CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA

DATORIILOR FAŢĂ DE PERSONAL PRIVIND RETRIBUIREA MUNCII

1.1 CONŢINUTUL ECONOMIC A DATORIILOR FAŢĂ DE PERSONAL PRIVIND

RETRIBUIREA MUNCII

Un loc important în activitatea de producere a oricărei unităţi economice îl ocupă

munca şi rezultatele ei, pentru că numai folosirea raţională a surselor de muncă, sporirea

productivităţii muncii este una din condiţiile necesare pentru efectuarea procesului

reproducţiei sociale. Munca este temelia oricărei activităţii, de aceea este foarte

importantă evidenţa muncii, rezultatelor ei precum şi asigurarea retribuirii lucrătorilor

după cantitatea şi calitatea muncii depuse. Deaceea, orice întreprindere pentru a-şi

desfăşura activitatea cu succes, ea are nevoie de un personal calificat care va fi în stare să

execute toate lucrările necesare. Efectivul acestui personal, componenţa şi calificarea lui

depind de mărimea întreprinderii, specializare, înzestrare tehnică şi alţi factori. Pentru

atragerea unui astfel de personal calificat, şefii întreprinderii trebuie să prezinte o

motivaţie. Motivaţia de obicei se materializează într-un salariu care va satisface atât

cerinţele lucrătorului cât şi cele ale conducerii întreprinderii. Astfel, în procesul utilizării

forţei de muncă întreprinderea suportă consumuri sau cheltuieli sub forma de retribuirea

muncii, precum şi contribuţii pentru asigurările de stat şi prime de asigurare obligatorie

de asistenţă medicală.

Relaţiile întreprinderii cu salariaţii, reflectate în conturile de decontări cu personalul se

concretizează în calculul şi plata drepturilor salariale, a sporurilor şi adaosurilor, a

premiilor a indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi a celor pentru incapacitatea

temporară de muncă plătite din fondul de salarii, a altor drepturi în bani sau în natură

datorate de unităţile patrimoniale personalului pentru munca prestată şi care se suportă

din fondul de salarii. Toate aceste relaţii a întreprinderii cu salariaţii fac parte din

datoriile calculate care reprezintă – datoriile faţă de alte persoane fizice şi juridice, în

special faţă de personalul întreprinderii, organele asigurărilor sociale, companiile de

asigurări, bugetul de stat, diverşi creditori. Datoriile faţă de personal reprezintă

angajamentele întreprinderii faţă de salariaţi pentru munca prestată, privind recuperarea

cheltuielilor şi plăţilor efectuate de salariaţi în favoarea întreprinderii etc.

[,,Contabilitatea financiară I”, A. Nederiţă, p. 361].r

În conformitate cu Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a

întreprinderilor în Republica Moldova (în continuare, planul de conturi), datoriile

calculate se clasifică în felul următor:

datorii faţă de personal privind retribuirea muncii;

datorii faţă de personal privind alte operaţii;

datorii privind asigurările;

datorii privind decontările cu bugetul;

datorii privind plăţile extrabugetare;

datorii faţă de fondatori şi alţi participanţi;

alte datorii pe termen scurt.

O condiţie necesară pentru determinarea corectă a retribuirii muncii şi asigurarea

cointeresării materiale a lucrătorilor este organizarea corectă a evidenţei contabile a

acesteia. Evidenţa muncii şi a decontărilor cu personalul privind retribuirea muncii este

unul din cele mai importante sectoare ale contabilităţii. În cadrul lui se asigură

acumularea şi sistematizarea informaţiei despre:

a) diferite consumuri de muncă la fabricarea fiecărui produs sau executarea anumitor

lucrări;

b) salariul calculat pe fiecare lucrător.

Importanţa evidenţei datoriilor privind retribuirea muncii şi a decontărilor cu personalul

a sporit esenţial la etapa de tranziţie la economia de piaţă. Astfel, în literatura naţională se

menţionează faptul că datoriile faţă de personal reprezintă datoriile băneşti şi în natură,

cuvenite personalului pentru munca prestată. Drepturile de personal reprezintă drepturi

pentru timpul efectiv lucrat (salariul) şi alte drepturi de odihnă, suplimente şi premii,

indemnizaţii, etc. [,,Noul sistem contabil al agenţilor economici din Republica Moldova”

vol. I, pag. 234]. Potrivit opinii altor autori autohtoni, datoriile faţă de personal privind

retribuirea muncii se concretizează în drepturile angajaţilor aferente muncii prestate care

se stabilesc prin negocieri colective sau individuale între persoane fizice şi întreprindere şi

sunt în raport direct cu cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii, cantitatea şi

calitatea muncii, rezultatele şi condiţiile funcţionării întreprinderii [,,Contabilitatea

financiară I”, A. Nederiţă, p. 380]. Literatura internaţională tratează drepturile de personal

ca fiind drepturile băneşti şi în natură cuvenite personalului (salariaţilor) pentru munca

prestată sau ca fiind o plată primită ca urmare a calităţii de lucru a salariatului. Mărimea

acestor salarii se stabileşte prin negocieri colective şi/sau individuale între întreprindere,

pe de o parte, şi salariaţi, organizaţi de sindicate sau individual, pe de altă parte [“Modele

de contabilitate şi analiză financiară” coordonator: M.D. Paraschivescu, p. 204].

Salariul ocupă un loc important în teoria şi practica economică, exercitând o puternică

influenţă asupra condiţiilor de muncă şi viaţă ale populaţiei, asupra calităţii vieţii. În sens

larg salariul poate fi definit ca orice venit încasat de un om în schimbul muncii sale. În

sensul retras, salariul reprezintă plata forţei de muncă ocupată în sfera productivă care

creează valoarea nouă. Problema salariului a constituit o preocupare constantă a

economiştilor din toată lumea. După Adam Smith, salariul reprezintă o parte din produsul

muncii muncitorului din care se scade în primul rând renta şi în al doilea rând profitul. El a

văzut în salariu o categorie naturală – „răsplata naturală a muncii”. Salariu este important

şi pentru că reprezintă venitul legal de existenţa omului fără care nu se poate asigura cea

mai mare parte a forţei de muncă prezente şi viitoare. Se ştie că unul din factorii

importanţi de sporire a eficienţii muncii este organizarea corectă a remunerării muncii,

sursa principală de venituri a populaţiei noastre.

