1

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.:343.985(043.2)

COLODROVSCHI VITALIE

ASISTENŢA TEHNICO-CRIMINALISTICĂ A DESCOPERIRII ŞI CERCETĂRII INFRACŢIUNILOR:

REALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE

Specialitatea: 12.00.08 - Drept penal (drept procesual penal; criminalistică;

expertiză judiciară)

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

Conducător ştiinţific: GOLUBENCO Gheorghe, dr. în drept, conf. univ.

____________________

Autor: Colodrovschi Vitalie

___________________

CHIŞINĂU 2008

2

CUPRINS

INTROUCERE……………..…………………………………………………3 Capitolul I. Consideraţii generale despre noţiunea, conceptul şi starea actuală a asistenţei tehnico-criminalistice privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor §1. Noţiunea, conţinutul şi subiecţii asistenţei tehnico-criminalistice,

locul ei în structura criminalisticii...............................................................10

§2. Sarcinile asistenţei tehnico-criminalistice privind descoperirea şi

cercetarea infracţiunilor................................................................................33

§3. Analiza eficacităţii sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică

al MAI al Republicii Moldova....................................................................48

Capitolul II. Perspectivele de dezvoltare şi perfecţionare ale sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor §1. Activitatea organizatorică de perfecţionare a sistemului de asistenţă

tehnico-criminalistică privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor......63

§2. Starea actuală şi perspectivele reglementării procesuale a

componentelor sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică….................78

§3. Problema pregătirii iniţiale şi a formării continue a subiecţilor asistenţei

tehnico-criminalistice …………….......................................……………....94

§4. Înregistrarea criminalistică drept element informaţional al sistemului de asistenţă

tehnico-criminalistică şi perspectivele automatizării evidenţelor criminalistice.100

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE..................................................133 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.........................................................…...147 BIBLIOGRAFIA..............................................................................................155 ADNOTĂRI......................................................................................................169 LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ………………………...175 ANEXE..............................................................................................................176

3

Introducere

Actualitatea temei investigate

Criminalitatea, în diversele ei forme şi manifestări, nu are limite nici în spaţiu şi nici în

timp, măcinând ca o tumoare organismul social, deformând valorile general-umane, economia ţării,

ameninţând viaţa şi bunăstarea fiecărui cetăţean, diminuând calitatea vieţii în ansamblu. În ţara

noastră, în contextul unei descensiuni a numărului total de infracţiuni, rămân a fi în creştere cele ce

privesc viaţa şi sănătatea omului (6,9%), viaţa sexuală (8,9%), sănătatea publică şi convieţuirea

socială (2,9%). La fel, îngrijorează şi faptul că numărul infracţiunilor înregistrate la 10 mii de

locuitori, constituind 65 de crime în medie pe republică, atinge cote înalte în oraşele mari ale ţării

(mun. Chişinău – 97 crime, mun. Bălţi – 107 crime).1

În sistemul măsurilor de contracarare a acestui fenomen un rol important îl joacă metodele

şi mijloacele tehnico-criminalistice. Acestea contribuie efectiv la depistarea şi ridicarea urmelor

infracţiunii şi a făptuitorului, permit să se obţină informaţii utile pentru căutarea infractorilor şi

probarea vinovăţiei lor, asigurând, totodată, şi un nivel înalt de documentare a stărilor de fapt şi a

procedeelor probatorii.

În ultima perioadă, graţie realizărilor progresului tehnico-ştiinţific, au apărut o serie de

mijloace şi procedee bazate pe principiile noilor tehnologii informaţionale. Subdiviziunile

criminalistice şi laboratoarele de expertiză judiciară din ţara noastră treptat sunt înzestrate cu utilaj

modern, necesar investigării locului de explozie, cercetării accidentelor tehnogene, a celor de

circulaţie, a altor infracţiuni grave, precum şi cu tehnică şi tehnologii necesare automatizării locului

de muncă al expertului. Apar posibilităţi de a implementa sisteme automatizate de căutare cu

destinaţie criminalistică (dactiloscopic, gabitoscopic, balistic etc.), conectarea acestora la reţelele

informaţionale globale.

Însă devine tot mai limpede că tehnologiile moderne trebuie asigurate şi sub aspect juridic.

Acestea nu vor avea efect dacă nu se va elabora mecanismul respectiv de realizare, dacă nu se va

soluţiona problema pregătirii cadrelor (a ofiţerilor de urmărire penală, a specialiştilor criminalişti, a

experţilor etc.), alte aspecte ce ţin de asigurarea informaţională, organizarea ştiinţifică a muncii

tehnico-criminalistice, aprecierea adecvată a rezultatelor acesteia.

Astăzi, ca niciodată, a devenit clar că formele şi metodele tradiţionale de obţinere şi

utilizare a informaţiei probatorii şi de căutare, încetăţenite la noi, bazate mai cu seamă pe sursele

personale de colectare (în cadrul audierilor, al confruntărilor, percheziţiilor etc.) nu corespund întru

totul exigenţelor actuale de obiectivare a actului de Justiţie şi a înfăptuirii Dreptăţii, asigurării

4

principiului legalităţii şi al contradictorialităţii. Din aceste surse, în cauzele penale se dobândeşte un

mare volum de informaţie probatoare, însă nu rareori în instanţa de judecată, unii martori şi chiar

persoanele victimizate îşi schimbă depoziţiile. În acest sens, utilizarea posibilităţilor criminalisticii,

a probelor materiale, a aşa - numiţilor “martori taciţi”, ar constitui o rezervă eficientă în activitatea

profesională de probaţiune a vinovăţiei făptuitorilor şi de combatere a infracţionalităţii, în

ansamblu.

Acest factor influenţează negativ nu numai operativitatea procesului de căutare a

infractorilor cu identitate necunoscută, probarea vinovăţiei lor, dar şi randamentul muncii tuturor

subiecţilor activităţii orientate spre descoperirea şi cercetarea infracţiunilor – lucru important sub

aspectul soluţionării sarcinii procedurii penale – protejarea persoanei, a societăţii şi statului de

infracţiuni.

Rezultatele analizei practicii autohtone de descoperire şi cercetare a infracţiunilor permite

a evidenţia o serie de cauze privind rezultatele nesemnificative ale statisticii oficiale în aplicarea

mijloacelor şi a metodelor tehnico-criminalistice. În linii mari, ea poate fi exprimată prin lacunele

de ordin organizatoric, ce ţin de reglementarea juridică a acestei activităţi, de dotarea insuficientă cu

echipament modern a subiecţilor aplicării acestor mijloace şi procedee, dar şi prin nivelul redus de

pregătire tehnico-criminalistică a acestora.

Această stare de lucruri poate fi lămurită, într-o măsură oarecare, şi prin particularităţile

de dezvoltare social-economică a ţării noastre. Aici, însă, nu în ultimul rând, au influenţat şi acele

tendinţe ale criminalisticii din ţara noastră care, pe parcursul acestei perioade, acordă o atenţie

sporită metodelor şi mijloacelor criminalistice concrete de colectare şi expertizare a probelor, în

detrimentul aspectelor cu caracter mai larg, ce ţin de perfecţionarea sistemului de asistenţă tehnico-

criminalistică în ansamblu. Practica demonstrează cu prisosinţă că unele încercări de a dezvolta şi

restructura elementele acestui sistem în parte sunt sortite la insucces, întrucât sistemul poate fi

perfecţionat numai în ansamblul acestor elemente. Trebuie de avut în vedere şi faptul că s-a

complicat destul de simţitor şi tehnica modernă, metodele de expertizare a probelor materiale care,

în totalitatea lor, impun în mod obiectiv şi un nivel mai ridicat de organizare a utilizării acestora în

activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor. Crearea şi funcţionarea sistemelor

informaţionale de căutare moderne nu poate fi asigurată în cadrul aceloraşi forme juridice şi

organizatorice care au existat odinioară. Un specialist important în domeniul tehnologiilor

informaţionale, P. Strassman, consideră că automatizarea oricărui proces “trebuie susţinută

1 Notă informativă « Cu privire la situaţia criminogenă în Republica Moldova în a.2007 ». Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova // www.moldstat@statistica.md

5

financiar şi material pentru crearea unor noi căi de atingere a scopurilor, nu pur şi simplu pentru a

micşora cheltuielile, folosind metodele şi mijloacele deja perimate”.2

Privite prin optica obiectivelor cercetării noastre, aceasta înseamnă că însuşirea realizărilor

criminalistice contemporane, în special a mijloacelor de automatizare a muncii tehnico-

criminalistice, a evidenţelor cu relevanţă penală, a tehnicii de calcul dictează în mod iminent

necesitatea unei abordări bazate pe noi principii privind activitatea de perfecţionare a actualelor

metode şi elaborarea unor noi metode şi mijloace criminalistice, asigurarea reglementării juridice şi

a organizării aplicării lor în practica de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

Gradul de studiere al temei investigate

Problema aplicării metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice în scopul descoperirii şi al

cercetării infracţiunilor în ansamblul componentelor indicate mai sus prezintă un subiect în

permanenţă actual în criminalistica mondială. Această temă a fost abordată de o serie de savanţi de

profil din străinătate în lucrările lor monografice, dintre care amintim: Belkin R.S., Vinberg A.I.,

Volânski A.F., Volânski V.A., Granovski G.L, Gramovici G.I., Goncearenko V.I., Ionescu L.,

Кarlov V.I., В. Я., Koldin V.I., Sandu D., Selivanov N.A., Stancu E., Bercheşan V., Văduva N. etc.,

precum şi de către unii cercetători autohtoni: Cuşnir V., Gheorghiţă M., Golubenco Gh., Dolea I.,

Doraş S., Florea V., Osoianu T., Odagiu Iu. ş.a. Rezultatele studiilor privind anumite direcţii

specifice de muncă tehnico-criminalistică în scopul cercetării preliminare a urmelor la faţa locului,

a evidenţelor criminalistice, a organizării şi reglementării juridice a utilizării cunoştinţelor de

specialitate şi a mijloacelor criminalistice, a altor probleme ce ţin de automatizarea acestor

activităţi, de aplicarea tehnicii de calcul în acest sens, au fost tratate şi în lucrările altor savanţi:

Işcenko E.P., Mitricev V.S., Păşescu Gh., Polevoi N.S., Snetkov V.A., Ţvetkov S.I. ş.a.

În majoritatea acestor lucrări au fost formulate unele propuneri privind necesitatea

cercetării complexe, în sistem a problemei în cauză sub aspect metodologic, juridic, organizatoric –

în conceptul nostru – sistem de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării

infracţiunilor. Însă nu au fost efectuate cercetări cu un scop bine determinat asupra acestei

probleme în perioada de consolidare a criminalisticii din ţara noastră. În tendinţa de a completa

acest gol, autorul concretizează esenţa asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării

infracţiunilor, stabileşte locul şi sarcinile ei în structura criminalisticii, examinează sintetic

conţinutul principalelor elemente structurale şi perspectivele de dezvoltare ale acestora. Analiza

eficacităţii funcţionării acestui sistem a permis formularea unei serii de propuneri orientate spre

perfecţionarea componentelor organizatorice, juridice, a asigurării lui sub aspect tehnico-ştiinţific,

metodico-didactic, informaţional. 2 Страсcман П.A. Информация в век электроники: проблемы управления. – М.: Экономика, 1987, с.41.

6

Scopul şi obiectivele tezei

Scopul acestei cercetări constă în aceea că, pornind de la cerinţele şi exigenţele actuale de

luptă contra criminalităţii, e nevoie să se facă o analiză obiectivă şi multilaterală a posibilităţilor de

sporire a eficacităţii aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice în activitatea de

descoperire şi cercetare a infracţiunilor, în baza căreia să fie marcate unele perspective, direcţii de

bază, măsuri practice şi ştiinţifico-metodice concrete în această activitate.

Acest scop determină formularea şi soluţionarea următoarelor obiective de bază:

1. Stabilirea esenţei şi conţinutului asistenţei tehnico-criminalistice de descoperire şi

cercetare a infracţiunilor ca sistem unic metodologic şi organizaţional, perfecţionarea şi

sporirea eficacităţii de funcţionare a căruia să aibă ca bază realizările tehnico-ştiinţifice

contemporane;

2. Analiza în complex a practicii existente de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii

şi cercetării infracţiunilor şi stabilirea eficacităţii acestui gen de activitate la etapa

actuală;

3. Studierea principalelor obiective ale asistenţei tehnico-criminalistice, inclusiv a celor

tehnologice situative şi relevarea capacităţilor profesionale ale ofiţerilor de urmărire

penală, procurorilor, specialiştilor-criminalişti, experţilor, necesare soluţionării acestora;

4. Evidenţierea şi analiza problemelor ce ţin de organizarea, reglementarea juridică,

precum şi de asigurarea tehnico-materială, metodico-didactică a specialiştilor-

criminalişti în lumina realizărilor ştiinţei şi tehnicii, dar şi a exigenţelor sporite faţă de

ei în lupta cu criminalitatea la etapa actuală.

Obiectul cercetării îl constituie relaţiile juridico-organizatorice, metodice şi tehnologice-

executive în sfera asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor. De

asemenea, obiectul de studiu rezidă în analiza problemelor privind teoria şi practica funcţionării

sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică a activităţii de urmărire penală, prin prisma scopului

strategic – descoperirea şi cercetarea faptelor de natură penală.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute

Noutatea ştiinţifică a tezei este determinată, întâi de toate, prin aceea că este una dintre

primele cercetări monografice ale unei probleme complexe şi deosebit de acute – asistenţa tehnico-

criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor în Republica Moldova. În baza analizei stării

actuale a sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică şi în baza calcului nivelului de realizare a

Reformei judiciare şi de drept din ţară, se propune o abordare de sistem întru soluţionarea aceastei

probleme – concept ce presupune optimizarea activităţii subdiviziunilor de expertiză şi

7

criminalistică ale Republicii Moldova la etapa actuală. Rezultatele investigaţiei realizate şi-au găsit

reflectare în tezele de bază şi concluziile ce se înaintează spre susţinere, după cum urmează:

1. Noţiunea şi esenţa asistenţei tehnico-criminalistice ca sistem organizatoric-funcţional,

pentru subiecţii căruia este caracteristică activitatea de organizare şi dirijare, dar şi cea

tehnologică-executivă;

2. Conţinutul şi scopul asistenţei tehnico-criminalistice de descoperire şi cercetare a

infracţiunilor prevede, pe de o parte, crearea unor condiţii de pregătire tehnico-

criminalistică permanentă a subiecţilor acestui sistem (nivelul administrativ), iar pe de altă

parte, realizarea acestui scop prin descoperirea şi cercetarea infracţiunilor concrete (nivelul

tehnologic-executiv);

3. Clasificarea sarcinilor privind asistenţa tehnico-criminalistică de descoperire şi cercetare a

infracţiunilor;

4. Propunerea de a perfecţiona organizarea, reglementarea juridică a sistemului de asistenţă

tehnico-criminalistică sprijinite pe rezultatele cercetărilor efectuate de către autor;

5. Propuneri de pregătire iniţială şi formare continuă a specialiştilor-criminalişti, a sistemului

de instruire tehnico-criminalistică a cadrelor de jurişti din instituţiile de învăţământ juridic

superior din republică;

6. Evidenţierea esenţei înregistrării criminalistice, necesitatea perfecţionării şi racordării ei la

rigorile actuale, ca componentă informaţională în sistemul de asistenţă tehnico-criminalistică

a descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Baza teoretico-metodologică a studiului

Metodologia de cercetare are ca suport metoda dialectică de cunoaştere a realităţii obiective.

În procesul de efectuare a cercetării au fost utilizate metode sociologice, logico-juridice,

istorice, de drept comparat, precum şi statistice.

Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ale

Codului penal şi de procedură penală ale Republicii Moldova în vigoare, Legea cu privire la

expertiza judiciară, alte acte normative departamentale ce ţin de domeniul criminalisticii, expertizei

judiciare, activităţii operative de investigaţie şi învăţământului juridic universitar.

Concluziile formulate în lucrare se bazează pe rezultatele analizei teoretice a literaturii

ştiinţifice în problemele de filozofie, criminologie, drept penal şi procedură penală, informatică,

teoria activităţii operative de investigaţie, organizarea ştiinţifică a muncii, teoria adoptării deciziilor,

statisticii şi ale altor ramuri ştiinţifice. O atenţie deosebită a fost acordată lucrărilor ce ţin de

informatică, starea contemporană şi perspectivele implementării mijloacelor automatizate şi a

8

tehnicii de calcul în activitatea de combatere a criminalităţii, precum şi lucrărilor consacrate

problemelor metodologice ce ţin de criminalistică şi teoria probaţiunii.

Baza pragmatică şi empirică a cercetării o constituie însăşi experienţa practică de asistenţă

tehnico-criminalistică a cercetării infracţiunilor, starea actuală a organizării şi reglementării ei

juridice. Colectarea materialului empiric a fost efectuată prin anchetare şi intervievare. În procesul

de cercetare după un program elaborat special au fost analizate 350 de dosare penale privind

furturile din proprietatea privată cu pătrunderea în locuinţe în diverse zone ale republicii. Studierea

acestui gen de infracţiuni se explică prin faptul că obiectul cercetării au fost relaţiile organizaţionale

şi juridice ale subiecţilor asistenţei tehnico-criminalistice atât la nivel organizaţional, cât şi la cel

executiv. S-a luat în consideraţie că furtul cu pătrunderea în încăperi sub aspect criminalistic este

cel mai “informativ” şi cel mai reprezentativ gen de infracţiuni, posibilitatea creării de către

infractori a urmelor materiale este foarte înaltă, de unde şi posibilitatea sporită de a studia

rezultatele activităţii specialiştilor criminalişti, dar şi a altor subiecţi ai asistenţei tehnico-

criminalistice.

În baza unor chestionare special elaborate au fost intervievaţi 95 de ofiţeri de urmărire

penală şi lucrători operativi ai MAI al RM, 55 de experţi-criminalişti din subidiviziunile

criminalistice ale MAI al Republicii Moldova, precum şi 187 de absolvenţi ai instituţiilor de

învăţământ juridic superior de la Academia MAI „Ştefan cel Mare”, facultatea de Drept a

Universităţii de Stat din Bălţi şi a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării

Importanţa teoretică şi valoarea practică a analizei efectuate constă în aceea că în ea se

conţine rezultatul unei analize complexe a stării actuale a acestui sistem în baza căruia şi, punând în

balanţă realizările tehnico-ştiinţifice de ultimă oră, exigenţele actuale ale practicii de luptă cu

criminalitatea, se formulează propuneri concrete şi recomandări practice, a căror realizare, în opinia

autorului, vor optimiza activitatea organelor de drept şi vor spori eficacitatea aplicării metodelor şi

mijloacelor criminalistice în activitatea profesională de combatere a infracţiunilor.

Având în vedere modul de abordare aplicat în lucrare, ea poate fi utilizată în mai multe

direcţii:

▪ în procesul de instruire juridică profesională a studenţilor, masteranzilor, dar şi a

practicienilor-criminalişti;

▪ în popularizarea cunoştinţelor juridice la general şi a celor criminalistice, în special;

▪ în scopul stimulării cercetărilor în domeniul investigării managementului activităţii

criminalistice, a eficacităţii acesteia prin prisma rezultatului final – descoperirea faptelor de natură

penală prin aplicarea mijloacelor tehnico-criminalistice;

9

▪ pentru cunoaşterea stării actuale, a rezervelor şi a perspectivelor de perfecţionare a

componentelor sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică în ţara noastră, racordarea acestora la

exigenţele criminalisticii contemporane.

Aprobarea rezultatelor

Tezele principale ale lucrării şi-au găsit reflectare în peste zece articole ştiinţifice, inclusiv

două lucrări publicate în reviste ştiinţifice cu recenzii, o parte fiind raportate şi discutate în cadrul

unor simpozioane criminalistice internaţionale şi conferinţe ştiinţifico-practice, după cum urmează:

▪ simpozionul internaţional de criminalistică organizat în zilele de 24-25 septembrie 2005 la

Chişinău de Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, împreună cu alte instituţii de

învăţământ superior specializat şi organe practice de ocrotire a normelor de drept;

▪ conferinţa ştiinţifico-practică internaţională organizată în zilele de 20-21 decembrie 2002

la Chişinău de Academia „Ştefan cel Mare”;

▪ conferinţa ştiinţifică anuală a profesorilor ULIM desfăşurată în zilele de 26-27 aprilie

2002 la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova;

▪ conferinţa ştiinţifico-didactică anuală a profesorilor, desfăşurată în zilele de 4-5 mai 2001

la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova ş.a.

Materialele lucrării au fost discutate, apreciate pozitiv şi în cadrul şedinţelor catedrelor

respective ale facultăţilor de drept ale Universităţii de Stat din Bălţi şi Universităţii Libere

Internaţionale din Moldova. Unele consideraţii teoretice ale lucrării se aplică în procesul instructiv-

educativ al acestor instituţii de învăţământ prin note de curs, seminare, lucrări practice.

Structura şi volumul tezei. Lucrarea este alcătuită din introducere, două capitole divizate

în şapte paragrafe, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotare,

lista abrevierilor utilizate, trei anexe. Volumul total al tezei constituie 181 de pagini.

10

Capitolul I. Consideraţii generale despre noţiunea, conceptul şi starea actuală a asistenţei tehnico-criminalistice privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor

§1. Noţiunea, conţinutul şi subiecţii asistenţei tehnico-criminalistice, locul ei în structura criminalisticii

Apariţia criminalisticii a fost determinată de necesităţile practicii privind combaterea

infracţiunilor, înlesnită, în mare măsură, de realizările ştiinţelor tehnice şi ale naturii. Datorită

acestora, la sfârşitul sec. al XIX-lea a fost elaborat şi pus în aplicare sistemul de descriere a

semnalmentelor exterioare ale delincvenţilor – elementul incipient al înregistrării criminalistice

contemporane. Progresul tehnico-ştiinţific a făcut posibilă şi descoperirea “tainei” dactiloscopiei,

implementarea tehnologiilor fotografice în urmărirea penală etc. Nu întâmplător, la momentul

constituirii sale, iar în unele ţări ale Europei Occidentale şi până astăzi, criminalistica a fost privită

ca o “tehnică ştiinţifică de cercetare a infracţiunilor”, al cărui obiect, potrivit unor aprecieri,

constituia “studierea celor mai oportune moduri şi procedee de aplicare a metodelor cu caracter

tehnic şi natural în cercetarea infracţiunilor şi identificarea infractorului”.3

Iată de ce, la acea vreme, o mare atenţie se acorda metodelor şi mijloacelor de colectare şi

cercetare a urmelor materiale ale infracţiunii, de unde şi răspândirea unor astfel de noţiuni ca

“martori taciţi”, “probe ştiinţifice”, ”criminalistica ştiinţifico-naturalistă.”4 Sub aspect istoric,

practica procesuală occidentală, dar şi a Rusiei de până la reforma judiciară din anul 1864, a

cunoscut perioade de dominaţie totală a probelor verbale – mărturiile, denumite şi “regina

probelor”, urmele materiale jucând un rol nesemnificativ. De fapt, până astăzi, rolul declaraţiilor de

multe ori este supraevaluat, întrucât, odată depuse în cadrul urmăririi penale, ele uneori se schimbă

cu uşurinţă în instanţa de judecată. Chiar dezvoltarea tehnicii criminalistice, cel puţin la noi, se

reduce, în esenţă, doar la perfecţionarea cadrului tehnic, la elaborarea unor metodici de expertizare

a probelor. Însăşi definiţia compartimentului de tehnică criminalistică în unele manuale se

formulează ca “totalitate de utilaje, aparate, instrumente, dispozitive, materiale, întrebuinţate în

scopuri criminalistice.”5 Tehnica, însă, inclusiv cea criminalistică, credem că presupune un sistem

complex de organizare a elaborării acestor mijloace, de implementare a lor în urmărirea penală şi

judiciară, de perfecţionare continuă a structurii unităţilor criminalistice de expertiză, de pregătire

iniţială şi recalificare a subiecţilor utilizării mijloacelor tehnice etc. Acestui sistem trebuie să i se

3 Трегубов С. Основы уголовной техники. ПТР,1915. С.15. Definiţii asemănătoare se formulează şi în lucrările savanţilor criminalişti occidentali: A.Reiss, A.Vaingardt, R.Heindl ş.a. 4 Поль К. Естественно – научная криминалистика. – М.:Юрид. Лит.,1985. 5 A se vedea, spre exemplu: Криминалистика: Учебник / под. ред. И.Ф.Пантелеева, Н.А. Селиванова. – М.:Юрид. лит.1993, с.104.

11

acorde atenţie sporită astăzi, când criminalitatea se internaţionalizează, făcându-şi apariţia

infracţiunile transfrontaliere. De aici şi necesitatea identificării unor măsuri de ripostă acestui

fenomen atât prin armonizarea legislaţiilor întregului spaţiu european, cât şi căutarea unor soluţii

unitare în materie de criminalistică.

Anume din aceste considerente au apărut, pe la începutul anilor '80 ai sec. al XX-lea, în

literatura de specialitate, iar mai târziu şi în actele normative departamentale, astfel de noţiuni ca

“asistenţa tehnico-criminalistică”, “asistenţa tehnico–ştiinţifică”, “însoţirea tehnico–criminalistică”

ş.a., care, în esenţă, prin optica realităţilor de azi, reflectă o nouă abordare a problemelor privind

aplicarea cunoştinţelor criminalistice de specialitate, a realizărilor de vârf ale ştiinţei şi tehnicii

contemporane în practica de urmărire penală.

Mai mulţi savanţi au întreprins încercări de a explica aceste noţiuni, de a determina esenţa,

sarcinile şi conţinutul lor.

Astfel, I.Glava, prin asistenţa tehnico–criminalistică înţelege “totalitatea celor mai

eficiente şi raţionale procedee de utilizare în practica urmăririi penale a realizărilor tehnico–

ştiinţifice.6 ”

L. Vinberg consideră că asistenţa tehnico–criminalistică cuprinde ansamblul de cunoştinţe

speciale din ramura criminalisticii, metodele şi mijloacele tehnico–ştiinţifice folosite în lupta contra

criminalităţii, precum şi înseşi unităţile de expertiză judiciară menite a aplica cu randament maxim

mijloacele criminalistice în activitatea profesională a organelor de drept7.

Aceste definiţii au puncte comune. Autorii lor evidenţiază cunoştinţele de specialitate,

metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice, unităţile de expertiză şi sarcinile acestora. Împărtăşind

ideile menţionate, credem, însă, că asistenţa tehnico–criminalistică este totuşi o noţiune mai largă,

care include, pe lângă aspectele menţionate mai sus, ce au un caracter, mai curând, tehnologic,

executiv, şi elemente de factură administrativ-organizatorică. Această activitate este destul de

complexă şi e realizată de mai mulţi subiecţi care urmăresc un scop comun – descoperirea şi

cercetarea infracţiunilor. Printre subiecţii asistenţei tehnico–criminalistice sunt nu numai experţii

subdiviziunilor de expertiză şi criminalistică, dar şi colaboratorii altor servicii ale organelor ocrotirii

normelor de drept.

Această lacună a fost remarcată de către G. Gramovici, după părerea căruia, asistenţa

tehnico–criminalistică reprezintă o activitate reglementată normativ, desfăşurată de anumite

instituţii de cercetări ştiinţifice, de expertiză judiciară, precum şi de unele persoane cu funcţii de

6 Глава И. Технико–криминалистическое обеспечение раскрытия и расследования преступлений (по материалам ЧССР): Автореф. дисс. …канд. юрид. наук.- М.: Академия МВД СССР, 1986, с.4. 7 Криминалистика (Актуальные проблемы). Учебное пособие. - M, 1988, с.140.

12

răspundere, care au obligaţia de a elabora şi desfăşura acţiuni în scopul creării condiţiilor optime

pentru utilizarea eficientă a cunoştinţelor de specialitate şi a mijloacelor tehnico–ştiinţifice în

combaterea criminalităţii.8

Dar şi aici, autorul restrânge noţiunea de asistenţă tehnico-criminalistică prin “scopul

creării de condiţii optime…” Deşi este evident că crearea condiţiilor nu este un scop în sine.

Aceasta prezintă doar o premisă a utilizării eficiente a metodelor şi mijloacelor criminalistice în

activitatea de urmărire penală. Ca orice altă activitate, asistenţa tehnico – criminalistică trebuie

privită ca un sistem unitar de elemente aflate în conexiune şi aranjate într-o anumită ordine. Pe de o

parte, ea poartă un caracter administrativ-oganizatoric, orientat spre soluţionarea unor sarcini

juridice, organizatorice, informaţionale, metodico–didactice. Pe de altă parte, asistenţa tehnico–

criminalistică reprezintă munca de teren a specialiştilor criminalişti şi a altor subiecţi ai aplicării

tehnicii criminalistice, antrenaţi în descoperirea şi cercetarea nemijlocită a infracţiunilor. Deci,

asistenţa tehnico–criminalistică poate fi privită ca un sistem compus din cel puţin două niveluri.

Efortul conjugat al elementelor cuprinse de aceste niveluri este axat pe atingerea şi menţinerea

permanentă a unor condiţii necesare bunei pregătiri a organelor de drept privind aplicarea

mijloacelor tehnicii crimnalistice în activitatea de investigaţie a infracţiunilor. ”Crearea condiţiilor

optime…” este unul din scopurile asistenţei tehnico–criminalistice şi nu epuizează tot conţinutul

acesteia.

O tratare asemănătoare a acestei categorii poate fi observată la A. Şatalov9 şi la

V.Volânski. Asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii infracţiunilor – notează V.Volânski –

este un sistem de măsuri organizatorice, tehnico–ştiinţifice prin esenţă şi juridice ca formă, orientate

spre crearea condiţiilor de pregătire permanentă a subiecţilor activităţii de urmărire penală pentru

rezolvarea eventualelor sarcini tehnico-criminalistice, precum şi spre realizarea practică a acestor

condiţii în cadrul cercetării infracţiunilor concrete10.

În cazul dat, autorul determină natura asistenţei tehnico-criminalistice prin “sistemul de

măsuri”, ceea ce, credem, de asemenea, nu este întru totul exact. Conţinutul etimologic al

termenului de bază “asistenţă” înseamnă un sistem de sprijin şi ajutorare11, de unde rezultă

esenţialul că aceasta este, înainte de toate, o activitate. Sistemul de măsuri poate fi doar o formă de

realizare a acestei activităţi. 8 Грамович Г. Проблемы теории и практики эффективного применения специальных знаний и научно – технических средств в расследовании преступлений. Автореф. дисс. д-ра юрид. наук, - Киев, 1988, c.38. 9Шаталов А. О содержании и сущности технико–криминалистического обеспечения раскрытия и расследования преступлений // Совершенствование деятельности органов внутренних дел в условиях решительного усиления борьбы с преступностью (сб. статей адъюнктов и соискателей). - М:ВЮЗШ МВД СССР.1990, с.124. 10Волынский В.А. Технико – криминалистическое обеспечение раскрытия преступлений. Методологические, организационные, правовые проблемы. Автореф. дисс. …канд. юрид. наук - М.,1991, с.11.

13

Deci, luând în consideraţie poziţiile savanţilor în această problemă, practica utilizării

cunoştinţelor şi mijloacelor tehnice de specialitate, asistenţa tehnico–criminalistă poate fi definită

ca o activitate a anumitor subiecţi, orientată spre crearea şi menţinerea unor condiţii de pregătire

permanentă a organelor de drept în vederea soluţionării eficiente a sarcinilor tehnico-

criminalistice, precum şi realizarea practică a acestor condiţii în cadrul descoperirii şi cercetării

infracţiunilor.

O astfel de formulare, în opinia noastră, reflectă mai clar esenţa asistenţei tehnico–

criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor, ce cuprinde o serie de elemente componente:

− totalitatea de mijloace tehnice propriu-zise şi iniţierea elaborării, perfecţionării şi adaptării

acestora la necesităţile justiţiei;

− iniţierea măsurilor de reglementare juridico-procesuală a aplicării metodelor şi mijloacelor

tehnico-criminalistice în urmărirea penală;

− pregătirea iniţială şi instruirea continuă a subiecţilor utilizării tehnicii criminalistice (a

specialiştilor-criminalişti, experţilor, ofiţerilor de urmărire penală, procurorilor, lucrătorilor

operativi ş.a.);

− organizarea folosirii şi aplicarea nemijlocită a metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice în

cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor12.

Aceste elemente, în opinia noastră reprezintă şi conţinutul de bază al sistemului de

asistenţă tehnico–criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

O abordare asemănătoare a noţiunii şi conţinutului asistenţei tehnico-criminalistice se

observă şi în alte lucrări ştiinţifice.13 Astfel, spre exemplu, P.Skorcenko, în materialul său didactic,

acordând o atenţie sporită aspectelor tehnice ale problemei, aplicării metodelor şi mijloacelor

tehnice în scopul colectării urmelor infracţionale, defineşte asistenţa tehnico-criminalistică ca pe o

activitate specifică şi evidenţiază direcţiile ei principale: 1) Asistenţa legislativă; 2) Asistenţa

ştiinţifică; 3) Asistenţa organizatorică14. De altfel, la cele menţionate s-ar putea adăuga şi asistenţa

metodică, informaţională, tehnică, acestea fiind, în fond, reflectate pe paginile acestei lucrări.

11 Dicţionarul explicativ al limbii romăne.Ediţia a II-a. Bucureşti, Univers enciclopedic, 1998, pag.64. 12 Viziuni analogice a se vedea: Волынский А.Ф. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия преступлений // Криминалистика:Учебник / Под ред. проф. А.Г.Филиппова (отв.редактор) и проф. А.Ф.Волынского.-М.: Издательство” Cпарк”, 1998, c.38; Карлов В.Я. Использование криминалистической техники в расследовании преступлений: Научно-практическое пособие. – М.: Издательство «Экзамен», 2006. 13 Криминалистическое обеспечение расскрытия и расследования корыстно-насильственных преступлений. Спецкурс лекций: Учеб.пособ. для вузов.// Под ред.В.П.Лаврова. ⎯ М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2003, с.6 14 Скорченко П.Т. Криминалистика. Технико-криминалистическое обеспечение расследования преступлений: учебное пособие для вузов.- М.: “Былина” 1999, c.21.

14

În definiţia noastră menţionăm că asistenţa tehnico-criminalistică este o activitate

îndreptată, pe de o parte, spre crearea şi menţinerea unor condiţii de pregătire permanentă a

organelor de drept în vederea soluţionării eficiente a sarcinilor tehnico-criminalistice, iar, pe de altă

parte – spre realizarea practică a acestor condiţii de către specialiştii nivelului funcţional-tehnologic

în diversele situaţii tehnico-criminalistice de descoperire a infracţiunilor.

Prin pregătirea permanentă (zi de zi), înţelegem o astfel de stare a serviciilor operative şi a

unităţilor organelor respective (asigurarea lor tehnico-materială, informaţională, cu resurse, cadre

pregătite etc.), care corespunde cerinţelor practicii descoperirii infracţiunilor, precum şi nivelului

actual de dezvoltare a tehnicii şi ştiinţei.

Un asemenea nivel de pregătire al organelor în cauză poate fi obţinut şi menţinut numai

prin activităţi neîntrerupte, care ar cuprinde soluţionarea problemelor organizatorice, de

reglementare juridică, de asigurare tehnico-materială, metodice şi informaţionale.

La modul concret, aceasta trebuie să se manifeste prin elaborarea unei structuri

organizatorice optime a subdiviziunilor de expertiză judiciară şi criminalistică, completarea lor cu

cadre bine pregătite profesional, prin îmbunătăţirea formelor şi a metodelor de colaborare cu secţiile

operative de investigaţie, a metodelor şi mijloacelor criminalistice existente, în iniţierea

perfecţionării normelor juridice, care reglementează procesul şi aprecierea rezultatelor de folosire a

metodelor şi a mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală.

Totodată, prin descoperirea infracţiunii în sens criminalistic se are în vedere o astfel de stare a

cauzei, comise în împrejurări neevidente, când în cadrul cercetărilor sunt acumulate date faptice

relevante ce indică direct persoana suspectată.

Problema noţiunii de descoperire şi cercetare a infracţiunii, în contextul cercetării noastre,

necesită o precizare şi o abordare mai profundă, întrucât discuţiile doctrinare pe această temă nici

până acum nu s-au încununat de o unitate de păreri. Oricum, literatura de specialitate încă în

perioada anilor '60-'70 ai sec. trecut, a înregistrat mai multe opinii la acest capitol. Bunăoară,

cunoscutul savant I. Karpeţ consideră că descoperirea infracţiunii este o noţiune investigativ-

operativă ce semnifică cunoaşterea făptuitorului de către organele de rigoare. Restul activităţilor ce

urmează după aceasta “caracterizează mai curând faza de cercetare a infracţiunii, decât cea de

descoperire, întrucât infracţiunea este descoperită (infractorul este găsit).15 Alţi savanţi (А.

Мihailov, L. Sergheev, А. Gavrilov) socot infracţiunea descoperită din momentul înaintării

învinuirii persoanei bănuite, adică din momentul stabilirii unui aşa volum de informaţie despre

15 Карпец И.И. Проблема преступности. – М.,1969, c.152.

15

infracţiune şi persoana vinovată, care permite formularea învinuirii acesteia.16 Distinctă este şi

opinia procesualistului N.Maiorov, care leagă momentul descoperirii infracţiunii de stabilirea

tuturor circumstanţelor obiectului probaţiunii, servind drept temei de încheiere a urmăririi penale şi

întocmirii rechizitoriului.17 În fine, cunoscutul savant criminalist I. Luzghin consideră descoperită

doar infracţiunea a cărei cercetare s-a încheiat cu intrarea în vigoare a sentinţei.18

După cum se observă, toate aceste poziţii, care, credem, nu necesită detaliere, întrucât au fost

deja analizate în literatura de specialitate,19 exprimă aspectul procesual al descoperirii infracţiunii,

legat de o anumită fază a procesului penal.

Evidenţierea acestui aspect serveşte la formarea unei anumite evidenţe statistice a

infracţiunilor descoperite, precum şi în calitate de criteriu de descoperire a acestora, care la ora

actuală, la noi în ţară, este considerat momentul trimiterii rechizitoriului pentru aprobare

procurorului, după care, dosarul se înaintează instanţei de judecată.

Însă aspectul criminalistic al descoperirii infracţiunii, formulat pentru prima dată de către

F. Berdicevski, are, la fel, o mare importanţă în acest proces, întrucât permite a etapiza activitatea

de investigaţie şi a determina conţinutul structural al metodicii de cercetare a infracţiunilor. La baza

acestui concept stă ideea, precum că cercetarea multor cauze penale nu este legată de procesul de

descoperire a infracţiunii, că există infracţiuni neevidente, care, cercetându-le, trebuie descoperite, –

şi infracţiuni evidente, ce necesită doar cercetare, întrucât informaţia parvenită în debutul

investigaţiilor, conţine indicaţii directe asupra persoanei vinovate.20 Autorul, cu toate că nu face

concluzii privitor la momentul concret de descoperire a infracţiunii în sens criminalistic, este clar că

acesta nu este legat de anumite etape procesuale şi exprimă doar procesul de trecere de la

necunoaştere spre cunoaşterea verosimilă a datelor despre persoana suspectată.

Deci, faptul obţinerii acestor cunoştinţe verosimile despre persoana suspectă de către

organul de urmărire penală semnifică însuşi momentul descoperirii infracţiunii. În prezenţa

temeiurilor legale indicate în art.63 al CPP al R. Moldova, persoana suspectă devine bănuit în

sensul procesual al acestui termin.

Apariţia persoanei suspectate în accepţiunea criminalistică a acestui termin, coincide, de

regulă, cu încheierea etapei iniţiale de cercetare a infracţiunii. Prin urmare, conţinutul etapei

ulterioare cuprinde doar examinarea şi probarea tuturor circumstanţelor stabilite în cauza dată. 16 Михайлов А.И., Cергеев Л.А. Процессуальная сущность раскрытия преступлений//Советское государство и право-М.,1971.- Вып.3,-с.30; Гаврилов А.К. Раскрытие преступлений.- Волгоград,1976,-с.25. 17 Майоров Н. Учет раскрытия преступлений // Социалистическая законность - М.,1970, с.44. 18 Лузгин И.М. Расследование как процесс познания. – М.,1969, с.16. 19 Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.: ЮНИТИ- ДАНА, Закон и право, 2001, c.777.

16

Profesorul R.Belkin, analizând opiniile expuse cu această ocazie de către F.Berdicevski,

L.Karneeva şi alţi savanţi procesualişti şi criminalişti, defineşte aspectul criminalistic al noţiunii în

cauză, ca “activitate de cercetare a infracţiunilor, orientată spre obţinerea informaţiei ce serveşte

drept bază de înaintare a versiunii, precum că infracţiunea este comisă de o persoană anumită”21

Această definiţie, pe care, după cum se observă din cele expuse mai sus, o împărtăşim şi

noi, exprimă mai clar esenţa criminalistică a procesului de descoperire şi cercetare a infracţiunii,

elucidează mai profund şi conceptul nostru de asistenţă tehnico-criminalistică a acestui proces.

Revenind la problematica asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării

infracţiunilor, trebuie subliniat că, sistemul în cauză este destul de dinamic, elementele lui

modificându-se permanent şi aflându-se într-o strânsă legătură reciprocă.

În mod respectiv, pot fi desemnate două grupe de subiecţi (persoane şi organe, abilitate cu

competenţe şi posibilităţi) ai asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării

infracţiunilor.

Prima: colaboratorii structurilor de organizare şi dirijare a muncii tehnico-criminalistice, a

instituţiilor cu funcţii practico-ştiinţifice în ramura Criminalisticii şi Expertizei Judiciare (Direcţia

Tehnico-criminalistică a MAI al RM, Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă

Ministerul de Justiţie, Academia “Ştefan cel Mare”, Centrul de Informaţie şi Evidenţă Operativă al

MAI al RM etc.).

A doua grupă: colaboratorii subdiviziunilor operative de investigaţie, ofiţerii de urmărire

penală, procurorii, experţii-criminalişti, specialiştii care sunt subiecţii nivelului executoriu.

Desigur, luându-se în consideraţie funcţiile şi sarcinile subiecţilor asistenţei tehnico-

criminalistice, această diferenţiere are un caracter oarecum convenţional-schematic.

Unii subiecţi (de exemplu, colaboratorii Direcţiei Tehnico–criminalistice) realizează în

acelaşi timp activităţi de dirijare metodologică dar şi executorie, vizând folosirea nemijlocită a

metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în cadrul desfăşurării acţiunilor de urmărire penală

şi a celor operative de investigaţie. La rândul lor, subiecţii nivelului executoriu îndeplinesc, în

anumite limite, şi sarcini organizatorice, deoarece orice acţiune de urmărire penală sau măsură

operativă de investigaţie presupune elemente de organizare propriu-zise (analiza situaţiei,

planificarea, interacţiunea cu alte servicii şi colaboratori).

20 Бердичевский Ф.Ю. О предмете и понятийном апарате криминалистики// Вопросы борьбы с преступностъю. −М., 1976.-Вып.24.-с.131 –149. 21 Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.: ЮНИТИ- ДАНА, Закон и право, 2001, c.779.

17

Pe lângă aceasta, trebuie de menţionat, că structura subiecţilor asistenţei tehnico-

criminalistice va fi mai reprezentativă dacă am lua în consideraţie organele Serviciului de Informaţii

şi Securitate, ale Procuraturii Generale, ale Ministerului Apărării din Republica Moldova,

Ministerului Dezvoltării Informaţionale, precum şi structurile private menite să acorde primul ajutor

juridic persoanelor fizice şi juridice (de exemplu, Baroul avocaţilor din Republica Moldova,

Asociaţia lucrătorilor serviciilor private de detectivi; Asociaţia Naţională a Experţilor Judiciari

Independenţi, Centrul de Expertize Independente, alte unităţi neguvernamentale de expertiză

judiciară de alternativă etc.).

Analiza sistematică a nivelului asistenţei tehnico-criminalistice indicat mai sus, în

ansamblul său, este foarte importantă în contextul problemelor examinate, de aceea, rezultatele

analizei lor vor fi elucidate mai detaliat în paragrafele următoare. Aici doar aducem câteva

argumente suplimentare în sprijinul tezei privind perfecţionarea tuturor componentelor sistemului în

cauză. Este cunoscut faptul că, în condiţiile de democratizare a procesului penal, s-au lărgit

semnificativ drepturile bănuiţilor (învinuiţilor), a apărătorilor acestora, însă acest fenomen, fără

îndoială pozitiv, în esenţă, nu totdeauna este însoţit de o perfecţionare adecvată a activităţii

organelor de drept, inclusiv prin aplicarea noilor realizări tehnico-ştiinţifice.

Se ştie, de asemenea, că o categorie anumită de cetăţeni, contrar principiului constituţional

de egalitate a tuturor în faţa legii, rămâne intangibilă. Atât bănuitul, cât şi învinuitul, au dreptul să

facă declaraţii sau să refuze de a le face,22 să-şi schimbe depoziţiile sau pur şi simplu să spună

minciuni. Apărătorul îi acordă acestuia asistenţă juridică, opunând uneori rezistenţă organelor de

urmărire penală şi folosind diverse legături şi mijloace îndoielnice. Ce poate să opună într-o astfel

de situaţie ofiţerul de urmărire penală? Numai profesionalismul şi experienţa sa, posibilităţile

aparatelor operative de investigaţie, ajutorul cetăţenilor şi al mijloacelor de informare în masă. Dar

şi aici lucrurile nu totdeauna merg bine, întrucât unii colaboratori ai organelor de urmărire penală

nu au studii superioare de profil, instruirea lor specială şi experienţa lasă de dorit. Cât priveşte

posibilităţile de susţinere a poliţiei din partea maselor largi de populaţie, în situaţia în care

autoritatea organelor de drept lasă de dorit, acestea rămân, mai degrabă, la nivelul subaşteptărilor.

Astăzi, când cu toate că numărul total de infracţiuni s-a stabilizat într-o oarecare măsură,

acestea se comit cu frecvenţă semnificativă contra vieţii şi sănătăţii persoanei, în sectorul economic,

în alte domenii, fiind folosite mai des falsurile în documente, armele de foc, dispozitivele explozive,

mijloacele tehnice şi electronice de comitere a infracţiunilor, lucru ce denotă un grad sporit al

situaţiei criminogene în ţară.

22 A se vedea: Codul de procedură penală al R. Moldova, - Chişinău, 2003, alin. (10) art.64; alin. (2) art.66.

18

În această ordine de idei, rămân, practic, posibilităţi nelimitate în aplicarea cu maximum

de randament a realizărilor ştiinţei şi ale tehnicii, a tehnologiilor informaţionale moderne. Utilizarea

surselor materiale de informaţie, a “martorilor incoruptibili” permite a lărgi baza probatorie, precum

şi posibilitatea de a obiectiviza însuşi procesul de probaţiune. Numai coroborarea acestor probe

materiale cu cele obţinute din surse verbale de informaţie permit a soluţiona sarcinile principale ale

procedurii penale. Unii autori menţionează, însă, pe bună dreptate, că “metodele de obţinere a

informaţiei verbale într-o măsură oarecare şi-au epuizat posibilităţile sub aspectul perfecţionării”.23

O astfel de perfecţionare a fost posibilă şi se efectua luându-se în calcul realizările ştiinţifice din

psihologie, neurofiziologie şi din alte domenii privind studierea însuşirilor biologice, fiziologice,

psihologice ale omului. În baza cunoaşterii acestor legităţi, au fost elaborate diverse procedee şi

metode de obţinere a informaţiei verbale obiective24.

Referindu-ne la problema obţinerii probelor din surse verbale, ne întrebăm: putem oare

aştepta schimbări cardinale în această direcţie, adică o sporire a calităţii şi volumului de informaţie

din aceste surse? Credem că numai cu mari rezerve, avându-se în vedere şi aici implementarea

realizărilor ştiinţelor tehnice (poligraful, tehnologia “amprentei creierului”25 etc.). Metodele şi

mijloacele tehnico-ştiinţifice nu au limite de perfecţionare, această tendinţă fiind într-o accelerare

vădită. Din această perspectivă, potenţialul sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică deschide

căi de sporire a eficacităţii activităţii organelor de ocrotire a normelor de drept în descoperirea şi

cercetarea infracţiunilor. Pe această cale se poate amplifica baza probatoare în cauzele penale,

obiectiviza procesul de probaţiune, dar şi reduce termenul de cercetare a faptelor penale. Această

direcţie, însă, este însoţită de soluţionarea paralelă şi simultană a unui complex de elemente de 23 Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука-техника-общество-человек. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2000, с.234. 24 Un exemplu elocvent în acest sens este procedeul privind audierea persoanelor. Dacă la începuturile criminalisticii, recomandările ei se bazau în mare parte pe generalizarea materialelor empirice, mai târziu acestea se făceau numai după ce deveneau cunoscute toate legităţile ce caracterizează fenomenul în ansamblu. La acea etapă se recomanda, spre exemplu, cât mai urgent să se interogheze victima, martorul ocular pentru a se obţine informaţii cât mai precise şi veridice, necunoscându-se toate aspectele specifice ce determină procesele de percepere şi reproducere a informaţiei. Caracterul selectiv şi “stingerea” memoriei este o legitate de percepere şi păstrare în memorie a informaţiei. O altă legitate se manifestă prin faptul că procesul dispariţiei informaţiei din memorie nu este o curbă în descreştere. Grafic, ea se prezintă sub formă de depresiuni şi vârfuri de impulsuri, ceea ce înseamnă diminuarea sau majorarea volumului de informaţie recepţionat. Caracterul evoluţiei acestui proces depinde de o seamă de factori – nivelul memoriei, condiţiile şi motivaţia perceperii, necesitatea memorizării etc. De aceea, victima, spre exemplu, poate relata mai exact şi mai deplin despre evenimentul infracţional peste câteva zile (de regulă, peste 5-7 zile) decât imediat după atentatul asupra lui. Acest fenomen se lămureşte simplu: aflându-se sub imperiul celor întâmplate (emoţii, teamă, suferinţe), partea vătămată nu poate să-şi amintească unele detalii, iar mai târziu, calmându-se, le reproduce mai amplu şi mai exact. (A se vedea: Бахин В.П. Предмет науки криминалистики. Лекция. – Киев, 1999, с.5-6).

Acest exemplu denotă faptul că procesul de percepere şi stocare în memorie a informaţiei se caracterizează prin acţiunea simultană a unui complex de legităţi, uneori contradictorii. Prin urmare, numai luarea în calcul a tuturor acestor factori deschide posibilităţi de a formula recomandări precise, sprijinindu-ne pe caracterul obiectiv de desfăşurare a acestui fenomen, în cazul nostru – de obţinere a informaţiei la audierea persoanelor. 25 Golubenco Gh. Scanarea creierului uman – o nouă tehnologie criminalistică de descoperire şi cercetare a infracţiunilor. // Avocatul poporului, nr.6,− Chişinău, 2004, p.13-14.

19

ordin organizatoric, juridic, ştiinţifico-metodic şi tehnico-material. Interconexiunea şi

interdependenţa lor reprezintă şi miezul conceptului de asistenţă tehnico-criminalistică drept gen de

activitate în acest sens. Nu încape îndoială că procurarea celei mai performante tehnici nu va da

rezultatele scontate dacă nu există specialişti pregătiţi profesional la nivelul actualelor condiţii de

luptă contra criminalităţii, care îşi desfăşoară munca într-un regim optim de organizare, bazat pe

norme legislative adecvate.

Desigur, componenta tehnico-materială în structura acestui sistem joacă un rol dominant la

ora actuală. Şi aici trebuie de menţionat că arsenalul tehnic folosit de către organele de ocrotire a

normelor de drept în activitatea profesională de combatere a criminalităţii include noi şi noi

mijloace, procedee şi metode criminalistice apărute graţie realizărilor de vârf ale tehnicii şi ştiinţei

moderne. Pentru a cunoaşte care dintre acestea şi în ce situaţie trebuie aplicate, ce date cu relevanţă

probatoare pot fi obţinute în urma folosirii lor, dacă utilizarea de către subiecţii respectivi va fi sau

nu conformă prevederilor legii procesual-penale, aceste mijloace şi metode, după cum s-a

menţionat, se sistematizează.

Criteriile conform cărora le putem sistematiza trebuie să fie pe atât de oportune pe cât

sunt de semnificative. Un astfel de criteriu poate fi funcţia pentru a cărei îndeplinire sunt destinate

unele sau altele dintre metodele şi mijloacele în cauză. Se are în vedere, în primul rând, funcţia

mijloacelor tehnice de a lărgi graniţele de percepere senzorială a persoanelor ce desfăşoară activităţi

profesionale de luptă cu criminalitatea.

Un alt avantaj obţinut prin intermediul mijloacelor tehnice este posibilitatea de fixare a

informaţiei cu semnificaţie criminalistică. Specificul cercetării cauzelor penale cere ca toate faptele

descoperite să fie fixate procesual, dar şi tehnic, în mod corespunzător regulilor criminalistice.

Soluţionarea acestor obiective este înlesnită de aplicarea unei anumite grupe de tehnici şi tehnologii,

cu ajutorul cărora este posibil de a fixa obiectiv şi multilateral împrejurările de fapt. Aceasta

sporeşte acţiunea principiului nemijlocirii în procesul penal şi, parţial, compensează pierderea

informaţiei cu care se poate solda din motivul că instanţa de judecată nu este prezentă nemijlocit la

cercetarea locului faptei şi la desfăşurarea altor acte de urmărire penală.

Toate obiectele materiale ce conţin informaţie despre infracţiune şi făptaş, în funcţie de

posibilităţi, trebuie ridicate de la locul faptei. Într-o serie de cazuri, ridicarea lor integrală sau

parţială, ori mularea acestora fără a utiliza mijloace tehnice şi procedee speciale este dificilă sau

chiar imposibilă.

Însă nu toată informaţia ce interesează organul de urmărire, instanţa de judecată poate fi

obţinută în urma cercetării nemijlocite. Deseori, doar investigaţiile profunde şi minuţioase de

laborator ale urmelor şi altor materiale probatorii colectate permit a desprinde date faptice necesare

20

descoperirii şi cercetării infracţiunii. O expertizare ştiinţifică autentică a acestora este de neconceput

fără aplicarea largă a tehnologiilor de ultimă oră, a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice.

Deci, şi în acest sens, este necesar, de asemenea, să se utilizeze metode, mijloace sau procedee

speciale.

Se ştie că una dintre funcţiile organelor ocrotirii normelor de drept este prevenirea

fenomenului infracţional. De aici şi necesitatea de a elabora (procura) şi în acest sens tehnici şi

procedee speciale. Necesită tehnici de rigoare, la fel, şi funcţia de organizare a muncii destul de

complexă a organelor de urmărire în activitatea lor profesională de combatere a criminalităţii.

Activitatea corect organizată, bazată pe tehnologii moderne, permite a obţine informaţii utile cu

puţine cheltuieli şi într-un timp restrâns, a o transmite în regim de urgenţă fără pierderi persoanelor

abilitate, a manevra cu succes forţele aflate în subordine pentru a preveni infracţiunile.

Deci, luându-se în consideraţie cele menţionate mai sus, în funcţie de acţiunile desfăşurate

cu ajutorul mijloacelor şi al metodelor tehnice, acestea pot fi împărţite în următoarele grupe:

- metode şi mijloace de depistare a urmelor şi obiectelor criminalistice;

- metode şi mijloace de fixare şi ridicare a acestora;

- metode de cercetare laborioasă a lor în cadrul expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice;

- metode de prevenire a infracţiunilor;

- metode de organizare a muncii în combaterea infracţiunilor.

Aici trebuie de subliniat că Ministerul Afacerilor Interne, dar şi Ministerul Justiţiei, acordă

o atenţie sporită înzestrării unităţilor de expertiză şi criminalistică cu materiale şi mijloace tehnice

de ultimă oră.

În ultimii zece ani, a fost procurată sau obţinută pe altă cale multă tehnică criminalistică,

în special, peste 180 de truse criminalistice universale (Polonia), o parte dintre care recent au fost

înlocuite deja cu truse germane (20 buc.) şi ucrainene (50 buc.). Specialiştii criminalişti au obţinut

în dotare peste 100 de fotobliţuri germane “Unomat”, 10 aparate electrostatice pentru ridicarea

urmelor de încălţăminte de pe covoare “MEC-2” (Polonia), un laborator criminalistic mobil „Bomb-

tehnic”(SUA), destinat cercetării la faţa locului în cauzele unor explozii sau de neutralizare a

dispozitivelor explozive. Pentru laboratoarele de expertiză ale MAI al RM au fost procurate

cromatografe fabricate de firma “Huillet Paccard” (SUA), un spectrofotometru “M-80”, programe

pentru alcătuirea portretului vorbit la calculator - “Fotorobot”, complete de tehnică fotografică

digitală, tehnică de ultima generaţie pentru cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor (VSC-

5000), a stupefiantelor, o instalaţie germană de prelucrare a probelor cu cianocrilaţi şi altă aparatură

modernă pentru laboratoarele de fonoscopie, de testare a comportamentului simulat („Lafaet”),

fizico-nucleară ş.a.

21

O mare atenţie se acordă şi sistemelor automatizate de stocare şi căutare a datelor cu

destinaţie criminalistică, s-a implementat sistemul dactiloscopic automatizat “DACTO-2000”, se

iau măsuri pentru implementarea altui sistem balistic – “TAIS”, precum şi computerizarea locului

de lucru al tuturor experţilor din teren, dotarea acestora cu cele mai necesare softuri.

De notat că, odată cu fondarea, la începutul anilor ’90 ai sec. al XX-lea a laboratoarelor

criminalsitice în fiecare din comisariatele de poliţie din teritoriu, problema înzestrării tehnico-

materiale a acestor unităţi cu echipamente şi aparate de primă necesitate rămâne acută şi lasă mult

de dorit. Fără a intra în detalii, menţionăm doar că, spre exemplu, instalaţii “ULARUS” există

numai în 2/3 din laboratoarele subdiviziunilor criminalistice, laboratoarele teritoriale sunt dotate

insuficient cu microscoape comparative, aparate cu radiaţii ultraviolete de tip “TARAN”, camere de

luat vederi şi alte echipamente.

Sarcinile participării la acţiunile de urmărire penală, de cercetare preliminară şi

interpretare a urmelor la faţa locului nu scot de pe ordinea zilei nici problema perfecţionării

metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice ale criminalisticii “de teren”.

Considerăm că perspectivele soluţionării acestei probleme sunt legate de implementarea

metodelor şi a mijloacelor noi de căutare-detectare a urmelor la locul faptei, în primul rând, de

utilizare a dispozitivelor–laser portabile pentru depistarea urmelor de mâini, valorificarea urmelor

olfactive, precum şi procurarea unor noi generaţii de laboratoare criminalistice mobile. La ora

actuală, organele MAI ale RM sunt dotate cu 1 laborator specializat de generaţie nouă pentru

cercetarea dispozitivelor explozive şi a locurilor de explozie.

Un aport semnificativ la cercetarea locului faptei au adus şi laboratorele cu destinaţie

universală provenite din epoca sovietică:26 laborator mobil pe caroseria microbuzului RAF-2203

(articolul “CRISTAL-M”); laborator mobil pe caroseria automobilului UAZ-452 (articolul

“CARAVAN”), care se deplasa fără probleme pe drumurile greu accesibile în condiţii nefavorabile.

Aceste laboratoare, depăşite în aspect tehnologic, se cer a fi înlocuite cu laboratoare de generaţie

nouă, care ar putea face faţă noilor exigenţe. Oricum, sarcinile principale ale laboratoarelor în cauză

rămân: transportarea la timp a mijloacelor tehnico-ştiinţifice la locul desfăşurării acţiunii de

urmărire penală; asigurarea plecării echipei de cercetare la faţa locului; folosirea încăperii

laboratorului mobil pentru realizarea unor acţiuni procesuale cu aplicarea metodelor tehnico-

criminalistice, fixarea mersului şi a rezultatelor acestora; examinarea preliminară a obiectelor,

documentelor, urmelor ş.a.

Salonul laboratorului criminalistic mobil universal presupune un loc de lucru pentru

ofiţerul de urmărire penală, care-i permite să efectueze audieri, să întocmească procese-verbale, să

22

folosească calculatorul portativ, dictofonul etc. Ferestrele salonului se înzestrează cu storuri opace,

în interiorul laboratorului se află şi un frigider. Pe acoperiş se montează un podium destinat pentru

observarea şi înregistrarea foto şi video a situaţiei. De regulă, în aceste laboratoare se prevede un

sistem dublu de alimentare cu energie electrică a dispozitivelor cu curent continuu şi alternativ.

Laboratorul criminalistic mobil tipic cuprinde următorul minimum de mijloace tehnico-

ştiinţifice, inclusiv criminalistice, în asortimente transportabile: compartimentul detectoarelor;

compartimentul de lucru cu urmele; compartimentul de lucru cu microobiectele; compartimentul de

examinare a documentelor; compartimentul de lucru cu cadavrul şi urmele de natură biologică

umană; compartimentul videocasetofonului (cameră de luat vederi, radiomicrofon, videoplayer);

echipament de iluminat (cabluri, reflectoare); trusă de instrumente; sortiment de mijloace pentru

împachetarea obiectelor ridicate (lăzi demontabile, cutii pliante, pachete de hârtie şi celofan etc.);

mijloace de legătură şi semnalizare; set de mijloace pentru asigurarea securităţii (stingător de

incendiu, mască antigaz, trusă farmaceutică de prim ajutor, container pentru obiecte şi dispozitive

explozibile, costum pentru scufundări sub apă etc.); mijloace auxiliare (panglică pentru îngrădirea

locului faptei, scară pliantă, set de mobilă pliantă etc.).

Pentru ca examinările preliminare ale urmelor la faţa locului, făcute cu ajutorul acestor

laboratoare, să aibă şanse de reuşită, pare oportun a prevedea în conţinutul lor şi mici biblioteci de

specialitate, care să conţină cărţi şi ghiduri de utilitate permanentă, hărţi, îndrumare privind unele

operaţiuni tehnice la faţa locului, precum şi mijloace de legătură moderne, computer portabil cu

evidenţele criminalistice uzuale.

O problemă deosebită în sistemul asistenţei tehnico-criminalistice constituie noţiunea şi

esenţa cunoştinţelor de specialitate. În literatura criminalistică s-au întreprins încercări de a

determina şi concretiza conţinutul cunoştinţelor de specialitate27.

Majoritatea savanţilor consideră că acestea sunt cunoştinţe din ştiinţă, tehnică, artă,

meserie, precum şi experienţa profesională, deprinderile şi priceperile de a aplica metode şi

mijloace tehnico-ştiinţifice de depistare, fixare, ridicare şi examinare a corpurilor delicte. Spre

exemplu, V. Zuev consideră că acestea sunt cunoştinţe în ştiinţă, tehnică, artă, meserie, cu excepţia

domeniului dreptului material şi procesual, folosite pentru soluţionarea problemelor care apar la

înfăptuirea justiţiei.28

Cu această ocazie, P.Işcenko observă că autorul citat mai sus interpretează prea larg

domeniul aplicării acestor cunoştinţe. Socotim această observaţie corectă, deoarece, după cum 26 Golubenco Gh. Urmele infracţiunii..−Chişinău, Garuda-art, 1999, p.37. 27 Эйсман А. А. Заключение эксперта. −М., 1969, p.89.

23

rezultă din analiza art. 87 din Codul de procedură penală al RM, acest cerc de probleme este limitat,

referindu-se doar la descoperirea şi fixarea probelor.

În concluzie, cunoştinţele de specialitate pot fi definite ca un ansamblu de noţiuni

teoretice şi experienţe profesionale în domeniul ştiinţei, al tehnicii, artei şi meseriei strict necesare

descoperirii, fixării, ridicării şi utilizării informaţiei cu relevanţă criminalistică în urmărirea penală.

