LUCRARE DE LICENŢĂ

ASPECTE ALE POTENŢIALULUI

TURISTIC ÎN ZONA MUNŢILOR OAŞ

Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie

Departamentul de Geografie

LUCRARE DE LICENŢĂ

ASPECTE ALE POTENŢIALULUI

TURISTIC ÎN ZONA MUNŢILOR OAŞ

Coordonator ştiinţific:

Prof. Dr. Petru Urdea

Absolvent:

Timişoara

-2009-

2

CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................5

Capitolul 1 PROBLEME DE ORDIN GENERAL...............6

1.1 Localizare..............................................................6

1.2 Limite.....................................................................7

1.3 Istoricul cercetarilor ............................................7

Capitolul 2 PROBLEME TEORETICE PRIVIND

GEOGRAFIA TURISMULUI.............................8

Capitolul 3 POTENŢIALUL TURISTIC AL

RELIEFULUI.........................................................12

3.1 Alcătuire geologică.............................................12

3.2 Formare...............................................................14

3.3 Evoluţie................................................................15

3.4 Subunităţi............................................................16

Capitolul 4 POTENŢIALUL TURISTIC CLIMATIC.....24

Capitolul 5 POTENŢIALUL TURISTIC

HIDROGEOGRAFIC..........................................28

Capitolul 6 POTENŢIALUL TURISTIC

BIOGEOGRAFIC.................................................32

6.1 Fondul turistic biogeografic...............................32

6.2 Fondul turistic zoogeografic..............................35

6.3 Proiecte propuse privind protejarea unor

areale...........................................................................36

Capitolul 7 POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC.....45

3

Capitolul 8 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ...................49

Capitolul 9 ACTIVITATEA TURISTICĂ.............................52

9.1 Tipuri şi forme de turism practicate..................52

9.2 Trasee şi obiective turistice.................................54

Capitolul 10 PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A

TURISMULUI........................................................60

CONCLUZII....................................................................................63

BIBLIOGRAFIE.............................................................................64

4

INTRODUCERE

Această lucrare de licenţă, intitulată „Aspecte ale potenţialului turistic în zona Munţilor Oaş”

îşi propune să identifice şi să analizeze elementele cadrului natural şi antropic ce constituie o

atracţie, o oportunitate pentru dezvoltarea în adevăratul sens a turismului în zona Munţilor

Oaşului.

Am ales această zonă spre studiu datorită faptului că am considerat că Munţii Oaş dispun de

resursele necesare dezvoltării turismului, dar sunt foarte puţine lucrările care îşi propun să pună în

evidenţă acest aspect. Datorită faptului că nu există un ghid turistic al Munţilor Oaş, mărturisesc că

a fost oarecum o provocare să adun materialele disponibile şi să le analizez, astfel încât să rezulte

o lucrare care să evidenţieze atracţiile cadrului natural şi amenajările turistice existente sau

posibilitătile pentru crearea lor.

Lucrarea este structurată pe zece capitole, ce încearcă să analizeze toate aspectele legate de

elementele cadrului natural şi baza tehnico-materială prezente în zona Munţilor Oaş. Primul

capitol se ocupă de localizarea şi limitele Munţilor Oaş precum şi de modul în care au fost abordaţi

de-a lungul timpului în literatura de specialitate. Capitolul al doilea urmăreşte fixarea noţiunilor

teoretice cu care geografia turismului operează. În capitolul al treilea este tratat relieful vulcanic al

Munţilor Oaş ca şi cadru în care se desfăşoară fenomenul turistic şi ca resursă atractivă. Capitolul

patru al acestei lucrări analizează clima şi valenţele ei turistice. Urmează capitolele ce se ocupă de

hidrografie ca element de atracţie turistică, apoi de elementele de biogeografie, incluzând arealele

propuse pentru a fi protejate. Capitolul al şaptelea analizează potenţialul antropic, ca rezultat al

influenţei condiţiilor naturale în geneza Ţării Oaşului. Capitolul opt studiază infrastructura

turistică, prea puţin dezvoltată, dar care începe să se contureze din ce în ce mai bine. Capitolul al

nouălea se ocupă de activitatea turistică, cu tipurile de turism practicate în zonă, precum şi

obiectivele existente şi traseele cele mai frecventate. În capitolul zece este realizată analiza SWOT

pentru a fi analizate posibilităţile de dezvoltare ale ale Munţilor Oaş. La final am prezentat

concluziile ce reies din studiul pe care l-am făcut asupra acestei zone.

Trebuie subliniat faptul că aceşti munţi sunt la începutul dezvoltării lor turistice, de aceea

trebuie întocmite cât mai multe studii şi lucrări care să se ocupe de potenţialul lor turistic, atât

natural, cât şi antropic.

Doresc să mulţumesc domnului profesor universitar dr. Petru Urdea pentru îndrumările

acordate în conceperea acestei lucrări, căruia îi port un deosebit respect, şi, de asemenea, tuturor

5

profesorilor din cadrul Departamentului de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara care

mi-au fost de ajutor pe parcursul celor 3 ani în acumularea cunoştinţelor mele geografice.

1. PROBLEME DE ORDIN GENERAL

1.1 Localizare

Munţii Oaş sunt situaţi în grupa

nordică a Carpaţilor Orientali (fig.

1), în cadrul lanţului eruptiv din V

acestora, în grupa nordică Oaş-

Gutâi-Ţibleş. Din punct de vedere

administrativ regiunea se situează în

cadrul judeţului Satu-Mare, mai

exact în NE judeţului (fig. 2).

Fig. 1. Localizarea Munţilor Oaş în cadrul Carpaţilor Orientali

Deoarece Depresiunea Oaşului este strâns legată de aceşti munţi, pe de o parte din punct de

vedere natural, formându-se în aceeaşi perioadă cu ei, fiind de aceeaşi natură, vulcano-

sedimentară, iar pe de altă parte din

punct de vedere istoric, etnografic,

Munţii Oaş împreună cu Depresiunea

Oaş şi o mică parte din marginea

Munţilor Igniş formează Ţara Oaşului,

zonă etnică foarte bine individualizată,

aceasta va fi şi ea inclusă în studiul de

faţă, neputând fi lăsată la o parte mai

ales din punct de vedere al

potenţialului turistic.

6

Fig. 2. Localizarea Munţilor Oaş în cadrul judeţului Satu Mare

1.2 Limite

Munţii Oaşului (fig. 3) sunt

delimitaţi în partea de N de graniţa

cu Ucraina, din apropiere de Halmeu

şi până la Pasul Huta (638 m), în E

se află Depresiunea Oaşului

mărginită şi ea în E şi SE de Masivul

Igniş, ce este inclus Munţilor Gutâi,

iar în S şi V Câmpia Someşului cu

care comunică prin „poarta” Talnei,

lângă Oraşu Nou şi a Turului la

Călineşti-Oaş.

Fig. 3. Limitele Munţilor Oaş

1.3 Istoricul cercetarilor

Această regiune a Munţilor Oaş a fost studiată de-a lungul timpului, pe de o parte din punct de

vedere geologic, datorită prezenţei substanţelor minerale utile, iar pe de altă parte din punct de

vedere etnografic, regiunea făcând parte din Ţara Oaşului şi fiind studiată în cadrul acestei entităţi

etnografice.

Din punct de vedere geologic, primele menţiuni despre regiune sunt din 1855 şi sunt datorate

lui Fr. Ritter, Hauer şi Föterle, care amintesc de exploatarea de la Turţ. Sunt întreprinse apoi,

cercetări mai amănunţite în zonă în lucrările lui K. Papp din 1915, E. Stoicovici (1937), Földvari

(1946), Szalai (1947), Paucă (1955), care doreau să stabilească vârsta stratelor de roci, precum şi a

erupţiilor din aceşti munţi. Alţi geologi care au studiat zona au fost D. Giuşcă (1951), Th.

Iorgulescu (1955), T. Ichim şi V. Muşat (1955), S. Seiceanu (1955), Filareta Arion (1956), I.C.

Popescu (1957), Alexandra Sagatovici (1959), S. Ioniţă (1968-1969).

Informaţii cu privire la Ţara Oaşului au apărut în sec. XIX, deşi nu aveau un caracter

geografic. În 1869, Buşiţia publică „Ţara Oaşului” în revista Familia, apoi în 1907 Candrea

publică „Graiul în Ţara Oaşului”, iar în 1940 Cioară I. publică „Folclor în Ţara Oaşului”. Tot în

7

1940 apare o lucrare intitulată „Ţara Oaşului” scrisă de Vasile Netea. Bănăţeanu T. se ocupă în

1955 de portul popular din Ţara Oaşului. Andron I. G. publică în 1977 lucrarea Ţara Oaşului.

Acestea sunt studii cu caracter etnografic şi antropologic şi oferă o imagine de ansamblu asupra

Ţării Oaşului şi oşenilor.

Prima lucrare care abordează Ţara Oaşului în manieră complexă, dar nu regională, apare în

1964, cu titlul „Ţara Oaşului. Studiu de geografie fizică şi economică”, reprezentând teza de

doctorat a profesorului Ion Velcea.

Alte studii geografice cu privire la această regiune se referă la probleme de geografie fizică:

geomorfologie – Savu A. (1966, 1970, 1981), Morariu T. (1974), Cioacă A. (1991), Schreiber W.

(1996), Mac I (1979,1990, 1992), Hodor N. (1992,1994), apoi biogeografie – Cristea V. (1972),

Bârlea L. (1979), Gergely I. şi Raţiu O. (1979, 1980, 1981, 1982), Karacsony şi Negrean (1986-

1987), Tudoran P. (1990,1991), hidrologie – Morariu T. şi Savu Al. (1954), Fazekas I. (1992) şi

Haidu I. (1992, 1993).

În domeniul geografiei umane cele mai multe lucrări se axează pe problematica demografică,

economică şi socială – Velcea I. (1957), Morariu T. (1937, 1970, 1977), Paşcalău I. (1972), Surd

V. şi Nicoară L. (1989, 1990, 1991, 1993), Ilieş A. (1994), Ilieş M (1996-2003).

8

2 PROBLEME TEORETICE PRIVIND

GEOGRAFIA TURISMULUI

Geografia turismului este considerată ca fiind o ramură a geografiei economice şi se defineşte

ca fiind ştiinţa genezei, repartiţiei şi devenirii spaţio-temporale a fenomenului turistic, acesta fiind

considerat ca o interacţiune complexă, specifică, la nivelul mediului geografic (Cocean, 2006).

Turismul a fost definit de profesorul elveţian W. Hunziker în 1940, această definiţie fiind

acceptată pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din

deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu

sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”.

Turistul, potrivit Uniunii Internaţionale a Organismelor Oficiale de Turism, este orice persoană

care vizitează un loc, altul decât acela de reşedinţă, pentru orice alt motiv, altul decât acela de a

exercita o activitate remunerată şi efectuând un sejur de cel puţin o noapte (sau de 24 ore). Turistul

naţional se deplasează pe teritoriul ţării sale, iar turistul internaţional se deplasează într-o altă ţară

decât ţara sa de origine.

Conceptul de potenţial turistic a fost definit de către Organizaţia Mondială a Turismului şi alte

organisme de profil din cadrul Comunităţii Europene, ca fiind, la nivelul unei ţări sau zone

geografice, un ansamblu de componente naturale, culturale şi socio-economice care arată

posibilităţile de valorificare în plan turistic şi oferă sau dau o anumită funcţionalitate teritoriului,

având un rol esenţial în dezvoltarea activităţilor de turism. Componentele mediului natural sau cele

ale mediului antropizat, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot

deveni „atracţii turistice”, constituindu-se în „resurse turistice” pentru industria turistică şi pot

beneficia de amenajări specifice.

Conceptul de atracţie turistică, considerat de unii sinonim cu resursa turistică, exprimă cu

precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potenţialului turistic,

care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influenţând, în mod direct, anumite

segmente ale cererii turistice.

Conceptul de resursă turistică, este mult mai complex şi mai complet, incluzând pe lângă

atracţiile turistice pretabile pentru vizitare şi elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate

direct în activităţile turistice ca „materie primă”, generând diferite forme de turism (izvoarele

minerale şi nămolul favorizează turismul balnear, vântul, zăpada, oglinzile de apă generează

9

turismul sportiv, diferitele tipuri de bioclimat şi aerul ozonat favorizează turismul climateric,

agricultura montană – agroturismul, satele – turismul rural, etc. ).

Infrastructura turistică sau baza tehnico-materială este alcătuită din toate dotările tehnice şi

edilitare necesare asigurării tuturor seviciilor reclamate de buna desfăşurare a fenomenului turistic.

În cadrul bazei tehnico-materiale se includ capacităţile de cazare şi alimentaţie publică, reţeaua de

servicii aferente turismului, mijloacele de agrement şi tratament, căile de comunicaţii,

infrastructura tehnică, servicii poştale, bancare, medico-sanitare, etc.

Conceptul de fond turistic se referă la totalitatea resurselor naturale, social culturale şi istorice

de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei potenţiale a unui teritoriu, de care se leagă

prezenţa sau absenţa activităţilor turistice. Acesta a mai fost numit şi ofertă turistică primară, fiind

o premisă esenţială în amenajarea turistică a unei zone şi în dezvoltarea anumitor forme de turism.

Oferta turistică primară potenţială împreună cu structurile turistice existente (structura de

primire şi infrastructura specifică) alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic

(Cândea, 2006).

Fluxul turistic defineşte mişcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de provenienţă spre

cele receptoare.

Orice spaţiu geografic este un potenţial purtător de activităţi turistice care, prin dezvoltare şi

intensificare, specializare sau diversificare pot crea spaţii turistice de diferite tipuri şi dimensiuni

variabile (de la centru turistic la regiuni şi reţele turistice).

Spaţiile turistice sunt sisteme spaţio-temporale generate de existenţa unui potenţial turistic

natural şi/sau antropic, de prezenţa unei baze de primire şi a fluxurilor turistice, care

interacţionează şi se condiţionează reciproc, în prezenţa unor factori economico-sociali şi culturali

specifici, factori ce reglementează şi influenţează dezvoltarea sistemului respectiv.

Fenomenul turistic poate fi surprins în toate detaliile evoluţiei şi răspândirii sale operând cu

următoarele categorii de unităţi: punctul, centrul, zona şi regiunea turistică.

Punctul turistic este asociat frecvent unui obiectiv cu valoare turistică. El însumează atât

resursa, cât şi infrastructura necesară punerii ei în valoare. Punctul turistic are o extensiune redusă,

rezumându-se la o resursă naturală sau antropică, o cale de acces şi eventual, o bază de cazare sau

alimentaţie publică.

Centrele turistice sunt rezultatul concentrării spaţiale a mai multor resurse atractive, în

majoritatea cazurilor de acelaşi tip. Centrul turistic se poate individualiza în teritoriu ca entitate de

sine stătătoare – staţiunea turistică – sau se poate suprapune unui habitat cu funcţii complexe, cum

este localitatea turistică.

10

Zona turistică reprezintă o unitate spaţială care cuprinde o serie de puncte şi centre turistice, ce

sunt conectate prin relaţii strânse de colaborare, funcţionând ca un sistem integrat. Limitele şi

suprafaţa zonelor turistice vor fi trasate de mişcarea în teritoriu a fluxurilor turistice, în cadrul unei

călătorii a cărei finalitate (recreativ-curativ-culturalizantă) s-a realizat pe deplin (Cocean, 2006).

Regiunea turistică este reprezentată de un teritoriu întins, suprapus, în general, marilor unităţi

fizico-geografice şi se caracterizează printr-o concentrare evidentă a obiectivelor turistice, a

centrelor şi zonelor turistice. Dacă zona turistică este caracterizată prin specificitate, regiunea

turistică se caracterizează prin unitate în diversitate.

11

3. POTENŢIALUL TURISTIC AL

RELIEFULUI

Relieful joaca un rol deosebit de important pentru turism atât din punct de vedere al peisajului

cât şi ca suport al infrastructurii turistice şi al activităţilor de turism. Peisajul este una dintre cele

mai mari atracţii ale unei zone turistice. Trebuie avut în vedere că activitatea turistică, indiferent de

ce tip ar fi ea se desfăşoară în general în aer liber. Pentru tipurile de turism ce valorifică atracţiile

cadrului natural, relieful, peisajul au un rol deosebit de mare, în cele mai multe cazuri ele însele

reprezentând motivul dezvoltării turismului într-o zonă. Chiar şi atracţiile antropice sunt mult mai

apreciate atunci când sunt poziţionate într-un cadru pitoresc. Aceasta componentă a cadrului

natural poate fi spectaculoasă, când este vorba de forme de relief impresionante, curioase, zone cu

energie mare de relief, acestea generând turiştilor o stare de revigorare. Sunt, însă, turişti care

apreciază şi formele mai domoale, liniştite, cu aspect deluros, care contribuie la relaxarea

privitorului, la calmare sa, fară să îl obosească. În această ultimă categorie de forme mai domoale

se înscrie şi zona ce urmează să fie prezentată mai departe.

Un alt motiv pentru care este studiat relieful în cadrul proiectelor penteu dezvoltarea unor zone

turistice, este acela că acest element al cadrului natural reprezintă suportul pe care vor fi amplasate

toate amenajările turistice. Este necesară astfel o cunoaştere cât mai bună a reliefului, inlusiv a

substratului pentru evitatrea unor evenimente neprevăzute.

În ceea ce priveşte inventarierea potenţialului turistic natural, acesta este destul de greu de

realizat, date fiind materialele foarte puţine cu privire la acest aspect. Acest lucru se datorează

faptului că zona Oaşului este la începutul afirmării din punct de vedere turistic, mai ales în ceea ce

priveşte premisele naturale. Relieful nu impresionează prin înalţime, ci prin formele de relief –

conuri vulcanice bine conturate şi platouri de lave şi piroclastite – şi peisajul de pădure. Lipsiţi de

aşezări şi căi de comunicaţie, şi bine împăduriţi până la hotarul cu Ucraina, aceşti munţi prezintă

un grad ridicat de conservare naturală.

