Boala Parkinson si receptorii DOPADopamina Dopamina este un compus chimic ce apartine familiei catecolaminelor si este un neurotransmitator monoamin, ce joaca un rol important in procesele biologice ale organismului. Numele sau deriva din structura sa chimica, acest compus avand o grupare amino (NH2) legata de o structura catecol, numindu-se dihidroxifenilalamina, care este forma decarboxilata a dihidroxifenilalanina (care la randul ei provine din aminoacidul fenilalanina). Astfel, din dihidroxifenilalanina s-a format acronimul DOPA. In creier, dopamina functioneaza drept un neurotransmitator, (fiind produsa in mai multe zone ale creierului, in special in substanta neagra din mezencefal) insa nu este implicata direct in transmisia sinaptica. Se pare ca interactiunea acestuia cu receptorii specifici permite sa moduleze excitabilitatea, metabolismul, mobilitatea, sau diferentierea celulelor. Creierul uman poseda 5 tipuri de receptori pentru dopamina, numerotati D1, D2, D3, D4 si D5. Dopamina este un neurotransmitator foarte important, intrucat disfunctii in producerea de dopamina sunt asociate cu maladii ale sistemului nervos. Una dintre cele mai importante este boala Parkinson , o boala degenerativa a sistemului nervos ce cauzeaza tremuraturi si deficit motor, fiind cauzata de pierderea neuronilor secretori de dopamina din substanta neagra a mezencefalului. De asemenea s-au gasit legaturi intre schizofrenie si nivele scazute de dopamina in cortexul prefrontal ( partea anterioara a lobilor frontali, in fata ariilor motoriii). De asemenea, hiposecretia de dopamina mai este asociata si cu ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) si RLS (Restless Leg Syndrome).Dopamina este sintetizata in organism in majoritar de catre neuroni sau de catre zona medulara a glandelor suprarenale (lucru explicat prin faptul ca dopamina este un precursor al adrenalinei si noradrenalinei, care sunt neurotransmitatori ai sistemului nervos simpatic) si poate fi creata din urmatorii trei aminoacizi: L-fenilalanina, L-tirozina (4 hidroxifenilalanina) si L-dopa (3,4 hidroxifenilalanina)

Toti acesti 3 aminoacizi provin din surse naturale precum ingestia de diverse alimente. De asemenea, dopamina deja formata se gaseste in diverse alimente. In ciuda acestui fapt insa, spre deosebire de aminoacizii care o formeaza, dopamina este incapabila de a traversa bariera hematoencefalica si din acest motiv o crestere indusa a nivelului de dopamina in organism (prin alimentatie, injectii etc.) induce doar o crestere a actiunii sale periferice (stimuland sistemul nervos simpatic), in timp ce la nivel cerebral nu se produce nici o schimbare.

Pentru o intelegere mai buna : Barieră hematoencefalică este numită la animale , inclusiv om, bariera fiziologică care există intre sistemul sanguin și sistemul nervos central (creier). Această barieră servește la menținerea unei homeostaze constante in creier, care este complet separată de circulația sanguină. Această barieră are rolul de filtru pentru a impiedica pătrunderea in creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla in sange. In același timp bariera permite pătrunderea din sange a substanțelor nutritive necesare creierului, această filtrare selectivă a unor substanțe este realizată de

1

piamater. Piamater este o membrană conjunctivă-vascularizată, care aderă intim la formațiunile sistemului nervos central (SNC), pătrunzand și șanțuri și fisuri. In grosimea ei se găsesc vase arteriale. Prelungirile piamaterului, impreună cu ramurile arteriale și celulele gliale formează bariera hematoencefalică. Bariera hematoencefalică, produce insă greutăți la administrarea unor medicamente, la tratarea unor boli neurologice, medicamente care vor fi impiedicate de barieră să ajungă in creier.

