bolile castravetilor

38
BOLILE CASTRAVEłILOR (Cucumis sativus L.) Viroze MOZAICUL COMUN AL CASTRAVEłILOR Virusul mozaicului castraveŃilor (cucumber mosaic virus) Mozaicul comun este una dintre virozele cele mai răspândite şi mai păgubitoare, care se întâlneşte atât în culturile din sere şi solarii, cât şi în cele din câmp. Virusul produce infecŃii grave la castravete, dovlecel, pepene galben, dovleac, ardei, tomate, vinete, salată, precum şi la multe specii floricole, aster, laleaua, gladiola, crinul, zambila, petunia ş.a. Simptome. Atacul se manifestă pe frunze şi fructe prin simptome care variază cu condiŃiile de mediu, fenofaza, tulpina virusului etc. Plantele pot fi infectate în toate fenofazele. Când sunt infectate în stadiul de plantulă, are loc îngălbenirea apoi ofilirea cotiledoanelor şi în final pieirea plantelor. La plantele mature, boala se caracterizează prin apariŃia de simptome tipice de mozaic pe frunzele tinere, în preajma înfloritului. În acest caz apar numeroase pete de decolorare, verzi-deschise sau gălbui, mici, cu marginile difuze, diferite ca formă şi mărime, care alternează cu porŃiunile verzi, normale, imprimând frunzei aspectul, caracteristic de mozaic. Frunzele intens atacate sunt gofrate, deformate de dimensiuni mai mici decât cele normale. Pe frunzele din partea bazală a vrejilor apar zone galbene şi necroze care determină uscarea prematură a plantelor. La plantele infectate de timpuriu se observă o scurtare progresivă a internodiilor, începând de la bază, încât în porŃiunea de la vârful vrejilor frunzele sunt foarte apropiate unele de altele, formând un fel de rozetă. În ultima fază a bolii frunzele se îngălbenesc, se usucă şi cad, vrejii rămânând aproape complet defoliaŃi. Simptomul de nanism este mai pronunŃat când planta a fost infectată în stadiul tânăr.

Upload: roxana-alexandra-vlas

Post on 28-Nov-2015

712 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

BOLILE CASTRAVEłILOR

(Cucumis sativus L.)

Viroze

MOZAICUL COMUN AL CASTRAVEłILOR

Virusul mozaicului castraveŃilor

(cucumber mosaic virus)

Mozaicul comun este una dintre virozele cele mai răspândite şi mai păgubitoare, care

se întâlneşte atât în culturile din sere şi solarii, cât şi în cele din câmp. Virusul produce infecŃii

grave la castravete, dovlecel, pepene galben, dovleac, ardei, tomate, vinete, salată, precum şi

la multe specii floricole, aster, laleaua, gladiola, crinul, zambila, petunia ş.a.

Simptome. Atacul se manifestă pe frunze şi fructe prin simptome care variază cu

condiŃiile de mediu, fenofaza, tulpina virusului etc. Plantele pot fi infectate în toate fenofazele.

Când sunt infectate în stadiul de plantulă, are loc îngălbenirea apoi ofilirea cotiledoanelor şi în

final pieirea plantelor.

La plantele mature, boala se caracterizează prin apariŃia de simptome tipice de mozaic

pe frunzele tinere, în preajma înfloritului. În acest caz apar numeroase pete de decolorare,

verzi-deschise sau gălbui, mici, cu marginile difuze, diferite ca formă şi mărime, care

alternează cu porŃiunile verzi, normale, imprimând frunzei aspectul, caracteristic de mozaic.

Frunzele intens atacate sunt gofrate, deformate de dimensiuni mai mici decât cele normale. Pe

frunzele din partea bazală a vrejilor apar zone galbene şi necroze care determină uscarea

prematură a plantelor.

La plantele infectate de timpuriu se observă o scurtare progresivă a internodiilor,

începând de la bază, încât în porŃiunea de la vârful vrejilor frunzele sunt foarte apropiate unele

de altele, formând un fel de rozetă. În ultima fază a bolii frunzele se îngălbenesc, se usucă şi

cad, vrejii rămânând aproape complet defoliaŃi. Simptomul de nanism este mai pronunŃat când

planta a fost infectată în stadiul tânăr.

Un alt simptom foliar caracteristic, mai ales pentru culturile forŃate, este apariŃia pe

frunze a unor pete inelare sau semiinelare, de culoare verde-gălbuie. La atacuri intense

plantele nu mai înfloresc.

Pe fructele de castraveŃi, în condiŃii de temperatură ridicată (peste 27°C) atacul se

caracterizează prin apariŃia, în primele faze, a unor pete verzui-gălbui sau albicioase, dispuse

pe toată suprafaŃa fructului intercalate cu pete mai mici, de culoare verde-închis. Uneori,

fructele bolnave se albesc, rămân mici, sunt puternic deformate, mai ales când s-au format

după ce a avut loc infecŃia. Aceste fructe sunt depreciate cantitativ şi calitativ, fiind improprii

pentru consum în stare proaspătă sau conservată. Când plantele sunt infectate în condiŃii de

temperatură scăzută apare îngălbenirea şi ofilirea rapidă a plantelor atât în seră cât şi în câmp.

Agentul etiologic. Virusul mozaicului castraveŃilor (Cucumber mosaic virus) se

prezintă sub formă de particule sferice, de 30-40 nm diametru. Temperatura de inactivare este

de 65-75°C, iar longevitatea în suc 3-6 zile la 20°C. Virusul mozaicului castraveŃilor prezintă

numeroase tulpini care se diferenŃează prin reacŃia plantelor test şi prin proprietăŃile serologice

şi biochimice. Virusul este transmis în natură de către afide (peste 60 de specii) în mod

nepersistent (Acyrthosiphon pisum, Aphis fabae etc.), putând infecta în afară de cucurbitaceae

(Cucumis, Lagenaria, Cucurbita, Luffa etc.) multe specii din alte familii (tomate, ardei, vinete,

spanac ş.a.). De la un an la altul, virusul rezistă în plantele perene (Stellaria media, Capsella

bursa pastoris, Cirsium arvense etc.) din câmp sau în cele cultivate în sere, sensibile la atacul

acestei boli. Un rol însemnat în transmiterea bolii îl joacă seminŃele. Virusul se dezvoltă bine

la temperatura de 20-25°C la care, perioada de incubaŃie durează 4-5 zile în frunzele tinere şi

18-20 zile în Ńesuturile bătrâne. Peste 30°C, VMC nu se mai manifestă.

Măsuri de prevenire şi combatere. În vederea prevenirii infecŃiei se impune

amplasarea culturilor de cucurbitacee, ca şi a altor specii susceptibile (ardei, tomate, vinete

etc.) la distanŃă mai mare de 500 m, de sursele de infecŃie. La plantare se va folosi numai răsad

sănătos, liber de virus. În sere se va proceda la dezinfectarea solului cu aburi fierbinŃi. În

culturile de cucurbitacee se vor aplica tratamente repetate împotriva afidelor vectoare. Pentru a

se preîntâmpina infectarea răsadului de către afide se recomandă ca la deschiderile pentru

aerisire să se fixeze plase fine din relon sau tifon. Se va acorda atenŃie distrugerii buruienilor

gazdă, atât din culturi, cât şi din vecinătatea acestora, precum şi din spaŃiile dintre sere şi

solarii.

O măsură de luptă de mare perspectivă o reprezintă crearea şi introducerea în cultură a

soiurilor şi hibrizilor de castraveŃi rezistenŃi sau toleranŃi, ca: Anka F1, Mondial, Octopus F1,

Rita F1, Cornisa F1, Cornirom F1, Topaz, Cornisem F1, Levina F1 ş.a. (C. Gheorghieş şi I.

Geamăn, 2003).

MOZAICUL VERDE AL CASTRAVEłILOR

Virusul mozaicului verde al castraveŃilor

(Cucumber green mottle mosaic virus)

Mozaicul verde, semnalat prima dată în Anglia, în anul 1922, în prezent se întâlneşte în

Germania, FranŃa, Danemarca, Olanda, Suedia, Norvegia, Finlanda etc. În Ńara noastră a fost

identificat de către I. Pop şi Aurelia Jilăveanu, în anul 1985, la culturile de castraveŃi din sere.

Virusul poate infecta şi pepenele galben şi pepenele verde. Nu infectează solanaceele.

Simptome. Mozaicul verde afectează îndeosebi culturile de castraveŃi din sere.

Plantele afectate de tulpina verde comună a virusului prezintă simptome caracteristice în

special pe frunze şi în mai mică măsură pe fructe. Pe frunze, în primele faze, apare o clarifiere

(transparenŃă) a nervurilor, urmată de o pătare mozaicată de culoare verde-închis, de

deformarea limbului şi bombarea spre partea superioară a Ńesuturilor verzi. Atacul este mai

evident pe frunzele tinere, care capătă un aspect băşicat, gofrat. Plantele infectate în faza

tânără rămân pipernicite şi dau producŃii mici. MalformaŃiile foliare se accentuează, mai ales

iarna, când dezvoltarea este lentă. În cazul tulpinii galbene, simptomele constau în clorozarea

nervurilor şi în apariŃia unor pete galbene-strălucitoare sau alburii, adesea de formă stelată, la

suprafaŃa limbului. Frunzele bătrâne se albesc aproape complet. Fructele infectate în fază

timpurie, rămân de dimensiuni mai reduse, sunt pătate, deformate, cu valoare comercială

foarte scăzută.

Agentul etiologic. Virusul mozaicului verde prezintă, după culoarea petelor produse

pe frunzele de castraveŃi, două tulpini distincte, şi anume tulpina comună (verde) şi tulpina

galbenă. Virusul se prezintă sub formă de bastonaşe drepte, rigide, lungi de 275-300 nm, cu

diametrul de 14-18 nm. Temperatura de inactivare este de 80-90°C. Virusul posedă o

rezistenŃă ridicată la uscăciune. La temperatura camerei virusul rămâne activ timp de câteva

luni.

De la un sezon la altul se perpetuează în cea mai mare parte prin seminŃele de

castraveŃi în proporŃie de 5-8 %, fiind localizat numai pe suprafaŃa seminŃelor şi într-un

procent redus prin resturile de plante atacate şi prin sol. În perioada de vegetaŃie se transmite

prin contactul dintre plantele bolnave cu cele sănătoase, prin intermediul apei de irigaŃie, prin

inventarul de lucru contaminat, mâinile şi hainele muncitorilor. Nu se transmite prin afide şi

nu atacă solanaceele. InfecŃiile cu acest virus au consecinŃe grave asupra plantelor deoarece

afectează sistemul radicular care, rămâne mai redus cu 50 % faŃă de cel al plantelor sănătoase,

fapt urmat de diminuarea sensibilă a producŃiei de castraveŃi (Fletcher şi colab., 1969).

Măsuri de prevenire şi combatere. Cea mai importantă măsură împotriva acestei

viroze este folosirea de seminŃe libere de virus sau a seminŃelor dezinfectate termic, uscat,

timp de 3 zile la 70°C.

În sere şi solarii se va executa dezinfecŃia termică a solului cu vapori supraîncălziŃi,

astfel încât la adâncimea de 30 cm temperatura să ajungă la 90-92°C, timp de o oră.

Scheletul serelor, uneltele şi materialele cu care se lucrează în sere şi solarii, precum şi

halatele muncitorilor se vor dezinfecta cu soluŃie de fosfat trisodic 15 %. Muncitorii îşi vor

spăla mâinile cu apă cu săpun ori de câte ori vin în contact cu o plantă infectată. Se impune

excluderea răsadului, cu simptome de infecŃie, de la plantare. După desfiinŃarea culturii se vor

îndepărta plantele prin smulgere şi se vor aduna toate resturile de la suprafaŃa solului. Se vor

introduce în cultură soiuri şi hibrizi rezistenŃi la CMC, precum: Levina F1, Akito F1, Milenium

F1 ş.a. (C. Gheorghieş şi I. Geamăn, 2003).

NECROZA CASTRAVEłILOR

Virusul necrozei tutunului la castraveŃi

(Tabacco necrosis virus in cucumber)

Necroza castraveŃilor se înâlneşte frecvent la culturile din sere, fiind cunoscută în

multe Ńări din Europa (FranŃa, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, România etc.), în S.U.A.

şi Canada.

Simptome. Atacul se manifestă pe frunze şi fructe. Pe frunze, virusul produce

numeroase pete, de culoare galbenă-brunie sau cenuşii-brunii, de dimensiuni mici, ca şi

necrozarea unor porŃiuni ale nervurilor şi a spaŃiilor internervuriene. Uneori frunzele prezintă

fenomenul de brunificare a nervurilor.

Foarte caracteristice şi evidente sunt simptomele pe fructe, la suprafaŃa lor

observându-se pete uşor adâncite, deschise la culoare, delimitate de o bordură de culoare

verde-închis, cu aspect hidrozat. Simptomele sunt foarte evidente pe vreme răcoroasă şi

luminozitate redusă, în timp ce în condiŃii de temperatură ridicată (peste 28°C) şi lumină

intensă sunt slab exteriorizate. În cazul infecŃiilor timpurii plantele se ofilesc şi se usucă.

