botezul casei crestine

28
”Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.” Efeseni 4. 5 Cuvânt înainte Această lucrare vine în întâmpinarea cititorului aducând elementele teologice ce subliniază fundamentul biblic al botezului casei creștine, practică ce se regăsește mergând pe firul istoriei Bisericii până în vremurile apostolice, în Biserica Primară. Era nevoie de o expunere teologică de motive, minimală ca întindere, dar acoperitoare prin suportul doctrinal bazat pe Scriptură pe care să-l ofere, privitor la botezul copiilor. Pentru aceasta s-a făcut o incursiune în istoria scrisă a Bisericii, au fost consultate lucrările teologilor ce au brăzdat prejudecățile, care prin ceea ce au scris au făcut istorie și care au lăsat în urma lor repere de referință dogmatică. Au fost consultați și teologi moderni și contemporani, care s-au aplecat cu grijă asupra acestui subiect. Am înmănunchiat un buchet de gânduri menite să astâmpere preocuparea cititorului creștin pe această temă. Negreșit, materialul expus suportă amendamente, este perfectibil, dar intenția autorului a fost să ofere un minim de plecare în aprofundarea Scripturilor sfinte și de a deveni tot mai pasionați pentru ”lucrurile care rămân”, dar și o ”trusă de prim-ajutor” pentru cei ce stau încurcați la răspântia unei decizii majore ”îmi botez sau nu copilul”. Prin ceea ce am scris, am dorit să nu aducem atingere, sau prejudiciu celor care au alte înțelegeri cu privire la botez și să nu ofilim convingerile nimănui, mărginindu-ne doar să ne definim termenii încredințării pe care o avem, sistemul de referință și de valori, temeinicia biblică a crezului nostru și acoperirea legitimă în Cuvântul scris. Notele de la subsol sunt menite să ajute cititorul în a-și extinde explorările bibliografice, dar și în a preciza sursele de informare în întocmirea materialului. Negreșit, principala sursă a fost, este și va fi Scriptura, ca temeinicie a convingerilor noastre. Argumentele ce stau la baza acestei lucrări sunt biblice, istorice, lingvistice și logice. Am optat pentru expresia ”act de cult”, familiară cititorului, pentru a defini circumcizia, botezul, Cina Domnului sau alt ritual din Biblie și care exprimă mai acoperitor, în limba noastră, înțelesul Scripturii, neavând o încărcătură mistică. Când a fost cazul am uzat și de cuvântul

Upload: marius-mihai

Post on 17-Jan-2016

195 views

Category:

Documents


16 download

DESCRIPTION

Botezul casei crestine - Teodor Popescu

TRANSCRIPT

Page 1: Botezul Casei Crestine

”Este un singur Domn, o singură credință,

un singur botez.”

Efeseni 4. 5

Cuvânt înainte

Această lucrare vine în întâmpinarea cititorului aducând elementele teologice ce

subliniază fundamentul biblic al botezului casei creștine, practică ce se regăsește mergând pe firul istoriei Bisericii până în vremurile apostolice, în Biserica Primară.

Era nevoie de o expunere teologică de motive, minimală ca întindere, dar acoperitoare prin suportul doctrinal bazat pe Scriptură pe care să-l ofere, privitor la botezul copiilor. Pentru aceasta s-a făcut o incursiune în istoria scrisă a Bisericii, au fost consultate lucrările teologilor ce au brăzdat prejudecățile, care prin ceea ce au scris au făcut istorie și care au lăsat în urma lor repere de referință dogmatică. Au fost consultați și teologi moderni și contemporani, care s-au aplecat cu grijă asupra acestui subiect. Am înmănunchiat un buchet de gânduri menite să astâmpere preocuparea cititorului creștin pe această temă.

Negreșit, materialul expus suportă amendamente, este perfectibil, dar intenția autorului a fost să ofere un minim de plecare în aprofundarea Scripturilor sfinte și de a deveni tot mai pasionați pentru ”lucrurile care rămân”, dar și o ”trusă de prim-ajutor” pentru cei ce stau încurcați la răspântia unei decizii majore ”îmi botez sau nu copilul”.

Prin ceea ce am scris, am dorit să nu aducem atingere, sau prejudiciu celor care au alte înțelegeri cu privire la botez și să nu ofilim convingerile nimănui, mărginindu-ne doar să ne definim termenii încredințării pe care o avem, sistemul de referință și de valori, temeinicia biblică a crezului nostru și acoperirea legitimă în Cuvântul scris.

Notele de la subsol sunt menite să ajute cititorul în a-și extinde explorările bibliografice, dar și în a preciza sursele de informare în întocmirea materialului. Negreșit, principala sursă a fost, este și va fi Scriptura, ca temeinicie a convingerilor noastre.

Argumentele ce stau la baza acestei lucrări sunt biblice, istorice, lingvistice și logice. Am optat pentru expresia ”act de cult”, familiară cititorului, pentru a defini circumcizia,

botezul, Cina Domnului sau alt ritual din Biblie și care exprimă mai acoperitor, în limba noastră, înțelesul Scripturii, neavând o încărcătură mistică. Când a fost cazul am uzat și de cuvântul

Page 2: Botezul Casei Crestine

4

4

”sacrament”, care este un termen consacrat în literatura teologică din spațiul latin, dar și de cuvântul ”taină” ce apare în literatura creștină antică greacă și pe care l-a folosit deseori traducătorul Bibliei, Dumitru Cornilescu.

Biserica nou-testamentală are doar două acte de cult (sacramente, taine): Botezul și Cina Domnului.

Odată cu Reforma, Zwingli, Calvin, Luther și alți artizani al marii epopei spirituale ce a spart întunericul Evului mediu, prin reîntoarcerea la principiile și valorile Bibliei (Sola Scriptura), au reașezat bazele biblice ale botezului, cristalizându-se, astfel, o doctrină a acestuia.

Se estimează că peste 80 milioane de creștini împărtășesc, astăzi, înțelegerea botezului copiilor în familia creștină, ca un semn al intrării sub legământul făgăduințelor lui Dumnezeu.

Botezul nu mântuiește și nu spală păcatul strămoșesc, fiind doar un semn exterior de intrare sub legămânul făgăduințelor lui Dumnezeu.

Botezul este o favoare, un privilegiu, dar în primul rând este o poruncă. Am rezervat spațiu în lucrarea aceasta și pentru exprimarea considerațiilor teologice cu

privire la botez ale unor teologi români deosebiți, care au înrâurit și modelat conștiința poporului nostru, fiind promotorii trezirii spirituale de pe meleagurile noastre în perioada interbelică, considerată ca o “adevărată primăvară de spiritualitate românească”.

Am dorit să redăm opiniile lor în graiul în care și le-au făcut cunoscute la vremea aceea, păstrând parfumul acelor vremuri apuse, în care ei au strălucit, lăsând în urmă moștenirea lor de credință, de înainte-mergători, de precursori ai frumuseții trezirii neamului la Evanghelie.

Domnul Dumnezeu să dea cititorului un duh de înțelepciune, pricepere și știință în

cunoașterea Domnului Isus și a voii Lui, ca să ia decizii de viață înțelepte, călăuzite, conforme cu Scriptura, luminate de Duhul Sfânt, însoțite de binecuvântare și har.

Adrian Stan

Timișoara, 15 februarie 2012

Page 3: Botezul Casei Crestine

5

5

CUPRINS I. BOTEZUL. ASPECTE GENERALE. II. CONCEPTE TEOLOGICE CU PRIVIRE LA BOTEZ. III. ABORDAREA TEOLOGICĂ A BOTEZULUI CA SEMN ȘI PECETE A LEGĂMÂNTULUI. 1. Actele de cult în Scripturi. 2. Actele de cult din Noul Testament. 3. Care este semnificația și rostul botezului? 4. Cine sunt subiecții botezului? 5. Care este modalitatea potrivită de a boteza? 6. Modul de administrare al botezului. IV. CONSIDERAȚII TEOLOGICE PRIVIND BOTEZUL COPIILOR. V. EXPLICAȚII DIN SCRIPTURĂ CU PRIVIRE LA BOTEZUL COPIILOR DIN PERSPECTIVA UNOR TEOLOGI ROMÂNI. 1. Teodor Popescu: legătura dintre circumcizie și botez. 2. Emil Constantinescu: însemnătatea botezului creștin. 3. Gheorghe Cornilescu: botezurile în Scriptură. 4. Teodor Popescu: botezul lui Ioan și botezul creștin. 5. Teodor Popescu: explicația versetului din Marcu 16.16. 6. Emil Constantinescu: explicația versetului 1 Petru 3.21. 7. Teodor Popescu: botezul a doua oară. VI. CONCLUZII. Teodor Popescu. VII. BIBLIOGRAFIE.

Page 4: Botezul Casei Crestine

6

6

I. BOTEZUL. ASPECTE GENERALE.

Toate bisericile creștine practică botezul. Se consideră aproape în mod universal că botezul este într-un fel legat de începutul vieții creștine1.

Domnul Isus le-a poruncit ucenicilor și Bisericii: ”duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”2 (Matei 28.19). Apostolii au botezat pe primii convertiți în ziua Cincizecimii (Faptele 2. 38, 41) și de atunci botezul a fost întotdeauna, cu foarte puține excepții, actul de cult (ritual) de inițiere în ucenicie.

De-alungul veacurilor au apărut, variații privind formula exactă, modul și în special subiecții botezului, dar au avut efecte minime asupra actului botezului în sine. În cea mai mare parte, ca să acceptam terminologia canonului Vincențian, botezul s-a practicat într-o formă valabilă și de recunoscut, întotdeauna, pretutindeni și de către toți.

Cu toate acestea, există și multe păreri diferite cu privire la botez.

Trei întrebări fundamentale despre botez sunt mai frecvente: 1. Care este semnificația botezului? Ce realizează el de fapt? 2. Cine sunt subiecții propriu-ziși ai botezului? Trebuie el aplicat oare doar celor care

sunt în stare să exercite o credință conștientă în Isus Hristos, sau poate fi administrat și copiilor, chiar și sugarilor?

3. Care este modalitatea potrivită de a boteza? Trebuie să se facă oare prin scufundare (imersiune) sau pot fi acceptate și alte metode (turnarea apei peste candidat, stropirea lui cu apă)?

II. CONCEPTE TEOLOGICE CU PRIVIRE LA BOTEZ.

Deși un ”adevăr începător” cum îl etichetează apostolul Pavel, botezul a fost de-a lungul istoriei creștine pricina multor controverse, și nu numai, devenind în mod păgubos în accepțiunea unora, un pașaport indispensabil pentru a merge în cer.

Se disting trei înțelegeri majore asupra botezului: 1. Botezul este necesar pentru mântuire. Potrivit acestei înțelegeri actul botezului îi

transmite har persoanei botezate. Cei care exprimă această concepție vorbesc despre naștere din nou (regenerare) prin botez: de la moarte spirituală la viață. Forma acestei înțelegeri poate

1 Henry H. Halley, Manual biblic, p. 568. ”Ritualul inițial când cineva devine creștin”.

2 Geoffrei Bromilei, Copii ai Promisiunii, 2008. ”Botezul poartă mărturia voinței Tatălui, lucrării Fiului și lucrării

Duhului”.

Page 5: Botezul Casei Crestine

7

7

fi găsită în catolicismul tradițional și în ortodoxism, unde, botezul este un mijloc prin care Dumnezeu împarte har mântuitor;3 el are ca rezultat iertarea păcatelor.

Botezul, potrivit acestei înțelegeri, efectuează spălarea nașterii din nou4 și dacă acesta este un canal al harului mântuitor, el trebuie administrat nou-născuților, iar în principiu tuturor oamenilor.

Pentru ei acest ritual a fost stabilit de Dumnezeu ca un mijloc atât de introducere în biserică, cât și de mântuire. Prin Duhul Sfânt, apa servește ca un agent de regenerare și infuzie de virtuți. Dacă este corect administrat și nu există piedici de nesinceritate, necredință, sau nepocăință, botezul este o garanție, pentrucă el este un instrument, a curățirii interioare, neprihănirii și reînnoirii. De aceea persoana botezată, cel puțin în momentul botezului, poate fi sigură de salvarea veșnică.

În romano-catolicism în administrarea botezului5 singurele cerințe necesare sunt: cineva să prezinte copilul la botez și un preot să administreze corect actul de cult.

Doctrina catolică subliniază faptul că botezul este suficient prin sine. În teologia romano-catolică sugarii nebotezați care mor nu pot intra în cer. Ei sunt trimiși într-un loc numit limbus infantium. Acolo ei nu suferă durerile și restricțiile iadului, dar nu se bucură nici de beneficiile binecuvântării cerești.6

2. Botezul administrat doar persoanelor ce declară că sunt mântuite, care sunt la vârsta înțelegerii adevărurilor spirituale, practică însușită de majoritatea mișcărilor neoprotestante (baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie, carismatici) și credincioșii adventiști.

Aici teza este că botezul servește nu ca un instrument a ceva care s-a făcut pentru om, omului sau în om, ci ca un semn de ceva pe care îl face omul însuși. De aici rezultă că semnificația principală a botezului este atestarea pocăinței și credinței.

