Sinergie SocialăCultura Post-Mioritică

1

Introducere

18 iulie 2013, ora 20:37, s. Hîrbovăţul Vechi, r. Anenii Noi, 50 km sud de capitala Moldovei.

Nenea Vasile discută cu Grigore la poarta acestuia, despre situaţia economică şi politică din ţară.

- Măi Grigore, iaca matincă niş poamă n-o să mai avem anul aşesta, iac amu vin de la jie, şi multă roadă o fost deja distrusă de gheaţă. Da la mata cum e poama?

- Ei da cum? Tot aşa, că ieri o plouat toată Serindrea până la Fîrlădeni încolo, da pe sotele lui Ion ap în gerene o plouat cu ghiaţă cât oul de mare şi i-o stricat tăt păpuşoiu, aişea la hectarele noastre oleacă mai puţin, da tot îi stricată...

- Dacă mai dă o ploaie di asta, ap eu nu ştiu şi o să mâncăm la iarnă... Da şi nu aruncă nişte rachete în norii eştea?

- Ei care rachete, şi cu tine? Tu nu vezi că ei nică nu fac? Tătă ziua stau şi-ş rod fundurile pe scaune şi se mai gândesc de unde să mai fure!

- Ap iaca, o vrut cu democraţii…- Democraţi, comunişti, liberali toţi sunt un drac...- E da şi, cu comuniştii nu era mai ghini?- Păi cu comuniştii şeia era ghini, da aeştia di amu îs nişte bandiţi, da ei tăţi fură, dam nu

mai ştium cum să jefuiască ţara asta...- Sărăşie mare şi nevoi, iaca dam niş nu mai ştiu şine o rămas în satu ista, tăţi se duc pe la

Italia, ş-apu iaca vin cu bani şi se stroesc toţi aici în deal la garaj, nişte căsoace mari ca la europeni...

- Dap şi o sa faşi în ţara asta? De lucru nui, zarplăţile şi pensiile îs mişi, şi să faşi aişi? N-ai şi faşi, niş la medic nu te poţi duşi dacă n-ai o gâscă în torbă! Da tineretu ista lasă să se ducă la Italia, să vadă lumea, şapu dam poate ei vor faşi şeva!

- Iaca acum o săptămână o venit unul de la Italia cu maşina şi ieri o făcut avarie pe trasă cu o altă maşină... Tânăr băitan era...

- Da, e straşnic, am auzit de asta. Păi iată, niş poliţia nu lucrează la noi ca să facă ordine pe străzi, toţi ganesc maşinele este... şapu iaca şi avem...

- Da Grigore, îţi vine să-ţi iai lumea în cap şi să te duci din ţara asta, da la vârsta asta damu şini să te mai ea...

- Iaca matinca numai moartea o să ne iei degrabă pe noi...

Asemenea tipaje de discuţie şi mârâială par a fi un trend în societatea noastră, e un fel de „lepră” lingvistică, le întâlnim oriunde în societate, la bucătărie, în beciuri sau crâşme, pe străzi, în pieţe, printre rândurile de vie, prin tot felul de adunări civice, în şcoli, în secţiile sportive sau cele de poliţie, în clinici şi la morgă, peste tot! Chiar şi în mediile intelectuale găsim aceleaşi tipare de discuţie, doar că sunt îmbrăcate într-un limbaj mai mai academic. Aşa numiţii “intelectuali şi experţi”, care sunt invitaţi permanent la TV pentru a ne da explicaţii la ceea ce se întmplă în societate, exprimă aceleaşi opinii populare, doar că manifestă gesturi de superioritate şi încredere, îmbinate cu neologisme pe care singuri nu le înţeleg şi rostesc anumite fraze economice sau politice atât de copiate, încât îţi poţi da seama pagina şi cartea

2

din care au fost citate. În fond, analiza lor este la fel de superficială ca şi opinia masei, diferenţa o constituie doar neologismele şi cuvintele de specialitate. Aceeaşi lepră lingvistică şi bolnăvicioasă este utilizată de întreaga societate, cu excepţia unora care mai citesc literatură motvaţională şi dezvoltare personală, dar şi aceştia riscă să devină idioţi căci încep să zâmbească cronic fără un fundament spiritual sau material şi aşteaptă să se întâmple miracole.

Probabil această lamentare este o formă de terapie şi de purificare sufletească, o descărcare emoţională, un act de catharsis sau de curăţire a karmei. Uneori am impresia că e vorba de o baladă populară, sau e o competiţie naţională “cine mârâe mau mult şi mai patetic”. Grecii îşi manifestau flustrările existenţiale prin intermediul teatrului dramatic. Pentru ei, conştientizarea a tragediei existenţiale era un impuls în dezvoltarea artei şi a filosofiei, însă pentru noi, e un impuls în dezvoltarea bocetului colectiv. Asta e ceea ce ne uneşte, e ceea ce ne face să ne simţim că aparţinem unei comunităţi sau a unei mari familii, e ceva organic. Cine nu boceşte, e un trădător de neam şi patrie, şi e trimis direct la psihiatrie. Bolnavii de acolo trebuie eliberaţi, sunt unicii care ne pot trezi la viaţă. Dacă până azi încă n-ai reuşit să te plângi de viaţă, probabil mai ai şansa să o faci, asta dacă doreşti să eviţi spitalul şi să fii etichetat ca fiind om normal şi acceptat în societate.

Ar fi o idee pentru Ministerul Culturii de a organiza un “Festival al Mârâielilor”. Cu siguranţă, la acest capitol avem foarte multe talente! Până la urmă, cred că mârâiala ne reprezintă cel mai bine ca popor!

Toţi moldovenii, de la mic la mare, de la ţărani la politicieni, fac acrobaţii pe vârful limbii cu aceleaşi cuvinte cheie: sărăcie, corupţie, cumătrism, birocraţie, mafie, hoţie, etc. Profesioniştii în mârâială poat chiar combina mai multe cuvinte simultan: salariile sunt mici, imposibil de locuit în această ţară, statul este vinovat, statul nu se implică, statul nu ne sprijină, administraţia publică locală este indiferentă, nimeni n-a răspuns solicitărilor noastre, nimeni nu mătură, în Moldova este imposibil să faci afacere, nu sunt create condiţii optime de muncă, drumuri proaste, tinerii n-au viitor în această ţară şi acest şir poate continua la nesfârşit. Defapt poate continua doar până la sfârşitul lumii,căci toată lumea deja o aşteaptă cu nerăbdare, însă şi aici ghinion, se tot amână.

Cineva poate zice: “Da şi, nu-i drept?” – „Caneşna câ-i drept” Dar nu se conştientizează care este consicenţa acestui limbaj specific morţilor aflaţi în viaţă. Această mârâială pare a fi o descriere directă a realităţii, dar totuşi ceva mai distrugător pentru societatea noastră, decât aceast limbaj nimic nu poate fi. Limbajul generază emoţii, emoţiile generează acţiuni şi acţiunile construesc realitatea în care trăim. În zona mârâielii şi al bocetului social, unde întreaga comunitate este focusat pe probleme, dar nu pe soluţii, este o imposibilitate logică şi ontologică de a exista cel mai mic proces de dezvoltare.

Nu e o noutate ştiinţifică că moldovenii îşi doresc o viaţă mai bună, o dezvoltare economică, un progres socio-cultural. Moldovenii sunt obişnuiţi să arate cu degetul spre Europa, ca model de societate, la fel cum copii îl privesc pe Spider Man şi vor să devină ca el. Mai puţine filme pentru copii şi mai puţină propagandă mediocră pentru maturi şi atunci cu toţii vom avea o minte mai sănătoasă.

3

Ce soluţii vede societate şi aşa numiţii experţi locali pentru a realiza o creştere economică?

Am auzit o mulţime de idei, dar toate se reduc la trei soluţii generale: reforme instituţionale, integrare geopolitică sau schimbarea guvernului. Aceste soluţii sunt cele mai mai bune idei care poat să le genereze un creier mediocru şi cele mai proaste care iar putea fi trecut prin mitea lui Platon, Voltaiere, sau Jacque Fresco.

În cel mai bun caz, ele pot fi doar ultimele schimbări suplimentare la o strategie bine realizată.

1. Efectul reformelor chiar reprezintă o glumă serioasă. Reformele niciodată nu produc schimbări sociale, reformele sunt doar produsul schimbărilor sociale. Iar schimbarea socială este generată de schimbări culturale şi softuri mentale. Reforma reprezintă doar nişte schimbări de exterior a unei structure sociale. Poţi vopsi mucegaiul cu var, dar aceasta nu înseamnă că ai înlăturat mucegaiul, în scurt timp va reapărea din nou. Defapt, însăşi conceptual de reformă trimite la idea că e vorba de schimbarea unei forme, dar nu şi conţinutul, iar conţinutul este cultura, iar cultura generează nivelul economic.

2. Beneficiul economic al unei integrări geopolitice la fel reprezintă un mit social. Acei care cunosc cât de puţin care sunt forţele unei dezvoltări sociale, înţeleg destul de bine aceste aberaţii. Unii politicieni o ştiu şi ei, dar întrucât ei reprezinte alte interese economice o fac pe nebunii, iar alţi politicieni chiar o cred sincer. Societatea are o imagine că odată cu o integrare geopolitică (în Est sau West), se vor diminua multe din probleme noastre şi Moldova va intra într-o perioadă de aur cu infrastructură dezvoltată, cu nivel econimic de trai ridicat, locuri de muncă şi familii fericite.

Ideea beneficiilor dezvoltării socio-economice în urma integrărilor geopolitice sunt nişte decoraţiuni politice care colorează programele electorale, căci strategii partidelor politice nu au alte idei de umplutura a programelor de partid. Păi omului trebuie ceva să-i promiţi? Iar dacă nu ai idei, e mai simplu să vorbeşti demagogii cu beneficiile integrării. Pe moment, ea îndeplineşte aceeaşi funcţie ca şi pastilele de valeriana sau cum vorbea K. Marx despre funcţia religiei - opium pentru popor. Această idee e unica speranţă ce-i mai ţine în viaţă pe moldoveni. Şi e o emoţie pozitivă totuşi când visezi la o Moldovă europeană.

Problema nu constă în alegerea unui vector de integrare, putem să ne întegrăm şi în uniunea marţiană sau să faci coaliţii cu alte civilizaţii extraterestre. Problema cea gravă e că societatea din lipsă de inteligenţă şi a spiritului critic, nu prea intueşte esenţa şi factorii unui proces de dezvoltare socio-economică, adică acele mecanisme care cu adevărat au puterea de a dezvolta societatea. Pe baza acestei lipse de inteligenţe, guvernanţii prosteşte societatea cu poveştile lui Moş Crăciun, cu toate că, nici ei, nu posedă o inteligenţă mai superioară sau arta de a gândi strategic şi se prostesc şi pe ei înşişi. Când eram mic credeam că daca voi mânca aripi de pui, atunci îmi vor creşte şi mie aripi. Moldovenii cred în mod naiv că o integrare geopolitică le va ridica nivelul de trai, le vor creşte aripi şi vor deveni în rând pe linie cu Germania sau Franţa.

4

3. Schimbarea guvernului este o altă idee de consolare. Mă bucur că deja unii au înţeles acest lucru că schimbarea guvernelor nu reprezintă o soluţie. Orcine ar ajunge acolo nu este nimic altceva decât un individ cu acelaşi produs cultural din acelaşi aluat din care au crescut şi alţii care au ajuns acolo. Se schimbă doar “nume şi prenume” la guvernare, dar rămâne acelaşi conţinut moral, intelectual şi cultural care vor genera aceleaşi acţiuni pe care le-au intreprins predecesorii. Chiar dacă există un tânăr politician intelectual, onest, cu ambiţii serioase şi cu dorinţe sincere de a face ceva pentru ţară, în drumul său spre vârful ierarhiei politice el este contaminat şi reeducat de actuala clasă politică, altfel nu are nicio şansă să ajungă în treptele superioare. Atunci când ajunge sus, el deja a şi uitat de scopul cu care a pornit. Îndemnurile electorale de a participa la vot pentru a decide soarta ţării este indentică cu situaţia când ai o fântănă cu apă stricată, dar ai posibilitatea să-ţi alegi cana cu care să bei.

Dacă îmi permiteţi, am să fiu Nostradamus pentru câteva clipe. Vă prezint o profeţie tulburătoare! Dacă continuăm cu aceleaşi credinţe politice şi cu soluţiile de mai sus, Moldova va rămâne „gaura neagra” a europeii până în 3014, atunci când va avea loc o nouă revoluţie cosmică.

Care este o soluţie alternativa? N-o cunosc. Şi chiar dacă aş cunoaşte, nu aş vorbi despre ea, întrucât ar putea reprezenta o idee utopică, s-ar putea transforma într-o simplă doctrină politică ca multe altele, ar putea genera mişcări civice la fel de idioate şi naive care au existat în istoriei, ar putea să continue să divizeze societatea, ar reprezenta pur şi simplu o idee. Este important să se înţeleagă că cele mai ieftine produse ale inteligenţei umane sunt doctrinele şi ideile politicie care garantează împlinirea tuturor. Îmi este vomă când mă gândesc la toate ideile politice care s-au perindat pe parcusul istoriei. Mi s-ar face vomă şi de mine dacă voi începe a scrie despre cum ar fi trebuit să stea lucrurile în societate şi care ar fi soluţiile politice pentru Moldova. Astfel că, ideile centrale a acestei lucrări se află în metamesajul cărţii şi doar pe alocuri vor fi expuse în mod direct, cu riscul de a proceda exact ca şi alţii pseudostrategi de doctrine politici pe care ia avut istoria care acum îmi generează acea vomă.

5

1. Relaţia dintre guvern, societatea civilă şi elita intelectuală

Ştim că sistemul social este format din două elemente majore: guvernul şi societatea civilă. În istoria omenirii, niciodata aceste două elemente n-au avut aceleaşi interese comune. Foarte puţine interese sunt comune, acestea rezumânduse poate doar la o idee nobilă că poporul pe care îl reprezentăm să supraveţuiască şi să iasă în evidenţă în faţa celorlalte popoare. Şi niciodată, guvernul n-a fost în slujba poporului, cei care au încercat să aducă guvernul în mâna poporului au fost decapitaţi. Guvernele au dorit mereu aceeaşi dorinţă acces şi control a cât mai multor resurse, iar societate pur şi simplu îşi doreşte o viaţă împlinită. Interesele indivizilor sunt diverse, cineva trăieşte pentru Dumnezeu, altul pentru artă, cineva pentru ştiinţă, şi altcineva pentru familie. Guvernul şi societatea civilă sunt pe post de parteneri aflate mereu în negociere. Eu, ca individ, îţi dau cunoştinţele mele din inginerie pentru aţi construi tancuri de care ai nevoie, iar tu mie îmi dai un laborator în care să-mi dezvolt pasiunea pentru cercetare şi ştiinţă. Eu îţi dau loialitate mea pentru guvernul tău, iar tu îmi dai parcuri şi drumuri amenajate. Eu îţi dau munca mea pentru industriile şi corporaţiile pe care le aperi, tu îmi oferi confort material etc.

În negociere dacă dai mai mult, primeşti mai mult. Guvernele societăţilor dezvoltate, dau mai mult societăţii pentru a predispune societate să-şi dea forţa fizică şi intelectuală în interesul guvernului. De exemplu, acest lucru l-au înţeles şi o bună parte dintre angajatori (mai puţin cei de la noi) dacă oferi confort şi un climat psiho-emoţional pozitiv tu primeşti de la angajat o productivitate mult mai înaltă. Dar acest mecanism funcţionează doar în acelese sisteme unde societatea este una activă şi dominată de interese şi obiective personale. Dacă societatea este una pasivă, moartă şi indiferentă, atunci ea nu poate oferi nimic guvernului, prin urmare guvernului nu-i poate oferi nimic societăţii. Guvernul rămâne activ doar pentru sine înuşi şi încearcă să extragă şi să controleze ultimele rezurse ale societăţii şi chiar dacă îi extrage şi inima, societatea rămâne pasivă, căci doar unui mort când îi extragi inima el nu reacţionează.

Gândul tipic a unui moldovean e de genul următor: cum pot să mă dezvolt în această societate dacă guvernul nu-mi crează condiţii şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională şi să am parte de un trai decent? Formula este elaborată în mod greşit. Guvernele niciodată nu a avut acest interes. În cel mai bun caz guvernele au investit în dezvoltarea societăţii cu avans, iar aceste investiţii trebuiau recuperate. Dacă un guvern are nevoie de tehnică militară inovativă el va investi în dezvoltarea fizicii şi inginerii pentru a creşte o generaţie de intelectuali care să-i furnizeze noile invenţii militare. Iar această strategie va fi posibiliă de aplicat doar dacă în bugetul statului sunt suficiente resurse pentru a face o investiţie cu avans. În societăţile sărace care nu-şi permit asemenea investiţii, pârghia dezvoltării se află la societatea civilă. Întregul occident s-a dezvoltat de-a lungul secolelor pe acest principiu. Nici-un filosof sau om de ştiinţă n-a fost produsul unui guvern. Fiecare om de ştiinţă îşi construia din mijloace personale propriul laborator şi la fel pe cont propriu îşi realiza investigaţiile. Ulterior, intra în atenţia guvernului, întrucât le-ar fi de mare utilitate să-şi dezvolte tehnica militară. Aceştia erau cumpăraţi de către guvern pentru ai sluji în propriile interese sau pentru corporaţiile care sprijină guvernul. Guvernul sau corporaţiile îi oferă la dispoziţie toate resursele de care are nevoie pentru a

6

inventa bomba atomică (cazul Einstein). Şi acest model de evoluţie a lucrurilor se referă la orice sferă socială. Societate a creat anumite valori materiale sau spirituale, iar guvernul le-a dezvoltat şi le-a valorificat în interese personale pentru a-şi mări resursele guvernamentale sau ale corporaţiilor, ulterior aceşti îşi permiteau din bugetele deţinute să investească în societate pentru a obţine şi mai mult.

Mesaj pentru moldoveni: nu aşteptaţi niciodată ca guvernul să vă ofere oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională, nu aşteptaţi să vă deschidă laboratoare de cercetare, universităţi modernizate, biblioteci, stagii de practică eficiente, locuri de muncă etc. Guvernele n-au avut niciodată acest interes, iar guvernul nostru nu poate risca cu o asemenea investiţie cu avans, nu are siguranţa că va reuşi să scoată aceste investiţii din voi. Fiţi autonomi şi pe cont propriu, creaţivă propriile laboratoare, organizaţii, companii, reviste, cercuri de pasiuni etc. Doar atunci guvernului îi poate veni muza să investească în continuare în voi şi să vă ofere condiţii mai bune, dar totuşi pentru ai sluji anumite interese. Este important să ne dezvoltăm în mod natural şi organic, majoritatea societăţilor s-au dezvoltat pe acest principiu. Iar savanţii, care pentru o societate reprezintă motorul dezvoltării economiei n-ar mai trebuie să aştepte investiţii în ştiinţă din partea guvernului, dar pe cont propriu să-şi amenajeze laboratoarele, astfel cum o făceau savanţii iluminişti ai occidentului. Sântem rămaşi în urmă cu câteva secole, astfel că trebuie să creştem în mod natural prin toate etapele. Cerinţele moldoveanului sunt absurde, este la fel cum un copil ar dori instantaneu să devină matur fără să treacă prin perioadă adolescentină. Noi ca societate suntem la începutul adolescenţei şi trebuie să trecem prin această perioadă, ceea ce alte societăţi demult au trecut prin ea. Nu trebuie să ne comparăm cu nivelele de dezvoltare ale altor societăţi. Fiecare societate îşi are legile ei organice de dezvoltare. La acest subiect, voi cita câteva fragmente din Publicistica lui Eminescu „Tinereţea unei rase nu atarnă de secolii pe care i-a trăit pe Pămant. Orice popor care n-a ajuns, incă, la o deplină dezvoltare, care n-a trecut incă prin corupţia şi mizeriile ce leaduce cu sine o civilizaţie inaltă, dar in decadenţă, e un popor tanăr. La popoarele tinere se va constata un fel de identitate organică. [...] O incrucişare cu o altă rasă, asemenea tanără, dă un rezultat nou, in care aptitudinile amundurora se impreună intr-o formă nouă, vitală. Amestecul, insă, dintre o rasă imbătranită şi una tanără dă aceleaşi rezultate pe care le dă căsătoria intre moşnegi şi femei tinere: copii inchirciţi, mărginiţi, predispuşi spre morbiditate. Iar ceea ce este fizic adevărat e [şi] intelectual şi moraliceşte adevărat. Spiritele sunt morbide: de-acolo substituţia a orice activitate intelectuală adevărată prin viclenie, tertip şi minciună”1 Civilizaţia adevărată a unui popor consistă nu in adoptarea cu deridicata de legi, forme, instituţii, haine străine. Ea consistă in dezvoltarea naturală, organică, a puterilor proprii, a propriilor facultăţi ale sale. Nu există o civilizaţie umană generală, accesibilă tuturor oamenilor in acelaş grad şi in acelaş chip, ci fiecare popor [i]şi are civilizaţia sa proprie, deşi in ea intră o mulţime de elemente comune şi altor popoare. Din rădăcini proprii, din adancime proprii, răsare civilizaţia adevărată a unui popor barbar; nu din maimuţarea obiceielor străine, limbelor străine, instituţiunilor străine.2 Poporul nostru, care se află încă la o fază de tinereţe, se lasă fecundată de cultura unei civilizaţii îmbătrânite, în cele din urmă rezultă un comportament schilodit şi oligofren. Resursele sociale sunt mici, dar aşteptările sunt la fel de înalte ca şi societăţile occidentale, în cele din urmă survine depresia socială, lamentarea, pasivitatea şi schizofrenia socio-culturală. Atunci când aşteptările sunt mult mai mari decât posibilităţile pe care le ai, ce tip de comportament adopi? Renunţi şi devii pasiv total, rămâi doar cu o lebră lingvistică care înjură toată lumea.

1 Nu ne indoim că distingerea…, Timpul, 1 august 1881, in Opere, vol. XII, pag. 272, 2732 Pseudo-Romanul in semibarbaria lui…, Timpul, 25 octombrie 1881, in Opere, vol. XII, pag. 378-379

7

Atâta timp cât societatea nu-şi va asuma o doză majoră de responsabilitatea pentru situaţia socio-economică din ţară, atâta timp guvernul va fi şi el impotent. Mai exact, în mod organic şi natural guvernul se izolează şi se rupe de societate şi rămâne funcţional doar pentru sine însuşi, realizânduşi propriile interese. Ar fi bine să depăşim opinia extremă precum că autărităţile reprezintă doar un grup mafiot (defapt, uneori acest lucru e de la sine înţeles, că din acest motiv e şi guvern). Totuşi, înaintează şi ei nişte iniţiative pentru societate, chiar dacă sunt minore, făcute pentru ochiul presei sau pentru că pregătesc teritoriul unei noi corporaţii. E rentabil să dezvolţi economia unei societăţi în primul rând pentru corporaţii, şi în al doilea rând au de câştigat cetăţenii. Dacă societatea nu are bani, atunci nici corporaţiile nu au pieţi de desfacere. Dar şi societăţile sărace sunt în afantajul corporaţiilor, aici forţa de muncă e mult mai ieftină, deci orice formulă e doar în avantajul corporaţiilor, atâta timp cât sunt şi societăţi bogate unde pot să-şi vândă producţia. Dacă cineva se gândeşte să investească în infrastructura şi economia naţională, atunci e un semn clar că cineva doreşte să facă un business.

Trebui să recunoaştem că din partea statului există anumite încercări de a realiza un progres social, cel puţin la nivel declarativ şi proiecte scrise, (indiferent cu ce interese se face acest lucru) însă efectele lor sunt aproape invizibile. Societate nu simte mare lucru din partea statului, indiferent de guvern, prim urmare, este acuzat de trândăvie! Pe de altă parte, istoria lumii nu prea cunoaşte guvernări oneste. E aproape o lege a naturii umane: puterea şi onestitatea sunt nişte chestiuni contradictorii la nivel valoric, în rest, e doar un teatru politic cu noţiuni de dreptate, egalitate sau democraţie. Societăţile înalt dezvoltate nu se datorează unor guvernări oneste, necorupte şi cu intenţii frumoase pentru popor. În orice societatea, guvernul îşi utilizează masele în interesele proprii. Diferenţa dintre ele este doar gradul de încălcarea a bunului simţ şi echitabilitatea parteneriatului. Atunci cum au reuşit ca aceste societăţi să se dezvolte? Un răspuns cât se poate de simplu: nu guvernul este acela care crează bogăţia unui stat, dar societatea. Dar, oare aceasta nu era şi aşa evident că societatea crează bugetul? Nu, semnificaţia ideii este alta decât percepţia comună că societatea este pusă la muncă şi reglementată de către guvern. Societatea este un sistem organic, care singură îşi generează bogăţia, indiferent de poziţia guvernului şi interesele acestuia. Guvernul doar stabileşte anumite reguli de joc şi poate să stimuleze şi să valorifice ceea ce indivizii crează. Ba mai mult ca atât, guvernul este ceea ce este şi societatea, căci este generat de ea. O gâină va naşte puişori de găini, o pisică va naşte pui de pisici, şi o societate corupta va naşte un guvern corupt. Nu schimbaţi guvernele, schimbaţi societatea, apoi se vor schimba şi calitatea guvernelor. Dar mai exact, nu societatea, dar indivizii care formează societatea. Osho menţiona că societatea nu poate fi schimbată, e un concept abstract, doar indivizii pot fi schimbaţi. Dar pentru a nu cădea în extreme, nu vom deresponsabiliza guvernul, căci totuşi o funie poate fi mişcată ondulatoriu din ambele capete. Guvernul are posibilitatea de a schimba şi dezvolta o societate, doar dacă (guvernul) este suficient de inteligent. Dar acest lucru e puţin propabil să se întâmple, dacă însaşi societatea este una mediocră şi fără cultură intelectuală. Ţările înalt dezvoltate au avut în primul rând o cultură socială pregătită pentru crearea bunurilor economice, iar guvernul (prin valorificarea potenţialului intelectual) doar a intensificat procesul economic şi a dictat vectorii de dezvoltare. Doar că, paralel cu aceasta, îşi utilizau masele şi în interesele oligarhilor şi corporaţiilor sau a celor grupuri umane care au precedat corporaţiilor.

8

Problema autorităţilor noastre nu este aceea că sunt indiferenţi faţă de popor, corupţi sau mafioţi, dar pur şi simplu sunt şi ei nişte „analfabeţi” intelectuali şi ignoră utilizarea acestui mega-aparat numit creier, sau poate că încă n-au învăţat cum să-l utilizeze. Au nevoie probabil de un manual cu instrucţiuni. Sistemele lor de gândire pot concura cu gândirea adolescenţilor gangsteri din suburbiile oraşelor americane. Cu toate că şi aceşti gangsteri au anumite principii de gândire mult mai profunde. Atât societatea, cât şi autorităţile noastre, nici nu prea intuesc despre modalitatea de funcţionare a unui mecanism social, dar nu să mai vorbim de o abordare ştiinţifică. Nu poţi să repari un calculator sau să-i îmbunătăţeşti caracteristicile tehnice, fără să-i cunoşti structura internă a acestuia şi modalitatea de funcţionare. La fel şi societatea, nu poţi s-o dezvolţi atâta timp cât nu ştii pe ce principii funcţionează. Nu e neapărat să cunoşti aceste principii de funcţionalitate ca pe formule matematice, dar este important să simţi sistemul social la un nivel mai subtil. Însă această simţirea sau intuiţie poate avea loc numai dacă există înalt grad de inteligenţă. Aici îmi amintesc de Socrate atunci când vorbea despre sistemul de guvernare al Atenei. ... ??????????

Ca relaţia dintre guvern şi societatea să fie una funcţionabilă mai avem nevoi de un liant sau un mecanism care să dinamizeze aceast parteneriat prin schimburi de bunuri şi servicii. Iar acest liant cu rol de dinamizare, mişcare şi dezvoltare o constitue elita intelectuală formată din oamenii de artă, filosofi şi oameni de ştiinţă. Elita intelectuală se naşte din sânul societăţii, aceştia au cunoştinţe cum pot fi exploatate resursele naturale, cum pot fi create arme, cum pot fi dezvoltate tehnologiile, cum poate fi controlată clima altor state, cum pot cuceri spaţiul cosmic, cum poate funcţionează omul, cum poate fi condusă o societate etc., Ulterior, această elită intelectuală este angajată în slujba guvernului, iar acum guvernul poate construi şcoli, spitale, tehnică, drumuri, infrastructură bunuri pentru societate, de la care se aşteaptă în schimb forţă de muncă fizică şi intelectuală, consumatorism şi loialitate pentru guvern şi ţară în caz de război. Pe lângă aceasta, guvernul învaţă de la această elită intelectuală strategii de dezvoltare socială, cum poate fi controlată şi manipulată cu instrumente mult mai abile decât cele utilizate în antichitate. În acelaşi timp, elita mai consultă guvernul cum poate avea loc aceste negocieri nescrsie dintre guvern şi

9

Guvern

Societatea

Negociere/schimb de interese

Elita

inte

lect

uală

societate astfel ca să fie evitate confruntările directe. Odată ce această elită intelectuală, care vine din rândurile societăţii, îşi pun la dispoziţie cunoştinţele lor guvernelor şi corporaţiilor, guvernele la rândul lor îşi sporesc veniturile, investesc în infrastructura socială, crează oportunităţi mult mai mare pentru a genera o nouă elită intelectuală şi tot aşa în continuare. Fără această elită intelectuală guvernele nu ar avea forţă să dezvolte societatea, pentru că ele nu ştiu cum să facă acest lucru, iar societate ar rămâne la stadiul de barbarism preistoric. Un alt adevăr mai dureros este că fiecare om de ştiinţă doreşte să-şi vadă descoperirile sale ştiinţifice utilizate în practică, iar această posibilitate îi poate oferi doar guvernul, însă cum guvernul niciodată nu a avut interese umane faţă de popor, ele investesc în tehnică militară, în producţie de tehnologii şi gadgeturi inutile pentru a le împinge spre consum şi doar o doză mică din cercetările ştiinţifice sunt direcţionate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai a omului, iar despre acest lucru am menţionat deja cu care scop este înfăptuit.

În istoria popoarelor observăm o legitate nescrisă. Nivelul de dezvoltare a unei societăţi este direct proporţional cu nivelul de cultură intelectuală a acestuia, altfel zis, cu rata de exploatare a creierului. Nimic nu s-a construit, nimic nu s-a invenitat, nimic nu s-a cucerit fără utilizarea creierului. Iar utilizarea creierului presupune o gimnastică a minţii, naşterea filosofiei şi a ştiinţei, obsesia faţă de gândire, meditaţie, analiză şi cercetare!

În ce măsură moldovenii sunt obsedaţi de gândire şi analiză, de cercetare şi descoperire, de învăţare şi experimentare, de filosofie şi ştiinţă, în ce măsură au reuşit să creeze o elită intelectuală? La această întrebare cred ar răspunde cel mai bine acest proverb popolar “Prost să fii, noroc să ai!”. Acest proverb este o programă setată în inconştientul colectiv. Ea ne crează o anumită atitudine reticentă faţă de cercetare, faţă de carte, faţă de muncă şi aşteptăm să ne cadă „mana cerească”. A avea „noroc” înseamnă să nu faci nimic, dar să primeşti ceva! De exemplu: ”N-am învăţat nimic pentru examen, dar am avut noroc că mi-a căzut cel mai uşor bilet”, “Nu prea fac mare treabă la locul meu de muncă, dar am noroc că directorul meu e bun”, „Nu mă abonez la internet, căci am norocul că vecini mei n-au parolă pentru WI-FI” etc. Îtreaga istorie şi cultură a moldovenilor s-a bazat pe acest „noroc” – Poate ne-a da cineva ceva fără a face nimic! Ştim doar să aşteptăm ajutoare umanitare din partea altor state sau organizaţii internaţionale. Aşteptăm ca soarta să se schimbe de la sine, iar în timp ce noi aşteptăm „norocul”, alte puteri politice îşi şterg picioarele de noi şi ne utilizează în calitate de „jucărie de buzunar” pentru calmarea nervilor. Poate am avea norocul să ne eliberăm de sclavia unor popoare! Poate am avea norocul să ne integrăm în UE! Poate odată cu aderare la UE sau Uniunea Vamală, am avea norocul şi noi de vremuri mai bune!

Marele civilizaţii nu s-au dezvoltate în baza „norocului”, n-au aşteptat „mana cerească” şi schimbarea de la sine, dar şi-au dat seama, că pe umerile lor port cel mai important instrument de dezvoltare şi resursă neexploarată – Creierul! Au băgat creierul în priză şi acesta a generat filosofia, i-au schimbat nişte setări şi a generat ştiinţa, apoi datele obţinute le-au aplicat în practică şi astfel au dezvoltat economia! Filosoful englez Francis Bacon menţiona încă în sec. al XVI-lea că „ştiinţa este putere”!

10

Dat fiind faptul că una din lozincile naţionale este “Prost să fii, noroc să ai” ne trezim că avem o societate mediocră, lipsită de o cultură şi elită intelectuală şi cu conducători stângaci în arta guvernării. Dar înainte de ai invinui pe ei, e cazul să ne învinuim pe noi, cel puţin din motive etice, căci societate generează elita şi nu guvernul.

În primul rând, nu avem o elită cu adevărat intelectuală activă, avem doar pseudointelectuali la nivel de gazetă şi literatură de bulevard. Guvernul nu are nevoie de ei, căci îşi au proştii lor. Nu avem oameni intelectuali cu greutate, avem doar plagiatori, papagali şi xerox! Avem câţva intelectuali cu potenţial enorm, dar ei sunt ascunşi prin bibliotecile lor personale şi îşi păstrează gândurile doar pentru ei. Chiar dacă guvernul i-ar identifica, nu cred să aibă cel puţin iluminarea că ar putea utiliza în dezvoltarea societăţii, dar în acelaşi timp să nu renunţe furtul statului.

Acest spaţiu dintre Prut şi Nistru n-a avut fericirea să genereze cel puţin o personalitate cu valoare intelectuală internaţională, iar acest fapt spune ceva despre gradul nostru de cultură academică! Poate că sunt nişte cuvinte prea dure la adresa noastră, dar e firesc să le percepem astfel. Nimănui nu-i place să se identifice cu calităţi negative. Nu vreau să zic că moldoveanul e prost, dar mai curând are un şir de complexe şi traume psiho-sociale, cultura mioritică pe care şi-a dezvoltat-o de-a lungu istoriei nu a încurajat cercetarea filosofică şi ştiinţifică a lumii, cultura spirituală a moldovenului a încurajat ignoranţă faţă de lumea materială. Dar dincolo de aceste complexe, există unui potenţial fizic şi intelectual, care nici nu se pune în discuţie. Atâta timp cât nu vom recunoaşte anumite adevăruri dure despre noi, vom continua să ne bălăcim în mizerie şi ignoranţă.

Recent eram într-o dispută cu câţiva concetăţeni moldoveni care încercau să demonstreze că totuşi avem personalităţi marcante, care au realizat invenţii ce sunt unicale în întreaga lume, dar pur şi simplu nu sunt mediatizaţi. Dacă mergem pe această logică, cu siguranţă putem găsi şi un Einstein în Mozambic, sau un Tesla în tribul Baroro, problema e că nu sunt aduşi în faţa publicului. Mai rămâne să ne mândrim cu recenta şi uimitoarea descoperire întâmplătoare (au avut noroc) a Academiei de Ştiinţă a Moldovei – ploşniţa Perillus Bioculatus, care papă gândacii de Colorado. Citez ştirea din 11.11.2013 de pe pagine web a AŞM “Cercetătorii moldoveni au descoperit, întâmplător, acum trei luni, pe meleagurile noastre, o ploşniţă care atacă paraziţii. Descoperirea a fost făcută după ce zeci de ani, specialiştii din mai multe ţări au încercat să adapteze pe meleagurile lor insecta ce populează America de Nord, însă fără succes.” 3

La fel de mediocru e să ne mândrim că avem 2 moldoveni care lucrează la Google, alţi 4 la Microsft, sau alţii care reuşesc să se realizeze peste hotare. Deasemenea, ne mândrim cu elevii noştri care se întorc cu medalii olimpice la matematică, sau că ai noştri învaţă mult mai bine decât englezii sau francezii. Aceste lucruri ar fi trebuit să fie nişte fenomene extrem de fireşti, dar nu act de mândrie şi eroism naţional, dar pentru nivelul nostru de cultură intelectuală evident că se alinează cu Gagarin sau Edison. Aceaste onoruri şi evlavie adusă celora cu asemenea reuşite (ceea ce în occident aceste reuşite reprezintă ceva banal), este un semn că recunoaştem şi ne percepem destul de jos pe scara intelectuală şi a performanţei.

3 http://www.asm.md/?go=noutati_detalii&n=5825&new_language=011

Totuşi, este bine că se mediatizează aceste reuşite, e o metodă de e ridica stima de sine a moldovenilor.

Este suficient să aruncăm o privire peste Prut, pentru a compara nivelul de dezvoltare socio-economică cu gradul de cultură intelectuală.

Românii au reuşit să nască mai multe nume internaţionale sau de utilitate mondială: Mircea Eliade, Emil Cioran, Henri Cuandă, Ştefan Lupaşcu, Basarab Nicolescu etc. Nu sunt nume de top 1 mondial, că nici Romania n-a ajuns printre puteri mondiale, dar a ridicat societate cel puţin la un nivel mediu, confor performanţelor intelectuale.

Aceste personalităţi reprezintă capul de vârf a întregii societăţii. O societate mediocră nu ar putea genera asemenea valori.

Gustav Le Bon, scrie în “Psihologia mulţimilor” că “Civilizaţiile de până acum au fost create şi îndrumate de către o mică aristocraţie intelectuală, niciodată de către mase”4. Acest lucru, desigur este valabil şi pentru popoare sau state. Unde avem mica noastră aristocraţie intelectuală care să ghideze întreaga societate? Avem o mică aristocraţie în parlament, dar defapt nici aristocraţi nu putem să-i numim, dar oligarhi, iar de intelectuali nici nu poate fi vorba. Dacă nu sunt intelectuali, nu sunt nici cârmaci pentru îndrumare! Dar de ce nu sunt intelectuali? Pentru că societatea e mediocră! De ce societatea e mediocră? Pentru că nu sunt intelectuali care să o dezvolte! O societate mediocră şi fără intelectuali nu poate genera valori spirituale şi materiale!

Dezvoltarea econimică nu depinde în mod direct de aceşti intelectuali, dar aceşti intelectuali pur şi simplu reprezintă un etalon al gradului de cultură intelectuală al unui popor! Iar intelectualitate, după cum am menţionat mai sus, este propulsorul dezvoltării economice şi nu invers. Unii zic că dacă societate ar vi dezvoltată economică, atunci ar fi condiţii optime pentru dezvoltare intelectualităţii. Însă cum poţi dezvolta economia şi tehnilogia dacă nu ai ştiinţă?

O colegă, care este profesoară de filosofie, mi-a relatat un caz jenant. La una din lecţiile vorbea despre filosofii occidentali şi cei români, la un moment dat un elev întreabă – dn. profesoară, da ziceţi-mi vă rog un filosof moldovean? Cu regret, ea n-a avut nici-un răspuns.

Pentru a găsi un ţap ispăşitor pentru această situaţie deplorabilă pe planul intelectualităţii, mulţi acuză Uniunea Sovietică, fie că a generat exodul intelectualilor peste Prut, fie că au fost deportaţi în Siberia. Un mit absurd care nici nu merită a fi analizat. Intelectualii respectivi pentru nemţi ar fi cel mult clasa muncitoare care mai citesc câte un ziar, pentru noi fireşte, erau nişte iluminaţi. Da, nu putem nega influenţă negativă a acestor exoduri, dar ea e nesemnificativă. D. Cantemir a zis foarte clar în Descrierea Moldovei, “De altminteri moldovenii nu numai că nu sînt iubitori de învăţătură, ci chiar le e urâtă la toţi”. 5Probabil la fel Uniunea Sovietică era vinovată de această situaţie de pe vremurile lui Cantemir. Cred că ar fi logic şi corect să acuzăm Uniunea Sovietică de toate probleme care au existat de la descălecatul 4 Psihologia Mulţimilor pag.65 Descrierea Moldovei. Pag 178

12

lui Dragoş Vodă pe câmpiile Moldovei până în prezent! Pare a fi o nebunie, dar aproape că aceasta se şi întâmplă! Dar nu, nu e cazul să acuzăm Uniune Sovietică că moldovenii nu erau iubitori de carte pe vremea lui Cantemir, căci însăşi autorul ediţiei din 1967 a Descrierei Moldovei, Constantin Măciucă, găseşte un alt ţap ispăşitor. Iată ce comentează la citatul lui Cantemir: “Această imputare făcută moldovenilor de rând este nedreaptă. Condiţiile social-politice au împiedicat răspândirea învăţăturii în rândul maselor. În secolul al XVII-lea, învăţământul căpătase oarecare extindere, prin înfiinţarea unor şcoli, pe care, însă, nu le frecventau decât fiii boierilor şi chiar dintre ei, un numar destul de mare îşi făceau studiile în Polonia.”6 Of... Scuze tradiţionale, pe grecii antici nu i-a impedicat nici sclavia să facă carte.

Deci, în acest spaţiu, între Prut şi Nistru, nu s-a ivit nicio personalitate cu un nume notoriu la nivel internaţional în domeniul intelectual (artă, literatură, filosofie sau ştiinţă) poate cu excepţia maestrului Eugen Doga.

Iar acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri, care este relaţa noastră cu creierul superior, cu neocortexul? Nu se pune problema că nu am fi capabili să facem ştiinţă, orice fiinţă umană poate face ştiinţă, restul ţine de tradiţie, valori, cultură, idealuri şi interese. Am simtome de diareie de la aşa numiţii analişti politici sau economici care apar pe micile noastre ecrane sau prin ziare şi pretind a fi elita intelectuală a societăţii şi încercă să facă o critică stupidă şi bolnăvicioasă a politicilor adoptate de guvern pentru dezvoltarea socio-economică a Moldovei. Cine ştie, poate eu am dereglări de digestie şi am nevoie urgent de un tratament medical... Finisez aceste pagini şi voi merge să mă tratez de diaree.

Dacă actuala componenţă a guvernului sau a parlamentului au o cultură intelectuală, atunci Ionel din clasa 4. care a luat un 10 la matematică, merită premiul Nobel. Autorităţile noastre sunt oligarhi, îmbrăcaţi în stofă de aristocrat şi simulează jocurile unei gândiri analitice şi strategice. Partea şi mai proastă al acestui aspect, este că nu avem nicio alternativă mai bună, putem schimba zeci de guverne, dar vom avea aceeaşi categorii de oameni, inapţi şi impotenţi de a înţelege principiile de dezvoltare socială. Vom schimba doar nume în funcţiile de conducere, dar nu şi abilităţile intelectuale. Unica mea aşteptare din partea guvernului este să-şi înroleze în “armata” lor cei mai buni intelectuali din ţară, pentru ai consulta cu creierului, nu cu aierele de lume interlopă, aceştia sunt buni pentru negogierile dintre guvern şi corporaţii sau între corporaţii.

Nu doar guvernul este inapt să înteleagă principiile dezvoltării sociale, dar şi societate se scaldă în tot felul de mituri, credinţe şi naivităţi absurde pe plan politic şi economic.

Avem un şablon stupid atunci când întâmpinăm anumite probleme sociale, moldovenii găsesc justificarea perfectă prin 4 cuvinte de aur: statul e de vină! Sau altă alternativă ar fi, după cum am mai zis, - Uniunea Sovietică! Acest lucru scoate la iveală că nici societate nu poate înţelege ce este un mecanism social şi care sunt principiile de funcţionare ale acestuia!

Funcţionarea unui organism social este aproape identică cu cea a unui organism biologic. Toate activităţile fiziologice ale unui organism sunt controlate sistemului nervos, însă,

6 Descrierea Moldovei Pag. 17813

în acelaşi timp fiecare organ şi fiecare celulă are capacitate de autocontrol, şi este responsabil de buna functionare a sa. Astfel, un organism biologic este sănătos prin funcţionarea concomitentă a tuturor organelor sub controlul sistemului nervos central (un fel de guvern), însă, acest organism nu va putea să se deplaseze în cazul în care doar creierul va fi activ, iar restul organelor paralizate sau pur si simplu în stare de pasivitate, evident organismul stă pe loc, iar organele fac grevă şi acuză crierul că noi nu ne mai mişcăm! Ceva similar se întâmplă şi cu societatea noastră!

E gunoi pe străzi- statul e de vină! Dar cine face mizerie pe stradă? 101 deputaţi aruncă gunoiul în curtea ta? Aaaa… vrei să zici că nu instalează tomberoane? Dar ai pentru cine instala? Întrebare retorică!

Corupţie înaltă - statul e de vină! Faptul că la nivel înalt există corupţie de proporţie, frăţie şi înţelegeri de cartel asta e clar, acest fenomen există în orice stat, dar dacă tu vii cu iniţiativă de a mitui profesorul cu 100$ pentru o notă mai bună, iar dupa aia te plângi că statul nu întreprinde măsuri pentru combaterea corupţiei, atunci trebuie să fii cel puţin uşor bolnav psihic.

Pieţe şi construcţii neaturizate – statul e de vină! Da, la nivel juridic există această problemă, dar cine fac aceste construcţii? Vecinul meu de la etajul 3 şi-a extins apartamentul cu 1 m. peste balcon, puţin probabil că aceasta se datorează unui guvernant care a venit la vecin şi ia sugerat o asemenea idee! Faptul că nu are autorizaţie, aceasta deja e o chestiune de altă natură.

Transport public cu oameni înghesuiţi – statul e de vină! Cândva primaul capitalei D. Chirtoacă a emis o ordonanţă cu privire la numărul maxim de 10 călători în picioare permis într-un maxi-taxi, dar parcă ai cu cine ordona... Moldoveanu se urcă şi pe acoperiş dacă e cazul! Societatea ar putea fi mult mai inteligentă cu administratorii de rută pentru a-şi cere singuri confortul! Dar dacă acceptă o asemenea alegere de a aşi stâlci oasele, atunci administratorii de rută nu au decât să profite din asta! Poate am avea norocul să avem mai multe mijloace de tarnsport pe linie...

Criminalitate în ţară- statul e de vină! Guvernanţii zilnic au grijă să telefoneze anumiţi gospodari de prin satele Moldovei şi să le sugereze să-şi mai ucidă nevasta, copii sau prietenii! Da, pare un argument absurd, dar aceasta ar trebui să fie logica cauzală.

Vecini gălăgioşi - statul e de vină! Deisgur că statul e de vină! La fiecare apartement avem nevoie de un carabinier pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice după orele 23.00, iar dacă un carabinier aude un perforator în casa unui locatar sau o muzică mai tare, imediat anunţă detaşamentul cu destinaţii speciale şi în câteva minute aceştia fac un asalt în apartamentul respectiv, iar locatarii sunt prinşi şi întemniţaţi! Acum vecinii pot dormi în linişte.

Dezordine la mine în cameră – statul e de vină! Culmea învinuirii!

Dacă s-ar face un studiu printre popoare, cetăţenii a cărui stat găsesc cel mai uşor ţap ispăşitor, atunci cu siguranţa Moldova va fi printre primele. Avem o atitudine foarte “nobilă” de

14

a arăta cu degetul. Dar aceasta e atât de absurd, precum un copil care a stricat un calculator şi ar zice că pisica e de vină.

Recent susţineam nişte discursuri publice pe aceeaşi chestiune, despre responsabilitatea socială şi am fost invinuit că apăr nelegiurile statului! Sunt sigur că vor ieşi alţii şi vor declara că sunt plătit de careva structuri politice pentru apărarea acestora! Cât de mult mă minunez în faţa logicii moldoveanului! E uimitor, e fascinant, e irezistibil! Prin această lucrare risc să-mi fac mai mulţi duşmani, atât din partea statului că i-am numit mediocri, cât şi din partea societăţii că pasez spre ei responsabilitatea socială.

Pentru a fi clară poziţia mea în legătură cu această problemă voi aduce câteva lămuriri.

Din perspectiva personală, atât societatea, cât şi statul se află ontologic într-o zonă de eroare logică, care mult prea puţini sunt conştienţi de forma şi conţinutul acestei erori! Este evident că undeva percepem că ceva nu e în regulă în societatea, că avem o disfuncţionalitate la nivel de sistem, însă anume cauzele pe care le invocăm, sunt departe de a fi numite cauze primare, sau în general dacă pot fi numite cauze! Scopul acestei lucrări este de a scoate în lumină această zonă de eroare, pentru a fi prezentate alte cauze fundamentale decât este obişnuită opinia publică de a învinui statul la stânga şi la dreapta, sau de a scormoli aceste cauze în legislaţia economică sau partide politice. Atât statul, cât şi societate, ar trebuie să schimbe anumite accente, pur şi simplu statul este un instrument prin care se pot implimenta accentele la care mă voi referi ulterior.

Principiile unui progres socio-economic se află dincolo de politicile strategice ale guvernului, dincolo de constituţie, dincolo de tot felul de legi şi coduri, dincolo de forţele de ordine, dincolo de politici majore ale statului, fie cele de integrare în Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală, etc. Toate acestea sunt doar mici cadre şi instrumente de dezvoltare socială şi funcţionează doar atunci când sunt construite şi elaborate în mod armonios, pornind de la rădăcinile sociale, adică de la nivelul „cuantic”! Un asemenea termen “ nivelul cuantic al societăţii” nu există în limbajul academic, dar am apelat la crearea acestuia pentru a exprima o realitate subtilă şi ascunsă al societăţii, analogic realităţii cuantice, care este o realitate ascunsă a lumii fizice. Această realitate ascunsă a lumii fizice nu poate fi detectată şi observată în mod direct. Şi această realitate, determină forma realităţii la nivelul macrofizic. Conceptul de “cuantic” este deci utilizat în sens metaforic şi nu unul ştiinţific, pentru a exprima o realitate ascunsă, un nivel social invizibil ce nu poate fi observată în mod direct, decât printr-o analiză foarte subtilă, ceea ce vom face în această lucrare.

Ceea ce determină progresul unul societăţi este softul mental pe care îl deţine o conştiinţă socială, sau matricea comportamental-culturală, aflată la nivelului “cuantic”. Ceea ce promit politicienii în campanii electorale de ridicarea nivelului de trai la standardele europene sunt nişte aberaţii. Nu poţi face nicio schimbare economică atâta timp cât nu schimbi softul mental al unei societăţi sau matricea culturală. Însă, guvernanţii noştri habar nu au ce este un soft mental sau pe ce principii funcţionează societate! Aceste accente ar trebuie reorientate – de la cadrul juridic şi administrativ, la cadrul soft-urilor mentale! În timpul apropiat statul nu va face nicio schimbare în acest sens, şi din aceste considerente, eu, ca membru al societăţii civile,

15

încerc pe cont propriu să schimb softurilor mentale, pentru a avea o societate mai bună, mai inteligentă, mai dezvoltată, indiferent de coloratura politică şi orientare geopolitică. Aceasta carte este doar un instrument! Este posibil, că această stare culturală şi socio-economică să fie confortabilă pentru anumite forţe interne sau externe, deaceea acele persoane care vor încerca să mişte carul din loc pe cont personal, vor întâmpina obstacole şi piedici din partea acelor forţe.

Cu strategiile aplicate la ora actuală, un progres socio-economic al Moldovei nu va fi realizată nici în următorii 500 ani. Însă pentru a realiza cei mai mici indici de dezvoltare socio-economică atunci aceasta poate fi realizată doar prin intermediul softului mental, şi aceasta nu mai devreme de 50 ani, iar cifra este cea mai optimistă!

Actualile strategii aplicate de guvern sunt total nefuncţionale şi absurde. Prin simpla citire a acestora îţi dai seama că sunt elaborate de nişte amatori în politică. Cu toate că nu-i putem invinovăţi de nimic, pentru că încearcă să facă şi ei tot ce e mai bun. Şi fac cea mai bună alegere la momentul actual, în funcţie de ceea ce sunt în stare! Un copil de 10 ani, dacă ridică o greutate maxim de 15 kg, atunci este cel mai bun rezultate pe care îl poate obţine, nu-i putem cere să ridice 240kg precum un campion olimpic.

Socrate spune să lăsăm zeii la o parte şi să ne preocupăm de fiinţa noastra, eu voi zice pe acelaşi ton să lăsăm politicienii la o parte şi să ne îngrijim singuri de viaţa noastră socială.

În capitolul ce urmează vom analiza două forme sau două perspective de analiză asupra sistemului socio-uman şi modul de funcţionare ale acestuia. Prima este o teorie modernă asupra structurii civilizaţii, redate de B. Kusîk şi I. Eakoveţ în lucrarea “Цивилизации: теория, история, диалог, будущее:” Vol. V şi a doua perspectivă a unei structuri umane este una personală. Ambele perspective manifestă elemente comune.

2. Structura civilizaţiei şi lanţul cauzal al bogăţiei materiale

Conform definiţiei date de B. Kusîk şi I. Eakoveţ “civilizaţia este cel mai înalt nivel de organizare şi dezvoltare a societăţii umane, atât pe planul logic, cât şi pe cel istoric.”7 Societatea are mai multe nivele de organizare.

7 Civilizatii pag. 2916

Primul nivel de organizare umană este familia. Familia reprezintă atomii sau cărămizele din care se formează o societate sau o civilizaţie. Aici se educă şi se dezvoltă noii membrii ai societăţii, care însuşesc abilităţile sociale şi valorile necesare pentru a se putea integra în sânul comunităţii de care face parte. Distrugerea familiei ar conduce la un animalism sălbatic, anarhie, dezordine sociale şi prăbuşirea civilizaţiei. Prin distrugerea familiei tradiţionale, poţi distruge un popor fără a apela la invazia militară.

Al doilea nivel de organizare umană este grupurile sociale. Oameni pot forma grupe sociale în dependenţă de mai mulţi factori sau criterii. Ei pot ajunge la o înţelegere de a se grupa şi locui împreună într-un anumit arial geografic, formând astfel sate sau oraşe. Sau doresc de a realiza o activitate comună, în beneficiul tuturor şi astfel formează organizaţii, companii sau instituţii, sau se unesc pentru idei şi convingeri politice formând astfel mişcări civice sau partide politice.

Al treila nivel de organizare umană o constitue etnia sau naţiunea. Membrii unei etnii sau naţiuni sunt uniţi de anumite elemente comune, chiar dacă între ei există şi multe diferenţe. Elemenetele comune ar fi cele ca limba vorbită, modul de viaţă, obiceirui, tradiţii, istorie şi credinţă comună. Este important de specificat că o etnie sau naţiune nu este neapărat unită de graniţile unui stat. Etnia sau naţiunea poate exista şi fără un teritoriu personal cum a fost cazul evreilor de lacucerirea Romană şi căderea Templului lui Solomon în an. 76, până în anul 1946 atunci când au primit pământurile natale înapoi şi s-a constituit statul Israel.

Al patrulea nivel de organizare umană este statul. Statul poate să unească mai multe etnii sau naţiuni în arialul său geografic. Statul fiind format din mai multe instituţii guvernamentale recunoscute de către societate, deţine putere politică şi militară, şi posedă un anumit teritoriu asigurat de graniţile sale. La fel statul elaborează un şir de legi şi regulamente de conveţuire a tututoror familiilor, grupurilor sociale, etnii sau naţiuni pe care le cuprinde.