Agentul etiologic. Această boală a castraveŃilor este produsă de o tulpină a virusului

necrozei tutunului, care se prezintă sub formă de particule poliedrice, cu diametrul în jur de 30

nm. Inactivarea termică a virusului are loc la 60°C în 10 minute. În natură, în culturile de

castraveŃi, virusul este vehiculat de către zoosporii ciupercii Olpidium brassicae, care se

găsesc în sol. Ciuperca îşi menŃine viabilitatea, sub formă de spori de rezistenŃă, timp de 8-9

ani, care constituie o sursă permanentă de infecŃie.

Măsuri de prevenire şi combatere. Ca primă măsură de combatere se impune

dezinfectarea termică a solului cu vapori supraîncălziŃi, ca şi în cazul mozaicului verde.

Plantele atacate se vor smulge şi se vor arde. În sere se va menŃine un regim termic relativ

ridicat, de 28-30°C, care este nefavorabil multiplicării virusului. Se impune, de asemenea,

dezinfectarea uneltelor, a mâinilor şi a materialelor cu care se lucrează.

Bacterioze

PĂTAREA UNGHIULARĂ A FRUNZELOR DE CASTRAVEłI

Pseudomonas syringae pv. Lachrymans (E.F. Smith et Bryan) Joung, Dye et

Wilkie

Această boală este foarte răspândită şi păgubitoare pentru culturile de castraveŃi din

Europa, S.U.A. şi Canada. A fost semnalată şi studiată în anul 1915, în S.U.A., de Smith şi

Bryan. În România a fost semnalată de Tr. Săvulescu, în anul 1940, la castraveŃi şi pepeni.

Atacul se întâlneşte frecvent la culturile din câmp şi la cele din sere, solarii şi răsadniŃe,

producând pierderi mari ce ajung până la 50 %.

Simptome. Boala se manifestă în cursul întregii perioade de vegetaŃie, pe toate

organele aeriene: cotiledoane, frunze, tulpini şi fructe.

Primele simptome apar îndată după răsărirea plăntuŃelor, pe cotiledoane, sub forma

unor pete mici, circulare sau colŃuroase, de culoare verde-închis la început, hidrozate, care

apoi se brunifică, se usucă şi se necrozează. De regulă, numărul petelor pe cotiledoane nu este

prea mare, plantele continuând să se dezvolte. De regulă, numărul petelor pe cotiledoane nu

este prea mare, plantele continuând să se dezvolte. Foarte caracteristic se prezintă atacul pe

frunzele mature, pe care apar pete hidrozate, de culoare verde-închis, înconjurate de o zonă

galbenă-verzuie, de cele mai multe ori colŃuroase, bine conturate, dispuse frecvent de-a lungul

nervurilor. La început, petele sunt mici, de 2-7 mm în diametru, pentru ca mai târziu, dacă

umiditatea atmosferică este ridicată (peste 90 %), să ajungă la 15 mm. Adesea petele

confluează, ocupând suprafeŃe mari din limb.

Pe timp umed, pe faŃa inferioară a petelor apare un exsudat mucilaginos, sub formă de

picături, care se usucă şi rămâne ca o crustă albă-cenuşie. După câteva zile, Ńesuturile petelor

se necrozează şi capătă o culoare cenuşie-gălbuie, se sfâşie şi cad, limbul apărând perforat.

Numărul petelor variază în funcŃie de condiŃiile climatice şi de soi, putâng ajunge până la 50-

60 pe o singură frunză.

Simptome asemănătoare apar şi pe tulpini şi pe peŃiolurile frunzelor, care apoi se

veştejesc şi putrezesc sau se se usucă, după cum timpul este umed sau uscat.

Pe fructe atacul se întâlneşte mai rar, sub forma unor pete mici, de 1-3 mm, circulare,

hidrozate, adâncite, cu centrul albicios, care au aspectul unor ulceraŃii. La suprafaŃa acestor

ulceraŃii apar, ca şi pe celelalte organe bolnave, picături mucilaginoase, albicioase sau gălbui

care, după ce se usucă, se prezintă ca o crustă fină, albă-cenuşie. Bacteriile cauzate pătrund şi

în straturile mai adânci ale fructului infectând în acest caz şi seminŃele.

Plantele atacate intens au creşterea încetinită şi producŃia mult diminuată atât cantitativ

cât şi calitativ. Dacă în momentul infecŃiei fructele sunt tinere, ele rămân mici şi uneori

deformate.

Boala este deosebit de gravă în verile sau în regiunile caracterizate printr-o mare

cantitate de precipitaŃii, când umiditatea atmosferică depăşeşte 90 %. Temperatura optimă

pentru evoluŃia bolii oscilează între 19-27°C. Timpul secetos împiedică dezvoltarea bolii.

Agentul etiologic. Pătarea unghiulară a frunzelor este produsă de bacteria

Pseudomonas syringae pv. lachrymans (E.F.Smith et Bryan) Joung, Dye et Wiljie, din

diviziunea Bacteria, fam. Pseudomonadaceae.

Bacteria are formă de bastonaş, de 1,2-2 x 0,8 µm, cu capetele uşor îndoite, solitare, în

perechi sau dispuse în lanŃuri, cu 1-5 flageli polari. Este asporogenă, Gram-negativă, aerobă,

cu temperatura de dezvoltare între 1-35°C, optima fiind de 25-27°C, sensibilă la lumina solară

şi mai puŃin la uscăciune. Pe agar nutritiv bacteria formează colonii circulare, lucioase, netede

sau uşor proeminente, albicioase. În bulion, bacteria se dezvoltă slab până la moderat, formând

peliculă.

Pe felii de cartof, bacteria dezvoltă o cultură abundentă, mucilaginoasă, de culoare

crem. Bacteria Ps. syringae pv. Lachrymas nu coagulează laptele, lichefiază gelatina,

hidrolizează parŃial amidonul, produce indol, nu reduce nutriŃii, nu produce NH3 şi H2S.

În timpul vegetaŃiei, bacteria este diseminată de apa de ploaie sau aspersie, vânt,

insecte, unelte cu care se lucrează. InfecŃia frunzelor se face prin stomate, dimineaŃa înainte de

a se evapora picăturile de apă sau de rouă. În fructe, bacteria pătrunde prin leziunile mici ale

pieliŃei. Perioada de incubaŃie durează 2-3 zile în cazul înfecŃiilor primare şi 8-10 zile pentru

infecŃiile secundare.

De la un an la altul, bacteria rezistă în seminŃele provenite din fructe atacate şi în

resturile de plante bolnave până când acestea se descompun. În seminŃe bacteria îşi păstrează

viabilitatea până la 2 ani. Odată cu germinarea seminŃelor, bacteria migrează în cotiledoane,

asigurând astfel infecŃia primară.

Măsuri de prevenire şi combatere. De mare importanŃă în prevenirea apariŃiei bolii

sunt respectarea asolamentului de 3-4 ani şi folosirea unei seminŃe sănătoase (obŃinută din

fructe neatacate) sau dezinfectate. Gh. Marinescu (1981, 1982) a obŃinut rezultate foarte bune

în dezinfectarea seminŃelor aplicând tratarea chimică prin vacuum infiltraŃie, folosind

produsele Kocide 101 – 0,5 %, Hidroxid de cupru R.S.R. (15 %) – 1,5 %, Cryptonol – 0,1 %,

frecvenŃa atacului fiind de 2,2 %. Rezultate similare s-au obŃinut şi prin utilizarea

tratamentului termic umed la 53°C timp de o oră.

În timpul vegetaŃiei, îndată după răsărire, se elimină plantele atacate şi se va aplica

primul tratament foliar cu unul din produsele: Champion 50 WP – 0,3 %, Alcupral 50 PU –

0,5 %, Funguran OH 300 SC – 1 – 1,5 l/ha, Novozir MN 80 – 0,2 %, Mancozeb 800 – 0,2 %,

Bonillie Bordelaise – 0,75 %, Curzate Plus T – 0,25 % sau Super Champ FI – 0,3 %.

Următoarele 2-3 tratamente se vor efectua la intervale de 8-10 zile. O atenŃie deosebită se va

acorda combaterii, în special, în prima parte a perioadei de vegetaŃie, când intensitatea atacului

este mai mare. Irigarea se va efectua numai prin rigole, deoarece apa prin aspersie vehiculează

patogenul de la plantele bolnave la cele sănătoase.

În culturile de castraveŃi din spaŃii protejate se vor îndepărta frunzele puternic atacate

de această bacterie, pentru a favoriza o aerisire corespunzătoare a plantelor.

După recoltare, resturile vegetale vor fi adunate şi arde, efectuându-se apoi o arătură

adâncă. O atenŃie deosebită se acordă în prezent cultivării soiurilor sau hibrizilor de castraveŃi

cu rezistenŃă sau toleranŃă la infecŃia cu acest patogen. Gh. Marinescu (1986) arată că din 30

de soiuri, linii şi hibrizi de castraveŃi testaŃi în câmp, pe fond de infecŃie artificială, numai

Gemini, Agnes şi Triumph au prezentat toleranŃă faŃă de acest patogen.

În prezent au fost create şi introduse în cultură mai multe soiuri sau hibrizi de

castraveŃi toleranŃi sau rezistenŃi la atacul acestei bacterii, ca: Topaz, Premier, Select, Record

(1, 2, 3), Sonet, Adonis ş.a. (M. Costache şi colab., 2004).

OFILIREA BACTERIANĂ A CUCURBITACEELOR

Erwinia tracheiphila (E.F.Smith) Holland

Această bacterioză, semnalată pentru prima dată în S.U.A., în anul 1893, de E.F.Smith,

este întâlnită în prezent pe toate continentele unde se cultivă cucurbitaceae.

În Ńara noastră a fost observată, întâia oară, în anul 1953, de Tr. Săvulescu şi colab.

Atacă în special – castraveŃii, putând fi întâlnită şi pe pepenii galbeni, dovlecei, dovleac,

Bemincasa cerifera etc.

Simptome. Boala se manifestă prin ofilirea limbului, începând cu frunzele bazale. La

început se ofilesc porŃiuni mici din limb, care se extind repede cuprinzând limbul în întregime.

Frunzele ofilite se răsfrâng în jos peste peŃiol ca nişte umbrele care se închid, simptom uşor de

observat în timpul zilei. În cursul nopŃii, la început, frunzele îşi recapătă turgescenŃa. Din

frunze bacteria migrează în peŃiol şi tulpină şi treptat întreaga plantă se ofileşte. Fructele

plantelor atacate sunt ofilite, zbârcite. Tulpina, rădăcina şi peŃiolii frunzelor nu prezintă

simptome de îmbolnăvire. Într-o secŃiune transversală prin tulpina plantelor bolnave se

constată prezenŃa unui mucilagiu alb-cenuşiu, în vasele conducătoare, care împiedică circulaŃia

sevei, producând ofilirea şi în final uscarea plantei. Această ofilire este o boală tipică a

vaselor, o traheobacterioză.

Agentul etiologic. Bacteria E. Tracheiphila se prezintă sub formă de bastonaşe

solitare, de 1,2-2,5 x 0,5-0,7 µm, cu flageli peritrichi, Gram-negativă, asporogenă, aerobă sau

facultativ anaerobă, sensibilă la căldură şi uscăciune. Temperatura optimă de dezvoltare a

bacteriei este de 25-30°C, minima de 8°C, iar maxima de 34-35°C. Pe geloză formează colonii

mici, netede, umede, lucioase, albicioase, cu structură în formă de reŃea. Pe felii de cartof

sterilizat cultura este mucilaginoasă, albicioasă.

Transmiterea bacteriei de la an la an se face prin intermediul coleopterelor Diabrotica

vittata şi D. Undecimpunctata, în corpul cărora iernează. InfecŃia se face numai prin rănile

produse de aceste insecte, în prezenŃa picăturilor de apă. Bacteria se instalează în vasele

conducătoare, apoi trece în parenchim, unde formează caverne pline cu mucilagiu. Perioada de

incubaŃie este de 7-15 zile, iar în decurs de 12-15 zile planta este invadată în întregime.

În afară de castraveŃi, bacteria mai atacă pepenele galben, dovlecelul şi dovleacul.

Măsuri de prevenire şi combatere. Îndată după apariŃia bolii se vor aplica tratamente

foliare pentru distrugerea insectelor vectoare. Plantele bolnave se vor aduna şi se vor distruge

prin ardere pentru a nu constitui sursă de infecŃie pentru alte insecte.

PĂTAREA FRUNZELOR ŞI PUTEGAIUL MOALE AL

FRUCTELOR DE CASTRAVEłI

Pseudomonas bürgeri Rot.

Această bacterioză, care se întâlneşte frecvent în Bulgaria, Ucraina, FederaŃia Rusă

etc., produce pagube importante culturilor de castraveŃi din spaŃiile protejate, care pot ajunge

în unii ani până la 30-40 % din producŃie. În România, boala a fost semnalată, de Gh.

Marinescu, I. Zurini şi V. Severin, în anul 1978.

Simptome. Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor, frunze, tulpini

şi fructe. Pe frunze apar iniŃial pete mici, de 3-5 mm în diametru, colŃuroase, de culoare verde-

închis. Într-o fază mai evoluată a bolii Ńesuturile petelor par a fi „opărite”, devin hidrozate şi

prezintă pe faŃa inferioară exsudat bacterian abundent. În condiŃii favorabile (umiditate

atmosferică peste 85 %) petele pot să conflueze, ocupând suprafeŃe mari din limbul frunzelor.

