MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

Catedra: „Ştiinţe penale”Disciplina: Criminologie

Referat

Aspecte generale ale crimei organizate

A efectuat: A verificat:Studentul gr.acad 143 Lector universitar,

Facultatea Ştiinţe Poliţieneşti Florea VDan Cătălin

Chişinău 2015

Introducere

Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat

măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de

delincvenţă şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a

delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi

financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare

interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie), cât şi opinia

publică; astfel de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit

de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi

indivizilor; fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă

instituţionalizată, specifice „subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat

şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi

intensitatea lor de la o ţară la lata; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că

sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi

normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice

dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi

etnice.

Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt

determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse

societăţi, cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai

ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi

sociale ce ţin de propria lor etnologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face

în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă

la un moment dat într-o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în

funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative

spaţial şi temporal (atât de la o societate la alta, cât şi de la o perioadă la alta).

Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns

legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

Pentru acest motiv, unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o

permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.

Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu

scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de

delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate,

violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau

utilitară se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei

organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste.

Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la

nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni, prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de

delicte şi crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi

neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.

Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată, decât printr-o

cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare în acest sens

investigaţii cu caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.

Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii înlăturarea,

prin acest concept, a susţinerilor biologizante, psiho-sociologiazente, corespunde realităţii

obiective şi reprezintă una din premisele majore necesare cercetărilor criminologice

fundamentale în scopuri profilactice.

De aceea, pornind de la acceptarea faptului că criminalitatea, în forma ei

superioară, organizată, este nocivă pentru societatea în care trăim, rezultă implicit faptul

că aceasta trebuie combătută, contracarată. Dar, aşa cum spunea şi Sun Tzu, „dacă un

pericol este real poate fi definit, iar pericolul definit poate fi învins”, mai întâi crima

organizată trebuie definită ca atare.

Capitolul I

COORDONATE GENERALE ALE CRIMEI ORGANIZATE

1.1 Noţiunea de crimă organizată

Definiţie : conform legii, prin crima organizată se înţelege „activităţile

desfăşurate de orice grup constituit din cel puţin trei persoane, între care există raporturi

ierarhice ori personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii,

pieţe sau sectoare ale vieţii economice şi sociale interne sau străine, prin folosirea

şantajului, intimidării, violenţei sau coruperii, urmărind fie comiterea de infracţiuni, fie

infiltrarea în economia reală”.

În accepţiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel :

„comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de

două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau

nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite, prin folosirea unor structuri

comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau altor mijloace de

intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei

publice autorităţilor judiciare sau economice”.

Denumirea general acceptată pentru forma superioară de organizare a grupurilor

de infractori este „mafie”; acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale

lumii.

Crima organizată este conştientizată ca fiind periculoasă de către membrii

societăţii, doar când devin cunoscute metodele violente ale acesteia; metodele

nonviolente, care de multe ori le anticipează pe cele agresive fizic, nu sunt percepute ca

ameninţătoare pentru membrii societăţii.

Crima organizată este foarte periculoasă pentru faptul că mai mulţi indivizi se

coalizează conştient pentru a săvârşi infracţiuni cu un mare impact social. Din acest

motiv, contracararea acestui compartiment cere resurse semnificative şi timp de reacţie

foarte scurt; crima organizată nu are graniţe, fapt ce impune cooperarea eficientă a

autorităţilor din toate statele , armonizarea legislaţiei specifice şi a metodelor de

combatere;

Cauze ale proliferării acestui fenomen ignoranţa şi dezinteresul autorităţilor, lipsa

de informaţie, lipsa de orizont a numeroşi tineri, factori economici defavorizanţi, un

anume context cultural-tradiţional.

1.2 Definirea crimei organizate şi a organizaţiilor criminale

Din punct de vedere juridic, noţiunea de crimă organizată impune dreptului penal

şi statisticii penale o serie de dificultăţi determinate de noţiunile de infracţiune şi

responsabilitate, care, aşa cum se ştie, au un caracter individual, referindu-se la persoane

şi nu la organizaţii. Crima organizată diferă de crima individualizată prin faptul că nu

implică un „sumum” de acţiuni ilicite, ci o sinteză de acţiuni licite şi ilicite, iniţiate prin

complicitatea mai multor organizaţii ilegale şi legale. În acest sens , dificultăţile sunt

similare cu cele care apar în cazul aşa numitelor crime (infracţiuni) organizaţionale sau

corporative, care se circumscriu, în ansamblul lor infracţiunilor „gulerelor albe”. De

altfel, diferenţele dintre crima organizată (căreia i se atribuie metode violente, precum

agresiuni fizice, şantajul, ameninţarea, suprimarea fizică) şi infracţiunile cu caracter

organizaţional (corporativ) s-au estompat până la a se confunda. Totodată, în ambele

cazuri, noţiunile de responsabilitate individuală şi cauzabilitate criminologică nu sunt

operante:

a) mecanismele complexe ale distribuirii puterii ierarhice în orice organizaţie, legală

sau ilegală, disimulează adeseori responsabilităţile individuale ale celor care iau deciziile;

b) actele membrilor unei organizaţii de tip criminal nu sunt determinate numai de

motivaţii individuale ci, mai ales, de normele unei subculturi criminogene, care nu sunt

elaborate de un singur individ, ci de către o coaliţie dominantă, în cadrul căreia

responsabilităţile şi deciziile sunt foarte puţin transparente pentru cei din afară;

c) în condiţiile în care organizaţia criminală desfăşoară, în mod combinat activităţi

legale şi ilegale, este foarte greu de distins între scopurile ei formale (legitime), şi cele

reale (ilegitime), scopurile formale servind numai ca „faţadă”, pentru disimularea celor

reale.

Pentru toate aceste motive, deciziile în materie penală sunt foarte greu de adoptat.

Pe de altă parte, multe dintre actele ilegale întreprinse sunt extrem de greu de probat şi

incriminat, de multe ori, ca urmare a ambiguităţilor, echivocurilor şi deficienţelor legii.

Unele infracţiuni care intră în sfera crimei organizate sunt posibile întrucât cei

care sunt implicaţi sunt aceia care definesc sistemul legislativ sau controlează modul de

aplicare a legii. Pe de o parte, ei şi organizaţiile din care fac parte conduc sistemele de

control şi de prevenire a crimei organizate, pe de altă parte, tot ei sunt obiectul acestui

control.

Legăturile reprezentanţilor crimei organizate cu reprezentanţii societăţii legitime

se situează, adeseori, la niveluri extrem de înalte, care permit unor înalţi demnitari ai

statului să ia decizii importante şi să folosească resursele de putere pentru satisfacerea

intereselor organizaţiei criminale. În mod real, foarte puţine persoane din vârful piramidei

sociale sunt acuzate şi sancţionate, iar de cele mai multe ori o acuzaţie nu le afectează cu

nimic poziţia sau cariera profesională.