În literatura de specialitate naţională sunt relevate diferite noţiuni de salariu, cu o

definire variată, dar cu acelaşi înţeles. Astfel, autorii autohtoni definesc salariul ca fiind

orice recompensă sau venit calculat în conformitate cu contractul individual de muncă, de

patron sau de organul împuternicit de acesta angajatului pentru munca prestată şi depinde

de sistemul de salarizare care include formele de salarizare, sistemul de tarife, de sporuri şi

alte elemente [,,Contabilitatea financiară I”, A. Nederiţă, p. 380]. Pentru a elucida toate

particularităţile retribuirii muncii personalului, ne vom bază pe articolul 2 din Legea

salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002 şi articolul 128 din Codul muncii al Republicii

Moldova, conform căruia salariul (sau retribuirea muncii) reprezintă recompensa sau

cîştigul calculat în expresie bănească şi achitată de întreprinderea – angajator în baza

contractului individual de muncă pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată [“

Contabilitatea financiară - 2” , A. Frecăuţeanu, pag. 96].

În Republica Moldova cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru

anul 2012 este stabilit la nivel de 3550 de lei, conform prognozei indicatorilor

macroeconomici pentru anii 2012-2014. Cuantumul prognozat al salariului mediu pe

economie se va aplica la limitarea bazei anuale de calcul a contribuţiei individuale de

asigurări sociale de stat cu 5 salarii medii lunare pe economie, conform prevederilor din

Legea privind sistemul public de asigurări sociale. În stabilirea salariilor se ţine seama

de legislaţia în domeniu, plecându-se de la un nivel minim al acestora, stabilit în funcţie de

criterii precum pregătire, sector de activitate. Se pot practica diferite forme de salarizare:

în regie, după timpul lucrat, în acord direct, indirect, progresiv, pe bază de cote

procentuale din veniturile realizate [“Modele de contabilitate şi analiză financiară”

coordonator: M.D. Paraschivescu, p.204]. Salarizarea angajaţilor din sfera bugetară se

efectuează în baza Reţelei tarifare unice de salarizare. Statul garantează şi

reglementează mărimea minimă a salariului, a unor adaosuri şi sporuri cu caracter

compensatoriu, care se stabilesc, după caz, în raport cu rezultatele obţinute, condiţiile de

muncă concrete, vechimea de muncă şi poartă un caracter de stimulare sau compensare

[,,Contabilitatea financiară I”, A. Nederiţă, p. 380]. Sporurile privesc orele suplimentare de

lucru, vechimea, lucrul pe timp de noapte, exercitarea de funcţii suplimentare, condiţiile de

şantier, etc.. În ceea ce priveşte adaosurile, se vorbeşte de adaos de acord, premii, cota

pare de profit, alte adaosuri [“Modele de contabilitate şi analiză financiară” coordonator:

M.D. Paraschivescu, p.204].

Salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar

(adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare (art. 4

alin. (1) din Legea salarizării). Astfel, menţionăm că:

- salariul de bază, se stabileşte sub formă de salarii tarifare pentru muncitori şi salarii ale

funcţiei pentru funcţionari, specialişti şi conducători pentru munca executată în

conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit calificării, gradului de pregătire

profesională şi competenţei angajatului, calităţii, gradului de răspundere pe care îl implică

lucrările executate şi complexităţii lor (art. 4 alin. (2) din Legea salarizării).

- salariul suplimentar, reprezintă o recompensă pentru munca peste normele stabilite,

pentru muncă eficientă şi inventivitate şi pentru condiţii deosebite de muncă (nocivitate,

periculozitate). El include adaosurile şi sporurile la salariul de bază, alte plăţi garantate şi

premii curente, care se stabilesc în conformitate cu rezultatele obţinute, condiţiile de

muncă concrete, iar în unele cazuri prevăzute de legislaţie - şi luîndu-se în considerare

vechimea în muncă (art. 4 alin. (3) din Legea salarizării).

- alte plăţi de stimulare şi compensare includ recompensele conform rezultatelor

activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de

compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia (art. 4

alin. (4) din Legea salarizării) [„Corespondenţa conturilor 2” A. Frecăuţean, p. 96].

Unii autori străini definesc salariul brut impozabil ca fiind salariul brut de bază la care se

adaugă sporuri, indemnizaţii şi alte adaosuri la salarii. Salariul net spre plată reprezintă

diferenţa dintre salariul brut şi suma totală a reţinerilor din salariu [,,Contabilitatea

financiară” ,Agatha Popescu pag. 178-179]. În altă sursă internaţională salariul brut este

numit salariul negociat care reprezintă mărimi brute din care se vor deduce sumele

corespunzătoare impozitului pe salarii, contribuţiei personalului pentru pensia alimentară

şi penrtu constituirea fondului pentru ajutor de şomaj. Ceea ce rămîne din salariu, după

deducerile de mai sus, se va diminua cu avansurile acordate personalului, cu avantajele în

natură, cu reţinerile datorate terţilor, cu alte reţineri, obţinîndu-se salariul net de plată

[“Modele de contabilitate şi analiză financiară” coordonator: M.D. Paraschivescu, p.204].

Un element important al salariului suplimentar îl constituie plata pentru concediul annual

de odihnă, a cărui durată minimă este egală cu 28 zile calendaristice. Mărimea acestei plăţi

se determină în conformitate cu Modul de calculare a salariului mediu, aprobat prin

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 426 din 26 aprilie 2004. Astfel, prevederile

acestei hotărîri ne relevă aplicarea următoarelor perioade de calcul:

- ultimile 12 luni calendaristice care precedează luna plecării în concediu – pentru

lucrătorii întreprinderilor agricole, precum şi ai întreprinderilor care pe parcursul anului au

activate în regimul zilei sau săptămînii incomplete;

- ultimile 3 luni calendaristice – pentru lucrătorii întreprinderilor din celelalte ramuri ale

economiei naţionale;

- durata sezonului (până la 6 luni) – pentru lucrători sezonieri;

- termenul contractului (până la 2 luni) – pentru lucrători temporar.

