capitolul 8. mediul, sanatatea si calitatea vietii

Raport anual - Starea factorilor de mediu în România, 2010 Cap.8. Mediul, Sănătatea şi Calitatea Vieţii

═ 197 ═

8. MEDIUL, SĂNĂTATEA ŞI CALITATEA VIEŢII

8.1. POLUAREA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA

Poluarea aerului se poate defini prin prezenţa în aerul atmosferic a unei substanţe străine de compoziţia sa normală sau variaţia importantă a proporţiilor componenţilor săi, care pot avea efecte nocive şi/sau pot induce direct sau indirect modificări asupra sănătăţii populaţiei. În general, poluarea aerului este de tip complex, astfel încât se traduce prin prezenţa mai multor categorii de poluanţi care îşi pot însuma sau potenţa posibila acţiune nocivă asupra sănătăţii populaţiei. Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia sa chimică, cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radioactivitate, presiune).

Acţiunea poluanţilor atmosferici asupra organismului se traduce în efecte acute şi cronice care pot fi cuantificate prin modificarea unor indicatori specifici (mortalitate, morbiditate etc.).

Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a populaţiei ca urmare a expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravităţii prin: creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor simptome sau modificării fizio-patologice, apariţia unor modificări fiziologice directe şi/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenţii poluanţi.

Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanţilor în organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (Pb, F etc.), până când încărcarea atinge pragul toxic. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene alergice, efecte carcinogene, mutagene şi teratogene) sau pot fi caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri cu etimologie multiplă, în care poluanţii să reprezinte unul dintre agenţii etimologici determinanţi sau agravanţi (boli respiratorii acute şi cronice, anemii etc.).

În cazul poluanţilor atmosferici primul afectat este sistemul respirator, iar populaţia cea mai vulnerabilă face parte din categoria populaţiei infantile şi apoi a grupei de vârstă > 65 ani.

Fig. 8.1.-1

Sursa – INSP – CNMRMC


═ 198 ═

Fig. 8.1.-2.

Sursa – INSP – CNMRMC

Chiar dacă sursele de poluare a aerului pot fi atât naturale cât şi artificiale, ne putem focaliza în

special asupra celor artificiale, unde putem interveni mai uşor, prin identificarea lor, monitorizare şi luarea unor măsuri legislative, administrative şi sociale, astfel încât să putem diminua un eventual impact negativ asupra sănătăţii populaţiei care poate deveni receptor.

Principalele surse de poluare a aerului sunt în general procesele de combustie în instalaţii fixe, transporturile şi procesele industriale diverse.

În funcţie de acţiunea lor asupra organismului poluanţii atmosferici pot fi clasificaţi în: iritanţi, fibrozanţi, toxici sistemici, asfixianţi, alergeni şi cancerigeni.

Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o sumă de gaze şi vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar şi din celelalte surse de poluări.

Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai răspândiţi sunt bioxidul de siliciu, azbestul şi oxizii de fier, la care se adaugă compuşii

de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice care sunt excepţionale în condiţii de poluare a aerului. Totuşi poluarea intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.

Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Îndeosebi este cazul poluanţilor naturali (polen, fungi, insecte) precum şi a prafului din casă, responsabili de un număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanţii proveniţi din surse artificiale - în special industriale - care pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleţi sau incompleţi. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găseşte industria chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.).

Poluanţi cancerigeni. Există foarte multe dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului îndeosebi în mediul urban, a impus luarea în considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanţe cert carcinogene. Putem clasifica substanţele cancerigene prezente în aer în substanţe organice şi substanţe anorganice.

Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt hidrocarburile policiclice aromatice ca enzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai răspândit este benzoopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe cât şi mobile. Efecte cancerigene se atribuie şi insecticidelor organoclorurate precum şi unor monomeri folosiţi la fabricarea maselor plastice.

Mai sunt incriminaţi ca agenţi cancerigeni dibenzacridina, epoxizii, precum şi nitrosaminele în aer putând fi prezenţi precursorii acestora (nitriţii şi aminele secundare).

Dintre poluanţii cancerigeni anorganici menţionăm azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul şi seleniul. Mai frecvent întâlnită în mediul industrial, prezenţa lor în aer a fost semnalată şi în zonele din apropierea industriilor.

Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai periculos decât se presupunea cu câţiva ani în urmă şi a cărui prezenţă a fost demonstrată atât în atmosfera urbană, cât şi în plămânii (corpi azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populaţia urbană neexpusă profesional.


═ 199 ═

Aportul de emisii de noxe (NO2, NOX, SO2, CO, O3), aportul în atmosferă a pulberilor PM10 inclusiv PM2,5 şi de metale grele în pulberi Pb, Cd, Ni, As, a avut o evoluţie descrescătoare la nivel general, în perioada 2000-2010, conform datelor din Cap.2. La nivelul anului 2010, calitatea aerului în România a fost monitorizată permanent prin intermediul a 139 staţii automate repartizate pe întreg teritoriul ţării, ce fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA). Staţiile sunt dotate cu analizoare automate ce măsoară continuu concentraţiile în aerul ambiental ale poluanţilor: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2, NOx), monoxid de carbon (CO), benzen (C6H6), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 şi PM2,5) din aerosoli. Acestora li se adaugă echipamente de laborator utilizate pentru măsurarea concentraţiilor de metale grele: plumb (Pb), cadmiu (Cd), arsen (As), nichel (Ni), concentraţiilor de particule în suspensie din aerosoli şi din depuneri (PM10 sau PM2,5). Datele şi informaţii sintetice privind rezultatele monitorizării calităţii aerului în anul 2010, prezentate în Cap,2, ilustrează calitatea aerului în raport cu valorile limită, valorile ţintă, praguri de alertă sau de informare, stabilite în legislaţia specifică pentru fiecare poluant, dar şi evoluţia calităţii aerului în perioada 2008-2010.

Conform raportului „Mediul European - Starea şi Perspectiva, SOER 2010, sinteză” elaborat de Agenţia

Europeană de Mediu în Europa, au existat reduceri de succes în nivelurile de dioxid de sulf (SO2) şi monoxid de

carbon (CO), precum şi reduceri marcante de oxizi de azot (NOX). De asemenea, concentraţiile de plumb au scăzut

considerabil odată cu introducerea benzinei fără plumb.

Cu toate acestea, expunerea populaţiei la pulberi în suspensie şi ozon rămâne o preocupare majoră de sănătate

legată de mediu, legată de pierderea speranţei de viaţă, de efecte acute şi cronice respiratorii şi cardiovasculare,

dezvoltarea pulmonară afectată la copii, şi de reducerea greutăţii la naştere. Efectele pot varia de la iritaţii

respiratorii minore şi până la boli cardiovasculare şi decese premature.

Politica de mediu în Uniunea Europeană şi vecinii săi a furnizat îmbunătăţiri substanţiale asupra stării

mediului. Cu toate acestea, provocările majore de mediu rămân şi vor avea consecinţe importante pentru Europa

dacă sunt lăsate nesoluţionate.

Printre cele mai importante probleme şi provocări de mediu identificate de raportul SOER 2010 sunt:

schimbările climatice, natura şi biodiversitatea, resursele naturale şi deşeurile, mediul, sănătatea şi calitatea vieţii.

8.2. EFECTELE APEI POLUATE ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE

8.2.1. Apa potabilă

Apa este un constituent fundamental, indispensabil organismului uman, la nivelul căruia îndeplineşte

multiple funcţii. Având în vedere faptul că apa poate fi uşor contaminată, ea poate constitui un important factor de

îmbolnăvire atât prin ingestie, cât şi prin spălare şi îmbăiere sau inhalare. Principalele boli cu transmitere hidrică sunt:

boli infecţioase: microbiene, ca de exemplu febra tifoidă, dizenteria, holera; virale precum poliomielita sau hepatita epidemică; parazitare: giardiaza, lambliaza, amibiaza, strongiloidoza, tricomoniaza, fascioloza ş.a.

boli neinfecţioase: intoxicaţii. Patologia hidrică infecţioasă Patologia hidrică infecţioasă a scăzut semnificativ

în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este statistic în creştere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor boli virale şi parazitare, care stau tot mai mult în atenţia specialiştilor. Bolile cu transmitere hidrică continuă să facă zilnic peste 25.000 de victime, în lume.

Principala cale de transmitere este cea prin inges-tie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă şi infectarea prin spălare şi îmbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) şi prin inhalare (aerosoli cu Legionella).

Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă. Multe virusuri pot supravieţui în apele de suprafaţa timp îndelungat: V.poliomielitic pana la 180 zile, V.Echo pana la 115, iar V.Coxackie peste doi ani. Boli virale transmise hidric pot fi induse, de regulă, de enterovirusuri (poliomielitic, v.hepatitic A, altele), rotavirusuri şi calicivirusuri, v.hepatitic C şi E, parvovirusuri, dar şi torovirusuri, coronavirusuri şi picobirnavirusuri.


═ 200 ═

Patologia hidrica neinfecţioasă Diversele substanţe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătăţii organisme-

lor vii în general şi asupra omului în particular. Sunt substanţe care pot să fie dăunătoare peste o anumită concentraţie. Altele creează probleme la concentraţii prea mici. În fine, sunt substanţe care pot dăuna la orice concentraţie. Pe aceasta bază putem grupa efectele biologice ale substanţelor din apă în trei categorii:

Substanţe toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumită concentraţie (prag); sub aceasta nu se observă efecte asupra sănătăţii (cianurile sau nitraţii).

Substanţe genotoxice: Sunt substanţe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (produc mutaţii genetice) sau teratogene (produc malformaţii) posibil la orice concentraţie. În categoria substanţelor genotoxice pentru om intră arsenul, unele substanţe organice sintetice, mulţi compuşi organici halogenaţi, unele pesticide etc.

Elemente esenţiale: Sunt substanţe ce fac parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apă şi de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusă afectează sănătatea respectivului organism viu. Totodată, însă, şi concentraţiile prea crescute sunt nocive, la fel ca la substanţele toxice cu efect prag. Astfel de substanţe esenţiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul etc.

La baza patologiei hidrice neinfecţioase stau trei mecanisme: - modificarea conţinutului de micro şi macroelemente chimice în apă; - contaminarea apei cu substanţe chimice toxice; - contaminarea apei cu elemente radioactive.

Radioactivitatea apei potabile Supravegherea radioactivităţii apei potabile se face în funcţie de sursele de apă de consum pentru

populaţie, şi anume: 1. Apa potabilă din zone de aprovizionare (ZAP) cu apa în sistem centralizat; 2. Apa din fântâni particulare şi izvoare cu apă potabilă; 3. Apa îmbuteliată (minerală de izvor sau de masă).

România are un număr de 340 ZAP distribuite pe toata suprafaţa sa şi care aprovizionează cu apă 67% din populaţia ţării. Distribuţia lor geografică poate fi asimilată foarte bine cu o reţea deasă, fie ea şi neuniformă.

Harta 8.2.-1 prezintă distribuţia ZAP cu apă potabilă în sistem centralizat, având 2 surse de date: A. Judeţele pentru care se cunosc ZAP cu date de debit şi populaţie aprovizionată; B. Judeţele pentru care se cunosc doar nr. ZAP-urilor.

Pentru supravegherea radioactivităţii apei au fost recoltate în medie 4 probe de apă/ZAP, una în fiecare trimestru.

Harta 8.2.-1.

Tratatul EURATOM privind monitorizarea nivelelor de radioactivitate din mediu în scopul evaluării

expunerii populaţiei stabileşte niveluri de raportare, definite pe baza semnificaţiei lor din punct de vedere al expunerii, şi în afara limitelor de detecţie raportate de diferite laboratoare

Nivelurile valorilor rezultate din determinările alfa şi beta global, considerate ca parametri de screening, pentru care există valori limită în legislaţia naţională, s-au situat în general sub valorile considerate a fi limite în evaluarea calităţii apei potabile, şi în aceleaşi ordine de mărime ca şi anul trecut.

Nu au fost evidenţiate depăşiri ale parametrilor indicatori de calitate de bază: doza medie anuală de 0.1msv şi concentraţia de H-3 de 100 Bq/m

3 .


═ 201 ═

Grafic 8.2.-1: Valori medii ale activităţii alfa globale/judeţe

După cum se observă şi din graficele de mai jos, nu s-au înregistrat depăşiri ale parametrilor

indicatori de calitate de bază: doza medie anuala de 0.1 mSv şi concentraţia de H-3 de 100 Bq/m3.

Grafic 8.2.-2: Valori medii ale activităţii beta globale/judeţe)

Grafic 8.2.-3: Valori medii de radioactivitate


═ 202 ═

Grafic 8.2.-4: Radioactivitatea globală alfa şi beta - apă îmbuteliată

Normele Fundamentale de Securitate Radiologică (CNCAN) stabilesc doza limită pe care o poate

încasa (peste doza dată de fondul natural) un individ din populaţie pe toate căile de iradiere, de 1 msv/ an. Activitatea de monitorizare a radioactivităţii apei potabile şi alimentelor, factori de mediu al căror

conţinut radioactiv contribuie la expunerea la radiaţii a populaţiei, asigură menţinerea dozei efective prin ingestie în limitele prevăzute de norme şi face parte din responsabilităţile sistemului de sănătate publică.

Din punct de vedere al protecţiei mediului şi sănătăţii umane, monitorizarea calităţii apei potabile se

asigură de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi finanţarea monitorizării de audit şi de control a calităţii apei potabile.

Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, asigură supravegherea şi controlul monitorizării calităţii apei potabile în scopul verificării faptului că apa distribuită consumatorului se conformează la cerinţele de calitate şi nu creează riscuri pentru sănătatea publică.

Ministerului Sănătăţii asigură informarea şi raportarea către Comisia Europeană în domeniul calităţii apei potabile. În acest sens, se întocmeşte Raportul naţional asupra calităţii apei potabile, o data la trei ani, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Centralizarea datelor în vederea întocmirii Raportului trianual 2008 – 2009 – 2010 este în curs de desfăşurare.

Date aferente anului 2009: Sursa de apă a fost reprezentată de :

Apă de suprafaţă – 63,92% Apă de profunzime – 33,72% Alte surse – 2,36%

Populaţia aprovizionată cu apă potabilă în sistem centralizat în localităţi cu peste 5000 de locuitori sau prin sisteme cu un debit de peste 1000 mc/zi este reprezentată de un procent de 52% din populaţia rezidentă raportată în anul 2009.

Parametrii monitorizaţi conform Legii 458/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi conform HGR 974/2004, au fost în majoritatea judeţelor ţării următorii: Escherichia coli (E. coli), Enterococi, Cianuri totale, Crom total, Cupru, Fluor, Nichel, Nitraţi, Nitriţi la ieşirea din staţia de tratare, Nitriţi în reţeaua de distribuţie, Nitrat/Nitrit (formula), Plumb, Aluminiu, Amoniu, Bacterii coliforme, Cloruri, Clostridium perfringens, Conductivitate, Culoare, Fier, Gust, Miros, Număr de colonii la 22 ºC şi 37 ºC, Oxidabilitate, pH, Turbiditate.

În anul 2009 nu au fost acordate Derogări de la parametrii chimici de potabilitate ai apei.

