- MASTER – MANAGEMENTUL SERVICIILOR SOCIALE SI DE SANATATE -

- FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA –

- PITESTI -

LUCRARE DE DIZERTATIE

PiaTa Muncii În România

InstituTii, Politici, EvoluTIi

Indrumator: Conf. univ. dr. Marian Preda

Absolvent: Onea Pitesteanu Ana Maria

Master M.S.S.S.P.

- 2007-

CUPRINS:

INTRODUCERE…………………………………………………….pag.3

CAPITOLUL 1 ABORDĂRI CONCEPTUALE 1.1.Noţiuni şi mecanisme generale………………….………………pag.41.2 Resursele de muncă…………………………………………. 1.2.1.Volumul resurselor de muncă……………………………..pag.5 1.2.2.Indicatori specifici………………..……………………….pag.7 1.2.3.Gradul de neocupare a resurselor de muncă………………pag.13 1.2.4. Eficienţa utlilizării resurselor de muncă………………….pag.15 1.3. Instituţiile pieţei muncii………………………………………..pag.15

CAPITOLUL 2 POLITICI PE PIAŢA MUNCII 2.1. Politici de ocupare………………………………………………pag.172.2. Politici de piaţa muncii………………………………………….pag.182.3. Măsuri active pentru piaţa muncii………………………………pag.192.4. Măsuri pasive pe piaţa muncii ………………………………….pag.212.5. Funcţiile serviciului public de ocupare………………………….pag.22

CAPITOLUL 3 EVOLUŢIA PIEŢEI MUNCII

3.1. Evoluţia sistemului de protecţie socială în România……………pag.273.2. Măsuri active pentru piaţa muncii aplicate în România…………pag.333.3. Evoluţia principalilor indicatori sociali…………………………pag.353.4. Implicarea societăţii civile în managementul pieţei muncii 3.4.1.Programul PAEM………………………………………pag.41 3.4.2.Centrul de Asistenţă Rurală…………………………….pag.44

CAPITOLUL 4 PROGRAME NAŢIONALE PENTRU COMBATEREA ŞOMAJULUI 4.1.Programul naţional pentru ocuparea forţei de muncă……………pag.45 pe anul 20024.2. Macroproiect de dezvoltare resurse umane tineret 2002………..pag.474.3. Bursa de muncă pentru tineret ……………………………….....pag.49

CONCLUZII ŞI PROPUNERI……………………………………....pag.52

ANEXA 1 Legea 76/2002 – EXTRAS …………………………….. pag.55

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………. pag.60

2

INTRODUCERE

Politica şi strategia Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale vizează – în principal – creşterea gradului de ocupare a populaţiei active şi, implicit, diminuarea şomajului.

Prin politicile aplicate în prezent, se preconizează o scădere a şomajului sub rata de 8%, până în anul 2004. Acest obiectiv este realizat, începând cu 2001, printr-o utilizare diferită a fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi a resurselor aflate la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, dacă în prezent 2-3 % din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj sunt folosite pentru aplicarea măsurilor active de combatere a şomajului, acest procent va creşte până în 2004 la 10 – 15 %. Nu în ultimul rând, se are în vedere promovarea unor acte normative care să stimuleze ocuparea forţei de muncă, în acord cu prevederile comunitare în domeniu.

Programele de combatere a şomajului şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă pentru 2002, aplicate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă cuprind:- planul naţional de acţiune pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă;- programul pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în 70 de localităţi

cele mai afectate de şomaj;- programul pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în Valea Jiului.

Măsurile concrete, active, pentru aplicarea acestor programe sunt:- medierea, prin bursa locurilor de muncă, acţiune organizată de două ori pe an, şi

care se adresează tuturor persoanelor care caută un loc de muncă (bursa generală a locurilor de muncă), precum şi absolvenţilor (bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi);

- stimularea angajaţilor care creează noi locuri de muncă, prin creditarea cu dobândă avantajoasă a IMM-urilor (50 % din locurile de muncă nou create sunt destinate şomerilor, fiecare loc de muncă nou fiind creditat cu 50 de milioane de lei);

- stimularea angajaţilor care încadrează în muncă absolvenţi de învăţământ, prin subvenţionarea cu 70 % a salariului;

- Cursuri de calificare/recalificare, organizate de către ANOFM şi finanţate total sau parţial din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj.Toate aceste demersuri arată importanţa pe care administraţia centrală, cea locală şi

societatea civilă o acordă pieţei muncii,funcţionării corecte a instituţiilor care o guvernează, ca domeniu fundamental de care depinde dezvoltarea economică a României.În acest domeniu, după o perioadă de stagnare inerentă schimbării formei de guvernământ, au început să se ia măsuri,atât legislative cât şi admistrative şi să se dezvol te proiecte cu ajutorul şi cu sprijinul comunităţii internaţionale.S-au făcut paşi importanţi în rezolvarea problemelor şomerilor şi diminuării numărului acestora, dar mai sunt multe de făcut.

Lucrarea de faţă face o prezentare şi o analiză a pieţei muncii,din prisma celor trei trei puncte:instituţii,politici,evoluţii şi propune câteva măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială şi a sistemului de ocupare în România.

3

C A P I T O L U L 1

ABORDĂRI CONCEPTUALE

1.1.NOŢIUNI ŞI MECANISME GENERALE

Piaţa muncii reprezintă spaţiul economic în care tranzacţionează în mod liber utilizatorii de muncă(deţinătorii de capital) în calitate de cumpăratori şi posesorii resursei de muncă, în calitate de vânzători, în care, prin mecanismul preţului munciii, al concurenţei libere între agenţii economici, al altor mecanisme specifice se ajustează cererea şi oferta de muncă.

Oferta de muncă(cererea de locuri de muncă) se delimitează în cadrul potenţialului demografic printr-o serie de criterii, de condiţii socio-demografice, de opţiuni ale persoanelor cu vârsta legală de muncă şi apte de muncă.

Oferta de muncă constituie deci acele resurse de muncă, acel potenţial de muncă, care se încadrează în categoria de ofertă pe baza criteriului salarizării.Oferta de muncă se manifestă prin cerere de locuri de muncă salariată,în angajarea ca salariaţi.

Cererea de muncă are ca punct de plecare nevoia de servicii-muncă din partea utilizatorilor acesteia (întreprinderi,administraţii,bănci etc.).Condiţia generală a transformării nevoilor de muncă în cerere de muncă este remunerarea sau salarizarea; aceasta se concretizează în oferta de locuri de muncă salariate.

Cererea şi oferta de muncă sunt categorii şi mărimi dependente, pe de o parte de dezvoltarea economico-socială, de amploarea şi structurile activităţilor economice şi ale acţiunilor sociale şi, pe de altă parte, de fenomenele şi procesele social-demografice.

În legătură cu relaţiile de interdependenţă dintre dezvoltarea economico-socială şi procesele demografice opiniile specialiştilor au fost şi sunt nu numai diferite, dar chiar opuse. Mai mult,în ultimul timp, punctele de vedere ale specialiştilor s-au amplificat pe baza unor cauze ce ţin de complexitatea crescândă a fenomenului demografic, de modificările în structurile populaţiei disponibile şi ocupate, de caracteristicile creşterii economice în lumea contemporană.

Thomas Maltus a fost unul dintre primii specialişti care s-a ocupat de problema populaţiei-dezvoltare.Legăturile complexe dintre cele două variabile au fost reduse de Malthus la determinarea directă şi unilaterală dinspre venituri spre natalitate, sporirea mai puternică a natalităţii ducând automat la scăderea veniturilor familiale.

Această opinie nu a fost confirmată de istoria economică şi evoluţia demografică în ţările dezvoltate. Cererea şi oferta de muncă nu se extind asupra corelaţiei dintre dezvoltarea economică şi evoluţia populaţiei în ansamblul lor, ci doar asupra corelaţiei dintre aspectele specifice supuse salarizării.

Piaţa muncii are mai multe trăsături specifice:Cererea de muncă este pe termen scurt, practic, invariabilă; crearea de noi locuri

de muncă presupune dezvoltarea activitãţilor existente şi iniţierea altora noi, probleme complexe care se realizează în timp

Oferta de muncă, la rândul ei se formează în cadrul unui orizont de timp îndelungat, timp în care noua generaţie ajunge la vârsta legală de muncă şi se instruieşte

Oferta de muncă(cu gradul ei de instrucţie, cu calificările ei) îşi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de muncă

Mobilitatea redusă a forţei de muncă, a posesorului acesteia; oamneii sunt ataşaţi mediului social-economic în care s-au format şi în care trăiesc; avantajele economice

4

oferite de alte zone(localităţi) nu îşi exercită nelimitat rolul în ceea ce priveşte deplasările oamneilor spre noi locuri de muncă

Oferta de muncă depinde şi de alţi factori decât cei economici( vârsta, starea sănătăţii, psihologia oamenilor)

Eterogenitatea cererii şi ofertei de forţă de muncă, neconcordanţa dintre structurile acestora fac ca substituirea între diferitele ei componente să fie redusă

Mecanismul confruntării cererii de muncă cu oferta de muncă se desfăşoară după următorul mod:

În prima fază se formează condiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se conturează principiile care stau la baza stabilirii salariilor. Aici se manifestă tendinţa generală de formare a salariilor la nivelul economiei naţionale sau la nivelul unor mari segmente de piaţă a muncii.

În ce-a de-a doua fază are loc întâlnirea în termeni reali a cererii şi ofertei de muncă, întâlnire în baza condiţiilor concrete şi a salariaţilor( potenţiali).

Pe piaţa muncii se întâlnesc şi se confruntă două forţe, se manifestă două comportamente:

- vânzătorul de muncă) ofertantul acestui artiol specific )solicitantul de locuri de muncă) care aşteaptă maximum de avantaj net de pe urma vânzării, a închirierii muncii sale(maximum de utilităţi şi minimum de dezutilităţi)

-cumpărătorul de forţă de muncă,utilizatorul,)cel ce oferă locuri de muncă), care la rândul lui, aşteaptă maximum de profit de pe urma noului angajat

. Din confruntarea cererii cu oferta de muncă la acest nivel se determină mărimea şi dinamica salariului nominal.

1.2. RESURSELE DE MUNCĂ

Resursele de muncă existente la un moment dat în societate exprimă numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv acea parte a populaţiei care posedă ansamblul capacităţilor fizice şi intelectuale ce îi permit să desfăşoare o activitate utilă.

Resursele de muncă sunt caracterizate de mai multi parametri:- volumul acestora- indicatori specifici- grad de ocupare- grad de neocupare- productivitate-

1.2.1.VOLUMUL RESURSELOR DE MUNCĂ

Volumul resurselor de muncă (RM) se determină pe baza următoarei relaţii:RM = PVM – PVMIM + PAVML;

Unde:PVM = populaţia cuprinsă în limitele vârstei de muncă;PVMIM = populaţia cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inaptă de muncă;PAVML= populaţia din afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează.Numărul populaţiei în limitele vârstei de muncă (PVM) determină în mod

hotărâtor nivelul şi structura resurselor de muncă şi cuprinde totalitatea persoanelor a căror vârstă este cuprinsă între vârsta de intrare şi vârsta de ieşire din activitate.

5

Limitele de vârstă între care o persoană se consideră că poate participa la activitatea socială se stabilesc prin legislaţia fiecărei ţări. În România, în prezent, limitele vârstei de muncă sunt 16 – 65 ani pentru bărbaţi şi 16 –62 ani pentru femei.

Având în vedere că în statisticile naţionale limitele de vârstă de intrare şi /sau de ieşire din activitate sunt diferite, în comparaţiile internaţionale trebuie utilizate limite standard.

Limitele vârstei de muncă sunt determinate de nivelul de dezvoltare economică a fiecărei ţări. Astfel, în ţările mai puţin dezvoltate limita minimă a forţei de muncă este mai scăzută, iar în ţările dezvoltate din punct de vedere economic limita minimă este mai ridicată (ca urmare a prelungirii duratei şcolii obligatorii), existând şi posibilitatea ca limita maximă să fie mai ridicată (ca urmare a duratei de viaţă mai mare a acestei ţări).

Caracterizarea resurselor de muncă se realizează cu ajutorul Balanţei resurselor de muncă.Această balanţă cuprinde, structuraţi după diferite crietii mai mulţi indicatori sintetici, după cum urmează:

Balanţa resurselor de muncăTabelul 1.1.

Resurse de muncă Utilizarea resurselor de muncăI.Resursele de muncă(RM) PVM PVMIM(-) PAVML(+)

II.Populaţia ocupată(PO)-pe ramuriIII.Rezervele de muncă(RZM) elevi şi studenţi în vârstă de muncă,

care nu lucrează militari în termen persoane casnice şomeri etc.

Între indicatori există relaţia de echilibru: RM=PO+RZMPentru caracterizarea volumului resurselor de muncă se pot folosi şi alţi

indicatori:Populaţia aptă de muncă – se determină ca diferenţă între numărul total al

populaţiei în vârstă de muncă şi numărul populaţiei cuprinse în limitele vârstei de muncă, dar incapabilă de muncă;

Resursele de muncă disponibile – exprimă potenţialul de muncă care poate fi folosit în activitatea economico-socială şi se determină scăzând din volumul resurselor de muncă, populaţia în vârstă de muncă cuprinsă în procesul de învăţământ şi militarii în termen;

Populaţia potenţial activă – cuprinde populaţia în vârstă de 15 – 65 ani şi exprimă, într-o formă generală, resursele de muncă; acest indicator poate fi folosit în comparaţiile internaţionale.

1.2.2INDICATORI SPECIFICI

Pentru caracterizarea volumuluiforţei de muncă se utilizează următorii indicatori specifici:

Populaţia activă Populaţia ocupată Numărul salariaţilor

6

Fondul de timp de muncă efectiv lucratPopulaţia activă (PA) din punct de vedere economic include toate persoanele

de 14 ani şi peste, apte de muncă, care, într-o perioadă de referinţă specificată, furnizează forţa de muncă disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri şi servicii în economia naţională.

Într-o formulă generală, populaţia activă cuprinde populaţia ocupată (PO) şi şomerii (S), după următoarea structură:

PA= PO + SPopulaţia ocupată:

Salariaţii civili – persoana care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială, inclusiv elevii şi studenţii încadraţi şi pensionarii reîncadraţi în muncă pe baza unui contract de lucru;

Patron – persoana care, având unul sau mai mulţi angajaţi (salariaţi), conduce activitatea în propria sa unitate (întreprindere, agenţie, atelier, magazin, birou, fermă etc.);

Lucrător pe cont propriu- persoana care exercită activitatea în propria sa unitate şi nu are angajaţi)salariaţi)

Lucrători familial neremunerati -persoane care desfăşoară o activitate aducătoare de venit în cadrul gospodăriei din care fac parte pentru care nu primesc remuneraţie în bani sau dde altă natură;gospodăria ţărănească (agricolă) este considerată o astfel de unitate;

Membrii ai asociaţiilor cooperatiste(meşteşugăreşti şi de credit)Militarii de carieră;Militarii în termen.

Populaţia activă neocupată (sau şomerii)- persoane în căutarea unui alt loc de muncă- persoane în căutarea primului loc de muncă

Populaţia inactivă din punct de vedere economic: persoane casnice; elevi şi studenţi, exclusiv cei care exercită o activitate economică sau socială pe

baza unui contract de muncă; pensionari, exclusiv cei reîncadraţi; persoane întreţinute de alte persoane: copii preşcolari, bătrâni, persoane handicapate

şi invalizi; persoane întreţinute de stat: copii şi bătrâni aflaţi în întreţinerea unor instituţii

publice (casa copilului, cămine pentru bătrâni etc.); persoane care se întreţin din alte venituri decât cele provenite din muncă (închirieri,

dobânzi, economii, rente, dividende).În România, atât recensământul populaţiei din 7 ianuarie 1992, cât şi anchetele

asupra forţei de muncă, demarate din anul 1994, s-au bazat pe concepţiile şi definiţiile recomandate de Oficiul de Statistică al O.N.U. şi de Biroul Internaţional al Muncii (B.I.M.).

În statistica O.N.U. se recomandă determinarea populaţiei active în două variante: populaţia obişnuit activă şi populaţia curent activă. Distincţia între aceste categorii se face prin raportarea la perioada de referinţă, care este diferită în funcţie de sursa de date (recensământ sau anchetă).

Orice persoană în orice moment se poate încadra – din punct de vedere al poziţiei pe piaţa muncii – într-una din următoarele trei categorii:

- persoana ocupată = persoana activă inclusă în forţa de muncă- persoana neocupată (şomer)- persoana inactivă (în afara forţei de muncă)

7

Populaţia obişnuit activă se determină cu ocazia recensămintelor, perioada de referinţă fiind de obicei anul caracteristic (sau precedentele 12 luni). Criteriul în funcţie de care se stabileşte categoria în care se include o persoană este numărul săptămânilor:

- dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a avut statut de “ocupat” şi “neocupat” în perioada de referinţă este preponderent, atunci se include în populaţia obişnuit activă;

- dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost inactivă (nici ocupat, nici neocupat) este preponderent, atunci se include în populaţia obişnuit inactivă;

Ultimul recensământ a avut loc chiar anul acesta, dar încă nu au fost centralizate datele.

Populaţia curent activă se determină cu ocazia anchetelor asupra forţei de muncă, perioada de referinţă fiind de obicei o săptămână. Criteriul în funcţie de care se stabileşte categoria în care se include o persoană este “ora”.

- dacă persoana respectivă a lucrat cel puţin o oră în săptămâna luată ca perioada de referinţă sau a fost în şomaj, atunci ea include în populaţia curent activă;

- dacă persoana respectivă nu a lucrat nici cel puţin o oră şi nici nu era în şomaj în perioada de referinţă, atunci se include în populaţia curent inactivă.

Populaţia activă, în cele două variante, se calculează pe baza a trei surse de date:1.Recensământul populaţiei, caz în care se determină populaţia obişnuit activă,

ca o media anuală a perioadei de referinţă.2.Ancheta asupra forţei de muncă este metoda principală de investigare a pieţei

forţei de muncă, caz în care se determină populaţia curent activă. În România, prima anchetă asupra forţei de muncă s-a organizat în luna martie 1994, urmând ca, în perspectivă, cercetarea să devină bianuală şi apoi trimestrială, lucru impus de dinamica modificărilor pe piaţa muncii. Ancheta s-a realizat pe un eşantion reprezentativ la nivelul ţării, eşantion ce a cuprins 15.000 de locuinţe, făcând obiectul anchetei toate persoanele din gospodăriile selectate.

3.Sursele administrative permit estimarea populaţiei active prin însumarea următoarelor elemente:

- populaţia ocupată civilă – POc, evaluată pe baza informaţiilor înregistrate la Ministerul Finanţelor (în special în bilanţurile contabile ale agenţilor economici);

- efectivele militare (militari în termen şi militari de carieră) – M, informaţii furnizate de ministerele respective (MapN, MI, SRI etc);

- numărul şomerilor – S, înregistrat la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.Utilizând aceste elemente se obţine populaţia activă>PA= POc + M+ SInformaţiile care caracterizează populaţia activă pot fi structurate după mai

multe criterii:1. Structura după sexe a populaţiei active permite evidenţierea ponderii

bărbaţilor (pM) şi a femeilor (pF) în totalul populaţiei active, atât pentru întreaga economie naţională, cât şi pe ramuri de activitate.

2. Structura după vârstă a populaţiei active.Analiza unor astfel de serii cu distribuţie de frecvenţe permite calculul şi

interpretarea unor indicatori cu o semnificaţie deosebită: vârstă medie a populaţiei active, intervalul median şi mediana, intervalul modal şi modulul.

3 Structura pe sectoare de activitate a populaţiei active, respectiv gruparea populaţiei active pe cele trei sectoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura,

8

economia vânatului şi pescuitul), sectorul secundar (industria şi construcţiile) şi sectorul terţiar (serviciile).

Această repartiţie este unul din criteriile de analiză a nivelului de dezvoltare economică a unei ţări. Astfel, compararea structurilor sectoriale ale populaţiei active din ţări cu niveluri diferite de dezvoltare economice ne conduce la constatarea că ţările dezvoltate se caracterizează – în opoziţie cu ţările mai puţin dezvoltate – printr-o pondere ridicată a populaţiei active din sectorul terţiar şi o pondere foarte scăzută în sectorul primar.

4. Structura pe ramuri a populaţiei active permite stabilirea locului diferitelor ramuri în ansamblul economiei naţionale din punct de vedere al ponderii populaţiei active.

În prezent, comerţul, activitatea hotelieră şi comerţul deţin cca. 10% din populaţia activă a României, fiind devansate numai de industrie şi agricultură. Nivelul de 10% este redus, comparativ cu ţările dezvoltate (15-23 %).