Dificultăți apar în oricare din cele două înțelegeri ale botezului. Chiar când botezul este văzut ca un instrument de har automat eficace, lucrarea lui încă poate să fie anihilată de necredință sau alt păcat de moarte, manifestate după aceea. În mod asemănător, chiar când botezul este dat numai după o cercetare făcută cu grijă, și după o mărturisire de credință care a părut credibilă, nu există garanția că a avut loc o întoarcere la Dumnezeu adevărată și astfel rămâne în urma mărturisirii exterioare.

3. Botezul ca pecete sau semn al legământului, concept comun grupărilor protestante7 (luterane, episcopaliene, metodiste, puritane, prezbiteriene, reformate și altor culte și mișcări evanghelice8). Este numit argumentul ”legământului” prin care toți copiii nou-născuți ai

3 Franz Pieper, Christian Gogmatics, St. Louis, Concordia, 1953, vol.3, p.264.

4 Teologii de la Sarbona care consideră că botezul este necesar pentru mântuire. Împotriva articolelor teologilor

din Paris, art. 1 (CR VII. 7 și urm.) Conciliul de la Trent, sesiunea 7, despre botez, canonul v, îi anatemizează pe cei care neagă faptul că botezul este necesar în vederea mântuirii (Schaff, Creeds II. 123). 5 Millard J. Erickson, Teologie creștină vol. III, cap. 52.

6 Toma d’Aquino, Summa Theologica, partea 3.

7 Wayne Grubem, Teologie sistematică, Introducere în doctrinele biblice, cap. 49.

8 a) Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română, rod al trezirii în Biserica Ortodoxă, al cărei promotor a fost preotul Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei în limba română modernă. Mișcarea de trezire a fost continuată de alți teologi și oameni ai lui Dumnezeu între care amintim pe Teodor Popescu, Emil Constantinescu, Gheorghe Cornilescu, Mihai Beloiu, Grigore Aninoiu, Ioan Popescu, Pârâianu, Nae Ionescu, Simion Boboia, Radu Cristescu,

Page 6: Botezul Casei Crestine

8

8

părinților credincioși trebuiesc botezați, ca semn exterior al intrării în ”comunitatea legământului”, similar cu circumcizia9, semnul exterior al apartenenței la poporul Israel. În Noul Testament îl găsim ca ”botezul întregii case”, lucru evidențiat de botezul casei lui Lidia, familia temnicierului din Filipi, casei lui Ștefana și potrivit cu făgăduința din Fapte 2.39, care declară că promisiunea binecuvântării Evangheliei este ”pentru voi și pentru copiii voștri”. Prin botez copilul este adus pe terenul casei lui Dumnezeu, teritoriu al binecuvântărilor și făgăduințelor Sale, în timp ce nașterea din nou cu pecetea Duhului Sfânt îl aduce în familia lui Dumnezeu, devenind moștenitor a tot ce a pregătit Tatăl pentru copiii Săi, prin Hristos Domnul, care ”nu-I este rușine să-i numească frați”.

La botezul unui copil este implicată credința părinților. Botezul copilașilor se sprijină pe o credință substiționară.

III. ABORDAREA TEOLOGICĂ A BOTEZULUI CA SEMN ȘI PECETE A LEGĂMÂNTULUI.

1. Actele de cult în Scripturi. Dumnezeu, în dragostea lui duioasă se coboară la limita putinței de a percepe a omului

căzut și folosește pentru a se face cunoscut pe lângă Cuvânt și alte mijloace ajutătoare ale harului Său suveran. Printre acestea sunt actele de cult, ca instrumente din lumea vizibilă, de conștientizare și responsabilizare a omului. Actul de cult este un semn exterior prin care Domnul pecetluiește conștiința omului cu promisiunile bunăvoinței Lui față de el, ca să-i sprijine credința.10

Actul de cult este o mărturie a harului lui Dumnezeu, declarată printr-un act exterior.11 Augustin12 susținea că actul de cult (sacramentul) este ”un semn vizibil al unui lucru sacru” sau ”o formă vizibilă a unui har invizibil”. Termenul acesta apare adesea printre scriitorii Bisericii; în scrierile latine sub forma ”sacrament”, iar în cele grecești ”taină”. Termenul este folosit în cazul acelor semne care reprezintă lucruri sublime și spirituale, având aplicație doar la lucrurile divine, sau în raport cu divinitatea.

Actul de cult confirmă și pecetluiște promisiunea lui Dumnezeu, făcând-o mai evidentă. Deși Cuvântul prin el însuși ar fi suficient, totuși Dumnezeu gândindu-se la mărginirea, slăbiciunea, credința slabă și uneori ignoranța omului, acomodându-se capacității lui, El binevoiește să îl conducă la Sine și prin elemente pământești și să pună înaintea lui în chip material o oglindă a binecuvântărilor Sale spirituale. ”Căci dacă am fi fără trup, El ne-ar da aceste lucruri dezbrăcate și fără trup”(Crisostom).13 ”Pentru că avem suflete sădite în trupuri, El ne împărtășește lucruri spirituale sub forma celor vizibile”. ”Lăsați ca elementului actului de cult

Radu Ianache, Ștefan Azimioară, Alecu Alexandrescu, Mitică Cristescu, Petre Miu, Călin Iorga, Mitică Lucan, Luri Isidor, Costică Iorgulescu, Titi Iorgulescu, George Alexandrescu, Grigore Alexandru și alții. b) Ramura evanghelică a mișcării de trezire Oastea Domnului, izvorâtă tot din sânul Bisericii Ortodoxe. Preotul Iosif Trifa a fost înainte-mergătorul Oastei Domnului, cea mai creativă mișcare creștină din spațiul românesc, care a lăsat o moștenire de aproape 30.000 de cântări, poezii și creații literare de o rară sensibilitate artistică și spirituală. 9 ”Tăiere împrejur” în traducerea lui Dumitru Cornilescu.

10 J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol.II.

11 J. Calvin, Instruire în credință, 1537.

12 Augustin, Scrisori cxxxviii. 1. 7 (MPL 33. 527; tr. FC 20.40).

13 Referirea de aici din ediția din 1559, „ Homil. 60 ad populum”, are legătură cu un text care nu se găsește în

edițiile moderne, ci în ediția din Basel, 1530, a lucrărilor lui Crisostom, IV. 581.

Page 7: Botezul Casei Crestine

9

9

(sacramentului)14 să i se adauge cuvântul și astfel va deveni sacrament” spunea Augustin. Forța actului de cult este în Cuvânt. Ori de câte ori Dumnezeu a dat un semn sfinților patriarhi, acesta a fost legat inseparabil de o făgăduință, confirmând și sigilând o făgăduință sau un legământ.

Domnul își numește promisiunile ”legăminte” (Gen.6.18; 9.9; 17.2) și actele de cult ca ”semne” ale legămintelor. Acestea sunt niște oglinzi în care se pot contempla bogățiile harului felurit al lui Dumnezeu, pe care Îl împarte cu dărnicie, descriind mai expresiv bunăvoința și dragostea Lui față de om. Ele sunt mărturii ale harului lui Dumnezeu și sunt ca niște peceți15 ale bunăvoinței pe care El o simte față de ființa căzută.

Prin actele de cult (circumcizie, jertfele levitice), în puterea legământului încheiat, Domnul promite că ”El va fi Dumnezeul nostru și noi vom fi poporul Lui”. (Ezec. 37.27)

Augustin spune: ”Căci oamenii nu pot fi uniți în numele nici unei religii, fie ea adevărată sau falsă, decât dacă sunt uniți în vreo părtășie de semne sau acte de cult (sacramente) vizibile”.

De vreme ce mult înduratul Părinte a prevăzut această nevoie, El a instituit încă de la început anumite exerciții de pietate pentru slujitorii Săi16.

Actele de cult cuprind în general toate acele porunci pe care Dumnezeu le-a impus oamenilor pentru a le transmite mai sigur și mai cert adevărul promisiunilor Lui.

Actele de cult își îndeplinesc funcția numai prin Duhul Sfânt.17 Crisostom le-a numit undeva pe bună dreptate ”legăminte”, ”prin care Dumnezeu se

aliază cu noi și noi promitem să ducem o viață sfântă și curată, fiindcă aici se impune un acord mutual între Dumnezeu și om”18.

Curcubeul vorbește de legământul lui Dumnezeu cu Noe, dar ori de câte ori privim la el, noi citim această promisiune a lui Dumnezeu, că niciodată El nu va mai distruge lumea prin potop.

Lui Avraam și descendenților lui le-a fost poruncită circumcizia, ca mărturie fizică a intrării sub legământul binecuvântării. Jertfele erau și ele expresii rituale (sacramentale), fie pe terenul purificării, fie pe cel al închinării.

Circumcizia era un act de cult prin care se făcea o demarcație între poporul lui Dumnezeu și popoarele străine legământului dintre Iehova și națiunea mesianică.

Circumcizia a fost un sigiliu a unui legământ care privea cu precădere binecuvântările pământești date seminției lui Avraam, funcționând, într-un fel de a spune, ca ”un permis de ședere” în Țara făgăduințelor lui Dumnezeu19.

14

Augustin, Evanghelia după Ioan lxxx. 3 ( MPL 35. 1840; tr. NPNF VII. 344). Cf. Wallance, Calvin’s doctrine of the Word and Scramen, pag. 135 și urm. În citatul din 1Petru 3: 21, în Vg. se folosește carnis, „carne”, corespunzător termenului grecesc. J. Calvin are corpus „trup” în IV. xvi. 21. 15 Zwingli, Comentariu despre adevărata și falsa religie ( CR Zwingli III. 761; tr. S. M. Jackson, Latin Works of Ywingli

III. 184). 16

J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol.II. 17

„Interior ille magister”; cf. III. i. 4: ”Christus ipse interior magister”; I. vii. 4, 5; I. viii.13; secș. 17, mai jos. Actele de cult (sacramentele), asemenea cuvântului Scripturii, nu sunt eficace fără activitatea Duhului Sfânt. 18 Crisostom, Opera, ed. Erasmus (Basel, 1530), II. 82, într-o lucrare omisă de editorii ulteriori. 19 Samuel Miller, Infant Baptism: Scriptural and Reasonable, Princeton, July 1834.

Page 8: Botezul Casei Crestine

10

10

Circumcizia era o ”pecete”, cum o definește Pavel în Rom. 14.11, ce consfințea un legământ, un semn de apartenență la făgăduințele lui Dumnezeu. Oricine nu avea semnul acesta nu era în poporul lui Dumnezeu.

Când Pavel i-a îndemnat pe efeseni să nu uite că au fost ”străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efes. 2.12b) el a mai spus că nu au avut parte nici de circumcizie (vers.11). Prin aceasta el a arătat, folosind o figură de stil (metonimie)20, că cei care nu au primit semnul promisiunii au fost excluși de la promisiune.

Credinciosul nu se oprește la simpla expresie vizibilă a actului de cult, ci se înalță printr-o contemplare evlavioasă spre tainele mărețe care sunt ascunse în acesta.

2. Actele de cult din Noul Testament. Actele de cult ale creștinismului sunt puține și simple, dar extrem de necesare și

importante21. Actele de cult vechi-testamentale au vizat cu precădere pe evrei și au fost abrogate la

venirea lui Domnului Hristos, când au fost instituite altele două: Botezul și Cina Domnului.22 Primele L-au prevestit pe Domnul Hristos cel promis în timp ce era așteptat; cele din

urmă atestă că El a fost deja dat și revelat. ”Actele de cult (sacramentele) din Legea veche au promis doar un Mântuitor”, cele din Har ”ni-L prezintă pe Domnul Hristos”23.

El este Cel ce-și ține legământul și-Și manifestă harul răscumpărător față de cei care-și pun încrederea în El.

”Domnul Hristos este substanța tuturor tainelor din Scriptură. Rostul actelor de cult este să ni-L ofere și să ni-L prezinte pe El, și în El să avem parte de comorile harului ceresc.

Domnul Isus răstignit pentru noi este izvorul tainelor (sacramentelor) noastre”.

3. Care este semnificația și rostul botezului? Botezul este o mărturie a credinței și nu un exercițiu al acesteia. Botezul este expresia unui legământ sfânt. Botezul a fost dat de Dumnezeu, ca să întărească credința omului în El.24 Toate darurile

lui Dumnezeu oferite în botez se găsesc numai în Domnul Hristos. ”Noi Îi suntem închinați lui Dumnezeu prin botez”25.

Ceea ce era circumcizia pentru evrei devine botezul pentru Biserică. O dovadă concludentă în favoarea înlocuirii circumciziei cu botezul se găsește în Col. 2.11,12: ” În El, ați fost circumciși (tăiați împrejur), nu cu o circumcizie făcută de mână, ci cu circumcizia lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, fiind îngropați împreună cu El prin botez și înviați în El și împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți”.

Continuitatea de bază a semnficației stabilește strânsa corelație dintre semnul vechi și cel nou, chiar dacă, la fel ca în cazul Passover (Paște) și Cinei Domnului, ele diferă așa de mult la

20

Figură de stil care constă în înlocuirea unui termen prin altul cu care se află în raport de continuitate. 21 Samuel Miller, Infant Baptism: Scriptural and Reasonable, Princeton, July 1834.