Şi ultimul nivel de organizare, fiind şi cea mai mare – civilizaţia. Civilizaţia uneşte societăţile umane care se află la acelaşi nivel de dezvoltare spirituală şi materială şi împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale. Arnold Toynbee precum şi Samuel Hundington definesc religia ca criteriu de diferenţiere civilizaţională.

Aceste sunt cele 5 niveluri de organizare ale societăţii umane. Structura civilizaţiei care urmează a fi prezentată, este valabilă şi pentru celeltate 4 nivele mai mici: stat, naţiune sau etnie, grupuri sociale şi familia.

Modelul de structură a unei civilizaţii ce va fi prezentat mai jost este elaborat (cu mici restructurizări şi completări) după modelul lui B. Kusîk şi I. Eakoveţ, prezentat în lucrarea “Цивилизации- теория, история, диалог, будущее. Том 1”.

În fig 1. este prezentat schematic toate componentele generale a unei civilizaţii, stat sau familie. Vectorul de influenţă porneşte din centru spre periferie. Viceversa a aproape imposibil, cu excepţia a unor anumite cazuri, situaţii specifice şi condiţii necesare.

17Tehnologicul

Sistemul spiritual reprezintă ultimul strat psiho-social sau cognitiv, în care îşi găsesc toate sensurile şi semnificaţiile ale acţiuni umane (acţiuni culturale, sociale, politice sau econimice). Este rădăcina sau fundamentul edificator al unei persoane sau a unei civilizaţii. Sistemul spiritual se formează pe baza raportului dialectic între sacru şi profan - categorii centrale ale experienţei religioase, dar fără a pune un semn de egalitate între sistemul spiritual şi religie. Religia este doar o formă de manifestare a sistemului spiritual, iar acesta din urmă este pur şi simplu un concept mai larg. Sacru şi profanul sunt două extreme şi două filtre psihice care divizează realitatea în lucruri şi obiecte cu semnificaţii şi importanţă diferite. Fiecare lucru sau obiect primeşte un anumit grad de sacralitate, iar în dependenţă de aceasta, omul va manifesta un anumit tip specific de comportament în raport cu el. Omul arhaic sacraliza toate obiectele de care depindea supraveţuirea acestuia, astfel că Soarele, Luna, focul sau ploaia deveneau zeităţi şi cereau un anumit comportament specific faţă de acestea. Orice obiect este

18

Spiritualul

Cultura

Socialul

Politicul

Economicul

plasat pe axa profan-sacru, iar gradul de sacralizare pentru acelaşi lucru variază de la o naţiunea la alta. În gândirea populară românească banul reprezintă ochiul dracului, este un lucru al necuratului, al profanului, în timp ce în occident, banul tinde să capete o valoare sacră. Aceasta atitudine faţă de ban, va genera sisteme economice şi politice total diferite, iar individul va avea şi el o relaţie diferită în raport cu banul. Deci prin conceptul de sistem spiritual voi defeni totalitatea semnificaţiilor a elementelor ontologice şi axiologice raportate la sacru, sau forma sacrului şi prezenţa acestuia în lume. Mitul sau religia este doar o anumită formă de perceperea şi manifestarea sacrului în spaţiu şi timp. Iar capitalismul şi cultura de consum tinde să devină şi ele nişte sisteme spirituale, înlocuind astfel religia. Doar că în acest caz, sacrul se manifestă în bunuri economice, capitaluri şi în zeificarea a unor modele din industria divertismentului. Dat fiind faptul că fundamentul civilizaţiilor actuale este sistemul spiritual, iar mai exact religia, aici ne va preocupa doar manifestarea sacrului în religie şi forma religiei, sau de ce religia este fundamentul organizării sociale, cel puţin până în vremea actuală.

Nu putem cunoaşte nici geneza omului, nici geneza religiei, cel puţin cu privire la religie M. Eliade ne asigură că originea ei istorica nu poate fi cunoscută, căci nu cunoaştem nici o perioadă a umanităţii care să fi fost a-religioasă, iar apoi să fi trecut la o stare religioasă. Dacă am avea certitudini cu privire la geneza omului, atunci problema originii religiei ar fi una mai simplă. Cert este un fapt, indiferernt de originea omului, el ne apare în istorie deja cu posedarea experienţelor religioase, iar realitatea este deja divizată în sacru şi profan. Lumea, în ochiul omului arhaic, apare îvăluită de puteri şi forţe supranaturale, de mister şi învăluiri mistice. Levy-Bruhl menţionează că pentru omul arhaic “toate lucrurile şi toate creaturile din ea sunt implicate într-o reţea de participări şi excluderi mistice” 8

Gândirea religioasă în primul rând precende oricărei alte forme de gândiri sau expresii culturale. Am putea spune că ea este o expresie şi o manifestare a incoştientului, o manifestare deliberată, pură şi neşablonizată a imaginaţiei. Pe când cultura şi expresiile sale sund deja un act de creaţie conştientă, prin implicarea procesului de cogniţie, chiar şi arta omului arhaic este doar o exprimare, printr-o cerere a voinţei sale, de a manifesta în imagini sau sculpturi credinţa religioasă. Deci religia nu apare dintr-un proces cognitiv conştient, şi nici din careva instincte naturale, despre aceasta ne vorbeste. E. Cassirer “religia nu apare din instinct, nici din inteligenţă sau raţiune. Ea are nevoie de un nou imbold, de un tip special de intuiţie şi inspiraţie”9, iar M. Leenhard adaugă “mitul este simţit şi trăit înainte de a fi înţeles şi formulat. El este rostirea, figura, gestul care circumscrie evenimentul în inima omului, emotiv ca un copil, înainte de a fi povestirea fixată. De exemplu copilul (dar se întâmplă şi cu maturul) poate lovi un scaun, de care s-a împiedicat. Copilul crede că scaunul este animat de un suflet şi crede că a făcuto intenţionat, dar copilul nu acţiunează în virtutea unei educaţii sau teorii despre scaune care pun piedici copiilor, e o credinţă spontană, fără a o înţelege la nivelul cognitiv. Din perspectivă fenomenologică sacru este un fel de matrice prin care este privită realitatea, tot ce cade sub proiecţia sacrului, devine o experienţă religioasă, este la fel cum ai privi printr-o lentilă de culoare verde şi tot ce cuprinde în câmpul ei vizual va fi de culoare

8 Eseu despre om pag. 1159 Ibidem pag 146

19

verde. Cuvântul „Sacru” provine din limba proto-indo-europeana „sak” ceea ce semnifică a exista, a fi real. Deci sacru semnifica ceea ce este real, adevărat şi fundamental, prin urmare realitatea privită prin lentila sacrului, capătă o validitate divină, Dumnezeu este realitatea supremă, realitatea care străluceşte, fundamentul realităţii. În latina – sacer- îşi extinde semnificaţie, şi se referă la “a face ca ceva să devină real”: legi, angajamente, instituţii, un fapt sau o stare de lucru. Avem şi acum expresia populară “legea e sfântă şi trebuie respectată”. A. Codoban menţionează “Numai aşa se poate explica de ce sacrul este resimţit atît ca transcendent, zdrobitor, cît şi ca imanent: pentru că forţa şi semnificaţia totalităţii sociale transcend individul şi, totodată, pătrund instituţiile sociale. Sacrul este forţa care, supraadaugă realului, organizează societatea şi este condiţia supraveţuirii ei.”10

Tot mitul sau religia este prima forma de explicare a lumii. Ea oferă primele explicaţii cu privire la originea omului şi rostul acestuia pe pământ. Tot ea oferă sensuri şi semnificaţii tuturor elementelor acestei lumi cu care interacţionează omul. În dependenţă de aceste semnificaţii asupra lumii, omul îşi construeşte valorile etice precum şi necesităţile sale. Religia “răspunde la întrebarea despre originea lumii şi despre originea societăţii omeneşti. Şi din această origine ea deduce îndatoririle şi obligaţiile omului” 11

Fiecare religie îşi construeşte propriul său model de semnificaţii asupra lumii, iar de aici apar şi diferenţele comportamentale ale oamenilor. Din acest motiv, religia este elementul esenţial de edificare şi separare a civilizaţiilor. Un sistem spiritual va genera un anumit tip de comportament uman şi social, care va fi incompatibil cu alte comportamente sociale generate de alte sisteme spirituale sau religii, de aici se naşte aceasta necesitate de diferenţiere şi separare între marile colectivităţi umane.

Însă religia reprezintă totuşi nişte explicaţii rudimentare şi generale cu privire la originea lumii, a omului şi a societăţi umane. Informaţia prezentă în cadrul unei religii este una brută, ea are nevoie de interpretare şi de extindere atât în cadrul religiei, cât şi în celelalte sfere umane. Această interpretare şi extindere se manifestă în cadrul sistemului cultural.

Cultura. Pentru explicarea acestui element al structurii civilizaţiei, e nevoie de o definiţie clară pentru conceptual de cultură. Dar o definiţie exactă este practice imposibilă, întrucât, acest concept a căpătat peste 250 de definiţii în cadrul ştiinţelor socio-umaniste. Este un concept foarte variabil, şi variază foarte mult în dependenţă de concepţia autorului asupra culturi şi civilizaţiei, sau în raport cu anumite puncte de referinţe cum ar fi: cultura raportată la natură, societate, personalitate umană etc. Însă, de cele mai multe ori prin sistemul cultural se defineşte totalitatea de credinţe, convingeri, ritualuri, tradiţii, obiceiuri, norme morale, simboluri, valori, cunoştinţe, idei, opinii etc. Însă, pentru cazul nostru, voi face o specificare. Cultura reprezintă totalitatea sensurilor şi semnificaţiilor ce rezultă din sistemul spiritual. Cultura este manifestarea spiritualului. Toate aceste sensuri şi semnificaţii se divid în două categorii: cultura formală şi cultura non-formală sau populară.

10 Sacru si ontofanie pag50. 11 Eseu despre om134

20

Cultura formală include arta, literatura, filosofia şi ştiinţa şi cultura populară include tradiţiile, obiceiurile, steriotipurile, simboluri sociale, comportamentul uman şi etica socială, precum şi baladele şi poveştile populare, proverbe, filosofia populară sau opiniile asupra lumii. Toate aceste componente sunt nişte manifestări, interpretări sau extinderi a sistemului spiritual. Diferenţa dinte cultura formală şi cea populară este că prima este un act voit şi conştient, iar cea dea doua este un act mai mult sau mai puţin inconştient, necontrolat, o manifestare intuitivă mai exact. Prima încearcă să înteleagă sau să pătrundă înţelesurile religioase prin artă, filosofie sau ştiinţă, fie că le pune la îndoială, fie că încearcă o înţelegere mai profundă, fie că încearcă o demonstraţie a ideilor prezenţe în sistemul religios. De exemplu întreaga filosofie occidentală orbitează în jurul conceptului de Dumnezeu în semnificaţia creştină. Ea nu poate depăşi acest cadru referenţial. Ea nu meditează asupra experienţelor şamanice sau asupra stării de nirvana din cadrul buddismului. Iar filosofia orientală este de o altă natură şi ea nu poate depăşi cadrul referenţial a lui Atman. Nici ştiinţa nu poate depăşi dincolo de religie. În cultura occidentală ea fie că neagă, fie că afirmă existenţa lui Dumnezeu ca crator a lumi conform genezei din Biblie, în timp ce în orient, descoperirile ştiinţifice justifică existenţa lui Atman sau demonstraţii ale mecanicii cuantice că realitatea este o iluzie(maya). Cea dea doua formă a culturii este o trăire involuntară, o manifestare a religiosului în toate sferele ale vieţii. Ele au un mic grad de interpretare conştientă a învăţăturilor şi sensurilor religioase. Sau unele dintre aceste elemente culturale pupulare, sunt o preluare oarbă sau segmentară a unor sensuri religioase interpretate de gândirea filosofică şi implimentate în viaţa cotidiană. Conveţuirea noastră socială este determinată de aceste elemente culturale. Tu nu ucizi pe cineva dintr-un raţionament al bunui simţ, dar este o atitudine morală cu rădăcinele în religie, chiar dacă eşti ateu. De ce a minţi este considerat un lucru negativ şi un caracter foarte rău? Raţionamentul şi judecata pură nu vede nici-un delict în această privinţă, e la fel de practică, utilă şi pozitivă ca şi a spune adevărul. Totuşi, pentru noi, o persoană mincinoasă nu are o imagine pozitivă în societate. Iar această semnificaţie la fel îşi are rădăcinile în sistemul religios. Majoritatea normelelor etice şi de conveţuire socială, toate valorile unei societăţi, formele comportamentale etc. sunt doar nişte expresii ale sistemului spiritual.

Deci sistemul cultural este doar o extindere a sistemului spiritual şi adânceşte întrebarea cu privire la existenţa omului, trebuinţele acestuia şi rostul lui pe pământ. În dependenţă de aceste răspunsuri el îşi construeşte viaţa socială.

Socialul. Viaţa socială este reglementată de sistemul cultural. Cultura dictează sistemele şi formele permise de relaţii şi interacţiuni sociale. Reglementează prin intermediul norme religioase relaţiile în cadrul familiei, relaţiile cu semenii de aceeaşi naţionalitate sau confesiune religioasă şi relaţiile cu persoanele de altă naţionalitate sau confesiune religioasă. La fel exprimă norme cu privire raportul geneder, etica relaţiilor sexuale, tabuuri sexuale etc. De exemplu interzicerea incestului este o normă religioasă, şi nu o lege a unui raţionament, cu toate că ştiinţa a demonstrat mult mai târziu efectele negative asupra urmaşilor ce pot apărea în urma cuplării între rude. Deasemenea discriminarea geneder în societatea noastră este la fel o determinare culturală şi religioase. În Biblie se vorbeşte despre inferioritatea femeii în faţa bărbatului, din aceste motive bărbatul trebuie este considerat capul femeii, iar aceasta din

21

urmă trebuie să-l asculte. Această diferenţiere culturală asupra raportului gender, are un impact direct în mecanismul organizării sociale şi în divizarea rolurilor şi a statutelor sociale. Această diferenţiere gender nu este deci o cauză naturală, genetică sau fiziologică, dar una culturală. De exemplu antropologul Margaret Mead demonstrează acest fapt prin exemplu a mai multor triburi din Noua Guinee. În tribul Chambuli bărbaţii sunt cei slabi şi neîncrezători, ial femeile lor sunt cele puternice, energice şi active, sunt cele care se organizează şi iau decizii. Iar în tribul Arapesh bărbaţii sunt absolute egali cu femeile, se ocup de creşterea copilului şi de cele mai dese ori el rămâne acasă pentru a avea grijă de micuţi. Bărbaţii din acest trib nu sunt învăţaţi să comande. “Religia este de asemenea şi un factor social, în sensul că priveşte relaţiile sociale dintr-un unghi special şi, în consecinţă, pune în vigoare reguli de conduită omenească în societate.”12

La fel cultura determină toate comportamentele sociale, ce tip de haină poţi îmbrăca, ce muzică să asculţi, ce e bine ă mămânci, care sunt ocupaţiile lăudabile şi ce gen de acţiuni sunt condamnate, la fel face discrepanţa dintre comportamentele normale şi cele anormale, sau poate determina ocupaţiile etc. Max Weber în “Etica protestantă şi spiritul capitalismului” arată în general influenţa religiei în sfera socială, politică, economică şi tehnologică. El observă majoritatea oamenilor de afaceri şi deţinători de capital, precum şi muncitori de calificare înaltă sunt protestanţi, în timp ce catolicii ocupă niveluri mult mai joase, rămânând simpli meşteşugari, iar în cel mai bun caz ajung meşteşugari-şefi, şi foarte puţini care deţin afaceri în spiritul capitalist. Iată cum explică M. Weber această stratificare socială “Explicaţia acestor cazuri este fără îndoială aceea că trăsăturile mentale şi spirituale specifice dobândite din mediul înconjurător, în situaţia aceasta tipul de educaţie favorizat de atmosfera religioasă a comunităţii de baştină şi a casei părinteşti, au determinat alegerea ocupaţiei, şi prin aceasta cariera profesională”13

Dacă religia oferă nişte răspunsuri cu privire la originea societăţii umane precum şi rostul acestuia pe pamânt, de aici rezultă şi tipul de activităţi pe care le va desfăşura, precum şi necesităţie acestuia. Dacă scopul vieţii pe pământ este cea de mântuirea sufletului sau cea de pregătire pentru o altă viaţă, atunci posedarea a bunurilor bateriale şi econimice îşi vor pierde sensul. Omul devine pasiv în raport cu necesitatea de îmbogăţire materială, căci scopul său e altul, decât cea de a te îndeletnici cu cele profane. Deci cultura nu dictează doar forma şi etica relaţiilor sociale, dar şi necesităţile acesteia conform sensului religios.

E important de specificat că pe lângă cultura generală prezentă în cadrul unei civilizaţii, există şi culturile regionale, locale şi personale, care derivă din cultura civilizaţională. În cadrul unei societăţi, de exemplu societatea moldovenească, fiecare membru al acesteia posedă o cultură spirituală specifică, acest lucru va genera necesităţi şi nevoi specifice, precum şi modalitatea de a le obţine. O familie mai credincioasă va fi fericită cu minimum necesar, în timp ce altă familie, chiar dacă e suficient de bogată, niciodată nu se va simţi îndestulată. Şi asta doar datorită sensurilor şi semnificaţiilor pe care le atribuie fiecare vieţii.

12 Ludwig von Mises - Socialismul. O analiză economică şi sociologică.13 Etica protestanta pag. 34

22

Toate aceste norme de relaţii sociale au nevoie de o reglementare exterioară pentru a asigura ordinea socială, la fel toate necesităţile sociale au nevoie de o strategie pentru a le asigura cu bunurile necesare. Acest rol îi revine sistemului administrativ, adică politicul.

Politicul. În funcţie de nevoile sociale, politicul îşi construeşte hărţile strategice (dacă este în stare s-o facă) pentru a asigura bunurile necesare societăţii. Politicul este expresia socialului. Este un contract a membrii societăţii de a delega pe cineva din ei să reglementeze buna funcţionare a societăţii conform culturii lor. În cazul în care politul ia decizii ce nu corspunde cu matricea culturale, cu tipurile de relaţii sociale sau cu nevoile sociale, atunci strategiile vor fi ineficiente şi vor fi sortite eşecului. Orice decizie politică, trebuie să fie în armonie cu niveluri de mai sus, să crească din rădăcinile sale culturare. Eminescu scrie “Condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o espresiune fidelă a trebuinţelor unui popor […],legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decît din el însuşi”14

Putem vorbi de două funcţii generale ale politicului. Prima funcţie este asigurarea ordinii publice, stabilirea formelor posibile de interacţiune şi de crearea a grupurilor sociale, precum şi stabilirea drepturilor şi obligaţiile ale acestora pe baza normelor etice de conveţuire socială, care îşi au surse în nivelul cultural, iar de aici, în cel religios. Legislaţia unui popor este defapt mai mult sau mai puţin o instituţionalizare a legilor morale prescrise de religie. A doua funcţie prevede acele politici de asigurarea necesităţilor sociale.

Economicul.

Economicul este o expresie a politicului. Economicul reprezintă relaţia dintre bunuri economice şi proprietarii acestora sau posibilii proprietari. Legile care reglementează circulaţia bunurilor econimice şi a mijloacelor băneşti. Forma de interacţiune dintre bunuri materiale şi societate. De exemplu modele economice capitaliste sau socialiste reprezintă doua sisteme economice extreme cu privire la aceste relaţii. Ele îşi au orginea în sistemele spirituale. Weber menţionează (în aceaşi lucrare menţionată mai sus) că în concepţia religiei protestante acumularea capitalului privat prin muncă onestă şi conform vocaţiei, este o graţie şi o providenţă Dumnezeiască. Weber descrie spiritul capitalismului prin ochii protestantului Benjamin Franklin care zice că a fost educat de mic de către tatăl său cu următorul citat din Biblie. „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi" (Pildele lui Solomon, 22, 29). Câştigarea de bani în cadrul ordinii economice moderne este atât timp cât se face legal, rezultatul şi expresia virtuţii şi perfecţionării unei vocaţii; iar această virtute şi perfecţionare sunt. Nu e greu de văzut, adevăratele alfa şi omega ale eticii lui Franklin. 15

Deci această etică protestantă legitimează şi motiviază omul să dobândească capitalul privat şi realizarea succesului personal. În acelaşi timp ea dictează regulile etice ale economiei capitaliste, regulile de joc pentru a putea intra în posesia averilor.

14 Publicistica pag.1215 Etica protestanta pag 47

23

Dacă capitalismul modern îşi are originea în etica creştinismului protestant, atunci socialismul la fel îşi găseşte rădăcineşe în creştinismul timpuriu. Acest lucru ne comunică cel mai elocvent sociologul şi economistul austraic Ludwig von Mises în lucrarea “Socialismul. O analiză economică şi sociologică.” Iată ce ne relatează L. von Mises: “Cel mai bine cunoscut dintre aceste îndemnuri spre lauda comunismului este acela al Sfântului Ioan Chrisostomul. În a unsprezecea dintre omiliile sale despre faptele Apostolilor, sfântul aplaudă comunismul consumatorilor din prima congregaţie creştină şi pledează cu toată elocvenţa lui pătimaşă pentru reînvierea lui. Nu numai că el recomandă această formă de comunism cu referinţă la exemplul Apostolilor şi al contemporanilor lor, dar el încearcă să expună avantajele comunismului aşa cum îl concepe el. Dacă toţi creştinii din Constantinopol şi-ar preda posesiunile unei stăpâniri comune, atunci s-ar aduna atât de mult, încât toţi săracii creştini ar putea să fie hrăniţi şi nimeni n-ar îndura lipsuri, deoarece costul vieţii în comun este mult mai mic decât acela al gospodăriilor separate.” Acest tip de socialism este inspirat din Evanghelii şi Faptele Apostolilor. Defapt, socialismul nu este invenţia creştinilor timpuri, dar o regăsim într-o formă mai primitivă şi la Platon în Republica. Indiferent de originile socialismului, un lucru e cert, acest sistem economic îşi are originile în sistemele spirituale. La Platon socialismul derivă din concepţia teoriei a Ideilor (lumea spirituală, lumea perfectă şi adevărată), în creştinism din Faptele Apostolilor.

În dependenţă de sistemul economic a unei civilizaţii sau stat, precum şi toate specificaţiile sale şi modalitatea de funcţionare, va rezulta şi nivelul de bogăţie materială, adică dezvoltarea laturei tehnologice.

Tehnologicul.

Tehnologicul reprezintă efectul sistemului economic. În dependenţă de modelul economiei şi a legislaţiei de circulaţie a monedei şi a bunurilor materiale, va depinde forma sferei de producţiei şi a creşterii de capital. Prin urmare, acest lucru va influenţa nivelul dezvoltării tehnologice, a infrastructurii, a bunurile materiale şi respectiv a capitalul privat şi/sau cel de stat. Într-un cuvând, această sferă reprezintă bogăţia unei ţări.

Eco-demografic.

Sfera eco-demografică cuprinde mai multe elemente. Exploatarea naturii de către om în dependenţă de tehnologia deţinută: exploatarea pădurelor, a apelor, a gazelor a minereurilor etc. Intervenţia tehnologică asupra propriului nostru organism: medicina. Aşezările demografice şi natalitatea. La fel, la acest nivel conform lui Kuzîk şi Eakoveţ, în dependenţă de factorii acestui nivel influenţează asupra motivaţiei, voinţei, şi noile interese, dorinţe şi posibilităţi ale oamenilor.

Aplicarea schemei structurale a mecanismului civilizaţional la soluţiile de dezvoltare socio-econimică a R. Moldova

24

Există o întrebare generală a întregii societăţi, care poate deja pe unii zgârâie în urechi “care sunt soluţiile pentru o dezvoltare socio-economică a ţării noastre? Această întrebare o auzim zilnic în mass-media sau în grupuleţe sociale adunate în jurul unei păhărel de vin. Atât societatea cât şi experţii politici sau econimici oferă un spectru foarte îngust de soluţii. Aceste soluţii cu siguranţă îmi crează un disconfort psihic al aparatului auditiv. Iata care sunt cele mai fregvente soluţii propuse: 1. Integrare geopolitică (fie integrare în Uniuniea Europeană, fie în Uniunea Euro-Asiatică)2. Armonizarea legislaţiei interne cu cele Europene3. Schimbarea guvernului şi altor actori politici4. Implimentarea reformelor în toate structurile guvernamentale5. Atragerea investiţiilor străine6. Crearea unui climat favorabil pentru dezvoltarea IMM-urilor7. Eliminarea corupţiei şi a birocraţiei8. Mobilizarea societăţii civile în structuri non-guvernamentale, etc.

De ce aceste soluţii îmi crează un disconfort la aparatul auditiv? Cel puţin ar fi trebuit săi deranjeze pe toţi cei care înţeleg subtilităţile mecanismului social, sau cei care au înţeles fără prea multe explicaţii structura de mai sus.

Structura socială este practic un lanţ determinist şi cauzal. Cauza primă fiind în cadrul sistemului spiritual. Restul structurilor sunt doar efecte secundare a structurilor superioare, sau cauze secundare pentru structurile ineferioare sau perifecire. Ca să poţi dezvolta o societate pe planul tehnologic, adică dezvoltarea infrastructurii, a tehnologiei, sau pentru creşterea bugetului naţional, schimbările nu trebuie să fie efectuate la nivelul tehnologic, nici la cel economic, nici la cel politic, nici la cel social, dar la sistemul cultural, care este manifestarea interpretată a sistemului spiritual! Toate soluţiile prezentate mai sus cu privire la dezvoltarea socio-economică a Moldovei fac parte din ultimele niveluri periferice. Aceste soluţii sunt total absurde, ineficiente şi incapabile de săvârşi o schimbare radicală în dezvoltarea societăţii.

Sărăcia şi toate probleme sociale ale Moldovei sunt doar nişte efecte sau consecinţe a unor cauze situate la nivelurile primare. Ca să schimbi efectul, un om sănătos mintal va schimba cauza, însă socitetatea noastră şi autorităţile înearcă să schimbe însăşi efectul. De exemplu eu doresc să prăjesc o plăcintă, o pun în tigaie, o pun pe un foc prea puternic şi plăcinta se arde. Dacă sunt sănătos mintal, sau cel puţin logica funcţionează bine, eu voi schimba cauza arderii plăcintei, adică voi micşora intensitatea focului, însă autorităţile noastre înearcă cumva utopic să schimbe efectul, nechimbând cauza. Adică încearcă cumva să toarnă nişte apă în tigaie, sau să acopere plăcinta cu gheaţă, sau încearca cu mâinele să ridice puţin plăcinta din tigaie, sau pur şi simplu încearcă să sufle asupra plăcintei ca ea să nu se ardă. E tragic, dar soluţiile privind dezvoltarea Moldovei sunt exact aceleaşi metode absurde ca şi în cazul arderii plăcintei.

Originea problemei noastre economice e de altă natură. Conform ordinii fireşti a lucrurilor orice popor ar fi trebuit să fie împăcat cu el însuşi indiferent de nivelul de dezvoltare economică sau rolul lor în lume. Dintre puţinele state care au rămas împacate cu ele însele, probabil sunt cele din Africa, chiar dacă sunt permanent în stare de război civil, aceasta pentru

25

ei este o ordine firească a lucrurilor. Pornind de la schema noastră prezentată mai sus, orice popor îşi are nucleul lui spiritual, setul de valori şi credinţe profunde. Acest nucleu spiritual dictează scopul şi trebuinţele omului pe această lume, în acelaşi timp oferă modelul cultural potrivit pentru aşi satisface trebuinţele sale. Aceste trebuinţe nu sunt neapărate de ordin material, ele pot fi şi de ordin spiritual. Nucleul spiritual poate să dicteze unui comunităţi umane imperativul dezvoltării spirituale şi neglijenţa faţă de lucrurile profane sau lumeşti, cu excepţia minimului necesar pentru supraveţuire. De aici, comunitatea umană va fi motivată să-şi perfecţioneze „instrumentele” de dezvoltare spirituală (rugăciuni, cărţi religioase, sanctuare, tehnici de meditaţie etc.) şi puţin va fi preocupat şi motivat să-şi dezvolte capacităţi intelectuale pentru dezvoltare economică. Comunitatea îşi va dezvolta abilităţie meşteşugăreşti şi cele comerciale doar atât până când îi va fi nicesar pentru supraveţuire sau un confort minim. A trăi în sărăcie, nu este o problemă în sine. Acest lucru poate fi o alegere a poporului conform valorilor lor spirituale. Comunitatea umană poate fi relativ mulţumită şi împăcată cu sine, dacă alte comunităţi umane n-o deranjează. Un călugăr sihastru trăind într-o peşteră, nu va percepe pentru el prezenţa sărăciei, pur şi simplu pentru că el nu simte alte nevoi materiale. Ca un popor să se simtă în armonie cu sine însăşi, toate activităţile şi acţiuni pe care le întreprinde trebuie să rezulte din rădăcina lui naturală. Ar trebui să înţelegem lucru fundamental, întrebarea de genu, “care sunt cauzele că o societate a reuşit să se dezvolte, iar alta nu?”, este o întrebare non-sens. Totul trebui de pornit de la investigaţia asupra sistemului spiritual. Dacă acest tip de sistem spiritual, a generat în primul rând dorinţa de dezvoltare economică? Orice stat, se află la acel nivel de dezvoltare istorică, pe care şi la dorit să-l obţină! În rest, aşa zise cauze pentru stagnare economică cum ar fi asupripre militară, ocupaţii, jafuri sau deportări sunt doar nişte scuze specific unor laşi.

Însă, ce se întâmplă cu comunitatea noastră moldovenească? Au fost vremuri în care poporul nostru trăit împăcat cu sine însăşi, evident, ca orşice comunitate umană cu problemele sale interne. Situaţia noastră materială era conform trebuinţelor sistemului spiritual. Nimeni nu cerea drumuri europene, căruţe cu aer condiţionat, cameră şi confort pentru fiecare copil, blănuri de vulpi etc. Toată problema se naşte din momentul când comunitatea noastră se ciocneşte cu civilizaţia occidentală şi vede un alt mod de viaţă, care îl ademeneşte şi doreşte acelaşi lucru. Mai grav se întâmplă atunci se dezvoltă şi mass-media. Moldoveanul priveşte prea multe seriale latine, unde toţi oameni sunt bogaţi şi proprietari de bănci şi compani, mai privesc şi show-urile tâmpite de spălare de creier ale americanilor, iar moldoveanul o percepe ca ceva „cool” , modern şi dezvolat. Mai pleacă moldovenii în valuri în Europa şi se mai inspiră din cele văzute acolo, apoi se întorc aici cu nasul pe sus şi nu le plac drumurile, zebrele şi semafoarele noastre. Dacă moldovenii se plâng că Uniunea Sovietică i-au deportat în Siberia, fiind rupţi de familie, de copii, atunci acum singuri se auto-deportează în Europa. Diferenţa constă doar în burta plină de bunătăţuri şi temperaturi mai ridicate decât în Siberia.

În fine, s-a întâmplat o “mică” modificare la nivelul cultural al moldoveanului. Am menţionat că cultura, ca manifestare a spiritualului, dictează trebuinţele sociale. Anume această funcţie a culturii a suferit o modificare destul de gravă în conştiinţa moldoveanului. Necesităţile materiale ale acestuia au crescut foarte brusc, neţinând cont de celelalte funcţii ale

26

culturii sau ale sistemului spiritual. Nu este o problemă în sine că moldoveanul doreşte să trăească ca europeanul, însă sistemului lui spiritual şi cultural nu este pregătitit pentru a face faţă noilor cerinţe ale moldoveanului. Sistemul lui cultural a fost format dea lungul secolelor pentru alte scopuri, decât cele de dezvoltare economică şi de creştere ca putere în lume. Sistemul lui cultural s-a format în scopul de supraveţure pe acest biet Pământ şi de a căpăta viaţă veşnică de dincolo. Aceasta este şi simbolul baciului mioritic, dar la el o să revenim mai târziu. Pentru a avea un înalt nivel de dezvoltare economică, este necesar de o cultură intelectuală specifică în toate sferile ale vieţii sociale, compatibilă şo capabilă să genereze o organizare socială eficientă pentru a genera venituri economice. Este necesar în primul rând de dezvoltarea cultura formală: arta, filosofia şi ştiinţa, în vederea cum e posibil o dezvoltare socio-economică, de aici va rezulta noi coduri etice de conduită socială şi noi paradigme asupre vieţii şi a lumii. Aceste noi paradigme urmează să fie popularizate în masă, ca întreaga societate să manifeste acel tip de comportament, care poate genera dezvoltare economică. Un sistem cultural este ca soft, iar fiecare soft este destinat pentru un anumit scop fix. Softurile noastre culturale sunt diferite de ce ale europenilor. Ale noastre sunt incompatibile cu dezvoltare economică. Nu poţi într-un program de editare foto să elabori un film, dar cam aceasta încearcă să facă autorităţile noastre. Europenii şi-au dezvoltat softul lor cultural pentru dezvoltare economică foarte mult dea lungul veacurilor, iar moldovenii caută investiţii străine pentru acest fapt.

Nici sistemul social, nici sistemul politic sau economic nu este pregătit pentru a dezvolta sfera tehnologică, prim urmare, pentru creşterea nivelului de trai. Nu poţi efectua modificări la nivelul economic, atâta timp cât nu este schimbat nivelul politic, iar nivelul politic nu poate fi schimbat atâta timp cât nu e schimbat nivelul social, iar acesta din urmă nu poate fi schimbat, decât prin schimbarea nivelului cultural. Nivelul spiritual este cel mai rigid dintre toate şi schimbarea lui poate dura minim câteva secole. Dar cauza directă nu este în nivelul spiritual, dar în interpretarea şi manifestarea acestuia, adică în nivelul cultural. Cultura este mult mai flexibil în raporti cu sistemul spiritual, din acest motiv atenţia şi schimbarea trebuie concentrată asupra culturii. Orice soluţie pentru dezvoltarea socio-economică a ţării, prezentată anterior, fac parte din nivelul politic, economic sau tehnologic. Este o strategie bolnăviciosă, demnă de investigaţii psihiatrice, de a schimba caisele cu cireşe de pe ramurile unui pom de caise, pentru al transorma în cireş, în loc de al altoi sau schimbat din rădăcină. Poate că au să reuşească autorităţile noastre să schimbe toate caisele cu cireşele, şi-n aparenţă vom vedea un pom cu cireşe, dar aceasta până se usucă. În sezonul viitor vor creşte din nou caise. Ceea ce produce sărăcia noastră materială şi intelectuală este cauzată de o ciupercă din zona culturală, aceasta urmează a fi estirpată şi înlocuită cu alta, dar nu văruirea problemei sau ascunderea gunoiului sub covor.

27

Doza de ironie

Integrare geopolitică presupune parcarea unei rugenituri lângă o maşină de lux, dar aceast lucru nu-i va schimba aspectul. Sau integrarea geopolitică înseamnă remorcarea unei rugenituri la o maşine puternică, chiar dacă va fi tractată, maşina din urmă niciodată nu va deveni la fel de puternică. Este necesar o schimbare interioară pentru a fi la fel de puternică, dar atâta timp cât eşti tractat de cineva, nu mai ai motivaţia de a te dezvolta. (Pentru adepţii înrăiţi al integrărilor geopolitice, în acest moment li s-a emanat în creier hormoni de tip neropinofrina, care blochează actul de gândire raţională şi vor încerca să nege cu vehemenţă acest fapt sau pur şi simplu vor închide cartea din cauza flustrări şi a dezacordului.)

Majorarea salariilor ca soluţie pentru stoparea fenomenului de corupţiei. Sărăcia şi salariile mici

Armonizarea legislaţiei naţionale la legislaţia Europeană. De curând, într-un laborator din Angla, s-a încercat să se armonizeze ritmul cartiac al iepurilui cu cel al unui elefant. Iepurile a murit. De fiecare dată când doriţi să faceţi copy-paste a unor legislaţii europene, deschideţi publicistica lui Eminescu. El a fost un maestru în înţegerea naturii unei legi. Pentru că a fost un prea bun maestru în filosofia politică şi economică, a fust ucis de “xerox-uri”, adică de cei care copiau legile europene.

Crearea şi dezvoltarea ONG-urilor. ONG-urile sunt utile şi practice, mai rezolvă ele câte o problemă

Concluzie

Orice schimbare, strategie, proiect sau soluţie care urmează a fi întrudusă în cadrul mecanismului social este important întâi de toate de a înţelege scopul acestuia şi de a verifica dacă sistemul sau matricea culturală va putea susţine o asemenea modificare. Dacă modificarea este idea este compatibilă cu sistemul cultural, atunci ea va fi implimentată cu success şi va avea maximă eficienţă, dacă nu, atunci cea mai corectă procedură este de a schimba sistemul cultural pentru a putea obţine rezultatele aşteptate.

Fiecare efect social, economic sau politic îşi găseşte cauza în sistemul cultural. Este important de a schimba cauza culturală pentru a avea alte efecte în celelalte sfere.

Nivelurile existenţiale

În acest capitol voi prezenta o perspectivă personală asupra mecanismului de funcţionare şi dezvoltare socială. Abordarea civilizaţională asupra funcţionării şi dezvoltării sociale are anumite limitări şi se referă doar la componentele ce constituie o societate. În abordarea personală a mecanismului social, voi plasa optica de analiză dintr-un alt unghi ce va cuprinde alte aspecte şi factori care influenţează procesul dinamic al societăţii. Astfel că vom analiza factori de ordin climateric, genetic, biologic, fiziologic, psihosociologic etc. Chiar şi din

28

Doza de ironie

Integrare geopolitică presupune parcarea unei rugenituri lângă o maşină de lux, dar aceast lucru nu-i va schimba aspectul. Sau integrarea geopolitică înseamnă remorcarea unei rugenituri la o maşine puternică, chiar dacă va fi tractată, maşina din urmă niciodată nu va deveni la fel de puternică. Este necesar o schimbare interioară pentru a fi la fel de puternică, dar atâta timp cât eşti tractat de cineva, nu mai ai motivaţia de a te dezvolta. (Pentru adepţii înrăiţi al integrărilor geopolitice, în acest moment li s-a emanat în creier hormoni de tip neropinofrina, care blochează actul de gândire raţională şi vor încerca să nege cu vehemenţă acest fapt sau pur şi simplu vor închide cartea din cauza flustrări şi a dezacordului.)

Majorarea salariilor ca soluţie pentru stoparea fenomenului de corupţiei. Sărăcia şi salariile mici

Armonizarea legislaţiei naţionale la legislaţia Europeană. De curând, într-un laborator din Angla, s-a încercat să se armonizeze ritmul cartiac al iepurilui cu cel al unui elefant. Iepurile a murit. De fiecare dată când doriţi să faceţi copy-paste a unor legislaţii europene, deschideţi publicistica lui Eminescu. El a fost un maestru în înţegerea naturii unei legi. Pentru că a fost un prea bun maestru în filosofia politică şi economică, a fust ucis de “xerox-uri”, adică de cei care copiau legile europene.

Crearea şi dezvoltarea ONG-urilor. ONG-urile sunt utile şi practice, mai rezolvă ele câte o problemă

această perspectivă, conceptul central ca factor al dezvoltării socio-economice va fi la fel cultura, doar că aici, cultura va implica o altă definiţie cu prezentarea stratului psiho-neuronal al culturii.

Pentru a putea realiza o vindecare şi dezvoltare socială este important întâi de toate să ştim care este structura unei societăţi şi mecanismul ei de funcţionare la nivelul ei “cuantic”*. Înainte ca piloţii să urce la bordul unui avion, ei sunt trecuţi prin instruirea teoretică cu privire la structura avionului şi principiile sale de zbor, ceea ce facilitează aptitudinile practice de a pilota avionul în situaţii de forţă majoră. Faptul că ştii a conduce o bicicletă, nu înseamnă că vei putea conduce în mod similar şi avionul. Aceeaşi chestiune e şi în cazul unei societăţii. Experienţa unor guvernanţi în domeniul juridic, economic sau industrial, este departe de a considera o pregătire suficientă pentru a înfăptui o dezvoltare socială. Unde mai pui că multora dintre ei le lipeşte şi cultura intelectuală. Aceasta este problema majoră a autorităţilor noastre, care încearcă să piloteze un avion pe principiile unei biciclete. Majoritatea proiectelor de lege sunt sterile, naive, fără nici-un fundament naţional, logic şi practic, iar Eminescu la vremea lui zicea: “legile demagogiei sînt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget”.16 În ultimul capitol vom analiza şi alte cauze ale ineficienţei acestor legi sau strategii de dezvoltare, pe lângă cele discutate în capitolul precedent. Totuşi, acuzăm prea mult guvernul, dar nici societatea nu e mai înţeleaptă. Societatea consideră că fuzelajul, turbinele, aripile, şi coadă sunt însăşi piloţii. Adică zborul unui avion depinde doar de piloţi, iar restul componentelor n-au nicio atribuţie. Societatea se deresponsabiliează de toate problemele existente în cel mai josnic mod posibil – arătarea cu degetul spre guvernare. Aici miroase a simptome de psihoză, căci societate nu-şi poate conştientiza responsabilitatea sa socială, atribuţia şi funcţia ei. Această situaţie este similară cu cea a unui individ ce nu ştie a merge pe o bicicletă şi acuză producătorii că atunci când încearcă să conducă bicicleta, aceasta cade pe jos. Nu vreau să zic că guvernarea îşi face bine meseria, chiar îmi este milă de analfabetismul politic şi strategic de care suferă, iar acest lucru o ştie cel mai bine fiecare cetăţean. Păi bine, cineva zice că “peştele de la cap se strică”. Consider că acest proverb ne învaţă două soluţii optimistie pentru a evita dezastrul putrefacţiei. 1. Peştele nu se strică dacă este mâncat la timp. 2. Dacă capul începe să se strice, atunci orice gospodină ştie că în această situaţie se taie şi se înlătură capul, iar trunchiul este consumat.

Însă ce face moldoveanul? Ţipă, panichează, critică, acuză, se lamentează, încremeneşte în timp ce priveşte cum se strică peştele, ca o femeie când vede un şarpe. Soluţia inteligentă ar fi să se autoresponsabilizeze pentru a se salva de guvernul muribund. Acest lucru este posibil prin efectul de sinergie socială, pe care o vom aborda mai târziu.

Defap, logica peştelui stricat la cap, nu se prea aplică în cazul societăţii noastre. La noi e un pic invers, capul se strică de la trunchi, adică guvernul este doar o consecinţă a culturii sociale, şi nu cultura socială este consecinţa guvernării. Totuşi, este o acţiune reciprocă, dar cultura socială i-aş oferi întâitatea cauzală. Evindent, că această cultură socială este cauzată şi de alţi factori externi şi istorici, la care nu ne vom opri aici.

16 Publicistica pag. 407* Vezi explicaţia termenului “nivel cuantic al societăţii” pag.9

29

În orice caz, indiferent de unde se strică peştele, şi indiferent la ce grad de putrefacţie în care se află, există totuşi soluţii de renaştere şi revitalizare, şi această soluţie se referă anume la efectul de sinergie socială şi schimbare culturală. Înainte de a trece la aceaste soluţii, urmează să ne iniţiem în mecanismele de funcţionalitate şi dezvoltare socială, precum şi cauzele stagnării sau degradării societăţii noastre, pentru a ne uşura înţelegerea privind implemenetarea acestor soluţii. În continuare ne vom referi la structura unei societăţi la nivelul “cuantic”. Ţin să menţionez că este doar una dintre multele modalităţie posibile de a descrie o asemenea structură!

Nivelurile existenţiale a lumii fizice

Sistemul social ca şi oricare alt sistem ontologic implică cel puţin două niveluri existenţiale. Aceste niveluri se diferenţiază prin caracteristici şi legităţi specifice. Ca exemplu voi prezenta sistemul ontologic al lumii fizice şi sistemul ontologic al psihicului uman.

Nivelurile sistemului ontologic al lumii fizice. Structura universului fizic este ierarhizat în două nivele existenţiale, în fizică ele sunt numite niveluri ale realităţii:

1. Nivelul “Macro” – lumea noastră fizică vizibilă, de la un fir de praf până la galaxii. Această lume este descrisă de fizica mecanică a lui Newton şi termodinamica clasică. Sistemul lui Newton percepe întreg univers ca pe un mecanism de ceas, totul se supune unor legi strict deterministice, o liniearitate riguroasă a fenomenelor naturale, înlănţuite prin cauză şi efect. (Pentru a înţelege mai bine legităţile newtoniene şi aspectele nivelului „macro”, jucaţi o partidă de biliard). Aceleaşi cauze în aceleaşi condiţii va produce aceleaşi efecte. Datorită acestei liniarităţi deterministice, totul putea fi predictibil. Iar această paradigmă ştiinţifică asupra naturii fizice, a oferit noi metodologii şi strategii de dezvoltare socială. Imperativul devenise astfel: dacă cunoaştem legile naturii, principiile de evoluţie şi a dezvoltării, atunci le putem aplica şi în societatea umană pentru a obţine o organizare mai bună şi o dezvoltare mai rapidă. Această paradigmă ştiinţifică a dus la naşterea erei industriale în occident. Munca a fost mecanizată, iar diviziunea muncii şi a societăţii a fost elaborată pe principiile mecanicii newtoniene. Puţini analişti economici de la noi găsesc o legătură între fizica lui Newton şi industrializare sau sistemul educaţional al sec. XIX-lea – începutul sec. Al XX-lea, care a fost elaborat pe aceleaşi principii pentru a facilita creşterea economică.

2. Nivelul “Cuantic” – lumea particolelor elementare, lumea câmpurilor şi fluctuaţilor energetice, printr-o metaforă o putem numi o lume a „inconştientului” fizic. Realitatea cuantică nu poate fi descrisă prin legităţile lui Newton, nivelul cuantic este plin de mister şi sfidează tot ce a ştiut fizica clasică despre universul fizic. Mecanica cuantica aduce cu sine un şir de noi concepte în cadrul fizicii: discontinuitate, inseparabilitate cuantică, spontaneitate, undă de probabilitate, indeterminism sau aleatoriul cuantic, principiul

30

complementarităţii, ordine în haos etc. Nu vom intra în explicaţii acestor concepte, ceea ce este important să ştim la moment este cultura occidentală, aplică la moment aceste principii în toate sferele ale dezvoltării sociale, înclusiv şi în economie.

Nivelurile psihicului uman.

Sistemul psihologic ca şi sistemul fizic are două nivele existenţiale: conştientul şi subconştientul. Ne abstractizăm de unele abordări psihologice care plasează subconşientul între inconştient şi conştient. Vom merge pe linia celor care plasează un semn de egalitate între subconştient şi inconştient. Mai exact, subconştientul cuprinde toate procese psihice şi cognitive ce nu intră în sfera conştientă.

Conştientul este starea de veghe a omului, percepţia propriei persoane şi a propriilor gânduri. Gândirea activă, logică, raţională şi controlată! Punctul de control al activităţilor noastre cotidiene. Conştientul reprezintă o serie continuă de gânduri active prezente pe “ecranul” nostru mental. Conştientul nu poate procesa concomitent mai multe serii de gânduri active. Capacitatea de procesare a informaţiei la nivelul conştient este una extrem de mică, în raport cu potenţialul subconştientului care poate simultan să proceseze mult mai multe serii de procese cognitive şi informaţionale. Prin comparaţie, conştientul reprezintă un excavator de tip jucărie, iar subcoştientul un excavator uriaş. Primul are o capacitate infimă de mică de excavarea pământului în raport cu excavatorul uriaş.

Subconştientul, prin analogie cu sistemul fizic, reprezintă un fel de „lume cuantică” a psihicului nostru. Este realitate psihică ascunsă care cuprinde un ansamblu de stări psihicie şi cognitive ce nu intră în sfera conştientului, dar, pe care îl influenţează. Mai exact, este un depozit informaţional a unor stări, evenimente, activităţi sau procese psihice, care cândva au fost conştiente, iar ulterior au trecut în sfera subconştientului. Dar tranziţia unei informaţii în subconştient nu se face doar prin poarta conştientului, o mare parte de informaţie din mediul extern poate ajunge direct în subconştient, ocolind conştientul, iar o altă cantitate de informaţie poate ajunge în sfera subconştientului şi pe cale genetică. Orice informaţie ajunsă în sfera subconştientului nu este una pasivă, ci din contra desfăşoară o activitate imensă ce ne influenţează în mod puternic deciziile conştiente şi comportamentul nostru.

Iată câteva din funcţiile subconştientului: Controlează toate precesele viziologice cum ar fi- bătăile inimii, digestia, respiraţie etc. Nu trebuie să te gândeşti conştient pentru a controla respiraţia, “domnul subconştient” are grijă de acest lucru.

Sediul tuturor emoţiilor – emoţiile nu prea pot fi controlate la comanda conştientului. Îţi aduci aminte ce emoţii aveai când trebuia să ţii un discurs public? La nivel raţional poate că înţelegeai că nu ai motive de ce să te emoţionezi, dar oricum te făceai roşu ca un măr, căci subconştientul îşi făcea calculile sale.

31

Locaţia memoriei şi a amintirilor noastre –Aici se află HDD-ul nostru, de aici ne extragem informaţia de care avem nevoie; Un numărul de telefon a unui prieten, o poezie învăţată în clasele primare sau cel mai hazliu moment din copilările. Dacă o amintire nu poate fi accesată din subconştient, aceasta nu înseamnă că a fost ştearsă, ci pur şi simplu este blogată la niveluri mai adâni ale subconştientului.

Înmagazinează valorile sociale. La baza oricărei decizii pe care o faci în viaţă este dictată de valorile supreme pe care le ai formate. Subconştientul tău a înmagazinat ceea ce ai observat în mediul social ca fiind important şi bun, constituind astfel sfera ta de valori personale.

Formează toate automatismele, ticurile şi reflexele. Când învăţai să conduci bicicleta sau automobilul, era destul de complicat să te mai gâdeşti în acelaşi timp şi la altceva. Acest lucru a durat până subconştientul tău a înregistrat toate mişcările esenţiale în conducerea bicicletei sau a automobilului şi le-a transortmat într-un program automat, care ulterior îl aplică ori de câte ori vrei să conduci mijlocul de transport. Acest lucru îţi permite ca să te poţi gândi şi la alte subiecte, în timp ce conduci în mod automat vehicolul.

Sediul softurilor mentale – Dacă te voi ruga să-mi explici prin argument raţional sensul sărbătoririi anului nou, sau necesitatea schimbul de daruri între persoanele dragi cu ocazia anumitor evenimente importante, atunci, puţin probabil că vei oferi un răspuns plauzibil. Fii atent, eu nu întreb de ce sau pentru ce? Dar necesitatea logică şi ontologică. Este clar că sărbătorim anul nou pentru că aşa e tradiţia. Însă, care e legătură logică dintre rotaţia Pământului în jurul Soarelui şi starea emoţională de fericire de anul nou? Ce legătură există între scurgerea timpului cu starea de euforie în ajun sărbătorii? Unii zic că odată cu trecerea unui an, ai impresia că toate problemele rămân în anul precedent, iar acum ne renaştem din nou. Foarte corect, aceasta este doar impresia, în realitate rămânem cu aceleaşi probleme cotidiene- facturi pentru comunale, certuri în familie sau la serviciu, probleme de sănătate etc. În fine, nu vom găsi nicioadată o argumentare logică a comportamentelor enumerate mai sus. Toate din ele îşi au anumite origini istorice, unde puteam găsi anumite justificări raţionale, însă nu mai pot fi validate în prezent. Totuşi, ele sau sedimentat în anumite softuri mentale cu anumite încărcătură emoţională şi semnificativă, care în prezent ne determină un anumit tip de comportament la nivel conştient. Pentru faptul că oferim daruri celor apropiaţi- nu există o logică raţională, dar o semnificaţie subconştientului există şi aceasta ne determină să oferim daruri. Toate aceste modele şi semnficaţii ascunse eu le numesc softuri mentale care includ deasemenea şi valorile.

Sursa creativităţi, inspiraţiei şi a intuiţiei - Atunci când dorim să scriem o poezie, căutăm în resursele noastre ascunse unele idei, imagini, amintiri pentru a crea poezia.

Gândirea metaforică- Dacă conştientul operează mai mult cu gândirea logică şi raţională, prin aplicare mai multor operaţii cum ar fi: comparaţia, analiza, sinteza, analogie, transfer, testare, calcul etc, atunci gândirea subconştientă este mai mult o gândire intuitivă. Gândirea intuitivă este atunci când simţi nevoia de a face un anumit lucru, dar nu-i înţelegi necesitatea logică. Sau unele decizii le iai în baza intuiţiei, fără analiză şi cercetare logică

32

prealabilă. Este atunci când prietenii îţi zic “procedează cum îţi spune inima”. Subconştientul fiind o gândire intuitivă, ea preferă metafora şi nu propoziţii raţionale. A De ce copii iubesc poveştile? Simplu. Compii nu au dezvoltat gândirea logică şi raţională, iar conştientul şi conştiinţa de sine, nu sunt încă bine formate şi unica posibilitate de a comunica cu copii în vederea perceperii unor informaţii este povestea, adică limbajul metaforic. La naştere, subconştientul este moştenit integral pe cale naturală, iar conştientul e mai mult sub formă de vlăstar, care se dezvoltă în perioada fragedă a copilăriei. Chiar şi din punc de vedere al evoluţiei creierului uman, neocortexul (partea creierului ce răspunde de gândirea conştientă) s-a dezvoltat ultima şi cel mai târziu.

Din acest motiv, copii nu pot înţelege limbajul raţional. Pentru el nu are nicio relevanţă simpla explicaţie că legea nedescriminării este bună sau rea. Legea nedescriminării pentru un copil trebuie să i se explice printr-o poveste cu Făt Frumos, care a ucis un Balaur din cauza că nu era la fel de frumos ca el, dar era foarte urît şi avea mulţi spini, şi nu pe motivul că ar fi dorit să o salveze pe Eleana Cosinzeana (aceasta deja e un pretext juridic de a scăpa de sub incidenţa codului penal).

Odată cu creşterea copilului şi dezvoltarea gândirii logice, omul ajuns la maturitate nu ambadonează poveştile şi gândirea metaforică. Gândirea metaforică continuă să fie cel mai eficient mijloc de comunicare şi înţelegerea mesajelor. Iar marketologii cunosc bine acest lucru. Pentru a vă convinge de produsele lor şi a vă influenţa comportamentul, ei utilizează deseori tehnica poveştilor. 1 din 5 reclame este redată sub formă de poveste sau conţine cuvântul poveste! Poţi observa şi tu acest lucru. Chiar dacă la nivel conştient înţelegi că nu ai nevoie de produsul X, însă subconştientul vostru a înţeles un alt mesaj al povestei şi data viitore când veţi merge la cumpărături, subconştientul o să vă şoptească să cumpăraţi produsul respectiv. Acelaşi lucru o fac şi politicientii. În campanii electorale elaborează diversie sloganuri metaforice sau încep să construiască tot felu de poveşti care descriu viitorul luminos al ţării, exact cum se finisează orice poveste în care eroii principali trăiesc în belşug şi fericire până la sfârşitul vieţii. Aceste tipuri de mesaje cuceresc subconştientul, căci raţiunea e mai sceptică şi necesită un efort mult mai mare pentru a fi convinsă.