În cazul perioadei de calcul de 12 luni suma indemnizaţiei de concediu se determină în

următoarea consecutivitate:

1. Suma salariului anual se împarte la 12;

Aici se ţine cont de faptul dacă angajatul un timp oarecare n-a lucrat pe motiv argumentat

şi n-a avut salariu sau la primit doar parţial, timpul şi salariul respective se exclude din

calcul. Aceasta se referă la următoarele perioade de timp: timpul concediului fără plată,

timpul staţionării din vina administraţiei întreprinderii, timpul staţionării tehnice, etc.

Astfel, în cazurile enumerate mai sus salariul mediu lunar se determină prin împărţirea

salariului din lunile lucrate complet la numărul acestor luni. Luna se consideră lucrată

complet, dacă pe parcursul ei angajatul a lucrat toate zilele prevăzute de programul stabilit.

În cazul, în care, în perioada de calcul nu va fi nici o lună lucrată complet, salariul mediu

lunar nu se determină, ci se aplică altă modalitatede calcul.

2. Salariu mediu lunar se împarte la numărul mediu de zile calendaristice pe lună,

adică la 29,4;

3. Salariul mediu zilnic se înmulţeşte cu durata concediului acordat în zile

calendaristice [“ Contabilitatea financiară - 2” , A. Frecăuţeanu, pag. 97]

În mod similar se determină mărimea plăţii de compensare pentru concediul nefolosit.

Dacă salariu mediu lunar nu poate fi determinat din cauza că în perioada de calcul n-a

fost lucrată complet nici o lună, atunci la început se află salariu mediu pe o zi lucrătoare.

Pentru aceasta salariul din tot timpul lucrat se împarte la numărul total de zile lucrătoare

lucrate conform programului săptămînii de lucru stabilite de întreprindere. După aceasta

salariul mediu pe o zi lucrătoare se recalculează în salariul pe o zi calendaristică prin

înmulţirea cu coeficientul respectiv stabilit în cazul săptămînii de lucru pe 5 sau 6 zile.

Coeficienţii repectivi se determină prin împărţirea zilelor lucrătoare din perioada de calcul

conform programului de lucru stabilit de la numărul de zile calendaristice.

În cazul perioadei de calcul de 3 luni suma indemnizaţiei de concediu se determină,

astfel:

- suma salariului şi altor plăţi din perioada de calcul se împarte la numărul de zile

efectiv lucrate din această perioadă. Dacă în una din aceste luni angajatul n-a lucrat toate

zilele prevăzute de programul stabilit sau în genere n-a lucrat şi n-a primit salariu, luna în

cauză nu se exclude din calcule;

- numărul de zile lucrătoare conform programului stabilit din perioada de calcul se

împarte la numărul de zile calendaristice din aceeaşi perioadă;

- salariu mediu pe o zi de lucru se înmulţeşte cu coeficientul de retcificare ;

- salariu mediu pe o zi calendaristică se înmulţeşte cu durata concediului acordat în zile

calendaristice.

Indiferent de durata perioadei de calcul în componenţa salariului se include următoarele

sume:

- salariul calculate conform tarifelor în accord, salariilor pe oră şi salariilor lunare ale

funcţiei;

- premiile prevăzute de sistemul de salarizare la întreprindere;

- recompensele conform rezultatelor activităţii în ansamblu pe an;

- recompensele pentru vechime în muncă la întreprinderea dată;

- adaosurile pentru lucrul în zilele de odihnă şi de sărbătoare;

- salariul menţinut din perioada concediului precedent, deplasărilor de serviciu,

executării angajamentelor de stat şi publice;

- indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, de maternitate, etc.

La determinarea indemnizaţiilor de concediu în componenţa salariului nu se include

următoarele plăţi: plata de compensare pentru concediul nefolosit; sumele ajutorului

material în formă bănească sau naturală; salariu mediu menţinut personalului de producţie

şi de deservire; premiile unice plătite cu ocazia zilelor e sărbătoare sau datelor jubiliare;

veniturile din aporturile în capitalul statutar şi dobânzile pe obligaţiuni calculate pentru

plată lucrătorilor, etc. La determinarea indemnizaţiilor de concediu trebuie de ţinut cont de

următoarele momente:

- concediul plătit pentru primul an de lucru se acordă angajatului după expirarea a 6 luni

de activitate neîntreruptă la întreprindere;

- indemnizaţia de concediu se achită salariatului cu cel puţin trei zile calendaristice pînă

la începutul concediului;

- substituirea concediului anual nefolosit prin compensare bănească este interzisă.

Aceasta compensare poate fi efectuată doar în cazul eliberării lucrătorului din serviciu

[“Contabilitatea financiară - 2” , A. Frecăuţeanu, pag. 98-99].

În cazul cînd lucrătorul este eliberat din serviciu în legătură cu lichidarea întreprinderii

sau reducerea statelor de personal la locul vechi de lucru lui i se plăteşte indemnizaţie în

mărimea salariului mediu săptămînal pentru fiecare an complet de activitate la

întreprinderea dată, dar nu mai puţin de un salariu mediu lunar. Mărimea indemnizaţiei în

cauză se determină în modul următor:

- se află salariul mediu pe o zi calendaristică prin metoda prevăzută pentru calcularea

sumei aferente concediul anual de odihnă;

- salariului mediu pe o zi calendaristică se înmulţeşte cu 7, adică cu numărul de zile

calendaristic într-o săptămînă;

- salariul mediu pe săptămînă se înmulţeşte cu numărul de ani lucraţi complet la

întreprindere [“ Contabilitatea financiară - 2” , A. Frecăuţeanu, pag. 100]

Salariile se plătesc periodic în zile de lucru şi nu mai rar de o dată pe luna. Salariul pentru

zilele incapacităţii temporare de muncă se calculează utilizînd perioada de calcul a

ultimelor 4 luni. In funcţie de stagiul de muncă lucrătorului i se achită: pîna la 5 ani de

stagiu – 60 din salariu; 5—8 ani de stagiu – 70 % din salariu; peste 8 ani de stagiu – 90 %

din salariu.

Prin calcularea salariilor se înţelege determinarea în baza documentelor primare a sumei

băneşti datorată angajaţilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă. Munca angajaţilor este

retribuită pe unitate de timp, în acord sau conform altor sisteme de salarizare (ari. 130 alin.

