INTRODUCERE

Întotdeauna lupta, ca obiect de cercetare al artei militare a preocupat pe teoreticienii militari. În ultima perioadă interesul vizează, în mod deosebit, conţinutul şi fizionomia acţiunilor de luptă în perioada actuală şi în perspectivă, determinarea noilor dimensiuni şi caracteristici ale luptei, dobândite ca urmare a dezvoltării fără precedent a mijloacelor de luptă, a participării la acţiunile militare a unor forţe tot mai bine înzestrate, specializate şi a perfecţionării teoriei militare.

Lupta modernă dispune de o multitudine de procedee pentru nimicirea adversarului în orice formă de luptă. Aceasta va fi mult mai activă şi decisivă şi se va baza pe posibilitatea nimicirii în timp scurt a adversarului.

Caracterul decisiv va fi evidenţiat de obiectivele urmărite şi marea varietate a procedeelor de acţiune utilizate.

În concordanţă cu cele aminte mai sus şi ţinând cont de faptul că marşul, ca procedeu de deplasare constituie una din principalele acţiuni militare asociate luptei armate, consider că trebuie acordată o atenţie deosebită pregătirii acestuia mai ales când trupele noastre vor fi puse în postura de a duce acţiuni de luptă împotriva unor elemente specializate.

În condiţiile în care un eventual inamic poate lovi cu mijloacele de luptă actuale trupele aflate în deplasare (marş), realizând acest lucru fie prin folosirea, aşa după cum precizam anterior, a unor mijloace moderne fie prin intermediul elementelor de cercetare-diversiune sau teroriste, înseamnă că trupele noastre trebuie să fie în măsură să riposteze oricând şi oriunde împotriva acestora, să fie pregătite şi apte să treacă în scurt timp la îndeplinirea oricărei misiuni de luptă.

În cuprinsul lucrării de faţă am încercat să surprind anumite aspecte legate de executarea marşului şi implicit a siguranţei marşului trupelor noastre în condiţiile în care inamicul foloseşte la scară largă subunităţile de cercetare-diversiune sau elementele teroriste.

Studiul întreprins asupra unor lucrări de specialitate, mă îndreptăţeşte să afirm, că, în ultimul timp se acordă o importanţă tot mai mare modului de pregătire al acestor „forţe speciale” precum şi caracterului acţiunilor de luptă dusă de către acestea.

Consider că, măsurile de siguranţă ce trebuiesc luate pe timpul marşului împotriva acestor elemente de cercetare diversiune trebuiesc să fie în conformitate cu procedeul de luptă adoptat de trupele noastre, întregind astfel cadrul general al desfăşurării acţiunilor de luptă.

„A privi” şi „a vedea” această luptă simplist şi într-un mod nerealist, este ca şi cum aceasta, paradoxal, ar fi pierdută înainte de a fi începută.

De asemenea să nu uităm că pregătirea „specifică” a acestor profesionişti, este probată de cele mai multe ori „pe viu” înainte ca ţara de origine a acestora să fie implicată într-un conflict. Acestea sunt unele dintre

concluziile desprinse în urma studiului efectuat pentru întocmirea lucrării şi asupra cărora o să revin în finalul lucrării pentru o abordare mai amplă, dar pe care le-am considerat necesare a fi folosite la începutul acestei lucrări pentru a argumenta modul de tratare a temei acesteia într-un cadru mai nuanţat şi uşor diversificat şi bineînţeles pentru a vă invita la lecturarea acestui material.

CAPITOLUL 1

ASPECTE GENERALE PRIVIND MARŞUL ŞI SIGURANŢA MARŞULUI

1.1. Importanţa marşului în ducerea acţiunilor de luptă

În succesiunea evenimentelor în cadrul războiului, are loc o alternanţă a perioadelor în care forţele care se confruntă, angajează nemijlocit acţiuni de luptă, cu perioade în care trupele se pregătesc sub aspect conceptual şi material, pentru crearea unor condiţii favorabile care să le permită angajarea cu succes în confruntările ce vor urma. Aceste acţiuni deşi nu sunt componente nemijlocite ale luptei armate au totuşi un rol deosebit în asigurarea eficienţei luptei şi nu pot fi disociate sub aspect acţional, de contextul general al luptei armate.

Alternanţa acestor perioade se produce atât ca succesiune temporală a unor evenimente în aceeaşi zonă (raion) cât şi ca schimbare parţială în sensul trecerii la desfăşurarea acţiunilor de luptă în alte zone (raioane), în alte dimensiuni spaţiale.

În acest context, menţionăm că acest gen de acţiune nu îmbracă numai forma unor activităţi de antrenare, recuperare fizică şi psihică, completare cu materiale şi personal, ci cuprind şi deplasări de forţe şi mijloace dintr-un raion în altul în scopul realizării unor grupări de forţe sau transporturi de aprovizionare şi evacuare în vederea asigurării acţiunilor preconizate.

Acţiunile militare asociate luptei armate căci despre acestea este vorba, se desfăşoară la toate eşaloanele şi, dacă sunt executate cu respectarea măsurilor de mascare şi siguranţă, precum şi cu folosirea la maximum a avantajelor terenului contribuie în mod considerabil la realizarea sau evitarea surprinderii, la executarea unor manevre oportune pentru realizarea unor grupări avantajoase de forţe, pentru concentrarea eforturilor în raioanele sau pe direcţia stabilită prin concepţia acţiunilor de luptă.

Principalele forme de acţiuni militare asociate sunt: deplasarea, staţionarea, regruparea şi înlocuirea.

În continuare, mă voi referi la deplasarea trupelor, formă principală a acţiunilor militare asociate luptei, care este considerată în teoria şi practica militară ca o acţiune extrem de importantă, ce se desfăşoară pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă precum şi în cadrul acţiunilor militare nonviolente.

Deplasarea reprezintă “acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru dislocarea dintr-un raion în altul, în vederea intrării în luptă în mod organizat sau executării manevrei de forţe şi mijloace de pe o direcţie pe alta.”.1

De-a lungul timpului, procedeele de deplasare s-au diversificat continuu, iar modul de organizare şi executare a deplasării s-a perfecţionat permanent, urmărindu-se mai ales:

mărirea vitezei de deplasare. păstrarea capacităţii de luptă a trupelor care execută deplasarea.

1 AN-4, Regulamentul de luptă al infanteriei şi vânătorilor de munte, pluton, grupă, soldat, Bucureşti, 1989

Referitor la viteza de deplasare aceasta este direct proporţională cu mobilitatea trupelor. Mobilitatea trupelor, capacitate oportună de deplasare, influenţează hotărâtor manevra de forţe şi mijloace, concentrarea şi deplasarea forţelor în cadrul formelor şi procedeelor de luptă adoptate, schimbarea eforturilor de pe o direcţie pe alta şi exploatarea oportună a efectelor loviturilor executate asupra inamicului cu diferite categorii de armament.

Continuând ideea anterioară, precizăm că deplasarea trupelor este condiţionată de doi factori care s-au perfecţionat permanent în evoluţia lor istorică:

căile de comunicaţie mijloacele de transport.Datorită acestei determinări, până la mijlocul secolului trecut trupele se

deplasau prin marş pe jos (infanteria) şi foloseau transportul hipo (cavaleria, artileria).

Marşul pe jos a rămas principalul procedeu de deplasare al trupelor în cadrul primului război mondial. În perioada celui de-al doilea război mondial marşul pe jos continuă să aibă o pondere însemnată, concomitent cu folosirea pe o scară mai largă a mijloacelor auto, transporturilor pe calea ferată, a aviaţiei şi navelor de transport de diferite tipuri.

În prezent se remarcă tendinţa creării unor mijloace de transport cu performanţe ridicate în ceea ce priveşte viteza, capacitatea de încărcare şi de trecere peste obstacole ceea ce are consecinţe deosebite asupra creşterii mobilităţii trupelor ca trăsătură definitorie a luptei.

Cel de-al doilea aspect asupra căruia am făcut referire, este păstrarea capacităţii de luptă a trupelor care execută deplasarea. În cadrul lucrării de faţă acestui aspect i s-a rezervat un loc de seamă constituind un subiect principal al temei, subiect care generează şi suscită la dezbateri şi interpretări.

În acest context, chiar dacă aportul grupei – patrulă de siguranţă -, la prima vedere pare oarecum nesemnificativ voi încerca pe parcursul lucrării să arăt că acţiunea acesteia are conotaţii deosebite mai ales în acest cadru general de desfăşurare, în care inamicul întrebuinţează elemente teroriste şi elemente de cercetare – diversiune.

Prin prisma celor prezentate mai sus evidenţiez faptul că deplasarea, în cadrul acţiunilor militare, are un rol foarte important, regăsindu-se ca parte componentă (asociată) în toate formele de luptă armată şi în majoritatea procedeelor caracteristice acestora. În urma cercetărilor a rezultat că aproximativ două treimi din durata unei acţiuni militare complexe o reprezintă deplasările şi staţionările.

Procedeul de bază pentru deplasare îl reprezintă marşul. Marşul constă în” deplasarea organizată a subunităţilor în coloană, cu mijloace proprii pe drumuri amenajate sau neamenajate, în scopul de a ajunge în raionul (pe aliniamentul) fixat, la timp şi cu capacitatea de luptă completă, în vederea îndeplinirii misiunii de luptă”.2

2 AN-4, Regulamentul de luptă al infanteriei şi vânătorilor de munte, pluton, grupă, soldat, Bucureşti, 1989

Marşul se execută, de regulă, noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă. Pe timp de zi subunităţile din forţele terestre execută marşul numai când este impus de situaţie, pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, când se execută deplasări înapoia dispozitivului forţelor proprii din contact. Marşul pe timp de zi se execută pe coloane de subunităţi, cu distanţe mari între ele şi necesită măsuri de siguranţă eficace.

Coloanele de marş se compun din mijloace foarte diverse, cu viteze, greutate şi gabarite depăşite. Din acest motiv trebuie să se ţină seama la organizarea marşului de o serie de servituţi privind caracterul drumurilor, rezistenţa podurilor, deschiderea curbelor, înclinarea pantelor.

Având în vedere importanţa marşului în ansamblul luptei armate, interesul acordat acestuia a preocupat în aceeaşi măsură subunităţile aflate în conflict, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea acestuia în bune condiţii pentru trupele proprii, cât şi zădărnicirea acestor acţiuni desfăşurate de către partea adversă.

Plecând de la această premisă am considerat oportun ca în subcapitolele următoare să analizez în detaliu problematica menţionată.

1.2. Modalităţi de executare a marşului. Caracteristici generale

Privit la modul general, forţele pot executa marşul din adâncime spre front, dinspre front spre înapoi şi de-a lungul frontului.

În anumite lucrări de specialitate marşurile se clasifică şi din alte puncte de vedere, cu scopul de a evidenţia unele particularităţi pe care le prezintă executarea marşului, cum ar fi:

a) în funcţie de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut personalului şi viteza de deplasare, marşul poate să fie normal sau forţat.

Marşul normal se execută, de regulă, pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă cu respectarea vitezei medii de deplasare. Subunităţile pe timpul executării marşului normal vor respecta toate elementele deplasării (halte mari, odihne de zi sau de noapte), în condiţiile în care structurile militare ce urmează a efectua marşul se află la distanţă mare de linia frontului şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante ale inamicului.

Coloanele se constituie pe unităţi şi subunităţi dotate cu tehnică şi mijloace de transport de categorii şi tipuri similare sau asemănătoare (tehnică de aceeaşi viteză de deplasare şi capacitate de trecere).

„Marşul forţat se execută când situaţia impune trecerea la îndeplinirea unei misiuni de luptă, precum şi atunci când se prevede întâlnirea cu inamicul, pe timpul retragerii şi în toate cazurile când există pericolul de întrebuinţare de către inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare”.

De regulă, se execută pe distanţe mici, cu viteze maxime admise de teren, de performanţele mijloacelor de transport (deplasare) şi starea tehnică a acestora, condiţiile de timp, anotimp şi starea vremii.

b) din punct de vedere al posibilităţilor de întâlnire cu inamicul: marş înapoia unui front constituit, când întâlnirea cu inamicul nu este posibilă şi marş când se prevede întâlnirea cu inamicul.

c) în raport de timp: marş executat pe timp de zi şi marş de noapte.d) după natura terenului şi anotimp: marş în munţi, în pădure, pe timp

de iarnă ,etc.În toate condiţiile organizarea şi executarea marşului trebuie să respecte

unele principii generale. În primul rând marşul trebuie să corespundă cu cerinţele întrebuinţării forţelor şi mijloacelor în luptă. În acest scop, itinerarul de marş trebuie să conducă direct către raionul acţiunilor de luptă şi să permită realizarea dispozitivului rapid, cu uşurinţă.

Este necesar ca itinerarul de marş să permită deplasarea tehnicii de luptă din compunerea coloanelor de marş, pe cât posibil fără amenajări speciale. Pentru aceasta, stabilirea itinerarelor de marş, se va face în urma unui studiu amănunţit pe baza datelor monografice şi a recunoaşterilor executate de ofiţeri din statul major.

În organizarea marşului se ţine seama de realizarea unor viteze cât mai mari, dar în acelaşi timp şi de nevoia ca la sfârşitul marşului forţele să fie în măsură să execute imediat o misiune de luptă. De aceea, s-au statornicit unele procedee de organizare minuţioasă a marşului folosind calculatorul electronic pentru optimizarea soluţiilor, în mod deosebit pentru stabilirea itinerarelor, a etapelor de marş şi a vitezei de deplasare. În acest sens, precizăm că marşul subunităţilor din forţele terestre se planifică şi se organizează pe etape de marş, cu viteze corespunzătoare gradului de practicabilitate pe diferite porţiuni de itinerar.

Mărimea (în km) unei etape de marş este dependentă, în cea mai mare măsură, de media vitezelor pe diferite porţiuni de itinerar, exprimate în km/oră precum şi de timpul favorabil deplasării. Mărimea etapei de marş şi a vitezei medii se stabileşte în funcţie de:

- caracteristicile geoclimatice ale zonei în care se execută deplasarea;- numărul, capacitatea şi practicabilitaea itinerarelor;- existenţa obstacolelor;- natura acţiunilor militare viitoare ale trupelor;- antrenamentul trupelor;- starea tehnică a mijloacelor de deplasare;- posibilitatea asigurării acţiunii şi protecţiei forţelor.Pentru odihna şi hrănirea subunităţilor, verificarea stării tehnice a

autovehiculelor, ajustarea echipamentului şi materialelor, executarea întreţinerilor tehnice şi înlăturarea defecţiunilor, completarea plinurilor se stabilesc halte mici, halte mari şi raioane de odihnă de zi (noapte).

Dacă marşul se execută pe distanţe mari, deci în mai multe etape, atunci la sfârşitul fiecărei etape va urma o perioadă de repaus, când subunităţile vor ocupa un raion al odihnei de zi – în cazul marşului de noapte – sau un raion al odihnei de noapte – în cazul marşului de zi. Şi în aceste situaţii subunităţile

trebuie să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă , în vederea prevenirii unui atac prin surprindere al inamicului.

Când marşul se execută pe jos sau hipo, la fiecare 2-3 zile de deplasare se fixează câte 24 de ore de odihnă.

În raionul odihnei de zi (de noapte), pentru respingerea inamicului terestru (a elementelor de cercetare-diversiune a inamicului), după ce se iau măsuri corespunzătoare de observare, mascare şi siguranţă pe aliniamentul indicat de comandantul de companie (batalion) se amenajează locaşuri (şanţuri) şi poziţii de tragere pentru mijloace antitanc, folosindu-se în acest scop adăpostirile naturale şi denivelările de teren.

Raioanele şi itinerarele se recunosc de către grupe destinate în acest scop, formate din ofiţeri din statul major. Acestea se vor deplasa împreună cu elementele de siguranţă sau de asigurare a mişcării. În scopul coordonării deplasării se stabilesc: puncte iniţiale şi puncte de coordonare, precizându-se timpul depăşirii acestora de către capul şi coada coloanelor aflate în marş.

Strâns legat de activitatea de coordonare a deplasării, conducerea marşului are un rol important, aceasta fiind exercitată de comandantul subunităţilor care se deplasează, ajutat de statul major.

Având în vedere că, în actualele condiţii, trupele ce execută marşul trebuie să fie gata în orice moment să treacă la acţiuni de luptă, se impune adaptarea unui sistem de conducere care să răspundă acestor nevoi.

1.3. Situaţii şi condiţii în care se execută marşul

Potrivit opiniilor exprimate în literatura militară, situaţiile în care se execută marşul sunt diverse, iar condiţiile, aproape întotdeauna, sunt foarte complexe.

Pentru a ilustra cât mai bine aceste situaţii am încercat să prezint o clasificare a situaţiilor în care se execută marşul, luând ca elemente de referinţă formele luptei armate.

În cadrul luptei de apărare, de regulă, marşul se execută pentru: trecerea la apărarea în afara contactului pe un anumit aliniament ce

urmează să constituie limita dinainte a apărării, poziţiei înaintate sau siguranţei de luptă;

înlocuirea unor forţe aflate în contact nemijlocit cu inamicul; realizarea dispozitivului în vederea executării ripostelor ofensive

(contraatacul); trecerea la apărare în adâncimea dispozitivului de luptă; regruparea în noi raioane, în care urmează să primească noi misiuni de

apărare; retragerea trupelor de sub presiunea puternică a inamicului;

nimicirea unor grupări de forţe (desant aerian, trupe aeromobile) care acţionează în adâncimea trupelor proprii.În cadrul ofensivei marşul se poate executa pentru:

înlocuirea unor forţe din contact, în vederea trecerii la ofensiva din contact nemijlocit;

realizarea dispozitivului la ofensiva din mişcare; executarea unor misiuni în cadrul detaşamentului de întoarcere şi

înaintate; introducerea în luptă pe timpul dezvoltării ofensivei; urmărirea inamicului care se retrage; regruparea, după îndeplinirea unor misiuni, în vederea reconstituirii

forţelor de angajare ulterioară şi rezervei; înlocuirea unor forţe care şi-au pierdut temporar capacitatea de luptă.

Conform literaturii militare de specialitate caracteristic tuturor acestor situaţii de executare a marşului sunt elementele de dispozitiv constituite pentru realizarea siguranţei marşului.

În principiu acestea se compun din: elemente de cercetare ; elemente de siguranţă.

Reprezentativ pentru problematica lucrării de faţă sunt elementele de siguranţă, drept pentru care în continuare referirile făcute vor viza exclusiv acest aspect.

Plecând de la premisa că acţiunea elementelor de siguranţă a marşului în condiţiile întrebuinţării de către inamic a elementelor teroriste şi de cercetare-diversiune este influenţată şi particularizată de situaţiile prezentate anterior, aş dori să fac menţiunea că fondul acestui subcapitol va servi ca bază a abordării teoretice ulterioare. În demersul făcut am încercat o prezentare cât mai elocventă a acestor particularităţi, iar pentru o mai bună înţelegere şi clasificare a acestor probleme am anexat la sfârşitul lucrării scheme de principiu a acestor situaţii.

Un alt factor deosebit de important în pregătirea şi ducerea acţiunilor specifice armate este cel reprezentat de condiţii. Din punct de vedere conceptual, o părere unanim acceptată de majoritatea specialiştilor militari este cea conform căreia condiţiile reprezintă “ansamblul şi succesiunea elementelor şi fenomenelor de natură obiectivă şi subiectivă, localizate în timp şi spaţiu, în care se produce şi se desfăşoară o situaţie de (luptă).”3

O primă concluzie pe care am desprins-o din această definiţie este că între situaţii şi condiţii există o relaţie de determinare reciprocă.

