CUPRINS

CAPITOLUL I: CRIMINALITATEA VIOLENTA – CARACTERIZARE ..... pag. 4

CAPITOLUL II: ASPECTE JURIDICO-PENALE ALE INFRACTIUNILOR

SAVARSITE CU VIOLENTA ............................................... pag. 7

Sectiunea I: Evolutie istorica a infractiunilor cu violenta ........................ pag. 7

Sectiunea a II-a: Tipologii.Aspecte criminologice ........................................... pag. 9

Sectiunea a III-a: Omorul ............................................................................... pag. 13

Sectiunea a IV-a: Uciderea din culpa .............................................................. pag. 15

Sectiunea a V-a: Pruncuciderea ...................................................................... pag. 17

Sectiunea a VI-a: Vatamare corporala grava ................................................... pag. 18

Sectiunea a VII-a: Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte ........................... pag. 18

Sectiunea a VIII-a: Violul .................................................................................. pag. 19

Sectiunea a IX-a: Talharia ................................................................................ pag. 20

Sectiunea a X-a: Ultrajul ................................................................................ pag. 22

Sectiunea a XI-a: Violenta in familie ............................................................... pag. 23

11.1: Violente fizice asupra sotului ............................................... pag.

23

11.2: Violenta fizice asupra copilului minor ................................. pag. 24

CAPITOLUL III: STAREA SI DINAMICA INFRACTIUNILOR SAVARSITE CU

VIOLENTA .......................................................................... pag. 25

Sectiunea I: Violenta in societatea romaneasca ........................................ pag. 25

Sectiunea a II-a: Forme de manifestare – Cercetare la nivelul jud. Ilfov ........ pag. 27

2.1: Tipologia infractiunilor ......................................................... pag. 28

2.2: Tipologia autorilor de talharii ............................................... pag. 31

2.3: Victimele talhariilor .............................................................. pag. 33

CAPITOLUL IV: CARACTERISTICILE CRIMINALITATII VIOLENTE ..... pag. 36

Sectiunea I: Particularitati ......................................................................... pag. 36

Sectiunea a II-a: Caracteristici actuale .............................................................. pag. 37

1

Sectiunea a III-a: Tendinte ................................................................................. pag. 39

CAPITOLUL V: CAUZALITATEA CRIMINALITATII VIOLENTE ............ pag. 44

Sectiunea I: Aspecte teoretice generale ...................................................... pag. 44

Sectiunea a II-a: Conduita deviant heteroagresiva ............................................ pag. 45

Sectiunea a III-a: Modele explicative ale conduitei agresive ............................. pag. 46

Sectiunea a IV-a: Cauzalitatea biologica, patologica ......................................... pag. 47

4.1: Cauzalitate directa neconditionata ......................................... pag. 49

4.2: Cauzalitate directa conditionata .............................................. pag. 50

4.3: Cauzalitate indirecta sau secundara ........................................ pag. 51

Sectiunea a V-a: Cauzalitatea economica ........................................................... pag. 52

5.1: Somajul ................................................................................... pag. 52

5.2: Industrializarea ........................................................................ pag. 53

5.3: Nivelul de trai ......................................................................... pag. 53

5.4: Crizele economice ................................................................... pag. 55

Sectiunea a VI-a: Cauzalitatea socio-culturala .................................................... pag. 55

6.1: Familia .................................................................................... pag. 55

6.2: Nivelul de instruire scolara ..................................................... pag. 56

6.3: Timpul liber ............................................................................ pag. 57

6.4: Starea civila ............................................................................. pag. 58

6.5: Discriminarea .......................................................................... pag. 58

6.6: Urbanizarea ............................................................................. pag. 59

6.7: Mass-media ............................................................................. pag. 60

6.8: Stari conflictuale acumulate in timp ....................................... pag. 61

6.9: Influenta nociva a anturajului ................................................. pag. 62

6.10: Contributia victimei la savarsirea acestor infractiuni ............ pag. 62

Sectiunea a VII-a: Toxicomania .......................................................................... pag. 64

7.1: Drogurile ................................................................................ pag. 64

7.2: Alcoolul ................................................................................. pag. 66

2

CAPITOLUL VI: PERSONALITATEA SI PSIHOLOGIA

INFRACTORULUI ................................................................. pag.67

Sectiunea I: Personalitatea infractorului .................................................... pag. 67

1.1: Formarea personalitatii infractorului ..................................... pag. 68

1.2: Orientarea antisociala a personalitatii infractorului ............... pag. 72

Sectiunea a II-a: Trasaturile psihologice caracteristice infractorului ............... pag. 73

2.1: Egocentrismul ........................................................................ pag. 73

2.2: Labilitatea .............................................................................. pag. 73

2.3: Agresivitatea .......................................................................... pag. 74

2.4: Indiferenta afectiva ............................................................... pag. 75

2.5: Indiferenta morala .................................................................. pag. 75

Sectiunea a III-a: Situatia preinfractionala ......................................................... pag. 77

Sectiunea a IV-a: Mecanismul trecerii la act ....................................................... pag. 78

CAPITOLUL VII: PREVENIREA SI COMBATEREA CRIMINALITATII

VIOLENTE ............................................................................. pag. 80

Sectiunea I: Consideratii introductive.

Definirea conceptelor de prevenie .......................................... pag. 80

Sectiunea a II-a: Modele de prevenire a criminalitatii ...................................... pag. 82

2.1: Modelul clasic ......................................................................... pag. 82

2.2: Modelul social ......................................................................... pag. 83

2.3: Modelul situational (tehnologic) ............................................. pag. 89

Sectiunea a III-a: Resocializarea infractorului ................................................... pag. 92

3.1: Conceptul de resocializare a infractorului .............................. pag. 92

3.2: Starea periculoasa ................................................................... pag. 95

3.3: Diagnosticul criminologic ....................................................... pag. 96

3.4: Modalitati de resocializare .......................................................pag. 97

3.5: Programe de tratament ............................................................ pag. 99

3

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................. pag. 102

CAPITOLUL I

Criminalitatea violenta – caracterizare

Dreptul la viata si integritatea corporala constituie unul dintre putinele drepturi

fundamentale ale omului care poate fi respectat si protejat. Acest drept trebuie protejat in

conditiile actuale cu orice pret si cu orice mijloace.

Violenta este un indiciu al crizei personale a individului care nu mai gaseste iesiri

logice dintr-un sistem inchis. Ea este si o consecinta a crizei societatii care nu mai ofera

modele viabile membrilor sai, nu mai reuseste sa-si impuna valorile si nu mai este in

masura sa-si faca respectate normele.

Fenomenul infractional, in sens larg, pare a fi legat dintotdeauna de specia umana,

fapt care indreptateste intrebarea daca nu cumva umanitatea poarta in ea un germene al

raului.

Acestui fapt i s-au dat explicatii multiple fiecare cu doza ei de adevar si

subiectivitate.

Mai intai s-a observat, pe buna dreptate, ca pe cadranul temporal al planetei, specia

umana este extrem de tanara, iar evolutia sa este departe de a fi atins maturitatea, fata de

teoria lui Lombroso conform careia caracterele omului primitiv pot transparea daca nu

sub forma stigmatelor anatomice, macar in forma arhetipurilor comportamentale.

La omul modern nu poate fi complet neglijata1, iar aceste arhetipuri includ vointa

ca pe un instinct de aparare, de supravietuire ori de distrugere.

1 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 2.

4

De altfel, utilizand speculativ conceptele “eros” si “thanatos” ca pe instincte

generatoare de viata si moarte, Sigmund Freud a ajuns la concluzia ca agresivitatea este

instinct si ca in consecinta impotriva ei nu se poate face mare lucru.

Cand agresivitatea depaseste cadrul definit prin supravietuire, nefiind motivata de

nevoile individului si ale speciei, ea capata un aspect distructiv, negativ.

Sociologii au adus elemente noi, completand criminogeneza prin relevarea

importantei mediului social. S-a demonstrat statistic ca intotdeauna crizele generalizate

(razboaie, revolutii, crize economice majore) sunt insotite de cresteri spectaculoase ale

fenomenului infractional si ale violentei in special.

Afectand largi paturi ale populatiei crizele au implicatii majore in procesele de

socializare a indivizilor, accentuand pana la acutizare laturile contradictorii si

instrainarea indivizilor, mediul psiho-social nereusind reechilibrarea si ajustarea

sistemelor si microsistemelor sociale.

In aceste conditii, indivizii intra in conflict cu ei insisi si cu societatea, iar propria

lor personalitate ia o orientare preponderent negativa, caracterizata prin indiferenta

afectiva si egocentrism (reactie de autoprotectie psihica), labilitate psihica (reactie la

stres) si agresivitate (reactie comportamentala ca rezultanta a vectorilor anteriori).

Violenta nu are ca unica determinare criza sociala, cauzalitatea acesteia avand un

spectru larg, dar prin aceasta se releva rolul important pe care dezechilibrele sociale il

joaca in producerea infractiunilor cu violenta.

Ca stiinta care studiaza starea, dinamica si cauzele criminalitatii in scopul

elaborarii masurilor de prevenire si combatere a acesteia, criminologia a fost vaduvita in

trecut. Prin excelenta o stiinta legata de nevoile practice de aplicare cat mai rapida a

solutiilor propuse de cercetare stiintifica in activitatea concreta de realizare a politicii

penale, criminologia este chemata sa studieze fenomenul infractional asa cum acesta se

manifesta in conditiile unei anume societati intr-o etapa istorica determinata1.

Cercetarea fenomenului infractional se afla intr-o stare incipienta in tara noastra,

inclusiv a infractiunilor savarsite cu violenta. Putem afirma insa ca despovarata de 1 Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981, pag.34.

5

exigentele ideologice si de idei preconcepute cercetarea acestui flagel va putea conduce

la rezultate utile practicii sociale. In acest scop trebuie avuta in vedere insa, o conceptie

clara de perspective si un cadru institutionalizat.

Pornind de la constatarea ca nu exista liber arbitru, omul fiind supus legilor naturii

(determinism biologic) si conditiilor mediului social (determinism social) criminalitatea

este datorata unor factori antropologici, sociali si cosmotelurici si ca deci, ceea ce se

impune in lupta contra infractionalitatii este, pe de o parte de a preveni, prin combaterea

cauzelor, iar pe de alta parte de a-i sustrage pe cei care au savarsit infractiuni, de sub

inraurirea factorilor criminogeni care determina alunecarea lor pe aceasta panta.

6

CAPITOLUL II

Aspecte juridico-penale ale infractiunilor savarsite cu violenta

Sectiunea I: Evolutie istorica a infractiunilor cu violenta

Problema violentei nu este o problema noua in istoria omenirii de multe milenii.

Legea penala din toate timpurile si in toate societatile a recunoscut gradul de pericol

social deosebit de ridicat pe care il reprezinta infractiunile cu violenta, constituind unul

din grupul celor mai frecvente fapte impotriva carora s-a actionat pe multiple planuri.

Incalcarea dreptului la viata, integritate corporala, a libertatii sexuale, etc., creeaza

o stare de nesiguranta sociala, un dezechilibru serios pentru insasi existenta societatii1.

Formarea, desfasurarea si normala dezvoltare a relatiilor sociale legate de ocrotirea

juridica a vietii persoanei nu este posibila fara combaterea eficienta folosind mijloace

juridice, dintre cele mai eficiente sunt cele oferite de dreptul penal, ca instrument de

normare si reglementare a acestor valori de importanta sociala majora.

Savarsirea faptelor de violenta constituie expresia unei constiinte profund inapoiate

la indivizii caracterizati prin grave deficiente morale si printr-o agresivitate deosebit de

periculoasa pentru societate. Printre componenetele constiintei inapoiate care genereaza

astfel de conduite antisociale se intalneste adesea mentalitatea gresita care il considera

pe om ca pe orice alta fiinta de care poate dispune agresorul, curmadu-i viata prin

folosirea fortei fizice. Orice fapta de violenta a pesoanelor creeaza o stare de pericol

pentru securitatea intregii societati. De aceea incriminarea tuturor formelor de fapte

contra vietii persoanei are ca scop apararea relatiilor sociale si a valorilor sociale de care

1 D. Luminosu, V.Popa, Criminologie, Ed. Helicon, Timisoara, 1996, pag.333.

7

acestea sunt legate – viata si libertatea individului uman. Dreptul la viata si libertate este

recunoscut ca drept natural absolut, acordat din momentul nasterii si garantat oricarui

individ, indiferent de conduita si situatia lui.

Viata este un fenomen complex, ca forma superioara de miscare, ea are la baza

repere biologice si psihice care isi subordoneaza procesele interioare (chimice, fizice,

mecanice) dar mai presus de toate, ea este un fenomen social, o valoare sociala. Se

ocroteste nu numai viata in sens biologic, ci mai ales cea primita din punct de vedere

sociologic, ca o conditie, indispensabila pentru insasi existenta societatii omenesti, cat si

din punct de vedere juridic, ca atribut ce ia forma dreptului absolut la viata si care

intereseaza nu numai individul ci si colectivitatea si ca atare este gata de a forma

obiectul unei solide protectii juridice1.

Raul contra caruia legea penala reactioneaza este vatamarea ce se aduce fiintei

omenesti si pericolul care il constituie pentru societate faptele care au ca rezultat

distrugerea vietii umane.

In aceasta privinta inca cu doua milenii in urma, Titus Lucretius afirma: “Vita que

mancipia nulli dotur, omnibus usu” (Viata nu este proprietatea nimanui ci uzufructul

tuturor) atragand astfel atentia asupra importantei valorii vietii persoanei, sub aspectul

succesiunii generatiilor si permanentei lui in lume2.

Criminalitatea, ca fenomen social, a aparut odata cu structurarea primelor

comunitati umane arhaice. Anterior acestui fapt esential nu se poate afirma existenta

criminalitatii, “deoarece acolo unde nu exista morala si norme, nu exista crime”.

Este foarte probabil ca primele preocupari pentru pedepsirea unor comportamente

individuale considerate periculoase sa fi fost determinate de necesitatea autoprotejarii

comunitatilor umane constituie in conditii naturale vitrege care le amenintau permanent

supravietuirea. In mod firesc, reactia grupului aflat in pericol a fost severa la adresa

celor care prin actiunile lor, amplificau starea de risc. Faptul ca “legea talionului”

1 Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind inrarctiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991, pag.7.2 Ion Dobrinoiu, Infractiuni contra vietii persoanei, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987, pag.11.

8

razbate prin negura timpului pana in civilizatul Babilon al regelui Hamurabi si chiar

mult dupa aceea, reprezinta o dovada in acest sens.

Odata cu trecerea timpului atat fapta prohibita cat si pedeapsa ce trebuia aplicata

au dobandit conotatii noi, mai ales religioase, dar intr-o anumita masura si social-

economice. In scopul realizarii superioare a sentimentului religios, crima a fost

considerata fie ca o manifestare diabolica, fie ca o expresie a pacatului, iar justitia a

primit aspectul unui dar divin. De altfel, pe stela de diorit negru de la muzeul Louvre, pe

care sunt gravate articolele “Codului” sau, Hamurabi este infatisat inchinandu-se zeului

Samas de la care primeste textul legii.

Pedepsele erau considerate ca o veritabila retributie pentru raul provocat, ori ca o

ispasire a pacatului savarsit. Desi modelate dupa “legea talionului” ele se diferentiaza si

in functie de pozitia sociala a inculpatului sau a partii lezate.

“Codul” lui Hamurabi a influentat, intr-o masura importanta reglementarile penale

ale popoarelor din zona de confluenta. Astfel, in Egipt, in timpul Regatului Non se

aplica pedeapsa cu moartea pentru omucidere, viol, talharii etc.

De asemenea, legile ebraice pedepseau cu moartea omuciderea voluntara, rapirea

de personae, sadomia, etc. Executarea pedepsei capitale – prin ucidere cu pietre – era

incredintata, fie familiei care suferise ofensa, fie intregii comunitati. Pentru crime

deosebit de grave se aplica arderea pe rug, spanzurarea ori tragerea in teapa; “legea

talionului” avea drept corespondent ebraic “razbunarea sangelui”.

Interesul pentru reglementari juridice precise, cunoscute de toti membrii societatii,

si aplicabile tuturor in mod egal, a fost evidentiat pentru prima data in Grecia antica inca

din secolul al VII-lea i.e.n.

Sectiunea a II-a: Tipologii. Aspecte criminologice

Infractionalitatea de violenta constituie o realitate trista si dureroasa ce se situeaza

departe in afara omenirii; ea include o tipologie umana formata, in esenta, din indivizi

9

care si-au pierdut simtul uman, dominati de mentalitati profund retrogradate, de

conceptii suburbane, primitive si josnice – din elemente inadaptate, ale caror structuri

psihologice si etice proiecteaza rasturnat valorile sociale in perspectiva falsa a

mistificarii si manifestata, prin comiterea de infractiuni cu violenta1, o desavarsita

insensibilitate, cel mai adesea unita cu o imbecilitate intelectuala, cu o mumificare

sufleteasca cu trasaturi esentialmente disarmonice, adica cu tendinte impulsive, agresive,

obsesive, paranoide sau chiar schizoide, ori cu o sugestibilitate exacerbata, trasaturi care

traduc, in ultima analiza, individualitati cu intarzieri grave in maturizarea socio-afectiva,

adesea dezechilibre psihice si intotdeauna etice, care nu rapesc discernamantul dar

atrofiaza simtul civic si amplifica incapacitatea funciara a unor elemente, de acces la

valorile culturii…

In prezent, conform prevederilor Codului Penal modificat prin legea nr.278/2006,

faptele comise cu violenta sunt grupate in titlul privitor la “Infractiuni contra persoanei”

care urmeaza imediat dupa titlul “Infractiuni contra sigurantei statului”, ceea ce exprima

cat se poate de elocvent importanta pe care o au aceste relatii in contextul general al

ansamblului social.

Din acest gen de infractiuni contra persoanei, in prezenta lucrare vor fi analizate

din punct de vedere criminologic, numai cele savarsite prin violenta.

Intr-un asemenea context este necesara mentiunea expresa ca vor fi analizate

concret infractiunile de:

- omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

- omor din culpa;

- pruncucidere;

- vatamare corporala, vatamare corporala grava;

- loviri sau vatamari cauzatoare de moarte;

- viol;

- talharie;

- ultraj. 1 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 7.

10

Un caz aparte il constituie infractiunile savarsite cu violenta in cadrul familiei care

in ultima perioada au crescut in numar alarmant. In cadrul acestei categorii vor fi

analizate:

- violente fizice contra sotului;

- violente contra copilului minor.

Aceste infractiuni prezinta un ridicat pericol social determinat pe de o parte din

importanta relatiilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari

pe care le pot avea pentru societate savarsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte

faptul ca ele se realizeaza de obicei, prin folosirea unor mijloace sau procedee violente si

au o frecventa deseori mai ridicata in raport cu alte categorii de infractiuni1.

Succesiunea capitolelor care intra in continutul Titlului II nu este deloc

intamplatoare. Pe prin plan sunt asezate infractiunile indreptate contra celor mai

importante valori sociale privind persoana si cele mai de seama interese ale acesteia. Cel

mai de pret bun al omului este fara indoiala VIATA. Este firesc deci ca primul obiect de

preocupare sa-l constituie ocrotirea vietii si a principalelor ei suporturi: sanatatea si

integritatea corporala.

Dar, viata in societate fara libertate si respectul acesteia nu pretuieste prea mult.

Era normal deci, ca imediat dupa viata sa fie ocrotite valorile ce dau pret si sens vietii,

libertatea persoanei. In sfera de ocrotire a valorilor sociale legate de persoana omului un

loc de seama il ocupa libertatea si moralitatea relatiilor sexuale, de aceea legea penala

contine dispozitii speciale privind aceste relatii.

Fenomenul infractional din domeniul faptelor savarsite cu violenta are ca trasatura

specifica aceea ca valorile sociale ocrotite de legea penala privesc direct si intim omul,

persoana omului in complexul fiintei sale, asa ca acestea pun in fata omul infractor si

omul victima, mai intai ca individ uman si apoi ca element social. Asa se explica de ce

in nici un alt domeniu infractional nu exista la factorii criminogeni, cauzele fenomenului

1 Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind infractiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991.

11

infractional, o multilateralitate si o imbinare mai deplina ca in domeniul infractiunilor de

viata2.

Este stiut faptul ca dupa 22 Decembrie 1989 in tara noatra s-au produs mutatii pe

planurile vietii in procesul complex de trecere de la sistemul economiei strict planificate

la sistemul economiei de piata, cu tot evantaiul de consecinte pe care le grupeaza aceasta

vasta actiune. Puterea legislativa si cea executiva in scopul realizarii reformei economice

si asigurarii drepturilor cetatenesti au procedat la elaborarea unor anumite acte

normative care sa reglementeze unele relatii ce s-au statornicit deja in Romania

postrevolutionara.

Este cunoscut insa ca acest proces de restructurare si reasezare pe noi baze a

sistemului nostru juridic, inclusiv al celui penal, este pe cat de complex si laborios, pe

atat de extins in timp. Ca atare actiunea se afla in plin proces de derulare.

In acest context trebuie subliniat faptul ca pana in prezent continutul legislatiei

penale, deci inclusiv in materia infractiunilor savarsite cu violenta, s-au realizat deja

multe interventii in sensul ca au fost o serie de norme care veneau in contradictie cu

principiile statului de drep, ale democratiei in general. In locul lor au fost adoptate noi

dispozitii, au aparut noi reglementari la care inainte de Decembrie 1989 nu se gandea

nimeni (legea nr.54/1990, legea nr.18/1991. legea nr.31/1990 etc) care modifica din

temelii chiar relatiile dintre stat si individ.

In acelasi timp au aparut o serie de legi extrapenale care au determinat insasi

reconsiderarea unor concepte cu care s-a operat pana in Decembrie 1989. Toate acestea

si multe altele vor determina o adevarata revolutionare a intregului nostru cadru juridic,

o reasezare pe pincipiile statului de drept a intregii noastre vieti social-economice si

politice.

Aceasta este o actiune de durata si care va necesita nu numai confruntari de idei si

concepte dar si multe si complexe implicatii pe planul vietii social-economice.

Din punct de vedere al criminologiei, categoria de “infractiuni de violenta”

desemneaza ansamblul faptelor penale, considerate intr-o perioada de timp in cadrul 2 Rodica M. Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1999, pag.112.

12

teritoriului national, a coror savarsire implica cel putin un act de constrangere, o

conduita abuziva, agresiva a participantilor (autori, instuigatori sau complici) care

provoaca victimei suferinte fizice sau psihice, vatamarea sau suprimarea unui drep ori

libertati inerente persoanei, inspirand teama, frica sau oroare – actiuni sau omisiuni

straine spiritului traditional non-violent al natiunii romane si profound daunatoare

desfasurarii normale a relatiilor interumane dintr-o societate1.

Perioada post revolutionara ne-a oferit din pacate o paleta extrem de diversificata

de forme de savarsire a acestui gen de infractiuni, cu o crestere evidenta a gradului de

periculozitate si cu o adevarata explozie in ceea ce priveste numarul lor total in

comparatie cu anii anteriori.

Sectiunea a III-a: Omorul

Infractiunea de omor este incriminata de art. 174 Cod Penal potrivit caruia

omorul consta in fapta persoanei care ucide o alta persoana.

