comorienţi în sensul art.21 din Decretul nr.31/1954.

Astfel, dacă moartea a survenit în aceeaşi zi şi oră, dar nu şi în aceeaşi

împrejurare, ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele în cauză iar

minutul morţii nu poate fi stabilit. Tot astfel, dacă două sau mai multe

24

persoane au dispărut fără a se putea constatat direct moartea lor şi, din această

cauză nu se poate dovedi că au murit în aceeaşi împrejurare(identitate din

cauza morţii). Ce soluţie urmează a fi adoptată în privinţa momentului morţii

şi, drept conmsecinţă a capacităţii succesorale, de către notarul competent a

desfăşura procedura succesorală ne contencioasă sau de către instanţa chemată

a rezolva litigiul succesoral în condiţiile în care prin hotărârile judecătoreşti

declarative de moarte s-a stabilit, ca data a morţii pentru ambele persoane

dispărute definitive, în aceeaşi zi.

Considerăm că, în toate aceste cazuri, singura soluţie posibilă este tot

aceea prevăzută de art.21 din Decretul nr.21 din Decretul nr.31/1954, adică

prezumţia morţii concomitente, cu consecinta lipsei capacităţii succesorale

reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare.7

Această soluţie se impune nu numai pentru că este singura legiferată în

dreptul nostru, ci mai ales pentru că ea decurge din textele Codului civil

aplicabile în materie. Întra-devăr, dacă capacitatea succesorală se recunoaşte

numai persoanelor care există la data deschiderii succesiunii (art.654) dovada

acestei existente trebuie să fie făcută de cel care reclamă moştenirea (actori

încumbit probation- art.1169), înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii

supravieţuirii drepturile succesorale nu pot fi recunoscute, în lipsa capacităţii

succesorale, urmând ca moştenirile să fie considerate deschise în acelaşi

moment pentru toate persoanele în cauză şi diferite, separate, moştenitorilor

fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca în mod reciproc

sau una dintre ele să poată beneficia de moştenirea legată de cealaltă sau

celelalte persoane.

Rezultă că art.21 din Decretul nr.34/1954 consacră expres o soluţie

care impune şi în lipsa lui şi numai în cazul persoanelor care au murit în

aceeaşi împrejurare, ci în toate cazurile în care nu se poate satbili cu

certitudine dacă una a supravieţuit alteia, respective predecesul unei faţă de

cealaltă. Deci condiţia referitoare la aceeaşi împrejurare este inutilă, şi, de lege

7 FRANCISC DEAK – op.cit – pag.51 - 52

25

ferenda, ar urma să fie înlăturată, soluţia morţii concomitente fiind logică,

echitabilă şi legală în toate ipostazele. Înseamnă că, de legea ferenda, textul

corespunzător ar urma să fie formulat în felul următor.

În cazul în care mai multe persoane au murit în astfel de împrtejurări

încât nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au

murit deodată, sau şi mai simplu. Dacă, în cazul morţii mai multor persoane,

nu se poate stabili faptul că una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au

murit deodată.

În sfârşit,este posibilă şi păstrarea textului actual al art.21 din Decretul

nr.31/1954, arătându-se încă că dispoziţia se aplică şi în cazul în care nu se

poate dovedi identitatea de cauză a morţii.

CAPITOLUL II

26

VOCAŢIA SUCCESORALĂ

Pentru ca o persoană fizică sau juridică sau statul să aibă dreptul de a

culege în tot sau în parte, moştenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu

este suficient ca persoana ce pretinde moştenirea să aibă capacitate

succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemarea la moştenire, fie în

virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.

Astfel legea conferă vocaţie(chemare) la moştenirea rudelor defunctului,

inclusive rudenia rezultată din adopţie, soţului supravieţuitor al defunctului şi

statului. Vocaţia succesorală testamentară poate să aparţină, în principiu

oricărei persoane cu capacitatea succesorală, testamentul lăsat de defuinct

fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocaţiei la moştenire.

După cum am arătat deja mai sus, pe lângă capacitatea succesorală o

altă condiţie pozitivă ce trebuie îndeplinită de o persoană pentru a putea

moşteni este acea a vocaţiei (chemării) succesorale.

O persoană poate avea capacitatea succesorală şi să nu fie nedemnă, dar

nu va putea moşteni pe o altă persoană decât dacă are vocaţie.

Vocaţia succesorală sau chemarea la moştenire este conferită fie de lege,

fie de voinţa lui de cujus prin testament sau prin contract de donaţie pe bunuri

viitoare. Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenire unei persoane

decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. După cum

devolunţiunea succesorală se face prin lege, prin testament sau prin contract

aceasta poate fi legală, testamentară sau convenţională.

Problema devoluţiunii legale a moştenirii se pune în mod obişnuit atunci

când cel ce lasă moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale, este

motivul pentru care această moştenire poartă denumirea de ab intesat.

FORMELE VOCAŢIEI SUCCESORALE

Vocaţia succesorală este de două feluri:

27

a).Vocaţia generală

b).Vocaţia concretă

Noţiunea de vocaţie (chemare) la moştenire are un dublu sens.

a).În sensul ei general ea desemnează vocaţia potenţială

(eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.

În acest sens se analizează, de exemplu, vocaţia succesorală legală a

rudelor în linie directă fără limită în grad sau limitarea vocaţiei succesorale

legale a rudelor pe linie colaterală la gradul IV inclusive ori principiul

reciprocităţii vocaţiei succesorale legale.

b).În sensul restrâns sau concret(vocaţia efectivă sau utilă), prin

intermediul vocaţiei succesorale sunt selectate persoanele care vor culege în

mod efectiv moştenirea lăsată de defunct, din categoria persoanelor cu vocaţie

succesorală generală.

Vocaţia succesorală concretă presupune îndeplinirea a două condiţii:

c).o condiţie pozitivă – vocaţia succesorală generală;

d).o condiţie negativă-persoana în cauză să nu fie înlăturată de la

moştenire de un alt succesibil chemat de lege în rang preferabil, sau de un

legatar;

Nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se vor

confunda cu aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura în

conţinutul capacităţii sale de folosinţă de dreptul de moştenire, garantat prin

Constituţie art.42. Dreptul de moştenire ca o aptitudine abstractă, devine

potenţial prin intermediul vocaţiei succesorale generale şi efectiv util prin

vocaţia concretă la moştenire.

În privinţa legatarilor(desemnaţi prin testament) dreptul de moştenire se

înfăţişează numai ca prtitudine general – anstractă şi ca vocaţie succesorală

concretă.

Noţiunea de vocaţie succesorală generală este inaplicabilă în material

moştenirii testamentare, căci legea nu conferă nimănui, în mod special o

28

asemenea vocaţie, dar nici nu limitează în afara condiţiei generale a capacităţii

succesorale-cercul persoanelor care pot deveni legatari prin testament.

VOCAŢIA LEGALĂ GENERALĂ

În dreptul succesoral roman, au vocaţie succesorală (sunt chemate la

moştenire în temeiul legii), persoanele care sunt în legătură de rudenie cu

defunctul-din căsătorie, în anumite condiţii din adopţie, şi alături de acestea

soţul supravieţuitor al defunctului.

Potrivit legii, rudenia este legătura bazată pe desendentă unei persoane

dintr-o altă persoană(rudenia în linia dreaptă) sau pe faptul că mai multe au un

ascendent comun(rudenie în linie colaterală).Rudenia în linia dreaptă poate fi

ascendentă sau descendentă (art.659-663 C.civ. şi art 45 C.familie).

Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, astfel încât

chemarea la moştenire nu ar mai avea acoperire în sentimente reale de

afecţiune reciprocă între aceste rude şi defunct, legea a limitat pe linie

colaterală vocaţia succesorală legală de gradul al IV-lea inclusive (art.676 Cod

Civ, altfel modificat art.4 al Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni

din 1921 – prin desfiinţarea dreptului de moştenire ab intestat de al patrulea

grad în sus – şi art.6 din Legea nr.319/1944.

În conformitate cu Dreptul Românesc noţiunea de rudenie, în

accepţiunea ei cea mai simplă, rezidă, în principal, la legătura biologică

stabilită prin naştere şi filiaţie(inclusive prin înfiere), la care se adaugă rudenia

din căsătorie şi cea spirituală, creată de concepţiile religioase ale vremii.

Conform sistemului parilineal, legătura de rudenie se stabilea după tată şi

numai în lipsa acestuia operea cea după mamă. În legislaţia scrisă din Ţările

Române, bazată pe Dreptul canonic ortodox, rudenia naturală era socotită pe

linia ascendenţilor, descendenţilor şi colateralilor până la gradul al optelea.

29

Alături8 de rudenia naturală (de sânge), pravilele mai distingeau rudenia prin

alianţă (cuscrenia) şi cea spirituală, creată prin botez şi prin adopţie.

