PLANUL TEMEI

CUPRINS

CAPITOLUL 1.-Probleme generale privind act de sport si sport de performanta ..1

CAPITOLUL 2.-Capacitatea de performanta reflectata in general in sportul de performanta 4

2.1.- Continutul si definitia capacitatii de performanta ...4

2.2.- Structura capacitatii de performanta 6

2.2.1.- Aptitudini 6

2.2.2.- Atitudini ..8

2.2.3.- Ambianta 10

2.2.4.- Antrenamentul sportiv .11

2.3.- Factorii favorizanti ai capacitati de performanta..12

2.3.1.- Perfectionarea continua a stagiilor de selectie.12

2.3.2.- Cresterea considerabila a volumului de lucru al sportivilor.14

2.3.3.- Realizarea unei stranse legaturi intre continutul si metodica antrenamentului sportivilor de performanta si cerintele de concurs ale ramurii de sport.16

2.3.4.- Cresterea considerabila a intensitatii efortului in lectiile de antrenament19

2.3.5.- Cresterea considerabila a mijloacelor de pregatire netraditionale prin folosirea unor aparate si instalatii ce valorifica in cea mai mare masura rezervele functionale ale organismului..19

2.3.6.- Amplificarea ecoului social al sportivului de performanta si cresterea numarului de tineri care doresc sa fie cuprinsi in aceasta activitate.20

2.3.7.- Conducerea stiintifica a antrenamentului sportiv.20

2.3.8.- Accelerarea refacerii capacitatii de efort..23

2.3.9.- Rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace de antrenament24

CAPITOLUL 3.- Capacitatea de performanta reflectata in proba practicata...25

3.1.- Tehnica alergarii de 400 m plat 25

3.2

3.3

3.4 - Metodica alergarii de 400 plat

-Tehnica alergarii de stafeta 4X400 m plat-Metodica alergarii de stafeta 4X400 m plat27

29

30

CAPITOLUL 4.-Concluzii32

BIBLIOGRAFIE 33

CAPITOLUL 1. - PROBLEME GENERALE PIRVIND ACT DE SPORT SI SPORT DE PERFOFMANTA

Istoria societatii omenesti consemeaza prezenta practicarii exercitiilor fizice in viata sociala a tuturor oranduielilor sociale. Aceasta este prezenta, chiar daca in unele stadii ale dezvoltarii societatii omenesti avea un caracter mai restrans, iar in altele mai larg, a fost permanent legata de ideea perfectionarii omului din punct de vedere fizic (corporal), ca element important al sanatatii, al pregatirii pentru exigentele vietii sociale. Inca din cele mai vechi timpuri, chiar o data cu aparitia sa, omul a fost nevoit sa faca uz de ceea ce numim astazi exercitiul fizic, trebuind sa sara, sa alerge, sa se catere, sa treaca peste obstacole sa arunce, pentru a se apara, pentru a-si procura hrana, in lupte pentru supravietuire. Din aceasta apriga si necontenita confruntare a omului cu natura, cu pericolele mediului inconjurator, s-a nascut necesitatea perfectionarii continue a calitatilor sale fizice, a utilizarii unor obiecte ajutatoare prin care sa-si domine adversarii. Si astfel, odata cu evolutia sa si a societatii in care traia, aceste preocupari s-au transformat, mai incet sau mai repede, in mijloace de distractie, in jocuri si intreceri, devenind cu timpul, din simple amuzamente, activitati competitive.

Atletismul cel mai vechi din marea familie a sporturilor, este atractia numarul unu a Jocurilor Olimpice, jocuri aproape de neconceput fara el. Este considerat sportul sporturilor, pentru ca are cateva zeci de probe, majoritatea fara legatura intre ele (prajina sau ciocanul, 110 m garduri sau sulita sunt tot atat de apropiate sau departate cum sunt, de exemplu, rugbyul si scrima). De aceea s-ar putea spune, cu oarecare ingaduinta, ca, de fapt atletismul inglobeaza peste 30 de sporturi! Dar atletismul este un sport al sporturilor si pentru ca, intr-un fel sau altul, atunci cand este vorba de viteza, de rezistenta, de detenta, de forta etc. el sta la baza tuturor celorlalte discipline. Atletismul este sportul cel mai natural, fapt care-i confera o larga accesibilitate in randurile oamenilor de diferite varste. De aici ca o consecinta directa, universalitatea sa, faptul ca, fara exceptie, atletismul domneste astazi in intreaga lume.

Atletismul deriva de la grecescul athlos, care inseamna lupta si care defineste, la modul general, patru tipuri de activitati: alergarea, saritura, aruncarea si marsul. Este o disciplina care permite apropierea de perfectiune a corpului si a gestului. Spectatorii pot vedea cele mai frumoase imagini din estetica sportului.

Sportul inseamna efort divers, mereu altfel structurat motric, in cele mai neasteptate, imprevizibile atitudini. Daca ar avea dreptate cei ce spun ca artele se deosebesc prin expresia lor ritmica, atunci cate infatisari, cate fatete ritmice are sportul, cata varietate prezinta miscarea pe stadion, in bazin, pe partii, in aer si sub apa?

Sportului i se recunoaste cu prioritate valoarea biologica si sociala. Dar prin excelenta, prin frumusete, prin emotia si armonia pe care le cultiva si le starneste spontan, fara intelegeri prealabile, sportul poate capata valente estetice. Trupul este acela care l-a facut pe om sa inteleaga si sa iubeasca frumusetea. Si au trebuit milenii, de la Fidias si Praxiteles pana astazi, ca miscarea trupului, in toata plenitudinea si maretia lui, sa devina o bucurie a tuturor.

Formarea omului modern presupune dezvoltarea lui multilaterala din punct de vedere fizic, intelectual, etic, estetic, in raport cu exigentele societatii contemporane si viitoare, potrivit aptitudinilor reale, pe fondul carora se contureaza coordonatele personalitatii umane. Omul tinde spre perfectiunea sa fizica, intelectuala si morala, in scopul transformarii sale din individualitate in personalitatea utila societatii. Omul modern este permanent preocupat de starea sanatatii sale, de capacitatea sa de munca si, in acest context, intelege din ce in ce mai mult, necesitatea formarii deprinderilor motrice si a calitatilor fizice, atat de utile la locul de munca, cat si in viata cotidiana. Experienta acumulata a demonstrat ca organizarea unui regim rational de munca si de miscare, incepand din frageda varsta, cristalizeaza unele calitati ce se mentin pe toata durata vietii. Preocuparea continua de a organiza miscarea pentru generatia in crestere, in scopul dezvoltarii fizice generale, angajeaza, in egala masura, familia, scoala, organizatiile de tineret, institutiile cultural-educative.

Atletismul dispune de o gama larga de exercitii si procedee tehnice, el poate influenta eficient asupra capacitatii de efort a elevilor, asigurandu-le o pregatire motrica multilaterala. Valoarea utilitara a procedeelor specifice atletismului se explica atat prin caracteul sau natural, cat si prin accesibilitatea mijloacelor sale.

Datorita valentelor sale aplicative atletismul contribuie la formarea unor deprinderi, la dezvoltarea calitatilor motrice, realizand fortificarea organismului, pregatirea pentru a face fata cerintelor mereu crescute ale procesului de munca.

Exercitiile si probele atletice, pe langa deprinderile pe care le formeaza, au o mare influenta asupra, calitatilor motrice, determinand, prin caracterul actiunilor, dezvoltarea diferitelor forme de manifestare a acestora.

Realizarea obiectivelor educatiei fizice prin mijloace specifice din atletism a condus la selectionarea si utilizarea exercitiilor si probelor atletice cu o mare eficienta practica. In acest context exercitiile de alergare, sariturile si aruncarile preconizate de programa au fost imbunatatite cu unele exercitii ce conduc la o crestere a randamentului in privinta pregatirii motrice a elevilor. Pentru a-si indeplini functiile sale fundamentale, de generalizare a experientei curente si de prospectare pe noi trepte, superioare, a efectelor educatiei fizice si sportului, teoria domeniului se sprijina pe un ansamblu de metode de cercetare, construite in timp, odata cu evolutia tinerei discipline stiintifice.

Disciplinele sportive indica ansamblul ramurilor si probelor sportive ale caror structura, gen de efort, conditii si mod de organizare si de evolutie se aseamana. Exemple de discipline sportive: atletism, gimnastica, arte martiale, jocuri sportive, tir, schi.

Ramura sportiva poate fi definita ca un sistem ce exercitii fizice statornice in timp, ce se realizeaza dupa reguli prestabilite si in conditii proprii. De exemplu in cazul disciplinei atletism, sunt incluse ramurile: alergari, sarituri, aruncari; sau in cazul disiplinei gimnastica, ramurile sportive sunt: gimnastica de baza, acrobatica, artistica, aerobica.

Proba sportiva este un exercitiu fizic complex, care face parte dintr-o ramura sportiva, cu o structura proprie, realizata in conditii de concurs specifice, evaluata dupa un cod anumit si care permite specializarea sportivului, pregatirea si participarea diferentiata a concurentilor dupa sex, varsta si valoare. Exemple: in atletism-100 m plat, 110 m garduri, saritura in lungime, saritura cu prajina, aruncarea sulitei.

