n doar cteva decenii, termenul cetatenie a ajuns sa fie printre cele mai frecvent utilizate n discutiile comunitatilor din cadrul societatii europene. Un termen cu o semnificatie istorica si sociala de o asemenea intensitate nu poate fi folosit n mod indiferent si nu trebuie redus la simpla rezonanta civica sau la referinta implicita statcetateni, uzante care par satisfacatoare pentru a asigura un consens terminologic minimal. Vom vedea ca literatura specializata este mult mai eterogena si discordanta dect pare la prima vedere. Prabusirea regimurilor comuniste din Europa si aparentul consens cu privire la cetatenie ntr-o societate democratica nu au condus la disparitia dezbaterilor, divergentelor si nici a conflictelor ntre diferitele state, grupuri si indivizi. n aceasta lucrare voi ncerca sa fac o analiza a problemelor cu care sa confrunta cetatenia din punct de vedere juridic, dar si din perspectiva stiintelor politice si sociale, att sub raport teoretic, ct si n concretizarea ei europeana, dar si romaneasca. Vorbind despre cetatenie, ne aflam n fata primei probleme a raportului dintre individ si societate, n fata unei institutii prin excelenta necesara, complexa, interdisciplinara si continua, a carei cunoastere se cere la nivelul popularitatii pe care o impune. Referitor la importanta studierii cetateniei si a consecintelor pe care le genereaza, gasesc relevant un citat dintr-o lucrare aparuta la Institutul de drept comparat din Paris, intitulata La nationalite dans la Science sociale et dans le Droit contemporain , citat care are urmatorul continut: Dintre toate problemele juridice, niciuna nu este mai importanta ca aceea a cetateniei: pentru stat, deoarece de numarul si atasamentul cetatenilor sai depind forta si puterea sa; pentru individ, deoarece de legaturile lui cu statul depind conditiile, private si publice, ale existentei sale si ntreaga viata se afla implicata n aceasta legatura 1. Ce nseamna sa fii cetatean al Europei? Care sunt drepturile si responsabilitatile care definesc cetatenia europeana? Care este spatiul public n care se exercita aceasta forma de civitate: statul supranational, federatia interguvernamentala sau coalitia unor polity1

Institut de Droit Compare de LUniversite de Paris, La nationalite dans la Science sociale et dans le Droit contemporain, 1939, p. 209.

nationale? Ce fel de identitate colectiva este cetatenia U.E.? Cum se raporteaza cetatenia U.E. la democratia europeana? Cum se poate transforma cetatenia nationala ntr-o cetatenie supranationala si care sunt mijloacele acestei constructii identitare?Cum sunt primiti romanii in Uniunea Europeana? Aceste intrebari generice sintetitzeaza premisele conceptuale ale acestei lucrari destinate tuturor celor interesati de problematica integrarii europene. II. Teoria si practica cetateniei Cetatenia europeana reprezinta un interes continuu pentru teoria si practica cetateniei. Achiesand la parerea profesorului Cezar Birzea, aceasta vizeaza o cetatenie postnationala care, pentru prima data, se refera la un set de valori si institutii, n locul acelei cetatenii definite ca atribut al nationalitatii. Ea si propune sa construiasca o comunitate politica transteritoriala, un spatiu public comunitar . Se poate afirma ca cetatenia este o paradigma stiintifica1, ce permite interpretarea proceselor democratice din perspectiva apartenentei, a participarii politice, a identitatii, a drepturilor si responsabilitatilor. Aceasta valorifica diverse concepte politice-cheie (democratia participativa, societatea civila, drepturile omului, justitia sociala), ntr-un model explicativ al societatii democratice. Nu in ultimul rand, cetatenia inspira o serie de norme si practici sociale, un sistem de institutii si relatii care regleaza comportamentul public si orienteaza actiunea colectiva2. II.1. Contextul cultural si istoric al aparitiei termenului de cetatenie Acest concept controversat si mobilizator3 de cetatenie are meritul de a sintetiza chintesenta gndirii politice dintr-o epoca istorica si ansamblul problemelor care rezulta din relatia stat-cetateni. Este un termen paradigmatic4, caracterizat prin urmatoarele trasaturi: a) este o constructie culturala, specifica anumitor valori si semnificatii;1 2

vezi infra, II.3 ; vezi infra, VI.2 ; 3 Heater l numeste buzz word": el capteaza atentia si stimuleaza dezbaterea, chiar daca sensul sau nu este clar pentru toata lumea. 4 Vezi Birzea, C.,Cetatenia europeana, Politeia, Snspa, 2005, pag. 12.

2

b) are o evolutie istorica, n functie de tipul de societate si modul de guvernare cu care a fost asociat; c) este expresia dominatiei occidentale, fiind rezultatul gndirii politice europene care s-a impus n toata lumea; d) are un continut contradictoriu, fiind capabil sa desemneze att drepturile ct si responsabilitatile, sa ncorporeze att o viziune individuala ct si una colectiva asupra societatii. Se impune, in acest context, si o abordare istorica a notiunii de cetatenie.Termenul provine din gndirea greaca, fiind preluat de limbile europene1 moderne (n special franceza si engleza) prin intermediul limbii latine. Acesta a aparut mai nti n cetatile-stat din Grecia antica si a fost transferat la Roma o data cu alte produse ale culturii antice grecesti. Aici a cunoscut o noua dezvoltare, legata ndeosebi de asocierea cu virtutea civica (idealul moral al Romei republicane) si de problemele de implementare a cetateniei romane. O perioada de timp uitat, termenul de cetatenie a reaparut n timpul Revolutiei Franceze (1789), cnd a fost coroborat pentru prima data cu drepturile omului. Secolul XIX a consacrat relatia dintre cetatenie si statul-natiune pentru ca, din nou, sa urmeze o faza de declin, n perioada interbelica. Sensul multidimensional de astazi (cetatenia2politica, civila si sociala) l datoram sociologului englez Marshall3 care, practic, a reusit sa capteze interesul lumii academice pentru acest termen paradigmatic. n Anexa putem constata ca termenul de cetatenie este specific limbilor latine si limbii engleze, care ncorporeaza radacina comuna civitas (civis = cetate). Aceasta, la rndul sau, este o traducere a cuvntului polis, denumirea greaca pentru cetatea-stat. n limbile scandinave, radacina comuna este tot echivalentul pentru cetate (burg) iar n limba germana apar trei referinte diferite: una care denumeste nationalitatea (Staatsangehrigkeit), alta care desemneaza statutul de detinator de drepturi (Staatsbrgerschaft) si alta care subntelege participarea politica (Staatsbrgerstatus). n limbile slave, care au preluat mai trziu acest termen, echivalentul pentru cetatenie trimite la obscia, care nseamna de fapt comunitate (prima forma de organizare politica, naintea statului unitar). Cele mai mari diferente se constata nsa n cadrul culturilor non-occidentale. n limbile popoarelor din Asia Centrala, de1 2

Vezi anexa idem 3 vezi infra, II.2.

3

exemplu, cetatenia este tradusa frecvent prin patriotism iar n limba araba aceasta se identifica cu apartenenta la un anumit teritoriu (wand = patrie, teritoriu). Evolutia istorica1 a cetateniei poate fi prezentata astfel: Atena democratia (guvernarea de catre popor) presupune cetateni. Statutul de cetatean era acordat doar indivizilor liberi (aproximativ 25.000 n Atena; cam tot attia erau sclavi si femei, care apartineau comunitatii domestice sau domos, fara sa beneficieze de statutul de cetatean). Statutul de cetatean presupunea: a) apartenenta la polis (republica ateniana); b) participarea dreptul de a lua parte la Adunarea Populara (Ecclesia); c) identitatea este ceea ce Aristotel numeste methexis, respectiv mndria de a fi grec. Exista astfel o dubla identitate: ca cetatean al republicii si ca grec, membru al diasporei (ansamblul comunitatilor grecesti, reunite anual n cadrul jocurilor olimpice). Roma antica statutul de cetatean roman (civitas) conferea dreptul de mobilitate si drepturi civice (de exemplu, participarea publica) acordate inclusiv populatiei din teritoriile ocupate (de exemplu, Saul din Tarsus devenit Apostolul Pavel). Pentru a-i diferentia, romanii au introdus doua categorii de cetateni: cei care proveneau din metropola si noii cetateni, fara drept de vot (civitas sine suffragio). Romanii au pastrat cele trei caracteristici initiale (apartenenta, participarea, identitatea), carora le-au adaugat o codificare elaborata (dreptul roman) si virtutea civica (virtus), un ideal moral care promova patriotismul si devotiunea fata de interesul general. Cicero, Cato si Titus Livius au exacerbat acest sentiment al loialitatii si altruismului, preluat ulterior ca o valoare centrala a Renasterii italiene si a Romantismului german. Iluminismul dupa o uitare de aproape o mie de ani, cetatenia revine n atentia gndrii politice. Omul politic florentin Machiavelli relanseaza republica ca alternativa la guvernarea autocratica. Montesquieu reia teza participarii populare. Rousseau se inspira din modelul cetateniei la scara redusa din cetatile antice, propunnd micro-comunitati politice de tip contractual. Revolutia franceza a asociat cetatenia cu drepturile omului (Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului, 1789).1

Vezi Barzea, C., op.cit.

4

Liberalismul, reprezentat de John Stuart Mill, a accentuat aceasta dimensiune: cetatenia nseamna n primul rnd drepturi si libertati acordate individului (diferit de abordarea colectivista din republica ateniana, unde prevala interesul comun). Nationalismul, specific secolelor XVIII si XIX, a asociat cetatenia de o constructie politica si culturala noua, natiunea. Statele teritoriale devin state nationale (natio = comunitate omogena vnd o identitate culturala unica si care adopta un sistem comun de organizare politica). Drepturile civile si politice se acorda n functie de apartenenta la natiunea dominanta. Comunismul a promovat interesul general, altruismul si colectivismul, n dauna drepturilor omului. Cetatenia sovietica, de exemplu, a fost o forma supranationala de civitate, justificata ideologic. Spatiul public de referinta era partidul-stat ceea ce anula, practic, societatea civila si pluralismul politic. Cetatenia multipla a existat nca din lumea antica (de exemplu, cetatenia dubla legiferata de Augustus). n timpul nostru, statele formate prin imigratie (SUA, Canada, Australia) au ncurajat ideea de cetatenie multiculturala. Din aceasta expunere rezulta ca au existat trei modele de cetatenie: a) Modelul republican - specific cetatilor-stat din lumea antica, republicilor italiene ale Renasterii si Revolutiei Franceze. Acest model se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: prevalenta interesului comun si referinta la o entitate politica integratoare (polis, civis, republica, natiunea, statul-partid); patriotismul, ca expresie a loialitatii fata de stat; corespunde idealului antic de virtus; accentul pus pe obligatii si responsabilitati; obligativitatea participarii civice; existenta unor raporturi civice care unesc membrii comunitatii politice (ceea ce presupune interdependente, ierarhii, negocieri de roluri, control public, contract civic si social); asumarea ordinii civice si a responsabilitatii comune (engl. ownership). b) Modelul liberal - a fost sustinut de iluminism si utilitarism. Se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: egalitatea tuturor indivizilor; guvernarea este legitimata prin acordul fiecarui individ;