Munţii Oaş sunt încadraţi în categoria de munţi cu potenţial turistic mediu , datorat unui tip de

relief specific, cu forme erozionale deosebite alături de Munţii Ţibleş, Iezer, Trascău, Locvei,

Aninei, Cernei, Căpăţânii, Lotrului, Poiana Ruscă (Cândea, Simon, 2006).

3.1 Alcătuire geologică

12

Munţii Oaş sunt caracterizaţi din punct de vedere geologic de un fundament de fliş paleogen

peste care sunt suprapuse formaţiunile sedimentare paleogene şi neogene, intercalate în cuvertura

vulcanică prezentă în aproape toată regiunea.

Bazinul Oaş a funcţionat în timpul neogenului ca un golf al Bazinului Panonic cu care

comunica în N prin poarta Turţului, în V prin poarta Turului şi a Talnei şi în S prin poarta Oraşu-

Nou. Depozitele sedimentare care apar la zi aparţin Tortonianului, Sarmaţianului, Pannonianului şi

Cuaternarului (Sagatovici Alexandra, 1967). În timpul sedimentării au avut loc manifestări

vulcanice care au dus la punerea în loc a lavelor şi a materialului piroclastic. În unele cazuri, lavele

nu au ajuns la suprafaţă, constituind corpuri subvulcanice.

La suprafaţă, Munţii Oaş prezintă o cuvertură vulcano-sedimentară, alcătuită din punct de

vedere petrografic din andezite, dacite, riolite, piroclastite, marne, gresii, nisipuri eocene,

tortoniene, sarmaţiene şi pliocen-pannoniene (Coteţ, 1967).

Cele mai vechi depozite sedimentare aparţin tortonianului, fiind formate din tufuri dacitice şi o

lentilă de sare. Datorită eroziunii intense şi a acoperirii cu depozite cuaternare, suprafaţa

tortonianului a fost redusă. Totuşi, prezenţa izvoarelor sărate şi cu CO2 pledează pentru existenţa

lui (Velcea, 1964). Depozitele sarmaţiene se întâlnesc pe rama sudică a Depresiunii Oaşului, la

contactul cu Munţii Gutâi, datorită cărora se întâlnesc frecvente degradări ale terenurilor în această

zonă. Pliocenul, cel mai extins, este reprezentat de marne şi nisipuri cu intercalaţii subţiri de lignit,

tufuri, aglomerate vulcanice şi curgeri de lavă. Cuaternarul, acoperă, prin depozitele sale, aproape

întreaga Depresiune a Oaşului. În această perioadă regiunea a suferit un proces de ridicare

continuă, şi a fost supusă eroziunii, fapt care a dus la modelarea reliefului actual. Cea mai mare

dezvoltare o au depozitele piemontane, urmate fiind de aluviul de luncă şi albie, de depozite

loessoide, de eluvii, proluvii şi depozite de terasă.

Eruptivul din acestă zonă este destul de variat, fiind prezent atât în cadrul Munţilor Oaş, cât şi

în interiorul depresiunii de exemplu neck-ul Măgura (foto 1), sau intercalat între stratele

sedimentare.

13

Foto 1. Neck-ul Măgura (Popa, 2008)

O serie de neck-uri delimitează bazinetul Cămărzana, cu forme conice, specifice zonelor

vulcanice, cum sunt Cetăţuia Mare şi Cetăţuia Mică. Aglomeratele vulcanice maschează contactul

dintre eruptiv şi sedimentar şi alcătuiesc subasmentul zonei piemontane. În unele zone, depozitele

piemontane au fost erodate, astfel ca aglomeratele vulcanice se înscriu în relief sub forma unor

zone deluroase (dealurile Târşolţului şi Bixadului).

3.2 Formare

Munţii Oaş sunt munţi de origine vulcanică ce s-au format datorită erupţiilor Tortoniene,

Sarmaţiene, Pliocene, şi posibil şi Pleistocene.

În partea internă a zonei orogene a Carpaţilor Orientali şi Păduroşi s-a produs în timpul

neogenului o intensă activitate vulcanică, care a avut ca efect punerea în loc a unor importante

mase vulcanice, în craterele astăzi stinse şi produsele vulcanice ale acestora se înşiră pe o linie care

depăşeşte 450 km lungime. De fapt în această regiune se formează cel mai lung lanţ vulcanic din

Europa (800km) începand din Ungaria. „Erupţiile s-au produs pe linii de fracturi cu orientare

carpatică şi panonică şi/sau locale. În Carpaţii Orientali, fracturile ar coincide, pe o anumită

distanţă, cu marginea estică pe care s-a scufundat Bazinul Transilvaniei. Locul de origine al

lavelor se află pe planul de subducţie al Plăcii Moldo-Ruse, sub Microplaca Transilvană.” (Posea,

2001, pg. 147).

Punerea în loc a lavelor în neogen s-a făcut dominant prin erupţii. Ca tipuri de vulcani au

predominat stratovulcanii. Se întalnesc şi resturi ale unor curgeri bazaltice de tip hawaiian, iar unii

cerecetători sunt de parere că au existat şi explozii violente de tip peleean.

Produsele vulcanilor de tip mixt - curgeri de lave, aglomerate vulcanice şi cenuşă- alcătuiesc

lanţul vulcanic din vestul Carpaţilor Orientali, din care fac parte şi Munţii Oaş.

Munţii Oaş sunt vulcani stinşi, care nu mai prezintă nici un fel de activitate vulcanică, nici un

fel de pericol.

14

Ca vârstă absolută, determinările au identificat începuturile vulcanismului din Munţii Oaş ca

datând de 15 mil. ani, erupţiile încheindu-se acum cca. 6,8 mil. ani (Posea, 2002).

Cercetarile mai recente grupează erupţiile neogene in trei cicluri, dupa asociaţiile de roci cu

caractere petrochimice similare.

Astfel, ciclul I se manifestă prin riolite şi andezite cu forme explozive. În Oaş se depun stratele

vulcanogen-sedimentare (brecii, conglomerate, tufuri). Acest ciclu este deosebit de important din

punct de vedere metelogenetic în Oaş. Este de vârstă badenian superior-sarmaţian superior.

Ciclul II se manifestă în Oaş în sarmaţian-pannonian, este foarte important metalogenetic, se

manifestă efuziv şi subvulcanic dând dacite şi andezite cuarţifere.

Ciclul III se manifestă în Oaş prin curgeri de lave în nord şi dike-uri în sud, rocile principale

fiind andezitele bazaltoide.

Depresiunea Oaşului, formată din intercalaţii vulcanogen-sedimentare îşi datorează geneza

eroziunii de către bazinele hidrografice - râul Tur împreună cu afluentul său principal, Talna.

3.3 Evoluţie

Munţii Oaş (fig. 4), sunt cei mai reduşi ca înălţime (400-823 m – Vf. Piatra Bixadului), aici

vulcanismul începând şi încheindu-se cel mai devreme, deci au fost supuşi proceselor de eroziune

pentru o perioadă mai lungă de timp.

Eroziunea cuaternară a activat mult mai intens, reuşind să îndeparteze în mare parte carapacea

formată din lavele şi piroclastitele fazei mai noi, pliocene, punând astfel în evidenţă roci

neovulcanice, care aparţin fazelor mai vechi miocene. În această regiune se găsesc mai ales lave

andezitice de diferite tipuri, lave riolitice, dacitice şi piroclastitele respective.

15

Fig. 4. Subdiviziunile Munţilor Oaş

Aceşti munţi sunt îmbinaţi cu depresiuni interioare sau cu golfuri înspre câmpie. Aspectul

actual al structurii reliefului a fost determinat de trei cauze: vulcanismul, înălţările pliocen-

pleistocene şi eroziunea postvulcanică diferenţială dar şi nivelatoare. Specificul formelor este

determinat de vulcanism dar înalţimile actuale sunt datorate mişcărilor de ridicare postvulcanice.

Stadiul actual de evoluţie al aparatelor vulcanice (început de vulcanism rezidual) este dat însă de

eroziune. Relieful mai jos are aspectul unui platou, în cuprinsul căruia ies in evidenţă dykeurile.

Fâşia culmilor de tip obcine şi măguri mici de pe latura transilvaneană cu altitudini sub 500-

800 m în sectorul numit Măgurile Oaşului, ar fi un fel de echivalent al platoului de aglomerate din

Vulcanii Sudici. În cele mai multe cazuri apar sub forma de culmi paralele, alungite pe direcţie N-

S. Au rămas mai joase datorită ridicărilor atenuate pe această latură, dar şi din cauza eroziunii mai

active, fiind mai aproape de nivelurile locale de bază (Lacul Pannonic). Măgurile vulcanice joase

care apar în cadrul acestor culmi marchează coşuri de lave instalate pe falii de tip panonic,

transversale peste cele carpatice, sau pe falii locale, ele fiind specifice pentru Munţii Oaş.

Măgurile Oaşului pe latura de SV, la contactul cu Câmpia Someşului dar şi în interiorul

Depresiunii Oaş, sunt foarte joase şi formate cel mai frecvent din andezite dar şi din piroclastite.

Partea mai înaltă, Culmea Cămărzanei face parte din suprafaţa mai joasă a Ţării Lapuşului; se

înşiruie de la Oraşu Nou – Dealu Negru – până la V de Cămărzana şi până la graniţa, unde se află

Dealul Viilor – 359 m. Pentru acest sector de aliniament, este specifică săltarea bruscă a măgurilor

16

din platoul sedimentarului, existenţa în jurul lor sau pe anumite parţi a unor glacisuri extinse şi

formarea unor depresiuni de tip golf care pătrund printre măguri dinspre câmpie. Cele mai mici

măguri sunt în N – Dealul Viilor - 359 m – şi cresc spre SE – Măgura Pleşcuta - 363 m, Gruiul -195

m – din sedimentar, Măgura Turulung la Vii - 396 m, Jelejnic - 480 m, Dealu Negru - 346 m. În

interiorul Depresiunii Oaş, o măgură mai importantă este Frasinul Mare - 664 m.

. În cursul eroziunii hidrografice, în Depresiunea Oaşului au fost descoperite sedimentele

formate din nisipuri, gresii, marne, deci roci moi, aflate sub platoul vulcanic, evident mai dur. O

astfel de eroziune este anormală, deoarece se trece de la un strat mai dur la un strat alcătuit din roci

friabile.

De remarcat este prezenţa piemonturilor de eroziune (glacisuri), de natură probabil periglaciară,

formate prin degradarea rocilor, procesul de scurgere jucând un rol foarte important.

3.4 Subunităţi

Munţii Oaş sunt alcătuiţi din urmatoarele subunităţi: Munţii Tarna-Turţ, Munţii Cămărzanei

(Bixadului), Măgurile Oaşului şi depresiunile-golf (fig. 4). Va fi adusă în discuţie şi Depresiunea

Oaşului, depresiune intravulcanică (Velcea, 1964), nascută odată cu munţii ce o înconjoară, între

care şi Munţii Oaş.

Munţii Tarna-Turţ (fig. 5) sunt alcătuiţi din conurile vulcanice, platourile de lave

(piroclastite) şi măgurile, calificate uneori ca „masive”, de pe aliniamentul median nord-sud,

începand de la Tarna Mare şi coborând până la culoarul Turului. Această subunitate „de munte”

este limitată către vest de culoarele depresionare Comăluşa, Bătarci, Turţ şi Gherţa, iar la est de

culoarul depresionar al Lechincioarei, prelungit cu Depresiunea Oaşului.

Munţii Tarna prezintă în extremitatea nordică mai multe conuri vulcanice stratiforme precum

Oaş (422 m), străjuind localitatea Tarna Mare, vârful Frasin (813 m), vârful Baile Tarnei (644 m)

şi Holmul Mare (693 m). Ele domină cu 300-400 m depresiunile mai mici de pe văle Tarnei

(Depresiunea Văgaş) şi Lechincioarei.

Pe conurile acestor vulcani stinşi, unii cu resturi de cratere, cu diametre între 3-5 km, se

desfăşoară suprafeţele planezelor, cu pantă destul de accentuată, acoperite cu păduri de fag.

La sud de valea pârâului Tarna, până la Valea Bătarcilor în vest, şi respectiv, Lechincioara spre

est, se întâlneşte o aglomerare de vulcani şi platouri fragmentate de pârâul Turţ şi afluenţii săi.

Peste nivelul general al reliefului se evidenţiază Vârful lui Mitru, Cornet (418 m), „La

Rădăcini”(491 m) şi Dealul Vezuri(497 m), acoperite de păduri dese de fag, carpen şi stejar.

17

Fig. 5. Munţii Tarna Turţ

Munţii Turţ prezintă între izvoarele Turţului şi culoarul ceva mai larg al Turului de la

Calineşti-Oaş, o fragmentare mai mare, fiind alcătuiţi din vârfuri izolate, culmi netede şi înşeuări

ocupate de plantaţii pomicole. Astfel, la est de valea pârâului Turţ, unde este localizată şi mica

Depresiune Turţ-Băi, apar mai multe vârfuri şi holmuri precum: Vârful Pietricelii (619 m),

Cetăţuia Mare (553 m), Ceaslaşul (525 m), ce au formă conică, ori de spinări alungite, şi compun

un peisaj de munţi mici, în parte subliniat şi de fâneţele, păşunile şi livezile de pruni care

predomină aici, faţă de pâlcurile pădurilor ce apar doar pe versanţii abrupţi.

La sud de micile bazine depresionare din sectorul mijlociu al pârâului Turţ, prin contribuţia

acestuia şi a afluenţilor săi, relieful vulcanic este mai diversificat. Câteva măguri, acoperite de

păduri, ca dealurile Gozuniştea (469 m), Podolniceasca (484 m), Dealul Măgurei (297 m),

limitează la sud depresiunile joase. Treptat, locul culmilor este preluat de înşeuări cu altitudini

reduse, văi lărgite şi versanţi utilizaţi intens pentru agricultură, mai ales plantaţii de pomi

fructiferi. Porţiunea cea mai coborâtă se află la izvoarele pâraielor Magura şi Valea Rea, pe

interfluviul dintre Turţ şi Lechincioara. Înlesnind legătura prin drumuri şi poteci, între depresiunile

Cămărzana şi Turţ, acest spaţiu în care pădurile au fost înlocuite de culturi şi poieni, cu sălaşe ori

stâne împrăştiate, etalează un peisaj intramontan deosebit de frumos, intens umanizat, favorabil

amenajării unor locuri de vacanţă în preajma izvoarelor şi la marginea poienilor viu colorate

18

primavara si mai estompat toamna. De aici se pot iniţia drumeţii spre Munţii Turţ, spre frumoasa

aşezare Cămărzana şi spre culmile, platourile şi conurile vulcanice dinspre sud şi nord.

În platoul Frasinul Mare unitatea montană recâştigă integritate prin asocierea mai multor

măguri şi conuri, vechi centre de erupţie vulcanică, precum Pietroasa (585 m), Frasinul Mare (664

m), Dealul Mare (393 m), etc., într-un peisaj general de platouri, mărginite de abrupturi pe roci

andezitice.

Masivul Goruniş (466 m), sub forma unei culmi prelungi între Aliceni şi Călineşti-Oaş,

terminat printr-un abrupt de aproape 200 m către est (Piemontul Lechinţei), oferă turiştilor locuri

de încântare şi relaxare prin peisajul uşor vălurit. Acesta descinde treptat spre vest în Piemontul

Gherţelor, dominat din loc în loc de ivirile vulcanice sub formă de măguri (Dealul Greci - 294 m)

şi acoperit cu livezi şi podgorii. Pe latura de sud, alte vârfuri şi măguri solitare cu altitudine redusă,

fac tranziţia spre valea Turului – poartă de pătrundere în Ţara Oaşului.

Munţii Cămărzanei (Bixadului) se situează în partea estică a Munţilor Tarna (fig. 6). La NE

de Cămărzana străjuieşte Geamăna Mare (646 m), lipită de Geamăna Mică, o structura vulcanică

cu aspect de con, având pantele radiare abrupte, văi divergente bine adâncite, păduri dese, şi numai

în creştet poieni şi păşuni.

Fig. 6. Munţii Cămărzanei

19

Din vârful Munţilor Cămărzana, se poate vedea toată Depresiunea Cămărzanei, o parte din ce a

Oaşului, până în zările îndepărtate ale

Munţilor Igniş. Acelaşi peisaj de

măguri insulare domină spaţiul de la

izvoarele Târşolţului până la Măgura

Vâscului (823 m). Aceasta din urmă

reprezintă un vulcan tipic, fiind uşor

de recunoscut după poziţia iniţială a

craterului, identificat printr-o mică

depresiune lacustro-mlăştinoasă, ce

este situată în partea centrală, şi are

formă tipică de con. Este cel mai înalt

vârf din Munţii Oaşului (foto 2).

Foto 2. Vf. Piatra Vâscului (Popa, 2008)

În continuare, spre SE, domină Masivul Carolea (817 m), un vulcan cu flancuri largi şi pante

din ce în ce mai domoale care, la periferie, se transformă în platouri uşor înclinate. Părţile înalte

constituie un domeniu de fâneaţă. Marginile mai păstrează petice din pădurile de foioase, bine

închegate odinioară, mascând adesea denivelările puternice dintre munte şi Piemontul Bixadului.

Izvoarele de la contactul rocilor vulcanice, din Masivul Carolea, cu cele sedimentare din treptele

de relief joase, atrag păstorii spre a-şi fixa stânele pentru vărat, aici înşirându-se stânele oierilor

din Bixad, Certeze şi Huta-Certeze.