Educatia sportiva este activitatea care valorifica mijloacele, formele si caracteristicile educationale ale sportului in vederea dezvoltarii si perfectionarii fizice si psihice ale omului.

CAPITOLUL 2. - CAPACITATEA DE PERFORMANTA REFLECTATA IN GENERAL IN SPORTUL DE PERFORMANTA

2.1. CONTINUTUL SI DEFINITIA CAPACITATII DE PERFORMANTA

Este greu, daca nu chiar imposbil de spus cand, in primele stadii ale istoriei lumii, oamenii s-au comparat intre ei si au organizat probe de maiestrie. Putem presupune ca primele incercari vizau capacitatile fizice, pentru ca apoi ele sa priveasca compararea interindividuala.

Notiunea de performanta are ca nota distinctiva rezultatul deosebit, remarcabil obtinut de om intr-o proba, incercare sau intrecere. Sportul, ca activitate de intrecere, a impus termenul si in alte domenii, in tehinca si chiar in activitati sociale, trecand din sfera motricitatii in aceea a intelectualului sau artei. De altfel si Jocurile Olimpice antice cuprindeau concursuri de literatura si arta. Ca singura fiinta capabila de autocunoastere, omul isi poate propune si doreste sa se perfectioneze, intrucat este nemultumit de sine, de imaginea de sine si doreste sa se afirme atat in proprii ochi, cat si ai altora. Nevoia de aprobare devine nevoia de lauda sau premiu. Aceasta din urma se transforma in stimulente pentru activitate. In acest sport vorbim astazi de nevoia de performanata sau de realizare, ca despre un motiv esential si caracteristic sportivilor. Vom arata, in legatura cu competitia, ca germenele performantei sta in fenomenul de facilitare sociala a prestatie individului cand acesta este asistat de cineva. Coprezenta si coactiunea amplifica rezultatele, prin stimularea psihica deloc neglijabila in strategia pregatirii sportivilor.

Rolul factorilor sociali este foarte insemnat in pregatirea, obtinerea si mentinerea performantei. Performanta devine un model cultural cand dobandeste adeziunea publicului. Publicul si implicit opinia publica exprima asteptari din partea sportivului si apreciaza ceea ce considera ca este valoros si semnificativ, sanctionandu-i premial pe cei care-i satisfac exigentele.

Cautarea performantei, nevoia de realizare, are la baza nu numai fenomenul de emulatie sau facilitatea sociala, ci si tendinta spre perfectiune a individului, care, chiar daca nu-i depasesete pe ceilalti, se poate depasi pe sine. Orice sportiv poate realiza o performanta de succes, fie si numai in comparatie cu prestatiile sale anterioare.

Motivatia de realizare, impreuna cu elementele de emulatie sociala ridica pe o treapta foarte inalta victoria in ochii sportivului. Daca motivatia este amplificata si de variabile extrinseci (premii, avantaje sociale etc.), ea poate stimula victoria cu orice pret, conducand sportivii lipsiti de autocontrol si educatie moral-sociala la conduite nepermise, neloiale-exprimate mai ales in agresivitate si dopaj.

Performanta superioara, absoluta, intr-o proba sportiva oarecare este recordul, valoare cautata cu insistenta de sportivi si apreciata de public sau specialisti.

Nevoia de performanta nu este numai a sportivilor ci si a antrenorilor, specialistilor in stiinta activitatilor corporale, administrative si organizatorilor. Toti isi concentreza eforturile in directia pregatirii sportivului sau echipei care trebuie sa castige, fiecare atribuindu-si merite mai mult sau mai putin justificate pentru succesul obtinut.

Performanta este rezultatul unei activitati care depaseste nivelul comun, este superior. Ea este un rezultat valoros, individual sau colectiv, obtinut intr-o competitie sportiva si exprimata in cifre absolute, dupa sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva nu poate fi privita numia ca rezultatul, de mai multe ori exprimat numai intr-o cifra, deoarece ar insemna sa o golim de continutul sau deosebit de bogat.

Numeroase rezultate au fost obtinute cu ajutorul anabolizantelor care au dus la modificari morfologice si psihice ireversibile. Astfel au avut loc discriminari si s-a format o clasa de performeri privilegiati politic, economic si social.

Performanta sportiva poate fi definita ca o valoare biopsiho-sociala realizata in cadrul unor competitii oficiale, ca rezultat al unei capacitatii multiple determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.

Capacitatea se refera atat la actiuni, activitati, cat si la obiecte sub aspectul care ne intereseaza pe noi. Termenul desemneaza cu precadere posibilitatile de reusita ale indivizilor ca sarcini in exercitarea profesiunii. Capacitatea poate fi educata, dezvoltata prin exercitiu sau atrofiata prin mobilizare, ceea ce se intampla mai des decat diminuarea fiziologica a functiei legata de varsta. Ea poate fi considerata rezultatul interactiunii operationale a unor sisteme biopsiho-educogene, concretizata in valori recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social-istoric. Este manifestarea complexa a disponibilitatilor (a integralitatii) individului, materializata in valori obiective sau obiectivate in puncte, locuri, clasamente, goluri marcate, kilograme ridicate, drepturi castigate (promovari).

2.2. STRUCTURA CAPACITATII DE PERFORMANTA

In aceasta etapa, capacitatea de performanta este cel mai plauzibil explicata de profesorul dr. Mihai Epuran. In lucrarea Modelarea conduitei sportive, autorul porneste de la doua postulate teoretice: - primul ca omul este un rezultat complex al factorilor biologici, psihologici si socio-culturli;

- iar al doilea, ca rezultat al proceselor educationale, a carui eficinta depinde de gradul de utilizare de catre antrenori a datelor stiintelor.

Din aceasta perspectiva capacitatea de performanta e determinata de patru factori globali sintetici: aptitudinile, atitudini, antrenamentul, ambianta. Acestea sunt concepute intr-o interrelatie functionala.

2.2.1. Aptitudini

Aptudinile sunt sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod original pentru a permite efectuarea cu rezultate inalte a activitatii. In constructia personalitatii, ele constituie latura de eficienta a acesteia.

In domeniul sportului se pot depista de timpuriu anumit aptitudini specifice cum sunt cele pentru natatie, gimnastica, patinaj artistic, care implica o buna coordonare, rezultat al unei maturizari mai rapide a sistemului nervos. Aceasta a determinat sa se vorbeasca de specializarea timpurie care devine posibila numai in urma unui antrenament foarte bine dirijat si mai ales progrmat. Abandonarea activitatii competitionale la varste timpurii (17-18) se datoreaza in mare masura incapacitatii de care dam dovada in prezent de a dirija efortul de antrenament dupa o dinamica care sa prelungeasca pe intreaga perioada a tineretii participare la competitii importante. De altfel aceasta este diferenta dintre posibilitatile de perfectionare a aptitudinilor motrice si psiho- motice si sa spunem cele muzicale care se dezvolta pe o perioada de viata mult mai lunga. Toate acestea insa numai in conditiile unei educatii corespunzatoare.

Aptitudinile apar ca o rezultata a interactiunii dispozitiilor ereditare cu conditiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului.

SCHEMA DE ANSAMBLU A APTITUDINILOR PERFORMANTIALE IN SPORT

DeterminareAPTITUDINI

IMPLICATE

IN PERFORMANTA SPORTIVA- Somatice: inaltime, greutate, tip somaic, tip de fibra musculara;

genetica

- Functionale: tip de activitate nervoasa superioara, capacitate vitala, consum O2, tip endocrin;

- Biochimie: tip de metabolism, capacitatea de refacere;

- General motrice: capacitatea de invatare, rezistenta la factorii perturbatori, capacitatea de mobilizare a energiei, capacitatea de refacere psihica;

- Psihomotrice: coordonarea generala, coordonarea segmentara, echilibru static si dinamic, schema corporala, lateralitatea, ambiedextrie, perceptii spatio- temporale, chinestezie, ideomotriitate, viteza de reactie, de repetitie si de anticipare;

- Motrici: viteza, rezistenta, forta, mobilitatea;

- Psiho- intelectuali: atentia, gandirea, imaginatia, memoria (fiecare cu multiple calitati);

- Psiho- afective: echilibru afectiv, rezistenta la stres;

Determinare de mediu (paratipica)- Psiho- reglatorii volitionale: efort volntar, perseverenta, combativitate, rezistenta la durere.

In literatura psihologica de specialitate se disting doua categorii de aptitudini:

Aptitudini generale (inteligenta, memoria, atentia, spirit de observatie utile pentru practicarea oricarei activitati).

Aptitudini specifice pentru domenii foarte precise (muzica, matematica, tehnica, sport si altele).

Teoria factoriala a aptitudinilor este reprezentata de un model teoretic a componentelor acestora, nucleul constituindu-l elementul (G) general ce sta la baza tuturor aptitudinilor.

