comertul cu amanuntul / ridicata

Contabilitate în comerţ: Tema 3.

Tema 3. Documentarea şi contabilitatea stocurilor şi operaţiunilor cu mărfuri în comerţul cu ridicata şi amănuntul

3.1. Formele şi documentele aprovizionării cu mărfuri a unităţilor de comerţ3.2. Contabilitatea aprovizionării cu mărfuri a depozitelor cu ridicata3.3. Contabilitatea aprovizionărilor cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu amănuntul3.4. Formele şi documentarea operaţiilor privind vânzările de mărfuri prin unităţile de comerţ3.5. Contabilitatea vânzării mărfurilor din unităţile de comerţ cu ridicata3.6. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plata integrală în numerar3.7. Contabilitatea vânzării mărfurilor prin alte forme de vânzare3.8. Determinarea şi contabilitatea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute3.9. Sistemul de dări de seamă al gestionarilor3.10. Organizarea contabilităţii analitice a mărfurilor (de sine stătător)3.11. Particularităţile contabilităţii circulaţiei mărfurilor în consignaţie

3.1. Formele şi documentele aprovizionării cu mărfuri a unităţilor de comerţ

În funcţie de natura circulaţiei mărfurilor, aceasta poate fi:

circulaţia cu ridicata a mărfurilor constă în achiziţionarea de mărfuri în cantităţi mari de la producători sau alţi furnizori în scopul revânzării lor către alte unităţi comerciale;

circulaţia cu amănuntul a mărfurilor, constă în vânzarea mărfurilor cumpărătorilor individuali pentru nevoile personale, precum şi unor unităţi pentru consumul lor propriu.

Aprovizionarea mărfurilor cu ridicata se face de regulă pe bază de contract sau pe bază de comandă. Mărfurile sunt supuse recepţiei de către comisia de primire, formată după caz din şeful de depozit, gestionarul primitor şi delegatul care a preluat marfa de la unitatea de transport sau de la furnizor.

Potrivit Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţi în Republica Moldova din 20.10.2000 (în continuare Regulament) comisia de recepţie verifică din punct de vedere cantitativ şi calitativ mărfurile şi ambalajele, respectiv concordanţa acestora cu datele înscrise în documentele de livrare şi cu prevederile din contract. La compartimentul financiar-contabil se mai procedează la o verificare valorică prin suplimentarea preţurilor din factură cu cele negociate şi înscrise în contract şi prin refacerea tuturor calculelor din documentele de livrare, dac este cazul. După cum stipulează art. 17 al Regulamentului în cazul când la recepţie de depistează abateri cantitative şi calitative la marfă cumpărătorul este obligat să:

suspende recepţionarea întreprindă măsuri de asigurare a integrităţii mărfii şi de evitare a amestecării ei cu o alta

marfă omogenă să legalizeze faptul de depistare a lipsei printr-un act semnat de persoanele care au efectuat

recepţia.Deci diferenţele constatate se înscriu în Actul privind abaterile constatare la recepţie sau

Nota de recepţie – calculaţie. În cazul constatării diferenţelor se sistează recepţia întocmindu-se şi comunicându-se furnizorului Scrisoarea de reclamaţii.

Circulaţia mărfurilor cu ridicata necesită parcurgerea următoarelor etape standard: 1. Recepţia sau autorecepţia mărfurilor la furnizor, efectuată de către o comisie formată

numai din reprezentanţii furnizorului (producătorului) ale cărei rezultate sunt consemnate într-un

Note de curs: titularul cursului Natalia Zlatina, conf.univ. 1


“Proces verbal de autorecepţie” în care se înscriu elementele principale care justifică îndeplinirea condiţiilor necesare pentru expedierea mărfurilor. În cazul în care la recepţia mărfurilor efectuată la furnizor participă şi un delegat al unităţii comerciale cu ridicata în locul “Procesului verbal de autorecepţie” se întocmeşte un “Proces verbal de recepţie”, iar delegatul unităţii comerciale cu ridicata rămâne singurul răspunzător de preluarea, expedierea şi transportul mărfurilor până la recepţia lor finală efectuată la depozitul cu ridicata.

2. Expedierea mărfurilor de către furnizor (producător) entităţii de comerţ cu ridicata (beneficiară), care presupune emiterea documentelor marfare specifice cum ar fi: “Dispoziţie de livrare”, “Aviz de expediţie”, “Factura fiscală”, „Factura”, „Declaraţia vamală” şi INVOICE-ul „Actul de achiziţie a mărfurilor”, “Certificat de conformitate”, “Certificat de calitate”, „Delegaţia”, „Proces verbal de evaluare a aporturilor”, „Bon de intrare”, „Decont de avans”, „Contract de împrumut”, precum şi altele, după caz.

Documente de decontare pot fi caracterizate prin: ordine de plată, dispoziţii de casă, acreditive, cambii, bonuri de plata, tichete de la MCC, etc.).

Transportul mărfurilor poate fi efectuat de către furnizor (producător), client (entitate comercială cu ridicata) sau de către un terţ (organizaţie specializată în prestarea serviciilor de transport).

Principalele cai (fluxuri) de intrare a mărfurilor în unităţile comerciale sunt: achiziţii de mărfuri de la furnizori; intrări de mărfuri date în custodie la terţi; mărfuri constatate plus la inventar; mărfuri primite cu titlu gratuit; bunuri primite de la deponenţi pentru a fi vândute în regim de consignaţie; majorări de preţuri la mărfuri; intrări de mărfuri care reprezintă aportul în natură al asociaţilor sau acţionarilor; materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, produse finite etc. trecute în

categoria mărfurilor în vederea vânzării prin magazine proprii de desfacere.

Entităţile comerciale specializate în comerţul cu amănuntul constituie veriga finală a distribuţiei mărfurilor către populaţie. Unitatea operativă este magazinul de desfacere cu amănuntul care poate fi specializat în desfacerea diferitelor categorii de mărfuri (alimentare, nealimentare, mixte etc.). Marile magazine comerciale cu amănuntul sunt structurate pe raioane de mărfuri specializate în desfacerea unui sortiment restrâns de mărfuri.

3.2. Contabilitatea aprovizionării cu mărfuri a depozitelor cu ridicata

Drept bază pentru contabilizarea mărfurilor intrate servesc documentele justificative, care de regulă se întocmesc de către furnizori şi însoţesc mărfurile aprovizionate. Înregistrarea în conturile contabile a mărfurilor fără document justificative nu se admite.

Potrivit S.N.C. „Stocuri” şi IAS 2 Stocuri, entităţile comerciale pot ţine evidenţa mărfurilor la:

cost de intrare, sau preţ de vânzare cu evidenţierea adaosului comercial şi a TVA, după caz.

Este de menţionat, că indiferent de varianta acceptată prin politica de contabilitate a unităţii comerciale, mărfurile trebuie reflectate în situaţiile financiare la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.



Contabilitatea sintetică a operaţiilor generate de activitatea de aprovizionare se realizează cu un sistem de conturi de gradul I şi II, principalele fiind 217 „Mărfuri ”, 226 „Creanţe ale personalului”, 521”Datorii comerciale curente, 544 „Alte datorii curente” 534 „Datorii faţă de buget”, 532 „Datorii faţă de personal privind alte operaţii”, 831 „Adaos comercial”, 825 „TVA inclusă în preţul de vânzare” şi altele.