Pe când eram student la filosofie, am susţinut o conferinţă în domeniul mecanicii cuantice. În timpul expunerii am utilizat o mulţime de concepte şi teorii care nu erau prea inteligibile pentru publicul larg, atunci un profesor mi-a zis: ca publicul să înţeleagă eficient ideea mecanicii cuantice, încearcă să relatezi teoria printr-o poveste despre un ou şi o găina.

În general, limbajul metaforic este utilizat foarte fregvent ca tehnică de convingere şi manipulare, este utilizată în negocieri, în campanii electorale, în publicitate, în orientarea convingerii publice cu privire la un eveniment socio-politic, în discursuri motivaţionale etc. Acest tip de limbaj accesează cele mai sensibile imagini şi emoţii ale psihicului uman, deaceea oamenii devin foarte vulnerabil în faţa acestor tipuri de mesaje. Plus la toate limbajul metaforic al subconştientul are şi o istorie mult mai îndelungată pe scara evoluţiei umane, prim urmare, este mult mai dezvoltat şi mai funcţionabil decât limbajul raţional care este o achiziţie a umanităţii mult mai recentă. Mitologiile şi poemele antice reprezintă doar un model de limbaj

33

metaforic prin care omul încerca să explice lumea. Poeziile, balade şi poveştile populare, proverbele etc. sunt alte exemple de limbaje metaforice.

Este important de reţineţi acest aspect al gândirii metaforice a subconştientului, căci vom reveni la el cu alte detalii cu scopul de a înţelege uneşe comportamente sociale şi cum un anumit tip de limbaj metaforic conduce la dezastrul naţional.

Acestea sunt doar câteva din funcţiile de bază ale subconştientului. Alte aspectecurioase cu privire la conştient şi subconştient sunt următoarele:

Dacă conştientul nu poate procesa informaţii mai mult de 2000 b/s, atunci subconştientul poate să proceseze informaţii până la 400 mrld b/s. Atunci când citeşti, priveşti un meci de fotbal sau urmăreşti o persoană care merge pe drum, atenţia şi gândul tău este focusat doar spre un singur punct, toate imaginile aflate la periferie nu sunt observate şi coinşteintizate, însă subconştientul le percepe şi inclobează totul. Îţi va distrage atenţia de la punctul urmărit, doar dacă va considera că o anumită informaţie poate fi utilă pentru tine. În timp ce citeşti această carte, subconştientul tău este atent la tot ce se petrece în jurul tău. În acelaşi timp subconştientul poate să gestioneze mai multe procese cognitive, cu alte cuvinte, se gândeşte la mai multe lucruri concomitent. El îţi caută soluţii la problemele pe care le ai. Are grijă de tine sub toate aspectele fiziologice şi emoţionale. Defapt, este un fel de sclav pentru tine, însă un sclav cu puterea de a te controla, după cum l-ai programat prin educaţie să te controleze. Mai bine zis, vă ordonaţi ambii unel pe altul. Însă, mulţi dintre noi nu ştim că avem o asemenea resursă nevalorificată, şi nu comunicăm cu „sclavul” nostru ce ne este ca un câine credincios, pentru a ne ajuta în toate aspecte ale vieţii.

Ce legătură există între funcţiile subconştientului şi dezvoltarea socio-economică a ţării? Pentru ignoranţi nu există nicio legătură, însă pentru cei cu abordări complexe asupra sistemelor psihosociale văd o mulţime de legături dintre nivelul de dezvoltare economică şi procese subconştiente ale indivizilor ce compun o societate.

Nivelurile sistemelor sociale

Am trecut foarte scurt în revistă nivelurile lumii fizice anorganice şi a pshihicului uman, pentru a face o analogie, sau mai curând un transfer metodologic în explicarea structurilor sociale. Am văzut ca ambele conţin o parte a realităţii, una care este vizibilă, la suprafaţă, palbabilă, înţeleasă şi cealaltă parte a realităţii care se află undeva în ascuns, la niveluri mult mai profunde, dominate de structuri complexe şi greu perceptibile pentru noi. Acest lucru este valabil şi pentru sistemul social. Doar că pentru aceasta nu există o delimitare academică sau ştiinţifică a nivelurilor sistemelor sociale. Societatea este analizată doar la nivelul ei „macro”, iar

34

de acest lucru se ocupă sociologia. Nu există în domeniul ştiinţific o noţiune care ar reprezenta o realitate subtilă sau ascunsă al sistemului social. Cu toate că putem vorbi la acest capitol de prezenţa conceptului de “inconştientul colectiv” care ar sta la baza unor comportamente sociale. Sau avem şi domeniul psihosogiologiei care studiază în general aspectul psihic al fenomenelor sociale. Totuşi, după mine, este o abordare incompletă pentru a explica în intregime substratul ascuns al fenomenelor sociale. Din aceste considerente mă voi referi la acest substrat ascuns al fenomenelor sociale prin conceptul metaforic de “sistem social la nivel cuantic”. Înainte de a prezenta aceast nivel al structurii sociale să vedem care sunt limitările sociologiei clasice şi de ce ea nu poate scoate la iveală adevăratele cauze a unor fenomene sociale.

Sociologia clasică

Suntem foarte familiarizaţi cu imaginea sociologiei şi funcţiile sale. În fiecare zi mai auzim despre o nouă statistăcă asupra unor evenimente sociale cu marja de eroare de +/- 2% (hrană bună pentru jurnalişti pentru a se da în spectacole). Sociologia este acea ştiinţă care se ocupă de analiza structurilor sociale (Instituţii, grupuri, colective, roluri şi staturi etc.) şi a transformărilor sociale (progrese, regrese, tendinţe, dinamica etc.). Ea pretinde că descrie şi explică fenomenele şi procesele sociale. La capitolul descrierii, ea se descurcă foarte bine, însă sunt sceptic în privinţa calităţii explicaţiilor. Acest lucru se datorează limitărilor sale metodologice şi statutul ei de ştiinţă! Instrumentele ei principale de cercetare şi culegerea datelor sunt: observaţia, experimentul, sondajul şi analiza unor documente sociale. Aceste instrumente sunt perfecte pentru a constata anumite fapte şi descrierea lor, dar nu şi pentru explicare. Dacă un sociolog încearcă să explice anumite fenomene, aceasta deja este o hermeneutică socială (interpretare), iar părintele sociologiei A. Comte, a dat un verdict – terminaţi cu filosofia-speculativă, sociologia trebuie să fie ştiinţă. În consecinţă, nu cred că sociologia poate face mai mult decât descrieri sociale. Chiar dacă ea reuşeşte în mod ştiinţific să determine anumite cauze, totuşi, după mine, consider că aceste „cauze” sunt deja „consecinţe”, iar cauzele reale sunt mult mai profunde, care îi scapă observatorului sociolog.

Voi prezenta mai jos un exemplu simplu.

Descrierea unui fenomen social:

Observaţia 1. Sociologii au constatat că emigraţia cetăţenilor s-a mărit cu 8% în ultimii ani. Observaţia 2. În ultimii ani salariul mediu pe economie a scăzut cu 15% .

Concluzia pentru cauza creşterii emigraţiilor:

Creşterea emigraţiei se datorează creşterii nivelului de sărăcie în ultimii ani.

Cauza creşterii emigraţiei ca fiind sărăcia, mi se pare o explicaţie rudimentară. Da, poate fi acceptată ca fiind o cauză, dar pentru mine aceasta deja este o consecinţă. Iar cauzele reale sunt de altă natură, decât cea economică. Ar trebui să ne punem cel puţin două întrebări: Ce a cauzat scăderea econimică? (Iar răspunsurile nu trebuie să fie de ordin tehnic, de exemplu că s-au micşorat exporturile, acesta este un răspun pe orizontală, dar avem nevoie de ceva mai

35

profund.), şi a doua întrebare- De ce veniturile joase a cetăţenilor influenţează asupra creşterii emigraţiilor? Prin răspunderea la aceste întrebări, ne vom aprofunda mult mai adânc în analiza unor cauze, (căci nu în orice stat, sărăcia duce la creşterea nivelul de emigraţiei) şi aici vom ajunge la nivelul unor soft-uri mentale. Însă sociologia nu poate face acest lucru, după cum am mai zis, din cauza limitărilor metodologice. Ea analizează societatea doar la nivelul exterior, ceea ceste direct vizibil şi palpabil, ceea ce poate fi cuantificat în cifre şi date statistice.

Structura socială la nivel cuantic. Aspecte metodologice

Nici psihosociologia nu poate oferi explicaţii mai credibile, căci ea operează doar cu o abordare clinică asupra fenomenelor sociale, şi ne oferă o abordare la fel de îngustă, cu toate că ne este de un mare ajutor în înţelegerea unor fenomene sociale din cadrul nivelului cuantic. Totuşi avem nevoie de o abordare interdisciplinară sau transdiciplinară, care să reflecte fenomenele sociale prin prisma unor câmpuri mai largi cum ar fi şi influenţa unor aspecte geografice, fiziologice, genetice, neurologice, sinergetice, antropologice, axiologice etc. Toate acestea le consider ca parte integrantă a sistemelor sociale, sau mai exact structurile şi cauzele primare care modelează forma sistemelor sociale precum şi nivelele de dezvoltare economică, de aceea toţi aceşti factori îi numesc factori de nivel cuantic al structurilor sociale. Căci în lumea fizică, legităţile şi proprietăţile macrofizicii sunt generate şi influenţate de legităţile microfizice (mecanica cuantică).

Voi recunoaşte că metodologia acestei abordări nu este un ştiinţifică, dar este o hermeneutică filosofică, sau mai curând o metodologie transdiciplinară.* Ştiinţificitatea riguroasă ne poate limita în explorarea unor posibilităţi ale lumii, ne poate limita în creativitate şi oferirea de noi sensuri asupra unor obiecte de cercetare. O metodologie eficientă consider a fi una care balansează între raţionalitate şi intuiţie. Aceasta este caracterul acestui discurs.

3. Structura socială la nivel „cuantic”Voi reprezenta grafic structura socială la nivel „cuantic” printr-o perspectivă proprie,

ulterior voi explica fiecare dintre aceste componente. Am inclus în aceasta structură şi anumite component care nu fac parte direct dintr-un sistem social cum ar fi teritoriul, clima şi resursele naturale, dar participa la formarea unor caracteristici specific a sistemului social şi ne ajută să le înţelegem.

36

Hardware social

Stru

ctur

a so

cial

ă la

niv

el c

uanti

c

v

Pentru o înţelegere cât mai uşoară a acestor structuri sociale, o voi reprezinta printr-o analagie cu structura unui calculator.

Ştim foarte multe despre un calculator, ce componente are, cum funcţionează, cum putem îmbunătăţi parametrii tehnici etc. Însă, nu ştim aproape nimic despre structuri sociale la nivel „cuantic” şi modul de funcţionare al acesteia.

Calculator este format din hardware (component fizică –monitor, hard disc, tastatura, mousul etc.) şi software (componenta logică – sistemul de operare, programe şi drivere). Posibilitatea ca anumite programe mai complexe să funcicleze pe calculator, va depinde de parametrii tehncii al acestuia, mai exact de componenta hardware- HDD-ul, procesorul, memoria operativă etc., dar şi de sistesmul de operare a calculatorului, care este o component software- XP, Vista, Ubuntu etc. Dar şi sistemul de operare pentru a putea fi iniţial instalat pe un calculator, el trebuie să fie compatibil cu parametrii tehnci a componentelor hardware. Rolul unui sistem de operare aş zice că este ca un liant sau o platformă de tranziţie dintre hardware şi software (diverse programe).

37

Zona de tranziţie

Software social

Resurse umane

Teritoriu

Clima

Resurse naturale

Potenţial fizic

Potenţial gognitiv

Matricea culturală Softuri mentale de tip M

Cultura spiritualăSoft mental de tip SMSoft mental de tip S

Cultura materială Comunicare şi sinergie

Stru

ctur

a so

cial

ă la

niv

el c

uanti

c

Starea şi sănătatea psiho-emoţională

Feno

men

e so

cial

e, p

oliti

ce, e

cono

mic

e

Un lucru similar îl avem şi într-un sistem social la nivel “cuantic”. În cazul unei societăţi – hardware-ul este format din:

1. Resursele umane (în formele sale pur biologice) care cuprinde elementele:- potenţialul fizic -potenţialul cognitiv- memoria genetică şi inconştientul colectiv

2. Aria geografică 3. Clima 4. Resursele naturale.

Iar componenta software cuprinde 3 elemete esenţiale.

1. Starea şi sănătatea psiho-emoţională (gama emoţională predominantă a unei societăţi)2. Cultura spirituală ( valori, credinţe, simboluri, eroi, opinii, obiceiuri, tradiţii , interese, pasiuni, idei econimice, politice, morale, educaţionale, etc). 3. Cultura materială (

Am grupat aceste componente în hardware şi software pentru a face o distincţie dintre ceea ce este un dat natural, rigid şi partea flexibilă, adică ceea ce este dobândit, învăţat, creat în timpul vieţii sau ceea ce poate fi controlat şi modificat.

Hardware al calculatorului putem zice că este un dat, (din partea uzinei de calculatoare) este partea fixă şi rigidă, iar sowtare este un lucru instalat, adică dobândit ulterior şi este flexibilă. Programele şi driverile oricând pot fi instalate şi dezinstalate. Cu toate că şi sistemul de operare poate fi şi el oricând dezinstalat şi schimbat cu altul, în practică, lucrul acesta se îtâmplă mai rar în raport cu unele programe pe care le utilizăm. Dezinstalarea sistemului de operare, presupune şi ştergerea tuturor programelor, ceea ce ne crează un mare disconfort. Deacea, chiar dacă ştim că trebuie de reinstalat un alt sistemul de operare, totuşi continuăm să ne chinuim cu cel actual.

Funcţia sistemului de operare în cadrul societăţii este realizată de matriciea culturală, (un soft gigantic format din mai multe de soft-uri mentale complexe), şi această matrice culturală este şi fundamentul unei societăţi. Ca şi sistemul de operare, matricea culturală joacă rolul unui liant ce leagă hardwar-ul social cu celelate componente mai flexibile din software (Opinii, judecăţi de valoare, idei juridice, politice, economice, viziuni, strategii, activităţi etc.)

Fiecare component dintr-un hardware electronic are anumiţi parametri tehnici care nu pot fi modificaţi, unica posibililate e să arunci componentul şi să-l înlocueşti cu altul.

Pentru hardware-ul social există o particularitate specifică. Componentele cum ar fi teritoriul, clima şi resursele naturare nu pot fi aruncate şi înlocuite cu altele. Nu putem arunca sezoanele secetoase şi înlocuite cu unele mai ploioase. Iar resursele umane se nasc cu anumiţi parametri naturali, nu putem fi giganţi sau pitici, cu 10 picioare sau cu aripi, iar memoria

38

genetic nu poate fi ştearsă la naştere şi înlocuită cu o altă informaţie (cel puţin la nivelul actual al dezvoltării tehnologice)

Hardware-ul social

Resursa umană.

Potenţialul fizic. În general, întreaga informaţia biologică asupra viitorului organism este înscris în genomul uman, care se transmite pe cale ereditară. Nu ne vom opri la anumite trăsături fiziologice şi biologice, cu toate că fiecare dintre acestea îşi joacă rolul în forma dezvoltării sociale, dar ne vom opri asupra sănătăţii şi potenţialul fizic. Caracteristicile sănătăţii şi a potenţialului fizic va influenţa puternic asupra culturii şi domeniile de ocupaţii a unei societăţi, iar de aici va rezulta şi gradul de dezvoltare socială. De exemplu, despre dorieni (cel de-al treilea trib elenic care a invadat peninsula Grecească în sec. al-XII-lea î.Hr.) se spune că erau foarte puternici şi viguroşi, acest lucru i-ar fi determinat să devină războinici şi curajoşi. În consecinţă, şi-au dezvoltat un spirit foarte aspru şi aveau o aversiune faţă de cultura intelectuală. Tot ei au construit oraşul Sparta, cunoscut în special pentru accentual ei militar şi al forţei fizice, ceea ce reprezenta defapt spiritul doric. În timp ce Atena, este cunoscută ca un centru cultural, iar Atena fusese construit de către Ahei (cel de-al doile trib elenic care au venit în peninsula Grecească în jurul sec. al XVII-lea î.Hr.) care erau fire curioase, deschise, comunicative, cu simţul artistic foarte dezvoltat şi inclinaţii spre dezvoltare culturală. Cetăţile Sparta şi Atena s-au aflat mereu ca două polusuri opuse, una simbolizând forţa militară, iar cealaltă forţa intelectuală. Dorienii n-ar fi reuşit niciodată să dezvolte un oraş ca Atena, forţa muşchilor ea determinat altă ocupaţie, iar Aheenii nu erau atât de viguroşi ca dorienii şi n-ar fi realizat niciodata o asemenea performanţă ca Sparta, chiar dacă Ahenii au avut şi ei forţă militară cu care au cucerit insula Creta sau oraşul Troia, oricum, talentul fizic nu era cheia lor principală. Fiecare societate îşi are gradul său de potenţialitate fizică şi un anumit nivel de sănătate. Evident că caracteristicile sănătăţii depinde în mare măsură şi de nivelul de trai, dar aici e vorba mai curând de gradul de imunitate şi nivelul energetic a unei persoane, care în mare măsură este determinat genetic, iar pe parcusul vieţii, aceastea, foarte puţin pot fi influenţate. Energia, imunitatea şi capacitatea fizică a unui copil sunt determinate genetic de starea fizică a părinţilor sau a strămoşilor acestuia. La nivel general, o societate va da naştere unei noi generaţii cu acelaşi potenţial fizic, aceasta în cazul în care, această generaţie nu va face un efort suplimentar pentru aşi îmbunătăţi genele eriditare! O societate bolnavă va naşte oameni bolnavi. Iar gradul de sănătate fizică, va determina şi gradul de sănătate mentală. Vorba veche “o minte sănătoasă, într-un corp sănătos”.

Capacitatea potenţială fizică a copilului moştenită de la părinţi, va putea să determine domeniul de activitate şi stilul de viaţă al acestuia. Dacă părinţii sunt slabi şi scunzi atunci este o probabilitate destul de mare ca copilul să fie la fel, iar acest lucru îl va influenţa să facă anumite alegeri în viaţă. Dacă e slab, atunci va refuza munca fizică şi va fi mai motivat să execute o muncă intelectuală, acesta e cazul meu personal. La fel, dacă un copil moşteneşte anumite trăsături cum ar fi înălţimea şi reacţie rapidă, atunci ar exista o cale deschisă spre practicarea

39

baschetului. Fără să ne dăm seama, dar deseori, aspectele şi caracteristicele fizice ne infulenţează anumite alegeri în viaţă şi ne determină sub o formă sau alta anumite comportamente. Evident, printr-o anumită voinţă puternică, putem să depăşim anumite predeterminări genetice.

Potenţialul congnitiv. Prin potenţialul cognitiv se înţelege predispoziţia şi capacitatea omului de a învăţa, a înţelege şi a penetra mediul extern cu aşa numitul instrument - intelect. La fel, ca şi potenţialul fizic, potenţialul cognitiv este determinat genetic în proporţie de 50%, dar poate fi îmbunătăţit de la o generaţie la alta. Această determinare genetică nu poate fi evident la un caz particular, căci prin determinarea intelectuală a părinţilor nu putem prezice cu exactitate capacitatea intelectuală ale copilului. Părinţi rahitici pot da naştere la copii genii şi invers, căci potenţialul cognitiv este determinată şi de mediul social. Totuşi, există posibilitatea ca mediul social să joace un rol mai puţin important, ba din contra, să intesifice factorii genetici. Genetica a demonstrate că odată cu înaintarea vârstă factorul genetic în dezvoltare intelectuală se aplifică. Ceea ce logic ar părea să fie invers. Cauzele sunt următoarele: genile moştenite crează un anumit apetit de un anumit mediu social, individul în mod inconştient caută acele medii sociale care să satisfacă cerinţele programului genetic. Fiind găsit mediul potrivit conform programelor genetice, acestea se activează din starea lor latentă, şi o altă cauză este că odata cu creşterea vârstei, datorită unui proces natural se activează tot mai multe gene. Orice grup de populaţie umană se află astfel într-un cerc vicios, atâta timp cât nu va prea controlul asupra determinărilor genetice. Mediul X a unor generaţii produc modificări genetice, următoarele generaţii, chiar dacă ar dori alt mediu Z, totuşi, vor căută posibilităţi să-şi satisfacă programele genetice, adică vor căuta să aibă parte de mediul X, astfel, acest mediu continue să existe. Exact în această situaţie se află şi moldovenii. Mediul nostru este bombardat de stări de victimizare, depresive, negative, stresante, neajutorare şi pasivitate cognitivă, aceste stări influenţează programul genetic, iar următoarele generaţii, care chipurile îşi doresc un viitor european şi o altă mentalitate, pe naiba inconştientul doreşte să-şi activeze aceleaşi programe genetice, şi sub influenţa mediului toxic deja existente, continuăm să perpetuăm acest mediu. Potenţialul cognitiv este determinat şi de condiţiile în care este purtat sarcina. Cercetările din domeniul neuroştiinţei au arătat că dacă în timpul sarcinii, mama este permanent stresată de tot felul de probleme cotidiene, atunci la copil se va dezvolta mai mult partea posterioară a creierului, iar partea frontală va fi mai mic decât media normală. Partea frontală a creierului este sediul gândirii, al judecăţii, al intelectului, al creativităţii, iar partea posterioară este partea care răspunde de supraveţuire prin mijloace instinctive. Dacă e să ne focusăm la societatea noastră, atunci în ce condiţii psihologice se află viitoarele mame? Stresul şi îngrijorarea pentru ziua de mâine determină dezvoltarea la copil anume acelei părţi ale creierului care răspunde de supraveţuire instinctivă, decât partea creierului ce răspunde de cogniţie şi intelect. Consider că aceasta este unu dintre motivele ce poate explica reticenţa noastră faţă de carte şi cultura intelectuală, şi de ce avem un comportament barbar şi egocentrist. Omul condus de instincte este omul barbar, omul grosolan. Moldoveanul este focusat pe propria lui supraveţuire. Iar supraveţuirea n-o câştigă prin rafinamentul şi instrumentul cugetului, dar prin grosolănie, tupeism şi mijloace barbare de care nu încetăm să ne mirăm zilnic. Ne aflăm într-un cerc vicios, stresul nostru provocat de sărăcia, aceasta va duce la naşterea unor noi generaţii cu aceleaşi

40

predispoziţii neurologice, mai mult inclinaţii instinctive decât cele intelectuale. Fără o dezvoltare intelectuală, nu poate exista nici dezvoltare economică, iar stresul sărăciei şi al supraveţuirii va continua. Ca să nu dramatizăm cu privire la întreaga noastră realitate socială, specificăm că nu fiecare moldovean e barbar. Avem şi mulţi moldoveni culţi şi inteligenţi unicii care pot dezvolta Moldova pe plan intelectual şi a scoate ţara din acest cerc vicios. 17

Deci, cultura intelectuala a unui popor care se transmite genetic ca predispoziţie intelectuală următoarelor generaţii, împreună cu mediul psihologic în care se dezvoltă un făt, poate să determine din naştere gradul de potenţial cognitiv al copilului. Să fie oare aceasta una dintre cauzele de ce unele popoare sunt mai inteligente sau dezvoltate pe plan ştiinţific decât altele? Cu siguranţă- da! Însă, să nu uităm totuşi şi de influenţa puternică şi a mediului social. Mediul social are posibilitatea fie să încurajeze cultura intelectuală, astfel îmbunătăţind fondul genetic de-al lungul generaţiilor, sau fie să descurajeze domeniul intelectual, atfel fondul genetic rămâne acelaşi. Cultura şi informaţia genetică sunt doi factori care se pot determina una pe alta. Mediul din cadrul societăţii noastre descurajează defapt domeniul intelectual. Cu siguranţă mulţi nu vor cădea deacord cu acest fapt, căci rămân a-şi face un tablou general din câteva cazuri secundare. Avem poate unele organizaţii, instituţii sau grupuri sociale care încearcă cumva să încurajeze ca oamenii cel puţin să citească, însă cuvântul a părinţilor, rudelor, prietenilor etc. este mai important. Auzim tot genu de fraze: “Hai laso mai uşurel, nu mai fi şi tu aşa tocilar, o să îmbătrâneşti prea curând. Prost să fii, noroc să ai. Te vei ţicni la cap de atâta învăţătură. Ia uite cum trăeşte nănaşu, n-a terminat nicio şcoală, dar trăeşte ca un deputat.” Cineva poate să infirme acest fapt invocând argumentul că avem cele mai multe universităţi pe cap de locuitori din Europa. Totuşi, ar fi bine să nu se confunde patologia socială a virusului “Trebuitus Diplomus pentru Mamusius şi e la Modius” cu dorinţa de dezvoltare intelectuală.

Arhietipurile şi inconştientul colectiv.

Un alt factor filogenetic care determină aspectul calitativ al resurselor umane reprezintă arhietipurile prezente în inconştientul colectiv. Arhietipurile şi inconştientul colectiv reprezintă concepte din teoria psihanalitică a lui C.G. Jung. Am decis să includ aceste arhietipuri în zona de tranziţie dintre hardware-ul social şi software-ul social, căci deşi acestea sunt înăscute, originea lor se află în experienţa socială, iar unele din ele se pot activa doar în prezenţa unor condiţii favorabile. Această zonă de tranziţia din care fac parte, reprezintă matricea culturală, despre care voi vorbi mai târziu. Arhietipuri reprezintă un element definitoriu asupra comportamentului social şi după cum menţionează Jung ele nu pot fi distruse sau şterse din memoria inconştientă a colectivului. Să definim şi să clarificăm ce sunt arhitipurile şi inconştientul colectiv prin cuvintele personale ale lui Jung.

17 Nu sunt unicul care numesc acest popor ca fiind unul barbar. M. Eminescu a realizat o precizare mai clară. El a calificat poporul român ca fiind semibarbar, nu din motivele neuropsihologice, dar din motivele legităţilor dezvoltării sănătoase a unei civilizaţiii. „Epoca din urmă a istoriei ţărilor noastre(;) e o stare de semibarbarie de o sută de ori mai rea decat barbaria adevărată, şi, senţelege, fără proporţie de rea faţă de civilizaţia adevărată”.,[..] „Semibarbaria e o stare de degradare, un regres, este corumperea unui popor primitiv prin viciile unei civilizaţii străine. Un popor barbar işi are industria lui de casă, meseriile lui, activitatea lui economică sănătoasă, deşi primitivă poate. Cand el, in loc de a da dezvoltare propriei sale munci, cumpără obiectele gata de la străini, fără a invăţa cum să devie el insuşi in stare de-a le produce, e semibarbar.”

41

“Inconştientul colectiv este o parte a psihicului care poate fi deosebită negativ de inconştientul personal prin faptul ca el nu-şi datorează existenţa experienţei personale şi nu este de aeeea un câştig personal. În timp ce inconştientul personal constă esenţialmente din conţinuturi care au fost cândva conştiente dar care au disparut din conştiinţă, fiind fie uitate fie refulate, conţinuturile inconştientului colectiv nu au fost niciodată conştiente, nefiind deci dobândite individual, şi-şi datorează existenţa exclusive eredităţii.

Conceptul de arhetip, inevitabil corelat al ideii de inconştient colectiv, indică prezenţa în psihic a anumitor forme universale răspândite.”18 Aceste forme reprezintă anumite cadre, matrice, Idei (la Platon), categorii (la Kant) înăcute, care condiţionează şi formează experienţa umană. Mai simplu zis, dar şi mai eronat, sunt nişte conţinuturi informaţionale dobândite genetic. Ele se manifestă la nivel intuitiv şi inconştient, care condiţionează comportamentul personal şi colectiv. Jung menţionează că arhietipurile se formează datorită unore experienţe subiective repetate (neurologic vorbind, se intipăresc anumite reţele neuronale) apoi transmise pe cale eriditară. Totuşi, mai târziu, Jung suspendează idea că arhitipurile s-ar transmite pe această cale, întrucât acest lucru nu putea fi demonstrat ştiinţific. Oricum, Jung afirmă cu încredere că aceste arhietipuri există şi sunt înăscute.

Conform psihanalistului elveţian există patru surse de formare a arhietipurilor: 1. Fenomene fizice, geofizice şi cosmice (răsăritul şi apusul soarelui, eclipsă etc.); 2. Condiţiile biologice ale organismului(necesităţi sexuale, sete, foame etc.); 3. Situaţii umane fundamentale ce prezintă pericol pentru corp sau spirit (deşert, fulger, munte, peşteră etc.); 4. Evenimente (războaie, sclavie, genociduri etc.) sau persoane importante din viaţa omului ( tata, mama, fiu etc.) Aceşti factori pot fi anumite fenomene de mare importanţă, repetitive sau traumatizante în viaţa omului, care s-au sedimentat în memoria inconştientului colectiv şi transmise următoarelor generaţii în forme simbolice. Ele se pot manifesta ulterior sub forme de vise, basme, folclor popular, credinţe religioase, artă, filosofie sau chiar ştiinţă.

Aceste arhietipuri au carecter universal, adică sunt răspândite în orice colectivitate umană, întrucât în preistorie umanitate a avut o experienţă comună. Totuşi, Jung menţionează că aceste arhietipuri pot fi şi regionale, locale marcate de experienţa individuală a unui popor sau chiar arhietiprui familiale, marcate de experienţa individuală a unei familii. În lucrarea de faţă voi fi preocupat în special de arhietipurile naţionale care condiţionează sănătatea psihică şi comportamentul societăţii noastre. Deci întreaga experienţă istorică a umanităţii, începând chiar de la vremurile primordiale, se păstrează în memora inconştientului colectiv. Totul se sedimentează într-un „depozit psihic” în forme simbolice, care ulterior condiţionează comportamente individuale şi colective.

Jung indentifică un şir de arhietipuri universale cum ar fi cel de persona, umbra, anima şi animus,mama, preoteasa, amanta, sinele, arhietipul infans, arhietipul spiritului etc. Pentru exemplificare vom descrie arhietipul persona, anima şi animus.

Persona. Din limba latina persona se traduce ca mască. Persona este masca socială pe care o purtăm cu toţii, este un fenomen social întâlnit în orice colectivitate, doar că conţinutul acesteia variază de la o cultură la alta. Îmbrăcăm această mască din dorinţa de a fi acceptaţi de ceilalţi, încercăm să fim ca şi ei, să împărtăşim aceleaşi viziuni, norme sau dorinţe comune, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să renunţăm la unele dorinţe personale. Anume această tendinţă de a îmbrăca o mască socială pentru a fi pe placul celorlalţi este dictat de acest arhietip. Lucrul acesta îl facem în mod intuitiv şi la nivel inconştient, nimenui nu i s-a zis unui copil să-şi formeze o mască socială dacă doreşte să conveţuiască în societate. Acest lucru a fost învăţat pe parcusul istoriei de la începutul constituirii societăţii umane, ulterior această învăţătură a fost transmisă sub formă de arhietip următoarelor generaţii. 18C.G. Jung - În lumea arhietipurilor, pag.21

42

Anima şi animus. Anima este dimensiunea femenină în fiecare bărbat, iar animus dimensiunea masculină în fiecare femeie. În acelaşi timp, anima este imaginea colectivă a femeie şi animus imaginea colectivă a bărbatului. Datorită prezenţei acestor arhietipuri bărbaţii înţeleg esenţa femeii şi invers. Acest lucru le oferă posibilitatea de comunicare şi conveţuire comună. Aceste reprezentă colective asupra femeii sau a bărbatului sau creat la fel de-a lungul istoriei în urma relaţionării între aceste genuri, iar generaţiile ulterioare au prmit ca moştenire inconştientă aceste experienţe sub formă de arhietipuri.

Cine rămâne curios despre descrierea detaliată a mai multor arhietipuri le poate găsi cu uşurinţă în operele lui Jung. Aici nu intră în sfera noastră de interes arhietipurile universale, ci anume arhietipurile locale.

Un exemplu de arhietip local specific poporul nostru ar fi „arhietipul sclavului”. Nu este o noutate că moldovenii au fost mereu asupriţi de anumite imperii pe parcusul istoriei şi acest lucru s-a impregnat în inconştientul nostru colectiv. Cu toate că societate strigă conştient în gura mare că doreşte idependenţă, suveranitate şi integritate teritorială, defapt inconştientul colectiv doreşte altceva – un control politic din partea altor state. Aceasta este una din arhietipurile noastre – dependenţa sau sclavia! Desigur, mulţi vor nega această realitate ruşinoasă, dar aceasta este o explicaţia cu privire la obsesia noastră faţă de integrare în cineva, mai corect zis, integrare sub cineva – Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală Euro-Asiatică. Fericire şi mare pentru inconştientul nostru, dacă ar veni cineva cu “biciul”, pentru a ne da indicaţii ce trebuie să facem.

La data de 27 august 2013, preşedintele parlamentului R. Moldova – Igor Corman, cu ocazia zilei independenţii a declarat o frază care confirmă prezenţa acestui arhietip: „Este important să nu fim sută la sută dependenţi de alte ţări”. Cu toate că, poate părea o frază extrem de nesemnificativă, dar în spatele ei se află o întreagă experienţă istorică– dependenţa noastră de alte state. Am ajuns să acceptăm această dependenţă, dar cel puţin măcar să nu fie sută la sută, ne este suficient doar un pic să fim liberi. Această mică libertate o aveau şi indienii sub colonia Marii Britaniei. Corman ar putea explica şi justifica prin prisma economică, dar chiar şi aşa, o societate care îşi doreşte cu adevărat libertate nu-şi fixează un target atât de mic “Este important să nu fim sută la sută dependenţi de alte ţări” dar va enunţa astfel ”Este important să depindem cât mai puţin de alte ţări”. În aceste două cazuri vectorii psiho-emoţionali şi motivaţionali sunt total diferiţi. Moldovenii n-au o tradiţie şi o experienţă de autoconducere, genele noastre nu cunosc aşa informaţie. Lăsaţi liberi ei se pierd şi se dezorientează. Un criminal eliberat din închisoare după 30 ani va căta să se întoarcă înapoi. El rămâne dezorientat în libertate. Zona de confort a devenit temniţa şi slcavia. Imaginaţivă că un copil de 12 ani este lăsat singur la bordul unui avion aflat în zbor, acesta din necunoaşterea pilotării unui avion va intra în isterică şi panică,şi va butona haotic toate butoanele de control. Cam în acest fel se comportă şi societatea noastră. Guvernanţii în mod haotic şi isteric încearcă să conducă o ţară aflată „cădere liberă”, din acest motiv cer ajutorul şi afilierea unei puteri externe.

Despre arhietipul sclavului şi altele vom reveni detaliat mai târziu.

43

Teritoriul

Mai mult sau mai puţin, dar forma, relieful sau mărimea unui teriotoriu poate determina forma dezvoltării socio-economice, domeniile de activitate sau chiar nivelul de inteligenţă a unui popor. Acesta este un dat al naturii sau un dat al istoriei şi nu poate fi modificat, cu excepţia mărimii teritoriului. Din acest motiv este un hardware social cu inpact direct asupra dezvoltării sociale.

Pentru greci, relieful muntos, accidentat şi pietros ia oferit două beneficii. Primul este că acest teritoriu era nedorit şi ocolit de duşmani, din motiv că nu era un pământ fertil şi roditor. Acest lucru i-a avantajat pe greci să se dezvolte în linişte cu mai puţine războaie externe decât alte popoare. Al doile beneficiu al solului nefertil, ia forţat pe greci să-şi pună în aplicare activitatea creierului pentru a găsi soluţii alternative de supraveţuire. Acest lucru ia condiţionat să-şi dezvolte cultura şi intelectul.

Organizarea socială a egiptenilor la fel a fost condiţionată de forma reliefului. Din motivul cantităţilor mici de apă şi a solului nefertil, egiptenii îşi concentrau terenurile agricole în delta Nilului, acolo unde erau condiţii mai bune pentru cultivarea plantaţiilor agricole. Însă, în timpul revărsării Nilului, teritoriile agricole erau inundate şi îşi ştergeau demarcaţiile dintre ele. Astfel că, băştinaşii trebuiau să împartă din nou teritoriile după inundaţii conform mărimilelor pe care le deţineau. Deeacea, au fost constrânşi să inventeze un sistem de calcul de a măsura şi reîmpărţi pământul – astfel s-a născut şi geometria, care etimologic înseamna din greacă geo =pământ şi metron = măsură. Ulterior geometria şi-a găsit aplicaţiile practice în mai multe domenii cotidiene ceea ce a ajutat considerabil în dezvoltare tehnologică şi economică a egiptenilor.

Se pare că terenul foarte fertil dintre Prut şi Nistru ia jucat fiesta moldovenilor pe plan intelectual şi economic. Această formă de relief ia determinat pe moldoveni să-şi găsească confortul istoric în domeniul agriculturii şi păşunăritului, dar mai ales în cea a păşunăritului. Un pământ fertil oferă şi păşuni bogate. Iar forma reliefuluiu nemuntoasă sau plană, reprezintă o condiţie optimă şi favorabilă pentru practicarea păşunăritului, acest lucru crează posibilitatea unei mobilităţi mai mari şi mai uşoară. Din moment ce există păşuni suficiente şi oi mai multe, există prin urmare o sursă stabilă de existenţă, iar unde mai pui şi o natură foarte blândă, acolo fiinţa omenească nu mai vede necesitatea să-şi conecteze creierul pentru activitatea intelectuală în scopul dezvoltării. În toate perioadele istorice, acest teritoriul a fost cel mai slab dezvoltat din regiune sub aspect economic şi tehnologic. Iar cauza nu poate fi găsită în URSS. Defapt, explicaţia acestui fenomen este destul de curioasă. Simbolul moldoveanului este reprezentat de Baciul Mioritic, care în primul rând era un cioban şi nu agricultor. Prin urmare, activitatea esenţială a moldoveanului era păşunăritul sau creşterea animalelor. Este foarte interesantă observaţia făcută de Rene Guenon la acest capitol. Gueno menţionează că la începutul umanităţii erau două categorii de populaţii, sedentarii dedicaţi agriculturii şi nomanzii dedicaţi creşterii animalelor. Populaţiile agrare care sunt sedentare, mai devreme sau mai

44

târziu au început a construi oraşe, întrucât erau populaţii fixate într-un spaţiu mai restrâns. „Dimpotrivă, populaţiile nomade şi păstorii nu construesc nimic durabil şi nu muncesc pentru un viitor ce le scapă.”19 De aici este limpede, moldoveanul în primul rând este un păstor reprezentat simbolic prin Baciul Mioritic, deci moldoveanul reprezintă un popor nomad, chiar dacă mobilitatea avea loc într-un spaţiu relativ îngust. Din acest motiv, moldoveanul nu vedea necesitatea construirii a ceva durabil, cu atât mai mult planificării unei strategii de viitor. În consecinţă nu este nevoie nici de intelect, căci intelectul este chemat la acţiune în scop de creativitate, elaborare, cercetare, planificare şi construcţie. Doar astfel se dezvoltă intelectul. Ciobanul gândeşte în formula aceasta: astăzi (acum) paştem oile aici, mâine vom vedea unde este iarbă. Prin această experienţă are loc naşterea unui alt arhietip al moldoveanului – aici şi acum. Astăzi, în alte condiţii istorice continuăm să trăim cu acest principiu de aici şi acum. Nu avem abilitatea de a ne planifica viitorul. Viitorul ciobanului este permanent unul instabil, nu se ştie unde se va afla cu turma. De aici se înţelege că planificarea de durată este una fără sens. Iar un popor fără planificare este sortită eşecului.

Tot Gueno relatează că popoarele sedentare, datorită construcţiei de oraşe îşi întâresc astfel puterea militară, politică şi economic şi îi va absorbi puţin câte puţin pe popoarele nomade. Acest lucru practic s-a încercat în nenumărate rânduri în cadrul istoriei noastre.

Din punct de vedere al artei sedentarii dezvoltă imagini vizuale şi fixe cum ar fi arhitectrua, sculptura sau pictura, în timp ce nomazii îşi dezvoltă arte fonetice, adică muzica şi poezia, pentru că aceasta este ceea ce pot lua cu ei. În folclorul naţional moldoveanul este mereu reprezentat cu torba ciobănească şi cu fluerul în mână. Şi după cum vedem moldovenii n-au reuşit să-şi dezvolte o arhitectură bogată, sculpturi sau picture, astfel cum întâlnim în occident, în schimb pe timp de jale sau veselie ei ştiu mereu să cânte.

Unii mai găsesc vina în mărimea mică a teritoriului nostru şi sărac în resurse naturale. Olanda sau Japonia nu se bucură de beneficii mai avantajoase la acest capitol. Alţii vor zice că au avut o altă istorie.Bine, atunci o întrebare retorică, cine îşi are propriu destin în mâinele sale, cine îşi scrie propria istorie? Da, ca orice melancolic vom răspunde: “ la mine nu e ca la tine”! Un teritoriu mic şi fără resurse te poate forţa să-ţi conectezi intelectul, dar intelectul nu se conectează atunci când omul are oi multe şi cornute. Japonezu nu prea avea oi multe şi nici „pătlăjele” gustoase, deaceea a trebuit să-şi conecteze creierul.

Deci, teritoriu, tipul de relief şi mărimea reprezintă factorii ce influenţează puternic asupra domeniului de activitate economică, direcţii de dezvoltare socio-culturală şi chiar nivelul inteligenţei.

Clima

Filosoful francez Montesquieu în lucrarea sa „Despre spiritul legilor” a expus teoria climatelor – influenţa climei asupra moravurilor şi temperamentelor popoarelor. El conchide

19 Rene Gueno – Domnia cantitatii…. Pag. 17145

faptul că popoarele nordice sunt mai puternice, dinamice, raţionale, active, cum un simţ al superiorităţii, curajoşi şi cu puţine vicii, iar popoarele cu o climă mai caldă sunt mai lenoase, au sindromul moleşiunii, inactivi, sunt mai slabi adât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional. El observă că aceelaşi spectacol de operă crează reacţii diferinte pentru englezi şi italieni. Englezii reacţionează mai rece, iar italienii reacţionează mult mai emotiv. Sensibilitatea acestor popoare este dăunătoare în perioadele de criză, ele fiind primele care se resemnează şi încep să se plângă de soartă. Aceasta teoria a fost dezvoltată prin teoria determinismului geografic de către Ellsworth Huntington (1876-1947). Acesta era fascinat (în urma cercetărilor sale) de influnţele mediului geografic asupra culturii, economiei, politicii şi tehnologiei. Concluziile sale arată că nivelul de dezvoltare a unei societăţi este puternic determinat de factorii geografici şi climaterici, iar de aici rezultă că reprezentaţii acestor comunităţi ar fi mai puţin activi şi inteligenţi sau cel puţin incapabili de a realiza dezvoltări economice din cauza factorilor de mediu. Aceaste teorii au fost respinse de comunitatea internaţională, întrucât ele încurajează şi stimulează discriminarea rasială. Pentru cei aflaţi în climatele mai calde (ecuatoriale şi tropicale) reprezintă un mesaj dureros şi ofensator. În apărarea acestor societăţi slab dezvoltate au intervenit unii specialişti cu un gând de consolare şi încurajare şi pasând cauza sărăciei pe colonianiştii europeni care ar fi perturbat dezvoltarea economică a ţărilor ecuatoriale. Nu poate fi negat acest factor sau alţii, dar nici nu poate fi ignorat influenţa climei asupra dezvoltării umane, indiferent cât de neplăcut ar fi acest adevăr şi anume că “[… ]natura, aidoma vieţii, e nedreaptă şi părtinitoare în ceea ce priveşte avantajele pe care le oferă; mai mult decât atât, că lipsa de corectitudine a naturii nu poate fi remediată cu uşurinţă. Unei civilizaţii ca a noastră, mânată de dorinţa de stâpânire, nu îi place să i se pună beţe în roate. Ea dezaprobă cuvintele descurajatoare, de care comparaţiile geografice abundă.” 20

Diferenţele culturale şi economice sunt influenţate de climat prin intermediul unor procese de natură fiziologică. Aerul rece contracta fibrele extreme ale corpului, astfel corpul devenind mai viguros, iar sângele circulă spre inimă mult mai rapid, pentru a menţine temperatura optimă în organism, ceea ce îl face mai dinamic. Iar aerul cald relaxează fibrele musculare, şi ritmul circulaţiei sângelui încetineşte, astfel organismul devine mai puţin activ, cu tendinţe spre lenevie. În general, frigul este mult mai confortabil decât căldura. În prezenţa frigului omul are posibilitatea de a controla confortul personal şi conservarea temperaturii corpului prin prezenţa unui foc, a hanelor groase sau găsirea unui adăpost, tehnici care sunt extrem de economice şi accesibile oricui. Însă, în prezenţa căldurii este neputincios (condiţionerul este accesibil doar societăţilor dezvoltate, dar nici acestea nu pot fi purtate în afara încăperilor). În prezenţa căldurii organismul are nevoie să-şi menţină temperatura la un nivel optim, iar mişcarea şi activitatea fizică ar presupune o sursă suplimentară de creştere a temperaturii interne, deaceea, în prezenţa căldurilor ridicate, unica metodă să-ţi menţii temperatura optimă este inactivitatea şi pasivitatea motrică, altfel zis, să devii un lenos lipsit de energie şi putere. Frigul din contra, te impulsionează pentru miscare şi dinamică pentru a menţine temperatura corpului. Această pasivitate şi dinamică scăzută a organismului

20 Avuţia şi sărăcia naţiunilor. Pag.20 46

influenţează în mod direct asupra puterii de lucru a creierului, acesta devenind şi el mai puţin creativ şi inventiv. Amintiţivă de şcoală, de zilele calde a lunii mai, atunci când soarele îţi cocea creierii, în aceste clipe nu doreai nimic decât să-ţi întinzi capul pe bancă. Întâmplător sau nu, dar ţările scandinave ocupă primele poziţii în economia mondială şi cred că nu e de mirare că la capătul clasamentele sunt ţările ecuatoriale.

Dar mai există un factor nociv a climatelor calde şi fierbinţi. Căldura favorizează apariţiei şi răspândirii a insectelor, bacteriilor, viruşilor şi a diferitelor boli care se răspândesc cu o viteză rapidă. Raidurile insectelor asupra plantaţilor agricole şi asupra omului, molimele, epidemiile sunt la ordinea zilei pe parcusul întregului an, din aceasta cauză speranţa de viaţa este foarte mică, iar mortalitatea destul de înaltă. În aceste condiţii prioritatea reprezintă supraveţuirea, dar nu dezvoltarea creativităţii, oamenii sunt prea bolnavi pentru a putea să se ocupe de dezvoltarea tehnologiei şi de a munci în general. “Disconfortul unei persoane este plăcerea altuia. Cu toate acestea, legea epuizării cauzate de căldură ni se aplică tuturor şi puţini oameni reuşesc să muncească la capacitate maximă în condiţii de căldură şi umiditate. Iată ce spune un diplomat din Bangladesh ce-şi aminteşte experienţa de care a avut parte împreuna cu compatrioţii săi atunci când au vizitat ţări cu climate temperate: În ţările precum India, Pakistan, Indonezia, Nigeria şi Ghana m-am simţit întodeauna compleşit chiar şi de cel mai mic efort fizic sau mental, în vreme ce în Marea Britanie, Franţa, Germania sau Statele Unite întodeauna m-am simţit revigorat şi stimulat de climatul temperat, nu numai pe durata şederilor prelungite, ci şi în cursul vizitelor scurte. Şi ştiu că toate popoarele tropicale care vizitează ţări temperate au avut parte de o experienţă asemănătoare. De asemenea, am văzut sute de oameni din zona temperată moleşiţi şi extenuaţi la tropice ori de câte ori nu se aflau într-o cameră cu aer condiţionat. „21

Orice sursă de disconfort îl constrânge pe om să gândească metode şi tehnici de a elimina disconfortul, astfel el devine activ, munceşte, inventează, dezvoltă pentru a-şi mări gradul de confort. Atât mediul arid, cât şi cel rece reprezintă două extreme ale disconfortului, dar observăm că au acelaşi impact asupra constrângerii omului de a se dezvolta. Motivele au fost deja explicate, climatul rece favorizează şi dinamizează starea fiziologică a organismului, iar cel cald provoacă moleşeală şi boli. Chiar dacă există o voinţă de a căuta soluţii pentru evitarea disconfortului provocat de căldură, starea fiziologică a organismului nu permite acest lucru. Mai există şi unele medii geografice unde natura estre extrem de blândă, unde lipăsesc inundaţiile puternice, secetele extreme, furtuni violente, cutremure, sau alte capricii ale naturii care pot distruge viaţa umană şi munca acestora. În asemenea tipuri de climate, confortul este asigurat de natură. Pământul este fertil, agricultura nu este pusă în pericol, ploile sunt asigurate în doze optime, secetele sunt scurte, furtunile sunt rare etc. Un asemenea climat este foarte suportabil, cu un mic nivel de dezvoltare tehnologică este suficient pentru adaptabilitate şi supraveţuire. Omul a fost pus în situaţia de a dezvolta tehnologii doar pentru a se apăra de intimperiile

21 Ibidem pag.2947

naturii, pentru adaptabilitate şi de apărarea faţă de duşmani. Din moment ce nu resimte careva pericole care i-ar ameninţa supraveţuirea, el nu mai vede necesitatea de a inventa tehnologii pentru irigare.

Acum putem înţelege de ce Moldova este o gură de rai, în rai n-am auzit să fie furtuni violente, călduri insuportabile, inundaţii etc. Iar din moment ce locuieşti în rai, ce utilitate ar avea inventarea tehnologiei şi dezvoltarea ştiinţei? Orice descoperire ştiinţifică a fost realizată doar pentru eliminarea unei cauze ce provoca un disconfort pentru om. La fel, înţelegem de ce străinii care vizitează Moldova se miră de toate condiţiile naturale favorabile pe care le avem, dar suntem atât de săraci. Dacă străinii ar vi avut exact aceleaşi condiţii ca şi ale noastre, ar fi fost tot atât de săraci, întrucât nu ar fi văzut necesitatea de a se dezvolta pentru a supraveţui. Olandezul trebuia să gândească ceva, pentru a putea supraveţui în mediul său, întrucât pământul lui nu este atât de fertil, iar metodele pe care lea dezvoltat, iau adus ulterior un randament mult mai mare decât îi puate oferi natura.

Desigur, nu există o relaţie matematică dintre climă şi nivelul economic al unei societăţi, întrucât în joc sunt incluse şi o multitudine de alţi factori naturali şi culturali.

Nu putem cuantifica în cifre exacte sau în alţi parametri ştiinţifici influenţa climei asupra nivelului de trai şi a organizării sociale, este doar o constatare faptică că clima joacă un proces destul de mare în activitatea biologică şi respectiv al nivelului de trai. Clima nu este un factor determinator asupra nivelului de dezvoltare economică, este doar o influenţă şi constrângere naturală, iar aici depinde de fiecare societate dacă reuşeşte să depăşească aceste constrângeri prin dezvoltarea tehnologiilor.

Resursele naturale

În societate noastră se plimbă fără buletin de identitate sau fără viză turistică un mare mit parazitar cu un înalt grad de radioctavitate care neutralizează intelectul nostru– “suntem săraci pentru că nu avem resurse naturale”, aceasta fiind şi o justificare prostească de ce ar trebui să fim un vagon ancorat la o putere geopolitică. Prezenţa sau lipsa unor resurse naturale poate să influenţeze doar domeniul de activitate şi ocupaţie a unui popor, în rest ţine doar de voinţa poporului de a se dezvolta conform necesităţilor sale. Ţările sărace în zăgăminte naturale şi-a orientat domeniul de activitate în alte sfere decât cele de exploatarea resurselor naturale, şi au pus accent pe resurse naturale. De exemplu Finlanda şi Japonia au cele mai bune sisteme educaţionale din lume. Un reprezentat al Ministerului Educaţiei din Finlanda a declarat într-un interviu TV “noi nu avem petrol sau gaze, tot ce avem sunt resursele umane, deaceea, învestim foarte mult în calitatea învăţământului pentru a valorifica aceste resurse.” Prin aceasta, Finlanda reuşeşte să se situeze în topul economiilor mondiale. Stimaţi moldoveni, plângeţivă în cuntinuare de lipsa resurselor naturale! Ar trebuie să ne îngrijorăm de lipsa resurselor intelectuale. Ţările din Africa sunt cele mai bogate în resurse naturale, însă economiile lor sunt

48

la pământ. Dacă ai resurse naturale pe teritoriul tău, le poţi considera ca un dar gratuit de la natură, deja depinde de intelectul tău dacă le vei putea folosi cu maximă eficienţă. Dacă nu le ai, atunci trebuie să găseşti alternativă şi să-ţi schimbi sfera de activitate. Cea mai scupmă resursă din lume este intelectul uman şi voinţa. A comunica că nu ai nicio resursă preţioasă ar trebui să fii cel puţin un descreerat, totuşi un descreerat pur şi simplu n-ar putea comunica nici acest fapt, deci cel ce comunică, are cel puţin intelect.

****

Deci, aceste componente ca resurse umane, teritoriu, clima şi resursele naturale fac parte din hardware social, adică acele componente care sunt un dat natural, istoric şi chiar cultural (arhietipurile şi inconştientul colectiv), şi care au un grad foarte redus de flexibilitate sau aproape deloc.

Ceea ce diferenţiază omul de alte veţuitoare este anume prezenta unui software social şi matricea culturală. Un grup de cimpanzei sau o haită de lup veţuiesc doar în baza unui hardware dat de natură, cu doar mici elemente de software precum informaţia memorată pe parcusul vieţii.

Să analizăm în cele ce urmează ce reprezintă acest software social şi matricea culturală.

Sowtare social şi matricea cultural

Prin software social exprim în primul rând un set de conţinuturi informaţionale fixate şi structurate în conştiinţa colectivă care sunt dobândite ontogenetic (pe parcusul vieţi) şi transmise prin educaţie. Altfel zis, sunt nişte programe mentale cu diverse funcţii de: dezvoltare personală, comunicare, integrare, organizare, dezvoltare socială etc.. Aceste programe mentale sunt defapt elemente culturii spirituale - religia, sistemul de credinţe, valori, tradiţii, obiceiuri, simboluri, ritualuri, sisteme politice şi economice, opinii etc. Aceste forme ale culturii spirituale determină cantitatea şi calitatea culturii materiale – capitalul economic, instituţii, tehnică, infrastructura, industrii etc. Spre deosebire de hardware social care are un grad minim de flexibilitate, sowtare social reprezintă elementele cu un grad mai mare de flexibilitate. Acest grad mai înalt de flexibilitate nu presupune că aceste forme culturale pot fi schimbate cu uşurinţă, ci mai curând este vorba de posibilităţi teoretice. Cu toate că, unele programe mentale pot fi schimbate relativ uşor.