5

existenta unei tensiuni ntre indivizi si stat, exprimata printr-o negociere continua a drepturilor si obligatiilor; focus pe drepturi, nu pe obligatii; ncurajarea indivizilor sa-si depaseasca conditia sociala si statutul civic, prin emancipare politica; exercitarea mutual benefica a drepturilor individuale (drepturile unei persoane nu trebuie sa aduca atingere drepturilor altor persoane). c) Modelul comunitarist - pune accentul pe drepturile colective ale comunitatilor constituite istoric. El a fost promovat ndeosebi n societatile multiculturale (de exemplu, Canada, Australia), care recunosc drepturile colective ale entitatilor etnice si culturale. Acest model presupune urmatoarele trasaturi: recunoaste drepturile colective ca baza de referinta (drepturile omului sunt drepturi individuale care se exercita nsa colectiv); cetatenia este conditionata de apartenenta la o comunitate culturala (nu doar la una politica); accentul este pus pe identitatile colective; comunitatea constituie mediul cel mai favorabil expresiei si dezvoltarii personale; apartenenta la o comunitate nu este predeterminata si imuabila: membrii sai au libertatea de a alege si a decide conform propriilor afinitati; relatiile intercomunitare sunt mai clare si mai stabile dect relatiile interindividuale (se previne astfel posibilitatea prejudiciului reciproc prin exercitarea abuziva a drepturilor individuale). Aceste trei modele au interactionat incontinuu. Ele au fost combinate ntr-o viziune multidimensionala de catre Marshall, autorul care a reusit sa atraga interesul intregii lumi in jurul notiunii de cetatenie. II.2. Ce este cetatenia? Desi intrebarea nu este usoara, am putea raspunde mai simplu prin trei cuvinte: cetatenia europeana este o idee, un concept, o realitate.

6

Ideea de a impamanteni un nou tip de cetatenie care sa apartina mai multor popoare nu este noua. Inca din iunie 1940, Charles de Gaulle, Jean Monnet si Winston Churchill o considerau posibila in cadrul unei Uniuni franco-britanice. Sintagma de cetatenie europeana nu a existat in aceasta forma de la inceput. A existat mai intai notiunea de Europa a cetatenilor care de-a lungul timpului a evoluat si s-a aprofundat: in 1979, odata cu alegerea Parlamentului European prin sufragiu universal direct in toate tarile membre (ca urmare a unei decizii din 1976) si in 1984, cand Comitetul Adonnino instituit de catre Consiliul de la Fontainebleau a dorit sa dea o dimensiune mai umana experientei comunitare1. Abia in 1990, la initiativa guvernului spaniol, se adopta notiunea de cetatenie europeana care va fi consacrata juridic prin Tratatul de la Maastricht, unde e definita (articolul 8 - primul punct) astfel: este cetatean al Uniunii orice persoana care detine nationalitatea unui stat membru.. Tratatul de la Amsterdam (1997) adauga aici ca cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste. Proiectul de Constitutie europeana si recentele discutii asupra viitorului Europei au deschis din nou subiectul cetateniei imbogatindu-l cu noi aspecte Cetatenia (citizenship) reprezinta un concept complex care face obiectul dezbaterilor multor lucrari de specialitate. Acest termen, ca si alti termeni-cheie din stiintele sociale si politice (societatea civila, guvernarea, capitalul social), pare destul de cognoscibil si clar la prima vedere tocmai pentru ca este utilizat de toata lumea si n orice mprejurare, neluandu-se in calcul adevaratele sale rezonante stiintifice. In conceptia lui Marshall, cetatenia reprezinta statutul acordat tuturor celor care sunt membri efectivi ai comunitatii. Cei care beneficiaza de acest statut sunt egali n ce priveste respectarea drepturilor si a obligatiilor consecutive. Cetatenia presupune un sens direct al apartenentei la comunitate bazat pe loialitatea fata de civilizatia pe care o mpartasesc n comun. Este loialitatea unor persoane libere dotate cu drepturi si protejate de o legislatie comuna. 2

1

Rapoartele Adonnino au fost adoptate in 1985. Scopul programului era de a facilita libera circulatie a persoanelor, de a informa cetatenii mai bine, de a favoriza invatamantul limbilor straine, de a dezvolta simbolurile de identificare sau de apartenenta (imnul a fost aleasa Oda bucuriei de L. Van Beethoven drapelul, pasaportul, permisul de conducere european incepand cu 1996). 2 vezi Marshall, T.H. op. cit.

7

Pentru Kymlicka si Norman1, cetatenia nu este doar un statut, definit de un set de drepturi si responsabilitati ci este o identitate, expresia apartenentei la o comunitate politica.In opinia lui Barbalet2, cetatenia consta n participarea la viata publica a celor dotati cu drepturi cetatenesti . De asemenea, Habermas 3 considera ca cetatenia este lupta pasnica de tip dialogic pe arena publica. Dahrendorf4 defineste cetatenia drept un concept non-economic care presupune practica att a drepturilor civice sau fundamentale, ct si a drepturilor generice (drepturile politice si sociale) . In continuare, in conformitate cu viziunea profesorului Cezar Birzea, trebuie mentionata o serie de distinctii5 dupa cum urmeaza : a) Cetatenia statutara si cetatenia identitara - Statut legal si politic -in acest sens (care predomina datorita faptului ca este mai precis si mai usor de codificat), cetatenia consta n ansamblul drepturilor si responsabilitatilor conferite de stat cetatenilor sai. Este statutul legal al cetatenilor ca subiecti ai dreptului, care defineste regulile si limitele apartenentei la o comunitate politica (de exemplu, cetatenia recunoscuta de statul national). n cazul cetateniei Uniunii Europene, acest statut se limiteaza la cele patru drepturi supranationale introduse de Tratatul de la Maastricht. Este un statut care se aplica doar cetatenilor unui stat membru al Uniunii Europene si care completeaza cetatenia recunoscuta de constitutiile nationale ale statelor respective. -Identitate si rol social -in acest sens, cetatenia este una din identitatile individuale. Fara sa se restrnga n mod necesar la un teritoriu, aceasta identitate poate excede spatiul legal de apartenenta. De exemplu, n acest sens identitar si cultural, cetatenia se poate raporta la o localitate, la o regiune, la un amplu spatiu cultural si istoric. Poate1

Kymlicka, W.; Norman, W. (1995) Return of the Citizen: A Survey of Recent Work on Citizenship Theory. In: R. Beiner (ed.) Theorizing Citizenship, Albany, State University of New York Press, p. 283-322. 2 Barbalet, J.M. (1988) Citizenship: Rights, Struggle and Class Inequality, Minneapolis, University of Minnesota Press (trad. rom.: Cetatenia, Bucuresti, Editura DU Style, 1997). 3 Habermas, J. (1994) Citizenship and National Identity. In: B. van Steenbergen (ed.) The Condition of Citizenship, Newbury Park, California, Sage, p. 20-35. 4 Dahrendorf, R. (1994) The Challenging Quality of Citizenship. In: B. Van Steenbergen (ed.) The Condition of Citizenship, London, Sage, p. 10-19. 5 Vezi Birzea, C, op.cit.;

8

exista astfel un cetatean al regiunii, al natiunii, dar si un cetatean european si chiar un cetatean al lumii. Daca statutul de cetatean este strict si gestionat printr-o legislatie precisa1, cetatenia identitara este supusa unor mari variatii culturale: ea disociaza apartenenta de teritorialitate, este contextuala (un individ poate avea simultan mai multe identitati civice) si fluctuanta. n acest sens, identitatea europeana poate fi asumata de orice locuitor al Europei geografice si nu numai. b) Cetatenia normativa si cetatenia efectiva Fata de limitarile distinctiei anterioare se vorbeste si de o cetatenie normativa si de una efectiva. Prima se refera la idealul de cetatean, sustinator activ al virtutii civice. Este mai degraba un sens moral care confera cetateniei valoarea unui cod al conduitei zilnice. n acest sens, Bellah2 considera cetatenia ca o religie civila capabila sa regleze ansamblul relatiilor sociale. Cealalta ipostaza pune accentul pe cetatenie ca proces, nu ca simplu in-put al vietii publice. Turner3 ,de exemplu, defineste cetatenia ca un set de practici politice, economice, juridice si culturale, care caracterizeaza persoana ca membru competent al societatii. Aceste practici pun n evidenta capacitatea individului de a fi cetatean efectiv si dimensiunea interactiva a cetateniei: nu exista cetateni n sine, ci doar co-cetateni. Cetatenia se defineste astfel nu n raport cu titlurile abstracte recunoscute membrilor de drept ai comunitatii juridice, ci prin modalitatile concrete n care aceste drepturi sunt folosite pentru a regla relatiile dintre cetateni si autoritatile publice. c) Definitia pragmatica a cetateniei Dupa alti autori, cetatenia se confunda cu existenta sociala, astfel nct este iluzoriu si imposibil sa o cuprindem ntr-o ipostaza unica. In conformitate cu viziunea lui Van Gunsteren4, ne intereseaza capacitatea operationala a cetateniei ca program de actiune sociala:Cetatenia nu este o esenta eterna, ci un artefact cultural. Este ceea ce oamenii reusesc sa obtina de la ea. Ca si limbajul, ea depinde si se modifica n functie de utilizare:

1 2

Heater il numeste hard core al cetateniei. Bellah, R. (1975) The Broken Covenant: American Civil Religion in Time of Trial, New York, Seabury 3 Turner, B.S. (1993) Contemporary Problems in the Theory of Citizenship. In: B. S. Turner (ed.) Citizenship and Social Theory, Newbury Park, California, Sage, p. 2. 4 Gunsteren, H. VAN (1994) Four Conceptions of Citizenship. In: B. van Steenbergen (ed.) The Condition of Citizenship, Newbury Park, California, Sage, p. 11.

9

schimbarile de regim politic sau de pe agenda publica implica de obicei schimbari n valorificarea si semnificatia cetateniei. n aceasta perspectiva, van Gunsteren dezvolta o teorie neo-republicana a cetateniei bazata pe trei elemente: cetatenia este o institutie a vietii publice la care are acces fiecare cetatean, n mod egal si ne-discriminatoriu; cetatenia este un pluralism organizat, o comunitate politica ce recunoaste si ncurajeaza diversitatea; cetatenia este o actiune sociala care consta n practica efectiva a drepturilor si responsabilitatilor ntr-un context dat. In concluzia acestor distincii, este necesara o definitie catalizatoare a cetateniei care sa faca posibil intr-un mod mult mai facil, abordarea si intelegerea acestui concept. Asadar: cetatenia reprezinta apartenenta si participarea activa la viata publica a cetatenilor beneficiari de drepturi si responsabilitati, care au astfel capacitatea de a influenta politicile publice. II.3. Redescoperirea cetateniei Fara o ntelegere minimalista a conceptul de cetatenie (citizenship)1 , ar fi superfluu sa fie explicate probleme conexe precum participarea democratica, drepturile omului, coeziunea sociala, ordinea civica, politicile publice, relatia dintre stat si societatea civila. Transformarile intervenite n urma crearii spatiului comunitar european vor avea ca efect, printre altele, si divortul cetateniei de stat, ceea ce implica n mod inevitabil reconsiderarea radicala a conceptului clasic de cetatenie. Ceea ce se ntmpl n contextul1

Concept ce desemneaza cetatenia europeana. Ca institutie politica, cetatenia europeana este expresia tuturor proceselor politice sau de negociere interguvernamentale, a interpretarilor, impulsurilor comunitare si a mobilizarilor sociale. Sintagma de cetatenie europeana nu a existat in aceasta forma de la inceput. A existat mai intai notiunea de Europa a cetatenilor care de-a lungul timpului a evoluat si s-a aprofundat: in 1979, odata cu alegerea Parlamentului European prin sufragiu universal direct in toate tarile membre (ca urmare a unei decizii din 1976) si in 1984, cand Comitetul Adonnino instituit de catre Consiliul de la Fontainebleau a dorit sa dea o dimensiune mai umana experientei comunitare. Abia in 1990, la initiativa guvernului spaniol, se adopta notiunea de cetatenie europeana care va fi consacrata juridic prin Tratatul de la Maastricht, unde e definita (articolul 8 - primul punct) astfel: este cetatean al Uniunii orice persoana care detine nationalitatea unui stat membru.. Tratatul de la Amsterdam (1997) adauga aici ca cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste.