Conţinutul economic al contului 217 „Mărfuri ”se prezintă astfel: Contul 217 “Mărfuri” este destinat generalizării informaţiei privind existenţa şi mişcarea bunurilor procurate în vederea revânzării, produselor transmise spre vânzare magazinelor proprii, bunurilor imobiliare deţinute pentru vânzare, mărfurilor transmise temporar terţilor.

Contul 217 “Mărfuri” este un cont de activ. În debitul acestui cont se înregistrează intrarea/majorarea valorii mărfurilor în corespondenţă cu creditul conturilor: 313, 314, 521, 522, 531, 532, 533, 612, 831 etc.*

În creditul contului 217 “Mărfuri” se înregistrează ieşirea/diminuarea valorii mărfurilor în corespondenţă cu debitul conturilor: 121, 124, 711, 712, 713, 714, 722, 723, 831 etc.*

Soldul contului 217 “Mărfuri” este debitor şi reprezintă valoarea mărfurilor determinată în conformitate cu standardele de contabilitate.

*Conturile sunt indicate din Planul general de conturi contabile.

Exemplul 3.1. O unitate comercială cu ridicata (UCR) care ţine evidenţa mărfurilor la cost de intrare a

procurat un lot de marfă. Documentele însoţitoare cuprind: a) valoarea mărfurilor, preţ contractual - 310 000 leib) TVA, 20 % - 62 000 leic) servicii de transport, inclusiv TVA - 30 000 lei Cost de intrare total _? _ Total pentru plată ?

Soluţii:

La recepţia mărfurilor pot fi constatate abateri cantitativ – valorice de natura: lipsurilor cantitativ – valorice plusurilor cantitativ – valorice



Lipsurile la rândul lor pot avea loc din cauza: furnizorului delegatului unităţii comerciale organizaţiei de transport în limita normelor de peresabilităţi naturale (pierderi normate).

Lipsurile de mărfuri din vina furnizorului, de regulă, se refuză de plată nu se reflectă în contabilitate, ci numai în documentele privind recepţia mărfurilor menţionate anterior. Totodată, se solicită furnizorului o factură perfectată corespunzător.

În situaţia când plata s-a efectuat în avans, iar la recepţia mărfurilor s-au constatat lipsuri din vina furnizorului, ultimul devine debitor în limita preţului de procurare al mărfii lipsă plus taxa pe valoarea adăugată aferentă. Lipsurile respective vor fi înregistrate în debitul contului 234 „Alte creanţe curente”, contul de gradul II 2342 „Creanţe privind reclamaţiile înaintate” şi creditul contului 224 „Avansuri acordate curente”, contul de gradul II 2241 ”Avansuri acordate în ţară” la preţul de livrare al furnizorului, la care se poate adăuga o cotă din cheltuielile de transport facturate de furnizor, proporţională cu cantitatea mărfurilor constatate lipsă.

Lipsurile de mărfuri din vina organizaţiei de transport se impută acesteia la costul de procurare a mărfii ce lipseşte plus TVA aferentă. În contabilitatea sintetică lipsurile în cauză se reflectă în debitul contului 234 „Alte creanţe curente”, şi în creditul contului 521 „Datorii comerciale curente”, la preţ de livrare.

Lipsurile de mărfuri din vina delegatului unităţii comerciale, care a preluat mărfurile de la organizaţia de transport sau de la furnizor se impută acestuia la preţ de piaţa, valoarea justă (de vânzare cu amănuntul) inclusiv TVA, debitându-se contul 226 „Creanţe ale personalului”, contul de gradul II 2262 „Creanţe privind recuperarea prejudiciului material” în corespondenţă cu conturile 521”Datorii comerciale curente”, pentru preţul de livrare al mărfurilor constatate lipsă plus cota din cheltuielile de transport şi de manipulare aferente facturate de furnizor, dacă este cazul, şi 534 „Datorii faţă de buget”, contul de gradul II 5344 „Datorii privind taxa pe valoarea adăugată” pentru suma TVA aferenta mărfurilor constatate lipsă. În cazul imputării lipsurilor la preţ de vânzare cu amănuntul diferenţa dintre ultimul şi preţul de achiziţie reprezintă un venit din activitatea operaţională şi se va reflecta în contul 612 „Alte venituri din activitatea operaţională”, contul de gradul II 6123 „Venituri din recuperarea prejudiciului material”.

In procesul desfăşurării activităţii economice în unităţile comerciale apar tranzacţii şi situaţii specifice, fireşti activităţii de întreprinzător. Aşa, în procesul de aprovizionare, şi în special pe timpul transportului se pot constata lipsuri de mărfuri de natura perisabilităţilor naturale. Tratamentul juridic şi economic al perisabilităţilor naturale se reglementează prin Normele perisabilităţii naturale a mărfurilor alimentare şi nealimentare la întreprinderile de comerţ de toate formele de proprietate din Republica Moldova şi a instrucţiunilor privind aplicarea lor, aprobate prin Hotărârea Departamentului Comerţului, nr.22 din 3 septembrie 1996.

Tratamentul fiscal al lipsurilor de mărfuri în limitele normelor de perisabilităţi naturale aferente aprovizionărilor se prezintă astfel:

a) cheltuielile cu perisabilităţile naturale în limitele normelor aprobate anual de către conducătorul întreprinderii, sunt deductibile din veniturile realizate, art. 24 (13) al Codului fiscal, deoarece acestea se consideră cheltuieli ordinare şi necesare efectuate în activitatea economică a unităţilor de comerţ, art. 24 (1);b) se permite trecerea în cont a taxei pe valoarea adăugată aferentă lipsurilor de mărfuri în limitele normelor de perisabilităţi constatate la aprovizionare, art.102 (1) al Codului fiscal.



Este de reţinut faptul că lipsurile de mărfuri care depăşesc perisabilităţile calculate pentru care nu s-au stabilit vinovaţii sau nerecunoscute de persoanele vinovate şi neadjudecate de organele de judecată nu se permit spre deducere. În plan fiscal, şi suma taxei pe valoarea adăugată trecută în cont în procesul de aprovizionare urmează sa fie înregistrată în componenţa cheltuielilor generale şi administrative şi categoria datoriilor faţă de buget. În aceste condiţii contabilitatea va efectua calcule de corectare şi notă de contabilitate cu următoarea înregistrare:

Debit contul 713 „Cheltuieli administrative”, subcontul 7133 „Cheltuieli cu impozitele şi taxele cu excepţia impozitului pe venit”

Credit contul 534 „Datorii faţă de buget”, subcontul 5344 „Datorii privind taxa pe valoarea adăugată”), la suma TVA aferentă lipsurilor de mărfuri peste limita normelor de perisabilităţi naturale. De atenţionat, ca această cheltuială nu se consideră deductibilă la determinarea impozitului pe venit.