Gradul de pericol social pe care-l reprezinta omorul este deosebit de ridicat, acesta

fapta aducand atingere celui mai important atribut al persoanei, viata, punerea in pericol

sau suprimarea vietii persoanei intereseaza nu numai persoana victimei ci persoana in

general, deoarece fara respectarea vietii persoanei nu poate fi conceputa atat existenta

pasnica a colectivitatii, cat si convietuirea membrilor acesteia.

Obiectul juridic special al infractiunii de omor il constituie relatiile sociale a caror

formare, desfasurare si dezvoltare normale implica respectul acelei valori umane si

sociale care este viata omului2. Prin incriminarea omorului se ocroteste esentiala valoare,

legea impunand tuturor membrilor colectivitatii, de a avea o comportare respectuoasa

fata de viata fiecaruia dintre ei.

1 Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.97.2 Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.216.

13

Latura obiectiva a infractiunii este completa numai atunci cand activitatea

desfasurata de agent si mijloacele folosite de acesta constituie cauza mortii in omorul

consumat sau erau susceptibile de a produce acest rezultat in cazul tentativei de omor.

Actul de violenta devine relevant sub aspectul infractiunii consumate de omor, in

momentul in care se produce rezultatul, constand in moartea victimei.

Existenta unui raport de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata

este indispensabil, raportul existand atunci cand se stabileste ca fara activitatea

faptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.

Un element indispensabil al infractiunii de omor il constituie intentia faptuitorului.

Aceasta poate fi directa sau indirecta dupa cum autorul, prevazand moartea victimei, a

urmat sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.

Fapta de omor incriminata in art. 174 Cod Penal, constituie forma tipica,

modalitatea simpla a activitatii de ucidere.

Desi infractiunea de omor prezinta intotdeauna aceleasi carecteristici, in realizarea

sa concreta poate prezenta diverse particularitati, dupa cum in jurul faptei tipice se

grupeaza, se alatura diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, ii dau

acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.

Omorul calificat prevazut de art.175, este fapta persoanei care savarseste un

omor in anumite imprejurari grave anume prevazute de lege:

- omorul savarsit cu premeditare;

- omorul savarsit din interes material;

- omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate;

- omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara;

- omorul savarsit prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane;

- omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice

ale victimei;

- omorul savarsit pentru a se sustrage, ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire

sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;

14

- omorul savarsit pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni;

- omorul savarsit in public.

Formale agravate ce imprima caracter deosebit de grav unui omor simplu sunt

reglementate de art.176 Cod Penal.

In cazul infractunii de omor deosebit de grav, circumstantele legate de agravare

confera faptei un caracter exceptional de grav reflectand particularitatea deosebita a

faptuitorului. Circumstantele prevazute la art.176 Cod Penal, in prezenta carora exista

omor deosebit de grav sunt:

- omor savarsit prin cruzimi;

- omor savarsit asupra doua sau mai multor persoane;

- omor savarsit de catre o persoana care a mai savarsit un omor;

- omorul savarsit pentru a comite sau ascunde savarsirea unei talharii sau

piraterii;

- omorul savarsit asupra unei femei gravide;

- omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar,

in timpul sau in legatura cu indatoririle de serviciu sau publice ale acestora;

- omorul savarsit de catre un judecator sau procuror, politist, jandarm sau militar,

in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale

acestora.

Sectiunea a IV-a: Uciderea din culpa

Potrivit art.178 Cod Penal, uciderea din culpa este fapta persoanei care din culpa,

a cauzat moartea altei persoane.

Ratiunea incriminarii rezida in necesitatea de a ocroti viata omului, impotriva

acelora care nu manifesta prevederea si prudenta necesara.

15

Identica prin rezultat cu infractiunea de omor, uciderea din culpa se deosebeste de

aceasta prin forma de vinovatie, pericolul social al uciderii din culpa fiind intotdeauna

mai redus decat acela al unei ucideri similare cu intentie.

Posibilitatea savarsirii acestei fapte, constituie o grava amenintare pentru viata

oamenilor si pentru securitatea relatiilor sociale1. Legea penala, incriminand uciderea

din culpa, a urmarit crearea unei actiuni inhibitive pentru constiinta oamenilor, de natura

sa-i oblige la cantarire, la chibzuire, atunci cand efectueaza acte ce ar putea provoca

moartea unui om, ocrotind in acest fel membrii societatii.

Vointa de a efectua activitatea, ce a avut ca rezultat moartea victimei, unita cu

atitudinea psihica a agentului care a prevazut rezultatul faptei sale, dar a crezut in mod

usuratic ca aceasta nu se va produce, sau care, desi trebuia sau avea posibilitatea sa

prevada acest rezultat, nu l-a prevazut, constituie latura subiectiva a omorului din culpa.

Omorul din culpa are si modalitati agravante, prevazute in dispozitiile art.178 si

anume:

- omorul din culpa datorita nerespectarii dispozitiilor legale, ori a masurilor de

prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei

anumite activitati;

- omorul din culpa savarsit de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica,

avand in sange o imbibatie alcoolica care depaseste limita legala prevazuta

pentru infractiune sau care se afla in stare de ebrietate;

- omorul din culpa savarsit in exercitiul oricarei profesiuni sau meserii, de o

persoana aflata in stare de ebrietate;

- pluralitatea de victime.

Sectiunea a V-a: Pruncuciderea

1 V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol I, pag.124.

16

Pruncuciderea consta, potrivit art.177 Cod Penal, in uciderea copilului nou-

nascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare,

pricinuita de nastere.

Aceasta infractiune constituie o varianta a omorului, supusa unui tratament penal

special, mai putin sever. Intr-adevar, exista anumite stari psiho-fiziologice provocate de

nastere, care, fara a echivala cu o stare de inconstienta si, deci, fara a exclude capacitatea

psihica a mamei, sunt de natura sa explice, intr-o anumita masura, uciderea copilului

nou-nascut. Recunoscand existenta unei asemena stari, legiuitorul a sanctionat mai usor,

in raport cu omorul, fapta comisa de mama. Starea psiho-fiziologica provoaca mamei la

nastere emotie, tulburare, transformari fiziologice si psihice si poate s-o influenteze pe

aceasta, in luarea hotararii de a-si ucide copilul.

Fapta de ucidere a copilului trebuie sa aiba loc imediat dupa nastere, mai precis la

scurt timp de la expulzarea copilului1. Daca uciderea copilului de catre mama sa nu se

savarseste imediat dupa nastere, fapta constituie omor calificat.

In afara conditiei ca fapta sa fie savarsita imediat dupa nastere, mai este necesar ca

fapta sa fie determinata de unele stari psihopatologice, care apar in perioada imediat

urmatoare nasterii, asa numitele psihoze post-partum.

Daca femeia nu s-a aflat intr-o astfel de tulburare, care sa fi influentat asupra

responsabilitatii sale in momentul savarsirii faptei, aceasta nu va constitui pruncucidere,

ci omor calificat, in conditiile prevazute de art.175, lit. c si d. Cod Penal.

Pentru a stabili starea femeii inculpate in momentul nasterii copilului, este necesar

sa se efectueze o expertiza medico-legala care sa constate daca a existat sau nu acea

stare de tulburare, care justifica incadrarea faptei in art. 177 Cod Penal.

Sectiunea a VI-a: Vatamarea corporala grava

1 Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.233.

17

Infractiunea de vatamare corporala grava, este o forma agravanta a infractiunii de

vatamare corporala, art.181, care este incriminata distinct in art.182 Cod Penal.

Constituie aceasta infractiune, fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau

sanatatii, o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60

de zile, sau care a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau

organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica sau psihica,

slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei. Nu intereseaza daca

pierderea simtului, organului ori incetarea functionarii acestuia a fost temporara (dar mai

mult de 60 de zile) ori permanenta1. Fapta este mai grava cand a fost savarsita in scopul

producerii consecintelor sus mentionate.

Vatamarea corporala grava, prevazuta de art.182, alin.1 Cod Penal, se savarseste

cu intentie indirecta sau cu praeterintentie. In cazul praeterintentiei, faptuitorul

actioneaza cu intentie in ceea ce priveste fapta de lovire sau vatamare, dar este totodata

in culpa fata de consecinta mai grava produsa.

In modalitatea prevazuta in alin.2, autorul urmareste producerea rezultatului, fiind

vorba deci de o intentie directa.

Sectiunea a VII-a: Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte

Aceasta infractiune consta, potrivit art.183 Cod Penal, in provocarea mortii

victimei ca urmare a loviturilor sau vatamarilor corporale.

Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, desi situata in sectiunea

privind infractiunile contra integritatii corporale si sanatatii, se aseamana prin rezultatul

produs, moartea victimei, cu infractiunile de omucidere. De aici, rezulta gradul ridicat de

pericol social pe care il prezinta aceasta infractiune.

1 V. Iftenie, St. Pistol, Semnificatia medico-legala si juridical a notiunii “infirmitate”, dreptul nr. 5/2005, pag.96.

18

In raport de rezultatul produs, reprezinta o omucidere praeterintentionata. Lovirea

sau fapta de vatamare corporala se savarseste cu intentie, iar urmarea mai grava produsa,

are loc din culpa subiectului.

Lovirea consta in folosirea fortei brutale si se reduce intotdeauna intre faptuitor si

persoana vatamata (aplica victimei o lovitura cu un corp dur, o imbrancire, o

intepatura…).

Prin vatamare se intelege o atingere adusa integritatii corporale sau sanatatii, iar

vatamarea produsa trebuie sa necesite ingrijiri medicale.

Violenta consta nu numai intr-o actiune asupra corpului uman, ci si intr-o actiune

asupra organelor interne, prin administrarea impotriva unei persoane de substante

stupefiante, alcoolice sau otravitoare, care pot produce suferinte sau vatamari, iar in final

persoana sa decedeze.

Aceasta infractiune prezinta un pericol social sporit, nu numai datorita

consecintelor pe care le are, ci si pentru ca se aduce atingere relatiilor sociale care

asigura convietuirea pasnica, bunele moravuri si linistea publica.

Sectiunea a VIII-a: Violul

Potrivit art.197 Cod Penal, violul consta in actul sexual, de orice natura, cu o alta

persoana, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara

ori de a-si exprima vointa.

Infractiunea de viol presupune un act sexual fara consimtamantul persoanei cu care

se doreste a avea loc actul sexual. Aceasta nesocotire a vointei victimei se poate infatisa

sub doua modalitati: constrangerea fizica ori morala (amenintarea), sau profitarea de

imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa ori de a se apara, fiind vorba, de

incalcarea libertatii si inviolabilitatii sexuale a acesteia.

19

Violul constituie cea mai brutala atingere adusa libertatii sexuale, care constituie

un important atribut al personalitatii umane, care loveste in inviolabilitatea sexuala si

fizica, in demnitatea si libertatea persoanei.

Savarsirea infractiunii de viol constituie manifestarea unei constiinte profund

inapoiate, a unei personalitati caracterizate prin grave deficiente morale si printr-o

agresivitate extrem de primejdioasa.

Autorul violului are reprezentarea ca va avea loc un act sexual, prin constrangerea

victimei, sau profitand de neputinta acesteia de a se apara ori de a-si exprima vointa si

urmareste acest rezultat1.

Infractiunea este mai grava daca:

- fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna;

- victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul

faptuitorului;

- victima este membru al familiei;

- s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii.

Agravarea este si mai mare daca:

- victima nu a implinit 15 ani;

- fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Sectiunea a IX-a: Talharia

Talharia este incriminate in art.211 Cod Penal intr-o varianta tip si doua variante

agravante.

Talharia, varianta tip, consta in furtul savarsit prin intrebuintarea de violente sau

amenintari, ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se

apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea

1 Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.259.

20

bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si

asigure scaparea.

Trebuie facuta precizarea referitor la termenul de “violente”, intelegand orice

forma de presiune fizica sau morala asupra persoanei impotriva careia se indreapta, chiar

daca violentele nu s-ar incadra la fapta prevazuta de Codul penal “lovirea sau alte

violente”1.

Continutul laturii subiective priveste infractiunea de talharie in complexul ei, adica

atat actiunea principala prin care se savarseste furtul cat si actiunea adiacenta de

intrebuintare a violentei sau amenintarii, ori de punere a victimei in stare de inconstienta

sau in neputinta de a se apara.

Prima varianta agravanta a talhariei exista atunci cand fapta s-a comis in

urmatoarele imprejurari:

- de doua sau mai multe persoane impreuna;

- de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica;

- de o persoana mascata, deghizata sau travestita;

- in timpul noptii;

- intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport;

- intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;

- in timpul unei calamitati;

- s-a cauzat victimei vatamari corporale grave.

A doua varianta agravanta exista atunci cand talharia a produs consecinte

deosebit de grave, sau a avut ca urmare moartea victimei.

In cazul infractiunii de talharie, legiuitorul considera ca valorile sociale, de o mare

importanta, ca: viata, integritatea corporala si sanatatea persoanei ca fiind adiacente fata

de valorile sociale patrimoniale care constituie obiectul principal al faptei. Aceasta

rasturnare a ierarhiei valorilor sociale ocrotite se explica prin aceea ca infractorul, in

1 C. Soroceanu, Semnificatia termenului “intrebuintare de violenta”, din textul care incrimineaza talharia, R.R.D. nr. 1973, pag.110.

21

principal, urmareste realizarea furtului, violenta fiind doar un mijloc pentru infaptuirea

acestui scop.

Talharia este considerata din punct de vedere criminologic o infractiune de

violenta pentru ca desi infractorul urmareste o deposedare a victimei de un lucru mobil,

el savarseste violenta cu intentie, acceptandu-i consecintele ei, care se regasesc in

urmarea caracteristica a formei simple a talhariei.

Sectiunea a X-a: Ultrajul

Constituie ultraj, potrivit art. 239 Cod Penal, insulta, calomnia ori amenintarea

savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar

public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in

exercitiul functiunii, reprezentand forma simpla. Fapta prezinta un caracter mai grav,

cand consta in loviri sau orice acte de violenta, precum si vatamarea corporala

savarsita impotriva persoanei prevazute in alineatul precedent, aflata in exercitiul

functiunii, ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii de asemenea, daca s-a

produs vatamarea corporala grava. Infractiunea este si mai grava daca faptele de mai

sus sunt savarsite impotriva unui magistrat, politist sau jandarm, ori alt militar.

Percilolul social pe care il reprezinta ultrajul isi are ratiunea in preocuparea de a

asigura functionarului care exercita autoritatea de stat, posibilitatea de a-si indeplini in

bune conditiuni atributiile ce le revin, asigurare ce implica interventia legii penale, ori de

acte ori acest exercitiu este periclitat.

Existenta infractiunii de talharie nu este conditionata de vreo cerinta privitoare la

locul si timpul in care aceasta s-a comis. Fapta poate fi comisa deci in orice loc si orice

timp.

Sectiunea a XI-a: Violenta in familie

22

Violenta in familie se poate manifesta in multe si variate forme verbal sau fizic –

care depind atat de cauzele care le determina, cat si de temperamentul membrilor sai1.

Violentele verbale se pot manifesta prin insulte, amenintari sau santaje. Acestea au

un aspect imoral si afecteaza psihicul celui lezat.

Violentele fizice sunt mai grave si afecteaza in principal corpul victimei dar si

psihicul acesteia. Se pot manifesta prin leziuni vatamatoare, care afecteaza integritatea

corporala sau sanatatea victimei iar in unele cazuri grave de violenta fizica, se poate

produce chiar uciderea sotului sau a copilului.

Violentele in familie provoaca tulburari in armonia familiei, cu consecinte destul

de grave, care afecteaza buna intelegere intre membrii acesteia si relatiile dintre ei.

Violenta in familie se intalneste sub doua forme:

- violente fizice asupra sotului;

- violente fizice asupra copilului minor.

11.1 Violente fizice asupra sotului

Codul Penal, prin art.180-184, stabileste ca infractiuni faptele prin care se aduc

vatamari corporale sau sanatatii persoanelor victime, indiferent daca aceste vatamari

sunt savarsite de orice persoane, chiar de unul din soti fata de celalalt. Prin violentele

asupra sotilor, se produc suferinte fizice si psihice cu efect de dezechilibru in armonia si

respectul dintre ei. Asemenea fapte constituie modalitati grave de violenta conjugala.

Infractiunile de lovire si vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, savarsite

de un sot, are ca obiect juridic relatiile sociale referitoare la dreptul fiecarui sot la

integritate corporala si sanatate in cadrul relatiilor de familie.

Cea mai grava forma de violenta fizica ce se poate savarsi intre soti, prin care se ia

viata sotului victima, bunul cel mai de pret, este omorul, care poate fi intalnit sub forma

omorului calificat, sau a omorului deosebit deosebit de grav.

1 Rodica M. Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Bucuresti, Ed. Oscar Print, 1994, pag.206.

23

La asemenea violente conjugale grave, se recurge in cazuri extreme, de disperare si

de multe ori din cauze patologice.

11.2 Violente fizice asupra copilului minor

Prin prevederile sale, Codul Penal ocroteste integritatea fizica, dezvoltarea

intelectuala sau morala a copilului minor sanctionand faptele care aduc atingere acestor

valori. Astfel, potrivit art.306 Cod Penal, constituie infratiunea de rele tratamente

aplicabile minorului punerea in primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel

a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale ale minorului, de catre parinti.

Infractiunea de rele tratamente aplicate minorului se realizeaza, fie prin actiuni –

acte comisive (loviri, violente, bataie, etc.), fie prin inactiuni – acte omisive

(neasigurarea hranei, a imbracamintei, a conditiilor corespunzatoare de a locui, etc.)

Din analiza textului incriminator, rezulta ca acesta face referire numai la punerea

in primejdie grava a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorilor, fiind vorba de

crearea unei stari de pericol pentru dezvoltarea ulterioara a acestuia, daca fapta are ca

urmare o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, se aplica regulile referitoare la

concursul de infractiuni.

In ultima perioada, s-a constatat o crestere alarmanta a violentelor in cadrul

familiei, determinand interventia prompta a autoritatilor pentru stoparea acestora.

Un mediu social determinat de violenta, are o influenta daunatoare, nefasta asupra

societatii, afectand buna intelegere intre membrii acesteia si relatiile intre oameni.

CAPITOLUL III

Starea si dinamica infractiunilor savarsite cu violenta

24

Sectiunea I: Violenta in societatea romaneasca

Infractiunile savarsite cu violenta reprezinta un fenomen antisocial complex,

rezultat al interactiunii conjugale a unor factori obiectivi si subiectivi, sociali si

individuali, generali si particulari si a unor conditii favorizante a caror nastere si

explicatie solicita eforturi interdisciplinare si interinstitutionale din partea specialistilor

interesati in prevenirea si diminuarea acestor manifestari. Acestea reprezinta o problema

sociala cu consecinte negative si distructive asupra vietii si integritatii indivizilor si

grupurilor sociale, remarcandu-se prin gradul ridicat de periculozitate sociala intrucat

presupun utilizarea fortei, a constrangerii fizice si morale asupra persoanelor,

producandu-le importante prejudicii materiale si morale, de cele mai multe ori

ireparabile.

In perioada analizata in decursul anilor 2002-2006 se observa o crestere a ratei

infractionalitatii, cu preponderenta a infractiunii de talharie care ocupa locul cel mai

important in aceasta gama de infractiuni.

Talharia este savarsita de cele mai multe ori in strada cu predilectie in mediul

urban si nu este de mirare ca aceasta gama de infractiune ocupa locul cel mai ridicat

deoarece trebuie analizate mobilurile care stau la baza unor astfel de fapte. Talharia fiind

o infractiune cu dublu obiect juridic are un pericol social deosebit de mare, infractorii

urmaresc sustragerea de bunuri prin folosirea violentei.

INFRACTIUNI SAVARSITE CU VIOLENTA2002 - 2006

 

25

   2002 2003 2004 2005 2006O m o r 563 551 516 453 438Tentativa de omor 485 428 524 457 479Loviri cauzatoare de moarte

156 162 122 109 120

Vatamare corporala grava

1.052 893 700 724 662

V   i  o  l 1.052 983 953 1013 1.116Talharie - total 3.025 2.782 3.087 3.326 4.078U l t r a j 556 457 461 355 327Pruncucidere 38 25 25 32 20

Total 6927 6281 6388 6469 7240

Fenomenul infractional in aceasta perioada la nivel national, in pofida faptului ca a

inregistrat scaderi la unele genuri de infractiuni (ultraj – de la 556 de infractiuni

savarsite in 2000 pana la 327 de infractiuni in anul 2006; omor – de la 563 de infractiuni

in 2000 pana la 438 de infractiuni in anul 2006), s-a caracterizat intr-o dinamica

complexa, determinata in primul rand de aparitia si proliferarea tot mai accentuata a

crimei organizate, care este tot mai greu de controlat si contracarat cu mijloace si forte

clasice. Numarul infractiunilor savarsite cu violenta este in crestere in ultimii ani si

trebuie sa ridice un semn de intrebare organelor abilitate in drept cu prevenirea si

26

combaterea acestor infractiuni, in sensul ca trebuie organizata o mai buna cooperare

intre institutiile statului intr-un mod profesionist si eficient.

Tabloul criminalitatii a fost intregit de migratia, uneori necontrolata a cetatenilor

straini, aflati legal sau ilegal pe teritoriul tarii noastre, astfel in cazul unor omoruri

deosebit de grave, talharii, santaje, etc. au fost implicati ca autori sau victime cetateni

din Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), China, Turcia, in multe situatii

folosindu-se arme de foc sau substante iritant lacrimogene.

Sectiunea a II-a: Forme de manifestare – Cercetare la nivelul judetului Ilfov

Predispozitia către acest tip de infractionalitate este data de baza economica slabita

a judetului, predominante fiind structurile industriale ce utilizează forta de munca ieftina

si existenta unei mari concentrari de populatie fara locuri de munca sau grupuri

defavorizate din punct de vedere social.

In 2005 judetul Ilfov inregistreaza un număr de 282.320 locuitori, mediul urban

fiind populat de 73.750 de locuitori, iar mediul rural 208.570 locuitori. Din totalul

populatiei stabile 144.764 sunt femei, iar restul de 137.556 sunt barbati.

In luna august a anului 2005 s-a inregistrat un număr total de 3142 de someri, din

care 1658 barbati si 1484 femei. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, se

contata o scadere a numarului de someri in judetul Ilfov - in august 2004 numărul total

de someri se ridica la 4028, din care 2105 barbati si 1923 femei.

Cu toate ca rata somajului inregistreaza un trend descrescător, numărul total de

3142 de someri la o populatie de 282.320 locuitori, din care efectivul salariatilor era de

67.154 in luna august, este ingrijorator.

Acolo unde se constata un volum mai mare al criminalitătii, se constata si un

numarul mare al somerilor inregistrati (174 in zona Pantelimon, 124 in zona

Mogosoaia).

27

Un alt posibil factor cu influenta asupra ratei criminalităţii il constituie marile

diferente intra-regionale, atat intre Ilfov si Bucuresti, cat si in interiorul Ilfovului. Ne

referim aici la nivelul de echipare al localitatilor, la infrastructura de transport,

problemele regionale in domeniul sanatatii, starea precara a unor unitati de invatamant

(mai ales a celor din mediul rural) etc.