O formă de rudenie creată pe cale artificială şi cu largă răspândire în

evul mediu a fost înfrăţirea şi însurărirea, practice sub multiple forme şi cu

efecte din cele mai variate. Păturire suprapuse practicau şi ele o formă de

înfrăţire ce produce prin excelenţă patrimoniale şi anume înfrăţirea pe moşie,

destinată a permite celor care nu erau săteni să dobândească drepturi de

proprietate în obşte pentru a ocoli dreptul de preferinţă a rudelor şi vecinilor

(protimissis).

Înfrăţirea pe moşie ca şi formele de frăţie de cruce cu origine străveche,

practicate de haiduci, constituiau totuşi excepţii în viata satului, formele cele

mai des întâlnite fiind înfrăţirea copiilor născuţi în aceeaşi lună(lunateci) sau

aceeaşi zi (ziuateci) şi producând efecte juridice prin interdicţia la căsătorie.

În linie dreaptă ascendentă sau descendentă, nu prevede nici o limitare

căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară.

Gradul de rudenie se stabileşte, după numărul naşterilor sau numărul

generatiilor

e).În linie dreaptă,copiii (gradul I), nepoţii (gradul II), părinţii (gradul I,

bunicii (gradul II).

f).în linie colaterală, după naşterilor, urcând de la defunct până la

ascendentul comun şi coborând apoi de la ascendentul comun până la cealaltă

rudă fratele – gradul II, vărul primar gardul IV.

Prin urmare , rudele în linie dreaptă descenedentă (fiu, nepot de fiu,

strănepot de fiu) şi ascendentă (părinţi, bunici, străbunici), au vocaţie

successorală în mod nelimitat în grad. În schimb, rudele colaterale numai până

la gradul al IV-lea inclusive.

Aceste rude sunt chemate la moştenire alături de soţul supravieţuitor al

defunctului, şi prin lege este instituită o anumită ordine de chemare la

moştenire.

8 LIVIU MARCU – Istoria Dreptului Românesc – Editura Lumina Lex – 1997 pag.120

30

Deci au vocaţie succesorală legală pe linie colaterală fraţii şi surorile

defunctului, rude de gradul al II-lea, descendenţii lor până la gradul al IV-lea

(nepoţi şi strănbepoţi de frate-soră, care sunt rude de gradul al III-lea

respective de gradul al patrulea cu defunctul), unchii şi mătuşile defunctului

rude colaterale de gradul al III-lea) şi copii lor (veri primari ai defunctului care

sunt rude colaterale de gradul al IV-lea) şi fraţii sau surorile bunicilor

defunctului (rude colaterale tot de gradul al IV-lea). Apartenenţa unei persoane

libere la o familie (proprio iure dicta) este un element determinant al supunerii

necondiţionate acelei puteri a lui pater familias. Această supunere se baza pe o

relaţie de căsătorie, de afinitate sau rudenie între pater şi persoana supusă lui.

Prin afinitate (adfinitas) se înţelege legătura de rudenie care există între

un soţ şi rudele celuilalt soţ. Afinitatea constituia o piedică la căsătorie, în linie

directă la infinit în linie colaterală, între cumnaţi şi cumnate. În dreptul roman

se făcea distintie între agnaţiunea şi cognaţiunea, pe care le vom analiza pe

rând. Prin agnaţiune se înţelege rudenisa civilă ce se realiza în exclusivitate

prin bărbaţi, era acea legătură juridică dintre pater familias şi cei ce se aflau

sub puterea acestuia.

Prin cognaţiune se înţelegea, rudenia de sânge, ce exista atât pe linie

masculină, cât şi pe linie feminină, deci sunt rudele de sânge indifferent dacă

aparţin sau nu aceleaşi puteri.

Aşadar familia română în epoca veche se baza pe rudenie agnatică, în

care erau rude toţi cei care se aflau sub aceeaşi putere chiar dacă nu erau rude

de sânge, şi respective pe rudenia cognatică care se impune mai târziu în fata

celei dintâi, înlăturându-o.

Rudenia de sânge era asemuită pe drept cu rudenia creată în mod

artificial de drept, de pildă prin intermediul adopţiunii.

Din izvoarele dreptului roman rezultă că în secolul II.e.n. alături de

agnaţiunea se cunoaşte şi cogniţiunea, care urma să se impună şi în epoca

imperială, iar în timpul lui Iustinian(odată cu îngrădirile suferite de către pater

31

familias), cognaţiunea avea să fie singurul sistem de rudenie compatibil cu

noua organizare socială şi politică.

În dreptul lui Iustinian, nu mai există nici o diferenţă între rudenia

agnatică (pe linie bărbătească) şi rudenia cognatică(pe linie feminină) termenul

de familie în aceastocă era folosit cu referire la toţi supuşii uniţi printr-o

anumită legătură de rudenie.

Rudenia se desfăşura pe diferite grade. Între ascenedenţi şi descendenţi,

şi invers, erau atâtea grade câte generaţii existau între două subiecte luate în

considerare (de pildă, existau un grad între tată şi fiu, două între bunic şi nepot

şi asa mai departe).

Pe linie colaterală stabilirea gradului de rudenie între două subiecte se

efectua prin însumarea generaţiilor existente, respective, între fiacre dintre cele

două subiecte şi ascendentul comun (de exemplu, două grade între fraţi, trei

grade între unchi şi nepot, patru grade între fiii de fraţi-verii primar, şi aşa mai

departe).9

În sfârşit, rudenia nu se considera ca având relevantă juridică, de regulă,

dincolo de al şaptele grad.

Vocaţia succesorală a acestor rude (care sunt chemate la moştenire

alături de soţul supravieţuitor al defunctului) nu înseamnă că ele toate,

împreună şi deodată, vor culege moştenirea lăsată de defunct, căci vocaţia lor

la moştenire este numai generală, vizând posibilitatea de principiu a acestor

persoane de a moşteni, prin efectul legii, patrimonial persoanei decedate.

Vocaţia succesorală legală are un caracter general (potenţial) în sensul

că conferă în principiu posibilitatea acestor persoane de a moşteni în temeiul

legii, ceea ce însemană că nu toate deodată vor culege moştenirea rămasă în

urma defunctului.

În principiu, legea cheamă la moştenire rudele apropiate ale defunctului

indifferent dacă legătura de rudenie rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei

ori din adopţie, precum şi soţul supravieţuitor al acesteia.

9 TEODOR MARA – Instituţiile Dreptului Privat Român

32

După cum rezultă din dispoziţia art.45 Codul familiei rudenia este

legătura bazată pe descendenţa unei persoane cu un ascendent comun.

În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar cel de al doilea în linie

colaterală.Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.

Chemarea legală la moştenire a rudelor defunctului şi a soţului

supravieţuitor se întemeiază pe interesul social al conservării bunurilor

dobândite de generaţiile successive în sânul aceleaşi familii, precum şi pe

afecţiunea prezumată a defunctului pentru toate aceste persoane. Dar dacă

toate rudele defunctului ar fi chemate deodată la moştenire, s-ar ajunge la o

frămintare excesivă a averilor succesorale, lucru care nu poate fi dorit. Pentgru

acest motiv, prin lege s-a instituit o anumită ordine de preferintă în care rudele

defunctului sunt chemate la moştenire, în funcţie de clasa de moştenire din

care fac parte şi de gradul de rudenie cu acesta.

Potrivit art.659 Cod civil – succesiunile sunt diferite copiilor şi

descendenţilor şi rudelor sale colaterale.

Ordinea de preferintă în care rudele defunctului sunt chemate de lege la

moştenire este stabilită de art. 669-675 Cod civil, prin stabilirea a patru clase

de moştenitori.

Clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă, este alcătuită de copiii

defunctului, nepoţii, strănepoţii acestuia fără limită de grad.

Clasa a –II-a clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, cuprinde

părinţii defunctului, fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii

acestora până la gradul al IV-lea inclusive.

Clasa III-a, clasa ascendenţilor ordinary, cuprinde pe bunicii, străbunicii

defunctului, fără limită de grad.

Clasa a IV-a – clasa colateralilor ordinar, cuprinde rudele în linie

colaterală ale defunctului, altele decât cele din clasa a II-a până la gradul patru,

inclusive, şi anume unchii, mătuşile, verii primar, fraţii şi surorile bunicilor

defunctului.

33

Deosebit de clasele de moştenitori enumerate mai sus, (Legea

nr.319/1944 privitoare la dreptul de moştenire şi pe soţul supravieţuitor)mai

cheamă la moştenire şi pe soţul supravieţuitor al defunctului, care vine în

concurs cu fiecare clasă de moştenitori, el nici nu înlură, dar nici nu este

înlăturat de moştenire, indiferent de clasa de moştenire chemată la moştenirea

defunctului.