Receptori dopaminergici Dopamina se leaga si activeaza un grup de receptori numiti receptori dopaminergici, care mediaza efectul fiziologic al dopaminei in organism. Receptorii dopaminergici sunt o serie de 5 receptori cuplati cu o proteina G si functioneaza prin modularea ciclic AMP-ului ( cyclic adenosine monophosphate), care este un mesager secundar, pentru a produce un raspuns celular. Cei 5 receptori pot fi impartiti in 2 clase distincte, in functie de efectele lor, si anume clasa de receptori D1 si clasa de receptori D2. Astfel, D1 este definit ca fiind capabil sa activeze cAMP si sa permita acumularea de AMPc in timp ce clasa D2 inhiba activitatea sa. In prezent, familia receptorilor dopaminei este compusa din 5 reprezentanti, patru din clasa D1(D1, D5) si trei in clasa D2(D2,D3,D4). In mod final, acesti receptori lucreaza prin activarea sau inhibarea cAMP, care la randul sa moduleaza deschiderea/inchiderea canalelor ionice care permit sarcinilor pozitive (sub forma ionilor de Na+ si K+) sa intre in celula, astfel generand un potential de actiune. Pe scurt, receptorii din clasa D1 au tendinta de a genera potentiale de actiune, avand un efect stimulator, cei din clasa D2 au un efect invers, oprind generarea unui potential de actiune, fiind inhibitori. Distributia receptorilor este variata in teritoriul cerebral. Receptorul D1 este cel mai „imprastiat” receptor in sistemul nervos central. Receptorii D3, D4, D5 sunt prezenti in cantitate semnificativ mai mica si pe arii mai restranse decat receptorii D1 si D2. De fapt, receptorii D1 sunt de 100 de ori mai numerosi decat receptorii D5, insa afinitatea dopaminei pentru fiecare receptor este diferita, ceea ce duce la o activare mai mult sau mai putin echilibrata a intregului sistem dopaminergic. Drept exemplu, dopamina are o afinitate de 20 de ori mai mare pentru receptorul D3, in comparatie cu receptorul D2 si de 10 ori mai mare pentru receptorul D5, fata de receptorul D1.

Ca

distributie, receptorii D1 sunt cei mai abudenti in ariile corticale ce primesc inervatie dopaminergica (corpii striati, sistemul limbic, talamus, hipotalamus), D2 sunt prezenti in

2

aceleasi arii precum si in glanda pituitara(hipofiza), receptorii D3 si D4 sunt prezenti in sistemul limbic.

Un lucru foarte important de retinut este faptul ca functiile cunoscute ale dopaminei asupra organismului uman sunt mediate in principal de receptorii D2, cei ce sunt asociati cu inhibitia producerii de cAMP. Asadar, majoritatea medicamentelor ce trateaza disfunctii ale sistemului dopaminergic vizeaza acest tip de receptori.Receptorii dopaminergici, indiferent de clasa, fac parte din familia receptorilor cuplati cu proteina G. Acestia sunt receptori membranari ce traverseaza membrana de 7 ori, portiunea intermembranara fiind de tip α-helix. Odata ce dopamina se leaga de portiunea extracelulara a receptorului, aceasta determina activarea proteinei G, care la randul ei are efect stimulatorsau inhibitor asupra sintezei de cAMP.

P. Agonisti si antagonisti pentru receptorii dopaminergici

Clasa D1Receptorii din clasa D1 sunt gasiti peste tot in creier, in vasele de sange si in muschii netezi. Acesti receptori sunt cuplati cu proteine Gs(stimulatorii) si au un efect stimulator asupra neurotransmisiei cand sunt cuplati cu un agonist si un efect inhibitor asupra neurotransmisiei, in momentul cuplarii cu un antagonist.

3

In imagine se poate observa modul de functionare a unui antagonist pentru receptorii clasei D1. Sub actiunea antagonistului, proteina Gs nu mai stimuleaza activitatea adenilat ciclazei (proteina care catalizeaza sinteza de cAMP din ATP), nu se mai produce cAMP, astfel nu mai este activata proteinkinaza C (PKC) care in mod normal ar fi deschis canalele ionice(pompa Na-K), ducand la generarea unui potential de actiune.

Clasa D2Receptorii din clasa D2 se gasesc in tesutul creierului, in muschii netezi si in terminalele nervoase presinaptice. Acesti receptori sunt cuplati cu proteina Gi (inhibitoare) si au un efect inhibitor asupra neurotransmisiei atunci cand sunt cuplati cu un agonist si respectiv unul stimulator, la cuplarea cu un antagonist. Acest efect al antagonistilor este folosit pentru tratarea diferitelor afectiuni psihice, printre cele mai cunoscute fiind schizofrenia.