Lipsurile de mărfuri din cauze de forţă majoră se trec la pierderi la preţ de livrare, debitându-se contul 723 „Cheltuieli excepţionale” şi creditându-se contul 521 „Datorii comerciale curente.” Recunoaşterea şi evaluarea pierderilor menţionate se face numai în baza documentelor justificative care, în dependenţă de natura şi cauza pierderilor, pot fi diferite acte sau procese verbale ale poliţiei, serviciului antiincendiar, instanţelor de judecată, experţilor independenţi, companiilor de asigurare ş.a. referitoare la constatarea şi/sau lichidarea consecinţelor evenimentelor excepţionale.

O altă categorie de abateri constatate la recepţia mărfurilor sunt plusurile cantitativ-valorice. După modul de soluţionare acestea pot fi:

admise în gestiune (acceptate), dacă marfa se încadrează în prevederile contractuale sau poate aduce avantaje economice unităţii comerciale, şi

respinse (neacceptate), dacă nu s-au respectat prevederile contractuale sau prezintă interes economic pentru unitatea de comerţ.

Plusurile admise în gestiune se înregistrează ca o intrare de marfă, la preţ de achiziţie sau preţ de vânzare în funcţie de variantă prevăzută în politica de contabilitate. În momentul recepţiei se întocmeşte bonul de intrare şi se solicită furnizorului factura suplimentară pentru lipsurile în cauză. Tratamentul contabil al taxei pe valoare adăugată în cazul plusurilor admise poate fi prezentat astfel:

a) până la primirea facturii furnizorului pentru suma TVA calculată, aferentă plusurilor admise în gestiunea unităţii de comerţ

Debit contul 232 „Creanţe preliminate”, subcontul 2321 „Creanţe preliminate privind decontările cu bugetul”.Credit contul 521 „Datorii comerciale curente”, subcontul 5211 ”Datorii comerciale din

ţară”, şi b) după primirea facturii suplimentare pentru suma TVA facturată, aferentă plusurilor

acceptate şi înregistrate în contabilitateDebit contul 534 ”Datorii faţă de buget”, subcontul 5344 „Datorii privind taxa pe

valoarea adăugată”Credit contul 232 „Creanţe preliminate”, subcontul 2321 „Creanţe preliminate privind decontările cu bugetul”.

Diferenţele calitativ-valorice de natura plusurilor respinse se primesc în custodie şi se

restituie ulterior furnizorilor. Pentru acestea se întocmeşte un bon de intrare cu menţiunea „custodie”. În contabilitatea sintetică, mărfurile respective, refuzate la plată se înregistrează în



debitul contului 914 „Bunuri primite în custodie”, cont care funcţionează pe principiul contabilităţii în partida simplă. Contabilitatea analitică a mărfurilor refuzate şi rămase în custodie se ţine pe beneficiari şi gestionari care au preluat temporar valorile respective.

În situaţia când datele cantitative şi calitative corespund dar, datorită unor erori se constată diferenţe valorice. Diferenţele valorice, indiferent de sensul lor, plusuri sau minusuri, se datorează unor preţuri eronate sau erorilor de calcul din factură.

Plusurile valorice se reflectă ca „facturi nesosite” până la primirea facturii suplimentare de la furnizor, iar diferenţele valorice în minus se refuză parţial de plată şi se solicită furnizorului o factură corectată.

Exemplul 3.2. 1. Potrivit ordinului de plata UCR a transferat avans în sumă de 188 400 lei în vederea

procurărilor de mărfuri. 2. Ulterior în baza facturii fiscale unitatea comercială a procurat şi recepţionat marfa de la

furnizor şi anume :a) valoarea mărfii, preţ 150 000 leib) TVA, 20% 30 000 leic)servicii de transport 7 000 leid) TVA, aferentă CTA 20 % 1 400 leiPentru plată

3. La recepţie sau constatat diferenţe cantitativ-valorice de natura lipsurilor în sumă de 170 lei, preţ fără TVA , din care:

100 lei din vina furnizorului 70 lei se încadrează în limita normelor de perisabilităţi naturale.

4. Furnizorul a recunoscut reclamaţia şi restituie valoarea mărfurilor lipsă ulterior prin virament.

5. Potrivit politicilor contabile UCR ţine evidenţa mărfurilor la cost de intrare.

Contabilizarea operaţiilor în cauză:

Achiziţii de mărfuri cu reduceri comerciale şi financiare.

Derularea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare presupune relaţii cu furnizorii şi clienţii, pe piaţa concurenţială ceea ce duce la operarea cu reduceri de preţ, destinate să plătească fidelitatea unui client, respectarea întocmai a unor clauze contractuale, achitarea înainte de termen a unei



datorii şi, nu în ultimul rând, să incite clientul spre cumpărare, ceea ce duce la creşterea cifrei de afaceri.Aceste reduceri de preţuri se împart în două categorii:

1) Reduceri de natură comercială2) Reduceri de natură financiară

Reducerile comerciale au o influenţă directă asupră mărimii nete a unei facturi. În categoria reducerilor comerciale se includ:

Rabatul reprezintă reducerea practicată, asupra preţului convenit anterior între furnizor şi client, ţinându-se cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate a bunurilor comerciale, faţă de clauzele prevăzute în contract.

Remiza este reducerea practicată asupra preţului curent de vânzare, ţinându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanţa cumpărătorului, în clientela vânzătorului. Remiza corespunde unui procent aplicat asupra preţului brut, procent prevăzut în oferta de preţuri a vânzătorului sau care rezultă din negociere între cei doi parteneri de afaceri.

Risturnul reprezintă o reducere de preţ practicată asupra ansamblului operaţiilor efectuate cu acelaşi cumpărător pe o perioadă determinată.

De regulă, reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din preţul brut, dar se poate acorda şi în sumă fixă.

Reducerile financiare poartă denumirea de sconturi.

Scontul de decontare este reducerea financiară acordată procentual asupra unei creanţe decontate înainte de scadenţa normală, reprezentând o bonificaţie acordată clientului. În practica internaţională scontul de decontare este o cheltuială financiară pentru furnizor, care este beneficiarul plăţii şi un venit financiar pentru client, care efectuează o plată înainte de scadenţă.

Cu privire la metodologia de calcul şi contabilizare a reducerilor, trebuie respectate următoarele reguli:

Toate reducerile de preţ sunt incluse în factură. Reducerile comerciale premerg reducerile financiare. Reducerile sunt determinate în cascadă, ceea ce înseamnă că procentele de reducere se

aplică asupra netului anterior. În cazul reducerilor comerciale mai întâi se calculează rabaturile şi apoi remizele şi

risturnurile. Scontul de decontare se aplică după ultima reducere de natură comercială. Taxa pe valoarea adăugată se calculează la ultimul „net” determinat şi se adună cu

acesta pentru a obţine „totalul facturii”. Reducerile comerciale nu se contabilizează nici la furnizor, nici la client. Reducerile financiare se contabilizează ca o cheltuială financiară pentru furnizor şi ca un

venit financiar pentru client, în cazul facturării ulterioare livrării.

3.3. Contabilitatea aprovizionărilor cu mărfuri a unităţilor de comerţ cu amănuntul

Spre deosebire de UCR în UCA evidenţa mărfurilor poate fi ţinută şi la preţ de vânzare cu amănuntul cu sau fără evidenţierea TVA cuprinsă în preţul de vânzare.