Condiţiile sunt determinate de starea şi evoluţia factorilor situaţiei : caracteristicile geoclimatice ale zonei de acţiune, inamicul, trupele proprii.

Detaliind această problematică vom reliefa anumite particularităţi ale marşului generate de:

caracterul terenului în care se execută marşul (teren şes, mediu frământat, muntos - împădurit, zonă de litoral, etc) ;

timpul la dispoziţie pentru pregătirea marşului; 3 Lupta armată, Editura militară, Bucureşti, 1978

întrebuinţarea de către inamic a mijloacelor de nimicire în masă şi a celor incendiare, a sistemelor de lovire de înaltă precizie, a loviturilor aeriene puternice, a elementelor de cercetare - diversiune şi a elementelor teroriste;

particularităţile terenului (reţeaua hidrografică, existenţa unor detalii de planimetrie importante)

condiţiile de timp, anotimp şi starea vremii (pe timp de zi, noapte, vizibilitate redusă, îngheţ, etc).

Având în vedere cele menţionate este evident că, condiţiile de executare a marşului sunt foarte complexe, marşul executându-se atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, în teren muntos, pe timp de iarnă ţinându-se cont de particularităţile determinate de acesta.

Pentru a oferi un fundament ştiinţific celor prezentate anterior, în capitolul de bază al lucrării, m-am raportat la aspecte care vizează executarea marşului în teren muntos, în teren şes cu culturi înalte şi lucrări de hidroamelioraţii, pe timp de iarnă şi în condiţiile folosirii armelor de distrugere în masă.

Am optat pentru această alegere considerând că acestea sunt condiţiile cele mai reprezentative, iar în cadrul fiecărei abordări din cele mai sus menţionate, am încercat o interpretare a modului de acţiune a elementelor de cercetare-diversiune şi a elementelor teroriste. Toate acestea sunt menite a oferi mai multă concreteţe prezentării conform tematicii lucrării şi bineînţeles, a prefigura un prim cadru general al acţiunii grupei de infanterie-patrulă de siguranţă de flanc.

1.4. Dispozitivul de marş

Dispozitivul de marş, spre deosebire de cel de luptă, este format din coloane de marş a căror compunere este variabilă.

Dispozitivul de marş reprezintă “gruparea de forţe şi mijloace (sau coordonarea forţelor şi mijloacelor constituite în structuri de subunităţi şi unităţi), constituită conform variantei optime de acţiune asupra căreia comandantul s-a decis, în scopul deplasării trupelor”.4

Dacă marşul se execută în situaţii în care se întrevede întâlnirea cu inamicul, în compunerea coloanelor de marş se vor găsi toate elementele luptătoare, iar dispunerea lor în coloană trebuie să permită trecerea cu uşurinţă la dispozitivul de luptă. Prin urmare se va ţine seama de corelaţia ce există între dispozitivul de marş şi cel de luptă, în vederea asigurării intrării în luptă în mod organizat.

4 Tactica infanteriei (Grupa de infanterie) – curs, Editura AFT, Sibiu, 2000, p.222

În funcţie de situaţie, de misiunea primită şi de starea comunicaţiilor pe care se execută deplasarea, dispozitivul de marş cuprinde, de regulă următoarele elemente:

elemente de cercetare; elemente de siguranţă ; forţele principale ; forţele (formaţiunile) de logistică.Principalii factori care influenţează constituirea dispozitivului de marş

sunt: natura, valoarea şi modul de acţiune al inamicului; misiunea primită sau dedusă; compunerea structurii militare şi posibilităţile ei de deplasare; numărul şi starea itinerarelor; felul şi valoarea obstacolelor naturale şi a trecerilor peste acestea; condiţiile în care se va desfăşura marşul .Constituirea dispozitivului de marş se face în aşa fel încât acesta să

îndeplinească următoarele cerinţe: să corespundă grupării de forţe şi mijloace (dispozitivului) ce

urmează a se realiza corespunzător concepţiei viitoarei acţiuni; să permită executarea deplasării în mod organizat, cu viteza maximă

admisă; să aibă o vulnerabilitate redusă faţă de loviturile inamicului executate

cu aviaţia, rachetele şi sistemele de cercetare-lovire de mare precizie sau cu mijloace NBC;

să asigure nimicirea din mişcare a eventualelor rezistenţe izolate ale inamicului;

să asigure ajungerea trupelor în noul raion sau pe aliniamentul ordonat la termenul stabilit şi cu întreaga capacitate de luptă;

să asigure o coordonare fermă şi neîntreruptă.Un aport substanţial în realizarea acestor cerinţe îl au măsurile de

asigurare a acţiunilor şi protecţie a trupelor. În subcapitolul următor voi evidenţia aceste aspecte, abordând într-un cadru general o problematică legată nemijlocit de realizarea siguranţei marşului.

1.5. Locul şi misiunile subunităţilor în siguranţa marşului.

Siguranţa, ca formă a asigurării de luptă, este cunoscută în arta militară din cele mai vechi timpuri. Importanţa ei s-a amplificat odată cu creşterea

posibilităţilor trupelor inamicului de a executa lovituri prin surprindere atât în marş, în staţionare cât şi pe timpul ducerii luptei.

În Dicţionarul militar de termeni tactic-operativ, Editura Militară, Bucureşti, 1972 siguranţa este definită astfel: „formă a asigurării de luptă care se organizează în scopul preîntâmpinării unui atac prin surprindere din partea inamicului terestru şi interzicerii pătrunderii elementelor de cercetare ale acestuia spre forţele principale, asigurând condiţii pentru intrarea organizată în luptă a trupelor proprii”.

Şi alte surse ne oferă aceeaşi definiţie a siguranţei, fapt care ne permite să concluzionăm că din punct de vedere conceptual nu s-au înregistrat modificări de esenţă. Detaliind însă problemele de conţinut ale siguranţei, având ca reper problematica temei, vom observa că problemele necesită o abordare nuanţată.

Pentru început precizăm că siguranţa, conform regulamentelor militare în vigoare se împarte în raport cu situaţia trupelor cărora li se face siguranţa, în:

siguranţă nemijlocită; siguranţă de luptă; siguranţă de staţionare; siguranţă de marş.

Raportându-ne la problematica temei ne vom referi în continuare la siguranţa de marş. În principal, prin măsurile de siguranţă a marşului se urmăreşte” deplasarea rapidă şi nestingherită a subunităţilor respective precum şi desfăşurarea şi intrarea acesteia în luptă în mod organizat”.5

În această idee, pe timpul executării marşului se constituie anumite elemente de dispozitiv, denumite conform misiunii pe care o îndeplinesc, elemente de siguranţă. Aceste elemente se deplasează în faţă, pe flancuri cât şi în spatele dispozitivului de marş. Funcţie de locul pe care îl ocupă, de valoarea subunităţii care se constituie în element de siguranţă acestea se împart în :

în faţa dispozitivului de marş sunt: avangărzi pichete mobile de cap patrule de siguranţă de cap

în spatele dispozitivului de marş sunt: ariergărzi pichete mobile de spate patrule de siguranţă de spate

pe flancurile dispozitivului de marş sunt: flancgărzi pichete mobile (fixe) de flanc patrule de siguranţă de flanc

După cum precizam, siguranţa marşului se realizează prin intermediul acestor elemente de siguranţă care îndeplinesc misiuni specifice acţiunilor desfăşurate. În stabilirea elementelor de siguranţă se va ţine seama de:

valoarea forţelor ce se deplasează;

5AN-4, Regulamentul de luptă al infanteriei şi vânătorilor de munte, pluton, grupă, soldat, Bucureşti, 1989, art165

posibilitatea inamicului de a acţiona cu forţe de o anumită valoare asupra capului, flancurilor sau spatelui forţelor ce se deplasează;

numărul şi importanţa itinerarelor de deplasare.Conchidem, prin a reliefa faptul că, constituirea acestor elemente de

siguranţă depinde de posibilitatea întâlnirii cu inamicul. Urmare a acestui aspect măsurile de siguranţă în situaţia în care este posibilă întâlnirea cu inamicul sporesc în intensitate.

În cazul în care întâlnirea cu inamicul nu este posibilă, măsurile de siguranţă sunt mai reduse. Totuşi nu se poate renunţa la constituirea tuturor elementelor de siguranţă, adică atât în faţă, pe flancuri, cât şi în spate.

Compunerea elementelor de siguranţă şi distanţa până la care se trimit acestea depind de:

situaţiile şi condiţiile în care se execută marşul; situaţia şi caracterul acţiunilor inamicului, în special posibilitatea întâlnirii

cu forţe ale acestuia de o anumită valoare; misiunea de luptă a forţelor care execută marşul; dispozitivul adoptat şi caracterul terenului.

În tabelul alăturat, am prezentat aceste aspecte, urmând ca în continuare în subcapitolele următoare referirile făcute să vizeze patrula de siguranţă de flanc şi tangenţial ne vom referi la celelalte elemente de siguranţă doar atunci când sunt relevante pentru tematica lucrării.

Plutonul Distanţa la care se trimite

Grupa Distanţa la care se trimite

Pichet mobil de cap

5 – 10 Km Patrulă de siguranţă de cap

500 – 1500 m(pe TAB)

200 – 600 m(pe jos)

Pichet mobil(fix) de flanc

Până la 5 Km Patrulă de siguranţă de flanc

500 – 1500 m(pe TAB)

200 – 600 m(pe jos)

Pichet mobil de spate

Până la 5 Km Patrulă de siguranţă de spate

500 – 1500 m(pe TAB)

200 – 600 m(pe jos)

Subliniem că toate aceste elemente de siguranţă pe timpul executării marşului, în general prin acţiunile active întreprinse, trebuie să asigure:

deplasarea neîntreruptă a coloanei forţelor principale şi prevenirea acestora asupra atacului prin surprindere al inamicului;

zădărnicirea acţiunilor cercetării inamicului; timpul necesar comandantului pentru precizarea hotărârii; condiţiile favorabile pentru intrarea în luptă a trupelor proprii.

O caracteristică importantă a acţiunii acestor subunităţi de siguranţă este aceea că pe timpul haltelor, siguranţa de marş se opreşte pe aliniamente favorabile care să-i permită continuarea misiunii iar în raionul pentru odihna de zi (noapte), siguranţa de marş se transformă în siguranţa de staţionare.

Relevant pentru problematica noastră sunt referirile făcute în manualele de specialitate la flancgardă. Aceasta destină, spre flancul ameninţat, un pichet mobil de flanc sau fix de flanc care în funcţie de situaţia tactică creată şi de configuraţia terenului trimite o patrulă de siguranţă de flanc. Spre deosebire de pichetul mobil de flanc (stâng sau drept), pichetul fix de flanc ocupă o poziţie de apărare pe aliniamentul ce i se indică, pe care-l menţine până la trecerea coloanei căreia îi face siguranţa, după care se încolonează înapoia acesteia.

Raportându-ne la tema lucrării, consider că evidenţierea acestor aspecte, îmi permite să afirm faptul că siguranţa marşului prezintă o deosebită importanţă în executarea marşului, cu atât mai mult cu cât, în prezent, se pune mare accent pe întrebuinţarea pe scară largă a desantului aerian, trupelor aeromobile şi grupurilor de cercetare-diversiune sau teroriste, precum şi pe utilizarea tuturor procedeelor de război radio-electronic şi psihologic.

Astfel, datorită faptului că în actualele condiţii politice, economice şi militare, conducerile politico-militare ale statelor membre NATO (şi nu numai ele) susţin tot mai mult ideea de întărire a capacităţii de luptă a unităţilor de cercetare şi cercetare-diversiune, considerate de specialişti ca fiind forţe cu „destinaţie specială” special organizate, înzestrate şi instruite pentru a duce războiul de diversiune, am considerat necesar că pentru a oferi consistenţă lucrării este absolut necesar să reliefez anumite aspecte ale organizării, înzestrării şi acţiunii acestora.

În aceeaşi idee, am analizat şi interpretat acţiunile desfăşurate de elementele teroriste, încercând să ilustrez anumite situaţii şi acţiuni pe care acestea le-ar putea organiza împotriva trupelor aflate în marş.

CAPITOLUL 2

Organizarea, înzestrarea şi întrebuinţarea în luptă a subunităţilor de cercetare – diversiune

2.1 Aspecte generale referitoare la subunităţile de cercetare – diversiune

Conceptual ,,cercetarea-diversiunea” include totalitatea acţiunilor de diversiune politică, militară, economică şi psihologică îndreptate împotriva unui stat sau grup de state, acţiuni ce se duc în ascuns sau deschis, inclusiv în timp de pace, în scopul de a submina şi răsturna regimul politic existent şi evoluţia socială în ţările respective, de a provoca acte teroriste şi diversioniste în forţă, pentru schimbarea cursului evenimentelor din unele ţări sau de pe câmpul de luptă, în sensul dorit.6

Teoreticienii militari consideră că într-un viitor război în care se va aplica conceptul nou al ,,Bătăliei aero-terestre” , un rol important revine cercetării, deoarece în toate formele de luptă se vor desfăşura acţiuni speciale de cercetare şi luptă în dispozitivul inamic. Faptele demonstrează că trupele de cercetare – diversiune au fost întrebuinţate cu succes în diferite conflicte militare locale, iar acţiunile speciale sunt considerate ca formă de bază a luptei, trupelor de cercetare – diversiune revenindu-le îndeosebi misiunea să procure informaţii.

Trupele de cercetare – diversiune din organica marilor unităţi tactice şi operative fac parte din ,,cercetarea trupelor” , ele fiind considerate ,, trupe cu destinaţie specială”.

Aceste trupe speciale poară denumiri diferite, astfel: ,,Forţe speciale (Beretele Roşii ) – Anglia ,,Forţe speciale (Beretele Negre) – SUA Trupe de cercetare – diversiune – Belgia, Olanda şi Danemarca Trupe de cercetare îndepărtată – în alte ţări.Ele se întrebuinţează de organele de informaţii ale Ministerului Apărării

Naţionale cu misiuni de cercetare - diversiune şi pentru desfăşurarea unor acţiuni specifice războiului psihologic.

Subunităţile de cercetare - diversiune sunt special organizate, înzestrate şi instruite (şi nu se confundă cu subunităţile de cercetare ale unităţilor şi marilor unităţi care îndeplinesc misiuni limitate asupra unui obiectiv, raion, etc. după care se întorc la bază) pentru a duce războiul de diversiune.

Se apreciază că acţiunile de cercetare – diversiune capătă o importanţă tot mai mare deoarece:

într-un viitor conflict armat, în Europa vor fi angajate toate forţele şi mijloacele, atât în zona acţiunilor de luptă cât şi în adâncime, iar orice război, indiferent de mărimea lui, este de neconceput fără desfăşurarea unor acţiuni de cercetare şi de diversiune în dispozitivul adversarului.

acţiunile trupelor de cercetare se pot desfăşura şi în lipsa unui conflict armat sau pot constitui unul din elementele de apariţie a acestuia şi ca urmare, o parte din ele se pot desfăşura şi pe timp de pace.Principiile după care se organizează şi se execută cercetarea trupelor de

către trupele de cercetare – diversiune sunt următoarele: stabilirea în scurt timp şi menţinerea în permanenţă a contactului cu

adversarul ;6Dicţionarul militar de termeni tactic – operativ, Editura militară, Bucureşti, 1972

asigurarea posibilităţilor de manevră a forţelor şi mijloacelor de cercetare, corespunzător acţiunilor de luptă;

procurarea informaţiilor despre adversar să se facă pe cât posibil prin acţiuni de cercetare fără luptă şi numai în cazuri extreme prin luptă;

raportarea imediată a datelor obţinute, chiar şi a celor care prezintă o importanţă mai mică.Prima formaţie de trupe americane cu destinaţie specială, a fost înfiinţată

de maiorul Robert Rogers pe timpul luptei colonizatorilor albi ai Americii împotriva indienilor, iar participanţilor la aceste acţiuni li s-a dat denumirea de ,,ranger” , cu semnificaţia de oameni care înving depărtările.

În armata S.U.A., prima unitate cu destinaţie specială a fost creată în iulie 1942 cu scopul de fi întrebuinţată împotriva nemţilor din Norvegia, dar ea a fost folosită în Italia, fiind denumită de nemţi ,,Brigada diavolilor”.

In prezent armata S.U.A. dispune de 7 grupări de trupe cu destinaţie specială din care:

3 grupări pentru trupele de uscat 2 grupări pentru garda naţională 2 grupări de rezervă

O parte din aceştia sunt soldaţi angajaţi pe diferite termene. Începând din anul 1970, în compunerea armatei americane au fost

introduse batalioane de tip ,,ranger”, cunoscute sub denumirea de ,,beretele negre. Un astfel de batalion poate organiza şi întrebuinţa până la 72 grupuri de cercetare - diversiune a câte 5 militari fiecare.

În Germania se găsesc 3 centre de pregătire a cercetaşilor - diversionişti. O companie de cercetare - diversiune, de regulă, organizează până la 27 de grupuri a câte 7 militari fiecare şi pot acţiona în dispozitivul adversarului de la 40 până la 150 km.

În diviziile mecanizate şi în brigăzile de desant aerian se găsesc plutoane de cercetare – diversiune. Un astfel de pluton poate organiza până la 10 grupuri de cercetare – diversiune de valoare 4-5 militari şi acţionează 40 – 80 km.

Înzestrarea grupurilor de cercetare –diversiune s-a făcut în funcţie de destinaţia şi misiunile pe care acestea le vor îndeplini. Caracteristica de bază a armamentului şi materialelor din înzestrarea acestora o reprezintă greutatea redusă, simplitatea în exploatare şi întreţinere, eficacitatea sporită, siguranţă în exploatare şi funcţionare, în condiţii variate ale mediilor în care vor acţiona trupele.

Unele unităţi şi subunităţi ale trupelor speciale au în înzestrare autovehicule blindate uşoare, motociclete, tunuri fără recul, aruncătoare de mine de 60 şi 81 mm, etc.

Tehnica modernă măreşte substanţial eficacitatea sprijinului de aviaţie acordat subunităţilor de cercetare–diversiune şi extinde posibilităţile lor de transport în zonele de operaţii: noile elicoptere şi avioane de transport – diversiune, elicoptere Mh - 47 E şi MH – 6o K, avioanele de asalt AC – 130 H, elicopterele HM – 53 B şi C, care sunt dotate cu mijloace de asigurare a zborului la înălţimi foarte mici, în regim de urmărire a reliefului pe timp de noapte, cu

sisteme de realimentare în aer şi cu aparatura pentru instalaţia de navigaţie, radio prin satelit.

Alte materiale care au intrat în dotarea trupelor de cercetare – diversiune sunt: armament pe bază de laser cu energie scăzută şi destinat scoaterii din funcţiune a aparatelor (materialelor) electrono-optice, orbirii şi acţiunii temporare asupra psihicului personalului, aparate de fotografiat nepeliculare, cuplat cu aparatura ce asigură transmiterea imaginii prin canalul radio, echipament de mascare ce îşi schimbă culoarea în funcţie de fondul mediului ambiant.

În concluzie, putem şi trebuie să apreciem importanţa deosebită care se acordă dotării trupelor de cercetare –diversiune. Astăzi, Comandamentul pentru operaţii speciale al SUA asigură instruirea şi dotarea forţelor speciale, având la dispoziţie o secţie de cercetare aplicativă pentru crearea de noi arme şi echipament ultrasofisticate.