Cu timpul Ńesuturile din dreptul petelor se usucă, devin pergamentoase, evidenŃiindu-se

simptomul de arsură a frunzelor. După câteva săptămâni plantele intens atacate se ofilesc şi

pier. În secŃiune prin tulpină se constată brunificarea vaselor conducătoare, macerarea şi

transformarea Ńesuturilor într-un putregai moale, acoperit de exsudat bacterian.

Simptomul cel mai caracteristic al acestei boli se manifestă pe fructe, sub forma unor

pete adâncite, de 1-3 mm, cu aspect apos, cu centrul albicios, la suprafaŃă cu un abundent

exsudat albicios. Când umiditatea atmosferică depăşeşte 85 %, iar temperatura oscilează între

26-27°C, Ńesuturile fructelor atacate se macerează, transformându-se într-o masă moale

apoasă.

Agentul etiologic. Bacteria Ps. Bürgeri Rot., are caracteristici morfologice, fiziologice

şi biochimice asemănătoare cu ale bacteriei P. Syringae pv. lachrymans.

Pentru prevenirea şi combaterea bolii se recomandă aplicarea măsurilor indicate în

cazul bacteriei Ps. Syringae pv. lachrymans.

PĂTAREA BACTERIANĂ A FRUNZELOR DE CUCURBITACEE

Xanthomonas cucurbitae (Bryan) Dowson

Semnalată prima dată, în anul 1925, de către Bryan, în S.U.A., boala este cunoscută în

prezent şi în Europa şi Asia, fără a produce pagube prea mari.

Simptome. Atacul se observă pe frunzele de catraveŃi, dovlecel şi dovleac sub forma

unor pete mici, de 3-7 mm şi diametru, circulare sau unghiulare, hidrozate, de culoare galbenă,

slab delimitate. Într-o fază mai avansată a atacului petele devin brune, pot să conflueze şi să

distrugă porŃiuni mari din frunze. Uneori, petele sunt înconjurate de un halou galben. În

condiŃii de umiditate atmosferică ridicată, în dreptul Ńesutului atacat se observă prezenŃa unui

exsudat bacterian. Rareori, atacul apare şi pe fructe sub formă de pete adâncite, cu picături de

exsudat la suprafaŃă, de culoarea chihlimbarului.

Agentul etiologic. Bacteria X. cucurbitae (Bryan) Dowson, din diviziunea Bacteria,

fam. Pseudomonadaceae, se prezintă sub formă de bastonaşe mobile, de 0,5-1,3 x 0,4-0,6 üm,

cu un flagel polar, izolate, perechi sau înlănŃuite.

Pe geloză nutritivă coloniile sunt rotunde, cu marginile ondulate, galbene, opalescente.

Lichefiază lent gelatina, peptonizează dar nu coagulează laptele, hidrolizează amidonul, nu

reduce nitraŃii, produce NH3 şi H2S. Temperatura optimă de creştere este de 25-30°C, maxima

de 35°C, iar cea letală este în jur de 49°C. InfecŃia se realizează prin stomate. Unii cercetători

(Vincent Sealy şi Brathwaite, 1982) consideră că această bacterie se transmite prin seminŃe.

Pentru prevenirea şi combaterea bolii se recomandă aceleaşi măsuri indicate împotriva

bacteriei Ps. syringae pv. lachrymans.

Micoze

MANA CUCURBITACEELOR

Pseudoperonospora cubensis (Berk. et Curt.) Rostowzew

Mana cucurbitaceelor se întâlneşte frecvent la castraveŃi, la pepeni galbeni, dovleci şi

dovlecei fiind deosebit de păgubitoare pentru culturile forŃate din răsadniŃe, sere şi solarii.

Această boală este cunoscută în numeroase Ńări din Europa, America de Nord, Asia şi Africa.

În Ńara noastră a fost semnalată în anul 1928 de către Tr. Săvulescu. În anii cu precipitaŃii

abundente, în perioada de vegetaŃie, atacul acestui patogen poate cauza compromiterea parŃială

sau totală a culturilor de castraveŃi din câmp, în absenŃa unor măsuri adecvate de protecŃie.

Simptome. Plantele pot fi atacate în toate fazele de dezvoltare, boala manifestându-se

pe partea superioară a frunzelor, prin apariŃia unor pete, de regulă colŃuroase, de 2-24 mm

diametru, la început de culoare verde-gălbuie, apoi galbene ca lămâia, pentru ca după câteva

zile să devină brune. Pe faŃa inferioară a frunzelor, în dreptul petelor se formează un puf

cenuşiu-violaceu, alcătuit din conidioforii şi conidiile (zoosporangii) ciupercii.

În condiŃii favorabile dezvoltării bolii, în lipsa tratamentelor, sunt atacate aproape toate

frunzele plantelor, începând cu cele bazale, pe fiecare frunză formându-se peste 200 de pete,

care pot să conflueze şi să distrugă porŃiuni mari din limb. Frunzele puternic atacate se usucă,

devin sfărâmicioase şi cad. Deseori, vrejii rămân desfrunziŃi, se veştejesc, având loc în astfel

de cazuri avortarea florilor.

Pe fructe, atacul se întâlneşte foarte rar, însă, din cauza distrugerii aparatului foliar,

rămân mici, nu mai ajung la maturitate, având un gust neplăcut.

În câmp, boala se întâlneşte doar în anii cu veri ploioase şi răcoroase sau în regiunile

caracterizate printr-o cantitate mai mare de precipitaŃii. Pierderi foarte ridicate, care pot ajunge

până la 80 % din producŃie, produce la culturile din solarii şi sere în ciclul al doilea de cultură

(datorită condensului). ApariŃia şi evoluŃia bolii sunt favorizate de temperaturi ce oscilează

între 10-30°C, optima fiind 16-22°C şi de prezenŃa picăturilor de apă pe frunze,

Agentul etiologic. Boala este produsă de ciuperca Pseudoperonospora cubensis (Berk.

Et Curt) Rostow. Din clasa Oomycetes, ord. Peronosporales, fam. Peronosporaceae.

Miceliul ciupercii, ramificat, se dezvoltă în spaŃiile intercelulare ale Ńesuturilor

infectate. De pe miceliu ies prin stomate conidiofori incolori, dichotomic ramificaŃi în treimea

superioară, de 100-320 x 4-9 µm, asociaŃi în fascicule câte 2-3, mai rar izolaŃi. La vârful

ramificaŃiilor, terminate prin câte 2 sterigme inegale, se formează, conidii ovoide, unicelulare,

cenuşii-gălbui, de 18-28 x 12-20 µm. Conidiile se diferenŃează în timpul nopŃii şi devin mature

după 12-13 zile. Diseminarea conidiilor se face de către curenŃii de aer, de apa de ploaie, de

unelte etc. Ajunse pe frunzele plantelor gazde, ele germinează în picături de apă la temperaturi

cuprinse între 16-22°C şi produc zoospori biflagelaŃi care, după ce înoată în apă emit flamente

de infecŃie ce pătrund în Ńesuturi prin stomate, producând noi infecŃii. Perioada de incubaŃie

durează 4-5 zile.

În timpul iernii ciuperca rezistă în resturile de plante atacate din câmp, sub formă de

oospori, gălbui-bruni, sferici, de 36-43,5 µm diametru, care rezultă în urma procesului sexual.

Primăvara, pe vreme umedă, oosporii germinează şi produc zoospori ce cauzează infecŃiile

primare. Uneori şi conidiile rămân viabile pe vrejii culturilor din sere şi solarii, de pe care se

răspândesc la culturile din câmp. Conidiile pot supravieŃui şi la temperaturi mai ridicate, pân?

La 40°C.

Măsuri de prevenire şi combatere. Se va respecta un asolament raŃional, pentru ca

plantele din familia Cucurbitaceae să nu revină pe acelaşi teren decât după 4-5 ani. Semănatul

sau plantatul să se facă la distanŃe corespunzătoare, pentru a se asigura o bună aerisire a

culturii.

În sere se impune respectarea distanŃei de plantare şi palisarea culturii pentru a se

asigura o bună aerisire, pentru a nu se forma condens pe frunze, evitarea irigării prin

aspersiune, menŃinerea unei temperaturi nocturne în jur de 20°C.

În perioada de vegetaŃie se vor aplica stropiri foliare preventive cu unul din

următoarele produse: zeamă bordeleză – 0,75 %, Alcupral – 0,5 %, Oxicupral 50 PU – 0,4 –

0,5 %, Mancozeb 800 – 0,2 %, Polyram DF – 0,2 %, Folpan 50 WP – 0,25 %, Merpan 50 WP

– 0,2 %, Antracol 70 WP – 0,2 %, Fungaron OH 50 WP – 0,3 %, Novozir MN 80 – 0,2 %,

Scut 80 – 0,2 %, Captan 50 WP – 0,2 %, Bravo 500 SC – 0,2 % şi Mirage F – 75 WP – 0,2 %.

O eficacitate foarte bună au fungicidele sistematice sau cele cu bază chimică mixtă, ca: Patafol

PU – 0,2 %, Quadris SC – 0,075 %, Previcur 607 SL – 0,15 %, Curzate Plus T – 0,25 %,

Curzate Man – 0,25 %, Proplant 72,2 SL – 0,15 %, Mikal M – 0,35 %, Zetanil Blu – 0,3 %,

Aliette 80 WP – 0,2 %, Planet 72 WP – 0,25 %, Labilite 70 WP – 0,15 % sau Acrobat MZ –

0,2 %. Maria Cârjă (2002) a obŃinut rezultate foarte bune în combaterea manei cu produsele

Ripost M – 0,25 %, Captalit B – 0,3 %, Minorix 70 – 0,2 %, Shavit F – 0,2 %, Equation Pro –

0,04 %, Patafol – 0,2 % şi Ridomil Gold MZ – 0,25 %.

Tratamentele cu fungicide de contact se repetă la intervale de 5-6 zile, iar cele cu

fungicide sistemice sau contact + sistemice l a10-12 zile. După recoltare se vor strânge şi se

vor arde toate resturile de plante rămase pe câmp, lucrare urmată de arătura adâncă de toamnă.

În lupta contra manei castraveŃilor s-au obŃinut succese deosebite prin crearea şi introducerea

în cultură a unor soiuri şi hibrizi rezistenŃi sau toleranŃi, ca: Record, Asterix F1, Royal F1,

Regal F1, Cornirom, Cornisem ş.a. (C. Gheorghieş şi I. Geamăn, 2003). RezistenŃa se

manifestă prin limitarea dezvoltării ciupercii şi prin inhibarea sporulării ei.

FĂINAREA CUCURBITACEELOR

Sphaerotheca fuliginea (Schl. ex Fr.) Poll., Erysiphe orontii Castagne emend.

U. Braun, Leveillula cucurbitacearum Golovin

(sin. L. taurica f.sp.cucumis – sativa Zapr.)

Făinarea, cunoscută încă înainte de anul 1800, este cea mai păgubitoare boală a

cucurbitaceelor (castraveŃi, pepeni galbeni, dovlecei şi dovleac), care se întâlneşte în prezent

atât în culturile din câmp, cât şi în cele din sere şi solarii.

În Ńara noastră, această boală a fost menŃionată prima dată în anul 1853, de către M.

Fuss, în Transilvania, la dovlecei, ca fiind produsă de Erysiphe orontii, iar în 1878, acelaşi

autor a semnalat la castraveŃi cauzată de Sphaerotheca fuliginea.

În anul 1977, E. Docea şi colab. constată pentru prima dată existenŃa unei noi făinări a

castraveŃilor în România, în solariile de la Bărcăneşti – Ploieşti, cauzată de ciuperca Leveiliula

cucurbitacearum.

Atacul acestor patogeni stânjeneşte dezvoltarea normală a plantelor şi determină

ofilirea prematură, fapt ce are ca urmare diminuarea considerabilă a cantităŃii şi calităŃii

recoltei. Pierderile produse de făinare sunt deosebit de grave, în special pentru culturile forŃate

de castraveŃi când, în lipsa tratamentelor, pot ajunge până la 60-70 % din recolta posibilă.

Simptome. Speciile S. fuliginea şi E. orontii atacă toate organele aeriene ale plantelor,

în toate fazele de dezvoltare, fiind însă afectate, în mod deosebit frunzele şi vrejii. În câmp,

primele simptome ale bolii apar, în majoritatea anilor, începând cu a doua jumătate a lunii

iunie, infecŃiile repetându-se apoi până la sfârşitul perioadei de vegetaŃie. Pe frunze, boala se

manifestă pe ambele părŃi, mai frecvent pe cea superioară, prin pete albe, cu aspect făinos,

iniŃial izolate, de dimensiuni mici la început (6-10 mm în diametru), circulare sau neregulate,

nedelimitate, răspândite neuniform pe suprafaŃa limbului. Pe măsură ce atacul evoluează,

petele se extind, confluează, acoperind porŃiuni mari sau chiar întreaga frunză. Petele devin

făinoase datorită apariŃiei la suprafaŃa lor a conidioforilor şi conidiilor ciupercii. Frunzele sunt

mai sensibile după 16-23 de zile de la desfacere, cele tinere sunt aproape imune. łesuturile

frunzelor din dreptul petelor se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă. În condiŃii favorabile,

atacul se manifestă şi pe peŃiolii frunzelor, pe cârcei şi pe vreji, printr-o pâslă pulverulentă,

albicioasă, care deseori acoperă de jur-împrejur aceste organe.