8.2.2. Apa de îmbăiere

Ca urmare a obligaţiilor României de raportare către Comisia Europeană a calităţii apei de îmbăiere

pentru sezonul estival 2010, în urma prelucrării datelor raportate au rezultat următoarele: - Directiva nr. 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere a fost preluată în legislaţia românească

prin HG. nr. 459/2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, apărută în Monitorul Oficial nr. 350/27 mai 2002. Responsabilitatea preluării acestei directive a revenit Ministerului Sănătăţii. Scopul acestei directive îl reprezintă asigurarea calităţii apei de îmbăiere în scopul protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei.

- Zonele de îmbăiere aflate în administrare publică sau privată sunt supuse autorizării conform legislaţiei în vigoare. Zonele naturale folosite de populaţie, neamenajate în acest scop sunt controlate sporadic, în funcţie de adresabilitate şi de acceptabilitate, fiind de asemenea avertizată/semnalizată populaţia asupra calităţii lor corespunzătoare sau nu. Controlul apelor de îmbăiere se realizează de DSP


═ 203 ═

teritoriale după un program stabilit la nivel local, pe baza cerinţelor HG nr. 459/2002. Prelevarea probelor de apă, transportul şi conservarea sunt reglementate prin standard conform ISO. Metodele de recoltare sunt standardizate şi aliniate la normele internaţionale. Metodele de analiză microbiologică şi exprimarea rezultatelor sunt conform celor prevăzute de Directivă.

- Pentru sezonul estival 2010 raportarea calităţii apei de îmbăiere s-a efectuat în baza HG nr. 459 din 2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere.

- Sezonul de îmbăiere s-a derulat în perioada 01.06.2010 – 15.09.2010. - Numărul zonelor de îmbăiere raportate la CE este de 49, după cum urmează: 48 de zone costiere cu

apă de îmbăiere Marea Neagră, situate în judeţul Constanţa şi 1 zonă de îmbăiere costieră cu apă de îmbăiere Marea Neagră situată în judeţul Tulcea.

- Parametrii evaluaţi au fost următorii: parametrii microbiologici: coliformi totali/100ml; streptococi fecali/100ml; salmonella; parametrii fizico – chimici: ph; substanţe tensio-active; oxigen dizolvat; CBO5; grad de saturaţie în oxigen; temperatura.

Cerinţele de calitate pentru apa de mare sunt considerate corespunzătoare, monitorizată în 48 de puncte de monitorizare în judeţul Constanţa şi 2 puncte de monitorizare în judeţul Tulcea, dat fiind că se întrunesc criteriile stipulate în art. 6 din HG nr. 459/2002.

8.3. EFECTELE GESTIONĂRII DEŞEURILOR ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI

De-a lungul timpului, pentru a proteja sănătatea populaţiei, s-au introdus diferite sisteme de gestionare a deşeurilor. În anii ’70–’80 ai secolului trecut, principalul obiectiv al acestor sisteme a fost controlarea emisiilor atmosferice şi a deversărilor în apele de suprafaţă şi freatice. În ultimii ani, accentul s-a pus, din ce în ce mai mult, pe valorificarea deşeurilor ca resurse.

Aproximativ o treime din resursele utilizate sunt transformate în deşeuri şi emisii.

Aproximativ patru tone de deşeuri pe cap de locuitor sunt generate în fiecare an în ţările membre

ale AEM.

Fiecare cetăţean european aruncă în medie 520 de kg de deşeuri menajere pe an şi această cifră

este estimată a creşte.

Eliminarea deşeurilor poate cauza o serie de impacturi asupra sănătăţii şi a mediului, inclusiv

emisiile în aer, apa de suprafaţă şi pânza freatică, sol şi subsol, în funcţie de modul în care acestea

sunt gestionate.

Toate tipurile de deşeuri generate sunt clasificate în: • deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile industriale; pot fi deşeuri de

producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase; • deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate, în mediul urban şi în mediul rural,

din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri menajere), deşeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;

• deşeuri generate din activităţi medicale. Principiile generale ale gestionării deşeurilor sunt concentrate în aşa-numita „ierarhie a gestionării

deşeurilor‖ (capitolul 6), principalele priorităţi fiind prevenirea producţiei de deşeuri şi reducerea nocivităţii lor. Când nu se poate realiza nici una, nici alta, deşeurile trebuie reutilizate, reciclate sau folosite ca sursă de energie (prin incinerare). În ultimă instanţă, deşeurile trebuie eliminate în condiţii de siguranţă.

De la începutul anilor ’90 şi până în prezent s-au elaborat numeroase directive ale UE şi politici naţionale prin care s-au fixat obiective de atins pentru reciclare şi recuperare şi s-a limitat cantitatea de deşeuri care se poate trimite la depozitele de deşeuri. În prezent, aceste măsuri încep să dea rezultate.

Gestionarea deşeurilor reprezintă una din problemele cu care se confruntă România în prezent. Abordarea integrată în gestionarea deşeurilor se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor şi include construcţia instalaţiilor de eliminare a deşeurilor împreună cu măsuri de prevenire a producerii lor şi de reciclare, conforme cu ierarhia principiilor: prevenirea producerii de deşeuri şi a impactului negativ al acesteia, recuperarea deşeurilor prin reciclare, refolosire şi depozitare finală sigură a deşeurilor, acolo unde nu mai există posibilitatea recuperării.

Din punct de vedere ecologic, depozitarea este cea mai puţin recomandabilă opţiune din ierarhia gestionării deşeurilor. Cu toate acestea, ea continuă să fie cea mai răspândită metodă de eliminare a deşeurilor în unele ţări, printre care şi România, în ciuda faptului că prezintă cele mai multe efecte negative asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei.


═ 204 ═

Depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:

- modificări de peisaj şi disconfort vizual; - poluarea aerului; - poluarea apelor de suprafaţă şi subterane; - modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate. Poluarea aerului cu mirosuri neplacute şi cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de evidentă în

zona depozitelor orăşeneşti actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi acoperirea cu materiale inerte.

Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafaţă contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi suspensii.

Depozitele neimpermeabilizate de deşeuri urbane sunt sursa infestării apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar şi cu alte elemente poluante.

Atât exfiltraţiile din depozite, cât şi apele scurse pe versanţi, influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează asupra folosinţei acestora.

Scoaterea din circuitul natural/economic a terenurilor pentru depozitele de deşeuri este un proces considerat temporar, dar care în termenii conceptului de "dezvoltare durabilă", se întinde pe durata a cel puţin două generaţii, dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică şi postmonitorizare (15-20 ani).

În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei folosinţe, a unui numar de 30-300 specii/ha, fără a considera şi populaţia microbiologică a solului.

În plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifică şi ele, în sensul că: în asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate; unele mamifere, păsări, insecte, părăsesc zona în avantajul celor care îşi asigură hrana în gunoaie

(şobolani, ciori). Actualele practici de colectare/transport/depozitare a deşeurilor urbane, facilitează înmulţirea şi

diseminarea agenţilor patogeni şi a vectorilor acestora: insecte, şobolani, ciori, câini vagabonzi. Deşeurile menajere periculoase constituie surse de risc pentru sănătate datorită conţinutului lor în:

• substanţe toxice – (insecticide, produse de curăţare, antigel) • substanţe inflamabile – (uleiuri uzate, terebentină) • substanţe explozive sau reactive – (amoniacul, gazele din dozele de spray, acetona) • substanţe corozive – care ard sau distrug materialul (acidul din baterii)

Deşeurile industriale constituie surse de risc pentru sănătate datorită continuţului lor în : • substanţe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu) • pesticide • solvenţi • uleiuri uzate.

Şi, problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase : • nămolurile toxice • produsele petroliere • reziduurile de la vopsitorii • zgurile metalurgice care sunt depozitate în comun cu deşeurile solide orăşeneşti.

Poluanţii Organici Persistenţi (POP) sunt substanţe chimice ce rămân intacte în mediu perioade lungi,

sunt extrem de toxici pentru oameni şi viaţa sălbatică, se acumulează în ţesuturile grase, sunt volatili şi au o circulaţie globală prin atmosferă şi apa mării.

Convenţia de la Stockholm privind Poluanţii Organici Persistenţi se axează pe reducerea, şi unde este oportun, pe eliminarea a 12 POP-uri din circuitul internaţional.

Acestea includ nouă pesticide: aldrin, clordan, diclorodifenil-tricloroetan (DDT), dieldrin, endrin, heptaclor, hexaclorobenzen (de asemenea produşi chimici industriali şi produşi secundari neintenţionaţi), mirex şi toxafen; două substanţe chimice industriale – bifenili policloruraţi (BPC-uri – de asemenea, produşi secundari neintenţionaţi) şi hexaclorobenzen (HCB); şi patru produşi secundari – dibenzo-p-dioxine policlorurate (DDPC) şi dibenzo-furani policloruraţi (DFPC) ca şi HCB şi BPCuri.

Sursele de emisie ale POP-urilor sunt situate în patru sectoare economice principale: agricultură, industrie, transport şi energie, dar alte surse notabile includ depozitele de deşeuri şi crematoriile şi incineratoarele.

Incineratoarele de deşeuri medicale sunt o sursă majoră confirmată de POP-uri (şi alţi poluanţi ca metalele grele). Cele mai importante surse de POP-uri în România (printre care dioxinele) o reprezintă incinerarea deşeurilor medicale şi a celor municipale.

Deşeurile medicale includ toate deşeurile generate de instituţiile sanitare, institutele de cercetare şi laboratoare. În plus, acestea includ şi deşeurile provenite din surse ―minore‖ ori ―difuze‖, ca cele produse în cursul îngrijirilor de sănătate întreprinse acasă (dializă, injecţii cu insulină etc.), fiind clasificate în: Deşeuri anatomo-patologice, Deşeuri infecţioase, Deşeuri înţepătoare-tăietoare, Deşeuri chimice şi farmaceutice,


═ 205 ═

Deşeuri radioactive. Între 75% - 90% din deşeurile medicale pot fi asimilate ca deşeuri menajere, fiind transportate la rampa de depozitare a deşeurilor.

Aceste deşeuri provin, în principal, din activităţile administrative şi menajere ale instituţiilor spitaliceşti şi pot include de asemenea deşeuri generate în timpul întreţinerii.

Restul de 10 – 25% din deşeurile medicale este considerat periculos, prezentând riscuri asupra sănătăţii şi mediului.

Un aspect negativ este acela că multe din materialele reciclabile şi utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic, recuperarea lor devenind dificilă.

Problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor în România pot fi sintetizate astfel: depozitarea pe teren descoperit este cea mai importantă cale pentru eliminarea finală a acestora; depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (în apropierea locuinţelor, a apelor

de suprafaţă sau subterane, a zonelor de agrement); depozitele de deşeuri nu sunt amenajate corespunzător pentru protecţia mediului, conducând la

poluarea apelor şi solului din zonele respective; depozitele actuale de deşeuri, în special cele orăşeneşti, nu sunt operate corespunzator: nu se

compactează şi nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a răspândirii mirosurilor neplăcute; nu există un control strict al calităţii şi cantităţtii de deşeuri care intră pe depozit; nu există facilităţi pentru controlul biogazului produs; drumurile principale şi secundare pe care circula utilajele de transport deşeuri nu sunt întreţinute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieşirea de pe depozite; multe depozite nu sunt prevăzute cu împrejmuire, cu intrare corespunzatoare şi panouri de avertizare.

terenurile ocupate de depozitele de deşeuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai pot fi utilizate în scopuri agricole; la ora actuală, în Romania, peste 12000 ha de teren sunt afectate de depozitarea deşeurilor menajere sau industriale;

colectarea deşeurilor menajere de la populaţie se efectuează neselectiv; ajung pe depozite ca atare, amestecate, pierzându-se astfel o mare parte a potenţialului lor util (hârtie, sticlă, metale, materiale plastice);

Toate aceste considerente conduc la concluzia că gestiunea deşeurilor necesită adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deşeurilor în mediu.

Respectarea acestor măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitoring a factorilor de mediu afectaţi de prezenţa deşeurilor.

În sinteză, principalele valori, cu caracter de medie, ce pot fi reţinute pentru deşeurile menajere urbane produse în Romania, sunt urmatoarele :

» Conţinut de substanţe organice 52,0% » Conţinut în hârtie 17,0% » Producţia zilnică în kg/locuitor/zi 0,5 » Substanţe minerale incinerabile 5,0% » Apa liberă în greutate 42,0% » Greutatea specifică 300 » Umiditatea totală 60,0 % » Puterea calorică sub 800cal/kg Depozitarea trebuie să fie ultima opţiune în gestionarea deşeurilor.

8.4. PESTICIDELE ŞI EFECTUL SUBSTANŢELOR CHIMICE ÎN MEDIU

Pesticidele sunt substanţe biologic active destinate utilizării în agricultură, silvicultură, spaţii de depozitare, în scopul prevenirii, diminuării, îndepărtării sau distrugerii dăunătorilor, agenţilor fitopatogeni, buruienilor, insectelor şi rozătoarelor. Anterior utilizării, ele sunt testate din punct de vedere toxicologic. Utilizarea lor inadecvată poate fi dăunătoare sănătăţii omului, animalelor precum şi mediului înconjurător.

Toate acest substanţe sunt periculoase în diferite grade, unele reprezentând toxici dintre cei mai puternici.

Impactul în mediu Utilizarea pesticidelor în agricultură, pe lângă avantajul obţinerii unor producţii sporite, prezintă

dezavantajul poluării mediului, fiind cea mai periculoasă sursă de impurificare a mediului prin vastitatea suprafeţelor pe care se folosesc şi prin toxicitatea lor ridicată. Solul acţionează ca un receptor şi rezervor pentru pesticide, unde acesta se degradează. Pesticidele sunt treptat dispersate în mediu sau translocate în plante, unele putând persista în sol mulţi ani de la aplicare. Comparativ cu ţările membre ale Uniunii Europene, România nu se găseşte, nici pe departe, în situaţia de a fi “saturată” cu produse de uz fitosanitar.

În ţara noastră, consumul mediu la hectar de teren arabil, vii şi livezi este, scăzând de la 1,18 kg s.a./ha în anul 1999, 0,80 kg s.a./ha în anul 2010. Cantităţile efectiv aplicate la ha au fost mai mari, ţinând


═ 206 ═

seama de faptul că nu toate culturile înfiinţate în diferite perioade au fost tratate. Reducerea consumului produselor fitosanitare şi scăderea suprafeţelor şi a culturilor tratate a fost determinată de reorganizarea şi restructurarea proprietăţilor din agricultură, concomitent cu creşterea preţurilor la tratamentele fitosanitare. Sortimentul actual de produse de uz fitosanitar include peste 300 de substanţe active din diverse clase de compuşi chimici, sortiment care se completează şi se perfecţionează sistematic, în concordanţă cu cerinţele tot mai severe care se impun.

Excesul de pesticide prezent în sol poate afecta sănătatea umană prin intermediul contaminării apelor, solului, alimentelor şi a aerului.

Contaminarea apelor subterane este o problemă specială. În medie, 65% din cantitatea de apă potabilă din Europa este furnizată din rezervele de apă subterană, iar acţiunea de purificare este de lungă durată. De asemenea, o gravă problemă o constituie contaminarea alimentelor şi acumularea continuă în plante şi animale a anumitor pesticide, precum şi impactul asociat asupra sănătăţii şi capacităţii lor de reproducere.

Din atmosferă, pesticidele pot ajunge din nou pe sol sau în râuri, lacuri şi mări unde sunt preluate de alge. Pesticidele decelate astăzi în unele alimente determină afectări ale funcţiei reproductive a organismelor.

Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi de natura însăşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul economic şi de protejare a mediului cere ca atât îngrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol.