22

sacramente, taine 23

Augustin, Psalmii, Ps. 73.Pref. 2 ( MPL 36. 931; tr. LF [Ps. 74] Psalmii III. 493); Întrebări despre Heptateuh IV. 33 (MPL 34. 732); Scrisori cxxxviii. 1. 8 (MPL 33. 528; tr. Fc 20. 41). 24

J. Calvin, Instruire în credință, 1537. 25

J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol.II.

Page 9: Botezul Casei Crestine

11

11

exterior26. Circumcizia a fost un semn literal, iar botezul este la fel. În pasajul citat din Coloseni apostolul nu-l face pe unul mai spiritual decât celălalt. El spune că un creștin a fost circumcis în Domnul Hristos nu printr-o circumcizie făcută de mâini omenești. Aceasta el o numește ”circumcizia lui Hristos” (Col. 2.11). Pentru a explica această afirmație el adaugă că în botez noi am fost îngropați împreună cu El (Col. 2.12). Asta înseamnă că împlinirea și adevărul botezului sunt de asemenea adevărul și împlinirea circumciziei, de vreme ce semnifică același lucru.

Demersul teologic cu privire la botez pornește de la această analogie a actului de cult (tainei, sacramentului) în lumina legământului.

Aspectul cheie în cadrul argumentului este că după cum circumcizia a fost semnul legământului în Vechiul Testament, botezul este în Noul Testament.

Circumcizia a fost înlocuită prin botez.27 Negreșit, acest pasaj indică și faptul că, în prezent, botezul este suficient ca semn al legământului (Fapt. 15.1,2; 21.21; Gal.2.3-5; 5.2-6; 6.12.13,15). Botezul a luat locul circumciziei ca act de cult (taină, sacrament, ritual) care introduce oamenii în legământ. Domnul Hristos a fost Cel care a făcut această substituire. El i-a însărcinat pe ucenicii Săi să meargă, să evanghelizeze și să boteze (Mat. 28.19).

Așa cum de la prozeliții care se converteau la iudaism se cerea circumcizia, de la cei care se convertesc la creștinism se cere botezul. El este semnul intrării lor în legământ. Cele două acte de cult (sacramente) au în mod clar aceeași semnificație. Faptul că circumcizia indica o înlăturare a păcatului și o schimbare a inimii reiese din numeroasele referiri din Vechiul Testament la tăierea împrejur a inimii, care este o circumcizie spirituală (Deut. 10.16; 30.6; Ier.4.4; 9.25,26; Ez. 44.7,9).

Indiferent cât de mult ar fi călcat un evreu legământul, simbolul legământului rămânea ferm și inviolabil în virtutea faptului că a fost instituit de Dumnezeu. Singura condiție a repunerii în drepturile legământului, încheiat odată de Dumnezeu cu ei prin circumcizie, era pocăința.

Când Iosia, Ezechia și alți reformatori evrei ai vremurilor vechi-testamentale au chemat poporul la întoarcere la Dumnezeu și lepădare de lucrurile stricăcioase, ei nu le-au impus o a doua circumcizie, chiar dacă, au fost circumciși, poate, de o mână lipsită de pioșenie, prinsă în mreaja aceleiași căderi ca și a lor.

Dacă ignoranța, nevegherea, păcatul viciază viața unui om botezat, nu este nevoie de o rebotezare, ci doar de pocăință, căci ”este un singur botez”, după cum evreul era o singură dată circumcis. Pe de altă parte botezul nu este invalidat de amânarea pocăinței.

Scriptura declară că botezul arată în primul rând spre eliminarea păcatelor omului, care se obține prin sângele Domnului Hristos; apoi spre mortificarea omului în Adam (firii vechi, cărnii), care depinde de moartea Lui și prin care credincioșii sunt renăscuți la o viață nouă și la părtășia cu Domnul Hristos. Botezul este, în același timp și un simbol care mărturisește despre credința familiei creștine sau a individului luat separat, înaintea oamenilor.

Botezul este pus în legătură cu moartea și cu îngroparea, nu cu nașterea spirituală28. Forța, semnificația și caracterul botezului nu constau în ceremoniile exterioare, ci în tainele interioare reprezentate de el, aducându-l pe om pe terenul promisiunilor oferite de Dumnezeu. Prin urmare, în circumcizie se văd promisiunile spirituale ce le-au fost date patriarhilor, la fel cum prin botez sunt exprimate promisiunile date creștinilor pentru a pecetlui 26 Geoffrei Bromilei, Copii ai Promisiunii, traducere Daniel Constantinescu, M.D. PhD Philadelphia, PA, 29 Mai, 2008. 27 Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare). 28 William MacDonald, Comentar la Noul Testament, p. 185.

Page 10: Botezul Casei Crestine

12

12

harul milostivirii și bunăvoinței părintești a lui Dumnezeu, al iertării păcatelor, al nașterii din nou (regenerării) și al vieții veșnice29.

Siguranța mântuirii nu depinde de participarea la botez, ca și când împăcarea cu Dumnezeu ar consta în el. Dacă cineva a fost lipsit de posibilitatea de a fi botezat nu trebuie socotit ca pierdut. (Luca 23.40-43). ”Nicăieri nu găsim că Domnul ar fi condamnat pe cineva că nu a fost botezat”. 30

Tot ce ține de circumcizie se referă și la botez31. Desigur, circumcizia în forma ei exterioară diferă de botez; dar și cadrul dispensațional este diferit, însă semnificația aducerii pe terenul legământului cu Părintele îndurărilor rămâne comună. În vechime Domnul nu i-a circumcis fără să-i facă părtași la toate lucrurile semnificate prin circumcizie”....și astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veșnic” (Gen. 17.9-14).

El declară în mod expres că circumcizia unui copilaș mititel de 8 zile32 va ține locul unei peceți care să certifice promisiunea din legământ.

Devreme ce legământul vechi-testamental rămâne în vigoare, prevederile lui sunt încă valabile. Dacă atunci copiii erau incluși în legământ, ei trebuie incluși și astăzi. Este de observat că legământul nu a fost făcut numai cu Avraam, ci și cu sămânța lui. Este semnificativ și caracterul atotcuprinzător al concepției vechi-testamentale despre Israel.

Copiii erau prezenți la reînnoirea legământului (Deut. 29.10-13). Iosua a citit scrierile lui Moise în auzul întregii adunări (congregații) – ”în fața întregii adunări a lui Israel, în fața femeilor, copiilor” (Ios. 8.35). Atunci când Duhul lui Dumnezeu a venit peste Iahaziel și el a rostit cuvintele promisiunii Domnului pentru Israel, copiii au fost prezenți (2 Cron. 20.13). Întreaga adunare (congregație), inclusiv sugarii (Ioel 2.16), a fost de față când Ioel a rostit promisiunea turnării Duhului peste fiii și fiicele lor (v. 28).

Dacă legământul continuă să rămână ferm și de neclintit, el nu li se aplică azi mai puțin copiilor creștinilor decât îi privea sub Vechiul Testament pe copiii evreilor. În consecință, și copiii evreilor, pentru că au fost făcuți moștenitori ai legământului Său și au fost deosebiți de copiii păgânilor, au fost numiți o sămânță sfântă (Ezra 9.2; Isaia 6.13). Din exact același motiv, copiii creștinilor sunt considerați sfinți; și chiar dacă sunt născuți cu un singur părinte credincios, conform mărturiei apostolului ei diferă de sămânța necurată a celor idolatri (1 Cor. 7.14).

Imediat după ce a încheiat legământul cu Avraam, Domnul a poruncit să fie pecetluit în copii printr-un act de cult (sacrament), circumcizia (Gen. 17.12). Erau prinși în legământ inclusiv robii, tot ce în contextul istoric al vremii constituiau casa lui Avraam. Cu cât mai prețios trebuie

29 Iosif Trifa, ”Taina botezului este altoirea cea duhovnicească a omului. Însă cine nu își îngrijește mai departe

sufletul... ca altoiul să se poată dezvolta, să poată crește și să poată da roadele Duhului Sfânt,...poate pierde această altoire”. Op.cit. p.66. 30

J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol. II. 31

Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare). 32

Martin C. Rosenthal, Journal of the American Medical Association, 1947, p.436. Emmett Holt și Rustin Mc. Intosh, Holt Pedritrics, Twelfth edition, New York, Appleton-Century Crofts, Inc. 1953, p.125-126. Medicina modernă constată cu surpriză ca în a opta zi de la naștere organismul uman are cea mai mare capacitate de coagulare a sângelui de pe întreg parcursul vieții. Mecanismul celor 12 factori ai coagulării se pune în mișcare într-un mod special, îndeosebi protombina începe să crescă în concentrație începând cu ziua a cincea, ziua a opta fiind vârful graficului. Nu întâmplător Creatorul a ales ziua a opta pentru circumcizie.

Page 11: Botezul Casei Crestine

13

13

considerat botezul, acest act al lui Hristos, prin care se atestă că cei mici sunt cuprinși în legământul lui Dumnezeu.

Botezul copiilor respectă duhul Scripturii având aprobarea acesteia. Dumnezeu a călăuzit Biserica Sa și în capitolul acesta, al botezului.

Scriitorii creștini antici33, fără excepție, au făcut referiri la botezul copiilor, unii dintre ei precizând explicit că practica aceasta era moștenită de pe vremea apostolilor. Pe la anul 200 Tertulian, avocat de profesie, a scris o lucrare ”Asupra botezului” prin care amintește de botezul copiilor ca fiind o practică în biserica din vremea lui.

Un contemporan al lui Tertulian, ceva mai tânăr ca el, a fost vestitul scriitor bisericesc Origen (183 - 252), cel mai învățat om de pe vremea lui, considerat și cel mai prolific autor al tuturor timpurilor. Părinții lui au fost creștini, oameni învățați, cu vederi largi.34 El a spus răspicat că botezul copiilor e de pe vremea apostolilor. Tâlmăcind epistola către Romani, el a afirmat: “Biserica a primit de la apostoli rânduiala să boteze şi pe copiii mici” “Ecclesia ab apostolis traditionem accepit etiam parvulis baptismum dare”. În privința aceasta nimeni de pe atunci n-avea altă părere. Fără îndoială că Origen n-ar fi vorbit aşa dacă vreunul din vremea lui, care totuşi trebuia să ştie, ar fi putut spune altfel35. Şi apoi n-a trăit prea departe de vremea apostolilor, ca să nu fie în stare să aibă la îndemână izvoare adevărate din care să aibă putința să vadă cum stau lucrurile, el însuși fiind un scrupulos cercetător al Scripturilor și un rafinat analist al informațiilor primite de la rabinii iudei contemporani, de la profesorul lui Clement Alexandrinul, un erudit și teolog capabil, și alți învățați ai vremii.

La scurt timp după moartea lui Origen, în anul 256, s-a ținut la Cartagina, în Africa de Nord, un sinod sub preşedinția episcopului şi martirului Ciprian. La el au luat parte 66 episcopi. Acolo s-a luat în cercetare o neînțelegere ivită cu privire la botezul copiilor36. N-a fost însă deloc 33 Irineu, Adversus haereses II. xxii. 4; Origen, Comentariu la Romani V. ix; și Ciprian, Scrisori lxiv. 6 (Csel 3. ii. 721),

sunt printre cele mai timpurii mărturii în favoarea acestui punct de vedere. 34

Jonathan Hill, Istoria gândirii creștine, cap. I, p.42. Când Origen avea 17 ani, tatăl său Leonida a fost închis pentru credință. Origen și-a încurajat tatăl să nu se lepede de credință de frica rămânerii familiei fără tată. Leonida a fost executat, confiscându-i-se averea, familia rămânând pe drumuri, iar lui Origen revenindu-i sarcina de a o întreține. De educația lui religioasă s-a ocupat episcopul Alexandriei, un om încercat în viața creștină. La 18 ani Origen a fost învățător într-o școală catehetică, iar mai târziu a devenit autorul celei mai impresionante și erudite opere din antichitate: Hexapla. 35

Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare). 36 În anul 253 un oarecare Fidus întreba pe Ciprian, pe atunci episcop al Cartaginei, dacă trebuia să se aștepte ziua

a opta spre a fi administrat botezul unui copil. Însăși întrebarea dovedește că exista practica botezării la opt zile. Ciprian merge însă mai departe și, prin hotărârea celui de-al treilea sinod cartaginez, stabilește că botezul trebuie administrat imediat dupa naștere. Din sinod i se trimite lui Fidus o epistolă conținând informații deosebit de interesante. " În ce privește pe copii, precizează epistola, spuneai că nu trebuie botezați în ziua doua sau a treia, ci că ar trebui urmat exemplul legii vechi a circumciziei și, în consecință, noul născut să nu fie botezat și sfințit înainte de ziua opta. Sinodul nostru a hotărât în cu totul alt fel. Punctul tău de vedere n-a fost aprobat de nimeni și noi toți am fost de părere că nu trebuie refuzate nici unui om venit pe lume îndurarea și harul lui Dumnezeu. Atâta cât depinde de noi, trebuie să ne îngrijim a nu se pierde vreun suflet. Ce-i lipsește, în cele din urmă, celui pe care l-au plăsmuit mâinile lui Dumnezeu din sânul maicii sale? După noi, se pare că cei care vin la existență (se nasc), cresc încă în perioada când se afla aici jos, în sânul maicii. În realitate ceea ce este făcut de Dumnezeu e desăvârșit, din pricina maiestății și lucrării dumnezeiești a Creatorului”.