În acest caz apare necesitatea folosirii conturilor contabilităţii de gestiune 831 „Adaos comercial” şi de exemplu pentru reflectarea taxei pe valoarea adăugată cuprinsă în preţul de vânzare, funcţia contului 825 „TVA inclusă în preţul de vânzare”.



Exemplul 3.3.Considerăm că se primeşte de la furnizor un lot de marfă însoţit de factura care cuprinde:

a) marfa „A” 400 buc. x 50 lei/buc. - 20 000 leib) marfa „B” 26 000 kg x 10 lei/kg - 260 000 leic) TVA, 20 % - 56 000 leid) servicii de transport, inclusiv TVA - 5 700 lei Total de plată

UCA practică adaos comercial în mărime de 23 %, iar costurile de transportare- aprovizionare se repartizează proporţional valorii mărfurilor achiziţionate.

Soluţionarea exemplului 3.3.



Unităţile de comerţ cu amănuntul se aprovizionează cu mărfuri şi de la producători particulari sau persoane fizice. Particularităţile contabilităţii acestor operaţii se reduc la:

întocmirea Actului de achiziţie a mărfurilor folosirea funcţiei contului 544 „Alte datorii curente” aplicarea prevederilor Codului Fiscal (art. 90), referitoare la reţinerea impozitului pe

venit la sursa de plată.

Exemplul 3.4.Potrivit Actului de achiziţie a mărfurilor UCA a procurat mărfuri de la furnizor - persoană

fizică în valoare de 1 340 le. UCA practică adaos comercial în mărime de 15 %, marfa în cauză este supusă TVA, 20%.


În cazul când unităţile de comerţ cu amănuntul procură mărfuri prin intermediu titularilor de avans (cu sau fără eliberarea avans), contabilitatea foloseşte decontul de avans, funcţiile conturilor 226 „Creanţe ale personalului” sau 532 „Datorii faţă de personal privind alte operaţii”.

Exemplul 3.5.1. În scopul procurării mărfurilor a fost eliberat avans în numerar, în sumă de 300 lei. În

baza facturii fiscale şi a decontului de avans UCA a aprovizionat şi înregistrat:a) valoarea mărfii 345 leib) TVA 20 % 69 lei Total de plată 414 lei

2. Adaosul comercial practicat UCA - 25 %.




De menţionat, că se admite înregistrarea mărfurilor procurate prin intermediul titularilor de avans în debitul contului 217 „Mărfuri” în corespondenţă cu creditul unuia din conturile 521 „Datorii comerciale curente” sau 544 „Alte datorii curente” cu achitarea ulterioară a datoriilor în cauză pe seama mijloacelor băneşti eliberate titularilor de avans. Respectiv înregistrările contabile vor fi următoarele:

1. Pentru valoarea mărfurilor primiteDebit contul 217 „Mărfuri”Credit contul 521 „Datorii comerciale curente” sau ” 544 „Alte datorii curente”, (factura

fiscală)2. La achitarea datoriei din contul mijloacelor băneşti eliberate titularilor de avans

Debit contul 521 „Datorii comerciale curente” sau 544 „Alte datorii curente”Credit contul 226 „Creanţe ale personalului”, (bonuri, cecuri şi decontul de avans).

Informaţia privind fluxul mărfurilor aprovizionate (intrate în UCA) se generalizează prin întocmirea periodică (lunară) a registrului pentru contul 217 „Mărfuri”, colectată de regulă din Rapoartele de gestiune întocmite la date anumite stabilite de contabilitate.

3.4. Formele şi documentele privind vânzările de mărfuri prin unităţile de comerţ

Formele de vânzare a mărfurilor se pot împărţi în două categorii şi anume:

vânzarea către consumatori colectivi sau terţi (cu ridicată – se referă la vânzarea mărfurilor de către terţi în partizi mari);

vânzarea către consumatori individuali (cu amănuntul – se referă la desfacerea mărfurilor către populaţie).

După modalitatea de încasare a banilor, vânzarea poate fi în numerar sau prin virament.

Vânzarea către consumatori colectivi sau terţi cu încasare prin virament cunoaşte următoarele forme:

livrarea mărfurilor loco (franco) magazinul cu amănuntul (loco unitate primitoare cu delegat al furnizorului), presupune colectarea comenzilor de la beneficiari, pregătirea loturilor de marfă ce se vând, autorecepţionarea şi încrederea lor delegatului, încărcarea în mijloacele de transport, întocmirea documentelor însoţitoare marfare şi de plată;

livrarea mărfurilor loco depozitul cu ridicata (loco unitatea furnizoare cu delegat al cumpărătorului), necesită prezentarea acestuia cu o „comandă” cuprinzând mărfurile solicitate şi o Delegaţie pentru ridicarea mărfurilor;

livrarea pe bază de autorecepţie (pe răspunderea furnizorului, fără delegat).

Documentele de livrare (Contractul economic, Comanda, Facturile fiscale şi Facturile, Bon de consum, Documente de decontare) se înregistrează în evidenţa gestionară şi apoi se prelucrează, centralizează şi înregistrează în contabilitate.

Vânzarea către consumatori individuali se face, de regulă, cu încasarea în numerar şi cunoaşte următoarele categorii:



vânzarea mărfurilor cu plata integrală în numerar vânzarea mărfurilor prin virament de către consumatorii colectivi (cu mică ridicată) vânzarea mărfurilor în regim de consignaţie vânzarea mărfurilor cu plata în rate.

Cele mai importante forme de vânzare a mărfurilor cu plata integrală în numerar sunt: vânzarea pe bază de bonuri emise de vânzător vânzarea pe bază de tichete eliberate de casier cu ajutorul maşinilor de casă şi

control vânzarea cu plata directă la vânzător vânzarea prin autoservire, vânzarea prin automate, vânzarea la domiciliu televânzarea, internet-vânzarea, etc.

3.5. Contabilitatea vânzării mărfurilor din unităţile de comerţ cu ridicata

Vânzările de mărfuri, ambalaje şi prestări de servicii specifice activităţii de comerţ, generează venituri din activitatea operaţională. Acestea sunt reprezentate de sumele sau valorile încasate sau de încasat din operaţiuni de livrări – vânzări de mărfuri sau de prestări de servicii, executări de lucrări.

În concepţia contabilă actuală înregistrarea veniturilor se realizează în momentul angajării lor şi nu în momentul încasării efective ale acestuia.

Din aceste considerente vânzările brute (globale) sunt alcătuite din: sumă vânzărilor achitate (numerar, transfer, barter) valoarea mărfurilor vândute credit (achitare posterioară , ulterioară) valoarea mărfurilor vândute cu plata în rate.

Principalii indicatori economici cu care operează contabilul pentru a reflecta procesul de vânzare sunt:1) suma încasată din vânzări sau de primit aferentă facturii comerciale (vânzare brută)2) TVA inclusă în preţul de vânzare3) costul vânzării (costul de achiziţie, valoarea de bilanţ a mărfurilor vândute).

Reflectarea acestor indicatori şi a operaţiilor aferente se face cu ajutorul unui sistem de conturi sintetice, şi anume: 221 „Creanţe comerciale”, 225 „Creanţe ale bugetului”, 611, 711, 712 „Cheltuieli de distribuire”, 714 „Alte cheltuieli ale activităţii operaţionale”, 831, 825, 534 „Datorii faţă de buget”), etc.