Întrucât activitatea economică a statului este dependentă, de multe ori, de

activitatea unor organizaţii private, unele dintre acestea aparţinând chiar organizaţiilor

criminale, se pot sustrage controlului exercitat de stat, cu atât mai mult cu cât dispun de o

mare influenţă economică, şi chiar politică. Eludarea în scopuri profitabile a legii este

favorizată în acelaşi timp, de o segmentare a diferitelor instanţe de control social sau

legal, care operează de cele mai multe ori separat, ori intră chiar în conflicte de

competenţă.

De asemenea, trebuie amintit faptul că poziţia de prestigiu a unor lideri de

organizaţii economice cu caracter legal, dar care utilizează şi mijloace ilegale, lideri

apropiaţi de reprezentanţii puterii executive, le oferă posibilitatea să ascundă evidenţa sau

să o prezinte selectiv, exercitând în acest fel un control absolut asupra tipului şi genului

de informaţie care este pusă la dispoziţia organelor de control abilitată. Negarea

responsabilităţii, negarea sau minimalizarea daunelor provocate, blamarea ori

stigmatizarea victimei sau apelul la înalte „comandamente” ale eticii businessului, sunt

cele mai obişnuite tehnici de neutralizare a acuzaţiilor pentru aceste categorii de persoane

cu relaţii la nivelul superior al puterii.

Crima organizată este strâns legată de societatea legitimă, prin utilizarea

structurilor şi resurselor acestuia inclusiv a resurselor de putere, în beneficiul

reprezentanţilor organizaţiilor criminale. Democraţia, care reprezintă „cel mai puţin rău

dintre toate sistemele de guvernare existente” (Winston Churchill), nu reprezintă prin ea

însăţi o garanţie contra proliferării crimei organizate, care se dezvoltă prin exploatarea

imperfecţiunilor ei şi ameninţând sistemul bazat pe echitate. Prin însăşi natura lor,

sistemele democratice sunt deschise şi tolerante, caracteristici care le fac vulnerabile faţă

de melanjul legal-ilegal, licit-ilicit, ce caracterizează esenţa crimei organizate şi faţă de

presiunile corupţiei ce protejează pe membrii acesteia de sancţiunile legii.

Procesul de adoptare a sistemului legislativ şi al metodelor de aplicare eficientă a

legii trebuie să ţină permanent pasul cu evoluţia continuă a metodelor şi mijloacelor de

eludare a normelor legale practicate permanent de structurile crimei organizate.

Prin extrapolare majoritatea specialiştilor în domeniu încearcă să caracterizeze

crima organizată, folosindu-se de aceleaşi criterii luate în calcul de autorii lucrării

„Mafioţii din Vicaria”, astfel :

- în concepţia specialiştilor din ţările unde crima organizată se manifestă în

mod pregnant în viaţa de zi cu zi, aceasta este definită prin „existenţa unor grupuri de

infractori, structurate în ideea înfăptuirii unor activităţi ilegale, conspirative, având drept

scop principal obţinerea de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate”;

- conform art. 16 din Constituţia mexicană, adoptată în 1993, şi a

prevederilor Codului de Procedură Penală din Mexic, conceptul de crimă organizată este

definit ca „acţiunea a trei sau mai mulţi indivizi care se organizează în conformitate cu

anumite reguli de disciplină, sub o anumită comandă ierarhică, pentru a comite infracţiuni

cu violenţă în scopuri lucrative”;

- la legea de-a V-a Conferinţă a ONU, privind „prevenirea criminalităţii şi

tratamentului infractorilor”, s-a elaborat o rezoluţie specială – crima ca formă de afaceri –

în care sunt subliniate patru criterii definitorii pentru crima organizată, respectiv :

1. scopul : obţinerea de câştiguri substanţiale;

2. legături : bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului;

3. specific : folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor;

4. nivel : ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi

societate.

Încă din deceniul al cincilea al secolului trecut, în celebra sa lucrare, intitulată

sugestiv „Criminalitatea gulerelor albe”, sociologul american Edwin H.Sutherland a

caracterizat crima organizată (asociată cu corupţia) ca fiind atributul sau apanajul unor

categorii de indivizi privilegiaţi, aflaţi în vârful piramidei sociale şi politice, care

utilizează influenţa, poziţia, bogăţia şi puterea lor politică în scopul comiterii unor acte

ilicite, rămase nedescoperite de organele de poliţie şi de justiţie, afaceri de pe urma cărora

obţin profituri uriaşe.

Preluând şi dezvoltând aceste idei, Donald Cressey arată că există anumite

„organizaţii criminale”, formale şi informale, alcătuite din adevăraţi profesionişti ai

crimei care desfăşoară o serie de activităţi ilicite, conspirative şi continue în scopul

obţinerii de profituri maximale, practicând traficul de arme şi droguri, mituirea

funcţionarilor guvernamentali, răpiri şi sechestrări de persoane, estorcare, camîtî şi

evaziune fiscală.

Organizaţiile criminale reprezintă modele stabile de infracţiune între anumiţi

indivizi, funcţionând pe baza identităţii de interese, scopuri şi atitudini ale membrilor ce

le compun. Structura unor asemenea organizaţii se întemeiază pe raţionalitate şi se

caracterizează printr-o pronunţată specializare şi profesionalizare a membrilor ei într-o

anumită ramură criminală (trafic de droguri, prostituţie, jocuri de noroc, gestionare de

bunuri, societăţi şi companii de asigurare, etc.). Studiind modul de formare şi funcţionare

al unor asemenea organizaţii criminale, Cressey a reuşit să descifreze mecanismele

principale prin care membrii acestora reuşesc să-şi realizeze activităţile delicvente,

relevând faptul că asemenea organizaţii reuşesc să controleze majoritatea afacerilor

bancare, financiare şi comerciale. Ele deţin monopolul asupra unor întreprinderi şi

societăţi legale, ca şi asupra reţelei de restaurante, baruri, hoteluri şi cazinouri, corupând

totodată funcţionarii din aparatul legislativ, executiv şi juridic la nivel statal şi federal. De

asemenea, o mare parte dintre membrii acestor organizaţii sunt infiltraţi în diferitele

formaţiuni politice, asociaţii profesionale şi sindicate, unde planifică, organizează şi

execută numeroase acţiuni ilegale şi ilicite.