Deşi fructele sunt atacate foarte rar, datorită defolierii premature a plantelor, ele rămân

de dimensiuni mai reduse, zbârcite, nesuculente, iar în cazul pepenilor nu acumulează zahăr.

Într-o fază mai evoluată a bolii, în pâsla miceliană de la suprafaŃa petelor se observă

prezenŃa a numeroase punctişoare de culoare galbenă în primele faze, apoi brune-negricioase,

periteciile ciupercilor. În sere, periteciile apar de obicei în lunile octombrie – noiembrie, mai

ales pe faŃa inferioară a frunzelor de la baza plantelor.

Pierderile produse de făinare sunt deosebit de grave în special pentru culturile forŃate

de castraveŃi, la care în lipsa tratamentelor pot ajunge până la 60-70 % din producŃie.

Spre deosebire de simptomele generate de S. fuliginea şi de E. orontii, făinarea produsă

de specia Leveillula cucurbitacearum se aseamănă foarte mult cu mana castraveŃilor cauzată

de ciuperca Pseudoperonospora cubensis.

Atacul cauzat de L. cucurbitacearum se observă pe frunze sub forma unor pete

colŃuroase, delimitate de nervuri, de dimensiuni cuprinse între 4 şi 5 mm diametru, izolate sau

confluente, ajungând până la 25 mm lungime şi 12 mm lăŃime. Petele sunt dispuse pe întreaga

suprafaŃă a limbului în număr mare, vizibile pe ambele feŃe. În primele faze, petele sunt de

culoare galbenă-limonie pe faŃa superioară (ca şi în cazul manei, cu care se poate confunda

uşor macroscopic), prezentând pe partea inferioară o inflorescenŃă albicioasă uşor vizibilă cu

ochiul liber, constituită din conidioforii şi conidiile ciupercii. În condiŃii optime, fructificaŃiile

pot să apară şi faŃa superioară a limbului, fiind însă mai puŃin abundente. În condiŃii favorabile

dezvoltăŃii ciupercii (temperatura de 18-24°C, umiditatea atmosferică 75 %, petele apar în

număr foarte mare, până la 120 pe o singură frunză. Ca urmare a distrugerii Ńesuturilor din

dreptul petelor frunzele se usucă.

Agentul etiologic. Făinare cucurbitaceelor poate fi produsă de ciupercile parazite

Sphaerotheca fuliginea (Schlecht. ex Fr.) Poli., Erysiphe orontii Costagne emend. U. Braun şi

Leveillula cucurbitacearum Golovin, din clasa Pyrenomycetes, ord. Erysiphales, fam.

Erysiphaceae.

Miceliul speciilor S. fuliginea şi E. orontii se dezvoltă ectoparazit, fixându-se la

suprafaŃa organelor atacate cu ajutorul apresorilor. Ciuperca se hrăneşte din celulele

epidermale cu ajutorul haustorilor. Miceliul acestor specii este filamentos, ramificat şi septat.

Din miceliu se formează conidiofori simpli, erecŃi, care se fragmentează de repetate ori,

rezultând astfel lanŃuri de conidii incolore, unicelulare, elipsoidale, de 23-45 x 12-25 µm.

Forma conidiană a acestor specii este de tip Oidium. Conidiile servesc ca organe de propagare

a ciupercii în tot timpul perioadei de vegetaŃie, fiind răspândite de curenŃii de aer, de apa de

ploaie, insecte etc. Cele ajunse pe organele susceptibile germinează la temperaturi curpinse

între 10 şi 35°C, cu un optim la 26-28°C şi la umiditatea atmosferică de 70 %, emit un

filament de germinare care se fixează la suprafaŃa Ńesuturilor cu ajutorul apresorilor. Perioada

de incubaŃie, în condiŃii favorabile este de 4-7 zile.

Identificarea patogenului care produce făinarea este dificilă deoarece, de obicei, pe

plante se dezvoltă numai stadiul conidian al ciupercilor care este foarte asemănător. Totusi şi

în acest caz se poate face o diferenŃiere, avându-se în vedere aspectul diferit al conidiilor.

Astfel, conidiile speciei S. fuliginea sunt eliptice, trunchiate la capete, iar cele de la E. orontii

au formă cilindrică, rotunjite la capete. Diagnosticarea precisă se face însă numai pe baza

periteciilor care sunt globuloase, iniŃial incolore, apoi galbene, iar la maturitate brune, complet

închise, prevăzute la suprafaŃă cu apendici simplic sau neregulat ramificaŃi, filamentoşi, de 1-3

ori mai lungi decât diametrul periteciei. La S. fuliginea, periteciile au dimensiunile cuprinse

între 69 şi 121,2 µm; ele conŃin o singură ască ovoidă, mai rar sferică, de 50-80 x 50-65 µm,

cu 8 ascospori elipsoidal – ovoizi, de 20-24 x 14-16 µm, incolori, unicelulari. La specia E.

orontii, periteciile sunt mai rare, de 90-140 µm diametru şi conŃin 5-12 asce, incolore, de 40-

70 x 12-14 µm, cu 2-4 ascospori ovoizi, incolori sau gălbui, de 12-25 x 12-14 µm.

În culturile protejate, periteciile se formează mult mai frecvent decât în cele din câmp.

Din observaŃiile efectuate în perioada 1969 – 1970 de E. Docea şi Voica Ignat, reiese că în

câmp formarea periteciilor este favorizată de temperaturi cuprinse între 10-20°C şi de o

umiditate relativă mai scăzută, 70-80 %. Primele peritecii apar la sfârşitul lunii august. În seră

ciuperca formează peritecii la temperaturi mai ridicate decât în câmp 22-27°C, la o umiditate

relativă aproape identică cu cea din câmp (64-80 %).

În urma cercetărilor efectuate autorii menŃionaŃi semnalează pentru prima dată

prezenŃa, în Ńara noastră, a periteciilor ciupercii S. fuliginea pe castraveŃi şi dovlecei. În zona

de sud-est a Ńării, făinarea a fost produsă, atât în culturile din seră, cât şi în cele din câmp,

numai de ciuperca S. fuliginea.

Leveillula cucurbitacearum se deosebeşte de primele două specii prin aceea că

miceliul primar este endofit, intercelular, cu haustori globuloşi intracelulari, iar miceliul

secundar este ectofit, incolor, cu hife subŃiri, cu apresori din care nu se observă diferenŃierea

haustorilor. Din miceliul endofit ies la suprafaŃă, prin stomate, în fascicule (2-4), pe faŃa

inferioră a frunzei, conidiofori simpli sau puŃin ramificaŃi la bază, cilindrici, de 100-600 x 4-5

µm, septaŃi, incolori. La extremitatea conidioforilor se separă câte o conidie mare, unicelulară,

cilindrică, rotunjită la capete sau uşor ascuŃită la bază, de 41-76 x 11-23 µm, incoloră. De

regulă, conidiile sunt solitare, rareori câte două. Stadiul conidian este de tip Oidiopsis.

Conidiile servesc la propagarea bolii în timpul perioadei de vegetaŃie, fiind uşor

diseminate de curenŃii de aer. Ajunse pe frunzele de castraveŃi ele germinează, formând un

filament de infecŃie în partea bazală, care pătrunde în mezofilul frunzei unde se dezvoltă

intercelular. Periteciile sunt mari, turtit-sferice, de 100-250 µm în diametru, de culoare brună-

închisă, prevăzute la suprafaŃă cu apendici inseraŃi bazal, ce se întreŃes cu miceliul secundar,

incolori sau slab coloraŃi în brun. În fiecare peritecie se găsesc mai multe asce (7-40), ovoide,

ce conŃin 2-4 ascospori elipsoidali, incolori, de 25-40 x 15-20 µm.

De la un an la altul, ciupercile care produc făinarea cucurbitaceelor rezistă ca peritecii,

în cazul în care se diferenŃiazaă şi sub formă de conidii în sere şi solarii. În primăvară, după

primele infecŃii, apar în număr foarte mari conidiile care produc epifiŃii grave în culturile de

cucurbitacee.

Măsuri de prevenire şi combatere. Pentru a reduce la minimum rezerva biologică a

agenŃilor patogeni ai făinării se recomandă ca după terminarea recoltării să se adune şi să se

distrugă prin ardere toate resturile vegetale, lucrare ce va fi urmată de arătura adâncă. În

condiŃii de câmp se impune şi respectarea unei rotaŃii raŃionale.

În sere apariŃia atacului poate fi preîntâmpinată printr-o reglare a umidităŃii relative în

perioade cu insolaŃie puternică şi aer uscat prin efectuarea în timpul zilei a 1-2 aspersii scurte

(„şpriŃuiri”).

În timpul vegetaŃiei, în special în culturile protejate, se vor aplica tratamente foliare, la

apariŃia primelor simptome cu fungicide de contact ca: sulf muiabil – 0,4 %, Microthiol – 0,4

%, Morestan – 0,05 %, Thiovit Jet – 0,4 %, Bravo 500 SC – 0,2 %, Karathane LC – 0,05 %,

Kumulus DF – 0,3 %, 0,05 %, Sulfoli – 0,5 (5 l/ha), Cavaler 250 SC – 0,015 % sau cu Baycor

25 WP – 0,1 %. Foarte eficace s-au dovedit şi unele produse sistematice, ca: Nimrod – 0,04 –

0,05 %, Bayfidan 250 EC – 0,05 %, Bayleton 5 PU – 0,05 %, Bumper 250 EC – 0,015 %,

Trifmine 30 WP – 0,03 %, Konker – 0,125 %, Saprol 190 EC – 0,1 %, Shavit 25 EC –

0,015 %, Topas 100 EC – 0,025 %, Tilt 250 EC – 0,015 %, Dacfolim – 0,015 %, Mirage F7

WP – 0,25 %, Goldazim 500 SC – 0,1 %, Rubigan 12 EC – 0,03 % ş.a. Maria Cârjă (2002) a

obŃinut rezultate foarte bune în combaterea făinării produsă de S. fuliginea cu produsele:

Shavit F – 0,2 %, Stroby – 0,03 %, Bumper 250 EC – 0,01 %, Quadris SC – 0,074 %, Orius –

0,05 % şi Sanazole 250 EC – 0,015 %.

În cazul în care făinarea este produsă de Leveillula cucurbitacearum tratamentele se

vor efectua cu produse sistemice. Stropirile cu fungicide de contact se repetă la intervale de 8-

10 zile, iar cele cu fungicide sistemice la 12-15 zile.

În lupta contra acestei boli o atenŃie deosebită trebuie acordată creării şi cultivării de

soiuri şi hibrizi rezistenŃi la atacul ciupercii Sphaerotheca fuliginea, care este cea mai

răspândită, ca: Astrea F1, Octopus F1, Alibi F1, Merestro F1, Pedroso F1, Leon F1, Asterix F1,

Adonis F1 ş.a. (C. Gheorghieş şi I. Geamăn, 2003).

PUTREGAIUL ALB AL TULPINII ŞI FRUCTELOR

DE CASTRAVEłI ŞI PEPENI GALBENI

Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary

Putregaiul alb al tulpinii şi fructelor de cucurbitacee se întâlneşte frecvent în culturile

de castraveŃi şi pepeni galbeni din sere şi solarii, producând, în condiŃii de umiditate

atmosferică ridicată (peste 90 %) şi temperaturi moderate (18-20°C), pierderi ce pot ajunge

până la 10-15 % din producŃie. În Ńara noastră, această boală a fost menŃionată prima dată, în

anul 1938, de Tr. Săvulescu şi colab.

Simptome. Boala se manifestă pe tulpini, pe peŃiolii frunzelor şi pe fructe. Pe tulpini,

în porŃiunea bazală sau şi mai sus până la 1,5 m înălŃime la nivelul ramificaŃiilor, apar pete

hidrozate, moi, de culoare gălbuie la început, apoi brună-deschis, care se extind repede de jur-

împrejurul vrejului. Pe măsură ce Ńesuturile invadate se descompun în fasciule, petele se

acoperă cu un mucegai fin, albicios (asemănător cu vata), care reprezintă miceliul, pe care se

formează, după câteva zile, corpuşoare negre, tari (scleroŃii), de mărimea boabelor de mazăre

(0,5 – 1,5 cm).

Fructele sunt atacate în diferite stadii de dezvoltare, numai în condiŃii de umiditate

ridicată, în special cele din apropierea solului. Ele se înmoaie şi putrezesc începând de la vârf

spre bază şi se acoperă, ca şi peŃiolii frunzelor, cu un mucegai vătos, albicios, în care se

diferenŃiază scleroŃii ciupercii.

Ca urmare a distrugerii Ńesuturilor din dreptul leziunilor de pe tulpini, părŃile

superioare ale plantelor se veştejesc treptat şi se usucă.

Boala este favorizată de umiditatea ridicată (peste 90 %) din sol şi atmosferă.

FaŃă de temperatură ciuperca este puŃin pretenŃioasă, fiind capabilă să producă infecŃii

între 0 şi 28°C, temperatura optimă pentru infecŃie fiind cuprinsă între 16 şi 21°C.