In sectorul educational se constata o crestere a abandonului scolar in invatamantul

primar si gimnazial, de la 216 abandonuri in anul şcolar 2002-2003, la 653 abandonuri

in anul scolar 2003-2004. Acest fenomen se constata pe fondul scaderii numarului de

copii inscrisi in scoala in anul 2003-2004.

Pe langa degradarea unor unitati de invatamant, o alta cauza a abandonului scolar,

mai ales in invatamantul primar si gimnazial, o constituie degradarea infrastructurii de

transport, desfiintarea unor linii de transport in comun, ce fac greoaie deplasarea intre

localitati. Un alt factor important favorizant al abandonului scolar il constituie situatia

economica a familiilor (sunt cazuri de familii cu doi sau mai multi copiii care au ales sa-

si trimita copii la scoala pe rand, in zile diferite, pentru ca nu isi pot permite sa suporte

costurile deplasarii si scolarizarii).

2.1 Tipologia infractiunilor

Prezentandu-se ca un judet cu populatie majoritar rurala (208.570 locuitori fata de

73.750 locuitori in mediul urban - Buftea, Otopeni, Popesti-Leordeni si Voluntari1),

procentul cel mai mare de talharii este intalnit in acest mediul (54%). Cu toate acestea, si

numarul talhariilor comise in mediul urban este semnificativ, dar modul de operare

diferă. In acesta din urma se actionează mai mult in grup, organizat, actul este precedat

de studierea victimei si, de obicei, talharia se produce pe baza unei informatii primite de

autori. In mediul urban, este specifica actiunea neorganizata, de moment, predominand

talhariile cu violenta moderata si ridicata, iar cazuri de talharii prin amenintari nu au fost

inregistrate. Este de remarcat ca in mediul rural sunt intalnite cazurile de amenintare a

28

victimei, mai ales prin utilizarea cutitelor (ca obiecte utilizate de autori, in urban s-au

inregistrat cazuri in care s-au folosit bate de baseball si ciocane).

0

2

4

6

8

10

1

orele 8-18 orele 18-22 orele 22-5 nonraspuns

Intervalul orar in care s-au prous talharii raportat la mediul urban/rural

Considerand criteriul intervalului orar in care s-a produs fapta, predomina talhariile

comise in intervalul 22-05 h. O caracteristica a mediului rural este producerea de talharii

si in timpul zilei, pe când in mediul urban din judetul Ilfov, in perioada de referinta nu s-

a inregistrat decat o singura talharie comisa pe lumina. Astfel, talhariile comise noaptea

(pe intuneric) detin ponderea cea mai mare in ambele medii de referinţa (60% in mediul

rural si 31% in mediul urban, in conditiile in care, acesta din urma inregistreaza un

procent mare de nonraspunsuri -63%).

Datorita specificului infractiunii, majoritatea lor sunt comise in spatii deschise, le

putem incadra in ceea ce numim violenta stradala (50% in rural si 94% in urban). In

Ilfov, doar 24% din totalul talhariilor se petrec in spatiu inchis. Din acestea 87% se petrec

in mediul rural si numai 13% in mediul urban. Putem explica acest procent scazut prin

eficienta sistemului implementat de politia de proximitate in mediul urban, dar si prin

gradul ridicat de inter-cunoastere din mediul rural, favorizant informarii prealabile

savarsirii actului de talharie in locuinta victimei sau in alt spatiu inchis.

29

64%) din talharii au loc in strada, din care in urban sunt comise 67% si in rural

numai 33%.

In judetul Ilfov, pe primele locuri se afla:

1. talharii comise in strada (64%);

2. talharii comise in locuinta victimei (19%);

3. talharii comise in autoturismul victimei sau in taxi (11%);

4. talharii comise in locuinta victimei sau cele comise in padure sau in parcuri.

Talhariile petrecute in spatii deschise (pe strada sau in padure/parcuri) sunt

predominante, cazurile in care acestea apar comise in spatii inchise (locuinta sau locul de

munca al victimei) fiind mult mai rare. Talharia comisa in padure (Tunari) este o

exceptie, victima avand ea insasi calitatea de infractor (prostituata).

In zonele Dobroesti, Pantelimon, unde populatia majoritara este rroma, sunt

predominante „calcarile" si talhariile comise in autoturismul victimei (cele comise asupra

soferilor de taxi).

După modul de comitere, talhariile predominante sunt cele realizate prin violenta

moderata (45.9%), fiind urmate de „calcarile" specifice mediului rural (21.6%).

Distributia talhariilor dupa modul de operare

smulgere

amenintare

amenintare cu cutit

violenta moderata

violenta ridicata

calcare

Talhariile petrecute in lunile de iarna au ca mod predominant de operare

amenintarile si calcarile, locurile in care se intalnesc sunt in autoturismul victimei si in

imobile. Majoritatea talhariilor comise in lunile de iarna se concentrează in perioada

sarbatorilor.

2.2 Tipologia autorilor de talharii

30

Analiza cazurilor a scos in evidenta ca cele mai multe talharii (22) au fost realizate

de un singur autor, iar gruparile de doi sau trei infractori au actionat in numar egal de

cazuri (18) de talharie.

Fie ca este vorba de talharii cu autori necunoscuti sau identificati, se constata ca

majoritatea talhariilor comise de o singura persoana se petrec in strada, iar odata cu

cresterea numarului infractorilor participanti la talharie, actul infractional este mai ferit

de latura publica, tendinta fiind de a se petrece in locuri inchise (locuintele sau

autoturismele victimelor). Majoritatea infractiunilor de talharie ce au loc in locuinta

victimei se petrec in mediul rural, iar autorii, in prealabil, obtin informatii de genul: ziua

de pensie/salariu, daca are rude in strainatate, daca a obtinut venituri in urma vanzarii unui bun

mobil sau imobil etc.

Numarul de autori care au comis talharia

1 autor 2 autori 3 autori

Locul

comiterii

faptei

Pe strada 15 10 9

In padure 1 0 0

In locuinta victimei 3 4 9

La locul de munca al

victimei

1 0 0

In autoturismul victimei 2 4 0

Numărul talhariilor cu autori cunoscuti (38) este semnificativ mai mare decat

numarul talhariilor comise de autori necunoscuti (19).

Analiza frecventelor varste ale autorilor de talharii scoate in evidenta, pe langa

procentul ridicat de autori necunoscuti, o grupare a varstelor autorilor in intervalul

cuprins intre 20 si 29 de ani.

31

Categoriile de varsta ale autorilor infractiunii de talharie

15-19 ani

20-29 ani

30-40 ani

41-59 ani

AN

nonraspuns

Totodata, 79 % din autori sunt de sex masculin si numai un procent nesemnificativ

de 2 % sunt de sex feminin. Diferenta pana la 100% o constituie autorii necunoscuti, ce

nu au putut fi identificati de victima (19%). Daca presupunem ca majoritatea autorilor cu

sex neidentifcat sunt femei, procentul se mentine majoritar tot pentru autorii de sex

masculin.

O alta variabila luata in studiu, cea referitoare la antecedentele penale ale

autorilor, este greu de analizat, in mare parte datorita numarului mare de nonraspunsuri

(36), insa, nici in acest caz, nu se poate evidentia nici macar o tendinta (9 autori de

talharii fara antecedente penale si 10 autori cu antecedente.

Cele mai multe infractiuni de talharie s-au comis de autori cu varsta cuprinsa in

intervalele 20-29 ani si 15-19 ani, iar cele mai putine de persoanele cu varsta cuprinsa

intre 41-59 ani.

Constatam o caracteristica comuna la nivelul modului de operare, in sensul ca

ambele grupe de vârste sunt predispuse a actiona cu violenta, mai degraba decat a

actiona prin amenintare sau smulgere.

Varsta autorului

15-19 ani 20-29 ani 30-40 ani 41-59 ani AN

Mod de

operare

smulgere 1 3 0 1 2

operare amenintare 2 0 0 0

amenintare cu

cutit

1 0 0 0 3

violenta moderata 2 9 3 1 0

violenta ridicata 4 5 4 1 4

32

Concluzie: Autorul de talharii din judetul Ilfov este bărbat cu varsta

cuprinsa intre 20 si 29 de ani, fara ocupaţie, ce acţionează - de cele mai multe ori

singur si abuzează de violenta. In 98% din cazuri victima nu cunoastre autorul

talhariei.

2.3 Victimele talhariilor

Reprezentarea pe sexe a victimelor infractiunilor de talharie

masculin51%

feminin49%

Dupa cum se poate observa in graficul de mai sus, 51% din victime sunt de sex

masculin, 49% sunt de sex feminin. Se poate concluziona ca variabila sex nu este o

variabila semnificativa in alegerea victimelor de catre infractori. Neglijenta persoanelor,

in unele cazuri si vulnerabilitatea lor, in alte cazuri, reprezinta cauzele victimizarii

persoanelor.

Distributia pe varste a scos la iveala inexistenta victimelor sub 14 ani. O pendere

semnificativa o au cei din categoria 20-29 ani (32,4%), apoi cei cu varste cuprinse intre

41-59 ani (18,9 %) si pe locul al treilea se afla persoanele peste 60 de ani, respectiv

13,5%. Acest lucru este explicabil deoarece tinerii isi petrec mult mai mult timpul pe

strada, in parcuri si discoteci, expunând fara rezerve bunurile pe care le detin, cu acea

inconstienta specifica tinerilor si o mare placere a riscului.

Dupa cum se poate observa din graficul de mai sus tinerii, de sex masculin cu

varste cuprinse intre 20-29 de ani, reprezinta persoane ce cad frecvent prada

infractorilor. Baietii, la aceasta varsta sunt caracterizati prin impulsivitate, neglijenta,

33

dorinta de impresionare a celor din jur prin bunurile (lanturi, telefoane) pe care le detin,

frecventează locuri ce ridica serioase semne de intrebare si anturaje dubioase.

Femeile, cu varste cuprinse intre 30-40 de ani reprezinta o alta mare categorie a

victimelor talhariilor, acest lucru este explicabil deoarece femeile par vulnerabile in fata

infractorilor, uneori faptul ca locuiesc singure reprezintă un aspect determinant in

alegerea victimelor.

Exista o corelatie intre varsta victimei si spatiul comiterii talhariei, dar nu este

semnificativa. Astfel persoanele care au cazut victime infractiunilor de talharie in spatiu

deschis, respectiv pe strada, in statii RATB, sunt persoane cu varste cuprinse intre 20-

29ani, cele mai multe, apoi cele cu varste cuprinse intre 30 si 59 dea ani.

Reprezentarea grafica pe grupe de varsta a victimelor in functie de variabila sex

masculin feminin

In functie de modul de operare, s-a constatat ca cele mai multe talharii au fost

comise prin folosirea violentei moderate (45,9%), iar victimele sunt predominant de sex

masculin, dar si cele de sex feminin ocupa un loc important in aceasta categorie. Barbatii

au fost frecvent deposedati prin violenta ridicata, iar femeile prin smulgere si prin

calcare-fapt explicabil, pentru ca femeile cedează mai usor amenitarilor si nu se ajunge la

34

violenta ridicata. Femeile, in cazul talhariilor, reprezinta un caz aparte; sunt mai

sensibile, cu reactii intarziate, care nu pot impiedica savarşirea infractiunilor de teama.

Talhariile prin smulgere sunt frecvente in cazul femeilor, fiind vizate mai ales gentile.

Orice om stie ca in geanta, o femeie isi tine multe lucruri, de fapt toate lucrurile pe care

le are cu sine, iar modul in care poarta acest accesoriu (pe umar) nu reprezinta nici un

impediment pentru un talhar.

Reprezentarea grafica a relatiei dintre sexul victimelor si modul de operare

0

2

4

6

8

10

12

smulgere amenintare cu cutit violenta ridicata

amenintare violenta moderata calcare1

Exista o corelatie, dar nesemnificativa intre modul de operare si categoria de

varsta. Astfel, victimele sub 20 de ani, sunt talharite prin folosirea violentei moderate,

deoarece se stie ca tinerii cedeaza mai uşor si pentru ca nu detin sume prea mari sau

bijuterii de valoare. Cei cu vaste cuprinse intre 20-29 sunt talhariti tot prin folosirea

violentei moderate, iar cei trecuţi de 60 de ani, sunt deposedati de bunurile lor in propriile

case. Batrânii reprezintă categorie frecvent vizata de infractori, acestia profitand de

capacitatea redusa a batrailor de a se apara, precum si de alte caracteristici

psihocomportamentale specifice ale acestora, cum ar fi : diminuarea capacitătii de efort

fizic, uitare, credulitate.

1 Directia statistica a jud. Ilfov

35

CAPITOLUL IV

Caracteristicile criminalitatii violente. Tendinte

Sectiunea I: Partcularitati

Din cercetarile efectuate pe baza fiselor criminologice si a statisticilor din

evidentele operative, a rezultat ca savarsirea omorurilor1 in tara noastra este marcata de

particularitati care se refera la:

a) Mediile, locurile si timpul in care se comit infractiunile cu violenta:

infractorii savarsesc omorurile de regula la locul de domiciliu, ponderea detinand-

o cei nascuti si domiciliati in mediul rural;

marea majoritate se aflau sub influenta alcoolului in momentul comiterii faptelor;

in ceea ce priveste locul savarsirii infractiunilor cu violenta s-a constatat ca

majoritatea au fost comise in locuri ce ofera conditii prielnice de actionare si

executare a actului infractional. Astfel cele mai multe omoruri au fost comise in

locuinte (60%) unde persoanele cu conditie fizica precara ori, in inferioritate

numerica sau imprudente au fost atacate, talharite si ucise;

infractiunile de viol au fost comise in locuri izolate (terenuri virane, parcari,

paduri, lacuri izolate si intunecoase) si in proportie destul de ridicata in locuintele

victimelor sau autorilor (circa 55%) dupa o prealabila pregatire si indeosebi pe

timp de noapte si vizibilitate scazuta;

in ceea ce priveste timpul comiterii infractiunilor cu violenta se constata o crestere

vertiginoasa a numaraului infractiunilor comise pe timp de zi (indeosebi talharii si

violuri) ceea ce denota o crestere a curajului si a sigurantei pe care o simt

infractorii in momentul comiterii acestor fapte.

1 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. “Sansa SRL”, 1996.

36

b) Modul de aparare

Victimele sunt desigur…victime, dar nu arareori conceptiile, mentalitatile,

prejudecatile si atitudinile inapoiate chiar ale acestora, comportamentul unor victime, cu

deosebire in cazul unor indivizi marginalizati psiho-moral, creeaza situatii, stari sau

circumstante susceptibile a deveni criminogene, intr-un grad ridicat de probabilitate.

Comportamentul unor victime, manifestat spre pilda, in initierea unor certuri, scandaluri,

intretinerea unor relatii sexuale extraconjugale etc. – comportament capabil sa creeze

situatii criminogene – se integreaza, in concret, in procesul socio-uman cauzal la capatul

caruia se comit si infractiuni intentionate de violenta.

Relevant este faptul ca in marea majoritate a cazurilor, faptuitorii actioneaza

individual, grupurile organizate fiind relativ rare, dar in crestere in ultimii ani. In cele

mai multe cazuri autorii au folosit arme albe sau obiecte contondente, aflate asupra lor

din alte motive decat in vedrea savarsirii infractiunii, sau obiecte contondente si arme

albe gasite la fata locului. In cazul infractiunilor de viol s-a practicat in mod deosebit

imobilizarea victimei prin forta fizica.

Sectiunea a II-a: Caracteristicile actuale

Caracteristic acestei perioade este faptul ca marea majoritate a faptuitorilor fac

parte din categoria infractorilor primari, cei mai multi autori de fapte comise cu violenta

aflandu-se in momentul savarsirii faptei sub influenta alcoolului.

La savarsirea infractiunilor cu violenta ponderea o detin faptuitorii fara ocupatie si

care in general nu au o sursa de venituri sigure.

O alta trasatura specifica a acestui grup de infractiuni o constituie faptul ca daca in

marea majoritate a cazurilor infractorii au actionat individual, la nivelul ultimilor ani s-a

observat o evidenta crestere a procentului celor care se organizeaza in grup pentru a

savarsi infractiuni de talharie si viol. Lucrul care ingrijoreaza in mod deosebit este

37

procentul ridicat al adolscentilor si minorilor in aceste “bande”.1 Nu mai surprinde pe

nimeni sa constate ca minorii intre 12-16 ani organizati in grupuri, inarmati cu cutite,

sabii ninja si alte arme albe, sprayuri iritant lacrimogene sau paralizante, talharesc ziua

in amiaza-mare colegi de scoala, femei, persoane mai in varsta, lucru care vine sa

confirme statisticile care arata ca marea majoritate a persoanelor care savarsesc fapte

violente sunt tinere. De asemenea, creste simtitor ponderea infractiunilor cu violenta

savarsite prin cruzimi cu totul deosebite.

Prin “cruzimi” se inteleg procedee brutale, feroce, actele de violenta care,

prelungite in timp, produc chinuri sau suferinte fizice deosebit de mari, care denota

sadism, un mod barbar de comitere a infractiunii, ca de exemplu: zdrobirea oaselor,

jupuirea pielii, bataia cu biciul, lipsirea de hrana sau bautura, provocarea de arsuri

prelungite, sectionarea totala sau partiala a unor zone vitale ale corpului.

Un exemplu concret si elocvent din practica judiciara este acela in care inculpatul,

manifestand o ferocitate iesita din comun, a aplicat sotiei sale, vinovata de adulter, 52 de

lovituri de cutit in diferite parti ale corpului si constatand ca inca mai traieste, a stropit-o

cu benzina si i-a dat foc.

Studii si statistici recente, referitoare la victime reflecta ingrozitoarele suferinte

fizice si psihice la care sunt supuse.

Astfel de fapte au un impact deosebit asupra societatii, dand nastere unui sentiment

din ce in ce mai mare de nesiguranta si o mare neliniste in randul oamenilor de buna

credinta.

Un aspect ingrijorator care a urmat Revolutiei din Decembrie 1989 atat la nivel

national dar si la nivel judetean, este acela ca s-a infiripat idea violentei ca “solutie”

pentru problemele social-economice si chiar politice cu care se confrunta segmente

socio-profesionale, grupuri de indivizi izolati. Am fost in aceasta perioada martorii

1 Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti, 1999.

38

“mineriadelor” minerilor din Valea Jiului condusi de Miron Cosma, care au calcat in

picioare orice notiune de stat si de drept si au legalizat “forta batei colective”2.

De asemenea, am fost de nenumarate ori martorii ocuparii drumurilor nationale si a

magistralelor de cai ferate de catre grupuri de sute sau chiar mii de personae din diferite

localitati ale tarii pentru rezolvarea unor probleme sociale, economice sau profesionale

prin “fortarea mainii guvernantilor” pentru rezolvarea in mod favorabil al cererilor

acestora.

Solutia pentru rezolvarea problemelor social-economice a fost considerata si

atacarea unor instituii ale statului, sedii de prefecturi, primarii, de catre protestatarii

nemultumuti (exemplu: salariatii de la “Tepro Iasi”) soldate cu ciocniri violente cu

fortele de ordine, morti si raniti si alte victime de ambele parti implicate.

O amploare deosebita au luat si actele de violenta impotriva celor care au datoria

de a aplica legea. Avem in vedere aici recentul caz Ciocnari, cand politistii care au

intervenit pentru arestarea unor infractori, au fost atacati cu violenta de intreg satul.

De aici se desprinde si concluzia ca in aceasta perioada de transfer social,

economic, politic etc., in societatea noastra grupuri sociale nemultumite dar organizate

de asa-zisii lideri si-au format gresita impresie ca isi pot face dreptate si singuri.

O alta problema deosebita care priveste violenta colectiva a fost cea a conflictelor

dintre clanurile de rromi care numai la interventia prompta si hotarata a autoritatilor nu

au capatat amploarea deosebita si nu s-au soldat cu victime si pagube materiale.

Interventia autoritatilor ar trebui facuta in primul rand in plan legislativ prin

pedepsirea mult mai aspra a acestor acte de violenta.

Sectiunea a III-a: Tendinte

Societatea romaneasca plateste un tribut greu infractionalitatii de violenta: an de an

pe altarul nesabuintei unor indivizi sunt jertfite viata, integritatea corporala, sanatatea,

2 Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti, 1999.

39

libertatea sexuala, etc…, a sute si sute de personae, consecintele social-economice si

psiho-morale ale acestui fragment extrem de nociv al criminalitatii, care este subsistemul

infractiunilor de violenta, sunt de-a dreptul dramatice. Evaluate la rece, daca putem

spune asa, numai consecintele economice ale infractionalitatii de violenta se ridica anual

la sute de mii de euro, ca sa nu mai vorbim de urmarile unor atare infractiuni asupra

calitatii vietii sociale in ansamblu, de traumele care dainuie in constiinta morala a

victimelor – cand in cazurile tentativelor de omor, de talharie, etc… ele raman in viata, a

familiilor acestora…

Cu atat mai grave ne apar consecintele infractionalitatii de violenta daca avem in

vedere ca victimele multora dintre faptele penale de violenta sunt femei (de regula la

omorurile pasionale, la unele violuri sau vatamari cauzatoare de moarte, la unele

talharii…), minori sau persoane tinere ori in varsta inaintata, precum si victime, uneori

din randul persoanelor detinatoare de functii ce implica exercitiul autoritatii publice.

Tranzitia pe care o parcurge tara noastra repercuteaza si in problematica

criminalitatii in general si a infractiunilor savarsite cu violenta in special, dandu-le un

continut criminogen nou.

Apar noi mobiluri in savarsirea infractiunilor cu violenta. Ponderea celor comise

din razbunare, gelozie, etc., scade in favoarea celor cu mobil economic (furt cu violenta,

jaf, talharie, etc).

Un nou flagel este cel nascut in legatura cu Legea Funciara. Problematica

pamantului, a mostenirii si a impartirii acestuia apare tot mai mult in prim-planul

criminalitatii cu violenta. Se ucid tot mai frecvent rudele intre ele (frati, parinti-copii,

unchi, nepoti), se comit multe infractiuni cu violenta in cercurile familiale avand drept

mobil problema pamantului.

Crima organizata de tip mafiot, executata cu sange rece si profesionalim incepe sa

cucereasca teren si in Romania. Desi procentul acesteia nu reprezinta prea mult, in

schimb, sub aspectul impactului social, al rezonantelor in mass-media, ele retin in mod

deosebit interesul populatiei. Este cazul crimei comise impotriva omului de afaceri

40

roman Mihai Ionescu din Bucuresti, bomba care a explodat intr-o masina din Timisoara

ucigand doi si ranind alti doi din ocupantii masinii si care era destinata reglarii unor

conturi in lumea hotilor autovehiculelor de lux din zona de vest a tarii.

S-au facut primii pasi spre internationalizarea crimei in tara noastra. Au fost gasiti

cetateni chinezi morti, ucisi in cel mai “pur” stil Asiatic specific faimoaselor triade

chinezesti. De asemenea numerosi cetateni arabi, turci si de alte nationalitati au fost

ucisi sau grav raniti in diferite reglari de conturi, multe din aceste fapte ramase din

pacate in categoria faptelor cu A.N. (autori necunoscuti) si care este putin probabil ca

vor fi solutionate in viitor.