O altă definire a noţiunii de “crimă organizată” se regăseşte in Convenţia Cadru a

Naţiunilor Unite înpotriva crimei organizate, care prevede în art. 1:

1) În sensul prezentei convenţii, prin “crimă organizată” se înţeleg activităţile unui

grup de trei sau mai multe persoane cu legături de tip ierarhic sau relaţii personale, care

permit liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii sau pieţe, interne sau

străine, prin violenţă, intimidare sau corupţie, atât pentru sprijinirea activităţii criminale,

cât şi pentru a infiltra economia legitimă, în special prin:

a) Trafic ilicit de droguri sau substanţe psihotrope şi spălarea banilor;

b) Trafic de persoane;

c) Falsificarea de monedă;

d) Traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale;

e) Furtul de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau ameninţarea

folosirii lor împotriva publicului;

f) Acte teroriste;

g) Trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;

h) Corupere a oficialităţilor publice.

2) În sensul prezentei convenţii „crima organizată” include comiterea unui act de

către membrii unui grup, ca parte a activităţii infracţionale a unei asemenea organizaţii.

O altă definiţie care suscită interes este dată de specialiştii polonezi, în 1996 şi

inserată „Proiectul Convenţiei Internaţionale Împotriva Criminalităţii Transnaţionale”.

Potrivit acesteia „crima organizată reprezintă activităţi desfăşurate de orice grup, format

din cel puţin trei persoane, care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să

controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei, intimidării,

corupţiei, urmărind fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în

economia legală”.

Conceptele de criminalitate, crimă organizată sau mafie, reprezintă segmente

infracţionale cu valenţe de fenomen, diferenţiate între ele prin:

a. gradul de pericol social al activităţilor infracţionale compatibile cu fiecare

segment infracţional în parte, de natură să afecteze sectoare ale vieţii

economice, sociale şi politice în stat;

b. nivelul de organizare şi structurare a asociaţiilor criminale, care se raportează

la fiecare concept în parte;

c. metode şi mijloace folosite de organizaţiile crminiale pentru atingerea

scopului propus;

d. scopul urmărit.

Asociaţiile criminale reprezintă subiecţi infracţionali care, în raport de nivelul de

organizare şi structurare, metodele şi mijloacele folosite, scopul urmărit şi gradul de

periculozitate socială a activităţilor infracţionale desfăşurate, de natură să afecteze

sectoarele vieţii economice, sociale şi politice, se raportează la unul din cele trei concepte

enunţate.

Delimitarea conceptelor de criminalitate, crimă organizată şi mafie de cel de

asociaţii criminale compatibile cu acestea, prezintă o importanţă deosebită pentru

legiuitor.

Sunt dificil de incriminat, prin lege, conceptele de criminalitate, crimă organizată

sau mafie, deoarece acestea implică o diversitate de acte şi fapte infracţionale, sancţionate

în mod individual de legiuitor, şi o sferă de cuprindere greu de delimitat cu exactitate.

În raport cu cele patru criterii enunţate mai sus, conceptele de criminalitate

organizată şi mafie ar putea fi delimitate după cum urmează:

1) Într-o concepţie mai largă, criminalitatea ar putea fi definită ca reprezentând

totalitatea actelor şi faptelor infracţionale comise într-o anumită perioadă pe un spaţiu

teritorial delimitat.

Deci, criminalitatea reprezintă acel segment infracţional care integrează activităţi

ilegale, comise de indivizi în mod individual, sau care se asociază relativ întâmplător,

prin diverse metode şi mijloace, urmărind scopuri variate.

Din cele două definiţii prezentate, se desprind următoarele trăsături caracteristice:

- paleta activităţilor ilegale compatibile cu acest concept este practic

nelimitată;

- subiecţii actelor infracţionale pot fi persoane care acţionează în mod

individual sau în cadrul unor asociaţii criminale;

- metodele şi mijloacele de acţiune ale subiecţilor infracţionali sunt

nelimitate;

- scopurile urmărite de subiecţii infracţionali au caracter divers;

Din definiţie nu rezultă gradul de periculozitate socială al delictelor compatibile

cu aceste concepte şi nici nu se apreciază dacă acestea aduc sau nu atingere unor sectoare

ale vieţii economice, sociale şi politice în stat.

Teoretic, conform acestor definiţii criminalitatea include toate actele şi faptele

infracţionale ce se comit într-o anumită perioadă de timp, pe un spaţiu teoretic delimitat.

2) Crima organizată reprezintă acel segment infracţional la care raportează

activităţile ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice,

sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat

şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu o ierarhie internă bine determinată, cu

structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite,

la cote deosebit de ridicate.

Ca metode şi mijloace specifice societăţilor criminale compatibile cu acest

concept sunt de reţinut, în mod deosebit, următoarele:

- preocuparea permanentă a membrilor asociaţiilor infracţionale de a

corupe persoane influente din toate sectoarele vieţii economice, sociale

şi politice, în special a funcţionarilor din sistemul justiţiei penale şi/sau a

factorilor politici care îi controlează;

- informatizarea ca un indiciu al gradului avansat la care se situează

asociaţiile criminale compatibile cu conceptul de crimă organizată.

3) Mafia reprezintă acel segment infracţional la care se raportează activităţi legale

deosebit de periculoase, desfăşurate prin metode agresive de asociaţii de indivizi cu o

structură organizatorică ierarhizată şi un lider autorizat, având la bază un cod de conduită

obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor şi o lege a tăcerii în scopul instituirii

controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie

ale societăţilor şi a obţinerii de câştiguri fabuloase.

În conformitate cu art. 416 bis, alin. 3, din Codul Penal Italian, „Asociaţia este de

tip mafiot când cei care o compun, recurgând la intimidare, constrângere şi făcând uz de

legea tăcerii, comit infracţiuni în scopul dobândirii directe sau indirecte a gestiunii şi

controlul unor activităţi economice, adjudecării unor servicii publice şi altele, pentru

realizarea de profituri şi avantaje nejustificate, în cont personal sau pentru terţi”.

Asociaţiile criminale de tip mafiot se delimitează de cele compatibile cu crima

organizată prin următoarele particularităţi:

- modul de structurare al asociaţiilor mafiote urmează o lini tradiţională

care depăşeşte uneori un secol vechime;

- liderul asociaţiei se bucură de o autoritate deosebită în rândul membrilor

acesteia, în majoritatea cazurilor având drept de viaţă şi de moarte

asupra lor;

- admiterea noilor membri în asociaţie se face după o perioadă de iniţiere

şi de testare a aptitudinilor infracţionale, prin ritual specific;

- toţi membrii asociaţiilor mafiote consimt să respecte legea tăcerii –

omerta – care presupune o interdicţie absolută de a colabora cu

autorităţile, încălcarea acesteia atrăgând după sine pedeapsa capitală;

- fiecare membru al asociaţiei mafiote, în funcţie de treapta ierarhică pe

care se află, are rol stabilit pentru activitatea infracţională pe care trebuia

să o desfăşoare.