Volumul şi conţinutul cunoştinţelor de specialitate, precum şi al experienţei profesionale

la diferiţi subiecţi în procesul de descoperire a infracţiunilor, este diferit. Cunoştinţele universale,

dar poate şi mai puţin specializate în sensul enunţat mai sus posedă ofiţerii de urmărire penală,

lucrătorii operativi, persoanele antrenate în urmărirea penală. În ceea ce priveşte specialiştii-

criminalişti, pentru ei este caracteristică o specializare mai profundă în compartimentul de tehnică

criminalistică.

Pentru experţi, specializarea în domeniul concret al ştiinţei şi tehnicii capătă o însemnătate

prioritară, chiar dacă universalitatea pregătirii lor rămâne deocamdată o condiţie de bază a

profesionalismului lor. Mai cu seamă acest lucru este specific pentru experţii Ministerului

Afacerilor Interne, care nu numai că efectuează investigaţii şi expertize de laborator, dar şi participă

în calitate de specialişti la realizarea acţiunilor de urmărire penală şi operative de investigaţie, a

căror analiză o vom face în următoarele paragrafe.

Realizarea în fapt a posibilităţilor asistenţei tehnico - criminalistice presupune, după cum

s-a menţionat, o abordare sistematică şi efectuarea unor activităţi de rigoare cu un scop bine

determinat. La rândul lor, aceste activităţi trebuie să se sprijine pe un fundament metodologic, pe

anumite elaborări teoretice privind problematica în cauză. Iată de ce, de la bun început, trebuie să

concretizăm care este locul asistenţei tehnico-criminalistice în structura criminalisticii, dacă ea

poate să pretindă la rolul unei teorii criminalistice particulare.

Unii autori (A.Volânski, A.Cerenkov, A.Şatalov ş.a) o consideră o nouă teorie

criminalistică particulară, al cărei obiect de studiu sunt “legităţile elaborării metodelor şi a

mijloacelor tehnico-criminalistice ale sistemului de implementare a lor în luptă cu criminalitatea”.29

În opinia noastră, această poziţie este contestabilă, mai ales prin prisma lucrărilor

ştiinţifice consacrate acestei probleme, în care asistenţa tehnico-criminalistică este privită ca o

componentă a unui concept mai larg – asistenţa criminalistică a descoperirii şi cercetării

28 Зуев Е. И. Современное представление о специальных познаниях в судопроизводстве. // Новые разработки и дискуссионные проблемы теории и практики судебной экспертизы.− М., 1985, p.98; 29 A se vedea, spre exemplu: А.С.Шаталов. О содержании и сущности технико-криминалистического обеспечения раскрытия и расследования преступлений. // Совершенствование деятельности органов внутренних дел в условиях решительного усиления борьбы с преступностью (Сб.статей адъюнктов и соискателей). – М.: ВЮЗШ МВД СССР, 1990, с.124.

24

infracţiunilor.30 Autorii acestor lucrări consideră că această activitate se împarte în trei direcţii:

asistenţa tehnico-criminalistică; asistenţa tactico-criminalistică şi asistenţa metodico-criminalistică

de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.31

Deci, în cazul nostru, este vorba de o direcţie ştiinţifică şi activitate practică în cadrul

sistemului de asistenţă criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor, perceput ca un

ansamblu de cunoştinţe, abilităţi şi tehnici criminalistice de specialitate.

Credem că, indiferent cum trebuie denumită această activitate, principial va fi faptul dacă

ea contribuie realmente la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Oricum, avem de a face cu o

direcţie relativ independentă în ştiinţa criminalistică modernă, care se sprijină atât pe realizările

criminalisticii ca atare, cât şi pe informatică, organizarea ştiinţifică a muncii, teoria adoptării

deciziilor. Însă ea îşi are obiectul său de studiu şi influenţă, problematica sa – relaţiile juridico-

organizatorice în sfera asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Nu încape îndoială că această problematică ţine de obiectul de studiu al criminalisticii,

întrucât una dintre sarcinile ştiinţei criminalistica este elaborarea unor noi metode şi perfecţionarea

actualelor metode şi mijloace criminalistice, recomandările de utilizare. Dar tot în acest context,

criminalistica trebuie să-şi organizeze ea însăşi implementarea acestor tehnici în activitatea de

urmărire penală. Soluţionarea acestei probleme necesită o anumită organizare, o asigurare

legislativă, tehnico-ştiinţifică. Obiective concrete în acest sens trebuie să aibă, întâi de toate,

structurile organizatorice ale organelor ocrotirii normelor de drept, ale unităţilor ştiinţifice ale

acestora, care pur şi simplu, în mare parte, nu există. Cu mari rezerve, am putea vorbi despre

activitatea de cercetare ştiinţifică privind domeniul criminalisticii în cadrul Ministerului Afacerilor

Interne, al Ministerului de Justiţie, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate etc.

Tot în această ordine de idei, subliniem că, criminalistica reprezintă o ştiinţă de natură

sintetică, ce integrează şi contopeşte cunoştinţe pluridisciplinare. Toate compartimentele

criminalsiticii, inclusiv tehnica criminalsitică, au un caracter sintetic. Conţinutul ei se îmbogăţeşte

în permanenţă prin valorificarea realizărilor nu numai ale ştiinţelor clasice, precum sunt fizica,

chimia, biologia, dar şi ale celor ce se consolidează recent, cum ar fi electronica, informatica,

cibernetica, acestea conţinând, de altfel, de asemenea, cunoştinţe sintetice. Practic, toate mijloacele

30 Криминалистическое обеспечение деятельности криминальной милиции и органов предварительного расследования. / Под ред. проф. Т.В.Аверьяновой и проф. Р.С.Белкина. – М., 1997, с.67; Коломацкий В.Г. Криминалистическое обеспечение деятельности органов внутренних дел по расследованию преступлений. // Криминалистика. В 3-х томах. Том 1. История, общая и частная теории. Под ред. Р.С.Белкина, В.Г.Коломацкого, И.М.Лузгина. – М., 1995, с.61. 31 Криминалистическое обеспечение раскрытия и расследования корыстно-насильственных преступлений. Спецкурс лекций; Учеб. пособие для вузов / Под ред. проф. В.П.Лаврова. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2003, с.6.

25

utilizate în diverse ramuri ale criminalisticii se sprijină pe realizările altor ştiinţe tehnice, ale naturii,

umanistice, ceea ce le atribuie un caracter integral.

Deci, după conţinutul său, criminalistica este mai aproape de ceea ce astăzi se exprimă

prin sintagma “unitatea cunoştinţelor ştiinţifice”, iar ca formă, luând în consideraţie obiectivele

acestei ştiinţe – drept juridică aplicată. În acest context, obiectul oricărei ştiinţe juridice este un

anumit sistem de relaţii sociale. În aspectul asistenţei tehnico-criminalistice, acestea sunt relaţiile

juridice, organizatorice din sfera creării şi a utilizării în practica combaterii criminalităţii a

metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice.

Din cele expuse se observă că conceptul de asistenţă tehnico-criminalistică nu iese din

cadrul general al obiectului criminalisticii, deşi multe din sarcinile lui ce ţin de crearea “condiţiilor

de pregătire permanentă a organelor de drept…” trebuie rezolvate la interferenţa criminalisticii cu

alte ramuri ale ştiinţei – informatica, organizarea ştiinţifică a muncii, cibernetica, teoria adoptării

deciziilor etc. Fără aceste domenii este greu să ne imaginăm, spre exemplu, organizarea şi

administrarea evidenţelor criminalistice pe baza sistemelor automatizate, planificarea urmăririi

penale, interacţiunea ofiţerilor de urmărire penală cu alţi subiecţi ai activităţii de descoperire şi

cercetare a infracţiunilor.

Locul asistenţei tehnico-criminalistice în sistemul ştiinţei, dar şi al cursului de

criminalistică, credem, trebuie să fie în “tezele generale” ale compartimentului de tehnică

criminalistică.32 Această problematică, în opinia noastră, trebuie să urmeze după noţiunea

sistemului şi a destinaţiei tehnicii criminalistice, continuând mai apoi cu metodele şi mijloacele

aplicate în condiţii de teren privind depistarea, fixarea, ridicarea urmelor şi a altor obiecte materiale,

precum şi cu metodele şi mijloacele utilizate în condiţii de laborator la expertizarea probelor

materiale.

Geneza problemelor asistenţei tehnico-criminalistice, evoluţia viziunilor privind locul lor

în structura tehnicii criminalistice se pot observa şi din analiza celor mai importante repere istorice

ale acestui compartiment cu care a şi debutat ştiinţa în cauză – aspecte la care trebuie să ne referim,

pentru a se înţelege mai profund justeţea raţionamentelor expuse mai sus.

S-a menţionat deja că procesul de constituire şi dezvoltare al ştiinţei criminalistica a fost

determinat de aplicarea, în urmărirea penală, a realizărilor chimiei, fizicii, biologiei, antropologiei şi

a altor ştiinţe tehnice şi naturale, creând temelia uneia dintre cele mai vechi ramuri ale acestui

domeniu – tehnica criminalistică. Leagănul compartimentului în cauză şi al ştiinţei în ansamblu

32 O părere similară, a se vedea: Криминалистика: Учебник / под. ред. проф. А.Г.Филиппова (отв. редактор) и проф. А.Волынского. – М.: изд-во «СПАРК», 1998, с.38-41.

26

este, pe bună dreptate, considerată Europa Occidentală, şi, în primul rând, Franţa, unde au apărut

primele raze de gândire tehnică ştiinţifică în domeniul luptei cu criminalitatea.

Se au în vedere primele descoperiri din ramura tehnicii criminalistice, care au şi format mai

târziu nucleul ei, prima fiind metoda de evidenţă a infractorilor, elaborată de către vestitul

criminalist A. Bertillon, colaborator al Siguranţei franceze, care, în ultimul sfert al sec. al XIX-lea. a

demonstrat posibilitatea înregistrării, evidenţei şi identificării ulterioare a infractorilor după datele

lor antropometrice33. Metoda se sprijinea pe teoria statisticianului belgian L. Quételet, precum că

toate fiinţele umane diferă una de alta prin dimensiunile diferitelor părţi ale corpului şi că suma

acestor măsurători produc o formulă deosebită pentru fiecare individ. Esenţa ei consta în

următoarele: dimensiunile oaselor unui adult rămân invariabile pe tot parcursul vieţii. Dacă şansa ca

două persoane să aibă aceeaşi înălţime este de 1: 4, apoi înălţimea plus încă o măsurătoare (de

exemplu, lungimea trunchiului), coboară posibilitatea de a găsi două persoane cu aceleaşi

dimensiuni la 1:16 (proporţie geometrică). Însă, dacă s-ar lua în consideraţie 11 parametri ai

delincventului, propuşi de către A. Bertillon, atunci, potrivit calculelor probabilităţilor, şansa de a

găsi un alt infractor cu aceiaşi parametri va fi 1:4191304 de indivizi34.

Sistemul în cauză a început să fie implementat în toate ţările dezvoltate (în Rusia din a. 1890,

în Germania din a. 1895, în alte state – după a. 1900). A. Bertillon a continuat să-l perfecţioneze,

completându-l cu descrierea aspectului exterior al delincvenţilor – aşa-numitul „portrait parlé”,

precum şi cu fotografierea acestora după metoda fotografiei signalectice. Descrierea verbală se

efectua într-o anumită consecutivitate, folosindu-se o terminologie unitară şi sistematizată. În plus,

fiecare termen avea şi un cod literal, al căror ansamblu crea o formulă a semnalmentelor exterioare

ale persoanei înregistrate sau căutate. În scopul standardizării procesului de fotografiere, el a

elaborat un scaun special, pozele realizându-se din faţă şi profilul drept la scara 1:735.

Cu toate acestea, „bertillonajul”, nereuşind să se afirme pe deplin, a avut drept concurent un

alt sistem de înregistrare – cel dactiloscopic, apărut, practic, concomitent cu primul.

Prima experienţă privind posibilitatea de identificare a evidenţelor dactiloscopice apare în a.

1877, când unul dintre funcţionarii poliţiei britanice din Bengal (India), W. Herschelle, a cerut

aplicarea amprentelor digitale alături de numele deţinuţilor pe fişele de evidenţă, curmând în aşa fel

posibilitatea substituirii unor puşcăriaşi cu alte persoane plătite, care trebuiau să ispăşească în locul

lor pedeapsa.

33 În cele ce urmează, la prezentarea aspectelor istorice ale consolidării compartimentului de tehnică criminalistică, ne-am sprijinit pe datele şi ideile publicate în lucrarea: Golubenco Gh. Criminalistică:obiect, sistem, istorie. - Chişinău.: F.E.P. -”Tipogr. P.Centrală”, 2008, p.21-37. 34 Баев О. Я. Основы криминалистики: курс лекций. – М.: Экзамен, 2001, c.17. 35 Cârjan L. Tratat de criminalistică. −Bucureşti, Ed. PINGUIN BOOK, 2005, p.23.

27

Tot în această perioadă, un medic scoţian, H. Faulds, care lucra la un spital din Tokio, fără a şti

de preocupările lui W. Herschelle, a propus să se aplice metoda dactiloscopică în scopul identificării

autorilor infracţiunilor pe baza urmelor digitale ridicate de la locul faptei.

În anul 1891, F.Galton, antropolog şi statistician englez, după o analiză comparativă a metodei

antropometrice şi a celei dactiloscopice, dă preferinţă celei din urmă şi tipăreşte, în anul 1892, la

Londra, cartea „Amprentele digitale”, în care sistematizează desenele papilare. Clasificarea părea

destul de greoaie şi de această problemă s-a preocupat un alt savant – funcţionarul de poliţie britanic

Ed.Henry, care, datorită eforturilor acestuia, Anglia devine, în anul 1900, prima ţară din Europa

care introduce sistemul dactiloscopic de identificare în locul bertillonajului. Mai tărziu, şi alte ţări

aveau să introducă acest sistem de identificare: Ungaria, Austria, Danemarca şi Spania (1902),

Germania (1903), Belgia (1904), Brazilia, Chile şi Uruguay (1905), Rusia (1906), Norvegia,

Suedia, Italia, Peru şi Paraguay (anul 1908)36.

Apariţia ştiinţei menite să asigure prin procedeele şi mijloacele sale descoperirea şi cercetarea

infracţiunilor a fost legată nu numai de metodele de identificare a delincvenţilor. O altă linie de

dezvoltare a tehnicii criminalisticii a fost elaborarea metodelor de expertiză a urmelor şi a altor

obiecte materiale ca probe incriminatorii, ridicate din câmpul infracţiunii.

La începuturile criminalisticii, acestea se preluau mai cu seamă din alte domenii, precum fizica,

medicina, chimia, biologia, balistica militară etc. La acest compartiment şi-au adus aportul şi

cunoscutul criminalist Ed. Locard creând în 1910, la Lyon (Franţa), primul laborator de poliţie

ştiinţifică, impunându-se şi prin publicarea, între anii 1931-1939, a unui valoros Tratat de

criminalistică în 7 volume, în care se elaborează pentru prima dată metodica cercetării particulelor

de praf şi a altor microobiecte, a poroscopiei dactiloscopice.

Această direcţie de dezvoltare a tehnicii criminalistice a fost susţinută şi de cercetătorii ruşi

V.Molcianov şi I. Skopnin, care au elaborat metode spectroscopice, chimice, roentgen, biologice de

analiză a orificiilor create prin folosirea armelor de foc; R. Borhman, care a propus metoda ridicării

urmelor de adâncime lăsate de încălţăminte cu ajutorul soluţiei de ghips; E. Burinski (1849-1912),

unul dintre întemeietorii fotografiei judiciare de examinare a probelor, în particular, a metodei

separatoare de culori şi de sporire a contrastului, care a făcut posibilă citirea textelor invizibile,

restabilirea documentelor.

O importanţă deosebită pentru consolidarea tehnicii criminalistice a avut-o activitatea de

elaborare şi sistematizare a procedeelor de depistare şi colectare a materialelor de probă – orientare

36 Возгрин И.А. Введение в криминалистику: История, основы теории, библиография. – СПб.: издательство –„Юридический центр Пресс", 2003, c.21.

28

legată, mai cu seamă, de numele austriacului H.Gross, magistrat şi profesor la universităţi din

Praga, Graz, considerat, pe bună dreptate, drept întemeietor al criminalisticii. În anul 1893, editează

o lucrare monumentală cu conţinut enciclopedic – „Manualul judecătorilor de instrucţie, al

funcţionarilor de jandarmerie şi poliţie”, socotită drept moment de referinţă în apariţia

criminalisticii. Reeditată mai târziu, ea a văzut lumina sub altă denumire – „Manualul judecătorilor

de instrucţie în sistemul criminalisticii”. În lucrare se argumentează caracterul independent al

acestui domeniu de cunoaştere, se completează substanţial şi se sistematizează tot arsenalul de

metode şi mijloace de cercetare a infracţiunilor din perioada respectivă37. Meritul lui H. Gross

constă şi în crearea sistemului ştiinţei în cauză, propunând pentru intitularea acestei noi discipline

chiar termenul de „Criminalistică” (anul 1898).

Generalizând conţinutul activităţilor şi al publicaţiilor din acea perioadă, se poate concluziona că

toate aceste lucrări exprimau o idee comună privind apariţia în ţările Europei Occidentale a unei

discipline de sine stătătoare – criminalistica, denumită mai târziu şi „tehnică penală”, „poliţie

tehnică”, „poliţie ştiinţifică”, în unele ţări, denumirile păstrându-se până astăzi (Franţa, Italia,

Spania ş.a.). Şi aceasta pentru că, la etapa timpurie de dezvoltare, tânăra ştiinţă încerca să

soluţioneze sarcini doar de factură poliţienească. Sistemul antropometric, dactiloscopic, portretul

vorbit, fotografia signalectică, fotografia metrică, şi multe alte metode tehnice criminalistice erau

destinate, în primul rând, pentru poliţie – principalul „consumator” al acestor cunoştinţe38.

Deci, constituindu-se la hotarul secolelor XIX-XX ca un domeniu de cunoaştere a metodelor

tehnico-ştiinţifice, aplicabile în investigaţiile diferitelor crime, ulterior, criminalistica s-a răspândit

în ţările din Orient, dar şi pe toate continentele lumii, dezvoltându-se sub influenţa sistemelor de

drept ale acestor state, a particularităţilor de organizare a structurilor poliţieneşti în cadrul cărora se

fondau subdiviziunile criminalistice. Ca urmare, la ora actuală, pe plan mondial distingem mai

multe modele sistematice şi conceptuale de criminalistică. Însă, important este să subliniem că în

Franţa, acolo unde au apărut primele metode tehnico-criminalistice, dar şi în alte ţări romanice,

modelul iniţial de criminalistică, redus la partea sa tehnică, a rămas, în fond, neschimbat pănă la ora

actuală. Această doctrină, formulată mai clar de către savantul francez Marcel Leclère, conţine două

elemente constitutive: poliţia tehnică şi poliţia ştiinţifică. Primul termin, folosit oficial pentru prima

dată în a.1937 în cadrul deschiderii unei şcoli de poliţie tehnică din Paris, vizează „un ansamblu de

metode şi tehnologii menite constatării faptei şi autorului ei, administrării probelor de culpabilitate a

37 A se vedea: Гросс Г. Руководство для судебных следователей как система криминалистики. - новое изд. переп. c изд.1908 г. – М.: ЛексЭст, 2002. 38 Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem, istorie. - Chişinău.: F.E.-P.”Tipogr. Centrală”, 2008, p.36.

29

acestuia”, al doilea – „un ansamblu de cunoştinţe şi metode destinate stabilirii dovezilor externe ce

privesc vinovăţia făptaşului prin expertizarea şi exploatarea indiciilor materiale”39.

Aceste două componente sunt etape logice şi succesive, pe de o parte – de descoperire, colectare

şi conservare a urmelor şi altor probe materiale ridicate din scena infracţiunii, iar pe de altă parte –

convertirea acestor indici materiali din „probe în devenire” în probe, obţinute ca rezultat al

investigaţiilor ştiinţifice de laborator, în cadrul expertizei.

Lucrările clasice ale acestei ramificări a criminalisticii mondiale sunt cele semnate de cunoscuţii

savanţi Ed. Locard, A. Bertillon, R. Reiss, G. Galton, S. Ottolenghi, J. Vucetici40 ş.a.

Autorii francezi şi belgieni contemporani includ în această noţiune şi medicina legală,

toxicologia, psihologia judiciară, însă nu evidenţiază problemele tacticii şi metodicii de cercetare a

infracţiunilor. Unii autori consideră că criminalistica se integrează cu naturaleţe în sânul

criminologiei41, alţii, dimpotrivă, le consideră total diferite42.

Este logic, în acest context, a urmări evoluţia noţiunii de tehnică criminalistică în Rusia

prerevoluţionară şi în perioada epocii sovietice.

Iniţial, această noţiune a fost intitulată “tehnica penală” sau “tehnica ştiinţifică de cercetare

a infracţiunilor”. Încă în anul 1915, savantul rus S.Tregubov menţiona: “tehnica penală (…) are ca

obiect studierea celor mai adecvate moduri şi procedee de aplicare a metodelor, ştiinţelor naturii şi

cunoştinţelor tehnice în cercetarea infracţiunilor şi identificarea făptaşului”.43 Pornind de la această

definiţie, dar şi de la determinările altor pionieri ai criminalisticii, devine limpede că termenul

“tehnica penală” cuprindea pe atunci tot conţinutul ştiinţei criminalistica, alături de tactica penală,

iar din 1929, şi de metodica cercetării anumitor categorii de infracţiuni. Prin “tehnica cercetării

infracţiunilor” se subînţelegea un sistem de “procedee destinate cercetării probelor materiale şi a

semnalmentelor fizice în scopul căutării, recunoaşterii şi identificării persoanelor şi obiectelor ce

figurau în dosarele de anchetă”.44

Însă, o dată cu publicarea, de către cunoscutul savant rus B.Şaver, a unei lucrări

fundamentale45, în care criminalistica a fost structurată la fel ca şi alte ştiinţe juridice, în partea

generală şi partea specială, această noţiune a dispărut din vocabularul ştiinţific din spaţiul fostei

URSS pentru o perioadă de mai bine de 15 de ani. Doar la sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut,

când alţi cercetători (S.Mitricev, A.Vasiliev, A.Vinberg) au argumentat ideea de a se reveni la 39 Leclère Marcel. Manuel de police technique. Édition Police Revue, −Paris, 1974, p.14. 40 Vucetich Juan. Dactiloscopia Comparada.El Nuevo Sistema Argentino. La Plata, 1904; Reiss R. Le portrait parlé. -Paris, 1905;Bertillon A. Identification Antropométrique: Ann.de Démographie, 1882 ş.a. 41 Ceccaldi Piere. La criminalistique. Paris, PUF.1976, p.3. 42 Fombonne J. La criminalistique. Presses Universitaires de France. − Paris, 1996, p.9. 43 Трегубов С. Основы уголовной техники. – Спб., 1915, с.14. 44 Макаренко Н. Техника расследования преступлений. – Харьков, 1925, с.7.

30

sistemul trinomic al criminalisticii, conceptul de “tehnică criminalistică” a început să se folosească

pe larg drept categorie ştiinţifică46.

Una dintre primele definiţii ale tehnicii criminalistice a fost formulată de către A.Vinberg,

ca “o totalitate de procedee şi mijloace tehnico-ştiinţifice aplicate la cercetarea infracţiunilor în

scopul descoperirii, conservării, fixării, ridicării şi examinării diferitelor probe judiciare”.47 Această

definiţie, după cum menţionează V.Volânski, nu a fost lipsită de neclarităţi, întrucât ea nu

răspundea la principala întrebare – dacă toate mijloacele tehnice utilizate în aceste scopuri pot fi

raportate sau nu la compartimentul tehnica criminalistică. N.Selivanov, în definiţia sa ulterioară la

tehnica criminalistică, a catalogat, practic, toate metodele şi mijloacele folosite în scopul

descoperirii şi al prevenirii infracţiunilor, la fel ca şi cele ce ţin de înregistrarea şi identificarea

făptaşilor, precum şi mijloacele folosite în cercetările de expertiză.48

Propunerile făcute de către A.Vinberg şi V.Kolmakov, de a sistematiza mijloacele şi

metodele folosite în criminalistică, au limpezit puţin lucrurile. Clasificările făcute de aceşti savanţi

după natura lor este reprodusă într-o serie de manuale de criminalistică, inclusiv recente49, şi

anume: 1) elaborate special în scopurile rezolvării sarcinilor criminalistice (spre exemplu, pensula

magnetică, capturatorul de glonţ, fotorobotul ş.a.); 2) preluate şi adaptate necesităţilor justiţiei din

alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii (diverse detectoare de metale, microscoape ş.a.); 3) preluate din

tehnica generală şi folosite fără nici o modificare (aparate de fotografiat, camere de luat vederi,

aparatură audio, calculatoare etc.).

Un aport substanţial la definirea tehnicii criminalistice l-a adus profesorul R.Belkin, care a

introdus un nou element – indicaţia la sistemul de teze ştiinţifice ca bază de elaborare a metodelor şi

mijloacelor criminalistice. În opinia lui, tehnica criminalistică este “un sistem de teze ştiinţifice,

mijloace, procedee şi metode (în larga accepţie a cuvântului) bazate pe aceste teze, destinate

colectării şi cercetării probelor, altor măsuri de descoperire şi prevenire a infracţiunilor”.50

Practic, în aceeaşi concepţie este formulată tehnica criminalistică şi de V.Koldin, drept

compartiment al criminalisticii ce prezintă un sistem de teze teoretice, principii de elaborare şi de

aplicare a mijloacelor şi metodelor de depistare, fixare, ridicare, acumulare şi prelucrare a

45 Шавер Б. Предмет и метод советской криминалистики. // Социалистическая законность, nr. 6, 1938, с.77-82. 46 Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem şi istorie. − Chişinău: F.E.P.”Tipogr.Centrală”, 2008 p.127. 47 Винберг А. Криминалистика. – М., 1959, с.4. 48 Селиванов Н. О понятии и системе криминалистической техники. // Сб. науч. трудов. −Ташкент, 1969, вып.8, с.27. 49 A se vedea, spre exemplu: Аверьянова Т.В. и др. Криминалистика. Учебник для вузов. Под ред. Р.С. Белкина. - М. НОРМА-ИНФРА, 1999, с.131. 50 Ibidem, c.130.

31

informaţiei materializate privind cauza cercetată, precum şi a mijloacelor tehnice, a căilor de

prevenire a infracţiunilor”.51

Din cele menţionate mai sus se poate conchide că:

− tehnica criminalistică este o parte integrantă a ştiinţei criminalistica;

− conţinutul ei cuprinde cunoştinţe din criminalistică şi din alte ştiinţe tehnice şi naturale, ale căror

realizări constituie bază de perfecţionare a metodelor şi mijloacelor criminalistice propriu-zise şi

de implementare a acestora în activitatea de urmărire penală;

− mijloacele, procedeele şi metodele tehnicii criminalistice, diverse după natura lor, prezintă un tot

întreg prin unitatea scopului utilizării acestuia;

− scopul elaborării şi al aplicării metodelor, procedeelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice este

stabilirea adevărului în procesele judiciare.

Cele sus-menţionate, privite prin prisma însemnătăţii practice, conduc la concluzia că

clasificările mijloacelor tehnico-criminalistice propuse în literatura de specialitate au un caracter

mai curând metodico-ştiinţific decât practic utilitar. Doar o mică parte din tehnicile aplicate în

urmărirea penală sunt elaborate de însăşi ştiinţa care se numeşte criminalistică. În legătură cu

aceasta, apare întrebarea – în ce măsură şi când putem aprecia, spre exemplu, aparatul foto,

microscopul, lupa sau calculatorul ca mijloc tehnico-criminalistic. Credem că, din momentul în care

aceste tehnici sunt adaptate metodic, adică sunt formulate reguli şi procedee de utilizare, există

programe speciale pentru calculatoare potrivit sarcinilor ce se cer a fi rezolvate în criminalistică.

O astfel de interpretare este justificată nu numai din punctul de vedere al unităţii surselor

de provenienţă a tehnicii criminalistice, dar şi de unitatea scopurilor, a cadrului juridic de aplicare.

Scopul principal, în acest sens, este descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, iar baza legislativă o

reprezintă legea procesual-penală. Atât pentru lege, cât şi pentru practică, este indiferent ce fel de

tehnică foloseşte ofiţerul de urmărire penală, specialistul-criminalist, expertul, dacă acestea sunt sau

nu elaborate de tehnica criminalistică ori sunt împrumutate din alte domenii. Principalul constă în

faptul că aceste mijloace corespund principiilor generale de admisibilitate în procedura penală,

adică legalităţii şi exigenţelor etice, ce exclud ofensa, tratarea inumană sau degradantă a

persoanelor. Pentru a asigura aceste condiţii, aplicarea tehnicii criminalistice se va sprijini pe reguli

tactice şi metodici elaborate în mod special de către criminalistică în aceste scopuri.

Rezumând cele spuse, se poate concluziona că conţinutul tehnicii criminalistice cuprinde:

a) un sistem de cunoştinţe teoretice; b) un sistem de mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice; c) reguli

şi recomandări metodice privind utilizarea acestora în procesul de descoperire, cercetare şi

51 Колдин В. Криминалистика. -М.: МГУ, 1995, с.145.

32

prevenire a infracţiunilor. Aceste metode şi mijloace, pe de o parte, sunt elaborate şi utilizate de

însăşi criminalistică, iar pe de altă parte, sunt împrumutate din alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii, cu

unele modificări sau fără astfel de modificări. Importantă este asigurarea metodică a aplicării

acestor mijloace şi mai puţin contează sursa de provenienţă a lor. În plan ştiinţific, toate ramurile

tehnicii criminalistice sunt strâns legate între ele, la fel şi cu celelalte compartimente de

criminalistică – teoria generală, tactica şi metodica criminalistică. Este unică şi natura tuturor celor

patru compartimente ale criminalisticii – o ştiinţă sintetică, integrală, ce contopeşte cunoştinţe

pluridisciplinare.

Deci, tehnica criminalistică reprezintă un sistem de cunoştinţe sintetice, principii de

elaborare şi recomandări de aplicare a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice care se folosesc în

activitatea de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor. În acest sistem de teze ştiinţifice,

trebuie incluse şi cele ce ţin de asistenţa tehnico-criminalistică, preluate şi adaptate din ramurile

organizării ştiinţifice a muncii, teoriei adoptării deciziilor, informaticii ş.a. Fără aceste cunoştinţe,

este greu să ne imaginăm activitatea, spre exemplu, de organizare şi administrare a evidenţelor

criminalistice, planificarea cercetării infracţiunilor, interacţiunea ofiţerului de urmărire penală cu

alţi subiecţi ai cercetării infracţiunilor etc. Studierea legităţilor ce se manifestă cu această ocazie,

inclusiv în partea ce ţine de utilizarea metodelor şi a mijloacelor tehnico-criminalistice, mulţi

savanţi le consideră componente ale obiectului de studiu al criminalisticii.52Analiza acestor

probleme, a sarcinilor asistenţei tehnico-criminalistice privind descoperirea şi cercetarea

infracţiunilor, constituie o premisă teoretică în activitatea elaborării şi/sau procurării mijloacelor

tehnice necesare organelor de drept – aspecte la care ne vom opri în paragraful următor.

52 A se vedea, spre exemplu: Каминский М.К. Криминалистические основы деятельности по выявлению и раскрытию преступлений. Автореф. дисс. докт. юрид.наук. – М.,1989, с.29.

33

§2. Sarcinile asistenţei tehnico-criminalistice privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor

După cum s-a menţionat deja, literatura de specialitate atestă o apropiere de păreri în ceea

ce priveşte noţiunea şi conţinutul asistenţei tehnico-criminalistice privind descoperirea şi cercetarea

infracţiunilor. Majoritatea autorilor consideră asistenţa tehnico-criminalistică drept o activitate

încadrată într-un sistem funcţional-organizatoric, compus din cel puţin două niveluri: primul,

superior, având funcţia de creare a condiţiilor de menţinere permanentă a capacităţii organelor de

drept de a soluţiona sarcini tehnico-criminalistice concrete ce apar în activitatea de urmărire penală;

al doilea, cel inferior, tehnologic – de realizare în fapt a acestor potenţialităţi de către subiecţii

activităţilor criminalistice.53

Semnificaţia dublă a acestui sistem dictează necesitatea analizei şi concretizării obiectivelor

urmărite în acest context.

Cât priveşte prima componentă a sistemului, adică nivelul organizatoric-administrativ, acesta,

după cum s-a menţionat, este susţinut de Direcţia Tehnico-criminalistică a Ministerului Afacerilor

Interne, Centrul Naţional de Expertiză Judiciară de pe lângă Ministerul Justiţiei, subdiviziunile

criminalistice ale Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi de

structurile nestatale de expertiză judiciară ş.a. Sarcinile ce se cer a fi rezolvate la acest nivel ţin mai

cu seamă de organizare şi dirijare, de reglementarea juridică a aplicării mijloacelor tehnico-

ştiinţifice, de formare iniţială şi perfecţionare continuă a subiecţilor utilizării mijloacelor

criminalistice etc. Aceste scopuri se concretizează în legislaţia procesual-penală, dar şi în actele

departamentale. Spre exemplu, privind activitatea MAI al RM şi a direcţiilor ce ţin de descoperirea

infracţiunilor,54 din cadrul Ministerului Justiţiei, Procuraturii, chiar şi de la instituţiile de învăţământ

ale MAI al RM, alte instituţii de studii juridice superioare din ţară (regulamente, ordine etc.)55.

Trecerea în revistă a acestei multitudini de documente, cu atât mai mult, interpretarea ori

comentarea lor integrală sau parţială, ce ţine de obiectul studiului nostru, credem că va fi puţin

eficientă sub aspectul sarcinilor tehnologice ce urmează a fi supuse analizei. De aceea, ne vom

concentra atenţia doar asupra unor aspecte ale nivelului funcţional-organizatoric, ce au însemnătate

principială, metodologică.

Întâi de toate, analizând şi precizând sarcinile în cauză, trebuie de luat în calcul ideile

îndrumătoare ale hotărârilor organelor directive şi legislative ale statului nostru, hotărârile

53 Скорченко П.Т. Криминалистика. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия преступлений. Уч.пособие. – М.: Былина, 1999; Волынский В.А. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия и расследования преступлений. Пособие. – М.: ВНИИ МВД РФ, 1994. 54 Ordinul MAI al RM nr.115 din 12.03.1992 „Cu privire la activitatea subdiviziunilor de expertize şi examinări criminalistice ale organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova” ş.a. 55 A se vedea, spre exemplu: Hotărârea Guvernului RM nr.1385 din 30.X.2002 “Concepţia politicii de cadre juridice”.

34

Guvernului Republicii Moldova, ale Curţii Supreme de Justiţie, cele conţinute de Codul de

procedură penală. Odată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a ultimului, s-au lărgit şi posibilităţile de

aplicare a metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice, a asistenţei tehnico-ştiinţifice, a activităţii

procesuale în lupta cu criminalitatea.

De menţionat că atingerea acestor scopuri ţine, în mare măsură, de criminalistică –

domeniu al cărui funcţie generală este sprijinul ştiinţific al organelor ocrotirii normelor de drept în

combaterea infracţiunilor. Până la ora actuală, criminalistica, privită ca ştiinţă şi ca activitate

practică de-a lungul a mai mult de un secol de luptă cu delincvenţa, a acumulat o bogată

experienţă56, atât practică, cât şi ştiinţifică, vizând legităţile activităţii infracţionale57, modurile de

pregătire58, comitere şi tăinuire a faptelor penale. Fără aceasta, este dificil de apreciat obiectiv şi

multilateral necesităţile actuale ale practicii pentru a prefigura obiectivele şi măsurile

corespunzătoare în activitatea profesională de cercetare a infracţiunilor.

În al doilea rând, tehnica indispensabilă activităţilor criminalistice, de altfel, ca oricare

altă tehnică, trebuie elaborată sau procurată pornind de la obiectivele ce trebuie soluţionate, de unde

şi necesitatea de a le formula şi concretiza. Nici o ştiinţă, în afară de criminalistică, nu îşi propune,

dar nici nu are obligaţia de a prezenta sistemul acestor obiective şi priorităţile respective.

Necesitatea crescândă a organelor de drept în mijloace tehnice folosite în lupta cu

criminalitatea contemporană este evidentă. Importanţa acestei probleme sporeşte odată cu

înrăutăţirea situaţiei criminogene şi creşterea numărului de infracţiuni săvârşite de structuri

criminale organizate, care, aplicând uneori mai intensiv noile mijloace tehnice, pot opune rezistenţă

semnificativă organelor de urmărire penală. Totodată este evident şi faptul că elaborarea spectrului

larg de mijloace tehnice necesare soluţionării tuturor sarcinilor tehnico-criminalistice, cu atât mai

mult cele ce ţin de descoperirea şi cercetarea infracţiunilor în ansamblu, în cadrul criminalisticii

naţionale, este nereală, ţinându-se cont de potenţialul nostru economic şi ştiinţific destul de modest.

Astăzi, însă, luând în considerare specializarea muncii pe plan global, poate că nici nu trebuie să

vorbim de necesitatea elaborării acestor mijloace de către criminalistica autohtonă. În lume există

mari firme specializate, instituţii ce dispun de personal ştiinţific, programatori, ingineri,

echipamentul necesar etc., a căror activitate este axată preponderent pe elaborarea şi producerea

mijloacelor şi metodelor criminalistice de la care nu se jenează să procure chiar şi statele puternic

dezvoltate59.

56 Jurghen Torwald. Un secol de luptă cu delincvenţa. − Iaşi. Junimea. 1981. 57Яблоков Н.П. Объект и предмет криминалистического изучения // Вестник московского ун.та, сер.11, Право, 1997, nr.1. 58Зуйков Г.Г. Установление способа совершения преступлений. −М., 1970. 59 A se vedea, spre exemplu: www.armorforensics.com

35

Cu toate acestea, una dintre sarcinile criminalisticii, îndeosebi a cadrului autohton de

asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii infracţiunilor, rămâne a efectua o analiză sistematică a

necesităţilor practice de mijloace şi metode tehnico-criminalistice, dictate de realităţile actuale în

lupta contra criminalităţii. Iar aceasta, după cum se ştie, are tendinţa de a se internaţionaliza, a se

globaliza şi a se intelectualiza. La temelia acestor analize, în opinia noastră, trebuie pusă, cel puţin,

informaţia ce ţine de frecvenţa sarcinilor tehnico-criminalistice cu care se confruntă practica la ora

actuală şi rolul lor din perspectiva descoperirii infracţiunilor. Spre exemplu, practica de urmărire

penală solicită continuu metode şi mijloace actualizate de depistare, fixare, examinare preliminară şi

ridicare a celor mai diverse urme materiale (de mâini, de picioare, buze, urechi, de folosire a

armelor de foc, urme de explozii, unelte de spargere etc.), însă, evident, frecvenţa de aplicare a

acestora la faţa locului şi, respectiv, rolul lor în procesul de descoperire a infracţiunilor, sînt diferite.

Pe de altă parte, astăzi este extrem de necesară analiza sistematică a realizărilor ştiinţei şi

tehnicii moderne, a experienţei pozitive a statelor economic dezvoltate, care pot fi utilizate în lupta

cu criminalitatea din ţara noastră. În fond, aceasta este una dintre sarcinile tradiţionale ale

criminalisticii60. Nu se poate vorbi despre satisfacerea cerinţelor fără a analiza posibilităţile

respective. Aici, însă, se are în vedere studierea profundă, în primul rând, a cuceririlor ştiinţei şi

tehnicii ce privesc starea actuală a informaticii, a tehnicii de calcul, a dezvoltării tehnologiilor

informaţionale. Aceasta ne va permite să precizăm şi sarcinile asistenţei tehnico-criminalistice, să

prefigurăm priorităţile actuale, pornind de la starea şi tendinţele criminalităţii din ţara noastră. Spre

exemplu, implementarea sistemelor automatizate de stocare şi prelucrare a obiectelor de natură

dactiloscopică, aflate la ordinea zilei pentru Direcţia Tehnico-Criminalistică a MAI al RM, va

conduce iminent la ridicarea cerinţelor faţă de calitatea impresiunilor digitale şi, respectiv, la

modificarea mijloacelor de luare a amprentelor, de depistare, fixare şi ridicare a unor astfel de urme

de natură dactiloscopică.

Probleme de aceeaşi natură şi nu mai puţin complicate vor însoţi implementarea altor

sisteme criminalistice automatizate de informaţie şi căutare (gabitoscopice, balistice, vocalografice

etc.). În acest context, are dreptate prof. N.S.Polevoi, care susţine că “matematizarea şi

cibernetizarea activităţii criminalistice va conduce în mod obligatoriu la modificarea nu numai a

cercului de sarcini criminalistice, dar şi (ceea ce este extrem de important) a tehnologiilor

soluţionării lor, a modului de formulare a acestor sarcini”61.

60 Golubenco Gh. Criinalistică: obiect, sistem, istorie. − Ghişinău.:Tiporafia centrală, 2008, p.110. 61 Полевой Н.С. Криминалистическая кибернетика. – М.: МГУ, 1989, с.46.

36

Din acest punct de vedere, criminalistica autohtonă se confruntă cu probleme ştiinţifice şi

practice principial noi, impuse atât de dezvoltarea vertiginoasă a progresului tehnico-ştiinţific, cât şi

de lipsa unor structuri ştiinţifice de profil criminalistic, care ar putea promova o politică tehnico-

ştiinţifică unică în activitatea profesională de combatere a criminalităţii în Republica Moldova 62.

În cele ce urmează, ne propunem să analizăm mai detaliat sarcinile componentei

inferioare, tehnologice a asistenţei tehnico-criminalistice, adică pe cele ce privesc realizarea în fapt

a capacităţii organelor de drept de a aplica în urmărirea penală metode şi mijloace din arsenalul

tehnicii criminalistice.

Se ştie că cercetarea infracţiunilor prezintă în sine un sistem de activităţi procesuale

alternate în mod optim cu măsuri operative de investigaţie ce au ca scop stabilirea făptaşului, a

vinovăţiei lui, a împrejurărilor cauzei şi, în final, deferirea acestuia instanţei de judecată63. Procesul

de organizare, tactica şi metodica efectuării unor astfel de acţiuni este reglementată de legislaţia

procesual penală, Legea “Cu privire la activitatea operativă de investigaţii” din 12.04.1994, Legea

“Cu privire la Procuratură din 14.03.2003” (Monitorul Oficial nr.73-75/328 din 18.04.03), de alte

acte normative departamentale. Acestea sunt obiectivele de studiu ale anumitor compartimente din

Criminalistică, Activitatea operativă de investigaţie, Tehnica specială, Expertiza judiciară, Dreptul

procesual penal şi alte discipline din cadrul ciclului criminal. Se are în vedere, în principal,

cercetarea la faţa locului, examinarea corporală, percheziţia, diverse audieri, confruntări, cercetări

operative ale locului faptei etc. Deci, dacă vorbim de sarcini, trebuie să pornim de la obiectivul

central al urmăririi penale, consemnat în alin. (2) al art.1 din Codul de procedură penală în vigoare –

protejarea persoanei, a societăţii şi statului de infracţiuni, identificarea făptuitorului şi pedepsirea lui

conform vinovăţiei sale. Fără a identifica făptuitorul este imposibil de rezolvat şi celelalte obiective

prefigurate de Legea procesual-penală. Căutarea infractorului se începe, de regulă, de îndată ce se

stabilesc componentele infracţiunii. Sub aspect procesual, ea se realizează prin efectuarea actelor de

urmărire penală, iar neprocesual – prin înfăptuirea unor măsuri operative de investigaţie. În acest

context, profesorul M.P. Şalamov sublinia, pe bună dreptate, că “acţiunile de anchetă şi măsurile

operative de investigaţie privind căutarea infractorului nu trebuie să se succeadă, dar să prezinte un

proces unic coordonat şi sincronizat pe tot parcursul cercetărilor”64.

În anii '20 ai secolului trecut criminaliştii sovietici I.N.Iakimov, V.I.Gromov vorbeau

despre “arta căutării”65, interpretând sensul noţiunii de căutare prin “acţiuni ale organelor de

62 Golubenco Gh. Proiectul Codului de procedură penală: aspecte criminalsitice // Avocatul poporului, nr.7-9, − Chişinău, 2002. 63 Гаврилов А.К. Раскрытие преступления. – Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1976 c.89; Cuşnir V. Corupţia: Reglementări de drept; activităţi de prevenire şi combatere. Partea I. Monografie. − Chişinău. Academia de Poliţie “Ştefan cel Mare”, 1999 p.7-25. 64Криминалистика. − М.,1959, с.328 65Якимов И.Н.Криминалистика. Уголовная тактика. −М.,1929, с.46-50.

37

urmărire, care sunt orientate spre identificarea făptuitorului, a obiectelor şi lucrurilor dobândite prin

activităţi ilicite, dar şi a uneltelor infracţionale, ce pot avea importanţă de probă materială,

permiţându-ne să demascăm adevăratul vinovat al faptei penale”.

La etapa actuală, majoritatea savanţilor includ, în conţinutul teoriei criminalistice

particulare cu privire la căutare, doar activităţile organului de urmărire penală ce au ca scop

determinarea dislocării obiectelor cunoscute: lucruri, valori materiale, însuşi bănuitul sau învinuitul

care se ascunde de anchetă66. Problema căutării autorului cu identitate necunoscută se elaborează în

cadrul disciplinei ce s-a desprins de la criminalistică pe la finele anilor '60 ai sec. al XX-lea – teoria

activităţii operative de investigaţie.

Practica utilizează pe larg metode şi mijloace criminalistice în scopul obţinerii informaţiei

cu semnificaţie criminalistică atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în afara ei, mai cu seamă, în

activitatea operativă de investigaţie. Se poate afirma cu certitudine că tehnica criminalistică este

“fundamentul tehnico-ştiinţific” care cimentează activitatea procesual-penală şi cea operativă de

investigaţie în ansamblu. Prin urmare, din punct de vedere metodologic, mijloacele criminalistice

utilizate în activitatea profesională de combatere a criminalităţii în esenţă sunt aceleaşi. De aceea,

credem că asistenţa tehnico-criminalistică a activităţii operative de investigaţie rămâne obiectul de

studiu al criminalisticii, în special, al compartimentului de tehnică criminalistică, întrucât sfera de

utilizare a acesteia nu-i schimbă esenţa şi conţinutul. Mai mult decât atât, catalogarea mijloacelor

tehnice în: criminalistice şi operative (speciale), făcută în actele departamentale, dar şi în unele

lucrări ştiinţifice, poate fi acceptată doar în scopuri didactice, pentru a orienta ascultătorii în

caracterul specific al acţiunilor tactice, procesuale, organizatorice de aplicare a acestora în munca

operativă şi în activitatea de urmărire penală.

Comiterea infracţiunii este, de regulă, însoţită de modificări în mediul înconjurător,

determinate de un complex întreg de factori. Astfel de schimbări în câmpul infracţional, ca rezultat

al activităţilor ilicite, în criminalistică sunt cunoscute sub denumirea generică de urme infracţionale.

Apariţia, existenţa şi dispariţia urmelor la faţa locului are un caracter situaţional. Specificul

desfăşurării acestor procese determină şi alegerea mijloacelor tehnice adecvate, a procedeelor şi

metodelor de depistare, fixare, ridicare şi examinare a urmelor ca surse de informaţie cu

semnificaţie criminalistică. Volumul şi calitatea acestei informaţii în fiecare caz aparte este

influenţat de însuşirile şi particularităţile obiectelor purtătoare de urme, a condiţiilor de formare şi

de timpul scurs de la momentul creării amprentei şi până la depistarea ei. Caracterul situaţional al

fenomenelor sus-menţionate determină necesitatea alegerii anumitor mijloace şi procedee. Un rol

66 Коновалов Е.С. Розыскная деятельность следователя. М. − 1973 , с.177-180 ş.a.

38

important în acest sens îl joacă corelarea optimă, în funcţie de situaţie, a metodelor, procedeelor şi

mijloacelor tehnico-criminalistice.

Spre exemplu, la faţa locului pot fi depistate amprente digitale, urme de picioare, de sânge,

fire de păr, urme ale mijloacelor de transport etc. Ele se pot afla pe cele mai diverse obiecte

confecţionate din lemn, hârtie, ţesătură, sticlă, masă plastică, sol, zăpadă etc., în plus – diverse

perioade de timp, condiţii meteorologice specifice (căldură, umezeală, temperatură sub zero grade,

praf etc.). Fireşte, depistarea, examinarea preliminară şi ridicarea lor în etapa iniţială de cercetare

presupune aplicarea intensivă a mijloacelor corespunzătoare specificului situaţiei.

Profesorul V.Snetkov, analizând varietăţile de muncă ale specialiştilor-criminalişti cu

microobiectele la faţa locului, a introdus în aparatul categorial al ştiinţei criminalistica noţiunea de

situaţie tehnico-criminalistică. După părerea lui, aceasta prezintă “o totalitate de factori ce

influenţează activitatea de căutare şi depistare, fixare şi conservare, examinare preliminară,

împachetare şi pregătire către investigaţiile de expertiză a urmelor, acţiuni desfăşurate la faţa

locului”67. Totodată, el evidenţiază structura acestor situaţii şi elementele lor constituente: subiectul

(persoana ce operează cu microobiectele la faţa locului); scopul şi obiectele de cercetare; mijloacele

şi condiţiile de manipulare cu astfel de microobiecte. Scopul, în acest sistem de elemente, joacă un

rol primordial. După cum subliniază V.Volânski şi N.Surâghina, el poate fi atins prin concretizarea

sarcinilor, raportate la situaţiile tehnico-criminalistice concrete68 care pot fi diverse şi multiple,

determinând şi sistemul de acţiuni în munca de teren cu urmele infracţionale.

Deci, sarcina tehnico-criminalistică situativă prezintă o totalitate de acţiuni tehnologice

determinate de varietatea de urme, locul şi specificul condiţiilor în care acestea se află la momentul

depistării, precum şi de caracterul mijloacelor aflate în dotarea subiecţilor respectivi, orientată

spre obţinerea unui volum maxim de informaţie în scopul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Pornindu-se de la scopul procesului penal indicat în alin.(2) art.1 din Codul de procedură

penală, într-o serie de acte departamentale, dar şi în literatura criminalistică de specialitate, se

prefigurează sarcinile anumitor servicii şi organe de ocrotire a normelor de drept ce realizează în

fapt activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

Această activitate, după cum s-a menţionat, este susţinută mai cu seamă de către serviciile

operative de investigaţie ale MAI al RM, organele de urmărire penală, unităţile de expertiză

judiciară din ţară, precum şi de către subdiviziunile criminalistice ale MAI al RM.

67Снетков В.А. Технико-криминалистическая ситуация работы с микрообъектами на месте их нахождения // Экспертная практика. − М., 1983. nr.20, с.23-28. 68 Волынский В.А., Сурыгина Н.Е. О содержании и значении тактико-технических задач в процессе раскрытия и расследования преступлений // Проблемы совершенствования деятельности следственных и экспертных подразделений ОВД. – Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1989,с.114-118.

39

Acestea din urmă, în activitatea lor practică de teren, urmăresc mai multe scopuri, diferite

după conţinut şi grad de extindere, care pot fi împărţite în două grupe: finale (generale) şi

intermediare (particulare). Într-un mod asemănător pot fi diferenţiate şi sarcinile care trebuie

soluţionate pentru atingerea acestor scopuri.

S-a notat deja că, în linii mari, asistenţa tehnico-criminalistică privind descoperirea şi

cercetarea infracţiunilor este o activitate înfăptuită de o serie de subiecţi pentru realizarea unui

sistem de măsuri ce asigură realmente aplicarea capacităţilor organelor de drept de a soluţiona, în

acest cadru, sarcini tehnico-criminalistice concrete.

Principalele sarcini în acest sens, după cum menţionează V. Koldin, sunt depistarea,

desprinderea şi fixarea informaţiei cu semnificaţie criminalistică69. În cazul nostru, acestea sunt

cuprinse de o singură noţiune – sarcinile tehnico-criminalistice situaţionale, care constituie veriga

de jos în sistemul general de sarcini tehnico-criminalistice.

Dacă am încerca să sistematizăm aceste sarcini, am putea porni de la varietăţile de

infracţiuni şi urmele specifice ale acestora (felul şi localizarea urmelor). Astfel de legităţi se iau în

considerare la alcătuirea caracteristicii criminalistice a diverselor genuri de infracţiuni. Însă

clasificarea conform acestui criteriu ar fi greu de realizat, întrucât amprentele specifice

(tradiţionale) ale anumitor fapte penale nu exclud prezenţa altor urme materiale comune mai multor

genuri de infracţiuni.

În acest sens, poate fi folosit şi un alt criteriu, încetăţenit în criminalistică – după formele

de utilizare a cunoştinţelor de specialitate, şi anume:

− după subiect – ofiţerul de urmărire penală, procurorul, lucrătorul operativ, specialistul-

criminalist, expertul;

− după temeiul juridic şi organizatoric – expertiză, consultanţă, participarea specialistului-

criminalist la efectuarea acţiunilor de urmărire penală.

Totuşi, din punctul de vedere al conceptului de asistenţă tehnico-criminalistică, pare

oportună sistematizarea sarcinilor după genurile de urme, particularităţile obiectelor purtătoare de

urme şi, respectiv, metodele aplicate în aceste scopuri.

Analiza întregului ansamblu de sarcini situaţionale privind toate varietăţile de urme

materiale ale infracţiunii prezintă o problemă aparte şi iese din cadrul prezentului studiu. De aceea,

cu titlu de exemplu, în tabelul nr.1 de mai jos vom încerca să schiţăm sarcinile tehnico-

69Колдин В.Я. К вопросу о системе советской криминалистики // Экспертная практика и новые методы исследования. Экспресс-информация. - М., 1961. Вып.20, с.7.

40

criminalistice ce se cer a fi soluţionate doar în cazul depistării unui singur fel de urme – a celor

de încălţăminte.

Tabelul nr.1

Sarcinile tehnico-criminalistice situaţionale care urmează a fi soluţionate în cadrul colectării şi cercetării urmelor de încălţăminte

Sarcini tehnico-criminalistice situaţionale, metode şi procedee de soluţionare

De depistare

De fixare

De diagnosticare a unor caracteristici ale făptuitorului

De ridicare

De expertiză

Obi

ectu

l – p

urtă

tor

de u

rmă

Viz

uală

(sub

dife

rite

ung

hiur

i de

lum

ină)

Rad

iaţii

ultr

avio

lete

Prăf

uire

cu

pulb

eri m

agne

tici

Ele

ctro

stat

ică

(apa

ratu

l de

tip M

EC

-2)

Des

crie

rea

amăn

unţită

înpr

oces

ul-v

erba

lMăs

urar

eFo

to,v

ideo

înre

gist

rare

aSc

hiţa

,des

enul

Stab

ilire

a ta

liei a

prox

imat

ive

Sexu

l N

umăr

ul p

erso

anel

or

Vâr

sta

sau

grup

a vâ

rstn

ică

apro

xim

ativă

Dacă

pers

oana

est

e st

ânga

ce

Prez

enţa

trau

mel

or, d

efic

ienţ

elor

fizi

ce

Dacă

purt

a în

cărcăt

ură

Dir

ecţia

, vi

teza

de

depl

asar

e ş.a

.

Cu

obie

ctul

-pur

tăto

r de

urm

ă sa

u cu

o p

arte

a lu

i

Mul

area

cu

soluţie

de

ghip

s

Mul

are

cu su

bsta

nţe

pol

imer

ice

Pelic

ulă

dact

ilosc

opică,

hâr

tie fo

togr

afică

umez

ită

Placă

de c

auci

uc sm

irgh

elui

tă

Tra

seol

ogică

de id

entif

icar

e a

încă

lţăm

inte

i

Odo

rolo

gică

de

id

entif

icar

e a

pers

oane

i

Chi

mică

a su

bsta

nţei

cre

atoa

re d

e ur

mă

Cărarea de

paşi pe

sol, nisip

moale

x

x

x

x

x

x

x

x

x70

x

x

x

x

x

x

x

x

Urme

izolate pe

zăpadă

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

70 Cercetarea cărării de paşi oferă posibilitatea de a stabili dacă autorul este sau nu stângaci, luându-se în consideraţie unghiul de desfacere a plantei piciorului. S-a observat că acesta la piciorul stâng este mai mic în raport cu unghiul piciorului drept, lungimea pasului stâng la persoanele stângace este mărită. A se vedea: Golubenco Gh. Urmele infracţiunii. Teoria şi practica examinării la faţa locului. − Chişinău. Garuda-art, 1999, p.65; Kорниенко н. А. Следы человека в криминалистике.- CПб: Питер, 2001,c.160.

41

Urme de

praf pe

linoleum

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

Hârtie x X x x X x x x x x x x x x x x

Covor,

ţesătură

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

Lemn,

parchet

x X x x x x x x x x x x x x x x x

Teracotă x X x x X x x x x x x x x x x x x

Aici, însă, în legătură cu aceasta, poate să apară întrebarea dacă este sau nu necesar şi

folositor din punct de vedere practic a sistematiza aceste sarcini.

În viziunea noastră, sistematizarea sarcinilor tehnico-criminalistice situaţionale pot servi

drept bază de perfecţionare a programelor analitice, a planurilor tematice în activitatea de pregătire

iniţială şi formare continuă a specialiştilor-criminalişti, a ofiţerilor de urmărire penală, procurorilor,

judecătorilor de instrucţie, lucrătorilor operativi şi a altor practicieni ai dreptului. Este dificil să

vorbim despre însuşirea unor deprinderi şi abilităţi în aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-

criminalistice fără a ne orienta spre sarcinile tehnico-criminalistice situaţionale. Credem că, şi din

aceste considerente, pregătirea tehnico-criminalistică a juriştilor în cadrul multiplelor instituţii de

învăţământ superior din Moldova are, în unele cazuri, caracter lipsit de practicism.

De multe ori, tehnica şi tehnologiile de lucru cu urmele materiale la faţa locului se

însuşesc la nivel teoretic, abstract. Aceasta şi din motivul lipsei de poligoane criminalistice, de

materiale, mijloace tehnice şi de reactivi chimici necesari.

De menţionat, în acest context, că problema pregătirii iniţiale pe baze permanente a

specialiştilor-criminalişti rămâne pe primul plan în ordinea de zi a Direcţiei Tehnico-criminalistice a

MAI al RM.

Formarea acestora în cadrul unor cursuri postuniversitare de scurtă durată pe baza

Academiei „Ştefan cel Mare” este axată, mai cu seamă, pe însuşirea metodicilor de expertiză, care

în practică prezintă o componentă destul de însemnată a instruirii, însă, constituie, totuşi, doar o

latură a asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor. Cu atât mai mult,

cu cât rezultatele expertizelor sunt determinate, în mare parte, de eficacitatea soluţionării sarcinilor

tehnico-criminalistice poziţionate la faţa locului, adică dacă s-au ridicat ori nu din scena infracţiunii

urme operante, lăsate de către făptaş. Importanţa sistematizării acestor obiective deschide

posibilităţi de a determina conţinutul şi esenţa muncii tehnico-criminalistice de teren. Ea permite

42

rezolvarea unor chestiuni organizatorice, legislative în scopul optimizării structurii Serviciului

criminalistic al MAI al RM, al prognozării dezvoltării lui pornind nu numai de la datele privind

şarja medie a unei unităţi de personal, bazate pe numărul de expertize şi discinderi la faţa locului,

dar şi pe volumul, complexitatea sarcinilor tehnico-criminalistice situaţionale.

În fine, clasificarea sarcinilor tehnico-criminalistice situaţionale prezintă o etapă importantă

în activitatea de însuşire a tehnologiilor informaţionale moderne, a mijloacelor electronice de calcul

privind asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii infracţiunilor.

La studierea oricărui sistem, menţiona V.Afanasiev, trebuie pornit de la cunoaşterea

structurii lui interne, de la determinarea elementelor componente, a factorilor ce consolidează

integritatea şi independenţa relativă a acestuia71. Aici ar fi potrivit să invocăm şi opinia profesorului

G.Granovski, pe care l-a preocupat problematica teoriei generale a soluţionării sarcinilor

criminalistice. „O astfel de abordare, scria el, este favorizată de ideile ciberneticii şi corespunde

ideologiei revoluţiei tehnico-ştiinţifice, întrucât permite a judeca mai profund despre legităţile

activităţii anchetatorului şi a expertului, de a ţine sub control calitatea ei, de a utiliza cele mai

pertinente căi de majorare a eficacităţii, precum ar fi: algoritmizarea, automatizarea, standardizarea.

Aceasta optimizează procesul de probaţiune, facilitează comunicarea între participanţi şi înlesneşte

luarea de decizii corecte”72.

Însemnătatea formulării şi a sistematizării sarcinilor tehnico-criminalistice situaţionale ar

putea fi sesizată mai profund, dacă am preciza locul acestora în sistemul ştiinţific de noţiuni şi

categorii tactico-criminalistice. Elucidarea oricărei sarcini presupune înţelegerea şi analiza

informaţiei existente; schiţarea scopurilor, luându-se în considerare împrejurările concrete, precum

şi cerinţele procesuale legislative, relevarea tuturor alternativelor de soluţionare şi alegere a uneia

dintre ele cu aplicarea metodelor respective şi a reglementărilor procesuale.

Cu alte cuvinte, rezolvarea sarcinilor tactico-criminalistice se sprijină, în fond, pe

activitatea de cugetare a ofiţerilor de urmărire penală, a colaboratorilor operativi sau a procurorilor,

judecătorilor de instrucţie şi este orientată spre colectarea probelor, asigurarea probaţiunii în

ansamblu, însă sarcinile tehnico-criminalistice situaţionale se rezolvă, de regulă, prin mijlocirea

specialiştilor-criminalişti, aplicându-se metode şi echipamente ale tehnicii criminalistice, ale căror

efecte contribuie la dobândirea dovezilor.

71Афанасьев В.Г. Общество: системность, познание и управление. − М.: Политиздат, 1961, с.21. 72 Грановский Г.Л. Понятие и основные положения общей теории решения криминалистических задач // Сб.научных трудов ВНИИСЭ. − М., 1987, с.21.

43

Situaţia de urmărire penală este o noţiune destul de amplă, un concept deja aşezat în ştiinţa

criminalistică, ce prezintă doar o componentă a unei noi teorii particulare mult mai largi –

situalogia criminalistică,73 care se consolidează în ultimul timp.

Credem că are dreptate prof. T.Volceţkaia, care susţine că, pe lângă situaţiile de urmărire

penală, consolidarea acestei teorii în cadrul ştiinţei criminalisticii va servi drept bază metodologică

şi pentru crearea unor noi direcţii de cercetare criminalistică privind: situaţiile criminale; operative

de investigaţie, situaţiile expertuale (cursivul nostru - C.V.), precum şi cele judiciare74.

În fine, subliniem încă o dată că sarcinile tehnico-criminalistice se încadrează într-o

noţiune mai largă – a situaţiei de urmărire penală, care, la rândul ei, face parte din conceptul

situalogiei criminalistice. Specialistul criminalist sau alt subiect al asistenţei tehnico-criminalistice

pe parcursul descoperirii şi cercetării infracţiunilor, activează preponderent în cadrul unor acţiuni de

urmărire penală şi potrivit situaţiei create la moment, - categorie dinamică şi schimbătoare ca esenţă

şi conţinut, de aceea, la acest capitol trebuie făcute unele precizări.

Însăşi situaţia de urmărire penală în literatura de specialitate este definită ca “o totalitate

de împrejurări în care se desfăşoară la momentul dat urmărirea penală, adică acea stare de fapt în

care decurge procesul de probaţiune”75. În literatura autohtonă, în particular, profesorul M.