In imagine se poate observa modul de functionare a unui antagonist pentru receptorii clasei D2. Sub actiunea antagonistului, proteina Gi nu mai inhiba activitatea adenilat ciclazei (proteina care catalizeaza sinteza de cAMP din ATP), se produce cAMP, astfel este activata proteinkinaza C (PKC) care deschide canalele ionice(pompa Na-K), ducand la generarea unui potential de actiune.

Functii neuronale ale dopamineiDopamina are diferite functii in creieri, incluzand roluri importante in comportament, cognitie, control motor, motivatie, productie de prolactica, somn, concentrare, memorie, procesul de invatare etc.Neuronii dopaminergici(neuroni ai caror neurotransmitator principal este dopamina) se afla preponderent prezenti in partea anterioara a mezencefalului, in substanta neagra si in nucleul arcuat al hipotalamusului.

4

Neuronii dopaminergici formeaza un vast sistem neurotransmitator, care are originea in ariile enumerate anterior, insa axonii neuronilor prezenti in aceste zone se proiecteaza in afara, creand 4 mari cai:Calea mezocorticala care conecteaza aria ventrala a mezencefalului cu lobul prefrontal

Calea mezolimbica care conecteaza aria ventrala a mezencefalului cu nucleul accumbens (parte din sistemul ventral al ganglionilor bazali)

Calea nigrostriata care conecteaza substanta neagra cu corpii striati (functia motorie a dopaminei este legata de aceasta cale)

Calea tuberoinfundibulara care conecteaza nucleul arcuat al hipotalamusului cu glanda pituitara (hipofiza)

In cazul sistemului nigrostiat, exista o situatie mai speciala, si anume, la aces nivel dopamina se afla in echilibru cu acetilcolina, atfel incat blocarea receptorilor dopaminergici din aceasta zona determina cresterea ponderii relative a acetilcolinei, determinand boala Parkinson. Acest efecte pot fi, deci, contracarate prin blocarea receptorilor colinergici. Din acest motiv in tratamentul bolii Parkinson se folosesc medicamente blocante colinergice centrale.

Mod de functionare :Neuronii pigmentati din substanta neagra isi trimit prelungirile spre corpii striati realizand calea nigrostriata. Dopamina produsa in neuronii substantei negre este astfel eliberata la nivelul sinapselor cu neuronii colinergici din corpii striati asupra carora ea exercita un rol inhibitor. Scaderea cantitatii de dopamina prin degenerarea neuronilor substantei negre duce la eliberea unei cantitati scazute de dopamina la nivelul receptorilor dopaminenergici din corpii striati. Calea dopaminergica nigrostriata se proiecteaza pe neuronii colinergici din corpii striati. Denervarea dopaminergica a corpilor striati antreneaza deci o hiperactivitate a neuronilor colinergici. Concomitent cu scaderea dopaminei striatale se va produce o perturbare a balantei dopamino-acetilcolina in favoarea unei cantitati crescute de acetilcolina. Leziunile substantei negre prin reactie in lant, se resfrang asupra functiei corpilor striati si au ca rezultat un efect inhibitor asupra initierii miscarii(akinezie) si efect activator al tonusului (hipertonie). Slabirea controlului dopaminergic are drept consecinta o crestere a activitatii inhibitorii gabaergice exercitata de neuroniicorpilor striati asupra nucleilor ventrolaterali anteriori ai talamusului. Astfel, akinezia poate fi considerata ca o consecinta a inhibitiei tonice exercitate pe nucleul ventral anterior si prin intermediul sau asupra ariei motorii suplimentare.

5

Boala ParkinsonCe știm astăzi despre boala Parkinson ?