1.3 Trăsături caracteristice ale crimei organizate

Premeditată, concepută până la cele mai mici detalii în ceea ce priveşte rolul şi

modul de acţiune al celor ce o înfăptuiesc, crima organizată se deosebeşte fundamental de

acţiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracţiuni.

Prin efectele sale, crima organizată constituie un „cancer” perfid care secătuieşte

puterea societăţii, ameninţă stabilitatea guvernării, determină creşterea taxelor care se

adaugă la preţul mărfurilor plătite de consumatorul final, cetăţeanul obişnuit, periclitează

siguranţa individuală, colectivă şi chiar naţională, poate controla sindicatele şi

influenţează structurile de putere politică şi economică prin infiltrarea în activitatea

acestora.

În varianta clasică a crimei organizate, pot fi decelate o serie de trăsături

caracteristice:

- Structura: În conformitate cu teoria lui D.R. Cressey, „familiile” criminale

dispun de o structură şi o organizare formală, oarecum birocratică. Acestea sunt conduse

de un şef (boss sau capo), care are un consilier şi un adjunct (sottocapo), care este omul

de legătură cu restul reţelei, supranumit buffer (tampon). La celelalte nivele se situează

locotenenţii şi soldaţii, aceştia acţionând în diverse domenii de interes (jocuri de noroc,

narcotice, camătă, etc.).

În această structură, membrii reţelei au sarcini şi responsabilităţi în funcţie de

pregătirea şi abilitatea specifică fiecăruia. Structura însăţi se caracterizează prin ierarhie

strictă şi autoritate.

În consecinţă, crima organizată implică subordonarea şi coordonarea unui număr

de persoane în planificarea şi executarea actelor ilegale ori în scopul realizării unor acte

ilicite prin mijloace ilicite (ex: câştigarea prin înlăturarea violentă a celorlalţi

competitori).

- Ermetism şi conspirativitate: Această trăsătură derivă atât din vechea origine

socio-economică a fenomenului, cât şi din necesităţi obiective determinate de nevoia de

auto-protecţie, de evitare a penetrării propriilor structuri de către organismele abilitate de

lege.

În conformitate cu părerea fostului procuror general adjunct al Italiei, Giovanni

Falcone, ucis de mafia siciliană, pericolul grav pe care îl reprezintă această organizaţie

criminală derivă din subcultura sa arhaică, mult mai interiorizată şi mai bogată, tradusă

prin selectarea riguroasă a recruţilor şi capacitatea de fier de a impune membrilor săi

reguli neiertătoare de conduită, care sunt, fără excepţie, respectate. Discreţia şi

respectarea legii tăcerii („omerta”) sunt calităţi indispensabile pentru un mafiot.

Consideraţi a fi „oameni de onoare”, componenţii „familiilor” riscă să fie eliminaţi fizic

în caz de trădare. În decursul ultimilor decenii, ca urmare a eforturilor conjugate pe plan

intern şi internaţional, un număr important de mafioţi, inclusiv copii ai „familiilor”, au

fost capturaţi şi deferiţi justiţiei. Unii dintre ei s-au „pocăit” şi au vorbit. În consecinţă,

regula conspirativităţii s-a întărit şi mai mult, limitând la minimum atât numărul de

legături între membrii reţelelor, cât şi circulaţia informaţională în interiorul acesteia,

ermetismul asociaţiei se manifestă şi la nivelul recrutării de noi membri, printr-o mai

mare severitate a selecţiei.

- Flexibilitate, rapiditate şi capacitate de infiltrare: De-a lungul timpului,

organizaţiile de tip mafiot au dovedit o extraordinară capacitate de adaptare, atât în

privinţa domeniilor preferate de acţiune, cât şi la condiţiile concrete, social-politice şi

istorice din ţările în care s-au constituit şi au acţionat. Având ca punct de plecare zone

minore ale economicului, crima organizată a ajuns să coordoneze cea mai mare parte a

traficului de stupefiante pe plan mondial, un segment semnificativ din traficul de arme,

muniţii şi materiale explozive, să deţină bănci şi concerne economice, să exploateze în

folosul propriu hoteluri, cazinouri şi câmpuri petroliere, să se implice în metodele

moderne ale crimei, cum ar fi frauda financiar-bancară, spălarea banilor şi criminalitatea

informatică. În scopul atingerii obiectivelor proprii, structurile crimei organizate s-au

infiltrat în structurile pieţelor legale din domeniul finanţelor şi, nu în ultimul rând, în

justiţie şi la nivelul clasei politice.

- Caracterul transnaţional al crimei organizate este o consecinţă atât a

trăsăturilor menţionate anterior, cât şi a evoluţiei societăţii la nivel planetar. Contradicţia

dintre dorinţa de integrare economică internaţională, cu efectul ei imediat de

permeabilizare a frontierelor, elaborarea unei legislaţii extrem de permisive pentru

factorul extern, pe de-o parte şi slaba dezvoltare economică, instabilitatea politică şi

corupţia extinsă din ţările sărace pe de altă parte, au creat brenşe excepţionale pentru

expansiune şi chiar mondializarea crimei organizate. În acest context, mecanismele

instituite pe plan internaţional pentru controlul şi prevenirea crimei organizate au şanse

minime de reuşită.

- Orientarea spre profit caracterizează în mod esenţial activitatea crimei

organizate. Câştigul este realizat prin menţinerea monopolului asupra bunurilor şi

serviciilor ilicite cum ar fi producţia şi traficul de narcotice, jocurile de noroc,

pornografia şi prostituţia. Mai recent, se adaugă traficul de arme, muniţii şi explozibili,

traficul de bunuri din patrimoniu cultural naţional, precum şi formele moderne de

criminalitate, între care se regăsesc frauda bancară, falsificarea de hârtii de valoare,

criminalitatea informatică şi traficul extins de persoane.

Deşi în prima fază nu manifestă interes pentru a acapara puterea politică sau a se

constitui o alternativă la politica legală, neavând decât tangenţial legături cu mişcări

revoluţionare şi cu terorismul politic, atunci când ia amploare, prin penetrarea structurilor

statului în scopul facilitării, acoperirii şi imunizării propriilor activităţi şi organisme,

structuri ale crimei organizate ajung să-şi substituie structuri reprezentative ale autorităţii

statale, cu ajutorul cărora pot impune chiar aspecte ale politicii statului respectiv.