În câmp boala apare mai rar, numai când cucurbitaceele se cultivă timp de mai mulŃi

ani pe aceeaşi parcelă sau după alte specii sensibile la atacul acestui patogen.

Agentul etiologic. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By., face parte din clasa

Discomycetes, ord. Helotiales, fam. Sclerotiniaceae.

Această ciupercă rezistă de la un an la altul, fie ca miceliu activ în plante vii, fie ca

miceliu saprofit în resturi de plante sau ca scleroŃi. Din germinarea scleroŃilor rezultă organe în

formă de pâlnie – apoteciile, de culoare brună, de 1-10 mm în diametru, prevăzute cu un

peduncul subŃire, cilindric şi lung de 2-3 cm. Apoteciile conŃin numeroase asce cu câte 8

ascospori, ovoizi, unicelulari, de 6-8 µm, incolori, care produc noi infecŃii. În timpul

vegetaŃiei, boala se propagă prin miceliu din Ńesuturile distruse dispersate de curenŃii de aer

sau de apa de irigaŃie prin aspersie.

În spaŃii protejate, boala apare în ciclul I de cultură.

S. sclerotiorum este o ciupercă polivoră care atacă şi alte specii de legume cultivate în

sere şi solarii, ca: tomatele, ardeii, vinetele, salata, varza, fasolea etc.

Măsuri de prevenire şi combatere. Pentru prevenirea apariŃiei bolii în spaŃiile

protejate se vor aplica cu stricteŃe măsurile de igienă culturală, îndepărtarea plantelor şi a

fructelor atacate sau veştejite pe care se instalează de obicei ciuperca. În sere, între cele două

cicluri de cultură, se va dezinfecta solul termic, scleroŃii fiind distruşi într-o oră la temperatura

de 55°C, sau chimic cu produse fumigante: Basamid, Di-Trapex, Vapam etc.

În timpul vegetaŃiei se va menŃine în sere şi solarii o umiditate mai redusă prin aerisiri

repetate. În cazul în care boala îşi face apariŃia se vor îndepărta frunzele bazale şi se vor

efectua stropiri foliare cu: Calidan SC – 0,15 %, Rovral 50 WP – 0,2 %, Sumilex 50 PU –

0,1 %, Bavistin 50 WP – 0,1 %, Topsin M 70 WP – 0,1 %, Metoben 70 PU – 0,1 %. Pentru

stoparea atacului se aplică 3-4 tratamente, la intervale de 10-14 zile, în perioada înflorire-

fructificare. Produsele trebuie altenate.

PĂTAREA ALBĂ A FRUNZELOR DE CUCURBITACEE

Septoria cucurbitacearum Sacc.

Boala se întâlneşte în multe Ńări din Europa şi din S.U.A., pe dovlecei, pepeni galbeni,

pepeni verzi şi castraveŃi.

Simptome. Manifestarea bolii are loc pe toate organele aeriene ale plantelor, mai

frecvent pe frunze, pe care apar, în număr foarte mare, pete mici, de 0,4 – 6 mm în diametru,

mai mult sau mai puŃin circulare, izolate, la început verzi-măslinii, apoi cenuşii, cu marginea

uşor zonată, cu un halo gălbui. Cu timpul petele se extind şi ajung până la 10 mm în diametru,

iar Ńesutul din dreptul lor se necrozează, devine albicios, se sfâşie şi cade, frunzele

prezentându-se adesea perforate. În dreptul petelor, pe faŃa superioară a frunzelor, se observă

câteva punctişoare mici, negricioase, picnidiile ciupercii. În cazuri mai rare pot fi atacate şi

tulpinile şi chiar fructele tinere, organe pe care apar pete cenuşii în dreptul cărora pulpa

putrezeşte. În anii cu atacuri intense, frunzele se îngălbenesc, se usucă şi cad, vrejii rămânând

desfrunziŃi.

Agentul etiologic. Această pătare este produsă de ciuperca Septoria cucurbitacearum

Sacc., din clasa Coelomycetes, ord. Sphaeropsidales, fam. Sphaeropsidaceae. Picnidiile

parazitului sunt globuloase sau piriforme, cu diametrul de 68-152 µm, cufundate în Ńesut şi

prevăzute cu o ostiolă largă (20-30 µm diametru). Ele conŃin numeroşi picnospori filiformi,

incolori, drepŃi sau curbaŃi, septaŃi, de 36-72 x 1,1-2,2 µm. Pe timp ploios, picnosporii sunt

eliberaŃi din picnidii, ajung pe organele sănătoase şi produc noi infecŃii.

Iernarea are loc sub formă de picnospori şi picnidiile care se găsesc în resturile de

plante atacate. Boala este favorizată de umiditatea atmosferică ridicată (peste 80 %) şi de

temperaturi moderate (18-23°C).

Măsuri de prevenire şi combatere. Se recomandă să se aplice cu conştiinciozitate

măsurile de igienă culturală după recoltare, urmate de arătura adâncă de toamnă şi de un

asolament raŃional. În cazul atacurilor intense se vor face 2-3 tratamente cu Bouillie

Bordelaise – 0,75 %, Captan 50 WP – 0,2 %, Captadin 50 PU – 0,2 %. Mancozeb 800 – 0,2 %,

Dithane M 45 – 0,2 % sau cu Polyram DF – 0,2 %.

ANTRACNOZA CUCURBITACEELOR

Colletotrichum lagenarium (Pass.) Ell, et. Halst.

(sin. C. orbiculare (Berk. et Mont.) Arx)

Antracnoza este cea mai frecventă şi păgubitoare boală a cucurbitaceelor (pepeni

galbeni, pepeni verzi, dovlecei etc.), fiind cunoscută în toate Ńările în care se cultivă aceste

specii. Boala a fost descrisă pentru prima dată în Italia, în anul 1867, de Passerini. În România

a fost menŃionată prima dată de Tr. Săvulescu şi colab, în 1931. Boala se întâlneşte frecvent la

pepenii galbeni şi verzi din câmp, producând pierderi de producŃie între 10 şi 30 %.

Simptome. Plantele sunt atacate în toate fazele de vegetaŃie, mai frecvent în câmp şi

mai rar în spaŃii protejate. Primele simptome ale bolii se pot observa îndată după răsărire, pe

cotiledoane şi pe axa hipocotilă, sub forma unor pete superficiale, de culoare verde-pal la

început, apoi brune-negricioase, adâncite în Ńesuturi care, în condiŃii favorabile patogenului,

provoacă pieirea plăntuŃelor. La plantele complet dezvoltate, boala se manifestă pe frunze,

tulpini şi fructe.

Pe frunze apar pete de forme variate, de 0,5-2 cm în diametru, delimitate de nervuri. La

început petele sunt de culoare verde-gălbuie, cu aspect uleios, iar mai târziu de culoare brună-

roşiatică. Pe vreme umedă, la suprafaŃa petelor, mai ales în dreptul nervurilor, apar

fructificaŃiile ciupercii – lagărele de conidiofori şi conidii – sub forma unor pustule, la început

de culoare roz, apoi brună-cenuşie. Într-un stadiu mai avansat al bolii, petele se confluează şi

acoperă arii mari din frunze, care se necrozează, se zbârcesc, se răsucesc, se usucă şi cad

treptat, cu consecinŃe grave asupra cantităŃii şi calităŃii producŃiei.

Pe peŃiolii frunzelor şi pe vreji apar pete slab delimitate, verzi-cenuşii, apoase,

alungite, adâncite în Ńesuturi.

Cele mai caracteristice simptome se observă pe fructe, organe pe care apar pete

circulare sau ovale, iniŃial de 1-2 cm în diametru, superficiale, de culoare verde-închis, cu

aspect umded. În scurtă vreme petele se extind, mărimea lor oscilând în funcŃie de planta

gazdă. Astfel, la pepenii verzi, petele ajung până la 5-6 cm în diametru, având suprafaŃa plană

sau cufundată mult (0,8 cm) în pulpă. Pe vreme umedă culoarea petelor devine cărămizie sau

portocalie, ca urmare a faptului că fructificaŃiile ciupercii – lagărele de conidiofori şi conidii

(acervulii) – sfâşie epiderma şi devin aparente, sub forma unor pustule mici, dispuse în cercuri

concentrice. łesuturile din dreptul petelor se înmoaie şi putrezesc repede, proces favorizat de

suprapunerea unor ciuperci saprofite ca Rhizopus, Alternaria, Macrosporium, Fusarium etc. În

condiŃii de umiditate ridicată, petele confluează, cuprinzând porŃiuni mari din fruct, care

capătă un gust dezagreabil sau chiar amar, devenind improprii pentru consum. Pe fructe, boala

poate fi observată şi în timpul depozitării şi valorificării, având consecinŃe economice grave

atât asupra cultivatorilor cât şi a distribuitorilor. În caz că sunt atacaŃi pedunculii, fructele

tinere se înnegresc, se zbârcesc şi se usucă, simptom întâlnit frecvent la pepenii verzi.

Boala este favorizată de temperaturi cuprinse între 22 şi 26°C şi de umiditatea

atmosferică peste 90 %.

Agentul etiologic. Colletotrichum lagenarium (Pas.) Ell. et Hals (sin. Colletotrichum

oligochaetum Cav., C. orbiculare Berk. et Mont. Arx.) face parte din clasa Coelomycetes, ord.

Melanconiales, fam. Melanconiaceae. Pe miceliul ciupercii, care se dezvoltă în spaŃiile

intercelulare, se formează acervuli subcuticilindrici, continui sau septaŃi, incolori, lungi, de 60-

70 µm, la capăt cu câte o conidie ovoidă sau cilindrică, unicelulară, de 8-19 x 3,5-7 µm. La

periferia acervulilor sau printre conidiofori se găsesc 1-5 sete lungi, de 60-140 µm, brune,

simple, septate, ascuŃite la vârf şi mai îngroşate la bază.

În perioada de vegetaŃie ciuperca se propagă prin conidii, care sunt transportate de

stropii de ploaie, de particulele de sol, de resturile de Ńesuturi antrenate de vânt, irigarea prin

aspersiune, de insecte etc. Germinarea conidiilor este în dependenŃă de temperatură şi

umiditate. După Malisa (1963) germinarea conidiilor are loc între 5 şi 35°C, temperatura

optimă fiind de 26°C. Pătrunderea filamentului de infecŃie în Ńesuturi se face prin stomatele

frunzelor, prin leziuni pe fructe şi vreji sau în mod activ prin străpungerea epidermei frunzelor

sau a pieliŃei fructelor. Durata perioadei de incubaŃie a parazitului variază în funcŃie de

temperatură, umiditate şi faza de vegetaŃie a plantelor, între 3 şi 4 zile până la 5-7 zile.

Parazitul iernează în resturile de plante atacate, sub formă de conidii sau ca miceliu.

SeminŃele pot fi contaminate cu fragmente de miceliu sau cu conidii, cu ocazia alegerii din

pulpa fructelor.

Aceasta specie prezintă mai multe rase fiziologice.

Masuri de prevenire şi combatere. În vederea prevenirii bolii se recomandă

strângerea şi arderea resturilor de plante rămase pe câmp după recoltare, executarea arăturii

adânci de toamnă, rotaŃia culturilor pe 3-4 ani şi cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenŃi sau

toleranŃi la atac, precum hibridul de castraveŃi Royal F1, de pepeni galbeni (Templar, Creso F1

şi Fondant), de pepeni verzi (Favorit şi Paradise F1) şi de dovlecei (Opal F1) (C. Gheorghieş şi

I. Geamăn, 2003).

Pentru semănat se va folosi numai sămânŃă sănătoasă provenită de la plante neatacate

sau sămânŃă tratată cu Tiramet – 4 g/kg. N. L. Horn şi colab. (1958) recomandă tratarea

seminŃelor cu apă caldă de 58°C timp de 15 minute. Acest tratament necesită multă atenŃie,

deoarece depăşirea temperaturii de 58°C reduce germinarea seminŃelor.

În timpul vegetaŃiei, la apariŃia atacului se vor aplica tratamente cu unul din produsele

de contact: Mancozeb 800 – 0,2 %, Vondozeb – 0,2 %, Dithane M 45 – 0,2 %. Nemispor 80

WP – 0,2 %. Cele mai bune rezultate se obŃin cu produsele sistemice: Goldazim 500 SC – 0,1

%, Bavistin, Benlate, Topsin M, Metoben sau Derosal în concentraŃie de 0,05 – 0,1 %, ce vor

fi alternate cu cele de contact, pentru a se preveni apariŃia feomenului de rezistenŃă la

pesticide.

Tratamentele se repetă la 7-8 zile în cazul fungicidelor de contact şi la 10-14 zile a

celor sistematice. În suspensiile de stropit se adaugă aracet în concentraŃie de 0,15 %.

ALTERNARIOAZA CUCURBITACEELOR

Alternaria cucumerina (Ellis et Everhart) Elliot

Alternarioza se întâlneşte frecvent în culturile de cucurbitacee din S.U.A. şi din Europa

în special, în cele de pepeni galbeni, pepeni verzi şi dovlecei, sensibilitate datorată unor

carenŃe de nutriŃie, lipsa de apă sau atacul altor boli. În condiŃii favorabile, de temperatură şi

umiditate, agentului patogen, are loc defolierea plantelor, urmată de diminuarea şi deprecierea

recoltei. În Ńara noastră această boală a fost depistată prima dată, în 1963, de către I. Dinescu.