În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol.

Comportarea pesticidelor în sol este o problemă complexă şi dificil de studiat datorită multitudinii factorilor de natură aleatoare şi impune abordarea unor tehnici moderne de cercetare şi specializare profesională în domeniu.

Principalele probleme care intervin în dinamica pesticidelor în sol (adsorbţie, volatilizare, absorbţie, degradare, migrare, acumulare etc.) constituie obiectul unor studii aprofundate de laborator şi teren, cu profil teoretic şi experimental.

Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale este responsabil cu analiza oficială a probelor pentru determinarea calitativă şi cantitativă a reziduurilor din plante şi produse vegetale destinate importului, exportului şi consumului intern şi monitorizarea acestora.

În concluzie, pesticidele sunt compuşi periculoşi prin persistenţa în mediu, acumularea de reziduuri în produsele alimentare, infiltrarea în sol, antrenarea în apele de şiroire, în râuri şi lacuri, ―spălarea‖ în straturile profunde ale solului, în apa interstiţiala şi freatică, antrenarea în atmosferă de curenţii de aer .

Îngrăşămintele au fost folosite în agricultură pe scară largă şi fără discernământ, neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor de cultură, de momentul de aplicare a lor şi de modalitatea cea mai adecvată, efectul poluant cel mai intens fiind determinat de utilizarea în exces a azotaţilor.

Acumularea şi migrarea necontrolată în sol şi apa subterană a pesticidelor pot determina dereglări importante a parametrilor factorilor de mediu.

Impactul în sănătate Pentru om, riscul de intoxicaţie, acută sau cronică, poate fi de natură profesională, accidentală sau

voluntară şi prin contaminarea mediului înconjurător – sol, surse de apă, alimente, aer – cu mari implicaţii ulterioare.

Conform informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii, în 40 de judeţe ale ţării, care au trimis raportările în 2010, s-au înregistrat 260 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide şi 15 cazuri mortale. Calea de pătrundere în organism a toxicului a fost preponderent orală, prin ingestie, în 234 cazuri, 6 cazuri prin inhalare, 10 cazuri pe cale dermală şi în 10 cazuri declarată necunoscută. În ceea ce priveşte domeniul de utilizare al produselor ce au determinat intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide, ponderea o deţin insecticidele, prezente în 175 cazuri, fiind urmate în ordine de erbicide în 18 cazuri, rodenticide în 12 cazuri, 46 cazuri raportate ca necunoscute.

Se impune un control mai riguros în privinţa respectării dispoziţiilor legale ce reglementează regimul pesticidelor de către organele responsabile ce ar trebui să elucideze modul în care unele produse au ajuns la îndemâna populaţiei. Este necesară o supraveghere atentă a copiilor în familie (în anul 2010 au fost raportate 30 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide la copii), precum şi o mai bună informare şi educare a adulţilor ce folosesc produse pesticide în agricultură şi profilaxia sanitar-umană.

Datorită riscului pentru mediu şi sănătatea umană reprezentat de substanţele şi preparatele chimice periculoase, managementul şi monitorizarea acestora prezintă interes deosebit din partea tuturor factorilor responsabili.

Armonizarea legislaţiei naţionale cu actele normative europene în domeniu, reprezintă una din priorităţile autorităţilor competente.


═ 207 ═

Importul şi exportul anumitor substanţe şi preparate periculoase (PIC)

În domeniul importului şi exportului substanţelor restricţionate reglementate prin Regulamentul (CE)

nr. 689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de

produse chimice periculoase (PIC), ANPM a actualizat inventarul importatorilor/ exportatorilor PIC cu

informaţii aferente anului 2010. S-au exportat 2266,458 tone substanţe ca atare, 51,00 kg substanţă în

amestec şi s-au importat 16,06 tone substanţe ca atare şi 49,128 tone substanţe în amestec care fac

obiectul Regulamentului 689/2008.

Pentru efectuarea importurilor/exporturilor în 2010, Autoritatea Naţională Desemnată conform Regulamentului 689/2008 – MMP, a eliberat autorizaţii pentru import şi a analizat notificările primite de la

operatorii economici, în vederea exportului.

Substanţe reglementate de Protocolul de la Montreal (ODS) şi alternative

ANPM a actualizat inventarul operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu substanţe

reglementate în conformitate cu cerinţele Regulamentului 1005/2009 privind substanţele care depreciază

stratul de ozon şi ale Regulamentului 842/2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră.

Consumul de agenţi frigorifici şi ponderea acestuia, pe tipuri, în anul 2010, sunt reprezentate în tabelul 8.4.-1, respectiv figura 8.4.-1.

Tabel 8.4.-1. Consumul de agenţi frigorifici, în anul 2010

Nr. crt. Denumire Cantitate (kg) Utilizare

1 CFC 689,09 Agenţi frigorifici

2 HCFC 11876,58 Agenţi frigorifici şi aer condiţionat

3 HFC (alternativă pentru CFC) 1134245,65 Agenţi frigorifici /Aer condiţionat

4 HFC(alternativă pentru HCFC) 15607,61 Agenţi spumare

5 Haloni 82,17 Sistem de stingere pe avion

6 Solvenţi cloruraţi 196932,230 Alternativă la CCl4

Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi operatori economici

Figura 8.4.-1. Ponderea consumului de agenţi frigorifici, pe tipuri, în anul 2010

0%1%

84%

1%0%14%

CFC HCFCHFC (alternativa pentru CFC) HFC (alternativa pentru HCFC)Haloni Solvenţi cloruraţi

Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi operatori economici

Evaluarea riscului asupra mediului reprezentat de produsele biocide şi pentru protecţia plantelor Produse pentru protecţia plantelor În vederea implementării Directivei 91/414 privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţia

plantelor, în anul 2010 au fost emise, de către Comisia de avizare a produselor de protecţia plantelor din cadrul MMP, 202 avize de mediu pentru produse de protecţia plantelor necesare în vederea omologării acestora, din care 39 produse au fost omologate de Comisia Naţională de Omologare a Produselor pentru Protecţia Plantelor prin procedura naţională.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a evaluat, prin procedura comunitară şi a întocmit rapoarte de evaluare de mediu şi ecotoxicologie pentru 4 produse de protecţia plantelor şi 2 rapoarte de evaluare asupra echivalenţei sursei de substanţă activă.

Biocide (utilizare, import, export) Comisia Naţională pentru Produse Biocide a autorizat pentru introducerea pe piaţă, în anul 2010, 620

produse biocide în conformitate cu prevederile Directivei 98/8 privind plasarea pe piaţă a produselor

biocide, pentru care ANPM a efectuat rapoarte de evaluare de mediu şi ecotoxicologie.


═ 208 ═

Poluanţi organici persistenţi

În domeniul poluanţilor organici persistenţi s-au întocmit inventare cu substanţele noi propuse a fi

introduse pe Anexele Convenţiei de la Stockholm, Protocolului POPs, respectiv Regulamentului 850/2004

privind poluanţii organici persistenţi.

ANPM a inventariat cantităţile de produse cu conţinut de substanţe noi POPs utilizate în 2010 în

vederea raportării la Comisia Europeană (tabel 8.4.-2) Tabel 8.4.-2. Cantităţile de produse cu conţinut de POPs noi

Denumire POPs Produs Producţie (kg) Utilizare (kg)

SCCP (C10—C13) PC56L-80 (56% SCCP) - 24214,91

HBCD Polistiren extrudat (50% HBCD) - 82147,2

HBCD Polistiren expandat (1% HBCD) - 118969,0 Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului

Mercur Au fost actualizate inventarele privind mercurul (tabel 8.4.-3. şi figura 8.4.-4), având în vedere

activităţile şi articolele în care se pot găsi acestea.

Tabel 8.4.-3. Inventarul privind mercurul (2008-2009)

Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului

Actualizarea inventarelor cu informaţii aferente anului 2010 va fi realizată în cursul semestrului II al

anului 2011.

Figura 8.4.-4 Inventarul privind mercurul (2008-2009)

0

50,000

100,000

150,000

200,000

250,000

300,000

2008 2009

kg

Mercur metalic importat Mercur în dispozitive importate, din care:

în lampi cu mercur Mercur metalic pe stoc (la finele anului)

Mercur metalic utilizat /dispozitive Deşeuri cu mercur, din care:

reciclată incinerată

depozitată exportate

Mercur în dispozitive pe stoc (la finele anului): în dispozitive medicale

în AMC-uri industriale în lampi cu mercur

Articol Cantitate (kg)

2008 2009

Mercur metalic importat 2.277,7900 50,0

Mercur în dispozitive importate, din care: 2,9899 0,08886

în dispozitive medicale 0,0000 0,0

în AMC-uri industriale 0,0000 0,0

în lampi cu mercur 2,9899 0,08886

Mercur metalic pe stoc (la finele anului) 264.681,5390 166425,959

Mercur metalic utilizat /dispozitive 276.030,6672 658,544

Deşeuri cu mercur, din care: 92.926,6167 27298.007

reciclată 792,9090 4478,486

incinerată 21.135,1070 777,461

depozitată 3.703,9857 12520,503

exportate 67.294,6150 9521,557

altele 0 0

Mercur în dispozitive pe stoc ( la finele anului) din care:

2659,9146 2000,6691

în dispozitive medicale 270,3693 146,745

în AMC-uri industriale 2.387,3551 1852,332

în lampi cu mercur 2,1902 1,5921


═ 209 ═

Introducerea pe piaţă a detergenţilor ANPM a luat în evidenţă operatorii economici care în 2010 au introdus pe piaţa din România

detergenţi conform prevederilor Regulamentului 648/2004 privind detergenţii. S-au identificat 13 operatori economici care au produs, importat şi distribuit un număr total de 229 produse, respectiv: 1 producător cu 31 produse, 7 distribuitori cu 151 produse şi 5 importatori/distribuitori cu 47 produse.

Prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest Din datele cuprinse în inventarele privind azbestul şi deşeurile de azbest rezultă că, din toate

articolele care conţin azbest, cele mai mari cantităţi se regăsesc în plăci şi tuburi din azbociment. Având în vedere prevederile art.12 din HG 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul

poluării mediului cu azbest, modificată şi completată, conform cărora începând cu 1 ianuarie 2007 activită-ţile cu azbest au fost interzise, materialele cu conţinut de azbest existente sunt considerate deşeuri.

Tabel 8.4.-5. Inventarul articolelor cu azbest şi a deşeurilor de azbest, pentru anul 2010


În figura 8.4.-6. este prezentată ponderea fiecărui tip de articol cu azbest cât şi a deşeurilor cu azbest,

care au fost inventariate pentru anul 2010. Procentul cel mai ridicat aparţine tuburilor de azbociment, reprezentate în procent de 78,749%, urmat de plăcile din azbociment, care sunt reprezentate în procent de 20,590%. Produsele de fricţiune, membranele electrolitice, măştile pentru sudură şi cartonul azbest sunt reprezentate în procent de sub 1%.

Figura 8.4.-6. Ponderea cantităţilor de azbest şi a deşeurilor de azbest (%)

20.590%

78.749%

0.343% 0.133%0.164%

Plăci de azbociment Tuburi din azbociment

Produse de fricţiune Produse de etanşare

Membrane electrolitice Măşti pentru sudură

Fir de azbest Carton azbest

Deşeuri cu azbest (cantitate generată)


Deşeurile cu conţinut de azbest sunt depozitate în spaţii proprii de depozitare ale agenţilor economici, sau eliminate la S.C. Etermed S.A. şi S.C. Vivani Salubritate. Actualizarea inventarelor cu informaţii aferente anului 2010 va fi realizată în cursul semestrului II al anului 2011

Regulamentul 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice REACH şi Regulamentul (CE) 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor (CLP)

Activitatea de consiliere a operatorilor se desfăşoară prin intermediul biroului naţional de asistenţă tehnică HELPDESK – REACH, CLP. În anul 2010 s-au înregistrat 304 solicitări ale operatorilor care au fost consiliaţi prin secţiunea HELPDESK- REACH şi respectiv 58 de solicitări ale operatorilor care au fost consiliaţi prin secţiunea HELPDESK- CLP.

ANPM a constituit o bază de date la nivel naţional ca urmare a inventarierii activităţii operatorilor economici cu substanţe şi amestecuri/articole periculoase, după cum urmează:

Producători Importatori Utilizatori

Substanţe 82 89 296

Amestecuri 79 80 374

Articole 19 13 11

Articole cu azbest Cantităţi (tone)

Plăci de azbociment 12113,704

Tuburi din azbociment 46330,381

Produse de fricţiune 7,3

Produse de etanşare 202,030

Membrane electrolitice 0,860

Măşti pentru sudură 0,076

Fir de azbest 78,312

Carton azbest 3,581

Deşeuri cu azbest (cantitate generată) 96,458


═ 210 ═

8.5. MEDIUL ŞI SĂNĂTATEA – PERSPECTIVE

Calitatea mediului este o noţiune complexă, care cuprinde numeroase aspecte ale raportului om-natură. Utilizând însă acest termen avem în vedere, în general, atât potenţialul productiv al mediului (rezultat la rândul său din îmbinarea diverşilor componenţi fizico-geografici şi influenţat sensibil de modificările antropice) cât şi de modul în care viaţa şi sănătatea oamenilor, ca şi diverse obiective social-economice, pot fi afectate de factori naturali nefavorabili sau de consecinţele unor activităţi economice care declanşează procese de degradare sau duc la poluarea mediului. În acest sens studiul calităţii mediului cuprinde o gama foarte largă de probleme, incluzând aproape în întregime tematica cercetărilor fizico-geografice.

Problema calităţii şi a protecţiei mediului a intrat în actualitate pe măsură ce omenirea a devenit conştientă de necesitatea conservării şi utilizării cât mai eficiente a potenţialului productiv al mediului. De aceea, atât pe plan mondial cât şi naţional, se acordă o atenţie din ce în ce mai mare activităţii de protecţie a mediului şi de supraveghere sinoptică a modificărilor aduse calităţii lui.

Între om şi natură există raporturi care pot fi privite numai din punctul de vedere al ecologiei, pe temeiul că, somatic, fiinţa umană este un produs al materiei, calitativ superior organizată. Concomitent şi obiectiv necesar, omul întreţine cu mediul său ambiant şi raporturi care au în vedere persoana umană ca produs şi ca membru al unei colectivităţi sociale. Pe baza statutului său biologic, el trăieşte în anum ite condiţii de mediu ambiant păstrând ca şi celelalte vieţuitoare, relaţii vitale de interdependenţă cu factorii fizici, chimici şi biologici ai acestuia, în afara cărora nu este posibilă existenţa sa biologică. Ca individualitate socială şi subiect al unei colectivităţi umane, pe baza unor relaţii sociale cu caracter istoric, omul, împreună cu grupul căruia îi aparţine, acţionează deliberat şi cu ţeluri precise asupra unor componente ale mediului, duce chiar o luptă susţinută împotriva capriciilor naturii.

În această confruntare cu natura, dusă atât în direcţia comunităţii, cât şi în cea a ambianţei, omul tinde să-şi amelioreze condiţiile de viaţă, mai întâi ca factor al biosferei. El înfruntă astfel rigorile climatului şi neajunsurile calamităţilor naturale. Există, aşadar, o deosebire de sens şi conţinut între prezenţa activă a omului în mediu şi aceea pasivă a celorlalte componente ale biosferei. În decursul existenţei sale, omul acţionează asupra componenţilor naturii şi numai el este în măsură sa dea naştere la tipuri stabile şi dinamice în acelaşi timp de peisaje umanizate, ca domenii şi expresii ale acţiunii sociale asupra naturii.