În cazul în care nu este moştenitori în grad succesibil în nici una din

clasele de moştenitori şi nu există nici soţ supravieţuitor al defunctului, iar

defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin testament,

moştenirea este vacantă şi se cuvine statului (art.680 Cod civil).

După cum vom vedea în cele ce urmează, gradul de rudenie al

succesibililor cu defunctul are importanţă nu numai în stabilirea claselor de

moştenitori, ci şi în cadrul aceleaşi clase.

Gradul de rudenie, asa cum rezultă din dispoziţiile art.46 Codul familiei

şi din cele ale art.662 si 663 Cod civil, se stabileşte astfel:

- în linie dreaptă, după numărul moştenirilor, asa incât, de exemplu,

fiul şi tatăl sunt rude de gradul întâi, în timp ce nepotul de fiu şi

bunicul sunt rude de gradul al doilea.

- În linie colaterală, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre

rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la

cealaltă rudă, asa încât de exemplu, fraţii sunt rude de gradul al

doilea, unchiul şi nepotul de frate sunt rude de gradul al treilea, iar

verii primar sunt rude de gradul al patrulea.

Conform Codului civil, theoretic, rudele în linie dreaptă al defunctului

sunt chemate la moştenire la infinit, dar practice, din cause naturale, această

chemare nu poate depăşi gradul trei sau patru de rudenie, în linie colaterală,

moştenirea legală nu se poate face decât până la grdaul patru inclusive.

Având în vedere că transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru

cauză de moarte (mortis cauza) principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu

vizează statul (şi nici persoanele juridice), pentru că deşi statul are (iar

34

persoanele juridice pot avea vocaţie succesorală)- aceştia nu pot trsamite o

moştenire.

Vocaţia generală în domeniul moştenirii legale, este guvernată de

principiul reciprocităţii în virtutea căruia, dacă o persoană are vocaţie

succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană atunci şi

aceasta din urmă persoană are aceeasî vocaţie în raport cu prima.

Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale generale guvernează fără a

fi prevăzut expres de lege material moştenirii legale între persoanele fizice.

În virtutea acestui principiu, dacă o persoană, are vocaţie succesorală

legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi aceasta din

urmă persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al

principiului).

Acest principiu nu este aplicabil nici în domeniul moştenirii

testamentare, chiar dacă în concret două persoane (de exemplu, soţi) şi-ar

conferi prin actele lor separate de ultimă voinţă, vocaţie succesorală

testamentară reciprocă.

Principiul nu este aplicabil pentru că cele două testamente sunt acte

juridice unilaterale independente, iar vocaţia succesorală a legatarilor nu este

interdependentă. De altfel vocaţia succesorală testamentară este, în majoritatea

cazurilor, unilaterală. Numai în cazul soţilor se obişnuieşte conferirea

reciprocă a vocaţiei succesorale prin testamente distincte.

În concret vocaţia lui deprinde de ordinea în care va surveni decesul lor

sau a uneia dintre ele (şi bineinteles, de concursul celorlalţi moştenitori. De

exemplu, dacă copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţi, vocaţia

succesorală operează şi în sens invers.Tot astfel, în raporturile dintre fraţi şi

surori, dintre nepoţi şi frate şi unchi ori mătuşi.

Principiul reprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ: dacă

o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane, nici acesta din

urmă nu are vocaţie la moştenirea primei. De exemplu, copilul încredină nu

are vocaţie la moştenirea primei. De exemplu, copilul încredinţat unei familii

35

sau unei persoane ori aflat în plasament la o familie sau la o persoană (în

condiţiile prevăzute de art.3 O.U.G. nr.25/1997 cu privire la adopţie şi art 7

din nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate) şi membrii

familiei la care se află, ginerele ori nora şi socrii.

Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale cunoaşte două

excepţii:

a).în cazul constatării nulităţii căsătoriei sau a anulării ei, prin hotărâre

judecătorească intervenită după decesul soţilor sau a uneia dintre ei,

constatându-se că unul dintre ei a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei

declarată nulă sau anulată (căsătoria putativă). În acest caz, dacă soţul

supravieţuitor(în viată la data morţii celuilalt) a fost de rea credinţă el nu va

moşteni, în schimb, dacă soţul de bună-credinţă a supravieţuit celuilalt, el va

avea vocaţie succesorală (art.23 C.fam).dacă ambii soţi au fost de bună sau

rea-credinţă, principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale, în sens pozitiv,

respective negativ, se stabileşte.

b).În literature juridică se mai aminteşte încă un caz de excepţie în care vocaţia

succesorală nu ar fi reciprocă. Este ipoteza în care o persoană adoptatorul a

adoptat doi sau mai mulţi copii, dintre care pe unul (unii) cu efecte depline

(alţii) cu efcte restrânse şi se pune problema vocaţiei succesorale reciproce în

calitate de fraţi sau surori (colaterali privilegiaţi), deci problema vocaţiei

succesorale între ei iar nu în raport cu adoptatorul. Aşa cum vom încerca să

demonstrăm, în această ipoteză operează din plin principiul reciprocităţii

vocaţiei succesorale în sensul lui negativ, adoptatul cu efecte restrânse ne-

având vocaţie în moştenire lăsată de adoptatul cu efcte depline, aşa cum nici

acesta din urmă nu are vocaţie la moştenirea lăsată de primul.

Dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse, operează indiscutabil –

principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale generale, în sensul ei

pozitiv în primul caz, şi în sensul negativ în cel de al doilea caz.

36

VOCAŢIA LEGALĂ CONCRETĂ (efectivă, utilă)

După cum am văzut, rudele cu vocaţie succesorală legală generală nu

sunt chemate toate împreună şi deodată la moştenire. Dacă toate rudele cu

vocaţie generală ar fi chemate împreună şi deodată la moştenire averile

succesorale s-ar fărămiţa în părţi de o valoare neânsemnată, iar instituţia

moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini rosturile ei social-economice pe de altă

parte, nu s-ar ţine seama de caracterul diferit cel care lasă moştenirea şi rudele

sale.

În cadrul devoluţiunii legale a moştenirii legea a instituit o anumită

ordine de chemare concretă la moştenire, a rudelor defunctului.În consecintă

pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii (să

aibă vocaţie legală concretă), trebuie să îndeplinească condiţia de a nu fi

înlăturat la moştenire de o altă persoană cu vocaţie generală.

Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie

generală, legea foloseşte două criterii tehnico-juridice clasa de moştenitori şi

gradul de rudenie, prin intermediul cărora se determină vocaţia concretă la

moştenire a acestor persoane.

Cu ajutorul acestor criterii legale determină vocaţia concretă la

moştenire a rudelor defunctului, probleme ce urmează a fi analizate în

secţiunea următoare, în cadrul principiilor devoluţiunii legale a moştenirii,

după analiza celei de a doua condiţie a dreptului de moştenire legală

(nedemnitatea succesorală).

37

CAPITOLUL III

NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ (NOŢIUNE ŞI CARACTERE

JURIDICE)

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii,

deosebit de cele două condiţii pozitive(capacitatea succesorală) mai este

necesară îndeplinirea unei condiţii negative persoana să nu fie nedemnă

(nevrednică de a moşteni).

Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală reprezintă decăderea de drept a

moştenitorului legal, din dreptul de a dobândi o moştenire determinată ori

rezerva din această moştenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă

de care lasă moştenirea, ori faţă de memoria acestuia.10

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea

moştenitorului care s-a făcut vinovat de o culpă gravă faţă de defunct sau faţă

de memoria acestuia, din dreptul de a moşteni. Deosebit de incapacitatea

succesorală care are un caracter general, nedemnitatea are un cadru de

aplicabilitate mult mai restrâns, şi poate rezulta numai din anumite fapte

limitative stabilite de lege.

Din punct de vedere al naturii juridice, nedemnitatea succesorală

constituie o sancţiune civilă aplicabilă nedemnului culpabil de săvârşirea unei

fapte grave fată de cel care lasă moştenirea sau fată de memoria acestuia.Se

bazează pe motive de moralitate, întrucât, nu se putea admite ca o persoană

vinovată de fapte grave faţă de alta, să o moştenească pe cea din urmă.