Ştim că este o boală neurodegenerativă progresivă multilezională care afecteazăpreferențial zone multiple din sistemul nervos central dar și din componentaperiferică a sistemului nervos vegetativ, și chiar alte structuri non-neurale dinafara SNC.Mai știm că această boală are stadii presimptomatice și clinice premotoriicare incă nu ne permit un diagnostic de certitudine in formele precoce de boalăin care instituirea unui tratament de modificare a evoluției ar putea ameliorasemnificativ calitatea vieții acestor bolnavi, și de aceea incercăm să găsim modalitățilede a pune un diagnostic de certitudine cat mai precoce. Ştim de asemeneacă in afară tulburărilor motorii clasice, acești pacienți au multe alte tipuri de manifestăriunele extrem de severe precum depresia, demența, tulburările psihoticeși de control al impulsurilor comportamentale.Mai știm că deși soluțiile terapeutice actuale sunt uneori de-a dreptul spectaculoasesub aspect simptomatic și al ameliorării calității vieții, ele au in acelașitimp și riscul unor efecte secundare redutabile care uneori crează o nouă patologieinerentă ameliorării bolii in sine.

EtiologieCelulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate intr-o zonă numită substantia nigra (substanța neagră) din centrul creierului. Aceste celule produc dopamină, un neurotransmițător care permite controlarea mișcărilor.Prin moartea celulelor din substanța neagră, boala Parkinson creează un deficit de dopamină. In mod normal, controlul mișcărilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de dopamină și acetilcolină (un alt neurotransmițător). Prin pierderea acestui echilibru, rezultă tremorul, rigiditatea și pierderea coordonării.Cauza pierderii progresive a neuronilor in boala Parkinson rămane insă necunoscută. Oamenii de știință indică o asociere dintre factorii de mediu și cei genetici.Factorii de mediu: expunerea precoce sau prelungită la substanțe poluante chimice sau la pesticide

(ierbicide și insecticide) consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnele și simptomele bolii Parkinson – drogul

are un efect similar pesticidelor medicamente neuroleptice (fenotiazina) sau substanțele care blochează receptorii de

dopamină intoxicația cu monoxid de carbon sau cu mangan hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala Wilson, tulburările idiopatice

degenerativeFactorii genetici: toate cauzele genetice cunoscute explica mai puțin de 5% din cazurile de Parkinson

Patofiziologie1. DopaminaSintetizată în special la nivelul neuronilor dopaminergici (dar și în alte structuri) din L-tirozină, via L-3,4-dihidroxi-fenil-alanină (levodopa), dopamina (DA) este concentrată în

6

vezicule intracelulare. În condiții fi ziologice DA este eliberată prin mecanisme Ca-dependente în fanta sinaptică unde se leagă fie de receptorii dopaminergici postsinaptici fie de autoreceptorii situați la nivelul membranei presinaptice. Inactivarea DA se produce prin mecanisme multiple:● Recaptare în terminalele dopaminergice și depozitarea ei în vezicule (posibilitatede reutilizare rapidă),● Inactivare enzimatică: ○ Monoamino-oxidaza tip B (MAO-B), enzimă prezentă la nivel mitochondrial ○ Catecol-O-metil-transferaza, enzimă activă preponderent la nivelul celulelor glialePrincipalul metabolit al DA este acidul homovanilic.

2. Rolul dopamineiElementul patologic caracteristic BP este pierderea neuronilor dopaminergicidin substanța neagră, pars compacta (SNc). Se consideră că simptomatologia se manifestă când această pierdere depășește 70%. Acest proces declanșează o serie de mecanisme de compensare (multe dintre acestea incomplet elucidate):● Creșterea ratei de sinteză respectiv eliberarare a DA de către terminalele dopaminergice încă viabile,● Scade rata de inactivare a DA,● Prin scăderea numărului de terminale dopaminergice, scade și numărul locus-urilor/situsurilor de recaptare a DA,● DA ajunsă în spațiul extracelular difundează la „distanțe” mai mari și persistă pe o perioadă mai lungă (posibilitate de a stimula receptori dopaminergici mai depărtați decât în condiții normale),● Sinteză „extraneuronală” de DA (în special la nivelul celulelor gliale).