G motric:

Capacitatea de invatare a actelor motrice (inteligenta, insusirea rapida, progres);

Rezistenta la factorii perturbatori;

Capacitatea de mobilizare a energei fizice si psihice;

Capacitatea de refacere psihica (succes, esec, accident);

Capacitatea de refacere functionala dupa efort.

Performanta este dependenta de numeroase aptitudini, fapt care ne determina sa consideram ideea de sistem ca fiind in masura sa ofere o reprezentare a aspectelor somatice, functionale si psihice implicate. Aptitudinea prin perfectionare continua devine talent. Este necesar a prezenta intreaga tripleta problema si terminologica adica: aptitudine-talent-vocatie. Prin acest ultim termen intelegem chemarea catre o anumita ramura de sport, intemeiata pe constiinta propriilor aptitudini. Vointa este o structura directionala a energiilor psihofizice, in alcatuirea careia intra deopotriva toate elementele sociale si ale mediului la un moment dat, si trecut, precum si straturile neuronale din creierul subiectului. Vocatia este o interactiune optica intre aptitudinele pentru ceva si aptitudinele fata de acelasi lucru, in baza unei tendinte de autodepasire.

2.2.2. Atitudini

Se exprima preferinta pentru anumite activitati, deciziile fiind deteminate de convingeri sau influente externe care caracterizeaza personalitatea. Atitudinile sunt primele elemente din structura personalitatii care cedeaza in fata agentilor de persuasiune. Daca apare o disonanta intre un comportament si atitudini, aceasta va fi solutionata, de obicei, prin permutarea atitudinilor.

Performata sportiva este produsul activitatii persoanei umane care detine insusiri deosebite. Aptitudinile pe care le-am analizat reprezinta latura de eficienta a comportamentului, insa aceasta nu devine deplina decat atunci cand este dublata de atitudini si cand sportivul este supus unui proces stiintific de pregatire.

Atitudinile reprezinta conceptia si filosofia de viata a persoanei, in timp ce trebuintele si tendintele reprezinta infrastructura personalitatii.

In sport atitudinile se manifesta sub trei forme: cognitive, afectivitate, conotative (motorii) desi in realitate acestea sunt trei stari psihice complexe care se intrepatrund in proportii diferite. Se cuvine a mentiona motivatia a carei tripla determinare biopsihosociala, o aproprie de atitudinile fundamentale ale omului, ea fiind un sistem de mobiluri interne ale conduitei, innascute sau dobandite.

Atitudinile cognitive se manifesta ca stari de asteptare si prevedere. Ele constituie fundamentarea gandirii tactice.

Atitudinile evaluative cuprind si aspecte cognitive. Sportivul se autoevalueaza, evalueaza coechipierii, adversarii, arbitrii, publicul. Educatia are un rol determinant in formarea atitudinilor si a conduitei, are functie profilactica dar si corectiva.Atitudinile ca expresie a structurii caracterului se manifesta fata de echipa, fata de antrenament, de adversari, de sine.

Atitudinea de tip efector operational se prezinta ca predispozitii sau ca preferinte de a rectiona la diferite situatii si diferiti stimuli, fiind dependete de experienta sportivului.

Atitudinile precompetitionale sub forma starilor de precautie cu cele cinci momente ale lor, dintre care unele sunt anticipative, altele, evaluative.

Tipuri de atitudini

Postura corporala, ca pozitie preoperatorie a corpului sau ca expresie semnificativa. Putem exemplifica din sport posturile-pozitiile fundamentale din tehnica sporturilor (ca atitudini preoperative) sau postura agresiva adaptata pentru intimidarea adversarului;

Opinia, ca modalitate de a intelege si exprima unele idei, luarea de pozitie fata de fenomene si persoane;

Caracteristica a exercitarii voluntare a unui rol ca raspuns la o situatie- constiincios, incordat-degajat, tolerat- sever, conciliator;

Caracteristica constanta si involuntara a exercitarii rolului in situatii date-agresiv, amenintator, critic, democratic, comprehensiv, descurajant;

Predispozitie generala de a adopta o anumita pozitie sau o anumita judecata, de a reactiona intr-u anumit mod (toate avand la baza un fond latent de opinii, credinte si convingeri care influenteza atitudinea prezenta intr-o situatie concreta). Aceasta predispozitie generala are sensul de Einstellung- organizare mintala cu functie anticipativa si orientativa sau de Ustanovka-montaje anticipative. Adaugam la atitudinile intelectuale pe cele de tip afective- cu caracter evaluativ, dintre care cele mai importante ni se par convingerile si idealurile, precum si pe cele de tip comportamental-actional (conotative)- disponibilizarea de actionare intr-un anumit fel sau directie si anticiparile raspunsurilor motorii.

Structuri personale profunde, ca tematizare a trairilor individului, a experientei proprii.

Aceste structuri se exprima mai ales in dinamica afectivitatii inconstiente, influentata si de viata de la copilarie la starea adulta fasonand in linii mari experienta. Ele se pot rationaliza pe plan constient in conceptia de viata, in filozofia personala despre lume. Cei mai multi autori pun in stransa legatura atitidinile cu motivatia, lucru firesc daca avem in vedere ca si acesta este un sistem de stari subiective, interne care redictioneaza si energizeaza activitatea omului in baza unor trebuinte sau tendinte.

Lista motivelor care stau la baza activitatii sportive este foarte bogata: afirmarea de sine, realizarea, recunoasterea, castigul, promovarea, compensatia, nevoia de miscare, gustul riscului, agresivitatea-combativitatea, responsabilitatea sociala.

Psihopedagogia practicata indica o strategie foarete complexa de utilizare a motivatiei in educatie si instruire. Se cunosc, de asemenea, diferite modalitati de motivatie a sportivului pentru activitatea de pregatire sau pentru diferitele situatii competitionale. Insemnatatea motivelor in orienatarea si stimularea activitatii ne-a determinat sa includem intre principiile antrenamentului si pe acela al motivarii si efortului voluntar, caci nici o actiune educationala nu poate fi eficienta daca elevul- in cazul nostru sportivul- nu participa angajat, dispus, adica motivat intr-un anume fel pentru ceea ce face.

2.2.3. Ambianta

Mediul social reprezinta factorul cu cea mai mare influenta asupra dezvoltarii personalitatii sportivului. Este construit din totalitatea relatiilor sociale creand o ambianta cu continut complex ce cuprinde institutiile si organizatiile grupale (cluburi, scociatii, federatii) factorii istorici, culturali, valori sociale.

Performanta sportiva este influentata de mai multi factori determinanti cum sunt:

- familia - are un rol hotarator in ce priveste cariera sportiva prin aceea ca poate stimula sau frana interesul;

- scoala -factorul principal de formare intelectuala, afectiva, volitiva si fizica;

- mediul sportiv ( echipa, grup, club) determina comportamentele psihosociale ale tanarului de o natura sportiva sau culurala.

Valoarea sportiva este caracteristica fundamentala ce favorizeaza manifestarea complexa a sportivului in cadrul statutului sau.

2.2.4. Antrenamentul sportiv

Antrenamentul sportiv este definit ca proces (pedagogic) desfasurat sistematic cu scopul obtinerii adaptarii organismului la eforturi fizice intense implicate de participarea la concursuri. Departe de a fi numai proces pedagogic el devine tot mai complex prin organizare, dirijare, continut si forme de desfasurare la care participa, pe langa antrenorul specializat, medicul, psihologul, metodologul si altii, oferind imaginea unei interdisciplinaritati de un tip aparte.

Obiective principale ale antrenamenului sportiv sunt:

- pregatirea sportivilor cu succes in concursuri. Dezvoltare la nivel maxim a capacitatii de pregatire intr-o proba sportiva sau intr-o ramura, ori grup de probe;

- dezvoltarea personalitaii sportivului.

Antrenamentul va obtine performante maximale cu conditia sa fie TOTAL si condus dupa cele mai recente orientari ale stiintei sportului. Tot un pas inainte poate fi considerat si transferul de tehnologii din alte domenii in cel al sportului. Din clinica de psihiatrie si pregatirea cosmonautilor s-au imprumutat si adaptat tehnicile antrenamentului autogen, psihoton, alfagenic. S-au preluat si adoptat hipnoza si sugestia hipnotica.

Antrenamentul sportiv ramane in esenta lui un proces instructiv-educativ, dar cu caracteristici de proces de conducere care sintetizeaza legitati nu numai din sfera biologica, psihica si sociala a sportivului (sau grupului), ci si din sfera fenomenelor trandisciplinare si integratoare.

2.3. FACTORII FAVORIZANTI AI CAPACITATII DE PERFORMANTA SI DE DEZVOLTARE AI ANTRENAMENTULUI SPORTIV CONTEMPORAN

Nivelul atat de ridicat al performantei in sportul modern impune perfectiunea continua a tuturor laturilor pregatirii sportive.

Performantele spotive deosebite au avut parte de o crestere vertiginoasa a recordurilor si totodata a concurentile in sporturile de mare amploare.