5. Structura populaţiei active pe categorii socio-profesionaleLa recensământul populaţiei din ianuarie 1992 s-a utilizat o structură

corespunzătoare recomandărilor făcute de organismele de specialitate ale O.N.U. şi C.E.E.: agricultori particulari, membrii ai asociaţiilor agricole, salariaţi cu ocupaţii agricole, patroni, liber profesionişti, salariaţi cu ocupaţii neagricole (exclusiv muncitori), meseriaşi şi comercianţi particulari, personal al cooperaţiei meşteşugăreşti şi de consum, muncitori salariaţi.

În analizele economice, precum şi în comparaţiile internaţionale, populaţia activă este corelată cu populaţia totală sau cu anumite segmente ale acesteia, determinându-se ratele de activitate.

1.Rata generală de activitate (RGA) Este raportul procentual între numărul persoanelor active (PA) şi numărul total

al populaţiei (P):

RGA =

2.Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncăEste raportul procentual între numărul persoanelor active(PA) şi numărul

persooanelor în vârstă de muncă(PVM):

RAPVM =

3.Rate specifice de activitateA. pe sexe

Rata de activitate masculină (RAm), respectiv feminină (RAf), este raportul procentual între numărul populaţiei active masculine (PAm), respectiv feminine(PAf) şi populaţia totală masculină (Pm), respectiv feminină (Pf) în vârstă de muncă..

RAm = RAf =

Rata de activitate masculină are valori foarte apropiate în toate ţările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare economică, lucru explicabil prin simplul motiv ca forţă de muncă masculină trebuie să fie în activitate, să desfăşoare o muncă în producţia socială. În schimb, rata de activitate feminină – important indicator sociologic, economic şi demografic – înregistrează mari diferenţieri între ţări, fiind influenţată nu numai de structura demografică a populaţiei, ci şi de întregul context social – economic al ţării

9

respective (structura economiei naţionale, nivelul de instruire al femeii, tradiţii, religie, etc) .

B. pe medii

Rata de activitate în mediul urban (RAu), respectiv rural (RAr) este raportul procentual între numărul persoanelor active din mediul urban (PAu), respectiv rural (RAr) şi numărul total al populaţiei din mediul urban (Pu), respectiv rural (Pr).

RAu = RAr =

C. pe grupe de vârstă

Rata de activitate la vârsta “i” (RAi) este raportul procentual între numărul populaţiei active de vârsta “i” (PAi) şi numărul total al populaţiei de vârsta “i” (PI).

RAi =

Pe baza acestor rate se pot trasa curbe de activitate care sunt reprezentări grafice ale ratelor de activitate specifice pe vârste şi pe sexe.Între acestea o importanţă majoră o au ratele de activitate la grupele marginale de vârstă(sub 20 de ani şi peste 60 de ani),care exprimă,pe de o parte,efectul şcolarizării, deci al “intrărilor”în populaţia activă şi,pe de altă parte, efectul legislaţiei muncăă şi al nivelului de trai, deci al “ieşirilor “ din activitate.

De menţionat că în ţările dezvoltate,ratele de activitate la populaţia sub 20 de ani sunt mici, în timp ce ratele la peste 60 de ani sunt relativ mari. În ţările mai puţin dezvoltate situaţia este inversă.

4.Rata de întreţinere(RI) Reprezintă numărul de persoane inactive (PIA) ce revin la 1000 persoane active

(PA).

RI =

Populaţia ocupată este segmentul cel mai important al populaţiei active şi cuprinde toate persoanele de 14 ani şi peste, care, în perioada de referinţă, au efectuat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri şi servicii în una din ramurile economiei naţionale, în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii.

În comparaţie cu populaţia activă (PA), populaţia ocupată (PO) nu cuprinde şomerii (S):

PO = PA – SÎn majoritatea cazurilor se calculează populaţia ocupată civilă(POc), prin

exceptarea forţelor armate (A) şi a salariaţilor organizaţiilor politice şi obşteşti (O).POc = PO-A-OPopulaţia ocupată cuprinde atât personalul salariat, cât şi personalul nesalariat

(patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membrii asociaţiilor cooperatiste) care îndeplinesc criteriile de bază:

- la recensământ: numărul săptămânilor lucrate în anul de referinţă să fie preponderent;

10

- la anchetă: să fi lucrat în săptămâna de referinţă cel puţin o oră (pentru lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură, durata minimă este de 15 ore).Definirea populaţiei ocupate la anchetă are un caracter extensiv, criteriul impus

fiind îndeplinit şi de numeroase persoane înscrise la oficiile de forţă de muncă şi şomaj, dar care desfăşoară activităţi în timp redus, ocazionale sau sezoniere. Aşa se explică faptul că între populaţia ocupată înregistrată la recensământ şi la anchetă există – în general – o diferenţă în defavoarea primei.

De asemenea, în populaţia ocupată se includ atât persoanele prezente la lucru, cât şi cele temporar absente de la lucru, dar care îşi păstrează legătura formată cu locul de muncă (concedii de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată, de studii, pentru incapacitate temporară de muncă; greve; cursuri de perfecţionare profesională; suspendare temporară a lucrului datorită condiţiilor meteorologice, conjuncturi economice, penurie de materii prime şi energie etc).

Din aceste motive se poate aprecia ca populaţia ocupată nu este cea mai bună estimare a forţei de muncă pentru calculul productivităţii sociale a muncii, între volumul producţiei de bunuri şi servicii şi populaţia ocupată (în calitate de resursă de muncă utilizată) neexistând întotdeauna o legătură directă.

Productivitatea socială a muncii ar trebui să se determine pe baza timpului efectiv la nivelul economiei naţionale (în ore om), însă acest indicator nu se calculează decât la nivelul unor ramuri (industrie, construcţii).

Între structurile populaţiei ocupate, cele mai utilizate pentru caracterizarea unor proporţii macroeconomice şi pentru efectuarea comparaţiilor internaţionale sunt:

- structura după sex şi după vârstă- structura pe sectoare de activitate- structura pe ramuri- structura pe forme de proprietateÎn analizele economice ,populaţia ocupată este corelată cu populaţia totală sau cu

segmente ale acesteia,obţinându-se:- rata brută de ocupare,care exprimă ponderea populaţiei ocupate în populaţia

totală- rate specifice de ocupare, calculate pe sexe, pe grupe de vârstă şi pe medii- rate de ocupare a populaţiei potenţial active, care exprimă ponderea

populaţiei ocupate în populaţia de vârstă 15-65 de ani; acest indicator atenuează diferenţele dintre ţări privind limitele vârstei legale de muncă, şi ca urmare, are o largă utilizare în comparaţiile internaţionale

- rata de ocupare a resurselor de muncă1.Rata generală a ocupării sau rata brută a ocupării are următoarea formulă:

RGO=

2.Rate specifice de ocupareA.pe sexe-Rata de ocupare masculină

ROm =

unde POm –populaţia ocupată masculină Pm –populaţia totală masculină-Rata de ocupare feminină

ROf =

11

B.Pe medii-Rata de ocupare urbană

ROu=

-Rata de ocupare rurală

ROr=

Numărul salariaţilor este un alt indicator care exprimă volumul forţei de muncă, cuprinzând numai persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă. În numărul salariaţilor se cuprind atât persoanele prezente la lucru, cât şi cele care absentează din diferite motive, dar păstrează relaţii contractuale cu unitatea economică.

Numărul salariaţilor se determină ca existent la un moment dat, deci este un indicator de stoc (de moment). Faptul că, în caracterizarea activităţii desfăşurate de o unitate economică, numărul salariaţilor se corelează cu indicatorii de intervale (de flux) cum ar fi producţia şi consumul, face ca, pentru asigurarea compatibilităţii, să se calculeze şi numărul mediu al salariaţilor. Pe ramuri şi la nivelul economiei naţionale, numărul mediu al salariaţilor rezultă din însumarea numărului mediu al salariaţilor existent în unităţile economice.

Legătura între persoanele care beneficiază de sistemul de protecţie socială şi de sistemul de asigurări sociale şi persoanele care contribuie la formarea acestoor fonduri este pusă în legătură de Rata de dependenţă economică

RD= unde PAVM-populaţia în afara vârstei de muncă; PVM-populaţia

în vârstă de muncă.

1.2.3.GRADUL DE NEOCUPARE A RESURSELOR DE MUNCĂ

Unul din obiectivele principale ale politicii economice, în orice ţară, este acela al asigurării ocupării depline a forţei de muncă. Problema ocupării forţei de muncă constituie una din preocupările importante ale analizei macroeconomice. În cazul analizei macroeconomice prin ocuparea deplină a forţei de muncă se înţelege o situaţie când rata şomajului are un anumit nivel, acceptat (circa 4% este considerată rata naturală a şomajului). De aceea se consideră mai indicat termenul de ocupare înaltă a forţei de muncă în locul celui de ocupare deplină totală).

În statisticile naţionale şi internaţionale se operează simultan cu mai mulţi indicatori privind numărul şomerilor şi rata şomajului.

În ceea ce priveşte numărul şomerilor, cei mai utilizaţi indicatori sunt:Numărul şomerilor în sens BIM – Biroul Internaţional al Muncii – (sau definiţia

standard a şomajului) este alcătuit din toate persoanele de 14 ani şi peste, care, în cursul perioadei de referinţă, îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

- nu lucrează, neavând un loc de muncă- sunt disponibile să înceapă imediat lucrul- sunt în căutarea unui loc de muncă

În consecinţă, sunt considerate şomeri:- persoanele concediate

12

- persoanele în căutarea primului loc de muncă (absolvenţi ai învăţământului secundar, profesional, universitar)

- persoanele (de regulă femei) care, după o întrerupere voluntară a activităţii, solicită reluarea acesteia.

- Persoanele ocupate cu timp parţial, temporar sau sezonier, aflate în căutarea unui loc de muncă cu timp complet

- Persoanele care şi-au pierdut sau au renunţat la statutul anterior (lucrător independent, patron, lucrător familial neremunerat) şi caută pentru prima dată loc de muncă salariat.

Numărul şomerilor înregistraţi este alcătuit din toate persoanele care au declarat că în perioada de referinţă erau înscrise la oficiile de forţă de muncă şi şomaj (Legea nr. 76/2002) , indiferent dacă primeau sau nu ajutor de şomaj sau alocaţie de sprijin.

Numărul şomerilor – aşa cum a fost definit de primii doi indicatori – ascunde o parte importantă din timpul de muncă neutilizat. Astfel, ca urmare a recesiunii economice, un segment mai mare sau mai mic al populaţiei ocupate este afectat de reducerea numărului de ore prestate, fără a fi cuprins din punct de vedere statistic în categoria de şomeri. Aceste persoane se află, de fapt, în şomaj parţial, fenomen manifestat în special prin întreruperea temporară a lucrului, ca urmare a conjuncturii economice, a penuriei de materii prime şi energie etc. În aceste condiţii, pentru cuantificarea în întregime a şomajului, se utilizează indicatorul “timp de muncă disponibil neutilizat”, care cumulează atât timpul de muncă neutilizat de către populaţia neocupată (şomerii), cât şi timpul de muncă neutilizat de către o parte din populaţia ocupată (aflată în stare de şomaj).

Rata şomajului este un indicator prin intermediul căruia se măsoară intensitatea şomajului, calculându-se sub forma unui raport între numărul de şomeri şi populaţia de referinţă (de obicei populaţia activă).

În practică, în funcţie de obiectivele urmărite, de informaţiile disponibile şi de legislaţia în vigoare, se utilizează mai multe tipuri de rate de şomaj:1.Rata generală a şomajului (RGS), ca raport procentual între numărul de

şomeri (S) şi populaţia activă civilă (PAc) :

RGS=

PAc= POc+SPOc – populaţia ocupată civilă2.Rate parţiale de şomaj(RSI), ca raport procentual între numărul de şomeri (S)

şi populaţia activă civilă(PAc)

RSI=

Astfel se pot calcula rate parţiale de şomaj pe sexe,grupe de vârstă, categorii socio-profesionale, judeţe.

3. Rata integrală de şomaj(RIS) , care include şi şomajul parţial şi se calculează ca raport procentual între timpul de muncă disponibil al populaţiei neocupate şi în stare de şomaj parţial(subocupare vizibilă) notat cu TMn şi timpul de muncă disponibil total(TMt).

În practica mondială, pentru colectarea informaţiilor privind şomajul, sunt utilizate trei surse de date:

1. Recensământul populaţiei, ca înregistrare totală, la care criteriul prin care o persoană este considerată în stare de şomaj este acela ca, în perioada de referinţă (de obicei un an), numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost neocupată să fie predominant în raport cu numărul săptămânilor în care aceeaşi

13

persoană a avut o slujbă. Pe baza acestei surse de date se obţine numărul şomerilor ca medie a anului de referinţă.

2. Ancheta asupra ocupării forţei de muncă efectuată în gospodăriile populaţiei este considerată cea mai adecvată sursă de date şi metoda de investigare pentru măsurarea, sub diferite aspecte şi cu ajutorul a diverşi indicatori, a şomajului.

3. Sursele administrative de colectare a informaţiilor, deşi sunt cel mai accesibile, au limite în caracterizarea complexă a şomajului, oferind numai informaţii parţiale privind proporţiile acestui fenomen.

La sfârşitul fiecărei luni, oficiile de forţă de muncă ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale furnizează date privind numărul persoanelor care solicită un loc de muncă (prin înscrierea la oficiile de forţă de muncă).

În statistica curentă din România aceasta este principala sursă de date, pe baza căreia s-au constituit – începând cu anul 1992 – serii lunare de indicatori privind:

numărul şomerilor (în fapt, numărul persoanelor înscrise la oficiile de forţă de muncă);

rata şomajului;structura celor care solicită locuri de muncă pe sexe, pe grupe de vârstă, după durata

şomajului, pe categorii socio-profesionale şi pe judeţe.

1.2.4. EFICIENŢA UTILIZĂRII RESURSELOR DE MUNCĂ

În teoria şi practica economică, categoria de productivitate exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie. Productivitatea unui factor de producţie este raportul dintre producţia obţinută cu ajutorul factorului respectiv şi cantitatea acelui factor utilizată în cursul perioadei de calcul. În această formă, productivitatea este deci raportul dintre un output (efect) şi un input (efort).

Exprimarea inputului (forţei de muncă) se poate realiza cu ajutorul indicatorilor: populaţie ocupată, număr mediu de salariaţi, timp efectiv lucrat în ore-om şi zile-om. Acesta din urmă exprimă cel mai fidel cantitatea de muncă consumată şi deci asigură cea mai bună exprimare a productivităţii muncii. Însă, în ţara noastră, timpul efectiv lucrat nu se calculează la nivelul întregii economii naţionale.

Nivelul productivităţii muncii se determină:- la nivelul economiei naţionale (productivitatea socială a muncii), ca raport între

produsul intern brut (PIB) şi populaţia ocupată totală:

la nivelul fiecărei ramuri (W), ca raport între valoarea adăugată brută obţinută în ramura respectivă (VAB) şi populaţia ocupată în ramura respectivă (T):

1.3.INSTITUŢIILE PIEŢEI MUNCII ÎN ROMÂNIA

Ca urmare a noilor condiţii şi exigenţe din economie şi concomitent cu dezvoltarea cadrului legislativ corespunzător, s-a diversificat şi perfecţionat şi sistemul

14

instituţional al pieţei muncii. În prezent, există un sistem instituţional nou care, pe măsură ce va fi consolidat, va putea răspunde nevoilor prezente şi de perspectivă ale dezvoltării şi funcţionării pieţei muncii.

Instituţiile pieţei muncii, în funcţie de domeniile pe care le reglementează şi rolurile pe care le îndeplinesc, pot fi grupate în mai multe categorii: instituţii ale cererii de forţă de muncă: agenţi economici, Direcţiile Judeţene de

Muncă, patronat ş.a.; instituţii ale ofertei de forţă de muncă: familia, şcoala, agenţiile judeţene de

ocupare, Ministerul Educaţiei etc.; instituţii ale echilibrului pieţei muncii: guvern, sindicate, patronat, organizaţiile cu

rol în domeniul politicilor active şi pasive de ocupare; instituţii ale protecţiei sociale: guvern, agenţi economici, Direcţiile Judeţene de

Muncă şi Protecţie Socială ş.a.Un principiu major care a stat la baza dezvoltării sistemului instituţional al pieţei

muncii a fost descentralizarea. În acest sens, Ministerul Muncii reprezintă instituţia care elaborează strategiile şi politicile de ocupare, formare profesională şi protecţie socială a şomerilor. Acesta îşi îndeplineşte atribuţiile prin Direcţiile Judeţene de Muncă şi prin instituţiile publice, de interes naţional, care aplică şi/sau controlează modul de aplicare a legislaţiei în domeniu: Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), Inspecţia Muncii (IM). ANOFM îi corespund, în plan teritorial, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Unităţile Locale de Ocupare a Forţei de Muncă (ULOFM).

Alte principii care au stat la baza dezvoltării sistemului instituţional al pieţei muncii au fost:dezvoltarea parteneriatului social la nivel naţional, teritorial şi sectorial în domeniul ocupării forţei de muncă şi administrării fondului de şomaj; gratuitatea serviciului public de ocupare; nondiscriminarea şi egalitatea de şanse sub aspectul oportunităţilor şi tratamentului

pe piaţa muncii; protecţia socială a şomerilor ş.a.

ANOFM are ca principale obiective: instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării şi formării profesionale;aplicarea strategiilor în domeniul ocupării şi formării profesionale;aplicarea măsurilor de protecţie socială.

Împreună cu structurile sale teritoriale, are competenţe în organizarea, conducerea şi realizarea politicii de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială a personalului aflat în căutarea unui loc de muncă.

Conform legii, principalele atribuţii ale ANOFM sunt următoarele: organizează serviciile de ocupare a forţei de muncă; furnizează şi finanţează servicii de formare profesională, în concordanţă cu

politica de ocupare a forţei de muncă şi tendinţele pieţei muncii, în scopul facilitării încadrării în muncă;

susţine relaţii de parteneriat şi cofinanţare în crearea de noi locuri de muncă, îndeosebi în zonele în care piaţa muncii este tensionată;

orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatori, în vederea realizării echilibrului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă;

elaborează şi propune proiectul de buget al Fondului pentru plata ajutorului de şomaj; administrează bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj;propune Ministerului Muncii proiecte de acte normative în domeniul ocupării şi

formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă ş.a.

15

După cum se poate constata, legea atribuie ANOFM rolul de a pune în practică atât măsurile active de ocupare – de stimulare a creării de locuri de muncă, precum şi cele pasive – de protecţie socială a şomerilor.

CAPITOLUL 2POLITICI PE PIAŢA MUNCII

2.1. POLITICI DE OCUPARE

Politicile/strategiile care încearcă să influenţeze cererea globală sau creşterea economică) pot fi denumite politici economice sau politici de ocupare.

Politicile de ocupare sunt în principal politici macro – economice care se adresează categoriilor globale macro-economice cum ar fi cererea globală de consum, investiţia globală, etc.

Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunităţi de ocupare productivă tuturor celor care doresc să lucreze şi de a menţine rata şomajului la minim posibil.

Mai precis, rata şomajului trebuie să fie menţinută cât mai aproape de acel minimum “natural”, aşa numit “rată neinflaţionistă a şomajului” – RNŞ (“non-accelerating-inflation rate of unemployment”-NAIRU). Dacă rata şomajului este mai mare decât rata neinflaţionistă a şomajului, angajaţii au tendinţa de a pretinde salarii mai mari, acest lucru având efecte negative asupra inflaţiei, producţiei, ocupării şi a bunăstării. De aceea este important să existe competiţie în atâtea sectoare de piaţa muncii pe muncă şi (în acelaşi timp) persoanele care deţin calificări înalte să poată şantaja angajatorii pentru salariile şi beneficiile pe care aceştia şi le doresc. Acest fapt oferă legătura dintre ocupare şi măsurile active pentru piaţa muncii (în special strategiile de formare profesională), care încearcă să îi facă pe toţi şomerii competitivi pe piaţa muncii.

Instrumentele utilizate de politicile de ocupare sunt următoarele: politici fiscale, (impozite, subvenţii), politici monetare (dobânzi, rate de schimb valutar, oferta monetară), politici de salarizare (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (vârsta de pensionare, alocaţii pentru copii, etc), investiţii în infrastructura publică, promovarea exporturilor şi aşa mai departe.

Ar trebui să fie evident că aceste instrumente nu sunt la îndemâna serviciilor publice de ocupare. Şi este mai bine aşa. Aceste instrumente “aparţin” Ministerelor de Finanţe, Industriilor şi Comerţului, Guvernului Local sau Băncii Naţionale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele de politică economică. Acest fapt este de înţeles atâta timp cât promovarea creşterii economice este similară cu promovarea unui volum mai mare al ocupării. Ocuparea va creşte sau va scădea în conformitate cu ratele creşterii economice, sau corespunzător cu intensitatea de ocupare promovată de creşterea economică.