O creştere medie a temperaturii cu 2-50C în următorii 50-100 de ani, va determina o creştere a

numărului de zile cu o temperatură mai mare de 380C. Creşterea mortalităţii prin stres caloric, poate fi

aşteptată de la o creştere a temperaturii peste 320C. Acest lucru va afecta în special populaţia cu boli

cronice şi imunitate scăzută şi probabil populaţia infantilă. De asemenea, este prevăzut faptul ca iritanţii respiratori vor polua în continuare aerul ambiant, ceea

ce va duce la o creştere a morbidităţii şi mortalităţii prin boli pulmonare ca: bronşite, astm etc. Depleţia stratului de ozon atmosferic se aşteaptă să aibă o influenţă directă asupra sănătăţii

populaţiei. Incidenţa tuturor formelor de cancer de piele, mai ales la populaţia albă, va creşte datorită expunerii crescute la UV-B. Creşterea incidenţei cataractei ar putea sa fie un efect mai pronunţat asupra sănătăţii populaţiei, datorită faptului că afectează toate categoriile de populaţie. O altă consecinţă a creşterii radiaţiilor UV-B este scăderea puterii de apărare a sistemului imunitar, ceea ce va determina creşterea prevalenţei bolilor infecţioase.

Probabil, consecinţele cele mai importante şi devastatoare ale schimbărilor de mediu vor fi datorită efectului asupra agriculturii: solul va deveni mult mai salin, regiunile aride vor creşte în suprafaţă etc. Consecinţa va fi scăderea cantităţii de produse agricole, cu efecte dezastruoase, mai ales în ţările sărace, asupra stării de nutriţie a populaţiei.

8.6. RADIOACTIVITATEA MEDIULUI Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM) face parte din Sistemul

Integrat de Supraveghere a Poluării Mediului pe teritoriul României, din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor (M.M.P) şi are ca obiectiv detectarea rapidă a oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică a nivelurilor de radioactivitate a mediului pe teritoriul naţional şi notificarea factorilor de decizie naţionali şi Comisia Europeană.

Coordonarea ştiinţifică, tehnică şi metodologică a RNSRM este asigurată de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitate (LNRR) din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (A.N.P.M.).

Rezultatele analizelor arată că, în toate regiunile ţării, principala sursă de poluare radioactivă artificială a mediului o constituie materialul de origine cernobîliană. Produsul de fisiune Cs-137 este prezent în toţi factorii de mediu (aer, apă, sol, vegetaţie), concentraţiile radionuclidice reflectând distribuţia neomogenă a poluării la scara teritoriului României, dată de particularităţile depunerilor radioactive din


═ 211 ═

perioada accidentului de la Cernobîl, remarcându-se creşterea nivelului poluării radioactive odată cu creşterea altitudinii.

Se menţine tendinţa de scădere a concentraţiilor radioanuclizilor artificiali în mediu, evidenţiindu-se reducerea semnificativă pentru factorul de mediu aer, solul rămânând factorul de mediu cu cel mai ridicat conţinut radioactiv.

Radioactivitatea este proprietatea nucleelor unor elemente chimice de a emite prin dezintegrare spontană radiaţii corpusculare şi electromagnetice. Acesta este un fenomen natural ce se manifestă în mediu.

Radioactivitatea naturală este determinată de substanţele radioactive de origine terestră (precum U-238, U-235, Th-232, Ac-228 etc.), la care se adaugă substanţele radioactive de origine cosmogenă (H-3, Be-7, C-14 etc.) şi radiaţia cosmică. Substanţele radioactive de origine terestră există în natură din cele mai vechi timpuri, iar abundenţa lor este dependentă de conformaţia geologică a diferitelor zone, variind de la un loc la altul. Componenta extraterestră a radioactivităţii naturale este constituită din radiaţiile de origine cosmică provenite din spaţiul cosmic şi de la Soare. Substanţele radioactive de origine cosmogenă se formează în straturile înalte ale atmosferei, prin interacţia radiaţiei cosmice cu elemente stabile. Rezultă astfel că toate organismele vii sunt expuse la radiaţiile ionizante de origine naturală, care toate la un loc formează fondul natural de radiaţii.

Toate radiaţiile ionizante, de origine terestră sau cosmică, constituie fondul natural de radiaţii care acţionează asupra organismelor vii.

Alături de radionuclizii naturali se găsesc radionuclizii artificiali care au pătruns în mediu pe diferite căi:

intenţionat, în urma testelor nucleare şi prin deversări de la diverse instalaţii nucleare;

accidental, în urma unor defecţiuni la instalaţiile nucleare (exemplu: accidentul nuclear de la Cernobîl).

La nivelul anului 2010, RNSRM a funcţionat cu un număr de 37 de Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (SSRM), laboratoare aflate în structura organizatorică şi administrativă a Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, precum şi cu 88 staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer (figura 8.6.-1).

Figura 8.6.1. Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului

Sub coordonarea LNRR - A.N.P.M., RNSRM a desfăşurat, în anul 2010, două tipuri de programe de monitorizare a radioac-tivităţii mediului. Acestea au fost:

Programul naţional standard de monitorizare a radioacti-vităţii factorilor de mediu, desfăşurat în mod unitar de către toate SSRM din cadrul RNSRM; acest program se desfăşoară permanent şi urmăreşte evoluţia în timp a radioactivităţii factorilor de mediu;

Programul de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic – este specific fiecărei zone; la nivelul anului 2010 au fost implicate în derularea acestui program, desfăşurat în


═ 212 ═

paralel cu Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu, 16 SSRM. Analizele efectuate pentru factorii de mediu monitorizaţi (aer prin: aerosoli, depuneri atmosferice

umede şi uscate, ape prin: ape de suprafaţă, freatice şi potabile, sol: necultivat şi cultivat, vegetaţie: spontană şi cultivată) au fost: beta globale, beta spectrometrice şi gama spectrometrice, precum şi determinarea debitului de doză gama absorbită în aer.

Obiectivele monitorizării radioactivităţii mediului sunt:

detectarea rapidă a oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică a nivelurilor de radioactivitate a mediului pe teritoriul naţional;

notificarea rapidă a factorilor de decizie în situaţie de urgenţă radiologică şi susţinerea, cu date din teren, a deciziilor de implementare a măsurilor de protecţie în timp real;

controlul funcţionării surselor de poluare radioactivă cu impact asupra mediului, în acord cu cerinţele legale, şi limitele autorizate la nivel naţional;

evaluarea dozelor încasate de populaţie ca urmare a expunerii suplimentare la radiaţii, datorate practicilor sau accidentelor radiologice;

urmărirea continuă a nivelurilor de radioactivitate naturală, importante în evaluarea consecinţelor unei situaţii de urgenţă radiologică;

furnizarea de informaţii către public.

Radioactivitatea aerului Monitorizarea calităţii aerului din punct de vedere al

radioactivităţii este prima cale de identificare a prezenţei radionuclizilor naturali şi artificiali în atmosferă, peste limitele fondului natural.

În acest scop sunt efectuate determinări ale debitului dozei gama absorbite în aer, determinări ale beta globale şi gama spectrometrice asupra aerosolilor atmosferici, precum şi asupra depunerilor atmosferice totale (umede şi uscate) şi determinări beta globale asupra depunerilor atmosferice umede.

Debitul dozei gama absorbită în aer Determinarea debitului dozei gama absorbite în aer se

realizează cu frecvenţă orară. Valorile obţinute dau o primă indicaţie asupra radioactivităţii din atmosferă. Variaţia anuală a debitului dozei gama absorbite în aer înregistrată în anul 2010 este prezentată în

figura 8.6.-2, iar trendul multianual al debitului dozei gama pe teritoriul României este prezentat în figura 8.6.-4.

Figura 8.6.2 Variaţia medie anuală a debitului dozei gama absorbite în aer pe teritoriul României, în anul 2010

0.0

0.2

0.4

0.6

0.8

1.0

SATU M

ARE

ORADEA

TARGU MURES

CLUJ

DEVA

BABELE

BRASOV

TURNU SEVERIN

CRAIOVA

PITEST

I

CONSTANTA

TULCEA

GALATI

BUZAU

SUCEAVA

CEAHLAU T

OACAIA

SI

BACAU

BUCURESTI

BECHET

SFANTU G

HEORGHE

CERNAVODA

BAIA M

ARE

ZIM

NICEA

PIATRA N

EAMT

ARAD

FOCSA

NI

CALARASI

RESITA

BOTOSANI

SIBIU

SLOBOZIA

MIE

RCUREA CIU

C

PLOIE

STI

ALBA IU

LIA

TIMIS

OARA

VASLUI

[mG

y/h

]

media anuală maxima anuală limita de avertizare

Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama (conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010 ) este de 1 µSv/h.

Graficul prezentat în figura 8.6.-2. a fost obţinut prin medierea a 165.527 valori de debit de doză,

înregistrate orar, în anul 2010. Eroarea asociată acestei analize este sub 15%.


═ 213 ═

Figura 8.6.-3. Variaţia medie lunară a debitului dozei gama absorbite în aer, pe teritoriul României, în anul 2010

0.00

0.05

0.10

0.15

0.20

0.25

ianuar

ie

febru

arie

marti

e

april

ie mai

iunie

iulie

augu

st

sept

embr

ie

octom

brie

noiembr

ie

decem

brie

[mGy/h]

media lunară maxima anuală

Figura 8.6.-4 Variaţia medie anuală a debitului dozei gama absorbită în aer înregistrat pe teritoriul României

0,06

0,07

0,08

0,09

0,1

0,11

0,12

0,13

0,14

0,15

0,16

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[ mG

y/h

]

media anuală maxima anuală

Determinările efectuate în ultimii opt ani au evidenţiat faptul că valoarea medie anuală a debitul dozei

gama absorbită în aer a prezentat o tendinţă staţionară, în timp ce valoarea maximă anuală a prezentat o uşoară tendinţă descrescătoare.

Aerosoli atmosferici Probele de aerosoli atmosferici sunt prelevate prin aspirare pe filtre, care sunt analizate beta global şi

gama spectrometric. Prelevarea aerosolilor atmosferici se realizează în cadrul SSRM în funcţie de programul de lucru specific, astfel:

4 aspiraţii: 02 - 07, 08 - 13, 14 - 19 şi 20 - 01; 2 aspiraţii: 02 - 07 şi 08 - 13.

Numărul total al analizelor beta globale efectuate în anul 2010, pe filtrele de aerosoli atmosferici, a fost de 92.145.

Analiza beta globală imediată a probelor de aerosoli atmosferici Influenţa variaţiei diurne a curenţilor de aer asupra activităţii aerosolilor atmosferici aspiraţi la SSRM

se poate observa în figura 8.6.-5. Valorile înregistrate în cursul nopţii (aspiraţia 02 – 07, respectiv aspiraţia 20-01) sunt mai ridicate decât cele din cursul zilei (aspiraţia 08 – 13, respectiv 14-19), maxima obţinându-se în intervalul de aspiraţie 02 – 07, datorită condiţiilor reduse de dispersie în atmosferă.


═ 214 ═

Figura 8.6.-5. Variaţia diurnă a activităţii beta globale a aerosolilor atmosferici – măsurări imediate

0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

aspiratia 02-07 aspiratia 08-13 aspiratia 14-19 aspiratia 20-01

[Bq

/m3]

CLUJ BABELE CRAIOVA PITESTI CONSTANTA

CEAHLAU TOACA IASI BUCURESTI BECHET CERNAVODA

Notă: limita de avertizare pentru aerosolii atmosferici prin analiza beta globală

(conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010) este de 50 Bq/m3.

Variaţia activităţii beta globale a aerosolilor atmosferici pe altitudine este reprezentă grafic în figura 8.6.-6.

Figura 8.6.-6. Distribuţia activităţii beta globale (valori medii anuale) a probelor de aerosoli atmosferici prelevaţi pe teritoriul României, în anul 2010

0

1

2

3

4

5

6

7

SATU

MARE

ORADEA

TARGU M

URES

CLU

J

DEVA

TIMIS

OARA

BAB

ELE

BRAS

OV

DR. T

R. S

EVER

IN

CRAIO

VA

PIT

ESTI

CONSTA

NTA

TULC

EA

GALA

TI

BUZA

U

SUCEAVA

CEAH

LAU T

OAC

AIA

SI

BAC

AU

BUCURESTI

BEC

HET

SF. G

HEORGHE

CERNAVODA

BAIA

MAR

E

ZIMNIC

EA

PIA

TRA N

EAM

T

ARAD

FOCSANI

ALB

A IULI

A

CALA

RASI

RESIT

A

BOTO

SANI

SIB

IU

SLO

BOZIA

MIE

RCUREA

CIU

C

PLO

IESTI

VAS

LUI

[Bq

/m3]

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

[m]

aspiratia 02-07 aspiratia 08-13 Altitudine

Notă: limita de avertizare pentru aerosolii atmosferici prin analiza beta globală (conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010) este de 50 Bq/m

3.


═ 215 ═

Fig. 8.6.-7. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a aerosolilor atmosferici pe teritoriul României

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[Bq

/m3]


Determinările efectuate în ultimii opt ani au evidenţiat faptul că valoarea medie anuală a activităţii beta

globale a aerosolilor atmosferici a prezentat o tendinţă staţionară, în timp ce valoarea maximă anuală a variat, fiind cuprinsă între 4,72 - 8,61 Bq/m

3.

Analiza beta globală întârziată a probelor de aerosoli atmosferici Activitatea specifică a radonului şi toronului a fost determinată indirect, prin analiza beta globală a

filtrelor pe care s-au aspirat aerosolii atmosferici. Radonul (Rn-222) şi toronul (Rn-220) sunt produşi de filiaţie ai U-238 şi Th-232, aflaţi în stare

gazoasă. Ei ajung în atmosferă în urma exhalaţiei din sol şi roci, unde sunt supuşi fenomenelor de dispersie în atmosferică. Concentraţiile de Rn-222 şi Rn-220 în atmosferă variază sezonier, depinzând de condiţiile meteorologice care influenţează, atât viteza de emanaţie a gazelor din sol, cât şi diluţia/dispersia acestora în atmosferă.

Figura 8.6.-8. Variaţia activităţii specifice medii anuale a radonului din atmosferă, pe teritoriul României, în anul 2010

0

5

10

15

20

25

30

35

[Bq/m3]

SATU M

ARE

ORADEA

TARGU MURES

CLUJ

DEVA

TIMIS

OARA

BABELE

BRASOV

TURNU SEVERIN

CRAIOVA

PITEST

I

CONSTANTA

TULCEA

GALATI

BUZAU

SUCEAVA

CEAHLAU T

OACAIA

SI

BACAU

BUCURESTI

BECHET

SFANTU G

HE...

CERNAVODA

BAIA M

ARE

ZIMNIC

EA

PIATRA N

EAMT

ARAD

FOCSANI

ALBA IU

LIA

CALARASI

RESITA

BOTOSANI

SIBIU

SLOBOZIA

MIE

RCUREA CIU

C

PLOIE

STI

VASLUI

aspiratia 02-07 aspiratia 08-13


═ 216 ═

Figura 8.6.-9. Variaţia activităţii specifice medii anuale a toronului din atmosferă, pe teritoriul României, în anul 2010

0,0

0,2

0,4

0,6

0,8

1,0

1,2

1,4

[Bq/m3]

SATU M

ARE

ORADEA

TARG

U MURES

CLUJ

DEVA

TIM

ISOARA

BABELE

BRASOV

TURNU SE

VERIN

CRAIOVA

PITEST

I

CONSTANTA

TULC

EA

GALATI

BUZAU

SUCEA

VA

CEAHLA

U TOACA

IASI

BACAU

BUCURES

TI

BECHET

SFANTU G

HE...