Exemplul 3.6.Se livrează unui detailist, mărfuri însoţite de factura fiscală care cuprinde preţul de vânzare

contractual 4 000 000 lei şi TVA 20 %. Adaosul comercial practicat de UCR pentru mărfurile livrate constituie 25 %. Cumpărătorul va achita contravaloarea mărfurilor expediate şi livrate, posterior prin virament, din acreditiv deschis de către cumpărător.




Pe parcursul efectuării operaţiilor economice unităţile de comerţ recurg deseori la livrări de mărfuri cu condiţia achitării acestora în avans integral sau parţial.

Prevederile Codului fiscal, şi în special art.108 stipulează că, dacă factura fiscală este eliberată sau plata este primită până la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte. Totodată dacă mărfurile, serviciile sunt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăţi regulate, în dependenţă de ce are loc mai înainte. Ca rezultat avansurile încasate sunt purtătoare de TVA şi operaţiile aferente urmează să fie reflectate în contabilitate. Calcularea taxei pe valoarea adăugată aferentă avansurilor primite în contul efectuării livrărilor impozabile cu TVA se reflecta în baza ordinului de plată, calculului contabil şi Registrului de evidenţă a livrărilor prin înregistrarea contabilă:

Debit contul 225” Creanţe ale bugetului”Credit contul 534 „Datorii faţă de buget”

iar decontarea TVA aferentă avansurilor primite poate fi înregistrată ca:Debit contul 534 „Datorii faţă de buget”,

Credit contul 225 ”Creanţe ale bugetului”, sau prin formula de stornare Debit contul 225 „Creanţe ale bugetului”Credit contul 534 „Datorii faţă de buget”.

Exemplul 3.7.1. Se consideră că S.A. Comerţ încasează de la client un avans în sumă de 165 000 lei în

vederea livrării mărfurilor, conform ordinului de plată.2. Ulterior S.A. Comerţ facturează şi livrează mărfuri factura fiscală, cuprinzând :

a) valoarea mărfurilor, preţ 210 000 leib) TVA 20 % 42 000 leiTotal de plată ?Avansul încasat 165 000 leiRest de plată ?

3. Potrivit informaţiilor contabile costul efectiv (valoarea de bilanţ) al mărfurilor vândute constituie 183 400 lei.

Soluţii:



În activitatea unităţilor de comerţ pot avea loc cazuri când valoarea mărfurilor livrate este inferioară avansului încasat de la client. În aceste condiţii clientului i se restituie diferenţa şi totodată se fac înregistrări de corectare sau ajustare a sumei TVA aferente.

Unităţile comerciale cu ridicata deseori efectuează livrări de mărfuri în condiţii specifice de vânzare, inclusiv operaţii cu scont şi/sau rabat. În aceste cazuri unităţile comerciale beneficiază de dreptul la corectarea sumelor TVA aferente livrărilor.

Exemplul 3.8. 1. Presupunem că S.R.L. Dacia a vândut mărfuri unui cumpărător convenindu-se la

următoarele condiţii de plată: 5/5 – n/15, şi anume dacă cumpărătorul se achită în termen de 5 zile, el beneficiază de un scont în mărime de 5%, termenul final de plată fiind 15 zile de la data livrării.Factura fiscală cuprinde:

a) valoarea mărfurilor, preţ 190 000 leib) TVA 20% 38 000 leiTotal de plată

2. Potrivit informaţiilor contabile costul efectiv (valoarea de bilanţ) al mărfurilor vândute constituie 151 200 lei.

3. Cumpărătorul a achitat suma datorată peste 4 zile de la data efectuării livrării.




Dacă scontul este folosit iar livrările şi achitările se efectuează în diferite perioade de gestiune, atunci suma aferentă scontului se reflecta în componenţa cheltuielilor comerciale.

Operaţia examinată poate fi reflectată în contabilitate folosind un cont al contabilităţii de gestiune, de exemplu, 826 „Venitul global din vânzări”. În aceste condiţii înregistrările contabile vor fi de natura:

3.6. Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plata integrală in numerar

Vânzările de mărfuri cu plată integrală în numerar pot fi efectuate prin următoarele forme: vânzarea pe bază de bonuri emise de vânzător vânzarea pe bază de tichete eliberate de casier cu ajutorul maşinilor de casă şi

control vânzarea cu plata directă la vânzător vânzarea prin autoservire, vânzarea prin automate, vânzarea la domiciliu televânzarea, internet-vânzarea, etc.

De regulă UCA ţin evidenţa mărfurilor la preţ de vânzare cu amănuntul cu sau fără evidenţierea TVA şi respectiv folosirea conturilor 831 şi 825. Alte conturi principale utilizate de contabilitate pentru reflectarea vânzării mărfurilor cu plată integrală în numerar sunt: 241 „Casa”, 217, 611, 711, 245 „Transferuri de numerar în expediţie”, 832 „Încasări din vânzarea bunurilor în numerar”.

Exemplul 3.9.Presupunem că UCA a vândut marfă contra plată în numerar în sumă totală de 890 000 lei,

inclusiv 20 % taxa pe valoarea adăugată. Potrivit datelor contabilităţii procentul mediu de adaos comercial calculat la sfârşitul lunii constituie 27,55% .




Practica contabilă foloseşte şi funcţia contului 832 „Încasări din vânzarea bunurilor în numerar”) pentru reflectarea mărfii vândute cu plata integrală în numerar.

Exemplul 3.10. Considerând datele din exemplul 3.9, dar cu condiţia că unitatea de comerţ reflectă încasările din vânzări cu ajutorul contului 832.

Sumele încasate din vânzări se predau zilnic la bancă prin intermediul încasatorilor sau unor persoane responsabile. Pentru evidenţa acestor sume se foloseşte contul 245 „Transferuri băneşti în expediţie, în care se sistematizează informaţia privind existenţa şi mişcarea mijloacelor băneşti, transferurilor în valută străină şi naţională, în expediţie. Acestea pot fi sumele băneşti depuse:

a) în casieria băncii sau filialelor bancareb) în casieria oficiului poştal (cu scopul înregistrării ulterioare în contul curent al unităţii de

comerţ)c) transmise încasatorilor pentru depunerea şi înregistrarea mijloacelor băneşti în conturile

curente.Atunci când mijloacele băneşti se predau prin intermediul încasatorilor se întocmeşte

Borderoul însoţitor (la geanta cu bani) în 3 exemplare:1. unul la destinatar2. se sigilează în geanta cu bani3. semnează încasatorul şi rămâne la casier

Exprimarea contabilă a operaţiilor economice generate de predarea numerarului şi înregistrarea acestuia la contul curent al unităţii comerciale se prezintă astfel:

1. Pentru sumele predate încasatorilor

2. După numărare şi înregistrarea mijloacelor băneşti la contul curent al entităţii

3. În cazul predării mijloacelor băneşti prin intermediu altor persoane decât încasatorii



Registrul la contul 245 „Transferuri băneşti în expediţie”.

3.7. Contabilitatea vânzării mărfurilor prin alte forme de vânzare

Vânzările de mărfuri cu plate în rate presupune eliberarea acestora cu sau fără condiţia achitării acontului la ridicarea mărfurilor şi plata ulterioară a cotelor stabilite , precum şi a dobânzii calculate aferent acestei rate .