Astfel, computerele portabile au fost folosite de ,,Beretele verzi” pentru transmiterea informaţiilor via-satelit , în războiul din Golf. Forţele speciale din Air Force au fost dotate cu ochelari speciali pentru vederea pe timp de noapte. Este în curs de cercetare posibilitatea construirii unor costume speciale tip robot, care asigură o forţă multiplicată luptătorului, pentru transportul unor greutăţi mari şi intervenţii pentru deschiderea căilor de acces în diferite situaţii.

În armata SUA, batalioanele de cercetare –diversiune se găsesc în subordinea comandamentelor trupelor de uscat. Batalioane Ranger sunt conduse nemijlocit de organul de cercetare al armatei şi sunt destinate pentru executarea unor misiuni în dispozitivul inamicului la 10-500 km. De asemenea, în Germania aceste trupe se găsesc în subordinea comandamentului trupelor de uscat.

În principiu, trupele de cercetare –diversiune din organica marilor unităţi tactice şi operative fac parte din ,,cercetarea trupelor” intrând în subordinea directă a Ministerului Apărării Naţionale.

Teoreticienii militari din statele membre NATO sunt unanimi în aprecierea rolului determinant al subunităţilor de cercetare –diversiune în război apreciind că de eficienţa lor depinde în cel mai mare grad, victoria în orice operaţie militară.

Prin întrebuinţarea trupelor de cercetare –diversiune se urmăreşte, în principal procurarea de informaţii ce nu pot fi obţinute pe alte căi şi diminuarea potenţialului militar, economic şi moral al adversarului, atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză sau de război.

Aceste forţe de cercetare-diversiune cunoscute şi sub denumirea de ,,forţe speciale” , au fost folosite în unele armate încă din perioada celui de-al doilea război mondial, sub forma:

echipelor de recunoaştere, formate din 3-4 oameni, care pătrundeau adânc în spatele frontului adversarului pentru a furniza informaţii cu privire la mişcările executate şi forţele acestuia;

grupelor de sabotaj, compuse din 5-6 oameni cu misiunea de a arunca în aer depozite de carburanţi şi muniţie, poduri şi alte lucrări de artă;

grupelor de transmisiuni, formate din 3-4 oameni, cu misiunea de a distruge legăturile dintre unităţi, a tăia legaturile telefonice, a ocupa posturile de emisie şi a transmite ordine şi informaţii false;

Grupul de cercetare-diversiune este destinat să îndeplinească următoarele misiuni :

procurarea informaţiilor asupra dispozitivului şi dispunerea mijloacelor de foc ale inamicului,

capturarea de militari, documente de luptă şi armament distrugerea unor obiective de importanţă tactică dezorganizarea serviciilor şi transportului de materiale.Acesta pătrunde în dispozitivul inamicului pe calea aerului, pe apă sau pe

uscat.Când grupul de cercetare-diversiune execută pătrunderea pe jos,

cercetaşii - diversionişti se deplasează în coloană câte unul. În faţa coloanei se trimit cercetaşi. Pe timpul deplasării sau staţionării, personalul grupului execută observarea circulară. Deplasarea se execută cu ajutorul busolei şi în afara drumurilor.

Apropiindu-se de obiectivul ce urmează a fi distrus sau cercetat, la distanţa de 200-300 m, grupul de cercetare-diversiune se opreşte şi organizează observarea circulară. Pentru cercetarea obiectivului, comandantul trimite spre obiectiv echipa de cercetare, formată din 1-2 cercetaşi. După culegerea datelor necesare, grupul de cercetare-diversiune ocupă un dispozitiv de atac şi atacă obiectivul.

După ocuparea obiectivului, se continuă observarea şi se pregăteşte obiectivul pentru distrus, apoi grupul se retrage adunându-se într-un raion la 400-500 m faţă de obiectiv. Se verifică documentele capturate, după care se retrage în dispozitivul trupelor proprii.

2.2 Procedee de acţiune întrebuinţate de subunităţile de cercetare – diversiune

Pe timpul îndeplinirii misiunilor, subunităţile de cercetare-diversiune pot întrebuinţa următoarele procedee de acţiune : raidul de cercetare-diversiune, ambuscada şi atacul cu scop limitat.

Raidul de cercetare-diversiune este considerat procedeul de bază pentru executarea unor atacuri prin surprindere, asupra unor obiective din adâncimea tactică.

Raidul de cercetare-diversiune se execută, de regulă, pentru : distrugerea aerodromurilor, punctelor de comandă şi centrelor de transmisiuni, depozitelor,

staţiilor de radiolocaţie, precum şi pentru a captura alimente, echipament, armament şi personalităţi importante.

Ambuscada se execută, cu efective mai mici asupra subunităţilor inamicului aflate în deplasare sau staţionare, precum şi asupra trenurilor şi navelor în punctele obligate de trecere ca defileuri, trecători, văi înguste. Forţele care participă la ambuscadă se împart în elemente de siguranţă, care se folosesc pentru interceptarea comunicaţiilor spre locul de ambuscadă şi semnalizarea apropierii forţelor noastre, şi forţa de atac, cu misiunea de a executa atacul asupra obiectivului.

Ca procedee de pătrundere la obiectiv a elementelor şi subunităţilor de cercetare-diversiune amintesc : pătrunderea pe calea aerului, pe apă şi rămânerea în spatele trupelor noastre. Aceste procedee se stabilesc în funcţie de misiunea primită, de situaţia inamicului şi mijloacele de transport avute la dispoziţie, de starea vremii, caracterul terenului, gradul de pregătire al personalului şi cantitatea materialului ce urmează a se transporta precum şi distanţa şi importanţa obiectivelor unde urmează să se acţioneze.

Pătrunderea pe calea aerului constituie procedeul cel mai des folosit şi el se realizează cu ajutorul avioanelor sau elicopterelor.

Pătrunderea pe uscat este frecvent folosită de către subunităţile de cercetare - diversiune care acţionează în câmpul tactic şi operativ, cu ajutorul autovehiculelor, în condiţiile existenţei unor intervale mari nesupravegheate de inamic şi când distanţa până la obiectiv este relativ mică.

Rămânerea în spatele trupelor inamicului se foloseşte pe timpul acţiunilor duse în fâşia de siguranţă pentru acoperirea trupelor din apărare sau pe timpul retragerii, deoarece descoperirea elementelor de cercetare - diversiune se realizează mai greu decât atunci când pătrunderea se face cu ajutorul avioanelor şi elicopterelor.

În ceea ce priveşte asigurarea materială a trupelor de cercetare - diversiune pe timpul executării unor misiuni, aceasta se realizează şi prin alte elemente de cercetare-diversiune introduse în zona de acţiune şi care au asupra lor mijloace necesare de hrană, echipament, muniţie şi alte materiale necesare pentru supravieţuire pe o perioadă de 15-20 zile. Când staţionarea în zona de acţiune se prelungeşte, aprovizionarea se face din 15 în 15 zile.

Dintre conflictele locale la care au participat şi trupe de cercetare – diversiune , două ilustrează cu prisosinţă modul de acţiune al acestora:

1. Conflictul din Malvine (Falkland) dinte Anglia şi Argentina2. Războiul din GolfÎn conflictul anglo - argentinian, trupele engleze au avut de înfruntat un

adversar care se apăra cu o tenacitate de neimaginat. Pentru a realiza debarcarea desantului maritim cu pierderi minime, pe toată perioada premergătoare acestei operaţii au fost folosite cu succes grupurile de cercetare –diversiune din cadrul SAS ( Special Air Service). Majoritatea grupurilor de cercetare – diversiune au fost paraşutate în spatele dispozitivului argentinian iar acţiunile acestor grupuri au fost de hărţuire permanentă a trupelor argentiniene, contribuind astfel la scăderea moralului acestora precum şi acţiuni de scoatere din funcţiune a unor

centre de transmisiuni, atacuri asupra punctelor de comandă, distrugerea unor depozite de muniţie, combustibil, alimente şi alte materiale. Datorită acţiunilor acestor grupuri, debarcarea desantului maritim a putut avea loc în noaptea de 20-21.05.1982.

În cadrul operaţiunii ,,Furtună în deşert, grupurile de cercetare - diversiune au fost folosite pe scară mai redusă, misiunile ce le-au revenit au constat în determinarea cu exactitate a rampelor de lansare SCUD şi AL HUSEIN sau hărţuirea coloanelor irakiene care se deplasau spre front.

Aceste grupuri au fost transportate în raioanele de acţiune la bordul elicopterelor de tip Pow Low şi recuperate tot de către acestea. Desfăşurarea acţiunilor terestre a fost facilitată de aportul acestor grupuri care au condus aviaţia de vânătoare - bombardament spre obiectivele ce necesitau distrugerea imediată şi cunoaşterea flancurilor descoperite ale dispozitivului de apărare irakian.

Pentru a evidenţia efectele produse în urma acţiunii unor astfel de elemente, redăm considerăm, cel mai elocvent exemplu de acţiune militară desfăşurată de trupele de cercetare – diversiune pe teatrul de acţiuni militare din Orientul Apropiat din anul 1972.

Pentru ,,decapitarea” conducerii O.E.P., armata israeliană a folosit în 1972 (înainte de cel de-al patrulea război arabo - israelian ) un comando format din 13 militari. Acesta a debarcat în Beirut şi în 20 de minute a produs atâtea victime omeneşti, distrugeri şi avarii pe care în alte condiţii le-ar fi produs 3-4 divizii de aviaţie bombardament strategic din compunerea armatei SUA sau a fostei URSS în 3 sau 4 zile.

În cele peste 180 de conflicte armate care au avut loc după cel de-al doilea război mondial, acţiunile de cercetare – diversiune au ocupat un loc important, completând şi perfecţionând arsenalul tactic şi tehnic specific cu noi forme, procedee şi mijloace de luptă în vederea rezolvării unei game foarte complexe şi variate de misiuni, pe care marile unităţi tactice şi strategice fie că nu le-ar fi putut rezolva, fie că pentru soluţionarea lor ar fi fost necesar un timp îndelungat, pierderi umane şi materiale considerabile.

Aşadar, într-un eventual război, agresorul va recurge în mod inevitabil la folosirea alături de organizaţiile şi grupările paramilitare şi forţe specializate în desfăşurarea acţiunilor de cercetare – diversiune.

2.3 Misiunile şi modul de acţiune al elementelor de cercetare-diversiune împotriva subunităţilor aflate în marş.

Din gama extrem de mare şi de diversificată a misiunilor pe care le poate îndeplini grupul de cercetare-diversiune din armatele străine, consider că raportat la subunităţile noastre aflate în marş , acestea s-ar putea concretiza în :

procurarea informaţiilor

despre dispozitivul de marş, compunerea acestuia, valoarea forţelor ce intră în compunerea acestuia, etc;

despre acţiunile de luptă preconizate a se desfăşura; capturarea de militari, documente de luptă şi armament; dezorganizarea conducerii ; dezorganizarea serviciilor şi transporturilor de materiale; dirijarea coloanelor pe itinerarii greşite; distrugerea drumurilor în puncte obligate de trecere; provocarea de incendii, inundaţii, distrugeri, infectarea unor surse de apă.

Prin prisma celor enunţate mai sus, în continuare, voi prezenta câteva din măsurile de siguranţă ce se impun pe timpul deplasării pentru contracararea acestor acţiuni. Acestea se concretizează în :

- cercetarea amănunţită a punctelor obligate de trecere, inclusiv a anumitor porţiuni de teren care ar putea favoriza acţiunea acestor elemente;

- intensificarea observării pe direcţiile de deplasare cât şi pe spaţiul dintre subunitatea de siguranţă şi trupele proprii;

- constituirea unor dispozitive de marş din care să se poată trece cu uşurinţă la adoptarea unor dispozitive de luptă pentru a face faţă cu succes unor astfel de elemente de cercetare-diversiune;

- constituirea unor echipe de cercetare, elemente de siguranţă să se facă din militari cu o bună pregătire în domeniu;

- folosirea unor aparaturi de vedere, de detectare îndeosebi pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă.

2.4 Elemente teroriste. Probleme generale, mod de acţiune împotriva subunităţilor aflate în marş

Strict legat de deplasarea subunităţilor trebuie luată în calcul şi posibilitatea întrebuinţării de către inamic a elementelor teroriste.

După cum se cunoaşte, unul dintre fenomenele care bulversează serios societatea contemporană este cel al terorismului.

Fără a insista în mod deosebit asupra unei definiri mai mult sau mai puţin complete, datorită spaţiului relativ limitat al lucrării precum şi datorită sferei problematicii acestei lucrări, o să luăm ca reper afirmaţia lui Frank C. Carluci, secretar al Apărării în timpul administraţiei lui George Bush, care preciza că „terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate şi descris ca război purtat la limita minimă a

spectrului violenţei, război în care conotaţiile politice, economice şi sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puteri militare convenţionale”.

Conchidem, prin a sublinia că terorismul constă în folosirea deliberată şi sistematică a mijloacelor de natură să provoace teroare în vederea atingerii scopurilor cele mai diverse, care în cele din urmă au o finalitate politică.

Aducerea în prim planul discuţiei a recentului atac asupra Americii din septembrie 2001, act de un real cinism care a înfiorat întreaga lume, precum şi numele unor organizaţii teroriste precum Al Quida, Hamasul, Hezbollahul libanez, Jihadul islamic palestinian , îndeobşte cunoscute prin mijloacele mass-media care ne informează de atrocităţile comise de acestea, a căror victime sunt persoane nevinovate, care nu au nici o legătură cu motivaţia invocată a acestor acte, a războiului din Afganistan, ne obligă la acordarea unui interes mai mare în combaterea acestui „flagel”.

Evocarea acestor fapte reprobabile – „crime abominabile împotriva umanităţii” evidenţiază prezenţa activă a terorismului în societatea contemporană, a demersurilor internaţionale întreprinse pentru combaterea acestei „ciume mondiale” mă îndreptăţeşte să afirm că şi în timp de război „tentaculele” acestuia îşi face simţită prezenţa.

Indubitabil, acestea îmbracă anumite particularităţi pe care am încercat să le surprind în urma studiului mai multor lucrări de specialitate.

Fac precizarea că aceste probleme prezentate reprezintă numai un crâmpei, insignifiant datorită complexităţii şi diversităţii mijloacelor şi metodelor folosite, a modului şi spaţiului imprecis de manifestare precum şi a stării generale de incertitudine în care vom fi obligaţi să acţionăm.

Evident, acţiunea acestor grupări teroriste care au propriul lor repertoar, propriul lor „modus operandi” ies mai pregnant în evidenţă pe timp de pace sau în perioada (starea) de tensiune (criză) datorită impactului moral, a efectului disturbator asupra societăţii.

Totuşi consider că, acţiunile acestor grupări (elemente) teroriste în perioada de război cresc în intensitate, capătă un caracter mai înverşunat favorizate fiind şi de libertatea de acţiune mai mare generată de mutarea centrului de atenţie pe acest fenomen complex al războiului. În această conjunctură, efectele acestor acţiuni teroriste sunt estompate nu într-atât datorită ineficacităţii acestora (care dimpotrivă pot avea consecinţe devastatoare, deoarece teroriştii nu se călăuzesc după regulile şi principiile ducerii luptei armate şi nu respectă normele de drept internaţional umanitar), dar mai ales, necunoaşterii executanţilor, în acest caz aceştia putând să nu-şi mai revendice atentatele pentru a nu-şi desconspira prezenţa interiorul respectiv.

În continuare am încercat să surprind anumite aspecte legate de scopurile urmărite de acţiunile acestor elemente teroriste îndreptate asupra subunităţilor aflate în marş şi în special de formele de acţiune cele mai des folosite în realizarea actului terorist. Principalele scopuri ale acestor elemente teroriste sunt:

- întârzierea acţiunilor trupelor noastre prin provocarea unor explozii, incendii, distrugerea unor poduri (viaducte) feroviare sau rutiere;

- desfăşurarea unor acţiuni teroriste directe sau indirecte pentru suprimarea sau răpirea unor personalităţi militare;

- contaminarea radioactivă, chimică, biologică a apei şi alimentelor şi crearea unor focare de epidemii;

- executarea cercetării asupra dispozitivului trupelor noastre în vederea procurării de informaţii legate de obiectivele de importanţă deosebită (puncte de comandă ale marii unităţi, mijloace de apărare antiaeriană, raioane de concentrare a trupelor, treceri importante peste cursurile de apă, noduri de comunicaţii);

- crearea condiţiilor pentru desantarea altor subunităţi şi unităţi ale forţelor specializate de cercetare-diversiune;

- producerea şi amplificarea panicii în rândul trupelor inamice.Din analiza situaţiilor caracteristice acţiunilor teroriste ce au avut loc

până în prezent am constatat faptul că în concepţia organizaţiilor şi grupărilor teroriste există o preocupare specială pentru acţiunea asupra unor obiective fixe sau în mişcare.

Formele de acţiune cel mai de folosite în realizarea actului terorist sunt: acţiunea directă, acţiunea acoperită şi acţiunea indirectă.

Acţiunea directă este forma de bază a săvârşirii actelor teroriste şi constă în atacul deschis armat sau ameninţarea cu arma asupra obiectivului vizat în scopul distrugerii, capturării, răpirii unor persoane ori creării de panică, derută, frică şi groază în rândul trupelor.

Cele mai frecvente procedee folosite în acţiunea directă sunt: atentatul, atacul obiectivelor fixe şi atacul obiectivelor mobile.

a) atentatul este unul din principalele procedee de acţiune folosit de elementele teroriste fiind adoptat în scopul suprimării fizice a unor personalităţi marcante militare care prin activitatea lor au lezat interesele organizaţiilor sau grupărilor teroriste.

b) atacul obiectivelor fixe constituie o importantă formă de acţiune adoptată de elementele teroriste. Din rândul obiectivelor fixe urmărite de forţele respective fac parte anumite construcţii militare la care dacă se produc distrugeri sau avarii urmate de victime omeneşti se afectează într-un fel sau altul relaţiile dintre state, economia, activitatea politico-socială a statului respectiv, se produce spaima şi groaza în rândul populaţiei.

c) atacul obiectivelor mobile cunoscut şi sub denumirea de „deturnarea obiectivelor” ca procedeu de acţiune, constă în atacul premeditat în vederea capturării unui mijloc de transport, sechestrării sau uciderii personalului tehnic în scopul satisfacerii anumitor interese.

Acţiunea acoperită este forma de luptă adoptată de elementele teroriste. Aceasta constă în asasinarea unor persoane, distrugerea sau incendierea unor obiective, prin folosirea încărcăturilor explozive, toxice, bacteriologice sau nucleare, plasate sau expediate în locurile, obiectivele frecventate de persoanele – obiectiv şi prin lovirea de la distanţă a ţintelor cu mijloace telecomandate. Din analiza acţiunilor teroriste ce au avut loc până în prezent rezultă că mijloacele cele mai frecvent folosite au fost explozivii fie cei clasici fie cei plastici.

Particularitatea acestora constă în faptul că folosesc cele mai moderne dispozitive care pot declanşa explozia cu întârziere sau imediat datorită unor efecte mecanice, optice, electromagnetice, cu energii stimulate (laser) iar elementele teroriste nu sunt expuse riscului direct.