(3) din Codul muncii). Retribuirea muncii poate fi efectuată pentru rezultate individuale

sau colective de muncă. La retribuirea muncii pe unitate de timp salariile se plătesc pentru

cantitatea timpului lucrat, iar la retribuirea muncii în acord - pentru cantitatea produselor

(pieselor) fabricate, ţinînd cont de condiţiile de muncă, calitatea produselor şi de alţi

factori [Corespondenţa conturilor” A. Nederiţă, p. 414]. Reţinerile din salariu se pot face

numai în cazurile prevăzute de legislaţie (art. 148 alin. (1) din Codul muncii). Din salariu

pot fi efectuate următoarele reţineri:

fiscale:

- impozitul pe venit al persoanelor fizice – 7%;

sociale:

- contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii – 6%;

- primele individuale de asigurare obligatorie de asistenţă medical – 3,5%;

alte reţineri:

- avansurile eliberate în contul salariilor,

- restituirea sumelor plătite în plus în urma unor greşeli de calcul,

- sumele indemnizaţiilor de concediu pentru zilele nelucrate în cazul concedierii

angajatului pînă la finele anului de muncă în contul căruia a fost acordat concediul de

odihnă,

- cotizaţiile de membru al sindicatului,

- pentru recuperarea prejudiciului cauzat întreprinderii din vina angajatului şi

recunoscut de acesta,

- reţinerile în baza titlurilor executorii (pensii alimentare, compensaţiile prejudiciului

material etc.),

- plata pentru serviciile comunale,

- plăţile privind mărfurile procurate în credit,

- sumele împrumuturilor acordate angajaţilor etc.[Corespondenţa conturilor” A.

Nederiţă, p. 414]

Sumele spre plată angajaţilor întreprinderii se calculează, în funcţie de reţinerile din

salarii, al căror mărime totală, conform articolul 133 din Codul muncii, nu poate să

depăşească 20 %, iar în cazurile special prevăzute de legislaţie – 50 % din salariul care se

cuvine să fie plătit angajatului. În cazul reţinerii din salariul de bază a câtorva titluri

executorii, angajatului i se păstrează 50 % din salariu. Nu se admit reţineri din preavizul

de concediere, plăţile de compensaţie şi alte plăţi conform legislaţiei. Conform articolul

15 din Codul fiscal, cotele impozitului pe veniturile persoanelor fizice sunt următoarele:

a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali în mărime de:

- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 25200 lei;

- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 25200 lei;

b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;

Venitul impozabil al salariatului cuprinde orice formă de salarizare, premiile,

suplimentele, onorariile, indemnizaţiile, comisioanele şi alte plăţi, precum şi înlesnirile

acordate salariatului de către întreprindere. În venitul impozabil nu se includ plăţile de

asigurare (despăgubirile), conform contractului de asigurare, compensaţiile în caz de

pierdere temporară a capacităţii de muncă, inclusiv a invalidităţii, bursele, pensiile

alimentare şi indemnizaţiile pentru copii, dividendele de la rezidenţi, patrimoniul primit ca

donaţie, moştenire, câştigurile din loterie şi alte forme de venituri stabilite în Codul fiscal.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se calculează şi se reţine la sursa de plată şi în

momentul plăţii de la suma impozabilă, cu scăderea sumei scutirilor acordate salariatului.

Suma impozabilă = Salariul calculat - scutiri – 6 % fondul pensilor – 3,5 % asigurarea

medicală. Calculul salariilor, venitului impozabil şi impozitului pe venit se face în bază

cumulativă, de la începutul anului sau din momentul angajării la serviciu, în fişa personală

deschisă pentru fiecare angajat. Impozitul pe venit reţinut la sursa de plată din veniturile

angajaţilor urmează să fie vărsat la buget nu mai târziu de data de 10 a lunii următoare

după luna în care s-a efectuat reţinerea.

Scutirile se acordă numai la locul de muncă de bază, unde se ţine evidenţa carnetului de

muncă al angajaţilor – rezidenţi ai Republicii Moldova. În conformitate cu articolul 33 din

Codul fiscal se acordă scutiri în sumă de:

a) 8640 lei anual, în cazul scutirii personale;

b) 12 840 lei anual pentru angajatul care:

- s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică ca urmare a accidentului de la C.A.E.

Cernobâl sau este invalid în urma acestui accident;

- este părinte sau soţ (soţie) al participantului decedat sau dat dispărut în acţiunile

de luptă pentru apărarea Republicii Moldova sau este invalid în urma acestor evenimente;

- este invalid de război, din copilărie, invalid de grupa I şi II sau victimă a

represiunilor politice ulterior reabilitată.

Fiecare angajat care se află în relaţii de căsătorie pe parcursul întregului an fiscal are

dreptul la scutiri suplimentare în sumă de 8640 lei anual, în cazul când soţul (soţia) nu

beneficiază de scutirea personală. Conform articolului 34 (alin. 2) din Codul fiscal

persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată la art.

33 alin.(2) are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 12840 lei anual, cu condiţia că

soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală. Acordarea scutirilor şi calcularea

impozitului pe venit se efectuează, indiferent de faptul dacă au fost sau nu achitate

veniturile în luna raportată. Contribuabilul (persoana angajată) are dreptul la o scutire în

sumă de 1920 lei anual pentru fiecare persoană întreţinută, cu excepţia invalizilor din

copilărie pentru care scutirea constituie 8640 lei anual. Persoană întreţinută este persoana

care întruneşte toate cerinţele de mai jos:

a) este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soţiei (soţului)

contribuabilului (părinţii sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiaţii) ori invalid din copilărie

rudă de gradul doi în linie colaterală;

b) locuieşte împreună cu contribuabilul sau nu locuieşte cu acesta, dar îşi face studiile

la secţia cu frecvenţă a unei instituţii de învăţămînt mai mult de 5 luni pe parcursul anului

fiscal;

c) este întreţinută de contribuabil;

d) are un venit ce nu depăşeşte suma de 8640 lei anual.