CERNAVODA

BAIA M

ARE

ZIMNIC

EA

PIATR

A NEAM

T

ARAD

FOCSA

NI

ALBA IU

LIA

CALARASI

RESIT

A

BOTOSA

NI

SIBIU

SLOBOZIA

MIER

CUREA C

IUC

PLOIE

STI

VASLUI

aspiratia 02-07 aspiratia 08-13

Concentraţia radonului şi toronului atmosferic respectă aceeaşi tendinţă ca şi aerosolii atmosferici, atât pentru variaţia diurnă şi sezonieră, cât şi variaţia pe altitudine, fiind puternic influenţată de circulaţia curenţilor de aer.

La nivelul ţării, media anuală observată, în cursul anului 2010, pentru aspiraţiile 02-07 şi 08-13, a fost de 6,8 Bq/m

3 Rn-222 şi 0,11 Bq/m

3 Rn-220.

Analiza gama spectrometrică a probelor de aerosoli atmosferici Analizele gama spectrometrice efectuate pentru probele de aerosoli atmosferici, cumulate pe un an

de zile, au permis identificarea Cs-137 în concentraţii foarte scăzute, de ordinul µBq/m3, valorile situându-se în general sub limita de detecţie a aparatelor. Datorită valorilor foarte mici detectate, incertitudinile statistice în determinarea Cs-137 în aer s-au înscris în intervalul (25 – 49 %).

Be-7, radionuclid natural de origine cosmogenică, a fost identificat în toate probele analizate, concentraţia sa medie lunară variind între 0,34 – 38,38 mBq/m3, cu o incertitudine statistică de determinare sub 25% (figura 8.6.-10.).

Figura 8.6.-10. Variaţia activităţii medii anuale a Be-7 în probe de aerosoli atmosferici

Depuneri atmosferice totale şi precipitaţii Probele de depuneri atmosferice se obţin prin prelevarea zilnică, de pe o suprafaţă de 0,3 m

2, a

pulberilor sedimentabile şi a precipitaţiilor atmosferice. După prelevare şi pregătire, probele de depuneri totale sunt măsurate pentru determinarea activităţii beta globale imediate şi după 5 zile de la prelevare. Probele zilnice se cumulează lunar şi sunt măsurate gama spectrometric.

Analiza beta globală imediată a probelor de depuneri atmosferice totale Variaţia radioactivităţii beta globale pentru probele de depuneri atmosferice umede şi uscate, pe

teritoriul României, în anul 2010, este prezentată în figura 8.6.-11. Valorile prezentate au fost obţinute prin


═ 217 ═

medierea valorilor zilnice înregistrate în anul 2010. Numărul total al analizelor efectuate în anul 2010, la toate cele 37 SSRM, pentru depuneri atmosferice, a fost de 24963. Variaţia erorilor relative asociate se încadrează în domeniul 12,0 – 32,5%.

Figura 8.6.-11. Activitatea medie anuală beta globală a depunerilor atmosferice totale înregistrată pe teritoriul României, în anul 2010

0

1

2

3

4

5

6

[B q/m 2 z i]

S AT U MAR

E

OR

ADE A

T ARGU

MUR

E S

CLUJ

DE VA

BABE LE

BRAS O

V

T URNU

SE VE R

IN

CRAIO

VA

P ITE S T I

CO

NS T ANT A

T ULCE A

GALAT I

BUZAU

S UCE AVA

CE AHLAU

TO

ACAIA

S I

BACAU

BUCU

RE S T I

BE CHE T

S F ANT U GHE O

RG

HE

CE RN

AVODA

BAIA M

ARE

Z IMNIC

E A

P IATR

A NE AM

T

ARAD

F OCS AN

I

CALARAS I

RE S IT

A

BOT O

S ANI

S IBIU

S LOBO

Z IA

MIE

RCU

RE A CIU

C

P LOIE

S TI

VAS LUI

T IMIS

OAR

A

ALBA IUL IA

măs urări imediate măs urări la 5 z ile

Figura 8.6.-12. Variaţia medie lunară a activităţii beta globale a depunerilor atmosferice totale înregistrată pe teritoriul României, în anul 2010

0

1

2

3

4

5

ianuarie

febru

arie

marti

e

aprilie

mai

iunie

iulie

augus t

s eptem

brie

octom

brie

noiem

brie

decem

brie

[Bq

/m2

zi]

măs urări imediate măs urări la 5 z ile

Notă: limita de avertizare pentru depunerile atmosferice totale (umede şi uscate) prin analiza beta globală (conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 Bq/m

2 pe zi.


═ 218 ═

Fig. 8.6.-13. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a depunerilor atmosferice totale înregistrată pe teritoriul României

0

1

2

3

4

5

6

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[Bq

/ m

2 z

i]


Analiza gama spectrometrică a probelor de depuneri atmosferice totale Rezultatele analizelor gama spectrometrice, cu valori semnificative, efectuate asupra probelor de

depuneri atmosferice prelevate, în anul 2010, sunt prezentate în figura 8.6.-14.

Figura 8.6.-14. Variaţia activităţii specifice medii anuale a radionuclizilor naturali şi artificiali identificaţi în probele de depuneri atmosferice totale, în anul 2010

Produsul de fisiune Cs-137 este prezent în probele de depuneri în concentraţii medii zilnice cuprinse

între 0,07 – 22,3 mBq/m2. Persistă tendinţa de diminuare accentuată a amplitudinii maximului anual în

legatură directă cu conţinutul rezervorului stratosferic, procesele de resuspensie de pe sol constituind sursa predominantă de contaminare atmosferică la nivelul anului 2010, încărcarea radionuclidică iniţială (imediat după accidentul de la Cernobîl) a regiunii în care se găseşte SSRM având un rol esenţial.

Analiza beta spectrometrică a probelor de precipitaţii atmosferice Probele de precipitaţii se obţin prin colectarea tuturor tipurilor de precipitaţii. După colectare şi

pregătire, probele sunt analizate beta spectrometric cu analizor cu scintilator lichid, în vederea determinării concentraţiei de tritiu.

În figura 8.6.-15. sunt prezentate nivelurile de tritiu pentru probele de precipitaţii prelevate în anul 2010 de SSRM de pe teritoriul României (exclusiv Cernavodă). Valorile lunare prezentate au fost obţinute prin cumularea probelor de precipitaţii prelevate pe parcursul unei luni.


═ 219 ═

Figura 8.6.-15. Activitatea volumică medie anuală a tritiului în probe de precipitaţii atmosferice, în anul 2010

Analiza seriei de date din precipitaţii lunare din anul 2010, indică faptul că nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul concentraţiei de tritiu înregistrat la SSRM în anii precedenţi.

Radioactivitatea apelor

În scopul supravegherii principalelor cursuri de apă din ţară, se

recoltează probe din râurile situate în apropierea SSRM, cu frecvenţă zilnică. Probele sunt pregătite pentru analiză şi se efectuează măsurări ale activităţii beta globale imediate şi după 5 zile. Probele zilnice sunt cumulate lunar şi transmise spre analiză gama spectrometrică. Numărul total al analizelor beta globale efectuate (imediate şi întârziate) în anul 2010, la toate cele 37 de SSRM pentru apa de suprafaţă, este de 20.136. Domeniul de variaţie a erorilor relative asociate concentraţiilor probelor de apă de suprafaţă se încadrează în domeniul 12,0 – 28,5%.

Fig. 8.6.-16. Harta principalelor râuri din România şi a afluenţilor lor


═ 220 ═

Radioactivitatea principalelor râuri

Principalele cursuri de apă din care se prelevează zilnic probe de apă de suprafaţă sunt prezentate în

tabelul 8.6.-1.

Tabel 8.6.-1 – Punctele de prelevare a probelor apă curgătoare

Localitatea Râul Localitatea Râul

Piteşti Argeş Sfântu Gheorghe Dunăre

Vaslui Bârlad Braşov Ghimbăşel

Resiţa Bârzava Slobozia Ialomiţa

Timişoara Bega Craiova Jiu

Piatra Neamţ Bistriţa Focşani Milcov

Bacău Bistriţa Târgu Mureş Mureş

Buzău Buzău Alba Iulia Mureş

Sibiu Cibin Deva Mureş

Bucureşti Colentina Arad Mureş

Oradea Crişul Repede Miercurea Ciuc Olt

Drobeta Turnu Severin Dunăre Iaşi Prut

Bechet Dunăre Baia Mare Săsar

Zimnicea Dunăre Botoşani Siret

Călăraşi Dunăre Satu Mare Someş

Cernavodă Dunăre Cluj Napoca Someşul Mic

Galaţi Dunăre Suceava Suceava

Tulcea Dunăre Ploieşti Teleajen

Analiza beta globală a probelor de ape din principalele râuri

Figura 8.6.-17. prezintă nivelul radioactivităţii beta globale în principalele râuri din ţară, valorile medii

anuale, înregistrate în anul 2010, pentru măsurările imediate şi întârziate. Valorile au fost obţinute prin medierea valorilor zilnice ale măsurărilor imediate din anul 2010.

Fig 8.6.-17. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a râurilor, în anul 2010

Notă: limita de avertizare pentru apa de suprafaţă prin analiza beta globală

(conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010), este de 5 Bq/L.


═ 221 ═

Fig 8.6.-18. Variaţia medie lunară a activităţii beta globale a râurilor, în anul 2010

0

0.3

0.6

0.9

1.2

1.5

1.8

ianu

arie

febr

uarie

mar

tie

aprilie

mai

iunie

iulie

augu

st

sept

embr

ie

octo

mbr

ie

noiem

brie

dece

mbr

ie

[Bq/L]

media lunară maxima lunară

Notă: limita de avertizare pentru apa de suprafaţă prin analiza beta globală

(conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010), este de 5 Bq/L.

Fig. 8.6.-19. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale

a râurilor înregistrată pe teritoriul României

0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

0.7

0.8

0.9

1

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[ Bq

/L]


Analiza beta spectrometrică a probelor de ape din principalele râuri Valorile concentraţiilor medii anuale de tritiu, în probele de apă de suprafaţă prelevate din principalele

cursuri de apă din România, au variat la nivelul anului 2010, în domeniul 0,43 – 1,77 Bq/L.

Figura 8.6.-20. Variaţia activităţii specifice a tritiului în principalele cursuri de apă, în anul 2010


═ 222 ═

Radioactivitatea Dunării În figura 8.6.-21. este reprezentată variaţia activităţii beta globale a apei de suprafaţă recoltată de

către SSRM riverane Dunării – valorile medii şi maxime înregistrate pentru măsurătorile imediate, în anul 2010.

Figura 8.6.-21. Variaţia activităţii beta globale a Dunării, în diferite sectoare de pe teritoriul României, în anul 2010

0

0.1

0.2

0.3

0.4

0.5

0.6

0.7

0.8

0.9

1[Bq/L]

DR. TR. SEVERINZIMNICEA

CALARASIGALATI

TULCEA

SFANTU GHEORGHE

media anuală maximă anuală

Figura 8.6.-22. Concentraţia medie anuală a tritiului în Dunăre, în anul 2010, în diferite sectoare

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

0,8

0,9

1

Dr. Tr. Severin Zimnicea Calarasi Galati Tulcea Sf. Gheorghe

[Bq/L]

Radioactivitatea Mării Negre Dinamica radionuclizilor K-40 şi Cs-137 în probele zilnice de apă de mare, recoltate din zonele

Constanţa şi Sfântu Gheorghe (judeţul Tulcea) este prezentată în figurile 8.6.-23. şi 8.6.-24. Valorile concentraţiilor de Cs-137 în probele de apă din Marea Neagră, prelevate de către SSRM Constanţa şi SSRM Sfântu Gheorghe, au variat, la nivelul anului 2010, în domeniul 0,002 – 0,017 Bq/L.

Figura 8.6.-23. Variaţia medie lunară a activităţii specifice a K-40

în Marea Neagră, în anul 2010

0

1

2

3

4

5

6

Act

ivit

atea

sp

ecif

ică

K-4

0 [B

q/L

]

ianuarie

febru

arie

marti

e

aprilie

mai

iunie

iulie

august

septe

mbrie

octom

brie

noiem

brie

decem

brie

SFÂNTU GHEORGHE CONSTANŢA


═ 223 ═

Figura 8.6.-24. Variaţia medie lunară a activităţii specifice a Cs-137 în Marea Neagră, în anul 2010

0,000

0,006

0,012

0,018

Acti

vit

ate

a s

pecif

ică C

s-1

37 [

Bq

/L]

ianu

arie

febr

uarie

mar

tie

april

iem

ai

iuni

eiu

lie

augu

st

sept

embr

ie

octo

mbr

ie

noie

mbr

ie

dece

mbr

ie

SFÂNTU GHEORGHE CONSTANŢA

Radioactivitatea solului

Probele de sol sunt recoltate din zone necultivate de cel

puţin 10 ani. Prelevarea probelor de sol se efectuează săptămânal, iar măsurarea beta globală a probelor se face după 5 zile.

Analiza beta globală imediată a probelor de sol necultivat

Graficul din figura 8.6.-25 prezintă nivelul radioactivităţii

beta globală în probele de sol necultivat recoltate de SSRM, pentru care s-au înregistrat peste 20 de valori semnificative pe teritoriul României, în anul 2010. Valorile din grafic au fost obţinute prin medierea valorilor săptămânale, din anul 2010. Numărul total al măsurătorilor efectuate la toate cele 37 SSRM

este de aproximativ de 902. Domeniul în care variază erorile relative asociate concentraţiilor este cuprins între 7,1–25,8 %.


═ 224 ═

Figura 8.6.-25. Variaţia activităţii beta globale a probelor de sol necultivat

prelevate pe teritoriul României, în anul 2010

0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600

SATU MARE

ORADEA

TARGU MURES

CLUJ

DEVA

TIMISOARA

BABELE

BRASOV

TURNU SEVERIN

CRAIOVA

PITESTI

CONSTANTA

TULCEA

GALATI

BUZAU

SUCEAVA

CEAHLAU TOACA

IASI

BACAU

BUCURESTI

BECHET

SFANTU GHEORGHE

CERNAVODA

BAIA MARE

ZIMNICEA

PIATRA NEAMT

ARAD

FOCSANI

ALBA IULIA

CALARASI

RESITA

BOTOSANI

SIBIU

SLOBOZIA

MIERCUREA CIUC

PLOIESTI

VASLUI

[Bq/kg m.u.]


,


═ 225 ═

Figura 8.6.-26. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a solului, înregistrată pe teritoriul României

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[Bq

/kg

m.u

.]


Din analiza gama spectrometrică a probelor de sol prelevate anual s-au obţinut informaţii privind

distribuţia şi nivelul concentraţiilor radionuclizilor în zona staţiilor din cadrul RNSRM. Variaţia concentraţiilor radionuclizilor în probele sol prelevate de pe teritoriul ţării este dată de tipul de sol – pentru radionuclizii naturali, precum şi de particularităţile contaminării radioactive din perioada accidentului de la Cernobîl – pentru radionuclidul artificial Cs-137.