10

Uniunii Europene, n special dup momentul Maastricht, este, n opinia lui Linklater, un prim pas spre o cetatenie transnationala. Decuplarea notiunii de cetatenie din contextul national nseamna n mod implicit ca diferitele forme de manifestare a conceptului vor viza de acum ncolo patru spatii geografice posibile: localitatea sau regiunea restransa, statul, o regiune internationala si lumea propriu zisa. Aceasta evolutie va exercita o presiune asupra fuziunii dintre suveranitate, teritorialitate si cetatenie care a fost temelia filosofiei politice inca de mai bine de trei sute de ani. n interpretarea lui Linklater1, caracteristica principala a comunitatii politice este reprezentata de eliberarea conceptului de cetatenie din aceasta fuziune si recunoasterea ca aceasta poate fi ntr-o relatie multipla cu autoritatile de diferit nivel si cu diferitele forme de loialitate. Revenind la conceptul de cetatenie, desi este frecvent folosit, acesta nu este uor de definit. Dup cum spune Heater2, este un cuvnt capcan. Cetatenia a marcat gndirea occidentala nca de la nceputurile sale. Se poate chiar afirma ca societatile si modul lor de guvernare s-au definit n raport cu sensul dat cetateniei.3 In continuare, trebuie evidentiate dezbaterile contemporane consacrate cetateniei, dupa momentul Marshall. 4 Se identifica astfel trei etape5 majore : - Criza democratiei (anii 19601980) a aparut pe fondul protestelor contra razboiului din Vietnam, a afacerii Watergate, a miscarilor contestatare din 1968 si a recesiunii economice consecutive socului petrolului. Att cetatenii de rnd, ct si specialistii n stiintele politice au pus n discutie capacitatea institutiilor democratice fondate n secolul al XIX-lea de a gestiona noul context politic si social. Raportul Comisiei trilaterale (Crozier, Huntington si Watanuki-1975), de exemplu, a aratat ca1

Linklater, Andrew: The Transformation of Political Community. Ethical Foundations of the PostWestphalian Era, Cambridge: Polity Press, 1998. 2 D. Heater, Citizenship: The Civic Ideal in World History, London, Longman, 1990, pg.293. 3 vezi infra II.2; 4 Marshall, T.H., autor care a relansat interesul pentru cetatenie n epoca moderna. In anul 1950, acesta a propus o abordare pluralist-liberala a ideii de cetatenie, avand ca premisa statul-natiune.Aceasta abordare este centrata pe cetatenie ca ansamblu de drepturi ale indivizilor.Privita din acest unghi de vedere, evolutia ideii de cetatenie apare pentru Marshall drept o extindere treptata a drepturilor - civile, politice si sociale marcand in ultima instanta istoria egalizarii formale a majoritatii societatii. Ideile si practicile cetateniei sunt, dupa Marshall, produsul dezvoltarii a trei seturi de factori socioeconomici a caror manifestare s-a facut resimtita incepand de la sfarsitul sec XIX : atenuarea inegalitatilor de venituri intre diferitele categorii sociale; largirea culturii consensuale si a solidaritatii sociale ca rezultat al amplificarii practicilor comune din societate; urmarirea egalitatii in interiorul societatii, ceea ce a condus la intarirea statutului universal al cetateniei, cu rol esential in castigarea drepturilor de catre indivizi. Acest statut implica, dupa Marshall, trei tiputi de drepturi: civile, politice si sociale 5 Vezi Birzea, C, op.cit, pg. 7.

11

statul este depasit de noile presiuni sociale si ca el trebuie sa-si asocieze partenerii din societatea civila (este ceea ce s-a numit mai trziu governance 1, opus simplei government 2 care se exercita exclusiv n interiorul structurilor statului). - Reabilitarea democratiei (anii 1980) s-a produs ca urmare a celui de-al treilea val al democratizarii (Huntington, 1991) si a masurilor luate de guvernele conservatoare si neoliberale, predominante n anii 80. Acestea au redus substantial serviciile guvernamentale n favoarea unor multiple centre alternative de decizie. Ca urmare, ncrederea n democratie a fost restabilita (Klingemann si Fuchs,1995).3 Relansarea cetateniei (ncepnd cu anii 1990).Aceasta perioada a fost numita de Ralf Dahrendorf4 decada cetateniei (decade of citizenship).. Este o decada marcata de schimbari istorice incrementale (tranzitiile postcomuniste, criza statului bunastarii, globalizarea economica, erodarea statului-natiune), schimbari care au avut consecine majore asupra ceteniei. Este o perioad marcata de nenumarate provocri i incertitudini, determinate de deprecierea valorilor fundamentale ale epocii moderne, de ex., munca, societatea de mas i statul naional. In acelai timp, este nceputul unui nou optimism, rezultat din aciunea conjugat a complexului mileniului i a renaterii virtuilor ceteneti. De fapt, n toate perioadele caracterizate de crize i dileme, idealul cetenesc a fost invocat ca o doleanta, ca o soluie sau ca un nou proiect al civilizaiei. Se vorbete despre un nou contract social, bazat pe drepturile i ndatoririle cetenilor, care ar reinstaura coeziunea social, ca i solidaritatea bazat pe ordinea moral. De exemplu, dupa Beck5, singura cale de a iesi din societatea de risc (sau modernitatea incompleta, caracterizata prin fragilizarea sistemelor de securitate publica) ar fi participarea cetateneasca bazata pe vechiul principiu al virtutii civice. Unii autori considera nsa ca aceste asteptari sunt nerealiste. Conceptul de cetatenie pare sa uneasca discursul politic despre problemele publice (asupra unor chestiuni precum participarea, afilierea politica, responsabilitatea publica, guvernarea democratica), dar el nu aduce solutii propriu-zise. O data cu intrarea n noul1 2

Governance- concept ce desemneaza o forma de guvernamant, care poate fi statala sau non-statala. Government- concept ce desemneaza o guvernare de tip statala 3 Klingemann, H.-D.; Fuchs, D. (1995) (eds.) Citizens and the State, Oxford, Oxford University Press. 4 Dahrendorf, R. (1974) Citizenship and Beyond: The Social Dynamics of an Idea. Social Research, vol. 41, p. 673-701. 5 Beck, U. (1992) The Risk Society, London, Sage.

12

mileniu, au aparut probleme noi (terorismul, manipularea genetica, deficitele publice, dezechilibrele demografice, instabilitatea sistemelor de asigurare sociala) care accentueaza sentimentul de incertitudine globala. Aceasta incertitudine aduce n discutie nsa si democratia1 ca proiect istoric si politic. Pentru ca proiectul sa se transforme n realitate este nevoie de cetatenie, de asumarea att a valorilor subiacente, ct si a practicilor specifice vietii democratice 2. Ca sa devii cetatean nu este suficient sa te nasti ntr-o societate democratica. Pentru aceasta, trebuie ca fiecare persoana sa nvete codurile si conduitele specifice cetateniei. Invingand capcana timpului , in anii 90 are loc o relansare a interesului pentru cetatenie care nu se datoreaza unei mode trecatoare ci datorita unui fenomen cu consecinte destul de neplacute la nivel global- este vorba de ceea ce s-a numit deficitul democratic. Acest fenomen a aparut si s-a dezvoltat atat in Europa, ca si n S.U.A., manifestandu-se prin apatie politica, individualism, nencredere n clasa politica si rata scazuta a participarii civice. Cea mai completa analiza a situatiei din Europa este evidentiata n datele European Values Study (EVS), o fundatie independenta care ntreprinde anchete periodice asupra valorilor dominante la fiecare 10 ani ncepnd cu anul 1970. Conform acestor date (Halman3; Tchernia4), optiunile cetatenilor din Europa largita (40 de tari) au fost relativ stabile la cele trei reprize ale anchetei (1980, 1990, 2000). Mai exact, cu mici fluctuatii, ordinea de preferinte a ramas constanta, respectiv: Familia (86% din optiuni n 2000); Munca (54%); Prietenii si relatiile sociale (47%); Timpul liber ( 37%); Religia (17%); Politica (8%);

1

democratia este un proiect continuu, o idee normative care masoara progresul, asa cum functioneaza infinitatea n matematica sau fericirea n filosofie. Acest proiect va fi ntotdeauna perfectibil si incomplet. (Barzea 2004) 2 vezi Barzea,C., op.cit. 3 Halman, L. (2001) The European Values Study: A Third Wave, Tilburg, Tilburg University/EVS. 4 Tchernia, J.-F. (2002) Les enqutes sur les valeurs des Europens. Futuribles, nr. 277, p. 7.

13

Pe ultimul loc, la mare distanta, se afla interesul pentru politica, n special la grupul de vrsta 18-26 ani. Doar 54% din indivizi participa la viata asociativa si doar 37% din ei au ncredere n clasa politica. Acest deficit democratic are efecte asupra coeziunii sociale si pune sub semnul ntrebarii nsasi legitimitatea proiectului democratic. Fara cetateni activi, fara participare la institutiile politice si fara un minim de ncredere n clasa politica, guvernarea democratica si democratia ca regim politic nu sunt eficiente. Din acest motiv, chiar si organizatiile globale consacrate conditiei umane precum PNUD1, OECD2 sau UNESCO au luat n considerare influenta cetateniei asupra dezvoltarii. PNUD, de exemplu, a dedicat raportul din 2002 privind dezvoltarea umana unei teme sensibile si preocupante, respectiv Aprofundarea democratiei ntr-o lume fragmentata . Conform acestui raport3, evolutia globala a proceselor democratice este mai degraba ncurajatoare. Exista nsa mari decalaje privind realizarea efectiva a democratiei la nivel global. In tabelul de mai jos sunt relevate in mod sugestiv date preocupante, referitoare la marile disparitati n realizarea democratiei ca proiect global. Tabel 1. Progresul general Discrepante globale

Dintre cele 81 noi democratii, ncepnd cu 1980, 81 de tari au realizat pasi importanti catre democratie; 33 regimuri militare au fost nlocuite cu guverne civile. Regimul politic 140 dintre cele aproximativ 200 tari ale lumii beneficiaza de alegeri multipartide. doar 47 sunt regimuri democratice efective. Celelalte nu au ajuns nca la o tranzitie prodemocratica, au revenit la regimuri autoritare sau se afla n conflict. Pe ansamblu, doar 82 de tari (din1

Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) - reea global a ONU, care pledeaz pentru schimbri i conecteaz rile la cunotine, experiene i resurse pentru a ajuta oamenii s edifice o via mai bun. 2 Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (Organisation for Economic Cooperation and Development. 3 Raportul PNUD Aprofundarea democratiei intr-o lume fragmentata, 2002, pag. 10.