49

Termenul de cultură în limbajul comun are un sens foarte restrâns, oamenii înţeleg prin el doar ceea ce ţine de artă, muzică, pictură, teatru, literatură sau comportament etic şi civilizat. Însă, în ştiinţele socio-umanistice, acest termen cuprinde un sens mult mai larg, cu toate că, nu există asupra ei o definiţiei definitivă. Şcoala franceză au denumit cultura ca tot ce este spiritual, adică credinţe, idei, valori, opinii, simboluri etc. iar ceea ceea ce este material (instituţii, norme, legi, tehnici, infrastructură etc.) au numit cizilaţie. Însă, germanii au numit cultură atât partea spirituală cât şi cea materială(civilizaţie), căci aceasta din urmă este doar o extensie sau o materializare a spiritualităţii. Termenul de “cultură” în această lucrare îl voi utilize cu semnificaţia dată de către şcoala germană. Totuşi, voi plec în spatele acestei dihotomii (cultuă spirituală şi materială) pentru a ajunge la originile acestora. Voi săpa mai adânc în inconştientul colectiv pentru a identifica un fel de “particule elementare”, sau monade culturale (arhietipuri) care generează forma şi conţinutul culturii spirituale şi respectiv a celei materiale. Aici, la adâncime, metaforic vorbind la un nivel cuantic al software-ului social, aflată în zona de tranziţie cu rădăcinile în hardware-ul social găsesc aceste particule sau monade culturare pe care o voi numi – matrice culturală.

Să ofer câteva explicaţii şi pentru cele trei componente majore ale software-ului social: zona de tranziţie - matrice culturală, sănătatea psiho-emoţională, cultura spirituală şi cultură materială (civilzaţia).

Matrice culturală . Definesc matricea culturală un set informaţional cultural primar, precum şi forma intelectului, aflate la nivelul inconştientului colectiv ca pietre de temelii, care generează cultura şi viziunea unui popor. Această matrice culturală reprezintă zona de tranziţie dintre hardware şi software-ul social, este un liant care unifică aceste două mare componente. Aceste conţinuturi informaţionale le mai numesc soft-uri mentale de tip M . (Aceste soft-uri mentale de tip M sunt foarte aproape ca semnificaţie de arhietipurile lui Jung, însă prefer conceptul de soft mental, deoarece, conţinutul semnificativ al conceptului de arhietip este unul mai îngust şi îşi are origini din alt tablou filosofic.)

Am denumit simbolic tipul soft-ului mental prin litera M (iniţiala de la MATRICE ) pentru a diferenţia alte tipuri de soft-uri mentale de tip SM şi de tip S (iniţiala de la SPIRITUAL) pe care le vom aborda mai târziu. Matricea culturală este analogic un sistem de operare care conţine un sistem de drive-uri. Funcţia de drive-uri în cadrul matricei culturale este realizată de către aceste softuri mentale de tip M. În cadrul unui calulator mai sunt instalate şi diverse programe, în cazul nostru e vorba de soft-uri mentale de tip SM şi S.

Precum pentru un calculator există diferite drive-uri pentru audio, video, grafică etc., astfel şi în cadrul matricei culturale există o varietate de soft-uri mentale de tip M. Ele sunt situate la diferite niveluri de profunzime în cadrul matricei şi sunt de diferite tipuri: soft-uri sociale, politicie, economice, religioase, cotidiene, casnice, de dragoste,de relaţie cu natura etc. Din zona inconştientului, ele ne influenţează şi controlează coportameul personal şi cel colectiv. Manifestăm un şir de comportamente pe baza unor intuiţii sau a unor sentimente interne, uneori le numim bunul simţ, alteori le spunem vocea inimi, dar de cele mai multe ori nu le numim sub nicio formă. Manifestăm anumite comportamente care par de la sine înţeles, apar

50

ca un dat, căci aşa trebuie de făcut, ele nu trebuiesc supuse unor critici, ele sunt evidente, nici nu se ridica problema conştientizării raţionale sau a îndoielii. Asemenea manifestări şi atitudini sunt defapt expresia a unor soft-urilor mentale inconştiente.

Fiecare cetăţean are un anumit tablou, o anumită viziune asupra lumii, a vieţii, a familiei, a banilor, a succesului, a fericirii, a valorilor etc. Însă, dacă vei ruga pe cineva să le exprime, să le conştientizeze, să le sistematizeze şi să deducă din ele anumite raţiuni, atunci extrem de puţin vor reuşi să facă acest lucru. Totuşi, fiecare la nivel practic manifestă anumite acţiuni conform acestor viziuni. Atunci de ce nu le poate exprima? Pentru că ele sunt softuri mentale inconştiente. Nivelul scăzut de trai nu este o consecinţă a guvernului, dar în primul rând este consecinţa unor softuri mentale inconştiente atât la nivel personal, cât şi cel colectiv. Viaţa omul se edifică conform viziunii asupra vieţii pe care o are, idiferent dacă aceasta este sau nu conştientizată. Ceea ce reuşeşte să obţină omul în viaţă este doar rezultatul acestei viziuni. Vom discuta mai târziu despre viziunile inconştiente ale moldoveanului, care îl menţine în pragul sărăciei.

Aceste programe mentale, ca şi arhietipurile lui Jung, sunt rezultatul a unor experienţe istorice de importanţă majoră, sau a unor experienţe repetitive. Acestea sau sedimentat în structuri neuronale foarte puternice, capabile de a fi transmise genetic următoarelor generaţii. Astfel că, majoritatea softuri mentale de tip M sunt înăscute, însă în stare latentă, ele se vor manifesta doar dacă există acele condiţii prielnice pentru a le activa.

O altă particularitate al acestor softuri mentale de tip M este că ele nu posedă o anumită formă de limbaj, ele sunt mai curând o informaţie necodificată care crează anumite atitudini sau intuiţii. Aceste softuri mentale de tip M se pot codifica şi se pot exprimate prin limbaj metaforic, (mai târziu vom vedea de ce anume prin limaj metaforic). Din moment ce ele sunt convertite în limbaj ele trec deja în sfera culturii spirituale şi se transformă în soft-uri mentale de tip SM. Iniţialele SM reprezintă softurile mentale din sfera culturi Spirituale, dar legate direct cu rădăcinile Matricei.

Acest limbaj metaforic pot fi proverbe, balade, poveşti populare, poezii, simboluri etc., care fac parte din cultura spirituală a unui neam. Iată un exemplu simplu de soft mental de tip SM exprimat prin metaforă ca proverb: “Capul aplecat, sabia nu-l taie” . Acest proverb pare pur şi simplu un element de „înţelepciune” care face parte din bogăţia folclorului naţional. În realitate, această metaforă este o exprimare a inconştientului colectiv, a unui soft mental de tip M. Fie că cunoaştem, fie că nu cunoaştem proverbul dat, dar aceasta este defapt o credinţă şi o atitudine colectivă a moldovenilor cu privire la lupta de cucerire sau de apărare. Acest proverb face parte din acea viziunea inconştientă asupra lumii pe care o are moldoveanul. El se manifestă oriunde în viaţa cotidiană sau politică, de la a-ţi cere dreptul de acces în WC-urile din instituţiile publice, până la elaborarea de strategii geopolitice. Pentru a întări percepţia asupra softurilor mentale din matricea culturală mai redau un exemplu.

Exemplul de mai jos cupridne câteva softuri mentale de tip SM, care formează un soft mental mai complex cu privire la relaţia dintre bărbat şi femeie. Aceste monade culturale

51

dictează forma relaţiei cotidiene dintre aceste două genuri, viaţa familială, profesională, socială şi chiar influenţează dezvoltare economică.

Acest soft mental este prezent în cultura moldovenilor de veacuri, timp suficient ca această informaţie să se sedimenteze în inconştientul colectiv, în popor se mai zice “o intrat în singe”.

19 octombire 2007, spitalul raional Rezina, se mai naşte un pui de moldovean. Acest copilaş nu se naşte cu un creier gol şi pustiu ca deşertul Sahara, dar deja posedă anumite circuite cerebrale care „conservă” diverse informaţii. Pe lângă toată informaţia genetică dată de natură necesară pentru supraveţuire, el mai posedă şi informaţia culturală a generaţiilor anterioare. Acest pui de moldovean, printre toate softurile cu care s-a născut, are şi un soft mental cu privire la relaţia dintre bărbat şi femeie şi statuturile lor sociale. De exemplu ideea că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Dar, aceasta nu înseamnă că la vârsta maturităţii îşi va ţine soţia legată cu un lanţ la bucătărie cum eu o ţineam legat pe căţeluşul meu Şarik. Această informaţie se află doar în formă latentă şi se valorifică foarte uşor doar dacă există cele mai mici provocări sau condiţii de a se manifesta. Însă, dacă va primi o educaţie contrar acestui soft mental, atunci această informaţie va rămâne doar în stare latentă, iar bărbatul va avea o altă atitudine faţă de femeie. Cu toate că, în timpul nopţii poate avea vise şi coşmaruri precum el o ţine legată pe soţia sa. Totuşi să continuăm analiza conform situaţiei generale (nu vorbim de cazurile excepţionale).

Acest copil începe să observe lumea din jur şi să se integreze în societate. El vede în familie, la vecini sau rude, manifestările aceastui soft. La o masă de sărbătoare, el observă că deobicei bărbatul este aşezat în capul mesei şi este primul care rosteşte un tost. În familie vede că tata este cel care ia decizii finale sau dă indicaţii mamei. La vecini observă printre gard un scaun zburător în direcţia soţiei, livrat cu drag de către soţ, şi acest lucru îl percepe ca pe ceva normal. La biserică observă că bărbaţii stau în aripa dreaptă, iar femeile în partea stângă. În cultura noastră dreapta semnifică partea onorabilă, iar stânga semnifică ca ceva rău, de aici copilul face şi o deducţie. Toate aceste observaţii zilnice îi activează sau crează copilului un soft mental inconştient: femeia este inferioară bărbatului sau femeia trebuie să se supună bărbatului. Această educaţie nu o primeşte în mod direct. Nu va veni niciodata tata sau mama

52

la fiu şi să-i zică: „Dragă fecioraş, a venit timpul să-ţi spunem un adevăr crunt, de care trebuie să ţii cont în viaţă. Femeia trebuie să asculte de bărbat, iar dacă nu-l ascultă, bărbatul are dreptul să aplice forţa terestră sau cea aeriană – în cazul în care doreşte să apele la scaun zburător.” (Cu toate că există şi situaţii când această normă este educată şi în mod direct.) Dar, această educaţie se rosteşte de la sine, prin fapte, evenimente, situaţii, etc., copilul doar observă, analizează şi înregistrează. Şi atunci, acest copil la maturitate va manifesta în mod inconştient şi necontrolat superioritate în raport cu femeile, fie în relaţiile personale sau cele de serviciu, chiar dacă el va declară în mod deschis că este pro egalitate gender. Prin comportamentul său, el va cultiva în mod indirect, aceste softuri mentale şi următoarelor generaţii. Cum am mai menţionat, aceast soft mental influenţiază şi nivelul de dezvoltare economică sau forma structurilor sociale. Ştim că bărbaţii şi femeile gândesc diferit, anume această diferenţiere de gândire poate provoca şi diferenţieri economice, în cazul în care raportul sau forma relaţiilor de imiplicare a bărbaţilor şi femeilor în domeniul administraţiei şi managementul se va schimba. Nu poate fi creat un pronostic, fără un studiu amănunţit, dacă schimbările respective ar fi pozitive sau negative.

Cultura spirituală este o emanaţie a matricei culturale. Dacă soft-urile mentale a matricei culturale sunt ca nişte pietre de temelii sau rădăcini culturale, atunci soft-urile culturii spirituale sunt o dezvoltare şi o diversificare ale acestora. Cultura spirituală cuprinde orice tip de credinţă, de la modalitatea de a tăia o găină, până calea de elaborare a unei strategii economice, de la credinţa în superstiţia unei stele căzătoare până la ateismul lui Oleg Brega; de la atitudinea faţă de sterilizarea pedofililor până la atitudinea faţă de sărbătorirea Crăciunului pe stil nou. De la poezia lui Anniuţa de 4 ani, până la formula energiei a lui Einstein sau „teoria filologică” a lui Marian Lupu. Deci, cultura spirituală cuprinde totalitatea opiniilor, valorilor, credinţelor, simbolurilor, atitudinilor, creaţiilor culturale şi artistice, gândirea economică, politică şi/sau juridică etc. a unei societăţi. Deci cultura spirituală este o cristalizare într-un limbaj extins a formelor (softurilor) intuitive ale matricei culturale. Ele se manifestă ca funcţii pragmatice în limbajul cotidian. Aceste funcţii sunt de integrare şi dezvoltare socială, strategii de supraveţuire, instaurarea şi menţinerea ordinii sociale etc. Altfel zis, orice element cultural (soft de tip S) este codificat şi conservat într-un anumit limbaj cu scopul de a reglementa viaţa socială.

Să analizăm o situaţie. Avem un soft mental de tipul SM ”Capul aplecat, sabia nu-l taie”, acesta se poate manifesta printr-o anumită formă de limbaj în mai multe domenii sociale, softuri mentale de tip S, mai exact se manifestă în anumite atitudini, opinii, convingeri sau credinţe. Ce atitudine manifestă studenţii moldoveni, atunci când văd că profesorul lor încalcă toate normele deontologice al activităţii pedagogice?

Studentul îndrăzneţ:-- Hai să scrim o petiţie către catedră în care să solicităm schimbarea profesorul Dumitru!

Colegii: --Eii, ce-i cu tine? Vrei să avem probleme mai mari? Probleme la sesiuni sau chiar exmatriculări?

Studentul îndrăzneţ: --Da, aveţi dreptate.

53

Deci, această situaţie, nu este nimic altceva decât efectul unui anumit soft de tip S, (credinţa că asemena decizie este una periculoasă, manifestat în dialogul studenţilor) generat de softul de tip SM (capul aplecat, sabia nu-l taie), iar acest la randul lui de alte softuri de tip M care nu pot fi comunicate în limbaj, ele sunt intuiţii şi atitudini ascunse.

De asemenea, această atitudine a studenţilor se manifestă şi în planul politicii relaţiilor internaţionale. Pentru a nu ne crea probleme mai zdravene, acceptăm călcatul în picioare. Iar una dintre formele materializate al acestui proverb este art. 5 din constituţia ţării cu privire la neutralitatea geopolitică şi militară. Este evident că o altă poziţie este inadmisibilă, atunci când nu ai o armată. Dar gândiţivă de ce nu avem armată? Moldovenii nu pot da răspunsuri mai inteligente decât prin iubita frază – „Nu sunt bani în bugetul de stat!”. Ba nu, nu aceasta este cauza, cauzele profunde se află în matricea culturală, atitudini cu privire la luptă, demnitate, onoare, siguranţă etc. aceste atitudini incoştiente dictează nivelul de voinţă şi motivaţie spre ceva. Vom reveni în capitolul 2 cu o analiză spectrală a softurilor mentale de tip M, arhietipurilor, a culturii spirituale şi impactul acestora asupra nivelului de dezvoltare economică.

Cultura materială. Dacă soft-urile matricei culturale se exprimă şi se manifestă la nivelul culturii spirituale

sub formă de credinţe, valori, opinii etc., atunci cultura materială nu este nimic altceva decât un rezultat material al culturii spirituale, sau roadele acestuia. Cultura materială se manifestă sub formă de legi, instituţii, infrastructură, capital economic, tehnologie etc.

Nivelul de dezvoltare economică a unei ţări, depinde deci de matricea culturală, adică de acele softuri mentale situate la nivel inconştientului colectiv.

După cum am văzut, proverbul „Capul aplecat, sabia nu-l taie”, generează anumite credinţe şi atitudini defensive faţă de o anumită problemă, şi în funcţie de această reacţie va rezulta o situaţie materială. Aceste elemente cum ar fi matricea culturală, cultura spirituală şi cultura materială şi relaţiile dintre ele, le putem compara cu un pom de cireşe. Rădăcinele reprezintă matricea culturală, ele sunt invizibile pentru noi, putem zice că sunt îngropate în incoştientul pământului. Aceste rădăcini s-au născut dintr-un sâmbure, care a fost plantat la fel în inonştientul pământului. Tulpina reprezintă softurile mentale de tip SM, adică metaforele culturale, structurile de bază a unei culturi, codificate în limbaj metaforic. Din această tulpină se ramifică pomul, adică cultura spirituală. În funcţie de informaţia genetică care există în forma şi structura pomului, va genera şi un anumit soi de fruct-cireşul, adică materia (cultura materială). Dacă nu vrei să mai obţii cireşe, trebuie să schimbi matricea cultural, adica sâmburile şi rădăcinile. Fig.3 Ca să fie scurt şi clar, orice nivel de dezvoltare economică a unei ţări, nu este nimic altceva decât produsul spiritual al naţiunii. Pentru a putea realiza o schimbare materială, este o condiţie obligatorie de a schimba matricile culturii. Nu este o idee nouă, dar e atât de banală încât nimeni nu-i acordă atenţie.

54

****Este important să efectuez unele precizări . Nu există o delimitare riguroasă între cele 3 nivele esenţiale ale software-ul social, ele se

intreprătrund una în alta.Vezi fig.4. Din acest motiv, pot apărea unele confunzii în categorizarea în aceste 3 nivele a unor elemente sau fenomene sociale.

Ne este cel mai complicat să descriem softurile matricei culturale. După cum am mai zis, aceste softuri nu conştientizate şi nici traduse în limbaj. Ele există în inconştientul personal sau colectiv sub forma unor intuiţii, atitudini, intenţionalităţi, voinţe sau impulsuri. Atunci când aceste softuri mentale ajung să se manifeste la nivelul conştient, în sfera culturii spirituale, ele iau forma unui limbaj metaforic. Astfel se nasc proverbe, balade, creaţii populare, poveşti, poezii, simboluri, credinţe, ritualuri etc. În toate aceste limbaje metaforice se manifestă în sine softurile matricei, însă din moment ce acestea sunt codificate în limbaj metaforic, ele se transformă în softuri mentale de tip SM. Aceste tipuri de softuri mentale au şi un rol de tranziţie de la softurile mentale de tip M către softurile mentale de tip S, dar aceasta tranziţie nu este un obligatorie. În sens că unele softuri mentale de tip M se pot manifesta direct în cele de tip S.

55

Cultura materială

La fel, în cadrul culturii spirituale fac parte şi softurile mentale de tip S. Aceste softuri reprezintă un complex de judecăţi, opinii, credinţe, atitudini, valori, idei, strategii, teorii etc. Acestea se deosebesc de softurile SM prin faptul că au funcţii practicie, sunt implicate direct în acţiunea socială, adeseori se manifestă prin limbaj cotidian şi au un grad mai înalt de raţionalitate şi sunt abstracte de limbajul metaforic. De exemplu un soft mental de acest tip poate fi chiar şi o recetă de zeamă transmisă de la bunici, sau strategii de aţi întemeia o familie conform tradiţiei.

Aceste softuri de tipul S pot fi influenţate de matrice atât prin intrmediul softurilor SM, cât şi în mod direct.

Uneori ne este dificil să tragem o linie de demarcaţie între aceste două tipuri de softuri, întrucât ele se pot intrepătrunde.

Un alt moment ca trebuie precizat se referă la tranziţia dintre cultura spirituală şi cultura materială.

Cultura materială, după cum am mai menţionat, cuprinde infrastructura, capitalul economic, tehnologii, legi, instituţii etc. Totuşi, actele legislative şi juricide, norme, politici oficiale şi instituţiile sociale reprezintă zona de tranziţie dintre cultura spirituală şi cultura materială. Opiniile sociale, care fac parte din sfera spirituală, pot căpăt o formă legislativă, astfel ca să genereze anumite produse materiale. Deci, aceste acte oficiale dictează cursul dezvoltării economice.

Revenim la exemplu cu proverbul “Capul aplecat, sabia nu-l taie”. Atitudinea studenţilor în legătură cu profesorul lor care încalcă regulamntele deontologice profesionale, se poate manifsta şi dezvolta în alte situaţii diverse şi de o importanţă mai înaltă. Astfel că, o asemenea atitudine capătă o valoare mai înaltă şi devine un comportament susţinut prin lege. Iar aici mă refer la art. 8 din Constituţia Republicii Moldova cu privire la neutralitatea politică şi militară a ţării. Cărui fapt se datorează acest articol? Valorilor morale? Inclusiv, dar în primul rând din frica de a nu ne crea duşmani. A fi cu nimeni, înseamnă a fi cu toţii, a fi cu toţii înseamnă în acest caz umilinţă şi implorare de a fi lăsat în pace. Iar a fi lăsat în pace, înseamnă în circumstanţele de azi, a lăsa capul aplecat. Nu zic că neutralitatea în sine ar fi un lucru negativ în sine. E pozitiv din punct de vedere moral, însă economic e unul negativ. A fi neutru înseamnă a fi fără poziţie, a fi fără poziţie înseamnă a fi fără demnitate şi valoare personală, a fi fără demnitate înseamnă autosinucidere! Aici nu mă refer la necesitate de aliniere militară la una dintre cele două mari blocuri militare - est şi west, dar este important să-ţi declari propria ta poziţie activă şi nu neutru. Universul este astfel structurat, că dacă vrei să ai mişcare, ai nevoie de un vector de poziţie, iar neutralitatea înseamnă analihilarea forţelor opuse şi conservare

56

într-un punct de echilibru mort. Niciun stat încă nu şi-a demonstrat demnitatea şi curajul fără forţă militară. Cu regret, în

această eră a omenirii, forţa militară este unicul instrument pentru apărarea demnităţii. Nici-un stat nu-şi poate pune la respect duşmanii lui, decât prin putere militară.

Sunt deacord cu opinia că datorită acestui soft mental “capul aplecat, sabia nu-l taie” am reuşit să rezistăm ca popor, astfel că nici-un duşman nu ne-a retezat de pe faţa pământului. Am stat cuminţi şi supuşi. Dar de ce eram nevoiţi să adoptăm o asemenea strategie? Pentru că nu ai forţă militară. Dar de ce nu ai forţă militară? Şi aici ajungem din nou la matricile culturale.

Doza de ironie

Să zicem că vedeţi o persoană care încearcă să înlocuiască cireşele unui pom cu nişte mere. La întrebarea de ce face acest lucru, va răspunde că încearcă să transforme pomul de cireşe într-un pom de măr şi cu speranţa ca în sezonul următor pomul va rodi mere. Ce vei considera despre o asemenea persoana? Cu siguranţă o vei cataloga drept nebună şi vei chema ambulanţa.

„Înţelepţii” noştri din fruntea statului, dar şi alţii, nu sunt cu nimic mai sănătoşi decât bolnavul de mai sus. De ce? Pentru că ei fac exact acelaşi lucru. În goana după electorat, aceştia încearcă în 4 ani de mandat să creeze o imagine conform căreia Moldova se dezvoltă în mod rapid. Dar nu fac nimic altceva decât să schimbe cireşele pe mere, pentru a crea o iluzie temporara că societate a fost schimbată. Adevărul trist e că societatea în fond va rămâne aceeaşi, cu aceleaşi timpar de gândire şi comportament şi va genera aceeaşi mizerie culturală şi materială. Nu vedeţi cum păstorii noştri se îndoapă cu credite străine pentru reparaţia drumurilor, procurarea mijloacelor de transport sau alte artificii materiale pentru a crea iluzia că ţara se dezvoltă? Sau acelaşi lucru se întâmplă atunci când sunt adoptate legi preluate din exterior, pentru a crea iluzia că legislaţia internă este perfecţionată. Atunci când faci un copy-paste a unei ligislaţii europene, cetăţeanul are impresia că se schimbă situaţia internă în domeniul justiţiei. Îmi este vomă de asemenea politici, strategii şi proceduri, crezând că lucrurile în ţară sunt schimbate. Este la fel cum ai aşterne covor roşu pe un drum cu noroi, aţi pune perucă în cap pentru aţi ascunde grăsimea părului şi păduchii, sau a vopsi un card putred. Acest lucru îl fac politicieni, dar în fond, rămâne aceeaşi mizerie culturală, care va genera aceeaşi mizerie materială.

Pentru a vorbi cu adevărat despre schimbări reale într-o societate, atunci strategiile şi politice trebuie implimentate la nivelul matricei culturale, care aceste vor genera alte atitudini şi comportamente şi prin urmare alte roade materiale.

57

4. Geneza culturii spirituale şi materiale

După ce ne-am clarificat cu conceptele din cadrul structurii societăţii la nivel „cuantic”, urmează să organizăm toate aceste informaţii pentru a observa cu claritate modalitatea de formare a culturii spirituale şi celei materiale.

Am discutat suficient despre softurile matricei culturale, dar întrebarea este: cum se formează această matrice culturală? De unde îşi ia conţinuturile sale informaţionale?

Evident, matricea cultural nu este de natură ancestrală, cosmică, supranaturală sau implantată în psihicul colectiv de către o specie extraterestre(cu toate că nu putem exclude şi asemenea posibilităţi). Ea se formează în urma unor experienţe umane dea lungul istoriei. Aceste experienţe umane, se imprimă în incoştientul colectiv sub formă de anumite conţinuturi informaţionale pe care le-am numit softuri mentale de tip M. Apoi, această matrice este transmisă generaţiilor viitoare atât direct, pe cale genetică, cât şi prin intermediul soft-urilor SM şi S pe cale ducaţională. Vezi Fig.5

Să presupun în mod ipotetic că avem prima generaţie de Homo Sapiens Sapiens, (în mot practic nu poate fi identificată „o primă generaţi” şi nici nu ne interesează aici originea acestei specii ciudate). Se înţelege că creierul acestei specii era o “tabula rasă”, (nu luăm în calcul informaţia conţinută în ADN şi sugerez să nu intrăm în polemici filosofice asupra acestui subiect). Deci, primul reprezentat ipotetic al speciei Homo Sapiens Sapiens nu aveat nici-ul fel de matrice culturală, nici cultură spirituală sau cultură materială. Dacă un oarecare Adam a existat, atunci lucrurile stau un pic altfel, dar tot în acelaşi punct vom ajunge.

Totuşi, această specie, era înzestrat în mod miraculos cu o potenţialitate cognitivă şi creativă, care s-a gândit că-i poate prinde bine. Prin intermediul capacităţilor sale cognitive a început să penetreze lumea. De ce iarba este iarbă de culoare verde, dar nu un copac roşu, sau la ce poate fi util un os de mamunt. Cu toate că utiliza funcţiile cognitive ale creierului, totuşi omul primitiv nu putea disocia cunoaşterea raţională de emoţii. Acestea două funcţii ale creierului făceau un front comun în cunoaşterea şi întelegerea naturii. Oricum, emoţia deţine întâietatea în faţa raţiunii. Orice fenomen şi tablou al naturii îi trezeau anumite emoţii, iar aceste emoţii declanşau diverse fantasme şi proiecţii simbolice asupra fenomenului în cauză, astfel luau naştere miturile, basmele, legendele etc. Acest lucru a fost înţeles înca de Euhemeros (sec.IV î.Hr.) care afirmă că toate reprezentările mitologice nu era nimic altceva decât o oglindire a caracterului uman, mai exact a stărilor emoţionale. Aceste prime fantasme care se năşteau în urma unor procese emoţionale, reprezenta în sine primele manifestări culturale ale omului. Iar la întrebarea de ce avem pe glob o varietate de culturi şi credinţe, răspunsul poate fi următorul: acelaşi fenomen al naturii poate genera stării emoţionale diferite şi respectiv conţinuturi culturale diferite. Pentru cineva munţii poate trezi emoţii de groasă, iar pentru alţii, emoţii de admiraţie, de aici rezultă că zeii munţilor vor avea înuşiri şi funcţii diferite. Şi dacă zeii sunt diferiţi, atunci şi poveştile despre ei vor fi diferite, respectiv şi

58

aspectele morale vor varia. Astfel apare şi diferenţierea culturală. Iar această diferenţiere culturală a spiritualităţii, va genera şi diferenţierea materială.

Dar reacţiile emoţionale pot fi total diferite la aceaşi stimuli externi. Acest lucru depinde de starea psiho-emoţională a unui individ sau chiar a unei colectivităţi. Cel mai potrivit concept care descrie aceaste stări psiho-emoţionale care sunt de ordin genetic este temperamentul. Despre temperament putem vorbi nu doar despre o persoană, dar şi despre un colectiv, o societate, un popor. Fiecare popor îşi are un anumit temperament predominant care le determină anumite tipuri de acţiuni în faţa unor evenimente. De aici apare şi diferenţele spirituale şi cele materiale. În faţa unei ecplise solare un coleric poate reacţiona îngrijorat, nervos şi înfuriat şi oferindui o interpretare că acesta este un zeu care se răzbunător pentru nelegiurile oamenilor, el este gata să zidească temple, să pedepsească cu moarte pe acei care incalcă legile morale şi ale statului, să construiască armate în numele apărării unui zeu inventat de un coleric. Sangvinicul poate construi din acest fenomen un zeu mai blând, care nu neapărat caută răzbunare, dar poate doreşte să ne transmită un mesaj, e o formă de comunicare, va avea tendinţa să trateze acest lucru cu lejeritate. Un flegmatic va rămâne mai puţin afectat emoţional, în schimb îşi va adresa întrebări raţionale, de ce se petrece acest fenomen astfel se naste filosofia şi ştiinţa. Un melancolic se poate îngrozi sau se poate minuna de acest fenomen, devine foarte emotiv, sensibil, iar aceste emoţii le va transforma în artă. În acest mod, reacţiile temperamentale în faţa unor fenomene sau evenimente sunt total diferite şi astfel se nasc culturile spirituale, iar de aici şi cultura materială. Moldovenii sunt cu precădere melancolici, aceasta se observă evident în limbajul ei foarte emotiv, cultura populară inundă de cuvinte melancolice, iar mecanismul de apărarea în faţa greutăţilor vieţii o constituie vinul care doar astfel îi aduc într-o stare de veselie şi bucurie.

Voi preznta un proces de consituire a culturii spirituale şi materiale pornind de la anumiţi factori externi.

Etapa I- Obervarea unui fenomen al naturii: Eclipsa de soare

Etapa II –Generarea unor stări emoţionale (în funcţie de temperament): Frică, groază şi moarte

Etapa III – Emoţiile generează fantasme, imagaini şi semnificaţii. Aici are loc naşterea culturii spirituale. - Eclipsa reprezintă o forţă supranaturală, generată de o zeitate rea, cu inteţii de răzbunare a oamenilor pentru faptele lor. Astfel, aceasta zeitate reprezintă o forţa a răului , a întunericului, a morţii, care învinge Soarele (care în majoritatea credinţelor mitologice reprezenta divinitatea creatoare) şi stăpâneşte văzduhul.

Etapa IV – Creaţia materială:

Pentru a evita asemenea emoţii neplăcute generate de o eclipsă de Soare, oamenii au construit temple, altare, statui etc. în cinstea zeilor protectori, unde le vor aduce omagii şi sacrificii. Plus la toate acestea, omul se va gândi ce să facă şi ce să nu facă, cum să se comporte,

59

cum să acţioneze, ce legi şi norme morale şi materiale să institue etc. ca să nu atragă răzbunarea zeului rău.

Exemplu este unul reducţionist, fiind omise alte multe procese psiho-emoţionale de la stadiul natural, până la creaţia materială.

Odată cu aceste experienţe emoţionale generate de evenimente naturale sau de cele sociale, se formează primele conţinuturi informaţionale în psihicul uman a primelor generaţii. Acestea se coaguleză sub formă de tipare, şabloane, soft-uri mentale sau arhietipuri şi se sedimentează treptat în structurile eriditare. Aceste soft-uri sunt transmise următoarelor generaţii pe cale genetică, oferindule următoarele generaţii anumite predispoziţii înăscute, şi dacă întâlnesc în mediul social condiţii favorabile de activarea lor, atunci ele se vor manifesta activ şi vor impulsiona cu o forţă mai puternică aceleaşi formă de credinţă.

Deci, generaţiile ulterioare se vor naşte déjà cu co anumită matrice cultural, care va condiţiona puternic experienţa umană. Şi în schimb ca fenomenele naturale şi sociale să primească noi întrepretări spirituale, înţelegerea lor va fi condiţionată şi limitată déjà de informaţia genetică, care vor vedea lucrurile exact prin aceeaşi perspectivă a generaţiilor anterioare. Paralel cu transmiterea genetic a softurilor mentate de tip M, are loc şi o cultivare prin intermediul educaţiei a softurilor mentale de tipul S şi SM. Odată cu trecerea timpului, generaţiile fiind practice supuse aceloraşi experienţe cotidiene şi culturale, vor întări din ce în ce mai puternic anumite conţinuturi al matricei culturale următoarelor generaţii. Iar consecinţa este următoarea: Cu cât se întăreşte matricea culturală(din fondul genetic), cu atât scade nivelul de creaţie spirituală a noului. Căci aceste soft-uri mentale de tip M din cadrul matricei, dar şi extensia acestora – softuri de tip SM, sunt nişte şabloane care blochează şi descurajează nouatatea spirituală. Dacă colectivul împărăşeşte o anumiă opinie, în primul rând ei nu simt necesitatea de a crea o opinie nouă, întrucât opinia deja existentă le oferă un anumit confort şi o siguranţă, iar dacă totuşi apare o opinie nouă, atunci destinul ei deja este hotărât – „executare prin spânzurare”. Totuşi, în orice cultură exită în permant creaţia cultură, dar, această creaţie nu este o creaţie a noului, dar o creaţie de întărire, accentuare şi dezvoltarea vechiului. Spre sfârşitul fiecărei perioade istorice se observă o diminuare considerabilă a produselor culturale noi. Defapt, ceea ce diferenţează anumite etape istorice, este anume introducerea noutăţii în cultură, când această noutate este epuizată şi transformată în tradiţie, actul creaţiei devine unul pasiv. Totuşi, această „letargie” culturală poate acumula anumite tensiuni şi forţe interne pentru izbucnirea a unei noutăţi culturale. De exemplu cronologia istorică este împărţită în două mari etape, până la Hristos şi după Hristos. Acest eveniment istoric, nu este doar un eveniment cu semnificaţie majoră, ea în primul rând reprezintă o revoluţie spirituală care modifică puternic matricile culturale a mai multor popoare. Perioada medievală se luptă pentru întărirea noi matrice, ea nu crează practic nimic nou. Totuşi, datorită vechilor conţinuturi culturale, majoritatea oamenilor opuneai rezistenţă noutăţii culturale, de aceea, clericii din vremurile timpurii a perioade medievale au fost nevoiţi să facă o simbioză dintre noua credinţă şi vechile credinţe, astfel că în cadrul creştinismului avem o mulţime de elemente şi simboluri precreştine. Cunoaştem că Epoca Medievală mai este numită şi perioada întunecată a istoriei,

60

datorită lipsei de creaţiei a noului. Timp de un mileniu aceasta acumulează o tensiune creativă care explodează în perioada sec. al. XIV, şi cu aceasta începe perioada Renaşterii, care încearcă să modifice matricea culturală, prin întoarcerea la spiritualitatea antică. Dar de ce caută surse inspiraţionale în antichitate, de ce nu caută să elaboreze ceva nou? Spiritul creative a fost atrofiat, şi defapt s-au activat vechile matrici şi arhietipuri culturale. Renaşterea defapt nu crează nimic nou în istorie, produsele ei sunt percepute ca fiind noi doar în raport cu cultura medievală, în rest ea dezvoltă principiile antichităţii. Cu toate că Renaşterea este succedată de alte perioade istorice (industrială, contemporană), totuşi aceste delimitări istorice, sunt generate doar de mici accente culturale, dar nu de revoluţii radicală a culturii. Omenierea n-a mai generat practic nimic nou în materie de matrice culturală, totul s-a exprimat în antichitate. La ceea ce asistăm astăzi, explozia a multidunilor de curente culturale, artistice, filosofice sau inovaţiilor ştiinţifice, nu depăşesc cu nimic cadrele matricei culturale ale antichităţii greceşti, ba din contra, ele dezvoltă şi întăresc această matrice. Acest proces este prea complex pentru a fi descris cu claritate în lucrarea de faţă. Raportul dinbtre vechi şi nou poate fi surpins în mod diferit, în dependenţă de scala culturală pe care o selectăm. Cele menţionate mai sus se referă la o scală mare. Pentru a înţelegerea diferenţa manifestării acestor procese la diferite scale, vă poate inspira figurile geometrice fractale.

Deci, de la o generaţia la alta, aceste matrici culturale capătă forme din ce în ce mai fixe şi rigide, iar creaţia noului spiritual e din ce în ce mai slabă. Aceste fenomen este defapt ceea ce la şi înfuriat pe Nietzsche. Omenierea şi-a format un set de valori dogmatice care ucide creaţia, astfel că lumea se află în decadenţă. Nietzsche a elaborat un prototip a omului nou care va salva omenirea de la acest dezastru cultural – Supraomul, care este în primul rând cel care distrugele vechile valori şi crează altele noi.

În figura 5. este reprezentat grafic raportul dintre matrice culturală şi noul spiritual prin semnele +

Un exemplu concludent şi suficient la acest capitol poate ne poate fi reprezentată de diferenţa de gândire şi acţiune dintre barbat şi femeie. În primul rând, datorită influenţei mediului, a factorilor istorici şi culturali, a rolulilor sociale diferite pentru bărbat şi femeie, a condus nu doar la formarea anumitor matrici cultural genetice, dar şi la o diferenţiere semnificativă în evoluţia şi dezvoltarea creierului. Un exemplu dintre diferenţe reprezintă mărimea corpului calos (reţeaua de neuroni care face legătura între cele două emisfere cerebrale). S-a constat că la femei, corpul calos este mai mare decât la bărbaţi, aceasta datorită funcţiilor multiple pe care le avea femeia în preistorie, grijă de foc, de copil, de peştere, de prepararea hrănii etc. şi toate acestea trebuiau să fie realizate concomitant, spre deosebire de bărbat carea avea funcţia doar să vâneze. Acest mod de trai, a solicitat creierului o comunicarea mai intensă dintre emisferele cerebrale, astfel că şi-a lărgit această legătură de neuroni care leagă cele două emisfere(corpul calos). Datorită acestei experienţe istorice, astăzi, femeile văd altfel lucrurile decât bărbaţii în ceea ce înseamnă “multi-tasking”.

61

Flexibilitatea structurilor sociale

În continuare mă voi referi la gradul de flexibilitate a factorilor care sunt implicaţi în devoltarea culturală spirituală şi materială. Cu cât urcăm de la bază spre vârful structurii, cu atât gradul de flexibilitate a factorilor indicaţi creşte.

Am menţionat anterior că componentele de la baza structurii sociale – hardware, au un grad de flexibilitate foarte redus sau chiar deloc, sau mai bine zis nu avem influenţă sau control asupra lor. Nu putem schimba clima sau caracteristicile teritoriului, iar ceea ce ţine de informaţia ADN, aceasta se poate modifica în timpul evoluţiei umane. Mai recent, datorită dezvoltării tehno-ştiinţei putem să intervenim cu mici manipulări genetice, dar nici mutanţi cu înălţimea de 4m. nu putem crea (cel puţin la etapa actuală). Totuşi, (fără tehnologii) cu mici influenţe putem să influenţăm genetic asupra viitoarelor generaţii. Pentru noi generaţii mai dezvoltate fizic şi intelectual, actualele generaţii ar trebui să lucreze în primul rând asupra lor, pentru a transmite copiilor un potenţial mai înalt.

Urcând pe treptele structurii ajungem în zona de de tranziţie între hardware şi software social- – matricea culturală. Matricea culturală are mai multe nivele de profunzime şi le putem clasifica în 3 nivele: inefiror, mediu şi superior.

Nivelul inferior este cel mai profud şi care conţime softurile mentale sau arhietipuri transmise înca din vremurile imemoriale ale omenirii şi au cel mai scăzut grad de flexibilitate, prin urmare sunt cele mai grele de a fi schimbate, dacă nu chiar imposibil.

Nivelul mediu al matricei conţin aprentele şi conţinuturi informaţionale şi emoţionale a unor evenimente recente din istorie şi au un grad mai mare flexibilitate pentru a putea fi schimbate sau modelate. Nivelul superior al matricei conţin softurile mentale de tip M formate pe cale educaţională şi a experienţei culturale din copilărie. Acestea au un grad şi mai înalt de flexibilitate, dar totuşi suficient de rigid pentru a se opune schimbărilor. Cultura spirituală am secţionat-o în două nivele. Nivelul softurilor mentale de tip SM şi nivelul softurilor mentale de tip S.

Nivelul softurilor mentale de tip SM care conţin credinţele religioase, cultura naţională, tradiţiile, obiceiurile, valorile morale etc. au un grad teoretic mai mare de flexibilitate decât matricea culturală, însă din punct de vedere practic, rămân dificil de schimbat, datorită imposibilităţii de estompare a educaţiei a noilor generaţii cu forma culturii actuale şi injectarea unor noi softuri mentale.

Nivelul softurilor mentale de tip S care conţin opinii, idei, convingeri, cunoştinţe, experienţă profesională, atitudini, valori nesemnificative etc. au un grad înalt de flexibilitate. Mulţi dintre noi îşi reevaluează opinia, trec dintr-un partid în altul, îşi schimbă anumite convingeri, atitudini sau preferinţe. Totuşi, este nevoie de ceva efort pentru a schimba aceste softuri mentale, fie de anumite experiente sau argumnete puternice sau de alte influenţe continue.

În sfârşit, cultura material este cea mai flexibilă, oricând putem crea anumite instutuţii şi a le distruge pe altele, oricînd mutem introduce noi legi, ca peste puţin timp să fie anulate, oricând ne putem amenaja camera noastră de odihnă, după bunul plac. Din acest motiv guvernanţii mimează schimbările în societate, doar prin schimbarea unor elemente materiale,

62

că doar aceste schimbări pot fi observate imediat. Dar nu sunt genul de schimbări cară să producă schimbarea mentală. Iar după cum am mai zis, o minte bolnavă va genera un comportament bolnav şi acţiuni bolnave, chiar dacă pacientul este îmbrăcat într-un sacou de gală şi nu pijamaua în linii.

Deci, în dependenţă de conţinutul şi forma matricei cultural, va depinde nivelul de dezvoltare socio-economică a unui popor. Aici este miezul problemei. Nu poţi realiza o dezvoltare economică, atâta timp cât nu este schimbată matricea culturală.

Matricea culturală la rândul ei are un schelet pe care l-am numit soft mental. Relaţia dintre aceste doău sunt absolut interdependente. Matricea cultulară pe care o dobândim în procesul educaţiei şi moştenire genetică, ne formează anumite scheme mentale şi judecăţi primare sau arhietipuri, aceste arhietipuri vor genera şi vor răspândi aceeaşi matrice culturală în societate.

63

5. Natura softurilor mentale şi neuroplasticitatea

Ce este defapt un soft mental? Este un concept metaforic sau chiar face trimitere la ceva real? Defapt, este ceva real redat metaforic. Mai concret, mă refer la structura fizică a reţelelor neuronale.

Cine dintre sociologi, antropologi sau culturologi se aventurează să facă o analiză a culturii prin prisma neuroştiinţei? Foarte puţini „extrimale” au curajul să facă asemenea conexiuni ciudate. Însă, realizarea unei asemenea conexiuni, consider una extrem de necesară în întrepretarea şi analiza fenomenelor sociale sau culturale. Până la urmă, cultura nu este un produs căzut din cer, şi nici nu este produsul organelor intestinale. Spre surprinderea noastră ea chiar este un produs al creierului uman. Nu pot înţelege, cum poţi să abordezi fenomene sociale, ignorând rădăcina acestora sau aparatul care le generează? Cum poţi cerceta natura luminii fără cercetarea sursei acesteia? Această ignoranţă, probabil este cel mai mare lapsus a sociologiei, antropologiei, ştiinţelor politice, şi în general al ştiinţelor socio-umaniste. Un veritabil analist politic ar trebui cel puţin să cunoască aspectele generale ale structurii creierului şi a felului în care lucrează, pentru a putea da anumite explicaţii veritabile pentru anumite fenomene politice. Dacă aceştia ar cunoaşte modalitatea de funcţionare a creierului uman, atunci cu siguranţă ar veni cu alte întrepretări în legătură cu anumite gesture ale electoratului liberal sau comunist. Dacă sociologii ar lua în calcul “jocul neuronilor”, atunci ar veni şi ei cu alte explicaţii pentru anumite cifre din cadrul sondajelor. Dacă directorii de companii ar înţelege că nivelul de producţie şi vânzări depinde de comportamentul neurotransmiţători sau a undelor cerebrale ale angajaţilor, atunci s-ar preocupa mai intensiv de a afla cum putem spori eficienţa în muncă, prin preocuparea de sinergizarea creierului. Pare ciudat, nu? Posibil, dar directorii germani alocă sume imense pentru a aduce în companie cel mai bun specialist în domeniul neuroştiinţei pentru ridica productivitatea muncii, iar SUA alocă imense sume de bani pentru cercetarea acestui domeniu în vederea sporirii performanţelor sociale şi dezvoltarea economiei. Pentru noi aceasta este o ciudăţenie şi la ce bun? Voi aborda câteva aspecte a creierului uman, pentru a explica esenţa de natură fiziologică a unui soft mental şi impactul ei asupra societăţii.

Creierul conţine aproximativ 100 de miliarde de neuroni, destinaţi pentru prelucrarea informaţiei. Fiecare neuron are câte 10 000 de sinapse, prin intermediul cărora formează legături cu alţi neuroni. Rolul acestor legături neuronale este cea de a prelucra şi memora o anumită informaţie. Un neuron se poate lega prin intermediul sinapselor cu 40 000 - 1 000 000 de neuroni. Aceste legături neuronale iau forma unor reţele tridimensionale. Aceste reţele neuronale se formează la prezenţa unor stimuli informaţionali, cum ar fi informaţiile senoriale, imaginaţiile sau amintirile. În timp ce citeşti aceste cuvinte, în creierul tău se activează şi se produc o mulţime de noi conexiuni între neuroni. Pentru fiecare nouă informaţie, creierul încercă să elaboreze o nouă matrice neuronală. În timp ce auzi un cuvânt nou, de exemplu –

64

neurotransmiţătorul acetilcolina - neuronii încearcă să realizeze o nouă reţea tridimensională. Însă, impulsul energetic este prea slab pentru a reuşi să formeze o conexiune puternică. Realizarea unei conexiuni puternice, îţi asigură memorarea acestui cuvât, iar dacă este formată o conexiune slabă, atunci cu greu îţi poţi reaminti noul cuvânt . Deci, pentru a memora cuvântul acetilcolina, ai nevoie de mai multe repetări. Aceste repetări, duce lacreşterea impulsul energetic şi reuşeşte să stabilească o conexiune puternică. După un număr suficient de repetări, deja ai formată o nouă reţea neuronală stabilă, ceea ce îţi va permite să-ţi aduci aminte cu uşurinţă acest cuvânt. Neutilizarea acestui cuvânt, va duce cu timpul la slăbirea acestor conexiuni neuronale, iar amintirea va fi mai dificilă.

Dacă faci o plimbare printr-un nou cartier, atunci puţin probabil vei memora din prima denumiera şi ordinea în care se află străzile. Ai nevoie de mai multe plimbări pentru a întări o nouă matrice neuronală corespunzătoare noului cartier. Însă, există anumite situaţii în care o informaţie o memorăm imediat şi pe termen lung, fără necesitatea de a mai fi repetată. Acest lucru se întâmplă când avem o motivaţie foarte puternică şi creierul consideră că este o informaţie utilă pentru dvs. şi merită să fie reţinută, de exemplu numele unei domnişoare cu care aţi făcut cunoştinţă la o petrecere. Deci, pentru fiecare informaţie prezentă în creierul nostru îi revine o anumită reţea neuronală. Pentru numerele de telefoane 0875 74 37 72 şi 0864 34 57 87 vom avea două structuri neuronale distincte. Ne vom mai aminti acel număr, la care legăturile sinaptice sunt mai puternice.

Acelaşi proces se întâmplă atunci când învăţăm să jonglăm mingea, să mergem pe bicicletă sau să jucăm tenis. Cu fiecare încercare reuşită, noi memorăm şi întărim anumite reţele neuronale responsabile de mişcările corpului în timpul exerciţiului şi al echilibrului. Vom putea juca bine tenis abea atunci când aceste reţele neuronale for fi deja bine consolidate.

Pe parcusul vieţii mereu formăm şi întărim noi conexiuni neuronale, iar altele slăbesc.

Totuşi, unele dintre aceste reţe neuronale sunt deja atât de bine legate, încât distrugerea lor este foarte dificilă, chiar dacă informaţia nu mai este actuală sau utilă. Ba mai mult ca atât, aceste reţele neuronale continue să genereze aceeaşi informaţi şi acelaşi comportament în mod automat şi necontrolat. Aceste reţele neuronale care au un carecter mai rigid le numesc softuri mentale.

Orice cunuştinţe, opinii, credinţe, valori sau aptitudini se păstrează în creierul nostru sub aceste forme de reţele neuronale care sunt dintre cele mai rigide. Din acest motiv, schimbarea opiniei sau a credinţei este atât de dificilă. Acest proces poate fi compart cu o casă şi cărămizile din care este construit. Cărămizile reprezintă neuronii, casa este rezultatul unei combinaţii dintre neuroni într-o reţea neuronală. Atâte timp cât cărămizii se află în stare liberă, putem constru cu uşurinţă orice din ei, o casă, un castel, o şcoală, o fabrică etc. Însă, din moment ce ai construit ceva din aceste cărămizi, nu mai poţi modifica radical structura clădirii, decât doar cu mici ajustări, astuparea unei ferestre, sau eliminarea unui perete. Condiţia unei restructurări totale construcţiei este distrugerea totală a ei, pentru a putea utiliza din nou cărămizile aflate

65

deja în stare liberă. Acelaşi proces se întâmplă şi în interiorul creierului, o structura de neuroni care formează o judecată, nu mai poate fi schimbată în altă judecată, decât cu preţul distrugerii complete a primei judecăţi. Acest lucru presupune distrugere acelei reţele nervoase care formează judecata respectivă. Problema este că acest lucru nu e atât de uşor, precum distrugerea unei construcţii cu ajutorul unei dinamite. În cazul eliminării unor reţele neuronale este un proces mult mai complex şi depinde de o mulţime de factori, inclusiv şi vârsta. Nu ne vom opri acum la procesele şi posibilităţile de eliminarea unor reţele nervoase, menţionez doar câteva posibilităţi: traume cerebrare, voinţa conştientă şi meditaţie, neaccesarea îndelungată a respectivelor reţele neuronale ceea ce duce slăbirea conexiunilor etc.

Gândiţivă, de ce copii şi tinerii sunt cel mai uşor de influenţat, manipulat şi convinşi într-o anumită idee religioasă, culturală sau politică? Defapt, puteţi să vă întrebaţi, dar cine a zis că pe ei cineva îi manipulează? Părinţii? Profesorii? Societatea? Aceasta este doar o educaţie! Fie, puteţi să numiţi această manipulare şi educaţie, e un termen mai inocent şi mai puţin peiorativ decât manipulare. Încă nici-un copil crescut într-o comunitate creştină, n-a zis la vârsta de 5 ani că sunt defapt budist, că ceva nu e în regulă cu sistemul educaţional din grădiniţă, că ceva pare suspicios cu utilizaţi banul ca formă de schimb econimic, că de unde aţi luat poveştile magice cu Moş Crăciun? Copii inghit tot ce le bagă societatea în cap. Îl poţi transforma cu uşurinţă întru-un extremist religios, mercenar, comunist, capitalist, criminal, ascet, sportiv sau călugăr, dar niciodată cu asemenea uşurinţă nu veţi reeduca o persoană matură. De ce? Cărămizele neuronale a copiilor se află în stare liberă, şi cine are primul acces la ele, poate construi cu uşurinţă orice după bunul plac. Copii încă nu au formate aceste reţele neuronale sau softuri mentale care să le opună rezistenţa, sau chiar dacă au formate anumite conexiuni, acestea sunt încă destul de fragile şi plastice pentru a se reforma. Această stare de neuroni liberi o numesc creier “virgin” şi rămâne “fecundat” de prima idée pe care o aude. Adică acest creier virgin se referă la un domeniul despre care nu ai nici-o idée. Dacă nu ai idée despre funcţionarea sistemului economic, atunci creierului tău, pe acest segment, este încă virgin. Şi vei fi predispuzi să accepţi acea teorie economică, cu care ai făcut prima cunoştinţă. La 11 ani am început iubesc fotbalul. Am început să-mi selectez câteva echipe favorite. La acel moment, unica echipă de fotbal din campionatul naţional de care auzisem era FC Zimbru, din acest motiv am devenit fan pentru această echipă. Din campionatul României ştiam doar de Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, dar prima îmi suna mai sonor şi auzisem de ea mai fregvent, astfel am devenit fan pentru Steaua Bucureşti. Din campionatele europene auzeam fregvent de Juventus Torino, am devenit fan şi pentru această echipă. Selectarea acestor echipe n-am făcut-o pe principii raţionale în dependenţă de stilul de joc, tactici, tehnici, politica administrativă a echipei sau altele, dar pentru că aceste nume mi-au format primele mele reţele neuronale în acest domeniu şi deja îmi erau familiale. Noi adoptăm anumite opinii, credinţe, valori nu pentru că ele sunt bune şi eficiente, dar pentru că sunt primele care ne fecundează şi ne penetrează creierul, formândune primele reţele neuronale. Este spre binele noastru, dacă ulterior încercăm să gândim puţin mai raţional şi să facem anumite alegeri conştiente. Dar cei mai mulţi dintre noi rămân pradă unor contexte întâmplătoare, care ne formează anumite atitudini, pentru care devenim bigoţi şi luptăm cu sânge pentru ele. Este formidabil să te sacrifici pentru o idee, doar în cazul în care ai făcut o alegere conştientă. Dar prea mulţi au iluzia că sunt conştienţi pentru

66

alegerile făcute. Şi vreu să accentuez, cu toţii am fost şi suntem victime ale acestor „fecundări” cognitive. Dintre cei care militează pentru o idee politică, 99% din ei sunt victimele unor circumstanţe. Şi-au asumat o idee politică nu prin intermediul unui studiu aprofundat, dar pentru că la o anumită vârstă, când creierul era încă o tabulă rasă în domeniul politicii, a auzit o idee politică şi aceasta le-a însemânţat recolta. Şi nu ai cum să filtrezi informaţia, întrucât, pentru aceasta ai deja nevoie de o anumită experienţă. Sentimentul de casă părintească, localitatea de baştină, prima învăţătoare, patriotism, naţionalism etc. sunt doar nişte emoţii accidentale... Contexte accidentale, care ne-au format anumite reţele neuronale şi aceste reţele ne determină gândurile şi emoţiile.

Cu cât o opinie sau idee este repetată mai mult timp, cu atât ea devin mai rigidă şi mai greu de a fi schimbată. Din aceast motiv, cu cât persoana este mai înaintată în vârstă, cu cât îşi repetă mai mult o convingere, cu atât va fi mai dificil pentru e eventuală necesitatea de schimbare. Rezistenţa la reformele instituţionale a unor funcţionarilor publici trecuţi peste vârsta de 50 ani, e cauzată de natura fiziologică a creierului. Unii politicieni, experţi politici sau reprezentaţi ai societăţii civile rămân nedumeriţi de ce reformele nu funcţionează sau tărăgănează atât de mult timp. Unica lor speranţă este că la un moment dat, funcţionarii publici care sunt supuşi acestor reforme, îşi vor schimba mentalitatea. “Aceşti funcţionari publici trebuie să-şi schimbe mentalitate” – Aceasta este afirmaţia cheia a aşa zişilor analişti şi experţi. Pe naiba băieţi, atâta timp cât strategiile aplicate nu vor ţine cont de existenţa unor softuri mentale de natură fiziologică şi strategiile de schimbare ale acestora, veţi rămâne în continuare uimiţi şi nedumeriţi de faptul că legile europene şi reformele nu funcţionează la noi, şi o să cădeţi într-o speranţă religioasă şi mitică, că ceva se va schimba de la sine, că la un moment dat, poate va coboră lumină cerească şi vor fi iluminate minţile funcţionarilor publici.