Gheorghiţă, specifică că aceasta este “o stare de lucruri ce caracterizează procesul de cercetare a

cauzei penale, reflectă indiciile cantitative şi calitative ale acestei cercetări”76. Deci, se are în vedere

urmărirea penală în ansamblu şi nu rezolvarea unor sarcini particulare. Ştiinţa criminalistică a

73 Волчецкая Т.С. Криминалистическая ситуалогия: монография // Под ред. проф. Н.П.Яблокова, Москва; Калининград. ун-т. – Калининград, 1997. Prin situalogie criminalistică, profesorul T.Volceţkaia subînţelege “o totalitate de cunoştinţe orânduite şi sistematizate, ce descriu şi lămuresc esenţa situaţiilor criminale şi criminalistice, analizează formarea, apariţia şi geneza lor, deschizând posibilităţi de a însuşi modalităţile de diagnosticare şi de dirijare ale acestora”(p.14). 74 Mai mult, considerăm justă abordarea situaţională chiar din perspectiva extinderii acestui concept în toate ştiinţele ciclului juridic – criminologie, dreptul procesual penal, civil, administrativ, dar şi în dreptul material etc. Spre exemplu, ştiinţa criminologică foloseşte pe larg noţiunile “situaţie criminogenă”, “situaţie de importanţă vitală”, “situaţie cotidiană” etc. Aici, însă, situaţia se delimitează de însuşirile persoanei faptuitorului în cadrul activităţii infracţionale, contribuind efectiv la aprecierea în ce măsură factorii obiectivi (durabili şi apăruţi instantaneu) au influenţat comiterea faptei ilicite. Altfel trebuie interpretat acest concept în ramura dreptului procesual, fie penal, civil sau administrativ. Profesorul T.Volceţkaia subliniază că, “în fond, orice proces juridic prezintă în sine o modalitate superior organizată de soluţionare a situaţiilor de conflict” (p.13). Consolidarea şi dezvoltarea statului de drept în ţara noastră înlesneşte sporirea profesionalismului juridic în aplanarea conflictelor ce apar în societate. Procesul juridic este şi formă prin mijlocirea căreia pot fi soluţionate şi situaţiile neconflictuale ca, de pildă, cele ce ţin de sfera organizării – dirijării, de problematica luării deciziilor. Într-o oarecare măsură, orice normă codificată sau îndreptar juridic este orientat spre asigurarea procesului de luare a deciziilor. Deci, noţiunea de “situaţie” poate fi folosită într-un anumit sens şi pentru determinarea politcii legislative, întrucât menirea ştiinţelor juridice şi a legislaţiei în ansamblu este de a prevedea la timp şi de a contribui la soluţionarea situaţiilor problematice ce se ivesc în viaţa cotidiană. 75 Белкин Р.С. Криминалистика. Краткая энциклопедия. − М., БРЭ, 1993, c.630. 76 Gheorghiţă M. Tezele generale ale tacticii criminalistice. − Chişinău, Arc, 2004, p.35.

44

elaborat şi a interpretat destul de detaliat multiplele feluri ale situaţiilor posibile de urmărire penală.

Notăm, cu această ocazie, că oricare dintre ele au în faţă clarificarea unor sarcini de fond:

1. analiza obiectivă a informaţiei iniţiale;

2. aprecierea stării de fapt ce s-a creat şi luarea deciziei tactice;

3. alegerea în astfel de condiţii a celor mai optime procedee, mijloace tactice şi

tehnico-criminalistice în scopul extinderii căilor de căutare a informaţiei cu

semnificaţie criminalistică şi modificării situaţiei de urmărire penală, pornind de la

necesităţile organelor de urmărire penală.

Selectarea unor astfel de procedee, metode şi mijloace depinde de scopul şi modul de

acţiune stipulat în decizia tactică. Realizarea practică a deciziilor tactice se înfăptuieşte prin

combinaţiile şi procedeele tactice77. Literatura de specialitate, în funcţie de etapele realizării acţiunii

de urmărire penală, oferă următoarea gradare a procedeelor tactice:

1. procedee tactice privind pregătirea acţiunii de urmărire penală;

2. procedee tactice de realizare nemijlocită a actului de urmărire;

3. procedee tactice de fixare a mersului şi a rezultatelor obţinute;

4. procedee tactice de apreciere a acestor rezultate.

Incursiunile făcute în tactica criminalistică denotă faptul că, aplicarea mijloacelor tehnico-

criminalistice sunt subordonate procedeelor tactice şi în cadrul unor acţiuni de urmărire penală în

scopul soluţionării sarcinilor strategice −de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

Cu titlu de exemplu, să analizăm care sunt sarcinile tehnico-criminalistice ale unei astfel

de acţiuni de urmărire penală, cum este cercetarea la faţa locului.

Conform alin. (1) al art. 118 din Codul de procedură penală în vigoare, “în scopul

descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele

infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală

efectuează cercetarea la faţa locului, a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor,

cadavrului uman sau a cadavrelor animalelor.” Art.124 adaugă că “în mod detaliat se expun toate

77 Profesorul Belkin R. defineşte combinaţia tactică ca “o îmbinare de procedee tactice sau acţiuni de anchetă, ce urmăresc scopul soluţionării unei sarcini concrete determinate de acest scop şi de situaţia de anchetă”. A se vedea: Белкин Р.С. Криминалистика. Краткая энциклопедия. − М., БРЭ, 1993, c.674. Ca sarcină în acest sens poate fi reţinerea bănuitului, a infractorului ce se află în urmărire, obţinerea unor noi probe etc. Aici este evident specificul sarcinilor fiecăruia dintre participanţii la combinaţia tactică, raportul de reciprocitate a acestora. Procedeul tactic, ca element de sine stătător al combinaţiei tactice şi ca “cel mai raţional şi eficace mod de acţiune sau cea mai oportună linie de conduită în cadrul colectării, cercetării, aprecierii şi utilizării probelor, se aplică, de regulă, în cursul efectuării acţiunii de urmărire penală. În linii mari, sarcinile lui sunt similare celor ce ţin de acţiunea de urmărire în ansamblu, aceasta, însă, deloc nu exclude prezenţa altor sarcini, intermediare în raport cu sarcina actului de urmărire penală. A se vedea: Поташник Д.П. Криминалистическая тактика. Учебное пособие. – М.: Изд-во «Зерцало», 1998, c.39.

45

circumstanţele, mersul şi rezultatele acţiunii procesuale respective, particularităţile mijloacelor

tehnice utilizate. La procesul–verbal se anexează schiţe, proiecte şi materiale ce reflectă utilizarea

mijloacelor tehnice”.

Deci, principalele obiective generale ale cercetării locului faptei sunt:

1. descoperirea (relevarea) urmelor infracţiunii;

2. descoperirea altor mijloace materiale de probă;

3. stabilirea circumstanţelor infracţiunii;

4. stabilirea altor circumstanţe ce au importanţă pentru cauză;

5. expunerea detaliată în procesul-verbal a tuturor circumstanţelor, a desfăşurării şi a

rezultatelor cercetării la faţa locului.

În procesul de pregătire şi realizare a acestui act de urmărire, organul de urmărire penală,

sprijinindu-se pe informaţia disponibilă şi experienţa personală, stabileşte în prealabil atât linia sa

de conduită, cât şi a celorlalţi participanţi ai acţiunii de urmărire, dar şi procedeele tactice ce pot fi

aplicate, consecutivitatea lor, mijloacele tehnico-criminalistice necesare. La faţa locului,

comportamentul membrilor echipei de cercetare se corectează în funcţie de situaţia concretă a stării

de fapt, precum şi de rezultatele soluţionării sarcinilor situaţionale.

Spre exemplu, la modul concret de cercetare la faţa locului în cazul unui furt din locuinţă

se depistează o urmă digitală, se cer a fi soluţionate următoarele sarcini tehnico-criminalistice

situaţionale:

1. fixarea prin mijloace tehnico-criminalistice a urmei;

2. stabilirea utilităţii ei pentru identificare;

3. diagnosticarea unor caracteristici ale făptuitorului prin examinarea urmei la faţa

locului;

4. ridicarea şi pichetarea-certificarea urmei.

De menţionat că procedeele folosite pentru relevarea urmei va influenţa şi clarificarea

problemelor ulterioare.

Astfel, dacă în scopul detectării urmei s-a folosit praful, substanţa sudorală a urmei va fi

păstrată pentru investigaţii medico-biologice, chinologice prin mijlocirea câinelui biodetector

specializat şi, din contra, aplicarea în aceste scopuri a reactivilor chimici (ninhidrină, alloxan, ş.a.)

înlătură această posibilitate78. Eficacitatea şi operativitatea rezolvării acestor sarcini tehnico-

criminalistice situaţionale va influenţa în mare parte consecutivitatea şi conţinutul activităţilor

operative de investigaţie, a procedeelor probatorii ulterioare.

78 Моисеева Т.Ф. Комплексное криминалистическое исследование потожировых следов человека. − М.: ООО «Городец – издат.», 2000, c.80.

46

Dacă am schiţa în linii generale locul sarcinilor tehnico-criminalistice în sistemul general

de sarcini criminalistice ce se cer a fi soluţionate în cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor, ar

trebui de subliniat că acestea sunt integrate în sarcinile ce ţin de nivelul tehnologic al activităţilor de

descoperire a infracţiunilor. La acest nivel, se realizează operaţiuni tehnologice (manipulări,

mişcări) cu aplicarea unor sau altor mijloace tehnice în cadrul acţiunii de urmărire în faza ei

incipientă (depistarea şi fixarea informaţiei cu semnificaţie criminalistică, inclusiv cu utilizarea

metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice).

De aici se observă şi legătura strânsă între tehnica şi tactica criminalistică, mijloacele şi

metodele celei dintâi optimizând soluţionarea sarcinilor tactice, dar şi a celor generale, ce ţin de

investigarea cazului în ansamblu. Cele menţionate, însă, nu trebuie să ne facă să înţelegem, că între

aceste compartimente ale criminalisticii există relaţii de subordonare. Uneori, în literatura de

specialitate se mai întâlnesc păreri potrivit cărora metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice li

se acordă un rol auxiliar, secundar, dependent de tactica acţiunii de urmărire penală79. Aceste

puncte de vedere comportă o justificare practică – decalajul destul de mare dintre volumul de probe

obţinut din surse ideale de informaţie (interogări, confruntări etc.) şi datele faptice desprinse din

sursele materiale de informaţie.

Forţa probantă a acestor dovezi în diverse perioade de timp a fost diferită. Aici, în mare

parte este prezent şi factorul psihologic. Dacă în tehnica criminalistică se analizează mecanismul

interacţiunilor materiale ale activităţii infracţionale sub aspect izolat, atunci tactica include şi

activitatea de cugetare a organului de urmărire penală.

Dacă tehnica foloseşte însuşirile corpurilor materiale din ambianţa înconjurătoare ce

interacţionează cu mijloacele tehnice de relevare a urmelor, tactica foloseşte alte căi – modelarea

activităţii infracţionale la faţa locului şi descoperirea pe această bază a zonelor prezumtive de

localizare a urmelor .

După părerea profesorului E.P.Işcenko, “între tehnică şi tactică se observă o discordanţă

nedorită”80, care în practică se manifestă prin faptul că puţin se aplică mijloacele tehnice în procesul

efectuării actelor de urmărire penală. Sub aspect ştiinţific, în multe definiţii ale procedeului tactic

lipseşte menţiunea şi legătura cu tehnica criminalistică.

Desigur, o simplă consemnare într-o definiţie a legăturii dintre tactică şi tehnică nu poate

să reflecte realitatea practică. Cu atât mai mult, cu cât aplicarea metodelor şi a mijloacelor tehnice

urmăreşte scopul de a soluţiona sarcini mai restrânse ce ţin de nivelul de jos, tehnologic în structura

79 Шиканов В.И. Актуальные вопросы уголовного судопроизводства и криминалистики в условиях современного научно-технического прогресса. − Иркутск, 1978, с. 124. 80 Ищенко Е.П. Тактический прием и место научно-технических средств в его структуре // Теоретические проблемы криминалистической тактики. − Свердловск, 1981,c.50.

47

activităţilor de cercetare a infracţiunilor. Sarcinile procedeului tactic se situează pe o treaptă mai

înaltă în acest sens, de unde şi interpretarea greşită a valorii rezultatelor.

Nu încape îndoială, însă, că atât tehnica, cât şi tactica criminalistică, contribuie în egală

măsură la obţinerea rezultatului final în cercetarea infracţiunilor. Legătura dintre aceste

compartimente se prezintă nu ca o îmbinare de elemente subordonate ale unui întreg, ci ca o

integrare şi interpătrundere, marcând astfel caracterul sintetic al cunoştinţelor ce fac obiectul de

studiu al criminalisticii, ea însăşi cunoscând astăzi o excepţională afirmare în opera de înfăptuire a

Justiţiei datorită succeselor impresionante realizate mai cu seamă de tehnica criminalistică

(amprenta genetică, amprenta creierului, poligraful, odorologia, micrologia etc.).

48

§3. Analiza eficacităţii sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică al MAI al RM

Studierea literaturii de specialitate demonstrează că printre savanţii şi practicienii

criminalişti nu există o unitate de păreri în aprecierea termenului “eficacitate”. Nu există un singur

cuvânt ce ar determina această apreciere. Eficacitatea este calitatea de a produce efectul pozitiv

aşteptat81. Din punct de vedere al organizării cercetării infracţiunilor, productivităţii actelor de

urmărire penală şi al măsurilor operative de investigaţie, precum şi asistenţa lor tehnico-

criminalistică, este discutabilă o astfel de concepţie.82 Spre exemplu, în sfera dirijării proceselor

sociale, prin “eficacitate” se înţelege obţinerea “rezultatului” apropiat de scopul stabilit sau egal cu

el prin minime cheltuieli de forţe şi resurse,83 sau ca o “colaborare” a indivizilor în obţinerea

rezultatului, a cărui valoare depăşeşte cheltuielile.84 Aceste expresii au unele asemănări, având ca

scop final rezultatul. Aici, noţiunea de “eficacitate” este mult mai largă, incluzând “rezultatul” drept

unul din indicii săi de bază.

În ceea ce priveşte asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor,

suntem de părerea că eficacitatea este gradul de pregătire potenţială a sistemului pentru rezolvarea

sarcinilor legate de descoperirea şi cercetarea acestora. Aceasta este starea ei internă şi

caracterizează mai curând nivelul superior (administrativ-organizatoric) al sistemului de asistenţă

tehnico-criminalistică. Rezultatul, însă, este exprimarea în exterior a eficacităţii şi se manifestă în

urma activităţii practice a subiecţilor nivelului funcţional-executiv (specialiştii, experţii judiciari

etc.). Însă aprecierea eficacităţii numai după rezultate ar fi incompletă. În acest sens, au dreptate

autorii care sunt de părerea că în domeniul dreptului, în paralel cu rezultatul, este necesar să se

folosească şi alţi indici, care ar permite valorificarea căilor ce conduc spre rezultat, deoarece

obţinerea rezultatului planificat deseori poate fi împiedicată de factori obiectivi.85 Spre exemplu, în

cazul unei proaste organizări a utilizării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice, cele mai

eficiente şi moderne tehnici ar putea să nu dea rezultatul scontat.

Aşadar, criteriile de apreciere a eficacităţii sistemului la nivel superior (administrativ-

organizatoric) diferă de cele de la nivelul inferior (executiv), deoarece acolo doar se creează

condiţiile potenţiale de aplicare a metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în practica

81 Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. Univers enciclopedic. − Bucureşti, 1998, p.332. 82 A se vedea: Козинян Г. С., Соловьев А. Б. Проблемы эффективности следственных действий. − Ереван., 1987, с.36. 83 A se vedea: Лебедев М. П. Государственные решения в системе управления социалистическим обществом. − М., Юрид. лит., 1974, с.187. 84 A se vedea: Страссман П. А. Информация в век электроники: проблемы управления. − М., Экономика., с.135. 85 A se vedea: Бурнашев Н. А. Типичные недостатки осмотра места происшествия и их влияния на эффективность его производства при расследовании краж из помещений. // Укрепление общественного порядка и законности в правовом государстве. Межвуз. сб. науч. трудов. МВШН. − М., 1990.

49

criminalistică. Scopul major al acestei activităţi este obţinerea şi menţinerea unui înalt grad de

pregătire criminalistică a subiecţilor respectivi.

Sistemul de asistenţă tehnico-criminalistică la nivelul executiv este reglementat de actele

legislative, în special, departamentale, pentru care este caracteristic principiul independenţei de

alegere a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice în fiecare caz concret de aplicare, în funcţie de

situaţia tehnico-criminalistică.

Aici, la etapa finală a aplicării mijloacelor criminalistice, rezultatul manifestării practice a

pregătirii tehnico-criminalistice presupune un complex de indici apreciativi.

În calitate de criterii de apreciere a rezultatului actelor de urmărire penală în procesul

cercetării faptelor penale, P. P. Kabanov remarcă “aplicarea exhaustivă a mijloacelor tehnice şi a

volumului de informaţie colectat ce se referă la cauză”.86

După părerea noastră, aici este prezentă o interpretare simplistă a problemelor, deoarece

eficacitatea acţiunii de urmărire penală este determinată doar de “abundenţa informaţională”,

obţinută prin intermediul mijloacelor tehnice, neţinându-se cont de alţi factori. Spre exemplu,

acţiunea de urmărire penală este efectuată cu încălcări grave ale legislaţiei procesual-penale.

Dincolo de aceasta, parametrii enunţaţi sunt greu de fixat în documentele de evidenţă primară a

infracţiunilor şi în acest sens ele sunt nerelevante şi în mare parte declarative.

Această lacună se observă şi într-un articol redacţional al revistei “Экспертная

практика”, ai cărei autori sunt de părerea că a aprecia rezultatul cercetării locului faptei ar fi posibil

numai după numărul probelor materiale ridicate de la faţa locului.87

De altfel, şi practica criminalistică autohtonă până nu demult mergea pe această cale. În

Notele informative anuale ale Direcţiei tehnico-criminalistice a Ministerului Afacerilor Interne,

eficacitatea cercetării la faţa locului era apreciată după numărul de cazuri în cursul cărora se ridicau

probe materiale, raportat la totalul de participări ale specialiştilor–criminalişti ai MAI la cercetarea

la faţa locului. Spre exemplu, în Nota informativă a Direcţiei tehnico-criminalistice din anul 2003,

eficacitatea cercetării la faţa locului este de 78,5 %. Aceasta înseamnă că din 10524 de participări la

cercetarea locului faptei specialiştii-criminalişti au ridicat probe materiale în 8262 de cazuri. S-ar

părea că procentul eficacităţii este suficient de semnificativ. În opinia noastră, aceste cifre nu ne

permit să apreciem profesionalismul specialistului şi calitatea cercetării locului faptei, întrucât nu se

observă dacă s-au ridicat ori nu urme lăsate de făptuitor. În câmpul infracţional există un volum

imens de urme şi obiecte materiale, o parte din care pot fi oricând ridicate pentru a “regla”

86 Кабанов П. П. Правовые и технические основы использования следователем информации, полученной с помощью научно-технических средств. − М., 1982, с.27. 87 Повышать эффективность осмотров мест происшествий. // Экспертная практика. − М., 1986, nr. 24, с.3.

50

eficacitatea cercetării la faţa locului. Acest lucru a fost înţeles şi de conducerea Direcţiei Tehnico-

criminalistice a MAI şi în ultimii 2-3 ani eficacitatea muncii specialiştilor-criminalşti sub acest

aspect nu se analizează.

Pentru a afla tabloul real al calităţii cercetării locului faptei, credem necesar a monitoriza,

prin intermediul calculatoarelor şi al tehnologiilor moderne, procesul expertizării urmelor ridicate şi

al raportării lor la cauza concretă. În afară de aceasta, rămâne neevaluată şi munca de fixare a

stărilor de fapt, dacă s-au aplicat sau nu metode şi mijloace criminalistice etc. Desigur, aprecierea

eficacităţii muncii tehnico-criminalistice prezintă unele dificultăţi. În literatura de specialitate s-au

făcut şi alte încercări de a formula criterii concrete. A. Vinberg şi N. Malahovskaia, pentru a aprecia

eficacitatea expertizei judiciare, au propus să se pornească de la posibilitatea obţinerii cu ajutorul

raportului de expertiză a “rezultatelor autentice stabilite cu suficientă precizie, cheltuieli de timp şi

materiale minime”.88 Un deosebit interes prezintă şi punctul de vedere al profesorului G.Granovski,

conform căruia “eficacitatea expertizei trebuie stabilită în funcţie de sporul informaţiei probante

obţinute în urma efectuării ei”.89

În opinia noastră, aceste puncte de vedere sunt utile doar pentru a aprecia gradul de

pregătire al sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică pentru soluţionarea sarcinilor

criminalistice situative. Aceste criterii vor influenţa pozitiv activitatea practică a specialiştilor,

întrucât este cunoscut faptul că conţinutul rubricilor din dările de seamă ale Serviciului de expertiză

judiciară şi criminalistică al MAI al RM orientează şi munca specialiştilor de teren.

De menţionat că practicienii şi savanţii criminalişti au făcut încercări de a perfecţiona

forma de evidenţă a rezultatelor muncii tehnico-criminalistice şi forma statistică de stat a dărilor de

seamă cu privire la activitatea subdiviziunilor de expertiză judiciară şi criminalistică a organelor

afacerilor interne. În absoluta majoritate a opiniilor se pune accentul pe obiectivul strategic, finalul

activităţii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor, pe reflectarea în documentele de evidenţă

primară şi în dările de seamă întâi de toate a rezultatelor aplicării în aceste scopuri a metodelor şi

mijloacelor tehnico-criminalistice.

Astfel, o serie de autori propun a include în evidenţa statistică poziţia în care să se

oglindească “informaţia utilă pentru descoperire şi calificare a infracţiunilor”, desprinsă din urmele

ridicate de la faţa locului.90 Aici, însă, nu este clar ce se are în vedere prin “informaţie utilă”. La

88 Винберг А.И., Малаховская Н.Т. Судебная экспертология (общетеоретические и методологические проблемы судебных экспертиз). – Волгоград, 1979, с.98. 89 Грановский Г.Л. Научно-техническая революция и перспективы совершенствования судебных экспертиз. // Вопросы судебной экспертизы. – М.: ВНИИСЭ, 1980, вып.43, с.35. 90 Токарев В.В., Панкратов С.С., Худяков Ю.З. Основные недостатки использования научно-технических средств в процессе раскрытия преступления и пути их устранения. // Вопросы теории криминалистики и экспертно-криминалистические проблемы. -–М., 1987, с.21-28.

51

etapa iniţială a cercetărilor, când nu există nici bănuiţi de comiterea crimei, este imposibil de

apreciat utilitatea urmelor ridicate. Pe parcurs, după o serie de verificări ale persoanelor vătămate,

ale celor material responsabile şi ale altora care au avut acces la scena infracţiunii şi nu sunt

implicaţi în cauza cercetată, se înlătură o bună parte din urme, iar cele rămase pot fi apreciate cu o

mare doză de probabilitate drept urmele făptuitorului.

În opinia noastră, sistemul de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării

infracţiunilor trebuie orientat realmente spre obiectivele finale ale muncii tehnico-criminalistice –

descoperirea şi prevenirea comiterii infracţiunilor. În acest sens, este necesar a aprecia aportul

concret al asistenţei în cauză la atingerea rezultatului final, fixat în documentele procesuale, inclusiv

în sentinţele judiciare.

Desigur, aceasta nu exclude necesitatea aprecierii tehnico-criminalistice în diverse etape

ale procesului de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în funcţie de sarcinile ce se cer a fi

rezolvate în aceste etape.

Oricum, o bună parte din datele statisticii oficiale ne oferă foarte puţine posibilităţi de a

aprecia munca tehnico-criminalistică prin prisma celor expuse mai sus. În forma 1.1”Fişa cu privire

la desfăşurarea urmăririi penale şi alte rezultate ale urmăririi penale” a MAI în rubricile nr.49, 50

Serviciul criminalistic este extrem de rar menţionat ca subdiviziune, care a contribuit la

descoperirea infracţiunilor. Respectiv, şi în “Informaţia privind serviciile ce au participat în

procesul urmăririi penale” trimisă Departamentului de statistică, acest serviciu nu figurează. Acest

fapt poate fi explicat doar prin motive de ordin tehnic, de neîndeplinire a acestor rubrici de către

organele de urmărire penală, ceea ce conduce la o subapreciere a contribuţiei unităţii în cauză în

activitatea de cercetare a infracţiunilor. Nu ne rămâne decât să folosim datele din Notele

informative anuale indicate mai sus, care şi acestea, din punctul de vedere al aprecierii eficacităţii

muncii tehnico-criminalistice, le considerăm discutabile. Spre exemplu, în anul 2003, din 24050 de

cazuri anchetate (dosare remise procurorului), în 15293 de cazuri au fost aplicate mijloace tehnico-

ştiinţifice91. Aceste cifre nu ne vorbesc despre rezultativitatea muncii tehnico-criminalistice, ci mai

curând despre cheltuielile de muncă ale ofiţerilor de urmărire penală, ale procurorului sau

specialistului, la fel precum numărul de audieri sau percheziţii şi confruntări nu ne mărturisesc

despre eficacitatea muncii de urmărire penală. Aceste cifre pot fi utile doar pentru a soluţiona unele

sarcini tactico-organizatorice la nivelul comisariatelor de poliţie şi mai puţin se pot raporta la

91 Aici şi în cele ce urmează, dacă nu este specificat altceva, ne referim la informaţia nepublicată din Notele informative şi Dările de seamă anuale ale Direcţiei Tehnico-criminalistice a MAI al RM, oferite la cerere, sub semnătură de conducătorul acestei Direcţii. Totodată subliniem necesitatea şi posibilitatea plasării informaţiilor de acest gen pe pagina WEB din INTERNET a acestor instituţii, care lipseşte la ora actuală, făcându-le inaccesibile şi închise pentru public.

52

procesul de descoperire a infracţiunilor concrete. Formalizarea datelor statistice necesită aplicarea

unor metode analitice de studiere şi apreciere a rezultatelor. În acest sens, prezintă interes ideea

expusă de P. Strassman, care menţiona că eficacitatea poate fi mai bine înţeleasă şi apreciată

studiind cazurile rare de atingere a perfecţiunii sau soldate cu insucces.92 După cum se ştie, în

practica criminalistică nu se ţine o evidenţă statistică “de la contrariu”, adică a lacunelor sau

deficienţelor tehnico-criminalistice. Acest raţionament a servit drept motiv pentru a efectua o

analiză a rezultatelor muncii tehnico-criminalistice, luând ca reper cercetarea la faţa locului în

scopul relevării unor posibilităţi pierdute, defecte care, fără îndoială, influenţează negativ rezultatele

finale privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.

Cercetarea la faţa locului (CFL) este unul din principalii exponenţi ai muncii tehnico-

criminalistice efectuate de subdiviziunile specializate ale MAI al RM. Anume în cadrul acestui act

de urmărire penală se reliefează mai pronunţat profesionalismul şi competenţa participanţilor la

urmărire şi, nu în ultimul rând, a specialistului-criminalist. Însuşi actul de cercetare a locului faptei

prezintă o activitate fundamentală în cursul căreia se strânge şi se pune în evidenţă informaţia cu

semnificaţie criminalistică iniţială extrem de importantă şi originală, „cu adâncă semnificaţie în

aflarea adevărului”.93 În acest sens, acţiunea în cauză este de neînlocuit, cu un potenţial şi un volum

de urme colosal. Rolul CFL în etapa iniţială de cercetare a infracţiunii este imens, uneori prezintă

unica sursă de dobândire a datelor faptice despre evenimentul instrumentat, rezultatele ei

determinând în mare măsură desfăşurarea şi soarta ulterioară a dosarului penal94.

Cu toate acestea, apare întrebarea de ce acţiunea în cauză, fiind atât de însemnată şi

decisivă pentru reuşita cercetării infracţiunilor, eficacitatea ei rămâne, în fond, destul de scăzută şi

influenţează slab rezultatul final privind identificarea persoanei vinovate. Căutarea răspunsului la

această întrebare a şi determinat, în esenţă, conţinutul principal al acestui studiu, realizat după un

program special (a se vedea anexa nr.2).

Întrucât toată munca multilaterală efectuată în scopul descoperirii şi cercetării

infracţiunilor se cristalizează în cele din urmă în materialele dosarelor penale, a fost firesc ca pe

această cale să le analizăm, ca să urmărim rolul CFL în asigurarea procesului de probaţiune, să

relevăm neajunsurile tipice, problemele procesuale şi organizatorice, ca să încercăm să găsim unele

soluţii.

După cum s-a menţionat, aceste dosare au la bază furturile din apartamente, cărora, în

viziunea noastră, le este caracteristică formarea unui mare volum de urme (de mâini, de picioare, de

92 Страссман П.А. Информация в век электроники: проблемы управления. – М.: Экономика, 1987, с.125. 93 Cuşnir V. Corupţia : Reglementări de drept. Activităţi de prevenire şi combatere. − Chişinău, 1999, p.77. 94 A se vedea în acest sens: Gheorghiţă M. Tactica cercetării la faţa locului. − Chişinău, 2004, p.5 şi urm.

53

unelte de spargere, microobiecte etc.). Modul clandestin de comitere a acestora presupune

necesitatea aplicării pe larg a metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice, scoţând în relief

posibilităţile şi neajunsurile asistenţei tehnico-criminalistice a cercetării lor.

Analiza a demonstrat că, din 350 de cauze analizate, CFL a fost efectuată în 273 de cazuri

(78%). În restul cauzelor, CFL nu s-a desfăşurat din diverse motive: declaraţia pătimiţilor despre

furt a parvenit după 5-6 zile de la comiterea furturilor (16%), persoanele care au comis infracţiunea

erau cunoscute sau reţinute la faţa locului (22%) ş.a.

În viziunea noastră, aceste motive nu sunt întemeiate atât din punct de vedere al scopului

procesului penal (protejarea persoanelor, a societăţii şi statului împotriva infracţiunilor), al

cerinţelor procesuale privind obligativitatea şi caracterul de neamânat al CFL, cât şi de pe poziţiile

recomandărilor criminalisticii vizând obiectivarea procesului de probaţiune a vinovăţiei făptaşului.

Din 273 de cauze analizate, în care s-a efectuat cercetarea la faţa locului, specialiştii-

criminalişti au participat în 186 (68,1%) de cauze. Cota participării, după cum se observă, este

destul de înaltă, dacă confruntăm acest procentaj cu cota medie de participare a specialiştilor

criminalişti în CFL pe republică, care în ultimii 3 ani constituie, în medie 49,3% .

Intensitatea aplicării metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice s-a aflat într-o oarecare

dependenţă de participarea specialistului. În lipsa acestuia (31,8% de dosare penale), metodele şi

mijloacele tehnico-ştiinţifice, privind depistarea şi fixarea urmelor, după cum rezultă din procesele-

verbale, au fost aplicate mai rar, fixarea stărilor de fapt s-a efectuat insuficient, printr-o consemnare

succintă în procesul-verbal, mai frecvent fără fotoanexe sau schiţe. De menţionat că în literatura de

specialitate au fost expuse diverse opinii în problema rezultatului participării specialistului-

criminalist la CFL. Spre exemplu, V. Volânski menţiona că, în lipsa specialistului-criminalist,

rezultativitatea CFL scade doar cu 10-12%,95 după observările lui V. Snetkov – de 4-5 ori96, ale lui

B. Boiţov – de 6-8 ori.97

După datele noastre, diferenţa dintre rezultativitatea cercetării la faţa locului cu

participarea specialistului-criminalist şi fără asistenţa acestuia, este nesemnificativă. Din 186 de

descinderi ale specialiştilor la faţa locului, în 137 de cazuri au fost ridicate materiale de probă

(73,6%), pe când din 87 de cazuri de cercetare a locului faptei fără participarea specialistului au fost

ridicate astfel de probe doar în 56 de cazuri, ceea ce constituie 64,4%. Diferenţa dintre aceste

rezultate este de 9,2% - fapt, pozitiv, în esenţă, dar care, din perspectiva aspectelor analizate,

95 Волынский В.А. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия преступлений (процессуальные и методические аспекты). – М., 1993, с.81. 96 Снетков В.А. Криминалистические подразделения горайорганов внутренних дел - на путь перестройки. // Экспертная практика. – М., 1987, nr. 25, с.6. 97 Бойцов Б., Кузьмин Н. Твой арсенал, эксперт! // Сов. милиция., 1981, nr. 2, с.58-60.

54

rămâne la nivelul sub aşteptărilor. Această diferenţă destul de modestă o putem explica prin faptul

că, ofiţerii de urmărire penală, în lipsa acestora, fac tot posibilul ca să ridice mijloace materiale de

probă de la faţa locului, întrucât anume ei sunt responsabili de descoperirea şi cercetarea

infracţiunii, ceea ce nu se poate spune despre specialişti. Evident că aceasta este una din cauzele

efectuării CFL la nivelul posibilităţilor minime, ceea ce conduce în unele cazuri aproape la aceleaşi

rezultate. Aici, însă, trebuie de luat în consideraţie şi faptul că specialistul-criminalist, care posedă,

de regulă, cunoştinţe mai profunde în tehnica criminalistică, poate aprecia direct la faţa locului

utilitatea urmelor ridicate pentru identificările ulterioare, înlăturându-le pe cele ce nu sunt operante,

ceea ce rareori o poate face lucrătorul operativ sau ofiţerul de urmărire penală.

Prin urmare, analiza proceselor-verbale din dosarele analizate permite a conchide că

asistenţa tehnico-criminalistică a CFL efectuată de ofiţerii de urmărire penală cu participarea

specialiştilor–criminalişti creşte uşor, mai cu seamă în ceea ce priveşte totalurile tehnice de fixare a

urmelor şi a stărilor de fapt.

Însă, după cum mărturisesc rezultatele studiului, atenţia specialiştilor este orientată în

principal la detectarea urmelor de mâini (cca 80% din cauze în care s-au ridicat probe). Urmele

uneltelor de efracţie s-au ridicat mult mai rar, cu toate că au fost suficient de multe posibilităţi

pentru descoperirea lor. Astfel, analiza modurilor de pătrundere clandestină în apartamente a

permis a constata că în 59,7% făptuitorul pătrundea în locuinţă prin potrivirea cheilor, a şperaclelor,

prin spargerea uşilor, a lacătelor sau prin fereastră, înlăturând uneori şi ochiul de sticlă. Cu toate

acestea, urme rezultate din spargerea acestor obiecte s-au ridicat puţine (6,3%). Urme de

încălţăminte au fost ridicate în 8,3% din cauze.

În masivul de dosare studiate nu au fost descoperite menţiuni despre urmele din locurile de

acces ale hoţilor (palierul scării blocului, cutia de scrisori, butonul soneriei, intrarea în bloc, strada

etc.), ceea ce prezintă o dovadă indirectă că cercetarea locului faptei în afara limitelor casei sau

apartamentului s-a efectuat insuficient de minuţios. Doar infractorii, pregătindu-se de furt, deseori

efectuează observări din stradă prin ferestre, caută cheile în cutia de scrisori, în ascunzişuri, ascultă

stând cu urechea la uşă, verifică prezenţa locatarilor apăsând butonul soneriei. De multe ori, rămân

multiple urme (de mâini, de picioare, mucuri de ţigară, chibrituri, microurme, gumă de mestecat pe

vizorul uşilor de la apartamentele vecine etc.) care nu întotdeauna sunt ridicate. Sunt folosite slab şi

posibilităţile corelative privind crearea urmelor suplimentare, avându-se în vedere starea vremii (în

zile calde, să deschidă frigiderul pentru a căuta băuturi răcoritoare, în zile de iarnă, când

apartamentul este bine încălzit, să-şi scoată haina etc.).

55

Se poate constata că, în majoritatea cazurilor, cercetarea la faţa locului nu este orientată

spre studierea minuţioasă şi interesată a locului faptei, dar spre căutarea anumitor urme, uşor

accesibile, ce reclamă mijloace tehnico-criminalistice şi eforturi minime.

O mărturie a acestor stereotipuri de activitate prezintă şi faptul că principalul mod de

depistare a urmelor în cursul efectuării CFL rămâne cel vizual, iar din mijloacele tehnico-

criminalistice se folosesc doar cele, care se conţin în trusa criminalistică (93,7% cauze cu

participarea specialistului) şi mai frecvent pentru relevarea prin prăfuire a urmelor tradiţionale de

mâini. În dosarele penale analizate, din 137 participări ale specialiştilor criminalişti, încheiate cu

ridicarea de obiecte materiale, numai în 2 cazuri (1,4%) s-au ridicat patru şi mai multe tipuri de

urme, în 16,1% de cazuri s-au ridicat trei tipuri, iar în 25,3% - două tipuri de urme. Deci,

majoritatea absolută a materialelor de probă ridicate din scena infracţiunilor studiate au constituit

urmele de natură dactiloscopică.

Cauzele acestui fenomen pot fi explicate prin faptul că urmele de natură dactiloscopică

sunt utilizate preponderent pentru obţinerea informaţiei cu caracter identificator.

În ceea ce priveşte alte urme, care necesită o muncă mai voluminoasă, metode şi mijloace

de căutare şi fixare mai complexe, profesionalism sporit, acestea uneori scapă de atenţia

specialiştilor-criminalişti.

Bunăoară, microobiectele. Deşi există un mare volum de literatură metodică de

specialitate,98 acestea se ridică extrem de rar (în cazul dosarelor analizate - 4,1%). Conform datelor

Direcţiei Tehnico-Criminalistice a MAI microurmele în totalul probelor ridicate sunt, la fel

nesemnificative. Cauza acestui fenomen poate fi explicată prin faptul că o bună parte dintre

specialiştii cu puţină experienţă de muncă le consideră destul de complexe în investigaţiile

ulterioare, lipsite de perspectivă la nivelul unităţilor teritoriale de experiză. Alteori, acestea nu sunt

ridicate pur şi simplu din lipsă de mijloace tehnice necesare, cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu astfel

de urme.

Şi mai slabă este starea de lucruri cu urmele de miros ale omului, care în general nu se

ridică de la faţa locului din aceleaşi motive – insuficienţa posibilităţilor tehnice şi a abilităţilor de

detectare, fixare şi cercetare a lor. Această tehnică rămâne nevalorificată la ora actuală, deşi există

şi metodici clare şi suficientă experienţă acumulată în multe laboratoare din ţările CSI, România,

98 Вандер М.Б. Использование микрочастиц при расследовании преступлений. – Спб: Питер, 2001; Кузьмин Н.М. и др. Технико-криминалистические средства собирания и опыт исследования микрообъектов. – М. ВНИИ МВД СССР, 1983; Капитонов В.Е. и др. Работа с микрообъектами на месте происшествия. – М., ВНИИ МВД СССР, 1978.

56

dar şi într-o serie de ţări ale Europei Occidentale.99 Rămâne ca şi ţara noastră să pună la punct

această “pârghie” suplimentară a organelor de urmărire penală în activitatea profesională de

descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

Un alt obiectiv major al cercetării la faţa locului este fixarea stărilor de fapt, a urmelor

infracţiunii şi ale făptaşului. O metodă tehnică mai frecvent folosită, după cum rezultă din analiza

noastră, a fost fotografierea locului faptei. Fotoanexele au fost prezente în 52,7% de dosare, însă în

ele nu întotdeauna se asigură aspectul informativ şi valoarea probantă a unor astfel de poze.

Principala carenţă a fotografiilor constă în faptul că nu se fixează în măsura cuvenită tabloul de

ansamblu al locului faptei. Slab poate fi urmărită legătura logică şi suplimentarea reciprocă a

obiectelor fixate din cauza lipsei fotografiilor de orientare şi de schiţă. Primele în genere se

întâlnesc destul de rar (8,7%), ceea ce nu permite a “lega” pozele de detaliu cu locul faptei, pentru a

obţine o imagine de ansamblu despre starea de fapt prezentă la momentul cercetărilor.

Lipsa fotografiilor de orientare, spre exemplu, a casei, de unde s-au sustras bunuri

materiale, complică mult munca ofiţerului de urmărire penală de a selecta dosarul necesar din

numărul celor rămase cu autori neidentificaţi, despre care infractorul, care a comis o serie de furturi

prezintă declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei. Acesta uneori nu ţine minte numărul

apartamentului, dar poate să indice unele puncte de reper ale casei (magazin, chioşc, reclamă etc. în

blocul respectiv). Din această cauză, nu este posibil a stabili pe care porţiune a locului faptei se afla

un obiect sau altul, fixat în pozele de detaliu. În fotoanexe, extrem de rar se includ fotografii

efectuate la scara 1:1, ceea ce înseamnă că se folosesc puţin şi inelele prelungitoare.

Dacă am lua în consideraţie că absolut deloc nu se aplică măsurătoarea fotografică cu

ajutorul benzii gradate şi că în procesele-verbale nu se indică distanţa focală a obiectivului utilizat,

devine clar că a stabili dimensiunile unor obiecte şi distanţa dintre ele, practic este extrem de dificil

sau chiar imposibil. Prin urmare, în majoritatea dosarelor studiate, în cauzele cărora s-a aplicat

fotografierea în cadrul cercetării la faţa locului, fototabelele lasă de dorit şi nu întotdeauna

corespund cerinţelor fotografiei judiciare.

Nu stau mai bine lucrurile nici cu procesele - verbale ale CFL. Analiza acestor documente

finale dovedeşte că o mare parte din ele nu răspund cerinţelor principale ale legislaţiei procesual-

penale. Procesul-verbal uneori nu numai după formă, dar şi după conţinut este slab informativ,

altele, din cauza devierilor procesuale, nu pot servi ca dovadă în cauza respectivă. Încălcările ţin de

99 Федоров Г.В. Одорология: Запаховые следы в криминалистике. – Мн.: Амалфея, 2000; Салтевский М.В. Использование запаховых следов для раскрытия и расследования преступлений. – Киев, 1982; Сулимов К.Т., Сторовойтов В.И. Перспективы и возможности одорологической идентификации // Бюллетень ГСУ МВД. СССР. – М., 1988, nr. 4; Alexandrescu V. Amprenta olfactivă – o metodă ştiinţifică?! // Criminalistica, nr.1, - Bucureşti, 1999.

57

descrierea incompletă şi neglijentă nu numai a stărilor de fapt, dar şi a acţiunilor privind căutarea şi

depistarea urmelor, a rezultatelor aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice. În

procesele-verbale, adeseori lipsesc indicaţiile la obiectele ce au fost descoperite în cursul

cercetărilor, ce mijloace tehnico-criminalistice au fost utilizate, ce fel de amprente au fost

împachetate şi certificate. Chiar dacă există astfel de menţiuni, nu totdeauna se indică dacă pe

obiectele ridicate au fost sau nu descoperite urme şi numai din documentele ulterioare (spre

exemplu, ordonanţa de dispunere a expertizei, demersul de efectuare a constatării tehnico-

ştiinţifice), devine clar că au fost totuşi detectate unele urme.

Este evident că astfel de omisiuni în procesele-verbale influenţează negativ şi utilizarea

rapoartelor de expertiză, a mijloacelor materiale de probă în procesul de cercetare a cauzelor.

Totodată, în unele procese-verbale observăm o descriere excesivă a mobilierului,

ustensilelor, ambianţei din apartament şi a hotarelor acestuia, care prezintă interes nesemnificativ

din perspectiva descoperirii infracţiunii. Foarte des, o mare parte din aceste documente sunt scrise

cu caractere indescifrabile, stilul şi vocabularul cărora lasă mult de dorit.

Fără îndoială sunt inevitabile elementele de subiectivism la efectuarea actelor de urmărire,

precum şi în procesul de fixare a rezultatelor acestora, întrucât, după cum scria R. Belkin,

“percepţia realităţii obiective de către anchetator are un caracter subiectiv”.100 Trebuie, însă, să se

ţină seama că aceste lacune diminuează importanţa lor ca documente procesuale, reduc “la zero”

munca încordată depusă la faţa locului de către organul de urmărire penală, vizând căutarea

probelor şi ridicarea lor. Acestea conduc la apariţia unor îndoieli în autenticitatea şi veridicitatea

documentului, soldându-se uneori cu recunoaşterea acestuia ca inadmisibil în procesul de

probaţiune.101 În unele procese-verbale este greu de determinat dacă a participat sau nu specialistul

în activitatea de cercetare a locului faptei. Cu toate acestea, în masivul de dosare nu s-au depistat

procese-verbale cu oarecare menţiuni sau obiecţii din partea specialistului.

O astfel de atitudine neadecvată a acestuia în desfăşurarea muncii sale de teren poate fi

explicată prin faptul că întocmirea procesului-verbal nu este o obligaţiune a specialistului, ci a

ofiţerului de urmărire penală. Specialistul, evident, nu este interesat de perfectarea corectă şi deplină

a procesului-verbal, întrucât criteriile de apreciere a muncii sale sunt numărul de cercetări la faţa

locului şi volumul, varietatea de urme ridicate. Această situaţie este un argument în plus pentru

100 Белкин Р.С., Лифшиц Л.М. Тактика следственных действий. – М.: Новый юристь, 1997, с.49. 101 Белоусов А.В. Процессуальное закрепление доказательств при расследовании преступлений. – М.: ООО «Юрлитинформ», 2001, с.41.

58

perfecţionarea ordinelor departamentale şi a regulamentelor privind munca serviciilor criminalistice

şi a celor de urmărire penală102.

În opinia noastră, cele menţionate mai sus prezintă o consecinţă a nivelului insuficient de

pregătire profesională a ofiţerilor de urmărire penală, a specialiştilor-criminalişti, dotarea

nesatisfăcătoare a acestora cu mijloace tehnice contemporane, precum şi existenţa unor deficienţe în

organizarea participării acestora în echipele operative de urmărire penală.

Este pe deplin înţeleasă aspiraţia de a asigura participarea specialistului în CFL la toate

infracţiunile înregistrate pe linia poliţiei criminale, însă efectivul încadrat conform statelor de

personal poate cuprinde astăzi fizic doar ceva mai mult de o treime dintre acestea. De aceea, în

unele oraşe ale republicii, mai cu seamă în mun. Chişinău, se observă o supraîncărcare a

programului de lucru al specialiştilor.

Peste 6-7 şi mai multe descinderi la faţa locului, este puţin probabil ca aceasta să stimuleze

o atitudine creativă de studiere a locului faptei. Specialiştilor pur şi simplu nu le ajunge timp pentru

o muncă de o reală valoare. În 76% de dosare analizate, durata CFL a constituit de la 40 min. până

la 1 oră.

Este problematic ca, cu o astfel de criză de timp, să se efectueze cercetarea amănunţită a

stării de fapt a locului infracţiunii. Din această cauză, fiecare a doua cercetare a fost efectuată

schematic, iar un sfert din CFL au fost realizate cu concursul specialistului, s-au terminat fără a fi

găsite urme cu semnificaţie criminalistică

Rezultate reduse ale cercetărilor locului faptei se menţionează şi în publicaţiile din

literatura de specialitate. Spre exemplu, P.P. Işcenko scrie că “o urmă a infractorului se depistează

în medie după cercetarea a cinci locuri ale faptei. Cercetarea la faţa locului în cazurile de omucidere

permit a ridica urme de mâini în 1 din 6 cercetări, urme de sânge, salivă, spermă – în 1 din 25, a

urmelor de picioare – în 1 din 50”.103

Potrivit datelor lui B. Petelin, coeficientul obţinerii informaţiei cu valoare probantă şi de

căutare constituie circa 18-20%.104 V. Snetkov indică precum că, din masa generală de urme

ridicate, în calitate de probe se utilizează doar 20%. Multe dintre acestea se dovedesc a fi inutile din

punct de vedere calitativ sau nu au legătură cu evenimentul infracţional etc.105

102 Avem în vedere, în primul rănd, Ord. MAI al RM nr.115 din 12.03.1992 “Cu privire la punerea în aplicare a instrucţiunii vizând activitatea subidiviziunilor de expertiză şi examinări criminalistice ale organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova”, care, socotim, trebuie perfectat luând în consideraţie exigenţele realităţilor actuale. 103 Ищенко П.П. Специалист в следственных действиях (уголовно-процессуальные и криминалистические аспекты). – М., 1990, с.47. 104 Петелин Б.Я. Психологические факторы, влияющие на эффективность осмотра места происшествия. Вопросы совершенствования криминалистической методики. – Волгоград, 1981, с.108. 105 Снетков В.А. Повышать эффективность осмотров мест происшествий. // Экспертная практика. – М., 1986, nr. 24, с.3.

59

Vorbind despre organizarea descinderilor la faţa locului, este necesar a menţiona că

ordinea încetăţenită, potrivit căreia persoana de serviciu a secţiei de gardă a poliţiei şi nu ofiţerul de

urmărire penală de serviciu apreciază necesitatea participării specialistului la cercetarea locului

faptei, nu întotdeauna contribuie pozitiv la această activitate. După părerea noastră, ofiţerul de

urmărire penală, ca o persoană mai competentă şi mai interesată de soarta viitorului dosar penal,

poate să determine mai deplin necesitatea plecării specialistului respectiv, micşorând astfel

participările fără rost ale specialistului chemat doar pentru a fotografia locul faptei.

Urmează să recunoaştem că efectuarea cercetării la faţa locului, acţiune de urmărire

penală fundamentală, la ora actuală este asigurată insuficient nu numai din punct de vedere

organizatoric, dar şi din punct de vedere metodic. Odată cu instituirea, la începutul anilor ’90 ai sec.

trecut, a unităţilor de expert-criminalist în majoritatea comisariatelor de poliţie, această problemă s-

a complicat şi mai mult. Cursurile bilunare de pregătire a specialiştilor noi încadraţi în organele

MAI, în lipsa unor poligoane criminalistice specializate şi a unei baze materiale de studii, sunt

evident insuficiente pentru a forma specialişti de un înalt profesionalism.

Astăzi, când modurile de comitere a infracţiunilor s-au diversificat şi s-au complicat

semnificativ, specialistul-criminalist la faţa locului are de a face nu pur şi simplu cu varietăţi de

urme, dar cu necesitatea de a analiza ansamblul tuturor urmelor găsite în câmpul infracţional,

reclamându-i-se pricepere de a le “citi” şi decodifica şi nu pur şi simplu de a le fixa pe unele dintre

acestea. În acest sens, de la specialistul-criminalist se cere o gândire criminalistică combinativă,

cunoştinţe de specialitate profunde şi abilităţi deosebite.

Poate prin aceasta se poate explica şi cauza majorării volumului de obiecte ridicate de la

faţa locului cu micşorarea, totodată, a numărului celor ce nu au referinţă la cauză. O situaţie

paradoxală: cu cât mai nereuşit lucrează specialiştii la faţa locului, ridicând o multitudine de obiecte

ce nu au legătură cu cauza instrumentată, cu atât mai mult lucru se realizează în laborator pentru a

expertiza aceste obiecte şi, respectiv, devin mai voluminoşi indicii cantitativi ai Serviciului de

expertiză judiciară şi criminalistică al MAI. Şi, întrucât se cercetează numai ceea ce se ridică de la

faţa locului, este firesc să rămână nesatisfăcătoare şi eficacitatea investigaţiilor de laborator din

punct de vedere al scopului final – stabilirea şi identificarea infractorilor, descoperirea infracţiunii

prin mijloace criminalistice. Astfel, dacă în anii 1996-2001 o urmă a infractorului se ridica în medie

de la 3,2 participări la CFL, apoi în 2002 – de la fiecare a 4-a infracţiune, în 2003 – de la fiecare a

7-a, iar în ultimii 4 ani de la fiecare a 9,78 cercetare a locului faptei (a se vedea tabelul nr.2 de mai

jos), după rezultatele analizei noastre a dosarelor – de la fiecare a 5-a cercetare a locului furtului106.

106 Datele nepublicate privind indicii rezultatelor participării specialiştilor criminalişti ai MAI al RM la CFL indicate în tabelul nr.2 au fost obţinute la cerere din Direcţia Tehnico-Criminalistică a MAI.

60

Aceste cifre vorbesc de la sine, însă trebuie să ţinem cont de faptul că o parte din

participările specialiştilor la cercetările locului infracţiunii nu au dat rezultate, altele, în care s-au

ridicat probe, organele de urmărire penală nu le-au expediat la expertiză sau le-au trimis, dar cu

mare întârziere, contrar cerinţelor ord. MAI al RM nr.115 din 12.03.1992, care prevede termenul de

trei zile. Nu este exclus şi cazul că un anumit număr de probe au fost expertizate în alte unităţi de

expertiză decât cele ale MAI al RM.

Tabelul nr.2

Rezultativitatea cercetării locului faptei cu participarea specialiştilor-criminalişti ai MAI al RM în anii 1996-2007

1. Anii de referinţă

1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

2. Total infracţiuni înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova

34822 39914 36195 39346 38267 37830 36302 32984 28846 27595 24767 24362

3. Numărul de participări ale specialiştilor-criminalişti ai MAI la CFL şi cota în% 12852 36,9

13603 34,1

13114 36,2

13454 34,2

11708 30,6

10429 27,5

9837 27,1

10524 31,9

9914 34,3

11842 42,9

12386 50,0

13656 56,1

4. Volumul de expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice efectuat în anii de referinţă

13123 15429 16528 18120 15390 13713 15068 11812 15060 10602 9900 10687

5. Numărul persoanelor stabilite în urma expertizării probelor ridicate de la faţa locului

3923 4242 4044 4545 3867 2878 2397 1440 2435 1037 1091 1110

6. Rezultativitatea participării specialiştilor la CFL (%)107

29,9 31,2 30,8 33,8 33,0 27,5 24,3 13,6 24,6 8,7 8,8 8,1

În opinia noastră, aprecierea rezultatului muncii specialiştilor la faţa locului prin prisma

scopului final - descoperirea infracţiunii, identificarea autorului şi mai puţin după numărul de probe

ridicate de la locul faptei, ne-ar permite să observăm mai clar cum influenţează Serviciul respectiv

în mod real asupra acestui proces.

Dar şi aceste cifre indicate în tabel trebuie apreciate cu prudenţă, întrucât nu toate

persoanele identificate prin expertizarea probelor sunt şi cele vinovate în comiterea infracţiunilor. 107 Metodica de calculare a procentajului rezultativităţii CFL din rubrica nr.6 a tabelului a fost următoarea: Totalul anual al persoanelor stabilite în cadrul expertizării probelor ridicate din scena infracţiunii de către specialiştii criminalişti ai MAI (rubrica nr.5) a fost raportat la totalul anual de participări ale acestora la CFL (rubrica nr.3). Spre exemplu, randamentul CFL în a. 2007 a fost 8,1% (1110:13656×100=8,1%), ceea ce înseamnă că o urmă a făptuitorului a fost ridicată doar în fiecare a 12,3 (13656:1110=12,3) cercetări la faţa locului, efectuată de către organele de urmărire, inclusiv cu participarea specialiştilor criminalişti.

61

Pe lângă aceasta, se ştie că, până la adoptarea actualului Cod de procedură penală al RM,

constatările tehnico-ştiinţifice nu aveau putere probantă, de aceea, unele dintre ele, cu concluzii

identificatoare erau refăcute în rapoarte de expertiză, de unde şi efectul dublării persoanelor

identificate şi menţionate în rubricile statisticii oficiale până la această dată. După anul 2003 – data

intrării în vigoare a CPP, în care constatările şi rapoartele de expertiză au căpătat aceeaşi valoare

probantă, această “dublă contabilitate” dispare, de aceea din tabel se observă că numărul de

persoane identificate prin cercetările comparative de laborator în ultimii trei ani s-a stabilizat,

rezultativitatea pare a fi mai reală. În plus, unele probe materiale pot fi expertizate şi de către

specialiştii Centrului Naţional de Expertize de pe lângă Ministerul Justiţiei, ai Departamentului

Tehnologii Informaţionale etc. Trebuie recunoscut şi faptul că eficacitatea muncii acestui Serviciu

include în sine şi stabilirea în cadrul expertizării a probelor unor împrejurări importante pentru

cauză, identificarea unor unelte infracţionale, arme suspecte, alte şi multiple aspecte, care nu sunt

evidenţiate în tabel şi pe care Direcţia Tehnico-Crminalistică a MAI le ia în consideraţie în ultimii

ani la totalizarea muncii specialiştilor respectivi.

Pornind de la analiza situaţiei menţionate mai sus, se cer soluţii, care, în opinia noastră,

trebuie să se sprijine pe următoarele teze:

− specialstul-criminalist al organelor MAI, mai cu seamă în comisariatele teritoriale, trebuie să

devină principalul promotor şi tehnolog ce, în parte creează şi organizează implementarea noilor

tehnologii de aplicare a mijloacelor tehnico-ştiinţifice în activitatea de descoperire şi cercetare a

infracţiunilor;

− având în vedere însemnătatea enormă a muncii criminalistului la faţa locului, pentru

activitatea de specialist-criminalist trebuie selectaţi şi numiţi în această funcţie doar experţi cu

vechime şi experienţă nu mai mică de doi-trei ani, atestaţi în efectuarea tuturor expertizelor

criminalistice tradiţionale, competenţi în mecanismul comiterii infracţiunilor şi în procesele fizice şi

biologice ale obiectelor nimerite în orbita infracţiunii. (Această propunere, ce are la bază separarea

funcţiilor experţilor şi specialiştilor, va fi argumentată în capitolul următor);

− specialistul-criminalist trebuie să deţină un nivel superior de pregătire în bazele expertizelor

criminalistice tradiţionale şi deprinderi de depistare, fixare şi ridicare a materialelor de probă ce se

trimit în laboratoarele criminalistice. În aceste scopuri este necesar a i se asigura un nivel înalt atât

în formarea iniţială, cât şi în perfecţionarea continuă într-o instituţie de învăţământ specializat din

ţară sau străinătate;

62

− este necesar a elabora un sistem de sporire a cointeresării specialistului-criminalist în

rezultatele muncii sale în cadrul cercetării la faţa locului, inclusiv prin acordarea de salarii mai mari,

comparativ cu experţii ce se ocupă numai de efectuarea expertizelor, dar şi încurajarea lor

permanentă pentru ridicarea urmelor „reale”, după care au fost identificaţi autorii infracţiunii. Tot în

aceste scopuri trebuie elaborat şi aplicat un sistem de indici ai randamentului şi calităţii muncii

specialistului, un „rating”, top al specialiştilor-criminalişti, concursuri profesionale republicane larg

mediatizate etc.;

− a asigura specialiştii-criminalişti cu cele mai noi metode şi mijloace de depistare, fixare şi

ridicare a urmelor şi a altor obiecte din scena infracţiunii, inclusiv cu sisteme de căutare şi

informaţie automatizată de utilitate generală şi specializată (de exemplu, plasate în salonul

laboratorului criminalistic mobil);

− a efectua rotaţia specialiştilor şi experţilor peste fiecare doi ani urmărind două scopuri:

a) specialistul trebuie să-şi restabilească abilităţile de efectuare a expertizelor; b) expertul trebuie

să-şi reînnoiască deprinderile de cercetare a locului faptei şi de participare în alte acţiuni de

urmărire penală.

− astfel de specialişti-criminalişti trebuie să efectueze cercetări integrale ale stărilor materiale

de fapt de la faţa locului cu examinarea preliminară şi interpretara obligatorie a urmelor descoperite

şi fixarea rezultatelor acestor constatări în procesele verbale de cercetare a locului faptei, aşa cum

prevede art.141 al CPP al RM.

− Propunerile organizatorice şi metodice sus-menţionate, orientate spre optimizarea

activităţilor de teren ale specialiştilor-criminalişti se sprijină pe conceptul divizării muncii acestora

de activitatea expertuală, aspecte care vor fi discutate şi argumentate în capitolul următor. Aici,

însă, în încheiere, subliniem că rezultativitatea modestă (mai ales din ultimii ani) a asistenţei

tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor, credem, poate fi explicată şi prin

imperfecţiunea sistemului de asistenţă tehnico–criminalistică în ansamblu, a elementelor lui

componente. Din măsurile propuse mai sus se observă că o importanţă prioritară o au reglementarea

organizatorică, metodică şi juridică a acestui sistem, pregătirea subiecţilor asistenţei tehnico-

criminalistice, dotarea lor cu echipamente de rigoare, perfecţionarea asigurării informaţionale în

procesul de descoperire şi cercetare a infracţiunilor – aspecte pe care le vom discuta în cele ce

urmează.

63

Capitolul II. Perspectivele de dezvoltare şi perfecţionare ale sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor

§1. Activitatea organizatorică de perfecţionare a sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică privind descoperirea şi cercetarea infracţiunilor

Sporirea eficacităţii funcţionării sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică depinde, în

mare parte, de starea de organizare a lui, de corespunderea acestuia cu exigenţele actuale de luptă

contra criminalităţii, precum şi de faptul dacă se ţine cont sau nu de ultimele realizări tehnico-

ştiinţifice. Componenta organizatorică a sistemului în cauză este reglementată de legislaţia în

vigoare, în special, de actele normative departamentale. Eficacitatea reglementării este determinată

de normele de drept menite a asigura cele mai oportune condiţii de colectare şi utilizare a

informaţiei cu semnificaţie criminalistică în scopul descoperirii infracţiunilor şi în baza respectării

principiului legalităţii.

Într-o măsură oarecare şi, desigur, în mare parte convenţional, organizarea asistenţei

tehnico-criminalistice a descoperirii infracţiunilor am putea-o defini ca pe “o totalitate de legături şi

calităţi interne ale acestora în cadrul cărora funcţionează sistemul”.108 Reglementarea juridică a

sistemului în cauză se fondează mai întâi pe legea procesual-penală, care se manifestă doar ca

regulator extern faţă de el. În al doilea rând, se sprijină, în principal, pe actele normative

departamentale, care stabilesc, în fond, activitatea internă a sistemului109. De aici şi legătura strânsă,

interdependentă între aspectele ce se cer abordate (organizatorice şi juridice de funcţionare a

sistemului), ce ne determină să le studiem în cadrul şi în ansamblul acestui capitol.

Să analizăm mai întâi problemele organizatorice.

Se ştie că nivelul organizării oricărui sistem este apreciat după capacitatea acestuia de a

realiza funcţiile pentru care a fost creat. Serviciul de expertiză şi criminalistică al MAI al RM, care,

după multitudinea de sarcini pe care le rezolvă, volumul de muncă efectuat, baza tehnico-materială,

statele de personal etc. este, pe drept, considerat principala verigă în sistemul de asistenţă tehnico-

criminalistică a activităţii procesuale din ţara noastră. Anume acestuia îi vom acorda o atenţie mai

pronunţată în cadrul acestui studiu. Unităţile de expertiză judiciară ale Ministerului Justiţiei,

Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate, ale altor instituţii de stat şi

independente de expertiză le vom aborda în măsura în care o va cere situaţia şi doar în treacăt din

motivul influenţei mai reduse a acestora asupra procesului de descoperire şi cercetare a

infracţiunilor.

108 Моисеев Н.Н. Социализм и информатика. − М., 1983, с.138-139. 109 A se vedea, spre exemplu, Ord. MAI al RM nr.97 din 10 martie 2004, privind reglementarea interacţiunii participanţilor la acţiunile de urmărire penală.

64

Subdiviziunile de expertiză criminalistică ale MAI al RM au apărut şi funcţionează având

ca scop principal asistenţa tehnico-ştiinţifică a activităţii procesuale a organelor de urmărire penală

în vederea descoperirii şi cercetării infracţiunilor. În acest sens, de-a lungul întregii perioade istorice

de dezvoltare, ele asigură în principal:

1. efectuarea expertizelor şi a altor investigaţii;

2. participarea specialiştilor la cercetarea locului faptei, a altor acte de urmărire penală şi

asistenţa criminalistică a activităţilor operative de investigaţie;

3. gestionarea evidenţelor criminalistice;

4. asistenţa metodică a colaboratorilor organelor de urmărire penală în activitatea de folosire a

mijloacelor şi tehnologiilor tehnico-criminalistice;

5. formarea iniţială şi perfecţionarea continuă a colaboratorilor subdiviziunilor de expertiză şi

criminalistică;

6. generalizarea şi implementarea experienţei pozitive a ţărilor dezvoltate în activitatea de

descoperire şi cercetare a infracţiunilor;

7. alte activităţi şi atribuţii menite să sporească eficienţa serviciului de expertiză şi

criminalistică.110

Din cele menţionate, se observă că principalul obiectiv al serviciului a fost şi, în fond,

rămâne activitatea de expertiză şi investigaţii criminalistice de laborator, pe lângă alte sarcini

subordonate scopului final – de protejare a persoanelor, societăţii şi statului împotriva

infracţiunilor.111

Soluţionarea principalului obiectiv al serviciului depinde direct de eficacitatea activităţii

ce ţine de colectarea urmelor infracţiunii, adică a obiectelor ce ar putea fi cercetate în cadrul

expertizelor ulterioare. Totodată, anume această direcţie de activitate a subdiviziunilor de expertiză

şi criminalistică a MAI sub aspect metodic şi organizatoric este insuficient adaptată rigorilor

actuale. Ce se are în vedere?