Unele din instrumentele prezentate mai sus pot fi concepute şi implementate de Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale, cum ar fi politica salariului minim pe economie sau politicile de pensii. Unii experţi nu privesc aceste politici ca fiind politici de ocupare, ci mai mult ca fiind politici de piaţa muncii. Pentru noi, în cadrul serviciilor de ocupare, acest lucru nu are importanţă.

Ceea ce este important pentru noi este că politicile de ocupare ar putea avea un impact pozitiv sau unul negativ asupra volumului ocupării. Dacă oferta de forţă de

16

muncă şi structura internă a ocupării rămân constante, succesele înregistrate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzătoare a şomajului (şi viceversa). Deoarece atât oferta de forţă de muncă, cât şi structura internă a ocupării sunt într-o permanentă schimbare, este important de monitorizat dezvoltarea în toate cele trei domenii, adică modificările la angajări (cererea de forţă de muncă), oferta de forţă de muncă şi structura ocupării. Rata şomajului se poate modifica în cazul în care acelaşi volum de ocupare a fost distribuit mai multor persoane (prin creşterea ponderii muncii cu fracţiune de normă sau prin reducerea şi redistribuirea muncii desfăşurate peste program). Sau şomajul ar putea creşte datorită faptului că mai multe persoane au absolvit sistemul educaţional, dar volumul ocupării a rămas constant.

Este de asemenea important pentru noi să înţelegem că majoritatea politicilor de ocupare (sau instrumentelor de politică) nu influenţează direct ocuparea . ci mai ales indirect. Reducerea dobânzilor bancare nu creează direct locuri de muncă. Este acceptat faptul că dobânzile bancare mai scăzute determină o scădere a costurilor cu investiţiile. Mai multe investiţii ar conduce astfel la o creştere a ocupării. Economiştii pretind de obicei că “politicile de ocupare pot doar să aducă vitele la adăpat, dar nu le pot forţa să bea”.

De asemenea nu se poate garanta că toate politicile care intenţionează să creeze locuri de muncă şi reuşesc să facă acest lucru. Creşterea salariului minim pe economie, de exemplu, ar putea conduce la un consum global mai mare al persoanelor care trăiesc la nivelul salariului minim. Creşterea consumului ar putea duce la creşterea producţiei de bunuri şi servicii, iar această creştere de producţie este de aşteptat că va determina creşterea ocupării. Pe de altă parte, salarii minime mai mari înseamnă costuri crescute pentru întreprinderi. De aceea, întreprinderile ar putea reduce numărul lucrătorilor care primesc salariul minim şi să crească automatizarea producţiei. Mai multă automatizare ar putea crea mai multe locuri de muncă pentru muncitorii care deţin calificări superioare în detrimentul celor necalificaţi, care primesc salariul minim.

În orice caz, chiar dacă politicile de ocupare influenţează indirect, ele trebuie să fie privite ca având cea mai decisivă influenţă asupra volumului ocupării. Politicile de piaţa muncii, chiar dacă au o influenţă mai directă, sunt de obicei mai puţin importante. Politicile “active” de piaţa muncii este de aşteptat să aibă doar un impact marginal asupra volumului ocupării şi/sau al şomajului (chiar dacă în titlul lor “crearea de locuri de muncă” sună foarte promiţător).

2.2.POLITICI DE PIAŢA MUNCII

Politicile de piaţa muncii sunt formate din toate macro şi micro politicile care încearcă să regleze cererea şi oferta de pe piaţa muncii (şi relaţiile între cerere şi ofertă). Politicile de piaţa muncii încearcă să influenţeze direct deciziile referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane angajate, angajatori, etc.).

Politicile pe piaţa muncii include în principal următoarele politici:- legislaţia muncii sau toate politicile care reglementează condiţiile de ocupare ale

indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de muncă, durata şi condiţiile concediului annual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajări şi concedieri, protecţia muncii şi condiţiile de sănătate, etc).

- politici care încearcă să crească participarea persoanelor în cadrul forţei de muncă (promovarea formării continue, pensionare anticipată, muncă cu program redus, etc.).

- politicile “active” pentru piaţa muncii şi serviciile de mediere/plasare, de informare şi consiliere privind cariera, de formare profesională, subvenţiile pentru angajare,

17

de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, de promovare a iniţiativei private, etc.

- politicile “pasive” pentru piaţa muncii care înlocuiesc salariile pentru cei care au devenit involuntar şomeri sau pe timpul participării la măsuri “active” pentru piaţa muncii.

Politicile de piaţa muncii au de obicei un impact mai direct asupra deciziilor referitoare la ocupare ale participanţilor la piaţa muncii decât politicile de ocupare) şi de aceea au un impact mai direct asupra volumului şi/sau asupra structurii ocupării şi/sau şomajului, în special pe termen scurt.

În orice caz, chiar dacă impactul provocat de aceste politici este mai degrabă direct, impactul asupra volumului ocupării şi/sau şomajului poate fi evaluat ca fiind mai degrabă scăzut sau marginal, în special pe termen mediu şi pe termen lung. Acest fapt se aplică în special acelor politici implemetare prin intermediul serviciilor publice de ocupare, aşa-numitele politici active şi pasive pentru piaţa muncii. se aplică mai puţin pentru legislaţia muncii.

2.3.MĂSURI “ACTIVE” PENTRU PIAŢA MUNCII (MAPM)

Măsurile active pentru piaţa muncii sunt de obicei micro-politici, care încearcă să facă şomerii mai atractivi pentru angajatori. Aceste măsuri menţin competitivitatea existentă şi încetinesc orice scădere a competitivităţii. Se adresează de asemenea persoanelor ameninţate de concedieri. Sunt denumite “active” deoarece se presupune că au un efect mai mare decât de a plăti “pasiv” şomerilor o indemnizaţie care să înlocuiască lipsa veniturilor.

Măsurile active pentru piaţa muncii include următoarele măsuri (sau instrumente de politică) şi servicii:- serviciile de mediere/plasare (corelare/potrivire între cererea şi oferta de forţă de

muncă)- servicii de informare şi consiliere privind cariera- servicii de informare pe piaţa muncii- promovarea formării profesionale (inclusiv formarea continuă)- promovarea mobilităţii (geografice) pe piaţa muncii- promovarea instruirii în tehnici de căutare a unui loc de muncă (Job club)- promovarea dezvoltării de afaceri pe cont propriu- subvenţionarea temporară a anumitor grupuri dezavantajate- subvenţionarea temporară a ocupării în sectoare economice speciale (construcţii,

agricultură)- subvenţionarea temporară a ocupării în situaţii economice speciale (de exemplu pe

perioada de tranziţie la economia de piaţă subvenţionarea aşa-numitelor “societăţi de ocupare” cu scopul de a pregăti întreprinderea şi/sau infrastructura publică respectivă pentru potenţialii investitori particulari) de exemplu subvenţionarea programului redus pe perioada reducerii temporare a cererii).

Serviciile de mai sus se pot împărţi în două categorii: prima categorie îşi doreşte în primul rând să sprijine angajatorii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să se găsească unii pe alţii, să se găsească unii pe alţii mai repede, sau să se poată obţine o mai bună “potrivire”. Aceste servicii constau în furnizare de informaţii, mediere/plasare, servicii de informare şi consiliere precum şi servicii de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă.

Cealaltă categorie, deseori combinată cu prima, încearcă să îmbunătăţească calificările/abilităţile ocupaţionale (privite în cel mai larg sens posibil) şi de aceea şi

18

oportunităţile de pe piaţa muncii (de angajare) ale indivizilor, competitivitatea acestora pe piaţa muncii (prin formare profesională sau subvenţionarea angajării). Sau cu alte cuvinte, prima categorie de servicii sprijină clienţii de a vinde (mai bine sau mai repede) calificările/abilităţile pe care le deţin, în timp ce a doua categorie încearcă să îmbunătăţească calificările/abilităţile sau să le modifice odată cu schimbările cerinţelor pieţii muncii.

Pe termen scurt, este de aşteptat ca măsurile şi serviciile active pentru piaţa muncii active să aibă un impact direct asupra volumului ocupării (sau asupra nivelelor şomajului):- dacă serviciile de mediere/plasare prin acţiunea lor ocupă un loc de muncă vacant

mai repede decât în lipsa acestor servicii, ocuparea creşte şi şomajul scade mai repede decât în absenţa acestor servicii

- dacă şomerii care participă la cursuri de formare profesională nu sunt luaţi în calculele statistice ca fiind şomeri, şomajul scade cu numărul corespunzător de şomeri care au început cursurile

- dacă şomerii sunt cuprinşi în programe subvenţionate de muncă în folosul comunităţii, şomajul scade iar ocuparea creşte cu numărul respectiv de persoane cuprinse în program.

Pe termen mediu sau mai lung, lucrurile ar putea fi diferite. În funcţie de calitatea serviciilor de mediere/plasare, acestea pot continua să aibă un impact pozitiv asupra ocupării – chiar dacă acest impact este limitat. Acelaşi lucru s-ar putea aplica instruirii în tehnici de căutare a unui loc de muncă. Lucrurile stau cu totul altfel dacă ne referim la subvenţionarea ocupării sau la formarea profesională.

Prin formarea profesională nu se creează locuri de muncă suplimentare (cu excepţia celor ce lucrează în sectorul formării). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar pentru că mai mulţi lucrători calificaţi îşi doresc un loc de muncă. Ei vor angaja doar dacă bunurile sau serviciile produse de aceşti lucrători vor putea aduce profit la vânzare. Angajatorii sunt interesaţi să angajeze mai mult personal calificat doar în cazul în care cred că lipsa de muncitori calificaţi a produs deja pierderea unor oportunităţi de a face profit.

O altă problemă este cea de a cunoaşte dacă angajatorii ar fi angajat oricum personal suplimentar sau doar personal cu calificări sporite. Acelaşi lucru se aplică şi subvenţiilor pentru angajare. Noi nu ştim efectiv dacă persoana care s-a angajat cu ajutorul subvenţiei nu s-ar fi putut angaja şi în lipsa acesteia. Acest efect este efectul de “dead-weight”. Serviciul public de Ocupare ar cheltui în acest caz nişte bani pe ceva care s-ar fi întâmplat oricum ( cazul în care persoana oricum s-ar fi angajat şi în lipsa calificării sau a subvenţionării angajării).

Sau, se poate întâmpla ca un agent economic să înlocuiască personalul angajat fără subvenţii cu alţi lucrători care ar primi subvenţii pentru angajare. Acest efect ar fi efectul de “înlocuire”-“substitution”.

Sau întreprinderile/ agenţii economici care au primit subvenţii pentru angajări ar putea creşte producţia şi vânzările în detrimentul altor întreprinderi (nesubvenţionate). Datorită creşterii subvenţionării ocupării în unele întreprinderi s-ar putea crea concedieri corespunzătoare în alte întreprinderi care nu au fost subvenţionate. Rata şomajului ar putea să ajungă astfel la cea existentă înaintea acordării subvenţiilor, sau ar putea chiar să o depăşească. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care întreprinderile ne-subvenţionate ar fi fost mai eficiente decât cele subvenţionate. Acest efect este efectul de “displacement”.

Toate aceste efecte: dead-weight, substitution sau displacement, pot avea şi alte efecte negative asupra ocupării, care nu sunt luate de obicei în considerare. Toate aceste măsuri active trebuie să fie finanţate şi implementate de Serviciul Public de Ocupare.

19

Acest lucru se face din taxele şi contribuţiile la fondul de şomaj. Dacă aceşti bani nu sunt cheltuiţi cu chibzuinţă, ceea ce nu se întâmplă în cazul în care se produc asemenea efecte, înseamnă că suma din fondul de şomaj nu mai este disponibilă pentru consum, economii sau investiţii. Mai puţin consum şi investiţii înseamnă scăderea ocupării. Iar scăderea economiilor înseamnă creşterea ratelor dobânzilor, costuri de creditare mai mari şi scăderea investiţiilor, conducând toate acestea la scăderea ocupării.

Din aceste motive, crearea de noi locuri de muncă suplimentare nu este un obiectiv realist pentru politicile active de piaţa muncii. Obiectivul principal ar trebui să fie acela de a utiliza la maximum potenţialul existent al volumului de ocupare (în limitele succeselor şi eşecurilor politicilor economice, sociale şi de ocupare) în principal prin evitarea lipsei de forţă de muncă potrivită. Un obiectiv similar este de a pregăti (sau adapta) oferta de forţă de muncă (resursele umane) pentru potenţialele dezvoltări ale volumului ocupării în structura sa internă (îndreptarea spre calificări sporite, o creştere a fluctuaţiei de personal, muncă cu program redus, etc.).

2.4.MĂSURI “PASIVE” PE PIAŢA MUNCII (MPPM)

Măsurile pasive pentru piaţa muncii sunt un amestec de măsuri: Au deopotrivă elemente de politică de ocupare şi de politica pieţei muncii. Măsurile pasive sunt atât micro-politici (au o influenţă directă asupra deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor) cât şi macro-politici (contribuţia globală la fondul de şomaj şi plăţile globale a indemnizaţiilor de şomaj sunt aşa-numiţii “stabilizatori automaţi” ai cererii globale). De aceea, influenţează volumul şi structura ocupării şomajului atât direct cât şi indirect.

Instrumentele de politică disponibile constau din următoarele:contribuţiile la fondul de şomajdiferitele tipuri de indemnizaţii de şomaj (de tip asigurare sau de verificare a

altor surse de venituri)subvenţii pentru angajare (în cazul în care subvenţionarea nu este de natură

temporară sau nu este destinată îmbunătăţirii calificărilor/abilităţilor individului).

Politicile pasive de piaţa muncii au un impact indirect asupra volumului ocupării şi/sau a şomajului ca şi politicile de ocupare:

Contribuţiile la fondul de şomaj sunt ca şi impozitele. Banii disponibili pentru consumul privat, economii sau investiţii se reduc. Cererea globală privată se va reduce corespunzător cu consecinţe negative asupra volumului de ocupare.

Plata indemnizaţiilor de şomaj funcţionează invers. Persoanele care ar pierde retribuţia prin pierderea locului de muncă pierd doar o parte din suma respectivă de bani. Sunt obligaţi să sacrifice o parte din consumul lor lunar. Cererea globală (şi volumul ocupării) scade mai puţin dacă există aceste indemnizaţii de şomaj decât în cazul în care acestea nu ar exista.

Măsurile pasive pentru piaţa muncii au de asemenea şi un impact mai direct asupra ocupării şi/sau şomajului şi a deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor. Multe persoane acţionează fără a gândi în perspectivă. Atâta timp cât beneficiază de indemnizaţii care nu sunt cu mult mai mici decât un salariu, mulţi şomeri preferă să nu se angajeze sau să nu participe la vreo măsură activă. De aceea este important ca beneficiile să fie astfel concepute încât să stimuleze beneficiarii de indemnizaţii de şomaj de a-şi căuta activ un loc de muncă şi de a participa la măsuri active. Este de asemenea important de a crea un stimulent pentru suplimentarea veniturilor prin acceptarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.

Aceste stimulente pot fi create la modul următor:

20

prin oferirea de indemnizaţii mai scăzute decât sumele care s-ar putea obţine prin angajare legală. În acest sens, este mai important ca indemnizaţiile de şomaj să fie corelate cu posibilităţile de venituri actuale sau posibile în viitor decât să fie corelate cu veniturile obţinute în trecut.

Prin plătirea de indemnizaţii mai ridicate în timpul participării la măsuri activePrin deducerea din indemnizaţiile normale doar a unei părţi din venitul obţinut

din prestarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.Eficacitatea acestor stimulente este importantă din alte motive. În prezent piaţa

muncii se confruntă cu o gravă neconcordanţă între calificările oferite de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi calificările pe care le pretind angajatorii. Este de asemenea o neconcordanţă în ceea ce priveşte condiţiile oferite de angajatori şi condiţiile pe care şi le doresc persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Dar, atâta timp cât angajatorii nu găsesc personalul de care au nevoie, aceştia nu vor putea crea mai multe locuri de muncă. Această neconcordanţă este oricum dificil de depăşit. Este dezastruos dacă această neconcordanţă este susţinută de măsurile pasive pentru piaţa muncii.

2.5. FUNCŢIILE SERVICIULUI PUBLIC DE OCUPARE

Până la momentul de faţă, nu există definiţii unanim acceptate referitoare la politicile sau măsurile pentru piaţa muncii. În special schimbul internaţional de informaţii şi experienţe continuă să sufere din cauza problemelor de “limbaj”.

De aceea, un grup de experţi de la- Organizaţia Internaţională a Muncii – International Labour Organisation (ILO),- Asociaţia Mondială a Serviciilor Publice de Ocupare – World Association of

Public Employment Services (WAPES),- Comisia Europeană – European Commission şi de la- Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare – Organisation for

Economic Cooperation and Development (OECD)A încercat în 1995/96 să promoveze un “limbaj” mai comun cu scopul de a crea

o bază de date comparabilă internaţională a serviciilor publice de ocupare. Chiar dacă nu s-a emis nici o propunere finală, grupul a fost de acord asupra următoarelor aspecte:

În primul rând, este important să se cadă de acord asupra definiţiilor pentru politicile de ocupare, de piaţa muncii şi măsuri active pentru piaţa muncii. Propunerile nu au fost generate dintr-un interes academic, ci doar datorită utilităţii lor pentru a identifica şi descrie rolul, funcţiile şi impactul Serviciului Public de Ocupare (SPO) asupra economiei, ocupării şi securităţii sociale.

Politicile de ocupare sunt privite ca macro-politici care influenţează volumul şi structura ocupării şi/sau a şomajului doar indirect însă decisiv, deoarece rezultatul lor asigură cadrul pentru un impact maxim al politicilor de piaţa muncii pe termen scurt şi mediu. Instrumentele de aplicare a macro-politicilor de ocupare sunt politicile fiscale, monetare, salariale şi sociale adresate categoriilor macro-economice.

În cadrul politicilor de ocupare, Politicile de piaţa muncii încearcă să influenţeze direct volumul şi structura ocupării şi/sau a şomajului prin modificarea deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajaţi, angajatori, etc.).

Politicile de piaţa muncii cuprind toate politicile “active” de piaţa muncii, toate serviciile de acordare de sprijin financiar sau de înlocuire a veniturilor (denumite de obicei măsuri “pasive” de piaţa muncii) şi toate politicile care încearcă să influenţeze

21

participarea persoanelor la piaţa muncii (şcolarizare/instruire, formare profesională, pensionare, etc.).

Măsurile “active” de piaţa muncii (MAPM) încearcă să aducă îmbunătăţiri calificărilor/abilităţilor ocupaţionale (în cel mai larg sens posibil) ale indivizilor crescând astfel oportunităţile acestora (competitivitatea) pe piaţa muncii. MAPM cuprind instruire, pregătire, formare profesională, subvenţionarea ocupării, informare şi orientare profesională şi mediere/plasare sau alte servicii asemănătoare (cum ar fi sprijinul acordat pentru mutarea în altă localitate).

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare împarte măsurile active în trei categorii (alte măsuri decât medierea/plasarea sau informarea şi consilierea profesională):

formare profesională (cuprinde toate tipurile de formare, formare continuă sau recalificare)

instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncăsubvenţionare pentru angajare (subvenţionarea ocupării).Chiar dacă SPO au un impact asupra ocupării şi/sau a şomajului la nivel macro

şi asupra politicilor de piaţa muncii (de exemplu prin furnizarea de informaţii necesare pentru formularea acestor politici), grupul de lucru consideră că SPO se ocupă mai mult de politicile active de piaţa muncii şi de cele referitoare la reintegrare şi la acordarea de beneficii, deoarece principalii clienţi ai SPO sunt indivizi şi programele SPO sunt adresate, la nivel individual, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatorilor.

Mai concret, funcţiile următoare sunt considerate ca fiind funcţiile SPO:mediere/plasare (sau corelare între cererea şi oferta de forţă de muncă)informare şi consiliere profesionalăprograme sau măsuri active de piaţa munciiservicii de acordare de sprijin financiar (pentru şomeri şi participanţi la măsuri

active de piaţa muncii)contribuire la formularea politicilor de ocupare şi de piaţa muncii

Funcţiile de mai sus vor fi explicate mai jos în detaliu:1.medierea/plasarea şomerilor

În această clasificare, medierea/plasarea ar cuprinde toate serviciile care au ca obiectiv potrivirea/ corelarea între oferta de forţă de muncă (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fie şomere angajate şi dorind un alt loc de muncă) şi cererea de forţă de muncă (locurile de muncă vacante) fără a spori competitivitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, fără a modifica condiţiile unui loc de muncă vacant şi fără a subvenţiona în vreun fel solicitantul pentru a fi angajat sau locul de muncă (angajatorul) –(ultimele trei precizări reprezintă tocmai elementele datorită cărora medierea/plasarea este diferită de măsurile active de piaţa muncii).