Ulterior, un alt sinod ținut, în anul 418, de asemenea la Cartagina, a reluat problema botezului copiilor și a condamnat pe cei ce ziceau că cei mici (pruncii) n-au de ce să fie botezați, întrucât sunt lipsiți de păcatul

strămoșesc și de orice păcate personale.

Page 12: Botezul Casei Crestine

14

14

vorba dacă copiii trebuiesc botezați sau nu, ci dacă să fie botezați a doua sau a treia sau tocmai a opta zi după naştere. Sinodul s-a rostit pentru a doua sau a treia zi.

Hotărârea adoptată de sinodul cartaginez n-a făcut decât să "păstreze credința statornică a Bisericii", sublinia mai târziu Augustin.

Când se dă atenție scopului pentru care a fost instituit, se vede clar că li se potrivește la fel de bine copiilor ca și adulților. Din acest motiv, copiii nu pot fi lipsiți de el fără încălcarea fățișă a voii lui Dumnezeu, autorul botezului.

Semnul lui Dumnezeu, pus pe copil ca o pecete, confirmă promisiunea dată părintelui pios și declară că Domnul va fi într-adevăr nu numai Dumnezeul lui, ci și al urmașilor lui și că El ar vrea să Își manifeste bunătatea și harul nu numai față de el, ci și față de descendenții lui, chiar până la al miilea neam (Ex. 20.6).

”Este dreptul și datoria părinților să poruncească copiilor să trăiască în Noul Legământ, dându-le semnul legământului”.37 Copiii să nu fie ”străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efes. 2.12).

”În consecință, părintele creștin să considere de datoria lui să îi aducă pe copii înaintea Bisericii pentru a fi pecetluiți cu simbolul îndurării, dacă nu vrea să întunece cu dispreț bunătatea lui Dumnezeu”.38 4. Cine sunt subiecții botezului39?

Cei cărora li se administrează actul botezului se împart în două grupuri generale. - Pe de-o parte, toți adulții care nu au fost botezați și care cred în Domnul Isus, trebuie să fie botezați. Ei au venit deja la credință. Exemple din Scriptură sunt cei care au răspuns la invitația făcută de Petru la Rusalii, au crezut și au fost botezați (Fapt. 2.41; 8.36-38) și temnicerul din Filipi (Fapt. 16. 31-33). - Pe de altă parte, copiii părinților credincioși trebuie de asemenea să fie botezați. Deși botezul copiilor nu este poruncit în Scriptură la modul explicit, el este cu toate acestea subînțeles.40 Dumnezeu a făcut un legământ spiritual cu Avraam și cu sămânța lui (Gen. 17.7). Acest legământ are continuitate și în zilele noastre. În vechiul Testament se face referire la el întotdeauna la singular (de ex., Exod. 2.24; Lev. 26.42). Există un singur mediator al legământului (Fapt. 4.12; 10.43). Convertiții nou-testamentali participă la acest legământ sau sunt moștenitori ai lui (Fapt. 2.39; Rom. 13-18; Gal. 3.13-18; Evr. 6.13-18). Așadar, situația credincioșilor nou-testamentali trebuie înțeleasă prin prisma legământului făcut cu Avraam.

În perioada nou-testamentală au fost botezate familii întregi (Fapte 11.14; 16.15, 31,34; 18.8; și chiar 10.48). Este rezonabil să se presupună că aceste familii nu erau compuse exclusiv din adulți. Copiii fac parte din poporul lui Dumnezeu, la fel de sigur cum în Vechiul Testament ei făceau parte din națiunea Israel.

5. Care este modalitatea potrivită de a boteza? Pe baza datelor lingvistice, semnificația predominantă a termenului grec baptizo ce face referire la botez este ”a scufunda sau a introduce în apă”. Jean Calvin, dar și Martin Luther au recunoscut că imersiunea e sensul de bază al termenului baptizo și forma inițială a botezului

37

Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare). 38

J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol.II, cap. XV.20. 39

Botezul se administrează doar persoanelor în viață. Sinodul de la Cartagina, canonul 18. 40

Louis Berkhof, Systematic Theologi, Grand Rapids, Eerdmans, 1952, p.631-632.

Page 13: Botezul Casei Crestine

15

15

practicat în Biserica Primară.41 Există și alte considerente care sprijină afirmația că imersiunea a fost procedura biblică. Ioan a botezat în Enon ”pentru că acolo erau multe ape (Ioan 3.23). După ce a fost botezat de Ioan, Isus ”a ieșit din apă”(Marcu 1.10). După ce au auzit vestea cea bună, famenul etiopian și Filip ”s-au pogorât amândoi în apă și Filip a botezat pe famen”, după care ”au ieșit din apă” (Fapt. 8.38,39).

Practica, simbolistica și înțelesul cuvântului botez indică spre scufundare.42 Cercetătorul reformat Karl Barth a scris: ”cuvântul grecesc ce definește botezul baptizo și cuvântul german Taufen (de la Tiefe, adâncime) descriu în mod original și corect procesul prin care un om sau un obiect este scufundat complet în apă, iar apoi este scos din ea. Botezul primitiv, săvârșit în această manieră, a avut o modalitate a lui, exact ca și circumcizia din Vechiul Testament; a avut caracterul unei amenințări directe la adresa vieții, urmate de eliberare și respectiv păstrare, adică ridicarea din apă. Cu greu se poate nega faptul că botezul sub formă de imersiune – așa cum a fost el practicat în Vest până pe la mijlocul Evului Mediu – oglindește într-un mod mult mai expresiv mesajul încorporat în el, decât udarea cu apă43 care a devenit ulterior ceva obișnuit, mai ales când a fost redusă doar la o stropire fugară și în cele din urmă la o simplă umezire a epidermei cu cât mai puțină apă...Oare este necesar ca această problemă să fie decisă de facilitatea administrării de sănătate sau decență, adică, problema administrării botezului într-o altă formă decât cea originară?”44 În lumina acestor considerente, imersiunea (scufundarea), este forma care păstrează și exprimă cel mai deplin semnificația botezului.

6. Modul de administrare al botezului. Scriptura nu specifică nici o restricție cu privire la cine poate administra actul botezului.

Dacă se pleacă de la adevărul preoției tuturor credincioșilor (1 Petru. 2.4-10), în principiu, dreptul de administrare al botezului are un spectru larg de aplicare, fără o trimitere anume la personalul clerical ordinat.45

Actul botezului nu trebuie luat din mâna celui ce-l administrează, ci din mâna lui Dumnezeu, de unde fără îndoială că și vine. Botezul nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Cei care botează46 nu o fac în numele lor și nu invocă numele lor, ci al lui Dumnezeu. Nimic nu se adaugă și nici nu scade din botez, ca și act de cult prin valoarea celui a cărui mână îl administrează, recunoscându-se doar pecetea Domnului. Totuși, nu oricine ”poate să-și asume responsabilitatea administrării, căci aceasta, ca și Cina Domnului, face parte din lucrarea

41

William MacDonald, Comentar la Noul Testament, p. 521. 42

Jean Gibson, Antrenament în creștinism, p. 41. 43

O deviație timpurie de la practica scufundării se vede în Didahi 7, unde, pentru cazurile în care nu se putea asigura apa curgătoare, prescrierea era: ”Vărsați de trei ori apă peste capul persoanei”. LCC I. 174. Calvin comentând situațiile de excepție, dar și diferențele culturale între popoare conchide: ”Dar dacă persoana ar trebui scufundată în întregime în apă, o dată sau de trei ori, dacă ar trebui stropită cu apă curgătoare, aceste detalii sunt lipsite de importanță, și ar trebui să fie lăsate la alegerea Bisericii, potrivit cu diversitatea țărilor. Totuși, cuvântul a boteza înseamnă a scufunda, și este clar că ritualul scufundării a fost respectat în Biserica antică”. 44

Karl Bart, The Teaching of the Church Regarding Baptism, Londra, 1948. 45

Wayne Grubem, Teologie sistematică, Introducere în doctrinele biblice, cap. 49. 46

Ioan Ică, Canonul ortodoxiei, Sibiu, 2008 citează din Didahi (Învățătura celor 12 apostoli) cap. 7.4, scrisă între 65 – 80 d. Ch., unde când era botezat un adult, acesta, cât și cel ce boteza trebuiau să postească 1,2 zile înainte. Erau îndemnați şi alții (rudele celui ce urma să se boteze sau membri din Biserică), să postească în solidar la administrarea cuviincioasă a botezului.

Page 14: Botezul Casei Crestine

16

16

ecleziastică” spune Calvin.47 Una din expresiile folosite de Calvin pentru cel care-l administrează botezul este de ”lucrător”, expresie preluată de la scriitorii creștini antici.

Cel care botează trebuie să fie credincios, să reprezinte pe Domnul și biserica (să fie recunoscut de biserică).48

Formula sau declarația la botez poate fi: ”În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” (Mat. 28.19), sau ”în Numele Domnului Isus Hristos” (Fapt. 2.38; 8.16; 10.48).

Nu există suport biblic ca botezul să fie administrat de femei. De asemenea, Conciliul de la Cartagina a decretat fără să se admită vreo excepție acest lucru49. Epifanie declară că ”este o batjocură să li se dea femeilor dreptul de a boteza”.50

Amânarea administrării botezului din prudență51 nu are temei în Scripturi și a fost dezaprobată de teologi în istoria Bisericii52.

Este în natura umană predispoziția de a se lega, exagerat de mult, de lucrurile exterioare, comițând greșeala de a nu se mulțumi cu Cuvântul scris și având tendința de a adăuga ceva, care să astâmpere ”desăvârșirea cerută de cuget”.

Actul botezului, spune Calvin, ”să se desfășoare fără gesturi teatrale, ce orbesc ochii celor simpli și le întunecă mintea”. ”Ori de câte ori este botezat cineva, să fie prezentat adunării credincioșilor, iar în timp ce întreaga Biserică este martoră și se roagă pentru el, să fie adus ca un dar înaintea Domnului...să se enumere toate făgăduințele date prin botez; să se boteze persoana în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt; să fie lăsat să plece cu rugăciuni și mulțumuri. Dacă s-ar face toate acestea, nu s-ar omite nimic esențial; iar acea ceremonie unică, ce a venit de la Dumnezeu, Autorul ei, nefiind îngropată în adăugiri bizare”.53

IV. CONSIDERAȚII TEOLOGICE PRIVIND BOTEZUL COPIILOR.

Ideile de comunitate sfântă, de popor al legământului și semnul legământului, toate merg profund înapoi în Vechiul Testament. Nu e surprinzator, deci, că în Noul Testament se întâlnește această repetare. Nici Domnul Isus Hristos și nici credința creștină n-au apărut într-un vid. Un anumit fond și context fuseseră pregătite. Domnul și ucenicii au avut deja Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au fost cufundați în Cuvânt și au recurs la el; nu l-au lasat de-o parte, ci l-au împlinit în mod conștient.

Cuvântul lui Dumnezeu a fost pentru ei Vechiul Testament. De aceea este necesar și corect să se plaseze pe temelia Vechiului Testament nu numai mesajul și misiunea Domnului Isus Însuși, ci și pe cea a apostolilor, pe care El i-a ales și le-a dat misiunea să vestească Evanghelia și să administreze simbolurile legământului (actele de cult, sacramentele).54

47

J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol.II, cap. XV.20. 48

Jean Gibson, Antrenament în creștinism, p. 42. 49

Grațian, Decretum III. 50

Epifanie (315-413), Panarion sive arcula adversus haereses xlii. 4 51

În secolul IV a fost răspândită o doctrină austeră a penitenței formulată de Tertulian prin care se susținea amânarea botezului, ca măsură de prevedere, ca nu cumva păcatul făptuit după botez să distrugă binefacerile botezului. 52

Grigore de Nazianz, Despre sfântul botez, oratio x1. Grigore de Nisa, Împotriva celor care amână botezul; MPG 46. 415-432. Conciliul de la Florența (1439) a calificat aceasta drept un abuz și l-a combătut prin Exultate Deo. 53

Serviciul de botez oficiat de Calvin, corespunzând prin simplitate celor spuse mai sus, este descris în cartea sa La Forme des prieres et chants ecclesiastiques (1539, 1542) (CR VI. 185-192; tr.Calvin, Tracte II. 113-118). 54 Geoffrei Bromilei, Copii ai Promisiunii, 2008.

Page 15: Botezul Casei Crestine

17

17

Vechiul legământ este legământul făgăduinței, iar Legământul cel nou este legământul făgăduinței împlinite. În esență, totuși, acest legământ este unul singur, tot așa cum scopul, Cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu sunt una.

Orice formă de analiză fragmentară a Bibliei este în dezacord cu Duhul unitar al Scripturilor55. Învățați de Domnul Isus și de autorii Noului Testament, biserica a menținut de-a-lungul secolelor mărturisirea unității Scripturii56.