- Utilizarea forţei în atingerea propriilor obiective este o caracteristică importantă

a crimei organizate. Intimidarea, şantajul, corupţia şi violenţa sunt utilizate în două

direcţii:

a) în primul rând pentru a menţine disciplina în interiorul propriei

structuri. Odată pătruns în „familie”, recrutul învaţă „codul onoarei” şi

legea tăcerii – omerta siciliană. Indiscreţia, pălăvrăgeala ori trădarea

sunt pedepsite de regulă cu moartea, în toate structurile crimei

organizate.

b) În al doilea rând, pentru a „pedepsi” acele persoane care, într-un fel sau

altul, nu se supun cerinţelor şi intereselor mafiote, ori, pu şi simplu,

acţionează împotriva lor. Au căzut astfel de personalităţi marcante ale

luptei antimafia din Italia, cum au fost generalul de carabinieri Dalla

Chiesa şi judecătorul devenit procurorul general al Italiei, Giovanni

Falcone.

Dincolo de aceste trăsături cu care este asociată frecvent, alţi autori consideră ca

demn de scos în evidenţă şi edificatoare pentru crima organizată următoarele

caracteristici mai importante:

a) reprezintă un mod de „raţionalizare” a crimei organizate,

complementar cu exigenţele impuse de valorile utilitariste ale

eficacităţii, eficienţei şi rentabilităţii, care caracterizează şi societatea

legitimă. Max Weber, unul dintre cei mai renumiţi sociologi din

perioada modernă, aprecia că procesul de raţionalizare reprezintă

principala premisă a genezei şi funcţionării sistemului capitalist, în

sensul accentuării caracterului instrumental al acţiunii ei de către norme

cum sunt calculul, profitul, rentabilitatea şi eficienţa. Raţionalizarea

crimei organizate prin alegerea celor mai eficiente mijloace pentru

realizarea scopurilor se află deci, în concordanţă cu imperativul

raţionalităţii scopurilor care domină chiar societatea legitimă. Această

observaţie este importantă, întrucât principiul raţionalităţii

instrumentale a crimei organizate trebuie să i se impună un principiu

asemănător în domeniul politicii penale, care nu poate apărea eficient

pentru a combate criminalitatea organizată, decât dacă alege alte

mijloace decât cele tradiţionale;

b) o a doua caracteristică importantă a crimei organizate o reprezintă

îmbinarea între activităţi licite şi ilicite, conexiunea între societatea

legitimă, mixtură ce descurajează, în mare măsură, eforturile de

combatere şi prevenire. În acest sens, crima organizată trebuie definită

în funcţie de trei elemente principale:

- structura organizaţională specifică, caracterizată atât de reţele subterane,

cât şi de legături de afaceri cu caracter legal;

- protecţia oferită reprezentanţilor crimei organizate prin coruperea

sistematică a unor reprezentanţi ai autorităţilor;

- bunurile şi serviciile oferite chiar la cererea publicului.

În 1967, Comisia Prezidenţială pentru Aplicarea Legii şi Departamentul

justiţiei din S.U.A. au definit, într-un raport, crima organizată ca un tip de „societate care

urmăreşte să opereze în afara controlului poporului şi guvernului american”. În

concordanţă cu concluziile acestui raport, nouă ani mai târziu, un raport al Grupului

Operativ Contra Crimei Organizate, organ special al Comitetului de Consultanţă

Naţională în legătură cu standardele şi scopurile Justiţiei Criminale din S.U.A., a

evidenţiat următoarele caracteristici ale crimei organizate:

a) crima organizată reprezintă un prim tip de crimă combinativă, ce

implică coordonarea ierarhică a unui număr de persoane pentru a

planifica şi executa acte ilegale, sau pentru a urmări un obiectiv

legitim prin mijloace în afara legii;

b) crima organizată are ca scop principal obţinerea de câştiguri

economice, deşi unii dintre participanţii ei pot avea ca obiectiv

dobândirea puterii sau a unor poziţii sociale mai înalte;

c) ea nu se limitează la afaceri evident ilegale sau la servicii contrare

legii, cum sunt jocurile de noroc, prostituţia, drogurile, împrumuturile

cu camătă sau estorcarea de fonduri. Ea include, de asemenea,

activităţi complexe, printre care spălarea banilor prin intermediul unor

afaceri legale, escrocherii privind încălcarea dreptului de proprietate şi

manipularea calculatoarelor;

d) crima organizată utilizează tactici de jaf, acaparare şi estorcare,

utilizând mijloace cum sunt intimidarea, violenţa şi corupţia şi recurge

la exploatarea cupidităţii (lăcomiei) unor persoane pentru a-şi realiza

obiectivele şi prezerva câştigurile;

e) prin experienţă, obiceiuri şi practică, grupurile combinate ale crimei

organizate sunt, de obicei, foarte prompte şi eficiente în legătură cu

controlul şi disciplinarea membrilor lor, a asociaţilor şi victimelor. De

aceea, participanţii la crima organizată nu sunt capabili să se detaşeze,

ei înşişi, din combinaţie şi sunt, în principiu, incapabili de a merge pe

calea cea bună;

f) crima organizată nu este sinonimă cu Mafia sau la Cosa Nostra, cele

mai experimentate, diversificate şi, probabil, cele mai bine disciplinate

din grupurile combinative;

g) crima organizată nu include teroriştii implicaţi în acţiunile de

schimbare politică, deşi membrii organizaţiilor criminale au câteva

caracteristici comune, în special, tipurile de crimă comise şi structurile

organizaţionale stricte.

După cum se observă, raportul menţionat evită să ia în consideraţie în cadrul

crimei organizate acele activităţi şi organizaţii criminale care depăşesc graniţele

naţionale, pentru a se concentra cu precădere asupra infracţiunilor comise de grupurile

criminale din interiorul statului.

De asemenea, evoluţia situaţiei internaţionale, a demonstrat că există o legătură

mult mai strânsă între exponenţi ai crimei organizate, terorişti şi factori politici. În acest

sens, sunt relevante situaţiile întâlnite în ţări precum Albania, unde în momentul de faţă

există un acord tacit între crima organizată şi clasa politică în vederea asigurării unui

climat stabil necesar guvernării statului, în Kosovo, unde reprezentanţi oficiali ai puterii

au devenit foşti lideri ai unor grupări de sorginte teroristă, acuzaţi că întreţin legături

strânse cu structuri ale crima organizate din zonă. Cel mai reprezentativ exemplu îl

constituie ofensiva islamismului militant, extremist, care în contradicţie cu preceptele

religioase tradiţionale, practică un terorism pe scară largă cu scopul declarat de a schimba

ordinea socială în mai multe ţări şi tinde chiar spre schimbarea ordinii mondiale, folosind

printre alte surse de finanţare şi un evantai larg de activităţi tipice pentru crima organizată

(intimidare, contrabandă cu droguri, armament, substanţe explozive, trafic de persoane,

estorcări de fonduri, spălarea banilor, şantaj, etc.)