In acelasi timp infractorii romani apar tot mai frecvent implicati in fapte penale

savarsite in alte state in combinatie cu cetatenii acestora.

Tot mai frecvent tehnica occidentala in materie de infractiuni cu violenta se face

resimtita si in tara noastra. Armamentul si munitia introduse clandestin in tara,

sprayurile si substantele iritant lacrimogene si paralizante insotesc tot mai mult

infractiunile savarsite cu violenta.

Posibilitatea aparitiei unui proces de violenta programata este tot mai mare ca

urmare a organizarii crimei in lumea interlopa, a modelului oferit de acestea.

In numeroase tari occidentale problema criminalitatii a devenit una din grijile

principale, ale guvernelor, specialistilor si ale cetatenilor1. Speranta de a vedea ca

imbunatatirea nivelului de trai si a serviciilor sociale antreneaza in mod automat o

scadere a criminalitatii nu s-a realizat. In unele tari, chiar dezvoltate, criminalitatea este

una dintre cele mai grave probleme sociale si programele de prevenire a criminalitatii,

desi foarte bine studiate nu au avut nici un efect sensibil asupra ratei medii a

criminalitatii.

Imbracand forme diverse de la agresiune de drept comun la violenta colectiva si

violenta politica (terorismul), infractiunile savarsite cu violenta au cunoscut o crestere

accelerata in ultimul timp tinzand sa se accentueze din ce in ce mai mult.

1 Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994.

41

In doctrina “criminologica” occidentala descrierea exacta a organizarii

criminalitatii a format obiectul unor ample preocupari care au relevant ca, criminalitatea

organizata implica un lant de comanda comparabil cu al unei armate, o intensa

planificare, amenintarea cu folosirea fortei, izolarea conducerii la varf si o relativa

imunitate la ocupantii de la nivelurile inalte.

Criminalitatea organizata capata si o dimensiune transnationala, de regula a

corporatiilor, existand in aceasta structura numeroase forme si dimensiuni ale

criminalitatii ca: traficul de droguri si stupefiante, traficul de personae, falsificarea de

moneda si traficul de moneda falsificata, contrabanda, traficul de armament si substante

radioactive.

Criminalitatea cauzata de violenta a devenit extrem de ingrijoratoare pentru

autoritatile din intreaga lume deoarece asistam la o intensificare a actelor de violenta,

mai ales a omorurilor, a loviturilor sau vatamarilor cauzatoare de moarte, jafurilor – in

special a cazurilor de violenta exercitata de grupuri organizate si armate1.

Recrudescenta si escaladarea criminalitatii de violenta, in ultimii ani, se manifesta

intr-un mod deosebit de acut si in tarile dezvoltate astfel incat, spre exemplu, procentul

de omucideri in marea majoritate a tarilor dezvoltate s-a dublat.

Mai mult, in masura in care cifrele privind procentele de omucideri prevestesc

procentul global al infractiunilor de violenta, rata medie a actelor de violenta a crescut in

ultimele decenii in majoritatea tarilor occidentale in proportii mult mai ridicate decat a

crescut rata medie privind populatia.

Astfel in S.U.A. dupa anul 1990 au fost ucisi peste 100.000 de oameni, cifra care

depaseste pierderile americane in toate razboaiele la care a luat parte. In Statele Unite

ale Americii un om este impuscat, in medie, la fiecare 25 minute.

O expresie simtomatica a violentei organizate o reprezinta Mafia raspandita in

Italia si S.U.A., extinzandu-si controlul in industrie, comert, trafic de droguri, rapiri de

personae, asasinate, jocuri de noroc, prostitutie, etc.

1 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. “Sansa SRL”, 1996.

42

Astfel, se aproximeaza ca in ultimii 10 ani peste 18.000 de persoane au fost

asasinate de oameni platiti sa ucida. Ucigasii de profesie accepta sa execute pe oricine;

dupa destainuirile unor asemenea ucigasi, unii dintre ei au devenit “salariati” permanenti

ai organizatiilor mafiote.

In prezent are loc o recrudescenta fara precedent a terorismului in tarile din Vest si

Statele Unite ale Americii, Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu, fundamentalismul

Islamic dovedindu-se una dintre cele mai nefaste plagi ale vietii contemporane care pe

langa ca jertfeste viata unor persoane nevinovate, cauzeaza distrugeri de valori ale

umanitatii, raspandind teama si teroare.

Vulnerabilitatea crescanda a societatii fata de criminalitatea de violenta, cu

deosebire fata de terorism, pune intr-o lumina noua problema furturilor si santajelor la

scara internationala savarsite de catre teroristi, referitoare la armele atomice.

Criminalitatea de violenta alimenteaza fenomenul instrainarii si, totodata, implica

eventualitatea unor efecte distrugatoare pentru pacea si securitatea pe planeta noastra.

43

CAPITOLUL V

Cauzalitatea criminalitatii violente

Sectiunea I: Aspecte teoretice generale

Infractiunea fiind un act individual antisocial prevazut si sanctionat de legea

penala, relatia cauzala este desigur influentata si de mediul in care legea penala defineste

anumite fapte ca infractiuni.

Incriminand intr-un anumit mod o activitate antisociala in raport cu cerintele

obiective ale acestei etape de dezvoltare sociala, cu gradul de dezvoltare axiologic si etic

al constiintei membrilor societatii, cu experiente, traditiile si specificul vietii sociale,

legea penala influenteaza in mod implicit cercetarea raportului de cauzalitate,

obiectivele si intinderea acestor analize.

Criminologia, ca activitate multidisciplinara ce are ca obiect cunoasterea cauzelor

si conditiilor ce determina fenomenul infractional precum si stabilirea celor mai

eficiente mijloace de combatere a acestui “flagel social”, adopta pentru acest scop o

viziune sistematica.

Pentru o buna intelegere se impune cu precadere definirea conceptelor de cauza si

conditie. Astfel, cauza este fenomenul care precede si genereaza un anumit efect. Cauza

actioneaza in anumite circumstante care favorizeaza producerea efectului, circumstante

numite conditii.

Conditiile sunt imprejurari care lipsite de eficienta cauzala propriu-zisa prin

prezenta lor influenteaza cauza, favorizand-o, potentand-o ori finisand-o pana la stadiul

producerii efectului. Dar o anumita cauza produce anumite conditii.

Intre cauze si conditii intervine probabilitatea, care creeaza posibilitatea producerii

efectului, a transformarii lui in realitate.

Posibilitatea defineste o realitate viitoare, iar realitatea o posibilitate infaptuita.

44

Frecventa cu care posibilitatea se transforma in realitate da fenomenului o valoare

de necesitate si il diferentiaza de cazurile izolate, intamplatoare .

Intrucat cauzele si conditiile se afla intr-o relatie ambivalenta si de probabilitate le

vom numi factori.

Romania traverseaza in perioada de sfarsit de mileniu si inceput al unui alt

mileniu, etape tranzitorii importante cu implicatii atat negative cat si pozitive. Cele

pozitive se reflecta in planul larg al vietii social-politice si economice. Inlaturarea unor

structuri fara a pune nimic in loc, tensiunile politice mutate in strada, scaderea rolului

institutiilor de control social, indisciplina sociala, economica, financiara, scaderea

dramatica a puterii economice a tarii si implicit a nivelului de trai, etc1.

Putem afirma ca infractionalitatea savarsita cu violenta in aceasta perioada pe

langa aspectele clasice, are si cauze si motivatii in momentul de criza survenit in timpul

si ulterior Revolutiei in Decembrie 1989.

Sectiunea a II-a: Conduita devianta heteroagresiva

Conduitele umane deviante heteroagresive au in vedere atitudinile agresive

caracterizate prin utilizarea fortei fizice in raporturile interpersonale.

Agresivitatea, ca atitudine comportamentala se gaseste in structura interna a

criminalitatii interesand in aceste situatii psihologia judiciara2.

Incercand o corelare intre agresivitate si delincventa, literatura de specialitate

stabileste urmatoarele categorii ale comportamenutlui agresiv:

a) comportamentul agresiv nediferentiat fara rasunet antisocial, obligatoriu sau

imediat, conditionarea fenomenului nu are un fond morbid preexistent;

b) comportamentul agresiv delictual, propriu-zis, polimorf si permanent, in cadrul

caruia se poate diferentia un comportament specific criminal in aceasta situatie 1 Costica Paun, Criminologie – note curs, Academia de Politie, Bucuresti, 1998, pag.57.2 Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa “Sansa” S.R.L., Bucuresti, 1998, pag.157.

45

conditionala, are un caracter permanent fiind sustinuta predominant o actiune a

factorilor de mediu, de ordin social negativa;

c) comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari

patologice preexistente (suicidul) fie in urma dobandirii unor modificari de

personalitate produse in psihopatizari, narcomanii, etc…

Din punct de vedere sociologic si psihiatric agresivitatea este considerata ca o

componenta esentiala, normala a personalitatii, care poate fi canalizata, determinata sau

abatuta in momentul cand scapa controlul ratiunii.

Asadar, agresivitatea poate fi privita ca o calitate inascuta a individului in perioada

de formare a personalitatii urmand ca pe parcursul dezvoltarii autogenetice sa capete o

anumita coloratura cu tendinte la diferentiere autoagresiune si heteroagresiune.

Sectiunea a III-a: Modele explicative ale conduitei agresive

Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale conduitei agresive:

a) modelul biologic, bazat pe notiunea de instinct a fost explicat la nivelul

tipologiei umane de E. Greff. Pentru agresivitatea omului termenul de instinct a

fost inlocuit cu cel de “pulsiune”. La individul uman agresivitatea apare ca o

referinta la o nevoie vitala ca foamea, apararea, sexualitatea, etc… toate aceste

necesitati vitale fiind impuse controlului cortical. Se poate spune ca omul este

efectiv singurul animal capabil sa omoare premeditat, pentru ca el este singurul

capabil sa-si inscrie si sa anticipeze conduita distructiva, conduita

heteroagresiva care se mai poate traduce in inca doua moduri:

- printr-o depersonalizare a victimei care isi pierde toata valoarea afectiva

pentru agresor;

- printr-un mecanism cu care incearca sa justifice actul comis sa-l

integreze intr-un sistem global de justificari.

46

b) modelul psihologic bazat pe fenomenul de frustrare. Fenomenul frustrarii

consta intr-o stare de contrarietate creata prin interferarea in planul unei actiuni

dezirabile subiectului, orientata spre o finalitate insusita, a unei alte actiuni

distorsionate in raport cu actiunea dezirabila si finalitatea acesteia1. Problema

frustrarii este inca discutata in literatura de specialitate. Se precizeaza ca

frustrarea, prin ea insasi, nu declanseaza un comportament agresiv. Totusi

depinde de sensul pe care il are starea de frustrare pentru individ.

c) modelul socio-cultural al comportamentului agresiv. Observatiile curente din

practica vietii sociale pun in evidenta rolul factorilor culturali si ai invatarii in

detrimentul comportamentului agresiv.

Studiul etiologic al agresivitatii nu poate sa nu tina seama de conditiile pe care le

ofera mediul familial sau colectiv, conditii care in anumite cazuri pot constitui “terenul

fertil” al “incoltirii” acestui tip de comportament.

Abordarea modelului socio-cultural al agresivitatii nu se poate dispensa de

utilizarea si analizele operationale ale conceptului “calitatea vietii” sau “valoarea umana

a vietii”.

Studiul cauzalitatii agresivitatii la modul operational concret va trebui sa aiba in

vedere toti acesti factori pentru ca de multe ori cauzalitatea agresivitatii este complexa,

invidioasa, cameleonica chiar.

Sectiunea a IV-a: Cauzalitatea biologica, patologica

In cauzalitatea biologica importanta reactivitatii organismului in general a

potentialului reactogen si mai ales a modului particular de raspuns comportamental al

personalitatii individuale in situatie limita de ordin socio- psihologic sau traumatizant in

special, este scoasa in evidenta tocmai de aparitia unor agenti externi banali care trebuie

1 Iancu Tanasescu, G. Tanasescu, C. Tanasescu, Criminologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003.

47

decantati din punct de vedere al capacitatii lor intrinseci de a determina rezultate

concordate cu intensitate, specificitate sau valoare.

Potentialul agresiv reactogen, valabil in raport de conditiile si circumstantele de

traumatizare psihica a unor persoane dar si in raport de tipul de personalitate, natura

motivatiei si continutul evenimentului declansator poate determina conduite de raspuns

(reactie) diverse, mergand de la cele de aparare, consevare, pana la reactii majore, unele

paroxistice, heterodistructive (omor) sau autodistructive (suicidul).

Cauzalitatea biologica se constituie la aprecierea cauzalitatii juridice, plecand de la

studiul interrelatiei dintre cauza si efect, ca si al conditiilor care intervin in aceasta

relatie, deoarece din multiplii factori indicati intr-un efect, mediul va izola pe cei cu

semnificatie, cauzal biologica in rezultatul produs si prin aceasta implicit cu semnificatie

de conduita antisociala si ilicita1.

Stabilirea legaturii si raporturilor de cauzalitate dintre trasaturile de personalitate

individuala si elementele constitutive ale actului indeplinit de acesta la un moment dat,

se observa ca acesta depinde atat de diagnosticul clinic stabilit sau obiectivat (boala sau

sindrom) cat si de natura si intensitatea tulburarilor psihice, somatopsihice complexe in

momentul respectiv de natura motivatiei, de natura, de intensitatea si durata situatiei

conflictuale care le-au putut genera, de interventia situatiilor favorizante (ofensa,

provocare, ingestia de alcool, frustrare, etc…) precum si de stadiul evolutiv al bolii.

Putem considera drept circumstante declansatoare ale actelor de violenta

urmatoarele situatii:

• decompensarile impulsive si agresive din cadrul caracteriopatiilor

preexistente sau al tulburarilor de comportament secundare;

• stresurile emotionale, negative realizate de situatiile conflictuale critice si de

cazurile fortate (reactii de aparare sau legitima aparare);

• tulburarile psihice de intensitate psihotica cu debut medico-legal heteroagresiv;

• rupturile depresive si anxioase din cadrul psihogenelor legate de factori etiologici

somatici si constitutionali favorizanti sau predispusi.1 Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996, pag.143.

48

Comportamentul patogen poate fi expresia psihozelor cronice evolutive:

schizofrenia, psihoza halucinatorie cronica, psihoza maniaco-depresiva in faza

maniacala, delirul de persecutie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de prejudiciu

din psihozele senile, etc…

Clasificarea principalelor tipuri de procese cauzale din traumatogeneza si

tanogeneza la studiul comportamentului agresiv1:

1. cauzalitate directa neconditionata

2. cauzalitate directa conditionata

3. cauzalitate indirecta sau secundara

4.1 Cauzalitate directa neconditionata apare cand intre motivatia individuala si

efectele pe plan social si individual cu caracter specific sau nespecific nu exista conditii

care sa poate influenta modificarea acestor efecte nici ca intensitate nici ca directionare,

efectul deviant fiind expresia directa a continutului deviant al gandirii patologice a

personalitatii deviante.

EXEMPLU pentru cauzalitatea directa neconditionata:

Cazul : L.D., 34 ani, este invinuit de infractiunea de omor deosebit de grav. Intr-o

seara s-a baricadat in casa si cu un cutit si-a injunghiat pe rand cei doi copii minori.

Ancheta sociala : este casatorit, pregatire scolara 5 clase, este pensionar gr. al II-

lea cu diagnosticul “sindrom discordant”.

Examenul psihiatric : se prezinta detasat de situatie, contactul social se stabileste

cu dificultate, prezinta idei delirante in legatura cu faptele, le recunoaste si afirma ca

sotia sa s-a asociat cu vecinii ca sa-l omoare pe el si pe copiii lui; mentioneaza ca aude,

mai ales in timpul noptii, pe vecini amenintandu-l din celelalte camere ale blocului; nu

prezinta preocupari in legatura cu situatia actuala.

Concluziile comisiei : sufera de schizofrenie paranoica, caz in care discernamantul

este abolit.

1 Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996, pag.197.

49

Discutie : cazul face parte din tipul agresiunilor cu cauzalitate directa

neconditionata; intre trasaturile personalitatii patologice (psihotice) si fapta nu exista o

legatura directa care explica continutul faptei si lipsa discernamantului.

4.2 Cauzalitate directa conditionata. In comportamentul antisocial in care pe fondul

trasaturilor personalitatii defectuale, o serie de conditii de ordin predispozant (cu

caracter biogen si organogen) imprima motivatiei particularitati individuale traduse in

efectul specific si caracteristic acestei motivatii.

EXEMPLU pentru cauzalitatea directa conditionata:

Cazul : M.V., 28 ani, sex masculin, este acuzat de faptul ca a aplicat mai multe

lovituri de cutit victimei N.M. de 61 de ani, cu scopul de a o jefui.

Se mentioneaza ca inculpatul a fost internat intr-un spital – camin de

neuropsihiatrie de unde evadeaza, consuma o mica cantitate de alcool, dupa care prin

escaladarea unui geam, patrunde in locuinta victimei si comite fapta.

Examenul psihiatric: a mai fost examinat psihiatric intr-o alta cauza.

Ancheta sociala: nu a putut fi scolarizat la o scoala obisnuita si a urmat scoli

ajutatoare; a fost nascut prematur la 7 luni cu o greutate de 1800g, a mers la 2 ani si a

inceput sa vorbeasca la 4 ani. Intr-o expertiza anteriora s-a stabilit ca prezinta o

debilitate mintala la limita inferioara.

Examen general : recunoaste faptele, le relateaza si motiveaza insuficient; in

timpul examinarii zambeste si nu prezinta preocupari deosebite in legatura cu situatia

actuala.

Concluzii : M.V. prezinta tulburari in cadrul unei debilitati mintale pe fond

encefalopat, cu impulsivitate si iritabilitate crescuta sub influenta alcoolului; aceste

tulburari constituie boala psihica cronica, ireversibila, cu agravare la consumul de alcool

care ii confera potential antisocial si periculozitate, apreciaza ca faptele au fost comise

fara discernamant1.

1 Tanasescu Iancu, Florescu Bujor, Victima si agresorul, [Brancoveni], jud. Olt, (Colectia Exclusiv), INS 1994.

50

Discutie : din coroborarea faptelor privind continutul infractiunii, antecedentele si

datele din explorarea clinica, observam ca motivatia s-a desfasurat pe un fond de

conditionare constitutionala, la care s-au evidentiat si tendinte agresive si in care

intoxicatia alcoolului a jucat mai mult decat un rol de circumstanta.

In concluzie ne aflam in fata unei legaturi de cauzalitate directa conditionata

preponderent endogen.

4.3 Cauzalitatea indirecta sau secundara in comportamentul antisocial, in care, intre

motivatia individuala nespecifica in raport cu continutul efectului si efect apare o veriga

noua care nu constituie prin ea insasi continutul motivatiei initiale, care devine specifica.

Interventia acestor factori noi are un caracter accidental, fortuit si imprima un caracter

complex si specific motivatiei.

EXEMPLU pentru cauzalitatea indirecta sau secundara:

Cazul : A.L., 20 ani, sex masculin. Din datele dosarului penal rezulta ca in timp ce

era de garda la UM 0412 Fetesti (Jandarmi) a cosumat bauturi alcoolice pana a ajuns in

stare de ebrietate. Dupa iesirea din garda a atacat o santinela luandu-i arma si munitia,

dupa care a parasit unitatea mergand in oras, unde a inceput sa traga focuri de arma

impuscand mortal o minora de 14ani, apoi a tras si asupra lucratorilor de politie si

jandarmi. I s-a gasit o alcoolemie de 1,86%.

Ancheta sociala : s-a stabilit ca provine dintr-o familie organizata, a studiat 8 clase

cu rezultate submediocre, consuma alcool de la 16 ani.

Examenul psihiatric : prezinta frecvent cefalee, nu-si aminteste faptele trezindu-se

la spital. Personalul medical de la spitalul penitenciar consemneaza diagnosticul de stare

nevrotica depresiva, reactiva echivalente comitiale.

Concluzii : A.L. in momentul savarsirii infractiunii a prezentat o stare crepusculara

in cadrul unor betii patologice pe fondul unei encefalopatii cu potential epileptogen cu

discernamant abolit.

51

Discutie : complicatia (betia patologica) este determinata toxicogen etilic pe un

fond patologic. Cazul se incadreaza astfel in cauzalitatea indirecta.

Sectiunea a V-a: Cauzalitatea economica

Una dintre teoriile economice general acceptate este aceea conform careia baza

economica determina suprastructura sociala, politica, culturala, institutionala. In

consecinta este de asteptat ca situatia economica a unui stat, ori a unei zone mai

restranse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul

infractional. Fara a se nega un raport de cauzalitate intre starea economica si

criminalitate, studiile efectuate au evidentiat ca fenomenul infractional este atat de

complex incat el poate fi generat in aceeasi masura, dar in timpuri diferite, atat de

prosperitate cat si de saracie.

5.1 Somajul

Cresterea numarului celor ramasi fara locuri de munca explica existenta unui

anumit procent in cresterea numarului infractorilor care savarsesc infractiuni cu violenta.

Influenta sa se exercita nu numai prin scaderea brusca si excesiva a nivelului de

trai, ci si prin instabilitatea emotiva pe care o ocazioneaza.

Somajul ataca in mod serios echilibrul interior al individului, punandu-l in

imposobilitatea de a-si mai putea realiza prin mijloace legale aspiratiile sale. El atinge

grav structura familiala la baza sa1. Autoritatea tatalui este profound diminuata, rolul sau

de sustinator al familiei, fiind alterat. Deranjarea rolurilor familiale poate produce stari

de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta de revansa impotriva

societatii.

Studiul evoca o puternica crestere a numarului talharilor in perioadele de recesiune

economica.

5.2 Industrializarea1 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucuresti, 2000, pag.148.

52

Prin ea insasi industrializarea este un factor de progres economic si social oferind

locuri de munca, posibilitati superioare de instruire si specializare, bunuri de larg

consum de calitate tot mai buna si implicit cresterea nivelului de trai al oamenilor.

Statistic s-a constat insa un fenomen surprinzator: progresul social-economic a fost

insotit de cresterea criminalitatii. Pentru a se lega acest fenomen de industrializare s-a

admis ca aceasta ar produce unele efecte secundare:

- cresterea masiva a mobilitatii orizontale a unei intregi populatii rurale, care se

deplaseaza spre zonele industrializate, in speranta unui trai mai bun si mai ales

a unei imbogatiri rapide. Inlocuirea mediului social, specific localitatilor rurale

in care individul era cunoscut si apreciat la valoare sa, iar sistemul relational

era foarte strans, cu un mediu impersonal, cel urban, in care individul a devenit

un necunoscut oarecare, este de natura sa produca efecte negative asupra

acestei categorii de oameni, provocand grave mutatii in structura lor de

personalitate, mai ales atunci cand “transplantul” s-a soldat cu un esec;

- industrializarea prin masinismul sau, mai ales prin munca pe banda, produce o

specializare cu efecte de instrainare, omul nemaiavand posibilitatea sa-si

manifeste spiritul creator;

- ritmul industrializarii constituie si el un factor criminogen ca urmare a

imposibilitatii asigurarii unor conditii sociale dilitare minime pentru populatia

atrasa in acest sector.