14

200), respectiv 57% din populatia globului, sunt efectiv democratice.

51 de tari nu au ratificat Conventia I.L.O. privind n anul 2000 erau nregistrate 37.000 de Societatea civila O.N.G.-uri internationale, cu 20% mai mult dect n 1990. Peste 2.150 O.N.G.-uri au statut consultativ pe lnga O.N.U (Consiliul Economic si Social) si 1550 sunt asociate cu Departamentul Informatiilor Publice al O.N.U. libertatea asocierii iar 39 tari nu au ratificat conventia I.L.O. privind negocierea colectiva. O.N.G.-urile nca nu au statut consultativ pe lnga Adunarea Generala a O.N.U. Doar 251 dintre cele 1550 O.N.G.-uri asociate O.N.U. (Dept. Inf. Publice) provin din tarile n curs de dezvoltare.

Libertatea presei

125 de tari (62% din populatia lumii) au presa libera sau partial libera. ntre 1970 si 1996, numarul ziarelor din tarile n curs de dezvoltare s-a dublat (de la 29 la 60 de titluri la 1000 de persoane) iar numarul canalelor de televiziune a crescut de 16 ori.

61 de tari (38% din populatia lumii) nca nu au libertatea presei. n 2001, 37 ziaristi au murit la datorie, 118 au fost nchisi, peste 600 ziaristi sau organizatii ale media au fost atacate fizic sau intimidate.

15

Numarul tarilor care au ratificat cele sase Drepturile omului mari conventii ale drepturilor omului a crescut semnificativ dupa 1990. Ratificarea I.C.E.S.R. (drepturile economice, sociale si culturale) si a I.C.C.P.R. (drepturile civice si politice) s-a facut n 150 de tari (fata de 90)

106 tari nca ngradesc respectarea libertatii civice si politice. 38 de tari nu au ratificat sau semnat nca I.C.C.P.R. iar 41 tari nu au ratificat sau semnat nca I.C.E.S.R.

Egalitatea de gen

n 10 tari peste 30% dintre membrii Parlamentului sunt femei.

n lume, doar 14% dintre membrii Parlamentului sunt femei (n 10 tari, nici o femeie nu este n Parlament).

Observam astfel ca acest tablou contine att elemente optimiste, dar si date ingrijoratoare. Astfel, exista tari cu un PIB nalt dar cu un indice slab al democratiei, precum Kuweit, sau tari cu un PIB scazut dar cu un indice mare al democratiei (de exemplu, Costa Rica). Oricum, in figura de mai jos, datele raportului PNUD arata ca exista o relatie pozitiva ntre democratie, modernitate si dezvoltare economica. Aceasta relatie nu este neaparat una de cauza-efect; ea constituie nsa un factor predispozant: regimul democratic favorizeaza acumularea de capital uman si reduce inegalitatile sociale. In clasificarea PNUD, Romnia ocupa locul 63, cu indicele de dezvoltare umana de 0,775 (sub media mondiala de 0,800). n 1975 acelasi indice era de 0,755 iar n 1995 ajunsese la 0,772 ceea ce denota o evolutie pozitiva pe calea democratizarii si dezvoltarii umane.

16

Fig. 1. Relatia dintre democratie si dezvoltarea umana

Capaciti crescute ale persoanelor de a-i determina condiiile de via

Participarea la viaa comunitii

Expresia personal

Starea de sntate

Condiii de via

17

Drepturi civice si politice

Dialog social

Presiune publica si actiune sociala

Presiune si actiune sociala

DEMOCRAIA Instituiile i practicile democraiei contestarea puterii participarea cetenilor responsabilitatea autoritilor

La nivel european, urmatoarele mprejurari au condus, in anii 90 la nenumarate dezbateri conceptuale asupra termenului de cetatenie: dezmembrarea marilor entitati fondate pe criterii ideologice (de exemplu, URSS, Iugoslavia) si aparitia de noi state nationale; reinventarea democratiei n tarile postcomuniste; emergenta unor noi minoritati n noile state nationale, rezultate fie din migratiile umane (dinspre regiunile mai sarace spre zonele mai bogate sau de la cele mai putin sigure spre cele mai sigure), fie din retrasarea frontierelor (la fel ca la ncheierea primului razboi mondial, fostele populatii majoritare din marile imperii multinationale au devenit minoritare n noile state de exemplu, rusii n tarile baltice sau n Ucraina); iesirea la suprafata a unor probleme civice alta data doar camuflate de statul totalitar (ex. situatia particulara a populatiei din Roma); presiunile asupra cetateniei din partea imigrantilor, a refugiatilor sau a populatiei dislocate n urma razboaielor; noul proiect de cetatenie supranationala introdus de U.E. prin Tratatul de la Maastricht;

18

incapacitatea statului bunastarii de a sustine cetatenia efectiva pentru toti cetatenii (n special la nivelul drepturilor sociale) si extinderea categoriei de second class citizens sau a cetatenilor cu drepturi limitate; aparitia celei de-a treia generatii de drepturi ale omului (absente din instrumentele initiale de protectie) si interesul pentru drepturile colective si drepturile culturale; agravarea deficitului democratic1 n special datorita aproprierii democratiei ca bun de consum, fara sustinerea civica adecvata (de exemplu, reducerea progresiva a ratei de participare la alegeri sau la dezbaterile civice, apatia si nencrederea n forta democratiei ca liant social). In opinia profesorului Birzea, dezbaterile pe marginea acestor probleme de societate, pe de o parte, au generat mari asteptari (uneori nerealiste) fata de capacitatea cetateniei si virtutii civice de a mobiliza energiile populare. Pe de alta parte, ele au pus sub semnul ntrebarii nsasi tipul modern de societate si civilizatia subiacenta. Trebuie mentionat insa ca nu valorile democratiei sunt contestate, ci modul sau de realizare concreta. Cu alte cuvinte, desi aceste atitudini pot afecta nsusi proiectul democratic (datorita lipsei de sustinere cetateneasca), incivilitatea este o forma naturala de protest si contestare publica, inerenta democratiei. II.4. Cetatenia o noua paradigma a stiintelor politice Dac prin notiunea de paradigm se intelege tot ceea ce mprtesc membrii unei comuniti, constelaia de convingeri, valori, metode nuntrul creia ei formuleaz ntrebri i elaboreaz rspunsuri, atunci avem motive s spunem c, fie i n grade diferite, trim n Europa cursul unei schimbri de paradigm. Problemele noastre de via i interogaiile culturale trec pe nesimite din paradigma naional, care a avut o rut lung n cultura european, n paradigma european. Cetatenia este deja un domeniu de formare universitara, fie ca specialitate principala (de exemplu, la universitatile din Lund, Leicester si Strasburg), fie ca specializare secundara (de exemplu, la universitatile din Geneva, Pavia si Tbingen). Exista n prezent peste 50 de fundatii, asociatii si centre specializate de cercetare si analiza a cetateniei. n martie 2002, rezultatul unei explorari la intrarea1

Vezi supra, Tabel 1.

19

cetatenie (citizenship) a obtinut 1.560.000 raspunsuri (www.google.co.uk), nemaimentionand evenimente uzitate in mod frecvent precum conferinte, seminarii, dezbateri n media, stagii de formare. Aceste argumente intaresc ideea ca cetatenia este o paradigma activa a stiintelor politice . Mai exact, cetatenia2: reprezinta un cadru teoretic care orienteaza cercetarea si formarea n domeniul stiintelor politice si sociale; ofera o serie de concepte-cheie (de exemplu, apartenenta, participarea, identitatea) intrate deja n patrimoniul comun al vocabularului politic; uneste comunitatea de specialisti din acest domeniu n jurul acestor concepte, modele si practici sociale; inspira un set de actiuni sociale si fundamenteaza unele optiuni politice majore precum guvernanta, parteneriatul civic, echilibrul drepturi-responsabilitati, multiculturalismul, institutionalizarea drepturilor culturale si sociale; sustine alte constructii teoretice, primordiale pentru domeniul nostru de studiu, precum societatea civila, responsabilitatea publica, echitatea sau coeziunea sociala. Uniunea Europeana, organizatie intemeiata pe reminiscentele celui de-al doilea razboi mondial din dorinta de a stavili razboiul pe continent odata pentru totdeauna, a fost sortita inca de la inceput sa capete intr-o buna zi contururi politice, astfel incat Europa politica unita devine acum miza esentiala a viitorului Europei. Aceasta aspiratie a devenit din ce in ce mai manifesta de la adoptarea in 1992 a Tratatului de la Maastricht, culminand astazi cu dezbaterile asupra Constitutiei Europene. Dar aceasta Europa numara acum aproape de cinci sute de milioane de persoane, la care s-au adaugat inca vreo cateva zeci de milioane odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei. Europa din zilele noastre a fost faurita inca de la inceput de elitele politice conducatoare si nu de cetateni. Mai este oare azi posibila continuarea acestui traseu? Putin probabil. Discutiile aprinse si criticile aduse Uniunii din cauza deficitului ei democratic o dovedesc. In aceasta constructie politica, principiile democratiei reprezentative apar abia in anii 70, odata cu alegerea pentru prima data a Parlamentului European prin sufragiu universal direct si odata cu enuntarea drepturilor fundamentale (in Carta europeana a drepturilor fundamentale adoptata in 1999 de Consiliul european de la Kln).2

Vezi Birzea, C, op.cit.