În tabelul 8.6.-2 sunt prezentate concentraţiile medii anuale pe ţară, în Bq/kg m.u. (masă uscată-m.u.) ale Ra-226 (descendent al U-238), Ac-228 (descendent al Th-232) şi K-40, determinate în probele de sol.

Tabel 8.6.-2 Variaţia concentraţiilor radionuclizilor naturali

Radionuclid Minim Bq/kg (m.u.)

Medie Bq/kg (m.u.)

Maxim Bq/kg (m.u.)

Ra-226 3,2 29,06 53,90

Ac-228 11,20 34,79 76,70

K-40 177,1 445,92 759,99

Figura 8.6.-27. Variaţia activităţii specifice medii anuale a radionuclidului Cs-137 în probe de sol necultivat, prelevate pe teritoriul României

20062007

20082009

2010

0

5

10

15

20

25

[Bq

/kg

m.u

.]


═ 226 ═

Radioactivitatea vegetaţiei Probele de vegetaţie spontană sunt prelevate săptămânal,

măsurarea beta globală a probelor efectuându-se la 5 zile de la recoltare. Graficul din figura 8.6.-28. prezintă nivelul radioactivităţii beta globală în probele de vegetaţie spontană recoltate pe teritoriul României, în perioada aprilie - octombrie 2010. Domeniul de variaţie al erorilor de măsură a fost cuprins între 5,9 – 27,6 %. Valorile din grafic au fost obţinute prin medierea valorilor medii lunare, din anul 2010.

Figura 8.6.-28. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a vegetaţiei spontane, înregistrată pe teritoriul României în anul 2010

0 200 400 600 800 1000 1200 1400

SATU MARE

ORADEA

TARGU MURES

CLUJ

DEVA

TIMISOARA

BABELE

BRASOV

TURNU SEVERIN

CRAIOVA

PITESTI

CONSTANTA

TULCEA

GALATI

BUZAU

SUCEAVA

CEAHLAU TOACA

IASI

BACAU

BUCURESTI

BECHET

SFANTU GHEORGHE

CERNAVODA

BAIA MARE

ZIMNICEA

PIATRA NEAMT

ARAD

FOCSANI

ALBA IULIA

CALARASI

RESITA

BOTOSANI

SIBIU

SLOBOZIA

MIERCUREA CIUC

PLOIESTI

VASLUI

[Bq/kg m.v.]



═ 227 ═

Figura 8.6.-29. Variaţia activităţii specifice beta globale medii anuale a vegetaţiei spontane, prelevate pe teritoriul României

0

50

100

150

200

250

300

350

400

450

500

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[Bq

/kg

m.v

.]


Programele de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic sunt specifice fiecărei zone. În anul 2010, aceste programe s-au desfăşurat în paralel cu Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu.

Impactul funcţionării CNE Prod Cernavodă asupra populaţiei şi mediului

Prima centrală nuclearoelectrică din România s-a construit lângă oraşul Cernavodă, oraş situat la 180

km est de Bucureşti, la confluenţa dintre Dunăre şi Canalul Dunăre – Marea Neagră. Lucrările de construcţie au început în anul 1979, proiectul cuprinzând iniţial 5 unităţi, cu o putere de 706,5 MW fiecare. Până în prezent au fost date în funcţiune doar două unităţi.

Tehnologia de producere a energiei nucleare la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă are la bază conceptul de reactor nuclear de tip CANDU (CANadian Deuterium Uranium), care funcţionează cu uraniu natural şi utilizează apa grea (D2O) ca moderator şi agent de răcire.

Printr-o evaluare la scară globală, rezultă că energetică nucleară constituie o parte a soluţiei pentru reducerea poluării mediului înconjurător.

Impactul radiologic datorat exploatării CNE PROD Cernavodă este măsurat în termeni de doză pentru populaţie. Evaluarea dozei pentru populaţie (neexpusă profesional) se face pe baza rezultatelor programului de monitorizare a efluenţilor lichizi şi gazoşi. În cadrul programului de monitorizare radiologică a mediului, rezultatele analizelor confirmă impactul neglijabil pe care îl are asupra populaţiei şi mediului înconjurător funcţionarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare aprobă limite pentru cantităţile din anumiţi radionuclizi care pot fi evacuaţi în mediu, în decursul unui an, de către o centrală nuclearoelectrică, fabrică de combustibil nuclear, mină de uraniu, reactor de cercetare sau alt obiectiv în care se produc sau se utilizează surse de radiaţii. Aceste limite sunt cunoscute ca Limite Derivate de Emisie (LDE). Ele sunt calculate pe baza dozei de radiaţii la care poate să fie expus un membru al „grupului critic‖, ca rezultat al transferului radionuclizilor emişi în mediu.

Grupul Critic este un grup ipotetic format de persoanele din public care pot primi cele mai mari doze datorate funcţionării unui obiectiv nuclear. În acest caz s-a considerat un grup, care ar locui chiar la limita zonei de excludere, ar consuma apă din Dunăre, lapte provenind de la ferme amplasate în aceeaşi zonă, produse alimentare din gospodăriile proprii sau ferme locale, peşte din Dunăre.

La nivelul anului 2010, programul de supraveghere a mediului în zona de influenţă a CNE PROD Cernavodă a avut ca scop principal identificarea unor eventuale eliberări radioactive în mediu peste limitele de reglementare, precum şi estimarea expunerii suplimentare a populaţiei ca urmare a funcţionării obiectivului nuclear.

Punctele de prelevare din zona de influenţă a CNE Prod Cernavodă, cuprinse în acest program de supraveghere au fost alese la diferite distanţe de centrală, pe toate direcţiile de vânt, în limita a 20km. Tabel 8.6.-3

Punct de prelevare Sector Distanţa (în linie dreaptă) faţă de CNE

Cernavodă

Ecluză SSV 0,5 km

SSRM Cernavodă VNV 1,7 km

Oraş Cernavodă NV 3 km

Cochirleni SV 7 km

Seimeni N 8 km


═ 228 ═

Mircea - Vodă ESE 10 km

Tortomanu ENE 13 km

Rasova SV 13 km

Medgidia ESE 19 km

Capidava N 20 km

Feteşti VNV 20 km

S-au ales puncte de prelevare din mai multe sectoare ale Dunării şi Canalului Dunăre - Marea

Neagră, în amonte şi aval de centrală, precum şi din Canalul Ecluză şi Canalul Seimeni, în scopul monitorizării emisiilor lichide. Tabel 8.6.-4

Punct de prelevare Sector Distanţa (în linie dreaptă) faţă de CNE

Cernavodă

Dunăre - Braţul Borcea (Călăraşi) VSV 60 km

Dunăre - Braţul Borcea (Feteşti) VNV 20 km

Dunăre - Cochirleni SV 7 km

Canal Ecluză SSV 0,5 km

Canal Dunăre – Marea Neagră (Gara Fluvială Cernavodă)

VNV 2,7 km

Canal Dunăre – Marea Neagră (Medgidia) ESE 19 km

Canal Seimeni N 8 km

Dunăre – Seimeni N 8 km

Dunăre – Capidava N 20 km

S-au ales ca puncte de control oraşele Constanţa, Călăraşi şi Slobozia. Alegerea acestor puncte a

avut la bază următoarele considerente: se află la distanţe relativ mari, la aproximativ 60km fiecare, faţă de centrală, comparativ cu celelalte

puncte de prelevare, care se află în zona de influenţă a CNE Pod Cernavodă; sunt aşezări urbane mari; sunt situate pe două cursuri importante de apă: Călăraşi pe Braţul Borcea (în amonte de centrală),

Slobozia pe râul Ialomiţa (care se varsă în Dunăre), ceea ce permite prelevarea şi compararea aceloraşi tipuri de probe;

nu se află pe direcţii predominante de vânt, motiv pentru care nu sunt puternic influenţate de emisiile provenite de la centrală. În plus faţă de programul standard de supraveghere, s-au prelevat şi analizat următoarele tipuri de

probe: precipitaţii, apă de suprafaţă, apă freatică, apă potabilă, sol necultivat, sol arat, vegetaţie spontană. În probele analizate nu a fost detectată prezenţa unor radionuclizi artificiali gama emiţători a căror

sursă să fie CNE PROD Cernavodă. Programul de recoltare a probelor de precipitaţii şi ape, constă în prelevarea cu o frecvenţă

prestabilită a probelor din locaţiile alese în programul de supraveghere. Rezultatele obţinute sunt prezentate în graficele următoare. Au fost luate în consideraţie şi reprezentate grafic doar valorile semnificative.

Figura 8.6.-30. Variaţia concentraţiei medii anuale de tritiu,

înregistrate în probe de precipitaţii, în zona Cernavodă (valori semnificative)

0

50

100

150

200

250

300

350

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

[Bq

/L]


═ 229 ═

Figura 8.6.-31. Variaţia activităţii volumice a tritiului în probe de Dunăre,

în zona Cernavodă (valori semnificative)

Figura 8.6.-32. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului în probele de apă canal Deversare – Ecluză (valori semnificative)

0

5

10

15

20

25

30

35

ianu

arie

febr

uarie

mar

tie

april

iem

ai

iuni

eiulie

augu

st

sept

embr

ie

octo

mbr

ie

noie

mbr

ie

dece

mbr

ie

[Bq

/L]

2005 2006 2007 2008 2009 2010


═ 230 ═

Figura 8.6.-33. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului în probele de apă de suprafaţă din canal Seimeni

0.1

1

10

100

1000

ianu

arie

febr

uarie

mar

tie

aprilie

mai

iunie

iulie

augu

st

sept

embr

ie

octo

mbr

ie

noiem

brie

dece

mbr

ie

[Bq

/L]

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Figura 8.6.-34. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului în probele de apă de suprafaţă din Canal Dunăre – Marea Neagră,

prelevate din dreptul localităţilor Saligny şi Medgidia

0

10

20

30

40

50

60

70

ianu

arie

febr

uarie

mar

tie

aprilie

mai

iunie

iulie

augu

st

sept

embr

ie

octo

mbr

ie

noiem

brie

dece

mbr

ie

[Bq

/L]

2005 2006 2007 2008 2009 2010

În zona de influenţă a CNE PROD Cernavodă debitul dozei gama în aer este urmărit continuu,

înregistrându-se valori la fiecare oră. Valorile debitului de doză gama în aer provin de la Sistemul Naţional de Avertizare/Alarmarea a Radioactivităţii Mediului (SNAARM). Staţiile automate de supraveghere a radioactivităţii mediului sunt concepute să permită funcţionarea şi monitorizarea continuă a variaţiei debitului dozei gama absorbite în aer din zonele în care au fost montate. Staţiile sunt instalate, atât pe amplasamentul CNE PROD Cernavodă, cât şi în afara amplasamentului. Distribuţia debitului dozei gama absorbită în aer, înregistrată de staţiile automate este prezentată în figura 8.6.-35.


═ 231 ═

Figura 8.6.-35. Distribuţia valorilor debitului dozei gama absorbite în aer, înregistrate de staţiile automate, în zona de influenţă a CNE Cernavodă, în anul 2010

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

50-70 70-90 90-110 110-130 130-150 150-170 170-190 190-210 210-230 230-250

Interval de debite de doza [nSv/h]

%

Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama absorbite în aer

(conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 nSv/h.

Impactul funcţionării CNE KOZLODUI asupra populaţiei şi mediului

Programul de supraveghere în zona de influenţă a CNE Kozlodui a avut ca scop principal identificarea

unor eventuale eliberări radioactive în mediu, la nivelul anului 2010. Nu a fost identificată prezenţa unor radionuclizi artificiali gama emiţători a căror sursă să fie CNE Kozlodui.

Toate valorile înregistrate la nivelul anului 2010 la staţiile de supraveghere a radioactivităţii mediului (SSRM Bechet, SSRM Craiova, SSRM Zimnicea şi SSRM Drobeta Turnu Severin), aflate în zona de influenţă a centralei, s-au încadrat în limitele de avertizare/alarmare operaţionale în cadrul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului.

Figura 8.6.-36. Variaţia sezonieră a Be-7, determinată lunar, în probe de aerosoli atmosferici

2007

2008

2009

2010

BECHET

DROBETA TURNU SEVERIN

0

1

2

3

4

5

6

7 [mBq/m3]


═ 232 ═

Figura 8.6.-37. Variaţia activităţii specifice (valori mediate anual) a radionuclidului Pb-210, identificat în probe de depuneri atmosferice

BECHETCRAIOVA

DROBETA TURNU SEVERINZIMNICEA 2010

2009

2008

2007

0

0.05

0.1

0.15

0.2

0.25

0.3

0.35

0.4

0.45

[Bq/m2 zi]

Figura 8.6.-38. Variaţia activităţii specifice (valori mediate anual) a radionuclidului Cs-137, identificat în probe de depuneri atmosferice

BECHETCRAIO

VA

DROBETA TURNU SEVERIN

ZIMNIC

EA2010

20092008

2007

0

0,002

0,004

0,006

0,008

0,01

0,012

0,014

0,016

0,018[Bq/m2 zi]

În limitele fluctuaţiei statistice, debitul dozei gama în aer a prezentat o evoluţie constantă pe perioada

anului 2010, valorile înscriindu-se sub limitele de avertizare/alarmare operaţionale în cadrul Reţelei Naţionale de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului.

Distribuţia debitului dozei gama absorbită în aer, înregistrată de staţiile automate ale Sistemului Naţional de Avertizare/Alarmare pentru Radioactivitatea Mediului din zona de influenţă a CNE Kozlodui, este prezentată în figura 8.6.-39.


═ 233 ═

Figura 8.6.-39. Distribuţia valorilor debitului dozei gama absorbite în aer, înregistrate de staţiile automate în zona de influenţă a CNE Kozlodui, în anul 2010

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100%

50-70 70-90 90-110 110-

130

130-

150

150-

170

170-

190

190-

210

210-

230

230-

250

Interval de debite de doza [nSv/h]

Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama absorbite în aer

(conform O.M. nr. 338/2002, înlocuit de O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 nSv/h.

8.7. POLUAREA FONICĂ ŞI SĂNĂTATEA

Zgomotul este definit ca fiind sunetul sau amestecul de sunete discordante, puternice care impresionează neplăcut auzul.

Pentru derularea normală a activităţilor umane pe timp de zi, seară şi noapte, confortul acustic reprezintă elementul de importanţă majoră. Un mediu acustic favorabil, ajută la menţinerea zgomotului la un nivel la care nu perturbă activitatea efectuată într-un spaţiu limitat.

Astfel printre factorii de risc identificaţi în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei se numără şi zgomotul. Datorită ritmului alert de desfăşurare a activităţilor zilnice, zgomotul devine unul dintre cei mai influenţi factori de risc, dar deseori neglijat, care poate costa mai mult decât pierderea auzului, putând conduce la:

- vătămarea urechii în timpul expunerii la substanţe periculoase (ototoxice); - stresul legat de muncă; - creşterea riscului de accidentare la locul de muncă; - vătămarea fătului, în timpul sarcinii angajatei, etc.

Managementul eficient al zgomotului implică adoptarea standardelor naţionale de zgomot realizate atât pe baza standardelor şi liniilor directoare europene şi internaţionale dar şi pe baza factorilor tehnologici, sociali, economici şi politici.

De asemenea evaluarea stării de confort şi a reacţiei subiective a locatarilor pot fi principalele pârghii în vederea fundamentării măsurilor pentru reducerea nivelurilor expunerii şi prevenirea apariţiei efectelor pentru populaţia expusă.