Simptome. Sunt afectate frunzele, vrejii şi fructele. Pe frunze iniŃial apar pete mici, de

1-3 mm în diametru, de culoare gălbuie, circulare, cu aspect umed, răspândite pe toată

suprafaŃa, mai evidente pe faŃa superioară. Pe vreme ploioasă petele se extind până la 1-1,5

cm, devin brune, cu margini bine conturate, cu suprafaŃa zonată concentric. I. Dinescu (1964)

precizează că la castraveŃi petele devin mai târziu de culoare cenuşie-albicioasă, cu marginea

decolorată. Dacă condiŃiile climatice sunt favorabile evoluŃiei atacului, petele se extind şi

confluează ocupând zone mari din limb. La suprafaŃa Ńesuturilor atacate se dezvoltă o pâslă de

culoare brună-negricioasă constituită din conidioforii şi conidiile ciupercii. łesutul din dreptul

petelor se necrozează, frunzele se răsucesc şi cad. Atacurile cele mai grave pe frunze se

întâlnesc la pepenii galbeni, la care, uneori, vrejii rămân desfrunziŃi.

Pe tulpini şi lăstari apar pete brune-negricioase, alungite. Pe fructe petele, mici la

început, uşor adâncite, galbene-albicioase, se extind cu timpul pe zone mari, care se înmoaie şi

putrezesc, devenind negricioase, ca urmare a apariŃiei, unui puf abundent, catifelat,

conidioforii şi conidiile ciupercii. În mod frecvent, seminŃele din dreptul zonelor atacate rămân

mici şi seci.

Alternarioza este favorizată de vremea caldă (20-28°c) şi de umiditatea atmosferică

peste 90 %. În culturile irigate şi în solarii, boala apare frecvent şi evoluează mult mai rapid

decât în culturile din câmp.

Agentul etiologic. Alternaria cucumerina (Ellis et Ev.) Elliot face parte din clasa

Hyphomycetes, ord. Moniliales, fam. Dematiaceae.

Ciuperca este un parazit de debilitate al cărui miceliu se dezvoltă în spaŃiile

intercelulare ale Ńesuturilor atacate. Conidioforii sunt simpli, bruni, septaŃi, puŃin noduroşi la

capătul superior. Conidiile sunt pluricelulare, brune, fusiforme, de 30-75 x 15-25 µm,

măciucate, cu vârful alungit, dispuse în lanŃuri scurte (2-5).

CurenŃii de aer, precipitaŃiile sau irigarea prin aspersiune, uneltele şi hainele

muncitorilor, contribuie la răspândirea conidiilor în timpul perioadei de vegetaŃie. Germinarea

şi producerea infecŃiilor are loc în condiŃii optime la temperaturi cuprinse între 20 şi 28°C, la o

umiditate atmosferică de peste 90 %. Pătrunderea filamentelor de infecŃie în Ńesuturi se

realizează prin stomate, durata perioade de incubaŃie fiind de 3-4 zile, iar sporularea are loc

după 4 zile.

De la un an la altul rezistă sub formă de miceliu şi conidii în resturile de plante atacate

şi sub formă de conidii care contaminează sămânŃa.

Acest patogen poate infecta şi unele buruieni din familia Cucurbitaceae.

Măsuri de prevenire şi combatere. Respectarea măsurilor de igienă culturală,

distrugerea resturilor de plante rămase după recoltare, arătura adâncă de toamnă, irigarea pe

rigole, folosirea de sămânŃă sănătoasă sau dezinfectată cu Tiuram 4 g/hg, limitează apariŃia

bolii.

În perioada de vegetaŃie, la apariŃia atacului, se vor efectua tratamente foliare cu unul

din produsele: Bravo 500 SC – 0,2 %, Dithane M 45 – 0,2 %, Folpan 50 WP - .0,25 %,

Vondozeb – 0,2 %, Mancozeb 800 – 0,2 % sau Shavit 72 WP – 0,2 %.

Tratamentele se repetă la 8-10 zile sau la 6-7 zile dacă condiŃiile pentru evoluŃia

atacului sunt favorabile.

CLADOSPORIOZA CUCURBITACEELOR

Cladosporium cucumerinum Ell. et Arth.

Cladosporioza cucurbitaceelor, semnalată prima dată în S.U.A., în anul 1889, de către

Ellis şi Arthur, este întâlnită în prezent în majoritatea Ńărilor din Europa, în culturile de

castraveŃi, pepeni galbeni, pepeni verzi, dovlecei şi dovleci, atât în câmp, cât şi în sere şi

solarii. În România, cladosporioza a fost menŃionată întâia oară în „Starea fitosanitară” din

anii 1932-1933, pe fructele de castraveŃi, de Tr. Săvulescu şi colab.

Simptome. Plantele pot fi atacate în toate fazele de vegetaŃie, fiind afectate toate

organele aeriene. Îndată după răsărire, pe cotiledoane, pe hipocotil şi apoi pe frunze apar pete

mici, colŃuroase, de 5-6 mm în diametru, de culoare verde-gălbuie, cu aspect umed, apoi

cenuşii-brunii, bine contuare. De obicei, Ńesuturile din dreptul petelor se necrozează, se sfâşie,

se rup, frunzele apărând zdrenŃuite. În condiŃii favorabile evoluŃiei bolii, când frunzele sunt

atacate intens, are loc scurtarea internodiilor tulpinii în partea terminală, din care cauză

frunzele apar îngrămădite sub formă de rozetă. Pe peŃiolul frunzelor şi pe vreji, apar pete sub

formă de striuri de culoare brună.

Atacul cel mai caracteristic şi mai grav se manifestă pe fructe, sub forma unor pete

mici, ovale sau circulare, de 3-15 mm în diametru, apoase, de culoare cenuşie, care, pe vreme

umedă se adâncesc în pulpă, au aspect de ulceraŃii, putând ajunge până la seminŃe. La

suprafaŃa Ńesuturilor din dreptul petelor se dezvoltă o pâslă catifelată, de culoare măslinie,

constituită din conidioforii şi conidiile ciupercii. Când umiditatea atmosferică este ridicată,

petele se extind, confluează şi acoperă mare parte din suprafaŃa fructelor, producând putrezirea

lor. În cazul atacurilor timpurii fructele se deformează, se strangulează în partea inferioară,

devin improprii pentru consum.

Agentul etiologic. Ciuperca Cladosporium cucumerinum Ell. et Arth, din clasa

Hyphomycetes, ord. Moniliales, fam. Dematiaceae, prezintă un miceliu septat, ramificat,

iniŃial incolor, apoi de culoare măslinie.

Conidioforii, simpli, septaŃi, cilindrici, bruni, se formează pe miceliul ciupercii, care se

dezvoltă atât în interiorul cât şi la suprafaŃa Ńesuturilor. În partea terminală a conidioforilor, pe

sterigme mici, se diferenŃiază conidii ovoide, cilindrice sau fusiforme, iniŃial unicelulare apoi

bi sau tricelulare, de 15-30 x 4-6 µm. Conidiile sunt răspândite de curenŃii de aer, precipitaŃii

sau aspersie, insecte, unelte etc. În urma germinării conidiilor, filamentele de infecŃie pătrund

în Ńesuturi prin stomate, când umiditatea atmosferică depăşeşte 93 %, iar temperatura oscilează

între 18 şi 25°C. Perioada de incubaŃie este de 3-4 zile, în ziua a 4-a apărând conidioforii şi

conidiile. Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de conidii sau ca miceliu în resturile de plante

atacate rămase pe sol şi în mai mică măsură sub formă de conidii pe seminŃe. Primăvara, în

condiŃii de umiditate atmosferică ridicată, ciuperca C. cucumerinum sporulează pe resturile de

plante atacate, formând numeroşi conidiofori cu conidii, la temperatura optimă de 21-25°C.

ApariŃia şi evoluŃia bolii este favorizată de temperaturi cuprinse între 18 şi 25°C şi de

umiditate atmosferică ridicată (peste 90 %).

Măsuri de prevenire şi combatere. Pentru prevenirea apariŃiei bolii se recomandă

adunarea şi distrugerea tuturor resturilor vegetale rămase pe sol după recolare, rotaŃia

culturilor la 3-4 ani, irigarea pe rigole, folosirea seminŃei sănătoase sau dezinfectată termic sau

chimic şi cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenŃi sau toleranŃi de castraveŃi (Asterix F1,

Octupus F1, Marinda F1, Famosa F1, Cornirom F1, Cornisem F1, Akito ş.a.) şi de dovlecei

(Arlika, Opal F1 etc.) (C. Gheorghieş şi I. Geamăn, 2003).

În timpul perioadei de vegetaŃie, la apariŃia atacului se vor aplica tratamente foliare cu

Derosal 50 SC – 0,05 – 0,1 %, Bavistin 50 DF – 0,05-0,1 %, Topsin 70 PU – 0,1 %, la

intervale de 10-14 zile, sau cu Bravo 500 SC – 0,25 %, Captadin 50 PU – 0,2-0,25 %, Captan

80 WP – 0,125-0,160 %, Merpan 50 WP – 0,2-0,25 %, Dithane M-45 – 0,2 %, Mancozeb 800

– 0,2 %, Polyram DF – 0,2 %, Euparen Multi 50 WP – 0,15 %, la intervale de 6-8 zile.

Perspective deosebite prezintă cultivarea hibrizilor cu rezistenŃă genetică faŃă de acest

patogen, pentru fiecare din speciile de cucurbitavee.

În spaŃiile protejate, pentru a preveni apariŃia bolii se recomandă menŃinerea umidităŃii

atmosferice sub 90 %, iar a temperaturii peste 25°C.

PUTREGAIUL CENUŞIU AL TULPINILOR ŞI FRUCTELOR

DE CASTRAVEłI

Botryotinia fuckeliana (De By. Whetzel) f.c. Botrytis cinera Pers.

Această boală se întâlneşte frecvent în culturile de castraveŃi din sere şi solarii în

asocaŃie cu atacul produse de Sclerotinia şi de Didymella.

Simptome. Atacul afectează tulpina şi fructele. Pe tulpini, de regulă, în dreptul

leziunilor, ocazionate de defoliere, copilire, cârnire sau recoltarea fructelor apar pete umede,

alungite, de culoare verde-cenuşie, la suprafaŃa cărora se dezvoltă foarte repede un puf dens,

cenuşiu, conidioforii şi conidiile ciupercii. În condiŃii de umiditate atmosferică ridicată peste

90 % şi temperaturi moderate (15-20°C) petele se extind, înconjoară tulpina şi determină

ofilirea plantelor deasupra zonei atacate.

Pe fructe, în special pe cele debilitate fiziologic, începând de la vârf, apar pete umede,

care, se extind pe zone mari ce se acoperă de conidiofori şi conidii (puf cenuşiu).

Agentul etiologic. Încadrarea sistematică, caracterele patogenului, modul de infecŃie şi

de transmitere a ciupercii Botrytis cinerea Pers., ca şi condiŃiile care favorizează atacul sunt

prezentate la tomate.

Măsuri de prevenire şi combatere. La apariŃia atacului se vor aplica tratamente cu

unul din produsele: Bravo 500 SC – 0,2 %, Calidan SC – 0,15 %, Captan 50 – 0,2 %, Euparen

Multi – 0,15 %, Labilite 70 WP – 0,2 %, Mirage F 75 WP – 0,25 %, Shavit F 71,5 WP –

0,2 %, Sumilex 50 PU – 0,1 %, Mancozeb 800 – 0,2 %, Feldor 500 SC – 0,08 % (0,8 l/ha).

PUTREGAIUL NEGRU AL CUCURBITACEELOR

Didymella bryoniae (Auersw.) Rehm.

(sin. Mycosphaerella melonis Pass, Chiu et Walker)

Această boală, semnalată prima dată în S.U.A., în anul 1890, de către Chester, este

întâlnită în prezent în multe Ńări din Europa şi Asia, atât în culturile forŃate, cât şi în câmp.

În România, atacul a fost constatat întâia oară, în anul 1955, de E. Docea, în culturile

de pepeni galbeni şi pepeni verzi, în Transilvania.

Simptome. Boala apare în toate fazele de dezvoltare a cucurbitaceelor (pepeni galbeni,

pepeni verzi, castraveŃi, dovlecei, dovleci), pe toate organele aeriene. Primele simptome ale

bolii se observă îndată după răsărirea plăntuŃelor în cazul în care provin din seminŃe atacate –

pe cotiledoane şi tulpiniŃe, sub forma unor pete mici, brune-negricioase, care deseori produc

căderea şi pieirea plăntuŃelor. Mai târziu, la plantele mature, atacul se manifestă pe frunze prin

pete izolate sau confluente, dispuse fie între nervuri, în care caz sunt aproape circulare, de 4-

22 mm, fie de-a lungul nervurilor, când au formă alungită, putând ajunge până la 45 mm. La

început, petele sunt de culoare verde-gălbuie, apoi devin brune, zonate concentric, cu

punctişoare mici, brune-negricioase (picnidiile ciupercii). În cazul unor atacuri intense

frunzele afectate se îngălbenesc şi se usucă.