20

Intrebarea ce trebuie pusa consta in despre ce fel de cetateni si despre ce fel de cetatenie este vorba aici? Raspunsul prezinta o deosebita importanta nu numai pentru ca priveste in mod direct destinele acestor sute de milioane de oameni care traiesc in UE, ci si tot ceea ce s-a incercat a se construi pe continent in ultima jumatate de secol. El se refera in mod expres la caracterul democratic al acestei constructii politice. Iar cei aflati in centrul acestei discutii sunt cetatenii. Philippe Herzog1 enumera trei cai pentru a ajunge la democratia populara: ameliorarea democratiei reprezentative, participarea permanenta a cetatenilor si a actorilor sociali si inventarea unei cetatenii europene. Deplasarea centrului de interes pentru Europa de la o elita intelectuala si politica minoritara la ansamblul cetatenilor din Europa reprezinta trecerea de la o constructie artificiala la o entitate noua transnationala si supranationala legitimata de acordul cetatenilor sai responsabili si interesati de viata publica europeana; de la o entitate juridica abstracta si indepartata de cotidian la o veritabila societate europeana ai carei cetateni vor fi legati prin noi retele de solidaritate. Discutia despre cetatenia europeana se inscrie in cadrul mai larg al teoriei si filosofiei politice, juridice si sociologice. Cetatenia europeana est un concept recent (consacrat de Tratatul de la Maastricht din 1992) nascut dintr-o idee mai veche (datand aproximativ din anii 40) care se refera la o realitate nesigura si inconsistenta. Titularii cetateniei europene sunt resortisantii statelor membre ale Uniunii Europene. Cetatenia ca si concept are un continut atat politic (cetatenia ca drept al Cetatii definind statutul personal al unui individ2) cat si juridic (referitor la ansamblul de drepturi subiective pe care un individ le poate invoca). Conditia existentiala a cetateniei este capacitatea de a avea drepturi (drepturi subiective conform teoriei pozitive a dreptului) si de a le putea pune in aplicare. Pe cale de consecinta, cetatenia europeana exista in masura in care titularii sai se pot bucura de drepturile care deriva din acest statut. Aceste distinctii prezentate anterior sunt foarte clar exprimate de Giesen si Eder3 care identifica trei sfere ale cetateniei, fiecare cu tipul sau de constructie teoretica, asa cum rezulta din figura de mai jos :1 2

Herzog, Philippe (2000) LEurope aprs lEurope, Paris, Editura LHarmattan. Dupa Paul Magnette ea ar constitui unul din instrumentele cel mai adesea utilizate pentru a stabili intre popoare autonome, organizate in state suverane, legaturi politice si juridice care sa le exprime solidaritatea, in LE PORS, Anicet (1986) La citoyennet, Paris, Editura PUF. 3 Giesen, B., Eder, K. European Citizenship: An Avenue for the Social Integration of Europe. In: K. Eder, B. Giesen (eds.) European Citizenship between National Legacies and Postnational Projects, Oxford, Oxford University Press, 2001 p. 1-16.

21

Fig. 2. Trei conceptii asupra cetateniei (Giesen si Eder) Ipostaza cetateniei Paradigma individualista (modelul pietei, teoria liberala si critica Practica sociala socialista) Libertati individuale (libertatea negativa) Institutie Beneficii sociale (welfare Discurs entitlements) Drepturi Paradigma politica (modelul participarii, teoria democratiei, critica republicana si comunitarista) Obligatii civice (libertatile pozitive) Democratia ca sfera publica activa Obligatii Paradigma identitatii colective (modelul apartenentei, teoria universalista si critica primordialista) Virtuti si valori comune Cultura si traditii comune Apartenenta

Astfel, in conceptia celor doi autori, cetatenia se refera la relatia dintre indivizi si societate iar aceasta relatie poate fi descrisa si explicata n diverse feluri, ceea ce da nastere la o multitudine de teorii si modele. Diversele interpretari posibile converg spre cele trei variante prezentate n fig. 2: paradigma individualista se centreaza pe garantiile legale si pe realizarea rationala a intereselor individuale; aceasta paradigma se bazeaza pe ideea liberala ca fiecare individ trebuie sa obtina acces pe scena politica si sa se manifeste n viata publica; paradigma politica pune n primul plan participarea activa pe arena publica; accentul este pus nu pe drepturile si libertatile formale, ci pe societatea civila, parteneriatul civic, negocierea colectiva si critica sociala (critical citizenship); actiunea politica este vazuta ca principala sursa a cetateniei; paradigma identitatii colective asociaza cetatenia la o comunitate culturala istoric

22

constituita; ea pune n valoare solidaritatea umana, valorile si proiectele comune, apartenenta si simbolistica identitara; se focalizeaza pe coeziune sociala si constructia culturala a cetateniei. III. CETATENIA EUROPEANA- STATUT JURIDIC Dincolo de notiune si idee, exista insa si o realitate politica a cetateniei europene, realitate care se afla in continutul cetateniei si mai ales in aplicarea si in evaluarea eficacitatii sale. Din nefericire nu exista mijloace foarte clare de evaluare a acestei eficacitati, in ciuda dublei valori pe care cetatenia europeana o are astazi de jure. Se face referire aici la valoarea juridica si politica a continutului actual al cetateniei europene care este concomitent un statut de drepturi si o institutie politica. Ca statut de drepturi, cetatenia ajuta la observarea naturii compozite a Uniunii Europene, care este ea insasi o comunitate de drept, un sistem socio-economic si din ce in ce mai mult o entitate politica. Drepturile, inscrise pentru prima data in Tratatul de la Maastricht si completate ulterior la Amsterdam, Nisa, mai nou in Constitutia europeana, exista nu numai in cadrul tratatelor, ci si in alte acte normative: decizii ale Consiliului, directive, etc. Este vorba in final de patru drepturi (nu le punem inca la socoteala pe cele cuprinse in tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, deoarece aceasta nu este inca in vigoare), din care trei politice (restul drepturilor economice, sociale fiind deja garantate cetatenilor fiecarui stat membru in parte intr-un fel sau altul, mai ales prin faptul ca toate statele membre sunt parti ale conventiilor si declaratii internationale din acest domeniu). Statutul juridic al cetatenilor tarilor membre ale Uniunii Europene a fost introdus prin Tratatul de la Maastricht si dezvoltat de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii sub forma unui set de drepturi supranationale. Mai exact, art. 17 al Tratatului de constituire a Comunitatii Europene (fostul art. 8 al Tratatului de la Maastricht) stipuleaza ca este cetatean al Uniunii Europene orice persoana care beneficiaza n prealabil de nationalitatea unuia din statele membre. Acest statut supranational vine n completarea cetateniei nationale prin exercitarea unui numar restrns de drepturi pe teritoriul altui stat membru dect propria tara.

23

Ca institutie politica, cetatenia europeana este expresia tuturor proceselor politice sau de negociere interguvernamentale, a interpretarilor, impulsurilor comunitare si a mobilizarilor sociale. Tocmai la acest nivel putem regasi dinamica cetateniei (Anicet le Pors) noutatea sa si in acelasi timp aspectele sale cele mai controversate. C. de Wenden subliniaza de altfel ca unul din obstacolele majore in definirea si stabilirea unei cetatenii europene este tocmai caracterul sau evolutiv in permanenta transformare, care-i confera o doza de instabilitate si neprevazut. Este deci dificil de a spune care este natura exacta a acestui straniu prototip de cetatenie, care nu pare a se supune nici traditiei nationale germane a lui jus sanguinis, nici celei franceze a cetateniei civice, dar care le imbina totusi pe amandoua, concurand suveranitatea statului de a edicta asupra cetatenilor sai si revendicandu-se in acelasi timp de la aceasta prin faptul ca este definita prin regulile fiecarui stat membru de a-si stabili cetatenia. In aceste conditii, cetatenia europeana suscita deja controverse importante legate de urmatoarele aspecte: n ce masura acest statut juridic se detaseaza de contextul legislatiei nationale? Care sunt repercusiunile sale asupra suveranitatii? Mai putem oare recurge la principiul subsidiaritatii pentru a echilibra nationalitatea si cetatenia europeana? Sunt oare instrumentele actuale de protectie compatibile cu noul statut supranational? Care este impactul sau asupra procesului constitutional european? n ce masura cetatenia europeana tine cont de principiile comune ale democratiei europene, incluse n Tratatul de la Amsterdam (principiile libertatii, pluralismului, respectarii drepturilor omului si statului de drept)?

III.1 Cetatenii si exercitarea puterii n Uniunea Europeana Daca se convine asupra faptului ca cetatenia europeana este un concept nou care comporta o serie de ambiguitati de sens si de continut, atunci ne putem interoga si asupra pertinentei unui asemenea concept. Ar fi oare imaginabila constructia unei Uniuni Europene politice, a unei solidaritati a popoarelor, a unei comunitati de interese fara oameni? Si, daca nu, atunci care ar fi modul cel mai bun, in sensul eficientei, de a atinge

24

aceste obiective? Prin mentinerea popoarelor (natiunilor) ca referenti principali si eventuala lor adaptare la noile conditii, sau prin depasirea acestui model socio-politic si inlocuirea lui treptata cu unul nou? Sau ar trebui mai bine sa deplasam discutia de la un nivel colectiv la unul individual? Probabil ca cea mai buna cale de a intelege toate nelamuririle ar fi de a impaca cele doua paradigme (holista si individualista) si de a incerca explicarea fenomenelor prin prisma ambelor. Principala chestiune care se pune este cum sa transformi cetatenia europeana dintrun artefact intr-o realitate1. Crearea unui sentiment comun de apartenenta si impunerea lui de sus in jos (de la instantele europene la indivizi) nu poate functiona pe termen lung. Dificultatile crearii unei solidaritati de fapt sunt numeroase si se datoreaza in primul rand diversitatii culturilor nationale, mai exact a rivalitatilor sau antagonismelor istorice intre unele din ele, precum si procesului continuu de largire. C. de Wenden se intreaba daca putem fi cetateni in acelasi fel intr-o Europa a celor 12, 25, 27 sau chiar mai multi si cum sa reusesti sa institui o anumita stabilitate a cetateniei europene cand totul se gaseste intr-o permanenta miscare? Odata Uniunea Europeana construita, trebuie inventati cetatenii.2 Dar mai exact, ce este acela un cetatean al UE? Este mai intai un proiect care se contureaza in jurul unor linii fundamentale: disocierea dintre nationalitate si cetatenie, inovatia institutionala (mai ales constitutionala), elaborarea unei culturi comune care depaseste frontierele statelor, acceptarea unor noi valori civice (nediscriminarea, pluralismul cultural, multiplicitatea referintelor si a alegerilor). Conform conceptiei aceleiasi autoare, actuala cetatenie europeana incearca sa se supuna acestor imperative, dar nivelul de reusita este relativ. Ea ar fi mai intai o cetatenie de reciprocitate bazata pe reciprocitatea drepturilor intre resortisantii europeni (in conformitate cu principiile de nediscriminare si de egalitate), apoi una de atributie deoarece provine din nationalitatea unuia din statele membre din care extrage constiinta de apartenenta la acesta a cetatenilor sai Conditia de cetatean se bazeaza pe o relatie contractuala ntre stat si indivizi: statul recunoaste drepturile fundamentale ale individului dar pretinde n schimb obligatii civice,1 2

Vezi Sfera politicii, nr.116-117, Cetatenia europeana-intre trecut si viitor. Withol de Wenden, Catherine (1997) La citoyennet europenne, Paris, Editura Presses de Sciences Po, p.7.