Cauza fundamentalismului, dogmatismului, încăpăţinării, respingerea dialogului sau cooperării, rezistenţă la schimbare şi inovare este de natură fiziologică a creierului nostru. Capacitatea creierului de a-şi reforma structurile sale neuronale este numită plasticitate neronală.

Acei oameni pe care îi numim flexibili, deschişi la minte, empatici, non-conformişti, care îşi pot schimba opiniile în faţa unor argumente sunt acei oameni a căror grad de plasticitate neuronală este una mai înaltă.

Gradul de plasticitate sau rigiditatea a creierului nu este un caracter fiziologic înăscut, dar sunt elemente antrenate. Gradul înalt de plasticitate neuronală este datorat unor unei sănătăţi mentale, care la rândul ei este un efect al antrenamentului mental cu informaţii noi şi raţiune critică activă. Este exact ca şi plasiticitatea corpului. Gimnastele au flexibilitate a corpului datorită unor antrenamente continue. Un alt factor care menţine sănătatea mentală este ieşirea permanentă din zona de confort. Avem zone de confort personal, dar şi zone de confort social. Defapt, atunci când ne formăm o nouă zonă de confort, nu facem nimic altceva decât să formăm o nouă structură neuronală stabilă. Primele zile la un nou loc de muncă sunt marcate de un disconfort psihologic, această datorită faptului că încă nu avem formate aceste circuite cerebrale sau softuri mentale. Zona de confort nu înseamnă neapărat zona în care te

67

simţi bine, ba din contra, poate fi o zonă care te sufocă, te înervează, dar totuşi este zona pe care o cunoşti şi te simţi în suguranţă. Amintiţivă de oamenii care se plâng permanent de job, de vecini, de mediu, de viaţă, dar nu întreprind nimic pentru a schimba ceva. Aceasta este zona lor de confort. Gândul de a schimba ceva, îi sperie şi mai tare! Căci ceea ce este nou pentru creier, sistemul limbic atenţionează că poate exista un pericol, o ameninţare, un eşec, o confuzie sau anxietate. Nu vreau să mă opresc originea biologică asupra acestor frici.

Zona de confort nu este doar un mediu spaţial, zona de confort este şi un mediu spiritual sau psihologic. Opinii, credinţe, valori personale sunt la fel zonele noastre de confort. Schimbarea opiniei înseamă o ieşire din zona de confort. Rigiditatea neuronală se datorează „eternizarea” unei singure zone de confort. Astfel iau naşterea dogmatismul, bigotismul, fundamentalismul, bădărănismul, conservatismul, prostia şi lenea sociale.

Zona de confort social reprezintă religia, cultura, tradiţiile, obiceiurile, normele morale, ideile politice etc. Societatea are frică de a experimenta ceva nou, de a schimba ceva în cadrul culturii, în cadrul normelor şi conduitelor morale. Încercaţi să vă imaginaţi că toate sărbătorile de iarnă, tradiţiile de nuntă sau alte obiceiuri sociale sunt eliminate şi să urmăriţi efectele sociale. Consecinţeţe pot fi dramatice, depresii sociale, confuzii, hazard, isterie etc. Imaginează-ţi că toate credinţele tale solide se adeveresc că sunt nişte iluzii? Cum vei reacţiona? Nu vei căuta să te menţii cu toţi dinţii de credinţele tale? N-ai simţi că cineva ar încearcă să-ţi ia pământul de sub picioare?

Aceste reţele neuronale cu legăturile lor sinaptice este defapt componenta fizică sau tehnică a softului mental. Existenţa acestor softuri mentale ne permite să ne conectăm pe regim de autopilot. Traseul din odaia noastră până la bucătărie este atât de bine închegat în structuri cerebrale, încât, în timpul deplasării spre bucătărie, acest lucru ne permite să ne gândim la elefanţi zburători, adică mergem pe un regim autopilot.

Cultura şi tradiţiile popoarelor se sendimentează exact în asemenea forme de reţele neuronale. Aceste structuri cerebrale, se transmit următoarelor generaţii atât pe cale genetică, cât şi pe cale educaţională, după cum am mai menţionat.

Moldovenii îşi doresc o altă viaţă şi toţi se lamentează de situaţia curentă, de condiţiile sociale, de prostia moldoveanului etc. Formidabil, mă bucur că moldovenii vor ceva mai bun! Însă, din ceea ce vedem, schimbările nu se manifestă sub nicio formă. Lăsaţi prostiile cu renovarea drumurilor şi liberalizarea regimului de vize, nu este efortul moldovenilor, dar nu prefer să intrăm aici în jocurile de după cortină.

Este un mit că moldovenii sunt nefericiţi sau o naţiune chinuită. Defapt, moldovenii sunt cei mai fericiţi, pur şi simplu nu prea suntem conştienţi de această fericire, căci are o esenţă paradoxală. Esenţa constă într-un gen de mazohism social şi lametare cu metafore gotice în stil naţional. Eu citesc pe chipul moldovenilor manifestarea plăcerii sadice atunci când se plâng de problemele personale şi acuzarea guvernului pentru toate necazurile. Un popor cu talent care ştie cu iscusinţă să-şi bage cu pasiune propria ei fiinţă în adâncurile prostiei şi a morţii.

68

Defapt, aceste fenomen nu este nimi altceva decât zona socială de confort. Da, e rău, oribil, dar ne simţim în siguranţă. Orice schimbare e ameninţătoare şi ne solicită prea mult efort şi energie pshică. Cum rămâne cu toate credinţele şi tradiţiile noastre? Suntem o societate conservatoare, somnambulică, pe regim autopilot, al căror parametrii nu mai funcţionează eficient în condiţiile actuale ale umanităţii, iar cursa acestuia este cimitirul naţional. Softurile noastre mentale continuă să de construiască şi să ne programeze vieţile noastre exact în aşa manieră cum o vedem în prezent şi exact cu aceeaşi destinaţie. Şi niciun proiecte de lege, nicio reformă instituţională, nicio investitiţie economică nu va funcţiona, atâta timp cât nu scoatem societatea de pe regim autopilot, atât timp cât nu elugidăm actualele softuri mentale şi strategii de modificare a lor, dar nu reabilitarea drumurilor şi renovarea faţadelor instituţiilor publice. Societatea noastră suferă de stres cronic. Ce consecinţe declanşează stresului cronic? Dragostea faţă de rutină, de softuri mentale existente, de autopilotare şi zona de confort. “Stresul cronic poate să inducă o rutină, in care conectarea reţelelor noastre neuronale ne face să repetăm, la nesfarşit, acelaşi comportament disfuncţional, dar şi să sperăm la un rezultat diferit. Pe măsură ce trăim stări de depresie şi comportamente repetitive care işi au originea in stresul cronic, devenim mai puţin capabili să gandim analitic”22. Da, dragi moldoveni, aceasta este diagnoza noastră, poporul nostru se află în depresie, iar aceasta se resimte şi în creaţiile populare pe care le vom aborda mai târziu. Ne mai întrebăm de ce ne lipseşte spiritual critic, gândirea analitică, intelectuali de talie grea? De ce ştiinţa este slab dezvoltată, de ce nu avem cluburi intelectuală şi cercuri ştiinţifice? Este clar, un organism aflat în depresie şi stres, nu este interesat de ştiinţă şi dezvoltare intelectuală, dar de supraveţuire. Totuşi, ne aflăm într-un cerc vicios. Vom rămâne în regim de supraveţuire, atâta timp cât nu vom dezvolta ştiinţa şi intelectul.

Majoritatea deciziilor noastre din viaţă se bazează softuri mentale colective deja existente, iar noi doar le preluăm şi le instalăm în creierile noastre ! Atunci când avem o problemă cotidiană, scanăm rapid creierul pentru a identifica un soft care ar putea să soluţioneze problema. Dacă nu găsim nimic, cădem în dezamăgire sau depresie şi înjurăm destinul sau guvernul că viaţa e grea, dură şi nemiloasă, defapt, această reacţie este la fel şi ea un soft mental, întrucât am observat că toată lumea o face. Puţin sunt cei care apelează la propriile resurse intelectuale şi forţa creativă, pentru a încerca să rezolve singuri problema, dacă nu găsesc un soft mental deja prestabilit. Să presupunem că Ionel locueşte la utlimul etaj a unui bloc. Din cauza vechimii clădirii, podul este fisurat şi în timpul ploilor, începe să picure apa în locuinţă. Ce va face creierul nostru? Va scana pentru a căuta anumite softuri mentale de tip S, adică scheme sau modele de rezolvare a acestui gen de problemă. Prima imagine mentală care apare pe ecranul minţii, este amplasarea unor vase acolo unde picură apa. Dar aceasta este o soluţie de moment, deaceea creierul continuă să scaneze pentru a identifica soluţii pe termen lung. Dacă experienţa personală ne arată că mai multe persoane au reparat acoperişul pe cont propriu, atunci vom facem la fel, conform acestui soft preluat din societate. Dacă în urma scanării creierului identificăm doar comportamente de lamentare şi înjurături, atunci vom aplieca acest soft şi prin urmare vom acuza cu înjurături administraţia publică locală, sau alt organe administrative.

22 Neuroştiinţă şi iluminare, pag. 42 pdf69

Aplicarea unui soft mental în rezolvarea anumitor probleme cotidiene sau profesionale este foarte similar ca şi rezolvarea unor probleme de calculator. Dacă la un moment dat, calculatorul este virusat, atunci căutăm un soft de antivirus pentru a înlătura viruşii. Dacă nu avem o asemenea programă şi nici posibilitate de a face rost de ea, rămânem cu nervii la pământ şi începem să căutăm vinovaţii, adică persoana de la care ai preluat viruşii, producătorii de viruşi sau de calculatoare. Uneori putem să avem programe de antivirus, dar dacă ele nu sunt compatibile cu sistemul de operare sau sunt versiuni mai vechi, atunci ele nu ne vor aputea ajuta în niciun fel.

Exact în această situaţia se află şi moldovenii. Noi operăm cu anumite softuri mentale incompatibile cu actualul sistem. Nu observaţi cum fiecare mai operează după modelul sovietic în ceea ce priveşte siguranţa economică? În vechiul sistem era optim să gândeşti în termini de angajare cu un salariu satisfăcător în baza profesiei obţinute. Acest model este valabil şi în majoritatea ţărilor cu economie înaltă. Însă, în cadrul sistemului nostru, operarea cu un asemenea soft mental, înseamnă pur şi simplu să-ţi pregăteşti propria groapa în cimitir. Ai nevoie să-ţi elaborezi alte softuri mentale compatibile cu sistemul actual care să-ţi permită siguranţa economică. Dar cum poţi să-ţi elaborezi alte softuri mentale, atunci gând aceasta presupune activitate şi efort intelectual, iar activitatea intelectuală este paralizată din cauza zonei de confort, a depresesiei şi stresului social.

Posibilitatea de aţi schimba anumite softuri mentale, necesită cel puţin două condiţii, una de natură fiziologică şi alta de natură ideologică.

Prima condiţie, cea fiziologică, se referă la gradul de plasticitate neruonală a creierului. Pentru aţi modifica anumite comportamente sau opinii, aceasta înseamnă în primul rând schimbarea reţelelor nervoase, iar pantru aceasta avem nevoie că aceste reţele să fie plastice. Însă, creierile moldovenilor nu sunt chiar atât de plastice. Suntem o societate conservatoare, iar acest conservatorism favorizează evoluţia unor criere şi softuri rigide, iar aceasta rigiditate a creierilor întăreşte conservatorismul. Conservatorismul e bun doar pentru păstrarea identităţii naţionale, dar natura conservatorismului nostru e una patologică. Toate lucrurile trebuie să rămână aşa cum sunt! Asta e deviza noastră. Încercaţi să lansaţi o idee inovativă în societate şi aşteptaţi reacţia. Eminescu vorbea că suntem o societate semi-barbară, iar barbaria presupune utilizarea sistemului limbic (creierul mamifer responsabil de emoţii primare şi instincte), în timp ce civilizaţia este un produs al neocortexului (creierul responsabil de gândirea creativă şi raţională). Ce înseamnă acest lucru? Nu pot vorbi de anumite date ştiinţifice, dar putem judeca din faptele existente, că moldovenii activează mai puţin neocortexul în raport cu popoarele înalt dezvoltate. Comportamentele noastre este încă predominat într-o măsură mai mare sistemului limbic. Creierul mamifer este sursa agresivităţii, invidiei, lăcomiei, egoismului, intoleranţei, mândriei, lenei etc. iar despre acest lucru ne confirmă şi dr.Alberto Villodi, antropolog medical “...dar aceste „slăbiciuni" umane iau naştere, de fapt, din programele vechi şi demodate, ale sistemului limbic.”23. Oare aceste caracteristici, enumerate mai sus, nu sunt atribute care ne descriu pe noi moldovenii? Nu vreau să zic că alte societăţi nu au aceleaşi atribute, pur şi simplu la noi acestea sunt mai pronunţate, iar acest lucru înseamnă că sistemul limbic se manifestă în puterea ei. 23 Neurostiinta si iluminare

70

Sistemul limbic nu poate să construiască civilizaţii, să devolte arta, filosofia şi ştiinţa, sistemul limbic iubeşte conservarea şi tradiţionalismul. Ştiinţa şi civilizaţia este produsul neocortexului, deaceea mamiferele nu-şi construesc civilizaţiile, căci ele nu au dezvoltat neocortexul. Multitudinea de curente şi paradigme artistice, filosofice şi ştiinţifice care sau perindat dea lungul timpului în occident au creat în rezultat o plasticitate mai înaltă a „creierilor sociali”, dezvoltând astfel în permanent noi softuri mentale şi concomitent dezvoltarea continuă a neocortexului.

Este important să avertizăm un lucru. Când mă refer la dezvoltarea cerebrală a unor popoare, nu mă refer la mase, mă refer în primul rând la elite intelectuale. Acestea crează noile softuri pentru mase, iar masele nu fac nimic altceva decât să le preia şi să producă anumite rezultate. Adevărat este şi faptul că orice elită este un produs al maselor, o elită se naşte din mase. Si dacă masele nasc elite, atunci înţelegem că e un alt nivel de conştiinţă socială. Masele sunt cele care nasc anumite elite în conformitate cu anumite cerinţe. Evident că acest lucru nu este o constientizare directă, dar este efectul inconştient al unei sinergii sociale.

Societatea noastră nu produce elite intelectuale, econimice sau politice, iar dacă le numim elite atunci ele sunt nişte elite atrofiate, incapabile de a da naştere a unor creaţii noi, sunt un fel de elite impotente. Tot ceea ce avem în fruntea statului este rezultatul singergic al maselor. Ele continuă să perpetueze exact aceleaşi softuri mentale a societăţii, ba mai mult ca atât, prin incapacitatea lor intelectuală, dar dornică de a dezvolta societate într-un mod mai simplu, încearcă să prea anumite softuri ale altor societăţi şi încearcă să le implimenteze într-un organism străin. Rezultatul e cam în felul următor, dacă piciorul tău este bolnav, atunci îl exterpezi şi-l înlocueşti cu un picior sănătos, dar de elefant.

Elitele au rolul de a trasa anumite softuri mentale eficiente pentru dezvoltare socială, masele au rolul de a conştientiza în sine filosofia trasată de elite şi de a o pune în practică. În acalaşi timp, masele vor genera alte elite, conform necesităţilor lor. La noi nu se produce nici una, nici alta. Se produc, dar în sens bolnăvicios.

Deci, existenţa unor anumite elite intelectuale, reprezintă gradul de sănătate mentală şi plasticitate neuronală, întrucât acestea în permanenţă înejectează în cultură noi modele de comportament şi gândire în conformitate cu tendinţele globale de evoluţie a societăţii umane.

A doua condiţie, cea idelologică, se referă la sistemul spiritual despre care m-am referit la începutul acestei cărţi. Sistemul spiritual ne oferă o anumită viziune asupra lumii, orice religie oferă un anumit tablou al lumii, din care derivă comportamentele şi acţiunile noastre, orice ştiinţă sau filosofie oferă şi ele anumite paradigme asupra lumii, care ne modelează în mod indirect felul de a gândi. De exemplu paradaigma fizicii clasice dezvoltă un comportament individualist, individul este unul slab şi depinde de sistem şi o atitudine de explorare a naturii şi a oamenilor, iar paradigma mecanicii cuantice (care încă nu a căpătat o popularizare în şcoli şi societate, întrucât aceasta viziune este în detrimentul unor corporaţii economice) dezvoltă o conştiinţă socială mult mai puternică, îi oferă individului o putere enormă de aşi controla propria viaţă, de aşi valorifica întreg potenţial şi a dezvolta o etică mult mai umanistă).

Pentru a elabora noi softuri mentale de acţiuni, deci ele trebuie să fie susţinute, justificate şi dezvoltate de o anumită paradigmă asupra lumii, a vieţii, a coneţuirii sociale, a economiei etc. Arătaţimi un individ din societate noastră care a încercat să elaboreze o paradigmă filosofice, politică, ştiinţifică care ar înuraja alte modele de comportament decât cele actuale. Totul este mort la acest capitol, dar dorim să avem un alt comportament, ca la europeni cum zic unii. Europenii îşi au elaborate paradigmele lor asupra lumii, ceea ce îi incurajează anumite comportamente, iar noi nu! Să fie clar, niciodata comportamentul şi cultura moldovenilor, nu va fi ca acea a europenilor, atâta timp cât moldovenii nu-şi vor schimbă paradigma asupra lumii, nu-şi vor atribuie alte paradigme asupra lumii, iar acest lucru

71

o pot face doar intelectualii.

6. Tipuri de softuri mentale

Mai sus am identificat 3 categorii de softuri mentale de tip M, SM şi S. Aceste categorii sunt clasificate în funcţie de nivelul pe care îl ocupă în psihicul uman şi gradul de flexibilitate. Însă, aceste 3 categorii conţin o multitudine de tipuri de softuri mentale care pot fi clasificate în funcţie de diverşi factori. Voi enumera doar câteva tipuri de softuri mentale care sunt cele mai fregvente şi esenţiale în funcţie de forma codificări şi domeniu de utilizare.

1. Metafora, ritualul şi reflexul- softuri mentale din categora SM2. Opinia practică – soft mentale de tip S

Metafora.

Revenim la structura psihicului uman. Am zis anterior că această structură cuprinde două nivele generale – conştientul şi inconştientul. Conştientul operează cu gândirea logică şi raţională, iar inconştientul operează cu o gândirea intuitivă şi utilizează un limbaj metaforic. Prin metaforă ne referim la poveşti, balade, proverbe, poezii, aforisme, legende, teatru, muzică, film etc. O descriere complexă asupra rolul metaforei în crearea personalităţii ne-a fost oferit de Milton Erickson (părintele hipnoterapiei moderne). Acesta menţionează că orice informaţie care ne este comunicată, cuprinde cel puţin două nivele de comunicare. Primul nivel este comunicarea la nivelul conştient, mesajul fiind unul evident, deschis şi înţeles pe cale logică şi raţională. De exemplu, atunci când citim o poveste noi suntem conştienţi de conţinutul relatat direct. Acest conţinut este procesat prin gândirea logică şi raţională. Acesta este un nivel de suprafaţă şi are un conţinut mai superficial. Însă, există şi un nivel ascuns al comunicării, un mesaj ascuns care este prelucrat de inconştien. Inconştientul citeşte în metaforă un alt mesaj decât cel pe care îl percepem pe cale logică. Metafora este calea de comunicare cu inconştientul. De cele mai multe ori nu putem şti niciodată ce semnificaţie şi interpretare a oferit inconştientul unei metafore, iar noi în mod eronat considerăm că suntem siguri că am înţeles corect mesajul comunicării metaforice. O poveste care după conţinutul ei în aparenţă educă dragostea de ţară şi familie, în realitate, la nivelul inconştient poate să educe ura faţă de compatrioţi şi părinţi.

Reiau această întrebare “dee ce copii iubesc atât de mult poveştile”? De ce educarea lor poatea avea loc numai prin intermediul metaforei? Copii încă nu au dezvoltată gândirea logică şi raţională, iar gândirea metaforică este deja prezentă. După cum am mai menţionat anterior, pentru copil nu are nicio semnificaţie să i se comunice la nivel logic ce este bine şi ce este rău. Nu are nicio relevanţă constituţia ţării, codul penal sau drepturile omului. Încercaţi să daţi copilului în loc de o poveste, codul penal sau codul civil: Iepuraşul mamei, citeşte Codul Penal al R. Moldova, ca să ştii cum să te comporţi corect în societate şi ce să nu faci ca să nu fii pedepsit de către organele de drept.

72

Atunci când copilul aude sau citeşte o poveste, el desigur înţelege mesajul de la suprafaţă, adică acel mesaj care noi maturii dorim ca copilul să-l înţeleagă. Dar în acelaşi timp, la nivel inconştien înţelege şi alte mesaje, mult mai profunde şi mult mai puternice, care poat să inhibe chiar şi mesajul de la suprafaţă. Metafora ajunge să atingă straturile profunde ale fiinţei şi să declanşeze emoţii puternice. Şi invers, credinţele, sentimentele şi emoţiile puternice se manifestă doar în limbaj metaforic. Chiar şi condiţii cotidiene exprimăm metafore a unor emoţii sau gânduri puternice: Mă simt ca peştele pe uscat; Am călcat pe greblă; Ai o coafură beton; A înlemnit când a auzit noutatea; Am un cap pătrat după mahmureala de ieri; Când sunt alături de tine, simt că zbor de fericire; De exemplu această ultimă expresie, dacă ar fi exprimată la nivel raţional ar suna cam aşa “Când sunt alături de tine, în creierul meu se eliberează circa 1 mrld de neurotransmiţători de serotanina şi dopamina” Mă îndoiesc că această expresie poate să provoace careva emoţii pentru partener, chiar dacă vorbim de unu şi acelaşi lucru.

Marii lideri politici ai istoriei, au ştiut foarte bine să utilizeze metaforele pentru a cuceri masele. Comparaţi celebru discurs “Eu am un vis” rostit de Martin Luther King Jr. rostit la Memorialul Lincoln în data de 28 august 1963, cu un discurs banal şi raţionalizat.

Fragment din discursul: „Eu am un vis” “…Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali ….”

Discurs banal raţionalizat: “ Stimaţi cetăţeni, vom crea noi locuri de muncă, vom creşte pensiile şi salarii, vom renova toate şcolile şi spitalele din ţară, vom construi drumuri europene”

Toţi marii lideri politici ai istoriei au ştiut să posede la nivel înalt arta metaforei pentru a influenţa oamenii, căci metafora este cel mai puternic instrument de comunicare, convingere şi declanşarea emoţiilor. Or, noi oamenii nu luăm decizii la nivel conştient în baza raţiunii şi al argumentărilor logice, dar la nivel inconştient, iar emoţia dictează alegerea.

De ce metafora este un soft mental? Metafora este o formă de exprimare în limbaj a unor softuri mentale de tip M care sunt inconştiente, în stare pură, şi necodificate într-un anumit limbaj. Datorită faptului că ele reprezintă în cele mai multe cazuri softuri mentale de tip M, dar sunt exprimate lingvistic şi pot fi transmise prin comunicare, atunci ele devin soft de tip SM. În acelaşi timp, este un instrument puternic de a crea noi softuri mentale direct în straturile profunde ale psihicului, adică implantarea softurilor mentale direct în matricea culturală. Tot ea, condiţionează anumite comportamente şi atitudni personale şi sociale.

PIB-ul unei ţări şi a bunăstării economice este rezultatul sinergic al interacţiunilor şi acţiunilor sociale. Aceste interacţiuni şi acţiuni sociale, sunt efectuate de un grup de indivizi. Aceşti indivizi nu sunt instrumente identice, dar sunt anumite personalităţi distincte. Însă personalitatea este formată şi dezvoltată prin intermediul metaforei. Deci dacă vrem să identificăm care sunt cauzele rezultatelor economice slabe a unei ţări, atunci trebuie defapt să analizăm întâi de toate metaforele care dezvoltă aceste personalităţi, care ele la rândul lor

73

crează bunăstarea economică. Iar metaforele care trebuie să fie analizate sunt toate poveştile, poeziile, proverbe etc. însuşite în copilărie. Ele ne formează primelea atitudini şi viziuni asupra vieţii, din care derivă anumite comportamente şi acţiuni.

Deci există o legătură foarte puternică între nivelul PIB-ului şi poveştile din copilărie. Paradoxal? Nu, banal, dar nealuat în seamă de nimeni. Într-un capitol separat voi prezenta prin câteva exemple impactul poveştilor din copilărie sau folclorul popular asupra formării unor softuri mentale care blochează dezvoltarea socio-economică.

Ritualul.

Ritualurile este o altă formă de codificare sau de manifestare a unui soft mental. Ritul implică o instrucţiune standartizată despre modul de înfăpturie a unei acţiuni sau eveniment. Poate fi un rit mecanic, de exemplu procedurile de dimineaţă, care implică exact aceleaşi acţiuni şi mişcări de strângerea patului, spălatul pe dinţi etc, dar poate fi şi un rit simbolic de exemplu ciocnirea paharelor, forma gestului de salut, tradiţia nunţii, oferirea unei mesei copioase cu ocazia primului salariu etc. Ambele tipuri de rituri sunt nişte softuri mentale, automatisme sau instrucţiuni pentru programe de autopilotaj. O mare parte din viaţa noastră o trăm în cadrul unor rituri mecanice sau simbolice, iar acest gen de trăire este aceaşi autoconservare şi trăire ciclică. Pornim din punct A, trecem prin punctele B şi C şi ajungem din nou în punctul A. Moldovenii reiau zilnic aceleaşi acţiuni şi comportamente, dar se aşteaptă să ajungă în mod magic în punctul Z. Pentru acest lucru este necesar să rupi formele ritualice şi să introduci instrucţiuni noi de comportament. Există ritualuri care sunt evidente, cum ar fi obiceiurile şi tradiţiile, dar există şi un şir de rituali subtile infiltrate în viaţa coditiană şi profesională care afecteză în mod direct nivelul de dezvoltare economică. De exemplu, dea lungul perioadelor s-a creat un rit profesional pentru directori. Adică comportamentul acestuia în cadrul instituţiei pe care o reprezintă şi faţă de subalternii lui. Modul de a fi investit în funcţie, modul de a păşi pe coridoarele instituţiilor, forma gesturilor de salut, forma de delegare ale anumitor sarcini şi de penalizare. Toate aceste elemente manageriale, deja nu mai fac parte din cadru unui management în sine, dar din cadrul unui ritual managerial. Noul director investit în funcţie, dacă nu rupe lanţurile legate de tradiţiile manageriale, va prelua acelaşi comportament grosolan şi arogant (adică aceleaşi softuri mentale) şi nu va face management, dar tradiţie. A face management, înseamnă să-ţi elaborei strategii individuale de gestionarea instituţiei. Acest ritual managerial se resfrânge în mod direct asupra productivităţii angajaţilor.

Întrebare retorică, cum apreciaţi comportamentul şefilor noştri? Iar experţii noştri se miră de ce nu funcţionează reformele în cadrul instituţiilor. Nu legile în sine trebuie schimbate, dar ritualul şi tradiţia – softurile mentale, iar legile se vor genera de la sine, sau în genere nu va fi necesitatea de a fi schimbate, sau vor devein doar o formalitate.

Plus la toate, mai suntem şi orbi în înfăpuirea unor ritualuri tradiţionale. Îndeplinim aceste ritualuri fără să ne întrebăm de ce sau pentru ce este necesar acest lucru? Este evident că ele au anumite simboluri şi semnificaţii, dar niciodată nu pătrundem dincolo de aceste semnificaţii. De ce procedăm anume astfel? Răspunsul tradiţional: aşa am învăţat de la mama, de la bunica,

74

de la şef, şi aşa a făcut tot neamu nostru. Aici ne oprim, şi nu activăm creierul nostru pentru a genera următoarele întrebări: de ce aşa trebuie de făcut? Care este sensul? Dar este cu adevărat util? Sau înţelegerea ritualului de a oferi obligatoriu un cadou unei persoane cu ocazia zilei de naştere, care semnifică un respect faţă de omagiat. Ce legătură există între cadou şi respectul faţă de personă? Ce legătură există între un suvenir procuarat de la Piaţa Centrală şi dragostea faţă omagiat? Dragostea se manifestă prin suvenire...? Nu cred că societatea poate oferi răspunsuri satisfăcătoare. Se ştie însă, că dacă vei merge cu mâna goală la o zi de naştere vei arăta stupid şi fără ruşine. Chiar dacă societatea nu cunoaşte nimic despre originea acestui ritual, totuşi acest lucru este un cod ce trebuie îndeplinit. Dar pentru ce? Nu ştim. Acesta e softul mental în baza căruia ne conducem, E un ritual, o funcţie automată. Aşa că fuga la piaţă după cadouri!

La fel, nu trebuie să ne gândim cum se organizăm o nuntă. De ce să ne gândim, dacă avem deja un modelul standart (tradiţional) de organizarea nunţii. Deci apelăm ca la o programă de Photoshop sau Word. La fel se întâmplă cu foarte multe lucruri în viaţa noastră, apelăm la anumite ritualuri, programe, softuri cum să rezolvăm anumite probleme cotidiene şi cele profesionale. Şi dacă vorbim de societatea noastră atunci avem nevoie să conştientizăm în primul rând care sunt ritualurile noastre care ne generează sărăcia noastră? Apoi ele trebuie desfiinţe şi înlocuite cu altele funcţionale. Nu schimbaţi legi, instituţii sau oameni, avem cu toţii aceleaşi softuri mentale. Schimbaţi softurile, şi restul se vor schimba de la sine!

Opiniile practice

Opiniile practice cuprinde toate ideile şi cunoştiinţele pe care le-am învăţat pe parcusul experienţei noastre. Ele se referă de la soluţiile practice pe care le avem pentru a repara o priză, până la viziunile şi tablourile noastre asupra lumii. Este evident că aceste genuri de softuri mentale sunt strâns legate cu metafore şi cu ritualurile, în anumite aspecte se pot chiar suprapune.

Ansamblu de softuri mentale de acet gen ne formează o hartă mentală în baza căruia noi trăim, rezolvăm sarcini, acţionăm într-un anumite fel, etc. Aceste hărţi mentale le putem elabora singuri sau le putem prelua de la alţii. Fiecare se comportă diferit atunci când apar primele simtome de răceală. Cineva întreprinde măsuri urgente pentru a elimina aceste simtome, alţii nu se îngrijorează, şi lasă în mâna soartei. Aceste difernţe sunt provocate de hărţile mentale individuale. Pentru alte catogorie de probleme, de exemplu, cum să faci mulţi bani, noi operăm aproximativ cu aceleaşi hărţi mentale, întrucât facem parte din aceeaşi matrice culturală şi avem o viziune comune despre bani.

Pentru fiecare problemuţă din viaţa personală avem câte un softuleţ. Atunci când nu avem softuri corespunzătoare care să ne furnizeze soluţii, apelăm la creativitate şi imaginaţie şi elaborăm un nou soft. Iar dacă problema depăşeşte limitele imaginaţiei noastre, avem un alt soft de rezervă – învinuirea statului! Deci tot spectru de soluţii pe care le implimentăm în viaţa

75

cotidiană reprezintă un set de softuri mentale şi le-am inclus într-o categorie pe care am numit-opiniile practice. Aceste softuri mentale, în dependenţă de eficienţa lor, ne decit destinul personal şi al ţării.

76

7. Metafora populară şi dezvoltarea socială

Am menţionat anterior despre rolul metaforei în dezvoltarea personalităţii, precum şi nivelele de comunicare a unui text(mesaj). Urmează să facem o analiză a celor mai răspândite metafore din zona noastră culturală, care am considerat că au cel mai puternic impact în formarea personalităţii individuale şi caracterul naţiuni noastre.

Dacă unii experţi economici sau politici indetifică cauzele sărăciei ca fiind un sistem de guvernare corupt şi birocratic, climat ostil pentru mediul antreprenorial, sistem judecătoresc bolnav, alţii mai acuză URSS-ul sau mâna Moscovei, alţii un anumit partid politic, etc., atunci eu indentific cauzele la un nivel mult mai profund şi subtil. Cauzele unei economii slabe, trebuie căutate la nivelul matricei culturale, după cum am arătat că cultura materială depinde de conţinutul matricei culturale. Aceste conţinuturi se referă anumite softuri mentale codificate în metafore populare precum povestea, balada, proverbul etc. Poate părea stupid şi absurd, ciudat sau naiv, dar există o legătură foarte strânsă între aceste metafore populare şi dezvoltarea socială.

Metafora populară este unul dintre elemente esenţiale care formează caracterul unei noi generaţii, prin imprimarea anumitor softuri mentale. Să zicem că un grup de copii a unei generaţii, au crescut cu anumite poveşti şi balade. La nivel conşient, conţinutul acestora este inocent, eroic şi interesant, însă la nivel inconştient se infiltrează şi alte mesaje ascuse, mai puţin benefice, care a influenţat negativ caracterul acestei generaţii. În consecinţă, în urma sinergiei acestor caractere, vom obţine şi un anumit nivel economic. Metafora nu formează personalitatea doar a copiilor, ea are aceeaşi putere de influenţă şi în rândul maturilor. Metafora e ca o radiaţie ce pătrunde în adâncurile noastre fără a fi conştienţi, de acolo ea ne modelează comportamentele şi atitudinile noastre.

Organizaţiile pentru drepturile femeilor luptă pentru egalitatea de gen, sau lupta împotriva violenţii domestice. Orice strategie aplicată va fi ineficientă, atâta timp cât poveştile de genul „Fata Babei şi Fata Moşneagului” sau “Punguţa cu Doi Bani” nu vor fi scoase din circuitul educaţional. Vi se pare absurd şi stupid? Posibil! Iar dacă menţineţi rezistenţa sau scepticism la o asemenea idee, aceasta e din cauza softurilor mentale pe care le aveţi deja formate şi datorită neroprinefrinei care s-a emanat acum câteva secunde în creierul Dvs.

Avem nevoie de o analiză amplă asupra folclorului naţional, pentru a vedea în ce măsură acesta poate cultiva un caracter puternic naţiunii pentru a se dezvolta sub toate aspectele. În primul rând metafora populară cultivă anumite norme morale, şi dacă consideraţi corupţia ca fiind un fenomen cauzat de sărăcie, aţi călcat pe greblă. Corupţia este întâi de toate un fenomen cultural, iar acest lucru este alimentat de anumite moravuri din folclor. Da, nu veţi găsi în mod direct în cadrul folclorului popular învăţăminte cu privire la încurajarea corupţiei, dar prin mesajele ascunse ale acestora.

Ar trebuie să recunoaştem că marea majoritatea metaforelor din folclorul popular nu cultivă moravuri benefice, eficiente, corecte, utile pentru un popor demn şi puternic. Vom

77

vedea în analizele următoare că metaforele populare cultivă anumite caractere ce sunt incompatibile cu dezvoltarea socială. Nu pretind că toate sunt rele, ele sunt bune doar în cazul în care, acest popor îşi doreşte o cale spirituală şi monahală în lume, acolo unde avem nevoie de smerenie, modestie, resemnare, mulţumire cu ceea ce ai, mila, melancolia şi depresia continuă. Un fluer în mână şi dă-i bătaie cu doina de jale, iar baciul mioritic va fi liderul spiritual sau unu guru al naţiunii.

Totuşi, moldovenii ar trebuie să se decidă în primul rând ce-şi doresc, un picior de plai pe o gură de rai, sau cel puţin să devină o putere economică regională? Aceste două obţiuni sunt total incompatibile. Într-o lume actuală este imposibil să te dezvolţi economic cu spiritul mioritic. Fiecare dintre aceste obţiuni antrenează caractere diferite. Iar moldovenii se par că sunt dominaţi de simtome de schizofrenie socială. Ar dori să construiască autostrăzi şi parcări subterane în gura raiului. Un stat dezvoltat este cel care se luptă, nu cel care se resemnează în raiul său imaginar. Prin resemnare poţi câştiga spiritualitate, dar niciodată dezvoltare econimică. Sunt nişte valori care se contrazic şi se resping (cel puţin în era actuală). Moldoveanul ar trebuie să se decidă ce-şi doreşte, calea monahală sau calea dezvoltării economice. Totuşi tendinţele arată că moldovenii vor să trăiască ca europenii, dacă nu ca europenii, cel puţin ca un stat sănătos mental şi economic. Dacă îşi doresc acest lucru, atunci ar trebuie să coinşteintizeze necesitatea de a renunţa la anumite valori şi moravuri, la anumite zestre populară, pe care să o elimine din circuit şi s-o trimită la muzeu. Dar eliminarea lor din circuit este doar un mic pas minor, sau activara unui singur buton din multitudinea de butoane care trebuiesc activate la nivelul matricei culturale pentru a reuşi o dezvoltare economică.

În această ediţie a cărţii voi analiza cele mai răspândite metafore în zona Moldovei şi impactul acestora asupra dezvoltării socio-economice. Menţionez că aceste metafore nu sunt cauze prime, ele sunt doar o codificare a matricei culturale, o sedimentare a întregii experienţe istorice a moldovenilor. Nici-un autor nu s-a gândit să elaboreze un mesaj ascuns în operele sale. Mesajul ascuns este o consecinţă a unor trăiri colective, ce se manifestă subtil în aceste creaţii. Codificarea lor în folclor, nu fac nimic altceva decât să întărească şi conserveze aceste softuri mentale şi să le transmit viitoarelor generaţii.

Baciul moldovean şi Faustul german

„Dragi copii, astăzi, la ora de literatura română, vom face cunoştinţa cu una din perlele folclorului popular – Balada Mioriţa” Dacă Ministerul Educaţiei şi întregul popor vede în Balada Mioriţa o mândrie naţională, atunci să-mi fie scuzată nerespectul meu faţă de cultură, răzvrătirea şi rebeliunea mea faţă de tradiţie, dar consider că această baladă îşi merită locul în muzeu. Cu Balada Mioriţa nu te integrezi în UE, în cel mai bun caz poţi fi doar obidient Uniuni Europene. Aceasta văd ceea ce fac oficialii noştri şi ceea ce vor face viitoarele generaţii atâta timp cât ne vom mândri cu baciul moldovean. Ce este în esenţă Balada Mioriţa? Este o codificare metaforică a caracterului moldoveanului, care întăreşte aceste caractere şi următoarelor generaţii. Avem un caracter de

78

resemnare în faţa unor ameninţări sau probleme sociale, o împăcare cu moarte şi pasivitate civică. Fie ce-o fi, dacă mii dat să mor, voi muri. Dacă baciul vrâncean şi ungurean doresc să-mi ia oile pe motiv că nu corespund standardelor europene, lasă să mi le ea, numai să mor liniştit în UE. Defapt, vrânceanul şi ungureanului reprezintă un spirit de dominaţie şi cucerire, de avuţie şi dezvoltare economică. Deja nu contează prin ce mijloace fac acest lucru. Toate războaile din istorie sunt cauzate din necesităţi economice. Ne mândrim cum baciul moldovean pe motiv că mereu am fost un popor paşnic şi plin de dragoste. Dar poţi fi un atacator atunci când nu ai armată de atac? Dar gândiţivă, moldoveanul este în stare să-şi ucidă fratele, părinţii, vecinii, sau să fure averea aproapelui său. De ce nu ar face-o cu un străin? Or, aici avem o anomalie. Unicul popor care e duşmănos în interior şi pacifist cu exteriorul. În mod normal popoarele se întăresc în interior pentru a fi duri cu exteriorul, la noi e invers, ne mâncăm între noi şi ne facem blânzi şi supuşi cu duşmanii noştri: “zâmbiţi vă rog şi pupaţi picioarele lui nenea Săm!”

Avem unii exegeţi, care din ruşinea de a se indentifica cu baciul moldovean, i-au oferit o altă înterpretare. Baciul nu este o fire slabă, dimpotrivă e o fire puternică, încât poate accepta destinul morţii foarte calm. Nu ştiu dacă acceptarea morţii este un element al unui caracter puternic, atunci când e vorba de lene şi pasivitate. Dacii nu aveau frică de moarte, dar spre deosebire de baci, ei doreau să moară în luptă cu demnitate, aici e caracterul puternic al morţii, dar nu moarte leneşă sub un copac.

Să comparăm baciul moldovean cu personajul central al folclorului german – Faust.

Acest personaj apare pentru prima oară într-o legendă medievale germană care print-un pact îşi vinde sufletul Diavolului. Această legendă inspiră un şir de autori, printre care şi J.W. Goethe, care scrie o dramă filosofică complexă. În imaginea lui Goethe, Faust este în primul rând un personaj intelectual cu studii în filosofie, medicina, drept şi teologie, are o sete obsesivă faţă de cunoaştere şi putere, în acelaşi timp o dorinţă de tinereţe şi plăcere lumească. Aici apare o primă diferenţă dintre baciul moldovean care e un cioban ce se resemnează, în timp ce Faust e o figură intelectuală cu o dorinţă de viaţă. Din acest punct, deja sunt clare interesele şi direcţiile de dezvoltare. Însă pentru Faust, această dorinţă de cunoaştere şi putere îi provoacă un chin amarnic. Aceasta e problema centrală a lui Faust. Faust nu se resemnează, el este gata să-şi vândă sufletul Diavolului pentru a obţine ceea ce doreşte. Da, nu este un gest uman, dar nu acest lucru contează aici, contează starea de spirit în care se află ambele figuri. Pactul cu Diavolul era doar un mijloc pentru Faust de a obţine ceea ce doreşte. Întreaga dramă reprezintă mai multe simbolisme ale vieţii iar finalul dramei totuşi e unul fericit. Diavolul nu a luat sufletul lui Faust în iad la moartea acestuia, pentru că Faust se mântueşte.

Baciul moldovean este o medie a moldovenilor, şi Faustul german este o medie a spiritului german. O societate de moldoveni cu spiritul resemnat şi pasiv nu poate genera o dezvoltare socială, în timp ce frământările nemţilor pentru cunoaştere şi plăcerea vieţii i-au adus în fruntea puterilor mondiale. Ar putea exista o Germanie de azi având la baza culturi Balada Mioriţa?

79

Interesantă schizofrenie se petrece în curicula şcolară. În prima zi de an şcolar şi la ore de educaţie civică se ţin lecţii de patriotism şi demnitate naţională, iar peste câteva zile se toarnă în cap melancolia Baladei! Această Baladă poate educa patriotismul şi demnitatea naţională? Patriotismul şi demnitatea înseamnă să lupţi pentru ceea ce este al tău, nu resemnare! Am zis, incoştientul nostru citeşte profund mesajele subliminale ale metaforei. Copilul al cărui inconştient ştie că este moldovean, se identifică perfect cu baciul mioritic şi preea întregul caracter al ciobanul, nu ţine cont de cenzura conştientului care poate încearcă să menţină o distanţă faţă de ea. Metafora e un virus care n-o poate învinge antibioticul conştientului.

Unii pseudointelectuali de la noi încearcă să vorbească cu voce fermă că ne lipseşte demnitate, iar următoarea clipă invocă onoruri cătri Balada Mioriţa!

Ştiu că voi supăra pe mulţi literaţi, profesori, conservatori, naţionalişti care păzesc cu sfinţenie unele metafore populare, dar ar trebui să înţelegem că atâta timp cât aceste metafore ne cultivă un spirit neputincios în faţa vieţii, ele sunt otrăvitoare. Nu sunt revoltat împotriva Baladei şi altor opere literare, ele sunt perfecte dacă ne alegem calea monahală şi de sfinţi ca popor. Dacă dorim să trăim cu Balada în inimile noastre, atunci nu vreau să mai aud bogete şi plânsete de invinuirea statului pentru sărăcie, fiţi bacii mioritici şi resemnaţivă cu ce aveţi!

Punguţa cu doi bani – Despre motivare, potenţialitate, lenevie, migraţie şi câştig

Punguţa cu doi bani este una dintre cea mai răspândită poveste populară, chiar şi cel mai mediocru copil ştie de ea. În această poveste am indentificat mai multe softuri mentale specific poporului nostru. Ele fac parte din cadrul matricei culturale şi exprimate prin această metaforă. Am identificat în această poveste mai multe softuri mentale care se referă la aspectele psihologice ale motivării, potenţă şi capacitate, lenevie, migraţie şi câştiguri financiare. Vaţi gândit vreodată că poate exista o legătură între fenomenul migraţiei şi această poveste? Sună bizar? Bine, să analizăm povestea.

Voi reda povestea în rezumat şi structurat pe celule separate. Pentru fiecare celulă voi decodifica metafora şi mesajul perceput la nivelul inconştient.

80

Era odată o babă şi un moşneag. Erau săraci lipiţi pământului. Baba avea o găină şi moşneagul avea un cucoş. Baba îşi bătea găina pentru ca ea să facă câte două ouă pe zi. Era mândră şi fericită de găina ei.

Găina are o anumită potenţialitate, pentru a fi motivată să-şi valorifice potenţialul ea este bătută. Cum majoritatea părinţii îşi motivează copii pentru a învăţa, a munci sau ai disciplina? Trăiască nuiaua lui Sfântul Nicolai! Cum directorii îşi motivează subalterni pentru a obţine rezultate mai bune în muncă? – Ameninţare cu conedierea, penalizare, retrogradare, urlete isterice şi alte forme tiranice. În acelaşi timp, moldoveanu nu are nicio motivaţie de a realiza ceva de la sine, nu are scopuri, nu are vise, nu are idealuri. El face ceva doar dacă primeşte şuturi în fund sau face doar atât cât este suficent pentru a supraveţui.

Mesajul subliminal şi softul mental– Pentru a obţine anumite rezultate de la supuşii tăi, aplică forţa

Potenţă şi motivaţie

81

Găina are o anumită potenţialitate, pentru a fi motivată să-şi valorifice potenţialul ea este bătută. Cum majoritatea părinţii îşi motivează copii pentru a învăţa, a munci sau ai disciplina? Trăiască nuiaua lui Sfântul Nicolai! Cum directorii îşi motivează subalterni pentru a obţine rezultate mai bune în muncă? – Ameninţare cu conedierea, penalizare, retrogradare, urlete isterice şi alte forme tiranice. În acelaşi timp, moldoveanu nu are nicio motivaţie de a realiza ceva de la sine, nu are scopuri, nu are vise, nu are idealuri. El face ceva doar dacă primeşte şuturi în fund sau face doar atât cât este suficent pentru a supraveţui.

Mesajul subliminal şi softul mental– Pentru a obţine anumite rezultate de la supuşii tăi, aplică forţa

Baba nu dorea să-şi împartă oule cu moşneagul. Astfel, îi sugeră să-şi bată şi el cucoşul pentru a face ouă, că nici găina ei nu făcea ouă înainte de bătaie. Moşneagu îşi luă cucoşul şi îl bătuse, dar fără rezultat.

Dacă cineva este bolnav, cineva vine cu recomandări personale în baza proprii experienţe. Persoana bolnavă aplică recomandările şi în rezultat ajunge la morgă.

Această chestiune se întâmplă la nivelul politic şi administrativ. Constituţia ţării noastre este practic o constiruţie trasă la xerox a constituţiei americane şi celor europene. Mai degrabă este o antologie de texte constituţionale a ţărilor europene. Majoritatea legilor şi proiectelor sunt importate. Moldoveanul nu înţelege că fiecare găină, pisică, iepurie, om, sau popor este un organism individual, care are propriile sale legi specifici şi capacităţi. E o tâmpenie să ceri cucoşului să facă ouă, dar unor asemenea proceduri este supusă şi societatea noastră. Încercăm să dăm rezultate pe baza unor proceduri străine.

Mesajul subliminal şi softul mental. Aplică metoda care a mai aplicat-o şi alţii cu succes, indiferent specificul obiectului.

Rezultat. Moşneagul nu a obţinut rezultatul pe care îl obţinea baba. Dar, fiind o răsturnare de situaţie, una de ordin total accidental, după ce moşul fugări cucoşul de acasa, el s-a întors cu o uriaşă. Moşneagul, aplică acelaşi soft mental, şi îi recomanda babei să-şi bată găina şi mai tare şi s-o trimită de acasă, însă găina s-a întors doar cu o mergică. N-a funcţionat.

Astfel moldovenii aplică metode preluate de la alţii. Pe unde o dau în bară, pe alocuri întâmplător ceva le reuşeşte. Totuşi, avem o legislaţie nefuncţională. Încercăm să guvernăm cu ochii închişi şi cu călcatul prin străchini. Cerem de la societate civilă anumite rezultate cu aceleaşi metode pe care le aplică europenii. Dar cucoşul nu-i găină!

Potenţă, capacităţi, copierea legilor

Cucoşul fiind bătut şi nefiind în stare să facă ouă se porniră de acasă.

Moldoveanul nefiind în stare să se descurce în ţara sa, nefiind în stare să-şi valorifice potenţialul său, nefiind în stare să gândească la propriile sale metode de a se dezvolta, se porneşte de acasă, acolo unde banul se face mult mai uşor. Moldoveanul nu trebuie să se plângă că banul câştigat în străinătate e făcut cu multă trudă şi sudoare. Ba e cel mai simplu mod pentru moldoveni să facă un ban, căci nu ai nevoie să gândeşti. Dacă ar fi fost cu adevărat acest lucru, moldoveanu ar fi motivat să inventeze ceva la el acasă. Dar, e în firea moldoveanului să se plângă de greutăţi. Pentru cei care munca fizică şi murdară li s-a părut cu adevărat oribilă, atunci au dezvoltat ştiinţa pentru a uşura

Emigrarea

Acest soft mental mai are o consecinţă destul de importantă. Acest soft ne arată că moldoveanul când caută soluţii, apelează doar la anumite încercări oarbe sau prin aplicarea unor soluţii străine, altfel zis, el nu procedează ştiinţific. Ce ar însemna ca moşul să procedeze ştiinţific? Întâi de toate, dacă moldoveanul avea spiritul ştiinţific precum îl are europeanul, atunci, înainte de a implementa o soluţie, ar cerceta ştiinţific cucoşul. Poate cucoşul să facă? Ce poate face cucoşul şi care este misiunea sa în cadrul naturii? Din analiza cucoşului, moşul ar fi putut să elaboreze soluţii specifice pentru cucoş. Nu pentru a face ouă, dar pentru aşi pune în valoare alte potenţialităţi.

82

Moldoveanul nefiind în stare să se descurce în ţara sa, nefiind în stare să-şi valorifice potenţialul său, nefiind în stare să gândească la propriile sale metode de a se dezvolta, se porneşte de acasă, acolo unde banul se face mult mai uşor. Moldoveanul nu trebuie să se plângă că banul câştigat în străinătate e făcut cu multă trudă şi sudoare. Ba e cel mai simplu mod pentru moldoveni să facă un ban, căci nu ai nevoie să gândeşti. Dacă ar fi fost cu adevărat acest lucru, moldoveanu ar fi motivat să inventeze ceva la el acasă. Dar, e în firea moldoveanului să se plângă de greutăţi. Pentru cei care munca fizică şi murdară li s-a părut cu adevărat oribilă, atunci au dezvoltat ştiinţa pentru a uşura

Cocoşul găseşte pe drum o punguţă cu doi bani. Această punguţă îi este furată de un boier. Cocoşul merge la casa boierului şi cere punguţa. Boierul nu doreşte să-i întoarcă punguţa, şi aruncă cocoşul într-un cuptor fierbinte. Cocoşul a stins focul cu apa pe care o băuse dintr-o fântână în care la fel fusese aruncat anterior. Cocoşul a scăpat cu viaţă, dar boierul îl aruncă în grajdul cu boi, iar cocoşul a înghiţit toate vietăţile. În cele din urmă a fost aruncat în depozitul cu galben, în speranţa de a se îneca cu un bănuţ, iar cocoşul a înghiţi şi tot aurul. Boierul pentru a scăpa de cocoş îi dădu punguţa cu doi bani. Cocoşu se întoarse acasă cu o avere uriaşă.

Prost să fii noroc să ai. Cocoşul câştigă o avere impunătoare fără a munci cât de puţin. Este un mit că moldovenii sunt harnici. Personal am interacţionat cu diverse categorii de oameni, organizaţii şi companii, am observat că aceştia au un pontenţial enorm, sau sunt înconjuraţi de foarte multe oportunităţi, dar m-am convis de nenumărate ori, că moldovenii sunt leneşi, lipsiţi de voinţă şi iniţiativă. Continuă să se plângă de nenorocirea vieţii. Moldovenii aşteaptă să le cadă mana cerească. Aşteaptă să le surâdă de undeva acel noroc pe care l-a avut şi cocoşul. A nu face nimic şi a aştepta totul de la stat. Cei care pleacă peste hotare depun o anumită muncă, şi se întorc cu anumite averi. Dar moldovenii zic despre ei că: „le-au mers bine”. A pleca peste hotare e o loterie a norocului. La fel ca şi cocoşul.

Mesajul subliminal şi softul mental: Numai da şi tu din coate, poate vei primi mana cerească, şi nu mai învăţa atâta – aşteaptă să-ţi vină norocul.

Rezultat: O societate muribundă şi „activă” ca urşii leneşi. O societate care adoarme din mers. Aşteaptă galbenii de aur şi mana cerească de la UE sau alţi actori internaţionali.

Lenevie, noroc şi câştig

Fata babei şi fata moşneagului

83

Baba văzu marea bogăţie, îi ceru moşului să se împartă şi cu ea. Moşul din răzbunare nu dorea, căci anterior nici baba nu dorea să împartă oule cu moşul. Moşneagul o sfătui pe babă să-şi bată găina şi s-o trimată de acasă. Baba aşa şi făcu, doar că găina s-a întors cu o mergică. Moşul trăi fericit alături de cocoşul până la sfârşitul zilelor sale.

Moldoveanul face ceea ce a făcut şi vecinul, căci de unul singur nu prea poate gândi. Pentru a gândi, mai trebuie şi ceva efort, iar moldoveanul nu e prieten bun cu creierul, aşa că ne bazăm pe bunul simţ şi evaluăm lucrurile din ochi. Dacă nenea Gheorghe a avut succes peste hotare, ia hai să mă duc şi eu, poate îmi va merge şi mie. Dar se întâmplă acele momente, când moldovenii se întorc cu o mergică acasă. La fel şi guvernul preiau strategii şi proiecte a altor state, fără nici o analză ştiinţifică corespunzătoare la nivel naţional sau local. Societatea moldovenească e ca un grup de şobolani, pe care parlamentarii testează cu ochii închişi anumite legi împrumutate, ne bazăm pe noroc, poate a funcţiona.

Pe lângă acest fapt, sfârşitul poveştii mai redă un lucru despre moldoveni. Răzbunarea! La solicitarea babei să-i dea ceva din averea pe care ia aduso cucoşul, moşul îi răspunde cu aceeaşi monedă – dute şi bate-ţi găina şi trimite-o de acasă, aşa cum am făcut şi eu. Moşul aplică legea Vechiului Testament “dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi”. Defapt, prin acest comportament observăm un conservatorism moral, un ciclu inchis. Observăm că nu există o evoluţie a conştiinţei morale, dar are loc acelaşi gen de comportament. Noi continuăm să perpetuăm această răzbunare copilărească. Nimeni dintre noi nu depăşeşte acest cadrul moral, prin a răspunde cu iubire celuia care cândva ne-a refuzat sau ne-a umilit, doar astfel putem face o evoluţie pe planul conştiinţei morale şi doar prin aceasta poate avea loc vindecare a sistemului nostru social.