În primul rând, însăşi denumirea acestor unităţi. Ordinul MAI al RM nr.115 din 12 martie

1992, care aprobă Regulamentul ce reglementează activitatea lor, le defineşte ca “subdiviziuni de

expertize şi examinări criminalistice ale organelor afacerilor interne din Republica Moldova”,

punându-se accentul pe activitatea de laborator, adică de expertizare criminalistică (nu este clar, de

ce numai criminalistică, doar se efectuează şi alte tipuri de expertize – fizice, chimice, biologice

etc?) a probelor materiale ridicate din scena infracţiunii. Cu toate că această denumire este

110 Ord. MAI al RM nr.115 din 12.03.1992 “Cu privire la punerea în aplicare a instrucţiei vizând activitatea subidiviziunilor de expertiză şi examinări criminalistice ale organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova”, p.6. 111 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, − Chişinău 2003, art.1 alin.2.

65

discutabilă, întrucât ea nu remarcă o direcţie de activitate extrem de importantă – cea de teren, adică

participarea specialiştilor criminalişti la acţiunile de urmărire penală, inclusiv cercetarea la faţa

locului, trebuie de recunoscut că prezenta intitulare reflectă în fond şi situaţia încetăţenită. Dacă la

etapa de consolidare a acestor subdiviziuni (la începuturile criminalisticii, în cadrul fostei URSS),

nu se observau anumite disproporţii în activitatea lor, posibil pentru că funcţionau în interiorul

aparatelor operative de investigaţie, mai târziu, sub aspect structural, ele s-au separat de la aceste

aparate. Acest fenomen a fost, fără îndoială, progresist pentru evoluţia lor, ce răspundea exigenţelor

nu numai sub aspectul căutării persoanelor ce au comis infracţiuni, dar şi al procesului de urmărire

penală în ansamblu. Cu toate acestea, pe parcursul evoluţiei lor, tot mai evident s-a observat

tendinţa de accentuare a activităţii de expertiză, adică evidenţierea stilului de muncă “de laborator”

în detrimentul activităţilor de teren. Pe de altă parte, denumirea acestor subdiviziuni ca subdiviziuni

tehnico-criminalistice sau criminalistice în documentele oficiale ale MAI al RM (dări de seamă ale

Direcţiei tehnico-criminalistice, rapoarte ale ministrului de interne etc.)112 este o altă extremă, pe

care, la fel, o credem incorectă, întrucât nu dezvăluie esenţa şi sarcina principală a acestor

subdiviziuni – activitatea de expertiză a probelor materiale. Mai corectă pare a fi denumirea lor

astfel: “Subdiviziuni de expertiză şi criminalistică”. De aici se observă că activitatea de bază a

acestor subdiviziuni este expertiza şi alte investigaţii de laborator, atât judiciare, cât şi

extrajudiciare.113 Aici trebuie, însă, făcută o precizare, deoarece Regulamentul respectiv al

activităţii lor nu prevede efectuarea expertizelor extrajudiciare, fapt care în realitate există, de unde

şi necesitatea stringentă de actualizare a acestui Regulament. El este depăşit şi în alte privinţe, de

aceea se impune chiar elaborarea unui nou Regulament, care ar reglementa activitatea

subdiviziunilor de expertiză şi criminalistică ale MAI în condiţiile de astăzi. A doua parte a

denumirii reflectă activitatea criminalistică de teren – participarea la acţiunile de urmărire penală şi

activităţile operative de investigaţie.

Aceste încurcături terminologice nu sunt întâmplătoare, ele reflectând disonanţele în însăşi

activitatea acestor subidiviziuni, care necesită anumite calităţi de la colaboratorii lor, ce uneori se

exclud reciproc. Este vorba de activitatea de expertiză – domeniu de activitate umană, care

presupune un stil de muncă “de laborator”, însoţit de formarea anumitor calităţi psihologice şi

personale ale acestor subiecţi.114

112 Notă informativă “Cu privire la rezultatele activităţii subdiviziunilor tehnico-criminalistice în a.2003”; MAI al RM, − Chişinău, 2004. 113 În conformitate cu Hotărârea Guvernului RM nr.3 din 12.01.2000 Direcţia Tehnico-Criminalistică prestează servicii contra plată. 114 Mai detaliat despre aceasta a se vedea: Зуев В.И. Психологические аспекты личности эксперта криминалиста // Тактика и психология взаимодействия следователя и эксперта. Межвузовский сб. научн.трудов. − Свердловск, 1989, с.76-96.

66

În urma intervievării experţilor, s-a stabilit că, în medie, pentru lucrul de laborator, ei

consumă aproape 80% din timpul de muncă (la nivelul MAI şi al Inspectoratului general de poliţie

al municipiului Chişinău) şi cca 50% din orele de lucru ale experţilor criminalişti din comisariatele

de poliţie teritoriale ale republicii. Totodată, din dările de seamă ale Direcţiei tehnico-criminalistice

se observă şi o altă tendinţă – sporirea cotei de participare a specialiştilor-criminalişti în activitatea

de cercetare a locului faptei. Dacă în anii 2001-2002, specialiştii-criminalişti ai MAI al RM au

oferit asistenţă tehnico-criminalistică a cercetării la faţa locului în aproximativ 32,5% din

infracţiunile comise pe linia poliţiei judiciare, în anul 2003 – în 40,8%, apoi în ultimii ani 2006-

2007 – în mai mult de jumătate din numărul acestora. Aici, însă, trebuie să facem o remarcă. Aceste

cifre trebuie corelate şi cu numărul de infracţiuni, înregistrate pe teritoriul ţării noastre, statele de

persoanl ale serviciului în cauză în aceşti ani, care au suferit o fluctuaţie destul de însemnată.

Credem că aceste date statistice ar juca un rol semnificativ pentru o analiză corectă şi luarea

deciziilor, dacă s-ar calcula numărul de participări la cercetarea locului faptei în medie pentru

fiecare specialist în anul respectiv, întrucât diferenţele pe efectiv influenţează şi rezultatele finale.

Oricum, activitatea de cercetare a locului faptei reclamă de la specialistul criminalist

cunoştinţe universale, deprinderi nu numai de a detecta şi ridica urmele infracţiunii, dar şi priceperi

de a le analiza în ansamblul şi conexiunea lor. Specificul acestei activităţi presupune la subiecţii

care practică aceste activităţi unele calităţi psihologice şi personale deosebite. Cu atât mai mult, cu

cât aceştia sunt invitaţi să participe şi la alte acte de urmărire penală, măsuri operative de

investigaţie etc. Pornind de la cele menţionate, susţinem ideea expusă deja în literatura de

specialitate,115 precum că cumularea acestor funcţii şi, respectiv, desfăşurarea activităţilor sus-

menţionate are mai multe cusururi decât calităţi. Argumente convingătoare “pro” şi “contra” vizând

această problemă cu concluzia în susţinerea primului raţionament au fost aduse şi în paginile

publicaţiilor criminalistice autohtone.116

E cazul potrivit să remarcăm că, în ţările dezvoltate ale Europei Occidentale (Franţa, Italia,

Spania ş.a.) s-au încetăţenit istoriceşte două forme de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii

şi cercetării infracţiunilor: aşa − numitele “poliţia tehnică” şi “poliţia ştiinţifică”. Prima, după

terminologia noastră prevede “specialiştii” care asigură utilizarea posibilităţilor criminalistice în

“condiţii de teren”, a doua, respectiv – “experţii”. Aceste două forme de muncă sunt etape logice şi

succesive, pe de o parte, de descoperire, colectare şi conservare a urmelor şi altor probe materiale

115 Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука – техника - общество – человек. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2000, с.261. 116 Golubenco G. Cercetarea la faţa locului: proiecte şi constatătări. // Ştiinţa universitară în serviciul progresului uman (Rezumatele conferinţei ştiinţifico-didactice anuale ULIM). − Chişinău, 22-23 mai 1998), p.83-84.

67

ridicate din scena infracţiunii, iar pe de altă parte, convertirea acestor indici materiali din “probe în

devenire” în probe de expertiză, obţinute în urma investigaţiilor ştiinţifice de laborator.117

Desigur, experienţa ţărilor avansate este un argument solid, însă această experienţă de

multe ori este greu de implementat pe “terenul” nostru.

Aceasta se observă şi din tentativa făcută deja în aceste scopuri în urmă cu cîţiva ani, când

s-a aprobat Legea “Cu privire la expertiza judiciară” din 23 iunie 2000.118 Această lege prevedea

scoaterea institutului de expertiză din cadrul subdiviziunilor de expertiză şi criminalistică ale MAI

(organ cu funcţii de urmărire penală) şi plasarea acestuia în subordinea Ministerului Justiţiei,

întrucât se încălca principiul de bază al procedurii penale – independenţa procesuală a expertului.

Din cauza că nu s-a elaborat şi nu s-a pus la punct un mecanism de realizare a prescripţiilor acestei

legi, ideea progresistă a acestui act normativ a fost sortită la eşec, revenindu-se pe poziţiile iniţiale

prin modificarea ei cu Legea nr.1212 – XV din 11.07.2002.

Întrucât, făcând un pas enorm înainte pentru a realiza prevederile Concepţiei Reformei

Judiciare în Republica Moldova119, noi am făcut doi paşi înapoi, astăzi ne ciocnim cu aceeaşi

problemă – lipsa reală a independenţei procesuale a expertului. Altfel cum pot fi apreciate faptele

potrivit cărora experţii, muncind “cot la cot” cu colaboratorii organelor de urmărire penală,

participă la mii şi zeci de mii de activităţi operative de investigaţie, cu ajutorul tehnicii

criminalistice fixează activităţile infracţionale. Dacă în anii 2002-2003, experţii MAI au luat parte

la 26682 de acţiuni operative de investigaţii, apoi în ultimii 2 ani (2006-2007) – la 43691. Dacă am

adăuga că până nu demult (uneori şi acum) ei alcătuiau şi compoziţii chimice pentru “capcane”

speciale, care deseori deveneau obiectul lor de expertizare, că poartă epoleţi şi trebuie să se

subordoneze superiorilor, apoi devine limpede că independenţa expertului formulată de legea în

cauză este, în mare parte, declarativă, influenţând negativ calitatea expertizelor şi chiar a

concluziilor cu privire la faptele ce învinuiesc sau dezvinovăţesc o persoană. Sunt multe exemple în

acest sens, aici însă, cităm doar un singur caz care demonstrează elocvent că este greu să fii obiectiv

când porţi epoleţi şi trebuie să aperi “onoarea uniformei”. Într-un caz de luare de mită de către un

colaborator de poliţie, instrumentat de Procuratura mun. Chişinău, în care expertului MAI i se cerea

să stabilească dacă bănuitul D. sau nu el a făcut însemne cu cifre şi litere pe o etichetă, s-a

concluzionat că nu este posibil a rezolva chestiunea formulată.120

117 Fombonne J. La criminalistique. Presses universitaires de France. − Paris.1996, p.9-12. 118 Legea RM “Cu privire la expertiza judiciară” nr.1086-XIV din 23.06.2000 // Monitorul Oficial al RM nr.144 – 145/1056 din 16.11.2000. 119 A se vedea: A.Barbăneagră, L.Lozovanu. Conceptul Reformei Judiciare în Republica Moldova.// Legea şi viaţa.1992. nr.10, p.6-9. 120 A se vedea: Dos.penal al Procuraturii mun. Chişinău nr.2003038119.

68

Până la urmă, problema, destul de simplă în esenţă pentru expertizare, a fost soluţionătă

uşor de către specialiştii structurilor de expertiză judiciară independentă cu concluzia că aceste

însemne au fost executate de către bănuitul respectiv, care, după ce a luat cunoştinţă de rezultatele

expertizei, şi-a recunoscut fapta.

Legea “Cu privire la expertiza judiciară” conţine şi alte discordanţe privind insuficienţa

reglementării expertizei judiciare nestatale, statutul experţilor guvernamentali şi independenţi, care

nu deţin drepturi egale, restricţii privind expertiza medico-legală121 etc. În mare parte, legea în

cauză a fost “adaptată” şi se modifică conform necesităţilor organizatorice şi materiale ale

Ministerului Justiţiei, de unde şi necesitatea actualizării şi adaptării ei la rigorile actuale – aspecte

care prezintă obiect al unui studiu aparte.

Este important de subliniat că, odată cu adoptarea actualului Cod de procedură penală, s-

au creat premise juridice reale de a reveni la ideea scoaterii institutului de expertiză din cadrul MAI.

În anul 2000, când a fost adoptată Legea în cauză, Institutul Republican de expertiză judiciară şi

criminalistică, cu statele de personal destul de modeste, nu putea să “ţină piept” valului de expertize

ce urmau a fi efectuate, odată ce în Lege nu s-a prevăzut efectuarea lor în unităţile de expertiză ale

MAI al RM. Nici baza tehnico-materială nu permitea a realiza această idee. Astăzi, de vreme ce

constatările tehnico-ştiinţifice au obţinut forţă probantă, conform art.93 din Codul de procedură

penală al RM, dispare necesitatea să se dispună întotdeauna efectuarea unei expertize, poate mai

frecvent – constatarea tehnico-ştiinţifică. În esenţă, în cauzele penale, dacă pornim de la cele

menţionate, observăm o scădere a numărului de expertize efectuate de subdiviziunile MAI, cu

sporirea numărului de constatări tehnico-ştiinţifice. Aici, însă, există alt pericol. Tendinţa de a

dispune constatarea tehnico-ştiinţifică în locul expertizei poate conduce la încălcări ale legislaţiei

procesuale, care prevede concret cazurile când poate fi numită constatarea tehnico-ştiinţifică.

Desigur, a ordona o expertiză este mult mai anevoios – trebuie respectate drepturile părţilor în

proces, luate în considraţie multe alte aspecte procesuale, care, în cazul nerespectării lor, pot fi

relevate uşor de avocaţi, probele fiind declarate inadmisibile în proces.

Prin urmare, astăzi specialiştii-criminalişti ai MAI ar putea, în fond, să activeze în direcţia

asigurării muncii de teren (cercetarea la faţa locului, alte acte de urmărire penală, activităţi operative

de investigaţie şi de administrare a evidenţelor criminalistice), precum şi să efectueze constatări

tehnico-ştiinţifice în cazurile în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de

schimbare a unor stări de fapt şi este necesară explicarea urgentă a unor fapte sau circumstanţe ale

cauzei.122 Aceste remanieri, desigur, nu trebuie în nici un fel să influenţeze negativ asupra salariilor

121 Florea V. Cine se teme de expertiza extradepartamentală obiectivă? // Dreptul. nr.18 (19), septembrie, 2002. 122 A se vedea art.139 alin.1 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova − Chişinău, 2003.

69

acestor specialişti. Ba mai mult, va trebui ca aceştia să fie încurajaţi şi stimulaţi prin această pârghie

importantă, aşa cum am menţionat în capitolul anterior.

În acest context, expertiza ca instituţie, într-o perspectivă mai îndepărtată, ar putea fi

scoasă din cadrul MAI, elaborându-se din timp mecanismul respectiv (componentele tehnico-

materiale, financiare, ale statelor de personal etc.) de realizare în fapt şi plasarea ei sub auspiciile

Ministerului Justiţiei, în cadrul căruia funcţionează o reţea de laboratoare în teritoriu, în frunte cu

Centrul Naţional de Expertize Judiciare. Astăzi, în statele de personal ale acestuia, conform

Regulamentului Centrului, se află circa 56 de experţi, o bună parte dintre care sunt dotaţi la un

nivel cât de cât suficient cu tehnică de calcul. Desigur, în acest context se cer a fi operate o serie de

modificări în activitatea Centrului. Socotim necesar a ridica statutul acestuia, formulându-i şi

sarcina, pe lângă cea de coordonare metodică şi pe cea de cercetare ştiinţifică în ramura expertizei

judiciare.

Şi încă un aspect. În legea Cu privire la expertiza judicară (art. 9) sunt formulate mai întâi

drepturile expertului, iar apoi obligaţiile lui. În opinia noastră, punerea accentului pe obligaţii, după

cum s-a făcut în Codul de procedură penală în vigoare (art. 88), este mai corectă, deoarece

legislatorul subliniază că statutul expertului este subordonat scopurilor procesului judiciar. Expertul

nu are interese juridice în cauză, participarea lui la proces nu este determinată de oarecare drepturi,

ci de obligaţia principală – formularea concluziilor obiective la întrebările puse de instanţa de

judecată. De aceea, considerăm că trebuie făcute modificări şi la acest capitol.

Trezesc unele îndoieli şi modificările operate în Regulamentul Centrului Naţional de

Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei123, făcute, credem, nu fără iniţiativa Centrului,

prin care directorului Centrului, conducătorilor de secţii, Consiliului metodico-ştiinţific al Centrului

li se acordă dreptul de a controla calitatea expertizelor, perfectarea rapoartelor şi de a le remite

expertului pentru a introduce precizările şi modificările necesare. Mai mult, prin art. 21 din acest

Regulament, directorului Centrului i se oferă şi dreptul ca, în cazurile conflictuale, să dispună

efectuarea expertizei litigioase unei comisii de experţi.

Această problemă necesită un studiu aparte, aici însă, menţionăm succint că conducătorul

instituţiei, fără îndoială, trebuie să poarte răspundere pentru calitatea expertizelor şi trebuie să i se

acorde acest drept, însă apare întrebarea – în ce limite? Doar acest drept specificat de lege intră în

contradicţie vădită cu principiul independenţei expertului. La fel şi situaţia în care conducătorul

instituţiei dispune efectuarea expertizei unei comisii de experţi.

123 A se vedea Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1052 din 12 septembrie 2006.

70

În fapt, aceasta nu este altceva decât ordonarea unei expertize repetate (contraexpertize).

Poate oare conducătorul să dispună expertiza repetată fără a coordona această chestiune cu

ordonatorul - instanţa de judecată sau organul de urmărire penală? În opinia noastră, posibilitatea de

a institui comisii de experţi – specialişti într-un singur domeniu sau fie în diverse ramuri (expertiza

complexă), fie chiar să dispună expertiza unei comisii interdepartamentale, poate fi soluţionată prin

introducerea în Legea “Cu privire la expertiza judiciară” a dreptului de a prezenta rapoarte de

expertiză în numele persoanei juridice, în cazul nostru – Centrul Naţional de Expetize Judciare. În

aşa caz nu poate să apară problema expertizei repetate, întrucât este vorba de expertiza în numele

instituţiei de a cărei veridicitate este responsabil personal conducătorul ei. Această idee este

înlesnită şi de noua legislaţie penală a Republicii Moldova, în care se prevede răspunderea

persoanelor juridice124, ce-i drept, deocamdată numai a celor ce desfăşoară activităţi de

întreprinzător. Oricum, ideea nu este nouă, întrucât istoria apariţiei şi a consolidării cunoştinţelor

criminalistice cunoaşte că activitatea practică de expertiză în anumite perioade de dezvoltare se

desfăşoară şi în numele instituţiei de expertiză.

O eventuală modificare a legii procesuale în sensul consfinţirii acestei forme de efectuare

a expertizelor va deschide noi posibilităţi de soluţionare a mai multor probleme: reglementarea

juridică a expertizelor complexe; problema statutului specialiştilor ce asigură funcţionarea normală

a maşinilor electronice de calcul (programatori, ingineri, tehnicieni), de a căror activitate de multe

ori depind şi rezultatele finale ale expertizei; problema dreptului instituţiei de a efectua controlul

asupra calităţii expertizelor şi altele de acest ordin, care sunt generate de contradicţia dintre

caracterul efectuării expertizelor şi forma prezentării acestora consumatorului. Modelul teoretic al

instituţiei de expertiză ce efectuează expertize în numele instituţiei se întrevede doar în linii

generale. Nu încape îndoială, însă, că expertizele vor fi realizate de către colaboratorii executori, iar

raportul va fi redactat în numele instituţiei, document care va fi semnat de către reprezentantul

administraţiei. Reglementarea procesuală a dispunerii şi efectuării expertizelor judiciare în astfel de

situaţii se va simplifica mult. Relaţiile reciproce ale instituţiei cu organul de dispunere a expertizei

se vor limita la ordonarea ei şi transmiterea materialelor necesare pentru expertiză. Relaţiile între

executorii concreţi ai expertizei şi administraţia instituţiei vor căpăta un caracter intern şi vor fi

reglementate de norme locale, interne. Răspunderea pentru calitatea expertizei o va purta instituţia,

în persoana administratorului. Totodată, se cere a se prevedea şi alte forme de răspundere decât cele

existente la ora actuală. Practica demonstrează cu prisosinţă că răspunderea va trebui să cuprindă

atât situaţia pentru falsificarea cu bună ştiinţă a rezultatelor expertizei, cât şi pentru efectuarea

124 Codul Penal al Republicii Moldova, Chişinău − 2002, art.21.

71

expertizelor de calitate proastă, care astăzi există din abundenţă. Însă nu trebuie trecut cu vederea

faptul că, la ora actuală, calitatea şi rezultatele expertizelor mai depind, totuşi, în mare măsură, de

calităţile şi personalitatea expertului, de experienţa lui individuală, de profesionalismul şi vechimea

în muncă a acestuia. Din această cauză, credem că controlul calităţii nu poate fi extins asupra

raportului în ansamblu. Mai curând, acesta priveşte corectitudinea stabilirii de către expert a

sarcinii, alegerea corectă a direcţiei de cercetare, redactarea rezultatelor expertizei, relevarea

caracteristicilor informative şi aprecierea totalităţii individuale a lor. Corectitudinea acestor

operaţiuni nu întotdeauna poate fi verificată. Astăzi, nu orice expertiză deţine calitatea de a fi

verificată, adică posibilitatea instituţiei de a controla în mod deplin corectitudinea cercetărilor

efectuate de către un colaborator în parte, pentru a purta răspundere integrală pentru rezultatele

expertizei. Însă insuficienţa posibilităţii de verificare a instituţiei asupra calităţii expertizelor

efectuate în numele expertului poate fi compensată (ca variantă la etapa de tranziţie) prin redactarea

raportului simultan în numele instituţiei şi a executorului concret.

Deci, în perspectiva trecerii la un sistem de efectuare a expertizelor mai avansat, se va

simplifica procedura de dispunere şi efectuare a expertizelor, care va permite să folosim cu mai

mare eficienţă expertiza complexă, va oferi posibilităţi mai mari de implementare a tehnologiilor de

vârf şi a organizării ştiinţifice a muncii în activitatea practică de expertiză, va înlătura problema

statutului procesual al programatorilor şi (algoritmiştilor) autorilor de soft-uri. Aceste două forme

de organizare a procesului de expertiză pot exista, la etapa actuală, în paralel.

Pentru a rezolva problema reorganizării serviciului criminalistic al MAI al RM şi a

transfera , într-o perspectiva mai îndepărtată, institutul de expertiză din cadrul acestui minister,

trebuie aduse şi alte argumente.

În primul rând, sporirea personalului cadrelor de experţi, după anii 1991-1992, a făcut

posibilă specializarea îngustă a colaboratorilor. Totodată, este evident că expertul-grafic sau cel din

ramura chimiei, a fizicii, biologiei, care uneori îşi închipuie cu greu structura şi sarcinile

criminalisticii, nu este în stare, cu maximum de cunoştinţe, să soluţioneze sarcinile de colectare a

multiplelor urme ale infracţiunii de la faţa locului, fără a mai vorbi de examinarea lor preliminară în

scena infracţiunii, pentru a desprinde informaţia utilă descoperirii acesteia pe urme proaspete.

În al doilea rând, cumularea funcţiilor de specialişti şi experţi a fost justificată şi înţeleasă

în condiţiile când serviciul criminalistic al MAI era redus şi avea un arsenal de mijloace tehnice

destul de primitiv. Astăzi, tehnica criminalistică, inclusiv cea care se utilizează pe teren, uneori nu

poate fi aplicată decât de specialişti cu o pregătire inginerească. Poate, din acest motiv, tot mai

frecvent în acest serviciu sunt angajate persoane cu studii tehnice superioare şi mai puţin cele ce

deţin studii juridice.

72

În fine, aplicarea sistemelor computerizate în scopul colectării, cercetării şi aplicării

informaţiei cu semnificaţie criminalistică cere exigenţe mai înalte faţă de calitatea purtătorilor de

informaţie, adică faţă de urmele infracţiunii. Implementarea sistemului automatizat de prelucrare a

informaţiei dactiloscopice DACTO- 2000 necesită o calitate net superioară a amprentelor digitale

luate la evidenţă, la fel şi a impresiunilor digitale ale infractorilor. Acest lucru poate fi atins cu

condiţia unei specializări serioase a specialiştilor care desfăşoară activităţi de cercetare a câmpului

infracţional, precum şi cercetări ştiinţifice solide în această direcţie. În context, considerăm necesar

a crea în cadrul Direcţiei tehnico-criminalistice a MAI a unui laborator ştiinţific, având ca obiectiv

principal implementarea metodelor, a procedeelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice moderne, mai cu

seamă a celor de teren în activitatea de urmărire penală.

Cele menţionate, sperăm, justifică necesitatea separării organizatorice a specialiştilor–

criminalişti de experţii judiciari, cu perspectiva de scoatere a institutului de expertiză din cadrul

MAI, aşa cum prevede Concepţia reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova şi

subordonarea acesteia Centrului de Expertiză Judiciară de pe lângă Ministerul Justiţiei.

În opinia noastră, aceasta este o rezervă de sporire a eficacităţii sistemului statal de

asistenţă tehnico-criminalistică a activităţii procesuale a organelor de urmărire penală.

Necesitatea perfecţionării acestui sistem este dictată de cerinţele practicii de luptă contra

criminalităţii la ora actuală, precum şi de nivelul de dezvoltare al metodelor şi mijloacelor tehnico-

criminalistice. Este evident că, în condiţiile de astăzi, acest sistem trebuie să fie mai dinamic, mai

flexibil, liber, în măsura posibilităţilor, de unele viziuni dogmatice, uneori greşite, vizând rolul

mijloacelor tehnico-ştiinţifice în combaterea criminalităţii. Este important aici să se asigure

evaluarea corectă a rezultatelor muncii tehnico-criminalistice în diferite etape ale cercetării

infracţiunilor cu orientarea spre scopul final – descoperirea şi cercetarea acestora într-un termen cât

mai redus.

Unii savanţi propun divizarea serviciului criminalistic al MAI în serviciul de expertiză

judiciară (autonom şi separat în organele afacerilor interne) şi serviciul tehnico-ştiinţific, care ar

putea asigura soluţionarea tuturor sarcinilor practice, legate de utilizarea realizărilor tehnico-

ştiinţifice în activitatea profesională de descoperire şi cercetare a infracţiunilor (cu excepţia

expertizei). Anume acest serviciu ar trebui să se încadreze organic în sistemul general de servicii şi

subdiviziuni ale poliţiei criminale.125 Autorii nu exclud chiar şi situaţia potrivit căreia specialiştii în

cauză se vor afla în statele de personal ale organelor operative de investigaţie sau de urmărire

penală, aşa cum au activat procurorii criminalişti în organele procuraturii Republicii Moldova de la

125 Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука – техника – общество - человек. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2000, с.256.

73

începutul anilor '70 ai secolului al XX-lea şi până la finele acestui secol. Rămâne doar să ne

exprimăm regretul pe această cale în legătură cu desfiinţarea acestui serviciu, care a adus un aport

substanţial la dezvoltarea criminalisticii practice, dar şi a ştiinţei respective în Moldova.126

În opinia noastră, această propunere este una paliativă, care poate soluţiona problema

temporar. În condiţiile actuale de organizare a muncii, mai devreme sau mai târziu, funcţiile

expertului şi ale specialistului “se vor “dizolva”. Expertul, ca şi mai înainte, va fi nevoit să descindă

pentru a cerceta locul faptei sau la alte acţiuni de urmărire penală şi activităţi operative de

investigaţie (în cadrul unui comisariat de poliţie, altfel nu poate fi) să ridice urme şi, de multe ori,

contrar prevederilor alin. 5 art. 89 din Codul de procedură penală, să le expertizeze el însuşi.

Mai realistă ni se pare propunerea lui V. Tokarev, care argumentează oportunitatea creării

unor subdiviziuni interraionale, având ca scop principal efectuarea în exclusivitate doar a

expertizelor judiciare.127 Într-o astfel de situaţie, ceea ce este foarte important sub aspect

organizatoric, se creează condiţii pentru a se respecta într-o măsură oarecare principiul

independenţei expertului – separându-se de alte servicii ale organelor afacerilor interne.

Desigur, separarea funcţiilor experţilor şi ale specialiştilor-criminalişti va permite

asigurarea reală a sporirii profesionalismului ambilor subiecţi ai asistenţei tehnico-criminalistice în

baza specializării înguste a acestora, va reduce simţitor volumul de sarcini, va spori şi

responsabilitatea lor pentru munca depusă.

Credem că, în condiţiile ţării noastre, în situaţia la care s-a ajuns, odată cu adoptarea

actualului Cod de procedură penală şi obţinerea forţei probante a constatărilor tehnico-ştiinţifice,

este oportun, în prima etapă, a opta pentru o poziţie “de mijloc”, adică a crea subdiviziuni

interraionale de expertiză judiciară (separate în organele afacerilor interne), având ca scop principal

efectuarea în exclusivitate doar a expertizelor judiciare. Mai apoi, după crearea mecanismului

respectiv, institutul de expertiză judiciară să fie scos de sub auspiciile Ministerului Afacerilor

Interne, subordonându-l Ministerului Justiţiei, specialiştilor MAI, organizaţi în subdiviziuni

tehnico-ştiinţifice, revenindu-le funcţia de a efectua constatări tehnico-ştiinţifice, participarea la

acţiuni de urmărire penală şi activităţi operative de investigaţie, precum şi administrarea evidenţelor

criminalistice.

126 Golubenco G. Incursiuni în istoria apariţiei şi consolidării cunoştinţelor criminalistice pe plan mondial şi naţional // Revista de Criminologie, Drept penal şi Criminalistică, nr.1-2, − Chişinău, 2003, p.100-107. 127 Токарев В.В. Недостатки деятельности экспертно-криминалистических подразделений ГОРОВД и пути ее совершенствования // Вопросы теории криминалистики и экспертно-криминалистических проблем. – М., 1987, с.34-37.

74

Această soluţie, de a plasa în perspectivă expertiza judiciară sub autoritatea Ministerului

Justiţiei, va conduce la necesitatea majorării şi a numărului de filiale ale acestei instituţii în

teritoriu, după necesitate.

Întrucât numărul de expertize realizate de subdiviziunile criminalistice ale MAI al RM

descreşte (în anul 2003, s-au efectuat cu 2381 mai puţine expertize judiciare decât în anul 2002, în

a.2007 numărul lor s-a micşorat aproape cu 50% comparativ cu a.2004), datorită şi modificării

legislaţiei procesual-penale, apariţiei unor noi unităţi de expertiză), volumul lor, probabil, urmând

să se micşoreze şi în anii următori, implementarea acestei idei va fi posibilă cu mai puţine cheltuieli

materiale şi umane, subvenţii financiare.

Într-o perspectivă îndepărtată, nu este exclusă realizarea unei idei mai radicale – de

instituire a unui Serviciu statal unic de expertiză judiciară, care ar cuprinde toate unităţile de

expertiză, inclusiv medico-legală, dispersate în cadrul diverselor ministere, departamente, servicii.

Realizarea acestui concept ar permite formarea unei structuri statale independente de

interesele corporative şi departamentale, o mai eficientă utilizare a mijloacelor bugetare pentru

crearea unei baze tehnico-materiale unice, precum şi o politică unitară privind asistenţa tehnico-

ştiinţifică a activităţii procesuale a organelor de drept. De notat, însă, că nici o astfel de abordare a

problemei nu este lipsită de cusururi. Concentrarea funcţiilor de efectuare a expertizei în cadrul unui

serviciu unificat “statal” va pune la îndoială, iarăşi, realizarea principiilor fundamentale ale

procesului penal, în speţă, a principiului contradictorialităţii şi egalităţii “armelor” între părţile

participante la proces. Aceasta va exclude posibilitatea alegerii instituţiei de expertiză. Expertizele

repetate se vor dispune tot în cadrul acestui serviciu unic, ceea ce va conduce la apariţia pericolului

de impunere a intereselor corporative la aprecierea rapoartelor litigioase de expertiză.

Monopolismul în organizarea efectuării expertizelor judiciare, în puterea legităţilor obiective de

dezvoltare a oricărui sistem monopolist, se va reflecta negativ asupra activităţii de expertiză în

Republica Moldova.128 Desigur, o balanţă oarecare ar putea să acorde institutul de expertiză

independentă, care astăzi este doar la început de cale. Cei peste 15 experţi criminalişti, o part dintre

care sunt atestaţi, membri ai Asociaţiei Naţionale a Experţilor Judiciari Independenţi, efectuează

doar 4–6% din numărul total de expertize judiciare realizate în cadrul urmăririi penale în Republica

Moldova.

Abordând aspectul organizatoric al sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică, nu poate

fi trecută cu vederea nici problema optimizării personalului serviciului de expertiză şi criminalistică

128 Мартынов В.В. Вопросы организации деятельности судебно-экспертных учреждений на современном этапе // Проблемы судебной экспертизы на современном этапе. Тезисы докладов межвузовской научно-практической конференции 27-28 июля 2003 г. Волгоград, 2003, с.3-5.

75

al MAI al RM. Unii criminalişti din rândul savanţilor, dar şi al practicienilor, consideră că rezultatul

asistenţei tehnico-criminalistice poate fi sporit semnificativ doar prin majorarea statelor de

personal.129 Există şi o părere, care nu este lipsită de temei, că metodele extensive de sporire a

acestuia sunt pe cale de a fi epuizate.130 În opinia noastră, în situaţia actuală, când au crescut

posibilităţile tehnicii criminalistice, ale tehnologiilor informaţionale, trebuie să ne orientăm la

varianta intensivă de sporire a eficacităţii. Cu atât mai mult cu cât nici datele statistice nu ne lasă

argumente pentru o altă soluţie. Dacă, spre exemplu, rezultativitatea participării specialiştilor la faţa

locului în anul 1997, cu un efectiv de 184 de criminalişti, a fost de 27,4% (au fost identificate 4442

de persoane implicate în infracţiuni în urma investigaţiilor de laborator ale materialelor de probă

ridicate de la 13 603 descinderi în echipele de cercetare), apoi în anul 2003 – 13,6%, identificându-

se doar 1440 de persoane bănuite după urmele ridicate în cadrul 10524 de participări, aproape cu

acelaşi efectiv – 173 de specialişti. În ultimii ani această stare de lucruri, după cum se observă din

tabelul nr.2 (cap.I), nu s-a ameliorat semnificativ.

Ordinul MAI al RM nr.115 din 12.03.1992 stabileşte în plan normativ principiul formării

statelor de personal ale serviciului de expertiză şi criminalistică al MAI al RM astfel: în organele

raionale şi orăşeneşti ale afacerilor interne se introduc 2 unităţi de experţi dacă pe linia poliţiei

criminale şi a poliţiei economice se înregistrează 400 de infracţiuni. Funcţia suplimentară de expert

se introduce pentru fiecare din următoarele 250 de infracţiuni.

Nu punem la îndoială justeţea raţionamentelor care se află la temelia acestui principiu,

însă trebuie de menţionat unele momente legate de problema cadrelor. Dincolo de faptul că, uneori,

posturile rămân vacante din lipsă de specialişti pregătiţi, alteori, înregistrându-se o depăşire a şarjei

experţilor cu experienţă de lucru – nu se ţine cont de raportul real existent între genul de infracţiuni

şi volumul de muncă tehnico-criminalistică (şi nu numai numărul de infracţiuni înregistrate). Este

evident că volumul de muncă tehnico-criminalistică va fi diferit în caz de omucidere, jaf,

huliganism, furt sau tâlhărie etc. În afară de aceasta, diferă şi nivelul, structura criminalităţii în

diverse zone ale republicii noastre, fapt ce, în final, conduce la deosebiri semnificative între şarja

colaboratorilor serviciului de expertiză şi criminalistică, îndeosebi a acelora din teritoriu şi,

respectiv, a eficacităţii asistenţei tehnico-criminalsitice.

Analiza arată că specialiştii mai experimentaţi ridică de la faţa locului urme şi alte probe

materiale, cu ajutorul cărora în multe cazuri se identifică persoane implicate în comiterea

129 Винберг Л.А. Совершенствование деятельности судебно-экспертных учреждений по технико-криминалистическому обеспечению раскрытия и расследования преступлений. – М., 1988, с.62. 130 Golubenco Gh. Serviciul criminalistic: proiecte şi constatări. // Legea şi viaţa, nr.2, − Chişinău, 1993, p.14.

76

infracţiunilor şi invers, în unele comisariate, cu toate că se ridică multe corpuri delicte, rezultatul

expertizării lor este redus, multe dintre acestea neavând legătură cu cauza cercetată.

Desigur, problema în cauză este legată de întrebarea dacă trebuie sau nu să participe în

toate cazurile specialistul la cercetarea locului faptei. Unii autori consideră că de multe ori

specialistul este invitat doar ca “fotograf” al locului faptei, ceea ce influenţează negativ rezultatul

participării lui. În particular, P.Işcenko consideră că participarea specialistului nu este obligatorie

dacă “infractorul este reţinut la faţa locului, dacă victimele şi martorii care l-au văzut pe făptuitor

sunt prezenţi şi îl pot recunoaşte”.131

Motivul principal pus la baza acestor teze este legat de numărul redus al specialiştilor-

criminalişti şi al altor colaboratori care cunosc în suficientă măsură metodele şi mijloacele tehnico-

criminalistice. În opinia noastră, argumentul menţionat mai sus este semnificativ, însă el nu trebuie

să domine când este vorba de realizarea scopului procedurii penale privind protejarea persoanei, a

societăţii şi statului împotriva infracţiunilor (art.1 din Codul de procedură penală). Rezultatele

studiului nostru demonstrează că în cazurile indicate de P. Işcenko nu numai că nu se aplică

cunoştinţele specialistului, dar, în genere, nu se efectuează cercetarea la faţa locului. Este evident

că, în mare parte, şi astăzi lucrătorii practicieni sunt dominaţi de simţul de încredere în probele

obţinute din surse ideale (interogări, confruntări etc.), acordându-se o atenţie neînsemnată probelor

materiale. O astfel de abordare, lipsită de perspicacitate, demonstrează şi practica judiciară, care

denotă că învinuirile care au la bază numai surse ideale de probaţiune sunt destul de “şubrede” în

instanţa de judecată. Mai mult, ignorarea surselor de oricare informaţie despre mediul criminal,

modul de operare, mijloacele de comitere a infracţiunilor, fără îndoială, se va reflecta negativ

asupra rezultatelor finale. Trebuie de luat în consideraţie faptul că, de multe ori, când parvine

sesizarea despre infracţiune la secţia de gardă a poliţiei, este dificil să apreciezi utilitatea descinderii

specialistului la cercetarea locului faptei.

În concluzie, subliniem importanţa separării organizatorice a specialiştilor-criminalişti de

experţi în cadrul subdiviziunilor de expertiză şi criminalistică ale MAI din RM, ceea ce va crea în

mod obiectiv condiţii de sporire a profesionalismului şi a statutului procesual al ambilor subiecţi ai

asistenţei tehnico-criminalistice.

Specialistul-criminalist, în linii mari, trebuie să fie un profesionist cu deprinderi şi abilităţi

universale, chemat să execute, poate, cele mai complexe “expertize”, având ca obiect scena

infracţiunii şi multiplele urme de la faţa locului. Astfel de specialişti trebuie pregătiţi în baza unor

131 Ищенко П.П. Специалист в следственных действиях (уголовно-процессуальные и криминалистические аспекты). – М., 1990, с.49.

77

programe speciale, în instituţii de învăţământ specializat, dotate cu o bază tehnico-materială

respectivă, poligoane criminalistice bine puse la punct, tehnologii moderne.

Aceste probleme de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării

infracţiunilor nu pot fi soluţionate în mod optim fără a se ţine cont de interconexiunea şi

interdependenţa aspectelor organizatorice şi a celor juridice, procesuale pe care le vom analiza în

continuare.

78

§2. Starea actuală şi perspectivele reglementării procesuale a componentelor sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică

După cum s-a menţionat, asistenţa tehnico-criminalistică prezintă în sine un sistem destul

de complex, format din mai multe constituente, un rol important jucându-l elementul juridic.

Anume această componentă influenţează latura organizatorică, dar şi pe cea metodică privind

munca specialiştilor la faţa locului, precum şi a experţilor în laboratoarele de expertiză. Arsenalul

criminalistic se completează zi de zi cu noi procedee şi mijloace, în care se concentrează cele mai

performante cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, determinând obiectiv şi necesitatea perfecţionării

reglementării procesuale a aplicării acestora în urmărirea penală.

În caz contrar, utilizarea chiar şi a celor mai avansate tehnologii nu va da efectul scontat,

legislaţia depăşită devenind o frână în această activitate. Mai mult, există o legătură directă,

nemijlocită şi destul de rigidă între potenţialul asistenţei tehnico-criminalistice şi ceea ce permite

sau nu legea procesual-penală. Timp îndelungat, cel puţin la noi în ţară, o serie de posibilităţi ale

aşa-numitelor metode şi mijloace netradiţionale ale tehnicii criminalistice (odorologia, poligraful

etc.) rămân la nivelul posibilităţilor, inclusiv din cauza conservatismului, a rigidităţii sistemului

procesual penal.

În acest context sunt tipice discuţiile în literatura de specialitate despre rolul expertizei în

procesul penal, despre activitatea în contradictoriu a experţilor, sistemul şi subordonarea instituţiilor

de expertiză, admisibilitatea aplicării metodelor şi a mijloacelor tehnicii criminalistice în procedura

penală etc. La aceste probleme tradiţionale, odată cu evoluţia progresului tehnico-ştiinţific, se

alătură altele, nu mai puţin importante şi complexe, legate, spre exemplu, de computerizarea

organelor ocrotirii normelor de drept, inclusiv a locului de muncă al expertului. Cu regret, o bună

parte dintre aceste probleme au fost trecute cu vederea în cadrul elaborării şi adoptării actualului

Cod de procedură penală. În particular, este vorba de problema reglementării utilizării mijloacelor

tehnico-ştiinţifice în activitatea de urmărire penală.

Se ştie că aplicarea mijloacelor şi a procedeelor tehnicii şi tacticii criminalistice în

activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor este determinată nu numai de temeinicia

ştiinţifică a acestora, dar şi de legalitatea utilizării lor. Existenţa unei baze legale privind folosirea

mijloacelor tehnice şi a procedeelor tactice în combaterea criminalităţii constituie o garanţie a

respectării principiului legalităţii.

Prin baza legală a utilizării mijloacelor tehnice în urmărirea penală trebuie de înţeles “un

sistem de principii şi reguli formulate în lege, dar şi în actele bazate pe lege, ce stabilesc condiţiile

79

admisibilităţii, conţinutul, scopul şi ordinea aplicării acestor mijloace şi procedee de către

anchetatori, colaboratorii operativi şi instanţele judecătoreşti”.132

Principalul act normativ ce reglementează aplicarea mijloacelor tehnice şi a procedeelor

tactice în activitatea de urmărire penală este Codul de procedură penală al Republicii Moldova,

intrat în vigoare la 12 iunie 2003.

Normele Codului de procedură penală în acest sens vizează indicaţiile de utilizare a unor

mijloace tehnice, scopul şi ordinea de aplicare, precum şi regulile de valorificare a rezultatelor

aplicării acestor mijloace. Drept bază legală de folosire a tehnicii în descoperirea infracţiunilor

servesc şi diversele ordine, instrucţiuni, indicaţii departamentale, care concretizează legea

procesual-penală.133

Este evident că atât legea procesual-penală, cât şi actele bazate pe lege, nu pot să

contureze o listă exhaustivă de mijloace şi procedee ce pot fi aplicate ipotetic în combaterea

criminalităţii. Cu atât mai puţin să conţină indicaţii privind ordinea de aplicare a acestor mijloace,

metode şi procedee.

Totuşi, în actualul Cod de procedură penală se încearcă a se prezenta o astfel de enumerare

şi, desigur, ea este destul de confuză, în mare parte formală (a se vedea tabelul nr.3).

Tabelul nr.3

Metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice admise sau prevăzute obligatoriu de Codul de procedură penală al Republicii Moldova în cadrul efectuării acţiunilor de urmărire penală Metode şi mijloace

tehnice

N

r.

d/

o

Acţiuni de urmărire

penală

Foto

graf

iere

a

Înre

gist

rări

aud

io

Înre

gist

rări

vid

eo

Înto

cmir

ea sc

hiţe

i,

dese

nelo

r

Film

area

Măs

urar

ea

Exe

cuta

rea

mul

ajel

or

şi ti

pare

lor

de p

e ur

me

Dife

rite

met

ode şi

mijl

oace

tehn

ice

1. Modalităţi speciale de

audiere a martorului şi

protecţia lui (art.110

(7)134

-

x

-

-

-

-

-

-

2. Verificarea declaraţiilor

la locul infracţiunii

132 Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2001, с.206. 133 A se vedea, spre exemplu ordinul MAI al RM nr.115 din 12 martie 1992. 134 Aplicarea înregistrării video la audierea martorului în condiţiile art.110 CPP este obligatorie. Casetele video pe care au fost înregistrate declaraţiile martorului, sigilate cu sigiliul instituţiei se păstrează în original la instanţă împreună cu copia procesului-verbal al declaraţiei.

80

(art.114 (5) x

x x x - - - x

3. Audierea persoanelor

(art.115 (1)

-

x

x

-

-

-

-

-

4. Spre prezentare a

recunoaştere135 (art.116

(3)

x

-

-

-

-

-

-

-

5. Cercetarea la faţa locului

(art.118 (3)

x

-

-

x

x

x

x

-

6. Reconstituirea faptei

(art.122 (1)

x

-

-

x

x

x

-

-

7. Experimentul în

procedura de urmărire

penală (art.123 (2)

-

-

-

-

-

-

-

x

8. Percheziţia (art.128 (8)

-

-

-

-

-

-

-

x

9. Colectarea mostrelor

pentru investigaţii de

comparaţie (art.156 (3)

-

-

-

-

-

-

-

x

Din tabel se observă că în unele articole (114, 115, 116, 118, 122), în diferite formulări, se

fac relatări concrete privind mijloacele admisibile la efectuarea actelor de urmărire, însă sunt trecute

cu vederea reactivii chimici, prafurile, echipamentul de detectare etc., altele conţin doar prevederi

generale, precum că pot fi folosite “diverse mijloace tehnice”, fără o specificare concretă (123, 128,

156). De fapt, în aceste norme se indică, pe drept doar procesele pentru care aceste metode şi

mijloace trebuie sau pot fi aplicate (fotografierea, măsurarea, executarea mulării urmelor etc.).

Cu toate că legea procesual-penală, cu excepţia a două cazuri (art.110, 116), nu prescrie în

mod obligatoriu folosirea acestor metode şi mijloace în cadrul cercetărilor, practica cere imperios

respectarea unor cerinţe mai severe, îndeosebi când este vorba de fixarea tehnică a urmelor

infracţiunii şi a stărilor de fapt, efectuarea măsurărilor, a fotografierii, înregistrărilor video a actelor

135 Aplicarea fotografierii la recunoaşterea persoanelor, conform art.116 CPP este obligatorie. Fotografiile persoanei prezentate spre recunoaştere şi a asistenţilor procedurali urmează a fi anexate în mod obligatoriu la procesul-verbal.

81

de urmărire. Neaplicarea unora dintre ele în anumite situaţii este considerată drept defect al

cercetărilor şi poate conduce la remiterea dosarului de către procuror pentru ca organul de urmărire

să înlăture carenţele în cauză.

Neaplicarea metodelor şi a mijloacelor tehnico-criminalistice necesare pentru soluţionarea

justă a problemelor în cadrul efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor se reflectă

negativ asupra plenitudinii şi valorii ştiinţifice a rapoartelor respective care, ulterior, pot conduce,

de asemenea, la necesitatea refacerii acestora.

În urma analizei acestor prevederi legislative apar o serie de întrebări: Oare în cadrul

examinării cadavrului (art. 120) sau al exhumării acestuia (art. 121) nu se aplică înregistrarea video

şi alte mijloace tehnice? La percheziţia corporală sau ridicarea de obiecte şi documente nu se

folosesc echipamente de detectare? Oare nu se cere, la fel, o asistenţă tehnico-criminalistică solidă

la examinarea corporală (art. 119), la confruntare (art.113), în constatarea tehnico-ştiinţifică, la

efectuarea expertizelor? Strict vorbind, dacă pornim de la principiul că în ramura penală se admite

doar ceea ce este specificat în lege în mod special sau nu vine în contradicţie cu normele de drept, în

astfel de acţiuni de urmărire penală mijloacele tehnico-criminalistice nu pot fi aplicate din motiv că

acestea nu sunt prevăzute în articolele respective.

S-ar părea că aceste omisiuni sunt simple confuzii sau defecte ale tehnicii legislative.

În opinia noastră, această stare de lucruri denotă mai curând imperfecţiunea modului ca

atare de abordare a problemei. În actualul Cod de procedură penală se încearcă a enumera limitativ

mijloacele tehnice obligatorii şi admisibile în cadrul urmăririi penale. În opinia noastră, orice

tentativă de a formula într-o normă de drept sau într-un sistem de norme o listă deplină a

mijloacelor tehnice sau procedeelor tactice ce pot fi prezumtiv aplicate în urmărirea penală este

sortită eşecului.

Fiind o replică a stării ştiinţei şi practicii într-un anumit moment, această enumerare,

luând în consideraţie faptul că dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii se află mereu în ascensiune şi nu poate

fi oprită, va fixa totdeauna starea zilei de ieri încă din clipa creării acestei liste. Chiar şi sub aspectul

tehnicii legislative, este imposibil de înşirat în lege un astfel de volum de mijloace şi procedee ce

pot fi aplicate ipotetic sau situaţiile când trebuie folosit un aparat sau altul.

În fine, aplicarea tehnicii criminalistice este proprie nu numai unor acţiuni de urmărire

penală, dar şi procesului de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în ansamblu.

Pornind de la aceasta, susţinem ideea expusă deja în literatura de specialitate136, de a

136 Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2001, с.207.

82

prefigura în legea procesual-penală doar principiile generale de admisibilitate în procedura penală a

metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice fără a le concretiza în lege, ceea ce ar deschide

posibilităţi justiţiei de a prelua realizările de ultimă oră din domeniul ştiinţei şi tehnicii şi de a le

folosi potrivit principiilor formulate în scopul soluţionării cauzelor concrete.

În linii mari, aceste criterii vor viza necontrazicerea mijloacelor utilizate literei şi spiritului

legii, adică vor corespunde legalităţii şi exigenţelor etice ce exclud ofensa, tratarea inumană sau

degradantă a persoanelor. Mai mult, recunoaşterea faptului că un mijloc ştiinţific poate fi admis în

urmărirea penală va fi marcat şi de următoarele considerente:

1. caracterul inofensiv al acestuia pentru mediu, sănătatea şi viaţa persoanelor ce le

folosesc sau pentru care ele se aplică;

2. procesul şi rezultatul utilizării va fi posibil de fixat, urmărit şi apreciat integral de

către organul de urmărire;

3. temeinicia şi eficacitatea metodelor şi a mijloacelor utilizate, elaborate şi (sau)

validate de organisme ştiinţifice competente.

Credem că ar fi logic şi mai simplu pentru percepere dacă prescripţiile legislative în acest

sens ar fi stipulate într-un articol consacrat în mod special acestei probleme. Un astfel de articol ar

putea fi intitulat “Aplicarea metodelor şi a mijloacelor tehnico–ştiinţifice în urmărirea penală”, cu

următorul conţinut:

(1) În cursul efectuării actelor de urmărire penală pentru depistarea, fixarea şi ridicarea

urmelor, a altor mijloace de probă, precum şi în scopul stabilirii legăturii acestora cu evenimentul

infracţional, pot fi utilizate mijloace tehnice de fotografiere, înregistrare audio-video, tehnică de

calcul, utilaje de detectare, reactivi chimici, se pot întocmi schiţe, se pot face mulaje şi copii de pe

urme. Utilizarea mijloacelor tehnice, validate ştiinţific, se admite doar în cazul în care acestea sunt

inofensive pentru mediu, sănătatea şi viaţa persoanelor.

(2) Înainte de a aplica mijloacele tehnice, participanţii la actul de urmărire penală se

înştiinţează despre acest fapt, iar în încheierea acţiunilor efectuate li se demonstrează efectele

aplicării acestor mijloace.

(3) Faptul folosirii mijloacelor tehnice se consemnează în procesul-verbal al actului de

urmărire, menţionându-se tipul, parametrii tehnici ai acestora, scopul, locul şi condiţiile aplicării,

precum şi rezultatele obţinute.

Existenţa unui astfel de articol ar înlătura necesitatea de a enumera în repetate rânduri, de

multe ori într-un mod controversat, metodele şi mijloacele tehnice în alte articole ale Codului de

procedură penală.

83

În cazul în care un astfel de articol va fi introdus în Codul de procedură penală, apare

problema privind modalitatea de determinare dacă un anumit mijloc tehnic, procedeu ori metodă ce

urmează a fi implementată în practica de urmărire penală corespunde sau nu principiilor menţionate.

Desigur, soluţionarea acestei chestiuni în situaţiile concrete nu poate fi lăsată la latitudinea

organului de urmărire sau a instanţei de judecată. Pentru a exclude aici elementul subiectivismului,

socotim necesar a forma în cadrul unor organe de drept (spre exemplu, Consiliului Ştiinţific

Consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie) a unei secţii de experţi care va avea funcţia de a

promova politica tehnico-ştiinţifică în combaterea criminalităţii, va coordona activitatea organelor

de ocrotire a normelor de drept în această direcţie. În obligaţiunile acestei secţii tehnice de experţi

se pot include şi problemele privind admisibilitatea utilizării unor sau altor mijloace şi metode

tehnico-ştiinţifice în procedura penală. Secţia în cauză va putea să decidă la modul concret ce

mijloace, procedee, tehnologii pot fi admise în procedura penală, în ce scopuri şi în ce limite,

precum şi valoarea juridică a rezultatelor aplicării lor.

Dacă nu se acceptă propunerea menţionată mai sus, această omisiune, departe de a fi

unica, poate fi reparată prin diverse modificări introduse periodic în Codul de procedură penală.

Îngrijorează, însă, alt fapt – sistemul în ansamblu şi conceptul de bază al utilizării realizărilor

tehnico-ştiinţifice în procesul penal actual, care, pe fundalul schimbărilor radicale, s-a modificat

insuficient în acest sens. În particular, a rămas nerezolvată problema dreptului specialistului de a

efectua expertiza în aceeaşi cauză. Legea procesual-penală (p. 5 art. 89 CPP RM) prevede că

specialistul nu poate lua parte în continuare la proces în calitate de expert dacă a participat ca

specialist în această cauză, cu excepţia cazurilor de participare a medicului specialist în domeniul

medicinei legale, la examinarea exterioară a cadavrului şi a cazurilor de participare a specialiştilor

în materie de cercetare a exploziilor sau de demontare a dispozitivelor explozive. După cum se

vede, legislatorul, comparativ cu procedura penală veche, a mai adăugat un subiect cu dreptul de a

efectua expertiza materialelor de probă ridicate la faţa locului de însuşi specialistul în materia

exploziilor. În rest, totul a rămas ca în trecut. Este evident că sunt ignorate posibilităţile

organizatorice existente, numărul insuficient al angajaţilor pentru a asigura această dispoziţie. Cu

toate că la ora actuală, în majoritatea comisariatelor de poliţie, sunt minimum câte unu-doi

colaboratori ai Serviciului de expertiză şi criminalistică al MAI, aceştia de multe ori rezolvă aceeaşi

dilemă: să participe în rolul specialistului în cauza dată sau să nu plece la faţa locului, ca mai apoi

să poată expertiza probele ridicate de către ofiţerul de urmărire penală sau de către procuror. În

practică, însă, nu rareori se ignorează această prescripţie, tăinuindu-se faptul participării

specialistului la activitatea de cercetare a locului faptei, ceea ce uşor poate fi stabilit prin

84

confruntarea registrelor de descindere la faţa locului şi procesul-verbal al acestei acţiuni de urmărire

penală, în care, de regulă, lipseşte semnătura specialistului.

În literatura de specialitate, restricţia în cauză a fost pe bună dreptate criticată de

nenumărate ori137, propunându-se excluderea ei. Aici, însă, trebuie să facem unele precizări

principiale, întrucât propunerile noastre argumentate anterior, de a separa aceste funcţii ale

experţilor şi specialiştilor, ar putea asigura pe deplin respectarea punctului 5 al art. 89 din Codul de

procedură penală, fiind un argument în plus în favoarea acestei propuneri. Oricum, considerăm

nejustificată norma în cauză, ea complicând de fapt lupta cu criminalitatea. Esenţa problemei

constă, deci, în imperfecţiunea asistenţei organizatorice şi legislative a activităţii experţilor, dar şi a

specialiştilor-criminalişti.

Experţii, după cum s-a menţionat deja, fiind specialişti într-un anumit domeniu destul de

îngust, nu întotdeauna sunt pregătiţi să facă faţă cerinţelor înaintate unui specialist-criminalist, care

are de a face cu diverse urme în ansamblul lor. La aceasta se adaugă sarcinile legate de aplicarea

tehnicii criminalistice în activitatea de urmărire penală, în operaţiunile de investigaţie operativă, în

cadrul utilizării evidenţelor criminalistice etc., care denotă evident existenţa unei contradicţii între

specializarea îngustă a experţilor şi necesitatea universalismului în pregătirea specialiştilor-

criminalişti.138

Or, obligaţiunile funcţionale ale specialistului prevăd şi efectuarea examinărilor

preliminare ale urmelor şi altor mijloace de probă la faţa locului în scopul obţinerii informaţiei

necesare căutării infractorului şi descoperirii infracţiunii pe urme proaspete.139 Astfel de examinări,

realizate în cadrul cercetării locului faptei, au obţinut o răspândire destul de largă. În unele ţări ale

Europei de Est, dar şi în lucrările unor criminalişti din spaţiul fostei URSS, sunt folosiţi alţi termeni,

ce exprimă, poate, mai precis esenţa examinărilor preliminare, şi anume “evaluarea operativă a

urmelor infracţiunii”.140 Prin aceştia se subînţelege “analiza fiecărei urme şi informaţii de la faţa

locului separat, în grup, dar şi în ansamblul total al acestora, ce permite a trage unele concluzii

incontestabile, precum şi a face presupuneri privind desfăşurarea activităţii infracţionale a

137 Golubenco Gh. Unele probleme de reglementare procesuală a utilizării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în combaterea criminalităţii. // Strategia combaterii criminalităţii în R.Moldova. Rezumatele conferinţei ştiinţifico-practice., mai 1996, - Chişinău, 1997, p.115-120; Волынский А.Ф. Почему слабо используется криминалистическая наука и техника. // Социалистическая законность. 1988, №10, с.59. 138 Лузгин И.М. Трудно быть универсалом. // Советская милиция. – М., 1969, nr.5, с.41; Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука-техника-общество-человек. −М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2000, с.276. 139 A se vedea: Regulamentul “Cu privire la activitatea subdiviziunilor de expertiză şi examinări criminalistice ale organelor afacerilor interne ale R.Moldova”, pct.9 secţiunea 3, aprobat prin ordinul MAI al RM nr.115 din 12.03.1992. 140 Барнадчик З. Выводы из осмотра места происшествия. // Девятый международный криминалистический симпозиум социалистических стран (февраль 1973г, г.Варшава); Постика И.В. Оперативная оценка следов преступления: методические рекомендации. – Одесса, 1988.

85

făptaşilor, importanţa probantă a urmelor descoperite, modul de utilizare a acestor date în scopul

reţinerii vinovatului”.

Credem că nu este cazul să abordăm această problemă în profunzime, întrucât ea este

reflectată destul de detaliat în literatura de specialitate autohtonă.141 Aici doar semnalăm, o dată în

plus, necesitatea modificării Regulamentului subdiviziunilor de expertiză şi criminalistică ale MAI

al RM, în care este prevăzută fixarea rezultatelor acestor examinări în registrul de evidenţă al

descinderilor la faţa locului, contrar dispoziţiilor alineatului 3 al art. 141 din noul Cod de procedură

penală, care stipulează că, “în cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de

către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se

includ în procesul-verbal al acţiunii respective”. Nu punem la îndoială justeţea acestui raţionament,

însă ţinem să menţionăm că practica a patru ani de zile de la intrarea în vigoare a Codului de

procedură penală arată că, deocamdată, astfel de menţiuni în procesele-verbale de cercetare la faţa

locului, care ar demonstra aportul specialistului-criminalist în acest sens, sunt destul de rare. Timpul

va arăta pe cât de eficientă este o astfel de soluţie, care, desigur, are multe avantaje, dar şi cusururi.

Principalul este că procesul-verbal în astfel de situaţii devine mai voluminos, mai greu de citit, de

unde şi necesitatea de a pregăti şi a instrui în acest sens atât specialiştii-criminalişti, ofiţerii de

urmărire penală, cât şi studenţii facultăţilor de drept din ţară, pentru ca acest aspect procesual să fie

viabil. Se are în vedere forma perfectării acestor constatări în structura procesului-verbal, dacă

trebuie menţionată sau nu procedura, tehnicile folosite, metodele aplicate în cadrul acestor

examinări preliminare etc. În cazul în care se va respecta strict această prescripţie, va apărea

necesitatea de a lua la evidenţă aceste cazuri, de a le analiza în cadrul instruirii specialiştilor şi,

evident, de a le introduce în dările de seamă ale acestora la finele anului de muncă. O astfel de

abordare a problemei va insera şi unele elemente de concurenţă, rivalizare, contradictorialitate în

opera de aplicare a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii în procesul penal, reflectându-se pozitiv asupra

termenelor şi calităţii procesului de descoperire şi cercetare a infracţiunilor. De aici şi problema

implementării principiului contradictorialităţii în ramura criminalisticii, în special, în activitatea de

expertiză judiciară, care este actuală şi merită o analiză succintă.

La ora actuală, după cum s-a menţionat deja în literatura de specialitate autohtonă,

“experţii judiciari evoluează mai curând ca simpli executori ai organelor de urmărire penală şi mai

puţin ca participanţi activi la procesele judiciare”.142 Invitarea lor în instanţa de judecată este mai

141 Golubenco Gh. Urmele infracţiunii (Teoria şi practica examinării la faţa locului). - Chişinău, Garuda-Art, 1999. 142 Golubenco Gh. Principiul contradictorialităţii în ramura expertizei judiciare. // Ştiinţa universitară la începutul mileniului III. Rezumatele comunicărilor simpozionului ştiinţific internaţional din 15.10.2002. −Chişinău, PONTOS, 2002, p.13-14.

86

degrabă episodică decât sistematică, devenind o excepţie şi nu o regulă, cum ar trebui să fie,

conform principiului enunţat.

Ofiţerii de urmărire penală, procurorii şi judecătorii acordă prea mare credit rapoartelor de

expertiză prezentate în judecată sau organului de urmărire penală de către experţii instituţiilor de

expertiză statală, dar şi de către cei independenţi.