10 IOAN LAZĂR – op.cit..pag.36

38

SECŢIUNEA I

CARACTERE JURIDICE

Nedemnitatea succesorală, ca sancţiune civilă, se caracterizează prin

următoarele:

a).se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitative

prevăzute de lege şi numai în domeniul moştenirii legale, textele de lege care

o prevăd fiind imperative şi de strictă interpretare;

b).operează de drept, cel care lasă moştenirea neputând înlătura efectele

ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care

lasă moştenirea putea totuşi să-l gratifice pe nedemn;

În general nedemnitatea – care desfinţează vocaţia succesorală legală nu

influentează eficacitatea liberalităţilor prin acte între vii sau pentru cauză de

moarte făcute în favoarea nedemnului de cel care lasă moştenire, aceste

liberalităţi fiind guvernate de reguli proprii (de exemplu, revocarea donaţiilor

în condiţiile art. 829-831 C.civ. revocarea voluntară sau judecătorească a

legatelor potrivit art. 920 –923,930 C.civ). Bineinteles, daca fapta săvârşită

reprezintă o cauză comună prevăzută de toate cele trei ipoteze (de exemplu,

tentative de omor), ea poate justifica atât desfinţarea calităţii de moştenitor

legal al nedemnului cât şi de revocare judecătorească a donaţiei sau legatului

făcut în favoarea lui înainte de săvârşirea faptei, pentru fiecare în condiţiile

prevăzute de lege.

De exemplu, în caz de litigiu, instanţa nu mai constată nedemnitatea a

operat în puterea legii şi pronunţă revocarea donaţiei pentru ingraditudine

dacă a fost cerută în termen de un an de lege, acţiunea în revocarea donaţiei

poate fi intentată numai împotriva donatarului autor al faptei, în schimb

constatarea nedemnităţii poate fi cerută şi împotriva moştenitorilor

nedemnului (prin retransmitere ) care deţin bunurile defunctului, constatraea

nedemnităţii poate fi cerută de creditori pe calea acţiunii oblice (subrogatorii),

39

în schimb, în material revocării donaţiei pentru ingraditudine art.974 C.civ este

inaplicabil.

c).fiind o sancţiune se aplică şi produce efecte doar în privinta autorului

faptei:

d).Faţă de alte persoane chemate de lege la moştenirea defunctului în

nume propriu sau prin reprezentare (cum ar fi, de exemplu, copiii

nedemnului), ce poate produce efecte numai în mod excepţional.

Majoritatea autorilor califică nedemnitatea drept pedeapsă civilă.

Întrucât nedemnitatea operează de drept hotărârea instanţei civile de

constatare a faptelor având caracter declarativ, preferăm să calificăm

nedemnitatea – mai exact urmările ei – drept o sancţiune civilă, iar nu

pedeapsă, care implică o hotărâre constitutivă de aplicare a pedepsei.

Faptele de o arie mai largă care justifică revocarea donaţiilor sau

legatelor nu sunt aplicabile în material nedemnităţii succesorale (de exemplu

delicte cruzimi şi injurii grave săvârşite impotriva donatorului sau

testatorului).

e)domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri,

nedemnul fiind înlăturat numai de la moştenirea persoanei faţă de care a

săvârşit faptele, în acest sens nedemnitatea producând efecte relative;

În domeniul moştenirii tesdtamentare pentru fapte grave săvârşite de

legatar împotriva testatorului sau faţă de memoria acestuia se aplică revocarea

judectorească a legatelor.

De exemplu, săvârşind fapta fată de un frate, poate veni la moştenirea

unui alt frate (chiar şi în privinţa bunurilor pe care acesta le-a moştenit de la

primul decedat, in urma înlăturării de la moştenire a nedemnului sau săvârşind

fapta fată de părinte, poate veni la moştenirea bunicului (în nume propriu şi

chiar prin reprezentarea tatălui);

f).sancţiunea nedemnităţii fiind prevăzută pentru fapte săvârşite cu

vinovăţie moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernământ, în lipsa

discernămantului neputându-se vorbi de vinovăţie. Pe de altă parte , fiind

40

vorba de săvârşirea de fapte, iar nu de acte juridice, se vor aplica regulile

privitoare la discernântul necesar pentru angajarea răspunderii civile şi anume

– în cazul minorilor sub 14 ani şi a persoanelor puse sub interdicţia

discernământului săvârşirii.

41

SECŢIUNEA II

CAZURI DE NEDEMNITATE

Acestea sunt prevăzute în mod expres şi limitative de art.655 Cod civil.

a).atentatul la viata celui care lasă moştenirea

b).acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea

c).nedenuntarea omorului cărui victimă a căzut cel despre a cărui

moştenire este vorba.

Vom analiza pe rând fiecare din aceste cazuri.

2.1.ATENTATUL LA VIAŢA DEFUNCTULUI

Art.655 pct.1 C.civ. prevede că este nedemn de a moşteni condamnatul

pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct.

Dacă fapta constituie o cauză comună, ea poate justifica atât desfintarea

calităţii de moştenitor legal al nedemnului cât şi revocarea judecătorească a

donaţiei făcute în favoarea nedemnului, înainte de comiterea faptei.

Potrivit art.655 alin.1 C.civ. sunt nedemni de a succeed şi prin urmare

excluşi de la succesiune condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să

omoare pe defunct (art.655 pct.1), acela care a făcut în contra defunctului o

acuzaţie capitală declarată de judecător calomnioasă (art.655,pct.2),

moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, de a denunţa

aceasta justiţiei (art.655 pct.3).

Această sancţiune civilă, pe lângă cea penală, se justifică prin ideea că

ar fi inechitabil şi potrivnic bunelor moravuri şi ordinii publice ca o persoană,

care săvârşeşte asemenea fapte grave, să fie chemată la moştenirea celui pe

care la ucis sau a încercat să-l omoare. Nimeni nu-şi poate deschide calea unei

moşteniri printr-un omor.

Acest caz de nedemnitate succesorală devine operabil dacă sunt

îndeplinite în mod cumulative următoarele condiţii:

42

a).Omorul să fi fost comis cu intenţie directă sau indirectă. Sancţiunea devine

aplicabilă atât în cazul în care infracţiunea de omor s-a consumat cât şi în

cazul tentativei la infracţiune de omor, deoarece, legea civilă sancţionează

intenţia vădită de omor. De aceea, uciderea din culpă sau loviturile cauzatoare

de moarte nu atrag sancţiunea nedemnităţii intrucât nu sunt săvârşite cu

intenţia de a ucide pe cel care lasă moştenirea.

În cazul infracţiunii de favorizare (art.264 C.pen) deşi se săvârşeşte cu

intentie, în principiu nu intervine nedemnitatea, pentru că moştenitorul nu

participă, sub nici o formă la săvârşirea de către altul a omorului sau tentativei

de omor.

În cazul favorizării personale (in personam) poate interveni

nedemnitatea dacă constă în nedenuntarea omorului (art.655 pct.3 C.civ) care

este altă cauză de nedemnitate prevăzută de lege.

b).Moştenitorul va fi condamnat pentru omor sau tentativă de omor, în

calitate de autor, coautor, complice, instigator, ori pentru favorizarea

infractorului, printr-o hotărâre penală de condamnare rămasă definitivă.

Nedemnitatea nu operează dacă moştenitorul nu ajunge să fie

condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă întrucât decedează

înainte de acesta, ori dacă acţiunea penală se stinge prin prescripţie, tot astfel

stau lucrurile şi în cazul în care succesibilul nu poate fi condamnat pentru

lipsa descernământului, pentru intervenirea unei amistii condamnatorii a

acestuia ori pentru cazul în care este achitat întrucât de exemplu, a actionat în

legitimă apărare. Pe de altă parte însă, moştenitorul odată condamnat prin

hotărâre judecătorească definitivă, este indiferent, dacă ulterior acestui fapt

intervine o amnistiere sau graţiere a sa.

Având în vedere faptul că în cazul de omor sau atentat la viaţă a celui

care lasă moştenirea, săvârşirea faptei rezultă printr-o hotărâre penală de

condamnare, intervenţia instanţei civile care să pronunţe nedemnitatea apare

ca inutilă. Dacă totuşi nedemnitatea ar fi contestată în cadrul unei petiţii de

ereditate, instanţa civilă va fi chemată numai să constate că în penal

43

condamnarea a intervenit pentru fapta prevăzută de lege civilă (şi nu pentru

altă infracţiune, de exemplu, uciderea din culpă) şi că deci în puterea legii,

moştenitorul este îndepărtat de la moştenire ca nedemn.11

2.2. ACUZAŢIA CALOMNIOASĂ ÎMPOTRIVA DEFUNCTULUI

Acest caz de nedemnitate prevăzut prin art.655 pct.2 C.civ, intervine în

situaţia în care moştenitorul nedemn a înaintat împotriva defunctului un

denunţ, o plângere, sau a depus o mărturie, declarate în justiţie calomnioase,

dar de natură să atragă condamnarea la moarte a celui care lasă moştenirea.

Caracterul calomnios al acuzaţiei (al denunţului) plângerii ori a mărturiei este

necesară să fie stabilit printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare a

moştenitorului.

În legătură cu această cauză de nedemnitate se pune întrebarea, dacă ea

mai este sau nu aplicabilă, odată ce pedeapsa cu moartea a fost abolită prin

Decretul lege nr.6/1990 şi înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă , astfel

încât acuzaţia nu poate fi capitală.