Strâns legat de marşul subunităţilor, elementele teroriste vor căuta să îngreuneze cât mai mult deplasarea acestora prin folosirea unor forme şi procedee de tip terorist în combinaţie cu alte acţiuni agresive cum ar fi:

- diversiunea şi sabotajul împotriva obiectivelor militare de importanţă tactică;

- acţiuni teroriste acoperite combinate cu distrugerea unor importante lucrări de artă;

- acţiuni teroriste agresive de tip ofensiv – armate, pentru cucerirea unor obiective militare sau raioane de teren;

- acţiuni teroriste directe, în forţă, executate în scopul recuperării ostaticilor sau a prizonierilor;

- acţiuni de distrugere a centrelor de transmisiuni aferente punctelor de comandă, a nodurilor de comunicaţie feroviară şi rutieră, a unor obiective militare importante şi blocarea punctelor obligatorii de trecere;

- minarea anumitor clădiri, poduri pe unde urmează să treacă trupele;- capturarea de planuri operative şi alte documente de luptă;- lichidarea şi substituirea organelor militare de îndrumare a circulaţiei şi

dirijare a coloanelor de trupe sau logistice pe alte itinerarii.Din cele prezentate mai sus cât şi din analiza situaţiilor în care s-au

executat acţiuni teroriste şi de cercetare-diversiune, pentru a înţelege mai bine formele şi procedeele folosite de celulele, echipele, grupurile cât şi forţele speciale de cercetare-diversiune, atât în pregătirea, cât şi înfăptuirea cu succes a actului terorist-diversionist, trebuie să fie cunoscute şi analizate scopurile pe care le urmăresc pentru a putea lua măsuri eficiente de contracarare a acţiunilor acestora.

CAPITOLUL 3

GRUPA DE INFANTERIE PE TAB, PATRULĂ DE SIGURANŢĂ DE FLANC ÎN CONDIŢIILE ÎNTREBUINŢĂRII DE CĂTRE INAMIC A

ELEMENTELOR DE CERCETARE –DIVERSIUNE ŞI ELEMENTELOR TERORISTE

3.1 Grupa de infanterie - patrula de siguranţă de flanc. Modul de constituire al dispozitivului de marş

Elementele de siguranţă de flanc se deplasează pe itinerare paralele cu cele pe care execută marşul forţele principale. Ele au o valoare mai ridicată la

flancul orientat spre inamic sau la flancul dinspre care probabilitatea unor atacuri ale adversarului este mai ridicată.Ca element de siguranţă de flanc acţionând independent, grupa de infanterie întărită poate fi patrulă de siguranţă de flanc.

Aceasta este trimisă de pichetul mobil de flanc şi poate fi întărită cu o mitralieră, 1-2 pionieri şi un cercetaş chimic.

Când se prevede întâlnirea cu inamicul, mijloacele de întărire şi de sprijin se distribuie şi se subordonează, de la început, în raionul de plecare, structurilor care vor constitui elementele dispozitivului corespunzător formei de luptă adoptate.

Când deplasarea se execută pe transportorul amfibiu blindat, depărtarea faţă de pichetul mobil de flanc este de până la 1500 m ziua şi 500 m noaptea, iar când se execută pe jos de până la 600 m ziua şi 200 m noaptea.

În general, rolul elementelor de siguranţă constă în asigurarea fluidităţii deplasării şi a unei bune securităţi a coloanelor de marş. La rândul lor, acestea îşi fac siguranţa nemijlocită prin forţe (elemente) destinate în acest scop.

Menţionăm în acest sens, că elementele de cercetare ce pot fi organizate de către grupă sunt: cercetaşul (observator), echipa de cercetare. Luarea acestor măsuri de siguranţă inclusiv la nivelul patrulei se impun cu atât mai mult cu cât una din principalele caracteristici ale fizionomiei acţiunii elementelor de cercetare diversiune şi elementelor teroriste este diseminarea în spaţiu a forţelor, în vederea creării mai multor focare, deci iminenţa întâlnirii cu aceste elemente sau cu anumite lucrări de distrugeri executate de către acestea este posibilă la tot pasul.

3.2 Misiunile patrulei de siguranţă de flanc

Referindu-ne la patrula de siguranţă de flanc aceasta poate primi următoarele misiuni:

să prevină forţele cărora le face siguranţa împotriva acţiunilor elementelor de cercetare şi de cercetare-diversiune inamice şi atacurilor terestre ale inamicului ieşit pe căile paralele de acces;

dacă se impune să apere şi să menţină poziţia ordonată, în cadrul pichetului mobil (fix) sau independent, împotriva atacului din flanc executat prin surprindere de inamic, până la trecerea coloanei căreia îi face siguranţa.

Această prezentare generală a misiunilor patrulei de siguranţă de flanc are doar un caracter introductiv în conţinutul problematicii, în subcapitolele

următoare am reluat şi detaliat aceste misiuni prezentându-le în cadrul unui context particularizat de situaţiile şi condiţiile în care se desfăşoară acţiunea patrulei de siguranţă de flanc atunci când inamicul foloseşte intens elementele de cercetare – diversiune sau elementele teroriste.

3.3 Aspecte privind executarea siguranţei de flanc de către grupa de infanterie

3.3.1 Probleme generale

Situaţiile în care grupa de infanterie execută siguranţa de flanc a subunităţilor aflate în marş sunt complexe. Aceasta se execută atât în perioada ripostei graduale a primei părţi a conflictului militar, în perioada ripostei maxime, cât şi pe timp de pace sau criză politico-militară. Grupa de infanterie poate executa siguranţa de flanc a subunităţilor destinate pentru îndeplinirea unor misiuni în cadrul acţiunilor nonviolente.

Siguranţa de flanc a forţelor aflate în marş se execută pe timpul pregătirii acţiunii cât şi pe timpul ducerii acesteia, indiferent de forma de acţiune sau procedeul specific acesteia.

Am optat pentru detalierea acestor situaţii menţionate mai sus considerându-le mult mai reprezentative pentru a reliefa acţiunea grupei - patrulă de siguranţă de flanc în condiţiile utilizării de către inamic pe scară largă a subunităţilor de cercetare-diversiune sau a elementelor teroriste.

3.3.2 Specificitatea realizării siguranţei de flanc corespunzător situaţiilor de trecere la apărare

Astfel, pe timpul pregătirii şi ducerii luptei de apărare, de regulă, grupa execută siguranţa de flanc a forţelor aflate în marş pentru:

trecerea la apărare în afara contactului pe un anumit aliniament ce urmează să constituie limita dinainte a apărării, poziţiei înaintate sau siguranţei de

luptă.

Pentru trecerea la apărare în afara contactului nemijlocit cu inamicul, pregătirea luptei începe în raionul de dispunere şi se continuă în zona acţiunilor de luptă. Din raionul de dispunere, grupa patrulă de siguranţă de flanc se deplasează spre aliniamentul ce va fi ocupat pentru apărare la flancul coloanei forţelor principale. Specificul acestei situaţii, constă în deplasarea sub pericolul

permanent al întâlnirii cu elementele de cercetare-diversiune ale inamicului sau sub ameninţarea loviturilor aeriene. Considerăm că prezenţa elementelor teroriste în acest spaţiu predestinat unei confruntări iminente este mai puţin probabilă dar, se impune a se acorda o atenţie deosebită executării cercetării în vederea descoperirii anumitor lucrări de distrugere pregătite din timp de către acestea.

În această situaţie, acţiunea elementelor de cercetare-diversiune ale inamicului este favorizată iniţial de lipsa trupelor noastre, ceea ce le permite o mai mare libertate de acţiune. Astfel, aceste elemente de cercetare-diversiune pot pregăti lucrări de distrugere din timp, după care se pot masca la teren, aşteptând depăşirea de către trupele noastre în vederea continuării acţiunii în dispozitivul de apărare realizat.

Principalele misiuni ale acestor elemente de cercetare-diversiune, în această situaţie, sunt:

stabilirea grupării trupelor noastre, a raioanelor de dispunere a poziţiilor de tragere ale artileriei şi mijloacelor de foc;

descoperirea aliniamentelor pe care trec la apărare trupele noastre, a punctelor vulnerabile ale dispozitivului de apărare realizat;

descoperirea raioanelor de dispunere a rezervelor, natura şi direcţiile lor de afluire;

Modul de acţiune al grupei - patrulă de siguranţă de flanc specific acestei situaţii este prezentat într-un subcapitol al lucrării în care se face referire la ducerea luptei. Consider că acesta este modul de acţiune cel mai general şi elemente de conţinut din cadrul acestuia sunt general valabile pentru aproape toate situaţiile prezentate în continuare.

Înlocuirea unor forţe aflate în contact nemijlocit cu inamicul.

Prin înlocuire, trupele care au executat o misiune într-un raion (poziţie, aliniament) predau raioanele (sectoarele, aliniamentele) ocupate altor trupe, în vederea continuării aceloraşi acţiuni sau îndeplinirii unor misiuni noi.

De aceea, pentru a fi cât mai eficientă din punct de vedere acţional înlocuirea trebuie: să fie simplă în concepţie şi execuţie; să se realizeze cât mai rapid şi în ascuns; să se desfăşoare noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă; să se execute cu respectarea strictă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a trupelor.

Plecând de la aceste premise remarcăm că acţiunea elementelor de cercetare – diversiune este favorizată de conjunctură. Acţiunea acestor elemente pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă îngreunează considerabil îndeplinirea misiunilor de către elementele de siguranţă, implicit de patrula de siguranţă de flanc. Se impune folosirea cu precădere a aparaturii de vedere pe

timp de noapte şi intensificarea măsurilor de cercetare în vederea descoperirii oportune a inamicului, stabilirea unor parole de identificare, a semnelor şi semnalelor de recunoaştere a trupelor proprii pentru a elimina confuzia; în cazul descoperirii inamicului se impune localizarea rapidă a acestuia şi raportarea comandantului pichetului mobil, acţiunea împotriva acestuia nu trebuie să provoace o stare de derută trupelor noastre aflate în zonă drept pentru care se impun măsuri eficiente de înştiinţare despre prezenţa inamicului în zona respectivă şi o cooperare eficientă pentru nimicirea acestuia ; în toate acţiunile întreprinse se vor accentua măsurile luate pentru evitarea fratricidului.

În această situaţie, subunităţile de cercetare-diversiune ale inamicului acţionează împotriva trupelor noastre în scopul destabilizării conducerii prin lovirea punctelor de comandă. Acţiunea inamicului este favorizată de suprapunerea forţelor noastre pe raionul (aliniamentul) în care urmează să se facă înlocuirea.

Dintre principalele misiuni ale elementelor de cercetare-diversiune amintim:

obţinerea şi transmiterea de informaţii referitoare la valoarea forţei şi intenţiilor trupelor noastre;

executarea unor acţiuni menite să creeze confuzie şi panică pe timpul deplasării, ocupării raionului de plecare la înlocuire sau chiar pe timpul înlocuirii .

Realizarea dispozitivului în vederea executării ripostelor ofensive (contraatacului).

Executarea cu impetuozitate a contraatacurilor, precum şi nimicirea inamicului pătruns în punctul de sprijin, presupune folosirea oportună a manevrei de forţe şi mijloace, precum şi a manevrei focului. În această situaţie maleabilitatea şi supleţea dispozitivului de luptă are un rol important în asigurarea unui caracter activ şi dinamic apărării.

Executarea contraatacurilor repetate şi puternice se realizează la toate eşaloanele în scopul stăvilirii înaintării inamicului, producerii de pierderi cât mai mari, precum şi pentru slăbirea forţei sale.

Luând în calcul posibilitatea întrebuinţării de către inamic a subunităţilor de cercetare-diversiune în această situaţie, considerăm că acţiunea acestora va fi orientată cu precădere asupra deplasării forţelor noastre şi poate consta în distrugerea căilor de comunicaţie, blocarea itinerarelor sau chiar executarea unor lovituri prin surprindere asupra subunităţilor aflate în marş.

Misiunile ce le revin acestor elemente de cercetare-diversiune sunt: procurarea şi comunicarea de informaţii referitoare la valoarea

forţelor ce se deplasează şi care urmează să atace, precum şi a altor date referitoare la teren;

crearea de confuzie şi panică, în rândul trupelor noastre prin executarea unor acţiuni, similare cu cea a acţiunii în forţă a inamicului de la contact;

desfăşurarea prematură a subunităţilor care execută contraatacul, în dispozitiv premergător, determinându-le să ocupe nejustificat anumite aliniamente din teren.

Conchidem prin a face precizarea că acţiunea acestor elemente, favorizată fiind de pătrunderea anumitor subunităţi inamice în cadrul dispozitivului de apărare a trupelor noastre, creşte în amplitudine, putând fii de cele mai multe ori o acţiune ,, la vedere” înţelegând prin aceasta acţiuni desfăşurate prin executarea focului asupra subunităţilor noastre.

În aceste condiţii, considerăm că patrula de siguranţă trebuie să aibă o capacitate de luptă ridicată, pentru a avea posibilitatea să angajeze lupta cu aceste elemente, asigurând astfel timpul necesar executării contraatacului de către forţele cărora le face siguranţa . Lupta cu aceste elemente ar putea continua până când anumite rezerve, forţe din adâncime sau chiar forţe din cadrul celor care au executat contraatacul atunci când se impune acest lucru, vor ajunge în zona acţiunilor de luptă duse împotriva elementelor de cercetare - diversiune şi în cooperare cu elementele de siguranţă vor nimici în timp scurt inamicul.

Trecerea la apărare în adâncimea dispozitivului de luptă.

Acţiunea elementelor de cercetare-diversiune, în această situaţie, se caracterizează prin atacuri sporadice asupra trupelor noastre care trec la apărare în adâncimea dispozitivului, mai slabe din punct de vedere al intensităţii.

Acestea vor acţiona îndeosebi asupra punctelor de comandă observare precum şi asupra altor obiective importante din adâncimea apărării.

Metoda de pătrundere cea mai des utilizată în această situaţie, este prin executarea de desantări în dispozitivul de luptă al trupelor noastre.

Acţiunea patrulei de siguranţă va fi orientată îndeosebi pe izolarea din punct de vedere spaţial a inamicului, în vederea interzicerii părăsirii raionului în care a fost localizat, pentru ca ulterior în timp scurt să treacă în cooperare cu pichetul mobil de flanc la nimicirea rapidă a acestuia. Considerăm că în aceste condiţii evitarea angajării luptei, sau executarea focului numai pentru respingerea acestor elemente, acţiuni care ar da posibilitatea în ultimă instanţă elementelor de cercetare – diversiune să rămână în dispozitivul de apărare a trupelor noastre, ar putea crea mari prejudicii desfăşurării ulterioare a luptei de apărare.

Fiind pe deplini conştienţi că angajarea într-o luptă de durată a elementelor de siguranţă împotriva acestor elemente de cercetare – diversiune ar însemna implicit renunţarea la misiunea lor de bază pe timpul executării deplasării, considerăm că se impune cu prisosinţă preluarea luptei de către anumite subunităţi special destinate pentru aceasta. Condiţia esenţială este asigurarea mobilităţii necesare acestora, inclusiv prin efectuarea transportului cu ajutorul elicopterelor.

Regruparea în noi raioane, în care urmează să primească noi misiuni de apărare.

Conceptual regruparea reprezintă „acţiunea prin care se realizează o nouă grupare a forţelor şi mijloacelor în scopul îndeplinirii aceleiaşi misiuni sau a uneia noi”.7

Regruparea se poate executa atât din adâncime spre front, de-a lungul frontului cât şi dinspre front spre adâncime sau combinat. Din acest considerent abordarea problematicii acţiunii patrulei de siguranţă trebuie să se facă secvenţial.

Deoarece regruparea din adâncime spre front se execută în vederea realizării unui nou dispozitiv de luptă sau pentru întărirea apărării pe direcţiile ameninţate şi presupune deplasarea forţelor şi mijloacelor din cadrul forţelor de angajare ulterioară sau din rezervă, spectrul de acţiune al elementelor de cercetare-diversiune sau al elementelor teroriste este foarte larg. Din punct de vedere al spaţiului pe care se execută deplasarea trupelor noastre în vederea regrupării considerăm că acesta în majoritatea situaţiilor este redus comparativ cu situaţiile prezentate anterior.

Pericolul întrebuinţării de către inamic a elementelor de cercetare-diversiune este tot mai evident în aceste situaţii, acestea acţionând de regulă în scopul de a zădărnici îndeplinirea noilor misiuni de către trupele noastre, recurgând la distrugerea unor puncte obligate de trecere, sau blocând anumite itinerarii pe care trupele noastre urmează să se deplaseze în vederea regrupării.

Nu putem exclude posibilitatea existenţei din timp a acestor elemente de cercetare-diversiune în raioanele respective şi de aceea trebuiesc luate măsuri de siguranţă în vederea descoperirii la timp a acestora, printre care amintim:

cercetarea amănunţită a punctelor obligate de trecere, a porţiunilor de teren care ar putea favoriza acţiunea acestor elemente de cercetare-diversiune;

intensificarea observării pe direcţia de deplasare, lucru esenţial pentru elementele de cercetare din cadrul elementelor de siguranţă ale subunităţii care se deplasează.

O importanţă deosebită o are şi realizarea siguranţei pe timpul în care forţele noastre principale se află în raionul de regrupare pregătindu-se în vederea executării deplasării pentru îndeplinirea misiunilor de luptă primite. Grupa – patrulă de siguranţă ocupă o poziţie avantajoasă în teren conform ordinelor primite şi se transformă în post de pază intensificând observarea (şi ascultarea pe timp de noapte)pentru descoperirea oportună inamicului şi în caz de atac pentru respingerea acţiunii acestuia.

Retragerea trupelor de sub presiunea puternică a inamicului.

În cadrul complex şi variat al retragerii nu puţine vor fi cazurile când unităţile şi subunităţile vor trebui să lovească inamicul aflat în urmărire.

7 AN-4, Regulamentul de luptă al infanteriei şi vânătorilor de munte, pluton, grupă, soldat, Bucureşti, 1989

Retragerea începe, de regulă, cu ruperea luptei care constituie totalitatea acţiunilor desfăşurate de forţele principale în scopul desprinderii succesive de inamic şi încolonării acestora în dispozitiv de marş, începerii, deplasării şi depăşirii primului aliniament ocupat de elementele de siguranţă.

Acţiunile elementelor de cercetare-diversiune şi a celor teroriste comportă anumite aspecte particularizate de dinamica acţiunilor aflate în curs de desfăşurare. Dintre acestea amintim :

întrebuinţarea elementelor de cercetare – diversiune va creste considerabil - comparativ cu toate situaţiile prezentate în întregul subcapitol;

pe lângă folosirea acţiunilor de distrugere pe itinerarelor de deplasare, a punctelor obligate de trecere, etc (acţiuni indirecte care au drept consecinţă întârzierea deplasării forţelor principale care se retrag) vor recurge la executarea unor acţiuni în forţă, la vedere, urmărind declanşarea acestor acţiuni din poziţii favorabile ale terenului ocupate în prealabil

valoarea acestor elemente este net superioară tuturor situaţiilor prezentate până acum;

Considerând suficiente aceste aspecte ale acţiunii acestor elemente pentru a desprinde nişte concluzii legate exclusiv de acţiunea patrulei de siguranţă conchidem prin a afirma că :

mijloacele şi forţele destinate întăririi şi sprijinului patrulei de siguranţă trebuie să aibă capacitatea de a asigura o ripostă hotărâtă;

cooperarea cu pichetul mobil de cap trebuie să fie eficientă; în vederea ruperii luptei şi ocupării noilor aliniamente de pe care face

siguranţa, patrula trebuie să dispună de o mare mobilitate ;O situaţie deosebit de dificilă pentru patrula de siguranţă de flanc este

aceea în care alăturăm acţiunii desfăşurate de elementele de cercetare - diversiune sau teroriste şi acţiunea forţelor superioare ale inamicului trecut la urmărirea paralelă.