Simptome non-motorii ale bolii1. Simptome neuropsihiatrice: depresie, apatie, anxietate, anhedonie,hipo prosexie, halucinații, iluzii, delir, demență, comportament obsesiv(cel mai adesea indus de unele medicamente), comportament stereotiprepetitiv („punding”), confuzie, delirium (cel mai adesea indus demedicație), atacuri de panică.2. Tulburări de somn: sd. picioarelor neliniștite și de mișcări periodiceale membrelor, tulburarea comportamentală de somn REM, pierdereaatoniei somnului REM, tulburări motorii în stadiile NREM, somnolențadiurnă excesivă, visele cu un conținut foarte dinamic, insomnia, tulburărirespiratorii de somn.3. Simptome vegetative (disautonome): tulburări vezicale urinare(imperioase, frecvente, nicturie), de sudorație, hipotensiune arterialăortostatică, căderi determinate de aceasta din urmă, dureri toraciceconstrictive, disfuncții sexuale, hipersexualitate (adesea indusă detratamentul medicamentos), disfuncție erectilă, uscăciunea ochilor.4. Simptome gastro-intestinale (în mare parte, dar nu în exclusivitatefac parte dintre tulburările vegetative): „hipersalivație” (de fapt falsăhipersalivație, deoarece pacientul nu înghite saliva normală), aguesie,disfagie și acumularea alimentelor în cavitatea bucală („choking”), refluxalimentar, vărsături, constipație și evacuare intestinală nesatisfăcătoare,

7

incontinență fecală.5. Simptome senzitive: dureri, parestezii, tulburări olfactive.6. Alte simptome: oboseală, diplopie, vedere încețoșată, seboree excesivă,pierdere în greutate, creștere în greutate (de obicei indusă de tratament).

Simptome motorii ale boliiSimptomele motorii care definesc BP au debut focal (de obicei într-unul dintremembre), fiind expresia clinică a scăderii peste 70% a concentrației de dopaminăîn striatul controlateral, mai precis cu pierderea dopaminei în putamenulposterior.Simptomele cardinale ale parkinsonismului sunt repezentate de un grup desimptome (considerate prin convenție ca “pozitive” sau “negative”) care se regăsescexprimate individual în diferite combinații:1. Tremorul de repaus (+)2. Rigiditatea (+)3. Bradikinezia (-)4. Hipokinezia (-)5. Postura in flexie (+)6. Pierdere reflexe posturale (-)7. Fenomenul de “freezing” (-)

1. Tremorul (+)Tremorul, simptom pozitiv, reprezintă în general primul simptom observat înrepaus de pacient, deși poate fi absent la până la 30% din pacienți.Tremorul parkinsonian este regulat cu frecventa de 4-6 Hz și are distribuțietopografică caracteristică:- frecvent- interesează membrele predominant distal și în repaus; astfel se observă mai ales la nivelul degetelor (policele are o mișcare ritmică în raport cu indexul, mișcare asociată cu “număratul de bani”-“pill rolling”,iar la picior mișcarea e descrisă ca o “pedalare”);- ocazional interesează mandibula și limba;- rar interesează mușchii axiali (abdomen, spate, șold), gâtul;

8

2. Rigiditatea (+)Rigiditatea reprezintă un semn pozitiv și definește creșterea tonusului muscular asociat bolii.Hipertonia musculară interesează astfel musculatura global, atât grupele musculare flexoare cât și cele extensoare (flexorii membrelor mai afectați în fazele precoce de boală clinica) și se accentuează în timpul unei mișcări voluntare active controlaterale.

3. Akinezia (-)Akinezia/hipokinezia reprezintă și inabilitatea/dificultatea de a iniția mișcări (măsurată prin creșterea timpului de reacție). În BP se datorează dificultății de selecție și/sau activare a programelor motorii dorite. Astfel mișcările secvențiale sunt afectate (de exemplu, băutul unui pahar de apă care asociază prinderea paharului și flectarea cotului) și de asemenea mișcările asociate (de exemplu, absența balansului membrelor în timpul mersului).

4. Bradikinezia (-)Bradikinezia, simptom negativ (-) reprezintă “lentoarea” în execuția mișcărilor. Se caracterizează prin reducerea în frecvență și amplitudine a mișcărilor spontane, fapt observabil mai ales în mișcările automate repetitive. Astfel la execuția mișcărilor simple, repetitive, există o reducere progresivă în amplitudine până la oprire.

5. Postura în flexie (+)Postura în flexie (+) fenomen pozitiv, este caracteristică BP. Aspectul global în flexie al întregului corp începe la membrele superioare pentru a cuprinde tot corpul. Capul este aplecat, la fel și trunchiul care devine aplecat înainte, cu spatele cifotic. Brațele sunt ținute în fața corpului cu flexia coatelor, a articulațiilor coxofemurale și a genunchilor.