La comercializarea mărfurilor în rate se întocmeşte contractul de vânzare – cumpărare care de regulă cuprinde :

1. Denumirea şi valoarea mărfii contractate2. Mărimea acontului la achitarea mărfii ridicate3. Dobânda , modul şi termenul de plată4. Modul şi termenul de plată a ratelor

Exemplul 3.11. La 01.02.N magazinul „Felicia” a vândut marfă cu plata în rate unui cumpărător care va efectua achitarea în numerar. În contractul de vânzare-cumpărare a fost consemnate următoarele :

a) marfa, preţ de vânzare inclusiv TVA – 27 000 leib) dobânda fixă - 15 %, pentru suma datorată ce se va încasa ulterior la plata ratelor.c) acontul la ridicarea mărfii – 40 %d) achitarea ratelor şi dobânzii se va efectua pe timpul a 10 luni consecutive.Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute constituie 35%, iar costul mărfurilor vândute se

determină după metoda analitică.

Soluţii:



3.8. Determinarea şi contabilitatea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute

Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute este un calcul economic contabil în conexiune directă cu modul de stabilire a rezultatului financiar, iar acestea sunt influenţate la rândul lor de mărimea relativă şi absolută a adaosului comercial aferent mărfurilor vândute.

Practica contabilă comercială determină acest indicator pe cale indirectă după metoda procentului mediu de adaos, care se bazează pe datele cumulate de la începutul anului până la sfârşitul lunii de referinţă furnizate de conturile: 217, 611, 831.

Potrivit acestei metode procentul mediu de adaos se determină cu ajutorul următoarei relaţii:

Mărimea absolută a adaosului comercial aferent mărfurilor vândute se determină ca produsul dintre procentul mediu calculat şi valoarea mărfurilor vândute:

Mărimea absolută a adaosului comercial aferent mărfurilor rămase în stoc la sfârşitul lunii se determină ca produsul dintre procentul mediu calculat şi valoarea stocului de mărfuri:

Exemplul 3.12. Presupunem următoarele date convenţionale:1. Existenţa mărfurilor aflate în stoc la începutul perioadei , costul mărfurilor aflate în stoc la

începutul lunii este de 120 000 lei.2. Adaosul comercial aferent acestor mărfuri – 27 600 lei.3. În cursul lunii s-au efectuat următoarele operaţiuni economice:

Nr.cr.

Conţinutul operaţiilor economice

Formulacontabilă

Suma

Debit Credit

1 2 2 4 51. Restabilirea adaosului comercial a mărfii aflate în stoc2. S-au primit mărfuri de la furnizori :

a) valoarea mărfii – 98 000 leib) servicii de transport - 7 400 leic) TVA , 20% - ? Total plată - ? Adaos comercial – 18%

3. S-au vândut mărfuri cu plată în numerar, inclusiv TVA , 145 000 lei

4. S-au înregistrat mărfuri deteriorat , fără TVA, adaos 15 % 120 (120*15/115)

5. Se reflectă costul (valoarea de bilanţ) a mărfurilor vândute6. S-a calculat şi înregistrat adaos comercial aferent



mărfurilor vândute7. S-a înregistrat adaos comercial aferent mărfii rămase în

stoc

D 831 C D 217 C

Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute pe timpul lunii

Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor aflate în stoc la sfârşitul lunii

Determinarea adaosul comercial aferent mărfurilor vândute ca diferenţa dintre soldul calculat în prealabil (831) şi adaosul comercial aferent stocului de mărfuri la sfârşitul lunii

Determinarea costului de achiziţie al mărfurilor vândute

şi costului de intrare al mărfurilor aflate stoc la sfârşitul lunii

3.9. Sistemul de dări de seamă a gestionarilor

Sistemul de dări de seamă cuprinde :1. Raportul de gestiune2. Raportul privind mişcarea ambalajului

Ambele documente se întocmesc la date anumite stabilite de contabilitate (o zi , 5 , 7 , 10) în baza documentelor justificative privind intrările de mărfuri şi ambalaje (factura fiscală , act de achiziţie , bonuri mişcare internă , act de inventariere , act de abatere ) şi ieşirea de mărfuri şi ambalaje .

Raportul de gestiune cuprinde informaţii valorice privind stocurile intrări/ieşire de mărfuri şi ambalaje . După întocmirea acestora se predă în contabilitate unde se verifică şi se efectuează contabilizarea înregistrărilor.



Raportul privind mişcarea ambalajelor conţine şi informaţii cantitative, denumirea concretă a ambalajelor în compartimentul stocuri , intrări , ieşiri .

Raportul de gestiune se întocmeşte în două exemplare. Un exemplar, împreună cu documentele justificative, se predă la compartimentul gestiunii stocurilor. În cadrul acestui compartiment se verifică legalitatea şi realitatea documentelor, precum şi modul de evaluare a stocurilor înregistrate în Raportul de gestiune. Ulterior se realizează o evidenţă global-valorică a stocurilor în Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.

Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa operativă cu cea din contabilitate se face prin evaluarea stocurilor scriptice din Raportul de gestiune, prin procedeele utilizate la evaluarea intrărilor şi ieşirilor, precum şi confruntarea sumei acestora cu soldul global valoric din Fişa de cont pentru operaţiuni diverse. De asemenea el se mai realizează prin inventarierea faptică a stocurilor, compararea lor cu stocurile scriptice din Raportul de gestiune, evaluarea stocurilor faptice din listele de inventariere şi confruntarea sumei lor cu soldul global-valoric din Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.

Cel mai important avantaj al metodei global-valorice este reducerea volumului de muncă prin eliminarea Fişelor de cont analitic pentru valori materiale.

O versiune simplificată a metodei global-valorice constă în eliminarea evidenţei operative şi ţinerea numai a evidenţei global-valorice, la compartimentul contabilitate, cu ajutorul Fişei de cont pentru operaţiuni diverse.

Metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire este aplicată de unităţile patrimoniale care au o nomenclatură redusă de stocuri. Potrivit acestei metode evidenţa stocurilor la locurile de depozitare se ţine cantitativ cu ajutorul Fişei de magazie, iar în cadrul compartimentului de contabilitate se ţine cu ajutorul Centralizatorului intrărilor/ieşirilor de stocuri. Acest centralizator se deschide separat pentru intrări şi separat pentru ieşiri, iar înregistrarea se face cantitativ. Lunar, intrările şi ieşirile înregistrate cantitativ sunt evaluate şi centralizate cu ajutorul formularului Evidenţa analitică a stocurilor. Acest formular este utilizat şi ca balanţă de verificare analitică, cantitativ-valorică a gestiunilor de stocuri.

Metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire este puţin aplicată deoarece necesită întocmirea centralizatoarelor de intrare şi ieşire, precum şi dubla înregistrare a mişcărilor cantitative.