5.3 Nivelul de trai

Noile conditii economice favorizeaza intr-o anumita masura adoptarea unor

comportamente antisociale. Cresterea alarmanta a somajului, alaturi de incertitudinea

mijloacelor de existenta duce la disperarea unor defavorizati ai soartei din randul carora

se recruteaza viitorii infractori.

Pana in momentul in care criminologul Edwin Sutherland a evocat criminalitatea

“gulerelor albe”, doar saracia a fost privita ca factor criminogen.

53

Trebuie evidentiat faptul ca saracia nu are doar dimensiune economica obiectiva ci

si o dimensiune spirituala.

Dimensiunea obiectiva se raporteaza la un nivel mediu de a trai intr-o societate sau

epoca precizata. Dimensiunea subiectiva se refera la perceptia individuala, la evaluarea

personala pe care individul o face statutului sau economic, situatiei financiare intr-un

mediu social si in epoca in care traieste, in functie de nevoile sale, aspiratiile sale, el isi

va considera nivelul de trai satisfacator, ori de-a dreptul mizer.

Acelasi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane in timp ce altele il

pot considera de-a dreptul jenant.

Pe langa saracia la limitele sale, care-l impinge in inexorabil pe individ la

comiterea de infractiuni, se adauga dorinta de imbogatire sau de un trai mai bun, care

impinge spre delicventa un mare numar de persoane. Alaturi de somaj sunt implicati in

scaderea nivelului de trai si alti factori, precum angajarea pe timp limitat, angajarea

sezoniera, somajul partial si mai ales inflatia care bulverseaza echilibrul economic

familial, spulberand intr-un timp scurt economille facute pe timp indelungat1.

Unele deficiente in procesul de integrare la locul de munca se manifesta prin

parasirea acestuia, schimbarea lui frecventa, imposibilitatea de a se adapta unor norme

de disciplina impuse, nerealizarea sarcinilor de productie devin semnificative, mai ales

pentru autorii infractiunilor de viol si talharie.

Chestionandu-se un esantion de condamnati din randul violatorilor si talharilor,

aproximativ 45% dintre ei au schimbat locul de munca de 275 de ori. Aceste schimbari

dobandesc o semnificatie deosebita daca adaugam faptul ca ele caracterizeza indeosebi

faptuitorii tineri de pana la 26 de ani, deci cu o vechime mica in munca.

Principala motivatie a schimbarii locului de munca, a fost relevata de subiecti ca

fiind dorinta obtinerii unui salariu mare.

5.4 Crizele economice

Scaderea nivelului de trai al paturilor sociale defavorizate se accentueaza in timpul

crizelor economice care afecteaza productia, nivelul salariilor si somajul. In lipsa unei 1 Jean Pinatel, Troite de droit et de criminologie, tom III, Paris, pag.315.

54

protectii sociale corespunzatoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului

comiterii faptelor antisociale.

Studiile efectuate au constatat o corelatie evidenta intre crizele economice si

criminalitate pana la marea criza din anul 1929. Evolutiile ulterioare ale tarilor

occidentale au condus la o anumita diminuare a rolului acestor factori criminogeni.

Prin comparatie, tarile din Europa Centrala si de Est care parcurg actualmente

tranzitia catre economia de piata se afla intr-o stare de severa recesiune economica,

avand drept principale caractersistici reducerea capacitatii de productie si a

productivitatii, pierderea pietelor externe de desfacere a marfurilor, blocaj financiar,

somaj si inflatie galopanta.

Cresterea exploziva a criminalitatii in aceste tari poate fi explicata, in mare

masura, prin impactul acestor factori criminogeni.

Sectiunea a VI-a: Cauzalitatea socio-culturala

Factorii socio-culturali constituie un complex extrem de larg in interiorul carora

individul se naste, traieste si moare. Acesti factori ii marcheaza definitiv evolutia,

majoritatea avand relevanta criminologica.

6.1 Familia

Astazi familia tinde tot mai mult sa se reduca la un cuplu orientat unidirectional

spre viitor, chiar daca acest viitor are mai multe incertitudini. Simbolismul casei

stramosesti este loc sacru unde se reinnoiesc si intaresc legaturile de rudenie; este din ce

in ce mai putin perceput in aglomerarile urbane. Odata cu mobilitatea societatii

moderne, casa copilariei ramane la urma o simpla amintire1.

Familia, ca celula de baza a societatii are valente multiple. Familia are un rol de

socializare, imprimand membrilor sai si in special copiilor un anumit standard valoric

precum si atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare fata de anumite valori sociale.1 Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.112.

55

Familia asigura copilului o siguranta indispensabila atingerii maturitatii

intelectuale, sociale si culturale, precum si o identitate proprie in baza careia va fi

acceptat ca partener social.

Orice perturbare in interiorul structurii familiei are ca efecte importante asupra

copilului atat la nivelul adaptarii sale in societate cat si a structurii sale de personalitate,

dar si asupra sotilor.

Studiile asupra delincventei juvenile au aratat ca, in mare masura, atmosfera din

familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului precum si afectiunii

acestora, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte

antisociale. Acesti copii au fost deseori abrutizati, batuti sau traumatizati moral din

cauza certurilor si batailor dintre parinti, a consumului excesiv de alcool de catre acestia

si a lipsei de preocupare privind educatia propriilor copii.

Ca revansa la acesti copii se ramarca o atitudine ostila fata de familia din care au

facut parte si chiar fata de societate. Copiii abandonati, traind in strada, garile de metrou,

statiile CFR, autogari sunt mai expusi infractiunilor de viol carora le cad cu usurinta

victime.

De asemena, familiile infractoare isi implica copiii in activitati infractionale

imprumutandu-le percepte morale contrare eticii societatii.

6.2 Nivelul de instruire scolara

Scoala reprezinta dupa familie si alaturi de aceasta, institutia care joaca un rol cu

totul deosebit in formarea si perfectionarea continua a personalitatii umane si in

consecinta in prevenirea ci combaterea comportamentului deviant infractional1. De

gradul de scolarizare al populatiei depinde azi forta organizarii social-politice, nivelul si

starea culturii.

Infractorii, autori ai infractiunilor savarsite cu violenta, in marea lor majoritate au

un nivel de educatie si cultura scazut, ei nu au avut preocupari pentru formarea si

ridicarea nivelului lor de cultura generala si de instruire profesionala.

1 Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.182.

56

Rolul scolii este important pentru educarea si socializarea copiilor, pentru

depistarea celor indaptati si punerea in aplicare a unor programe de prevenire generala.

Frecvent latura eductiva este lasata de cadrele didactice pe ultimul plan acordandu-

se prioritate celor constructive in scopul obtinerii succesului scolar. Se lucreaza mai

mult cu elevi buni la invatatura realizandu-se adevarate relatii ierarhice, fragmentare si

in cea mai mare parte necooperante. Acest fapt determina reactii de frustrare din partea

elevilor la invatatura care cauta compenasare mai ales in comportamentul de frauda si in

cadrul grupurilor stradale, care vor produce inevitabil viitorii infractori.

6.3 Timpul liber

Prin timp liber se intelege, in general, timpul de care dispune o persoana dupa ce

si-a indeplinit obligatiile familiale, scolare, profesionale, etc., timp pe care acesta il

foloseste conform dorintelor si inclinatiilor sale reale, in afara “presiunii” exercitate de

vreuna dintre obligatiile amintite.

O importanta deosebita pentru prevenirea fenomenului infractional, o prezinta

organizarea timpului liber al tinerilor in general si mai cu seama al comunitatilor de

tineri cum sunt elevii si studentii, militarii in termen, care isi petrec o mare parte din

timpul liber in internate, camine, cazarmi, precum si in familii sau locuri de distractie si

destindere din diferite localitati.

Cunosterea modului specific de utilizare a timpului liber de catre anumite categorii

de indivizi ne ofera date si explicatii cu privire la frecventa unor categorii de infractiuni

si in consecinta serveste si in scopul efectuarii unor activitati de prevenire concrete si

eficiente.

6.4 Starea civila

In urma studiilor efectuate s-a concluzionat ca persoanele necasatorite sunt mai

predispuse la savarsirea infractiunilor cu violenta decat cele casatorite.

Important este faptul ca in general femeile participa sau comit infractiuni de

talharie in momentul actual in proportie de aproximativ 15% din numarul persoanelor

care au comis aceste infractiuni, tendinta fiind in crestere1.1 Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Statistica.

57

De asemena femeile au fost implicate si in savarsirea infractiunilor de viol, dar

intr-un numar mult mai redus decat cele care au comis talharii.

6.5 Discriminarea

Discriminarea reprezinta refuzul de a trata un grup social in conformitate cu

aspiratiile sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri:

- al claselor sociale;

- al sexelor;

- al apartenentelor religioase;

- al grupurilor etnice;

- al instruirii;

- al participarii la activitatile sociale;

- al emigrarii.

Aceste suferinte diverse marcheaza prejudecati, atitudini negative cu privire la

ansamblul grupurilor minoritare; exemplu evenimentele de la Iladareni judetul Mures,

Bolintin-Vale judetul Giurgiu, Mihail Kogalniceanu judetul Constanta.

Intensitatea discriminarii depinde de criterii economice, sociale si politice.

Prejudecatile nasc sentimente de frustrare care, de regula, declanseaza porniri agresive,

precum si dorinte puternice de revansa din partea celor care se considera discriminati.

Este un caz tipic de conflict de cultura.

Uneori grupurile care se considera discriminate in actiunile lor revendicative emit

pretentii atat de mari incat depasesc drepturile si libertatile majoritarilor.

6.6 Urbanizarea

Studiile statistice indica o corelare generala intre cresterea infractionalitatii si

gradul de urbanizare. Aceste studii sugereaza ca urbanizarea accelereaza ritmul natural

al omului si totodata taie legaturile dintre om si natura.

Amploarea mobilitatii pe orizontala a populatiilor a provocat schimbari calitative

in relatiile interumane, in structurarea si restructurarea grupurilor si in dezvoltarea

personalitatii individului.

58

Familia a suferit in primul rand; rata divorturilor, despartirile si abandonul de

familie, diminuarea autoritatii parintesti, angajarea in munca a ambilor soti, scolarizarea

prelungita si casatoria lor prematura au schimbat profound institutia familiala.

Cresterea rapida a mediului urban, nu a permis amenajarea cartierelor si a

habitatului in mod corespunzator. Rapiditatea transformarilor social-culturale in mediul

urban a supus personalitatea umana la perturbatii si a plasat-o frecvent in situatii

conflictuale. In consecinta au inceput sa apara inadaptatii, alienatii, instrainatii,

infractorii.

Dificultatile de acomodare, in conditiile de viata ale mediului urban a celor

proveniti din mediul rural, a dus la faptul, constatat statistic de altfel, ca majoritatea

celor care au comis infractiuni cu violenta sunt nascuti in mediul rural si la data

savarsirii infractiunii locuiau in mediul urban.

Daca motivatia acestei schimbari in directia rural-urbana, la tinerii de pana la 21 de

ani este de regula legata de mutarea intregii familii de origine sau de necesitatea

frecventarii unei scoli, motivatia celor peste aceasta varsta este legata de incadrarea in

munca. Anturajele dubioase in care unii dintre tineri, care au comis infractiuni cu

violenta, sunt atrasi, au reprezentat drumul sigur catre faptele antisociale, indeosebi in

cazul talhariilor si violurilor.

6.7 Mass-media

In savarsirea actiunilor cu violenta creste influenta nefasta pe care o are mass-

media, faptuitorii inspirandu-se tot mai mult ca mod de operare, indeosebi din filmele

video dar si din romanele politiste si de aventuri. Ponderea celor care recunosc aceasta

este scazuta, dar faptul este evident indeosebi la infractorii tineri.

Studiile efectuate au relevat influenta, deseori negativa, exercitata de mijloacele de

informare in masa. Criminologii occidentali au mentionat pe primele locuri violenta in

mass-media si, in special, video-violenta1.

1 Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.118.

59

Cercetarile s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultand ca violenta pe micile

sau marile ecrane furnizeaza modele de comportament negative. Este cazul infractorului

Enasescu Cosmin in varsta de 22 de ani care a violat si apoi a ucis bestial o fetita de 11

ani din orasul Deva, judetul Hunedoara. Dupa ce a fost prins, asasinul a declarat ca in

comiterea faptei s-a inspirit din romanul politist “Inamicul public numarul unu” scris de

Horia Teuceanu.

Este demn de semnalat si faptul ca:

- violenta pe micile si marile ecrane furnizeaza auditorilor modele de

comportament negative;

- determina cresterea nivelului agresiv in randul auditoriului;

- desensibilizeaza auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce

violenta.

Programele violente determina o dezbinare a auditoriului si il scot din real

determinandu-l sa savarseasca pe calea imitatiei fapte violente, spontane si neplanificate.

Totodata se releva faptul ca receptarea mesajelor mass-media se realizeaza si

interpeleaza in functie de propriile nevoi, atitudini si imagini despre lume, astfel incat

video-violenta va produce efecte doar asupra celor care au inclinatii spre violenta fara a

exclude rolul mijloacelor de informare in desensibilizarea generala si formarea unor

atitudini nedorite si neconforme cu interesele societatii.

In acelasi plan si cu implicatii asemanatoare, mai ales asupra tinerilor, se afla

materialele pornografice care deseori indica la viol.

6.8 Stari conflictuale acumulate in timp

Cel mai frecvent se intalneste starea conflictuala dintre rude. Intre soti, fie pe

fondul geloziei, fie la consumul excesiv de alcool, concluzia este valabila indeosebi la

infractiunile de omor si vatamari corporale. Este relevant ca in 34% din cazurile de omor

si vatamari corporale grave a existat o asemenea stare conflictuala mocnita in timp si

explodata sub influenta unui stimulant de moment, care de regula a fost alcoolul.

60

Cu toate acestea, starea conflictuala s-a manifestat uneori si latent, ducand in final

la omor ori tentative de omor, in baza unor planuri abil concepute si bine puse in

practica. Elocvent apare si cazul arestatei D. Marcela din Urziceni care impreuna cu

amantul ei a cheltuit o insemnata suma de bani despre care pana la urma a aflat si sotul

ei. In intentia de a-i inchide gura pentru totdeauna D. Marcela ii pune sotului stricnina in

cafea, dar din intamplare dupa ce a fost gustata de sot a fost bauta de fiica lor minora.

Sotul a fost salvat iar fiica a decedat in spital.

Concluzia particulara a acestui aspect o constituie faptul ca in ultimii ani creste

numarul infractiunilor de omor si vatamari corporale grave cu motivatie conflictuala de

razbunare si ura acumulata in timp, fond patrimonial, afaceri mai mult sau mai putin

oneroase intre parteneri, reglari de conturi in lumea interlopa, dreptul asupra pamantului

sau asupra unor proprietati imobiliare.

Rude si vecinii de proprietati se omoara, oameni care se ucid sau se vatameaza

grav in camp si paduri, corpuri neinsufletite descoperite in lanuri de culturi, etc.,

conflicte intre doua sau mai multe comunitati rurale privind dreptul de folosinta asupra

unor pasuni, fanete, etc., toate avand drept cauza conflictuala dreptul de proprietate si

folosinta asupra pamantului.

Certurile si conflictele spontane, au adus in mod curios in posturi de victime si

persoane absolut nevinovate. In astfel de situatii factorul detonator l-a reprezentat in

mod deosebit alcoolul. De regula, aici, nu s-a vizat de la inceput actul infractional si nu

s-a urmarit rezultatul socialmente periculos dat, nici nu s-a intreprins prea mult pentru

prevenirea consecintelor nefaste.

Dezlantuirile animalice, alcoolul si in unele situatii tulburarile de comportament au

dus la comiterea unor omoruri, vatamari corporale grave, talharii de mare salbaticie,

violuri, comise cu cruzime (inclusiv decapitari ale victimelor, transarea acestora) cu un

impact puternic in randul populatiei si rezonanta aparte in mass-media.

6.9 Influenta nociva a anturajului

61

Influenta nociva a anturajului la care se adauga si lipsa ori insuficienta

supraveghere parinteasca constituie pentru tineri unul din pericolele cele mai mari la

care sunt expusi1. Acest aspect este specific indeosebi comiterii infractiunii de talharie,

vatamari corporale, violuri comise de infractori tineri, indeosebi minori.

Elocvent in acest sens este grupul de infractori tineri care in martie 1998 sub

conducerea unui recidivist abia eliberat din penitenciar a comis un numar de 28 de

infractiuni, infractiuni savarsite cu violenta (violuri si talharii).

De regula, atacau sub paravanul intunericului si nu aveau mustrari de constiinta.

Au talharit un preot, unui profesor i-au dat in cap si au violat o femeie gravida dupa care

au jefuit-o. In grup au fost cooptati 6 minori. Toti erau in mod exagerat lasati fara

supraveghere, frecventau cu regularitate localurile de noapte si consumau in mod

obisnuit bauturi aloolice. De remarcat este faptul ca in afara de recidivisti toti membrii

grupului faceau parte din familii organizate, cu parinti care aveau preocupari

respectabile si chiar functii publice pe plan local.

6.10 Contributia victimei la savarsirea acestor infractiuni

Din studiul marii majoritati a infractiunilor comise cu violenta, rezulta ca un grad

mai mare sau mai mic de responsabilitate in declansarea acestor fapte antisociale a

apartinut victimei.

Stabilirea relatiei dintre victima si infractor este deosebit de importanta pentru

incadrarea corecta a faptei dar si pentru prevenirea si combaterea altor infractiuni cu

violenta2.

Din practica judecatoreasca se retin ca in 25% din infractiunile de omor si lovituri

cauzatoare de moarte au avut ca circumstanta atenuanta, in diferite grade, provocarea

victimei, iar in 20% din cazuri a avut loc o riposta hotarata a victimei.

Din punct de vedere psiho-social corelatia autor-victima prezinta urmatoarele

aspecte:

1 Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003.2 Iancu Tanasescu, Victimologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003

62

- victima este cauza faptei, exemplu: sotul isi ucide sotia adultera prinsa in

flagrant;

- victima este motivul infractiunii, exemplu: cazul talhariilor, jefuirilor;

- victima este rezultatul unor neintelegeri prealabile intre ea si autor – sinucidere

in doi;

- victima este rezultatul unei coincidente – infractorul comite o eroare, neucigand

persoana vizata.

In unele cazuri, persoanele care au fost victime unei infractiuni cu violenta se simt

atrase de pericol si este extrem de dificil, in cazul lor, sa se asigure o protectie adecvata

din partea organelor in drept, in contra propriei lor vointe.

In alte cazuri se merge de la o evidenta imprudenta, pana la credulitate dusa la

extreme. Sunt persoane carora le place sa se afiseze cu bunuri si valori in locuri nu

tocmai indicate, sunt persoane imprudente care accepta cu usurinta invitatii venite de la

persoane necunoscute din anturaje dubioase. Spre exemplu, avem cazul numitului D.V.

din Tandarei, de 61 de ani, care avea o placere dosebita sa i se admire multele inele pe

care le avea pe degete sau gramezile de bani pe care le scotea din buzunare, mai ales

prin localuri publice. De aici si pana la o inselare abila, prin care un tigan ii paseaza o

tanara dornica si dispusa sa-l insoteasca pana acasa, iar aici dupa ce D.V. si tanara au

consumat alcool din belsug si au intretinut relatii sexuale, apare tiganul pe post de sot

inselat, care injunghie si jefuieste victima in propria locuinta1.

Sectiunea a VII-a: Toxicomania

Exista o stransa si nemijlocita relatie intre escaladarea violentei si consumul de

alcool si stupefiante, cresterea ratei criminalitatii de violenta fiind intim legata de

proliferarea toxicomaniei. Relatia dintre consumul de alcool si de stupefiante pe de o 1 Butoi Tudorel Badea, Voinea Dan, Iftenie Valentin, Butoi Alexandru, Zarnescu C-tin, Victimologie – perspectiva juridica, socio-psihologica si medico-legala asupra cuplului penal victima-agresor, Bucuresti, Ed. Pinguin Book, Publishing House Word Keeper (2004).

63

parte si criminalitatea cu violenta pe de alta parte, este stransa mai cu seama la tineri;

talharia, atacurile nocturne, omuciderea si alte numeroase forme ale violentei reprezinta

pentru toxicomani mijlocul la care recurg in mod disperat pentru procurarea banilor

necesari consumului de substante toxice.

Toxicomania include consumul de droguri si alcoolism.

7.1 Drogurile

Conduitele reactive din cadrul narcomanilor cu caracter agresiv trebuie intelese in

sensul ca atunci cand ambianta incearca sa se opuna presiunilor sale spre drog,

toxicomanul recurge la o suita de aparari si denigrari, opunandu-se ponderii lumii sale

paradisiace, deoarece aceasta lume inautentica, himera produsa de drog a devenit pentru

el, prin slabirea si stergerea legaturilor afective cu lumea, unica sa ratiune de a fi,

mobilul infractiunii apare evident legat de necesitatea procurarii drogului1.

Deschiderea granitelor si integrarea Romaniei in randul statelor civilizate a adus in

aceasta perioada si flagelul droguriolor in tara noastra, care pana in Decembrie 1989 era

doar o tara de tranzit, si aceasta foarte rar. In aceasta perioada Romania a devenit si o

piata de desfacere, nu numai de tranzit, acest fenomen in ultimii ani ai sfarsitului de

mileniu luand o amploare deosebita si nemaiintalnita in tara noastra.

Organele specializate ale politiei, politiei de frontiera si a vamilor au facut capturi

importante in decursul anilor, unele de ordinul zecilor de tone (capturile din portul

Constanta, cand au fost capturate cantitati de hasis si canabis, precum si cele de la

Bucuresti, Cluj, Oradea, Giurgiu, Timisoara, Iasi, etc., unde au fost capturate zeci de kg

de cocaine sau heroina), capturile de acest gen riscand sa devina stiri banale pe canalele

mass-media din tara noastra.

Dupa aprecierea specialistilor care lucreaza in domeniul combaterii “mortii albe”,

acest adevarat flagel, considerat de tot mai multi dintre cei implicati direct sau indirect

in acest fenomen (parinti, politisti, medici, sociologi, psihologi, etc.) o adevarata crima

impotriva umanitatii, aceste capturi chiar daca importante, nu reprezinta decat partea

nevazuta a icebergului. Mafia internationala a drogurilor, de la cea italiana, albaneza, 1 Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003.

64

ruseasca, turca pana la temutele carteluri ale drogurilor columbiene au creat retele pe

teritoriul tarii noastre folosindu-se de cetateni romani, multi dintre acestia cu dubla sau

chiar tripla cetatenie, rezidenti in tari din Occident sau din Statele Unite ale Americii,

Canada, tari latino-americane etc.

Un real pericol il reprezinta si structurile clanurilor tiganesti care au un rol

important in transferul si mai ales distributia pe teritoriul tarii noastre, cetateni straini de

origine araba, irakienii, sirienii dar si turcii, kurzii, pakistanezii, dar si chinezii, rezidenti

pe teritoriul tarii noastre, ocupandu-se legal de diverse afaceri sau veniti sa studieze sau

ca refugiati politici, desfasoara nu numai activitati de contrabanda dar si trafic si

distributie de droguri si alte stupefiante sintetice. Toata aceasta activitate nu ar fi

posibila fara implicarea unor functionari ai structurilor statale chemate sa se implice in

stoparea acestui fenomen, dar care au fost corupti de retele mafiote.

