aspecte pozitive legea 69 din 2000

2
ASPECTE POZITIVE ALE LEGII 69/2000 Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România este reglementată prin Legea 69/2000, care prevede că „Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat.” (Art. 2. – (1)). Organizarea activităţii de educaţie fizică şi practicării sportului în cadrul învăţământului preuniversitar şi universitar intră în atribuţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În paralel activează asociaţiile sportive şcolare şi universitare, structuri sportive a căror activitate este coordonată de Federaţia Sportului Şcolar si Universitar. Aceasta federatie infiintata din 1996 este finanţata prin alocaţii de la bugetul de stat, pe bază de programe, precum şi prin venituri extrabugetare. Federaţia Sportul pentru persoane cu handicap gestionează problema activităţilor fizice şi de performanţă pentru persoanele cu nevoi speciale. Responsabilitatea menţinerii sănătăţii, a recreării şi socializării cetăţenilor este preluată de Federaţia «Sportul pentru toţi», ale cărei programe se asigură din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat. Coordonarea aplicării “Programului Naţional Sportul pentru toţi” se realizează de către Comitetul activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare, organism consultativ în cadrul Autorităţii pentru Sport şi Tineret. Sportul de performanţă este organizat de federaţiile sportive naţionale, care stabilesc calendarul competiţional intern şi internaţional al competiţiilor sportive oficiale pe ramuri de sport şi gestionează evidenţa legitimării şi transferarea sportivilor. Programul Naţional de Promovare a Sportului de Performanţă este coordonat de către Ministerul pentru Tineret si Sport prin Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Comitetul Sportiv Olimpic Român are atribuţii şi coordonează activitatea Centrelor Olimpice şi a loturilor naţionale olimpice, având o finanţare separată de la bugetul de stat.

Upload: iulian-nedu

Post on 14-Jan-2016

215 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

aspecte

TRANSCRIPT

Page 1: Aspecte Pozitive Legea 69 Din 2000

ASPECTE POZITIVE ALE LEGII 69/2000

Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România este reglementată prin Legea 69/2000, care prevede că „Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat.” (Art. 2. – (1)). Organizarea activităţii de educaţie fizică şi practicării sportului în cadrul învăţământului preuniversitar şi universitar intră în atribuţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În paralel activează asociaţiile sportive şcolare şi universitare, structuri sportive a căror activitate este coordonată de Federaţia Sportului Şcolar si Universitar. Aceasta federatie infiintata din 1996 este finanţata prin alocaţii de la bugetul de stat, pe bază de programe, precum şi prin venituri extrabugetare. Federaţia Sportul pentru persoane cu handicap gestionează problema activităţilor fizice şi de performanţă pentru persoanele cu nevoi speciale.Responsabilitatea menţinerii sănătăţii, a recreării şi socializării cetăţenilor este preluată de Federaţia «Sportul pentru toţi», ale cărei programe se asigură din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat. Coordonarea aplicării “Programului Naţional Sportul pentru toţi” se realizează de către Comitetul activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare, organism consultativ în cadrul Autorităţii pentru Sport şi Tineret. Sportul de performanţă este organizat de federaţiile sportive naţionale, care stabilesc calendarul competiţional intern şi internaţional al competiţiilor sportive oficiale pe ramuri de sport şi gestionează evidenţa legitimării şi transferarea sportivilor. Programul Naţional de Promovare a Sportului de Performanţă este coordonat de către Ministerul pentru Tineret si Sport prin Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.Comitetul Sportiv Olimpic Român are atribuţii şi coordonează activitatea Centrelor Olimpice şi a loturilor naţionale olimpice, având o finanţare separată de la bugetul de stat.Recomandarea comisiei care a contribuit la întocmirea acestei strategii este de a se efectua demersuri pentru:a. consolidarea poziţiei fiecărui departament în parte (sport şi tineret);b. materializarea căilor propuse prin prezentul material la îndeplinirea dezideratelor naţionale.

O schimbare a fenomenului sportiv in romania sub toate aspectele este îmbunătățirea legislativă. O altă componentă importantă a reformei în sport este crearea bazei juridice prin care să putem implica autoritățile locale în sprijinirea financiară a activităților sportive de performanță.

Astfel, Guvernul României a adoptat în cadrul ședinței de Guvern din 4 martie 2015 două modificări la legea Educației Fizice și Sportului — 69/2000. Modificările fac referire la obligativitatea cluburilor, a asociațiilor sportive și a sportivilor profesioniști de a respecta normele și regulamentele sportive ale federațiilor sportive naționale cu privire la activitățile de selecție, pregătire, performanță și participarea la competiții interne și internaționale.

De asemenea, la articolul 18 al legii 69/2000 se modifică litera ‘b’ ce reglementează baza juridică pentru ca autoritățile locale să poată finanța activitățile sportive de performanță.

NEDU IULIAN