Mesaul subliminal şi softul mental. 1. Nu gândi personal, fă ca vecinul, poate ai noroc. 2.Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi

Preluarea soluţiilor şi noroc

Era odată o babă şi un moşneag. Baba şi moşneagul aveau câte o fată din alte căsnicii. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă, iar fata moşneagului era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă.

În această poveste, precum şi în Punguţa cu Doi Bani sau Soacra cu Trei Nurori, inconştientul îi atribuie femeii cele mai rele calităţi şi atribute. Baba este cea care are o fată rea, baba este acea care este zgârcită şi lacomă, baba este acea al cărei găini aduce doar o mergică acasă, mama soacră este acea care îşi osândeşte nurorile. Iar moşul este prezentat mereu într-o lumină pozitivă, el este acela care are o fată bună şi harnică şi cocoşul lui este cel care aduce averea în casă. Pare a fi o poveste inocentă, dar copilul la nivel inconştient face nişte asociaţii între ceea ce are baba şi ceea ce are moşneagul, de aici îşi formează anumite credinţe în legătura cu statul femeii şi a bărbatului. Evident că nu povestea este cauza primă a discriminării femeii în societate, ea doar a exprimat ceea ce era deja. Dar partea proastă e că aceste poveşti conservă aceste credinţe şi continuă să le transmită viitoarelor generaţii. Copilul are deja trei surse care îi generează asemenea atitudini faţă de femei.

Discriminare de gen

84

În această poveste, precum şi în Punguţa cu Doi Bani sau Soacra cu Trei Nurori, inconştientul îi atribuie femeii cele mai rele calităţi şi atribute. Baba este cea care are o fată rea, baba este acea care este zgârcită şi lacomă, baba este acea al cărei găini aduce doar o mergică acasă, mama soacră este acea care îşi osândeşte nurorile. Iar moşul este prezentat mereu într-o lumină pozitivă, el este acela care are o fată bună şi harnică şi cocoşul lui este cel care aduce averea în casă. Pare a fi o poveste inocentă, dar copilul la nivel inconştient face nişte asociaţii între ceea ce are baba şi ceea ce are moşneagul, de aici îşi formează anumite credinţe în legătura cu statul femeii şi a bărbatului. Evident că nu povestea este cauza primă a discriminării femeii în societate, ea doar a exprimat ceea ce era deja. Dar partea proastă e că aceste poveşti conservă aceste credinţe şi continuă să le transmită viitoarelor generaţii. Copilul are deja trei surse care îi generează asemenea atitudini faţă de femei.

Fata moşneagului era horopsită de sora cea rea şi mama ei vitregă. Dar zice Ion Creangă “noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.”

Ne mirăm de ce suntem un popor de sclavi şi robi a cuiva? Se pare că pentru noi moldovenii, robia, obidienţa şi răbdarea sunt calităţi de aur! Altfel, ar fi cu mult mai tragic. Dezvoltarea socială nu poate fi realizată atunci când eşti sclav cu multă răbdare, în acest chip putem îndura starea de mizerabilitate până la sfârşitul lumii!

Robie, obidienţa şi răbdare

Mesajul subliminal şi softul mental: Fii rob şi răbdător. Aceste sunt calităţi demne pentru a te feri de nenorociri mai mari.

Rezultat: O societate de sclavi, obidienţi în faţa celor mai mari sau în faţa străinilor.

Baba din invidie şi mânie îi spusese moşului că fata lui este rea, leneş, neascultătoare, şi ia zis s-o alunge de acasă. Moşul nu ieşea niciodată din cuvântul babei şi aşa a făcut. Dar înainte de a trimite de acasă, ia spus următoarele cuvinte: Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt, că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică.

-De unde atâta dragoste pentru supunere în sângele moldoveanului?

Fata se porni pe drumuri. De aici încolo întâlni pe drum o căţea bolnavă, un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi, o fântână mălită şi părăsite, un cuptor nelipit pe cale de a se risipi. Toţi aceştie îi ceru un ajutor în schimbul unei răsplăţi ulterioare. Fata fiind harnică le îndeplini fiecăruia rugăminţile.

În popor circulă mitul că moldoveanul este mereu săritor la nevoie. Desigur că e aşa, doar că el îţi oferă doar un ajutor condiţionat. De câte ori aţi auzit această expresie: Da ce voi avea eu din asta?

Dacă la nivelul de suprafaţă povestea educă o calitate bună - acea de a oferi un ajutor aproapelui tău - atunci la un nivel subtil, inconştientul face o legătură dintre ajutor şi o remunerare ulterioară. Povestea ne educă că pentru tot ceea ce facem, trebuie să avem un benificiu personal. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în Harap Alb.

Mesajul subliminal şi softul mental: nu munci dacă nu ai ceva din aceasta.

Rezultat: O societate în care nimeni nu ridică mai mult decât un deget dacă nu este plătit.

Ajutorul condiţionat

85

Mergând zile şi nopţi fata ajunsese la o căsuţa în care locuia Sfânta Dumincă. Fata îi povestise necazul ei şi că acum caută un stăpân pe care să-l slujească. Sf. Duminică a zis că Dumnezeu a întreptat-o la ea, că are nevoie de un ajutor. Şi a promis că o va răsplăti cuvenit pentru munca ei. A rugat-o pe fată să trezească copii, să-i spele, să facă ordine, precum şi să prepare bucate gustoase pentru copii şi pentru ea. Toate să fie gata până ce se va întoarce de la biserică. Fata se apucă imediat de treabă şi făcu toate lucrurile cu grijă şi calitativ. Sf. Duminică a fost foarte mulţumită de cele văzute. Veni timpul să o răsplătească pe fată şi a zis fetei să urce în pod şi să-şi aleagă o lădiţă care doreşte. Fata nefiind lacomă a ales cea mai micuţă, urâtă şi veche lădiţă, dar nu avea dreaptul să o deschidă până acasă. În drum spre casă fata primi şi răsplata de la cuptor, fântână, păr şi de la căţeluşca (salariul de la sfârşitul lunii). Ajuns acasă fata deschise lădiţa şi de acolo ieşiră o herghelie de cai, vaci şi oi.

Fata a ales cea mai mică lădiţă, dar fără să ştie a primit în rezultat o bogăţie enormă. Acest mesaj se impregnează profund la nivelul inconştient. A ne mulţumi cu puţinul. Dar această mulţumire cu puţinul, defapt nu e chiar aşa. Există o intenţie ascunsă la această mulţumire cu puţinul. Cel mai straniu că nimeni nu este conştient de acest lucru. Defapt, în spatele fiecărei mulţumiri cu puţinul, se aşteaptă ceva mai mult. Acest lucru se desconspiră şi prin proverbul: de la mine mai puţin, de la Dumnezeu mai mult. La nivelul conştient, moldoveanul cere de la viaţă puţin şi se mulţumeşte cu puţinul, măcar un salariu mizerabil, dar să am o bugăţică de pâine. Dar, la nivelul inconştient aşteapta în mod miraculos ceva mai mult. Că de undeva o să cadă mana cerească, căci sunt o fire modestă, harnică, smerită, slujnică şi merit mai mult de la Dumnezeu! Această convingere ne este înt ărită prin asemeni poveşti. Dar totuşi povestea nu este realitatea. În viaţă ai nevoie de luptă, gândire şi muncă pentru a obţine ceva mai mult.

Mesajul subliminal şi softul mental: Mulţumeştete cu puţinul, că Dumnezeu te va răsplăti cu mai mult.

Rezultat: Cerem puţin de la viaţă, puţin şi primim. Dar aşteptăm miracolul, să ni se întâmple astfel cum i s-a întâmplat fetei moşneagului. Nu iubim să gândim şi să dăm din coate.

Baba văzu cele întâmplate s-a împlut de ciudă şi mânie, iar fata ei îşi lua inima în dinţi şi se porni să aducă şi ea acasă şi mai multă bogaţie. Pe drum întâlnea tot ce a întâlnit şi fata moşneagului, doar că spre deosebire de ea, fata babei fiind alintată îşi bătea joc de fiecare.

Fata babei reprezintă o altă categorie de moldoveni. Tinerii se plâng de lipsa locurilor de muncă şi învinueşte statul că nu întreprinde măsuri pentru a soluţiona această problemă. Defapt, un loc de muncă există pentru toţi. Problema constă în alintare. Tineri nu doresc să pună mână pe o jigodie de căţea, nu vor să-şi zgârâie mâinele de crengile copacului şi să se umple de omizi, tinerii nu vor să se murdărească de pâmânt şi lut. Ei doresc ca imediat de pe băncile facultăţii să devină manageri, şef de secţii, economişti, jurişti etc. Nici-un stat sănătos nu poate oferi suficente locuri de muncă, pentru tineri cu „mici” probleme de intelect care aleargă în masă după studii superioare, şi majoritatea din ei fiind agramaţi.

Alintarea în muncă

A te mulţumi cu puţinul

Acestea sunt analizele a două poveşti care se află cel mai mult în circulaţie şi mai cunoscute. Ele cuprind în structura lor firea şi carcaterul moldoveanului. La fel, am putea face această o analiză similară şi asupra altor poveşti, cum ar fi: Ursul păcălit de fulpe, Harap alb, sau Povestea porcului, unde vom observa relativ aceleaşi softuri mentale. În poveştile populare mereu este o codificare a unei matrici culturale, prin intermediul căruia se exprimă şi se transmite generaţiilor viitoare. Rămâne să clarificăm o singură întrebare. Dacă poveştile contribuie la formarea personalităţii unui om, şi anume partea ascunsă a poveştii, atunci, ce educă aceste poveşti noilor generaţii? Unde sunt acele elemente care construesc o personalitate puternică cum ar fi demnitatea, curajul, munca, lupta, suveranitate, perseverenţa, motivaţia, entuziasmul, puterea, gândirea, creaţia etc. Cineva poate să-l invoce ca exemplu de curaj şi luptă pe Făt Frumos, tânărul curajos şi puternic care pentru salvarea Elenei Consizene se luptă cu balaurii. Foarte corect zis, e vorba de o luptă pentru o femeie, iar la noi bărbaţii sunt cu toţii curajoşi când vine vorba de o femeie. Băieţii zilnic îşi dau pumni şi cuţite, atunci când nu pot împărţi o domnişoară. E frumos când bărbaţii luptă pentru o femeie, dar aceasta defapt este o chestiune instinctuală şi naturală. La foarte multe specii masculii se luptă pentru o

86

Mesajul subliminal şi softul mental: (pentru cei alintaţi) nu începe cu lucruri mici.

Rezultat: Tinerii se plâng de lipsa locurilor de muncă sau condiţii grele sociale

Fata babei ajuge şi la Sfânta Duminică, care ia dat să facă aceleaşi lucruri pe care le-a avut de înfăptuit şi fata moşneagului. Doar că fata babei a făcut totul aiurea şi în bătaie de joc. Totuşi, Sfânta Duminică, ia spus şi ei să urce în pod şi să-şi aleagă lada pe care crede că o merită. Fata a ales cea mai mare, cea mai nouă şi cea mai frumoasă ladă. Însă, când o deschese acasă, din ea ieşise o mulţime de jigodii şi balauri care o îghiţi pe babă şi fata ei.

În aspectul ei exterioar, povestea este una frumoasă, educă anumite aspecte morale sănătoase, dar în profunzime lucrurile se modifică. Fata babei a ales (chiar dacă pe nemeritate) ceea ce părea în exterior bogăţie şi frumuseţe, dar în realitate fiind un blestem. Moldoveanul are cultivat în matricele sale o frică de bogăţie, ca nu cumva acestea să fie defapt un blestem. Această credinţă inconştientă îl determină pe moldovean să fugă de bani şi bogăţie. Această credinţă se desconspiră şi prin proverbul: banul e ochiul dracului.

Mesajul subliminal şi softul mental: Fugi de bogăţie că te poate paşte primejdia.

Rezultat: Se plâng moldovenii că sunt săraci, dar aceasta defapt este alegerea lor. Aceasta este zona de confort în care se află şi se simt în siguranţă. Mai bine sărac decât un blestem al Sfintei Duminici.

Frica de belşug

femelă. Deci aceast gen de curaj nu reprezintă ceva eroic, e un curaj instinctual. Curajul e atunci când lupţi cu demnitate şi îţi sacrifici viaţa pentru o ideea sau o creaţie.

În poveştile noastre întilnim doar elemente de viclenie, răzbunare, invidie, resemnare, lenevie, destin, noroc, trădare, întâmplări miraculoase etc. Mai accentuez încă odată, că la suprafaţă, aceste poveşti sunt frumoase, ele educă anumite calităţi morale bune, dar nu aceste calităţi se sedimentează în personalitatea copilului. Povestea deseori se finisează cu o anumită morală, sau părinţii întreabă pe copii “ai înţeles care este morala”? Morala este defapt o concluzie, iar concluzia este o consecinţă logică, iar logică aparţine nivelul conştient. Acest lucru scade simţitor posibilitatea ca concluzia să pătrundă în inconştientul copilului, acolo unde se formează personalitatea. Inconştientul citeşte partea ascunsă a metaforei, de acolo el extrage informaţia şi o sedimentează, fără nici-un filtru a raţionalităţii sau a moralităţii.

Proverbe

Să trecem şi la analiza altor metafore, cum ar fi – proverbele. Pe acelaşi principiu voi selecta cele mai răspândite şi îndrăgite proverbe a moldovenilor, care sunt utilizate fregvent în comunicarea cotidiană.

1. De la mine mai puţin, de la Dumnezeu mai mult. Este renumitul proverb adresat tinerilor însurăţei, dar defapt este şi o credinţă cu care

moldoveanul trăeşte zilnic în chestiuni cotidiene. Moldoveanul aşteaptă ca la un pas făcut de el, Dumnezeu să i le facă pe restul zece. Se abuzează inconştient de vorba “Fă un pas spre Dumnezeu, iar Dumnezeu va face zece spre tine”, aici defapt e vorba de o comuniune spirituală cu Dumnezeu, dar nu şi problemele economice. Dumnezeu nu este angajatul nostru ca să ne facă mai mult pentru noi. Am cam uitat cine pe cine slujeşte. Le nemţie este un proverb cu sens invers, e un soft mental: Dumnezeu ne dă nuci, dar nu ni le sparge. Simţiţi diferenţa? Noi facem puţin, în rest aşteptăm mana cerească, la nemţi e învers, Dumnezeu îţi dă puţinul, iar tu valorifică mai mult. Şi mi se pare un lucru corect. Rezultatul social cred că se observă şi fără lupă.

2. Prost să fii, noroc să ai!

Am mai discutat anterior acest proverb, şi consider că este unul dintre cele mai fundamentale şi puternice softuri mentale. Este ceea ce ne caracterizează pe majoritatea moldovenilor. Paradoxul e că tinerii moldoveni nu fac universitate din motiv că sunt obsedaţi de carte, că au pasiune pentru un anumit domeniu, pentru că vor să devină experţi, dar pentru a-şi mări şansa de noroc de a fi angajat şi plus la toate, e la modă să ai studii superioare. Moldovenii care sunt obsedaţi de carte reprezintă anomalii sociale şi abateri de la normalitate. Sperăm că aceste anomalii să se îmulţească. Nu ne bazăm în viaţă pe ştiinţă, pe strategii, pe gândire, pe raţionalitate, dar pe tostul “Hai Noroc”.

87

3. Banu-I ochiul dragului; bogăţia strică omenie; Banul şi pe prietenii ţi-i face duşmani. Decât bogat şi încurcat mai bine sărac şi curat;

Se pare că moldovenii au o frică patologică faţă de bani şi bogăţie. Vă mai plângeţi că sunteţi săraci? Moldovenii au aceste credinţe profunde sedimentate în inconştient lor, aceste credinţe îi va determina la anumite comportamente, gânduri şi decizii care vor respinge abundenţa în viaţa lor. Aceste credinţe pur şi simplu îl demotivează să acţioneze în sensul obţinerii unei stări materiale mai bune. Moldovenii se înşeală atunci când zic, că vor un statul social mai înalt. E o credinţă falsă cultivată în urma ciocnirii cu culturile occidentale. Cum ar suna nişte proverbe oglinde pentru exemplele de mai sus? Sărăcia-i ochiul îngerului; Sărăcia păstrează omenia; Sărăcia păstrează prietenii. Defapt, acest lucru nu este unul întâmplător, pentru primii creştini, sărăcia era considerată o virtute. Iar această latură a creştinismului a fost îbrăţişată mai mult de ţările din est, adică ţările ortodoxe. Ceea ce ţine de băgăţia strică omenia, e o aiureală prost gândită. Mai târziu vom vedea că sărăcia poate transforma omul într-un animal sălbatic şi egoist care se luptă pentru supraveţuire. Un asemenea comportament poate fi evitat doar dacă omul ajunge la o conştiinţă superioară a spiritualităţii, de genul asceţilor sau călugărilor.

4. Graba strică treabă; Grăbeştete încet.

Atunci când moldovenii se mişcau “rapid” ca urşii leneşi, s-au gândit că aceasta e o viteză ameţitor de mare, aşa că s-au gândit să reducă mişcarea la viteza mielcului. Na-ţi observat cât de încet se mişcă toate lucrurile la noi? Şi nu e vorba doar despre anumite planuri de nivel guvernamental. Ba chiar şi în orice companie mică, cu doar 10 angajaţi, pentru schimbarea unui bec trebuie să treacă câteva zile. Poate să vă pară stupid, dar acesta e un soft mental foarte puternic. Aceasta ne dictează percepţia noastră asupra dinamicii şi trecerii timpului. Acest proverb este doar o codificare în limbaj. Din acest motiv societatea noastră a rămas la nivelul intelectual al Evului Mediu şi cu un caracter semi-barbar. Iar Renaşterea încă nici nu se zăreşte. Europeneii şi americanii au fost mereu obsedaţi de gândul cum putem mări viteza de dezvoltare socială, sau tehnici de creşterea rapidităţii în rezolvarea anumitor sarcini. Dragi, moldoveni, grăbiţivă încet, încă un pic şi cucerim planeta Marte înaintea americanilor.

5. Frate, frate da brânza e pe bani!

De ce moldoveanul a ajuns să ceară bani de la fratele său pentru brânză? Oare nu din cauza sărăciei? Am putea zice că sărăcia strică frăţia. Sau moldoveanul n-a înţeles niciodată semnificaţa unei frăţii. Nu ştiu dacă brânză ar fi pe bani între evrei în momente grele de sărăcie. Dacă la acest nivel, nu poate exista o coeziune de susţinere reciprocă, atunci adio naţiune unită. Frate, frate, da ce am eu din asta? Sărăcia nu va putea fi depăşită niciodată atunci când fiecare trage cu dinţii la micul său capital privat. Dezvoltare înseamnă sinergie, iar sinergie înseamnă o renunţare suficient de mult din propriul ego, în scopul efectuării acţiunii sinergice. Acesta este forma primară a unui socialism. Socialismul moderat a dus ţările nordice în frunta economiilor

88

mondiale. Profeţia lui Marx cred că urmează să se întâmple, capitalismul nu poate exista un timp îndelungat, iar fisuri în sistem deja sunt suficiente ca această să se prăbuşească în curând.

6. Capul aplecat, sabia nu-l taie.

Mai sunt întrebări de ce moldovenii se lasă a fi umiliţi, călcaţi în picioare, intimidaţi? De ce moldovenii trec cu vederea chiar şi cele mai majore nedreptăţi în legătură cu ei? Mai vorbiţi de demnitate? Moldoveanul e mereu tuchilat cu capul în iarbă, iar străinii îşi şterg picioarele de el, şi nu doar străini, dar chiar aşa numitul “frate”. Moldovean pe moldovean utilizează ca pe nişte cârpe. Confucius spunea “Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş”. Puteţi face singur concluzia cine suntem ca popor.

7. Dacă tăceai, filosof rămâneai; Tăcerea e de aur;

Aceste proverbe sunt bune în contextul când moldoveanul bârfeşte şi trăncăneşte aiurea. Dar totuşi, orice dezvoltare presupune comunicare. Comunicarea e sistemul nervos al societăţii, iar cu paralizarea fibrelor de comunicare, societatea e moartea. Moldovenii au frica de a vorbi, de a veni cu idei, de a se exprima public, de a bate la uşi, de a vorbi, de a întreba. Moldovenii sunt timizi şi închişi în carapacea lor, din frica de a nu părea stupizi şi proşti. Aceste proverbe ne descurajează să vorbim şi să ne exprimăm ceea ce credem (nu pe reţele de socializare unde fiecare este erou). Îmi amintesc în şcoală pe când eram cl.3-a am zis o ideea, care s-a dovedit a fi o prostie, iar un coleg mi-a zis, “dacă tăceam, filosof rămâneam”, din acel moment n-am mai avut îndrăzneală să-mi exprim ideile. Noi moldovenii ştim foarte bine să ne descurajăm unii pe alţiii.

8. Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă.

Armenii au un alt proverb “Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte.” Ori mori, ori fugi, tot mort eşti. A nu lupta pentru tine, pentru fratele tău, pentru pământ, înseamnă a pierde din demnitate, respectiv din identitate, tot e un fel de a muri, chiar dacă rămâi viu biologic. Moldoveni au ştiut doar să fugă şi să aplece capul. A murit moldoveanului de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Supunera a fost una sănătoasă, dar ce rost că suntem vii , dacă suntem depersonalizaţi şi fără identitate? E la fel precum să rămâi viu după un accident, însă cu amnezie totală, ce rost e să-ţi vezi soţia şi copii, dacă nu-i poţi recunoaşte?

9. Ca la moldoveni

Nu e proverb, dar e expresia preferată a moldovenilor. Nicio stimă de sine şi încredere în sine. Nici-un respect faţă de propria identitate. Defapt, de unde poate fi vorba de identitate vie, dacă am zis mai anterior că ea a murit. Tocmai de asta ne permitem să ne umilim între noi, tocmai din motivul că nu mai percepem identitatea noastră vie şi reală. Poţi bate un câine mort

89

necontenit, doar atunci când e mort, căci el nu mai simte durere. La fel suntem şi noi morţi ca identitate şi de aia ne putem mutila verbal până murim şi fizic.

Doina – Depresia poporului

În timp ce Richard Wagner în 1876 îşi prezenta în prezenta în premerie tetralogia muzicală “Inelul Nibelungilor”(Der Ring des Nibelungen), o dramă psihologică în care oamenii luptă pentru fericirea lor, pe câmpiile moldovei oamenii îşi cântau de jale. Avem o patologie socială, o boală ce dăinuie de veacuri – depresia. Îl cunoaştem pe Cioran ca o figură a existenţialismului pesimist, ca pe un nihilist al veacului, cărţile sale abundă cu depresii profunde, gânduri de sinucidere, umbre ale morţii, strigăte ale disperării etc. Cioran menţiona că “fiecare carte scrisă e ca o sinucidere amânată” – aceasta era terapia sa pentru supraveţuire. Se pare că aceeaşi metodă o aplică şi moldoveanul, cu fiecare doină cântată îşi amână sinuciderea. Doina e o terapie de supraveţuire a poporului. Un mare paradox în conştininţa moldoveanului. El îşi prezintă propriul pământ ca fiind „o gură de rai”, dar în acelaşi timp e un rai în care vrei să te sinucizi, un rai în care auzi doar cântec de jale şi durere. Acest stil de creaţie muzicală precum Doina este în genere specifică doar poporului român şi toate abordează teme de tristeţe, dor, jale, regret, iubire, ură etc. Ce sănătate mentală avem... Cu această boală psihică, suntem gata să construim autostrăzi, centre industriale, întărirea armatei, precum şi găzduirea unui campionat olimpic, la deschiderea căruia se va intona o doină de jale.

După opinia mea, e sinistru că vrem să păstrăm aceste doine, că nu vrem să dispară această tradiţie. Aceasta precum un organism biologic suferă de cancer timp de 50 ani, şi spre fericirea acestui organism, cancerul începe să dispară. Însă, un grup de celule se mobilizează şi i-au iniţiativă să menţină cancerul, argumentând că aceasta e tradiţia noastră de 50 ani, cum putem să renunţăm la ea? E stupid, nu? Consider că orice perioadă istorică a unei societăţi îşi are etapele sale de evoluţie cu hainele sale specifice, la un moment dat, vine timpul şi trebuie să-şi arunce hainele, pentru îmbrăcarea altelor noi, în scopul de a păstra dezvoltarea normală şi sănătate socială.

Conservatorii şi tradiţionaliştii pledează pentru păstratrea tradiţiei pe motiv de a nu ne pierde identitatea. Eu zic că tradiţia trebuie dezvoltată, nu conservată. Acest lucru nu presupune multiplicare cantitativă, dar dezvoltare calitativă, adică a conţinutului. Noi însă, conservăm un anumit conţinut. O societate sănătoasă este acea care este flexibilă, şi îşi modifică conţinutul în funcţie de necesităţile vremii.

Cântaţi doine, dar modificaţi conţinutul cel puţin! Eu ca celulă al acestui organism, sunt obosit de adâtă jale şi plânsete, regrete şi mârâieli, invinuiri şi răzbunări, o ţară de bocitori!

90

8. O abordare sinercetică a societăţii moldoveneşti

Inainte de a aborda acest subiect este important să dau câteva explicaţii pentru conceptul de sinergetică, dar şi pentru conceptul de cibernetică pentru a evita posibile confuzii.

Cibernetica se referă la studiul legăturii, comenzii, comunicării şi proceselor de reglare din sitemele biologice, sociale, econimice sau tehnice. Conceptele cheie în cadrul ciberneticii este autoreglarea. Autoreglarea se referă la menţinerea unui sistem inchis în jurul unui punct de echilibru, iar această menţinere este realizat prin intermediul unui feedback către un punct de comandă sau de control al sistemului. De exemplu, frigiderul este un sistem cibernetic dotat cu un dispozitiv de autoreglare. Frigiderul are scopul de a menţine o anumită temperatură constantă în interior, aceasta fiind un punctul de echilibru termic. Cand temperatura depăşeşte punctul de echilibrul, termostatul primeşte acest feedback şi efectuează o comandă de a conecta sistemul de răcire. Sistemul de răcile funcţioneză până când temperatura ajunge din nou la punctul de echilibru termic setat şi termostatul deconectează sistemul de răcire! Pe acelaşi principiu cibernetic se menţine temperatura şi nivelele substanţelor chimice constante în organismele vii, la fel, le putem identifica oriunde în natură. Legile ciberneticii se aplică şi în sistemele sociale, în special când vorbim de controlul pieţilor financiare, controlul dintre piaţa muncii şi sistemul educaţional sau sistemul de legi şi criminalitate. Doar că aceste legi nu funcţionează atât de bine şi de exact ca în sistemele mecanice, totul depinde de raţionamentul şi eficacitatea celor care au funcţia de “termostat” în cadrul unei societăţi. Cibernitica din limba gracă înseamnă “cârmuire”, deci funcţia de “termostat” îl îndeplinesc cei care cârmuiesc societatea.

În cadrul sistemelor cibernetice nu poate exista evoluţie sau dezvoltare, întrucât, de fiecare dată când sistemul încearcă să-şi depăşească propria condiţie, adică să depăşească punctul său de echilibru, el este readus prin control sau autocontrol la starea s-a iniţială de echilibru.

Dacă cibernetica semnifică menţinera controlului a unui sistem în jurul unui punct de echilibru, atunci sinergetica este un principiul al dezvoltării şi al depăşirii a punctelor de echilibru.

Condiţia necesară a dezvoltării unui sistem este prezenţa haosului, a catastrofei, a dezorganizării doar în asemenea condiţii apare dezechilibrarea, iar sistemul este liber să se autoorganizeze în noi forme şi structuri organizate. O nouă ordine superioară poate fi instalată doar printr-un proces de stare haotică şi dezechilibrată. În acelaşi timp, ca această nouă ordine să se poată institui, este important ca toate părţile ale sistemului interacţionese şi să coopereze într-o acţiune sincronă. Aceste părţi se autodirijează după o proprie „voinţă” şi nu este dirijată de un factor superior din cadrul sistemului, sau exterior sistemului. Iar acest timp de sisteme sunt studiate de către sinergetică.

Conceptele şi proprietăţile sistemelor sinergetice sunt autoorganizare, evoluţie, ordine în haos, probabilitatea, sincronicitatea, disiparea, neliniaritatea, catastrofa etc. Sinergetica este deci teoria autoorganizării şi studiază sistemele non-lineare(indeterministe sau probabiliste),

91

deschise (care interacţionează cu alte sisteme) şi dezechilibrate (prezenţa haosului). Sinergetica din limba greacă înseamnă sin – împreună şi ergon acţiune, adică acţiune comună, prin aceasta, se face o diferenţă majoră faţă de cibernetică care înseamnă control.Sinergia înseamnă acţiunea simultană a părţilor în aceeaşi direcţie în beneficial întregului. Şi ceea ce este cel mai important că întregul este mai mult decât suma părţilor, iar acest surplus survine anume din această cooperare şi acţiune sincronă.

În cazul nostru ne interesează sistemul social, care de regulă funcţionează prin prisma legilor ciberneticii, dar şi a sinerceticii . Funcţionalitatea unui sistem depinde de motul de funcţionare şi interacţionare dintre aceste legităţi.

Un sistem social poate fi descris atât prin prisma legilor cibernetice, atunci când ne referim la controlul statului asupra proceselor sociale, cât şi sinergetic atunci când indivizii au proprietatea de a se autoorganiza în beneficiul întregului, având pueterea de a acţiona în mod benefic asupra guvernului, organul care încearcă să controleze societatea. Defapt, orice guvern este doar un rezultat al unui anumit tip de sinergie socială.

Un sistem social este întâi de toate un sistem sinergic caracterizat de următoarele proprietăţi:Cooperare sincronă – Indiferent dacă un grup social are un guvern sau nu, acesta va avea proprietatea de a se autoorganiza în scopul supraveţuirii comune. Acest lucru conduce automat la cooperare a tuturor indivizilor pentru a câştica un beneficiu comun – supraveţuirea!Ordine în haos - Sistemele sociale nu reprezintă o ordine deterministă cum ar fi sistemele mecanice. La o scară mică, procesele sociale pot apărea ca fiind aleatoare, haotice, însă la o scară mai mare se poate observa o ordine implicită, o ordine ascunsă în haos. O descriere mai largă asupra acestui fenomen găseşti la Anexa 1.Neliniaritate şi bifurcaţie – Evoluţia evenimentelor sociale nu sunt liniare, cum sunt sistemele mecanice, dacă ar fi aşa, atunci am putea cunoaşte cu exactitate ce se va întâmpla în societate şi peste 300 de ani. Însă, evoluţia evenimentele sociale implică o probabilitate, un punct de ramificare a căii de evoluţie. Adică, la un moment dat, un sistem oarecare poate alege din mai multe posibilităţi o cale de evoluţie în continuare. Noi nu ştim care va fi evoluţia socială în viitor, căci în fiecare moment ea alege o cale din multitudinea de căi posibile. Pe lângă acest fapt, un mic eveniment social, poate realiza o evoluţie arbitrară, iar această evoluţie poate schimba radical evoluţia sistemului în ansamblu. De exemplu, acum eşti într-un punct de bifurcaţie, poţi citi în continuare această carte, sau poţi să ieşi la o plimbare cu prietenii tăi, indiferent de decizie pe care o vei lua, alegerea ta poate afecta soarta naţiunii. Poţi ieşi cu prietenii la o plimbare, la această plimbare vă puteţi ciocni cu poliţiştii, poate apărea o încăierare, cineva poate fi ucis, acest lucru poate să stârnească furie şi revoltă în societate, ulterior se ajung la proteste în masă, are loc o lovitură de stat şi în cele din urmă se instaurează un alt guvern.

92

Sistem dezechilibrat. Dacă un sistem social ar fi permanent într-un echilibru atunci nu ar mai exista dezvoltare socială, starea de lucruri ar rămâne conservate petru totdeauna. Însă, sistemele sociale sunt caracterizate fregvent de dezechilbre dintre subistemele pe care le cuprinde. Aceste dezechilibre conduc la disfuncţionalitatea sistemeului, conflicte şi presiuni interne, fluctuaţii sociale etc. care în cele din urmă sfârşesc prin revolte şi catastrofe sociale în urmă cărora se instaurează un echilibru temporar, atâta timp cât încep să crească alte forţe interioare, care vor declanşa noi dezechilibre. Sistem deschis, dinamic şi complex. Sistemele şi subsistemele sociale sunt în permanenţă interacţiune pe verticală şi pe orizontală, nu sunt sisteme inchise şi conservatoare. Şi e foarte bine aşa, cei care pledează pentru conservatorism şi izolarea unui sistem social, riscă să se supună legilor entropiei. Entropia semnifică mărimea dezordinii într-un sistem izolat, iar în orice sistem izolat presupune creşterea entropiei. Sistemul social este unul dinamic şi complex, care implică o multitudine de procese incrucişate şi imposibil de descris in ecuaţii matematice. Oamenii nu înţeleg acest fapt, dacă ar înţelege că orice eveniment social este determinat de o sumedenie de factori şi condiţii complexe, atunci n-ar mai căuta o cauză sau un vinovat pentru un eveniment social. Dacă are loc un furt de proporţii din banii publici, atunci nu este vinovat o singură persoană care trebuie să fie trasă la răspundere, dar pentru acest furt este responsabil întreaga societate, cel care a comis furtul, a fost doar un oarecare fericit care s-a aflat în mod întâmplător la timpul potrivit, în locul potrivit. Moldovenii caută să afle cine se face vinovat de furtul din sistemul bancar. Defapt, mai puţin contează numele, căci dacă nu era persoana X, furtul era sa fie comis de persoana Y, dacă nu era să fie comis prin această schemă, atunci era să fi fost folosită o altă schemă. Orice evoluţie a unui sistem, duce inevitabil la anumite evenimente. Chiar dacă am vorbit mai sus că cea mai mică schimbare poate conduce la schimbare radicală a sistemului, atunci mai adaug că foarte mult depinde la ce nivel are loc acea schimbare şi care este tipul de schimbare. Evoluţia socială şi punctele de bifurcaţie reprezintă exact ca un copac. Iniţial copacul creşte dintr-o singură ramură de bază, la un moment dat se produce o mică schimbare, un mugure care încolţeşte lateral faţă de ramura de bază, deci are loc o bifurcaţie, ulterior, din această tulpină creşte o ramură gigantă. Însă, indiferent de evoluţiile ulterioare al acestei noi ramure, nici-un mugure nu va putea face un salt la prima ramură. Ea va continua să crească din seva ramurei mamă, însă va putea decide forma viitoarele evoluţii a noilor muguri din propria ei ramură. Aproximativ e aceaşi situaţie şi în cadrul sistemelor sociale, indiferent de micile alelegeri, evoluţii şi schimbări sociale nu vor putea depăşi matricea esenţială din care se trage. Dacă ramura se întreptă spre apus, indiferent de evoluţia ramurilor mai mici, ele toate împreună se vor îndrepta spre aceeaşi direcţie. De aceea, nu contează cine a jevuit banii din sistemul bancar, banii oricum erau să fie jevuiţi, căci aceasta a fost doar o consecinţă a unei căi de evoluţie înfăptuită mult mai demult, nu putem indentifica punctul de cotitură în istorie care a adus la jaful băncii, căci evoluţia sistemului social e mult prea complex pentru a determina aceste puncte de cotitură şi cauzele primare. Pentru o schimbare socială totală, poate fi înfăptuită doar printr-o schimbare totală a patricii, a rădăcinelor. Teoretic, din punct de vedere al sistemelor sinergice acest lucru este posibil, din punct de vedere practic se apropie de limita unei utopii.

93

Orice sistem social posedă caracteristicele enumerate mai sus, dar nu toate sistemele sociale îşi valorifică întregul potenţial prin procesul de sinergie. Nu toate sistemele sociale ajung la rezultatul unde întregului este mai mai mare decât suma părţilor. Cu cât sinergia este mai intensă, cu atât întregul e mai mare decât suma părţilor. Când mă refer la „întreg” mă refer în prmul rând produsul social sau civilizaţional, care variază extrem de mult de la o societate de alta variază, în dependenţă cât de bine elemente constintuente a sistemului social se pot organiza într-o acţiune comună în acelaşi sens pentru un beneficiu comun. După cum vom vedea mai târziu, există un şir de condiţii ca efectul de sinergie să fie aplificat la maxim, căci există mai multe bariere sau impedimente care blochează sau frânează să se producă sinergia socială la un nivel maxim.

Să analizăm cum funcţionează societatea moldovenească din punct de vedere sinergetic.

Există ideea generală precum că individul moldovean este o fiinţă multilateral dezvoltată, indiferent de statut sau rol social, indiferent de domeniul pe care-l profesează, de condiţiile în care activează etc. Adică moldoveanul ştie să facă mai multe lucruri, e “specialist” în toate. Exista şi ideea faptului că un individ este cu atât mai puternic, cu cât condiţiile în care se dezvoltă sunt mai aspre. Legile evoluţioniste afirmă că individul în atare condiţii îşi formează şi dezvoltă capacităţi şi instrumente mult mai eficiente, mai perfecţionate, mai optime pentru supravieţuire. Deci, realizează salturi calitative spre dezvoltare, spre deschiderea noului, faţă de un individ, care este condamnat la autoconservare prin condiţii favorabile.

Moldoveanul este individul care tocmai este cuprins de un mediu destul de asupru din punct de vedere socio-economico-cultural. Acest mediu aspru ar fi trebuit să favorizeze condiţionarea dezvoltării capacităţilor şi aptitudinilor individului şi al progresului societăţii moldoveneşti per ansamblu. La nivel de individ, acest lucru se întâmplă tocmai prin caracterul său multilateral dezvoltat, faţă de un europenoid occidental sau de un umanoid american. Aceştia, la rândul lor fiind specializaţi pe o latură strict îngustă. Spectrul lor de posibilităţi şi aptitudini de a realiza careva lucruri cotidiene este strict limitat. Dacă un american ştie a bate un cui, atunci este aproape exclus ca el să mai fie capabil de a fierbe nişte cartofi. Dacă occidentalul ştie să sădească un pom, atunci este exclus ca acesta să mai cunoască şi cultivatul porumbului sau aritmetica superioară. Fiecare din ei este hyper specializar într-un domeniu foarte îngust. Însă, care sunt capacităţile, aptitudinile şi potenţialul creator al moldoveanului ? Acestea cuprind o zonă destul de largă , începând de la capacităţi de construcţie până la elemente de bucătărie japoneză. Este un fel de homo universalis, care ştie să facă din toate câte puţin, pe unde mai bine, pe unde mai rău, dar le drege el cumva. Aici, mă refer defapt doar la abilităţi cotidieni. Tot la acest nivel, moldoveanul dă dovadă de o creativitate fără limite. De exemplu o şurubelniţă o poate utilize în alte zece scopuri, decât cea de a roti un bold. Un francez nu-şi poate imagine ce altceva mai poate să facă cu o şurubelniţă. Însă, la nivel social, se întâmplă un paradox remarcabil, o înversare de situaţie.

94

Tocmai societăţile occidentale sau americane, ale caror cetăţeni sunt destul de limitaţi şi optuzi, sunt societăţile cele mai dezvoltate şi organizate, însă o societate ca cea moldovenească, a cărei cetăţeni sunt multelateral dezvoltaţi, este mult mai bolnavă şi handicapată decât suma indivizilor ce o compun. Care este cauza acestei sitauţii paradoxale? Unde dispar multitudinea de “talente” a moldovenilor? Defapt, nu există nimic paradoxal, -această situaţie poate fi explicată şi analizată prin prisma principiilor sinergeticii. O echipă de fotbal formată din Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Franck Ribery, Andres Iniesta şi alte talente ale fotbalului mondial, nu garantează că va învinge echipa de fotbal al satului Cotiujenii Mici, dacă între ei nu va exista o sinergie comună. Naţionala Moldovei nu pierde din cauza abilităţilor tehncie scăzute, dar din lipsa de sinergie a echipei.

Orice societate reprezintă un sistem organic complex, format din alte subsisteme constituite din elemente sau agenţi individuali (chiar şi individul poate fi abordat ca un sistem în anumite situaţii izolate sau abstractizate). Evoluţia şi progresul unui sistem este dependent de capacităţile sale de autoorganizare. Însă, autoorganizarea este posibilă numai prin existenţa unor condiţii speciale. În cazul nostru ne interesează trei condiţii esenţiale de importanţă majoră şi definitorie:

1.) Este vorba în primul rând, de procesul sinergetic de cooperarea sincronă a agenţilor individuali în aceeaşi direcţie.

2) Deschiderea subsistemelor şi sistemelor către subsisteme şi sisteme exterioare, adică evitarea izolării şi formării unor sisteme închise (evitarea conservării).

3) Stimularea proceserlor de comunicare în şi între sisteme. În cazul sistemelor închise (conservate) şi al lipsei de cooperare şi comunicare dintre

agenţii constituenţi ai sistemului, nivelul entropic creşte (conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii). Prin urmare, creşte dezordinea şi haosul, de unde survine şi moartea sistemului. Un alt moment important este faptul că în cazul sistemului sinergetic, întregul este mai mult decât suma părţilor, adică sistemul în ansamblu este mai mult decât suma indivizilor ce-l constitue şi, tot aici se adaugă proprietăţile emergente ale sistemului, adică de producere a noilor calităţi a sistemului absolut spontan şi imprevizibil.

Un sistem închis şi conservat tinde spre entropie, haos şi distrugere, aici suma este mai mică decât elemente însumate, adică 5+6 poate fie gală cu 4. Din acest motiv echipa formată starurile fotbalului pot pierde un meci cu echipa satului Cotiujenii Mici, dacă nu va exista cooperare între ei şi fiecare rămâne izolat şi joacă pentru sine.

Un sistem deschis cu cooperare sincronă şi autoorganizator, în care sistemul creşte şi se dezvoltă, suma întregului este mult mai mare decât elemente însumate, adică 5+6 poate fi egală cu 15. Cotiujenii Mici poate învinge echipa de staruri (nesinergici), doar dacă ei îşi aplică sinergia.

Sinergia sau autoorganizarea socială presupune în primul rând o direcţie de dezvoltare, iar fiecare membru a societăţii cunoaşte această direcţie, şi este conştient de rolul său în cadrul sistemului. Acest lucru este suficient ca membrii aflaţi la cele mai joase nivele ale ierarhiei sociale, să acţioneze conform obiectivului statului, fără a primi indicaţii de sus. De exemplu avem două companii similare. În prima companie nu există sinergia social, iar în a două există.

95

Ce se întmplă şi cum reacţionează membrii companiei dacă se arde un bec de pe hol? În primul caz, angajaţii vor aştepta întâi de toate ca directorul să observe becul ars, ca apoi acesta să dea anumite indicaţii sau să cheme un instalator pentru a înlocui becul defect. Dacă această acţiune întârzie să apară, angajaţii vor începe să invinuească conducerea companiei că nu întreprind măsuri pentru rezolvarea problemei. Apar primele tensiuni între angajaţi şi angajator, care se va răsfrânge şi asupra calităţii muncii, iar aceasta asupra vânzărilor şi profitului înregistrat. În cea dea doua companie unde există sinergie socială, şi fiecare înţelege care este scopul şi sensul companiei, la defectarea becului, angajaţii se vor mobiliza rapid pentru a schimba becul: cine are o scară, cine poate schimba un bec, cine poate cumpăra un bec, cine se pricepe în becuri, în cele din urmă problema este rezolvată imediat. Companie se bucură de mersul ei în continuare fără existenţa unor probleme şi tensiuni interne, iar angajaţii se simt împliniţi că lucrează într-un mediu luminos şi că au contribuit la eficienţa companiei în direcţia ei de dezvoltare, înregistrând profituri mai mari decât prima companie.

Aceeaşi chestiune se întâmplă la nivelul social. Nu contează câte reserse naturale are o ţară, nu contează câte talente are, nu contează orice formă de potenţial, contează în primul rând dacă membrii social se pot autorganiza la toate nivelele. Moldovenii se comportă ca angajaţii primei companiei. Ne lipseşte autoorganizarea, suntem individualişti, conservaţi şi închişi, nu ştim să comunicăm şi nu avem o conştiinţă socială, de aceea oamenii aşteaptă să primească indicaţii. În asemenea condiţii, cea mai potrivită formă de guvernare este cea totalitară, căci altfel indivizi se vor sinucide prin indiferenţă.

Acum, ce avem în occident, şi ce avem în societatea moldovenească ? În occident avem

o masă de indivizi, care literalmente sunt limitaţi şi obtuzi, unde ai gîndi că aceşti indivizi n-ar fi în stare să construiască o civilizaţie, dar tocmai ei se află în fruntea oricarei civilizaţii. Cum este posibil în fapt acest lucru ? Explicaţia constă în caracterul de cooperare pronunţat între indivizii acestei societăţi, în povida faptului că occidentul a pus accentul pe individualism, dar defapt nu în sensul unui individualism izolat, dar al unui individualism unic şi specific, creat prin libertate, în care individul să poată să manifeste şi să-şi materializeze potenţialul său, necesar întregului sistem social. Deci, un individ orientat spre deschidere şi cooperare. În cadrul acestor societăţi este normal, necesar şi suficient să fii specializat într-un singur domeniu îngust şi prost în restul. Individul face parte dintr-un organizm întegru, iar dacă îi lipseşte o competenţă, apelează la un alt membru. Fiecare are o funcţie precisă şi este absolut deschis spre cooperare sincronă într-o singură direcţie a întregului sistem, de aceea, elementele de care are nevoie, le primeşte de la restul indivizilor prin alte forme sau canale. Astfel, aceasta cooperare sincronă a societăţii occidentale, prin urmare al proprietăţilor emergente, crează acest surplus material şi spiritual, adică întregul este mai mult decât suma părţilor sau a indivizilor. Ei sunt ca angajaţii din a doua companie, se mobilizează rapid pentru schimbarea becului.

Un sistem poate avea un coeficient mai înalt de autoorganizare, dacă acesta este stimulat de anumiţi agenţi interni sau externi, astfel se petrece şi-n societatea occidentală,

96

ea poate fi comparată cu efectul « laser ». Laser-ul emite o lumină ordonată, coerentă, monocromă, însă lumina obişnuită se produce cu o maximă dezordine. Lumina laser-ului este aplificată prin stimularea emiterii de radiaţie, unde toate undele sunt de aceeaşi fregvenţă. Analogic putem observa în societatea occidentală, unde nivelul de autoorganizare a fost amplificată prin stimularea şi întroducerea ordinii raţionale. Principiul raţiunii a avut ca efect această stimulare a ordinii şi autoorganizării societăţii occidentale.

Însă ce avem în societatea moldovenească ? O masă de indivizi profund individualizaţi şi egocentrişti, unde fiecare individ reprezintă o unitate izolată şi conservată, o monadă în sine şi pentru sine. Unde spiritul de cooperare între indivizi lipseşte aproape cu desăvârşire, aceasta specie de individ, tinde să se zeifice pe sine, a fi el totul şi a fi suficient sieşi. Nu întâmplator moldoveanului îi sunt atribuite caracteristicile de fond a mândriei şi aroganţei, caractere ce fac în mod automat o izolare de restul colectivităţii, unde cooperarea se petrece doar la nivelul unor interese personale de scurtă durată. Individul moldovean nu cunoaşte efectul cooperării sincrone în aceeaşi direcţie şi aceasta pentru că nu posedă conştiinţa socială şi din cauza că raza lui de privire şi acţiune se limitează doar la cupola sa individuală, la sfera sa egogentrică, ce-l izolează de restul colectivităţii. Conştiinţa ce nu poate să privească mai departe decât sinele său. Astfel, nu poate ca un sistem să se autoorganizeze în lipsa unei cooperări între agenţii ce-l compun, sistemul pur şi simplu e supus legilor entropiei, ale dezorganizării şi ale apariţiei haosului. Aceasta este o explicaţie destul de plauzibilă a societăţii moldoveneşti unde anarhia şi dezordinea predomină şi unde legile nu funcţionează. Căci legile sunt inerente şi funciclabile doar în sistemele autoorganizatorice.

Moldoveanu nu poate gândi sinergic, nu poate gândi într-un complex global, nu poate gândi în timp. Viaţa lui se limitează AICI şi ACUM. El nu are capacitatea de a gândi efectele pe termen lung.

Susţineam un seminar în cadrul unei universităţi pe aceaşi tematică. Vorbeam de anumite pasiuni personale pentru anumite domenii, şi cum m-am determinat să investesc timp şi bani în crearea unui ONG şi a unei companii de consultanţă, pentru a-mi realize visele. Cu credinţa că e posibil să te dezvolţi chiar şi în cel mai mizerabil stat, ba chiar posibilitatea de a o schimba, la care un student mă implică într-un dialog:

-Dvs. aveţi 23 ani, aproximativ 2 ani aţi investit în anumite proiecte personale. Dvs. la moment aveţi deja o casă personală, o vilă, o maşină scumpă, vacanţe în ţări exotice?

-Nu, nu le am pe toate.-Vedeţi, dar prietenul meu, la fel are 23 ani, de 2 ani lucrează la Moscova, dar el deja le

are pe toate. Deci nu e mai bine să pleci peste hotare? Aceast exemplu m-a convins încă odată de existenţa matricei culturale a punguţei cu doi

bani, a leneviei, al plăceri imediate şi a lipsei de sinergie socială. Moldoveanul trăieşte doar cu sine şi cu prezentul, el nu prieteneşte cu termenii de investiţii pe termen lung şi planificare, de libertate şi pasiune, de entuziasm şi creaţie. Dacă investeşte 5 lei, el vrea să primească ceva imediat înapoi ceva palbabil, un pix de exemplu. El nu are conştiinţa că a învesti 5 lei pe termen de 5 ani, înseamnă un potenţial de retragere a 50 lei, plus la toate obţii libertate, pasiune şi creativitate. Lenevia de a munci cu pasiune şi dăruire, îl determină să facă o alegere mai simplă, o muncă necalificată la negru, dar în schimbul unei plăţi suficiente şi sigure. Iar ideea de a mai

97

face ceva pentru sistemul său social în general e de ordinul literaturii ştiiţifico-fantastice. “Decât să investesc şeva în statul ista mafiot, mai ghine îmi cumpăr amu o antenă parabaliciskaia ca să mă uit la boievişi, un campiutăr pentru odnoklasniki şi o maşinkă de spălat pentru fumeia ne, că mă tot bate la cap, şî dacă îni mai rămâni nişte bani, apu o să-ni ieu şi un smartphone di ista clasnîi ca la Gheorghi”

Abordarea sinergetică asupra societăţii moldoveneşti mai poate explica un lucru destul de important, -de ce R. Moldova dupa 20 de ani de independenţă nu este cu adevărat un stat suveran şi autonom şi caută în acelaşi timp un parteneriat protector din partea Est-ului sau a Vestului, căci una din principiilE sistemelor autoorganizatoare afirmă faptul că ‘‘prin procesul de autoorganizare, sistemul are tendinţa de a-şi administra organizarea după propria sa iniţiativă şi de a-şi spori astfel autonomia.’’ Însă, după cum efectul sinergic în societatea moldovenească lipseşte, rezultă două consecinţe destul de grave, în primul rând, încearcă să-şi importe legi de organizare din societatea occidentală, ceea ce nu este propriu sistemului său organic, prin urmare aceste legi nu pot garanta asigurarea funcţionării eficiente în societatea noastră, şi a doua consecinţă –societatea moldovenească simte imposibilitatea de auto-administrare. Prin urmare, caută binevol să fie administrată de alte sisteme, astfel nu poate fi vorba de nici-un fel de autonomie. Întregul potenţial al moldovenilor şi caracterele lor multelateral-dezvoltate pur şi simplu se prăbuşesc în zona lor îngustă de acţiune. Căci aici individul resimte faptul lipsei de cooperare; pentru aceasta el încearcă singur să-şi dezvolte toate instrumentele sale posibile de supraveţuire, pentru că ştie, că acele instrumente de care are nevoie, va fi destul de dificil de a le obţine de la un altcineva, căci acela la rândul său, ca şi primul, este un individualist şi egocentrist, lipsit de conştiinţa colectivă a societăţii. Dacă occidentalul este limitat în potenţial creativ şi cognitiv, larg deschis spre cooperare, atunci moldoveanul este dezvoltat în potenţial creativ şi cognitiv însă limitat şi închis spre cooperare. Drept rezultat survine nevalorificarea potenţialului societăţii, care se iroseşte în zone strict înguste, nefiind deschise spre societate, suma întregului este mai mic decît suma indivizilor.

98

9. Sinergie şi cultură

Orice creaţie a naturii sau a omului, orice produs material sau spiritual, orice bogăţie a unei societăţi este rezultatul unei sinergii. Am menţionat mai sus că există sinergii în sistemele biologice, fizicie, chimice dar şi în sistemele sociale. În dependenţă de gradul de sinergie va rezulta şi gradul de creaţie şi de produsul civilizaţional. Bogăţia unei naţiuni este direct proporţională cu gradul de sinergie al acesteia şi nu eficienţa guvernării. Guvernul are ca rol doar monitorizarea acţiunilor sociale şi crearea condiţiilor optime de intensificarea sinergiei.

Pentru a exista o sinergie în cadrul unui sistem social avem nevoie de 2 condiţii de bază, şi alde două precondiţii care face posibil să existe condiţiile de bază.

Condiţiile de bază:

1. Direcţie/scop comun2. Comunicare intensă

Precondiţiile:

1. Valori şi principii care să susţină vectorul de mişcare a sistemului spre o anumită direcţie. Realizarea aceste precodiţii face posibil existenţa primei condiţii de bază.

2. Distanţă mică între elemente constituente ale societăţii (indivizii), pentru a fi posibilă satisfacerea celei de a doua condiţii de bază. Această distanţă nu se referă la distanţa spaţială sau geografică, dar distanţa culturală şi comunicaţională.

Dacă e să analizăm societatea noastră prin prisma acestor factori, este efident că situaţia nu este nici pe departe satisfăcătoare şi toată lumea este conştient de acest lucru.

Din punct de vedere a primei condiţii de bază, o ştie fiecare, suntem un popor dezorientat, fără hartă şi busolă şi fiecare o apucă după cum intueşte că e mai bine. Unul strigă despre vectorul europeanl, altul merge spre est, cineva se urcă în ambele bărci, iar altul prefer să-şi construiască propria “insulă”, şi alt cineva vandalizeze nişte gherete cu idei naţionaliste şi conservatoare.

Iar dacă e să vorbim despre precondiţii de a face posibilă condiţiile de bază, atunci lucrurile devin şi mai grave. Nu există valori comune, care ar genera un ţel comu. Iar când mă refer la valori, aceasta include identitate naţională, limbă, religilie, obiceiuri, tradiţii, convingeri politice şi ideologice. Suntem o societate multucoloră şi pestriţată, total incapabilă de a se omogeniza şi a identifica o valoare comună, care ar putea să desemneze şi un ţel care să fie împărtăşit de majoritatea. Atunci gând politicienii promit să consolideze societate, mulţi din ei o zic sincer, dar nu conştientizează că vorbesc aberaţii, atâta timp cât nu sunt ghidaţi de specialişti pe măsură, care să înţeleagă mecanismele sociale şi psihologia maselor. Din aceasta cauză, a incapacităţii intelectuale de a vedea lucrurile cu discernământ, politicienii continuă să indruce aberaţii şi să divizeze societatea.