Atat mass-media romaneasca si straina, au tras in permanenta semnale de alarma

pentru ca acest fenomen sa nu fie scapat de sub control.

Legislatia care a fost adoptata in ultimii ani, succesele obtinute in capturarea si

dezmembrarea unor retele formate atat din cetateni straini cat si romani cooperarea la

nivel regional, european si international nasc sperante ca acest fenomen va fi eradicat si

tinut sub control. Rivalitatile si neintelegerile dintre diversele grupuri infractoare

converg toate spre crima.

7.2 Alcoolul

Influenta alcoolului in comiterea actelor de violenta este clara si evidenta atat

pentru specialistii din domeniu, cat si pentru cetateanul de rand, observator al relatiilor

sociale care se deruleaza in jurul sau. Toate cercetarile efectuate de-a lungul anilor

asupra rolului alcoolului in geneza infractiunilor cu violenta sustin prin date concrete

realitatile acestei afirmatii.

Un nou studiu intreprins la Parchetul General, Serviciul de Criminologie si

Statistica Juridica axat pe aspectele criminologice ale infractiunilor de omor a relevant

65

ca un procent alarmant din cazurile de omor trimise in judecata, peste 80% din infractori

erau sub influenta alcoolului in momentul comiterii faptei.

In ceea ce priveste consumul de alcool consumat de autori, in general pe grupe de

infractiuni s-a constatat ca au consumat alcool un procent de 54% in cazul infractiunilor

de omor, 41% in cazul violurilor, 36% in cazul talhariilor1. Marea majoritate a

infractorilor condamnati recunosc ca una din principalele lor preocupari din propriul lor

timp liber este consumul de alcool.

Din punct de vedere al nocivitatii se poate aprecia ca alcoolismul cronic de

exemplu, modifica mentalitatea fundamentala a individului si dezvolta agresivitatea si

impulsivitatea. Este insotit de o pierdere a sensurilor etici si moralei, determina gelozia

si savarsirea unor infractiuni cu violenta avand aceasta baza.

CAPITOLUL VI

Personalitatea si psihologia infractorului

Sectiunea I: Personalitatea infractorului

Studiind rolul individual in geneza infractiunii, criminologia opereaza cu conceptul

de personalitate a infractorului ca varianta a persoanalitatii umane inteleasa in

acceptiunea larga de unitate bio-psiho-sociala.

1 Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Statistica.

66

Personalitatea1 este un concept operational de ordin descriptiv care infatiseaza

rezultatul unui proces de adaptare a fiintei umane la lume, cu scop de consevare si

dezvoltare. Ea este consecinta procesului interactionist prin care infrastructura biologica

a fost grefata cu principalii vectori sociali, un rezultat al interactiunii dialectice dintre

ansamblul caractersiticilor organizarii interne a individului (factorii endogeni) si

ansamblul factorilor mediului social (factorii exogeni).

Fara indoiala, structura psihologica a individului nu poate fi inteleasa fara

infrastructura biologica pe care ea se cladeste si in afara suprastructurii sociale in care ea

se integreaza.

Aptitudinile reprezinta sisteme operationale stabilizate, superior dezvoltate si de

mare eficienta2. Aptitudinile de baza sunt mostenite, iar cele superioare sunt dobandite

in procesul invatarii si perfectionarii individuale.

Temperamentul exprima gradele de activare a energiei bio-psihice, determinate

atat de secretiile endocrine, de cele ale tiroidei si ale paratiroidei, precum si de sistemul

de activare reticulara din diencefal.

Caracterul reprezinta un ansamblu de insusiri care se manifesta constant si durabil

in faptele de conduita ale individului.

Comportamentul (conduita) exprima raportul dintre activitatea sistemului nervos

central care regleaza procesele de relatie cu societatea si sistemul neurovegetativ care

conduce procesele interne de metabolism. El este rezultatul infractiunii componentelor

personalitatii, inscris intr-o matrice cu un inalt grad de stabilitate.

Personalitatea umana nu este doar consecinta ereditatii, interactiunile dintre individ

si mediu rasfrangandu-se asupra componentelor personalitatii. In cadrul procesului de

socializare, de maturizare biologica si sociala, omul isi modeleaza personalitatea prin

invatarea si interiorizarea complexului sociocultural pe care il promoveaza societatea.

Procesul de socializare, in ansamblul sau, modeleaza un tip de personalitate definit prin

unicitate si originalitate si care exprima, intr-un mod constant, durabil si predictibil, un

1 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 161.2 P. Popescu-Neveanu, op.cit., p.60.

67

amplu repertoriu de atitudini, opinii si actiuni compatibile cu modelul cultural si

normativ al societatii respective.

In consecinta, personalitatea omului este produsul epocii in care treieste omul si pe

care o reflecta la nivelul constiintei, actionand totodata, constructiv sau distructiv asupra

sa.

1.1 Formarea personalitatii infractorului

Datorita interactiunilor permanente care au loc intre factorii endogeni si cei

exogeni, personalitatea nu este o structura statica, ci una dinamica, despre care se stie ca

se formeaza in jurul varstei de 25 de ani si continua sa evalueze in timp, intr-un ritm care

depinde de relevanta factorilor exogeni1.

Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza

propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural

predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui

complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a

personalitatii.

Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza

propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural

predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui

complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a

personalitatii.

Fara indoiala, dezorganizarea sociala, anomia, conditiile economice precare,

conflictele culturale etc., au un impact major asupra criminalitatii ca fenomen social. In

schimb, la nivel individual, socializarea negativa nu conduce in mod inevitabil la

savarsirea de infractiuni, ci numai ca rezultat al asimilarii si prelucrarii sale de catre

stucturile de personalitate si pe fondul unor imprejurari concrete care favorizeaza

trecerea la savarsirea actului infractional.

1 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.165.

68

Astfel, conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea unei

personalitati predestinate pentru infractiuni cu violenta, intre delincventi si

nondelincventi neexistand o diferenta de natura, ci o diferenta de grad cu determinare

multicauzala.

Personalitatea orientata antisocial se formeaza in aceleasi sfere ale vietii sociale

(familie, scoala, microgrupuri, medii de productie etc.) ca si personalitatea non-

delincventa. Ceea ce difera este continutul informatiilor receptate si valoarea acordata

acestora.

Eficienta modelatoare a informatiilor perturbante este in relatie directa cu

trasaturile de caracter ale subiectului. Un individ cu trasaturi negative de character va fi

deosebit de sensibil la informatiile apte sa-i stimuleze aceste trasaturi care, in timp,

devin dominante, determinand orientarea antisociala a personalitatii. Informatiile

perturbante vor modifica structura de personalitate, mai ales la nivelul caracterului, fapt

exteriorizat initial in acte minore de conduita negativa care, cu timpul, se generalizeaza,

degenerand in acte de conduita antisociala, infractionala.

Apreciind ca mediul social global1 furnizeaza cu preponderenta informatii corecte,

conforme cu modelul socio-cultural promovat, este necesar sa se analizeze modul in care

mediul psihosocial2 determina formarea personalitatii orientate antisocial.

Dintre componentele mediului psihosocial care exercita o influenta deosebita

asupra formarii personalitatii individului, atentia criminologiei s-a indreptat mai ales

asupra familiei, scolii si locului de munca (profesiei).

a) Familia reprezinta pricipala instanta de socializare al carei rol functional in

structura sociala si in sistemul institutiilor sociale permite realizarea a doua functii

principale: socializarea primara a copiilor pentru a deveni membri ai societatii si

stabilizarea personalitatii adultilor.

Familia isi realizeaza functiile sale socializatoare in cadrul unor situatii specifice: 1 Mediul social global reprezinta totalitatea factorilor istorici, culturali, economici, institutionali, de organizare grupala, axiologica, din viata unei societati (conf. Dictionar de psihologie sociala).2 Mediul psihosocial reprezinta mediul de interactiune social-spirituala a persoanelor, statusurile psiho-sociale realizate de indivizi, scopurile si actiunile lor colective, modelele de comportament familial, sistemele de norme si valori si procesele psiho-sociale pe care le genereaza (idem).

69

- situatiile de “educare morala” in care sunt esentiale relatiile si autoritatea din

interiorul familiei, prin care copilul isi formeaza o prima imagine despre lume si viata,

despre norme si valori;

- situatiile de “invatare cognitiva” care ii formeaza copilului sistemul de

cunostinte, aptitudini si deprinderi necesare convietuirii sociale;

- situatiile de inventie si imaginatie care dezvolta fantezia si capacitatile creatoare;

- situatiile de comunicare psihologica, care dezvolta afectivitatea specific umana.

Un rol deosebit de important in cadrul interactiunii parinte-copil, in modelarea

personalitatii copilului il are, de asemenea, stilul educativ. Daca el este echilibrat,

inteligent, rational, bazat pe preocuparea constanta a parintilor de a cunoaste profound

viata copilului, de a-i transmite acestuia o imagine exacta asupra realitatilor care-l

inconjoara, de a-l face sa inteleaga posibilitatile reale care i se ofera pentru a-si satisface

aspiratiile, constituie o premisa majora pentru formarea unei personalitati armonioase.

b) Scoala detine, de asemenea, un loc important in formarea personalitatii

individului. Ea este menita sa dezvolte aptitudinile, sa transmita cunostintele

profesionale, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, pregatind

pentru viata generatia tanara.

Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi neglijata.

Indivizii cu un volum redus de cunostinte, cu carente educationale pronuntate, fara o

reprezentare exacta asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de rau, licitul

de ilicit.

Preocupata mai ales de rolul sau informativ, scoala poate scapa din vedere rolul

formativ, menirea sa educativa. Elevii ajung sa se grupeze in relatii erarhice,

fragmentare, care indeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se indreapta catre

anturaje in care isi pot satisface nevoia de apreciere.

c) Profesia, prin ea insasi, nu reprezinta decat o modalitate de a evita delincventa

prin asigurarea unor venituri oneste.

70

Cercetarile intreprinse asupra cauzelor infractiunilor comise cu violenta releva ca

majoritatea subiectilor activi au un statut ocupational precar, instabil, cei mai multi

dintre acestia neavand nici o calificare.

In concluzie, socializarea adultului se construieste pe fondul cunostintelor,

deprinderilor si motivatiilor dobandite in cursul socializarii primare, ulterior intervenind

multiple alte instante, factori si agenti caracterizati prin structuri educationale si

mecanisme de influenta din ce in ce mai puternice. Ca rezultat al intregului proces,

conduitele indivizilor se ientifica cu cerintele rolurilor sociale, in asa fel incat

prescriptiile socio-culturale ale mediului devin constante si repere de baza ale

personalitatii1.

Aparitia conduitelor antisociale decurge, astfel, din insasi esenta societatii, din

criza economica pe care o strabate. In acest context, anomia reprezinta o stare specifica

societatilor dezorganizate social, zguduite de revolutii sau crize sociale profunde, in

urma carora se amplifica tendintele de devianta sociala iar modelele promovate devin

confuze.

Consecinta tipica a raporturilor contradictorii in planul socialului este instrainarea

individului si modificarea in sens antisocial a structurii sale de personalitate, manifestata

prin individualism, indiferenta afectiva, egocentrism si agresivitate. Intr-adevar,

personalitatea umana, dupa structurarea sa, nu ramane un dat imuabil, ci se modifica

odata cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.

1.2 Orientarea antisociala a personalitatii infractorului

Orientarea antisociala a personalitatii infractorilor este diferita ca grad de

intensitate si mod de manifestare. Din aceste considerente, conceptul de orientare

antisociala a personalitatii dobandeste doua semnificatii:

- intr-o prima acceptiune, el defineste incapacitatea individului de a raspunde

adecvat sistemului de norme si valori promovat de societate. Individul orientat antisocial

recunoaste sistemul licit de valori, dar personalitatea sa prezinta o disfunctie, o 1 Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperio, Bucuresti, 1991.

71

inadaptare, nereusind sa reactioneze intotdeauna in conformitate cu aceste norme si

valori;

- intr-o a doua acceptiune, personalitatea orientata antisocial elimina sistemul de

norme si valori general acceptate de societate, insusindu-si norme si valori proprii, care

sunt contrare celor eliminate. In acest caz nu mai este vorba de o disfunctie sau de

inadaptare ci dimpotriva, personalitatea infractorului este pe deplin adaptata, dar la

norme si valori ilicite. Acest tip de personalitate orientata antisocial apartine, de regula,

recidivistilor.

Gradul de intensitate a orientarii antisociale a personalitatii infractorului sugereaza

pericolul social potential pe care il reprezinta acesta. Spre exemplu, un individ

neadaptat, dar care nu contesta sistemul de norme si valori impus de societate, prezinta

un pericol social potential mai redus, desi intr-o situatie concreta favorabila el poate

savarsi infractiunea.

Sectiunea a II-a: Trasaturile psihologice caracteristice infractorului

Cunosterea comportamentului infractional reprezinta o necesitate, infractorii fiind

indivizi extrem de diversi, de aceea un studiu aprofundat psihologic si criminologic,

ofera posibilitatea obtinerii unor informatii utile atat pentru cercetatori cat si pentru

organele de urmarire penala1.

Trasaturile psihologice caracteristice infractorului sunt:

2.1 Egocentrismul

Egocentrismul, ca o trasatura a persoanei, se caracterizeaza prin tendinta de a

raporta totul la propria persoana, atat din punct de vedere afectiv, cat si cognitiv. In

anumite limite, egocentrismul priveste conservarea de sine, afirmarea de sine. Sub raport

mintal, persoana isi face o imagine pozitiva despre sine, ea considerand ca propria

persoana este punctul de reper pentru toate sentimentele, emotiile, totul raportandu-se la

1 Notiuni de psihologie si criminologie, Scoala Militara de subofiteri “Vasile Lascar” Campina, Ed. Ministerului de Interne, pag.153.

72

sine si pentru sine. Dar, procedand astfel, omul se rupe de realitatea imediata si cade in

subiectivism, nerecunoscand importanta lumii inconjuratoare, indeosebi lumea sociala.

Sub raport afectiv, se dezvolta exagerat sentimentul de afirmare proprie, iar cand acesta

nu reuseste, se dezvolta invidia si mania pentru ceilalti oameni. Se ajunge la sentimentul

de frustrare, disperare, orgolii, vanitate, tot atatea stari afective, care imping pe om la

izolare sau conflict cu oamenii.

2.2 Labilitatea

Trecerea la comiterea unei crime este favorizata si stimulata de o alta trasatura de

baza a criminalului, anume labilitatea.

Structura labila este o structura slaba, schimbatoare, cu vointa slaba cu putere de

stapanire slaba si nestatornica. O asemenea structura poate sa cuprinda mai multe

planuri, cum ar fi:

- afectivitatea, supusa unor fluctuatii;

- prevederea redusa si nesigura;

- initiative, insotita de recunoastere;

- puterea de vointa, sovaitoare si schimbatoare;

- influentabilitatea si sugestibilitatea pronuntate;

- luarea unei hotarari pripite si apoi parasite;

- relatii de prietenie cu alti oameni, trecatoare si schimbatoare;

- labilul este ca un lichid fara forme si care ia forma vasului in care se toarna.

Labilitatea este influentata si de tipurile de criminali.

2.3 Agresivitatea

In procesul de trecere la comiterea infractiunii (crimei), trasatura agresivitatii

infractorului joaca un rol important. De regula, cele mai multe infractiuni constau intr-o

fapta pozitiva – se face ceva, intr-o actiune comisiva (se loveste, se sustrage etc.) care

73

presupune efort, atac, adica un act agresiv. Agresivitatea intervine in momentul in care

se trece efectiv la savarsirea concreta a faptei.

Agresivitatea este o forma de manifestare a unei tendinte, a unui instinct de

impiedicare a animalului sau a omului de a-si consuma hrana, apa, etc., pentru

satisfacerea unei nevoi. In atare situatii, agresivitatea este utila in limitele necesare.

Agresivitatea este, dupa teoria criminologica, de mai multe feluri:

autoagresivitatea, in caz de automutilari, in timp de razboi, pentru a scapa de front (ori in

caz de sinucidere); agresivitatea fiziologica, care este influentata de emotii mari, pasiuni,

de factorii sociali; agresivitate patologica, in cazul persoanelor psihopate sau psihotice.

Agresivitatea se dezvolta in cazul impiedicarii satisfacerii unor trebuinte, dorinte.

O asemenea obstructionare provoaca emotii vii, tulburare, manie si prin aceasta,

agresivitatea creste.

Nu sunt lipsite de importanta cazurile de frustrari, de lipsire violenta de un obiect

care ar satisface unele nevoi, care conduc apoi la tulburari morale mai intense.

Agresivitatea, ca structura psiho-fizica, devine un motiv si o mijlocire de comitere

de infractiuni.

2.4 Indiferenta afectiva

Indiferenta afectiva este o stare psiho-fizica1 ce devine o trasatura caracteristica a

unor criminali, stare care favorizeaza trecerea la savarsirea unei crime.

Ea consta in absenta unor emotii si sentimente de omenie ce privesc relatiile dintre

oameni. Este vorba de emotii si sentimente de simpatie, prietenie intre oameni, datorita

carora oamenii nu-si fac rau unul altuia sau unii altora.

Criminologia moderna, mai ales criminologia clinica au dezvaluit ca o trasatura a

criminalului este lipsa acestor stari afective, este asa-numita “indiferenta afectiva”,

inclusiv indiferenta morala a criminalului, trasaturi care genereaza sau favorizeaza

savarsirea de infractiuni. Indiferenta afectiva releva ideea ca infractorul este lipsit de

inhibitia necesara pentru a se opri de la comiterea crimei, inhibitie pe care o aduce 1 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 36.

74

suferinta pe care crima o aduce victimei se datoreaza si incapacitatii de angajament

afectiv.

Originile indiferentei afective pot fi un deficit bio-constitutional mostenit.

Perversiunea criminalului izvoraste din placerea morbida ce i-o provoaca suferinta

altuia. Dar aceste origini pot fi si de ordin educativ si mediu social.

In familiile in care parintii au atitudini si comportari dure, cu acte de violenta

frecvente, copiii seamana cu parintii.

2.5 Indiferenta morala

Un aspect important, strans legat de indiferenta afectiva, este indiferenta sau

instabilitatea morala a criminalului.

In istoria criminologiei s-a discutat mult faptul ca un criminal nu se poate opri de

la comiterea crimei de teama pedepsei prevazute de lege.

Lombroso a explicat acest lucru prin:

- grija predominanta fata de prezent prin comiterea crimei si satisfactiile aduse de

comitere;

- prin intensitatea mobilurilor si a dorintelor prezente, cele legate de infractiune

si neglijarea insatisfactiilor mai tarziu.

In ceea ce priveste puterea de prevedere a criminalului, Torde si alti ideologi si

criminologi, au conchis ca, totusi, criminalul are putere de prevedere, chiar cu unele

lipsuri, proba ca ei iau masuri in privinta ascunderii unor bunuri obtinute prin comiterea

crimei ori a valorificarii lor, precum si masuri pentru evitarea prinderii si arestarii lor.

S-a discutat si despre judecata morala a criminalului, despre capacitatea lui de a

distinge binele de rau, sustinandu-se ca el, criminalul, neglijeaza aceste aspecte, mai cu

seama ca este preocupat mai mult de aspectele concrete ale comiterii infractiunii si a

stergerii urmelor acesteia.

De aici s-a trecut apoi la cercetarea sensibilitatii morale, a afectivitatii morale, a

sentimentelor morale.

75

Atunci s-a discutat mult, mai ales in psihiatrie, despre nebunia morala, care consta

in tulburarea sau absenta emotiilor si sentimentelor morale, care lipsesc la criminal.

Un punct de vedere important in aceasta materie l-a avut Garofalo, care subliniaza

rolul mare al afectivitatii in comiterea unei infractiuni cu violenta. El face distinctia intre

nebunul moral si insensibilul moral1. Primul se distinge prin aceea ca traieste o placere

anormala in comiterea unei crime, pe cand insensibilul moral se caracterizeaza prin

aceea ca el este lipsit de: a) dureri simpatetice pentru altii si durerea lor; b) este lipsit de

repugnanta exterioara fireasca, repugnanta care exista la oameni onesti si la oameni cu

simt moral.

Spre a judeca si a avea prevederi morale, este necesar sa existe intelegere pentru

durerile altuia, indeosebi ale victimei infractiunii. La criminalii plini de resentimente si

rautate nu poate exista nici mila si durere pentru victime, si nici idei de bine, idei

morale.

Pe aceasta linie, O. Kinberg observa ca infractorul este rece din punct de vedere

afectiv, fata de aproapele sau, iar Di Tullio sublinia slaba sensibilitate si sentimentalitate

a criminalului. La recidivisti se releva sentimentul si ideile de injustitie pe care le

practica, acestea fiind expresia egocentrismului si egoismului, dar si a capacitatii de

angajament afectiv.

Sectiunea a III-a: Situatia preinfractionala

Etiologia faptei antisociale nu presupune doar existenta unui anumit tip de

personalitate, ci si a unei situatii concrete de viata, deoarece actul infractional constituie

raspunsul pe care personalitatea orientata antisocial il ofera unei situatii determinate.

1 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 38.

76

Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare

personalitatii delincventului, care preceda actul infractional. In literatura de specialitate1

se face distinctie intre doua elemente ale situatiei preinfractionale:

a) evenimentul (sau seria de evenimente) care determina aparitia ideii

infractionale in mintea delincventului. Acest element poate avea o larga variabilitate in

timp. El poate fi raspunsul instantaneu la o provocare, ori poate proceda cu mult

formarea ideii infractionale. In primul caz putem exemplifica prin savarsirea unui omor

in cazul flagrantului de adulter2 (ideea omuciderii apare in momentul constatarii

evenimentului), sau executarea furtului, talhariei ori delapidarii cand ideea faptei

antisociale survine ca rezultat al unor lipsuri materiale. La randul sau, rolul

evenimentului originar difera serios in etiologia infractiunii. El poate fi decisiv in cazul

prezentat al infidelitatii conjugale ori poate fi nesemnificativ, cum ar fi in cazul

omorului comis de un alcoolic;

b) circumstantele in care fapta antisociala se pregateste si se executa. Acest

element vizeaza circumstante fara legatura cu motivatia infractionala, dar decisive in

trecerea la act. Astfel, prezenta unei arme in cazul infractiunilor savarsite cu violenta

favorizeaza realizarea proiectului infractional.

Fara indoiala ca intre diversele elemente ale situatiei preinfractionale, victima are

un rol important. Ea poate fi provocatoare, neglijenta sau indiferenta fata de comiterea

infractiunii.

In principiu, adoptarea variantei de comportament infractional va interveni in acele

ipoteze in care intre orientarea antisociala a personalitatii si situatia preinfractionala se

realizeaza o compensare sub raportul eficientei contributive.

Sectiunea a IV-a: Mecanismul trecerii la act

1 R. Gassin, op. cit., pag. 457.2 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.173.

77

Trecerea la savarsirea actului infractional este elementul care diferentiaza

infractorii de noninfractori. Analiza trecerii la act surprinde momentul impactului dintre

pesonaliate si situatia concreta de viata. Personalitatea prezinta interes sub aspectul

intensitatii orientarii sale antisociale (diferenta de grad), precum si a trasaturilor de

caracter care o sustin: egocentrismul, agresivitatea, indiferenta afectiva si labilitatea.