Unitatea montană dinspre graniţa ţării se termină cu Platoul Şesului, neted ca o câmpie, dar

suspendat la 600 m altitudine. El domină piemontul Moişeni şi Pasul Huta.

Denivelarea este pregnantă doar pe latura sudică, în timp ce dinspre est urcuşul pe faţa

platoului se menţine între 25 şi 100 m. Numele de „şes” este potrivit şi pentru faptul că în partea sa

centrală apa freatică este aproape de suprafaţă, întreţinând o vegetaţie suculentă. Aceste terenuri

formează fâneaţa „moişenilor”, crescători de vite. Vecinătatea pasului Huta, cu dotări turistice

adecvate, facilitează organizarea unor drumeţii scurte pe întinsul platoului.

Măgurile Oaşului şi depresiunile-golf de pe latura vestică a Munţilor Oaş se înalţă peste

şesuri. Măgurile apar de obicei, asociate două câte două la intrarea în depresiunile golfuri (fig. 7).

20

Fig. 7. Măgurile Oaşului

Măgurile Oaşului încep cu micuţa măgură Şirlău (328 m), continuînd cu Măgura Viilor (359

m), apoi cam la aceeaşi altitudine se menţin măgurile Plescuţa (356 m) şi Tămăşeni (383 m), din S

culoarului Bătarci. Numai în direcţie E altitudinile cresc uşor în măgurile Bătarci (480 m) şi Dealu

Babei (503 m), structuri vulcanice cu peisaj apropiat de ce al Munţilor Turţ.

În zona de contact a Câmpiei Vestice cu Munţii Oaş, străjuiesc măgurile Turulung-Vii (396 m)

şi Oul (359 m). Deşi scunde, faptul că se înalţă brusc deasupra şesului mlăştinos al Turului, le

conferă totuşi fizionomia de munţi. Peisajul este foarte pitoresc, de-a lungul drumurilor care le

înconjoară apărând gospodării cu livezi şi vii.

Printre măgurile Jelejnic (480 m) şi Oraşu-Nou (346 m), de pe latura SV a regiunii sunt „porţi”

de intrare în Ţara Oaşului. Edificiul vulcanic Jelejnic (480 m), coboară în direcţie estică, prin mai

multe vârfuri scunde ca Dealu-Mare (290 m), Remete (306 m), Dâmbu Roscutului (229 m),

despărţite de văi, până spre drumul comunal Vama – Tur. În aceeaşi direcţie estică, locul pădurii

din creştetul măgurii Jelejnic este luat de fâneţe, apoi de livezi şi podgorii, iar aproape de vatra

depesiunii ogoarele locuitorilor din Prilog şi Prilog-Vii.

„Măgura de la Oraşu-Nou, situată la S de „poarta” Talnei, poartă amprenta eroziunii

îndelungate şi a unei activităţi antropice intense. Ea este o curiozitate stiinţifică pentru cei ce se

21

interesează de natura plaiurilor oşeneşti, deoarece reprezintă cel mai vechi edificiu vulcanic din

întreg ţinutul Munţilor Oaş.” (Mac , Budai , 1992, p. 92)

Depresiunea Oaş (fig. 8) este aproximativ rotundă şi închisă din toate părţile, de munţii

vulcanici, nu prea înalţi, mai falnici către E (Munţii Igniş) şi V (Munţii Tarna-Turţ) şi foarte scunzi

spre SV (măgurile Jelejnic şi Oraşu-Nou). Are aspectul unui amfiteatru , începând cu treapta

luncilor şi teraselor, continuând cu cea a piemonturilor şi sfârşind cu abruptul dinspre munte.

Fig. 8. Depresiunea Oaşului şi depresiunile - golf

În partea estică şi sudică, depresiunea este merginită de Munţii Igniş. Către V şi SV apar

conuri, măguri şi platouri cu înălţimi ce coboară de la 800 la 200 m, începând din Vârful Frasin

(813 m) şi terminând cu gruiurile de 200 m altitudine din apropierea „porţilor” Tarna şi Turţ, prin

care se face legatura cu Câmpia Someşului. La N şi NE, lângă Munţii Bixadului (600-700 m), se

află pasul Huta (987 m) care asigură deschiderea către Depresiunea Maramureşului.

Acest spaţiu depresionar (614 km2), desfaşurat altimetric între 150 m (Poarta Turului) şi 450

m, reprezintă un adevărat „recipient” de materie şi energie dinspre munţii înconjurători. Din

materialele desprinse din aceştia şi cărate de ape, au fost clădite piemonturile marginale. Cursurile

râurilor cu izvoarele în munţi, converg către partea cea mai joasă a depresiunii, adunandu-se în

apropiere de Remetea Oaşului. La fel şi drumurile se strâng, tot mai mult către axa principală,

şoseaua Oraşu-Nou – Negreşti-Oas – Huta. Căile de comunicaţie urmăresc culoarele văilor şi

pantele domoale ale piemonturilor, înlesnind accesul spre zonele montane mai greu accesibile. De

altfel, zona depresionară pătrunde adânc în interiorul Munţilor Oaş şi Igniş prin două golfuri mai

mari, unul nordic, pe cursul Lechincioarei, şi altul sudic, insinuat pe afluenţii Pârâului Rău şi Văii

22

Albe. Între cele două golfuri depresionare, muntele coboară către vest printr-un pinten alcătuit din

dealul Măgura şi de Măgura Teiului.

Sunt prezente şi aici următoarele subdiviziuni: Depresiunea Lechincioara-Cămărzana, Culoarul

Târşolţului şi Depresiunea Negreşti.

Depresiunea Lechincioara-Cămărzana apare ca un golf intramontan ce pătrunde pe

Lechincioara până sub măgurile vulcanice Cetăţeaua Mare, Holmul Mare şi Geamana, unde se află

izvoarele acestui râu. Sectorul de obârşie este conturat sub forma unui bazin de eroziune şi anume

bazinul Cămăzana, închis în partea S de „poarta” sau strâmtura dintre înălţimile Măguriţa Mare şi

Gruiul Tufei. Acest bazin, în care se găseşte frumoasa localitate Cămărzana ce este reprezentativă

pentru ţinutul Oaşului, comunică în direcţie vestică, printr-o înşeuare largă, cu depresiunea Turţ-

Băi, pe sub vârful Murgaş.

Culoarul Târşolţului se înfăţişează ca o cale de pătrundere spre munte. De o parte şi alta,

valea Lechincioarei este încadrată de măguri şi platouri vulcanice şi anume Frasin şi Goruniş la V,

dealul Măgura la E, acoperite cu păduri de fag şi fâneţe. La baza lor se desfăşoară, mai mult pe

stânga văii, piemontul Aliceni, cu numeroase livezi cu pruni. Contactul dintre munte şi piemont

este marcat de linia izvoarelor în jurul cărora fâneţele îşi păstrează frăgezimea până în toiul verii.

Depresiunea Negreşti ocupă partea central-estică şi sudică. Relieful urcă în trepte dinspre

şesul excesiv de umed al Văii Rele (140-150 m), către piemonturi (200-300 m), până sub

abrupturile Munţilor Igniş. Pe numeroase văi, şi pe platourile ori măgurile mai scunde au fost

create rariştile şi împinse ogoarele, livezile, fâneţele şi chiar gospodăriile împrăştiate ale oşenilor

din Racşa, Vama, Luna, Negreşti-Oaş şi Certeze. Acestei semielipse de vetre umane îi dă replică

cea care începe la Oraşu-Nou (în SV) şi continuă pe la poalele măgurilor vulcanice dinspre porţile

Tarnei şi Turului, pe la Prilog, Remetea Oaşului, Călineşti-Oas, Boineşti, Bixad şi Moişeni,

sfârşind la Huta-Certeze.

Astfel, peste cadrul reliefului, format din şesurile largi ale văilor Turului, Tarnei, Lechincioarei

şi din piemonturile Racşa, Negreşti, Bixad, Aliceni, se suprapune peisajul umanizat prin utilizarea

multiseculară a resurselor locale şi creaţia spirituală într-o sinteză geografică ce defineşte ţinutul

din nordul cel mai de nord al României. (Mac, Budai, 1992)

23

4 POTENŢIALUL TURISTIC CLIMATIC

Clima influenţează în mod hotărâtor desfăşurarea activităţilor turistice favorizându-le sau

inhibându-le. Impactul elementelor climatice şi al climei în ansamblu se manifestă foarte

diferenţiat asupra organismului persoanelor participante la fenomenul turistic, unii turişti

suportând condiţiile climatice ale unei anumite zone, iar alţii nu.

Elementele climatice (temperatura, precipitaţiile, vântul, nebulozitatea, presiunea atmosferică,

etc), constituie ambianţa necesară desfăşurării turismului dar şi o importantă resursă pentru

recreere, pentru tratament balneoclimateric sau climateric, ce oferă posibilitatea desfăşurării

turismului climateric, sportiv sau de agrement. Climatul influenţează puternic şi psihicul

individului, vremea urâtă devenind prin inconvenientele sale, un prag peste care opţiunea turistului

trece foarte rar.

24

Climatul are o influenţă deosebit de ridicată asupra cererii dintr-o anumită perioadă a anului şi

asupra duratei sejurului, imprimând de asemenea ritmuri sezoniere şi ducând la apariţia şi

dezvoltarea staţiunilor climaterice.

Munţii Oaş aparţin tipului climatic major temperat-continental de tranziţie, ca de altfel întregul

teritoriu al României, având caracter montan şi depresionar şi fiind sub influenţa maselor de aer

umed din vest.

Temperatura medie anuală este dată de izoterma de 8oC, la poalele Munţilor Oaş şi de cea de

9oC în aria depresionară (tabel 1), scăzând la 4-60C pe culmile mai înalte. Această zonă este

caracterizată de izotermele de 18o şi 20oC pentru luna iulie şi -3o şi -4oC pentru luna ianuarie,

valorile mai mari fiind specifice zonelor mai joase din depresiune, iar cele mai mici zonelor mai

înalte, de pe culmi.

Tabel 1. Valorile temperaturii medii lunare (oC) la staţia Baia Mare în perioada 1970-1990

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

-2,4 -0,9 4,2 10,1 15,2 18,2 19,9 19,1 15,1 10 4,3 0 9,4

Legat de temperatură a apărut conceptul de confort termic ce reprezintă proprietatea

organismului de a-şi menţine temperatura constantă între anumite limite ale temperaturii mediului

ambiant, lucru posibil prin cedare sau prin acumulare de căldură. Pentru a indica gradul de confort

termic se utilizează unitatea convenţională temperatura echivalent efectivă (TEE). Indicele de

confort termic este influenţat de umiditatea şi viteza vântului şi prezintă valori favorabile în

intervalul 16,8-20,6 ToEE. Sub această valoare se resimte inconfortul termic prin răcire, iar peste

această valoare se resimte inconfortul termic prin încălzire.

Nebulozitatea, când este accentuată, slăbeşte vizibilitatea, mai ales în zona montană, şi reduce

durata de strălucire a soarelui, devenind chiar element de stres. Formaţiunile noroase mai izolate

sau cele constituite din nori subţiri, de tip Cirrus, fie întregesc valoarea estetică a peisajelor, fie

reduc intensitatea radiaţiei calorice, negativă pentru organismul uman.

Tabel 2. Valorile nebulozităţii medii lunare ( %) la staţia Baia Mare în perioada 1970-1990

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

7,1 6,8 6 5,8 5,7 5,3 4,7 4,7 4,7 5,7 6,8 7,2 5,5

25

Rezultă că timpul senin este predominant în lunile iulie-septembrie (tabel 2), fiind cel mai

favorabil practicării tuturor tipurilor de turism.

Precipitaţiile constituie condiţii climatice restrictive (tabel 3), nefavorabile desfăşurării

activităţilor turistice, dacă sunt lichide. Timpul ploios adaugă, în plan psihologic un stres în plus,

determinând sedenterizarea temporară a turistului în locul de sejur.

Zăpada, în schimb, şi acumularea ei sub forma unui strat de zăpadă persistent sunt elemente

indispensabile practicării sporturilor de iarnă. Numărul anual de zile cu zăpadă este în medie de

30-40, mai mic în arealul depresionar, şi mai mare pe culmi, ajungând până la 80 în zonele cele

mai înalte.

Tabel 3. Valorile precipitaţiilor medii lunare ( mm) la staţia Baia Mare în perioada 1970-1990

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

70,7 65 61,7 78,3 90,5 111,2 92,6 89,1 76,9 84,4 76,8 78,8 976

Vânturile care predomină în zona Munţilor Oaş sunt cele de vest determinate de circulaţia

vestică, ce aduc precipitaţii mai bogate, provocând o nebulozitate mai ridicată. Pe culmile mai

înalte sunt prezente uşoare influenţe nordice, ce duc la temperaturi mai scăzute şi un nr. mai mare

de zile cu precipitaţii solide. Viteza medie a vântului este sub 4 m/s, cu cele mai mari intensităţi în

lunile mai-iunie, şi cele mai mici în septembrie-noiembrie. Desigur că pe culmile mai înalte viteza

vântului creşte, depăşind 5 m/s.

Unele fenomene atmosferice precum ninsoarea, ceaţa sau orajele sau hidrometeorologice

precum chiciura sau poleiul împiedică şi ele practicarea diferitelor forme de turism, reducând

vizibilitatea şi condiţiile de siguranţă.

În concluzie, turismul itinerant, drumeţia, beneficiază de condiţii optime de desfăşurare în

intervalul august-octombrie, în timp ce lunile noiembrie-aprilie sunt favorabile sporturilor de

iarnă, iar intervalul iunie-septembrie este favorabil helio şi aeroterapiei.

Aeroterapia, sau baia de aer, este indicată în multe afecţiuni deoarece are un caracter sedativ

sau tonifiant şi constă în expunerea parţială sau totală a corpului la acţiunea aerului, fără o

influenţă directă a radiaţiei solare, pentru antrenare sau călire termică, în scopul ameliorării

proceselor de termoreglare. Uneori se asociază cu gimnastica medicală, sau cura internă cu ape

minerale, mai ales în zona Munţilor Oaş.

Helioterapia sau baia de soare se bazează pe expunera la acţiunea radiaţiei solare directe.

26

Cura de teren este o terapie mai complexă ce asociază mişcările în aer liber cu baia de aer şi de

soare. Aceasta presupune un mers echilbrat pe tresee amenajate, cu pante uşoare, pentru adaptarea

organismului la efort.

Indicele climato-turistic evaluează calitatea turistică a sezonului estival şi se calculează după

formula propusă de R. Calusse şi A. Guérout:

I= (S+T-5*D)/5

unde S este durata de strălucire a soarelui, în ore, T este temperatura medie, iar D este durata

precipitaţiilor în timpul zilelor, în ore.

Tabel 4. Indicele climato-turistic lunar la staţia Baia Mare - 194 m (după Ciangă, 1997)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

30,8 54,1 22,2 14,5 24,8 52 70,8 66,7 48,2 31,1 13,5 47,3

Valorile optime se înregistrază în lunile iunie, iulie şi august, cu un maxim în luna iulie (tabel

4).

Indicele de stres bioclimatic se referă la acţiunile cu efect negativ asupra organismului uman,

determinat de condiţiile climatice nefavorabile. Acesta poate fi stres bioclimatic cutanat, dat de

senzaţiile de cald şi de frig, dependent de temperatura aerului şi de viteza vântului, pe care le

resimte organismul prin intermediul pielii, în procesul termoreglării, presum şi stres bioclimatic

pulmonar, dat de senzaţia de sufocare resimţită de organism, în urma acţiunilor vaporilor de apă

asupra mucoaselor căilor respiratorii. Stresul bioclimatic total reprezintă solicitarea globală a

climatului, asupra organismului, atacat simultan la nivelul pielii şi al plămânilor. În regiunea

Munţilor Oaş, stresul bioclimatic are valori cuprinse între 30-40 de unităţi, deci este potrivit

desfăşurării tuturor activităţilor turistice.

Bioclimatul specific acestei zone este sedativ-indiferent, datorită înălţimilor relativ moderate

(max. 823 m – Piatra Vâscului). Temperaturile moderate (8oC), nebulozitatea şi gradul de

umiditate mai ridicate, presiunea atmosferică, durata de strălucire a soarelui şi vânturile mai

moderate duc la adaptarea organismului mai rapidă, cauzând principalelor funcţii ale organismului

uman să intre în repaus relativ. Este indicat în toate anotimpurile, neavând contraindicaţii pentru

persoanele bolnave sau sănătoase. În cazul acestui tip de bioclimat, confortul termic anual prezintă

27

valori maxime, comparativ cu alte tipuri, în timp ce stresul cutanat, pulmonar şi bioclimatic total

prezintă cele mai scăzute valori, înregistrându-se un maxim al lunilor relaxante şi echilibrate.

Se recomandă pentru curele de odihnă şi neurastenii, stări de convalescenţă. În astfel de cazuri

climatoterapia rămâne o formă principală de tratament, presupunând, printre altele, beneficiul

terapeutic al aeroioizării negative, şi aerosolilor vegetali cu efect sedativ în primul rând.

Climatul de adăpost este specific zonei depresionare, având condiţii bioclimatice tonice-

stimulative, uşor relaxante, oarecum asemănătoare bioclimatului descris anterior. Aceste condiţii

au dus la apariţia staţiunilor balneoclimaterice Valea Mariei şi Bixad, situată la altitudinea de 178

m, cu prezenţa apelor minerale recomandate pentru cura internă (afecţiuni ale tubului digestiv şi

glandelor anexe) ca şi pentru cea externă (afecţiuni ale aparatului cardio-vascular şi locomotor).

Tot aici a funcţionat un sanatoriu pentru afecţiuni pulmonare, în prezent închis.