O altă opinie aparţine americanilor Marshall B. Clinard şi Robert Meier, pentru

care „baza feudală a crima organizate apare întemeiată pe <familie>, asociată în mod

general cu termenii <Mafia> sau <Cosa Nostra>”. Ei menţionează, în acest sens,

următoarele trăsături generale care caracterizează structura şi modul de operare al crima

organizate.

a) structura ierarhică, care implică un sistem de raporturi bine precizate

cu privire la înţelegerea reciprocă a obligaţiilor şi privilegiilor

membrilor;

b) graniţe politice sau geografice nelimitate – intravilane sau intervilane;

intrastatale sau interstatale;

c) dependenţa de:

- folosirea posibilă a forţei şi violenţei pentru a menţine controlul intern

şi pentru a restrânge competiţia;

- asigurarea şi menţinerea unei permanente imunităţi faţă de interferenţa

forţei legii şi a altor agenţii guvernamentale;

d) operaţii criminale dirijate pentru obţinerea unor importante câştiguri

financiare şi specializarea în una sau mai multe combinaţii de afaceri

care intră în ariile de deviere socială asupra cărora opinia publică este

divizată;

e) stabilirea unui control monopolist sau stabilirea unor sfere de influenţă

între sau printre diferite organizaţii criminale.

Rezultă de aici că, în general, crima organizată trebuie analizată ca o

apariţie neomogenă, cu o structură internă diferenţiată, pornind de la grupurile organizate,

formate din infractori profesionişti, acţionând independent unul faţă de altul, până la

structurile mafiote, toate având insă un set de particularităţi minime obligatorii:

- stabilitate în cadrul asociaţiei infracţionale;

- o anumită structură internă şi diviziune a rolurilor între membrii

asociaţiei;

- continuitatea şi sistematizarea activităţii infracţionale;

- scopul principal al asocierii infracţionale să fie obţinerea unor câştiguri

importante;

- activitatea infracţională să fie profesionalizată.

Aceste trăsături sunt indispensabile şi ele fac distincţia netă între crima organizată

şi grupările de indivizi care se asociază întâmplător şi desfăşoară o activitate infracţională

de amploare redusă, uneori chiar ocazională.

1.4. Tipuri de organizaţii criminale

Conform unor rapoarte ale Diviziei O.N.U. pentru combaterea crimei organizate,

în momentul de faţă, există şi acţionează în lume la nivel naţional şi internaţional patru

tipuri de asociaţii şi organizaţii criminale:

a) organizaţiile criminale de tip mafiot (de tipul „Mafie”, „Cosa

Nostra”, „Camora”, etc.) care reprezintă o reţea de „familii” şi

„sindicate” neoficiale şi ilegale, în care există o anumită structură bine

definită şi o specializare a membrilor pe diverse ramuri criminale;

b) organizaţiile criminale profesioniste, alcătuite din adevăraţi

profesionişti ai crimei la comandă, specialişti în una sau mai multe

tipuri de acţiuni criminale (traficarea de maşini furate, de ţigări şi

băuturi, răpiri şi asasinări de persoane, falsificare de monede şi cărţi de

credit, etc.);

c) organizaţiile criminale etnice, care acţionează atât la nivel naţional,

cât şi internaţional, realizând o serie de acţiuni ilegale şi criminale

extrem de diverse. Deşi aceste organizaţii sunt alcătuite pe principii

etnice, ele reuşesc să penetreze teritoriul altor ţări (cum sunt de pildă

societăţile secrete criminale chineze şi japoneze, grupările criminale

haitiene şi jamaicane, etc.);

d) organizaţiile criminale teroriste, constituite şi structurate pe principii

politice, etnice, religioase, rasiale, etc. care acţionează, nu de puţine

ori, în cooperare cu organizaţiile criminale sau cele aparţinând

„gulerelor albe”. De multe ori, sub paravanul unor pretinse revendicări

şi motivaţii politice, se regăsesc aici reprezentanţii crimei organizate,

care încearcă să treacă drept terorişti politici pentru a obţine un

tratament sancţionatoriu diferenţiat sau să evite extrădarea (cum este

de pildă cazul grupării teroriste „Brigăzile Roşii”, care are puternice şi

intime legături de colaborare cu „Mafia” şi „Camorra”). Crima

organizată şi terorismul au devenit în prezent o activitate care rulează

mari resurse financiare, realizând profituri uriaşe de pe urma

sabotajelor, deturnărilor de avioane, traficul ilicit de arme şi droguri,

răpirilor şi asasinatelor de persoane, etc.

La aceste patru grupe mai pot fi adăugate şi organizaţiile apărute recent, respectiv

cele specializate în spălarea şi reciclarea banilor şi care au o clientelă din ce în ce mai

bogată, compusă din îmbogăţiţi stânjeniţi de milioane de dolari/euro obţinuţi din afaceri

ilicite, oameni de afaceri care doresc să se sustragă de la impozite şi taxe, deţinătoare de

fonduri obscure destinate mituirii unor funcţionari publici ori chiar persoane obişnuite,

care încearcă să-şi ascundă capitalurile, din diferite motive personale.

În concepţia INTERPOL, organizaţiile criminale ar putea fi împărţite în cinci

grupe distincte:

a) Familiile mafiei, în care se regăsesc de regulă, structuri ierarhice,

norme interne de disciplină, un cod de conduită şi o anumită diversitate

de activităţi ilicite (cartelurile columbiene de droguri, bandele de

motociclişti, etc.);

b) Organizaţiile profesionale, ai căror membri se specializează în una

sau două tipuri de activităţi criminale (traficarea de maşini furate, de

ţigări şi băuturi, răpiri şi asasinări de persoane, falsificare de monede şi

cărţi de credit, etc.);

c) Organizaţiile criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de

împrejurări, cum ar fi imensa disparitate a nivelurilor de viaţă,

severitate excesivă a procedurilor de imigrare, expansiunea geografică,

slăbiciunea excesivă a legilor (Triadele chinezeşti, Yakuza japoneză,

Rastafaris jamaicane, etc.);

d) Reciclarea banilor, fenomen internaţional la care recurg o multitudine

de infractori de talie mare pentru a transforma în „bani cinstiţi”

milioane de dolari obţinuţi din afaceri nelegitime;

e) Organizaţii teroriste internaţionale, care practică asasinatele,

deturnările de avioane, răpirile de persoane, etc. sub diferite motivaţii

(politice, militare, religioase sau rasiale).

Terorismul internaţional constituie o formă de manifestare a crimei organizate

transnaţionale ale căror consecinţe dramatice sunt resimţite de întreaga comunitate

mondială.