Foarte grav este atacul pe tulpini, începând din zona coletului, pe care apar pete de

culoare verde-cenuşie sau gălbuie la început, apoi brune-negricioase, alungite, la suprafaŃă cu

un exsudat gomos sub formă de lacrimă, de culoare chihlimbarie, care împiedică circulaŃia

sevei putând produce uscarea vrejilor. În cazul dovleceilor, Aurelia Crişan (1967), a constatat

înmuierea vrejilor începând de la bază, urmată de putrezirea fructelor mature, pornind de la

locul de prindere pe peduncul. Pe fructe apar pete circulare sau de formă neregulată, de

culoare cenuşie-brunie, sau negricioasă, apoase, adâncite în pulpă, dispuse în partea apicală,

care rămâne mai subŃire. Deseori fructele putrezesc parŃial sau total, transformându-se într-o

masă apoasă. La suprafaŃa zonei înmuiate apare o crustă neagră formată din picnidiile

ciupercii.

Agentul etiologic. Didymella bryoniae (Aauersw.) Rehm., face parte din clasa

Loculoascomycetes, ord. Dothidiales, fam. Dothidiaceae.

În dreptul petelor, pe organele atacate, se observă punctişoare mici, brune-negricioase

(picnidiile), care sunt globuloase, de 60-300 µm în diametru, de culoare brună-negricioasă,

uşor cufundate în Ńesut. La maturitate, din picnidii sunt eliberaŃi numeroşi picnospori, incolori,

cilindrici, bicelulari, cu capetele rotunjite, de 7,6-19 x 3-5,7 µm. Forma picnidiană se numeşte

Diplodina melonis Poteb.; Ascochyta cucumeris Fautr. RăspândiŃi de vânt, de apa de ploaie

sau de irigaŃie, picnosporii care ajung pe cucurbitaceae produc noi infecŃii, perioada de

incubaŃie fiind de 6-8 zile. Producerea infecŃiei şi evoluŃia bolii sunt favorizate de umiditate

relativă maximă şi de temperaturi care oscilează între 10 şi 30°C. Într-o fază mai evoluată a

bolii, la suprafaŃa Ńesuturilor atacate, apar periteciile ciupercii, globuloase, cu diametrul de 80-

170 µm, proeminente, în interior cu numeroase asce cilindrice, scurt pedunculate, ce conŃin

câte 8 ascospori, bicelulari, cu celule neegale, strangulaŃi în dreptul septei, de 8-16 x 4-9 µm,

la început încolori.

Peste iarnă ciuperca rezistă în resturile de plante atacate sub formă de picnidii sau

peritecii pe sau în sămânŃă. Temperatura necesară infecŃiilor şi sporulării oscilează între 5 şi

32°C, optima fiind 25-27°C. Îngrăşarea cu doze mari de azot favorizează boala, în timp ce

îngrăşămintele extraradiculare cu potasiu sporesc rezistenŃa plantelor la infecŃie.

Măsuri de prevenire şi combatere. Distrugerea resturilor după recoltare, irigarea pe

rigole, rotaŃia culturilor la 3-4 ani, dezinfectarea seminŃelor termic sau chimic, sunt măsuri

care limitează atacul. La apariŃia atacului se vor aplica 1-2 tratamente cu unul din produsele:

Bravo 500 SC – 0,2 %, Euparen Multi 50 WP – 0,2 %, Mycoguard 500 SC – 0,3 % (Tr.

Roman, M. Costache, 2001).

ARSURA BRUNĂ A FRUNZELOR DE CUCURBITACEE

Corynespora casiicola (Berk. et Curt.) Weir (sin. Cercospora melonis Cke.)

Arsura brună a frunzelor prezentă, în majoritatea Ńărilor din Europa (FranŃa, Germania,

Olanda, Ungaria, România etc.), pe toate cucurbitaceele cultivate, se întâlneşte în special în

sere pe castraveŃi şi pepeni galbeni. În Ńara noastră a fost menŃionată prima dată în „Starea

fitosanitară”, din anul 1942 – 1943, de Tr. Săvulescu şi colab.

Simptome. Atacul poate fi întâlnit în toate fazele de dezvoltare ale plantelor. La

plăntuŃele tinere, în cazul în care provin din seminŃe infectate, pe cotiledoane apar pete mici,

brune-negricioase, de formă neregulată. Mai târziu, pe frunze apar pete izolate, circulare sau

colŃuroase, de 2-3 cm în diametru, galbene-brunii sau cenuşii-deschis, mărginite de un halo

verde-gălbui, delimitate de nervuri. În cazurile în care petele confluează, acoperă zone mari

din frunză, care se îngălbeneşte şi se usucă. Pe peŃioli şi tulpini petele sunt alungite, de culoare

albicioasă-cenuşie.

Pe fructele foarte mici atacul produce pete circulare sau eliptice, la început de

dimensiuni reduse, închise la culoare, uşor cufundate în Ńesut. Cu timpul, petele se extind,

confluează, acoperind mare parte din fruct, care se ofileşte şi se zbârceşte. Fructele mari nu

sunt atacate chiar dacă prezintă răni. În condiŃii de umiditate ridicată, la suprafaŃa petelor se

formează un mucegai brun-negricios, catifelat, format din conidioforii şi conidiile ciupercii.

Această boală se întâlneşte mai frecvent în sere pe castraveŃi şi pepeni galbeni, în

condiŃii de luminozitate intensă, de umiditate atmosferică peste 90 %, la temperaturi cuprinse

între 24 şi 34°C. În câmp, dezvoltarea patogenului este favorizată de fluctuaŃiile de

temperatură, când după zile cu temperatură ridicată urmează nopŃi răcoroase, cu temperaturi

de 10-12°C, asigurându-se astfel formarea de condens pe frunze.

Agentul etiologic. Corynespora casiicola (Berk. et Curk.) Weir, face parte din clasa

Hyphomycetes, ord. Moniliales, fam. Dematiaceae.

De pe miceliu, care se dezvoltă intercelular, ies prin stomate conidiofori erecŃi,

cilindrici, lungi, grupaŃi în fascicule. La capătul lor se formează conidii lungi, subŃiri, de 42-

300 x 6-22 µm, dispuse în lanŃuri scurte (2-4), cu numeroşi pereŃi transversali (3-24).

Producerea infecŃiei este asigurată de formarea de condens pe frunze şi de temperaturi ridicate

25-30°C ziua şi 10-12°C noaptea. InfecŃia are loc prin stomate sau prin străpungerea

Ńesuturilor subŃiri. IncubaŃia durează 4-5 zile. În perioada de vegetaŃie se răspândeşte prin

conidiile transportate de curenŃii de aer, de apa de ploaie etc., iar de la an la an rezistă ca şi

conidii sau ca miceliu în resturile de plante atacate.

Măsuri de prevenire şi combatere. În sere şi solarii se recomandă strângerea şi

distrugerea resturilor vegetale de la defrişarea culturii precedente, dezinfectarea solului pe cale

termică, înainte de începerea plantării. Evitarea producerii condensului pe frunze prin aerisiri

la timp şi prin încălzirea serei în timpul nopŃii, când temperatura scade sub 15°C. La apariŃia

bolii se vor face 1-2 tratamente foliare cu Euparen Multi – 0,2 % sau cu Dithane M 45 – 0,2 %

(Mancozeb 800, Nemispor, Novozir MN 80, Vondozeb – 0,2 %).

OFILIREA (FUZARIOZA) CASTRAVEłILOR

Fusarium oxysporum f.sp. cucumerinum Owen

Ofilirea fuzariană, boală vasculară foarte păgubitoare pentru culturile de castraveŃi din

spaŃiile protejate, este semnalată în prezent în numeroase Ńări din Europa, Asia şi America de

Nord. În România a fost semnalată prima dată, în anul 1969, de către C. Rafailă şi M.

Costache.

Simptome. Ofilirea apare în toate fazele de dezvoltare a plantelor însă cel mai frecvent

în faza de înflorire-fructificare.

Răsadurile pot fi atacate îndată după repicare (în a 2-a sau a 3-a zi), caz în care se

produce înmuierea tulpiniŃei în zona de contact cu solul, apoi ofilirea şi căderea plăntuŃelor. În

funcŃie de temperatură şi de umiditate, ofilirea poate avea o evoluŃie rapidă sau lentă. În cazul

ofilirii cu evoluŃie rapidă, care are loc la temperaturi ridicate, plantele pier în câteva zile, fără

ca frunzele să-şi schimbe în prealabil culoarea normală, verde. Pe măsură ce ofilirea se

generalizează, în dreptul nodurilor şi apoi şi pe internodii se dezvoltă un mucegai albicios, cu

aspect de vată, la suprafaŃa căruia apar sporodochii de culoare roz-oranj (miceliu cu

conidiofori şi conidii). Întotdeauna apariŃia miceliului la exterior este precedată de necrozarea

Ńesuturilor scoarŃei, care se exteriorizează prin apariŃia pe tulpină a unor benzi de culoare

galbenă-brună. De obicei, aceste benzi încep de la baza plantei şi se extind în lungul tulpinii,

pe o distanŃă de 80-90 cm.

În condiŃii de temperatură mai scăzută în sol, plantele se ofilesc lent, în decurs de 1-3

luni. Această ofilire se caracterizează prin îngălbeniri iniŃiale ale frunzelor, începând cu cele

bazale, situate la vârful acestora sau cel mai frecvent între nervuri, urmate de necroze şi de

debilitarea şi uscarea trepatată a plantelor. Pe măsură ce clorofila este distrusă şi necrozarea

progresează, frunzele se usucă şi devin sfărâmicioase, atârnând de-a lungul tulpinii, fenomen

care începe întotdeauna cu frunzele inferioare şi progresează spre cele de la vârf. Pe tulpinile

plantelor ofilite, benzile galbene-brune, caracteristice ofilirii cu evoluŃie rapidă, nu mai apar

sau sunt mai puŃin evidente, observându-se însă pe Ńesuturile moarte şi în dreptul nodurilor un

miceliu alb, afânat şi sporodochiile ciupercii de culoare roz-portocalie.

Baza tulpinii şi rădăcinile plantelor atacate nu prezintă nici o modificare externă.

În secŃiuni transversale sau longitudinale în tulpinile şi peŃiolul frunzelor plantelor

atacate de F. oxysporum f. sp. cucumerinum, indiferent de forma de evoluŃie, se observă uşor

brunificarea pereŃilor vaselor conducătoare, tipică traheomicozelor, datorită prezenŃei în

interiorul lor a miceliului ciupercii, brunificare ce scade în intensitate, dispărând spre vârful

plantelor.

La nivelul nodurilor, hifele ciupercii pot sa pătrundă din vase în scoarŃă şi apoi în

epidermă, formând la exterior sporodochiile cu conidii tipice, cu 3 septe.

Într-o fază mai avansată a ofilirii în vase se poate observa prezenŃa conidiilor şi

clamidosporilor, ca şi a gomelor şi tilelor, care stânjenesc circulaŃia apei în plantă. La plantele

bolnave se constată o diminuare a intensităŃii transpiraŃiei (cu până la 51 % după M. Costache,

1986) şi o reducere a consumului de apă din sol. De asemenea, scade şi fotosinteza cu circa 70

% faŃă de plantele sănătoase.

Plantele atacate formează un număr redus de fructe, de calitate necorespunzătoare care,

deseori, fiind invadate de miceliul ciupercii, putrezesc, având acoperite unele zone cu un

mucegai albicios.

Agentul etiologic. F. oxysporum f.sp. cucumerinum Owen, face parte din clasa

Hyphomicetes, ord. Moniliales, fam. Tuberculariaceae.

Miceliul ciupercii este constituit din hife septate, la început albe, apoi capătă nuanŃe de

violet. Sporodochiile ciupercii sunt formate din microconidii şi din macroconidii.

Microconidiile sunt incolore, ovoide sau elipsoidale, majoritatea neseptate, rar cu 1 sau 2

septe, de 5-13,5 x 2,5-3,7 µm. Macroconidiile sunt fusiforme, curbate, majoritatea cu 3 septe,

subŃiate spre capete, incolore, de 20,4-46,8 x 3,1-4,6 µm.

Ca organe de rezistenŃă, ciuperca formează numeroşi clamidospori, terminali sau

intercalari, unicelulari, globuloşi sau ovoidali, de 6,3-11,3 x 5-10,7 µm, singulari sau perechi,

prevăzuŃi cu perete gros şi neted. În cazuri mai rare trasnmiterea de la un ciclu la altul se

realizează şi prin sămânŃă.

Pătrunderea filamentelor miceliene, rezultate din germinarea conidiilor sau a

clamidiosporilor, în plantă se face prin perii absorbanŃi şi prin leziunile de pe vârful

rădăcinilor produse în timpul lucrărilor de întreŃinerea culturii, de nematozi sau insecte. În

cazuri mai rare, ciuperca poate pătrunde în rădăcină şi în mod direct, prin penetrarea scoarŃei.

Ofilirea plantelor este produsă atât de astuparea mecanică a vaselor conducătoare de către

miceliu, gome şi tile, cât şi de toxinele elaborate de patogen.

Fusarium oxysporum f.sp. cucumerinum dezvoltă la temperaturi cuprinse între 8 şi

38°C, cu un optimum la 28°C; la această temperatură în sol, evoluŃia bolii este foarte rapidă.