5 POTENŢIALUL TURISTIC

HIDROGEOGRAFIC

Alături de relief, hidrografia constituie principala sursă de atracţie în cadrul fondului turistic

natural. Reţele fluviatile precum şi lacurile, indiferent de mărimea şi importanţa lor, devin o

resursă turistică foarte importantă prin generarea efectului de margine, posibilităţile oferite

agrementului prin înot sau pescuit, diversificarea valenţelor peisagistice. Malurile apelor, prin

microclimatul şi peisajul specific, devin o zonă vizată de turismul de sfârşit de săptămână.

28

Apele minerale alcătuiesc o categorie aparte de resurse, atât din punct de vedere genetic, cât

mai ales al funcţiei turistice. Importanţa lor atractivă constă în încărcătura minerală pe care o

conţin, fiind utilizate în cura internă sau

externă pentru afecţiuni ale aparatului

locomotor, cardiovascular, digestiv,

neurologic, respirator, boli metabolice, etc.

Fondul turistic hidrogeografic dispune de

numeroase resurse hidrominerale cantonate la

Bixad (foto 3), Negreşti-Oaş, Băile Tarna,

Valea Mariei, fiind foarte puţin utilizat în

câteva staţiuni balneare de interes local ca de

ex. la Valea Mariei.

Foto 3. „Borcutul” Bixad (Popa, 2008)

Râul Tur (fig. 9), principalul colector al

apelor din această regiune, are o lungime de

66 km şi un bazin hidrografic puternic

ramnificat, după structura reliefului. Râurile

îsi au izvoarele în rama muntoasă ce

înconjoară Depresiunea Oaşului, precum şi

în piemonturile aferente şi se grupează pe

fundul depresiunii ca de exemplu la

Boineşti, unde se unesc într-un singur braţ

râurile Tur, Valea Albă (19 km), Valea Rea

(26 km) şi Lechincioara (29 km).

Fig. 9. Reţeaua hidrografică

La V de „porţile” de la Călineşti şi Oraşu Nou se unesc râurile care le străbat şi anume Turul şi

Talna (35 km), pentru a străbate mai apoi, meandrat, Câmpia Someşului. Pe versanţii vestici ai

Munţilor Oaş curg râuri mici, dar cu pante şi debite mari ca Tarna, Bătarci, Hodoşul, până în

Câmpia Halmeului, unde se despletesc în numeroase canale.

În perioadele cu ploi abundente sau de topire a zăpezilor, râurile provocau numeroase

inundaţii, astfel încăt pentru regularizarea râului Tur, a fost amenajat lacul de acumulare de la

Călineşti, având funcţii multiple ca regularizări de debite, piscicultură, agrement.

29

Lacurile joacă un rol extrem de

important în orientarea fluxurilor de

turişti, fiind o sursă de destindere,

având o mare atracţie peisagistică,

atracţie pentu înotători, faună piscicolă

bogată, ce atrage turismul piscicol.

Lacul de la Călineşti-Oaş (foto 4),

situat între Dealul Jelejnic şi Dealul

Coasta are o suprafaţă de 380 ha, fiind

una dintre cele mai atractive zone din

această regiune.

Foto 4. Lacul Călineşti (Popa, 2008)

Este un lac antropic, construit pentru regularizarea râului Tur, care a atras numeroase investiţii,

în zonă construindu-se case de vacanţă private, dar şi baze de cazare destinate turiştilor. Din

păcate, în ultimul deceniu multe din aceastea au fost lăsate în paragină.

O revigorare a ofertei turistice în zonă ar fi posibilă şi indicată datorită potenţialului mare

oferit ce cuprinde un loc de recreere,

ideal pentru înot, plimbările prin natură,

mai ales în pădurile bogate ale Dealului

Jelejnic, pescuit, lacul fiind bogat în

specii precum ştiuca, bibanul, şalăul,

somnul. De asemenea poate fi avută în

vedere o mai bună amenajare a lacului,

prin crearea de mijloace de transport pe

apă, destinate turiştilor, crearea unor

restaurante cu specific pescăresc, etc.

Foto 5. Lacul Mujdeni (Popa, 2008)

Lacul de la Mujdeni (foto 5), amenajat pe râul Talna, în apropiere de Oraşu Nou este amplasat

într-un cadru natural deosebit de frumos, motiv pentru care au fost construite în zonă o mulţime de

cabane şi căsuţe private, precum şi un complex turistic pentru tratament. Şi acest lac are o

ihtiofaună deosebit de bogată, motiv pentru care atrage numeroşi pescari.

Sursele hidrominerale terapeutice (fig. 10) formează o categorie de factori generatori ai unei

vechi forme de turism precticate, turismul balnear. Apele minerale, numite de localnici „borcuturi”

şi foarte apreciate se detaşează chiar faţă de celelalte componente ale fondului turistic natural, prin

30

utilizare constantă, încă de acum două secole, datorită varietăţii lor hidrochimice, cu efecte

terapeutice complexe. Predomină apele bicarbonatate carbogazoase, ca rezultat direct al

fenomenelor postvulcanice, cu emanaţii de CO2, ce caracterizează aureola mofetică a Munţilor

Oaş. În zona aceasta sunt ape minerale bicarbonatate, cloruralte, sodice, calcice, magneziene,

sulfuroase la Tarna Mare, Bixad, Certeze, Negreşti.Oaş, Valea Mariei.

Apele minerale de Bixad sunt bicarbonate, clorosodice, carbogazoase cu o mineralizaţie de 6-

12,1 g/l. Cele interceptate în foraj au caracter artezian. Acestea sunt recomandate pentru afecţiuni

ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe, ale aparatului cardio-vascular. La Valea Mariei apele

sunt bicarbonatate, clorurate, calcice, feruginoase, carbogazoase, cu o mineralizaţie de 20 mg/l şi

un conţinut de CO2 liber de 633,6 mg/l. Prin foraj au caracter artezian, fiind recomandate în

afecţiuni gastro-intestinale, boli hepato-biliare, stări alergice, iar în cura externă, pentru afecţiuni

ale aparatului cardio-vascular şi boli endocrine. Apele minerale de la Tarna Mare sunt feruginoase,

bicarbonatate, şi au o mineralizaţie

de 2,9 g/l, fiind benefice pentru boli

ale aparatului digestiv. La Certeze

apele minerale sunt utilizate pentru

îmbuteliere, fiind carbogazoase,

bicarbonatate, clorurate, potasice, cu

mineralizaţie de 2164,6 mg/l şi un

conţinut de CO2 de 831 mg/l, iar prin

foraje au caracter artezian (Ilieş,

2006).

Fig. 10 Izvoarele minerale din

zona Oaşului

Aceste resurse hidrominerale, deosebit de preţioase, nu sunt însă valorificate decât parţial,

singurele folosite fiind cele de la Valea Mariei, pentru tratament, aici existând o valorificare încă

din sec. XIX, şi de la Certeze pentru îmbuteliere.

31

6 POTENŢIALUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC

Zona Munţilor Oaş are un potenţial turistic biogeografic destul de consistent reprezentat atât

printr-o vegetaţie bogată, în special pe măgurile bine împădurite din cuprinsul munţilor, sau în

zonele propuse pentru a fi înscrise în rândul arealelor protejate în colaborare cu Ucraina, cât şi

printr-o faună ce prezintă interes cinegetic (mistreţ, căprior, fazan).

6.1 Fondul turistic biogeografic

32

Vegetaţia are un rol foarte important în cadrul potenţialului turistic natural, spaţiile verzi

constituind din cele mai vechi timpuri locuri de relaxare pentru oameni. Aerul curat din zonele cu

vegetaţie bogată reprezintă şi el un factor atractiv pentru turiştii proveniţi mai ales din zonele

urbane aglomerate, poluate. Pădurea, considerată „aurul verde”, este foarte importantă, atrăgând

turiştii în drumeţii, atât pentru sălbăticia pitorească, cât şi pentru sentimentul de relaxare pe care

contactul cu natura îl oferă.

„Efectul de margine” şi „efectul de insulă” sunt subordonate prezenţei vegetaţiei în teritoriu şi

a raportului existent între componentele sale (vegetaţie forestieră sau ierboasă) şi modul de

receptare a acestora de către turişti. Schimbarea bruscă a însuşirilor peisajului atrage atenţia

turiştilor. Marginea pădurii devine astfel o fâşie de concentrare cu caracter temporar a turiştilor,

unde pajiştile oferă posibilităţi multiple de campare, iar pădurea ambianţa necesară recreeri

propriu-zise. Suprafeţele ocupate cu păduri întinse generează şi „efectul de insulă”, conform căruia

arealele de maximă concentrare a turiştilor vor fi poienile din interiorul pădurilor. Prezenţa pădurii

devenind copleşitoare, vizitatorul va căuta o evadare, alegând luminişurile pajiştilor, „insula”

despădurită. Acest spaţiu este optim pentru instalarea corturilor dar şi pentru crearea unei baze de

cazare permanenete.

Pădurea trebuie asociată, inclusiv pe plan turistic, unei biocenoze de mare diversitate,

compusă, pe lăngă speciile lemnoase, din numeroase specii de plante ierboase, ce contribuie la

diversificarea potenţialului de atractivitate.

Vegetaţia terestră s-a instalat în această zonă, odată cu încetarea activităţilor vulcanice, precum

şi retragerea apelor mării (Karacsonyi, Negrean, 1986-1987).

În prezent pădurile, deşi destul de extinse, ocupă mult mai puţin decât obişnuiau să ocupe,

datorită extinderii terenurilor agricole. Curba atractivităţii scade dinspre păduri spre pajişti.

Munţii Oaş se încadrează în etajul pădurilor de foioase, ce favorizează drumeţiile lungi,

vegetaţia este, însă, diferenţiată şi în funcţie de pantă, expunere şi rocă.

Condiţiile de relief, climă, şi sol au permis ca vegetaţia să se etajeze normal în altitudine,

începând cu esenţele moi, care însoţesc văile Turului şi ale afluenţilor săi, continuând apoi, cu

pădurile de stejar şi fag, pe areale foarte restrânse apărând şi coniferele. Pădurile au cea mai mare

extensiune în bazinul superior al Lechincioarei, respectiv în bazinetul Cămărzana, unde pădurile

coboară sub altitudinea de 300 m, suprapunându-se zonelor piemontane, spre deosebire de alte

areale care la aceste altitudini sunt ocupate de terenuri agricole. O situaţie similară se întâlneşte şi

în V Munţilor Oaş, care sunt bine împăduriţi.

Pădurile din Munţii Oaş sunt reprezentate prin păduri de stejar, gorun, fag de dealuri şi fag

montan. Fagul se dezvoltă în condiţii optime începând de la limita sa inferioară şi până la 1200 m,

33

astfel că acoperă o parte din zona piemonturilor înalte intens degradate, apoi rama estică, nordică

şi vestică a Munţilor Oaş.

În această zonă, cea mai mare răspândire o au pădurile de fag de dealuri, ce apar nu numai ca

atare, ci şi în amestec cu gorunul, mai ales la limita inferioară, şi uneori în amestec cu paltinul

(Velcea, 1964). Pădurile în amestec de fag şi gorun apar pe pantele mai însorite din S şi V, pe văile

largi ce drenează piemonturile din bazinetul Negreşti, ridicându-se şi pe interfluvii. Local, pe

piemontul Târşolţ, apar păduri de fag în alternanţă cu stejar. Aici este caracteristică şi bogăţia

stratului ierbos cu specii ca năprasnica, măcrişul-iepuresc, laptele-cucului, etc. datorită

luminozităţii şi a precipitaţiilor bogate.

Foto 6. Pădure de gorun de la baza Dealului Jelejnic (Popa, 2008)

Pădurile de gorun ocupă areale mai întinse în partea vestică a Munţilor Oaş, pe dealurile

Jelejnic (foto 6) şi Hăgău, mai puţin pe dealul Ursoi şi pe treapta inferioară a piemonturilor în SE

comunei Vama. Pădurile de gorun cu speciile cele mai caracteristice (Quercus petraea, Quercus

polycarpa, etc.) se prezintă în limitele bazinetului Târşolţ şi în zona piemonturilor de la Bixad, în

amestec cu stejarul pedunculat şi cerul, care formează adevărate păduri acolo unde nivelul freatic

este aproape de suprafaţă.

34

Foto 7. Stejar pedunculat în zona Bixadului (Popa, 2008)

Stejarul pedunculat, specific zonei de câmpie, apare pe dealul Măguriţa şi în împrejurimile

sanatoriului de la Bixad (foto 7) şi la Valea Marie. În bazinetul Târşolţ, stejarul se găseşte în

amestec cu frasinul, pe alocuri acesta fiind frecvent, de unde şi numele de valea Frasinului dat unui

afluent al Lechincioarei şi unui afluent al Pârâului Rău.

Pe suprafeţele zonei piemontane apar pajişti cu ierburi mezofile (Agrostis tenuis, Cinosurus

cristatus L.). În SV dealului Jelejnic şi în E Bazinetului Târşolţ, se dezvoltă în poienile de pe

pantele domoale şi însorite, fâneţe şi păşuni alcătuite din graminee şi plante iebacee.

Pe pantele domoale, cu precipitaţii bogate şi substrat geologic favorabil se formează turbăriile.

Vegetaţia de luncă are cea mai mare extensiune în poarta Talnei, a Turului şi a Lechincioarei,

precum şi în lungul Pârâului Rău şi este formată din specii de salcie şi plop, localizate pe

grindurile care însoţesc râurile.

35

Foto 8. Lunca râului Tur (www, 2008)

În concluzie, vegetaţia decurge din condiţiile fizico-geografice ale acestei regiuni şi este un

rezultat al activităţii societăţii omeneşti. În ultima perioadă, în ciuda intenselor defrişări care au

avut loc de-a lugul timpului, se observă o tendinţă de protejare a mediului, o grijă pentru spaţiile

împădurite sau cele bogate în vegetaţie.

Se găsesc şi elemente termofile cum este castanul dulce (Castanea sativa) de lângă sanatoriul

de la Bixad, sau izolat la Cămărzana, unde reprezintă plantaţii mai vechi.

Cel mai vechi specimen de arbore existent în cuprinsul acestei zone,

datând dinainte de primele menţionări documentare ale acestui spaţiu, este

teiul din Cămărzana (foto 9), care are o vârstă de cca. 800 de ani.

Foto 9. Teiul din Cămărzana (Andron, 1942)

6.2 Fondul turistic zoogeografic

Fauna, ca şi vegetaţia, se impune prin varietate, densitate şi valoarea trofeelor, din punct de

vedere turistic prezentând importanţă prin valoarea sa estetică, recreativ-cinegetică şi ştiinţifică.

Implicarea faunei în turism are în vedere mai ales dezvoltarea turismului cinegetic şi a

pescuitului sportiv. Turismul cinegetic este practicat de o anumită categorie de turişti, relativ

36

redusă numeric, dar acest aspect nu influenţează eficienţa sa, ci dimpotrivă. În turismul cinegetic,

obiectivul principal al recreerii îl constituie prezenţa şi vânarea unor animale mari sau a celor cu

blănuri scumpe. Trofeele prezintă una din motivaţiile esenţiale ale practicării sale. Pentru

facilitarea recreerii de tip cinegetic, prin îmulţirea şi localizarea animalelor căutate, dar şi pentru

menţinerea sub control a vânătoarei, s-au înfiinţat fondurile de vânătoare şi parcurile naturale unde

riscul decimării faunei şi a dispariţiei unor specii este înlăturat.

Pescuitul sportiv îşi are de asemenea grupa sa de participanţi, desfăşurându-se în perimetrul

lacurilor sau de-a lungul râurilor.

În Munţii Oaşului se găseşte o faună bogată, specifică zonelor de pădure, în zonele mai înalte,

precum şi de stepă, în zonele mai joase, unde au pătruns din Câmpia Someş-Tur. În zona montană

trăiesc o serie de animale de interes cinegetic cum sunt cerbul (Cerbus elaphus), căprioara

(Capreolus capreolus), ursul (Ursus arctos), porcus mistreţ (Sus scrofa). În număr mare se găsesc

lupul (Canis lupus), pisica sălbatică (Felis sivestris), vulpea (Vulpes vulpes). În pădurile de fag

apare jderul de copac (Martes martes), iar în pajiştile naturale se găseşte nevăstuica comună

(Mustela nivalis).

Dintre rozătoare, cel mai răspândit este iepurele comun (Lepus europaeus), apoi veveriţa

(Sciurus vulgaris), iar în ultimul timp a pătruns din Câmpia Tisei şi zonele joase mlăştinoase

bizamul (Ondarta zibethica).

Caracteristic este faptul că cerbii, căprioarele, mistreţul, ursul, coboară la începutul iernii, în

zonele mai joase, piemotane, pentru hrană (Velcea, 1964).

Dintre păsări, cele mai răspândite în păduri sunt ciocănitoarea, porumbelul gulerat, turtureaua,

sitarul. Se găseşte aici, în număr mai redus şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix).

În pădurile de foioase obiectul principal al vânătorii îl reprezintă iepurele, lupul, vulpea,

căprioarele, cerbii. Fauna ihtiologică este destul de variată, putându-se distinge o zonă a

păstrăvului (Salmo trutta labrax), care înaintează dinspre munte, până în piemonturile înalte pe

râurile Talna şi Tur. Se mai remarcă ştiuca (Esox lucius), bibanul (Perca fluviatilis), şalăul

(Stizostedion lucioperca), somnul (Silurus glanis). În general se practică un pescuit sportiv, mai

ales pe lacul Călineşti.

6.3 Proiecte propuse privind protejarea unor areale

În Munţii Oaş sunt prezente numeroase zone cu particularităţi genetice şi evolutive variate

reflectate în existenţa unor obiective sau zone ocrotite cum ar fi: castanii de la Huta-Certeze,

Bixad, Oraşu-Nou, stejarii de la Bixad (satul Trip), Valea Mariei (Vama), teiul din Cămărzana.