Două soluţii se întrevăd:

S-ar putea susţine că, in prezent, art.655 pct.2 C.civ. devine aplicabil în

cauza acuzatiei pentru fapte care sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii pe

viaţă, pedeapsa care a înlocuit condamnarea la moarte.

În ceea ce priveşte considerăm că această cauză de nedemnitate a

devenit inaplicabilă prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece prin

consacrarea nedemnităţii pentru acuzaţia capitală calomnioasă – legituitorul a

avut în vedere nu numai şi nu atât gravitatea faptelor care formau obiectul

acuzaţiei(există şi alte fapte foarte grave care niciodată nu au fost sancţionate

cu pedeapsa capitală), ci intenţia calomniatorului de a-şi deschide calea spre

culegerea moştenirii prin provocarea morţii pe căi legale(lus mors) fie ea şi

11 IOAN LAZĂR – op.cit. – pg.36

44

rezultatul unei erori judiciare. Ori, în prezent o asemenea intenţie nu mai are

suport legal.

2.3. NEDENUNŢAREA OMORULUI A CĂRUI VICTIMĂ A FOST

DEFUNCTUL

Art.655 pct.3 C.civ declară nedemn de a moşteni moştenitorul major,

care având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei.

Aşa cum rezultă fără echivoc din textul de lege evocat mai sus obligaţia

de denuntare revine numai moştenitorilor majori, iar nu şi celor minori.

Minorii şi interzişii sunt scutiţi de obligaţia de denuntare a

omorului.Obligaţia de denuntare renaşte după dobândirea deplinei capacităţi,

chiar dacă ea intervine după deschiderea succesiunii.

Nu este cerută însă denunţarea ucigaşului. Tot odată, legea nu stabileşte

un termen de denunţare.

Obligaţia de denuntare care decurge din dispoziţiile art.655 pct.3 C.civ

se referă la omorul săvârşit cu intenţie.

De asemenea, din formularea textului menţionat rezultă că nedemnitatea

este atrasă de nedenuntarea infracţiunii consumate de omor, iar nu şi a

omorului rămas în faza tentativei.

Prin excepţie de la regula obligativităţii denunţării omorului care rezultă

din dispoziţiile art.655 pct.3 C.civ., art.656 C.civ prevede că lipsa de

denuntare nu poate vătăma in drepturile lor pe ascendentii şi descendenţii

omorâtului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau soţia sa, pe fraţii sau

surorile sale, pe unchii sau mătuşile sale. În aceste cazuri, legea are în vedere

apropierea gradului de rudenie sau de afinitate a persoanei menţionate cu

ucigaşul lui de cujus.

45

SECŢIUNEA III

EFECTELE NEDEMNITĂŢII SUCCESORALE

Fiind o pedeapsă civilă care operează în virtutea legii, nedemnitatea face

ca moştenitorul vinovat să fie înlăturat de la succesiunea persoanei fată de care

s-a făcut culpabil de faptele expres şi limitative prevăzute de lege.

Titlul de moştenitor al moştenitorului nedemn se desfiinţează de la data

deschiderii moştenirii, fiind irelevant momentul comiterii faptei care atrage

nedemnitatea.

Nedemnitatea succesorală constatată prin hotărâre judecătorească

operează cu efect retroactiv (ex tunc), având un caracter declarativ şi nu

constitutiv.

Pedeapsa civilă a nedemnităţii este relativă, în sensul că nevrednicul

este îndepărtat numai de la moştenirea celui faţă de care s-a făcut vinovat de

faptele prevăzute de lege, iar nu şi de moştenirea altor persoane.

Trebuie precizat faptul că nedemnul este exclus prin efectul legii numai

de la moştenirea ab intestat a lui de cujus, iar nu şi de la cea testamentară,

defunctul fiind liber să îi lase prin testament averea sa.

Efectele nedemnităţii sunt analizate sub un triplu aspect:

1. faţă de nedemn

2. faţă de descendentii nedemnului

3. faţă de terţi

Deoarece titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat de la data

deschiderii moştenirii, el nu va putea reclama partea de moştenire ce i s-ar fi

cuvenit ca moştenitor legal nici măcar rezerva.

Partea sa va fi culeasă de cei care ar fi venit la moştenire împreună cu

ele sau pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenirea nedemnului va

profita comoştenitorilor legali sau moştenitorilor legali subsecvenţi. Ea poate

profita şi legatarilor sau donatorilor în cazul în care nedemnul era un

46

moştenitor rezervatar, a cărui prezentă ar fi determinat reducţiunea

liberalităţilor, excessive făcute de cei care lasă moştenirea.

Dacă înainte de constatarea nedemnităţii nedemnul a intrat în posesia

bunurilor moştenirii, va fi obligat să le restituie (împreună cu productele dacă

e cazul) persoanelor îndreptăţite, neavând nici un temei pentru a le reţine.

Restituirea se face, în principiu în natură, iar dacă restituirea în natură nu este

posibilă pentru că bunul supus restituirii a pierit fie şi fortuit inclusive de forţă

majoră – sau pentru că a fost înstrăinat(în tot sau în parte) ori pentru că a fost

expropiat pentru cauza de utilitate publică (art.41 alin.3 din Constituţie),

nedemnul considerat posesor de rea-credinţă şi de drept pus în întârziere de la

data intrării sale în folosinţa bunurilor moştenirii va fi obligat să plătească

despăgubiri, respective îndemnizaţia de expropriere.

În privinta fructelor – naturale, industriale sau civile (venituri) –

nedemnul este privit, de asemenea, ca un posesor de rea credinţă de la data

deschiderii succesiunii (art.657 Cod civil), indifferent de data constatării

nedemnităţii şi în consecintă este obligat să le restituie de la data folosirii

bunurilor moştenirii. Restituirea fructelor se face în natură, iar dacă nedemnul

le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, va restitui valoarea lor.

Pentru sumele încasate de nedemn de la debitorii moştenitorii va fi

obligat să plătească dobânzi din ziua încasării (iar nu de la data chemării în

judecată, art.1088 Cod civil nefiind aplicabil în această materie).

Pe de altă parte însă, şi nedemnul va avea dreptul să I se înapoieze

sumele ce a plătit pentru achitarea datoriilor moştenirii (cu dobânzi potrivit

art.1088 Cod civil) şi cheltuielile necesare şi utile (nu şi voluptuarii) făcute cu

privire la bunurile de moştenire, inclusiv cheltuielile facute sau munca depusă

pentru perceperea fructelor. Nedemnitatea unui moştenitor profită

comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi în limitele înlăturării de la

moştenire a nedemnului dar nu poate constitui izvor de îmbogăţire fără temei

în detrimental de rea credinţă.

47

Menţionăm de asemenea, că drepturile şi obligaţiile nedemnului faţă de

moştenire care au fost considerate, până la constatarea nedemnităţii, stinse prin

consolidare sau confuziune – vor produce efecte (renasc), nedemnul fiind

străin fată de moştenire cu efect retroactiv.

În sfârşit, subliniem că nedemnitatea produce efecte numai în privinţa

drepturilor succesorale, iar nu şi în privinţa altor drepturi ale nedemnului care

nu-şi au temei de dobândire moştenirea. Astfel, de exemplu, soţia condamnată

pentru infracţiunea de omor comisa contra soţului său este exclusă de la

moştenirea defunctului său soţ, a cărui viaţă a suprimat-o , dar în baza

raportului de familie – are dreptul asupra cotei-părţi din bunurile dobândite în

timpul căsătoriei cu defunctul.

Evident, prin nedemnitate nu sunt afectate nici drepturile asupra

bunurilor proprii ale soţului supravieţuitor nedemn.

3.1.EFECTELE NEDEMNITĂŢII FAŢĂ DE DESCENDENŢII

NEDEMNULUI

Nedemnitatea fiind o pedeapsă civilă strict personală, ar trebui să nu

aibă nici un fel de efecte.Cu toate acestea, pornindu-se de la dispoziţiile

art.658 Cod civil, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în sensul că

descendenţii nedemnului nu pot veni la moştenirea unui ascendent prin

reprezentarea nedemnului, ci numai în nume propriu.

Art.658 Cod civil prevede copiii nedemnului viind la succesiune, în

virtutea dreptului lor propriu, fără ajtorul reprezentării, nu sunt depărtaţi

pentru greseala tatălui lor, acesta însă nu poate în nici un caz reclama

uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acordă taţilor şi mamelor

asupra bunurilor copiilor lor.

Menţionăm că ultima parte a textului este inaplicabilă în present,

uzufructul părinţilor asupra bunurilor copiilor lor fiind abrogat prin Decretul

48

nr.32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi Decretului privitor

la persoane fizice şi al persoanelor juridice.