Scutirea pentru persoanele întreţinute se acordă din luna următoare lunii apariţiei acestui

drept în condiţiile respectării cerinţelor prevăzute la alin. (2) şi (3) a articolului 35 din

Codul fiscal [,,Contabilitatea financiară I”, A. Nederiţă, p. 380]. Salariul plătit în plus

salariatului de către angajator (inclusiv în cazul aplicării greşite a legislaţiei în vigoare) nu

poate fi urmărit, cu excepţia cazurilor unei greşeli de calcul (art. 148 alin. (5) din Codul

muncii). În caz de reţinere din salariu în baza cîtorva acte executorii salariatului i se

păstrează, în orice caz, 50 la sută din salariu (art. 149 alin. (2) din Codul muncii)

[Corespondenţa conturilor ” A. Nederiţă, p. 415].

În conformitate cu art. 142 alin. (1) din Codul muncii, salariul se plăteşte periodic,

nemijlocit salariatului sau persoanei împuternicite de acesta, la locul de muncă al

salariatului, în zilele de lucru stabilite în contractul colectiv sau individual de muncă, dar:

nu mai rar decît de două ori pe lună pentru salariaţii remuneraţi pe unitate de timp

sau în acord;

nu mai rar decît o dată pe lună pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare

ale funcţiei.

Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează prin

indexarea obligatorie şi în mărime deplină a sumei salariului calculat dacă reţinerea

acestuia a constituit cel puţin o lună calendaristică de la data stabilită pentru achitarea

salariului lunar (art. 145 alin. (1) din Codul muncii). Compensarea pierderilor cauzate de

neachitarea la timp a salariului se efectuează separat pentru fiecare lună, prin majorarea

salariului în conformitate cu coeficientul inflaţiei calculat în modul stabilit (art. 145 alin.

(2) din Codul muncii). Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a

salariului se efectuează în cazul în care coeficientul inflaţiei în perioada de neachitare a

salariului depăşeşte cota de 2 la sută (art. 145 alin. (3) din Codul muncii).

În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului, indemnizaţiei de concediu, a

plăţilor în caz de eliberare din serviciu sau a altor plăţi cuvenite salariatului, acestuia i se

plăteşte suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen

(art. 330 alin. (2) din Codul muncii). La achitarea salariului, angajatorul este obligat să

informeze în scris fiecare salariat despre părţile componente ale salariului ce i se cuvine

pentru perioada respectivă, despre mărimea şi temeiurile reţinerilor efectuate, despre suma

totală pe care urmează să o primească, precum şi să asigure efectuarea înscrierilor

respective în registrele contabile (art. 142 alin. (3) din Codul muncii) [Corespondenţa

conturilor ” A. Nederiţă, p. 417].

Plata salariilor se face după efectuarea tuturor reţinerilor prevăzute de legislaţia în

vigoare. Salariile se plătesc personalului întreprinderii în monedă naţională (art. 141 alin.

(1) din Codul muncii) - lei moldoveneşti. Cu acordul scris al salariatului, plata salariului

poate fi efectuată în numerar, prin mandat poştal, prin carduri bancare sau prin transfer

poştal pe contul acestuia, cu achitarea obligatorie a acestor servicii de către patron.

[,,Contabilitatea financiară I”, A. Nederiţă, p. 387]. Cu toate acestea, potrivit art. 4 din

Convenţia OIM (Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii) nr. 95 şi art.

11 alin. (7) din Convenţia OIM nr. 117, în baza contractelor colective de muncă şi cu

acordul salariatului se admite plata salariului nu numai în formă bănească, ci şi parţial în

formă naturală, cu excepţia băuturilor alcoolice şi drogurilor . În acest caz, este necesar să

se respecte următoarele condiţii:

plata în formă naturală convine pentru consumul personal al salariatului şi familiei

lui sau îi aduce folos;

această plată are o valoare obiectivă şi rezonabilăm [Corespondenţa conturilor ” A.

Nederiţă, p. 418].

Plata salariului în formă naturală se reflectă concomitent ca vînzare de bunuri(mărfuri,

produse, materiale etc.), prestare de servicii şi stingere a datoriilor faţă de angajaţi

1. La achitarea salariilor în formă naturală este necesar să se acorde atenţie următoarelor

aspecte: venitul obţinut sub formă nemonetară se evaluează de către fiecare subiect al

impunerii şi constituie valoarea medie a preţului de livrare a mărfurilor şi/sau de prestare a

serviciilor analoage pe luna precedentă lunii în care a fost obţinut venit sub formă

nemonetară. În cazul în care, pe luna precedentă lunii în care a fost obţinut venit sub formă

nemonetară, nu au fost efectuate livrări de mărfuri şi/sau prestări de servicii, venitul

obţinut sub formă nemonetară nu poate fi mai mic decît preţul de cost al mărfurilor livrate

şi/sau al serviciilor prestate în luna curenta (art. 21 alin. (1) din Codul fiscal).

2. Mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii sale de

întreprinzător, mărfurile de producţie proprie, serviciile livrate în contul retribuirii muncii

angajatului se consideră livrare impozabilă cu TVA. Valoarea impozabilă a livrării

menţionate constituie valoarea ei de piaţă (art. 99 alin. (5) din Codul fiscal) care nu

trebuie să fie mai mică decît costul vînzărilor ei (art. 99 alin. (6) din Codul fiscal).

3. Reţinerile din salariile plătite în formă naturală se reflectă în contabilitate în

acelaşi mod ca şi reţinerile din salariile plătite în formă bănească [,,Corespondenţa

conturilor” A. Nederiţă, p. 418-419].