Inca nu demult, locurile fruntase erau disputate de 1-2 favoriti; acum insa numarul acestora este mult mai mare. In aceasta situatie, se afla nu numai pretendentii la medalie, dar si cei care vizeaza calificarile in finale, departajarea facandu-se de mai multe ori prin sutimi si miimi de secunda, studiindu-se finisurile pe film, cu ajutorul cronometrelor de mare fidelitate.

2.3.1. Perfectionarea continua a stagiilor de selectie

Selectia este un proces organizat si repetat de depistare timpurie a disponibilitatilor innascute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice si motrice) pentru practicarea si specializarea lui ulterioara intr-o disciplina sau proba sportiva.

Conceptul de selectie a fost folosit initial intr-o actiune de profil economico-social, fundamentata stiintific inca de la inceputul secolului al XX-lea pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale si orientarea talentelor catre o profesiune sau alta, pe baza unor teste si metode menite sa evidentieze dexteritatea manuala, receptionarea si invatarea corecta si rapida a unor scheme motrice. Prin extensie, conceptul de selectie a fost preluat de activitatea sportiva in deceniul al III-lea al secolului XX, pentru a nominaliza o actiune similara de depistare a unor disponibilitati motrice pentru sportul de performanta. Nefiind un concept clar conturat, selectia sugera doar inceputul unei actiuni de pregatire sportiva care, de-a lungul anilor, a cunoscut diferite exprimari consemnate in literatura de specialitate. Cea mai vehiculata expresie a fost specializarea timpurie, care exprima preocuparea spre dirijarea copilului catre o noua proba sau ramura sportiva inca din frageda varsta. Mai tarziu, in anii60, a aparut expresia de initiere precoce, care atenua directionarea specializarii sportive spre un proces premergator si preparator al viitoarei consacrari de la o varsta frageda. Apoi s-a folosit selectia primara, care reprezinta momentul intrarii copilului- pe baza unor criterii- in unitatile sportive specializate. Dar, o data cu elaborarea Sistemului national de selectie si pregatire, s-a consacrat o alta expresie mai adecvata. Mai intai, actul selectie nu este izolat si nu reprezinta in nici un scop in sine pentru ca , o data terminat, determina un proces de pregatire care duce catre un alt moment al selectie. Deci, selectia este un proces desfasurat pana la atingerea limitelor superioare ale performantei. Iata de ce conceptele de selectie si pregatire au fost reunite intr-o singura sintagma ce sugereaza un proces complex corelat si directionat catre o anumita specializare a copilului si juniorului.

Introducerea din ce in ce mai timpurie a antrenamentului sportiv, poate aduce rezultate bune dar pe termen scurt, apare insa si riscul de a efectua serios, mai tarziu, echilibrul organismului. Deci, selectia timpurie implica efectuarea antrenamentelor cu mai multa atentie, discernamant, tratandu-se diferentiat fiecare subiect selectionat, conform etapei de dezvoltare fizica si psihica in care se afla.

Cerintele generale ale selectei sunt urmatoarele:

- copii selectionati sa aiba o stare de sanatate perfecta (necesitatea efetuarii unui control medical minutios care sa evidentieze capacitatea de adaptare la efort, dar si pe cea de restabilire);

- stabilirea celor mai semnificative si adecvate probe de selectie, tinand seama ca exista parteneri morfofunctionali si motrici care sunt puternic determinanti genetic si pot fi putin dezvoltati prin antrenament (inaltimea corpului, anvergura, viteza, indemanarea);

- utilizarea pentru selectie a celor mai potrivite cai, cum sunt: asistenta la lectiile de educatie fizica si discutii cu profesorii, concursuri de selectie;

- selectia ca si antrenament, are un caracter permanent, diferntiat pe cele trei stadii: copii, juniori si sportvi consacrati dupa criterii adecvate fiecarui stadiu;

- strategia si selectia nu se reduc la procesul de depistare a copiilor cu aptitudini deosebite, ci include si etapa imediat urmatoare de initiere in sportul in care au fost selectionati.

Initierea este precedata de orientarea copiilor, care se desfasoara in doua directii:

- in cadrul grupului de ramuri de sport (jocuri sportive, sporturi de lupta);

- in cadrul ramurei de sport pe grupuri de probe (alergari, aruncari, sarituri).

Intreaga strategie de selectie, prevazuta ca un sistem dimamic (ce presupune procese de autoperfectionare) ofera de la etapa la etapa o noua calitate intregului proces, sporindu-i eficienta.

Etapele selectiei si obiectivele urmarite

Etapa selectie initiale- se realizeaza la varsta de 4-10 ani, in functie de

accesibilitatea disciplinelor sportive:- sanogeneza;

- dezvoltarea fizica;

- dezvoltarea psihica;

- antecedente familiale;

- antecedente socio-economice;

etapa selectiei secundare- se realizeaza in perioada pubertara, intermediara, la

varsta de 11-13 ani, fete, si 12-14 ani,baieti: - dezvoltarea fizica;

- dezvoltarea psihica;

- starea optima de sanatate;

- capacitatea maxima de efort;

- motivatie si calitati volitive.

etapa finala- pentru marea performanta, cunoscuta si sub numele de selectia

sportivilor frumosi: - capacitatea de efort;

- sanogeneza;

- dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice;

- randament specific (rezultate).

2.3.2. Cresterea considerabila a volumului de lucru al sportivilor

Prin termenul volumul efortului se intelege cantitatea de lucru mecanic efectuat. Volumul efortului este sinonim cu termenul travaliu din fizica. El poate fi masurat exact prin unitati de lucru mecanic, potrivit formulei acestuia: LM=MxH in care Lm = lucru mecanic, m= greutatea, H=inaltimea.

In functie de continutul concret al efortului, se considera ca pot fi stabilite urmatoarele valori:- suma distantelor parcurse (la alergari, ciclism, sporturi naturale);

- suma executiilor tehnico-tactice (jocuri sportive);

- suma actiunilor efectuate (lupte greco-romane,box, scrima) si profilul lor;

- suma exercitiilor partiale sau integrale (gimnastica);

- suma repetarii executiilor si kg ridicate (haltere).

Aprecierea volumului efortului pe baza numarului de ore afectate antrenamentelor sau a timpului alocat lectiilor de antrenament in afara calculului densitatii duce la concluzii eronate, daca nu are in vedere densitatea lui pentru durata fiecarei lectii.

Consideratiile teoretice, observatiile si rezultatele cercetarilor experimentale duc la concluzia ca volumul efortului are valoare pentru crestera capacitatii de efort anaerob numai cand cotele sale nu depasesc limita dincolo de care intensitatea nu mai poate fi mentinuta la nivel maxim si submaxim fata de posibilitatile individuale. Metodica de atrenament care preconizeaza deplasarea accentului pe volumul mare de lucru in conditii de intensitate scazuta este eronata, deoarece duce la diminuarea masei si capacitatii functionale a sistemului neuromuscular si, ca urmare, determina scaderea capacitatii de efort anaerob.

Practica sportiva a demonstrat ca o crestere excesiva a volumului de lucru atrage dupa sine o serie de neajunsuri cum sunt: sporirea cazurilor de supraantrenament manifestat la principalele sisteme ale organismului, scurtarea perioadelor de pastrare a formei sportive, precum si epuizarea timpurie a posibilitatilor adaptative (uzura accentuata prematura si scaderea longevitatii sportive). De aceea se considera ca s-au atins anumite limite in ce priveste cresterea volumului, cele 24 de ore fiind insuficiente pentru a fi repartizate intre munca si odihna. De asemenea, amplificarea, in continuare a volumului se recupereaza nefavorabil si asupra altor componente ale efortului, in primul rand asupra celor de viteza-forta.

Pe de alta parte, cresterea numarului de ore de antrenament, avand drept consecinta marirea corespunzatoare a numarului de lectii de antrenament, a impus sporirea numarului de zile de antrenament, care impreuna cu concursul, refacerea si recuperarea acopera toata durata anului calendaristic.

In concluzie, volumul efortului constituie un parametru important pentru cresterea capacitatii de efort aerob si anaerob, influenta exercitata asupra organismului de un anume efort fiind cu atat mai accentuata cu cat volumul acestuia este mai mare. Cotele volumului efortului trebuie insa ridicate doar pana la nivelul care permite lucrul cu intensitati adecvate gradului de perfectiune impusa de efortul competitional.

2.3.3. Realizarea unei stranse legaturi intre continutul si metodica antrenamenului sportivilor de performanta si cerintele de concurs ale ramurii de sport

Obiectivele de concurs rezultate din prognoza performantelor vor fi indeplinite cu ajutorul valorilor globale ale modelului de antrenament programate in unitatile functionale temporale de baza ale planificarii- lectia si ciclul saptamanal. Aceasta operatiune trebuie sa tina seama de o suita de actiuni si efecte corelate cu performanta dobandita. Se are de sigur in vedere dezvoltarea calitatilor motrice implicate in proba sportiva respectiva, formarea si perfectionarea deprinderilor motrice, adica a elementelor si procedeelor tehnico-tactice specifice regulamentului competitional, precum si necesitatile de perfectionare a surselor de eliberare a energiei, suport obiectiv si indispensabil activitatii motrice integrale din antrenamente si din concurs. Judecatile de valoare asupra efortului investit, in totalitetea lui se fac cu ajutorul paramerilor (indicatorilor) programarii- complexitatea, volumul, intensitatea, durata si densitatea lui, analizati de data aceasta din punct de vedere metodologic.