James Muilenburg, în cartea Biblical Authority for Today vorbește despre trei dimensiuni care scot în evidență unitatea Bibliei, și anume: unitatea dată de scopul divin, relația de legământ ca o temă dominantă în Scriptură și continuitatea revelației divine prezentată în Biblie.57

Poziția susținută de teologii paedobaptiști (adepții botezului copiilor) este strâns legată de conceptul de legământ. Ei consideră actele de cult, dintre care face parte și botezul, drept semne și peceți ale harului lui Dumnezeu. Acestea sunt, cum spune ”Mărturisirea Belgiană”,58 ”semne și peceți vizibile ale unui lucru lăuntric și invizibil, cu ajutorul cărora Dumnezeu lucrează în noi prin puterea Duhului Sfânt”. Mai concret, ele sunt semne și peceți care atestă că Dumnezeu își desăvârșește legământul pe care l-a încheiat și asemenea circumciziei din Vechiul Testament, botezul ne dă siguranță cu privire la promisiunile lui Dumnezeu. Botezul este actul de credință prin care suntem aduși în legământ și astfel avem parte de beneficiile lui.

”Botezul este semnul extern, colectiv al “noului Israel”, adică Biserica” spunea Luther.

55 Mărturia Vechiului Testament poate fi neglijată sau diminuată în mai multe feluri. Un tip de critică a Bibliei

elimină sau relativizează învățătura și practica Vechiului Testament ca o formă de evoluție religioasă demodată și de categorie inferioară. 56 Sunt două relatări în legătură cu botezul, care sunt selectiv amintite de cei mai de seamă doi apostoli: corabia

menționată de Petru (1 Petru 3. 20,21) și norul cu Marea Roșie menționate de Pavel (1 Corinteni 10.1,2). Amândouă aceste modele dezvăluie relația foarte strânsă între Vechiul și Noul Testament. Amândouă, ca tipuri de botez, sunt foarte semnificative prin paralelele principale și evidente. Subiectul este peste tot, marea temă biblică a salvării, în ciuda desfășurării sau eminentei judecăți divine, ca și când i-ar fi opusă. Ceea ce este descris este eliberarea unei familii alese sau popor ales. Motivul legământului este izbitor în amândouă cazurile. În primul apare legământul lui Dumnezeu cu Noe. Familia lui este inclusă, făcându-l capabil să dea naștere unei rase noi. În al doilea, eliberarea duce la o nouă relație de legământ între Dumnezeu și Israel, dar este bazată pe legământul dinainte cu Avraam. Acesta se împlinește cu răscumpărarea și chemarea descendenților lui Avraam de către Isaac și Iacov pentru crearea seminției promise, prin care toate națiunile vor fi binecuvântate. În amândouă cazurile, de asemenea, se constată că lucrarea de salvare a lui Dumnezeu este însoțită de jertfa de sacrificiu, arderea de tot oferita de Noe când a ieșit din corabie și sacrificiul de Paște (în original Passover) înainte de Exod și traversarea Marii Roșii (Geneza 8.20; Exodul 12). Este evident faptul secundar, dar substanțial, ca în ambele împrejurări legământul este făcut nu numai cu individul, cu Noe sau cu Moise, ci cu familia sau cu poporul. Nu numai Noe, dar și nevasta lui, fiii și nevestele fiilor lui au fost îmbarcați pe corabie și salvați acolo (Geneza 7.7). Nu numai Moise, nu doar Israeliții de sex bărbătesc, ci toți copiii lui Israel, barbații, nevestele lor, copiii lor au ieșit din Egipt și au traversat marea mergând pe uscat (Exodul 14.13). Este de notat nu atât că în aceste evenimente, care sunt “tipuri” de botez, copiii împărtășesc experiența cu parinții lor, cât mai degrabă că acțiunile lui Dumnezeu din cadrul legământului nu sunt cu indivizii izolați, ci cu familiile sau cu persoanele din familie, așa încât cei ce aparțin ”titularilor” legământului ocupă de asemenea o poziție aparte și într-un sens foarte special sunt incluși în sfera legământului divin. 57

B.S. Childs, Biblical Theology in Crisis, Philadelphia 1970, p.38. 58

Mărturisirea belgiană, 33.

Page 16: Botezul Casei Crestine

18

18

Botezul este în primul rând un semn sau o pecete a lucrării proprii a lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu de împăcare și creare a unei făpturi noi constituie împlinirea făgăduinței care stă în miezul legământului și a tot ce are Dumnezeu de-a-face cu poporul legământului. De la bun început, legământul a fost însoțit de creația unui popor răscumpărat și înnoit, la început limitat în principal la o singură națiune, iar apoi lărgit, incluzând toate națiunile.

Prin însăși natura lui, botezul este făcut să transmită aplicația personală a lucrării divine.

Împlinirea legământului în și cu moartea și învierea Domnului Isus Hristos înseamnă că, cuvântul făgăduinței a fost urmat de cuvântul împlinirii, iar semnele (actele de cult, ritualurile) anticipatorii ale Vechiului Testament au fost urmate de semnele de aducere aminte ale Noului Testament59.

Actul botezului este atât mijlocul de includere în legământ, cât și un semn al mântuirii. Charles Hodge exprimă acest lucru în felul următor: ”Dumnezeu, la rândul Lui, promite să acorde beneficiile arătate prin botez tuturor adulților care primesc această taină în exercițiul credinței și tuturor copilașilor care, când ajung la maturitate, rămân credincioși jurămintelor facute în numele lor atunci când au fost botezați”.60 În cazul adulților, aceste beneficii sunt absolute, în timp ce mântuirea copilașilor este condiționată de stăruința în făgăduințele legământului făcut. Mulți cercetători ai Noului Testament susțin că este normal ca botezarea unei familii întregi să-i fi inclus și pe copii. Printre susținătorii acestei teze este și Ioachim Ieremias, care a remarcat că e mai mult ca sigur că au existat copii în familiile care au fost botezate. Referitor la Fapte 11.14; 16.15, 31,34; 18.8; 10.48 și 1 Cor. 1.16, el afirmă: ”în toate cele cinci cazuri dovezile lingvistice ne interzic să restrângem conceptul de „casă” la membrii adulți ai familiei. Dimpotrivă, ele ne arată limpede că familia completă cu toți membrii ei a primit botezul”.

Argumentul în favoarea botezului copiilor este strâns legat de legământul promisiunii, al cărui act de cult în Vechiul Testament a fost circumcizia.61 Relația dintre circumcizie și botez în gândirea Bisericii nou-testamentale a fost atent examinată de O. Cullmann.62 Calvin privește circumcizia ca o anticipare a botezului. Pannier citează o afirmație a lui Francis Lambert în Somme Chretienne (1529), așezând botezul în succesiune clară după circumcizie.63 ”Circumcizia printre oamenii din vechime a fost ca botezul la noi” spunea Zwingli.64

O altă perspectivă asupra simbolisticii botezului ne este oferită de Michael Green. ”Botezul copiilor mici accentuează obiectivitatea Evangheliei. El țintește spre realizarea solidă a Hristosului crucificat și înviat, chiar dacă răspundem sau nu acesteia…nu că am câștiga ceva de pe urma lui dacă nu răspundem și credem. Dar aceasta este demonstrația clară că mântuirea noastră nu depinde de credința noastră failibilă; ea depinde de ce a făcut Dumnezeu pentru noi.65

Botezul copiilor accentuează inițiativa lui Dumnezeu în mântuire…să fie oare legat în primul rând de răspunsul omului sau de inițiativa lui Dumnezeu? Aceasta este întrebarea de bază…pentru baptist, botezul mărturisește în primul rând ce facem ca răspuns la harul lui

59

Geoffrei Bromilei, Copii ai Promisiunii, 2008. 60

Charles Hodge, Sistemtic Theology, p. 552-555. 61

Toma d’Aquino, Summa Thel. III. 1xx.1.3. 62

O. Cullmann, Baptism in the New Testament, cap. iv. 63

Pannier, Insttution III. 321. 64

Zwingli, Respingerea trucurilor baptiștilor, Opera, ed. Schuler și Schulthess, III.366. 65

Michael Green, Baptism: Its Purpose, Practice, and Power, London 1987.

Page 17: Botezul Casei Crestine

19

19

Dumnezeu. Pentru cei ce botează copiii mici (paedobaptiști, gr. paedo-copil) botezul mărturisește în primul rând ce a făcut Dumnezeu pentru ca toate să devină posibile”.

Botezul se concentrează pe lucrarea lui Dumnezeu indispensabilă, primară și creativă, lucrarea divină de reconciliere și reînnoire. Botezul afirmă, înseamnă și pecetluiește nu ce face omul, ci ce a făcut, face și va face Dumnezeu pentru credincios.

Când studiem mărturia Vechiului Testament așa cum este explicit și implicit expusă în Noul Testament, găsim o susținere puternică a concluziilor la care s-a ajuns în studierea practicii Noului Testament. În evenimentele care prefigurează botezul și în semnul pe care el îl înlocuiește, scopul și lucrarea lui Dumnezeu nu sunt cu indivizii singuri, ci cu familiile și cu grupurile de oameni care trăiesc cu ei. În fiecare situație copiii sunt incluși în făgăduințele lui Dumnezeu alături de părinții lor, așa încât și ei să fie numărați ca parte din poporul legământului. Atunci este firesc ca și ei să fie incluși, fără discuție, în semnul legământului, așa cum ei sunt părtași la evenimente care ilustrează împlinirea lui.

Semnul profetic sau anticipator nu mai este aplicabil din cauză că legământul a fost împlinit și nu pentru că a fost anulat. Locul lui a fost luat de un semn nou, al legământului împlinit, botezul creștin. Legământul însuși rămâne îndeplinit, extins, dar nealterat în caracterul lui existențial și, desigur, nedesființat66.

Prezbiterianul Samuel Miller, pe lângă o bogată argumentație în favoarea botezului casei creștine, a copiilor cu precădere, subliniază caracterul incluziv al făgăduinței lui Dumnezeu dată la Cinzecime, ziua de naștere a Bisericii, că ”este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapt. 2.39).

Legătura strânsă și de durată dintre părinți și copii (descendenți) este un argument puternic, un considerent cu greutate, este o voce a naturii care strigă și invocă în a nu exclude pe copii din ținuturile binecuvântărilor părinților. Ruperea părinților de copiii lor, excluderea copiilor din legămintele date părinților este incompatibilă cu sentimentul creștin și dreptul natural. Lucrul acesta ni-l sugerează chiar și orice societate civilă, cu guvernare morală, din istorie. Copiii sunt cetățenii statului în care au locuit părinții lor la momentul nașterii. În virtutea nașterii lor ei sunt cetățeni deplini, au drept la toate privilegiile oferite de stat, pe care au capacitatea de a le exercita. Numai comiterea unei infracțiuni îi lipsește de drepturile lor depline. Acest principiu ce guvernează societatea civilă, cu atât mai mult se regăsește în poporul lui Dumnezeu. În mod sigur, în Biserică trebuie să funcționeze structurile harului mai mult și mai bine decât în natură sau societate. Avocatul botezului copiilor n-are motive de temere, ci de încredere.67

Botezul este semnul credinței credinciosului. ”Acesta este un simbol al asigurării părinților credincioși de includerea copiilor lor în legământ”.68

Faptul că în vremea apostolică au fost botezate familii creștine și există o lungă istorie a practicării botezului copiilor, menționată cel puțin din sec. al II-lea d.H., avem un precedent puternic pentru această practică.

66 Geoffrei Bromilei, Copii ai Promisiunii, 2008. 67 Samuel Miller, Infant Baptism: Scriptural and Reasonable, Princeton, July 1834. 68 Paul Ens, Manual Teologic, Teologia Reformei, cap. 30, Chicago, Illinois, 1989.

Page 18: Botezul Casei Crestine

20

20

Înțelegând atitudinea lui Dumnezeu față de copiii și sugarii nebotezați, este recomandabil ca creștinii să-și boteze copilașii. „...ar trebui să ne temem foarte mult de acea amenințare că Dumnezeu Se va răzbuna pe oricine refuză să-și însemneze copilul cu simbolul legământului; căci printr-un asemenea dispreț se refuză harul oferit de Dumnezeu și, cum ar veni, omul se leapădă de El.”69

V. EXPLICAȚII DIN SCRIPTURĂ CU PRIVIRE LA BOTEZUL COPIILOR DIN PERSPECTIVA UNOR TEOLOGI ROMÂNI. 1. Teodor Popescu: legătura dintre circumcizie și botez70. “Să cercetăm lucrurile împreună. În cartea Facerii 17.9-14 citim că Avraam a primit de la Dumnezeu porunca tăierii împrejur (circumciziei), iar în versetele 23-27 se arată cum să facă această tăiere. Tăierea împrejur este semnul văzut al legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu Avraam, căci în versetul 13 se spune: “Şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră, ca un legământ veşnic”. Dumnezeu chemase pe Avraam şi încheiase cu el un legământ; Avraam intrase în acest legământ, credea în Domnul şi era bucuros să umble în poruncile legământului lui Dumnezeu. E deci uşor de înțeles că i s-a dat tăierea împrejur ca semn văzut, ca o întărire în afară a legământului deja încheiat. Este însă foarte vrednic de observat că acest semn al legământului trebuia făcut la urmaşii lui, când aceia erau de opt zile. Acest lucru îl citim în versetul 12: “La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam.” Lucrul devine şi mai interesant, dacă citim şi ce spune apostolul Pavel despre însemnătatea tăierii împrejur la Romani 4.11: “Apoi a primit (Avraam) ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei stări după voia lui Dumnezeu, pe care o căpătase prin credință”. Pentru Avraam deci tăierea împrejur era pecetea, întărirea văzută a stării după voia lui Dumnezeu, pe care o căpătase prin credință, (Facere 15.6) înainte de a primi semnul văzut care o întărea. Aşadar la Avraam a venit întâi credința şi apoi tăierea împrejur. Ei bine, acelaşi semn cu aceeaşi însemnătate – căci nu era nici o deosebire – au primit şi urmaşii lui, când erau numai de opt zile, deci cu totul neînstare să-şi dea seama de ceea ce se făcea asupra lor. La Coloseni 2.11,12 citim: “În El ați fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de o mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropați împreună cu El, prin botez”. Pe scurt, înțelesul acestor cuvinte e următorul: voi ați fost tăiați împrejur când ați fost botezați; ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament, e botezul în Noul Testament. Aşadar botezul din Noul Testament corespunde tăierii împrejur din Vechiul Testament. Credința mea este că Dumnezeu a călăuzit Biserica Lui în această chestiune a botezului. Nu era nevoie de noi descoperiri, întrucât cum şi când are să se facă semnul legământului e lămurit arătat în Vechiul Testament, când a fost vorba de tăierea împrejur. Nu ne depărtăm cu nimic de Sfânta Scriptură când ținem semnul Noului Legământ, aşa cum a vrut Dumnezeu să fie ținut semnul Vechiului Legământ. O nouă rânduială era de prisos. Capitolul 17 din cartea Facerii e de ajuns ca să ne facă să cunoaştem care este în această privință voia lui Dumnezeu. Din această pricină, nici n-avem nevoie în Noul Testament de o nouă descoperire cu privire la botezul copiilor.