Deasemenea trebuie să menţionăm că în cazul achitării salariului în natură de la lucrători

se reţine suplimentar taxa pe valoare adăugată în mărime de a şasea parte (sau 16,67 %) de

la suma salariului neplătit. Explicarea acestui fapt îl putem găsi în Codul Fiscal conform

căruia plata salariului în natură se examinează ca o varietate de livrări impozabile. Dacă

salariul n-a fost ridicat în termen din vina lucrătorului, el se raportează la decontările cu

deponenţii şi în continuare este plătit la prima lui solicitare. Din experienţa practică a

întreprinderilor putem concluziona că cea mai convenabilă şi sigură variantă de achitare a

salariului atît pentru subiecţii economici, cît şi pentru lucrători este plata pe carduri prin

bancă [,,Contabilitatea financiară - 2” , A. Frecăuţeanu, p. 102]

Modul de contabilizare, calculare şi includere a salariului în costul produselor,

serviciilor, activelor cumpărate sau create sau raportarea lui la cheltuielile perioadei se

reglementează de prevederile S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale”, S.N.C. 3

„Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, S.N.C. 11 „Contracte de

construcţii”, S.N.C. 13 „Contabilitate activelor nemateriale”, S.N.C. 16 „Contabilitatea

activelor pe termen lung”[,,Noul sistem contabil al agenţilor economici din Republica

Moldova” vol. I, pag. 234]. Contabilizarea salariului care constituie un element de

cheltuieli, trebuie efectuată în funcţie de direcţiile:

a. Dacă salariul reprezintă consumuri de producţie directe sau indirecte, acestea

urmează a fi incluse în costul produselor fabricate sau serviciilor prestate;

b. Dacă salariul se calculează pentru lucrătorii încadraţi în procesul de procurare,

crearea activelor, de încărcare şi descărcare a materialilor şi altor lucrări legate de

aprovizionare, ele urmează a fi incluse în valoarea activelor date.

Astfel după cum urmează, salariul calculat se include:

- sau în consumurile de producţie – la calcularea salarilui agrotehnicienilor, îngrijitorilor

de animale, mecanizatorilor, personalului de conducere şi de deservire a subdiviziunilor de

producţie, specialiştilor ramurali,etc.;

- sau în costul activelor pe termen lung create la întreprindere – la calcularea salariului

lucrătorilor din sfera de construcţie (zidari, tencuitori, zugravi,etc.) sau implicaţi în

înfiinţarea şi cultivarea plantaţiilor perene tinere;

- sau în valoarea de intrare a activelor procurate – la calcularea salariului hamalilor,

expeditorilor şi salahorilor implicaţi în însoţirea, încărcarea şi descărcarea mărfurilor;

- sau în cheltuielile perioadei de gestiune – la calcularea salariului vînzătorilor,

personalului de conducere şi de deservire cu destinaţie generală de gospodărie,etc.

[„Contabilitatea financiară - 2” , A. Frecăuţeanu, pag. 102].

1.2 PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE CONTABILITĂŢII DATORIILOR FAŢĂ DE

PERSONAL PRIVIND RETRIBUIREA MUNCII

Literatura principiilor sau convenţiilor contabile este foarte abundentă şi, în consecinţă,

se impune o varietate de principii contabile. De asemenea, fiind rezultate din practică,

formaţia principiilor se modifica odata cu practica şi teoria contabilă. Unele principii noi

se creează, altele tind a se învechi şi nu puţine sunt chiar contradictorii. O asemenea

dinamica reflectă faptul ca realitatea economică are multiple aspecte şi ca principiile

trebuie aplicate în raport de obiectivele şi câmpul de acţiune al contabilităţii. Aceste pot

definite, ca fiind convenţiile, regulile şi procedeele necesare pentru definirea unei

practice contabile acceptate la un moment dat. Principiile generale ale contabilităţii

datoriilor faţă de personal privind retribuirea muncii sunt:

1. Principiul continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că întreprinderea îşi

continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea

continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia.

2. Principiu permanenţei metodelor. Acest principiu presupune continuitatea aplicării

aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea

elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurînd comparabilitatea în timp a

informaţiilor contabile. Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute

de lege, de un standard contabil sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai

credibile referitoare la operaţiunile întreprinderii.

3. Principiu prudenţei. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza

principiului prudenţei. În mod special se vor avea în vedere următoarele aspecte:

- luarea în considerare numai profiturile recunoscute până la sfârşitul perioadei de

gestiune;

- se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au

luat naştere în cursul perioadei de gestiune sau pe parcursul perioadei anterioare, chiar

dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între sfîrşitul perioadei de gestiune şi data

întocmirii bilanţului contabil.

- se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorată deprecierilor, indiferent dacă

rezultatul perioadei de gestiune este profit sau pierdere. Pentru aplicarea principiul

prudenţei întreaga conducere operativă a entităţii patrimoniale va trebui să-şi aducă

contribuţia.

Principiul se aplică cu ocazia inventarierii anuale şi obligăîntreprinderile să prezinte

elementele în bilanţ la o valoare reală, determinată de preţurile pieţei, indiferent de valorile

contabile, evaluarea făcându-se pe o bază prudentă.

4. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere – impune ca la începutul perioadei

de gestiune să fie preluate informaţiile privind activele, datoriile şi capitalurile proprii în

concordanţă deplină cu cele din bilanţul la sfîrşitul perioadei de gestiune. Respectarea

acestor principii asigură:

- continuitatea şi coerenţa informaţiilor;

- are ca scop evitarea pierderii de informaţii.

5. Principiul noncompensării - interzice efectuarea compensărilor atât între posturile din

bilanţ, între creanţe şi datorii, cât şi între cheltuielile şi veniturile întreprinderii ca şi

elemente de structură ale contului de profit sau pierdere. Orice compensare ar avea ca

efect o pierdere de informaţie şi conduce la reducerea fidelităţii imaginii reprezentate.

Aplicarea principiului asigură:

- transparenţa informaţiei;

- prezentarea în bilanţ a tuturor activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

6. Principul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii – conform

acestui principiu fiecare element component al activelor se evaluează separat, la fel şi

elementele componente ale datoriilor trebuie evaluate separat. Momentul aplicării acestui

principiu:

- curent, pe parcursul perioadei de gestiune cu ocazia înregistrării fiecărei tranzacţii;

- la sfârşitul perioadei de gestiune cu ocazia inventarierii anuale.

7. Principiul pragului de semnificaţie – impune ca orice element care are o valoare

semnificativă şi care prin importanţa lor afectează deciziile, trebuie prezentat distinct în

situaţiile financiare. Elementele cu valori nesemnificative vor fi însumate, nefiind necesară

prezentarea lor separată. Prin aplicarea acestui principiu, informaţiile prezentate în

situaţiile financiare trebuie să evite cele două extreme posibile:

- să fie prea sintetice şi asta cu atât mai mult cu cât trebuie respectat şi principiul

noncompensării;

- să fie prea abundente în detalii nesemnificative pentru luarea deciziilor.

8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului – oferă prioritate realităţii

economice asupra formei juridice.

