Balaurul cel cu sapte capete

De Petre Ispirescu

Undeva, într-o ț ară, s-a aciuat un balaur mare, de care oamenii nu puteau să scape. Balaurul cel cu sapte capete stătea într-o groapă, la marginea cetă ț ii de scaun a împără ț iei,   iar când îi era foame ie ș ea la drum ș i înghi ț ea câte un drume ț .

Împăratul acelei ț ări dădu de veste că va da pe fiica lui de so ț ie ș i jumătate din împără ț ie aceluia care va ucide balaurul. S- au adunat mai mul ț i voinici ș i s-au a ș ezat la pândă în preajma vizuinei balaurului. S-au în ț eles ca noaptea să doarmă to ț i ș i să vegheze numai câte unul, pe rând. Dacă cel de veghe va adormi ș i va lăsa să se stingă focul, să fie omorât drept pedeapsă. Printre ace ș ti voinici se afla ș i un   pui de român care venise să- ș i încerce ș i el norocul .

Într-o noapte, pe când era de veghe chiar voinicul nostru, iar ceilal ț i dormeau adânc, ie ș i balaurul cel cu sapte capete din

groapă ș i veni drept la ei. Voinicul sări la el cu sabia ș i se luptă cu el până îi tăie toate capetele. Din balaur curse atât de mult sânge încât stinse focul. Viteazul tăie limbile bal aurului ș i le luă cu el, pornind să caute pu ț in foc, ca să îl aprindă iar pe al lor .

Merse el ce merse ș i pe drum se întâlni întâi cu Murgilă, apoi cu Miazănoapte ș i apoi cu Zorilă. Îi legă pe fiecare de câte un copac, ca să nu vină ziua prea devreme ș i să se trezească voinicii ceilal ț i în lipsa lui, să vadă că s-a stins focul ș i să-l omoare .

Voinicul ajunse la o pe ș teră mare, în care se zărea că arde focul. În pe ș teră se aflau ni ș te uria ș i cu un singur ochi în frunte. Îl prinseră ș i îl legară, apoi puseră un cazan uria ș cu apă la fiert, ca să-l fiarbă ș i să-l mănânce. Tocmai când să-l pună la fiert, se auzi un zgomot mare afară. Ie ș iră to ț i să vadă ce e ș i lăsară pe un unchia ș să pună voinicul la fiert. Unchia ș ul îl dezlegă, ca să-l pună în cazan, dar voini cul, mai iute, luă un tăciune ș i îl aruncă în ochiul unchia ș ului, orbindu-l, apoi î ș i luă foc ș i fugi de acolo .

Ajunse la cei trei lega ț i de pomi ș i le dădu drumul pe rând. Când ajunse la tovară ș ii lui, nici nu se crăpase de ziuă,   ș i ei încă dormeau. Apri nse repede focul, iar când se treziră ace ș tia nu le spuse nimic despre balaurul cel cu sapte capete, mai cu seamă că băgase de seamă că acestuia îi dispăruseră capetele .

Un ț igan, bucătarul împăratului, se dusese la tabăra voinicilor, văzuse balaurul mort ș i voinicii dormind, tăiase capetele ș i se dusese la împărat să ceară răsplata. Vrând-nevrând, împăratul făcu repede o masă de logodnă, urmând a-l cununa pe ț igan cu fie-sa mai târziu .

Când ajunse voinicul la palat, ț iganul stătea pe ș apte perne, în capul mesei. Voinicul îi spuse împăratului că degeaba a arătat ț iganul capetele, fiindcă nu au limbi ș i cine are limbile e acela care l-a răpus pe balaurul cel cu sapte capete. Începu să arate limbile, ș i cum arăta una, cum pica o pernă de sub ț igan. La ultima ț iganul căzu ș i el pe jos. Împăratul îi dădu pedeapsa cu moartea, iar românul nostru se însură cu fata împăratului ș i fu pus ș i în scaunul împără ț iei .