Paguba acestei practici înrădăcinate devine evidentă, dacă am lua în consideraţie faptul că

expertizarea unora şi aceloraşi obiecte de către experţi din diferite instituţii de expertiză se

efectuează prin aplicarea unor metode şi procedee diferite, a echipamentelor cu parametri tehnici

diverşi, care în consecinţă pot conduce uneori la rezultate diametral opuse. Ofiţerii de urmărire

penală, judecătorii, procurorii, neavând o pregătire profesională şi experienţă necesară în această

ramură, nu sunt în stare să aprecieze la nivelul corespunzător temeinicia ştiinţifică a metodelor

folosite şi veridicitatea concluziilor formulate.

În cazul în care experţii participă totuşi la procesele judiciare, aceştia rareori argumentează

ştiinţific concluziile lor şi etapele intermediare prin care s-a ajuns la aceste concluzii, deoarece

puţini dintre participanţii la şedinţa de judecată îi pot contrazice sau le pot obiecta ceva ce ţine de

obiectul expertizei.

În acest context, pornind de la principiul contradictorialităţii, care presupune întotdeauna o

competiţie destul de dură între părţi cu efecte benefice pentru aflarea adevărului în cauzele

cercetate, credem că este necesar ca în dezbaterile judiciare, o dată cu dezvoltarea instituţiilor de

expertiză independentă (nestatală), să participe şi un oponent al expertului, care a efectuat expertiza

prezentată în şedinţă. Numai aşa ar fi posibil să fie apreciat la justa valoare raportul de expertiză, să

fie înlăturate unele prejudecăţi, dubii şi neîncrederea în necesitatea Institutului de expertiză

judiciară independentă. Competiţia între aceştia în faţa instanţei judecătoreşti, la fel ca şi cea dintre

partea acuzării şi partea apărării, va conduce la sporirea calităţii expertizelor şi a profesionalismului

expertului – colaborator al instituţiei statale de expertiză, dar şi ale celor din unităţile de expertiză

alternativă.

Un alt aspect al principiului contradictoriul în ramura expertizei este lărgirea cercului de

subiecţi care ar trebui să dispună expertiza judiciară.

Alineatul (1) al art. 100 din Codul de procedură penală în vigoare stipulează:

“Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă într-un proces penal, care

presupune strângerea şi verificarea probelor în favoarea şi în defavoarea învinuitului de către

organul de urmărire penală din oficiu sau la cererea altor subiecţi, precum şi de către instanţă, la

cererea părţilor prin procedeele probatorii prevăzute de prezentul Cod”. De aici se observă că Codul

de procedură penală în vigoare restrânge cercul subiecţilor de dispunere a expertizei judiciare,

87

împuternicind în acest sens doar organul de urmărire penală şi instanţa de judecată. Apărătorul,

după cum rezultă din alineatul 2 p. 3 al aceluiaşi articol, este în drept “să ceară, cu consimţământul

persoanei pe care o apără, opinia specialistului pentru explicarea chestiunilor care necesită

cunoştinţe speciale în interesul asistenţei juridice”. Întrucât “opinia specialistului“ nu este în lista

mijloacelor de probă fixate în art. 93 “Probele” din Codul respectiv, devine limpede că apărătorul

nu deţine drepturi egale cu partea acuzării.

În perioada regimului sovietic, când statutul procesual al apărătorului şi, respectiv, al

învinuitului, era limitat la maximum, această problemă nu se punea în discuţie. Acum, însă, când

reforma judiciară şi de drept lărgeşte considerabil posibilităţile apărării, când implementarea

principiului adversativ prevede neapărat egalitatea deplină a părţilor în proces, legea procesual-

penală, după cum s-a menţionat deja în publicaţiile ştiinţifice,143 trebuie să ofere apărării aceeaşi

posibilitate, egală cu cea a acuzării, de a aduna probele indicate în lege. Este vorba de principiul

egalităţii armelor prevăzut de art. 6 (1) al CEDO, care prezintă un aspect al conceptului mult mai

larg de proces echitabil, înfăptuit de către o instanţă de judecată independentă şi imparţială. Într-o

hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Bulut din 22.02.1996) se menţionează că,

în baza principiului egalităţii armelor, fiecare dintre părţi dispune de posibilitatea de a-şi prezenta

punctul de vedere în condiţiile care nu dezavantajează oponentul său.

Deci, este necesar a abilita apărătorul cu dreptul de a ordona din propria iniţiativă sau la

dorinţa învinuitului expertiza primară, dispunând-o expertului ales de către apărător împreună cu

clientul său. Mai mult, apărătorul, la fel ca şi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată,

trebuie să poată dispune şi expertiza repetată sau suplimentară în toate cazurile, inclusiv când prima

expertiză a fost numită de către organul de urmărire penală.

Această problemă, însă, trebuie privită mai larg. Este vorba de rolul apărătorului în

procesul de urmărire penală, în etapa de judecată la ora actuală, de necesitatea utilizării de către

aceştia pe larg a cunoştinţelor criminalistice de specialitate în activitatea lor profesională de apărare.

Dacă, în trecutul nu prea îndepărtat, doar organele de urmărire penală şi instanţele

judecătoreşti se considerau principalii subiecţi consumatori ai criminalisticii, apoi astăzi, în cadrul

dezbaterilor judiciare, sprijinite pe principiul contradictorialităţii, doar părţile ce rivalizează

(acuzarea şi apărarea) devin subiecţi adevăraţi ai criminalisticii. Numai procurorul ca acuzator de

stat, pe de o parte, şi apărătorul inculpatului, pe de altă parte, exercitând funcţiile procesuale ce le

revin, aplică metode şi mijloace tehnico-criminalistice în scopul colectării şi prezentării spre

143 Golubenco Gh. Avocatul−subiect al criminalisticii. // Avocatul poporului, nr.2, − Chişinău, 2003, p.12-13; Белкин Р.С. Курс криминалистики. Учеб.пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и Право, 2002, с.619.

88

examinare a dovezilor. Anume ei trebuie să convingă instanţa de judecată de justeţea şi soliditatea

poziţiilor adoptate. Profesorul O. Baev menţiona, pe bună dreptate, că sarcina instanţei de judecată

constă în “a asculta, a analiza şi a adopta o decizie legală şi întemeiată”.144 Judecătorul nu rezolvă

sarcini investigative, el validează probele prezentate, ascultă părerile părţilor ce concurează privind

probitatea acuzării, aprecierea ei juridică, personalitatea inculpatului, pedeapsa şi alte chestiuni

legate de acuzare, în baza cărora, călăuzindu-se de lege şi de convingerea intimă, soluţionează

cazul.

Desigur, cele menţionate deloc nu înseamnă că judecătorul nu trebuie să posede anumite

cunoştinţe cu privire la posibilităţile criminalistice ale anumitor acte de urmărire penală, ale

expertizelor judiciare la actuala etapă, cu privire la criteriile de apreciere a rapoartelor de expertiză

sau de constatare tehnico-ştiinţifică etc.

Problema evaluării autenticităţii raportului de expertiză, dar şi a constatării tehnico-

ştiinţifice prin prisma noii legislaţii procesuale necesită o analiză mai detaliată.

Se ştie că, din punct de vedere al legii procesual-penale, nu se face o ierarhizare a

probelor. Valoarea lor nu este prestabilită, urmând a fi determinată contribuţia concretă a fiecăreia

dintre ele la soluţionarea cauzei.

Raportul de expertiză, conform art. 93 din Codul de procedură penală, prezintă probe şi,

pe lângă alte dovezi, trebuie supus unei verificări critice şi multilaterale conform regulilor

procesuale generale.

Totuşi, nu trebuie trecut cu vederea că acest mijloc de probă este destul de specific,

explicat prin faptul că concluziile expertului se întemeiază pe cunoştinţe de specialitate, pe care

ofiţerul de urmărire penală şi judecătorul nu le deţin. De aici şi complexitatea aprecierii veridicităţii

acestor concluzii, formulate de către expert.

În practică, valoarea raportului de expertiză este adeseori exagerată. Se crede că probei

materiale, obiective şi expertizabile din punct de vedere ştiinţific, trebuie să i se acorde mai mare

încredere în faţa unei probe testimoniale, subiective şi expuse relei-credinţe.

Or, concluziile expertului se pot dovedi a fi eronate sau incorecte din diverse motive, atât

obiective (expertului i s-au prezentat modele de comparaţie neautentice, date iniţiale neconforme

adevărului), cât şi subiective (calificarea insuficientă a expertului, metodica de expertizare

neaprobată în practică sau nevalidată din punct de vedere ştiinţific).

Unele asigurări privind veridicitatea raportului de expertiză le acordă legea. Astfel, alin. 2

art. 151 din Codul de procedură penală în vigoare stipulează: “în raportul expertului trebuie să fie

144 Баев О.Я. Российская криминалистика начало XXI века: направление развития, современные проблемы. // Вестник криминалистики. Вып.1. – М.: СПАРК, 2000, с.9.

89

indicate când, unde şi cine efectuează expertiza (numele şi prenumele, studiile, specialitatea,

vechimea în muncă în domeniu), că expertul este informat despre răspunderea penală pentru

prezentarea cu bună ştiinţă a concluziilor false, titlul şi gradul ştiinţific, funcţia celui care a efectuat

expertiza şi pe ce bază, cine a asistat la efectuarea expertizei, ce motivare a utilizat expertul, ce

investigaţie a efectuat, ce întrebări au fost puse expertului”.

În art. 21 din Legea “Cu privire la expertiza judiciară” din 23.06.2000 se aminteşte doar că

structura raportului este determinată de legislaţia de procedură civilă sau penală. În continuare, art.

22 din această lege prevede ca raportul să fie apreciat de instanţa de judecată şi de către organul de

urmărire penală, atât sub aspectul exactităţii, al obiectivităţii şi plenitudinii, cât şi al eficienţei,

caracterului fundamental al metodelor de cercetare folosite la efectuarea expertizei. Confruntarea

Codului de procedură penală în vigoare cu Legea în cauză denotă în acest sens contradicţii.

Ar fi logic ca Codul de procedură penală să prevadă mai întâi includerea acestui element

(caracterul fundamental al metodelor) în structura raportului – componentă destul de importantă

pentru justa apreciere a concluziilor. Aici, însă, dincolo de această remarcă, ne întrebăm: este oare

real a-i cere judecătorului sau organului de urmărire penală aprecierea competentă a eficienţei şi a

caracterului fundamental al metodelor folosite de către expert în cadrul investigaţiilor sale?

Pare îndoielnic, chiar irealizabil, ca organul de urmărire penală, instanţa respectivă să

poată judeca despre conţinutul cercetărilor realizate şi eficacitatea procedeelor folosite într-un caz

concret de către expert, întrucât aceştia trebuie să posede cel puţin aceleaşi cunoştinţe de

specialitate ca şi expertul judiciar. Şi atunci care ar fi soluţia sau ieşirea din acest impas?

În opinia noastră, art.151 din Codul de procedură penală în vigoare trebuie suplimentat cu

unele teze, care ar asigura organului de urmărire penală şi judecătorului, dar şi părţilor în proces,

posibilitatea de a evalua multilateral şi mai obiectiv acest document procesual. Ce se are în vedere?

Aprecierea oricărui raport de expertiză vizează, pe de o parte, aspectul formal (respectarea

legislaţiei privind procedura de dispunere şi efectuare), iar pe de altă parte, conţinutul, adică

veridicitatea concluziilor, a argumentelor şi cercetărilor efectuate.

Prima cale de verificare include o serie de aspecte, care până la urmă se reduc la

confruntarea concluziilor expertului cu alte probe adunate la dosar. Adeseori, în cazul în care

acestea vin în contradicţie cu alte materiale sau sunt contestate de una din părţile participante la

proces, se ordonă contraexpertiza. A doua cale este mult mai complicată, deoarece ofiţerul de

urmărire penală şi judecătorul nu posedă cunoştinţele necesare, însă este evident şi contrariul: pare a

fi lipsit de temei să li se ceară acestora să se poată lămuri în ceea ce priveşte corectitudinea

consideraţiilor ştiinţifice prezentate şi a experimentelor efectuate de specialiştii respectivi în toate

cazurile.

90

Totuşi, această componentă de apreciere a veridicităţii raportului, considerată, pe bună

dreptate, de legiuitor absolut necesară, poate fi estimată, luându-se în consideraţie unele

raţionamente.

La ora actuală, în cursul efectuării expertizelor, mai cu seamă a celor din cadrul

instituţiilor de stat, se aplică metode şi mijloace de o complexitate sporită: microscopie electronică,

cromatografie, spectrografie, microanalizatoare laser, diverse echipamente conectate la calculator,

programe standardizate de stocare şi prelucrare a informaţiei cu semnificaţie criminalistică.

Toate acestea, îmbinate uneori cu metode matematice, biologice, fizico-chimice complică

substanţial raportul de expertiză, făcându-l uneori inaccesibil pentru nespecialişti.

Se pare că suntem pe o linie moartă, din care există doar o singură ieşire – să declarăm

expertul “judecător ştiinţific” şi să eliberăm organul de urmărire penală şi instanţa de judecată de

povara aprecierii raportului de expertiză. În unele state din Europa Occidentală, dar şi în SUA, se

recunoaşte că instanţa de judecată nu poate stabili autenticitatea ştiinţifică a metodelor folosite şi

acest aspect nu este supus aprecierii.

Un astfel de concept a fost formulat încă la finele sec. al XIX- lea de către savantul

german K.Mittermeier şi susţinut de procesualistul rus L. Vladimirov, conform căruia raportul de

expertiză nu poate fi supus analizei şi aprecierii, dar trebuie acceptat ca un adevăr incontestabil.

Această poziţie, criticată de nenumărate ori în lucrările criminaliştilor145, a fost respinsă,

întrucât ea venea în contradicţie cu principiul liberei aprecieri a dovezilor. Din acest motiv, teoria

în cauză nu poate fi acceptată nici astăzi. Numai aprecierea multilaterală şi sub toate aspectele a

raportului în cauză de către instanţa de judecată şi de către alţi subiecţi ai criminalisticii poate

garanta drepturile şi interesele constituţionale ale cetăţenilor în procesele judiciare, deoarece aici

poate fi vorba şi de admisibilitatea utilizării de către expert a unor metode de investigaţie ce privesc

organismul sau psihicul omului. Sub acest aspect, profesorul T. Sahnova pune la îndoială, pe bună

dreptate, calitatea raportului de expertiză judiciară, dacă se va stabili că expertul a folosit metode

însoţite de violenţă psihică sau periculoase pentru sănătatea omului fără acordul lui146.

Acest exemplu confirmă faptul că în problema discutată poate fi vorba doar de

perfecţionarea modalităţilor de apreciere a raportului de expertiză şi nu de a acorda acestui mijloc

de probă statutul de „sentinţă ştiinţifică“, ce nu trebuie supusă confruntării cu alte probe prezentate

în cauză. Mai mult, aprecierea raportului devine o verigă importantă în mecanismul de garantare a

drepturilor omului la etapa actuală.

145 Криминалистика. Учебное пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и Право, 2001, с.622; Орлов Ю.К. Заключение эксперта и его оценка по уголовным делам. − М., 1995. 146 Сахнова Т.В. Судебная экспертиза. – М.: ГОРОДЕЦ, 1999, с.256.

91

În acest sens, publicaţiile ştiinţifice147 au semnalat existenţa unor posibilităţi, trecute cu

vederea de autorii actualului Cod de procedură penală, a căror esenţă constă în următoarele.

Expertul, în cadrul investigaţiilor sale, aplică metode care, de regulă, se elaborează în

instituţii solide de expertiză, la firme specializate de proporţii ce dispun de state de personal

ştiinţific, programatori, ingineri, echipament necesar etc. Astăzi a apărut o industrie întreagă de

elaborare şi producere a metodicilor de expertiză, o parte dintre care sunt preluate chiar din alte

domenii ale ştiinţei şi adaptate la necesităţile justiţiei. În acest sens, se întocmesc proceduri speciale

de verificare şi aprobare a acestor metode de către consilii metodico-ştiinţifice specializate, care

analizează şi recomandă sau nu implementarea lor. Deci, pe plan mondial, există o experienţă

pozitivă, modalităţi anumite care pot garanta calitatea şi eficacitatea metodelor elaborate. Anume

această informaţie rămâne necunoscută de către organul de urmărire penală şi instanţa de judecată

în activitatea lor profesională ce cuprinde şi obligaţia de a aprecia raportul de expertiză.

Fiecare dintre noi, când procurăm electrocasnice sau altă aparatură, ne interesăm de firma

producătoare, a cărei seriozitate reprezintă şi garanţia calităţii. Credem că trebuie privite la fel şi

elaborările ştiinţifice: sursa de provenienţă, adică instituţia emitentă a metodei serveşte drept

garanţie a calităţii acesteia, aplicate ulterior de către expert.

Republica Moldova, sub aspectul elaborării mijloacelor şi metodelor de expertiză, are

posibilităţi mult mai modeste, folosind, de regulă, experienţa altor ţări. De notat, însă, că specialiştii

unităţilor de expertiză ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, dar şi experţii

Asociaţiei Naţionale a Experţilor Judiciari Independenţi, ai altor unităţi de expertiză nestatală, sunt,

în mare parte, practicieni formaţi de diverse şcoli cu orientări metodologice diferite, care aplică

diverse procedee, aparate cu parametri tehnici distincţi, de unde şi unele probleme ce apar uneori în

practică, atunci când se argumentează concluzii diametral opuse. Trebuie să recunoaştem că,

deocamdată, la noi nu există o procedură de aprobare la nivel interdepartamental a unor astfel de

metodici de expertiză, cu atât mai puţin standardizarea sau întocmirea fişelor lor, folosită în alte

ramuri ale ştiinţei.

Anterior, fusese deja lansată propunerea de a se crea în cadrul Consiliului ştiinţific

consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie o comisie interdepartamentală de experţi cu

funcţii de a promova o politică tehnico-ştiinţifică unitară în activitatea profesională de combatere a

criminalităţii, care ar soluţiona şi aceste chestiuni.

Nu este exclusă nici o altă variantă de rezolvare a acestei probleme. Art. 23 din

Regulamentul Centrului Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei, aprobat

147 Корухов Ю., Орлов Ю., Эджубов Л. Оценка достоверности заключения эксперта. // Социалистическая законность, nr. 6, 1983, с.46.

92

prin hotărârea Guvernului nr. 1052 din 12.09.2006, prevede: “Pentru examinarea celor mai

importante probleme referitor la expertiza judiciară în cadrul Centrului se instituie Consiliul

metodico-ştiinţific, care activează în baza unui regulament aprobat de directorul Centrului”.148

În funcţiile acestui Consiliu ar putea fi incluse şi obligaţia de aprobare şi recomandare a

unor metodici concrete de expertiză a probelor materiale. Prin urmare, informaţia privind sursa

emitentă a metodicii de expertiză, modul de verificare şi aprobare a ei capătă o importanţă deosebită

pentru ofiţerii de urmărire penală, procurori, judecători, dar şi pentru părţile aflate în proces, când se

apreciază veridicitatea raportului de expertiză.

În această ordine de idei, este oportun a completa art.151 din Codul de procedură penală.

Alineatul 2 se propune în următoarea redacţie: “În raportul expertului trebuie să fie

indicate când, unde şi cine efectuează expertiza (numele şi prenumele, studiile, specialitatea,

vechimea în muncă în domeniu, titlul şi gradul ştiinţific, funcţia actuală), că expertul a luat

cunoştinţă de răspunderea penală pentru prezentarea cu bună ştiinţă a concluziilor false, cine a

asistat la efectuarea expertizei, ce materiale a utilizat expertul, ce investigaţii a efectuat, ce metode

au fost aplicate şi dacă acestea sunt fundamentate din punct de vedere ştiinţific (când, unde şi cine

le-a elaborat, când, unde şi cine le-a recomandat pentru implementare, precum şi sursele

bibliografice în care au fost publicate), ce întrebări au fost formulate expertului şi răspunsurile

motivate ale acestuia” (în continuare – după text).

Existenţa acestor informaţii în raport va facilita sarcina organului de urmărire penală şi a

instanţei de judecată de a aprecia mai obiectiv documentul în cauză – operaţiune după care raportul

devine probă judiciară în înţelesul deplin al cuvântului. În această activitate un real ajutor poate

acorda şi consultaţia neprocesuală a unui specialist.

Trebuie, însă, subliniat faptul că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu

este obligată să dea preferinţă utilizării în exclusivitate a metodelor şi mijloacelor elaborate doar în

unităţile de expertiză. La aprecierea raportului se va lua în considerare şi informaţia despre

personalitatea expertului, autoritatea şi reputaţia lui profesională devenind o garanţie a corectitudinii

şi veridicităţii concluziilor formulate.

Cât priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, trebuie subliniat că legea procesual-

penală nu prevede o structură anumită a acestuia, precizându-se doar că trebuie să conţină

rezultatele acestei activităţi. De vreme ce aceste constatări tehnico-ştiinţifice şi medico-legale sunt

incluse în lista exhaustivă a mijloacelor de probă prefigurată în alin. 2 art. 93 CPP, contrar unor

afirmaţii publicate în literatura de specialitate,149 credem că trebuie considerate ca astfel de mijloace

148 A se vedea: Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.1052 din 12 septembrie 2006. 149 Pletea C. Valorificarea probei ştiinţifice în aflarea adevărului//Criminalistica. nr.1. - Bucureşti, 1999, p.12

93

să fie supuse liberei aprecieri ca şi oricare altă probă. Aici, însă, trebuie făcute, mai întâi, unele

precizări ce ţin de statutul procesual al specialistului, formele şi rezultatele aplicării cunoştinţelor

sale de specialitate. La procedura de constatare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se recurge numai

în cazul în care constatarea este posibilă fără a efectua o cercetare, specialistul sprijinindu-se doar

pe experienţa şi cunoştinţele sale de specialitate.

Dacă sarcina principală a expertului constă în a dobândi în cadrul investigaţiilor sale noi

informaţii probante, obiectivul specialistului se reduce la acordarea unui ajutor, unei asistenţe

tehnico-criminalistice şi medico-legale organului de urmărire penală sau instanţei de judecată în

scopul realizării acţiunii procesuale concrete prin oferirea de date cu caracter informaţional,

rezultate din cunoştinţele sau experienţa sa profesională şi care nu necesită o cercetare aparte. Dacă

specialistul participă la efectuarea procedeelor probatorii efectuate de către organul de urmărire

penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, conform alin.3 art.141 CPP se

includ în procesul-verbal al acţiunii respective.

Explicaţiile specialistului, solicitate la cererea părţilor sau din oficiu, care au un caracter

informativ sau rezultă din experienţa profesională, prezentate în scris, deţin forţă probantă şi pot fi

folosite de către instanţă ca probă judiciară. Aprecierea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică

şi medico-legală în astfel de situaţie trebuie făcută doar după criteriile procesuale, adică dacă s-a

respectat sau nu legea procesual-penală în cazul ordonării acestor constatări, întrucât practica uneori

merge pe o pistă mai uşoară, numind o constatare tehnico-ştiinţifică în locul unei expertize şi,

desigur, după alte reguli ce ţin de aprecierea generală a probelor.

Desigur, s-a menţionat deja că a ordona o expertiză este mult mai anevoios – trebuie

respectate drepturile părţilor în proces, luate în consideraţie multe alte aspecte procesuale, care în

cazul nerespectării lor, pot fi uşor relevate de avocaţi, probele declarându-se inadmisibile în proces.

În cazul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată că raportul tehnico-

ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, se dispune

efectuarea unei expertize.

Concluzionând pe marginea problemelor expuse mai sus, observăm că elementul juridic al

sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică joacă un rol hotărâtor în această activitate. Aplicarea

metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice, sprijinită pe anumite principii procesuale, etice şi

morale, poate fi realizată cu maximum de randament numai de specialiştii cu o înaltă pregătire

profesională – aspecte pe care le vom discuta în paragraful ce urmează.

94

§3. Problema pregătirii iniţiale şi a formării continue a subiecţilor asistenţei tehnico-criminalistice

Problema pregătirii profesionale a subiecţilor asistenţei tehnico-criminalistice la ora

actuală este, poate, una dintre cele mai importante în complexul general de probleme ale acestei

direcţii de activitate. Ofiţerul de urmărire penală, graţie instruirii specializate şi experienţei sale în

domeniu, cunoaşte mai bine ce trebuie de făcut în fiecare caz concret de descoperire şi cercetare a

infracţiunii, specialistul-criminalist - cum trebuie de făcut, cu ajutorul căror metode, procedee şi

mijloace criminalistice. În ultimă instanţă, “cadrele hotărăsc totul”, numai cunoştinţele şi

capacităţile lor, practica bogată le permit să realizeze din plin potenţialul tehnicii criminalistice în

condiţiile unui sistem legislativ şi organizatoric perfect de aplicare a unor astfel de mijloace în

lupta cu criminalitatea.

Particularităţile pregătirii tehnico-criminalistice speciale a subiecţilor asistenţei tehnico-

criminalistice constă în faptul că cunoştinţele teoretice necesare trebuie îmbogăţite cu anumite

priceperi şi deprinderi atât în cadrul instituţiei de învăţământ, cât şi în continuare – amplificarea

acestora în timpul lecţiilor de pregătire specială la locul de muncă în subdiviziunile respective,

precum şi în cursul activităţilor practice.

În legătură cu aceasta, este important a asigura continuitatea şi neîntreruperea pregătirii

profesionale, având în vedere sporirea continuă a volumului de cunoştinţe.150

Despre însemnătatea excepţională a acestor aspecte, a procesului de formare a

colaboratorilor organelor de urmărire penală, a lucrătorilor operativi menţiona şi N. Iakimov încă la

începuturile criminalisticii, subliniind că pentru succesul în lupta cu criminalitatea “este necesară o

cunoaştere solidă şi nu superficială a metodelor de cercetare a infracţiunilor”.151 Este evident că o

astfel de “cunoaştere” presupune, după cum menţiona pe bună dreptate, B. Bâkov, o instruire ce le-

ar permite subiecţilor descoperirii şi cercetării infracţiunilor să adopte decizii oportune şi

competente privind aplicarea unor tehnici criminalistice, o seamă de abilităţi şi experienţe suficiente

pentru a colecta, analiza şi evalua urmele infracţiunii.152

Ca să se înţeleagă mai profund importanţa acestei probleme, credem că este necesar să facem o

succintă privire retrospectivă a evoluţiei formării cadrelor de experţi-criminalişti în fosta URSS.

150 Коломацкий В.Г. Концепция криминалистического образования (понятие, система, структура). // Проблемы криминалистики и криминалистической подготовки кадров ОВД в условиях правовой реформы. (Тезисы выступлении участников совещания-семинара преподавателей криминалистики и уголовного процесса). − Калининград,. ВЮЗШ МВД РФ, 1992. с.29. 151 Якимов И.Н. Криминалистика. Руководство по уголовной технике и тактике. Новое изд..,переп.с.изд. 1925г. – М.,ЛексЭст, 2003, с.6. 152 Быков В.Н. Психологические аспекты применения технико-криминалистических средств при расследовании преступления. // Теория и практика собирания доказательственной информации техническими средствами на предварительном следствии. – Киев, 1980, с.26-30.

95

Se ştie că istoriceşte criminalistica a devenit disciplină de studiu mai întâi la cursurile

lucrătorilor practici ai organelor de urmărire penală şi mai apoi în instituţiile de învăţământ din

URSS. Astfel a fost pregătită şi prima grupă de experţi-criminalişti (26 de persoane) în anul 1928, la

Moscova.153 Este important să subliniem faptul că, pe parcursul a 6 luni de zile de pregătire,

specialiştilor-criminalişti care aveau studii medii şi experienţă de nu mai puţin un an de zile, li se

preda, pe lângă bazele tehnicii penale şi expertizei ştiinţifico-judiciare (312 ore), şi dreptul penal,

procesual penal (96 ore), tactica penală (72 ore), medicina legală (96 ore), chimia judiciară şi

microscopia (168 ore), psihologia criminală (48 ore), psihologia judiciară (48 ore) etc. Pe măsura

completării organelor de urmărire penală şi a aparatelor de anchetă cu personal de jurişti cu studii

superioare, aceste cursuri au devenit o formă de perfecţionare a cadrelor la diverse seminare,

întruniri cu schimb de experienţă, conferinţe ştiinţifico-practice.

Evenimente importante în activitatea de perfecţionare a specialiştilor practici a fost

editarea, la început în cadrul Procuraturii URSS, iar mai târziu, din 1950, în cadrul Institutului

Unional de Cercetări Ştiinţifice al Procuraturii URSS, a revistei “Sledstvennaia praktika”, dar şi

“Expertnaia praktika” în cadrul MAI al URSS, precum şi organizarea, în anul 1952, la Leningrad, a

Cursurilor de perfecţionare a anchetatorilor, reorganizate în anul 1965 în Institutul de Perfecţionare

a lucrătorilor de anchetă din cadrul organelor afacerilor interne şi procuraturii.

Un ajutor semnificativ în sporirea nivelului de cunoştinţe criminalistice în sistemul de

pregătire specială au acordat muzeele de criminalistică ale organelor afacerilor interne, precum şi

cabinetele de criminalistică ale procuraturilor, care funcţionau conform unor regulamente şi

indicaţii metodice, ce prevedeau structura, tematica şi conţinutul materialelor ilustrative bazate pe

principii didactice şi organizatorice unificate.154

Pregătirea experţilor-criminalişti în cadrul unor instituţii de învăţământ specializat s-a

efectuat mult timp la Şcoala medie specială din Moscova (aşa - numita şcoala Cerkizov), precum şi

la Şcoala superioară a MAI al URSS, însă, evident, că acestea nu puteau satisface cerinţele tot mai

mari ale practicii. Din acest motiv, o mare parte dintre experţii-criminalişti au fost pregătiţi, în anii

50-60 ai sec. al XX-lea, în cadrul subdiviziunilor practice de expertiză şi criminalistică ale MAI din

URSS în baza unui program elaborat special în aceste scopuri,155 dar şi în baza unui Regulament de

153 Гинзбург А.Я. К вопросам истории советской криминалистики. // Сб. научных работ Казах. НИИСЭ. Вып.2. − Алма-Ата, 1971. 154 Методические указания по организации и работе криминалистических музеев. – М., 1949; Селиванов Н.А., Орлов В.М. Наглядные пособия кабинета криминалистики и прокуратуры. – М., 1973. 155 Программа по криминалистике для подготовки экспертов-криминалистов в научно-технических подразделениях милиции. Положения о стажировке работников НТО-ЖТГ. – М., 1959.

96

stagii la Institutul de cercetări ştiinţifice al MAI al URSS.156 Problema completării subdiviziunilor

criminalistice ale organelor afacerilor interne cu cadre de experţi a fost rezolvată, în mare parte,

odată cu crearea, în anul 1973, a facultăţii de pregătire a experţilor în cadrul Şcolii de anchetatori

din oraşul Volgograd, precum şi odată cu deschiderea în oraşul Saratov a unei instituţii specializate

– Şcoala superioară de experţi (astăzi – Institutul Juridic al MAI din Rusia) – una din puţinele şcoli

de acest gen din Europa.

Aceste date istorice ne pot servi ca reper în crearea unui sistem autohton de pregătire a

cadrelor de experţi-criminalişti. Dar trebuie să recunoaştem că e mai mult de un deceniu de când se

bate pasul pe loc în această privinţă. Republica Moldova nici astăzi nu are un centru de cercetări

ştiinţifice în domeniul criminalisticii, o revistă, în ale cărei pagini s-ar publica experienţa pozitivă,

un muzeu sau poligon criminalistic adaptat la exigenţele zilei de azi, pe baza cărora s-ar putea

pregăti cadre de înaltă calificare.

În subdiviziunile MAI al RM, la ora actuală, dar şi pe parcursul ultimului deceniu, cadrele

de experţi se pregătesc prin organizarea cursurilor de scurtă durată, în ultima vreme pe baza

Academiei MAI al RM „Ştefan cel Mare”. Această necesitate de a pregăti anual câte un grup (15-20

de experţi în medie) de specialişti se menţine, fiind explicată prin fluctuaţia şi exodul permanent de

cadre.157 Există unele deficienţe şi în tehnologia de angajare în serviciu, de selectare a cadrelor

pentru munca în serviciul criminalistic, legate de faptul că, în condiţiile unui surplus excesiv de

specialişti pe piaţa muncii, o parte dintre cadrele de experţi ai MAI nu deţin diplome de studii

superioare.158 Din această cauză, cca două treimi doar din specialiştii criminalişti ai MAI al RM

sunt incluşi în Registrul de Stat al experţilor judiciari atestaţi.159

În această ordine de idei, trebuie subliniat că principala valoare a societăţii ce asigură

progresul întotdeauna a fost şi rămâne învăţământul şi instruirea. Perfecţionarea sistemului de

învăţământ este oricum orientat spre a le forma viitorilor specialişti capacitatea de a gândi creativ,

în baza unor cunoştinţe fundamentale, dar şi de a le educa priceperi şi deprinderi de a folosi aceste

cunoştinţe în practică.

În urma intervievării unor lucrători ai organelor de urmărire penală şi ai aparatelor

operative de investigaţie (95 de persoane) după un formular special (anexa nr.1), s-a stabilit că

practic sunt gata să aplice toate mijloacele criminalistice din trusa expertului numai 43% dintre

156 Белкин Р.С. История отечественной криминалистики. – М., 1999; Белкин Р.С. Курс криминалистики. Уч. пособие для вузов. – 3-е изд. дополненное. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и Право, 2001, с.825. 157 A se vedea: Scrisoare informativă “Cu privire la rezultatele activităţii subdiviziunilor tehnico-criminalsitice în anul 2002”. MAI al RM, p.2. 158 A se vedea: Notă informativă “Cu privire la rezultatele activităţii subdiviziunilor tehnico-criminalsitice în a.2003”. 159 A se vedea: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova “Cu privire la aprobarea Registrului de Stat al experţilor judiciari atestaţi”, nr.1147 din 22.09.2003. // Monitorul Oficial al R.Moldova, nr.208-210/1201 din 03.10.2003.

97

respondenţi; 38% nu posedă deprinderi de a fotografia locul faptei, 65% nu pricep să ridice urmele

de spargere cu folosirea materialelor din dotare, 20% n-au avut niciodată posibilitatea să ia

amprentele persoanelor, cu atât mai puţin a cadavrelor.

Fiecare al doilea respondent a motivat insuficienţa de deprinderi practice prin lipsa de

necesitate, întrucât “există specialiştii-criminalişti care au obligaţia de a aplica metodele şi

mijloacele criminalistice necesare”. Rezultatele acestor intervievări ne-au determinat să realizăm

după un chestionar (anexa nr.3), un sondaj în rândul absolvenţilor facultăţilor de drept din diverse

instituţii de învăţământ superior specializat (187 de absolvenţi de la Universitatea de Stat din

Moldova, Universitatea de Stat din Bălţi, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova,

Academia MAI al RM „Ştefan cel Mare”). De nota 9 şi 10 şi-au apreciat cunoştinţele teoretice în

fotografia judiciară – 83%, deprinderile practice în acest sens – 34%; aplicarea metodelor şi a

mijloacelor de relevare a urmelor digitale, respectiv – 91% şi 75%, însă cunoştinţele teoretice şi

deprinderile practice de aplicare a metodelor chimice de detectare a urmelor de mâini le-au apreciat

pozitiv doar 43% din respondenţi, insuficient - 11%.

Aceste date denotă că în “tehnologia” predării criminalisticii prevalează metodele

informative de instruire, cu accentul pe memoria ascultătorului, pe oferirea de “reţete” pregătite.

Este evidentă insuficienţa orientării practice a cursurilor, ceea ce conduce doar la formarea unor

imagini generale despre o serie de metode şi mijloace criminalistice. Este dificil, în astfel de

situaţie, să vorbim despre formarea “unei gândiri criminalistice”, considerată pe bună dreptate de

unii savanţi criminalişti ca scop principal în pregătirea criminalistică a specialiştilor organelor

ocrotirii normelor de drept160.

Analiza programelor şi a planurilor de criminalistică în instituţiile de învăţământ

specializat (Academia MAI al RM „”Ştefan cel Mare”) denotă că acestea se dublează în mare parte

şi nu se asigură principiul acumulării progresive a cunoştinţelor. Accentul în programele

respective, în opinia noastră, trebuie pus pe pregătirea cadrelor de urmărire penală, a lucrătorilor

aparatelor operative de investigaţie şi mai puţin pe formarea unor jurişti de profil larg.

Referitor la programele de instruire a specialiştilor-criminalişti, în opinia noastră, acestea

ar trebui să includă, pe lângă disciplinele juridice şi de specialitate, în mod obligatoriu şi pe cele cu

caracter tehnic şi naturalist. Pentru criminalişti se cuvine a se include în programa de studiu astfel

de discipline, precum fizica, chimia, optica ş.a., chiar şi pentru a înţelege esenţa metodelor fizico-

chimice utilizate, a principiilor de funcţionare a aparaturii moderne, care devine tot mai sofisticată,

pe an ce trece. Un astfel de volum de cunoştinţe necesare specialiştilor pentru cercetarea locului

160 Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem, istorie.-Chişinău −.:F.E.-P.”Tipogr. Centrală”, 2008, p.178.

98

faptei ar putea fi obţinut în cadrul Academiei MAI, întrucât aceştia, ţinându-se cont de propunerile

organizatorice făcute anterior, vor fi potenţialii colaboratori ai subdiviziunilor tehnico-ştiinţifice ale

MAI. Cât priveşte pregătirea cadrelor de experţi judiciari, luând în considerare educarea lor într-un

spirit realmente independent, ni se pare oportun a-i pregăti în instituţii civile de învăţământ, adică

universităţi (spre exemplu, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova sau Univeristatea de

Stat din Moldova). Această idee ar fi posibil de realizat cu specializarea unui grup de masteranzi de

la facultăţile de drept în această ramură, desigur, după includerea în nomenclatorul de stat al

specialităţilor şi specializarea de „expert-judiciar”. Realizarea acestei idei ar soluţiona şi problema

pregătirii specialiştilor pe baze permanente pentru toate unităţile de expertiză din Moldova şi a

experţilor-fizicieni, chimişti, biologi, care, de asemenea, nu sunt pregătiţi nicăieri în mod special.

În acest caz ar dispărea şi cheltuielile bugetare necesare pregătirii acestor specialişti.

Cât priveşte predarea criminalisticii în instituţiile de învăţământ superior din Republica

Moldova, există o serie de teme din programele criminalisticii care se dublează în programele altor

discipline. Spre exemplu, este imposibil de studiat procesul de probaţiune a cursului de procedură

penală fără a avansa versiuni şi fără a vorbi de planificare (cursul de criminalistică)161. De notat că

astfel de “suprapuneri” există şi în cadrul cursurilor de teorie a activităţii operative de investigaţie şi

criminalistică. Este vorba de dublarea unor teze ce ţin de metodica cercetării infracţiunilor

(compartimentul 4 al criminalisticii) şi metodica descoperirii infracţiunilor (compartimentul

respectiv al teoriei operative de investigaţie). În aceste compartimente ale disciplinelor nominalizate

se studiază în paralel teoria versiunilor şi a planificării cercetării infracţiunilor, problemele ce ţin de

utilizarea evidenţelor, interacţiunea organelor de urmărire penală cu cetăţenii, cu mass-media şi cu

alţi subiecţi ai descoperirii şi cercetării infracţiunilor. În legătură cu aceasta, susţinem ideea propusă

în literatura de specialitate de a crea un curs sintetizat “Metodica descoperirii şi a cercetării

infracţiunilor”162.

Realizarea acestei idei ar înlătura dublarea nejustificată în procesul de studii. În acest curs

ar putea fi incluse toate realizările actuale ale ştiinţei şi tehnicii, inclusiv din medicina legală,

psihiatria judiciară, informatică etc. Cursurile ar urma să se desfăşoare, în mare parte, sub formă de

aplicaţii practice, jocuri pe roluri, analiza dosarelor penale, soluţionarea sarcinilor situaţionale,

inclusiv a celor tehnico-criminalistice etc.

161 Карнеева Л.М. Использование достижения науки и практики в учебных курсах уголовного процесса и криминалистики. // Криминалистическая техника: достижения науки и практики в учебный процесс. −Л.: ВЮЗШ МВД РФ, 1990, с.10-13. 162 Волынский А.Ф. О создании синтезированного курса по методике раскрытия и расследования преступления. // Профессиональная подготовка кадров в учебных заведениях МВД России: проблемы, пути и решения. – М.: ЮИ МВД России, 2000, с.14-15.

99

Aspectele menţionate mai sus nu cuprind, fireşte, toată problematica pregătirii iniţiale şi a

formării continue a subiecţilor asistenţei tehnico-criminalistice de descoperire şi cercetare a

infracţiunilor, dar şi cele relevate demonstrează cât de mult trebuie să muncim în această direcţie ca

să facem faţă exigenţelor secolului tehnologiilor informaţionale.

În concluzie, menţionăm că pregătirea iniţială şi formarea continuă a subiecţilor descoperirii

şi cercetării infracţiunilor, prezintă o verigă importantă în sistemul de asistenţă tehnico-

criminalistică ce determină şi unul dintre elementele a ceea ce numim noi „pregătirea permanentă a

organelor de drept” pentru a rezolva sarcini tehnico-criminalistice situative în activitatea de

combatere a criminalităţii. Însă activitatea de investigaţie a infracţiunilor poate avea şanse de reuşită

numai în prezenţa altui element al sistemului în cauză – asigurarea informaţională a acestui proces –

aspecte pe care le vom discuta în paragraful următor.

100

§4. Înregistrarea criminalistică drept element informaţional al sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică şi perspectivele automatizării evidenţelor criminalistice Eficacitatea asistenţei tehnico-criminalistice de descoperire şi cercetare a infracţiunilor este

determinată, în mare măsură, de existenţa unui sistem eficient de înregistrare criminalistică în

organele afacerilor interne. Un astfel de sistem de evidenţă a datelor privind infracţiunea şi

obiectele ridicate de la faţa locului cu relevanţă criminalistică este foarte necesar în activitatea

operativă de căutare şi de urmărire penală în etapa iniţială de cercetare a cauzelor penale.

Acumulând informaţii despre lucrurile aflate la evidenţă (obiecte, persoane, evenimente),

sistemul permite a efectua cu succes căutarea, cercetarea şi identificarea lor, contribuind astfel atât

la descoperirea şi cercetarea infracţiunilor, cât şi la realizarea măsurilor de profilaxie a acestora.

În literatura de specialitate nu există o părere unanimă în ceea ce priveşte sistemul de

informaţii ce trebuie luat la evidenţă. Nu există nici un termen unanim acceptat. Cel mai des

utilizate sunt – „înregistrarea penală”163, „înregistrarea criminalistică”164 şi „evidenţele

criminalistice”165. Prin conţinutul lor, aceşti termeni reflectă însăşi apariţia şi evoluţia viziunilor

despre acestă subramură a criminalisticii.

Etapa preştiinţifică a înregistrării penale a pornit din anul 1829, când a fost fondat, la

Paris, Cabinetul de identificare judiciară, în care se colectau fişele de înregistrare a infractorilor,

menite a determina identitatea lor şi faptul existenţei antecedentelor penale. Fişele se aranjau în

ordine alfabetică (după numele celor înregistraţi), dar şi după decade. Puţin mai târziu, pe la

începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea, aceste fişe erau completate şi cu fotografiile infractorilor, al

căror număr la finele anilor ’70 constituia deja câteva zeci de mii, iar al fişelor alfabetice - câteva

milioane. După o astfel de cartotecă se putea stabili identitatea persoanei numai în cazul în care

infractorul nu ascundea numele de familie adevărat. Recidiviştii, însă, dacă erau reţinuţi, se

prezentau, de regulă, sub alt nume, de unde şi eficacitatea extrem de redusă a Cabinetului. Această

stare de lucruri a existat până în anul 1879, anul, în care unul dintre funcţionarii acestui Cabinet,

A. Bertillon, a înţeles că munca manuală este inutilă din cauza volumului enorm de informaţii

acumulate, propunând un alt sistem de înregistrare a infractorilor, denumit antropometric.

Sprijinindu-se pe datele statisticii antropologice publicate de către savantul L. Quetelet,

care considera că nu există doi indivizi care să aibă aceleaşi dimensiuni ale părţilor corpului şi că 163Mircea Ion. Crimnalistică. −Iaşi.:Chemarea.1992, p.264; Stancu E. Tratat de criminalistică. Ediţia a II revăzută şi adăugită. − Bucureşti: Universul juridic, 2002, p.178. Криминалистика.− М.: МГУ, 1990. с. 210. 164Девиков К.И. и др. Криминалистическая регистрация. -М.,1987, с.5; Шурухнов Н.Г. Криминалистика – М. Юрист, 2002, с.193. 165Gheorghiţă M. Criminalistica. Partea I. Introducere în criminalistică. - Chişinău, 1995, p.119; Doraş S. Criminalistica. Vol.1. - Chişinău, Ştiinţa, 1996, p.215; Коломацкий В.П. Курс криминалистики (дидактика и методика). −М.: Академия МВД СССР,1991, с.60.

101

mărimea oaselor scheletului omenesc de la o anumită vârstă nu se mai modifică, A. Bertillon a

propus să se măsoare 11 parametri ai corpului uman, ale căror rezultate, fixate într-o fişă specială,

serveau drept mijloc de evidenţă şi identificare a persoanelor.

Acest sistem, după cum s-a menţionat deja în capitolul I, a fost implementat pentru prima

dată de către poliţia franceză în anul 1883, iar mai târziu şi în alte ţări (în Rusia din 1890, în

Germania din 1895, în alte state – după a.1900). Cele mai grave carenţe ale sistemului, după cum

recunoştea însuşi autorul, erau complexitatea sau chiar imposibilitatea identificării persoanelor sub

20 de ani, precum şi dificultăţile de stabilire a identităţii femeilor. De aceea, A. Bertillon a

completat în anul 1895 sistemul său cu descrierea persoanelor după metoda portretului vorbit, iar

mai târziu, şi cu fotografierea acestora după metoda fotografiei signalectice (până atunci se foloseau

procedee de fotografie artistică).

Unul dintre autorii sistemului ştiinţific de înregistrare a infractorilor după amprentele

digitale este considerat, pe bună dreptate, F. Galton, care a publicat în anul 1892 la Londra cartea

„Amprentele digitale”, în care a argumentat individualitatea acestora şi a reuşit să le clasifice. Un

mare aport în dezvoltarea dactiloscopiei l-au adus şi W. Herschelle, H. Faulds, J. Vucetich,

E. Henry, care au elaborat diverse tratate, lucrări ştiinţifice, contribuind astfel la răspândirea

cunoştinţelor criminalistice şi afirmarea noului sistem dactiloscopic de înregistrare, aplicat

pretutindeni, în unele ţări fiind completat astăzi şi cu sistemul genetic.

După cum se observă din cele menţionate, la începuturile criminalisticii, înregistrarea, care

era numită „penală”, se reducea doar la evidenţa persoanelor (căutate sau supuse pedepsei penale).

Aceasta a fost caracteristic pentru etapa incipientă de dezvoltare a criminalisticii şi constituia una

dintre direcţiile activităţii de consolidare a cunoştinţelor criminalistice, desfăşurate preponderent cu

potenţialul funcţionarilor de poliţie.166

În legătură cu aceasta, profesorul R. Belkin menţiona, pe bună dreptate, că elaborarea şi

perfecţionarea mijloacelor de înregistrare şi căutare a infractorilor au determinat constituirea şi

„apariţia criminalisticii însăşi”167.

Astfel, odată cu trecerea la metoda dactiloscopică de evidenţă, cercul de obiecte cuprinse

în sistemul de înregistrare s-a lărgit. În numărul lor sunt incluşi nu numai infractorii, ci şi urmele

lăsate de ei la locul faptei, iar mai târziu şi alte obiecte care se aflau în legătură cauzală cu fapta. În

literatura criminalistică a anilor ’30 ai sec. al XX-lea, chiar în primul manual de criminalistică din

URSS, din 1935, se menţionează că obiectele înregistrării criminalistice sunt: infractorii, obiectele

166Криминалистика (актуальные проблемы): Учебное пособие. - М., 1988, с.100. 167 Белкин Р.С. Криминалистика: проблемы, тенденции, перспективы. Общие и частные теории. - М., Юрид. Лит., 1987, с.162.

102

obţinute pe cale infracţională, cadavrele, cetăţeni dispăruţi fără urmă şi modul de comitere a

infracţiunii. Însă ideea despre urme ca obiecte ale înregistrării penale a fost definitiv formulată de

B. Şevcenko, care a propus abordarea înregistrării penale ca un sistem de „evidenţă a informaţiei

privind persoanele ce au comis infracţiuni, precum şi despre unele fenomene, obiecte şi arme legate

cauzal de faptul infracţional în scopul utilizării în mod organizat a acestor informaţii în cercetarea şi

prevenirea infracţiunilor”.168

Evoluţia opiniilor despre rolul urmelor materiale şi al altor obiecte în sistemul înregistrării

penale arată că termenul utilizat nu a putut să cuprindă toată multitudinea informaţiilor necesare

înregistrării şi, desigur, necesita să fie schimbat. În plus, denumirea „înregistrarea penală” nu

permitea a delimita clar sistemul şi rezultatele înregistrării de statistica penală, care, de asemenea

reprezintă evidenţa anumitor date despre infractori şi criminalitate în ansamblu, înregistrarea lor şi

fixarea prin intermediul unor termeni specifici.169

Noţiunea „înregistrarea criminalistică”, propusă în această legătură de profesorul R. Belkin, în loc

de termenul „înregistrarea penală”, pare a fi mai exactă. Alt termen, deseori utilizat, „evidenţa

criminalistică”, prezintă doar o varietate a sistemului de evidenţe cuprins în noţiunea „înregistrarea

criminalistică”.

Prin înregistrare criminalistică R. Belkin înţelege sistemul evidenţelor criminalistice ale

anumitor obiecte purtătoare de informaţii, folosită în activitatea de descoperire, cercetare şi

prevenire a infracţiunilor.

Urmează a accepta părerea autorului, care, dezvăluind esenţa aspectului practic al acestei

noţiuni, menţionează unitatea mijloacelor materiale ale înregistrării şi acţiunilor de operare cu ele în

procesul de descoperire şi cercetare a infracţiunilor concrete.

În esenţă, înregistrarea cuprinde un sistem de obiecte materiale (cartoteci, colecţii şi alte

forme de stocare a datelor înregistrate). Sub aspect funcţional, înregistrarea este un sistem de acţiuni

de colectare şi stocare a informaţiei, prelucrarea şi transmiterea ei către organele care o folosesc

nemijlocit în activitatea profesională de combatere a criminalităţii.

Prin urmare, înregistrarea criminalistică prezintă un sistem informaţional de stocare şi

prelucrare a informaţiei cu relevanţă criminalistică în scopul asistenţei activităţilor de luptă cu

criminalitatea.

168 Криминалистика. −М., 1963, с. 241. 169Белкин Р.С. Криминалистика: проблемы, тенденции, перспективы. Общие и частные теории. − М., Юрид. Лит., 1987, с.165.

103

Deci, informaţia respectivă se acumulează, se prelucrează, se sistematizează, asigură

condiţiile de cercetare comparativă a ei în scopul identificării obiectelor, determină apartenenţa de

grup, precum şi diagnosticul unor caracteristici ale fenomenelor infracţionale.

O astfel de activitate desfăşoară Direcţia informaţii şi evidenţă operativă (DIEO) a MAI,

Ministerul Dezvoltării Informaţionale, precum şi subdiviziunile criminalistice ale MAI. Baza

juridică a activităţii acestor subdiviziuni privind organizarea, ordinea de administrare şi utilizare a

evidenţelor, de eliberare a informaţiei lucrătorilor operativi, procurorilor, ofiţerilor de urmărire

penală sau judecătorilor de instrucţie nu este specificată în normele Codului de procedură penală al

Republicii Moldova. Această activitate este reglementată de Legea „Cu privire la Sistemul

informaţional integral automatizat de evidenţă a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor

care au săvârşit infracţiuni” nr.216-XV din 29 mai 2003, precum şi de Legea „Cu privire la

înregistrarea dactiloscopică de stat”, nr. 1549-XV din 19.12.2003. Într-o oarecare măsură, această

activitate este reglementată şi de Legea „Cu privire la poliţie” din 18.12.1991; Legea „Cu privire la

activitatea operativă de investigaţie” din 12.06.1994 cu modificările ulterioare, de unele acte

internaţionale. Ea rezultă şi din spiritul altor legi şi acte normative bazate pe lege (ordine,

instrucţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova ş.a.)

Astfel, art.4 din Legea „Cu privire la sistemul informaţional integral automatizat de

evidenţă a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni” indică direct

că acest sistem are următoarele funcţii:

1) Colectează, acumulează, prelucrează, păstrează şi actualizează informaţia cu caracter criminal şi

asigură la nivel de stat evidenţa unică:

▪ a infracţiunilor şi a persoanelor care le-au săvârşit (inclusiv locuitorii Republicii Moldova care au

săvârşit infracţiuni pe teritoriul altor state), precum şi a pedepselor aplicate lor;

▪ a cauzelor penale şi acţiunilor de urmărire penală;

▪ a obiectelor marcate;

▪ a persoanelor dispărute fără urmă şi persoanelor date în urmărire;

▪ a persoanelor deţinute şi a celor aflate în instituţiile penitenciare;

▪ a persoanelor eliberate din locurile de detenţie;

▪ a altei informaţii cu caracter criminal.

2) Asigură cu informaţie operativă şi statistică conducerea ţării, ministerele şi departamentele

interesate şi a organele de urmărire penală.

3) Asigură schimbul de informaţie cu caracter criminal între organele de urmărire penală şi alte

autorităţi publice (schimb reciproc de date între sistemele informaţionale (departamentale), precum

şi cu organele similare din alte ţări).

104

4) Supraveghează respectarea disciplinei de înregistrare şi evidenţă a infracţiunilor şi persoanelor

care le-au săvârşit, a altei informaţii cu caracter criminal, elaborează şi realizează măsuri de

reacţionare oportună la tendinţele şi manifestările negative.

5) Asigură din punct de vedere organizatoric, normativ şi metodic activitatea organelor de urmărire

penală care exercită nemijlocit funcţiile de evidenţă a informaţiei cu caracter criminal.

6) Asigură funcţionarea complexului tehnic de program şi a reţelelor informaţionale utilizate în

cadrul Sistemului.

În art. 5 se indică şi participanţii la acest sistem: organele de urmărire penală, instanţele

judecătoreşti şi organele de executare a pedepsei privative de libertate.

Scopul colectării şi al stocării informaţiei dactiloscopice, conform Legii „Cu privire la

înregistrarea dactiloscopiei de stat”, este.

▪ Căutarea şi identificarea cetăţenilor RM, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor dispăruţi fără urmă;

▪ Stabilirea identităţii cadavrelor necunoscute.

▪ Stabilirea identităţii cetăţenilor RM, străini şi a apatrizărilor incapabili, din motive de sănătate sau

de vârstă, să comunice date privind identitatea lor.

▪ Confirmarea identităţii cetăţenilor RM, străini şi a apatrizilor.

▪ Excluderea posibilităţii de falsificare a actelor de identitate.

▪Prevenirea, descoperirea şi anchetarea prealabilă a infracţiunilor, prevenirea contravenţiilor

administrative.

Conform legii, înregistrarea dactiloscopică este benevolă (cetăţeni ai RM, străinii şi apatrizii)

şi obligatorie, prevăzută pentru anumite categorii de persoane indicate în lege170.

Din lege se observă că, legislatorul indică nu numai cadrul general, dar şi organele

concrete, direcţiile principale de activitate ale lor privind înregistrarea persoanelor şi a obiectelor.

Acestea trebuie să asigure îndeplinirea strictă a cerinţelor legislaţiei despre obiectivitatea şi

plenitudinea cercetării infracţiunilor171. Totodată, însuşi faptul înregistrării anumitor obiecte sau a

informaţiei despre ele poate să fie în contradicţie cu interesele cetăţenilor, de aceea, actele

normative bazate pe legea ce se referă la înregistrarea criminalistică trebuie să rezulte în mod

obligatoriu din garanţiile constituţionale referitoare la apărarea drepturilor, a libertăţilor şi

intereselor legitime ale cetăţenilor, să corespundă actualelor standarde europene.

170 Legea RM “Cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat” nr. 1549-XV din 19.12.2002 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 14 -17 din 07.02.2003. 171 Ord. MAI din RM nr.115 din 12.03.1992 “Cu privire la punerea în aplicare a instrucţiunii vizând activitatea subidiviziunilor de expertiză şi examinări criminalistice ale organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova”;

105

În prezent, în Organele Afacerilor Interne din Republica Moldova funcţionează evidenţele

judiciare structurate convenţional în câteva grupe:

1. Criminalistice.

2. Operative de informare.

3. Operative de căutare.

4. Auxiliare de informare.

Grupa evidenţelor criminalistice se caracterizează prin faptul că obiectele luate la evidenţă

deţin în mod obligatoriu o legătură cauzală cu evenimentul infracţional, utilitatea caracteristicilor

acestora pentru înregistrare se determină prin cercetare, fiind aplicate cunoştinţele criminalistice de

specialitate şi tehnicile criminalistice respective.

La baza evidenţelor operative de informare şi a celor operative de căutare sunt puse

caracteristicile, depistarea şi fixarea cărora în majoritatea cazurilor nu necesită cunoştinţe

criminalistice de specialitate. Astfel de obiecte au, de regulă, o legătură cauzală cu infracţiunea şi

posedă semnalmente exterioare perceptibile vizual, ceea ce permite a fixa aceste caracteristici

nemijlocit de către colaboratorii organelor de urmărire penală. Divizarea evidenţelor ce sunt

cuprinse în grupa a 2-a şi a 3-a se efectuează şi conform scopului acestora. În grupa evidenţelor

operative de căutare se includ informaţiile al căror scop este asigurarea sarcinilor de căutare şi

identificare a diferitelor categorii de obiecte şi persoane, precum şi a animalelor, pe când cele

operative de informare sunt menite a elibera date cu caracter informaţional, mai cu seamă privind

persoanele care nu trebuie căutate (spre exemplu, eliberarea certificatelor cu privire la cazierul

judiciar al unei persoane fizice concrete). O altă caracteristică specifică a evidenţelor operative de

informare este numărul foarte mare de obiecte luate la evidenţă, însoţite de un volum relativ mic de

caracteristici utile pentru înregistrare.

Obiectele înregistrate în evidenţele auxiliare de informare se caracterizează prin faptul că

nu deţin nici o legătură cauzală cu evenimentul infracţional, însă fără această informaţie uneori

devine imposibil de a rezolva o serie de sarcini de identificare şi diagnosticare privind obiectele

care se află în posesia organelor de urmărire, precum şi a celor ce se află în căutare.

Caracteristicile de înregistrare ale unor astfel de obiecte se stabilesc, de regulă, prin

efectuarea cercetărilor criminalistice speciale (mai frecvent fizice, chimice, biologice) sau prin

observare directă.

În afară de aceasta, evidenţele sistemului de înregistrare criminalistică din Republica

Moldova, în funcţie de nivelul administrării lor, corespunzător structurii organizatorice a

subdiviziunilor MAI al RM, se împart în:

106

a) evidenţe locale, administrate de diverse servicii ale comisariatelor de poliţie, secţiilor

Direcţiei de poliţie transporturi; instituţii penitenciare etc.;

b) evidenţe centrale, concentrate integrat pe ţară în Direcţia Informaţii şi evidenţă

operativă a MAI al RM, Direcţia Tehnico-criminalistică a MAI al RM.

Pentru realizarea înregistrării criminalistice se folosesc diverse procedee: descriptiv,

grafic, dactiloscopic, de colecţie, fotografic, bănci automatizate de date, videoteci, etc.

Din conţinutul actelor legislative sus-menţionate rezultă că temeiul juridic de luare la

evidenţă a persoanelor, dar şi a unor obiecte, constituie:

▪ sentinţa instanţei de judecată;

▪ ordonanţa ofiţerului de urmărire penală, a procurorului privind punerea sub învinuire;

▪ încheierea judecătorului de instrucţie privind arestarea persoanei;

▪ procesul-verbal privind reţinerea bănuitului;

▪ ordonanţa privind anunţarea în urmărire;

▪ procesul-verbal privind reţinerea persoanei pentru vagabondaj sau cerşetorie.

În cele ce urmează, ne vom opri la unele dintre aceste evidenţe de o importanţă majoră

pentru activitatea de cercetare a infracţiunilor administrate la nivel central de către DIEO a MAI,

incluse în Banca centrală de date.

Se are în vedere, întâi de toate, grupa evidenţelor operative de informare. La acestea se

referă evidenţa alfabetică nominală şi evidenţa dactiloscopică.

Evidenţa alfabetică este una dintre cele mai frecvent utilizate, după care se verifică toate

persoanele bănuite sau învinuite de comiterea unor infracţiuni. În aceasta se introduc informaţii

despre mai multe categorii de persoane172:

▪ condamnate pe teritoriul RM la privaţiune de libertate, muncă neremunerată în folosul comunităţii,

amendă şi alte categorii de pedepse prevăzute de Codul penal173;

▪ arestate şi puse sub învinuire în stare de libertate;

▪ care au comis infracţiuni, aflându-se în stare de iresponsabilitate;

▪ cetăţenii RM condamnaţi pe teritoriul altor state;

▪ persoanele care au comis infracţiuni grave şi au fost eliberate din locurile de detenţie ale altor state

şi sosiţi pentru a se stabili cu traiul în RM;

▪ infractorii daţi în urmărire generală şi internaţională;

172Evidenţe de informare operativă utilizate în activitatea de urmărire penală şi descoperire a infracţiunilor (îndrumar informaţional pentru lucrătorii organelor de drept). Ediţia II. MAI al RM. − Chişinău, 2003, p.5. 173 Art. 62 al Codului penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova // MO RM nr.128-129 din 13.09.2002;

107

▪ persoanele reţinute sau arestate ca fiind suspectate de comiterea infracţiunilor;

▪ persoanele internate, în baza încheierii judecătoreşti, în spitalele de psihiatrie;

▪ persoanele care au comis infracţiuni şi au fost eliberate de răspundere penală sau eliberate de

executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;

▪ reţinute şi arestate pe teritoriul RM cu scopul extrădării;

▪ reţinute pentru vagabondaj sau cerşetorie;

▪ luate la evidenţă specială în scopul profilaxiei infracţionalităţii ş.a.

Demersul organului de urmărire penală, împreună cu certificatul DIEO, se include în

dosarul penal. În acest certificat se menţionează dacă persoana verificată a fost sau nu judecată,

când, în baza cărui articol al Codului Penal, instanţa în cadrul căreia a ispăşit pedeapsa, data şi

temeiul eliberării, dacă a fost sau nu dat în urmărire ş.a.

De evidenţa alfabetică este strâns legată evidenţa dactiloscopică. La această evidenţă

practic sunt luate aceleaşi persoane ca şi în evidenţa alfabetică, inclusiv cele care cad sub incidenţa

Legii „Cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat” amintită mai sus.

Luarea la evidenţa alfabetică şi dactiloscopică se efectuează practic simultan, lăsându-se

pe fişa alfabetică amprenta degetului arătător al mâinii drepte a persoanei înregistrate şi formula

dactiloscopică a desenelor papilare. Datorită acestui fapt, potrivit necesităţii, după fişa nominală se

poate găsi uşor fişa dactiloscopică în masivul de fişe al persoanelor luate la evidenţă, aranjate în

cartotecă nu după numele de familie, ci după formula dactiloscopică, care prezintă unele însemne

cifrice ce caracterizează desenele papilare174.

Informaţia dactiloscopică obţinută ca rezultat al înregistrării se utilizează pentru căutarea

şi identificarea cetăţenilor Republicii Moldova, a cetăţenilor străini şi apatrizilor dispăruţi fără

urmă; stabilirea identităţii cadavrelor necunoscute; excluderea posibilităţii de falsificare a actelor de

identitate ş.a.