Aceasta cerinta consta, in principal, in desfasurarea antrenamentelor in conditii analoage concursurilor pe cat posibil in toate perioadele, si substructurile macrociclurilor prezent la cresterea substantiala a ponderii pregatitoare specifice in cadrul pregatirii integrale a sportivilor. Pregatirea generala are rol sporit in prima etapa a perioadei pregatitoare si mai ales ca mijloc de pregatire activa, urmand ca dupa 1-1,5 luni antrenamentul sa capete o specificitate evidenta. Specificitatea exercitiilor nu se refera numai la srtuctura motrica, ci si la continutul de efort fizic si psihic al lor.

Recomandari metodico-oranizatorice:

- lectia se organizeaza pe grupe constituite separat din studenti incepatori (anul I) si separat cu studenti deja initiati (anii I si II ):

- eficienta sporita pot avea grupele organizate pe probe de alergari, sarituri sau aruncari;

- continutul pregatirii cu grupele de incepatori va urmari insusirea elementelor tehnice de baza din alergari, sarituri, aruncari, iar la cei initiati predominanta va fi perfectionarea in proba preferata;

- mijloacele folosite in cadrul procesului de pregatire, volumul si intensitatea efortului, se aplica diferentiat pe sexe si progresiv de la un an la altul;

- pentru initierea in tehnica probelor, se folosesc procedeele cele mai simple ce deriva din scoala alergarilor, saritirilor sau aruncarilor iar pentru perfectionare se apeleaza la procedeele mai eficiente, utilizata in practica atletismului de performanta;

- pregatirea fizica generala va fi completata de pregatirea fizica speciala (perfectionare calitatilor motrice, sub formele de manifestare a acestora, in functie de proba practicta);

- invatarea si perfectionarea elementelor de tactica se va realiza in paralel cu dezvoltarea calitatilor motrice si va fi insotita in permanenta de depistarea si corectarea greselilor aparute in executie;

- numarul de repetari, distantale de alergare in pregatirea probelor de semifond, gradul de dificultate al traseelor in alergarea in teren variat, durata si tempoul de alergare, vor fi diferentiate pentru studenti-studente;

- dezvoltarea rezistentei generale va constitui o preocupare constanta pentru toate probele, fiind plasata in partea finala a lectie;

- exercitiile de forta vor avea caracter predominant in etapa de iarna, incarcaturile si numarul de repetari vor fi judicios dozate si diferentiate pe sexe;

- intre repetari se vor asigura pauze pentru refacerea organismului dupa efort, prin miscari de relaxare musculara;

- in cadrul unor lectii de pregatire se va urmari insusirea unor elemente de tactica a probei (formarea simtului propriu de dezvoltare a efortului in alergare pe parcurs si in finis, cunoasterea evolutiei valorice a performantelor intr-o serie de sarituri sau aruncari, in conditii de concurs);

- pentru perfectionarea tuturor formelor de manifestare a vitezei, vom folosi metoda repetarilor, in diferite variante iar pentru dezvoltarea capacitatii aerobe, vom apela la alergarea de durata, dar si la alergarea cu intrevale;

- atat in cadrul unor lectii speciale cat si pe parcurs, se vor transmite principalele prevederi regulamentare privind organizarea si poblemele de arbitraj in cadrul probelor de atletism;

- stimularea interesului de pregatire, il vom realiza si prin organizarea periodica a unor lectii sub forma de concurs, vizand motricitatea generala si pe cea specifica probei;

- pentru atragerea studentilor in cadrul grupelor de atletism, in ultima parte a lectiei vom aloca timp si pentru deconectare, prin folosirea unor mijloace din fotbal, baschet, badminton;

- in perioada sezonului rece lectiile organizate pe acest profil, se vor desfasura in sala, cu continut din jocuri sportive si din gimnastica de baza, urmarindu-se in paralel dezvoltarea calitatilor motrice predominante in probele de atletism.

Principii tehnico-medodice in corectarea deficientelor fizice

Pornind de la faptul ca la varsta primilor ani de studentie, procesele de crestere si dezvoltare fizica sunt inca in actiune, deci si sansele de stagnare, ameliorare si corectare a deficientelor sunt reale, apare ca justificare cuprinderea acestei categorii de studenti in grupe speciale de cultuta fizica medicala.

Activitatea corectiva desfasurata prin mijloacele gimnasticii medicale, cuprinde exercitii

speciale prin care se urmareste inlocuirea reflexului de atitudine deficienta a segmentului vizat si inlocuirea lui cu un reflex nou, corect si stabil;

Mentinerea in pozitie corecta a segmentului afectat se realizeaza prin actiunea

antagogica a grupelor musculare ce actioneaza asupra acestuia. Actionam asupra sistemului neuromuscular, tonificand (prin scurtare) musculara hipotona si prin alungire, pe cea scurta si rigida (hipertona), contribuind astfel la resabilirea echilibruiui functional intre cele doua grupe musculare;

Succesiunea de abordare metodica a mijloacelor utilizate in activitatea de corectare a

deficientelor fizice, va cuprinde in ordine incalzirea (pregatirea organismului si a segmentelor vizate pentru efort) lucrul pe segmente, exercitii aplicative corective (mers, alergare usoara, exercitii de tratare, de echilibru, de ridicari si de transport de greuati), exercitii de respiratie si, in final, exercitii de redresare si de relaxare a segmentelor respective, inclusiv automasajul sau masajul;

Prin exercitii si structurile folosite, o prima sarcina o constituie cresterea mobilitatii

articulatiilor ce angajeaza in lucru segmentului vizat si apoi tonificarea musculaturii acestuia;

Pentru o actiune cat mai complxa a exercitiilor folosite, vom apela la pozitiile stand, pe

unul sau ambii genunchi, sezand, culcat (inainte, inapoi, sau costal), atarnat-toate, cu variantele ce deriva din acestea.

2.3.4. Cresterea considerabila a intensitatii efortului in lectiile de antrenament

Ritmul impreuna cu tempo-ul alcatuiesc un ansamblu corelat de indicatori operationali de o insemnatate majora in elaborarea si controlul dozarii efortului. El reprezinta relatia temporala dintre fazele principale ale loviturii.

Antrenamantul sportiv se desfasoara la intensitati ridicate, in tempouri apropiate de concurs, analog concursului sau mai tari dacat concursul.

Cresterea intensitatii efortului se evidentiaza cu preponderenta in partile fundamentale ale antrenamenului, in special la mijloacele prin care se realizeaza obiectivele lectiilor.

2.3.5. Cresterea numarului mijloacelor de pregatire netraditionale prin folosirea unor aparate si instalatii ce valorifica in cea mai mare masura rezervele functionale ale organismului

In unele sporturi cum sunt schiul, motociclismul, bobul, saritura cu prajina si altele componenta tehnologica are a o mai mare importanta, determinand recordul. Cum dezvoltarea tehnologica face progrese continue, desigur, ne asteptam la perfectionarea acestei componente care va determina noi rezultate de valoare. Un rol important il are sistemul nervos.

In ramurile de sport cu componenta predominant biologica recordurile sunt determinate de perfectionarea acestei componente, in principal prin antrenament, alimentatie si medicatie.

Mijloace asociate (nespecifice)

Factorii naturali de calire:

- radiatia solara, proprietatile apei si ale aerelui, judicios utilizata, tonifica organismul, ampilficand eficienta exercitiilor in procesul de educatie fizica, in antrenamentul sportiv, ca si in kinetoterapie.

- Practicarea exrcitiilor fizice, a sportului sau a altor activitati specifice cat mai mult posibil in aer liber, in zone montane, la mare, in statiuni balneo-climaterice, contribuie la mentinerea unei stari optime de sanatate, intarirea si calirea organismului.

Conditii igienice:

- Cerintele de prim ordin ale educatiei fizice, sportului sau kinetoterapiei vizeaza, inainte, in timpul si dupa efortul fizic, igiena (curatenia) bazelor sportive, a materialelor si instalatiilor folosite, ca si a locurilor unde se organizeaza aceste activitati. De asemenea, formarea unor deprinderi, obisnuinte, in conformitate cu cerintele igienice, are in vedere respectarea regimului de efort si de odihna, de alimentatie, precum si a conditiilor externe (luminozitate, aeresire, curatenie), in care se desfasoara activitatile specifice domeniului educatiei fizice, sportului sau kinetoterapiei.