Nimicirea unor grupări de forţe (desant aerian, trupe aeromobile) care acţionează în adâncimea trupelor proprii.

Conform principiilor doctrinei noastre militare, trupele de desant aerian şi aeromobile ale inamicului, precum şi alte forţe specializate, destinate să execute astfel de misiuni, se nimicesc imediat ce au fost descoperite. Aceasta constituie, de altfel, o problemă deosebit de complexă şi dificilă.

Ca etape, lupta antidesant, cuprinde: cercetarea şi lovirea sistematică a inamicului pe timpul pregătirii acţiunilor de desant aerian; lovirea desantului aerian pe traiectul de zbor către obiective; zădărnicirea desantării sau diminuarea capacităţii de acţiune a desantului aerian inamic prin lovirea intensă a acestuia pe timpul debarcării (paraşutării); nimicirea trupelor de desant aerian şi aeromobile ale inamicului după desantare.

Acţiunea grupei – patrulă de siguranţă o putem analiza prin prisma acţiunii unor elemente de cercetare – diversiune ale inamicului existente deja în raion a căror misiune constă, de regulă în asigurarea desantării altor trupe, sau, prin devansarea în acţiuni de către subunităţi inamice care au executat desantarea înainte de ajungerea trupelor noastre în zonă. Celelalte situaţii îmbracă aspectul luptei antidesant asupra cărora nu vom face referire deoarece ies din sfera problematicii abordate.

Caracteristic primei situaţii menţionate, pe timpul deplasării forţelor noastre spre raionul în care urmează să se execute desantarea unor subunităţi inamice, elementele de cercetare – diversiune ale acestuia vor executa acţiuni intense de hărţuire, pentru a canaliza deplasarea forţelor noastre în alte zone. Patrula de siguranţă trebuie să fie în măsură să acţioneze împotriva acestora, independent pentru nimicirea unor elemente izolate ale inamicului sau în cooperare cu pichetul mobil pentru nimicirea unor grupuri.

În cea de-a doua situaţie, având în vedere iminenta desantare a inamicului, acţiunea elementelor de cercetare – diversiune inamice va avea o intensitate mai mare putând să fie conjugată, după cum precizam cu acţiunea unor forţe care au reuşit executarea desantarii şi angajează lupta cu trupele noastre. Patrula de siguranţă ocupă un aliniament favorabil în teren şi execută fixarea inamicului descoperit sau a celui care a deschis focul asupra forţelor noastre, pentru a crea condiţiile necesare intrării în luptă a forţelor noastre.

3.3.3 Specificitatea realizării siguranţei de flanc corespunzător situaţiilor de trecere la ofensivă

Astfel, pe timpul ducerii luptei ofensive, de regulă, grupa execută siguranţa de flanc a forţelor aflate în marş pentru :

Înlocuirea unor forţe din contact, în vederea trecerii la ofensivă din contact nemijlocit

Înlocuirea ca principală formă de acţiune militară asociată luptei are o importanţă deosebită în economia forţelor şi mijloacelor, concentrarea efortului în locul decisiv şi la momentul potrivit şi realizarea surprinderii inamicului.

Înlocuirea începerii imediat ce trupele au ajuns în raioanele de plecare. Forţele care înlocuiesc se deplasează conduse de călăuze, pe itinerariile stabilite, folosindu-se acoperirile din teren, până pe poziţia forţelor pe care le înlocuiesc.

În unele situaţii, trupele care înlocuiesc pot ocupa direct baza de plecare (aliniamentul de atac) iar trupele înlocuite, după începerea ofensivei se regrupează se încolonează şi se deplasează direct în raioanele viitoarei acţiuni de luptă. Aceste activităţi trebuiesc pregătite cu minuţiozitate şi executate cu precizie, rapid şi în ascuns, în aşa fel încât subunităţile care execută înlocuirea, pe timpul deplasării spre raioanele de plecare la înlocuire, să nu fie surprinse de atacul executat de elementele de cercetare-diversiune infiltrate în spatele trupelor noastre.

Aceste elemente de cercetare-diversiune prin acţiunea lor, urmăresc producerea de pierderi şi panică trupelor noastre, destabilizarea conducerii în vederea zădărnicirii îndeplinirii noilor misiuni .

Procedeul de pătrundere cel mai des utilizat de aceste elemente de cercetare-diversiune, îl constituie rămânerea în spatele trupelor noastre deoarece descoperirea lor se realizează mult mai greu decât atunci când pătrunderea se face cu ajutorul avioanelor şi elicopterelor.

În general, modul de acţiune al grupei patrulă de siguranţă de flanc este similar cu cel prezentat la înlocuirea executată pe timpul apărării.

Realizarea dispozitivului la ofensiva din mişcare.

Procedeul de trecere la ofensiva din mişcare este deosebit de complex şi constă în deplasarea subunităţilor din raionul de concentrare spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăşurarea în dispozitiv premergător de luptă şi de luptă şi atacul forţelor şi mijloacelor acestuia trecute în grabă la apărare.

În acest caz, acţiunea elementelor de cercetare-diversiune sau a elementelor teroriste poate avea un caracter extrem de înverşunat. Îndeosebi elementele de cercetare – diversiune vor urmări procurarea de date privind direcţiile de deplasare şi caracterul acţiunilor forţelor noastre, precum şi desfăşurarea unor acţiuni menite să ne producă pierderi cât mai mari, să ducă la istovirea forţelor noastre şi la influenţarea moralului şi totodată la canalizarea acţiunilor forţelor noastre pe direcţii nefavorabile desfăşurării luptei.

De aceea trebuie luate măsuri de siguranţă în vederea descoperirii la timp a acestor elemente de cercetare-diversiune, a intenţiilor acestora. Lupta patrulei cu aceste elemente trebuie să fie scurtă şi aprigă, în aşa fel încât aceste acţiuni colaterale efortului principal să nu ducă la reducerea ritmului ofensiv.

Presupunând existenţa a mai multor focare în care aceste elemente vor încerca angajarea în acţiuni de durată a unui număr cât mai mare de subunităţi din rândul forţelor trecute la ofensivă, este necesar a fi destinate subunităţi din rândul forţelor de angajare ulterioară care să preia lupta iniţiată de elementele de siguranţă şi ulterior folosind principiul concentrării efortului să acţioneze succesiv pentru nimicirea completă a acestor elemente de cercetare-diversiune.

Considerăm că unul din procedeele folosite cel mai frecvent de către inamic în această situaţie va fi ambuscada.

O altă ipostază a acţiunii acestor elemente de cercetare – diversiune la care de această dată se va adăuga şi acţiunea elementelor teroriste este cea în

care se va încerca reducerea ritmului de înaintare a forţelor noastre prin executarea unor acţiuni de distrugere a căilor de comunicaţii, blocarea unor puncte obligate de trecere, avalanşe, etc. Este evident, că situaţia dată favorizează acţiunea acestora prezentând avantaje create de cunoaşterea terenului, libertate de acţiune, alegerea locurilor favorabile pentru executarea acestor acţiuni şi ulterior condiţii pentru părăsirea raionului. Referitor la acţiunea patrulei de siguranţă aceasta va trebui să-şi intensifice efortul pentru a cerceta zonele cu caracter sporit de periculozitate în ideea descoperirii oportune a acestor elemente şi să ia măsurile necesare îndepărtării pericolului.

Executarea unor misiuni în cadrul detaşamentelor de întoarcere şi înaintate.

Acţiunea detaşamentelor de întoarcere trebuie analizată şi studiată în corelaţie cu acţiunile întreprinse de inamic.

Prezenţa elementelor de cercetare-diversiune ale inamicului, în dispozitivul nostru, pe limita dinainte a apărării şi în adâncimea dispozitivului de apărare al acestuia impune măsuri de siguranţă suplimentare. În aceste condiţii, pentru ca misiunea detaşamentului să nu fie sortită eşecului din start, este necesară desfăşurarea unor acţiuni intense de cercetare în apropierea zonei de contact cu forţele principale ale inamicului la care să participe (să contribuie) în mod activ toate forţele noastre de la contact. Acţiunea elementelor de cercetare-diversiune inamice în dispozitivul nostru poate de cele mai multe ori să fie una ,,pasivă” desfăşurată de elemente izolate, urmărindu-se doar obţinerea şi transmiterea informaţiilor referitoare la itinerarul de deplasare al detaşamentului, la compunerea acestuia, sau a altor informaţii care să conducă implicit la organizarea unor acţiuni pregătite din timp de forţe superioare ale inamicului, pe timpul infiltrării detaşamentului sau după caz pe timpul deplasării în adâncimea dispozitivului acestuia. Deoarece despre acţiunea patrulei de siguranţă de flanc împotriva elementelor de cercetare - diversiune pe timpul deplasării în dispozitivul nostru am mai discutat, în continuare referirile făcute vor viza deplasarea în dispozitivul inamicului.

În această situaţie, acţiunile inamicului împotriva forţelor detaşamentului se vor concretiza îndeosebi pe executarea de ambuscade, urmărindu-se iniţial fixarea forţelor noastre de către aceste elemente de cercetare – diversiune pentru ca ulterior în timp scurt forţe superioare ale inamicului să se deplaseze în zona acţiunilor şi să încercuiască forţele detaşamentului în vederea nimicirii sau capturării.

Referitor la acţiunea patrulei de siguranţă , considerăm că dintre toate situaţiile prezentate până acum aceasta are cel mai mare grad de dificultate. Prezentăm câteva din particularităţile acestei situaţii :

Nedescoperirea la timp a elementelor de cercetare – diversiune a inamicului poate compromite îndeplinirea misiunii de către detaşament sau nimicirea acestuia ;

Respectarea măsurilor de mascare are o importanţă majoră în reuşita acţiunilor întreprinse;

În urma descoperirii detaşamentului şi a atacului acestuia de forţe superioare ale inamicului – patrula de siguranţă poate primi misiunea de a asigura ruperea luptei şi retragerea forţelor detaşamentului. O consecinţă a acestei acţiuni poate fi ducerea luptei în condiţii de izolare.

Deşi prezentarea este departe de a fi exhaustivă considerăm aceste aspecte suficiente pentru a proiecta noi cadre situaţionale pentru acţiunea grupei – patrulă de siguranţă din care să desprindem concluzii care să conducă la îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă primite.

3.3.4 Particularităţi în executarea siguranţei de flanc pe timpul executării marşului în diferite condiţii de teren, timp şi anotimp

Pe timp de noapte

Întunericul favorizează, pe de o parte, executarea în ascuns a marşului dar, în acelaşi timp, creează greutăţi în orientare, deplasare şi în conducerea subunităţilor. Raportat la problematica temei lucrării, deci în situaţia în care inamicul acţionează intens cu elemente de cercetare - diversiune şi elemente teroriste, consider că în executarea marşului pe timp de noapte trebuie ţinut cont de următoarele aspecte :

întunericul favorizează pătrunderea elementelor mai sus menţionate, spre coloana forţelor principale, înlesnind totodată acţiunile pe care le desfăşoară acestea în vederea îndeplinirii misiunilor propuse;

în cazul descoperirii inamicului de către patrula de siguranţă de flanc desprinderea acestuia de către elementele patrulei se face mult mai uşor;

eficacitatea focului patrulei de siguranţă, din cauza greutăţii în executarea observării şi ochirii, este mult redusă;

angajarea în acţiuni de luptă cu elementele inamicului necesită o durată mai mare, revenirea în cadrul dispozitivului de marş al subunităţilor noastre fiind îngreunată de deplasarea în condiţii de întuneric;

descoperirea lucrărilor de distrugere pregătite de inamic necesită un timp mai îndelungat şi o atenţie sporită;

Cu toate că subiectul analizat rămâne în continuare deschis datorită caracterului complex şi diversităţii acestuia, în continuare, doresc să fac referire la unele dintre particularităţile impuse de această situaţie şi care constituie apanajul exclusiv al comandantului patrulei şi al subordonaţilor acestuia. În acest sens, consider că :

se impun măsuri suplimentare pentru realizarea siguranţei patrulei - activitatea cercetaşului, a echipei de cercetare trimise de patrulă se intensifică, aceste elemente de siguranţă fiind în măsură să intervină oportun pentru contracararea acţiunii inamicului;

este necesară asigurarea patrulei de siguranţă cu mijloace de iluminare şi aparate de vedere pe timp de noapte;

depărtarea la care se trimit elementele de cercetare de către patrulă este mai mică;

este necesar stabilirea unor semne, semnale pentru ducerea luptei patrulei şi evitarea fratricidului.

În munţi

Dificultăţile patrulei de siguranţă în aceste condiţii cresc în amplitudine, fiind determinate pe de o parte de influenţa terenului asupra executării marşului şi pe de altă parte de faptul că muntele favorizează acţiunile de luptă ale elementelor de cercetare – diversiune sau teroriste îndeosebi prin asigurarea unor condiţii de mascare eficientă şi ascundere a acţiunilor executate.

Analiza lucrărilor militare de specialitate, mi-a permis să fac o prezentare a acestor probleme, prezentare care nu se doreşte a fi exhaustivă. Consider, că aceste dificultăţi inerente datorate terenului, rezultă din:

caracteristicile generale ale terenului muntos, puternic frământat şi compartimentat, cu suprafeţe mari împădurite şi obstacole greu de trecut, cu un număr limitat de drumuri, adesea cu porţiuni greu accesibile, care impun un ritm redus de executare a marşului.

persistenţa ceţii pe văi impun greutăţi în orientare, chiar pe timp de zi;Fac precizarea că aceşti factori care influenţează executarea marşului de

către patrula de siguranţă, favorizează totodată acţiunile desfăşurate de inamic. Fără a mai intra în alte detalii referitor la aceste aspecte, voi încerca să prezint pe scurt anumite acţiuni pe care acesta le va folosi în mod frecvent :

întrebuinţarea de către inamic a substanţelor toxice şi radioactive care au o persistenţă mai îndelungată datorită pădurilor compacte şi existenţei a numeroase văi şi locuri prăpăstioase.

întrebuinţarea pe scară largă a căderilor de pietre, avalanşelor, a incendiilor, inundaţiilor, distrugerilor, a anumitor obstacole îndeosebi la puncte obligate de trecere, în curbe, locuri înguste, etc.

Chiar şi numai aceste două exemplificări cred că sunt suficiente pentru a susţine că aceste modalităţi de acţiune sunt caracteristice şi totodată extrem de facile în execuţie pentru aceste elemente care sunt inferioare din punct de vedere numeric şi care îndeosebi nu vor recurge la un atac direct, un ,,atac la vedere” decât în situaţii extreme, situaţii impuse de către forţele noastre în urma descoperirii acestora.

În concluzie, în teren muntos marşul patrulei de siguranţă se pregăteşte şi execută ţinând seama de caracteristicile itinerarului, de timp şi starea vremii. Astfel :

atenţie deosebită se acordă cercetării drumului la curbele periculoase, urcuşurilor şi coborâşurilor, poienilor şi defrişărilor ;

la nevoie, în locurile înguste şi greu accesibile, se folosesc drumuri ocolitoare;

se prevăd măsuri pentru stingerea incendiilor, înlăturarea obstacolelor şi se acordă atenţie măsurilor de prevenire a producerii avalanşelor.

siguranţa flancurilor se execută, de regulă, prin elemente fixe care ocupă poziţii, pe forme de teren dominante, îndeosebi în trecători şi pe drumurile laterale care intersectează itinerarul de deplasare al forţelor principale.

Iarna

În aceste condiţii executarea marşului şi a siguranţei marşului necesită:

pregătirea şi menţinerea practicabilităţii drumurilor; luarea măsurilor de prevenire a degerăturilor; pregătirea tehnicii pentru a funcţiona în astfel de condiţii; asigurarea accesoriilor necesare măririi capacităţii de trecere; asigurarea condiţiilor optime pentru transportul personalului; organizarea, în funcţie de posibilităţi, a uscării echipamentului, pe

timpul haltelor mari şi în raionul de odihnă de zi (noapte).Pe timp de iarnă, când stratul de zăpadă depăşeşte 30 cm, subunitatea

execută marşul pe schiuri (racheta de zăpadă), iar armamentul greu, muniţia şi materialele se transportă pe sănii.

Îngheţul sau dezgheţul cursurilor de apă, lacurilor, mlaştinilor pot oferă avantaje şi dezavantaje subunităţii aflate în marş. Dacă temperaturile sunt foarte scăzute, cursurile de apă pot fi traversate pe stratul gros de gheaţă format, câştigându-se astfel timp şi păstrându-se viteza constantă de deplasare. Grupa, patrulă de siguranţă de flanc verifică în prealabil rezistenţa stratului de gheaţă şi raportează forţelor principale.

Inundaţiile naturale sezoniere sau cele provocate prin distrugerea barajelor, lacurile de acumulare pot modifica radical aspectul terenului, nivelul practicabilităţii şi proprietăţile lui de luptă.

Viteza de deplasare se micşorează cu 10-15% şi chiar mai mult pe drumurile desfundate sau cu mult praf (pe timp de vară), la urcarea şi coborârea pantelor, în condiţii de vizibilitate redusă, la trecerea prin localităţi mari.

Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă (ceaţă, ploi, ninsori abundente şi viscole) marşul se execută cu viteze medii de deplasare şi respectarea tuturor elementelor de siguranţă ale marşului.

În aceste condiţii pregătirea luptei împotriva elementelor de cercetare – diversiune necesită o atenţie deosebită. Nu trebuie omis nici starea psiho-morală a militarilor care poate fi influenţat de aceste condiţii vitrege în care angajează lupta.

În teren şes sau cu lucrări de hidroamelioraţii

În teren şes cu culturi înalte şi lucrări de hidroamelioraţii, marşul şi siguranţa marşului se execută cu dificultăţi, datorită lucrărilor executate, prafului şi noroiului, funcţie de starea vremii şi de anotimp şi posibilităţile de mascare reduse.

Distanţa dintre grupa de infanterie, patrulă de siguranţă de flanc şi forţele principale sau subunitatea căreia îi face siguranţa este maximă.

Trecerile permanente peste canale vor fi apărate împotriva atacurilor terestre şi din aer ale inamicului, iar mijloacele necesare pentru trecerea cursurilor de apă sunt permanent pregătite şi repartizate în coloanele forţelor principale şi ale elementelor de siguranţă şi de asigurare a deplasării.

În condiţiile utilizării de către inamic a aviaţiei, la semnalul de alarmare despre inamicul aerian, grupa continuă deplasarea, mărind viteza ori se opreşte, la ordin sau din proprie iniţiativă, personalul debarcând din transportorul amfibiu blindat, pe care-l maschează, după care se adăposteşte. Asupra avioanelor şi elicopterelor inamice care zboară la înălţime mică se execută foc cu mitralierele de pe transportorul amfibiu blindat şi cu armamentul individual, la comanda comandantului de grupă.

În cazul folosirii de către inamic a ADM şi mijloacelor incendiare

În cazul utilizării de către inamic a substanţelor NBC se continuă marşul şi siguranţa marşului, concomitent cu îmbrăcarea mijloacelor de protecţie individuală.