Precizăm că formularea legii nu poate fi întâmplătoare fiindcă în alte

articole se foloseşte noţiunea de descendent art.665,670, 671 Cod civil, uneori

alături de noţiunea de copil (art.659,666,669 Cod civil) precizându-se cazurile

în care sub nume de copii se înţelege descendenţii de orice grad art.842 Cod

civil. Pe de altă parte însă, reprezentarea întinzându-se la infinit (în linie

directă descendentă), respective până la gradul al IV-lea inclusive (în cazul

descendenţilor din fraţi şi surori) se admite că reprezentantul trebuie să urce

din grad în grad vacant şi util (reprezentarea ne putând opera per saltum ori

omisso medio), ceea ce împiedică saltul peste locul copilului nedemnului şi al

nedemnului.

În esenţă, reprezentarea este un beneficiu al legii (art.664 Cod civil) care

conferă posibilitatea unei persoane de a urca în gradul unui ascendent

precedent pentru a culege moştenirea ce s-ar cuveni acestuia, dacă ar fi fost în

viaţă, pentru aceasta, se cere printer altele, ca cel reprezentat să fi putut el

însuşi culege moştenirea, ori în cazul analizat, reprezentatul nedemn nu are

chemare utilă la moştenirea celui care faţă de care s-a făcut vinovat de faptele

grave anume prevăzute de lege. De exemplu, dacă o persoană care a avut doi

fii lasa la moartea sa un fiu în viată şi un nepot fiu al celuilalt fiu al său

precedent lovit de nedemnitate, iar moştenirea este legală, succesiunea revine

în întregime fiului rămas în viată, nepotul neputând în acest caz să urce prin

reprezentare în locul tatălui său precedent, acesta din urmă neavând vocaţie la

moştenirea defunctului pentru nedemnitate.

În cazul în care însă descendenţii nedemnului vin la moştenire în nume

propriu şi nu prin reprezentare, ei au dreptul de a moşteni pe ascendentul

ascendentului lor.

Astfel de exemplu, dacă o persoană lasă la moartea sa un fiu lovit de

nedemnitate şi un nepot, fiu al nedemnului, iar moştenirea este legală, nepotul

49

culege întreaga moştenire în nume propriu ca descendentul în gradul al doilea

descendentul de gradul întâi fiind înlăturat de la moştenire pentru nedemnitate.

Cu toate acestea, întrucât legea dispune numai în privinţa copiilor

nedemnului, înpiedicând venirea lor la moştenire prin reprezentare per a

contrario nu excludem posibilitatea ca descendenţii subsecvenţi ai

nedemnului(dacă sunt de bună credinţă) să poată veni la moştenire prin

reprezentare, bine înţeles dacă nedemnul şi copilul său, reprezentaţi, nu ami

sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii.

Această interpretare restrictivă a art.658 Cod civil s-ar putea justifica

prin caracterul derogatoriu al soluţiei privind sancţionarea unui nevinovat şi

prin faptul că regula s-ar opune acestei interpretări(urcare din grad în grad)

poate cunoaşte excepţii în cazuri prevăzute de lege.

EFECTELE NEDEMNITĂŢII FAŢĂ DE COPII NEDEMNULUI.

Potrivit art.658 Cod civil copiii nedemnului viind la succesiune, în

virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt depărtaţi

pentru greseala tatălui lor. Cu alte cuvinte, copii nedemnului pot veni la

moştenirea defunctului (bunicului lor) în nume propriu, dar nu şi prin

reprezentarea tatălui lor nedemn. Aceasta înseamnă că sancţiunea nedemnităţii

produce anumite efecte şi fată de ei, deşi nu sunt cu nimic vinovaţi de

săvârşirea faptei de către părintele lor.

Astfel de exemplu, dacă unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul

său va putea culege în nume propriu moştenirea lăsată de bunic, întrucât în

lipsa de moştenitori de un grad mai apropiat, el este chemat la moştenire fără

ajutorul reprezentării şi cu înlăturarea de la moştenire a altor rude ale

defunctului, care fac parte din clasa de moştenitori subsecvente (de exemplu,

fraţii defunctului) sau sunt rude de un grad mai îndepărtat (de exemplu proprii

copii, care sunt rude de gradul al III-lea faţă de defunct. Deci, în acest caz,

nedemnitatea nu produce nici un efect asupra drepturilor copiilor nedemnului.

50

În schimb dacă defunctul a avut doi copii dintre care unul nedemn,

copiii nedemnului nu vor putea moşteni după bunicul lor (deşi tatăl lor –

nedemn – nu mai este în viaţă la deschiderea succesiunii), fiindcă sunt rude de

gradul II cu defunctul şi vor fi înlăturaţi de la moştenire de celălalt copil al

defunctului care este rudă de gradul I cu defunctul (principiul proximităţii

gradul de rudenie). Numai cu ajutorul reprezentării succesorale ar fi putu veni

la moştenire alături de celălalt copil al defunctului culegând parte a ce s-ar

cuvenit tatălui lor. Dar, fiindcă ei pot veni la moştenire numai în nume

propriu, fără ajutorul reprezentării (art.658 Cod civil), vor suporta consecinţele

nedemnităţii părintelui lor.

Dar nedemnitatea poate influenţa şi împărţirea moştenirii în cazul

pluralităţii de moştenitori nedemni, şi care au un număr inegal de copii. De

exemplu, dacă ambii copii ai defunctului sunt nedemni şi decedaţi la data

deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lăsat un copil, celălalt doi copii,

moştenirea se va împărţi în trei părţi egale (principiul egalităţii) fiindcă ei vin

la moştenire în nume propriu şi sunt rude de aceeaşi clasă şi de acelaşi grad cu

defunctul. În schimb, dacă aceşti copii ar fi putut veni la moştenire prin

reprezentare (ceea ce nu este posibilă din cauza nedemnităţii) împărţirea s-ar

fi făcut pe tulpini, unul luând jumătatea ce i s-ar fi cuvenit propriului părinte,

iar ceilalţi doi, cealaltă jumătate adică partea părintelui lor.

În sfârşit precizăm că cele arătate în privinţa efectelor nedemnităţii faţă

de copiii nedemnului sunt valabile nu numai în cazul când nedemnul este

descendent al defunctului, dar şi în privinţa copiilor fraţilor sau surorilor

nedemni ai defunctului (art.658 Cod civil nu distinge între cele două ipoteze),

care nu pot, nici ei, să beneficieze de reprezentare, din cauza nedemnităţii

părintelui lor (frate cu defunctul) deşi este chemat la moştenirea clasa a doua

de moştenitori legali şi reprezentarea este, în principiu admisă în cazul

descendenţilor din fraţi şi surori.

51

3.3.EFECTELE NEDEMNITĂŢII FAŢĂ DE CEILALŢI

DESCENDENŢI (NEPOTI , STRĂNEPOŢI).

Întrucât dispoziţiile art.658 Cod civil se referă numai la copiii

nedemnului pe care-i impiedică să vină la moştenire prin reprezentare, în

literature de specialitate este acceptată posibilitatea ca descendenţii

subsecvenţi ai nedemnului să vină la moştenirea prin reprezentare dacă:

a). sunt de bună-credinţă

b). nedemnul şi copilul său reprezentanţi, nu mai sunt în viaţă la data

deschiderii moştenirii

În raport cu ceilalţi moştenitori, nevrednicul este obligat să restituie

toate bunurile pe care le-ar deţine în calitate de moştenitor legal al defunctului.

Odată cu aceste bunuri, conform art.657 Cod civil moştenitorul depărtat de la

succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele şi veniturile a căror

folosinţă a avut-o la deschiderea succesiunii. Aceasta înseamnă deci că

nedemnul , asa cum este şi firesc este considerat de rea credinţă, nefiind de

neconceput ca el să nu fie cunoscut cauza de nedemnitate din moment ce o

astfel de faptă se săvârşeşte întotdeuna cu intenţie. După cum s-a subliniat,

nedemnul trebuie să restituie nu numai fructele pe care le-ar percepe, ci şi pe

cele care ar fi trebuit să le perceapă. Fiind de rea-credintă, în conformitate cu

dispoziţiile art.994 Cod civil, pentru sumele de bani primite în contul

succesiunii nedemnul datorează dobâzni din ziua plăţii nu din ziua punerii

sale în întârziere conform regulilor de drept comun (art.1088 Cod civil).

Pe de altă parte însă, dacă nevrednicul a plătit datorii ale succesiunii el

are dreptul la înapoiuerea acestora. De asemenea, nevrednicul are dreptul la

restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute de el cu bunurile succesorale,

dar, fiind de rea credinţă, el nu are dreptul şi la restituirea cheltulielilor

voluptorii pe care le-ar fi făcut cu aceleaşi bunuri.