La această problem voi reveni în mod aparte în capitolul următor. Acum să ne oprim

99

asupra celei de a doua condiţie de bază – comunicarea intensă, şi căreia îi revine o precondiţie – distanţa mică între indivizi.

Pentru a înţelege mai uşor mecanismele de funcţionare ale acestei condiţii care generează efectul de sinergie, voi face o comparaţie dintre avuţia unei naţiuni şi energia produsă de soare.

Produsele şi bogăţiile unui stat poate fi comparat cu energia produsă de Soare. În acelaşi timp, bogăţiile unui stat reprezintă un anumit nivel de valorificare a potenţialului uman, precum şi degajarea energiei solare este o valorificare a potenţialului atomic. Să urmărim cum este produsă energia solară, pentru a înţelege mai eficient condiţiile şi procesul de creştere economică a unui stat prin valorificarea potenţialului uman.

Fiecare atom din univers conţine o energie închisă în el. Putem avea o cantitate uriaşă de atomi, dar fără să beneficiem de energia acestora, dacă nu sunt supuse unor procedure care ar permite degajarea energie. Energia solară este rezultatul unor reacţii nucleare de fuzionare a nucleilor de higrogen, în rezultatul cărui se formează un nucleu de heliu. Ce înseamnă acest lucru? Atumul de hitrogen conţine un electron cu sarcine negativă şi nucleul fomat din proton cu sarcnină pozitivă şi unu sau mai mulţi neutroni. În condiţii obişnuite doi protoni nu pot fuziona, întrucât au aceeaşi sarcină pozitivă şi se resping cu putere. Însă, în interiorul Soarelului avem anumite condiţii specifice care pot realiza această fuziune, este vorba de presiune şi temperatură înaltă. Masa solară este uriaşă şi creează o gravitaţie puternică ce duce la creşterea presiunii şi a temperaturii. Această presiune apropie forţat protonii de hidrogen, şi datorită temperaturii înalte care măreşte viteza de mişcare a particolelor, are loc fuzionarea şi interacţiunea dintre protoni, în urma căruia se degajează energii puternice. Deci, în cadrul naturii, o energie poate fi degajată din atomi, doar dacă aceşti se apropie atât de puternic, încât au posibilitatea să interacţioneze unul cu celălalt şi să elibereze energia inchisă. Cam în felul acesta stau lucrurile şi în societatea umană.

Fiecare individ, membru al societăţii, reprezintă un potenţial, spiritual, creativ şi economic închis în sine. Această potenţialitate poate fi eliberată sub formă de cultură materială doar prin interacţiunea foarte puternică cu ceilalţi indivizi. Dar nu orice interacţiune are acelaşi rezultat. Imaginaţi-vă un cumplu, în cadrul căruia doar un partener iubeşte, iar celălalt va fi indiferent. Interacţiunea în cadrul acestui cuplu va fi doar din partea celui care iubeşte, şi poate fi una destul de puternică, însă nu vom avea rezultatul maxim, dacă celălalt nu este implicat în interacţiune. Interacţiunea trebuie să fie una reciprocă ca potenţialul să fie valorificat la maxim. Toate interactiunile reciproce sociale, care sunt orientate spre acelaşi ţel este în sine o sinergie, în urma căreia rezultă bogăţia materială şi spirituală a unei naţiuni.

Însă, să vedem care este distanţa culturală dintre membrii societăţii noastre şi în ce măsură această distanţă influenţează gradul de interacţiune şi comunicare socială.

Sociologul Alex Inkels şi psihologul Daniel Levinson, ambii americani, au publicat un studiu în 1954 care reprezemta 4 dimensiuni fundamentale ale unei culturi care determină funcţionalitatea unei societăţi:1. Relaţia cu autoritatea (inegalitatea socială şi comunicarea verticală)2. Relaţia dintre dintre individ şi societatea (forma comunicării pe verticală şi orizontală)3. Perceperea şi semnificaţia masculinităţii şi feminităţii4. Metodele de soluţionarea conflictelor, controlul agresivităţii şi exprimarea sentimentelor.

100

În studiul de faţă vom analiza doar primele două dimensiuni, întrucât au un impact mai puternic asupra intensităţii şi forma comunicării şi crearea efectului de sinergie socială.

Prime dimensiune se referă la relaţia cu autoritatea şi gradul de inegalitate în societate, în contextul căreia există o numită formă de comunicare şi interacţiune socială. În cadrul cercetările efectuate de către olandezul Geert Hofsetede asupra culturile lumii şi expuse în lucrarea “Culturi şi organizaţii – Softum mental”, identifică două extreme ale acestei dimensiuni pe o axă şi fiecare cultură se situiază undeva între aceste extreme.

Prima extremă reprezintă o inegalitate destul de mare dintre inferiori şi superiori, altfel zis, dintre perechile: copil-părinte, elev-profesor, pacient-medic, angajat-director, societate – guvern, etc. Într-o asemenea cultură, distanţa faţă de putere este destul de mare, iar comunicarea poate exista doar de la superiori către inferiori. În această manieră se naşte forme de conducere autoritară şi dictatorială. Interesele, dolieanţele, ideile, opiniile, dorinţelor celor inferior sunt total neglijate. Totodată superiorii se manifestă aroganţi, îngâmfaţi, mândri de superioritatea lor.

Copilul trebuie să fie cuminte, ascultător şi respectuos faţă de părinţi, iar părinţii îi comunică şi dictează ce trebuie să facă. Doleanţile copilului sunt ignorate.

Elevul nu are dreptul să-şi contrazică profesorul, doar profesorul are dreptul la libera exprimare şi se manifestă ca un guru în faţa elevilor, şi elevii trebuie să manifeste profund respect şi obidienţă faţă de profesor.

Medicul se manifestă rece şi autoritar cu pacientul şi nu se implică afectiv în comunicare.

Angajaţii nu pot să participe la luarea deciziilor în cadrul companiilor şi nu ai dreptul să-ţi contrazici şeful. Şeful este şef, el cere respect, el este unicul care decide şi ordonă.

Societatea este ţinută la distanţă faţă de putere. Statul aprobă decizii fără consultarea societăţii civile. Ordonă, dictează şi controlează societatea cu mijloace militare. Libertatea cuvântului este restricţionată şi solicită societăţii respect pentru conducătorii ţării

La cealaltă extremă se situează culturile gradul de inegalitatea dintre superiori şi inferiori este redus. Distanţa faţă de putere este mică, respectul este unul receproc şi comunicarea este una intensă şi nu doar din sus în jos pe scara ierarhică, dar şi viceverse. Superiorii sunt simpli, modeşti şi nu abuzează de funcţiile personale.

Copii sunt consideraţi egali cu părinţii din moment ce pot singur acţiona. Copii au posibilitatea de a acţiona idependent şi să ia degizii fără permisiunea părinţilor. Au dreptul să-şi contrazică părinţii, şi chiar sunt încurajaţi să-şi urmeze propria voinţă.

Elevul este egal cu profesorul. Are dreptul să decidă şi să-şi formeze propra cale de dezvoltare intelectuală. Sunt încurajaţi ca elevii să vină cu iniţiative, să decidă asupra procesului de educaţie pentru a deveni unul mai eficient pentru ei. Elevul are dreptul să-şi contrazică profesorii şi chiar sunt susţinute dezbaterile constructive.

Medicul se implică afectiv şi emoţional în problema pacientului, îl tratează în mod deosebit pentru a-i recomanda cele mai eficiente metode de tratament.

101

Angajatul este încurajat să participe la luarea deciziilor importante în cadrul companiei. Directorul ascultă doleanţele subalternilor. Angajaţii pot veni cu iniţiative personale, idei, deaseamenea nu e nicio problemă dacă îşi contrazice şeful, iar şeful îi poate oferi câştig de cauză subalternului.

Guvernul consultă populaţia înainte de a aproba anumite politici publice. Societatea are un acces mai liber la funcţionarii de ordin superior. Iniţiativele civice sunt încurajate.

Liderii sunt trataţi ca oameni simpli şi egali, fără pafos, închinăciuni şi ceremonii de “zeificare” a regilor. Iar liderii la rândul lor, se pot deplasa la serviciu cu metroul sau bicicleta.

În cadrul acestor culturi indivizii sunt mai egali şi mai aproape unul de altul, ceea ce le permite o comunicare şi o interacţiune mai intensă, astfel că potenţialul fiecarui individ poate fi valorificat. Exact ca atomii de hidrogen care aflânduse în interacţiune reciprocă, îşi sparg “zidurile” care ţine captivă energia şi o eliberează. Atunci când un elev îşi contrazice profesorul, sau un angajat vine cu iniţiative, atunci în ambele cazuri se produce acelaşi proces: potenţialul închis în creierile lor, se eliberează şi se manifestă, iar în rezultatul tuturor eliberărilor de potenţial intelectual şi fizic obţinem şi bogăţia naţională. În cazul în care distanţa faţă de putere este destul de mare şi comunicarea este unidirecţională de sus în jos pe scara ierarhiei sociale, atunci întreg potenţial al societăţii nu este valorificat. Ele reprezintă doar nişte sisteme biologice şi musculare care execută nişte comenzi venite de sus, Aristotel îi numea „instrumente vorbitoare”, şi se refera la sclavi. Instrumentele nu pot fi mai mult decât ceea ce sunt, însă atunci când le permiţi să se manifestă atunci ele devin fiinţe umane valorificate şi nu instrumente biologice sau vorbitoare. Geerth Hofstede, în cadrul aceluaşi studiu, prezintă şi un clasament cu valorile indicilui distanţa faţă de pueter în 76 ţări. Moldova nu este inclusă în acest clasament, însă este foarte uşor să deducem un indice aproximativ datorită ţărilor aflate din acelaşi arial cultural: Romania şi Rusia.24

Indicele maxim posibil pentru ţările cu distanţa mare faţă de putere este de aproximativ 100 şi pentru ţările cu distanţă mică faţă de putere este de un indice de aproximativ de 0.

Conform acestui studiu, ţările cu cel mai mic grad de inegalitate şi distanţă faţă de putere au fost obţinute de Austria şi Israel cu 11 punce şi respectiv 13 puncte. Imediat tupă ele urmează toate ţările nordice şi ţări al căror limbi sunt germanice, Danemarca, Noua Zeelanda, Elveţia germană, Irlanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, Marea Britanie şi Germania, indicile acestora sunt cuprinse între 22 şi 35 puncte. La coada clasamentului se află Filipine, Panama, Guatemala, Slovacia şi Malaezia care au obţinut un indice între 94 şi 104 puncte, dar şi Rusia cu 93 puncte, urmată imediat de Romania cu 92 puncte. Autorul studiului menţionează că se observă o tendinţă, acolo unde distanţă e mică faţă de putere bogăţia naţiunii este mai mare, iar veniturile sunt distribuite mai puţin inegal, în timp ce în ţările cu distanţă mare faţă de putere sunt mai sărace, iar veniturile sunt distribuite cu un grad puternic de inegalitate, şi se formează doar două clase sociale: puţini oameni foarte bogaţi şi mulţi oameni foarte săraci, iar clasa de mijloc practic lipseşte. După cum am menţionat

24 La moment, am demarat personal o achetă pentru a stabili şi indicele exact şi pentru R. Moldova, aceste date vor fi publicate într-o analiză mai amplă în altă lucrare.

102

anteriot, ţările nordice au cele mai tari economii din lume şi se află în topul clasamentului mondial în funcţie de valoarea indicilui PIB şi observăm că unu dintre factorii care generează acest succes economic este cultura distanţii mici faţă de putere şi egalitatea socială. Aici, întregul potenţial al societăţii este valorificat, fiecare individ poate să-şi elibereze energia s-a creativă în folosoul binelui comun. Aceasta datorită unei comunicări libere, egale şi receproce pe axa ierarhică a societăţii.

Să analizăm care e situaţia şi în Moldova. La moment, încă nu avem un indice oficial care să ne indice poziţia noastră în acest clasament, însă foarte uşor să deducem o poziţie, care este aproximativ echivalentă cu poziţiile obţinuţe de Rusia şi Romania, întrucât suntem fosrte strâns legaţi de aceste două zone culturale. Dar şi fără aceast clasament, putem foarte uşor observă că în societatea noastră există o mare distanţă faţă de putere şi inegalitate socială. Copii nu au dreptul să iasă de sub gura părintelui, şi trebuie să manifeste respect şi veneraţie către acesta. Asistam la o zi de naştere a unui nepoţel şi am asistat la un ritual destul de crud. Toţi oaspeţii îi urau să fie copil cuminte şi să asculte de mama şi tata. Aveam cheful să-i întreb, dumneavoastră aveţi intenţia să-i doriţi ceva copilului, sau să-i daţi sfaturi şi o lecţie de etică? Evident, pentru părinţi estea cea mai mare fericire să aibă un copil legumă care cu uşurinţă îndeplineşte toate ordinele date de ei, dar problema e că creştem o generaţie obidienţi şi ascultători de superiori şi fără verticalitate şi demnitate. După care aud vorbe în societate “of, moldovenii ăştia n-au curajul să-şi apere drepturile, ştiu că sunt călcaţi în picioare, dar tac şi înghit.” Poate că acum mulţi părinţi mi-ar reproşa în felul următor: „-Păi ce, să-l lăsăm să crească un needucat?-Ştii tu ce înseamnă educat? Eşti sigur că-i oferi cea mai bună educaţie?-Eşti un neobrăzat!- Desigur, Dvs. oferiţi cel mai bun model de comportament, doar că nu înţeleg, de ce noile generaţii sunt la fel de grosolani, inhibaţi, negativişti, nervoşi, ignoranţi, indiferenţi, obidienţi şi ştie doar să injure guvernul. E o anomalie, e ceva inexplicabil, doar ne educăm copii?!”

Cea mai mare tragedie pe care o săvârşesc părinţii asupra copiilor este atunci când aceştia le dictează viitoare meserie. În multe cazuri copilul nu are dreptul să-şi urmeze vocaţia, să-şi valorifice adevăratul lui potenţial. Părerea şi opinia lui puţin contează. Ce avem în rezultat o generaţie de instrumente fără pasiune, entuziasm şi motivaţie, o generaţie de instrumente care execută în mod sclavagesc anume acţiuni mecanice. Vreţi productivitate? Insituţii funcţionale? Funcţionari publici şi medici amabili? Ştiţi bine, că un funcţionar public, v-ar trimite în toate găurile cu tot cu solicitările Dvs., căci părinţii acestui funcţionar l-au trimis cu forţa la economie sau drept. El nu au putut să se bucure de o viaţă plină şi frumoasă în calitate de pictor sau regizor. Iar acel care se vedea un funcţionar public, care şi-ar fi îndeplinit cu cinste meseria, lucrează în calitate de medic furios şi apatic, tot pentru că aşa au vrut părinţii. Mecanismul e defect. Părinţii îi doresc un viitor copiilor lor, dar defapt nimicesc nu doar viaţa lor, dar paralizează şi întregul organism social, care se ve răsfrânge cu încă o lovitură asupra tuturor. Acesta este rezultatul al distanţei mari faţă de putere. Indivizii nu au posibilitatea să se dezvolte autonom, conform propriei lor voinţe, nu pot să-şi valorifice

103

potenţialul şi ideile, care ar aduce un plus valoare întregii societăţi. Niciodată nu pot fi comparate lucrurile făcute din suflet şi lucrurile executate la comanda cuiva.

Aceeaşi situaţie e şi în cadrul instituţiilor de învăţământ. Copilul nu au dreptul la propria opinie despre un fapt literar, istoric sau natural, decât aceea care este scris în manuale. Copilun nu are dreptul să-şi contrazică profesorii, în caz că o fac, atunci sunt sancţionaţi prin diverse mijloace. Cu toate că în ultimii ani se încearcă să se întroducă nişte reforme la acest capitol, pentru a le oferi copiilor un spaţiu mai larg de creativitate, totuşi softurile mentale a profesorilor rămân aceleaşi. Mutilăm intelectual noile generaţii şi le distrugem potenţial creativ şi gândirea critică. Fiecare sistem educaţional din lume procedează astfel, doar că gradele de spălare a creierului sunt diferite. Avem mulţi olimpici internaţionali, dar puţin inventatori sau deschizădor noi de drumuri şi paradigme ştiinţifice, oare de ce? Pentru a fi olimpic, nu ai nevoie să gândeşti prea mult, în schimb trebuie să deţii mai multă informaţie înghiţită. Olimpiadele sau examenele, nu sunt teste de evaluarea a creativităţii şi a gândirii, dar evaluează cât de bine ai înghiţit şi ai memorat informaţia. Avem prea puţini inventatori, teoriticieni profuzi, personalităţi intelectuale cu greutate la numărul de universităţi pe care le avem. Iar una dintre aceste cauze, este că avem o distanţa mare faţă de putere, nu ai dreptul să gândeşti diferit decât profesorul. (PS. Lăsaţi cazurile particulare aparte).

Această consecinţă se întâmplă şi în cadrul companiilor.

În calitate de consultant în domeniul performanţei resurselor umane, sunt martor a unor politici manageriale contraproductive în majoritatea companiilor din ţară. În timp ce elaboram mai multe analize interne a unor companii, pentru a identifica climatului psiho-emoţional al companiei, purtam discuţii neoficiale cu angajaţii pe chestiunea relaţiei dintre subaltern şi manager. Pe urma acestor discuţii şi a analizelor efectuate, am constat că iniţial, mulţi angajaţi erau foarte provocaţi şi entuziasmaţi de noul loc de muncă. Starea respectivă generau multe idei inovative şi iniţiative. La început, aceste idei erau prelucrate de către colectiv şi cu toţii se entuziasmau de posibila aplicare în practică, ulterior ele ajungeau pe masa directorului, iar aici toate propunerile erau refuzate categoric, în alte situaţii în general nu aveau posibilitatea să între în dialog cu managerul, pentru a-şi exprima iniţiativa. Ulterior aceşti angajaţi fiind dezamăgiţi de atitudinea autoritară a superiorilor, au renunţat totalmente la loialitate şi implicare activă în cadrul companiei. Iniţiativele respective erau cu adevărat fantastice, ceea ce ar fi pus în valoare potenţialul fiecărui angajat, un climat intern mai pozitiv şi o funcţionare a companiei mult mai eficientă. Însă, aroganţa şefilor, nu le permite să încuviinţeze inovaţiile începătorilor. Astfel, se ajunge la aceeaşi regresie a potenţialului uman. Angajaţii rămân în continuare să genereze productivitate atât cât este minimul cerut. Unica energie creatoare, rămâne a fi doar capul directorului. Iar sinergie înseamnă să mobilizezi şi să valorifici toate energiile creatoare.

Şi în ultimă instanţă vorbim despre distanţa dintre cetăţean şi instituţiile statului. Un efect alt distanţei mari faţă de putere o reprezintă gradul de birocratizare a unei societăţi. Însă, ce reprezintă în sine o birocraţie? Un raport de neîncredere între stat şi cetăţean care frânează sinergia socială, micşorează viteza de realizare a unor acţiuni şi o cantitate de muncă şi

104

documente cu 0 contribuţie. Toate elementele birocratice, care sunt direcţionate pentru a evita posibelele fraunde, defapt e un mecanism stupid de frecarea şi electrizarea neuronilor. Cine are intenţie de fraude, fraudează şi aşa, fie că devine un şmecher mai şmecheri decât funcţionarii publici, fie că pe cei din urmă îi mitueşte. În timp ce unele procese s-ar putea să se realizeze în 2-3 zile, la noi ele se pot desfăşura timp de 2-3 luni. Şi atunci când andunăm toate procesele sociale care sunt frânate de sistemul birocratic, observăm o cutie cu mielci unde abia de observăm anumite mişcări, în timp ce alte societăţi au o putere de mişcare incredibilă. Distanţa pe care o parcurge Europa în 10 ani, pentru noi este echivalentu a 100 de ani. De ce avem un asemenea sistem? Pentru că fiecare funcţionar public, are acelaşi soft mental ca al oricărui moldovean. Softul lui nu cuprinde o viziune globală a societăţii, el nu poate simte care este impactul a 7 ştampile şi 6 semnături pe care le cere de la un cetăţean, asupra copiilor lui. Cu fiecare element birocratic introdus în organismul social reprezintă un cuţit în viitorul nostru. Ce se întâmplă cu bicicleta dacă îşi pierde din viteză până ajunge aproape de punctul de repaus? Se prăbuşeşte. Ce se întâmplă cu apa unui lac care circule foarte greu? Se înverzeşte. Funcţionarii noştri sunt incapabili să înţeleagă, ca întreaga natură se dezvoltă şi este vie, doar pe principiul mişcări intense şi al sinergiei!

A doua dimensiune a culturii care se referă la relaţia dintre individ şi societate, şi în dependenţă de tipul de relaţie generează o altă pereche de concepte polarizate: la o extremă a unei axe se află individualismul şi la cealaltă extremă se află colectivismul. Fiecare societate ocupă o anumită poziţie pe această axă. Această dimensiune reprezintă un alt factor care determină gradul de sinergie al unei societăţi. Să explicăm specificul culuturilor individualiste şi celor colectiviste şi cum se resfrâng acestea asupra dezvoltării unei naţiuni.

În cadrul societăţilor colectiviste interesul grupului prevalează asupra interesului individual. Aceasta nu implică ideea că individul îşi sacrifică interesele sale pentru binele comun. Dar în primul rând se referă la faptul că individul este dependent de un anumit grup, individualitatea acestuia este anihilată şi nu valorează nimic, individul preea în totalitate spiritul grupului şi se dizolvă în acesta. Dacă individul încearcă să iasă din normele grupului şi încearcă să se realizeze în viaţă în mod indepenent, aceasta practic înseamnă să se sinucidă.

Dacă nu eşti mulţumit de viaţa pe care o ai, atunci eşti în drept să învinovăţăşti grupul din care faci parte, întrucât te simţi dependent de el.

În cadrul societăţilor individualiste interesele individuale sunt mai presus decât interesele grupului. Iar acest lucru nu se referă la un principiul machiavelic de a merge peste ceilalţi, dar în primul rând semnifică independenţa personală faţă de grup şi valorificarea individualităţii. Individul învaţă din copilărie că el este singurul responsabil de viaţa personală şi la fel singur trebuie să se descurce în viaţă pe cont propriu. Dacă individul nu este mulţumit de viaţa pe care o are, atunci, în primul rând cauza este el însuşi. De regulă societăţile individualiste sunt mult mai bugate decât societăţile colectiviste. De ce?

În societăţile colectiviste gradul de sinergie este mult mai scăzut, întrucât valoarea şi potenţialitatea unui individ este anihilată. Cultura nu educă ca fiecare îndivid să înveţe să-şi valorifice resursele interne pentru a putea pluti de unul singur în viaţă, dar cultivă dependenţa de colectiv. Adică persoana mizează să fie ajutat de părinţi, rude, prieteni sau stat, pentru a se

105

realiza în viaţa, adică aştepţi ca colectivul să-ţi rezolve problemele personale. Care e consecinţă? Fieacare individ aşteaptă ca acest lucru să se întâmple, adică toţi sunt în aşteptare ca colectivul să le pună la dispoziţie de ceea ce au nevoie, altfel zis colectivul se aşteaptă pe sine care este în aşteptare. E un fel de încercare de a te înălţa spre cer trăgându-te de păr. Atunci când Osho vorbea despre individul care aşteaptă să se schimbe pe sine, doar atunci când societatea se v-a transforma, face parte din aceaşi formă de atitudine. “Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentală a tuturor problemelor. Insă datorită faptului că individul pare atat de mic şi societatea atat de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, după care individul se va schimba la randul lui.Dar lucrurile nu stau deloc aşa, căci "societatea" nu este altceva decat un cuvant; există numaiindivizi, nu există societate. Societatea nu are suflet, in cadrul ei nu se poate produce nici otransformare. Schimbarea este posibilă numai in cazul individului, indiferent cat de mică ar fiaceasta. Şi odata ce invăţati cum să schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupratuturor indivizilor, de pretutindeni.”

Datorită acestor aşteptări a tuturor din partea tuturor scade viteza de mobilitate şi acţiune socială, respectiv scade efectul de sinergie, iar societatea rămâne tot acolo unde aşteaptă.

Cred că e de la sine înţeles că atunci când vorbesc de societăţile colectiviste, mă refer inclusiv şi la societatea noastră, care este una de tip colectivist, iar efectele descrise mai sus le putem recunoaşte cu uşurinţă şi la noi, cu toate că preponderent avem şi unele comportamente de tip individualist, de forma familiilor noastre care este una de tip nuclear şi se regăsesc doar in societăţile individualiste, pe când în societăţile colectiviste familiile sunt exstinse, adică în aceaşi casă locuesc mai multe rude.

Important de menţionat că majoritatea societăţilor sunt de tip colectivist, diferenţa dintre ele o constituie doar gradul acestuia, însă societăţile individualiste sunt de regulă ţările din Europa de west, ceea ce şi explică gradul de dezvoltare economică. „Ţările individualiste sunt de regulă mai bogate şi au o distanţă mai mică faţă de putere decât cele colectiviste.”25

Există o multitudine de alte elemente care caracterizează culturile colectiviste şi cele individualiste. Însă am selectat doar 8 caracteristici care au o legătură nemijlocită cu efectul de sinergie socială şi ne caracterizează societatea noastră colectivistă. Aceste caracteristici sunt prezentate în acelaşi studiu realizat de G. Hofstede.

Colectivism Individualism

1. Se aşteaptă un rol dominant din partea statului în sistemul economicO societate colectivistă îşi crează un guvern care poartă răspundere pentru tot, ceea ce nu este atât de sinergic şi benefic pentru societate, dar totuşi funcţionabil, întrucât distribuţia rolurilor sociale sunt

1. Statul are un rol mic în sistemul economicRolul statului în cadrul sistemului economic este doar cel de a stabili regulile de joc, dar nu şi asumarea întegrală a nivelului

25 Soft mental pag.128106

clare. Dar lucrurile se agravează dramatic acolo unde societatea este una colectivistă, iar mecanismul guvernării funcţionează pe sisteme de legi a societăţilor individualiste. Noi, ca mebrii societăţii civile, cerem de la stat studii gratuite, joburi bine plătite, ordine în cartiere şi alte beneficii sociale, însă statul nu poate răspunde tuturor acestor cereri, întrucât mecanismul de guvernare este preluat din societăţile individualiste, acolo unde fiecare cetăţean singur îşi bate capul de problemele sale, astfel îşi valorifică potenţialul şi în consecinţă avem un efect sinergic puternic şi o avuţie naţională mult mai mare.

Soluţiile pentru societatea noastră sunt două: 1. Reformă radicală în mecanismul guvernării pe baza compatibile cu societăţi colectiviste, iar aceasta presupune forme de guvernământ autoritare.

2. Revoluţie pe plan cultural în modificarea softurilor mentale pentru a realiza o tranziţie de la societate colectivistă la una individualistă pentru a fi compatibile cu actualul sistem de guvernare şi legi economice.

economic din ţară. Aceasta revine intregii populaţii şi a companiilor private, care împreuna sub efectul sinergic generează avuţia naţională.

2. Relaţia angajator-angajat e de natură morală. La angajare au întâietate rudele sau persoanele apropiate ale şefului sau ale altor persoane din companie, apoi ceilalţi. Cumătrismul la moldoveni este un fenomen cultural legat de caracterul colectivist al societăţii noastre. Nu mai vorbim de scăderea performanţii a organizaţiei atunci când o persoană este selectată pe pază de rudenie şi nu în baza abilităţilor. Când se critică sau se încearcă eradicarea acestui fenomen, este defapt o luptă cu morile de vânt, atâta timp cât nu este inţeles cauza acestui fenomen. Iar dacă se doreşte cu adevărat extirparea acestui comportament, atunci este necesar aceeaşi revoluţie în planul softurilor mentale, a culturii.

2. Relaţiile angajator-angajat e un contract între părţi pe piaţa muncii.

În ţările individualiste este interzisă practica de a aduce în cadrul companiei rude. Aceasta semnifică un act imoral. Chiar dacă se întâmplă acest lucru, atunci canditatul va trebui să treaca un test mult mai dur decât testul obişnuit. În unele companii dacă doi angajaţi se căsătoresc, atunci unul dintre ei trebuie să pleceRelaţia dintre angajator şi angajat este un raţională, fără implicare emoţională sau morală.

3. Grupurile sociale sunt rigide, inchise şi se formează pe baza unor anumite criterii: etnie, limbă vorbită, clasă socială, ideologie politică etc. , deobicei sunt inteloeranţi cu celelalte grupuri sociale.

3 . Grupurile sociale sunt mult mai flexibile şi deschise. Aceste grupuri se pot forma în baza unor interese comune

107

Acestă situaţie reprezintă un alt factor care boicotează formarea unei sinergii sociale, întrucât disntruge interacţiune cu celelalte grupuri sociale. Acest grupuri sociale sunt de tip închis, iar conform legilor termodinamic şi sinergeticii sistemele închise se prăbuşesc în ele însuşi, iar gradul de entropie (dezordine) creşte. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul sistemelor sociale, orice grup care se autoconservează şi se izolează de alte grupuri sociale, riscă să degradeze şi să-şi mărească gradul de entropie socială. Acest lucru se manifestă şi în societatea noastră, grupuri divizate în funcţie de aparteneţă etnică, lingvistică sau politică, generează ură şi discriminare receiprocă, ceea ce duce la un conflict intern al societăţii, care afectează destul de grav efectul de sinergie.

(educaţie, job, hobby) fiind formate din indivizi diferiţi (idiferent de etnie sau statut social) şi sunt mai toleranţi în raport cu alte grupuri. Acest lucru facilitează şi intensifică interacţiunea şi comunicarea între grupuri, ceea ce este vital pentru efectul de sinergie

4. Scopul educaţiei e să înveţe cum se face un lucru pentru a fi acceptat de către grup.

Sistemul nostru educaţional pune accent doar pe pe aceea ca elevii/studenţii să ştie doar ceea ce este ştiut. Astfel tu eşti acceptat în cadrul grupului pentru că tu ştii, ceea ce ştim şi noi cum se face un lucru. Însă este descurajată ca elevul/studentul să descopere/să ştie încă ceea ce nu este ştiut. Inovaţia şi creativitatea sunt descurajate. Eleveul/studentul nu este educat să se discurce în situaţii neprevăzute în viaţă, să înveţe în situaţii noi pe care nu le-a învăţat în şcoală cum să reacţioneze. Astfel se întăreşte dependenţa de alţii, întrucât pe cont propriu nu se poate descurca. Iar acei “alţii” nu se află într-o situaţie mai bună, întrucât au fost crescuţi de acelaşi sistem educaţional. În rezultat avem o societate de mediocri care nu ştie nimic altceva decât ceea ce învaţă în şcoală. Şi nici nu ştiu că viaţa este un continuu proces de învăţare, iar dacă nu ştii să înveţi, eşti mort.

4 . Scopul educaţiei e să înveţi cum să înveţi

În aceste culturi viaţa e percepută în continuă tranformare şi dezvoltare, şi nu este important să ştii cum se fac anumite lucruri, dar să ştii cum să inveţi în orice situaţie pentru a te adapta la noi circumstanţe şi a putea fi în continuă dezvoltare

5. Teoriile economice importate nu sunt adaptate intereselor colective şi particulariste

5 . Teoriile economice sunt autohtone şi sunt bazate pe

108

După cum am menţionat şi la punctu 1 sistemul capitalist care încearcă să se implementeză în societatea noastră după ani ’90 este preluat din ţările individualiste. Acest sistem este elaborat doar pentru societăţile individualiste, iar părintele economiei moderne Adam Smith, care este englez, iar englezii reprezintă o societate profund individualistă a şi pus la baza economiei de piaţa acest principiu: indivizii care îşi urmăresc propriul interes, o “mână invizibilă” face ca avuţia naţiunii să sporească. Dar acest sistem nu este funcţionabil pentru societăţile colectiviste, unde indivizii nu au propriile lor interese, dar interese de grup şi de clanuri astfel la noi se nasc partide formate din cumătri şi nănaşi, iar alţii nici nu au interese conturate nici personale, nici de grup. Căci interesul său se dizolvă undeva în grupul mare al societăţii şi atunci nu prea înţelege de ce are nevoie personal şi atunci aşteaptă ca statul să rezolve toate problemele.

interesele proprii ale indivizilor.

Orice teorie economică porneşte de la faptul cum gândeşte individul şi ce interese are aceste, ca ulterior, această teorie să fie funcţionabilă şi compatibilă cu cultura societăţii.

6. E încurajată exprimarea tristeţii şi descurajată exprimarea fericirii

Aţi observat că moldovenii atunci când au un motiv de bucurie şi sunt fericiţi, aceştia deseori se incomodează să-şi manifeste public fericirea, şi încearcă cumva să diminueze din bucuria lor internă în faţa celorlalţi, incercând să arate că cel puţin au o stare de dispoziţie neutră. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că indivizii fericiţi se simt incomod să vorbească despre aceasta, pe când restul grupului nu au motive de bucurie. A tăcea şi aţi ascunde motivele de bucurie semnifică un gen de respect faţă de grup, în caz contrar stârneşti în jurul tău invidia şi blamarea din partea grupului. Şi invers, în societatea noastră este foarte mult încurajat să-ţi exprimi tristeţea, să te plângi indiferent de starea de dispoziţie a grupului, oricând eşti binevenit să te plângi. Pentru noi a te plânge e o virtute, e o normă socială, e firsc, e natural, e frumos.

Mai putem vorbi de o sănătate psihică a societăţii?

6 . E încurajată exprimarea fericirii şi descurajată exprimarea tristeţii

Auzim foarte mulţi moldoveni care se întorc din occident şi relatează că aceştia nu merg pe stradă cu feţile mohorâte şi încruntate ca la noi, ci mereu sunt veseli şi binedispuşi. Ceea ce este şi firesc, întrucât, în asemenea societăţi, aţi exprima fericirea este înurajată.

109

7. Viteză de mers mai mică

Un studiu interesant a fost efectuat de profesorul american Robert Levin, cu ajutorul studenţilor săi aceştia au măsurat viteza de mers a persoanelor din oraşele din care provin. Studiu reprezintă nişte date uimitoare. În ţările individualiste viteza de mers este mai mare decât în ţările colectiviste. Aceasta este consecinţa a faptului că în ţările individualiste viaţa este mult mai dinamică şi întrucât fiecare individ ştie unde vrea să ajungă în viaţă, se răsfrânge şi în stilul de mers cu un tempoi mai rapid, mai singur pe sine, căci undeva trebuie să ajungă.

Am vorbit ceva mai sus că societatea noastră are o dinamică foarte scăzută, toate procedurile noastre se desfăşoară cu viteza mielcului, întrucât nimeni nu are în minte o idée untre trebuie să ajungă, căci mintea noastră colectivul trebuie undeva să ajungă, iar cum spunea Osho că societatea (colectivul) nu reprezintă nimic, este doar un sunet gol, prin urmare nimeni nu va ajunge nicăieri. Însă viteza mare de mişcare resprezintă o condiţie absolut necesară pentru a genera efectul de sinergie.

7 . Viteză de mers mai mare

Când ştii unde trebuie să ajungi viteza este mereu mai mare decât atunci când eşti la o plimbare. Nu ştiu daca moldovenii ştiu unde vor să ajungă.

110

8. Încălcarea regulilor aduce ruşinea şi pătarea obrazului pentru sine şi pentru grupul din care faci parteDacă moldoveanul încală anumite reguli sociale şi nu-l observă nimeni, acesta nu are nicio remuşcare de conştiinţă. În schimb poate apărea ruşinea doar doar dacă regula încălcată a fost observtă de ceilalţi. Atunci rămâi cu obrazul bătat.În aşa societate nu funcţionează nici legi mai duri, nici pedepse mai aspre, căci atâta timp cât persoana se gândeşti că poate comite o infracţiunea şi să nu fie observată de nimeni, nu are nicio remuşcare de conştiinţă. Acest comportament cultural la fel boicotează efectul de sinergie, întrucât lipseşte o conştiinţă socială, iar indivizii nu pot funţiona corect atâta timp cât nu există o monitoriează strictă, ceea ce duce la birocratizarea sistemului.

8 . Încălcarea regulilor aduce vinovăţie şi pierderea respectului de sine

Indiferent dacă persoana care a încălcat o regulă a fost sau nu observată de către cineva, ea are remuşcări de conştiinţă şi se simte vinovat. E vorba de o conştiinţă socială. În cazul acesta nu avem nevoie de legi şi pedepse dure, întrucât sunt mult mai puţine şanse ca regulile să fie încalcate, căci provoacă autoinvinuire.

Aceste două dimensiuni ale culturii – distanţa faţă de putere şi tipul de relaţie dintre individ şi societate reprezintă doar doi factori fundamentali dintre multe altele, care determină nivelul de dezvoltare a unei societăţi. Am indicat mai sus o serie de consecinţe negative a culturii noastre de tip colectivist şi a distanţei mari faţă de putere, asupra nivelului de dezvoltare a Moldovei. Am insistat să descriu doar aceste două dimensiuni din cele patru, întrucât ele au un impact direct şi puternic asupra efectului de sinergie, dar celelalte nu înseamnă că sunt mai puţin importanţi. Dimensiunile date sunt defapt şi ele nişte softuri mentale, originea cărora se află în sistemul spiritual (vezi structura civilizaţiei cap.1) şi condiţiile geo-climaterice, însă nu voi desfăşura acest subiect în lucrarea de faţă.

Sunt trei soluţii pentru redresarea acestor cauze negative. 1. Crearea şi cultivarea în rândurile populaţii a unor noi seturi de valori morale compatibile cu societăţile de tip colectivist şi cu distanţă mare faţă de putere, care să stimuleze efectul de sinergie. Totuşi, trebuie să recunoaştem, că şi aceste tipuri de societăţi pot funcţiona la un nivel maxim, doar dacă se fac anumite schimbări fundamentale în planul eticii colective. De exemplu pentru diminuarea consecinţei negative a factorului descris în punctul 8 din tabelul de mai sus, este necesar să se cultive o conştiinţă socială prin programe educaţionale şi de restructurări mentale, ca individul să nu mai comită infracţiunea, chiar dacă ştie că nu va fi observat de nimeni. Această conştiinţă socială îl va opri la comiterea infracţiunii chiar dacă are toate căile şi instrumentele necesare care îi poate asigura evitarea pedepsei. Este important de elaborat noi softuri mentale care să deblocheze acele zone care îpiedică generarea sinergiei sociale, dar în acelaşi timp să se păstreze caracterul colectivist al societăţii. Trebuie să conştientizăm că nu colectivismul în sine e rău, dar anumite consecinţe şi softuri mentale pe care le generează

111

necontrolat sunt rele. Căci nici individualismul nu reprezintă cea mai bună formă culturală pentru societate. Mulţi critică societăţile individualiste întrucât acestea generează egoisumul şi ecocentrismul exagerat, ceea ce se şi observă în atitudinea occidentului faţă orice altă cultură non-occidentală. S-a vorbit mult despre faptul că cultura occidentală este una arogantă şi se consideră buricul pământului, care nimiceşte şi călcă în picioare celelalte culturi prin încercarea de a le converti la cultura şi modul de viaţă occidental. Ceea ce este important este să se preia ceea ce este pozitiv din societăţile individualiste şi să se altoiască în societăţile colectiviste şi invers pentru a genera un echilibru armonios.

2. A doua soluţie este una radicalistă şi prevede un plan de extirparea din matrice a softurile mentale colectiviste din cultura noastră şi cultivarea softurilor mentale cu caractere individualiste ceea ce vom genera o societate clonă a culturii occidentale care va genera aceleaşi bogăţii materiale prin efectul de sinergie. Dacă moldovenii îşi doresc o ţară europeană nu au nevoie de reforme economice şi juridice, dar de preocupare a modului de schimbarea matricei culturale a noilor generaţii.

3. A treia soluţie este cea mai utopică şi prevede negarea tuturor valorilor prezente, distrugerea în masă a culturii naţionale şi crearea unor noi atitudini mentale dincolo de cultură şi tradiţie, dincolo de bine şi rău. O nouă societate, în cadrul unei vechi lumi care apune. Voi deschide alte paranteze la acest subiect într-un alt capitol.

În societatea noastră, toată lumea e furioasă că există fenomenul de cumătrism. Defapt, nu acesta e motivul furiei, pentru că moldovenii nu sunt în stare să-şi refuze o rudă apropiată, pentru un job unde deţii influenţă, căci că rişti să comiţi o infracţiune morală. Motivul care stă la baza acestei furii reprezintă doar interesuri de clanuri. Eşti furios pentru că grupul tău nu face parte din structurile de stat sau companiile private, iar inconştientul încearcă cumvă să raţionalizeze furia ta căutând un motiv nobil.

Când politicienii vorbesc în campanii electorale de combaterea fenomenului de cumătrism şi nepotism prin diverse mecanisme, aceştia vorbesc aberaţii, iar eu am nevoie de cărbune activat. Acest fenomen va exista atâta timp cât nu se va stabili un plan strategic pe minim 100 ani de restructurare culturală şi reprogramarea softurilor mentale. Aceste lucru defapt trebuie să fie cap de afiş în programele electorale, dar anu aberaţii de reforme în domeniul justiţiei, economiei, educaţiei sau integrăgri geopolitice.

112

Doza de ironie

10. Pământ, limbă, religie şi sinergia socială

Seara, după serviciu, te întorci acasă, conectezi televorul şi auzi un analist politic vorbind următoarele “Aceste este pământul nostru, inclusiv pământurile din Romania şi Ucraina, prin dreptul istoric ele ne aparţin” . Deobicei, toate naţiunile apelează la un oarecare adevăr istoric care le legitimează actualele teritorii în faţa altor naţiuni. Acest lucru îl consider un absurd care a existat de-a lungul timpului. În primul rând, pământurile nu aparţin nimănui, sau dacă nu ne place această afirmaţie, ele aparţin tuturor prin dreptul natural. Înainte de a exista societatea civilă toate bunurile şi resursele pământului aparţinea tuturor, nu existau granţine şi împărţiri teritoriale, nu existau uniuni vamale sau spaţii Schengen, nu exista nici gaz rusesc, nici pentrol irakian, nici bauxita africană, sau mere moldoveneşti, toate erau pur şi simplu resurse accesibile tuturor (chiar dacă pe atunci încă nu le utilizau pe toate). Apoi ceva s-a întâmplat în istoria lumii. J.J. Rousseau ne relatează următoarele: “Primul om care a ingradit o bucata de pamint, ce s-a gindit sa-si spuna: "Acesta este al meu!" si a gasit oameni destul de stupizi ca sa-l creada, a fost adevaratul fondator al societatii civile.” Acel om ca să-şi apere teritoriul în faţa celor care nu erau deacord cu o asemenea decizie a inventat armata şi noţiunea de patriotism. Apo alţi tupeişti au îngrădit alte teritorii şi au declarat acelaşi lucru şi au construit armatele lor pentru a le apăra. Care este dreptul moral ca cineva, la un moment dat, să-şi îngrădească un teritoriu în faţa seminilor săi, după care să constitue un guvern de gestionarea teritoriului şi o armată pentru apărarea acestuia? Plus la toate, cei rămaşi fără putere şi acces gratuit la resurse, nu aveau altă soluţie decât să accepte condiţiile şi autoritatea unui tâmpit şi de acum încolo urma să devină sclavi pentru a primi ceva din resurse care li s-ar cuveni pe drept natural. Câte războaie şi crime ar fi putut să fie evitate, dacă cineva la acel moment ar fi strigat “Feriti-va de-a asculta de acest impostor; sinteti pierduti daca uitati o singura data ca fructele sint ale tuturor si pamintul nu apartine nimanui."26

Însă cursul istoriei îşi urmează legea atrocităţii omului. Unii zic că dacă n-ar fi fost creat societăţile civile în cadrul unor graniţe, astăzi am fi trăit în sălbăticie. Toate acestea sunt prostii! Omul are şansa să construiască civilizaţii şi fără prezenţa unor teritorii delimitate. Acest lucru este posibil prin acelaşi proces sinergic. Ideea este următoare: pentru a putea crea un efect de sinergie şi autoorganizare, este important să ai un punct de sprojin, o ancora, o idee, un vector, care ar uni un grup de persoane pentru a crea sinergie. Datorită faptului că umanitate se află la un nivel slab de dezvoltare a conştiinţei morale sau spirituale, por să existe doar 3 factori (atractori sociali) fundamentali care ar susţine procesul de sinergie şi ar uni o societate într-un ţel comun: pământ, limbă şi religie. Deeacea a şi fost o consecinţă firească de a se delimita anumite teritorii după care să se elaboreze anumite politici de patriotism şi apărarea ale acestora. Astfel oamenii puteau să se împreuneze pentru a realiza un ţel comun – dezvoltarea şi apărarea teritoriului. Dacă acum am fi permanent invadaţi de alte civilizaţii extraterestre pentru a ne fura resursele noastre, este o mare probabilitate ca omenirea să renunţe la graniţe căci deja avem un ţel care poate unifica întreaga planetă şi să realizeze procesul de sinergie în scopul dezvoltării sociale.

Din păcate, omenirea nu şi-a dezvoltat un alt nivel de conştiinţă spirituală care ar putea să itentifice alţi atractori sinergetici decât acele ca pământ, limbă sau religie. Moldovenii nu utilizează şi nu pot să utilizeze nici-unul din acei atractori fundamentali. Limba nu ne poate servi ca un atractor social, limba este elementul distinct al identităţii naţionale, iar întrucât moldoveni pur şi simplu n-au ajuns la un consens ce limbă vorbesc, atunci nu putem vorbi de un factor unificator, plus la toate mai avem un număr destul de mare şi vorbitori de limbă rusă. Iar sinergia socială fără implicarea tuturor membrilor nu poate fi realizată. Religia nu mai poate fi

26 J.J.Rouseau113

un atractor suficient de puternic. Bisericile îşi scade din credibilitate în faţa noilor generaţii şi nu-mi pot imagina cum tinerii ar putea să realizeze o unificare şi sinergie naţională în jurul bisericii. Pământul ar putea fi un atractor social doar la nivel de teorie, dar la nivel practic e mai puţin posibil. Moldovenii nu au softuri mentale dezvoltate cu privire la posesiunea pământului. De atâtea ori pământul nostru ne-a fost furat de sub picioare, căci nici nu mai înţelegem şi nici nu ştim ce înseamnă cu adevărat să fii proprietarul unui pămât. Softurile noaste mentale sunt foarte slabe şi firave în legătură cu pământul. Acest lucru se observă prin atitudinea noastră faţă de pământ. Moldovenii apelează la o oarecare morală şi drept istoric asupra acestui pământ, cere îndurare şi milă din partea altor naţiuni doar prin argumentul moral şi istoric. Ceea ce marile naţiuni nu operează cu asemenea softuri. Reeşind din felul moral cum au fost împărţit pământul, Hitler a menţionat că “Pământul este a celor care îl pot apăra” şi vorbea pe bună dreptate, întrucât nu există nici o lege a naturi care să indice care şi cui aparţin pământurile. Acest adevăr se revelează exact în jocul din copilăria din împărţirea unui cerc de pământ prin aruncarea unui cuţit. Deci acest pământ este al nostru doar în măsura în care ştim să-l apărăm, dar din moment ce nu avem instrumente de apărare, trăim până la moment din mila altur naţiuni, până n-au înflămânzit şi ele. Mulţi moldoveni urăsc ruşii pentru faptul că ne-au cucerit pământurile noastre. Dacă ai fost cucerit, înseamnă că nu ai fost capail să aperi, ceea ce nu poţi apăra, nu mai este al tău. Moldovenii ar trebui să înţeleagă că lumea este dominată de legea atrocităţii, de supraveţuire, de lupta tuturor, contra tuturor, asta e din păcate e ceea ce am reuşit să realizăm ca umanitate. Nu putem apela la factorul moral în această lume, nu putem apela bunătatea şi respect din partea altor naţiuni, ele nu funcţionează. Moldovenii zic “aveţi soveste, nu vă băgaţi peste noi”. Nu, o asemenea abordare nu funcţionează nicăieri în lume. India timp de un secol a fost dominaţia Britanică, iar eliberatorul naţiunii M. Gandi a declarat următoarele: “Noi nu trebuie să-i urâm pe britanici că ne-au luat pământurile, aceasta noi i le-am permis să ni le ia” . Aceeaşi măsură se aplică şi pentru noi, şi pentru oricare altă naţiune care a permis să fie invadată de străini. Şi dacă naţiunea nu are putere pentru a se apăra? Atunci trebuie să punem întrebare un pic altfel, de ce nu poate să se apere? Este evident că nu toate naţiunile se pot apăra, în orice război cineva va pierde, dar niciodată nu e cazul să te plângi şi să urăşti adversarul. Acestea sunt jocurile lumii actuale. Ar fi stupid ca o echipă de fotbal să urască adversarul că aceasta a umilito cu 7-0 şi să ceară respect, sau să nu fie învinsă.

Deci nu putem miza că lupta pentru apărarea acestui pământ ne poate consolida societatea şi ar fi un factor de mplificare a sinergiei sociale, cu toate că, ascest instrument putem să-l păstrăm în gama de alternative.

Societatea noastră ar trebuie să săvârşească o revoluţie pe planul cultural şi al conştiinţei umane, societatea noastră are toate şansele să devină primul organism social din lume care să săvârşească o revoluţie pe planul conştiinţei umane şi al moralităţi. Ea poate identifica un ţel superior în planul conştiinţei, decât cel de luptă pentru pământ, limbă sau religie. Poate depăşi toate urile interetnice, fanatisme naţionale şi discriminări religioase sau rasiale, toate acestea fiind doar obstacole în calea realizării sinergiei sociale. Nu e vorba de politici de toleranţă, egalitate, nediscriminare promovată de politica occidentală. Ele nu funcţionează. Omul continuă să fie o fiinţă sălbatică obsedat de anumite idei naţionaliste sau religioase. Ei susţin că naţionalismul sau conservatorismul înseamnă păstrarea identităţii naţionale şi a sănătăţii organismului social. Nu doresc să desfăşor subiectul, dar în esenţă, asemenea abordări sunt absurde, şi este un rezultat al urii şi antipatie, pentru că în actualul spirit al vremii, omul urăşte şi respinge ceea ce nu se aseamănă cu el. Chiar dacă naţionalismul şi conservatorismul au un scop de a conserva anumite valori şi aspecte identitare, dar este frica de inflitrare în organismul social a unor valori străine care se consideră a fi periculoase, atunci soluţia nu este conservatorismul şi naţionalismul declarat, aceasta generează ură interetnică, sau discriminare, dar pentru a identifica soluţia, trebuie să reoriendăm sensul spre intărirea

114

imunităţii propriului organism social, doar în aşa mod, elementele nedorite, nu vor avea posibilitatea să se inflitreze şi să prindă rădăcini. Naţionalismul legat de pământ, limbă, identitate sau religie, nu întăreşte propriul organism, dar întăreşte ura şi xenofobia. Iar la aceste emoţii se ajung doar atunci când un organism social se simte ameninţat, dar te simţi ameninţat doar atunci când simţi că eşti slab. Un bărbat devine furios şi gelos nu pentru că îşi iubeşte femeia, dar pentru că simte că poate fi cineva mai bun decât el, ceea ce înseamnă că încrederea în sine este scăzută. Exact pe acelaşi principiu psihologic se naşte şi naţionalismul.

Deci cum este posibil ca cetăţenii acestei ţări să depăşească toţi factorii care contribuie la scindarea societăţii şi la blocarea sinergiei? În primul rând este important să identificăm nu un element comun care să ne unească pe toţi (trebuie să depişim această paradigmă a omului arhaic), dar trebuie creăm un element nou care să ne unească pe toţi (dincolo de rasă, religie, pământ sau limbă). Am menţionat că societatea noastră este printre puţinele societăţi din lume, care are o posibilitate istorică de a săfârşi un salt în dezvoltarea conştiinţei umane. Despre toate acestea în capitolul următor.

115

11. O nouă utopie reală – Sinergie Socială

Cele scrise până acum scot în evidenţă doar câteva din adevăratele cauze care stagnează dezvoltarea socio-economică a ţării, precum şi funcţionarea eficientă a mecanismului social. Atâta timp cât nu vor fi înţelese adevăratele motive care generează multitudinea de probleme socio-economice, niciodată nu vor putea fi soluţionate. Tipajele şi conţinuturile discuţiilor actuale în cadrul instituţiilor guvernamentale, mass-media sau cele publice pe margina problemelor sociale sunt non-sensuri şi absurde, departe de zona soluţiilor reale. În majoritatea strategiile guvernamentale, reforme, proiecte de legi, programe electorale etc. nu observ un spirit logic şi cu adevărat strategic în înţelegerea schimbărilor sociale. Îmi dau seama că acele persoane care elaborează asemenea acte, nu posedă nicio cultură generală în domeniul socio-uministic, nemaivorbind de un spirit ştiinţific.

Am menţionat în această lucrare că rădăcinile tuturor problemelor socio-economice se află în sistemul cultural şi cel spiritual. Atâta timp cât nu vor fi elaborate soluţii şi mecanisme de schimbarea sistemul cultura si spiritual, celelalte elemente ale sistemului niciodată nu vor putea fi schimbate. De exemplu unii vor să schimbe bădărănismul celor care parchează ilegal în intersecţii, staţii, pe trotuare sau gazoane prin filmarea sau fotografierea maşinelor sau prin lipirea pe parbriz a diferitelor mesaje injurioase, sau alte metode destul de dure, sperând că astfel comportamentul şoferilor cu tupeu va fi schimbat. Însă, niciodată nu se va schimba acest comportamant căci se luptă cu morile de vând, luptaţi cu consecinţele, dar nu cu cauzele. Cauzele se află în substratul culturii şi al calităţilor psiho-emoţionale! Acest tupeu naşte din aroganţă, aroganţa naşte din stima de sine scăzuta, iar stima de sine scăzută este un efect al educaţiei şi al culturii sociale. Ridicaţi stima de sine a moldoveanului şi atunci modul de parcare care încalcă limita bunului simţ va dispărea.

Ce reprezintă Sinergie Socială?

În primul rând reprezintă un act de conştiinţă socială care nu are scopuri, dar îşi asumă anumite funcţii.

1. Conştientizarea reală a cauzelor problemelor sociale şi răspândirea acestor informaţii în câmpul social, pentru a amplifica o conştiinţă de sine social mai sănătoasă. Astfel ca proiectele care urmează să fie implementate de către diferite structuri sociale, să fie conştiente de impactul şi eficienţa proiectelor în sine, astfel, ca să nu lupte cu morile de vând, dar să se aştepte la schimbări sociale pe care încearcă să le producă.

2. Cultivarea în rândul cetăţenilor a unei noi culturi de gândire şi comportament pentru a stimula efectul de sinergie socială, creşterea responsabilităţii sociale şi implicare civică, cultivarea unor noi seturi de etică, conduit morală, credinţe sociale şi în general a unei noi imagini asupra naturii şi omului pentru a eficientiza comportamentul individual şi cel social, de a adduce beneficiu atât în interese personale, cât şi cele sociale.

3 . În limita posibilităţilor sale, acest proiect va elabora un şir de acţiuni şi proiecte sociale cu implicarea societăţii civile cu scopul de a debloca acele bariere de natură culturală care impiedică efectul de singergie socială.

116

Prezumţiile Sinergiei Sociale

Scurt zis, Sinergia Socială presupune realizarea unei interacţiuni foarte strânse şi a unei comunicări eficiente şi intense între membrii ce constitue o societate în scopul realizării unei sarcini în beneficiul comun.