Astfel de condiŃii se întâlnesc în sere, în special în ciclul II de cultură. Declanşarea infecŃiilor

este favorizată de temperatura solului în jur de 29°C, de umiditatea ridicată a solului şi de

infestarea cu nematozi. Cercetările efectuate până în prezent au pus în evidenŃă prezenŃa mai

multor rase de Fusarium oxysporum f.sp. cucumerinum.

Măsuri de prevenire şi combatere. Producerea răsadului de castraveŃi să se facă

numai în sere amenajate special ca înmulŃitor, la temperaturi mai scăzute, în care, în prealabil

pământul se va dezinfecta termic la 95-98°C timp de 60 minute sau chimic cu produse

fumigante (Basamid – 500 kg/ha, Di-Trapex – 600-700 l/ha, sau Vapam 1200-1500 l/ha).

Repicatul să se execute cu multă atenŃie pentru a nu se leza rădăcinile cu ocazia dislocării

răsadului. Plantele care se ofilesc se vor îndepărta zilnic din culturi pentru prevenirea

sporulării ciupercii pe tulpini şi răspândirea conidiilor în culturi de către curenŃii de aer şi de

apa de irigare. Udarea plantelor, în special în ciclul II de cultură, în sere, se va face prin

aspersie în reprize scurte pentru a se evita excesul de umiditate.

După repicare se va aplica o stropire a plantelor şi ghivecelor cu suspensie de Topsin

70 PU, Bavistin 50 DF sau Carbendazim 500 SC în concentraŃie de 0,05 – 0,1 %.

După plantare se vor efectua 3-4 tratamente preventive la sol, în jurul bazei tulpinii cu

fungicidele sistemice menŃionate mai sus în concentraŃie de 0,05 – 0,1 %, utilizându-se 0,5 l la

plantă. Primul tratament se face la 5-6 zile după plantare, folosindu-se concentraŃia de 0,05 %,

în cantitate de 0,5 litri suspensie la o plantă, iar următoarele 2-3 la intervale de 20-30 zile în

ciclul I de cultură şi la 20-25 zile în ciclul al II-lea. Întrucât imediat după plantare poate apare

şi atacul ciupercii Pythium sp., care produce căderea plăntuŃelor, la primul tratament se va

adăuga în suspensie Previcur 607 SL – 0,15 % sau Proplant 72,2 SL – 0,15 %.

Cu ocazia defrişării culturilor toate resturile de plante vor fi distruse prin ardere. Este

indicat apoi să se respecte rotaŃia culturilor de castraveŃi cu legume solanacee sau cu flori. În

FranŃa şi în Olanda, pentru combaterea fuzariozei, se practică producerea de răsaduri de

castraveŃi altoite pe alte specii de cucurbitacee rezistente la F. oxysporum f.sp. cucumerinum,

ca de ex.: Cucurbita ficifolia, C. maxima şi Benincasa cerifera (după Cristina Raicu şi colab.,

1982).

VEŞTEJIREA (VERTICILIOZA) CASTRAVEłILOR

Verticillium dahliae Kleb.

Semnalată în multe Ńări din Europa şi Asia, boala afectează toate speciile de

cucurbitacee (castraveŃi, pepeni, dovlecei ş.a.), cultivate în spaŃii protejate. În România,

verticilioza a fost identificată, în anul 1969, de către C. Rafailă şi M. Costache, în culturile de

castraveŃi din spaŃiile protejate, unde frecvenŃa atacului ajunge uneori până la 5 %.

Simptome. Ca şi fuzarioza, verticilioza, se manifestă în faza de înflorire-fructificare,

prin ofilirea şi îngălbenirea frunzelor, mai accentuat pe o parte a limbului sau între nervuri,

începând cu cele de la jumătatea vrejului şi prin stânjenirea creşterii plantelor. Procesul de

ofilire se extinde atât spre vârful plantei, cât şi spre baza ei, pieirea plantei survenind lent şi

ireversibil. Într-o fază avansată a bolii, peŃiolurile frunzelor se îngălbenesc, se subŃiază şi se

zbârcesc, iar frunzele se usucă şi atârnă în lungul tulpinii. Ultimele frunze care se ofilesc sunt

cele din vârful plantei şi de pe lăstarii laterali.

De regulă, plantele atacate fructifică puŃin, formând fructe mici care se îngălbenesc, se

brunifică şi se usucă, iar cele mari nu s maturează, se ofilesc şi au culoare verde-închis, mată.

Plantele atacate dau producŃii mai mici, de calitate necorespunzătoare. Rădăcinile plantelor

atacate nu prezintă brunificări vizibile la exterior.

În secŃiuni transversale, la diferite niveluri, prin tulpină, se observă brunificarea

pereŃilor vaselor conducătoare (a xilemului), care este mai extinsă, dar mai puŃin evidentă

decât în cazul fuzariozei. În partea bazală a tulpinii, unele vase conducătoare sunt astupate cu

gome, tile sau cu miceliu. În acelaşi vas tilele exclud prezenŃa miceliului şi invers. În stadiul

avansat al bolii în vase se observă conidii şi microscleroŃi.

După apariŃia ofilirii plantelor, ciuperca sporulează, mai frecvent pe peŃioluri şi pe

limbul frunzelor. La plantele bolnave se constată importante modificări fiziologice şi

biochimice care constau în diminuarea intensităŃii transpiraŃiei cu peste 50 % şi a fotosintezei

cu peste 75 %.

Agentul etiologic. Verticilium dahliae Kleb., face parte din clasa Hyphomycetes

(Fungi imperfecti), ord. Moniliales, fam. Mucedinaceae.

Această ciupercă este un parazit tipic al vaselor conducătoare. Prezintă un miceliu

incolor, subŃire, septat. La suprafaŃa tulpinilor bolnave apar, dacă sunt puse în condiŃii de

umiditate ridicată, conidiofori drepŃi, septaŃi, incolori, neramificaŃi, cu 2-4 verticile etajate,

alcătuite din 3-5 ramuri scurte (fialide), cilindrice. La capătul fialidelor se formează

numeroase conidii ovoide, unicelulare, incolore, de 2,5-5,5 x 1,5-3 µm, care se desprind uşor

de conidiofori fiind antrenate de vânt, ploi, apa de irigaŃie, producând noi infecŃii la plantele cu

care ajung în contact. Ca organe de rezistenŃă, ciuperca produce numeroşi microscleroŃi

globuloşi, de 92-250 x 50-80 µm, constituiŃi din celule cu pereşi îngroşaŃi. MicroscleroŃii apar

în urma înmuguririi şi a ramificării repetate a hifelor ciupercii. Pătrunderea patogenului în

plante are loc prin leziunile produse pe rădăcini sau în zona coletului în timpul lucrărilor de

întreŃinere a culturilor sau de nematozi şi insecte. InfecŃiile se mai pot produce şi prin

penetrarea Ńesuturilor, fiind favorizate de temperaturi ale solului cuprinse între 20 şi 25°C, de

umiditatea ridicată a solului, de infestarea cu nematozi şi de excesul de azot. Durata perioadei

de incubaŃie este de 20-30 zile.

În timpul perioadei de vegetaŃie, patogenul se răspândeşte cu ajutorul conidiilor

vehiculate de apa de ploaie sau de irigaŃie, iar de la an la an se transmite prin sol, în care

rezistă ca microscleroŃi. O altă sursă de transmitere a bolii, de mică importanŃă faŃă de sol, o

reprezintă seminŃele.

V. dahliae este o ciupercă de sol, care atacă numeroase specii cultivate (castraveŃi,

pepeni, tomate, ardei, vinete, cartof etc.) şi spontane (Taraxacum, Erigeron, Chenopodium,

Amaranthus, Urtica ş.a.).

Măsuri de prevenire şi combatere. Măsurile şi tratamentele indicate în combaterea

ciupercii Fusarium oxysporum f.sp. cucumerinum sunt eficace şi împotriva acestei boli.

ALTE CIUPERCI CARE PRODUC PAGUBE LA CUCURVITACEE

CĂDEREA ŞI PUTREZIREA PLĂNTUłELOR

Pythium debaryanum Hesse

Atacă frecvent răsadurile de castraveŃi şi pepeni galbeni care se produc pentru culturile

din sere şi solarii.

Atacul apare în faza de germinare a seminŃelor şi în timpul răsăririi, până în stadiul de

4-5 frunze şi se manifestă în zona coletului şi pe partea superioară a rădăcinilor. Pe colet apar

la început pete mici, de culoare verde-măslnie, care evoluează rapid, se extind, se brunifică şi

înconjoară tulpiniŃa de jur-împrejur. Baza tulpiniŃei se subŃiază, se zbârceşte şi se înnegreşte.

PlăntuŃele atacate se ofilesc, cad la pământ şi putrezesc în foarte scurt timp. În condiŃii de

umiditate excesivă (peste 90 %), zona din dreptul coletului se acoperă cu un puf fin, albicios

(miceliul şi fructificaŃiile ciupercii).

InfecŃia se realizează din sol, unde ciuperca se dezvoltă ca saprofit, pătrunderea are loc

prin leziuni sau prin străpungerea directă a Ńesuturilor care sunt în contact cu solul. Boala se

previne prin tratarea seminŃei cu Previcur 607 SL – 20 ml/tonă săm., evitarea excesului de

umiditate, aerisire, şi prin stropirea stratului germinativ, după semănat cu Previcur 607 SL –

0,25 % (3-5 l/m2).

PUTREGAIUL NEGRU AL RĂDĂCINILOR

Phomopsis sclerotioides Kest.

Boala se întâlneşte în culturile forŃare de castraveŃi şi pepeni galbeni, în multe Ńări

europene (Olanda, Anglia, FranŃa etc.), producând pagube, ca urmare a distrugerii sistemului

radicular, ce pot ajunge până la 50 % din recoltă.

Primele simptome ale bolii apar după 3-4 săptămâni de la plantare, manifestându-se

prin stagnarea în creştere, urmată de ofilirea totală fără ca frunzele să se îngălbenească. Aceste

simptome sunt consecinŃa distrugerii parŃiale sau totale a rădăcinilor. La suprafaŃa rădăcinilo

atacate se observă pete de formă lenticulară, delimitate de o barieră de pseudoscleroŃi de

culoare neagră. Ciuperca prezintă picnidii de tip Phomopsis. Rezistă de la un ciclu la altul ca

scleroŃi în resturile de plante din sol.

Fiind o ciupercă de sol, combaterea se realizează prin aplicarea măsurilor menŃionate

în cazul fuzariozei.

Diplodina gossypina Cooke produce putregaiul vrejilor de castraveŃi, pepeni galbeni şi

pepeni verzi. Primele simptome constau în brunificarea şi zbârcirea vrejilor care încep să se

degradeze în dreptul petelor. În cazul în care este atacat şi pedunculul, putrezirea se extinde

rapid şi la fruct, care se înnegreşte şi se mumifică. În condiŃii de umiditate ridicată, la

suprafaŃa fructelor se dezvoltă un mucegai cenuşiu-negricios. InfecŃia fructelor se poate realiza

şi prin răni, caz în care Ńesuturile atacate se colorează în crem-pal sau verde-pal. Treptat, zona

centrală a petelor se înnegreşte şi se acoperă adesea de numeroase punctişoare mici, negre,

picnidiile ciupercii. Picnosporii sunt bicelulari, cilindrici, cu capetele rotunjite, bruni, de 17-35

x 9-23 µm. VehiculaŃi de curenŃii de aer, apa de ploaie, de apa de irigare, insecte etc.,

picnosporii care ajung gazde produc noi infecŃii, perioada de incubaŃie fiind de 5-7 zile, la

temperaturi cuprinse între 17 şi 25°C.

Pentru prevenirea bolii se va aplica rotaŃia pe 3-4 ani, evitarea rănirii plantelor în

timpul efectuării lucrărilor culturale şi a fructelor cu ocazia recoltării şi transportării. Îndată

după recoltare, fructele vor fi menŃinute, în timpul transportului şi valorificării, la temperaturi

sub 13°C. În perioada de vegetaŃie sunt eficace tratamentele recomandate pentru combaterea

antracnozei cucurbitaceelor. După recoltare se vor distruge resturile de plante, rămase pe

câmp, lucrare urmată de arătura adâncă.

Alternaria pluriseptata (Karst. et Hariot x Peack) Jorst. produce pătarea şi băşicarea

frunzelor de castraveŃi, manifestându-se prin pete mici, de 2-5 mm, unghiulare, albicioase,

mărginite de o zonă brună-roşcată. Deseori petele confluează şi acoperă porŃiuni mari din

frunze. În partea centrală a petelor apar conidioforii şi conidiile ciupercii. Conidioforii ies prin

stomate, grupaŃi în fascicule; ei sunt drepŃi sau sinuoşi, simpli, rar uniseptaŃi, galbeni-brunii la

bază, mai deschişi în partea superioară, de 30-45 x 4-6 µm. Conidiile sunt în formă de butelie,

cu 3-8 septe transversale şi 2-5 longitudinale, de 21-66 x 9-16 µm, de culoare brună-

negricioasă. În ultimul stadiu al bolii, frunzele se zbârcesc, iau un aspect băşicat, se veştejesc

şi se usucă. Iernează în resturile atacate. ApariŃia bolii se previne prin aplicarea rotaŃiei, a

măsurilor de igienă culturală, distrugerea resturilor rămase după recoltare şi arătura de toamnă.