Importanţa majoră o reprezintă prevenirea şi informarea populaţiei referitoare la riscul pentru sănătate. Majoritatea ţărilor, în special cele europene, au conştientizat importanţa acestei probleme, introducând astfel, directive antizgomot pentru îmbunătăţirea confortului acustic în clădirile noi.

În vederea evaluării stării de disconfort posibil creat de poluarea fonică, în anul 2010, s-a stabilit pentru un eşantion de persoane în funcţie de sursele de zgomot existente în localitate, prin metoda statistică, în conformitate cu hărţile de zgomot elaborate de autoritatea administraţiei publice locale (Primării).

Astfel au fost incluse în eşantion un număr de 9 localităţi, conform HG.321/2005 – privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, după criteriul populaţiei cu peste 250.000 locuitori. Eşantionul a fost constituit dintr-un număr de 1.751 persoane aferent unui număr de 600 locuinţe, din care 350 tip apartament - bloc - şi respectiv 250 tip casă.

S-a observat că izolarea fonică diferă în funcţie de materialele de construcţie, dar şi de distanţa dintre clădire şi reţeaua stradală şi de intensitatea traficului din zonă.

Cea mai defavorabilă situaţie se consemnează în Braşov (73%); urmează în ordine descrescătoare : Cluj–Napoca (70%), Bucureşti (67%) şi Galaţi (34%). În zona rezidenţială cu trafic redus, procentul clădirilor cu izolare fonică necorespunzătoare este de 2% în Ploieşti , 1% în Iaşi şi Timişoara. (Grafic 8.7.-1, 8.7.-2 şi 8.7.-3)


═ 234 ═

Grafic 8.7.-1. Aprecierea gradului de disconfort in raport de caracteristicile

traficului ZI/NOAPTE

36%

49%

22%

45%

60%

30%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

TOTAL trafic intens trafic redus

Noapte Zi

(Sursa – INSP-CNMRMC)

Grafic 8.7.-2. Numărul de persoane deranjate de trafic in timpul zilei

183

44 52 42 28 42 38 54 486535 35

8 637 25 24 27

140166

117161148

185152136

546

0

100

200

300

400

500

600

Bucu

rest

i

Bra

sov

Clu

j

Const

anta

Cra

iova

Gal

ati

Iasi

Plo

iest

i

Timis

oara

nr.

pers

.

trafic intens trafic redus Total persoane intervievate


Grafic 8.7.-3 Numărul de persoane deranjate de trafic in timpul noptii

155

36 45 34 25 31 32 38 3642 26 27 630 16 14 25

546

136 152185

148 161117 140

166

6

0

100

200

300

400

500

600

Bucu

rest

i

Bra

sov

Clu

j

Const

anta

Cra

iova

Gal

ati

Iasi

Plo

iest

i

Timis

oara

nr.

pe

rs.

trafic intens trafic redus Total persoane intervievate


Se observă că gradul de deranj produs de sursele de trafic rutier în timpul zilei este reclamat cu cea mai mare frecvenţă în: Iaşi, Braşov şi Cluj–Napoca. Cel mai jos grad de nemulţumire determinat de trafic se întâlneşte în oraşele Craiova şi Constanţa.

Pe perioada nopţii gradul de deranj este redus nesemnificativ, comparativ cu ziua. În traficul intens se menţine ierarhia Iaşi, Cluj, Braşov pentru gradul crescut de poluare sonoră, valorile cele mai mici se consemnează la Craiova şi Constanţa. În zona rezidenţială pe timp de noapte se înregistrează un grad de disconfort crescut în oraşele: Galaţi, Cluj–Napoca, Braşov, iar gradul cel mai redus în oraşele Craiova şi Constanţa. De semnalat poluarea fonică crescândă generată de cursele teribilistice organizate noaptea, neoficial, de către deţinătorii de scutere, motociclete, motorete, etc.


═ 235 ═

Deranjul produs de traficul aerian respectiv cel feroviar este mai puţin frecvent comparativ cu traficul rutier şi este specific localităţilor dotate cu aeroporturi sau/şi port naval.

De asemenea activităţile comerciale desfăşurate la parterul blocurilor de locuinţe sau stradal, deranjează prin zgomotul produs pe perioada aprovizionării şi desfacerii de produse. Gradul de deranj este influenţat de dezvoltarea economică diferenţiată a localităţilor din eşantion. Disconfortul creat de zgomotul urban se manifestă în reducerea sau stoparea unor activităţi precum: învăţare, lectură, relaxare, frecvenţa cea mai mare fiind consemnată în Bucureşti, Galaţi, Braşov, Cluj. (Grafic 8.7.-4.)

Grafic 8.7.-4. Distribuţia asociativă a simptomelor pe grupe de vârstă şi

zone de zgomot în BUCUREŞTI

6 36 21

2

12 65 30 20

0

122

2 8 2

0

0

00 3 2

0

0

03 17 10

0

0 10018 14

0

00

0

8 7

0

00

0

12 13

0

6

1011

19 0

0

6

04

29 12

0

6

414 33 20

0

10

4

5 41 300

186

0%

20%

40%

60%

80%

100%

0-14 ani 15-59 ani >60ani 0-14 ani 15-59 ani >60ani

trafic intens trafic redus

oboseala irascibilitate anxietate depresie cefalee palpitatii

tahicardie crestere TA dif. la inv. Stress tulb atent tulb somn


Indiferent de intensitatea traficului, profilul morbidităţii cronice înregistrate la vârsta adultă este reprezentat de bolile cardio-vasculare, tulburările de auz şi nevroze; de subliniat că la copii afecţiunile sunt reprezentate de tulburările de auz. Localităţile cu frecvenţa cea mai crescută a afecţiunilor întreţinute şi/sau agravate de zgomot se situează conform valorilor nivelului de zgomot, corelat pozitiv cu valoarea nivelului de zgomot echivalent continuu de pe harta de zgomot . (Grafic 8.7.-5. şi Grafic 8.7.-6.)

Grafic 8.7.-5. Structura eşantionului în raport cu bolile cronice declarate în zone cu zgomot

urban (Zona TRAFIC INTENS)

89 215 32

83

9

07

4

84 29

216

8

10

0

1

15

219

6 0 8

0

0

0

0

32

11123 3 16

1630

4

2

152

12 1 0 4 3 4 0 0 0 0

0%

20%

40%

60%

80%

100%

To

tal

esan

tio

n

Bu

cu

resti

Bra

so

v

Clu

j

Co

ns

tan

ta

Cra

iov

a

Gala

ti

Iasi

Plo

iesti

Tim

iso

ara

Tulburari de auz Nevroze Boli psihice Boli cardio-vasc Boli endocrine

Grafic 8.7.-6. Structura eşantionului în raport cu bolile cronice declarate în zone cu zgomot

urban redus (zona TRAFIC REDUS)

200

30

40

6

05 2

17

0

3

0

32

0

0

72

7

6

0

0

10

0

0

00

60 13 6

0

11 53

9

103

5 0 1

0

1 0 1 0 2 0

0%

20%

40%

60%

80%

100%

To

tal

es

an

tio

n

Bu

cu

res

ti

Bra

so

v

Clu

j

Co

ns

tan

ta

Cra

iov

a

Ga

lati

Ias

i

Plo

ies

ti

Tim

iso

ara

Tulburari de auz Nevroze Boli psihice Boli cardio-vasc Boli endocrine



═ 236 ═

Totodată analiza simptomelor înregistrate în raport cu vârsta persoanelor intervievate relevă pentru copii frecvenţe crescute ale tulburărilor de somn, dificultăţi de învăţare şi atenţie. Pentru adulţi se manifestă un profil diferit, concretizat în oboseala, irascibilitate, cefalee şi tulburari de somn.

Comisia Europeană a desemnat zgomotul ca fiind una din principalele probleme de mediu din Europa (Cartea verde – Politica viitoare cu privire la zgomot, 2007).

Astfel, la nivel comunitar există obligaţia implementării Directivei 2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, care obligă statele membre la realizarea hărţilor strategice de zgomot precum şi stabilirea unor măsuri de reducere a zgomotului în cadrul Planurilor de acţiune elaborate de către acestea.

Principalele avantaje pe care le oferă hărţile strategice de zgomot în mediul urban sunt: - informarea populaţiei asupra nivelurilor de zgomot în zonele de interes prin paginile oficiale web etc; - conservarea zonelor liniştite; - stabilirea zonelor unde se înregistrează depăşiri ale valorilor limită, precum şi simularea efectelor

diferitelor metode de diminuare ce pot fi implementate, alegându-se măsurile cele mai eficiente din punct de vedere tehnic şi economic în scopul implementării acestora;

- luarea în considerare a planurilor de acţiune în deciziile cu privire la dezvoltarea de noi zone rezidenţiale şi la dezvoltarea urbanistică în general.

Au fost elaborate hărţi strategice de zgomot pentru aglomerările cu mai mult de 250 000 de locuitori (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brazi, Blejoi, Bărcăneşti), drumurile principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule/an, căile ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, acestea putând fi accesate de pe paginile web oficiale ale primăriilor Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brazi, Blejoi şi Bărcăneşti, precum şi ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, S.C. CFR S.A. şi Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Până la sfârşitul anului 2012 se vor elabora hărţile strategice de zgomot pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile mari în conformitate cu prevederile H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambient, republicată.

De asemenea, în vederea gestionării problemelor cauzate de zgomot au fost elaborate planuri de acţiune pentru aglomerările cu mai mult de 250 000 de locuitori (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brazi, Blejoi, Bărcăneşti), zonele limitrofe drumurilor principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule/an, căile ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, acestea putând fi accesate de pe paginile web oficiale ale primăriilor Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brazi, Blejoi şi Bărcăneşti, precum şi ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (se află în proces de elaborare a informării publice), S.C. CFR S.A. şi al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Măsurile de reducere a zgomotului care sunt incluse în aceste planuri de acţiune sunt atât de tip continuu, care respectă principii de protecţie a cetăţenilor, cât şi de tip punctual, care respectă principii privind îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Exemple de măsuri de reducere a zgomotului: pentru planificarea traficului:

- dispunerea de trasee cu sens unic pe străzi înguste, cu imobile foarte apropiate de axa de circulaţie - acestea realizează de obicei structuri de circulaţie paralele într-o zonă rezidenţială sau cu funcţiuni complexe, realizându-se concomitent şi temporizarea traficului;

- limitări ale tonajului autovehiculelor pe anumite artere, mai ales în zonele rezidenţiale; - limitarea vitezei de circulaţie pe anumite sectoare de drum; - introducerea conceputului de străzi exclusiv pietonale, în special în centrele istorice ale oraşelor;

pentru amenajarea teritoriului: - în procesul de proiectare a noilor zone rezidenţiale se au în vedere spaţii verzi înconjurătoare

mai mari, plasarea imobilelor la distanţă mai mare faţă de trama stradală de principală circulaţie, amenajarea spaţiilor verzi cu gard viu marginal la drum, pentru limitarea sau reducerea zgomotului produs de traficul rutier;

- se evită realizarea de noi locuinţe în apropierea aliniamentului căilor ferate de circulaţie intensă; - construirea locuinţelor noi cu ferestrele camerelor de odihnă şi dormit spre străzile cu

circulaţie rutieră mică; măsuri tehnice la nivelul surselor de zgomot:

- refacerea şi întreţinerea sectoarelor de cale de tramvai deteriorate, foarte zgomotoase; - refacerea şi întreţinerea sectoarelor de drum, utilizându-se în special asfalt de tip poros;

alegerea surselor mai silenţioase: - înnoirea parcului de autovehicule de transport în comun, mai silenţioase, cu emisii de noxe

ecologice, mai reduse; - înnoirea parcului de tramvaie cu rame mai silenţioase.

măsuri de reducere a transmiterii zgomotului: - refacere şi întreţinere de aliniamente de gard viu în zonele de agrement învecinate arealelor

de circulaţie rutieră;


═ 237 ═

- introducerea, după caz, a pârghiilor economice stimulative care să încurajeze diminuarea sau menţinerea valorilor nivelurilor de zgomot sub maximele permise;

- încurajarea populaţiei în acţiuni de refacere a izolării fonice şi a locuinţelor, prin anumite măsuri fiscale.

Până în anul 2013 se vor elabora planurile de acţiune care cuprind măsuri pentru reducerea zgomotului pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale, din România, precum şi pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, acestea trebuind să se refacă cel puţin la un interval de 5 ani.

(Sursa: planurile de acţiune pentru aglomerările Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti Cluj-Napoca, Braşov, pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi pentru drumurile principale, căile ferate principale din România.)

Conform raportului „Mediul European-Starea şi Perspectiva SOER 2010‖ elaborat de Agenţia Europeană

de Mediu în Europa, aproximativ 40% din populaţia care trăieşte în cele mai mari oraşe din UE- 27 pot fi expuse pe termen lung la zgomotul provenit de la traficul rutier depăşind 55 dB pe timp de zi iar pe timp de noapte aproape 34 de milioane de persoane pot fi expuse la nivelurile medii de zgomot rutier de peste 50 dB. Ghidurile OMS pentru zgomotul de noapte pentru Europa recomandă ca oamenii să nu fie expuşi la zgomotul de noapte mai mare de 40 dB, nivelul de zgomot de 55 dB fiind descris ca ―pericol crescând pentru sănătatea publică‖

(Sursa:The European Environment State and outlook 2010, European Environment Agency).

8.8. TENDINŢE Se poate spune că: sănătatea individuală în măsura decisivă este rezultatul inter-relaţiilor organismului (cu particularităţile sale biologice) cu mediul înconjurător şi ocupaţional şi factorii determinaţi de modul de trai şi comportamentul individual. (Dediu I., 1990; Reimers N.F. 1992). Astfel, politica medico-sanitară naţională trebuie să fie orientată spre îmbunătăţirea sănătăţii şi calităţii vieţii individului. Asigurarea sănătăţii fiecărui individ în parte este calea eficientă de a ameliora indicii sănătăţii populaţiei în întregime.

Ţinând cont ca un mediu sănătos este esenţial pentru asigurarea prosperităţii şi calităţii vieţii şi de realitatea că daunele şi costurile produse de poluare şi schimbări climatice sunt considerabile, Guvernul României promovează conceptul de de-cuplare a impactului şi degradării mediului de creşterea economică prin promovarea eco-eficienţei şi prin interpretarea standardelor ridicate de protecţia mediului ca o provocare spre inovaţie, crearea de noi pieţe şi oportunităţi de afaceri.

Deteriorarea mediului înconjurător este consecinţa unor activităţi economice create şi desfăşurate de om, în lupta acestuia pentru prosperitate şi confort. În esenţă, preocupările pentru protecţia mediului sunt o formă de negociere în care trebuie sa aflam ce poate face Omul naturii pentru ca El să supravieţuiască şi ce nu trebuie sa-i facă pentru ca Ea sa supravieţuiască.

Factorul uman poate cauza perturbări ale ecosistemului, adeseori cu implicaţii mai complexe decât cele provocate de factorii naturali.

În Europa (http://www.eea.europa.eu/ro/themes/human), preocupările majore privind sănătatea în legătură cu mediul sunt legate de poluarea aerului în interior şi în exterior, calitatea inferioară a apei, igiena precară şi produsele chimice periculoase. Mulţi poluaţi cunoscuţi ca având efecte asupra sănătăţii umane intră treptat sub control reglementat.