A doua componentă a evidenţei dactiloscopice este fişierul amprentelor digitale ridicate de

la locul comiterii infracţiunilor, administrate de către subdiviziunile criminalistice ale MAI al RM.

Acest fişier permite a depista cazurile când aceeaşi persoană a lăsat urme papilare în

diverse locuri de săvârşire a două sau mai multe infracţiuni, precum şi faptul identificării unor

infractori concreţi după amprentele digitale lăsate în scena infracţiunii.

Această cartotecă este formată din fişe ce conţin fotografia urmei digitale de la locul

faptei, sistematizate după tipul şi varietatea desenului papilar apreciat de către expert ca operant

pentru identificare. Aceste urme digitale, înainte de a fi incluse în cartotecă, se verifică obligatoriu

174 Doraş S. Criminalistica. Vol.1.− Chişinău. Ştiinţa, 1996, p.220.

108

dacă au fost sau nu lăsate de persoanele ce nu sunt implicate în cauză (pătimit, persoană material

responsabilă etc.)175

Analiza acestor două evidenţe ce ţin de înregistrarea operativă de informare arată că

organizarea funcţionării lor nu întotdeauna răspunde exigenţelor actuale, iar utilitatea lor practică în

scopul descoperirii infracţiunilor este insuficientă176.

Această stare de lucruri poate fi explicată prin complexitatea formării acestor evidenţe,

insuficienţa de resurse financiare şi umane pentru a colecta şi prelucra masivele informaţionale.

Spre exemplu, urmele digitale ce sunt prezentate pentru a fi puse la evidenţa dactiloscopică cu

ocazia săvârşirii unor infracţiuni, precum şi impresiunile digitale ale persoanelor ce prezintă interes

operativ în conformitate cu ordinul MAI al RM nr.115 din 12 martie 1992, trebuie să se verifice

reciproc după aceste masive de informaţii. Din cauza că lipsesc resursele respective, în majoritatea

cazurilor, acestea, pur şi simplu, se iau la evidenţă fără o verificare prealabilă minuţioasă. Rămâne

şi problema actualizării fişierelor dactiloscopice locale din comisariatele de poliţie, precum şi cele

centrale, fapt ce diminuează eficacitatea lor practică177.

O parte de operaţiuni tehnologice necesare nu se înfăptuiesc nici în privinţa evidenţei

nominale. Activitatea privind masivul dactiloscopic al Direcţiei Informaţii şi Evidenţă Operativă a

MAI la RM nu rareori se limitează doar la faptul că eliberează la cerere informaţii despre

antecedentele penale ale persoanelor luate la evidenţă sau bănuite de comiterea infracţiunilor.

Dacă la aceasta am adăuga că în evidenţele utilizate la ora actuală se observă multe

discordanţe terminologice atât între ele însele, cât şi sub aspectul recomandărilor criminalistice, este

limpede că astăzi am putea vorbi cu anumite rezerve despre înregistrarea criminalistică drept un

sistem unitar şi integral. În practică, evidenţele sunt separate organizaţional şi metodic. Logica însă

presupune că, de exemplu, evidenţa persoanelor din cartoteca nominală, a celor ce au părăsit

locurile de detenţie şi se află în urmărire, precum şi a celor înclinaţi spre săvârşirea infracţiunilor,

trebuie să fie racordată cu alte evidenţe criminalistice (spre exemplu, cu cartoteca urmelor ridicate

de la infracţiunile rămase cu autori neidentificaţi). Deocamdată, la MAI al RM aceste evidenţe se

află în diferite locuri (Direcţia tehnico-criminalistică şi Direcţia informaţii şi evidenţă operativă) şi

confruntarea lor reciprocă se efectuează la cerere, de la caz la caz.

175 Ordinul MAI al RM nr115-1992; Ordinul MAI al RM nr.17-2003. 176 Корноухов В. Комплексное судебно-экспертное исследование свойств человека. − Красноярск, 1982, с.35-37;. 177 Notă informativă „Cu privire la rezultatele activităţii subdiviziunilor tehnico-criminalistice în a.2002-2003”.

109

Dincolo de aceasta, posibilităţile folosirii evidenţelor centralizate sunt limitate de

insuficienţa mijloacelor moderne de legătură. Ele funcţionează pe timp de zi, iar verificarea pe urme

proaspete pe timp de noapte (perioada când se comit multe infracţiuni) practic nu se efectuează.

În literatura de specialitate s-a semnalat deja, pe bună dreptate, necesitatea perfecţionării şi

a reorganizării acestor evidenţe. Credem că este necesar a conecta toate tipurile de evidenţe într-un

sistem informaţional unificat automatizat al organelor de drept în baza altui act normativ decât cele

menţionate mai sus, care se referă doar la înregistrarea persoanelor.

Desigur, realizarea acestei concepţii reclamă consolidarea forţelor, a serviciilor operative

principale ale MAI al RM, îmbunătăţirea sistemului de pregătire a cadrelor şi sporirea

profesionalismului specialiştilor acestei ramuri, luându-se în consideraţie importanţa deosebită a

acestor evidenţe în condiţiile actuale.

O simplă analiză-pilot a masivului de urme digitale din cartoteca centrală denotă că numai

în circa 15-20% din urmele descoperite în cursul cercetărilor la faţa locului se stabileşte care este

mâna şi degetul creator de urmă, element care denotă, o dată în plus, carenţe în pregătirea

criminalistică a specialiştilor respectivi.

Verificarea urgentă a urmelor ridicate din scena infracţiunii după evidenţele dactiloscopice

conduce la determinarea faptului că în cartotecă există o asemenea urmă ridicată din câmpul

infracţional al altei infracţiuni sau dacă este lăsată de o persoană concretă luată la evidenţă.

În domeniul dactiloscopiei s-au făcut multe încercări de a automatiza procesele de stocare

şi verificare a obiectelor de natură dactiloscopică.

Toate sistemele implementate pe parcursul ultimelor două decenii în organele MAI din

RM, începând de la sistemul mono-dactiloscopic semi-automatizat „Sled-2” şi terminând cu

„Vector”, „ARMĂC”, nu au avut şanse de reuşită, întrucât în fiecare dintre ele era prezent

elementul subiectivismului în ceea ce priveşte codificarea informaţiei iniţiale şi prelucrarea ei.

La ora actuală, Direcţia tehnico-criminalistică a MAI al RM depune eforturi substanţiale

pentru a aplica în practica organelor de urmărire penală a unui sistem relativ ieftin, elaborat de

specialiştii firmei „ODO OPAK”din Republica Belarus - “DACTO - 2000”178. Sistemul este

conceput pentru administrarea evidenţelor dactiloscopice şi efectuarea verificării urmelor de mâini,

ridicate de la faţa locului după masivele de fişe dactiloscopice luate la evidenţă de subdiviziunile

criminalistice ale MAI. Lucrările asupra elaborării acestui sistem au fost începute încă în a.1991

prin crearea primei versiuni - „Dactomat”, care devenise bază pentru crearea şi implementarea

178 http.//www. yandex: DACTO-2000.

110

sistemului naţional automatizat de identificare a Republicii Belarus „DACTO”. După mai multe

testări şi perfecţionări ale acestui sistem în Centrele criminalistice de prima mărime ale Rusiei şi

Ucrainei între anii 1997-2002, el a fost recunoscut ca destul de eficient, asigurând următorii indici

de identificare în cadrul verificărilor: 1) „Urmă - Urmă” - 100%; 2) „Urmă - Dactilocartă”-90%;

3) „Dactilocartă-Urmă”- 85,5%; 4) „Dactilocartă - Dactilocartă” - 100%.

Sistemul este proiectat după principiul modular, ceea ce permite a crea complexe de multe

niveluri pentru stocarea şi procesarea informaţiei dactiloscopice de la zeci de mii de dactilocarte

până la zeci de milioane. Sistemul, la introducerea imaginilor asigură: −posibilitatea controlului

vizual al imaginii desenului papilar; − posibilitatea sporirii calităţii imaginii prin modificarea

contrastului, culorii etc. a imaginii; − stabilirea automatizată a hotarelor şi a centrului imaginii

desenelor papilare; − introducerea informaţiei însoţitoare textuale despre urme şi dactilocarte;

−determinarea automată a centrului deltelor şi a bazei desenelor papilare; - clasificarea automatizată

a tipurilor şi genurilor de desene papilare; − codificarea automatizată a caracteristicilor

identificatoare a desenelor papilare, reflectate în urme şi impresiunile digitale; −posibilitatea

procesării urmelor fotografiate la o scară necunoscută; −comprimarea şi păstrarea în baza de date a

sistemului a imaginilor de urme şi impresiuni digitale în standardul WSQ.

Sistemul DACTO-2000 se sprijină pe ideologia structurilor „deschise”, ceea ce permite a

organiza interacţiunea informaţională cu alte sisteme de diverse destinaţii.

Pe parcursul a doi ani de exploatare a sistemului în cauză în Republica Moldova au fost

introduse în banca de date cca 290 mii de fişe decadactilare, peste 13900 de urme digitale ridicate

de la locurile infracţiunilor rămase cu autori necunoscuţi. Verificarea reciprocă a acestor masive

dactiloscopice a permis numai în a.2007 identificarea a peste 60 de autori ai infracţiunilor.

Cele menţionate nu permit a pune la îndoială justeţea alegerii DACTO-2000 pentru ţara

noastră, însă ţinem să menţionăm că în lume există sisteme mult mai performante de stocare şi

prelucrare a informaţiei dactiloscopice folosite de un rând de ţări dezvoltate ca Japonia, S.U.A.,

Franţa, Germania, Anglia etc. Cu toate că acestea diferă de la o ţară la alta, se observă însă o

tendinţă de generalizare a 2-3 sisteme de mare eficienţă ce satisfac pretenţiile specialiştilor în

dactiloscopie. Astfel există trei mari sisteme care se bucură de recunoaştere internaţională:

1. Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale NEC, folosit în Japonia.

2. Sistemele MORFO de recunoaştere şi identificare automată a amprentelor digitale (Franţa).

3. Sistemul AFIS 2000 – PRINTRAK (SUA) de procesare a amprentelor şi urmelor digitale179.

Credem necesar a ne opri la ele pentru a le caracteriza succint.

179 Статиcтическая дактилоскопия. Методологические проблемы. − М.: Городец, 1999, с.124.

111

Aceste sisteme includ un şir de elemente computerizate ce permit a obţine o imagine

cartografică a desenului papilar. Relaţia spaţială a caracteristicilor desenelor papilare se fixează în

formă de cod binar şi este cercetată în regim algoritmic de către computer. Acest proces se

realizează de unul din componentele sistemului numit „matcer”, a cărui capacitate este de 500-600

impresiuni/sec.180 În regim paralel pot funcţiona câteva matcere, fiecare dintre ele prelucrând o

parte a datelor din fişier, ceea ce restrânge considerabil timpul de verificare (volumul de 500 de mii

de amprente este verificat în câteva minute). Alt avantaj al acestor sisteme este posibilitatea de a

curăţa urmele codificate, făcând suplimentele necesare. Camera „monitor-scaner” permite a citi

caracteristicile desenelor papilare nemijlocit de pe degetele persoanei verificate, asigurând astfel

operativitatea controlului după evidenţă. Arhitectura informaţională a sistemului este modulară,

ceea ce permite a îmbogăţi masivul folosind datele fişierelor mai multor terminale.

Spre exemplu, sistemul japonez NEC, pus în funcţie în octombrie 1984, detectează în mod

automat particularităţile (capetele şi bifurcaţiile crestelor papilare) din imaginea unei amprente

digitale, le introduce în memorie şi le compară.

Pentru a detecta particularităţile, ordinatorul consideră amprenta ca o imagine în care axele

„x” şi „y” au originea în centrul desenului papilar. Poziţia fiecărui element particular este definită

de distanţa faţă de axa „x” şi „y”, iar direcţia este indicată de unghiul pe care-1 face cu axa „x”.

Computerul stabileşte apoi raporturile care leagă între ele particularităţile, definind numărul

de creste care le separă. Poziţia, direcţia particularităţilor şi raporturile lor reciproce sunt traduse în

date numerice pe care calculatorul le introduce în memorie. Procesul este realizat pentru ansamblul

întregii amprente, maşina detectează în medie 100 particularităţi pe imaginea unui deget.181

Sistemul are două funcţii principale - înregistrarea şi compararea.

Funcţia de înregistrare constă în faptul că amprentele (cele de pe fişele dactiloscopice ale

infractorilor) sau urmele (relevate la locul săvârşirii infracţiunii) fac obiectul unei citiri automate.

Există o primă bază de date pentru identificarea amprentelor rulate (cele de pe fişele

dactiloscopice), o a doua pentru identificarea urmelor latente (relevate la faţa locului) şi o a treia

conţinând amprentele rămase anonime. Viteza de înregistrare este în jur de 1,5 secunde pentru un

deget, 15 secunde pentru o fişă decadactilară şi 6 secunde pentru o urmă digitală.

Funcţia de comparare constă în faptul că identitatea unui suspect este verificată după ce i se

iau amprentele pe fişe, iar identificarea sa se face după urmele găsite la locul faptei. Viteza de

comparare este de l,3 milisecunde pentru o comparaţie deget cu deget.

180 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu. Identificarea criminalistică. -Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1990, p.82 181 Статиcтическая дактилоскопия. Методологические проблемы. −М.: Городец, 1999. с.142-144.

112

Configuraţia sistemului este o instalaţie ce se compune dintr-un subsistem de înregistrare şi

un subsistem de gestiune şi de comparare.

Principalele aparate ce compun fiecare subsistem şi funcţiile lor sunt:

Cititorul de fişe decadactilare şi de urme papilare, care este un aparat ce detectează

automat particularităţile fiecărei amprente de pe fişa decadactilară. Particularităţile

urmei sunt citite după ce aceasta a fost mărită şi transferată pe o hârtie specială.

Comparatorul de amprente este aparatul ce compară particularităţile amprentelor

stocate în fiecare bază de date cu cele ale amprentelor de identificat şi furnizează

rezultatul acestei comparaţii sub forma unui document imprimat.

Mai exact, aparatul compară poziţia, direcţia şi relaţiile particularităţilor amprentei relevate

(urmei) cu cele care se găsesc în memorie şi când constată similitudini, selecţionează „perechile” de

particularităţi identice.

Atunci când numărul particularităţilor repetabile sub formă de „perechi” depăşeşte un număr

prescris, procesorul creează o stare conform celei pe care o are în memorie şi face să se întoarcă sau

să se deplaseze axele de coordonare ale amprentei extrase, apoi calculează gradul de similitudine

între particularităţile celor două amprente de comparat şi decide, în acest mod, gradul de

concordanţă între cele două desene papilare.

Desigur că aplicarea acestui sistem a avut efecte extraordinare: − a devenit posibilă

compararea tuturor amprentelor ce figurau în fişierele Serviciului Naţional al Poliţiei Japoneze cu

urmele ridicate de la locul infracţiunilor; − a devenit, de asemenea, posibilă compararea cu urmele

digitale chiar şi cele fragmentate; − toate urmele digitale rămase de la cazurile cu autori

neidentificaţi au fost introduse în memorie şi comparate automat cu amprentele prelevate în

momentul arestării unui delincvent; − posibilitatea de comparare a urmelor digitale între ele a

permis să se verifice dacă toate au fost lăsate de acelaşi autor la locul comiterii diferitelor

infracţiuni; − a crescut considerabil numărul cazurilor de identificare a urmelor ridicate de la faţa

locului. Cu toate acestea, în opinia criminaliştilor japonezi, sistemul în cauză nu răspunde pe deplin

exigenţelor contemporane.182

Sistemul MORFO de recunoaştere şi identificare automată a amprentelor digitale a fost

elaborat de Societatea MORFO-SYSTEMS cu sediul principal în Franţa şi cel subsidiar în SUA,

care a pus la punct sistemele AFR (Automatic Fingerprint Recognition System) şi AFIS

182Kорниенко Н. А. Следы человека в криминалистике. – CПб: Питер, 2001, p.143.

113

(Automated Fingerprint Identification System) care permit ca un suspect să fie identificat în câteva

minute după amprentele şi urmele digitale.

Sistemul AFR (sau AFIS) compară urma digitală ridicată de la locul faptei cu amprentele

aflate într-o bancă de date (capabilă să stocheze mai multe milioane de amprente), iar în final

selectează o scurtă listă de candidaţi.

Un specialist dactiloscop verifică apoi lista prezentată de sistem şi se pronunţă asupra

identităţii dintre urmă şi amprentă.

Sistemul Morpho este utilizat în Franţa atât de Poliţia Naţională cât şi Jandarmerie. Fişierele

cu amprente digitale sunt păstrate conform prevederilor legislaţiei franceze. Sistemul Morpho ţine

centralizat amprentele decadactilare cât şi urmele latente într-o bază alfanumerică compusă din date

personale şi penale şi o bază de date cu amprente digitale. Căutările se efectuează între impresiuni digitale,

pe de o parte, şi impresiuni şi urme, pe de altă parte, la scara 1:1.

Începând cu anul 1985 MORFO-SYSTEM a fost adoptat şi de poliţia din Austria, Germania,

Spania, Anglia, Indonezia, Hong-Kong, Kuweit şi Canada.

Baza de date a sistemului AFR (AFIS) poate conţine informaţii de diferite tipuri: amprente,

imagini (portrete, fotografii, schiţe) şi date alfanumerice. Sistemele sunt destul de puternice ca să

permită compararea elementelor căutate cu cele din baza de date în câteva minute.

Examinarea comparativă cuprinde cel mai frecvent: fişele decadactilare, urmele ridicate de

la faţa locului rămase neidentificate şi date complementare. Urmele digitale de la locul faptei,

uneori, sunt fragmentare sau de calitate slabă. Procesul special de prelucrare numit CAXI permite

efectiv identificarea lor, deoarece aceasta nu necesită localizarea centrului, orientarea sau chiar o

numărare a crestelor papilare ale amprentei analizate. Procedeul CAXI poate procesa chiar şi acele

urme care ar fi imposibil de comparat prin metodele tradiţionale şi aceasta fără mărirea timpului

normal de procesare. Prin mărirea unei zone a urmei, sistemul permite operatorului să adauge punc-

tele caracteristice fără a altera imaginea originală a desenului. De asemenea, se pot opera măriri

totale sau parţiale, variaţii ale contrastului, inversări ale imaginii video, îmbunătăţiri ale imaginii

crestelor etc.

Sistemele AFIS 2000 de procesare a amprentelor şi urmelor digitale este conceput şi furnizat de

firma americană PRINTRAK, firmă ce are în prezent peste 100 de agenţii pe întregul mapamond,

care utilizează echipamentele sale, acest sistem reprezentând tehnologia de vârf în domeniu. Faţă de

sistemul NEC ce necesită o intervenţie laborioasă a operatorului în procesul codificării urmelor şi a

impresiunilor digitale, sistemul MORFO se raportează în mare măsură la modul clasic de lucru în

cartoteci, având ca repere principale centrul şi delta amprentei, precum şi inconvenienţele de ordin

tehnic ale celorlalte sisteme, AFIS 2000, bazat pe cea mai răspândită clasificare a

114

amprentelor, respectiv formula Henry. El prezintă multiple avantaje, fapt pentru care a fost

achiziţionat de numeroase state.183

Ca mod de lucru, sistemul AFIS 2000 identifică detaliile amprentelor, atribuie fiecăreia o clasificare

şi procedează la codificarea detaliilor. AFIS 2000 clasifică automat amprentele, ulterior operaţia fiind

supravegheată şi corectată de operatorul dactiloscop. În mod diferit faţă de specialistul dactiloscop,

procesorul de imagini „vede” amprenta ca orice sistem de computere, interpretând informaţia sub

formă de numere. Pentru clasificarea automată a amprentelor şi codificarea detaliilor AFIS 2000

converteşte informaţia în date numerice sau binare.

Prelucrarea imaginii impresiunilor se realizează de pe fişele decadactilare, iar a urmelor de pe

fotograme, clişeele fotogramelor la mărime naturală sau de pe obiectele purtătoare de urme a căror

grosime nu depăşeşte 5 mm. Pentru utilizatori, sistemul AFIS 2000 a fost conceput să gestioneze

numai imaginile amprentelor (urme şi impresiuni) şi caracteristicile desenelor papilare, minuţiile,

fiecare imagine având un cod numeric.

Sistemul AFIS 2000 poate fi adaptat la cerinţele oricărui tip de utilizator (de la cel mai mic

la cel mai mare), pentru procesarea urmelor papilare, capacitatea sa putând fi mărită la cerere, im-

presiunile digitale pot fi introduse prin scanare.

Sistemul AFIS conţine mai multe componente:

Staţia de introducere (S.I.) constă dintr-o unitate centrală, un mouse, o tastatură, monitor,

două scanere specializate pentru impresiuni şi pentru urme. Este conectată cu celelalte subsisteme

printr-o magistrală ETHERNET.

Prin această staţie se pot introduce impresiunile de pe fişele deca şi urmele relevate şi se pot

verifica fişele decadactilare introduse şi urmele stocate. Informaţia conţinută de impresiuni este

preluată la o singură trecere a scanerului şi afişată în 256 nuanţe de gri. Scanerul are o rezoluţie de

500 (dpi) puncte/inch (aproximativ 20 puncte/mm) şi viteză mare de preluare, o fişă decadactilară

fiind introdusă în circa 20 secunde, inclusiv preluarea textului însoţitor. Pe de altă parte, scanerul

permite vizualizarea în timp real a urmelor ridicate de la o faptă, imaginea fiind vizibilă în tonuri de

gri, cu posibilitatea de a fi preluată de pe fotografie sau direct de pe folie.

După scanare, se sesizează imediat centrul impresiunii (urmei) şi se afişează pe ecran.

Operatorul poate ajusta poziţia centrului cu ajutorul mouseului înainte ca urma să fie codificată şi

memorată.

Se foloseşte un procesor de urme papilare (PUP) capabil să detecteze elementele de

identificare şi să clarifice urma, rapid şi exact, permiţând sporirea eficacităţii muncii operatorului.

183 Bercheşan V. Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii. Vol.I-II. − Bucureşti, 2003, p. 168

115

În timpul căutării, urmele sunt rotite cu 30° pentru a permite regăsirea deltei, centrului şi

axelor, indiferent de poziţia în care a fost introdusă anterior impresiunea. În momentul în care s-a

detectat o probabilă identificare, se cere dactiloscopului operator să decidă. Rezultatele parţiale ale

cercetării bazei de date sunt stocate pentru o revedere rapidă. Se poate verifica totodată şi cores-

pondenţa cu vreuna din urmele de la cazurile nesoluţionate rămase în evidenţă. Rezultatele pot fi

revăzute la staţia de introducere sau la alte staţii din sistem. Corespondenţele (probabilele

identificări) pot fi afişate pe ecran sau tipărite pe hârtie.

Staţia latentă (S.L.) este proiectată să asigure introducerea comodă a urmelor. Scanerul

permite o reglare automată sau manuală (interactivă) a diafragmei, focalizării (clarităţii) şi

luminozităţii imaginii.

Operatorul poate aranja urma sub obiectiv şi poate folosi facilităţile de întărire a contrastului

şi luminozităţii urmei pentru obţinerea celei mai bune imagini. Urma este prezentată în două căsuţe

diferite. În prima este prezentată urma la scara 1:l, iar în cealaltă − la scara 4:1. Setul de funcţii de

relevare conţine posibilităţi de mărire şi alăturare, rotire, control al constrastului şi luminozităţii.

Toate acestea permit o codificare corectă şi prin aceasta creşterea numărului de identificări184.

Staţia are la bază un procesor de imagini inteligent, capabil să extragă automat

caracteristicile urmei, să le primească pe cele indicate manual de operator, sau să excludă

elementele false găsite. Urmele pot fi rotite la 180°, ceea ce permite şi compararea urmelor fără

centru şi deltă.

Imaginile rezultate, cu indicarea elementelor, se pot vizualiza pe monitor sau se pot

introduce în memorie. Accesul la ele se face pe baza numerelor de identificare pentru fişele deca

sau după numărul de cazuri pentru urme.

Staţia de verificare (S. V.) cuprinde un monitor, o unitate centrală, o tastatură şi un „mouse”.

La această staţie se pot efectua revizuiri ale fişelor deca, comparaţii şi verificări, precum şi încărcări

de imagini directe pentru verificarea identităţii persoanelor. Se foloseşte atunci când volumul de

lucru de la celelalte două staţii este mare şi atunci la ele se face doar introducerea de date,

verificarea lor făcându-se aici.

Această staţie permite operatorului să selecteze un caz sau mai multe cazuri şi să compare

amprentele căutate cu amprentele din baza de date, să determine dacă s-a stabilit o identificare şi să

soluţioneze cazul. Cu toate că staţia are multiple facilităţi, numai operatorul este cel care decide în

cazul identificărilor.

184 Gh. Niculae, D. Goşa, M. Lungu. Criminalistică. Note de curs. - Bucureşti, Ed.: AGER. 2006, p.134.

116

În asemenea situaţii, sistemul oferă posibilitatea întocmirii planşei dactiloscopice

demonstrative direct la staţia de verificare sau oricare din cele prezentate, editarea făcându-se la

video-printer.

Din configuraţia sistemului AFIS 2000 face parte şi cea mai recentă instalaţie de lucru

respectiv LSS 2000.

Bazându-se pe o amplă experienţă în integrarea instalaţiilor auxiliare de scanare live în AFIS,

ingineria Printrak a creat şi această staţie de lucru care are meritul de a capta electronic imagini ale

unor amprente.

Cu LSS 2000 se poate pune capăt metodei “murdare” şi consumatoare de timp care

presupunea luarea amprentelor pe formulare speciale cu tuş185.

LSS 2000 este parte integrantă din sistemul AFIS 2000 neimplicând nici o interfaţă specială,

intrări sau treceri - punţi software - conectându-se la alte staţii AFIS, respectiv baza de memorie-

recuperare date DRS 2000 şi procesorul de căutare SP 2000 via Ethernet sau prin protocoalele de

comunicare standard din Industrie folosind modemul. În legătură cu procesorul de amprente FP 2000,

procesorul de imagini cel mai rapid din lume la ora actuală, acesta face ca amprentele rulate să fie

comparate instantaneu după simple atingeri uşoare cu asigurarea corectă a plasamentului impresiunilor de la

ambele mâini.

Într-un timp minim se realizează controlul de calitate asupra fiecărei impresiuni digitale în parte, se

elimină formularele ce pot conţine erori şi se asigură o calitate deosebită a amprentelor.

Formularele cu amprente de o deosebită calitate pot fi printate la o imprimantă laser opţională în

diverse formate.

Folosirea acestei staţii este indicată în special în locurile de înregistrare - prelevare a

amprentelor persoanelor ce fac obiectul legal al amprentării.

Staţia SP 2000 este legată de procesorul de amprente FP 2000 ce poate efectua patru bilioane de

operaţii pe secundă, procesor de imagini ce poate fi considerat cel mai rapid din lume la ora actuală.

Operând în legătură cu instalaţiile de comparare şi recunoaştere de mare viteză din cadrul sistemului,

FP 2000 oferă o eficienţă deosebită în lucrul cu amprentele.

Monitorul staţiei are aceleaşi caracteristici ca şi monitoarele staţiilor prezentate anterior.

Printr-o serie recent elaborată de echipamente software, LSS 2000 asigură absenţa greşelilor,

o înaltă calitate, introducerea rapidă de imagini în baza de informaţii AFIS 2000 şi producerea de

formulare cu componente de cea mai bună calitate.

185 Gh. Niculae, D. Goşa, M. Lungu. Criminalistică. Note de curs., Bucureşti, Ed.: AGER. 2006, p.135.

117

LSS 2000 include un singur punct de intrare pentru toate informaţiile asociat procesului de

înregistrare. Datele demografice pot fi introduse cu ajutorul unui keyboard standard, iar informaţiile

descriptive pot fi extrase din baza de date.

Apariţia instantanee a meniurilor şi derularea opţiunilor facilitează accesul operatorului.

Amprentele rulate prin simpla atingere a unei plăci mici de scanare sunt redate instantaneu pe

monitor în timpul preluării acestora.

Ca părţi componente LSS 2000 conţine un monitor, un touch-screen, un obiectiv de mugshoth

(opţional), un modul FAS, tastatură, mouse şi CPU cu FP 2000 (unitatea centrală de prelucrări cu

procesorul de căutare) la care se adaugă o imprimantă laser.

Staţia permite preluarea de imagini fotografice ale persoanei în cauză, însoţite de datele de

stare civilă şi de semnalmentele particulare, acestea fiind stocate într-o bază de date separată şi

putând fî prelucrate separat la o staţie specială, denumită MSS 2000.

Pentru o alcătuire cât mai completă a fişei de semnalmente, staţia LSS 2000 are posibilitatea

de a captura şi cataloga imagini ale tatuajelor, cicatricelor sau altor semne particulare (din naştere

sau dobândite în timpul vieţii) ale persoanei amprentate.

Staţia de prelucrare a imaginilor MSS 2000. MSS 2000 este utilizată pentru a înregistra

fotografiile bust faţă şi profil ale persoanelor ce fac obiectul acestui procedeu. Cu ajutorul tastaturii

pentru fiecare persoană ce face înregistrarea cu ajutorul unui număr de identificare asociat cu alte

elemente principale caracteristice cum ar fi vârsta, sexul, înălţimea, anumite caracteristici

fizionomice.

Procesorul, baza (creierul) sistemului AFIS, este format din două subsisteme care realizează

de fapt căutarea, stocarea şi actualizarea informaţiilor. PRINTRAK caută în continuare să

îmbunătăţească calităţile acestor componente, mărind viteza şi precizia lor.

Subsistemul de memorare şi actualizare a datelor (SMA) se bazează pe un sistem ce

stochează date digitale. El poate memora şi regăsi orice fel de informaţii, imagini ale urmelor

digitale şi palmare, fotografii, voce, texte, impresiuni papilare, date de identificare. Iniţial, sistemul

este pregătit să stocheze urme şi impresiuni papilare, putând fi transformat ulterior pentru a stoca şi

alte informaţii. Are viteză mărită şi posibilitatea de a reface o zonă defectă cu ajutorul unei copii de

siguranţă.186

Subsistemul de căutare (S.C.) este funcţia centrală a sistemului AFIS care caută şi regăseşte

datele pentru crearea unui fond de fişe şi urme ce prezintă asemănări între ele pentru a fi supuse

ulterior comparaţiilor realizate de dactiloscopii operatori.

186 Филиппов А.Г. Криминалистика, учебник. − М., Юриспруденция, 2000, стр.146.

118

Sistemul de căutare este prevăzut cu un suport de înregistrare a datelor în care se stochează

datele privitoare la identitate şi cele despre elementele de identificare ale impresiunilor, ceea ce

uşurează mult operaţia de căutare.

Sistemul rezultat este foarte flexibil, putând fi îmbunătăţit pentru sporirea vitezei în cazul

lucrului cu baze mari, prin adăugarea de noi procesoare.

Subsistemul de căutare poate lucra în toate modurile:

- fişele deca se compară cu cele din baza de date folosindu-se doar compararea degetelor

arătătoare sau a celor mai bine imprimate două degete, la alegere;

- urmele ridicate se compară cu toate cele 10 impresiuni din toate fişele deca existente în

memorie;

- fişele deca sunt confruntate la introducere cu toate urmele rămase la evidenţă de la

cazurile nerezolvate;

- urmele introduse sunt comparate şi cu urmele de la cazurile nerezolvate, introduse

anterior în memoria sistemului.

Sistemul poate fi uşor configurat pentru a include şi o staţie de introducere a impresiunilor

„pe viu" şi eventual şi ataşarea fotografiei persoanei. Impresiunile se stochează prin simpla rulare a

degetului pe un dispozitiv special. Această aplicaţie se poate folosi mai ales pentru stabilirea

identităţii persoanelor care folosesc mai multe nume, datele citite fiind trimise instantaneu pentru

comparaţie staţiei centrale S.I.

Sistemele prezentate sunt cele mai performante din lume. După cum rezultă din prospectele

firmelor producătoare, ele realizează doar identificări probabile, lăsând concluzia finală în seama

expertului dactiloscop, ceea ce demonstrează faptul că urma, ca probă în instanţă, este acceptată

doar dacă ea este descrisă într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză

dactiloscopică.

Deci, numai ochiul experimentat al specialistului dactiloscopist determină corespunderea

absolută între amprenta verificată şi impresiunile digitale ale persoanelor recomandate de calculator.

Cât priveşte evidenţa operativă de căutare, administrată de DIEO, ea cuprinde:

▪ persoanele dispărute fără urmă, bolnavii neidentificaţi şi cadavrele cu identitate incertă;

▪ armele de foc pierdute, furate sau depistate;

▪ obiectele de anticariat şi de artă răpite, furate, precum şi cele depistate.

Fiecare dintre aceste fişiere are un regim individual de formare şi administrare, ele fiind

incluse, la fel ca şi evidenţele nominale, dactiloscopice, în Banca Automatizată de Date a

Sistemului informaţional integrat Criminogen. Acest sistem, la cererea diverselor organe de drept,

119

poate furniza un volum însemnat de informaţii necesare în activitatea profesională de combatere a

criminalităţii, după cum urmează187:

1. Despre data, ora, locul şi modul de comitere a infracţiunii.

2. Despre uneltele şi mijloacele de comitere a infracţiunii.

3. Despre obiectele infracţiunii şi prejudiciul material.

4. Despre persoanele care puteau săvârşi infracţiunea sau puteau fi implicate în acţiunile

infracţionale.

5. Despre infracţiunile similare, rămase cu autori neidentificaţi.

6. Despre originea şi apartenenţa probelor descoperite, inclusiv urmele de mâini, caracterul

obiectelor ridicate etc.

7. Obţinerea informaţiei despre persoanele care au fost reţinute în legătură cu săvârşirea

infracţiunii sau sunt bănuite de săvârşirea lor.

8. Obţinerea informaţiei despre persoanele care au evadat din locurile de detenţie.

9. Depistarea persoanei după urmele lăsate sau după modul săvârşirii infracţiunii, inclusiv

depistarea infracţiunilor săvârşite de una şi aceeaşi persoană.

10. Privind judecarea (data pronunţării sentinţei, instanţa de judecată, în baza cărui articol al

Codului Penal, condamnarea), despre schimbările sentinţei, aplicarea amnistiei şi graţierii.

11. Despre locul şi timpul ispăşirii pedepsei, schimbarea locului de deţinere, despre decesul lui,

data şi temeiul eliberării.

12. Numerele proceselor penale încetate de organele de drept.

13. Date privind anunţarea persoanelor în urmărire republicană sau internaţională (de către cine

este anunţat, data şi motivul anunţării).

14. Despre persoanele care, după comportarea lor socială, pot comite crime.

15. Despre persoanele dispărute fără urmă, bolnavii neidentificaţi şi cadavrele neidentificate.

16. Despre armele de foc pierdute, furate sau depistate.

17. Despre obiectele furate şi cele depistate.

18. Despre obiectele de anticariat şi de artă răpite şi a celor depistate.

Banca automatizată de date a DIEO conţine mai multe masive informaţionale, în care se

acumulează informaţii din toate domeniile de activitate ale organelor de drept: 1) „Crima”, – masiv

informaţional ce conţine toate datele necesare ale infracţiunii (locul, modul de comitere, uneltele

folosite, urmele ridicate de la locul faptei etc.); 2) „Persoana”, bloc informaţional ce cuprinde date

187Evidenţe de informare operativă utilizate în activitatea de urmărire penală şi descoperire a infracţiunilor (îndrumar informaţional pentru lucrătorii organelor de drept. Ediţia II. MAI al RM. - Chişinău, 2003, p.23-24.

120

despre infractori (semnalmente, porecle etc.); 3) „Sentinţa” conţine date despre rezultatele

dezbaterilor judiciare, graţieri etc. 4) „Obiecte” cuprinde informaţii despre lucrurile şi obiectele

private, autoturismele şi motocicletele răpite, armele cu ţeava lisă şi ghintuită, numerele lor de

identificare şi caracteristicile exterioare ş.a. 5) „Urmărirea” priveşte blocurile informaţionale

operative de urmărire privind anunţarea în urmărire a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, a

celor dispăruţi fără urmă, a evadaţilor din locul de detenţie, a cadavrelor neidentificate etc.

Aceste masive informaţionale, la rândul lor, se structurează în blocuri specializate ce

acumulează informaţii privind diverse obiecte supuse evidenţei, spre exemplu: „Automobil”, în care

se acumulează date centralizate despre mijlocul de transport răpit sau fără stăpân, „Registrul de Stat

al conducătorilor de vehicule (RSCV)”, „Registrul de Stat al populaţiei (RSP)”, care cuprinde date

despre buletine de identitate, paşapoarte naţionale ş.a.

Practica de lucru a organelor ocrotirii normelor de drept denotă importanţa deosebită a

diferitelor colecţii de urme, de gloanţe, tuburi trase şi alte obiecte infracţionale în descoperirea

infracţiunilor administrate de subdiviziunile criminalistice.

În particular, colecţia urmelor şi a instrumentelor de spargere cuprinde atât urmele

diverselor instrumente folosite la comiterea spargerilor, cât şi înseşi exemplarele de instrumente şi

unelte infracţionale, necesare producerii expertizelor traseologice.

Scopul acestei colecţii este de a asigura descoperirea infracţiunii comise cu folosirea unuia

şi aceluiaşi instrument sau unealtă, ale urmelor care sunt depistate la faţa locului188. Această colecţie

se află în Direcţia tehnico-criminalistică şi se completează cu obiecte pe care sunt depistate urme

statice de efracţie, ridicate de la locul faptei. În situaţia în care este imposibilă ridicarea obiectelor

împreună cu urmele depistate, în colecţie se prezintă mulajele acestor urme. Obiectele purtătoare de

urme de efracţie se plasează în colecţie cu respectarea cronologiei de prezentare şi punere în

evidenţă. Volumul cartotecii nu este mare, de aceea toate urmele noi depuse se compară vizual cu

cele ce sunt luate la evidenţă. În perspectivă, o dată cu majorarea masivului de urme, acest proces

va trebui automatizat. Colecţia ar putea fi eficientizată dacă ar fi îmbinată cu colecţia de instrumente

şi unelte de spargere, alte obiecte folosite de infractori – colecţie destul de preţioasă pentru

laboratorul traseologic. Hoţii recidivişti, de regulă, nu aruncă instrumentele şi uneltele folosite

pentru efracţie, ridicarea acestora de la locul faptei permite a stabili că furturile în serie sunt comise

de acelaşi grup de infractori.

188Сырков С.М., Фефилатьев А.О., Меженцев Г.Н. Методические рекомендации по организации и ведению коллекции следов орудия взлома // Экспертная практика. nr. 22. − М., 1984, с.11-18.

121

Destul de eficientă în descoperirea infracţiunilor se prezintă şi cartoteca fotografică a

infractorilor, mai ales în cazurile în care martorii oculari sau victimele declară că ar putea

recunoaşte autorul prezumtiv. Atare albume cu fotografii ale persoanelor căutate, ale recidiviştilor

există în fiecare comisariat. Dacă martorii oculari declară că în una dintre fotografiile prezentate

există imaginea persoanei căutate, atunci se verifică semnalmentele statice, cele ce ţin de

vestimentaţie ale bănuiţilor respectivi.

Aceste date se fixează cu ajutorul unei terminologii speciale a metodei portretului vorbit,

folosită pe larg în criminalistică, şi se verifică după masivele înregistrate. În cazul în care victima a

memorizat aspectul exterior al infractorului, se încearcă a se modela înfăţişarea acestuia cu ajutorul

dispozitivului IKR–2, computerizat la ora actuală, ceea ce lărgeşte posibilităţile acestei tehnologii.

Începând cu mijlocul anilor '90 ai sec. al XX-lea, în practica subdiviziunilor criminalistice

din ţară s-a implementat un program computerizat destinat alcătuirii portretului-robot al persoanelor

căutate. El prevede formarea imaginii persoanei respective prin compoziţia pe ecranul monitorului a

imaginilor grafice din fişierul de elemente faciale format după descrierea martorilor oculari şi

obţinerea ulterioară a imaginilor la imprimanta calculatorului.

Activitatea de alcătuire a portretului-robot se începe, de regulă, cu o discuţie, în cadrul

căreia se precizează distanţa şi timpul de observare, capacităţile de memorizare ale victimei sau

martorului, precum şi semnalmentele exterioare ale persoanei descrise.

Alcătuirea imaginii persoanei urmărite demarează cu elementele cele mai generale, apoi se

trece la cele faciale: ale nasului, sprâncenelor, ochilor, după aceea se caută imaginea gurii, a bărbiei,

coafurii şi a altor elemente particulare (riduri, culoarea pielii etc.).

Odată alcătuit, portretul subiectiv se prezintă spre apreciere martorului în integritate, iar

dacă e nevoie, se modifică. Munca se termină doar atunci când martorul respectiv nu mai are

obiecţii la portretul-robot alcătuit.

Sporirea eficacităţii evidenţelor criminalistice cu caracter gabitoscopic la etapa actuală

depinde, în mare măsură, de nivelul computerizării lor, de volumul informaţiei luate la evidenţă şi

de ritmul prelucrării.

România este una dintre primele ţǎri din Europa care a achiziţionat sistemul automat de

cǎutare dupǎ imaginea fotograficǎ IMAGETRAK. Folosit în sistemul american al penitenciarelor,

Imagetrak a fost preluat si îmbunǎtǎţit de cǎtre autoritǎţile române astfel încât sǎ poată fi

folosit cu succes în anchetele poliţiştilor operativi.

Acest sistem a fost introdus în vederea alinierii la AQUIS-ul comunitar, de unde se

desprindeau sarcini specifice pentru MAI privind securizarea frontierelor şi controlul migrǎrii

persoanelor, dar şi pentru eficientizarea luptei împotriva infractorilor şi infracţionalitǎţii interne sau

122

transfrontaliere. Deci, sistemul Imagetrak permite ca, pe baza datelor şi a fotografiilor digitale

introduse în baza de date, autorii de fapte penale sǎ poata fi identificaţi si dupǎ semnalmente

si semne particulare - cicatrici, tatuaje, intervenţii chirurgicale.

Sistemul de recunoaştere facialǎ IMAGETRAK este destinat activitǎţii judiciare, fiind

integrat la nivel naţional şi are în componenţǎ un server de date centrale la care sunt conectate

prin inel de comunicaţii 42 de servere instalate în fiecare judeţ si la Direcţia Generalǎ de

Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). Serverul de baze de date Oracle, serverul

principal, este instalat la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi permite stocarea

datelor a 500 de mii de persoane.

În baza de date se înregistreazǎ persoanele care trec prin aresturile poliţiei şi cei care

sunt suspecţi de comiterea unor infracţiuni, descoperiţi în timpul acţiunilor cu caracter

preventiv, care sunt fotografiaţi şi amprentaţi.

Sistemul IMAGETRAK este interconectat prin intermediul reţelei de comunicaţii a MAI

şi are urmǎtoarea configuraţie:

a) server-ul central şi o staţie de administrare a bazei de date instalate la Institutul

General al Poliţiei Române – Institutul de Criminalisticǎ;

b) 42 de staţii de lucru instalate la fiecare Inspectorat Judeţean de Poliţie;

c) 3 staţii de lucru şi o staţie LSS 2000 de scanare live instalate la Direcţia Generalǎ de

Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Criminalistic.189

În baza centralǎ de date a sistemului IMAGETRAK se conţine evidenţa înregistrǎrilor

sub formǎ de imagini digitale ale feţei, cicatrice, tatuaje, date de stare civilǎ şi

antropometrice, semne anatomice şi semne particulare, preluate de la:

- persoane cu antecedente penale;

- persoane cercetate de poliţie în stare de arest sau de libertate pentru

sǎvârşirea de fapte penale prin diverse moduri de operare ce aduc atingere ordinii

publice şi siguranţei naţionale;

- persoane despre care existǎ indicii temeinice cǎ prin modul de operare şi mediile

frecventate sunt în anturajul persoanelor infractoare, vagabondeazǎ, au un

comportament deviant şi prezintǎ interes operativ pentru unitǎţile de poliţie;

- persoanele care se sustrag de la îndeplinirea obligaţiilor legale pe linie de evidenţa

populaţiei;

- persoanele reţinute dupǎ darea în urmǎrire localǎ, generalǎ sau internaţionalǎ.

189 Gh.Niculae, D.Goşa, Marcel Huga, Criminalistica. Note de curs, vol. 1 - Bucureşti, « AGER » 2001, p. 143.

123

La introducerea unei persoane noi în baza de date, sistemul semnalează prezenţa acesteia

în evidenţǎ. În acest caz, are loc selectarea persoanei din bazǎ şi suplinirea cu o nouǎ

fotografie frontalǎ sau alte modificǎri survenite de la ultima înregistrare. Dacǎ sistemul nu

semnaleazǎ prezenţa persoanei respective, ea urmeazǎ a fi fotografiatǎ obligatoriu frontal

pentru procesul de comparare automatǎ, profil stânga, profil dreapta, precum şi semnele

particulare, cicatrice, tatuaje. Înregistrarea are loc în locuri special amenajate, la arest sau în

alte locaţii ale poliţiei la nivelul judeţului ori capitalei. De asemenea pe fişa tip se plaseazǎ,

obligatoriu, desenele papilare ale persoanei fotografiate şi anume de la degetele mari de la

mâna dreaptǎ şi stângǎ. Fiecare fişǎ tip are un numǎr unic de înregistrare, care este menit sǎ

ajute nemijlocit la activitatea de identificare.

În cadrul acestui sistem, infractorii pot fi identificaţi şi dupa 80 de puncte nodale ale

feţei, cum ar fi distanţa dintre ochi, adâncimea orbitelor, linia maxilarului, oasele feţei, bǎrbia

sau lǎţimea nasului. Prin măsurarea acestor puncte se obţine un cod numeric de reprezentare a

feţei, care poartă numele de faceprint, salvat într-un fişier de numai 84 biţi. Pentru realizarea

acestuia, sunt necesare între 14 si 20 de puncte nodale. Algoritmul de identificare nu tine cont

de culoarea pielii, rasei, vârstǎ sau machiaj, deoarece sistemul IMAGETRAK foloseşte

altgoritmul de cǎutare facialǎ LFA – Local Feature Analysis.

Staţiile de lucru ale sistemului IMAGETRAK au instalate şi softul E-FIT destinat

realizǎrii de portret robot pe baza datelor declarate de victimǎ, martor etc. în scopul cǎutǎrii şi

stabilirii identitǎţii fǎptuitorului, prin compararea portretului realizat cu fotografiile

persoanelor înregistrate anterior în baza de date. Avantajul acestui sistem constǎ în faptul cǎ

portretul robot poate fi realizat, chiar dacǎ persoana care face descrierea fizionomiei

individului nu a putut reţine decât un singur element facial.

Astfel portretul robot realizat, se înregistreazǎ în baza de date ca persoanǎ nouǎ, cu

datele antropometrice probabile, fǎrǎ introducerea altor date, apoi se efectueazǎ compararea

cu şirul de suspecţi dupǎ cǎutarea în baza de date a sistemului de recunoaştere facialǎ şi se

verificǎ asemǎnǎrile dupǎ imaginile din lista de suspecţi elaboratǎ de soft-ul sistemului.

Deci, sistemul automat de cǎutare dupǎ imaginea fotograficǎ IMAGETRAK, aduce

dupǎ sine un şir de facilitǎţi, privind căutarea rapidă în baza de date în funcţie de mai mulţi

parametri: − semne particulare, cicatrice, tatuaje; − date antropometrice; − date de stare civilă;

− fotografii digitale cu ajutorul algoritmului de potrivire facială; − portret robot, realizat cu

ajutorul aplicaţiei informatizate sau prin alte tehnici.

124

Din cele menţionate, se observă că automatizarea evidenţelor criminalistice este calea

magistrală de dezvoltare a acestei subramuri a tehnicii criminalistice. Este destul de dificil a

examina manual caracteristici foarte mici ale obiectelor incluse, spre exemplu, în colecţiile balistice

(gloanţe, tuburi etc.). Acestea cuprind un volum enorm de obiecte, de unde şi necesitatea

automatizării lor. În colecţiile Direcţiei Tehnico-Criminalistice a MAI al RM sunt incluse gloanţe şi

tuburi trase experimental din câteva zeci de mii arme din dotarea MAI, SIS-ului şi Ministerului

Apărării, precum şi de la tot atâtea arme ce aparţin persoanelor fizice. Pe parcursul unui an se

efectuează câteva mii de verificări ale gloanţelor şi tuburilor ridicate din scena infracţiunilor,

masivul cărora constituie câteva sute de infracţiuni. În urma verificărilor manuale comparative,

uneori anual se identifică zeci de arme de foc ghintuite, folosite la comiterea infracţiunior, se

conexează mai multe dosare penale ca urmare a folosirii uneia şi aceleiaşi arme la comiterea mai

multor crime.

Soluţionarea unor astfel de sarcini cu maximum de eficienţă este posibiă doar în cazul

implementării tehnologiilor industriale computerizate, existente la ora actuală pe plan internaţional.

Astăzi cele mai recunoscute sisteme automatizate de identificare balistică sunt prezentate pe

pieţele Rusiei: Sistemul „КОНДОР” (ООО «СДЦ», or. Санкт-Петербург); Sistemul „ТАИС”

(ООО «ЛДИ-Русприбор», or. Санкт-Петербург); Sistemul „Арсенал” (ЗАО «Системы

Папилон», or. Миас), precum şi a producătorilor occidentali: Sistemul „IBIS” (Forensic

Technology Inc., Canada); Sistemul Drug Fire (FBI, USA).

Deoarece toţi producătorii, într-o măsură oarecare, folosesc computere asemănătoare (de

obicei, computere personale de tipul IBM PC PENTIUM) cu diverse accesorii, „plusurile” şi

„minusurile” lor, în principiu se determină de instalaţiile de scanat şi programele speciale.

Întrucât sistemele automatizate de identificare balistică ruseşti nu cedează analogilor străini

după indicatorii tehnici de bază şi sunt mai comode în exploatare, vom acorda atenţie sistemelor

producătorilor ruşi.

După structura instalaţiilor, sunt deosebiri esenţiale între sisteme.

Sistemul „КОНДОР” include o instalaţie de scanat optico-electronică cu 2 tipuri de casete

(pentru glonţi şi tuburi de cartuşe), ce permite instalarea comodă şi rapidă în scaner a obiectelor

cercetate. Mecanismul introducerii imaginii, precum şi blocul dirijării şi prelucrării semnalelor se

instalează în computer.

Sistemul „ТАИС” conţine 2 aparate optico-electronice de scanat separate pentru

înregistrarea glonţilor şi tuburilor de cartuşe evident, precum şi 2 computere, unite între ele prin

reţea. Sistemul include 2 instalaţii de introducere a imaginii şi 2 blocuri de dirijare şi prelucrare a

semnalelor, care se instalează în fiecare computer aparte.

125

Sistemul „Арсенал” conţine un scaner balistic universal pentru înregistrarea suprafeţei atât a

glonţilor, cât şi a tuburilor de cartuşe, numărul de operatori şi de centre pentru introducerea datelor

se alege în dependenţă de volumul bazei de date.

Principala problemă constă în asigurarea compatibilităţii diferitelor sisteme la etapa

unificării bazelor locale de date ale expertizei balistice într-un sistem unic informativ-analitic cu

diferite nivele.

Să examinăm instalaţiile de scanat mai detaliat.

În primul rând, ele diferă după metoda de înregistrare a suprafeţei cercetate. Există 2 metode

fundamentale de înregistrare – „cadru” şi „şanţ” scanare.

În cazul scanării „cadru” suprafaţa cercetată este rotită în jurul axei (la înregistrarea

glonţului) sau se mişcă (la înregistrarea tubului de cartuş) şi se înregistrează pe cadre, ale căror

graniţe „se contopesc” una cu alta după un anumit algoritm. În calitate de recepţionator al imaginii

se foloseşte matriţă.

În cazul scanării „şanţ” la orice mişcare a obiectului se înregistrează o parte foarte îngustă a

suprafeţei – fâşie. În calitate de recepţionator al imaginii se foloseşte rigla.

Prima metodă are un rând de avantaje comparativ cu cea de a doua: o calitate mai bună a

imaginii datorită înregistrării suprafeţei cu mici porţiuni – cadre, în comparaţie cu părţile înguste

(fâşii);o viteză mai mare a înregistrării imaginii; obţinerea unei imagini la aceeaşi scară;

posibilitatea vizionării prealabile a cadrului înregistrat al suprafeţei cercetate, controlului calităţii

înregistrării imaginii şi analiza acesteia într-un timp real, întrucât fiecare cadru poate fi reflectat pe

monitor;

Sistemul „Арсенал” utilizează a doua metodă de scanare. În sistemul „ТАИС” se foloseşte

prima metodă cu diferite varietăţi. Această metodă a primit denumirea de „cadru-fragment” al

înregistrării şi permite obţinerea unei imagini cu un contrast ajustat.

Metoda constă în aceea că, suprafaţa se înregistrează sub formă de cadre, ale căror imagini

constau din contopirea fragmentelor. Urmează de menţionat că, producătorii străini pentru

înregistrarea suprafeţelor obiectelor supuse cercetării la fel folosesc în calitate de recepţionator

matriţa. La înregistrarea adânciturii tubului de cartuş nu se foloseşte scanarea (se memorizează un

singur cadru), însă la înregistrarea suprafeţelor laterale ale glontelui se foloseşte „unirea manuală” a

cadrelor şi a fragmentelor, dar nu a întregii suprafeţe.

În afară de metoda înregistrării există un rând de deosebiri ale instalaţiilor de scanat, ce

determină comoditatea folosirii sistemului în întregime. În primul rând, aceasta se referă la modul

instalării obiectelor cercetate în scaner. De exemplu, în sistemul „АРСЕНАЛ” glonţii se încleie şi

se centralizează într-un loc anumit, dar în sistemul „КОНДОР” se folosesc plăci demontabile, ce

126

permit rapid să se instaleze obiectul expertizei în scaner fără procedura centralizării (timpul

instalării durează câteva secunde) datorită utilizării sistemului automat de identificare la

înregistrarea fiecărui cadru. În sistemul ТАИС, în comparaţie cu sistemele КОНДОР şi „Арсенал”,

se folosesc 2 instalaţii de scanat separate.

Sistemelele balistice computerizate Drugfire şi IBIS, sisteme care şi-au dovedit fiabilitatea de-a

lungul timpului, fiind folosite de agenţiile federale, statale şi locale din SUA.

Ambele oferă posibilitatea preluării de date de la gloanţe şi tuburi trase, a înregistrării de

informaţii într-o bază de date şi a executării de corelări între un specimen dat şi un segment indicat

de utilizator din baza de date disponibilă. Aceste sisteme au de asemenea în comun faptul că datele

captate sunt o reprezentare bidimensională a suprafeţei specimenului, bazată pe variaţii ale

intensităţii luminii aşa cum este reflectată de subiect. Mai simplu, datele captate sunt o fotografie a

specimenului.

Imaginea obţinută de sistemul Drugfire este la o scară mai mare decât cea din microscopul

comparator, dar asemănarea este totuşi vizibilă. Printre alţi factori de ordin tehnic, o motivaţie

pentru folosirea acestui tip de date captate în sistemele automate de căutare şi înregistrare existente

a fost faptul că experţii balistici sunt obişnuiţi cu acest tip de imagini.

Acest studiu are în vedere diferitele abordări ce sunt folosite în compararea prin intermediul

bazelor de date cu imagini ce au ca obiect urmele lăsate pe suprafaţa glonţului şi/sau a tubului tras,

deoarece pe piaţă există mai multe metode de stocare a informaţiei privind muniţia utilizată de

armele de foc în vederea investigării criminalistice. Aceste baze de date stochează imagini ale

gloanţelor şi/sau ale tuburilor trase, determinate prin natura urmelor de pe acestea.

Instalaţia DRUGFIRE reprezintă un sistem automat, computerizat, de identificare

criminalistică a armelor de foc, sistem ce integrează analize ale tuburilor trase şi ale glonţului în

cartoteci electronice ce cuprind şi referinţele armelor de foc într-o singură platformă computer.

Drugfire ajută experţii balistici să identifice posibilele asemănări în urmele microscopice de

pe gloanţe sau de pe tuburile trase pentru a putea determina dacă specimenele au fost trase cu

aceeaşi armă. Cu această informaţie examinatorii pot face legătura între o armă de foc şi unul sau

mai multe acte criminale.

Acest sistem de imagini este conceput pentru a mări eficacitatea examinărilor criminalistice

ale armelor de foc. Folosind imaginile Drugfire într-o bază de date automată, experţii balistici sunt

capabili să găsească rapid cazurile nerezolvate, să înmagazineze date şi imagini, să compare

gloanţele, cartuşele sau tuburile trase înregistrate ca imagini în sistem.

De îndată ce o posibilă identificare este realizată prin intermediul Drugfire, proba fizică este

comparată pentru o identificare absolută, identificare obligatorie, având în vedere sistemul judiciar

127

american care nu admite ca probă identificarea realizată de computer. Trebuie însă precizat că, deşi

nu este admisă de instanţă, identificarea prin intermediul sistemelor automate reprezintă o

importantă metodă de cercetare criminalistică a urmelor principale ale împuşcăturii.

Camera video Drugfire captează şi stochează imaginea tubului văzută prin microscopul

comparator balistic. Examinatorul conduce apoi o căutare automată în baza de date.

Ritmul căutării este extrem de rapid, putând procesa 10 imagini pe secundă. Adiţional,

căutarea poate fi făcută în funcţie de atribute, cum ar fi calibrul armei, impresiunea ghinturilor,

direcţia răsucirii, adâncimea ghintului, particularităţile închizătorului, forma cuiului percutor,

poziţia extractorului şi particularităţi de expulzare a tubului. Folosind sistemul, este mult mai

eficient ca examinatorul să vadă dacă un cartuş se potriveşte cu un altul folosit la o infracţiune.

Computerul afişează 24 de imagini concomitent în ordinea asemănării. Din seria de perechi

posibile prezentate de computer examinatorul poate selecta imagini specifice pentru o examinare

amănunţită.

În plus, sistemul permite să fie mişcate înainte şi înapoi, rotite sau mărite imaginile şi să

modifice luminozitatea ori contrastul imaginilor de pe ecran. Acestea sunt similare opţiunilor pe

care examinatorul le are când lucrează cu microscopul comparator. Imaginile pot fi de asemenea

întoarse sau inversate pentru a face compararea mai uşoară.

Din moment ce imaginile stocate de toate laboratoarele sunt disponibile în sistem,

examinatorul poate mări cu uşurinţă baza de comparare. În plus, comparări simultane pot fi

efectuate de mai multe laboratoare pe aceeaşi imagine.

Sistemul Drugfire îl ajută pe examinator să efectueze mai multe comparări într-o manieră

mai eficientă. Când asemănările apar, el poate solicita proba originală pentru a face o comparare

finală, folosind microscopul balistic. Sistemul Drugfire ajută la identificarea rapidă a candidaţilor

pentru această comparare finală. Reamintim ca probă în instanţă este acceptată numai metoda

standard a comparării balistice cu microscopul, folosind ambele mostre supuse examinării.

Secretul Drugfire este puterea reţelei informatice şi calităţile acesteia. Toate laboratoarele

împart datele şi imaginile stocate într-un server a cărui locaţie funcţionează în acest „ciorchine” ca

un site al laboratorului central.190 Fiecare laborator participant în reţea se conectează la server

printr-o linie de comunicaţii digitale de mare viteză. FBI a instalat coloana vertebrală pentru reţeaua

naţională ce permite serverilor individuali să comunice între ei. Asta permite laboratorului din

Miami, spre exemplu, să caute imagini în site-ul Drugfire din Los Angeles sau să schimbe imagini

ca şi când ar fi în aceeaşi reţea.

190 Grofu N. Identificarea criminalistică a armelor de foc – aspecte din practica judiciară americană. // Revista „Criminalistica”, nr.1/2006, p.3-5

128

Sistemul Drugfire este un bun exemplu pentru beneficiul aplicării practice a inovaţiilor din

domeniul computerelor, telecomunicaţiilor şi a tehnologiei de înregistrare digitală a imaginilor. În

SUA, Drugfire este o aplicaţie client-server constând în staţii Sun Spark localizate în laboratoarele

criminalistice din toată ţara, conectate prin WAN. Sistemele clientului sunt echipate cu microscop şi

cameră video pentru a captura imaginile mostrelor colectate. Datele şi imaginile sunt stocate în

servere regionale pentru a permite experţilor să împartă o bază de date comună şi să coroboreze

automat datele existente.

Un alt sistem de analiză a imaginilor, folosit de forţele de apărare ale legii pentru a stoca şi

analiza imagini ale gloanţelor şi ale tuburilor trase este Sistemul IBIS.

Sistemul IBIS este un sistem automatizat foarte productiv, ce permite experţilor-criminalişti

să reacţioneze operativ la creşterea permanentă a numărului obiectelor, ce apar la expertiza

balistică. Acest sistem a fost creat de compania Forensic Technology Inc. – subdiviziunea The

Walsh Group a fost formată la sfârşitul an.1990 pentru adaptarea mijloacelor contemporane şi

metodelor prelucrării informaţiei, altor realizări ale ştiinţei pentru rezolvarea diferitelor probleme,

apărute la cercetările criminalistice.

Sistemul IBIS foloseşte toate avantajele (privilegiile) tehnicii de calcul la prelucrarea

volumului considerabil de cunoştinţe de utilizare a armelor de foc. El permite nu numai fixarea

informaţiei grafice despre glonţi şi tuburile de cartuşe depistate la locul faptei, dar şi efectuarea

analizei automate şi comparaţiei cu bazele de date corespunzătoare. La fel ca şi amprentele digitale,

glonţii şi tuburile de cartuşe au semne caracteristice, ce sunt unice în fiecare caz concret. Câteodată

ele sunt numite „semnătura balistică”. Aceste semne sunt folosite pentru determinarea concordanţei

între glonţi, tuburile de cartuşe şi armă, din care ele, posibil au fost trase.

Tehnic, sistemul IBIS prezintă o staţiune specializată pentru obţinere, păstrare şi prelucrare –

analiza şi compararea imaginilor probelor materiale specifice, cum sunt glonţii şi tuburile de

cartuşe, depistate la locul faptei. Sistemul IBIS se instalează la computerele cu procesorul Pentium,

ce funcţionează cu Windows NT. Acest sistem „a deschis” era computerului în acea parte a

criminalisticii, care se ocupă cu expertizele balistice, aşa cum era şi sistemul AFIS, şi procesul

cercetării amprentelor digitale.

Acest sistem constă din 2 părţi: Complexul de obţinere a datelor – DAS (Data Acquisition

Station); Complexul analizei „semnăturii electronice” – SAS (Signature Analysis Station).

DAS răspunde de obţinerea informaţiei grafice şi introducerea ei în memoria computerului.

SAS prezintă un sistem operaţional, ce efectuează comparaţia „trăsăturilor electronice” ale

glonţilor şi tuburilor de cartuşe.

129

În componenţa sistemului IBIS sunt incluşi 2 moduli de programare: BULLETPROOF

pentru analizarea glonţilor şi BRASSCATCHER pentru identificarea tuburilor de cartuşe. Ambele

programe „extrag” toată informaţia necesară din aceste imagini în formă de „semnătură

electronică”. Această semnătură se compară cu alte semnături electronice ale altor probe materiale

din baza de date, introduse din timp în memoria sistemului cu ajutorul unui algoritm corespunzător.

De obicei, glonţii şi tuburile de cartuşe, depistate la locul faptei, sunt deformate, iar glonţii,

deseori chiar zdrobiţi pe fragmente. Oricum, algoritmul, folosit în sistemul IBIS, permite efectuarea

identificării chiar şi în asemenea cazuri. El se bazează pe compararea unor părţi caracteristice aparte

– urmelor crestăturii ţevii „land engraved area”. La calităţile programei BULLETPROOF e necesar

de adus posibilitatea scanării şi introducerii în memoria computerului a glonţilor şi tuburilor de

cartuşe de diferite sisteme şi calibru.