1.5. Activităţi principale în domeniul crimei organizate

Ansamblul activităţilor în care sunt implicaţi membrii organizaţiilor criminale este

extrem de vast, cuprinzând o multitudine de domenii licite şi ilicite, care aduc beneficii

anuale brute ce depăşesc 50 miliarde de dolari, adică peste 1% din Produsul Naţional

Brut al S.U.A. Raportul Comisiei Prezidenţiale Americane asupra Crimei Organizate, din

1986, estima câştigurile brute obţinute de crima organizată la o valoare de peste 90

miliarde de dolari, care depăşeau cu mult pe cele dobândite de majoritatea principalelor

întreprinderi din S.U.A. Numai 10 state ale lumii au un Produs Naţional Brut care

depăşeşte volumul brut al afacerilor făcute cu cocaină, marijuana şi heroină.

Principalele venituri provin din activitatea de distribuire a drogurile, urmată de

estorcările de credite, împrumuturile cămătăreşti şi prostituţie. Existenţa unor reţele

extrem de bine puse la punct în domeniul distribuirii drogurilor, care leagă ţări cum sunt

Columbia, Turcia, Sri Lanka, Tkailanda sau Mexic de zone ca Amsterdam, Stockolm,

New York, Seattle, reprezintă cea mai bună dovadă că activităţile circumscrise crimei

organizate există şi sunt foarte eficace.

Diferitele cercetări sociologice asupra crimei organizate în Europa şi America au

putut identifica multiple reţele care operează extrem de profitabil, beneficiind de

siguranţă deplina în ceea ce priveşte urmărirea şi sancţionarea penală. De exemplu, o

investigaţie întreprinsă în Seattle – Washington, a descoperit o reţea criminală care

implica un fost guvernator de stat, un procuror local, şeful poliţiei, şeriful şi alte 50 de

persoane, printre care conducători de întreprinderi, agenţi imobiliari, bancheri,

funcţionari, dar şi traficanţi ori plasatori de droguri, escroci, cartofori, etc. Investigaţii

similare efectuate în Texas, Ilinois, Pennsylvania, New Jersey şi New York, au ajuns la

constatări asemănătoare.

Estimări făcute asupra traficului de arme şi echipament militar au ajuns la

concluzia că acesta poate depăşi în unele cazuri, volumul drogurilor. De asemenea,

contrabanda cu ţigări reprezintă o sursă importantă de venituri pentru membrii crimei

organizate.

Alte domenii profitabile pentru crima organizată mai sunt:

a) Jocurile de noroc ilegale, în special pariuri la curse de cai, în meciurile

profesioniste cu caracter profesionist (box, baseball, hokey, fotbal,

etc.), iniţierea unor loterii dubioase, etc.

b) Estorcarea sistematică de bani de la persoane sau organizaţii pentru a le

„proteja” împotriva unor acte violente. De exemplu, în cazul

spălătoriilor sau curăţătoriilor chimice, unde crima organizată are o

mare influenţă, se pretind patronilor diferite sume de bani pentru a fi

protejaţi în cazul în care clienţii s-ar putea arăta nemulţumiţi de

eventuala deteriorare a hainelor date la spălat sau vopsit. În acelaşi

timp, reprezentanţii crimei organizate îţi desfăşoară activitatea de

estorcare de fonduri şi în alte domenii cum sunt industria filmului,

construcţii, transporturi, comerţul cu băuturi alcoolice, etc.

c) Acordarea de împrumuturi cu dobânzi uriaşe (peste limitele impuse de

lege, unor persoane care se află în situaţii disperate);

d) Vânzarea unor bunuri furate din transporturile de mărfuri navale sau

aeriene;

e) Acapararea pieţei materialelor pornografice;

f) Comiterea unor fraude prin intermediul computerelor;

g) Controlul activităţilor şi fondurilor sindicale, care permit organizaţiilor

criminale să şantajeze patronatele, ameninţându-le cu posibilitatea

declanşării unor greve;

În afara acestor activităţi ilicite, crima organizată implică desfăşurarea unor

activităţi legale în afaceri legitime care permit „spălarea banilor”. Întreprinderile legale

pot fi obţinute fie prin cumpărarea cu ajutorul unor fonduri obţinute ilegal, fie prin forţă,

ameninţare şi şantaj. Deşi, uneori, aceste întreprinderi sunt utilizate numai de „faţadă”, ca

un mijloc de camuflare a activităţilor ilegale, ele aduc profituri considerabile.

Cumpărările şi vânzările imobiliare, comerţul de mărfuri cu amănuntul, transporturile,

reţeaua hotelieră, industria alimentară, colectarea gunoiului, automatele de vânzare a

ţigărilor şi tonomatele sunt cele mai frecvente afaceri legitime în care crima organizată

este implicată. Controlul acestor întreprinderi cu caracter legitim este influenţat, de fapt,

de condiţiile pieţei. Afacerile cele mai vizate sunt cele caracterizate de o tehnologie mai

puţin avansată, care au produse şi mărfuri uniforme, ofertate în cadrul pieţei în care

creşterea preţurilor nu determină scăderea cererii.

Merry Morash enumeră următoarele căi prin intermediul cărora membrii

organizaţiilor criminale se pot implica în activitatea unor întreprinderi legitime:

a) Utilizarea acestor întreprinderi ca „faţadă” pentru ascunderea unor

activităţi ilicite;

b) Exploatarea lor parazitară, în scopuri de jaf, cerându-la bani în scopul

asigurării protecţiei;

c) Organizarea unor monopoluri sau carteluri în scopul limitării

competiţiei;

d) Dobândirea unor avantaje ilegale prin practici cum sunt manipularea

sindicatelor şi coruperea oficialilor publici;

e) Manipularea ilegală a vehiculelor permise de lege pentru transportul

unor mărfuri.

O cale obişnuită de utilizare ilegală a acestor întreprinderi sau afaceri ilegale o

reprezintă falimentul „planificat” care permite anularea „datoriilor” proprietarului

(împrumuturi de la bancă, mărfuri achiziţionate dar neplătite) şi implicit, asigurarea unor

profituri substanţiale, indiferent de eventualele sancţiuni legale care urmează în

consecinţă. Aceste caracteristici demonstrează că, crima organizată funcţionează mai

degrabă ca o mare antrepriză de afaceri, decât ca o confederaţie de infractori care

urmăresc să-şi întărească puterea.