2.3.6. Amplificarea ecoului social al sportivului de performanta si cresterea numarului de tineri care doresc sa fie cuprinsi in aceasta activitateO privire comparativa intre anii nostrii si deceniili 30-40 evidentiaza, in primul rand, o modificare de conceptii privind sportul de performanta. Daca in trecut acesta era considerat apanajul unor excentrici, azi asistam la cresterea impresionanta a numarului celor care doresc sa devina performeri si vedete internationale. Fenomenul este determinat de cel putin trei factori: amplificarea importantei sociale a sportului, ca mijloc de destindere, de combatere a sedentarismului si ca spectacol; dorinta naturala a omului modern de a se intrece cu altii si de a se autodepasi pe toate planurile,deci,si pe plan fizic; practicarea sportului ca profesie si obtinerea unor venituri materiale substantiale.

Consideram acesti trei factori ca importanti pentru motivatia performerului, la care, desigur pot fi atasati si altii.

Semnificativ in aceasta directie este participarea unui numar tot mai mare de sportivi de inalta clasa la marile competitii internationale, departajati in finale de sutimi si miimi de secunda sau de centrimetrii. In aceasta directie se observa cresterea numarului favoritilor si mai ales alternativa acestora in castigatori de la un concurs la altul. Practic, nu se mai poate vorbi de 1-2 favoriti sau senatori de drept in unele sporturi cum eram obisnuit nu cu multi ani in urma. Numarul sporit de mare valoare, determina ca lupta sportiva sa fie dusa la limita maxima a posibilitatilor de moment, lupta din care, de regula, rezulta noi recorduri olimpice si mondiale.

2.3.7. Conducerea stiintifica a antrenamentului sportiv

Analizand pregatirea sportivilor de inalta performanta vom constata ca principala rezerva de progres o constituie dirijarea stiintifica a intregului proces de pregatire care trebuie sa se desfasoare coborat sub forma unui sistem unitar (biologic, metodic, psihologic, igienic, organizatoric) in cadrul unor cercetari interdisciplinare, operationale si altele. Acestea, cu atat mai mult cu cat se cunoaste ca: Organismul uman se prezinta ca un tot unitar, diferitele lui sisteme si aparate fiind in stransa corelatie functionala, integrate de catre sistemul nervos, atat intre ele, cat si cu mediul exterior. Orice modificare survenita intr-un sistem al organismului, atrage dupa sine schimbari in functionalitatea tuturor componentelor sale.

Bazele interpretarii interdisciplinare sunt puse de conceptia sistematica si reglarea prin feed-back, care necesita pregatirea speciala si baza materiala corespunzatoare. Astfel, multitudinea de aspecte si laturi ale pregatirii pot fi interpretate relationist, ca proces multifuntional si intelegand antrenamentul ca un sistem dinamic complex cu autoreglare si autoorganizare capabil sa-si optimizeze comportamentul performational.

Cea mai dinamica dintre disciplinele care studiaza activitatile corporale- exceptandu-le pe cele cu caracter de munca profesionala- psihologia sportivului se ocupa de fenomenele psihice si comportamentlul acelora care practica sprturile de sporturile- activitati cu caracter agonistic, ludic si gimnic orientat preponderent spre perfotmanta, spre depasirea propriei, a adversarului sau a naturii.

Idiferent de modul in care a fost definit, esenta psihologiei sportivului sta in studiul omului care practica exercitiul fizic la limita posibilitatilor sale fizice si psihice, pentru aceasta supunandu-se constient si voluntar unui antrenament intens in vederea realizarii performantelor valoroase in concurs.

Psihologia sportivului este, in acelasi timp, o psihologie situationala. In pofida reglementarilor sticte ale conditiior de concurare (lupta), originalitatea personalitatii competitiilor face ca nici unul dintre evenimentele sortive sa nu semene cu altul. Spectacolul sportiv este astfel o rezultanta a varietatii particularitatilor si a strategiilor utilizate de ei si, in acelasi timp, un fenomen social care genereaza motivatii specifice pentru cea mai mare parte a sportivilor.

Psihologia sportivului se prezinta, astazi, ca disciplina cea mai receptiva si cea mai creatoare. Impulsionata de nevoia obtinerii si depasirii performantelor, ea a inovat antrenamentul modelat, antrenamentul psihoton, antrenamentul mintal, tehnicile de asistenta psihologica a sportivilor, prin acestea contribuind si la imbogatirea stiintei psihologice.

Domenilul psihologiei- sportivului s-a largit mult in ultimul deceniu, atat in privinta aspectelor fundamentale, cat si a celor aplicative si metodologice.

Domeniul educational- include totalitatea demersurilor prin care psihologii sau antrenorii cu pregatire psihologica corespunzatoare le intreprind pentru instruirea si educarea sportivilor, formarea lor din starea de eteronomie (indrumat) la aceea de autonomie. Problemele sunt urmatoarele:

- instruirea psihologica a sportivilor:

- psihologia instruirii (pregatirii) si antrenarii:

- pregatirea psihica;

- pragatirea psihica pentru concurs;

- asistenta psihologica (inclusiv psihoprofilaxia si psihoterapia);

- orientarea si selectia psihologic;

Domeniul paraxilolgic- se stie ca paraxiologia este stiinta actiunii eficiente, referindu-ma la conditiile optimizarii activitatii, cresterea eficientei antrenamentului si implicit a performantei. Problemele majore sunt:- paraxilogia antrenamentului;

- paraxilogia concursului;

- tipologia psihologica a sporturilor si ramurilor de sport (mongrafia psihologica a sporturilor) care determina strategiile de pregatire .

Domenuil subiectului - se refera le toata psihologia care isi pune eforturile in beneficiul omului, al dezvoltarii si perfectiunii personalitatii lui. Omului care face sport, mai ales de performanta, psihologia sportivului ii descopera si dezvolta trasaturi si particularitati remarcabile. Studiul personalitatii sportivilor, a antrenorilor, a arbitrilor, a spectatorilor constituie astfel, un capitol teoretic- fundamental, dar, in acelasi timp, si practi-aplicativ al psihologiei sportului, prin sondarea nu numai a ceea ce este sportivul sau antrenorul, ci si prin ceea ce poate deveni in efortul sau de a atinge perfectiunea. Aici ne referim la:

- personalitatea sportivului ;

- personalitatea (sintalitatea) grupului, echipei;

- personalitatea antrenorului;

- personalitatea arbitrului ;

- psihologia conducatorului de club;

- psihologia spectatorilor, suporterilor ;

Domeniul mecanismelor psihcomportamentale acest domeniu constituie principala latura teoretica- fundamentala a psihologiei sportului, in care sunt sintetizate principiile si legitatile acesteia, rezultate din analiza logica si cercetarea experimentala a fenomenelor psihocomportamentale din sport (starile, procesele si functiile psihice). Aici intalnim descrierea si explicarea trairilor, intentiilor, eforturilor, emotiilor, stresurilor, inspiratiei, combativitatii sau agreasivitatii. Sintetic vom studia :

- capacitatea psihica ;

- procesele psihocomportamentale ale reglarii conduitei voluntare, afective si cognitive ;

- stari si procese psihocomportamentale de limita, pre- si post- competitie;

- stari si procese dependente de structura personalitatii sportivului (atitidini, motivatii, anexietate, agresivitate);

- manifestari psihopatologice specifice;

- refacerea psihica ;

- psihoprofilaxie si psihoterapie .

Domeniul metodologic-cuprinde preocuparile specialistilor de definire logica a domeniului si de perfectionare a metodelor de investigatie :

- aria de cuprindere (logica interna a domeniului) ;

- aspecte inter- si pluridisciplinare;

- metode de investigatie specifice ;

- tehnicile de psihodiagnoza in vederea selectiei si conducerii procesului de pregatire;

- standardizarea testelor ;

- programa pregatirii in domeniu a specialistilor sportivi (antrenori, arbitri, organizatori).

2.3.8. Accelerarea refacerii capacitatii de efort

Dintre procesele inregistrate in ultimul timp in stiinta sportului, pe plan biologic, cele mai semnificative ar putea fi considerate refacerea organismului si medicatia in efortul sportiv. Importanta refacerii organismului dupa efortul din antrenament si concurs i-a determinat pe specialistii domeniului sa trateze refacerea ca pe o componenta a procesului de antrenament.

Practic, refacerea inseamna combaterea oboselii in timpul efortului care diminueaza randamentul spotiv. Studii recente considera ca oboseala metabolica locala s-ar datora urmatorilor factori:

- depletia de fosfocreatina musculara- in eforturile pana la 2 min;

- acumularea de acid lactic in muschi- in eforturile cuprinse intre 35s si 4-5 min;

- scaderea glicogenului muscular si acumularea de amoniac in eforturile depuse timp de 10-90 min;

- epuizarea glicogenului muscular si acumularea de peroxizi lipipidici in eforturile cuprinse intre 70-360 min;

- pentru aparitia oboselii centrale se incrimineaza: scaderea glucozei circulante (creierul consuma 5 g glucoza/zi);

- depletia aminoacizilor esentiali din sange si patrunderea triptofanului in creier;

- factorii neuropsihici de disconfort.