37

În cadrul zonei transfrontaliere dintre România şi Ucraina există un proiect pentru protejarea

mediului ce poartă numele: „Împreună pentru ocrotirea mediului”.

Protejarea ariilor naturale, conservarea biodiversităţii, dezvoltarea durabilă a mediului

reprezintă o importanţă deosebită pentru populaţia zonei transfrontaliere, care se poate realiza

eficient doar prin întărirea cooperării transfrontaliere, protecţia mediului neputându-se limita între

graniţele unei ţări.

Fig. 11. Arii protejate în zona Munţilor Oaş

Nucleul proiectului îl reprezintă elaborarea şi promovarea unui studiu intitulat „Studiu privind

situaţia mediului în zona transfrontalieră româno-ucrainiană în vederea constituirii unor

rezervaţii naturale”. Ariile care fac obiectul acestui studiu aparţin Depresiunii Oaşului şi munţilor

ce o delimitează, Muntii Gutâi şi Munţii Oaşului, fiind dispuse pe graniţa româno-ucrainiană.

Obiectivele generale în cadrul acestui program se referă la: conservarea biodiversităţii şi a

zestrei naturale în zona transfrontalieră, prin înfiinţarea unei zone naturale protejate, conştientizarea

populaţiei asupra importanţei protecţiei mediului şi a resurselor naturale protejate, întărirea

cooperării transfrontaliere în domeniul protecţiei mediului şi a naturii.

Obiectivele specifice se referă la: cercetarea zonei Depresiunii Oaşului delimitată de Munţii

Gutâi şi Munţii Oaşului, dezvoltarea unei mentalităţi responsabile pentru echilibrul ecologic în

rândul populaţiei, în special în rândul tinerilor.

38

Grupul ţintă direct este compus din: experţi, cercetători în domeniul protecţiei mediului şi a naturii,

universităţi, respectiv facultăţi de ştiinţe ale naturii, instituţii publice şi organizaţii non-profit interesate

în domeniul protecţiei mediului şi a naturii, şcolile în care va fi introdus programul educaţional,

precum şi elevii acestor şcoli.

Activităţile principale desfăşurate în cadrul programului presupun: organizarea unei vizite de

studiu în Transcarpatia (Ucraina), elaborarea unui studiu privind situaţia mediului în zona

transfrontalieră româno – ucrainiană, crearea unei pagini web bilingve (www.ocrotireamediului.ro),

elaborarea materialelor promoţionale trilingve (broşuri, pliante, afişe), înfiinţarea unui Centru de

Informare, elaborarea unor programe educativ şi de promovare privind protecţia mediului şi a naturii,

respectiv introducerea acestora în şcolile aferente zonelor cercetate, organizarea unei conferinţe finale.

Staţiunile cercetate în acest proiect pot fi grupate în două categorii: arii depresionare cu floră

termoxerofilă: Măgura Batarciului şi Muntele Pustiu şi arii montane oligo - şi mezotrofe: Brebu, Poiana

Sălătrucului şi Poiana Brazilor (fig. 11).

6.3.1 Staţiunea subtermofilă Măgura Batarciului

Este un vârf ce reprezintă unul dintre ultimele promontorii ale Munţilor Oaşului înspre vest, în

direcţia Câmpiei Someşului. Se găseşte la circa 2,5 km S-SE de vatra satului Bătarci. Înălţimea

Măgurii este de 396 m, fiind drenată de pârâul Bătarci care curge înspre nord, iar după confluenţa cu

pârâul Tarna se varsă direct în Tisa.

Roca vulcanică de bază este andezitul, iar solurile caracteristice teritoriului sunt: cambisoluri şi

anume brune-acide, respectiv andosoluri scheletice. La baza Măgurii, se găsesc luvisoluri albice

pseudogleizate.

Staţiunea propriu-zisă - are un interes deosebit din punct de vedere floristic şi faunistic, fiind

cantonată la circa 300 m altitudine. Aici panta este abruptă, pe alocuri foarte abruptă, variind între

30-70° iar expoziţia pantei este sudică, respectiv sud-vestică. Pe alocuri, se găsesc brâne stâncoase,

în multe locuri solul lipsind de pe stânci, iar roca-mamă, andezitul, la suprafaţă având o culoare

roşiatică, fiind bătută direct de soare. Plantele se instalează pe fisurile stâncilor, iar restul suprafeţelor

sunt populate uneori cu muşchi şi licheni.

Acest teritoriu se găseşte în zona pădurilor de gorun (Quercus petraea), care formează păduri

compacte în zonele învecinate. Pe alocuri, s-au extins plantaţiile de salcâmi. Locurile mai abrupte

ale Măgurii - prin fisurile stâncilor sunt cucerite de pinul silvestru (Pinus silvestri), o specie extrem de

tolerantă sub aspect ecologic. Aceasta umbreşte pe alocuri terenurile, pe care odinioară creştea numai o

vegetaţie ierboasă termofilă.

39

Staţiunea este extrem de interesantă din punct de vedere botanic şi a fost descoperită în

anii 1980 de către muzeograful C. Karácsonyi . Între timp, a colectat aici materiale micologice şi

biologul bucureştean G. Negrean.

Măgura Batarciului este, parţial, o staţiune azonală

remarcabilă, unde sunt cantonate o serie de specii importante din

punct de vedere fitogeografic şi chiar fitoistoric. Se pare că este o

staţiune unde vegetaţia ierboasă are o vechime considerabilă pe

abrupturile sudice şi sud-vestice. Datorită faptului că uneori panta

este foarte abruptă, pădurile nu puteau să se extindă pretutindeni. În

staţiunile stâncoase-ierboase domină în general specia Festuca

valesiaca (foto 10).

Foto 10. Festuca valesiaca (www, 2009)

Despre flora şi vegetaţia Măgurii Batarciului au făcut referiri doar Karácsonyi (1994,1995), precum

şi Ardelean şi Marian (1999), fără a realiza studii speciale în acest sens.

Datele se reduc doar la menţionarea câtorva specii de plante din zonă, dintre care unele

interesante, ca Asplenium adiantum-nigrum, Dictamnus albus, Seseli annuum, Veronica austriaca

subsp. bihariensis, Stipa crassiculmis subsp. euranatolica, Melica transsilvanica (foto. 11).

Foto 11. Vegetaţia de la Măgura Bătarciului (www, 2009)

Referitor la fauna de nevertebrate şi de vertebrate a acestui punct cu caracter xerofil, se remarcă

lipsa unor date concrete în literatura de specialitate.

Pe lângă o serie de specii caracteristice ale zonei se observă şi unele specii specifice

40

termoxerofile, ca: Lacerta muralis şi Lacerta viridis dintre reptile şi Pernis apivorus, Lanius collurio,

Oriolus oriolus, etc. dintre păsări. Se mai constată o remarcabilă faună de fluturi, deocamdată

nestudiată.

Protecţia mediului presupune în primul rând prevenirea extinderii speciilor lemnoase

peste habitatele ierboase. La fel este necesară includerea Măgurei Batarciului pe lista ariilor

protejate, ca rezervaţie naturală, botanică şi faunistică, de cel puţin 10 ha, care să cuprindă

îndeosebi zonele stâncoase golose, acoperite parţial cu vegetaţie ierboasă.

6.3.2 Staţiunea subtermofilă Muntele Pustiu de la Viile Turulungului

Muntele Pustiu constituie de asemenea unul dintre ultimele promontorii înspre vest, la contactul

Munţilor Oaşului cu Câmpia Someşului. Se înalţă în imediata vecinătate a satului Viile Turulungului

(com. Turulung), la o altitudine de circa 400 m. Teritoriul este drenat de două ape curgătoare, şi anume

spre nord de pârâul Turţ, iar la sud de râul Tur.

Roca de bază este andezitul, care, pe alocuri, apare la suprafaţă iar solurile dominante sunt

cambisoluri, anume soluri brune acide şi andosoluri. Sub Muntele Pustiu, se găsesc argiluvisoluri şi

anume soluri brune luvice.

Spre deosebire de Măgura Batarciului staţiunile naturale şi seminaturale de aici sunt mai fragmentate,

ele apărând şi sub formă de pâlcuri izolate. Datorită expansiunii plantaţiilor de salcâmi,

respectiv a culturilor de viţă de vie, terenurile ierboase cu caracter subtermofil s-au restrâns

considerabil, rămânând mai mult neschimbate cele cantonate la peste 300 m altitudine.

Vegetaţia lemnoasă naturală este dominată de gorun (Quercus petraea), care formează aici

păduri compacte. În schimb, staţiunile ierboase sunt dominate în cea mai mare parte de Festuca

valesiaca Calamagrostis epigejos , însă se extind şi cenozele care marchează un grad de ruderalizare

al staţiunilor ierboase.

Primele colectări botanice au fost efectuate aici prin anii 1980 de către C. Karácsonyi.

Biologul bucureştean G. Negrean a întreprins şi el aici cercetări micologice. Cele mai importante

relatări despre flora staţiunii sunt menţionate de Karácsonyi (1994,1995), precum şi de Ardelean şi Marian

(1999). Aceştia menţionează ca specii de plante caracteristice zonei pe Anthericum ramosum, Odontites

luteus(L.), Genista germanica, Ferulago sylvatica, Lilium martagon, Iris aphylla subsp. Hungarica şi Orchis

mascula subsp. Signifera (foto 12).

Fauna se prezintă în linii mari la fel ca şi în staţiunea precedentă. Literatura de specialitate a reţinut

însă şi unele date despre fauna de fluturi a zonei (Bob, 1975), citând câteva specii, majoritatea comune.

41

Foto 12. Vegetaţia din staţiunea Muntele Pustiu (www, 2009)

Staţiunea a fost inclusă în situl „ Natura 2000 ” în aria protejată a Cursul Inferior al Turului, dar

marea diferenţă ecologică faţă de aceasta îndreptăţeşte susţinerea demersului de a deveni o rezervaţie

naturală botanică şi faunistică distinctă pentru protejarea vieţuitoarelor xerotermofile.

6.3.3 Mlaştina Brebu

Această înmlăştinire se află în partea răsăriteană a “Ţării Oaşului”, pe teritoriul comunei

Certeze, la confluenţa pârâului Mărăuşa cu râul Valea Albă, fiind numită şi Mărăuşa. Staţiunea

prezentată se găseşte la 650 m altitudine.

Teritoriul mlaştinii, care este drenat de Valea Albă, are o uşoară înclinare în direcţia vetrei

satului Certeze. Pe alocuri, apa stagnează la suprafaţă, iar în general stratul muscinal acoperitor

musteşte de apă.

Solurile tipice din zonă se încadrează în grupa cambisolurilor, fiind reprezentate de

soluri brune acide. În valea joasă propriu-zisă s-au format soluri înmlăştinite, pe alocuri

turboase. În multe locuri muşchiul de turbă (Sphagnum) acoperă în întregime suprafaţa solului, reacţia

acestuia fiind acidă, cu pH 5,5.

Suprafaţa teritoriului înmlăştinit totalizează circa 8-10 hectare, care se întind în lungime, de la

E la V în albia Văii Albe. Pe alocuri, terenurile mlăştinoase se extind şi în lăţime, atingând un

aliniament de circa 350 - 400 m.

În general, domină vegetaţia ierboasă, împestriţată cu tufe de Salix cinerea. La extremitatea

vestică a teritoriului înmălştinit s-a instalat un aniniş, dominat de Alnus glutinosa, care, în ultimele

decenii a fost parţial defrişat.

Pe baza vegetaţiei, mlaştina de la Brebu are un caracter mezotrof fiind cantonată în etajul

42

pădurilor de fag. Însă, în imediata împrejurime a mlaştinilor, se extind păşuni. Se pare că acest loc era

lipsit de păduri chiar şi cu secole în urmă, atunci când încă, aproape tot Bazinul Oaşului, era acoperit de

păduri masive de fag.

Primele cercetări botanice au fost făcute aici în anii 1970-1980 de către lucrătorii muzeului din

Carei, parţial, şi biologul bucureştean G. Negrean

Referiri mai importante la flora şi vegetaţia acestei staţiuni au făcut Karácsonyi (1995, 2003-2004),

Karácsonyi şi Negrean (1986-1987), Gergely şi colab. (1981-1982), Ardelean şi Marian (1999). Din

aceste lucrări se desprinde prezenţa în această mlaştină a unor specii de plante caracteristice (foto 13),

precum: Calla palustris, Carex lasiocarpa, Drosera rotundifolia, Iris sibirica, Peucedanum palustre,

Dactyloriza majalis.

Foto 13. Vegetaţia de la Mlaştina Brebu (www, 2009)

Pe lângă interzicerea tăierilor de esenţe lemnoase din mlaştină şi vecinătatea acesteia, se

impune trecerea acestei staţiuni în rândul ariilor protejate ca rezervaţie naturală botanică şi faunistică,

care să fie riguros delimitată şi marcată în vederea ocrotirii reale.

6.3.4 Zona cu vegetaţie fosilă de la Racşa

Această vegetaţie fosilă îţi datorează existenţa prezenţei Lacului Panonian în retragere, ce a generat

43

întinse zone mlăştinoase, unde vegetaţia existentă s-a putut fosiliza, şi a fost studiată prin efectuarea

unor foraje realizate de IPEG – Maramureş. Depozitele ce prezintă o floră fosilizată sunt de vârstă

Sarmaţiană şi postsarmaţiană şi pot prezenta interes turistic, având în vedere vârsta lor de aproape 100

mil. ani. Flora ce urmează să fie descrisă aparţine perioadei de dinaintea depozitelor de vârstă panoniană

reprezentate de Congeria banatica şi Congeria zsigmondi, şi de vârstă ponţiană, reprezentate de

Congeria balatonica şi Congeria czjizeki alatus.

Plantele fosile de vârstă sarmaţiană prezente la Racşa sunt: Czstoseirites partschi, Pinus helepensis,

Pinus Tsuga, Glyptostrobus europaeus, Sequoia abientina, Laurophillum, Myrica lignitum, Juglans

acuminata, Quercus pseudocastanea, Zelkova zelkovaefolia, Acer tricuspidatum, Vitis strictum, Tilia

elenae (Givulescu, 1994). Această floră sarmaţiană de la Racşa aparţine complexului Cystosirites şi în

acelaşi timp aparţi categoriei de flori sărace. Cei 14 taxoni prezenţi reprezintă inventarul sărăcit al unei

flore incomparabil mai bogată situată undeva mai departe, inventar ce nu permite concluzii mai ample.

De subliniat ar fi pe de o parte prezenţa a 4 tipuri de conifere, cel mai interesant tip fiind, fără discuţie

Sequoia abietina, iar pe de altă parte bogăţia frunzelor de Zelkova şi Vitis. Există o mulţime de taxoni

care lipsesc din această zonă, cum ar fi Palaeocarya orsbergensis, taxon tipc al florei sarmaţiene. S-a

presupus existenţa unei păduri de apropiere cu Acer tricuspidatum,a unei păduri ce ar putea fi mai

mlăştinoasă, cu Glyptostrobus şi Myrica, apoi a unei păduri mezofite cu Juglans, Quercus,, Tilia, Vitis

şi în final, a unei păduri din regiunile puţin mai umede din lungul râurilor cu Zelkova. Climatul se pare

că a fost temperat, mai cald, fără deficit de precipitaţii.

Flora postsarmaţiană, prezentă în depozitele ce succed sarmaţianul, aparţine Panonianului şi

Ponţianului, şi nu diferă în esenţă. Această floră este alcătuită din: Glyptostrobus europaeus, Salix

macrophylla, Salix varians, Populus, Populus populina, Betula prisca, Betula macrophylla, Betula,

Alnus glutinosa, Alnus cecropiaefolia, Alnus, Carpinus grandis, Iuglans acuminata, Pterocarya

caucasica, Pterocarya macroptera, Carya serraefolia, Castanea atavia, Castanea gigas, Quercus

pontica miocenica, Quercus, Magnolis, Zelkova zelkovaefolia, Ulmus carpinoides, Ulmus pyramidalis,

Ulmus, Parrotia pristina, , Cercidiphyllum crenatum, Acer tricuspidatum, Acer ilnicense, Acer

campestre, Acer integerrimum, Acer rueminianum, Acer palaeosacchrinum, Acer, Sorbus

praetominalis, Platanus platanifolia, Tilia megacarpa, Rhamnus, Cornus, Cornus praeamonum, Vitis,

Byttneriophyllum giganteum, Byttneriophyllum tiliaefolium, Smilax weberi, Phyllites, Phragmites

oeningenis (Givulescu, 1994). Se găsesc aici taxonii unei păduri de maştină, a unei păduri de apropiere

şi a uneia mezofite, care se pare că este puţin mai bogată în partea superioară a scvenţei, şi mai săracă în

partea inferioară. Conţinutul floristic este bogat, fiind asemănător cu cel pe care îl întâlnim la Chiuzbaia,

în Ponţianul superior - Dacian. Această pădure a vegetat în apropiere de locul sedimentării, cu excepţia

speciilor Palaeocarya macroptera şi Tilia megacarpa, ale căror bractee au fost aduse de vânt. De

44

remarcat este şi prezenţa speciilor Zelkova şi Pterocarya ce indică prezenţa zonelor umede. O prezenţă

importantă în această secvenţă este cea a pădurilor de mlaştină, mai sărace în partea inferioară şi mai

bine reprezentate în cea superioară. Explicaţia este dată de prezenţa unui facies mlăştinos mai bine

dezvoltat în parte superioară, ce a favorizat dezvoltarea unui astfel de tip de pădure, şi care este în

acelaşi timp generator de resurse carbonifere.