Accesul la apă şi aer, ambele curate, este de o importanţă capitală pentru sănătatea umană, dar acesta este adesea subminat de poluările şi de deşeurile rezultate din activităţile industriale. Schimbările climatice pun o presiune suplimentară asupra calităţii aerului şi apei, în timp ce pierderea biodiversităţii poate submina capacitatea ecosistemelor de a subzista şi de a crea mediul natural de purificarea apei şi altor servicii legate de sănătate.

În vederea prevenirii şi combaterii poluării aerului, la nivel naţional s-au stabilit norme de concentraţii maxime admisibile ale poluanţilor atmosferici şi s-au elaborat acte legislative corespunzătoare cu cerinţele europene şi internaţionale. Principalele modalităţi de menţinere a calităţii aerului sunt:

reducerea eliminării în atmosferă a substanţelor poluante; diminuarea influenţei răspândirii poluanţilor în aer; amplasarea ramurilor industriale poluante cât mai departe de centrele populate; creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi, care influenţează benefic fenomenele meteorologice şi

asigură o circulaţie mai rapida a diferitelor substanţe poluante. La nivel local se urmăreşte reducerea poluării aerului prin impunerea de obiective şi măsuri prin

intermediul programele de conformare ale autorizaţiilor de mediu şi prin planurile de acţiune ale autorizaţiilor integrate de mediu, conform prevederilor legislative în vigoare.

Apa reprezintă un factor important în echilibrele ecologice, poluarea acesteia fiind o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor poluante. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei duce la realizarea unor programe sectoriale la nivel naţional constând în:


═ 238 ═

asigurarea cantităţii şi calităţii apei potabile în mediul urban; asigurarea apei potabile în mediul rural; realizarea sistemelor de canalizare şi extinderea celor existente; construirea staţiilor de epurare şi modernizarea celor existente; protecţia apelor împotriva poluării cu pesticide şi nitraţi din activităţile agricole; reducerea poluării mediului acvatic cu substanţe chimice periculoase.

Obiectivul general privind apa potabilă îl constituie îmbunătăţirea alimentării cu apă potabilă a populaţiei iar obiectivele specifice sunt: alimentarea continuă cu apă potabilă de bună calitate, cu costuri minime; folosirea raţională a resurselor de apă; creşterea fiabilităţii şi durabilităţii sistemului de alimentare cu apă; reducerea consumului de apă potabilă utilizată în scopuri industriale; reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile.

În contextul ”Îmbunătăţirea calităţii mediului‖, unul din obiectivele strategice ale Planului Naţional de Dezvoltare (PND) este protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, în conformitate cu nevoile economice şi sociale ale României, pentru a asigura îmbunătăţirea semnificativă a calităţii vieţii prin încurajarea dezvoltării durabile. Acest obiectiv va fi realizat prin promovarea şi realizarea priorităţilor menţionate mai jos:

Îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin asigurarea serviciilor de utilităţi publice la standardele de calitate şi cantitate cerute, în sectoarele de apă şi deşeuri, dezvoltarea sistemelor de infrastruc-tură de apă şi apă uzată la nivelul localităţile, crearea/consolidarea companiilor regionale de profil, dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor (colectare, transport, tra-tare/eliminare a deşeurilor în localităţile vizate; închiderea depozitelor neconforme);

Îmbunătăţirea sistemelor sectoriale de management de mediu, cu accent pe: dezvoltarea sistemelor specifice de management al apei şi deşeurilor, a celor de management al resurselor naturale (conservarea diversităţii biologice, reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate, prevenirea şi intervenţia în cazul riscurilor naturale – în special inundaţii).

În linie cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013 atât agricultura cât şi fondul forestier românesc pot juca un rol important în lupta cu schimbările climatice, puternic resimţite în ultimii ani mai ales prin inundaţii şi prin temperaturi ridicate şi secete prelungite. Aceste fenomene afectează atât producti-vitatea agricolă şi forestieră cât şi valoroase habitate şi ecosisteme.

Gospodărirea şi amenajarea pădurilor trebuie să devină unul din obiectivele principale ale Strategiei naţională de prevenire a inundaţiilor. Pădurile joaca un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apa, în asigurarea calităţii apei şi în protejarea unor surse de apă importante pentru comunităţile locale fără alte surse alternative de asigurare a apei. Este cazul pădurilor situate în perimetrele de protecţie a resurselor de apă subterane sau de suprafaţă, precum şi a pădurilor situate pe versanţii aferenţi lacurilor naturale şi de acumulare.

Pădurile au un rol important în menţinerea stabilităţii terenurilor, inclusiv pentru controlul eroziunii, alunecărilor de teren sau avalanşelor. Împăduririle cu specii indigene vor viza de asemenea terenurile agricole cu probleme de eroziune şi pericol de alunecare. În concluzie, pentru asigurarea gospodăririi durabile a pădurilor, care este unul din obiectivele principale ale politicii naţionale forestiere, apare nece-sitatea aplicării măsurilor cu scopul îmbunătăţirii managementului pădurilor pentru creşterea valorii economice, ecologice şi multifuncţionale a acestora.

România are o frecvenţă ridicată de apariţie a inundaţiilor, în special primăvara datorită topirii zăpezii şi a blocării râurilor cu blocuri de gheaţă, precum şi vara din cauza ploilor torenţiale, când debitele râurilor cresc peste cota normală. În ultimii 16 ani, frecvenţa de producere a inundaţiilor a crescut, fiind o consecinţă a schimbărilor climatice, defrişărilor ilegale dar şi datorită lipsei menţinerii infrastructurii de prevenire a inundaţiilor. Conform ultimelor date statistice la nivel european şi naţional, frecvenţa şi intensitatea acestora este în creştere.

Cercetările ştiinţifice confirmă faptul că încălzirea globală este un rezultat direct sau indirect al activităţilor umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor etc.), care determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă.

Efectul de seră apare datorită absorbţiei selective de către moleculele gazelor cu efect de seră a radiaţiei termice emise de Pământ, şi reemisia ei izotropă, atât în spaţiul extraatmosferic, cât şi spre Pământ.

Impactul schimbărilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare şi creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea suprafeţelor aride, modificări în desfăşurarea anotim-purilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii etc.

Având în vedere schimbările evidente asupra climatului global în ultimii ani, se pune problema majoră de a evalua efectele schimbărilor climatice în perioada următoare, ţinând seama de politicile şi măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Indiferent de implementarea unor măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, strategiile privind adaptarea la schimbările climatice trebuie regândite, astfel încât acestea să se bazeze pe o analiză sistematică a regiunilor, sectoarelor şi populaţiei vulne-rabile/afectate, pentru a contracara impacturile inevitabile ale schimbărilor climatice.

Astfel, adaptarea la schimbările climatice şi problemele privind resurselor de apă disponibile trebuie gestionate într-un context mult mai amplu: la nivel local, regional, naţional, european şi internaţional.


═ 239 ═

România are începând cu anul 2008, un Sistem naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon (SNEEGHG), reglementat prin H.G nr.1570/2007.

Pe parcursul anului 2010, reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor şi cei ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au participat la diverse acţiuni de conştientizare şi schimburi de experienţă pe problematica „Adaptării la efectele schimbărilor climatice‖, desfăşurate sub forma unor conferinţe, seminarii şi simpozioane.

Conform Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% în perioada 2008-2012, considerând nivelul de emisii din anul de 1989 drept nivel de referinţă.

Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea, de către Părţile semnatare, a trei mecanisme flexibile de cooperare internaţională având ca obiectiv reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră: Implementarea în comun (JI); Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM); Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). (capitolul 7).

Cele mai importante măsuri pentru protecţia resurselor de apă şi a solului şi subsolului, vizează agro-mediul (în special prin intermediul sprijinului pentru culturile verzi) şi prima-împădurire a terenurilor agricole şi nonagricole. ( Cap.4)

Aceste măsuri sunt complementare, în sensul că sprijinul acordat pentru înfiinţarea culturilor verzi va fi accesibil fermierilor care deţin terenuri arabile şi va contribui pe scară largă la reducerea pierderilor de nutrienţi şi a eroziunii solului, iar împădurirea are capacitatea de a rezolva probleme severe de eroziune a solului, inclusiv pe suprafeţe puternic degradate. Măsura de agromediu contribuie (prin cerinţele sale) şi la reducerea consumului de îngrăşăminte şi pesticide din agricultură, participând şi în acest fel la protecţia solului şi subsolului şi resurselor de apa şi la protecţia calităţii aerului din mediu înconjurător.

Radioactivitatea, în general şi aspectul ei poluant, în special, reprezintă o problemă prioritară şi o preocupare responsabilă a societăţii moderne.

Radioactivitatea poate fi: - naturală - când nucleul radioactiv, instabil, se dezintegrează spontan, emiţând atât particule cât şi

energie; radiaţia cosmică, minereurile radioactive din sol, radiaţiile YV, etc - artificială - constând în bombardarea unor atomi cu radiaţii, provocând descompunerea nucleelor

acestora.; de ex. fisiunea nucleară folosită în reactoarele centralelor nucleare, bombele nucleare, experien-ţele nucleare, deşeurile radioactive, industria aeronautică, expunerile medicale (radiografii, tratamente cu raze X, iradieri cu cobalt radioactiv), accidentele nucleare.

Efectele poluării radioactive asupra organismului uman: leziuni cutanate (radiodermite); leziuni oculare cu opacifierea cristalinului; sterilitate temporară sau definitiva; malformaţii congenitale, retardare mintală severă; cancer: leucemie, cancer tiroidian, mamar, pulmonar etc;

Efectele radiaţiilor UV asupra oamenilor, plantelor şi ecosistemului acvatic. - Asupra oamenilor: arsuri şi cancere ale pielii, cataracte şi alte boli ale retinei, suprimarea sistemului

imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infecţioase - Asupra plantelor (toate speciile afectate la acelaşi nivel): - scăderea fotosintezei, scăderea

schimbului eficient de apa, scăderea suprafeţei frunzelor - Asupra ecosistemului acvatic: reducerea ratei de supravieţuire, reducerea producţiei de fitoplancton,

reducerea capacitaţii reproductive la peşti, crabi, amfibieni şi a capacitaţii larvare. Impactul poluării radioactive asupra mediului are consecinţe majore cu efecte pe timp lung asupra tuturor

factorilor de mediu, aer, apa, sol, floră şi faună. Tendinţele mondiale şi europene în privinţa protecţiei mediului împotriva contaminării radioactive şi

poluării sunt din ce în ce mai îndreptate în direcţia renunţării la producerea energiilor nucleare şi din zăcăminte fosile în favoarea energiilor regenerabile.

De asemenea, măsurile luate de CE pentru siguranţa funcţionării centralelor energetice nucleare, în urma catastrofei Fukushima şi urmările acesteia în Japonia, au făcut din siguranţa energiei nucleare o provocare şi mai complexă la nivel mondial. Problemele legate de siguranţa nucleară, de pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi de gestionarea riscurilor sunt, de-acum, priorităţi pe agenda fiecărui guvern, inclusiv al României.

În acest context, s-a concretizat, în 2011, un proiect de securitate nucleară finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian (Granturile Norvegiene), Safe Nuclear Energy – Regional Excellence Programme pentru România, care a atras interesul unui mare număr de experţi internaţionali din Bulgaria, Norvegia, Polonia, Rusia, Lituania şi Slovacia. Obiectivul general al proiectului a fost acela de a dezvolta cultura securităţii nucleare şi de a crea un model de siguranţă, care ar trebui replicat şi aplicat în alte ţări. În acest sens, proiectul a vizat sporirea competenţelor în domeniul adoptării de măsuri preventive împotriva accidentelor nucleare, pregătirii pentru situaţii de urgenţă şi gestionării riscurilor, atât ale organismului de reglementare, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), cât şi ale operatorului, respectiv Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).

În ţara noastră au fost identificate 5 surse potenţiale de energie regenerabilă: energia eoliană, energia solară, hidroenergia, biomasa şi energia geotermală. În acelaşi timp, CE a stabilit noi standarde de eficienţă energetică, pentru a reduce consumul de energie cu 20%, în vederea slăbiri presiunii puse pe producerea de energie clasică şi nucleară, rezultând astfel diminuarea poluării asupra mediului.


═ 240 ═

Programele pentru protecţia sănătăţii umane vizează şi reducerea impactului traficului de toate felurile asupra mediului şi sănătăţii cauzat prin generarea semnificativă de emisii de bioxid de carbon, emisii de gaze, noxe, şi poluare fonică ce afectează atât calitatea mediului, cât şi sănătatea oamenilor, mai ales în aglomerările urbane. Deranjul fonic produs de traficul aerian, respectiv cel feroviar, este mai puţin frecvent comparativ cu traficul rutier şi este specific localităţilor dotate cu aeroporturi sau/şi porturi navale. Indiferent de intensitatea traficului, profilul morbidităţii cronice înregistrate la vârsta adultă este reprezentat de bolile cardio-vasculare, tulburările de auz şi nevroze; de subliniat că, la copii afecţiunile sunt reprezentate de tulburările de auz. Localităţile cu frecvenţa cea mai crescută a afecţiunilor întreţinute şi/sau agravate de zgomot se situează conform valorilor nivelului de zgomot, corelat pozitiv cu valoarea nivelului de zgomot echivalent continuu (cap. 8.7.).

Astfel, la nivel comunitar există obligaţia implementării Directivei 2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, care obligă statele membre la realizarea hărţilor strategice de zgomot precum şi stabilirea unor măsuri de reducere a zgomotului în cadrul Planurilor de acţiune elaborate de către acestea. Până la sfârşitul anului 2012 se vor elabora hărţile strategice de zgomot pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale şi aeroporturile mari în conformitate cu prevederile H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambient, republicată. Până în anul 2013 se vor elabora planurile de acţiune care cuprind măsuri pentru reducerea zgomotului pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale, din România, precum şi pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, acestea trebuind să fie refăcute, cel puţin, la un interval de 5 ani.

La nivel european, în ceea ce priveşte mediul, sănătatea şi calitatea vieţii, se urmăreşte în special: - reducerea poverii bolilor cauzate de factori de mediu în UE; - identificarea şi prevenirea noilor ameninţări de sănătate cauzate de factorii de mediu; - întărirea capacităţii UE de elaborare a politicilor în acest domeniu.

Abordarea integrată din acest punct de vedere se concentrează asupra măsurilor de prevenire, precum şi pe o abordare care va permite politicilor de sănătate, de mediu şi de cercetare de a lucra în siner-gie. Această strategie va permite orientarea proiectelor de cercetare pe teme prioritare pentru a ajuta să se înţeleagă legăturile dintre factorii de risc de mediu şi boală, la timp. Acest lucru va permite alimentarea rapidă, cu rezultatele obţinute în cercetare şi monitorizare, a informaţiilor în elaborarea politicilor de mediu şi sănătate.

În acest caz strategia este stabilită ca un proces incremental. Mediul şi Sănătatea implică domenii de largă cercetare, ce sunt încă explorate, fiind un proces foarte complex.

Procesul de punere în aplicare a strategiei, va fi împărţit în mai multe cicluri, ce se vor concentra fiecare pe priorităţi specifice, primul ciclu a fost prevăzut în perioada 2004-2010, Planul de acţiuni pentru sănătate. Scopul final al unei astfel de abordări incrementale este de a lucra şi oferi un sistem de informare complex, care va reuni informaţii cu date complete cu privire la impactul global asupra mediului, asupra sănătăţii umane şi a legăturii cauză-efect. (sursa http://ec.europa.eu/health-eu).

capitolul 8. mediul, sanatatea si calitatea vietii

Documents