69

J. Calvin, Învățătura religiei creștine, vol.II, cap. XV.20. 70

Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare), p. 7-9.

Page 19: Botezul Casei Crestine

21

21

Dacă cineva spune că copilul nu ştie nimic despre botez şi nu-şi dă seama de însemnătatea lui, atunci şi eu întreb: ce ştia şi ce înțelegea un copil abia de opt zile despre tăierea împrejur ce se săvârşea asupra lui? Cine socoteşte botezul copiilor ca un lucru fără preț şi fără noimă, e împotriva lui Dumnezeu, care a poruncit ca semnul legământului să se dea şi copiilor. În Vechiul ca şi în Noul Testament, trebuie să facem o deosebire însemnată. În poporul Israel, era un Israel după trup şi un Israel după duh. Semnul legământului îl aveau însă deopotrivă şi unii şi alții. Câți dintre ei au trăit însă în păcate şi au mers la pierzare! Iuda care a vândut pe Mântuitorul, mai marii preoților care L-au osândit, au fost toți tăiați împrejur după porunca lui Dumnezeu. Semnul văzut îi punea în legătură, în afară, cu poporul lui Dumnezeu; dar acest semn nu i-a mântuit. La Israelul după duh însă, la mica ceată din sânul marelui popor, domnea credința, supunerea, umblarea în poruncile lui Dumnezeu; iar cei ce făceau parte din acest Israel, gustau foloasele duhovniceşti ale tăierii împrejur ca şi Avraam. Întocmai aşa stă lucrul şi în Noul Testament cu semnul din afară al legământului, adică cu botezul. Milioane de oameni primesc acest semn şi cu aceasta intră în creştinătate, adică în legătură cu biserica văzută şi se bucură de unele foloase pământeşti; dar acest semn al legământului nu-i mântuieşte. Însă în mijlocul acestei mari mulțimi de tăiați împrejur, este un popor al lui Dumnezeu, o Biserică nevăzută, în care se intră prin pocăință şi prin credință şi a cărei fericire este ca din recunoştință să umble făcând voia Domnului şi are parte de astfel de foloase duhovniceşti ale semnului legământului. După cum însă nu citim că un israelit, când se alipea de Israelul după duh, de adevăratul popor al lui Dumnezeu, se tăia împrejur a doua oară, tot aşa nu este voia lui Dumnezeu ca acela care s-a întors la Dumnezeu şi este născut din nou şi prin aceasta s-a alipit la poporul adevărat al lui Dumnezeu, să se boteze a doua oară. Semnul legământului odată primit, e de ajuns pentru totdeauna. Dacă în Vechiul Testament copiii primesc semnul legământului, atunci în Noul Testament nu le putem opri copiilor semnul legământului, adică botezul. Am citit odată ce a spus un israelit creştin despre acest lucru. Iată ce scrie el: “Sunt încredințat de un lucru: dacă se vor întoarce odată iubiții mei frați din casa lui Iuda şi din casa lui Israel la Mesia şi vor fi aduşi în sânul Bisericii Lui, nu vor îngădui ca copiii lor să nu fie şi ei aduşi în sânul Bisericii Lui. De pe vremea lui Avraam, copiii lor au alcătuit un trup cu ei şi au avut asupra lor pecetea legământului ca şi ei. “Ce!” vor striga ei, “este Biserica Mesiei mai mică şi este slăvita Lui rânduială mai mică decât vechea noastră biserică mozaică? Nu, aceasta nu se poate!” Acest cuvânt are mare însemnătate pentru mine. El ne face să pătrundem puțin în felul de a judeca şi a simți al poporului evreu. Veacuri multe, copiii lor au fost mădulare ale legământului ca şi părinții lor. Oare acuma, când părinții lor au intrat prin credința în Mesia într-un nou legământ, ei, copiii, să nu facă parte din acest legământ? Acest gând nu putea să intre în mintea şi în simțirea unui evreu. Părinții evrei, care veneau la credința în Mesia, printr-o obişnuință de veacuri, socoteau ca lucru de sine înțeles ca şi copiii lor să aibă parte de legământul în care au intrat părinții lor.

Dacă ne adâncim cu gândul în timpul în care s-a ivit creştinismul, în care s-a întemeiat Biserica creştină, care era alcătuită la început din iudei ajunşi credincioşi, vedem că nu se putea să fie altfel decât ca părinții să aibă dorința ca şi copiii lor să fie văzuți ca făcând parte din Noul Legământ, aşa cum înainte şi ei făceau parte din Vechiul Legământ. Dacă Dumnezeu spune despre Avraam, tatăl celor credincioşi: “Ştiu că el va porunci copiilor lui şi casei lui după el, ca să țină căile Domnului şi să facă ce este bun şi drept”, apoi aceste porunci au început cu aceea că Avraam şi-a tăiat copiii împrejur, ca să facă din ei nişte mădulare ale legământului. Tot aşa şi noi

Page 20: Botezul Casei Crestine

22

22

avem dreptul şi datoria să poruncim copiilor noştri să trăiască în Noul Legământ, dându-le semnul legământului.

Dacă întrebăm: ce dă Dumnezeu copilului în Vechiul şi în Noul Testament, răspunsul nu poate să fie decât: starea unui fiu al legământului.”

2. Emil Constantinescu: însemnătatea botezului creștin71. ”Botezul creștin este botezul făcut “în numele Domnului Hristos” sau “în numele Tatălui,

al Fiului și al Sfântului Duh.” Acest botez este arătat în Scriptură în mai multe locuri: Matei 28.19; Marcu 16.15,16; Fapte 2.38 și 41; 9.8a; 10.47,48; 16.15 și 33 etc. Botezul creștin, făcut în apă prin scufundare are o dublă însemnătate și anume:

- a) În primul rând, înseamnă trecerea de pe tărâmul iudaic sau păgân pe tărâmul creștin; cu alte cuvinte, cel botezat părăsește terenul iudaic sau păgân ce se află sub amenințarea judecății lui Dumnezeu – pentru că pe aceste terenuri Domnul Hristos nu este recunoscut ca Mântuitor și Domn, nici Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate – și trece pe un tărâm binecuvântat și anume: în ceata celor ce recunosc în Domnul Hristos pe Mântuitorul și Domnul lor și în același timp recunosc în Cuvântul Lui autoritatea de care au să asculte.

Prin botezul creștin, omul capătă dreptul să poarte numele de creștin, își face adică intrarea în creștinătate – nu în “trupul lui Hristos”, în care se intră prin nașterea din nou – unde se bucură de anumite privilegii, între care și acela de a cunoaște pe Domnul Hristos și Cuvântul Lui, deci unde are posibilitatea să primească o educație creștină. Creștinătatea e asemănată în Scriptură cu o casă mare, în care sunt vase de cinste și vase de ocară (2 Tim. 2.20); totuși creștinătatea are Numele Domnului Hristos și are Cuvântul Lui; tocmai de aceea are și răspundere pentru ceea ce are și pentru ceea ce pretinde ca are.

E de la sine înțeles că cel trecut prin botez de pe un teren condamnat pe un teren binecuvântat scapă de influențe nefaste pentru sufletul său nemuritor și se stabilește într-un mediu spiritual prielnic, salvator chiar pentru sufletul său. În felul acesta se înțelege rostul botezului despre care se vorbește la 1 Petru 3.20,21 și de unde rezultă că apele potopului (icoana botezului creștin) a despărțit două lumi: cea de sub judecata lui Dumnezeu și cea salvată (adică Noe și casa lui).

- b) A doua însemnătate a botezului este arătată la Romani 6.3 – unde se spune: “Noi, deci, prin botezul pentru moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, tot așa și noi să trăim o viața nouă.”

Cel ce se botează este scufundat în apă. Această scufundare înseamnă îngroparea împreună cu Domnul Isus, deci scufundarea în moartea Lui; arată apoi, starea de “mort față de păcat” – bineînțeles în Domnul Hristos – a celui ce se botează. Pe de altă parte, ieșirea din apă arată învierea la o viață nouă, la o viață după voia lui Dumnezeu, negreșit tot în Domnul Hristos.

Dar simpla scufundare în apă și apoi ieșirea din apa botezului nu fac pe nimeni “mort față de păcat” și “înviat pentru Dumnezeu”, pentru voia Lui. Dovada sunt atâția oameni botezați – și unii nu numai o dată – care trăiesc totuși în păcat. Numai credința în moartea și învierea Domnului Isus a celui ce se botează aduce pe om în starea aceea de a putea trăi ca mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu.

Ah, de n-am rămâne numai la formă, socotind că, dacă ne-am botezat, am făcut tot ce trebuia făcut! E nevoie să mergem mai departe și, prin credință, să trăim însemnătatea botezului, adică îngroparea cu Domnul Hristos și apoi învierea cu El.

71 Emil Constantinescu, Note.

Page 21: Botezul Casei Crestine

23

23

Așadar, botezul creștin arată că pe crucea Domnului Hristos a luat sfârșit tot ce putea să facă omul firesc pentru mântuirea lui și s-a pus începutul unei noi zidiri, în care totul se bazează pe harul lui Dumnezeu, arătat în moartea Domnului Hristos pentru mântuirea noastră.”

3. Gheorghe Cornilescu: botezurile în Scriptură72. ”Fiindcă și botezul, ca și alte chestiuni de doctrină, este o problemă de învățătură, să nu

uităm că Dumnezeul nostru, este un Dumnezeu al rânduielii, nu al dezordinii. Și noi așa am primit de la început: că acei care nu s-au botezat niciodată trebuie să se boteze; iar noi care ne-am botezat odată, nu mai avem nevoie să ne botezăm. Rămânem la această încredințare. Numai așa avem să tratăm chestiunea botezului, ca și orice altă chestiune de doctrină.

Și dacă ne vom opri puțin mai mult asupra botezului acum, nu este pentru ca, înarmați cu felul cum privim noi botezul, să ne repezim la lupta împotriva celor care văd altfel botezul..., ci o facem pentru noi înșine, ca să știm de ce noi botezăm copiii și eventual „să fim gata să răspundem oricui ne cere socoteală de nădejdea care este în noi; dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3.15)

Înainte de a vedea ce este botezul, este interesant să știm că în Cuvântul lui Dumnezeu sunt mai multe feluri de botez:

1) Botezul pentru Moise din 1 Corinteni 10.2. El a avut loc într-o formă specială: sub conducerea lui Dumnezeu a trecut poporul prin Marea Roșie și prin norul de foc. Marea Roșie și norul de foc erau prăpastia și zidul de despărțire între Egipt, țara robiei și Canaan, țara libertății și a fericirii pământești, destinată poporului Israel.

2) Botezul lui Ioan. Ioan a fost însărcinat să predice pocăința și să boteze cu apă pe cei ce se hotărau la fapte vrednice de pocăință. Predicile lui Ioan aveau ca scop să pregătească inimile pentru a primi pe Mântuitorul, care se afla în mijlocul lor, dar care nu-și începuse încă lucrarea Sa în public.

Sufletele veneau la Ioan și mărturiseau păcatele, dar nu primeau iertarea păcatelor; Ioan le impunea dreptatea, dar nu le putea da Duh Sfânt. De aceea botezul lui cu apă nu era de ajuns pentru mântuire.

3) Botezul Duhului Sfânt sau primirea Duhului Sfânt, este un fapt deosebit de botezul făcut cu apă, în numele Domnului. Duhul Sfânt a fost trimis în urma făgăduinței Mântuitorului în ziua Rusaliilor (Ioan 14.26 și Fapte 2.1-4). Oricine crede în Domnul Isus primește Duhul Sfânt, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu din (Efeseni 1.13).