3.10. Organizarea contabilităţii analitice a mărfurilor

În abordarea metodelor de evidenţă operativă şi analitică a stocurilor de mărfuri trebuie avut în vedere conceptul de gestiune. În accepţiunea economică, gestiunea reprezintă totalitatea valorilor (materiale sau băneşti) încredinţate unei persoane, care are obligaţia primirii, păstrării şi eliberării lor, în conformitate cu sarcinile unităţii în care funcţionează şi cu legislaţia economică în vigoare. Din acest punct de vedere, gestiunea este un compartiment specializat, o subdiviziune a unităţii patrimoniale. Din punct de vedere juridic, gestiunea reprezintă totalitatea operaţiilor de primire, păstrare şi eliberare a bunurilor materiale sau valorilor băneşti, îndeplinite de angajatul unei organizaţii, în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu.

În cadrul unităţilor patrimoniale, organizarea gestiunilor de mărfuri este influenţată de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt:

volumul operaţiunilor de primire-predare dintr-o perioadă de timp dată constituie principalul criteriu în funcţie de care se stabileşte numărul de gestiuni dintr-o unitate patrimonială. Astfel, într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse poate fi înfiinţată o singură gestiune pentru toate mărfurile pe care le deţine, în timp ce într-o unitate patrimonială de dimensiuni mari este necesar să se înfiinţeze gestiuni specializate pe principalele categorii de mărfuri;



volumul, suprafaţa şi amplasamentul spaţiului de depozitare constituie un alt criteriu în raport de care se pot înfiinţa depozite centrale sau generale care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite de repartizare care deservesc, de regulă, unităţi operative proprii.

Indiferent de criteriul ales, gestiunile de mărfuri trebuie astfel organizate încât pentru fiecare categorie de stoc a cărui evidenţă contabilă se realizează cu ajutorul unui cont distinct, aceasta să poată fi identificată faptic şi spaţial. Această restricţie este impusă de necesitatea creării condiţiilor pentru facilitatea controlului gestionar, respectiv, a concordanţei dintre soldurile scriptice ale conturilor contabile de stocuri şi valoarea stocurilor faptice constatate cu ocazia inventarierilor anuale. Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile se utilizează următoarele metode de evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri:

metoda cantitativ-valorică; metoda operativ-contabilă sau pe solduri; metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire; metoda global-valorică.Ultima metodă enunţată se practică de către unităţile comerciale cu amănuntul.În unităţile comerciale cu ridicata se practică o contabilitate analitică pe sortimente de

mărfuri folosind, de regulă, metoda cantitativ-valorică.Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de conturi analitice), în forma sa clasică, constă în

ţinerea evidenţei cantitative pe categorii de bunuri materiale la locul de depozitare, iar la contabilitate a evidenţei cantitativ-valorice.

La locul de depozitare a bunurilor se primesc documentele privind intrările şi ieşirile de bunuri. Aceste documente se înregistrează cantitativ în Fişa de magazie. Ulterior documentele sunt predate la contabilitate pe bază de borderou semnat de gestionar şi de reprezentantul compartimentului de contabilitate.

La compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor se realizează o verificare a exactităţii şi oportunităţii înregistrărilor din fişele de magazie. Apoi se realizează evaluarea cantităţilor consemnate de gestionar ţinând cont de metodele de evaluare acceptate de legislaţie şi adaptate de unitatea patrimonială. Pentru fiecare element stocabil se deschide câte o Fişă de cont analitic pentru valori materiale în care se face înregistrarea cantitativ şi valoric pentru fiecare intrare sau ieşire din stoc.

Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare sau ieşire, în Fişa de cont analitic pentru valori materiale se pot întocmi situaţii centralizatoare, cum sunt: “Situaţia stocurilor intrate” şi Situaţia stocurilor ieşite. Aceste situaţii stau la baza înregistrărilor în contabilitate deoarece în documente intrările şi ieşirile sunt grupate pe conturi corespondente ale conturilor de stocuri.

Controlul gestionar-contabil al stocurilor, în situaţia metodei cantitativ-valorice, se realizează prin:

confruntarea datelor cantitative din Fişele de magazie cu datele similare din Fişele de cont analitic pentru valori materiale; concordanţa datelor valorice din Fişele de cont analitic pentru valori materiale cu totalurile balanţelor analitice de verificare a conturilor de stocuri.Metoda cantitativ-valorică prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu

privire la existenţa şi mişcarea stocurilor. Principalul inconvenient al acestei metode este volumul mare de muncă deoarece înregistrarea mişcărilor cantitative de bunuri se face atât la locurile de depozitare, cât şi la contabilitate.

Versiunea simplificată a metodei cantitativ-valorice constă în comasarea evidenţei operative de la locurile de depozitare cu evidenţa analitică a elementelor stocabile de la compartimentul contabilitate. Astfel, Fişa de magazie este înlocuită la locul de depozitare cu Fişa de cont analitic pentru valori materiale pentru fiecare element stocabil în parte. Această versiune este denumită metoda valorică la locul de depozitare. Principalul avantaj al acestei versiuni este



faptul că furnizează operativ date cu privire la situaţia stocurilor concomitent cu reducerea volumului de muncă.

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) implică ţinerea la locul de depozitare a evidenţei operative cantitativ pe categorii. La contabilitate se ţine evidenţa valorică desfăşurată pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri.

Gestionarul înregistrează documentele justificative cu privire la stocuri în Fişa de magazie care este vizată de contabilul şef. Astfel, după fiecare operaţiune se poate determina stocul cantitativ.

Serviciul contabilitate verifică înregistrările din Fişele de magazie şi preia documentele respective împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru bunurile intrate şi pentru cele ieşite, înscriind preţul şi calculând valoarea lor.

Totalurile valorice stabilite sunt înscrise în Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri.

Concordanţa dintre stocurile înregistrate cantitativ în Fişele de magazie şi datele valorice din Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de mărfuri se realizează cu ajutorul documentului denumit “Registrul stocurilor”. Acest registru se deschide anual la compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor.

La sfârşitul fiecărei luni, stocurile din Fişele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor. Aceste stocuri se evaluează în conformitate cu metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială la intrarea şi la ieşirea din patrimoniu a stocurilor.

Pentru fiecare grupă de elemente stocate, stocul valoric din Registrul stocurilor trebuie să fie egal cu soldul din Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri. În caz de neconcordanţă, se verifică operaţiile la grupa respectivă de bunuri.

Metoda operativ-contabilă prezintă avantajul că se poate utiliza în cazul aplicaţiilor computerizate în cadrul cărora existenţa şi mişcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele valorice sunt urmărite periodic, cu ocazia înregistrărilor în contabilitatea gestiunii stocurilor.

Metoda global-valorică se realizează prin ţinerea evidenţei stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiunii operative, cât şi în contabilitate. Această metodă este utilizată pentru evidenţa mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul.

În aplicarea metodei global-valorice, evidenţa operativă la locurile de depozitare nu se face cu ajutorul Fişelor de magazie, ci se realizează cu ajutorul Raportului de gestiune. În acesta sunt înregistrate valoric intrările şi ieşirile din fiecare zi, pe baza documentelor justificative. La sfârşitul fiecărei zile se stabileşte soldul valoric.