Trecerea porţiunilor de teren contaminat se face în viteza cea mai mare. Dacă este praf, se închid obloanele, vizoarele şi jaluzelele TAB - ului. Dacă patrula de siguranţă se deplasează pe jos porţiunile de teren contaminat se ocolesc, iar dacă nu este posibil se trec în pas viu, cu intervale mărite între militari, având îmbrăcate mijloacele de protecţie individuală.

După ieşirea din raionul contaminat, se execută decontaminarea parţială, de regulă la ajungerea patrula de siguranţă în halta mică. Decontaminarea totală se execută la ordin.

„Pe timpul marşului protecţia împotriva mijloacelor incendiare se realizează prin evitarea comunicaţiilor cu vegetaţie uscată şi prin ocolirea porţiunilor de teren pe care s-au întrebuinţat substanţe incendiare”.8

În cazul în care patrula de siguranţă se deplasează îmbarcată pe TAB şi inamicul atacă cu substanţe incendiare, aceasta va mări viteza de marş, luându-se măsuri pentru ieşirea din zona incendiată.

Având în vedere că pe anumite porţiuni de drum deplasarea poate fi blocată în cazul distrugerilor provocate prin întrebuinţarea mijloacelor NBC şi a altor mijloace, va fi necesar să se prevadă din timp posibilităţile de varientare a itinerarului în aşa fel încât deplasarea pe acesta să nu afecteze îndeplinirea misiunii de luptă.

8 Tactica infanteriei(grupa de infanterie)- curs, editura AFT, Sibiu, 2000, p 223

Din cele prezentate reiese faptul că situaţiile în care se execută marşul şi siguranţa marşului sunt diverse, iar condiţiile, aproape întotdeauna, sunt foarte complexe fiind determinate de starea şi evoluţia factorilor situaţiei: caracteristicile geoclimatice ale zonei de acţiune; inamicul; trupele proprii.

3.4 Elemente specifice organizării şi executării siguranţei de flanc în condiţiile în care inamicul foloseşte elemente teroriste şi de cercetare –

diversiune

3.4.1 Aspecte privind pregătirea siguranţei de flanc

Pregătirea marşului cuprinde, în general activităţile circumscrise conceptului de pregătire a luptei. Privit la modul cel mai general posibil, pentru pregătirea acţiunii grupei de infanterie, patrulă de siguranţă de flanc, comandantul de grupa planifică acţiunea respectivă, organizează şi coordonează activităţile şi acţiunile luptătorilor şi controlează în permanenţă modul cum aceştia le îndeplinesc.

În continuare, voi încerca să surprind anumite aspecte din pregătirea luptei în acest cadru specific, aspecte pe care le-am considerat a fi mai importante pentru problematica dezbătută.

În acest sens, menţionăm că pregătirea acţiunii grupei de infanterie pe T.A.B., când este destinată patrulă de siguranţa de flanc se execută, de regulă, în raionul de staţionare (concentrare), înainte de începerea marşului.

În această situaţie în care se prevede întâlnirea cu elemente de cercetare - diversiune sau elemente teroriste ale inamicului, pregătirea acţiunii patrulei de siguranţă continuă pe timpul executării marşului, pe măsură ce se obţin informaţii despre inamic, în funcţie de care se precizează decizia, se aduc corectivele de rigoare organizării acţiunilor de lupta şi se încheie în momentul intrării în luptă.

Procesul de pregătire a acţiunii grupei de infanterie pe T.A.B., patrula de siguranţa de flanc, constă în desfăşurarea logică a unui ansamblu de acţiuni şi activităţi, prin care grupa este adusă la un nivel optim de potenţialitate pentru a-şi putea îndeplini misiunile de luptă, în condiţii de maxima eficientă.

În acest context, consider că, pregătirea acţiunii patrulei de siguranţă grupei de infanterie, este determinată de următorii factori:

situaţia şi condiţiile în care se execută marşul; misiunea primită; caracteristicile terenului şi condiţiile geoclimatice; timpul la dispoziţie pentru pregătirea marşului;În mod concret, când grupa execută marşul ca patrulă de siguranţă, după

primirea misiunii comandantul de grupă desfăşoară următoarele activităţi: însuşirea misiunii primite şi stabilirea priorităţilor;

planificarea activităţilor de pregătire a luptei; analiza situaţiei, prin studierea pe hartă a itinerarului de deplasare,

caracterul terenului şi aliniamentelor pe care este posibilă întâlnirea cu inamicul;

elaborarea planului de acţiune conform misiunii primite; darea ordinului de marş; luarea măsurilor de protecţie şi siguranţă; coordonarea activităţilor de pregătire a marşului; organizarea dispozitivului de marş, prevăzându-se dispozitivul de

luptă şi modul de executare a focului, în cazul întâlnirii cu inamicul;

organizarea conducerii acţiunii; realizarea activităţilor cu caracter logistic; controlul modului de îndeplinire a măsurilor ordonate pentru

pregătirea misiunii.Chiar dacă la acest nivel – al patrulei de siguranţă -, activitatea de

pregătire are o complexitate mai redusă, desfăşurându-se exclusiv de comandantul în cauză, subliniem faptul că aceasta are o importanţă deosebită. De modul desfăşurării şi rezultatele sale depinde foarte mult calitatea concepţiei ducerii acţiunii de lupta şi planificarea propriu-zisă a acesteia.

Însuşindu-şi misiunea, comandantul de grupă trebuie să înţeleagă concepţia de acţiune a comandantului pichetului mobil de flanc, să desprindă cu rapiditate sarcinile ce revin grupei pentru realizarea siguranţei pe timpul marşului. Esenţializând, putem spune că, comandantul de grupă trebuie să înţeleagă foarte bine ce trebuie să facă subunitatea sa în spaţiul şi timpul destinat îndeplinirii misiunii şi cum se cere să acţioneze.

În finalul însuşirii misiunii comandantul de grupă trebuie să stabilească activităţile principale de pregătire a luptei şi termenele de execuţie.

În continuare, comandantul de grupă execută analiza situaţiei, pe timpul căreia operează un ansamblu de judecăţi şi raţionamente tactice cu privire la factorii situaţiei, determinările şi interconexiunile dintre aceştia, având în vedere:

natura, valoarea, situaţia şi caracterul acţiunilor, dacă se prevede sau nu întâlnirea cu inamicul;

în situaţia prevederii întâlnirii cu inamicul se va stabili modul cum pichetul mobil de flanc intervine în sprijinul patrulei şi cum reacţionează (acţionează) aceasta la contactul cu inamicul;

caracterul terenului, accesibilitatea acestuia ( cum anume favorizează sau îngreunează acţiunile forţelor proprii), condiţiile de observare şi executare a focului în anumite puncte critice de pe itinerarul de deplasare, proprietăţile de protecţie şi mascare;

misiunea grupei , posibilităţile de ducere a acţiunilor de luptă ale T.A.B.-ului, ale mijloacelor de întărire, precum şi ale forţelor cărora le face siguranţa;

gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală a grupei.

De asemenea, comandantul de grupă trebuie să tină seama de starea timpului şi de anotimp, dacă se acţionează ziua şi/sau noaptea şi de influenta acestor factori asupra desfăşurării acţiunilor patrulei de siguranţa de flanc.

Pe timpul analizei situaţiei, comandantul de grupă raportându-se în permanenta la specificul misiunii şi la modul în care factorii situaţiei se intercondiţionează, prefigurează două sau mai multe variante posibile de acţiune ale forţelor proprii în cazul când întâlnirii cu inamicul. Analiza acestor informaţii cu cele ce rezulta din misiunea primita trebuie să conducă spre concluzii, masuri şi acţiuni ce urmează a fi executate pentru ca grupa să poate trece, în condiţii cat mai bune, la îndeplinirea acesteia.

Fiecare dintre aceste elemente îşi găseşte exprimarea grafica pe schema acţiunilor, scris şi verbal în ordinul de acţiune, pentru întreaga grupă, cat şi pentru fiecare echipa (dacă se constituie) şi luptător (mijloc de foc principal: transportor amfibiu blindat).

Planificarea luptei are la baza elementele concepţiei acţiunilor, aprobata, ori dacă se impune , modificata de comandantul de pluton - pichet mobil de flanc. Ea presupune detalierea concepţiei acţiunii, pentru ordonarea în timp şi spaţiu a întrebuinţării resurselor umane, tehnice şi materiale de care dispune grupa, în scopul îndeplinirii cu eficienţă misiunii primite.

Planificarea acţiunilor grupei se finalizează cu elaborarea ordinului de acţiune de către comandantul de grupă (vezi anexa nr. 1). Dând misiunea comandantul de grupă, precizează :

informaţiile despre situaţia şi acţiunile probabile ale inamicului (îndeosebi unde posibilă întâlnirea cu elementele de cercetare – diversiune ale inamicului şi unde se preconizează executarea unor acţiuni de către elementele teroriste);

elementele principale ale concepţiei acţiunii patrulei de siguranţă de flanc ; caracteristicile marşului ; dispozitivul de acţiune al patrulei (de marş şi de luptă); cum intervine patrula în sprijinul echipei de cercetare (cercetaşului); situaţia altor elemente de siguranţă cu care va coopera;

misiunea fiecărui militar din grupă şi a mijloacelor primite ca întărire şi sprijin;

modul de legătură cu comandantul pichetului şi cu militarii din grupă;

consumul de muniţie, până la îndeplinirea misiunii, pe momente şi etape;

semnalele, parola şi înlocuitorul la comandă.Trebuie precizat că modul de acţiune al patrulei, concepţia şi misiunile

luptătorilor se adaptează la condiţiile concrete ce se creează pe timpul executării marşului. Aceasta îl obligă pe comandantul de grupă să-şi ia toate măsurile pentru a intra în posesia informaţiilor şi datelor necesare şi a depune toate eforturile în vederea cunoaşterii în permanenţă a situaţiei inamicului, trupelor proprii, terenului şi influenţelor induse de evoluţia stării meteorologice.

Organizarea acţiunilor grupei presupune stabilirea unui ansamblu de masuri şi activităţi şi executarea acestora în perioada de pregătire, astfel încât acţiunea stabilita prin misiune să se poate conduce, executa şi finaliza la timp, în parametrii impuşi şi cu rezultatele aşteptate.

Prin urmare, a organiza acţiunile grupei de infanterie destinata ca patrula de siguranţa de flanc, înseamnă a pregăti temeinic misiunea primita, potrivit unui plan, astfel încât grupa să poate acţiona ca un tot unitar şi cu eficienţă maximă.

În vederea organizării conducerii pe timpul executării siguranţei de flanc a forţelor aflate în marş, comandantul de grupă trebuie să stabilească şi să aducă la cunoştinţa subordonaţilor anumite elemente ca: locul în care se va găsi pe timpul executării marşului, inclusiv în momentele generate de angajarea luptei cu inamicul, modul de realizare a legăturii între patrulă şi elementele de siguranţă trimise de aceasta, semnele şi semnalele pentru realizarea conducerii (descoperirea elementelor inamice, atacul inamicului, atac cu N.B.C.,etc), înlocuitorul la comandă.

Tot în această etapă, comandantul de grupă organizează cooperarea între luptători, stabilind concret în cel fel vor participa la îndeplinirea misiunii, precizându-le modul de acţiune pe timpul marşului cum se vor sprijini reciproc, cum vor fi sprijinite cu focul armamentului de baza al grupei, inclusiv cu cel de pe transportorul amfibiu blindat şi de către mijloacele de foc de întărire şi de sprijin ale forţelor cărora le face siguranţa pe timpul marşului.

În organizarea cooperării comandantul de grupă nu trebuie să descrie modul de execuţie a unor acţiuni şi operaţiuni tehnice însuşite şi exersate de luptători, potrivit unor reguli şi norme arhicunoscute şi bine desprinse, ci să detalieze doar acele aspecte care presupun precizări cu privire la adoptarea prevederilor regulamentare la cadrul ( situaţia) acţional concret.

Comandantul de grupă, precizează, totodată cum va fi menţinută şi restabilita cooperarea pe timpul executării marşului şi semnalele de cooperare. În cazul când se prevede întâlnirea cu inamicul, iar situaţia tactica a evoluat astfel încât variantele pentru care s-a organizat cooperarea nu mai sunt viabile, fie ca urmare a unui mod diferit de acţiune a inamicului, fie drept consecinţa a unor insuccese locale în îndeplinirea misiunilor de către patrula de siguranţa de flanc ori de către forţele cărora le face siguranţa, comandantul de grupă trebuie să raporteze aceasta comandantului de pluton - pichet mobil de flanc - şi pe baza noii misiuni, primite sau deduse, să ia rapid o noua decizie, să replanifice acţiunile şi să reorganizeze cooperarea în cadrul grupei.

Exercitând controlul modului de îndeplinire a măsurilor ordonate pentru pregătirea misiunii , comandantul grupei de infanterie, patrula de siguranţă de flanc trebuie să stabilească:

care este situaţia concreta a forţelor şi mijloacelor grupei în fiecare moment al desfăşurării activităţilor ;

în ce măsură obiectivele activităţilor desfăşurate până la un moment dat corespund celor planificate şi se înscriu în timpul oportun;

care este starea fizică şi morală a personalului grupei şi ce măsuri se impun pentru menţinerea la nivelul corespunzător ori refacerea acestora.

Controlul modului de îndeplinire a măsurilor ordonate pentru pregătirea misiunii reprezintă, aşadar acea activitate de conducere exercitată de comandantul de grupă ce consistă în urmărirea permanentă a desfăşurării activităţilor, comparând rezultatele concrete ale acestora cu cele planificate, pentru a stabili şi dispune măsuri în vederea încadrării în termenele ordonate de comandantul pichetului mobil.

În afara activităţilor decizionale şi organizatorice ale comandantului de grupă, un rol important îl au activităţile desfăşurate de personalul grupei pentru pregătirea marşului în care primează activităţile de ordin logistic. Pe timpul desfăşurării acestei activităţi, militarii din cadrul grupei sunt obligaţi:

să verifice starea tehnică a transportorului amfibiu blindat, armamentului şi mijloacelor de protecţie individuală;

să-şi completeze cantitatea de muniţie ordonată; să facă plinul tehnicii de luptă cu carburanţi-lubrifianţi şi să

aranjeze muniţia şi materialele în aceasta; să repare, să înlocuiască sau să completeze mijloacele şi materialele

pentru mărirea capacităţii de deplasare; să servească masa (hrana caldă) şi să-şi împrospăteze apa din

bidoane; să verifice starea aparatelor de vedere pe timp de noapte şi a

mijloacelor de camuflare; să verifice starea de funcţionare a mijloacelor de încălzire, a maşinii

de luptă; să-şi înţeleagă rolul în cadrul grupei şi misiunea acesteia pe timpul

deplasării; să-şi însuşească semnalele de alarmare – înştiinţare şi modul de

acţiune la recepţionarea acestora.

3.4.2 Aspecte generale privind ducerea luptei

Referirile făcute în cadrul acestui subcapitol nu vor urmări decât prezentarea la modul general, fiind menite să completeze subcapitolele anterioare în problematica abordată. Acest lucru este justificat de diversitatea situaţiilor în care acţionează patrula de siguranţă de flanc

Grupa – patrulă de siguranţă de flanc, se deplasează la flancul subunităţii pichetului mobil de flanc căreia îi face siguranţa la distanţa ordonată, participând totodată, şi la executarea misiunilor de cercetare a terenului şi a inamicului de pe direcţia sa de acţiune.

Când grupa se deplasează pe transportorul amfibiu blindat, terenul şi obiectivele din teren se cercetează din autovehicul fără oprire. Uneori pentru cercetarea anumitor obiective din teren se trimit cercetaşi pe jos, timp în care grupa se opreşte într-un loc mascat, iar militarii nu debarcă, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunea cercetaşilor.

Când marşul se execută pe jos, grupa trimite o echipă de cercetare formată din 2-3 militari, cu care este asigurată legătura de vedere, până la distanţa de 300 m ziua şi 100 m noaptea. Aceasta se deplasează în faţă sau la flancul grupei, cercetând repede şi din mişcare, obiectivele din teren, acordând importanţă indiciilor după care poate fi descoperit inamicul, precum şi porţiunilor de teren minat şi contaminat. Cele observate sunt raportate prin semnale, comandantului patrulei. Când este atacată de inamic, patrula de siguranţă ripostează cu foc împotriva acestuia şi acţionează potrivit ordinelor primite.

Grupa ocoleşte barajele, obstacolele naturale şi porţiunile de teren contaminat, iar când nu există căi ocolitoare trece prin porţiunea de teren respectivă, cu viteză maximă, folosind atunci când se impune, mijloacele de protecţie individuală. Comandantul de grupă raportează comandantului care l-a trimis despre toate acestea şi ia măsuri conform ordinelor primite.

În locuri înguste, pe poduri, în vaduri, pe pante mari, în curbe cu rază mică nu se opreşte.

La semnalul de alarmare despre inamicul aerian, grupa continuă deplasarea mărind viteza ori se opreşte, la ordin sau din proprie iniţiativă, personalul debarcând repede de pe tehnica de luptă, pe care o maschează după care se adăposteşte. La semnalul de înştiinţare despre contaminarea NBC procedează aşa cum am prezentat într-un capitol anterior. Grupurile mici ale inamicului sunt nimicite în cel mai scurt timp, iar subunităţile inamice mai mari sunt blocate de către grupă, ocupând o poziţie favorabilă pe care o menţine până la sosirea pichetului mobil de flanc.

CAPITOLUL 4

PLANIFICAREA, ORGANIZAREA, PREGĂTIREA ŞI DESFĂŞURAREA UNUI EXERCIŢIU TACTIC PREGĂTITOR CU

GRUPA DE INFANTERIE

4.1. Exerciţiul tactic pregătitor - scop şi modul de organizare.

Conform "Doctrinei operaţionale a Trupelor de Uscat", obiectivul principal al instrucţiei acestor forţe îl reprezintă " dezvoltarea capacităţii structurilor de comandă de a conduce acţiuni militare în situaţiile complexe şi realizarea unui nivel ridicat de instruire a structurilor acţionale".

Pregătirea tactică îmbină pe o treaptă superioară, cunoştinţele însuşite, deprinderile formate la toate celelalte categorii de pregătire, realizând în acelaşi timp nu numai modalităţile de lucru intelectuale ci şi cele practice necesare militarilor pentru a acţiona cât mai apropiat de realitatea câmpului tactic, le dezvoltă şi le perfecţionează calităţile morale, de luptă şi contribuie la călirea lor fizică.

În cadrul pregătirii tactice se desăvârşesc capacitatea de concepţie, de organizare şi de conducere a comandanţilor, se întăreşte coeziunea de luptă a subunităţilor.

În cadrul instrucţiei subunităţilor forma, metoda de bază a pregătirii tactice o reprezintă exerciţiul tactic pregătitor.

"Exerciţiul tactic pregătitor constituie metoda de bază pentru executarea instrucţiei tactice a grupei cu scopul de a antrena militarii în tehnica executării acţiunilor în toate formele de luptă, precum şi realizarea închegării de luptă iniţiale ale acestuia ".9

După părerea mea, formată în urma studiului bibliografic, această formă de pregătire are drept obiectiv determinat formarea deprinderilor cognitive, practice şi senzoriale ale luptătorului, pentru rezolvarea problemelor din situaţia tactică în care se aplică cunoştinţele acumulate la pregătirea de specialitate şi la alte categorii de instrucţie. El se caracterizează prin faptul că se desfăşoară fragmentat pe secvenţe de instruire, repetându-se până când fiecare soldat individual şi grupa în ansamblu, execută corect mişcarea respectivă, apoi, în funcţie de timpul la dispoziţie, se poate executa întrunit.