6. Instabilitatea posturală (-)

9

Instabilitatea posturală (-) fenomen negativ, apare în fazele mai avansate de boală (fiind absentă în faza precoce a bolii, mai ales la pacienții tineri) și reprezintă consecința pierderii reflexelor de posturale.Pierderea reflexului postural duce în viața zilnică la tendința de cădere și în final la imposibilitatea ortostatismului neasistat, la “prăbușirea” pacientului la așezarea pe un scaun (“sitting en bloc”) etc.

7. Fenomenul de blocaj (freezing, blocaj motor) (-)Fenomenul de blocaj (freezing, blocaj motor) reprezintă un fenomen negativ (-) și este defi nit de inabilitatea tranzitorie de a efectua mișcările active propuse.Acest blocaj motor se instaleză brusc și este tranzitor (de ordinul secundelor).

TratamentDeși nu există un tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi atenuate cu ajutorul medicamentelor, dar și prin modificarea stilului de viață. În general, simptomele pot fi controlate cu succes dacă tratamentul este adaptat evoluției bolii.Simptomatologia bolii Parkinson are la baza deci perturbarea acestei balante dopamina/acetilcolina si ea poate fi influentat de doua categorii de medicamente:activatoareale transmisiei dopaminergice-prin L-DOPA sau agonisti dopaminergici,sau blocante ale transmisiei colinergice-prin anticolinergice.Cauza degenerarii neuronilor din substanta neagra nefiind însa cunoscuta, asupra evolutiei acestei degenerari nu se poate interveni si deci nu se poate vorbi de vindecarea bolii.

Tratament simptomatic Medicamentele prescrise au rolul de a reduce simptomele bolii, dar nu opresc evoluția sa. Se recomandă semnalarea oricărui nou simptom ce apare în timpul tratamentului, pentru a face modificările necesare. Asocierea dintre L-dopa și un inhibitor de dopa-decarboxilază

10

(carbidopa sau benzerazidă) este tratamentul simptomatic standard pentru boala Parkinson, cu cele mai puține efecte adverse pe termen scurt.Levodopa sau L-dopa este un precursor al dopaminei. Întrucât eficacitatea sa scade în timp – medicamentul devine ineficient în 5-6 ani – medicii așteaptă în general ca simptomele bolii Parkinson sa fie marcate înainte de a prescrie levodopa.Agoniștii de dopamină – bromocriptină, pergolidă, pramipexol și ropinirol – pot fi prescriși imediat după stabilirea diagnosticului, sau în asociație cu levodopa într-un stadiu avansat al bolii. Agoniștii de dopamină au efecte comparabile cu levodopa + carbidopa/benzerazidă în stadiile incipiente ale bolii, dar nu sunt suficient de eficiente în controlarea semnelor și simptomelor în stadiile avansate.Medicamentele anticolinergice – benzotropină, trihexifenidil – contribuie la reducerea tremorului la unele persoane, restabilind echilibrul între dopamină și acetilcolină la nivelul creierului.Amantadina – are efecte benefice pentru pacienții cu Parkinson. Întrucât amantadina nu permite decât o ușoară reducere a simptomelor, ea este utilizată la pacienții într-un stadiu incipient al bolii.

Tratament chirurgicalPentru pacienții ce se găsesc într-un stadiu avansat al bolii, în care simptomele nu mai răspund la medicația obișnuită, se poate recurge la o intervenție chirurgicală, în funcție de starea generală a persoanei și de calitatea vieții.

Una dintre metodele ce pot fi folosite este talamotomia – consta în distrugerea unei părți a talamusului, pentru a reduce tremorul parkinsonian. Talamotomia nu acționează asupra bradikineziei, rigidității, fluctuațiilor motorii sau diskineziei. Peste 90% din pacienții ce efectuează aceasta intervenție prezintă o ameliorare considerabilă în tremorul membrului din partea opusă leziunii. Complicațiile unei talamotomii bilaterale sunt comune; peste 25% din pacienți prezintă tulburări de vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt evitate.