Aceste păduri ocupau partea nordică a Bazinului Oaş. Forajele efectuate în partea de nord a

bazinului au relevat prezenţa unor asociaţii tipice carbogeneratoare, asociaţii de păduri mlăştinoase cu

Glyptostrobus europaeus, Alnus cecropiaefolia şi Byttneriophyllum tiliaefolium. Există situaţii în care

forajele efectuate la Târşolţ şi Turţ, de exemplu, au traversat depozite cu veritabile fosile de

Byttneriophyllum în asociaţie cu Alnus şi Glyptostrobus (Givulescu, 1994).

În final, statistic flora postsarmaţiană este compusă din arbori – 36-80%, arbuşti – 7-16,55%, frunze

cu marginile zimţate – 37-82,22%, cu marginile drepte – 8-17,77%, elemente arctotertiare – 42-91,3%,

paleotropice – 4-8,7%, elemente fitogeografice: est-asiatice – 7-23,33%, central sud-europene – 8-

26,66%, balcan-colchisiene – 3-10%, circummediteraneene – 4-13,33% (Givulescu, 1994).

Această zonă prezintă potenţial îndeosebi pentru turismul ştiinţific, deoarece specialiştii în domeniu

vor fi interesaţi să studieze această vegetaţie fosilă, dar şi pentru amatorii de botanică ce vor fi fascinaţi

să cunoască elementele de floră prezente aici într-o perioadă atât de îndepărtată.

45

7. POTENŢIALUL TURISTIC ANTROPIC

Potenţialul antropic al aceste regiuni este dat de valorile etnografice ale Ţării Oaşului în geneza

căreia relieful a jucat un rol extrem de important. Astfel, fiind situată pe rama vestică a Carpaţilor,

la contactul cu Ţara Maramureşului, dar şi cu şesul mlaştinos si împădurit de la bordura apuseană,

această regiune a fost oarecum ferită de invadatori, izolarea fiind cea care a permis păstrarea

individualităţii populaţiei locale. La nivel microspaţial, aşezările sunt dispuse cu precădere pe

glacisurile ce flanchează măgurile vulcanice ale Munţilor Oaş şi abruptul platoului vulcanic al

Munţilor Igniş. Practic Ţara Oaşului s-a constituit şi a evoluat într-un spaţiu variat, dominat de

alternanţa de măguri vulcanice – galcisuri – bazinete depresionare. Este o zonă extrem de

atractivă, datorită faptului că a reuşit să conserve tradiţii şi obiceiuri stămoşeşti oglindite în muzica

populară, dansul specific oşenesc, portul popular, ritualuri unice cu ocazia unor evenimente

cruciale din viaţă (nunţi, plecarea oilor la munte), casele tradiţionale.

Regiunea Oaş reprezintă una din regiunile geografice de tip „ţară”, de pe teritoriul României,

unde există o comunitate clar delimitată,

unde oamenii se identifică cu spaţiul unde

trăiesc, purtând numele de oşeni.

Ca şi obiective antropice se remarcă

portul tradiţional, casele tradiţionale (foto

14), obiceiurile şi sărbătorile specifice,

centrul de olărit, Mănăstirea Bixad,

Muzeul Ţării Oaşului.

Foto 14. Casa oşenească din

Cămărzana (Popa, 2008)

În perioada interbelică, Ion Muşlea (1932) descria locuinţa oşenescă astfel: „Casa oşenilor e

făcută din bârne de fag sau stejar, cu acoperiş ţuguiat de şindrile sau de paie. Aceste paie sunt

fixate prin nişte beţe numite <<pozme>>. La cele mai multe case găsim un <<târnaţ>> prin care

se intră. Uneori stâlpii lui sunt frumos săpaţi. Pe acest târnaţ se aşează în unele sate stupii.

Alteori intri direct în tindă de unde treci în celelalte încăperi: <<soba>> - camera de locuit – şi

<<casa mare>>, rezervată oaspeţilor şi ocaziilor sărbătoreşti. De multe ori această odaie

lipseşte. În camera de locuit găsim un mic cuptor de cărămidă. În tindă, vatra liberă, fără horn, la

care se găteşte. <<Mâţele>> pe care se clădeşte focul se văd încă în multe case. Pereţii sunt

văruiţi iar pe jos se lipeşte cu lut. Ferestrele, două-trei sunt mici şi insuficiente. ”

46

Casa tradiţională oşenească, de culoare intens albastră, a dispărut aproape întru totul, datorită

avântului economic datorat plecărilor în străinătate din localitatile Bixad, Certeze,etc. Totuşi acest

tip de casă se mai întâlneşte în Cămărzana (foto 14), unde

înca deţine o pondere importantă, constituind puncete de

atracţie pentru turişti.

De asemenea, oşenii încă îşi mai poartă costumele

tradiţionale la horă, la biserică, la sărbători tradiţionale şi

ocazii folclorice. Dacă turiştii sunt prezenţi în aceste sate

oşeneşti în timpul zilelor de sărbatoare când oşenii merg la

biserică, vor fi încântaţi să îi vadă pe aceştia purtându-şi cu

mândrie costumele populare (foto 15). De fapt folclorul Ţării

Oaşului este caracterizat prin port, „danţuri”, muzică şi

„ţâpurituri”, care sunt elemente definitorii pentru această

zonă etnografică.

Foto 15. Port oşenesc (Popa, 2008)

În apropiere de Huta Certeze, într-un cadru natural pitoresc, începând din 1957, anual, în prima

duminică a lunii mai, în trecătoarea dintre Ţara Oaşului şi Ţara Maramureşului se organizează

serbarea folclorică tradiţională Sâmbra Oilor, una din multiplele tradiţii ale oşenilor, dar şi cea mai

cunoscută, nu numai în regiune ci şi în întreaga ţară. Alte datini sunt „Măsurişul laptelui şi ieşire

oilor la munte”, „serbarea căpşunilor” de la Călineşti Oaş.

Ceramica reprezintă unul dintre elementele care au persistat în această zonă încă din cele mai

vechi timpuri (Epoca bronzului) până

astăzi. Până nu demult, Vama a fost

un bine cunoscut centru de olărit,

obiectele de ceramică de aici având

valoare artistică şi documentară.

Ceramica de Vama (foto 16) este

variată şi are o mare încărcătură

simbolistică şi spirituală, folosită la

diferite ocazii cum ar fi logodna,

nunta, naşterea, botezul, vindecarea

bolilor, îmormântarea sau alte

numeroase obiceiuri.

Foto 16. Ceramică de Vama (Popa, 2008)

47

În prezent, la Vama, există un singur olar. Acest fost mare

centru de olărit poate constitui un punct de atracţie turistică

important prin prisma exponatelor care pot fi găsite aici.

Mănăstirea de la Bixad este şi ea un punct de atracţie

important, datând de la sfarşitul sec. XVII, unde există o veche

icoană care după afirmaţiile localnicilor este făcătoare de minuni

(foto 17).

Foto 17. Mănăstirea din Bixad (Popa, 2008)

Se mai remarcă Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş, Muzeul Ţării Oaşului, înfinţat în anul

1966, este situat în apropiere de centrul oraşului Negreşti-Oaş şi funcţionează cu două secţii:

etnografie şi rezervaţie în aer liber

Secţia etnografică are o expoziţie

permanentă cu o valoroasă colecţie de

etnografie şi artă populară funcţionând în sediul

principal al muzeului. În această incintă

impresionează în mod deosebit colecţia portului

popular oşenesc, ceramica de Vama, mobilierul

şi elementele de arhitectură populară,

fotografiile din colecţia Ioniţă G Andron, între

care cele din perioada interbelică care sunt

ultimele imagini ale unei lumi arhaice.

. Foto 18. Biserica din Lechinţa (Popa, 2008)

O achiziţie recentă este colecţia de artă constituită din donaţia pictorului Ioan Ţânţaş şi lucrări

ale artiştilor plastici locali, muzeul deţine peste

10.000 de obiecte etnografice. Muzeul în aer liber

este amplasat pe o suprafaţă de 1,5 ha situat pe malul

râului Tur şi este singurul loc în care se mai produce

renumita ceramică de Vama. Datorită reliefului din

zonă şi a vegetaţiei abundente, având în vedere

valoroasa colecţie de etnografie şi artă populară, acest

muzeu este foarte vizitat de turiştii care vin în zonă.

Foto 19. Case tradiţionale oşeneşti de la Muzeul Ţării Oaşului (Popa, 2008)

48

Muzeul este foarte sugestiv pentru toată zona Ţării Oaşului. Arhitectura tradiţională este

reprezentată de biserica de lemn din satul Lechinţa din anul 1604 (foto 18), de casele din Racşa,  

Moişeni, Negreşti-Oaş, Gherţa Mică şi Vama din secolele XVIII-XIX (foto 19). În interioare sunt

expuse piese valoroase din colecţiile de ţesături, port popular, icoane, ceramică, mobilier şi unelte

tradiţionale ale muzeului. Marea atracţie o reprezintă însă secţia alcatuită din instalaţii tehnice:

moara, vultoare, piua, atelier de fierărie, olărit, unde turiştii pot observa localnicii care vin sa

macine la moară, să spele la vâltoare, sa prelucreze ţesături de lână la piuă, ori să-şi potcovească

caii la atelierul de fierărie.

49

8 INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

Gradul de accesibilitate, bazele de cazare şi de alimentaţie, precum şi bazele de agrament joacă

un rol crucial în dezvoltarea turismului în orice regiune. Oricât de atractive ar fi elementele

cadrului natural sau antropic, fară o infrastructură turistică bine pusă la punct, turiştii vor evita

astfel de zone, şi astfel afirmarea turismului va avea de pierdut.

Căile de comunicaţie din această zonă (fig. 12) nu sunt într-o stare foarte bună, ceea ce

reprezintă un punct în minus pentru dezvoltarea turismului în zonă. Circulaţia în regiunea Munţilor

Oaş şi a Depresiunii Oaşului se face în principal pe cale rutieră, mai puţin feroviară, pe calea ferată

Satu Mare – Negreşti-Oaş – Bixad. Cea mai favorizată este latura SE, traversată de DN 19. în

schimb, celelalte sectoare prezintă căi rutiere puternic degradate cum sunt sectoarele Călineşti-

Boineşti, Călineşti-Gherţa Mică, Gherţa Mare-Turulung, Gherţa Mică-Turulung.

Fig. 12. Căile de acces în zona Oaşului

Astfel s-au creat anumite culoare de acces spre şi dinspre Satu Mare sau Negreşti Oaş care la

nivelul anului 2004 erau reprezentate după cum se observă în fig. 12. Partea SE, incluzând

comunele Certeze, Bixad, Vama, Oraşu Nou şi oraşul Negraşti Oaş se orientează pe DN 19,

comunele de pe Valea Lechincioarei oscilează între circulaţia prin Negreşti Oaş şi cea directă spre

Satu Mare pe la Remetea Oaşului şi Prilog. Comunele Călineşti şi parţial Gherţa Mică dispun de

50

un drum direct ce intersectează DN 19 amonte de localitatea Livada. Gherţa Mare şi Gherţa Mică

sunt două localităţi care dispun de acces direct spre V, spre drumul european E81, dar calitatea

infrastructurii orientează fluxurile parţial spre Călineşti Oaş sau Turţ. Turţ este una din localităţile

privilegiate în privinţa întreţinerii căilor de acces deoarece erau necesare exploatărilor miniere din

zonă, până nu demult reprezentând singura cale de comunicaţie de tranzit, practicabilă, şi pentru

comunele Bătarci şi Tarna Mare, situaţie schimbată, prin refacerea drumului Tămăşeni-Halmeu.

Comunele Bătarci şi Tarna Mare dispun de un drum direct spre Halmeu. Cele mai defavorizate

sunt comunele Tarna Mare şi Cămărzana, situate la peste două ore de reşedinţa de judeţ. Acesta

este un element defavorabil în special pentru Cămărzana care adăposteşte valori importante

peisagistice şi în special etnografice, însă infrastructura rutieră ce duce în acastă localitate este de o

calitate foarte proastă.

Consiliul Judeţean Satu Mare a depus la începutul lunii martie proiectul „Modernizarea

infrastructurii drumurilor judeţene în judeţul Satu Mare - DJ 109L Negreşti Oaş - Turţ”, care a fost

aprobat, urmând să se înceapă lucrările. Se propune modernizarea drumului judeţean DJ 109 L, pe

o lungime totală de 28,4 km, pe două tronsoane care sunt într-o stare mai degradată. Primul

tronson este Negreşti Oaş, intersecţia cu DN 19 str. Victoriei – Bixad – Boineşti – Calineşti-Oaş –

Gherţa Mică, iar al doilea tronson este Turţ – Halmeu. Acest lucru va duce la dezvoltarea

potenţialului turistic al judeţului prin creşterea accesibilităţii zonelor turistice din Ţara Oaşului.

O situaţie deosebit de favorabilă pentru turismul din această zonă ar fi reactivarea legăturilor

rutiere şi feroviare spre culoarul Tisei. De asemenea prezenţa aeroporturilor din Satu Mare şi Baia

Mare pot facilita accesul în zonă al turiştilor veniţi din alte ţări.

În privinţa bazelor de cazare, aceste totalizează 9 unităţi ce însumează 527 locuri. Complexul

de la Mujdeni cu 200 locuri de cazare, amenajat modern, aflat într-un cadru pitoresc, ce are şi o

bază de tratament, precum şi amenajări pentru agrament. Staţiunea de la Valea Mariei a fost şi ea

revigorată, după o perioadă de abandonare, dispunând de o vilă turistică „Cabana Teilor”, cu 34

locuri de cazare. Este o zonă de agrement de interes local aşezată în mijlocul unei păduri. Locul

este renumit pentru izvoarele de ape minerale şi termale din zonă. În ultimi ani zona s-a

modernizat din fonduri private şi în noua formă oferă turiştilor posibilităţi excelente de cazare şi

masă, piscină acoperită cu apă mezotermală, saună, terenuri de sport şi un număr mare de izvoare

de apă minerală bicarbonată, dintre care unele sunt îmbuteliate şi folosite pentru consum intern sau

la export, dar şi practicarea pescuitului pe cele două lacuri amenajate în acest sens. Tot aici s-a

efectuat un foraj cu o adâncime de 1201 m care aduce la suprafaţă o apă mineralizată cu o

temperatură de 44ºC. În zona Călineşti Oaş există un mini-hotel modern cu doar 9 locuri de cazare,

locuri pentru campat. În Negreşti-Oaş există un hotel, Hotel Oşanu de 69 locuri, care momentan

51

este închis pentru renovare. O altă unitate de cazare, situată la ieşirea din Negreşti-Oaş spre Tur

este complexul Albina, construit şi amenajat din fonduri private ce oferă relaxare turiştilor

având un ştrand, o piscină acoperită cu apă caldă o piscină cu apă sărată, băi

de aburi cu plante medicinale şi saună cu aerosoli. Tot aici sunt organizate şi

iniţiate cursuri de înot, saloane de masaj şi o modernă sală de culturism.

Se mai remarcă prezenţa taberelor de şcolari, nu foarte moderne, dar situate în locuri foarte

pitoreşti cum sunt cea de la Negreşti-Oaş cu 85 de locuri de cazare, la Călineşti-Oaş, cu 82 locuri,

şi cea de la Tarna Mare cu 152 locuri, în prezent aflată în conservare. În Pasul Huta se află Hanul

Sâmbra Oilor, cu 24 locuri de cazare, amenajat conform folclorului oşenesc. De asemenea se află

în stadiu de proiect construcţia unor pensiuni agroturistice la Călineşti Oaş, Bixad, Certeze, ce ar

putea fi primul pas spre afirmarea agroturismului în zonă.

Turismul ar avea foarte mult de câştigat dacă ar fi dezvoltată o infrastructură modernă în

zonele ce dispun de resurse hidrominerale, pentru a putea fi valorificate şi economic. Acesta ar fi

un salt uriaş în afirmarea unui turism staţionar în zona Munţilor Oaş, nu numai a unui turism de

scurtă durată.

52

9. ACTIVITATEA TURISTICĂ

Una din principalele trăsături ale turismului este aceea că el prezintă importanţă atât pentru

om, ca persoană individuală, cât şi pentru sociatate în general. În acest sens, se poate aprecia că

turismul oferă o fericită alternativă de petrecere utilă şi agreabilă a timpului liber al populaţiei,

care prin agrement, prin contactul direct cu un spaţiu mai larg, deosebit de cel cotidian, devine mai

sociabilă şi mai accesibilă. Odihna, aerul curat şi nepoluat, tratamentul balnear, etc. sunt elemente

ce menţin şi consolidează sănătatea şi regenerează forţa de muncă. Urbanizarea insensivă din

ultima perioadă, a îndepărtat omul de natură, turismului revenindu-i rolul de a-l reintroduce în

cadrul acesteia. Turismul, pe langă odihnă şi recreere, presupune şi o educare a turiştilor, o

acumulare de variate cunoştinţe din cele mai diverse domenii (istorie, geografie, arhitectură,

agricultură, etc).

Structura fondului turistic şi dimensiunile bazei materiale din zona Munţilor Oaş impun o

circulaţie turistică cu caracter predominant itinerant, de tranzit, cu un volum redus de înoptări,

15980 (Ciangă, 1997), cu o durată redusă a sejurului 1,9 nopţi cazare/persoană şi o încărcătură

minimă de 23 nopţi de cazare/km2/an şi o foarte slabă intensitate a utilizării spaţiului de cazare 83

nopţi cazare/loc./an. În zona Munţilor Oaş se practică, predominant, turismul itinerant, de tranzit

pentru vizitarea obiectivelor cultural-istorice şi turismul de sfârşit de săptămână.

9.1 Tipuri şi forme de turism practicate

Relaţia dintre tipurile de turism şi spaţiul geografic este flexibilă, adică, pe acelaşi teritoriu se pot

practica mai multe forme de turism, în funcţie de resursele atractive prezente în teritoriul respectiv.