25

loialitate si participare. Ansamblul acestor drepturi recunoscute de stat reprezinta statutul juridic de cetatean, consfintit n setul de documente oficiale care nsotesc individulcetatean pe toata durata vietii: certificate de nastere, buletine sau carti de identitate, pasapoarte, certificate de deces. Ca titular de drepturi, cetateanul devine un element al exercitiului puterii si al principiului suveranitatii. Prin capacitatea sa de a influenta configuratia puterii politice, cetateanul este detinatorul unei parti din suveranitatea politica deoarece, prin vot, poate decide asupra guvernarii. n ultima analiza, att structura puterii politice ct si executarea deciziilor luate de guvernanti depind de vointa cetatenilor. Dupa cum am observat in randurile de mai sus, cetatenia a fost asociata unui spatiu public n continua evolutie, fie ca a fost vorba de statele-cetate ale lumii antice, de principatele sau burgurile medievale, de republicile moderne sau de statele-natiune. Suntem in prezenta unui proces istoric n care principiul cetateniei a fost deseori coroborat cu statul national, fara ca aceasta asociere sa fie obligatorie sau exclusiva. Influenta acestui determinism istoric al cetateniei se observa si n cazul cetateniei europene. Practic, nu exista cetatenie europeana deconectata de cetatenia nationala, ceea ce diminueaza foarte mult forta si credibilitatea statutului juridic de cetatean european. Majoritatea drepturilor sunt garantate n continuare de cetatenia nationala, cetatenia europeana constnd doar n patru drepturi supranationale introduse destul de trziu, prin Tratatul de la Maastricht (1992). n plus, aceste patru drepturi, cum vom constata n continuare, nu sunt de prima importanta pentru viata de zi cu zi a cetateanului, care constata astfel ca cetatenia europeana este ceva posterior si secundar, adaugat la drepturile recunoscute prin constitutiile nationale. Suveranitatea si exercitarea puterii ramn cu precadere la nivelul statului national, n baza celor doua principii ale dreptului comunitar, respectiv subsidiaritatea si proportionalitatea. III.2. Statutul juridic al cetateanului european ntrebarea care se pune cel mai des n legatura cu acest subiect este daca cetatenia europeana poate sa ramna ca o simpla prelungire a cetateniilor nationale sau trebuie construita o noua forma de identitate colectiva, bazata pe ideea de drepturi-creante

26

respectiv drepturi garantate conditionat, n masura n care s-au ndeplinit anumite cerinte prealabile (de exemplu, anumite obligatii sau drepturi)1 . La fel ca n viziunea multidimensionala a lui Marshall, adeptii acestei noi forme de cetatenie pun accentul pe natura sociala, economica, politica si civica a statutului de cetatean. Autorii care preconizeaza o astfel de abordare (Habermas2, Eder3) ne reamintesc faptul ca cetatenia europeana nu se reduce la statutul juridic propriu-zis, iar Europa nu va putea deveni o natiune extinsa la nivel continental. Constructia europeana a pus deja bazele acestei cetatenii supranationale, de exemplu, prin cele patru libertati fundamentale ale pietei comune (libertatea de circulatie a persoanelor, a capitalurilor, a bunurilor si a serviciilor), prin recunoasterea comuna a drepturilor sociale ale angajatilor, prin promovarea coeziunii sociale si a dezvoltarii regionale etc. Centrul de interes in realizarea acestei sectiuni l reprezint dispoziiile inserate in a doua parte a Tratatului CE4 intitulata Cetenia europeana . Articolul 8 (actualul articol 17) declara ca cetenii europenii dein anumite drepturi si ca sunt supui unor obligaii. Tratatul recunoate dreptul cetenilor la libertate de circulaie si de sejur, de vot si de eligibilitate in alegerile europene si in cele municipale, protecia diplomatica si consulara, dreptul de petiie, dreptul de a depune o plngere unui mediator, dreptul de a comunica cu instituiile Uniunii. 1. Dreptul de a participa la alegerile politice. Prin intermediul alegerilor politice este permisa desemnarea unor reprezentani ai autoritii care au menirea de a reprezenta interesele cetenilor in cadrul afacerilor publice. Recunoaterea acestui drept reprezint eliminarea unei interdicii care-i privea doar pe non-naionali. Deschiderea acestui domeniu si pentru resortisani altor state membre reprezint un progres semnificativ spre unificarea politica necesara pentru a se asigura succesul Uniunii. Prin participarea cetenilor europeni la alegerile europene se dorete ameliorarea reprezentabilitii cetenilor europeni in cadrul instituiilor europene si reducerea unui1 2

Vezi Birzea, C., op.cit., pg.48 Habermas, J. (1995) Citizenship and National Identity: Some Reflections on the Future of Europe. In: R. Beiner (ed.) Theorizing Citizenship, Albany, State University of New York Press, p. 255-282. 3 Eder, K. (2001) Citizenship and the Making of a European Society. From the Political to the Social Integration of Europe. In: K. Eder, B. Giesen (eds.) European Citizenship between National Legacies and Postnational Projects, Oxford, Oxford University Press, p. 245-269. 4 Pentru versiunea integrala a tratatului vezi http://www.ier.ro/Tratate/11992M_Maastricht.pdf.

27

deficit democratic . Un prim pas realizat in aceasta direcie s-a nregistrat prin intrarea in vigoare a deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976 asupra alegerilor reprezentanilor Adunrii prin sufragiu universal direct. In mod concret, drepturile de vot si de eligibilitate au fost recunoscute prin tratatul CE in articolul 8 (vechea redactare) care prevede ca toi ceteni Uniunii care rezideaz ntr-un stat membru si care nu au calitatea de resortisant ai acelui stat au dreptul de a vota si de a fi alei in alegerile pentru Parlamentul european in statul membru in care rezideaz, in aceleai condiii ca si resortisani acelui stat . Directiva 93/109 din 6 decembrie 1993 adoptata de Consiliu cu unanimitate definete modalitile de exerciiu ale acestor drepturi. Principiul de baza consacrat de aceasta directiva este acela al non discriminrii, cetenii unui alt stat pot sa-si exercite aceste drepturi in virtutea calitii lor de cetean european in condiiile stabilite de legislaia statului in care doresc sa-si le valorifice. Exerciiul dreptului de vot a devenit posibila prin nscrierea resortisantului comunitar pe lista electorala in statul de rezidenta, care semnifica renunarea la dreptul de vot in statul de origine. Cetenilor europeni le este permisa candidarea si in cadrul alegerilor municipale in statul de rezidenta cam in aceleai modaliti prevzute si pentru participarea la alegerile pentru Parlamentul european conform directivei 94/80 din 19 decembrie 1994. 2. Protecia diplomatica si consulara a ceteanului european. Tot tratatul CE prevede ca orice cetean al Uniunii beneficiaz pe teritoriul uni stat membru al crui resortisant este, de dreptul la protecie din partea autoritilor diplomatice si consulare in aceleai condiii ca un naional . Aceasta protecie nu poate fi exercitata dect de autoritile unui stat membru. Nu trebuie sa se confunde cu protecia pe care o solicita un cetean european din partea instituiilor europene. In ordinea juridica internaional nu se realizeaz o distincie notabila intre cele doua tipuri de protecie : una este asigurata de consul iar cealalt de alte organe ale statului (Convenia de la Viena din 18 aprilie 1961 asupra relaiilor diplomatice). Concretizarea acestui drept recunoscut cetenilor europeni s-a dovedit a fi dificila deoarece statele membre nu s-au neles dect asupra faptului ca ceteanul va primi asistenta consulara in caz de deces, accident, boala grava, arestare precum si asupra unui ajutor pentru repatriere in caz de dificultate. 3. Dreptul de petiie.

28

Petiia este o cerere adresata unei instituii politice de ctre o persoana sau mai multe pentru a se preveni o injustiie sau o situaie defavorabila cat si pentru a se nltura un asemenea tip de nclcare a drepturilor si intereselor unei persoane. Dreptul de petiie este unul dintre mijloacele cele mai frecvente prin care se asigura protecia drepturilor omului att pe plan naional cat si pe plan internaional.(Protocolul facultativ care se raporteaz la Pactul internaional asupra drepturilor civile si politice din 1966). Acest drept a fost introdus de Parlamentul european prin regulamentul sau din 1953 si recunoscut abia in 1989 de celelalte instituii comunitare ( in 1987 este instituita o comisie pentru petiii in cadrul parlamentului). Petiiile pot fi adresate unui deputat, Comisiei sau preedintelui Adunrii. Petiia trebuie s ndeplineasc unele condiii de fond si de forma : trebuie sa fie scrisa, sa fie redactata intr-una din limbile oficiale ale Uniunii, sa fie semnata de petiionarii (daca este individuala sau colectiva). Dreptul de a prezenta petiii este recunoscut oricrei persoane fizice si juridice care rezideaz sau ii are sediul in orice stat membru. (art. 194). Petiia trebuie sa releve un domeniu de activitate al Uniunii: referitoare la tratatele constitutive sau la dreptul derivat, evoluia dreptului comunitar, activitile unui organ al Uniunii, libertatea de circulaie a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor. In cazul petiiilor privitoare la drepturile omului, petiionarul va fi consiliat sa se adreseze organelor instituite de Convenia Europeana a drepturilor omului. Problema ridicata in petiie trebuie sa priveasc in mod necesar persoana ceteanului conform unei inserri in Tratatul de la Maastricht. 4. Dreptul de a adresa o plngere mediatorului. Introdus de Tratatul CE, prin articolul 8 D1 si 138 E acest recurs non jurisdicional a implicat creaia unei noi instituii- mediatorul european (Ombudsman sau Parliamentary Commissioner). Parlamentul numete un mediator pe toata durata legislaturii si poate sa-i rennoiasc mandatul. Acesta i exercita atribuiile in deplina independenta, in interesul general al Uniunii si al cetenilor si. El nu solicita si nici nu accepta instruciunii din partea vreunui organ sau organism. Plngerea unui cetean poate fi adresata direct mediatorului sau prin intermediul unui membru al Parlamentului. El este competent a se1

Pentru versiunea integrala a tratatului vezi http://www.ier.ro/Tratate/11992M_Maastricht.pdf.

29

pronuna asupra plngerilor referitoare la cazuri de administrare defectuoasa in aciunile unor organe ale Uniunii. Plngerea trebuie introdusa intr-un termen de 2 ani de la data cnd a luat cunotina de faptele incriminate, trebuie sa fi fost ntreprinse unele aciuni administrative pe lng organele Uniunii vizate de plngere. Tratatul instituind Constituia Europeana1 reia, n mare msura, dispoziiile Tratatului de la Maastricht si pe cele ale Tratatului de la Amsterdam (care insereaz dreptul ceteanului european de a comunica cu instituiile si organele comunitare) deoarece prevede in articolul II-105 dreptul la libera circulaie, in articolul II-106 dreptul la protecie diplomatica si consulara iar in articolele II-99, II-100 dreptul de vot si de a fi ales in alegerile locale si pentru Parlamentul European. Articolul II-101 stabilete dreptul ceteanului european la buna administrare incluznd-se in acesta sfera si dreptul acestuia de a fi tratat intr-o maniera echitabila si imparial, intr-un termen rezonabil de organele sau de organismele comunitare.Articolele II-102,103 si II-104 prevd drepturile ceteanului european la documente, la mediator si de petiionare. Se observa ca, de fapt, aceste drepturi nu devin efective dect n afara spatiului politic si juridic al propriului stat (acoperit prin cetatenia nationala). Cele patru drepturi civice si politice introduse prin Tratatul de la Maastricht completeaza de fapt un ansamblu la baza caruia se afla politicile de solidaritate si politicile de actiune comuna, deja realizate n primele decenii ale constructiei europene. Rezultatul acestor dezbateri nu este nca previzibil. Cert este faptul ca, atunci cnd se vorbeste de cetatenia Uniunii Europene (cetatenia europeana), se ntelege un statut supranational acordat automat cetatenilor tarilor membre ale U.E. Cetatenia europeana este deci o calitate suplimentara, n completarea cetateniei recunoscute de statul national. Aceasta prelungire europeana a nationalitatii nu este nsa reversibila: cetatenii unei tari membre a U.E. nu pot obtine automat cetatenia celorlalte tari membre. Aceasta limitare a fost clar stipulata de Curtea Constitutionala a Danemarcei, de exemplu, care a facut urmatoarele precizari : Cetatenia Uniunii este un concept politic si juridic care este complet diferit de sensul conceptului de cetatenie din Constitutia Regatului Danemarcei si sistemul juridic danez. Cetatenia Uniunii nu confera dreptul unui cetatean al unui alt stat membru sa obtina