Medierea/plasarea se adresează tuturor categoriilor şi grupurilor de clienţi (inclusiv persoanelor cu handicap, altor grupuri de clienţi dezavantajaţi sau altor grupuri ţintă ale politicii de piaţa muncii, cetăţeni străini care au nevoie de permis de muncă, etc.).

De aceea s-a propusclasificarea problemei permiselor de muncă ca şi o funcţie din cadrul medierii/

plasării, atât timp cât calificările persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă nu sunt schimbate sau în cazul în care locul de muncă vacant nu este adaptat sau subvenţionat

clasificarea medierii/ plasării persoanelor cu handicap ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât calificările deţinute de solicitant nu sunt alterate sau locul de muncă nu este adaptat sau subvenţionat.

22

- Clasificarea oricărei corelări de candidaţi pentru locuri de ucenici sau pentru poziţii de începători ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât se face doar o corelare între cerere şi ofertă fără nici o modificare sau subvenţionare a vreuneia dintre acestea.

2.Informare şi consiliere profesională(Vocational Guidance)S-a propus utilizarea termenului de informare şi consiliere profesională (sau

ocupaţională sau privind cariera) ca termen general pentru orice informaţii sau sfaturi privind

alegerea,pregătirea pentru,intrarea într-oprogresarea în cadrul,sau schimbarea unei ocupaţii, cariere, a locului de muncă sau a ocupării în

generalfie acest lucru datorită dorinţei individului, fie datorită condiţiilor de piaţa muncii.

Datorită asemănării procedurilor, nu s-a făcut nici o diferenţă în acordarea acestor servicii pentru adulţi sau pentru tineri (care au absolvit o formă de învăţământ sau nu) care încearcă să găsească un loc de muncă sau să urmeze o formă de pregătire pentru prima dată după ieşirea din cadrul sistemului educaţional.

Ca termen general, informarea şi consilierea profesională este alcătuită din două sub-funcţii majore, anume

consilierea profesională – vocational counsellingşiinformarea profesională – vocational information.S-a propus ca termenul de consiliere profesională să definească procesul

(desfăşurat în ambele sensuri) care se bazează pe interacţiunea intensă între consilieri şi clienţii individuali sau în grupuri (omogene), proces care include o identificare în amănunt a capacităţii şi intereselor clienţilor, înainte de a fi oferite informaţiile care fac parte din cadrul pachetului mai larg de consiliere.

Spre deosebire de consiliere, informarea profesională reprezintă un proces care se desfăşoară mai mult într-un singur sens, prin care se oferă informaţii sau sfaturi fără a evalua în detaliu capacităţile şi interesele clienţilor. Oricum, acest lucru nu se poate face fără a stabili şi evalua înainte care sunt nevoile de informaţii ale grupurilor ţintă urmând a se furniza informaţiile conform acestor evaluări anterioare. În plus, informarea profesională se limitează mai mult sau mai puţin la furnizarea de informaţii, pe când consilierea include un volum substanţial de sfaturi.Serviciile de informare profesională pot fi acordate prin intermediul centrelor de informare şi documentare privind cariera, prin împărţirea de publicaţii (broşuri, reviste, etc), prin discuţii de informare, prin educaţie privind cariera în şcoli, târguri în domeniul carierei, sau informaţii difuzate prin radio, televiziune, baze de date, etc.Informarea şi consilierea profesională – în oricare din aceste forme, de informare sau de consiliere – este propusă ca o funcţie separată a SPO, deoarece reprezintă de multe ori un serviciu complet. Este oricum parte a serviciilor de mediere/plasare şi a serviciilor de implementare a măsurilor active de piaţa muncii.3.Programe active de piaţa muncii

Programele active de piaţa muncii – ca o funcţie SPO – cuprind toate activităţile care au ca obiectiv îmbunătăţirea competitivităţii (!) pe piaţa muncii a indivizilor sau şansele de recrutare ale întreprinderilor. Chiar dacă obiectivul final al acestor măsuri este de a face participanţii să fie în măsură să îşi găsească un loc de muncă “normal” (adică nesubvenţionat) după participarea la astfel de măsuri (sau set de măsuri), aceste programe active nu pot garanta angajarea (ocuparea).

23

MAPM include toate tipurile de subvenţii acordate angajatorilor pentru a recruta, forma sau de a

menţine angajate anumite persoane sau grupuri ţintătoate serviciile care facilitează acceptarea unor anumite oferte de locuri vacante,

cum ar fi acordarea de sprijin financiar pentru mutarea în altă localitate, etc.toate serviciile care îmbunătăţesc calificările/abilităţile (în cel mai larg sens

posibil) solicitanţilor de locuri de muncă (sau ale persoanelor angajate) adică inclusiv a cunoştinţelor, deprinderilor, calităţilor personale sau sociale, experienţă în muncă, etc.

Astfel de activităţi include toate tipurile de formare şi instruire (calificare, recalificare, policalificare, specializare, perfecţionare, iniţiere, formare continuă, instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, etc.).

Ele includ de asemenea toate tipurile de subvenţionare a ocupării, fie în cadrul unei întreprinderi din sectorul privat, fie un program de ocupare în servicii publice (în folosul comunităţii), fie “Job club”, fie o întreprindere specială subvenţionată de tipul “societate de ocupare” sau “fundaţie de ocupare”, fie un atelier special sau o întreprindere specială pentru persoane cu handicap, sau altele asemănătoare.

Măsurile şi programele active de piaţa muncii sunt de obicei strâns corelate cu serviciile de mediere/plasare şi cele de informare şi consiliere profesională. Pentru şomeri, astfel de programe şi măsuri sunt concepute în cazul în care eforturile de plasare eşuează sau se presupune că vor eşua în lipsa unei alte acţiuni suplimentare (creşterea competitivităţii persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă sau subvenţionarea angajatorului).

Serviciile de informare şi consiliere profesională reprezintă parte integrantă a majorităţii măsurilor active pentru şomeri. Pentru clienţii care au un loc de muncă şi care doresc să-şi schimbe locul de muncă sau calificările, măsurile active se pot limita exclusiv la informare şi consiliere profesională, deoarece cei care solicită doar sfaturi întreprind deseori aceste acţiuni de căutarea unui loc de muncă singuri (fără intervenţia ulterioară a Serviciului Public de Ocupare, sau cu sprijin limitat la sponsorizarea financiară din partea SPO a anumitor cursuri de formare profesională).

4.Servicii de acordare de sprijin financiarServiciile de acordare de sprijin financiar pot fi descrise ca fiind toate activităţile

care au legătură cu problema sprijinului financiar pentru şomeri, fie că acest sprijin este conceput de tip asigurare (se acordă tuturor celor care au contribuit la constituirea unui fond special pentru şomaj) fie de tip “după nevoi” (după verificarea veniturilor şomerului). Chiar dacă acest sprijin este foarte asemănător cu cel de ajutor social, anumite beneficii de tipul ajutoarelor sociale nu conţin elemente legate de piaţa muncii. Chiar dacă şi ajutoarele sociale sunt de tipul “după nevoi”, pentru obţinerea acestora nu se pun tuturor beneficiarilor lor condiţii de a fi “activi” în căutarea unui loc de muncă, sau de a participa la măsuri active. Din acest motiv, al elementelor de piaţa muncii pe care le conţin, serviciile de acordare de sprijin financiar ne sugerează să le clasificăm ca funcţie a SPO.

Serviciile de acordare de sprijin financiar aşa cum sunt ele prezentate în clasificarea pe care o propunem ar include toate serviciile de acordare de beneficii care se bazează pe faptul că o persoană, din motive independente de aceasta, este şomeră sau lucrează cu program redus (chomage partiel, Kurzabeit), indiferent dacă aceste beneficii sunt plătite direct şomerului sau sunt plătite acestuia prin intermediul angajatorului.5.Contribuţii la ocupare şi formularea de politici pentru piaţa muncii

Grupul consideră că

24

monitorizarea situaţiei şi tendinţelor de pe piaţa muncii,cercetarea (şi evaluarea) pieţei muncii şi a rolului şi impactul SPO,şi rolul formal asumat în formularea (şi revizuirea) politicii de piaţa munciica o altă funcţie SPO.Chiar dacă această funcţie pare a fi mai mult a celor care formulează politicile,

este de asemenea o funcţie care sprijină SPO prin ea însăşi: rezultatele acestei funcţii sunt esenţiale pentru administrarea serviciilor şi pentru cei care furnizează medierea/plasarea, informarea şi consilierea profesională, sau serviciilor legate de programe şi măsuri active pentru piaţa muncii.

Această formulare de politici se poate limita la a contribui cu informaţii la procesul politic.

Furnizarea de informaţii poate însemna de la simpla colectare şi publicare de informaţii statistice referitoare la operaţii desfăşurate în cadrul SPO, până la cercetări complicate bazate pe o sferă largă de date şi informaţii din diferite surse. Funcţia de formulare a politicilor poate include de asemenea – pentru unele servicii de ocupare – un rol oficial în formularea sau revizuirea de legi, norme, metodologii şi alte prevederi legale similare.

Formularea de politici este legată de cadrul mai larg al strategiei naţionale. Dezvoltarea unor anumite programe sau măsuri la nivel regional, local sau individual (la nivel de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă sau agent economic) -– care pot fi denumite ca fiind “formulare de micropolitici” în cadrul unei strategii (legislative) cadru la nivel naţional – sunt privite ca fiind parte a procesului de implementare şi de aceea reprezintă alte funcţii ale SPO.

CAPITOLUL 3

EVOLUŢII PE PIAŢA MUNCII

3.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI DE PROTECŢIE SOCIALĂ

În locuri şi timpuri diferite, în conjuncturi economice specifice s-a uzat de un anumit gen de politică şi măsură anti-şomaj. Fiecare ţară se inspiră din experienţa trecută şi prezentă generală, dar îşi alege în ultimă instanţă căile şi mijloacele proprii. România nu poate face altfel, multe din măsurile amintite îi pot constitui sursă de inspiraţie. În acelaşi timp nu trebuie să se uite faptul că şomajul românesc este un şomaj structural. De aceea, odată cu restructurările tehnologice, cu reorientarea unor sectoare şi ramuri de activititate cerute de tranziţia la economia de piaţă, trebuie găsite mijloacele necesare pentru a produce mişcări tot atât de profunde în planul structurii de muncă. .Elasticitatea, maleabilitatea, adaptarea din mers trebuie să caracterizeze atât oferta cât şi cererea de forţă de muncă. Supleţea economiei, îmbinarea unităţilor mari cu cele mici şi mijlocii, câmp larg deschis liberei iniţiative, investiţii în zone cu maximă productivitate, dezvoltarea sectorului serviciilor de turism, dar mai ales de consum, îmbinarea unor strategii naţionale cu altele locale sau regionale spre reconversie şi transferabilitate pe de o parte şi un învăţământ modern bine structurat pe cerinţe, profesii şi raportata la standardele internaţionale, voinţa de schimbare. În plus oamenii trebuie să conştientizeze faptul că pe parcursul perioadei active locul de muncă poate fi

25

schimbat, cultivarea disciplinei de a economisi şi de investi etc. sunt condiţii obligatorii de a căror îndeplinire va depinde echilibrul pe piaţa forţei de muncă.

Indemnizaţia de şomaj constituie doar o soluţie temporară, subsidiară şi în care se sprijină şi visează domeniul socialului şi mai puţin pe argument şi motivaţie economică. De aceea, mai presus de toate, asupra gradului de ocupare îşi vor pune amprenta faptele de muncă, disciplina riguroasă, fără de care progresul în planul producţiei, al creşterii economice şi deci al gradului de folosire nu se pot realiza.

În cele ce urmează voi prezenta principalele măsuri şi politici de protecţie socială, axându-mă pe cela care au ca scop ajutarea şomerilor şi reconversia lor socială.

Acestea au fost schiţate pentru prima dată în România la începutul anilor ’90.Una din lucrările valoroase apărute în acea perioada a fost lucrarea cu titlul “Schiţa privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România”, semnată de T. Postolache. Ea încerca să contureze o opţiune politică general acceptată cu privire la măsurile ce trebuiesc luate pentru a reuşi să se instaureze economia de piaţă în România. Schiţa strategiei propuse conturează o linie generală în care costurile sociale ale tranziţiei să fie acoperite în bună măsură, simultan cu apariţia lor în aşa fel încât, chiar în cursul tranziţiei şi nu ulterior, să se atingă un nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază. (Postolache, T., 1990, pag. 12).

Care sunt resursele economice ale unui asemenea program? Este extrem de instructiv a evoca punctul de vedere ale aceleiaşi Schiţe: “restrângerea acestui obiectiv poate fi realizată prin reducerea ratei acumulării, creşterea eficienţei economice şi atragerea de capital străin… şi împrumuturi în limite raţionale în special pentru informatizare şi tehnologii de vârf”(Postolache, T., 1990, pag. 12-13)

Se prevedea totodată o relansare imediată a economiei: un ritm mediu anual de creştere a PIB-ului de 3,7-3,8% (era estimat la data publicării lucrării “Schiţa privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă”, aprilie 1990, n. a.). În acele condiţii, în funcţie de mărimea împrumutului extern contractat, se prevedea ca între 1995 şi 2002 consumul populaţiei România să ajungă la indicatorii de bază, la nivel mediu european.

La începutul anului 1990 nu era aşteptat un declin semnificativ al economiei, cu excepţia celui rezultat din ajustarea unor anumite ramuri şi întreprinderi. Spre sfârşitul anului 1990, când declinul începuse să devină evident semnificaţia lui era încă cu mult subestimată. Când a început să se discute în guvern această problemă, ministrul de stat însărcinat cu economia din acea perioadă a oferit următoarea explicaţie: scăderea producţiei este datorată reducerii săptămânii de lucru. În curând lucrurile s-au dovedit a fi mult mai grave.

Despre protecţia socială se vorbea de asemenea în termeni destul de vagi în acea perioadă. Problemele sociale cu care urma să se confrunte societatea erau subestimate.

Era normal ca accentul să cadă mai mult pe promovarea unor principii generale, ca de exemplu necesitatea formelor active de protecţie , atrăgându-se atenţia asupra unor pericole de lung termen, înalt stabile şi reproductive, apariţia uni şomaj cronic de lung termen etc. (Zamfir, C., 1990). Reforma sistemului de protecţie socială era văzută în următorii termeni:

a)Sistemul de protecţie socială moştenit era considerat a fi suficient de amplu încât să nu aibă nevoie de reconsiderări prea radicale. Sistemul de pensii era înalt comprehensiv, cu o metodologie administrativă relativ bine pusă la punct. O nouă legislaţie care să propună noi principii şi să le corecteze pe cele vechi era programată să se realizeze rapid. Astfel, în “Schiţa privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România” se prevedea ca Proiectul Legii Asigurărilor Sociale va fi depus în septembrie 1990. În planul primului guvern de după alegeri acest proiect de lege era prevăzut să fie înaintat în discuţia guvernului în ianuarie 1991.

26

Protecţia muncii se regăsea într-un sistem legislativ relativ bine pus la punct, care avea nevoie de corecţii, dar nu de schimbări dramatice. Singurul punct problematic îl constituia problema pensiilor în agricultură, dar problema era considerată a fi mai de grabă o moştenire a vechiului sistem cooperatist şi soluţionabilă fără mari dificultăţi.

Sănătatea şi învăţământul erau gratuite şi ridicat comprehensiv. Problema era mai degrabă a resurselor şi a modernizărilor. Alocaţiile pentru copii existau. Ceea ce trebuia făcut era ca sistemul să fie generalizata la toate familiile nu numai la cele salarizate de stat şi reconsiderate întrucâtva măsurile pe care se fonda. La sfârşitul anului 1990 proiectul de lege cu privire la alocaţiile pentru copii era deja elaborat.

b)Dezvoltarea acelor elemente specifice economiei de piaţă. elementul considerat a fi cel mai important aici era instaurarea unei forme de sprijin pentru noua economie. Deja din mai 1990 se instituise ajutorul de şomaj. Legea ajutorului de şomaj, care crea sistemul de protecţie socială a şomerilor a fost adoptată de către Parlament în ianuarie 1991(Legea nr. 1/1991), înainte de apariţia propriuzisă a unui şomaj semnificativ: în 1991, rata şomajului a atins 1,8%, saltul semnificativ fiind făcut de abia anul următor: 8,4%.

c)Schimbarea raportului dintre veniturile directe şi transferurile sociale în raport cu veniturile primare. Cea mai spectaculoasă schimbare a reprezentat-o eliminarea subvenţiilor la produsele de strictă necesitate. Retragerea subvenţiilor trebuia însă să fie însoţită pe de o parte de creşterea veniturilor primare, iar pe de altă parte de creşterea transferurilor prin sistemul protecţiei sociale.

d) În prima perioadă de după revoluţie (până în primăvara anului 1991) în sfera politicii sociale, poate şi datorită lipsei presiunii, pentru dezvoltarea propriu-zisă a sistemului de protecţie socială, a predominat preocuparea pentru promovarea unor noi reglementări în relaţiile de muncă. Într-un interval de câteva luni a fost promovat un pachet de legi referitor la acest domeniu: Legea şomajului, Legea sindicatelor, Legea contractelor colective de muncă, hotărâri guvernamentale cu privire la salarizarea în instituţiile bugetare şi în întreprinderile economice proprietate de stat.

Referitor la atenuarea fenomenului şomajului s-au adus îmbunătăţiri Legii nr. 1/1991, privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională. S-a prelungit astfel durata acordării ajutorului de şomaj de la 180 la 270 de zile. Ca urmare a acestei prelungiri s-a mărit cota de participare a agenţilor economici la crearea fondului de şomaj de la 4 la 5% din salariul brut al angajaţilor. În plus, pentru persoanele cărora le-a expirat perioada de acordare a ajutorului de şomaj s-a legiferat acordarea unei alocaţii de sprijin de cel mult 18 luni, cu posibilitatea calificării sau recalificării. Aceste persoane sunt permanent sprijinite să se încadreze în muncă; este vorba de Legea nr. 86/1992, care a modificat şi completat Legea nr. 1/1991. Pe de altă parte, au fost elaborate şi s-a aplicat legea privind angajarea în muncă a absolvenţilor superior, liceal şi postliceal , promoţia 1991-1992, prin care au fost stimulaţi agenţii economici care încadrează aceşti absolvenţi, acordându-se acestora din fondul de şomaj lunar 70%, respectiv 60% din salariul minim brut indexat pe ţară pe o perioadă de 9 luni( Legea nr. 97/1992).

Tot ca măsuri şi politici anti-şomaj putem aminti cele trei programe de bază ce s-au desfăşurat în 1992, în cadrul Departamentului forţei de muncă şi şomajului:

1) Programul privind reorientarea forţei de muncă disponibile în raport cu cerinţele agenţilor economici din sectorul privat

2) Programul privind perfecţionarea pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de personal

3) programul privind sistemul de indicatori, de diagnoză şi prognoza resurselor de muncă

În perioada următoare(anul 1992) au avut loc următoarele acţiuni:

27

1) Au fost analizate împreună cu ministerele şi departamentele economice disponibilizările de personal prezentate în programul de restructurare şi au fost elaborate studii privind posibilităţile de redistribuire şi recalificare a acestui personal, în vederea reintegrării profesionale.

2) A fost elaborat un program de recalificare a şomerilor care a asigurat într-o măsură satisfăcătoare preluarea în cursuri de recalificare a numărului sporit de şomeri din semestrul al doilea al anului 1992 şi din anul 1993

3) S-a realizat dezvoltarea reţelei de centre de pregătire a şomerilor prin organizarea de centre-pilot împreună cu Banca Mondială şi cu Germania, Italia, Israel

4) Au fost elaborate planuri de învăţământ şi programe analitice ale cursurilor de recalificare a şomerilor, şi s-a adaptat la condiţiile României un program de pregătire a micilor întreprinzători obţinut din S.U.A., pentru instruirea viitorilor întreprinzători

5) S-au organizat în cursul anului 1992 2 oficii de muncă pilot la Piteşti şi în sectorul 1 al municipiului Bucureşti, cu sprijinul Employment Service din Anglia, precum şi unul la Braşov, cu Oficiul Federal al Muncii din Nurnberg – Germania care a cuprins următoarele activităţi: proiectarea sistemului informaţional şi informatic privind activităţile de şomaj, piaţa muncii, fondul de şomaj, medierea muncii, elaborarea proiectelor de amenajare a oficiilor forţei de muncă şi executarea lu crărilor de construcţie şi dotare; şcolarizarea întregului personal al oficiilor forţei de muncă; elaborarea modelului de creştere a autonomiei financiare pentru oficiile forţei de muncă în scopul cointeresării acestora în urmărirea gradului de ocupare a forţei de muncă din judeţ.

