BOALA PARKINSON

GRUPA 11 RRMSF

Istoric si etiopatogenieBoala Parkinson a fost denumita astfel

dupa medicul londonez James Parkinson, care a raportat pentru prima data simptomele boliiin anul 1817 , sub denumirea de “paralizie spastica”.

Boala Parkinson este o boala degenerativace survine in urma distrugerii lente si progresive a neuronilor care produc dopamina( substantaneurotransmitatoare responsabila de capacitatea organismului de a-si controla miscarile).Principala arie afectata este situata profund, fiind numita“substantia nigra”(substanta neagra)

In boala Parkinson simptomele se manifesta atunci cand nivelul dopaminei scade cu mai mult de 50% fata de valorile normale. Cel mai adesea primele simptome apar in intervalul de varsta 50-70 de ani. In ultimii ani s-a observat o scadere a varstei la care este diagnosticata, una din 20 de persoane prezentand simptome in jurul varstei de 40 de ani.

Pana in acest moment cercetatorii nu au reusit sa identifice cauza care determina distrugerea celulelor implicate.Se considera ca factori favorizanti anumiti factori de mediu(expunerea la pesticide, erbicide, monoxid de carbon), anumite medicamente(metoclopramid) si intr-o foarte mica masura factorii genetici.

Principalele simptome ale bolii Parkinson sunt:

- tremor;- rigiditate musculara;- bradikinezie;- pierderea echilibrului si a coordonarii.

TremorulEste semnul cel mai frecvent, simptom pozitiv, reprezintă în general

primul simptom observat.Apare în repaus de pacient, deşi poate fi absent la până la 30% din

pacienţi Frecvenţă de cca. 4 - 6 / secundă, regulat Predomină la mâini, dar poate afecta si trunchul, buzele, limba.

Diminuă în mişcările voluntare,dispare în somn

Accentuat de emoţii, frig,dacă pacientul se concentrează

La mâna: “numărat bani” La picior: “pedalare”

Rigiditate muscularaRigiditatea musculara reprezinta crestrea

rezistentei la mobilizarile pasive, datorita cresterii tonusului muscular.

Aceasta rigiditate este evidenta inca de la debutul bolii, prin disparitia balansului membrului superior in timpul mersului.

Rigiditatea musculara afecteaza musculatura intregului corp, putand duce la oboseala musculara si anchiloza.

BradikinezieBradikinezia se refera la lentoarea miscarilor, dar include si scaderea miscarilor spontane si scaderea amplitudinii miscarilor.

Mersul poate deveni sovaitor, limitat la pasi marunti, urcarea scarilor sau ridicarea de pe scaun/din pat necesitand un efort aditional.

De asemenea, pierderea capacitatii de contractie a muschilor fetei poate duce la o expresie faciala rigida, asa numita “masca Parkinsoniana”.

Pierderea echilibrului si a coordonarii.

Obiectivele recuperarii• Menţinerea tonusului muscular• Menţinerea mobilităţii articulare• Reeducarea respiraţiei• Educarea şi reeducarea echilibrului şi

coordonării• Corectarea posturilor vicioase şi a mersului• Corectarea mimicii• Menținerea greutății corporale

Tratament kinetic Ideal mobilizarile active si pasive trebuie facute de cateva ori pe zi. De

asemenea se vor efectua exercitii de intindere pentru muschii scurtati, retracturati si exercitii de forta pentru muschii slabi.

Se recomanda tehnici de facilitare neuro-proprioceptiva cum ar fi: contractie-relaxare, stretch-ul pasiv prelungit, care se poate realiza manual sau mecanic (atele, tractiuni). Terapeutul trebuie sa evite stretch-ul excesiv si durerea care poate duce la cresterea contracturii musculare.

Exercitiile la domiciliu pot fi efectuate de exemplu cu scripeti la perete daca bradikinezia nu este severa. Atarnarea de o bara deasupra capului da un stretch mentinut a muschilor trunchiului superior si a extremitatilor. Miscarile trebuie sa fie ritmice si constante si sa progreseze catre amplitudinea maxima de miscare.

Exercitiile trebuie sa fie legate de functiile de autoingrijire deoarece cresc motivatia si reduc apatia si depresia. Folosirea stimularilor auditive si verbale ajuta cresterea constiintei miscarii. Comenzile verbale, muzica, batutul din palme, marsul, oglinzi, marcajele pe podea sunt de mare ajutor.

Diagonale FNP ale extremitatilor si trunchiului sunt eficiente in tratamentul bolii Parkinson. Aceste diagonale folosesc si rotatia, componenta care tipic este pierduta in boala Parkinson. Miscarile extremitatilor trebuie sa fie continue. O atentie speciala trebuie acordata muschilor extensori pentru a contracara tendinta posturii în flexie.

La MS diagonalele D2-flexie bilaterala (flexia, abducţia, rotatia externa a umarului) sunt utile pentru extensia trunchiului superior si combaterea cifozei. In timpul acestor exercitii, coordonarea cu miscarile respiratorii cresc expansiunea toracica absolut necesara.