4) Botezul cu foc anunțat de Ioan (Matei 3.11) și confirmat de Domnul Isus (Marcu 9.49), este destinat a săra pe orice om. Pentru credincioși el este spre curățire, iar pentru necredincioși va fi spre pedepsire.

5) Botezul morții (Marcu 10.38, Luca 12.50) este trecerea prin umbra și durerile morții. Fiecare om trebuie să treacă prin acest botez. Prin el sufletul se desparte de corp, în chinuri adesea foarte grele, atât pentru corp, cât și pentru suflet. Moartea este una din încercările cele mai grele pentru om. Totuși puterea morții a fost zdrobită prin moartea Domnului Isus care a deschis credincioșilor calea spre o nădejde vie. De atunci moartea credincioșilor a devenit ușoară. Pentru necredincioși însă, ea păstrează toate grozăviile de la început.

6) Botezul creștin și explicația versetului din Romani. 6.4.

72 Gheorghe Cornilescu, Botezurile în Scriptură.

Page 22: Botezul Casei Crestine

24

24

Botezul creștin, așa cum ni se arată în Rom. 6.3-11, și mai ales în versetele 3 și 4, are cu totul alt caracter.

Omul arătase ce este în stare să facă; a lepădat pe Domnul Hristos, răstignindu-L pe cruce. Nu mai era cu putință nici un fel de legătură între Dumnezeu și om, decât prin moartea Domnului Isus pe cruce, moarte care a pus capăt la tot ce suntem ca urmași ai lui Adam și care e temelia oricărei binecuvântări pentru noi. Numai prin moartea Lui pe cruce putem avea tot ce se dă și tot ce se poate gusta în creștinism. De aceea apostolul spune: ”Noi deci prin botezul pentru moartea Lui am fost îngropați împreună cu El”.

Deci, noi nu suntem botezați pentru un Hristos viu, ci pentru Hristos mort. (Să se observe că expresia din greacă eis se traduce nu cu în, ci pentru, în vederea; pentru în avem cuvântul ev).

Ce este omul, ca fiu al lui Adam, a luat sfârșit înaintea lui Dumnezeu prin moartea Domnului Hristos pe cruce, cu toate că, de fapt, noi trăim în trup. Dar noi nu suntem în legătură cu Dumnezeu prin simplul fapt că trăim în trup, ci ca oameni puși pe un nou tărâm, prin moartea Domnului Isus.

Botezul creștin arată, deci, că tot ce ține de întâiul Adam, de omul în trup, a luat sfârșit înaintea lui Dumnezeu prin moartea Domnului Isus Hristos. Acolo la Golgota, Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre, dar nu numai atât, în același timp și noi am fost făcuți una (identificați) cu moartea Lui. De aceea, cum am văzut în Rom. 6.4, ”Noi deci, prin botezul pentru moartea Lui am fost îngropați împreună cu El”.

Deci, încă odată, botezul creștin este îngropare pentru moarte, adică în vederea morții. Niciunul din aceste botezuri nu poate fi înlocuit cu altul; fiecare își are rostul lui bine determinat, de aceea greșesc frații noștri care, nefiind lămuriți asupra rostului botezului creștin socotesc că botezul cu apă poate fi înlocuit cu botezul Duhului Sfânt. Fiecare din aceste botezuri își are rostul lui bine determinat.” 4. Teodor Popescu: botezul lui Ioan și botezul creștin73.

“Botezul pe care l-a primit Domnul Isus din partea lui Ioan, n-are deloc a face cu botezul nostru creștin. Botezul Domnului Isus din partea lui Ioan a avut loc la începutul lucrării Lui, iar aşezarea botezului creştin a avut loc după înviere şi înainte de înălțarea lui Isus la cer. Din această pricină, botezul lui Isus ne e ceva ce ne priveşte pe noi.

După cum ființa Domnului Isus şi chemarea Lui aveau în ele ceva cu totul deosebit, tot aşa şi botezul Lui e ceva cu totul deosebit. Ioan a botezat cu botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. De aceea nici n-a cutezat să boteze pe Domnul Isus când a venit la Iordan şi a cerut să fie botezat. Ioan n-a primit să-L boteze şi a zis: “Eu am trebuință să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” Şi avea dreptate.

Domnul Isus n-avea nevoie de botezul pe care-l săvârşea Ioan. Botezul acesta avea în vedere spălarea de păcate; iar Acela care sta înaintea lui, era fără păcat. Isus n-avea nevoie să se boteze pentru păcatele Lui, căci n-avea păcat. S-a făcut însă asemenea oamenilor păcătoşi. Chiar în botez a luat asupră-Şi urmările păcatelor, adică urmările păcatelor noastre, iar cuvântul: “S-a smerit şi S-a făcut ascultător” se poate spune şi despre botezul Lui. Sta deci în rândul oamenilor păcătoşi, după înfățişare pare că ar fi unul din ei. În supunerea Lui, împlineşte tot ce trebuia împlinit ca însărcinare din partea Tatălui Său. Întreaga Lui viață este împlinirea a tot ce trebuia împlinit, viața Lui e o ascultare față de Dumnezeu până la moartea pe cruce. Vreți

73 Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare), p. 10,11.

Page 23: Botezul Casei Crestine

25

25

să ştiți ce L-a costat pe El să împlinească tot ce trebuia împlinit? Priviți-L cum stă în Ghetsimani culcat cu fața la pământ şi soarbe paharul suferinței, sau cum atârnă pe cruce şi strigă “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” După aceea însă a putut să strige: “S-a isprăvit!” Atunci a fost împlinit tot ce trebuia împlinit, atunci calea ascultării s-a isprăvit.

Şi acum să luăm noi acel cuvânt al Domnului ca spus pentru noi? Nu se cade, când ne gândim la ascultarea şi la suferințele Domnului Isus. În Biblie sunt multe porunci. Citiți numai predica de pe munte şi epistolele apostolilor şi uitați-vă cum se vorbeşte acolo despre dragostea lui Dumnezeu, care trebuie să ne umple toată inima încât să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, despre adevărata smerenie, despre îngăduială, blândețe, răbdare şi multe alte virtuți. Drept ar fi să lăsăm toate la o parte şi să socotim că botezându-ne, lucrul cel mai uşor din câte se pot închipui, am împlinit tot ce trebuia împlinit? Iacov zice: “Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (2.10). Împlinirea numai a unei singure porunci, nu ajută la nimic, dacă călcarea unei singure porunci face zadarnică ținerea celorlalte. Dacă ne apucăm să ținem o poruncă, trebuie să le ținem pe toate. Cu toată seriozitatea trebuie să vă spun: cine se apucă să se țină de ascultare, trebuie să ştie de ce se apucă. Acela trebuie să ducă o viață de ascultare. Abia atunci ajunge să înțeleagă în adevăr Evanghelia. Ştiți că lucrul e foarte serios, căci cine s-ar apuca să împlinească el tot ce trebuie împlinit, cade sub Lege ca adventiştii şi nu înțelege Evanghelia. Dacă citim epistolele apostolilor către Romani, Efeseni, întâia a lui Petru, găsim că starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin credință; acolo se învață lămurit că Dumnezeu singur pune pe omul care crede într-o stare după voia Lui fără nici un merit din partea omului, ci numai prin meritele Domnului Isus Hristos. Când un om este în această stare, când adică a primit darul stării omului după voia lui Dumnezeu, se trezeşte în el recunoştința şi dorința fierbinte ca să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu. Atunci şi numai atunci îşi găsesc îndrumările Scripturii adevăratul lor rost. Atunci nu mai este vorba să împlineşti tu tot ce trebuie împlinit, a împlinit Domnul Hristos în locul tău; iar bucuria de a urma voia lui Dumnezeu nu are deloc înțelesul că prin aceasta vrei să împlineşti tu tot ce trebuia împlinit. Pentru cel ce vrea să împlinească el tot ce trebuie împlinit, pentru acela degeaba a murit Domnul Hristos! Cu câtă seriozitate vorbeşte Pavel către aceia care socot că trebuie să mai adauge ceva la crucea Domnului Hristos! La Galateni 5.3,4 el zice: “Şi mărturisesc iarăşi încă o dată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. Voi care voiți să fiți într-o stare după voia lui Dumnezeu (să vă socotiți neprihăniți) prin Lege, v-ați despărțit de Hristos, ați căzut din har”. Iată cel mai adânc şi mai primejdios punct de care e vorba. De aceea trebuie să vă atrag serioasă luare aminte asupra acestui lucru, pentru că văd în el primejdii pentru sufletul şi mântuirea dv., căci în locul Domnului Isus puneți altceva şi cădeți astfel în Lege, pierzând pe Domnul Isus. Ori acest lucru ar fi îngrozitor! Dumnezeu să vă ferească! Nu, nu. N-avem nevoie ca noi să împlinim tot ce trebuia împlinit! A fost împlinit! Eu nu pot pricepe cum din acest cuvânt oamenii socot că pot să scoată o dovadă pentru al doilea botez, sub cuvânt că se botează şi ei cum s-a botezat Isus. Putem noi să împlinim tot ce trebuie împlinit? Putem noi să împlinim măcar o parte? Niciodată. Să ne lăsăm de acest gând pentru totdeauna, căci noi nu putem să împlinim tot ce trebuie împlinit. Şi slavă Domnului pentru aceasta! N-avem nevoie să împlinim noi, căci a împlinit Domnul Isus. Iar noi, fără niciun merit din partea noastră, suntem puşi de Dumnezeu în starea după voia Lui prin credința în DomnulHristos Isus şi în mântuirea pe care El a săvârşit-o pentru noi. Cine vrea să se boteze şi el cum S-a botezat Domnul Isus, trebuie să moară şi el cum

Page 24: Botezul Casei Crestine

26

26

a murit Domnul Isus, adică pentru mântuirea lumii. Se poate una ca asta? Vedeți deci că e cu totul greşit să pretindem să împlinim tot ce trebuie împlinit şi deci să ne botezăm cum S-a botezat Domnul Isus. Şi încă e vorba despre aşa zisa faptă de ascultare pe care Domnul Isus o cere de la noi. Da, prietene, dacă ascultarea ar sta în aceea ca noi să ne afundăm în apă, ar fi foarte uşor. Dar aşa de ieftină nu este ascultarea, căci de ea ține o viață de zilnică lepădare de sine şi predare, de ea ține să zici clipă de clipă “nu” la atâtea şi atâtea cerințe ale lumii şi ale eului tău, cum şi să zici “da” din toată inima lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui.

O, prietene, dacă ar fi adevărat că botezul al doilea ar fi o faptă de ascultare, apoi nu odată ar trebui să mă botez, ci de nenumărate ori. Iată unde duce o înțelegere greşită! S-a mulțumit vreodată Domnul Isus cu împlinirea unui lucru din afară, a unei forme? El întruna căuta la inimă, la voință. El este cel mai mare vrăjmaş al formelor şi al slovei. Nu, nu. Domnul cere cu totul altceva. El cere cu mult mai mult decât această aşa zisă faptă de ascultare. El cere o viață de necurmată ascultare, de umblare neîntreruptă pe urmele Lui. Iar aceasta este cu totul altceva decât afundarea în apă”.

5. Teodor Popescu: explicația versetului din Marcu 16.1674. “Acest verset este unul locurile de căpetenie ce se spun împotriva botezului copiilor. Să

vedem cum stă lucrul. La Marcu 16.16 citim: “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit”. Aşadar întâi vine credința şi după aceea botezul. Dar mă întreb: De ce? Această întrebare nu e deloc de prisos sau fără rost. Un om s-a botezat şi după botez începe iarăşi viața de toate zilele cu greutățile ei, cu necazurile ei, cu truda şi cu luptele ei dinlăuntru şi din afară. Din ce trăieşte el atunci? Din ce se hrăneşte el duhovniceşte? Din botez? Cu ce nădejde e în fața morții? Cu nădejdea că e botezat? De aceea am întrebat: De ce? Oare după botez nu trebuie să vină iarăşi credința? Nu trebuie ca ea să fie totul? După botez trece un an, trec doi, trec zece. Amintirea botezului se şterge încet-încet; ceea ce a simțit atunci omul, s-a dus. Cine însă are viață duhovnicească, trebuie să trăiască din credință. Amintirea botezului, de la care se aşteaptă aşa de mari lucruri se şterge cu vremea, pe când credința trebuie să crească mereu. Aceasta este creşterea sănătoasă.

Credința este totul în viață şi în moarte. De aceea Domnul Isus, tot în acest loc, urmează aşa: “dar cine nu va crede, va fi osândit”. Iată pricina pentru care încă odată întreb: De ce? V-aş povățui să nu puneți prea mare preț pe botez, ca să nu cădeți în greşeli. Şi aş vrea să vă mai spun că pentru înțelegerea Sfintei Scripturi este o regulă lămurită şi anume: Scriptura trebuie înțeleasă punând locurile din ea în legătură unele cu altele. Să punem deci alături locul de la Marcu 16.16 cu ce a spus mai sus. Cu un verset mai sus citim că Domnul Isus a zis ucenicilor Săi: “Duceți-vă în toată lumea şi propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Le-a dat cu aceasta porunca de a fi misionari: le-a arătat ce trebuie să facă pentru întemeierea Bisericii Lui. Dacă ne uităm la vremea de față, găsim că pretutindeni unde e vorba să se întemeieze între păgâni o Biserică a Domnului Hristos, se lucrează după acest cuvânt al Lui: predica, credința, botezul. Însă despre cazul când e o Biserică, nu ni se spune nimic. Cine nu înțelege locul din Marcu 16.16 ca fiind cu privire la întemeierea Bisericii Domnului Hristos, ci îl înțelege pentru timpul şi împrejurările când există deja o biserică, acela rupe cuvântul din legătura lui şi-l înțelege greşit.