După 1993, s-au luat de către autorităţi măsuri legislatative în domeniul protecţiei sociale a şomerilor. În afară de modificările şi republicările aduse Legii 1/1991 prin Legea nr. 87/1992 a fost emisă Ordonanţa nr. 32/1994 privind încadrarea în muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ (ca şi completare a Legii 87/1992). Potrivit acestei ordonanţe agenţii economici cu capital de stat sau privat, precum şi instituţiile publice care încadrează absolvenţi cu contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, primesc pentru fiecare absolvent, astfel angajat, pe o perioadă de 9 luni de la angajare, o sumă reprezentând 70% din salariul lunar minim brut pe ţară, indexat, pentru persoanele cu studii superioare, şi respectiv 60% pentru celelalte categorii de absolvenţi.

În 1995 a demarat proiectul “ Informare şi consiliere privind cariera”, care este o subcomponentă a proiectului MMSS “ Ocupare şi protecţie socială”. Acesta este un proiect cu o durată de cinci ani, aflat acum în faza finală şi care implică specialişti din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

A rezultat o reţea de centre de informare şi consiliere în cariera la nivelul întregii ţări, care cuprinde 500 de unităţi şcolare, 227 de agenţii pentru ocuparea forţei de muncă locale şi 47 de centre de informare pentru tineret.

Aceste cursuri sunt organizate, fie la cererea angajatorilor cu care ANOFM are convenţii de angajare a 100% dintre şomerii absolvenţi, fie organizate în întâmpinarea pieţei muncii, cu convenţie de angajare a 60% dintre absolvenţi.

Începând cu anul 1997, urmare a concedierilor colective ce au survenit din cauza restructurărilor, privatizărilor şi lichidării unor întreprinderi, au apărut o serie de Ordonanţe care veneau în sprijinul persoanelor disponibilizate. Complexitatea problemelor apărute pe piaţa muncii în noul context socio-economic, a dus la apariţia unei noi forme de organizare a Oficiului pentru Şomaj care a devenit prin Legea nr.145/1998 Agentia Nationala pentru Ocupare şi Formare Profesională. Ca urmare a modificării Legii nr. 145/ 1998, prin Ordonanţa nr. 294/20001, aceasta instituţie se

28

numeşte astăzi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Prin Hotărârea de Guvern nr. 4/1999 a fost aprobat Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, modificat şi completat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2001.

Privatizarea întreprinderilor şi restructurarea lor presupun eliberări masive de personal. Pentru a preveni efectele negative ce urmează acestor acţiuni Guvernul României a elaborat Ordonanţa de Urgenţă nr. 9/1997, cu privire la unele măsuri de protecţie, pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare.

În capitolul II al Ordonanţei mai sus menţionate se stabilesc măsurile active de protecţie. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Direcţia generală a Protecţiei Sociale au obligaţia de a acorda servicii de preconcediere, asistarea societăţilor comerciale şi a regiilor autonome la elaborarea programelor de reconversie profesională, precum şi în pregătirea şi orientarea individuală a salariaţilor.

Pe baza aceleiaşi ordonanţe s-a constituit Comitetul Naţional de Coordonarea a măsurilor active de combatere a şomajului, organism tripartit a cărui componenţă a fost aprobată de guvern la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. În fiecare judeţ s-a constituit un astfel de comitet. La nivelul Ministerului Muncii şi al Protecţiei Sociale s-au creat grupuri de intervenţie rapidă care colaborează cu conducerea societăţilor comerciale, organizaţiilor sindicale şi patronale precum şi cu alte organizaţii care pot contribui la realizarea măsurilor active.

Suma totală de bani acordată cu titlul de plată compensatorie se stabileşte pentru fiecare persoană cu o vechime de cel puţin 6 luni. Cuantumul acestei sume este de 6,9 12 salarii medii nete pe economie, în funcţie de vechimea în muncă. Suma de bani acordată poate fi majorată cu cel mult 3 salarii medii nete pe economie , în cazul în care beneficiarul are domiciliul într-o zonă geografică cu un nivel al ratei şomajului de cel puţin 12%.

Programul de guvernare al actualului guvern prevede o serie de măsuri privind politica socială. Obiectivele guvernului în domeniul şomajului sunt de ordin profilactic şi indemnitar. Ele vizează:

păstrarea numărului de şomeri în limite suportabile, care să nu producă disfuncţionalităţi sociale, urmărind stabilizarea numărului şomerilor, corelat cu evoluţia restructurării la un procent de 5% la sfârşitul mandatului

Crearea unui sistem care să faciliteze angajarea şomerilor şi a celor aflaţi în pericol iminent de a-şi pierde locul de muncă prin:

suportarea din fondul de şomaj a unei părţi din salariul angajaţilor şomeri pe o perioadă de 1-2 ani. Această măsură se va aplica cu precădere tinerilor absolvenţi şi celor care au urmat cursuri de reconversie profesională, calificându-se în meserii căutate pe piaţa forţei de muncă

acordarea de facilităţi băneşti pentru finanţarea agenţilor economici care participă la reconversia socială a şomerilor

asigurarea unei compensaţii băneşti pentru pierderea fortuită fără vina salariatului a serviciului, care să asigure un venit suficient traiului decent

Programul de guvernare cuprinde totodată măsuri pentru reducerea şomajului şi facilitarea angajării prin:

a)defiscalizarea costului forţei de muncă prin reducerea contribuţiei la asigurările sociale şi fondul de şomaj

b)subvenţionarea salariilor din fondul de plată a salariaţilor proveniţi din rândul şomerilor şi a beneficiarilor de ajutorul de integrare profesională

c)mărirea perioadei de subvenţionare până la 12-18 luni

29

d)mărirea părţii subvenţiilor din salariu la nivelul salariului mediu pe economie cu asumarea de către angajator a obligaţiei de a garanta stabilitatea în muncă a persoanelor în cauză, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; se va acorda prioritate absolvenţilor de învăţământ şi persoanelor care au urmat cursuri de reconversie profesională

e)instituţionalizarea unei agenţii naţionale de plasare a forţei de muncă cu o componenţă tripartită

f)aplicarea unei politici de încadrare a salariaţilor pe fracţiuni de norme În anul 2001, în domeniul ocupării forţei de muncă şi protecţiei şomerilor au

fost realizate următoarele acţiuni:Elaborarea politicii privind ocuparea forţei de muncă în concordanţă cu orientările

UE; în acest sens s-a elaborat proiectul de Lege privind Sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă care a fost transmis Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă;

a fost elaborat Proiectul de Lege privind egalitatea de şanse între femei si bărbaţi Proiectul noului Cod al Muncii se află în curs de elaborare;

S-a propus completarea Legii nr.132/1999 in sensul de a atribui Consiliului National de Formare Profesională a Adulţilor responsabilităţi ce decurg din prevederile Ordonanţei Guvernului nr.129/2000;

Legea nr.312/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective - publicată în Monitorul Oficial al României nr.365/6.07.2001;

Construirea bugetului Fondului pentru plata ajutorului de şomaj astfel încât să reflecte încurajarea politicii de măsuri active; în acest sens s-a realizat Bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi a fost aprobat în mai 2001;

Dezvoltarea capacităţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de a implementa /subcontracta servicii pentru realizarea măsurilor active. În realizarea obiectivului propus, a avut loc o creştere a ponderii măsurilor active în detrimentul celor pasive, de la 2% la 13,4%;

Începând cu anul 2002, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a promovat un nou act normativ în domeniul ocupării forţei de muncă şi a protecţiei şomerilor – Legea 76/2002, Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Această lege conţine prevederi exprese de stimulare a angajatorilor pentru realizarea lucrărilor şi activităţilor publice de interes comunitar, stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor aparţinând unor categorii defavorizate.(vezi Anexa 1).

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va elabora standardele ocupaţionale în regim armonizat cu cele europene. De asemenea, Începând cu anul şcolar 2001 – 2002 s-a trecut la optimizarea planului de învăţământ împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în scopul reglării raportului dintre cerere şi oferta pe piaţa muncii.

Se încearcă identificarea unui pachet de măsuri şi acţiuni care să conducă la orientarea şi recalificarea forţei de muncă disponibilizate spre structuri, meserii şi ocupaţii cerute pe piaţa muncii.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale participă cu un reprezentant în consiliul de administraţie al Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesionale şi Tehnic. Centrul derulează Programul de combatere a marginalizării şi excluderii sociale şi profesionale a tinerilor care au abandonat învăţământul obligatoriu şi nu au dobândit competenţe minime necesare ocupării unui loc de muncă (A doua şansă – Educaţia 2000). Prin Hotărârea de Guvern nr. 430/25 aprilie 2001 s-a aprobat

30

strategia Guvernului României de Îmbunătăţire a Situaţiei Romilor. Concepută pe o perioadă de zece ani (2001 – 2010), cu un plan de măsuri pe termen mediu de patru ani (2001 – 2004), Strategia se va aplica pe arii sectoriale de responsabilitate, cu sarcini precise stabilite pe instituţii. De altfel, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, ANOFM şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării colaborează pentru realizarea unui program anual de sprijinire a tinerilor absolvenţi în vederea angajării şi monitorizarea evoluţiei profesionale a tinerilor romi cu studii superioare.

S-a încheiat un nou protocol privind colaborarea dintre Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului şi ANOFM în vederea continuării activităţii în cadrul proiectului “Informare şi consiliere privind cariera”.

3.2. MĂSURI ACTIVE PENTRU PIAŢA MUNCII APLICATE ÎN ROMÂNIA

Măsurile active sunt principalele măsuri care au ca efect diminuarea şomajului. Aceste măsuri sau politici active (anti-şomaj) au efecte pe termen scurt, mediu şi lung. O măsură activă are ca şi efect creşterea ocupării forţei de muncă fie prin crearea de noi locuri de muncă fie prin facilitarea accesului la locuri de muncă vacante.

Cele mai importante măsuri active aplicate de autorităţi au fost:Asociaţii antreprenoriale ale şomerilor

Obiectivele pe termen scurt ale acestei măsuri se concretizează în oferirea de posibilităţi de a lucra pe cont propriu pentru potenţialii şomeri, iar pe termen lung se concretizează în crearea de locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat.Job Club

Această măsură activă nu are rezultate spectaculoase în ceea ce priveşte ocuparea masivă a forţei de muncă într-un timp foarte scurt , dar acţionează acolo unde există un mare minus în atitudinea celor care caută locuri de muncă şi anume în mobilitatea lor pe piaţa muncii. Crearea unui Job Club asigură facilitatea accesului la locuri de muncă şi reducerea şomajului de lungă durată, pe termen scurt sprijină pe cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă.Incubatorul de afaceri

Ca şi obiective pe termen lung se pot aminti sprijinirea persoanelor care doresc să dezvolte mici afaceri pentru crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat , iar pe termen scurt se concretizează în crearea de noi locuri de muncă.Medierea muncii

Nu are drept scop crearea de locuri de muncă, ci facilitarea accesului la locurile de muncă existente. De asemenea medierea muncii îşi propune sprijinirea agenţilor economici în recutarea sau satisfacerea cerinţelor cantitative sau calitative de personal.

Medierea muncii mai are ca şi scop facilitarea accesului la locurile de muncă şi reducerea şomajului, precum şi corelarea cererii cu oferta de muncă (în cadrul Direcţiilor Generale de Muncă şi Protecţie socială există Biroul de mediere a muncii care ţine o evidenţă a locurilor de muncă vacante, oferind informaţii solicitanţi lor).Pregătire profesională în meseriile cerute pe piaţa muncii

Pregătirea profesională este o măsură clasică de combatere a şomajului. Pentru a veni în sprijinul persoanelor neîncadrate în muncă sau a celor care doresc o recalificare şi în special a şomerilor se organizează cursuri de recalificare. Cursurile organizate pentru şomeri sunt gratuite, la terminarea cursului beneficiind în marea majoritate de un loc de muncă.Servicii pentru comunitate

31

Programele generate de comunităţi pentru ocuparea forţei de muncă se desfăşoară de mulţi ani în Occident. obiectivele unor astfel de măsuri se concretizează în dezvoltarea simţului de apartenenţă la o comunitate, iar pe termen scurt se referă la crearea de servicii şi facilităţi pentru comunitate, asigurarea de locuri de muncă pentru anumite grupuri cum ar fii: tinerii, femeile, persoanele de peste 50 de ani.Subvenţii pentru locuri de muncă create pentru şomeri de către patroni

În perioada în care salariatul este subvenţionat, foştii şomeri acumulează experienţă de muncă iar patronii îşi asumă responsabilitatea calificării, recalificării profesionale a acestora.

Obiectivele pe termen lung sunt stimularea patronilor de a angaja categorii defavorizate de şomeri, crearea de locuri de muncă, iar pe termen scurt se concretizează în facilitarea accesului la locuri de muncă pentru categorii defavorizate de şomeri.Servicii de intervenţii în caz de eliberări masive de personalDispecerat pentru locuri de muncă temporare

Obiectivele pe termen lung ale acestei măsuri active sunt: stimularea mobilităţii forţei de muncă pentru acceptarea de locuri de muncă temporare şi ocazionale, încurajarea creerii de locuri de muncă temporare şi ocazionale, facilitarea accesului la locuri de muncă temporare în funcţie de cerinţele pieţii. Târg de locuri de muncă

Prin intermediul acestei măsuri active se oferă posibilitatea celor care solicită şi care oferă forţă de muncă de a se întâlni în mod direct şi de a-şi prezenta oferta. această metodă oferă avantaj patronilor şi celor aflaţi în căutare de locuri de muncă, de a avea discuţii preliminare, înaintea interviului propriu-zis. Asistenţa pentru micii întreprinzători

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii este printre sursele cele mai dinamice de creare de locuri de muncă. Serviciile dedicate dezvoltării acestui sector pot contribui în mod substanţial la echilibrarea balanţei cerere-ofertă de forţă de muncă. aceste servicii se concretizează în:

a)consultanţă în afaceri;b)instruire antreprenorială;c)acordarea de credite cu dobândă bonificată

Conform Legii nr. 1/1992 prin Direcţia Generală a Muncii şi Protecţiei Sociale se acordă credite în condiţii avantajoase cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii în scopul creerii de noi locuri de muncă, în special pentru şomeri. Pentru ca o întreprindere să poată beneficia de acest credit trebuie să angajeze minimum 50% din personal din rândul şomerilor. Facilitarea tranziţiei din şcoală pe piaţa forţei de muncă

Dezvoltarea spiritului antreprenorial la tineri este o preocupare cu tradiţie în sistemele occidentale de învăţământ. Obiectivele unei asemenea măsuri active pe termen lung sunt: prevenirea şomajului în rândul tinerilor, iar pe termen scurt are ca şi efect dezvoltarea încă din şcoală la viitoarea forţă de muncă a spiritului antreprenorial. Informare şi documentare pentru piaţa muncii

Desele schimbări care au loc pe piaţa muncii într-o economie de piaţă conduc la necesitatea de a cunoaşte, de a actualiza informaţiile de care au nevoie atât ofertanţii cât şi solicitanţii de forţă de muncă.

Pentru realizarea acestor măsuri active sunt necesare resurse concretizate în spaţii, echipamente, personal calificat şi posibilităţi financiare.

32

3.3. EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI SOCIALI

Ocuparea forţei de muncă în România rămâne una dintre zonele cele mai tensionate ale tranziţiei. Principala tendinţă care se manifestă în ultimii 11 ani în ceea ce priveşte volumul ocupării forţei de muncă este continua sa reducere. Procesul este generat atât de evoluţiile demografice – cu o mai mică influenţă, deocamdată, reducerea drastică a natalităţii şi a sporului natural începând să se manifeste în acest deceniu – cât, în special, de capacitatea redusă de absorbţie a economiei.

Ca urmare, în perioada 1990-2000, populaţia civilă ocupată s-a redus cu 2.200.000 persoane, iar numărul de salariaţi cu aproximativ 3500 mii persoane. În acelaşi interval, rata brută de ocupare a populaţiei totale s-a diminuat de la 46,7% la 38,4%, iar a persoanelor în vârstă de 15-64 ani de la 72,7% la 57,5%.

Tendinţele demografice, îndeosebi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, ca şi diminuarea ratei populaţiei ocupate au condus la modificări importante în ceea ce priveşte raportul de dependenţă economică, observabil în creşterea numărului persoanelor dependente de populaţia care contribuie la asigurările sociale şi constituirea resurselor statului.

În România, în anul 2000, rata de activitate masculină era evident mai mare decât rata de activitate feminină (57,5% faţă de 46,5%)aceasta din urmă situându-se, însă, la nivelul celei atinse de ţările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la activitatea economico-socială.

Indicatori ai potenţialului de muncă din România, în perioada 1990-2000 Tabelul 3.1

ANULINDICATORI

Populaţia totală(Mii pers.)

Populaţia. civilă ocupată(Mii pers.)

Numărul de salariaţi

Rata brută de ocupare

1990 23206,7 10839,5 8142,2 46,71991 23185,1 10786 7483,5 46,51992 22789 10458 6627,4 45,91993 22755,3 10062 6385,3 44,21994 22730,6 10011 6200,6 441995 22681 9493 6047,7 41,91996 22607,6 9379 5893,9 41,51997 22545,9 9023 5399,1 401998 22488,6 8813 5181,6 39,21999 22455,5 8419,6 4761 37,52000 22435,2 8629 4623 38.4Sursă: Anuarul 2001,Institulul Naţional de Statistică

În contextul evoluţiilor de pe piaţa forţei de muncă, al declinului ocupării, s-au produs o serie de deplasări structurale. În prezent, structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare ale economiei este anacronică, riscantă (vezi Tabel 3.2), reflectând concomitent:· procesul de dezindustrializare şi reagrarizare a ocupării;· capacitatea modestă a sectorului servicii de a absorbi şi reţine o parte importantă a populaţiei disponibilizate din industrie (deşi acest sector pare să înregistreze, în general, o evoluţie ascendentă, în cifre absolute, ocuparea în cadrul său se reduce);

33

· riscul pseudoterţializării ocupării, cu efecte negative asupra unui trai decent şi/sau asupra polarizării activităţilor speculative.

Aceste tendinţe exercită o puternică influenţă asupra sistemului de calificări, asupra posibilităţii de identificare a nevoilor viitoare de formare profesională, asupra relaţiei dintre cererea de forţă de muncă şi oferta sistemului de educaţie şi formare profesională.

La nivelul sectorului primar (agricultură,silvicultură,economia vânatului) populaţia activă implicată în acest domeniu a fost de 3.144.000 persoane în 1990, crescând la 3.320.000 de persoane în anul 1996 şi atingând valoarea de de 3.570.000 în anul 2000.Numărul persoanelor angajate în sectorul secundar (industrie şi construcţii)a cunoscut în perioada 1990-2000 un fenomen de scădere acccentuată, dela 4.711.000 în anul 1990, la 3.193.00 în anul 1996 respectiv 2.708.000 în anul 2000.

Această scădere importantă a numărului de persoane ocupate în acest domeniu are mai multe explicaţii între care: pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru produsele româneşti, transformarea fostei economii de stat centralizate într-o economie de piaţă care are la bază rentabilitatea economică, creşterea masivă a preţurilor la utilităţi şi respectiv incapacitatea fostelor întreprinderi industriale de a produce în condiţiile de calitate şi de preţ cerute de piaţă, rezultând de aici concedieri masive din fostele mari întreprinderi de stat şi regiile cu pierderi:minerit etc.

Din punctul de vedere al grupării persoanelor active pe cele trei sectoare de activitate , România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare şi în creştere a populaţiei active din sectorul primar şi cu o pondere destul de redusă a serviciilor. În condiţiile în care competitivitatea în sectorul industriei este greu de dobândit datorită costurilor mari pe care le implică, şansa economiei româneşti ar fi dezvoltarea acentuată a sectorului serviicilor pentru a compensa scăderea valoriii produsului intern brut datorită scăderii dimensiunii sectorului industriei şi construcţiilor.

Tabelul 3.2.Structura populaţiei civile ocupate în România, pe sectoare economice, în

perioada 1990-2000

ANULSECTOARE ECONOMICE

Agricultură Industrie şi construcţii

Servicii

1990 29,1 43,5 27,41991 29,8 39,9 30,31992 33 37,1 29,91993 36 35,8 28,21994 36,5 34,4 29,11995 34,5 33,6 31,91996 35,5 34,3 30,21997 37,6 32 30,41998 38,1 30,7 31,21999 41 24,4 30,42000 41,3 27,3 29,4 ursă : Anuarul 2001, Institutul Naţional de Statistică

În funcţie de forma de proprietate, se constată o evoluţie importantă a sectorului privat de la 27,1% în 1990 la 75% 1999 (în cifre absolute de la 2936,9 mii persoane la 6475 mii). Ponderea populaţiei ocupate în sectorul privat creşte atât în agricultură (în 2000 aceasta deţinea peste 98%), cât şi în industrie şi servicii.