52

În sfârşit, drepturile şi obligaţiile nevredinicului faţă de moştenire care

s-ar fi stins prin consolidare sau confuziune în cazul când nu ar fi intervenit

nedemnitatea, redevin active chiar din momentul deschiderii succesiunii.

3.4.EFECTELE NEDEMNITĂŢII FAŢĂ DE TERŢI, TEORIA

MOŞTENITORULUI APARENT

Este posibil ca nedemnul, în perioada dintre deschiderea succesiunii şi

constatarea nedemnităţii să fie încheiat acte juridice cu terte persoane

referitoare la bunurile moştenirii (act de conservare, de administrare sau chiar

de dispoziţie).

Întrucât nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cu

effect retroactive, de la data deschiderii succesiunii, iar legea nu prevede nici o

derogare în privinta actelor încheiate de nedemn cu terţii, aceste acte vor fi

desfintate şi ele cu effect retroactive, potrivit principiilor nemo dat quod non

habet şi resuluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Înseamnă că, în

principiu nedemnitatea produce efecte şi fată de terţi, soluţie, ce se justifică în

cazul terţilor de rea-credinţă (care au avut cunoştiinţă de faptele săvârşite de

nedemn), dar nu şi în cazul terţilor de bună credinţă care au crezut în

valabilitatea titlului moştenitor al nedemnului.

Principiul este aplicabil în cazul în care terţii au fost de rea credinţă, în

sensul că au avut cunoştiinţă de faptele săvârşite de nedemn, nu şi în cazul în

care terţii au fost de bună credinţă. În acest ultimo caz, rigoarea acestui

principiu este mai atenuantă astfel:

1).Actele de conservare şi de administrare a bunurilor succesorale se menţin

deoarece de ele profită adevăraţii moştenitori, totodată, interesul economic

general reclamă că aceste bunuri să fie conservate şi puse în valoare.

2).Plata făcută cu bună credinţă de către debitorul moştenitorului nedemn,

posesor al creanţei, este valabilă (art.1097 Cod civil).

53

a. Actele de dispoziţie a bunurilor mobile corporale menţin, dacă

dobânditorul este de bună credinţă (art.1909 Cod civil), iar actele de

dispoziţie cu privire la bunurile immobile se menţin şi ele în măsură

în care, pe de o parte, terţul dobânditor ar putea invoca în favoarea sa

uzucapiunea, sau, pe de altă parte, în cazul în care condiţiile

uzucapiunii ar fi întrunite, dacă terţul dobânditor, fiind de bună

credintă, s-ar putea prevala de principiul potrivit căruia eroarea

comună si invincibilă creează drept (error comunis facit jus).

b. Cu privire la actele de dispoziţie încheiate asupra imobilelor(de

înstrăinare ori de constituire de drepturi reale), terţul de bună

credintă va putea invoca uzucapiunea de 10-20 ani, deoarece actul

încheiat cu moştenitorul nedemn poate servi ca just titlu.

O astfel de apărare se dovedeşte de cele mai mjulte ori ca insuficientă,

întrucât nedemnitatea se constată într-un termen mai scurt. Din acest motiv, în

doctrină şi jurisprudentă se admite teoria moştenitorului apparent, potrivit

căruia, actul încheiat cu moştenitorul apparent, potrivit căruia, actul încheiat

cu moştenitorul nedemn se menţine dacă:

1).este cu titlu particular

2).cu titlu oneros, iar terţul a fost de bună credintă

3).el dovedind că există o eroare comună şi invincibilă asupra calităţii

de moştenitor al nedemnului (error communis facit ius) aparentă în condiţiile

unei erori obşteşti, este creatoare de drept.

În aceste condiţii actul rămâne valabil şi opozabil moştenitorilor

adevăraţi, dobândirea dreptului de către terţ producându-se în momentul

încheierii actului şi independent de intrarea sa în posesia imobilului sau de

bună credintă ori reaua credintă a moştenitorului apparent (de exemplu, buna

sau reaua credintă a copiilor nedemnului care au venit la moştenire prin

reprezentarea ascendentului nedemn.

În toate cazurile în care actul se menţine, nedemnul va fi obligat să

plătească despăgubiri către adevăraţii moştenitori(preţul obţinut sau valoarea

54

dacă aceasta din urmă este mai mare, fructele, precum şi orice altă pagubă

dovedită). Iar dacă actul va fii desfinţat, cu efecte retroactive(de exemplu

pentru că nu este cu titlu particular, având ca obiect drepturi succesorale-

universalitate sau cotă-parte din universalitate sau pentru că terţul nu reuşeste

să dovedească caracterul obştesc şi invincibil al erorii, nedemnul va putea fi

acţionat de către terţ pentru evicţiune (art.828 sau art 1399 oari art.1337 după

caz).

Aceste reguli se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care actul a

fost încheiat cu terţii nu de către nedemn, ci de către copiii lui care au venit la

moştenire prin reprezentare, ulterior constatându-se nedemnitatea celui

reprezentat.Considerăm însă că, potrivit regulilor generale (art.1899 alin.2 Coc

civil), copilul nedemnului – fiind şi el moştenitor apparent – trebuie să fie

prezumat posesor de bună credintă şi obligat la restituirea ca atare, cât timp nu

se dovedeşte că a fost de rea credină a fost de rea credinţă, art 657 Cod civil

tratându-l ca posesor de rea credintă numai pe nedemn.

55

SECŢIUNEA IV

INVOCAREA NEDEMNITĂŢII

Sub aspectul invocării nedemnităţii succesorale se impune o dublă

distincţie:

1).cu privire la sfera persoanelor care nu pot invoca nedemnitatea

2).împotriva cărora nedemnitatea poate fi invocată

PERSOANELE CARE POT INVOCA NEDEMNITATEA

SUCCESORALĂ

Din categoria acestor persoane fac parte:

a).comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi, care

urmează să profite de înlăturarea de la moştenire a nedemnului.

b).legatarii şi donatarii în ipoteza în care nedemnul a fost moştenitor

rezervatar, iar prezenta sa poate determina reducţiunea liberalităţilor.

c).creditorii moştenitorilor legali şi ai legatarilor pe calea acţiunii oblice

d).procurorul, în temeiul art.45C.pr.civ şi instanţa de judecată din oficiu

e).întrucât nedemnitatea operează de drept, poate fi invocată şi de către

nedemn

Datiind gravitatea faptelor sancţionate de lege cu nedemnitatea, ea poate

fi invocată de orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea

de la moştenire a nedemnului sau copiilor săi (care ar urma să vină la

moştenire prin reprezentare), cum sunt comoştenitorii legali sau moştenitorii

legali subsecvenţi ori legatarii sau donatarii, în cazul în care nedemnul ar fi

fost un moştenitor rezervatar a cărui prezenţă putea determina reducţiunea

liberalităţii sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispoziţiilor testamentare.

56

Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acţiunii oblice, şi de către

creditorii acestor persoane, dreptuil de a invoca nefiind exclusiv personal

art.974 Cod civil), pentru că sancţiunea înlăturării de la moştenire a

nedemnului intervine ope legis şi - spre deosebire de revocarea donaţiei

pentru ingraditudine – nici cei care lasă moştenirea nu poate să-I ierte pe

nedemn. Pentru aceleaşi motive ea poate fi invocată şi de către persoane

(art.45 Cod procesural civil) ori de către instanţa de judecată din oficiu.

Cât priveste invocarea de către nedemn a propriei sale nedemnităţi

împărtăşim soluţia potrivit căruia nu poate primi aplicare principiul memo

auditur propriam turpitudinem allegans şi deci nu este admisibilă invocarea

nedemnităţii de către nedemn deoarece acesta operează pe drept, nedemnul

referindu-se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la moştenire prin

efectul legii.

În toate cazurile nedemnitatea poate fi invocată şi constatată de instantă

numai după deschiderea moştenirii şi numai dacă vocaţia succesorală legală a

nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la moştenire prin prezenta unor

moştenitori în rang preferabil (care poate culege moştenirea şi fără învocarea

nedemnitătii).

Dacă înlăturarea de la moştenire a nedemnului se datorează dispoziţiilor

testamentare, contestate într-un fel sau altu de nedemn, legatarii pot invoca

nedemnitatea, nefiind obligaţi să apere cu prioritate validitatea acestor

dsipoziţii.

Cât timp nedemnul se află în viaţă, nedemnitatea va fi invocată

împotriva acestuia, iar după decesul lui împotriva succesorilor săi. În nici un

caz succesorii nedemnului nu s-ar putea preleva de caracterul personal al

pedepsei civile care este nedemnitatea, din moment ce acesta operand în

virtutea legii, defunctul nedemn nu a putut avea nici un drept asupra moştenirii

autorului său.