1.6. Structura unei organizaţii criminale:

În orice organizaţie criminală de tipul „Mafie” sau „Cosa Nostra”, familiile ce o

compun include o structură ierarhică pe mai multe nivele, corespunzând funcţiilor de

corupător, planificator-strateg, justiţiar şi de acoperire. Prima treaptă ierarhică este cea a

şefului – boss sau il capo – care are ca atribuţie menţinerea coeziunii şi solidarităţii

organizaţiei, a conspirativităţii afacerilor şi tranzacţiilor şi sancţionării membrilor sau

persoanelor indezirabile. Treapta următoare în ierarhie este deţinută de un subşef –

sottocapo – care are rolul de a culege şi transmite mesaje şi informaţii pentru şef (il capo)

şi de a retransmite ordinele acestuia celor aflaţi pe treptele inferioare ale organizaţiei. La

acelaşi nivel cu subşeful, în unele organizaţii se află plasat un consilier – sfetnic –

(consigliere), funcţie deţinută de un membru în vârstă al organizaţiei, un fel de „şef se

stat major” care are misiunea de a sfătui şi informa membrii organizaţiei (inclusiv pe şef

şi subşef) în legătură cu afacerile şi tranzacţiile ce se desfăşoară. Tot pe aceeaşi treaptă cu

subşeful se află şi un „intermediar”, funcţie apărută din necesitatea de acoperire a

eşaloanelor superioare ale organizaţiei. De regulă, „intermediarul” apelează la serviciile

unui „locotenent” (denumit ”capodecima”) sau ale unor „locotenenţi”, fiecare dintre

aceştia specializându-se într-o anumită ramură criminală. De obicei, „locotenenţii” sunt

cei care organizează şi panifică principalele activităţi ilicite, fiind sprijiniţi direct de mai

mulţi „şefi de secţii”, sau de departamente, specializaţi în probleme de camătă, mită,

jocuri de noroc, droguri, prostituţie, răpiri şi asasinate de persoane, jafuri de tot felul.

Treapta de jos a organizaţiei este reprezentată de funcţiile „soldaţilor”, al căror număr

variază, în funcţie de mărimea „familiei”, între 50 – 600 de oameni, care sunt de fapt,

executanţii direcţi ai acţiunilor ilicite, unii dintre ei având chiar ocupaţii respectabile, ca

mici proprietari, comercianţi, comisionari, angrosişti.

În doctrina criminologică apuseană, descrierea exactă a organizării criminale a

format subiectul unei dispute a cercetătorilor în domeniu. Donald Cressey – pe baza

informaţiilor extrase din rapoartele poliţiei, de la informatori şi înregistrări secrete – într-

o lucrare apărută în anul 1967 a arătat că criminalitatea organizată se deosebeşte de alte

organizaţii criminale de mai mică amploare prin mărimea ei, implicând un lanţ de

comandă, comparabil cu al unei armate: intensă planificare, ameninţare cu sau folosirea

forţei, izolarea conducerii la vârf şi o relativă imunitate la ocupanţii nivelurilor

superioare. Conform părerilor autorului, în vârful piramidei se afla un director, care

furniza conducerea organizaţională în scopul maximizării profiturilor, subdirectorul, care

conducea activitatea organizaţiei, un consilier, locotenenţii, ce îndeplineau rolul de

supraveghetori tehnici şi soldaţii – membrii de rând.

O părere unanim acceptată este cea potrivit căreia o organizaţie criminală

presupune existenţa unei funcţii de „corupător”, funcţie deţinută de un membru al

organizaţiei care are misiunea de a mitui, corupe, şantaja sau intimida pe demnitari,

politicieni, funcţionari publici, persoane din domeniul politicii şi justiţiei. De regulă,

fiecare organizaţie criminală are mai mulţi corupători, fiecare dintre aceştia fiind

specializat într-un anumit domeniu în care acţionează şi corupe (guvern, poliţie, justiţie,

administraţie publică). Pentru asigurarea activităţilor de corupere, în fiecare organizaţie

există funcţii de „planificator” şi „executant”, precum şi funcţia de „justiţie internă”, în

vederea menţinerii coeziunii, stabilităţii şi conspirativităţii membrilor organizaţiei.

Deşi tipul de organizaţie criminală descris de Cressey este de esenţă mafiotă

siciliană, o mare parte dintre trăsăturile acesteia se regăsesc la majoritatea asociaţiilor

profesionale ale crimei, ale căror activităţi sunt orientate prioritar spre fraudă, corupţie,

jocuri de noroc, prostituţie, trafic de droguri, etc.

În consecinţă, cele mai raţionale, profesionalizate şi specializate organizaţii

criminale sunt cele în care există o structură bine conturată, o specializare a membrilor şi

o departajare a funcţiilor după cum urmează:

a) o funcţie deţinută de o persoană desemnată de organizaţie, care are

misiunea de a proteja secretul şi conspirativitatea afacerilor ilicite prin

mituirea, cumpărarea, şantajarea sau intimidarea funcţionarilor din

domeniul administraţiei, politicii şi justiţiei;

b) o funcţie deţinută temporar sau permanent de către o persoană care are

rolul de a planifica şi executa diferitele activităţi ilicite în diverse

domenii (bănci, hoteluri, moteluri, cazinouri, baruri şi discoteci,

parking-uri, etc.);

c) o funcţie deţinută temporar de o persoană care are rolul de „acoperire” a

activităţilor ilicite, prin înfiinţarea unor societăţi şi companii legal

constituite sub diverse denumiri şi în care se derulează afaceri ilicite,

inclusiv „spălarea” şi reciclarea banilor proveniţi în urma tranzacţiilor;

d) o funcţie deţinută de o persoană care are rolul de „justiţiar”, prin

menţinerea secretului şi conspirativităţii în cadrul organizaţiei şi

sancţionarea extrem de dură a membrilor care trădează secretele

organizaţiei sau a persoanelor din afară care încearcă să deconspire

adevărata activitate a organizaţiei.

Bibliografie:

1.Miclea Damian, Combaterea crimei organizate-istoric, evoluţie, caracteristici, Vol. I, Ed.MAI, Bucuresti, 20042. Pitulescu Ion– Al 3-lea război mondial. Crima organizata – Editura Naţional, 19973. Lascu Ioan – Prevenirea si combaterea criminalităţii organizate – Revista “Dreptul”nr.9/20034. Miclea Damian – Cunoasterea crimei organizate - Ed. Pygmalion, Ploiesti, 20015. Ion Suceava, Florian Coman, Criminalitatea si organizaţiile internaţionale, ed."Romcartexim", 19976. Jura Cristian - Rolul organizaţiilor nonguvernamentale pe plan internaţional – EdituraALL Beck, Bucuresti, 20037. Niciu I.Martian – Organizaţiile internaţionale (Guvernamentale) – Ed. Fundaţiei« Chemarea », Iasi, 19948. Popescu, I.Jinga – Organizaţii europene si euroatlantice – Editura Lumina Lex,

Bucuresti