Sistemul IBIS efectuează compararea automată a glonţilor şi tuburilor de cartuşe depistate la

locul faptei cu ceea ce se află în memoria bazei de date şi produce o aliniere în corespundere cu

gradul de asemănare a dovezilor. Expertul se eliberează de rutină şi astfel poate să-şi dedice timpul

pentru cercetarea minuţioasă a probelor materiale la microscopul comparativ.

Datorită conectării computerelor în reţea, expertul obţine o posibilitate unică de a efectua

într-un timp foarte scurt analiza comparativă nu numai pe bază de date locale, dar şi pe cele

naţionale şi chiar internaţionale, ce conţin o mulţime de cazuri de utilizare a armelor de foc.

Astfel multe cazuri, care sunt păstrate în arhiva electronică şi nu au legături cu cele

examinate, îşi găsesc continuarea la compararea cu datele noi obţinute în timpul lucrului cu sistemul

IBIS.

Sistemul IBIS are posibilitatea de a păstra în memorie o cantitate imensă de modele (probe):

imagini ale glonţilor şi tuburilor de cartuşe, ce permit compararea rapidă a datelor noi apărute cu

cele memorizate în bază. Astfel, apare posibilitatea de a stabili legăturile între infracţiunile, care la

prima vedere, nu erau prevăzute.

Sistemul IBIS este bazat pe modelul matematic, ce este creat pe baza scanării imaginilor

probelor materiale în formă de „semnătură electronică” şi confruntării coincidenţelor probabile cu

glonţii şi tuburile de cartuşe din baza de date, acumulată în procesul de lucru. Algoritmul corelaţiei

dă o oarecare importanţă numerică, bazată pe gradul asemănării între modelul imaginii şi fiecare

dintre noile probe materiale. Astfel, se creează lista candidaţilor celor mai apropiaţi în ordine

crescândă sau descrescândă, în dependenţă de gradul asemănării unor semne caracteristice. Pentru

lucrul cu sistemul IBIS nu este necesară atragerea specialiştilor în expertiza balistică.

Cu toate că sistemul IBIS prezintă o combinaţie de aparataj asigurată cu programe

corespunzătoare, lucrul cu acest sistem este foarte simplu şi nu necesită cunoştinţe speciale în

130

tehnica computerizată. Sistemul este automatizat complet şi permite chiar personalului şi nu numai

expertului, să obţină modele ale imaginilor şi să efectueze compararea lor.

Deoarece obţinerea imaginilor este automatizată, în scurt timp în sistem poate fi introdus un

număr mare de glonţi şi tuburi de cartuşe depistate la locul faptei. Imaginile ce corespund tubului de

cartuş sau glonţului concret apar pe monitor, permiţând studierea rapidă a probelor materiale.

Operatorul are posibilitatea să lucreze în acelaşi timp cu 2 imagini pe ecran, alegând cel mai potrivit

model pentru cercetarea ulterioară la microscopul comparat.

Sistemul IBIS permite lucrul, bazat numai pe semnăturile electronice ale probelor materiale

dobândite – glonţi şi tuburi de cartuşe, depistate la faţa locului. Oricum, cunoştinţele adăugătoare -

parametrii urmelor crestăturii, direcţia rotirii sau forma urmei crăpăturii pe tubul de cartuş - pot

micşora timpul pentru căutarea şi compararea analogilor191.

Întregul proces este operativ. Glonţii depistaţi se încleie de placa demontabilă şi se

instalează în aparat, dar tuburile de cartuşe se prind într-un fixator special. Totodată, operatorul

introduce informaţiile corespunzătoare: numărul dosarului, rezultatul împuşcăturii de control,

prezenţa jertfelor ş.a. Calibrul şi confecţionarea armei se alege cu ajutorul meniului din baza de

date.

În procesul cercetării, probele materiale se fotografiază cu camera digitală. Imaginile

obţinute se transmit în complexul SAS, unde cu ajutorul unor programe complicate are loc

compararea şi identificarea unor părţi separate ale imaginilor.

Sistemul adăugător de identificare a tuburilor de cartuşe, RBI (Rapid Brass Identification)

permite efectuarea identificării nemijlocite la faţa locului, într-un laborator sau în sectorul de

poliţie. El prezintă o sistemă a imaginilor computerizate ale tuburilor de cartuşe depistate. Tot

echipamentul şi programele necesare se găsesc într-o trusă specială.

Încă în a.1993 agenţia federală a SUA, ce se ocupa cu controlul asupra răspândirii

alcoolului, tutunului şi armelor (ATF) a efectuat compararea diferitelor sisteme ale expertizei

balistice. După o analiză minuţioasă Agenţia s-a oprit asupra sistemului IBIS şi l-a istalat într-un

laborator criminalistic ATF din Atlanta. Exploatarea optimală a confirmat eficacitatea lui şi el a fost

recomandat pentru instalarea în Noul Orlean. În acel timp, Noul Orlean ocupa primul loc în SUA

după numărul de omoruri. Sistemul IBIS trebuia să ridice considerabil eficacitatea lucrului

poliţiştilor în lupta cu cele mai grave crime.

191 Анюков В., Дереновский М. Автоматизированные балистические идентификационные комплексы −эволюция в криминалистической технике // Специальная техника. − М.,2000, nr. 3, c.9. .

131

În 1996, sistemul a fost lansat şi a devenit baza laboratoarelor criminalistice, dotată cu toată

tehnica necesară. În timpul de faţă, laboratorul cercetează aproximativ 2000 de împuşcături pe an,

iar rezultatele sunt introduse în memoria sistemului IBIS. La început se compară cu baza de date

fiecare „ţeavă”, tub de cartuş şi glonţ, după aceasta experţii fac studiul detaliat la microscopul

comparat. Rezultatelor cercetării li se atribuie un coeficient special, ce corespunde gradului

asemănării cu modelele din baza de date. Înainte astfel de cercetări se bazau, în fond, pe memoria

colaboratorului operator şi expertului, iar productivitatea era scăzută. Imaginile glonţilor şi tuburilor

de cartuşe, depistate la faţa locului, se introduc în complexul DAS în timpul zilei, iar comparaţia şi

analiza se efectuează în timp de noapte, ca dimineaţa să fie rezultatele.

Cele menţionate mai sus, dar şi analiza experienţei mondiale şi tendinţei evoluţiei

problemelor identificării în ansamblu şi balisticii judiciare, în particular, ne permit să facem

concluzia că sistemele automatizate de identificare balistică, în viitorul apropiat, alternative nu

prevăd.

Cercetările existente, într-o măsură considerabilă, ridică eficacitatea expertizei balistice şi-i

permit expertului posibilităţi enorme, determinate de înregistrare a imaginilor digitale ale obiectelor

cercetate. În afară de efectuarea expertizei balistico-judiciare, viteza înaltă a înregistrării obiectelor

cercetate cu o calitate destul de bună a imaginilor, permit a insita asupra implementării şi utilizării

sistemelor automatizate de identificare balistică şi în organele de drept al ţării noastre.

Problema automatizării expertizelor dactiloscopice, balistice, gabitologice etc. necesită

coordonarea eforturilor specialiştilor Direcţiei Tehnico-Criminalstice, Direcţiei Informaţii şi

Evidenţă Operativă a MAI al RM, a conducerii MAI al RM, întrucât aceasta este calea magistrală a

sistemului de măsuri în combaterea criminalităţii la etapa actuală.

Automatizarea cercetărilor comparative deschide posibilităţi de a depăşi dispersarea

teritorială a evidenţelor despre care s-a vorbit anterior, precum şi izolarea informaţională a

rezultatelor investigării diferitelor genuri şi obiecte ridicate de la faţa locului.

Analiza integrală şi evaluarea informaţiei în totalitate, extrase din multitudinea de urme ale

infracţiunilor determină soluţionarea altei sarcini a înregistrării criminalistice – modelarea

portretului fizic şi psihologic al infractorului. Aceasta este posibil, întrucât una şi aceeaşi

caracteristică a omului se reflectă în diferite urme: indicii de sex – după urmele de mâini,

încălţăminte, sânge ş.a.; deprinderile profesionale – după urmele uneltelor de spargere, în

mecanismul activităţii infracţionale; calităţile biologice – după urmele de salivă, sânge, urină,

spermă etc.192

192Корноухов В. Комплексное судебно-экспертное исследование свойств человека.− Красноярск, 1982; Колдин В.Я. К вопросу о перспективах создания универсальной криминалистической информационной системы и

132

De menţionat că perspectivele privind sporirea eficacităţii descoperirii şi a cercetării

infracţiunilor trebuie să se sprijine pe utilizarea modului structural-sistematic de analiză a

trăsăturilor făptaşului după urmele acestuia luate în interconexiune. Fiind într-o legătură reciprocă

determinată de unitatea de loc, de omogenitatea de acţiuni infracţionale, acestea oglindesc un

mecanism unic de comportament şi de manifestare a făptaşului în structura evenimentului

infracţional.

Perspectivele sporirii eficacităţii înregistrării criminalistice sunt legate, pe lângă cele

menţionate (automatizarea lor, crearea unui sistem unic de evidenţă etc.), şi de punerea în evidenţă a

unor noi obiecte cu semnificaţie criminalistică. Se are în vedere exploatarea urmelor de miros

(odorologia judiciară), a urmelor fonoscopice (vocalografia criminalistică); a urmelor genetice

(ADN - dactiloscopia) ş.a. Cu părere de rău, aceste direcţii noi de înregistrare, extrem de necesare la

ora actuală, au puţine şanse de implementare din motivul insuficienţei de resurse materiale şi

financiare. Însă crearea unui sistem informaţional unificat despre infractor cu posibilităţi de

identificare nu numai după amprentele dactiloscopice sau după portretul-robot, după alte evidenţe

tradiţionale, dar şi după voce şi vorbire, după mirosul lui individual, după scris, după resturile

genetice etc., va permite să obţinem o informaţie integrală despre făptuitor chiar şi după un element

al acestui sistem, depistat la faţa locului. Credem că aceste direcţii noi în criminalistica modernă vor

fi sprijinite şi de tehnologiile biometrice ce se implementează astăzi în statele dezvoltate din punct

de vedere economic, care, fără îndoială, vor ajunge în scurt timp şi în spaţiul ţării noastre.

Analiza sistematică şi aprecierea integrală a informaţiei desprinse din marea totalitate de

urme ale infracţiunii, luându-se în consideraţie legăturile corelative, va determina şi soluţionarea

altei sarcini actuale – modelarea portretului psihologic al infractorului – direcţie de perspectivă a

criminalisticii practice naţionale.

возможностях его использования в раскрытии преступлений.//Повышение использования криминалистических методов и средств расследования преступлений: Труды Академии МВД СССР, 1985, с.92-98.

133

Sinteza rezultatelor obţinute

1. Dezvoltarea progresivă a societăţii este dialectic determinată de o multitudine de

contradicţii, a căror influenţă conduc iminent la apariţia diverselor fenomene negative: catastrofe

ecologice şi tehnogene, epidemii, războaie, calamităţi naturale etc. Dar poate nici una dintre ele nu

provoacă în aspect social, atât de grav, de multe ori tragic, ca criminalitatea în diversele ei forme de

manifestare. Ea nu are limite nici în spaţiu şi nici în timp, măcinând ca o tumoare organismul social,

deformând valorile general-umane, economia ţării, ameninţând viaţa şi bunăstarea fiecărui cetăţean,

diminuând calitatea vieţii în ansamblu.

În sistemul măsurilor de contracarare a acestui fenomen un rol important îl joacă metodele

şi mijloacele tehnico-criminalistice. Acestea contribuie efectiv la depistarea şi ridicarea urmelor

infracţiunii şi a făptuitorului, permit a obţine informaţii utile pentru căutarea infractorilor şi

probarea vinovăţiei lor, asigurând, totodată, şi un nivel înalt de documentare a stărilor de fapt şi a

procedeelor probatorii.

2. În ultima perioadă, graţie realizărilor tehnico-ştiinţific, au apărut o serie de mijloace şi

procedee fundamentate pe principiile noilor tehnologii informaţionale. Subdiviziunile criminalistice

şi laboratoarele de expertiză judiciară din ţara noastră treptat sunt înzestrate cu utilaj modern,

necesar investigării locului de explozie, cercetării accidentelor tehnogene, a celor de circulaţie, a

altor infracţiuni grave, precum şi cu tehnică şi tehnologii necesare automatizării locului de muncă al

expertului. Apar posibilităţi de a implementa sisteme automatizate de căutare cu destinaţie

criminalistică (dactiloscopic, gabitoscopic, balistic etc.), conexarea acestora la reţelele

informaţionale globale.

Însă devine tot mai limpede că posibilităţile tehnologiilor moderne trebuie asigurate şi sub

aspect juridic. Acestea nu vor avea efect dacă nu se va elabora mecanismul respectiv de realizare,

dacă nu se va soluţiona problema pregătirii cadrelor (a ofiţerilor de urmărire penală, a specialiştilor

criminalişti, a experţilor etc.), alte aspecte ce ţin de asigurarea informaţională, organizarea ştiinţifică

a muncii tehnico-criminalistice, aprecierea adecvată a rezultatelor acesteia.

3. Formele şi metodele tradiţionale de obţinere şi utilizare a informaţiei probatorii şi de

căutare, încetăţenite la noi, bazate mai cu seamă pe sursele personale de colectare (în cadrul

audierilor, al confruntărilor, percheziţiilor etc.) nu corespund întru totul exigenţelor actuale de

obiectivare a actului de Justiţie şi a înfăptuirii Dreptăţii, asigurării principiului legalităţii şi al

contradictorialităţii. Din aceste surse în cauzele penale se dobândeşte un mare volum de informaţie

probatoare, însă nu rareori în instanţa de judecată unii martori, şi chiar persoanele victimizate, îşi

schimbă depoziţiile. În acest sens, utilizarea posibilităţilor criminalisticii, a probelor materiale, a aşa

134

- numiţilor “martori taciţi”, ar constitui o rezervă eficientă în activitatea profesională de probaţiune

a vinovăţiei făptutorilor şi de combatere a infracţionalităţii, în ansamblu. Acest factor influenţează

negativ nu numai operativitatea procesului de căutare a infractorilor cu identitate necunoscută,

probarea vinovăţiei lor, dar şi randamentul muncii tuturor subiecţilor activităţii orientate spre

descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.

4. Rezultatele analizei practicii autohtone de descoperire şi cercetare a infracţiunilor

permite a evidenţia o serie de cauze privind rezultatele nesemnificative ale statisticii oficiale în

aplicarea mijloacelor şi a metodelor tehnico-criminalistice. În linii mari, ea poate fi exprimată prin

lacunele de ordin organizatoric, altele ţin de reglementarea juridică a acestei activităţi, de dotarea

insuficientă cu echipament modern a subiecţilor aplicării acestor mijloace şi procedee, dar şi de

nivelul redus de pregătire tehnico-criminalistică a acestora.

Această stare de lucruri poate fi parţial explicată, prin particularităţile de dezvoltare social-

economică a ţării noastre. Aici, însă, nu în ultimul rând, au influenţat şi acele tendinţe ale

criminalisticii din ţara noastră. Pe parcursul acestei perioade de dezvoltare se acordă o atenţie

sporită metodelor şi mijloacelor criminalistice concrete de colectare şi expertizare a probelor, în

detrimentul aspectelor cu caracter mai larg, ce ţin de perfecţionarea sistemului de asistenţă tehnico-

criminalistică în ansamblu. Practica demonstrează, însă, că unele încercări de a restructura

elementele acestui sistem în parte sunt sortite la insucces, întrucât sistemul poate fi perfecţionat

numai în mod sistematic şi în ansamblul acestor elemente. S-a complicat destul de simţitor şi

tehnica modernă, metodele de expertizare a probelor materiale care, în totalitatea lor, impun în mod

obiectiv şi un nivel mai ridicat de organizare a utilizării acestora în activitatea de descoperire şi

cercetare a infracţiunilor. Crearea şi funcţionarea sistemelor automatizate de căutare moderne nu

poate fi asigurată în cadrul aceloraşi forme juridice şi organizatorice care au existat odinioară.

Însuşirea realizărilor criminalistice contemporane, în special a mijloacelor de automatizare a muncii

tehnico-criminalistice, a evidenţelor cu relevanţă penală, a tehnicii de calcul dictează în mod

iminent necesitatea unei abordări bazate pe noi principii privind activitatea de perfecţionare a

actualelor metode şi elaborarea unor noi mijloace criminalistice, asigurarea reglementării juridice şi

a organizării aplicării lor în practica de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

5. Folosirea largă în activitatea infracţională contemporană a mijloacelor tehnice, a armelor

de foc, a dispozitivelor explozive, apariţia unui nou tip de infractor – mai abil, mai organizat, mai

dotat din punct de vedere tehnic şi intelectual, comparativ cu perioada precedentă pe de o parte, şi

sporirea volumului şi conţinutului de sarcini ale organelor operative de investigaţie, de urmărire

penală, ca consecinţă a influenţei factorilor sus-menţionaţi, determină obiectiv necesitatea aplicării

masive a tehnologiilor informaţionale contemporane în scopul descoperirii şi cercetării

135

infracţiunilor. Acest lucru determină şi necesitatea reformării sistemului de asistenţă tehnico-

criminalistică a activităţii organelor de urmărire penală.

6. Asistenţa tehnico-criminalistă prezintă o activitate a anumitor subiecţi, orientată spre

crearea şi menţinerea unor condiţii de pregătire permanentă a organelor de drept în vederea

soluţionării eficiente a sarcinilor tehnico-criminalistice, precum şi realizarea practică a acestor

condiţii în cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Privită ca activitate complexă şi multilaterală, asistenţa tehnico-criminalistică cuprinde o

serie de elemente componente:

− totalitatea de mijloace tehnice propriu-zise şi iniţierea elaborării, perfecţionării şi adaptării

acestora la necesităţile Justiţiei;

− iniţierea măsurilor de reglementare juridico-procesuală a aplicării metodelor şi mijloacelor

tehnico-criminalistice în urmărirea penală;

− pregătirea iniţială şi instruirea continuă a subiecţilor utilizării tehnicii criminalistice (a

specialiştilor-criminalişti, experţilor, ofiţerilor de urmărire penală, procurorilor, lucrătorilor

operativi ş.a.);

− organizarea folosirii şi aplicarea nemijlocită a metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice în

cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Prin pregătirea permanentă (zi de zi), se înţelege o astfel de stare a serviciilor operative şi

a unităţilor organelor respective (asigurarea lor tehnico-materială, informaţională, cu resurse, cadre

pregătite etc.), care corespunde cerinţelor practicii descoperirii infracţiunilor, precum şi nivelului

actual de dezvoltare al tehnicii şi ştiinţei.

Un asemenea nivel de pregătire al organelor în cauză poate fi obţinut şi menţinut numai

prin activităţi neîntrerupte, care ar cuprinde soluţionarea problemelor organizatorice, de

reglementare juridică, de asigurare tehnico-materială, metodice şi informaţionale.

La modul concret, aceasta trebuie să se manifeste prin elaborarea unei structuri

organizatorice optime a subdiviziunilor de expertiză judiciară şi criminalistică, completarea lor cu

cadre bine pregătite profesional, prin îmbunătăţirea formelor şi a metodelor de colaborare cu secţiile

operative de investigaţie, a metodelor şi mijloacelor criminalistice existente, în iniţierea

perfecţionării normelor juridice, care reglementează procesul şi aprecierea rezultatelor de folosire a

metodelor şi a mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală.

Totodată, prin descoperirea infracţiunii în sens criminalistic se are în vedere o astfel de stare a

cauzei, comise în împrejurări neevidente, când în cadrul cercetărilor sunt acumulate date faptice

relevante ce indică direct persoana suspectată.

136

7. Activitatea de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor

este promovată de două grupe de subiecţi:

Prima: colaboratorii structurilor de organizare şi dirijare a muncii tehnico-criminalistice, a

instituţiilor cu funcţii practico-ştiinţifice în ramura Criminalisticii şi Expertizei Judiciare (Direcţia

Tehnico-Criminalistică a MAI al RM, Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă

Ministerul de Justiţie, Academia “Ştefan cel Mare”, Centrul de Informaţie şi Evidenţă Operativă al

MAI din RM ş.a.).

A doua grupă: colaboratorii subdiviziunilor operative de investigaţie, ofiţerii de urmărire

penală, procurorii, experţii-criminalişti, specialiştii care sunt subiecţii nivelului executoriu.

Această diferenţiere a subiecţilor asistenţei tehnico-criminalistice, luând în consideraţie

funcţiile şi sarcinile lor, într-o oarecare măsură poartă un caracter convenţional-schematic.

Unii subiecţi (de exemplu, colaboratorii Direcţiei Tehnico-criminalistice a MAI al RM)

realizează în acelaşi timp activităţi de dirijare metodologică dar şi executivă, vizând folosirea

nemijlocită a metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în cadrul efectuării acţiunilor de

urmărire penală şi a celor operative de investigaţie. La rândul său, subiecţii nivelului executiv în

anumite limite îndeplinesc şi sarcini organizatorice, deoarece orice acţiune de urmărire penală sau

măsură operativă de investigaţie presupune elemente de organizare propriu-zise (analiza situaţiei,

planificarea, interacţiunea).

8. Metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice nu au limite de perfecţionare, această tendinţă

fiind într-o accelerare vădită. Din această perspectivă, potenţialul sistemului de asistenţă tehnico-

criminalistică deschide căi de a spori eficacitatea activităţii organelor ocrotirii normelor de drept în

descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Pe această cale se poate amplifica baza probatoare în

cauzele penale, obiectiviza procesul de probaţiune, dar şi reducerea termenului de cercetare a

faptelor penale. Această direcţie, însă, este însoţită de soluţionarea paralelă şi simultană a unui

complex de elemente de ordin organizatoric, juridic, ştiinţifico-metodic şi tehnico-material.

Interconexiunea şi interdependenţa lor reprezintă şi miezul conceptului de asistenţă tehnico-

criminalistică drept gen de activitate în acest sens. Nu încape îndoială, însă, că procurarea celei mai

performante tehnici nu va da rezultatele scontate dacă nu există specialişti pregătiţi profesional la

nivelul actualelor condiţii de luptă contra criminalităţii, care îşi desfăşoară munca într-un regim

optim de organizare, bazat pe norme legislative adecvate.

9. Componenta tehnico-materială în structura acestui sistem joacă un rol dominant la ora

actuală. Arsenalul tehnic folosit de către organele de ocrotire a normelor de drept în activitatea

profesională de combatere a criminalităţii include noi şi noi mijloace, procedee şi metode

criminalistice apărute graţie realizărilor de vârf ale tehnicii şi ştiinţei moderne. Pentru a cunoaşte

137

care dintre acestea şi în ce situaţie trebuie aplicate, ce date cu relevanţă probatoare pot fi obţinute în

urma folosirii lor, dacă utilizarea de către subiecţii respectivi va fi sau nu conformă prevederilor

legii procesual-penale, aceste mijloace şi metode se sistematizează. În funcţie de acţiunile

desfăşurate cu ajutorul mijloacelor şi al metodelor tehnice, autorul le divizează în câteva grupe:

− metode şi mijloace de depistare a urmelor şi obiectelor criminalistice;

− metode şi mijloace de fixare şi ridicare a acestora;

− de cercetare laborioasă a lor în cadrul expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice;

− de prevenire a infracţiunilor;

− de organizare a muncii în combaterea infracţiunilor.

Analiza mijloacelor tehnice existente la ora actuală în subdiviziunile practice

criminalistice ale organelor afacerilor interne prin prisma conceptului de asistenţă tehnico-

criminalistică, denotă necesitatea stringentă a perfecţionării metodelor şi a mijloacelor tehnico-

ştiinţifice ale criminalisticii “de teren”. Perspectivele soluţionării acestei probleme sunt legate de

implementarea unor noi mijloace de căutare-detectare a urmelor la locul faptei, de utilizare a

dispozitivelor–laser portabile pentru depistarea urmelor de mâini, valorificarea urmelor olfactive,

procurarea unor noi generaţii de laboratoare criminalistice mobile.

10. O problemă deosebită în sistemul asistenţei tehnico-criminalistice o constituie noţiunea

şi esenţa cunoştinţelor de specialitate., care în opinia autorului constituie un ansamblu de noţiuni

teoretice şi experienţe profesionale în domeniul ştiinţei, al tehnicii, artei şi meseriei strict necesare

descoperirii, fixării, ridicării şi utilizării informaţiei cu relevanţă criminalistică în urmărirea penală.

Volumul şi conţinutul cunoştinţelor de specialitate, precum şi al experienţei profesionale

la diferiţi subiecţi în procesul de descoperire al infracţiunilor, este diferit. Cele mai universale, dar

poate şi mai puţin specializate cunoştinţe în sensul enunţat mai sus posedă ofiţerii de urmărire

penală, lucrătorii operativi, persoanele antrenate în urmărirea penală. În ceea ce priveşte specialiştii-

criminalişti, pentru ei este caracteristică o specializare mai profundă în compartimentul de tehnică

criminalistică.

Pentru experţi, specializarea în domeniul concret al ştiinţei şi tehnicii capătă o însemnătate

prioritară. Chiar dacă universalitatea pregătirii lor rămâne deocamdată o condiţie de bază a

profesionalismului lor. Mai cu seamă acest lucru este specific pentru experţii Ministerului

Afacerilor Interne, care nu numai că efectuează investigaţii şi expertize de laborator, dar şi participă

în calitate de specialişti la realizarea acţiunilor de urmărire penală şi operative de investigaţie.

138

11. Locul asistenţei tehnico-criminalistice în sistemul ştiinţei, dar şi al cursului de

criminalistică, în opinia autorului, trebuie să fie în “tezele generale” ale compartimentului de

tehnică criminalistică.

Contrar unor opinii, precum că asistenţa tehnico-criminalistică prezintă o nouă teorie

criminalistică particulară, autorul socoate că avem de a face, deocamdată, cu o direcţie relativ

independentă în ştiinţa criminalistică modernă, care se sprijină atât pe realizările criminalisticii ca

atare, cât şi pe informatică, organizarea ştiinţifică a muncii, teoria adoptării deciziilor. Însă ea îşi are

obiectul său de studiu şi influenţă, problematica sa – relaţiile juridico-organizatorice în sfera

asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Această problematică ţine de obiectul de studiu al criminalisticii, întrucât una dintre

sarcinile ştiinţei criminalistica este elaborarea unor noi metode şi perfecţionarea actualelor metode

şi mijloace criminalistice, recomandărilor de utilizare. Dar tot în acest context, criminalistica trebuie

să-şi organizeze ea însăşi implementarea acestor tehnici în activitatea de urmărire penală.

Soluţionarea acestei probleme necesită o anumită organizare, o asigurare legislativă, tehnico-

ştiinţifică.

12. Urmărind evoluţia istorică a compartimentului de tehnică criminalistică şi a

componentei lui - asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor, autorul

concluzionează că conţinutul tehnicii criminalistice cuprinde: a) un sistem de cunoştinţe teoretice;

b) un sistem de mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice; c) reguli şi recomandări metodice privind

utilizarea acestora în procesul de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor. Aceste metode

şi mijloace, pe de o parte, sunt elaborate şi utilizate de însăşi criminalistică, iar pe de altă parte, sunt

împrumutate din alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii, cu unele modificări sau fără astfel de modificări.

Importantă este asigurarea metodică a aplicării acestor mijloace şi mai puţin contează sursa de

provenienţă a lor. În plan ştiinţific, toate ramurile tehnicii criminalistice sunt strâns legate între ele,

la fel şi cu celelalte compartimente de criminalistică – teoria generală, tactica şi metodica

criminalistică. Este unică şi natura tuturor celor patru compartimente ale criminaliticii – o ştiinţă

sintetică, integrală, ce contopeşte cunoştinţe pluridisciplinare.

13. Semnificaţia dublă a sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii

infracţiunilor conduce la concretizarea obiectivelor acestui sistem. La nivel organizaţional

administrativ, sarcinile principale ţin, mai cu seamă, de organizare şi dirijare, de reglementare

juridică a aplicării mijloacelor tehnico-ştiinţifice, de formare iniţială şi perfecţionare continuă a

subiecţilor mijloacelor criminalistice. Aceste scopuri se concretizează în legislaţia procesual-penală,

în actele departamentale. Cât priveşte sarcinile tehnico-criminalistice situative cuprinse în veriga de

jos a sistemului în cauză, autorul menţionează depistarea, desprinderea şi fixarea informaţiei cu

139

semnificaţie criminalistică, sistematizând aceste sarcini după varietăţile de infracţiuni şi urmele

specifice lor, precum şi după formele de utilizare a cunoştinţelor de specialitate. Aici autorul

clasifică aceste sarcini după subiecţii realizării lor, după temeiul juridic şi organizatoric şi, în

special, după genurile de urme şi particularităţile obiectelor purtătoare de urme.

14. Eficacitatea asistenţei tehnico-criminalistice este gradul de pregătire potenţială a

sistemului pentru realizarea sarcinilor legate de descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Aceasta

este starea ei internă şi caracterizează, mai curând, nivelul superior (administrativ-organizatoric) al

sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică. Rezultativitatea, însă, este exprimarea în exterior a

eficacităţii şi se manifestă în urma activităţii practice a subiecţilor nivelului funcţional – executiv

(specialiştii, experţii judiciari, etc.). Pornind de la aceste teze generale şi luând în consideraţie

caracterul polivalent al sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică, autorul lărgeşte şi

concretizează criteriile de apreciere a rezultativităţii muncii de asistenţă tehnico-criminalistică. În

lucrare se argumentează necesitatea aprecierii rezultativităţii muncii serviciului de expertiză

judiciară şi criminalistică al MAI prin prisma scopului final al procedurii penale - descoperirea

infracţiunii prin mijloace tehnico-criminaistice, identificarea autorilor după urmele ridicate de către

secialiştii criminalişti de la faţa locului. Aceasta va permite mai clar să se observe cum influenţează

serviciul criminalistic în fapt asupra procesului de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

15. Organizarea asistenţei tehnico-criminalistice prezintă o “totalitate de legături şi calităţi

interne în cadrul cărora funcţionează sistemul”.Analizând structura organizatorică a serviciului de

expertiză judiciară şi criminalistică a MAI al Republicii Moldova, se argumentează propunerea de a

modifica esenţial Regulamentul subdiviziunilor criminalistice ale MAI prin prisma noii legislaţii

procesuale a Republicii Moldova, inclusiv denumirea acestora din „subdiviziuni de expertize şi

examinări criminalistice” în „subdiviziuni de expertiză şi criminalistică”. Autorul consideră acest

serviciu veriga principală în actualul sistem de asistenţă tehnico-criminalistică, întrucât specialiştii

criminalişti ai MAI sunt responsabili de rezultativitatea cercetărilor la faţa locului, precum şi de

randamentul expertizei probelor ridicate din scena infracţiunii. Activitatea de cercetare a locului

faptei reclamă de la specialistul-criminalist cunoştinţe universale, deprinderi nu numai de a detecta

şi ridica urmele infracţiunii, dar şi priceperi de a le analiza în ansamblul şi conexiunea lor.

Specificul acestei activităţi presupune la subiecţii care practică aceste activităţi prezenţa unor

calităţi psihologice şi personale deosebite. Cumularea funcţiilor de specialişti-criminalişti şi,

respectiv, de experţi existentă la ora actuală în cadrul MAI al RM, are mai multe cusururi decât

calităţi, devenind necesară separarea organizatorică a specialiştilor–criminalişti de experţii

judiciari.

140

Se propune a crea, în prima etapă, subdiviziuni interraionale de expertiză judiciară

(separate în organele afacerilor interne), având ca scop principal efectuarea în exclusivitate doar a

expertizelor judiciare şi subdiviziuni tehnico-ştiinţifice de specialişti criminalişti, cărora le revine

funcţia de a efectua constatări tehnico-ştiinţifice, participarea la acţiuni de urmărire penală şi

activităţi operative de investigaţie, administrarea evidenţelor criminalistice.

În a doua etapă, după crearea mecanismului respectiv, institutul de expertiză judiciară să

fie scos de sub auspiciile Ministerului Afacerilor Interne, subordonându-l Ministerului Justiţiei,

specialiştilor MAI revenindu-le funcţia de asistenţă tehnico-criminalistică a actelor de urmărire

penală, efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice, participarea la acţiuni operative de investigaţie,

precum şi administrarea evidenţelor criminalistice. Astfel, se creează condiţii pentru a se respecta

într-o măsură oarecare principiul independenţei expertului, asigurarea reală a sporirii

profesionalismului ambilor subiecţi ai asistenţei tehnico-criminalistice în baza specializării înguste a

acestora, care va reduce simţitor volumul de sarcini, va spori şi responsabilitatea lor pentru munca

depusă.

Într-o perspectivă mai îndepărtată, nu se exclude realizarea unei idei mai radicale – de

instituire a unui Serviciu statal unic de expertiză judiciară, care ar cuprinde toate unităţile de

expertiză, inclusiv medico-legală, dispersate în cadrul diverselor ministere, departamente, etc.

Realizarea acestui concept ar permite formarea unei structuri statale independente de

interesele corporative şi departamentale, o mai eficientă utilizare a mijloacelor bugetare pentru

crearea unei baze tehnico-materiale unice, precum şi o politică unitară privind asistenţa tehnico-

ştiinţifică a activităţii procesuale a organelor de drept.

Ca balanţă a monopolismului acestui sistem statal de expertiză, va putea să se manifeste

Institutul de expertiză independentă, care astăzi este doar la început de cale şi care va trebui de

dezvoltat şi susţinut în aspect juridic şi metodic. Concurenţa dintre aceste sisteme va asigura

calitatea şi eficacitatea expertizelor judiciare.

16. Reuşita implementării primei etape de divizare funcţională a experţilor şi specialiştilor

criminalişti în cadrul organelor afacerilor interne va depinde în mare parte de următoarele teze

conceptuale asiguratorii:

− specialistul-criminalist al organelor MAI, mai cu seamă în comisariatele teritoriale, trebuie

să devină principalul promotor şi tehnolog care organizează implementarea noilor tehnologii de

aplicare a mijloacelor tehnico-ştiinţifice în activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor;

− având în vedere însemnătatea enormă a muncii criminalistului la faţa locului, pentru

activitatea de specialist-criminalist trebuie selectaţi şi numiţi în această funcţie doar experţi cu

vechime şi experienţă practică nu mai mică de doi-trei ani, atestaţi în efectuarea tuturor

141

expertizelor criminalistice tradiţionale, competenţi în mecanismul comiterii infracţiunilor şi în

procesele fizice şi biologice ale obiectelor nimerite în orbita infracţiunii;

− specialistul-criminalist trebuie să deţină un nivel superior de pregătire în bazele expertizelor

criminalistice tradiţionale şi deprinderi de depistare, fixare şi ridicare a materialelor de probă ce se

trimit în laboratoarele criminalistice. În aceste scopuri este necesar a i se asigura un nivel înalt în

formarea iniţială, cât şi în perfecţionarea continuă într-o instituţie de învăţământ specializat din

ţară sau străinătate;

− este necesar a promova cointeresarea specialistului-criminalist în rezultatele muncii sale în

cadrul cercetării la faţa locului, inclusiv prin acordarea de salarii mai mari, comparativ cu experţii

ce se ocupă numai de efectuarea expertizelor, dar şi încurajarea lor permanentă pentru ridicarea

urmelor „reale”, după care au fost identificaţi autorii infracţiunii. Tot în aceste scopuri trebuie

elaborate şi aplicate un sistem de indici ai randamentului şi calităţii muncii specialistului, un

„rating”, top al specialiştilor-criminalişti, concursuri profesionale republicane larg mediatizate

etc.;

− a asigura specialiştii-criminalişti cu cele mai noi metode şi mijloace de depistare, fixare şi

ridicare a urmelor şi altor obiecte din scena infracţiunii, inclusiv cu sisteme de căutare şi

informaţie automatizată de utilitate generală şi specializată (de exemplu, plasate în salonul

laboratorului criminalistic mobil);

− a efectua rotaţia specialiştilor şi experţilor peste fiecare doi ani, urmărind un dublu scop:

1.Specialistul trebuie să-şi restabilească abilităţile de efectuare a expertizelor; 2. Expertul trebuie

să-şi reînnoiască deprinderile de cercetare a locului faptei şi de participare la alte acţiuni de

urmărire penală.

17. Ţinând cont de independenţa procesuală a expertului, autorul pune la îndoială

modificările operate în Regulamentul Centrului Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă

Ministerul Justiţiei, prin care directorului Centrului, conducătorilor de secţii, Consiliului metodico-

ştiinţific al Centrului li se acordă dreptul de a controla calitatea expertizelor, perfectarea rapoartelor

şi de a le remite expertului pentru a introduce precizările şi modificările necesare. Mai mult, prin

art. 21 din acest Regulament, directorului Centrului i se oferă şi dreptul ca, în cazurile conflictuale,

să dispună efectuarea expertizei litigioase unei comisii de experţi.

În acest context, se argumentează ideea de a testa o nouă formă de producere a expertizelor –

din numele persoanei juridice, la început în paralel cu cea actuală - din numele persoanei fizice. Un

astfel de sistem va înlătura contradicţia privind controlul asupra calităţii expertizelor, va simplifica

procedura de dispunere şi efectuare a expertizelor, va permite să folosim cu mai mare eficienţă

142

expertiza complexă, va oferi posibilităţi mai mari de implementare a tehnologiilor de vârf şi a

organizării ştiinţifice a muncii în activitatea practică de expertiză, va înlătura problema statutului

procesual al programatorilor şi (algoritmiştilor) autorilor de soft-uri.

Sub aspect organizatoric, autorul pune la îndoială şi un alt aspect reglementat în legea Cu

privire la expertiza judiciară. În art.9 al acestei Legi sunt formulate mai întâi drepturile expertului,

iar apoi obligaţiile lui. Punerea accentului pe obligaţii, după cum s-a făcut în Codul de procedură

penală în vigoare (art. 88), autorul o socoate mai corectă, deoarece legislatorul subliniază că statutul

expertului este subordonat scopurilor procesului judiciar. Expertul nu are interese juridice în cauză,

participarea lui la proces nu este determinată de oarecare drepturi, ci de obligaţia principală –

formularea concluziilor obiective la întrebările puse de instanţa de judecată. De aceea, sunt necesare

modificări şi la acest capitol.

Se cer a fi operate un rând de modificări şi în activitatea Centrului Naţional de Expertize

Judiciare, formulându-i şi sarcina, pe lângă cea de coordonare metodică – şi de cercetare ştiinţifică

în ramura expertizei judiciare, ridicându-i statutul la nivel de Institut.

18. Referindu-se la perspectivele reglementării procesuale a diverselor componente ale

sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică, autorul analizează prevederile actualului Cod de

procedură penală, privind utilizarea mijloacelor tehnico-criminalistice, menţionează unele

inadvertenţe existente în această lege, care mărturisesc imperfecţiunea a însuşi modului de abordare

a problemei. În Codul de procedură penală se încearcă a enumera limitativ mijloacele tehnice

admisibile în cadrul urmăririi penale. Autorul socoate că orice tentativă de a formula într-un sistem

de norme o listă deplină a procedeelor şi mijloacelor tehnice ce pot fi prezumtiv aplicate în

urmărirea penală este sortită eşecului. Fiind o replică a ştiinţei şi practicii într-un anumit moment,

această enumerare, luând în consideraţie faptul că dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii se află mereu în

ascensiune şi nu poate fi oprită, va fixa totdeauna starea zilei de ieri încă din clipa creării acestei

liste. Chiar şi sub aspectul tehnicii legislative este imposibil de inclus în lege un aşa volum de

mijloace şi procedee ce pot fi aplicate ipotetic sau situaţiile când trebuie folosit un aparat sau altul.

În acest context, autorul susţine ideea de a prefigura în legea procesual-penală doar

principiile generale de admisibilitate în procedura penală a metodelor şi mijloacelor tehnico-

ştiinţifice, fără a le concretiza în lege. Această stare de lucruri ar deschide Justiţiei posibilităţi de a

prelua realizările de ultimă oră din domeniul ştiinţei şi tehnicii şi de a le aplica potrivit principiilor

formulate în scopul soluţionării cauzelor concrete.

În linii mari, aceste principii vor viza necontrazicerea mijloacelor utilizate literei şi

spiritului legii, adică vor corespunde legalităţii şi exigenţelor etice ce exclud ofensa, tratarea

143

inumană sau degradantă a persoanelor. Mai mult, recunoaşterea faptului că un mijloc ştiinţific poate

fi admis în urmărirea penală va fi marcat şi de următoarele considerente:

5. Caracterul inofensiv al acestuia pentru mediu, sănătatea şi viaţa persoanelor ce le

folosesc sau pentru care ele se aplică.

6. Procesul şi rezultatul utilizării va fi posibil de fixat, urmărit şi apreciat integral de

către organul de urmărire.

7. Temeinicia şi eficacitatea metodelor şi a mijloacelor utilizate, elaborate şi (sau)

validate de organisme ştiinţifice competente.

Autorul socoate că ar fi logic şi mai simplu pentru percepere dacă prescripţiile legislative

în acest sens ar fi stipulate într-un articol consacrat în mod special acestei probleme. Un astfel de

articol ar putea fi intitulat “Aplicarea metodelor şi a mijloacelor tehnico–ştiinţifice în urmărirea

penală”, cu următorul conţinut:

(1) În cursul efectuării actelor de urmărire penală pentru depistarea, fixarea şi ridicarea

urmelor, a altor mijloace de probă, precum şi în scopul stabilirii legăturii acestora cu evenimentul

infracţional, pot fi utilizate mijloace tehnice de fotografiere, înregistrare audio-video, tehnică de

calcul, utilaje de detectare, reactivi chimici, se pot întocmi schiţe, se pot face mulaje şi copii de pe

urme. Utilizarea mijloacelor tehnice, validate ştiinţific, se admite doar în cazul în care acestea sunt

inofensive pentru mediu, sănătatea şi viaţa persoanelor.

(2) Înainte de a aplica mijloacele tehnice, participanţii la actul de urmărire penală se

înştiinţează despre acest fapt, iar în încheierea acţiunilor efectuate li se demonstrează efectele

aplicării acestor mijloace.

(3) Faptul folosirii mijloacelor tehnice se consemnează în procesul verbal al actului de

urmărire, menţionându-se tipul, parametrii tehnici ai acestora, scopul, locul şi condiţiile aplicării,

precum şi rezultatele obţinute.

Existenţa unui astfel de articol ar înlătura necesitatea de a enumera în repetate rânduri, de

multe ori într-un mod controversat, metodele şi mijloacele tehnice în alte articole ale Codului de

procedură penală.

19. În lucrare se argumentează excluderea p.5 al art.89 din Codul de procedură penală, care

prevede că specialistul nu poate lua parte în continuare la proces în calitate de expert dacă a

participat deja în calitate de specialist în cauza dată.

Tot în acest context, pornindu-se de la principiul contradictorialităţii, se propune ca în

dezbaterile judiciare să participe şi un oponent al expertului care a efectuat expertiza discutată în

şedinţă. Aceasta ar deschide posibilităţi instanţei de judecată de a aprecia mai obiectiv raportul de

expertiză, de a înlătura unele prejudecăţi, dubii şi neîncredere în necesitatea existenţei Institutului

144

de expertiză independentă. Din această perspectivă se propune modficiarea art.151 al Codului de

procedură penală cu includerea unor elemente care ar facilita aprecierea raportului de expertiză de

către instanţa de judecată şi organul de urmărire penală. Acest element ţine de informaţii cu

referinţă la metodele de cercetare folosite de căte expert şi sursa lor emitentă.

Pornind de la principiul contradictorialităţii în ramura expertizei judiciare, în lucrare se

argumentează necesitatea lărgirii cercului de subiecţi care ar trebui să dispună expertiza judiciară.

În acest scop se abilitează apărătorul cu dreptul de a ordona din propria iniţiativă sau la

dorinţa învinuitului expertiza primară, dispunând-o expertului ales de către apărător împreună cu

clientul său. Mai mult, apărătorul, la fel ca şi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată,

trebuie să poată dispune şi expertiza repetată sau suplimentară în toate cazurile, inclusiv când prima

expertiză a fost numită de către organul de urmărire penală.

20. Eficacitatea aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în descoperirea şi

cercetarea infracţiunilor de către ofiţerii de urmărire penală, specialiştii-criminalişti, experţii

judiciari în mare măsură depinde de nivelul de pregătire profesională a acestora. Intervievarea lor,

dar şi a absolvenţilor facultăţilor de drept a unor Universităţi din ţară, denotă un nivel scăzut de

cunoştinţe şi abilităţi de a aplica în activitatea de combatere a criminalităţii unele metode şi

mijloace criminalistice, lipsa continuităţii de perfecţionare a cadrelor practice, folosirea insuficientă

în procesul de pregătire iniţială a criminaliştilor în utilizarea metodelor interactive de instruire

pentru soluţionarea sarcinilor tehnico-criminalistice concrete. Se propune:

− a coordona Programele de studii ale studenţilor din sistemul de învăţământ al Academiei

MAI „Ştefan cel Mare” cu alte niveluri, inclusiv şi cu sistemul de formare continuă în cadrul

pregătirii speciale a cadrelor practice de experţi şi specialişti-criminalişti, asigurându-se principiul

acumulării progresive a cunoştinţelor;

− Cât priveşte pregătirea cadrelor de experţi judiciari, luând în considerare educarea lor într-un

spirit realmente independent, se propune a-i pregăti în instituţii civile de învăţământ, adică

universităţi (spre exemplu, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova sau Universitatea de

Stat din Moldova). Această idee ar fi posibilă de realizat cu specializarea unui grup de masteranzi

de la facultăţile de drept în această ramură, după includerea în nomenclatorul de stat al

specialităţilor şi specializării de „expert-judiciar”. Realizarea acestei idei ar soluţiona şi problema

pregătirii specialiştilor pe baze permanente pentru toate unităţile de expertiză din Moldova şi a

experţilor-fizicieni, chimişti, biologi, care, de asemenea, nu sunt pregătiţi nicăieri în mod special.

În acest caz ar dispărea şi cheltuielile bugetare necesare pregătirii acestor specialişti. Studiile în

mare parte se vor desfăşura în formă de aplicaţii practice, jocuri pe roluri, analiza expertizelor

practice, a erorilor comise ş.a.;

145

− a armoniza orele de studii, volumul cunoştinţelor ce ţin de problematica aplicării metodelor

şi mijloacelor tehnico-criminalistice cu disciplinele adiacente criminalisticii – procedura penală,

teoria activităţii operative de investigaţie, tehnica specială, expertiza judiciară ş.a. Nu se exclude

posibilitatea creării unui curs special sintetizat ce ţine de problematica asistenţei tehnico-

criminalistice şi metodicii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în ansamblu - “Metodica

descoperirii şi a cercetării infracţiunilor”. Realizarea acestei idei ar înlătura dublarea nejustificată a

temelor în procesul de studii. În acest curs ar putea fi incluse toate realizările actuale ale ştiinţei şi

tehnicii, inclusiv din medicina legală, psihiatria judiciară, informatică etc.

21. Înregistrarea criminalistică, acumulând informaţii importante despre obiectele luate la

evidenţă (persoane, evenimente, lucruri şi obiecte), prezintă un sistem informaţional de stocare şi

prelucrare a informaţiei cu relevanţă criminalistică în scopul asistenţei activităţilor de luptă cu

criminalitatea.

Analiza celor mai importante evidenţe republicane denotă că organizarea funcţionării

acestora sunt adaptate insuficient la cerinţele contemporane de luptă cu criminalitatea,

rezultativitatea lor rămânând nesemnificativă.

Această stare de lucruri, în opinia autorului, se lămureşte, pe de o parte, prin complexitatea

creării acestor evidenţe, precum şi prin aceea că resurse pentru colectarea şi prelucrarea masivului

de informaţii sunt insuficiente. Spre exemplu, evidenţa centrală a urmelor ridicate de la locurile

rămase cu autori necunoscuţi şi fişele dactiloscopice ale persoanelor cu antecedente penale conform

ordinelor departamentale ale MAI trebuie să se verifice reciproc, însă în majoritatea cazurilor acest

lucru se face de la caz la caz.

O multitudine de operaţii tehnologice nu este asigurată şi în privinţa altor genuri de

evidenţă. Logica abordării sistematice presupune că, spre exemplu, evidenţa persoanelor puse în

cartoteca alfabetico-dactiloscopică, precum şi cele ce au părăsit locurile de detenţie şi se află în

căutare, prezentând interes operativ, trebuie să fie conexat cu alte evidenţe criminalistice (spre

exemplu, cu cartoteca urmelor ridicate de la cauzele rămase cu autori necunoscuţi). O parte dintre

evidenţele centralizate sunt limitate, neavând mijloace contemporane de legătură, unele funcţionând

doar ziua, fiind inaccesibile în timp de noapte când se intensifică cazurile de comitere a

infracţiunilor.

În lucrare se propune a se conexa pe o bază normativă unică toate evidenţele criminalistice,

operative de informare, operative de căutare, auxiliare de informare.

Perspectivele sporirii eficacităţii înregistrării criminalistice în opinia autorului sunt legate,

pe lângă automatizarea lor, de crearea unui sistem unic de înregistrare, etc. şi de punerea la evidenţă

a unor noi obiecte cu semnificaţie criminalistică. Se are în vedere exploatarea urmelor de miros

146

(odorologia judiciară), a urmelor fonoscopice (vocalografia criminalistică), a urmelor genetice

(ADN- dactiloscopia), etc. Astăzi, aceste direcţii noi de înregistrare, extrem de necesare la ora

actuală, la noi în ţară au puţine şanse de implementare din motivul insuficienţei de resurse materiale

şi financiare. Însă, crearea unui sistem informaţional unificat despre infractor cu posibilităţi de

identificare nu numai după amprentele dactiloscopice sau după portretul-robot, alte evidenţe

tradiţionale, dar şi după voce şi vorbire, după mirosul lui individual, după scris, după resturile

genetice, etc. va permite să obţinem informaţie integrală despre făptuitor chiar şi după un element al

acestui sistem depistat la faţa locului. Credem că aceste direcţii noi în criminalistica modernă vor fi

înlesnite de tehnologiile biometrice ce se implementează astăzi în statele economic dezvoltate, care,

pătrund uşor şi în spaţiul ţării noastre.

Analiza sistematică şi aprecierea integrală a informaţiei desprinse din marea totalitate de

urme ale infracţiunii cu luarea în consideraţie a legăturilor corelative va determina şi soluţionarea

altei sarcini actuale – modelarea portretului psihologic al infractorului.

147

Concluzii şi recomandări

Rezultatele investigaţiilor efectuate permit a formula următoarele concluzii şi propuneri:

1. Realizările excepţionale ale progresului tehnico-ştiinţific la acest început de mileniu, pe

de o parte, şi complexitatea sporită a sarcinilor de luptă contra criminalităţii contemporane, pe de

altă parte, determină obiectiv necesitatea aplicării unui sistem mai efectiv de asistenţă tehnico-

criminalistică în activitatea profesională de combatere a criminalităţii.

2. Asistenţa tehnico-criminalistică este o activitate organizatorico-funcţională a anumitor

subiecţi ce ţine de formarea şi menţinerea unor condiţii privind pregătirea permanentă a organelor

de drept de a soluţiona sarcini tehnico-criminalistice, precum şi realizarea practică a acestui scop în

cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Privită ca activitate complexă şi multilaterală, asistenţa tenico-criminalistică cuprinde o

serie de elemente componente: – totalitatea de mijloace tehnice propriu-zise şi iniţierea elaborării,

perfecţionării şi adaptării acestora la necesităţile Justiţiei; – iniţierea măsurilor de reglementare

juridico-procesuală a aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în urmărirea penală;

– pregătirea iniţială şi instruirea continuă a subiecţilor utilizării tehnicii criminalistice (a

specialiştilor-criminalişti, experţilor, ofiţerilor de urmărire penală, procurorilor, lucrătorilor

operativi ş.a.); – organizarea folosirii şi aplicarea nemijlocită a metodelor şi a mijloacelor tehnico-

ştiinţifice în cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Subiecţii asistenţei tehnico-criminalistice sunt:

- în partea ce ţine de crearea condiţiilor de pregătire permanentă (activitatea

organizatorică şi ştiinţifică) – colaboratorii structurilor respective de conducere, dar şi a

instituţiilor republicane cu funcţii metodice şi de cercetare în domeniul criminalisticii,

expertizei judiciare, a instituţiilor de învăţământ specializat;

- în partea ce priveşte realizarea practică a acestei pregătiri (activitatea tehnologică-

executivă) – specialiştii-criminalişti, ofiţerii de urmărire penală, procurorii, experţii

judiciari.

3. Locul asistenţei tehnico-criminalistice în sistemul ştiinţei, dar şi al cursului de

criminalistică este compartimentul de tehnică criminalistică. Ea prezintă o direcţie relativ

independentă în criminalistica modernă, care se sprijină atât pe realizările criminalisticii ca atare,

cât şi pe informatică, organizarea ştiinţifică a muncii, teoria adoptării deciziilor etc., însă îşi are

obiectul său de studiu şi influenţă, problematica sa – relaţiile juridico-organizatorice în sfera

asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

148

4. Semnificaţia dublă a sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii

infracţiunilor conduce la concretizarea obiectivelor acestui sistem. La nivel organizaţional-

administrativ, sarcinile principale ţin, mai cu seamă, de organizare şi dirijare, de reglementarea

juridică a aplicării mijloacelor tehnico-ştiinţifice, de formarea iniţială şi perfecţionarea continuă a

subiecţilor mijloacelor criminalistice. Aceste scopuri se concretizează în legislaţia procesual-penală,

în actele departamentale.

Cât priveşte sarcinile tehnico-criminalistice situative cuprinse în veriga de jos a sistemului în

cauză, trebuie menţionate depistarea, desprinderea şi fixarea informaţiei cu semnificaţie

criminalistică, sistematizarea acestor sarcini după varietăţile de infracţiuni şi urmele specifice lor,

precum şi după formele de utilizare a cunoştinţelor de specialitate. Aceste sarcini deţin paricularităţi

după subiecţii realizării lor, după temeiul juridic şi organizatoric şi, mai cu seamă, după genurile de

urme şi specificul obiectelor purtătoare de urme.

5. În lucrare se face distincţie între noţiunile de eficacitate şi rezultativitate a asistenţei

tehnico-criminalistice, concretizându-se şi criteriile de apreciere.

Eficacitatea asistenţei tehnico-criminalistice este gradul de pregătire potenţială a sistemului

pentru realizarea sarcinilor legate de descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Aceasta este starea ei

internă şi caracterizează, mai curând, nivelul superior (administrativ-organizatoric) al sistemului de

asistenţă tehnico-criminalistică. Rezultativitatea, însă, este exprimarea în exterior a eficacităţii şi se

manifestă în urma activităţii practice a subiecţilor nivelului funcţional – executiv (specialiştii,

experţii judiciari, etc.). Pornind de la aceste teze generale şi luând în consideraţie caracterul

polivalent al sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică, autorul lărgeşte şi concretizează criteriile

de apreciere a rezultativităţii muncii de asistenţă tehnico-criminalistică.

Se propune a se lua în consideraţie nu numai criteriile cantitative ce caracterizează unele

direcţii de muncă tehnico-criminalistică (numărul de participări în echipele de cercetare a locului

faptei, numărul de cercetări în cadrul cărora s-au ridicat probe materiale, numărul de expertize şi

constatări efectuate), dar şi calitatea acestei munci tehnico-criminalistice. În lucrare se

argumentează necesitatea aprecierii rezultativităţii asistenţei tehnico-criminalistice, a cercetării

locului faptei, în special, după probele ce au contribuit efectiv la identificarea făptuitorilor prin

prisma scopului final – descoperirea infracţiunilor prin mijloace tehnico-criminalistice. La fel, se

propune a se lua în consideraţie dacă în actele procesuale, mai cu seamă în sentinţă, este sau nu

menţionată contribuţia metodelor sau mijloacelor criminalistice aplicate.

6. Analiza muncii specialiştilor – criminalişti la faţa locului a demonstrat nivelul redus al

rezultativităţii asistenţei tehnico-criminalistice: o urmă a făptaşului s-a ridicat în medie de la fiecare

a cincea participare la cercetarea locului faptei din totalul celor studiate şi numai în 5,5% de sentinţe

149

ale instanţelor de judecată acestea şi-au găsit reflectare în calitate de probe. Cauza principală a

acestei stări de lucruri o constituie imperfecţiunea organizării, reglementării procesuale a sistemului

de asistenţă tehnico-criminalistică, pregătirea profesională slabă şi dotarea insuficientă a subiecţilor

acesteia.

7. Structura organizatorică a serviciului de expertiză judiciară şi criminalistică al MAI al

RM – principala verigă a sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică, obligaţiunile colaboratorilor

acestuia sunt orientate în principal la efectuarea expertizelor. Specializarea îngustă a lor nu le

permite să-şi îndeplinească adecvat rigorilor actuale multitudinea de sarcini ce le revin privind

asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor. Activând în cadrul unui

organ cu funcţii de urmărire penală, se compromite principiul independenţei expertului. Rezultatele

cercetărilor efectuate permit a înainta propunerea de delimitare a funcţiilor experţilor judiciari de

obligaţiunile specialiştilor-criminalişti în cadrul organelor afacerilor interne, cu crearea în prima

etapă a unităţilor interraionale de expertiză judiciară (separate, în cadrul acestor organe) şi a

subdiviziunilor tehnico-ştiinţifice cu funcţia de efectuare a constatărilor tehnico-ştiinţifice de teren,

participarea în actele de urmărire penală, în investigaţiile operative, administrarea evidenţelor

criminalistice. Mai apoi, în a doua etapă, după crearea mecanismului respectiv, expertiza ca institut

să fie scoasă din organele MAI al RM, aşa cum prevede Conceptul Reformei Judiciare şi de Drept

în RM, şi plasată sub autoritatea Ministerului Justiţiei al RM.

Într-o perspectivă mai îndepărtată, nu se exclude realizarea unei idei mai radicale – de

instituire a unui Serviciu statal unic de expertiză judiciară, care ar cuprinde toate unităţile de

expertiză, inclusiv medico-legală, dispersate în cadrul diverselor ministere, departamente, etc.

Realizarea acestui concept ar permite formarea unei structuri statale independente de

interesele corporative şi departamentale, o mai eficientă utilizare a mijloacelor bugetare pentru

crearea unei baze tehnico-materiale unice, precum şi o politică unitară privind asistenţa tehnico-

ştiinţifică a activităţii procesuale a organelor de drept.

Ca balanţă a monopolismului acestui sistem statal de expertiză se va manifesta institutul

de expertiză independentă, care trebuie dezvoltat şi susţinut în aspect juridic şi metodic. Concurenţa

dintre aceste sisteme va asigura calitatea şi eficacitatea expertizelor judiciare.

8. Reuşita implementării concepţiei de divizare funcţională a experţilor şi specialiştilor-

criminalişti în cadrul organelor afacerilor interne va depinde în mare parte de următoarele teze

conceptuale asiguratorii:

– specialistul-criminalist al organelor MAI, mai cu seamă în comisariatele teritoriale,

trebuie să devină principalul promotor şi tehnolog care organizează implementarea noilor tehnologii

de aplicare a mijloacelor tehnico-ştiinţifice în activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor;

150

– având în vedere însemnătatea enormă a muncii criminalistului la faţa locului, pentru

activitatea de specialist-criminalist trebuie selectaţi şi numiţi în această funcţie doar experţi cu

vechime şi experienţă nu mai mică de doi-trei ani, atestaţi în efectuarea tuturor expertizelor

criminalistice tradiţionale, competenţi în mecanismul comiterii infracţiunilor şi în procesele fizice şi

biologice ale obiectelor nimerite în orbita infracţiunii;

– specialistul-criminalist trebuie să deţină un nivel superior de pregătire în bazele

expertizelor criminalistice tradiţionale şi deprinderi de depistare, fixare şi ridicare a materialelor de

probă ce se trimit în laboratoarele criminalistice. În aceste scopuri este necesar a i se asigura un

nivel înalt atât în formarea iniţială, cât şi în perfecţionarea continuă într-o instituţie de învţământ

specializat din ţară sau străinătate;

– este necesar a promova cointeresarea specialistului-criminalist în rezultatele muncii sale

în cadrul cercetării la faţa locului, inclusiv prin acordarea de salarii mai mari, comparativ cu experţii

ce se ocupă numai de efectuarea expertizelor, dar şi încurajarea lor permanentă pentru ridicarea

urmelor „reale”, după care au fost identifcaţi autorii infracţiunii. Tot în aceste scopuri trebuie aplicat

un sistem de indici ai randamentului şi calităţii muncii specialistului, un „rating”, top al

specialiştilor-criminalişti, concursuri profesionale republicane larg mediatizate etc.;

– a asigura specialiştii-criminalişti cu cele mai noi metode şi mijloace de depistare, fixare

şi ridicare a urmelor şi altor obiecte din scena infracţiunii, inclusiv cu sisteme de căutare şi

informaţie automatizată de utilitate generală şi specializată (de exemplu, plasate în salonul

laboratorului criminalistic mobil);

– a efectua rotaţia specialiştilor şi experţilor peste fiecare doi ani, urmărind un dublu scop:

1.Specialistul trebuie să-şi restabilească abilităţile de efectuare a expertizelor; 2. Expertul trebuie să-

şi reînnoiască deprinderile de cercetare a locului faptei şi de participare în alte acţiuni de urmărire

penală;

În plan organizatoric, în lucrare se argumentează şi alte propuneri:

– a modifica denumirea actuală a serviciului criminalistic al MAI al RM din „Subdiviziuni

de expertize şi examinări criminalistice” în “Serviciu de Expertiză şi Criminalistică al MAI al

RM”, actualizând şi racordând Regulamentul acestuia la cerinţele noului Cod de procedură penală şi

practica încetăţenită;

– a crea în cadrul Direcţiei Tehnico-criminalistice a MAI al RM un laborator ştiinţific cu

principalul obiectiv de elaborare şi implementare a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de

teren în activitatea de urmărire penală;

– a opera modificări în activitatea Centrului Naţional de Expertize Judiciare, formulându-i

151

şi sarcina de cercetare ştiinţifică în ramura expertizei judiciare, ridicându-i statutul la nivel de

Institut;

– a testa o nouă formă de producere a expertizelor efectuate în sistemul unităţilor statale –

din numele persoanei juridice, la început în paralel cu forma actuală (din numele persoanei fizice);

– a modifica art.9 al Legii Cu privire la expertiza judiciară, în care sunt formulate mai întâi

drepturile expertului, iar apoi obligaţiile lui. Se argumentează necesitatea de a formula mai întâi

obligaţiile expertului, mai apoi drepturile acestuia, deoarece statutul expertului este subordonat

scopurilor procesului judiciar. Expertul nu are interese juridice în cauză, participarea lui la proces

nu este determinată de oarecare drepturi, ci de obligaţia principală – formularea concluziilor

obiective la întrebările puse de instanţa de judecată.

9. A reglementa procesual într-un articol separat al Codului de procedură penală principiile

de utilizare a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice în activitatea de urmărire penală, fără a

concretiza aceste metode şi mijloace, în ce acţiuni de urmărire acestea pot fi sau trebuie folosite. O

astfel de normă ar putea fi intitulată: “Aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice în

urmărirea penală” cu următorul conţinut:

(1) În cursul efectuării actelor de urmărire penală pentru depistarea, fixarea şi ridicarea

urmelor, a altor mijloace de probă, precum şi în scopul stabilirii legăturii acestora cu evenimentul

infracţional, pot fi utilizate mijloace tehnice de fotografiere, înregistrare audio-video, tehnică de

calcul, utilaje de detectare, reactivi chimici, se pot întocmi schiţe, se pot face mulaje şi copii de pe

urme. Utilizarea mijloacelor tehnice, validate ştiinţific, se admite doar în cazul în care acestea sunt

inofensive pentru mediu, sănătatea şi viaţa persoanelor.