34

În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după criteriul statutului profesional, principalele schimbări se referă la:reducerea ponderii salariaţilor în cadrul populaţiei civile ocupate (de la 75,1% în 1990

la 53,5% în 2000);sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 1994 şi 21% în 2000) şi a

lucrătorilor familiali neremuneraţi, categorie din care face parte şi populaţia care lucrează în agricultură (15,2%, respectiv 17,1% în aceiaşi ani de referinţă);

menţinerea la un nivel relativ constant a numărului patronilor.Legat de structura populaţiei active după sexe,există mai multe ramuri ale

economiei naţionale în care populaţia activă este majoritar feminină .Cele mai importante dintre aceste sunt: sănătate şi asistenţă socială (77,7%),învăţământ (67,45%), activitate hotelieră şi de alimentaţie publică (63%), comerţ(51%).În anul 2000, distribuţia populaţiei ocupate pe grupe de ocupatii era structurată, în principal, pe următoarele categorii:

conducători şi funcţionari superiori din administraţia publică şi din unităţileeconomico-sociale - 2,1%

specialişti cu ocupaţii intelectuale sau ştiinţifice - 6,4% tehnicieni, maiştri şi asimilaţi - 8,1% funcţionari administrativi - 3,9% lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi - 6,8% agricultori şi lucrători calificati în agricultură, silvicultură şi pescuit - 39,7% muncitori / meseriaşi - 16,5% alte categorii de ocupaţii - 16, 5% Ratele de activitate pe grupe de vârstă au avut următoarele valori:

pentru grupa de vârstă 15-24 de ani: 43,1%pentru grupa de vârstă 25-34 de ani:84,5%pentru grupa de vârstă 35-49 de ani: 85%pentru grupa de vârstă 50-64 de ani:57,8%pentru grupa de vârstă 65 de ani şi peste: 35,7%

Structura populaţiei ocupate în funcţie de statutul educaţional relevă faptul că unei ponderi de aproape 2/3 din total îi corespunde o instruire de nivel secundar sau superior, situaţie care permite aprecierea că forţa de muncă din România dispune de o pregătire de nivel ridicat. Luând în considerare criteriul vârstei, gradul cel mai înalt de instruire corespunde persoanelor din grupele de 25-34 ani (aproximativ 90%) şi 35-49 ani (77%).

Reducerea volumului ocupării forţei de muncă este acompaniată de apariţia şi extinderea şomajului. Numărul şomerilor înregistraţi creşte semnificativ în 1992, odată cu transformările implicate de trecerea de la economia planificată la economia de piaţă.

Fenomenul îşi continuă curba ascendentă până în 1996, când se reduce semnificativ, după care îşi reia tendinţa crescătoare; acest fenomen continuă până în anul 1999 ca urmare a accelerării procesului de privatizare, restructurare şi lichidare a unor întreprinderi, rata şomajului atingând un maxim al perioadei post-decembristede, 11,8%. În ultimii 2 ani, datorită unei oarecare macrostabilizări economice şi datorită creşterii economice precum şi politicilor sociale aplicate şomajul îşi schimbă evoluţia, trecând la o curbă descendentă astfel că la sfârşitul anului 2001 numărul şomerilor înregistraţi era de 826.932 persoane, reprezentând o rată de 8,6%;

35

Tabelul 3.3Evoluţia şomajului în perioada 1991-2001

INDICATORI

ANI ŞOMERI TOTAL

Beneficiari de

ajutor de şomaj

Beneficiari de alocaţie de sprijin

Şomeri neindemnizaţi

Rata şomajului

1991 337440 265978 _ 71642 3%1992 929019 602957 239642 86420 8,2%1993 1164705 549785 516059 98861 10,4%1994 1223925 504284 564066 155575 10,9%1995 998432 317142 457079 224211 9,5%1996 657564 202233 594457 95874 6,6%1997 881435 438044 217959 225432 8,9%1998 1025056 402980 390038 232038 10,4%1999 1130296 386517 445992 258475 11,8%2000 1007131 307065 391932 255220 10,5%2001 826932 245427 286214 219242 8,6%Sursa: Anuarul 2001,Institutul Naţional de Statistică; Raportul A.N.O.F.M. pe anul 2001

Figura .3.1

Distribuţia şomerilor pe niveluri de instruire şi formare reflectă o concentrare mare a fenomenului în categoria persoanelor care au absolvit învăţământul liceal, precum şi cel profesional şi de ucenici; urmează, în ordine, absolvenţii învăţământului gimnazial, primar şi cei fără şcoală absolvită. Numărul şomerilor cu pregătire universitară este redus, atât pe total, cât şi pe sexe. Distribuţia se păstrează, în general, pe întreaga perioadă 1991-2001.

36

Figura 3.2La nivelul anului 2000, structura populaţiei de şomeri după nivelul de pregătire a

fost următoarea: şomeri cu studii superioare – 3,7%, şomeri cu studii postliceale şi tehnice de maiştri – 2,7%, cu liceu – 40,9%, şcoală profesională şi de ucenici – 29,7%, gimnaziu – 17,9%, şcoală primară – 3,8% şi fără şcoală absolvită – 1,3%. Proporţiile respective se menţin, în general, şi în cadrul grupei de vârstă 15-24 ani.

De altfel, trebuie menţionat că tinerii în vârstă de 15-24, iar din această grupă femeile şi cei rezidenţi în mediul urban reprezintă categoriile cele mai vulnerabile în faţa riscului de şomaj. În mod constant, rata şomajului corespunzătoare grupurilor menţionate a fost de aproximativ 3 ori mai mare decât rata medie.

Modul de distribuţie a ratei şomajului, pe grupe de vârstă, la nivelul anului 2000, reflectă aceeaşi situaţie: ponderea mult mai ridicată a şomajului în rândul tinerilor şi reducerea acesteia pe măsură ce se înaintează în grupele superioare de vârstă .

La cele de mai sus trebuie adăugat un alt fapt alarmant: în 2000, peste 80% dintre şomerii intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii erau în vârstă de 15-24 ani. Situaţia nu este specifică numai anului menţionat, ci este o continuare a tendinţelor înregistrate şi în anii anteriori. Această stare de fapt conduce la concluzia că există încă deficienţe de comunicare şi transparenţă între cererea de forţă de muncă şi oferta de calificări a sistemului de educaţie şi formare, că şcoala încă „produce şomeri”. În acelaşi timp, dificultăţile de identificare a nevoilor viitoare de forţă de muncă, de calificări, generată de o anumită lipsă de coerenţă a strategiei de dezvoltare a economiei constituie una dintre explicaţiile situaţiilor menţionate.

Durata medie a şomajului, în 2000, înregistrează o scădere faţă de anii precedenţi, fiind de 16,0 luni, faţă de 17,8 luni în 1996, cu diferenţe importante pe grupe de vârstă: 12,5 luni pentru şomerii de 15-24 ani, 17,3 luni pentru cei de 25-34 ani, 18,7

37

luni pentru şomerii de 35-49 ani şi 20,3 luni pentru cei în vârstă de 50 ani şi peste. Riscul cel mai mare pentru şomajul de lungă durată îl prezintă, aşadar, persoanele de peste 50 de ani, acestea fiind, în general, mai greu acceptate de angajatori şi mai puţin deschise spre diferite forme de recalificare şi reconversie, care, eventual, le-ar facilita reinserţia profesională.

Persoanele care se aflau în şomaj de peste un an în 2000 reprezentau 44,3% din total, în scădere cu 7 puncte procentuale faţă de anii 1996-1997, dar în creştere cu 2,4 puncte procentuale faţă de anul 1998. O proporţie importantă dintre acestea sunt persoane descurajate, care au renunţat să mai caute un loc de muncă. Îngrijorător este, în acelaşi timp, faptul că aproximativ 50% din numărul total al persoanelor descurajate care au încetat să mai caute de lucru erau tineri în vârstă de 15-24 ani (51% bărbaţi şi respectiv 49,5% femei), mai mult cu 7 puncte procentuale faţă de anul 1997.

După cum am mai amintit, şomerii, inclusiv absolvenţii diferitelor niveluri de educaţie şi formare profesională iniţială care nu au fost niciodată încadraţi în muncă, beneficiază de o serie de măsuri de protecţie socială, atât pasive, cât şi active.

În ceea ce priveşte beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de protecţie socială destinată absolvenţilor care nu au găsit un loc de muncă), în absenţa unor date concrete privind numărul lor, total şi pe niveluri de formare, în cadrul fiecărei promoţii de absolvenţi, pot fi realizate unele estimări ale ponderii acestora. Astfel, având în vedere că numărul absolvenţilor învăţământului profesional şi de ucenici, liceal, postliceal şi superior a fost în 2000 de aproape 360 de mii, iar al celor care primesc ajutor de integrare profesională de 106 mii (la 31 martie 2001), ponderea tinerilor care beneficiază de această formă de protecţie, cu alte cuvinte a celor care alimentează fenomenul şomajului în anul respectiv, este de aproximativ 30%, cifră care se menţine relativ constantă în ultimii ani. (Calculul s-a făcut prin raportarea numărului beneficiarilor ajutorului de integrare profesională la 31 martie 2001 la absolvenţii anului şcolar 1999-2000, deoarece aceştia din urmă pot beneficia de forma respectivă de protecţie începând cu lunile septembrie-octombrie 2000, după susţinerea şi celei de-a doua sesiuni de bacalaureat). În anul 2000, cei mai mulţi dintre aceştia provin din învăţământul profesional şi de ucenici, fiind urmaţi de absolvenţii învăţământului liceal şi postliceal; tinerii care finalizează învăţământul superior reprezintă, în mod constant, categoria cea mai favorizată din perspectiva analizată. Cu alte cuvinte, se poate aprecia că dintre absolvenţii anului şcolar/universitar 1999/2000, au realizat o inserţie profesională reuşită ceva mai mult de două treimi din total.

Cifrele beneficiarilor de ajutor de integrare profesională sunt diferite de la un judeţ la altul, atât datorită diferenţelor în ceea ce priveşte numărul populaţiei şcolare şi al absolvenţilor diferitelor niveluri de învăţământ, în plan local, cât şi indicatorilor specifici ai dezvoltării economice, capacităţii diferite de absorbţie a forţei de muncă tinere de care dispune economia judeţului, gradului de urbanizare a acestuia etc. Astfel, printre judeţele cu cel mai mare număr de şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională – între 3600 şi peste 5000 de absolvenţi care au intrat direct din şcoală în şomaj – se numără Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui, Prahova, Galaţi, Braşov, Dolj, Bacău şi Municipiul Bucureşti. La polul opus, în funcţie de acelaşi criteriu, se situează judeţele: Ilfov, Satu Mare, Giurgiu, Covasna, Maramureş, Tulcea, Arad, Sălaj, Ialomiţa, Călăraşi şi Timiş, cu mai puţin de 1500 de şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională.

Şomerii adulţi, dar şi tinerii absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ care intră direct în şomaj pot beneficia – aşa cum s-a mai amintit – şi de o serie de măsuri active de ocupare. Astfel, pe lângă posibilitatea frecventării cursurilor de calificare, recalificare şi perfecţionare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcţiilor Generale de Muncă şi Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă, absolvenţii şomeri au

38

posibilitatea să fie angajaţi prin subvenţionarea unui cuantum din salariu din Fondul de şomaj. De această măsură de ocupare beneficiază, însă, un număr relativ redus de tineri; conform datelor Ministerul Muncii, în anul 2000, numărul absolvenţilor angajaţi în aceste condiţii a fost de aproape 20 de mii (faţă de peste 350 de mii de absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ, în acelaşi an), din care mai mult de jumătate finalizaseră învăţământul superior. Mulţi angajatori, în condiţiile în care semnele de revigorare a economiei întârzie să se manifeste sau sunt prea timide, nu-şi permit angajarea tinerilor absolvenţi, indiferent de facilităţile pe care aceasta le implică. Unii dintre ei consideră că nu pot să formuleze cererea pentru angajarea de personal dintre absolvenţi, deoarece au dificultăţi în prognozarea propriilor nevoi de forţă de muncă, în condiţiile instabilităţii economice şi a mediului de afaceri. Rezerva agenţilor economici privind angajarea absolvenţilor provine şi din faptul că, în unele situaţii – mai multe sau mai puţine, generale sau locale – subvenţiile salariale le parvin cu întârziere.

Una dintre măsurile active de ocupare care ar trebui să aibă rolul cel mai important în stimularea angajabilităţii – cursurile de calificare, recalificare şi perfecţionare – nu are impactul scontat, eficienţa acesteia fiind, în continuare, redusă. Spre exemplu, în trimestrul I al anului 2000, din totalul de peste 12 mii persoane care au încheiat pregătirea în diferite cursuri organizate de către Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă (din care peste 4 mii erau şomeri) numai 782 persoane au reuşit să se încadreze în activitate, ceea ce reprezintă 6,3%.

Toate aceste aspecte implică o regândire a sistemului de protecţie socială şi o adaptare a acestuia la condiţiile efective de pe piaţa muncii.

3.4.IMPLICAREA SOCIETĂŢII CIVILE ÎN MANAGEMENTUL PIEŢEI MUNCII

În ultimii 10 ani, alături de autorităţi s-au implicat în efortul de asigurare a unui sistem de protecţei socială eficient şi a unui grad de ocupare al forţei de muncă cât mai ridicat şi o serie de reprezentanţi ai societăţii civile,fundaţii,organizaţii non-guvernamen tale(ONG-uri).Unele dintre acestea au beneficiat de finanţare internaţională pentru proiectele lor.

3.4.1.PROGRAMUL PAEM

Program de măsuri active pentru combaterea şomajului Proiect finanţat din fondul Phare Data de început: 1 ianuarie 1994 Data de sfârşit: 31 decembrie 1997 Buget total: 10.045.853 ECU Proiect administrat de FIMAN (Fundaţia Internaţională de Management)

Obiectivele PAEM au fost: Iniţierea şi sprijinirea dezvoltării a 60 PAEM-uri locale proiectate şi implementate de instituţii locale. Sprijinirea dezvoltării instituţionale a actorilor locali pentru proiectarea şi

implementarea de noi programe de măsuri active pentru combaterea şomajului. Metodologia PAEM Programul PAEM s-a bazat pe o abordare descentralizată în procesul de

implementare. Pentru ca aceasta să funcţioneze au fost create următoarele organisme şi instituţii:

39

Consiliul Consultativ PAEM (CC) cu rol în definirea strategiei programului. În acest organism sunt reprezentate următoarele instituţii: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Consiliul pentru Coordonare, Strategie şi Reformă Economică, Agenţia Română de Restructurare, Confederaţiile Sindicale Naţionale ALFA, CNSLR Frătia şi BNS, Uniunea Naţională a Patronatului din România, Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Federaţia Municipiilor din România, Asociaţia Consiliilor Locale din România.

Echipa de Coordonare PAEM (EC) din FIMAN, care a condus şi a monitorizat proiectul.

Consorţiile Locale (CL) cu structura tripartită, având personalitate juridică (asociaţii/fundaţii); sunt cele care au realizat propunerea de PAEM local, pornind de la nevoile şi resursele identificate la nivel local, şi au monitorizat proiectul la nivelul local.

Agentul de Dezvoltare Locală (ADL) a fost un consultant individual sau o firmă de consultanţă care a asistat CL pentru realizarea propunerii PAEM şi pentru implementarea proiectului pe perioada primelor doua luni. Unităţile de Implementare Locală (UIL) care, în urma unui concurs de oferte şi în baza unui contract cu CL (asociaţia/fundaţia), au implementat măsurile active.

Instituţiile menţionate mai sus au format partenerii de lucru din cadrul PAEM: 53 de Consorţii Locale cu personalitate juridică constituite în 53 de localităţi (41 de judete); 1300 persoane membre în Consorţiile Locale; 185 Unităţi de Implementare Locală (oficii de muncă şi somaj, centre de calificare, organizaţii nonguvernamentale, societăţi comerciale cu capital de stat sau privat); 43 firme de consultanţă care au oferit asistenţă tehnică pentru realizarea proiectelor PAEM şi pentru primele două luni de implementare a măsurilor active; 6 institute de instruire contractate pentru instruirea actorilor locali (ADL, membri UIL, membri CL), pentru a căpăta experienţă în derularea de măsuri active.

Derularea programului Programul a inclus două faze:

Faza 1 (pilot) în care au fost dezvoltate şi finanţate 19 programe locale, fiecare cu un buget estimativ de maximum 50.000 de ECU din fonduri Phare (la aceasta se adaugă contribuţia locală). La 30 aprilie 1997, 16 programe încheiaseră procesul de implementare. Proiectele sunt susţinute în continuare din fonduri locale. Din faza pilot, şapte programe au continuat să dezvolte o propunere nouă care a obţinut o finanţare Phare pentru faza a doua.

Faza 2 (de masă) în care au fost dezvoltate 60 de propuneri, din acestea fiind selecţionate pentru finanţare 41 de propuneri. În această fază, bugetul maxim din fonduri Phare era de 127.500 de ECU, la aceasta adăugându-se contribuţia locală. Măsuri active

În cele 60 de programe locale operaţionale au fost dezvoltate 182 măsuri active, fiecare program local implementând între 2 şi 7 măsuri active. Tipurile de măsuri active includ: informare şi documentare, medierea muncii, consiliere şi îndrumare profesională, job club, calificare profesională, consultanţă pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, cursuri de dezvoltare antreprenorială, servicii comunitare, lucrări publice; incubatoare de afaceri,subvenţionarea locurilor de muncă, fonduri de sprijin pentru crearea de locuri de muncă.

40

Pe lângă măsurile active clasice, în 6 localităţi au fost iniţiate măsuri alternative de combatere a şomajului care urmăreau soluţionarea problemelor unor grupuri-ţintă specifice: centre de reconversie a personalului din întreprinderi aflate în proces de restructurare; servicii de ocupare pentru grupuri dezavantajate; agenţii pentru forţă de muncă temporară.

Contributia PAEM la dezvoltarea resurselor umane Principala valoare adăugată de proiectul PAEM consta în dezvoltarea resurselor umane, realizată prin: 1.Instruire:

300 membri CL au fost instruiţi pe probleme de dezvoltare locală şi managementul de proiecte;

60 ADL au fost instruiţi în dezvoltarea de proiect; 125 membri UIL au fost instruiţi pentru:

servicii de ocupare pe piaţa muncii; promovarea şi dezvoltarea afacerilor; formare de formatori; 45 persoane CL au fost instruite în relaţii cu mass-media;

2.Vizite de lucru şi schimburi de experienţăVizite de studiu în ţări ale UE Vizite de studiu în România Schimburi de experienţă între unităţi de implementare cu acelaşi specific Asigurarea de documentaţie şi materiale de lucru Asistenţă tehnică pentru probleme specifice

Rezultatele obţinute de PAEM-urile locale Până la 30 aprilie 1997, toate cele 60 de PAEM-uri locale au devenit operaţionale şi au înregistrat următoarele rezultate:

Persoane informate prin Centrele de Informare si Documentare-30000 şomeri mediaţi în centrele de mediere-18000 Persoane plasate în muncă-10000 Locuri de muncă create în afacerile noi şi în reţeaua de implementare PAEM-3000 Şomeri cuprinşi în cursurile de calificare-2500 Şomeri participanţi la cursuri în Job Club-1000 Participanţi la cursuri de dezvoltare antreprenorială-800

Cooperarea cu MMPS Pe parcursul derulării programului PAEM, echipa de coordonare PAEM a

colaborat cu MMPS în implementarea măsurilor active şi în conturarea politicii în domeniul ocupării şi şomajului. La nivel local, Consorţiile Locale şi Unităţile de Implementare au beneficiat de sprijinul Oficiilor de forţă de muncă şi şomaj (OFMS). Colaborarea s-a concretizat în următoarele acţiuni:

implementarea unor măsuri active de către OFMS; producţia de materiale şi distribuţia lor cu regularitate către toate DMPS-urile; realizarea de manuale operaţionale pentru măsuri active standard; realizarea de studii şi prognoze pe piaţa muncii; participarea unor UIL-uri la validarea unui număr de profile ocupaţionale; participarea la reuniuni de lucru pentru definitivarea unor acte normative în domeniu; instruirea şi formarea de specialişti; organizarea unor evenimente pentru promovarea măsurilor active, precum cel de-al

doilea Seminar Naţional PAEM şi a doua Conferinţă Internaţională PAEM.

41

3.4.2.CENTRUL DE ASISTENŢĂ RURALĂ (CAR)

A fost înfiinţat de catre Fundaţia pentru o Societate Deschisă România.Şi-a început activitatea în ianuarie 2000.Este organizaţie neguvernamentală, membră a reţelei Soros Open Network Romania SON),situată în Timişoara.