Situatia concreta de viata, asa cum s-a aratat, creeaza premise mai mult sau mai

putin favorabile trecerii la act. In functie de intensitatea orientarii antisociale a

personalitatii infractorului, pentru a se trece la savarsirea infractiunii, situatia concreta

de viata poate imbraca atat forma conditiei necesare, cat si pe cea a conditiei necesare si

suficiente.

Odata intrunite aceste criterii, subiectul este pus in situatia de a delibera si a opta

intre mai multe variante de comportament. In procesul psihologic de deliberare intervin

criterii motivationale (mobil si scop), valorice (semnificatia sociala si juridica a faptei),

morale, afective si materiale (conditii concrete de realizare a faptei). Consideram situatia

concreta de viata ca fiind propice pentru savarsirea faptei, rezultatul procesului de

deliberare depinde numai de gradul de intensitate al orientarii antisociale a personalitatii,

iar aspectul final al deciziei este o reflectare elocventa a acestei diferente de grad1.

Pentru infractorul de profesie, care are o orientare antisociala a personalitatii deosebit de

marcata, rezultatul deliberarii este usor de aniticipat. Sistemul propriu de norme si valori

ii justifica conduita si ii da un caracter legitim. Numai cand facorii de risc rezultati din

analiza situatiei concrete de viata sunt foarte mari, optiunea sa va fi alta, operand cu

criteriile probabilitatii.

Atunci cand orientarea antisociala a personalitatii are un grad mai redus de

intensitate, criteriile pozitive nu mai sufera o desconsiderare atat de radicala.

Trecerea la act surprinde faza dinamica in producerea infractiunii. Confruntarea de

argumente in favoarea sau impotriva unei anumite decizii devine acuta, are aspect

conflictual. Trecand prin fazele teoretice ale asentimentului temperat, asentimentului

formulat si a crizei, optiunea in favoarea savarsirii faptei infractionale are semnificatia 1 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.174.

78

unei eliberari psihice pentru infractor si a unui esec social, care se vor consuma o data cu

procesul de transformare a posibilitatii in realitate.

Desigur, nu excludem eventualitatea ca infractiunile sa fie savarsite spontan, din

culpa ori cu praeterintentie, dar acestea reprezinta exceptia care confirma regula si

constituie tot o expresie a unor personalitati orientate antisocial, caracterizate prin

impulsivitate, agresivitate sau neglijenta fata de valorile sociale ce sunt protejate de

legea penala.1

CAPITOLUL VII

Prevenirea si combaterea criminalitatii violente

Sectiunea I: Consideratii introductive. Definirea conceptelor de prevenie

Dupa prezentarea situatiei reale, a infractiunilor savarsite cu violenta in ultimii ani,

precum si cauzele care le-au facut posibile, este firesc ca in aceasta lucare sa fie abordata

si problema masurilor destinate perfectionarii activitatilor sociale, destinate prevenirii si

combaterii acestora, precum si a gasirii unor metode optime de tratament in ceea ce

priveste pe autorii acestor grave fapte antisociale.

Asemenea masuri sunt pe cat de complexe pe atat de diversificate si tocmai de

aceea trebuie insistat indeosebi asupra celor care prezinta relevanta din punct de vedere

al criminologiei2.1 V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu si altii, op. cit., pag.82.2 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 69.

79

Desi prevenirea criminalitatii este considerata dintotdeauna drept obiectivul

principal al politicii penale, ea a ramas mai degraba, un concept vag, insuficient definit

teoretic.

Trebuie mentionat ca solutiile nationale in problema luptei impotriva criminalitatii

nu depind doar de acuratetea conceptiei teoretice, de structurile, programele si metodele

prin care se infaptuieste strategia nationala de lupta impotriva criminalitatii, ci si de

mijloacele materiale si financiare pe care statul poate sa le afecteze acestui scop. In

consecinta, eficacitatea solutiilor adoptate pentru prevenirea si combaterea fenomenului

infractional depinde de dezvoltarea social-economica a statului, de puterea reala a

acestuia.

Prevenirea criminalitatii inseamna in primul rand, preintampinarea savarsirii

pentru prima data a acelor actiuni ori inactiuni umane pe care societatea la considera

daunatoare pentru valorile sale, pentru evolutia sa normala catre progres, motiv pentru

care aceste comportamente au fost sanctionate de legea penala.

In sens strict, prevenirea vizeaza mai ales acele comportamente care prezinta un

grad de pericol social suficient de mare ca sa necesite o reactie prin mijloace de drept

penal impotriva faptuitorilor.

In sens larg, prevenirea se indreapta impotriva tuturor comportamentelor deviante

care, prin acumularea si adancirea unor procese socio-umane specifice, pot conduce la

savarsirea de fapte antisociale sanctionate de legea penala.

Actiunea preventiva nu va produce efectele scontate daca se va desfasura izolat, pe

domenii sau tipologii infractionale. Prevenirea criminalitatii trebuie sa vizeze fenomenul

in intregul sau, nu ca totalitate de infractiuni savarsite pe un anumit teritoriu, intr-o

perioada de timp data, ci ca sistem, inteles ca ansamblu superior organizat de elemente

aflate in relatii atat intre ele, cat si cu intregul caruia i se subsumeaza, ansamblu care este

orientat catre realizarea unor efecte specifice, in conditii specifice.

Masurile concrete de prevenire a criminalitatii trebuie sa reprezinte argumente

suficient de puternice pentru ca, in balanta procesului individual de luare a deciziilor, sa

80

constituie factori decisivi de impiedicare a trecerii la savarsirea actului infractional.

Aceste masuri trebuie sa vizeze acele domenii ale socialului, economicului, juridicul

etc., in care apar si se manifesta cu mai multa forta cauzele care determina si conditiile

care favorizeaza si comportamentul delincvent.

Apreciem ca prevenirea criminalitatii1 desemneaza un proces social permanent,

care presupune aplicarea unui ansamblu de masuri cu caracter social, cultural, economic,

politic, administrativ si juridic destinate sa preintampine savarsirea faptelor antisociale,

prin identificarea, neutralizarea si inlaturarea cauzelor fenomenului infractional.

Examenul teoretic al practicii judiciare si penitenciare in materia infractiunilor de

violenta releva convingator necesitatea ca in activitatea de prevenire si combatere a unor

atare infractiuni sa se stabileasca riguros stiintific, pe cat este omeneste posibil,

deopotriva consecintele sociale imediate directe, cat si urmarile mai indepartate conexe

si indirecte, deoarece chiar consecintele indirecte, la atare categorii de infractiuni sunt

susceptibile a avea amploare si gravitate, ceea ce este de natura sa influenteze in concret

justa calificare a faptei si tratamentul sanctionator legal ce se aplica.

In acest context se impun anumite masuri, precizand totodata faptul ca, in

domeniul prevenirii combaterii infractiunilor savarsite cu violenta acest lucru este

integrant datorita faptului ca aceste infractiuni au caracter spontan, rare fiind situatiile

cand acestea sunt pregatite din timp.

Sectiunea a II-a: Modele de prevenire a criminalitatii

2.1 Modelul clasic

O lunga perioada de timp reactia sociala antiinfractionala a avut o esenta

eminamente represiva, popoarele antice dezvoltand sisteme legislative si institutionale

care raspundeau in buna masura, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care

fusesera create.1 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 207.

81

a) Prevenirea generala. Problema prevenirii criminalitatii a fost abordata de catre

filozoful grec Platon (427-347 i.e.n.) care a propus1 inlocuirea ideii retributive cu ideea

de utilitate sociala a pedepsei, conform careia scopul sanctiunii trebuie sa fie prevenirea

generala (prin forta exemplului) si prevenirea speciala (ca efect intimidant al pedepsei).

Potrivit teoriei clasice de drept penal, Beccaria sustine ca omul este o fiinta

rationala care, traind sub imperiul liberului sau arbitru, trebuie sa suporte consecintele

faptelor sale. Din acest motiv,

- cu cat pedeapsa prevazuta de lege este mai severa, cu atat omul se va abtine sa

comita actul incriminat;

- cu cat aplicarea legii este mai certa si mai rapida, cu atat efectul preventiv va fi

mai evident.

In perioada interbelica si dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctrina scolii

Apararii Sociale a sustinut ca protejarea societatii impotriva crimei trebuie sa fie

realizata prin masuri penale si extrapenale destinate sa neutralizeze delincventul, fie prin

eliminare sau segregare, fie prin aplicarea de metode curative sau educative.

b) Prevenirea speciala reprezinta complexul de masuri destinate sa impiedice

savarsirea unor fapte antisociale de catre persoanele care au savarsit, deja, o infractiune.

In perioada moderna, prevenirea criminalitatii nu se mai realizeaza doar prin

masuri de drept penal, ea constituie domeniul de actiune al controlului social, atat formal

(sistemul justitiei penale), cat si informal (organizatii non-guvernamentale, specialisti

din diverse domenii, organizatii comunitare etc.)

Cea mai importanta parghie o constituie, insa, controlul social specializat,

respectiv justitia, politia, curtea de conturi, garda financiara, controlul financiar intern,

politia sanitara, politia de frontiera, organisme ale statului care, prin lege, au obligatia sa

intervina in timp util pentru anihilarea focarelor criminogene.

2.2 Modelul social1 Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Less Belles Lettres, 1966, 324, a.b.

82

In ultimele doua decenii, cresterea exploziva a criminalitatii pe plan mondial a

determinat o adevarata criza a sistemelor justitiei penale si a organismelor clasice de

control social, mai ales in tarile vest-europene.

Aparitia noilor strategii nationale trebuie vazuta in contextul principalelor

schimbari economice, culturale si sociale care au afectat tarile lumii in ultima perioada.

Ca rezultat al acestor schimbari, politica penala din multe tari se indreapta catre

utilizarea unor masuri cu caracter special anticipativ, despre care se crede ca ar avea mai

mult succes in prevenirea fenomenului infractional.

Acest model presupune implicarea societatii in efortul de prevenire a criminalitatii,

fara a insemna, insa, o trecere a responsabilitatii din sarcina sistemului justitiei penale

catre masele eterogene ale populatiei. Utilizand rezultatele stiintifice ale studiilor

criminologice asupra cauzalitatii delincventei la nivel macrosocial si individual, modelul

social de prevenire are meritul de a aborda frontal factorii criminogeni si de a incerca

limitarea impactului acestora, prin masuri de asistenta comunitara acordata persoanelor

aflate in conditii de stres economic, social ori psihologic.

Principala carenta a modelului social se datoreaza faptului ca acest model

presupune o foarte buna coeziune sociala, o serioasa integrare culturala si o

constientizare comunitara care sa genereze un spirit civic pronuntat.

a) Prevenirea primara este definita ca o strategie preventiva de baza care, prin

masuri specifice in domeniile social, economic, cultural, educativ, incearca sa anihileze

atat situatiile criminogene, cat si radacinile adanci ale criminalitatii. Domeniul

interventiei predelictuale include programele de creare a locurilor de munca, a

conditiilor civilizate de habitat, a scolilor, locurilor de odihna si recreere, institutiilor de

asistenta medicala.

Prevenirea trebuie sa se adreseze mai ales infractorilor potentiali, atat la nivel

individual, cat si al microgrupurilor. Astfel, materialele de specialitate prezinta un

83

important numar de programe de prevenire care functioneaza in tarile occidentale si se

adreseaza cu prioritate familiei, scolii, si in general, tinerilor.

● In privinta familiilor se actioneaza prin masuri comunitare pentru:

- furnizarea de ajutor celor aflati de stres economic si psihologic;

- educarea si orientarea parintilor tineri;

- educarea prescolarilor proveniti din familii dezorganizate, ori de “socializare

negative”.

● In mod primordial trebuie vizata perfectionarea sistemului de educatie si instruire

in general, astfel incat fiecare individ sa constientizeze faptul ca respectarea normelor de

drept si a regulilor de convietuire sociala este o conditie fara de care statul democrat nu

poate exista, ca democratia inseamna libertate dirijata de norme unanim acceptate de

societate si ca atare obligatia de a fi respectate de toti membrii sai.

In acest context respectarea drepturilor semenilor nostri, a demnitatii fiecaruia, este

o cerinta de prim ordin1. Sistemul de invatamant are obligatia de a forma tinerilor

convingerea ferma privitoare la raporturile sociale dintre indivizi, raporturi si norme

bazate ferm si exclusiv pe legi si pe norme morale. S-a observat ca aproape toti autorii

infractiunilor savarsite cu violenta au carenta atat de instruire cat mai ales in educatie.

Multi dintre ei inteleg libertatea si democratia ca pe o portita deschisa spre insulta,

spre atentat la demnitatea, sanatatea, integritatea corporala si chiar viata semenilor lor.

Scoala se bucura de o atentie reala, datorita rolului sau formativ pronuntat. Ea

poate oferi cunostinte privind rolul si importanta valorilor sociale, a respectului fata de

lege si morala, implicatiile crimei, modul in care functioneaza sistemul justitiei penale,

caile de evitare a comportamentului delincvent.

Constatandu-se ca orientarea spre tratamentul individual al scolarilor ori abordarea

unui aspect educational singular s-au dovedit a fi contraproductive, eforturile s-au

indreptat in doua directii:

- catre supravegherea scolarilor in vederea reducerii violentei, in acest scop sunt

angajati tinerii absolventi aflati in somaj;1 Victor Ursa, Criminologie, Ed. Agronaut, 1999.

84

- organizarea unor cursuri speciale, in afara orelor de program, pentru copiii care

au probleme de asimilare a notiunilor ori de adaptare la mediul scolar.

● Nu trebuie neglijata nici imbunatatirea sistemului de asistenta sociala a populatiei.

Investigatia facuta in cuprinsul lucrarii a aratat ca o insemnata parte a infractorilor care

au comis fapte cu violenta provin din randul bolnavilor psihici1, a celor care au crescut

in familii dezorganizate, care au dus o viata parazitara. La toate acestea trebuie sa

adaugam si categoria persoanelor ramase fara serviciu si fara posibilitati materiale de

existenta, care deseori ajung sa comita infractiuni si indeosebi din categoria celor cu

violenta.

Frecventarea anturajelor parazitare, consumul de alcool de la varste fragede,

vagabondajul, cersetoria, convietuirea in conditii de promiscuitate, etc., reprezinta tot

atatea cauze ale infractiunilor savarsite cu violenta.

Pentru o buna parte din aceste surse infractionale, protectia sociala este fie

modesta, fie inexistenta.

● Un alt domeniu important al prevenirii il constituie angajarea in munca a tinerilor,

care este considerata ca fiind esentiala pentru dezvoltarea acestora prin educatie sociala,

vizand incurajarea lor pentru asumarea responsabilitatii propriilor destine. Lipsa ori

pierderea locului de munca si imposibilitatea de reincadrare in timp rezonabil determina

modificarea serioasa a structurii de personalitate a tinerilor, dezvolta sentimente

revansarde, stari depresive, manifestari deviante si chiar recurgerea la acte infractionale.

De aceea, programele de prevenire se orienteaza in trei directii:

- identificarea si chiar crearea de noi locuri de munca pentru tineri,

prioriate absoluta avand cei cu responsabilitati sporite;

- organizarea timpului liber pentru tinerii ramasi fara loc de munca, acest tip de

actiune preventiva ia in considerare atat activitatile distractive, cat si cele de reconversie

si recalificare a tinerilor;

- crearea de facilitati de tratament pentru cei cu probleme deosebite (tineri care se

drogheaza, alcoolici)1 Miclea Damian, Combaterea criminalitatii (evolutie, tipologii, legislatie, particularitati), Ed. Nemira, 2004.

85

Programele de prevenire sociala a criminalitatii mai iau in considerare politica de

sanatate, de planificare urbana si, in general, toate domeniile care se pot constitui in

factori generatori de criminalitate potentiala.

b) Prevenirea secundara are ca obiect adoptarea unei politici penale adecvate si

transpunerea in practica a acesteia. Aceasta este aria preventiva care se confrunta in

mod concret cu fenomenul infractional, asigurand prevenirea prin identificarea timpurie

si anihilarea factorilor criminogeni. Activitatile prevenirii secundare sunt desfasurate de

organele legislative (in ceea ce priveste adoptarea legislatiei penale) si executive (care

au datoria aplicarii legii).

De importanta majora sunt masurile pentru continua cosolidare a statului de drept

si reasezarea intregii vieti economico-sociale si politice pe principii democratice. In

acest sens este necesar sa se asigure o reala separare a puterilor in stat, sa se elimine

fenomenul coruptiei si eludarea spiritului legilor aflate in vigoare. Puterea legislativa

trebuie sa adopte cu mai multa operativitate legile de importanta fundamentala pentru

buna functionare a institutiilor statului de drept.

Aceasta trebuie sa pedepseasca mult mai aspru anumite infractiuni printre care si

cele indreptate impotriva vietii cetateanului1. Fara adoptarea unor masuri represive

adecvate si transpunerea lor efectiva in practica, criminalitatea cu violenta se va

accentua iar dreptul fundamental la viata si integritate corporala a cetateanului nu va

putea fi aparat.

Fara o politica puternica, bine echipata si pregatita, fara o justitie corecta si bine

pregatita profesional, infractionalitatea nu va inceta sa creasca. In acelasi scop, lupta

impotriva coruptiei in aceste institutii este absolut necesara, deoarece astfel se mentin

conditiile subiective in baza carora infractorii pot spera ca nu vor suporta rigorile legii.

1 Concepte, principii, structuri si modele europene de prevenire a criminalitatii, Ed.Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane, Bucuresti, 1993.

86

c) Prevenirea tertiara include activitatile destinate evitarii riscului de recidiva la

persoanele care au mai savarsit infractiuni. In aceasta zona a prevenirii, se actioneaza

pentru tratamentul, reeducarea, resocializarea si reinsertia sociala a infractorilor. Totusi

datorita anvergurii limitate a sanctiunilor orientate spre tratament, prevenirea tertiara

este redusa la represiune si neutralizare.

In acelasi timp in complexul de masuri destinate perfetionarii activitatilor sociale

de prevenire si combatere a infractiunilor savarsite cu violenta, un rol bine definit il are

si sistemul penitenciar. Putem afirma ca in prezent, datorita conditiilor specifice etapei

pe care o parcurgem, sistemul penitenciar inca nu reuseste sa contribuie la reducerea

criminalitatii in tara noastra.

In acest sens cateva masuri de perfectionare a sistemului penitenciar in general si

legat de acesta, crearea institutiilor publice menite sa contribuie la resocializarea fostilor

detinuti, ar reprezenta conditii favorabile reducerii numarului infractiunilor savarsite cu

violenta si indeosebi la prevenirea recidivismului si a repetarii faptelor antisociale de cei

pusi in libertate din penitenciar.

Ingrijorator este faptul ca penitenciarele sunt pe mai departe suprapopulate,

fenomen care se intensifica cu trecerea timpului (cazarea pe timp de vara se face acum

inclusiv in corturi de tip de militar, ca solutie disperata in fata fenomenului de

supraaglomerare a inchisorilor).

Influentele nefaste a celor cu conceptii alterate se manifesta din plin, reparatia se

realizeaza numai la nivelul principalelor criterii ale sale, iar actiunile reeducative se

desfasoara cu mari dificultati si evident cu efecte pozitive diminuate. Drept urmare,

perioada de detentie, desfasurata uneori in promiscuitate (detinutii dorm cate doi sau trei

in pat), in conditii materiale precare (insuficienta dotarilor sanitare) si intr-o inactivitate

daunatoare nu fac altceva decat sa contribuie la alterarea conceptiilor despre lume si

viata, la imprimarea unor deprinderi si convingeri infractionale si in final la recidiva.

87

Modelul social vizeaza reducerea criminalitatii prin reducerea necesitatii de a

savarsi fapte savarsite cu violenta. El este un model generos, dar care presupune mari

eforturi materiale si umane, deci o anumita bunastare a societatii in care se aplica.

Modelul social necesita, in plus atragerea comunitatii in procesele specifice si in

actiunile concrete de prevenire, presupunand o buna coeziune sociala. Alaturi de

costurile ridicate, aceasta cerinta reprezinta un serios handicap, deoarece:

- stratificarea sociala excesiva genereaza interese diferite ale indivizilor, precum

si opinii diferite cu privire la prioritatile prevenirii;

- interesul comun este relativ restrans si vizeaza mai ales prevenirea

criminalitatii violente, a celei stradale si a delincventei juvenile, a infractiunilor

care lovesc in interesele tuturor grupurilor sociale.

2.3 Modelul situational (tehnologic)

Modelul situational de prevenire reprezinta o cale pragmatica de reducere a

oportunitatilor de savarsire a faptelor antisociale, prin masuri realiste, relativ simple si

cu costuri reduse.

Acest model are in vedere potentialele victime, incercand sa le determine sa

utilizeze variate precautiuni care reduce riscul victimizarii.

Fara indoiala ca anumite aspecte ale acestui model de prevenire a criminalitatii se

adreseaza infractorilor, in ideea producerii unui anumit impact psihologic asupra

acestora (prin cresterea riscurilor la care se expun) si a-i determina sa renunte la

“trecerea la act”.

Criminologia ca activitate multidisciplinara ce are ca obiectiv cunoasterea cauzelor

si conditiilor ce determina fenomenul infractional1 precum si stabilirea celor mai

eficiente mijloace de combatere a acestui fenomen implica, intr-o etapa initiala

“activitatea de asistenta si expertiza medicala”, desfasurata de o echipa de specialisti

(psihiatri, sociologi, psihologi, pedagogi, geneticieni, antropologi), aceasta mai ales cand

nu revin la probleme de “criminologie clinica” care privesc studiul cauzelor patologice 1 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 72.

88

ale delicventei si gasirea mijloacelor specifice de combatere in cadrul unui ansamblu de

masuri.

Studiul sociologic al starii infractionale cat si al particularitatii lor individuale de

personalitate ce determina polimorfismul conditiei antisociale chiar in aceleasi conditii

situative, presupune aportul sociologului, psihologului, pedagogului si al medicului in

vederea stabilirii unor solutii adecvate de prevenire si combatere a actului antisocial.

Una din principalele probleme care trebuie aduse in discutie in cadrul preocuparii

de “criminologie clinica” prin intermediul cercetarii interdisciplinare medico-legale,

socio-psihiatrice si juridice este cea a delimitarii si a caracterizarii notiunii de stare de

periculozitate, a precizarii elementelor psiho-patologice si medico-legale care determina

potentialul agresiv antisocial, al definirii si interpretarii aspectelor psiho-patologice si

socio-psihologice in starea infractionala.

Comportamentul agresivo-patologic poate fi expresia psihozelor cronice evolutive,

schizofrenia, delirul de persecutie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de

prejudiciu din psihozele senile, psihoza halucinatorie cronica, psihoza maniaco-

depresiva in faza maniacala. Actiunea terapeutica se poate adresa uneia din cele trei

componente structurale de baza: biologica, psihologica si sociala. Personalitatea umana

se reprezinta ca un sistem complex bio-psiho-social:

- zona biologica constituita in biotopi;

- zona psihologica uneste structuri psihice.

Inadaptarea in mediul social constituie consecinta unor trasaturi particulare ale

personalitatii imature, disarmonice, nevrotice, sau defectuale.