Odata cu cerintele privind cresterea volumului si intensitatii efortului, precum si marirea numarului de concursuri, apare ca fiind justificata si necesitatea accelerarii refacerii capacitatii de efort a sportivilor. Aceasta este necesara pe de o parte pentru a face fata numeroaselor lectii de antrenament de diferite tipuri, care se succed la intervale logice de timp, si pe de alta parte pentru a raspunde cu succes noilor solicitari competitionale. In acest sens antrenorii colaboreaza strans cu medicii pentru a stabili un complex de masuri pentru desobosire si in acelasi timp de a asigura recuperarea de catre organism a surselor energetice necesare desfasurarii eforturilor viitoare.

Eficienta masurilor de refacere este conditionata in mare parte de respectarea de catre fiecare sportiv a normelor de baza ale vietii sportive si, in special, de pastrarea unui raport corect intre munca si odihna. Somnul, alimentatia rationala, odihna activa, evitarea exceselor de orice natura, sunt tot atatea masuri ce pot asigura refacerea rapida si deplina a capacitatii de efort.

2.3.9. Rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace de antrenament

Rationalizarea si standardizarea sunt masuri cu caracter metodic intreprinse in cadrul procesului de obiectivizare a antrenamentelor si concururilor. Acest proces de analiza dezvaluie si inventarul de mijloace cu cea mai mare eficienta din formule de organizare si in special in pregatirea pentru concurs. Ansamblul de exercitii rationalizate si standardizate se sistematizeaza dupa anumite criterii constituind un sistem unitar de actionare, dupa ce au fost analizate si desprinse caracteristicile concursului. O forma de rationalizare, standardizare si in final de stabilire a modelelor de pregatire, se realizeaza prin metoda corelatiei statistice dintre doua variabile: exercitiie pregatitoare (x) si perfomanta in concurs (y). Pe baza gradului de legatura dintre acesti doi factori la unele ramuri de sport (cum a fost cazul la atletism-sprint) din 120 de exercitii pregatitoare utilizate s-au retinut ca avand un inalt grad de corelare cu proba de concurs numai 12, care, practic constituie modelul operational de pregatire.

CAPITOLUL 3.-CAPACITATEA DE PERFORMANTA REFLECTATA IN PROBA PRACTICATA (400 m PLAT si stafeta 4X400 m plat)

Principalele obiective urmarite:

largirea si perfectionarea nivelului de motricitate generala si specifica, prin promovarea in pregatire a unor mijloace selectionata din ramura de sport preferata;

insusirea si perfectionarea principalelor elemente tehnico- tactice;

randament specific (rezultate).insusirea principalelor probleme organizatorice si a prevederilor regulamentare, specifice ramurii respective;

asigurarea tonicitatii psihofizice, a bucuriei de miscare si cultivarea deprinderilor de practicare independenta a sportului preferat;

depistarea si selectia elementelor dotate pentru echipele respective ale institutului cat si pentru sectiile cluburilor universitare.

Lectiile organizate la acest nivel cu grupele constituie pe ramuri de sport, vor putea fi conduse de catre oricare din cadrele didactice, indiferent de specializarea detinuta dupa absolvirea facultatii;

In functie de specificul ramurilor de sport abordate cat si de conditiile locale, se vor putea constitui grupe de lucru si pe profil dublu (tenis/ badminton, fotbal/ atletism).

3.1. Tehnica alergarii de 400 m plat

Alergarea de un tur se compune din urmatoarele faze:-startul de jos si lansarea din start;

-pasul lansat in linie dreapta si pe turnanta;

-atacul firului de sosire.

Startul de jos si lansarea din startStartul se efectueaza la intrarea in turnanta si ca atare va avea unele caracteristici aparteprivind efortul depus de unele grupe musculare.Pozitia ,,pe locuri este realizata de catre musculatura picioarelor ,bratelor si bazinului.Pozitia ,,gata este realizata de catre muschii labei piciorului , gemenii, bicepsul femural,

bazinului, muschii lombari, cervicali si muschii bratului.

Pornirea din blocstarturi: impingerea din blocstarturi este efectuata de catre lantul triplei

extensii, efectuarea pasului de lantul triplei flexii si lucrul bratelor de musculatura centurii

scapulohumerala (deltoidul,pectoralul si dorsarul).

Lansarea de la start este realizata de catre aceleasi grupe si lanturi musculare, tot cu un

Efort de intensitate mare pana la trecerea in alergare cu pas lansat.Pasul lansat

Amortizarea si impulsia ca faze ale perioadei de sprijin sunt realizate de catre

musculatura lantului triplei extensii efectuand in faza de amortizare o activitate dinamica

,,de cedare, iar in faza de impulsie un lucru dinamic ,,de invingere.

Perioada de oscilatie este realizata de musculatura lantului triplei flexii.Pentru

proiectarea piciorului oscilant inainte se cere un lucru dinamic ,,de invingere, un efort

viguros de flexie a coapsei, a carui valoare creste cu atat mai mult cu cat masa membrului

inferior este mai mare si cu cat oboseala intervine mai tarziu, in finalul cursei.

Bratele executa o balansare alternativa inainte si inapoi si este realizata, in principal

de catre musculatura centurii scapulohumerale: deltoidul, pectoralul, dorsalul si bicepsul

pentru tinerea bratului indoit.

Specificul alergarii pe turnanta, al intrarii in turnanta si al iesirii din turnanta implica o

serie de actiuni ce solicita musculatura in mod foarte diferit. Se cere o aplecare a trunchiului

spre stanga (in interiorul pistei) si deci un lucru mai dinamic al piciorului si bratului din

exterior si o solicitare foarte mare a articulatiei labei piciorului.

3.2. Metodica peregatirii alergarii de 400 m plat

Realizarea performantei inalte, perfectionarea dezvoltarii calitatilor motrice,

perfectionarea tehnicii alergarii pe 400 m, perfectionarea pregatirii fizice multilaterale,

,perfectionarea cunostintelor teoretice, pregatirea psihologica si intelectuala depind demijloacele de realizare a exercitiilor.

Exercitii :

A. Pentru lantul triplei extensii, libere si cu ingreuieri :alergare in tempo 4/4 ; mers cu

Invingerea rezistentei partenerului, alergare cu invingerea rezistentei partenerului ; mers

Imitand pasul alergator cu tararea unei greutati ; alergare cu tararea unei greutati , toate

acestea executate in linie dreapta, pe turnanta, cu intrarea in turnanta, cu iesirea din turnanta ;

pas saltat; pas sarit, alergare sarta la deal ; alergare la deala, si saltati ; sarituri din ghemuitin ghemuit cu intinderea picioarelor, ridicare pe varfuri, fandare inainte si revenire,

semigenuflexiuni ; genuflexiuni ; ridicare pe un picior la banca.

B. Pentru lantul triplei flexii, libere si cu ingreuieri: alergare in tempo 4/4, alergare cugenunchii sus, alergare cu genunchii sus si pendularea gambelor inainte executate

in linie dreapta, pe turnanta, cu intrare in turnanta, cu iesire din turnanta;atarnat la bara,

ridicarea alternativa a picioarelor; atarnat cu un picior sprijinit pe o sipca a scarii fixe,

cu o greutate; mers cu ridicarea genunchilor cat mai sus imitand pasul de alergare, standcu spatele la helcometru, cu el prins de glezna; stand, legat de glezne cu cablu elastic .

C. Libere si cu ingreuieri pentru musculatura labei piciorului, a gemenilor, a bicepsului

femural, a bazinului si a muschilor lombari; start de jos cu alergare in tempo 4/4;

invingerea rezistentei partenerului la pornirea din start; tinerea unei greutati la pornirea

din startul de jos, toate acestea executate pe turnanta si pe fiecare culoar ; saritura in

lungime cu desprindere din pozitia ,,gata ; lucrul izometric din pozitia startului de jos.

D. Pentru musculatura abdominala si a spatelui: din atarnat, ridicarea picioarelor la orizontala

,ridicarea lor la punctul de sprijin, ridicarea si coborarea lor simultana si alternativa;Indreptarea trunchiului cu haltera pe umeri, aruncarea mingii umplute peste cap, punerea

halterei la piept, smulsul halterei etc.

E. Pentru perfectionarea tehnicii alergarii; alergare pe distante scurte si medii (30-150 m) in

tempouri diferite, in linie dreapta in turnanta, in linie dreapta cu intrare in turnanta, in

turnanta cu iesire in linie dreapta; start de jos si lasnare de la start in turnanta si pe fiecare

culoar.

F. Pentru perfectionarea tehnicii fiecarei faze a alergarii ca si pentru dezvoltarea grupelormusculare care realizeaza faza respectiva. 3.3. Tehnica alergarii de stafeta 4X400 m platPrincipalele obiective urmarite:

largirea si perfectionarea nivelului de motricitate generala si specifica, prin promovarea in pregatire a unor mijloace selectionata din ramura de sport preferata;

insusirea si perfectionarea principalelor elemente tehnico- tactice;

randament specific (rezultate).insusirea principalelor probleme organizatorice si a prevederilor regulamentare, specifice ramurii respective;

asigurarea tonicitatii psihofizice, a bucuriei de miscare si cultivarea deprinderilor de practicare independenta a sportului preferat;

depistarea si selectia elementelor dotate pentru echipele respective ale institutului cat si pentru sectiile cluburilor universitare.