În spaţiul Munţilor Oaş este favorabilă practicarea turismului de scurtă durată. Printre formele de

turism practicate se numără turismul de weekend, turismul itinerant, turismul de recreere, turismul

etnografic, turismul cultural, agroturismul.

Turismul de weekend, respectiv turismul itinerant sunt cele mai frecvente forme de turism practicate

în zonă, în special de către tineri dar şi de către persoanele mai în vărstă. Drumeţia, turismul de tranzit,

automobilistic sau cicloturismul sunt căteva din formele de turism practicate. Munţii Oaş pot fi parcurşi

pe numeroase trasee, unele mai uşoare, altele mai dificile, pentru parcurgerea cărora se recomandă însă

un însoţitor care să le cuniască, datorită lipsei marcajelor. Un impediment în dezvoltarea acestor forme

de turism ar fi lipsa marcajelor de pe traseele turistice propuse precum şi lipsa amenajării de baze de

cazare în localităţile de plecare şi de sosire de pe trasee. Tot pentru această categorie se pot valorifica

lacurile de la Mujdeni şi Călineşti ce deţin baze de cazare pentru turiştii sosiţi. Această formă de turism

se practică în sezonul estival, majoritatea turiştilor provenind din judeţul Satu Mare.

53

Turismul de recreere se bazează pe însuşirile estetice ale cadrului natural, care relaxează şi

reconfortează turiştii sosiţi din zonele urbane. Se pune un mare accent pe aerul curat, nepoluat, pe curele

de soare şi pe mişcare. Izvoarele minerale din zonă sunt un punct de atracţie mare pentru această formă

de turism, aceste având capacitatea de a atrage un număr ridicat de turişti datorită calităţilor curative pe

care le posedă, în condiţiile în care ar fi supuse unei amenajări serioase. Tot pentru recreere se practică

turismul cinegetic, mai ales de grupuri de străini, ce practică vânătarea organizată în pădurile întinse de

pe pantele munţilor unde se poate vâna mistreţ, căprior, fazan. Pescuitul sportiv este şi el o modalitate

de recreere practicându-se pe sectoarele superioare ale Turului şi Talnei, dar mai ales în zona lacurilor

Călineşti şi Mujdeni.

Turismul etnografic urmăreşte valorile spirituale, artistice, istorice ale locuitorilor din acest spaţiu

numit „Ţara Oaşului”. Această formă de turism se practică în toată perioada anului, urmărind

succesiunea sărbătorilor, însoţite de tradiţii pe care oşenii le respectă cu sfinţenie. Turiştii sunt

reprezentaţi de străini sau de români proveniţi din zone în care tradiţiile nu se mai păstrează, fiind

înlocuite de stilul de viaţă modern. Turiştii urmăresc cu plăcere portul oşenesc, casele bătrâneşti care

încă se mai găsesc în satul Cămărzana, considerat nucleul de polarizare mentală a Ţării Oaşului, apoi

tradiţiile şi obiceiurile cum ar fi bine-cunoscuta sărbătoare „Sâmbra Oilor”, obiceiuri de nuntă,

îmormântare, sărbători religioase. Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş conservă tot ce a însemnat şi

înseamnă modul de viaţă al oşenilor, fiind un obiectiv ce nu poate fi omis pentru turismul etnografic.

Turismul cultural urmăreşte îmbogăţirea cunoştinţelor participanţilor prin vizitarea unor obiective

culturale şi istorice. Aici sunt incluse bisericile, între care poate fi menţionată Mănăstire Bixad, ce atrage

numeroşi turişti, datând din sec. XVI, apoi biserica din lemn de la muzeul satului din Negreşti-Oaş, ce a

aparţinut satului Lechinţa. Se mai poate vizita casa Ioniţă G. Andron, obeliscul dedicat eroilor căzuţi

pentru apărarea localităţii Negreşti.Oaş. Dintre obiectivele istorice merită menţionată cetatea de la

Boineşti, datând din sec. XVIII. Această formă de turism poate fi practicată în orice anotimp dar se

preferă vara, când se poate combina şi cu ieşirile în natură.

Agroturismul presupune primirea turiştilor în gospodăriile ţărăneşti, pentru adoptarea unui mod de

viaţă natural, nepoluat, ca în vremurile trecute. Această formă de turism nu este încă dezvoltată aici, deşi

zona are un potenţial foarte mare din acest punct de vedere. Desigur că dacă s-ar lua măsurile necesare,

turiştii ar fi încântaţi de modul de viaţă oşenesc, în special datorită originalităţii acestei zone şi a păstrării

tradiţiilor şi obiceiurulor. Un început timid în această direcţie este reprezentat de sărbătoarea Sâmbra

Oilor, când turiştii sunt primiţi într-o atmosferă specific oşenească. O educare a populaţiei în cadrul unor

instituţii de specialitate ar putea duce la o înflorire a agroturismului, mai ales dacă se ţine cont de faptul

că agricultura este ramură de bază în această zonă, şi că turiştii sunt mereu curioşi şi încântaţi să

participe la modul de viaţă patriarhal.

54

9.2 Trasee şi obiective turistice

Munţii vulcanici şi depresiunile adiacente ori intercalate ţinutului carpatic al Oaşului deţin un

potenţial turistic valoros reprezentat prin obiective atât naturale cât şi antropice, însă, din păcate, prea

puţin cunoscut şi valorificat.

Fig. 13. Trasee turistice practicate în Munţii Oaşului (după Atlasul Romăniei)

“Itinerarele cele mai obişnuite şi cele mai folosite sunt predominant orientate dinspre vatra

Depresiunii Oaş spre masivele înalte Tarna-Turţ, Bixad-Cămărzana sau către măgurile periferice şi

ariile depresionare inferioare, precum Cămărzana, Turţ-Băi, etc.” (Mac , Budai , 1992).

Deschiderea şi descrierea de noi trasee, pentru satisfacerea cerinţelor unei bune orientări pe traseele

nemarcate, vor asigura în viitor o mai bună cunoaştere a acestui spaţiu turistic.

9.2.1 Negreşti-Oaş – Bixad – vârful Măguriciul(405 m) – Coasta Râtului –

Măgura Teiului – măgura Paltinul – Piatra Vâscului(823 m) – valea

Racşa – Bixad – Negreşti-Oaş

Acest traseu este marcat în fig. 13 cu linie roşie şi cuprinde următoarele obiective turistice: terasele

şi luncile pâraielor Valea Albă şi Valea Rea, “borcutul” din Bixad, mănăstirea din Bixad, vârful

Măguriciul, vârful Coasta Râtului, Măgura Teiului, Piciorul Paltinul, Piatra Vâscului.

Acesta este un traseu nemarcat, pe o distanţă de 20 km, dintre care 8 km pe şosea, ce se poate face

55

în 6-8 ore. Intrarea pe traseu are loc la bifurcaţia drumului naţional Negreşti-Oaş – Sighetu Marmaţiei

(DN 19), aproximativ 1,5 km de centrul localităţii Negreşti-Oaş, în direcţia Bixad (DJ 109).

Ca şi caracteristici ale acestui traseu, cu excepţia distanţei Negreşti-Oaş – Bixad, care poate fi

parcursă cu autobuzul, traseul prezintă denivelări accentuate şi în succesiune până în vârful Piatra

Vâscului(823 m). Lipsind marcajul, turistii pot fi derutaţi ca urmare a faptului că multe sectoare de

drum străbat păduri dese de foioase cu vizibilitate restrânsă.

Din Negreşti-Oaş, se desprinde în direcţie NV un drum asfaltat, lung de 5 km către localitatea

Bixad(DJ 109). Traseul până la această aşezare poate fi parcurs pe jos sau cu autobuzul.

În dreptul bisericii din lemn şi piatră din centrul localităţii, traseul se abate spre V urmând poteca de

pe Valea Caselor, ajungând peste puţină vreme(1 ½ ore ) la “prizele” de apă din care se alimentează

localitatea Bixad. De aici poteca urcă, întâi un scurt abrupt, apoi urmează curba de nivel, la 350 m

altitudine, pe la S şi E de vârful Măguriciul, pe care se poate urca. În continuare, traseul coboară în zona

dintre măguri, apoi urcă printr-o pădure de gorun până în vârful Coasta Râtului. Deşi înălţimile nu sunt

mari, totuşi ele oferă o panoramă largă peste Ţara Oaşului. Vârful Coasta Râtului, un sâmbure vulcanic,

poziţionează o veche structură de aparat vulcanic, cu crater şi con extins, care a fost erodată în timp. În

această zonă se poate campa.

În continuare, traseul urmăreşte interfluviul dintre Valea Custurii şi Racşa, prin Măgura Teiului,

apoi Piciorul Paltinul, ajungând într-o poiană. De aici, poteca se înscrie în flancul conului vulcanic,

marcat de pante abrupte, şi după circa o oră, atinge vârful Piatra Vâscului (823 m).

În mijlocul unei depresiuni asimetrice – craterul vulcanic – stă un mic lac, ameninţat de înaintarea

grabnică a văii Racşa. La aproximativ 200 m de vârf, în direcţie NV, sub stâncile vulcanice, se află

izvoare cu apă. De la locul numit “Izvoare” traseul coboară către V, urmând şuviţa apei până la ieşirea

din pădure unde face un cot brusc de 900, continuând spre SE poala abruptului stâncos al Pietrei

Vâscului. După circa 30 minute de mers, poteca se abate în direcţie sudică, menţinându-se pe

interfluviul dintre văile Cucuioasa şi Racşa. În continuare, traseul traversează valea pârâului Racşa, şi se

înscrie pe uliţa din NV satului, care duce în centrul localităţii Bixad, iar de aici, turistul se va întoarce în

Negreşti-Oaş.

9.2.1 Bixad – Măgura Târşolţului – Bixad

Obiectivele turistice urmărite de acest traseu sunt: mănăstirea Bixad, Măgura Târşolţului.

Acest traseu nemarcat, este reprezentat în fig. 13 cu linie turcoaz şi se întinde pe o distanţă de 10-12

km, putând fi parcurs în 3-4 ore cu atutoturismul sau pe jos, urmând uliţa principală din V localităţii

Bixad. Caracteristicile acestui traseu sunt reprezentate de un drum comunal fară denivelări până aproape

de mănăstirea Bixad, apoi un urcuş cu 50 m denivelare, în continuare drum cu pantă lină până la poala

56

măgurii. De aici un abrupt pronunţat de 30-350, cu denivelare de 150-200 m, apoi potecă ce prezintă

uşoare urcuşuri în apropiere de vârful principal.

Din traseul descris anterior se desprinde în centrul localităţii Bixad, drumul care duce la mănăstirea

Bixad, situată faţă de valea Târşolţului cam la 60-70 m altitudine. În continuare, traseul urmăreşte

spinarea interfluviului dezvoltat între văile interfluviilor Târşolţ (est) şi Lechincioara (vest) şi

înrădăcinat la N sub abruptul măgurii. Versanţii multor văi prezintă ochiuri mici lacustre, acumulate în

spatele unor alunecări de teren, precum Balta Mihăileşti, Balta Stiborului, Între Izvoare, etc.

La poala măgurii traseul se abate spre est, ocoleşte obârşia Stiborului şi întâlneşte un drum forestier.

După aproximativ 30 de minute de mers, părăsind drumul forestier, poteca urcă muchia unei creste,

după care iese pe marginea feţei superioare a măgurii. Pentru a ajunge la altitudinea maximă de 636 m

se ocoleşte ”depresiunea centrală”, ocupată de fâneţe, după care se urcă 50 m. Aici se pot instala

corturile. Caracterul insular al structurii şi poziţia sa oferă un orizont larg deschis către V şi S până la

Câmpia Someşului, spre E, peste Ţara Oaşului, până la Munţii Igniş-Gutâi, către N, până la masivele

Carolea, Piatra Vâscului şi Prislop. Iar în direcţie NV se desfăşoară Depresiunea Cămărzanei.

9.2.3 Negreşti-Oaş – Băile Bixad – Boineşti – Târşolţ - Cămărzana

În parcurgerea acestui traseu se au în vedere următoarele obiective: Băile Bixad, cu ape minerale,

satul Trip, Boineşti, Cămărzana, precum şi împrejurimile.

Acest traseu nemarcat este reprezentat în fig. 13 cu linie galbenă şi are o lungime de 35 km şi poate

fi parcurs în 2 ore cu autobuzul, staţia de plecare fiind autogara din Negreşti-Oaş, iar cea de sosire fiind

Cămărzana, cu bicicleta sau pe jos.

Şoseaua este modernizată, bine întreţinută până la Boineşti, apoi urmează un drum nemodernizat,

dar accesibil autovehiculelor până la Cămărzana, fără alte dificultăţi.

Din oraşul Negreşti-Oaş, traseul se îndreaptă spre Bixad (5 km) străbatând şesul aluvial format de

Valea Rea şi Valea Albă, fiind partea cea mai coborâtă a Depresiunii Oaşului.

De la Băile Bixad drumul se înscrie pe malul stâng al Văii Rele şi ajunge la Boineşti după

parcurgerea celor 3 km, pe o direcţie dominant E-V. Între Bixad şi Boineşti este intercalat satul Trip,

încât, practic, nu există o demarcaţie clară a aşezărilor situate predominant pe latura nordică a văii.

La Boineşti, în unghiul format de confluenţa Lechincioarei cu Valea Rea, pe un grui din roca

vulcanică, au fost descoperite vestigiile unei cetăţi dacice.

Din localitatea Boineşti, se urmează un drum neodernizat pe direcţia S-N. După parcurgerea celor

19 km ajunge la Cămărzana, urmând de aproape valea Lechincioarei spre amonte, între masivul

Goruniş(466 m), în V, şi Măgura Târşolţului(536 m), în E.

Satele Târşolţ şi Aliceni, situate aproape în pozişie simetrică pe cei doi versanţi, păstreză caracterele

57

specifice aşezărilor rurale din Ţara Oaşului.

Urmează apoi, satul Cămărzana, nucleul de polarizare mentală al Ţării Oaşului (Ilieş, 2006), ce mai

păstrează case vechi cu acoperişuri înalte de paie, specifice Oaşului. Portul popular, dansurile pline de

foc, şi tradiţionala Sâmbră a oilor completează fişa turistică a localităţii. De pe înalţimea Piatra Cornii,

turistul are o imagine de ansamblu asupra aşezării.

Din Cămărzana este uşor de ajuns spre măgurile învecinate ca Cetăţeaua Mică şi Cetăţeaua Mare cu

formă conică, înveliş forestier şi poieni în vârf. Aproape de izvoarele Lechincioarei se înalţă vârful

Holmul Mare (693 m), impresionant prin forma sa tipică de con vulcanic. Aici se găsesc numeroase

locuri de campare.

Pe latura de est a localităţii Cămărzana, se află Masivul Geamăna (648 m), împădurit cu fag. Cele

două surori, Geamăna Mare şi Geamăna Mică, sunt vulcani stinşi de multă vreme spre varful cărora se

poate ajunge prin intermediul pârâului cu acelaşi nume. Spre Geamăna Mare urcă şi noul drum

forestier, cu serpentine strânse şi pante mari, ce pleacă din extremitatea NE a localităţii Cămărzana.

Oricare dintre traseele indicate pot fi parcurse în circa 1-2 ore de mers lejer.

9.2.4 Turulung – Gherţa Mare – Turţ – Turţ-Băi

Traseul urmăreşte vizitarea aşezărilor Turulung, Gherţa Mare, Turţ şi Turţ Băi, precum şi a

măgurilor vulcanice înconjurătoare.

Traseul este nemarcat şi poate fi parcurs în două variante, prima variantă fiind de 18 km, iar a doua

de 14 km. În fig. 13 este traseul cu numărul 4. Durata parcurgerii sale este de 30-35 minute cu mijloace

auto şi 4-5 ore de mers pe jos. Posibilităţile de acces sunt prin şoseaua europeană Halmeu – Baia Mare

(E 58), din care în localitatea Turulung, se desprinde un drum judeţean modernizat spre Turţ, prin

Gherţa Mare, în direcţie estică. Accesul către Turţ-Băi poate fi realizat şi pe varianta Turulung-Turţ,

folosind drumul judeţean asfaltat (DJ 109L) derivat din şoseaua europeană Halmeu – Baia Mare, la

aproximativ 5 km NV de localitatea Turulung. Este un drum fără denivelări, asfaltat, bine întreţinut,

până la marginea estică a localităţii Turţ, în continuare fiind neasfaltat, cu uşoare denivelări.

Localitatea Turulung este situată într-un areal de convergenţă hidrografică, unde se unesc într-o

singură arteră Turul, Turţul, Talna, Egherul şi Racşa. Zona, odată inundabilă, a fost îndiguită şi

desecată.

Din partea estică a acestei aşezări, pe valea Turţului, se desprinde drumul judeţean modernizat în

direcţia Turţ. După 2,5 km şoseaua se înscrie pe la poalele măgurii Dealu Mic (183 m), apropiindu-se

de versantul vestic al măgurii Turulung-Vii (396 m).

După 4-5 km de la aşezarea Turulung-Vii intră în Gherţa Mare, situată la poala conului vulcanic

Pietroasa (585 m). Urmând Pârâul Cetăţii, care secţionează vatra aşezării, se poate ajunge, în

58

aproximativ 1 ½ oră, pe dealul Cetatea Mică pentru a vedea ruinele unei fortificaţii medievale şi pentru

a privi peisajul zonei de contact dintre Câmpia Someşului şi Munţii Oaş.

Din localitatea Gherţa Mare traseul urmează acelaşi drum judeţean până la Turţ, cea mai mare

aşezare de pe latura SV a Oaşului. Măgurile vulcanice Dealul Babei (582 m), Chicera Mare (322 m),

Măgura (297 m) din N şi vârful Măgura Turţului la est, încadrează acest „golf” depresionar de pe apa

Turţului. Spre oricare din măguri se poate ajunge în aproximativ 1 ½ oră, pornind din centrul aşezării.