Tot ceea ce s-a menţionat în această lucrare a reprezentat un şir de factori şi cauze care împiedică realizarea unei asemenea sinergii puternice şi eficiente. Iar ceea ce urmează a fi discutat reprezintă posibilităţile de eliminarea acestor factori.

Sinergia Socială reprezintă un proiect cultural şi filosofic care pune accentul pe asigurarea unei structure sociale durabile, funcţionale, eficiente din punct de vedere al mecanismului intern astfel ca să-şi poată atinge ţelurile stabilite, dar se poate crea o impresie că fericirea individului este ignorată. Defapt, aceasta e o chestiune filosofică de milenii. În cele din urmă nu ne interesează existenţa structurilor sociale, dar pe fiecare ne preocupa fericirea individuală. Încă nu a existat niciun om care să pună în prim plan fericirea altora decât a lor proprie, exemple unora care se zice că şi-au sacrificat viaţa pentru familie, comunitate sau ţară sunt nişte aberaţii romantice, elemente lirice de a îmblânzi şi îndoioşa inimile, sunt nişte mecanisme de apărare care ne face să ne autoamăgim că nu mai suntem cu toţii nişte fiinţe egoiste şi orientate doar către sine. Dar nu prefer să dau curs aici acestei chestiuni filosofice. Indiferent cât de iubitori de oame şi altruişti n-am fi, dar în primul rând ne interesează confortul personal. Iar cei care vorbesc că ar trăi viaţa pentru alţii, atunci de ce nu-şi aştern un pat din cactuşi? Seara eşti orientat să-ţi alegi un loc unde îţi va fi mai confortabil să dormi, deci în cele din urmă să fii fericit. Dar această fericire individuală nu poate fi asigurată decât printr-o stabilitate şi funcţionalitate a structurilor sociale. Nu este o idee nou, multe societăţi au înţeles-o încă acum câteva milenii, când au stabilit contractele sociale şi au construit polisurile, iar moldovenii încă n-au avut o asemenea revelaţie. Moldoveanul este o particulă care încearcă să supraveţuiască şi să fie fericit doar pentru sine, iar în aceste circumstanţe nu poate funcţiona eficient un organism social. Însă omul este o fiinţă care îşi extrage seva existenţială şi fericirea din organismul social, precum frunza care îşi extrage rostul ei şi seva din trunchiul copacului, iar dacă frunza ar mai înceta să relaţioneze cu trunchiul copacului, ar putea trăi doar o scurtă vreme pentru sine şi să se alfe într-o fericirile şi libertate deplină, dar karma urmează să vină prin uscarea trunchiului şi a întregului copac, iar de aici şi moartea frunzei – ăsta e moldoveanul.

Atunci când fiecare indivit este preocupat de propria lui existenţă, îşi inventează propriile sale reguli de joc, astfel că într-un meci de fotbal fiecare joacă conform regulilor sale – asta e Moldova.

Moldova este o Somalie europeană, un joc al foametei şi al puterii. În asemenea jocuri reguli nu pot exista, unica regulă este să joci fără reguli. Defapt, regulile noastre sunt cele nescrise, acele reguli care fiecare moldovean le simte cu întreaga lui fiinţă, să fii un bădăran este o regulă necesară pentru a te putea pleca de jos, să fii cu un tupeu fără bunul simţ e altă regulă care îţi asigură succesul social. Dacă încerci să joci pe regulile civilizate atunci eşuezi lamentabil, căci ele aici nu funcţionează. Nu poţi să conduci un automobil pe străzile din Australia sau Anglia, cu aceleaşi regulile de circulaţie de aici, ca să eviţi accidentele trebuie să te conformezi regulilor din zona respectivă. Majoritatea moldovenilor sunt flustraţi de aceste reguli, dar tot ei la nivel inconştient joacă după aceleaşi reguli, căci pe altele nu le cunosc, asta au învăţat, asta au preluat şi asta vor transmite următoarelor generaţii. Moldovenii cu potenţial ridicat, mă refer la intelectuali, specialişiti de înaltă calificare, oameni de artă, aleg să plece din ţară nu din motiv că n-ar avea şansa să se dezvolte în ţară, dar inspiraţi prea mult de regulile occidentale, nu se mai pot adapta la

117

regulile locale. Am avut şi eu tentaţia romantică de a pleca de aici, şi nu din lipsa banilor, dar a bădărănismului şi barbariei locale, oameni furioşi, inculţi, ignoranţi, aroganţi, nervoşi, tupeişti, corupţi etc., nu mă puteam împăca cu o asemenea atmosferă locală, îmi provoca ură şi frustrare de tot ceea ce înseamnă a fi moldovean şi a locui în Moldova. Cu siguranţă mulţi au trăit sau mai trăiesc gândul unei revolte apocaliptice asupra ţării, dar această frustrare a dispărut din momentul ce am înţeles că Moldova este o Somalie europeană, iar regulile de joc sunt pur şi simplu diferite decât cele din occident. Nu că ar fi reguli mai proaste sau mai bune, dar pur şi simplu diferite. Iar dacă nu am cunoaşte regulile occidentale, atunci ceea ce am vedea aici am fi considerat destul de normal. Atunci am înţeles ca să poţi trăi împacat cu sine în această ţară, nu ai decât să accepţi şi să joci pe aceleaşi reguli. La un moment dat aceste reguli devin destul de amuzante şi provocatoare, o provocare personală de a te juca cu aceste reguli şi a încerca să rezişti în acest joc al foametei. Defapt, acest lucru deloc nu presupune o acceptare acestei situaţii, dar pentru a putea schimba starea existentă eşti obligat să accepţi regulile actuale şi doar din interiorul acestui mecanism ai posibilitatea de a schimba cultura, mentalitatea şi regulile de joc. Revoltele sunt nonsensuri, gesturi de supărare şi plecare din ţară în mod demonstrativ sunt copilăroase, oricum, nimănui nu-i pasă de tine şi nu-ţi va simţi lipsa şi nu spera că guvernanţii îşi vor schimba atitudinea faţă de cetăţeni, blamare pe reţelele de socializare a moldovenilor şi a guvernului poate face tot atât cât poate face o oaie în ingineria genetică a lupului.

Mereu când vorbeam unui public despre dorinţa de a înfăptui o schimbare culturală fără politică şi putere, de fiecare dată am auzit acelaşi răspuns sceptic, ironic şi negativ: nu vei putea schimba nimic. I-am auzit de mulţi care doresc să schimbare socială, dar au primit exact acelaşi răspuns. Se formează o situaţie paradoxală- multă lumea vorbeşte entuziasmată de această schimbare şi tot ei îşi neagă posibilităţile. Sau dacă nu ei, atunci restul care nu mai văd nicio şansă în schimbarea Moldoveui, de ce să nu-i lase pe cei naivi să-şi manifeste entuziasmul? Au ceva de pierdut? Va creşte valuta? Se vor majora preţurile? Vor scădea salariile? Ce-I deranjează pe cei care îi ironizează pe cei car vor să schimbe starea de lucruri?

Alţii “un pic mai deştepţi” care s-au gândit cel puţin să se schimbe în primul rând pe sine, ajung la concluzia că nu are rost să lupte de unul singur, nu are rost are să fie unicul corect în societate, nu are rost are să parcheze maşina în mod regulamentar sau să refuze un funcţionar corupt, în timp ce el nu schimbă cu nimic starea lucrurilor, restul continuă să joace pe regulile existente şi să profite din aceasta. În timp ce el va fi onest, alţii îi vor fura pământul de sub picioare, şi nici aşa nu e corect. Proverbul zice: cu o rândunică nu se face primăvare, ba se face primăvara, căci dacă n-ar veni prima rândunică, nu ar veni celelalte. Apropo de acest proverb este şi el un alt soft mental implantat în mintea moldovenilor – totul sau nimic. Fraza celebră lui M. Gandi rămâne a fi una de căpătâi pentru mine – Fii tu schimbarea, pe care vrei s-o vezi în lume. Aici se întâmplă un alt paradox, mulţi gândesc în felul următor: dacă toată lumea ar proceda la fel, atunci poate mi-aş schimba şi eu comportamentul, dar de unul singur nu văd sensul. Astfel cu toţi rămânem blocaţi în acest cerc vicios.

Moldovenii dacă ar alege să facă o schimbare în propriul lor comportament, atunci, ar faceo doar doar dacă vor şti că vor fi observaţi şi apreciaţi pentru „eroisumul” lor. Fii tu pentru tine erou, fii indiferent dacă eşti sau nu observat, ai demnitatea faţă de propria ta persoană şi nu căuta laurii din partea altora. Fii tu corect cu tine însuţi şi cu organismul social din care faci parte. Fii tu celula sănătoasă care cu siguranţă va însătătoşi cel puţin alte două celule. Nu fi celula cancerogenă de care e plină societate moldovenească.

118

Îmi este în cot dacă prin comportamentul meu cotidian schimb starea de lucruri sau nu, dar cel puţin îmi fac datoria mea ca celulă sănătoasă a unui organism social. Nu voi avea niciodată regretul că am fost acelaşi bădăran şi tupeist din care cauză societatea moldovenească nu mai poate respira şi a devenit o societate de tipul celei somaleze.

Sinergie Socială nu reprezintă o organizaţie politică, nu este nici măcar un ONG sau o mişcare civică, nu reprezintă nicio formă de structură socială sau organizaţională, este pur şi simplu un concept ce poate reprezenta o cultura post-mioritică, ba chiar mai mult decât atât, se poate ridica până la un nivel de cultură post-umană. Ea nu este o idee pe termen scurt, aplicabilitatea acestea poate avea loc şi peste câteva secole, atunci când lucrurile vor evolua în mod firesc şi natural şi până când aceste idei se vor realiza printr-o aplicare naturală. Nu avem neoie de revoluţii culturale, nu trebuie răsturnate guvernele, nu trebuie create ideologii, partide, proteste şi tot felu de tâmpenii din astea... Toate aceste mecanisme au eşuat dea lungul istoriei, au avut de câştigat doar cei care le-au creat şi niciodată societatea. Nu speraţi că vreodată guvernele vor avea grijă de cetăţenii lor. Uitaţi de acest vis în aceasta epocă a umanităţii. Nu vă mai irosiţi timpul şi energia pe urmărirea a ceea ce se petrece în guvern, nu aşteptaţi ca acesta să devină unul mai bun. Guvernul este doar oglinda societăţii. Cum este societate, astfel e şi guvernul. Corupţia porneşte de la scară mică. Copilul vede că părintele oferă mită unui poliţist, iar atunci când acesta devine politician el are deja formată cultura corupţiei, toate reţelele lui nervoase sunt antrenate şi pregătite deja pentru această acţiune. Deci nu vă mai concentraţi atenţia pe cei de sus, încercaţi să trăiţi pe cont propriu, dezvoltaţivă elementul de solidaritate, unitate, corectitudine, onestitate, deschidere şi sinergie socială. Societate poate reprezenta o forţă imensă de a se autoguverna singură, de şi a-şi realiza confortul de care are nevoie. Dar niciodată în istorie această forţă n-a fost utilizată în interesul cetăţeanului. Adevărul e că societăţile pot funcţiona şi fără guverne, pare o idee tâmpită şi greu de acceptat, dar nu voi desfăşura acest subiect aici, pur şi simplu aruncaţi o privire asupra fenomenelor naturii şi încercaţi să găsiţi guverne în dinamica şi evoluţia lor, iar odată ce omul face parte din natură, ne se exclude legilor naturale de autoorganizare. Acesta nicidecum nu este un indemn de nesupunere civilă sau vreo idee de ordin anarhist, pur şi simplu e conştiientizarea că societate este singura responsabilă de viaţa pe care o are, iar guvernul este un accident, o oglindă a societăţii, o necesitate pentru cei slabi care au frică de responsabilitate şi independenţă şi cu regret, majoritatea au această fobie şi masele nu sunt pregătite din punct de vedere al eticii umane să se autoorganizeze.

Este necesar de o răsturnare radicală a tuturor construcţiilor culturale şi sociale ale umanităţii.O reevaluare a tot ceea ce ştim despre construcţia şi dăinuirea unei naţiuni şi civilizaţii şi în general al fiinţei umane. Această etapă a umanităţii aş numi o etapă romantică, unde motoarele sistemelor sociale o reprezintă religiile, naţionalismul, limba şi pământul. De ce romantică? Căci doar îndrăgostitul romantic poate face multe prostii şi acţiuni absurde. Prin aceasta nu vreau să neg necesitatea religiilor şi diferenţelor culturale, ci doar e necesar de a le atribui alte roluri în cadrul sistemelor şi dinamicii sociale. Totuşi, după cum am menţionat la începutul cărţii, la baza oricărui structuri sociale se află sistemul spiritual care oferă un complex de răspunsuri cu privire la sensul fiinţei umane, de unde vine şi încotro ar trebuie să se îndrepte. Până la moment, aceste sisteme spirituale au fost reprezentate de către religii. Dar, trebuie să recunoaştem că oriunde în lume aceste sisteme spirituale încep să se fisureze şi îşi slăbesc impactul puternic asupra vieţii cotidiene, cu toate că conduitele, valorile şi credinţele pe care le-a cultivat de-a lungul timpului continuă să persiste prin inerţie şi va persista încă foarte mult timp. Când vorbesc de o reevaluare a tuturor valorilor şi de o schimbare profundă în conştiinţa umană, în primul

119

rând mă refer la schimbarea sistemului spiritual. Reprezintă o idee utopică, dar destul de raţională şi necesară, şi sunt sigur că va ajunte timpul când aceste sisteme spirituale vor fi schimbate. Prin aceasta nu se înţelege dispariţia religiilor din lume, dar noile sisteme spirituale, (care nu se vor putea numi religii) vor schimba tabloul asupra lumii şi vor conferi noi sensuri ale fiinţei umane, defapt vor crea un tablou asupra lumii mult mai larg, iar religia îşi va schimba rolul şi statutul ei în cadrul acestui tablou.

Niciodată n-am „înţeles” lupta absurdă, agresivă şi dogmatică în numele religiei (nu a credinţei), în numele limbii, a tradiţiilor, a identităţii, a ţării etc. Religia îţi poate fi furată, dar niciodată credinţa, limba îţi poate fi furată, dar niciodată gândurile, cetăţenia îţi poate fi furată, dar niciodată identitatea şi memoria internă. Eu îi înţeleg pe cei care doresc să transmită aceleaşi valorile urmaşilor, iar noul sistem ar putea să nu le mai permită acest fapt. Dar nu are nici-un sens să te simţi obligat să transmiţi aceleaşi valori, aceleaşi credinţe, aceeaşi identitate, aceeaşi limbă. Toate acestea sunt total subiective, nu au nicio doză de obiectivitate sau o necesitate logică de a fi transmise, credinţele şi identatea personală reprezintă un accident cultural şi regional. Copilul tău putea să se nască oriunde în lumea şi să prea un set de valori total diferite decât pe cele pe care le crezi a fi adevărate. Oricând în istoria umană sau născut anumite valori şi au murit altele, nu văd niciodată o problemă că anumite naţiuni apar, iar altele dispar. Defapt nu dispar naţiunile în sine, dar un anumit set de valori, oamenii continuă să se perpetueze independent de valorile unei civilizaţii. Şi nu văd nicio necesitate logică ca naţiunile să-şi continue existenţa. Dacă moldovenii plec în lume şi îşi pierd identitatea, nu văd nicio problema că copilul lor se va identifica ca fiind german, italian sau englez. Care este rostul vieţi? Să trăieşti doar de dragul existenţei unei naţiuni sau să trăieşti pentru e dezvoltare şi fericire personală şi a întregii societăţi indiferent de valorile subiective ale acestora? Dacă moldovenii dispar ca naţiuni consideraţi ca cineva va suferi din acest fapt? Urmaşii moldovenilor vor continua să populeze prin întreaga lume sub o altă identitate, consideraţi că vor avea de suferit din cauza acestui fapt? Care e problema că o faptură biologică va prelua valorile unei alte culturi?

Orice naţiune poate dispărea prin două posibilităţi: 1 – Este eliminată prin exterminare fizică. 2 – Prin dezintegrarea propriilor valori naţionale pe motiv că nu mai sunt funcţionale în raport sub influenţa unor culturi străini, ceea ce e valabil pentru societatea noastră. Din moment ce aceste valori se dezintegrează individul îşi slăbeşte legătura cu semenul său, slăbesc sistemul de relaţii şi comunicare, slăbeşte şi sinergia sistemului, prin urmare organismul se dezintegrează şi dispare ca identitate organică. Nimic nu o mai poate salva decât o reevaluare a tuturor valorilor şi o altă percepere asupra relaţiilor sociale. În aparenţă, se poate contrazice ultima supoziţie cu cele menţionate mai sus, dar în fapt nu este nicio contradicţie, decât o relaţie complementară. Nu contează ca o naţiune să existe, contează ca o societate să funcţioneze ca un organism integru, iar conceptul de naţiune devine un concept convenţional care face trimitere la un organism social local. Moldovenii ca naţiune riscă să dispară anume pe motivul că valorile acestora se dezintegrează, dar în acelaşi timp convenţuind pe acelaşi teritoriu cu alte etnii întră într-un conflict anume din frica de a dispărea ca naţiune sub presiunea acestor etnii, dar rezultat va fi exact acela pe care încearcă să-l evite. Din cauza acestor conflicte iraţionale, acest organism social îşi pierde efectul de sinergie şi prin urmare este supus dezintegrării şi legilor entropiei.

Noi, ca indivizi, ce căutăm în această viaţă?Evident, în primul rând siguranţă fizică şi financiară, apoi fericire şi implinire personală şi/sau familială. Si orice care locuieşte pe acest pământ sunt sigur că îşi doresc exact aceleaşi lucru! Atunci care e obstacolul în care ne-am angaja într-o sinergie socială pentru a întreţine un organism social integru? Ce ar fi să înlăturăm diferenţele culturale atunci când vine vorba de o sinergie comună? Oamenii îşi

120

complică considerbail vieţile atunci când răscolesc istoria şi încep să aiurească cu idei naţionaliste, valori tradiţionale etc. Ideea de identitate naţionale nu te hrăneşte la propriu, iar dacă mori pentru identitate naţională pe motivul că urmaşii vor avea posibilitatea să poartă aceeaşi identitate, atunci crezi că pe el îl va hrăni această idee? Poţi trăi pe baza oricărei valori, dar ceea ce ne furnizează resursele care ne menţin vieţile noastre este munca şi tehnologia. În procesul muncii la fabrica de pâine credinţele tale personale nu influenţează cu nimic asupra calităţii şi cantităţii de pâine şi acest lucru trebuie să fie înţeles şi acceptat dacă ne dorim o societate funcţională. Am avut un vis interesant la acest subiect. Mergeam pe o stradă şi am văzut o poartă pe care scria: “Proverb latin – A nu se căuta firul de păr la fundul lacului. Proverb interzis pentru mase. “

Apoi m-am întrebat, oare de ce este interzis acest proverb maselor, şi m-am uitat în spatele porţii şi era scrisă explicaţia:

“Pentru că nu există niciun fir de păr la fundul lacului” . Atunci am înţeles că atenţia şi energia maselor nu este orientată în direcţia corectă pentru căpătarea fericirii şi împlinirii de sine autentice, dar sunt focusate pe anumite elemente care sunt total nerelevate pentru fericirea individuală, dar această căutare orbească le serveşte pentru anumite interese elitelor sociale. Acest vis l-am avut în urma unei zile de mediţie asupra acestui subiect şi atunci am primit acest răspuns ca o revelaţie la întrebările care mă frământau.

În rândurile de mai jos voi prezenta câteva prezumţi fundamentale a conceptului de Sinergie Socială, acestea urmează să fie dezvoltate şi ajustate odată cu dezvoltarea conceptului.

Societatea noastră are toate condiţiile optime pentru a realiza un salt cuantic către o nouă cultură post-mioritică sau chiar post-umană cu toate că sună destul de utopic şi greu de acceptat. Dar societatea noastră are anumite avantaje pentru realizarea acestui lucru în raport cu alte societăţi. Iată câteva dintre ele cele mai importante:

1. Gradul de frustrare socială este destul de intens. Orice schimbare socială poate surveni doar dacă există un grad de frustrare ridicat.

2. Gradul de interogare cine suntem, de unde venim şi unde mergim este destul de amplificat, ceea ce reprezintă un grad de conştienţă socială destul de trează şi activă. Schimbările nu mai pot avea loc unde conştienţa socială este adormită. Faptul că există aceasta măcinare internă cu privire la identitatea şi cultura noastră reprezintă un semn destul de bun că organismul dă semne de viaţă. Societatea noastră este exact ca un vulcan activ care se află în stare de agitaţie internă. Urmează explozia! După această explozie moldovenii vor fi „iluminaţi” în privinţa destinului lor. Explozia poate fi însoţită de noua cultură a Sinergiei Sociale. Însă această „explozie” va avea loc doar în timpul unui dezastru social, criză socio-economică sau război.

Noile idei nu pot fi implementate într-o societate în care domină pacea şi confortul, nu există frustrarea identitară sau interogare asupra propriului destin. Acolo unde există un răspuns evident nu mai poate avea loc nici-un fel de zdruncinare de identitate, conştiinţă şi cultură umană.

121

3. Gradul de haos social este destul de ridicat în raport cu alte societăţi, aceasta reprezintă o condiţie obligatorie conform legilor sinergeticii, o nouă ordine poate apărea doar într-un sistem haotic. Nu poate naşte o nouă ordine, dintr-o ordine existentă.

4. Prezenţa mai multor etnii în acest stat şi conflictul existent între ele şi incapacitatea autorităţilor de a le aplana, reprezintă o altă condiţie necesară, pentru implementarea unor prezumţii ale Sinergiei Sociale.

1. Factorul unificării sociale o constitue conştiinţa de evoluţie naturală.

Pentru realizarea unităţii unui grup social nu este necesar identificarea unui factor comun cum ar fi pământul, limba, etnie, identitate naţională sau religia. Aceşti factor aparţin unei epoci umane, al cărei conştiinţă este una coruptă, demoralizată şi egocentrică. Conform acestei conştiinţe, indivizii nu pot realiza o unitate organică dacă nu împărtăşesc cel puţin una din valorile menţionate mai sus. Iubim doar acei oamenii care împărtăşesc aceleaşi valori, iar aceasta reprezintă o atitudine de natură egocentrică. Indivizii care sunt diferiţi de noi prin valori şi credinţe, sunt respinşi şi ţinuţi la distanţă, iar aceasta în cel mai bun caz. Consider că această este o atitudine de o natură animalică şi cea mai slabă conştiinţă morală. O asemenea atitudine indică faptul că omul a fost şi a rămas un barbar periculos pentru propria sa specie şi pentru restul naturii. Putem presupune că se află la o etapa a copilăriei în evoluţia conştiinţei moralei. Speranţa personală este legată de posibilitatea unui salt cuantic al culturii umane în urma unui crize catastrofală la nivel global.

Într-o nouă cultură umană, unitatea socailă şi ţelul comun poate fi realizată de prezenţa unei conştiinţei de evoluţie naturală. Ce presupune conceptul de evoluţie naturală ca scop un scop social comun? Fiecare atom din întreaga natură şi întreg univers participă la o evoluţie şi dezvoltare al acestuia, iar omul ca particulă a unui organism social nu poate participa la dezvoltarea socială dacă nu are un scop de natură culturală cum ar fi religia, identitatea naţională, limba etc. Atomii din univers nu au nevoie să împărtăşească o religie comună sau o etnie comună pentru a participa la construcţia şi menţinerea existenţei universului. Consider această o conştiinţă universală de grad superior. Ceea ce omul încă este incapabil de a atingă o asemenea performanţă morală. Să partici la o dezvoltare comună indiferent de specificul fiecărui individ. Evident că există conflictele şi catastrofele naturale, dar ele au roluri de salturi calitative în evoluţa şi creşterea gradului de organizare a naturii, în timp ce în societatea moldovenească entropia continuă să crească până la cote alarmante iar finalitatea o reprezintă moartea naţiunii. La nivel global nu putem vorbi de anumite aspecte mai pozitive, este un mit general că societatea umană se află în permanentă evoluţie, aceasta se întâmplă doar pe plan tehnologic, dar nu şi prin calitatea vieţii. În maniera prin care este utilizată astăzi tehnologia nu poate ridica nivelul de pace interioară şi linişte sufletească. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor creşte şi gradul de stres şi depresie socială. Gradul de sinergie în societăţile înalt dezvoltate este destul de mare, doar că această sinergie socială este orientată în mod special către productivitatea companiilor şi a corporaţiilor, dar nu şi în sensul dezvoltării umane ca specie pe planul conştiinţei şi a unei culturi superioare. Pentru societatea moldovenească ar fi bine cel puţin să se înveţe să provoace sinergia socială cel puţin planul tehnologic şi al muncii.

122

Cel puţin teoretic, unitatea socială poate fi realizată doar prin conştientizarea unei necesităţi comune de evoluţie naturală şi dezvoltare ca organism social, în rest nimic nu mai contează cine sunt indivizii de etnie, limbă, rasă sau religie.

Aceasta este unica posibilitatea pentru societatea moldovenească de a-şi reconstitui unitatea organică. Niciun factor din cele enumerate nu-şi mai poate realiza funcţia ca scop unitar. Niciodată nu se va ajunge la o naţionalitate, etnie, limbă comună, iar religia creştin ortodoxă care este împărtăşită de majoritatea locuitorilor acestui pământ nu mai are aceeaşi putere de a unifica societatea. Singura soluţie este de o conştiinţă socială a evoluţii şi dezvoltării umane. Cu toţii avem nevoie de mâncare şi cu toţii avem nevoie să trăim în pace şi linişte. Altfel zis, la baza acestui factor de unificare socială o constituie necesităţile primare şi naturale din piramida lui Maslow. Cu cât suntem la baza piramidei cu atât mai mult avem nevoie de sinergie socială, şi cu cât urcăm mai sus, cu atât ne putem trăi valorile şi credinţele în mod individual fără ai implica pe alţii. În cultura actuală lucrurile sunt inversate. Modalităţile, tehnicile şi viziunile de satisfacerea nevoilor de ordin fiziologic stau valori, credinţele şi necesităţi de ordin superior, iar aceste fiind mereu diferite, perturbează comunicarea şi interacţiunea socială în procesul muncii, iar munca este ceea care asigură hrană şi securitate. Procesul tehnic şi formula chimică a pâinei nu se schimbă în funcţie valorile şi credinţele omului, iar omul are nevoie de comunicarea şi sinergia cu oricine altcineva de pe acest glob pentru a produce pâine care le este necesară ambilor în aceeaşi măsură. După ce au consumat hrana şi se simt în siguranţă, deja fiecare în mod individual se pot preocupa de necesităţi mai superioare cum ar fi cele legate de valori naţionale, religie sau orice altă activitate de ordin psiho-spiritual. Este evident, pentru implementarea unei asemenea culturi umane şi unui asemenea mecansim social la cel mai înalt nivel de funcţionalitate, este necesar de o restructurare socială totală.

Totuşi, există o problemă majoră! Valorile de ordin superior, adică valorile sistemului spiritual dictează în mare măsură necesităţile de ordin fiziologic şi atunci tipul şi cantitatea de hrană variază de la o cultură la alta şi atunci dacă tu ai nevoie de mai multă pâine, nu-l poţi implica în muncă suplimentară pe un individ din altă cultura care are nevoie de mai puţină pâine sau în general nu are nevoie de acest aliment. De aici şi se constitue unităţile şi grupurile sociale pe baza valorilor şi necesităţilor comune. Soluţiile variază foarte mult în funcţie de scara socială la care se aplică. Referindu-ne la o scară globală, observăm că există un şir de probleme sociale comune şi toate ţin de necesităţile fiziologie şi securitate, iar umanitate n-a putut lua niciodată în serios difernţele culturale ca pe un puzzle, al cărui fiecare element încearcă să constitue întregul şi fiecare cultură o mică parte de răspuns, dar problema începe din momentul în care fiecare cultură se consideră autosuficientă şi întregul, această atitudine este provocată de natura egocentrică a fiinţei umane. Niciodată, nicio cultură nu s-a considerat pe sine ca o viziune limitată asupra lumii şi că nu este în posesia totală a adevărului întreg. Fiecare cultura în mod naiv s-a elogiat pe sine ca fiind buricul pământului, iar restul ca fiind barbare sau create de mâna diavolului. Fiecare cultură sau fiecare civilizaţie încearcă de una singură să-şi rezolve problemele personale, doar că defiecare dată va eşua lamentabil, întrucât nicio cultură nu-şi este autosuficientă. Dialogurile interculturale pot avea loc în mod sinergic la nivel global, fără prezenţa discriminărilor rasiale şi culturale, a conflictelor şi războaielor. Acest lucru este posibil doar atunci când fieacre cultură va renunţa să se considere buricul pământului şi va înţelege că sistemele sale religioase, filosofice sau ştiinţifice nu au nici-un statut de adevăr sau de necesitate raţională, dar reprezintă anumite variabile şi tehnici subiective care le oferă indivizilor un anumit model de trai şi conveţuire sociale. Iar a le ridica la rang de necesitate existenţială şi universală rerpezintă un idiotism cultural sau o boală a minţii umane. La nivel local, cu referire la societate noastră, lucrurile stau mult mai simplu. Făcând parte din

123

acelaşi cadru şi sistem social, unde cele mai mici probleme sociale sunt comune, a începi a abera cu tot genu de idei culturale, politice, identitare atâta timp cât fabricile şi uzinele stagnează este o sinucidere curată. Este o credinţă naivă considerând că dacă vor fi rezolvate asemenea timpuri de probleme, atunci vor avea loc şi progrese economice şi tehnologice, corupţia va fi eradicată şi criminalii ţării vor fi trimişi în puşcărie. Economia şi tehnologia se dezvoltă datorită ştiinţei, iar ştiinţa nu depinde de identitate naţională, iar eradicarea corupţiei reprezintă un aspect moral, luptaţi cu problemele de natură morală, dar nu cu românii, ruşii sau moldovenii.

2 . Patriotismul reprezintă o invenţie a oligarhilor

Patriotismul este doar o reacţie chimică la nivel cerebral care generează emoţiile de ataşament. Aceste emoţii servesc în primul rând guvernelor pentru a le transforma în sentimente şi credinţe nobile de patriotism atunci când afacerile şi bogăţiile lor sunt puse în pericol de către atacatorii străini. Soldaţii, mercenarii, bărbaţii de rând a unui neam au fost mereu reprezentaţii claselor de jos. Ei n-au luptat niciodată pentru pământul şi bogăţiile, lor căci niciodată n-au fost în posesia acestora. Niciodată clasa de sus, aristocraţi, boieri, magnaţi şi oligarhi n-au fost primii în câmpul de luptă, cu excepţia unor cazuri mai romantice unde împăratul ţării mergea în fruntea oastei. Şi dacă totuşi se întâmpla ca împăratul alegea să fie alături de soldaţi, acest lucru se întâmpla nu din motive eroice şi patriotice, ( în joc erau puse averile şi moşiile grupurilor de aristocraţi sau boieri pe care orice lider al unei ţări are sarcina să le apere), dar pe acele vremuri nu erau dezvoltate sistemele de comunicaţii şi era mult mai dificil să se ştie ce se întâmplă în teren, iar deciziile de luptă trebuiau luate de urgenţă, astfel că era mult mai rentabil să fii cel puţin la faţa locului. În contemporaneitate nici-un “domnitor” nu mai merge alături de oaste. În orice război cel mai puţin au de pierdut simplii cetăţeni, şi cel mai mult au de suferit magnaţii a căror bussines-uri, terenuri şi pieţe de desfacere le sunt ameninţate. Dar nu sunt ei atât de tâmpiţi ca să ia arma în mână şi să-şi protejeze afacerile! De aceea au inventat idee de patriotism, încep a delira în faţa mulţimii cu idei naţional-patriotice, făcând apel la ataşamentele lor emoţionale legate de pământ, religie, femei şi copii şi imediat li se aprinde sângele în vâna bărbaţilor şi marş la luptă! Această strategie a fost utilizată încă de când s-au constituiut primele societăţi umane. Din moment ce te naşti trebuie să juri credinţă ţării tale. Pentru ce? Pentru apărarea unui grup de oligarhi? Toate aceste idei că trebuie să te sacrifici şi să fii erou pentru patrie sunt aberaţii care provocă emoţii destul de puternice, iar omul începe a crede cu sinceritate în lupta pentru patrie şi pământ natal ca având un sens raţional şi ar trebui să fie o datorie. Trebuie să se înţeleagă un lucru. Toate construcţiile şi softuri mentale despre ideea de patriotism trebuie să fie răsturnate. Dacă dormi 20 ani în acelaşi pat şi cineva doreşte să-ţi schimbe patul, vei reacţiona agresiv, ai o obişnuinţă şi o depeneţă chimică faţă de acel pat, dar nu zici că eşti patriot pentru acel pat. Totuşi, patul poate fi schimbat dacă înţelegi că e vorba doar de un ataşament emoţional care se diminuează odată cu trecerea timpului. Trebuie să fii idiot ca să fii gata să mori pentru patul respectiv. Defapt, mai poate fi considerat logic să mori pentru patul tău, dar e şi mai absurd e atunci când patul nu-ţi aparţine şi mai şi plăteşti impozite pentru el, şi vine agentul fiscal şi îţi vorbeşte: patul e al tău, toată viaţa ai dormit pe el, au dormit şi bunicii, străbunicii tăi pe el, cum permiţi să-ţi schimbe patul etc.? Atunci, fiind influenţat de discursuri aprinse şi emoţionale te transformi în pat(riot).

124

Într-o nouă cultură şi conştiinţă globală trebuie diminuate ideile de patriotism şi naţionalism, ele provoacă şi generază ură şi conflicte interetnice ceea ce blochează efectul de sinergie socială, atât la univel naţional, cât şi la un nivel global.

3. Corectitudinea socialăCredinţa fundamentală este de a fi tu însuţi corect şi onest în cadrul unui sistem social fără a arunca cu pietre ferestrele guvernamentale sau în cei pe care în consideri hoţi sau needucaţi. Priveştete-te în oglindă şi gândeşte-te unei ai parcat ultima oară automobilu, când ai dat ultima oară mită, unde ai aruncat mucul de ţigară, pe cine ai favorizat într-o afacere, cum ai mers în maxi-taxi sau cum ai condus maşina pe stradă, ai întors vreodată biletul de călătoriei taxatoarei din trolebus etc. Gândeşte-te la toate acestea înainte de a striga în faţa guvernului şi vezi dacă este vreo diferenţă dintre tine şi cei de sus. Omul nu strigă în faţa guvernului pentru nedreptatea pe care o înfăptueşte, dar pentru că nu are aceeaşi poziţie şi aceleaşi oportunităţi. Atunci când eşti sigur că eşti corect cu tine însuţi, că eşti modelul de comportament pe care îl ceri şi de la guvernanţi, atunci să ai demnitatea să mergi cu sufletul curat în faţa guvernului, dar realitatea e că nu se vor aduna mai mult de câţiva astfel de oameni în faţa edificiului. Restul sunt din acelaşi aluat.

4. Conştiinţa socio-organică

Conştiinţa oricărui individ este centrată în primul rând pe propriul ego. Toate acţiunile pe care acesta le interprinde sunt orientate către menţinerea, îngrijirea, dezvoltarea a propriului ego sau pentru supraveţuirea individuală. În legătură cu orice eveniment natual sau social care se petrece, individul se întreabă în primul rând în ce mod şi în ce măsură acest eveniment îl afectează personal. Ulterior, în funcţie de gradul dezvoltării conştiinţei socio-organice se poate interoga în ce măsură afectează grupul şi dacă merită să ia o atitudine. Conştiinţa socio-organică reprezintă abilitatea psihică de identificarea eului cu identitatea grupului social şi recunoaşterea eului ca particulă atomică a unei mase socio-organice. Aceasta abilitate psihică are în consecinţă un înalt nivel de responsabilitate socială.

Am menţionat în paginile anterioare despre faptul că conştiinţa moldoveanului nu depăşeşte graniţa propriului eu, iar dacă o depăşeşte atunci ea se extinde doar până la limita familiei şi a cumătrilor. Moldoveanul este o monadă închisă în sine şi pentru sine, existenţa lui este doar aici şi acum, nu are formată o conştiinţă a spaţiului social extins şi a timpului.

A nu se confunda cultura de tip colectivist a moldovenilor cu conştiinţa socio-organică, cu toate că există anumite elemnte comune. Într-o mentalitate de tip colectivist nu poate exista o responsabilitate socială, căci în timp ce individul se identifică cu colectivul din care face parte, el se ascunde în spatele acestuia, se deresponsabilizează şi aflânduse după cortină îşi manifestă individualismul în mod demonic. Totuşi dacă manifestă o responsabilitate socială, atunci el nu o face dintr-o dorinţă conştientă şi interioară, dar de ruşinea şi frica grupului, adică de gura lumii.

Într-o cultură colectivistă, personalitatea individuală este anihilată, se cere respect faţă de valorile şi tradiţiile colectivului, trăirea vieţii colective, supunurea faţă de cerinţele colectivului, sau altfel zis primează colectivul în faţa individualismului. Dar acest lucru nu are nimic comun conştiinţa socio-organică. Conştiinţa colectivă implică mai mult o conştiinţă de famile, de rudenie şi cei aflaţi în zona socială proximă şi solicită doar supunerea faţă de valorile

125

colective, dar ea nu se extinde asupra întregii societăţi ca o conştiinţă naturală şi organică şi nu implică responsabilitatea socială.

Responsabilitatea poate exista din moment ce este aplificat noţiunea de individ şi independenţa acestuia şi este responsabil de acţiunile personale. Într-o cultură colectivistă nu există niciodată un vinovat, responsabilitatea cade pe seama grupului, iar aceasta înseamnă a nu cădea pe nimeni, căci fiecare se ascunde în spatele grupului, în consecinţă nimeni concret nu este penalizat.

Însă, pentru a există o responsabilitate într-o cultură de tip individualist este necesar amplificarea conştiinţei socio-organice, altfel se poate naşte un război a tuturor împotriva tuturor.

Societăţile individualiste încurajează dezvoltarea personalităţii şi caracterelor individuale, iar acest fapt reprezintă o consecinţă pozitivă pentru întreaga societate. Fiecare individ devine mult mai creativ şi productiv şi poate aduce un plus valore în dezvoltare socială. În timp ce în societăţile colectiviste originalitatea şi creativitatea individuală sunt anihilate, şi în general tendiţile inovative sunt descurajate, întrucât acestea încalcă valorile tradiţionale. Prin urmare aceste societăţi rămân conservate în istorie, ceea ce este specific şi pentru societate moldovenească.

Deci conştiinţa de tip colectivist boicotează procesul de sinergiea, progresul şi autoorganizarea socială întrucât autoorganizarea presupune o necesitate absolută a responsabilităţii sociale, iar progresul o cerinţă a individului de a se implica activ cu idei inovative.

5. Comunicarea socială intensăComunicarea social intensă reprezintă una dintre cele două condiţii de bază pentru

apariţia şi amplificarea efectului de sinergie. Comunicarea este instrumentul de legătură dintre atomii sociali sau sistemul nervos al organismului social. Cu cât comunicarea este mai intensă, cu atât sinergia este mai amplificată. Sinergia Socială prevede necesitatea de a dezvolta cultura comunicării, de a intensifica şi fluidiza toate reţelele de comunicare socială (în special cumunicarea organizaţională şi inter-organizaţională), inclusiv şi reţelele de transport.

În societatea moldovenească gradul de paralizie a comunicării este destul de ridicat în toate sferele a vieţii sociale, şi aceasta se datorează mai multor factori culturali. Voi enumera 4 factori fundamentali care îngreunează comunicare socială.

1 . Întâi de toate, comunicarea la nivelul organizaţional este periclitat de sistemul birocratic, iar birocraţia se institue într-o cultură în care lipseşte încrederea socială, iar lipsa de încredere socială se datorează unui grad slab de moralitate şi a responsabilităţii sociale, iar lipsa de responsabilitate socială este efectul culturii colectiviste. 2 . După cum am mai menţionat în capitolul 9, cultura colectivistă descurajează comunicarea de jos în sus, iar acest lucru reprezintă un lucru vital pentru efectul de sinergie socială. Sistemele perificire nu au dreptu să comunice iniţiative, propuneri, dezacorduri, idei sistemelor centrale, un asemenea model de comunicare nu se mai regăseşte în sistemele sinergetice naturale. De exemplu, sistemele periferice ale organismului comunică sistemului nervos central despre stările lor interne şi externe, iar acesta din urmă reacţionează conform informaţiei primite, în timp ce sistemele centrale ale culturilor colectiviste rămân indiferente, şi asta în cel mai bun caz, însă deobicei informaţia venită de jos este reprimată şi descurajează reapariţia unui asemenea fenomen.

3 . La nivel cotidian, acolo unde se nasc deobicei cele mai multe idei şi iniţiative de dezvoltare socială, comunicarea la fel rămâne una deficitară. Moldoveanul este inhibat şi timid în

126

comunicare căci, tăcerea e de aur şi e filosofică conform softurilor mentale populare. Nu mă refer la comunicarea de bârfe şi comunicarea la beţie, aceasta este o comunicare de tip pleavă pentru umplutură şi uciderea timpului plictisitor, aici moldoveanului e destul de guraliv. Mă refer comunicarea cu funcţii pragmatice, comunicarea care aduce idei îndrăzneţe şi schimbări sociale.

4. Nu există comunicare intesnă între specialiştii calificaţi, ai reprezentanţiilor mediului intelectual şi organizaţii şi instituţii ştiinţifice. După cum am mai specificat motorul dezvoltării sociale o reprezintă ştiinţa şi elita intelectuală, însă la noi această sferă este paralizată întrucât reprezentaţii a mediului intelectuali nu comunică, prin urmare nu se pot dezvolta idei şi acţiuni. Fiecare îşi păstrează pentru sine gândurile şi ideile inovative din cauza egoismului şi al acestei închideri monadice în sine şi pentru sine. Moldovenii au frică de furtul intelectual şi preferă mai bine să moară împreună cu ele. Am observat acest fapt atunci când moldoveanul oferă o idee sau un sfat, care deobicei e atât de banal el zice: “îţi dau un sfat gratuit”. Dacă ideila banale sunt atât de scumpe, atunci ce să mai putem vorbim despre idei mai originale? O cultură deconstructivă pe plan ştiinţific apare încă rândul de pe băncilor facultăţii. Studenţi sau profesorii dacă intră în posesia unei cărţi mai rare sau a unei informaţii mai puţin accesibile o păstrează pentru sine cu un preţ mai mare decât propria viaţă.

Într-un sistem sinergic ideile trebuie să circule, ideile trebuie comunicate, informaţia trebuie prezentată, numai astfel se poate dezvolta mediul intelectual, iar ideile să fie aplicate.

Deci filosofia Sinergiei Sociale presupune deblocarea tuturor canalelor de comunicare şi intensificarea comunicării între agenţii sociali. Acest lucru e posibil doar prin schimbarea softurilor mentali de natură culturală.

6. Modificarea şi optimizarea softurile mentale

În capitolele anterioară am prezentat geneza şi natura softurilor mentale şi cum acestea sunt responsabile de devzvoltarea socială. Se înţelege de la sine că dacă aceste softuri mentale frânează sinergia şi dezvoltarea socială, atunci ele trebuie eliminate şi schimbate. Sinergia Socială presupune prin sine necesitatea de eliminarea a acestor softuri şi cultivarea unei noi conştiinţe şi culturi superioare. Defapt, aceasta şi este misiunea acestei filosofii. Evident, schimbarea nu este atât de uşoară, dacă nu chiar utopică, iar dacă nu dispui de mecanismele centrale de control asupra proceselor culturale şi mentale, atunci lucrurile devin şi mai complicate. Totuşi, legile naturii ne oferă un optimism. Efectul fluture din teoria haosului oferă inspiraţie gratuită. Aceasta presupune că cea mai mică schimbare întru-un sistem natural sau social poate provoca în timp o avalanşă de schimbări majore, iar vestea proastă pentru cei care nu şi-ar dori o asemenea schimbare socială este că efectele celei mai mici schimbări nu mai poft fi estompate, aceste mici efecte vor produce alte mici schimbări şi efecte şi tot aşa până se ajunge la schimbări şi efecte majore. Iar cea mai mică schimbare o poate constitui atitudinea şi conştiinţa morală a unui singur individ, apo acesta îi va contamina pe cel puţin doi indivizi şi lanţul poate continuă în timp şi istorie până la transformări radicale. Orice schimbare culturală sau socială a pornit mereu de la schimbarea unei atitudini a unui singur individ şi a ştiut să transmită această schimbare celor din jurul său.

Însă această schimbare trebuie să fie ghidată în mod ştiinţific şi strategic. Este necesar de elaborat o strategie de schimbare culturale pentru cel puţin câteva generaţii pentru

ca softurile mentale care urmează să fie modificate ele trebuie gândite în mod conştient şi niciodată realizate în mod întâmplător. Cultura umană prezentă s-a dezvoltat pe

127

factori istorici accidentali şi mai puţin ghidată şi proiectată conştient. Filosofia Sinergiei Sociale presupune că această schimbare trebuie să fie proiectată în timp, ştiinţific şi monitorizat, indiferent dacă aceasta porneşte de la o singură persoană sau din partea sistemului central, adică guvernul.

7. Intelectualizarea maselor

Secolul luminilor demult a trecut şi a înflorit în occident, însă în societatea noastră nici perioada renaşterii încă n-a sosit. Istoricii vorbesc de prezenţa renaşterii sau a iluminismului în Moldova, dar aceasta a fost mai curând o umbră a înfloririi culturii occidentale decât renaştere sau iluminismul propriu zis.

Intelectualizarea maselor presupunere scoaterea societăţii din zodia barbariei şi a ignoranţei. Bunul simţ şi responsabilitatea socială nu poate exista într-o societate dominată de inculţi şi analfabeţi intelectuali, aceştia niciodată nu vor fi capabili să genereze valori spirituale şi material de ordin superior. Intelectualizarea nu presupune prin sine modelarea unei lumi mai bune, căci ea poate avea şi efecte nucleare de autodistrugere în masă, efecte care încep să apară în civilizaţia occidentală. Depinde în ce scopuri este utilizat intelectul, în cercetări ştiinţifice pentru inventarea armelor sau pentru crearea noilor valori spirituale şi crearea unei lumi mai bune prin încearcarea ştiinţifică de înţelegere a comportamentului distructiv şi elaborarea strategiilor de depăşire ale acestora.

Acolo unde este intelect, acolo este şi informaţie, acolo unde este informaţie, acolo este şi libertate de alegere, responsabilitate şi putere, acolo unde este putere acolo este şi dezvoltare.

Intelectualizarea maselor presupune un factor obligatoriu de stimulare a dezvoltării sociale, creşterea responsabilităţii şi sporirea sinergiei sociale.

128

Vreau să schimb Moldova ca s-o pot iubi

Cuvânt de închieiere – Cultura post-mioritică

Lucrurile mari întodeauna au început cu cele mici. Indiferent dacă acţiunile şi comportamentul meu ca individ au sau nu un impact pozitiv asupra sistemului social, dar în fiecare moment încerc să-mi dezvolt şi să trăiesc conştiinţa socială a unei noi culture post-mioritice. Încerc să traversez strada în locurile permise, prefer să rezist sistemului birocratic decât să ofer mită funcţionarului public, să dau cezarului ce e a cezarului, să respect pietonii şi să controlez volumul difuzoarelor pentru a nu deranja vecinii, să nu restitui biletul taxatorului şi să mă preocup personal de curtea mea şi de viaţa personală fără a călca pe trupuri. Nu contează dacă acest comportament are sau nu un impact social, contează că îmi fac datoria personală ca moleculă organică şi trăiesc viaţa socială conform corectitudinii şi a legilor sinergetice.

Nu ţin cont de legile statului, statul nu are nevoie de legi, ele sunt inutile. Atunci când un organism social este conştient de sine, şi indivizii au conştiinţa socială, atunci legile nu mai au niciun sens. De exemplu, există codul contravenţional cu privire la tulburarea liniştii publice, prin care se interzice provocarea zgomotului între orele 22:00 şi 7:00. O asemenea lege ar fi inutilă într-o societate sănătoasă în care indivizii se respectă. Nu fac zgomot pentru că există legea, dar pentru că există o conştiinţă şi responsabilitate socială. Iar cei care nu au bunul simţ, vor încălca permanent aceast regulament. Valorile personale ghidează comportamentul uman şi niciodată legea. Nu avem nevoi de reformarea sistemului de legi, dar a sistemului de valori.

N-am scris această carte şi nici nu am preocuparile de a schimba această societate din dragoste pentru ţară, consider că schimbările sociale niciodată n-au fost făcute din dragoste, dar din discomfort şi iritaţie emoţională. Când iubeşti pe cineva sau ceva, nu vezi necesitatea de-al schimba. Când faci reparaţie în casă nu o faci pentru că te simţi prea bine, dar pentru că vrei sa iubeşti locul în care trăieşti. Nu poţi iubi o ţară numai pentru faptul că te-ai născut în ea, aceasta este un pur accident geografic, iubeşti o ţară prin ceea ce îţi poate oferi ceva. Trebuie să fii idiot să crezi într-o iubire romantică faţă de patria natală atunci când şoferii te calcă pe trecerea de pietonii, iar altora le e în cot de viaţa ta personală şi de ideile tale. Poate suna aceasta ca un act egoist şi cineva ar spune că trebuie să iubeşti necondiţionat, în acest caz ar fi o iubire pentru întreaga umanitate, căci iubirea necondiţionată nu face diferenţa dintre ai noştri şi ai voştri, ea pur şi simplu iubeşte tot ce cade în vizorul iubirii. Dar cu regret, nu ne naştem maeştri spirituali pentru o asemenea capacitate spirituală, şi dacă ar fi aşa, atunci s-ar dizolva idée de apartenenţă naţională, dar trebuie să recunosc că totuşi ar fi ceva frumos.

Această lucrare reprezintă doar o schiţă a unei noi paradigme culturale şi filosofice care poate substitui actualul sistem de valori a unei lumi aflate în declin. Cercetările vor continua pentru dezvoltare conceptului de Sinergie Socială în scopul aprofundării şi elucidării mai multor

129

aspecte legate de dezvoltarea sistemului social şi de crearea unei noi culturi post-mioritice şi post-umane.

Ce reprezintă defapt cultura post-mioritică şi cultura post-umană? Am numit cultura post-mioritică pentru a desemna o nou etapă culturală cu un nou sistem de valori şi principii sociale. Cultura mioritică reprezintă actualul sistem cultural cu un set de softuri mentale descrise în capitolele anterioare. Acest sistem cultural nu mai poate fi validat şi funcţionabil într-un context global ameninţător cultural şi economic. Plus la toate, aceste softuri mentale culturale sunt cauzele primare a tuturor problemelor sociale şi economice existente. Aceste probleme sociale şi economice nu vor putea fi niciodată depăşite atâta timp cât nu vor fi schimbate din rădăcini actualul sistem de valori. Problema centrală a societăţii noastre n-ar trebui să fie majorarea salariilor sau găsirea vinoveţilor a furtului secolului din sistemul bancar, dar schimbarea culturală, căci chiar dacă vor fi traşi la răspundere cei vinovaţi, acest lucru foarte puţin va schimba ceva, căci cultura şi sistemul de valori rămâne acelaşi, iar aceasta va genera alte noi furturi. Pedepsirea vinoveţilor va aduce doar la îmblânzirea maselor, ca aceştia să se simtă cumva împăcaţi şi îndreptăţiţi. Pedeapsa unui criminal care a ucis un om, nu poate învia omul, se crează doar o iluzie că problema în sine a fost rezolvată. Trebuie de schimbat întregul sistem de valori care să nu mai permită prin bunul simţ şi nu prin lege repetarea asemenora acte criminale.

Cultura post-miortică ar aduce cu sine în primul rând cultivarea unei noi viziuni asupra lumii şi asupra omului, oferindule noi sensuri ale vieţii şi funcţii pragmatice. Omul n-a mai realizat nici-un salt calitativ pe plan cultural de două milenii, şi practic niciodată pe planul speciei. Nu observ mari diferenţe dintre comportamentul uman şi cel animal, ba mai mult ca atât, văd specia umană inferioră celei animale. Omul a prins la intelect, dar n-a utilizato niciodată într-un sens evolutiv al speciei, ce pentru propria ei distrucere. Actualile sisteme de valori ale lumii se află în plină criză pe cale de a se prăbuşi, întrucât nu-şi mai pot realiza funcţiile de organizare şi dezvoltare socială. Acele sisteme spirituale care se află la baza sistemelor culturale încep a tremura din temelii, întrucât ştiinţa a mers mult prea departe, iar tehnologiile au schimbat comportamentele umane, astfel că vechile sisteme spirituale nu mai pot oferi răspunsuri credibile, practice şi funcţionabile la noile provocări a lumii contemporane. Acestea se vor prăbuşi din temelii şi aceste sisteme spirituale vor fi necesare de înlocuite cu altele, iar cultura post-umană ar fi una dintre alternativele posibile.

Cultura post-mioritică se referă la aplicarea noilor valori la nivel regional, iar cultura post-umană se referă la aplicarea la nivel global, la nivel de specie umană.

Cultura post-umană nu prevede ştergere şi negarea sistemelelor spirituale actuale ci reformularea acestora şi evoluţia lor cu noile paradigme asupra lumii. În acelaşi, această lucrare şi alte care vor urma, vor fi însoţite de un tratat de ontologie care reda un tablou de ansamblu a noilor perspective asupra existenţei universale şi umane, iar de aici îşi vor justifica şi valida întregul concept de Sinergie Socială.

Este evident, că un asemenea proiect este unul utopic, în special când vorbim de un termen relativ scurt. Totuşi, orice sistem cultural actual a reprezentat pentru o anumită

130

perioadă anterioară o idee utopică. Creştinismul a reprezentat o utopie pentru epoca anterioară ei.

Cultura post-mioritică reprezintă o şansă teoretică de a scoate societatea noastră din mizerioa socio-culturală în care se află. Nu speraţi că o anumită clasă politică va putea efectua schimbări radicale, cu excepţia cazului când aceasta se va preocupa în mod strategic de modificarea sistemului de valori a moldovenilor care vor avea în consecinţă eliminarea corupţiei şi creşterea responsabilităţii sociale. Teoretic ne putem gândi că o clasă politică dacă nu ar fi coruptă şi ar implenta reforme reale de care are nevoie ţara, ar schimba sistemul de legi, ar pedepsi funcţionarii şi judecătorii corupţi, atunci cu siguranţă moldova va înregistra devoltare economică, şi nu mai contează atât de mult sistemul spiritual şi cultural, decât doar de voinţă politică. Vestea proastă este că niciodată nu se va ajunge la această voinţă politică anume din cauza că sistemul actual de valori nu va permide unui asemenea model comportament la orice ierarhie socială. Sistemul cultural al moldovenilor nu permite ca cel vinovat de infracţiuni majore să fie tras la răspundere şi anume sistemul cultural generează comiterea infracţiunilor.

Acest proiect este doar o Idee şi de aplicabilitatea ei va depinde în măsura în care va fi preluată şi promovată de societatea civilă sau de anumite persoane cheie, mai cu seamă elita intelectuală. Cel puţin voi continua toată viaţa să trăiesc conform unor valori supeioare care ar crea o lume mai bună, chiar dacă această idee riscă să moară odată cu mine.

23 mai 2015

The end

131