1

Morariu, Cristina, Tratat instituind o constitutie pentru Europa, Ed.CH Beck, 2005 ;

30

cetatenia daneza sau orice drepturi, obligatii, privilegii sau avantaje inerente cetateniei daneze. III.3. Protectia drepturilor cetatenilor europeni Conceptul de cetatenie este folosit binar tocmai pt ca cele 2 valori implicate national/international sunt interdependente. (Etiemble- cetatean al lumii). Cetatenia europeana poate fi privita ca o constructie cu doua niveluri: cetatenia nationala sau nationalitatea recunoscuta de un stat membru si cetatenia supranationala, reprezentata de cele patru drepturi aditionale, introduse prin art. 8 al Tratatului de la Maastricht. Cetenia europeana este prin esena sa diferita de cea naionala deoarece conform formulei din Tratatul de la Amsterdam1, aceasta completeaz.... si nu nlocuiete tratatul CE art. 17 al 1). Aceasta deriva, prin condiiile de acordare, ca si cetenia naionala, din naionalitatea acordata de statele membre. Cetenia europeana se aduga celei naionale deoarece resortisanii statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaz de o dubla cetenie. Cetenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii, in care i gsete originea, pe cand cea naionala este tributara dreptului naional. Cetenia europeana nu suprima nici un drept inerent celei naionale ci doar confer drepturi suplimentare care se vor exercita fie la nivelul Uniunii (dreptul de vot, de a fi ales in Parlamentul European) fie la nivelul statelor membre (dreptul de a fi ales in alegerile municipale). Nu trebuie negat faptul ca anumite elemente ale ceteniei europene sunt de natura sa modifice echilibrul creat de cetenia naionala in cadrul ordinii juridice interne in cazul in care un resortisant al unui alt stat membru dobndete drepturi care anterior erau rezervate doar naionalilor. Se nate, intr-o oarecare msura o concurenta intre cele doua sfere mai ales in ceea ce privete dreptul de sejur si de vot in alegerile municipale intr-un stat membru.(asa cum am mentionat anterior, Danemarca a afirmat ca ceteanul european nu va dobndi dreptul de a obine naionalitatea sa in virtutea statutului sau de cetean european). (

1

Pentru versiunea integrala vezi www.ier.ro/Tratate/11997D_Amsterdam.pdf

31

Calitatea de cetean european este subordonata posesiei sau dobndirii naionalitii unui stat membru. Dreptul naional va determina care sunt condiiile in care o persoana poate dobndi naionalitatea sa. Acesta soluie a fost consacrata expres prin Declaraia relativa la naionalitatea unui stat membru anexata Tratatului de la Maastricht conform creia de fiecare data cnd un tratat al Uniunii se refera la resortisanii statelor membre, condiiile de obinere sau pierdere a cetenei naionale releva exclusiv de dreptul naional . Anumite dificulti pot surveni in cazul in care o persoana poseda mai multe cetenii dintre care una este a unui stat non-membru al Uniunii. Daca am analiza jurisprudena internaional in aceasta materie, am constata ca opozabilitatea naionalitii unui cetean fata de statele tere este subordonata existentei unei legturi efective cu statul (afacerea Nottebohm1) Dificulti pot surveni in practica mai ales in considerarea faptului ca diferitele state al Uniunii prezint diferene notabile in ceea ce privete modul de acordare si de retragere a naionalitii ( unele recunosc sistemul ius soli2 sau ius sanguinis3). Statele care limiteaz acordarea ceteniei accepta cu reticenta deschiderea frontierelor, a pieei muncii sau acordarea acelorai drepturi civile si politice resortisanilor altor state. Cetenia europeana a fost conceputa pentru a se asigura armonizarea legislaiilor naionale privitoare la acordarea ceteniei. n plus, la nivelul Uniunii, exista o multitudine de drepturi particulare, aferente pietei comune (market citizenship), cum ar fi drepturile consumatorilor sau drepturile sociale. n ce priveste drepturile politice si civice, ele sunt doar partial recunoscute la nivel unional. Aceasta evolutie de la market citizenship catre Union citizenship face necesar un nou sistem de protectie a drepturilor cetatenesti. Dupa Marias4 exista un dublu sistem de protectie a drepturilor care decurg din cetatenia europeana, respectiv: a. Mecanismele non-juridice, reprezentate de: Comitetul pentru Petitii al Parlamentului European si Avocatul Poporului (Ombudsman).

1 2

Vezi Curtea Internationala de Justite, 6 aprilie 1955, NOTTEBOHM, Culegerea de decizii CIJ, p. 4. Sistem potrivit caruia locul nasterii e hotarator pentru acordarea cetateniei. 3 Sistem potrivit caruia copilul dobandeste cetatenia parintilor indiferent de locul unde se naste. 4 Marias, E.A. (1995) Mechanisms of Protection of Union Citizens Rights. In: A. Rosas, E. Antola (eds.) A Citizens Europe. In Search of a New Order, London, Sage Publications, p. 208

32

Primul receptioneaza sesizarile si plngerile cetatenilor europeni sau cele ale persoanelor legale rezidente n statele membre, pe care le rezolva n cooperare cu instantele nationale (comitetele pentru petitii ale parlamentelor nationale si Avocatul Poporului din statele membre). Avocatul Poporului la nivel european (institutie creata ca urmare a Tratatului de la Maastricht) are mai multa putere. El poate realiza propriile investigatii n statele membre iar institutiile europene si cele nationale sunt obligate sa dea un aviz asupra cauzei, n termen de trei luni. Ombudsman-ul european propune solutii si masuri, informeaza Parlamentul si persoanele interesate asupra rezultatelor anchetelor ntreprinse. Competentele Avocatului Poporului la nivel european ramn nsa circumscrise acquisurilor comunitare: aceasta institutie supranationala actioneaza numai n situatiile de sesizare a ncalcarii prevederilor Tratatelor Uniunii. b. Mecanismele juridice de protectie a drepturilor cetatenilor europeni se refera la sistemele de judecata la nivel unional, respectiv Curtea Europeana de Justitie (cu sediul la Luxemburg). Pe lnga obligatia de a verifica legalitatea deciziilor europene, CEJ vegheaza asupra respectarii drepturilor si obligatiilor care rezulta din aplicarea Constitutiei Europene si a Tratatelor Uniunii. Din acest motiv, odata cu adoptarea Constitutiei Europene, CEJ a capatat prerogative sporite, n special n raport cu celelalte institutii europene. Din punctul de vedere al cetateniei europene, Constitutia Europeana face un important pas nainte prin ncorporarea Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii1, un text politic de baza pentru consolidarea democratiei europene. Titlul V (Drepturile cetatenilor) stipuleaza deja o configuratie largita a drepturilor cetatenilor Uniunii Europene, drepturi pe care le-am dezbatut anterior. Pentru cetatenii statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene dar care sunt afiliate Consiliului Europei, exista alte instrumente de protectie, respectiv Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului (1950) si Carta Sociala Europeana (1962). n cazul n care cetatenii reclama violari ale drepturilor omului, se pot adresa direct, chiar mpotriva propriilor state, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu sediul la Strasburg. Tarile membre ale Uniunii Europene sunt nsa si membre ale Consiliului Europei, astfel nct pot beneficia de ambele instrumente juridice de protectie, respectiv1

vezi infra, V.3.

33

Carta Drepturilor Fundamentale si Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului. Cele doua instrumente nu sunt contradictorii, nsa rezulta diferente care decurg din statutul Uniunii Europene ca institutie de integrare (supusa deci dreptului comunitar, prin care statele membre transfera unele prerogative la nivelul Uniunii), fata de Consiliul Europei care este o organizatie de cooperare, respectiv un consortiu de state suverane, reunite pe baza dreptului international. Daca cetatenia U.E. acopera deja unele drepturi politice si civice la nivel unional, Consiliul Europei ramne o organizatie interguvernamentala, care nu-si propune codificarea unui statut legal supranational. n schimb, Consiliul Europei este mult mai implicat n construirea identitatii europene, respectiv a dimensiunii psihologice si culturale a cetateniei europene. III.4. Cetatenia europeana-un cadru extins de viata Extinderea este o evolutie naturala, fireasca, care aduce sfarsitul divizarii continentului nostru consecinta a celui de-al doilea razboi mondial si are un impact la toate nivelurile care fac referire la soarta continentului nostru. Extinderea, largirea zonei de pace, securitate si prosperitate, pe care Uniunea a adus-o Europei va asigura securitatea tuturor popoarelor europene. Un mediu legal mai sigur precum si solidaritatea cu regiunile mai putin dezvoltate va contribui la o crestere economica generala sustinuta. Noile State Membre vor imbogati Uniunea Europeana prin mostenirea reprezentata de diferitele limbi, culturi, traditii sau tezaure. De acum inainte, toti cetatenii Uniunii Europene vor avea posibilitatea de a trai, calatori, munci si studia cu mai multa usurinta pe intreg teritoriul acesteia, care se intinde de la Marea Baltica pana in estul Marii Mediterane. De exemplu, studenti din 27 de State Membre pot studia la oricare universitate doresc in orice tara membra a Uniunii. Legislatia europeana implementata in noile tari membre va garanta aderarea acestora la actualele standarde privind siguranta bunurilor si serviciilor, publicitatea, comertul electronic, practicile comerciale legale, regulile privind mediul inconjurator si siguranta alimentatiei, a hranei. La capatul perioadei de tranzitie prin care trece conceptul de libera circulatie a fortei de munca, oameni de pe tot cuprinsul Europei vor putea beneficia de politicile si conditiile imbunatatite de angajare prin intermediul cresterii nivelului de pregatire, a flexibilitatii pietei muncii si mobilitatii fortei de munca, a