Exerciţiul tactic pregătitor cu grupa se desfăşoară obligatoriu înainte de exerciţiul tactic, fiind insă indicat ca înainte de toate să se execute un exerciţiu la macheta terenului. În procesul de formare a deprinderilor cognitive, senzoriale şi motrice se folosesc, de regulă, următoarele metode:

explicarea demonstrarea exersarea antrenamentulPentru îndeplinirea scopurilor propuse, la exerciţiul tactic pregătitor

pentru una sau mai multe probleme de învăţat, se creează un moment tactic simplu care să justifice acţiunile ce urmează a se executa.

Exerciţiul tactic pregătitor cu grupa se organizează de către comandantul de pluton şi se conduc de comandanţii de grupă după indicaţiile şi sub îndrumarea acestuia.

În bibliografia de specialitate se precizează că:" la exerciţiile tactice pregătitoare nu se prelucrează problemele care nu implică acţiunile subunităţilor (însuşirea misiunii, analiza situaţiei, etc.)"10.

4.2. Activităţile ce se desfăşoară pentru pregătirea şi organizarea exerciţiului tactic pregătitor.

Pregătirea atentă şi detaliată a instrucţiei cu subordonaţii constituie una dintre cele mai importante îndatoriri ale comandantului de grupă.

Buna organizare şi desfăşurare a exerciţiului tactic presupune o pregătire temeinică atât din partea comandantului de grupă cât şi a subordonaţilor. Activitatea de pregătire a marşului (E.T.P.) se concretizează în mare parte în documentele întocmite de comandantul de grupă în scopul conducerii acestuia.

9 Metodica instrucţiei tactice a grupei de infanterie, vânători de munte şi mitraliere. Editura Militară, 1988, pag.8.

10 Metodica instrucţiei. tactice a grupei de inf. V.M., mitraliere, Editura Militara,1988, pag.9

Activităţile ce se desfăşoară în vederea pregătirii unui exerciţiu tactic pregătitor sunt:

pregătirea personală a comandantului de grupă; pregătirea personalului executant; alegerea terenului; identificarea şi procurarea asigurării materiale; instructajul personalului care marchează acţiunile

inamicului; activităţi de îndrumare şi control;

4.2.1. Pregătirea personală a comandantului de grupă.Se execută în zilele care preced ziua executării marşului constituind o

condiţie importantă în reuşita întregii activităţi.Comandantul de grupă va executa următoarele activităţi: identifică tematica şi bibliografia pentru studiu conform indicaţiilor

comandantului de pluton; îşi stabileşte un plan de pregătire al participanţilor (de regulă

mental); înţelege în urma consultării cu comandantul de pluton concepţia

marşului; recunoaşte locul de desfăşurare a instrucţiei; stabileşte împreună cu comandantul de pluton secvenţele de

instruire; elaborează planul de desfăşurare al marşului; stabileşte semnalele regulamentare pentru desfăşurarea marşului; stabileşte modul de marcare a acţiunilor inamicului.Pentru îndeplinirea cu succes a scopurilor de învăţământ ordonate sau

deduse, comandantul de grupă trebuie să acorde o atenţie deosebită respectării stricte a timpului pentru fiecare problema de învăţământ. El va identifica acele forme, procedee şi măsuri care să conducă la realizarea acestui deziderat. În repartiţia timpului comandantul de pluton a ţinut seama de importanţa problemei respective şi de nivelul de pregătire al militarilor, de necesitatea repetării până la deplina lor însuşire şi nu în ultimul rând de capacitatea organizatorică şi practică a comandanţilor de grupă din subordine.

4.2.2. Pregătirea personalului executant.

Această pregătire se realizează pe parcursul a doua etape, în zilele care preced desfăşurarea marşului, astfel:

primă etapă cuprinde pregătirea teoretică a militarilor participanţi prin studierea regulamentelor şi instrucţiunilor metodice în părţile care îi privesc; în cadrul acestei etape comandantul de grupă îndrumă pregătirea celorlalţi militari;

Evidenţiez faptul că, această pregătire va pune accent pe problemele esenţiale, pe particularităţile temei de executat alăturându-se la maxim secvenţe desfăşurate de subunitate la secvenţele anterioare de pregătire.

a doua etapă cuprinde pregătirea practică a executanţilor în ceea ce priveşte:

folosirea tehnicii pe timpul desfăşurării marşului; necesarul de armament pentru îndeplinirea misiunii ca

patrulă de siguranţă de flanc; semnale pentru deschiderea focului, încetarea acestuia; folosirea mijloacelor de mascare a focului inamicului.

În ceea ce priveşte activităţile din cea de a doua etapă , sunt de părere că, în funcţie de timpul la dispoziţie, programul subunităţii, ordinele comandantului de pluton, comandantul de grupă va lucra cu militarii diferenţiat sau va ordona, dacă este posibil ca aceştia să se autoinstruiească individual sau pe grupuri de militari cu stabilirea unor responsabilităţi clare

4.2.3. Alegerea terenului

Caracterul instructiv al exerciţiului cu grupa depinde în mare măsură şi de alegerea corectă a terenului pe care se execută acesta. Terenul trebuie să ofere un cadru cât mai apropiat de cel real, de pe câmpul de luptă, să dea posibilitatea ca problemele care se prelucrează să-şi atingă scopul. Perimetrul ales pentru desfăşurarea marşului trebuie să ofere condiţii bune pentru deplasare, dispunere, executarea focului eficace cu întreg armamentul, pentru blocarea adversarului, pentru o bună observare şi mascare şi să nu limiteze posibilităţile de desfăşurare pentru luptă, de mascare şi manevră.

Alegerea terenului pentru instrucţie este atribuit comandantului de pluton şi a altor categorii de comandanţi, dar comandantul de grupă este obligat să cunoască condiţiile optime de lucru, dar şi servitutile apărute ca urmare a numărului mare de subunităţi care se instruiesc în poligoanele unităţilor militare.

4.2.4. Identificare şi procurarea asigurării materiale

Comandantul de grupă, ţinând seama de posibilităţile oferite de poligonul de instrucţie, stabileşte pentru fiecare problemă, concret ce materiale sunt necesare, modul de procurare şi folosire a acestora, cantitatea de muniţie de manevră, modul de folosire a acesteia la fiecare problemă, precum şi regulile de siguranţă pentru întrebuinţarea ei. Este indicat ca materialele să fie verificate de comandantul de grupă înainte de desfăşurarea exerciţiului. Listei

de materiale alcătuite de comandantul de pluton, comandantul de grupă îi poate aduce îmbunătăţiri cerând aprobarea pentru acest lucru.

Ca mijloace de asigurare materială se pot folosi: completul de ţinte acţionate manual sau electric pe anumite porţiuni de itinerar, arme de exerciţiu, machete reprezentând tehnica militară, grenade de exerciţiu, lumânări fumigene, substanţe toxice de instrucţie, indicatoare pentru marcarea porţiunilor de teren distruse, interzise sau contaminate, manechine cu care se marchează inamicul, cartuşe de manevră, steguleţe, fluiere şi alte mijloace de dare a semnalelor, mijloace pentru executarea decontaminării şi alte mijloace şi materiale.

4.2.5. Instructajul personalului care marchează acţiunile inamicului

Pentru mascarea acţiunilor inamicului se aleg de regulă, militari din ciclul doi de instrucţie care vor fi instruiţi să acţioneze conform concepţiei adversarului. Instructajul acestora se va face separat de ceilalţi participanţi, deoarece dacă aceştia ar cunoaşte modul de acţiune al inamicului nu s-ar mai îndeplini obiectivele instrucţiei.

Pregătirea militarilor care marchează acţiunile inamicului se execută pe locurile, direcţiile sau aliniamentele unde sunt prevăzute acţiunile acestuia, ocazie cu care se precizează: momentul tactic, modul de acţiune pentru fiecare problemă, semnalele de începere şi încetare a acţiunilor, materialele necesare şi modul de întrebuinţare a lor. Cred că foarte importantă este şi precizarea semnalelor de reluare a problemei atunci când grupa nu acţionează corespunzător.

Acţiunile de luptă ale inamicului trebuiesc astfel concepute şi marcate încât să oblige pe militari să execute observarea şi cercetarea neîntreruptă în marş (siguranţa marşului), să descopere mijloacele de foc şi să acţioneze cu curaj şi dârzenie pentru îndeplinirea misiunilor de luptă.

Imitarea focului şi a acţiunilor inamicului trebuie să asigure exerciţiului un caracter cât mai instructiv, apropiat de realitatea câmpului de luptâ.

4.3. Activităţile comandantului de grupă şi ale grupeipe timpul desfăşurării E.T.P.

La începutul exerciţiului tactic pregătitor cu grupa, comandantul de pluton anunţă tema, scopul, expune situaţia tactică ( sau acesta poate fi expusă de comandanţii de grupă), după care precizează locul de instrucţie al fiecărei grupe dă ordin pentru începerea exerciţiului, timp în care militarii destinaţi să marcheze acţiunea inamicului se deplasează pe locurile prevăzute la instructajul executat anterior.

Pentru a reda cât mai fidel realitatea câmpului tactic şi pentru a obliga pe executanţi să acţioneze în condiţii cât mai complexe este indicat ca pe timpul desfăşurării acţiunii să se creeze " momente tactice" care să-i oblige să acţioneze cât mai real. Acestea sunt de regulă precizate verbal, în funcţie de situaţia concretă din teren.

La prelucrarea fiecărei probleme comandantul de grupă: anunţă problema ce se prelucrează şi verifică dacă militarii au

reţinut-o; indică comenzile la care se execută activităţile şi face aprecieri

asupra modului de executare a acestora; distribuie muniţia militarilor din grupă, controlează şi

supraveghează încărcarea acestuia. dispune grupa în formaţia corespunzătoare situaţiei în care se

executa problema de învăţat şi ocupa locul unde poate să vadă mai bine toţi militarii din grupă (de regulă locul pe care l-ar ocupa în situaţie reală în cadrul grupei), iar dacă este necesar dă misiunea de luptă şi verifică dacă toţi militarii şi-au însuşit-o;

dă comenzile pentru începerea acţiunii, trece la prelucrarea primei probleme de învăţat şi urmăreşte modul de executare a mişcărilor (acţiunilor).

După ce s-a prelucrat prima problema de învăţat, comandantul de grupă adună subunitatea în linie pe un rând, controlează armamentul, muniţia şi se analizează pe scurt modul cum au acţionat militarii, scoţând în evidenţă părţile pozitive, lipsurile şi măsurile pentru lichidarea acestora.

Trece la executarea problemei de învăţat următoare după acelaşi procedeu metodic, aplicând în acelaşi timp ceea ce este particular acesteia. În continuare anunţă şi conduce succesiv următoarele probleme de învăţat, prevăzând de fiecare dată modul de acţiune şi urmăreşte însuşirea lor.

Obligatoriu la începutul şi la sfârşitul fiecărei probleme de învăţat verifică armamentul şi muniţia pentru evitarea accidentelor.

Pe timpul prelucrării problemelor de învăţat, în cazul că unii militari au executat greşit mişcarea sunt readuşi pe locul unde a început acţiunea respectivă şi le arată greşelile comise. Dacă este necesar le precizează modul cum trebuie să execute şi dă ordin pentru repetarea mişcării, concomitent cu conducerea prin semnale a militarilor care marchează acţiunile inamicului.

Acţiunea (mişcarea) se repetă până la însuşirea şi executarea ei corecta de către toţi militarii.

Comandantul de grupă face observaţiile necesare în aşa fel încât acestea să fie auzite de toţi militarii din subordine.

În cazul că o problemă a fost învăţată pe acţiuni (mişcări) componente, după însuşirea ei pe părţi, se repetă întrunit

Situaţiile tactice trebuie să fie simple. Dacă situaţia tactică se schimbă de la o problema la alta, după anunţarea problemei de învăţat, comandantul de grupă expune pe scurt noua situaţie tactică (moment tactic) în care se acţionează.

Momentele tactice trebuiesc marcate cât mai real posibil: ţinte, imitarea focului armamentului automat, al tancurilor şi tunurilor fără recul ale inamicului, comenzi de tragere.

Pentru a pune pe executanţi să acţioneze în condiţii de dificultate sporită şi pentru a cunoaşte capacitatea reală a acestora, comandantul de grupă va crea condiţii grele de îndeplinire a acţiunilor de luptă - nevoi de foc simultane pentru a învăţa să ia hotărârile cele mai juste, executarea lucrului şi îndeplinirea misiunii pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă (utilizând mijloace de fumizare sau exploatând condiţiile de timp), surprinderea grupei de către inamic in timpul deplasării, scoaterea temporară din luptă a unor trăgători.

Pentru dezvoltarea iniţiativei şi a încrederii în forţele proprii şi pentru întărirea simţului de răspundere a subunităţilor în rezolvarea situaţiilor create va ţine cont uneori şi de soluţiile lor, pe care le va analiza, dar pe care le va pune în aplicare cu caracter de ordin (dispoziţiune).

În ceea ce priveşte mecanicul conductor şi ochitorul TAB, aceştia au atribuţiuni speciale. Astfel, pentru o bună desfăşurare a siguranţei marşului, comandantul de grupă trebuie să urmărească printre altele ca:

“mecanicul conductor să-şi menţină locul în dispozitivul de marş şi de luptă, să folosească acoperirile din teren pentru conducerea transportoarelor amfibiu blindate;

să cunoască modalităţile de trecere peste anumite obstacole şi cursuri de apă;

să asigure cele mai bune condiţii pentru executarea tragerilor şi protecţia transportoarelor amfibii blindate împotriva focului inamicului;

să execute o observare bună a câmpului de luptă şi să raporteze comandantului grupei obiectivele observate;

să remedieze în timpul cel mai scurt eventualele incidente ce pot surveni pe timpul acţiunilor de luptă”.11

Pentru evitarea sau remedierea unor incidente neplăcute ce pot apărea la transportorul amfibiu blindat pe timpul desfăşurării exerciţiului, comandantul de grupă trebuie să aibă în vedere ca mecanicul conductor ( atunci când acesta este militar în termen) “să cunoască părţile componente ale agregatului energetic, transmisiei mecanismului de dirijare, instalaţiei de frânare, suspensiei, echipamentului de rulare, echipamentului electric şi

11 Metodica instrucţiei. tactice a grupei de inf. V.M., mitraliere, Editura Militara,1988, pag.74

echipamentului auxiliar (instalaţiile de protecţie antinucleare şi furnizare termică, şi aparatele de vedere pe timp de noapte)”.12

Dintre atribuţiile ce-i revin mecanicului conductor amintesc: să cunoască modul de funcţionare a instalaţiilor speciale ale

transportorului amfibiu blindat; propulsorul cu jet de apă, instalaţia de evacuare a apei, rotocompresorul, instalaţiile de furnizare termică, climatizare şi protecţie contra incendiilor;

să cunoască acţiunile ce le execută pe timpul marşului şi luptei, în conducerea transportoarelor amfibii blindate în teren frământat, prin obstacole şi baraje;

să înveţe pe trăgătorii de pe transportoarele amfibii blindate ca în mod permanent să observe câmpul de luptă, să descopere obiectivele în timp scurt, să raporteze comandantului de grupă şi să le nimicească la ordinul acestuia sau din proprie iniţiativă, să ştie să tragă de pe loc şi din mers cu scurte opriri, să asigure sprijinul neîntrerupt prin trageri în flanc, prin intervale şi pe deasupra trupelor proprii;

Ceilalţi militari din cadrul grupei, pe timpul desfăşurării exerciţiului tactic pregătitor trebuie să fie în măsură să:

se deplaseze cu repeziciune şi abilitate în câmpul tactic, folosind cu pricepere avantajele terenului, proprietăţile armamentului individual din înzestrare în lupta cu personalul inamicului;

ducă acţiuni de luptă individuale şi în cadrul grupei cu dinamism şi curaj în atac şi apărare, pe jos şi pe maşinile de luptă, în teren greu accesibil şi în localităţi, în condiţii grele de stare a vremii, ziua şi noaptea în condiţiile folosirii A.N.M., mijloacelor incendiare şi a influentei acţiunii psihologice a adversarului;

aplice normele de tehnica securităţii muncii în lucrul cu tehnica, armamentul şi muniţia de infanterie;

folosească mijloacele date ca întărire, să organizeze cooperarea şi să ia măsuri de asigurare a acţiunilor de luptă;

execute baraje şi să treacă peste barajele, obstacolele şi porţiunile de teren contaminate sau incendiate;

execute amenajarea genistică a terenului, mascarea subunitaţii şi să păstreze secretul acţiunilor de luptă;

se orienteze în teren şi să rezolve diverse situaţii apărute pe timpul ducerii luptei;

execute decontaminarea iniţială a personalului, a echipamentului şi tehnicii militare cu mijloacele din înzestrare;

participe, la ordin, la decontaminarea parţială sau totală a tehnici de luptă sau terenului.

Marcarea focului cu toate categoriile de armament şi alte mijloace trebuie să se facă numai atât cât este necesar în limita normelor de consum stabilite prin instrucţiuni şi dispoziţiuni ale eşaloanelor superioare.

12 Programul pregătirii pentru luptă a militarilor şi subunităţilor de infanterieBucureşti 1996, pag.124

Focul armamentului de infanterie, artilerie, aruncătoare, tancuri, tunuri fără recul se marchează cu cartuşe de manevră, petarde sau corpi explozivi.

La utilizarea mijloacelor de marcare este interzis: să se tragă cu cartuşe de manevră la o distanţă mai mică de 20 m şi cu

lovituri de manevră la o distanţă mai mică de 200 m de oameni şi animale; să se explodeze grenadele şi fregasele chimice la o distanţă mai mica de

20 m faţă de materiale uşor inflamabile; să se tragă cartuşe de semnalizare sub un unghi de 450; să se marcheze incendierea autovehiculelor cu lumânări fumigene

aprinse; să se execute demontarea cartuşelor şi proiectilelor de manevră a

petardelor şi a materialelor explozive; să se arunce materiale explozive sau substanţe chimice în râuri, lacuri şi

bazine de apă.La terminarea exerciţiului comandantul de grupă dă semnalul de

încetare şi urmăreşte modul în care executanţii recuperează materialele şi se adună la comanda sa pentru bilanţ, în locul şi formaţia ordonate de comandantul de pluton.

4.4. Metodologia întocmirii documentelor de conducere ale E.T.P.

Pentru întocmirea documentelor de conducere comandantul de grupă trebuie să-şi însuşească, într-o primă etapă , datele iniţiale pentru pregătirea marşului şi apoi să studieze materialul bibliografic corespunzător.

Însuşirea datelor iniţiale constă în înţelegerea clară a problemelor referitoare la exerciţiul tactic pregătitor, stabilite de comandantul de pluton.

Calitatea desfăşurării exerciţiului tactic pregătitor cu grupa depinde de nivelul pregătirii tactice şi de experienţa metodică a comandantului de grupă, care este obligat să întocmească documentele de conducere. Aceste documente trebuie:

să reflecte prevederile regulamentului pentru pregătirea şi ducerea activităţii de luptă;

să fie redactate într-o succesiune logică şi într-o formă clară şi concisă;

să cuprindă situaţii complexe şi cât mai apropriate de realitatea câmpului tactic;

În funcţie de capacitatea organizatorică a comandantului de grupă, de etapa de instruire a subordonaţilor, de gradul de instruire a acestora, documentele de organizare şi conducere a instrucţiei tactice pot fi întocmite cu un grad mai mare sau mai mic de complexitate.