Lectiile organizate la acest nivel cu grupele constituie pe ramuri de sport, vor putea fi conduse de catre oricare din cadrele didactice, indiferent de specializarea detinuta dupa absolvirea facultatii;

In functie de specificul ramurilor de sport abordate cat si de conditiile locale, se vor putea constitui grupe de lucru si pe profil dublu (tenis/ badminton, fotbal/ atletism).

Stafeta are mai multe variante: 4X100 m plat si 4X400 m plat. Caracterul complicat

al stafetei consta in transmiterea batului i mare viteza, in spatiul de schimb limitat.Alergare pe

distanta nu se deosebeste cu nimic de alergarea obisnuita,deoarece tinerea in mana a batului de

stafeta, care cantareste 50 grame, nu se rasfrange asupra tehnicii alergarii neexistand aproape

eforturi suplimentare.

Startul cu batul de stafeta ( in primul schimb )Alergatorul tine batul intre degetele mic si inelar ale mainii drepte, de capatul de jos.

Mana o aseaza langa linia de start, sprijinindu-se de pista cu degetul mare, intr-o parte, si cu

degetul aratator si mijlociu in cealalta.

Starul celui care primeste stafeta

Sportivul asaza piciorul stang inainte si se sprjina cu mana dreapta pe sol.Lasa capulin jos si priveste cum se apropie transmitatorul de linia de control.La inceput aceasta pozitiea capului ingreuneaza intrucat observarea partenerului, in schimb usureaza miscarile in

momentul inceperii alergarii.Miscarea capului in directia alergarii usureaza mentinerea

echilibrului, in timp de miscarea capuilui transversal duce la pierderea echilibrului si poate

constitui o cauza de descalificare a echipei, in cazul trecerii pe culoarul vecin.

Determinarea distantei de la linia spatiului de schimb la linia de control

Transmiterea batului de stafeta trebuie sa se faca cu viteza maxima pe care alergatorulpoate s-o dezvolte in spatiul de schimb.Transmitatorul trebuie sa se apropie de primitor la

1,1- 1,3 m in monetul cand acesta din urma se va afla la 1 m de linia care marcheaza

terminarea spatiului de schimb.Prin urmare, pana in momentul transmiterii, primitorul va

parcurge 19 m, iar transmitatorul va alerga in acest spatiu 17,7- 17,9 m.

3.4. Metoda pregatirii alergarii de stafeta 4X400 m plat

Invatarea alergarii de stafeta se face in urmatoarea succesiune:

Tema I Crearea unei imagini corecte despre tehnica alergarii de stafeta

Inainte de a incepe invatarea tehnicii transmiterii batului de stafeta este bine sa se

explice elevilor importanta probei, vorbind in general despre toate stafetele si despre

particularitatile fiecareia.Cu ajutorul filmelor ciclice li se va prezenta tehnica celor mai

buni alergatori.Abia dupa aceea se va arata transmiterea batului de stafeta, prin proiectii

cu viteza diferita.Apoi urmeaza demonstarea transmiterii batului de stafeta in spatiul de

20 m, cu viteza maxima.Se va explica elevilor cat de importanta este transmiterea cu

precizie a batului de stafeta pentru realizarea unor rezultate sportive inalte.

Tema a-II-a Invatarea tehnicii transmiterii batului de stafeta Cand invatarea se face in grup, elevii trebuie sa fie asezati pe doua randuri, in

coloana cate doi, la un pas si jumatate unul de altul si la o jumatate de pas distanta catre

stanga.elevii care se afla in randul doi tin in mana dreapta batul de stafeta,apucandu-l de

capatul de jos.La comanda, elevii aflati in randul intai duc mana stanga intinsa inapoi

pentru a primi stafeta, iar cei care se afla in randul al doilea,dupa un interval de la

comanda speciala,transmit batul astfel incat partea dorsala a palmei sa atinga palma

celui care primeste.Dupa transmiterea batului, elevii fac o intoarcere de 180 grade

sischimba rolurile.Tema a-III-a Transmiterea batului de stafeta cu viteza maxima in spatiul deschimb Precizia miscarilor la transmiterea stafetei cu viteza maxima joaca un rol

hotarator in obtinerea performantelor superioare.Mijlocul principal pentru rezolvarea

acestei sarcini este parcurgerea distantei complete de catre intreaga

echipa.Parcurgerea repetata a distantei este insa obositoare; de aceea, pentru a obtine o

transmitere precisa, trebuie sa se repete de mai mult ori doar acest element de tehnica.

Mijloacele de baza :

Descriera variantelor stafetei.

Demonstratea si explicarea tehnicii alergarii.

Tinerea batului.

Din stand transmiterea batului din mana dreapta in mana stanga pregatita.

Idem, din mana stanga in mana dreapta.

Transmiterea stafetei pe loc in mana intinsa la semnal.

Transmitere din mana dreapta in mana stanga si din mana stanga in mana dreapta,

din mers.Mana pentru preluare este dusa intai mai devreme, iar dupa aceea la semnal. Transmitere din alergare usoara.

Transmiterea stafetei pe culoar, intr-un ritm mai rapid.

Luarea pozitiei de start.

Starturi repetate pe culoar in linie dreapta.

Starturi repetate la iesirea din turnanta.

Starturi repetate la intrarea in turnanta. Starturi repetate, observand partenerul.Sarcinile :1. Crearea unei reprezentari despre tehnica stafetei.

2. Invatarea tehnicii transmiterii batului.3. Invatarea startului de catre cel care preia batul de stafeta.4. Determinarea distantei de la inceputul spatiului de schimb pana la linia de control pentrufiecare pereche pe alergatori.Mijloacele ajutatoare pentru perfectionarea tehnicii si corectarea greselilor :

Prezentarea cu ajutorul fotografiilor, chinogramelor si filmelor ciclice.

Repetarea executarii dupa explicare prealabila.

Starturi si alergare pe o linie marcata. CAPITOLUL 4. ConcluziiDinamica impetioasa a performantei sportive pe plan mondial din ultimii douazeci de ani, pe care putine domenii ale cunoasterii au inregistrat-o, s-a bazat pe ipoteze noi si in acelasi timp a provocat o continua primenire a solutiilor si a metodologiei antrenamentului sportiv. Activitatea sportiva din tara noastra nu putea ramane in afara acestui proces de rafinare a gandirii si interpretarii concursului si antrenamentului intr-o maniera moderna. Scoala sportiva romaneasca, ambitioasa, a inteles ca lupta pentru suprematie in arena internationala trebuie sustinuta de cercetarea stiintifica.

Legile concursului si antrenamentului sportiv sunt aceleasi, indiferent de coordonatele geografice, politice, economice si sociale in care se desfasoara. Eventualele diferente si nuante de interpretare care s-ar putea semnala in teoria si practica sportului de pretutindeni rezulta doar din ignorarea sau eludarea acestor legitati. Cercetarea din domeniul sportului din Romania si-a propus sa le aplice la conditiile noastre concrete, pe de o parte, si sa le completeze, de va fi necesar, pe de alta parte. Scoala sportiva romaneasca a facut o astfel de tentativa, izbutind sa-si afle propriul drum, sa-si creeze propria teorie, pe care 15 ani de practica au verificat-o, consacrand-o definitiv.

Capacitatea de performanta difera de la sportiv la sportiv. Fiecare subiect o percepe diferit in functie de posibilitatile organismului si a factorii externi. Capacitatea de performanta este conditionata ca factorii ca: aptitidini, atitudini, ambianta si antrenament sportiv. Cei 4 factori sunt in stransa legatura intre ei. Daca factorii nu comunica , se poate produce un dezechilibru in cariera sporivului . Capacitatea de performanta se prezinta ca un rezultat al interactinii unor sisteme biologice, psihice si educationale, exprimat printr-o manifestare complexa a disponibilitatilor sportivului, matarializata in performante sportive.

Performanta poate fi obtinuta numai daca antrenorul colaboreaza cu specialistii.

BIBLIOGFAFIE

Dragnea Adrian- Unele aspecte privind structura si organizarea sistemului de organizare

compexa in antrenamentul sportiv de inalta performanta (1988);

Dragnea Adrian- Teoria antrenamentului sportiv (1989);

Dragnea Adrian- Antrenamentul sportiv. Teorie si metodologie (1993);

Dragnea Adrian- Teoria si metodica dezvoltarii calitatilor motrice;

Dragnea Adrian- Dimensiuni obiective si subiective ale capacitatii de performanta (1994);

Siclovan Ion- Teoria si metodica antrenamentului sportiv (1994);

Bota Cornelia- Fiziologia educatiei fizice si sportului (1994);

Carstea Gheorghe- Teoria si metodica educatiei fizice si sportului;

Epuran Mihai - Norghian Valentina- Psihologia educatiei fizice si sportului (1994).

PAGE 32