(2) Înainte de a aplica mijloacele tehnice, participanţii la actul de urmărire penală se

înştiinţează despre acest fapt, iar în încheierea acţiunilor efectuate li se demonstrează efectele

aplicării acestor mijloace.

(3) Faptul folosirii mijloacelor tehnice se consemnează în procesul-verbal al actului de

urmărire, menţionându-se tipul, parametrii tehnici ai acestora, scopul, locul şi condiţiile aplicării,

precum şi rezultatele obţinute.

Existenţa unui astfel de articol ar înlătura necesitatea de a enumera în repetate rânduri, de

multe ori într-un mod controversat, metodele şi mijloacele tehnice în alte articole ale Codului de

procedură penală.

10. A anula alin.5 al art.89 al Codului de procedură penală, care limitează dreptul expertului

de a efectua expertiza dacă el a luat parte pe această cauză în calitate de specialist.

11. Pornind de la principiul contradictorialităţii, care presupune totdeauna o competiţie

152

destul de dură dintre părţi cu efecte benefice pentru aflarea adevărului în cauzele cercetate, este

necesar ca în dezbaterile judiciare, odată cu dezvoltarea instituţiilor de expertiză independentă, să

participe şi un oponent al expertului, care a efectuat expertiza prezentată în şedinţă. Numai aşa ar fi

posibil ca instanţa de judecată să poată aprecia cu o mai bună cunoaştere raportul de expertiză.

Tot în acest context, în scopul facilitării aprecierii raportului de expertiză de către organul

de urmărire penală şi instanţa de judecată, se propune a suplimenta alin. 2 al art.151 cu informaţii

privind metodele de cercetare folosite de către expert şi sursa lor emitentă în următoarea redacţie:

“În raportul expertului trebuie să fie indicate când, unde şi de către cine se efectuează expertiza

(numele şi prenumele, studiile, specialitatea, vechimea în muncă ca specialist, titlul şi gradul

ştiinţific, funcţia actuală), că expertul a luat cunoştinţă de răspunderea penală pentru prezentarea cu

bună ştiinţă a concluziilor false, cine a asistat la efectuarea expertizei, ce materiale a utilizat

expertul, ce investigaţii a efectuat, ce metode au fost aplicate şi dacă acestea sunt fundamentate

ştiinţific (când, unde şi cine le-a elaborat, când, unde şi cine le-a recomandat pentru implementare,

precum şi sursele bibliografice în care au fost publicate), ce întrebări au fost formulate în faţa

expertului şi răspunsurile motivate ale acestuia” (în continuare – după text).

12. Principiul contradictorialităţii în ramura expertizei judiciare presupune necesitatea lărgirii

cercului de subiecţi care ar trebui să dispună expertiza judiciară. În acest sens, trebuie abilitat

apărătorul cu dreptul de a ordona din propria iniţiativă sau la dorinţa învinuitului expertiza primară,

dispunând-o expertului ales de către apărător împreună cu clientul său. Mai mult, apărătorul, la fel

ca şi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, trebuie să poată dispune şi expertiza

repetată sau suplimentară în toate cazurile, inclusiv când prima expertiză a fost numită de către

organul de urmărire penală.

13. Eficacitatea aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în descoperirea şi

cercetarea infracţiunilor de către ofiţerii de urmărire penală, specialiştii-criminalişti, experţii

judiciari în mare măsură depinde de nivelul de pregătire profesională a acestora. Intervievarea lor,

dar şi a absolvenţilor facultăţilor de drept a unui rând de Universităţi din ţară, denotă un nivel scăzut

de cunoştinţe şi abilităţi de a aplica în activitatea de combatere a criminalităţii a unor metode şi

mijloace criminalistice, lipsa continuităţii de perfecţionare a cadrelor practice, folosirea insuficientă

în procesul de pregătire iniţială a criminaliştilor a metodelor interactive de instruire în soluţionarea

sarcinilor tehnico-criminalistice concrete. Se propune:

– A coordona Programele de studii din sistemul de învăţământ al Academiei MAI „Ştefan

cel Mare”cu alte niveluri, inclusiv cu sistemul de formare continuă în cadrul pregătirii

speciale a cadrelor practice de experţi şi specialişti-criminalişti, asigurându-se principiul

acumulării progresive a cunoştinţelor.

153

– Cât priveşte pregătirea cadrelor de experţi judiciari, luând în considerare educarea lor într-

un spirit realmente independent, se propune a-i pregăti în instituţii civile de învăţământ,

adică în universităţi (spre exemplu, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova sau

Universitatea de Stat din Moldova). Această idee ar fi posibil de realizat cu specializarea

unui grup de masteranzi de la facultăţile de drept în această ramură, după includerea în

nomenclatorul de stat al specialităţilor şi specializării de „expert-judiciar”. Realizarea

acestei idei ar soluţiona şi problema pregătirii specialiştilor pe baze permanente pentru toate

unităţile de expertiză din Moldova şi a experţilor-fizicieni, chimişti, biologi, care, de

asemenea, nu sunt pregătiţi nicăieri în mod special. În acest caz ar dispărea şi cheltuielile

bugetare necesare pregătirii acestor specialişti. Studiile în mare parte se vor desfăşura în

formă de aplicaţii practice, jocuri pe roluri, analiza expertizelor practice, a erorilor comise.

– A armoniza orele de studii, volumul cunoştinţelor ce ţin de problematica aplicării

metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice cu disciplinele adiacente criminalisticii –

procedura penală, teoria activităţii operative de investigaţie, tehnica specială, expertiza

judiciară ş.a. Nu se exclude posibilitatea creării unui curs special sintetizat ce ţine de

problematica asistenţei tehnico-criminalistice şi a metodicii de descoperire şi cercetare a

infracţiunilor în ansamblu - “Metodica descoperirii şi a cercetării infracţiunilor”. Realizarea

acestei idei ar înlătura dublarea nejustificată a temelor în procesul de studii. În acest curs ar

putea fi incluse toate realizările actuale ale ştiinţei şi tehnicii, inclusiv din medicina legală,

psihiatria judiciară, informatică etc.

14. Înregistrarea criminalistică, acumulând informaţii importante despre obiectele luate la

evidenţă (persoane, evenimente, lucruri şi obiecte), prezintă un sistem informaţional de stocare şi

prelucrare a informaţiei cu relevanţă criminalistică în scopul asistenţei activităţilor de luptă cu

criminalitatea.

Analiza celor mai importante evidenţe republicane denotă că organizarea funcţionării

acestora sunt adaptate insuficient la cerinţele contemporane de luptă cu criminalitatea,

rezultativitatea lor rămânând nesemnificativă. Se propune a se conexa pe o bază normativă unică

toate evidenţele criminalistice, operative de informare, operative de căutare, auxiliare de informare.

Perspectivele sporirii eficacităţii înregistrării criminalistice sunt legate, pe lângă

automatizarea lor, de crearea unui sistem unic de înregistrare, etc. şi de punerea la evidenţă a unor

noi obiecte cu semnificaţie criminalistică. Se are în vedere exploatarea urmelor de miros

(odorologia judiciară), a urmelor fonoscopice (vocalografia criminalistică), a urmelor genetice

(ADN- dactiloscopia), etc., crearea unui sistem informaţional unificat despre infractor cu

posibilităţi de identificare nu numai după amprentele dactiloscopice sau după portretul-robot, alte

154

evidenţe tradiţionale, dar şi după voce şi vorbire, după mirosul lui individual, după scris, după

resturile genetice, etc., ceea ce va permite să obţinem informaţie integrală despre făptuitor chiar şi

după un element al acestui sistem depistat la faţa locului. Credem că aceste direcţii noi în

criminalistica modernă vor fi înlesnite de tehnologiile biometrice ce se implementează astăzi în

statele economic dezvoltate, care pătrund uşor şi în spaţiul ţării noastre.

155

B I B L I O G R A F I E

I. Legi, acte normative şi documente oficiale 1. Constituţia Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la

29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-1994.

2. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova şi publicat

în MO RM nr.128-129 din 13.09.2002.

3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110/447 din 07.06.2003.

4. Legea RM “Cu privire la expertiza judiciară” nr.1086-XIV din 23.06.2000 // Monitorul

Oficial al R. Moldova nr.144 – 145/1056 din 16.11.2000.

5. Legea RM “Cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat” nr. 1549-XV din 19.12.2002 //

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 14-17 din 07.02.2003.

6. Legea RM “Privind licenţierea unor genuri de activitate” nr.451-XV din 30.07.2001 //

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.108-109 din 06.09.2001.

7. Legea RM “Cu privire la sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a

infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni” nr.216-XV din

29 mai 2003 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr.170-172 din 08.08.2003.

8. Legea RM “Cu privire la activitatea operativă de investigaţie” nr.45-XIII din 12.04.1994 //

republicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.11-13 din 31.01.2003.

9. Legea RM “Privind activitatea nestatală de depistare-protecţie” nr.47-XIII din 12.04.1994 //

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 2/1 din 25.08.1994, modificată prin legea nr.41-XVI

din 04.06.1998.

10. Hotărârea Guvernului RM “Cu privire la Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi

Criminalistică de pe lângă Ministerul Justiţiei” nr. 512 din 21.06.2001 // Monitorul Oficial

al R. Moldova nr.68-71/542 din 29.06.2001.

11. Hotărârea Guvernului “Cu privire la Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi” nr. 1147

din 22 septembrie 2003 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 208-210 din 03.10.2003.

12. Hotărârea Guvernului RM “Cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciile cu plată

prestate de către Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminologie de pe lângă

Ministerul Justiţiei” nr.115 din 07.02.2002 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 24-25/193

din 14.02.2002.

13. Hotărârea Guvernului RM “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la obţinerea,

evidenţa, păstrarea, sistematizarea şi utilizarea informaţiei dactiloscopice şi a listei funcţiilor

156

deţinute de persoanele supuse înregistrării dactiloscopice obligatorii” nr.1310 din 31

octombrie 2003.

14. Hotărârea Guvernului RM “Cu privire la programul de stat de combatere a criminalităţii şi

corupţiei pentru anii 2003-2005” nr.1693 din 27.12.2002 // Monitorul Oficial al R.Moldova

nr. 185-189 din 31.12.2002.

II. Documente departamentale ale organelor de drept

15. Ord. MAI al RM nr.115 din 12.03.1992 “Cu privire la punerea în aplicare a instrucţiunii

vizând activitatea subidiviziunilor de expertiză şi examinări criminalistice ale organelor

afacerilor interne ale Republicii Moldova”.

16. Ordinul de comun acord al MAI al RM, Ministerului Apărării al RM, Ministerului

Securităţii Naţionale al RM, Procuraturii RM nr.170/122/50 din 23.06.1993, privind

colecţiile armelor de foc, gloanţe şi tuburi luate la evidenţă.

17. Dispoziţia MAI al RM nr.21/253 din 2001 „Cu privire la formarea şi funcţionarea

cartotecilor dactiloscopice ale subdiviziunilor tehnico-criminalistice ale MAI al RM”.

18. Ordinul de comun acord al MAI al RM, Ministerului Apărării al RM, Serviciului de

Informaţii şi Securitate al RM, Procuraturii Generale a RM, Centrului pentru Combaterea

Crimelor Economice şi Corupţiei, Departamentului Vamal nr.124/31/19/46/172/ - O/101

din 26.08.2003 privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi

a altor informaţii despre infracţiuni.

19. Notă informativă a Direcţiei Tehnico-criminalistice a MAI al RM „Cu privire la rezultatele

activităţii subdiviziunilor tehnico-criminalistice în anii 2002, 2003”.

20. Informaţia Direcţiei Tehnico-criminalistice privind rezultatele activităţii subdiviziunilor

criminalistice ale MAI al RM pe perioada anilor 1993-1997.

III. Monografii, cărţi, manuale, tratate

21. Bercheşan V. Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii. V.III. – Bucureşti, 2003, 246 p.

22. Bertillon A. Identification Antropométrique: Ann.de Démographie, - Paris, 1882.

23. Ceccaldi Piere. La criminalistique. Paris. PUF, 1976, 345 p.

24. Cârjan L. Tratat de criminalistică. – Bucureşti, Ed. Pinguin Book, 2005, 828 p.

25. Gheorghiţă Mihail. Tezele generale ale tacticii criminalistice: Mat.şt..didactic, ULIM, –

Chişinău, Arc, 2004, 128 p.

26. Gheorghiţă Mihail. Tactica cercetării la faţa locului: Mat.şt..didactic, ULIM, – Chişinău: Î.I.

“Angela Levinţa”, 2004, 72 p.

157

27. Gheorghiţă Mihail. Criminalistica. Partea I. Introducere în criminalistică, – Chişinău, 1995,

143 p.

28. Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem, istorie. - Chişinău: F.E.-P.”Tipogr. Centrală”,

2008, 215 p.

29. Golubenco Gheorghe. Urmele infracţiunii (Teoria şi practica examinării la faţa locului). –

Chişinău, Garuda-art, 1999, 159 p.

30. Dolea I., Roman D.,Sedleţchi Iu. Drept procesual penal: Partea generală. Ed.a 2-a rev. şi

adăug. – Chişinău, Cardidact, 2005, 335 p.

31. Doraş Simion. Criminalistica. – Chişinău, Ştiinţa, 1996, 271 p.

32. Doraş Simion. Criminalsitica. – Chişinău, Tipografia Centrală, 1999, 281 p.

33. Ionescu L. Sandu D. Identificarea criminalistică. – Bucureşti, Ed.Ştiinţifică, 1990, 246 p.

34. Jurghen Torwald. Un secol de luptă cu delincvenţa. – Iaşi, Junimea, 1981, 276 p.

35. Cuşnir V. Corupţia: Reglementări de drept; activităţi de prevenire şi combatere. Partea I.

Monografie. – Chişinău, Academia de Poliţie “Ştefan cel Mare”, 1999, 103 p.

36. Leclère Marcel. Manuel de police technique. Édition Police Revue, – Paris, 1974, 314 p.

37. Mircea Ion. Crimnalistică. – Iaşi, Chemarea.1992, 424 p.

38. Niculae Gh, Goşa D. Lungu M. Criminalistică. Note de curs. – Bucureşti, Ed. AGER, 2006,

217 p.

39. Fombonne J.La criminalistique. – Paris, Presses universitaires de France, 1996, 127 p.

40. Odagiu I., Todica V. Expertiza judiciară. – Chişinău, 2003, 113 p.

41. Osoianu T., Desăvârşirea reglementării actelor de urmărire penală în procesul penal al

Republici Moldova. – Chişinău, 2000, 129 p.

42. Reiss R. Le portrait parlé. – Paris, 1905, 263 p.

43. Stancu E. Tratat de criminalistică. Ediţia a II – a revăzuă şi adăugită. – Bucureşti, Universul

juridic, 2002, 699 p.

44. Torwald Jurghen. Un secol de luptă cu delincvenţa. – Iaşi, Junimea, 1981, 334 p.

45. Vucetich Juan. Dactiloscopia Comparada.El Nuevo Sistema Argentino. – La Plata, 1904,

350 p.

IV. Articole ştiinţifice, rezumate

46. Alexandrescu V. Amprenta olfactivă – o metodă ştiinţifică // Criminalistica. Revistă de

informare, documentare şi opinii, nr.1. – Bucureşti, 1999, p.31-32.

158

47. Barbăneagră A., Cuşnir L. Combaterea criminalităţii: în căutarea unor noi căi // Comunistul

Moldovei nr.6, – Chişinău, 1989, p. 9-11.

48. Barbăneagră A.,Lozovanu L. Conceptul Reformei Judiciare în Republica Moldova // Legea

şi viaţa.1992.nr.10, p. 3-6.

49. Golubenco Gheorghe. Avocatul – subiect al criminalisticii. // Avocatul poporului, nr.2, –

Chişinău, 2003, p. 6-7.

50. Golubenco Gheorghe. Principiul contradictorialităţii în ramura expertizei judiciare. // Ştiinţa

universitară la începutul mileniului III. Rezumatele comunicărilor simpozionului ştiinţific

internaţional din 15.10.2002. – Chişinău, PONTOS, 2002, p.46-49.

51. Golubenco Gheorghe. Serviciul criminalistic: proiecte şi constatări. // Legea şi viaţa, nr.2, –

Chişinău, 1993, p.14-15.

52. Golubenco Gheorghe. Scanarea creierului uman – o nouă tehnologie criminalistică de

descoperire şi cercetare a infracţiunilor // Avocatul poporului, nr.6, – Chişinău, 2004, p.13.

53. Golubenco Gheorghe. Unele probleme de reglementare procesuală a utilizării metodelor şi

mijloacelor tehnico-criminalistice în combaterea criminalităţii. // Strategia combaterii

criminalităţii în Republica Moldova. Rezumatele conferinţei ştiinţifico-practice, mai 1996, –

Chişinău, 1997, p.67-69.

54. Golubenco Gheorghe. Procedura penală: cod nou, probleme criminalistice vechi // Symposia

Professorum, seria Drept. – Chişinău, 2004, p.134-137.

55. Golubenco Gheorghe. Tehnica criminalistică: tendinţe actuale // Criminalitatea în Republica

Moldova: starea, tendinţele, măsurile de prevenire şi de combatere. Materialele conferinţei

ştiinţifico-practice internaţionale, 18-19 aprilie 2003. – Chişinău, 2003, p. 84-87.

56. Golubenco Gheorghe, Colodrovschi Vitalie. Aprecierea raportului de expertiză în cadrul

instruirii specializate // Perfecţionarea continuă a cadrelor din organele afacerilor interne şi

optimizarea procesului de instruire profesională. Materialele conferinţei ştiinţifico-practice

internaţionale, 20-21 decembrie 2002. – Chişinău, 2003.

57. Grofu Nicoae. Identificarea criminalistică a armelor de foc – aspecte din practica judiciară

americană. // Criminalistica. Revistă de informare, documentare şi opinii, nr.1. – Bucureşti,

2006, p.3-5.

58. Mânzatu Leo. Sinteza stării criminogene pe parcursul ultimilor 5 ani şi tendinţele evoluării

acesteia în Republica Moldova. // Criminalitatea în Republica Moldova: starea actuală,

tendinţele, măsurile de prevenire şi de combatere. Materialele conferinţei ştiinţifico-practice

internaţionale, 18-19 aprilie 2003, – Chişinău, 2003, p.37-40.

159

59. Pletea Constantin. Valorificarea probei ştiinţifice în aflarea adevărului // Criminalistica.

Revistă de informare, documentare şi opinii, nr.1. – Bucureşti, 1999, p.7-8.

60. Florea Vasile. Cine se teme de expertiza extradepartamentală obiectivă? // Dreptul, nr.18

(19), septembrie, 2002, p.2.

V. Monografii, cărţi, manuale, tratate în limba rusă:

61. Аверьянова Т.В. и др. Криминалистика. Учебник для вузов. Под ред. Р.С. Белкина. –

М., НОРМА-ИНФРА, 1999, 971 c.

62. Афанасьев В.Г. Общество: системность, познание и управление. – М.: Политиздат,

1961, 269 c.

63. Бабаев М.М. Социальные последствия преступности. – Москва: Академия МВД

СССР, 1982, 320 c.

64. Баев О. Я. Основы криминалистики: курс лекций. – М.: Экзамен, 2001, 286 c.

65. Бахин В.П. Предмет науки криминалистики. Лекция. – Киев, 1999, 22 c.

66. Белкин Р.С. Криминалистика: проблемы, тенденции, перспективы. Общие и частные

теории. – М.: Юрид. Лит., 1987, 270 с.

67. Белкин Р. С. Криминалистика: Проблемы, тенденции, перспективы. От теории к

практике, – Москва, 1988, 272 с.

68. Белкин Р.С. Курс криминалистики: Учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. –

М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2001, 837 с.

69. Белкин Р.С., Лифшиц Л.М. Тактика следственных действий. – М.: Новый юрист, 1997,

176 c.

70. Белкин Р.С. История отечественной криминалистики. – М., 1999, 486 c.

71. Белоусов А.В. Процессуальное закрепление доказательств при расследовании

преступлений. – М.: ООО «Юрлитинформ», 2001, 173 c.

72. Быховский Н.М. Осмотр места происшествия. – М.:Всесоюзный институт по

изучению причин и разработки мер предупреждения преступности, 1973, 96с.

73. Вандер М.Б. Использование микрочастиц при расследовании преступлений. – Спб:

Питер, 2001, 216 c.

74. Винберг А.И., Малаховская Н.Т. Судебная экспертология (общетеоретические,

методологические проблемы судебной экспертизы). Уч.пособие. – Волгоград.: ВСШ

МВД СССР, 1979, 184 с.

75. Винберг А. Криминалистика. – М., 1959, 354 с.

160

76. Винберг Л.А. Совершенствование деятельности судебно-экспертных учреждений по

технико-криминалистическому обеспечению раскрытия и расследования

преступлений. – М., 1988, 43 c.

77. Виницкий Л.В. Осмотр места происшествия: организационные, процессуальные и

тактические вопросы. – Караганда, 1986, 160 с.

78. Возгрин И.А. Введение в криминалистику: История, основы теории, библиография. –

СПб.: издательство " Юридический центр Пресс", 2003, 471c.

79. Волчецкая Т.С. Криминалистическая ситуалогия: монография // Под ред.проф.

Н.П.Яблокова, Москва; Калининград.ун-т. – Калининград, 1997, –245 c.

80. Волынский А.Ф. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия преступлений

// Криминалистика: Учебник / Под ред. проф. А.Г.Филиппова (отв.редактор) и проф.

А.Ф.Волынского. – М.: Издательство ”Cпарк”, 1998, 543 c.

81. Волынский В.А. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия и

расследования преступлений. Пособие. – М.: ВНИИ МВД РФ, 1994, 236 c.

82. Волынский В.А. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия преступлений

(процессуальные и методические аспекты). – М., 1993, 116 c.

83. Волынский А.Ф. Криминалистическая экспертиза в странах социалистического

содружества. – Волгоград, 1976, 210 c.

84. Волынский В.А. Криминалистическая техника: наука – техника - общество – человек.

– М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2000, 311 c.

85. Гончаренко Н. Г. Экспертиза в судебной практике. – Киев, 1987, 110 c.

86. Гаврилов А.К. Раскрытие преступлений. – Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1976, 184 c.

87. Гросс Г. Руководство для судебных следователей как система криминалистики -

новое изд. переп. c изд.1908 г. – М.: ЛексЭст, 2002, 1116 c.

88. Девиков К.И. и др. Криминалистическая регистрация. – М.,1987, 63 c.

89. Зуйков Г.Г. Установление способа совершения преступлений. – М., 1970, 86 c.

90. Ищенко П.П. Специалист в следственных действиях (уголовно-процессуальные и

криминалистические аспекты). – М., 1990, 157 c.

91. Кабанов П. П. Правовые и технические основы использования следователем

информации, полученной с помощью научно-технических средств. – М., 1982, 150 c.

92. Капитонов В.Е. и др. Работа с микрообъектами на месте происшествия. – М.: ВНИИ

МВД СССР, 1978, 152 c.

161

93. Карлов В.Я. Использование криминалистической техники в расследовании

преступлений: Научно-практическое пособие. – М.: Издательство «Экзамен», 2006,

189 c.

94. Карпец И.И. Проблема преступности. – М.,1969, 352 c.

95. Козинян Г. С., Соловьев А. Б. Проблемы эффективности следственных действий. –

Ереван, 1987, 94 c.

96. Колдин В. Криминалистика. – М.: МГУ, 1995, 621c.

97. Коломацкий В.Г. Криминалистическое обеспечение деятельности органов внутренних

дел о расследовании преступлений. // Криминалистика. В 3-х томах. Том 1. История,

общая и частная теории. Под ред. Р.С.Белкина, В.Г.Коломацкого, И.М.Лузгина. – М.,

1995, 278 c.

98. Коломацкий В.П. Курс криминалистики (дидактика и методика). – М.: Академия

МВД СССР,1991, 352 c.

99. Коновалов Е.С. Розыскная деятельность следователя. – М., 1973, 216 c.

100. Корниенко Н. Российские и международные криминалистические учеты.

СПб.: Издательство Р.Асланова «Юридический центр Пресс», 2004, 337 с.

101. Kорниенко Н. А. Следы человека в криминалистике. – CПб: Питер, 2001, 352 .

102. Корноухов В. Комплексное судебно-экспертное исследование свойств

человека. – Красноярск, 1982, 273 c.

103. Криминалистика (Актуальные проблемы). Учебное пособие. –М.,1988, 140 c.

104. Криминалистика. Учебное пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. – М.:

ЮНИТИ-ДАНА, Закон и Право, 2001, 837 c.

105. Криминалистика: Учебник / под. ред. И.Ф.Пантелеева, Н.А. Селиванова. –

М.:Юрид. лит.,1993, 604 c.

106. Криминалистика: Учебник / под. ред. проф. А.Г.Филиппова (отв. редактор) и

проф. А.Волынского. – М.: Изд-во «СПАРК», 1998, 543 c.

107. Криминалистическое обеспечение деятельности криминальной милиции и

органов предварительного расследования. / Под ред. проф. Т.В.Аверьяновой и проф.

Р.С.Белкина. – М., 1997, 398 c.

108. Криминалистическое обеспечение раскрытия и расследования корыстно-

насильственных преступлений. Спецкурс лекций; Учеб. пособие для вузов / Под ред.

проф. В.П.Лаврова. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2003, 126 c.

109. Кузьмин Н.М. и др. Технико-криминалистические средства собирания и опыт

исследования микрообъектов. – М. ВНИИ МВД СССР, 1983, 123 c.

162

110. Лебедев М. П. Государственные решения в системе управления

социалистическим обществом. –М.: Юрид. лит., 1974, 363 c.

111. Лузгин И.М. Расследование как процесс познания. – М.,1969, 316 c.

112. Макаренко Н. Техника расследования преступлений. – Харьков, 1925, 370 c.

113. Методические указания по организации и работе криминалистических музеев.

– М., 1949, 145 c.

114. Моисеев Н.Н. Социализм и информатика. – М., 1983, 156 c.

115. Моисеева Т.Ф. Комплексное криминалистическое исследование потожировых

следов человека. – М.: ООО «Городец – издат.», 2000, 223 c.

116. Орлов Ю.К. Заключение эксперта и его оценка по уголовным делам. – М.,

1995, 243 c.

117. Полевой Н.С. Криминалистическая кибернетика. – М.: МГУ, 1989, 324 c.

118. Поль К. Естественно – научная криминалистика. – М.:Юрид. Лит.,1985, 421c.

119. Постика И.В. Оперативная оценка следов преступления: методические

рекомендации. – Одесса, 1988, 63 c.

120. Поташник Д.П. Криминалистическая тактика. Учебное пособие. – М.: Изд-во

«Зерцало», 1998, 61c.

121. Программа по криминалистике для подготовки экспертов-криминалистов в

научно-технических подразделениях милиции. Положения о стажировке работников

НТО-ЖТГ. – М., 1959, 93c.

122. Россинская Е. Природа криминалистики и тенденции ее развития. Учебник

«Криминалистика» под ред. проф. А.Волынского. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 1999, 543 c.

123. Салтевский М.В. Использование запаховых следов для раскрытия и

расследования преступлений. – Киев, 1982, 135 c.

124. Сахнова Т.В. Судебная экспертиза. – М.: ГОРОДЕЦ, 1999, 365 c.

125. Селиванов Н.А., Орлов В.М. Наглядные пособия кабинета криминалистики и

прокуратуры. – М., 1973, 136 c.

126. Скорченко П.Т. Криминалистика. Технико-криминалистическое обеспечение

раскрытия преступлений. Уч.пособие. – М.: Былина, 1999, 270 c.

127. Статистическая дактилоскопия. Методологические проблемы. – М.: Городец,

1999, 183 c.

128. Страсман П.А. Информация в век электроники: проблемы управления. – М.:

Экономика, 1987, 321 с.

129. Трегубов С. Основы уголовной техники. – Спб., 1915, 386 c.

163

130. Федоров Г.В. Одорология: Запаховые следы в криминалистике. – Мн.:

Амалфея, 2000, 144 c.

131. Шиканов В.И. Актуальные вопросы уголовного судопроизводства и

криминалистики в условиях современного научно – технического прогресса. –

Иркутск, 1978, 285 c.

132. Шурухнов Н.Г. Криминалистика. – М.: Юрист, 2002, 639 c.

133. Эйсман А. А. Заключение эксперта. – М., 1969, 131c.

134. Якимов И.Н. Криминалистика. Руководство по уголовной технике и тактике.-

Новое изд., перепеч. c изд.1925г. – М.: ЛексЭст, 2003, 471 c.

135. Якимов И.Н. Криминалистика. Уголовная тактика. – М.,1929, 303 c.

VI. Articole ştiinţifice, rezumate în limba rusă:

136. Абдумаджидов Г.А. Использование научно-технических средств и помощи

специалистов при расследовании (процессуальный аспект) // Труды Ташкентской ВШ

МВД СССР. – Ташкент, 1976, №9, с.3-17.

137. Анюков В., Дереновский М. Автоматизированные балистические

идентификационные комплексы - эволюция в криминалистической технике //

Специальная техника. – М., 2000. N3, c.9-13.

138. Баев О.Я. Российская криминалистика начало XXI века: направление развития,

современные проблемы. // Вестник криминалистики. Вып.1. – М.: СПАРК, 2000, c.5-

15.

139. Барнадчик З. Выводы из осмотра места происшествия. // Материалы девятого

международноо криминалистического симпозиума социалистических стран (февраль

1973 г.), – Варшава, 1973, c.65-69.

140. Белкин Р.С. Магистральный путь борьбы с преступностью. //

Криминалистические аспекты совершенствования доказывания при расследовании

преступлений. Труды Академии МВД РФ. – Москва, 1992, с.5-11.

141. Бердичевский Ф.Ю. О предмете и понятийном апарате криминалистики//

Вопросы борьбы с преступностъю. – М., 1976. Вып.24, c.131 –149.

142. Бойцов Б., Кузьмин Н. Твой арсенал, эксперт. // Советская милиция, 1981, №2,

с.58-60.

143. Бурнашев Н.А. Типичные недостатки осмотра места происшествия и их

влияние на эффективность его производства при расследовании краж из помещений.

164

// Укрепление общественного порядка и законности в правовом государстве. Межвуз.

сб. науч. трудов. МВШМ. – Москва, 1990, с.195-203.

144. Быков В.Н. Психологические аспекты применения технико-

криминалистических средств при расследовании преступления. // Теория и практика

собирания доказательственной информации техническими средствами на

предварительном следствии. – Киев, 1980, 182 -189 c.

145. Винберг A. Заключение по экспертизе от имени юридического лица //

Социалистическая законность. – М., 1974. №12, c.7-12.

146. Винберг А.И. Пути повышения эффективности технико-криминалистическго

обеспечения процесса раскрытия расследования и предупреждения преступлений. //

Повышение эффективности использования криминалистических методов и средств

расследования преступлений. Труды Академии МВД СССР. – Москва, Академия

МВД СССР,1985, c.140 -148.

147. Волынский А.Ф. О создании синтезированного курса по методике раскрытия и

расследования преступления. // Профессиональная подготовка кадров в учебных

заведениях МВД России: проблемы, пути и решения. – М.: ЮИ МВД России, 2000, c.

53-58.

148. Волынский А.Ф. След берет…наука.// Правительственный вестник. №39 (59), –

M., август, 1990, c.5.

149. Волынский В.А., Сурыгина Н.Е. О содержании и значении тактико-

технических задач в процессе раскрытия и расследования преступлений // Проблемы

совершенствования деятельности следственных и экспертных подразделений ОВД. –

Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1989, c. 370-372.

150. Волынский А.Ф. Специалист-криминалист, на выезд. // Советская милиция,

1989, №1, c.21-22.

151. Волынский А. С. Почему слабо используется криминалистическая наука и

техника. // Социалистическая законность. 1978, №10, c.18-19.

152. Гинзбург А.Я. К вопросам истории советской криминалистики. // Сб. научных

работ Казах. НИИСЭ. Вып.2. – Алма-Ата, 1971, c. 91-96.

153. Грановский Г.Л. Научно-техническая революция и перспективы

совершенствования судебных экспертиз. // Вопросы судебной экспертизы. – М.:

ВНИИСЭ, 1980, вып.43, c.21.

154. Грановский Г.Л. Понятие и основные положения общей теории решения

криминалистических задач // Сб.научных трудов ВНИИСЭ. –М., 1987, c. 100-106.

165

155. Зуев В.И. Психологические аспекты личности эксперта криминалиста //

Тактика и психология взаимодействия следователя и эксперта. Межвузовский сб.

научн.трудов. – Свердловск, 1989, c.159-163.

156. Зуев Е. И. Современное представление о специальных познаниях в

судопроизводстве. // Новые разработки и дискуссионные проблемы теории и

практики судебной экспертизы. – М., 1985, c. 241-245.

157. Ищенко Е.П. Тактический прием и место научно-технических средств в его

структуре // Теоретические проблемы криминалистической тактики. – Свердловск,

1981, c.132-137.

158. Карнеева Л.М. Использование достижения науки и практики в учебных курсах

уголовного процесса и криминалистики. // Криминалистическая техника: достижения

науки и практики в учебный процесс. – Л.: ВЮЗШ МВД РФ, 1990, c.195-196.

159. Колдин В.Я. К вопросу о перспективах создания универсальной

криминалистической информационной системы и возможностях его использования в

раскрытии преступлений.//Повышение использования криминалистических методов и

средств расследования преступлений: – М.:Труды Академии МВД СССР, 1985, c.83-

88.

160. Колдин В.Я. К вопросу о системе советской криминалистики // Экспертная

практика и новые методы исследования. Экспресс-информация. – М., 1961. Вып.20.

161. Коломацкий В.Г. Концепция криминалистического образования (понятие,

система, структура). // Проблемы криминалистики и криминалистической подготовки

кадров ОВД в условиях правовой реформы. (Тезисы выступлении участников

совещания-семинара преподавателей криминалистики и уголовного процесса). –

Калининград, ВЮЗШ МВД РФ, 1992, c.83-87.

162. Колдин В.Я. К вопросу о перспективах создания универсальной

криминалистической информационной системы и возможностях его использования в

раскрытии преступлений. // Повышение использования криминалистических методов

и средств расследования преступлений: – М.:Труды Академии МВД СССР, 1985, с.92-

98.

163. Корухов Ю., Орлов Ю., Эджубов Л. Оценка достоверности заключения

эксперта. // Социалистическая законность, №6, 1983, c.32-34.

164. Кукушкин Ю.А. Доклад на инструктивном совещании следственных аппаратов

// Бюллетень ГСУ МВД СССР. – М., 1989, №5 (62), c.34-36.

166

165. Лузгин И.М. Трудно быть универсалом. // Советская милиция. – М., 1969, №5,

c.43-45.

166. Майоров Н. Учет раскрытия преступлений // Социалистическая законность. –

М.,1970, с.44-45.

167. Мартынов В.В. Вопросы организации деятельности судебно-экспертных

учреждений на современном этапе // Проблемы судебной экспертизы на современном

этапе. Тезисы докладов межвузовской научно-практической конференции 27-28 июля

2003 г. –Волгоград, 2003, c.245-248.

168. Михайлов А.И., Cергеев Л.А. Процессуальная сущность раскрытия

преступлений // Советское государство и право. –М.,1971.Вып.3.с.30-32.

169. Петелин Б.Я. Психологические факторы, влияющие на эффективность осмотра

места происшествия.//Вопросы совершенствования криминалистической методики. –

–Волгоград, 1981, c.176-178.

170. Повышать эффективность осмотров мест происшествий. // Экспертная

практика. – М., 1986, № 24, c.67-69.

171. Селиванов Н. О понятии и системе криминалистической техники. // Сб. науч.

трудов. –Ташкент, 1969, вып.8, c.85-89.

172. Снетков В.А. Криминалистические подразделения горайорганов внутренних

дел - на путь перестройки. // Экспертная практика. – М., 1987, №25, c.3-5.

173. Снетков В.А. Повышать эффективность осмотров мест происшествий. //

Экспертная практика. – М., 1986, №24, c.3-6.

174. Снетков В.А.Технико-криминалистическая ситуация работы с микрообъектами

на месте их нахождения // Экспертная практика. – М.,1983. №20, c.12-20.

175. Сулимов К.Т., Старовойтов В.И. Перспективы и возможности

одорологической идентификации // Бюллетень ГСУ МВД СССР. – М., 1988, №4, c.65-

69.

176. Сырков С.М., Фефилатьев А.О., Меженцев Г.Н. Методические рекомендации

по организации и ведению коллекции следов орудия взлома // Экспертная практика.

№22. –М., 1984, c.28-30.

177. Тарасов-Родионов П. Советская криминалистика. // Социалистическая

законность, 1951, №7, c.8-13.

178. Токарев В.В., Панкратов С.С., Худяков Ю.З. Основные недостатки

использования научно-технических средств в процессе раскрытия преступления и

167

пути их устранения. // Вопросы теории криминалистики и экспертно-

криминалистические проблемы. – М., 1987, c.132-134.

179. Токарев В.В. Недостатки деятельности экспертно-криминалистических

подразделений ГОРОВД и пути ее совершенствования // Вопросы теории

криминалистики и экспертно-криминалистических проблем. – М., 1987, c.83-85.

180. Шавер Б. Предмет и метод советской криминалистики. // Социалистическая

законность, №6, 1938, c.3-6.

181. Шаталов А. О содержании и сущности технико – криминалистического

обеспечения раскрытия и расследования преступлений // Совершенствование

деятельности органов внутренних дел в условиях решительного усиления борьбы с

преступностью (сб. статей адъюнктов и соискателей). – М:ВЮЗШ МВД СССР, 1990,

c.136-138.

182. Яблоков Н.П. Объект и предмет криминалистического изучения // Вестник

московского ун-та, сер.11, Право, 1997, №1, c.10-14.

VII. Teze de doctorat, autreferate în limba rusă

183. Волынский В.А. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия

преступлений. Методологические, организационные, правовые проблемы. Автореф.

дисс. …канд. юрид. наук. – М.,1991, 25 c.

184. Глава И. Технико-криминалистическое обеспечение раскрытия и

расследования преступлений (по материалам ЧССР): Автореф. дисс. …канд. юрид.

наук. – М.:Академия МВД СССР, 1986, 24 c.

185. Грамович Г. Проблемы теории и практики эффективного применения

специальных знаний и научно-технических средств в расследовании преступлений.

Автореф. дисс. ...д-ра юрид. наук. – Киев,1988, 43 c.

186. Каминский М.К. Криминалистические основы деятельности по выявлению и

раскрытию преступлений. Автореф. дисс. ...докт. юрид.наук. – М.,1989, 46c.

VIII. Dicţionare, îndrumare

187. Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a.Univers enciclopedic. –

Bucureşti, 1998, 1192 p.

188. Белкин Р.С. Криминалистика. Краткая энциклопедия. – М., БРЭ, 1993,111c.

168

IX. Documente electronice 189. Notă informativă „Cu privire la situaţia criminogenă în Republica Moldova în a.

2007 . Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova // www.moldstat@statistica.md

190. www.armorforensics.com

191. Direcţia tehnico-criminalistică / Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova. – n12http://www.mai.md/dirtehncrim_ro

169

ADNOTARE

la teza de doctor în drept pe tema „Asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetări

infracţiunilor: realităţi şi perspective”, autor Colodrovschi Vitalie

Teza în formă de manuscris la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept procesual-penal,

criminalistică, expertiză judiciară). Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept,

Chişinău, 2008

În sistemul măsurilor de contracarare a criminalităţii un rol important îl joacă metodele şi

mijloacele tehnico-criminalistice. Aplicarea acestora contribuie efectiv la depistarea şi ridicarea

urmelor infracţiunii şi a făptaşilor, permit a se obţine informaţii utile pentru căutarea şi probarea

vinovăţiei răufăcătorilor.

Problema aplicării metodelor şi mijloacelor tehnicii criminalistice în scopul descoperirii şi

cercetării infracţiunilor prezintă un subiect abordat în permanenţă în literatura criminalistică din ţară

şi străinătate. În aceste publicaţii de specialitate, privitor la tema în cauză s-au înaintat şi propuneri

de a cerceta problema în cauză în sistem, în complexitatea aspectelor metodologice, juridice,

organizatorice – în conceptul autorului – sistem de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii şi

cercetării infracţiunilor.

Asistenţa tehnico-criminalistică prezintă o activitate organizatorico-funcţională a anumitor

subiecţi ce ţine de formarea şi menţinerea unor condiţii privind pregătirea permanentă a organelor

de drept de a soluţiona sarcini tehnico-criminalistice, precum şi realizarea practică a acestor condiţii

în cadrul cercetării infracţiunilor concrete.

Obiectivele principale ale acestei activităţi ţin de perfecţionarea bazei legislative şi

normative de utilizare a metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice; perfecţionarea structurii

organizaţionale a subdiviziunilor de expertiză judiciară şi criminalistică din ţară; crearea şi

perfecţionarea cadrului de pregătire iniţială şi formare continuă a ofiţerilor de urmărire penală, a

specialiştilor-criminalişti şi a altor subiecţi ai asistenţei tehnico-criminalistice; îmbunătăţirea

sistemului de dotare tehnico-materială a subiecţilor asistenţei tehnico-criminalistică cu tehnică şi

materiale necesare, modernizarea actualelor şi elaborarea noilor metode şi mijloace adecvate

rigorilor actuale de combatere a criminalităţii.

În lucrare se înaintează propunerea de delimitare a funcţiilor experţilor judiciari de

obligaţiunile specialiştilor – criminalişti în cadrul organelor afacerilor interne, care la ora actuală se

cumulează. În această bază, trebuie create în prima etapă, unităţi interraionale de expertiză

(separate, în cadrul acestor organe) şi subdiviziuni tehnico-criminalistice cu funcţia de efectuare a

constatărilor tehnico-criminalistice, cu participarea în actele de urmărire şi în investigaţiile

170

operative. Mai apoi, într-o perspectivă mai îndepărtată, după crearea mecanismului respectiv,

expertiza ca institut trebuie scoasă din cadrul MAI al RM, care este un organ cu funcţii de urmărire

penală.

Tot în această ordine de idei, se argumentează şi alte propuneri: de reglementare procesuală

într-un articol aparte al Codului de procedură penală a principiilor de utilizare a metodelor şi

mijloacelor tehnico-ştiinţifice în activitatea de urmărire penală; a anula alin.5 al art.89 al Codului de

procedură penală, care limitează dreptul expertului de a efectua expertiza dacă el a luat parte pe

această cauză în calitate de specialist; a modifica alin.2 al art.151 al Codului de procedură penală

într-o nouă redacţie ş.a.

Măsurile de perfecţionare a sistemului de asistenţă tehnico-criminalistică a descoperirii şi

cercetării infracţiunilor propuse de către autor poartă caracter complex, sunt orientate spre a-i

acorda sistemului în cauză o mobilitate şi un dinamism mai sporit în scopul realizării cu maximum

de randament a potenţialităţilor metodelor, procedeelor şi mijloacelor criminalistice în activitatea

profesională de combatere a criminalităţii la etapa actuală.

CUVINTELE – CHEIE ALE TEZEI: asistenţă tehnico-criminalistică, descoperirea şi cercetarea

infracţiunilor, mijloace tehnico-criminalistice, specialist, expertiză, constatare tehnico-ştiinţifică,

cunoştinţe de specialitate, tehnică criminalistică, urmărirea penală, urmă, evidenţe criminalistice,

sisteme automatizate de căutare şi identificare a persoanelor.

171

SUMMARY

For the doctor degree on the top theme “Technical-criminalistical assistance of crime

revealing and investigation: realities and perspectives”, carried out by Colodrovschi V.

Doctoral dissertation is an authentic manuscript at the speciality 12.00.08. criminal law ( criminal-

processual law, criminalistics, judicial expertise). State University of Moldova,

Faculty of Law, Chisinau, 2008

The technical-criminalistical means and methods play an important role in the system of

measures of crime prevention. Their application contributes effectively to the revealing and

withdrawing of traces of the crime and the criminal as well as the obtaining of important

information necessary to identify and prove the guilt of the perpetrator.

The problem of application of technical-criminalistical methods in uncovering and

investigating crimes represents a subject of continuous discussion in the criminalistical literature in

our country and abroad. In these publications there are suggestions regarding the necessity of a

complex, systemic research of the problem in methodological, juridical and organizational aspects.

According to the concept of the author of the present work this is a system of technico-

criminalistical assistance of crime uncovering and investigation.

The technical-criminalistical assistance is an organizational and functional activity related to

the formation and preservation of certain conditions regarding the permanent training of specialists

as well as the practical realization of this training during the investigation of concrete crimes.

The main elements of this activity include: improvement of the legislative and normative basis

of application of technical-criminalistical means and methods; improvement of the organizational

structure of the subdivisions that carry out criminalistical and judicial expertise in our country;

creation and continuous perfection of the initial and subsequent professional training of criminal

investigation officers, criminalsts and other subjects of technico-criminalistical assistance;

improvement of the system of technical-material provision of the subjects of technical-

criminalistical assistance with the necessary equipment, modernization of the existent as well as the

elaboration of new methods and means in accordance with the actual conditions of crime

prevention.

The author proposes to delimitate the functions of judicial experts from the obligations of the

criminalists within the framework of the internal affairs bodies that are now combined. On this basis

to create separate interregional expertise laboratories and technical-scientific subdivisions with the

exclusive function of technical-scientific investigation at the crime scene, participation in the

activity of criminal and operational investigation. Then in a more distant perspective, after the

172

creation of an appropriate mechanism, the expertise as an institute should be withdrawn out of the

framework of the Ministry of Internal Affairs of the Republic of Moldova – an organ with criminal

investigation functions.

In connection with this, the author brings arguments to sustain other suggestions: to regulate

in a separate article in the criminal procedure code the principles of application of technical-

scientific methods and measures in the activity of criminal investigation; to abrogate

unconditionally point 5 of article 89 of the criminal procedure code that limits the right of the expert

to carry out the expertise if he participated in the same case as a specialist; to modify point 2 of

article 151 of the criminal procedure code and others.

The measures of improvement of the system of technical-criminalistical assistance of crime

revealing and investigation put forward by the author have a complex character and aim at giving

the system an increased mobility and dynamism in order to use with maximum efficiency the

potential of technical-criminalistical measures in the professional activity of crime prevention at

present.

KEY-WORDS OF THE THESIS: technical-criminalistical assistence, crime revealing and

examination, technical-criminalistical means, specialist, expertise, technical-scientifical report,

speciality knowledge, criminalistical technique, criminal investigation, trace, criminalistical

registration, automatic systems of search and identification of people.

173

РЕЗЮМЕ

к докторской диссертации по теме «Технико-криминалистическое обеспечение

раскрытия и расследования преступлений: реальности и перспективы»

автор Колодровский Виталий

Диссертация в виде рукописи по специальности 12.00.08. Уголовное право (уголовно-

процессуальное право, криминалистика, судебная экспертиза). Государственный

Университет Молдовы, Факультет Права, Кишинев, 2008

В системе мер борьбы с преступностъю важную роль играют технико-

криминалистические средства и методы. Их использование способствует эффективному

выявлению и изъятию следов преступления и преступника, позволяют получить важную

информацию для поиска и доказывания вины злоумышленников.

Проблема использования методов и средств криминалистической техники в раскрытии

и расследовании преступлений является предметом постоянного обсуждения в

криминалистической литературе в нашей стране и за рубежом. В этих публикациях,

относительно данной проблемы, формулируются предложения рассматривать все аспекты

системно, в комплксе методологических, юридических, организационных вопросов – в

понимании автора – системы технико-криминалистического обеспечения раскрытия и

расследования преступлений.

Такая система представляет собой организационно-функциональная деятельность

отдельных субъектов по созданию и поддержанию условий постоянной готовности

правовых органов для решения технико-криминалистических задач, а также практическая

реализация этой готовности при расследовании преступлений.

Главные элементы этой деятельности включают: совершенствование нормативно-

законодательной базы применения технико-криминалистических средств;

совершенствование организационной структуры экспертно-криминалистических

подразделений республики; инициирование и постоянное улучшение первоначальной и

последующей професиональной подготовки офицеров по уголовному преследованию,

специалистов-криминалистов и других субъектов технико-криминалистического

обеспечения раскрытия и расследования преступлений; улучшение системы материально-

технического снабжения субъектов технико-криминалистического обеспечения необходимой

аппаратурой и материалами, модернизация имеющихся и разработка новых методов и

средств соответственно условиям борьбы с преступностъю.

174

В работе предлагается отделить функционально деятельность судебных экспертов от

обязанностей специалистов-криминалистов, которые на сегодняшний день совмещены. На

этой базе, в рамках органов внутренних дел, сформировать межрайонные экспертные

лаборатории, а также технико-криминалистические подразделения для участия в действиях

по уголовному преследованию, в оперативно-розыскных мероприятиях, по выполнению

научно-технических заключений. Далее, в более далекой перспективе, после создания

соответствующего механизма, экспертиза как институт вывести за рамки МВД РМ,

являющегося органом с функциями уголовного преследования.

В контексте вышеотмеченного, аргументируются и другие предложения:

регламентировать в отдельной статье УПК РМ принципы использования научно-

технических средств и методов в деятельности по уголовному преследованию; отменить п.5

ст.89 УПК РМ, который ограничивает прaво эксперта проводить экспертизу если он

участвовал по этому делу в качестве специалиста; предлагается другая редакция ст.151 УПК

РМ и др.

Меры по совершенствованию системы технико-криминалистического обеспечения

раскрытия и расследования преступлений предложенных автором носят комплексный

характер, они направлены на придании системы повышенной мобильности и динамизма в

целях реализации с наибольшей эффективностью потенциальных возможностей технико –

криминалистических средств в борьбе с преступностью на современном этапе.

КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА: технико-криминалистическое обеспечение, раскрытие и

расследование преступлений, технико-криминалистические средства, специалист,

экспертиза, научно-техническое заключение, криминалистическая техника, уголовное

преследование, след, криминалистические учеты, автоматизированные поисковые и

идентификационные системы лиц.

175

Lista abrevierilor utilizate în teză

C.P. - Codul penal al Republicii Moldova

C.p.p. - Codul de procedură penală al Republicii Moldova

art. - articol

alin - alineat

pct. – punctul

p. – pagina

cca – circa

ş. a. – şi altceva, şi altele

sec. – secolul

PUP – procesor de urme papilare

fişe deca – fişe decadilare

CFL – Cercetarea la faţa locului

CEDO- Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului

DIEO – Dircţia de Informaţie şi Evidenţă Operativă a MAI al RM

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

R.D.P. - Revista de Drept Penal

R.C. - Revista Criminalistica

M.O. - Monitorul Oficial

MAI al RM – Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

176

Anexa nr. 1

A n c h e t ă privind gradul de pregătire al colaboratorilor organelor de urmărire penală de a aplica

mijloace tehnico-criminalistice în activitatea profesională de cercetare a infracţiunilor 1. Sunteţi sau nu pregătit pe deplin să aplicaţi cu competenţă tot arsenalul metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice aflate în trusa specialistului-criminalist? 1.1. Da, posed cunoştinţe şi experienţă ca să

utilizez tot arsenalul criminalistic 1.2. Da, parţial, întrucât cunosc slab aparatul

foto 1.3. Da, cu excepţia mijloacelor de ridicare a

urmelor de miros şi a microobiectelor

1.4. Nu, nu cunosc conţinutul trusei criminalistice.

2. Apreciaţi după sistemul de 10 baluri cunoştinţele şi deprinderile Dvs. de a aplica metodele şi mijloacele de mai jos 2.1. Metoda prăfuirii – 2.2. Metoda chimică – 2.3. Pasta “K” – 2.4. Soluţia de ghips – 2.5. Radiaţiile Ultraviolete - 2.6. Pelicula dactiloscopică – 2.7. Metoda portretului vorbit (fotorobotul)– 2.8. Apa oxigenată –

2.9. Amprentarea persoanelor – 2.10. Pensula magnetică – 2.11. Aparatul “Zenit 122” – 2.12. Detectorul de metale -

3. Sunteţi sau nu în stare să apreciaţi urmele din scena infracţiunii în ansamblul lor pentru a modela portretul fizic al infractorului? 3.1. Da 3.2. Parţial 3.3. Nu 4. Cine, după părerea Dvs., poartă responsabilitate personală pentru aplicarea deplină şi cu maximă eficienţă a mijloacelor tehnico-criminalistice la efectuarea acţiunilor de urmărire penală? 4.1. Ofiţerul de urmărire penală (procurorul) 4.2. Specialistul-criminalist 5. Efectuaţi sau nu la faţa locului constatări tehnico-ştiinţifice, examinând în prealabil urmele infracţiunii? 5.1. Da, frecvent 5.2. Da, rareori 5.3. Nu realizez astfel de cercetări preliminare 6. Care sunt obiectele cele mai frecvente de cercetare preliminară în cadrul acţiunilor de urmărire penală: 6.1. Urmele de mâini 6.2. Urmele de încălţăminte

6.3. Urmele de spargere 6.4. Arme albe

177

6.5. Arme de foc 6.6. Documente 6.7. Microobiecte

6.8. Urme de natură biologică umană

7. Care este modul de perfectare a

rezultatelor constatărilor tehnico-ştiinţifice la faţa locului? 7.1. Au fost incluse în procesul-verbal aşa cum prevede alin.3 al art.141 CPP RM 7.2. S-a întocmit un document aparte 7.3. Rezultatele nu s-au perfectat în scris.

8. Care este cauza pregătirii tehnico-criminalistice insuficiente a Dvs.: 8.1. Lacune în pregătirea profesională:

- în instituţia de învăţământ; - în sistemul de formare continuă; - la cursurile de perfecţionare.

8.2. Lipsa necesităţilor practice în cunoştinţe şi abilităţile respective în legătură cu prezenţa în statele de personal ale comisariatelor de poliţie ale specialiştilor-criminalişti. 9. Care evidenţe sunt cele mai frecvent folosite în activitatea Dvs.? 9.1. Dactiloscopice 9.2. A urmelor de încălţăminte 9.3. A urmelor uneltelor de spargere 9.4. A reţetelor medicale contrafăcute 9.5. A banilor falsificaţi 9.6. Albumele foto ale persoanelor în căutare. 10. Sunteţi sau nu satisfăcut de nivelul de dotare cu mijloace criminalistice contemporane a comisariatelor de poliţie din teritoriu? 10.1. Da 10.2. Parţial 10.3. Nu

178

Anexa nr.2 PROGRAM CRIMINALISTIC

de studiere a dosarelor penale privind furturile din locuinţe

1. Locul unde a fost cercetat cazul____________________________________________ 2. Data pornirii procesului penal_____________ data studierii______________________ 3. Nr. dosarului penal________________Nr.dos.de arhivă_________________________ 4. Modul de pătrundere în locuinţă: 4. l. Potrivire de chei, şperaclu 4.4. Spargerea uşii, lacătului, geamului 4.2. Forţarea uşii sau a barei de zăvorâre 4.5. Cu cheia titulară 4.3. Prin fereastră, oberliht 4.6. Alt mod_________________ 5. Dacă s-a efectuat ori nu cercetarea locului faptei: 5.1. Da 5.2. Nu 6. Participanţii echipei de cercetare a locului faptei (CFL): 6.1. Conducerea comisariatului de poliţie 6.4. Lucrătorul operativ 6.2. Organul de urmărire penală 6.5. Inspectorul de sector 6.3. Specialistul 6.6. Chinologul

6.7. Altcineva_____________ 7. Durata cercetării locului faptei: 7. l. 30-40 mm. 7.4. Peste 2 ore 7.2. Până la l oră 7.5. Nu este indicat timpul. 7.3. Până la 2 ore 8. Peste cât timp după săvârşirea furtului s-a realizat CFL: 8. l. Imediat după sesizare 8.3. În timp de 24 ore 8.2. Până la 72 de ore 8.4. După 72 ore. 9. Dacă ofiţerul de urmărire penală care a condus activitatea de cercetare de la faţa locului a efectuat sau nu el însuşi investigaţiile ulterioare pe această cauză: 9.1. Da 9.2. Nu 10. Dacă au fost sau nu utilizate mijloace tehnico-criminalistice (MTC) la CFL: 10. l. N-au fost utilizate MTC 10.2. A fost aplicată doar trusa tehnico-criminalistică a specialistului-criminalist 10.3. Au fost folosite mijloace de fixare şi ridicare a urmelor de picioare 10.4. A fost efectuată mularea şi ridicarea urmelor de spargere 10.5. S-au folosit mijloace de detectare şi ridicare a microurmelor, microparticulelor 10.6. S-a procedat la ridicarea cu instrumentariu special a urmelor olfactive 10.7.Alte MTC____________________________________________ 11. Mijloacele tehnico-criminalistice au fost aplicate de către: 11.1.Ofiţerul de urmărire penală 11.2 Lucrătorul operativ. 11.3. Specialistul-criminalist sau un alt specialist 12. In cadrul CFL au fost ridicate urme şi alte materiale de probă: 12.1. Urme de mâini, mănuşi 12.5. Urme de transport 12.2. Urme create de unelte de spargere 12.6. Microobiecte, obiecte pierdute 12.4. Urme de picioare (încălţăminte) 12.7. Nu s-au ridicat urme 13. Dacă sunt sau nu anexate la procesul-verbal schiţe ale locului faptei: 13.1. Da 13.2. Nu 14. Dacă sunt sau nu anexate la procesul - verbal fotografii, fonograme video: 14. l. Da, foto-color 14.3.Da, videofilm 14.2. Da, foto alb-negru 14.4.Da, fonogramă. 15. Caracteristica anexei foto: 15.1. Răspunde cerinţelor tehnico-criminalistice 15.2. Anexa foto este alcătuită cu încălcarea regulilor criminalistice. De subliniat: -15.2.1-lipseşte semnătura

179

specialistului, -15.2.2-lipseşte impresiunea de ştampilă pe marginea pozelor, -15.2.3 - nu există legătură logică între fotografii, -15.2.4 - nu s-a utilizat rigla gradată la fotografiile de detaliu, -l5.2.5 - nu s-au folosit în cazurile necesare inelele prelungitoare, -15.2.6.-nu sunt anexate negativele, 15.2.7 -altceva_____________________________________________________________________ 16. Caracteristica procesului verbal al CFL: 16.1. Corespunde cerinţelor criminalistice 16.2. Nu corespunde. De subliniat: -l 6.2.l - urmele nu sunt descrise conform regulilor criminalistice, -16.2.2 - nu este indicat locul spaţierii lor, -16.2.3 - nu este indicată tehnica folosită sau parametrii tehnici ai ei, - 16.2.4 - nu este indicat modul de depistare, ridicare, pachetare a urmelor, 16.2.5 - lipsesc unele semnături ale participanţilor, -16.2.6 - în cazul când s-a utilizat aparatul foto n-a fost făcută menţiunea respectivă în procesul-verbal, 16.2.7. - Altceva_________________________ 17. Dacă specialistul a făcut sau nu menţiuni în procesul-verbal: 17.1. Da ' 17.2. Nu 18. Dacă procesul-verbal a fost sau nu dactilografiat sau scos la imprimantă: 18.1. Da 18.2. Nu 19. Dacă au fost sau nu dispuse expertize şi care anume: 19.1 Criminalistice 19.3. Biologice 19.2. Fizice şi / sau chimice 19.4. N-au fost ordonate 19.5.Altceva________________ 20. Dacă expertul care a executat expertiza a participat sau nu anterior ca specialist la CFL: 20. l Da 20.2. Nu 21. Expertiza criminalistică a fost ordonată pentru examinarea: 21.1. Urmelor de mâini 21.4. Microobiectelor 21.2. Urmelor de picioare (încălţăminte) 21.5. Sânge, alte secreţii umane 21.3. Urmelor instrumentelor de spargere 21.6. Altceva________________ 22. După CFL expertiza a fost dispusă în timp de: 22.1. 24 ore 22.4. l0 zile 22.2. 3 zile 22.5. 25 zile 22.3. 5 zile 22.6. după o lună de zile 23. Expertiza a demonstrat că urmele ridicate de la faţa locului: 23.1. Sunt create de făptuitor 23.3. Nu s-a stabilit obiectul creator de urmă 23.2. Sunt lăsate de victimă 23.4. Urmele nu sunt utile pentru identificare 24. Termenii de efectuare a expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice: 24. l Până la 15 zile 24.3. Mai mult de o lună 24.2. Până la 30 zile 24.4. Lipseşte raportul de expertiză 25. Dacă s-a efectuat sau nu examinarea preliminară a urmelor la faţa locului: 25.1. Da, cu includerea rezultatelor constatărilor în procesul-verbal al CFL, conform art.141 CPP 25.2. Da, cu alcătuirea unei constatări tehnico-ştiinţifice aparte 25.3. Nu s-a efectuat 26. S-a verificat ori nu partea vătămată după urmele ridicate de la faţa locului: 26.1. Da, odată cu dispunerea expertizei dactiloscopice 26.2. Da, în cadrul altei expertize, după verificarea persoanelor bănuite 26.3. Victimele nu s-au verificat 27. Specialistul criminalist a participat la efectuarea altor acţiuni de urmărire penală: 27. l. Audiere 27.4. Experimente de anchetă 27. 2. Percheziţie 27.5.Prezentarea spre recunoaştere 27. 3. Obţinerea modelelor de comparaţie 27.6. N-a participat

180

Anexa nr.3

ANCHETA Intervievării absolventului_____________________________________________________

Cu privire la gradul de pregătire în domeniul asistenţei tehnico-criminalistice a descoperirii şi cercetării infracţiunilor. Notă: În rubrica nr.3 a tabelului de mai jos, intervievatul îşi pune nota respectivă după sistemul de zece baluri, însă dacă persoana în cauză nu poate răspunde deloc la întrebare se pune semnul “0”. La rubrica nr.4 răspunsul se indică prin semnul “+” şi “-”. La rubrica nr.5 dacă persoana în cauză a aplicat mijloace tehnico-criminalistice se indică numărul aproximativ al acestora, dacă însă n-a aplicat niciodată aceste mijloace, se indică -“0”. Pe versoul acestui formular indicaţi doleanţele Dvs. pe marginea acestor întrebări. I. Cum apreciaţi gradul de pregătire în aplicarea de sine stătătoare a mijloacelor şi

metodelor criminalistice privind descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor Varietatea de

urme Mijloace de depistare, fixare

şi ridicare a urmelor Cunoştinţele

teoretice (nota)

Aţi urmărit aplicarea lor

Aţi aplicat personal, de sine stătător

1 2 3 4 5

Urme de mâini

1. Metoda de prăfuire 2. Metoda chimică 3. Vaporizatorul de iod metalic 4. Pasta “K” 5. Pelicula dactiloscopică 6. Aparatul foto cu inele

Urme de picioare

1. Soluţie de gips 2. Prafuri fieromagnetice 3. Peliculă dactiloscopică 4. Soluţie de perclorvenilă 5. Lac – fixator de păr

Urme de

sânge

1. Radiaţii ultraviolete 2. Reactivul Voskoboinikov 3. Soluţii de luminol 4. Apă oxigenată

Microobiecte

1. Lupă cu iluminare 2. Radiaţii ultraviolete 3. Convertizator electronic 4. Pensula magnetică

II. În perioada de instruire la Universitate, în cadrul aplicaţiilor practice de laborator,

sau în procesul practicii de producţie, Dvs. personal aţi realizat (indicaţi de câte ori): 1. Fotografierea locului faptei _____________________________________________________ 2. Amprentarea persoanelor în viaţă, a cadavrelor ____________________________________ 3. Fixarea informaţiei cu ajutorul dictofonului _______________________________________

181

4. Aţi alcătuit portretul-robot ______________________________________________________ 5. Aţi ridicat şi aţi pachetat urme în cadrul cercetării la faţa locului: a. Urme de mâini ____________ d. Urme de folosire a armelor de foc ______ b. Urme de încălţăminte _______ e. Urme de spargere ____________________ c. Urme de transport __________ f. Microobiecte ________________________