57

PERSOANELE IMPOTRIVA CĂRORA POATE FI INVOCATĂ

NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ

Nedemnitatea poate fi invocată numai după deschiderea moştenirii, cu

condiţia ca moştenitorul nedemn să aibă vocaţie succesorală legală concretă.

a).împotriva nedemnului, nedemnitatea poate fi invocată de către cel care este

în viaţă, după decesul său, nedemnitatea poate fi invocată împotriva

descendenţilor nedemnului pentru a-i împiedica să vină la moştenire prin

reprezentare.

b).Împotriva moştenitorilor legali ai legatarilor universali si cu titlu universal

al nedemnului, nedemnitatea poate fi invocată dacă nedemnul a intrat în

stăpânirea bunurilor succesorale şi a decedat înainte de constatarea

nedemnităţii.

Ca o consecinţă a efectului retroactive al nedemnităţii, moştenitorii

nedemnului, chiar dacă sunt de bună credinţă:

a).nu pot invoca teoria moştenitorului apparent, deoarece nu sunt dobândite cu

titlu particular

b).nu pot invoca uzucapiunea de 10-20 de aniîn cazul imobilelor ori

dispoziţiilor art.1909, în cazul bunurilor mobile întrucât, pe de o parte, în baza

titluluilor universal au dobândit şi obligaţia de restituire a bunurilor

succesorale adevăraţilor moştenitori şi, pe de altă parte, certificatul de

moştenitor le conferă doar calitatea de moştenitor şi nu reprezintă titlul de

proprietate.

c).împotriva legatarilor cu titlul particular ai nedemnului, care pot invoca

uzucapiunea de 10 – 20 de ani în cazul imobilelor, ori dispoziţiilor art.1909

Cod civil în cazul bunurilor mobile, nu însă şi teoria moştenitorului apparent.

58

d).împotriva sub subdobânditorilor bunurilor succesorale de la moştenitorii

nedemnului.

Sub dobânditorii de bunuri succesorale, prin acte între vii încheiate cu

moştenitroii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai nedemnului,

se pot însă apăra împotriva adevăraţilor moştenitori, ca orice terţi sub

dobânditor de bună-credinţă.Ei pot invoca uzucapiunea de 10 – 20 de ani,

imobilelor beneficial art.1909 Cod civil în situaţia bunurilor mobile, precum şi

teoria moştenitorului aparent.

59

CONCLUZII

Potrivit dispozitiilor art. 644 C.civ. care reglementeaza

succesiunea prevede ca mostenirea este o transmitere a patrimoniului,a tuturor

fractiunilor a acestuia ori bunuri sau valori determinate,care au apartinut unei

persoane fizice decedate,catre una sau mai multe persoane fizice in viata.

Regulile care guverneaza mostenirea sunt aplicabile numai in ipoteza

mortii.Potrivit art 651 C.civ. succesiunile se dechid prin moarte

Mostenirea poate fi legala daca transmiterea patrimoniului are loc in

temeiul legii si mostenirea testamentara in cazul in care transmiterea masei

succesorale este manifestata prin testament.

Dupa ce am conturat pe scurt ce este mostenirea precizez ca dupa ce am

analizat cosideratiile generale ale dreptului la mostenire precizez ca prezinta

importanta cunoasterea,deoarece dupa cum am vazut pentru ca o persoana sa

vina la mostenire trebuie sa indeplineasca anumite conditii,cum ar fi:sa aiba

capacitate succesorala,sa aiba vocatie(chemare) la mostenire,sa nu fie

nedemna de a mosteni.

Rezulta deci ca orice persoana care exista in momentul deschiderii

mostenirii are capacitate succesorala si anume-persoanele fizice in viata la

data deschiderii mostenirii,persoanele disparute,persoanele juridice.

Exista insa si persoane care nu au capacitate succesorala – persoanele

care nu exista la data dechiderii succesiunii cum sunt – personele fizice

predecedate si persoanele juridice care au incetat sa aiba

fiinta,comorientii,persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii).

Cea de-a doua conditie ce trebuie indeplinita este vocatia succesorala

(chemarea)la mostenire fie in virtutea legii,fie in virtutea testamentului,nu este

suficient ca o persoana sa aiba doar capacitate succesorala.

Vocatia succesorala poate fi legala generala si legala concreta.

60

Ultima conditie necesara de indeplinit este conditia negativa si

anume persoana sa nu fie nedemna (nevrednica dea mostenii).

Nedemnitatea are un cadru restrans de aplicabilitate si reprezinta

decaderea din dreptul de mostenitor legal persoanelor care sa-u facut vonovate

in fapte grave cum sunt: atentatul la viata defunctului,acuzatia capitala

calomnioasa impotriva defunctului,nedenuntarea omorului a carui victima a

fost defunctul.

Analizand mai amanuntit nedemnitatea constatam ca invocarea

nedemnitatii prevede o distictie dubla cu privire la sfera persoanelor care pot

invoca nedemnitatea si impotriva carora poate fi invocata.

Din categoria persoanelor care pot invoca nedemnitatea fac parte –

comostenitorii legali sau mostenitorii subsecventi,legatarii si donatarii,

creditorii mostenitorilor legali si ai legatarilor,procurorul si nedemnul.

Nedemnitatea poate fi invocata numai dupa dechiderea mostenirii cu

conditia ca mostenitorul sa aiba vocatie succesorala legal concreta.

Nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului,mostenitorilor

legali si ai legatarilor universali si cu titlu universal,in consecinta nedemnitatea

are un efect retroactiv.

In doctrina postbelica este unanim recunoscut faptul ca nedemnitatea

succesorala opereaza de plin drept,in virtutea legii,nefiind necesar sa fie

pronuntata de justitie.

Aceasta solutie se sprijina pe formularea art. 655C.civ. care

dispune :sunt nedemni de a succede cei care savarsesc una din faptele

prevazute de acelasi text din lege.

Dupa ce am analizat conditiile generale ale dreptului la mostenire trag

concluzia ca este important cunoasterea acestora,deoarece nu este de ajuns ca

o persoana sa aiba dreptul si sa vina la mostenire,ea trebuie sa indeplineasca

conditiile amintite sus prevazute de lege.

61

CUPRINS

Consideraţii introductive…………………………………………………pag.2

CAPITOLUL I – Capacitatea succesorală……………………………….pag.3

SECŢIUNEA I – Noţiune şi particularităţi……………….……….pag.3

SECŢIUNEA II – Persoanele care au capacitate succesorală…….pag.12

2.1.Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii……..pag.12

2.2.Persoanele concepute der nenăscute…………………………..pag.13

2.3.Persoanele juridice……………………………………...…….pag.15

2.4.Persoanele dispărute…………………………………………..pag.16

SECŢIUNEA III – Persoanele care nu au capacitate

succesorală………………………………………….………..pag.20

3.1.Persoanele fizice predecedate si personae juridice care au

încetat să aibă fiinţă………………………………………….pag.20

3.2.Comorienţii…………………………………………………..pag.20

3.3.Persoane fizice decedate în acelaşi timp……………………..pag.24

CAPITOLUL II – Vocaţia succesorală…………………………………pag.27

Formele vocaţiei succesorale…………………………………….pag.28

Vocaţia legală generală…………………………………………..pag.29

Vocaţia legală concretă…………………………………………..pag.37

CAPITOLUL III – Nedemnitatea succesorală………………………….pag.38

SECŢIUNEA I – Noţiune şi caractere juridice…………………..pag.39

SECŢIUNEA II – Cazuri de nedemnitate………………………..pag.42

2.1.Atentatul la viata defunctului…………………………………pag.42

2.2.Acuzaţia capitală calomnioasă înpotriva defunctului………...pag.44

2.3.Nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost defunctul……..pag.45

SECŢIUNEA III – Efectele nedemnităţii succesorale……………pag.46

62

3.1.Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului………pag.48

3.2.Efectele nedemnităţii fată de copii nedemnului………………pag.50

3.3.Efectele nedemnului faţă de ceilalţi descendenţi……………pag.52

3.4.Efectele faţă de terţi.Teoria moştenitorului apparent………..pag.53

SECŢIUNEA IV – Invocarea nedemnităţii……………………...pag.56

Persoanele care pot invoca nedemnitatea…………………pag.56

Persoanele impotriva cărora poate fi invocată

nedemnitatea……………………………………………...pag.58

63

BIBLIOGRAFIE

1.IOAN LAZAR Dreptul la Mostenire

Editura Concordia Arad,2003

2.DAN CHIRICA Drept Civil Succesiuni

Editura Lumina Lex , Bucuresti 1996

3.FRANCISC DEAK Tratat de Drept Succesoral

Editura universal Juridic , 2002

4.LIVIU MARCU Istoria Dreptului Romanesc

Editura Lumina Lex , Bucuresti 1997

5.TEODOR MARA Instituriile Dreptului Privat Roman

Vasile Goldis University,Press Arad,2002

64