O presiune sociala crescuta din partea organelor si a normelor sociale care se opun

unor tendinte individuale, normale, limitand libertatea de actiune a persoanei,

posibilitatea realizarii complete a aspiratiilor sale, presiune resimtita imediat pe plan

psihologic de catre individ (frustrare, supra-solicitare, interdictii, stresuri, reprimarea

tendintelor personale) actioneaza determinand stari de tensiune, situatii conflictuale

89

exprimate pe plan psihologic printr-o varietate polimorfa de conduite reactive

ingreunand adaptarea individuala la comunitatea social-umana.

In afirmarea “personalitatii criminale1” conceptia simplista de cunoastere a

personalitatii infractorului sau faptuitorului numai prin prisma continutului si

circumstantelor infractiunii sau a actului antisocial (omuciderea) precum si a stabilirii

responsabilitatii numai in functie de diagnosticul psihiatric sau de gradul de intensitate a

tulburarilor psihice, sta tocmai la baza gresitei intelegeri pe care o au cei ce considera ca

o expertiza in acest domeniu se poate efectua unilateral.

In conceptia criminologica, un tip particular de personalitate criminala ar trebui

inteles ca o structura patologica printr-o dezvoltare dizarmonica sau aberanta in conditii

negative de climat social, de instruire, de educatie, influente culturale si aspiratii

(“sociopatia”) pe un fond constitutional vulnerabil, perdispozant (aspecte biogenetice,

psiho-genetice, socio-genetice) si favorizata de factori psihopatici si socio-psihologi

complecsi.

Jean pinatel arata ca notiunea de tratament are in criminologia clinica doua

intelesuri principale:

1. “…felul de a actiona fata de delicvent ca urmare a sentintei judiciare in functie

de regimul juridic si cel administrativ care reglementeaza executarea

sentintei…”;

2. “…o acceptiune mai generala si stiintifica care consta in actiunea generalizata

intreprinsa fata de delincvent in scopul de a-i modela personalitatea in vederea

evitarii recidivei si a declansarii sociale a acesteia…”.

Al doilea aspect este greu de realizat in conditii de penitenciar. In ceea ce priveste

cadrul in care se va desfasura programul de tratament Jean Pinatel distinge tratamentul

in mediul liber, tratamentul institutional, tratamentul in semilibertate si post-cura.

1 Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa “Sansa” S.R.L., Bucuresti, 1997.

90

Dintotdeauna perioadele post revolutionare care au atras dupa ele multiple

convulsii sociale, instabilitate politica, economica si o puternica criza la toate nivelurile

si straturile sociale au dus la exacerbarea fenomenului infractional.

Este o realitate istorica de care nu se poate face abstractie si care trebuie luata in

calcul ca atare. Fenomenul nu este particular Romaniei, iar experientele tarilor est-

europene, fost-comuniste, ne confirma din plin acest adevar de necontestat.

Intr-a asemenea stare de crestere a criminalitatii in Romania se circumscrie si

evolutia infractiunilor savarsite prin acte de violenta.

Lupta impotriva criminalitatii de violenta presupune o activitate elaborata,

sustinuta stiintific, deoarece acest fenomen atat de complex nu poate fi contracarat,

anihilat decat prin asemenea demersuri. Astfel, combaterea criminalitatii de violenta

presupune o opera de profilaxie criminala, care sa se materializeze intr-o activitate de

decimare, reducere a cauzelor majore de factura criminogena, folosindu-se mijloace

diferentiate in functie de natura cauzelor care au determinat savarsirea de infractiuni.

Sectiunea a III-a: Resocializarea infractorului

3.1 Conceptul de resocializare a infractorului

Diversele sisteme penale si sociale de sanctionare, tratament si resocializare a

infractorilor se fundamenteaza pe anumite conceptii filozofice, morale, politice si

religioase, avand ca finalitate realizarea protectiei si apararii sociale a societatii,

prevenirea comiterii de noi crime si delicate si reintegrarea si reabilitarea morala si

sociala a persoanelor condamnate la diverse pedepse. Desi aceste sisteme includ o gama

larga de sanctiuni si pedepse, ele trebuie sa fie cat mai mult individualizate, astfel incat

atat alegerea, cat si aplicarea lor sa conduca la reducerea riscului reiterarii unor noi fapte

antisociale de catre individul condamnat si la reabilitarea lui normala dupa executarea

pedepsei, oferind, totodata, o protectie adecvata si pentru societate. Principiul ca detentia

91

si privarea de libertate trebuie folosite ca o ultima solutie (“ultimo ratio”) este acceptat

in majoritatea sistemelor penale de sanctionare a delincventilor, astfel incat inainte ca

tribunalele sa hotarasca privarea de libertate, ele trebuie sa ia in consideratie toate

celelalte sanctiuni posibile mai putin radicale, decizia privind privarea de libertate fiind

adoptata “numai cand cazul in discutie este de asa natura incat pedepsele mai putin

radicale nu pot fi acceptate”1.

Resocializrea este un proces educativ, reeducativ si de tratament aplicat

persoanelor condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la

sistemul de norme si valori general acceptate de societate, in scopul reintegrarii sociale a

acestora si prevenirii recidivei.

Din definitia prezentata rezulta caracteristicile acestui tip special de recuperare

sociala:

- resocializarea vizeaza persoane care au savarsit deja o infractiune;

- resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezinta o

componenta a prevenirii speciale;

- resocializarea constitue un demers social realizat in mod stiintific, de personal

calificat in acest scop;

- metodele resocializarii sunt: educarea, reeducarea si tratamentul.

Educarea vizeaza mai ales pe infractorii a caror personalitate a suferit o

“socializare negativa”, asimiland norme si valori contrare celor general acceptate de

societate.

Reeducarea se adreseaza infractorilor a caror personalitate a suferit o inadaptare la

sistemul de norme amintit.

Educarea si reeducarea se relizeaza prin modalitati diverse atat teoretice, cat si

practice2, prin care se doreste ca infrctorii sa redobandeasca respectul pentru oameni si

lege, pentru munca, pentru calificarea ori recalificarea profesionala.

1 William Rentzmann, Pietre de temelie in filozofia tratamentului modern: normalizarea, deschiderea, responsabilitatea, in “Revista de Stiinta Penitenciara”, nr.3-4, 1991, pag.60.2 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.218.

92

Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice apreciate a fi

adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.),

urmarindu-se remodelarea personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale

reactionale, reinnoirea motivatiilor care ii anima interesele si modificarea atitudinilor

acestuia, in scopul reinsertiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural.

Regimul de tratament si resocializare difera sensibil de la o tara la alta, mergand de

la internarea acestora in stabilimente deschise, semideschise sau inchise si pana la

detentia lor totala in penitenciare si institutii speciale de maxima siguranta si securitate.

Pentru acest motiv, insasi notiunea de tratament aplicata este utilizata atat intr-un sens

mai restrans, cat si intr-unul mai larg:

- in sens restrans, notiunea de tratament se refera la “masurile individuale si

terapeutice care sunt folosite pentru a-i determina pe detinuti sa isi schimbe modul de

viata si sa-i indeparteze de activitatile lor criminale;

- intr-un sens mai larg, notiunea de tratament trebuie sa includa o serie de masuri

si solutii care sa asigure detinutului pregatirea scolara si profesionala, libertatea

religioasa, activitati si exercitii fizice si sportive, vizite, corespondenta, lectura, acces la

mijloacele de informare in masa, asistenta psihologica (psihiatrica) si medicala de

specialitate.

Indiferent de diferitele acceptiuni acordate notiunii de tratament, majoritatea

specialistilor sunt de acord ca el trebuie subordonat unor finalitati care urmaresc:

- cultivarea obiceiului de a munci si de a trai din munca, de unde si preocuparea ca

in timpul detentiei acestia sa-si poata continua pregatirea scolara si profesionala;

- educarea si pregatirea detinutilor pentru o noua viata, dupa terminarea pedepsei

inchisorii, in vederea reinsertiei lor normale post-penale;

- acordarea de asistenta sociala, medicala si juridica de specialitate in scopul

rezolvarii problemelor personale ale detinutilor.

93

Modelul curativ subliniaza necesitatea examenului medico-psihologic al

infractorului ce a fost subliniata de Cesare Lombroso in raportul prezentat la Congresul

International asupra penitenciarelor, care a avut loc la Sankt-Petersburg, in 1890.

Examenul medico-psiho-social a fost instituit, pe plan legislativ in Franta, in anul

1959. George Levasseur s-a ocupat pe larg de examenul de personalitate, el aratand ca

acesta are un continut complex, care cuprinde:

- un examen cu privire la personalitatea inculpatului si o ancheta referitoare la

situatia sociala, materiala si familiala a acestuia;

- un examen medical;

- un examen medico-psihologic;

- orice alte masuri.

Examenul de personaliate si ancheta sociala sunt obligatorii in materie criminala si

facultative in materie corectionala. Examenul medico-psihologic este facultativ in

ambele situatii.

Subliniind importanta generalizarii examenului de personalitate in legislatia

franceza, P. Bouzat arata ca aceasta masura a fost salutata de catre criminologi ca o

cucerire de prim ordin, esentiala intr-un stat de drept modern, intrucat permite sa se

cunoasca personalitatea infractorului si sa se prepare masurile in scopul facilitarii

readaptarii sociale a acestuia.1

3.2 Starea periculoasa

Aprecierea criminologica a “starii periculoase” presupune evaluarea capacitatii

infractionale si a posibilitatii de adaptare la mediul social al delincventului.

Conceptual de stare periculoasa nu este o notiune juridica, ci o realitate clinica

observabila. Clinic, starea periculoasa se poate manifesta atat sub forma cronica

(permanenta), cat si sub forma iminenta:

1 Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, pag.163.

94

- forma cronica a starii periculoase poate fi definita ca o “modalitate psihologica si

morala care caracterizeaza individul antisocial”; poate fi sesizata mai ales la

recidivisti;

- Etienne de Greff a constatat faptul ca, inainte de trecerea la savarsirea actului

infractional, toti delincventii parcurg o stare periculoasa iminenta. Ea poate fi

caracterizata ca o stare de criza, de framantari, a individului care si-a propus sa

comita o fapta pedepsita de lege.

Aceasta apreciere se bazeaza pe metodele si tehnicile utilizate frecvent in

criminologie: observarea, interpretarea si experimentarea.

In faza observarii sunt puse in evidenta elementele de personalitate ale individului

studiat, precum si factorii sociali care au contribuit la orientarea antisociala a

personalitatii.

In timpul experimentelor efectuate vor fi identificate trasaturile patologice care

constituie nucleul personalitatii orientate antisocial, variabilitatea acestora sugerand

nivelul de adaptabilitate sociala a persoanei in cauza.

Faza interpretarii cuprinde trei etape:

- aprecierea asupra personalitatii delincventului – formularea diagnosticului

criminologic;

- exprimarea unei ipoteze asupra comportamentului ulterior, ipoteza care poarta

numele de prognostic criminologic;

- formularea unui program de tratament bio-psiho-social.

Criminologia clinica abordeaza personalitatea infractorului in unitatea si dinamica

acesteia1, fiind utilizate mai multe tehnici de investigare: ancheta sociala, observarea

directa, examenul medical, psihiatric si psihologic, interviul clinic aprofundat, testele

psihologice.

Cu ajutorul acestor tehnici se urmareste o recompensare a realitatii care a precedat

savarsirea actului infractional, implicand studierea parcursului social al individului, a

experientelor sale succesive.1 R. M. Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981, pag.75.

95

3.3 Diagnosticul criminologic

Formularea diagnosticului criminologic se realizeaza in trei etape succesive:

aprecierea capacitatii infractionale, evaluarea inadaptarii sociale si aprecierea starii

periculoase prin sinteza primelor doua elemente.

Diagnosticul capacitatii infractionale presupune aprecierea trasaturilor psihologice

care compun personalitatea orientata antisocial. Ele rezulta din compararea indicilor bio-

psihologici evidentiati cu ocazia examenului medico-psihologic si a indicilor sociali

rezultati din ancheta sociala.

Aprecierea adaptabilitatii persoanei studiate ia in considerare nivelul aptitudinilor

fizice, psihice si profesionale pe de o parte, iar pe de alta parte, pulsiunile instinctive ale

acesteia, aspiratiile sale al un anumit status social.

Diagnosticul starii periculoase presupune, in final, sinteza capacitatii infractionale

si a inadaptarii sociale prin aprecierea gradului de intensitate al fiecarei laturi.

Combinarea unei capacitati infrationale ridicate cu o adaptabilitate redusa a

individului determina un diagnostic criminologic diferit, deoarece inadaptarea sociala a

personei in cauza atrage atentia celor din jur.

3.4 Modalitati de resocializare

Realizarea unei resocializari normale si eficiente a individului delincvent este

conditionata de o serie de factori, intre care mai importanti sunt:

- factorii care definesc caracteristicile si elementele specifice ale institutiei in care

se realizeaza procesul de resocializare (centru de reeducare, stabiliment deschis,

penitenciar, institute medico-legale, etc.);

- factorii care definesc individualizarea sanctiunii si durata acesteia, precum si

masurile de asistenta medicala, sociala si educative adoptate in functie de

personalitatea fiecarui delincvent.

96

In functie de acesti factori, resocializarea individului delincvent se realizeaza in

doua etape sau momente:

- in timpul executarii sanctiunii penale (cu sau fara privare de libertate), cand se

urmareste, prioritar, schimbarea si transformarea vechiului sistem de norme,

valori si convingeri ale individului delincvent, prin “dirijarea” comportamentului

sau spre scopuri deziderabile social, utilizandu-se in acest scop forme de

normalizare, deschidere si responsabilizare a delincventului dintre cele mai

diverse;

- dupa executarea sanctiunii penale, cand se urmareste reinsertia postpenala a

fostului delincvent, incadrarea lui intr-o activitate sociala, dobandirea unui nou

status si indeplinirea unor noi roluri, ca si diminuarea efectelor procesului de

“stigmatizare” in viata sociala.

In conformitate cu Regulile penitenciarelor europene, adaptate de Consiliul

Europei in domeniul penitenciar1, resocializarea si tratamentul delincventilor trebuie

subordonate unor finalitati precise, menite sa asigure mentinerea starii de sanatate si

respectul detinutilor, prin asigurarea unor conditii de viata compatibile cu demnitatea

umana si cu standardele acceptate in cadrul comunitatii.

Scopurile detentiei trebuie sa reduca, pe cat posibil, traumatizarea psihica a

persoanei condamnate2, prevenind aparitia unor perturbari emotionale, idei obsesive,

infantilism, idei de sinucidere, comportamente violente si agresive si incurajand acele

atitudini si aptitudini care sa permita o reinsertie normala a acestora in societate.

Principiul fundamental al actiunii de resocializare si tratament a delincventilor il

reprezinta normalizarea, prin apropierea pe cat posibil a conditiilor vietii din penitenciar

cu cele ale lumii exterioare acestuia. Ca regula generala, normalizarea presupune ca, in

timpul executarii pedepsei, detinutul isi pastreaza si isi exercita marea majoritate a

drepturilor civile (dreptul la vot, drepul la libera constiinta religioasa, dreptul la

1 Recomandarea R(87)3, adoptata de Consiliul Ministrilor Europei la 12.02.1987 privind “regulile europene pentru penitenciare”, in “Revista de Stiinta Penitenciara”, nr. 3-4(7-8), 1991, pag.3-22.2 Helmut Gonsa, Organizarea detentiei (intemnitarii), tratamentul detinutilor si pregatirea lor pentru liberare, in “Revista de Stiinta Penitenciara”, nr.3-4(7-8), 1991, pag.60.

97

proprietate). In vederea diminuarii riscurilor efectelor negative ale detentiei,

normalizarea presupune realizarea a doua deziderate1:

a) deschiderea, prin internarea in stabilimente deschise, care sa asigure detinutilor

conditii de viata aproape sau chiar identice cu cele din afara locului de detentie (dreptul

la corespondenta nelimitata, contact permanent cu familia, vizionarea de programe TV si

radio), singurele restrictii fiind cele referitoare la libera deplasare in afara

stabilimentelor;

b) responsabilizarea, prin incercarea de a intari simtul raspunderii personale si

increderea proprie a detinutilor, implicandu-i intr-o serie de activitati zilnice in cadrul

locului de detentie, reobisnuindu-i cu viata din afara inchisorii.

3.5 Programe de tratament

Tratamentul de resocializare a infractorului urmareste modelarea personalitatii

acestuia, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor si modificarea

atitudinilor, in scopul prevenirii recidivei si facilitarii reinsertiei sociale prin readaptarea

individului la mediul social.

In criminologia clinica, principala metoda de tratament este psihoterapia.

Psihoterapia se bazeaza pe teorii ale psihologiei normale, patologice si sociale, care pot

fi utilizate in scopul de a trata tulburari in etiologia carora apar, cu preponderenta, factori

psihosociali. Aceasta metoda consta in stabilirea unei relatii speciale de comunicare

verbala intre terapeut si delincventi, luati individual ori in grup.

a) Psihoterapii individuale.

Psihanaliza – vizeaza identificarea motivelor inconstiente ale diverselor tulburari,

dezechilibre sau comportamente specifice infractorilor, in scopul inlaturarii lor, ori a

dezvoltarii si anihilarii acestora prin constientizare.

Aplicarea psihanalizei in criminologie intampina dificultati determinate de

conditiile speciale de timp (durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecventa de 4-5 ori 1 Dan Banciu, Control social si sanctiuni sociale, Ed. Fundatiei Victor, 1999, pag.182.

98

pe saptamana), de loc si de inalta calificare a psihanalistului. La aceste dificultati se

adauga cele determinate de personalitatea dificila a infractorilor. Acste considerente

determina ca psihanaliza sa poata fi aplicata numai unui grup restrans de infractori, aflati

in penitenciar sau in mediul liber, care se supun acestui gen de tratament.

Odata acceptata aceasta colaborare, analistul va incerca sa-l influenteze pe

infractor, sa-i schimbe conceptiile, sa-i formeze o noua optica de viata care sa-l ajute sa

se integreze in societate1.

Psihoterapia rationala se bazeaza pe represiunea psihologica, vizand

constientizarea pacientului in legatura cu trasaturile pozitive si negative ale caracterului

sau si determinarea acestuia sa se autoconcentreze si sa-si cenzureze comportamentul, sa

nu se lase influentat si intimidat de partenerii sai, sa ia decizii proprii. Acesta terapie

poate fi aplicata atat in libertate cat si in semi-liberatate, precum si in penitenciar.

b) Psihoterapii colective.

Au la baza interactiunile care apar la nivelul grupului in scopul depasirii

dificultatilor relatioanale si emotionale ale membrilor grupului.

In cadrul psihoterapiei in grup, analizatul foloseste inter-relatiile care apar in grup

pentru a examina problemele de ordin personal pe care le ridica participantii. Terapia se

bazeaza pe discutia libera intre membrii grupului, in cadrul caruia subiectii isi expun

propriile probleme si incearca sa se “elibereze” de tendintele negative.

O alta metoda de resocializare este metoda relatiilor de grup2, care se bazeaza pe

teoria asociatiilor diferentiale si consta in punerea infractorului in contact cu grupuri

sociale care respecta legea.

Aceasta metoda se aplica in general in perioada de probatiune sau de eliberare

conditionala si succesul ei depinde de respectarea unor reguli, intre care mentionam:

- grupul va fi constituit in asa fel incat infractorul sa se bucure de o anumita

consideratie;

1 R. M. Stanoiu, Introducere in criminologie, Ed. Academiei, Bucuresti, 1989, pag.165. 2 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 226.

99

- cu cat infractorul va fi atras mai mult de catre grup, cu atat mai mare va fi

influenta pe care grupul o va exercita asupra acestuia;

- atractia exercitata de grup trebuie sa se bazeze pe interesele majore ale

delincventului si nu pe cele marginale;

- grupul constituit trebuie sa fie preponderant anticriminal, astfel incat orice abatere

de la normele grupului sa fie considerate o apropiere de calea infractionala;

- grupul este acela care trebuie sa-si exercite presiunea asupra infractorului si sa nu

astepte ca schimbarile comportamentale sa se iveasca de la sine.

100

Bibliografie

1. Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucuresti,

2000;

2. Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperio,

Bucuresti;

3. Costica Paun, Criminologie – note curs, Academia de Politie, Bucuresti, 1998;

4. Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti,

Ed. “Sansa SRL”, 1996;

5. Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind infractiunile de omor si

loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul

Editorial, Bucuresti, 1991;

6. Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck,

Bucuresti, 2006;

7. Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002;

8. Notiuni de psihologie si criminologie, Scoala Militara de subofiteri “Vasile

Lascar” Campina, Ed. Ministerului de Interne;

9. Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton,

Timisoara, 2003;

10. Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997;

11. Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie,

Bucuresti, Ed. Academiei, 1981;

101

12. Rodica M. Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si

criminalitatea, Bucuresti, Ed. Oscar Print, 1994;

13. Butoi Tudorel Badea, Voinea Dan, Iftenie Valentin, Butoi Alexandru, Zarnescu

C-tin, Victimologie – perspectiva juridica, socio-psihologica si medico-legala asupra

cuplului penal victima-agresor, Bucuresti, Ed. Pinguin Book, Publishing House Word

Keeper (2004);

14. D. Luminosu, V.Popa, Criminologie, Ed. Helicon, Timisoara, 1996;

15. Ion Dobrinoiu, Infractiuni contra vietii persoanei, Ed. Academiei, Bucuresti,

1987;

16. Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

17. V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol I;

18. Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie.

Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti, 1999;

19. Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti,

1994;

20. Iancu Tanasescu, G. Tanasescu, C. Tanasescu, Criminologie, Bucuresti, Ed.

All Beck, 2003;

21. Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996;

22. Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003;

23. Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Less Belles Lettres, 1966;

24. Victor Ursa, Criminologie, Ed. Agronaut;

25. Miclea Damian, Combaterea criminalitatii (evolutie, tipologii, legislatie,

particularitati), Ed. Nemira, 2004;

26. Concepte, principii, structuri si modele europene de prevenire a criminalitatii,

Ed.Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane, Bucuresti, 1993;

27. Tanasescu Iancu, Florescu Bujor, Victima si agresorul, [Brancoveni], jud. Olt,

(Colectia Exclusiv), INS 1994;

28. Jean Pinatel, Troite de droit et de criminologie, tom III, Paris;

102

29. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa

de Editura si Presa “Sansa” S.R.L., Bucuresti, 1997

30. William Rentzmann, Pietre de temelie in filozofia tratamentului modern:

normalizarea, deschiderea, responsabilitatea, in “Revista de Stiinta Penitenciara”, nr.3-

4, 1991;

31. Recomandarea R(87)3, adoptata de Consiliul Ministrilor Europei la 12.02.1987

privind “regulile europene pentru penitenciare”, in “Revista de Stiinta Penitenciara”, nr.

3-4(7-8), 1991;

32. Dan Banciu, Control social si sanctiuni sociale, Ed. Fundatiei Victor, 1999;

33. Helmut Gonsa, Organizarea detentiei (intemnitarii), tratamentul detinutilor si

pregatirea lor pentru liberare, in “Revista de Stiinta Penitenciara”, nr.3-4(7-8), 1991;

103

104

105

106

107