La MI trebuie insistat pe extensia soldului si genunchiului, ideal pe diagonala D1 de extensie (extensia, abductia, rotatia interna a soldului), pentru a contracara postura tipica de flexie si adductie.

Tratament kinetic 2

Tratamentul medicamentosBoala Parkinson nu poate fi vindecată, dar anumite

medicamente ajutǎ la controlul simptomelor.De asemenea, medicul poate recomanda modificarea stilului de viațǎ, exerciții aerobice cȃt și terapia fizicǎ.Medicul poate prescrie medicamente precum:

Levodopa- este un produs chimic natural care ajunge în creierul pacientului și este convertit ȋn dopaminǎ. Efectele secundare includ greață și o scădere a tensiunii arteriale atunci cȃnd pacientul se ridicǎ în picioare.

Inhibitori periferici ai catecol-0-metiltransferazei (COMT)- acest medicament prelungește efectul tratamentului cu levodopa prin blocarea unei enzime care descompune medicamentul.

Tratamentul medicamentosAgonistidopaminergici. Spre deosebire de levodopǎ,

medicamentulnu se transformǎ ȋn dopaminǎ ȋnsǎ imită substanța. Efectele adverse halucinații, somnolență sau comportamente compulsive, cum ar fi hipersexualitatea sau foamea excesivǎ.

Agenții anticolinergici. Aceste medicamente au fost folosite de mai mulți ani pentru a ajuta la controlul tremuratului asociat cu boala Parkinson. Medicul poate recomanda benztropina sau trihexifenidil.Efectele secundare includ: tulburari de memorie, confuzie, halucinații, constipație, gură uscată și urinare dificilă.

Amantadina. Medicii pot prescrie medicamentul numai în stadiul incipient al bolii Parkinson.Efectele secundare pot include umflarea gleznelor sau halucinații.

Tratamentul chirurgical

Pentru pacientii ce se gasesc intr-un stadiu avansat al bolii, in care simptomele nu mai raspund la medicatia obisnuita, se poate recurge la o interventie chirurgicala, in functie de starea generala a persoanei si de calitatea vietii.

Una dintre metodele ce pot fi folosite este talamotomia – consta in distrugerea unei parti a talamusului, pentru a reduce tremorul parkinsonian.

Talamotomia nu actioneaza asupra bradikineziei, rigiditatii, fluctuatiilor motorii sau diskineziei. Peste 90% din pacientii ce efectueaza aceasta interventie prezinta o ameliorare in tremorul membrului din partea opusa leziunii. Complicatiile unei talamotomii bilaterale sunt comune; peste 25% din pacienti prezinta tulburari de vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt evitate.

Palidotomia consta in lezarea chirurgicala a unei parti din formatiunea numita globus pallidus si are drept rezultat o ameliorare importanta a celor trei semne radicale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie), precum si o reducere a diskineziei.

Palidotomia bilaterala nu este recomandata, deoarece prezinta complicatii frecvente, printre care dificultati in vorbire, disfagie si tulburari cognitive.

Aceste tehnici lezionale au fost inlocuite de stimularea cerebrala profunda (DBS)– ce consta in implantarea unor electrozi in anumite structuri ale creierului (nucleul subtalamic, globus pallidus, talamus). Electrozii sunt conectati la un stimulator, implantat in regiunea subclaviculara, prin intermediul unor fire de legatura.

Dispozitivul stimuleaza regiunile precise de la nivelul creierului si poate fi adaptat in functie de evolutia bolii, pentru a controla simptomele si a elimina efectele adverse. Pacientul poate controla stimulatorul cu ajutorul unui dispozitiv extern.

Implantarea unui stimulator necesita efectuarea de vizite medicale pentru a ajusta parametrii in functie de modificarile simptomelor, pe parcursul evolutiei bolii.

Stimularea talamica – consta in implantarea unui stimulator la nivelul talamusului. Stimularea talamica reduce tremorul la aproximativ 90% din pacienti dar nu si alte simptome ale bolii Parkinson precum rigiditatea, bradikinezia, diskinezia si fluctuatiile motorii. Candidatii pentru stimularea talamica sunt pacientii cu tremor rezistent la medicatie si cu rigiditate si bradikinezie minime.

Stimularea palidala – consta in implantarea unui stimulator in formatunea numita globus pallidus si controleaza toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie) precum si diskinezia. Candidatii pentru stimularea palidala sunt pacientii cu fluctuatii motorii invalidante, rezistente la medicate si/sau diskinezie indusa de levodopa. Stimularea subtalamica – este in prezent cea mai comuna interventie chirurgicala in boala Parkinson si consta in implantarea unui stimulator in nucleul subtalamic. Stimularea subtalamica controleaza toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson precum si fluctuatiile motorii si diskinezia.

Neurotransplantul este un procedeu experimental, care este in studiu, pentru terapia Parkinsonului. Consta in implantul de celule care sa produca dopamina la nivelul creierului. Aceste celule pot proveni de la un creier fetal, desi folosirea tesuturilor fetale este controversata. In viitor, neurotransplantul poate include si transplantarea nervilor din zonele sanatoase in zonele afectate sau folosirea celulelor modificate genetic.