.Misiunea CAR:Oferă asistenţă pentru dezvoltare durabila participativă a comunitatilor rurale

princreşterea capacităţii individuale şi instituţionale în gestiunea şi managementulresurselor de dezvoltare.

Obiectivele CAR:-stimularea si încurajarea unei atitudini proactive în comunităţile rurale pentru o dezvoltare durabilă-dezvoltarea parteneriatelor strategice, durabile şi eficiente-diseminarea modelelor şi soluţiilor de succes şi a eşecurilor-dezvoltarea unor metode şi instrumente specifice dezvoltării rurale

Programele şi proiectele CAR desfăşurate în anul 2001:A. Programul Promotorul LocalI. Promotorul Local în judetul TimisII. Lucrători sociali ruraliB. TeleCentruI. TeleCentru în judetul TimisII. TeleWorkshopIII. Training pentru Coordonatorii de TeleCentre din RomâniaIV. Evaluarea nevoilor şi formarea grupurilor de iniţiativă în TeleCentrele dinjudeţul TimişV. Turism ruralC. Consultanţă si Training pentru Dezvoltarea Mediului RuralI. Evaluarea potenţialului de dezvoltare al zonelor rurale din judeţul TimişII. Evaluare şi strategie de dezvoltare economică a comunităţilor cehe dinjudeţele Caraş Severin şi MehedinţiIII. Studiu de impact al Programului de relansare a învăţământuluipreuniversitar din mediul ruralIV. Training pentru Administraţia Publică din mediul ruralV. Asistenţă pentru programul SAPARD

CAPITOLUL 4PROGRAME NAŢIONALE PENTRU COMBATEREA

ŞOMAJULUI

Problema şomajului şi a ocupării forţei de muncă este şi va rămâne o prioritate pe agenda de lucru a oricărei administraţii centrale.

Pentru anul 2002 s-a construit de către autorităţi o strategie naţională de ocupare şi planuri naţionale special destinate tinerilor absolvenţi,categorie extrem de afectată de şomaj. Acestea cuprin şi o continuare a programelor începute anterior, cum ar fi Bursa de Muncă pentru Tineret,proiect demarat în anul 2001.

42

Obiectivul central al acestor strategii este îndeplinirea ţintei asumate de către actualul guvern la investire: o rată a şomajului de sub 8% în anul 2004 precum şi o dezvoltare durabilă a pieţei muncii.

Cele mai importante programe sunt:Planul Naţional pentru Ocuparea Forţei de Muncă Macroproiect de Dezvoltare Resurse Umane Tineret 202Bursa de Muncă pentru TineretCaracteristicile principale ale acestor proiecte vor fi prezentate în paragrafele

următoare.

4.1.PLANUL NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ PE ANUL 2002

În conformitate cu atribuţiile ce-i revin, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă urmăreşte aplicarea politicilor şi strategiilor privind ocuparea forţei de muncă.În acest scop a fost elaborat pentru anul 2002 Programul naţional pentru ocuparea forţei de muncă. La stabilirea măsurilor cuprinse în acest program s-a ţinut cont de obiectivele strategiei de ocupare a forţei de muncă pentru anul 2002, şi anume:- creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi implicit reducerea şomajului;- creşterea ponderii măsurilor active de combatere a şomajului;- utilizarea eficientă a bugetului asigurărilor pentru şomaj.

Conform propunerilor transmise de agenţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti, propuneri ce au fost corelate cu prevederile bugetul asigurărilor pentru şomaj şi cu resursele alocate fiecărei agenţii judeţene, s-a stabilit ca implementarea acestui program să conducă la ocuparea unui număr total de 250.000 locuri de muncă, după cum urmează:

.49.000 locuri de muncă prin servicii de mediere, din care: - 41.000 locuri de muncă prin încadrarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată- 8.000 locuri de muncă prin încadrare cu contract de muncă pe perioadă determinată

201.000 locuri de muncă prin aplicarea măsurilor active de combaterea şomajului finanţate prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, din care:

-10.100 locuri de muncă prin cursuri de formare profesională;-90.000 locuri de muncă prin acordarea de alocaţii şomerilor care se încadrează inainte de expirarea perioadei de şomaj;- 27.000 locuri de muncă prin încadrarea şomerilor peste 45 ani sau întreţinători unici de familie;- 7.200 locuri de muncă prin măsurile de stimulare a mobilităţii forţei de muncă;-14.000 locuri de muncă prin încadrarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ;- 400 locuri de muncă prin încadrarea persoanelor cu handicap;-13.300 locuri de muncă prin creditarea intreprinderilor mici şi mijlocii;- 4.000 locuri de muncă prin acordarea serviciilor de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri;- 35.000 locuri de muncă prin finanţarea unor lucrări publice de interes comunitar

De asemenea programul vizează ocuparea a 172.959 persoane care aparţin grupurilor defavorizate pe piaţa muncii şi anume:

53.410 femei;53.638 tineri;61.205 şomeri de lungă durată;

43

725 persoane cu handicap;1.020 absolvenţi de 18 ani postinstituţionalizaţi;611 persoane eliberate din detenţie;2.350 rromi;77.041 alte categorii.

În totalul celor 77.041 persoane care aparţin altor categorii sunt cuprinse şi persoanele ce urmează a fi disponibilizate din industria de apărare. În Programul naţional pentru ocuparea forţei de muncă sunt incluse şi Programele speciale care se vor aplica în cele 140 de localităţi defavorizate şi Programele speciale pentru 40 de localităţi cu rată mare a şomajului. Pentru selecţia acestor localităţi s-a ţinut cont de următoarele criterii, care însă nu sunt cumulative:- localităţile să fie declarate defavorizate în conformitate cu O.U.G. 24/1998;-localităţile din judeţele unde rata şomajului este peste media înregistrată la nivel naţional să aibă ponderea numărului de şomeri peste rata şomajului la nivelul judeţului;-localităţile din judeţele unde rata şomajului este sub media înregistrată la nivel naţional să aibă ponderea numărului de şomeri peste rata şomajului la nivelul judeţului;

“PROGRAMUL 180” – program special pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă pentru localităţi declarate defavorizate prin OUG nr. 24/1998 şi localităţi din zone industriale şi monoindustriale are ca obiectiv ocuparea unui număr total de 29.376 locuri de muncă din care: - 14.916 locuri de muncă în cele 140 de localităţi declarate defavorizate conform OUG 24/1998 - 14.460 locuri de muncă în alte 40 localităţi cu rată mare a şomajului, din zone industriale şi monoindustriale.

Prin programul special de acţiuni pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă în 168 localităţi rurale se estimează ocuparea unui număr de 7961 locuri de muncă.Aceste 168 de localităţi sunt:

Având în vedere că Valea Jiului - zonă monoindustrială - se află în continuare în plin proces de restructurare considerăm că în anul 2002, este necesară derularea de măsuri specifice pentru reabsorbţia pe piaţa muncii a forţei de muncă ce a fost disponibilizată în mod special din sectorul minier.

Prin aplicarea acestor măsuri specifice se estimează că vor fi ocupate în muncă 4.653 persoane. “PROGRAMUL VALEA JIULUI” are următoarele obiective:

creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă din Valea Jiului reducerea dezechilibrelor de pe piaţa forţei de muncăreducerea problemelor sociale

4.2. MACROPROIECT DE DEZVOLTARE RESURSE UMANE TINERET 2002

Acest proiect are ca scop crearea şi dezvoltarea unui sistem operaţional integrat de valorificare socio-economică superioară şi ocupare a forţei de muncă tinere în cadrul unei reţele naţionale de Centre de Asistenţă şi Mentorat pentru dezvoltare a TineretuluiGrupuri – ţintă:1. Tineri licenţiaţi fără loc de muncă, promoţia 20012. Tineri proveniţi din centrele de plasament judeţene (grupa de vârstă 18 – 20 ani)3. IMM-uri înfiinţate de tineri (18 – 25 ani)Durata de derulare/implementare: 12 luni/anul calendaristic 2002

CARACTERISTICI PRINCIPALE:

44

I. Programul integrează într-o abordare dinamică principiile strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret, fundamentate în baza premiselor ştiinţifice şi rezultatelor evaluării/analizei socio-economice a situaţiei tinerilor din România;

II. Pachetul de activităţi structurate în sistem modular vizează trei priorităţi majore în dezvoltarea resurselor umane – tineret:1. calificarea/recalificarea forţei de muncă în scopul creşterii competitivităţii şi

adaptării la nevoile în continuă evoluţie de pe piaţa muncii2. îmbunătăţirea măsurilor active de ocupare a forţei de muncă, facilitarea

accesului tinerilor la informaţie şi serviciile specializate de asistenţă, consiliere şi consultanţă

3. combaterea/prevenirea marginalizării socio-profesionale a grupurilor defavorizate.

OBIECTIVE:Deplasarea accentului de pe abordarea tinerilor absolvenţi ca “problemă” la abordarea

ca resursă şi resort de dezvoltare socio-economică şi culturală durabilă;Operaţionalizarea strategiilor de management şi marketing al resurselor umane pentru

optimizarea raportului cerere-ofertă de pe piaţa muncii;Dezvoltarea unui sistem acţional sinergic al factorilor de decizie participanţi la viaţa

economică locală/regională în direcţia orientării pentru ocuparea forţei de muncă tinere;

Crearea şi dezvoltarea infrastructurii organizaţionale la nivelul centrelor de Asistenţă şi Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (CAMDT);

Optimizarea sistemului de comunicare între instituţiile implicate în gestiunea şi dezvoltarea resurselor umane;

Iniţierea şi promovarea mentoratului antreprenorial de stimulare şi cultivare a aptitudinilor antreprenoriale a tinerilor absolvenţi, în cadrul unei reţele de incubatoare virtuale de afaceri (“TIN.NET TEHNOPOLIS”)

Optimizarea şi dezvoltarea registrului de abilităţi şi a competenţelor profesionale, relevante în raportul cerere/ofertă al pieţei forţei de muncă

Influenţarea politicilor naţionale de susţinere şi dezvoltare durabilă a firmelor (IMM) înfiinţate de tineri;

Crearea premiselor pentru diminuarea ratei de emigrare a tinerilor absolvenţi şi încurajarea fluxului de revenire a specialiştilor care studiază în străinătate;

Elaborarea şi implementarea strategiilor de “Avocacy pentru excelenţă Profesională” – de sprijinire, promovare şi valorificare superioară a potenţialului tinerilor de înaltă calificare în domeniile de vârf;

Sprijinirea iniţiativelor angajatorilor din sectorul ocupării forţei de muncă pentru tinerii proveniţi din centrele de plasament;

Promovarea sistemului formativ şi a elementelor educaţiei non-formale care să asigure mobilitatea eficientă a tinerilor între sistemul de învăţământ şi piaţa muncii;

Cultivarea şi promovarea proactivităţii şi managementului propriu de autoafirmare socio-profesională;

Asigurarea premiselor de continuare a procesului de pregătire a participării la Strategia Europeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.ACTIVITĂŢI:

Promovare multimedia a obiectivelor şi activităţilor programului;Selectarea şi cooptarea specialiştilor în dezvoltarea resurselor umane a mentorilor

antreprenoriali şi profesionali;Formarea echipei de coordonare şi implementare a macroproiectului proiectului la

nivel local/regional;

45

Amenajarea/compartimentarea spaţiului, dotarea cu echipamente, mobilier şi utilităţi adecvate desfăşurării în condiţii optime a activităţii Centrului de Asistenţă şi Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (C.A.M.D.T.);

Proiectarea sistemului – expert esenţial (SEE) de rezolvare a problemelor de evaluare, analiză diagnostică şi asistenţă specializată a grupurilor – ţintă;

Operaţionalizarea, deschiderea oficială şi mediatizarea intensă a activităţii centrului şi incubatorului virtual de afaceri “TIN:NET TEHNOPOLIS” din cadrul acestuia;

Crearea bazei de date – centralizarea şi categorizarea informaţiilor standard, factuale şi procedurale;

Training intensiv al formatorilor şi mentorilor cooptaţi în program;Selecţia multicriterială a grupurilor ţintă;screeningul firmelor ce vor fi asistate

managerial şi tehnic în cadrul incubatorului virtual de afaceri,Realizarea de studii diagnostic, sondaje pentru identificarea şi evaluarea priorităţilor de

asistenţă şi instruire specializată a grupurilor-ţintă;Realizarea unei analize prospective de identificare a potenţialilor angajatori la nivel

regional/naţional şi cooptarea acestora în schema de mentorat a macroproiectului;Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor evaluăriiStructurarea nivelelor inferenţiale a SEE prin integrarea secvenţială a datelor care se

acumulează în sistem pe măsura derulării programuluiSelectarea membrilor echipei manageriale care să răspundă exigenţelor de coordonare

a activităţii şi funcţionării optime a incubatorului virtual de afaceri şiIdentificarea şi integrarea tinerilor licenţiaţi cu aptitudini înalte în echipa de operatori-

colaboratori ai programului sub îndrumarea directă/supervizarea de către mentori, specialiştii Centrului

Identificarea potenţialului antreprenorial în rândul tinerilor absolvenţi;Organizarea activităţilor de marketing strategic al forţei de muncă;Evaluarea raportului obiectiv cerere/ofertă de pe piaţa forţei de muncă la nivel

local/regional;Stabilirea şi elaborarea programelor analitice a modulelor de instruire, consiliere,

consultanţă,Construirea algoritmului de practică a mentoratului şi a schemelor de plasament a

absolvenţilor în firme. ONG-uri şi instituţii publice;Furnizarea serviciilor de îndrumare vocaţională şi consiliere profesională,Training modular intensiv de dezvoltare a abilităţilor şi de recalificare profesională în

funcţie de cererile şi oportunităţile de integrare identificate pe piaţa muncii;Elaborarea materialelor informative (afişe, pliante, broşuri) şi editarea publicaţiilor

trimestriale;Furnizarea serviciilor de consultanţă specializată şi audit social al resurselor umane

pentru firmele angajatoare;Organizarea unui program itinerant de evaluare a priorităţilor şi asistenţă specializată

pentru grupurile-ţintă la nivelul localităţilor din judeţ;Selectarea IMM-urilor iniţiate de tineri pentru arondarea la TIN:NET TEHNOPOLIS

şi incubare virtuală (furnizarea de asistenţă integrată în management, marketing, consiliere juridică, contabilitate, accesarea schemelor de finanţare/creditare etc.);

Furnizarea serviciilor de iniţiere, formare şi instruire antreprenorială;Asistarea şi instruirea profesională a tinerilor angajaţi de agenţii economici/instituţii pe

perioada derulării programului;Monitorizarea fazică a feedback-ului privind eficienţa strategiilor programului şi

adecvarea algoritmului de intervanţie funcţie de concluziile fiecărei etape de evaluare;

46

Realizarea studiilor de traiectorie a forţei de muncă asistate pe toată perioada derulării programului;

Crearea şi furnizarea către utilizatorii furnizorii de servicii în domeniul DRU-tineret, a soft-urilor operaţionale de SEE – generatoare de programe eficiente de management operaţional în asistarea specializată a integrării socio-profesionale a absolvenţilor;

Întocmirea periodică a rapoartelor tehnico-financiare conform graficului de implementare către Autoritatea Contractantă;

Evaluarea finală a activităţii centrului şi incubatorului virtual prin metode de benchmarking, utilizând parametrii de comparare a funcţionării şi monitorizării activităţii pentru fiecare etapă de implementare;

Elaborarea şi promovarea multimedia a concluziilor cu privire la indicatorii de performanţă şi rezultat.

Elaborarea strategiilor şi asigurarea continuităţii programului pentru realizarea obiectivelor proiectate pe termen lung pentru dezvoltarea resurselor umane – tineret; stabilirea metodelor standard şi mijloacelor de colectare a informaţiilor şi de monitorizare a evoluţiei ulterioare a grupurilor-ţintă asistate.

4.3. BURSA DE MUNCĂ PENTRU TINERET (BMTR)

Se constituie într-o formulă strategică de realizare a obiectivelor proiectate în domeniul ocupării forţei de muncă tinere din cadrul Planului Naţional de acţiune pentru Tineret (PNA-T) elaborat în 2001 de către Conducerea MTS în conformitate cu Programul Naţional pentru Aderarea României la UE; PNA-T reprezintă un document de programare având ca deziderat alinierea politicii naţionale de acţiune pentru tineret la standardele din ţările UE privitoare la participarea economico-socială a tineretului şi implementarea de măsuri specifice de prevenţie combatere a marginalizării şi excluderii sociale.

BMTR reprezintă o iniţiativă rezultată ca soluţie strategică de gestiune a problemelor diagnosticate în cadrul analizei socio-economice a stării tineretului din România;vizează realizarea unui salt calitativ al sistemului de management al forţei de muncă

tinere, prin reconsiderarea şi integrarea criteriilor valorice de competenţă în procesul de inserţie profesională.BMTR se înscrie în cadrul unui program complex de reengineering al

managementului forţei de muncă active şi inactive, ce implică restructurarea procesului de integrare socio-profesională a tinerilor, prin adoptarea şi implementarea unor strategii eficiente de ocupare:promovarea şi asistarea complexă a tinerilor pentru intrarea pe piaţa muncii imediat

după absolvire, pentru a putea beneficia de facilităţile cu privire la subvenţionarea salariului de încadrare în proporţie de 70%, timp de 12 luni calendaristice

înfiinţarea şi dezvoltarea în Centrele de Asistenţă şi Mentorat pentru Tineret, a serviciilor de informare, consiliere, orientare/re-orientare profesională, îndrumare vocaţională

promovarea facilităţilor furnizate agenţilor economici pentru angajarea tinerilor şomeriintroducerea schemelor de ucenicie pentru calificarea/recalificarea angajaţilor la

solicitarea angajatorilor (costurile de formare/recalificare la locul de muncă sunt suportate din Fondul de Şomaj);

47

iniţierea şi promovarea unor reglementări de perfecţionare a cadrului legislativ în domeniul ocupării şi inserţiei profesionale, de acordare unor facilităţi fiscale angajatorilor care oferă tinerilor locuri de muncă în cadrul BMTR;

iniţierea şi dezvoltarea sistemului de mentorat ce sigură premisele majore ale dobândirii experienţei profesionale la locul de muncă imediat după absolvire, etc.Componentă a strategiei de re-engineering a gestiunii capitalului forţei de muncă

tinere, BMTR vizează eliminarea unor obstacole reale de acces a tinerilor pe piaţa muncii.

OBIECTIVE MAJORE ALE INIŢIERII PROIECTULUI LEGISLATIV DE INFIINŢARE A BMTR

optimizarea managementului forţei de muncă în sistem multiexpertasigurarea oportunităţilor reale de creştere a gradului de participare a generaţiilor tinere

la viaţa economică;integrarea superioară a tinerilor pe piaţa muncii, prin stabilirea raporturilor dintre cerere

şi ofertă pe baza criteriilor de competenţăvalorificarea socio-eeconomică superioară a forţei de muncă tinere şi a potenţialului

resurselor umane – tineret în toate domeniile vieţii economice;scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor;diminuarea exodului de inteligenţă, respectiv scăderea soldului de emigrare a

absolvenţilor cu studii superioare având o înaltă calificare în domeniile de vârfacordarea de şanse egale tuturor tinerilor în procesul de integrare şi inserţie socio-

profesionalăasigurarea premiselor de mobilitate socială intergeneraţională ca modalitate şi

oportunităţi de acces al tinerilor în structuri de statusuri şi roluri conforme profilelor individuale de competenţe

facilitarea mobilităţii între sistemul de învăţământ şi piaţa munciiprevenţia şi diminuarea ratei de abandon şcolar în învăţământul secundar şi profesional

prin valorizarea economică a rolului pregătirii temeinice în găsirea unui loc de muncă

creşterea competitivităţii forţei de muncăprevenirea şi combaterea riscului marginalizării socio-profesionale a tinerilor.

FUNCŢII PRINCIPALE ALE BURSEI DE MUNCĂ PENTRU TINERET

BMTR va răspunde prin structura conceptuală şi funcţională unui complex de trebuinţe formulate şi identificate la următoarele nivele:trebuinţe de ordin individual ale tinerilor: nevoia de recunoaştere socială, nevoia de

valorizare a potenţialului şi competenţelor, nevoia de realizare şi independenţă economică, nevoia de afirmare plenară a aptitudinilor şi abilităţilor dobândite în procesul de pregătire.

trebuinţe de ordin microeconomic: se referă la nevoia de dezvoltare şi optimizare a agenţilor economici exprimată în preocuparea reală de investiţie în capitalul uman de înaltă calificare,resursele umane-tineret reprezentând principalul resort de dezvoltare durabilă. În acest context, BMTR oferă posibilitatea identificării, recrutării mediate şi plasării necesarului forţei de muncă în cele mai active sectoare ale vieţii economice, fiind garantul calităţii prin criteriile de cotare a valorilor.