Faima aşezării nu stă doar în „ţuica de Turţ”, deosebit de căutată, dar şi în cea a căpşunilor, cultivaţi

cum spun oşenii „păstă tăt”, şi în bogăţia minereurilo de cupru, zinc şi plumb, exploatate azi, în minele

din NE comunei.

Părăsind comuna Turţ, în direcţie NE, traseul străbate un scurt defileu, pe sub Dealul Mare până la

locul de vărsare în apa Turţului a Pârâului Măgurii. Urmând acelaşi drum comunal neasfaltat, dar

carosabil, utilizat intens în scopuri miniere, se ajunge la gura Văii Băilor. Nu după mult timp de mers

(30 minute), valea se lărgeşte în forma unui amfiteatru, ocupat cu pomi fructiferi, fâneţe şi gospodării

răzleţe care alcătuiesc mica aşezare Turţ-Băi.

9.2.5 Halmeu – Tămăşeni – Tarna Mare – Băile Tarna – vârful Ghezuri

Acest traseu nemarcat, reprezentat în fig. 13 printr-o linie verde ce urmăreşte vizitarea localităţilor

menţionate mai sus precum şi a măgurilor vulcanice întalnite de-a lungul său, se poate realiza în două

moduri: pe calea ferată Satu Mare – Halmeu – 25 km , apoi 50 km pe drumul judeţean Halmeu – Tarna

Mare, sau pe şosea (80 km): DN 19 până la intersecţia cu drumul european Baia Mare – Halmeu (E

58). De la intersecţia menţionată, care are loc la 2,5-3 km NV de localitatea Livada, se continuă traseul

pe DN 1C încă 20 km, până la Halmeu de unde se ramnifică drumul judeţean, către Tarna Mare. Din

Tarna Mare se ajunge pe vârful Ghezuri, numit şi Ezuri sau Vezuri (497 m) în 3-4 ore. Între Satu Mare

şi Tarna Mare circulă autobuze, cu plecare dimineaţa din autogara Satu Mare şi întoarcere seara.

Drumul este modernizat, fără denivelări până la Halmeu, în continuare drum judeţean, parţial

modernizat, cu uşoare denivelări şi serpentine până la Tarna Mare, apoi potecă.

Halmeul este o aşezare de câmpie, cu structură liniară şi case moderne, recent construite. În centru

se află biserica de piatră şi lemn ce datează din sec. XVI.

Şoseaua se furişează printre măgurile Dealului Viilor (359 m), în N, Pleşcuţ (356 m) şi Tămăşeni

(383 m), în S şi E. În aceste locuri îşi fac apariţia pădurile de fag, amestecate cu stejar, carpen şi tei. Pe

stânga drumului, în hotarul localităţii Halmeu-Vii, se află rezervaţia forestieră cu exemplare rare de

molid.

După localitatea Tămăşeni, urmează aşezările Bătarci, Comăluşa, Valea Seacă şi Tarna Mare. Din

Bătarci, pe valea cu acelaşi nume urcă un drum forestier până pe culmea Ruptura. Pe afluetul principal,

59

sosit din dreapta, Valea Cornetului, se ajunge aproape într-o oră fie pe Vârful Cornetului (418 m), fie pe

masivul vulcanic „La Rădăcini” (491 m), de unde se deschide o perspectivă largă asupra Tisei.

Din localitatea Tarna Mare, cap de linie pentru autobuze, traseul urmează valea pârâului Tarna. Din

centrul comunei, drumul asfaltat continuă în direcţie SE până la podul de peste râul Tarna. În continuare

el este nemodernizat, iar după 2 km se bifurcă. Către SV este Valea Morii, iar spre N, pârâul Chicera.

La câteva sute de metri de la bifurcaţie se temină şi satul. Traseul se înscrie pe valea Chicerii, care, la

început este largă, apoi, în dreptul carierei, devine mai îngustă şi cu repezişuri. Ambii versanţi sunt

dominaţi de pante mari acoperite cu păduri de foioase. După 2 km de la carieră se ajunge la Băile Tarna.

Ele sunt de importanţă locală şi cu activitate temporară, numai în sezonul cald al anului.

Urmează o potecă ce urcă un abrupt de 150 m, tracând apoi pe lângă vârful ascuţit al măgurii

vulcanice, iar după aproape 30 minute apar grădinile şi primele case ale aşezării Văgaş. Traseul trece

aproximativ prin centrul ei, urmând o direcţie sudică, şi după alte 30 minute, părăseşte satul, angajându-

se într-un urcuş moderat, care se termină exact în vârful Ghezuri (497 m). De aici se pot amira vârfurile

vulcanice care închid pe toate laturile, bazinul depresionar Băile Tarna – Văgaş. În direcţie estică se află

cele 7 holmuri, dintre care Holmul Mare (693 m) este ceva mai semeţ, la N este vârful Frasin (813 m),

cel mai falnic vulcan stins din regiune, la sud şi respectiv SV sunt masivele „La Rădăcini” (491 m) şi

Măgura (458 m).

Pentru a reveni în localitatea Tarna se poate coborî fie pe Valea Morii, fie pe afluentul ei sudic

însoţit de un drum forestier recent amenajat. În cazul unei drumeţii de durată se recomandă pentru

campare Băile Tarna, şi localitatea Văgaş.

60

9 PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI

Pentru a putea fi trase anumite concluzii privind posibilităţile de dezvoltare a turismului în cadrul

Munţilor Oaş, vom folosi analiza SWOT.

Acest termen provine din acronimele cuvintelor englezeşti: Strenghts (atuuri/puncte tari),

Weaknesses (puncte slabe), Opportunities (oportunităţi), Threats (riscuri, ameninţări).

Aceasta reprezintă o metodă de analiză care se utilizează tot mai des în studiile de fezabilitate şi

ajută la adoptarea unor decizii corecte, precum şi la planificări strategice.

În orice analiză SWOT avem de-a face cu un mediu intern şi cu un altul extern al zonei de analizat.

Mediul intern include punctele tari şi punctele slabe iar mediul extern include oportunităţile şi riscurile.

Analiza SWOT are în vedere în mod direct dezvoltarea Munţilor Oaş, aceasta constituind

principalul obiectiv.

Pentru analiza stării actuale a zonei şi pentru prefigurarea dezvoltării sunt avute un vedere

urmatoarele (Ianoş, 2000):

- se inndividualizează fiecare atuu, care în raport cu importanţa sa în contextul stării actuale

sau al dezvoltării viitoare, se plasează pe o scară convenţională, pentru a reuşi o ierarhie cât mai realistă

a acestora;

- se depistează toate punctele slabe (inclusiv elementele restrictive), care în funcţie de

efectele negative pe care le induc, direct sau indirect, se poziţionează, la fel, pe o scară convenţională;

- se evaluează oportunităţile, care pot favoriza dezvoltarea, respectiv menţinerea stării

actuale, care se consideră satisfăcătoare, după care se calculează pe o scară a gradului de influenţă

pozitivă;

- se listează riscurile, cărora li se apreciază probabilitatea de apariţie, precum şi capacitatea

de perturbare a procesului de dezvoltare sau stare actuală pe o scară convenţională.

61

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE OPORTUNITĂŢI RISCURI

- prezenţa reliefului

vulcanic (vulcani

stinşi acum 6.8 mil.

ani);

- mediul natural

nepoluat, pitoresc,

puţin populat ;

- bogăţia resurselor

forestiere;

- prezenţa izvoarelor

minerale cu

proprietăţi

terapeutice: Valea

Marie, Bixad, Turţ

Băi,etc.

- prezenţa unor lacuri

de acumulare, ce pot

fi amenajate;

- areale avute în

vedere pentru crearea

de rezervaţii;

- fond piscicol:

Călineşti-Oaş;

- fond cinegetic;

- potenţial etno-

folcloric: tradiţii,

obiceiuri (Ţara

Oaşului);

- ospitalitatea

recunoscută a

oşenilor;

- slaba valorificare a

potenţialului turistic din

zona Oaşului, atat

natural cât şi antropic;

- nepromovarea

obiectivelor de interes

turistic;

- număr foarte redus al

unităţilor de cazare;

- infrastructura de

transport slab

dezvoltată;

- lipsa materialelor

informative (harţi

turistice, broşuri);

- trasee turistice

nemarcate;

- lipsa resurselor umane,

a personalului

specializat (ghizi

locali);

- degradarea şi chiar

abandonarea unor

unităţi de cazare şi

alimentaţie publică,

care afectează aspectul

locului;

- număr foarte redus de

turişti străini conform

statisticilor;

- lipsa cooperării cu

agenţii de turism în

vederea unei mai bune

- dezvoltarea şi

promovarea vechilor

staţiuni pentru tratament

balnear;

- posibilităţi de cooperare

transfrontalieră(Programu

l „Împreună pentru

ocrotirea mediului”);

- posibilitatea accesării

unor fonduri europene

pentru dezvoltarea

turismului rural (ca de ex.

SAPARD), cu accent pe

valorile etno-culturale ale

Ţării Oaşului ;

- construirea de noi baze

de cazare şi reamenajarea

celor existente, în special

în zonele cu ape minerale;

- creearea unui centru de

instruire a persoanelor ce

doresc să contribuie la

dezvoltarea şi promovarea

turismului în zonă;

- promovarea turismului

cinegetic şi piscicol;

- îmbătrânirea

populaţiei,

datorită emigrării

tinerilor;

- lipsa de interes a

localnicilor;

- pierderea

tradiţiilor prin

depopularea

intensă a satelor;

- poluarea intensă

a cadrului natural,

deocamdată destul

de bine conservat;

62

promovări a zonei.

Munţii Oaş dispun de un relief vulcanic şi sedimentar-vulcanic cu forme vulcanice reziduale de tip

neck şi dike, abrupturi şi platouri vulcanice, de ape minerale carbogazoase şi bicarbonatate în cea mai

mare parte, potenţial antropic ridicat reprezentat de regiunea cu civilizaţie şi cultură românească

originală, denumită Ţara Oaşului care nu pot fi valorificate integral datorită lipsei căilor de acces

modernizate spre anumite obiective, nepromovarii corecte a zonei în cadrul turismului naţional şi

internaţional, precum şi lipsei de interes din parte localnicilor, care în cea mai mare parte sunt bătrâni,

datorită migraţiilor pentru muncă în statele occidentale.

Revigorarea turismului ar putea avea loc prin construirea unei reţele de baze destinată turismului

curativ pe seama apelor minerale, punându-se accentul pe staţiuni mici şi mijlocii, mult mai flexibile,

care sa permită o exploatare raţională a acviferelor minerale. Mai poate fi avută în vedere dezvoltarea

unor forme de turism specializate în colaborare cu celelalte zone turistice din jur precum turismul

religios (Mănăstirea Bixad), turismul viticol (Lechinţa, Turulung Vii), piscicol (Lacul Călineşti),

precum şi valorificarea turismului de tranzit prin amplasarea de baze de cazare şi alimentaţie de-a

lungul căilor rutiere principale. De asemenea afirmarea turismului rural în cadrul Ţării Oaşului ar putea

să ia exemplu de la „ţara” vecină şi anume Ţara Maramureşului, unde această formă de turism este

extrem de bine dezvoltată. Ar trebui să se urmărească crearea unei oferte turistice autentice, originală,

bazată pe specificul local (gastroomie, folclor, ambient) care să includă amenajarea unor baze cu

specific ţărănesc local (arhitectură, costumaţie, meniu, muzică) şi valorificarea mitologiei locale, a

obiceiurilor şi tradiţiilor. Foarte important este şi înfiinţarea unui centru de management şi informare

turistică în zonă pentru constituirea unei baze de date turistică care să fie pusă la dispoziţia promotorilor

în turism, precum şi a turiştilor, precum şi pentru promovarea imaginii turistice a regiunii şi obiectivelor

sale printr-o susţinută campanie de editare şi difuzare de materiale de profil (ghiduri, pliante,

monografii, hărţi, CD-uri, filme) şi elaborarea de strategii de dezvoltare turistică locală.

63

CONCLUZII

Inventarierea potenţialului turistic natural este destul de greu de realizat, date fiind materialele

foarte puţine cu privire la acest aspect, datorită faptului că zona Oaşului este la începutul afirmării

din punct de vedere turistic, mai ales în ceea ce priveşte premisele naturale. Relieful nu

impresionează prin înălţime, ci prin formele de relief – conuri vulcanice bine conturate şi platouri

de lave şi piroclastite – şi peisajul de pădure. Lipsiţi de aşezări şi căi de comunicaţie prea

numeroase, şi bine împăduriţi până la hotarul cu Ucraina, aceşti munţi prezintă un grad ridicat de

conservare naturală. Prezenţa apelor minerale din zonă a fost apreciată şi valorificată de o perioadă

destul de mare de timp, iar condiţiile climatice sunt foarte potrivite pentru desfăşurarea activităţilor

în aer liber. Resursele antropice sunt şi ele deosebit de bogate şi atractive, Munţii Oaşului fiind

parte componentă a Ţării Oaşului, izvor de tradiţii şi obiceiuri păstrate intacte.

Pentru zona Munţilor Oaş este favorabilă practicarea turismului de scurtă durată în care este

inclus turismul de recreere, turismul etnografic, turismul cultural, turismul de sfârşit de sâptămână

şi turismul itinerant, agroturismul.

Deşi dispune de resurse turistice variate, atât naturale cât şi antropice aceasta zonă nu îşi poate

încă valorifica pe deplin aceste resurse pe plan turistic, datorită unei infrastructuri prea puţin

dezvoltată precum şi datorită nepromovării pe plan naţional şi internaţional a acestei zone a

Oaşului. Infrastructura turistică a fost dintotdeauna o problemă, un obstacol în calea dezvoltării

unei zone, şi deşi se observă un început în restaurarea unor baze de cazare şi alimentaţie publică

precum şi modernizarea unor drumuri, trebuie avute mereu în vedere aceste aspecte care în

mometul de faţă se află într-o stare destul de nesatisfăcătoare.

Pentru o mai bună dezvoltare a turismului în zonă, trebuie avute în vedere următoarele măsuri:

investiţii realizate pentru turismul de tratament balnear, promovarea turismului rural şi a

agroturismului, valorificarea turismului de tranzit prin construcţia unor baze de-a lungul

principalelor axe de circulaţie.

Investiţiile trebuie să fie indreptate în scopul reabilitării, modernizării şi reorganizării

funcţionale a bazei materiale existente, apoi pentru instruirea şi pregătirea la standardele actuale a

personalului din turism, reabilitarea staţiunilor balneare cu surse hidrominerale (Bixad, Valea

Mariei) sau a celor climaterice (Călineşti-Oaş), marcarea traseelor turistice din zonă, editarea mai

multor lucrări cu scopul de a face cunoscută zona, inclusiv promovarea de către agenţii de turism

la nivel naţional mai întâi, dar nu în ultimul rând protecţia şi conservarea mediului.

64

Sper că în timp aceste piedici vor fi eliminate şi potenţialul deosebit de valoros al Munţilor Oaş

va fi valorificat cum se cuvine.

Bibliografie

Cândea, M., Simon, T., (2006), Potenţialul turistic al României, Ed. Universitară,

Bucureşti.

Ciangă, N., (1993), Sursele hidrominerale din Carpaţii Orientali şi rolul acestora în

dezvoltarea turismului, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geographia, XXXVIII, Cluj

Napoca.

Ciangă, N., (1997), Turismul din Carpaţii Orientali. Studiu de geografie umană, Ed.

Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Givulescu, R., (1994), Bref aperçu sur les flores et la végétation fossile du Bassin

d'Oaş (Dépt. Satu Mare), Revue Roumaine de géologie, Ed. Academiei Române,

Bucureşti.

Ianoş, I., (2000), Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti.

Ilies, M., (2006), Ţara Oasului. Studiu de geografie regională, Ed. Presa Universitară

Clujeană, Cluj Napoca.

Karacsonyi, C., Negrean, G., (1986-1987), Contribuţii la flora Munţilor Oaş-Gutâi

(judeţul Satu Mare) în Satu Mare, Ed. Întreprinderea Poligrafică Oradea, Oradea.

Mac, I., Budai, I., (1992), Munţii Oaş-Gutâi-Ţibleş, Ed. Casa Editoriala pt. Turism si

Cultura “Albeono”, Bucuresti.

Munteanu Rodica, (2001), Geografia fizica a Romaniei, Ed. Mirton, Timisoara.

Muşlea, I., (1932), Cercetări folclorice în Ţara Oaşului, Cluj Napoca.

Oncescu, N., (1965), Geologia Romaniei, Ed. Tehnica, Bucuresti.

Posea, Gr., (2001), Vulcanismul si relieful vulcanic, Ed. Fundatiei Romania de

Maine, Bucuresti.

Sagatovici A., (1967), Studiu geologic al părţii de vest şi centrale a Bazinului Oaş, Ed.

Institutului Geologic, Bucureşti.

Talabă, I., (1991), Turism în Carpaţii Orientali, Editura pentru turism, Bucureşti.

Ujvari, I., (1972), Geografia apelor României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

Velcea, I., (1964), Ţara Oaşului. Studiu de geografie fizică şi economică, Ed.

Academiei RSR, Bucureşti.

***, (1983), Geografia Romaniei, Vol. III, Ed. Academiei, Bucuresti.

65

***, (2004), Planul de amenajare a terituriului Regiunii de Nord-Vest, Cluj-Napoca.

***, (2007), Maramures-Lapus-Oas. Harta turistica, Ed. Tipo dec’95, Bucuresti.

www.oas.ro

www.huta-certeze.ro

www.zelenhoz.com

www.ocrotireamediului.ro

66