Consider că, în situaţia în care timpul la dispoziţie al comandantului de grupă este limitat, documentele de conducere trebuie sa fie întocmite pentru satisfacerea problemelor esenţiale ale instrucţiei, pe care va pune accent deosebit, eliminându-se elementele de artificiu care consumă inutil timpul în detrimentul unei pregătiri temeinice.

Iniţial comandantul grupei îşi întocmeşte o schiţă a documentului pe care o îmbogăţeşte permanent cu noi elemente în funcţie de cererile asimilate prin studiul bibliografiei , de cele ordonate de comandantul de pluton, urmărind în permanenţă concordanţa dinte posibilităţile, mijloacele şi scopurile pe care şi le-a propus.

În urma studierii celor mai plauzibile variante de document, comandantul de grupă întocmeşte forma finală a acestuia şi o supune spre aprobare comandantului de pluton.

Concomitent cu întocmirea documentului, comandantul de grupă ia la cunoştinţă de la comandantul de pluton date despre înscrierea prin OZU a tehnicii de luptă, utilizate la exerciţiu şi despre înmânarea administratorului de subunitate a listei cu asigurarea materială.

O atenţie deosebită se va acorda înscrierii în OZU a materialelor de marcare a focului utilizat în procesul de instrucţie.

De regulă, pentru conducerea instrucţiei comandantul de grupă elaborează planul de desfăşurare care este un document important, baza juridică a acţiunilor din câmpul tactic. Forma şi conţinutul diferă de la caz la caz, în funcţie de complexitatea temei exerciţiului tactic pregătitor, de experienţa conducătorului, de indicaţiile comandantului de pluton, fiecare comandant de grupă având posibilitatea să detaileze mai mult sau mai puţin anumite părţi ale documentului elaborat de el.

Comandantul de grupă încadrează în timp şi stabileşte de comun acord cu comandantul de pluton, ordinea cronologică a activităţilor ce se pot desfăşura pe timpul marşului (siguranţa marşului), asigurând realizarea scopurilor de învăţământ urmărite.

În principiu un plan de desfăşurare cuprinde: conţinutul temei şi şedinţei, inclusiv numărul de ordine al acestora,

extrase din programul pregătirii pentru luptă al subunitaţii de infanterie;

obiectivele exerciţiului timpul (durate în ore şi minute); locul; bibliografia; asigurarea materială; situaţia tactică (tema tactică); desfăşurarea exerciţiului pregătitor: durata părţii fundamentale; numărul curent; problemele de învăţat care urmează a fi prelucrate în cadrul fiecărei

etape; timpul de executare al fiecărui probleme de executat; schema; activitatea conducătorului exerciţiului; activitatea executanţilor corespunzător fiecărei probleme de învăţat; bilanţul exerciţiului tactic pregătitor.

Planul de desfăşurare al exerciţiului tactic pregătitor constituie un ghid, un document de prognoză aplicat în teren în funcţie de situaţie.

Obiectivele formulate trebuie să aibă în vedere închegarea acţiunilor de luptă ale militarilor în cadrul plutonului şi totodată educarea lor în spiritul formei de luptă care se execută. Ordinul de acţiune dat de comandantul de grupă la subordonaţi cuprinde punctele unei ordin de acţiune general şi poate fi consemnat complet sau pe scurt în cadrul planului de desfăşurare.

Secvenţa introductivă cuprinde activitatea comandantului de grupă la plecarea din cazarmă, pe timpul deplasării la câmpul de instrucţie şi la ajungerea în teren. Este necesară consemnarea în planul de desfăşurare a situaţiilor tactice pe care le va avea de rezolvat grupa pe timpul deplasării la câmpul de instrucţie.

La locul de instrucţie se desfăşoară următoarele activităţi: anunţarea temei ( obiectivului) şi a problemelor de învăţat; orientarea topografică şi prezentarea situaţiei tactice în care se va desfăşura exerciţiul. Tot în cadrul secvenţei introductive comandantul de grupă face instructajul militarilor care marchează acţiunile inamicului ( le dă misiunea de luptă).

Situaţia tactică cuprinsă în planul de desfăşurare este un element prin care executanţii sunt introduşi în cadrul tactic în care se va lucra, dându-se datele pe care în mod normal, în situaţia reală din teren le-ar fi cunoscut din desfăşurarea acţiunilor anterioare. La întocmirea situaţiei tactice se foloseşte situaţia iniţială a exerciţiului şi cuprinde următoarele elemente:

data la care sunt cunoscute informaţiile; situaţia de ansamblu şi caracterul acţiunilor de luptă ale inamicului,

de regulă cu un eşalon mai sus decât cel cu care se lucrează; situaţia şi caracterul acţiunilor de luptă ale plutonului de infanterie,

pichet mobil de flanc, precum şi situaţia grupei de infanterie cu care se lucrează;

dacă este necesar, se poate arăta succint situaţia aeriană, modul de acţiune al aviaţiei proprii, până la începerea exerciţiului;

situaţia militarilor ( mijloacelor) date ca întărire sau în spaţiu.Situaţia tactică mai poate cuprinde o serie de informaţii cu privire la

materialele şi muniţia existentă la subunitatea respectivă.În conţinutul situaţiei tactice nu se va prevedea nici un detaliu cu

privire la noua misiune de luptă a executanţilor, acesta fiind comunicată la începerea marşului prin ordinul de luptă.

În cadrul secvenţei introductive trebuie avut în vedere un lucru deosebit de important, şi anume, prelucrarea măsurilor de siguranţă privitoare la modul de desfăşurare al acţiunilor de luptă şi modul de utilizare a armamentului şi muniţiei.

Secvenţa fundamentală cuprinde: problemele de învăţat cu timpul repartizat pentru fiecare dintre acestea şi semnalul la care se acţionează; activitatea conducătorului exerciţiului, care de regulă, cuprinde anunţarea problemei de învăţat, controlul armamentului, explicarea modului de acţiune al grupei, comenzile pe care le dă şi scurtele aprecieri.

Deoarece este un exerciţiu tactic pregătitor, după fiecare problema de învăţat sau grupuri de probleme, se adună grupa şi se fac scurte aprecieri, iar în cazul în care problema nu s-a înţeles se mai execută o dată, după care se trece la următoarea problemă de învăţat.

Pentru fiecare problemă este necesar să se consemneze în plan tehnologia didactică folosită, specificând metodele şi procedeele metodice folosite. Tot aici este cuprinsă şi schema desfăşurării acţiunilor de luptă segmentată pe probleme de învăţat.

Secvenţa finală cuprinde: controlul armamentului şi asigurării materiale, bilanţul exerciţiului, anunţarea problemei următoare, deplasarea la cazarmă sau la alta categorie de pregătire.

Întreaga activitate proiectată se afla materializată în planul de desfăşurare.

APROB NESECRET Cdt.pl. Exemplar unic Învăţământ

PLAN DE DESFĂŞURARELA

INSTRUCŢIA TACTICĂ

TEMA Instrucţia tactică a grupei de infanterieŞEDINŢA Grupa de infanterie pe T.A.B. patrulă de siguranţă de flanc

atunci când inamicul acţionează la scară largă cu subunităţi de cercetare-diversiune sau elemente teroriste.

SCOPURI -perfecţionarea deprinderilor militarilor în executarea misiunilor de cercetare şi observare a itinerarului de deplasare şi a terenului de luptă;

-perfecţionarea trăgătorilor la mitralierele de pe T.A.B., la puşca mitralieră, aruncătorul de grenade portativ şi puşca cu lunetă în a observa în permanenţă itinerarul de deplasare şi terenul de luptă, a nimici elementele de cercetare-diversiune şi teroriste ale inamicului cu consum minim de muniţie, a se asigura de buna funcţionare a armamentului din dotare;

-antrenarea celorlalţi militari în a folosi cu pricepere terenul şi mijloacele de protecţie, să execute cu precizie rapiditate şi consum minim de muniţie focul, să se asigure de buna funcţionare a armamentului;

-formarea şi dezvoltarea la militari a unor înalte calităţi morale şi de luptă, a stimei şi respectului pentru comandanţi, a deprinderilor de a acţiona cu fermitate în toate formele şi procedeele de luptă;

-închegarea acţiunilor de luptă ale grupei pe timpul executării misiunilor ca patrulă de siguranţă de flanc.

DURATĂ 240 min.LOC DE DESFĂŞURARE poligonul de instrucţieFORMA DE ORGANIZARE şedinţă practicăASIGURAREA MATERIALĂ

-mijloace de marcare a focului;-cartuşe de manevră calibru 7,62 mm scurt (100 buc.);-cartuşe de manevră calibru 7,62 mm lung (100 buc.);-cartuşe de manevră calibru 14,5 mm (100 buc.);-cartuşe de semnalizare calibru 26 mm

-cu foc verde- cu o stea (2 buc.);

-cu trei stele (2 buc.);-cu foc roşu

-cu o stea (2 buc.);-cu două stele (2 buc.);

-petarde unice de infanterie (10 buc.);-lumânări fumigene (2 buc.);-grenade fumigene (4 buc.);-alte materiale:-saci de merinde cu câte două grenade (1 ofensivă şi 1 defensivă)

pe efectivul militarilor din grupă;-căşti pe efectivul militarilor din grupă;-un binoclu şi o busolă;-mijloace de marcare a inamicului;-trei ţinte piept nr. 6 -două ţinte brâu nr.7;-o ţintă mitralieră nr. 10;-întăritoare de recul pentru toţi militarii din grupă;-două steguleţe (1 roşu şi 1 galben); -un fluier.

BIBLIOGRAFIE-AN4 Regulamentul de luptă al infanteriei şi vânătorilor de munte

pluton, grupă, soldat, Editura Militară, Bucureşti 1989. art.:115-119, 139-153, 154-171; anexele 1,4,5,6,7;

-AN3 Regulamentul de semne convenţionale şi abrevieri, Editura Militară, Bucureşti, 1996. p. 7-22, 23-27, 36-37;

-Metodica instrucţie tactice a grupei de infanterie, vânători de munte şi mitraliere, Editura Militară, Bucureşti, 1988.

ORGANIZAREA ŞEDINŢEI

SECVENŢA INTRODUCTIVĂ (20 min.)-se execută de către comandantul de plutonSECVENŢA FUNDAMENTALĂ (200 min.)- se execută conform graficului de desfăşurare (Anexa nr. 2)SECVENŢA FINALĂ (20 min.)-se execută de către comandantul de pluton

ÎNTOCMIT Std. plt.

SOARE FLORIN

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Amploarea spaţială determină desfăşurarea acţiunilor pe toată adâncimea dispozitivelor acţionale, simultan sau succesiv, pe focare, în condiţii complexe ca urmare a întrebuinţării de către adversar a grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste. Prin urmare, este evidentă dispariţia deosebirilor dintre „front” şi „spatele frontului”, în ideea că frontul activ se extinde în ambele sensuri.

Pe de altă parte, prezenţa acestor structuri acţionale diversificate ca misiuni, bazate pe mare putere de distrugere, constituite în structuri de elită, vor avea un rol deosebit în obţinerea succesului pe câmpul de luptă, având în vedere acţiunile punctiforme, pe obiective bine definite, evidenţiind caracterul secvenţial al confruntării tactice.

Forţele speciale pot fi folosite în câmpul de luptă al viitorului, în special în „conflicte de joasă intensitate” (sintagmă ce evidenţiază importanţa luptei în ansamblul confruntării armate). În acest context forţele speciale îndeplinesc misiuni de recunoaştere, raiduri, captură, sabotaje, cercetare, distrugere, misiuni specifice războiului psihologic. Acţiunile de luptă ale acestor forţe sunt dinamice, manevriere şi decisive.

Împotriva acestora trebuie să fim în măsură să acţionăm, şi nu oricum ci prin posibilităţi reale de a riposta activ, dinamic, ofensiv şi decisiv.

În prezent se fac eforturi susţinute, în cadrul procesului de reorganizare şi reformă din armată, în care se încearcă, prin modificările de structură şi capacitate acţională, să se ofere un sistem bine închegat şi suficient de dezvoltat, care să dea soluţii concrete pentru fiecare din formele de luptă.

În acest context, se desprinde concluzia că acţiunile desfăşurate în câmpul de luptă al viitorului se vor baza pe mijloacele de luptă, mijloacele de transport şi profesionalismul luptătorului. În această idee, chiar dacă momentan capacitatea acţională a subunităţilor de infanterie satisface în mică măsură

necesităţile reale impuse de realitatea câmpului de luptă în condiţiile acţiunii împotriva elementelor de cercetare-diversiune, în viitorul apropiat prin demersurile întreprinse acestea vor fi capabile să facă faţă cu succes unor misiuni şi acţiuni care prin excelenţă sunt deosebit de dificile.

În această idee consider că:- subunităţile de infanterie să fie antrenate şi pregătite la cele mai înalte

standarde, dotate cu armament performant şi susţinute în luptă de o logistică modernă;

- să dobândească o mai mare autonomie acţională;- în modul de desfăşurare a instrucţiei să se diversifice procedeele de

acţiune folosite, până la aplicare chiar şi a unora nestandardizate.

BIBLIOGRAFIE

AN1 Regulamentul general al acţiunilor militare, Editura Militară, Bucureşti, 1966

AN2 Regulamentul general pentru conducerea acţiunilor militare, Editura Militară Bucureşti, 1988

– AN3 Regulamentul de luptă al subunităţilor de infanterie şi vânători de munte batalion, companie, Editura Militară, Bucureşti 1978

– AN3 Regulamentul de semne convenţionale şi abrevieri, Editura Militară, Bucureşti, 1996

– AN4 Regulamentul de luptă al infanteriei şi vânătorilor de munte pluton, grupă, soldat, Editura Militară, Bucureşti, 1989

– CT2 Regulamentul de cercetare al trupelor de uscat cercetaş, grupă, pluton, Editura Militară, Bucureşti, 1978

– Dicţionar Militar – Termeni tactic-operativi, Editura Militară, Bucureşti, 1972

– Îndrumări metodice privind organizarea şi desfăşurarea instrucţiei tactice a grupei şi a plutonului de infanterie înzestrate cu transportor amfibiu blindat, Editura Militară, Bucureşti, 1974

– Memorator privind organizarea, înzestrarea, efectivele şi principiile de întrebuinţare în luptă a subunităţilor din trupele de uscat ale armatelor străine, Editura Militară, Bucureşti, 1978

– Metodica instrucţiei tactice a grupei de infanterie, vânători de munte şi mitraliere, Editura Militară, Bucureşti, 1988

– Tactica în imagini, partea întâi, grupă, pluton, companie de infanterie şi vânători de munte, Editura, Militară, Bucureşti, 1975

– 100 de probleme tactice, Editura Militară, Bucureşti, 1992– Elemente de artă militară, partea a doua, Editura Academiei Trupelor de

Uscat, Sibiu, 1997– Instrucţia tactică a grupei şi plutonului de infanterie, Editura Academiei

Trupelor de Uscat, Sibiu, 1999

– Lexicon militar, ediţia a II-a revăzută, Editura Saka, Chişinău, 1994– Tactica infanteriei (grupa de infanterie), Editura Academiei Trupelor de

Uscat, Sibiu, 2000– Tactică 3 infanterie (V.M.), Editura Academiei Trupelor de Uscat, Sibiu,

2000– ION SUŢA general-maior, Elemente de tactică, Editura Militară,

Bucureşti, 1971– IULIAN TOPLICEANU general-locotenent, Asigurarea acţiunilor de luptă

în războiul întregului popor, Editura Militară, Bucureşti, 1984

Probleme de învăţat Timp Semne Activităţile conducătorului exerciţiului Activităţile executanţilor

1. Primirea şi însuşirea misiunii, darea ordinului de acţiune, constituirea

dispozitivului în vederea executării marşului

50 min.

- adun grupa, verific armamentul, ţinuta, prezenţa;- anunţ secvenţa de instruit;- prezintă situaţia tactică;- dau ordinul de marş;- verific înţelegerea misiunii;- explic modul de desfăşurare a secvenţei;- dau comanda pentru începerea acţiunii;- urmăresc modul de desfăşurare a secvenţei;- adun grupa , verific armamentul;- fac scurte aprecieri.

- reţin conţinutul secvenţei de instruit;- îşi însuşesc modul de desfăşurare a secvenţei;- răspund la întrebările comandantului de grupă;- execută ordinele primite;- la comandă, prezintă armamentul pentru control.

2. Acţiunea patrulei de siguranţă pentru

cercetarea unui itinerar în condiţiile descoperirii

prezenţei unor forţe ostile ale inamicului în

zonă

30 min.

1 CSV3 stele

- adun grupa, verific armamentul, ţinuta, prezenţa;- anunţ secvenţa de instruit;- creează momentul tactic;- instruieşte militarii care vor marca acţiunile inamicului;- ordonă trecerea la execuţie,- urmăreşte modul de executare;- face aprecieri

- reţin conţinutul secvenţei de instruit;- îşi însuşesc modul de desfăşurare a secvenţei;- răspund la întrebările comandantului de grupă;- cercetează itinerarul de deplasare;- reţin corecturile ce se fac;- execută ordinele primite;- la comandă, prezintă armamentul pentru control.

3. Acţiunea patrulei de siguranţă pentru

deminarea unui pod şi capturarea unor elemente

teroriste

35 min.

1 CSR3 stele

- adun grupa, verific armamentul, ţinuta, prezenţa;- anunţ secvenţa de instruit;- creează momentul tactic;- instruieşte militarii care vor marca acţiunile inamicului;- explică modul de executare;- face semn la inamic;- urmăreşte modul de executare;- face aprecieri

- fiecare militar reţine secvenţa de instruit şi modul de desfăşurare a acesteia;- la comandă execută deminarea podului şi capturează elementele inamice;- la comandă prezintă armamentul pentru control.

4. Acţiunea unor elemente de siguranţă pentru ieşirea dintr-o

ambuscadă organizată de elementele de cercetare-diversiune ale inamicului

35 min.

1 CSR1 stea

- adun grupa, verific armamentul, ţinuta, prezenţa;- anunţ secvenţa de instruit;- creează momentul tactic;- instruieşte militarii care vor marca acţiunile inamicului;- explică modul de executare;- face semn la inamic;- urmăreşte modul de executare;- face aprecieri

- fiecare militar reţine secvenţa de instruit şi modul de acţiune;- militarii ce marchează acţiunile inamicului la semnal deschid focul;- la comandă se execută ieşirea din ambuscadă;- la comandă prezintă armamentul pentru control.

5. Acţiunea patrulei de siguranţă pentru

respingerea atacului unui grup de cercetare-

diversiune

50 min.

1 CSV1 stea

- adun grupa, verific armamentul, ţinuta, prezenţa;- anunţ secvenţa de instruit;- creează momentul tactic;- instruieşte militarii care vor marca acţiunile inamicului;- explică modul de executare;- face semn la inamic;- urmăreşte modul de executare;- face aprecieri

- fiecare militar reţine secvenţa de instruit şi modul de desfăşurare a acesteia;- militarii ce marchează acţiunile inamicului la semnal deschid focul;- militarii resping atacul executat de inamic;- la comandă prezintă armamentul pentru control.