48

AVANTAJE ALE ÎNFIINŢĂRII BMTR

Realizează abordarea în termeni de valoare a forţei de muncă tinere ca resursă cu potenţial crescut în procesul de schimbare socială specific macromediului economic aflat în tranziţie către ecconomia de piaţă

facilitează cumularea centralizată a cererii şi ofertei de pe piaţa munciifacilitează structurarea unei bănci de date naţionale cu privire la capitalurile resurselor

umane de tineret ce vor fi cotate individual funcţie de criterii standard incluse în grilele de competenţe evaluate în procesul de preselecţie şi îndrumare/orientare vocaţională

permite evaluarea integrală a potenţialului de forţă de muncă tânără disponibilă (activă şi inactivă) în raport cu potenţialul real de absorbţie şi ocupare existent

permite accesul necondiţionat al agenţilor economici ca membrii BMTR, pentru promovarea ofertelor de muncă şi cotarea acestora în operaţiunea de tranzacţie a valorilor-cerere

permite negocierea de alternative a registrului opţional exprimat de ambele părţi implicate în acţiunea de tranzacţie, registru integrat în sistemul de cotaţie a cererii şi ofertei

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Sistemul protecţiei sociale a fost permanent îmbunătăţit şi a devenit din ce în ce mai funcţional prin noile instituţii şi mecanisme înfiinţate, reuşind însă doar parţial, să facă faţă cererii tot mai crescute de servicii sociale.

În ceea ce priveşte formarea profesională continuă, se aşteaptă ca schimbările să fie profunde pe măsura presiunilor rezultate din noile nevoi de calificare şi recalificare a forţei de muncă..

Deocamdată, oferta de formare profesională continuă vine din partea instituţiilor publice( A.J.O.F.M.), centrelor de calificare, recalificare şi perfecţionare, şcolilor profesionale. Posibilităţile sectorului privat sau a societăţii civile(ONG-uri, asociaţii,fundaţii) nu sunt încă suficient exploatate. În plus, aşa cum rezultă din datele disponibile, cei care urmează cursurile centrelor de calificare nu se integrează în mod satisfăcător pe piaţa muncii.

De asemenea procesele de reconversie profesională, cu referire directă la cei disponibilizaţi ca urmare a lichidării unor întreprinderi şi concedierilor colective nu sunt pe deplin conturate şi funcţionale.

Se resimte, totodată, nevoia unei cooperări între diverşii actori sociali, dezvoltarea dialogului şi crearea unui parteneriat real între aceştia, implicarea şi cointeresarea sindicatelor, a patronatului, dar şi a altor instituţii(Camera de Comerţ, prefecturi, primării) în formarea profesională, calificarea şi recalificarea, în identificarea noilor posibilităţi locale de pregătire.

Programele naţionale de ocupare a forţei de muncă din ultima perioadă au fost completate şi dezvoltate, cu acest prilej acordându-se o mai mare atenţie grupurilor şi populaţiilor cu risc sporit de şomaj: tineri, femei, persoane handicapate, persoane cu nivel redus de calificare, calificare îngustă sau pregătire în domenii care nu sunt solicitate pe piaţa muncii.

Cu toate că pe ansamblu s-au obţinut unele rezultate pozitive din evoluţia generală a pieţei muncii se desprind următoarele CONCLUZII:

49

1. Situaţia economică şi socială a şomerilor este dintre cele mai proaste, ei sunt afectaţi de lipsa locului de muncă, de creşterea continuă a preţurilor la mărfuri şi servicii, întâmpină greutăţi la tot pasul, atât în domeniul alimentaţiei, îmbrăcămintei, locuinţei, cumpărării de medicamente ori întreţinerii copiilor cât şi pe plan psihologic, printr-o stare de stress care afectează relaţiile şomerului cu ceilalţi membri ai familiei, dar şi în general totalitatea relaţiilor sale sociale.

2. Persistă opinia ca numai cine nu vrea să lucreze şi este slab calificat nu are de lucru, că şomerii iau bani de la stat şi o duc bine, chiar mai bine decât cei care lucrează.

Aceste opinii nu pot fi susţinute în mod argumentat, cauză şomajului fiind în principal una structurală, care rezidă în transformările şi restructurările post-revoluţionare şi nu datorită unor motive personale. Există totuşi un număr de şomeri, estimat la circa 5% care se “descurcă” prin diverse “afaceri” şi munci ocazionale, nu neapărat în perfectă legalitate şi care nu trăiesc mai prost decât restul populaţiei, dar ei sunt o foarte mică parte a şomerilor şi nicidecum o pătură caracteristică pentru situaţia aceasta.

3. Şomerii tineri de 18-25 de ani sunt oarecum protejaţi în faţa efectelor şomajului, în special prin întreţinerea lor de către familie, ca şi de muncile ocazionale, fără contract de muncă legal, pe care le practică, folosiţi fără scrupule de patroni ca mână de lucru ieftină. Tinerii şomeri nu prea îşi dau seama de efectele dezastruoase în timp ale lipsei unui contract legal de muncă, iar patronii profită din plin de această situaţie .

4. Cei mai afectaţi sunt şomerii de vârste medii, 26-45 de ani, care “n-au moştenit” de la regimul trecut o locuinţă şi posibilitatea de a cumpăra ieftin o serie de bunuri de folosinţă îndelungată, care au familie şi copii şi a căror carieră profesională şi relaţii sociale sunt brusc întrerupte.

5. Încrederea şomerilor în forţa statului, în dorinţa şi capacitatea lui de a “rezolva” problema şomajului este nejustificat de mare, circa 70 % considerând că statul are obligaţia de a asigura protecţia socială, de unde rezultă o actuală nemulţumire faţă de cuantumul alocaţiei de stat pentru şomaj, care în opinia lor, ar trebui să crească. Dar ei uită că statul le acordă doar un anumit ajutor, limitat în timp cât şi ca valoare, iar după încheierea perioadei de şomaj, şomerii care în continuare nu vor găsi de lucru, nu vor primi chiar nimic de la stat!

În scopul diminuării ratei şomajului, pentru activizarea resurselor de muncă neocupate, cu deplasarea accentului de la protecţia socială la autoprotecţia economică, fac următoarele PROPUNERI:

partajarea între stat şi agenţii economici a activităţilor de ocupare şi adaptare profesională, precum şi diversificarea atribuţiilor în domeniu ale agenţilor economici, a asociaţiilor profesionale, sindicatelor şi instituţiilor specializate non-guvernamentale

elaborarea de către agenţii economici a unor programe proprii anticipând activităţile viitoare, evoluţia necesarului de personal şi a structurii profesionale a acestuia;

instituirea unui sistem tripartit de gestionare a fondului de şomaj şi control;salariu egal pentru muncă egală, tratament egal în privinţa angajării, calificării şi

promovăriitrebuie făcute eforturi în vederea evitării discriminării indirecte, evitarea

subreprezentării femeilor în anumite domenii şi în structurile sociale şi politice

reducerea contribuţiei agenţilor economici la constituirea fondului de şomaj de la 5% la 3,5% pentru cei care creează noi locuri de muncă;

50

scutirea persoanelor juridice de la plata contribuţiei pentru constituirea fondului de şomaj în schimbul încadrării a cel puţin 10% din numărul total al angajaţilor, din rândul tinerilor, a persoanelor singure care au în întreţinere minori, precum şi a celor în şomaj de lungă durată:

scutirea de la plata contribuţiei pentru constituirea fondului de şomaj pentru cei care angajează absolvenţi sun un an de la data absolvirii

acordarea în avans a tuturor indemnizaţiilor cuvenite pentru cele 27 de luni de ajutor de şomaj, dacă persoana aflată în şomaj deţine terenuri agricole şi optează pentru stabilirea domiciliului în mediul rural

finanţarea procesului de recalificare pentru persoanele aflate în şomaj care, potrivit legii, nu beneficiază de indemnizaţii de şomaj

posibilitatea finanţării celui de-al doilea curs de (re)calificare pentru şomerii cărora le-a expirat dreptul la plata indemnizaţiilor, cu condiţia ca aceştia să aibă perspectiva unui loc de muncă

angajarea unor investiţii în special în zonele rurale prin creşterea unor obiective mici pentru prelucrarea materiilor prime agricole care implică crearea de noi locuri de muncă;

proiectarea de programe concrete de perfecţionare şi reconversie profesională a angajaţilor(educaţia permanentă) în interiorul sau exteriorul întreprinderilor

încurajarea iniţiativelor private în formarea şi reconversia forţei de muncăelaborarea de studii de prognoză asupra dinamicii forţei de muncărealizarea unui sistem informaţional eficient şi operativ privind cererea şi oferta

de forţa de muncă, la nivel regional, local şi sectorialîmbunătăţirea corelării cererii de formare profesională cu cerinţele pieţei munciicreşterea rolului parteneriatului social în soluţionarea problemelor privind

ocuparea forţei de muncăasigurarea cadrului instituţional şi juridic pentru recunoaşterea şi echivalarea

studiilor, diplomelor şi calificărilor profesionalesprijinirea prioritară a programelor care vizează utilizarea forţei de muncă

reprezentată de categoriile defavorizate de piaţa munciiÎn plan imediat ar putea fi organizate cursuri de marketing pentru şomeri,

răspândirea în rândul lor a unor materiale publicitare, înfiinţarea unor cabinete juridice de consultanţă pe probleme de şomaj în cadrul birourilor de şomaj, promovarea unei legislaţii mai bune în domeniu, acordarea referenţială-similar pensionarilor - a unor înlesniri în domeniul transportului, al asistenţei medicale, al cumpărării de medicamente ş.a.

În consecinţă ar fi necesară desfăşurarea unei largi campanii, prin toate mijloacele mass-media, pentru deplasarea centrului de pe rolul statului în protecţia socială a şomerilor, cu caracter imediat, de scurtă durată şi care doar ameliorează momentan situaţia lui, ca un tampon, pe un tip de protecţie activă a cetăţeanului însuşi, de păstrare a locului de muncă existent , de construire a unor rezerve, de a adopta o atitudine mai activă pe plan economic, folosindu-şi posibilităţile materiale şi profesionale şi nu în ultimul rând, de o pregătire psihologică adecvată pentru cazurile-oricând şi pentru oricine posibile - de disponibilizare.

51

ANEXA 1

LEGEA 76/2002-EXTRAS

Legea 76/2002Privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncăPublicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 6 februarie 2002

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1. - În România fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-şi alege liber profesia şi locul de muncă, precum şi dreptul la asigurările pentru şomaj.Art. 2. - Prevederile prezentei legi reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor şi politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii.Art. 3. - Măsurile prevăzute de prezenta lege au drept scop realizarea următoarelor obiective pe piaţa muncii:a) prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia;b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;c) sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei;d) asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii;e) stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă;f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă;g) îmbunătăţirea structurii ocupării pe ramuri economice şi zone geografice;h) creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile schimbărilor structurale care se produc în economia naţională;i) protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj.Art. 4. - (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi sunt excluse orice fel de discriminări pe criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex şi vârstă.(2) Măsurile şi drepturile speciale acordate prin prezenta lege unor categorii de persoane defavorizate nu constituie discriminare în sensul prevederilor alin. (1).

CAPITOLUL IIConcepte privind piaţa muncii

SECŢIUNEA 1Termeni şi expresii utilizate

Art. 5. - În sensul prevederilor prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

52

I. angajator - persoana juridică sau persoana fizică cu sediul, respectiv domiciliul, în România ori sucursala, filiala, agenţia, reprezentanţa din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, autorizată potrivit legii, care încadrează forţă de muncă în condiţiile legii;II. loc de muncă - cadrul în care se desfăşoară o activitate din care se obţine un venit şi în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu;III. persoană în căutarea unui loc de muncă - persoana înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii, pentru a fi sprijinită în ocuparea unui loc de muncă;IV. şomer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;e) este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege;V. stagiu de cotizare - perioada în care s-a plătit contribuţia de asigurări pentru şomaj atât de către asigurat, cât şi de angajator sau, după caz, numai de către asigurat;VI. asigurat - persoana fizică care realizează venituri, potrivit legii, şi este asigurată pentru riscul pierderii locului de muncă, prin plata contribuţiei de asigurări pentru şomaj;VII. indemnizaţie de şomaj - o compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi militarilor care au efectuat stagiul militar şi care nu s-au putut încadra în muncă;VIII. măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă - acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi, în mod deosebit, a şomerilor pentru a dobândi statutul de persoană ocupată.

SECŢIUNEA a 2-aIndicatori statistici privind piaţa muncii

Art. 6. - (1) La nivel naţional şi teritorial situaţiile şi evoluţiile de pe piaţa muncii sunt monitorizate, în principal, cu ajutorul unui sistem de indicatori statistici privind:a) resursele de muncă;b) populaţia activă;c) populaţia ocupată;d) şomerii;e) locurile de muncă vacante;f) indemnizaţia de şomaj;g) populaţia ieşită din şomaj prin ocupare, precum şi prin părăsirea pieţei muncii;h) rata şomajului.(2) Sistemul de indicatori statistici şi metodologia de calcul a acestora se stabilesc de Institutul Naţional de Statistică în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

53

Art. 7. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe baza documentelor primare de înregistrare a şomerilor, a comunicărilor făcute de furnizorii de servicii de ocupare acreditaţi şi de angajatori privind locurile de muncă vacante, calculează indicatorii statistici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) lit. d)-h) şi alţi indicatori specifici pieţei muncii.(2) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă elaborează, în funcţie de necesităţi, analize, studii şi cercetări statistice speciale privind situaţia şi evoluţia şomajului şi a ocupării, la nivel naţional şi teritorial, pe domenii de activitate.Art. 8. - (1) Pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 7 Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură condiţiile materiale, organizatorice şi manageriale corespunzătoare, elaborează şi administrează sistemul documentelor primare, constituie şi exploatează baza proprie de date.(2) Pentru realizarea unor analize, studii şi cercetări statistice speciale de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (2) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă poate angaja şi serviciile unor prestatori specializaţi.(3) Metodologia de realizare a cercetărilor statistice speciale va fi avizată, potrivit legii, de Institutul Naţional de Statistică.Art. 9. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are obligaţia să facă publici indicatorii statistici privind piaţa muncii, cu o periodicitate care va fi stabilită o dată cu sistemul de indicatori prevăzut la art. 6 alin. (1).(2) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va pune la dispoziţie Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale indicatorii statistici, rezultatele cercetărilor statistice speciale, analizele şi studiile statistice.Art. 10. - (1) Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii pentru ocuparea forţei de muncă, în căror rază îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.(2) Furnizorii de servicii de ocupare acreditaţi au obligaţia de a comunica lunar agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază îşi au sediul date privind numărul şomerilor mediaţi şi încadraţi în muncă.Art. 11. - În vederea elaborării strategiilor şi politicilor, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe piaţa muncii, la nivel naţional, pe domenii de activitate, ramuri, sectoare economice sau zone, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale iniţiază reglementări privind obligativitatea angajatorilor de a comunica informaţiile necesare cu privire la forţa de muncă.Art. 12. - În sensul prezentei legi, Institutul Naţional de Statistică are următoarele atribuţii:a) calculează indicatorii statistici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) lit. a)-c);b) furnizează Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă datele privind forţa de muncă, rezultate din cercetările statistice proprii;c) elaborează în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sistemul de indicatori statistici ai pieţei muncii şi metodologia de calcul a acestora;d) avizează cercetările statistice speciale realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

SECŢIUNEA a 2-aBugetul asigurărilor pentru şomaj

Art. 23. - (1) Bugetul asigurărilor pentru şomaj cuprinde veniturile şi cheltuielile sistemului asigurărilor pentru şomaj.

54

(2) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale fundamentează anual, pe baza propunerilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, proiectul bugetului asigurărilor pentru şomaj.(3) Bugetul asigurărilor pentru şomaj se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.Art. 24. - (1) Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj se constituie din:a) contribuţiile angajatorilor şi ale persoanelor juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art. 19 lit. b)-e), asimilate angajatorului, potrivit prezentei legi;b) contribuţiile individuale ale persoanelor prevăzute la art. 19;c) contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj;d) venituri din alte surse, inclusiv din finanţare externă.(2) În cazul în care sursele prevăzute la alin. (1) nu acoperă finanţarea cheltuielilor, deficitul bugetar va fi acoperit prin subvenţii de la bugetul de stat.Art. 25. - (1) Constituirea resurselor şi efectuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj se realizează prin trezoreria statului.(2) Disponibilităţile băneşti înregistrate la finele anului de bugetul asigurărilor pentru şomaj se reportează şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.Art. 26. - (1) Angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cotă de 5%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asiguraţii prevăzuţi la art. 19.(2) Angajatorii care încheie cu persoane fizice convenţii civile de prestări de servicii pentru desfăşurarea unor activităţi nu au obligaţia de a contribui la bugetul asigurărilor pentru şomaj în raport cu drepturile băneşti plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiat şi un contract individual de muncă.Art. 27. - Angajatorii au obligaţia de a reţine şi de a vira lunar contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cotă de 1%, aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 19 lit. a)-d) sau, după caz, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 19 lit. e), asupra veniturilor brute lunare realizate.Art. 28. - Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj, prevăzute la art. 20, au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cotă de 6%, aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.Art. 29. - În funcţie de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, nivelul cotelor contribuţiilor prevăzute la art. 26-28 se poate modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.Art. 30. - Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru şomaj se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru neplata la termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate în baza legii, taxe încasate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din activitatea de formare profesională şi cele pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare, penalităţi, amenzi şi orice alte sume încasate potrivit legii la bugetul asigurărilor pentru şomaj.Art. 33. - (1) Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru şomaj se acoperă, în principal, următoarele cheltuieli privind:a) plata indemnizaţiilor de şomaj;b) plata contribuţiilor pentru asigurări sociale de stat şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizaţiilor de şomaj, stabilite potrivit legii;c) plăţile compensatorii acordate potrivit legii;d) taxe, comisioane şi alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăţilor prevăzute la lit. a)-c);e) finanţarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi a măsurilor pentru prevenirea şomajului;

55

f) finanţarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, prevăzute la art. 16 lit. a), b), d) şi f);g) finanţarea studiilor, rapoartelor şi analizelor privind piaţa muncii, comandate instituţiilor de specialitate de către Comisia Naţională de Promovare a Ocupării Forţei de Muncă şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;h) organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, inclusiv realizarea de obiective de investiţii, dotări şi alte cheltuieli de natura cheltuielilor de capital, în limitele prevăzute de lege;i) participarea la activitatea unor organizaţii internaţionale, inclusiv plata cotizaţiilor pentru afilierea la acestea;j) aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;k) cofinanţarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare şi formare profesională pe baza unor acorduri internaţionale;l) cofinanţarea unor programe privind stimularea ocupării forţei de muncă;m) rambursarea împrumuturilor contractate în condiţiile legii, precum şi plata de dobânzi şi comisioane aferente acestora;n) alte cheltuieli prevăzute de legislaţia în vigoare.(2) Nivelul cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj se fundamentează de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în funcţie de indicatorii sociali stabiliţi pe baza analizelor, studiilor şi prognozelor privind evoluţiile de pe piaţa muncii.SECŢIUNEA a 3-aIndemnizaţia de şomajArt. 34. - (1) Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.(2) Constituie stagiu de cotizare şi perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau nu şi-a achitat contribuţiile datorită unor situaţii de forţă majoră.(3) Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) beneficiază de indemnizaţii de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:a) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul;b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii.

56

BIBLIOGRAFIE

Dobrotă, N. – “Economie politică”,Edit. Economică,Bucureşti, 1997

Capanu, I., Wagner, P.,Secăreanu, C.- “Statistică macroeconomică”, Edit. Economică, Bucureşti, 1997

Baharell,A, -“Unemployment and job creation”,Macmillan,1992

Sandu, D.- “Valori şi tipuri sociale în România; Sociologia Tranziţiei”, Edit.Staff, Bucureşti,1996

.Zamfir, C., Pop, M., Zamfir, E.- “România ‘89-’93, anul 4, nr.4, 1994

Programul de măsuri active pentru combaterea şomajului - Fundaţia Internaţională de management, Noiembrie 1995

Program socio-economic pe termen scurt, măsuri prioritare pentru primele 6 luni de guvernare, programul de macrostabilizare şi dezvoltare a României până în anul 2000, publicat în Monitorul Oficial nr 343/12.12.1996

XXX- Anuarul Statistic al României,2001

Ordonanţa nr. 32/1994- Privind încadrarea în muncă a absolvenţilor din instituţiile de învăţământ, publicată în Monitorul Oficial nr. 217/16.08.1994

Regulament de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Cluj

57