Palidotomia constă în lezarea chirurgicală a unei părți din formațiunea numită globus pallidus și are drept rezultat o ameliorare importantă a celor trei semne radicale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie), precum și o reducere a diskineziei. Palidotomia bilaterală nu este recomandată, deoarece prezintă complicații frecvente, printre care dificultăți în vorbire, disfagie și tulburări cognitive.

Aceste tehnici lezionale au fost înlocuite de stimularea cerebrală profundă – ce constă în implantarea unor electrozi în anumite structuri ale creierului (nucleul subtalamic, globus pallidus, talamus). Electrozii sunt conectați la un stimulator, implantat în regiunea subclaviculară, prin intermediul unor fire de legatură

Dispozitivul stimulează regiunile precise de la nivelul creierului și poate fi adaptat în funcție de evoluția bolii, pentru a controla simptomele și a elimina efectele adverse. Pacientul poate controla stimulatorul cu ajutorul unui dispozitiv extern.Stimularea talamică reduce tremorul la aproximativ 90% din pacienți dar nu și alte simptome ale bolii Parkinson precum rigiditatea, bradikinezia, diskinezia și fluctuațiile motorii.

11

Stimularea palidală controlează toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie) precum și diskinezia.Stimularea subtalamică controlează toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson precum și fluctuațiile motorii și diskinezia.

Kinetoterapia și ortofoniaKinetoterapia este un adjuvant terapeutic important și constă în exerciții fizice zilnice și gimnastică, reeducare funcțională, refacerea echilibrului postural etc. Ortofonia permite tratarea disartriei (tulburări de vorbire), datorate unei articulații dificile.

Tratament celule stemCelulele stem sunt celule nediferentiate care poseda capacitatea de a se transforma in celule inalt specializate, care mai departe pot forma orice tip de tesut si organ din corp.

In prezent se fac urmatoarele tipuri de implanturi: transplantarea celulelor stem nespecializate provenind din cordonul ombilical sau placenta

prezinta cel mai inalt risc a unui control adecvat a creșterii acestora transplantarea celulelor stem adulte. Celulele stem sunt extrase din maduva osoasa a

pacientului, care au fost luate de la osul coxal (creasta iliaca), și mai tarziu transplantate in organism.

cei mai mulți pacienți sunt tratați prin puncție lombara; injectarea de celulele stem in lichidul cefalorahidian, acestea le transporta in canalul spinarii și creier. O noua procedura este implantarea chirurgicala direct in creier.

Pasi procedurali :Colecția de maduva osoasaIn prima zi, maduva osoasa este colectata de la creasta iliaca pacientului cu ajutorul unui mini ac subțire, puncția facandu-se sub anestezie locala.

Prelucrarea la laboratorA doua zi, celulele stem sunt prelucrate din maduva osoasa, intr-un laborator unde cantitatea și calitatea de celule stem sunt masurate.

12

Implantarea celulelor stemIn a treia zi, celulele stem sunt implantate inapoi in pacient prin puncție lombara sau implantarea chirurgicalã.

Puncția lombaraSe introduce un ac intre vertebrele L4 și L5 unde o cantitate mica din lichidul cefalorahidian este eliminat. O parte din lichidul cefalorahidian este amestecat cu celule stem in soluție, care este apoi injectat inapoi in lichidul spinarii pacientului.

Implantația chirurgicalaInaintea intervenției chirurgicale, daunele fizice și funcționale vor fi evaluate de catre un computer tomografie (CT), imagistica prin rezonanța magnetica (IRM) și tomografie cu emisie de pozitroni (PET). Odata ce regiunile afectate ale creierului au fost identificate și cartografiate, neurochirurgul va implanta celulele stem folosind un high-sistem de tehnologie de navigare, care permite celulelor sa fie introduse cu mare precizie.

13

Bibliografie

http://www.boala-parkinson.ro/HTML/Articole/Terapia-cu-celule-stem.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Boala_Parkinson#Tratament

http://en.wikipedia.org/wiki/Dopamine#Biosynthesis

http://www.cnsforum.com/imagebank/section/PD_Dopaminergic/default.aspx

„Actualitati in diagnosticul si tratamentul bolii Parkinson”, Profesor Doctor Ovidiu Bajenaru

Cucos Tudor Daniel

Seria A, Grupa 8

14