9. Principiul contabilităţii de angajamente - presupune că efectele tranzacţiilor şi alte

evenimente să fie luate în calcul din momentul când acestea s-au produs şi nu atunci când

intervine plata sau încasarea. Rezultă că:

- veniturile se reflectă în contabilitate în momentul predării

bunurilor către cumpărători, respectiv al livrării, moment ce atestă transferul de proprietate

şi în aceste condiţii nu se are în vedere momentul încasării;

- cheltuielile se înregistrează în momentul angajării lor, indiferent de data plăţii

acestora;

- în acest fel, veniturile şi cheltuielile sunt delimitate şi înregistrate sub aspect real de

mişcare de bunuri şi servicii şi nu sub aspect monetar respectiv de mişcare monetară;

- cheltuielile şi veniturile astfel înregistrate afectează rezultatele perioadelor respective,

pe când încasările şi plăţile afectează trezoreria.

O condiţie necesară pentru determinarea corectă a retribuirii muncii şi asigurarea

cointeresării materiale a lucrătorilor este organizarea corectă a ţinerii contabilităţii,

repectarea principiilor contabile şi a obiectivelor reeşite din aceste. Obiectivele de bază ale

contabilităţii muncii şi a decontărilor privind retribuirea ei sunt :

a) Perfectarea corectă şi oportună la timp a documentelor primare şi reflectarea justă

în conturi a tuturor operaţiilor aferente datoriilor faţă de personal privind

retribuirea muncii;

b) Evidenţa la timp şi precisă a volumul şi calităţii lucrărilor executate;

c) Evidenţ corectă a salariului calculat, lucrărilor în corespundere cu cantitatea şi

calitatea muncii depuse şi rezultatele finale ale muncii.

d) Repartizarea corectă şi argumentată a consumurilor de muncă şi retribuiriri ei la

fabricarea producţiei în subiviziunile unităţii agricole şi pe obiecte de contabilităţi;

e) Controlul sistematic asupra cheltuiri fondului de salarizare pe unitate agricolă şi în

subdiviziunea ei;

f) Alcătuirea precisă şi prezentarea la timp în organele corespunzătoare ale gestiunii,

pe muncă şi retribuirea ei.

1.3 ANALIZA LITERATURII DE SPECIALITATE VIZÎND CONTABILITATEA

DATORIILOR FAŢĂ DE PERSONAL PRIVIND RETRIBUIREA MUNCII

Luînd în considerare faptul că în derularea activităţii oricărei unităţi patrimoniale, un rol

esenţial îl are forţa de muncă, în literatura de specialitate se axează o atenţie sporită asupra

perfecţionării contabilităţii la capitolul retribuirii muncii. Astfel, bibliotecile universităţilor

dispun de o varietate de cărţi, manuale şi monografii editate atît în ţară, cît şi peste hotare,

precum şi diverse reviste şi ziare, care ne relevă modul de contabilizare, calculare şi

evaluare a datoriilor faţă de personal privind retribuirea muncii. Înafară de aceasta

informaţia cu un caracter flexibil şi anume ce ţine de cotele de salarizare, scutirile

personale oferite, reţinerile efectuate din salariu şi altele, o putem consulta în actelele

normative şi legislative în vigoare. În continuare vom analiza literatura utilizată la

elaborarea tezei date, deasemenea vom evidenţia laturile pozitive şi negative acestor surse

de specialitate.

Prima publicaţie analizată şi cercetată, şi una din primele cărţi editate după

implementarea reformei contabilităţii în 1998 este ,,Noul sistem contabil al agenţilor

economici din Republica Moldova”. Ceea ce ţine de cotele de salarizare şi cotele

reţinerilor din salariul îndreptate spre plată, informaţia este abrogată, însă definiţiile ce

ţin de datorii faţă de personal, salariu precum şi modul de divizarea a salariului elucidate,

sunt actuale [p. 234-235]. În general, în această carte, informaţia expusă la capitolul dat,

se referă la pricipalele operaţiuni economice aferente datoriilor faţă de personal privind

retribuirea muncii [p. 235-236]. Aici este examinată noţiunea de venit impozabil al

salariatului[p. 236], modul de calculare şi repartizare a salariului personalului

întreprinderii [p. 237]. De asemenea aici se relevă la nomenclatorul documentelor

primare utilizate pentru evidenţa operaţiunilor aferente retribuirii muncii şi modul de

perfectarea a acestora [p. 238-239]. Luînd în considerare data tipăriri şi conţinutul acestei

cărţi la aspectele sus – menţionate şi anume la calcularea salariul, putem menţiona că

această carte are anumite capitole care nu corespund cu actele normative şi legislative în

vigoare, deaceea ea trebuie revizuită şi completată cu informaţia actuală.

O sursă destul de importantă prezintă ,,Contabilitatea financiară”, prezentată de grupul

de autori autohtoni, coordonatori A. Nederiţă şi V. Bucur, publicată în 2003, în care se

examinează definiţia datoriilor faţă de personal privind retribuirea muncii, noţiunea

salariului, precum şi divizarea acestuia, regulile şi metodele de calculare a salariului,

desemenea ne relevă cotele reţinerilor de la sursa de plata şi mărimea scutirilor de care

poate facilita contribuabilul [p. 380,382-384]. Fiecare aspect contabil expus este însoţit

de un exemplu practic, ceea ce sporeşte aprofundarea cunoştinţelor nu doar din punct de

vedere teoretic, ci şi din punct de vedere practic modul de contabilizare a datoriilor faţă

de personal privind retribuirea muncii [p. 385, 387]. În afară de aceasta se expune în mod

detaliat organizarea evidenţei primare [p. 381-382], cu explicarea modului de perfectare a

fiecărui document prin care se contabilizează operaţiile aferente retribuirii muncii. Un

avantaj al acestei surse contabile prezintă desfăşurarea faptelor economice cu formulele

contabile aferente calculării, achitării şi reţinerii cotelor din salariu personalului.

Analizînd literatura dată, concluzionăm că această publicaţie necesită o revizuire şi

completare la capitolul cotelor de reţineri şi scutiri conform modificărilor intervenite în

anul acesta, şi ar fi oportun de axat atenţia asupra evidenţei analitice, documentării

primare şi inventarierii datoriilor faţă de personal.