34

climatului de afaceri, adaptarea la noile tehnologii si crearea de oportunitati egale. Va exista de asemenea si o preocupare activa, reala pentru o crestere a calitatii vietii, proces ce va fi realizat prin politici comune europene care vizeaza protectia mediului si o securitate mai buna pentru toti cetatenii Europei; toate acestea vor fi realizate prin conjugarea eforturilor in lupta impotriva crimei, drogurilor si migratiei ilegale. In timpul perioadei de inceput a Uniunii extinse, Tratatul de Aderare a intampinat perioade de tranzitie pentru ca vechile si noile state membre sa se poata obisnui gradual cu noile dimensiuni economice si sociale ale Uniunii Europene. Acest fapt va usura procesul de integrare in ceea ce priveste libera circulatie a fortei de munca, achizitionarea de terenuri si imobile, taxa pe valoarea adaugata si accizele, precum si in privinta mediului. In textele Tratatelor Europene din trecut si in cadrul Consiliilor s-au afirmat urmatoarele: Orice stat european poate aplica cererea de a deveni membru al Uniunii si Accederea va avea loc de indata ce un stat asociat se dovedeste capabil sa isi asume obligatiile de membru prin satisfacerea conditiilor economice si politice cerute. Comisarul pentru extindere, Gnter Verheugen, obisnuieste sa spuna adesea ca extinderea a fost atat de bine pregatita incat vechilor state membre le-ar fi foarte greu sa respecte criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca noile state membre. Cei mai proaspeti membri ai Uniunii Europene resimt deja beneficiile intrarii in blocul comunitar1. Temerile privind consecintele negative pe care urma sa le aiba penultima extindere a Uniunii Europene cu 10 noi state nu au fost confirmate decat in mica masura, iar la cativa ani de la acest eveniment, noii membri se bucura deja de avantajele apartenentei oficiale la structurile comunitare. Dezbaterile si statisticile oficiale demonstreaza ca nou-venitii inregistreaza deja cresterea economica necesara pentru a le permite, intr-un timp relativ scurt, sa faca fata exigentelor de pe piata comuna. Procesul de extindere a Uniunii Europene aduce noi provocri educaiei pentru cetenie, n perspectiva dezvoltrii i asumrii unei noi identiti-cetenia democratic . n procesul de construire a unei societi democratice, educaia pentru cetenia democratic are un rol deosebit de important, pentru a dezvolta o cultur a drepturilor omului, a principiilor democraiei i a responsabilitilor i participrii cetenilor. Viitorii ceteni ai unei Europe unite se vor deosebi de alte generaii , motiv1

Pentru Romania, vezi infra VI.4.

35

pentru care finalitatea actului nvrii va fi oarecum diferit: un cetean capabil s se adapteze cu uurin noului , tolerant , iubitor de oameni ,ca natur pragmatic i capabil s convieuiasc n bune condiii alturi de alte personae care nu i semn intru-totul (religie, ras, cultur etc.). Cetenia nseamn n acelai timp un statut i un rol. Ca statut juridic i politic, cetenia reprezint ansamblul de drepturi i liberti pe care statul le acord cetenilor si, un echilibru ntre drepturi i ndatoriri, un contract civic ntre stat i individ - ca subiect al dreptului, norme legale care definesc apartenena la un organism politic, loialitatea ceteanului fa de statul care l protejeaz i i acord drepturi civice, asigurarea accesului la viaa public i participarea civic. Omul, drepturile sale imprescriptibile, reprezint un pilon al umanitii. Din acest motiv, drepturile sale au fost afirmate, proclamate, consacrate prin mijloace juridice, materiale si instituionale, dorindu-se protecia persoanei de efectele nocive ale rzboaielor si ale altor acte de barbarie, de manifestrile de intoleranta etnica, religioasa, filozofica si politica. Nu poate existe nici o entitate interna sau internaionala care sa nu se preocupe, in principal sau in subsidiar, de modul in care sunt ocrotite drepturile si libertile ceteanului. Ar trebui subliniat ca intr-o lume a himerelor , indiferent de gradul de capacitate pe care il poseda un stat, aceste drepturi nu ar trebui neglijate ci dimpotriv ar trebui sa reprezinte temelia oricrei construcii democratice.

IV. Fenomenul europenizarii Cetatenii europeni sunt confruntati cu un paradox: pe de o parte, discursul public continua sa fie dominat de referintele nationale precum suveranitatea, teritorialitatea, apartenenta si interesul national; pe de alta parte, Uniunea Europeana devine un centru de putere din ce n ce mai puternic (buget n continua crestere, prerogative marite, cuprindere geografica). Desi Europa a devenit deja un politycu o identitate proprie1 si cu institutii specializate, discursul politic promovat de mass-media, de institutiile publice si liderii1

vezi supra IV.2.

36

politici continua sa fie dominat de problematica statului national. O prima explicatie ar consta in faptul ca atributele cetateniei (participarea, apartenenta, exercitarea drepturilor si a responsabilitatilor) continua sa se raporteze la spatiul public circumscris de teritoriul national1. Cetatenia europeana nu constituie nca un pol de atractie civica si politica care sa contracareze interesul pentru problematica nationala. Cu toate acestea, chiar daca discursul politic nu sustine suficient aceasta tendinta, politicile publice ale statelor membre ale Uniunii sunt puternic europenizate. Mai mult dect atat, spatiul public national este tot mai mult influentat de politicile comune si de institutiile supranationale. A aparut astfel un termen nou: europenizarea. Pentru ca acest termen nu are inca o semnificatie singulara, precisa si stabila, au existat discutii in ceea ce priveste aria de aplicabilitate si utilitatea sa ca un concept organizatoric. Cu toate acestea, se considera prematura abandonarea termenului deoarece majoritatea studiilor sunt la origine recente si au fost putine incercari sistematice de a localiza si compara diferitele uzante ale termenului. Eforturile de a modela dinamica europenizarii sunt fragile iar dovada empirica este insuficienta si adesea contestata. De aceea, in loc sa se respinga termenul, se doreste crearea unei ordini in acest domeniu de cercetare care sa lamureasca neclaritatile ce si-au facut loc in aceasta problema. Chestiunea pusa in discutie nu este ceea ce inseamna de fapt europenizarea ci daca si cum poate fi folosit termenul pentru a intelege dinamica politicii europene in evolutie. Pentru a pastra o coerenta in aceasta analiza trebuie mai intai separate fenomenele numite europenizare; adica ceea ce se schimba, iar mai apoi trebuie identificate acele procese institutionale care pot fi de ajutor pentru a intelege cum are loc europenizarea. Un prim pas catre o mai buna intelegere a fenomenului europenizare este reprezentat de separarea diferitelor fenomene la care face referire acest termen. Se pot distinge cinci posibile uzante si anume : a) Europenizarea - inteleasa ca un cumul de schimbari survenite la nivelul granitelor teritoriale externe. Aceasta implica influenta teritoriala a unui sistem de guvernare si gradul in care Europa2devine un singur spatiu politic. De exemplu, europenizarea are loc pe masura ce Uniunea Europeana isi extinde granitele prin largire.1

BRZEL, T. (2001) Non-compliance in the European Union: Pathology or Statistical Artifact? Journal of European Public Policy, vol.8, nr.5, p.803. 2 Ne referim in acest caz la notiunea Europa-continent.

37

b) Europenizarea- ca dezvoltare a institutiilor de guvernare la nivel european. Aceasta presupune construirea unui centru cu o capacitate colectiva de actiune, care sa furnizeze un anumit grad de coordonare politica si coerenta. Institutiile formal legale si o ordine normativa bazata pe principii constitutive, structuri si practici faciliteaza si constrang in acelasi timp capacitatea de a crea si intari decizii corelate precum si de a sanctiona neconformarea. c) Europenizarea- ca patrundere la nivel central a sistemelor nationale si subnationale de guvernare. Europenizarea1 implica in acest caz diviziunea responsabilitatilor si a puterilor intre diferitele nivele de guvernare. Toate sistemele de guvernare bazate pe niveluri multiple au nevoie sa dezvolte un echilibru intre unitate si diversitate, coordonare centrala si autonomie locala. Europenizarea implica in acest caz adaptarea sistemelor nationale si subnationale de guvernare la un centru politic european si la normele generale europene. d) Europenizarea- ca mijloc de exportare a organizarii politice si guvernarii care sunt tipice si distinctive pentru Europa dincolo de teritoriul european. Europenizarea, in aceasta situatie face referire la relatiile cu actori non-europeni si institutii si la modalitatea in care Europa isi gaseste un loc intr-o ordine globala. Europenizarea ajunge astfel sa semnifice un echilibru pozitiv de export import pe masura ce tarile non-europene importa mai mult din Europa decat vice-versa si solutiile europene exercita mai multa influenta in forurile europene. e) Europenizarea- inteleasa drept un proiect politic ce tinteste catre o Europa unita si puternica din punct de vedere politic2. Gradul in care Europa devine o entitate politica din ce in mai importanta este strans legat in acelasi timp de spatiul teritorial, construirea unui centru, adaptarea interna si modul in care dezvoltarile europene influenteaza si sunt influentate de sistemele de guvernare si evenimentele exterioare continentului european. Cooperarea europeana postbelica a fost initiata de un razboi devastator si ca urmare a faptului ca mari puteri europene isi pierdusera hegemonia. Acum Europa este intr-o perioada de explorare si inovatie. Sa vorbim despre europenizare asa cum vorbim despre americanizare este posibil sa se intample cand exista sansa schimbarilor1

sens minimalist, conform caruia europenizarea nseamna transformarea politicilor publice si a spatiului civic din statele membre sub influenta politicilor comune si a institutiilor europene. 2 sens maximalist, conform caruia europenizarea se refera la influenta Europei ca actor global: vorbim n acest caz de europenizarea civilizatiei mondiale

38

in relatiile de dominanta. Adica, atunci cand exista vointa si capacitatea de a ataca o hegemonie impamantenita dar si posibilitatea de a castiga un rol mai important pe scena globala. . IV.1. Europenizarea -privita din perspectiva istorica si politica Din punct de vedere istoric , europenizarea a fost inteleasa ca raspandirea formelor de viata si productie, religie ,limba si principii politice , institutii si identitati specifice pentru Europa si necunoscute in restul lumii, in afara teritoriului european . Extinderea globala a sistemului de stat teritorial este doar un exemplu de model politic european si social care s-a raspandit in restul lumii. Asadar, pna la nceputul anilor 90, europenizarea avea un sens istoric precis: desemna procesul de expansiune a culturii europene, care a reusit sa se impuna si n alte continente (mai ales n America si Australia) datorita revolutiei industriale, descoperirilor geografice si imperiilor coloniale1. Europenizarea a capatat un sens politic si institutional n contextul Uniunii Europene, ndeosebi dupa ce Tratatul de la Maastricht (1992) a relansat proiectul uniunii politice si a codificat cetatenia europeana. In acest context, europenizarea face referinta la procesele de adaptare si transformare interna ca reactie la dinamismul supranational. Este vorba de un amplu proces de nvatare sociala si convergenta politica, realizat nu prin impunere din exterior sau de sus n jos, ci prin eforturile proprii ale actorilor nationali. Un exemplu elocvent este implementarea acquis-urilor comunitare n plan national, care are drept consecinta att modificarea cadrului legislativ intern, ct si adaptarea institutiilor de resort. Acest proces nu este unul formal, pentru ca presupune transpunerea tratatelor n proceduri, relatii publice, practici cetatenesti, norme si atitudini colective. Europa este in cautarea unei identitati si a unor modele politice si sociale noi, aceasta fiind considerata producatorul major de ideologie a lumii . Europa are putere limitata dar este o zona normativa cu idei bune care incearca sa formuleze ,sa apere si sa raspandeasca la nivel global un model european de societate , partial printr-o competitie intre diferitele state membre model existente . Se acorda o atentie crescuta identitatii europene si diferentelor de civilizatie intre Europa si Statele Unite ilustrate prin dezbateri1

Aceasta forma poarta denumirea de europenizarea intregii lumi- vezi Borneman si Fowler, European