74 Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare), p. 6,7.

Page 25: Botezul Casei Crestine

27

27

Mai departe. O altă regulă pentru înțelegerea Sfintei Scripturi este aceea: Scriptura se explică prin Scriptură. Ei bine, Domnul Isus a vorbit despre botez nu numai la Marcu 16.16, ci şi la Matei 28, cum am mai spus. Acolo, în versetul 19 se spune: “Duceți-vă şi faceți ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit”. După aceste cuvinte, omul întâi se botează şi după aceea e învățat să păzească ce a poruncit Domnul Isus; cât despre credință, nici o vorbă! Acum, cine se botează a doua oară este întâi învățat şi după aceea botezat; a sucit deci şirul spuselor din acest loc. Dacă cineva crede că trebuie să se țină neapărat de slova de la Marcu 16, cu tot atâta dreptate ar putea pretinde altcineva că se ține de slova de la Matei 28. Cu aceasta nu vreau să spun că după Matei 28 trebuie neapărat şi totdeauna ca întâi să te botezi şi după aceea să fii învățat, căci acest loc este tot pentru misiune, adică pentru întemeierea de comunități, de biserici ale Domnului Hristos. Vreau numai să arăt că dacă se ține cineva de slovă, poate să ajungă să pună un loc împotriva altuia şi storcând în chipul acesta slovele, nu va ajunge decât la lucruri sucite, care se bat cap în cap. Porunca privitoare la botez de la Marcu 16 spune: întâi credință şi apoi botez; cea de la Matei 28 pune întâi botezul şi după aceea învățătura. Ar fi deci o mare greşeală dacă cineva s-ar agăța numai de slova unui loc sau a altuia. Cu toate că aceste două locuri par a suna în chip felurit, eu însă găsesc în amândouă gândul meu şi anume că şi cei mari şi cei mici erau botezați în acelaşi timp. Fără îndoială că întâi venea botezul celor mari. În chip firesc erau botezați mai întâi oamenii care veneau la credință, aşa cum se arată la Marcu 16. Dar tot aşa de firesc era ca părinții ajunşi credincioşi să-şi boteze şi copiii lor, aşa cum sună locul de la Matei 28. Amândouă botezurile erau în întrebuințare, aşa cum se vede şi astăzi în câmpul misionar. Când misionarii merg la păgâni, n-o să se gândească ei în întâiul rând să boteze pe copii, ci să predice Evanghelia, pentru ca să aducă pe oameni la credința în Cel Răstignit. Abia după ce s-au alcătuit comunități (biserici) creştine, vine şi botezul copiilor. Acest lucru a fost încă de la început aşa. Botezul copiilor era deci o urmare de la sine înțeleasă a botezului celor mari.”

6. Emil Constantinescu: explicația versetului 1 Petru 3.2175. ”Un loc din Scriptură înțeles greșit de unii în ceea ce privește rostul botezului creștin se

află la 1 Petru 3.21. Citind acest loc în sprijinul botezului, s-ar părea că botezul aduce mântuire, adică iertarea păcatelor, iar pe de altă parte că botezul ar fi o mărturie care se dă înaintea oamenilor. Este la mijloc o înțelegere greșită. Ca să înțelegem cum trebuie acest loc, e neapărat nevoie să ținem seama de faptul că apostolul Petru scrie evreilor împrăștiați prin Pont, Galatia, Asia și Bitinia, evrei care crezuseră în Domnul Hristos. Din această cauză ei aveau de suferit din partea celor de un neam cu ei, care nu crezuseră încă în Domnul Isus. Fiind neliniștiți oarecum, fiindcă nu înțelegeau cum de îngăduie Dumnezeu să vină și asupra lor suferințe care așteaptă pe cei necredincioși, Petru caută să-i lămurească. Pentru aceasta, în versetul menționat, el face o asemănare între apa botezului și apele potopului lui Noe. Fără îndoială, apele potopului au despărțit lumea necredincioasă – care a pierit sub judecata lui Dumnezeu – de sufletele salvate în corabie.

Tot așa, prin apa botezului, credincioșii dintre evrei s-au despărțit de poporul lor, care lepădase pe Domnul Isus. Dacă aceștia ar fi rămas pe terenul opoziției față de Domnul Hristos,

75 Emil Constantinescu, Note.

Page 26: Botezul Casei Crestine

28

28

și deci în ceata evreilor împotrivitori, s-ar fi găsit sub influențe nefaste. Botezându-se însă, ei au trecut în ceata celor ce purtau numele de creștini și au ajuns astfel pe un teren binecuvântat. De aceea, Petru le scrie: “Icoana aceasta închipuitoare (adică botezul) vă mântuiește.”

Cuvintele “vă mântuiește” nu au aici înțeles de iertarea păcatelor, ci înțeles de izbăvire de acea influență ucigătoare de suflet, care e partea dureroasă a celor ce rămân în ceata celor ce resping pe Domnul Hristos.

Cât privește susținerea că botezul este o mărturie înaintea oamenilor, ea provine dintr-o înțelegere superficială, greșită, a cuvântului biblic arătat mai sus. Citirea atentă a locului menționat ne arată că acolo e vorba de “mărturia” – traducerea mai exactă a cuvântului respectiv e “cererea” – unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, “cuget curat” la care se ajunge nu prin botez, ci “prin învierea lui Isus Hristos”, adică prin credința în Domnul Hristos, care a murit, dar care apoi a înviat. E de la sine înțeles că numai cine trăiește în această credință dă o mărturie bună și înaintea oamenilor. Astfel dar, botezul arată doar “cererea” unui astfel de cuget, năzuința spre un cuget curat.” 7. Teodor Popescu: botezul a doua oară76.

”Se vorbeşte atâta de mult de al doilea botez şi în felul acesta oamenii cad într-o înțelegere strâmtă şi greşită a Scripturii, încât nu mai văd altceva, decât al doilea botez. Când stă însă să judece în tihnă, atunci văd că a fost o greşeală. Şi apoi vă rog să țineți seama şi de acest lucru: dacă ar fi adevărat că botezându-te a doua oară, faci o faptă de supunere, urmarea firească ar fi ca Dumnezeu să binecuvinteze în chip deosebit pe cei ce au făcut această faptă. Acesta e un lucru la mintea oricui. Doar ascultarea e totdeauna un lucru plăcut lui Dumnezeu.

Când s-a botezat Domnul Isus şi cu aceasta s-a declarat gata să meargă pe calea de Mântuitor ca Miel al lui Dumnezeu, atunci s-a deschis cerul şi s-a auzit de acolo un glas: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care mi-am pus toată dragostea Mea”. Atunci ar fi să ne aşteptăm ca cei botezați a doua oară să fie mai binecuvântați decât cei “nebotezați”, cum ne zic nouă aceia. Acest lucru nu se vede însă. N-o să spun eu că frații care s-au botezat a doua oară n-ar fi binecuvântați, aceasta e departe de mine. Însă binecuvântarea vine nu atunci când s-au botezat a doua oară, ci dacă în purtarea lor de fiecare zi sunt credincioşi în urmarea Domnului, atunci îi binecuvintează.

Binecuvântarea Domnului nu atârnă de aceea ca cineva să se boteze a doua oară, sau nu. Deci botezul al doilea nu e în adevăr o faptă de deosebită ascultare şi acest lucru se vede lămurit din lucrul de răspândire a Împărăției lui Dumnezeu. Da, am auzit pe credincioși din alte frățietăți plângându-se că în comunitățile lor este atâta moarte, pentru că atâția se culcă pe urechea aceea că sunt botezați şi nu mai înaintează în viața lăuntrică. De aici se arată că botezându-se cineva a doua oară, n-a făcut o faptă de deosebită de supunere peste care să vină binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dacă ați fost botezat ca și copil, iar mai târziu ați venit la credință, încredințarea mea este că nu e nevoie să vă mai botezați a doua oară.

Aş fi dorit să vă pot încredința că vă găsiți pe o cale greşită, dacă v-ați boteza a doua oară. Această cale este calea Legii (nu a Harului) şi a îngustimii de inimă, cale în care din nefericire cad atâția.”

76 Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare), p.12,13.

Page 27: Botezul Casei Crestine

29

29

VI. CONCLUZII. Teodor Popescu77.

”Prin obiceiul acesta de a se boteza odată toată familia, ne găsim pe linia pe care Domnul Însuşi a tras-o când a poruncit apostolilor să boteze. Porunca Lui sună aşa: “Duceți-vă şi faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Aşadar “faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i”.

Aceasta însemnează că Isus n-a avut în vedere numai pe oameni aparte, ci s-a gândit şi la popoare.

Este foarte lămurit că în întâiul rând erau botezați cei în vârstă, pentru că predica Evangheliei se îndrepta spre cei în vârstă. De aceea e mai presus de orice îndoială că locurile din Scriptură unde se vorbeşte despre botez, au în vedere botezul celor în vârstă; cu aceasta nu s-a spus însă nicidecum că numai cei în vârstă au fost botezați. Cea dintâi Biserică a fost o Biserică misionară. Ea se îndrepta cu predica Evangheliei spre cei în vârstă; aşa cum fac şi astăzi misionarii între păgâni. Cei câştigați prin cuvânt erau botezați. Aşa fac şi astăzi misionarii. Cei dintâi botezați sunt în chip firesc cei în vârstă. Despre aceste botezuri s-a scris ce s-a scris. De ele se bucurau în chip deosebit, pentru că aceste botezuri ale celor în vârstă dovedeau lucrarea puterii Cuvântului şi a Duhului Sfânt. Când însă cei în vârstă veneau la credință, era de sine înțeles că ei îşi puneau întreaga lor casă, pe copii şi pe membrii familiei lor, sub stăpânirea Împăratului Isus. În felul acesta, lucrau în totul potrivit Cuvântului lui Isus cu privire la botez, atunci când se botezau “cu toată casa lor”. Pentru că temelia popoarelor e casa, e familia. De aceea pentru ei era lucru de la sine înțeles să se boteze cu toată familia lor spre a deschide drum şi a pregăti împlinirea cuvântului: “Faceți ucenici din toate popoarele, botezându-i”.

Un lucru ați văzut bine: că nu suntem fără niciun temei dacă socotim şi botezul copiilor ca fiind după Biblie. Şi dacă este aşa, atunci nu văd nici o pricină pentru care ne-am boteza a doua oară. M-am ocupat mult cu această chestiune – doar cu ea te lovesc atâția! - şi am ajuns la deplina încredințare că dacă m-aş boteza a doua oară, n-aş face decât o formă.

Cel ce este botezat o dată are datoria să trăiască botezul lui, fie că s-a botezat când era copil mic, fie că s-a botezat ca om mare, când a ajuns la credință. Aceasta este datoria noastră a tuturor, să dovedim că am murit şi am fost înmormântați împreună cu Hristos şi că trăim acum cu El şi pentru El, o viață nouă.

Cu cât mai mult vom trăi această viață, cu atât mai mult ne vom respecta şi ne vom iubi unii pe alții şi se va arăta cu adevărat cuvântul apostolului: “Un trup şi un Duh, după cum şi voi ați fost chemați la o nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4.4).”

VII. BIBLIOGRAFIE

1. Bart, Karl, The Teaching of the Church Regarding Baptism, Londra, 1948. 2. Berkhof, Louis, Systematic Theologi, Grand Rapids, Eerdmans, 1952, p. 631-632. 3. Bromilei, Geoffrei, Copii ai Promisiunii, M.D. PhD Philadelphia, PA, 29 Mai, 2008.

77 Teodor Popescu, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare), p. 4,14.

Page 28: Botezul Casei Crestine

30

30

4. Calvin, Jean, Instruire în credință, 1537. 5. Calvin, Jean, Învățătura religiei creștine, vol. II. 6. Constantinescu, Emil, Note. 7. Cornilescu, Gheorghe, Botezurile în Scriptură. 8. Ică, Ioan, Canonul ortodoxiei, vol. 1, Sibiu, 2008. 9. Ens, Paul, Manual Teologic, Teologia Reformei, cap. 30, Chicago, Illinois, 1989. 10. Erickson, Millard J., Teologie creștină vol. III, cap. 52. 11. Gibson, Jean, Antrenament în creștinism. 12. Green, Michael, Baptism: Its Purpose, Practice, and Power, London 1987. 13. Grudem, Wayne, Teologie sistematică, Introducere în doctrinele biblice, 1994. 14. Halley, Henry H., Manual biblic, ediția XXIV, a XIII-a apariție. 15. Hill, Jonathan, Istoria gândirii creștine, 2007. 16. MacDonald, William, Comentar la Noul Testament. 17. Miller, Samuel, Infant Baptism: Scriptural and Reasonable, Princeton, July 1834. 18. Pieper, Franz, Christian Gogmatics, St. Louis, Concordia, 1953, vol.3, p.264. 19. Popescu, Teodor, Trebuie să mă botez a doua oară? (prelucrare).