Următoarea lucrare contabilă investigată este „Ghidul contabilului”. Aceasta sursă

relevă cele mai frecvente şi importante fapte economice şi înregistrări contabile aferente

datoriilor faţă de personal atît în debitul, cît şi în creditul contului [p. 509], cît şi expune

evidenţa analitică şi sintetică a acestui cont [p. 508]. Latură negativă a acestei surse

economice constă în faptul că ea nu expune particularităţile contabilizării, constatării şi

evaluării datoriilor faţă de personal, fiind descrise doar operaţiunile de reflectare în

conturi a salariului. Din aceste considerente, după părerea noastră ar fi bine de a prezenta

modul de calculare a salariului, a indemnizaţiei de concediu, a indemnizaţiei pentru

incapacitatea temporară de muncă, cu reflectarea acestora în practică, adică în exemple.

O altă sursă elaborată de autorii autohtoni este ,,Ghidul contabilului cooperativei

agricole de întreprinzător”. În această sursă sunt menţionate sumele care nu se deduc din

salariu [p. 96], se decriu formele de salarizare, evidenţa primară [p. 95], precum şi

evidenţa sintetică a contului 531 ,,Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”

cu întocmirea faptelor economice [p. 96-97]. Informaţia din această carte este învechită,

de aceea considerăm că ar fi oportun de a modifica anumite date din această carte. Încă o

latură negativă al acestei publicaţii o putem considera atribuirea infomaţiei expuse doar la

cooperative agricole de producţie, ceea ce nu ne permite de a aplica această sursă în

întreprinderile cu altă forma juridico-organizatorică.

Următoarea publicaţie cercetată şi foarte importantă este „Corespondenţa conturilor” de

Nederiţă A. editată în 2007. Această sursă relevă toate actele normative de bază privind

contabilitatea decontărilor cu personalul la capitolul retribuirii muncii [p. 409]. În acest

manual este descris detaliat metodele de calcularea a salariului, reţineri din sumele

calculate ale salariilor, metodele şi formele de plata a salariilor[p. 410, 414,417]. În afară

de aceasta un avantaj important a acestei lucrări este elucidarea tuturor aspectelor la

capitolul reflectării faptelor contabile şi întocmirii formulelor contabile, cu indicarea

documentului ce se perfectează în cazul acestora. Această sursă oferă informaţie

desfăşurată în privinţa evidenţei sintetice a contului 531 ,,Datorii faţă de personal

privind retribuirea muncii”. Luînd în considerare necesitatea evidenţierii

particularităţilor de contabilizare a datoriilor faţă de personal, concluzionăm că ar fi

oportun de expus nu numai reţinerile din salariu dar şi de indicat cotele acestora conform

legislaţiei în vigoare . De asemenea ar fi oportun de detaliat evidenţa analitică a contului

date, ceea ce ar contribui la elucidarea tuturor particularităţilor în domeniul investigat şi ar

contribui la aprofundarea cunoştinţelor la capitolul dat.

Una din cele mai principale surse cercetate este „Contabilitatea financiară – 2”,

publicată în Chişinău anul 2007, autor profesor universitar A. Frecăuţeanu. Aici autorul

ne relevă în mod detaliat pe etape modul de calculare a indemnizaţiei de concediu [p. 97-

98], de asemenea aici este descris foarte bine ce se include în salariu [p. 98] şi care plăţi

nu se i-au în considerare la calcularea indemnizaţiei de concediu[p. 99]. În afară de

aceasta autorul elucidează toate particularităţile şi aspectele a contabilizării datoriilor

faţăde personal privind retribuirea muncii în conformitate cu actele legislative şi

normative în vigoare [p. 102-104]. Una din laturile pozitive a acestei lucrări o prezintă,

exemplul practic de calculare a indemnizaţiei de concediu şi detalierea evidenţei analitice

contului dat. Astfel, analizînd sursa dată concluzionăm că ar fi oportun de rectificat

infomaţia privind suma scutirilor şi reţinerilor din salariu conform legislaţiei în vigoare,

precum şi ar fi bine de examinat evidenţa analitică a contului dat.

La elaborarea tezei am cercetat şi literatura internaţională la tema dată. Prima sursă

străină investigată este ,,Contabilitatea financiară”, elaborată de Agatha Popescu. În

pofida faptului că Planul de conturi conturi a Republicii Moldova diferă de Planul de

conturi contabile a României, ne-am axat atenţia doar la definirea salariul şi divizarea

acestuia în salariu brut şi net[p. 178-179], concluzionînd că aceste noţiuni ne permite de a

stabili particularităţile şi aspectele salariului. Însă, datorită diferenţei dintre cadrul

normativ – legislativ din Republica Moldova şi România celaltă informaţiei expusă în

carte nu corespunde particularităţilor evidenţei contabile din Republica Moldova, de

aceea nu poate fi aplicată.

A doua lucrare străină cercetată este ,,Modele de contabilitate şi analiză financiară”,

publicată în 1994, în România de autorii M.D. Paraschivescu, W. Păvăloaia. O atenţie

sporită în această publicaţie ne-a atras noţiunea salariu, salariu de bază şi cel negociat,

aceste noţiuni relevînd foarte clar esenţa şi componenţa salariului [p. 204]. Ar fi oportun

de a elucida toate aspectele calculării datoriilor privind retribuirea muncii, precum şi

modul de raportare a acestor.

Ultima sursă străină investigată este „Бугалтерский учет для менеджеров”, autorii

V.M. Bogacenko şi N.A. Kirilova, editată în 2005, Rostov na Donu. Unul din avantajele

acestei lucrări constă în elucidarea particularităţilor de calculare a salariului angajaţilor

care lucrează în zilele de odihnă şi zilele de sărbătoare [p. 222], care lucrează în noapte [p.

223], precum şi persoanele ocupate în lucrări nocive [p.224]. Necătînd la faptul că anumite

aspecte din această publicaţie se contrapun cu cadrul legislativ-normativ al Republicii

Moldova, există şi unele asemănări.

În cartea ,,Bazele contabilităţii”, autorii Călin Oprea şi Mihai Ristea, sunt elucidate

particularităţile documentării primare, definirea acestora, modul de perfectarea a

documentelor, precum şi clasificarea acestora [192- 198].