3.11. Particularităţile contabilităţii circulaţiei mărfurilor în regim de consignaţie

Circulaţia mărfurilor prin unităţile (secţiile) de consignaţie, specializate pentru această formă de comerţ, comparativ cu circulaţia obişnuită a mărfurilor cu amănuntul, prezintă anumite particularităţi care influenţează organizarea contabilităţii dintre care se amintesc cele mai semnificative:

intrarea mărfurilor în consignaţie se consemnează în acordul consignaţional, în baza facturii de expediţie, la preţul de evaluare negociat cu comitentul şi la preţul de vânzare, inclusiv TVA;

mărfurile primite în consignaţie se înregistrează în debitul contului 916 „Bunuri primite în baza contractelor de comision”, la preţ de evaluare;

vânzarea mărfurilor se înregistrează în mod obişnuit;



descărcarea gestiunii unităţii de consignaţie pentru mărfurile vândute sau retrase de către comitenţi se reflectă în creditul contului 916 „Bunuri primite în baza contractelor de comision”;

Complexitatea activităţii comerciale impune să se acorde atenţie şi relaţiilor economice specifice cu partenerii, cum ar fi vânzările în consignaţie, tratamentul juridic al căror este reglementat de prevederile capitolului XV al Codului civil al Republicii Moldova. Ele privesc procedura de folosire a contractului de comision, executarea obligaţiilor şi actului juridic încheiat de comisionar, remuneraţia şi compensarea cheltuielilor comisionarului, precum ţi modul de reziliere a contractului de comision.

Articolul 1061 al Codului civil defineşte contractul de comision ca „contract în baza cărui o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar acesta să plătească o remuneraţie (comision)”.

Ansamblul operaţiilor aferente comerţului în consignaţie, precum şi modalitatea concretă de documentare şi efectuare a acestora sunt stipulate în Regulile comerţului de consignaţie nr. 1010 din 31.10.97, MO nr. 79-80/814 din 02.12.97. Circulaţia mărfurilor prin unităţi de consignaţie, specializate pentru această formă de comerţ, comparativ cu circulaţia obişnuită a mărfurilor cu amănuntul, prezintă anumite particularităţi care influenţează organizarea contabilităţii, şi anume:

primirea mărfurilor în consignaţie se consemnează în contractul de consignaţie (acord consignaţional), la preţul de evaluare negociat cu comitentul;

Precizare: În baza prevederilor legale în vigoare, mărfurile destinate vânzării în consignaţie primite de la comitenţi – agenţi economici sunt consemnate şi în documentele care însoţesc transportul (factura, factura fiscală, avizul de însoţire a mărfurilor), etc.. De la această regulă fac excepţie mărfurile ce se primesc în gestiuni de la comitenţi - persoane fizice, neînregistraţi ca agenţi economici.

în conformitate cu p. 27 al Regulilor;Referitor la principala particularitate, întocmirea contractului de consignaţie se pot evidenţia

următoarele:1. Serveşte ca:

a) dovadă de primire/predare a mărfurilor spre vânzare în consignaţie;b) act de plată către comitent;c) document de înregistrare în contabilitate.

2. Se întocmeşte de comisionar în două exemplare. La primirea mărfii se face descrierea caracteristicilor mărfii (în eticheta mărfii) şi se stabileşte preţul de vânzare în funcţie de preţul de evaluare, mărimea comisionului şi taxa pe valoarea adăugată.

Ambele exemplare precum şi eticheta mărfii sunt semnate de comitent şi comisionar, din care primul exemplar este predat comitentului drept dovadă de predare a mărfii pentru vânzare in regim de consignaţie.

Reducerile de preţ se calculează pe baza unei declaraţii semnate de comitent, în care se specifică termenele şi mărimea relativă a reevaluării, rezultatele căreia se reflectă ulterior în actul de reevaluare, eticheta mărfii şi rubricile destinate acestei operaţii în contractul de consignaţie.

Restituirile (retragerile) se fac la cererea comitentului, recuperând comisionarului cheltuielile aferente păstrării mărfurilor.

Comitentul încasează valoarea mărfurilor vândute în consignaţie pe baza contractului pe care semnează pentru aceasta în rubrica destinată acestei operaţii, conţinută în Fişa din exemplarul doi al contractului. Acest exemplar constituie documentul justificativ pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea unităţii de consignaţie.

3. Circulă la:a) comitent pentru confirmarea de predare a mărfii spre vânzare în consignaţie (exemplarul 1);b) la casierie pentru plata sumei (exemplarul 1);c) la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 2).



4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (exemplarele 1 şi 2).Mecanismul şi metodologia contabilă de reflectare în conturi a operaţiilor economico-

financiare generate de vânzările în consignaţie sunt reglementate de normele şi principiile S.N.C. Raţionamentul folosirii funcţiei contului 916 „Bunuri primite în baza contractelor de comision”, deriva din art. 1065 al Codului civil, p. 4 al Regulilor, precum şi din capitolul I al Planului general de conturi contabile. De asemenea în funcţie de prevederile acestora unitatea de consignaţie elaborează politici contabile în care stipulează şi modul de reflectare în contabilitate a tuturor operaţiilor generate de vânzarea mărfurilor în consignaţie. În cele ce urmează se prezintă înregistrările contabile efectuate în mod curent de comisionar.

Exemplul 3.12. În baza contractului de comision comitentul a transmis comisionarului pentru vânzare mărfuri la valoarea de vânzare de 21 000 lei, inclusiv TVA - 3 500 lei, valoarea de bilanţ – 15 000 lei. Potrivit clauzelor contractuale, comisionul a fost stabilit în mărime de 15 % din valoarea de vânzare (fără TVA).

Soluţii:

Firesc, ca activitatea de consignaţie poate genera şi alte operaţii decât cele menţionate, Astfel potrivit art. 1072 al Codului civil comitentul este în drept să rezilieze contractul în orice moment totodată fiind obligat să achite comisionarului cheltuielile pentru păstrarea mărfurilor.

Retragerea mărfurilor la cererea comitentului presupune o plată în mărime de 1% de la preţul iniţial, p. 39 al Regulilor, care în contabilitate se reflectă în modul următor:a) suma calculată şi plătită comisionarului pentru păstrarea mărfurilor

D 241 „Casa”C 612 „Alte venituri din activitatea operaţională”.

b) taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor pentru păstrar4eD 241 „Casa” C 534 „Datorii faţă de buget”.



După cum s-a menţionat anterior pentru veniturile din vânzările de mărfuri în consignaţie, primite de la comitenţi-persoane fizice, se calculează şi reţine impozitul pe venit în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare, respectiv suma datorată comitentului se diminuează cu suma respectivă şi se reflectă în contabilitate astfel:

D 544 „Alte datorii curente” C 534 „Datorii faţă de buget”.Punctul 3.3. al Regulilor stipulează, că în cazul reţinerii achitării cu comitentul,

comisionarul plăteşte comitentului o despăgubire, mărimea căreia se specifică în contractul de consignaţie şi poate fi de exemplu, de cel puţin 0,5% din suma ce i se cuvine, pentru fiecare zi de reţinere. În contabilitate suma în cauză se trece la cheltuieli şi se înregistrează după cum urmează:a) calcularea despăgubirii

D 713 „Cheltuieli administrative”C 544 „Alte datorii curente” şi achitarea datoriei în cauzăD 544 „Alte datorii curente”C 242 „Conturi curente în monedă naţională” sau 241 „Casa”.


comertul cu amanuntul / ridicata

Documents